Alioşa

31/10/2011

EMINESCU, RĂSUCINDU-SE-N MORMÂNT !

Filed under: generale — Aliosa @ 10:17 am
Am primit prin mail mesajul cu versurile de mai jos, o adevărată RADIOGRAFIE a societății românești postdecembriste , prin adaptarea la poezia  LUCEAFĂRUL, emanația gândirii și inspirației marelui, inegalabilului și nemuritorului poet național,  MIHAI EMINESCU . 
Nu știu cine-i autorul acestor versuri că nu s-a semnat, probabil de teama de a nu păți ceva sau de a cădea în dizgrația mai marilor zilei.
În schimb eu , neafiliat niciunui partid politic sau formațiune nonguvernamentală, mișcat de durerosul adevăr  ce reiese  din versurile ce urmează, m-am hotărât să le aduc la cunoștința distinșilor mei vizitatori și comentatori, cunoscuți sau necunoscuți ,cu speranța că le voi face o bucurie iar eu voi scăpa de critici, injurii și calomnii ca în cazul postului anterior și, nu numai.
Cu ochii triști și mâna tremurândă,
Voi tasta  vers după vers
Și-aș vrea ,sincer, ca inima-mi plăpândă,
Să scape  de perfidul stres.
Lectură plăcută stimați vizitatori și comentatori iar MUZA să vă inspire și frazele să curgă  tumultos ca versurilr marelui poet  EMINESCU !
 Cu stimă și respect, 
Alioșa.                               
       @
A fost odată ca-n povesti,
A fost , de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice , regeşti,
O prea frumoasă
ţară.
Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.
Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întamplă ,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .
Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă ,
Nu văd nici vajnici pui de lei ,
Doar mucegai şi humă .
Luceferi nu mai strălucesc
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc,
Că n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc ,
Această dulce limbă .
Dar astăzi , cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă .
Degeaba le-am lăsat cu dor
O „Doină”, să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară .
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi ,
Din Nistru până-n Tisa .
Moldova-i astăzi jumătăţi .
Cât rău făcutu-ni-s-a !
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie ,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie .
Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar .
Acum n-aveţi nici linguri …
O , biet popor român sărac
Cu-o ţară prea bogată !
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată !
Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii ,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii !
Cu trupe de comedianți
Numindu-le partide,
Sunteți românii emigranți,
Din Rai, în țări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria .
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România .
Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă .
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă .
Aveţi întinsul Bărăgan ,
Şi nu aveţi o pâine .
Aveţi şi turme şi ciobani ,
Dar duceţi vieţi de câine .
Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă ,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi ,
Şi flori în poieniţă .
Aveţi o deltă ca-n poveşti ,
Vedeţi să nu v-o fure ,
Atâtea ape , atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure …
Nici vii pe deal nu mai zăresti ,
Livezile se-uscară ,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară .
Nu vine Mircea cel Batrân ,
Nici Ştefan de la Putna ,
Să vi-l alunge pe păgân
Cand voi lăsat-aţi lupta !
Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin ,
De-atâta delăsare .
Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege .
De ani şi ani cădeţi în hău ,
Nimic nu vă mai merge .
Ruşine să vă fie-n veac
Că v-aţi trădat străbunii
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii !
Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală ,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală ..

Sursa, Yahoo ! Mail.

O săptămână minunată,
Plină doar de bucurii ,
Realizări de lungă durată,
Și-o  toamnă lungă cu pomi  aurii ,
Cu pastramă și vin tulburel,
Ca-n scrierile  lui Păstorel !
Cu respect,
Alioșa.

Anunțuri

42 comentarii »

  1. wow! asa, era cat pe ce sa commentez la poezie,
    dar am fost invitata sa citesc si comment-urile, iata le citesc, si ce aflu eu din ele…
    da…

    Comentariu de Cristina — 31/10/2011 @ 3:13 pm | Răspunde

    • @ Cristina,
      Bună seara !
      Din păcate, ai avut parte de un comentariu CALOMNIOS din partea unui NIMENI căci ,de era cu adevărat CINEVA,avea și el un BLOG în care să-și publice PROFILUL ca să fie cunoscut de toată lumea, ca tine , ca mine și ca toți cei de bună credință , cu bun simț și mai ales cu cei șapte ani de acasă. În MICIMEA caracterului său de FRUSTRAT ,de neîmplinirile vieții profesionale și personale,INVIDIOS pe realizările altora, LAȘ prin ascunderea identității prin afișarea unui avatar de „ kaka” cum chiar el își spune în adresa de email,INDIVIDUL ofticos ,și-a ales ca pseudonim numele marelui romancier MARIN PREDA în loc să-și aleagă unul din familia lui, o poreclă cunoscută măcar de prietenii săi mai apropiați . Dar, cum să-și publice datele de identificare când în MINTEA lui bolnavă de invidie și roasă de gelozie, avea numai GÂND DE RĂZBUNARE ?
      După mine, cei care COMENTEAZĂ sub IDENTITĂȚI FALSE, sunt în stare de orice , sunt niște nimeni,niște scursuri, indivizi jalnici,fără pic de rușine, demnitate și bun simț predispuși la cele mai josnice scorniri ale minții lor bolnave de invidie pe realizările altora în comparație cu eșecurile lor datorate mai mult prostiei decât hazardului .
      Un COMENTATOR cu bun simț ,frică de DUMNEZEU și legile în vigoare, se legitimează și-apoi, spune ce are de spus , fiind oricând dispus să răspundă pentru faptele lui de calomnie .
      Am spus-o de mai multe ori , sunt convins că și frustratul care te-a indus în eroare a luat la cunoștință de faptul că VOI ȘTERGE comentariile injurioase, calomnioase, triviale pornite din minți roase de invidie și predispuse a inventa tâmpenii precum ajutorul de căldură într-o altă localitate decât cea din CARTEA DE IDENTITATE !!! Numai O MINTE BOLNAVĂ de INVIDIE poate concepe o asemenea tâmpenie ! Sau poate, făcând el așa ceva, a crezut că și alții pot face ? De i-aș cunoaște identitatea, l-aș actiona în JUSTIȚIE pentru CALOMNIE dar cum nu și-a dezvăluit identitatea, nu pot decât să mă rog la DUMNEZEU ,SĂ-I DEA atâta SĂNĂTATE cât AJUTOR DE CĂLDURĂ AM PRIMIT EU , de la stat !
      Mă așteptam la tot felul de scorneli, acuze și povești dar ,la o ASEMENEA TÂMPENIE ( ajutor de căldură de la stat ),nu mă așteptam ! În mintea lui de frustrat și ofticos, a uitat CĂ AȘA CEVA SE POATE VERIFICA căci, instituțiile statului încă mai funcționează și nu toate sunt corupte .
      Eu ,bănuiesc cine-i FRUSTRATUL dar, pe bănuieli nu se poate face nimic . Mă miră faptul că avut totuși răbdarea să-și arate adevărata față de FRUSTRAT, OFTICOS și iNVIDIOS, abia acum când, am postat articolul în care, cu siguranță a găsit ceva ce nu-i convenea ,iar , ca INIMA să nu-i sară din piept de ciudă, oftică, frustrare și nesimțire, și-a îndreptat toată ura asupra mea ! Ce jalnică ființă, ce om de nimic ! Pe lângă toate astea,specimenul , prin caracterul său abject, este și foarte periculos căci, în parșivenia sa, crede că, îmi va alunga cititorii și comentatorii fără să știe că, degeaba mă acuză . Nu și-a dezvăluit adevărata identitate cum ar fi făcut un bărbat cu DEMNITATE, CURAJ și VERTICALITATE dar, am deja toate elementele ca să aflu cine este CALOMNIATORUL lui pește .
      Că e un NIMENI , rezultă chiar din NESIMȚIREA de a se lega de FAMILIA mea ! Ce legătură are VIAȚA PRIVATĂ cu niște versuri postate de pe Y! Mail ? Cine îi dă dreptul FRUSTRATULUI să mă judece ? Ori, după cum chiar tu mi-ai reamintit, numai DUMNEZEU are dreptul să ne judece și JUSTIȚIA dacă-i cazul ! „ CREDE și NU CERCETA ” nu mai e de actualitate ! Îmi pare rău că te-ai luat după un frustrat ofticos ! Dacă cineva care își ascunde intenționat IDENTITATEA spune despre tine ( deși n-are nici un drept legal sau moral ) , vrute și nevrute, EU, trebuie să cred toate acuzele adresate ție ?
      Am fost sfătuit să nu mai răspund DELATORILOR mei dar, cum în comentariul pe care deja l-am șters , OFTICA comentatorului se citea de la o poștă, m-am adresat ție nu ca să mă disculp ci, vorba proverbului , „ bate șeaua ,să priceapă măgarul ” !
      Mulțumesc pentru vizită și comentariu !
      Cu respect,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 31/10/2011 @ 7:39 pm | Răspunde

  2. @ ALL !!!
    Reamintesc tuturor vizitatorilor și comentatorilor hotărârea mea de A ȘTERGE toate COMENTARIILE calomnioase, injurioase, triviale ,cu atac la persoană și viața de familie . Iar celor INVIDIOȘI pe mine din cauza NEÂMPLINIRILOR lor, le reamintesc , mottoul meu : Eu, iert dar, nu uit !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 31/10/2011 @ 7:46 pm | Răspunde

  3. @ Samsara ,
    Bună seara !
    Mulțumesc pentru vizită și like !
    Cu respect,
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 31/10/2011 @ 8:15 pm | Răspunde

  4. @ Lillo,
    Bună seara !
    Bine ai ajuns și pe aici !
    Probabil că te așteptai la niște comentarii legate de VERSURILE postate și nicidecum la cele ce-ai citit .
    Din păcate, unii dintre cei cu care am lucrat o viață de om și cărora în calitate de comandant nu le-am satisfăcut toate dorințele cum era acordarea SOLDEI DE MERIT ce însemna un procent destul de substanțial la SOLDA DE BAZĂ ( salariul lunar ) ,după trecerea în rezervă, ieșind de sub rigorile regulamentelor militare care prevedeau expres anumite reguli de comportament pe timpul cât erau activi, conform proverbului „ OCHII CARE NU SE VĂD SE UITĂ ” , au trecut din RĂUTATE inițial și-apoi din INVIDIE la atacuri și calomnii de tot felul , atât pe stradă cât și pe blogul personal. Sub masca ANONIMATULUI oferit de INTERNET, dar și sub imperiul NESIMȚIRII , al INVIDIEI și URII împotriva mea, au scornit tot felul de minciuni și neadevăruri legate de persoana și familia mea. În mintea lor încuiată și roasă de INVIDIE, se RĂZBUNĂ acum pe mine pentru că, atunci când le-am fost COMANDANT le-am aplicat REGULAMENTUL DISCIPLINEI MILITARE fără nici un rabat dar și pentru faptul că NUMELE lor au fost date uitării iar al meu este cunoscut prin intermediul INTERNETULUI , al BLOGULUI personal și al ARTICOLELOR postate de către foarte multă lume din țară și de peste hotare .
    În ura lor nemăsurată și-n pornirea de a-mi calomnia viața privată și familia, nesimțiții și lașii ordinari, ÎȘI ASCUND INTENȚIONAT IDENTITATEA crezând în prostia lor că, nu le voi afla numele real.Mi-e silă de asemenea specimene jegoase !
    Așa că, te rog să nu te aștepți numai la elogii asupra celor scrise și postate ci , și la calomnii din partea celor care, leneși sau incompetenți pe vremea când le eram comandant,sau chiar coleg de serviciu, au fost respinși de mine în cererile lor nejustificate și nemeritate sau de superiorii noștri în cazul colegilor de serviciu.
    Mulțumesc pentru vizită și like !
    Cu respect,
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 31/10/2011 @ 8:57 pm | Răspunde

  5. @ Bmarinescu41,
    Bună seara !
    Mulțumesc pentru vizită și like !
    Cu respect,
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 31/10/2011 @ 8:59 pm | Răspunde

  6. Bună seara, d-le Aliosa ! E trist că unii „oameni” calcă în picioare demnitatea semenilor pentru a-și atinge scopul, încerc să îmi imaginez ce e în sufletul dvs. însă, totalmente nu cred că aș putea, vă înteleg însa foarte bine atitudinea, pentru că, aceeași stare interioara o regăsesc și în sufletul multor oameni apropiați…….
    Vă doresc din suflet ca Dumnezeu să vă dea puterea sufleteasca să faceți față tuturor provocărilor vieții.
    O seara bună în continuare.

    Comentariu de Lillo — 31/10/2011 @ 10:44 pm | Răspunde

    • @ Lillo,
      Bună seara !
      Din păcate, în ROMÂNIA zilelor noastre , sunt din ce în ce mai mulți cei care , calcă în picioare demnitatea semenilor săi pentru a-și atinge scopurile mârșave, josnice, începând de la ponegrirea și terfelirea numelui și până la răzbunarea pe persoană sau familie iar unii mai înrăiți, chiar la a le fabrica în mintea lor bolnavă tot felul de dosare cu acuze dintre cele mai grave . Și, asta, pentru ce ? Pentru frustrările și neîmplinirile lor, comparativ cu ceilalți realizați, pentru invidia lor bolnavă pe faptul că au fost mereu în urma altora la toate capitolele, pentru curajul unora de a le spune în față dar și pe blog că, atunci când și-au exercitat dreptul de vot, mânați de interese mărunte,efemere, au votat cu inima păcălită de lacrimi false pe umeri bolnavi închipuiți,și, nu cu mintea limpede și sănătoasă , nu cu gândul la binele tuturor ci doar a lor și a grupului pentru care au votat. Astăzi, dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea , gândesc FRUSTRAȚII, ÎNDOCTRINAȚII, INVIDIOȘII și OFTICOȘII ! Să te ferească DUMNEZEU de prostul cu diplomă ! Căci, prostul, nu e prost destul dacă nu se dă și în spectacol !
      Nu ți-aș dori niciodată să ai parte de asemenea INDIVIZI invidioși la suflet !
      Iar dacă le-ai fost vreodată șef și nu le-ai satisfăcut toate milogelile sau de le-ai fost coleg în competiție și le-ai luat-o înainte prin muncă,onestitate, profesionalism și aprecieri, scenariul pentru a fi BÂRFIT, CALOMNIAT și ACUZAT pe nedrept,este ca și pus în practică .
      Lași cum sunt, se ascund ca șobolanii la vederea lupului sub UMBRA NEVINOVATĂ a INTERNETULUI care, dă posibilitatea tuturor handicapaților mintali , drogaților,neîmpliniților, nerușinaților, să-și ASCUNDĂ IDENTITATEA sub pseudonime de tot felul, ca să-și refuleze împotriva altora mai buni ca ei, URA, INVIDIA, FRUSTRĂRILE și GELOZIA !
      Neavând IDENTITATEA respectivelor specimene, nu poți decât să te rogi la DUMNEZEU să-i JUDECE după faptele lor reprobabile !
      Mulțumesc pentru vizită, comentariu și urări !
      O noapte liniștită !
      Cu respect,
      Alioșa.
      .

      Comentariu de Aliosa — 31/10/2011 @ 11:46 pm | Răspunde

  7. Dragă Alioşa,
    N-am înţeles nimic!Cristina şi Lillo au citit comentariul care te-a scos din matca ta a calmului şi echilibrului?Oricum sunt întru totul de acord cu cele scrise de tine.Necitind articolul frustratului nu pot decât să redau una din vorbele înţepte ale marelui HORAŢIU:
    „Cel vinovat nu trebuie sa se bizuie pe incetineala cu care vine pedeapsa. Rar s-a intamplat ca vinovatul sa scape nepedepsit” – (Horaţiu)
    DUMNEZEU are grijă să le dea LA TOŢI – DUPĂ FAPTĂ ŞI RĂSPLATĂ!

    Comentariu de bmarinescu41 — 01/11/2011 @ 12:28 am | Răspunde

    • @ Bmarinescu41,
      Bună dimineața !
      Ești prea modest , ai înțeles foarte bine despre ce-i vorba, pentru că ai mintea neinfestată de ură și invidie pentru mine și realizările mele . Nu voiam să mai vorbesc despre cel care mi-a provocat atâta silă pentru persoana lui dar, din respect pentru tine, voi începe cu începutul :
      1) Un individ ce la autor și-a trecut numele marelui romancier teleormănean( SILIȘTEA GUMEȘTI ), MARIN PREDA ,autorul multor romane celebre printre care la loc de capodopere se află MOROMEȚII , DELIRUL și CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI ,ce se găsesc și în biblioteca personală, iar, în coada adresei de e-mail și-a ales ( probabil ca să-l deosebească lumea mai ușor ) patru litere, „ KAKA @……. deși intra pentru PRIMA DATĂ pe blogul meu, în loc de un BUNĂ ZIUA la îndemâna celui mai jegos ANALFABET,mă ia la ROST întrebându- mă :
      „ Cine ești tu Alioșa „ dragă ” ?
      Cum poți să TRÂMBIȚEZI aceste VERSURI ?
      Nu vrei să povestești ( să ne mai minciunești……… „
      și, de aici, LA FEL ca cei care ADORĂ cerșetoria, furtul, tâlhăria și minciuna în văzul întregii lumi ce ne confundă cu ei, în locul mersului la ȘCOALĂ pentru a învăța măcar să citească și să scrie, SPECIMENUL , că OM îmi este greu să-l calific, cu SPUME la GURA-I SPURCATĂ , începe CAMPANIA de denigrări, minciuni, povești inventate și acuze nesimțite despre VIAȚA mea PRIVATĂ și a familiei,ca la ușa cortului……
      Deci, încă de prima propoziție scoasă din gura-i împuțită, FRUSTRATUL și INVIDIOSUL specimen, și-a dat pe față „ arama” cum spune țiganul refulându-și toată ura pe mine doar pentru curajul de a POSTA pe BLOG , NIȘTE VERSURI scrise de altcineva ( cum am menționat încă din start ).
      2) Din păcate, plecat cu treburi în oraș, nu am reușit să-i citesc CALOMNIILE iar CRISTINA , o ființă sensibilă, cu credință în DUMNEZEU , cu un suflet bun și curat, trecând ca de obicei să citească ce-am scris, A AVUT GHINIONUL să citească ÎNAINTEA MEA ce scrisese FRUSTRATUL și INVIDIOSUL „ KAKA” ( așa o să-l pomenesc prescurtat de-acum înainte căci, cuvântul spune totul despre el : PUTE de la distanță de INVIDIE ” .).derutând-o complet și determinând-o să-și pună tot felul de întrebări despre mine și, să nu mai comenteze nimic despre VERSURILE ce i-au scos la vedre individului „ kaka ” mojicia și nesimțirea l

      3 ) Ce legătură au VERSURILE cu VIAȚA PRIVATĂ ?
      De ce atâta răutate și invidie la adresa mea ?
      Știi de ce ? „ Kaka” a lins toată viața pe unul și pe altul pentru a promova, dar, tot degeaba; în timpul Revoluției din decembrie 1989 , mai exact în 22 dec la prânz când elicopterul cu soții CEAUȘESCU decola de pe clădirea CC al PCR,.a stat ca ȘOBOLANUL la birou pentru a urmări la televizor ce se întâmplă cu CEAUȘESCU ca apoi ,să iasă ca păduchele în față ALEGÂND în micimea minții și caracterului său, VARIANTA CÂȘTIGĂTOARE , față de cei care în 22/12 la prânz,riscându-și VIAȚA și CARIERA, au ieșit în stradă FRATERNIZÂND cu REVOLUȚIONARII și-apoi, luând toate măsurile de desfășurare normală a activităților în oraș , în deplină siguranță, mai ales că, în acele vremuri tulburi și pline de dezinformări și diversiuni era posibil orice iar soarta cuplului CEAUȘESCU nu era încă clară ; ulterior, din cauza FRUSTRĂRILOR cel măcinau ca urmare a nereușitelor pe scara valorică din cauza neputinței , a trecut din partid în partid , rămânând în final un simplu COTIZANT și LIPITOR de AFIȘE ELECTORALE în timp ce alții , ( NU EU, că nu-s sluga niciunui partid, poate și din această cauză sunt CALOMNIAT de „ kaka ” ) , au ajuns cel puțin CONSILIERI LOCALI
      4 ) Mai nou, „ kaka” ce n-are BLOG unde să-i dau REPLICA . măcinat de frustrări și neîmpliniri, de INVIDIE împotriva mea, se ocupă ca un lingău ce este, de păcălirea credulilor cărora le întinde un tabel cu antetul ascuns dar cu explicația de strângere de semnături chipurile pentru EUTANASIEREA CÂINILOR MAIDANEZI dar în realitate, pentru pregătirea MARII FRAUDĂRI ELECTORALE din anul 2012 !!!
      5) Mai am multe de spus despre acest SPECIMEN dar , nu aici , ci, într-un ARTICOL de sine stătător pe care-l voi numi scurt : FRUSTRATUL !După cum am spus și în răspunsul dat CRISTINEI, deocamdată nu-i pot intenta lui „ kaka ” acțiune în instanță căci, n-am identitatea lui reală dar, așa cum și tu ai spus, DUMNEZEU, va face până la urmă dreptate iar eu îi reamintesc că mă rog DOMNULUI să-i dea atâta sănătate cât ajutor de căldură mi-a dat mie statul” ! Numai o ființă diabolică putea să inventeze o asemenea acuză mai ales că, chiar el a specificat că aveam o pensie bună . Cum poate gândi cineva cu mintea întreagă că având DOMICILIUL într-un apartament cu centrală termică proprie , poți primi ajutor de căldură în alt loc aflat la sute de km. și pe care-l vezi din doi în doi ani, pe motiv că părinții sunt morți ( mama 1991, tata 2003 ) unde-i doar o casă goală, nelocuibilă ? Numai o minte bolnavă și roasă de INVIDIE poate gândi așa ceva !

      În CONCLUZIE; CRISTINA a citit acel calomnios comentariu înainte de a-l ȘTERGE eu iar „ LILLO ”, nu !
      Mulțumesc pentru comentariu !
      O zi frumoasă !
      Cu respect,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 01/11/2011 @ 9:19 am | Răspunde

      • Acum totul este cât se poate de limpede!
        Nu se merită să mai pierdem timpul cu un KAKA jegos,ordinar,lingău și toate celelalte!
        Cu atât mai mult rămân valabile cele ce le-am scris mai sus și pe care le rescriu:
        “Cel vinovat nu trebuie sa se bizuie pe încetineala cu care vine pedeapsa. Rar s-a întamplat ca vinovatul sa scape nepedepsit” – (Horațiu)
        DUMNEZEU are grijă să le dea LA TOȚI – DUPĂ FAPTĂ ȘI RĂSPLATĂ!
        Cine are ochi,să citească,cine are minte,să înțeleagă și cine se simte „cu musca pe căciulă”,SĂ SE TEAMĂ DE PEDEAPSĂ!!!
        MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU, EA, TOT VA VENI!

        Comentariu de bmarinescu41 — 01/11/2011 @ 1:12 pm

      • @ Bmarinescu41,
        Ai dreptate !
        Dar, nu înainte de a-i dedica ,
        Ceva VERSURI, lui „ KAKA” !
        KAKA
        Oriunde vei merge să calci,
        Pe-o mare de spini.
        Să ai dureri mari de fălci,
        Și mereu să suspini .
        Să-ți ardă plămânii de sete,
        Și apă să nu ai să bei.
        Să ai pe mâini numai pete
        Și să n-adormi dacă vrei.
        Să plângi, dar,lacrimi să nu verși,
        Obrazu-ți rămână mereu uscat.
        Să ai parte de oameni perverși,
        Și să fii mereu FRUSTRAT !
        Să crezi că ești tare,să ai zile multe,
        Și-n sărăcie tu să TRĂIEȘTI.
        Iar ruga ta nimeni să nu ți-o asculte,
        Pe măsură ce tot îmbătrânești !
        Aceste versuri nu mai sunt ale altcuiva ci ale mele, pornite din sufletul meu rănit de ordinarul , jegosul și lingăul așa cum și tu ai sesizat, KAKA !
        O zi bună !
        Alioșa.

        Comentariu de Aliosa — 01/11/2011 @ 1:41 pm

  8. Te completez cu http://diversediversificate.wordpress.com/2010/12/26/blestem-de-om-sarac-de-dan-puric/
    „BLESTEM DE OM SĂRAC”
    de DAN PURIC
    Din balegi şi din cuib de cuci,
    Răsar ca viermii, politruci
    Şi din haznalele de bani –
    Costume negre cu şnapani,
    Viteji ca musca la arat!
    Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
    Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
    Blestem, blestem, blestem pe voi!
    #
    Murdari în suflet şi în gând,
    Cu ghearele averi strângând,
    Din flote, fabrici şi uzine,
    Voi aţi lăsat numai ruine!
    V-aţi gudurat pe lângă clerici
    Cu mânăstiri şi cu biserici
    Şi vile v-aţi făcut, de soi…
    Blestem, blestem, blestem pe voi!
    #
    Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
    Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.
    Aţi dărâmat şcoli şi spitale
    Ca să vă fie vouă moale
    Şi v-aţi brodit şi parlamente
    Din licheluţe repetente.
    Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
    Blestem, blestem, blestem pe voi!
    #
    Aţi omorât orice dreptate,
    Aţi jecmănit tot ce se poate,
    Guvernul vostru cu miniştri
    E-o adunătură de sinistri,
    Batjocura şi umilinţa
    Au mai rămas la voi credinţa?
    Ghiolbani de jafuri şi gherțoi,
    Blestem, blestem, blestem pe voi!
    #
    Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
    Nici dracul să nu o mai dreagă
    Şi din privatizări cu fumuri
    Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
    Dar cum să faceţi voi vreun drum
    Când urma voastră e doar scrum?
    La tâlhării vă strângeţi roi!
    Blestem, blestem, blestem pe voi!
    #
    Blestemul greu să vă lovească,
    Doar bube rele să vă crească,
    Ochii să îi aveţi ca napul
    Şi să vă roadă viermii capul!
    Să putreziţi toţi prin palate,
    Toţi spulberaţi să fiţi în toate
    Şi să aveţi doar oase moi!
    Blestem, blestem, blestem pe voi!

    Comentariu de bmarinescu41 — 01/11/2011 @ 2:30 pm | Răspunde

  9. @ Bmarinescu41,
    Mulțumesc pentru completare !
    Mi-e teamă însă că, vei avea parte și tu de un „ KAKA” care , să te ponegrească și să te calomnieze ca și pe mine doar pentru curajul de a fi postat „ BLESTEM DE OM SĂRAC” de actorul și poetul Dan Puric. Chiar dacă „ ești basma supercurată ” , se vor găsi foști colegi de serviciu, prieteni, vecini, frustrați din varii motive și, mai ales pupincuriști care să te întrebe ca și pe mine KAKA : „ Cine ești tu Bmarinescu41, „ dragă ” de-ți permiți să TRÂMBIȚEZI asemenea VERSURI ? ” de parcă JEGOSUL, ORDINARUL și LINGĂUL respectiv ar avea dreptul să te întrebe așa ceva ! Dobitoci ca și „ KAKA” al meu, uită că LIBERTATEA DE EXPRIMARE este garantată de CONSTITUȚIA ȚĂRII ( art.30 alin.1 ) pe care și el FRUSTRATUL și OFTICOSUL secolului XXI a votat-o ! Și tot astfel de specimene nesimțite,uită de aceeași CONSTITUȚIE care la art.26, alin.2 precizează : „ persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși ….” . Și-atunci, cine ești tu „ dargă” , „KAKA” sau alți ” KAKA„ care , sub forma anonimatului îți permiți cu mintea ta bolnavă, ne iei la întrebări ?
    Iar ca să-l parafrazez și eu pe Dan Puric , referindu-mă la toți cei de teapa lui „ KAKA ” , spun doar atât :
    „ Blestem blestem,blestem pe voi”!
    O seară liniștită !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 01/11/2011 @ 6:37 pm | Răspunde

  10. pe mine mă ia groaza citind comentariile astea, blestemele

    E un Dumnezeu care veghează asupra tuturor oamenilor și va veni o zi cînd fiecare va fi judecat pentru fapta sa, și de e adevărat că Marin Preda,( căci așa e nickname-ul celui care a deschis această disuție) a vrut să ponegrească prin comentariul său, va răspunde în fața nu a unui om, ci a lui Dumnezeu, și pînă la urmă, dacă nu e adevărat, eu nu înțeleg, de ce trebuie atîta tipm și nervi pierduți cu un neadevăr?…

    Domnul Isus spune: ” Dar Eu vă spun vouă care Ma ascultați: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvîntați pe cei ce vă blastămă…” Luca 6:32
    „…binecuvîntați și nu blestemați” Romani 12: 14

    Domnul Isus a fost cel care a murit pentru toți oamenii, El a fost învinuit de păcatul întregei omeniri și El a purtat vina păcatului meu, al dvs, al fiecăruia, și n-a deschis gura deloc, smerit a dusc crucea, biciuit, trîntit jos, chinuit, spinii se înfingeau în fruntea Sa, biciul îi despica pielea, pietrele se înfingeau în trupul lui atunci cînd cadea cu crucea în spate, mulțimea urla „la moarte, la moarte cu El.!!!.. răstignește-L, răstigneșteeeee-L!!!!!!!!!!!!!!!” cuiele i-au strapuns palmele, iar sulița coasta și acestea toate Le-a îndurat pentru omenire, nu că ar fi fost El vinovat. El a știut să tacă, să rabde, să ierte, să primească, iar noi nu știm… Și ce sîntem noi, niște biete creaturi păcătoase? Iar El, El e Fiu de Dumnezeu, Domn al cerului și al pămîntului!

    Mai bine ne-am plîne fiecare păcatul său, cel făcut în neștiință, și să nu mai adăugăm la pedeapsa noastră și păcatul urii, al blestemului, ah, acesta e un păcat cumplit în fața lui Dumnezeu, și El nu lasă nepedepsit nimic ce e păcat. Numai El are dreptul să judece și să răsplătească fiecăruia după faptele sale.

    A Lui să fie slava, onoarea, cinstea și gloria căci El e vrednic de toată mărirea!
    Să ne plecăm genunchii în fața Sa și să cerem îndurare!

    Comentariu de Cristina — 01/11/2011 @ 7:25 pm | Răspunde

    • @ Cristina,
      Ai dreptate !
      Tocmai de aceea nu mai comentez nimic !
      Tu ai postat primul comentariu, tu să fii și ultima iar DUMNEZEU să fie JUDECĂTORUL !
      Mulțumesc pentru comentariu !
      Calomniatorul m-a făcut să păcătuiesc și eu !
      Cu mult respect și toată considerația,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 01/11/2011 @ 7:34 pm | Răspunde

    • Ai dreptate Cristina!De aceea am scris mai sus şi mai scriu odată şi aici:
      “Cel vinovat nu trebuie sa se bizuie pe incetineala cu care vine pedeapsa. Rar s-a intamplat ca vinovatul sa scape nepedepsit” – (Horaţiu)
      DUMNEZEU are grijă să le dea LA TOŢI – DUPĂ FAPTĂ ŞI RĂSPLATĂ!

      Comentariu de bmarinescu41 — 01/11/2011 @ 7:35 pm | Răspunde

  11. Alioşa,
    Doua chestiuni:
    1. Poezia, nu-mi place, pentru simplul motiv ca ea exacerbeaza,
    nevoia romanilor de autovictimizare.
    Asta-i trimite la cerşit ajutoare oficiale, şi să aştepte la mâna celor care-i oprimă.
    Educational, este contraproductiva.
    2. Reacţia ta, nu o înţeleg, şi nu o comentez.
    De altfel, nici n-am văzut ce motive ai, să te complaci, într-o discuţie cu un personaj îndoielnic. Am mai spus, tot pe blogul tău: Comentariile calomnioase, trebuie şterse imediat, ca infracţiuni la adresa civilităţii. În rest, văd că ai adepţi pentru distrugerea infractorului.

    O seară liniştită!
    Madi şi Onu

    Comentariu de World of Solitaire — 01/11/2011 @ 8:47 pm | Răspunde

  12. @ Onu,
    Bună dimineața !
    Chiar și atunci când comentariile tale sunt critice, bucuria de a te citi și a te reauzi în subconștient,este atât de mare încât, a te contrazice cu toată tăria îmi este pur și simplu imposibil. Cum însă relația noastră este corectă, productivă și bazată pe mult bun simț, îmi fac o onoare de a îți răspunde punctual la toate cel sesizate și spuse de tine :
    1) Că nu-ți place poezia, nu-i nici o supărare : am spus că nu-i opera mea. Eu am perceput-o ca o RADIOGRAFIE a situației din ROMÂNIA postdecembriste, fără să gândesc că „ exacerbează, nevoia românilor de autovictimizare” ci , la TREZIREA la REALITATE măcar la ÎNDEMNUL lui EMINESCU din mormânt dacă la al propriei conștiințe sau al OPOZIȚIEI , nu ! FIECARE simte în felul său iar, dacă opiniile noastre diverg, mai bine : scoatem la iveală ESENȚA MESAJULUI .Nu cred că „ educațional, este contraproductivă ” ! Cel puțin, pentru două zile, lumea și-a mai îndreptat privirea și asupra acestei poezii, nu numai asupra pozelor ministresei blonde într-o revistă anume ….
    Dacă poezia s-ar fi încheiat cu :
    „ ZDROBIȚI ORÂNDUIALA CEA CRUDĂ ȘI NEDREAPTĂ,
    CE LUMEA O ÎMPARTE ÎN MIZERI ȘI BOGAȚI …..
    atunci, certamente, era mobilizatoare, productivă și educațională !
    2) Legat de comentariul calomnios, din păcate, așa cum am precizat și în primul comentariu, CRISTINA reușise să-l citească înainte de a-l ȘTERGE și, din această cauză ,am răspuns ca să nu rămână influiențată și manipulată de frustratul și invidiosul „ KAKA”.care, în MICIMEA MINȚII sale și a CARACTERULUI abject, s-a LĂUDAT că VA FACE chiar și IMPOSIBILUL de a-mi îndepărta COMENTATORII ……
    Sincer, voiam să trec la redactarea altui POST dar, voiam să-ți aflu și părerea ta.
    Îți mulțumesc pentru comentariu ,sinceritatea exprimării opiniilor și, pentru SFATURI !
    O zi minunată !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 02/11/2011 @ 8:41 am | Răspunde

    • Aliosa,
      Nu-mi place polemica,nici in forma fortat blanda pe care o incerci.
      Cu alte cuvinte, nu tin neaparat sa am dreptate cu orice pret.
      Din prietenie, raspund insa efortului tau:
      1. Nu cred in surogate poetice.

      2.Regret constatarea ca individul sa te fi dominat; altfel nu-i raspundeai Cristinei, speriat ca o vei pierde in calitate de comentator.
      S-ar parea ca micimea mintii invidiosului, s-a dovedit mai autoritara ca a militarului de cariera.
      Dar, poate si Napoleon ar fi reactionat la fel!
      Fiecare cu vulcanismul sau!
      O zi, asemenea!
      Madi si Onu

      Comentariu de World of Solitaire — 02/11/2011 @ 11:33 am | Răspunde

      • Onu,
        Nici mie nu-mi place polemica dar, când sunt nevoit , o practic.
        După mine, a nu la un comentariu făcut pe blogul meu este un gest de impolitețe așa că, fără a polemiza,trebuie să răspund. În cazul de față, ȘTERGÂNDU-I individului comentariul calomnios, nu mai aveam cum să mă adresez lui, direct ,și astfel , I-AM RĂSPUNS prin intermediul CRISTINEI . Nu am făcut-o ca să nu o pierd pe CRISTINA în calitate de comentator ci ca să PRICEAPĂ individul că i-am citit calomniile și să afle ce cred eu despre acuzele lui. Așa am gândit atunci iar dacă tu ai înțeles altceva, asta-i greșeala mea că nu am știut cum să procedez ca să nu se interpreteze altfel.
        Nu, individul nu m-a dominat și nici nu mă va domina vreodată pentru că este un NIMENI, un LINGĂU ce-i INVIDIOS pe mine inclusiv pentru faptul că am blog și el nu, că numele meu este cunoscut iar al lui este de „ KAKA” cum chiar el s-a autodefinit în stabilirea adresei de email., un traseist politic și lipitor de afișe electorale pentru partidul ce-i oferă mai multe și care, demascat de mine că vrea să înșele PROSTIMEA cu ideea EUTANASIERII CÂINILOR VAGABONZI, prin semnarea unui tabel cu ANTETUL acoperit ,în care trebuia să-ți dai seria și nr.CI ca mai apoi, acel TABEL să fie folosit la ORICE, inclusiv la fraudarea alegerilor de anul viitor, la care se lucrează încă de pe acum, din răzbunare, a postat acel comentariu cu atac la persoana mea. Dacă nu i-aș fi răspuns prin intermediul CRISTINE, acel NIMENI ar fi rămas în mintea lui bolnavă și roasă de invidie că sunt de acord cu minciunile și acuzele lui.
        Dar, vorba lui Bmarinescu, gata, nu mai pomenesc de acel nesimțit ce și-a ascuns identitatea înainte de a mă calomnia .
        De vei mai citi și acest răspuns ( nu polemică ) , nu mai pierde timpul pe aici ; mai bine vezi ce-a făcut ( știu că nu-ți place FOTBALUL )acel suporter ploieștean la meciul PETROLUL-STEAUA și , nu numai, pe https://aliosapopovici.wordpress.com/2011/11/02/FOTBALUL-LA-NOI
        Toate cele bune !
        Alioșa.

        Comentariu de Aliosa — 02/11/2011 @ 1:51 pm

  13. Bună seara, domnule Alioşa, acum, când a trecut ceva de la acea dezlănţuire în cuvinte a cuiva. Nu mi-aş dori să vă spun altceva decât că acel limbaj care te înalţă este cel al spiritului, cel care spune despre noi. Nu i-am citit cuvintele schimonosite ale acelei fiinţe care se pare că v-au chinuit cu urâţenia, rostire a unui suflet hâd, înnegurându-vă privirea, dar îmi doresc să cred poate va avea remuşcări fiinţa cu pricina, şi i le-aş vrea chiar înteţite. Aluziile care dau dovadă de o cruzime a cugetului cuiva nu aş vrea să vă îngenuncheze. Domnia voastră trebuie să fie o pildă, un om care s-a făcut devotat unor scopuri care până acum nu l-au copleşit.

    V-am adus ca gând „Rugăciunea unui dac”…

    „Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
    Nici sâmburul luminii de viata datator,
    Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
    Caci unul erau toate si totul era una;
    Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata
    Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,
    Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:
    Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

    El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
    Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
    El zeilor da suflet si lumii fericire,
    El este-al omenimei izvor de mântuire:
    Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
    El este moartea mortii si învierea vietii!

    Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,
    Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
    În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
    Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
    Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:
    Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

    Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,
    Sa binecuvânteze pe cel ce ma împila,
    S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma râda,
    Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,
    S-acela între oameni devina cel întâi
    Ce mi-a rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatâi.

    Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,
    Pân’ ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,
    Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,
    C-ajung pe mine însumi a nu ma mai cunoaste,
    Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
    Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
    Când ura cea mai cruda mi s-a parea amor…
    Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.

    Strain si far’ de lege de voi muri – atunce
    Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce,
    S-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa,
    Ce-o sa asmute câinii, ca inima-mi s-o rumpa,
    Iar celui ce cu pietre ma va izbi în fata,
    Îndura-te, stapâne, si da-i pe veci viata!

    Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc
    Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc.
    Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
    Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec,
    Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma
    Si-n stingerea eterna dispar fara de urma”!

    Comentariu de Camelia — 06/11/2011 @ 6:52 pm | Răspunde

    • @ Camelia,
      Acea ființa ( ca să te citez pe tine ), NU VA AVEA NICI UN FEL DE REMUȘCĂRI !
      De ce ?
      Pentru că, nu este o ființă normală ci una roasă de INVIDIE și FRUSTRĂRI !
      Este mai bine zis, un ANIMAL ce s-a gudurat , aplecat, lins și beneficiat 20 de ani la un anume partid iar când s-a văzut dat afară ca pe un gunoi, a trecut la alt partid lingând în dreapta și-n stânga ca să se răzbune pe vechii stăpâni și, în nesimțirea lui fără de limite, ATACĂ și MUȘCĂ pe toți care nu-i împărtășesc opiniile de lingău și pupindetoate…..
      Mulțumesc pentru vizită , comentariu și poezie !
      De-ar înțelege ceva „ KAKA” ,aș răsufla mai ușurat dar, cum „ PROSTUL nu e prost destul dacă nu e și fudul” , SLABE SPERANȚE să înțeleagă idiotul ceva !
      Cu respect,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 13/11/2011 @ 1:25 pm | Răspunde

  14. In SUA se organizeaza o competitie pentru cele mai adecvate definitii ale unor termeni contemporani. Pentru competitia din 2010 termenul de definit a fost „corectitudinea politica”.
    Castigatorul a dat urmatoarea definitie:
    „Corectitudinea politicã este o doctrinã cultivatã de o minoritate delirantã, ilogicã, promovatã de mass-media oficialã, care susţine cã este posibil sã apuci o bucatã de cãcat de partea curatã”.

    Ce temă or fi pregătit pentru 2011???

    Comentariu de bmarinescu41 — 19/11/2011 @ 11:36 pm | Răspunde

    • @ Bmarinescu41,
      Răspunsu câștigătorului american a fost cel mai apropiat de realitatea politică a momentului 2010 din SUA dovadă, faptul că
      a și câștigat acel concurs.
      Sincer, nu știu ce TEMĂ or fi pregătit americanii pentru 2011 dar, cu siguranță știu ce pregătește coaliția de la guvernare ca să mai păcălească încă odată alegătorul român pentru a mai rămâne încă patru ani la putere.
      Mulțumesc pentru vizită !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 20/11/2011 @ 12:48 pm | Răspunde

  15. @ ALL !!!
    E dureros de adevărată și actuală !
    De-aceea nu am reușit să mă abțin și am postat-o, deși sunt sigur că iar voi fi atacat de pupincuriștii celor ce se regăsesc în cuvintele poetului ANONIM cum am fost ATACAT de unul ce semna la vremea respectiva „ marinpreda” când am postat VERSURILE din articolul de fond,si care mi-a spus :
    „ Cu ce drept TRÂMBIȚEZI ” pe blog asemenea versuri ….., dragă ALIOȘA ” ?
    Cu dreptul conferit de CONSTITUȚIA ROMÂNIEI,i-am răspuns atunci plin de revoltă !
    @
    Școala altfel.
    De-abia am prididit să fac
    Planificări – o droaie,
    Că vin, din urmă, la atac,
    Ședințe ca o ploaie!
    *
    Ieri am avut C.P., iar azi
    Ședință cu părinții,
    Alaltăieri C.A., C.E.A.C.,
    Să mă ferească sfinții!
    *
    Peste trei zile voi ave,
    C-așa-i acum poruncă,
    Prea-minunatul C.C.E.,
    Și-alte ședințe încă.
    *
    Și ca să-mi fie foarte clar
    C-am misie-ntre misii,
    Fac parte – ca misionar –
    Din treizeci de comisii!
    *
    Număr absențe, raportez,
    Săptămânal de-acuma.
    Excursii – le organizez,
    Serbări – una și una!
    *
    Sesiunea de comunicări
    Și cea de referate,
    Concursuri, baluri, adunări
    Tot eu le fac pe toate…
    *
    Pornesc spre casă șchiopătând
    De-atâta aiureală,
    Se-aud ectenii de comând
    Când plec de lângă școală.
    *
    Că rostul ni l-au resetat
    Nebunii și cretinii.
    Au smuls din holdă grâu curat
    Și pun în loc… ciulinii.
    *
    E noapte, stelele lucesc
    Și bate-un vânt iernatic.
    Sunt încă trează şi muncesc,
    La un proiect didactic.
    *
    Mai fac statistici şi printez,
    Scriu zeci de protocoale.
    Aşa se vede că lucrez –
    În rest, sunt vorbe goale.
    *
    Afară-i frig, în casă frig –
    Că n-am bani de căldură,
    Și-mi vine, uite-așa, să strig,
    Să-mi dau drumul la gură!
    *
    C-am înțeles: de ani întregi
    Reforma-i ca sminteala,
    Așa e când promulgă legi
    Cine urăște școala.
    *
    Mai am de corectat lucrări,
    Și zeci de portofolii,
    Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț,
    Un șal mâncat de molii.
    *
    Adorm, într-un târziu, frumos,
    Cu capul pe o mapă.
    Visez cât am ajuns de… jos,
    Pentru trei lei drept plată.
    *
    Tresar în somn, că am uitat
    Să pun în opt dosare
    Dovezi de parteneriat
    Și de colaborare.
    *
    Și mă trezesc în zori de zi,
    Ca dintr-un joc de iele,
    Înmormântată în hârtii,
    Dosare, dosărele…
    *
    Și, vai de capul meu, uitai
    Să fac o socoteală
    Cu note mici și mai dihai
    La cea mai cea scorneală:
    *
    Îi zice într-un fel măreț –
    ”Testare inițială” –
    Un fel de măr, dar pădureț,
    O nouă abureală.
    *
    Și plan remedial mai am
    Să fac până-n amiază.
    Că am și ore până-atunci –
    Asta nu mai contează!
    *
    Aș vrea să plâng, dar nu e chip,
    Nu-i timp de consolare,
    Că vine, mâine, ARACIP
    Comisia-teroare.
    *
    Și o să ia la scotocit
    Toată maculatura
    Ce tinde către infinit,
    Sporind harababura…
    *
    Și vin, cu rostul lor ”sublim”,
    Iar când or bate-n poartă,
    Pe loc ne-or cere să vorbim
    Limba română… moartă!
    *
    Că-i alta limba, la dosar,
    Decât e limba vie.
    Școlarul nu mai e școlar,
    E… ”educabil”. Fie!
    *
    Și ca să fie pe deplin
    Reforma – făcătură,
    Poruncă nouă mai primim
    Spre nouă-nvățătură:
    *
    ”Când educabilul ți-o da,
    Cu sete,-un pumn în gură,
    Tu să-i explici, cu glas duios,
    Că-i rea apucătură.
    *
    N-ai voie să-i vorbești răstit,
    Necum să-i tragi o palmă,
    Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,
    Cu fața cât mai calmă!
    Sursa: Y ! Mail.
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 11/12/2011 @ 10:35 am | Răspunde

  16. @ ALL !!!

    Săraca ȚARĂ bogată !

    Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară ?
    Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
    Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
    Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

    O caut peste tot, am fost şi-n sate,
    Ogoare plâng în buruieni lăsate,
    Înspre păduri, potecile uitate
    M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

    Acasă poarta nu e zăvorâtă,
    Căci mama tot mai iese şi se uită;
    Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
    Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

    Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
    „Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,
    La noi în ţară-i multă sărăcie.
    Ştiu ei – că de-or veni, la ce să vie?!”

    Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară
    Cântată de poeţi odinioară,
    Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
    Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

    Acolo nu era, de bună seamă,
    Că prea o înjurau români de mamă;
    Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
    Erau culese parcă de pe Lună!

    Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
    Călcată în picioare şi murdară?
    Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
    Eu o declar singura mea avere!
    Sursa: Yahoo.Mail.

    Tu, dragă cititorule,n-ai văzut pe a mea ȚARĂ ?
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 14/12/2011 @ 2:09 pm | Răspunde

  17. Spre rușinea mea abia acum am găsit ABSOLUT ÎNTÂMPLĂTOR postarea ta.
    N-am crezut vreodată că niște versuri de-ale mele vor avea un așa impact.
    Pagina ORIGINALĂ cu poezia
    „Eminescu răsucindu-se în mormânt” COMPLETĂ o găsiți la
    http://verdenfata.com/poezie/eminescu-rasucindu-se-in-mormant
    Toate cele bune vă doresc !

    Comentariu de marianbacau — 05/01/2014 @ 5:04 am | Răspunde

    • La Multi Ani 2014 ” MarianBacau ” !
      Bine ai ajuns pe modestul meu blog !
      Sedere lunga iti doresc si comentarii cat mai multe !
      Nu stiu daca ai sau nu ce lua sau invata de la mine dar eu,
      de la dumneata am de luat multe VERSURI minunate, patriotice si inaltatoare !
      Nu trebuie sa-ti fie rusine ca ai ajuns asa tarziu pe blogul meu
      pentru ca, nu ai de ce .La urma urmei, eu nu am facut altceva decat
      SA POSTEZ pe modestul meu blog o POEZIE minunata,
      o POEZIE care mi-a mers la inima si suflet,
      o POEZIE in care m-am regasit complet atat versus BUNII mei PARINTI
      care , ca si in poezia dumneata, ma asteptau cu drag si nerabdare
      in fata portii casei de pe deal unde locuiau si pe care eu o revedeam doar in vacante
      atat pe timpul când am fost elevul liceului militar cat si al scolii militare de ofiteri activi ,
      cat si versus INGRIJORAREA fata de situatia actuala in care a ajuns
      ” SARACA NOASTRA TARA BOGATA ” !!!
      Eu am mentionat la sursa doar ” Yahoo Mail ” caci mi-a fost trimisa de un fost coleg de liceu militar
      cunoscator al sentimentelor mele fata de NEAM si TARA
      si care, stia sigur ca eu voi publica .
      Acum ca am aflat AUTORUL minunatei POEZII,
      ma simt implinit si recunoscator in acelasi timp pentru cunostinta !
      iti multumesc si-ti promit ca te voi vizita cu regularitate
      luând cu aprobarea domniei tale
      ( pe care o astept inserata intr-un mic comentariu chiar la acest post )
      anumite poezii sau articole
      pentru a le posta pe blogul meu cu indicarea SURSEI
      pentru a fi citite si de distinsele vizitatoare si stimatii vizitatori
      care ma onoreaza cu prezenta domniilor lor pe modestul meu blog .
      minunata POEZIE !!!
      La MultinAni si cat mai multe asemenea minunate POEZII !
      Cu respect,
      Aliosa.

      Comentariu de Aliosa — 05/01/2014 @ 9:09 am | Răspunde

      • Mulțumesc pentru apreciere și comentariu, Alioșa.
        Ai acceptul meu de a prelua și posta absolut orice articol sau poezie de pe site-ul „verde-n față”.
        Mă bucur nespus când descopăr că mai există speranță.
        Că mai există ROMÂNI.
        Timpul nu-mi permite momentan,
        dar zilele acestea voi reveni la acest comentariu.
        Îmi poți scrie oricând, oricât și orice.
        Ori pe site-ul meu, ori pe e-mail, ori pe facebook la Marian Bamboi Bacau și/sau pe pagina Verde-n față.
        Toate cele bune și… vorba englezului,
        „chip in taci” 🙂

        Comentariu de marianbacau — 06/01/2014 @ 3:16 am

  18. Buna dimineata Marian !
    Postat in Ajun de BOBOTEAZA
    dar citit in dimineata când lumea se indreapta grabita spre manastiri, biserici si catedrale
    spre a LUA ” cu orice pret” apa sfintita numita AGHIAZMA,
    comentariul tau mi-a umplut inima de bucurie si speranta .
    Bucuria de a primi ACCEPTUL de a prelua de pe minunatul tau blog
    a tot ceea ce inimioara mea pofteste si tanjeste in vederea postarii pe modestul meu blog pentru a fi citite
    si de prietenii si prietenele mele virtuale din toate colturile Terrei .
    Bucuria castigarii unui prieten virtual si care pe deasupra este ” pe gustul meu „,
    adica mare iubitor al operei GENIULUI poeziei romanesti,
    marele EMINESCU al carui fan sunt si eu inca din frageda-mi copilarie .
    Speranta ca dialogul nostru virtual va continua si-n viitor cu rezultate si mai bune.
    Din dorinta sincera de a fi inteles inca de la inceput,te rog sa-mi dai voie sa fac cateva precizari
    versus ” apucaturile ” mele privind postarea de articole si comentarii.
    Uneor sunt tentat din cauza IPOCRIZIEI IPOCRITILOR de politicieni agramati, corupti, oportunisti si parveniti, sa ” sar la gatul lor nu cu sabia sau pumnul ci cu vorba si condeiul ”
    pentru a le demasca faradeligile , nesimtirea , ignoranta si opulenta de care dau dovada.
    Domnia ta, o fire poate mai retinuta si romantica, NU te lasa antrenat in disputa mea cu ” morile de vânt ”
    dar nici Nu te supara pe mine. Pur si simplu, Nu baga in seama acel articol sau comentariu !
    Comenteaza la ce post vrei .
    Alegerea iti apartine .
    Fiecare comenteaza unde, când si cum vrea .
    Acestea NU sunt conditii impuse de mine pentru CONTINUAREA DIALOGULUI NOSTRU VIRTUAL ci,
    nevinovate atentionari pentru a sti de la bun inceput cu cine vei dialoga.
    Eu m-as multumi sa-mi comentezi macar articolele legate de peregrinarile mele prin TARA la manastiri,rezervatii,pesteri sau stadioane sau la cele cu tema istorica legate de respectul meu pentru valorile ISTORIEI noastre nationale, valori calcate astazi in ” picioare ”
    de TRADATORII de NEAM si TARA aflati vremelnic la conducerea ROMANIEI !!!
    Si cum sa NU MA REVOLT MORALICESTE si SCRIITORICESTE
    când ,cu stupoare aflu ca UN ROMAN -ROMAN a fost AMENDAT de autoritatile STATULUI ROMAN ???
    doar pentru ca a ARBORAT DRAPELUL SFANT al ROMANIEI
    de Ziua Nationala a ROMANIEI pe o cladire…….
    unde flutura o caricatura de steag de o alta culoare ?!?!?!
    Atat deocamdata caci ce-i mult strica !
    O zi de BOBOTEAZA cat mai frumoasa cu un pahar ” sfintit ” de tuica fiarta !!!
    Multumesc pentru ACCEPT !
    Cu prietenie,
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 06/01/2014 @ 9:29 am | Răspunde

    • Te salut din nou Alioșa!
      Și iarăși mulțumesc pentru aprecieri.
      Voi fi din nou scurt, întrucât sunt la serviciu și nu pot sta mult timp pe net.
      Am intrat doar să-mi verific email-ul.
      Da, sunt un o fire mai romantică, sunt mai reținut în a acționa fără a gândi,
      dar NIMENI nu-mi poate impune CE și CUM să scriu sau să vorbesc.
      Pentru exemplificare îți recomand o altă poezie de-a mea:

      http://verdenfata.com/poezie/tradare-cu-sist

      Trebuie să ies de-acum, dar voi reveni zilele acestea,
      când voi prinde mai mult timp liber.
      AM PROMIS!

      Toate cele bune!

      Comentariu de marianbacau — 06/01/2014 @ 1:37 pm | Răspunde

      • In primul rand multumesc pentru raspunsul dat chiar daca timpul ce-l ai la dispozitie
        pentru navigarea pe internet este limitat din cauza faptului ca esti in activitate.
        Când in comentariul anterior am facut acele nevinovate atentionari,
        nu am dorit sa se inteleaga ca IMPUN ceva
        ci pur si simplu m-am gandit sa te protejez de
        ” gura detractorilor ” mei !
        Sunt situatii când, fara a te fi intalnit vreodata cu cineva in viata,
        te poti alege cu un ” dusman virtual ”
        numai si numai pentru faptul ca nu esti in sfera lui de gandire
        iar daca fereasca Domnul i se para ca ” il ataci politic „,
        gata, incepe polemica la inceput mai calma si-apoi, din ce in ce mai virulenta .
        Vrei un exemplu ?
        Da te rog pagina inapoi si citeste comentariile facute si te vei convinge !!!
        Ma bucur sa aflu ca ai adoptat sloganul :
        ” NIMENI nu-mi poate impune CE si CUM sa scriu sau sa vorbesc ” !
        Si pentru asta te apreciez .
        O seara de BOBOTEAZA cat mai frumoasa !
        Aliosa.

        Comentariu de Aliosa — 06/01/2014 @ 6:07 pm

      • Salut din nou.
        Fii liniștit, sunt obișnuit cu postacii de meserie și veșnicii „Gigi Contra” a orice.
        De cele mai multe ori încercările lor penibile de a discredita chiar mă amuză.
        Dar deh… Atâta știu, atâta fac.
        Cum scrie respectivul, că românul simte nevoia de victimizare.
        Dar dacă dobitocul citea mai atent și încerca să mai și priceapă ce scria acolo,
        ar fi observat că nu este nici pe departe vorba de „autovictimizare”.
        Ba dimpotrivă, personajul povestitorul sau cum vrei să se numească
        cel ce e în rolul lui Eminescu, după ce îi arată cititorului
        ce a ajuns țara asta, chiar ÎI ÎNDEAMNĂ pe români să ia măsuri.
        Dar noi, românii, avem multe vorbe de duh.
        Aș exemplifica aici doar două:
        „Ce știe țăranul ce-i ciocolata” și
        „Câinii latră, caravana trece”…
        Îți dai seama că nu la tăranul – om de la țară – fac referire,
        ci la țăranul – ȚĂRĂNOI.
        Toate cele bune!

        Comentariu de marianbacau — 06/01/2014 @ 10:08 pm

      • Buna dimineata si scuza intarzierea raspunsului !
        Nu o sa mai adaug nimic la cele spuse pana acum ci iti voi raspunde
        cu versurile marelui poet EMINESCU
        de la a carei nastere vom serba pe 15 ianuarie a.c.,
        164 de ani :

        O zi frumoasa !
        Aliosa.

        Comentariu de Aliosa — 08/01/2014 @ 8:53 am

      • Mulțumesc pentru „dedicație”.
        Referitor la ce scriam, atât eu cât și tu, în comentariile precedente, îți trimit două link-uri să le analizezi. Noi aici, în Vacău, am început să mișcăm ceva PENTRU ROMÂNI și PENTRU ROMÂNIA.
        Citește, gândește-te și dacă ajungi la concluzia că MERITĂ, atunci te așteptăm să ni te alături:
        http://www.miscareadacia.ro/
        și
        https://www.facebook.com/groups/141387601036/
        Iar legat de astea,
        http://verdenfata.com/poezie/gand-si-suflet-romanesc
        Toate cele bune! Voi reveni!

        Comentariu de marianbacau — 08/01/2014 @ 11:21 am

      • Multumesc pentru invitatie !
        Voi citi cu atentie tot cee ce se afla postat la link-urile indicate
        si-ti voi raspunde cat mai repede cu putinta.
        Sincer, pana acum NU m-am inscris in nici un partid, ONG sau MISCARE .
        Tocmai de aceea voi citi cat mai multe articole de pe blogul tau si despre MISCAREA
        despre care vorbest si voi lua o decizie.
        Am nevoie de ceva timp caci acum am niste treburi programate spre rezolvare acum la inceput de an,
        inca de anul trecut .
        Pana atunci insa, tot binele din lume si sa ne citim sanatosi !
        Aliosa.

        Comentariu de Aliosa — 08/01/2014 @ 8:45 pm

      • Nu este nici o grabă, ai timp să le citești, să te documentezi, să pui în balanță și să te decizi.
        Nici eu NU am agreat nici un partid politic. NU pot fi de acord cu felul în care se face politică în ziua de azi atât în România cât și în lume.
        Tocmai de aceea, împreună cu alte persoane care gândesc în aceeași manieră am pus bazele acestei Mișcări. Deocamdată suntem doar Asociație. Cu toate actele necesare. Țintim deocamdată spre alegerile din 2016. Dacă până atunci vor înțelege cât mai mulți români ce vrem să facem și ni se vor alătura, vom deveni partid. Suntem sătui de minciuni, manipulare, sărăcie. Vrem să facem altceva. Fără promisiuni deșarte. Oricine ni se va alătura vrem să o facă din convingere personală, nu pentru că așa vrem noi…
        Duminică am avut o întrunire la care au participat și câțiva membri din R. Moldova și Italia. Am expus și câteva propuneri și idei de-ale mele, le-am discutat și marea majoritate vor fi inserate în programul Asociației (sau partidului, când va fi vremea).
        Iată ce am propus eu, pe lângă ceea ce conținea deja platforma. Cred că ăștia ar fi câțiva pași pentru o Românie NORMALĂ:

        Alocarea a cel puțin 10% din PIB pentru Sănătate.

        Alocarea a cel puțin 10% din PIB pentru Învățământ.
        – Învățământ OBLIGATORIU în limba română pe tot teritoriul României,
        – Manual unic pentru fiecare materie, OBLIGATORIU în limba română,
        – Arborarea OBLIGATORIE a Drapelului național în fiecare sală de curs, interzicerea cu desăvârșire a arborării altor drapele (cu excepțiile de rigoare),
        – Intonarea OBLIGATORIE a Imnului de Stat al României în fiecare zi, înaintea începerii cursurilor,
        – Interzicerea cu desăvârșire a predării în altă limbă decâte limba română. Excepție fac doar orele de limbi străine prevăzute în Programa Școlară,
        – Depolitizarea totală a Învățământului. Orice post de inspector și/sau cadru didactic va fi ocupat doar prin concurs.

        Interzicerea cu desăvârșire (prin lege) a posesiei armelor de foc de către populație. Armele de foc vor putea exista DOAR în dotarea anumitor instituții: Poliție, Jandarmerie, Armată.

        Persoanele aflate la guvernare (miniștri, deputați, senatori, etc) care își vor închiria locuințe în București își vor achita chiria și facturile DIN PROPRIA RETRIBUȚIE. Singurele cheltuieli din Bugetul de Stat vor fi cele strict în interes de serviciu (întâlniri la nivel înalt, conferințe, summit-uri, etc).
        Persoanele aflate la guvernare vor primi ca mașină de serviciu un automobil OBLIGATORIU de producție autohtonă. Orice deplasare cu autovehicule, inclusiv a convoaielor oficiale, se va desfășura cu respectarea OBLIGATORIE a regulilor de circulație în vigoare.

        Persoanele aflate la guvernare vor primi ca retribuție maximă salariul mediu pe economie. Absența nemotivată de la serviciu timp de trei zile, neprezentarea la trei ședințe de plen va duce automat la pierderea locului de muncă și implicit a funcției deținute (deputat, senator, ministru, etc).

        După obținerea unei funcții ca reprezentant al unui partid politic, în cazul părăsirii acelui partid și înscrierii în altul, automat se va pierde funcția, postul rămânând vacant până la organizarea de noi alegeri pentru funcția respectivă.

        Interzicerea dublei cetățenii. Fiecare persoană la împlinirea vârstei de 18 ani, odată cu preschimbarea Cărții de Identitate își va alege cetățenia: română SAU alta.

        Vor avea dreptul să dețină proprietăți (terenuri, imobile, etc) în România DOAR cetățenii români REZIDENȚI în România.

        Desecretizarea tuturor contractelor firmelor care își desfășoară activitatea pe teritoriul României și publicarea acestora. Toate contractele vor putea fi studiate de orice persoană. În această categorie se încadrează inclusiv contractele cu Chevron, RMGC, Gazprom, etc. Singurele excepții admise vor fi cele de ordin strategic și de siguranță națională (militare).

        Orice cetățean străin care comite infracțiuni pe teritoriul României, indiferent din ce țară provine, va fi judecat și (dacă va fi cazul) condamnat în România conform legislației românești în vigoare.

        Stoparea achitării din Bugetul României a oricăror datorii către FMI și BM. Întrucât poporul român NU a fost consultat și NU și-a exprimat acordul în privința împrumuturilor efectuate din 1990 până în prezent, achitarea acestora va cade în sarcina persoanelor ale căror nume și semnături se află pe acele contracte de împrumut.

        Naționalizarea resurselor și companiilor strategice: petrol, gaze, electricitate, telefonie.

        Interzicerea funcționării pe teritoriul României a Băncilor care practică o dobândă mai mare de plafonul maxim admis de legislația română. (Se vor face dezbateri publice pentru a se stabili plafonul maxim, apoi se va legifera). Se vor desființa orice comisioane, acestea fiind incluse în dobândă.

        Obligarea prin lege a angajatorilor la plata penalităților către angajați în cazul întârzierii cu mai mult de o zi a remunerării acestora, cuantumul sau procentajul fiind stabilit după cumulul penalităților la utilități, bănci, etc.

        Acestea sunt doar o parte dintre propuneri. Sunt extrem de multe de făcut și de reparat pentru a ÎNCEPE să punem țara pe picioare…

        Ținem legătura. Toate cele bune!

        Comentariu de marianbacau — 08/01/2014 @ 10:38 pm

      • @ Buna dimineata Marian !
        Sunt prea matinal ?
        Nici vorba !
        De la varsta de 14 ani m-am dat jos din pat la ora 06.00 !!!!!!!!!!!!!
        Este de ajuns sa-ti marturisesc ca am fost elev de liceu militar ( sus, scolo, in frumoasa BUCOVINA
        https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/23/ ) si vei intelege totul…………………
        Asa ca azi dimineata, mai tarziu ca alta data, am deschis laptopul si am dat fuga la INBOX unde
        comentariul tau astepta moderarea spre aprobare .
        Legat de aceasta MODERARE, in primii ani de blogarit, orice COMENTARIU aparea direct la articolul respectiv iar eu il CITEAM de foarte multe ori din varii motive ..( plecari de acasa fara laptop …)
        dupa ce il citeau toti vizitatorii mei.
        Asta nu m-ar fi deranjat daca NU s-ar fi gasit un PUPINCURIST portocaliu pornit impotriva mea doar pentru faptul ca in unele articole de pe blogul meu,
        DEMASCAM HOTIILE mafiei pedelisto-uneperisto-udemeristo- basista din guvernarea de trista amintire din perioada anilor 2008-2012 ……………..si care a postat chiar la articolul de fata ca un comentariu
        tot felul de minciuni si injurii la adresa mea dar a trimis
        si celor din BLOGROLL-ul meu acel calomnios mesaj ……..
        NU iti reprosez NIMIC dar, POSTAREA aici a minunatei tale POEZII l-a scos din sarite pe NEMERNIC care m-a luat la intrebari…………..( vezi comentariile de mai sus .) .
        Din acesta cauza,
        am SETAT optiunea ASTEPTARE in vederea APROBARII
        si am sters blogherii de la BLOGROLL .
        Acum revin la cele postate mai sus privind PROGRAMUL ASOCIATIEI, viitor PARTID .
        La prima lectura am tras concluzia ca trebuie foarte bine ANALIZAT si DEZBATUT
        caci, are multe IDEI care ar prinde bine ELECTORATULUI mare
        dar are si multe IDEI care ar prinde RAU unui anume electorat ( etnicii maghiari si hotii de dupa 1989 … )dar si mai marilor lumii care CONDUC prin cozile de topor autohtone,
        DESTINELE ROMANIEI !!!
        Are loc de multe completari care iarasi ar prinde bine ELECTORATULUI MARE
        cum ar fi de exemplu :
        – CONFISCAREA averilor dobandite ilicit dupa 1989 ca sa dau doar un singur exemplu…
        Cum TIMPUL ma preseaza, trebuie sa ma opresc nu inainte de a-ti spune ca dialogul cu tine imi face placere , imi incarca organismul doar cu energie pozitiva si imi mentine vie SPERANTA ca in ROMANIA
        mai sunt si ROMANI ADEVARATI care vor BINELE TARII !!!
        Voi citi, medita,analiza si lua o decizie in viitorul apropiat !
        Chiar ma gândesc sa-ti fac ( fara a te implica organizatoric la ceva )in primavara-vara,
        o vizita sa putem discuta fata-n fata ca doi romani adevarati PROGRAMUL de fata .
        Chiar daca sunt trecut deja de 60 de ani,
        cred ca mai pot inca face ceva pentru SARACA noastra TARA BOGATA !!!
        O zi buna !
        Voi reveni !
        Aliosa.

        Comentariu de Aliosa — 09/01/2014 @ 7:49 am

      • Răspunsul tău mi-a adus o mare bucurie matinală. În primul rând pentru că am mai cunoscut un ROMÂN.
        Și eu folosesc la site-ul meu setarea „comentariu în așteptara moderării”. Este foarte utilă. Aprob comentariile din partea oricui, chiar și criticile, dar le resping când văd că „o iau prin bălării” (limbaj vulgar, acuze fără temei, etc).
        Cât despre Mișcarea Dacia, ți-am spus că duminică am avut o întrunire în cadrul căreia am discutat multe. Da, am adus în discuție înclusiv exemplul tău despre confiscarea averilor. Suntem conștienți că deranjăm (chiar supărăm, enervăm, etc) o anumită parte. ȘTIM că SUNTEM DEJA monitorizați de anumite servicii, nu mai este un secret. ȘTIM că prin ceea ce facem noi îi putem sărăci pe cei cu averi ilicite, că le putem LUA „pâinea” celor ce conduc astăzi țara. Și tocmai asta vrem: să LE LUĂM pâinea, nu să le-o FURĂM. Vrem să-i CONȘTIENTIZĂM pe români că SE POATE trăi mulțumitor în România dacă vor ajunge la conducere ROMÂNI.
        Eu personal NU umblu după funcții la nivel național. Am aici, în Mișcarea Dacia, o funcție DOAR fiindcă mă număr printre membrii fondatori. NU am nici un câștig material sau financiar din asta. NU am mașină, NU am cont în bancă, locuiesc într-un apartament de 39 mp și chiar NU vreau să am prea mult. Marea mea dorință este să putem face să nu mă mai întreb azi ce-i dau mâine copilului de mâncare, să am strictul necesar. Cum am spus duminică la întrunire, eu mă gândesc nu doar la „mâine” cel de a doua zi, ci și la acel „mâine” de peste 10-20-30 de ani când, dacă vom comtinua să alegem politicieni de care am ales de un sfert de veac încoace, cel mai probabil copiii și nepoții mei îmi vor spune „tată (sau bunicule), de ce trăim atât de prost azi? Ce ai făcut tu o viață întreagă, de ce nu ai luat măsuri, de ce nu te-ai gândit la noi, cei de acum, etc?”
        Suntem conștienți că ne-am înhămat la o muncă uriașă având în vedere actuala situație la nivel mondial, când bancherii și corporațiile IMPUN guvernelor genocidul. La fel, suntem conștienți că este o muncă URIAȘĂ să începem să schimbăm mentalitatea și concepțiile românilor, să-i conștientizăm că pot trăi foarte bine dacă renunță la ipocrizie, la orgoliile prostești, dacă renunță la a urmări doar să acumuleze averi imense de care practic nu au nevoie.
        Sunt, desigur, foarte multe chestiuni de discutat și de pus la punct. Ce ți-am trimis eu sunt doar o mică parte din ele. Dar acelea au fost doar un exemplu. Oricine și oricând poate veni cu idei și propuneri pe care le vom discuta în amănunt. Avem deja platforma, acum lucrăm la program. Care vrem să fie REALIST și, în primul rând, pentru binele țării și a națiunii. Știu că astea par vorbe mari, dar suntem sătui de minciună și manipulare. Dacă ai să-mi citești articolele de pe site sau postările de pe facebook ai să-ți dai seama care sunt concepțiile mele. Acestea coincid în cea mai mare parte cu ale celorlalți membri. Vrem să spunem totul pe față pentru ca românii să se convingă că NU facem toate astea doar pentru noi personal. Dacă poporul va trăi mai bine, atunci implicit voi trăi și eu mai bine. Asta vrem să înțeleagă ELECTORATUL MARE și vrem ca acei ce ni se vor alătura să fie convinși EI ÎNȘIȘI că merită, nu doar fiindcă așa spunem noi.
        Cât despre o vizită, cu mare plăcere, oricând. Ne-am putea întâlni atât doar noi doi, cât și cu alți membri, chiar la sediu. Putem programa chiar o întrunire, în funcție de data la care vei putea veni. Chiar cred că ar fi și mai benefic să fim mai mulți. Dar… rămâne de văzut, de stabilit, etc. Nu ne interesează criteriile de vârstă. Poate veni oricine, indiferent de vârstă, de apartenență etnică, de religie, etc. Dar să fie ROMÂNI. Înțelegi de ce am scris români cu litere mari…
        Faptul că postarea poeziei mele l-a scos din sărite pe un nemernic sau mai mulți nu poate decât să mă bucure. Înseamnă că și ei conștientizează că națiunea a început să se trezească și le-ar putea fugi atât fotoliul de sub fund cât și conturile din bancă, dar MAI ALES liberatate… Și eu am primit multe „felicitări călduroase” pentru poezia „Trădare cu șist”. I-am răspuns fiecărui postac în parte cu argumente palpabile. Marea majoritate au încheiat prin a-mi adresa injurii fiindcă nu mai găseau argumente. ȘTIU că și eu sunt supravegheat atât pe net cât și telefonul. Chiar ieri m-a sunat cineva din București (băcăuan de origine), unul din cei care fac greva foamei împreună cu Alexandru Popescu. Vine în acest weekend în Bacău și vrea să facem o acțiune de conștientizare a populației iar în paralel o acțiune de ajutorare a celor din Pungești. ÎN SPECIAL a copiilor. Vom încerca să strângem donații și vom merge acolo să le ducem. NU vorbim de fonduri (bani), ci de obiecte – îmbrăcăminte, încălțăminte, pături, perne, orice lucru care le-ar fi UTIL celor de acolo. Deși am vorbit cu acea persoană DOAR la telefon, deja am primit un „sfat” subtil de a nu mă duce la Pungești. Deci e clar…
        Toate cele bune!

        Comentariu de marianbacau — 09/01/2014 @ 9:22 am

      • Bine ai revenit !
        Un adevarat expozeu al unor IDEI MARETE !
        In loc de alte comentarii,
        doresc sa raspund DETRACTORILOR mei
        ca nici domnia ta, nici eu,
        NU DORIM ROMANIEI decat ce i-a dorit poetul
        MIHAI EMINESCU

        O seara linistita !
        Aliosa.

        Comentariu de Aliosa — 09/01/2014 @ 6:01 pm

      • SUBSCRIU!

        Comentariu de marianbacau — 09/01/2014 @ 6:48 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: