Alioşa

25/10/2011

SĂ NU NE FACEM ILUZII !

Filed under: generale — Aliosa @ 12:32 pm

Conform CONSTITUȚIEI,art.1.pct.2, forma de guvernământ a statului român este REPUBLICA !  MONARHIA și-a avut rostul și rolul ei într-o anume perioadă istorică din viața poporului român . După 42  de ani  ( 1947-1989 )de comunism de import și băgat cu forța pe gât poporului român și,  după 21 de ani ( 1989-2011 ) de capitalism barbar, feroce și fără scrupule, a mai SPERA în REINSTAURAREA MONARHIEI, înseamnă, ori  a fi complet rupt de realitatea românească , ori cu gând parșiv de parvenire și îmbogățire pe seama monarhiei. Astăzi 25 OCTOMBRIE , o parte a poporului român a serbat ZIUA  de naștere și împlinirea a 90 de ani de viață a  fostului rege al ROMÂNIEI , MIHAI I  și o altă parte , ZIUA ARMATEI ROMÂNE !

Ca unul care nu sunt în slujba niciunui partid politic dar, român credincios și cu bun simț, deși nu sunt monarhist,urez din toată inima fostului rege  al ROMÂNIEI ,MIHAI I , un sincer LA MULȚI ANI cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani, o adevărată legendă vie, singurul fost șef de stat participant activ la al Doilea Război Mondial încă în viață ,multă sănătate, fericire alături de cei dragi ,să se bucure din plin de toate cele ce i-au fost retrocedate, și,LINIȘTE deplină , fără politică  , căci, politica este curvă și dăunează grav sănătății  !

Ca fost  elev de liceu militar, școală militară și student al academiei militare , ca fost ofițer activ mai bine de 29 de ani, actualmente pensionar militar, urez din toată inima , ARMATEI ROMÂNE, viață lungă, plină de împliniri, realizări și numai succese în pregătirea pentru luptă, în instruirea și realizarea la cele mai înalte standarde internaționale a misiunilor ce le va primi în cadrul NATO și în nobila și sacra misiune de APĂRARE a PATRIEI noastre,a pământului străbun și, a tot ce se cheamă  ROMÂNIA !

Astăzi 25 OCTOMBRIE  2011, ca de fapt ca și în cei 21 de ani trecuți de la victoria REVOLUȚIEI ROMÂNE din decembrie 1989, ROMÂNIA a fost împărțită  de politica dâmbovițeană păcătoasă, în PRO și CONTRA fostului rege MIHAI I  căruia, după lungi și  contradictorii discuții la nivel înalt  înte PUTERE și OPOZIȚE ,dar toate cu iz de campanie electorală și orgolii mărunte, i s-a aprobat ca, după mai bine de 64 de ani să ia cuvântul în fața PARLAMENTULUI ROMÂNIEI ( ultimul său discurs a avut loc la 1 dec.1946 ) .

Nu am să critic sau să apăr pe nici una  din părțile implicate în derularea acestui eveniment căci, pe bună dreptate, nu am nici un drept . Fiecare crede și face ce vrea ,dar, adevărul este că,puțini sunt cei care au curajul să-și exprime deschis opiniile despre una sau alta  cum ar fi în cazul de față , despre REPUBLICĂ sau MONARHIE !  Ca să nu fiu acuzat de nici una din părți, IMAGINILE selectate din timpul trasnsmisiei televizate  și postate în  slideshow-ul din acest post , VOR VORBI ,DE LA SINE iar cine are OCHI , să vadă, cine are MINTE , să înțeleagă , iar cine are CURAJ, să COMENTEZE !!!

TU, ce părere ai ?

Cu toată stima și respectul,

Alioșa.

Anunțuri

46 comentarii »

  1. La mulți ani ARMATEI ROMÂNE si Fostului Rege. Nu pricep nici acum ce cauta în Parlament, cocoțat pe scaunul acela pe care se așeaza doar președinții de stat în momentul depunerii jurământului. La venerabila dumnealui vârstă , ar fi putut să iși petreacă ziua ca orice om normal la cap, acasă, împreuna cu familia. Nu îmi e drag Băsescu , dar, azi mi-a placut reactia lui.

    Comentariu de oanaclara — 25/10/2011 @ 2:16 pm | Răspunde

    • @ Oanaclara,
      Bună seara !
      Așa gândeam și eu când am postat cu propriile-mi cuvinte acest articol.Eu zic că ai priceput destul de bine ce căuta acolo,în Parlament dar, ca o ființă sensibilă și calculată cum ești, nu ai dat frâu liber gândurilor tale. Părerea mea este că, fostului Rege Mihai i s-au expicat în detalii amănunțite de către familie , consilieri , prieteni și apropiați toate avantajele morale și electorale ale apariției domniei sale în plenul Parlamentului ROMÂNIEI care, a fost populat de foarte puțini parlamentari.
      Și eu cred că ar fi fost mult mai benefic pentru ȚARĂ și POPOR ca fostul Rege Mihai să-și fi serbat aniversarea zilei de naștere și împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, acasă, cu familia și prietenii,mai ales că, după declarațiile anterioare ale lui Băsescu, ȘTIA că nici președintele , nici guvernul, nici parlamentarii coaliției guvernamentale NU VOR PARTICIPA la festivitatea de la Parlament. Era mult mai bine pentru TOȚI iar OCCIDENTUL nu ne-ar mai fi bârfit . Și așa eram criticați și acuzați permanent din cauza celor care fură ,cerșesc și tâlhăresc, pe la ei darămite acum…..
      Nici mie nu mi-e drag Băsescu , dar, mă întreb și eu, așa, ca omul simplu, nu ca politicianul versat și ipocrit :
      – Dacă ar fi participat și Băsescu, cine ar fi stat pe acel scaun destinat președinților la depunera jurământului de credință față de ȚARĂ și POPOR ? El, Băsescu, sau fostul Rege Mihai ?
      Mulțumesc pentru vizită, comentariu , like și, mai ales, pentru sinceritatea și curajul exprimării gândurilor.
      Cu stimă deosebită,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 25/10/2011 @ 6:54 pm | Răspunde

    • @ Popateapă ,
      Bună seara !
      Mulțumesc pentru LA MULȚI ANI de ZIUA ARMATEI și pentru like !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2011 @ 5:25 pm | Răspunde

  2. Buna seara,D-le Aliosa,era de la sine inteles cu nu veti lasa nemarcata ziua asta si ati facut-o printr-o pozitie normala,de bun-simt,echilibrata.Referitor la dreptul fiecaruia de a gandi si a spune ce crede,din pacate, dupa atatea intorsaturi si interpretari ale evenimentelor,pt. foarte multi e greu de sesizat importanta evenimentului la care am fost martori azi.Nu vreau decat sa mai subliniez un fapt care situeaza Armata Romana si pe Regele sau in aceeasi ecuatie,fapt cunoscut de combatantii acelui octombrie’44:operatiunile militare de eliberare a pamantului stramosesc au fost duse in asa fel incat sa constituie un dar pt. ziua aceluia care a avut curajul actului cu implicatii atat de importante de la 23 August! La multi ani Armatei Romane,la multi ani Majestate, in pace si onor!

    Comentariu de criscar — 25/10/2011 @ 7:30 pm | Răspunde

  3. Alioşa,
    La noi, ca la noi, istoria se scrie greu. Ştim cum a decurs votul pentru a permite regelui să vorbească în parlament. Băsescu, de când cu acea declaraţie jignitoare la adresa regelui, evită să se privească în ochi cu regele, lucru înţeles şi de copiii lui de suflet, cei din frunte, Emil şi Roberta. Ieri seară, Băsescu răspundea la o întrebare despre discursul regelui din parlament … un mesaj ca să spună ce?
    Regele a venit, a spus ce avea de spus, scurt şi la obiect, iar la plecare a fost condus de parlamentarii prezenţi care uitaseră de culoarea politică. Pentru o zi România a fost regat.
    Despre ziua Armatei nu a mai fost loc suficient în emisiunile posturilor de televiziune. De ce nu au fost invitaţi în parlament şi veteranii de război? E târziu şi nu are cine răspunde…
    Omagiul meu celor ce s-au jertifit pentru ţară şi rege! La mulţi ani, armată română! La mulţi ani, majestate!

    Comentariu de Nicu — 25/10/2011 @ 10:11 pm | Răspunde

    • @ Nicu,
      La noi, ISTORIA se reface ca barajul din lut peste pârâul X luat de viitura adunată vara de pe coclauri .
      COMUNIȘTII au RESCRIS-O după chipul și asemănarea lor, după cum li s-a DICTAT de la MOSCOVA, sau pur și simplu după interesele ,ignoranța și aroganța lor .
      CAPITALIȘTII lui pește au RESCRIS-O după ambițiile lor nemăsurate ,gradul de incultură , după universitățile absolvite dar nefrecventate și după diplomele de licență cumpărate cu bani nemunciți , ștergând din paginile EI faptele de vitejie ale înaintașilor noștri pentru apărarea gliei străbune și ființei neamului românesc ,și, trecând-o pe Andreea Esca și alte figuri ,în manualul alternativ de istorie pentru clasa a V-a de parcă ar fi fost EROINA de pe JIU !
      Cât privește ziua de IERI cu cele două mari evenimente, EU, am lăsat la latitudinea distinșilor mei vizitatori , plăcerea de a se pronunța cum cred de cuviință fără ca să-i influiențez cu ceva !
      „ FIECARE SIMTE ÎN FELUL LUI ” a spus mai sus GINA și, sincer, a spus foarte bine !
      Mulțumesc pentru vizită, comentariu și pertinentul comentariu !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2011 @ 6:39 pm | Răspunde

  4. Ziua și seara trecută au fost magice!
    Fiecare simte în felul lui!
    J.J.Rousseau spunea că de la naștere suntem egali.
    Poate..

    Comentariu de incertitudini — 26/10/2011 @ 11:05 am | Răspunde

    • @ Gina,
      Bună seara !
      J.J.Rousseau avea dreptate când afirma : „ de la naștere suntem egali ” ! Numai că, n-a spus până când „de la naștere suntem egali ”, până la adânci bătrânețe sau numai atunci, în ziua când ne-am născut ?
      Cât privește ZIUA de IERI, dă-mi voie să-ți mulțumesc în numele tuturor militarilor ACTIVI sau la PENSIE pentru tot ce-ai POSTAT pe blogul tău referitor la ARMATĂ !
      Ai punctat foarte bine referitor la ziua de ieri : „ Fiecare simte în felul lui ” !
      Așa am gândit și eu și ca atare ,am postat acest articol în care mi-am exprimat OPINIA în FELUL MEU , fără a JIGNI pe cineva anume,cum a făcut un așa-zis MONARHIST ( nu-i dau numele că l-am uitat deja ), dubios , agramat și cu spume la gură de parcă era turbat ,la adresa mea , numai și numai pentru faptul că am avut curajul de-a spune ce-am spus mai sus !
      Bineânțeles că AM ȘTERS comentariul respectiv pe motiv că, la adăpostul internetului, individul respectiv a folosit cuvinte calomnioase ce nu pot fi citite de distinșii mei vizitatori iar ca motto pentru mine este și zicala : „ CU PROSTUL SĂ NU TE PUI ” !
      „ FIECARE SIMTE ÎN FELUL LUI ” mi-a dat prilejul de-a vorbi despre individul fără argumente logice dar cu gura plină de calomnii la adresa mea .
      Și-atunci, dacă EU AM SIMȚIT ÎN FELUL meu , ce-am scris în articolul de fond, cine-i dă dreptul acelui individ cu al cărui comentariu am șters pe jos să mă judece și să mă jignească ?
      Mulțumesc pentru vizită și comentariu !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2011 @ 6:02 pm | Răspunde

  5. Aseară, am pierdut un prieten, pentru că „nu vreau să înţeleg” – şi nici el nu a vrut să mă lămurească:
    1. Nu s-a născut rege, ci, a devenit, pe la cinci ani, prima dată.
    2. A abdicat! Este la fel de hilar a-l considera „rege”, ca şi pe Iliescu „preşedinte”. Ambii, sunt „foşti”.
    Despre meritele din perioada când a fost rege, este altceva.
    Faptul că X sau Y este monarhist, ar trebui să fie la fel de normal şi de acceptat ca şi faptul că eu sunt republican.

    Despre revistă:
    Nu am sunat pentru că m-am jenat să sun şi să spun că vreau revista pe gratis!
    Dacă aveţi posibilitatea, o aştept:

    Comentariu de Zamfir POP — 26/10/2011 @ 11:34 am | Răspunde

    • @ Zamfir Pop,
      Bună seara !
      Despre „ fostul ” Rege MIHAI, fiecare spune și simte în felul lui !
      Foarte bine ai cuprins în comentariul tău toate aspectele dar afirmația : „ faptul că X sau Y este monarhist , ar trebui să fie la fel de normal și de acceptat ca și faptul că EU sunt REPUBLICAN ” merită postată pe PRIMA PAGINĂ de ISTORIE ALTERNATIVĂ de clasa a V-a primară !
      Numai AȘA vor înțelege elevii ISTORIA ȚĂRII și ADULȚII în susținerea cu o obsesie a ideilor lor că, FIECARE ARE DREPTUL SĂ GÂNDEASCĂ CUM VREA și, NIMENI nu trebuie să-l injure pe celălalt despre felul lui de a gîndi !
      Cât privește Revista ROMÂNIA EROICĂ , acum că mi-ai dat adresa, se pune doar problema timpului . Sigur o vei primi fără a plăti ceva .
      Mulțumesc pentru vizită, comentariu și like !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2011 @ 6:20 pm | Răspunde

  6. Nu am nici un chef si nu vreau sa contrazic pe nimeni, pozitii mai mult sau mai putin partizane intr-o situatie au existat de la aparitia vestitului cuplu Adam si Eva (in fond totul a pornit de la vestita dilema rostita, cu puterea ordinului de executie imediata, de catre Dumnezeul nostru cel de toate zilele –
    „Adame alegeti sotia”!). Si rogu-va frumos de ce sa mai comentez eu, un pacatos in calea timpului, toata ipocrizia unor personaje, multe dintre ele astazi monarhiste, asa cum ieri erau republicane si mai alaltaierei erau anarhiste. Ieri, intr-un moment propice pentru a ne comemora eroii, am participat cu sau fara voia noastra la sarbatorirea zilei de nastere al regelui Mihai I, nici o problema dar totul trebuia aranjat de asa natura ca fiecare dintre ei sa fie aranjat pe scara valorii la locul lui. Nu am nimic cu Regele Mihai I, nul iubesc dar nici nu-l dispretuiesc, dar doar boii in materie si incultii militari, uita ca atacul de la Carei a fost intarziat cu trei zile tocmai pentru a se suprapune peste ziua aniversara a Regelui. Rezultatul firesc, in jocul cu moartea, cateva sute de jertfiti anapoda. Pentru tot felul de comentatori secventiali (gen prof? Stan), „Istoria nu se scrie dupa cum vrea unul sau altul aflat vremelnic intr-o functie, ea este asa cum a fost si mai devreme sau mai tarziu asa va arata” – Constantin Giurascu „Istoria Romanilor, prefata, pg.3. Ed..1944” Pentru mine este extrem de greu chiar spre imposibil cand este vorba sa comentez ipocrizia, fatarnicia, lipsa de coloana si slugarnicia.

    Comentariu de MITRU — 26/10/2011 @ 4:22 pm | Răspunde

    • @ Coane MITRU,
      Normal că nu ai nici un chef și nu vrei să contrazici pe nimeni !
      Adică cum, chiar de Sfântul Mare Mucenic DUMITRU ,al cărui nume îl ai și tu ,să te pui rău cu MONARHIȘTII ?
      Și totuși, vertical cum te știu, ai spus mult mai multe decât așa zișii analiști politici sau cei care se cred atotștiutori în ale ISTORIE ca cel de la CONFESIUNI…….
      Să vezi cum te vor ataca și pe tine șacalii doar pentru că spui ce simți și ce gândești .
      Am fost înjurat, calomniat și chiar îndemnat de un pupincurist al vremurilor trecute, să merg la RUȘI că aclo este locul meu de kaghebist ( de parcă aș fi făcut ACADEMIA MILITARĂ la FRUNZE nu la BUCUREȘTI ).În ura și-n pornirea lui turbată ,de-mi citea PROFILUL , vedea agramatul că SUNT MAI ROMÂN decât el ) .
      Și, culmea ironiei ,dacă reciteși articolul de fond, vei constata că EU am fost mielușel față de tine !
      Sunt convins că specimenul ( că om nu-i pot spune ) pe tine te va înjura și mai mult și mai tare căci, atâta il duce mintea lui bolnavă și care, nu a înțeles mesajul meu transmis chiar în titlul articolului de fond : SĂ NU NE FACEM ILUZII ! Păi,neicusorule,chiar vezi reinstaurată în ROMÂNIA , monarhia ? Câtă prostie……
      Stai blând că,sunt cu ochii pe el iar de va întrece iarăși măsura și-și va afișa din nou obrazul gros ca porcul de IGNAT, îii voi da urgent cu DELETE .
      Normal ar fi ca acei individ să nu mai intre-n casa mea virtuală dar, mai știi, de la unul ca el te poți aștepta la orice !
      Să ne ferească DUMNEZEU de PROSTUL care, nu e prost destul dacă , nu e și fudul !
      LA MULȚI ANI DUMITRE !
      Multă sănătate că-i mai bună decât toate !
      Ciocnește cu invitații tăi un pahar cu vin rubiniu și din partea mea !
      Mulțumesc pentru vizită și comentariu !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2011 @ 7:19 pm | Răspunde

  7. Buna seara, d-le Alioșa! Atunci cînd voi avea timp, voi mai scotoci pe bloguri, și voi ajunge și pe aici, acum am o perioadă cînd sunt mai ocupată, cu alte lucruri.
    Să aveți o seară frumoasă!

    Comentariu de Cristina — 26/10/2011 @ 6:58 pm | Răspunde

    • @ Cristina,
      Bună seara !
      Eu mă mulțumesc și cu atât !
      Faptul că m-ai vizitat acum , la ceas de seară , imi este de ajuns iar promisiunea de a ajunge altă dată din nou pe aici, este tot ce imi trebuia .
      Succes deplin în rezolvarea acelor lucruri !
      @
      Ce-mi dorești tu mie,
      Eu îți doresc ție.
      Bucurii și sănătate
      Că-s mai bune decât toate !

      O seară frumoasă !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2011 @ 7:26 pm | Răspunde

  8. Aliosa,
    Târziu, dar tot am ajuns.
    Şi , în loc de comentariu, am să-ţi spun că-mi place să te descopăr, cu fiecare opinie exprimată.
    Observ în scrisul tău. tendnţa către frumusetea echilibrului, pe care m-il doresc şi mie, şi românului. Şi mai constat, cum,cu inerente excepţii, ca în starea de sănătate perfectă, apar nedoriţi, fără vreo justificare de civilitate.Lipsiţi de valoare, dar cred că nici nu au încercat să se autoeduce, prin stăpânirea de sine. Nu este cazul acestui post. Dimpotrivă, observ opinii corecte, de o sinceritate debordantă. Am reţinut dintr-un comentariu de-al tău, o exprimare deosebit de veridică! „La noi, ISTORIA se reface ca barajul din lut peste pârâul X luat de viitura adunată vara de pe coclauri .
    COMUNIȘTII au RESCRIS-O după chipul și asemănarea lor, după cum li s-a DICTAT de la MOSCOVA, sau pur și simplu după interesele ,ignoranța și aroganța lor…….” Ar mai fi de adăugat, că istoria faptică, de consemnat în Cronici, ar arăta altfel, dacă oamenii care au creat-o ar tinde să fie ei înşişi.

    Privesc strada, cu soarele tot mai palid odata cu instalarea toamnei, si-ţi urez un timp minunat!

    Madi şi Onu

    Comentariu de World of Solitaire — 27/10/2011 @ 2:31 pm | Răspunde

    • @ Onu ,
      Pentru mine nu contează timpul astronomic CÂND ajungi ci, SĂ AJUNGI așa cum te știu : cu inima deschisă și sufletul curat !
      Mai bine mai târziu decât niciodată cum bine spune zicala noastră românească.
      Mă bucur sincer că , cu fiecare opinie exprimată îți place să mă descoperi. Mi-ai luat-o ÎNAINTE dar, chiar aveam și eu de gând să-ți spun același lucru mai ales după ultimele trei articole !
      Cât privește ISTORIA, cu siguranță istoria consemnată în CRONICI ar arăta altfel , dacă oamenii care au creat-o ar tinde să fie ei înșiși.
      Din păcate, cei ce scriu ISTORIA ROMÂNIEI astăzi, nu tind să fie ei înșiși ci, iartă-mi expresia neacademică și neortodoxă, slugile diavolului !
      Mă bucur pentru vizită, mă bucur pentru comentariu și vorbele frumoase și de încurajare mai ales acum că, iarăși am fost ÎNJURAT de un specimen ce se declara mare monarhist și, colac peste pupăză, chiar pe 25 octombrie , ZIUA ARMATEI când, în loc de un LA MULȚI ANI, am fost etichetat ca KGB-ist !
      Eu, privesc peste balcon și văd cum vine noaptea
      Ce sigur va fi mai rece decât cea de ieri
      Dar nu-i nimic, îmi deschid cu grijă cartea
      Ca să uit de frig și de dureri.
      O seară minunată !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 27/10/2011 @ 6:37 pm | Răspunde

  9. Asa, ca doar sa te complectez, academicianul, savantul si istoricul N. Iorga scria pre la 1936: „Cu prostul nescolarizar/ te lupti un pic si ai scapat/ dar duci o lupta colosala/ cu prostul care are scoala”. Ma intreb, asa ca un pacatos dintre cei mai pacatosi, ii dau sau nu dreptate marelui savant N.Iorga? Poate gasesti tu un raspuns plauzibil, eu il tot caut dar fara „succesuri”.

    Comentariu de MITRU — 27/10/2011 @ 5:05 pm | Răspunde

    • @ Mitru ,
      Despre academicianul,savantul și ISTORICUL NICOLAE IORGA, numai cuvinte de pioase regrete ,aduceri aminte și, DUMNEZEU să-l țină mereu la dreapta SA !
      „ Cu prostu neșcolarizat,
      Te lupți un pic și ai scăpat,
      Dar, duci o luptă colosală,
      Cu prostul care are școală ” !
      Nu ai cum să nu-i dai DREPTATE când, se vede de la o poștă că are DREPTATE !!!

      Și, tot așa, ca o mai mică completare,
      Am așa și eu, ca o strigare ,
      Doar o vorbă să mai spun,
      Căci nu sunt Doamne, om nebun:
      Să te ferească DUMNEZEU de PROSTUL cu DIPLOMĂ ajuns pe funcții de decizie politică sau de comandă ,căci, nici dracul nu te mai salvează !
      Dacă nu ești pe lista lor, ești terminat din toate punctele de vedere.
      Voi reveni cu detalii mai târziu căci mi s-a făcut foame .
      Noapte bună prietene !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 27/10/2011 @ 6:52 pm | Răspunde

  10. Bună seara, domnule Alioşa, spirit tânăr şi fremătând; mereu o înţelegere adâncă a întâmplărilor.
    Bunicul meu a murit înainte de a împlini 100 de ani; atât de bine semăna la chip cu regele Mihai încât o aminteam de fiecare dată când ni se întâmpla să vedem imagini cu Mihai I al Românei; uimitor semănau…şi i-aş dori acestuia ca să ajungă la aceeaşi venerabilă vârstă; să își celebreze centenarul, dar aceasta mi-ar fi dorinţa pentru fiecare om de pe acest pământ, cunoscut ori , necunoscut.
    În acest secol, ţara a trecut prin regimuri autoritare cât şi dictatoriale, şi pomenesc aici anii lui Carol al II-lea, cei sub conducerea mareşalului Antonescu şi cei întunecaţi, cei 45 trăiţi şi înduraţi; suferiţi, în care am fost, cumva, nefiind.
    Întoarcerea monarhiei nu cred că mai este cu putinţă, iar cei ce o pomenesc şi îi atribuie o valoarea, cred că sunt mânaţi de subiectivitate, transfigurând nişte conţinuturi sau raportându-le la o regiune ideală a acestor valori; probabil în acestă ocurenţă, monarhiştii îşi „argumentează” poziţia, cred..nu ştiu…ştiu că au argumentele îndeajuns încât să pară convingătoare. Ce îmi doresc e ca într-o zi ţara aceasta să fie condusă înspre lumină de un OM demn, cu demnitate, pentru că acum îmi pare că am ajuns să fim supuşi decadenţei, iar românul să devină o fiinţă cu sens, expresie a unei vieţi trăită în toată plenitudinea ei, fericit locuitor al eului, viaţă pe care mulţi acum o simt ca pe un ghimpe.

    Comentariu de Camelia — 27/10/2011 @ 7:16 pm | Răspunde

    • @ Camelia,
      Bună seara !
      Știam că ai să treci și pe aici !
      Și mai știam că voi avea parte de un COMENTARIU VALOROS , imparțial, cu fraze și idei ce-ar trebui citite și de așa zișii analiști doctrinari, istorici și politici, de „ marii nostri politicieni ” ce-s foarte buni în certuri și scandaluri politice, în susținerea cu fervoare a ideilor lor uneori aberante dar, nu nsunt în stare să ÎNȚELEAGĂ ISTORIA ROMÂNIEI așa cum a fost ea scrisă de înaintașii noștri !
      Ai pus punctul pe „ I ” vis-a-vis de MONARHIE și, numai cine nu vrea nu înțelege și recunoaște că AI MARE DREPTATE în tot ce-ai spus !
      Dacă DELATORII mei vor să-ți răstălmăcească ÎNȚELESUL celor spuse de tine punctual, cu curaj și maximă sinceritate, iar monarhiștii înrăiți vor înceca să calomnieze așa cum au făcut și cu mine, le voi șterge inepțiile imediat .
      Ce îți dorești TU, îmi doresc și EU și, TOȚI cei care mai au luciditatea să judece realitatea românească cu MINTEA nu cu INIMA, în interesul poporului român nu al unui grup de indivizi cu gând doar la îmbogățirea rapidă pe seama celor mulți dar, aduși tot de ei, în pragul disperării și sărăciei .
      Oare vom trăi să găsim și-n ROMÂNIA un OM DEMN care să pună mai presus de toate pe DUMNEZEU și POPORUL ROMÂN ?
      Bine ar fi dar, tare mi-e teamă că voi pleca pe urmele părinților mei și-acel OM , nu va apare încă !
      Mulțumesc pentru vizită, like și pertinentul comentariu !
      Noapte bună !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 27/10/2011 @ 8:01 pm | Răspunde

  11. Domnule Alioşa, pentru mine sunteţi un izvor de gânduri şi vă citesc mereu cu drag ca şi cei care vă caută cuvintele; un spus logic, precum concept ce reflectă acea idee pe care o rostiţi.; doar că nu intru atât de des pe blog, iar atunci când mi se întâmplă, încerc să fac să îmi fie cu putinţă să trec pe la toate sufletele aproape.

    Comentariu de Camelia — 27/10/2011 @ 8:11 pm | Răspunde

  12. @ Camelia,
    Bună ziua !
    Mă scuzi că nu ți-am răspuns aseară !
    Sincer, eram prea supărat dintr-un motiv anume ( NU din cauza ta ).Dar, cum tot răul uneori e înspre bine, mai bine că îți răspund acum când sunt complet liniștit iar soarele-și trimite razele-i fierbinți încă , și-n casa mea încălzindu-mi inima și muza ce uneori se blochează din cauza răutăților și nedreptăților la care sunt supus din motive ce nu-și găsesc postarea aici și acum.
    Pentru mine tu ești SPERANȚA ce nu moare niciodată, speranța într-o lume mai bună și mai dreaptă, speranța că, într-o dimineață ne vom trezi cu zâmbetul pe buze și cu satisfacția că am făcut tot ceea ce depindea de noi, niște oameni simpli dar ,mari iubitori de adevăr și dreptate ,ca ,toată lumea să trăiască mai bine, în armonie normală , siguranță totală pe străzi , drumuri, șoseele și autostrăzi, atât ziua cât și noaptea ,cu siguranța financiară și alimentară a zilei de mâine , în care să primeze cinstea, corectitudinea și altruismul iar VALORILE naționale să fie promovate pe scara ierarhică a societății și nicidecum NONVALORILE care sunt acum cocoțate pe criterii de partid, clientelare, de rudenie, familiale, pe bani, șpagă , mită și corupție , în cele mai înalte demnități ale ierarhiei sociale.
    Atâta timp cât în ROMÂNIA :
    BANUL dictează totul ,
    CORUPȚIA este generalizată și, mai grav, chiar instituționalizată ,
    NONVALORILE sunt promovate ,
    VALORILE marginalizate,
    LEGEA se aplică diferențiat, după interese și ordine venite de sus,
    MINCIUNA este la rang de putere,
    MANIPULAREA este la ordinea zilei,
    DIVERSIUNEA este intrată în normal,
    HOȚIA este un titlu de noblețe,
    AROGANȚA este fără limite,
    OPORTUNISMUL este feroce,
    LINGUȘEALĂ ( ca să nu folosesc cuvinte obscene ) este contagioasă ,
    IPOCRIZIA este crezul politicienilor,
    NEPOTISMUL este fără precedent,
    OPULENȚA și OBEDIENȚA mafioților, clanurilor, interlopilor și a complicilor lor ,politicienii ,cerșetori de voturi , este ceva normal,
    POMENILE electorale se țin lanț ,
    PROSTIA este cronică,
    LAȘITATEA este strigătoare la cer,
    CURAJUL a dispărut din obiceiurile românilor,
    PARLAMENTARII sunt aleși după șpagă și mită electorală dată prostimii și nu după capacitățile lor intelectuale ,
    DIRECTORII desconcentratelor sunt numiți în funcție de suma virată la fondul de protocol al partidului de la guvernare,
    MINIȘTRII sunt numiți pe criterii pur politice și clientelare,
    NU EXISTĂ O MAJORITATE PARLAMENTARĂ a unui SINGUR PARTID POLITIC ( peste 50 % ) care să-și impună propria doctrină ideologică și propriul program de guvernare,
    COALIȚIA DE LA GUVERNARE se face pe tot felul de compromisuri în defavoarea țării și a poporului și numai pentru ca un partid sau altul să fie CU ORICE PREȚ LA PUTERE ( https://aliosapopovici.wordpress.com/2010/5/27/,
    SE PRACTICĂ LA VEDERE turismul electoral și trecerea parlamentarilor de la un partid la altul în funcție de OFERTA materială și funcțiile promise,
    SE FURĂ VOTURI în PARLAMENT, se votează la „ două mâini ”,
    GUVERNUL este condus nu de cei care au câștigat practic alegerile ci de cei doriți și numiți de președintele țării,
    PREȘEDINTELE țării se amestecă în treburile EXECUTIVULUI și bagă intrigi în treburile LEGISLATIVULUI,
    ROMÂNUL nu conștientizează PERICOLUL DE MOARTE ce-l așteaptă dacă NU SE TREZEȘTE !
    ROMÂNIA va avea mult, foarte mult de tras și suportat în viitorul apropiat !
    Nu vreau să te flatez și nici să arunc vorbe aiurea-n eter DAR, odată cu tine, în casa mea virtuală, intră și SOARELE aducător de lumină și căldură ce-mi sensibilizează și excită străfundurile MUZEI ce curge lin dar voluptos obligându-mi degetele bronzate de briza DUNĂRII bătrâne s-apese-n ritm de horă pură, românească, pe tastele laptopului ce parcă stă să se aprindă iar posturile mele să se îmbogățească continuu ca formă și fond ca urmare a comentariilor tale ce-mi oferă șansa de a răspunde pe măsură,la obiect.
    Mulțumesc pentru vizită și comentariu !
    Te aștept mereu cu-n gând frumos și-o floare-n glastra ușii casei mele virtuale !
    Weekend plăcut !
    Cu tot respectul,
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 28/10/2011 @ 10:47 am | Răspunde

  13. @ Samsara,
    Bună ziua !
    Mulțumesc pentru like !
    Weekend plăcut !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 28/10/2011 @ 10:49 am | Răspunde

  14. @ Bmarinescu ,
    Bună ziua !
    Mersi pentru like ! ( mai bine mai târziu decât niciodată ) .
    Pe blogul tău, ți-am spus mai multe,
    Pe blogul meu spun doar atât :
    Deșarte iluzii în minți tulburate,
    Din cauza foamei și-a sărăciei,
    A unor indivizi cu suflete furate,
    De IMPOSTORI, din a lor prostie .
    Așa că dragă MARINESCU,
    Referitor la panglicar,
    Rămâne valabil EMINESCU,
    Cu-al lui „ ÎMPĂRAT și PROLETAR ” !
    Weekend plăcut !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 28/10/2011 @ 1:03 pm | Răspunde

  15. Ca fost militar nu stiu cum poti sa-l mai saluti pe rege. 15.000 de soldati si ofiteri romani au fost impuscati in cap de rusi doar pentru ca a semnat predarea neconditionata. 175.000 de soldati si ofiteri au fost luati prizonieri de rusi. Unii au stat 10-20 de ani in lagarele din Siberia.

    Comentariu de Dan — 28/10/2011 @ 2:40 pm | Răspunde

    • @ Dan,
      A )
      Ca o gazdă primitoare și cu RESPECT pentru toți VIZITATORII și COMENTATORII blogului meu, îți urez : BINE AI VENIT în casa mea virtuală !
      Un RĂSPUNS mai pertinent, documentat și de bun simț la comentariul tău oarecum jignitor la adresa mea, decât a dat onorabilul comentator MITRU mai jos, EU NU POT DA !
      B )
      Ca autor al articolului de față, îmi permit să-ți precizez următoarele :
      1) Nu sunt MONARHIST .
      2) Sunt REPUBLICAN.
      3) Nu sunt membrul nici unui partid politic , nu aparțin nici unei organizații nonguvernamentale , nu urmăresc nici măcar creșterea în„ ZELIST ”!!! .
      4) Nu ai citit ATENT articolul de fond .
      5) Pe Rege, NU L-AM SALUTAT ci, ca un bun creștin ce sunt, pentru cei 90 de ani împliniți chiar de ZIUA ARMATEI, i-am urat un sincer LA MULȚI ANI .
      6) Unde ai văzut că l-am SALUTAT?
      7) Dacă ești bărbat corect și cu demnitate, RECITEȘTE articolul de fond și, procedează ca atare !
      8) Spre regretul meu, NU AI ÎNȚELES mesajul pe care am intenționat să-l TRANSMIT cititorilor prin titlul : „ SĂ NU NE FACEM ILUZII ” !
      9) Fiind REPUBLICAN am vrut să le reamintesc MONARHIȘTILOR și țărăniștilor că MONARHIA în ROMÂNIA este de domeniul trecutului iar cine mai crede ……. ( citește articolul cu atenție nu cu gândul de a mă jigni ).
      10) Titlul „ SĂ NU NE FACEM ILUZII ” spune totul pentru cine-i interesat .
      C )
      Ca fost OFIȚER cu studii superioare ( vezi PROFILUL ), poate știu la fel ca tine sau poate mult mai multe DATE, INFORMAȚII,CONCLUZII și chiar secrete despre URMĂRILE actului de la 23 AUGUST 1944 dar, asta nu are legătură cu GESTUL meu omenesc de a-i ura FOSTULUI rege Mihai I un simplu LA MULȚI ANI pentru cei 90 de ani împliniți în chiar 25 octombrie de ZIUA ARMATEI !
      Ai sesizat în exprimarea mea de fond vreo URMĂ de servilism, lingușeală, ipocrizie, slugărnicie cum a văzut o țară întreagă la unii sau alții care, nu aveau în capul lor recunoștința față de fostul Rege ci doar GÂNDUL de a mai câștiga ceva CAPITAL POLITIC ?
      D )
      În concluzie :
      Despre actul de la 23 AUGUST 1944 se pot spune multe ! ( fiecare în felul său, după cum simte, știe sau vrea ) ! Mulți îl condamnă pe MAREȘALUL ION ANTONESCU pentru că-l știu mort și nu se poate apăra , ( oare din ordinul cui a fost arestat și predat sovieticilor ? ) iar alții SE GUDURĂ pe lângă fostul Rege Mihai I crezând în ignoranța lor că, poate, poate ….. Tocmai de aceea am postat ” SĂ NU NE FACEM ILUZII” , nu noi , REPUBLICANIi ci, ei, MONARHIȘTII .
      îți mulțumesc pentru vizită și comentariu chiar dacă m-ai certat pe nedrept .
      Te invit să RECITEȘTI articolul de fond și să înțelegi corect mesajul.
      În speranța că ești BĂRBAT cu o oarecare verticalitate, aștept răspunsul tău !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 28/10/2011 @ 6:53 pm | Răspunde

  16. Dan@ din pacate spui un adevar intr-un moment neavenit, nu pentru noi cei care il cunoastem (daca vrei iti dau si numeratia unitatilor care au fost luate in prizonerat dupa ce au depus armele, am un unchi (sg.R.9 A.Gr.) impuscat dupa 23 august si rude apropiate, cu 5-9 ani de prizonierat, unul chiar cu urmasi si urmase prin Rusia). Astazi, vad ca fiecare spune din istorie acel lucru care ii convine. Toata lume arunca cu noroi in capul maresalului Antonescu, doar pentru ca este mort si nu poate sa se apere, oameni care inca traiesc si ar putea sa-l apere macar cat de cat nu au curajul sa o faca (ma refer aici la diplomatul Neagu Djuvara, el a fost trimisul lui Antonescu cu scrisoare de accept catre ambasadoarea URSS in Suedia, d-na Kolontay), nimeni nu se chinuie sa afle ce este cu telegrama rusilor venita pe ruta Stockholm in dimineata zilei de 23 Aug. 1944 si „intamplator” ratacita de seful cifrului. Situatia politico-militara din acele vremuri tulburi a fost extrem de confuza, contradictiile si pozitiile beligerantilor, dintr-o tabara sau alta, se schimbau precum lenjeria intima, insistentele unora sau altora asupra zonelor de interes erau enorme, mersul razboiului se indrepta spre finalitate dar durata era totala incerta, pierderile umane, economice si financiare erau enorme si cu tendinte de crestere. Informatia precara la nivelurile de conducere nationala a Romaniei acelor cumplite vremuri si chiar prost distribuita si utilizata ca si incapacitatea multora dintre cei numiti sa conduca, ca si acum multi dintre ei fara vocatie si pregatire, orgoliile enorme (discutiile despre capitulare se duceau pe doua si in unele perioade trei directii Cairo, Stoctholm si Lisabona de echipe diferite si fara o coordonare centrala certa) si nu in ultimul rand ipocrizia unor personaje cu cel mai inalt rang in ierarhia politica a acelor vremuri au fost doar unele dintre cauzele dezastrului de la 23 August 1944. Nu vreau sa continui pentru ca nu doresc sa fiu injurat. Tot ce am spus eu poate fi demonstrat prin scrierile vremii sau cu documente istorice publice mai mult decat autentice, pentru cine vrea sa le citeasca. Daca marele si superinvatatul profesor Stan va continua sa se situieze, cu de la sine putere, in a face istorie dupa bunul sau plac, mai exact dupa ureche, tare imi este frica ca il voi trimite la citit rand cu rand nu numai la ce ii convine domniei sale si tare imi este nu stiu cum cand ii voi cere scuze in public. Sa ne auzim cu bine.

    Comentariu de MITRU — 28/10/2011 @ 4:34 pm | Răspunde

    • @ MITRU,
      Mulțumesc pentru pertinentul comentariu : Punct ochit, punct lovit ! Sincere felicitări ! Măcar de-ar citi și DAN, căpitan de plai !
      O adevărată PRELEGERE susținută academic în fața sutelor de studenți ai Academiei de Înalte Studii Militare în cadrul SIMPOZIONULUI „ Actul de la 23 AUGUST 1944 ”!
      Să spun că m-ai uimit ? Nici vorbă ! Aș fi un mare ipocrit mai ales că-ți cunosc foarte bine PROFILUL !
      Să fac oarece comentarii pe marginea celor spuse de tine ? Aș cădea în ridicol !
      Așa că, dă-mi voie doar o vorbă să-ți spun :
      O seară magică !
      Cu prietenie,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 28/10/2011 @ 7:06 pm | Răspunde

  17. […] Aliosa, Cookie, Diana, Cristina, Dictatura justitiei Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. ← Peisaj ulei panza Abstract cubic → […]

    Pingback de Peisaj de toamna | Monica Iacobov — 28/10/2011 @ 7:14 pm | Răspunde

    • @ Monica Iacobov,
      Bine ai venit pe blogul meu !
      Dacă ai GÂNDURI BUNE, îți urez ședere îndelungată iar dacă ai GÂNDURI RELE, mai bine lasă-mă-n pace !
      Cum am făcut de fiecare dată când cineva pășea pentru prima dată în casa mea virtuală marcându-și prezența printr-un LIKE, COMENTARIU sau PINGBACK, așa am făcut și acum dar,în afară de PEISAJUL DE TOAMNĂ, prea multe n-am aflat despre persoana ta.
      Am reținut totuși motto-ul tău și fraza :
      „ Mănânc arta,inspir arta,expir arta ” !
      Atunci, ești bună rău la casa omului că nu cheltuie pentru tine, nimic pentru MÂNCAREA CEA DE TOATE ZILELE !
      Mulțumesc pentru pingback și, poți posta chiar și un comentariu.
      O noapte cu pace !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 28/10/2011 @ 7:39 pm | Răspunde

  18. @ ALL !!!
    Fidel crezului meu sănătos de a fi IMPARȚIAL și de a prezenta datele și faptele așa cum s-au petrecut și se petrec, indiferent de simpatii sau antipatii pentru unii sau alții din actorii scenei politice românești actuale,îmi fac o datorie de onoare ca OM și MILITAR pensionar, în a spune aici și acum că, de 25 OCTOMBRIE, ZIUA ARMATEI , la festivitățile prilejuite cu acea ocazie, atât Comandantul Suprem al FA ale ROMÂNIEI, ministrul apărării naționale și șeful Bisericii Ortodoxe Române , în cuvântul domniilor lor, au omagiat ostașii români căzuți eroic în octombrie în marile bătălii și lupte pentru eliberarea ULTIMEI BRAZDE de pământ românesc, pe toți cei căzuți în timpul celui de al Doilea Război Mondial și chiar pe cei căzuți aiurea, în teatrele de operații din AFGANISTAN , urându-le militarilor activi succese în instruire și sănătate atât lor cât și familiilor lor , fără a pomeni nimic despre salarii, pensii și mijloacele de subzistență necesare celor aflați prin grația lui DUMNEZEU în viață încă !
    Și tot în spiritul NEUTRALITĂȚII mele politice și setei de a-mi expune gândurile așa cum îmi vine din mintea încă tânără deși peste ea au trecut mulți ani de privațiuni severe și nedrepte uneori, din cauza serviciului militar al cărui sclav am fost o viață de om, și nu în ultimul rând din cauza SISTEMULUI TICĂLOȘIT în care am supraviețuit în perioada 1950-1989 și 1990 până acum și cât o mai vrea DUMNEZEU să mă țină în viață, pot afirma, fără teama de a greși , că, ZIUA DE 25 OCTOMBRIE 2011 va rămâne în ISTORIA ROMÂNIEI ca cea mai controversată zi, cu multiple conotații politice și sociale,ZIUA DEZBINĂRII fățișe și MANIPULĂRII vizibile a POPORULUI ROMÂN,înfometat, sărăcit, îndobitocit,adus în pragul disperării și în situația de a nu mai înțelege nimic din cele patrecute în acea zi ce trebuia să fie una a RECONCILIERII NAȚIONALE și STRÂNGERII RÂNDURILOR pentru depășirea CRIZEI FINANCIARE provocate deliberat de BANCHERII LUMII constituiți în GUVERNUL MONDIAL ce dirijează, planifică și impune TOTUL pentru cei aproape ȘAPTE MILIARDE de oameni !
    Invit pe delatorii mei, pe COMENTATORIi fără nume, ce se ascund sub avatarul „ OMULUI MISTERIOS ” să citească cu atenție, să înțeleagă corect cele gândite și transmise de mine , să le analizeze cu mintea nu cu inima geloasă, invidioasă, frustrată și pornită împotriva succesului meu trecător în ale blogosferei și , nu numai , ÎNAINTE de a începe campania de ACUZE , INJURII și CALOMNII la adresa mea !
    Eu nu scriu ca să îmi atrag intenționat comentatori PRO sau CONTRA , eu scriu c-așa vreau eu să-mi consum TIMPUL LIBER : prin COMUNICAREA cu OAMENII de pretutindeni, din orice colț al lumii, indiferent de vîrstă, sex, religie,stare socială, orientare politică , cu toate persoanele cu coloană verticală, demnitate, bun simț, respect reciproc, suflet curat și inima deschisă.
    Repet și aici ce-am SPUS DINTOTDEAUNA : în calitate de MODERATOR UNIC, ȘTERG toate COMENTARIILE injurioase, triviale,calomnioase și nedemne la adresa mea iar dacă , între mine , autorul unui articol și un comentator obraznic și calomniator , intervine un alt comentator PRO sau CONTRA mea, în baza dreptului sacru la REPLICĂ, mă retrag discret din dispută ȘI-I LAS PE CEI DOI PROTAGONIȘTI SĂ SE DEESFĂȘOARE , intervenind doar în cazul în care depășesc codul bunelor maniere și se duelează în cuvinte triviale .
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 29/10/2011 @ 9:24 am | Răspunde

  19. […] şire şi dumneavoastră:Adrian Nastase, Alecu Racoviceanu, Alioşa Popovici, Amza Carmen, Corina Creţu, Patrănoiu Dana, Cati Lupascu, Fragmentarium, Gondolin, Teodora […]

    Pingback de Domnule Ion Iliescu, m-aţi dezamăgit! « Popateapa's Blog — 29/10/2011 @ 1:58 pm | Răspunde

  20. Draga popoteapa vad ca toata lume te dezamageste. Adevarat noi cei „inculti in cap” dar cu ani grei si multi de scoala in spate inducem, unui amarat popa de catun ratacit pe harta, un simplu punct in fond si la urma urmei, sentimentul omului frustrat de propria neputinta si credinta nestramutata in nonvaloare. Parinte, esti slujitorul lui Dumnezeu nu al politicienilor si cu atat mai putin a unei nonvalori de genul Bashinescu. Daca Doamne fereste, iarta si apara, atat de putintel ti-a ramas in cap, in fond o prelungire a gatului, din anii de studii, vai ,cum iti faci profesorii de rasul curcilor si mai ales de tine. Du-te parinte de te raspopeste si apoi poti ridica ode si osanale prezidentiale sub gardul Cotrocenilor, in hainele actuale ai fi deosebit de penibil. Oricat de tare ai behai, indiferent pe ce glas, pariez ca vei fi auzit dar NU vei fi ascultat parinte tapule, vei ramane la fel de neinteles ca si astazi si teapa o sa o incasezi personal, cu evlavie si cucernicie in partea odihnitoare. Baietii si fetele de la SPP nu prea stiu de gluma. Mai cunosc eu ceva cazuri de amici (in sensul cuvantului amintit) ai prezidentului, plecati la Neptun, cu surle si trambite sa-l felicite pe imberbul chiombiu prezident si intorsi bine frageziti. Popo teapa, sfatul meu este: incearca ca doar nu inseamna moarte, tare m-as bucura sa te vad cu spinarea burta si locul de teapa deja alefiat.

    Comentariu de MITRU — 29/10/2011 @ 3:45 pm | Răspunde

    • Mare greșeală. Pseudonimul l-am ales ca unire dintre Popa Șapcă şi Vlad Ţepeş. Nu sunt un popă, de ţară cum greşit ai înţeles. Ceea ce ma deranjează pe mine este că domnul Iliescu s-a lăsat înconjurat de nişte profitori. Dacă ai fi citit articolul ai fi văzut despre ce este vorba. Mai demult, cu aproape un an în urmă, scriam un articol,” Cod roşu pentru România”. Citește-l!
      Da, toţi mă dezamăgesc, pentru că eu am avut alte aşteptări de la democraţie! Nu neapărat bogăţie! Am vrut să trăiesc liber, fără teama securităţii, fără alte fobii create de sistemul totalitar. Ce am văzut? Aceeaşi nomenclatură, transpartinică, condusă de dorinţa de înavuţire. E drept că Băsescu cu haita lui au întrecut orice limită. Sunt în adevăr trădători de ţară. Ce-i reproşez domnului Iliescu? Atât domnia sa, cât şi PSD, se îndepărtează de mase, de cei mulţi. Izolarea într-un castel de fildeş este dăunătoare democraţiei. Democraţia de fapt este libertatea de a face ce vrei fără a deranja pe ceilalți. Băsescu nu m-a dezamăgit de loc, pentru că nu mi-am pus speranţe în el. Mă dezamăgesc cei în care cred, cei la care ţin.
      Cât priveşte limbajul folosit de domnia ta, cam vulgar, mă îndeamnă să cred că acuzele ce mi le aduci, referitoare la nivel de studii ţi se potrivesc ca o mănuşă.

      Comentariu de Popateapa — 30/10/2011 @ 7:26 am | Răspunde

  21. @Alioșa,
    Suntem atât de diferiți! Cred că este firesc să avem opinii diferite!
    Suntem nu doar diferiți, avem educație diferită.De aceea , n-ar trebui să suferi atât, când unii spun altceva decât ți-ar plăcea să auzi!
    Știi vorba- gura lumii slobodă!
    Seară bună!

    Comentariu de incertitudini — 29/10/2011 @ 7:10 pm | Răspunde

  22. @ Gina,
    Bună seara !
    Mă bucură comentariul tău din mai multe motive :
    1 ) Este sincer și fără ocolișuri ;
    2) Spune un mare adevăr ;
    3) Imi demonstrează că îți plac posturile mele :
    4) Îți pasă de mine mai ales când sufăr din cauza răutăților unora care semnează la avatar cu „ OMUL MISTERIOS ”(adică cel fără de profil , care nu vrea să-și dezvălui identitatea pentru ca ,în incultura lui, să practice calomnia și, atacul direct la persoană după mintea lui bolnavă,știind că nu va fi identificat ) .
    Iar dacă profil nu e,
    Nimic nu e !
    Omul zis misterios
    Devine tendențios
    Tupeist și arogant,
    Laș și nu galant.
    Spunând vrute și nevrute,
    Uneori chiar vorbe grele
    Adresate celui ce administrează
    Postul la care comentează .

    Normal că suntem diferiți :
    a ) Tu ești FEMEIE , eu sunt BĂRBAT :tu poate ai tendința de a nu pune la inimă toate răutățile altora ( gura lumii slobodă ) , eu însă , nu m-am călăuzit niciodată după „ capul plecat nu-l taie sabia ” și nici dacă cineva mi-a dat o palmă să-i întorc și cealaltă față !
    Ca militar de mic copil am reținut de la comandanții și profesorii mei , printre FOARTE MULTE ALTELE și faptul că nu trebuie să mă las călcat în picioare nici la propriu nici la figurat de cel care ar atenta la viața și imaginea mea. Și-atunci, dacă în casa mea virtuală intră un musafir ce în loc de BUNĂ ZIUA , mă ÎNJURĂ, eu , ce să fac ? Să mă fac că nu am auzit sau , în cazul de față , că nu am citit inepțiile și grosolăniile lui ?
    b) Tu ai fost educată să înveți copiii carte în săli de clasă călduroase iarna și răcoroase vara ,pentru a deveni oameni de nădejde ai societății,eu a fost educat să învăț și să instruiesc militarii chemați sub arme,în condiții grele de timp și stare a vremii , în toate anotimpurile, ziua și noaptea , pe ger,zăpadă, viscol, furtună, caniculă, ploaie torențială, de la -15 grade la + 40 de grade, să fie gata oricând să dea o ripostă hotărâtoare și mortală celor care ar fi îndrăznit să ne atace ȚARA din exterior.
    c) EU NU SUFĂR când alții „ spun altceva decât mi-ar plăcea să aud” , EU SUFĂR atunci când inculții, impostorii, oportuniștii, lingușitorii, ipocriții,agramații, parveniții, pomanagii electorali , cerșetorii de voturi,frustrații, securiștii,pseodocomuniștii,mincinoșii, palavragii, panglicarii șamd care, REGĂSINDU-SE în IPOSTAZELE prezentate în POSTURILE MELE, la ADĂPOSTUL INTERNETULUI , prin nickname semnat „ OMUL MISTERIOS ” mă înjură, calomniază, se dau deștepți deși prostia lor se simte, vede și miroase de la o poștă .
    d) Chiar dacă „ SUNTEM ATÂT DE DIFERIȚI ” , dialogul nostru virtual poate continua ,mai ales că, poate, unii,vor avea avea ceva de învățat de la noi .

    Mulțumesc pentru comentariu și mai ales pentru sfatul de a nu mai pune la inimă toate răutățile unora !
    O noapte liniștită !
    Cu respect,
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 29/10/2011 @ 8:22 pm | Răspunde

  23. Aliosa, pingul primit de pe blogul Monicai este de fapt trimis de mine. Eu i l-am facut si am grija ca postarile ei sa fie vazute de cat mai multi oameni. Talentul ei trebuie cultivat cat mai bine pentru ca e pacat sa se iroseasca. Daca binevoiesti ai putea sa o adaugi si in blogroll-ul tau.
    Cu drag, Razvan

    Comentariu de razvanrinder — 29/10/2011 @ 9:59 pm | Răspunde

    • @ Razvanrinder,
      Bună dimineața !
      Nici o secundă nu mi-a trecut prin cap așa ceva !
      Interesant, eu abia știu să trimit ping pentru mine iar tu, poți trimite și-n numele altuia ……Nu că m-ar deranja, fiecare este liber să facă ce vrea că de aceea trăim în DEMOCRAȚIE…..
      Întrebarea mea sinceră pentru tine este : dacă trimiți în numele ei, poți trimite și-n numele meu ?
      Dacă răspunsul tău estre DA, atunci avem o mare problemă !
      De exempul, eu nu aș vrea ca cineva să FACĂ CEEA CE TREBUIE SĂ FAC EU, și, NUMAI EU !
      Adică, tu poți trimite în numele ei inclusiv COMENTARII, sau să-i scrii chiar posturile proprii ?
      Nu te întreb din RĂUTATE ci din dorința de a afla cât mai multe din TAINELE INTERNETULUI pe care nu le stăpânesc așa ca tine !
      Înseamnă că acesta-i motivul pentru care MONICA IACOBOV ( Peisaj de toamnă ) nu mi-a răspuns la comentariul meu !
      Cât privește trecerea ei în BLOGROLL, nu o pot face deoarece nu am toate elementele cerute pentru efectuarea acestei operațiuni. Spune-i cum știi tu , să-mi FACĂ un COMENTARIU când vrea ea pe https://aliosapopovici.wordpress.com/………și, se rezolvă .
      Mulțumesc pentru lămuriri !
      Dar, despre ziua de 25 octombrie , nu ai nimic de comentat ? Așa, părerea ta !
      O dumincă frumoasă !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 30/10/2011 @ 10:04 am | Răspunde

  24. Bună seara, domnule Alioşa; se pare că scrierea domniei voastre a avut parte de un viu interes; e bine că nu v-aţi ţinut gândurile încătuşate.
    Aş vrea să vă spun despre acest „altceva”…al nostru pentru alţii, al altora pentru noi; acesta este cumva dat de o experienţă, experienţă din care s-a constituit atitudinea noastră de viaţă, a tuturor, expresia precum şi realizarea obiectivă a acestei experienţe…de aici începe acest „altceva”, pentru că eu nu i-aş putea spune altcuiva că atitudinea mea este mai adevărată decât a lui; aidoma, nici un altul nu ar avea cum să o facă…i-ar rămâne, presupun, să o critice…dar dacă s-ar întâmpla să o facă, ar fi prin prisma experienţei lui SUBIECTIVE, în care paşii l-au purtat într-o cu totul altă direcţie decât m-au dus pe mine…ştiind că pentru fiecare există darul alegerii, însă nu şi ştiinţa de a alege calea cea bună, fiecare însă putând pretinde că a găsit-o… atât doar; nu mi-ar putea-o modifica, la fel cum nici eu nu l-aş putea convinge de lipsa acesteia de valoare.
    Fiecare om este o singularitate, cu lecţiile sale individuale în această lume în care sensul încotroului fiecăruia îi determină gândirea, lumea aceasta în care ne manifestăm prin particularităţi, fiecare înţelegând prin prisma lui, în mod subiectiv, în funcţie de plăcerile sale, preferinţele fiind cele care fac deosebirea, valorile cele care fac asemănarea, aducând dimpreună spirite întru comuniune.
    Pentru mine, ca şi pentru dumneavoastră, ca şi pentru mulţi, îmi doresc să o cred, valorile sunt PREŢUIRILE VIEŢII; acelea ale adevărului, iar acest adevăr ar trebui să fie cel al virtuţilor. Cam asta am vrut să vă spun.
    Toată admiraţia mea pentru lucrurile pe care nu le ignoraţi în timp ce mulţi alţii o fac,sau pentru care afişează nepăsare, pentru stilul domniei voastre frenetic al unei vârste de tinereţe fără bătrâneţe a sufletului şi a libertăţii spiritului.
    O bucurie aceea de a vă fi aflat.

    Comentariu de Camelia — 29/10/2011 @ 10:21 pm | Răspunde

    • @ Bună dimineașa, Camelia ;
      Trebuie să recunosc cu toată obiectivitatea și răspunderea , fără dorința de a te flata sau a crede altceva , că, mi-ai făcut ziua de DUMINICĂ mult mai frumoasă ! Nu este o simplă vorbă aruncată-n vânt ; este deja o constatare pentru care îți mulțumesc încă din start ca nu cumva, furat de zgomotul fin al tastelor ce la ating în ritm de horă pură românească, să nu uit de acest gest normal de bună creștere. Mă bucură de fiecare dată vizita ta iar comentariile tale îmi aduc aminte mai mereu de prelegerile de FILOZOFIE la care asistam luând mereu meticulos notițe, în Aula ACADEMIEI DE ÎNALTE STUDII MILITARE pe vremea când eram ofițer-student . Ai punctat atât de bine și de exact despre acest „ ALTCEVA ” încât , de-ar fi să comentez fiecare frază, s-ar duce urgent toată ziua și, tot nu aș reuși să mă ridic la înălțimea celor afirmate de tine.
      Așa că, ( încă nu știu cum să-ți spun : domnișoară sau doamnă căci, SUFLETUL este mereu TÂNĂR ), las la latitudinea distinșilor mei vizitatori plăcerea de a citi și trage concluziile pe care le doresc , nu înainte însă de a-i ruga frumos să nu se încumete să te jignească cu ceva că n-au nici o șansă ca injuriile lor să trteacă de mine, unic moderator al blogului ce-mi ține uneori și de foame dar și de sete din cauza unor comentarii așa de edificatoare și de bun gust ca cel postat de tine aici mai sus.
      Mi-am propus ca, atâta timp de viață cât DUMNEZEU mi-a hărăzit să trăiesc pe acest pământ ROMÂNESC râvnit din ce în ce mai mult de străinii dornici de chilipiruri și ajuns povară grea, uneori de nesuportat din cauza impozitelor mari,proprietarilor căzuți în sărăcie și nevoiți să-l vândă pe mai nimic pentru că n-au cum și cu ce să-l muncească, SĂ NU IGNOR nimic din ceea ce ne afectează pe toți zi de zi și ceas de ceas, să spun adevărul despre ceea ce se-ntâmplă-n ROMÂNIA,

      Să scriu cât mai pot încă,
      Tastele să le ating,
      Și fără de poruncă,
      Eu rănile să-mi ling !

      E și mai mare bucuria
      Mea, de -a te fi cunoscut
      De-aceea-ți spun : JOS PĂLĂRIA
      Suflet pur, bine crescut !

      O și mai mare bucurie, aceea de a răspunde comentariilor tale .
      Cu respect, Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 30/10/2011 @ 11:12 am | Răspunde

  25. @Alioșa,

    Am citit articolul de față și, ca de fiecare dată, consider că ai dat dovadă nu neapărat de un mare curaj ci de foarte mult bun simț.
    E mare lucru !
    Curaj pot avea chiar și inconștienții dar bunul simț îl găsim tot mai rar.
    Regele Mihai are o vârstă la care nu cred că mai are rost să-l criticăm. Alți tineri prinți sau prințese s-au implicat efectiv în luptă.

    Regele l-a lăsat pe Mareșal sau nu a avut nicio autoritate în fața acestuia. Multe sunt neelucidate și din cauza politicii nimeni nu vrea să le lămurească enigmele istoriei. Cum sunt sublocotenent în rezervă și fiică și nepoată de ofițeri ai ARMATEI ROMÂNE am fost în aceea zi alături de ea. De Armată.

    M-aș fi bucurat mai mult de ”discursul regelui ” , regele George al Marii Britanii, tatăl actualei regine , a avut și el mari dificultăți cu exprimarea, dacă ,în mod ipocrit, toți activiștii de partid colaboratori ai securității sau doar turnători nu s-ar fi declarat brusc monarhiști. Mi-a fost rușine de toată manifestarea mai ales că un actoraș de duzină a fost îmbrăcat în uniforma de paradă a armatei. Se știe despre cine e vorba.

    Încă o dată, sincere felicitări pentru bunul simț de care dai dovadă de fiecare dată.
    Cu aceeași considerație,
    Carmen

    Comentariu de dictaturajustitiei — 30/10/2011 @ 2:54 pm | Răspunde

    • @ Carmen,
      Bună seara !
      Eram tentat să scriu alt articol , să dirijez discuțiile viitorilor vizitatori într-o altă direcție dar, nu am putut, nu mă lăsa inima, simțeam că lipsește ceva , sau mai bine zis cineva din rîndul comentatorilor pertinenți, sinceri, curajoși în a spune adevărul despre cele gândite de ei și scrise de mine .
      Află că, așteptarea mea a fost răsplătită cu vârf și îndesat cum spune românul onest. Ți-ai făcut timp și ai trecut din nou pe la mine marcându-ți prezența prin like și printr-un comentariu ce mă onorează și-mi dă curaj să merg mai departe pe drumul adevărului și al sincerității , chiar dacă , uneori, unii sunt deranjați de spusele mele ce nu-i privesc direct pe ei ci pe cei pe care din varii motive, îi au la suflet și le țin partea indiferent de ceea ce spun sau fac în viața politică , favoriții lor. Și, a mai trecut și PLANO10 de care, sincer îmi era dor .
      Ca de obicei, ai sesizat corect și punctual toate aspectele ridicate de articolul de față și ,ai făcut o justă radiografie a evenimentului la care ne referim și la personajele principale ale postului , fapt ce mă bucură foarte mult și-mi ridică cota de obiectivitatea în fața unor comentatori ( ex.DAN, mai sus ) care, au văzut numai ceea ce au vrut și le-a convenit , aruncându-se în speculații și acuze nefondate și care pe mine mă dor moral mult mai mult decât cred ei în mintea lor răutăcioasă.
      După cum ai observat citind articolul de fond, eu nu m-am lansat în acuze la adresa regelui ci doar am făcut gestul creștinesc de a-i ura la mulți ani, cu ocazia împlinirii venerabile vârste de 90 de ani și a faptului că este singurul actor în viață, dintre șefii de stat ai lumii participanți la cel de al Doilea Război Mondial ,fapt interpretat altfel de unii , nevoit fiind să răspund clar că nu sunt monarhist ci, republican convins ce ține la dreptul său legal și constituțional ca, din cinci în cinci ani să-și aleagă șeful statului .Despre relația Regelui MIHAI cu Mareșalul ION ANTONESCU, nu voi vorbi aici și acum .Despre nepotismul ce-i în floare în România , despre faptul că un actoraș a ajuns COLONEL al ARMATEI ROMÂNE fără studii militare superioare ca părinții și unchii tăi, pot vorbi și chiar critica. Și, ca să merg până la capăt cu șirul gândurilor mele sincere și fără echivoc, și acest aspect constituie unul din motivele pentru care sunt contra reinstaurării monarhiei constituționale
      în ROMÂNIA ! Sincer, și mie mi-a fost greu să urmăresc acea defilare de foști securiști, turnători, activiști de partid , informatori ,actorași , circari și ipocriți care, nu pentru ziua regelui defilau acolo, pe covoarele plătite de contribuabilii de taxe și impozite, ci, pentru CAPITAL POLITIC și ELECTORAL sau, la o adică, pentru un ciolan mare de ros !
      Îți mulțumesc pentru vizită, like și comentariu !
      Acum ,pot trece liniștit la altă temă pe care o voi aborda după reântoarcerea dintr-un pelerinaj pe la MORMINTELE STRĂBUNILOR din satul natal !
      Cu același respect,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 30/10/2011 @ 8:35 pm | Răspunde

  26. E bine ca fata de un fenomen politic sa te pronunti pro sau contra. Fenomenul politic nu se confunda cu persoanele implicate in el. Pozitiile solomoniene, necombative, strica; incurajeaza absenteismul si pasivitatea in viata civica..
    Eu, ca republican, sunt ferm impotriva formei de guvernamant monarhice si asta nu doar pentru a respecta actuala Constitutie.
    Nu ii condamn pe cei care sunt monarhisti.
    Daca, vreodata, Romania va ajunge, prin Constitutie, monarhie, voi respecta Constitutia, dar voi ramane tot republican.Am aceasta placere de a participa si eu la alegerea sefului statului.
    Omului politic Mihai I, ca este politic, fost sef al statului roman, ii urez din toata inima multi ani in sanatate. A fost contemporan cu aproape un secol din istoria Romaniei.

    Comentariu de PLANO10 — 30/10/2011 @ 6:12 pm | Răspunde

    • @ Plano10,
      Bună seara !
      Bine ai revenit pe blogul meu !
      Cunoscându-ți potența și raționamentul logic, imparțial în comentarea fenomenului politicic din spațiul mioritic dâmbovițean, mă bucură mult vizita ta mai ales la acest post legat de un eveniment politic controversat și comentat pe toate fețele de mass-media .
      Nu voi încera a-ți răspunde punctual la cele precizate de tine în comentariul de față pentru că, ți-aș repeta cuvintele .
      Spun doar că, sunt de acord cu spusele tale , că sunt și eu tot republican iar postul de față l-am pus în discuție pentru a atrage , dacă mai era nevoie, încă odată atenția asupra faptului că, politica românească este ca o SABIE cu două tăișuri iar monarhiștii și tărăniștii, precum și susținătorii lor, să nu-și facă iluzii deșarte cu privire la reinstaurarea monarhiei în ROMÂNIA !
      Mulțumesc sincer pentru vizită și mai ales pentru comentariul tău fără echivoc !
      Să ne reauzim și citim cu sănătate !
      Cu respect,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 30/10/2011 @ 8:58 pm | Răspunde

  27. @ Plano10,
    Bună seara !
    Bine ai revenit pe blogul meu !
    Nu te supăra, dar, am mai comentat câte ceva pe noul tău blog .
    Dar, dacă nu am primit răspuns, am crezut că cele spuse de mine nu-s de băgat în seamă așa că, am lăsat-o mai moale. Sincer, ai un blog pragmatic, actual și foarte important .
    Dacă ne-am strădui mai mult, poate comunicarea ar fi mai fructuoasă.
    Consider că, dialogul nostru virtual ar putea fi de folos nu numai nouă ci și celor ce sunt interesați de a afla cât mai multe despre ARMATĂ ( activi, în rezervă, în retragere, veteranii de război și urmașii lor ).
    Mulțumesc pentru provocare !
    Poate fi un început de dialog de mai mare durată.
    O să te vizitez mai des .
    Cu prietenie,
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 03/11/2011 @ 11:13 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: