Alioşa

30/05/2018

” Pe marginea unui proverb”, aniversarea a 49 de ani de la absolvirea liceului militar, La Mulți Ani GENIȘTI și COPIII din lumea întreagă !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:00 am

o-zi-frumoasa-sa-ai-25_eacf9b74291942

 

 

 

 

 

 

 

 

” Pe marginea unui proverb

Eu pe domnul Nae, până acum un an,
Îl ştiam că este mare Don Juan,
Căci era de lume foarte cunoscut,
Ca un crai din ăia, tare de temut.
Avusese omul sute de metrese,
Şi-a gustat din taina marilor succese,
Ani şi ani de-a rândul, fără de rezervă,
De-a uimit o lume cum de se conservă
În serviciul acesta permanent de crai,
Căci la orice oră dacă-l întrebai,
Îţi spunea că-i veşnic tânăr şi ferice,
Şi-aştepta o probă proaspătă să-i pice.
Ah, dar asta merge până la o vreme,
Totuşi vrând să-arate, că el nu se teme
De sentinţa vârstei, şi că ia rămas
Vlaga de pe vremuri când era el as,
A primit avansul, foarte insistent,
Al unei coniţe cu temperament,
Una ce de-o lună tot umbla hai hui
Căci era nebună după… dumnealui,
Prea-i mersese vestea de cuceritor,
Cu superlative, dornic de amor,
Însă ea, coniţa, prea era setoasă
De-o, pardon, şedinţă cât mai furtunoasă,
Căci doar nu degeaba e o femeiuşcă
Care-n chestii de astea geme, ţipă, muşcă,
Din talpă în creştet numai nervi şi spumă,
Şi ar vrea, fireşte, om solid, nu glumă,
Unde să găsească partener la fel,
Şi pe cin’ s-aleagă, dacă nu pe el,
Ea miza, naiva, pe aceste date,
Dar văzu, cu groază, că-n activitate,
Marele, ilustrul, falnicul Don Juan,
Curtezanul public, nu făcea un ban,
Că n-a fost în stare nici măcar să-nceapă,
Darmite să facă şi-o anume treabă,
Cea mai fost pe urmă, nici nu vă mai spun,
Că văzând că dânsul de nimic nu-i bun,
Şi că pierde vremea stând la rendez vous,
Ea să-nebunească şi mai multe nu,
Ca o apucată şi-a intrat în furii,
Şi-aşa în neştire şi-a dat drumul gurii,
Ce alai, ce ceartă, ce scandal cumplit,
L-a’njurat de mamă, l-a batjocorit,
Şi era atât de supra excitată,
C-a sărit la dânsul gata să-l şi bată,
A-ncercat el bietul s-o mai liniştească,
Să-i explice, să se dezvinovăţească
Dacă-n bătălie n-a fost la-nălţime,
N-a fost el de vină, chiar în întregime,
Şi nu poartă singur musca pe căciulă,
Căci bunăvoinţă a avut, destulă.
Dacă însă-n luptă arma nu ia foc,
Arma e de vină, soldatul deloc!
Ea până să creadă vorbele deşarte
Cum că din el vinovată este doar o parte,
S-a decis atuncea, după cum se spune
Să-i reteze vina, ca să se răzbune!
Cu-o mişcare iute, plină de mânie,
Înfăşcând o sabie dintr-o panoplie.
Repezi tăişul, arma asasină
A trecut ca vântul, chiar pe lângă vină
Fără s-o atingă nici măcar un pic
Şi nici el, nici partea, n-au păţit nimic!:)

Morala :

Ştiţi pricina care l-a salvat pe Nae?

” Capul ce se pleacă, sabia nu îl taie!” 🙂 🙂 🙂
Sursa :
https://evenimentvalcean.ro/exclusiv-poezie-semnata-george-topirceanu-cenzurata-de-regimul-comunist/

În altă ordine de idei, MOTIVUL pentru care în ultima perioadă NU am mai  vizitat blogurile Domniilor Voastre este participarea fără LAPTOP în perioada 24-27 mai a.c. în BRAȘOV, ” Regele orașelor din România” 🙂 la întâlnirea cu foștii colegi din clasa a XII-D a Liceului Militar ” Ștefan cel Mare ” din frumoasa și fascinanta BUCOVINĂ

https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/23/

întâlnire organizată și condusă  de Familia LALA  (  Corneliu &Cornelia)2018-05-29 12.33.36IMG_0439cu ocazia ANIVERSARII a 49 de ani de la ABSOLVIREA Liceului Militar în 1969 !!!  🙂  🙂  🙂

Mulțumim frumos generoasă FAMILIE   LALA !!! 🙂  🙂  🙂

Aceleași sincere mulțumiri și  ȘOFERULUI autocarului cu care am făcut deplasările prin locurile sus postate 🙂  , ȘOFER care mi-a făcut câteva fotografii cu aparatul meu foto, NIKON  ca să apar și eu alături de participanții la marea ANIVERSARE 🙂   fostului MEU coleg de clasă XII-D  olimpicul la CHIMIE ,BĂRBOS ANDREI ( foto primul din stânga ) DSCN0304care, deși aveam bilet clasaI la trenul  INTERREGIO până la BUCUREȘTI, m-a invitat să-i fiu ” COPILOT” 🙂 până la OTOPENI unde mergea să-și vadă FIUL și NU în ultimul rând, MULȚUMIRI  prietenului  NICU SCUTARU, administratorul împreună cu mine a blogului

http://absolventi1969.wordpress.com/

și el ” NĂSTURAȘ ” 🙂 promoție LM ” Ștefan cel Mare  1969 ca și mine și  CARE, m-a AȘTEPTAT în ziua de 24 mai la prânz în gara din BRAȘOV pentru a mă DUCE cu MAȘINA lui personală la POIANA BRAȘOV, hotel CARAIMAN DSCN0158 unde am fost cazat în perioada 24-27 mai 2018, singur în cameră cu pat dublu !!! 🙂  🙂 🙂

Mai jos ,postez câteva fotografii din care rezultă pe unde am umblat și ce-am văzut !!!  🙂  🙂  🙂

DSCN0224IMG_0430

În foto 2 , primul din dreapta, rândul  1 , ”  Alioșa ” !!!  🙂  🙂  🙂

DSCN0171DSCN0186DSCN0257DSCN0159DSCN0252DSCN0288

DSCN0305DSCN0306
DSCN0177( în mijloc,rândul 1,cămașă mânecă scurtă, Alioșa )

Ca GENIST de  profesie și PONTONIER de meserie , având în vedere că mâine 31 MAI este Ziua Armei GENIU,urez din toată inima un sincer și călduros 1521676_553669581422990_1077671981986539208_nimageResizeGENIȘTILOR din ȚARĂ și din teatrele de operații din AFARĂ  🙂  🙂  🙂 iar PONTONIERILOR ,ca PONTONIER întreaga carieră militară în doar FUNCȚII de COMANDĂ și STAT MAJOR 2008.1salutul  PONTONIERILOR de pe valurile DUNĂRII bătrâne1030 (1)(primul din stânga, Alioșa, atunci, Șeful Punctului de Trecere pe pod din pontoane PR-71 construit de militarii R 2 Po ” Eftimie Croitoru ” peste DUNĂRE ,cu ocazia Aplicației Internaționale de verificare pentru aderarea la NATO

” BLUE DANUBE 2000 ” !!!  🙂  🙂  🙂

”  VÂNT bun din PUPA ” tuturor GENIȘTILOR !!!  🙂  🙂  🙂

1iunie, 1 iunie, 1 iunie urare, 1 iunie felicitari, 1 iunie ziua copilului (2)

La Mulți Ani  ,EMANUEL !!!  🙂  🙂  🙂

DSCN5939

https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/13/

La Mulți Ani, ANDREI !!!  🙂  🙂  🙂

ANDREI în Ajun de CRĂCIUN, 24 dec.2017 !

592564

https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/26/

Toate cele bune,

Alioșa !!!  🙂  🙂  🙂

Reclame

20/05/2018

Când JUDECĂTORUL este pe ” aceeași lungime de undă ” cu INCULPATUL !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 11:51 am

În loc de motto:
Datorită faptului că în perioada 23-28 MAI 2018, voi fi PLECAT de ACASĂ fără LAPTOP pentru a  participa la ÎNTÂLNIREA cu foștii mei coelgi din clasa a XII-D ,

a Liceului Militar ” Ștefan cel Mare ”

stefan-cel-mare_0

0006-tabloul promoției LM 1969.din DSCN6695 CÂMPULUNG MOLDOVENESC
stabilit de DUMNEZEU în frumoasa și fascinanta BUCOVINĂ
http://liosapopovici.wordp=dpress.com/2013/09/23/
NU voi avea TIMP să intru ca și până acum pe blogurile Domniilor Voastre pentru un salut cordial și o vorbă amicală , imi cer anticipat scuze cu promisiunea fermă că la reântoarcerea ACASĂ mă voi REVANȘA !!! 🙂 🙂 🙂

(În prima fotografie, al TREILEA din STÂNGA, rându 1  și în fotografia a doua,  PRIMUL din stânga, subsemnatul ) ! 🙂

Până atunci însă,JUSTIFICAREA titlului de mai SUS !!! 🙂 🙂 🙂

” Un barbat e adus in fața judecatorului pentru ca a omorat-o pe soția lui.
– Fapta dumneavoastra e sub orice critica.. Daca aveți intenția ca tribunalul
sa nu va condamne la inchisoare pe viața, trebuie sa ne expuneți motive cat
de cat plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.
– Domnule judecator, soția mea era asa de proasta incat nu am putut sa ma
controlez și a trebuit sa o arunc de la balcon.
– Declarația dumneavoastra este o obraznicie nemaiauzita și daca nu doriți
ca jurații sa va condamne inainte sa continuam procesul trebuie sa aveți
argumente cu adevarat plauzibile.
– Pai sa va povestesc. Locuim intr-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj și la
parter locuiește o familie de pitici. Parinții au 1 metru și copii, cel de
12 ani 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm .

– In ziua respectiva i-am spus soției: E teribil sa fii pitic.. Saracii vecini de la parter, toți sunt asa mici!
– Da, raspunde soția sunt o adevarata specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut sa spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul in piele și de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numește pigment.
– Ma lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ala se numește pergament.
– Cum poți draga sa fii asa de incult? Pergament e cand un scriitor publica
o parte din ce a scris.
– Domnule judecator, va inchipuiți ca mi-am inghițit cuvantul „fragment“ ca
sa nu mai continui discuția asta aberanta. M-am așezat pe fotoliu si am luat
un ziar sa-l rasfoiesc. Nici nu m-am așezat bine ca apare soția mea langa
mine cu o carte in mana și imi spune:
– Uite draga, asta e ceea ce scrie un scriitor si se numește carte , daca nu
aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur.
Iau carte in mana și ii spun „Draga mea, asta e o carte in limba franceza,
Marchiza de Pompadour, nu trebuie sa interpretezi numele in romana” .
– Asta e buna draga, imi dai tu lecții de franceza, mie care am facut
meditații cu un vector de la facultate !!
– Ala nu se numește vector, se numește lector.
– Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ala a fost Hector și era troian.
– Hector e unitate de masura a suprafaței blegule.
– Ala e hectar draga mea.
– Ma uimești cu incultura ta. Hectar e o bautura a zeilor.
– Ala se numește nectar, spun eu oftand din adancul sufletului.
– Habar nu ai, eu știu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o
cantau doua prietene in duo.
– Nu se spune duo, se spune duet.
– Ma scoți din sarite, cum dracu de ești asa de incuiat? Duet e cand doi
barbați se bat cu sabiile
– Ala se numește duel.
– Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
– Domnule judecator, aveam tunel pe limba dar am simțit ca mi se face negru
in fata ochilor și nu m-am mai putut stapani și am aruncat-o pe geam.

Liniște in sala… judecatorul ia ciocanelul de pe masa, lovește cu el
puternic și spune:

– Ești LIBER 🙂 a fost un caz clar de legitima aparare. Eu o aruncam deja de la Hector” !!! 🙂 🙂 🙂

și……………………….,
să-i ținem pumnii SIMONEI HALEP

BEIJING, CHINA – OCTOBER 04: Simona Halep of Romania celebrates after winning the Maria Sharapova of Russia during the Women’s singles 3rd round on day five of 2017 China Open at the China National Tennis Centre on October 4, 2017 in Beijing, China. (Photo by Lintao Zhang/Getty Images)


în FINALA turneului WTA de la ROMA ce o va disputa în compania  ucrainencei

ELINA  SVITOLINA ,

începând cu ora 14.00

 

după superba VICTORIE din SEMIFINALA disputată ieri  împotriva rusoaicei MARIA ȘARAPOVA  !!!   din INIMA pentru INIMA

O DUMINICĂ cât mi plăcută și o VICTORIE pentru SIMONA HALEP ( România) în finala de WTA de la ROMA !!! 🙂 🙂 🙂
Alioșa ! 🙂 🙂 🙂

16/05/2018

Înălțarea DOMNULUI & Ziua EROILOR !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 11:41 pm

Hristos  S-a Înălțat ! 🙂

 

 

 

 

 

 

Slavă EROILOR neamului ROMÂNESC !!!

Cugetari si citate celebre

Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea. (Georges Brassens)
Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici. (Maurice Coyaud)
Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate. (Jack Penn)
Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar. (Peter O’Toole)
Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare. (Tudor Musatescu)
Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili. (Ernest Hemingway)
Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri. (J.F.Kennedy)
Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti. (David Dunham)
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta. (legea lui Moisil)
Munca in echipa presupune in primul rand sa-ti pierzi jumatate din timp explicandu-le celorlalti de ce nu au dreptate. (George Wolinski)
Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet. (Papa Ioan al XXIII-lea)
Daca vrei sa stii cine este un om, da-i o functie de conducere. (Robert Brasillach)
E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra. (Jules Renard)
Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham)
Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei. (Sigmund Freud)
Daca ai impresia ca educatia e scumpa, atunci incearca sa vezi cum e ignoranta. (Andy McIntyre)
Nimeni nu e de neinlocuit dar – uneori – este nevoie de mai multe persoane pentru a inlocui una singura. (ClaireMartin)
Violenta este ultimul refugiu al incompetentei. (Isaac Asimov)
Cel mai greu lucru de pastrat e echilibrul. (Jean Grenier)
Oboseala si lenea au aceleasi simptome. (Bissane de Soleil)
Exista batalii pe care e bine sa le ocolesti; nu din teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le. (Gelu Negrea)
A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare intelepciune. ( Cicero )
Cand muncesti, joaca-te. Munca, daca este o datorie, te ucide. (Max Jacob)
Un prost care nu spune nici un cuvant nu se deosebeste de un savant care tace. (Moliere)
In politica, prostia nu e un handicap. (Napoleon)
Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta. (Woody Allen).

Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

14/05/2018

Decizii ale CCR mai putin mediatizate !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:35 am

sibiu1-00-de-persoane-la-marsul-pentru-viata-din-sibiu-familia-este-de-la-dumnezeu58368În loc de motto:
Pentru a se înțelege cât mai bine cele ce urmează în GHILIMELELE de rigoare ,
este bine a se CITI cu atenție mărită și debarasare de sentimente politice partizane,
TITLUL V din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI ,versus CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,art.142,143,144,145,146 și 147 !!!  🙂  🙂  🙂 16473705_396779107350487_6887776446151671819_nimage005

De-a lungul anilor,sub diverse pretexte, în cadrul procedurilor judiciare, avocați ai politicienilor anchetați sau trimiși în judecată au ridicat mai multe excepţii de neconstituționalitate care au trecut cu succes de filtrul Curții Constituționale a României(CCR) și care s-au soldat cu achitări sau cu dosar.

Iată cele mai importante decizii prin care CCR a pus frână luptei anti-corupţie:

” 1. Anchete cu zurgălăi și cu anunțarea tuturor persoanelor.
Decizia CCR nr. 496 din 23 iunie 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.335 alin.(4) din Codul de procedură penală a avut ca urmare publicitatea procedurii în dosarele având ca obiect confirmarea ordonanțelor prin care se dispune infirmarea clasărilor.

Atunci, Curtea Constituțională a decis cu majoritate de voturi că sintagma „fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului” din articolul „Judecătorul de cameră preliminară hotărăste prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalitătii și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale” este neconstituțională.

Astfel, în toate aceste cauze s-au citat persoanele faţă de care s-au efectuat cercetări, chiar dacă dosarul era într-o fază nepublică. În acest mod, persoanele indicate în actul de sesizare au aflat despre existența anchetei, iar după redeschiderea urmăririi penale procurorii au fost în imposibilitatea de a solicita mandate de supraveghere tehnică.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Avocatul Poporului. Excepția a trecut cu 6 la 3 voturi după ce judecătorii Daniel Morar, Simona Maya Teodoroiu și Petre Lăzăroiu au făcut opinie separată.

2. Liber la afaceri pentru funcționarii publici.
Decizia CCR 603 din 6 octombrie 2015 cu privire la infracțiunea de conflict de interese.

Potrivit unui raport al DNA, acesta decizie a creat o stare de incertitudine cu privire la incriminarea faptelor săvârşite de funcționari publici care participă la luarea unei decizii prin care este favorizată o societate cu care s-au aflat anterior în relații comerciale.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată la Judecătoria Pătârlagele și vizează dispozițiile art. 301 din Codul penal, adică „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin pană la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

În urmă analizei, Curtea a decis ca sintagma „raporturi comerciale” din cuprinsul dispozițiilor art.301 alin.(1) din Codul penal este neconstituţională pe motiv că încriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o incălcare nejustificată a libertăţii economice și a dreptului la muncă al persoanelor.

Hotărârea prin care sintagma amintită a fost declarată neconstituțională a fost luată în unanimitate.

3. O decizie prietenoasă cu evaziunea fiscală.
O altă hotărâre controversată a fost decizia CCR din 7 mai 2015 cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală săvarşite în modalitatea reținerii și nevărsării sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Notarul public Mihaela Liliana Chiș din Cluj, trimisă în judecată pentru evaziune fiscală, a contestat articolul 6 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Articolul „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadentă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă” a fost declarat neconstituțional pe motiv că noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă” nu este clar definită, nu este precisă și nu este previzibilă.

Decizia a fost luată cu 5 voturi din nouă. Judecătorii Petre Lăzăroiu, Valer Dorneanu, Simona–Maya Teodoroiu şi Tudorel Toader au votat pentru respingerea excepției că inadmisibilă deoarece nu are legătură cu cauza.

Potrivit unor specialiști în drept consultați de G4 media.ro, decizia CCR este surprinzătoare având în vedere ca a fost atacată o lege în aplicare din 2005. De atunci, practica judiciară a fost clară și s-a conturat corespunzător, deci nu se poate reține că textul criticat era lipsit de previzibilitate.

Urmare a acestei hotărâri, pe 5 octombrie 2015, Curtea de Apel Cluj a decis achitarea Mihaelei Liliana Chis, deoarece faptă a fost dezincriminata. Presa a relatat că Mihaela Liliana Chis este prietenă de familie cu Daniel Morar.

4. Dezincriminarea abuzului în serviciu.
Decizia 405 din 2016 a CCR a definit și dezincriminat parțial infracțiunea de abuz în serviciu.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței supreme de avocații Alinei Bica și ea critică definiția infracțiunii de abuz în serviciu care ar fi fost „lipsită de previzibilitate și accesibilitate, deoarece din modul de definire al infracțiunii nu poate fi determinată cu exactitate sintagma „nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos”. După deliberări, CCR a ajuns la concluzia că sintagma „indeplineste în mod defectuos” nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează „prin incălcarea legii”.

În continuare, Curtea a mai decis că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, adică legi și ordonanțe ale Guvernului. Hotărârea a fost luată în unanimitate.

Această decizie a dus la închiderea mai multor dosare penale și la achitarea mai multor inculpați.

În noiembrie 2017, șefa DNA Laura Kovesi arată ca la nivelul anului 2016, în rechizitoriile pe care DNA le-a făcut pe infracțiunea de abuz în serviciu, sechestrele instituite de procurori au fost de 263 milioane de euro. „Anul acesta, după redefinirea abuzului în serviciu printr-o decizie a CCR, 245 de dosare au fost clasate, iar 188 de milioane de euro rămân nerecuperate”.

Un dosar mediatizat soldat cu achitare este cel al fostului primar al Sectorului 1, Adrian Chiliman, trimis în judecată de DNA alături de alți doi complici, după ce ar fi emis o autorizație de funcționare pentru o terasă fără acordul vecinilor.

Judecătoria Sectorului 1 a arătat în motivarea din 30 martie 2017 că „Din studierea rechizitoriului se constată că în cauză acuzația se raportează la incălcarea de către cei trei inculpați a atribuțiilor stabilite printr-o hotărare a consiliului local Sector 1, respectiv H.C.L. nr. 181/2013, și nu la o lege în accepțiunea Curții Constituționale a României, astfel că începând cu data de 08.07.2016, eventuală faptă a inculpaților nu mai poate atrage răspunderea penală”.

5. Prag pentru abuzul in serviciu.
Prin decizia 392 din 2017, Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate invocată de fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodan.

Curtea a stabilit atunci că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu.

Mai exact, judecătorii constituționali au arătat că dispozițiile articolului 248 din Codul penal din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma “îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege “îndeplinește prin incălcarea legii“. Articolul menționat are următoarea formă:

“Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu stiintă, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin această cauzează o tulburare insemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unităti din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Aceasta a fost mai mult o decizie de interpretare a legii care urmează să fie folosită de fosta soție a lui Liviu Dragnea în dosarul în care sunt judecați pentru abuz în serviciu în dosarul angajărilor ilegale de la PSD Teleorman.

6. S-a dezincriminat și tentativa de abuz.
Decizia 458 din 2017 a CCR cu privire tot la abuzul în serviciu a fost luată în urma sesizării Curții de către Romeo Stavarache, fostul primar al municipiului Bacău, trimis în judecată pentru fapte de corupție.

Apărătorii acestuia au invocat faptul că art.15 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ar fi fost formulat ambiguu. Curtea Constituțională a admis cererea și a decis că tentativa de abuz în serviciu nu trebuie să fie pedepsită.

În urmă acestei hotărâri, Curtea de Apel Albă l-a achitat definitiv pe Romeo Stavarache la data de 19 aprilie 2017, după ce judecătorii au ținut cont de decizia CCR.

Pe fond, Stavarache a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare după ce a aprobat ilegal repartizarea unei locuințe din fondul localitv de stat pentru un funcționar al primăriei.

7. Neglijența în serviciu, numai dacă se incalcă legislația primară.
O altă decizie controversată a CCR a fost cea cu numărul 518 din 2017. Prin acesta, Curtea Constituțională a redefinit noțiunea de neglijență în serviciu. Astfel, pedepsele se aplică doar în cazul încălcării legislației primare.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de un inculpat judecat pentru neglijență în serviciu de Curtea de Apel Bacău. El a susținut că art. 249 alin.1 din Codul penal din 1969 și ale art.298 din Codul penal ar fi neconstituționale. CCR a arătat că cele două articole sunt constituționale în măsura în care prin sintagma “îndeplinirea ei defectuoasă” din cuprinsul acestora se înțelege “îndeplinirea prin incălcarea legii”.

Ce spune articolul 249, privind neglijența în serviciu: „Incălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare insemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unităti din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă”.
Ce spune articolul 298 CP ? Neglijența în serviciu: “Incălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin această se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă“.

8. Protecție pentru avocați.
În iunie 2017, CCR a stabilit că avocații condamnați definitiv nu pot fi excluși din barou dacă au fost condamnați definitiv fără a se clarifica sintagma faptei “de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”.

Excepția de neconstituționalitate viza două articole din legea Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și a fost ridicată de Dumitru Rebegea, fost judecător și ulterior avocat, condamnat definitiv la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru fapte de corupție.

“Curtea a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” din cuprinsul art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 contravine art.1 alin.(5) din Constituție, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate și precizie, având în vedere că nu se precizează în mod clar acele infracțiuni care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat“, se arată în hotărârea CCR.
Hotărârea a fost binevenită pentru avocații sau foștii magistrați transformați în avocați condamnați definitiv care au reușit, astfel, să profeseze în sistemul juridic.

9. Încă o piedică pentru procurori.
O altă decizie a CCR care îngreunează munca anchetatorilor este hotărârea 562 din 19 septembrie 2017, prin care s-a stabilit că, pe lângă soții și rudele de gradul I, pot refuza să dea declarații ca martor în dosare concubinii sau foștii concubini.

Excepția a fost ridicată de un suspect de omor în cadrul unui proces judecat de Tribunalul Neamț. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, Valer Dorneanu a făcut opinie separată. Potrivit unor surse judiciare, prin acesta decizie CCR se transformă în legiuitor pozitiv și obligă la modificarea legii în vederea introducerii concubinilor/amanților ca persoane ce nu pot depune mărturie.

10. Dedicație.
Pe 21 septembrie 2017, Curtea Constitutionala declara neconstitutional un articol din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepția a fost ridicată de Oana Andrea Schmidt – Hăineală, fost presedinte al CSM, care a contestat retragerea sa din functia de secretar de stat in Ministerul Justitiei de catre procurorul general. CCR a constat cu respectiva ocazie „că soluția legislativă care nu precizează condițiile încetării detașării judecătorilor sau procurorilor este neconstituțională”. In urma acestei decizii, Schmit Haineala a castigat procesul de la instanta suprema si a anulat decizia CSM prin care i-a incetat detasarea in cadrul MJ.

11. Un precedent periculos.
Anul 2017 a marcat o premieră, respectiv o decizie a Curții Constituționale care a analizat pentru prima dată temeinicia unei sesizări penale, competentă exclusivă pană la acel moment a organelor judiciare. Astfel, prin Decizia Curții Constituționale numărul 68 din februarie 2017, se „constată că a existat și există un conflict juridic de natură constitutională între Direcția Natională Anticorupție și Guvernul României, generat de acțiunea DNA de a-și arogă atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv celebra Ordonanță de urgentă a Guvernului nr.13/2017, cu incălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului. Urmare a acestei hotărâri, procurorii au clasat dosarul adoptării Ordonanatei 13/2017, act normativ care a scos în stradă sute de mii de oameni în semn de protest. Decizia CCR a fost luată cu opinia separată a Liviei Stanciu care a arătat că „nu se poate stabili o imixtiune a Ministerului Public în exercitarea competenței Guvernului de inițiere și adoptare a Ordonanței de urgentă a Guvernului nr.13/2017”.

12. Decizie pentru un singur om.
Pe 3 octombrie 2017, CCR emitea una dintre cele mai contestate decizii prin care o obligă pe șefa DNA, Laura Kovesi, să participe la audierile Comisiei parlamentare privind alegerile din 2009, așa numita Comisie de anchetă privind “sufrageria lui Oprea”.

Astfel, Curtea, cu majoritate de voturi, “constată obligația doamnei Laura Codruța Kövesi de a se prezența în fața Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activitătii comisiei”, se arată în motivarea deciziei la sesizarea președinților Camerelor privind existența unui conflict juridic de natură constitutională între Parlament și Ministerul Public”, se arată în motivarea hotărârii.

Practic, prin această decizie, CCR a dat o hotărare pentru o singură persoană. Sesizarea CCR a fost făcută de Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și de Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și viza un conflict juridic constituțional între Parlament și Parchetul General.

13. Pică și mandatele de siguranță națională.
Pe 28 februarie 2018, Curtea Constituțională admitea o excepție de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor și libertătilor fundamentale ale cetătenilor români” cuprinsă în Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională.

Articolul 3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea natională a României are următorul cuprins: „Constituie amenintări la adresa securitătii naționale a României următoarele: f)subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au că scop inlăturarea prin fortă a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertătilor fundamentale ale cetătenilor romani sau pot aduce atingere capacitătii de apărare ori altor asemenea interese ale tării, precum și actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a structurilor necesare bunei desfăsurări a vieții social-economice sau apărării naționale.”
În bază acestui articol se obțineau cele mai multe mandate de la judecători pentru fapte suspecte că ar fi afectat siguranță națională. Judecătorii au explicat într-un comunicat că “au constatat că legiuitorul trebuie să realizeze o distincție între faptele care aduc atingere gravă drepturilor și libertătilor fundamentale ale cetătenilor și care pot fi calificate drept chestiuni ce țin de dreptul penal, pe de o parte, și acele fapte care sunt îndreptate împotriva drepturilor și libertătilor unei colectivităti/comunităti (de rasă, origine etnică, religie, etc), care, prin numărul de indivizi care îi aparțin, determină amploarea faptelor îndreptate împotriva acesteia, putând reprezenta o amenințare la adresa securitătii naționale, pe de altă parte“.

Judecătorii constituționali susțin că sintagma criticată nu este clară și nici previzibilă, așa cum ar trebui să fie o normă. Decizia nu a fost încă motivată, hotărârea find luată cu majoritate de voturi.
Excepția a fost ridicată de avocații milionarului Beniamin Rus, trimis în judecată de DNA în 2015, alături de Alexandru Kiss Iosif Francisc, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, cei doi fiind acuzați de spălare de bani și abuz în serviciu.

Din colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea face parte judecătorul Mihail Udroiu, finul Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT, trimisă în judecată în mai multe dosare de procurorii DNA.

14. Durata controlului judiciar, în aer.
Pe 22 februarie 2018, CCR a decis că o sintagmă din articolul art.15.1 alin.(8) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Articolul are următorul conținut: „In cursul judecătii în primă instantă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăsi un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăsi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.” Judecătorii au hotărât că că sintagma „in primă instantă” este neconstitutională.

Magistrații au constatat că în legislația actuală, durata controlului judiciar în fază de apel nu este reglementată. În aceste condiții, până apare noua lege, durata controlului judiciar în fază de apel este incertă. Excepția de neconstituționalitate a fost luată într-un dosar al Curții de Apel București, în care a fost condamnat un escroc care a vândut online bijuterii și ceasuri de lux sub identitate falsă. Această incertitudine privind durata controlului judiciar în faza de apel convine condamnaților în prima instanță care pot pleca fără probleme din țară cu scurt timp înainte de pronunțarea unei decizii definitive.

15. Dezincriminarea conflictului de interese.
Pe 1 februarie 2018, Curtea Constituțională a stabilit că modificările aduse legii de funcționare a Agenției Naționale de Integritate de coaliția parlamentară este constitutională. Astfel, CCR a decis că aleșii găsiti în conflict de interese sau în stare de incompatibilitate în perioada 2007-2013 scapă de interdicții. “Curtea a constatat că încetarea de drept a interdicției aplicate deputatului/ senatorului pe o perioadă de 3 ani de a mai ocupă o funcție publică nu anulează interdicția astfel aplicată, ci doar inlătură efectele acesteia pentru viitor”, se arată în motivarea deciziei.

Potrivit unui răspuns al ANI către romaniacurata.ro, 675 de parlamentari și aleși locali ar fi scăpat de acuzațiile de incompatibilitate și conflict de interese prin intermediul acestei legi.

Într-un final, legea i-a amnistiat doar pe parlamentari deoarece “în perioada 2003-2007 dispozițiile privind conflictul de interese în exercitarea calitătii de deputat sau senator se aplicau și acestora, fără a se indică, în mod expres, cazurile de conflict de interese, iar în perioada 2007-2013 este o situație normativă relativ confuză din moment ce, deși aceștia aveau obligația de a depune declarație de interese, instituția extrapenală a conflictului de interese nu se aplică în privință deputaților și senatorilor”, se arată în motivarea deciziei.

În urma acestei hotărâri, 46 de actuali sau foști parlamentari au fost amnistiați, deși au fost descoperiți incompatibili sau în conflict de interese de ANI. Printre numele care scapă astfel de interdicția de a mai ocupă o funcție publică se află Iancu Iulian, Mădălin Voicu, Marian Neacșu, Mate Andras Levente sau Mihăiță Calimente. Decizia în CCR a fost luată cu majoritate de voturi, trei din nouă judecători făcând opinie separată: Daniel Morar, Mircea Ștefan Minea și Mona Pivniceru.

Legile organizării judicare modificate în Comisia Iordache și votate în Parlament au trecut, în mare parte, de controlul Curții Constituționale. Ele s-au întors în Comisie, însă pentru scurt timp, deoarece vor fi puse în acord cu deciziile CCR și vor trece fără probleme. Astfel, din pachetul nou de legi, CCR a decis că înființarea unei Secții în cadrul Parchetului General care să ancheteze exclusiv magistrați este o măsură constituțională. Judecătorul raportor pe acesta chestiune a fost chiar Daniel Morar, fost șef al DNA, cel care a votat acum pentru știrbirea competențelor Direcției anticorupție.

16. Au tăiat din atribuțiile președintelui.
O altă lege declarată în acord cu Constituția de către CCR a fost reducerea prerogativelor președintelui în procedura de numire a conducerii instanței supreme. Astfel, potrivit unei propuneri legislative care a trecut deja de filtrul CCR, CSM primește atribuții de numire și revocare a conducerii ÎCCJ, iar președintele României este eliminat din procedură. „Sectiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la carieră judecătorilor și procurorilor: b) numesc și revocă din funcție președintele, vicepreședinții și președinții de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justitie”, prevede articolul votat deja în Comisia Iordache.

CONTEXT. În ultimii trei ani, deciziile CCR asupra cărora nu plutesc semne de întrebare au putut fi numărate pe degete. Astfel, pe 6 martie 2018, Curtea a decis că parlamentarii nu pot face acte de comerț.

Legea transmisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis pe 30 decembrie anul trecut avea ca obiect modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilitătii funcțiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean cu calitatea de comerciant persoană fizică.

În unanimitate, CCR i-a dat dreptate președintelui care a trimis legea înainte de promulgare la Curtea Constituțională și a arătat că dispozițiile legale pentru modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitătilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, sunt neconstituționale.

În aceeași zi, CCR stabilea că procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pot fi aleși președinți ai instituției, în condițiile în care, în ultimii ani, tot mai mulți politicieni susțin că procurorii trebuie excluși din categoria magistraților și transformați în funcționari cu statut special. Până în acest moment, la nivelul CSM s-a folosit cutuma că predintele instituției să fie ales dintre judecători, iar vicepreședintele dintre procurori” Sursa: internetul .
5647056_e48d7

 

 

 

 

 

 

 

DSCN0086Alioșa .

10/05/2018

Cel mai ”CINSTIT” dintre ROMÂNI …………………

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 8:50 am

În loc de motto:

  • De ce acest TITLU ? 🙂
  • Răspunsul este deja în MINTEA ROMÂNILOR care NU au UITAT că în campania electorală prezidențială din anul 2014, candidatul PNL(PDL) primarul de SIBIU oraș unde în perioada anilor 1969-1972  ca student la Școala Militară de Ofițeri Activi ” NICOLAE BĂLCESCU ”                                                                                                                                                                                                                https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/08/27/                                                                                                                                                                                                                                                                             mergeam DUMINICA  să vizionez filmele istorice românești la Cinematograful PACEA , acum sediul unei BĂNCI străine , mai exact CASA cumpărată de familia Iohannis cu ” ACTE FALSE ” fapt DOVEDIT de DOUĂ CURȚI de APEL (  Brașov și Pitești) după cum se arară în materialul de mai jos ,printre multele promisiuni electorale făcute atunci,actualul președinte al României,Klaus Werner  Iohannis,a spus cu subiect și predicat și :
  • –   ”  Declar RĂZBOI deschis PSD-ului ”  și uite că SE ȚINE   de cuvânt ……..
  • –  ”   Dacă voi ajunge președintele României, voi RENUNȚA la IMUNITATE ”  și uite că NU SE ȚINE  de cuvânt…………………..
  • Pentru cei/cele din țară și din afară, care-l VENEREAZĂ pe românul Klaus Werner Iohannis ,fost PRIMAR de SIBIU timp de trei mandate, ajuns PREȘEDINTE al ROMÂNIEI cu sprijinul direct și nemijlocit a ocultei interne și externe care și-a programat să manipuleze societatea românească în INTERESUL EI, președinte care, în loc să fie MEDIATOR conform CONSTITUȚIEI s-a dovedit a fi un INSTIGATOR periculos
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/02/01/
    președinte care recent a fost AMENDAT cu 2000 de LEI de către Consiliul Național pentru Combaterea Discrimnării ( CNCD) pentru adresarea repetată a cuvântului ” PENALI” ignorând ” PREZUMȚIA de NEVINOVĂȚIE” prevăzută de CONSTITUȚIE , le sugerez să acceseze URL-ul de mai jos pentru a se CONVINGE că cele ce urmează a fi postate în continuare, NU sunt INVENȚIA mea ci DOCUMENTE oficiale, legale, ștampilate și semnate de cei în drept la vremea respectivă ! 🙂 Lecturare plăcută ! 🙂
    https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/foamea-saseasca-320-000-euro-dintr-o-lovitura-iata-contractele-de-inchiriere-ale-lui-klaus-iohannis-cu-raiffeisen-bank-pentru-imobilul-din-sibiu-declarat-de-justitie-ca-fiind-dobandit-cu-rea-credinta-prin-acte-false-cand-va-da-presedintele-klaus-iohannis-

” FOAMEA SASEASCA – 320.000 euro dintr-o lovitura! Iata contractele de inchiriere ale lui Klaus Iohannis cu Raiffeisen Bank, pentru imobilul din Sibiu, declarat de Justitie ca fiind dobandit cu rea-credinta, prin acte false. Cand va da Presedintele Klaus Iohannis inapoi Statului roman banii obtinuti necuvenit? De ce DNA-ul nerevocatei Kovesi nu investigheaza frauda? (Documente)
Marţi, 8 mai 2018 18:17 | Scris de L.J. | pdf | print | email
Dezvaluiri – Anchete
Presedintele Romaniei Klaus Iohannis perturba linistea natiunii si provoaca vrajba printre romani, atacandu-si adversarii politici in maniera grobiana, fara sa inteleaga ca functia il obliga la echilibru, impartialitate si responsabilitate. Aplicand etichete de “penali” adversarilor sai politici, moralistul Klaus Iohannis si-a facut o prioritate in a o apara cu orice pret pe Laura Kovesi, in pofida evidentelor abuzuri ale DNA, si a problemelor disciplinare si de imagine ale acesteia. Ce sa vezi insa, la randul ei DNA l-a ocolit sistematic pe Klaus Iohannis si nu a catadicsit sa cerceteze imprejurarile – dezvaluite repetat de presa – privind modul scandalos in care presedintele si sotia sa Carmen Iohannis au pus mana pe mai multe imobile in Sibiu, care apartineau Statului roman, imobile de pe urma exploatarii carora sotii Iohannis si-au bagat in buzunare sute de mii de euro. Inactiunea DNA este cu atat mai suspecta cu cat s-a stabilit prin hotarare civila irevocabila ca sotii Iohannis au dobandit cu rea credinta doua imobile de lux in centrul Sibiului, care apartineau Statului roman, in urma unor certificate de mostenitor si acte de vanzare frauduloase, care au fost anulate cu autoritate de lucru judecat.

Redactia Lumeajustitiei.ro va inregistra curand la DNA o sesizare penala cu privire la modul de dobandire a unor imobile din Sibiu de catre Klaus Iohannis, ca urmare a unor falsuri in serie, precum si a unor sume uriase de bani obtinute din inchirierea acestora, bani care se cuveneau Statului roman, proprietarul de drept al imobilelor. Vom analiza si comenta prestatia DNA!

Ce coincidenta! In februarie 2017 Iohannis si-a pus geaca rosie si a iesit in strada impotriva Guvernului PSD pe care tocmai il investise, numindu-i “penali” pe guvernanti. In piata a manifestat si Steven van Groningen – presedintele Raiffesen Bank Romania, banca care l-a umplut de bani pe Iohannis

Doua imobile de lux din centrul Sibiului – aflate in administrarea Primariei Sibiu – situate la adresele: str. Nicolae Balcescu nr. 29 si str. Gheorghe Magheru nr. 35 au fost smulse din posesia statului roman ca urmare a unor testamente false (anulate ulterior de instante) de asa-zisii mostenitori Ioan Bastea, Carmen Iohannis si mama acesteia Georgeta Lazurca.

Deosebit de importanta este dobandirea a jumatate din imobilul din Sibiu, str. Nicolae Balcescu nr. 29, inscris in Cartea Funciara cu nr. 9331, prin actul de vanzare-cumparare nr. 924 din 1 iunie 1999, incheiat la BNP Bucsa Radu Gabriel intre Ioan Bastea (vanzator) si Klaus Werner Iohannis si Carmen Georgeta Iohannis (cumparatori).

Pretul platit pentru jumatate din imobil a fost unul ridicol de mic – 50 milioane lei (echivalentul a 3200 dolari la data tranzactiei). Ulterior si acest act de vanzare-cumparare avea sa fie anulat irevocabil de instanta ca fiind incheiat prin frauda, cunoscandu-se provenienta ilicita a acestuia.

Asadar, la 1 iunie 1999, sotii Iohannis pun mana pe jumatate din imobilul din buricul Sibiului contra sumei modice de 3200 dolari. Asta dupa ce, cu trei saptamani inainte, la 8 mai 1999, Klaus Iohannis a obtinut o procura generala de administrare de la vanzatorul Ioan Bastea, ca in numele lui sa poata sa inchirieze cealalta jumatate de imobil. Practic, Klaus Iohannis dobandise control absolut pe intregul imobil.

La 18 iunie 2000, Klaus Iohannis este ales primar al Sibiului. Un an mai tarziu, intrat in lumea buna a orasului, Iohannis da lovitura si reuseste sa inchirieze intregul imobil Bancii Raiffeisen SA.

Primul contract pe sediul din Balcescu: 20.000 dolari/an (vreme de 5 ani)

Prin contractul nr. 357/30 noiembrie 2001, Iohannis inchiriaza imobilul catre Banca Agricola-Raiffeisen SA pentru suma de 20.000 dolari/an. Contractul a fost incheiat pe 5 ani, incepand de la 1 februarie 2002, pana la 1 februarie 2007.

Conform contractului, banca i-a platit anticipat chiria pe 3 ani la incheierea contractului – adica 60.000 dolari, banii jos.

Al doilea contract pe sediul din Balcescu: 60.000 euro/an (vreme de 9 ani)

La 29 decembrie 2006, inainte de expirarea contractului, Iohannis incheie un act aditional cu Raiffeisen Bank SA prin care se prelungeste durata inchirierii cu inca 10 ani, pana in data de 1 februarie 2017.

Este majorat si pretul chiriei, la 5000 euro/lunar, adica 60.000 euro/an.

Conform art. 3 din actul aditional, lui Klaus Iohannnis i s-a platit la data semnarii chiria anticipat pe 3 ani – adica suma de 180.000 euro. O mica avere.

In total, conform unor calcule simple pe sumele din aceste acte, Klaus Iohanis si mandatarul lui Ioan Bastea, au incasat in perioada 2002 – 2015 inclusiv, cat au detinut imobilul, pana la anularea actelor de dobandire in mod irevocabil de catre Tribunalul Brasov si Curtea de Apel Brasov, urmatoarele sume:

– 100.000 dolari pe primii 5 ani;

– 540.000 euro pe ultimii 9 ani;

Daca punem egal intre dolar si euro, putem afirma ca sotii Iohannis au bagat rotunjit in buzunat impreuna cu Ioan Bastea suma totala de 640.000 euro. O adevarata avere!

De mentionat, ca potrivit propriilor declaratii televizate, Klaus Iohannis a marturisit publicului ca din banii obtinuti din inchirierea imobilului din Nicolae Balcescu nr. 29 si-a extins proprietatile, cumparand alte trei case tot in Sibiu la adresele:

– str. Somesului nr. 13 ; – str. Magura nr.9 ; – str. Magura nr. 11

Klaus Iohannis a fost ales de trei ori consecutiv primar al Sibiului, pana in data de 16 noiembrie 2014 cand a fost ales Presedintele Romaniei.

Ne punem intrebarea legitima daca nu cumva suma platita pe inchiriere depaseste cu mult valoarea imobilului? La fel cum ne intrebam de ce sa fi acceptat Raiffeisen Bank SA sa sara de la o chirie initiala de 20.000 dolari/an, la una de 60.000 euro/an???

Cert e ca in februarie 2017, ca un facut – simpla coincidenta desigur – presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, tipa de mama focului in Piata Victoriei impotriva Guvernului PSD, loc in care Klaus Iohannis isi pusese geaca rosie si cerea demisia guvernului de “penali”.

Ghinion! Instantele brasovene ii lasa pe sotii Iohannis fara produsul fraudei

Lovitura avea sa cada ca un traznet la 16 mai 2014, cand Tribunalul Brasov (Dosar 262/62/2014) prin decizie civila definitiva a hotarat:

“Constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucsa Radu Gabriel, incheiat intre paratii Bastea Ioan – decedat, mostenitor fiind Bastea Rodica, in calitate de vanzator, si Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner, in calitate de cumparatori. Dispune rectificarea CF nr. 9331 Sibiu sub nr. top 45/1 in sensul radierii dreptului de proprietate al paratilor Bastea Ioan, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner inscris sub nr. B9,10 si 11 asupra imobilului de la A+1”.

In motivarea deciziei, Tribunalul Brasov a retinut ca sotii Iohannis au fost cumparatori de rea-credinta:

“Cauza ilicita izvorata din fraudarea legii ce a invalidat certificatul de mostenitor se extinde si asupra contractului de vanzare-cumparare subsecvent, tertii – in speta doar paratul Johannis Klaus Werner – nefiind aparati de prezumtia de buna-credinta, fata de amploarea operatiunii ilicite rezultata din hotararile judecatoresti definitive pronuntate, consecintele juridice produse, succesiunea actelor juridice atacate si coparticipantii la intocmirea lor. Actul juridic subsecvent, intemeindu-se pe un act juridic incheiat prin fraudarea legii si fondat pe o cauza ilicita, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei-credinte a tertului, mai ales ca acesta este sotul celeilalte parti contractante care la randul sau a participat la intocmirea actului nul initial. In consecinta, petitul avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare este intemeiat, urmand a fi admis. Consecinta desfiintarii certificatului de mostenitor nr. 90/1999, prin decizia civila irevocabila mai sus-mentionata, si a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 924/1999, prin prezenta decizie, acte juridice inscrise in cartea funciara nr. 9331 Sibiu sub B 9, 10, si 11, o constituie radierea dreptului de proprietate al paratilor Bastea Ioan, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner din cartea funciara, potrivit art. 34 pct. 1 din D-L nr. 115/1938 preluat de art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996″.

Decizia definitiva a Tribunalului Brasov a devenit irevocabila prin decizia civila nr. 655/12 noiembrie 2015 a Curtii de Apel Brasov, care a respins recursul sotilor Iohannis cu urmatoarea motivare:

„Chiar daca adeverinta mentionata a fost declarata falsa si anulata dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect cota de ½ din imobilul din Sibiu str. Nicolae Balcescu nr. 29, iar nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 90/1999 s-a declarat tot dupa incheierea actului, cauzele de nulitate absoluta invocate si pentru contractul de vanzare-cumparare trebuie sa existe in momentul incheierii actului, or, instanta de apel a retinut ca nu poate fi considerat valid actul subsecvent certificatului de mostenitor declarat nul, cu atat mai mult cu cat intimatii-parati Bastea Ioan si Johannis Carmen Georgeta, parti in contractul de vanzare-cumparare in calitate de vanzator si cumparator, au figurat si in calitate de beneficiari ai certificatului de mostenitor, neputandu-se retine buna-credinta a sotilor cumparatori.”

In concluzie, din exploatarea unui imobil cumparat cu rea-credinta, cunoscandu-i provenienta ilicita, sotii Iohannis au bagat in buzunar 320.000 euro in 14 ani, bani care se cuveneau Statului roman. Pana sa fie preluate prin frauda, imobilele se aflau in administrarea Primariei Sibiu, al carui primar in perioada iunie 2000 – noiembrie 2014 a fost acelasi Klaus Iohannis, existand probe ca in unele situatii Primaria Sibiu nu si-a aparat interesele in aceasta speta, pe care le vom prezenta in editii viitoare.

Cand vor da Klaus Iohannis si Carmen Iohannis banii inapoi statului?

De ce DNA nu investigheaza acest caz in care s-a produs un prejudiciu insemnat Statului roman, caz in care sotia presedintelui nu se bucura de imunitate si poate fi cercetata!

Care sa fie motivele reale pentru care presedintele Klaus Iohannis nu vrea sa o revoce pe sefa DNA Laura Kovesi?

Cititi aici integral
https://www.luju.ro/static/files/2015/decembrie_2015/14/decizie_CA_Brasov_Klaus_Iohannis.pdf
decizia civila nr. 655/R/12.11.2015 a Curtii de Apel Brasov (dosar nr. 262/62/2014)

Comentariile le las pe seama bloggerilor CURAJOȘI ! 🙂
Alioșa .

07/05/2018

O altfel de postare !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:47 am



Scârbit de toate cele citite,auzite și văzute în mass media scrisă și vorbită dar și în AGORA pestriță și plină de ciudățenii,dezamăgit de politica politicienilor demagogi, ipocriți ,oportunișt, lacomi, ignoranți, agramați și mult mai grav CORUPȚI și PENALI de sus de tot și până la portarul de la spital, pentru astăzi și
NU în ultimul rând de LIPSA de REACȚIE a internauților versus ARTICOLUL PRECEDENT 😦 😦 😦
voi aborda tema BANCURILOR care-s pe gustul tuturor !

În minivacanța de 1 MAI ,consumată în mare LINIȘTE și BUCURIE în orașul SLĂNIC, județul Prahova unde reclamele cu CÂRNAȚII de PLEȘCOI sunt mai peste tot pe marginea drumurilor de acces spre mina de SARE UNIREADSCN0112 DSCN0081cu FIUL, NORA și NEPOTUL

 

 

 

 

 

am intrat într-un magazin să cumpăr ceva .Ajungând la casă ca să plătesc,brusc,
telefonul CASIERIȚEI. o blondă suplă, drăguță,cu corp atrăgător,fardată cu gust
a SUNAT atât de frumos încât am crezut că sunt la OPERĂ ! 🙂
Se auzea un pian. Ceva ales cu rafinament.
Poate cam nepotrivit pentru o sonerie de telefon, dar………, plăcut şi liniştitor.
M-am uitat admirativ la CASIERIȚĂ și am întrebat-o :
– CHOPIN ? 🙂
CASIERIȚA a stat timp de o secundă pe gânduri ,
s-a UITAT la MINE ca la o RUDĂ săracă
și mi-a șuierat printre dinții ei frumoși și albi ca laptele de măgăriță :
!!!
– NUUUUUUUUUUUUU ! E SAMSUNG ” !!!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alioșa ! 🙂

04/05/2018

” Aceeași MĂRIE cu altă PĂLĂRIE ” !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 7:39 am

Motto:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-De ce acest TITLU ? 🙂

Răspunsul este simplu :

Traian Băsescu a PLECAT de la COTROCENI dar,IPOCRIZIA , TRĂDAREA  și RĂZBUNAREA nu !!!  😦  😦  😦

http://aliosapopoviciwordpress.com/2015/02/24/

  • – Ce legătură are postarea  fotografiilor celor doi  cu materialul ce urmează ? 🙂         Răspunsul este simplu:
  • Pe vremea cât a fost  președintele României , ca să se mențină                                                                 ” CU ORICE PREȚ LA PUTERE  ”                                                                                                                                                              http://aliosapopoviciwordpress.com/2010/05/27/                                                                                                                                                                                                                              Traian Băsescu țopăia în fața cancelarului Germaniei 🙂  😦  iar actualul președinte ,Klaus Werner Iohannis , o anunță  când merge să-și  viziteze părinții stabiliți în Germania.
  • Traian Băsescu a ” plămădit STATUL PARALEL ” ca să-și ÎNFUNDE adversarii politici 😦  , iar actualul președinte,Klaus Werner Iohannis, se folosește de reprezentanții STATULUI PARALEL școliți de ” JAVRA ORDINARĂ ” pentru a CONTINUA opera maleficului GROPAR al FLOTEI ROMÂNIEI SOCIALISTE , de a MENȚINE la PUTERE ” statul paralel ” și a BLOCA legile JUSTIȚIEI dezbătute PUBLIC luni de zile 🙂 și NU promovate ca pe timpul mandatului pupilei băsiste, Monica Macovei, prin ASUMAREA răspunderii guvernamentale…………………..
  • Amândoi s-au FOLOSIT de DNA pentru a-și REALIZA mârșavele lor SCOPURI ! 😦
  • Amândoi și-au PROCURAT CASE prin FALSURI și ABUZ de PUTERE !!!  😦  😦  😦

” DEZVĂLUIRI:
Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) prin care Germania se angaja să spijine unirea TRANSILVANIEI cu… UNGARIA.

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA ( disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul LUPUL DACIC, deschis în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28):

” În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect.
În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.
El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.

Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei,
cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu).
Era necesară o acţiune populară de anvergură care să îi convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării.
Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest. Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.

Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest.

În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania.

Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.
De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide. Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei.

În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989),

Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).
Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Nota noastră:
din fericire, planul de dstabilizare nu a reușit.
Totuși, a existat un preț uriaș:
acceptarea devalizării țării în favoarea corporațiilor străine, distrugerea economiei și transformarea României într-o piață de desfacere.

Dincolo de asta, planul dezmembrării țării noastre continuă și acum.
Vom fi în stare să gestionăm noile provocări?” !!! 😦 😦 😦
Sursa :

http://www.cunoastelumea.ro/dezvaluiri-acordul-bonn-budapesta-19-23-august-1989-prin-care-germania-se-angaja-sa-spijine-unirea-transilvaniei-cu-ungaria/

02/05/2018

Bine v-am regăsit dragilor !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 7:17 am

HRISTOS a ÎNVIAT ! 🙂

Pentru Doamnele,Domnișoarele și Domnii care s-au ÎNTREBAT de ce nu mai POSEZ nimic pe blogurile personale și de ce n-am mai vizitat blogurile domniilor lor, RĂSPUNSUL este unul singur și cinstit :
în MINIVACANȚĂ petrecută la Salina din SLĂNIC ,județul RAHOVA, mai exact la mina ” UNIREA ” 🙂 🙂 🙂 🙂
mi-am dedicat tot TIMPUL nepoțelului meu ANDREI
https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/26/
Ce am văzut și cum m-am simțit, vă voi povesti în următorul articol după ce voi prelucra fotografiile făcute de MINE 🙂 cu telefonul mobil și aparatul foto și de FIUL meu, TATĂL iubitului meu nepoțel ANDREI cu care m-am distrat de minune 🙂 și care, a fost GHIDUL meu în explorarea Muntelui VERDE din apropierea BINECUVÂNTATEI mine ” UNIREA ”de la SLĂNIC , Prahova  ! 🙂
Până atunci însă,
BINE v-am REGĂSIT 🙂
o zi superbă ,
o săptămână călduroasă
și-o vara reconfortantă precum MINIVACANȚA mea din perioada 26/04-01/05 !!! 🙂 🙂 🙂
Alioșa ! 🙂

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.