Alioşa

05/09/2017

La Noi ca la Nimeni ( P.a 20-a) !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 5:45 pm

Motto :
Vai și-amar de NAȚIA care nu-și RESPECTĂ EROII !!!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

^ Statul român își bate joc de eroii săi!
Militarii morți la Dragoslavele – „Decedați fără legătură cu serviciul”

Cei trei argeșeni se întorceau din misiune când s-au răsturnat cu camionul militar .

Trei militari argeșeni morți la datorie. Mulți alții grav răniți în urma unui accident cumplit petrecut în zona Dragoslavele in seara zilei de 29 iunie pe când un convoi al Armatei se întorcea din misiune de la Cincu. Un autocamion având la bord 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident de circulaţie la ora 21.55, în apropiere de localitatea Valea Urdei, judeţul Argeș. Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare, care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung s-a răsturnat într-o râpă.
Așa titrau toate canalele media din România și nu numai. Au urmat înmormântări cu onoruri militare, ridicări în grad post mortem, promisiuni ale autorităților. În acest moment, tot ceea ce a mai rămas este bătaia de joc la care sunt supuse familiile celor trei militari, despre care statul român a decis să scrie la cauza morții ”FĂRĂ LEGĂTURĂ CU SERVICIUL”. Rudele celor trei, disperate, contestă pe unde pot și se luptă cu un sistem absolut mizerabil.

Au murit de capul lor!

Parchetul Militar caută vinovații Părea o seară liniștită pe când toate televiziunile și canalele on line au început să anunțe cumplitul incident. Detaliile apăreau de la minut la minut. Obosiți în urma exercițiilor militare, transportați în camioane cu prelate ca pe timp de război, trei dintre militarii Batalionului 30 Vânători de Munte șiau pierdut viața. E drept că nu pe front și nici în timpul unui exercițiu militar, ci pe drumul de la locul de aplicații militare către unitate, în mașina unității, în grup organizat al Armatei. Cu toate acestea, Casa de Pensii a Armatei Române a decis că cei trei militari – Mihai Ionut Toma, George-Emilian Catană si Petre Cristian Toader au murit de capul lor. Mai exact, la cauza decesului scrie negru pe alb:” fără legătură cu serviciul”. Adică pentru orice civil, o asemenea moarte este considerată ”în timpul serviciului” sau ”accident de muncă”, iar pentru trei militari argeșeni dintre care doi au luptat și în Afganistan, nu! Să mai adăugăm și alte amănunte pe care le considerăm semnifi cative: camionul de tip DAC 665T care s-a răsturnat a fost construit in anii ’80 si era destinat printre altele si tractării pieselor de artilerie. Șoferul, care a scăpat cu viață pentru că a sărit la timp din camion, a susținut că a rămas fără frâne. Parchetul Militar a deschis o anchetă în acest caz. Până acum nu este numeni vinovat de moartea celor trei militari și nici măcar nu se ia în considerare că au fost victimele unui accident petrecut la întorcerea din misiune către unitatea militară, mai exact de la serviciu, la serviciu.
Pensie de 663 lei pentru că nu au considerat accidentul ca fiind în timpul serviciului
Caporalul Petre Cristian Toader a murit la 32 de ani și a lăsat în urma sa o văduvă și un copil de patru ani. Era din Câmpulung și se afl a în camionul militar care s-a răsturnat la Valea Urdii. N-a avut nicio șansă de supraviețuire. A fost, la fel ca și ceilalți doi colegi decedați, înmormântat cu onoruri și înaintat în grad. Ministrul Apărării însuși a venit cu coroane de fl ori la militarii morți la Dragoslavele. Pentru cei 9 ani 3 luni și 27 de zile în care a fost angajat al Armatei și a fost gata oricând săși dea viața pentru țară, tânărului i s-a calculat o pensie de 1326 lei urmând ca, din partea statului român, familia supraviețuitoare să primească o pensie de urmaș de numai 663 lei. Asta pentru că nu se ia în calcul că și el și colegii săi au murit în timpul serviciului. Ministrul Apărării a promis, așa cum este și legea, dealtfel, că va oferi un loc de muncă văduvei care lucrează la un privat pe bani puțini. Până acum, acel loc de muncă promis este doar o iluzie, deși la Unitatea de la Câmpulung se pare că s-ar fi căutat o soluție.

Parchetul Militar încă cercetează și nu au ieșit concluziile anchetei nici după două luni? Ce poate fi atât de complicat? Sau ce se dorește a se ascunde? Unii spun că militarii nu trebuiau transportați în asemenea mașini, ci în autobuze sau autocare. Alții sunt de părere că uzura camionului nu ar putea fi trecută cu vederea de o anchetă serioasă, mai ales una făcută de Parchetul Militar. Dealtfel, o anchetăm serioasă ar putea scoate la iveală condițiile jalnice în care se antrenează militarii români, salariile mici, camioane, utilaje și alte elementre de logistică ce ar fi trebuit scoase de mult din uz și care le pun viețile în pericol zi de zi.

Ministrul Țuțuianu a uitat de ce a promis familiei și la TV

Ca să dea bine la televizor și să evite un oprobiu public, însiși ministrul Apărării a venit la locul accidentului și s-a interesat de familiile celor trei militari morți. Apoi a plecat la București și a uitat și ce a declarat și ce a promis. Noi, nu. Și îi reamintim: “Vestea morții lor, pe drumul de întoarcere din misiunea executată la Cincu, a cazut ca un trăsnet în familiile lor și printre prietenii și colegii, cei care i-au cunoscut și apreciat ca luptatori și ca oameni. În cumplitul accident din Valea Urdii, Armata a pierdut trei militari de elită, toți veterani ai teatrelor de operații, bărbați puternici si mândri, crescuți la școala aspră a luptătorilor alpini. Asigur familiile celor trei sublocotenenți ca le suntem alături în cumplita suferință și le vom rămâne sprijin, de acum înainte. întreaga Armată va prețui sacrifi ciul sublocotenenților post-mortem Mihai Ionut Toma, George-Emilian Catană și Petre Cristian Toader și le va păstra o veșnică și pioasă amintire.”așa spunea ministrul Țuțuianu. El și cei cărora le-o fi delegat sarcini pe aceste spețe s-or fi luat cu concediul….

Familiile celor trei militari în luptă cu Casa de Pensii a Armatei

În fața presei, mai marii Armatei au defi lat cu coroane de flori și onoruri militare. Cu declarații elogioase, făcute în gura mare și promisiuni rămase categoric nerespectate, ministrul Țuțuianu a dat speranțe familiilor distruse de tragicul accident. Astăzi, la două luni de la catastrofă, situația este de neimaginat: familiile celor trei tineri militari, morți nevinovați, se luptă cu Casa de Pensii a Armatei Române pentru a le face dreptate și pentru a evita mușamalizarea efectelor unei catastrofe. Urmașii au formulat contestații și cer să li se recunoască drepturile: o dată ale lor, de moștenitori, dar, mai ales ale nevinovaților pe care Armata română i-a omorât, indirect, aceeași Armată nerecunoscând că moartea a survenit în condițiile în care legea stipulează clar că e accident de muncă!!! Dincolo de pierderea tragică a celor trei militari, familiile suferă batjocura statului care le aruncă niște pensii de mizerie.

Iată câte ceva din ceea ce apărea despre ministrul Ţuţuianu la vremea respectivă

„Ministrul Apărării, Adrian Tutuianu, a depus coroane de fl ori la catafalcurile celor trei militari ai Batalionului 30 Vanatori de Munte ”Dragoslavele” morti dupa ce camionul in care se afl au s-a rasturnat intr-o prapastie din Arges si a transmis condoleante familiilor acestora.”ProTV

„Ministrul a mers, duminică dimineața, în județul Argeș, în localitățile unde sunt depuși cei trei militari – Mihai Ionuț Toma, George-Emilian Catană si Petre Cristian Toader.”stirileprotv.ro

„Ministrul a prezentat condoleanțe familiilor sublocotenenților (post-mortem) și a depus coroane de fl ori la catafalcurile acestora.”www.ziare.com 

MapN “Plutonierului-major Mihai Ionut Toma, caporalului clasa a III-a George-Emilian Catana și caporalului clasa a III-a Petre Cristian Toader le-a fost acordat gradul de sublocotenent la propunerea șefului Statului Major General, în semn de recunoștință și apreciere a înaltului profesionalism, altruismului, curajului și spiritului de sacrifi ciu dovedite pe timpul misiunilor încredințate.”

„Să dotați Armata, să nu mai moară și alți militari”

Una dintre mamele îndoliate și-a strigat disperare în fața ministrului.
În simplitatea-i caracteristică omului de la munte, sfâșiată de durere aceasta a subliniat adevărul crunt pentru care și-a pierdut copilul:
„Sper ca în momentul în care ajungeți lângă copilul meu să îi spuneți că ați dotat Armata cu ce trebuie, astfel încât să nu mai moară și alți militari cum a murit băiatul meu” a fost mesajul acesteia.

Art.5. lit g) Accident de muncă- vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.

Art. 28. În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice în care printre victime sunt şi persoane afl ate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fi zice/juridice prevăzute de art.29 alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului verbal de cercetare la faţa locului.

Art. 30 (1) În sensul prevederilor art.5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă: lit. g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers. lit h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fi zice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă .^

Autor , Ada Nicolau
Sursa :
https://mg.mail.yahoo.com/d/folders/1/messages/16204
Ca PENSIONAR MILITAR cu gradul de COLONEL în retragere ,
pentru a NU fi ACUZAT că sunt PĂRTINITOR, las COMENTARIILE pe seama Domniilor Voastre ! 🙂  O seară frumoasă, oriunde v-ați afla !!!  🙂  🙂  🙂

o-seara-placuta-194_7a26b74bf03cca
Am onoarea să vă SALUT ! 🙂
Doamne, ocrotește Armata României ! 🙂

Alioșa .

Anunțuri

18 comentarii »

  1. @ ALLL !!!
    Dintre multele ȘTIRI din ȚARĂ și din AFARĂ, am reținut pe următoarele :

    1 ) Ca să arate lumii că și ei EXISTĂ și AU GRIJĂ de ROMÂNI, liderii fostului PDL, actualmente înregimentați în PNL, l-au CONVOCAT în PARLAMENT pe PREMIERUL României, Mihai TUDOSE, pentru a da explicaţii cu privire la situaţia economică a țării .
    Spre FRUSTRAREA pedelisto-penelistei Raluca Țurcan, prim-ministrul ROMÂNIEI a prezentat o listă de CIFRE POZITIVE și a dat asigurări că Guvernul nu se va atinge de Pilonul II de pensii !!! 🙂 🙂 🙂
    Cum OPOZIȚIA trebuie să facă cu orice preț OPOZIȚIE, pedelista Raluca Țurcan a luat de mai multe ori cuvântul spunând VRUTE și NEVRUTE atacând permanent Coaliția de Guvernare PSD&ALDE ………………………….

    La cele vrute și nevrute SPUSE de PEDELISTA ( penlista) Raluca Țurcan , s-a ALĂTURAT și un parlamentar din partidul care-și spune că SALVEAZĂ România când în REALITATE, zi de zi, SABOTEAZĂ România 😦 😦 😦 spre deliciul OCULTEI interne și externe DIRIJATĂ, SUBVENȚIONATĂ și MANIPULATĂ de miliardarul american de origine evreiesco-ungurească , George Soros !!! 😦 😦 😦

    2) Spre NEMULȚUMIREA mea, ministrul român al JUSTIȚIEI ,Tudorel Toader, se întâlnește astăzi cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, pentru a discuta despre proiectul de modificare a legilor justiției !!! 😦 😦 😦
    Într-un comentariu ironic, ministrul Justiției Tudorel Toader a spus că se gândește se propună modelul american,
    în care procurorul general este numit de Senat !!! 🙂 🙂 🙂
    Sâmbăta trecută, principalul susținător politic al lui Tudorel Toader, președintele ALDE și președinte al SENATULUI,Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că este dezamăgit „profund” de atitudinea Ambasadei SUA, care se face că nu vede că în România „normele elementare juridice nu sunt respectate și avem permanent abuzuri și excese în justiție”.

    – Este NORMAL ca ministrul român al justiției să se ÎNTÂLNEASCĂ cu ambasadorul SUA
    pentru a DISCUTA proiectele de LEGI ale JUSTIȚIEI emise de Guvernul României ??? 😦 😦 😦
    Domnia Ta, ce părere ai ? 🙂

    Vă doresc din toată INIMA o TOAMNĂ la fel de frumoasă ca și melodia de mai jos ! 🙂

    Alioșa ! 🙂

    Comentariu de Aliosa — 05/09/2017 @ 5:48 pm | Răspunde

  2. Buona serata Aliosa un caro saluto da Pinuccia 🙂

    Comentariu de pinuccia513 — 05/09/2017 @ 10:39 pm | Răspunde

    • Buona giornata Pinuccia ! 🙂

      Con simpatia,
      Alioșa ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 07/09/2017 @ 7:45 am | Răspunde

  3. Ca la noi , la nimeni !!! 😦 😦

    Comentariu de lacrimaroua — 06/09/2017 @ 7:26 am | Răspunde

    • Bună dimineața Lăcrimioara ! 🙂
      Așa este, ^ ca la NOI, la NIMENI ^ adică,
      La Noi ca la NIMENI !!! 😦 😦 😦
      Culmea IRONIEI este că și ÎNAINTE de decembrie 1989,
      TOT așa ERA !!! 😦 😦 😦

      O zi de TOAMNĂ pe placul inimii Domniei Tale ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 06/09/2017 @ 8:20 am | Răspunde

  4. @ ALLL !!!
    Dintre ȘTIRILE vehiculate IERI în ȚARĂ dar și în AFARĂ,
    fără prea multă gargară,
    am ales pentru a le ține minte,
    și-a le prezenta-n puține cuvinte,
    pe următoarele :

    1) Dacă ministrul apărării naționale Adrian ȚUȚUIANU a UITAT ce le-a PROMIS părinților celor TRI EROI ce fac obiectul prezentului articol, DUMNEZEU NU a UITAT și ca atare, pe ȚUȚUIANU l-a PEDEPSIT înlăturându-l de la CONDUCEREA MApN ………………….
    Ministerul Apărării a fost preluat interimar de vicepremierul Marcel Ciolacu, după ce ministrul Adrian Țuțuianu și-a dat demisia din funcție.
    Motivul oficial al demisiei este anunțul pripit pe siteul MApN că Armata NU mai are BANI pentru salariile militarilor ACTIVI 😦 😦 😦
    Premierul României, Mihai Tudose, i-a acceptat DEMISIA lui ȚUȚUIANU, a trimis-o la Cotroceni dar președintele României, Klaus Werner Johannis a lăsat să se înțeleagă că se mai GÂNDEȘTE ……………………………………

    2) INCREDIBIL dar ADEVĂRAT, procesele PENALE ale oamenilor nr.2 și 3 din statul român, respectiv ale președintelui SENATULUI , Călin Popescu Tăriceanu și ale președintelui Camerei Deputaților, Liviu Nicolae Dragnea ,
    ajunse în faza de PRONUNȚARE a SENTINȚEI,
    vor fi reluate, ca urmare a deciziei unui judecător de la ÎCCJ de a ieși la pensie !!! 🙂 😦 🙂
    Pensionarea neașteptată a judecătoarei Ana Maria Dascălu îi ajută pe cei doi politicieni să câștige timp pentru că martorii cheie din dosare vor fi reaudiați. Pensionarea magistratului ar putea afecta și dosarele lui Gabriel Oprea, Dan Șova și Sebastian Ghiță.

    3) Administrația Trump ce-a urmat la conducerea SUA după administrațșia Obama,
    a pus capăt programului DACA, instituit de fostul președinte al SUA, Barack Obama,
    care, le permitea migranților ilegali ajunși în țară ca MINORI ,să nu mai fie expulzați din SUA ! 🙂
    Congresul american are la dispoziție șase luni pentru a decide ce se va întâmpla cu cei 800.000 de oameni care au beneficiat de acest program.
    ZI bună vă doresc,
    și la comentarii pertinente vă poftesc ! 🙂

    Alioșa ! 🙂

    Comentariu de Aliosa — 06/09/2017 @ 8:14 am | Răspunde

  5. @ ALLL !!!

    Alioșa !!! 😦 😦 😦

    Comentariu de Aliosa — 06/09/2017 @ 8:47 am | Răspunde

  6. Bună dimineața, Alioșa! 🙂
    Am parcurs cu calm și răbdare știrile prezentate mai sus, chiar dacă unele vești ar fi în stare să te scoată din pepeni, la cât de trăsnite sunt. Una din ele ar fi cea în care procesele lui Dragnea și Tăriceanu se reiau de la zero, doar fiindcă unul dintre magistrați a ieșit la pensie! Sunt sigur că, așa cum se obișnuiește pe la noi, acel judecător a fost „încurajat” să se pensioneze, iar dacă procesele mai durează mult, la fel se poate întâmpla și cu alt judecător. Dacă nu cumva se va prescrie fapta, caz în care nimeni nu mai pleacă. Uite încă un caz în care sunt aruncați banii pe fereastră, după atâția ani de dezbateri! 😦
    Să-ți fie ziua pe placul inimii, Sandule! 🙂

    Comentariu de racoltapetru6 — 06/09/2017 @ 11:25 am | Răspunde

    • Bună dimineața Petru ! 🙂
      A spune că NU sunt de acord cu tine, înseamnă a fi DEMAGOG ! 🙂
      Așa că, subscriu în totalitate la cele spuse de tine ! 🙂
      Adaug însă cu mare DURERE în suflet faptul că,

      DACĂ eram EU și TU în locul oamenilor nr. 2 și 3 din STATUL ROMÂN ,

      chiar dacă se pensionau TOȚI judecătorii din completul care urma să DEA SENTINȚA FINALĂ ,
      DOSARUL și-ar fi urmat CURSUL NORMAL iar SENTINȚA DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ
      ar fi fost DATĂ de alt COMPLET de JUDECATĂ !!! 😦 😦 😦

      De unde se vede că JUSTIȚIA din ROMÂNIA nu este complet INDEPENDENTĂ 😦
      că pentru unii este MUMĂ iar pentru alții CIUMĂ !!! 😦 😦 😦

      Și se ma vede ceva :
      – Se vede că TITLUL postării ^ La Noi ca la Nimeni ^ este perfect JUSTIFICAT 🙂 🙂 🙂
      căci, NUMAI la NOI se poate ÎNTÂMPLA așa ceva ! 🙂

      În rest, să-ți fie și ȚIE ziua pe placul inimii iar SFÂRȘITUL de săptămână la fel de plăcut și frumos

      ca al MEU care VOI PARTICIPA la Cercul Militar Național din București 🙂
      la PETRECEREA organizată în cinstea ÎMPLINIRII a 30 ( TREIZECI ) de ani 🙂
      de la ABSOLVIREA ACADEMIEI de ÎNALTE STUDII MILITARE ,
      Facultatea de COMANDĂ și STAT MAJOR ,Arme Întrunite, Secția GENIU , în august 1987 !!! 🙂 🙂 🙂
      https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/08/14/
      Sandu !!! 🙂 🙂 🙂

      Comentariu de Aliosa — 07/09/2017 @ 8:00 am | Răspunde

  7. serena serata, Aliosa e ben tornato tra noi blogger

    Comentariu de newwhitebear — 06/09/2017 @ 7:24 pm | Răspunde

    • Buon giorno, Gian Paolo ! 🙂
      Grazie mille della visita e desideri ! 🙂
      Buona giornata e poi, un fine sereno settimana ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 07/09/2017 @ 8:05 am | Răspunde

  8. La noi ca la nimeni , este si nu este totusi. Noi avem talentul sa prindem din zbor orice zvon aruncat pe piata de unii , de jurnalisti special formati pentru asta ca doar se stie cine ne conduce in fapt nu in drept. In legatura cu Dumnezeu sa-i odihneasca pe soldatii morti desigur ca se incadreaza la deces in timpul serviciului. Nu stiu cum e procedura in cadrul armatei, de ce dureaza atat de mult sa se puna in drepturi familiile si sa se rezolve cu utilarea armatei asa cum este corect , pentru ca presedintelui i s-au facilitat o gramada de renovari ,reamenajari gradini, etc de cand l-au asezat in jilt de 2 ani si jumatate. Daca era cu bun simt si cu dragoste de tara si popor cum minte pe unde apuca si se preface ca asuda romaneste trebuia sa fie primul care sa dea exemplu si sa arate ca din banii ce-i reveneau la presedentie pentru una, alta macar 50 % ii trimitea catre armata stiind cate nevoi sunt si ce trebuie facut ca partener NATO. Dar in afara de a critica si a se destrabala prin tara pe la vilele lui Ceausescu , pe urmele lui Basescu si a rade tamp cand face bai de multime nu l-am vazut sa moara de dragul romanilor. Este mare specialist la dedesubturi si copt marsavii. N-am mai pomenit de plimbarile in afara in dublu exemplar ca-i de prisos, toti stiu dar fac pe ei cand ii intind mana si-l implora sa faca si cu ei o poza, e ceva doar sa te afli langa presedintele aratos si luxos. Nu suntem capabili de nimic noi, asteptam mereu de la altii. Daca s-ar fi adunat oameni la Ministerul Apararii , sa vedeti ce repede macar 50 % se rezolva dar daca doar vorbim si scriem pe ici, colo nu vom rezolva niciodata nimic. Nu-l cunosc pe domnul Tutuianu dar mi-a facut o buna impresie inca de cand conducea acea comisie a parlamentului. Nu mi-a dat impresia ca ar promite si nu s-ar tine de cuvant. Faptul ca a recunoscut ca a gresit si a dezmintit zvonurile ca nu sunt bani pentru plata salariilor (zvonuri care se pregatesc mereu pentru un minister sau altul pentru ca se doreste debarcarea PSD-ului si ALDE de la guvernare in ideea ca daca vor mai sta mult astia se va afla si descifra codul prin care Romania a fost vanduta si praduita). Un om demn care si-a dat demisia imediat nu s-a legat de scaun ca altii care latra pe unde pot impotriva guvernului numai pentru ca au fost pusi pe liber fara sa recunoasca ca nu au fost apti pentru functia ce le-a fost acordata. Nu tin cu nimeni doar din ce vad si constat vorbesc. Nici cand s-au taiat salarii si s-a pus bir greu pe romani, nici cand tehnocratii doar au pus piedici ca sa nu se faca nimic pentru progresul tarii, au intunecat totul pe unde au lucrat, au furat, sunt bine multumesc, nu a spus nimeni nimic, ba inca pare ca-i regreta doar acest guvern este trecut prin toate securile ca nu e capabil sa faca in 8 luni ce nu s-a facut in 28 de ani. Imi amintesc ca la fel s-a intamplat in ’96 cand a venit marea cea mare a politicienilor de „elita” care au promis si nici 1 % nu au facut, ba presedintele de atunci asa tare a fost speriat ca aproape abia mai iese public. Astia nu-s oameni de stat si nici ticalosii care i-au urmat fricosului de Constantinescu pe care l-am votat cu mare incredere si speranta . Au stricat tot ce se facuse bine si Romania era pe un drum bun , au facut o aiureala pentru ca asa a fost ordinul, de aceia se tem totusi ca nu-i pot manipula asa usor si nu sunt ascultati ca sa participe la demolarea acestei tari. Eu nu ma iau dupa zvonuri si nu am incredere in tot ce se scrie pe situri (acum majoritatea jurnalelor pe aici se invart) ci ma bazez pe intuitie, nu am dat gres mai deloc. Este o obisnuinta sa criticam (am mai spus asta ) dar sa nu facem nimic. Este foarte comod asa , fara sa avem responsabilitati doar dreptul la critica. Incet, incet o sa mai aflam cate ceva dar daca nu ne trezim si nu luam taurul de coarne acum cat se mai poate, avem o portita in acest moment, chiar nu o sa mai facem nimic. Nu degeaba a iesit astazi la doua interviuri aranjate ca pe vremea lui Ceausescu doamna Kovesi, nu intamplator se zbate ambasadorul Americii sa bata pe la usile ministrului de justitie. Au aparut in media multe stiri care nu sunt deloc in avantajul acestei doamne, a presedintelui si al fostului ambasador. Desigur ca noi , majoritatea nu ne pricepem la politica, oricum ciuma rosie care e la guvernare ne cam deranjeaza dar daca au fost alesi de analfabeti, oameni simpli si bolnavi care se multumesc cu o sticla de untdelemn sau o galeata de plastic……. pentru ca cineva din elita simpatizanta a propus sa nu mai li se dea voie sa voteze aceste entitati si nu a fost ascultat, ii zace pe undeva proiectul nu ne implicam doar daca vor iesi cativa tineri care fac chemarea pe facebook , vor merge desigur atunci ca doar e dreptul lor sa se adune in lumea lor buna si colorata dar gresit judecata. Cam astia suntem si de aceia eu m-am decis doar sa ma rog pentru aceasta napastuita tara sa nu se piarda in rest nu mai am disponibilitate ca am dusmani destui ca nu pot sa fiu de acord cu parerile lor, eu nu privesc prin prisma culorilor politice si nu pot sa ma grabesc sa judec si sa acuz inainte de a ma putea intelege pe mine ce vreau si cat de corecta sunt eu, ce fac eu bun ca sa pretind altora sa faca s.m.a. Toti se impiedica acum ca li se iau dosarele de la zero lui Tariceanu si Dragnea si ca motivul ar fi ca pleaca un magistrat la pensie. Se reiau de la 0 pentru ca sunt fara obiect, facute la comanda si fara probe, trebuie refacute , ce sa judece ? doar nu mai e asa usor de manipulat judecatorii, au inceput sa-si revina din amorteala si sa-si recastige si ei locul si drepturile. Aici e obida lui Kovesi, a iesit astazi sa o vada cine trebuie ca inca este pe pozitie dar eu sper sa nu o mai rabde nimeni acolo nici macar Dumnezeu, sa devina mamica asa cum a spus ca-i va sta mai bine si o sa-i placa si Domnului asta decat sa bage oameni nevinovati la inchisoare si sa distruga familii intregi, sa aduca oameni in stare de a-si pune capat zilelor. Este parerea mea, in rest nu conteaza, ca eu respect pe toata lumea si o sa fie ce-i destinat tarii exact cum se intampla si cu soarta noastra.
    Sa ne ajute Dumnezeu sa incepem sa ne desteptam, sa prindem curaj si mai mult patriotism, mai mult respect fata de aproapele si sa nu uitam ca avem obligatie pentru generatiile ce ne ajung din urma, nu avem dreptul sa le luam noi totul.

    Comentariu de Beta — 07/09/2017 @ 12:35 am | Răspunde

    • Bună dimineața ,Anda ! 🙂
      Versus TITLUL ^ La Noi ca la Nimeni ^ ca să NU mă repet,
      te rog frumos să citești RĂSPUNSUL dat mai sus prietenului nostru comun, RacoltaPetru ! 🙂
      Cât despre cele spuse despre ARMATA ROMÂNIEI, sunt de ACORD cu tine 100% ! 🙂
      Despre VIRUSUL care timp de ZECE ani ( 2004-2014 )a TERORIZAT România,
      părerea mea a fost expusă pe mai multe articole dar cel mai elocvent este cel de pe
      https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/11/22/
      cât și la punctul 3 de la postarea de mai jos versus ȘTIRILE zilei……………..
      În rest, sunt de acord cu cele spuse/postate de domnia ta mai sus cu specificația faptului că ,
      din punctul meu de vedere, am făcut tot ce era posibil pentru

      a DEMASCA ilegalitățile, abuzurile, matrapazlâcurile, compromisurile și TRĂDĂRILE de NEAM și ȚARĂ ale politicienilor români și de alte naționalități ,incă de la PRIMUL ARTICOL postat pe WordPress.com
      https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/03/25/
      DUMNEZEU să OCROTEASCĂ frumoasa noastră ȚARĂ 🙂 🙂 🙂
      să-i BINECUVÂNTEZE pe PATRIOȚI 🙂 🙂 🙂
      și să-i PEDEPSEASCĂ pe TRĂDĂTORI și HOȚI !!! 🙂 😦 🙂
      Un sfârșit de săptămână pe placul Domniei Tale, Anda ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 07/09/2017 @ 8:58 am | Răspunde

  9. Buon giorno e buona giornata

    Comentariu de Please Another Make up by lellaj1005 — 07/09/2017 @ 8:01 am | Răspunde

  10. @ ALLL !!!
    Dacă vă INTERESEAZĂ știrile de mai jos, COMENTAȚI-LE ! 🙂

    1) Ca urmare a GAFEI făcute de subordonații de la comunicare ( postarea pe SITE-ul MApN a știrii că NU MAI SUNT BANI pentru SALARIILE MILITARILOR ACTIVI ) 😦 😦 😦 , ministrul apărării naționale ADRIAN ȚUȚUIANU și-a dat DEMISIA, premierul TUDOSE a înaintat-o președinției iar președintele țării, Klaus Werner Johannis, a validat-o !

    2) Guvernul Ungariei CONDUS de Viktor Orban,prietenul lui Traian Băsescu ,și-a retras sprijinul pentru aderarea României la OCDE, invocând faptul că autorităţile române ar fi decis suspendarea cursurilor Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş. Totuși, premierul Tudose nu crede că „Ungaria va strica în asemenea hal relațiile diplomatice” cu România.
    În realitate, clădirea în care a funcționat Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș , a fost RENOVATĂ în 2015 prin alocarea de către Consiliul Județean Mureș a sumei de 1,5 milioane de lei, bani alocați ilegal după procurorii DNA care au determinat Tribunalul din Târgu Mureș să hotărască inchiderea clădirii ……………..

    Comunitatea maghiară din Târgu Mureș a organizat ieri un miting de protest la care au luat parte câteva sute de oameni,
    printre care și numeroși parlamentari UDMR în frunte liderul lor, Kelemen Hunor.
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/09/03/
    Oamenii au cerut ca Liceul Teologic Romano-Catolic, desfiinţat prin hotărâre judecătorească în vara aceasta, să fie repus în funcţiune.
    În media scrisă a apărut în aprilie un articol despre felul în care UDMR prin liderul ei, Kelemen Hunor,
    folosește liceul maghiar din Târgu Mureș pentru a inflama tensiunile etnice din zonă.

    3) Comisia parlamentară pentru ANCHETAREA FRAUDĂRII alegerile prezidențiale din 2009
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/11/22/
    a ajuns la concluzia că scrutinul a fost fraudat pentru a-l scoate pe PEDELISTUL Traian Băsescu președinte pentru încă un mandat de 5(CINCI ) ani cu sprijinul nemijlocit al MAFIEI pedelisto-băsiste dar și al BINOMULUI SRI&DNA ai căror șefi s-au ÎNTRUNIT în seara ALEGERILOR ( 6/7/12/2009 / acasă la politicianul CORUPT și TRASEIST de partide, Gabriel Oprea………..

    Cum era de așteptat, parlamentarii PEDELIȘTI( acum peneliști) din respectiva COMISIE,
    au PĂRĂSIT sala în faza VOTULUI FINAL iar ulterior,
    COMPLICI cu Traian Băsecu știindu-se ,
    au început să BEHĂIE pe la toate televiziunile mai TARE ca cel pe care în seara zilei de 6 decembrie 2009 l-au AJUTAT prin FRAUDĂ să se MENȚINĂ ca președinte al României încă 5 ( CINCI ) ani 😦 😦 😦
    spre NENOROCIREA a MILIOANE de ROMÂNI și pentru DESTRUCTURAREA completă a României !!! 😦 😦 😦

    O zi de JOI fără vijelii și PLOI ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    Comentariu de Aliosa — 07/09/2017 @ 8:40 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: