Alioşa

30/01/2012

REMEMBER ION LUCA CARAGIALE .

Filed under: generale — Aliosa @ 11:28 am

În loc de motto :

„Voiești să cunoști lucrurile?Privește-le de aproape.

Voiești să-ți placă ?Privește-le de departe.”
I.L.Caragiale    ” .

La 160 de ani de la nașterea dramaturgului ION LUCA CARAGIALE, capodopera sa  „ O SCRISOARE PIERDUTĂ ”

este atât de actuală încât merită să ne-o REAMINTIM măcar într-un scurt rezumat :
CAPODOPERA  este o comedie în patru  acte și evocă viața publică și de familie de la sfârșitul secolului trecut. TEMA  ei este demascarea IPOCRIZIEI, prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu-se intre comediile de moravuri si caracter.
Actiunea se desfasoara in  capitala unui județ de provincie ,pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale ,Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu , izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.
Dornic de parvenire, Catavencu recurge la santaj al carui instrument este „scrisorica” pentru a obtine candidatura in locul lui Farfuridi.Dar, dupa ce Zoe ii convinge pe Tipatescu si Trahanache sa il aleaga pe adversar, pe lista candidatilor este trecut din ordinul autoritatilor de la centru, un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache.
Interesele contrare se incalcesc in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, dar solutia vine de la politaiul Pristanda care pune la cale un scandal menit sa-l anihileze pe Catavencu. In incaierare, acesta isi pierde palaria in care era ascunsa scrisoarea, si, devenit inofensiv, este nevoit sa accepte patronajul lui Zoe. In final, toata lumea se impaca, micile pasiuni dispar ca prin farmec, iar Dandanache este ales in „unanimitate”.
Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei.Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului.  Dramaturgul creaza un conflict fundamental ,pierderea scrisorii, care da unitate operei; dar si altele secundare : cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache ș.a.
Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict.  Caragiale insa, este si cel mai mare creator de caractere din literatura romana, personajele lui fiind realizate intr-o viziune clasica. Ca urmare, ele se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter; aceasta nu presupune o lipsa de interes pentru omul social, pentru culoarea locala sau pentru particularitatile psihice sau de limbaj.
Autorul alege ca modalitati de caracterizare pe cele specifice genului dramatic: prin actiuni, limbaj, onomastica si prin intermediul celorlalte personaje.Avand convingerea ca oamenii sunt turnati dupa calapoade diferite, dramaturgul isi inzestreaza eroii cu trasaturi distincte. Astfel, Zaharia Trahanache este un vanitos inselat, un inrait de o viclenie rudimentara .Posedand o gandire plata, este capabil sa se entuziasmeze de o expresie de genul „intr-o sotietate fara moral si fara printipuri, carevasazica ca nu le are”.
Temperamentul sau domol, intr-un fel, si el expresie a sireteniei, este sugerat de ticul verbal „ai putintica rabdare”, dar si de numele care creaza impresia de zahariseala, de capacitate de a se modela usor .Este incadrat in seria incornoratului simpatic, deoarece refuza sa creada in autenticitatea scrisorii de amor. Stefan Tipatescu, este tipul junelui-prim, fixat intr-un triunghi conjugal banal si tihnit, banuit de toti.El administreaza judetul ca pe propria mosie avand o mentalitate de stapan medieval: e orgolios, abuziv, incalca legea si admite micile matrapazlacuri ale lui Pristanda, pentru ca acesta ii foloseste.
Insa, de fapt, este tinut din scurt de o femeie voluntara si se multumeste cu tihna burgheza pe care I-o asigura Zoe: „musia-I mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana Joitica: trai neneo, cu banii lui Trahanache”.Zoe Trahanache este cea mai distinsa intre femeile teatrului lui Caragiale, reprezentand tipul cochetei, adulterinei, ambitioasei, voluntarei. Ea incheie triunghiul conjugal prin care Caragiale dezvaluie imoralitatea vremii.
Speriata de santaj si pentru a pastra aparentele Zoe face uz de lacrimi, lesinuri si alte arme din arsenalul lamentatiei feminine. Penduland intre sot si amant, conduce din umbra toate sforile politicii din judet. Invins, Catavencu e consolat de d-na Trahanache cu perspectiva „altei camere”; comportamentul natural, fara ranchiuna este explicatia puterii de seductie pe care o exercita asupra tuturor celor din jur.
Nae Catavencu este un arivist, care umbla cu „machiavelacuri” si este constient de acest lucru pentru ca citeaza deseori propozitia lui Machiavelli „scopul scuza mijloacele”, pe care insa o atribuie „nemuritorului Gambetta”. Motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le e superior celorlalti.

Dacă ne gândim la CIRCUL actual  din POLITICA DÂMBOVIȚEANĂ,dacă ne transpunem în acele vremuri meșteșugit ilustrate de marele dramaturg sau, transpunând  timpul de-atunci în zilele noastre și ÎNLOCUIND PERSOAJELE lui CARAGIALE din O SCRISOARE PIERDUTĂ  cu cele din politica  zilelor noastre, ajungem la același numitor comun :  IPOCRIZIA !!!

DOAMNE, cât de actuală este   „ O SCRISOARE PIERDUTĂ ” !!!

Tu, ce spui ?

Cu stimă și respect,

Alioșa.

Anunțuri

12 comentarii »

  1. Ce poti spune?
    Ce a spus Farfuridi:
    „Cand e vorba de printipuri sunt mai catolic decat papa ! ”
    “Ori sa sa revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele…esentiale !”
    Complicata politica …!

    Comentariu de yousef59 — 30/01/2012 @ 11:59 am | Răspunde

  2. @ Magda,
    Prin postarea a ceea ce a spus FARFURIDI, ai spus totul !!!
    Mulțumesc pentru comentariu și like !
    Din păcate, „ NENEA IANCU ” nu a fost iubit nici atunci când trăia
    și nici acum la împlinirea a 160 de ani de la nașterea sa !
    Poate va fi iubit mai mult la CENTEARUL morții sale din vara acestui an ( 9 iunie 2012 ) !!!
    Dovada ?
    Chiar audiența de pe acest post deși au trecut ore bune de la publicarea lui !
    Pentru „ lăudătorii mei ” le indic ora când tu ai publicat comentariul de mai sus !!!
    Românului îi plac mai mult NOUTĂȚILE legate de săgeata lui CUPIDON sau ,
    FLACĂRA VIOLET decât CUVINTELE în care se REGĂSEȘTE !!!
    Tocmai de aceea, am scos din arhiva personală- via Yahoo! Mail. un articol care,
    certamente va avea o mai mare audiență decât postul de față !
    O zi minunată !
    Cu respect,
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 30/01/2012 @ 4:51 pm | Răspunde

  3. @ ALL !!!

    – Simon, fiule, maine zburam la Tel Aviv pentru nunta ta. Imi dau brusc seama ca nu ti-am spus multe lucruri despre viata. De maine vei fi impreuna cu sotia ta, trebuie sa stii unele lucruri. Uite, spre exemplu, cunosti degetele de la mana?
    – Sigur, tata, degetul mare, aratator, mijlociu etc
    – Nu, fiule, stai sa-ti explic: exista degetul calatoriei, al directiei, al placerii, al casatoriei si al distinctiei.
    – Ah, nu stiam asta, tata!
    – Degetul calatoriei este degetul mare, care iti permite sa faci autostopul; degetul directiei – indexul -, il intinzi ca sa indici un anumit lucru; degetul casatoriei – inelarul -, pe care pui verigheta, iar degetul distinctiei – cel mic -, pe care-l ridici cand bei cafea.
    – Am inteles, tata, dar ai uitat degetul placerii.
    – Ah, Simon, l-am lasat pe cel mai bun la sfarsit…, degetul placerii este degetul mijlociu, cel mai lung si mai frumos… pentru placere, fiule…, il umezesti cu limba… si numeri bancnotele…!

    Cei care s-au gandit la altceva, in genunchi si sa recite de 4 ori “Tatal Nostru”…!
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 30/01/2012 @ 6:53 pm | Răspunde

  4. Hmmmm…la fel de actuale sunt si alte scrieri ale domniei sale. 🙂
    La multi ani, coane Caragiale!

    Comentariu de oanaclara — 30/01/2012 @ 7:15 pm | Răspunde

    • @ Oana,
      Bună seara !
      „ La fel de actuale sunt și alte scrieri ale domniei sale ”
      marele și inegalabilul „ NENEA IANCU ” !
      În semn de respect pentru memoria marelui dramaturg ION LUCA CARAGIALE dar,
      și din respect pentru tine care mi-a fost alături la ceas aniversar,
      postez mai jos,

      A ) N U V E L A :
      UN ARTIST .
      de ION LUCA CARAGIALE .

      Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică… Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru, s-au făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei… Da, cum se rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân’ ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului.

      Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire a lumii întregi în bietul nostru suflet, decât divina muzică? — vagă și vastă ca și lumea, ca și aceasta nepătrunsă și fără alt înțeles decât înțelesul cel mare și singurul— armonia… De aceea, bărbierii, ca toți artiștii, iubesc așa de mult pasările cântărețe. Sub puful aripelor palpită un sânge atât de cald! Sufletele acelea mici știu să arunce lumii așa de bine aceea ce primesc de la dânsa! Noaptea de iulie, și pădurea cu mirosul ei înviorător, cu atâtele-i umbre de frunziș, cu atâtele-i lumini, de sus de la razele răcoroase ale lunii, de jos de la licuricii neastâmpărați, și mișuiala discretă a insectelor prin păiș, și răsuflarea femeii care se lasă s-o plimbi alene pe poteca umedă de rouă… toate-toate sunt în romanța mistică a privighetorii… și psalmul triumfal al ciocârlanului este sublimul răsărit de soare pe șesul neundoiat al Bărăganului!

      Să lăsăm însă astea și să venim la artistul meu — bărbierul care mi-a ras întâi barba și care mi-o rade și acuma… întâi o rădeam că n-o aveam, azi o raz că o am — albă… Bărbierul meu a fost în tinerețe corist la teatru. Știe să cânte cu ghitara, cu flautul și cu țimbalul — le-a învățat fără profesor. Are două pisici foarte bine educate: una învârtește o minavetă mică ce cântă mazurca și cealaltă joacă. Toți pereții prăvăliei lui sunt acoperiți cu o mulțime de colivii, în care ciripesc fel de fel de păsărele. Pe subt colivii sunt atârnate pretutindeni cadre: planul Sevastopolului cu luarea turnului Malacof, execuția lui Maximilian, capitularea Sedanului, portretul răposatului Abdul-Medgid și altele.

      În această mică galerie, se află și o operă originală a artistului meu. Nu este lucrată cu penelul, e țesută în fire de păr de toate nuanțele posibile: ea înfățișează un munte depărtat în fund; pe vârful lui stă un călător, iar la poale i curge o apă mare; dincoace de apă e un cioban, care pășunează o turmă de o speță destul de problematică; în sfârșit, călătorul din vârful muntelui își aprinde țigara la luleaua ciobanului din vale… Ce perspectivă! De câte ori mă rade, o admir, căci într-adins m-așează cu fața spre opera lui — știe bine cât îmi place.

      Artistul meu avea odată doi cocoși, pe cari-i deprinsese la beție, și încă beție de alcool, fiindcă le dedea boabe și grăunțe zăcute-n rom. Am văzut într-o dup-amiaz de vară, în fața prăvăliei, pe desfrânații aceia beți turtă, făcând mustră și defilând soldățește, ca doi muscali pe două cărări, pe dinaintea unui cățel, alb și creț, muiat în boia de băcan pentru roșit ouă. Samurache stetea sluj, cu o chivără de hârtie în cap, încins cu o sabie enormă și având, se-nțelege, tot aerul sever necesar situației… Artistul meu ședea picior peste picior pe laviță și le comanda, cântându-le din ghitară marșul de la 48… Era atâta nerv în ritm, atâta suflare marțială în executarea bătrânului cântec popular, că m-așezai pe laviță alături cu comandantul și-ncepui să-l acompaniez bătând toba cu deștele pe fundul pălăriei — fără asta nu mergea: toba, cu grupetele ei în contratimp, asta e piperul marșului;

      — iar droaia de copii din mahala, adunați să admire cocoșii, se puseră deodată la rând smirna și, apucați de mișcarea covârșitoare a sunetelor, porniră să defileze în urma cocoșilor de colo până colo și înapoi și iar, tropăind voinicește cu piciorușele lor goale pe paveaua încinsă de soarele de vară… Și pentru ca parada să fie deplină, o adiere de seară — ce binecuvântare după o zi de arșiță! — făcu să fâlfâie mândru dasupra tutulor acestor bravi prosopul alb curat aninat sus la ușa bărbieriei.

      Până târziu seara a urmat parada în fața unei asistențe foarte numeroase. Când s-a înnoptat bine, s-a dat comanda ruperii rândurilor, și artistul meu, ridicându-se-n picioare și scoțându-și ghitara de pe gât, a anunțat publicului:

      — Mâine seară mai frumos!

      Mai frumos… nu se putea.

      Însă nu e numai artist, este și un om de spirit. Pe vremea războiului din 78 avea un mierloi care fluiera căzăceasca și o gaiță diplomată care vorbea rusește. Cum intra unul dintre aliați în prăvălie, gaița îl întâmpina cu:
      „Zdraste! Zdarov? ”
      După ce amicul meu trăgea perdaful din urmă și-i da voie mușteriului să se scoale, gaița, schimbând tonul, striga:
      „No harașò! Davai paruski!”
      Și până dispărea, dincolo de răspântie, cazacul încântat de așa cordială primire, mierloiul îl petrecea fluierându-i cântecul fierbinte al patriei depărtate.
      și,
      B ) SCRISOAREA DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE care-i așa de ACTUALĂ de-ți vine să-ți iei câmpii :
      Stimate nene IANCULE
      „ Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate.Eşti mărunt, neicuşorule! Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple. Matale ştii cât ar costa acum o masă la “Iunion”? Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la “Iunion” acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la “Gambrinus” şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini. Suntem o ţară penală, meştere. De la prezidenţie la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: “Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!” Zicea Nae Ipingescu: “Să nu mai mânânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân”. Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş! Unde este Rică Venturiano cu “Angel radios”? E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi filme deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă! Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte în romgleză. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis “Titircă Inimă-rea” e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.Se face Capitală până la matale la Ploieşti, numa’ borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică. Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu’, din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste.Prezidentul vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un preşedinte care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş’opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?… Altminteri e “criză teribilă, monşer”. Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica “Năpasta”, promisiunilor guvernului, schiţa “1 aprilie”, Justiţiei “Lanţul slăbiciunilor”, vieţii noastre politice – “D-ale carnavalului”, scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este “Scrisoarea pierdută”, iar viitorul nostru poate fi asemuit cu “O noapte furtunoasă”. Bravos naţiune! Egzistă nişte unii care zic că suntem “Ţara lui Caragiale”. Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau parfum. Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea!Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel… Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic. În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi o că o să murim în Becalia sau Băsescia!Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!
      Sursa : Yahoo ! Mail. de la un prieten tare șugubăț !
      Mulțumesc pentru comentariu și like !
      O seară plăcută !
      Cu respect,
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 30/01/2012 @ 7:51 pm | Răspunde

  5. @ ALL !!!
    PATRU LEGI SPIRITUALE DIN VECHIME pe care „ Nenea IANCU ” le repeta mereu cu umoru-i inconfundabil, prietenilor, la o cafea :
    – prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;
    – a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …
    – a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);
    – a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.
    Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca ,,nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…
    Tu, ce spui ?
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 31/01/2012 @ 9:06 am | Răspunde

  6. Aniversare

    De la CRISCAR50
    Nenea Iancu in perpetua actualitate.
    Trimiterile la personajele sale,comparativ cu politicienii de azi,sant cat se poate de nimerite.
    Dar „miticii”nostri (mic, intentionat) s-or regasi oare in „sus-pusii” din vremea lui Caragiale?
    Daca ar avea taria s-o recunoasca ..
    .Dar se pare ca si-au perfectionat mijloacele machiavelice de a parveni!
    Iertare, draga Aliosa,pt. intarziere, dar ieri am avut de recuperat din problemele nerezolvate duminica,
    o zi de mare rasfat pe munte cu prietenul Adrian.
    A fost extraordinar de frumos!
    Cu drag,Crisan

    Comentariu de Aliosa — 31/01/2012 @ 6:51 pm | Răspunde

  7. @ All !!!
    Un reporter de la o televiziune întreabă pe un protestatar din Piața Universității ,
    ce zilnic, la ora șapte și ceva ( că venea pe jos la proteste ) era văzut acolo :
    „ De ce protestezi în strada acum , pe un GER „ de crapă pietrele ” ?!”
    La care, cu țurțuri la nas și gură,cu glasu-i tremurând și vocea răgușită, sărmanul om răspunse :
    – Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea sa ma asculte si din strada.
    Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut casa, copiii sunt la bunici,
    imi vad sotia o data la trei zile si avem tot mai putine sa ne spunem.
    Viata noastra, asa cum am gandit-o impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi.
    Joi, 6 mai 2010, cand un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre,
    iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet particular,
    a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile : 25% de la ea, 25% de la mine.
    In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la 300 km departare.
    In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost pe la colegi si prieteni sau,
    pur si simplu, dormim fiecare in spitalul in care lucreaza.
    Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde.
    Si facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de proiecte.
    Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa pierdem.
    Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si nu mai astept nimic bun de la nimeni.
    Dar copiii mei nu au 35 de ani. Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic.
    Copiii mei au dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii noi.
    Copiii mei au dreptul la parinti.
    La care, reporterul complet năucit complet de cele auzite,
    și-a luat sculele și a plecat !
    PROTESTEZ PAȘNIC în Piața Universității continuă sărmanul om ,
    pentru drepturile COPIILOR MEI !
    Și, când LUPT pentru ei,NIMENI nu mă poate OPRI !
    VOI, cei care NU PROTESTAȚI, aveți COPII ???
    Trist dar adevărat RĂSPUNSUL !
    Tu, ce spui ?
    Cu respect,
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 31/01/2012 @ 7:13 pm | Răspunde

  8. @ ALL !!!
    BANCURI PENTRU TOATE GUSTURILE ….
    Sotia intreaba sotul, care pleaca la mare fara ea:
    – De ce nu ti-ai pus verigheta?
    – Verigheta? Pe caldura asta?

    Sotul vine seara acasa obosit si nervos. Sotia ii sare bucuroasa in brate:
    – Dragul meu, sunt insarcinata!
    – Si tu????

    Ofiterul de stare civila: „Acceptati ca statutul vostru pe Facebook sa se schimbe din celibatar/celibatara in casatorit/casatorit?”
    Mireasa: „Da.”
    Mirele: „Da.”
    Ofiterul de stare civila: „Se se apropie martorii si sa dea click pe like.”

    Instructorul de parasutism:
    – Dupa ce sariti, numarati pana la 50 si-apoi, trageti de inel. Ardelenii sa numere doar pana la 3…

    Daca s-ar inchide Facebook-ul de maine, ai vedea pe majoritatea de aici,
    alergand cu pozele lor in mana, intreband pe strada: iti place, iti place?

    In ciuda vechiului proverb „Nu luati problemele cu voi in pat”, multi barbati inca continua sa doarma cu sotiile lor…

    Exista trei lucruri pe care le poti privi la nesfirsit: focul, apa si cum parcheaza o femeie…

    Cele mai multe minciuni se spun inainte de alegeri si… dupa pescuit!

    Tu, știi vreun BANC ?
    Da da, postează măcar unul !

    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 31/01/2012 @ 7:32 pm | Răspunde

  9. @ ALL !!!
    Dacă tot suntem în ANUL CARAGIALE , și nu vă plac SCHIȚELE, NUVELELE, COMEDIILE lui „ Nenea IANCU ” , atunci,
    voi posta
    BANCURI cât cuprinde :

    O tanara statea pe o banca in parc, cand un individ ce parea boschetar se
    aseaza langa ea si o intreaba:
    – Domnisoara, vreti sa va culcati cu mine?!
    – Nu!
    – Atunci, va rog sa plecati din patul meu!
    –––––––––––––––––––––––––
    Regizorul, catre tanara actrita:
    – In noua mea piesa, va trebui sa joci rolul unei fete nevinovate, care nu
    a avut de-a face cu barbatii. Crezi ca poti juca acest rol?
    – Nu pot, domnule regizor.
    – De ce?
    – Nu am pic de experienta in acest “domeniu”!
    –––––––––––––––––––––––––
    Patru batrani s-au dus la un club sa joace golf. Dupa cateva minute, unul
    dintre ei zice:
    – Da, se pare ca odata cu trecerea anilor aceste dealuri au devenit mai ab
    rupte si mai mari…
    – Dar si distanta de la o gaura la alta este tot mai mare si mai mare..zice al doilea
    – Ca sa nu mai spun ca si crosele au devenit mai grele..
    – vorbi si al treilea
    – Da` nu va mai tanguiti atata, spuneti multumesc ca macar va aflati pe
    partea corecta a ierbii! – spuse al patrulea batran…
    –––––––––––––––––––––––––-

    Trei prieteni stand de vorba la o bere. Unul din ei se confeseaza:
    – Cred ca nevasta-mea are o aventura cu electricianul.
    – Cum asa?
    – Ieri, cand m-am uitat intamplator sub pat am vazut o surubelnita si stiu
    sigur ca nu am in casa asa ceva.
    – Acum, ca mi-ai spus, cred ca si nevasta-mea are o aventura cu instalatorul.
    Zilele trecute am gasit sub pat o cheie franceza, ori eu nu am in casa asa ceva.
    – Acum imi dau seama! exclama al treilea. Cred ca nevasta-mea ma inseala
    cu un cal.
    – Cum asa? Imposibil! se mira cei doi.
    – Nu, serios. Aseara, cand m-am intors acasa, era un jocheu ascuns sub
    patul nostru.
    ––––––––––––––––––––––––––-
    Daca intr-un grup de 40 de persoane 2 se gandesc la
    sex si restul la mancare, este nunta.
    Daca intr-un grup de 40 de persoane
    toate se gandesc la mancare, este parastas.
    Daca intr-un grup de 40 de persoane
    toate se gandesc la sex, este team building!
    ––––––––––––––––––––––––––-

    Elevilor li se dă o compunere cu tema: acţiunea să se petreacă în înalta societate,
    să aibă o tematică religioasă, să cuprindă dragoste, dar şi mister.
    Bulă a adus primul o compunere, foarte scurtă:
    „Ducesa spuse: of, Doamne, iar am rămas gravidă şi nu ştiu cu cine”.
    Tu, ce spui ?
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 01/02/2012 @ 10:12 am | Răspunde

  10. @ ALL !!!
    La un moment dat, Bula ajunge intr-o mare criza de bani. Se gandi sa mearga la vecinul lui evreu Itic si sa-i ceara 2 lei, ca imprumut pana la primavara. Itic il asculta atent, apoi ii zise:
    -Bine, iti dau 2 lei imprumut pana la primavara, dar imi lasi toporul ca zalog si la primavara imi dai 4 lei inapoi, altfel nu ne invoim. E bine?
    Mai de voie, mai de nevoie, intr-un final Bula se invoi. Lasa toporul ca zalog, ia banii si da sa plece.
    Insa Itic il striga:
    -Bai Bula! Ia fi atent la mine, la ce m-am gandit. La primavara stiu ca o sa-ti fie greu sa-mi dai inapoi cei 4 lei, intrucat iarna e lunga si grea, asa ca stii ce? Ia da tu acum 2 lei inapoi si la primavara nu iti mai raman de dat decat 2 lei, ce zici, o sa-ti fie mai usor?
    Bula se gandi putin si recunoscu ca Itic are dreptate, si ca e un vecin adevarat, asa ca se invoi, ii dete inapoi cei 2 lei si pleca acasa, ceva mai usurat.
    Insa pe drum tot calcula:
    -Hmm! Bani tot nu am, topor nu mai am, insa m-am ales cu o datorie de 2 lei, si totusi nu a fost nimic in neregula…

    MORALA:
    Acelasi Itic ne-a dat si noua,
    Romaniei,
    imprumut de atatea ori, numai ca acum se numeste
    FMI!

    Tu, ce spui ?
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 01/02/2012 @ 8:26 pm | Răspunde

  11. @ ALL !!!
    Bancuri pentru toate vârstele :

    Se intalnesc doua femei:
    – Draga, nu stiu ce sa ma mai fac cu barbatu-meu, a ajuns un betiv inrait…
    – Pai stai sa-ti spun eu cum l-am dezvatat: i-am umplut o cada cu vin si am aruncat in ea o pisica moarta. A baut din vin, iar cand a ajuns la fund si a vazut pisica, a dat tot afara din el, a zacut 3 zile si de atunci nu mai bea.
    Dupa un timp se intalnesc iarasi:
    – Ei, cum ai rezolvat cu barbatu-tau?
    – Lasa-ma, ca n-a mers: i-am umplut cada cu vin, am pus pisica moarta, iar dupa 3 ore m-am dus sa vad ce face – bause tot vinul si storcea pisica, spunandu-i: „Pisicuto, inc-un strop, pisicuto!”

    O familie tanara traia intr-o garsoniera. Înainte de a face sex, soţul a decis să verifice dacă fiul său doarme:
    – Fiule, adu-mi te rog un pahar cu apa …
    Liniste…
    Soţia spune:
    – A adormit.
    După sex stateau intinsi in pat şi se mangaiau.
    Deodata se aude vocea pustiului din întuneric:
    – … Şi cat mai stau aici cu paharul in mana?

    Scufita Rosie mergea spre bunica ei. Este prinsa si violata de lupul cel rau. El o întreaba:
    – Ce-ai sa-i spui bunicii tale?
    – Ca m-am întâlnit cu tine si m-ai violat de patru ori.
    – De patru ori? se mira lupul.
    – Da! ce, te grabesti?

    Ți-au plăcut ?
    Postează un COMENTARIU !
    Sau, te grăbești ?

    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 03/02/2012 @ 11:44 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: