Alioşa ” File de Jurnal ”

23/11/2017

Lucruri UITATE de români despre epoca securisto-pedelisto-băsistă…………………….

Filed under: generale — Aliosa @ 9:08 am

În loc de motto:
” PROMISIUNEA făcută, DATORIE curată ” spune-o vorbă din popor ! 🙂
EU, mă voi ține de PROMISIUNEA făcută, până o să mor !!! 🙂 🙂 🙂
Așa după cum am spus în precedenta postare,
AZI vă voi posta ceva ce vă va roduce stupoare !!! 🙂 😦 🙂

N-au trecut nici 3 ( trei) ani de când fostul președinte al României Traian Băsescu ( dec.2004-21/12/2014/
a plecat cu gașca lui pedelisto-băsistă din fruntea ” statului MAFIOT ” după chiar vorbele lui că ROMÂNII , au și UITAT de el și PDL ! 😦
Și mai grav este faptul că mulți ROMÂNI nu au realizat că majoritatea PDL-știlor care l-au susținut pe băsist au TRECUT la PNL ( Raluca Țurcan) partidul care ,în toamna anului 2014 împreună cu PDL condus de Vasile Blaga, omul lui băse , l-au scos pe Klaus Werner Iohannis președintele României ! 😦
http://aliosapopoviciwordpress.com/2014/10/03/
Este vorba de PNL condus la acea vreme de băsista Raluca Țurcan iar la ora actuală de un individ trimis în judecată de DNA pentru sponsorizarea campaniei electorale în care era implicat în 2014 ( primăria generală a capitalei ) , achitat în prima instanță dar în JUDECATĂ acum ca urmare a RECURSULUI făcut la vremea respectivă de procurorii DNA ,
În urmă cu câteva zile,PNL&PDL împreună cu USR dar și cu RESTUL PDL-știlor rămași credincioși lui Traian Băsescu din PMP-ul înființat de PDL-ista penală, pupila băsistă , Elena Udrea,
au depus o MOȚIUNE de CENZURĂ cu gând DECLARAT PUBLIC
de a sancționa ( răsturna) Guvernul PSD&ALDE ca să………………………….
– Ca să ce ???
Ca să VINĂ ei la GUVERNARE că ROMÂNIA încă mai are multe de FURAT !!! 😦 😦 😦
Ca urmare, PNL= PDL=Traian Băsescu !!! 😦 😦 😦
De unde se vede că,
cine UITĂ greșelile TRECUTULUI , cu siguranță le va REPETA ! 😦

” Fundațiile germane și cultele neoprotestante implicate în funcționarea statului român prin agenți de influență .

Sponsorizările primite ilegal de PDL sunt de la fundațiile germane „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer”.
Aceleași fundații au pompat fonduri substanțiale și în ministerele vitale pentru funcţionarea statului român, în mod special în timpul guvernării PDL.
Acestea au fost restructurate, transformate și îndoctrinate prin banii dați direct de cancelarul Angela Merkel.
Banii au fost însoţiţi de o acţiune de spionaj instituţional, mai exact, odată cu fondurile, instituţiile din România şi mecanismele după care acestea funcţionează au fost investigate atent de agenţi politici, care s-au folosit de orice breşă pentru a şi le subordona.

Traian Băsescu
a transformat și, mai apoi, a controlat instituțiile statului de drept și viața politică a României în exterior
• „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer”
sunt cele două fundații prin care activitățile politice ale PDL au fost plătite
•Ambele fundații sunt susținute de Guvernul Angelei Merkel
• 51 de lideri ai PDL au primit bani, sub diferite forme, de la neoprotestanți
• Președintele PDL, Vasile Blaga, a fost în pelerinaj la Biserica Penticostală Philadelphia Romanian Church din SUA, pe banii lor
• Ministerele Justiției, Internelor, Sănătății și Muncii au fost restructurate, transformate și îndoctrinate prin banii dați direct de Angela Merkel
• Întregul sistem creat din banii nemților și ai pocăiților vizează distrugerea instituțiilor românești și accesul în Parlament al susținătorilor neoprotestanților.

PDL, alimentat financiar prin două fundații germane, s-a extins de-a lungul Europei, înrobind instituțiile naționale intereselor de partid, manipulând opinia publică și transformând contribuțiile europene în daruri portocalii, cu destinatari înregimentați politic.
Nicio instituţie importantă din România nu funcţionează, în prezent, fără ingerinţa agenţilor politici străini, deghizați în funcţionari ai instituţiilor europene.
Întreaga activitate a acestora este caracterizată printr-o atitudine de opacitate şi lipsă totală de transparenţă, propagată de la cele mai înalte niveluri ale Comisiei Europene, până la filialele din România ale celor două fundaţii.
Reprezentanţii „Hanns Seidel” în România refuză să dea detalii cu privire la proiectele recente pe care le au în desfăşurare cu anumite ministere.
Reacția reprezentanților fundației germane nu a făcut decât să ne consolideze convingerea că în spatele colaborărilor din ultimii ani se ascund interese politice.
Cea mai importantă finanţare, dar şi cel mai aprig control, au fost lansate de fundaţia „Konrad Adenauer” asupra Ministerului Justiţiei.
Numai în 2011, în timpul ministeriatului lui Cătălin Predoiu, Ministerul Justiţiei a primit de la Comisia Europeană 65 de milioane de lei, pentru şapte proiecte derulate atât pe pregătirea profesională a magistraţilor, cât şi pe pregătirea celor din sistemul de probaţiune.
Din cele 65 de milioane de lei, Fundaţia „Konrad Adenauer” a dat MJ-ului bani pentru două proiecte.
Sumele primite din afară nu au venit fără o îndatorare a Ministerului Justiţiei, transpusă în celebrul Mecanism de Cooperare şi Verificare pe Justiţie.
Ani de zile, experţi ale căror nume sunt cu obstinaţie ascunse, întocmesc rapoarte cu privire la sistemul judiciar din România, menite să dea direcţiile de funcţionare ale sistemului.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost criticaţi în bloc, pentru că nu i-au judecat suficient de repede şi de aspru pe politicienii din Opoziţie, pentru faptele de corupţie de care aceştia erau acuzaţi.
Deşi, potrivit legii, în România, judecătorii sunt independenţi şi nicio autoritate din această ţară nu le poate spune cum şi cât de repede să judece un dosar, atunci când directivele au venit de la Comisia Europeană, niciun magistrat şi nicio asociaţie a magistraţilor nu s-au revoltat.
Nici măcar Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui unic rol este de a garanta independenţa magistraţilor, nu a făcut altceva decât să urmeze cu religiozitate indicaţiile cuprinse în rapoartele de ţară.

Concluziile rapoartelor MCV cu privire la judecătorii ÎCCJ au făcut subiectul unor ample dezbateri televizate, iar celor chemaţi să înfăptuiască Justiţia la cel mai înalt nivel, li s-a transmis că nu au altă cale decât să se conformeze cerinţelor europene.
Una dintre cele mai vocale personalităţi în a critica judecătorii de la Înalta Curte a fost chiar
Monica Macovei, europarlamentar PDL şi fost ministru al Justiţiei.

Aceasta s-a bucurat din plin de susţinerea aşa-zisei societăţi civile, în fapt, o mână de asociaţii şi fundaţii create special pentru a se implica în promovarea politicii PDL-ului.
Aşa au apărut condamnările pe bandă rulantă date politicienilor, punerea celerităţii mai presus de dreptul la un proces echitabil, precum şi nerespectarea dreptului la apărare.
Numele experţilor care au întocmit rapoarte de multe ori conţinând date false, precum şi pregătirea lor într-ale Dreptului, dar şi capacitatea lor de a vorbi şi de a înţelege limba română, nu au fost, niciodată, lămurite de mai-marii Comisiei Europene.
În contradictoriu cu criticile aduse judecătorilor, procurorii şi, în special, cei din DNA, care instrumentau dosarele oamenilor din Opoziţie, au fost lăudaţi constant, atât în rapoartele de ţară întocmite de aşa-zişii experţi ai Comisiei Europene, cât şi de preşedintele în funcţie, Traian Băsescu.
DNA nu a fost criticată nici măcar atunci când presa a fost intoxicată de procurori, cu privire la vinovăţia şi la probele irefutabile pe care anchetatorii le-ar fi deţinut despre anumite personalităţi politice.

Una dintre cele mai evidente implicări ale Fundaţiei „Konrad Adenauer” în direcţiile de urmat pentru sistemul judiciar a fost organizarea dezbaterii privind noua strategie anticorupţie a României.
Evenimentul a avut loc în anul 2011, iar membri ai Fundaţiei şi-au dat părerea despre ce anume ar trebui să conţină o strategie împotriva corupţiei, aplicată la nivel de ţară.
Documentul a trecut prin Parlament, iar deputaţii şi senatorii şi-au însuşit principiile şi obiectivele acestuia.
„Konrad Adenauer” s-a implicat nu numai la nivel decizional şi de strategie în problemele sistemului judiciar, ci şi în crearea de lideri pentru acesta. Seria de seminarii „Leaders for Justice” este sponsorizată de „Konrad Adenauer” an de an, absolvenţii de drept fiind îndoctrinaţi cu principiile şi viziunile finanţatorilor.
Participanţii la aceste seminarii s-au constituit în Alianţa „LiderJust”, care îşi propune să devină unul dintre principalii catalizatori de iniţiativă în domeniul Justiţiei.

Chiar fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost cel care a căutat în timpul mandatului său o colaborare intensă cu Fundaţia „Konrad Adenauer”, drept urmare, au fost susţinute de aceasta mai multe cursuri de pregătire a magistraţilor şi seminarii interdisciplinare în domeniul drepturilor omului, respectiv în cel al justiţiei pentru minori.
Modul în care instituţiile europene şi, mai ales, oamenii politici din Europa au reacţionat în momentul suspendării preşedintelui Traian Băsescu a demonstrat nu că aceştia au fost dezinformaţi, ci că sistemul creat pe banii nemţilor a făurit un stat care nu există.
Astfel, absolut toţi politicienii europeni s-au revoltat împotriva „influenţării şi încălcării independenţei Justiţiei”, referindu-se la presiunile pe care le-au reclamat anumiţi judecători ai Curţii Constituţionale. Conform Constituţiei României, Curtea Constituţională nu face parte din sistemul judecătoresc.

Aşa-numiţii judecători ai acestei instituţii sunt oameni numiţi politic, şi care, neoficial, au obligaţia de a-i asculta pe cei graţie cărora au ajuns să ocupe funcţia de judecător al CCR.

Comisia Europeană, dar şi lideri europeni importanţi, au pus în aceeaşi oală sistemul judiciar din România şi Curtea Constituţională, pentru a se folosi, în mod injust, de principiul european, consacrat şi în legislaţia românească, potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi imparţiali şi nu se supun niciunei alte autorităţi ori puteri în stat.

Reacţia europenilor nu a fost altceva decât punerea piciorului pe grumazul a opt milioane de români, care au votat demiterea lui Traian Băsescu. Presiunea politico-economică exercitată de politicienii europeni asupra Guvernului de la Bucureşti, în timpul suspendării lui Băsescu, precum şi confuzia voită între Justiţie şi Curtea Constituţională, au fost mijloacele prin care europenii s-au asigurat că tot sprijinul lor pentru preşedintele Băsescu
şi oamenii lui nu a fost în zadar.

Chiar dacă, în acest fel, suveranitatea României a fost făcută ţăndări.

Fundaţiile şi-au împărţit teritoriul

Dacă Fundaţia „Konrad Adenauer” a fost principalul sponsor al Ministerului Justiţiei, la celelalte ministere vitale pentru funcţionarea statului de drept şi pentru dezvoltarea sănătoasă a unei societăţi, adică Ministerul de Interne, al Muncii, al Educaţiei, al Sănătăţii, vistieria s-a numit „Hanns Seidel”.
Principalii promotori ai acţiunilor acestei fundaţii au fost chiar miniştrii sponsorizaţi. De exemplu, fostul ministru de Interne Traian Igaș a participat, în noiembrie 2010, la o conferinţă organizată de Fundaţia „Hanns Seidel”.

Tema conferinţei organizate la Bruxelles a fost reprezentată de „Progresele României pentru aderarea la Spaţiul Schengen”.
Pe lângă expunerea mediatică şi propaganda politică de la conferinţele organizate de „Hanns Seidel”, fundaţia s-a ocupat şi de şcolirea poliţiştilor români. Aceştia au fost instruiţi cu privire la „tehnici și metode de combatere a criminalității intelectuale și industriale, combaterea infracțiunilor privind achizițiile și licitațiile publice”. MAI este, conform Cecilei Ciobanu, reprezentantă a Fundaţiei „Hanns Seidel”, principalul colaborator al think-thank-ului german. Însă, proiectele comune ale acestora sunt ţinute la sertar.

Ministerul Muncii, în parteneriat cu fundația bavareză „Hanns Seidel”, a organizat, în 2006, un seminar în care au fost dezbătute „evoluția instrumentelor juridice din domeniul asigurărilor sociale, tipurile de pensii și relațiile bilaterale româno-germane din domeniul asigurărilor sociale și pensiei”.
Evenimentul nu numai că a fost finanțat de „Hanns Seidel”, partea germană a avut un cuvânt greu de spus în adoptarea strategiilor Ministerului Muncii.
Mult mai târziu, în 2011, fostul ministru al Muncii, Sulfina Barbu, a participat la conferința „Viitorul Politicii sociale: îmbătrânirea activă și mobilitatea socială în Europa”, acțiune organizată cu sprijinul Fundației „Hanns Seidel”.
Boagiu, premiată de „Hanns Seidel”
Fundația afiliată la Uniunea Creștin Socială din Germania a pompat bani și în fostul minister al Integrării Europene, condus de Anca Boagiu.
În 2007, în cadrul unei conferințe finanțate de „Hanns Seidel”, reprezentanții acesteia i-au acordat lui Boagiu distincția „Ehrennadel In Gold”.
Tot în 2007, un reprezentant al Ministerului Finanțelor a prezidat o conferință organizată pe tema parteneriatului public privat în sistemul de sănătate din România.
Fundația germană a finanțat și seminarii la care au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, pe teme precum „Combaterea traficului de carne vie și a prostituției”.
Sprijinul masiv al fundației a venit și pentru fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, care a participat, în 2010, la conferința națională a Asociației Profesorilor de Limba Germană din România, desfășurată la Sinaia.

Fundaţia lui Baconschi, campioana sponsorizărilor de la „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”

Unul dintre foştii miniştri ai PDL, abonat la sponsorizări din partea celor două fundaţii,
este Teodor Baconschi, fostul şef al Diplomaţiei româneşti.
Acesta a fost beneficiarul a nu mai puţin de 44 de proiecte, contracte, sponsorizări, de la cele două fundaţii, pentru diverse activităţi politice.
Banii daţi de „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” au intrat în contul Fundaţiei Creştin Democrate, înfiinţate şi patronate de Baconschi.
Cel mai important contact al lui Baconschi cu reprezentanţii Fundaţiei „Hanns Seidel” a avut loc chiar în timpul ministeriatului de la Externe al politicianului român.
Acesta s-a întâlnit cu preşedintele de atunci al fundaţiei, Hans Zehetmair, în 2010, la München, în cadrul unei conferinţe în care Baconschi a ţinut un discurs.
Întâlnirea dintre cei doi a avut ca rezultat semnarea unui acord între Fundaţia Creştin Democrată a lui Baconschi şi „Hanns Seidel”, condusă de Zehetmair.
Scopul semnării acestui document a fost acela „de a ancora mai puternic gândirea creştin-democrată în societatea şi politica românească”.
În iunie 2011, la Bucureşti, s-a desfăşurat conferinţa „Piaţa muncii în România: Competiţie, eficienţă, legalitate”, organizată de FCD, în parteneriat cu Fundaţia „Hanns Seidel”.
Printre invitaţii acestui eveniment s-au aflat Sebastian Lăzăroiu, Sorina Plăcintă şi George Butunoiu.

Fundaţia Creştin Democrată a primit sprijin de la Fundaţia „Hanns Seidel”, de la semnarea acordului de colaborare dintre cele două structuri şi până în prezent, pentru organizarea a aproximativ 30 de evenimente, precum şcoli de vară, conferinţe, lansări de cărţi, deschiderea unor noi filiale, susţinerea de cursuri sau oferirea de diplome pentru tinerii angajaţi politic.
În cadrul colaborării cu Fundaţia „Hanns Seidel”, fostul ministru de Externe a organizat video-conferinţe prin care reprezentanţii administraţiilor publice din România şi din Germania au purtat diverse dialoguri, a lansat suplimente de reviste, în colaborare cu
Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Vladimir Tismăneanu, sau mese rotunde, pentru pregătirea noilor generaţii de politicieni.
Ca dovadă a bunelor relaţii dintre Fundaţia Creştin Democrată şi Fundaţia „Hanns Seidel”, la aniversarea a 20 de ani de activitate în România a acesteia din urmă, fundaţia lui Baconschi a fost prezentată ca partener.

Fundaţia „Konrad Adenauer” a sprijinit intens activităţile politice ale PDL-ului, aşa cum am arătat în numărul anterior, având şi o importantă colaborare cu Institutul de Studii Populare, al cărui director adjunct este Adrian Papahagi.

Acelaşi Papahagi este vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin Democrate, ceea ce a condus la semnarea unei convenţii de cooperare între „Konrad Adenauer” Stiftung şi Fundaţia Creştin Democrată, în 3 octombrie 2011, chiar de Ziua Națională a Germaniei.
Scopul acesteia a fost descris ca fiind acela „de a ancora mai puternic gândirea creştin-democrată în societatea şi politica românească”.
Astfel se face că, din acel moment şi până în prezent, „Konrad Adenauer” a finanţat aproximativ 14 evenimente ale FCD-ului, la care au luat parte şi importanţi lideri din PDL,
precum Emil Boc, Monica Macovei sau Sever Voinescu.

Fiecare dintre PDL-iştii participanţi la seminariile şi prelegerile sponsorizate de fundaţiile „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” nu a făcut altceva decât să promoveze doctrina, idealurile şi principiile partidului de proveniență, deşi invitaţia le era adresată în calitatea lor de înalți oficiali ai Guvernului României.

„Konrad Adenauer” şi asociaţia condusă de Baconschi au organizat, în 2011, şcoala de vară „Demokratia”.
În judeţul Botoşani, s-a desfăşurat, în iunie 2011, şcoala de vară
„Democraţia între libertate şi responsabilitate”, prilej cu care FCD şi „Konrad Adenauer”
li s-au adresat tinerilor aspiranţi la poziţii de lideri, cărora le-au vorbit
Mihail Neamţu, Adrian Papahagi, Radu Carp şi Theodor Paleologu.

În octombrie 2011, la Berlin, Teodor Baconschi a susţinut la Fundaţia „Konrad Adenauer”, conferinţa „Viitorul Uniunii Europene – o viziune creştin-democrată”, prilej cu care a vorbit despre viitorul proiectului european în vremuri de criză.
Conform materialului de promovare, „creştin democraţii au datoria să continue proiectul lui Adenauer, De Gasperi şi Schuman, pentru a salva Europa de la dezbinare şi irelevanţă”.

Fundaţia „Konrad Adenauer” a finanţat şi tipărirea suplimentului „Caritas” de la „Revista 22”, prin colaborarea cu FCD şi Institutul de Studii Populare, coordonat de Mihail Neamţu.
„Revista 22” a fost şi este susţinătoare a preşedintelui Traian Băsescu, la fel şi Mihail Neamţu, cel care graţie orientărilor politice, a primit, de-a lungul timpului, funcţii în diverse instituţii, cum ar fi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Acest institut a fost creat în 2010 de Traian Băsescu,
un reprezentant de bază al statului român la Anvers, înainte de 1989.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc – condus de Vladimir Tismăneanu, secondat de Mihail Neamţu – a fost sponsorizat de Fundaţia „Konrad Adenauer”, la fel ca şi Ministerul Educaţiei, într-un proiect care viza instruirea profesorilor de istorie.

Concret, IICCMER a editat un manual despre perioada comunistă, din care profesorii de istorie, participanţi la cursul de mai sus, ar fi trebuit să studieze atrocităţile comise de regimul comunist şi să le predea, apoi, elevilor.

În urma alegerilor din 2008, au fost votaţi doar şapte parlamentari evanghelici, baptişti şi penticostali, toţi făcând parte din Partidul Democrat Liberal:
Lucian Riviş Tipei (Arad),
Nicolae Jolţa (Bihor),
Orest Onofrei (Suceava),
Mircea Lubanovici (Diaspora),
Gheorghe David (Timiş)
Marius Dugulescu (Timiş)
Iosif Veniamin Blaga (Hunedoara).

Realitatea însă a fost alta.
Nucleul neoprotestanţilor din PDL începe cu fostul premier Emil Boc, care este penticostal,
la fel ca şi fostul primar de Cluj-Napoca, Sorin Apostu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, deputatul Daniel Buda, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Țîrle.
Deputatul Lucian Tipei este chiar fiul pastorului Pavel Tipei, şeful Cultului Penticostal din România, prieten la cataramă cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi acesta, dar şi socrul său, Gheorghe Seculici, fiind apropiaţi de penticostali.
Emil Boc a negat că este penticostal, însă a omis un detaliu:
cei 300.000 de dolari luaţi de la pocăiţi.

Conform Primăriei Cluj-Napoca, „Emil Boc a salutat finalizarea,a demersurilor comunităţii române penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, legate de colectarea unor importante fonduri (aproximativ 300.000 USD) destinate îndepărtării efectelor inundaţiilor din România, urmând ca această sumă să fie direcţionată, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţinerii proiectelor de refacere a zonelor afectate de calamităţi”.

Anghel Florin Serghei, William Brânză, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Alin Popoviciu, Lucian Riviş-Tipei, Badea Riceard, penticostali PDL-işti,
au propus, în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, proiectul de lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale, adoptat în luna decembrie a acelui an, de Camera Deputaţilor.

Concret, proiectul prevedea ca toate bisericile din România, inclusiv cea penticostală, să primească ajutor de la stat.

Vasile Blaga a făcut, la începutul lui 2010, o vizită în Atlanta, Georgia, fiind însoţit de pastorul Paul Negruţ, de la Biserica Baptistă „Emanuel” din Oradea.
Nici Ambasada României din SUA, nici consulul onorific al României din Atlanta, nu au fost înştiinţaţi de această acţiune, afirmându-se că vizita lui Blaga, pe atunci ministru de Interne, a fost ferită de ochii curioşilor.

Penticostalii români care frecventau Philadelphia Romanian Church au ştiut din timp de această vizită, fiind invitaţi să participe la întâlnirea cu liderul PDL.

Ortodocşii români au fost deranjaţi de hotărârea fostului ministru de Interne.
Părintele ieromonah DR. Chesarie Bertea a cerut explicaţii reprezentanţilor Ambasadei Române.
Dacă prima reacţie a acestora a fost de a nega zvonurile, la câteva săptămâni un funcţionar al Ambasadei i-a confirmat preotului vizita lui Blaga în Atlanta.

Mircea Lubanovici, penticostal de seamă, a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 3, fiind şi membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
La 27 de ani, Mircea Lubanovici a emigrat, împreună cu soţia sa, în SUA, mai exact în Chicago, unde a absolvit „Harry Truman Community College”.
În calitatea sa de deputat de Diaspora, Lubanovici a organizat conferinţe şi simpozioane în comunitatea română penticostală, inclusiv şi-a introdus electoratului colegii politicieni, cum ar fi penticostalul Radu Ţârle, senator de Bihor, deputatul de Caraş-Severin, tot penticostal, Valentin Boşneag şi Ioan Moldovean, neoprotestantul preşedinte al Alianţei Evanghelice Române.

Toţi cei menţionaţi mai sus, inclusiv şeful Consulatului General al României din Los Angeles, Cătălin Ghenea, au participat, în Arizona, la o serie de conferinţe sponsorizate de Biserica Baptistă „Happy Valley”.

Românii de alte confesiuni, care doreau să stea de vorbă cu consulul Cătălin Ghenea erau nevoiţi să plătească „o taxă de intrare”, de 20 de dolari, pe care nu se oferea nicio chitanţă sau alt act.

William Brânză, deputat PDL de Diaspora, a cărui apartenenţă la cultul penticostal nu mai este o necunoscută, se ocupă tot de problemele românilor din afară.
În plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, Brânză a mers în Franţa, unde a participat la o întrunire a comunităţii penticostale din Paris.
Dănuţ Liga, de confesiune adventistă, este un alt deputat democrat-liberal a cărui relaţie de prietenie cu pastorul adventist Viorel Patrană a fost demonstrată.
Acesta din urmă a deţinut mai multe companii în SUA şi Marea Britanie, care au avut de câştigat din tombola „100% Adevărat”, desfăşurată la OTV.
Viorel-Riceard Badea, senator PDL, adept al cultului penticostal de peste Ocean, îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României, fiind şi secretar al Comisiei Românilor de Pretutindeni, precum şi membru al Comisiei pentru politică externă.
Marius Dugulescu, preot baptist, fiul pastorului Petru Dugulescu, fost deputat de PNŢCD, a ajuns, prin sprijinul dat de PDL, în funcţia de deputat de Timiş.
Totuşi, Dugulescu, vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale, din Camera Deputaţilor, va participa la alegerile din 9 decembrie, în calitate de membru al PP-DD.
Dugulescu este apropiat şi de democrat-liberalii Sever Voinescu şi Teodor Paleologu, aceştia participând la conferinţa „Valorile creştin-democrate, Valorile Europei Unite”, organizată de către deputatul PDL Marius Dugulescu.
Daniel Negrea, deputat PDL şi penticostal, ocupă şi funcţia de consilier judeţean în Arad, dar, în perioada 2005-2009, a fost membru în Consiliul Europei, prezidat de Jose Manuel Barroso.
Cuzman Cionca, pastor, membru PDL, nu se sfieşte să facă politică în biserica Penticostală în care predică.
În preajma referendumului de demitere a preşedintelui,
Cionca a pledat în favoarea lui Traian Băsescu, transmiţându-le enoriaşilor săi că
„Tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultima săptămână, noi, păstorii voştri, nu suntem de acord. Este uzurparea statului de drept (…)
Nu suntem de acord nici cu atitudinea fraţilor noştri, care nu mai ştiu în ce partid sunt.
Eu am fost pro şi încă sunt pro unei politici verticale, sănătoase. Noi suntem pro Constituţia.
Sunt nişte gunoaie toţi, dar vrem ca legea să fie respectată”.
Folosind un limbaj necreştin, Cionca îi motiva pe penticostalii săi să meargă la vot şi să pună ştampila „împotriva uzurpării statului de drept”.
Vasile Ţânţaş, şeful cultului penticostal din zona Oaşului, a beneficiat de finanţări consistente din Statele Unite ale Americii.
Ţînţaş a făcut afaceri cu Ioan Oltean, Gheorghe Seculici şi Gheorghe Falcă, toţi trei făcând parte din culte neoprotestante.

Oltean şi Falcă i-au convins pe liderii judeţeni PDL din Satu Mare să accepte candidatura unuia dintre fiii lui Ţânţaş, Samuel, fostul subprefect din Satu Mare, acest serviciu costându-l 1,5 milioane de euro.

Traian Igaş, fost ministru de Interne, membru PDL, este adventist de ziua a şaptea, fiind şi cel care a încântat electoratul prin cântări de pe scenele organizate cu ocazia mitingurilor democrat-liberale.

Igaş este şi membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, având ca scop atragerea voturilor de la cei din diaspora.
Mircea Man, democrat-liberalul care a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Baia Mare ajutat de Episcopia Ortodoxă, s-a sucit.
Man este susţinut de penticostalii din Maramureş, în schimbul unui imobil în care neoprotestanţii să îşi desfăşoare întrunirile.
Nicolae Bud, parlamentar PDL, a fost împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, secretarul PDL Maramureş, Gheorghe Marian, fostul subprefect al Maramureşului, Constantin Boloş, Fănică Pop, fostul candidat la Primăria din Baia Mare, Ioan Indre, fost democrat-liberal, primarul din Ulmeni, Lucian Morar, edilul comunei Gârdani, Gheorghe Tătăran şi primarul comunei Fărcaşa, Ioan Stegran, membru înscris în comunitatea penticostală, în 2010, la inaugurarea Bisericii Penticostale Betel din comunca Fărcaşa.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, are strânse legături cu adventiştii de ziua a şaptea.
A participat la simpozionul intitulat „Libertatea religioasă – factor de armonie socială”, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Gura Humorului, în parteneriat cu Asociaţia Naţională „Conştiinţă şi Libertate”, de asemenea, de cult neoprotestant.

Ionică Pop, consilier PDL Cluj, este susţinător al cultului adventist.
În 2011, el a afirmat public că face parte din consiliul de administraţie al Liceului Adventist „Maranatha”, pentru ca reprezentanţii CJ să dispună evacuarea elevilor ortodocşi dintr-o clădire dorită de conducerea liceului adventist.
Victor Fărăgău, Gheorghe Stănişte, David Ilie, Vasile Boari, Ioan Lupoian, Mircea Căpuşan, Gavril Moldovan şi Gabi Covală, toţi neoprotestanţi şi fideli PDL, au întemeiat o formaţiune-satelit a acestui partid, Uniunea Creştin Democrată din România (UCDR).

Aderarea României la Schengen, la mâna penticostalilor

Biserica Penticostală Română l-a invitat, în 2011, în ţara noastră, pe Wolfgang Grefe, consilier guvernamental al Germaniei, consul onorific al mai multor state din zona baltică, membru al Comisiei Sociale de Sănătate atât în Guvernul Germaniei, cât şi pe lângă Comisia Europeană.
Rolul vizitei a fost acela de a dezbate integrarea în spaţiul Schengen şi relaţiile de colaborare între ţările europene.
Fiind o activitate decisă de Biserica Penticostală, delegaţia română a fost reprezentată de senatorul PDL Gheorghe David, adept al acestui cult neoprotestant.

Sponsorizare ilegală

Legea 334 din 2006 privind finanţarea partidelor politice interzice, expres, ca partidele politice să primească donaţii de la partide sau organizaţii internaţionale. Niciun organ de urmărire penală nu s-a sesizat până în acest moment, deşi evenimentele organizate de PDL pe banii celor două fundaţii au fost prezentate pe larg, inclusiv cu sursele de finanţare.
Legea 334 din 2006 prevede, la articolul 11, alineatul 1:
„Acceptarea donaţiilor din partea altor state ori a organizaţiilor din străinătate, precum şi din partea persoanelor fizice sau juridice străine este interzisă”.
Alineatul 2 al acestui articol este cel de care ar putea să se folosească liderii PDL, pentru a scăpa de răspunderea penală: “Fac excepţie de la prevederile alin. (1) donaţiile constând în bunuri materiale necesare activităţii politice, dar care nu sunt materiale de propagandă electorală, primite de la organizaţii politice internaţionale la care partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide politice ori formaţiuni politice aflate în relaţii de colaborare politică.
Pot fi primite şi materiale de propagandă care se folosesc numai în cadrul campaniei electorale pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European”.
Apărarea acestora ar fi însă plină de goluri, pentru următoarele argumente: PDL nu a primit bunuri materiale necesare desfăşurării activităţii, ci sume imense de bani folosite pentru instruirea şi recrutarea de viitori oameni politici. Acţiunile liderilor PDL, reflectate în detaliu în presă, au constituit mijloace de propagandă electorală, care le-au servit la strângerea de voturi.

Gratitudinea lui Băsescu

În semn de mulţumire pentru tot sprijinul financiar oferit PDL-ului, preşedintele României, Traian Băsescu, cel care, constituţional, nu are voie să promoveze politica vreunui partid, l-a decorat,
cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de comandor, pe fostul director al Fundaţiei „Konrad Adenauer”,
Holger Dix.

Bineînţeles, cuvintele de laudă nu au întârziat să apară din partea Administraţiei Prezidenţiale, care a transmis că evenimentul a avut loc „în semn de înaltă apreciere pentru crearea unui climat de colaborare activă, pe toată durata mandatului (…), pentru susţinerea şi îmbunătăţirea performanţelor academice ale elevilor şi studenţilor care au primit burse de studiu sau au participat la programe de cercetare finanţate de fundaţie”.

În 2010, la Sinaia, a fost lansat proiectul „Cursurile de management politic”, prin care s-a propus organizarea de lecţii de formare de traineri interni, specializaţi în managementul politic.
Tinerilor din PDL le-a fost asigurată finanţarea programului de cele două fundaţii partenere ale democrat-liberalilor, respectiv „Konrad Adenauer” şi Institutul de Studii Politice.

Tot Institutul de Studii Populare şi Fundaţia „Konrad Adenauer” au finanţat şi Şcoala Judeţeană de formare politică de la Botoşani, desfăşurată în perioada 10-12 iunie 2011, sub numele „Codrii de aramă”.
Întregul Birou Permanent Naţional al OT PDL, lideri politici naţionali şi locali, au susţinut traininguri pentru cei peste 100 de cursanţi.
În perioada 15-17 iulie 2011, fundaţia „Konrad Adenauer” – în colaborare cu Institutul de Studii Populare, Centrul pentru Studii Europene – a finanţat proiectul Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal,
cu titlul „Tinerii – viitorii lideri în administraţia publică din România”, organizat la Moreni, Dâmboviţa.

Fundaţiile prietene ale Partidului Democrat Liberal, respectiv Institutul de Studii Populare, Center for European Studies şi Fundaţia „Konrad Adenauer”, au plătit, o dezbatere a PDL-ului, organizată la Hotelul Ramada din Bucureşti. Tema acestei întruniri a reprezentat-o reforma asistenţei medicale în România, liderii PDL redactând un document strategic, care să stea la baza obţinerii banilor europeni.
Tinerii din Partidul Democrat Liberal au participat,la Şcoala Politică Regională, intitulată ,,Măsuri asumate. Comunicare şi politici publice ale doctrinei populare”. Evenimentul a fost organizat la Cluj-Napoca, din banii fundaţiei „Konrad Adenauer” şi ai Institutului de Studii Populare.

O altă manifestare a PDL-ului, finanţată de fundaţia „Konrad Adenauer”, a fost o conferinţă organizată –
„Valorile dreptei, dreapta valorilor” a fost titlul dezbaterii care a adunat la un loc membri ai PDL, ai PNŢCD, respectiv ai Forţei Civice.
Acelaşi tip de manifestaţie, plătită tot din banii nemţilor.
Nici Fundaţia „Hanns Seidel” nu s-a lăsat mai prejos, cheltuind şi ea sume importante de bani cu şcolirea tinerilor democrat-liberali.
În perioada 13-16 octombrie 2011, în Bucureşti, s-a desfăşurat Şcoala Naţională de Comunicare Politică, proiect organizat de Tineretul Democrat-Liberal şi finanţat de Institutul de Studii Populare, împreună cu fundaţia germană „Hanns Seidel”.

2011 a fost al patrulea an consecutiv în care PDL a beneficiat de banii celor de la „Hanns Seidel”, pentru organizarea acestui tip de eveniment.
Plătit din fondurile fundaţiei „Hanns Seidel” pentru a-şi lansa volumul „Noua şcoală de gândire a dreptei”, a fost şi jurnalistul Cristi Pătrăşconiu, un apropiat al PDL. La lansare au participat PDL-işti importanţi, printre care şi fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei.

Fundaţia Uniunii Creştin-Sociale din Germania, Hanns Seidel Stiftung, împreună cu Fundaţia Partidului Popular European – Centre for European Studies – şi cu Institutul de Studii Populare – o fundaţie apropiată PDL, a organizat Şcoala de training pentru femeile democrat-liberale, intitulată „Respect pentru România, Respect pentru Femei”.

Evenimentul a fost organizat în luna septembrie a anului curent, la Costineşti, unde au fost prezenţi lideri naţionali ai Partidului Democrat Liberal, în frunte cu Vasile Blaga.

PDL nu a fost singura formaţiune importantă din România care a beneficiat de sponsorizări ilegale din partea celor două fundaţii.

Ministere cruciale pentru funcţionarea statului au fost îmbibate de banii celor de la „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”.

Ministerul Justiţiei a primit, de-a lungul anilor, sume importante de la „Konrad Adenauer”, bani utilizaţi atât pentru seminarii care vizau formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, cât şi pentru achiziţionarea diverselor echipamente de care aceştia aveau nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea.

Cel de-al doilea minister esenţial pentru menţinerea ordinii de drept, care a primit bani de la atare fundaţii, a fost Ministerul Administraţiei şi Internelor – susţinut financiar de „Hanns Seidel”.
De la dotare până la antrenamente şi seminarii care aveau drept scop schimbarea mentalităţii angajaţilor MAI într-una conformă cu standardele europene, cele mai importante fonduri au venit de la fundaţiile nemţeşti.

Alte două ministere la fel de importante, care au fost finanţate de „Hanns Seidel”,

au fost Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.

Începuturile fundaţiilor în România
Fundaţia „Konrad Adenauer” este prezentă în România încă din 1991, când a început să desfăşoare activităţi de educaţie politică şi consultanţă pentru partidele de dreapta din România.
Creată după Al Doilea Război Mondial, fundaţia poartă numele lui Konrad Adenauer, primul lider al Uniunii Creştin Democrate, coaliţie de catolici şi protestanţi care, sub conducerea sa, a devenit formaţiunea dominantă în Germania.

Cancelarul Angela Merkel este membru al board-ului director al fundaţiei care este finanţată cu banii guvernului federal şi ai landurilor.
Fundaţia are sute de filiale, pe tot globul, birourile naţionale acţionând ca centre de comandă pentru acţiunile de „promovare a culturii civice”, pe care Merkel – prin CDU – le întreprinde. Fundaţia îşi susţine „proiectele” din diverse state, cu sume ce variază între 100 şi 200 de milioane de euro.

Relaţia „Konrad Adenauer” – „Hanns Seidel” – Traian Băsescu

Iniţial, cele două fundaţii au fost promotoare ale PNȚCD şi UDMR, pompând sume importante în cele două formaţiuni, ajutându-le să intre în marea familie a PPE, cu statut de observator până la aderarea României la UE.
După anul 2000, când neintrarea în Parlament a ţărăniştilor a dus la degringolada din PNȚCD şi la destructurarea formaţiunii creştin-democrate, situaţie la care Traian Băsescu a contribuit din plin, fundaţiile hegemonice germane au realizat că au nevoie în România de un reprezentant politic mai puternic.
Atenţia lor s-a îndreptat către PD, reprezentant, la acea vreme, al Internaţionalei Socialiste, dar care, cu un Traian Băsescu la conducere, putea fi adus în sânul PPE.

Pentru popularii europeni, care, la alegerile din 2008, doreau să-şi consolideze poziţia în Parlamentul European, relaţia cu liderii PD a devenit extrem de importantă.

Popularii europeni şi reprezentanţii celor două fundaţii şi-au intensificat demersurile, astfel încât, în 2006, formaţiunea condusă de Emil Boc a decis că poate trece de la doctrina social-democrată, la cea populară.

După aderarea României la UE, în ianuarie 2007, PD – devenit ulterior PDL,
a ajuns membru cu drepturi depline al PPE, alături de UDMR şi PNȚCD.

În ultimii ani, cele două fundaţii au ajuns la concluzia că trebuie să se orienteze către un alt personaj politic – desigur, tot un reprezentant al PDL -, care ar putea fi candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale din 2014.

Coincidenţă sau nu, în octombrie 2010, la o zi după vizita Angelei Merkel în România,
Baconschi şi-a lansat la Bucureşti, cu mare tam-tam, Fundaţia Creştin Democrată, unde preşedintele de onoare al Fundaţiei „Konrad Adenauer” a fost invitat de onoare.
Se pare că FCD este finanţată cu bani frumoşi atât de „Konrad Adenauer”, cât şi de „Hanns Seidel”, însă ambele fundaţii neagă că ar avea vreo legătură financiară cu fundaţia fostului ministru de Externe.

Băsescu, ochit din epoca CDR-ului

Alegerea popularilor europeni nu a fost întâmplătoare.
În pofida opoziţiei manifestate la început de PNȚCD şi UDMR, popularii europeni au optat pentru partidul condus, până în 2004, de Traian Băsescu, personaj cunoscut multor lideri occidentali încă din timpul guvernării CDR, perioadă în care nu a fost doar ministru al Transporturilor,
ci şi împuternicit al Guvernului României în relaţiile cu FMI şi Banca Mondială,
negociind toate acordurile păguboase de privatizare de la acea vreme.

Despre implicarea făţişă a Germaniei, implicit a cancelarului Angela Merkel, în proptirea lui Băsescu, la referendumul din această vară, nu s-a vorbit doar acum.

Acelaşi lucru s-a spus şi în 2009, după realegerea sa pentru încă un mandat de cinci ani, când a fost invocată teza implicării Berlinului în asigurarea menţinerii lui la Cotroceni.

Un rol major l-a jucat şi atunci fundaţia „Konrad Adenauer”, care i-a dat o mână de ajutor candidatului Băsescu, prin tot felul de acţiuni menite să promoveze imaginea candidatului democrat-liberal.
În acest sens a fost organizat Forumul „România în anul 2020 – perspective de viitor”, unde invitat de onoare a fost „Excelenţa Sa, Preşedintele României, Traian Băsescu”.
Fundaţia „Hanns Seidel” şi-a adus, la rândul său, aportul, organizând, în noiembrie 2010, la Bruxelles, – în colaborare cu MAI -, o masă rotundă pe tema „progresele României pentru aderarea la Spaţiul Schengen”, unul dintre obiectivele majore ale lui Băsescu în campania electorală.

Baconschi, pe mărci germane

Fundaţiile care au spart gheaţa la începutul anilor ’90, punând printre primele piciorul în România, au fost „Konrad Adenauer”, legată ombilical de partidul CDU (Uniunea Creştin-Democrată), partid aflat la putere în Germania, şi Fundaţia „Hanns Seidel”, conexată la Uniunea Social Creştină (CSU), ambele think-tank-uri oficiale ale Partidului Popular European.

În ultimii 20 de ani, cele două fundaţii au devenit tot mai active în state precum Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Ucraina, acordând suport substanţial liderilor politici agreaţi sau furnizând asistenţă unor asociaţii „de elită”, care se pretind a fi „vocea” opiniei publice.

Ambele au tradiţie în a desfăşura un lobby intens în statele est-europene, aşa cum s-a întâmplat şi în România, mai întâi prin sprijinul acordat PNȚCD şi UDMR. Ulterior „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” s-au implicat masiv în susţinerea lui Traian Băsescu – inclusiv la alegerile prezidenţiale din 2009 – a PDL-ului, a Institutului de Studii Populare al democrat-liberalilor şi a Fundaţiei Creştin Democrate (FCD), conduse de Teodor Baconschi. Ambele oferă burse pentru studenţii români, cu scopul clar de a forma o elită care va lucra, în cele din urmă, pentru interesele germane din România.

PPE în România şi în Europa

Prin bunăvoinţa guvernului de la Berlin, milioanele de euro intrate în conturile fundaţiilor afiliate celor mai importante partide politice din Germania sunt puse apoi la dispoziţia grupărilor sau a partidelor politice din statele-satelit, sub forma diverselor proiecte de activităţi sociale, culturale sau de informare.

În cazul celor două fundaţii – „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel” -, în fostele state comuniste, banii au ca destinaţie, în mod firesc, formaţiuni şi lideri care fac parte din marele partid al popularilor europeni.
Pe această listă se regăsesc Boiko Borisov – premierul bulgar, Donald Tusk – şeful guvernului polonez, Iulia Timoşenko – fostul premier ucrainean, Viktor Orban – prim-ministrul ungar, cu tot cu partidele lor de centru-dreapta, dar şi alte personaje politice din Europa.

Tot cu suportul celor două fundaţii au fost propulsaţi la cârma Uniunii Europene doi lideri importanţi ai marii familii a PPE – portughezul Jose Manuel Durrao Barroso, în 2009, pentru un al doilea mandat la şefia Comisiei Europene, precum şi belgianul Herman Van Rompuy, în fruntea Consiliului European.

Pentru a-şi atinge scopurile, inclusiv pentru a-şi asigura prezenţa pe scena politică a ţărilor în care şi-au făcut intrarea, fundaţiile germane sunt dispuse să cheltuiască oricât.
Dacă, spre exemplu, în anii ’90 bugetul fundaţiei „Konrad Adenauer” era de peste 220 de milioane de mărci, din care jumătate era destinată proiectelor din Europa Centrală şi de Est, în ultimii ani, fundaţia a ajuns să dispună de sume care variază între 100 şi 200 de milioane de euro.
Deşi dezideratele declarate ale fundaţiilor afiliate celor două mari partide ale Germaniei, CDU şi CSU, sunt acelea de a promova creştin-democraţia şi valorile democratice, tendinţa lor de a domina scena politică din mai toate fostele state comuniste, dar şi din alte colţuri ale lumii, i-a îndreptăţit pe unii comentatori politici să vorbească de anumite scopuri obscure. Concret, fundaţiile „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel” s-au transformat în instrumente-cheie ale politicii externe a Germaniei.

În majoritatea cazurilor, fundaţiile sprijină forţe politice de centru-dreapta, fie aflate în Opoziţie, pentru a le ajuta să preia puterea, fie partide care se găsesc deja la guvernare, dar care au nevoie de „parteneri” şi de sprijin extern pentru a rămâne pe poziţii ”…………………………………..
Autori: Voichiţa Răşcanu, Ruana Ceauşescu și Luciana Pop
Sursa:

Fundațiile germane și cultele neoprotestante implicate în funcționarea statului român prin agenți de influență

” Apel către SLUGI”  !!!  😦   😦  😦


O zi de JOI fără convulsii sociale și ploi,
și-un WEEKEND plăcut cu VIN fiert și PASTRAMĂ de OI !!! 🙂 🙂 🙂
Alioșa .

21 comentarii »

  1. @ ALLL !!!

    Dacă cele SUS postate NU vă îndeamnă a COMENTA,
    ȘTIRILE zilei ce urmează, SIGUR vă vor MOTIVA !!! 🙂 🙂 🙂

    1) Aflat la PLOIEȘTI unde a ajuns cu TRENUL ( campanie electorală voalată ) 😦 pentru a participa la un simpozion pe linie de URBANISM 🙂
    ,președintele țării, Klaus Werner Iohannis , UITÂND că pe vremea când era PRIMARUL Sibiului a fost TRIMIS de ANI în JJUDECATĂ pentru INCOMPATIBILITATE și CONFLICT de INTERESE și NU a DEMISIONAT din funcție deși un NEAMȚ cu ONOARE și DEMINTATE ar fi făcut-o 🙂 îi cere din nou DEMISIA lui Liviu Nicolae Dragnea din funcțiile avute !!! 🙂 😦 🙂
    Întrebat de jurnaliști despre ” STATUL PARALEL ” 🙂 președintele Iohannis printre alte multe vorbe de FRUSTRARE și MANIPULARE de ” DOI LEI ” 🙂 a spus cu subiect și predicat și :
    – ” în România NU EXISTĂ stat paralel ”
    – ” este un concept inventat de politicienii penali ” 🙂 😦 🙂

    deși MILIOANE de ROMÂNI l-au auzit la televizor pe generalul SRI , Dumbravă vorbind despre ” CÂMPUL TACTIC ” 🙂 😦 9 colaborarea SRI&DNA) 😦 și pe colonelul SRI, Dragomir vorbind despre PROTOCOALELE secrete între DNA&SRI avizate in CSAT-ul condus la acea vreme de Traian Băsescu versus INTOCMIREA dosarelor penale pentru oameni politici și afaceriști OSTILI puterii de la vremea respectivă ( Băsescu până în 2014 și Iohannis ulterior ) 😦 😦 😦

    2) Ca să AMÂNE în Comisia Juridică a Parlamentului cât mai MULT DEZBATEREA și implicit VOTAREA noilor LEGI ale JUSTIȚIEI propuse de Coaliția Parlamentară PSD&ALDE 🙂 🙂 🙂 pentru ……………….

    ( VEZI răspunsul dat prietenului virtual PETRU la comentariul nr.8 versus speța de față ) 🙂 🙂 🙂

    parlamentarii PNL(PDL)&USR&PMP au PĂRĂSIT ȘEDINȚA 😦 😦 😦
    În spiritul ADEVĂRULUI trebuie să specific ca în SALA au mai RĂMAS 3 ( trei) parlamentari USR pentru ” tragere dde timp ” 🙂 😦 🙂
    ADICĂ, să PERTURBE dezbaterile ……………………..

    Printre AMENDAMENTELE propuse ieri se numără și :
    – introducerea CONTROLULUI ierarhic superior inclusiv din partea ministrului Justiţiei, asupra PROCURORILOR 🙂 🙂 🙂
    – obligativitatea pentru magistraţi de a DEPUNE anual declaraţii pe propria răspundere că NU sunt agenţi acoperiţi ai serviciilor secrete 🙂 🙂 🙂

    3) Așa după cum am precizat și la ȘTIRILE de IERI, astăzi, la ora 10.00 spre OFTICA frustraților din PNL(PDL)&USR&PMP ,
    se va DEZBATE și VOTA moțiunea de CENZURĂ – UZURĂ 🙂 🙂 🙂 depusă de OPOZIȚIA care, NEAVÂND altceva mai bun de-a FACE 😦
    se face că LUCREAZĂ 🙂 🙂 🙂
    Și tot după cum am spus și IERI, șanse ZERO ca MOȚIUNEA să TREACĂ !!! 🙂 🙂 🙂

    4) Jignită 🙂 de afirmațiile președintelui SENATULUI, Călin Popescu Tăriceanu care a spus printre altele
    – ” DNA este un JALNIC instrument POLITIC ” 🙂 🙂 🙂
    șefa DNA, Laura Codruța Koveși care pe 21 /11/ la ora 17.30 când în fața sediului DNA se desfășura CIRCUL organizat pentru Dragnea ) 🙂 😦 🙂 a participat CONTRAR Constituției și Fișei Postului la o întâlnire găzduită de GDS ( grupul de dialog social patronat de fosta PDL-istă Pora, acum înfocată PNL-istă) 🙂 😦 🙂 cu INCULPATUL Ludovic Orban, președintele PNL(PDL)
    ( pentru cei care nu știu, DNA a făcut APEL în RECURS la sentința PRIMEI instanțe prin care Orban a fost ACHITAT ) 🙂 😦

    l-a RECLAMAT pe șeful SENATULUi la CSM…………………………………………

    O zi de JOI pe plcul Domniilor Voastre ! 🙂
    Alioșa .

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 23/11/2017 @ 9:12 am | Răspunde

  2. Come sempre quando si tratta di politica non ci si capisce molto, soprattutto se di una nazione diversa.
    Ma io passo per lasciarti un grande saluto, spero tutto bene per te e famiglia.
    Io ho sempre pochissimo tempo e manco dai blog, scusami tanto.
    Un abbraccio, Patrizia

    Apreciază

    Comentariu de Patrizia M. — 23/11/2017 @ 12:55 pm | Răspunde

    • Buon giorno, caro Pat! 🙂
      Il tuo ritorno alla mia casella virtuale mi rende molto felice! 🙂
      Hai ragione, il post si riferisce solo ai politici in Romania che non capisco anche se sono un rumeno contemporaneo con loro, ma il tuo regno ……..
      Sia io che la mia famiglia siamo sani e ci stiamo già preparando per le vacanze invernali a partire dal 1 dicembre. La festa nazionale della Romania continua il 6 dicembre „Babbo Natale” con la nascita di Gesù Cristo il 25 dicembre, Santo Stefano il 27 dicembre e Capodanno !!!
      In questa occasione, permettimi di augurarti ora sia per il tuo regno che per i tuoi cari, molte buone e meritate vacanze! 🙂
      Con stima e rispetto,
      Alesa! 🙂

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 24/11/2017 @ 9:39 am | Răspunde

  3. @ ALLL !!!

    S-a stins din VIAȚĂ subit, cu puțin înainte de împlinirea a 82 de ani,
    Marea Actriță a Teatrului de Revistă,
    STELA POPESCU
    Dumnezeu S-o odihnească în PACE !!! 🙂 🙂 🙂
    A fost un mare OM 🙂
    a fost o mare DOAMNĂ 🙂 🙂
    a fost ” FEMEIA PROFUNDĂ ” !!! 🙂 🙂 🙂

    Dumnezeu S-o ierte !!! 😦 😦 😦
    Alioșa !!! 😦 😦 😦

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 23/11/2017 @ 8:57 pm | Răspunde

  4. Serena serata, Aliosa

    Apreciază

    Comentariu de newwhitebear — 23/11/2017 @ 10:18 pm | Răspunde

  5. Bună dimineața, Alioșa! 🙂
    Uite că și politica ne mai poate aduce câte o bucurie, și mă refer la faptul că C.C. a decis că cercetarea cazului Belina intră în competența DNA. Astfel, românii așteaptă să se facă lumină și în acest caz, iar cei care jecmănesc națiunea să fie pedepsiți. Prea mare e mafia de la noi și prea multe tentacule i-au crescut, iar oamenii onești numai în justiție își mai pot pune speranța. Legiuitorii și guvernanții de azi sunt primii care lovesc în țară și în poporul care i-a ales.
    Să fii iubit și veșnic iubitor de dreptate, Sandule! 🙂

    Apreciază

    Comentariu de racoltapetru6 — 24/11/2017 @ 6:27 am | Răspunde

    • Bună dimineața Petru ! 🙂

      Mulțumesc pentru informația furnizată
      mai ales că și EU doresc ca situația să fie soluționată 🙂 🙂 🙂
      dar, NU te supăra FRĂȚIOARE,
      despre trecuta mafioto-băsisto-pedelistă GUVERNARE ,
      din articolul de fond în care cu subiect și predicat se face VORBIRE,
      DE CE nu ai spus nici un cuvânt OARE ??? 🙂 😦 🙂

      Să nu-mi spui că TRECUTUL nu te interesează,
      să nu-mi spui că doar PSD&ALDE te deranjează,
      căci, altfel, martor mi-e bunul DUMNEZEU
      produci o ADÂNCĂ RANĂ în SUFLETUL meu …………….

      Sunt de ACORD ca cei care ” jecmănesc națiunea să fie pedepsiți ” 🙂
      dar a spune că ” legiuiorii și guvernații de AZI sunt PRIMII care lovesc în țară ” 😦
      când toți ROMÂNII știu de cine sunt SPONSORIZAȚI USERIȘTII,
      și au aflat de la gl.DUMBRAVĂ și col DRAGOMIR SRI-știi
      cum se făceau DOSARELE PENALE de către binomul DNA&SRI
      pentru a fi ELIMINAȚI politic opozanții politici ai puterii trecute,
      când toți ROMÂNII de bună credință știu că ȚARA este manipulată de securiști,
      că deja a fost FURATĂ, DEVALIZATĂ ,ÎNDATORATĂ și JECMĂNITĂ de niște troglodiți,
      vorbele tale din GHLIMELELE de rigoare,
      mă pun pe gânduri, mă surprind și-mi provoacă stupoare !!! 😦 😦 😦

      Dacă știi că sunt ” veșnic iubitor de dreptate ” 🙂
      DE CE ocolești DREPTATEA frate ??? 😦 😦 😦

      DE CE îi denigrezi numai pe unii și pe ceilalți îi ocolești ? 🙂

      Dacă cei care GUVERNEAZĂ astăzi ȚARA 🙂
      și au implementat multe MĂSURI din PROGRAMUL lor de GUVERNARE prezentat în campania electorală din toamna anului 2016
      – au mărit punctul de pensie de la 871 lei la 1000 lei,
      – salariul minim brut pe economie de la 1250 lei la 1450 lei,
      – au ELIMINAT IMPOZITUL pentru PENSIILE sub 2000 de lei,
      – au mărit îndemizațiile pentru creșterea copilului,
      – au acordat GRATUITATE pe CFR studenților pentru tot ANUL,
      și LISTA ar putea continua ,sunt în OPINIA ta

      ” primii care LOVESC în ȚARĂ și în POPORUL care i-a ALES ” 🙂 😦 🙂

      cei care în 2010 despre care SE FACE VORBIRE în postarea de fond ,
      și care au REDUS SALARIILE BUGETARILOR cu 25 % 😦 😦 😦
      MĂRIT TVA de la 19% la 24 % și au ÎNDATORAT ROMÂNIA cu peste 20 de MILIARDE de EURO
      pe care și i-au ÎMPĂRȚIT între ei prin ANRP-ul special ÎNFIINȚAT de mafia pedelisto-băsistă ,
      înființat ” statul mafiot ” și ”statul paralel ” șamd……………..
      cum sunt după părerea ta ??? 🙂 🙂 🙂
      Aș vrea din toată inima ca și TU ” să fii iubit și veșnic iubitor de DREPTATE ” , Petru ! 🙂
      Sandu ! 🙂
      PS !!! 🙂 🙂 🙂
      https://gandeste.org/general/liviu-plesoianu-romania-este-pas-cu-pas-destructurata/84392

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 24/11/2017 @ 7:43 am | Răspunde

      • Te salut cu același entuziasm, Alioșa! 🙂
        Nu îmi place să polemizez pe teme politice, știind amândoi că e un subiect neplăcut, ce nu ne face bine. Vreau doar să-ți amintesc că nu mă uit la culoarea politică, atunci când vorbesc de corupți, ci la omul despre care-i vorba. Ai băgat de seamă că nu am pomenit numele vreunui partid, tocmai fiindcă eu consider că niciunul din ele nu are o ideologie fermă. Ideologia comună a tuturor partidelor e să delapideze cât mai mult și să-i critice cât mai eficient pe ceilalți. Cine e astăzi un PSD-ist (dau doar un exemplu) convingător, mâine poate deveni un PDL-ist sau PNL-ist, dacă se învârte roata puterii. S-au văzut atâtea cazuri încât nu merită să le amintesc. Dar pe hoți nu-i pot ierta, chiar dacă mi-ar fi frate de sânge, mai ales când sunt atâtea zeci de milioane de euro de recuperat, numai de la câte unul. Nu-i destul să pretindem că suntem cinstiți, dar să închidem ochii la furtul altora, oricine ar fi. Ar însemna că suntem părtași.
        Cu aceleași gânduri bune și urări călduroase, Sandule! 🙂

        Apreciază

        Comentariu de racoltapetru6 — 25/11/2017 @ 11:44 am | Răspunde

      • Eu te salut cu ENTUZIASM și mai mare
        că ai trecut din nou pe la mine,
        și ai luat la cunoștință de a mea supărare ,
        versus cele anterior postate de tine ! 🙂

        Cum nu sunt afiliat la nici un partid politic,
        pentru simplul motiv că toate partidele politice acționează exact cum bine ai spus mai sus ,
        adică, pentru INTERESUL lor material și juridic 🙂
        aici și acum , eu doar atât mai am de spus :
        – Toți politicienii sunt la fel de IPOCRIȚI, AGRAMAȚI, OPORTUNIȘTI , DEMAGOGI, RĂZBUNĂTORI,
        TRASEIȘTI de partide, LACOMI și cu nasu pe sus !!! 🙂 😦 🙂
        Supărarea mea a venit de la faptul că EU am REPUBLICAT un ARTICOL cu indicarea SURSEI 🙂
        despre ” epoca pedelisto-securisto-băsistă ” de TRISTĂ AMINTIRE care a FĂCUT mult RĂU României,
        mai mult decăt toate celelalte EPOCI la un loc 😦 😦 😦
        iar tu te-ai referit la ” LEGIUITORII și GUVERNANȚII ” de azi pe care,
        dacă te duci pe oricare ARTICOL de-al meu anterior ,
        vei constata că NU i-am MENAJAT deloc și nici nu-i voi menaja vreodată ! 🙂
        Nici eu nu-i pot IERTA pe HOȚI iar DOVADA o vei găsi atât la începutul răspunsului anterior cât la comentariul nr. 8, alin.2 ! 🙂
        Astea fiind spuse, închei și eu cu aceleași gânduri bune și urări călduroase ca și tine ! 🙂
        Sandu ! 🙂

        Apreciază

        Comentariu de Aliosa — 25/11/2017 @ 8:57 pm | Răspunde

  6. @ ALLL !!!

    0) ȘTIREA zero a zilei vine dinspre Palatul Parlamentului României
    unde IERI s-a DEZBĂTUT și VOTAT moțiunea de CENZURĂ
    depusă de OPOZIȚIA unită ( PNL&PDL&USR&PMP ) 🙂 😦 😦
    împotiva Guvernului PSD&ALDE pe MOTIV de cruntă de FRUSTRARE și mare SUPĂRARE
    că ea, OPOZIȚIA UNITĂ 🙂 😦 🙂 nu-i la GUVERNARE 🙂 🙂 🙂
    știind că ȚARA mai are încă MULTE de FURAT, ÎNSTRĂINAT și DEVALIZAT !!! 😦 😦 😦

    După cum m-am așteptat,
    și corect în comentarii anterior am pronosticat,
    opoziția unită
    a fost din nou UMILITĂ !!! 🙂 🙂 🙂

    Cu tot CIRCUL făcut în jurul Casei Poporului,
    adică în jurul clădirii LEGIUITORULUI ,
    DEGEABA au LĂTRAT PNL-iștii penalului Orban,
    URLAT PDL-iștii guralivei Țurcan,
    STRIGAT USR-iștii lui diavolescu
    și PMP-iștii lui Traian Băsescu,
    că…..,CIRCARII de ieri au adunat doar 156 de VOTURI
    din cele 233 necesare pentru ca moțiunea să treacă
    iar Guvernul PSD&ALDE să plece-n șuturi,
    de la Palatul Victoria cu sabia-n teacă !!! 🙂 🙂 🙂

    1) Premierul României, Mihai Tudose a spus aseară într-o emisiune tv .că, BNR că nu a intervenit pentru a opri deprecierea leului. Tudose a spus că va trebui să aibă o discuţie „foarte serioasă şi foarte aşezată” cu Banca Naţională, dar nu a exclus nici o „răzbunare a sistemului bancar”, după ce a criticat băncile că înregistrează profit zero sau pierderi în România.

    2) După ce IERI a călătorit cu TRENUL la PLOIEȘTI pentru a-și mai drege imaginea cam șifonată din ultima vreme din cauza unor slogane NECONFORME cu realitatea din ziua de azi versus CSM, DNA in special
    – ” Am ÎNCREDERE în CSM” ,
    – ” Sunt MULȚUMIT de activitatea DNA ” ,
    – ” ideea că în România există un STAT PARALEL este o PROSTIE ”
    – ” este un CONCEPT inventat de politicienii PENALI ” șamd ,
    președintele Klaus Werner Iohannis va zbura cu AVIONUL la Bruxelles pentru a participă la Summitul Parteneriatului Estic . Summitul reunește reprezentanți din conducerea statelor membre ale Uniunii Europene și din cele șase țări partenere din Europa de Est — Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

    Un sfârșit de săptămână după placul și inima fiecăriua ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 24/11/2017 @ 9:09 am | Răspunde

  7. @ ALLL !!!

    Cu exact o SĂPTĂMÂNĂ înainte de marea SĂRBĂTOARE a ROMÂNILOR de PRETUTINDENI ,
    1 DECEMBRIE 🙂
    Ziua Națională a ROMÂNIEI 🙂 🙂
    ziua UNIRII ROMÂNILOOR din PROVINCIILE ROMÂNEȘTI 🙂 🙂 🙂
    aflate vremelnic sub OCUPAȚIE străină de NEAM și ȚARĂ 😦 😦 😦
    de pe melegurile sudice ale DUNĂRII bătrâne,
    postez cu drag și mare bucurie,
    o superbă populară melodie
    cu VERSURI pline de românism
    și înălțător PATRIOTISM !!! 🙂 🙂 🙂

    Audiție plăcută, seară fericită, noapte liniștită și-apoi, un sfârșit de săptămână binecuvântat
    persoanelor virtuale care au ASCULTAT și COMENTAT superba de sus melodie !!! 🙂 🙂 🙂
    Alioșa 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 24/11/2017 @ 6:34 pm | Răspunde

  8. @ ALLL !!!

    1) Informat de consilierii săi că în Comisia Juridică Specială a Parlamentului versus DEZBATEREA și AMENDAREA proiectelor legilor justiției depuse de coaliția PSD&ALDE i s-au DIMINUAT unele atribuții stabilite prin ASUMAREA RĂSPUNDERII în 2005 de procuroarea securisto-băsistă, Monica Macovei 😦 😦 😦
    SUPĂRAT , supărat 🙂 🙂 🙂

    Klaus Werner Iohannis aflat la un summit la Bruxelles, a spus versus ceea ce-l doare cel mai tare cu subiect și predicat :
    – ” Este o ÎNCERCARE nereușită și NU va rămâne așa ” !!! 🙂 😦 🙂

    Adică, ca să înțeleagă și cei/cele care se FAC că NU ÎNȚELEG 🙂 🙂 🙂
    Iohannis a vrut să spună că, el NU va PROMULGA noile LEGI ale JUSTIȚIEI !!! 🙂 😦 🙂

    2) Ieri la RomExpo, la Târgul Internațional de CARTE ” GAUDEAMUS” 🙂
    printre multe persoane oneste și valoroase care și-au lansat CĂRȚILE produse 🙂
    s-au regăsit și multe persoane care, pentru banii însușiti din diverse șmecherii ( ca să nu spun HOȚII) făcute anterior,au făcut ceva ÎNCHISOARE iar ca să IASĂ mai REPEDE, au scris CĂRȚI după CĂRȚI ( unul chiar 11 în doar 6 luni 🙂 🙂 🙂 )
    pentru a beneficia de REDUCEREA PEDEPSEI ( 30 de zile /CARTEA scrisă) 😦 😦 😦
    Alioșa .

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 25/11/2017 @ 7:46 am | Răspunde

  9. Buna ziua Aliosa. De exceptie postarea, nu e pentru aducere aminte ci mai degraba sper sa fie citita pentru cei ce nu-si” pierd vreme” cautand sa afle. Nu i-a interesat deoarece au votat mereu cu distrugatorii de tara pentru ca li s-a lipit de creier lozinca ca numai PSD-ul este partidul hotilor si raufacatorilor si mai ales pentru oamenii neinstruiti a ramas acolo si o vor spune pana la moarte. Securistii au o pregatire si din punct de vedere psihologic asa ca nu le este greu sa atraga in cursa tradarii oameni de la care nu te astepti. Eu am stiut de legatura pdl-istilor cu penticostalii mai ales a lui Basescu pentru ca a devenit nasul de cununie al fiicei fostului meu patron, un ajutor de mecanic de locomotiva care a cumparat cu 8 milioane institutia mea care se ocupa cu infrastructura feroviara si nu s-a mai facut nimic din 2005 nici nu cred ca mai functioneaza .Era penticostal desigur si a facut intre timp un matrapaslac prin Germania confundand-o probabil cu Romania sau bazandu-se pe relatiile nasului sus puse acolo si a fost arestat. Multe SC-uri feroviare au fost date pe nimic pe vremea ministrului Basescu si distruse cu buna stiinta si in cardasie cu conducerile respectivelor societati. Nimanui nu i-a pasat ca oameni care aveau de intretinut familii au ramas fara serviciu si unii ajunsi muritori de foame. Ce-i pasa tradatorului daca el aduna gramada de bani peste gramada , cred si eu ca-i ardea sa behaie pe unde apuca . Cum nimic nu-i intamplator nici sasul nu degeaba a fost pus in fruntea tarii. A copt-o Basescu cu Merkel mult inainte sa-si termine mandatul mai ales ca Germania e cea sugativa pe bunurile Romaniei dintre toate statele si nu intamplator este sustinuta, ca au si ele partea lor, de statele cu afiliatie germanica in limba si simtiri. Este dureros ca partidul Bratienilor a fost asimilat si transformat de nerecunoscut de catre ticalosii portocalii care i-a spalat complet pe creier si desigur banii nemunciti le-a sporit nivelul de trai asfel de mascariciul de Orban a ajuns sa procedeze ca Bivolaru cu yoghinii lui la mare, in jurul Parlamentului. Eu sa fiu in locul alegatorilor partidului liberal m-as dezice de ei daca cu adevarat au simpatizat doctrina liberala nu ciorba din troaca care este acum. Cat priveste pe cei doi la care te referi cu cartile, istoria o sa mai vorbeasca despre ei in termeni obiectivi pe cand de tradatori cred ca de rusine nici nu-i va mai pomeni. Pacatele le avem fiecare doar ca trebuie sa intelegem ca desi nu am stiut prea multe majoritatea am votat mai mult ghidati de nevoi si sentimente decat rational si documentat asa ca toti suntem vinovati de ceea ce ni se intampla si unde am ajuns. Omul este supus greselii dar privind paharul plin sa fim in stare sa privim din unghiul unde lasam deoparte greseala si apreciem valoarea, nimic nu ne salveaza decat pretuirea si recunoasterea valorilor tarii, oamenilor care se dedica si fac ceva pozitiv macar pentru un om daca nu pentru mai multi, numai asa ne vom ridica si spera ca si Dumnezeu ne mai intinde o mana.
    Un weekend placut cu vreme buna draga Aliosa ❗ ❤

    Apreciază

    Comentariu de Beta — 25/11/2017 @ 12:44 pm | Răspunde

    • Bună dimineata Anda ! 🙂
      Iar am întârziat cu RĂSPUNSUL dar te rog să mă crezi că am avut un MOTIV pe care,
      din considerente de intimitate , nu o să-l spun ! 😦
      Puteam să-ți RĂSPUND de ieri începțnd cu ora 12.44 pm dar,
      aș fi comis o mare nedreptate față de domniat ta ca să nu spun o mare lipsă de respect căci TIMPUL m-ar fi obligat să spun doar două-trei vorbe de mulțumire iar multitudinea de idei și ADEVĂRURI prezentate în comentariul de mai sus,
      un COMENTARIU pertinent și la OBIECT 🙂
      și nu un comentariu ” OFF TOPIC” 😦 😦 😦
      cum fac alte persoane virtuale din MOTIVE doar de ele ȘTIUTE 😦 dar 100% de mine BĂNUITE !!! 🙂 🙂 🙂
      ar fi RĂMAS fără confirmare-justificare …………………..
      ai mare DREPTATE când spui :
      ” au votat mereu cu distrugătorii de țară pentru că li s-a lipit de creier lozinca că numai PSD-ul este partidul HOȚILOR și RĂUFĂCĂTORILOR ” ! 😦
      ÎNDOCTRINAREA unora a fost atât de puternică încât, NICI ACUM când TOATĂ LUMEA a aflat cu subiect și predicat de la OAMENII ” sistemului ticăloșit ” 😦 de Traian Băsescu INSTITUIT și COCOLOȘIT 😦 că, în regimul pedelisto-băsist au INTRAT OAMENI NEVINOVAȚI la PUȘCĂRIE 😦 datorită NUMIRILOR făcute de Băsescu la DNA, DIICOT, PARCHETUL GENERAL șiICCJ ,
      NU recunosc 😦 și mult mai grav, îl creditează și susțin pe ” JAVRA ORDINARĂ ”
      de parcă NU ar fi VINOVAT cu NIMIC de NENOROCIRILE care s-au petrecut în cei ZECE ani de mandat de tristă amintire ! 😦
      Au MURIT judecători, procurori, afaceriști, oameni din anturajul băsist ,oamenii din sistem, oameni nevinovați
      și lista ar putea continua dar, VINOVAȚII încă nu s-au GĂSIT ! 😦
      – De ce ? 🙂
      – Pentru că ” sistemul ticăloșit ” și ” statul paralel ” de care Traian Băsescu nu este străin ,
      NU VREA ca ADEVĂRUL să IASĂ la IVEALĂ ! 🙂
      Culmea ELUDĂRII ! 🙂 😦 🙂
      În articolul de față se face vorbire DESPRE epoca de tristă amintire pedelisto-băsistă,
      se arată cu subiect și predicat ȘPAGA și MITA dată PDL-iștilor și băsiștilor de FUNDAȚIILE și ONG-urile STRĂINE de NEAM ți ȚARĂ 😦
      care l-au SUSȚINUT pe Traian Băsecu să se MENȚINĂ la PUTERE 10 ( ZECE ) ani 😦 😦 😦
      chiar dacă a fost SUSPENDAT din funcție de DOUĂ ORI 🙂 🙂 🙂
      ( ultima dată, în 2012 fiind votat pentru DDEMITERE de 7,4 MILIONE de ROMÂNI 🙂 🙂 🙂 )
      iar una lume virtuală, în loc să vorbească despre PDL-iști, Băsescu, FUNDAȚIILE și ONG-urie STRĂINE de NEAM și ȚARĂ, se referă la PREZENTUL dominat de RĂZBUNĂRI personale , DENUNȚURI jalnice , CONFUZII, LIPSA de COMUNICARE , PROTESTE ale membrilor FUNDAȚIILOR și ONG-urilor despre care se face vorbre în articolul de fond șamd.
      Ca să nu mai lungesc vorba, în ” România lucrului bine facut ” 😦 😦 😦
      la o ÎNTREBARE logică, de bun simț, ancorată puternic în realitate al cărui răspuns îl știe și CIOBANUL Ghiță de pe VÎRF de MUNTE fără TELEVIZOR și CALCULATOR , ți se RĂSPUNDE cu o ALTA întrebare 😦 sau cu COMENTARII ……………….. ” pe lângă ” !!! 🙂 😦 🙂
      Cît despre actualul președinte al țării, repet că mi-e SILĂ și LEHAMINTE să mai vorbesc așa că, aici mă opresc ! 😦
      O duminică binecuvântată întregii famlii, Anda ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 26/11/2017 @ 11:01 am | Răspunde

  10. Greu de citit toate aceste rânduri… Realitatea politică și socială din țara noastră ester atât de tragică și deprimantă, încât oamenii au rămas aproape fără speranță. Nicio parte a scenei politice nu a demonstrat până acum că pot fi o alternativă serioasă, viabilă, pentru binele acestei țări și a poporului acesta. Și atunci… ce să mai sperăm, în cine să mai credem? Parcă toare „iudele” planetei s-au îngrămădit aici!
    ”Apel către slugi” – un semnal de alarmă pentru TOȚI politicienii, dar cine să-l asculte?
    Numai bine și zile cu bucurii! 🙂

    Apreciază

    Comentariu de Alex — 25/11/2017 @ 2:06 pm | Răspunde

    • Bună Alex ! 🙂
      În loc de ” greu de citit toate aceste rânduri….” eu aș fi spus greu de digerat aceste rânduri ! ;(
      Ai dreptate, volumul de informații este ffff MARE iar ca să răspunzi punctual la toate afirmațiile făcute, musai trebuie să-ți iei NOTIȚE ! 🙂
      Ai dreptate, ” nicio parte a scenei politice nu a demonstrat până acum că poate fi o alternativă serioasă , viabilă …..” 😦
      dar , fără a încerca să rămână ca mine ,
      nicio parte a scenei politice care a condus România postdecembristă
      NU a fost atât de NOCIVĂ și HRĂPĂREAȚĂ ca partea PEDELISTO-BĂSISTĂ care,
      a DEVALIZAT și FURAT țara 😦 MANIPULAT și ÎNVRĂJBIT pe români 😦
      cât toate celelalte părți la un loc !!! 🙂 😦 🙂
      ” Apelul către slugi ” de-ar fi fost ascultat
      milioane de români s-ar fi răsculat
      dar așa, „ câteva sute de români de-ai mei ” 🙂 😦 🙂
      în fapt, niște trădători de NEAM și ȚARĂ, adevărați mișei,
      vor ca MINORITATEA perversă să ÎNVINGĂ,
      ca mai apoi, pe stăpânii lor străini să-i lingă
      pentru ” un pumn nenorocit de ARGINȚI ”
      ce pe mine, sincer, mă scoate din MINȚI !!! 😦 😦 😦
      Numai bine și zile cu bucurii și ție, Alex ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 26/11/2017 @ 11:22 am | Răspunde

  11. @ ALLL !!!
    De parcă mi-ar fi CITIT postarea
    ( sincer, eu chiar aș vrea să mi-o citească ) 🙂
    un JURNALIST adevărat, vertical, imparțial și cu dragoste de NEAM și ȚARĂ 🙂
    a postat pe SITE-ul domniei sale hotărârea DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ 🙂 🙂 🙂
    a Curții Europene a Drepturilor Omului ( CEDO)
    versus CONDAMNAREA la plata unei uriașe AMENZI a miliardarului americano-ungur,
    George SOROȘ ,
    nimeni altul decât FINANȚATORUL unor ONG-uri din țara noastră,
    ONG-uri trădătoare de NEAM și ȚARĂ 😦 😦 😦 🙂
    dar FINANȚTOR și al fostului guvern ” tehnocrat” condus de Dacian Julien Cioloș , omul lui Soroș ! 😦
    Ca să NU fiu ACUZAT de MANIPULARE și MINCIUNĂ , intrați pe
    https://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-patologice/rezistenti-soros-e-penal-iata-sentinta-de-condamnare-asa-zisa-societate-civila-moralista-din-romania-formata-din-ong-urile-finantate-de-afaceristul-george-soros-impreuna-cu-gruparile-rezist-ascund-ca-mentorul-lor-a-fost-condamnat-penal-definitiv-in-franta
    și veți afla cu subiect și predicat CUM și DE CE a fost CONDAMNAT dușmanul nr.1 al ROMÂNIEI ……………….
    Nu ȘTIU dacă de FRUSTRARE, RĂZBUNARE sau FURIE dar,
    în toate ORAȘELE cu PRIMARI PNL(PDL) ,USR, PMP și cu sedii aleONG-urilor soroșiste ,
    zeci și sute de ONG-iști SOROSIȘTI, cioloșiști, useriști, peneliști, pedeliști și pemepiști ,
    PROTEZTEAZĂ împotriva faptului că actuala Coaliție de Guvernare, PSD% ALDE trebuie să schimbe Codurile Penale macovisto-pedelisto-băsisto făcătură ( peste 200 de ARTICOLE au fost DECLARATE de CCR ca fiind NECONSTITUȚIONALE și ca atare, trebuie amendate ( modificate ) 🙂 🙂 🙂
    Alioșa .

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 26/11/2017 @ 8:11 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns către Aliosa Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.