Alioşa

27/05/2017

Ce NU știu ROMÂNII despre ROMÂNIA sfărșitului celui de-al Doilea Război Mondial ( 1941-1945) !!!

Filed under: amintiri — Aliosa @ 9:49 am

Motto :
^ Cine UITĂ, nu merită ^ ( istoric Nicolae IORGA )

hristos-s-a-inaltat-10_cd34db9627f17fCOCOȘUL salută lumea !
Dacă Domniilor Voastre NU vă place ISTORIA, miei imi place și voi continua să public orice material  de pe internet și care este legat de ISTORIA ROMÂNIEI de la MAREA TRĂDARE a boierilor români ( 1866)a Primului Domnitor al ROMÂNIEI, COLONELUL Alexandru Ioan CUZA și până la MARILE TRĂDĂRI ale președinților de ȚARĂ  post-decembriști pe care ,din considerente personale, nu-i NOMINALIZEZ ! 😦
În conformitate cu art.30 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI,
voi APROBA toate COMENTARIILE atât PRO cât și CONTRA versus cele postate mai jos ! 🙂

^ Documentele secrete ale trădării Regelui Mihai
De la Visinski la Stalin, Molotov si Beria.

“În noaptea de 23 August, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii (…)
De fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. (…) Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia.
Aşa că a fost o capitulare şi nu un armistiţiu.
Exista aici un rege care îşi preda armata duşmanului.
În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător?
Pe 20 Iulie 1945, ( Regelui Miihai n.r.) i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin

„Ordinul Victoriei Sovietice”. „Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!” – General Platon Chirnoaga, șef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est
Predarea României sovieticilor la Yalta
– minciuna unanim acceptată–
de Gheorghe Constantin Nistoroiu
România era în anul 1944 o ţară ce făcea parte pe merit din elita naţiunilor europene, a cărei contribuţie la crearea şi mai ales la păstrarea valorilor identitare ale civilizaţiei europene nu putea fi ignorată. Era o ţară cu tradiţie democratică, pe care doar neşansa unui rege cu grave carenţe psihice şi educaţionale, Carol al II-lea, o împinsese către tăvălugul totalitarismului monarhic, dar care nu reuşise să desfinţeze rădăcinile viguroase ale legilor strămoşeşti ce guvernau încă în mediul rural, predominant. Dar mai ales, România anului 1944, avea, prima dată în istoria ei, o elită intelectuală fără precedent graţie atât numărului mare de personalităţi din toate domeniile vieţii economice, ştiinţifice şi culturale, cât şi nivelului de recunoaştere pe plan mondial a multora dintre ei.
Îşi puteau permite democraţiile europene, Casele regale surori, dar mai ales, deja în curs de afirmare în postura de garant al democraţiei planetare, SUA cedarea României necondiţionat aliatului sovietic, aşa cum afirmă cu atâta convingere ex-regele Mihai şi întreaga propagandă pro-monarhică?
Oare România devenise dintr-o dată neinteresantă pentru americanii care-şi vedeau pierdute propriile investiţii de pe Valea Prahovei ?
Nu cumva trebuie să căutăm adevărul ascuns în documentele vremii pentru a vedea dincolo de “ miturile” arhicunoscute Yalta, Crimeea, Postdam sau Moscova ?
Nu mă voi opri de astă dată la pregătirea şi realizarea loviturii de stat de la 23 august 1944 ci doar la unul dintre primele decrete regale, cel din 20 ianuarie 1945.
Mareşalul Ion Antonescu adresa lui Mihai I de pe front, la 23 iunie 1941, ca răspuns la telegrama din ajun a suveranului următorul mesaj : “Multumesc respectuos Majestatii Voastre pentru cuvintele de îmbărbatare şi de apreciere cu care aţi cinstit Armata şi pe mine. Fiţi sigur, Majestate, de devotamentul nostru. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastra ne batem. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastră trebuie să învingem”.
La 28 iulie 1941, Mihai I de România transmitea celui care îi datora nu numai Coroana dar şi o poziţie de onoare şi autoritatea faţă de supuşii săi, Mareşalului Ion Antonescu un mesaj de felicitare, imediat dupa ce “vitezele trupe româno-germane au alungat peste Nistru armatele comuniste şi au reîntregit pe vecie ţara Moldovei “
La referendumul naţional de la 9 noiembrie 1941, 3 481 311 de români votaseră pentru susţinerea programului de guvernare antonescian şi doar 74 voturi fuseseră contra, naţiunea exprimându-şi aprobarea pentru tot ce înfaptuise până atunci “guvernarea dezrobitoare a Mareşalului Antonescu”.
S-a spus că odiosul decret promulgat de Mihai I la data de 20 ianuarie 1945 sub o “patriotică” mască – DECRET- LEGE – Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării (anexa 1) – fusese acceptat doar pentru a le face pe plac sovieticilor care doreau astfel să se răzbune pentru înfrângerile suferite în prima parte a războiului. Decretul convenea însă perfect şi celui care îl promulgase cu atâta rapiditate, regelui, pentru că îi permitea astfel să “purifice” atmosfera atât de plină de indignare a celor ce asistaseră neputincioşi la predarea necondiţionată a ţării în mâna sovieticilor şi la masacrarea bravei armate române de către “aliatul” sovietic datorită lipsei unui armistiţiu semnat.
Mare parte din cei cărora le era “adresat” decretul luptau încă pe front şi chiar se întâmpla să şi moară uneori respectându-şi jurământul de credinţă făţă de rege!
Cel care avea să refuze cererile de graţiere ale ofiţerilor eroi ce dezrobiseră Basarabia şi Bucovina nu s-a gândit că ar fi fost o supremă onoare ca primul judecat şi condamnat pentru că luptase pentru o Românie democratică, cu toţi românii uniţi, să fie chiar el, regele, sau adevăratul vinovat pentru pierderea Transilvaniei, nimeni altul decăt tăticul Carol al II-lea ?
Odată cu promulgarea acestui decret, România intra în cumplita epocă a terorii şi mistificării ajunse politică de guvernare. Putea în orice moment să se descopere de către un “binevoitor” că erai unul dintre cei care luptase pe frontul de răsărit sau chiar numai votaseşi cu Mareşalul! Justiţia se transforma deja într-o mascaradă cu iz de tribunal popular, fără discermânt ci doar aservit intereselor celor ce, folosind singurul simbol al puterii ce exista la acea dată, regele, se instalau în forţă la putere. Decretul devenea operant în timpul guvernului Rădescu, unul dintre artizanii loviturii de stat şi care împreună cu Constantin Vişoianu, la acea dată ministru de externe avea să conducă, o altă interesantă temă de dezbatere, peste puţin timp una dintre mişcările de rezistenţă ale Românilor din exil.
Ciudat, pentru cel curios şi dornic să înţeleagă, este faptul că întotdeauna în discursul său, cel ce cu îngăduinţa Domnului se numeşte încă Mihai I, se plânge că “a fost nevoit să accepte” sau “să facă “. Actele sale, întreaga sa guvernare nu-i aparţin niciodată! Lipsa asumării răspunderii este caracteristica definitorie a acestei personalităţi a istoriei româneşti. Sau asta s-a dorit să credem, pentru că lipsa de curaj, dacă mai adaugi şi faptul că nu întotdeauna înţelepciunea face casă bună cu curajul, poate să ducă la un iertător sentiment de resemnare care sfârşeşte aproape sigur, cu un “aşa a fost să fie, ce era să facă?!”.
Oare chiar nu ar fi putut face nimic mai mult ?
La 24 februarie 1945, domnul general de corp de armată, adjutant Nicolae Rădescu, preşedintele Consiliului de Miniştri , adresa la radio un apel către poporul român, din care redăm un fragment:
“Fraţi români, cei fără neam şi fără Dumnezeu, aşa cum i-a botezat poporul, au pornit să aprindă focul în ţără şi s-o înece în sânge. O mână de inşi, conduşi de doi venetici ANA PAUKER şi ungurul LUCA, caută prin teroare să supună neamul. Vor cădea striviţi.
Acest neam care a ştiut întotdeauna să-şi apere fiinţa nu de câţiva neisprăviţi se va lăsa acum îngenunchiat.
Sub masca democraţiei, democraţie pe care la fiecare pas o calcă în picioare, aceste fioroase hiene nedăjduiesc să ajungă în stăpânirea ţării. Sunt nenumărate blestematele lor fapte pe tot cuprinsul ţării. Voi avea în curând prilejul să vă vorbesc de toate.

Criminalii care săvârşesc aceste nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor. Vor căuta să arunce vina asupra armatei care după spusele lor, ar fi provocatoare. Afirm cu toată tăria că nu poate fi insinuare mai infamă. Armata a avut ordinul meu categoric să nu atace decât dacă este atacată şi ea a făcut ceva mai mult, peste tot unde armata a fost atacată, a tras în aer numai în scop de intimidare…
Putem însă să ne mulţumim numai să constatăm acest lucru, fără ca să ne vină atunci pedeapsa de la Dumnezeu ?
Fără îndoială că nu; ca un singur om trebuie să ne ridicăm şi să facem faţă primejdiei.
Eu şi armata ne vom face datoria până la capăt.
Fiţi şi voi cu toţii la posturile voastre.
Ora 22
Bucureşti, sâmbătă 24 februarie 1945 “
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 17/1945, f. 223-225)
Era la acea dată generalul Rădescu, ca şef al executivului românesc, un inconştient, gata să lupte cu sovieticii, forţa de ocupaţie ?
ADEVARUL ştiut de generalul Rădescu atunci era altul decât cel pe care îl invocă întotdeauna Mihai I de România atunci când îşi motivează comportamentul?
Răspunsul îl găsim în telegrama secretarului de stat interimar al S.U.A., Grew, către reprezentantul american în România, Burton Y. Berry, privind unele puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit cărora poporul român trebuie să fie asigurat că România va rămâne independentă. Telegrama poartă data de 24 februarie 1945, ora 10 p.m., fiind deci un suport real pentru şeful Guvernului Român, generalul Rădescu, în acţiunea de eliminare a factorilor ce puteau duce la bolşevizarea ţării. Consider extrem de important documentul pe care îl redau integral în anexa 2.
Am putea crede, obişnuiţi cu modul balcanic de a face politică, că lucrurile arătau bine doar pe hârtie. Telegrama din data de 1 martie 1945, trimisă de reprezentantul S.U.A. în Comisia Aliată de Control pentru România, C.V. Schuyler, Ministerului de Război al S.U.A. în legătură cu demisia guvernului Rădescu demonstrează că România nu fusese “ dăruită” sovieticilor niciodată de ceilalţi doi aliaţi, Anglia şi S.U.A., aşa cum am fost făcuţi să credem noi, românii! (anexa 3)
Ceea ce nu ştiau aliaţii occidentali era faptul că suveranul român era cel care moştenise, posibil genetic – moralitatea “mamelor” din Casa regală românească este cunoscută! – dar mai sigur prin educaţie un mod “realist” de a vedea guvernarea: “totul pentru tine, ceilalţi îţi datorează supunere”. Este binecunoscută scena, relatată în memoriile celor prezenţi, despărţirii dintre tatăl, Carol al II-lea şi fiul, Mihai I. La cererea fiului de a nu fi lăsat “aici”, tatăl “responsabil” îi aduce aminte că are o misiune de îndeplinit! Înălţător, veţi spune!
Să încercăm să aflăm la ce misiune făcea referire declaratul admirator al doctrinei totalitare, bolşevice, Carol al II-lea.
Să ne oprim mai întâi la telefonograma lui A.I.Vâşinski, adresată lui V.M.Molotov , pe data de 1 martie 1945, după ce se pare că primise de la regele Mihai I cel mai scump mărţişor plătit de poporul român, Guvernul Roşu:
“SECRET
Prin telefon, din Bucureşti
Tovarăşului Molotov,
La 10 seara am fost la palat. Am vorbit cu regele . Încă o dată i-am repetat cererea mea referitoare la Petru Groza, insistând asupra faptului că însărcinarea i-a fost dată lui, ca unei persoane care corespunde tuturor condiţiilor menţionate de mine anterior, în conformitate cu directiva.
Regele a răspuns că el s-a informat cu atenţie asupra punctului de vedere al guvernului sovietic şi speră că va putea lua o hotărâre în conformitate cu indicaţia Guvernului sovietic. A promis că va da răspunsul în dimineaţa zilei de 2 martie, deoarece trebuie să îndeplinească toate procedurile constituţionale.
Regele a subliniat în repetate rânduri dorinţa sa de a păstra pe deplin cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic.
Vâşinski
A transmis, prin Vîşinski /A primit:Podţerob, la 1 martie 1945, ora 23,58
S-a expediat tovarăşilor: Stalin, Molotov, Mikoian, Beria, Malenkov, Dekanozov, Secţia a IV-a Europa “
(Arhivele Statutului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII, doc. 5.f.21; Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, Fondul 0125 – Referentura România, opis 33, mapa 128, dosar 5)
Agitată zi trebuie să fi avut tovarăşul Vâşinski dacă era nevoit să se întâlnească cu regele României în miez de noapte!
Ne certifică acest lucru şi telegrama expediată de Burton Y. Berry, reprezentantul SUA în România, către Secretarul de stat american, în aceeaşi seară de 1 martie 1945, din care alegem doar un fragment:
“Bucureşti, 1 martie 1945, ora 8 p.m.
(primită ora 9,12 p.m.)
Dl.Vâşinski mi-a cerut să-l vizitez astă seară la ora 6.
…….
Răspunzând la întrebarea mea dacă noul prim ministru fusese ales, el a spus că regele va face alegerea după consultări cu liderii partidelor. Am spus că presupun că liderii de partid vor desemna pe candidaţii propriilor lor partide care intrau în guvern. Dl.Vâşinski mi-a răspuns că existau numeroase clici în vechile partide, că existau fascişti şi că, desigur, reprezentanţii unor astfel de grupări nu-şi aveau locul într-un guvern destinat să combată fascismul.
……..
Impresia mea generală de la întâlnire este aceea de confirmare a rapoartelor recent înaintate Departamentului. Dl. Vâşinski acţionează pe baza unor instrucţiuni directe. Speranţa sa este să reuşească a salva aparenţele de procedură constituţională, dar dacă este necesar, el o va sacrifica pentru o soluţie rapidă.
Repetată la Moscova sub nr.33.
Berry “
(Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers,1945, vol. V, Europe, pp.489-490; publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane (1944-1947), Bucureşti, p.113)
Să remarcăm că Vâşinski procedase inteligent întâlnindu-se mai întâi cu “aliatul“ pentru a verifica dacă regele român ceruse sprijin sau informase despre presiunile ce se făceau asupra sa. Total liniştit şi mulţumit plecase la sfatul de taină cu Mihai I care se dovedea un loial colaborator, demn de toată încrederea. Scenariul nu avea de ce să capete note precipitate pentru a declanşa o posibilă reacţie a lumii democratice.
La 2 martie 1945, Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza cu formarea noului guvern, fără a ţine cont de solicitarea lui Iuliu Maniu de a forma un guvern “de colaborare” şi făcându-se că nu înţelege de ce gestul său “…echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei în România”. Regele îi sugera proaspătului şef de guvern să solicite şi celor două partide istorice, Naţional-Ţărănesc şi Naţional-Liberal să desemneze membri în viitorul guvern, pentru că aşa era înţelegerea cu ceilalţi doi garanţi ai democraţiei în România, SUA şi Anglia.
Partidele istorice însă aveau convingerea că dacă vor protesta pentru alegerea omului Moscovei în suprema funcţie în stat şi nu vor accepta să facă parte dintr-un asemenea grosolan fals, regele, garantul democraţiei, nu va investi noul guvern.
A fost probabil greşeala cea mai gravă a lor în aprecierea corectă a aliaţilor şi mai ales, a adversarilor momentului.
Iar pentru ochii democraţiilor occidentale soluţia era gata încă de ceva timp: apariţia unor “grupări rebele” ale îmbătrânitelor partide româneşti, coapte peste noapte de soarele roşu al Moscovei, tocmai apte să guverneze conduse de “liberalul” Gheorghe Tătărescu şi de “ ţărănistul “ Anton Alexandrescu.
Datorită trecerii timpului, chiar puternic marcaţi de cunoaşterea cumplitului holocaust declanşat prin gestul regelui Mihai I de a preda destinele ţării în mâinile unui guvern comunist, gest liber consimţit aşa cum cred că s-a înţeles în acest moment, reacţia guvernelor britanic şi american la aflarea ştirii că în România este un guvern roşu este de-a dreptul demnă de o analiză aprofundată asupra imposibilităţii diplomatului de carieră de a crede că un rege poate să-şi trădeze propriul popor.
“Extras din a 26-a (45) Decizie a Cabinetului de Război
Minuta 5. Anexă confidenţială
Marţi, 6 martie 1945, 5,30 p.m.
Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a informat Cabinetul de Război că tocmai a sosit o telegramă de la vicemareşalul aerului Stevenson, care era şeful elementului britanic din Comisia de Control în România, indicând că el poate fi confruntat în orice moment cu o cerere de la regele Mihai şi regina-mamă pentru refugiu în ambasada britanică şi cerând instrucţiuni. Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a spus că era foarte preocupat de modul în care ruşii tratau poziţia României şi de dezvăluirea atitudinii lor, reprezentată de acest mod. Poziţia regelui în ţară fusese bună şi el tratase situaţia cu precauţie. Dacă el era acum constrâns să se refugieze în faţa presiunii aliatului nostru, efectul asupra opiniei publice şi a relaţiilor anglo-ruse putea fi foarte penibil.
În orice caz, el crede că, aşa cum noi am acordat deja adăpost generalului Rădescu, ambasada Statelor Unite putea acorda adăpost regelui şi reginei-mame, dacă apărea necesitatea. …. “
(Public Record Office, Londra PREM, 3/374/9, f.178-179; publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane (1944-1947), Bucureşti, 1993, p.124 )
Aşa cum se cunoaşte astăzi, nu a apărut “necesitatea”!
Misiunea micuţului rege abia începea!
Şi reuşea să creeze mari frământări experimentaţilor politicieni ai vremii, care nu aveau de unde să ştie că destinul Europei de est continua să fie scris de un adolescent sau de ce nu, de o femeie, regina-mamă Elena, al cărui rol în istorie este aproape necunoscut.
Extrem de importantă este cu siguranţă telegrama trimisă de W. Churchill, primul ministrul al Marii Britanii, preşedintelui SUA, F. Roosevelt pe data de 8 martie 1945, privind interesele Marii Britanii în Grecia, Polonia şi România, care lămureşte o serie de probleme extrem de comentate după căderea regimurilor comuniste în Europa Centrala şi de Est. Din păcate, de cele mai multe ori, comentariile sunt tributare propagandei încă puternică pro-rusă şi mai puţin realităţilor reliefate de documente, la care se ajunge încă destul de greu. Redau integral documentul în anexa 4.
Aşa cum se afirmă în finalul penultimului aliniat, ceea ce avea să se numească “ Sindromul Yalta” purificarea elementelor politice oponente constituia o problemă luată în calcul atât de americani cât şi de britanici.
Algoritmul pe care ei îl credeau capabil să rezolve problema riscului eliminarii unei opoziţii democratice de către o minoritate, chiar susţinută de sovietici, s-a dovedit greşit. Sovieticii au ştiut să-şi asigure totala colaborare a celui aflat în vârful piramidei prin cointeresare materială, astfel încât operaţiunea de sovietizare în România a decurs sigur, cu riscuri minime şi mai ales le-a oferit o reală victorie în faţa aliaţilor, care nu au putut interveni în sprijinul păstrării democraţiei de tip occidental pentru simplu motiv că singurul autorizat să reprezinte legal România, regele, nu a avut nimic de obiectat faţă de evoluţia evenimentelor din ţară. Ce-i drept, ceilalţi politicieni au făcut nenumărate memorii, au solicitat sprijin dar acţiunile lor au fost departe de a se ridica la nivelul cerinţelor momentului, lipsa unui lider real al opoziţiei a fost până la urmă fatală şi farsa sinistră a continuat. Uzanţele diplomatice şi mai ales, legile internaţionale nu permiteau intervenţii acolo unde puterea supremă se exercita legal, iar regele Mihai I era legal investit!
Sovieticii ştiiau că România prezintă un interes enorm pentru aliaţi şi că opinia publică din aceste state era un factor de mare presiune dacă Mihai I ar fi făcut şi cel mai mic gest de revoltă faţă de modul cum se purtau cu el.
Iar teama premierului Churchill avea să se adeverească mult prea rapid, la 30 martie, când regele promulga Decretul-Lege pentru purificarea administraţiei publice, permiţând astfel ca întregul aparat de stat să treacă sub controlul comunist, ba mai mult punând şantajul şi teroarea la temelia întregii administraţii de stat. Legea aceasta, prin înşăşi textul ei este un atac odios la cele mai elementare drepturi ale unui om, ca să nu mai vorbim de dispariţia totală a posibilităţii de a reacţiona dacă eşti nedreptăţit. Conform prevederilor legii, la 1 iunie 1945 , România se putea mândrii deja cu o administraţie publică epurată.
Atâtea realizări “măreţe” ale regelui Mihai I nu aveau să treacă neobservate la Moscova, aşa că trebuia evidenţiat acest lucru pentru ca nimeni să nu aibă motive să creadă că “fratele” sovietic ne forţează în vreun fel să învăţăm democraţia de tip nou, comunist. La 6 iulie 1945, Prezidiul Suprem al URSS îi conferă lui Mihai I Ordinul “Victoria“, printr-un decret al cărui text exprima un mare adevăr ca de altfel şi cuvântarea mareşalului Tolbuhin cu acest prilej:
“DECRET AL PREZIDIULUI SOVIETULUI SUPREM AL U.R.S.S. DE DECORARE CU ORDINUL “VICTORIA” A REGELUI MIHAI I AL ROMÂNIEI
Pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei, Majestatea sa, MIHAI I, regele României, se decorează cu: ORDINUL “VICTORIA“
Preşedintele Prezidiumului Sovietului Suprem al U.R.S.S., M. KALININ
Secretarul Prezidiumului Sovietului Suprem al U.R.S.S., A. GORKIN
Moscova, Kremlin, 6 iulie 1945“
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Casa Regală, dosar 19/1945, f.1)
Cuvântarea mareşalului Tolbuhin
“Majestate! În numele Guvernului Uniunii Republicelor Sovietice Socialiste sunt împuternicit a înmâna Majestăţii voastre ordinul suprem al Uniunii Sovietice, ordinul “VICTORIEI”.
…..
Aceasta decorare este recunoaşterea aportului personal al Majestăţii voastre în înţeleapta şi brusca întorsătură de la 23 august.
Lucrul acesta nu-l va uita istoria. Această decorare este simbolul care subliniază eterna prietenie între popoarele noastre.
Politica stabilită după 23 august, relaţiile prieteneşti şi colaborarea cu Uniunea Sovietică vor aduce poporului român la fericire, la înflorire, la o prosperitate nemaivăzută în istoria sa, în toate domeniile.
La aceasta stă ca garanţie Marea Uniune Sovietică, marele popor rus.
Eu, Majestatea voastră, îmi exprim convingerea că relaţiile prieteneşti ale României cu marele ei vecin Uniunea Sovietică, se vor întării şi se vor dezvolta, pentru binele popoarelor ambelor ţări.
…..
(“Universul “ nr. 153 din 9 iulie 1945 )
Ce ar fi trebuit să înţeleagă oamenii politici români este reliefat în fragmentul următor dintr-o notă informativă a Serviciului Special de Informaţii, proaspăt epurat de elemente “reacţionare” pentru următorii 45 de ani sigur, datată 30 iulie, dar doar spre atenţionarea celor care urmăreau realizarea scenariului sovietizării României:
“Notă informativă a Serviciului Special de Informaţii privind situaţia politică a Partidului Naţional-Tărănist şi a legăturii acestuia cu alte forţe politice din ţară şi străinătate
30 iulie 1945
…..
8. Legăturile cu Palatul
Maniu a ţinut totdeauna personal legătura cu Palatul Regal, exprimându-şi în nenumărate rânduri regretul că suveranul a pus girul consimţământului său pe actul de la 6 martie 1945.
În ultima vreme, se pare că în audienţele solicitate la suveran, cei doi preşedinţi de partide (Maniu şi Dinu Brătianu), au fost sfătuiţi să înceteze orice fel de acţiune care ar putea dăuna intereselor ţării şi care ar privi raporturile de sinceră prietenie şi bună colaborare cu U.R.S.S..
Faptul acesta, conjugat cu împrejurarea atenţiunei deosebite pe care Uniunea Sovietică a acordat-o factorului nostru constituţional, prin decorarea regelui şi predarea cu solemnitate a celor două avioane, precum şi lipsa de invitaţie la aceste solemnităţi a domnilor Maniu şi Dinu Brătianu, a făcut ca cei doi şefi de partide să caute a descifra în aceste elemente alte sensuri decât acelea a unor protocoale obişnuite. “
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Serviciul Special de Informaţii, dosar 9/1945, p.10-21)
Situaţia din România, graţie perfectei colaborări dintre regele Mihai şi Guvernul sovietic, era extrem de îngrijorătoare şi pentru cele două forţe democratice, SUA şi Marea Britanie, care, spre deosebire de politicienii românii cărora era evident că le lipsea liderul real care să dea consistenţă şi unitate luptei de rezistenţă în faţa pericolului sovietizării forţate, trec la acţiuni energice menite să blocheze procesul de preluare de către comunişti a puterii politice în România.
Yalta a exprimat categoric dispoziţiile sigure ale superputerilor de după cel de-al doilea război mondial, delimitând „sfere de interese şi de influenţă”. În cursul reuniunilor celor „Trei Mari” din Februarie 1945, României i-a revenit un loc distinct. Comunicatul dat publicităţii la 11 Februarie 1945, reliefa „Voinţa semnatarilor” de a ajuta statele eliberate de sub ocupaţia fascistă, ori forţe „satelite” ale axei Berlin-Roma-Tokyo, de a reveni ele însele, libere, independente şi suverane, democrate şi pe plan economic restabilite, susţinerea statelor de a-şi alege guverne reprezentând voinţa naţională, organizarea de alegeri libere.
Să ne oprim atenţia asupra telegramelor expediate din România de Roy M. Melbourn Secretarului de Stat american la data de 19 august şi reacţia ce avea să o declanşeze concretizată în telegrama Departamentului de Stat american din data de 21 august, redate în anexele 5 şi 6.
Este evident că cel căruia îi plăcea să i se spună “dr” Petru Groza ştia că pot lătra oricât câinii, ursul roşu descoperise mierea iar albinele erau deja puse la păstrat graţie legilor promulgate. Sinteza situaţiei de moment o aflăm chiar din relatarea Domniei Sale, extrasă din Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din data de 24 august privind “greva regală“, anexa 7.
Ceea ce avea să rămână în istorie drept “greva regală“ din vara anului 1945 a regelui Mihai I este pentru mine unul dintre puţinele motive de admiraţie reală faţă de fostul suveran !
Dar nu pentru ceea ce s-ar crede la prima vedere: patriotism, grija faţă de soarta ţării, remuşcării pentru deja greşelile făcute etc.
Ci pentru că a avut inteligenţa să accepte – nu pot crede că ideea i-a aparţinut! – şi să pună în scenă un asemenea scenariu!
Să încerc să mă explic.
Sovieticii erau avertizaţi că aveau de-a face cu un negociator viclean, conştient că este în avantaj şi că înţelege perfect cât valorează. Deosebita atenţie cu care era onorat de strategii sovietici este evident motivul discuţiei dintre Vâşinski şi Tătărăscu, încercând fiecare în parte să “aşeze” corect piesele pe tabla de şah pentru viitoarea rundă: recunoaşterea Guvernului roşu românesc. ( anexa 8 )
Nu afirm o noutate pentru nimeni că tânărul rege Mihai nu avea faţă de români nici cel mai elementar simţ de respect sau de simpatie, cu atât mai greu de crezut că în noua conjunctură ar fi dorit chiar şi un singur minut să rămână într-o ţară aflată în situaţia României, riscând un conflict cu deloc glumeţii agenţi sovietici ai KGB-ului despre care se ştia că te pot găsii oriunde atunci când vor. Sarcina unui monarh era extrem de dificilă într-o ţară în care nu mai exista efectiv o clasă politică capabilă să guverneze situaţia de criză prin care trecea România după ce două dictaturi succesive aproape exterminaseră personalităţile reale ale vieţii politice. Avea alături, sprijin şi sfătuitor, pe regina-mamă Elena a cărei reală antipatie – nu vreau să folosesc un cuvânt mai urât – faţă de români era binecunoscută şi care se considera în permanenţă o prizonieră în România. Şederea în România îi adusese Reginei Elena numai durere şi dezamăgire, viaţa alături de un soţ adulterin fusese un calvar. Domnul Rene de Flers prin intermediul unui fragmant din manuscrisul „Europa liberă şi exilul român – O istorie încă nescrisă”, publicat în anul 2003 în Romanian Roots Almanah ne lasă mărturie: “Se ştie că regina-mamă n-a avut niciodată preţuire şi respect pentru poporul român. îl ura din tot sufletul şi asta mă face să mă reîntorc la anul 1940, în luna octombrie, când generalul Antonescu o invitase să revină în ţară, ca să fie alături de fiul ei. Pe peronul gării din Veneţia unde se despărţea de ducele de Spoleto, prietenul ei intim, fără să se simtă incomodată de prezenţa unor români pe peron, spusese pe italieneşte cu voce tare: mă îngrozeşte gândul să mă întorc în această ţară pe care o detest şi să văd mutrele românilor pe care îi urăsc…”
Poate că aprofundând într-un studiu viitor modul cum a decurs negocierea contractului de colaborare dintre Casa Regală a României şi Guvernul Sovietic vor apare aspecte noi. În acest moment poate fi dovedit că acest contract a existat prin analiza documentelor şi care, dacă analizăm ultimii ani, prin prisma evenimentelor publice referitoare la cele două părţi, putem afirma că el acţionează şi în acest moment, dacă ar fi să ţinem cont de următorul comunicat de presă din anul 2005:
“Fostul suveran al României se află printre cei şase veterani de război care au fost decoraţi, ieri, la Moscova, de preşedintele Vladimir Putin, în cadrul manifestaţiilor dedicate celei de-a 60-a aniversari de la victoria împotriva nazismului, informeaza Rompres.
Alături de Mihai I au fost decoraţi pentru participarea în cel de-al doilea război mondial fostul preşedinte cipriot Glafcos Clerides, preşedintele Greciei, Karolos Papoulias, preşedintele Albaniei, Alfred Moisiu, preşedintele Croaţiei, Stjepan Mesic, şi fostul preşedinte polonez Wojciech Jaruzelski. Regele Mihai, unicul supravieţuitor dintre şefii de stat direct implicaţi în evenimentele de acum 60 de ani, este unul dintre cei şapte lideri ai vremii care au fost distinşi şi cu „Ordinul Victoria”, acordat de URSS şi înmânat personal de către Stalin.“
Deloc întâmplător ar putea să fie faptul că prinţesa Greciei – Elena se va ocupa personal de negocierea abdicării fiului său şi instalarea unui guvern comunist în România, timp în care sovieticii sunt foarte “corecţi” în a-şi trăda aliaţii comunişti greci şi a lăsa Grecia în sfera de influenţă occidentală şi monarhică până în 1973.
Dar ceea ce se va putea cu siguranţă înţelege este dorinţa Casei Regale româneşti de a nu pleca din România “săracă”, de a-şi vinde cât mai scump avantajul poziţiei extrem de importante faţă de cei trei actori principali ai momentului: SUA, Marea Britanie şi URSS.
Ce putea obţine Casa Regală – pentru că beneficiarii acestui “contract” au fost şi ceilalţi membrii ai familiei, rămaşi fideli tânărului rege – de la fiecare “negociator“ în parte ?
SUA şi Marea Britanie, mari puteri democratice, a căror diplomaţie era tributară corectitudinii şi respectării legimităţilor nu putea oferii decât ajutorul pentru păstrarea unui regim monarhic în România, păstrarea pluralismului politic, acordarea unui statut de forţă beligerantă şi drepturile ce i se cuveneau României. Dar mai ales, erau garanţii unei evoluţii democratice în ţara chiar aflată sub ocupaţie sovietică.
Ceea ce nu s-a dorit a se cunoaşte de către români este tocmai acest aspect.
Sovieticii primiseră dreptul să-şi strângă “birurile” din România, dar toate înţelegerile existente între “cei trei“ la acea dată , aşa cum am văzut că se reflectau în documentele deja prezentate în acest studiu, prevedeau asigurarea unui climat propice pentru toate statele aflate în situaţia României, şi în mod expres pentru ea, de a-şi alege singure regimul politic fără amestecul nici unuia dintre cei trei.
Comisia Aliată de Control tocmai acest rol avea.
Acceptarea de către Mihai I a unei loiale colaborări cu puterile occidentale însemna, în primul rând, acceptarea că va continua să conducă o ţară zguduită de lupte politice interne, fără o clasă politică coerentă şi mai ales cu “duşmanul“ sovietic prezent fizic oriunde întorceai privirea. Această perspectivă, să recunoaştem, nu era deloc îmbietoare pentru un tânăr pe care nu-l puteai impresiona cu un sentimentalism născut din dragostea de neam, tradiţii democratice şi alte… balcanisme!
Ce avea el comun cu neamul românesc? Nici un gram de sânge, dar o avere enormă, pe care o putea recupera, măcar în parte, dacă se dovedea inteligent.
Sovieticii în ceea ce priveşte România aveau de îndeplinit un testament istoric dar mai ales aveau de răzbunat înfrângerile ultimilor o sută de ani. Primiseră mare parte din teritoriul românesc “pe tavă” la 23 august şi pentru asta îi purtau recunoştinţă regelui Mihai. Se delectaseră cu dezarmarea şi dezonorarea a peste 180 000 de ofiţeri şi soldaţi români deportaţi în Siberia şi se instalaseră deja confortabil la festinul asigurat de România ca despăgubire de război chiar din anul 1945, dovadă că nenorocita ţară săracă mai putea fi sărăcită.
Dar visul muscalului dintotdeauna era să nu mai plece!
Prezenţa “aliaţilor”, convenţiile încheiate nu-i permiteau acest lucru şi nu era dispus să rişte un nou conflict!
Muncise şi investise enorm în ultimii treizeci de ani la infiltrarea propriilor agenţi în România, dar comunismul nu se prea prindea de românul iubitor de Dumnezeu şi de ogorul lui, dar mai ales loial domnitorului său, cel dăruit de Dumnezeu să-i apere “sărăcia şi nevoile şi neamul“ aşa încât numărul comuniştilor nu permitea să viseze la instalarea unui regim comunist în România în urma unor alegeri corecte.
Meritul sovieticilor este acela că au ştiut să-l evalueze corect pe tânărul rege Mihai I. Era soluţia problemei lor şi era inbatabilă. Ambele părţi primeau ce-şi doreau:
Mihai I obţinea dreptul să-şi transfere mare parte din avere în lumea democratică, ba chiar şi destul din ceea ce nu-i aparţinea, dar cum şi ruşilor le rămânea suficient s-au făcut că nu văd. Importantă a fost şi veşnica prietenie şi recunoştinţă pe care URSS-ul i-a purtat-o ex-regelui Mihai şi nu era puţin, mai ales atunci: să dormi liniştit că nu eşti vânat de KGB! Amănuntul legat de salvarea imaginii în faţa occidentului s-a rezolvat magistral graţie scenariului bine conceput şi mai ales magistral pus în practică, cu răbdare, timp de trei ani.
Chiar dacă au fost voci care au încercat să spună câte ceva despre acest odios contract, ele au sfârşit prin a nu fi luate în serios sau au fost cu grijă scufundate în trecerea timpului.
Regele Mihai fusese pus în faţa unui refuz categoric al guvernelor american şi englez de a recunoaşte Guvernul roşu, Groza. O privire avizată, parcurgând prevederile constituţionale valabile la acea dată constată următoarele: prin DECRETUL REGAL nr. 1.626 din 31 august 1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiunii din 1866 şi cu modificările Constituţiunii din 29 martie 1923 (M. Of. 202/2 sept.1944) se revenise la Constituţia României din 1923 care prevedea clar că “Art. 88. – Regele numeşte şi revoacă pe miniştrii săi. El sancţionează şi promulgă legile. El poate refuza sancţiunea sa. El are dreptul de a ierta sau micşora pedepsele, în materii criminale, afară de ceea ce se statorniceşte în privinţa miniştrilor. El nu poate suspenda cursul urmăririi sau al judecăţii, nici a interveni prin nici un mod în administraţia justiţiei. El numeşte sau confirmă în funcţiunile publice potrivit legilor. El nu poate crea o noua funcţiune fără o lege specială. El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fără să poată vreodată modifica sau suspenda legile şi nu poate scuti pe nimeni de executarea lor. El este capul puterii armate. El conferă gradele militare în conformitate cu legea. El va conferi decoraţiunile române conform unei legi speciale. El are dreptul de a bate moneda conform unei anumite legi. El încheie cu Statele străine convenţiunile necesare pentru comerţ, navigaţiune şi alte asemenea; însă pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, treuie mai întâiu a fi supuse Puterii legislative şi aprobate de ea.”
Cine putea în aceste condiţii să-l oblige pe regele Mihai să nu ţină cont de ceea ce-i ceruseră atât puterile occidentale cât şi toate forţele politice real democratice din ţară şi să demită Guvernul Groza ?
Dacă investirea lui Groza fusese făcută de regele Mihai în virtutea acestui articol din Constituţie, demiterea aceluiaşi guvern de ce trebuia să se facă cu aprobarea celor trei mari puteri ?Ele, puteau cel mult “recomanda” şi sancţiona prin nerecunoaştere dar nu puteau impune.
Regele Mihai, prin simularea unei “greve regale” nu făcea alceva decât să tragă de timp, ceea ce avantaja enorm pe sovietici care îşi vedeau în continuare de planul propriu de eliminare a opoziţiei în România. Au fost lunile hotărâtoare pentru “micuţul monstru roşu”, Partidul Comunist din România, care reuşea să-şi consolideze puterea prin şantaj şi teroare şi îşi permitea să declare public în Rezoluţia Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist din România desfăşurată în zilele de 16-21 octombrie 1945: “De la 23 august până la 6 martie, Partidul Comunist, în colaborare cu toate forţele democratice, a avut un rol important la înlăturarea guvernelor în care predominau elementele reacţionare. Forţele democratice coalizate au adus la cârma ţării guvernul de largă concentrare democratică dr.Petru Groza … “
(“Scânteia “ nr. 367 din 1 noiembrie 1945)
Să înţelegem deci că cel care făcuse de fapt atât demiterea “reacţionarilor” cât şi numirea “democraţilor “ roşii , nimeni altul decât regele Mihai, era prezent în textul precedent sub numele de cod “forţele democratice“?
Greva regală “dăduse bine” în ochii tuturor astfel încât dacă regele ar fi citit telegrama reprezentantului politic american în România, Burton Y. Berry, adresată secretarului de stat al SUA, la final de an, 26 noiembrie 1945, conţinând primele concluzii ale emisarului american Mark Ethridge asupra situaţiei din România (anexa 9) ar fi avut motive să zâmbească liniştit.
Nu aş vrea să se creadă că sunt tributar unui concept anti-monarhic! Consider că monarhia constituţională a fost pentru România anilor 1944-1945 şansa ce i se oferea pentru salvarea sa de pericolul sovietizării. Concentrarea puterii în mâna unui suveran patriot ar fi fost cu siguranţă extrem de greu de învins, chiar şi de experimentata forţă roşie a sovietelor. Bătălia s-ar fi dat oricum şi nu ar fi fost uşoară, dar trebuie să acceptăm că erau şanse să învingem, spre salvarea milioanelor de victime ale holocaustului roşu.
Ceea ce este incredibil însă este modul în care, imediat după 1990, s-a reuşit propagarea rapidă a ideii că România a fost trădată şi lăsată la cheremul sovieticilor chiar de americani şi englezi!
Mulţi s-au grăbit să explice lumii că “Sindromul Yalta“ a fost mortal pentru poporul român şi că vinovăţia pentru marea năpastă roşie trebuie căutată la yankei! Mai că erai tentat să uiţi că rusului îi datoram modelul!
Si trebuie să recunoaştem că românul a servit şi acest “adevăr” şi a devenit un pic mai atent la modul cum îşi împarte simpatiile!
Dureros este că “marele actor” al vremii, simţind că nu prea le arde oamenilor să se prăfuiască prin arhive, a reapărut pe scenă!
Dacă am putea să facem abstracţie de milioanele de români condamnaţi de el acum şaizeci de ani la calvarul ciumei roşii, am zămbi îngăduitori şi, împrumutând graiul ardeleanului, i-am spune: “No, amu nu mai ţine! Ne-om deşteptat!“
Dar se pare că nu avem dreptul să glumim şi cu prezentul.
De ce şi mai ales cine a lansat, după 1990, teoria abandonării României în favoarea Uniunii Sovietice de către SUA şi Marea Britanie începând cu august 1944 este un subiect extrem de important nu numai din necesitatea de restabilire a adevărului istoric dar şi ca studiu de caz, referitor la modul cum poate fi manevrată opinia publică, chiar şi cea care se consideră cunoscătoare.
(va urma)
ANEXE
Anexa 1. DECRET- LEGE
Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării

Art.1.- Sunt vinovaţi de dezastrul ţării :
a) Acei care au instaurat regimul de dictatură şi având răspunderea politică efectivă, au pus în primejdie securitatea statului, prin încheierea de tratate de alianţă politică cu Germania hitleristă, prin permiterea intrării armatelor operative germane pe teritoriul ţării sau prin pornirea războiului împotriva U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite.
b) Acei care militând printr-o activitate susţinută pentru o politică externă alături de Germania hitleristă, au consimţit la cedarea Transilvaniei de Nord;
c) Acei care prin ameninţări, prin acte de teroare sau orice acţiune ilegală au urmărit să impună României o orientare politică alături de Germania hitleristă;
d) Acei care interesat s-au pus în slujba organelor de propagandă germană, activând în scopul de a înlătura şi a aservi România germaniei hitleriste.
Art.2.- Pentru faptele prevăzute la art.1 se va pronunţa una din următoarele pedepse:
a) Munca silnică pe viaţă;
b) Munca silnică pe timp de 5-20 ani;
c) Temniţă grea de la 3-20 ani;
d) Închisoare corecţionară de la 5-10 ani.
Odată cu pdeapsa pronunţată, instanţa va putea pronunţa faţă de cel condamnat, ca despăgubiri în favoarea Statului, şi confiscarea totală sau parţială a averii acestuia, cum şi degradaţiunea civică sau pierderea drepturilor politice de la 3 la 10 ani
Art.3. Cercetarea şi instruirea vinovaţilor prevăzuţi de prezenta lege se va face de acuzatori publici, instituiţi conform legii pentru urmărirea şi sancţionarea criminalilor de război, fiind aplicabile toate dispoziţiile articolelor 4,5,6,7,8,9 şi 10 din această lege.
Art.4. Judecarea faptelor prevăzute de prezenta lege se va face de o instanţă denumită Tribunalul special pentru cei vinovaţi de dezastrul ţării.
……..
Art. 11. – Acei ce vor ascunde sau vor da ajutor să fugă celor prevăzuţi în prezenta lege, vor fi pedepsiţi de acceaşi instanţă cu închisoare corecţională de la 3-5 ani.
Art. 12. – Urmărirea în baza acestei legi va trebui să se producă într-un termen de cel mult 6 luni de la publicarea legii.
Dat în Bucureşti la 20 ianuarie 1945.
MIHAI
Ministrul justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu
(“Monitorul Oficial “, nr. 17 din 27 ianuarie 1945, p. 418-419 )
Anexa 2 -Telegrama secretarului de stat interimar al SUA, Grew către reprezentantul american în România, Burton Y. Berry, privind unele puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit cărora poporul român trebuie asigurat că România va rămâne independentă

Washington, 24 februarie 1945, ora 10 p.m.
Departamentul a observat factorii de nelinişte din situaţia politică din România, astfel cum au fost raportaţi în telegramele dumneavoastră şi mesajele lui Schuyler. Considerăm că este de dorit, mai ales în lumina Confererinţei din Crimeea, să prezentăm guvernelor sovietic şi britanic propuneri concrete pentru consultări tripartite şi acţiuni în problemele politice majore în ţările foste satelite ale Axei, în perioada de armistiţiu, cu dorinţa de a asigura o mai mare stabilitate politică în aceste ţări şi de a stabilii condiţii care să facă posibilă alegerea liberă de către aceste popoare a formelor de guvernământ sub care vor să trăiască.
Credem că vă poate fi folositor atât dumneavoastră cât şi lui Schuyler de a fi informaţi asupra vederilor Departamentului asupra câtorva dintre problemele mai urgente pentru a putea face cunoscută poziţia americană în diverse locuri şi prin diverse mijloace considerate de dumneavoastră ca potrivite. Sperăm să ţineţi, mai ales, seama de următoarele:
1. Poporul român nu trebuie lăsat să se îndoiască de existenţa viitoare a ţării ca un stat independent.
2. Un guvern de coaliţie, reprezentând toate grupările politice şi clasele sociale este, credem noi, cel mai potrivit mijloc de a permite o administraţie reprezentativă în actuala perioadă. Nu dorim să vedem un guvern exclusiv naţional-ţărănesc sau exclusiv al F.N-D., şi vom deplânge, mai ales, folosirea ori demonstraţia de forţă sau orice altă şicană politică pentru a aduce orice grup la putere.
3. Încercările de a efectua schimbări administrative prin mijloace de dezordine sau prin utilizarea forţei sau a intimidării nu trebuie tolerate, ci trebuie încurajat orice efort care urmăreşte stabilirea procedurilor prin care alegerile locale şi generale vor putea fi ţinute pe baza votului liber şi secret sau prin alte mijloace democratice.
4. Nici unei grupări politice, fie comunişti sau alte elemente, nu trebuie să i se permită să poarte arme, toate instrumentele de forţă fiind lăsate doar la dispoziţia autorităţilor guvernamentale şi luându-se toate măsurile pentru a se asigura că aceste autorităţi au la dispoziţia lor forţe şi echipament adecvat prntru a menţine ordinea internă.
5. Întrucât nu există nici un motiv pentru a crede că regele nu ar servi loial interesele ţării sale şi ale cauzei aliate, şi, mai ales în ceea ce priveşte rolul său în trecerea României de la nazişti în tabăra aliată, este greu să se găsească vreo justificare pentru atacurile împotriva lui, mai ales într-o perioadă când procedurile pentru asigurarea voinţei naţionale nu au fost încă determinate.
6. Fără a uita încurajările date românilor în privinţa statutului de cobeligeranţă de către reprezentanţii aliaţi la Moscova în timpul negocierilor de armistiţiu şi apreciind, în acelaşi timp, contribuţia României în război, credem că dorinţa României de a avea statut de cobeligeranţă trebuie luată în consideraţie cu simpatie.
7. Înţelegem dorinţa românilor de a extinde administraţia lor asupra nordului Transilvaniei, dar speranţa că realizează aceasta prin agitaţia lor în perioada operaţiilor militare active nu este nici în propriul lor avantaj, nici nu contribuie la dezvoltarea colaborării şi încrederii reciproce.
8. Deoarece este de dorit ca opinia publică americană şi, în general, mondială, să fie pe deplin informată despre desfăşurările din România, ca şi de pretutindeni, este important să fie admişi liber în ţară corespondenţii americani şi rapoartele lor să fie cenzurate numai pe baza considerentelor militare.
9. O libertate reală a presei, limitată numai de cenzura motivată militar, trebuie să fie stabilită ca acces la materialele şi înlesnirile necesare.
10. Este de dorit ca România să fie autorizată să reia comerţul cu străinătatea de îndată ce condiţiile o vor permite.
11. Înstrucţiunile şi directivele privind problemele politice nu trebuie emise în numele Comisiei Aliate de Control fără consultarea cu membri americani şi englezi ai comisiei.
Este, desigur, de dorit ca o regulă generală, ca atitudinea americană în probleme ca cele tratate mai sus să fie făcută cunoscută, cel puţin, în primul rând, autorităţilor sovietice decât românilor. Veţi fi, desigur, călăuzit de cursul evenimentelor în fixarea accentului sau momentului discuţiilor dumneavoastră fie cu ruşii, fie cu românii, dar problemele de mai sus ni se par a reprezenta cea mai bună bază pentru realizarea unei politici aliate, comune în problemele româneşti.
Trimisă la Bucureşti ; repetată pentru informare la Moscova şi Caserta
(Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers, 1945, vol V, Europe, pp.478-480; publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane , 1944-1947, Bucureşti, 1993,p.107)
Anexa 3 – Telegrama reprezentantului SUA în Comisia Aliată de Control pentru România, C.V.Schuyler, trimisă Ministerului de Război al SUA în legătură cu demisia guvernului Rădescu.
Traducere
De la reprezentanţa SUA în Comisia Aliată de Control pentru România
Către: Departamentul de război 1 martie 1945
Generalul Vinogradov a convocat aseară o şedinţă comună a principalilor reprezentanţi în Comisia Aliată de Control pentru România. El a declarat că scopul şedinţei este doar de a ni-l prezenta pe noul vicepreşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, general colonel Susaikov. El a spus că el fusese schimbat din funcţie din cauza sănătăţii sale subrede.
Eu am subliniat strigenta necesitate de a se da imediat o explicaţie delegaţiei SUA privind acţiunile din ultimele câteva zile ale autorităţilor ruseşti din România. Susaikov a refuzat categoric o discuţie în legătură cu aceste probleme, spunând că el doar în dimineaţa aceasta sosise de pe front şi nu putea încă să analizeze situaţia locală. Eu mi-am manifestat apoi dorinţa de a pune unele întrebări privind activitatea autorităţilor ruseşti cu rugămintea să mi se răspundă la ele cât mai curând posibil.
Susaikov a acceptat să primească întrebările. Ele sunt următoarele :
1. Aş dori să mi se confirme o ştire pe care am primt-o potrivit căreia domnul Vâşinski s-ar fi aflat aici ieri şi astăzi într-o convorbire sau mai multe cu regele, el a cerut demiterea actualului guvern Rădescu ?
2. Domnul Vâşinski a formulat în cadrul acestor convorbiri vreo propunere în ceea ce priveşte o variantă pentru un nou guvern ?
3. Dacă s-au făcut propuneri, acestea au fost prezentate în numele Comisiei Aliate de Control sau în numele Uniunii Sovietice ?
4. Ce motive pot eu prezenta Guvernului meu pentru luarea acestor măsuri fără consultarea prealabilă a reprezentanţilor guvernelor britanic şi american ?
Am subliniat că dată fiind importanţa evenimentelor ce au loc sunt obligat să informez imediat Guvernul SUA despre refuzul vicepreşedintelui de a discuta acum această problemă.
Vicemareşalul aerului, Stevenson, a sprijinit poziţia mea. El a atras, de asemenea, atenţia asupra unei scrisori adresate domnului Vâşinski, cerând ca acesta să amâne orice acţiune până când vicemareşalul vă primii instrucţiuni de la Londra. Stevenson a atras totodată atenţia supra scrisorii sale de protest de săptămâna trecută în problema libertăţii presei şi suspendării ziarului “Viitorul“. El a spus că acest protest a fost cu desăvârşire ignorat de Comisia Aliată de Control şi că “este foarte afectat de acest lucru “.
(Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r.693, c.472-473; The National Arhives of the United States, Franklin D. Roosevel Library, Hyde Park, New York, Presidenţial Secret Folder, Map Room Box 77.)
Anexa 4 – Telegrama primului ministru al Marii Britanii, W. Churchill, către preşedintele SUA F. Roosevelt, privind interesele Marii Britanii în Grecia, Polonia şi România.
Personal şi strict secret
Nr. 905 8.3.45
Sunt convins că şi dumneavoastră veţi fi la fel de mâhnit ca şi mine de recentele evenimente din România. Ruşii au izbutit să stabilească conducerea unei minorităţi comuniste prin forţă şi prin false declaraţii. Am fost stânjeniţi în protestele noastre împotriva acestor desfăşurări de faptul că, în scopul de a avea libertatea de a salva Grecia, Eden şi cu mine am recunoscut la Moscova, în octombrie, că Rusia va avea o voce larg prepodenrentă în România şi Bulgaria, în timp ce noi vom conduce Grecia. Stalin a aderat foarte strict la această înţelegere în cursul celor treizeci de zile ale luptelor împotriva comuniştilor şi E.L.A.S. în oraşul Atena, în ciuda faptului că toate acestea îi erau neplăcute lui şi celor din jurul său. Acum pacea a fost restabilită în Grecia şi, deşi în faţa noastră se mai află multe dificultăţi, sper că vom putea organiza în următoarele luni alegeri libere, de preferat sub supravegherea britanică, americană şi rusă şi că apoi o constituţie şi un guvern vor fi instituite prin voinţa poporului grec care rămâne supremul şi ultimul nostru obiectiv în toate împrejurările şi cu care ştiu că simpatizaţi.
Stalin urmează acum o orientare opusă în două ţări ponto-balcanice /Black Seea – Balkan countries/, o orientare ce este absolut contrară tuturor ideilor democratice. După conversaţiile anglo-ruse din octombie de la Moscova, Stalin a semnat pe hârtie principiile de la Yalta, care au fost călcate în picioare de România. Cu toate acestea am fost foarte doritor să nu stărui asupra acestui fapt până într-atât încât Stalin să spună: “Nu m-am amestecat în acţiunea voastră din Grecia, de ce nu-mi lăsaţi şi mie aceeaşi latitudine în România?” Aceasta ar fi dus din nou la comparaţii între obiectivele acţiunii sale şi cele ale noastre. În această privinţă nici o parte nu ar fi convins-o pe cealaltă. Tinând seama de relaţiile mele personale cu Stalin, sunt sigur că ar fi o greşeală ca în această fază, să mă angajez într-o discuţie pe această problemă.
Sunt de asemenea foarte conştient că avem în mâinile noastre problema mult mai importantă a Poloniei şi, prin urmare, nu doresc să fac nimic în privinţa României care ar putea prejudicia perspectivele noastre de a ajunge la un acord pentru Polonia. Cu toate acestea cred că el (Stalin) ar fi trebui informat despre mâhnirea noastră faţă de evenimentele care au dus la instalarea prin forţă a unui guvern al minorităţilor comuniste în România, deoarece aceasta se află în conflict cu concluziile Declaraţiei privind Europa elibarată, asupra căreia am fost de acord la Conferinţa din Crimeea. Mi-e teamă, mai ales, că instaurarea acestui guvern comunist poate să ducă la epurarea fără discernământ a românilor anticomunişti care vor fi acuzaţi de fascism, în acelaşi fel în care s-a întâmplat în Bulgaria. Este ceea ce prevesteşte emisiunea de ieri a postului de radio Moscova, al cărei text l-am telegrafiat ambasadei noastre. Aş sugera deci să-i ceară lui Stalin să vegheze ca noul guvern (român) să nu înceapă imediat o epurare a tuturor elementelor politice care se opun vederilor sale pe motiv că au fost încurajate să acţioneze astfel de Declaraţia de Yalta. Vă vom sprijini, desigur, şi dacă îmi veţi arăta textul oricărui mesaj, pe care sunteţi înclinat să-l trimiteţi lui Stalin, voi trimite şi eu unul pentru a-l sprijini. Există, evident, un acord total între reprezentanţii noştri şi ai DVS, la faţa locului ./…/
(Public Record Office PREM 3/374/9, f.124-125; publ.în Roosvelt and Churchill. Their Secret Wartime Correspondence, pp.660-662 – publ.în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane (1944-1947), Bucureşti, 1993, p.139)
Anexa 5 – Raportul lui Roy M. Melbourne, funcţionar diplomatic la Reprezentanţa SUA din Bucureşti, adresat secretarului de stat al SUA la 19 august 1945
TELEGRAMA PRIMITA DEPARTAMENTUL DE STAT
Bucureşti
Datată : 19 august 1945
Primită: 12:45 p.m.
20 august
SECRET
Secretarului de Stat
Washington 563, 19 august,11 p.m. (Secţiunea 1)
La ora 1 p.m. secretarul personal al regelui mi-a spus că puţin după ora 9 azi dimineaţă şi-a făcut apariţia la palat premierul Groza, conform procedurii pe care am înfăţişat-o în telegrama mea nr.561 din 18 august.
Regele l-a anunţat pe Groza că va iniţia convorbiri separate cu liderii de partide pentru a discuta oportunitatea schimbării guvernului, şi a spus că le consideră necesare având în vedere atitudinea formulată de Guvernul american faţă de guvernul Groza şi pentru că un tratat de pace nu se poate încheia decât cu un regim democratic recunoscut. Regele a adăugat că şi serioasele probleme interne cu care se confruntă cabinetul, potrivit informaţiilor pe care el le deţine din partea unor surse avizate, au contribuit la luarea acestei hotărâri. (Repetată cu destinaţia Moscova, cu nr.161).
Groza a răspuns că guvernul său nu a fost niciodată mai puternic ca acum şi se bucură de tot sprijinul din partea sovieticilor. El a adăugat că problema recunoaşterii guvernului său de către americani este de mică importanţă, şi că Uniunea Sovietică ar putea obţine, eventual, acordul anglo-americanilor pentru un tratat de pace care să protejeze interesele României. El a încercat să denatureze faptele spunându-i regelui că el consideră că punctele de vedere exprimate de mine secretarului general din Ministerul de Externe au fost comunicate de “ persoane prea neînsemnate “ şi că ele ar reprezenta pur şi simplu punctul meu de vedere. A omis însă să spună că secretarul general, ca persoană de rang secund din Ministerul de Externe, a cerut în mod expres informaţii despre atitudinea americanilor faţă de regimul său şi că acest punct de vedere a fost pe deplin explicat
(referire la telegrama mea nr.557 din 17 august)
I-a repetat şi regelui părerea sa, pe care am redat-o în telegrama mea nr.561 din 18 august, că România nu are nevoie să încheie un tratat de pace având în vedere aranjamentele cu vecinii săi şi care urmează să capete formă definitivă cu Polonia şi Uniunea Sovietică. Ba mai mult, el şi Petrescu, la invitaţia părţii ruse, vor pleca săptămâna aceasta la Moscova.
Ministrul de externe Tătărăscu i-a declarat azi dimineaţă mareşalului Curţii, Negel, că ruşii sunt foarte indignaţi de poziţia oficială a americanilor, făcută cunoscută în România şi că mâine ei vor cere explicaţii generalului Schuyler şi mie, având în vedere că oficialităţile americane de aici sunt subordonate generalului Susaikov. S-a înţeles, de asemenea, că generalul Schuyler a adresat o scrisoare generalului român din Comisia Română pentru Armistiţiu în care a arătat că el se aşteaptă ca ceremonia consacrată loviturii de stat de la 23 august să aibă un caracter exclusiv militar, dat fiind că generalul Susaikov intenţionează să transforme această zi într-o ceremonie absolut politică şi îi va ordona generalului Schuyler să participe.
Este limpede că Groza şi Tătărăscu minimalizând lucrurile încearcă să provoace îndoieli şi ezitări în privinţa felului în care au fost planificate lucrurile.
…….
Din convorbirile cu secretarul regelui a reieşit clar că mareşalul Negel şi alţi consilieri au fost afectaţi în oarecare măsură de încrederea aparent neclintită a lui Groza şi Tătărăscu şi de interpretarea pe care au dat-o aceştia punctului de vedere al guvernului britanic, exprimat la cerea secretarului şi pentru informarea regelui. Mi-am revăzut în detaliu instrucţiunile şi, aşa cum v-am raportat anterior în telegrama mea nr. 553 din 14 august, i-am arătat textul radiodifuzat al notei adresate de Guvernul american Guvernului bulgar. Am mai spus în continuare că discursul preşedintelui SUA din 9 august, în referirile sale la România, a indicat clar intenţia noastră de a ajunge la o poziţie de egalitate cu ruşii. Am adăugat doar pentru informarea regelui că generalul Schuyler a primit instrucţiuni să negocieze de pe poziţii tripartite egale revizuirea statutului Comisiei de Control a Aliaţilor.
MELBOURNE
(Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r. 667, c.382-385; The National Archives of The United states, Washington D.C., Department of State, R.G. 59, Roll 10, Division of European Affairs, 1945-1949.)
Anexa 6 – Washington, 21 august 1945 – Nota secretarului de stat al SUA, James F. Byrnes, adresată miniştrilor de externe englez şi sovietic, propunând consultări urgente în vederea formulării unui răspuns la comunicarea regelui Mihai I privind situaţia creată în România în urma refuzului lui Petru Groza de a demisiona.
Vi se cere să adresaţi o notă Foreign Office – ului pe marginea celor prezentate mai jos:
Reprezentantul Statelor Unite în Comisia De Control al Aliaţilor din Bucureşti a transmis guvernului său un comunicat al regelui României, cu menţiunea că note similare au fost trimise şi vicemareşalului forţelor aeriene, Stevenson, pentru guvernul Marii Britanii şi generalului Susaikov, pentru guvernul URSS. În comunicatul regelui se afirmă că, luând în considerare raportul Conferinţei de la Berlin, potrivit căruia un guvern democratic, recunoscut constituie o condiţie pentru ca România să poată încheia tratatele de pace necesare cu cele trei principale puteri Aliate şi pentru ca România să poată obţine sprijinul acestor puteri spre a fi admisă în Organizaţia Naţiunilor Unite; apoi, că au luat cunoştinţă de poziţia guvernelor Statelor Unite şi Marii Briatnii cu privire la actuala compoziţie a Guvernului român. Regele declară în continuare că, în conformitate cu normele constituţionale ale României el a trecut la consultări cu liderii politici privind actuala situaţie politică din România, cei mai mulţi dintre ei pronunţându-se în favoarea formării unui guvern în condiţii care să-i permită recunoaşterea de către principalele puteri Aliate, încheierea tratatelor care se impun şi admiterea României ca membru în Organizaţia Naţiunilor Unite. Regele adaugă în continuare că, în consecinţă i-a cerut primului ministru să contribuie la găsirea unei soluţii în acest sens, prin demisia actualului cabinet. Se pare că formarea acestui guvern nu este posibilă pentru că primul ministru nu a răspuns acestei invitaţii. Regele a cerut, de aceea, guvernelor URSS, Statelor Unite şi Marii Britanii, ca, în conformitate cu hotărârile luate la Conferinţa din Crimeea şi potrivit răspunderilor pe care acestea şi le-au asumat să acorde asistenţă României în vederea formării unui guvern care, potrivit raportului Conferinţei de la Berlin, să poată fi recunoscut de cele trei principale puteri aliate, ceea ce va permite României să încheie tratatele de pace şi să fie admisă în ONU.^
Sursa :
http://www.ziaristionline.ro/2011/06/23/documentele-secrete-ale-tradarii-regelui-mihai-de-la-visinski-la-stalin-molotov-si-beria-exclusiv/
Un sfârșit de săptămâna pe placul Domniilor Voastre ! 🙂
Alioșa .
PS !
Tot in spiritul cunoașterii ISTORIEI ROMÂNIEI la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, merită să intrați si pe LINKUL
http://www.ziaristionline.ro/2011/06/23/maresalul-ion-antonescu-erou-national-regele-mihai-sluga-la-rusi/
care este de fapt o COMPLETARE a celor postate mai SUS ! 🙂
Lecturare plăcută celor interesați de ISTORIA ROMÂNIEI ! 🙂
Alioșa fost ^ OSTAȘ ^ ACTIV al ROMÂNIEI in perioada 15 sept.1966-15 iulie 2001 !!!

Anunțuri

21 comentarii »

  1. @ ALLL !!!

    De la început țin sa precizez următoarele :

    1) Nu am nimic cu Regele Mihai dar iubesc ADEVĂRUL si ISTORIA ,
    acesta fiind de fapt motivul postării de mai sus ! 🙂
    2) Ca fost OFIȚER ACTIV toată VIAȚA, am căutat să CUNOSC cât mai multe despre ISTORIA ROMÂNILOR din TOATE EPOCILE ! 🙂
    3) Părerile ROMÂNILOR despre Regele Mihai sunt împărțite așa că e bine să ne RESPECTĂM părerile ! 🙂
    4) La fel si despre Mareșalul Ion ANTONESCU părerile ROMÂNILOR sunt împătțite dar a MEA,
    ca fost OFIȚER ACTIV cu JURĂMÂNT de CREDINȚA față de PATRIE și POPOR,
    este IZVORÂTĂ din insăși statulul de MILITAR și din faptul că URĂSC trădătorii de NEAM și ȚARĂ ! 🙂
    5) ROMÂNII de AZI știu foarte puține NU numai despre Regele Mihai, Mareșalul Ion ANTONESCU dar……………,
    și despre NICU CEAUȘESCU, zis ^ PRINȚIȘORUL ^ !!! 🙂 😦 🙂
    Intrați pe linkul
    http://www.libertatea.ro/stiri/ultimul-secret-lui-nicu-ceausescu-fost-pastrat-timp-de-40-de-ani-1672194
    și veți vedea că NU ȘTIAȚI ce veți CITI …………
    6) Și mai e CEVA ce musai trebuie SPUS la CE NU ȘTIU ROMÂNII…………..
    ROMÂNII onești și muncitori, gospodari și buni agricultori 🙂
    NU ȘTIU ca STATUL ROMÂN plătește ANUAL 10 ( ZECE ) MILIARDE de EURO pentru a
    – ÎNCURAJA LENEA,
    – statul DEGEABA,
    – POMANA și BEȚIA,
    – PROSTITUȚIA și CURVIA
    Credeți ca exagerez ? 🙂
    INTRAȚI pe LINKUL
    http://www.cotidianul.ro/mai-tari-ca-nemtii-la-ajutoare-sociale-301425/
    și vă veți CONVINGE !!! 😦 😦 😦
    Weekend plăcut tuturor celor ce ajung pe AICI ! 🙂
    Alioșa 🙂

    Comentariu de Aliosa — 27/05/2017 @ 9:50 am | Răspunde

  2. Buon sabato caro Aliosa 😉

    Comentariu de Rebecca Antolini — 27/05/2017 @ 11:06 am | Răspunde

    • Brazie Pif ! 🙂
      Buon weekend a te e alla tua famiglia ! 🙂
      Aliosa 🙂

      Comentariu de Aliosa — 28/05/2017 @ 5:31 pm | Răspunde

  3. Nu știu cine are dreptate în ceea ce privește (ne)vinovăția regelui și a mareșalului Antonescu, dar citesc și ascult mereu controversele dintre istorici, fiecare parte venind cu articole și „dovezi” convingătoare. După cum se vede, istoria nu-i o știință exactă și e influențată mult de subiectivismul celor care au trăit-o sau au interpretat-o. Ar fi tare bine dacă specialiștii din acest domeniu s-ar pune de acord și ar tipări adevărul adevărat, o dată pentru totdeauna, dar așa ceva e greu de conceput.
    Cert este că eu îți doresc un weekend pe măsura așteptărilor tale, ba chiar mai mult, Sandule! 🙂

    Comentariu de racoltapetru6 — 27/05/2017 @ 11:45 am | Răspunde

    • ISTORIA este scrisă de ÎNVINGĂTORI 🙂
      iar NOI, cei slabi si muritori,
      oricât ne-am da cu părerea,
      ramâne de fapt doar vrerea
      celor ÎNVINGĂTORI ,
      in fața unor slabi muritori ! 😦
      ISTORIA e plină mereu de capcane,
      iar cei puternici, ne fac mereu ȘICANE 😦
      și cum ROMÂNUL a fost mereu confuz 😦
      a fost CĂLCAT mereu pe grumaz ! 😦
      ISTORICII , nu vor fi DE ACORD niciodată
      cu ISTORIA scrisă de tabăra cealaltă ! 😦
      Weekendul dorit de tine, chiar că s-a si săvârșit 😦
      Iar acum, primește si TU de la mine ,
      urarea de o SĂPTĂMÂNĂ BINECUVÂNTATĂ ! 🙂
      Sandu 🙂

      Comentariu de Aliosa — 28/05/2017 @ 5:40 pm | Răspunde

  4. Dupa umila mea cunoastere din cele citite din anumiti istorici, putem vorbi de tradare daca Germania nu ar fi impus cedarea unei jumatati din Ardeal catre Ungaria in vara anului 1940, si daca l-ar fi dat inapoi asa cum Antonescu l-a somat pe Hitler. In fapt Hitler nu semnase niciun acord in acest sens si nu cred ca si-ar fi prejudiciat vreun aliat. Nu sunt de acord sa fim numiti tradatori (asa cum ne considera Germania si multi altii) cand romanii au avertizat ca daca Germania nu va lua masuri isi vor lua singuri pamantul numit Ardeal asa ca s-a facut ce s-a facut in acest sens.
    Nu ma pricep la tacticile militare, nici la diplomatie sau politica dar cred ca politicienii si conducatorii vremurilor au fost destul de inteligenti si iubitori de neam(nu ca cei de acum si mai dureros ca poporul doar cleveteste si nimic nu face pentru drepturile si binele lui, apoi multi viteji dupa razboi care nici macar nu recunoasc ca datorita votarii lor proaste si sustinerea si acum chiar dupa atatea dovezi a tradatorilor de neam si tara suntem in mocirla in care ne scaldam ). Ce pot sa spun este ca istoricii se contrazic in ceea ce priveste tradarea regelui Mihai sau a maresalului Antonescu. Eu doar consider ca istoria s-a repetat, nimic nu s-a invatat din greseli, romanii au oferit totul dar nu au avut de castigat decat atunci cand si-au urmarit interesul propriu. Romania a intrat in cel de-al doilea Razboi Mondial alaturi de Germania prin punerea la dispozitie a resurselor tarii, luptand pe frontul deEst . Hitler avea incredere in Antonescu dar nu si in elita politica si militara a Romaniei , poate si datorita faptului ca relatia maresalului cu regele nu era una prea buna. Cei doi (Antonescu si Hitler) aliati nu l-au informat pe regele Mihai despre planurile de lupta, regele afland de la mama sa Elena ca Romania a intrat in razboi alaturi de Germania. Si tarile , ca si oamenii au un destin, poate si aceste neintelegeri dintre rege si maresalul Antonescu a facut ca soarta romanilor sa fie iar la mana tradatorilor rusi. Diferenta dintre Primul Razboi Mondial si cel de-al doilea fiind ca in primul, Rusia era o tara in plina criza pe cand in cel de-al doilea URSS era una din marile puteri ale lumii.
    Conform unor istorici destinul Romaniei a fost trasat in octombrie 1944 cand premierul englez l-a vizitat pe Stalin ca apoi in 1945 sa ni se impuna un premier placut Moscovei in persoana lui Petru Groza (alt ardelean care avea slabiciune pentru stalinisti ca si cei ce ne conduc acum si au o mare gasca ardeleneasca la Cluj , buni manipulatori, au facut totul ca sa fie urmati de ardeleni precum catelusii stapanii – ma doare pana-n adancul strafundurilor fiintei mele acest fapt). Imi cer scuze daca se vor supara pe mine multi ardeleni dar asa simt si vad eu lucrurile mai ales cand vad cum un munte intreg ajunge in stapanirea unui austriac care a distrus padurile Romaniei si toata lumea regreta si doar atat mai ales localnicii langa care se produc astfel de crime stau si nu stiu ce asteapta, ar fi trebuit sa fie cutremur in randul populatiei de acolo si din toata tara pe acest motiv dar parca li s-a dat si ni s-a dat somnifere sa dormim in pace.
    Istoricii militari spun ca intoarcerea armelor impotriva Germaniei a dus la scurtarea razboiului cu 6 luni , evitandu-se astfel pierderea catorva milioane de vieti omenesti. In alta nota istoricii academicieni sustin ca momentul 23 august 1944 a fost alternativa care a dus la cele mai mici pagube. categoric ca prin capturarea celor 170.ooo de militari romani si deportarea in URSS a celor peste 70.ooo de romani nu a fost cea mai inteleapta decizie, nimic nu e bun si sanatos cand are urmari dramatice dar sunt prea marunta si nu atat de inteligenta si citita sa spun ca este sau nu tradare a regelui dar greseala este desigur., inca una f. mare si dureroasa. Nu invatam nimic din greseli, de aceia suntem sortiti sa le repetam si exeplu il traim chiar si astazi.
    Cam asa am inteles eu si nu am incredere in unele cotidiene sau ziare on line si mai ales ca l-am auzit pe Basescu sustinand sus si tare ca regele Mihai e tradator , nu pot sa fiu de acord cu acest TRADATOR si boala grea pe spatele Romaniei si a romanilor . Il respect pe istoricul Djuvara si-i respect varsta dar nu si faptul ca l-a sustinut pe Basescu in toate situatiile, acum imbratisandu-l pe Iohanis, in astfel de oameni nu am incredere si nu le impartasesc parerile chiar de gresesc.
    Un sfarsit de saptamana placut sa ai , sper ca de maine sa fie cald si frumos ca m-am saturat de ploi.

    Comentariu de Beta — 27/05/2017 @ 4:07 pm | Răspunde

    • Adevărat S-a Înălțat ! 🙂
      Mulțam pentru URARE,
      dar si pentru superba poostare ,
      plină de animație,
      cu vădită dedicație ! 🙂
      Cât privește subiectul postării de față, sunt FOARTE MULTE de spus căci EVENIMENTELE acelor tulburi si periculoase vremuri s-au derulat cu mare viteză, prefăcătorie și AMENINȚĂRI din partea TABERELOR ADVERSE aflate in RĂZBOI ! 😦
      Un lucru este sigur dar NIMENI nu vrea sa-l evidențieze ! 😦
      Regele Mihai era foarte priceput in CONDUCEREA masinilor de teren 🙂
      și mai puțin priceput in CONDUCEREA Armatei Române in a IEȘI cu FAȚA CURATĂ din acel RĂZBOI plin de capcane si parșivenii impuse de cei care conduceau Rusia, Sua si Anglia pe de o parte , si cei care conduceau Germania, Italia si Japonia pe de altă parte ……………
      Din cauza aceasta, a NEPRICEPERII Regelui Mihai in a TRATA cu SOVIETICII condițiile corecte ale ARMISTIȚIULUI ,

      peste 170.000 de OSTAȘI ROMÂNI au fost LUAȚI PRIZONIERI de catre SOVIETICI 😦
      chiar in seara când Regele Mihai a transmis mesajul de ÎNCETARE a ostilităților intre RUȘI si ROMÂNI ….

      Cine se face VINOVAT de PRIZONIERATUL acelor BRAVI OSTAȘI ROMÂNI care au CREZUT in mesajul Regelui către ȚARĂ ? 😦

      Știe cineva prin câte au trecut cei 170.000 de MILITARI ROMÂNI și câți s-au mai ÎNTORS din Rusia Sovietică ? 😦

      Cât despre simpatiile politice ale istoricului Neagu Djuvara, nu spun decât atât :
      – Iartă-l Doamne ca NU a știut ce PARȘIVI sunt cei doi ………………………..
      O seara de Duminică Binecuvântată și o saptămâna minunată ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 28/05/2017 @ 6:05 pm | Răspunde

  5. una serena domenica, Aliosa

    Comentariu de newwhitebear — 27/05/2017 @ 6:59 pm | Răspunde

  6. Buna dimineata! Aliosa
    Istoria nu pot zice ca n mi-a placut ,ci nu prea o intelegeam ,acum la varsta asta ,imi place sa descopar multe adevaruri ,insa cred ca si pe vremea aceea erau hoti ca si acum 🙂
    Multumesc ptr. descrierea frumoasa ,tu care ai avut functia in acest domeniu sti mai multe si bine faci ca le destainui aici
    Sa ai o duminica binecuvantata alaturi de cei dragi !

    Comentariu de anuska — 28/05/2017 @ 8:48 am | Răspunde

    • Bună seara ! 🙂
      Mulțumesc pentru invitația la o cafeluță 🙂
      dar cum SEARA nu beau CAFEA 🙂
      o voi onora mâine dimineață ! 🙂
      Cât despre faptul ca NU ți-a plăcut ISTORIA, nu ești singura persoana care spune așa ceva ! 🙂
      Mie mi-a plăcut foarte mult ISTORIA 🙂 și de aceea am POSTAT multe MATERIALE ISTORICE pe blogul personal ! 🙂
      O seară de duminica cât mai plăcută ! 🙂
      Aliosa .

      Comentariu de Aliosa — 28/05/2017 @ 6:18 pm | Răspunde

      • Am spus ca nu o intelegeam la varsta aceea in scoala ,dar acum inteleg si imi place sa citesc ce scrii tu 🙂

        Comentariu de anuska — 28/05/2017 @ 9:41 pm

  7. Aliosa ,cred ca ai citit acest articol 🙂

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/ultimul-sereist-aprinde-lumina-16381150

    Comentariu de anuska — 28/05/2017 @ 11:27 am | Răspunde

    • DA , am citit acest material de DOI lei și cu asta am spus totul ! 🙂
      Fiecare ÎNȚELEGE ce vrea ! 🙂
      EU înțeleg și printre rânduri ! 🙂
      Mersi pentru intrebare-postare ! 🙂
      Aliosa .

      Comentariu de Aliosa — 28/05/2017 @ 6:20 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: