Alioşa

18/07/2010

CRIZĂ FINANCIARĂ SAU MORALĂ ?

Filed under: generale — Aliosa @ 6:15 pm

Si una si alta si amândouă la un loc sau la intervale foarte mici si-n locuri foarte apropiate.viking
Dar care a inceput oare prima ?
Mai mult ca sigur că cea morală si asta chiar de prin toamna  anului 2004  nefast pentru biata noastră tară
aflată la confluienta marilor interese  politico-economico-strategice care ,
a avut de suferit enorm de pe urma prostiei,
ignorantei si pasivitătii a mai mult de jumătate dintre cei cu drept de vot !icon_mrgreen
Atunci, chiar in scrutinul final, unul din candidati speriat de diferenta de procente dintre el si celălalt,
a iesit  la ceas de seară ,sfătuit de seful său de campanie si numai,
pe un post de televiziune si a inceput să strige cu toată puterea si cu ochii iesiti din orbite că,
icon_rolleyes
„ se fraudează alegerile” si 
„ iesiti la vot că nu pot ei fura cât poti tu vota ” !
Si oamenii au iesit iar după inchiderea sectiilor de votare si  anuntarea rezultatelor preliminare,
clasamentul s-a modificat iar cel ce strigase  că se fură acum tăce mâlc, ca ” porcul in porumb ” ! 🙂
 Cum noaptea-i sfetnic bun si se poate intâmpla orice minune,
a doua zi, a iesit câstigător cel ce strigase-n gura mare
„ nu pot ei fura cât poti tu vota ”
iar din mintea lui vicleană dispăruse subit cuvântul fraudă si,
chiar dacă invinsul a cerut BEC să lămurească situatia, odată instalat la putere si orbit de mirajul Palatului Cotroceni si de bisericuta proaspăt renovată de vechiul presedinte ( ION ILIESCU ),
noul uns prin vointa electoratului păcălit de lacrimile de crocodil vărsate pe umerii
unui individ lipsit de personalitate si las din fire, a făcut ce a făcut
si rezultatul anchetei privind fraudarea alegerilor nu a fost dat publicitătii nici până acum.icon_cry
Deja criza morală incepea să se instaleze in drepturi iar noul presedinte si-a dat repede arama pe fată spunându-le românilor că este  un adevărat jucător fără a preciza ce sport va practica in următorii ani la cârma tării.
Cine a avut cap si minte a inteles imediat despre ce presedinte-jucător vom avea parte dar,
spre nenorocirea intregii tări, multi n-au inteles pericolul si, orbiti de setea răzbunării pe cei ce fuseseră mai inainte la putere, au participat  tacit la marile deziluzii ce urmau să apară.
Presedintele-jucător de manele,geamparale dar si manipulator si dezbinator a făcut si desfăcut coalitii,
numit prim -ministri si revocat ministri după bunul său plac ,
si-a aranjat familia ,rudele, camarila politică si nu numai,
a păcălit o intreagă natiune si-n mod deosebit etnii de pe pământul tării ,
numai pentru a-si atinge obiectivele personale , dintre care, cel mai important era realegerea pentru a doua oară la cârma tării in cea mai inaltă functie ,acea de presedinte .
Folosind toate metodele ortodoxe si neortodoxe Daca nu taci, te altoiesc !!!
Eu, cu cine votez .....
( la prima categorie intră si plasarea portretului său in bisericuta din  curtea Palatului Cotroceni
asta după ce a mai renovat-o incă odată )
iar in cea de-a doua categorie fiind atât de multe nu le mai repet pentru că le-am spus
la celelalte posturi de pe acest blog si nu numai dar,
una trebuie musai reamintită că este exact opusul a ce se-ntâmpă-acum la noi :
„ Să trăiti bine ” Razand cu gura pan'la urechi !
fără a preciza cine anume sa traiasca bine !
 Marea PĂCĂLEALĂ si TEAPĂ trasă poporului român

a fost produsă in toamna anului 2009
knockonthehead
si mai exact de MOS NICOLAE  ( 6 dec ) când presedintele-jucător-trisor-cacealmist-manipulator-dezbinator-ipocrit si mincinos, a fost reales ca presedinte.
Incă din iarna anului 2009 CRIZA FINANCIARĂ din tara noastră isi arăta efectele dar,
mincinosul presedinte spunea in dreapta si-n stânga că stăm bine,
că sunt bani de salarii si pensii si multe alte minciuni numai ca să fie reales.
La inceputul anului 2010 prin vocea primului ministru desemnat de el ca să rămână PDL
la guvernare ca o recompensă pentru serviciile aduse in obtinerea noului mandat de presedinte,
a linistit poporul cu televizorul iar când mâna lungă a portocaliilor ajunsese la fundul sacului cu bani,
a uitat de toti ce l-au votat,a uitat de toti ce nu l-au votat sau n-au iesit la vot,
a uitat de ratiune, bun simt si omenie si s-a năpustit asupra celor
săraci si lipsiti de apărare reducându-le salariile,pensiile ,ajutoarele si indemnizatiile.
Acum când scriu aceste rânduri criza  provocată de presedinte,premier si PDL face ravagii :
  bugetarii iau cu 25 % mai putin, somerii cu 15 %,
taxa pe valoarea adăugată s-a mărit la 24 %,
preturile au crescut la toate, se vrea impozitarea ( după presedinte ) a tuturor veniturilor
cu 16 % si nenorocirile nu se opresc aici căci după vară vine iarna
cu eliminarea subventiilor la energia termică, mărira costului gigacaloriei si multe alte măriri.
Cel mai mult insă vor suferi pensionarii datorită măririi tva si impozitării tuturor pensiilor .
Pensionarii militari insă suportă acum  mărirea tva si impozitarea pensiilor dar,
de la 1 ian.2011 vor suporta cea mai mare umilintă  prin RECALCULAREA
in urma anulării Legii 164/2001 ce reglementa stabilirea cuantumului pensiei militare
asa cum fuses de la domnitorul ALEXANDRU  IOAN CUZA  până in 2009 si asta,tocmai din partea celui ce ,
Comandant Suprem al ARMATEI fiind datorită Constitutiei,
a tunat si fulgerat pe tema „ pensii nesimtite”
până ce premierul , sluga sa credincioasa, prin O.U.G. si-a bătut joc de toti pensionarii militari.
Nici ei, nici ministrul muncii sau al finantelor
nu-si dau seama cât ii va costa pe pensionarii militari această recalculare :
pensia lor se va reduce la jumătate
si asfel un general va lua in mână cât un sofer cu permisul obtinut in lotul „ Pitesti” !
Nimeni de la guvernare nu s-a legat de clientela lor politică,
nici unul nu a vrut să audă de propunerile opozitiei si strgătele de disperare
ale celor multi si rău loviti de aceste măsuri dure .
Românii sunt dezbinati de presedinte ,premier si PDL,
sunt asmutiti unul impotriva celuilalt, tara este in faliment
dar clientela politică isi construieste vile de milioane de euro,
isi cumpără masini luxoase,iahturi scumpe, isi petrece vacantele in locuri exotice,
isi cumpără posete de zeci de mii de euro in timp ce pensionarii bolnavi  nu mai au bani nici de medicamente
si ca un făcut si astea s-au scumpit.
Vecinii au iesit din criză noi, mai rău ne afundăm !
S-auzim si de bine ca de rau m-am saturat ! 😦
Aliosa.

Anunțuri

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.