Alioşa ” File de Jurnal ”

12/07/2012

OARE, la REFERENDUM , vor VOTA și oamenii PREȘEDINTELUI ???

MANIPULAREA și TÂMPIREA OMULUI ( https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/07/06/ ) nu are FRONTIERE !!! Activiștii de partid ai PDL și ai lui Traian Băsescu au MANIPULAT înclusiv CANCELARIILE OCCIDENTALE strigând ca din gură de șarpe că în ROMÂNIA :

-s-a dat  LOVITURĂ DE STAT ;

-că judecătorii CCR vor fi ARESTAȚI ;

-că DEMOCRAȚIA și STATUL de drept sunt în pericol de moarte ;

– că președintele Traian Băsescu a fost SUSPENDAT cu ÎNCĂLCAREA CONSTITUȚIEI;

– că Vasile Blaga și Roberta Alma Anastase au fost REVOCAȚI  ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL de la șefia SENATULUI respectiv CAMERA DEPUTAȚILOR .

Cu toate că judecătorii de la CCR au CONCLUZIONAT că ACUZELE făcute de politrucii pedeliști și slugile băsiste instalate de ICR( subordonat atunci direct  lui T.Băsescu ) în funcții călduțe în străinătate,au fost nefondate și că în ROMÂNIA s-a respectat LEGEA, mai marii EUROPEI ce fac parte din aceeași FAMILIE POLITICĂ ( PPE )  și OALĂ de MANIPULAT proștii, au crezut minciunile pedeleprelor și-n special ale procurorului comunist Monica Macovei și au luat imediat ATITUDINE împotriva ROMÂNIEI în general și împotriva USL în special !!!! De  atunci ne tot amenință  și MUȘCĂ din  toate părțile !!!

IATĂ  DECIZIA CCR din  9 IULIE 2012 CCR :

1) SUSPENDAREA președintelui Traian Băsescu s-a făcut cu respectarea CONSTITUȚIEI !

2) Postul de PREȘEDINTE al ȚĂRII a fost VACANTAT !

3) Președintele SENATULUI liberalul CRIN ANTOBNESCU a fost numit președintele INTERIMAR al ROMÂNIEI !

4) Vasile Blaga și Roberta Alma Anastase au fost REVOCAȚI legal iar CONTESTAȚIILE depuse de ei au fost RESPINSE !

5) Nu există CONFLICT JURIDIC între Traian Băsescu și PARLAMENT așa că sesizarea i-a fost bRESPINSĂ !

6) REFERENDUMUL pentru SUSPENDAREA lui Traian Băsescu se va desfășura pe 29 IULIE 2012 !

Și-atunci, în ce temei pedeleprele și slugile băsiste DENIGREAZĂ USL ajunsă în mod DEMOCRATIC la conducerea ȚĂRII ??? În temeiul FRICII de DNA ieșit din sfera de influiență cotrocenisto-pedelisto-băsistă  și care se va năpusti asupra lor imediat după REFERNDUM ??? Mai mult ca sigur, DA !!! „ Frica păzește bostănăria ” !

În regimul băsescu ,ROMÂNIA era după ei, un stat de drept iar de când au pierdut PUTEREA , nu mai este !!! Câtă IPOCRIZIE !!!!! N-au nici  RUȘINE de oameni și nici FRICĂ de DUMNEZEU !!! Dar DUMNEZEU îi va pedepsi iar mulți dintre ei vor ajunge acolo unde le este locul : după gratii !!!

SUSPENDAREA de către PARLAMENT a lui Traian Băsescu din funcția de președinte al ROMÂNIEI a fost confirmată de CCR !

Ulterior CCR s-a pronunțat și în legătură cu REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012 decizionând că :

pentru validarea rezultatului REFERENDUMULUI trebuie să PARTICIPE la VOT 50% PLUS UNU din numărul total al românilor apți de vot , lucru aproape IMPOSIBIL mai ales în acest sezon de LUPTĂ a FERMIERULUI româncu CANICULA și alte greutăți !!!  Cu alte cuvinte, după STATISTICA lor, trebuie să participe peste NOUĂ MILIOANE de români care , de drept și de fapt NICI NU EXISTĂ la ora actuală .Probabil că de aceea guvernele PDL ( Boc și MRU ) N-AU DAT PUBLICITĂȚII nici până acum REZULTATUL RECENSÎMÂNTULUI făcut recent …Nu înțeleg de ce noul guvern nu le dă ……Este clar ca bună -ziua că între  Traian Băsescu& PDL și USL se va duce O LUPTĂ PE VIAȚĂ și pe MOARTE privind SUSPENDAREA din funcția de președinte al ROMÂNIEI !!!De ce ? Răspunsul este simplu dar dureros :

Traian Băsescu luptă pentru LIBERTATE iar USL pentru LEGIMITATEA conducerii ROMÂNIEI !!!!

Traian Băsescu și PDL știu că dacă PIERD fotoliul de la COTROCENI își văd VIITORUL foarte incert căci, ( ce ție nu-ți place, altuia nu-i face … ” ) ,DNA va răspunde la alte COMENZI nu ca cele de până acum iar LUMEA va afla cu bucurie RĂSPUNSURI la DOSARELE : FLOTA, casa din MIHĂILEANU, proveniența BANILOR familiei Băsescu și multe, multe altele ……………………………..

Deși pedeleprele și slugile băsiste TREBUIAU  SĂ ÎNCETEZE IMEDIAT DENIGRAREA ROMÂNIEI peste hotare la colegii lor din PARTIDUL POPULARILOR EUROPENI și să lase GUVERNUL PONTA să-și facă treaba cum trebuie în slujba întregului popor ,ele continuă pe toate fronturile blamarea USL și a ROMÂNIEI . În plan intern a ÎNCEPUT DEJA CAMPANIA lui Traian Băsescu pentru PĂCĂLIREA încă o dată a ROMÂNILOR ( ca în 2007 ) ca să voteze împotriva SUSPENDĂRII cerșind MILA POPORULUI ROMÂN 

pentru a nu-l  SUSPENDA

din funția de președinte

al ROMÂNIEI !!!

Cu un tupeu nemaiîntâlnit decât pe maidan,

cu o ipocrizie și falsitate vizibile și de pe Planeta MARTE,

demagogul președinte suspendat, a apărut în fața camerelor

de luat vederi cu un COPILAȘ în brațe  vrând să arate ROMÂNILOR că-i iubitor de copii , crezând în mintea lui speriată de pierderea odată cu SUSPENDAREA a IMUNITĂȚII , că ROMÂNII AU UITAT când L-A LOVIT la PLOIEȘTI pe acel COPIL și că, în fața lumii întregi a jurat  strâmb  la ideea  jurnalistului slugoi , Robert Turcescu ( care mai ieri a fost făcut COLONEL de o altă slugă… ) :

„ Jur că NU AM LOVIT copilul cu PUMNUL nici în FAȚĂ nici în PLEX ”

( lucru de fapt adevărat căci L-A LOVIT pe COPILUL acela CU DOSUL PALMEI peste FAȚĂ  ) !!!

Tocmai de asta și de TOATE RELELE făcute mai ales de la ultima SUSPENDARE și până acum dintre care REAMINTESC doar cele mai importante și foarte grave :

-încălcarea repetată a CONSTITUȚIEI fapt constatat și de PARLAMENTUL ȚĂRII  în 2007 care l-a și  SUSPENDAT atunci dar, prin MANIPULAREA românilor a rămas în continuare președinte ;

-reducerea salariilor bugetarilor cu 25 % ;

-reducerea cu 15 % a ajutoareleo sociale, șomaj, îndemnizației de creștere a copilului etc etc ;

impozitarea cu 5,5 % a pensiilor ;

– mărirea tva de la 19% la 25 % ;

– umilirea și pedepsirea pensionarilor prin adoptarea LEGII PENSIILOR votată de 80 de deputați dar înscriși în document 170 ;

crearea a peste UN MILION de ȘOMERI ;

– sărăcirea a peste 5 milioane de români;

-îndatorarea fiecărui român cu câte 5000 de euro în urma împrumuturilor de ZECI DE MILIARDE de euro făcute la FMI, UE și BM , BANI care s-au dus în CONTURILE clientelei politice pedeliste și băsiste ;

-„ mătrășirea FLOTEI ROMÂNIEI ;

– atribuirea cu de la sine putere a unei case din București pe strada Mihăileanu ;

-umilirea repetată și obsesivă a profesorilor,pensionarilor, medicilor  etc. ;

– favorizarea prin LOBBY la TV a unor potențiali exploatatori ai AURULUI de la ROȘIA MONTANĂ ;

insultarea și  jignirea JURNALIȘTILOR care nu-i erau aserviți : „ ȚIGANCĂ ÎMPUȚITĂ ” , „ măi PĂSĂRICĂ n-ai altceva mai bun de făcut ”?;

-desconsiderarea și umilirea MILITARILOR de CARIERĂ prin OFERIREA pe criterii politice, de rudenie și șpriț GRADELOR de GENERAL cu 1-4 STELE unor militari din rezervă și retragere apropiați dar și unor CIVILI care nici ARMATA n-au făcut ( jurnalistul Robert Turcescu ) ;

-umilirea în public a lui RAED ARAFAT și NU NUMAI ;

-protejarea pupilelor lui blonde ( Elena Udrea , Monica Iacob Ridzi, Anca Boagiu … ),

-protejarea „ băieților deștepți ” ;

-protejarea evazionistului Sorin Blejnar fostul șef ANAF și a cărăușului șpăgilor ,CODRUȚ MARTA care nici acum nu se știe unde a fugit sau a fost dus  ;

-protejarea Robertei Alma Anastase,cea care a FURAT VOTURI la Legea Pensiilor ;

– asmuțirea TINERILOR împotriva PENSIONARILOR, a BUGETARILOR împotriva PRIVAȚILOR;

– transformarea DNA în POLIȚIE PERSONALĂ ;

– încadrarea PRESEI ca „ VULNERABILITATE ” ce afectează SECURITATEA și SIGURANȚA NAȚIONALĂ ;

-încălcarea repetată a principiului SEPARAȚIEI PUTERILOR în STAT și INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI ;

– impunerea tineretului școlar a standardului MEDIOCRITĂȚII : „ în ȘCOALĂ am avut note de 6 și 7 și TOTUȘI, am ajuns PREȘEDINTELE ȚĂRII !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!;

-promovarea pe scară largă a NEPOTISMULUI promovându-și fiica( Elena Băsescu ) plină de „ SUCCESURI ” europarlamentar ……;

– punerea  de presiune pe JUSTIȚIE ;

– implicarea în „ răpirea jurnaliștilor ” din IRAK ( se pare că el era „ PROFESORUL ” …..;

– agravarea CRIZEI ECONOMICE …;

-ducerea unui permanent RĂZBOI cu PRESA neaservită ….;

-numirea unor diplomați externi care să-i pună în practică ORDINELE ( T.Baconschi … ) …;

-amenințarea și șantajarea ADVERSARILOR POLITICI cu DOSARE și DNA …;

-încurajarea TINERILOR MEDICI să plece în străinătate …;-……………..și lista ar putea contuinua ,

Traian Băsescu  MERITĂ SUSPENDAT !!!

Iar ca  Traian Băsescu să fie SUSPENDAT definitiv din funcția de președinte al ROMÂNIEI,

ROMÂNII cu drept de vot  trebuie SĂ IASĂ toți  pe 29 iulie 2012 la VOT  , inclusiv cei cărora propaganda comunisto-băsiste le va spune SĂ NU IASĂ !!!

După REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012 NU  VREAU să-i mai pomenesc NUMELE

decât   în asociere cu PARCHETUL GENERAL, DNA, ICCJ și RAHOVA avându-l ca ȘEF de CELULĂ pe ADRIAN NĂSTASE care -i va întoarce vorba spunându-i drăgălaș :

– „Băi  Traiane, nici nu știi,

Ce  bine-i să ai doar FII !!!

Tu, stimată cititoare și stimate cititor dacă mai  ȘTII și alte MOTIVE de SUSPENDARE, te rog frumos să le postezi jos la comentarii căci, SIGUR, mereu grăbit , am mai omis multe MOTIVE !!!

Până atunci însă, te rog să REVEZI FILMUL  DEZASTRULUI făcut de guvernarea PDL și regimul băsaescu asupra ROMÂNIEI :

http://youtu.be/0VZIqYwcLJo

Pe 29 IULIE 2912 IEȘI împreună cu FAMILIA, VECINII, RUDELE, COLEGII, PRIETENII, CUNOSCUȚII și NECUNOSCUȚII la VOT și pune ȘTAMPILA pe DA !!!

Așa să ne ajute DUMNEZEU !

Cu stimă pentru ROMÂNII ROMÂNI !!!

Alioșa.

În SLIDESHOW-ul de față veți revedea unii cu plăcere iar alții cu ură ( dar asta este problema domniilor voastre )FEȚE de  politicieni din rândul PDL și  camarilei Palatului Cotroceni, de rude,prieteni de șpriț și de manele,clientelă politică,persoane favorizate ,numite în funcții nemeitate, înaintate în grade militare nemuncite precum și multe-multe fețe dintre slugile credincioase cu statut de propagandist băsist din toate categoriile sociale cu care a lucrat președintele Traian Băsescu în cei opt ani de mandat dar care se află acum în postura de SUSPENDAT ( pentru a doua oară ) din funcția de președinte al ROMÂNIEI ! Întrebarea mea către domniile voastre este : – câți ( câte ) dintre  persoanele  din slideshow-ul de față și nu numai ( căci ele sunt foarte multe iar eu nu am avut timp să le găsesc pe toate pe INTERNET ) își vor mai reaminti de favorurile băsiste și  vor VOTA cu Traian Băsescu la REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012 ? ( Sursa fotografiilor din slideshow-ul de mai sus este INTERNETUL deci, nu-mi aparțin !)

Atunci, pe 29 IULIE 2012 la REFERENDUMUL cu doar O ÎNTREBARE și două RĂSPUNSURI ( DA sau NU ) se va vedea dacă proverbele noastre din bătrâni precum  :„Prietenul la nevoie se cunoaște ”! ; „ Bine faci, bine găsești ”! ; „ Ce ție nu-ți place altuia nu-i face ”! ; „ Ferește-mă DOAMNE de pisici că de câini mă apăr singur ” ! se vor adeveri sau nu . Până atunci însă, să revedem ce prevede LEGEA privind acordarea unor DREPTURI persoanelor  care au avut calitatea de șef al statului român :

LEGEA nr. 406 din 10 iulie 2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de sef al statului roman
  ––––––––––––––––––––––––-
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART. 1
(1) Prevederile prezentei legi se aplica persoanelor care au avut calitatea de şef al statului roman.   

(2) Persoana care exercita funcţia de şef al statului roman beneficiazã de prevederile prezentei legi de la data încetãrii mandatului.
(3) Nu beneficiazã de prevederile prezentei legi persoana cãreia i-a încetat calitatea de şef al statului roman ca urmare a sãvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnata definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum. 

     ART. 2     Persoanele care au avut calitatea de şef al statului roman beneficiazã pe durata vieţii de urmãtoarele drepturi:
a) folosinta gratuita a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de resedinta, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;    

 b) o indemnizaţie lunarã în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordatã Preşedintelui României în exerciţiu;
c) paza şi protecţie, precum şi folosinta gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Paza, potrivit reglementãrilor în vigoare.     

 ART. 3     (1) Drepturile prevãzute la art. 2 lit. b) se acorda şi în cazul în care persoana indreptatita beneficiazã şi de alte drepturi salariale ori venituri realizate din activitãţi profesionale, în condiţiile legii, sau cu titlu de pensie.  

   (2) Modalitãţile concrete privind exercitarea drepturilor prevãzute la art. 2 lit. a) şi c) se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 4     (1) Persoanele beneficiare de prevederile prezentei legi îşi pierd drepturile acordate în cazul sãvârşirii unei infracţiuni, de la data rãmânerii definitive a hotãrârii de condamnare la o pedeapsa privativã de libertate.
(2) Locuinta de protocol acordatã potrivit art. 2 lit. a) nu poate fi resedinta pe care titularul a avut-o ca Preşedinte al României în funcţie.

(3) Membrii de familie ai titularului beneficiazã de dreptul de folosinta gratuita, potrivit art. 2 lit. a), numai pe durata vieţii titularului şi vor elibera locuinta în termen de 60 de zile.

ART. 5     Cheltuielile necesare în vederea aplicãrii prevederilor prezentei legi se suporta de ordonatorii principali de credite, dupã caz, iar sumele cu aceasta destinaţie sunt alocate anual prin legea bugetului de stat, potrivit instrucţiunilor emise în acest scop de Ministerul Finanţelor Publice.

Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR                           VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 25 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU  ” .

Oare iubitul nostru SUSPENDAT președinte Traian Băsecu , la ce ART.și ALIN. se ÎNCADREAZĂ ? Tu ce spui ?

Eu spun că trebuie să IEȘIM pe 29 IULIE 2012  CU TOȚII   la  REFERENDUMUL de SUSPENDARE din funcția de președinte al ROMÂNIEI a lui Traia Băsescu  și să VOTĂM după cum ne dictează CONȘTIINȚA  dar, SĂ IEȘIM la VOT și ,SĂ VOTĂM !!!

Cei care ,îndemnați de DIAVOL sau de INTERESE MESCHINE și de GRUP

NU VOR IEȘI la VOT pe 29 IULIE 2012

se vor face părtași și complici la  HAOSUL POLITICO-ECONOMIC ce va urma dacă REZULTATUL  REFERENDUMULUI  nu va fi validat din cauza NEPARTICIPĂRII a 50%  PLUS unu dintre ALEGĂTORII ÎNSCRIȘI PE LISTE așa cum a stabilit onorata CCR complet POLITIZATĂ și PARTIZANĂ , în cazul de față lui Traian Băsescu care i-a DECORAT recent pe toți judecătorii numiți numai pe criterii politice !!!

Aștept cu interes răspunsurile și opiniile domniilor voastre .

Cu stimă,

Alioșa.

21 comentarii »

  1. @ ALL !!!
    „ Frica păzăște bostănăria ” !
    „ HOȚUL strigă HOȚII ” !!!
    „ Ce ție nu-ți place , altuia nu-i face ” !!!
    „ Cum îți așterni, așa vei dormi ” !!!

    Preşedintele suspendat Traian Băsescu a transmis astăzi O SCRISOARE DESCHISĂ preşedintelui interimar Crin Antonescu, premierului Victor Ponta şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
    prin care cere să se clarifice imediat regulile după care se va desfăşura referendumul din 29 iulie:

    „În momentul de faţă există neconcordanţe între legislaţia privind organizarea referendumului din 29 iulie 2012, decizii ale Curţii Constituţionale a României şi hotărârea Parlamentului de suspendare a Preşedintelui României. Vă solicit să clarificaţi imediat regulile după care se va desfăşura scrutinul din data de 29 iulie. Este vorba, în primul rând, despre regulile de validare a referendumului, numărul şi locul de amplasare a secţiilor de votare din ţară şi din străinătate, formula de reprezentare în comisiile din secţiile de votare şi durata efectivă a votării ” .
    Preşedintele suspendat spune că absenţa respectivelor clarificări în cel mai scurt timp cu putinţă este
    „ profund nedemocratică ”, pentru că induce confuzii majore în rândul cetăţenilor români cu drept de vot:

    „ Întrucât, oficial, campania pentru referendum a început la 6 iulie 2012 şi se termină la 27 iulie 2012,
    este corect să nu fie modificate regulile fixate deja,
    precum data şi numărul de alegători din listele electorale folosite şi în alegerile locale din 10 iunie 2012.
    De asemenea, consider corect să menţineţi numărul secţiilor de votare din străinătate utilizate la alegerile prezidenţiale din anul 2009. În acelaşi timp vă adresez rugămintea să luaţi toate măsurile necesare ca referendumul să se desfăşoare în spiritul corectitudinii faţă de practicile Uniunii Europene şi a deplinului respect în raport cu Constituţia României şi legile ţării” .

    De unde se poate vedea clar că lui Traian Băsescu îi este FRICĂ de SUSPENDARE ca dracului de TĂMÂIE !!!
    „ Gici ghicitoarea mea ” : Oare dee ce îi este așa de FRICĂ de SUSPENDARE ???
    mai ales că mai deunăzi spunea :
    „ Nu țin de SCAUN ……………….” !!!
    Tu, ce spui ?
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 13/07/2012 @ 6:17 pm | Răspunde

  2. @ ALL !!!
    Când a fost CINSTIT președintele SUSPENDAT Traian Băsescu ?

    „Când a numit-o pe Elena Udrea consilier de stat la Cotroceni şi apoi ministrul Dezvoltării Regionale şi al Turismului? Nu a fost cinstit.

    – Când a luat casa din Mihăileanu cu încălcarea Legii 112 şi a promis că o va da înapoi ? Şi n-a mai dat-o. Nu a fost cinstit.

    – Când a cerut sub semnătură energie ieftină pentru băieţii deştepţi de la Alro Slatina? Nu a fost cinstit.

    – Când l-a protejat pe Sorin Blejnar la şefia ANAF? Nu a fost cinstit.

    – Când a făcut afaceri imobiliare cu Costel Căşuneanu? Nu a fost cinstit.

    – Când Ioana Băsescu şi-a cumpărat un Penthouse de peste 300 de metri cu aproape un milion de euro, în Băneasa Rezidential? Nu a fost cinstit.

    – Când a făcut-o pe Elena Băsescu europarlamentar? Nu a fost cinstit.

    – Când a zis că Parlamentul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi CSM sunt instituţii neconvingătoare? Nu a fost cinstit.

    – Când a afirmat că nu există sistem de Justiţie în Uniunea Europeană care să fi făcut atâta rău cât a făcut sistemul de Justiţie din România? Nu a fost cinstit.

    – Când a zis că nu are nimic de schimbat în comportamentul lui din timpul celor două mandate ? Nu a fost cinstit.

    – Când a lovit un copil cu pumnul ? Nu a fost cinstit.

    – Când a zis că suntem o țară de mâna a doua ? Nu a fost cinstit.

    – Când a afirmat că învățământul românesc scoate tâmpiţi? Nu a fost cinstit.

    – Când a confiscat telefonul unei jurnaliste? Nu a fost cinstit.

    – Când a zis că România este o ţară de mămicuţe şi bebeluşi? Nu a fost cinstit ” .

    Sursa : Jurnalul național.ro

    Mai ai și acum DUBII privind SUSPENDAREA lui Traian Băsescu ?
    Eu nu mai am încă din 2004 !!!!!!!!!!!
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 13/07/2012 @ 8:43 pm | Răspunde

  3. @ ALL !!!
    Președintele interimar al ROMÂNIEI, CRIN ANTONESCU a spus astăzi
    în conferința de presă de la Palatul Cotroceni :

    „ Domnule Traian Băsescu,
    daţi ordin oamenilor dumneavoastră
    să înceteze defăimarea României” !!!

    Felicitări domnule Crin Antonescu !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 13/07/2012 @ 8:47 pm | Răspunde

  4. @ ALL !!!
    În timp ce Antonescu îi spunea lui Băsescu ce-i scris mai sus,
    Monica Macovei nu-l slăbea din ochi pe Ponta cu supravegherea nici când era la coafor :

    „ La ora 17, la salonul Nely Pheiffer, pe Maria Rossetti,
    în timp ce se aranja la cap,
    europarlamentara transmitea nervoasă indicaţii spre Bruxelles.
    Sursa noastră de sub cască a intuit că
    Macovei dicta un punctaj pentru întrebările care trebuiau puse
    lui Ponta la conferinţele de presă din această seară ” !!!
    Sursa : jurnalul national.ro

    Ghici ghicitoarea mea :
    – pentru cine LUCRA procurorul comunist Monica Macovei ?
    Pentru CEAUȘESCU ?
    Oooooooooooo, NU !
    Pentru Traian Băsescu !!!
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 13/07/2012 @ 8:58 pm | Răspunde

  5. @ ALL !!!

    „ Lecturati si faceti public dosarul FLOTA si rechizitoriul celui mare mare mafiot care a jefuit tot ceea ce s-a construit pana in 1990.
    Acest dosar nu trebuie sa ramana ingropat ci trebuie scos de sub praf, facut public si cei ce-au furat sa plateasca cu varf si indesat.
    Faptele din acest dosar nu sunt fapte POLITICE ci, sunt adevaruri pentru care unii trebuie sa plateaasca ani grei de puscarie, chiar pe viata, prin munca silnica si sa le fie confiscate averilor mai ales ca acum isi pregatesc intrarea in cele mai luxoase vile facute de Ceausescu. Acesta din urma nu a indraznit sa-si insuseasca nimic din averea statutului dar, SATANA de la Cotroceni, nu mai are limite si cu mare fast, pe banii romanilor, isi pregateste casele pentru el si analfabetele lui. Iertare, dar nu-l mai suport pe acest bolnav mintal!

    Băsescu a căzut în capcana întinsă de interimarul Liviu Pop
    Fostul ministru de la Invățămînt, Liviu Pop, s-a intrebat retoric în fața ziaristilor dacă n-ar fi cazul ca și Băsescu să declare că n-a plagiat în lucrarea de masterat susținută în Norvegia.
    Dorind să se scuze, Băsescu n-a făcut altceva decît să readucă în actualitate condițiile în care, în anul 1995, a lipsit trei luni din Parlament pentru a urma cursurile de Management ale Academiei Norvegiene, ca bursier al statului Norvegian.

    Iată răspunsul sarcastic dat, prompt, de Băsescu:
    “Masterul” la care făcea referire fostul sindicalist erau de fapt o serie de cursuri avansate în insustria transportului maritim ale Academiei Norvegiene, urmate de şeful statului în 1995, pe baza unei burse.“Toate titlurile de doctorat şi masterat nu echivalează cu a conduce un petrolier de 306 metri. Informaţia că în CV-ul meu este un masterat e o minciună. Ambasada Norvegiei a anunţat deschiderea unui concurs de burse de 3 luni la Academia Norvegiana. Am fost unul din sutele care au participat si dosarul meu a fost selectat”, a venit răspunsul prompt al preşedintelui Băsescu.

    Unii și-au adus aminte că dispariția Flotei este legată de contractele semnate de Băsescu și ai săi cu firma norvegiană Klaveness Group din Oslo .

    Iată și un citat din Rechizitoriul în Dosarul FLOTA:(puteți citi întreg Rechizitoriul)

    „În realitate înv. Băsescu Traian a achitat contravaloarea taxei de participare la conferinţă în valoare de 1000 USD şi costul transportului, iar restul cheltuielilor ocazionate de participare (cazare şi masă) în valoare totală de 8638,50 KN (1344 USD) au fost plătite de firma Klaveness Group în numerar către Grand Hotel Oslo (vezi vol.8, f.305). În acest context se observă cu uşurinţă că înv. Băsescu Traian a prezentat MLPTAT o situaţie nereală atât prin prisma neparticipării la conferinţă, cât şi prin solicitarea decontării cheltuielilor de cazare, însuşindu-şi astfel în mod nejustificat contravaloarea cazării. Pe de altă parte împrejurarea că înv. Băsescu Traian a beneficiat de plata cazării şi mesei la Grand Hotel Oslo de către Klaveness Group, în perioada în care acesta negocia în mod abuziv cu un departament al acestei firme semnarea unei Scrisori de Intenţie (pe care a şi semnat-o) nu reprezintă altceva decât primirea unui folos material injust pentru ca acesta să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, dovedind încă o dată intenţia sa clară de a acţiona în interes personal”

    CV Băsescu:

    NUME: BĂSESCU
    PRENUME: TRAIAN
    Data şi locul naşterii: 4 noiembrie 1951, oraşul Basarabi, jud. Constanţa
    Starea civilă: căsătorit
    Religia: ortodox
    Naţionalitatea: română
    Cetăţenia: română
    Limbi străine: engleză
    Studii:
    • În 1976 a absolvit Institutul de Marină “Mircea cel Batrân”, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială
    • În 1995 a absolvit Cursurile Avansate de Management în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat
    Activitatea profesională:
    • 1976-1981 Ofiţer Maritim gradele III, II şi I, pe nave de mare tonaj la NAVROM Constanţa
    • 1981-1987 Căpitan de Cursă Lungă, Comandant al navelor: ARGEŞ, CRIŞANA şi BIRUINŢA – Nava Amiral a Flotei Comerciale Române
    • 1987-1989 Şef al Agenţiei NAVROM din Anvers
    • 1989-1990 Director General al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor
    • 1990-1991 Subsecretar de Stat – Şeful Departamentului Transporturi Navale din Ministerul Transporturilor
    • 1991-1992 Ministru, Ministerul Transporturilor
    • 1992–1996 Deputat, Parlamentul României (n.r. – atenţie la perioadă, şi “cursurile avansate”?)
    • 1996–2000 Ministru, Ministerul Transporturilor în guvernele V.Ciorbea, R.Vasile şi M.Isărescu
    • 2000–decembrie 2004 Primar General al Municipiului Bucureşti
    • 20 decembrie 2004 – începutul lui iulie 2012 Preşedinte al României , actualmente președinte SUSPENDAT
    și prin voința MAJORITĂȚII ROMÂNILOR după REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012 ,
    SUSPENDAT DEFINITIV !!!
    Sursa : Yahoo ! Mail.( un prieten care va vota cu DA , SUSPENDAREA lui Traian Băsescu ) .
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 13/07/2012 @ 9:46 pm | Răspunde

  6. Buna dimineata d-le Aliosa,
    In primul rand imi cer scuze pentru ca nu v-am mai vizitat cam de mult,dar timpul a fost chiar limitat inainte de vacanta.
    Cu toate ca nu aveam programat sa venim in tara in vara aceasta,vom face tot posibilul sa ajungem (special ca sa votam DA )…aceasta in contextul in care stiu fff bine ce s-a intamplat in 2009 cu „manevrele” de la votare,unde un cunoscut al meu a facut o groaza de bani in ziua votului,aducand numerosi romani sa voteze pro basescu ( LA FIECARE TRANSPORT AVEA 500 DE EURO ).Pentru a evita aceste furturi si pentru a fi sigur ca basescu va pleca (sper din suflet ca spre PUSCARIE),voi veni sa votez in tara,impreuna cu sotia (pacat ca fetita mea este prea mica,asi fi dorit sa voteze si ea).
    In rest,toate bune la d-voastra?
    Cum a fost in vacanta la bai?
    Copiii si nepotelul sunt ok?

    Va doresc un WK minunat
    Cu deosebit respect,Adrian

    Comentariu de ruddyfoller — 14/07/2012 @ 8:15 am | Răspunde

    • @ Adrian,
      Bună ziua !
      Bine ai revenit pe blogul meu !
      Mă bucur înzecit : că am aflat vești despre frumoasa ta FAMILIE,că ați fost în vacanță ,
      că veți REVENI în VACANȚĂ ROMÂNIA nu numai pentru a vă reîntâlni cu rudele, prietenii dar
      și pentru a participa la REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012 și, NU ORICUM ci,
      HOTĂRÂȚI da a PUNE ȘTAMPILA de VOT pe
      „ DA ” vis-a-vis de SUSPENDAREA lui T.Băsescu !!!
      Dacă toți ROMÂNII din DIASPORA ar GÂNDI ca voi, atunci ROMÂNIA ar putea fi SALVATĂ
      din ghearele clanului Băsescu ce a nenorocit ȚARA !!!
      În alegerile prezidențiale ( NU FAC ALUZIE la FAMILIA ta ) din 2009 ,
      românii din DIASPORĂ manipulați și fraieriți de Teodor Baconschi ( la Paris ) și alte SLUGI băsiste ca el,AU FĂCUT DIFERENȚA realegându-l pe Traian Băsescu pentru încă un mandat de CINCI ani !
      Dacă românii din DIASPORA nu l-ar fi votat ( cei din R.MOLDOVA în procent de 90 % !?!?!?)
      acum, ROMÂNIA nu era în situația în care este și ROMÂNII ar fi stat pe 29 IULIE 2012
      la umbra nucului bătrân și nu la coadă la secțiile de votare la REFERENDUM pe CANICULA care se anunță în ROMÂNIA pârjolită de secetă și HIENELE mafiei portocalii !!!
      Dar, vorba proverbului : „ Vai de PICIOARE unde nu-i CAP ” !!!
      Sper din toată inima că românii din DIASPORA s-au convins de ticăloșia lui Traian Băsescu ,
      a PDL și a SLUGILOR lor păcălite , manipulate , tâmpite și fraierite ȘI,
      VOR VOTA cu „ DA ” SUSPENDAREA din funcția de președinte al ROMÂNIEI
      a celui ce a făcut cel mai mare rău ROMÂNILOR și imaginii în lume a ROMÂNIEI ,
      nimeni altul decât Traian Băsescu !!!
      Prin votul dat în 2009 lui Băsescu, românii din DIASPORA
      au făcut un mare DESERVICIU românilor rămași în ȚARĂ prin realegerea lui TB în funcția de președinte.
      Acum, mai exact pe 29 IULIE 2012 la REFERENDUMUL pentru SUSPENDAREA lui TB.,
      ROMÂNII din DIASPORA sunt DATORI românilor din ȚARĂ iar
      singura cale de a-și REPARA GREȘEALA este să pună ȘTAMPILA de VOT pe
      „ DA” !!!
      Afirmațiile tale referitoare la „ MANEVRELE ” băsiste de la votul pro-băsescu din 2009 al românilor din DIASPORA, MITA ELECTORALĂ primită de un cunoscut …. ( 500 de euro de fiecare transport de români la sectia de votare )sunt de o IMPORTANȚĂ COVÂRȘITOARE în lămurirea opiniei publice românești
      și nu numai despre metodele folosite de clica băsistă pentru putere!!!
      Afirmațiile tale AR PUTEA FI PROBE INDUBITABILE în VIITOARELE
      PROCESE PENALE și CIVILE ce se vor INTENTA lui Traian Băsescu care după REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012
      va pierde IMUNITATEA și va putea fi anchetat ca orice muritor de rând !!!
      Chiar te rog frumos să-ți CONSERVI PROBELE , să ții aproape de acel cunoscut ……,
      SĂ ADUNI și ALTELE căci de va fi nevoie , te-aș RECOMANDA celor în drept să fii CITAT ca MARTOR la PROCES și să vii în ROMÂNIA pe BANII mei pentru a DEPUNE MĂRTURIE a celor văzute și auzite la votarea din 2009 !!!
      Din păcate, „ LUPUL ÎȘI SCHIMBĂ PĂRUL DAR NĂRAVUL BA ” așa că,
      T.Băsescu și clica lui paralizată de FRICA SUSPENDĂRII care ar însemna
      și TRAGEREA MAFIEI portocalii spre ghena de gunoi a istoriei și penalului,vor apela pe 29 IULIE 2012
      la ACELEAȘI PENALE METODE de MITĂ ELECTORALĂ și nu numai !!!
      Mai nou, POLITRUCII și PRIMARII PDL -ști ȘANTAJEAZĂ COMUNITĂȚILE LOCALE spunându-le
      să VOTEZE cu „ NU ” la REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012 căci altfel,
      PRIMĂRIILE lor NU VOR MAI PRIMI NICI UN BAN de la GUVERNUL USL în următorii PATRU ani !!!
      În fond, nemernicii politruci și primarii pedeliști, le REAMINTESC concetățenilor lor că, fostele GUVERNE portocalii ( Boc-I-V și MRU ) au ALOCAT BANI numai
      PRIMARILOR PDL-ști și UDMR -iști și că , cei de-acum , vor face ca cei de-atunci ……
      Mai grav și mai grav, politrucii pedeliști ÎNDEAMNĂ propriui ELECTORAT să NU PARTICIPE la VOT ca să nu se întrunească numărul de ALEGĂTORI de 50% + 1 din TOTALUL celor ÎNSCRIȘI în LISTE
      ca REFERENDUMUL să NU fie VALIDAT de CCR !!! Ca să vezi câtă MÂRLĂNIE ……..
      Lista ȘANTAJELOR este foarte vastă dar mă opresc aici căci voi mai vorbi și-n alte comentarii despre metodele băsiste de MANIPULARE și TÂMPIRE a OMULUI ( https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/07/06/ )
      ca să voteze pro-băsescu la REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012 !!!
      Un singur lucru vreau să mai spun :
      – Mi-e MILĂ și SILĂ de cei care încă mai cred în Traian Băsescu și clica lui portocalie !
      Iar pentru cei care vor vota cu „ NU ” SUSPENDAREA lui Traian Băsescu pe 29 iulie 2012,
      IARTĂ-I DOAMNE CĂ NU ȘTIU CE FAC !
      Despre cum am petrecut VACANȚA la băi , TOTUL pe
      https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/06/12/
      FAMILIA este bine , sănătoasă iar NEPOȚELUL EMANUEL , argint-viu !!!
      În perioada 3-5 iulie 2012 voi participa la ALBA IULIA la a 25-a ANIVERSARE a absolvirii( 1987 ) a ACADEMIEI de ÎNALTE STUDII MILITARE din BUCUREȘTI,
      în perioada 10-12 iulie voi participa la RÂMNICU VÂLCEA la a 40-a ANIVERSARE a absolvirii ( 1972 ) Școlii Militare de Ofițeri Activi de la SIBIU,
      în perioada 20-30 august voi participa la diferite activități …..în municipiul BÂRLAD acolo unde T.Băsescu a dat undă verde firmei CHEVRON să înceapă prospectarea și exploatarea GAZELOR de ȘIST prin FRACTURARE HIDRAULICĂ ( infestarea pânzei freatice de apă… ),
      iar în perioada 8 – 15 OCTOMBRIE 2012 voi merge în excursie în ANTALYA ( TURCIA ) !!!
      Până atunci însă, AȘTEPT cu mare nerăbdare să vină ziua de 29 IULIE 2012 , ziua REFERENDUMULUI
      când, cu cea mai mare BUCURIE voi pune ȘTAMPILA de VOT pe
      „ DA ”
      ca să scăpăm definitiv de Traian Băsescu și clica lui portocalie !!!
      Încă de pe acum vă doresc din toată inima VENIRE plăcută în ROMÂNIA pentru VACANȚA dorită
      și VOTAREA nimerită !!!

      Cum pe 22 IUNIE 2012 FETIȚA vostră a ÎMPLINIT un ANIȘOR,
      chiar dacă mai târziu,
      un sincer LA MULȚI ANI și multă sănătate întregii FAMILII !
      Vă doresc o VARĂ minunată !
      Mulțumesc frumos pentru vizită și mai ales pentru comentariul
      plin de noutăți INEDITE și foarte UTILE mai ales pentru
      LĂMURIREA NELĂMURIȚILOR privind TICĂLOȘIA slugilor băsiste și portocalii !

      COMENTARIUL tău este atât de IMPORTANT în economia REFERENDUMULUI din 29 IULIE 2012
      încât ÎL VOI POSTA atunci, cu vreo 2-3 ZILE ÎNAINTEA VOTULUI ,

      CA UN ARTICOL de SINE STĂTĂTOR pe BLOGUL meu

      astfel ca TOȚI ROMÂNII să VADĂ cele scrise de un ADEVĂRAT ROMÂN din DIASPORA ,
      un ROMÂN NEMANIPULAT de MAȘINĂRIA INFERNALĂ a propagandei băsiste !!!
      Cu toată stima și prietenia ,
      Alioșa !
      PS!!!
      Dacă ai ceva împotriva PUBLICĂRII comentariului tău ca un ARTICOL de sine stătător,
      te rog spune-mi și mă voi conforma .
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 14/07/2012 @ 2:11 pm | Răspunde

  7. @ ALL !
    Sâmbătă 14 IULIE de ZIUA NAȚIONALĂa FRANȚEI când președintele interimar CRIN ANTONESCU și premierul VICTOR PONTA
    aduceau un legitim și de bun simț OMAGIU francezilor,
    la CLUJ NAPOCA, într-un MITING al DISPERĂRII și MINCIUNII,
    președintele SUSPENDAT Traian Băsescu și oameni fără scrupule din PDL ( Boc, Blaga,C.Preda,T.Ungureanu ș.a. )
    încrecau prin aceleași parșive metode SĂ MAI PĂCĂLEASCĂ încă odată pe români ca să voteze împotriva SUSPENDĂRII
    în 29 iulie 2012 țipând cu spume la gură că USL este VINOVAT de toate nenorocirile ce s-au abătut asupra ROMÂNIEI mai ales
    în ultimii trei ani și jumătate de GUVERNARE PEDELISTĂ clientelară !
    Cu o nesimțire ieșită din comun , printr-o ipocrită manipulare, încearcă să DISTRAGĂ ATENȚIA românilor și POPULARILOR EUROPENI asupra DEZASTRULUI produs ȚĂRII de ei și clientela lor politică :
    a ) Regele asfaltului Nelu Iordache apropiat PDL care a primit de la Boc construirea autostrăzii NĂDLAC -ARAD , a fost găsit în MARE neregulă de Comisia Europeană care acum va sista FINANȚAREA EUROPEANĂ a autostrăzii respective ;
    b) Fostul ministru PDL al AGRICULTURII,traseistul de partide Valeriu Tabără a cheltuit pentru AN pentru Îmbunătățiri Funciare milioane de euro îmrumutați de la FMI,UE și BM pentru CUMPĂRAREA de OBIECTE fabricate prin anii ” 80 ( bidinele, roabe,trafaleți,cozi de greblă etc etc ) cu PREȚURI de până ZECE ORI MAI MARI ca pe PIAȚĂ : o bidinea ce costa 9 lei a fost cumpărată cu 67 de lei !?!?!? De ce ? Pentru ca diferanța de la 9 la 67 să meargă la CLIENTELA POLITICĂ MAFIOTĂ a PDL pentru CAMPANII ELECTORALE …….
    c) Fostul ministru PDL, Elena Udrea a cheltuit din BANII ÎMPRUMUTAȚI de afară peste 33 de MILIOANE de EURO numai pentru PÂRTIILE de ski din POIANA BRAȘOV pârtii care acum ALUNECĂ LA VALE iar ROMÂNII sunt ÎNDATORAȚI cu 5000 de euro fiecare din cauza LĂCOMIEI PDL și clientelei politice portocalii …
    Sunt sute de exemple dar mă opresc aici .
    HOȚII care strigă HOȚII și-au dat în petec la mitingul de la Cluj și au AGRESAT un cetățean PAȘNIC care afișase LOZINCI ANTI-Băsescu !!! Noroc cu POLIȚIA căci pupincuriștii băsiști VOIAU să-l LINȘEZE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Cu IPOCRIZIA și DEMAGOGIA cunoscută, Traian Băsescu a spus la MITINGUL MANIPULAȚILOR de la Cluj :
    – „ Nu lupt pentru SCAUN și pentru ȚARĂ ” !!!
    – „ DEMOCRAȚIA pleacă de la CLUJ spre BUCUREȘTI ”!!!
    Și-ACUM când SABIA făcută CADOU de pușcăriașul Bercea Mondialu îi flutură amenințător deasupra capului
    pârjolit de CANICULA lui CUPTOR, președintele SUSPENDAT Traian Băsescu
    MINTE de ÎNGHEAȚĂ APELE
    iar SLUGILE adunate la Cluj din tot ARDEALUL manipulat de COSAȘUL nr.1 al ȚĂRII, Emil Boc,
    îl CRED și poate chiar vor vota cu el …..
    Mi-e SILĂ și MILĂ de cei MANIPULAȚI și-i DETEST pe MANIPULATORI !!!
    După mine, să-i ia dracu pe toți !!!

    Pe 29 IULIE 2012 eu tot DA SUSPENDARE voi VOTA !
    Tu, cum vei vota ?
    Îți este încă FRICĂ să spui ?
    Înseamnă că nu ai pic de PERSONALITATE !
    Iar dacă spui, ești VERTICAL și plin de PERSONALITATE !
    O duminică mai răcoroasă căci le mine-n oraș sunt peste 41 de grade !
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 15/07/2012 @ 1:08 pm | Răspunde

    • Voi vota DA şi,dacă s-ar putea,
      pe 1.000.000 de buletine ca să compensez votul
      la foc automat la 13 secunde de la Paris din 2009!!!!!
      Felicitări prietene,
      eşti aşa cum te vreau şi cum mi-ar plăcea să fie încă vreo 10 milioane de românaşi,
      şi cu subsemnatul să fim vreo 11 milioane (ţi-am scris mai sus că aş vota de 1.000.000 de ori 😀 )!!!

      Comentariu de bmarinescu41 — 15/07/2012 @ 4:15 pm | Răspunde

      • @ Bogdan,
        Bună ziua !
        Așa am fost de când mă știu
        Și cum sunt și-n acest POST
        Să-i spun omului chefliu
        Că mi-s OM bun și nu un prost !!!
        Bine ai revenit în casa mea virtuală !
        Mă bucur că ai ajuns AICI ACUM căci aveam nevoie de OPINIA ta !
        „ Gând la gând cu bucurie” spune-o vorbă românească !!!
        Aș VOTA și EU pe 1.000.000. de BULETINE de VOT căci MOTIVE am cu MIILE iar
        câteva SUTE le-am postat deja la ACEST POST și-ncă la altele vreo DOUĂZECI
        de când tot SPUN și SCRIU despre HOȚIA și MINCIUNA
        ( VEZI și POEZIA de mai jos )
        băsisto-pedelistă !!!
        Și eu ABIA aștept să vină ziua de 29 IULIE 2012 să merg la VOT ,
        Să-i dau cu ȘTAMPILA rotundă de VOT una scurtă peste BOT !!!
        Mulțumesc pentru vizită, comentariu și like !
        Alioșa.

        Comentariu de Aliosa — 15/07/2012 @ 5:02 pm | Răspunde

  8. @ ALL !!!

    HORA MINCIUNII BĂSISTE !

    Hai să dăm mână cu mână
    Să MINȚIM lumea română
    Să-nvârtim hora MICIUNEI
    Pe pământul României !

    Ordinea şi cinstea piară !
    MINCIUNA să crească -n ţară !
    Între noi să nu mai fie
    Decât jaf şi smecherie !

    Contu-n bancă de te ţine
    Vino să te prinzi cu mine,
    La MINCIUNĂ cu unire
    Şi cu BĂSENEAM-frăţire !

    Unde-i unul nu-i putere
    Să se pună de-o avere,
    Unde-s doi puterea creşte
    Şi ȚARA se prăduieşte !

    Hai la CLUJ cu MINCIUNICA
    Unde-i șef doar Trăienica !
    Căci boc-uțul cu ai lui
    Sunt SLUGILE marinarului.

    Pe băsiști în cot îi doare
    Că în haos ȚARA moare !
    Ei se fac cu DRACU frate
    Ca să fure cât mai poate .

    În COPOU hai cu grăbire
    Pe IEȘENI dintr-o sorbire
    Să îi mai MINȚIM O DATĂ
    Și s-o facem și mai lată !

    Ca să crească banul mare
    Mai rapid în buzunare
    Dăm POMANĂ și-un pișcot
    PROSTULUI cu drept de VOT !

    Că oricum în ROMÂNIA
    Noi facem paranghelia !

    O campanie mai MINCINOASĂ
    Ca aceasta n-am văzut
    Lumea-i proastă și fricoasă
    Iar PROSTIA a crescut !

    Nu știu unde vom ajunge
    Că de PROȘTI noi nu am fost
    Inima mea încă plnge
    Că ROMÂNU-i tot mai PROST .

    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 15/07/2012 @ 4:36 pm | Răspunde

  9. Am întâlnit, din păcate, oameni simpli care au încredere în Băsescu
    și vor vota nu la referendum. Sunt simpli dar nu acceptă alta idee
    fiind dispuși sa sară la bătaie pentru crezul lor.
    Aceştia sunt votanţii lui Băsescu.

    Comentariu de Popateapa — 15/07/2012 @ 4:38 pm | Răspunde

    • @ Popică,
      Bună ziua !
      Bine ai revenit pe modestul meu blog !
      Înseamnă că „ au trecut cu bine” cele trei săptămâni de analize, tratament și ce-ai mai vrut tu să fie .
      Mă bucură vizita ta căci asta îmi demonstrează că ești OK lucru care mă bucură !
      DIN PĂCATE, ai DREPTATE !
      Traian Băsescu are harul DIABOLIC de a MINȚI omul în FAȚĂ
      iar „ omul simplu ” cade imediat în plasa marinarului ipocrit !
      Și, tot din păcate, NU NUMAI OMUL SIMPLU cade în plasa sa mincinoasă și otrăvitoare
      ci și unii așa-ziși INTELECTUALI cum au fost cei din Institutul Cultural Român ( ICR) numiți chiar de el și PDL
      pentru a-i cânta în strună și a-i ÎNCHINA peste hotare OSANALE ca activiștii PCR lui CEAUȘESCU !!!
      De ei, „ TELECTUALII lu” PEȘTE ” îmi este mie teamă cel mai tare și mai tare căci OCCIDENTALII ( PPE )
      îi cred pe ei care DENIGREAZĂ ROMÂNIA și DEFĂIMEAZĂ intenționat USL și de aici până la
      ieșirile necontrolate ale unor lideri europeni nu mai este decât un pas !!!
      DIN PĂCATE , și unii și alții, ÎNDOCTRINAȚI unii din PROSTIE iar alții din INTERES
      de INFERNALA MAȘINĂRIE de propagandă băsistă ( vezi comentariul de mai sus legat de MITINGUL de la CLUJ )
      vor vota cu Nu la REFERENDUMUL din 29 IULIE 2012………
      Eu însă sper că ROMÂNII vor IEȘI MASIV la VOT și tot masiv vor vota cu un hotărât
      DA
      SUSPENDAREA din funcția de președinte al ROMNÂNIEI a lui Traian Băsescu !!!

      Mulțumesc pentru vizită, comentariu și like !
      Sănătate multă îți doresc !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 15/07/2012 @ 5:18 pm | Răspunde

      • Ne „revedem” mai des acum

        Comentariu de Popateapa — 15/07/2012 @ 5:21 pm | Răspunde

      • „ Din păcate, am întâlnit OAMENI SIMPLI ….. ”
        Da, ai dreptate !
        Din păcate,
        EI TRĂIESC PRINTRE NOI
        și trebuie să ne obișnuim cu ei chiar dacă nu ne face prea mare plăcere :

        „ 1.Un tip a cumparat un frigider nou pentru casa lui. Ca sa scape de cel vechi, l-a pus in fata casei cu un carton pe el, pe care scrie: E gratis, il vrei, ia-l acasa. 4 zile a stat frigiderul acolo si nimeni nici macar nu s-a uitat la el. A realizat ca oamenii erau prea neincrezatori in aceasta oferta. Asa ca a decis sa schimbe cartonul : Frigider de vanzare cu 100 ron. A doua zi cineva l-a furat! Ei traiesc printre noi!!!!

        2. Intr-o zi mergeam pe plaja cu niste prieteni cand deodata cineva a tipat : “Uite o pasare moarta!” Cineva s-a uitat in sus spre cer si a exclamat : “unde, unde?” Ei traiesc printre noi!!!!

        3. Cand se uita la o casa, fratele meu a intrebat agenta imobiliara in ce directie este nordul. El a explicat ca nu vrea ca soarele sa-l trezeasca in fiecare dimineata. Ea a intrebat “Soarele rasare in nord?” Cand fratele meu i-a explicat ca soarele rasare in est de ceva timp, ea a dat din cap si a zis: “Oh, nu prea tin pasul cu lucrurile astea!” Ei traiesc printre noi!!!!

        4. Luam pranzul intr-o cafenea, cand fara sa vrem, am auzit-o pe angajata ca vorbea despre o arsura pe care a facut-o la sfarsitul saptamanii cand mergea spre plaja cu masina. A condus cu ea decapotata, dar nu credea ca se va arde pentru ca era in mers. Ei traiesc printre noi!!!!

        5. Prietena mea are un fel de cutit in masina care este special pentru a taia centura de siguranta in caz ca ramane blocata din cauza unui accident. Ea il tine in portbagaj. Ei traiesc printre noi!!!!

        6. Umblam cu un prieten cand am vazut o femeie cu un cercel in nas, de care era atasat un un lantisor pana la cercelul din ureche. Prietenul meu a zis “Nu se va rupe lantul de fiecare data cand va intoarce capul?”. A trebuit sa-i explic ca nasul si urechea unei persoane raman la aceeasi distanta una de cealalta indiferent in ce directie va intoarce capul. Ei traiesc printre noi!!!!

        7. Nu mi-am gasit bagajele in zona pentru bagaje din aeroport. Asa ca am mers la biroul bagaje pierdute si i-am spus femeii de acolo ca bagajele mele nu au aparut. Ea a zambit calm si mi-a spus sa nu imi fac griji deoarece ea este pregatita si instruita profesional si ca sunt in maini bune. M-a intrebat ea: “A ajuns avionul dumneavoastra?” Ei traiesc printre noi!!!!

        8. Cand munceam la o pizzerie am observat un barbat care a comandat o pizza mica la pachet. Parea sa fie singur si bucatarul l-a intrebat daca doreste sa taie piza in 4 sau in 6 felii. A stat si s-a gandit un pic inainte sa raspunda: “Lasa in 4 felii, nu cred ca imi este destul de foame sa mananc 6 felii” .
        Sursa : Internetul.

        DA !
        Ei traiesc printre noi!!!
        Din pacate, nu doar traiesc printre noi,
        dar se si REPRODUC !!!!
        Tocmai de aceea MOTTO-ul :
        „ În ROMÂNIA mama proștilor e mereu GRAVIDĂ ” merge bine !
        iar vorbele lui TB :
        „ Școala românească scoate TÂMPIȚI ” prind contur !!!
        Alioșa.

        Comentariu de Aliosa — 16/07/2012 @ 9:24 am | Răspunde

  10. […] de Popateapa pe 15 iulie 2012 BERLIN – Criza politică din România s-a accentuat vineri după ce Parlamentul de la Bucureşti a votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul criticilor internaţionale, […]

    Pingback de Dăm noi în noi « Popateapa's Blog — 15/07/2012 @ 5:04 pm | Răspunde

    • @ Popică,
      Ai dreptate :
      Criza politică din ROMÂNIA s-a accentuat dar ,
      din CAUZA lui Traian Băsescu și a politrucilor PDL
      ( Monica Macovei excelează ,
      Cezar Preda îi urmează,
      Traian Ungureanu-i completează ,
      Blaga accentuează
      iar Videanu delirează )
      care au MANIPULAT nu numai
      ROMÂNII din ROMÂNIA
      ci și pe OCCIDENTALI
      în mod deosebit pe cei din Partidul Popularilor Europeni ( PPE )
      cum bine am spus și în articolul de fond cât și-n comentarii dar în detaliu pe

      https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/07/06/

      Iar madam ANGELA MERKEL care l-a
      „ folosit ” pe Traian Băsescu ca pe PORTAVOCEA sa în Consiliul Europei

      a intrat în PANICĂ POLITICĂ căci,
      odată PICAT băsescul-purtător de cuvânt al cancelarului GERMANIEI,

      îi PICĂ și dumneaei RATINGUL de lider al EUROPEI …..
      O zi răcoroasă !
      Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 15/07/2012 @ 5:28 pm | Răspunde

  11. MESAJ pentru OCCIDENT !!!

    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 15/07/2012 @ 7:49 pm | Răspunde

  12. @ ALL !!!

    „Mesaj pentru cei ingrijorati de demiterea lui Basescu

    Acest articol apartine blogului Newsro123.com – 14 Iulie, 2012
    – Ingrijorati nu ati fost cand Basescu a dispus SINGUR de tara asta?
    I- ngrijorati nu ati fost cand o fata a lui Basescu, fara nici o pregatire a fost “trimisa” de electorat sa ne reprezinte in Europa?
    – Ingrijorati nu ati fost cand Basescu a dirijat mai mult de 1 miliard de euro spre un serviciu de telecomunicatii, pentru a asculta TOATE telefoanele?
    – Ingrjorati nu ati fost cand pensiile celor care in tara au fost nevoiti sa treaca si perioada Ceausescu, si pe cea a lui Iliescu, au fost diminuate in conditiile in care traiul a fost tot mai scump?
    – Ingrijorati nu ati fost atunci cand NIMENI din Europa nu l-a considerat partener de dialog pe Basescu datorita atitudinii lui de mitocan?
    – Ingrijorati nu ati fost atunci cand spitalele au fost inchise dar averile potentatilor cresteau exponential?
    – Ingrijorati nu ati fost cand Uniunea penticostala a devenit bugetara iar seful acestuia si-a pus baiatul pe lista pentru Parlament, desi dresura de caini nu este totusi o chestiune nationala?
    – Ingrijorati nu ati fost cand Roberta Anastase, asezata de Basescu ca pres. Camera Dep. a trecut legea pensiilor cu 80 voturi, desi in acte a scris 160?
    – Ingrijorati nu ati fost atunci cand toata iarna, la minus 22 grade oamenii inghetau si strigau JOS Basescu si Boc?
    – Ingrijorati nu ati fost cand in dec 2009 in ambasade se vota la 8 secunde, pentru a contrabalansa votul din tara?
    – Ingrijorati nu ati fost cand medicamentele lipseau datorita antamarii CASS de catre pedelei, si ca urmare cei care importau nu primeau banii?
    – Ingrijorati nu ati fost cand Basescu nu se despartea de Manolea care i-a conferit forta malefica in decembrie 2009? In acea perioada erau nedespartiti.
    – Ingrijorati nu ati fost pentru ca probabil multi aveti ochi dar nu vedeti, aveti urechi dar nu auziti si mai grav, in vremea sfarsitului… “pe multi va insela”
    – In tara Basescu e urat de cel putin 75% din populatie. Asta o spun sondajele, nu eu. Cei de afara, nu aveti nci un drept sa ne judecati din aceasta perspectiva si nici sa ne impuneti prin vot vreo optiune aiuristica. V-o spun cu toata pretuirea.
    – Cat priveste pe cei care au reusit in cateva zile sa darame un sistem ce sta cu ghearele pe Romania din 1946, nu va grabiti sa-i judecati dupa mesajele ce vi se dau pentru ca atitudinea lor este de inteles. Sunt cei care au de pierdut, chiar si libertatea. NOI ii cunoastem, voi nu.
    Macovei, Blaga, Ungureanu, Videanu, Udrea si tot corul de defaimatori de azi au de dat multe explicatii. Nu va spun ce averi au acumulat astia pentru a le vedea motivatia luptei lor…
    – N-as fi scris acest mesaj niciodata daca nu as vedea frati de-ai nostri care beneficiind de cateva contracte fac acum opozitie celor care incearca sa refaca cat de cat ce se mai poate din jaful comis de Basescu si ai lui.
    de Virgil Florea

    – Ca sa vedeti cine este Basescu si cat il intereseaza pe el de tara:
    ”Bine, mor eu”….Ce a spus Băsescu la ultima întâlnire cu consilierii de la Cotroceni
    Surse din echipa președintelui suspendat au declarat pentru DeCe News că Traian Băsescu a sperat până în ultima clipă într-un verdict favorabil la Curtea Constituțională.
    Atunci când a văzut decizia CCR, el a confirmat consilierilor că nu mai are șanse într-o confruntare populară, după suspendare.
    ”Bine, mor eu, a spus președintele, dar o să-i trag pe cât mai mulți după mine. Cel puțin Ponta și Antonescu nu vor scăpa, dar vor fi și alții”
    – După ce a rostit această frază, Băsescu nu a mai adresat niciun cuvânt asistenței, retrăgându-se în birou cu câțiva apropiați.
    – Această ”profeție” poate fi citită în două registre. Se așteaptă, astfel, atacuri la Ponta și Antonescu, ca și aruncarea în presă a unor înregistrări video, cum s-a procedat cu Mircea Geoană. Strategia anti-USL era, însă, previzibilă. Mai degrabă, ”alții” s-ar putea referi la foștii aliați ai lui Băsescu, care au întors armele.
    – Nu este exclus ca avertismentul să fi fost adresat chiar pedeliștilor care nu se alătură cu entuziasm luptei de apărare a președintelui suspendat.
    Sursa: http://www.dcnews.ro
    Pe 29 iulie 2012 MERGI la VOT și, TREZEȘTE-TE tu, cel ÎNGRIJORAT de DEMITEREA lui Băsescu !
    Chiar așa de tare te-a ÎNDOCTRINAT de ești ÎNGRIJORAT ?
    Mi-e milă de tine pupinbăsistule !
    Concetățenii te vor EVITA iar ROMÂNII din toată ȚARA te vor înjura de nu vei vota DA la REFERENDUM !!!
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 16/07/2012 @ 8:00 am | Răspunde

  13. @ ALL !!!
    GAȘCA agramată de POLITRUCI pedeliști ce țin cu Traian Băsescu încearcă pe toate căile și metodele
    să CONTRACAREZE acuzele fondate aduse de societatea civilă și USl la adresa președintelui suspendat-disperat !
    Ieri au apărut la o emisiune tv unde pe timpul givernării lui Boc-I-V și MRU nu participau de FRICA întrebărilor
    puse de OPOZIȚIE despre HOȚII cu care lucra PDL spre JEFUIREA ROMÂNIEI !!!
    Mai bine stăteau acasă ( Gheorghe Ialomițeanu fostul ministru al muncii și Traian Igaș fostul ministru de interne ) .
    Dacă primul a excelat în REPETAREA ca PAPAGALUL a tot ceea ce l-au învățat SLUGILE ( el însuși o slugă ) băsiste ca să răspundă, al doilea s-a făcut de KAKA căci după ce moderatorul emisiunii i-a pus videoclipul
    „ TEZAUR FOLCLORIC ” s-a făcut roșu la față iar bâlbâiala i-a înecat căile respiratorii !
    S-a văzut încă o dată că tânărul ce-a PICAT BAC-ul la vremea când a terminat liceul( 18 ani ) ,
    că la VÂRSTA de 24 de ani n-ar fi luat BAC-ul de nu venea în 1989 REVOLUȚIA
    și nu era în 1991 TÂMPLARUL șef al tineretului PDL ,s-a făcut de rahat când i-au fost REAMINTITE PERLELE
    scoase pe vremea când era prin bunăvoința PDL și-a lui FALCĂ din ARAD pe gura-i mirosind a ciumă portocalie precum :
    – braNconaj în loc de BRACONAJ ;
    -compleCt în loc de COMPLET ……
    răspunzându-i moderatorului cu o expresie tâmpă a feții , așa cum fac toți din PDL cu o altă ÎNTREBARE :
    – „ Dumnevoastră nu ați greșit gramatical niciodată ” !!!
    – În primul rând NU AM GREȘIT iar în al doilea rând nu am fost niciodată MINISTRU …. ” !!!
    Ghici ghicitoarea mea :
    – Despre ce FOST MINISTRU al MAI este vorba mai sus ???
    Alioșa.

    Comentariu de Aliosa — 19/07/2012 @ 7:05 am | Răspunde

  14. garçon manga mignon PermiGo : une école de conduite en ligne moderne

    OARE, la REFERENDUM , vor VOTA și oamenii PREȘEDINTELUI ??? | Alioşa

    Trackback de garçon manga mignon PermiGo : une école de conduite en ligne moderne — 17/08/2017 @ 12:27 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Mulțumesc WordPress.com/

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: