Alioşa

08/01/2012

ADEVĂRUL despre EMINESCU !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:05 pm

În loc de MOTTO:

„ Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în față ş-a recunoaşte adevărul.

 El e crud, acest adevăr,dar numai el foloseşte  ”  Perpessicius .

 Anul acesta, pe 15 ianuarie , românii serbează 162  de ani de la nașterea LUCEAFĂRULUI poeziei românești, MIHAI EMINESCU !

Și tot anul acesta dar pe 15 iunie , românii comemorează 123 de ani de la moartea ( ASASINAREA  POLITICĂ )  a GENIULUI poeziei românești, MIHAI EMINESCU !

Puțini români cunosc însă ADEVĂRUL despre MIHAI EMINESCU și de aceea mi-am permis să postez în cele ce urmează ,

                                                      ADEVĂRUL despre EMINESCU 

 Chiar dacă ziua de naştere a lui Eminescu se sărbătoreşte pe 15 ianuarie, în realitate data aceasta este doar simbolică, cea reală fiind 20 decembrie 1849  pe „  stil vechi” sau 1 ianuarie „  stil nou”. Înregistrarea naşterii s-a făcut mai târziu de către părinţi, iar ulterior a survenit reforma calendarului. Cu toate că au trecut mai bine de 120 de ani de la lupta sa singulară şi exemplară pentru fiinţa  neamului românesc, adevărul despre Eminescu încă se aşteaptă rostit. Dincolo de atacurile tot mai virulente ale denigratorilor postmoderni, Eminescu a rămas pentru cei mai mulţi o enigmă. Activitatea sa publicistică şi politică orientată spre întregirea României este pentru cei mai mulţi o necunoscută. Puţini ştiu că Eminescu a fost, în propria lui ţară, victima uneia dintre cele mai josnice manevre de defăimare publică, dezinformare şi intoxicare specifice serviciilor de spionaj. El a intrat în malaxorul aparatului represiv al poliţiei politice şi a devenit o problemă şi o afacere de Stat. După moarte, publicistica sa a fost trecută la index, iar posteritatea sa a fost deformată şi manipulată de toate regimurile politice care s-au succedat în România.

Dosarul Eminescu.

 Cea mai însemnată parte a activităţii lui Eminescu a fost dedicată gazetăriei şi politicii. Din 1876, devine ziarist profesionist – ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi şi apoi, în 1877, este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor pe politică până în1883. În mod brutal, în iunie 1883,munca sa este întreruptă şi este internat cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub apăsarea Puterii regale, îl transformă astfel pe Eminescu, la comanda Austro-Ungariei, într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum, este primul ziarist căruia i s-a pus căluş în gură în această manieră criminală. Conservator, Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România, amendând atât liberalii, cât şi conservatorii pentru politica trădătoare de cedare în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos, dar şi cu rigoare, scria cu o forţă devastatoare. Maiorescu notează – ;Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verbă”. Stăpân pe limba neaoşă” şi cu o neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruţător;iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a arătat clar poziţia lui Eminescu în cadrul acestei grupări:;Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”. De la Nistru pân’ la Tisa Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă cât şi faţă de cea a Imperiului Austro-Ungar şi, totodată, îşi acuză colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880, mai ales după ce traduce în româneşte şi atacă public proiectul de program al Partidului Conservator, conceput şi tipărit cu viclenie de Maiorescu doar în limba germană, în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrificarea românilor aflaţi sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimă pe români, îngrădind accesul la şcoală şi Biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă , avertiza jurnalistul. Titu Maiorescu, politicianul trufas si venal care a pus la cale detentia lu Eminescu. Lovit la Timpul,Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii la ciolan”.Petre P. Carp, mason şi înalt fruntaş conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere de acolo la porunca superiorilor săi din lojă, să i se închidă gura lui Eminescu. Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, îi atrage atenţia;  „ şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” Scârbit, Eminescu ridică glasul împotriva acestor paiaţe trufaşe nişte avizi de putere care voiau să fie bine văzuţi şi lăudaţi în ţară, în timp ce executau pe ascuns, ca nişte slugoi, ordinele societăţilor secrete în care se înregimentaseră , sperând să promoveze mai repede: ,,Suntem bărbaţi noi, sau nişte fameni, niste eunuci caraghioşi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca pe cămăşi şi partidul ca cizmele?” Ca urmare, în noiembrie 1881 Eminescu este destituit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noului redactor-şef i se porunceşte să îl atace pe Eminescu chiar în ziarul pe care acesta îl ridicase şi îl condusese. Societatea Carpaţii – serviciul secret românesc al Daciei Mari. În 1882, Eminescu participă la fondarea unei organizaţii patriotice cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG de azi – Societatea Carpaţii. Societatea îşi propunea – conform Statutului, să sprijine orice,,întreprindere românească”. Se avea, însă, în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă” de serviciile secrete ale marilor stăpânitori” de la Viena, organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată . Sînt infiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu, inclusiv în redacţia de la Timpul. Manifestările organizate de  „ Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit spionajul imperial austro-ungar, ce folosea drept agenţi chiar membrii reprezentanţei diplomatice a Austro-Ungariei în România. „Societatea Carpaţii” era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pentru ieşirea Ardealului din Imperiul Austro- Ungar şi legitima alipire la Ţară,dar realiza şi acţiuni învăluite de secret.

Urmărit de spionii Austro-Ungariei.

Într-o notă informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr, pentru ministrul Casei imperiale şi ministrul de Externe din Viena, se raporta:Societatea Carpaţii a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, precedată de o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă, de fapt, raportul unui agent al intereselor austriece infiltrat în organizaţie – n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică.” S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei ,,Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie. Eminescu, redactorul principal al ziaruluiTimpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventeaza instituţiile de învăţământ de aici, sarcina ca pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la influenţarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari”. Săcăreanu, redactorul adjunct de la România liberă”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo îi aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria , pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)Trădătorii

Un alt un raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, informa despre o altă adunare a ,,Societăţii Carpaţii”, din care rezulta că un anume Lachman, redactor la ziarul Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele „ Societăţii Carpaţii”,despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult, nici mai puţin decât… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu;informat de d.d. G. Ocăşanu şi V. Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”).

Naţionaliştii, urmăriţi şi de ruşi .

Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului, dar şi al luptei pentru unitate naţională, coordonată ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe-centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de urzeală care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a românilor. Pe lângă ,,Societatea Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta „  Societatea Petru Maior”, la Viena: „ România jună”, la Cernăuţi Junimea”, „Dacia”, „Bucovina şiMoldova”, în Transilvania societatea „Astra” şi, în Regat „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inclusiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei ţariste şi Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate şi supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lachman în acest sens: ,,Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcare„  iridentă” a ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute. O notă informativă a baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu dinTimpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România. În 1883, Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti înTransilvania şi îl ridiculizează pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamnă guvernul liberal pentru politica externa şi internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine incomod pentru toată lumea. Tiradele şi cinstea sa exemplară deranjau pe aproape toată lumea.. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora.

Ştia că i se pregăteşte ceva.

Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva. În 28 iunie 1883, se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi internat cu forţa la ospiciu. Sînt încălcate, desigur, toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi asasinare civilă, la care au participat prin diferite mijloace inclusiv „ apropiaţi” interesaţi. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României. Arestarea lui Eminescu se petrece, deloc întâmplător,exact în această zi, în care Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninţa cu războiul.. În cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare în Ardeal, pentru intimidarea Regatului României, iar presa maghiară perorase pe tema… necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis, de asemenea, o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţa militară, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţie.

Interzis şi internat ilegal

Guvernul a desfiinţat „ Societatea Carpaţii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odată cu arestarea şi internarea ilegală (plătită chiar de Titu Maiorescu, care se dovedeşte cu acest prilej josnic şi lipsit de coloană vertebrală) la sanatoriul Şuţu a lui Eminescu (fără depoziţiile celor doi martori ceruţi de lege), au fost organizate razii şi percheziţii la sediul  „Societăţii Carpaţii”, au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei (printre ele, Emil Galli, directorul ziarului L’Independance Roumaine, Zamfir C. Arbore) şi au fost intentate procese intelectualilor ardeleni care cereau unirea cu ţara.. Exact în această zi trebuia, de fapt, să se semneze Tratatul secret de alianţă între România şi Tripla Alianţă, formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna în primul rând aservirea României faţă de Austro-Ungaria, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat intelectual de ardeleni, care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru drepturile românilor asupriţi de unguri şi chiar pentru unirea Ardealului cu Ţara. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la Bucureşti. Suprimarea începe de la 33 de ani.Directiva „  de sus” s-a aplicat la diferite niveluri. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Aşa-zisele „ interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potenţială mare figură politica a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, deloc întâmplător vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883,ceea ce a însemnat trădarea patrioţilor ardeleni, care au fost lăsaţi fără nici un sprijin din parteaRomâniei.. Lupta acestora s-a mutat în Ardeal, memorandiştii fiind condamnaţi de regimul de la Budapesta la ani grei de puşcărie. Ce urmează este un coşmar bine regizat, în care rolurile sînt asumate depersonajele politice ale vremii. Distrugerea civilă a lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa prematură. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat samavolnic manuscrisele şi toate documentele; chipurile pentru a le proteja; în realitate pentru a distruge cu un cinism incredibil orice probă incriminatoare, politicianul depunându-le la Academie după ani buni. Întocmai ca unui deţinut politic, lui Eminescu nu i s-a mai permis niciodată să-şi revadă corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani , cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu s-au păstrat însemnări derutante pentru necunoscători, dar care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al „  Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecinţelor unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, „  proiecte cu adevărat subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol, ca trădător al României. Acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică a „măsurilor active” specifice serviciilor secrete de atunci, dar şi de acum: suprimarea adversarului. Nimic nou sub soare pe câmpul operativ”.

Otrăvit cu mercur.

 Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetico-romantică , se inventează în mod josnic de către oportunistul şi imoralul politician Titu Maiorescu povestea unei boli venerice, chiar congenitale. Trebuie ştiut că sifilisul congenital transformă copilul bolnav de această afecţiune într-o „ legumă” incapabilă de gândire,nici nu se pune problema să scrie vreodată un vers, necum poeme sau volume întregi, precum genialul Eminescu. Sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, administrat de fapt împotriva iubirii sale de neam, Eminescu este apoi otrăvit lent cu mercur (6 grame zilnic), dar este şi bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este în orice caz torturat, umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Pentru că nu mai are unde să scrie pentru a-şi face cunoscute ideile, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. Şase ani la rând se zbate pentru a reveni în atenţia publică (aşa-numiţii ani negri), dar este sigur că nu avea nici pe departe paralizie generală cum s-a spus, şi nici sifilis. Paralizia generală a sufletului aveau conspiratorii care l-au transformat într-un chinuit, într-un sacrificat, într-un deţinut politic. Eminescu a fost arestat abuziv de către Poliţia Română de opt ori, pentru a fi intimidat, în diverse împrejurări: a fost ridicat chiar din teatre, de pe stradă, din berării, sub diverse pretexte cusute cu aţă albă. În 1888,Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, apare ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu : o polemică ce va zdruncina guvernul, rupând o coaliţie destul de fragilă, de altfel, a conservatorilor (care luaseră, în fine,puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este „  bietul” proscris, Eminescu.. Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi închis din nou, în martie 1889. De data aceasta, nu mai scapă viu. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politică pusă la index.

Defăimarea şi blestemul său nu au încetat nici astăzi,la aproape 123 de ani de la asasinarea sa.

Scrijelitori pe hârtie în soldă străină se nevoiesc din greu să îşi verse lăturile asupra posterităţii sale. Eminescu a fost un mare geniu, iar nu un nebun Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală – cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală, sau cu aportul doctorului Vuia, că mitul nebuniei şi al sifilisului lui Eminescu a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „ Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică”. Trupului neînsufleţit al lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său cântărea 1495 de grame, cam cât al poetului german Schiller. Celebrul Marinescu, atunci foarte tânăr, probabil la ordin de sus, face în aşa fel încât să uite”creierul pe pervazul ferestrei, în soare, şi acesta este mâncat de o pisică”. Creierul păstrat intact ar fi fost o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – ştiut fiind faptul că această boală devorează” materia cerebrală. În manualele şcolare de astăzi,continuă denaturarea adevărului în ce-l priveşte pe Eminescu. Însă propagarea operaţiunii de dezinformare, căreia îi cad victimă mulţi,din necunoştinţă de cauză,este începută de pe vremuri, de serviciile secrete al Austro-Ungariei şi continuată apoi de cozile de topor şi duşmanii României. „ Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi grupuscule elitiste – în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României. Sacrificarea de către clasa politică a lui Eminescu nu a reuşit decât să amâne împlinirea unirii Ardealului cu Ţara, pe care geniala sa intuiţie o anticipase cu trei decenii şi pentru care el a luptat cu toată energia, cu tot sufletul, chiar împotriva tuturor şi neîncovoindu- se în faţa călăilor săi, cu preţul vieţii.

Sursa:

Yahoo! Mail.

Din păcate, și astăzi, la aproape 162 de ani de la nașterea sa și la 123 de ani de la moartea ( asasinarea ) sa, părerile românilor despre  EMINESCU, marele , unicul și inegalabilul  poet, LUCEAFĂRUL poeziei românești, sunt împărțite și, chiar mai grav, sunt în funcție de interesele geo-politice ale indivizilor sau grupurilor din care fac parte indivizii respectivi.
Tu, cititorule, care ajungi pe meleagurile PĂDURII NEBUNE,
în modesta casa-mi virtuală, pe-acest modest blog și  articol,
de ȘTII mai multe despre EMINESCU spune-ne și nouă c-așa-i bine și frumos,
să facem schimb de informații despre MARII OAMENI   DE LITERE care au marcat ,influiențat,îmbogățit,dezvoltat și dus pe culmi nebănuite  ISTORIA  LITERATURII ROMÂNE  ! 
V-astept cu interes pretioasele comentarii iar de mă contraziceți in cele postate si afirmate,
nu-i nici o supărare dacă nu depășiți limitele bunului simț.
Sper că nu se va mai găsi iarași  cineva care să mă  întrebe : 
– cu ce drept public asemenea date despre EMINESCU  ?
Iar de se va găsi, îi răspund  încă de pe acum :
din dragoste de EMINESCU si rerespect pentru ADEVAR !!!

P.S.!

În jurul orei 22 .00 am ieșit pe balcon și am văzut LUNA  PLINĂ
cum n-o mai văzusem niciodată :
cu un mare cerc în jurul ei …
N-am rezistat tentației și am făcut câteva fotografii pe care le-am postat în slideshow-ul articolului de față ,
…… ” LUNĂ tu, stăpâna nopții….”

Cu aleasă stimă și deosebit respect ,

Alioșa.

Anunțuri

97 comentarii »

  1. @ ALL !!!

    „Mihai Eminescu- Deviza asasinilor
    Existã, se vede, între radicalii din România un fel de dictionar secret de locutiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, cari ne rãmîn necunoscute nouã profanilor precum: „Vegheati! Ora a sosit” si altele de acestea.
    O foaie din Focsani, „Luptãtorul”, dînd seamã despre atentatul încercat asupra d-lui Brãtianu, încheie cu cuvintele : „Ale tale dintru ale tale, frate Brãtiene!” Fost-or-fi potrivite cu ceea ce se petrecuse, avut-or-fi aceste cuvinte alt farmec asuprã-ne nu stim, destul cã, la încheiarea unui articol în care condamnam fapta, cercam însã a explica cum instinctele rele, înclinãrile criminale ale oamenilor gãsesc în precedentele create de principiile si apucãturile rosiilor o atmosferã ce le prieste, pusesem si noi cuvintele, rãmase în mintene la citirea ziarului din provincie, „Ale tale dintru ale tale”.
    Nici prin vis nu ne trecea cã, din întîmplare, puseserãm mîna pe una din acele locutiuni mistice, din acele devize ale partidului rosu de cari ascultã orbeste toatã suflarea patrioticã, cã noi, neconsacratii în misterele organizatiei internationale ale societãtii de exploatare, atinsesem cu vîrful condeiului un triangul cabalistic din marea carte secretã a partidului.
    Odatã atinsã, aceastã formulã a început sã geamã sub pana d-lui C.A. Rosetti, d-sa s-a tinut obligat a ne da o explicare pe larg a acestor vorbe si a fãcut-o în cinci articole consecutive ale „Românului”, în acel stil onctios si apocaliptic care-i-e propriu.
    Iatã ce însemneazã aceastã nefericitã cabalã dupã esplicarea „Românului”.
    Cuvintele „Ale tale dintru ale tale”, zise asupra unui asasinat si aruncate victimei asasinatului, cuprind însãsi legitimarea crimei.
    A zice unui om asupra cãruia s-a fãcut o încercare de asasinat „ale tale dintru ale tale” este a-i zice „ai meritat a fi asasinat”.
    Toti asasinii zic victimelor lor „ale tale dintru ale tale”; mai cu seamã în asasinatele politice aceasta este o regulã fãrã esceptiune.
    E foarte trist cã organul de cãpetenie al partidei conservatoare a adoptat aceastã devizã a asasinilor. . .
    Depinde de partida conservatoare de a proba tãrii, printr-o dezaprobare categoricã, cã nu în numele ei „Timpul” a adoptat aceastã devizã. Nouã ni se pare cã principiele conservatoare ar reclama aceastã regulare, cãci altfel ar putea sã intre în societatea noastrã un virus dizolvãtor care sã nu crute pe membrii partidei conservatoare mai mult decît pe membrii partidei liberale; si la fiece loviturã de cutit sau de pistol ar rãsuna deviza adoptatã de organul partidului conservator: „Ale tale dintru ale tale”.
    A zice „ale tale dintru ale tale” unui bãrbat politic în urma unei încercãri de asasinat. . . este în adevãr culmea neomeniei.
    Iatã dar ce însemneazã acest fatal cuvînt, asupra adîncimii întelesului cãruia d. C.A. Rosetti a trebuit sã ne lãmureascã.
    „Ale tale dintru ale tale” însemneazã:
    Legitimarea crimei;
    Judecata: „Ai meritat sã fii asasinat”,
    În regulã fãrã esceptie aceasta e deviza asasinilor;
    Un virus dizolvãtor;
    Culmea neomeniei.
    Poate fi sigur d. C.A. Rosetti cã nu-i sîntem decît multumitori pentru aceastã explicatie. Am suportat cinci articole de insinuatiuni nemeritate pînã acum, pînã sã ni se esplice marele cuvînt cabalistic al religiei revolutionarilor. Deodatã ni s-a luminat dinaintea ochilor, deodatã am simtit cã atinsesem triangulul mistic al conspiratorilor, deodatã ne-am adus aminte cã acest fatal „ale tale dintru ale tale” a mai fost întrebuintat într-o ocazie analogã de cãtrã chiar esplicatorul ei actual.
    În adevãr, în ianuarie 1876, un om, anume Paraschivescu, care nu putuse justifica întrebuintarea unei sume, îndealtmintrelea de tot neînsemnate, din fondurile politenesti si care n-o putuse restitui, a fost depãrtat din functie. Ministrul prezident de pe atunci, d. Lascar Catargiu, refuzînd în mod constant a-l mai numi în vro functie, dar stiindu-l în mare mizerie, îl ajuta din cînd în cînd cu cîte-o micã sumã. Din cauza refuzului de-a-l pune în functie, acest om a comis un atentat asupra ministrului prezident.
    Iatã însã ce scria „Românul” de la 15 ianuarie 1876 asupra acestui atentat:
    Oricît de reprobabil este faptul, dacã vreodatã cuvintele ale tale dintru ale tale si-au gãsit o exact aplicare este acum, la adresa primului-ministru.
    Cum cuteazã „Monitorul” a spune cã acest functionar a delapidat cînd delapidatorul n-a fost dat judecãtii, astfel ca sã nu mai aibã cuvînt de-a cere slujba, nici îndrãznealã de-a mai cãlca pragul primului-ministru? Deci ale tale dintru ale tale.
    D. Catargiu a înlãturat juratii; a dat pe delapidatori la tribunale; pentru ce dar îi ocroteste? Ale tale dintru ale tale…
    … ªi dacã l-a primit si s-a servit de dînsul, pentru ce în urmã l-a dat afarã? Ale tale dintru ale tale…
    ….Însusi primul-ministru este bãtut de propriul sãu agent politenesc: ale tale dintru ale tale.
    … Iatã-te acum bãtut de tocmai acei pe care-i plãteai: ale tale dintru ale tale. . .
    Va sã zicã aceastã vorbã misticã, pe care noi am împrumutat-o unui ziar din provincie, „Românul” a aruncat-o într-un singur articol de sapte ori la adresa d-lui Lascar Catargiu. Cînd si cui? Dupã un atentat, victimei atentatului.
    Va sã zicã de sapte ori, cu deplinã cunostintã a întelesului grav ce-l au aceste vorbe, „Românul” a pronuntat legitimarea crimei, de sapte ori a fost în culmea neomeniei, de sapte ori într-un singur articol a rostit deviza asasinilor si a aruncat un virus dizolvator în societate.
    Hotãrît, e ceva din soarta tragicã a regelui Oedipus în purtarea rosiilor. În Teba, în cetatea cea cu o sutã de porti, trãia acest nefericit rege care, fãrã s-o stie, ucisese pe pãrintele sãu si se cununase cu mumã-sa. Aflînd de la oracolul din Delfi cã tara e bîntuitã de ciumã din cauza acestei crime nemaipomenite, pe al cãrei autor nu-l stia, a pronuntat cu mare furie o osîndã energicã asupra autorului … asupra sa însusi. Astfel îi vezi pe rosii cãzînd într-o adîncã furie cînd îsi condamnã vorbele si faptele lor proprii. Sînt momente de tainã în viata oamenilor, cînd ei se sperie de ei însii, cînd descopãr pe demonul relelor în ei si-l blestemã orbeste, nestiind cã lovesc cu aceastã estremã cruzime în pieptul lor propriu.
    Nu, linisteascã-se „Românul”; nu primim deviza asasinilor, nu legitimãm, nu justificãm nicicînd crimele. E o lege constantã a spiritului omenesc, legea cauzalitãtii, care sileste pe orice inteligentã de-a explica ceea ce se întîmplã. Dar de la o explicare curat cauzalã pînã la scuzã, pînã la legitimare, pînã la justificare, care implicã un act de aprobare din partea simtului nostru de dreptate si a constiintei noastre, e o deosebire cît cerul de pãmînt.
    E în adevãr vrednicã de mirare analogia cazului.
    Paraschivescu era bãnuit de delapidare, Pietraru a delapidat în adevãr. Deosebirea e numai cã d. Lascar Catargiu n-a voit sã-l numeascã în functie pe cel dentîi, d. Brãtianu 1-a numit pe cel din urmã functionar în resortul sãu.
    Cu toate acestea, ce deosebire între tonul nostru si acela al „Românului” de atunci, care se va vedea si mai bine dintr-alt articol al acelei foi, pe care-l vom comunica mîine.
    Cu tot tonul necuviincios de atunci al „Românului” am crezut cã nu e demn de pana noastrã de-a repeta acea necuviintã. Ne doare însã soarta tãrii, ne doare aceastã anarhie de idei, aceastã viciare a simtului public prin fraze apocaliptice, ne doare mizeria intelectualã si moralã din tarã si de aceea am fost siliti nu de-a diminua cu greutatea unui fir de mustar mãcar responsabilitatea fãptuitorului, ci de-a arãta de ce instinctele rele, în loc de-a se manifesta, ca altã datã, în crime de rînd, alunecã azi pe clina cea mai periculoasã din toate, pe clina atentatelor contra sigurantei statului.
    Iatã de ce am relevat antecedentele d-lui Brãtianu si ale partidului sãu. Am declarat-o anume cã nu recriminatiuni, nu imputãri facem, dar ne adresãm omului cugetãtor, patriotului, care stie a pune interesele tãrii sale mai presus de ambitia proprie si de interesele amicilor sãi politici. Conditiile de existentã ale tãrii noastre au devenit, de la asa-numita Independentã încoace, atît de gingase încît nu mai e permis nici partidului rosu chiar odiosul lux al libertinajului de idei si de procedimente.
    Dacã vom lua lista revolutionarilor de la Ploiesti vom observa cã aproape toti sînt azi în functii si demnitãti ale statului. ªtim foarte bine cã Domnul poate ierta asemenea lucruri, ca statul are pînã la un grad facultatea de-a nu pedepsi rebeliunile cu toatã asprimea cuvenitã. Dar de la iertare pînã la recompensare e mare deosebire. Ei bine, afarã de nefericitul Comiano, încãput sub deplina greutate a justitiei militare, toti ceilalti sînt favoriti ai guvernului, sînt oameni mari. De ce oare Comiano — care trebuie sã fie tot atît de nevinovat ca si complicii sãi — n-a fost înaintat în rang, nu e în gratia d-lui Brãtianu, pe cînd altii, pentru fapte identice, ba mai grave chiar, sînt recompensati?
    Toate acestea nu se fac într-un stat ce pretinde cã aspirã la civilizatie, nu se fac dacã nu voim sã demoralizãm constiinta publicã si sã-i inspirãm acea scepticã nepãsare care-i face pe oameni incapabili de-a distinge bine de rãu si drept de nedrept.
    Timpul, 17 decembrie 1880 ”.

    Acum înțelegi de ce a fost „ ASASINAT ” MIHAI EMINESCU ???
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 06/03/2012 @ 10:54 am | Răspunde

  2. @ ALL !!!

    MIHAI EMINESCU , POETUL NATIONAL

    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 06/04/2012 @ 3:58 pm | Răspunde

    • @ ALL !!!
      ” EMINESCU sa ne judece” !!!

      Aliosa.

      Comentariu de Aliosa — 16/01/2013 @ 9:18 am | Răspunde

  3. Frumos si util demersul tau, Sandule ! Am mai gasit un articol interesant privind conspiratia impotriva lui Eminescu : http://bit.ly/1dskdSN ( acesta e lincul ).
    Cu prietenie, Adrian Ronai

    Comentariu de Adrian Ronai — 09/01/2014 @ 11:50 pm | Răspunde

    • La Multi Ani Adi !
      Ma bucur ca acum in preajma aniversarii a 164 de ani de la nasterea lui EIMINESCU
      ( https://aliosapopovici.wordpress.com/2014/01/07/)
      ai ajuns pe aici !
      Meritul meu daca putem vorbi de un ” merit ” este acela ca AM POSTAT acest document care
      arata ca poetul MIHAI EMINESCU, a fost ELIMINAT incet dar sigur nu numai din viata sriitoriceasca dar si din cea fizica
      NUMAI si NUMAI pentru faptul ca a incercat SA DESCHIDA CALEA UNIRII ROMANILOR
      din toate provinciile romanesti aflate la acea data sub dominatie straina !
      Am postat acest material nu numai ca REMEMBER EMINESCU
      ci si pentru a DESCHIDE OCHII ROMANILOR
      asupra pericolului ce planeaza asupra INDEPENDENTEI si SUVERANITATII ROMANIEI
      din cauza politicii revansarde si iredentiste a urmasilor asasinilor lui EMINESCU
      in cardasie cu COZILE de TOPOR autohtone TRADATOARE de NEAM si TARA ,
      ” cozi” care in acea vreme
      aveau in fruntea lor pe un frustrat numit MAIORESCU
      iar acum au in fruntea lor pe un tradator numit BASESCU !!!
      Spre mica mea bucurie, actuala COALITIE ce guverneaza ROMANIA,
      a renuntat la a mai colabora cu periculoasa formatiune politica care
      vrea cu orice pret sa devina STAT in STAT
      adica sa creeze in INIMA ROMANIEI o enclava numita mincinos ” Tinutul Secuiesc ”
      desi SASII si SECUII au plecat de mult in GERMANIA lor !!!
      Atat deocamdata prietene !
      La un alt comentariu de-al tau voi reveni cu alte detalii .
      Pana atunci insa, multa sanatate, un An Nou mai bun si implinirea tuturor dorintelor !
      Inca odata reafirm faptul ca esti SINGURUL COLONEL ( r )
      care ma onorezi cu vizta si comentarii pertinente pe modestul meu blog !
      Am onoarea sa te salut !
      Col.(r)
      Aliosa.

      Comentariu de Aliosa — 10/01/2014 @ 8:48 am | Răspunde

  4. @ ALL !!!
    In urma cu cateva minute
    am trecut pe la o prietena virtuala
    si de la ea am preluat iute
    o capodopera eminesciana …..
    scrisa-n ultima zi de viata
    pe patul de spital in mare ceata ! 😦

    ” Stelele-n cer

    Stelele-n cer
    Deasupra mărilor
    Ard depărtărilor
    Până ce pier.

    După un semn
    Clătind catargele
    Tremură largele
    Vase de lemn;

    Niște cetăți
    Plutind pe marile
    Și mișcătoarele
    Pustietăți.

    Stol de cocori
    Apucă-ntinsele
    Și necuprinsele
    Drumuri de nori.

    Zboară ce pot
    Și-a lor întrecere
    Vecinică trecere:
    Asta e tot…

    Floare de crâng:
    Astfel viețile
    Și tinerețile
    Trec și se sting.

    Orice noroc
    Și-ntinde-aripile,
    Gonit de clipele
    Stării de loc.

    Pâna nu mor
    Pleacă-te, îngere,
    La trista-mi plângere
    Plină de-amor.

    Nu e păcat
    Ca să se lepede
    Clipa cea repede
    Ce ni s-a dat?

    Mihai Eminescu ” .

    Sursa: https://dinculori.wordpress.com/2015/08/10/

    Multumesc Rica ! 🙂
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 11/08/2015 @ 5:12 pm | Răspunde

  5. Muțumesc Alioșa! 🙂

    Comentariu de ricamihai13 — 12/08/2015 @ 7:38 am | Răspunde

  6. Cu acordul tău voi distribui acest articol pe facebook. Mulțumesc!

    Comentariu de ricamihai13 — 12/08/2015 @ 7:40 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: