Alioşa ” File de Jurnal ”

25/05/2012

JURNALUL UNUI CUPLU .

Filed under: Uncategorized — Aliosa @ 7:30 am
Tags:
Jurnalul ei:
 În seara asta mi s-a parut ca sotul meu se comporta cam ciudat.
 Ne-am facut planuri sa luam cina la un restaurant mai dragut.
 Toata ziua am fost la cumparaturi cu prietenele mele si am crezut ca s-a suparat
pentru ca am întârziat putin la întâlnire însa el nu a comentat nimic.
Conversatia parea moarta asa ca i-am sugerat sa mergem într-un loc linistit sa vorbim.
 A fost de acord fara sa spuna însa prea multe.
L-am întrebat ce este în neregula iar el a zis ”Nimic”.
L-am întrebat daca este suparat din vina mea.
Mi-a raspuns ca nu este suparat, ca nu are nicio legatura cu mine si ca sa nu-mi fac griji.
În drum spre casa i-am spus ca-l iubesc.
 A zâmbit usor si a continuat sa-si vada de condusul masinii.
 Nu-mi explic comportamentul asta si nu îmi pot da seama de ce nu mi-a zis ”si eu te iubesc”.
 Când am ajuns acasa am simtit ca l-am pierdut de tot, ca nu mai avem nimic în comun unul cu celalalt.
Pur si simplu a stat si s-a uitat la televizor, în tacere.
A continuat sa fie distant si absent.
 Într-un final, cu toata atmosfera asta tacuta din jurul nostru, m-am dus la culcare.
 Dupa vreo 15 minute a aparut si el.
 În continuare l-am simtit distras si cu gândurile în alta parte.
El a adormit, eu am plâns.
Nu stiu ce sa ma fac.
 Sunt foarte convinsa ca el se gândeste la o alta.
Viata mea e un dezastru.
Jurnalul lui:
Motocicleta nu mai porneste.
 Nu stiu ce mortii ma-sii are…
Sursa : Yahoo ! Mail. ( de la un prieten tare șugubăț ).
Tu stimată CITITOARE ce spui ?
Dar tu stimate CITITOR ?
Eu spun doar atât :
„ Întortocheate sunt căile DOMNULUI ” !!!
Toate cele bune dragilor !
Cu prietenie,
Alioșa.

10 comentarii »

  1. @ ALL !!!
    Am aflat cu stupoare că un POLIȚIST ce a UCIS pe trecerea de pietoni ( NĂSĂUD ,jud.BISTRIȚA )
    o FATĂ de 17 ani, posesoarea unei MENȚIUNI la OLIMPIADA ȘCOLARĂ NAȚIONALĂ ,
    este CERCETAT ÎN STARE DE LIBERTATE !!!
    Polțistul bistrițean ce se afla în concediu medical având o MÂNĂ RUPTĂ
    ( atunci, cum mama dracului s-a urcat la volan ???? )
    se afla sub influiența BĂUTURILOR ALCOOLICE
    iar pe TRECEREA DE PIETONI pe care circula fără grijă biata ELEVĂ
    în loc să PROCEDEZE așa cum prevede DECRETUL DE CIRCULAȚIE,
    și-a continuat nestingherit drumul cu aceeași viteză,
    ACCIDENTÂND MORTAL o tânără nevinovată și nenorocind pe VIAȚĂ o FAMILIE de oameni cumsecade !!!
    De unde se vede că în ROMÂNIĂ, nici pe TRECEREA DE PIETONI
    nu ești ferit de CAPCANELE MORȚII cu care umblă în buzunar conducătorii auto
    ce-și spun că pe ei EGEA nu-i atinge că-s POLIȚIȘTI, MAGISTRAȚI, PROCURORI,
    JUDECĂTORI, DEMNITARI, GUVERNANȚI, PARLAMENTARI
    sau SIMPLE progenituri hidoase ale celor specificați anterior !!!
    Inconștientul POLIȚIST despre care vorbesc aici , în loc să fi fost
    REȚINUT ÎN AREST PREVENTIV pentru delicte de CIRCULAȚIE GRAVE :
    1) ucidere din culpă ;
    2) părăsirea locului accidentului ;
    3) conducerea mașinii sub influiența băuturilor alcooloce, 0,71 mg/l în aer respirat );
    din cauza PROCURORULUI de caz care n-a cerut ARESTAREA PREVENTIVĂ,
    este CERCETAT în LIBERTATE
    iar un amărât care a FURAT O PÂINE pentru a-și hrăni copiii leșinați de foame dintr-un magazin alimentar
    este imediat REȚINUT iar PROCURORUL DE CAZ cere judecătorului ARESTAREA PREVENTIVĂ pentru 29 de zile !!!!
    De ce JUSTIȚIA de la noi umblă cu MĂSURI DIFERITE ???
    Vezi :
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/04/03/
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/04/25/
    Iar despre POLIȚIA ROMÂNĂ și cei care o alcătuiesc dar și o fac de RUȘINE, vezi:
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2011/07/26/
    Tu , ce spui despre acest caz ?
    Eu unul spun :
    – DUMNEZEU s-o ierte pe biata FATĂ și să o odihnească în pace și,
    – DUMNEZEU să-l PEDEPSEASCĂ pe respectivul polițist cu-aceeși monedă căci văd cu groază că JUSTIȚIA l-a lăsat în LIBERTATE
    timp în care NEMERNICULîși poate PIERDE URMA …..
    De trăia CEAUȘESCU respectivul cretin era dat afară urgent di MILIȚIE și era trimis direct la JILAVa dar cum CEAUȘESCU nu mai e , nici LEGE NU MAI E !!!
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 25/05/2012 @ 5:19 pm | Răspunde

  2. @ ALL !!!

    AFLA MAI MULTE DESPRE TINE FUNCTIE DE CUM DORMI
    Daca vrei sa vezi adevarata personalitate a unei persoane, atunci incearca sa o prinzi dormind intr-un loc confortabil, pentru ca felul in care dormim poate sa dezvaluie lucruri interesante despre personalitatea noastra.

    Exista 39 de pozitii diferite in care oamenii dorm, pe care si le aleg inconstient. Insa prin autoeducatie, poti sa dormi in anumite pozitii care sa ajute la problemele tale de sanatate: exista pozitii speciale in care cei care sforaie trebuie sa doarma, sau pentru cei cu probleme digestive.

    S-au scris si numeroase carti pe acest subiect, insa cele mai importante si elaborate sunt „The Secret Language of Sleep: A Couple’s Guide to the Thirty-Nine Positions” de Evany Thomas si cercetarile profesorului Chris Idzikowski, director al Sleep Assessment and Advisory Service din Marea Britanie.
    Se face diferenta intre felul in care stai cand dormi singur, si felul in care dormi cand esti cu altcineva in pat. Si, mai ales, trebuie sa te gandesti la modul in care dormi cand esti confortabil in propriul pat, sau cand dormi cu o persoana langa care iti permiti sa fii tu insuti, de obicei cu partenerul tau pe termen lung.
    Idzikowski este cel care a atras atentia si asupra modului in care felul in care dormim ne afecteaza sanatatea. Astfel, daca ai probleme cu digestia, este bine sa dormi pe burta; iar daca dormi in pozitiile starfish si soldier atunci esti predispus sa sforai si sa nu ai un somn linistit.
    Tot cercetarile facute de acesta arata ca majoritatea oamenilor nu isi schimba pozitia in care dorm de-a lungul timpului.. Doar 5% dintre participantii la experiment au spus ca isi schimba felul in care dorm de la o noapte la alta.
    Chris Idzikowski a analizat sase pozitii in care se doarme cel mai des atunci cand suntem singuri, iar in cartea pe care am mentionat-o mai sus, se analizeaza felul in care dormim cand suntem cu altcineva in pat.
    Iar ceea ce este interesant in intelesul dincolo de modul in care dormim, este faptul ca denota lucruri la care ne-am asteptat prea putin. Dar sa luam pe rand cele mai comune pozitii de somn, si sa vedem ce spun ele despre noi.

    Pozitia fetus

    Daca dormi ghemuit in pozitia fetus inseamna ca esti o persoana dura la exterior, insa foarte sensibila in interior. Timida cand intalnesti prima data pe cineva, insa dupa ce cunosti mai bine acea persoana devii mai relaxat si foarte placut. De asemenea, daca dormi astfel inseamna ca te simti singur si esti deprimat, fiind obsedat de greselile din trecut si de esecurile tale. Esti ezitant si indecis, dandu-le celor din jur impresia ca cel mai mult in viata iti lipseste dragostea. Aceasta este cea mai comuna pozitie in care oamenii dorm, adoptata de 41% din cele 1.000 de persoane care au luat parte la studiu. Si de doua ori mai multe femei adopta aceasta pozitie in comparatie cu barbatii.

    Pozitia copacului
    Daca dormi pe o parte, cu ambele brate pe langa corp, sau cu palma sub cap, inseamna ca esti o persoana sociabila careia ii place sa fie in centrul atentiei, si mai inseamna ca ai incredere in oameni, chiar si in straini. Insa poti fi si foarte usor de pacalit. De asemenea, ai mare incredere in tine, vei avea succes in tot ceea ce intreprinzi, si vei face lucrurile cu multa pasiune. Persoanele care dorm pe partea dreapta, cu palma sub cap, se pare ca vor avea noroc in viata si vor castiga multi bani.
    Pozitia de tanjeala

    Dormi pe o parte, cu ambele maini intinse inainte? Atunci ai o fire deschisa, insa esti si suspicios si de cele mai multe ori cinic. Te hotarasti foarte greu, insa odata ce ai luat o decizie, cu greu ti-o mai schimbi.

    Pozitia soldatului
    Pe spate, cu ambele brate pe langa corp. Esti in general rezervat si tacut. Tinzi sa iti fixezi tie si celorlalti standarde foarte inalte, la care de putine ori poti ajunge.
    Pozitia in cadere libera

    Dormi pe burta cu mainile in jurul pernei cu capul intr-o parte. Esti o persoana prietenoasa si galagioasa, de gasca si putin obraznic la exterior, dar in interior esti agitat si usor de enervat, insa putini vad aceasta parte a ta. Nu suporti criticile sau situatiile de criza, si iti pasa mult de ceea ce cred ceilalti despre tine. Te ingrijorezi pentru propria-ti persoana si vrei ca cei din jurul tau sa actioneze dupa propriile tale dorinte, facandu-ti totdeauna pe plac. De multe ori nepasator fata de ceilalti dar si de viitorul tau si neorganizat, mereu cu capul in nori.

    Pozitia stea de mare

    Dormi pe spate cu ambele maini in jurul pernei. Esti un foarte bun prieten pentru ca esti oricand gata sa-i asculti pe ceilalti si te oferi imediat sa-i ajuti.. Nu iti place sa fii in centrul atentiei. De asemenea, esti destept si iti place sa inveti si sa aflii lucruri noi. Esti plin de idei inovatoare si excentrice pe care putini le inteleg. Ai mare grija de propria familie, insa cu greu iubesti cu adevarat pe cineva.
    Daca vrei sa vezi adevarata personalitate a unei persoane, atunci incearca sa o prinzi dormind intr-un loc confortabil, pentru ca felul in care dormim poate sa dezvaluie lucruri interesante despre personalitatea noastra.
    Pozitie invelita

    Daca te invelesti fara sa vrei in timpul noptii din cap pana la picioare, inseamna ca esti o persoana care in public se preface puternica, obraznica, galagioasa, dar in realitate esti slab. Cand ai o problema, preferi sa o rezolvi singur chiar daca nu te pricepi si iti plangi de mila decat sa ceri ajutorul cuiva.
    Pozitia pe spate cu picioarele incrucisate

    Esti o obsedat de propria persoana, conservator, acceptand foarte greu schimbarile de orice natura. Principala ta caracteristica este solitudinea. Cu toate acestea, esti o persoana foarte toleranta.
    Pozitia pe spate cu mainile si picioarele desfacute

    Iti place la nebunie libertatea. Esti dependent de confort si iubesti tot ceea ce e frumos. Iti place sa cheltui, dar spre norocul tau castigi si bine. Iti place sa barfesti si sa te amesteci in problemele altora.
    Pozitia covrig

    Esti gelos, invidios si razbunator. Te enervezi foarte usor si iti este greu sa-ti faci prieteni.
    Pozitia pe o parte cu un genunchi indoit

    Esti inclinat sa fii mereu morocanos, intotdeauna sa te plangi de ceva si sa ai impresia ca toate iti merg pe dos. Esti mereu tensionat si iti faci probleme din orice lucru marunt.
    Pozitia pe o parte cu bratul sub cap

    Esti politicos, sincer, iubitor, calm si amabil. Insa ai foarte putina incredere in propriile forte si nu suporti sa faci o greseala. De multe ori esti o persoana nefericita.
    Si acum sa vedem cum dormi cand altcineva este cu tine in pat.
    Daca vrei sa vezi adevarata personalitate a unei persoane, atunci incearca sa o prinzi dormind intr-un loc confortabil, pentru ca felul in care dormim poate sa dezvaluie lucruri interesante despre personalitatea noastra.
    Sa ce inseamna felul in care dormim in cuplu.
    Cu pasarea in brate

    Aceasta este pozitia preferata a majoritatea cuplurilor in care ambii parteneri sunt la a doua casnicie (sau ambii au avut relatii de foarte lunga durata). Experienta si intelepciunea pe care au castigat-o din a iubi si pe urma a pierde persoana iubita fac ca partenerii care dorm astfel sa fie de cele mai multe ori neobisnuit de recunoscatori pentru noul partener pe care l-au castigat, vrand sa doarma noapte dupa noapte in bratele celui de langa ei, pentru a se simti astfel ocrotit si sigur de iubirea celuilalt.
    Gemenii

    Cei care dorm astfel se descopera si se reinventeaza constant. Incearca tot felul de lucruri noi impreuna: mancare, cariere, mod de viata, locuri in care sa traiasca. Acest sir nesfarsit de transformari ar putea sa-i dezorienteze daca nu ar exista aceasta constanta in viata lor: conexiunea pe care o creaza in fiecare noapte prin aceasta pozitie, cei doi semanand foarte mult unul cu celalalt si sincronizandu-se foarte bine.
    Pe muchie de pat

    La prima vedere ar putea parea o pozitie la care un cuplu recurge atunci cand sunt certati. Pare o pozitie plina de ura, de ani de neintelegeri sau dupa o disputa. In realitate, pozitia este o expresie eleganta a modului in care doi oameni sunt de acord ca in intimitatea in doi ai nevoie de absolut confort propriu. Ambii parteneri sunt de acord ca atunci cand vine vorba de un somn linistit, fiecare trebuie sa-ti pastreze jumatatea de pat. Este o dovada de incredere in celalalt, un cuplu cu viziuni moderne despre ceea ce inseamna viata in doi.
    Contrast

    Este pozitia unui cuplu in care partenerii au personalitati total opuse. Din afara, relatia celor doi poate parea una sortita despartirii. De fapt, exact ceea ce ii face diferiti, ii uneste pe cei doi, completandu-se si ajutandu-se reciproc, impreuna formand fiinta perfecta. Exista mai multe pozitii asemanatoare acesteia, dar care inseamna acelasi lucru: unul dintre parteneri pe burta, celalalt pe spate; unul cu capul in dreapta, celalalt in stanga.

    Contopirea

    Este pozitia cuplului cu adevarat indragostit. Devotiunea unuia fata de celalalt este de netagaduit. De cele mai multe ori este vorba despre cuplurile care sunt destinate unul altuia, care se inteleg bine de la prima intalnire, iar cei doi tind sa doarma in acest fel chiar si din prima noapte impreuna. De cele mai multe ori dupa relatii cu persoane nepotrivite, cei doi se gasesc cand se asteapta cel mai putin, iar relatia lor ii surprinde pe toti cei din jur.

    Koala si copacul

    Acest cuplu atinge o armonie foarte greu de imaginat. Mai presus de orice, ei sunt in primul rand foarte buni prieteni, si sunt inconjurati de prieteni.
    Centura de siguranta

    Acest cuplu are nevoie sa simta caldura celuilalt, sa se simta in siguranta, si sa nu aiba niciun dubiu. Cu cat ajung sa aiba mai mare incredere unul in altul, cu atat ajung sa doarma mai aproape.
    In tandem

    Este un cuplu care adora sa doarma impreuna. Relaxati si putin cu capul in nori, iau viata ca pe un joc, fiind veseli orice s-ar intampla. Se hraneste fiecare din veselia celuilalt.. Este foarte important ca pozitiile in care dorm sa fie schimbate la fiecare saptamana, altfel doar unul dintre cei doi va fi ajutat de celalalt, tot greul ramanand pe umerii celuilalt.
    Toboganul

    Cei doi sunt tot timpul pe fuga, preocupati de probleme, si de multe ori alearga in directii diferite. Daca nu se opresc din cand in cand sa se asigure ca inca mai pasesc prin viata impreuna, exista riscul sa se departeze unul de celalalt treptat, dar sigur, avand nevoie apoi de o comunicare foarte buna pentru a deveni la loc un adevarat cuplu.

    Linguritele

    Sunt foarte rare cuplurile care intr-adevar ating in aceasta pozitie confortul, increderea, siguranta si iubirea deplina care sta in spatele acestei pozitii. Daca se ajunge la asa ceva, inseamna ca cei doi sunt cu desavarsire suflete pereche.
    Colonizatorii

    Partenerii din acest cuplu sunt mai degraba persoane singuratice. Genul de oameni care raspund unui telefon cu un e-mail, care prefera sa-si ia masa singuri decat sa socializeze cu cei din jur.. Dar cand astfel de persoane isi gasesc jumatatea, cei doi ating o gratie si un acord deplin impreuna care ii uimeste pe toti.

    Excalibur

    Cei doi se cearta mult mai mult decat oricare cuplu, insa se potrivesc atat de bine, incat toata lumea si chiar ei trec cu vederea desele neintelegeri. Ei ating foarte usor perfectiunea in cuplu impreuna, fiind acel gen de persoane pe care daca ii vezi pe strada spui ca sunt facuti unul pentru celalalt.
    Papusile de hartie

    Nu pot trai separati si au nevoie sa fie in permanenta in contact unul cu altul. Daca sunt nevoiti sa stea despartiti mai mult de zece ore, incep sa fie nervosi, sa se irite repede, sa nu mai aiba rabdare, dar o simpla strangere de mana ii face sa redevina plini de viata si bucurosi… Dar aceasta dependenta tinde sa treaca destul de repede, iar iubirea lor tumultuoasa de la inceput sa nu faca loc unei relatii stabile.
    Pe fuga

    Este pozitia la care recurg copiii parintilor divortati. Fiind martorii despartirii parintilor, si-au insusit ideea ca in cuplu fiecare este pentru sine: neintelegri mocnite, conturi separate. De cele mai multe ori cei doi stau din interes unul cu celalalt.

    Tu, în ce poziție DORMI ???
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 25/05/2012 @ 7:33 pm | Răspunde

  3. @ ALL !!!
    Și dacă tot suntem la articolul despre CUPLU,
    cu doar vreo 3-4 săptămâni în urmă , PDL și UDMR formau un CUPLU destul de închegat dar și foarte periculos la adresa ROMÂNIEI !
    Acum că PDL& UDMR au picat de la GUVERNAREA ROMÂNIEI iar MONSTRUOASA COALIȚIE ANTIROMÂNEASCĂ s-a
    dus pe „ APA SÂMBETEI ” înțelegerile dintre PDL și UDMR încă nu au dispărut .
    Altfel, CUM SE EXPLICĂ faptul că deși guvernul PONTA se OPUNE OFICIAL ,
    UDMR va înmormânta duminică de RUSALII ( sărbătoare la care vor participa multe zeci de mii de unguri din toată lumea )
    pe PĂMÂNT ROMÂNESC ( la Odorheiul Secuiesc ) rămășițele pământești ( cenușa ) unui HORTYST
    din gașca criminală a lui HORTY care a masacrat în perioada 1940-1944 sute și poate mii
    de români din ARDEALUL vremelnic ocupat în urma odiosului DIKTAT de la VIENA ???
    Cum e posibil așa ceva ???
    Și când eu am postat pe
    http://absolventi1969.wordpress.com/2009/9/5/TREZESTE-TE-OSTIRE
    TRĂDĂTORII DE NEAM ȘI ȚARĂ și SLUGILE lor scârboase m-au catalogat în fel șli chip …..
    Tu, ROMÂNE , ce spui ?
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 25/05/2012 @ 7:47 pm | Răspunde

  4. @ ALL !!!
    Dar, ca să nu mă mai „ MUȘTE ” slugile PDL și UDMR ,frustrații și frustratele care plâng după hienele care ne-au condus în ultimii 3 ani,
    iată mai jos PĂREREA AUTORIZATĂ a președintelui executiv al FCRCHM , DORIN SUCIU
    despre cele spuse de mine în COMENTARIUL de mai sus :

    „ UNGARIA SFIDEAZA ROMANIA!..
    http://www.dantanasa.ro/2012/05/24/ungaria-sfideaza-romania-parlamentul-ungar-nu-renunta-la-reinhumarea-antisemitului-nyiro-jozsef-la-odorheiul-secuiesc/

    Stimate domnule ministru Andrei Marga,

    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizaţie reprezentativă pentru cei 400.000 de români din cele trei judeţe, şi al cărei preşedinte de onoare este ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscop de Covasna şi Harghita, vi se adresează nu numai în calitate de ministru de externe al României, ci şi în cea de om de ştiinţă şi cultură, specialist în istoria filosofiei, filosofia politică şi filosofia religiei.
    Vă cerem să faceţi toate demersurile pentru a opri ingerinţele în viaţa politică internă a României şi să solicitaţi autorităţilor Republicii Ungaria să nu colaboreze cu organizaţiile extremiştilor maghiari din aşa-zisul Ținut Secuiesc, să limiteze intenţiile de manifestare ale unor acţiuni de esenţă antidemocratică doar în spaţiul naţional ungar şi să nu implice în aceste demersuri şi România. De asemenea, vă rugăm să reiteraţi guvernului din care faceţi parte cererea noastră ca în ceea ce priveşte „cazul József Nyírő ” să acţioneze în consens cu Legea 107/2006 privind, printre altele, interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
    Parafrazând o celebră formulare, o stafie bântuie din nou prin Europa. Doar că nu este stafia comunismului, ci aceea a neo-fascismului. Peste câteva zile, ea va sosi şi în România: după cum s-a anunţat, la iniţiativa Partidului Civic Maghiar şi a Fundaţiei Pro Odorhei, pe data de 27 mai, cu ocazia Rusaliilor catolice, urmează ca osemintele lui József Nyírő (scriitor, altfel, de talent dar care s-a manifestat ca fascist învederat), să fie aduse din Ungaria pentru a fi reînhumate cu mare pompă la Odorheiu Secuiesc. La „ceremonie” vor participa şi politicieni de vârf din Ungaria.
    După cum reiese din documentele pe care vi le anexăm, în limba maghiară şi în traducere, în anii celui de al doilea război mondial, Nyírő s-a manifestat activ ca susţinător al Partidului Crucile cu Săgeţi al lui Ferenc Szálasi, formaţie naţional-socialistă implicată în crimele cele mai abjecte împotriva evreilor din Ungaria. El şi-a pus calităţile sale literare şi notorietatea în slujba propagandei hungarismului, aberanta ideologie fascistoidă elaborată de Szálasi, a radicalismului ultranaţionalist şi şovin, antisemit, antiromân şi xenofob.
    Esenţa personalităţii lui József Nyírő este cuprinsă în câteva fraze de poetul, scriitorul şi criticul literar Géza Hegedűs (1912-1999), martor al evenimentelor acelor timpuri, în magistralul său volumGaleria portretelor literaturii ungare:
    „În politică, drumul ales este cel al fascismului. (…) A fost dezamăgitor pentru cei care au observat înrudirea sa spirituală cu mitul criminal al purităţii sângelui. Pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii în Ungaria ai nazismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi. (…) József Nyírő este un instigator la război, incitator la asasinate în masă, criminal de război în sensul dreptului penal. A aparţinut spiritual statului major al lui Szálasi. Chiar şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să justifice acest spirit. (…) Romanul autobiografic „În jugul lui Dumnezeu” rămâne printre valorile durabile ale literaturii noastre, chiar dacă autorul lor, în viforul istoriei, din punct de vedere uman, dar şi cultural şi-a băgat capul nu în jugul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului (sn)”.
    Dacă mai aveţi nevoie şi de alte dovezi privind trecutul lui József Nyírő, ele pot fi găsite într-un document care se află în depozitul Arhivelor Statului, Cluj, fond Prefectura judeţului Cluj, acte confidenţiale-prezidenţiale, 1941, dosar nr. 3. În el, se arată că în zilele premergătoarea sosirii la Cluj, la 11 septembrie 1940, a trupelor de ocupaţie horthyste: „…crimele, bătăile, devastările declanşate împotriva românilor, îndeosebi în cartierele Mănăştur, Între ape, comunele Floreşti şi Someşeni au fost – aşa după cum recunoştea la 15 noiembrie 1940 fostul consul al Ungariei la Cluj, dr. Bothmer Károly – efectuate de elemente declasate, şovine, fasciste, organizate în grupe teroriste, conduse de Kerekes István, Király Zoltán, Málnassy Tivadar, József Nyírő (s.n.), dr. Szász Ferenc, Veres Lajos, Lengyel József , Pataky Kálman, aflaţi sub comanda lui Kováts Arpád, fost ofiţer de carieră”.
    Vă veţi întreba probabil de ce osemintele unui asemenea personaj, care poartă răspunderea morală a unor crime imprescriptibile, vor fi aduse ostentativ şi reînhumate cu fast în România, ţara pentru a cărei dezmembrare Nyírő a militat între 1940 şi 1945 în toate parlamentele Ungariei horthyste.
    Răspunsul este: în primul rând pentru că se poate! Se poate din cauza nevolniciei şi oportunismului politic al guvernelor care s-au succedat în ultimul timp, permiţând în chiar inima ţării o disoluţie a autorităţii statale mergând până la instaurarea unei veritabile stări de co-suveranitate.
    În al doilea rând pentru că este vorba de o acţiune de manipulare a opiniei publice în scopuri electorale, instrumentată până în cele mai mici amănunte. Beneficiarul este Partidul Civic Maghiar (PCM), practic filiala în România a Fidesz – Partidul Civic Ungar, ca iniţiator al reînhumării lui József Nyírő, şi care doreşte să recâştige primăria din Odorheiu Secuiesc, iar perdantul Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, adversarul PCM.
    În acest scop, pe data de 3 aprilie a.c. osemintele lui József Nyírő au fost deshumate din cimitirul Almueda din Madrid de către şi pe socoteala Guvernului ungar condus de Fidesz şi transportate la Budapesta cu gardă de onoare! Ele urmează apoi să fie duse cu „trenul pelegrinilor – Fericita Fecioară” cu care se pleacă din Budapesta la 24 mai la pelerinajul care are loc la Șumuleu de Rusalii, ceremonie la care participă o mulţime imensă. De la Șumuleu, osemintele urmează să fie purtate de un detaşament de husari călări (!), însoţit de membri ai Parlamentului Ungariei, la Odorheiu Secuiesc. Aici, în piaţa centrală a municipiului, urmează să aibă loc o ceremonie de comemorare a lui Nyírő şi reînhumarea sa în Cimitirul catolic cu slujba religioasă de rigoare.
    Întreaga acţiune se desfăşoară sub patronajul lui László Kövér, preşedintele Parlamentului Ungariei, fost ministru însărcinat, în anterioara guvernare a Fidesz, cu coordonarea serviciilor de informaţii ungare…

    Stimate domnule ministru,
    „Istoria omenirii este suma erorilor care ar fi putut fi evitate”. Este semnificativ că acest aforism îi aparţine marelui politician german Konrad Adenauer. El este cel care a demonstrat că pentru a fi cu adevărat demni de numele de oameni, trebuie să ştim să învăţăm din erori. Pentru ca ele să nu se mai repete, ca răul să nu se banalizeze.
    Marele poet de origine română B. Fundoianu, devenit apoi, sub numele de Benjamin Fondane, unul dintre marii poeţi moderni ai Franţei care a sfârşit prin a fi ucis la Auschwitz, scria: „Il faut crier jusquꞌà la fin des temps” – Trebuie să strigăm până la sfârşitul timpurilor! Gândindu-ne la cei 1006 de români ucişi între 1940 şi 1944 în partea de Transilvanie cedată prin Diktatul de la Viena, la cele 126 de victime ale comunităţii evreieşti din Sărmaşu, exterminată în întregime în octombrie 1944 de armata şi jandarmeria horthyste în retragere, nu vom obosi să strigăm până în veacul veacurilor:
    Nu lăsaţi fascismul hungarist să reînvie în chiar inima României !
    Dorin Suciu, preşedinte executiv al FCRCHM ” .

    Acum , ce mai spuneți SLUGI credincioase PDL& UDMR ???
    Dar tu ROMÂNE , ce părere ai despre inițiativa lui KELEMEN HUNOR președinte UDMR
    și fost MINISTRU al CULTURII și CULTELOR în guvernul MRU ???
    Nu ești convins încă că acest act ANTIROMÂNESC a fost pus la cale pe vremea când PDL & UDMR erau la guvernare ???
    Eu spun că, DA !!!
    Atunci au pus la cale batjocorirea pământului ROMÂNESC și ticăloasa acțiune .
    De ce fostul ministru al CULTURII și CULTELOR , Kelemen Hunor nu a intreprins toate DEMERSURILE
    ca să ADUCĂ în ROMÂNIA rămășițele pămțntești ale marelui și inegalabilului CONSTANTIN BRÎNCUȘI un adevărat patriot ROMÂN ???
    Spune ceva române de mai ai sânge de român în tine !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 25/05/2012 @ 8:14 pm | Răspunde

  5. @ ALL !!!

    Dacă ar fi după mine,
    n-aş vota pe nici un fost parlamentar şi aş cerceta averile politicienilor de după 1989
    precum şi faptele lor de înaltă trădare, care s-au cam adunat în ultima vreme.

    ROMÂNI !
    Mergeţi la vot în număr mare, pentru că la o prezenţă a românilor de peste 60-65%,
    UDMR-ul
    (care din 22 de ani a guvernat, 13,7 ani – cel mai mult)
    NU MAI INTRĂ in parlament si nu mai poate şantaja partidele
    cu care se va alia, în cazul unei prezenţe mici.
    Poate ne trezim o dată pentru totdeauna şi le dăm o lecţie….. !
    Așa să ne ajute DUMNEZEU !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 26/05/2012 @ 7:18 am | Răspunde

  6. @ ALL !!!
    Tot despre un CUPLU este vorba :
    „ Tovarăşul Ivan a fost membru de bază al partidului, a participat la Marea Revoluţie din Octombrie.
    Tovarăşul Lenin i-a murit în braţe.
    Tovarăşul Ivan a fost decorat cu numeroase distincţii şi medalii ale URSS.
    Şi acum, la 102 ani, tovarăşul Ivan merge ca omul la doctor.
    – Bună ziua tovarăşe doctor!
    – Bună ziua tovarăşe Ivan, dar cu ce problemă pe la noi ? Sunteţi bolnav ?
    – Aaaa nu eu, tovarăşa Katia … de 4 zile nu se mai scoală din pat,
    nu mai vorbeşte cu mine, nu mai mănâncă nimic, nu ştiu ce sa mă mai fac cu ea.
    – Păi, câţi ani are tovarăşa Katia?
    – 95 ! Tinerică, tinerică…
    – Hm, e o vârstă la care se mai îmbolnăveşte omul, mai… moare …
    – Da, tovarăşe doctor, dar ştiţi, daca eu mă simt încă bine şi în putere parcă mi-ar părea rău să o pierd, că m-am împăcat foarte bine cu ea.
    – Păi în cazul acesta, vă dau o reţetă, dar nu pentru ea, ci pentru dvs. tovarăşe Ivan.
    Mergeţi la farmacie, luaţi pastila asta, faceţi un sex cu tovarăşa Katia şi s-ar putea să aveţi surpriza să-şi revină.
    Merge tovarăşul Ivan la farmacie, ia pastila, merge acasă, alea, alea…
    A doua zi când se trezeşte, tovarăşa Katia nu mai era în pat,
    era în bucătărie, cânta şi gătea.
    Stă tovarăşul Ivan şi filozofează:
    „Eeee, al naibii tovarăşul doctor, dacă ştiam eu tratamentul acesta, nu îmi mai murea tovarăşul Lenin în braţe”.
    Tu, ce spui ???
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 26/05/2012 @ 8:21 am | Răspunde

  7. @ ALL !!!

    „ CE VOR FEMEILE DE LA BARBATI?

    LISTA INITIALA (25 DE ANI)
    1. Sa fie frumos
    2. Sa aiba succes financiar
    3. Sa asculte cu atentie
    4. Sa aiba simtul umorului
    5. Sa fie in buna forma fizica
    6. Sa se imbrace elegant
    7. Sa aprecieze lucrurile fine
    8. Sa fie plin de surprize placute
    9. Sa fie un amant grozav
    10. Sa o iubeasca.
    LISTA REVIZUITA (35 DE ANI)
    1. Sa fie dragut (de preferinta cu par pe cap)
    2. Sa deschida usa , sa tina scaunul la masa
    3. Sa aiba suficienti bani pentru o cina placuta
    4. Sa asculte mai mult decat vorbeste
    5. Sa rada la glumele ei
    6. Sa aduca cumparaturile din piata
    7. Sa aiba cel putin o cravata si o pereche de sosete curate
    8. Sa ii placa mancarea gatita acasa, sa-i faca ei ceai
    9. Sa isi aminteasca onomasticile si aniversarile
    10. Sa fie romantic macar o data pe saptamana
    11. Inca sa o mai iubeasca.
    LISTA REVIZUITA (45 DE ANI)
    1. Sa nu fie prea urat (merge si daca e chel)
    2. Sa nu porneasca masina pana nu se urca si ea
    3. Sa ii paseze ei de bunavoie telecomanda
    4. Sa dea din cap cand vorbeste ea (vertical bineinteles)
    5. Sa-si aminteasca replicile la bancuri
    6. Sa fie in forma destul de buna incat sa poata muta mobila din cand in cand
    7. Sa poarte o camasa care sa-i ascunda burta
    8. Sa fie inca de acord sa-i viziteze pe parintii ei
    9. Sa lase jos capacul de la toaleta
    10. Sa se barbiereasca in majoritatea week-end-urilor.
    11. Inca sa o mai iubeasca.
    LISTA REVIZUITA (55 DE ANI)
    1. Sa/si smulga pilozitatile nazale
    2. Sa nu se scarpine si sa nu ragaie in public
    3. Sa nu imprumute bani prea des
    4. Sa nu adoarma cand vorbeste ea
    5. Sa nu repete acelasi banc de prea multe ori
    6. Sa fie in forma fizica suficient de buna incat sa se poata da jos de pe canapea macar in week-end
    7. Sa poarte in majoritatea timpului sosete ce se potrivesc una cu alta
    8. Sa aprecieze o cina in doi, fie chiar si in fata tv-ului
    9. Sa rosteasca mai mult de trei vorbe cand raspunde la telefon rudelor ei
    10. Sa se barbiereasca macar in unele week-end-uri
    11. Inca sa o mai iubeasca.
    LISTA REVIZUITA (65 DE ANI)
    1. Sa-si aminteasca unde e baia
    2. Sa-si aminteasca sa iasa din baie
    3. Sa nu necesite prea multi bani pentru medicamente
    4. Sa nu sforaie prea tare cand doarme
    5. Sa-si aminteasca de ce ride
    6. Sa fie intr-o forma destul de buna pentru a sta in picioare nesustinut
    7. Sa-si aduca aminte sa se imbrace (cu hainele lui)
    8.. Sa-i placa mancarurile usoare
    9. Sa-si aminteasca unde si-a lasat dintii
    10. Sa-si aminteasca ca e week-end.
    11. Inca sa o mai iubeasca.
    LISTA REVIZUITA (75 DE ANI)
    1. Sa respire
    2. Sa nimereasca toaleta in majoritatea cazurilor
    3. Inca sa o mai iubeasca ” .
    Sursa : Internetul.
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 26/05/2012 @ 8:41 am | Răspunde

  8. @ALL !!!
    Aflu cu stupoare că la ODORHEIUL SECUIESC unde UDMR vrea să reînmormânteze „ cenușa ” hortystului…..,
    au sosit din UNGARIA polițiști ca să asigure ORDINEA…..
    Vă vine să credeți ???
    Cum e posibil așa ceva ?
    A aprobat STATUL ROMÂN asemenea amestec în treburile sale interne ???
    CULMEA TUPEULUI :
    UNGARIA împiedică de peste 4 ( PATRU ) ani RIDICAREA pe banii credincioșilor români a unei STATUI a Mitroploitului ARDEALULUI ANDREI ȘAGUNA la GYULA unde trăiește o mare comunitate de ROMÂNI
    dar, își îngroapă hoiturile antisemite în ARDEAL …….
    CULMEA COINCIDENȚEI :
    Mîine de RUSALII la ȘUMULEUL CIUC ( în aceeași zi cu reânhumarea….) se întâlnesc ZECI DE MII de UNGURI din toată LUMEA pentru sărbătoarea lor catolică ….
    Întrebare :
    – de ce amândouă evenimentele în aceeași zi ???
    Tu, ce părere ai ?
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 26/05/2012 @ 4:53 pm | Răspunde

  9. @ ALL !!!
    Uite și părerea SCMD din ROMÂNIA :
    „ Un nou criminal de razboi cinstit cu onoruri in Romania – Nyiro Joszef
    In atentia dl. Elie Wiesel si a a dl. Titus Corlatean, ministrul Justitiei
    Inca o dovada ca legile in Romania sunt numai pentru prosti! Adica pentru aborigenii calcati in picioare de asasinii tuturor ocupantilor istorici!
    Incalcand legislatia care, din 2002, prevede in mod expres interzicerea cultului criminalilor de razboi, “Fundatia Pro-Odorhei” a decis ca, pe 27 mai, in Duminica Rusaliilor, sa inhumeze la Odorheiul Secuiesc, ramasitele criminalului Nyro Joszef, dezavuat si in Ungaria. Nascut la Jimbor, membru al Partidului National Maghiar, interzis chiar de Horthy, in 1939, stabilit dupa Dictatul fascist de la Viena, la Budapesta, ca reprezentant al ungurilor din teritoriile anexate, acesta a infiintat la 14 dec. 1940, Partidul Ardelean, de tip nazist, antisemit si antiromanesc si revista de orientare nazista “Magyar Ero”, indemnand la exterminarea romanilor si evreilor. Decorat de Horthy cu “Coroana Corvin”, pentru “atitudine maghiara”, pentru atitudinea sa notorie antisemita si antiromaneasca, el avea sa-l tradeze pe acesta, trecand de partea Partidului “Crucea cu Sageti”, dupa 15 oct. 1944. Fascist radical si adept al actiunii prin teroare si propaganda, cautat dupa razboi, ca orice criminal, a colaborat indeaproape cu Vass Albert, alt criminal notoriu, intemeind la Munchen si Cleveland mai multe asociatii revansarde unguresti, dar, din fericire pentru victimele sale, a decedat la 16 oct. 1953 la Madrid.
    Pe fondul campaniei pentru alegerile locale, saritii de pe axa, nostalgicii erei Szalasi si ai Dictatului de la Viena, vor sa faca o provocare de zile mari pe 27 mai. Un asa zis tren al pelerinilor sa-l aduca la Sumuleu, in asa zisul “pamant secuiesc”, de unde, o procesiune tip ev mediu timpuriu, cu escorta de husari, sa-i duca ramasitele la Odorhei, spre a fi, dupa manifestatii antiromanesti si antievreesti de rigoare la Gheorghieni si Miercurea Ciuc, reinhumate in cimitirul catolic.
    Cerem cu hotarare respectarea legii si de catre formatiunea episcopului Satanei Laszlo Tokes si de catre pseudopartidul duplicitarilor Marko Bela si Eckstein-Kovacs Peter si, in acelasi timp, aducerea in fata justitiei a primarilor din Sumuleu, Gheorghieni, Miercurea Ciuc si Odorhei, daca si-au dat acordul, asa cum prevede legea, pentru astfel de manifestari. De asemenea, solicitam Federatiilor Comunitatilor Evreiesti din Romania, sa ia atitudine alaturi de noi, fata de aceasta noua provocare antisemita si antiromaneasca!
    Militarii Romaniei, rezervisti sau nu, nu pot uita atrocitatile la care au fost supusi inaintasii lor militari, torturati si ucisi cu bestialitate, pe pamant romanesc, in 1848, 1918, 1940, 1944, 1956, 1989. Dementei antisemite si antiromanesti trebuie sa i se puna pentru totdeauna punct, pe pamantul Romaniei!
    In cazul in care acest eveniment va avea loc, ii vom actiona in justitie pe principalii vinovati, apeland, in baza tristei experiente din ultimii trei ani si jumatate, direct la justitia europeana si internationala.
    Prezentul comunicat nu este o cerere de ajutor, nu este o lamentare, ci un ultimatum clar si categoric.
    Honor et Patria! Vae victis!
    PRESEDINTELE SCMD,
    Col. (r) Mircea DOGARU ” .

    Acum mai spui că doar EU sunt ULTRANAȚIONALIST ???
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 26/05/2012 @ 5:20 pm | Răspunde

  10. INTERESANT ARTICOL !
    PLIN DE PILDE .
    ASA ESTE IN VIATA UNUL PIERDE ALTUL CASTIGA . . .

    Comentariu de alexiavasilescu — 28/05/2012 @ 9:40 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Mulțumesc WordPress.com/

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: