Alioşa ” File de Jurnal ”

04/04/2016

CITATE din” Arta conversatiei” de Ileana VUPLESCU .

Filed under: generale — Aliosa @ 10:59 pm

 

 

Citat din ILEANA VULPESCU.IV0IV1IV2

 

 

 

 

 

Citate din romanul ” Arta conversatiei”  de Ileana VULPESCU  clappinghatromanciera pe care o pretuiesc rosa_glit_stelle_gif cel mai mult dintre toate scriitoarele  din ROMANIA icon_exclaim

”  Nu-mi ajungea o greutate într-o mână, mi-a mai trebuit şi-a doua, ca sa mă echilibrez în mersul acrobatic pe frânghia vieţii.

Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori echivalate prin procedeul „mai iei de ici, mai pui colea”: inteligenţa şi bunătatea.

Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.

E atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru adevărul acesta puţin şi rar merită să trăim.

Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.

Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?

O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.

Niciodată nu putem şti ce proporţii iau faptele noastre în viaţa celuilat. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun-făcut.

Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.

Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele. Cred că oamenii fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare.

Dacă nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul cui mi-a făcut rău, consider că iert.

Mai întâi trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci.

Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i ierţi, să-i tot ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor, fraţilor tăi. Dacă ai orgolii, nici o relaţie nu e posibilă.

Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa.

Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.

Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!

Într-o bună zi, ai să-nţelegi, că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile… E de necrezut cum uită trupul.

Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.

În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă.

În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.

Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face.

Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.

Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.

Viaţa e mai presus de noi.

Înfrânt se simte orice om când îşi vede mecanismul existenţial demontat şi azvârlit într-un vraf de piese, care, detaşate de complicatul lor ansamblu, devin nişte jalnice rotiţe, şuruburi şi piuliţe, pe care nu mai dai nici două parale.

Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele.

Mai schimbător decât sufletul omului, decât concepţiile sale şi decât vremea nu e nimic.

Când într-o căsnicie unul din soţi îşi găseşte pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi „zeul” mai are defecte, vezi că şi „vechitura” de acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că „vechitura” e mai bună decât „prospătura”.

Cu nimeni nu e bine să fii sincer cum eşti cu tine însuţi.

Un om care-a trecut printr-o mare spaimă, o vreme are un comportament destul de ciudat, dacă n-ai ţine seama de spaima prin care-a trecut.

Un defect fizic îţi dezechilibrează corpul şi dezechilibrul ăsta se răsfrânge asupra sufletului. Efectele lui sunt deci împărţite.

Amorul şi gripa se tratează cu patul.

O parte din om se conjugă cu verbul „a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul „a fi”; important este ca partea lui „a fi” să fie măcar egală cu cea a lui „avea”. Cei pentru care „a fi” atârnă mai mult decât „a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de o incurabilă orbire spirituală.

Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.

Ura şi focul trebuie înăbuşite din primul moment, altfel în urma lor rămâne cenuşă.

Cine-şi iubeşte cu adevărat meseria mai face şi câte un compromis de dragul ei.

E de ajuns că trecutul este un permanent colocatar al fiecăruia dintre noi, un colocatar de care nu poţi scăpa. Să-l mai vâri şi-n prezentul altuia?

Nu iubeşti cu adevărat decât pe cine respecţi.

Trecutul e o încăpere din prezent unde intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o uşă, atât şi suntem în trecut, iar uşa asta se deschide singură foarte des.

Tristeţea, blazarea, disperarea se află sub formă de saprofiţi în fiecare dintre noi. Totul este ca ele să nu iasă din starea lor de saprofiţi, de „coexistenţi” paşnici şi să n-o apuce pe calea manifestărilor virulente.

Omul trebuie să fie pregătit ca oricând să poată trăi singur.

Grăbeşte-te, hotărăşte-te de la început ce vrei şi apucă-te să înfăptuieşti, că viaţa nu stă să te aştepte!

Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!

În viaţa asta, numai pe mine contez ca partener permanent al meu însămi. Şi nu vreau să-mi fie niciodată nici ruşine şi nici scârbă de mine însămi.

Dragostea cea fierbinte, de la-nceput, nu ţine cât lumea. Important e cu ce rămâi când s-a mai stins văpaia. Dragostea e ca o stare excepţională. Iar stările excepţionale nu pot ţine. Evoluţia dragostei e comparabilă cu evoluţia unei boli. Şi într-o boală, criza nu poate ţine o viaţă. Viaţa poate ţine de-o criză, dar criza nu ţine de-o viaţă.

Blazat, pe lume, e numai cine nu mai dă nici două parale pe viaţă-n general şi pe a lui în special.

Nu antrenaţi niciodată în viaţa dumneavoastră cauze pierdute.

Nimic nu mi se pare mai indecent decât confidenţele pe care un bărbat le face unei femei despre o altă femeie.

Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lume, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?

Sunt oameni care nu prelungesc o legatură dincolo de iubire.

În viaţă trebuie să-ţi câştigi pâinea şi să ai nişte fiinţe pentru care să merite să trăieşti.

Dacă oamenii pot gândi atâta murdărie despre un om, acest gând este un simptom al murdăriei din ei.

În viaţă, repetabilă e numai durerea, numai ea are „ediţii” mereu adăugite şi-mbunătăţite.

Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.

Oamenii despărţiţi n-au prezent, nici viitor comun. Ei au numai un biet trecut din care, dacă-l pigulesc, şi-l vântură, în loc să-l lase să-şi doarmă somnul, fac un venin din prezent. Şi de venin nu duce nimeni lipsă…

E greu să fii femeie, dar nici bărbat nu-i uşor să fii.

Trecutul imaginaţiei e tot atât de-al nostru ca şi trecutul faptelor.

Pe omul curat nu-l ai cu nimic la mână.

Învaţă, că altă avere şi altă protecţie nu ai!

Adevăratul intelectual este un om senin, nepărtinitor, tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se ţine strâns de principiile logicii şi ale adevărului şi care nu ţine să aibă dreptate în afara lor.

Pentru un părinte nimc nu este mai important decât să fie iubit de copilul lui. Dacă nu ştii să-l faci să te iubească, e o cauza pierdută.

Pământul este sau laboratorul altei planete, sau colonia ei, penitenciar, sau, şi mai probabil, ospiciul ei.

O căsnicie adevărată, în care cei doi parteneri se simt indispensabili unul altuia şi de neînlocuit, o astfel de căsnicie este la fel de rară ca o operă de artă.

Nimeni nu face pasiuni pentru femei cumsecade.

Pe musafir du-l până-n drum ca să fii sigur că nu se mai întoarce.

Cuţite înfig în noi doar cei pe care îi iubim.

Cu gura face şi îşi face omul şi cel mai mare bine şi răul cel mai mare. Umblă cu vorbele ca şi cum ai umbla cu un ou moale.

Dragostea e ca tusea, nu o poţi ascunde.

Un om binecrescut nu face confidenţe fără să i se ceară.

Toate defectele psihice au la origine un complex de inferioritate.

La nivelul creierului se produc toate apropierile şi toate depărtările dintre oameni.

E bine ca omul să ştie ce vrea în viaţă şi că e cu atât mai bine cu cât ştie mai devreme.

S-au năruit şi se vor nărui civilizaţii, cultura însă e ceea ce supravieţuieşte civilizaţiilor materiale, iar ea va fi etern însemnată de pecetea geniului.

Prietenia, dragostea şterg barierele de clasă.

În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.

Preţuiesc ceea ce trebuie să preţuieşti la un om: ce are bun.

La un om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet.

Ura e o boală, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci.

Cele trei virtuţi sunt: Credinţa în ceea ce facem; Speranţa că ceea ce facem nu este zadarnic; Iubirea, acel gând neobosit la semenul tău căruia trebuie să-i dai.

Gândeşte-te că defectele psihice zac numai în suflet. Îţi dai seama ce infern trebuie să fie într-un suflet şchiop sau chior sau amândouă la un loc, sau câte vrei?

Anii te învaţă să devii sfios cu sufletul altuia şi chiar cu sufletul tău.

Admiraţia mai apropiată, mai participantă o ai întotdeauna pentru un om din cadrul profesiei tale, fiindcă acolo ai cei mai cunoscuţi termeni de comparaţie.

Cât de elevat trebuie să fie un om – să nu vrea să te vadă mort, dacă-i dai o măciucă-n cap? Să nu vrea să i se facă o dreptate mai presus de ce oferă Justiţia?

Viaţa intimă a oamenilor, ca şi cea profesională, e plină de greşeli, mai mari, mai mici.

Nu minţim prin afirmaţii, ci prin omisiuni.

Mormintele sunt puntea spirituală dintre cei vii şi trecut. Sunt rădăcinile continuităţii noastre spirituale.

De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni puşi pe capătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare în care cred şi căreia i se închină, pentru că banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros şi deschide toate uşile. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia. Asta dovedeşte cât de puţin evoluează mentalitatea oamenilor.

Succesul trebuie să îl facă pe om mai bun.

Nimic nu este absolut bun sau absolut rău.

Noi toţi suntem nişte roade ale-ntâmplării.

Ca să te creadă cineva când minţi şi numai când minţi, trebuie s-o faci cu convingere. Altfel, cum să te creadă omul?

Adevărul e cea mai bună minciună; în consecinţă, să vorbeşti deschis cu oamenii, să nu încerci să prosteşti pe nimeni.

Cărui om poţi să-i ceri să iubească nişte copii străini, când, uneori, ţie care nu trăieşti decât pentru ei şi prin ei şi-ţi vine să-i strângi de gât? ” .

Sursa:        http://a-kid-smiling.blogspot.com/2012/03/arta-conversatiei-de-ileana-vulpescu.html#ixzz44srZpd5d

Comentariile vs. postarea de fata le las pe seama voastra stimate vizitatoare si stimati vizitatori iar a ajunge pana aici  fara a lasa un semn at trecerii voastre , este ca si un esec pentru mine gandind ca zilele omului sunt numarate iar  anii trec precum cantecul

„Trec anii….”

 

Aliosa.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.