Alioşa ” File de Jurnal ”

23/11/2012

MARELE PRIETEN DE LA RASARIT .

Filed under: generale — Aliosa @ 12:33 pm

Acum in plina CAMPANIE ELECTORALA mincinoasa si paguboasa, putina ISTORIE nu strica iar poezia regretatului poet BASARABEAN GRIGORE VIERU  ” SCRISOARE DIN BASARABIA ” ne poate readuce cu picioarele pe pamant !

Scrisoare din Basarabia

 

 

 

Din Basarabia vă scriu,

 

Dulci fraţi de dincolo de Prut.

 

Vă scriu cum pot şi prea tarziu,

 

Mi-e dor de voi şi vă sărut.

 

 

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită

 

Eu ştiu că te-am rănit spunând

 

Că mi-ai luat şi grai şi pită

 

Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.

 

 

 

În vremea putredă şi goală

 

Pe mine, frate, cum să-ţi spun,

 

Pe mine m-au minţit la şcoală

 

Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

 

 

 

Credeam ca un noroc e plaga,

 

Un bine graiul cel sluţit.

 

Citesc azi pe Arghezi, Blaga

 

Ce tare, Doamne,-am fost minţit!

 

 

 

Cu pocăinţă nesfârşită

 

Mă rog iubitului Isus

 

Să-mi ierte vorba rătăcită

 

Ce despre tine, frate,-am spus.

 

 

Aflând că frate-mi eşti,

 

Odată Scăpai o lacrimă-n priviri

 

Ce-a fost pe loc şi arestată

 

Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

 

 

 

Acolo-n friguroasa zare,

 

Din drobul mut al lacrimei

 

Ocnaşii scot şi astăzi sare

 

Şi nu mai dau de fundul ei.

 

 

Din Basarabia vă scriu,

 

Dulci fraţi de dincolo de Prut.

 

Vă scriu cum pot şi prea târziu,

 

Mi-e dor de voi şi vă sărut.

 

                                                           Grigore Vieru

                                                          

Originea rusofobiei la români. De ce am ajuns să îi urâm pe ruşi

4 noiembrie 2012, 04:05 |  Autor: Matei Udrea |
Caricatură din 1877. Rusii isi intind tentaculele spre Balcani, prin Principatele Romane

Caricatură din 1877. Rusii isi intind tentaculele spre Balcani, prin Principatele Romane

1878 este anul în care „cauza Rusiei în România a fost pierdută pentru totdeauna”. Tensiunile au apărut când românii şi-au dat seama că „apărătorii ortodoxiei” voiau, de fapt, să-i transforme în gubernie
Momentul zero al sentimentului de ostilitate pe care românii îl încearcă faţă de ruşi a fost, după toate probabilităţile, războiul dintre aceştia şi turci din 1806-1812, „şase ani în care pământul Principatelor avea să slujească din nou de câmp de bătălie. Şi dacă, în saloanele din Bucureşti şi din Iaşi, doamnele vor învăţa valsul, iar bărbaţii vistul şi faraonul (n.r. – jocuri de cărţi), la ţară mizeria, jaful şi hoţiile vor atinge un nivel nemaicunoscut până atunci”, după cum scrie Neagu Djuvara.
Ironia e că, iniţial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe „eliberatorii” ruşi. Neagu Djuvara relatează în cartea „Între Orient şi Occident”: „În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrăţişaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioşilor, avea să scape popoarele creştine de sclavia în care erau ţinute de secole. O mulţime de călugări ruşi, sosiţi în Principate, în Transilvania şi în toată Peninsula Balcanică, pregătiseră de mult terenul, dovedindu-se propagandiştii cei mai eficace ai acestor mişcări populare şi de simpatie faţă de . Mii de volintiri (n.r. – voluntari) din Moldova şi Muntenia se angajaseră în armata rusă: la sfârşitul războiului, erau 12.000”, ceea ce înseamnă că peste 1% din populaţia bărbătească se înrolase la ruşi.UN SAT ÎNTREG, ALUNGAT PE CÂMP ÎN TOIUL IERNIIRomânii şi-au dat însă destul de repede seama că se înşelaseră, iar „eliberatorii” ruşi nu erau apărătorii creştinătăţii, ci doar soldaţii unui alt imperiu, mai vorace chiar decât îngrozitorii turci. „Pe măsură ce adevăratele planuri ale ţarilor se dădeau pe faţă, marii boieri începuseră să intre la bănuială. Pe de altă parte, comportamentul trupelor ruseşti de ocupaţie din timpul războiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului”, povesteşte acelaşi Djuvara.
Din epocă ne-au rămas mărturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau ruşii pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general în armata rusă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile” sale un episod petrecut în Moldova în timpul campaniei din iarna anului 1788: „Iată un exemplu, dintr-o mie, de ce era în stare cruzimea ruşilor”. Enervat pentru că o furtună îi afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitaţi prizonierii tătari, iar un evreu suspect să fie legat gol de un stâlp şi stropit cu apă la minus zece grade Celsius, lăsându-l să moară îngheţat. Apoi a dat foc unui sat întreg şi i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger şi zăpadă, lăsându-i să moară de frig şi de foame. În final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fuseseră ucise să fie strânse şi trimise în Rusia, pe moşiile sale.
Deşi lefegiu în armata ţarului, nobilul francez nu împărtăşea metodele pe care le foloseau colegii săi ruşi: „Am putut judeca grozăviile la care ofiţerii noştri se dedau prea adesea în Moldova şi, chiar dacă n-aş fi fost martor, aş fi putut judeca şi după teama cumplită de care este cuprins, dintr-o dată, un ţăran moldovean când vede că-i intră în casă o uniformă rusească. Rămâne împietrit şi nu mai este în stare nici să zică, nici să facă ceva. Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca să-ţi facă vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic şi rămâne ca o stană de piatră. (…)”.
Deja, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din ţările române nu le mai erau favorabili ruşilor, pe care-i priveau cu teamă şi-i suspectau (justificat) că vor „uita” să mai plece. Iată ce scria un alt francez, prinţul Joseph de Ligne, în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: „Nu s-a mai pomenit o situaţie precum a oamenilor aceştia, bănuiţi de ruşi că i-ar prefera pe austrieci, în timp ce aceştia îi cred mai legaţi de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă”.

„Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul”.
Contele Louis Langeron, general în armata ţaristă
Domnitorul Carol I (în negru), alături de ţarul Alexandru al II-lea (aşezat) şi marele duce Nicolae (primul din dreapta), la Plevna
NAPOLEON NE-A SALVATPrima dată când Rusia a fost foarte aproape de a anexa ţările române s-a întâmplat în 1812. La capătul unui război de şase ani, tratativele dintre ruşi şi turci se împotmoliseră pentru că primii doreau anexarea Principatelor.
Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde împăratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost întâmplarea providenţială de care aveau nevoie în acea clipă românii. Încolţiţi, ruşii s-au mulţumit cu puţin. Dar dedesubturile păcii de la Bucureşti, din 1812, în urma căreia România a pierdut Basarabia, sunt neclare şi astăzi, după 200 de ani.
Invazia franceză în Rusia era iminentă şi nu există explicaţii logice pentru care marele vizir Ahmet-paşa şi marele dragoman Moruzi (secretar de stat la ministerul de externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoasă. Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei săptămâni mai târziu, Napoleon intra în Rusia. S-a vorbit îndelung de trădare. Opiniile istoricilor sunt împărţite. Dar turcii n-au avut dubii. După întoarcerea la Istanbul, vinovaţii au fost judecaţi, marele vizir – destituit şi exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi – decapitat împreună cu fratele său, Panait. Era însă tardiv.
Pe de altă parte, bănuielile românilor se dovediseră întemeiate. Comentariul contelui de Langeron arăta adevărata ţintă a ruşilor: „Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul, şi încă am fost foarte mulţumiţi că am căpătat această frontieră”.MAI CORUPŢI DECÂT TURCII

În materie de administraţie, ruşii s-au dovedit mai hrăpăreţi decât turcii. Neagu Djuvara citează din nou din memoriile lui Langeron în cartea „Între Orient şi Occident”: „Generalul Zass, însărcinat la Craiova cu supravegherea comerţului între Vidin şi Ardeal, dublând taxa pe fiecare balot de marfă, a izbutit să-şi însuşească sume fabuloase şi a fost găsit, la întoarcere, la carantila de la Nicolaiev, cu 60.000 de ducaţi de aur, ascunşi în două butoaie. La Bucureşti, generalii Engelhart şi Isaiev vindeau autorizaţiile de tranzit ale mărfurilor, iar cazacii şi colonelul Melentiev luau bacşişuri pentru trecerea mărfurilor în contrabandă”.
După retragerea ruşilor, în 1812, ţările române au rămas în haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: „Toţi călătorii care sosesc din ţinuturile acelea spun că Principatele sunt cu totul pustiite de armatele care le ocupă de şase ani şi că va fi nevoie de multă muncă şi de grijă ca să arate iar aşa cum erau înainte”.
La 1830, românii se săturaseră de „fraţii creştini”. Djuvara descrie această cotitură: „Atâtea nenorociri adunate, din vina, directă sau indirectă, a ocupantului, aveau să exacerbeze în ţară sentimentul antirusesc şi, fapt nou, de acum înainte, avea să fie un sentiment generalizat în toate păturile populaţiei”.
Teama că ruşii nu vor mai pleca este ilustrată de Saint-Marc Girardin (scriitor şi politician francez) printr-o replică amuzantă dată de un ţăran boierului său: „Conaşule, îi văd ducându-se, venind înapoi şi întorcându-şi spatele unii altora, ca la joc. Ca să plece, ar trebui să se întoarne cu spatele către noi, toţi deodată!”.


Desen reprezentându-l pe ţarul Alexandru al II-lea (in dreapta, pe cal) asistând la intrarea trupelor ruseşti în Ploieşti, în 1877
„RĂZBOIUL” ALIAŢILOR RUSO-ROMÂNI DE LA 1878Consolidarea „simpatiei” pe care poporul român avea s-o nutrească faţă de ruşi s-a produs după încheierea Războiului de Independenţă, în 1878. Gravele incidente dintre Principatele Unite şi Rusia, petrecute după înfrângerea Turciei, sunt prea puţin cunoscute.
După ce a fost salvată de la înfrângere de intervenţia armatelor române conduse de Principele Carol (devenit ulterior Regele Carol I al României), Rusia n-a mai recunoscut ţării noastre statutul de participant la negocierile de pace. Mai mult, a anexat trei judeţe din Basarabia de Sud care aparţineau Principatelor în acel moment, în ciuda opoziţiei disperate a domnitorului Carol şi a clasei conducătoare, în frunte cu I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu.BUNI ÎN FAŢA PLEVNEI, „UITAŢI” LA TRATATIVE

A fost un duel dur pe teren diplomatic, iar evenimentele au degenerat, în primăvara lui 1878, până în pragul războiului între foştii aliaţi. Pacea dintre Turcia şi Rusia s-a încheiat la San Stefano (Turcia), în 19 februarie 1878, fără participarea României. Istoricul Sorin Liviu Damean descrie, în „Carol I al României”, modul în care au procedat „aliaţii” ruşi: „Guvernul de la Bucureşti a luat cunoştinţă de conţinutul respectivului document abia pe 9 martie, prin intermediul trimis de generalul Iancu Ghica. Acest act (n.r. – Dimitrie Onciu, „Din istoria României”) consacra, printre altele, independenţa României, însă cu dureroase sacrificii. Articolul 19 preconiza că Sublima Poartă va ceda sangeacul Tulcea (Dobrogea), Delta Dunării şi Insula Şerpilor către Rusia, care, la rândul său, îşi rezerva dreptul de a le schimba cu sudul Basarabiei. Totodată, spre disperarea cercurilor conducătoare de la Bucureşti, se stipula dreptul de trecere pe teritoriul românesc, timp de doi ani, a trupelor ruseşti care staţionau în Bulgaria”.

1877: intrarea trupelor ruseşti în Bucureşti
RUŞII ASEDIAZĂ BUCUREŞTIIAceste întâmplări au adus armatele celor două ţări pe picior de război. „Vădit nemulţumit de atitudinea protestatară a Guvernului de la Bucureşti, (n.r. – cancelarul rus) Gorceakov ţinea să-i precizeze generalului Iancu Ghica atitudinea intransigentă a cercurilor politice de la Petersburg în privinţa dreptului de trecere a trupelor ruseşti. Mai mult, cancelarul sublinia că, în eventualitatea în care autorităţile de la Bucureşti se opun unei asemenea acţiuni, ţarul „, scrie Damean în aceeaşi carte.
România n-a cedat şi s-a pregătit de război. „O asemenea stare de spirit era evocată şi de reprezentantul britanic la Bucureşti, colonelul Mansfield, care concluziona că „, se consemnează în lucrarea numită mai sus.
„(…) trupele ruseşti au primit ordin să ocupe România. Bucureştii au fost asediaţi. În faţa acestei primejdii, Brătianu îl convinge pe Carol I să iasă din capitală şi să se pună în fruntea oştilor româneşti din Oltenia. Ne aflam atunci în pragul unui conflict militar cu Rusia dintr-o poziţie avantajoasă, pentru prima şi singura dată în istorie”, scrie şi istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Eşecul democraţiei române – Istoria loviturilor de stat în România, volumul II” despre aceleaşi evenimente.„PRIETENIA PENTRU RUSIA ERA SFÂRŞITĂ”

Intervenţia marilor puteri europene, iritate de expansiunea Rusiei către Bosfor şi Marea Mediterană, a pus capăt acestei situaţii dramatice prin Congresul de la Berlin. România a pierdut Basarabia, primind în schimb Delta Dunării şi Dobrogea.
În planul percepţiei populare, Rusia devenise însă, o dată pentru totdeauna, inamicul public numărul unu. Constantin Bacalbaşa (1856-1935, om politic şi ziarist) concluziona: „Din ceasul acesta, prietenia românilor pentru Rusia era sfârşită. În ţară naşte, deodată, simţirea antirusă. Ruşii sunt de acum priviţi cu răceală sau cu duşmănie. Conflicte zilnice se întâmplă în toată ţara cu militarii ruşi. Ingratitudinea rusească, cât şi călcarea fără pudoare a angajamentelor luate formal prin convenţiunea din 4 aprilie 1877 revoltă toate sufletele româneşti. Cauza Rusiei în România este pierdută pentru totdeauna”.
Evenimentele din 1877-1878 sunt identificate de Alex Mihai Stoenescu drept momentul în care poporul nostru a devenit definitiv ostil Rusiei: „Comportamentul politic necinstit al Rusiei, dar mai ales devastările, incendierile, furturile, violurile şi umilinţele aduse românilor de către armatele ţariste au produs o distrugere decisivă a imaginii vecinului de la Răsărit. (…) Anul 1878 este pragul de la care în mentalul colectiv românesc se instalează fenomenul rusofob, pe un puternic fond naţionalist. A doua trădare, cea din Primul Război Mondial, şi apoi infiltraţia comunistă în presa şi politica românească de până în Al Doilea Război Mondial vor duce la apariţia sentimentului solid de ură împotriva Rusiei, ură care a purtat trupele române dincolo de Nistru, care n-a slăbit nici sub regimul comunist, producând o incredibilă expulzare a trupelor sovietice din ţară în 1958, şi care funcţionează şi astăzi la aceleaşi dimensiuni aparent interminabile”.

ATENTATELE, TRĂDAREA, TEZAURUL, BASARABIA, BUCOVINA…

Incidentele ruso-române nu s-au oprit la conflictul din 1878. Prim-ministrul I.C. Brătianu şi fiul său, Ionel I.C. Brătianu, au fost ţinta a numeroase atentate organizate de ruşi. Sabina Cantacuzino, fiica lui I. C. Brătianu, nota într-o scrisoare: „Rusia era înverşunată împotriva tatei şi a fost iniţiatoarea acelor atentate contra lui”.
În baza documentelor studiate, Alex Stoenescu afirmă, în „Istoria loviturilor de stat”, că mişcările ţărăneşti din 1888 şi 1907 au fost iniţiate de instigatori ai ruşilor, care aveau în plus şi agenţi de influenţă în politică şi în presă.
Evenimentele din Primul Război Mondial, în care armata rusă a fugit de pe câmpul de luptă în 1917, iar tezaurul n-a mai fost returnat de Moscova, urmate de lungul conflict cu bolşevicii pentru Basarabia, ultimatumul din 1940, în care URSS a anexat din nou Basarabia şi Bucovina, au alimentat tensiunile. Au urmat Al Doilea Război Mondial, ocupaţia rusă din perioada 1944-1958, împreună cu jafurile, violurile, violenţele de tot felul şi impunerea cu forţa a comunismului.
După 1990, instalarea în fruntea statului a lui Ion Iliescu, comunist instruit la Moscova, precum şi ostilitatea Rusiei în (eterna) problemă a Basarabiei nu au fost de natură să atenueze sentimentele românilor faţă de vecinii din Răsărit.
Fricţiunile între România şi Rusia continuă şi acum. Imperiul din Est a reacţionat agresiv la intrarea ţării noastre în NATO şi UE, iar relaţiile dintre cele două părţi sunt caracterizate de specialişti ca fiind „tensionate”.

Sursa : Internetul .

Weekend placut !

Aliosa.

11 comentarii »

  1. Grigore Vieru un model de patriotism

    Comentariu de yousef59 — 23/11/2012 @ 3:51 pm | Răspunde

    • @ Buna ziua Magda !
      Grigore Vieru un MARE PATRIOT s-a stins din VIATA fara a-si fi vazut VISUL implinit !!!
      Ce VIS ?
      Revenirea BASARABIEI la PATRIA – MAMA,
      ROMANIA !
      EL s-a stins din VIATA dar VISUL lui inca NU !
      Sunt tot mai multi ROMANI si BASARABENI ce vor UNIREA R.MOLDOVA cu ROMANIA !
      Asa sa ne ajute DUMNEZEU !
      Multumesc frumos pentru minunata postare !
      Cu stima si respect,
      Aliosa.

      Comentariu de Aliosa — 24/11/2012 @ 11:39 am | Răspunde

  2. @ ALL !!!

    Un om foarte sărac locuia cu soţia lui intr-o crunta saracie .
    Într-o zi, soţia sa, care avea parul foarte lung ia cerut să-i cumpere un pieptene
    pentru ca părul să crească sanatos şi să fie bine îngrijit.
    Omul s-a simţit foarte rău şi a spus nu.
    El a explicat că el nu avea destui bani nici pentru a repara cureaua de ceas, pe care el tocmai a rupt-o.
    Ea nu a insistat, in cerere ei.
    Omul a mers la muncă şi a trecut printr-un magazin de ceasuri,
    si-a vandut ceasul deteriorat la un preţ scăzut şi a mers să
    cumpere un pieptene pentru soţia sa.
    El a venit acasă, seara, cu pieptenele în mână, gata să-l dea soţiei sale.
    dar a ramas foarte surprins când a văzut-o pe soţia sa, cu o tunsoare foarte scurta.
    Ea si-a vândut părul şi a luat un ceas nou pentru sotul sau.
    Lacrimile curgeau din ochii lor, în acelaşi timp, pentru inutilitatea acţiunilor lor, si pentru reciprocitatea iubirii lor.
    Morala:
    A iubi nu este nimic,
    a fi iubit este ceva,
    dar a iubi si a fi iubit de cel pe care îl iubeşti,
    este TOTUL.
    O sambata minunata !
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 24/11/2012 @ 11:42 am | Răspunde

  3. Cu toate ca nici astazi,in scolile noastre,nu se invata istoria asa cum a fost,explicatia sentimentelor fata de „marele prieten de la rasarit” e in memoria colectiva a neamului nostru.Exceptiile:cozile de topor!///Miscatoare „Scrisoarea…” si povestea iubirii…

    Comentariu de criscar50 — 24/11/2012 @ 6:39 pm | Răspunde

    • @ Crisan,
      Buna seara !
      ISTORIA nu se INVATA asa cum a fost pentru ca-i schimbata din 4 in 4 ani de cei care ajung la PUTERE !!!
      Multumesc pentru comentariu si like !
      O seara frumoasa !
      Aliosa.

      Comentariu de Aliosa — 24/11/2012 @ 8:29 pm | Răspunde

  4. @ ALL !!!
    De la prietenul Criscar50 ( Crisan ) prin e-mail:
    „Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…

    – Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul
    ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se
    ridice in picioare

    – Esti crestin, nu-i asa, fiule?
    – Da dle, spune studentul
    – Deci crezi in Dumnezeu?
    – Cu siguranta
    – Dumnezeu e bun?
    – Desigur, Dumnezeu e bun.
    – E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
    – Da
    – Tu esti bun sau rau?
    – Biblia spune ca sunt rau.
    Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o
    problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o
    poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
    – Da, dle. As incerca.
    – Deci esti bun.
    – N-as spune asta.
    – Dar de ce n-ai spune
    asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea
    am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
    Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
    – El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer,
    chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti
    raspunde la asta?
    Studentul tace.
    – Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul
    de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
    – Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
    – Pai…, da, spune studentul
    – Satana e bun?
    Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
    – Nu
    – De unde vine Satana?
    Studentul ezita.
    – De la Dumnezeu.
    – Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista
    rau pe lume?
    – Da, dle.
    – Raul e peste tot, nu-i
    asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
    – Da
    – Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a
    creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si
    conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci
    Dumnezeu e rau.
    Din nou, studentul nu raspunde.
    – Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste
    lucruri groaznice, exista?
    Studentul se foieste jenat.
    – Da
    – Deci cine le-a creat?
    Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
    Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se
    plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el
    adresandu-se altui student.
    – Crezi in Isus Cristos, fiule?
    Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
    – Da, dle profesor, cred.
    Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe
    care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul
    tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
    – Nu, dle. Nu L-am vazut.
    – Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
    – Nu, dle, nu l-am auzit.
    – L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit?
    Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui
    Dumnezeu?
    – Nu, dle, ma tem ca nu.
    – Si totusi crezi in el?
    – Da.
    – Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta
    spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
    – Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
    – Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o
    are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

    Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
    – Dle profesor, exista caldura?
    – Da
    – Si exista frig?
    – Da, fiule, exista si frig.
    – Nu, dle, nu exista.

    Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa
    devine brusc foarte tacuta.
    Studentul incepe sa explice.
    – Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura,
    mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu
    avem nimic numit „frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero,
    ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista
    frig.
    – Daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul
    absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat
    daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp
    sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F )
    inseamna absenta totala a caldurii.
    Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a
    descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi
    masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu
    e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.
    Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o
    lovitura de ciocan.
    – Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
    – Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
    – Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a
    ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina
    stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina
    constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste
    intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui
    cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea
    face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
    Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi
    un semestru bun.
    – Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
    – Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt
    gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea
    gresita.
    De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
    – Gresite? Poti explica in ce fel?
    Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista
    viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau.
    Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem
    masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un
    gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut
    sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca
    moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca
    lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei.
    Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au
    evoluat din maimuta?
    – Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
    – Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
    Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi
    da seama incotro se indreapta argumentul.
    Un semestru foarte bun, intr-adevar.
    – Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare
    si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati
    studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau
    predicator?
    Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
    – Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt
    student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma
    refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi
    care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in râs.
    E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau
    l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor
    empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune
    – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu
    aveti creier, cum sa avem incredere
    in cursurile dvs, dle?
    Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student,
    cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie,
    batranul raspunde.
    – Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu……….
    – Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista
    impreuna cu viata, continua studentul.
    – Acum, dle, exista raul?
    Acum nesigur, profesorul raspunde:
    – Sigur ca exista. Il vedem zilnic.
    Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se
    vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in
    lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
    La asta, studentul a replicat:
    – Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in
    sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul
    si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui
    Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand
    din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care
    apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu
    exista lumina .
    Profesorul s-a asezat…….

    Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat,
    posteaza un mic COMENTARIU !!!
    Aliosa.

    PS: Studentul era Albert Einstein.

    Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in
    1921

    Comentariu de Aliosa — 24/11/2012 @ 8:31 pm | Răspunde

  5. @ Buna dimineata ALMANAHE !
    Am trecut pe la tine si ca sa nu plec cu mana goala din casa-ti virtuala,
    am luat cu mine frumoasa melodie interpretata in LIMBA RUSA caci tot vorbim despre ” MARELE PRIETEN DE LA RASARIT ” !!!
    Daca TEZAURUL nu-l putem RECUPERA, ne multumim cu CANTECELE LOR de cele mai multe ori frumoase si PATRIOTICE
    ( KATIUSA ….. )
    Multumesc pentru vizita si like !


    Multumesc si pentru videoclipul de mai sus !
    O saptamana minunata !
    Cu respect,
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 26/11/2012 @ 8:49 am | Răspunde

  6. @ ALL !!!
    KATIUSA ………..

    Auditie si vizionare placuta !
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 26/11/2012 @ 10:06 am | Răspunde

  7. @ Buna dimineata Zamfir !
    Multumesc pentru vizita si like !
    Iti mai reamintesti cantecele lui JULIO IGLESIAS ?
    daca NU, uite unul :

    Auditie placuta !
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 27/11/2012 @ 9:16 am | Răspunde

  8. @ ALL !!!

    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 02/12/2012 @ 9:58 am | Răspunde

  9. @ ALL !!!
    Dupa nunta PRINCIARA
    Merge un TANGOU RUSESC
    Ca de ciuda zau, sa MOARA
    Cei ce ma BARFESC !!!

    Vizionare placuta !
    Aliosa

    Comentariu de Aliosa — 02/12/2012 @ 1:01 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Mulțumesc WordPress.com/

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: