Alioşa ” File de Jurnal ”

20/05/2012

SLAVĂ EROILOR NEAMULUI !

Filed under: amintiri — Aliosa @ 11:56 am

Motto:

 „Nici o ţară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”.
     Sun Tzu,înțelept chinez .

Pe 24 MAI  este ÎNĂLȚAREA  DOMNULUI și ZIUA EROILOR  NEAMULUI  ,

două sărbători de suflet , credință și pioșenie .

Să le cinstim pe amândouă cum se cuvine !

Pana atunci insa,in biserici la slujbe se canta :

iar credinciosii ortodocsi  cand se intalnesc , se saluta cu :

HRISTOS a INVIAT !

ADEVARAT a INVIAT !

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Isus din Nazaret, la 40 de zile după Înviere Potrivit legendei,IISUS , după ÎNVIERE , s-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care s-a înălțat la cer, în prezența lor.Semnificația Înălțării nu este legată atât de fenomenul în sine, cât ca expresie a preamăririi cerești a lui Hristos care, ridicat prin Înviere la dreapta lui Dumnezeu, domnește ca Rege. Învingând moartea, Hristos a început un nou mod de viață alături de Dumnezeu, pe care l-a pregătit și aleșilor săi. Spiritualitatea Înălțării se întemeiază pe speranță. Creștinii privesc la casa cerească ce-i așteaptă, trăind încă pe pământ în realitatea lumii noi în care domnește Hristos.

ZIUA  EROILOR NEAMULUI din toate timpurile se serbează odată cu ÎNĂLȚAREA DOMNULUI .

În PRIMUL RĂZBOI MONDIAL la care ARMATA ROMÂNĂ  a participat cu gândul înălțător de REÎNTREGIRE A NEAMULUI ROMÂNESC, ROMÂNIA a pierdut peste un milion de militari și civili. Impresionată  de EROISMUL OSTAȘILOR ROMANI CĂZUȚI ÎN LUPTELE PURTATE PENTRU REÎNTREGIREA NEAMULUI ȘI FĂURIREA ROMÂNIEI MARI,  ROMANIA la 1919

Regina MARIA regina mariaa înființat Societatea „MORMINTELE EROILOR CĂZUȚI ÎN RĂZBOI” . În semn de nemărginită  prețuire pentru jertfa de sânge a celor căzuți pe câmpurile de bătălie și a căror identitate era necunoscută ,  în anul 1923 Societatea aflată  sub înaltul patronaj al REGINEI MARIA a înălțat în fața Muzeului Militar Național din Parcul CAROL I „MORMÂNTUL OSTAȘULUI NECUNOSCUT” Sunt vremuri când nici morții nu-s lăsați în pace! În anul 1958 autoritățile comuniste ale țării au mutat   osemintele ostașului necunoscut  la Mausoleul de la Mărășești unde au stat pana la 26 oct.1991 când,din inițiativa M.Ap.N.noile autorități postdecembriste    instalate la putere   după VICTORIA REVOLUȚIEI ROMÂNE din dec.1989,au hotărât readucerea  OSEMINTELOR OSTAȘULUI NECUNOSCUT  pe vechiul amplasament  ridicat  în 1923. Sărbătorirea ZILEI EROILOR stabilita inițial de ZIUA ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI a fost și ea schimbată  tot de comuniști la 9 MAI iar după  1990 a revenit la situația inițiala,adică la 40  de zile de la SFINTELE PAȘTI, odată cu ÎNĂLȚAREA DOMNULUI . Ca un OMAGIU adus REGINEI MARIA , începând cu acest an, Asociația Națională „ CULTUL EROILOR ” prin votul unanim al Consiliului Director, va purta denumirea de „ REGINA MARIA ” !!!

Anul acesta,pe 24  mai, de ZIUA ÎNĂLȚĂRII  DOMNULUI  și ZIUA EROILOR , să ne aplecăm cu pioșenie în fața mormintelor si monumentelor închinate EROILOR NEAMULUI, să aprindem o lumânare și să  întindem un COVOR TRICOLOR din FLORI pe pământul proaspăt săpat pe  MORMINTELE  lor !!!

DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE PE EROII NEAMULUI  !!!

Și tot ca un OMAGIU adus EROILOR din comuna natală, în cele ce urmează voi vorbi despre

MONUMENTELE EROILOR DIN RĂCHITOASA .

Copil fiind,mă opream adeseori în fața MONUMENTULUI EROILOR , aflat în centrul satului și citeam cuvintele săpate în piatră : „ MORȚI PENTRU PATRIE ” !

Din câte am aflat de la primarul OVIDIU ADRIAN IVANCIU , monumentul a fost ridicat în anul 1936, din inițiațiva primarului de atunci,PAVEL BUȘILĂ,cu sprijinul nemijlocit al sătenilor comunei care au donat fiecare după puterile lor financiare bani ce s-au strâns într-o cutie metalică ce apoi a fost zidită la baza soclului pe care se sprijină monumentul.

Monumentul realizat de  arhitectul  C. MIHĂILESCU  este înalt de doar 2,50 m, în formă de obelisc piramidal, din mai multe blocuri din piatră,pe care au fost amplasate elemente artistice din marmoră, cu inscripții comemorative.

Situat chiar în centru satului, la intersecția drumurilor ce intră și ies din localitate, lângă primăria comunei dar  și-n apropierea magazinului universal , monumentul este reperul sigur pentru locuitorii satelor aparținătoare comunei RĂCHITOASA care vin cu treburi la primărie și magazin iar cele două căruțe cu câte un CAL stau mărturie sigură a celor spuse de mine ce le-am surprins cu aparatul foto ce -l am mereu asupra mea când plec hai-hui prin ȚARĂ !!!

Monumentul a fost ridicat în MEMORIA celor 72 de FII ai comunei căzuți la datorie în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL pentru REÎNTREGIREA NEAMULUI și făurirea ROMÂNIEI MARI .MORȚI PENTRU PATRIE !!!Iar numele EROILOR sunt perfect aliniate ca cele trei grupe ale PLUTONULUI de INFANTERIE ce plecase în pas cadențat pe marșul ostășesc TREC BATALIOANE ROMÂNE CARPAȚII  spre GLORIA ETERNĂ și PROPĂȘIREA PATRIEI !

72 de EROI dintr-o comună cu câteva sute de suflete !

72 de FAMILII distruse ca ROMÂNIA să se REÎNTREGEASCĂ !

Iar astăzi, unii se zbat de dimineață până-n noapte să DISTRUGĂ ce-au făurit EROII NEAMULUI la 1 DECEMBRIE 1918 prin mari jertfe de sânge .

Al doilea MONUMENT închinat EROILOR din RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ ( 1877-1878 ) și din PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ( 1916-1919)  a fost ridicat în anul 1938 și este amplasat în curtea bisericii cu hramul SFÂNTULUI NICOLAE  din satul BURDUSACI comuna RĂCHITOASA .El este format dintr-un postament în trepte,un soclu din piatră și un obelisc în vârful căruia este fixată o   cruce. Pe laturile de sus ale obeliscului  au fost săpate în piatră o CASCĂ,BAIONETE și LAURI.Monumentul are o înălțime de 3,70 m. Pe plăcile din marmoră ( nu de la VIDEANU ) sunt înscrise numele eroilor căzuți în războaiele specificate mai sus.

MORȚII PENTRU PATRIE în al Doilea Război Mondial se odihnesc peste tot în EUROPA dar , după încheierea războiului  fiindcă nu a mai existat o REGINĂ MARIA, nu s-au mai ÎNĂLȚAT MONUMENTE  în comuna natală iar NUMELE EROILOR sunt ACOPERITE de negura uitării și de colbul gros din arhivele primăriilor ce-au trecut și ele prin tot felul de restructurări și reâmpărțiri administrative în anii grei ai comunismului.

Bătrânul meu TATĂ , POPOVICI GHEORGHE , sergent în ARMATA ROMÂNĂ în anul 1931, supraviețuitor al celui de-al DOILEA RĂZBOI MONDIAL, decedat la venerabila vârstă de 94 de ani cu gradul de PLUTONIER MAJOR decorat cu  MEDALIA COMEMORATIVĂ  1941-1945 , mi-a povestit de multe ori despre flăcăii satului care au căzut la datorie atât pe frontul de est cât și pe cel de vest . Poate voi reuși vreodată să scriu câte ceva și despre EROII NEAMULUI  din comuna natală căzuți în al Doilea Război Mondial !

DUMNEZEU să-i odihnească în pace !11709640_706847376128657_5256363369757452271_n

Despre SUPRAVIEȚUITORII celui de-al DOILEA RĂZBOI MONDIAL încă ÎN VIAȚĂ la începutul anului 2012 și despre MONUMENTELE EROILOR din RĂCHITOASA ( comuna mea natală ) mai multe în

revista Romania Eroica 1-2012 mail  nr.1 ( 44 ) serie nouă 2012 , la  pag. 15  , sub semnătura subsemnatului . Domniile voastre care doriți să RĂSFOIȚI REVISTA  și să aflați totul despre conținutul ei, puteți DA CLICK  pe link-ul colorat care vă va duce automat la prima față a copertei nr.1 .Apoi, cu migală și răbdare, derulați PAGINILE cu mouse-ul și de vreți să citiți articolul

MORMINTELE EROILOR DIN RĂCHITOASA

comuna mea natală, vă opriți la PAGINA 15  unde sub semnătura subsemnatului veți afla tot ce am scris acolo despre EROII COMUNEI  căzuți în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ( 1916-1919 )  și despre SUPRAVIEȚUITORII celui de-al DOILEA RĂZBOI MONDIAL ( 1941-1945 )  !

 

Am onoarea să vă salut !Colonel ( r) ing. POPOVICI G.ALEXANDRU.

Cu toată recunoștința pentru EROII NEAMULUI ,

Alioșa.

Cugetari si citate celebre
 
 
Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea. (Georges Brassens)
Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici. (Maurice Coyaud)
Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate. (Jack Penn)
Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar. (Peter O’Toole)
Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare. (Tudor Musatescu)
Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili. (Ernest Hemingway)
Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri. (J.F.Kennedy)
Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti. (David Dunham)
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta. (legea lui Moisil)
Munca in echipa presupune in primul rand sa-ti pierzi jumatate din timp explicandu-le celorlalti de ce nu au dreptate. (George Wolinski)
Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet. (Papa Ioan al XXIII-lea)
Daca vrei sa stii cine este un om, da-i o functie de conducere. (Robert Brasillach)
E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra. (Jules Renard)
Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham)
Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei. (Sigmund Freud)
Daca ai impresia ca educatia e scumpa, atunci incearca sa vezi cum e ignoranta. (Andy McIntyre)
Nimeni nu e de neinlocuit dar – uneori – este nevoie de mai multe persoane pentru a inlocui una singura. (ClaireMartin)
Violenta este ultimul refugiu al incompetentei. (Isaac Asimov)
Cel mai greu lucru de pastrat e echilibrul. (Jean Grenier)
Oboseala si lenea au aceleasi simptome. (Bissane de Soleil)
Exista batalii pe care e bine sa le ocolesti; nu din teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le. (Gelu Negrea)
A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare intelepciune. ( Cicero )
Cand muncesti, joaca-te. Munca, daca este o datorie, te ucide.
(Max Jacob)
Un prost care nu spune nici un cuvant nu se deosebeste de un savant care tace.
(Moliere)
In politica, prostia nu e un handicap. (Napoleon)
Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta.
(Woody Allen).
Sursa CITATELOR : internetul.
Alioșa.

Blog la WordPress.com.