Alioşa

25/03/2013

LEACURI TAMADUITOARE !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 9:34 am

Motto:
OMUL cat traieste, INVATA
iar eu traind, INVAT mereu !!!
Aliosa.

Azi 25 martie de Buna Vestire,
sa ascultam in tihna

caci macar azi, in zi de Sfanta SRBATOARE ,
m-am ” lepadat ” de POLITICA parsiva de la noi
si ca atare postez :

10 leacuri exceptionale din vremea lui Iisus:

1. Tamaia
darul magic
tamaie
Unul din darurile pe care magii le-au adus la nasterea lui Iisus a fost tamaia. Tamaia era utilizata in acele timpuri drept un remediu universal in prevenirea infectiilor si era apreciata pentru capacitatile sale antiseptice, antiinflamatorii si analgezice, precizeaza Aron Tabor pe http://www.beliefnet.com/JesusDaily/Features/10-Medicines-Used-During-Jesus-Times.aspx?b=1&p=11 Istoricul roman si botanistul Pliniu cel Batran recomanda tamaia ca un antidot pentru otravirea cu cucuta. Se credea totodata ca tamaia ar fi eficienta si in problemele digestive si in tratarea racelii, a febrelor, a tusei, dar si pentru regenerarea parului si a pielii si pentru intarirea gingiilor. Pentru a-si astupa si vindeca ranile din scoarta, arborele de Boswellia, originar din Orientul Mijlociu, secreta aceasta rasina speciala.
tamaie
Esenta de tamaie dispune de o energie yin vindecatoare, ce inlesneste curatarea energetica si spirituala, dar are totodata efecte extraordinare in afectiunile respiratorii si in tratarea bronsitei si a laringitei. In medicina moderna s-au facut unele cercetari ce atesta calitatile exceptionale ale tamaiei. Cercetatorii au facut referire la ea ca un posibil tratament pentru anumite tipuri de cancer, pentru colitele ulcerative, pentru boala Crohn, pentru anxietate sau astm etc.

2. Smirna
aur pentru sistemul imunitar
smirna
Alaturi de tamaie, cei trei magi au adus in dar pruncului Iisus si smirna, ambele considerate a fi obiecte „de lux” si la fel de pretioase ca si aurul. Insa beneficiile smirnei nu inceteaza sa ne uimeasca si astazi, in epoca moderna. In mod traditional, smirna era folosita pentru a trata artrita, pentru a imbunatati circulatia, pentru tulburari digestive, dureri ale menstruatiei, infectii respiratorii, respiratie urat mirositoare, lepra, febra si racelile, gingii slabite etc, insa oamenii de stiinta i-au descoperit si alte beneficii. smirna
Pe langa intarirea sistemului imunitar acestia cred ca smirna stimuleaza productia de celule albe din sange. Smirna este un antioxidant extrem de puternic, iar medicina actuala are in vedere efectele pe care le are aceasta in tratarea cancerului si a tumorilor. Stiati ca in 2001, cercetatorii de la Universitatea Rutgers au identificat substantele continute de smirna care omoara celulele canceroase? La fel ca si tamaia, smirna contine 75% seschiterpene care stimuleaza partea creierului care controleaza emotiile. Totodata, ajuta si hipotalamusul, glanda pineala si glanda pituitara. Smirna are si proprietati antifungice, antibacteriale si antiinflamatorii.
Foto: IncenseWikiVers – wikipedia

3. Usturoiul
planta vitalitatii
usturoi(3)
Usturoiul este una dintre cele mai vechi plante cultivate pe acest pamant, datand de acum 6000 de ani. Egiptenii antici credeau ca usturoiul este inzestrat cu virtuti sacre si era plasat ca atare in mormintele faraonilor. Totodata, era obligatoriu ca slavii care construiau piramidele sa consume usturoi, intensificandu-si astfel puterea si vitalitatea. usturoi
Usturoiul era consumat si in timpurile antice de atletii greci si soldatii romani inainte de a pleca la batalie sau la vreo competitie pentru a le spori vigoarea. Usturoiul era folosit atat ca aliment, cat si ca medicament in timpul vietii lui Iisus.
Usturoiul este intr-adevar miraculos si are proprietati medicinale si vindecatoare remarcabile. Este un antibiotic natural extrem de puternic, dar si un antioxidant pe masura, iar calitatile sale antibacteriale si antivirale au devenit legenda. Conform oamenilor de stiinta de la Universitatea Alabama, Birmingham, o dieta bogata in usturoi poate preveni aparitia anumitor tipuri de cancer precum cel de colon, de san sau de prostate deoarece usturoiul are puterea de a amplifica producerea de suflat de hidrogen. Totodata, ustoroiul este minunat in ceea ce priveste beneficiile cardiovasculare, reducand nivelul de trigliceride si colesterolul total de la 5% pana la 15%.

4. Limba Mielului
limba mielului
Bogata in fitonutrienti, minerale si vitamine
Bogata in fitonutrienti, minerale si vitamine, limba mielului era consumata atat in alimentatie, cat si pentru mentinerea sanatatii in timpurile lui Iisus. In medicina traditionala, limba mielului era utilizata pentru a reduce tusea, febra, durerile menstruae, reumatismul, eczemele. Astazi, se stie ca planta de Limba Mielului contine acizi grasi esentiali precum acid gama-linoleic (in concentratie de 17-20%) ce sunt renumiti pentru efectul lor antiinflamator. limba mielului
Acidul linolenic este un acid gras omega-6 ce joaca un rol esential in reducerea durerilor articulare, in intarirea imunitatii si a mentinerii sanatatii pielii. Totodata, limba mielului contine o cantitate insemnata de vitamina C (60% din doza zilnica recomandata per 100 g), vitamina A (140% din doza zilnica recomandata), vitamina B3 (niacin), fier (41% din doza zilnica recomandata), calciu, potasiu, cupru, magneziu, zinc.
Foto: Yummifruitbat – wikipedia

5. Feniculul
unul dintre cele mai bune alimente antioxidante si antiinflamatorii de pe planeta
fenicul(3)
Feniculul era o planta utilizata in timpurile lui Iisus ca un substitut de sezon pentru piper, fiind totodata cunoscuta pentru efectul sau de crestere a apetitului. In Naturalis Historia a lui Plinius se mentioneaza insa si intrebuintarea medicala a feniculului: se credea ca feniculul are efecte benefice asupra sanatatii ochiului. Cercetarile moderne au aratat insa ca feniculul este o sursa excelenta de vitamina C, acid folic, potasiu si fibre dietare. fenicul
Cu doar 27 de calorii per ceasca si zero colesterol, feniculul este unul dintre cele mai bune alimente antioxidante si antiinflamatorii de pe planeta. Cercetatorii de la Universitatea din Texas au descoperit ca anetolul, un fitonutrient antiinflamator ce impiedica transformarea celulelor normale in celule canceroase, se gaseste din belsug in compozitia feniculului. Feniculul este intrebuintat astazi in tratarea flatulentei, a indigestiei, a hipertensiunii, in alaptare si in tratarea sindromului premenstrual, in tratarea congestiei sinusurilor.

6. Rodia
„Super Antioxidantul”
rodie(1)
Despre rodie, nu se poate spune decat de bine.. Inca din epoca lui Iisus, rodia era considerata un dar pretios al naturii si folosita ca un remediu in medicina. Radacinile de rodie erau preparate si intrebuintate pentru a elimina parazitii intestinali precum tenia. Florile de rodie serveau in schimb drept remediu pentru afte si dizenterie. Stiinta moderna arata ca rodiile contin o paleta bogata si diversa de substante protective si benefice incluzand fitoestrogeni, polifenoli, tanin elagic, antocianina. Toate aceste substante sunt in mod natural antioxidanti puternici. rodie
Mai mult, cercetatorii au demonstrat ca sucul de rodie are abilitatea uimitoare de a anula ateroscleroza existenta. In plus, un studiu efectuat in Israel arata ca sucul de rodie distruge celulele canceroase, lasandu-le in schimb intact pe cele sanatoase. Semintele de rodie actioneaza precum unei aspirine, prevenind formarea de cheaguri de sange. Rodia contine o cantitate insemnata de antioxidanti (vitamine si enzime raspunzatoare pentru mentinerea in cote normale a colesterolului) si de aceea a fost numita „superantioxidantul”.
Oamenii de stiinta de la Universitatea din California, Berkeley, au descoperit ca sucul de rodie are o putere antioxidanta de trei ori mai mare decat cea a vinului rosu sau a ceaiului verde, antioxidanti puternic la randul lor.
Foto: Sxc.hu
7. Tarhonul
tarhon(1)

Mai mult decat un condiment, un medicament excelent
Cu o aroma deosebita ce il recomanda drept un pretios condiment, tarhonul era utilizat in vremurile lui Iisus si ca remediu in medicina traditionala. Se credea ca tarhonul stimuleaza apetitul si este util in tratarea sughitului, a indigestiei si a meteorismului. Ceaiul de tarhon era folosit pentru tratarea insomniilor, iar frunzele de tarhon erau pur si simplu mestecate pentru ameliorarea durerilor de dinti. tarhon
Cunoscut ca „rege al plantelor”, tarhonul are proprietati antioxidante si contribuie la stimularea creierului, a sistemului nervos, a sistemului circulator, al sistemului endocrin si digestiv.Conform cercetarilor recente, componentele sale polifenolice contribuie la scaderea nivelului de glucoza din sange.

8. Varza
varza(1)

Peste 87 de remedii
In Naturalis Historia, se arata pe http://www.beliefnet.com/JesusDaily/Features/10-Medicines-Used-During-Jesus-Times.aspx, Plinius mentiona cel putin 87 de remedii atribuite verzei. Specialistii in medicina ale timpurilor lui Iisus considerau ca prin consumul frecvent de varza cruda te protejezi impotriva durerilor de cap si iti intaresti vederea. De asemenea, consumul de varza cruda era indicat si pentru mentinerea starii generale de sanatate, iar compresele de varza inmuiata in apa calduta erau folosite in tratarea ranilor si a luxatiilor si chiar a diverselor forma de cancer, chiar daca termenul nu este cunoscut in acele timpuri. varza
Astazi se cunoaste faptul ca varza este un bun antioxidant, continand chiar mai multa vitamina C decat portocalele. Este totodata o sursa bogata de iod, ceea ce ajuta la functionarea optima a creierului si a sistemului nervos, dar si la mentinerea unei bune functionari a glandelor endocrine. Varza contine si vitamina E, calciu, magneziu, potasiu, vitamina B, fibre.
Foto: SXc.hu

9. Murele
mure(2)

fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanti
Murele erau considerate a fi eficiente in bolile gingiilor si ale amigdalelor in epoca lui Iisus, se arata pe acelasi site. In acele timpuri se credea ca murele pot chiar neutraliza efectele veninului de sarpe. Pe de alta parte, Plinius mentiona in Naturalis Historia intrebuintarea extractelor din mugurii de mur in scop diuretic si curativ, iar a frunzelor de mur in tratarea ranilor pielii.
mure
In zilele noastre, cercetatorii ne dezvaluie faptul ca murele se numara printre fructele cu cel mai mare nivel de antioxidanti. Dintre legume, doar spanacul si varza Kale mai prezinta o cantitate similara de antioxidanti. Murele sunt o sursa excelenta de vitamina C (100 g de mure contin 35% din doza zilnica recomandata), au putine calorii, contin fitoestrogen, antocianine, acid elagic, salicil. Prin urmare, au efect de protectie impotriva cancerului (cervical in special), a bolilor psihice si a celor cardiace.

10. Isopul
isop(3)

„Planta Sfanta”
„Curata-ma cu isop si voi fi curat”, spune David in psalmul 51:7… isop
Considerat a fi planta purificatoare, isopul era folosit de vechii egipteni in curatarea templelor, iar in timpurile lui Iisus pentru curatarea ritualica a leprosilor. Isopului i se mai spune si „planta sfanta” si este considerata a fi vindecatoare inca din timpurile biblice Atunci cand Iisus a fost rastignit pe cruce, cei din preajma s-au folosit de un lujer de isop pentru a ridica buretele inmuiat in otet menit sa-i „stinga” setea. Totodata, in timpul Pastelui evreiesc, isopul era utilizat spre a picta casele israelitilor. Romanii au folosit si ei aceasta planta pentru a se proteja impotriva ciumei.
Medical vorbind, isopul era folosit mai ales in problemele respiratorii, sub forma de ceai, dar si in tratarea tusei si pe post de decongestionant nazal. Durerile reumatice si cele artritice, febra, dar si ranile si taieturile erau tratate cu aceasta planta. Cercetarile moderne au demonstrat ca, intr-adevar, isopul are proprietati antiseptice, antimicrobiene si astringente. Uleiul esential de isop este folosit in cazul bronsitelor sau al racelilor. Un studiu efectuat in 2003 si condus de Brigham Young University a confirmat ca isopul, in concentratii mici, inhiba dezvoltarea celulelor canceroase „.
Sursa : Internetul.
Tu, stimata cititoare si stimate cititor , satul de intrigi politice,
ce parere ai despre cele 10 LEACURI TAMADUITOARE ?
O zi de Buna Vestire cat mai frumoasa !
Cu stima,
Aliosa.

Anunțuri

9 comentarii »

  1. Permiteti-mi sa va adresez bucuria ca v-am cunoscut prin intermediul cuvantului scris si va transmit aprecierea mea impreuna cu…nominalizarea: http://cameliaedu.wordpress.com/2013/03/25/cand-cel-ce-premiaza-devine-premiant/

    Comentariu de Camelia - Nicorina Edu — 25/03/2013 @ 10:19 pm | Răspunde

    • @ Buna dimineata,
      Camelia-Nicorina Edu !

      Nominalizarea domniei voastre ma ONOREAZA si OBLIGA in acelasi timp .
      Multumesc sincer din toata inima !
      Cand alte persoane de varsta mea de-atunci cand am postat PRIMUL POST
      My Computer
      Acum ,în prag de bătrânețe
      Dintr-o dată mi-a venit
      Să m-apuc ,ca-n tinerețe,
      De-nvățat și de citit.

      Computerul, bată-l norocul,
      Ce pe loc m-a captivat
      Ma obligă sa-i fac jocul,
      Și mă-ndeamnă la-nvățat.

      Cum, în școala-m învățat
      Numai rusa si franceza,
      My computer mi-a dictat
      Musai să învăț engleza.

      Grăbit ca să iute lucrez
      Cu-n computer cam sofisticat,
      Un dicționar român-englez
      Repede mi-am cumparat.

      Computerul bată-l vina
      Ce recent la-m cumpărat,
      Spre engleza cu pricina
      Obligat m-a dirijat.

      Și , astfel toată ziulica
      Navighez pe internet
      Culegând ca și furnica
      Că timp am, berechet.

      Noaptea, mă trezesc din somn
      Și grăbit eu mă așez
      Deși e noapte, și-alții dorm,
      Pe net ca să navighez.

      El, ți-arată ce-ți dorești
      De știi s-apeși pe taste,
      Și-apoi, tu poți să zăbovești,
      Peste întinderi vaste.

      Dar,de greșești ,ești terminat
      Că nu poți să-l mai descifrezi.
      Te plimbi ca pe-un teren minat
      Și cu greu te redresezi.

      Cu calm însă și rabdare,
      Te-apuci din nou de lucrare,
      Asteptand cu nerabdare
      Pagina de navigare.

      Iar când lucrarea este gata
      Și-ncepi din nou să navighezi,
      Primești pe loc răsplata
      Căci vezi mereu ce nici visezi.

      Afară plouă mocănește
      În casă duduie centrala
      Computerul mă ispitește
      Să-i folosesc din nou cerneala.

      Să SCRIU cât mai pot înca
      Tastele să le ating
      Și, fără de poruncă
      Eu, rănile să-mi ling.

      pe https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/03/25/
      in Sfanta zi de Buna Vestire se gandeau doar la ziua de maine si ce-or pune -n cosul austeritatii de la alimentara din capatul strazii,
      eu m-am apucat de navigat pe INTERNET si de publicat POSTURI cu tot felul de subiecte inspirate din viata cotidiana a poporului nostru greu incercat in ultima vreme. O tanara si foarte talentata bloggerita a postat pe blogul unei prietene ca BLOGUL https://aliosapopovici.wordpress.com/
      nu are o TEMA ANUME ci este un AMALGAM de TEME !!!
      I-am raspuns distinsei domnisoare ca pe mine ma intereseaza in primul rand COMUNICAREA, SCHIMBUL DE GANDURI si OPINII cu INTERNAUTII din toate domeniile de activitate si sferele de actiune
      .De-atunci, tanara domnita din motive doar de ea stiute, nu mi-a mai trecut pragul casei virtuale iar gestul ei m-a indarjit si mai mult !
      Eu scriu ce-mi vine-n minte
      Ca de nu scriu as muri
      C-a sta azi cuminte
      Inseamna a te-ofili.

      Eu scriu cat mai pot inca
      Tastele sa le ating
      Si fara de porunca
      Eu ranile sa-mi ling !

      Mult succes in tot ce inima-ti doreste !
      Cu stima si respect,
      Aliosa.

      Comentariu de Aliosa — 26/03/2013 @ 9:02 am | Răspunde

  2. @ Pentru domnisoarele, doamnele si domnii care au dat LIKE :

    Auditie si vizionare placuta !
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 26/03/2013 @ 9:08 am | Răspunde

  3. @ ALL !!!

    TERAPIA CU SEMINŢE
    http://3.bp.blogspot.com/-hbow1JiSoqQ/T3H0-n0rF1I/AAAAAAAAAjM/r-iUq5HkxhQ/s320/Untitled.jpgSeminţele fructelor şi legumelor sunt adevărate medicamente naturiste. Statisticile spun că românii ronţăie mai multe seminţe decât americanii, consideraţi mari consumatori de popcorn. Ne plac seminţele, mai ales cele de floarea-soarelui şi de dovleac. Nu numai la meciuri de fotbal sau când vrem să ne lăsăm de fumat. Seminţele legumelor şi fructelor şi-au găsit la români o întrebuinţare şi mai valoroasă: leac pentru diferite afecţiuni. Seminţele făceau parte din reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară, iar astăzi sunt ingrediente pentru unele dintre cele mai eficiente preparate naturiste.
    Micile uzine de medicamente
    Pe vremuri, ţăranii le considerau păstrătoarele vieţii, adevăr demonstrat şi de medicina modernă, care a descoperit că, înainte să se transforme în plante verzi, seminţele conţin energii uriaşe şi substanţe benefice pentru organism. Terapia cu seminţe nu presupune consumul exclusiv al seminţelor, ci în combinaţie cu un regim sănătos, bazat pe legume şi fructe. Pentru a fi eficiente terapeutic, seminţele se mănâncă neprăjite, deoarece prin preparare termică, cea mai mare parte a proprietăţilor lor vindecătoare este distrusă. Din seminţe se pot prepara şi remedii sub formă de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Mai trebuie ştiut că seminţele, deşi par uscate şi moarte, sunt organisme vii, bogate în nutrienţi. De aceea, consumul seminţelor între mese, în locul gustărilor, pe lângă rolul extrem de benefic, şi satură. Nu întâmplător, terapia cu seminţe este inclusă în regimurile dietetice. Consumate crude, au efectul cel mai puternic.
    Seminţele de dovleac
    http://3.bp.blogspot.com/-A5lbYDgFOXk/T3H1n2IxEhI/AAAAAAAAAjU/MCGZ6l4TGu0/s1600/Untitled.jpgNutriţioniştii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin cca 50% grăsimi, vitamine, microelemente şi mai ales zinc. Ele sunt recomandate în lupta cu prostatita, constipaţia şi balonarea. Sunt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimină metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de 3 ori pe zi, câte 1/2 de pahar, înainte de masă. Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, au rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice şi cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor.
    Seminţe sunt cea mai hrănitoare parte din dovleac şi conţin mult magneziu. Un studiu realizat de cercetătorii francezi a arătat că bărbaţii cu un nivel ridicat de magneziu prezintă un risc cu 40% mai mic de a muri tineri. Seminţele de dovleac au un efect excelent şi împotriva paraziţilor intestinali. În caz de oxiuri, la copii se dau câte 10‑15 seminţe de dovleac decojite, zilnic, iar adulţii vor lua câte 20‑30 seminţe pe zi. Aceste seminţe trebuie să rămână neapărat cu pieliţa fină şi uscată pe ele şi să se mestece foarte bine. După o oră, se ia o linguriţă de ulei de ricin. Fitoterapia recomandă seminţele de dovleac şi contra teniei. Alături de o dietă severă, se mestecă bine, în 4 porţii, câte 80‑100 de seminţe de dovleac decojite, iar după o oră se ia 1/2 lingură de ulei de ricin. Dacă trebuie, în caz de o primă nereuşită, să se încerce încă o dată aceeaşi cură, pentru că nu apar fenomene secundare dăunătoare organismului.
    http://3.bp.blogspot.com/-xSgXDI_b_C8/T3H15rbJi7I/AAAAAAAAAjc/700aUhf_RJA/s1600/Untitled.jpgSeminţele de susan
    Seminţele de susan conţin vitaminele A, B, C şi E. Pentru întărirea şi curăţirea organismului, se consumă câte 15-20 g de pulbere preparată din seminţe, cu puţină apă, de 3 ori pe zi, cu 10-15 minute înainte de masă. Arsurile se tratează cu un terci din seminţe de susan râşnite şi apă. Se schimbă pansamentul de 2-3 ori pe zi, până la vindecare. Susanul poate înlocui sarea. Se amestecă 5 linguri de seminţe de susan, cu 3 linguri seminţe de in şi o lingură de sare de mare, prăjită în prealabil într-o tigaie uscată. Amestecul se păstrează într-un borcan închis bine. Seminţele de susan conţin şi proteine, cu 50% mai mult decât se află în carne. Sunt foarte bogate în calciu şi înlocuiesc cu succes laptele. Consumul de susan previne osteoporoza. Seminţele au o mare valoare energetică, reprezintă un aport însemnat în afecţiunile de nutriţie, sunt laxative, emoliente, antitumorale şi ajută la detoxifierea ficatului şi a rinichilor, întăresc sistemul imunitar, cresc fertilitatea şi sunt afrodiziace. Seminţele de susan sunt o sursă bună de seleniu, magneziu şi fosfor, având un conţinut scăzut de grăsimi şi sodiu. Mâncaţi în fiecare dimineaţă o mână de seminţe de susan negru, sunt foarte bogate în calciu.
    Seminţele de in
    http://3.bp.blogspot.com/-O1LQh83uyB4/T3H3mQdu6sI/AAAAAAAAAjk/qTABLFHGVvg/s1600/Untitled.jpgCert este că, dacă urmaţi o cură cu seminţe de in, puteţi spune adio problemelor digestive. Seminţele de in normalizează tranzitul intestinal, dau senzaţia de saţietate şi încetinesc procesul de asimilare a grăsimilor. Sunt indicate dacă suferiţi de constipaţie, de o boală inflamatorie intestinală sau de sindromul colonului iritabil. Puteţi lua seara, de 4 ori pe săptămână, câte 2 linguriţe de seminţe de in măcinate, cu multă apă. Puteţi prepara şi un macerat la rece, din două linguriţe de seminţe de in la un pahar cu apă. Se lasă câteva ore şi apoi se consumă seminţele, cu tot cu apă. Uleiul de seminţe de in are efect calmant şi antiinflamator, fiind indicat în inflamaţiile tractului digestiv şi pentru prevenirea hemoroizilor şi litiazei biliare. Datorită acţiunii de stimulare a arderii grăsimilor şi combatere a retenţiei de apă, seminţele de in sunt eficiente şi în curele de slăbire. Seminţele de in conţin mai mulţi acizi graşi esenţiali Omega-3 decât peştele şi, în plus, sunt bogate în fibre, vitamine şi minerale. Sunt o sursă excelentă de fitoestrogeni, reglând tulburările hormonale şi contribuind la prevenirea cancerului. Măcinate, le puteţi adăuga în salate, mâncăruri, prăjituri, bolul de cereale de dimineaţă. Dacă aveţi probleme cardiovasculare, 2 capsule de ulei de seminţe de in pe zi ajută la scăderea tensiunii şi reducerea nivelului de colesterol şi de trigliceride. Seminţele de in reduc inflamaţiile, atenuând simptomele astmului şi îmbunătăţind funcţia pulmonară. Alte beneficii aduse de consumul de seminţe de in sunt reducerea stresului şi creşterea capacităţii de memorare. Uleiul de seminţe de in conţine acid linoleic şi lignină, substanţe care ajută la prevenirea cancerului de prostată, de colon şi de sân. Pentru a profita de aceste beneficii, luaţi zilnic câte două capsule cu ulei de seminţe de in, adăugaţi ulei alimentar de in sau seminţe de in în salate. Pentru a reduce riscul de osteoporoză, e suficient să adăugaţi ulei de seminţe de in în mâncare. Acest ulei menţine în stare bună oasele, prin creşterea nivelului unei proteine implicate în formarea sistemului osos. Uleiul de seminţe de in este benefic femeilor la menopauză, dar şi celor ce suferă de diabet, predispoziţia către osteoporoză fiind mai crescută în cazul lor. Dacă aveţi acnee, puteţi scăpa de această problemă folosind cataplasme cu făină din seminţe de in. Acestea se prepară prin amestecul făinii de in cu apă până la obţinerea unei paste. Cataplasmele aplicate săptămânal pe zonele afectate vor face ca pielea dumneavoastră să devină mai fină şi mai curată. Tot prin acţiunea de reglare hormonală, seminţele de in prevenirea căderea părului.
    Preparatele pe bază de seminţe de in care se administrează intern pot reduce absorbţia substanţelor din unele medicamente. De aceea, cereţi sfatul medicului dacă urmaţi un tratament de durată. Altfel, evitaţi terapia cu seminţe de in doar dacă suferiţi de obstrucţii sau de hemoragii ale tubului digestiv, dacă sunteţi însărcinată ori dacă alăptaţi.
    Semințele de in și Omega-3
    Omega-3 sunt acizi grași polinesaturați, numiți esențiali deoarece nu pot fi produși de organismul uman, fiind nevoie de asimilarea lor din surse externe. Ei includ DHA (acid docosahexanoic), EPA (acid eicosapentanoic) și ALA (acid alfa-linoleic). Recomandările sunt ca 20% din totalul de grăsimi consumate să fie acizi grași esențiali Omega-3.
    Beneficii ale consumului de semințe de in
    – protecție împotriva bolilor de inimă (scade tensiunea arterială)
    – protecția plămânilor
    – activitate anticancerigenă împotriva tumorilor
    – protecție împotriva diabetului
    – prevenirea și tratarea artritei
    – tratarea astmului
    – beneficii împotriva alergiilor
    – beneficii împotriva bolilor inflamatorii
    – beneficii împotriva retenției de apă
    – beneficii pentru o piele uscată, dură
    – beneficii pentru scleroza multiplă
    – cresc vitalitatea și asigură o piele moale și un păr strălucitor
    – normalizează zahărul în sânge
    – cresc rezistența la frig
    – îmbunătățesc sistemul imunitar
    – îmbunătățesc vederea
    – ajută la dezvoltarea creierului fătului și al adulților
    – ajută funcțiile renale
    – ajută la formarea spermei
    – ameliorează unele dereglări psihice
    E nevoie de 4-6 luni de la adăugarea surselor de Omega-3 în dietă pentru a observa rezultatele.
    http://4.bp.blogspot.com/-p7YlvzLwYoQ/T3H3-ALia9I/AAAAAAAAAjs/lGFhNLP-I1s/s1600/Untitled.jpgSurse de Omega-3 – uleiul de pește sau semințele de in?
    În momentul în care decidem ce sursă de Omega-3 este mai bine să folosim, trebuie să luăm în considerare că sursele cele mai sănătoase și consistente sunt cele naturale. Astfel, deși Omega-3 se găsește ca supliment sub diferite forme (tablete, capsule, pastile, uleiuri), cea mai bună formă în care putem suplimenta acest nutrient este consumul alimentului integral. În natură, Omega-3 se găsește în cantități importante în pește și în semințele de in. Deși peștele este o sursă bună de acizi grași esențiali, uleiul de pește fiind recomandat pentru suplimentarea cu Omega-3, e mai puțin cunoscut faptul că semințele de in au un conținut de Omega-3 de 18-24%, față de numai 2% al peștelui.
    8 motive pentru a consuma semințele de in în locul uleiului de pește
    1. În primul rând, trebuie știut că acizii grași Omega-3 sunt cărămizile care ajută la îndeplinirea multor funcții în organism, dintre care una singură este de a face EPA (acid eicosapentanoic). Uleiul de pește, practic, nu furnizează Omega-3, el furnizează direct EPA, ceea ce limitează opțiunile corpului de a face ce are nevoie din Omega-3.
    2. O altă mare diferență o face fibra conținută de semințele de in. Peștele nu conține nici un fel de fibre și este de asemenea o formă de hrană concentrată, nesănătoasă. Spre deosebire de alte plante alimentare, semințele de in conțin o formă de fibră numită lignină, pe care corpul nostru o transformă într-un antioxidant ce ajută sistemul imunitar și are proprietăți anticancerigene și antivirale. Nivelele mari de lignină din dietă au fost asociate cu rate reduse de cancer de colon sau de sân.
    3. Încă un avantaj pe care îl are inul în fața peștelui este că uleiul extras din această plantă nu conține colesterol. În schimb, 100 de mililitri de ulei de cod conține 570 de miligrame de colesterol, cam aceeași cantitate aflată în gălbenușul a două ouă!
    4. Peștele este extrem de contaminat cu substanțe toxice (mercur) din cauza poluării masive a apelor. Consumul de in nu prezintă nici un risc de acest fel.
    5. Uleiul de in și uleiul de pește conțin cantități mari din vitaminele A și D. Aceste vitamine, dacă sunt de proveniență animală, sunt toxice pentru organismul uman. Vitaminele din in, precum provitamina caroten, care este convertită de corp în vitamina A, nu pot deveni toxice în organism, indiferent de cantitatea de semințe ingerate.
    6. Omega-3 din semințele de in reduce colesterolul din sânge cu 25% și trigliceridele cu 65%.
    7. Folosirea inului în locul uleiului de pește are și o componentă morală și etică.
    8. Inul este ieftin și disponibil, ușor de păstrat și de manevrat.
    Cum consumăm semințele de in
    Un consum zilnic adecvat de semințe de in ar fi de aproximativ 3 lingurițe. În cazul în care se preferă uleiul din semințe de in, acesta trebuie luat câte o linguriță pe zi. De menționat că acestea sunt cantități de menținere. Dacă dorim să folosim inul în scop terapeutic, doza trebuie mărită la 5 lingurițe pe zi semințe și 2 lingurițe ulei, în funcție de necesitați.
    Semințele pot fi puse la înmuiat ca și restul nucilor și semințelor, de cu seară, pentru dimineață. Acest procedeu favorizează dezactivarea enzimelor inhibitoare. O metodă bună este de a le pune în blender (după ce au fost înmuiate), amestecate cu fructe. Acesta le face mai ușor asimilabile. O altă metodă eficace și poate cea mai potrivită este măcinarea lor într-o râșniță de cafea și consumarea în salate, într-o băutură, ori pur și simplu ca atare.
    Aportul de semințe de in în dietă e la fel de important pentru vegetarieni, ca și pentru cei care consumă doar hrană vie sau pentru nonvegetarieni. Sunt ieftine și ușor de găsit (în magazinele naturiste sau pe site-urile de profil, pe internet). Tot ce trebuie să facem este să le adăugăm la dieta noastră, și chiar să ne facem un obicei din asta!
    Atenție: Semințele de in, ca de altfel și cele de susan, nu pot fi digerate de stomacul nostru în forma lor integrală. Nu c-ar exista vreun pericol, doar că vor ieși din corp așa cum au intrat, fără a ne aduce vreun beneficiu.
    http://2.bp.blogspot.com/-cqmQIcDmSlo/T3H4TOjzKrI/AAAAAAAAAj0/OLkEOmpYU4E/s1600/Untitled.jpgSeminţele de floarea-soarelui
    Cele mai populare seminţe mâncate la noi au multiple întrebuinţări în medicina naturistă. „Bomboanele agricole“ combat nicotina. Sunt un remediu de bază în combaterea bolilor de rinichi, de bilă şi de circulaţie. De asemenea, se folosesc în cure pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei vasculare şi hormonale. Uleiul obţinut prin presare la rece se poate folosi pentru dezintoxicarea organismului, prevenirea afecţiunilor gingiilor şi tratarea bolilor căilor respiratorii. Se ia o gură de ulei în fiecare dimineaţă, pe nemâncate şi se suge vreme de 10 minute. Apoi lichidul plin de microbi se scuipă şi se clăteşte gura insistent. Seminţele de floarea-soarelui conţin o cantitate substanţială de acid linoleic, care reduce depozitele de colesterol din pereţii arterelor. Sunt bogate în vitamina E, un antioxidant care previne apariţia bolilor de inimă. Sunt recomandate femeilor gravide şi copiilor, pentru conţinutul ridicat de vitamine B. Seminţele de floarea-soarelui au darul de a reduce pofta de nicotină. Conţin vitamina E, acid folic, magneziu, seleniu, cupru. Sunt o sursă importantă de acizi graşi Omega-3, necesari în regenerarea celulelor. Pentru o mai bună asimilare a magneziului din ele se recomandă să le adăugaţi în salate. Atenţie însă, nu prăjite şi sărate, ci crude. Naturiştii susţin că seminţele de floarea-soarelui previn formarea cheagurilor de sânge şi reduc riscul de a vă îmbolnăvi de inimă. De asemenea, contribuie la o funcţionare normală a prostatei şi ajută la reglarea digestiei.
    Seminţele de schinduf
    http://4.bp.blogspot.com/-8KfjskrK0hc/T3H4zIcrmII/AAAAAAAAAkE/vpvWpKTiL8c/s320/Untitled.jpgSchinduful este o plantă ierboasă, ale cărei seminţe tratează diabetul de tip insulinodependent. Se face o cură de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau câte două-trei căni pe zi. Schinduful este un hipoglicemiant puternic în timp, care va necesita reducerea gradată a dozelor de insulină. Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia câte o linguriţă de pulbere de 4 ori pe zi, înaintea meselor principale. Intervine în metabolismul lipidelor, reducând aşa-numitul colesterol rău şi protejând sistemul cardiovascular de apariţia ischemiei cardiace. Seminţele sporesc secreţia de lapte şi îmbunătăţesc starea de sănătate a mamei. Două linguriţe de pulbere de schinduf amestecată cu miere, luate cu o oră înainte de masă, vindecă anorexia. Infuzia de schinduf e de ajutor femeilor aflate la menopauză, prevenind eliminările masive de calciu şi ajutând la păstrarea forţei musculare. Infuzia vindecă şi sterilitatea, dar are şi efecte antiinflamatoare asupra intestinului. Cataplasma cu seminţe de schinduf ajută la terapia ulcerelor varicoase şi a eczemelor însoţite de mâncărimi. În cosmetică, întăreşte unghiile şi părul, iar pe femeile prea slabe le ajută să-şi rotunjească formele, fără a creşte însă ţesutul adipos.
    http://4.bp.blogspot.com/-WPy8bbDogMI/T3H5P2bX78I/AAAAAAAAAkM/PTB7qQNHtFc/s1600/Untitled.jpgSeminţele de chimen
    Chimenul este cunoscut pentru beneficiile sale medicale de sute de ani. El ajută digestia, prin uleiul esenţial din seminţele sale, care activează glandele salivare. De asemenea timolul prezent în seminţe asigură o digestie lentă şi grăbeşte vindecarea arsurilor. Dacă aveţi de insomnie, seminţele de chimen vă vor face să aveţi un somn liniştit, deoarece au efect calmant. Ameliorează greţurile de dimineaţă, aşa că fac minuni pentru femeile gravide. Se consumă sub formă de ceai – o linguriţă de seminţe la un pahar cu apă. Seminţele de chimen ajută în vindecarea simptomelor răcelii, printre care şi tusea. De asemenea, durerile în gât pot fi ameliorate cu ajutorul acestor seminţe. Cu vârsta, metabolismul devine mai lent. Sucul de chimen vă va ajuta, deoarece sporeşte căldura în organism şi, în cele din urmă, creşte metabolismul. Adăugaţi seminţe de chimen dietei dumneavoastră şi vă veţi simţi mai bine. Ele acţionează ca un laxativ natural. De asemenea, seminţele de chimen previn astmul, bronşita şi alte probleme respiratorii.
    Seminţele de coriandru

    Proprietăţile antiinflamatorii ale coriandrului îl recomandă în tratarea afecţiunilor reumatice, bolilor rinichilor şi anemiilor. Acizii conţinuţi, printre care cel linoleic, oleic, ascorbic sau stearic, normalizează valorile ridicate ale colesterolului.
    Dereglările stomacale îşi găsesc remediul în coriandru, pe care îl puteţi consuma la fiecare masă, ca adaos în supă, salată sau omleta de la micul dejun. Are şi rol antibacterian, deci îl puteţi consuma cu încredere pentru evitarea balonărilor, diareii sau durerilor de stomac. Are efect antiseptic şi e un bun leac împotriva ulcerului bucal. Împrospătează respiraţia, deci poate înlocui guma de mestecat după fiecare masă. Este o sursă sigură de fier, de aceea se recomandă anemicilor sau persoanelor predispuse anorexiei, deoarece stimulează secreţiile stomacale şi îmbunătăţeşte digestia. Pentru femei, este un bun remediu în normalizarea menstrei şi îndepărtarea durerilor. Conţinutul bogat în vitaminele A şi C, dar şi fosforul îi conferă proprietăţi dezinfectante şi protejează ochiul de conjunctivită şi de alte afecţiuni. Coriandrul este considerat şi un bun afrodiziac. Creşte libidoul şi, împreună cu tehnicile de aromaterapie, el poate fi remediul pentru îmbunătăţirea vieţii de cuplu.

    Seminţele de mac
    Seminţele de mac au fost descoperite cu mult timp în urmă de europeni, macul fiind considerat una dintre primele plante cultivate (încă din neolitic). Sunt abundente în hidraţi de carbon, acizi graşi, calciu. Planta întreagă are utilizări terapeutice în medicina tradiţională, dar cele mai utilizate sunt seminţele, care ajută la prevenirea multor boli. Seminţele sunt foarte bogate în acid linoleic – un complex important de acizi graşi Omega-6, ce oferă protecţie împotriva bolilor de inimă şi altor tulburări ale aparatului circulator. Uleiul din seminţele de mac este de mare ajutor în prevenirea şi tratarea cancerului mamar. Mai mult, acestea stabilizează nivelul zahărului în sânge, reduc considerabil colesterolul, împiedică apariţia cancerului la colon şi îmbunătăţesc sănătatea globală a intestinelor. În prezent, seminţele de mac sunt folosite ca un remediu blând, odihnitor pentru copii, dar şi pentru persoanele în vârstă. Au rezultate spectaculoase în tratarea tulburărilor comportamentale. În plus, faţă de efectele sale calmante, s-a dovedit că seminţele de mac îmbunătăţesc capacitatea de concentrare şi intelectuală. Ele contribuie totodată la îmbunătăţirea memoriei la copii şi la tineri. În California, uleiul de mac este utilizat în tratamentul stresului şi al stărilor de anxietate, precum şi la ameliorarea durerilor de cap şi insomniei. Cu un conţinut bogat în minerale, iod, mangan, magneziu, zinc şi cupru, seminţele de mac acţionează ca o sursă de energie naturală. De asemenea, ele oferă o serie de ingrediente ce includ lecitina, acidul oxalic şi alcaloizii. Acestea ajută la sporirea enzimelor şi a acizilor graşi conţinuţi deja de organismul uman, pentru a asigura o bună stare de funcţionare a acestuia. Creşterea nivelului de energie la nivelul organelor ce îndeplinesc funcţii de rutină se datorează hidraţilor de carbon conţinuţi de seminţe. Sunt de ajutor persoanelor cu digestie lentă, facilitând o mai bună funcţionare a aparatului şi tranzitului digestiv. Pentru a da mâncărurilor, în special prăjiturilor, o aromă specială, se folosesc seminţe de mac. Ele se pot adăuga în pâine pentru un gust deosebit sau în diferite tipuri de sosuri ca agent de îngroşare.
    Macul combate cu succes osteoporoza, datorită conţinutului ridicat de fosfor care facilitează absorbţia mai bună a calciului în organism. Proprietăţile curative ale macului au ieşit la iveală în urmă cu câţiva ani, la mutarea unui cimitir vechi din secolul al XIX-lea dintr-un sat din Slovacia. Atunci s-a constatat că oasele celor îngropaţi nu erau atinse de osteoporoză. Locuitorii satului erau cunoscuţi ca mari cultivatori şi consumatori de mac şi miere. Cercetătorii slovaci au făcut ulterior un studiu pe două grupuri a câte 20 de femei care sufereau de osteoporoză. Primului grup i s-au administrat medicamente contra osteoporozei, iar celui de-al doilea grup, seminţe măcinate de mac în amestec cu miere şi ulei de mac. A rezultat fără dubii că persoanele tratate doar cu mac au scăpat de osteoporoză după administrare timp de 12 luni. Femeile din celălalt grup încă mai aveau osteoporoză după un an, iar oasele lor prezentau valori ale calciului sub limitele normale.
    Seminţele de roşii


    Un ingredient natural găsit în seminţele de roşii a fost identificat de oamenii de ştiinţă britanici drept o componentă cheie pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Gelul făcut din aceste seminţe e promovat ca o alternativă naturală la aspirină. Gelul este deja utilizat într-un produs de suc de fructe şi se aşteaptă să fie adăugat în unele băuturi lactate. Uniunea Europeană a recunoscut că acest ingredient îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi a aprobat menţionarea pe ambalaje a acestui ingredient. Produsul este derivat din gelul aflat în jurul seminţelor de roşii, iar studiile au demonstrat că poate preveni apariţia cheagurilor de sânge.
    TOTUL DESPRE NUCI ŞI ALUNE
    Oleaginoasele sunt benefice în prevenirea maladiilor cardiovasculare. Datorită conţinutului în magneziu, contribuie la buna funcţionare a unor enzime cu rol în refacerea celulară. Consumul de oleaginoase este benefic sănătăţii cardiovasculare. Toate oleaginoasele (migdale, nuci pecan, alune etc.) şi arahidele (leguminoasele) conţin acizi graşi de acelaşi tip cu cei conţinuţi de uleiul de măsline. Astfel, consumând unt de arahide, obţii aceleaşi beneficii ca atunci când consumi ulei de măsline. În plus, oleaginoasele sunt bogate în proteine, fibre şi vitamina E, un antioxidant care neutralizează radicalii liberi responsabili de îmbătrânirea celulară. Pentru persoanele hipertensive, se recomandă însă oleaginoasele nesărate. Dacă ţii la silueta ta, nu le consuma în exces, deoarece la 100 g de oleaginoase corespund aproximativ 600 de calorii. Oleaginoasele au în general un conţinut ridicat de vitamina E, fibre, minerale şi oligoelemente (potasiu, magneziu, fosfor, calciu, fier, zinc şi cupru), o pondere importantă de lipide şi un conţinut proteic superior fructelor.

    Migdalele sunt menţionate în istorie din cele mai vechi timpuri, fiind un ingredient de preţ în pâinea faraonilor egipteni. Originea exactă nu este ştiută, dar se crede că provin din China şi Orientul Mijlociu. Exploratorii din antichitate consumau migdale în călătoriile lor pe Drumul Mătăsii, ce lega Asia de zona Mediteraneană, în special Spania şi Italia, astfel încât aceasta plantă a fost curând aclimatizată şi în Europa. În America, migdalul a fost adus abia în secolul al XVIII-lea de către călugării franciscani, adaptându-se foarte bine în California, unde şi acum se cultivă intens. Pe parcursul istoriei, migdalele au avut o puternică semnificaţie religioasă, etnică sau socială. Românii aruncau cu migdale asupra mirilor ca semn de fertilitate, acest obicei regăsindu-se şi în zilele noastre, când la nunţi se dăruiesc invitaţilor săculeţe cu migdale glazurate. O altă tradiţie este împământenită în Suedia unde, în fiecare an, de Crăciun, se găteşte budinca de orez în care se ascunde o migdală, iar cel ce o găseşte va avea noroc tot anul următor. Arborele de migdal este înrudit cu cireşul, prunul şi piersicul, însă fructele sale nu sunt comestibile. Migdalele pe care le consumăm sunt de fapt seminţele acestui arbore, învelite cu o coajă tare în interiorul unui fruct ce ajunge la maturitate în aproximativ 7-8 luni de la înflorire. Spre deosebire de migdalele cultivate, cele sălbatice conţin o substanţă otrăvitoare, astfel încât, pentru a putea fi consumate, este necesar să fie prelucrate prin spălare şi prăjire. Migdalele sunt printre cele mai hrănitoare fructe uscate.
    Cu un conţinut redus în grăsimi nocive şi bogate în minerale şi vitamine, ele ajută în combaterea bolilor cardiovasculare şi chiar în prevenirea unor forme de cancer. Migdalele sunt cea mai bună sursă de magneziu şi vitamina E, considerată vitamina antisterilităţii, cu rol în reglarea funcţiei de reproducere. Calciul conţinut ajută la menţinerea sănătăţii oaselor şi a dinţilor, în vreme ce fosforul ajută memoria. Nivelul ridicat de proteine şi fibre din migdale le fac un aliment valoros, în special într-o dietă vegetariană sau de post, când pot substitui carnea, păstrând aportul nutritiv. Studiile au demonstrat că este suficientă introducerea în dieta zilnică a migdalelor pe o perioadă de doar o lună, pentru ca efectele benefice ale acestora să se facă simţite. Migdala ca atare nu conţine carbohidraţi şi de aceea este recomandată persoanelor care suferă de diabet. Cantitatea zilnică recomandată este de 30 de grame, adică aproximativ 20 de migdale. 24 de sâmburi de migdale conţin aproximativ 6 g de proteine şi 3,35 g de fibre.
    http://1.bp.blogspot.com/-59N-Nqs9tSg/T3H7VzVu3VI/AAAAAAAAAk0/bbBnkMJkE-s/s1600/Untitled.jpgArahidele sunt originare din America de Sud, Mexic şi America Centrală. Deşi sunt considerate a fi fructe uscate, ele fac parte din familia leguminoaselor. Fructele sunt nişte păstăi ce se dezvoltă sub pământ, fiecare putând conţine până la 4 seminţe din care se dezvoltă alunele. Cunoscute şi sub numele de „alune de pământ” sau „alune americane”, arahidele au fost folosite de oameni în alimentaţie din cele mai vechi timpuri. Cercetări arheologice au scos la iveală dovezi ale cultivării arahidelor în Peru cu circa 7.600 de ani în urmă. În cultura precolumbiană, arahidele ocupau un loc de cinste, regăsindu-se în diferite forme de artă, precum sculptură sau bijuteriile. Exploratorii portughezi au popularizat această plantă şi pe continentul european şi cel african în secolul al XIX-lea, de unde a fost adusă ulterior şi în America de Nord. În SUA, arahidele au fost aduse în secolul al XVIII-lea de către neguţătorii de sclavi, fiind cultivate în special pentru uleiul extras, ca hrană pentru animale sau ca înlocuitor pentru cacao. La începutul secolului XX, cercetările botanistului american George Washington Carver au scos la iveală potenţialul nutritiv al arahidelor, tot acum punându-se bazele popularităţii imense de care se bucură arahidele astăzi în SUA. Studiile lui Carver au identificat nu mai puţin de 300 de utilităţi ale arahidelor, atât în alimentaţie cât şi în industrie. Astăzi arahidele se regăsesc într-o varietate largă de produse alimentare şi în cultura culinară a multor ţări. Sunt consumate cel mai des ca gustare, încorporate în deserturi sau produse de patiserie, precum şi sub forma celebrului unt de arahide. Untul de arahide a fost produs prima dată în 1890, de către John Kellogg, cel care a inventat, printre altele, şi binecunoscuţii fulgi de porumb. Conceput iniţial ca înlocuitor al untului, cel de arahide a căpătat rapid popularitate, astăzi fiind extrem de apreciat ca gustare de dimineaţă şi ca ingredient în diferite reţete. Arahidele, ca şi untul obţinut din ele, constituie o sursă semnificativă de proteine, mai mare decât orice altă plantă leguminoasă. Grăsimile conţinute sunt în principal nesaturate, benefice pentru organism prin efectul de reducere a nivelului de colesterol din sânge şi a riscului de boli cardiovasculare. Conţin minerale precum magneziul, zincul, cuprul, fosforul sau potasiul, precum şi o importantă cantitate de fibre. Cercetări ştiinţifice recente au demonstrat că arahidele conţin antioxidanţi, extrem de utili sănătăţii organismului uman. Nivelul de antioxidanţi din arahide rivalizează cu cel al multor fructe şi legume precum merele, murele, căpşunile sau morcovii. Arahidele sunt cultivate în numeroase regiuni ale lumii, principalii exportatori fiind SUA, China şi Argentina, cel mai mare importator fiind Uniunea Europeană.
    http://3.bp.blogspot.com/-uO7bID0IvBs/T3H8s0USzTI/AAAAAAAAAlE/WgYWBpgXpRw/s1600/Untitled.jpgNucile. Consumate zilnic, împiedică îngroşarea arterelor şi previn bolile de inimă. Opt nuci pe zi menţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn atacul vascular cerebral. Se recomandă consumul de nuci mai ales după o masă bogată în grăsimi, pentru a-i atenua efectele negative. Acidul alfa-linoleic din nuci este benefic pentru cei cu tulburări de ritm cardiac. Nucile mai conţin antioxidanţi şi arginină, un aminoacid utilizat de corp pentru a produce oxidul nitric, cu rol în procesele de învăţare şi memorare, reglarea presiunii arteriale, digestie, erecţie peniană, combaterea cancerului. Nucile pot înlocui majoritatea nutrienţilor animali în cazul vegetarienilor, adică cele mai multe vitamine B, fosfor, fier, cupru, potasiu şi proteine. În combinaţie cu pâinea, cerealele sau leguminoasele (mai ales soia şi lintea) se poate obţine gama întreagă de aminoacizi esenţiali. Nuca este bogată în acizi graşi Omega-3 iar consumul ei poate duce la scăderea colesterolului. Miezul de nucă este recomandat în caz de slăbiciune generală şi extenuare. Se poate pregăti o excelentă băutură energizantă dintr-un pahar de suc proaspăt de fructe, amestecat cu miez de nucă pisat şi miere.

    Caju este originar din nordul Braziliei şi face parte din aceeaşi familie cu mango-ul şi fisticul. În secolul al XVI-lea, exploratorii portughezi au introdus această plantă şi în alte regiuni tropicale, precum India şi unele ţări africane, unde e cultivat şi astăzi, cei mai mari producători din lume fiind India, Brazilia, Mozambic, Tanzania şi Nigeria. Unele persoane sunt alergice la caju, totuşi el se numără printre cele mai puţin alergenice nuci. Are un conţinut bogat de potasiu, fosfor şi magneziu, conţinând de asemenea, calciu, sodiu, fier, zinc, seleniu şi vitamina K. În plus, este una dintre cele mai gustoase tipuri de nuci. Uleiul de caju are aplicabilitate medicinală, fiind demonstrate proprietăţile sale antibacteriene. Din pudra de seminţe se extrage un antivenin.

    http://3.bp.blogspot.com/-C7iuNS09tOs/T3H-WcpyJ1I/AAAAAAAAAlU/XzO9uRiRo2g/s1600/Untitled.jpgCastana comestibilă este originară din regiunile temperate ale emisferei nordice. Poate fi consumată în stare proaspătă sau prelucrată industrial, sub formă de făină, din care se prepară un piure gustos şi hrănitor sau se foloseşte la fabricarea surogatului de cafea şi a uleiului de castane. Castanele conţin potasiu, fosfor, calciu, magneziu, sodiu, fier, seleniu şi magneziu şi vitaminele A, C şi K. 10 castane prăjite conţin 2,7 g proteine şi 4,3 g fibre. Castanele au numeroase calităţi curative. Ele vin în ajutorul celor cu probleme de inimă, anemicilor şi celor care suferă de boli ale stomacului. Castanele pot fi un aliat de nădejde în tratarea afecţiunilor respiratorii, precum tusea convulsivă. Conţin fibre, deci persoanele care au probleme de digestie sau cei care vor să-şi întărească musculatura n-ar trebui să le evite. Castanele sunt delicioase. Piureul din castane se află printre puţinele produse prelucrate termic care îşi menţin aproape în totalitate vitaminele. Castanele se pot folosi şi extern. Dacă aveţi acnee, folosiţi o combinaţie de miere şi miez de castane şi aplicaţi-o pe faţă, fiind o veritabilă mască revigorantă, cu acţiune antiinflamatorie şi de reducere a sebumului. Substanţele conţinute de castane refac găurile microscopice din vasele de sânge şi le conferă elasticitate. Tinctura este bună pentru varice.
    http://3.bp.blogspot.com/-jaLYE0UUBkg/T3IHtiU-7AI/AAAAAAAAAl8/i6DeATGsfM8/s1600/Macadamia.jpgNuca de macadamia. Consideraţi iniţial plante ornamentale, arbuştii de macadamia au devenit o adevărată comoară după descoperirea lor în 1857 de către chimistul scoţian John Macadam, al cărui nume îl poartă. Înainte de secolul al XIX-lea, aceste nuci erau cunoscute doar de către populaţia aborigenă din Australia, care le consumau, însă nu cultivau planta. Doar două dintre cele 9 specii de macadamia existente produc celebrele nuci, cele mai scumpe din lume. Originari din Australia, arbuştii macadamia au fost plantaţi pentru prima dată în scop comercial în Hawaii, care astăzi reprezintă una dintre cele mai mari surse de nuci macadamia din lume, iar SUA cel mai important consumator. Alţi exportatori importanţi ai preţioaselor nuci sunt Africa de Sud, America Centrală şi Australia. Preţul ridicat al nucilor de macadamia se justifică nu doar prin faptul că arbuştii produc fructe abia după 7-10 ani, ci şi din cauza cojii foarte rezistente ce trebuie îndepărtată înainte de vânzare. Coaja acestor nuci este atât de tare, încât nu poate fi spartă cu un spărgător obişnuit. Se folosesc utilaje automatizate care, după spargerea şi îndepărtarea cojilor, sortează miejii în funcţie de calitate. Aceştia pot fi mâncaţi în stare naturală, prăjiţi sau înveliţi în ciocolată. Nucile de macadamia sunt preţuite nu doar pentru gustul lor dulce, rafinat, ci şi pentru uleiul pe care îl conţin (70-80%), folosit la fabricarea cosmeticelor de îngrijire a pielii. Ele au un conţinut bogat de potasiu, fosfor, magneziu, calciu, sodiu fier.

    Mugurii de pin sunt seminţele comestibile ale arbustului cu acelaşi nume, pinul. În lume există aproximativ 20 de specii de pini care produc aceşti muguri comestibili. Obiceiul de a mânca seminţe de pin datează încă de pe vremea grecilor şi romanilor, care obişnuiau să le păstreze în miere de albine. În prezent, mugurii se găsesc peste tot în lume, având diferite nume: nuci indiene, pinon, pignon, pignole, pinhao şi sunt utilizaţi în special la prepararea de salate şi în compoziţia unor deserturi delicioase. Pentru ca un astfel de pin să poată ajunge la producerea de seminţe, este necesar să treacă de la 15 până la 25 de ani de la plantare. Culegerea mugurilor se realizează manual, ceea ce impune şi costuri mari de vânzare pe piaţă. Din punct de vedere al conţinutului nutriţional, mugurii de pin pot au între 10 şi 30% proteine (în funcţie de specia de la care provin) şi aduc o cantitate importantă de fibre organismului. Prin presare la rece, se obţine uleiului de pin, apreciat atât pentru gustul plăcut, cât şi pentru proprietăţile antioxidante şi antiinflamatorii.

    Nuca pecan. Provenind din America de Nord, pecanul este o specie înrudită cu nucul. Numele îi vine de la cuvântul indian Algonquin paccan, însemnând o nucă atât de tare încât nu poate fi spartă decât cu piatra. Pecanul a devenit cunoscut în Europa abia în 1792, când exploratorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca a scris primul despre această specie de arbore. Aroma de pecan este considerată de gurmanzi ca fiind una desăvârşită, de o dulceaţă net superioară faţă de alte sortimente de nuci, respectiv sâmburi graşi. Miezul de pecan este unic datorită concentraţiei ridicate de grăsimi polisaturate, precum şi de substanţe cu rol antioxidant. Pecanul este un fruct oleaginos, foarte bogat în lipide (72%), ceea ce explică valoarea energetică ridicată: 700 kcalorii la 100 g. Pe lângă lipide, nuca pecan mai conţine un procent de proteine net superior faţă de alte nuci (9,3%). Uleiul conţinut de acesta este atât de concentrat, încât, dacă îl aprinzi cu un chibrit, focul va fi întreţinut până la arderea completă.
    Pecanul e o sursă excelentă de proteine şi grăsimi nesaturate. Potrivit cercetătorilor, pecanul conţine mai mulţi antioxidanţi decât oricare alt sâmbure gras, fiind urmat de nuci şi alune. Cantitatea foarte mare de vitamina A din pecan este binevenită atunci când dorim să ne protejam vederea, oasele şi dinţii sau să ne îmbunătăţim starea generală de sănătate. De asemenea, consumul frecvent şi în cantităţi moderate de pecan duce la scăderea colesterolului rău.

    Fisticul este sămânţa comestibilă, cu gust uleios, foarte plăcut, a unui arbore originar din vestul Asiei. Fisticul are un conţinut important de potasiu şi fosfor şi ceva mai mic de magneziu, calciu, sodiu, fier şi seleniu. E foarte bogat în vitamina A. Resveratrolul din fistic are un rol important combaterea cancerului şi a bolilor de inimă, triptofanul îmbunătăţeşte dispoziţia şi combate depresia sau insomnia, iar cistina (un factor important în prevenirea îmbătrânirii precoce) favorizează absorbţia fierului.

    Alunele de pădure sunt o sursă excelentă de proteine, fibre şi magneziu. Au un conţinut scăzut de sare şi se pot mânca crude sau pastă cu unt. Sunt ingredientul principal din crema italiană Nutella. Uleiul de alune de pădure e folosit extern pentru a înlătura celulita. Alunele sunt foarte bogate în vitamina E şi săruri minerale. Atenţie însă! Nu exageraţi cu consumul lor. 100 g de alune au 650 kcal. În scopuri terapeutice, de la alun se utilizează: miezul fructelor, uleiul acestora, frunzele şi mugurii.
    Aluna e fructul-sămânţă al alunului comun (Corylus avellana), arbust care creşte spontan, dar este şi cultivat. Fructele sunt mici şi sferice sau ovoidale, câte 2-4 într-un grup, alcătuite dintr-un înveliş lemnos ce închide o singură sămânţă comestibilă.
    Alunele de pădure reprezintă una dintre culturile cele mai străvechi şi sunt originare din Asia. Manuscrisele chinezeşti de acum 5000 de ani menţionează alunele de pădure ca pe o hrană sacră din ceruri. Romanii şi grecii foloseau alunele de pădure în scopuri medicale. Medicul Dioscorides din Grecia Antică lăuda proprietatea alunelor de pădure de a vindeca tusea cronică şi răcelile şi de a ajuta la creşterea părului în zonele cu început de calviţie. Principalii producători de alune de pădure sunt Turcia, Italia, Spania şi Franţa.
    Alunul românesc este un arbust care creşte mai ales la margini de pădure, acolo unde este lumină din belşug şi pământ afânat. Alunele româneşti se coc la începutul lunii septembrie. Alunul turcesc este mai productiv, dar fructele sale nu au virtuţile tămăduitoare şi vitalitatea alunului autohton.
    Alunele sunt un aliment cu un înalt conţinut caloric şi bogat în săruri minerale. Ele conţin: grăsimi uleioase în mari cantităţi, proteine, zaharuri, fibre alimentare, săruri minerale (fosfor, magneziu, fier, mangan, cupru seleniu etc.) vitamine, mai ales vitamina E şi, în cantitate mai mică, vitaminele din grupul B şi vitamina A, răşini, pigmenţi şi tanini.
    Alunele de pădure au o aromă puternică şi sunt deseori folosite în copturi, dar şi pentru a face unt de alune, faină şi paste. Alunele se găsesc în comerţ cu sau fără coajă, tăiate, măcinate sau prăjite şi se consumă mai ales uscate. Sunt întrebuinţate ca atare în cofetărie iar în industria dulciurilor ca înlocuitor al pudrei de cacao. Din alunele presate, se obţine un ulei apreciat atât în alimentaţie, cât şi în industria cosmetică.
    Alunele de pădure nu constituie doar o sursă de proteine de foarte bună calitate. Pe lângă vitamina E (un antioxidant puternic) ele mai conţin şi alte substanţe nutritive benefice sistemului imunitar. Sunt bogate în arginină, un aminoacid care relaxează vasele de sânge. Aceste nucifere de pădure au cea mai mare concentraţie de acid folic dintre toate tipurile de alune. Acidul folic reduce riscul apariţiei defectelor în tubul neural înainte de naştere şi poate reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, anumitor tipuri de cancer, bolii Alzheimer şi depresiei. Alunele conţin minerale care scad tensiunea: calciu, magneziu şi potasiu. Sunt şi o sursă bogată de squalenta, o substanţă naturală care se află şi în uleiul de măsline, uleiul din germeni de grâu, uleiul de orez, uleiul de rechin şi în drojdie, cu efecte împotriva cancerului şi reduce colesterolul. Un studiu efectuat pe subiecţi umani a arătat că persoanele cu un nivel ridicat de colesterol care au consumat alune de pădure timp de 8 săptămâni au prezentat un nivel scăzut al lipidelor care formează placa arterelor (LDL) şi un nivel crescut al colesterolului pozitiv HDL, în comparaţie cu grupul de control.
    Fructele alunului sunt o adevărata mină de energie, având o valoare calorică şi nutritivă apropiate de cea a cărnii, fiind în schimb mai digerabile şi total lipsite de toxicitate. Ca medicament, alunele au valoare terapeutică atunci când sunt consumate crude, neprăjite, fiind indicate pentru: anemie, creştere, colesterol mărit, diabet, fragilitate capilară, pietre la rinichi, sarcină, boli pulmonare.
    Frunzele alunului se folosesc ca infuzie, decoct şi băi, au efect hemostatic, vasoconstrictor şi tonifiant venos. Ele se recoltează în lunile iunie-iulie.
    Uleiul de alune virgin constituie un tratament excelent în eliminarea teniei şi împotriva infecţiilor căilor respiratorii. Uleiul de alune se obţine prin presare la rece. El nu poate fi conservat mult în timp. Are efecte tămăduitoare foarte puternice. O linguriţă de ulei luată seara şi una dimineaţa, timp de 15 zile, duce la eliminarea teniei. Luat zilnic, uleiul de alune protejează gâtul împotriva infecţiilor, fiind folosit cu mult succes şi în tratarea hipertensiunii arteriale; doza este aceeaşi.
    Uleiul de alune conţine lecitină şi mulţi acizi graşi nesaturaţi: până la 83% acid oleic şi până la 25% acid linoleic. El influenţează pozitiv microcirculaţia şi penetrabilitatea pielii, atenuează luciul uleios, are efect astringent şi reglează secreţia de sebum, are efect nutritiv şi hidratant, nu usucă pielea şi nu lasă o senzaţie grasă. Este un ulei deosebit de delicat şi nu favorizează apariţia comedoanelor, diminuează vergeturile, repară cicatricele, asigură elasticitatea pielii. Este un ulei cunoscut şi pentru efectele de catifelare şi atenuare a semnelor îmbătrânirii. Poate fi utilizat pentru toate tipurile de ten. Se aplică 3-5 picături pe tenul curat, masând uşor. Evitaţi însă zona ochilor. Pentru rezultate optime, este de preferat a se aplica seara, înainte de culcare şi din nou dimineaţa.
    Făina de alune este un energizant şi vitalizant de excepţie. Prin zdrobirea alunelor crude în piuă sau măcinarea lor cu râşniţa, se obţine o făină foarte gustoasă, care poate fi amestecată cu miere şi busuioc şi mâncată pe pâine, sau din care se poate prepara untul de alune, mixând alunele într-un blender, până devin o pastă groasă.
    Sfaturi şi recomandări în folosirea alunelor de pădure:
    – Dacă sunt în coajă, alegeţi alunele grele şi pline. Cele decojite pot fi păstrate în locuri răcoroase şi uscate aproape o lună, iar în frigider sau congelator se vor menţine proaspete 4 luni.
    – Pieliţa poate fi îndepărtată prin prăjire uşoară şi apoi prin frecare. Alunele pot fi prăjite în cuptor, folosind o coală de hârtie de copt. În cantitate mică, se pot măcina cu râşniţa de cafea.
    – Încercaţi untul de alune de pădure ca alternativă la untul de arahide. Este foarte gustos.
    – Alunele de pădure se pot adăuga în salatele favorite şi se pot amesteca în cerealele de la micul dejun. De asemenea, puteţi adăuga alune de pădure, tăiate sau mixate, în iaurt.”
    Sursa : Mail de la http://yousef59.wordpress.com/
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 26/03/2013 @ 9:33 am | Răspunde

  4. @ ALL !!!
    E musai sa cunoastem cat mai multe despre ,

    RĂCEALA !!!

    Cum ‘ capatam ” răceala?

    Când temperatura corpului trece de 37°C (febră), când îţi curge nasul, te simţi ameţit şi fără vlagă şi simţi o durere în gât. atunci ştii că te-a prins răceala.
    Toate cele prezentate mai sus sunt doar simptome care îţi indică faptul că ai răcit, însă te-ai
    întrebat vreodată ce se întâmplă în interiorul organismului când eşti răcit?

    Ce se întâmplă în corpul tău când eşti răcit?

    Totul începe în momentul în care un organism microsopic (bacterie, virus, fung etc.) reuşeşte să depăşească bariera sistemului imunitar (fie din cauza frigului, fie din cauză că am intrat în contact cu cineva bolnav) şi reuşeşte să se instaleze în organismul nostru – rezultând o infecţie. Drept urmare corpul nostru îşi mobilizează mai tare sistemul imunitar pentru a lupta cu
    „invadatorii”.

    Cum se luptă sistemul imunitar?

    Când organismele patogene (invadatorii) stimulează activitatea sistemului imunitar, se eliberează o substanţă numită pirogen endogen, care trasmite un semnal creierului prin care îi comandă să ridice temperatura la peste 37°C – iar atunci spunem că avem FEBRĂ.
    Când temperatura este la peste 37°C au loc trei fenomene:
    1. Celulele sistemului imunitar (leucocitele) devin mai eficiente – le creşte capacitatea de a neutraliza microbii.
    2. Creşte cantitatea de interferon din corp – o categorie de proteine naturale produse de sistemul imunitar, care auacţiune antivirală şi anticanceroasă.
    3. Se împiedică dezvoltarea şi înmulţirea bacteriilor şi virusurilor, deoarece majoritatea dintre ele nu pot supravieţui şi nu se pot înmulţi la o temperatură de peste 37°C.

    Toate acestea se întâmplă atunci când organismul îşi urcă temperatura la peste 37°C.
    Aşadar, observăm că febra este un mecanism de apărare al sistemului imunitar împotriva invadatorilor.

    Pe lângă aceste trei simptome, când avem febră, experimentăm o serie de senzaţii neplăcute, însă şi acelea fac parte din acest mecanism natural de purificare a organismului.
    Iată în ce fel:
    * Apar stări de amorţeală, ameţeală şi lipsă de energie
    În primul rând din cauză că organismul îşi canalizează resursele înspre sistemul imunitar, pentru a-l face cât mai eficient în lupta cu „invadatorii”. Din acest motiv apare în corp o lipsă de vitamine, minerale şi energie, în special o lipsă a vitaminei C, care este esenţială pentru sistemul imunitar, deoarece o leucocită (globula albă) foloseşte de patru ori mai multă vitamină C decât o celulă normală.
    Iar în al doilea rând, se poate ca organismul să facă unele minerale indisponibile pe timpul infecţiei, deoarece unele bacterii care ne invadează corpul au nevoie de acele minerale pentru a supravieţui. Aşadar şi din acest motiv se poate experimenta un dezechilibru al nutrienţilor pe timpul infecţiei.

    * Pielea devine palidă
    Se întâmplă asta deoarece organismul încearcă să piardă cât mai puţină căldură, motiv pentru care reduce circulaţia la nivelul pielii, iar asta va da un aspect palid, însă doar pe timpul îmbolnăvirii, după care pielea îşi va reveni.

    * Apare deshidratarea
    Din cauză că organismul pierde multă apă prin transpiraţie, motiv pentru care e absolut necesar să bem apă (NU lichide, ci apă). Prin tanspiraţie se elimină toxinele din organism, fiind un proces natural de autovindecare.

    * Curge nasul şi apare tusea
    Asta se întâmplă tot ca urmare a unor procese naturale de autovindecare, deoarece corpul încearcă să elimine prin mucus diverse toxine şi bacterii care ne-au invadat corpul. Tot ca autodetoxifiere mai pot apărea diarea sau alte stări asemănătoare.

    Aşadar, după cum se poate observa, febra este un mecanism de apărare şi autovindecare al organismului, fără de care corpul nu ar putea face faţă infecţiilor. În aceste condiţii putem considera că „febra este prietena sănătăţii noastre”. Din nefericire însă, majoritatea oamenilor au fost învăţaţi s-o privească exact pe dos, ca fiind un mare inamic al sănătăţii.

    Ce greşeli fac oamenii când au febră? Vor s-o scadă!

    Cea mai mare greşeală (care din păcate, vine în primul rând din ignoranţa medicilor, dar şi din lipsa de informare a pacienţilor) este că încearcă să suprime acest mecanism natural de apărare al organismului.
    Imediat ce temperatura trece puţin peste 37°C, doctorii au obiceiul să îndoape pacienţii cu medicamente pentru scăzut febra, de obicei paracetamol, iar în unele cazuri, vă vine să credeţi sau nu, se prescriu din start antibiotice.

    Ce se întâmplă când suprimi acest mecanism natural?

    Se pot întâmpla doua lucruri:
    1. Corpul încearcă din răsputeri să-şi ţină starea de febră, în ciuda tuturor medicamentelor administrate pentru scăderea febrei, iar până la urmă reuşeşte să omoare „invadatorii”. E cazul în care omul tot ia medicamente şi se enervează că nu-i scade febra, în loc să se bucure că organismul încă are resurse să se lupte cu invadatorii. În acest caz boala se vindecă, însă durează mai mult decât în mod normal – e acea răceală uşoară care nu mai trece o dată.
    2. Organismul nu reuşeşte să câştige lupta cu „invadatorii”, iar organismul ajunge să rămână infectat de anumite mircoorganisme pe care sistemul imunitar nu le va mai ataca.
    Ar mai fi şi a treia soluţie: moartea – când organismul nu face faţă provocării cu infecţia, iar
    febra sare la peste 42°C.

    Pe lângă aceste efecte nedorite, medicamentele prescrise de doctori au şi ele o serie de efecte dăunătoare asupra organismului, despre care pacienţii sunt mult prea rar informaţi (de obicei nu sunt deloc informaţi). Bineînţeles că în industria farmaceutică există mai multe medicamente împotriva răcelii, care au efecte secundare dăunătoare, însă noi ne vom ocupa doar de cele comune.

    Efectele secundare ale medicamentelor

    * Paracetamolul (acetoaminofenul – substanţă activă):
    – În primul rând, când vorbim de febră, el nu face decât să prelungească boala suprimând
    mecanismul natural al febrei.
    – În al doilea rând, a fost publicat un studiu care a demonstrat faptul că paracetamolul suprimă
    activitatea anticorpilor în lupta cu organismele patogene, făcând ca boala să dureze mai mult.
    – În al treilea rând afectează ficatul, generând insuficienţă hepatică. În SUA se înregistrează în medie 450 de decese pe an din cauza insuficienţei hepatice generate de excesul de
    paracetamol. Mai mult decât atât, asocierea paracetamolului cu alcoolul, dublează riscul de
    infuficienţă hepatică.
    – Afectează rinichii. Statisticile arată că 15% din persoanele care fac dializă, au ajuns în această situaţie din cauza efectului pe care paracetamolul şi aspirina l-au avut asupra rinichilor lor.
    – Creşte riscul de astm, deoarece scade cantitatea de glutation (GSH) din organism – un
    antioxidant care se găseşte în ţesutul plămânilor şi care are rolul de a proteja plămânii.
    – Creşte riscul de hipertensiune. În urma unui studiu pe 8 ani, realizat pe 80.000 de femei
    sănătoase (între 31 şi 50 de ani), s-a demonstrat că femeile care au luat medicamente cu
    conţinut de acetaminofen şi ibuprofen mai mult de 22 de zile pe lună, au avut un risc de
    hipertensiune cu 86% mai mare, decât femeile care nu luau deloc aceste medicamante.

    * Ibuprofenul – substanţă activă din unele medicamente împotriva răcelii
    – Într-un studiu făcut pe 10 ani, pe 114.000 femei sănătoase (între 22-85 de ani), în vederea identificării factorilor care contribuie la cancerul de sân, din acest lot 2400 de femei au făcut CANCER la sân în această perioadă. În urma investigaţilor oamenilor de ştiinţă a reieşit că administrarea zilnică de ibuprofen pentru 5 ani a crescut cu 50% riscul de cancer, în comparaţie cu femeile care nu luau. În cadrul aceluiaşi studiu a reieşit că femeile care au consumat aspirină zilnic pentru minim 5 ani, aveau un risc cu 80% mai mare de a dezvolta cancer la sân triplu negativ, decât femeile care nu consumau aspirină regulat.
    – La fel ca paracetamolul, supradoza de ibuprofen intoxică ficatul, crescând riscul de insuficienţă hepatică şi icter.

    * Aspirina
    Deşi este mai rar prescrisă împotriva răcelii decât cele de mai sus, oamenii nu ezită să ia
    aspirină când sunt bolnavi sau când simt orice alt tip de durere. Se pare că oamenii au uitat că atunci când iau aspirină, au de a face cu un medicament şi nu cu o bomboană. Iată ce ne arată studiile despre aspirină:
    – Suprimă capacitatea globulelor albe de a distruge microbii.
    – Este asociată cu Sindromul Reye, în special la copii sub 21 de ani.
    – Creşte cu 27% riscul de a face ULCER, cel puţin aşa susţine un studiu făcut la Wester Sydney University, făcut pe 187 de pacienţi care consumau între 57 şi 325 de miligrame de aspirină pentru cel puţin o lună.

    * Antibioticele
    Antibioticele sunt un real PERICOL pentru sănătate, iar inconştienta cu care sunt consumate de oameni este de-a dreptul uimitoare. Este interesant că nici mulţi medici de familie nu au nicio rezervă în a prescrie antibiotice, chiar şi atunci când NU este cazul. Vă vine să credeţi sau nu, unii medici prescriu antibiotice preventiv, chiar dacă în acel moment nu există infecţie bacteriană puternică în organism care necesită antibiotice, ci e infecţie cu virus. Dacă am ajuns să luăm antibiotice pentru roşu în gât, mai avem puţin şi le luăm direct când suntem sănătoşi, vezi Doamne, pentru a preveni îmbolnăvirea.
    Totuşi, în cazul în care mai sunt oameni, care nu sunt conştienţi de pericolul antibioticelor,
    urmăriţi câteva din modurile în care afectează ele sănătatea:
    – Dezechilibrează flora intestinală, deoarece omoară bacteriile benefice (probiotice) din intestin şi încurajează dezvoltarea florei patogene, din care face parte şi ciuperca Candida Albicans. De la acest dezechilibru şi de la infecţia cu Candida, poate apărea o întreagă gamă de afecţiuni: de la intestin iritabil până la CANCER. Mai multe despre acestea găsiţi în articolul despre „Candidoza sau sindromul antibioticelor”.
    – Distrugerea sistemului imunitar, ca urmare a dezechilibrării florei intestinale – care este de
    fapt pilonul de bază al imunităţii.
    – Prin administrarea antibioticelor pentru cea mai mică infecţie bacteriană (care nu necesită
    antibiotice, însă zicem c-o luăm preventiv ca să nu se agraveze răceala) vom face ca bacteriile să devină rezistente la antibiotice, iar următoarele îmbolnăviri vor fi din ce în ce mai severe şi chiar dacă vom lua atunci antibiotic, el nu va mai avea niciun efect, deoarece bacteriile au dezvoltat rezistenţă.
    – Un studiu realizat pe 3 milioane de persoane în 2008 a demonstrat că persoanele care iau antibiotice de 2-5 ori pe an, au un risc cu 27% mai mare de a face cancer, în timp ce persoanele care iau de mai mult de 6 ori pe an antibiotice au un risc cu 37% mai mare de a face cancer, decât persoanele care nu iau antibiotice.
    (Dacă „cineva” îmi recomandă să mă îndop preventiv cu medicamente când abia am febră de 38°C de la o răceală, ca să nu urce mai tare, îi recomand şi eu lui să ia antibiotice încă de pe acuma – tot aşa preventiv, ca nu cumva să facă febră. Cam ăsta ar fi principiul).

    Aşadar, probabil vă întrebaţi ce fac când am febră?
    După cum am mai spus, ferba este un mecanism natural de apărare al organismului care ne
    ajută să luptăm împotriva invadatorilor. Ea este „prietena sănătăţii noastre” şi trebuie să ne
    folosim de ea cât mai înţelept cu putinţă pentru a ne păstra o stare de sănătate cât mai bună.

    Poate febra să ne facă rău?

    Orice s-ar întâmpla, NU trebuie să uităm niciodată că febra poate fi mortală, însă nu când este sub 40°C. Doar când infecţia persistă şi febra trece peste pragul de 40°C, ea devine periculoasă şi este necesar să intervenim cu medicamente pentru a o scădea. ÎNSĂ când aceasta este sub 40°C (cum este în majoritatea cazurilor), ea este un mecanism natural de VINDECARE al organismului.

    Totuşi, ce TREBUIE să facem când avem febră?

    În primul rând este absolut necesar ca febra să fie foarte atent SUPRAVEGHEATĂ, deoarece când urcă peste 40°C ea reprezintă un pericol pentru sănătate şi este necesar să se intervină cu medicaţie.
    Până atunci însă avem la îndemână o grămadă de tratamente 100% naturale şi fără efecte secundare, care ne ajută să facem faţă cu brio răcelii. Iată care sunt acestea:

    Tratamente naturale împotriva răcelii

    Tot ce trebuie să facem este să ajutăm organismul să-şi desfăşoare cât mai bine procesele naturale de autovindecare, adică să creăm condiţiile perfecte pentru ca sistemul imunitar să lucreze eficient. Aşadar principala armă pe care ne vom axa împotriva bolilor este sistemul imunitar.

    I. Dieta – sau tratamentul prin alimentaţie

    „Medicamentul să-ţi fie hrană, şi hrana să-ţi fie medicamentul” – spunea Hippocat, părintele medicinei, acum aproximativ 2500 de ani. Aşadar, la fel ca pentru toate bolile, tratamentul răcelii se porneşte în primul rând de la DIETĂ.

    a) Eliminarea zahărului din dietă, cel puţin pe perioada bolii.
    Principala problemă în ceea ce priveşte carbohidraţii simpli (zahăr, glucoză, fructoză, galactoză etc. – noi le voi numi generic pe toate „zahăr”), este că suprimă drastic activitatea sistemului imunitar:
    – Scade cu 50% eficienţa celulelor macrofage – cele responsabile pentru mecanismul de
    fagocitoză (procesul prin care globulele albe „mănacă” organismele patogene – bacterii
    visursuri, sau fungi)
    – Urcă nivelul de insulină din sânge, iar acest lucru inhibă secreţia hormonului de creştere (GH) – care este strâns legat de buna funcţionare a sistemului imunitar.
    – Scade cu 40% capacitatea tuturor leucocitelor de a omorî microbii.
    – Hrăneşte organismele dăunătoare din intestin (flora de putrefacţie) şi în acelaşi timp
    omoară „bacteriile bune” (probiotice), lucru care duce la scăderea imunităţii.

    Zahărul dăunează şi persoanelor sănătoase slăbindu-le imunitatea, însă este cu atât mai
    dăunător persoanelor deja bolnave. Astfel că el nu ar trebui consumat în exces nici de cei
    sănătoşi, şi cu atât mai puţin de cei bolnavi.
    Din aceste motive, pe perioada cât suntem bolnavi ar fi bine să încercăm să reducem consumul de carbohidraţi, însă mai ales cantitatea de carbohidraţi simpli şi cu index glicemic mare (zahăr, glucoză, fructoză, dulciuri, prăjituri, inclusiv mierea de albine), deoarece aceştia se absorb mult prea repede şi dezechilibrează sistemul imunitar.
    Totuşi pentru a ne asigura necesarul de carbohidraţi pe perioada bolii putem consuma carbohidraţi complecşi, care se absorb lent şi nu dezechilibrează sistemul imunitar (pâine, legume, cereale, leguminoase etc.).

    Aşadar, pe perioada răcelii vom avea o dietă:
    – Fără zahăr, dulciuri, miere, prăjituri sau ciocolată.
    – Fără sucuri (mai ales că unele băuturi „răcoritoare” conţin 7 linguriţe de zahăr la 250ml)
    – Fără exces de fructe dulci – conţin fructoză şi de aceea ar fi bine să nu exagerăm cu ele în
    timpul răcelii. Bineînţeles că cele sărace în fructoză (cum e LĂMÂIA) sunt chiar recoamndate.

    b) Consumul de alimente bogate în vitamine şi minerale
    În lupta cu „invadatorii” organismul face o risipă de energie şi nutrienţi, în special de vitamină C. De aceea noi trebuie să optăm pentru o dietă cât mai bogată în vitamine şi minerale.

    1) Vitamina C
    În ceea ce priveşte vitamina C, ea este esenţială deoarece sistemul imunitar are nevoie de o cantitate mare de vitamină C pentru a funcţiona, şi, aşa cum am mai spus, celulele sistemului imunitar (leucocitele) au nevoie de patru ori mai multă vitamină C decât o celulă normală. Din acest motiv vitamina C este esenţială pe parcursul bolilor, iar când spun vitamina C mă refer la cea din ALIMENTE şi nu la cea din PASTILE.

    Acid ascorbic faţă de vitamina C
    Suplimentele (pastilele) de vitamină C conţin în general doar acid ascorbic, deşi pe etichetă scrie Vitamina C.
    Pe de altă parte, vitamina C provenită din alimente este formată din: Rutină, Bioflavonoide, Factorul K, Factorul J, Factorul P şi Acid Ascorbic.
    Aşadar vitamina C din suplimente NU este aceeaşi cu vitamina C din alimente (acest principiu e valabil şi pentru alţi nutrienţi).

    (Necesarul zilnic de vitamină C pentru un om sănătos este de 60 mg)

    2) Zincul
    Alături de vitamina C, zincul este esenţial pentru buna funcţionare a sistemului imunitar şi are de asemena şiproprietăţi antioxidante. Dacă vitamina C este denumită metaforic „vitamina imunităţii”, zincul poate fi considerat „mineralul imunităţii” .
    Zincul joacă un rol important, atât pentru prevenirea infecţiilor la oamenii sănătoşi (prin menţinerea imunităţii puternice), dar este cu atât mai important în timpul febrei când sistemul imunitar este suprasolicitat.
    Totuşi supradoza de zinc, care apare când se administrează doze de peste 150 mg până la 450 mg zinc, poate fi periculoasă pentru sănătate, motiv pentru care este indicat să ne axăm pe sursele naturale de zinc în defavoarea celor artificiale, adică să ne axăm pe ALIMENTELE bogate în zinc mai degrabă decât pe suplimente. Mai mult decât atât, sursele naturale de zinc au o biodisponibilitate mai mare decât zincul din suplimente, adică este absorbit mai bine şi organismul se poate folosi mai eficient de el (la fel se întâmplă cu majoritatea nutrienţilor proveniţi din surse naturale, în comparaţie cu cei proveniţi din suplimente).
    Necesarul zilnic de zinc pentru un om sănătos este de 15 mg.

    * Alimente bogate în antioxidanţi

    Pe lângă alimente care conţin vitamina C şi zinc, ar fi bine să consumăm alimente bogate în ceilalţi ANTIOXIDANŢI (ex. Vitamină A, Vitamină E, Co. Q10, Luteină, Licopen, Seleniu, Cisteină, Zinc etc.) – substanţe care apără organismul împotriva radicalilor liberi şi susţin activitatea sistemului imunitar.
    În ceea ce priveşte asimilarea necesarului de antioxidanţi, cea mai bună alegere o reprezintă salata de legume.
    Aşadar alimentaţia pe timp de răceală ar fi bine să conţină zilnic cel puţin o salată de legume (minumim cinci sortimente de legume), fiind o sursă excelentă de antioxidanţi – care ne vor întări sistemul imunitar pe perioada bolii. Deşi antioxidanţii se găsesc şi în fructe, ar fi bine să nu exagerăm cu ele, ci să optăm pentru antioxidanţii din legume,deoarece excesul de fructoză nu este benefic pe timp de boală.

    c) Consumul de apă – cel puţin 2 litri pe zi.
    În timpul luptei cu infecţiile corpul transpiră mult şi pierde multă apă, riscând să se desihrateze. Pe lângă asta,persoanele care au febră nu mai percep atât de bine senzaţia de sete. De aceea trebuie să consumăm suficientă apă, chiar dacă nu resimţim foarte tare senzaţia de sete.
    Atenţie: se consumă minimum 2 litri APĂ, şi nu 2 litri de LICHIDE, deoarce şi băuturile „răcoritoare” şi „vodca” sunt lichide, însă ele nu ne vor ajuta să ne vindecăm.

    d) Folosirea alimentelor şi plantelor cu efecte antimicrobiene.
    * Usturoiul şi ceapa:
    Usturoiul este considerat de către unii specialişti ca fiind „regele alimentelor”, din cauza efectelor vindecătoare miraculoase pe care le are.
    Substanţa activă numită ALICINĂ (care se găseşte în special în usturoi, dar şi în ceapă) are un efect antibacterian, antiviral, antiparazitar şi antifungic natural, ajutând organismul în lupta cu „invadatorii”, fără a avea efecte dăunătoare (cum au antibioticele sau alte medicamente de sinteză). Pe lângă acestea, usturoiul şi ceapa au şi alte efecte benefice printre care: scăderea colesterolului „rău”(LDL), scăderea hipertensiunii, subţierea sângelui, şi nu în ulltimul rând au efect antioxidant (protejează împotriva radicalilor liberi).
    Atenţie: aici vorbim de usturoiul consumat crud şi nu de usturoiul din capsule.

    * Propolisul:
    La fel ca usturoiul este un antibiotic şi antiviral natural. Pe lângă acestea, porpolisul întăreşte sistemul imunitar prin stimularea producerii de globule albe. Mai mult decât atât, studiile arată că propolisul are efect antiinflamator, antialergic şi nu în ultimul rând, efect antitumoral (anticancer) provocând moartea celulelor canceroase, fără a le afecta pe cele sănătoase.

    * Echinaceea
    Întăreşte sistemul imunitar prin:
    – stimularea fagocitozei (procesul prin care fagocitele „mănâncă” organismele străine care au
    invadat corpul)
    – creşterea eficienţei limfocitelor în lupta cu organismele patogene
    – creşterea numărului de celule T (sau limfocite T)
    – şi nu în ultimul rând, creşte cantitatea de interferon, interleucină, imunoglobulină şi alte substanţe, care participă la buna funcţionare a sistemului imunitar.

    Alte plante eficiente împotriva răcelii, care se pot administra sub formă de tincturi sau ceaiuri:
    * Muşeţel
    * Muguri de pin
    * Cimbru
    * Ghimbir
    * Şovârf (aka, oregano) etc.

    Atenţie: deşi alimentaţia reprezintă componenta principală a vindecării, nu trebuie să ne forţăm să mâncăm decât atunci când simţim nevoia, deoarece organismul este oricum slăbit, iar îndoparea forţată cu mâncare nu face decât să înrăutăţească situaţia.

    II. Tratamentul nealimentar

    a) Somnul şi odihna
    Este esenţial ca pe timpul răcelii să ne odihnim pentru a crea condiţii perfecte organismului în lupta cu organismele invadatoare.
    Mai mult decât atât, somnul reprezintă un mecanism natural de autovindecare al organismului.
    În timpul somnului celulele stricate sunt înlocuite, iar neuronii afectaţi trec printr-un proces de reparaţie. Mai mult decât atât, un somn odihnitor asigură buna funcţionare a sistemului imunitar.
    Pe de altă parte lipsa somnului are efecte devastatoare asupra sistemului imunitar şi respectiv asupra sănătăţii generale atât la oamenii sănătoşi, şi cu atât mai mult la cei bolnavi.
    Este important ca locul unde ne odihnim să fie bine încălzit, astfel încât corpul să nu piardă multă căldură – pentru ca activitatea sistemului imunitar să se desfăşoare cât mai eficient.

    b) Expectorarea mucusului
    Cu toţii ştim că atunci când suntem bolnavi apare un exces de mucus la nivelul nasului şi gâtului, lucru care nu demonstrează altceva decât să sistemul nostru imunitar funcţionează foarte bine.

    De ce se formează un exces de mucus când suntem bolnavi?

    Din două motive simple:
    1. Pentru a elimina organismele patogene şi germenii ajunşi la nivelul foselor nazale sau la nivelul laringelui.Astfel, prin eliminarea de mucus, corpul practic scapă de diferite organisme patogene şi de alte substanţe străine ajunse la nivelul foselor nazale. Acesta este de asemenea un proces natural de autocurăţire pe care n-ar trebui să-l împiedicăm cu diferite medicamente şi picături.
    2. Pentru că atunci când sistemul imunitar se luptă cu organismele invadatoare, creşte secreţia de mucus în întreg organismul, deoarece imunitatea funcţionează mai bine în acest fel. Aşadar creşterea secreţiei de mucus de la nivelul nasului este şi o dovadă că sistemul imunitar este pus pe treabă.
    Pe lângă acestea se poate întâmpla să ne curgă nasul când nu suntem bolnavi. Aceasta se întâmplă fie din cauza alergiilor, fie din cauză că anumiţi germeni au intrat în fosele nazale şi e nevoie să fie eliminaţi sau pur şi simplu din cauza frigului, deoarece frigul inhibă activitatea anumitor celule de la nivelul nasului, care are drept urmare eliminarea de mucus până în momentul în care intrăm din nou la căldură.
    Este ciudat cum toţi oamenii se enervează şi încearcă să-şi oprească curgerea nasului cu diferite picături, în condiţiile în care acesta este un mecanism natural de curăţare a organismului – pe care nu ar trebui sub nicio formă să-l suprimăm.

    Ce trebuie totuşi să facem?

    Se ne suflăm nasul ori de câte ori este înfundat, pentru a ajuta eliminarea diferitelor bacterii de la nivelul nasului şi să scuipăm mucusul pe care-l expectorăm când tuşim – în niciun caz NU trebuie să-l înghiţim. În acest fel, procesele de detoxifiere de la nivelul nasului şi gâtului se vor desfăşura natural şi armonios.

    c) Stabililizarea nivelului de vitamină D din corp
    Vitamina D este un stimulent foarte puternic al sistemului imunitar, fiind implicată în producerea a 200 tipuri de peptide antimicrobiene (componete ale sistemului imunitar care au rolul de a lupta cu infecţiile). E şi motivul pentru care ne îmbolnăvim mai rar vara.

    De unde luăm vitamina D?

    Avem 2 surse principale:
    1. Din expunerea la soare. Vitamina D se formează la nivelul pielii prin expunerea la soare pentru 15-20 de minute, însă încetează îndată ce pielea se înroşeşte (se arde). De aceea este indicată expunerea scurtă la soare (cel puţin a mâinilor şi picioarelor), atunci când avem probleme cu răceala, însă trebuie avut grijă ca nu cumva pielea să se ardă.
    2. Dacă este iarnă şi nu avem parte de soare, cea mai bună sursă de vitamina D este PEŞTELE (în special tonul şi somonul, dar şi alte specii). Din acest motiv ar fi indicat să consumăm şi peşte pe perioada când suntem răciţi pentru a stimula activitatea sistemului imunitar.
    Atenţie: Suplimentele de vitamină D administrate în exces fac mai mult rău decât bine, motiv pentru care ar fi bine să nu se consume decât, dacă ne supraveghem atent nivelul de vitamină D din organism (prin analize) – pentru ca nu cumva să se ajungă la supradozaj.

    d) OPŢIONAL: „Leacurile băbeşti”
    Cu toţii ştim că atunci când ne îmbolnăveam la ţară, bunica avea mereu câte un leac miraculos prin care ne vindecam de răceală, fără să fi pus în gură vreun medicament artificial. Chiar dacă multe dintre ele s-au pierdut de-a lungul timpului, încă mai există o mulţime de leacuri populare împotriva răcelii.

    Aşadar să recapitulăm:

    Pe perioada răcelii.
    1. Eliminăm total zaharurile simple din dietă (zahăr, dulciuri, sucuri).
    2. Consumăm salate şi alte alimente bogate în vitamine şi minerale (în special vitamină C şi
    zinc).
    3. Consumăm alimente şi plante antibacteriene: usuroi, ceapă, propolis, echinaceea, muşeţel
    cimbru etc.
    4. Ne asigurăm odihna necesară.
    5. Eliminăm acumulările de mucus din nas şi gât.
    6. Ne asigurăm necesarul de vitamină D „.

    Sursa: Internetul.
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 26/03/2013 @ 10:40 am | Răspunde

  5. @ ALL !!!
    „Cum sa scapi de tuse
    Răcelile, pneumoniile şi virozele din sezonul rece sunt câteva dintre cauzele tusei. Ca să scapi de acest simptom neplăcut, apelează la “farmacia verde”.
    Hreanul, cel mai bun expectorant
    Hreanul are proprietăţi de vindecare a tusei datorită conţinutului bogat de săruri minerale, magneziu, uleuri volatile, dar şi pentru că este un puternic antibiotic natural şi un expectorant foarte bun. În schimb, ceapa şi mierea au rol calmant. Ceapa este bogată în vitamina C, recunoscută pentru lupta împotriva răcelilor şi a gripei.
    Cum se obţine: Cea mai bună reţetă vine din Rusia. O lingură de hrean ras, cinci linguriţe de miere şi două linguri de ceapă rasă se amestecă bine, după care torni 500 ml de apă fierbinte şi apoi laşi să dea în clocot de câteva ori. Vei obţine un sirop pe care trebuie să-l bei de patru ori pe zi, câte două linguriţe de fiecare dată.
    Sucul de ridiche, calmant ideal
    Când tusea şi răguşeala nu-ţi dau pace, apelează la un leac cu miere şi ridiche neagră, preparat chiar de tine. Acest remediu are proprietăţi antitusive, desfundă căile respiratorii şi este un bun imunostimulator. Ridichea neagră conţine vitaminele A, B şi C, eficiente în lupta cu răcelile şi gripa, dar şi potasiu, calciu, iod şi magneziu, minerale de care organismul are nevoie când este slăbit.
    Cum se obţine: scobeşti o ridiche neagră de mărime medie şi umpli golul cu câteva linguriţe de zahăr. Laşi o zi la macerat, timp în care se formează un sirop gros. Iei câte trei-patru linguriţe pe zi.
    Usturoiul, antibiotic natural
    Tusea rezultată în urma răcelilor, a amigdalitei şi a pneumoniilor poate fi vindecată şi cu ajutorul usturoiului. Usturoiul are proprietăţile unui antibiotic, datorită alicinei pe care o conţine. Totodată, este şi un puternic antibacterian. Oregano şi cimbrişorul au acţiune expectorantă.
    Cum se obţine: Fierbi 4-5 căţei de usturoi potriviţi în 300 ml de apă, în combinaţie cu o linguriţă de oregano şi una de cimbrişor tocat mărunt. După ce au dat în clocot, iei de pe foc, adaugi o lingură de miere şi amesteci bine. După ce s-a răcit, iei câte 2-3 înghiţituri, după fiecare repriză de tuse.
    Siropul de pătlagină, leac rapid
    Pătlagina este recunoscută pentru virtuţile ei terapeu¬tice din timpuri străvechi. Este bogată în vitaminele A, C şi K, în mucilagii şi tanin, dar şi în calciu, fier, zinc şi în magneziu. Este un ajutor de nădejde în tratarea tusei şi a afecţiunilor respiratorii.
    Cum se obţine: Cel mai eficient leac pe bază de pătlagină este siropul. Se obţine din frunze de pătlagină (cât iei în două mâini). Toci frunzele de plantă foarte mărunt, apoi torni peste ele un pahar cu apă clocotită. Le amesteci cu patru linguri de miere, după care le pui iar la fiert. După ce dă în clocot, iei de pe foc şi laşi să se răcească. Leacul se administrează de 3-4 ori pe zi, câte o lingură.
    Ceai din foi de ceapă
    Ceapa este un alt leac la îndemână care te ajută să scapi de supărătoarea tuse. Are proprietăţi calmante şi antiseptice şi conţine complexul de vitamine B, dar şi vitamina C. Totodată, este un bun expectorant şi antitusiv.
    Cum se obţine: Este un remediu simplu, care se obţine dintr-o jumătate de ceapă, pe care o fierbi 10 minute. Ceaiul este indicat să fie îndulcit cu 1-2 linguriţe de miere. Ca să fie mai eficient, poţi adăuga şi o nucă întreagă, atunci când ceaiul fierbe. Remediul se administrează de 3-4 ori pe zi.”.
    Sursa: Internetul
    Aliosa.
    PS !!!
    Asta seara la fotbal in preliminariile CM 2014 BRAZILIA,
    OLANDA-ROMANIA !
    HAI ROMANIA !!!
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 26/03/2013 @ 8:58 pm | Răspunde

  6. Bom Dia, Aliosa
    Beijos e abraços…..Araan.

    Comentariu de araanz50 — 01/02/2014 @ 10:57 am | Răspunde

    • Araan Olá!
      Estou contente por ter chegado a este post!
      Sinceros votos mesmos!
      Com simpatia,
      Aliosa.

      Comentariu de Aliosa — 01/02/2014 @ 12:37 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: