Alioşa ” File de Jurnal ”

15/11/2017

Un DISCURS de-acum 55 de ani, dureros de ACTUAL !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 5:40 pm

Motto:
” În politică este necesar fie să îţi trădezi ţara, fie electoratul.
Prefer să-mi trădez electoratul ” .( Charles De Gaulle )
Un discurs – avertisment al generalului Charles De Gaulle, actual până în zilele noastre
Charles de Gaulle (n. 22 noiembrie 1890 – d. 9 noiembrie 1970),general și om politic francez, descendent pe linie paternă al unei vechi familii aristocrate din Normandia și Burgundia.
În 1940 a devenit șef al guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către Parlamentul Franţei eliberate de nazişti.
În 1958 a devenit președinte al Franței, post pe care l-a păstrat și după alegerile din 1965.
Pe 28 aprilie 1969, de Gaulle a demisionat din funcția de președinte al statului francez.
Un teribil discurs – avertisment susținut de Charles De Gaulle
spre sfârșitul războiului franco-algerian (1954-1962), actual până în zilele noastre:

„E foarte bine că există francezi galbeni, negri sau tuciurii.
Arată că Franţa e deschisă tuturor raselor şi că are o vocaţie universală.
Dar, cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate.
Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa.
Suntem totuşi, înainte de toate un popor european de rasa albă, de cultura greco-latină şi de religie creştină.
Să nu veniţi să povestiţi basme.
Musulmanii?
V-aţi dus să-i vedeţi?
I-aţi privit cu turbanele şi djelada-urile lor?
Vedeţi bine că nu sunt francezi.
Cei care propovăduiesc integrarea au un creier de colibri, chiar dacă sunt foarte savanţi.
Încercaţi să integraţi uleiul şi oţetul, agitaţi sticla şi după o vreme se vor separa din nou.
Arabii sunt arabi, francezii-francezi.
Credeţi că populaţia Franţei ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care mâine vor fi 20 şi poimâine 40?
Daca noi facem integrarea (Franţa cu Algeria), dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom împiedica noi să nu vină în Franţa continentală când nivelul vieţii e mult mai elevat?

Satul în care m-am născut eu nu se va mai chema Colombey-două biserici, ci Colombey două moschei”.
Sursa:

Un discurs – avertisment al generalului Charles De Gaulle, actual până în zilele noastre

Pentru cunoscătorii de limbiă franceză, iată TEXTUL original :
” C’est très bien qu’il y ait des Français jaunes, des Français noirs, des Français bruns.
Ils montrent que la France est ouverte à toutes les races et qu’elle a une vocation universelle. Mais à condition qu’ils restent une petite minorité. Sinon, la France ne serait plus la France . Nous sommes quand même avant tout un peuple européen de race blanche, de culture grecque et latine et de religion chrétienne.
Qu’on ne se raconte pas d’histoire ! Les musulmans, vous êtes allés les voir ? Vous les avez regardés avec leurs turbans et leurs djellabas ? Vous voyez bien que ce ne sont pas des Français. Ceux qui prônent l’intégration ont une cervelle de colibri, même s’ils sont très savants. Essayez d’intégrer de l’huile et du vinaigre. Agitez la bouteille. Au bout d’un moment, ils se sépareront de nouveau. Les Arabes sont des Arabes, les Français sont des Français. Vous croyez que le corps français peut absorber dix millions de musulmans, qui demain seront vingt millions et après-demain quarante ? Si nous faisions l’intégration, si tous les Arabes et les Berbères d’Algérie étaient considérés comme Français, comment les empêcherez-vous de venir s’installer en métropole, alors que le niveau de vie y est tellement plus élevé ? Mon village ne s’appellerait plus Colombey-les-Deux-Églises, mais Colombey-les-Deux-Mosquées…”
CHARLES DE GAULLE ” .

Comentariile le las pe seama persoanelor virtuale vizitatoare ! 🙂
O seară liniștită ! 🙂


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Așa arată MĂRUL meu de pe balconul semiînchis ! 🙂

Alioșa ! 🙂

29 comentarii »

  1. A fost un vizionar, dar, chiar daca a inteles totul, nu a putut face nimic, pentru a evita ceea ce a fost programat sa se intample!

    Apreciază

    Comentariu de Jocul De Cuvinte — 15/11/2017 @ 7:49 pm | Răspunde

    • Bună dimineața ! 🙂
      Așa este, ai dreptate ! 🙂
      Nu a putut face nimic din mai multe motive dar principalul motiv a fost de ordin politic ! 😦
      Mulțumesc frumos pentru COMENTARIUL postat chiar dacă vine după fff mult timp ! 🙂
      O zi de JOI cât mai plăcută și rodnică ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      Comentariu de Aliosa — 16/11/2017 @ 8:28 am | Răspunde

      • Nu sunt eu prea vorbaret, dar sunt de mult timp langa blogul dumneavoastra si voi ramane in continuare! 😀

        Apreciază

        Comentariu de Jocul De Cuvinte — 16/11/2017 @ 9:56 pm | Răspunde

        • Bună dimineața ! 🙂
          Este cel mai scurt dar frumos și de suflet COMENTARIU din ultima perioadă de timp ! 🙂
          Mulțumesc frumos ! 🙂
          O TOAMNĂ cât mai frumoasă și o MUZĂ cât mai rodnică ! 🙂
          Cu stimă,
          Alioșa ! 🙂

          Apreciază

          Comentariu de Aliosa — 17/11/2017 @ 6:34 am

  2. Wawww … vreau si eu un mar ! 😉
    O seara linistita , Aliosa !

    Apreciază

    Comentariu de lacrimaroua — 15/11/2017 @ 8:07 pm | Răspunde

    • Bună dimineața Lăcrimioara ! 🙂
      Fără falsă modestie, îți spun sincer că am IUBIT, IUBESC și voi IUBI toți POMII FRUCTIFERI 🙂
      dar cel mai tare și mai tare, iubesc MĂRUL !!! 🙂 🙂 🙂
      În urmă cu foarte mulți ani, să fie vreo 65, adică pe vremea când am deschis bine ochii și am început a înțelege ce se petrece în jrul meu,
      într-o frumoasă zi de PRIMĂVARĂ autentică, bunul și gospodarul meu TATĂ, m-a luat de mânuță și m-a dus în LIVADA gospodăriei unde mai toți POMII FRUCTIFERI erau ÎNFLORIȚI ! 🙂
      M-a impresionat un POM falnic și plin de FLORI 🙂
      multe FLORI 🙂 🙂
      mii de FLORI 🙂 🙂 🙂
      iar la nevinovata mea întrebare ” cum se cheamă acel POM cu multe FLORI ? ” 🙂
      TATA, bunul meu TATĂ mi-a spus că acel BĂTRÂN POM,
      este MĂRUL
      plantat de el la câteva săptămâni de la APARIȚIA mea pe LUME ( 12/02/1950) 🙂 🙂 🙂
      De-atunci și până azi, cel mai tare și mai tare, iubesc MĂRUL ! 🙂
      Ăsta a fost și MOTIVUL de a cumpăra anul trecut un POMIȘOR de MĂR de soi pe care l-am așezat într-un vas mare unde,
      se simte bine iar dovada este că a ÎNFLORIT, RODIT și CRESCUT 5 ( cinci ) MERE frumoase și sănătoase
      din SOIUL celui prezentat de nu știu cine în videoclipul de mai jos ! 🙂

      Prin urmare, din cele 5( cinci) MERE îți ofer și Domniei Tale unul virtual,la alegere ! 🙂
      O zi cât mai frumoasă ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      Comentariu de Aliosa — 16/11/2017 @ 8:20 am | Răspunde

      • Buna ziua , Aliosa ! 🙂
        Minunata amintire, pretioasa si draga !
        Multumnesc pentru oferta ! ❤ 😉
        O zi faina ! 🙂

        Apreciază

        Comentariu de lacrimaroua — 16/11/2017 @ 3:27 pm | Răspunde

      • Bună dimineața Lăcrimioara ! 🙂
        Probleme planificate din timp,
        BIROCRAȚIA cum numai în ” România lucrului bine făcut ” 😦 🙂 😦 se găsește
        și o situație apărută instantaneu ieri m-au ȚINUT departe de LAPTOP toată ZIUA 😦
        iar odată cu lăsarea ÎNTUNERICULUI 😦
        și oboseala acumulată în timpul zilei m-au doborât la figurat și……………………..,
        după CINA bazată pe o salată de legume proaspete și-o baie fierbinte în cada umplută cu balsam revigorator,
        am trecut rapid în lumea viselor unde m-am simțit excelent până azi dimineață la ora 07.00 ! 🙂
        Așa că, te rog frumos să-mi SCUZI întârzierea răaspunsului la acest rumos și de suflet comentariu ! 🙂
        Acea zi desprec care am făcut vorbire mai sus, a rămas VIE în memoria mea deși au trecut fff mulți ani de-atunci ……………..
        DA, este cea mai frumosă AMINTIRE din COPILĂRIA mea deosebit de grea din cauza VREMURILOR și TIMPURILOR acele triste perioade ( 1953 ) 😦 😦 😦 când încă STALIN trăia iar ” cizma soldatului sovietic ” călca și la propriu și la figurat pe oricare ROMÂN care STRIGA împotriva OCUPANTULUI bolșevic necruțător și tare lacom ! 😦
        ” Davai CEAS, davai PALTON ” era SLOGANUL acelui început de an…………………
        Legat de ” cizma sovietică ” cotropitoare, îmi aduc perfect aminte că în ziua când bunul meu TATĂ a aflat de la PREOTUL satului de MOARTEA lui Stalin , a desfăcut o sticlă cu ȚUICĂ veche de vreo câțiva ani spunând că a OPRIT-O special pentru ziua când diktatorul roșu despre care avea doar triste amintiri din anii grei ai celui de Al Doilea Război Mondial la care a participat DIRECT în caliate de COMANDANT de PLUTON de GRĂNICERI , va da ” ORTUL POPII ” 🙂 😦 🙂 adică, atunci când va MURI………………..
        Mersi pentru vizită și comentariu ! 🙂
        Un sfârșit de săptămână frumos cca și sufletul domniei tale generoa ! 🙂
        Alioșa ! 🙂

        Apreciază

        Comentariu de Aliosa — 18/11/2017 @ 9:05 am | Răspunde

  3. @ ALLL !!!

    În ziua în care TOAMNA e pe ducă ,
    iar CRIVĂȚUL ne tot dă târcoale,
    eu am luat din debara o nucă,
    s-o sparg de draci,în loc de oale ! 😦

    În loc să ne unim în cuget și-n simțiri
    în preajma marii sărbători naționale,
    ne aruncăm injurii și chiar amenințări,
    din cauza unor politicieni de două parale ! 😦

    Sunt multi indivizi în politichia românească,
    cu ștampilă de penali, evazioniști, oportuniști și trădători de NEAM și ȚARĂ
    care,în loc ca ȚARA să o APERE, cinstească și ocrotească,
    o ponegresc făcând JOCUL dușmanilor României din afară !!! 😦 😦 😦

    ” Piară TRIANOUNUL ” 😦 au strigat recent în COR 😦
    maghiarii lui Laszlo Tokeș și Hunor
    la Târgu Mureș pământ ROMÂNESC 🙂
    ce ei, maghiarii, spun că-i secuiesc !!! 😦 😦 😦
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/03/19/

    Românul Kelemen Hunor, lderul UDMR-ist de etnie maghiară,
    a spus cu subiect și predicat că ei, maghiarii din România,
    NU pot sărbători 1 DECEMBRIE ca Zi Națională ,
    că pacea de la TRIANON ( 1920) n-a fost recunoscută de Ungaria !!! 😦 😦 😦
    ” Piară TRIANONUL ” au strigat ieri în cor
    maghiarii din Târgu Mureș ai lui Tokeș și Hunor !!! 😦 😦 :–(

    Pentru declarația sa antiROMÂNEASCĂ versus Ziua de 1 DECEMBRIE,
    Ziua Națională a ROMÂNIEI,
    zi care în urmă cu 99 de ani TRANSILVANIA a REVENIT la trupul ȚĂRII MAMĂ,
    ROMÂNIA 🙂 🙂 🙂
    președintele UDMR ,Kelemen Hunor,
    decorat pentru NU știu ce fapte în anul 2000 cu ” Steaua României ” în grad de comandor 🙂 😦 🙂 ,
    la propunerea Consiliului de onoare al Ordinului , ar putea s-o piardă ,
    dacă cererea de RETRAGERE a distincției ar fi aprobată de
    președintele țării, Klaus Werner Iohannis !!! 🙂 😦 🙂

    Dacă tot ai ajuns până AICI cu CITITUL,
    mai stai CETITORULE timp de 11 minute și 14 secunde
    și vizionează VIDEOCLIPUL de pe YouTube neprețuitul
    pentru a afla cum ADEVĂRUL se ascunde !!! 🙂 🙂 🙂

    după care, ca să te DUMIREȘTI și mai bine despre ACȚIUNILE extremiștilor maghiari din România
    și a IREDENTIȘTILOR unguri din Ungaria, intră pe

    O lecţie de românism dată de preotul-scriitor Eginald Norbert Schlattner, un sas din Roşia-Sibiu


    citește și-apoi, și pe ALȚII LĂMUREȘTE !!! 🙂 🙂 🙂
    Alioșa .

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 16/11/2017 @ 7:57 am | Răspunde

  4. Salutari cu cele mai bune urări, Alioșa! 🙂
    Istoria, din care ai ales un exemplu elocvent, ne dă multe exemple de oameni vizionari sau/și buni conducători, iar din experiența și faptele lor e bine să alegem ceea ce ne e benefic și potrivit vremurilor noastre. Timpul și timpurile nu se mai repetă, tocmai de aceea e bine să avem vizionarii noștri, care să nu se plece în fața puterii politice, ci să aibă curajul de a rosti adevărul, cât ar fi el de dureros și nepopular. Păcat că încă nu vedem astfel de oameni în conducere, ci doar din aceia care se laudă cu realizări, fără să țină cont că din critici se naște progresul.
    Mulțumiri pentru interesanta postare, alături de cele mai bune gânduri, Sandule! 🙂

    Apreciază

    Comentariu de racoltapetru6 — 16/11/2017 @ 12:54 pm | Răspunde

  5. Stia el ce stia, ca doar era Charles De Gaulle…din pacate toate-s noi si vechi sunt toate….o ze excelenta sa ai, draga Aliosa !

    Apreciază

    Comentariu de mcooper801 — 16/11/2017 @ 1:59 pm | Răspunde

  6. Bună Dimineața Lume Virtuală ! 🙂

    Înainte de-a RĂSPUNDE
    comentariilor de mai sus,
    m-am gândit că se cuvine,
    să vă spun ce am de spus ! 🙂

    1) Pentru a DEMONSTRA că EXISTĂ și MUNCESC 🙂 😦 🙂 unii parlamentari din opoziția antiPSD&ALDE în frunte cu cei de la USR care după cum se comportă față de NEAM și ȚARĂ înseamnă Uniunea SABOTAȚI România ,
    au lansat prin POLITRUCII lor de ” DOI LEI ” 🙂 că VIZITA neanunțată a secretarului de stat al SUA, Rex Tillerson, s-ar DATORA faptului că Guvernul PSD&ALDE periclitează PARTENERIATUL STRATEGIC cu urmașii Unchiuli SAM ( SUA) versus lipsa de interes privind ACHIZIȚIONAREA sistemului de rachete PATRIOT !!! 🙂 😦 🙂 Ca să le SCOATĂ la VEDERE minciuna și IPOCRIZIA, liderul PSD a spus cu subiect și predicat că PROIECTUL va fi discutat luni la Comisia de Apărare, tot luni în plenul Senatului,
    iar marţi va ajunge la Camera Deputaţilor !!! 🙂 🙂 🙂

    2) Ieri ,în plenul ședinței CCR din care un SCAUN din cele 9 ( nouă) era GOL din motive doar de el știute 🙂 😦 🙂
    s-a dezbătut SESIZAREA președintelui SENATULUI , Călin Popescu Tăriceanu, versus actiunea procurorilor DNA de a ANCHETA miniștrii cabinetului TUDOSE în legătură cu niște HOTĂRÂRI de guvern EMISE în anul 2013 …………………………….
    Ministrul Justiției Tudorel Toader a susţinut în stilul domniei sale de profesor doctor universitar în faţa judecătorilor CCR
    faptul că DNA nu are competenţa de a ancheta legalitatea adoptării unei hotărâri de Guvern,
    această activitate ţinând exclusiv de instanţa de contencios administrativ.
    Procuroarea DNA foarte agitată dar și motivată de șefa DNA, a CERUT judecătorilor CCR să RESPINGĂ contestația ( SESIZAREA) președintelui SENATULUI , Călin Popescu Tăriceanu…………………………
    Mai mult ca sigur, din cauza LOCULUI GOL din SCAUNUL buclucaș,
    cei 8 ( opt) judecători prezenți la dezbateri, au amânat decizia pentru 23 noiembrie !!! 🙂 😦 🙂

    3) Un individ care a OMORÂT un CÂINE din motive doar de el știute,
    a fost CONDAMNAT de judecătorii din Tulcea la ÎNCHISOARE cu EXECUTARE 🙂 🙂 🙂

    în timp ce, în urmă cu câțiva ani , ” cârcotașul” Huidu care a

    OMORÂT pe TRECEREA de PIETONI 3 ( TREI) oameni NEVINOVAȚI ,

    a fost CONDAMNAT de judecătorii din București doar cu ÎNCHISOARE cu SUSPENDARE !!! 😦 😦 😦

    Păi, asta este JUSTIȚIE ??????????????????????????????
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/04/03/
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/04/25/

    Un sfârșit de săptămână pe placul inimilor domniilor voastre ! 🙂

    Alioșa ! 🙂

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 17/11/2017 @ 7:17 am | Răspunde


  7. Un weeknd reusit!
    Revin mereu cu placere aici,intersant si util de stiut ori reamintit;asa ca multumim!
    Te astept la o cafea !

    O zi binecuvantata prieten virtual ,drag!

    Apreciază

    Comentariu de anitanna — 17/11/2017 @ 8:51 am | Răspunde

    • Bună dimineața Anitanna ! 🙂
      Ești BINEVENITĂ oricând în modesta-mi căsuță virtuală,
      unde-i mereu cald și nu frig și ceartă ca afară ! 😦
      Mulțumesc frumos pentru vizită, urări și imaginile postate ! 🙂
      Weekend binecuvântat și domniei tale ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 18/11/2017 @ 9:45 am | Răspunde

  8. Buna ziua Aliosa. Bine venita postarea ta cu un autentic om politic. Cine vrea sa vada si sa inteleaga poate sa o faca , doar ca…..
    Nu stiu cu ce ocazie i s-a acordat lui Honor acea pretioasa distinctie dar dupa cum se comporta politicienii maghiari nu merita nici sa aiba un partid pentru ca nu mi se pare corect fata de celelalte minoritati, dar sa mai si primeasca onoruri de la statul roman. Pana la urma noi suntem vinovati ca nu stam cu picioarele in apa rece sa ne vina minte cea buna la cap si nu invatam nimic din greseli, nu e toleranta ce facem si curata prostie. Acum nu mai avem ce face ca suntem deja inaintati in tot ce-au vrut ocultii sa faca din noi cel mai dureros e faptul ca tinerii nu mai au iubire de tara si de popor, sunt un fel de legume corectate genetic. Sper sa nu fie prea multi si totusi sa fie majoritari cei ce inca mai doresc sa fie eliberata aceasta tara de toate relele acumulate si aduse de ticalosi pentru a ne distruge. La noi de multa vreme justitia se face pe prietenii, bani si altele asa ca nu e de mirare exemplul pe care l-ai dat. Totusi corect este sa faca inchisoare si sa plateasca si cei ce omoara oameni dar si cei ce omoara animalele nevinovate pentru ca nu avem voie sa dispunem de viata dupa bunul nostru plac. Dumnezeu ne este Creatorul si numai el poate hotari.
    Sa ai un sfarsit de saptamana asa cum ti-l doresti si l-ai planificat.In Bucuresti ploua si e destul de rece semn ca ne apropiem de schimbarea de anotimp.

    Apreciază

    Comentariu de Beta — 17/11/2017 @ 12:09 pm | Răspunde

  9. @ ALLL !!!
    Cum TOAMNA a fost bogată în de toate,
    iar acum suntem în plină competiție numită ” BORCANIADA” ,â
    debaraua mea fiind plină cu tot felul de borcane cu sos de tomate,
    voi prepara o ZACUSCĂ de CIUPERCI după rețeta
    ” JAMILA ” !!! 🙂 🙂 🙂
    https://jamilacuisine.ro/zacusca-de-ciuperci-reteta-video/

    Alioșa ! 🙂

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 18/11/2017 @ 12:43 pm | Răspunde

  10. una serena domenica, Aliosa

    Apreciază

    Comentariu de newwhitebear — 18/11/2017 @ 10:45 pm | Răspunde

  11. @ ALLL !!!
    Bună dimineața lume virtuală ! 🙂
    Dintre zecile de ȘTIRI sâvârșite de la începutul acestui weekend am reținut pentru domniile voastre doar
    DOUĂ ȘTIRI ce au mare legătură cu DRAGOSTEA de NEAM și ȚARĂ
    dar și cu TRĂDĂTORII ce ne tot înconjoară .

    1) Prima ȘTIRE este una foarte REA 😦 😦 😦
    și vine din partea unora ce prin măsurile luate, demonstrează fără putință de tăgadă că
    sunt ÎMPOTRIVA lui DUMNEZEU atotputernicul care a CREAT BĂRBATUL și FEMEIA 🙂
    ca ÎMPREUNĂ să alcătuiască o FAMILIE 🙂
    pentru a DUCE mai departe OPERA Sa ,de PERPETUARE a speciei umane !!! 🙂 🙂 🙂

    Mai pe scurt, organizatorii unui concert în care urma să evolueze și TRUPA unor ROMÂNI cu credință în DUMNEZEU și cu DRAGOSTE de NEAM și ȚARĂ, care au LANSAT în urmă cu ceva timp
    ” Manifestul Pro-FAMILIA” 🙂
    ca urmare a cererii pe bază de semnătură a peste 3.500.000 de CREDINCIOȘI din ROMÂNIA 🙂 🙂 🙂
    versus organizarea REFERENDUMULUI de stipulare în CONSTITUȚIA României a sintagmei
    ” La temelia FAMILIEI stă uniunea dintre un BĂRBAT și o FEMEIE ” 🙂 🙂 🙂
    au fost ANUNȚAȚI că PREZENȚA lor la acel concert NU mai este posibilă pe motiv că…………………………
    Dar, mai bine accesați URL-ul de mai jos pentru toate detaliile ! 😦

    https://www.activenews.ro/stiri-mass-media/Au-inceput-represaliile-dupa-lansarea-manifestului-pentru-familie-tara-si-unitate-de-catre-trupa-%E2%80%9ELa-Familia-.-Concertul-de-la-Cluj-anulat-de-catre-organizatori-pe-motiv-ca-nu-cred-in-%E2%80%9Esistemul-de-valori-al-lui-Sisu-si-Puya-147523

    2) A doua ȘTIRE este una FOARTE BUNĂ și are legătură tot cu Dumnezeu
    și DRAGOSTEA de NEAM și ȚARĂ dar în sensul BUN al cuvântului ! 🙂

    Ieri, pe o vreme frumoasă , pe meleagurile ” VRÂNCIOAEI ” pe care odinioară au LUPTAT până la sacrificiul suprem pentru NEAM și ȚARĂ ( MOLDOVA ) oștile marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt , în locurile ( Mărășești, Mărăști, Soveja ) udate cu SÂNGELE a ZECI de MII de oșteni români ce au făcut dovada supremă a jerfei lor în Primul Război Mondial ( 1916-1919) pentru Apărarea ȚĂRII
    cotropite în 1916 de hoardele nemțești și ungurești , a fost demarată operațiunea
    ” Parcul Memoriei Naționale ” 🙂 🙂 🙂
    parc în care, până la 1 DECEMBRIE 2018, anul CENTENARULUI Marii UNIRI și făuririi ROMÂNIEI MARI 🙂 🙂 🙂
    vor fi PLANTAȚI de către VOLUNTARII cu DRAGOSTE de NEAM și ȚARĂ și respect pentru cei 335.000 de OSTAȘI ROMÂNI căzuți pe câmpurile mari de bătălie de la MĂRĂȘEȘTI, MĂRĂȘTI, SOVEJA și OITUZ , 350.000 de PUIEȚI de STAJAR !!! 🙂 🙂 🙂

    Ieri, au fost PLANTAȚI de către 8000 de VOLUNTARI și 600 de militari și jandarmi activi primii 50.000 de PUIEȚI de STEJAR
    pregătiți de cei 200 de SILVICULTORI ai Ocolului Siilvic VRANCEA 🙂
    urmând ca până la 1 DECEMBRIE 2018 să fie PLANTAȚI și ceilalți !!! 🙂 🙂 🙂

    O Duminică Binecuvântată celor care au PLANTAT ieri cei 50.000 de puieți de STEJAR 🙂 🙂 🙂
    dar și Domniilor Voaste care veți ajunge pe AICI și veți LĂSA un COMENTARIU ca DAR !!! 🙂 🙂 🙂
    Alioșa 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 19/11/2017 @ 9:58 am | Răspunde

  12. Cutremurător discurs! L-am recitit de câteva ori. Stau și mă gândesc: marii politicieni ai Europei și în special cei ai Franței, oare nu au auzit despre acest discurs? Oare oamenii ăștia nu văd în ce hal a ajuns Franța (și tot Occidentul!) de azi? O harababură etnică, o lipsă totală de identitate, o incertitudine culturală și spirituală îngrozitoare. Cine să mai înțeleagă care mai e Franța francezilor, Anglia englezilor și Germania germanilor? Cu o asemenea politică autodistructivă, urmăm cât de curând și noi. Încet și sigur, Europa nu va mai fi…Europa. Și e păcat. Generațiile care vin după noi, vor fi un fel de talmeș-balmeș etnic, cultural, spiritual…
    Mulțumiri pentru articole. Numai bine și zile bune! 🙂

    Apreciază

    Comentariu de Alex — 25/11/2017 @ 6:50 pm | Răspunde

    • După umila mea părere ” marii politicieni ai Ruropei și în special cei ai FRANȚEI ” au ȘTIUT de acest DISCURS dar,
      POLITICA ” RĂZBOIULUI RECE ” 😦 practicată după Al Doilea Război Mondial i-au determinat să UITE DISCURSUL Generalului De Gaulle ! 😦
      În secolul XXI ÎMBĂTRÂNIREA FORȚEI de MUNCĂ din țările lor ( mă refer la Germania în special și la Franța în general ) a condus la apariția EXODULUI masiv de musulmani spre EUROPA la chiar ÎNDEMNUL cancelarului german, Angela Merkel și de-atunci…………….,
      au apărut localități unde MUSULMANII sunt MAJORITARI …………………..
      În Germania trăiesc și muncesc peste 3 milioane de TURCI după știința mea
      stabiliți acolo în ANII de după Al Doilea Război Mondial din lipsa FORȚEI de MUNCĂ ! 😦
      Ai pus puctul pe ” I” 🙂 cu ” Europa nu va mai fi…..Europa ” 😦
      chiar dacă marii lideri europeni încearcă să potolească spiritele…………….
      https://gandeste.org/general/europa-in-care-putem-crede-declaratia-de-la-paris/84468
      Sincer, mai puțin mă preocupă ce se va întâmpla în Germania și Franța 😦
      dar ce se va întâmpla cu ROMÂNIA dacă președintele Iohannis va CEDA presiunilor UE
      și va ACCEPTA cota de IMIGRANȚI impusă de grupul forte din UE,
      ma ÎNGRIJOREAZĂ foarte mult gandindu-mă la ROMÂNIA ,COPIII și NEPOȚII mei ! 😦
      Și eu îți mulțumesc pentru pertinentul și la obiect COMENTARIU ! 🙂
      Numai BINE și SĂNĂTATE întregii tale FAMILII, prietene Alex ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 25/11/2017 @ 7:39 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns către Aliosa Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.