Alioşa ” File de Jurnal ”

30/07/2018

Un material ce trebuie citit, analizat și înțeles cum trebuie !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:58 am

Motto:

”  Am mare ÎNCREDERE în DNA și în conducerea ei …” ( Klaus WERNER Iohannis ) .

kovesi1kovesi2

07-iohannis-orban-evz-465x390

 

uyvdk1no5tsmt0sghxpifdji1me4bb0oc_2erqsfsynigbzgDSCN0476 DSCN0474

dna-procuror-sef-1024x683

”     Testul de foc al DNA:

aflăm dacă instituția poate fi însănătoșită sau trebuie desființată/ANALIZĂ
Autor: Sorin Rosca Stanescu.

În 2014, un ofițer SRI din sediul DNA Prahova redacta și trimitea adrese, ca și când ar fi fost scrise de procuror, prin care îi solicita serviciului secret date despre diferite persoane.

Maiorul SRI Daniel Florea, intrând în rolul unui avertizor de integritate, a reclamat acest fapt scandalos șefilor săi. Și a fost dat afară din SRI.
De atunci, se judecă cu instituția. Și tot de atunci, DNA Prahova a parcurs unul dintre cele mai rușinoase trasee din istoria procuraturii române.

În această săptămână, în fine, Lucian Onea, șeful „unității de elită” DNA Prahova, cum s-a exprimat de mai multe ori Laura Codruța Kovesi, și unul dintre conducătorii DNA central, cel care mesteca gumă în fața președintelui României la bilanțul instituției, devine inculpat.

Împotriva subordonatului său Mircea Negulescu, zis Portocală, dar și împotriva sa, este în curs de finalizare un dosar penal. Principala acuzație care li se aduce celor doi este că au falsificat probe.

Miercuri, domnul Onea a fost la un pas de a fi reținut cu propunere de arestare. A scăpat utilizând un truc. Recuzând-o pe procuroare. Iar până la soluționarea cererii, tema reținerii sale rămâne în suspans.

Din mai multe motive, acest caz revoltător din Prahova merită să fie analizat și mediatizat pe toate fețele.
De ce?
În primul și în primul rând, pentru că ceea ce s-a întâmplat acolo reprezintă o acțiune cotinuată tipică de poliție politică.
În al doilea rând, pentru că nu e deloc întâmplător că doamna Laura Codruța Kovesi a declarat în mai multe rânduri că această unitate DNA „de elită” este emblematică pentru instituția pe care a condus-o.
Mai mult sau mai puțin emblematică, fapt este că, fără a exista dezvăluiri la fel de concludente, opinia publică are în prezent suficiente informații care demonstrează că și în alte unități DNA din țară, destul de multe, s-au petrecut fapte asemănătoare.

Și, în fine, fără pretenția că am enumerat toate motivele, voi mai menționa faptul că dacă cinevași imaginează că DNA, o instituție lovită năprasnic de cangrenă, mai poate fi însănătoșită, acest proces nu poate fi declanșat decât dacă, în prealabil, se face un bilanț real al fărădelegilor și al procurorilor care au participat la ele.
Dar să vedem care sunt pistele unei analize atât de necesare.

1). Servind patria, a se citi binomul, executând întocmai și la timp prevederile protocolului ilegal SRI-DNA, precum și cele învățate în taberele de instrucție organizate în unitățile secrete ale principalului serviciu secret al țării, reprezentanții DNA Prahova au dat peste cap un întreg județ. În primul rând, sub aspect politic. Un județ dominat de PSD. În al doilea rând, i-au fugărit pe aproape toți oamenii de afaceri distrugând ceea ce aceștia au construit. Sub aceste două aspecte, prejudiciile sunt uriașe. Pentru că politicenii locali au fost pedepsiți pentru vina de a fi primit mai multe voturi decât reprezentanții celorlalte partide. Iar electoratului i s-a indus ideea falsă că aceștia sunt necinstiți. În plus, prin prigoana penală declanșată împotriva oamenilor de afaceri, procurorii DNA Prahova, care evident nu au acționat de capul lor, au demonstrat că cine nu cotizează unde trebuie va avea de suferit. Lumea afacerilor a fost astfel împinsă către partidele rivale PSD-ului.

2). Pentru a fi atinse cele două obiective de mai sus, au fost inventate cazuri, iar acestea au fost transformate în cauze penale. Metoda utilizată a fost pe cât de rudimentare pe atât de eficientă. S-a recurs la falși denunțători. Personaje obscure, constrânse de procurori să dea declarații false despre personajele țintă. Uneori acești denunțători primeau statutul de martori protejați, iar statutul era multiplicat astfel încât într-un singur dosar penal un singur denunțător real a făcut declarați în fals, ca și când el ar reprezenta doi martori protejați, două persoane cu identitate falsă, dar și unul sau mai multe denunțuri în nume propriu. Denunțurile susținându-se unele pe altele și creând asfel o plasă a miniciunilor, ușor de înghițit de către instanțele de judecată aflate la acea dată în „câmpul tactic” al SRI.

3). Aceste practici, care reprezintă infracțiuni deosebit de grave, săvârșite de procurori în complicitate cu ofițeri de anchetă judiciară, nu aveau cum să nu fie cunoscute la nivelul structurii centrale și direct de către doamna Laura Codruța Kovesi, în condițiile în care în DNA nu există decât câteva asemenea structuri și, după cum a declarat ferm Lucian Onea, avea săptămânal discuții cu șefa DNA. În plus, Lucian Onea a lucrat și încă lucrează și în structura centrală.

4). În fine, cazul este emblematic și trebuie în continuare analizat, pentru că importanți oameni politici, beneficiari direcți ai unor asemenea anchete false, în frunte cu Klaus Iohannis, președintele României, au aflat de peste un an de zile, prin intermediul presei, detalii revoltătorare despre falsa justiție practicată la Prahova și nu au făcut altceva decât să apere asemenea practici și să o apere pe șefa DNA.

Ceea ce este însă cu adevărat uluitor e că, deși a demarat cu o scandaloasă întârziere o anchetă penală împotriva lui Lucian Onea, și în ciuda faptului că acesta are calitatea de inculpat, el este menținut în calitate de șef DNA Prahova și de membru al structurii centrale DNA. Având acces fix la dosarele și la anchetele pentru care este incriminat. Este ca și când un hoț prins în flagrant într-un imobil pe care îl pradă, e lăsat în continuare să-și facă de cap în același imobil. În timp ce victimele sunt în continuare terorizate.

Din toate motivele invocate mai sus, cărora li se pot adăuga multe altele, cazul Onea în special și DNA Prahova în general constituie un important test. La capătul căruia vom ști dacă această instituție, căreia tocmai i se caută un șef, poate fi însănătoșită sau trebuie desființată.” ( Sorin Roșca Stănescu, jurnalist ) .
Sursa : internetul .

 

 

 

 

 

Pentru a vă forma o imagine și mai clară asupra  DNA & Kovesi, intrați și pe :

http://teopal.ro/index.php/2018/07/28/lck-un-fenomen-care-trebuie-urgent-elucidat-pentru-nerepetare-exista-vointa-politica-necesara/

Alioșa ! 🙂

27/07/2018

Ce NU ȘTIU românii despre miliardarul americano-ungur, George Soros……………..

Filed under: generale — Aliosa @ 7:47 am

În loc de motto:

IMG-20180711-WA0016
Mulți VORBESC despre George Soros , dar PUȚINI știu …………..,

” Cine este George Soros şi ce legături are cu România .

George Soros (numele de naştere fiind Schwartz György) s-a născut la Budapesta, în anul 1930, într-o familie de evrei. Tatăl lui, Swartz Tivadar a fost un avocat şi ziarist cunoscut şi apreciat al vremii. A supravieţuit holocaustului , pentru că o familie de maghiari – funcţionari la un minister – l-au ascuns (mai precis, i-au dat acte de identitate false, susţinând că este NEPOTUL lor .

În 1947 a plecat la Londra, unde a obţinut diplomă de economist la London School of Economics.
În 1956 s-a mutat în Statele Unite ale Americii.
S-a ocupat de filozofie, a lucrat la bursă ca negociator şi analist al acţiunilor.
În 1969 şi-a fondat propria afacere: Fondul de Investiţii Quantum.
A avut mari succese financiare la bursă.
Ca economist şi jucător la bursă a contestat ideea că pieţele financiare tind spre echilibru.
Experienţa lui în domeniul bancar, financiar a sintetizat-o în lucrarea sa Alchimia banului în care a elaborat aşa numita teorie a reflexivităţii.
În Franţa, Germania şi în Marea Britanie a intrat în speculaţii financiare de anvergură (aceste din urmă acţiuni ale miliardarului au dus la colapsul Bank of England, susţin criticii lui Soros).

Deseori Soros a fost acuzat că a influenţat prin mijloace ilegale evoluţia pieţelor financiare.
În anul 2008, Oficiul de Stat pentru Supravegherea Financiară din Ungaria a amendat o firmă a lui Soros pentru un atac asupra acţiunilor OTP (bancă maghiară creată din fosta Casa Naţională de Economii din ţara vecină, corespondent cu CEC Bank din România).
Prin diferite tranzacţii bursiere, speculaţii pe piaţa valutară şi prin fonduri de investiţii Soros a creat un imperiu financiar.
În anul 2014 revista Forbes a estimat averea lui Soros la 23 miliarde de dolari, fiind unul dintre cei 29 cei mai bogaţi oameni din lume.

În 1983 a creat Fundaţia Soros, iar mai târziu Institutul pentru o Societate Deschisă.
Prin acestea, a alocat sume considerabile pentru diferite acţiuni caritabile (în special pentru dezvoltarea învăţământului şi ajutorarea victimelor unor catastrofe naturale), dar a încurajat şi mişcările civice anticomuniste din Europa de Est.
A finanţat activitatea organizaţiei Carta 77 din Cehoslovacia, Solidarnosk din Polonia, a acordat sprijin financiar şi organizatoric pentru aşa numita revoluţie a rozelor din Georgia şi după victoria revoluţiei portocalii şi câştigarea puterii de către Ianukovici în Ucraina, a investit în modernizarea armatei ucrainiene.

În anii ’90, această activitate a lui George Soros era primită cu entuziasm în ţările Europei centrale şi de est, mai ales de către opoziţia partidelor considerate postcomuniste şi care au preluat puterea în aproape toate ţările regiunii după căderea regimurilor comuniste.
Este interesant de remarcat că în prezent mulţi foşti bursieri ai Fundaţiei Soros sunt cei mai vehemenţi critici ai miliardarului, de exemplu Viktor Orbán, primul ministru a Ungariei şi practic toată conducerea a partidului său, Fidesz.

Este greu de înţeles, în ceea ce priveşte personalitatea lui Soros, cum un om care nu prea are scrupule când vine vorba de câştigarea banilor, finanţează aparent cu uşurinţă cu zeci de milioane de dolari dezvoltarea democraţiior în diferite regiuni ale globului.
Un posibil răspuns primim chiar de la el.
Într-un interviu acordat televiziunii CBS în 1998 – citat de portalul american A 21st Century Wire – Soros aşa s-a autocaracterizat: „sunt un capitalist nemilos, care prin speculaţii bursiere doresc să obţin profituri extra, fără să am în vedere consecinţele sociale ale acestora”.
În interviul citat Soros a admis că poate să fi fost implicat în acţiuni financiare imorale, dar a susţinut că în opinia lui considerentele morale nu au ce căuta în afaceri.

Implicarea din ce în ce mai explicită a lui Soros în politică a devenit evidentă cu ocazia campaniei electorale de anul trecut în America.
Soros, nu numai că a fost principalul sponsor al Partidului Democrat (a cheltuit mai mult de 25 de milioane de dolari), dar a participat efectiv la acţiuni electorale

(a însoţit-o pe Hillary Clinton în Haiti, unde candidata pentru preşedinţie l-a prezentat pe Soros, ca pe omul care va sprijini financiar cel mai sărac stat din SUA).

Canalul de televiziune american Fox, invocând informaţiile scurse prin Wikileaks, susţine că în timpul campaniei electorale au existat raporturi foarte strânse între Soros şi şeful de campanie a lui Hillary Clinton, John Podesta.
Nu odată, miliardarul a sugerat subiecte de campanie, sau modalităţi, cum să fie tratate chestiuni legate de acorduri comerciale, probleme legate de fenomenul migraţiei, sau a făcut propuneri privind componenţa Tribunalului Suprem.
Întrucât a devenit un actor important al campaniei democraţilor, Soros a ajuns ţinta criticilor nimicitoare ai susţinătorilor noului preşedinte.
Portalui american The Hill chiar l-a acuzat atât pe aceasta cât şi pe Hillary Clinton că împreună comit un genocid împotriva creştinătăţii.
Pierderea alegerilor de către Hillary Clinton a fost un eşec şi pentru Soros, asta însă mai mult pe planul imaginii, pentru că potrivit portalului Investopedia din SUA, pieţele au reacţionat bine la victoria lui Trump. Majoritatea acţiunilor au crescut şi Soros – ca cel mai mare investitor pe bursă – a câştigat.
Ceea ce a pierdut – consideră analiştii Investopedia este influenţa asupra politicii financiare a noului guvern.

În ultima perioadă personalitatea lui George Soros a fost diabolizată în Ungaria şi mai nou în România (nemaivorbind că în Belarus a fost declarat persona non grata).

Critica lui Soros a intrat în arsenalul presei pro-PSD.
Potrivit acestora, Soros ar fi stat în spatele demonstraţiilor antiguvernamentale din iarnă şi ar fi şi finanţatorul partidului de opoziţie USR.
Nici aceste acuzaţii nu au fost dovedite, deşi verificarea lor s-ar impune, pentru că articolul 15, alin.1 din Legea 334/2006 privind finanţarea partidelor politice interzice acceptarea donaţiilor făcute partidelor politice româneşti de către persoane fizice sau juridice străine.
Recent preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat că acuzaţiile cum că ar avea afaceri în Brazilia pleacă de la omul de afaceri Soros, care vrea să facă rău acestei ţări.
El cu alte ocazii a sugerat că atitudinea ostilă a unor personalităţi politice PSD (Monica Macovei, organizaţia Rise Project) s-ar datora faptului, că aceştia primesc finanţare de la George Soros .”
Sursa :
https://www.capital.ro/cine-este-george-soros-si-ce-legaturi-are-cu-romania.html

 

 

 

O zi de VINERI plăcută și-apoi,

 

 

 

 

 

tuturor persoanelor virtuale care vor CITI și COMENTA cele sus postate în GHILIMELELE de rigoare ! 🙂

Alioșa ! 🙂

22/07/2018

O medalie pentru CENTENARUL Marii UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918 !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 7:36 am

Motto:

” Mai bine mai târziu decât niciodată ” !!! 🙂 🙂 🙂

A fost creată  Medalia CENTENARULUI Marii Uniri  a ROMÂNILOR din Regat,Transilvania, Maramureș, Banat, Basarabia și Bucovina de Nord ,Dobrogea și Cadrilaterul de la 1 DECEMBRIE 1918 , de un ROMÂN din DIASPORA americană despre care putei afla mai multe dacă veți citi cu atenție cele ce urmează și care au ca  sursă link-ul :

https://uzp.org.ro/1732/a-fost-creata-medalia-centenarului/

Medalia CENTENARULUI Marii Uniri de la 1 DECEMBRIE 1918 și făuririi ROMÂNIEI MARI 0acee9cb567604e4b9788642aa79111c1DECEMBRIE !ROMANIA la 1919prin JERTFA de SÂNGE a peste 336.000 de MILITARI ROMÂNI căzuți la DATORIE în Războiul ÎNTREGIRII NEAMULUI ROMÂNESC ( 1916-1919)

”   va ajunge la Donald Trump, Emanuel Macron, Angela Merkel şi Regina Elisabeta a II-a,etc.

Dan Pavel, un expert român în branding, care a realizat peste 100 de branduri înregistrate la OSIM şi aproape 1.000 de logo-uri, a realizat o Medalie a Centenarului Marii Uniri ce va fi oferită la 100 de personalităţi de pe glob, printre care preşedintele S.U.A – Donald Trump, cancelarul Germaniei – Angela Merkel, regina Elisabeta a II-a şi preşedintele Franţei – Emmanuel Macron.

Românii din Diaspora, în special Statele Unite şi restul ţărilor din continentul american, grupaţi în Societatea creştină DORUL, cea mai veche asociaţie a românilor din afara ţării, înfiinţată în 1903, au decis să sărbătorească cei 100 de ani de la Marea Unire într-un fel special, producând o Medalie a Centenarului ce va fi oferită la 100 de personalităţi din România şi de peste hotare, printre care se numără preşedinţii S.U.A., Franţei şi Italiei, cancelarul Angela Merkel şi regina Elisabeta a II-a. Preşedintele Klaus Iohannis va primi de asemenea una dintre Medaliile Centenarului.

,,Amor Patriae Nostra Lex”

Societatea a luat iniţiativa de a produce o medalie aniversară din tombac, placată cu aur de 14 karate, ce va fi oferită şefilor de stat şi altor personalităţi importante. Ediţia numismatică va fi limitată la 100 de bucăţi, numerotate de la 1 la 100. Medalia va fi însoţită de un pergament realizat în condiţii grafice excepţionale şi va include, atât în română, cât şi în engleză, o prezentare a semnificaţiei Centenarului Marii Uniri şi un tabel cu 100 de români celebri pentru istoria lumii. Medalia are diametrul de 70 de mm şi grosimea de 6 şi o greutate de aproximativ 200 de grame. Va fi livrată într-o cutie elegantă din lemn nobil cu catifea la interior. Ea conţine pe avers efigiile celor trei mari întemeietori de ţară în conturul graniţelor României Mari şi pe revers logo-ul societăţii „Dorul” din New York.

Pe latura exterioară a monedei se află inscripţionat numărul fiecărui exemplar alături de citatul ,,Amor Patriae Nostra Lex” . Valoarea numismatică este considerabilă, mai ales datorită faptului ca este o ediţie limitată, fiind oferită unui număr de 100 de personalităţi.

Cel care a fost ales să realizeze designul medaliei şi detaliile cerute de specialiştii Societăţii „Dorul” a fost Dan Pavel (50 de ani), un expert în branding din Piteşti, care a realizat peste 100 de branduri înregistrate la OSIM şi aproape 1.000 de logo-uri. Dan Pavel deţine de opt ani compania Brandart şi de 20 de ani lucrează în branding. Proiectul acestei Medalii a Centenarului Marii Uniri a fost prezentat şi la Palatul Cotroceni pe 15 martie, cu ocazia evenimentului România la Centenar. Designul medaliilor a fost realizat la Piteşti, producţia fizică la Ploieşti, iar pergamentele care le vor însoţi vor fi realizate la Constanţa. Asta şi pentru că preşedintele Societăţii Dorul a dorit ca totul să fie realizat în România.

Dan Pavel nu a cerut nicio remuneraţie pentru munca sa

Dan Pavel nu a dorit nicio remuneraţie pentru munca sa, cerând în schimb doar una dintre cele 100 de medalii. Este interesant de ştiut cum s-a realizat din punct de vedere conceptual această medalie al cărei proiect a fost iniţiat de preşedintele Societăţii „Dorul”, Cristian Pascu. „Totul a început acum câteva luni când am fost contactat telefonic de domnia sa cu solicitarea de a analiză posibilitatea de a construi designul acestui simbol covârşitor al Centenarului Marii Uniri de la 1918. Cristian Pascu căuta de ceva vreme pe internet companii sau specialişti care să poate realiza fizic un astfel de proiect de o importantă capitală şi din primele cuvinte am înţeles că l-ar interesa o colaborare cu mine. Am acceptat provocarea, dar l-am rugat să accepte că în situaţia în care ceea ce voi realiza va plăcea factorilor de decizie din Societatea Dorul, nu pretind nicio remuneraţie în afară recunoaşterii că autor al acestei medalii alături de posibilitatea de a-mi oferi una. A fost o onoare pentru mine să realizez această medalie”, spune Dan Pavel.

Prima provocare pentru Dan Pavel a fost realizarea graficii Aversului medaliei care trebuia să conţină cele trei efigii ale Întemeietorilor României Mari. „Sursele documentare erau puţine şi se întindeau pe sute de ani, astfel încât acestea trebuiau adaptate unui concept unitar. Mihai Viteazul are cea mai veridică reprezentare într-o stampă aflată la Viena în care este reprezentat dintr-un unghi şi o abordare tehnică total diferită de documentele fotografice alese ca surse pentru Cuza şi respectiv Regele Ferdinand. Practic, reprezentarea lui Mihai Viteazul era, datorită rarităţii, elementul de acord tematic pentru abordarea celorlalte două personaje. O muncă susţinută realizată sub presiunea timpului, căreia m-am dedicat, din respect pentru demersul inimosului român Cristian Pascu, şi din patriotism pentru ceea ce înseamnă Centenarul Marii Uniri de la 1918”, precizează Dan Pavel.

Dorul, ia și troița

A două provocare a ţinut de crearea logo-ului Societăţii „Dorul”, dispus pe Reversul medaliei. „Am propus o singură variantă la care am muncit patru zile şi patru nopţi, pornind de la faptul că noua identitate vizuală trebuia să aibă relevanţă atât din punct de vedere istoric, cât şi în perspectiva – spune Dan Pavel. Tema de bază a fost alegerea unui format cu o personalitate vizuală fără echivoc pentru a releva semnificaţia cuvântului DORUL. Se ştie că are sens numai în limba română, neavând o traducere profundă a semnificaţiilor în nicio altă limba de pe pamânt. Un caracter arhaic românesc, căruia i s-au ataşat picături de lacrimi, s-a dovedit cea mai bună opţiune a formatului de text care să exprime dorul de casă. Însă nu era suficient. Nu suferinţa este singură experienţă a poporului român, care este recunoscut şi pentru bucuria şi frumuseţea vieţii sau a obiceiurilor ancestrale. Modelul unei broderii de pe o ie româneasca sculptează, într-un basorelief fin din lemnul crucii, bucuria sărbătorilor creştine şi filiaţia acesteia cu misiunea Societăţii Creştine „Dorul”. De asemenea, simbolul Troiței reprezintă felul în care călătorii erau întâmpinaţi la răscrucea drumurilor cu apă, pâine şi o lumânare care să le lumineze popasul. Este fundamentul ajutorului acordat celor aflaţi în pribegie şi care poartă în suflet dorul de casă”.

Comentariile le las pe seama Domniilor Voastre stimate CITITOARE și stimați CITITORI ai modestului meu blog ! 🙂

O DUMINICA BINECUVÂNTATĂ

în primul rând creatorului Medaliei  CENTENARULUI 🙂 tuturor ROMÂNILOR din ȚARĂ  și din DIASPORA  🙂 🙂 dar și  persoanelor virtuale care ajung până AICI !!! 🙂 🙂 🙂

Am onoarea a vă saluta,

Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

21/07/2018

” Scrisoare deschisă adresată demnitarilor români ”!!!

Filed under: generale — Aliosa @ 5:47 am

uyvdk1no5tsmt0sghxpifdji1me4bb0oc_2erqsfsynigbzg117367726_oDSCN047425092016laziualuidoruDSCN0227August 2001,La FIRENZE ( Florenta) ITALIA cu un baschetbolist AMERICAN de Top 10 !!!

Motto :
”   În vremuri ale înșelătoriei universale, a spune ADEVĂRUL e un act revoluționar ” ( George Orwell)
și de mare CURAJ adaug  EU !!! 🙂 🙂 🙂

În cele ce urmează, de veți binevoi a CITI  cu mare ATENȚIE, veți regăsi o excelentă RADIOGRAFIE a ROMÂNIEI postdecembriste conduse de tot felul de persoane de JAȘLNICĂ PRESTAȚIE ! 😦  Mertită citit și chiar comentat ! 🙂 Lecturare plăcută și un sfârșit de săptămână BINECUVÂNTAT !!! 🙂 🙂 🙂

”  Bună ziua, doamnelor şi domnilor!
Pardon de expresie!
Forma corectă de salut ar fi, „Vai de zilele noastre! Ce-aţi făcut din noi, neisprăviţilor?”
Pentru că ne-aţi sigilat destinele în zodia perdanţilor, voi face un salt peste cuvenitele formule de politeţe şi vă întreb abrupt: dacă fostul comandant al Penitenciarului Rîmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii şi drept urmare a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, urmând să fie şi degradat militar, voi, cei care în ultimii 25 de ani, pretinzînd că aţi condus România, aţi devastat-o, aţi vîndut-o, aţi pustiit-o, ce meritaţi?
Chiar dacă decizia nu este definitivă, putînd fi atacată, fie şi după o jumătate de secol, această vişinată expirată, va plăti pentru ororile comise.

Torţionarul Vişinescu se face vinovat de moartea şi de maltratarea a zeci, poate sute de detinuţi politici.

Voi, cei care vă faceţi vinovaţi de distrugerea, fără precedent, a României, a unui popor, ce pedepse meritaţi?

– guvernele post-decembriste care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani, au distrus, au falimentat, au privatizat defectuos ori au vîndut la fier vechi, peste 1.200 de mari întreprinderi româneşti. Drept urmare, peste jumătate din forţa aptă de muncă a plecat în Italia, Germania, Spania, Franţa… Unii muncesc pentru ei şi pentru familiile abandonate în ţară, alţii fură, cerşesc, ucid în numele supravieţuirii;
– în anul 1989, România nu numai că nu avea datorii externe, ci dispunea de 18 miliarde de dolari, care se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare şi de creanţe generate de exporturi. Unde au dispărut aceste sume?
– ne-aţi minţit, ne-aţi furat, ne-aţi devastat ţara, aţi creat condiţii optime reducerii populaţiei „pe căi naturale”. Natalitatea scade îngrijorător. Tinerii sînt ignoraţi;
– aţi pierdut (cedat) cu acte, moştenirea Gojdu;
– aţi pierdut pentru totdeauna tezaurul României încredinţat spre păstrare Moscovei;
– tot sub… conducerea voastră, România a fost scosă de pe lista producătorilor de aur, pierzînd astfel dreptul de a folosi poansonul BNR. În aceste condiţii, orice producator de aur din Romania trebuie sa apeleze la un laborator acreditat, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru inscripţionarea lingourilor;
– tot la pierderi se încadrează şi Pavilionul naţional– simbolul care indică naţionalitatea navei. Cu alte cuvinte, dacă am rămas fără flotă, la ce i-ar mai folosi Autorităţii Navale Române, Pavilionul românesc?!
– unde sînt sumele enorme care constituiau fondul de pensii în 1989?
– unde sînt banii Fondului Solidaritatea?
– ce s-a întîmplat cu fondurile UTC, PCR şi ale Sindicatului socialist? Dar cu patrimoniul acestora, ce aţi făcut?

„În spatele fiecărei mari averi se află o fără-de-lege.” – aprecia Honore de Balzac.

Voi cum veţi justifica traiul regesc şi averile colosale pe care vi le-aţi permis?

– aţi pritocit legi cu dedicaţie pentru grupuri de interese, legi care nu au nicio legătură cu poporul român, cu interesele ţării;
– prin complicitate, aţi contribuit la distrugerea fondului forestier, la înstrăinarea tuturor resurselor României;
– sub pretextul retrocedărilor, aţi înstrăinat clădiri monumente istorice, numeroase sedii de muzee, de şcoli, licee, grădiniţe, clinici medicale, dar şi terenuri intravilane;
– sînteţi devoratori nativi, aţi acceptat liberalizarea vînzării terenurilor, care va conduce la pierderea definitivă a României. După cum aflăm din scrierile domnului Eminescu, ţara a mai fost devorată dar „Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie, pămînturi încăpute pe mîini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pămînturi sînt în asemenea mîini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.” Vom mai avea un Basarab care să răscumpere ceea ce aţi înstrăinat voi? Greu de crezut!
– actul de justiţie se face esenţialmente, pe baza interceptărilor convorbirilor, a iscoadelor, a trădărilor, a turnătoriilor numite parşiv, „denunţuri”, pe şantaj. Toate acestea, cu acordul sau la comanda voastră;
– Academia Română asistă fără nicio reacţie, la mutilarea Limbii române, care este memoria neamului. Desigur, şi primii demnitari ai ţării fac excepţie de limba română. A vorbi la întîlniri cu protocol de grad zero, în limba poporului pe care pretinzi că îl conduci, reprezintă o formă de respect faţă de acesta. De ce oare, Angela Merkel, François Hollande, Vladimir Putin, Sergio Mattarella şi alţi lideri vorbesc exclusiv în limbile oficiale ale ţărilor ai căror conducători sînt? Pot fi bănuiţi aceştia că sînt doar vorbitori ai unei singure limbi? În mod evident, nu!
– dominaţi de instincte primitive, de interese private ori de grupuri infracţionale, aţi procedat astfel încît funcţiile cele mai importante în stat au fost ocupate exclusiv, de indivizi numiţi pe cu totul alte criterii decît cele ale competenţei. De aici, dezastrul;

Histrionici, cu o ereditate fisurată, defectuoasă, ne-aţi amputat încrederea. Sub pretextul libertăţii de exprimare, aţi mutilat adevărul, astfel încît, adesea, viaţa pare mai dureroasă decît moartea.

– aţi contribuit la distrugerea agriculturii, astfel încît românii consumă furaje chimice de import. Drept consecinţă, România este pe locuri fruntaşe în Europa, chiar şi în lume, la numeroase afecţiuni cronice;
– aţi instrumentat complicităţi pentru a vă însuşi tone de bani din licitaţii organizate în folosul vostru;
– sînteţi abstracţi, aţi banalizat declinul. După 25 de ani de „reformă” a învăţămîntului, cei mai mulţi au diplome şi din ce în ce mai puţini, au studii. Nenumăraţi semianalfabeţi cu diplome, deţin funcţii importante în stat, de aici, consenciţele dezastruoase;
– sistemul sanitar, de asemeni, l-aţi reformat astfel încît, s-au înmulţit cimitirele;
– o devastatoare inflaţie a răului devorează ceea ce a mai rămas din noi. „România apare ca o ţară devastată de frici şi de percepţia unor pericole care pîndesc individul, comunităţile sau chiar ţara în totalitatea ei, la tot pasul. Universul social al românului pare populat de nesiguranţă şi incertitudini, de spaime şi viitoare pericole care îl determină la acţiuni sau reprezentări fataliste sau pesimiste cu privire la viitor” – se arată în analiza datelor unui studiu IRES, realizat în luna mai 2015. „Riscuri precum nesiguranţa locului de muncă sau cel legat de somaj sînt cele cu care ne-am obişnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă mai nou terorismul, riscurile alimentare, poluarea, accidentele nucleare. Românii sînt tot mai speriaţi de traficul şi consumul de droguri sau de riscul unui război în zonă” – se mai arată în acelaşi studiu.
– Un popor este un organism viu, care nu poate supravieţui la nesfîrşit cu demnitatea amputată!

Întorcîndu-mă la victimele criminalului Vişinescu, care trăiau în condiţii inumane, înspăimîntate, fără hrană suficientă, fără medicamente, umilite, vin şi vă întreb, victimele regimurilor voastre nu au fost tratate în mod similar? Torturati psihic, nu şi fizic, numeroşi români s-au sinucis pentru că nu au putut suporta lipsurile, spaimele. Alţii, au plecat în veşnicie la vîrste tinere, din aceleaşi cauze.

Legendara „generaţia-n blugi şi-n adidaşi”, care a îndurat lipsuri inimaginabile, condiţii inumane, care a fost exploatată diabolic pentru ca România să achite datoria externă şi pe spatele căreia Ceauşescu a reclădit România, pentru ca să aveţi voi ce fura, sînt pensionarii de astăzi, cărora nu le puteţi asigura o existenţă decentă, binemeritată, determinîndu-i să se simtă vinovaţi pentru că nu au murit înante de împlinrea vîrstei de pensionare.

Cei mai mulţi dintre seniorii de astăzi, şi-au riscat vieţile, participînd necondiţionat la evenimentele din decembrie 1989, majoritatea, fără a pretinde titluri de revoluţionari şi recompense consistente.
Morţii din decembrie ’89, victimele mineriadelor, vor rămîne îngropate şi la propriu şi la figurat?
Ce-aţi făcut din ţara lor, din truda lor, din vieţile şi din morţile lor? Credeţi că veţi păcăli soarta şi că nu veţi plăti? Poate că unii veţi avea „şansa” să nu prindeţi acele vremuri, dar vă asigur că cel puţin unii dintre voi, mai devreme sau mai tîrziu, veţi avea soarta torţionarului Vişinescu, pe care, paradoxal, statul român l-a recompensat onorabil, pînă la vîrsta de 90 de ani.

Conform hotărîrii Curţii de Apel Bucuresti, Vişinescu trebuie să plătească urmaşilor victimelor sale, 300.000 de euro, cu titlu de despăgubiri. în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Chiar dacă instanţa a menţinut sechestru asigurător pe imobilul în care locuieşte Alexandru Vişinescu, cît şi pe o serie de acţiuni pe care acesta le-ar deţine la SIF, o parte din suma stabilită pentru despăgubiri, va fi suportată de stat prin instituţiile amintite, adică de noi, implicit de către urmaşii victimelor Vişinescului cel cumplit. Paradoxal sau nu, suportăm sau nu…

Ar fi multe de adăugat – distrugerea CFR, a Loteriei şi a Poştei Române, desfiinţarea cinematografelor şi implicit devastarea Patrimoniului imobiliar al România Film, deturnarea fondurilor europene şi de aici consecinţele etc, etc, etc.
Cum eu nu am autoritatea de a judeca şi de a pedepsi, conform legislaţiei româneşti în vigoare, aceste fapte care au condus la distrugerea României, am semnalat doar, apreciind că toate acestea şi numeroase altele, pot fi catalogate ca fiind cel puţin crime împotriva umanităţii.

Vă întrebaţi poate cum îmi permit să nu folosesc pronumele de politeţe cînd mă adresez unor foşti şi actuali demnitari? Explicaţia este simplă şi de bun-simţ. De vreme ce sînt per tu cu Dumnezeu, cum credţi că aş putea să mă adresez unor mincinoşi, unor trădători, unor hoţi, unor vînzători de ţară?
Cu mari rezerve, admit că nu toţi vă încadraţi în aceste categorii. Maxim 1-2 la sută, se exclud poate, dar şi aceia deliranţi, aroganţi, duplicitari…^
Sursa :
http://feliciapopa.eu/scrisoare-deschisa-adresata-demnitarilor-romani/

Petre Tutea VS cirezile de IMBECILI............

Citat-Charles-de-Gaulle.fw_
Citat-Charles-de-Gaulle (1)Comentariile le las pe seama persoanelor curajoase ! 🙂

N.Titulescu
Alioșa ! 🙂

PS ! 🙂

” Cine, şi De Ce se Teme de Secretele Oraşului de sub Munţii României ?!
https://youtu.be/GVTxUtdhxXg
N.hgd-Cât adevăr este? De ce nu răspunde cineva la aceste întrebări? Dacă sunt , sau nu , reale?…Sigur că te întrebi : Cine?; De ce?; Pentru ce?; Cât mai suportăm deciziile altora?; Chiar am ajuns o colonie fără drept la replică?; De ce acceptăm otrăvirea țării și a populației???? 
Vai nouă, popor român, sărac într-o țară atât de bogată!!!
 
Pentru curioși :
https://youtu.be/4t0H_hHELm0
 
https://youtu.be/x27O9FYnmX0
 
https://youtu.be/PqeVffL8bR4

20/07/2018

La Noi ca la Nimeni ( P.a-34-a) !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 7:49 am

În loc de motto:

După decembrie 1989 în ROMÂNIA au PĂTRUNS ” ca CIUPERCILE după ploaie ” nu numai DROGURILE,OBICEIURILE rău famate,ideologii neonaziste și #reziste dar și tot felul de CUVINTE noi, pe care specialiștii în invistică le numesc NEOLOGOISME ……………….

Iată doar câteva dintre NEOLOGISMELE care dau mari ” bătăi de CAP ” 🙂 😦 🙂 multor OAMENI :

” Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant.
Cizmarii și croitorii sunt designeri.

Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul la un ȘPRIȚ CONTRAFĂCUT , înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi.
Nu mai suntem hotărâţi să facem ceva, ci determinaţi.
Nu mai realizăm, ci implementăm.
Nu mai avem cazuri, ci spețe.
Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie.
Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm.
Nu mai consimţim, ci achiesăm.
Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.
Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must!!!
Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni.
Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm.
Și nu mai aşteptăm un răspuns, ci un… FEEDBACK 🙂 🙂 🙂
Nu mai avem frizeri și croitorese, avem hair stiliști și creatoare de fashion ” .
Sursa : internetul .

Dacă Domnia Ta ȘTII un NEOLOGISM ce nu apare în LISTA de mai sus,
te rog frumos și respectuos să-l NOMINALIZEZI iar lumea virtuală te va APRECIA ca atare ! 🙂

Un sfârșit de săptămână cu CÂNTEC și VOIE bună ! 🙂
ROMÂNILOR ce poartă numele Sfântului Slăvit Proroc ILIE !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa ! 🙂

18/07/2018

Laura Codruța Koveși a plecat de la DNA, dar obiceiurile implementate de ea…………., NU !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 9:16 am

În loc de motto :
IERI după amiază, am RECOLTAT frunzele de BUSUIOC din grădinița de apartament !!! 🙂 🙂 🙂 După ce le-am spălat bine cu apă rece și clătit de mai multe ori, le-am pus în blender împreună cu ULEI de MĂSLINE din ” produczione propria ” 🙂 adus de FIICA din frumoasa și fascinanta TOSCANĂ , BOIA de ARDEI ROȘU IUTE foc,făcută de mine și SARE din care a rezultat 2 kg de PASTĂ groasă și gustoasă pe care am distribuit-o în borcane MICI ( 250 gr.) dar cu ” burtă mare ” 🙂 pe care le-am așezat în vas de cositor și le-am lăsat la STERILIZAT la FOC MIC 45 de minute !!! 🙂 🙂 🙂
Cantitățile folosite le voi DIVULGA doar persoanelor virtuale interesate și care vor cere expres acest lucru printr-un mic comentariu !!! 🙂 🙂 🙂

Și-acum , să trecem la ceea ce unele persoane nu vor să CITEASCĂ 😦 iar altele care CITESC ………………….,NU au CURAJUL să COMENTEZE !!! 😦 🙂 😦
Se spune în popor că, cea mai dulce RĂZBUNARE este când DUȘMANUL tău e silit a recunoaște că ești BUN 🙂
și el e RĂU !!! 🙂 🙂 🙂



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Black Cube – misiune îndeplinită!…
În momentul în care i-ai lovit te-au trecut, automat, pe lista de aștepare.
Apoi te împing pe un fel de jgheab de abator, ca acela dedicat sacrificării, și totul devine implacabil,
cu o singură necunoscută:

timpul până la execuție!…

Păcat însă că noi românii, nu suntem capabili să luăm aminte de la evrei și să învățăm cum să gândim și cum să ne comportăm în viață!…
Dacă am fi înțeles acest lucru,… de multe rele am fi fost feriți în viață și mulți dușmani ai poporului nostru ar fi devenit NEANT cu mult înainte de a ne fi afectat cu ceva!…

Laura Kovesi a știut de la început că ordonatorul operațiunii Black Cube este din zona lui Klaus Iohannis,
dacă nu chiar el însuși.
Niciodată nu l-a considerat pe neamț de-al ei.
Prin urmare, l-a documentat cu prioritate și, la răstimpuri, i-a dat semnale că „știe”, că „are”, că „poate”.

Nu cuteza însă să-l atace frontal deoarece președintele, cât de plastilinos ar fi fost el de la natură, este totuși un personaj puternic prin specificul funcției.
Așa că a ales jocul de-a zăbala, folosind dosare și amenințări voalate pe post de căpăstru.
Până la urmă nu i-a mers!
La câte tinichele are și ea legate de coadă și-a zis că nu e bine să-și forțeze norocul.
Și s-a trezit revocată fără a apuca, măcar, să-și aranjeze o sinecură cu imunitate.
Surse spun că i s-au propus mai multe variante asiguratoare în schimbul demisiei.
A refuzat mereu, pentru că se considera intangibilă.

Drogul puterii!

Abia acum Black Cube poate închide dosarul Kovesi.
Și poate raporta o nouă victorie.

Anunțul lui Netanyahu că nu mai vine in august în România a fost un fel de buzdugan diplomatic de avertizare.

Iar decizia lui Iohannis de ieri un fel de propunere de armistițiu transmisă, cu manta, Israelului.
Se zice că și căderea lui Coldea tot de la Black Cube s-a tras.

Iohannis i-a enervat mult în ultima vreme pe evrei.
Pe lângă faptul în sine că e neamț și că s-a oficializat drept moștenitor al naziștilor din Grupul Etnic German, a mai comis, recent, și boacăne extrem de ofensatoare la adresa acestora.

Faza cu „Dragnea face niște combinații cu evreii”,

apoi acuzarea Vioricăi Dăncilă de înaltă trădare în favoarea Israelului,
sunt erori care, la Ierusalim, nu se prescriu.

Să revenim, însă, la părăsita Laura Kovesi.
Ieri, Piața Victoriei goală!
Uauu!
Nu se poate!
Dezastru!
Trădare!
Scurt-circuit la diezi!
Doar câțiva rătăciți, în față la DNA, sprijinind de gard litere de polistiren alb precum cei care depun lumânări artizanale la mormântul eroului necunoscut.
Ce miștocar mai e și destinul ăsta când unii încearcă să treacă peste limitele pe care el le consacră oamenilor obișnuiți.
Această persoană, pentru care s-a confecționat un cult al personalității de o stridență dementă, este condamnată acum să iasă din scenă cu capul plecat, în nepăsarea tuturor, fără a putea strânge în cortegiul de rămas bun altceva decât o duzină de caricaturi care până mai ieri i-au ridicat osanale și i-au îndeplinit ordinele ticăloase.
Călătorie sprâncenată, personaj jalnic, de tristă amintire!…
Sursa: Contele de Saint Germain ” .
Mai multe pe……………………:
https://gandeste.org/general/ black-cube-misiune- indeplinita/88517?utm_source= feedburner&utm_medium=email& utm_campaign=Feed%3A+gandeste- org+%28gandeste.org%29
Alioșa .

16/07/2018

Cine uită TRECUTUL, n-are VIITOR …………………….

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 9:36 am

În loc de motto :
Decât să postez ABERAȚIILE și TÂMPENIILE președintele PNL, Ludovic Orban ,
decât să-l ASCULT cum ” bate câmpii ” spunând la televizor ce-i SPUN ALȚII contestând la CCR toate proiectele de LEGI adoptate în PARLAMENTUL ROMÂNIEI, unicul FOR LEGISLATIV al ȚĂRII ,

https://huff.ro/news/politic/ccr-discuta-sesizarea-pmp-si-pnl-privind-statutul-alesilor-locali-165777/
am hotărât să postez pentru toată lumea virtuală în general și pentru ” # rezist ” în special ,

” Fiica faraonului de Petru Popescu

Chiar înainte de fuga mea din România, s-a răspândit zvonul că fiica faraonului, Zoia Ceauşescu, a pus ochii pe cel mai citit scriitor al tinerei generaţii, şi că scriitorul a răspuns acestei atenţii.
Zvonul, deseori oferit cu detalii, m-a urmărit şi după fugă.
Până la urmă a devenit atât de popular încât a trecut hotarele ţării, găsindu-şi loc în presa americană, în „International Gerald Tribune”.
După revoluţie, mi s-au pus întrebări despre Zoia care dovedeau că departe de a fi murit, zvonul devenise o legendă. Am protestat – în zadar.
Marea plăcere a unei mărturisiri e că te ajută să vezi cu claritate trecutul aşa cum a fost.
Ruperea mea de România a fost cel mai traumatizant, chiar dacă eliberator, eveniment al vieţii mele.
Imaginaţia populară vroia ca ruperea să fi fost şi o rupere de familia Ceauşescu, şi mai ales de fiica faraonului. A fost ceva între mine cel de atunci, acel scriitor exploziv şi disident, şi fiica faraonului?
Să vă spun ce ştiu eu. Să vă spun ce mi s-a întâmplat mie.
m văzut-o prima oară de aproape într-un avion. În primăvara lui 1973 a avut loc la Berlinul de Est ultimul Festival Internaţional al Tineretului şi Studenţilor. Elita intelelectuală tânără a fost şi ea invitată la festival. Între regim (care făcuse un gest patriotic în ’68, cînd refuzase să invadeze Cehoslovacia) şi tinerii artişti se crease o temporară alianţă de facto. Un scriitor ca mine, citadin, occidentalizant, dar şi patriot, îi era util lui Ceauşescu pentru că îi confirma liberalismul de circumstanţă – de altfel destul de redus. Chiar şi în culmea succesului, cărţile îmi apăreau cu 60-70 de pagini smulse de cenzură. Eu eram dispus să mimez participarea la acea alianţă, pentru că speram să-mi trec mai uşor cărţile de cenzură.
Definit de această ecuaţie, mă aşezasem în avionul de Berlin Est, şi aşteptam să decolăm. Scaunul de lângă mine era gol.
O tânără îmbrăcată în roz s-a urcat în avion printre ultimii pasageri, şi s-a aşezat lângă mine.
Tânăra era Zoia Ceauşescu. O înconjura un mic vârtej de activitate. Trei bărbaţi în costume fără culoare s-au aşezat în spatele şi-n faţa noastră: bodyguarzi. O stewardesă s-a aflat în treabă pe lângă Zoia cinci minute cel puţin, cu toate că avionul rula acum pe pistă, şi după regulament echipajul trebuia să stea jos.
Atunci pe loc, nu mi-am dat seama că Zoia nu s-a aşezat lângă mine la întâmplare: familia faraonului nu ocupa spaţiul la întâmplare, iar când dădea impresia de fortuit, era o impresie aranjată cu grijă. Eram încordat: securitatea era în jurul nostru. Dar eram şi intrigat de cine era „domnişoara tovarăşul” (faraonului i se spunea tovarăşul, simplu, fără calificativ; dintre atâţia tovarăşi el era singurul tovarăş; iar eu am botezat-o pe Zoia domnişoara tovarăşul). M-am gândit că nu-i stă bine în roz; era măslinie şi pistruiată, şi ochii îi erau de un căprui mat, nereflectând lumina. Adânc, mi s-a părut că întrezăresc în ea o fată singuratică, nesigură, timidă. A scos un pachet de ţigări, mi-a oferit una (am refuzat, nu fumam), apoi şi-a aprins ţigara cu nerăbdare, cu degetele dreptei pătate de nicotină. Ca nişte degete de soldat, în timp ce rochia-i evoca abundenţă şi eleganţă. Era subţire, dar fără nici o voluptate a formelor. Avea mâini mari, un mod svâcnit de a întoarce capul, şi o ambiguitate în expresie un fel de jenă de a fi odrasla puterii, amestecată cu o dorinţă febrilă de atenţie, şi o aroganţă afişată şi copilărească.
Şi totuşi, în cel mai bizar fel cu putinţă, nu era antipatică, pentru că… sunt singura, spunea expresia ei. În vârtejul piramidei statului, sunt singura.
Aveam 27 de ani, şi scrisesem câteva cărţi de succes – dintre care Prins avea să devină stindardul unei generaţii. Toate cărţile mele atacau regimul, subtil şi uneori chiar pe faţă. Vizibilitatea mea se datora scrisului. Alura mea de autor nărăvaş era plăcută publicului, şi încrederea în mine îmi crescuse proporţional cu succesul. Eram zvelt, purtam părul perie, stil US Marines, mă mişcam ca un jucător de baschet. De la părul perie şi faptul că studiasem engleza, mi se decernase o aură pseudo-yanchee pe care de fapt n-o meritam, fiind dintr-o neaoşă familie bucureşteană de ofiţeri şi popi.
Deci, aşezat lângă cea mai capricioasă şi autocratică jună nubilă din lagărul socialist, am inspectat cu curiozitate rodul genetic al perechii Ceauşescu. Pe părinţii ei, mai ales pe el, îi ştiam bine: la TV, în ziare, de 1 Mai şi 23 August, imaginea lor ne era îndesată în retine, ad nauseam. Ceauşescu era un agrar ieşit din secole de malnutriţie, cu trăsături disarmonice – nas lung vulpin, urechi deslipite, buze subţiri, trup scurt, şolduri largi şi coşul pieptului mic. Dumnezeu Sculptorul n-avusese răbdare cu el. Îl mulase la întâmplare, şi îl aruncase în formă parcă neterminat, dându-i în compensaţie un clocot de păr ondulat şi aspru. Din când în când – l-am văzut la parăzi, chiar la recepţii – faraonul scotea un pieptenuş mic şi bej (ţin minte culoarea), şi îşi ara părul cu el. Fără mare efect: spart în toate direcţiile de propria-i abundenţă, părul lui se învolbura atomic.
Discursurile lui erau plicticoase, dar el era fascinant. Citind, când dădea de un cuvânt pe care nu-l putea pronunţa spontan (ani de zile, fusese bâlbâit cronic) se zgâia la el feroce, căsca gura, şi se repezea să-l emită, febril, ca să nu rateze o pronunţare la care se silea cu toată fiinţa. Era limpede şi pentru cei ce-l detestau: omul învinsese multe handicapuri, biruise multe dezavantaje, şi chiar necult poseda o inteligenţă esenţială: cum să fii caporegime, cum se spune în mafia, ori executor, ori hitman. Era un timp al hitmanilor. Controlul asupra poliţiei secrete îl făcuse perfect să înhaţe tronul, şi departe de a fi un inferior, Ceauşescu era un machiavel înnăscut, limitat doar de orbirile unui ego cât planeta.

Toate astea le ştiam. Erau suficiente să-ţi dea fiori, mai cu seamă când odrasla lui stătea pe scaun lângă mine.
Ce dăduse din Ceauşescu? Fata în roz, cu degete şi ochi de tutun, de lângă mine.
Mi-a spus bună ziua. Am răspuns. Avionul se ridicase. Fraze anodine. A trecut o jumătate de oră. M-am ridicat să mă duc la WC. M-am încrucişat pe drum cu un amic fotograf la „Scânteia Tineretului”. Aveam mulţi amici în avion. Unii se uitau la mine cu ochi lucitori; am înţeles de ce când fotograful mi-a şoptit: „Ce faci, bătrâne, ai intrat în radarul dormitorului regal?”
Bârfitori mai suntem noi românii, am reflectat în tăcere. Dar în spaţiul de 2 minute cât a trecut până să mă întorc la scaunul meu, m-a apucat o îngrijorare rece, calmă. Amicul fotograf avea dreptate: faraonul, ori odraslele lui, nu se aşezau nicăieri la întâmplare, ca la cinema pe întuneric, după începutul filmului. Eram ţinta unei înalte atenţii, chiar dacă numai pe durata acestui zbor. Un examen nerostit avea loc în mintea duduii de lângă mine, şi la examen eram examinat eu. Poate nu ca partener de flirt, nu încă, dar fără îndoială ca un soi de jucărie vie, cu care fata faraonului vroia să se distreze. Puterea politică întotdeauna colecţionează artişti, mai ales de succes. Şi era şic pentru duduia Zoia să măsoare cu ochiul liber pe misteriosul scriitor disident.
Îngrijorarea mi s-a dublat de furie, o furie atât de adâncă încât am încleştat fălcile. Nu cu mult înainte, Ceauşescu dăduse o lege interzicând avorturile şi prezervativele. Ceauşescu ordonase femeilor române să nu se mai reguleze de plăcere, ci pentru patrie. Prin decret de sus, România trebuia să devină ca India, o progresie nesfârşită de ţânci mucoşi pentru care nu fuseseră planificate destule biberoane, scutece, ori cărţi şi bănci de şcoală. Eram captivii politici ai lui Ceauşescu? Eram şi captivii lui sexuali. Avorturile ilegale se pedepseau cu puşcărie. Poliţistul nr. 1 al Europei se băgase în paturile tuturor românilor şi româncelor cuplabile, şi sexul liber, compensaţia noastră pentru alte libertăţi pierdute, era acum interzis şi conspirativ.
Ce trist poate părea asta unor tineri de azi: sexul era, în generaţia mea, o rară formă de încredere socială. Trebuia să avem încredere unii în alţii, măcar pe durata desfacerii coapselor. Iar dragostea… pentru dragoste adevărată şi pură, e nevoie de curaj moral, şi în comunism acest curaj devenise foarte rar. Oamenii copulau mult – e greu de spus cât se iubeau. A iubi era un risc aproape politic pentru că… cum poţi fi erou în faţa unei femei iubite, dacă n-ai libertatea protestului? Prin scris, eu cucerisem o fărâmă din acea libertate, şi aveam un coeficient de demnitate masculină mai mare decât mulţi bărbaţi din generaţia mea. Dar demnitatea mea, la scris ori în pat, era şi ea precară. Putea dispare oricând, chiar şi înainte să aterizăm la Berlin Est.
Deci, m-a apucat o furie rece împotriva fiicei faraoului – ţinta cea mai la îndemână a indignării mele de generaţie. M-am apropiat din nou de scaun uitându-mă la ea din verticalul fiinţei, decis nu s-o jignesc, nebun nu eram, dar s-o ignor, ori să-i fac fiţe, s-o joc poate, dar…
Surpriză: din scaun ea se uita direct la mine.
Şi am avut o viziune: fata în roz purta pe umeri două păsări.
Două păsări tutelare, mari, negre, cu ochi de tăciune, care se uitau la mine fix. Pasărea tată, şi pasărea mamă.
Păsările mă priveau cum mă privea şi fiica faraonului, cu o privire cântăritoare.
Mi-a trecut prin cap ca o fantezie perversă: şi dacă m-aş da la duduia? Aş lovi regimul în intimitatea lui supremă? Desigur. Ce bombă ar fi ca un captiv să se joace cu onoarea prinţesei! Să o supună legii firii (şi să verifice dacă prinţesa era scutită de obligaţia fertilităţii naţionale, şi avea acces la profilactice!)
M-am aşezat, şi am continuat conversaţia anodină, auzind foşnetul subtil al fiinţei de lângă mine şi parcă auzind foşnetul aripilor păsărilor tutelare. Dar simţeam o ciudată conecţie – nu o atracţie, nu un interes, dar o conecţie cu ceva interior, cu o dilemă proprie, pe care începeam, discutând cu această femeie, să o rezolv.
Mai aveam o oră de zbor până la Berlin.

Pe aeroportul Berlin Est, am fost imediat despărţiţi. Pe Zoia o aştepta un Mercedes negru al Ambasadei române, în care s-a urcat trăgând din ţigară.
Apariţia maşinii a provocat senzaţie pe trotuarul din faţa aeroportului, printre delegaţi din diverse ţări meniţi să fie transportaţi de autobuze, nu de Mercedes-uri. „Compani, una carossa di lusso!” Tovarăşi, o limuzină de lux! a exclamat un delegat al Partidului Socialist Italian al Unităţii Proletare (de opoziţie, fireşte). Holbându-se la Zoia care se urcase în Mercedes. Tovarăşi, o limuzină de lux! Italianul spunea tovarăşi cu o savoare de militantism spontan, neforţat. Sper să-ţi placă comunismul la putere, i-am urat în gând. Şi cu asta, festivalul a început. Bacanalii cu lozinci şi crenvurşti, marşuri cu torte, procesiuni de solidaritate cu cele mai obscure naţii din lume, toate frăţeşti. Şi… sex.
Porecla festivalului în Germania era Weltwetzspiele der Studen und Potenten – festivalul intersexal al iepelor şi potenţilor, pentru că în umbra zidului, declamând slogane, sorbind capitalism prin canalele TV din Berlinul de Vest, ce rămânea tineretului care putea fi dacă nu profund, nu adevărat, nu durabil, măcar cald? Corporal cald? Între două acţiuni politice, tineretul berlinez şi mondial se cuplau energic, iar eu… enervarea mea urca către un punct de criză, pentru că, la evenimentele culturale, la dans şi cântec folcloric, la Angela Davis marxizând în engleză, era întotdeauna un scaun gol lângă mine, şi mereu se umplea cu trupul agitat, subţire, contorsionat şi nerăbdător al fetei cu ochi de tutun.
Atât de punctual apărea, întotdeauna un sfert de oră după mine, încât odată m-am mutat în alt rând. Mi s-a spus să mă-ntorc la locul meu de însuşi Traian Ştefănescu (ministru al Tineretului după dizgraţierea liberalului Iliescu), şi abia atunci m-am convins că în ce mă privea exista o strategie „de apropiere” cu prinţesa nubilă. Ştiau de ea zeci de activişti ai organizaţiei de tineret. Eram obiectul acelei strategii în faţa unui public mic, dar crescând. Fiica faraonului nu se ruşina de exerciţiile-i romantice, şi dacă aveam curajul să merg până la capăt cu ea, puteam intra în istorie prin înregistrările pe bandă ale securităţii – în ochii aparatului, o imortalitate mai importantă decât să scrii cărţi.
În loc s-o insult pe Zoia, l-am insultat pe Traian Ştefănescu. I-am spus să nu-mi dea ordine, cum îşi permitea? Şi am plecat de la ceremonie, pierzându-mi urma în anticariatele din Schoenhauser Allee, ca un adevărat scriitor. Dar la dineul din acea seară, la restaurantul Românesc din Berlin Est, fata cu ochi de tutun mă aştepta chiar la intrare. Am numărat în gând: mai aveam două zile de festival. După aia, înapoi la Bucureşti, înapoi la maşina de scris… şi am simţit în cerul gurii gustul singurătăţii, al anonimatului. Deşi nu mă părăsise publicul, ori eu pe el. Timp de câteva zile ronţăisem puţin, foarte puţin, din prăjitura puterii, chiar şi prin extensie. Cu totul alt gust avea decât scrisul. Să fii aproape de putere. Chiar şi din întâmplare, la un festival, la un cocktail party. Puterea. Afrodiziacul suprem e puterea.
Amicul meu fotograf găsi ocazia să-mi şoptească: „Ce faci bătrâne, o tragi sau n-o tragi?”
Pe fata faraonului, se-nţelege.
Cât pe-aci să-i dau un pumn, pentru că în tonul lui identificam lipsa mea de opţiuni, lipsa mea de adevărată putere – puterea unui scriitor, faţă de cea a unui stat! Iar prietenul fotograf, neîntimidat de temperamentul meu, mi-a şoptit mai departe: dacă n-o tragi, măcar fă-o să-nţeleagă, nu se face s-o laşi să aştepte. Mai cu seamă genul ei de femeie.
Ce puteam să-i spun Zoiei: n-am chef de sport nocturn? Dacă purtai alt nume, poate? (Oh Romeo, Romeo wherefore are thou Romeo, deny thy father, and refuse thy name). Între timp, o familiaritate apăruse între noi, deşi nu mă angajasem cu nimic, nu-i dădusem nici o „speranţă”, continuam să fiu stângaci şi iritat, dar stângăcia şi iritarea mea nu erau destul s-o descurajeze. Când ne-am urcat în avionul de întors, scaunele noastre erau din nou unul lângă altul.
Dar sub noi doi, sub scaunele noastre, în cala avionului…
Dusesem cu mine, ilegal, la Berlin, o mie de lei. Chibzuind să-mi cumpăr discuri de muzică simfonică şi cărţi.
Îi cheltuisem. Nu pe cărţi ori discuri.
La Berlin se găseau prezervative de vânzare. Obişnuite, normale degete de plastic străveziu înlesnind romanţe fără panica fertilizării. Cheltuisem toţi banii pe ele, furişându-mă de la o farmacie la alta, şi acum, zburând înapoi la Bucureşti lângă Zoia (ţi-a plăcut festivalul, tovarăşe Popescu? Da, tovarăşa Zoia, a fost OK), mă gândeam la geamantanul meu plin cu prezervative frăţeşti din Germania de Est. Dezgolite din ambalaj, să nu ocupe loc. Pitite între cămăşi şi chiloţi – pentru mine şi prietenii mei din Bucureşti! Ţi-am făcut-o, strigau ele din fundul geamantanului, către fata cu ochi de tutun.
Deci n-am izbucnit. N-am insultat-o pe Zoia, n-am insultat pe nimeni. Ce-i drept, aveam şi două cărţi noi la direcţia presei, Sfârşitul bahic şi Copiii Domnului, aşteptând chirurgia cenzorilor – puteam să-mi permit o nebunie? Nu. Mai bine să rămân calm. Mă întorceam de la festival cu prada mea secretă, făcând conversaţie cu Zoia şi simţind că comit un adulter – chiar dacă numai mintal, era un adulter delicios. Şi ce să vezi? Încântat de propria-mi infracţiune – n-avea să mă caute nimeni în geamantan dacă coboram din avion lângă domnişoara – am început să-i vorbesc Zoiei cu adevărată curtenie. Am explicat două-trei lucruri despre cum scriam. Ea, încălzită de tonul amical, a reacţionat ca o femeie, apucând sfârşitul unei fraze, personalizând-o, lărgind-o către aluzie, către intimitate: adevărat, scrii noaptea? Subtext: noaptea se doarme, ori se iubeşte. Scrii luni întregi, un an întreg? Dar n-ai prieteni, nu ieşi, nu te vezi cu nimeni – dând cu undiţa ca să afle, eram cuplat, singur, între amoruri? Tonul ei era tot mai normal, mai lipsit de nevroză. Cobora, văzând cu ochii, din sfera puterii. Şi eu, magicianul acestei coborâri, o găseam mult mai naturală, mai vie, mai cu farmec. Fără să fie genul meu, dar… o, voi poeţi care-aţi descris complexul lui Pygmalion: nimic nu seduce mai mult un bărbat decât dovada propriului său efect asupra unei femei.
La aeroport m-a întâmpinat mama, care m-a dus acasă cu mica ei Dacie – pe Zoia o aşteaptă geamăna limuzinei din Berlin – şi nici nu i-am pomenit de ştrengăria cu Zoia, fiindcă aproape nu se întâmplase. Dar prietenilor mei bărbaţi, în care aveam deplină încredere, le-am spus. Le-am împărţit cadourile în formă de deget, am calculat că ne puteau asigura şase luni de „liaisons dangereuses”, şi ne-am hlizit împreună, zgomotoşi ca nişte liceeni, de cum i-am tras clapa faraonului, profitând de slăbiciunea fiicei. În loc de voluntariat la labă, şase luni puteam fi lei în pat – şi pentru asta îi eram îndatoraţi fetei cu ochi de tutun.

Patru luni mai târziu, Tovarăşul bântuia America Latină, într-un voiaj prin şase ţări, de la Havana la Santiago de Chile.
Elena, „la senora de Ceausescu”, îl însoţea. Îl însoţeau şi doi dintre copii: Nicu şi Zoia.
Iar eu făceam parte din corpul de presă acreditat pe lângă delegaţia oficială. Singurul din corpul de presă care nu eram ziarist. Numai eu şi un alt reporter nu eram căsătoriţi. Nu puteam să mă mint că eram în corpul de presă ca să se mândrească bosul cu un scriitor de clasă: cu orice ocazie posibilă, eram împins în anturajul fiicei. În acelaşi timp, fiindcă imaginea trebuia respectată, trebuia să scriu reportaje despre vizită, şi să le trimit acasă prin telex. Îmi scriam reportajele în avion, descriind întâlnirea dintre Ceauşescu şi Castro la Havana înainte să se întâmple (un avantaj al presei comuniste e acela că nu-ţi da surprize), şi le expediam prin telex de cum aterizam – întâlnirea dintre Ceauşescu şi Castro am publicat-o în „Scânteia Tineretului” ca şi cum aş fi transmis-o live prin satelit. Eram mai eficient decât toţi veteranii presei, şi veteranii presei m-au pârât la Tovarăşul: falsificam istoria, nu? Am fost chemat la ordine de Ştefan Andrei, care însă în loc să mă certe, m-a întrebat ce făceam în seara aceea – eram acum la Caracas, Venezuela. N-ai vrea să vezi un spectacol de dansuri flamingo? Înainte să pot răspunde, Ştefan Andrei m-a împins literalmente din spate, către şirul limuzinelor oficiale. Până să-mi revin, am fost îndesat printr-o portieră care se deschidea, căzând pe banca din spate şi făcând contact, umăr, şold şi coapsă cu pasagera care mă aştepta acolo, fumând. Maşina a ţâşnit înainte, Zoia a tras din ţigare, într-o clipă am fost la clubul flamingo. Şi, iar împins din spate, am căzut, aţi ghicit, pe scaunul care devenise paradigma noii mele importanţe, încă de la Berlin.
S-au stins luminile. S-a luminat intens scena mică, pe care evoluau dansatorii.
Dacă la Berlin lucrurile încă puteau fi luate în glumă, de trei săptămâni de când delegaţia părăsise Bucureştiul, sus-sus în stratosfera puterii, atenţia lui Zoia pentru mine se complicase cu modul în care aparatul intim exploata situaţia ca să-şi facă propriile interese. Cu totul neruşinat, şi sinistru, era Ştefan Andrei, care mă hărţuia de câte ori copiii lui Ceauşescu aveau nevoie de companie. Zoia, influenţată de prezenţa curtenilor vicleni, simţindu-se protejată de intrigile lor, dar în acelaşi timp competitivă cu importanţa şi influenţa lor, îşi începea conversaţiile cu mine cu ştiri care-mi tăiau răsuflarea: în Chile, ultima staţie a voiajului, erau manifestaţii, se răsculaseră oraşe întregi, se bănuia mâna CIA-ului, ce crezi c-o să se întâmple? Tot la pertu, ba acum îmi spunea şi pe nume, în timp ce eu încă îi spuneam tovarăşa Zoia. Zoia îmi şoptea asemenea bombe ca să facă pe interesanta, dar era clar: ca să fiu părtaş la asemenea ştiri trebuia să plătesc un preţ.
Preţul era că nu-mi aparţineam ca persoană, deloc. De la scrierea de reportaje ditirambice la invadarea fiecărui moment de timp liber ce-l aveam, devenisem o extensie a familiei faraonului, într-o postură în care era imposibil să fiu demn. Nu era nimeni demn: îl vedeam pe ministrul de externe, ori pe doctorul cu renume care-i lua zilnic tensiunea lui Ceauşescu, ori pe interpreţi, ori pe piloţii avioanelor – erau încordaţi, gata să sară, munciţi, speriaţi. Ani mai târziu, numai în Hollywood am mai văzut asemenea slugărnicie – scena clasică fiind agenţii şi managerii în faţa starurilor de cinema.
Ceauşescu era superstarul vizitei, superstarul evenimentelor programate.
Iar Zoia, cu toate că-i vedeam des plictiseala ori chiar scârba pentru festivismul ocaziilor, se purta cu o aroganţă implicită cu care sistemul pur şi simplu o contamina. Singurul meu mod de a rezista, de a menţine o distanţă era să mă eschivez pur şi simplu de la îndatoriri. Îmi trecea prin cap gândul, adesea: ce-ar fi dacă m-aş ridica de pe scaun acum, aş ieşi din acest club, aş plonja în confuzia străzii, aş… fugi? Într-adevăr, ce-ar fi fost? Tânăr scriitor de succes, membru în convoiul prezidenţial, ce-ar fi fost dacă aş fi defectat pe loc, AICI, în Caracas, Venezuela? Ce circ, ce răzbunare! Dar Ştefan Andrei veghea în spatele meu, consilierii prezidenţiali ne înconjurau, securiştii blocau toate celelalte azimuturi, era imposibil să fug, chiar dacă aş fi vrut. Între timp tensiunea creştea – părea aproape sigur că nu vom mai vizita Chile, şi asta îl punea pe Ceauşescu într-o stare de irascibilitate oarbă – putea destinul să-i refuze un tronson din turneul triumfal? De la nervii lui se îmbolnăvise toată lumea. (Singurul care rămânea jovial, neatins, era Nicu Ceauşescu).

Iar Zoia, Zoia era barometrul situaţiei… Când s-au umplut undele de vestea rebeliunii militare în Santiago de Chile – Allende asediat în palatul Moneda, Allende împuşcat în palatul Moneda – am văzut-o pe Zoia traumatizată de situaţie, traumatizată sincer, şocată, speriată, chiar dacă încerca cât putea să se controleze. Şi am înţeles: asista la o prăbuşire pe care şi-o putea imagina foarte bine despre tatăl ei. Acea prăbuşire s-a şi produs, 16 ani mai târziu.
Când s-a prăbuşit Allende, n-a mai avut nici Ceauşescu ce căuta în America de Sud. Din ospitalier, climatul devenise aproape ostil. Ceauşescu nu vroia să se întoarcă la Bucureşti înainte de program, dar nici Bolivia nici Brazilia, contactate urgent de ministrul de Externe al României, nu au oferit o vizită ca să înlocuiască Chile. Cu o escală aranjată în pripă în Senegal şi alta în Maroc (ţări africane care erau pe ruta de întors a avionului), s-a reuşit în fine să se menţină aterizarea prezidenţială la Bucureşti la ziua şi ora stabilită – dacă Senegal şi Maroc n-ar fi deschis porţile, sunt convins că Ceauşescu ar fi găsit un mijloc de a sta pur şi simplu in ora până la ora stabilită, numai ca programul să fie respectat, ultimul event fiind un speech răguşit, de pe scara avionului, către mulţimile bucureştene mobilizate cu forţa. Fiul poporului raporta poporului că misiunea fusese îndeplinită.
Iar rolul meu de damă de companie avea să se sfârşească.
Oare?

Nu, nu avea să se sfârşească. Oricum nu aşa uşor.
Eram înapoi la maşina mea de scris – manuală, nu electrică.
Sfârşitul bahic tocmai se publicase, şi fusese primit cu ocări de critica oficială, fiind romanul meu cel mai exploziv, chiar îi făcusem un portret aluziv chiar faraonului şi faraoanei (pictorul festivist Florea Duhan şi nevastă-sa, tot pictoriţă festivistă, Florenţa)! Dar, ca în povestea cu hainele împăratului, nimeni la cenzură nu se agăţase de acel portret. Critica oficială nu pomenea nici ea de acel portret – la urma urmei, era logic să se gândească: dacă-mi băteam joc de Ceauşescu, cum se face că eram în suita lui? – dar cartea avea suficiente alte „negativisme” uşor de atacat. Şi fireşte: eram hulit deodată de presa oficială? Cartea se vindea ca pâinea caldă! Şi telefonul meu suna, suna… Cine mă suna? Tot felul de secretari PCR regionali, care nici nu se osteneau să-mi explice de unde-mi aveau numărul: Tovarăşe Popescu, avem o seară culturală, o întâlnire cu cititorii, un simpozion al cărţii la Snagov, la Mangalia, la Ploieşti, la Sinaia, şi… vin şi copiii tovarăşului (plural apocrif: copiii însemna copila). Nu veniţi şi dumneavoastră? Nu, tovarăşe X, Y, Z, îmi pare rău, n-am timp acum de întâlniri cu cititorii, am fost plecat destul de mult, acum m-am întors, scriu.

Secretarii respectivi erau stupefiaţi, ori iritaţi. Unul a fost suficient de sincer să-mi spună că mai bine să viu, nu mă puteam ascunde la nesfârşit. Iar el, săracul, avea doi copii.
Nu mă puteam ascunde la nesfârşit. You get the picture? Pricepeţi situaţia?
Decisesem să nu-i mai dau fetei faraonului nici o ocazie să mă kidnapeze din nou. Ca într-un scanderbeg al voinţelor, nu mă duceam nicăieri unde puteau să apară „copiii”. Dar asta nu mă punea la adăpost. Secretarii regionali continuau să sune, şi… se întâmplau alte coincidenţe curioase. Fusesem invitaţi, eu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, la seminarul literar internaţional de la Universitatea din Iowa, USA. Rusan şi Blandiana îşi primiseră paşapoartele. Eu, nu. Fără explicaţie. Am dat telefoane, am insistat. Paşaportul meu… nu se găsea. Era momentan pierdut – dar cum era pierdut, dacă trei luni înainte îl avusesem în mână când făcusem parte din corpul de presă prezidenţial? Şi deodată, era pierdut? Autorităţile noastre rar pierdeau vreun act de asemenea importanţă. Într-o seară, m-am întâlnit la un şpriţ cu un demnitar pe care îl cunoscusem în timpul vizitei. Şi demnitarul mi-a dat un sfat ciudat. De ce nu încerc să scriu un roman istoric? Un roman istoric, eu? Da, m-a sfătuit demnitarul, scrie ceva despre eroismul tuturor marilor lideri români, sfidând forţa abuzivă a puterilor vecine. De la Ştefan cel Mare până la Tovarăşul, există o linie continuă, o poziţie eroică istoric constantă, despre aia ar face să scrii. Şi eşti scriitorul cu cel mai mare public, printre tineret dar poate şi în celelalte generaţii.
Ce însemna această sugestie: cu un asemenea roman, puteam fi iertat de Sfârşitul bahic? Ori mi se dădea, indirect, un ordin, pe care dacă nu-l ascultam îmi periclitam poziţia de scriitor şi mai mult?
Am apelat la sfătuitorul meu de ultim resort: tatăl meu, scriitorul Radu Popescu.
„Vor să pună mâna pe tine într-un fel sau altul, a opinat tatăl meu. Poate c-ar trebui să fii mândru de situaţia în care eşti.”
I-am răspuns că nu eram mândru să fiu jucăria puterii, chiar dacă jucăria cea mai nouă şi lucioasă. Şi-mi vroiam paşaportul, ca să mă duc la acea universitate în America.
„Da, şase luni acolo ar fi un răgaz binevenit, opina tatăl meu. După scandalul cu Sfârşitul bahic, poate trebuie să aştepţi un pic, să vezi de unde bate vântul. Oricum, se strânge şurubul iar. Cărţi ca astea de până acum, nu ştiu dacă ai să mai poţi publica. Adică…dacă ai avea protecţie de sus, poate. Vezi ce faci cu… domnişoara cu care se zice că eşti colat.”
Zvonul că eram colat cu Zoia apăruse înainte încă de întoarcerea delegaţiei, şi se răspândise cu o rapiditate care mă speria. Cu toate că era bazat pe atât de puţin material faptic, zvonul avea o robusteţe uimitoare, ca o manevră de public relations făcută de o firmă de vârf. Dar cui îi era util zvonul?

Ţie nu, spuse tata, afară dacă vrei să devii ce spune zvonul că eşti. Un amant oficial. Nu înseamnă că îi vei aparţine persoanei pe viaţă. Poate că ce are ea în minte e o distracţie reciprocă, o satisfacere a amorului propriu, şi atât. Din asta ai putea ieşi chiar avantajat, dar… bagă de seamă. Sunt şi alţi jucători în acest joc. (Parcă am auzit foşnind păsările tutelare). Şi dacă joci un joc atât de echivoc, trebuie să ai ficat pentru el, cum se zice. Ai ficat pentru aşa ceva?”.
M-am gândit. Nu, nu aveam ficat pentru aşa ceva.
„Atunci, încheie tatăl meu, ea poate că-şi dă seama de asta, şi proba cea mai concludentă e paşaportul. Dacă nu ţi se dă paşaportul înseamnă că fata te ţine aici. Şi dacă te ţine aici, înseamnă că toate mutările sunt ale ei. S-ar putea să nu te mai lase să publici.”

Am deschis gura, dar n-am emis decât un sâsâit de oroare. Mi-am dres vocea şi am îngânat: mă citeşte toată ţara. Nu se poate.
„Sub o putere absolută, mi-a răspuns tatăl meu, totul se poate.”
Cu asta, tatăl meu a reconfirmat cât de puţină putere aveam eu, indiferent dacă eram implicat în romanţa apocrifă sau nu.
Curând, am văzut-o pe Zoia din nou. Mă dusesem la un concert de muzică uşoară cu decernare de premii. Era acolo, ne-am întâlnit într-un foaier. M-a întrebat cum merge cu scrisul. Mi-am permis să mă uit la ea în tăcere, cu răbdare, fără să-i răspund. O copulare din ochi, poate asta a fost impresia care i-am dat-o.
Dar în mintea mea, în ciuda enervării, îi spuneam lui Zoia cuvinte care mă surprindeau chiar pe mine. Şi tu eşti o captivă, şi tu poţi fi o victimă. Toţi românii pot fi captivi şi victime. Păcat că acest simţ al fraternităţii vulnerabile a fost trădat de tatăl tău, care „apără România” printr-o politică ce o nimiceşte. Păcat că tu, dintr-o poziţie atât de influentă, nu-i poţi influenţa orbirea grandomană. Păcat că tu şi eu, martorul istoric prin scrisul meu, nu putem fi prieteni, şi aliaţi. Acum, prin decizia ta, am putea fi amanţi, dar dacă am fi, asta înseamnă că mi-ai impune un raport 777de forţă total în avantajul tău, şi nimic liber, normal, pozitiv pentru amândoi nu ar putea să urmeze. Cum nu mai e nimic, sau nu va mai fi curând nimic liber, normal şi pozitiv între faraon şi naţia lui. Păcat.
Ea a rupt tăcerea. A început să discute politica, aşa cum făceam în vizita prezidenţială. Eu eram atât de plin de clocotul gândurilor de mai sus, încât am încercat să-i spun, aluziv, următoarele. Cu viu grai, căutându-mi cuvintele, inhibat iar de cadru, de mulţimea din jur, de martorii nevăzuţi, am reuşit să spun cam atât, folosind metafora cât de greu îi era României să-şi păstreze independenţa: tu şi cu mine suntem români, suntem ieşiţi din aceeaşi naţie, hai să ne iertăm reciproc nenorocul istoric. Eu cât voi putea, cât mi se va permite să scriu, voi încerca să dau o speranţă cititorilor mei. Tu, chiar şi la vârf, poţi trăi cu demnitate. Eşti o femeie inteligentă (Zoia era matematiciană), şi poţi fi o femeie respectată. Dacă nu-ţi foloseşti puterea, ori n-o foloseşti prea pe faţă. Că eşti fiica puterii, asta ţi se va ierta.
Vorbeam codificat, şi poate că mesajul meu se pierdea, dar era singura dată când puteam vorbi sincer, chiar dacă cifrat, cu puterea, prin fiica puterii. Dar ea m-a înţeles greşit: a zâmbit, şi mi-a spus aproape în şoaptă că nimeni nu se amestecă în viaţa ei, şi dacă vroia să se distreze, ştia cum să nu fie urmărită – se referea la microfoanele securităţii, înregistrând şi convorbirile subversive, şi oftaturile amoroase? Vroia să mă asigure de discreţia ei? Poate. M-am simţit tratat cu asemenea condescendenţă încât am izbucnit: Nu-mi place cum vă distraţi voi, punând în VOI respingerea definitivă a ei, şi a speciei ei. A clipit febril din pleoape, fragilă, agresată, s-a întors pe călcâie, s-a pierdut în mulţimea din foaier.

Îmi făcusem declaraţia. Fără să dau destul glas simpatiei cu care-i vorbisem în gând. Furia mea de generaţie mă luase pe dinainte, amorul propriu mascul mă robise de înţelepciune, mă purtam independent, şi mojic. După asta, nu-mi mai rămânea decât să văd dacă voi fi pedepsit sau nu.
Dar luasem o hotărâre. Dacă zvonul îngheţului cultural se adeverea (el s-a adeverit dezastruos, nu numai cultural ci total), nu mai eram oricum de folos nimănui, deci nu mă făceam vinovat de trădare dacă fugeam. Îi vorbisem tatei de asta: n-aveam să aştept să văd ce pedeapsă mi se va da. Iar tata îmi răspunsese: eşti liber, şi ai o singură viaţă. Mai bine o aventură înafară, decât o veştejire înăuntru. Fiindcă sistemul ăsta nu se va prăbuşi – tata a murit în 1981, ca defector nu m-am putut duce la înmormântarea lui; iar sistemul s-a prăbuşit în ’89.
Câteva zile mai târziu, m-am consultat cu prietenul meu, demnitarul sus-pus, care-mi dăduse sfatul ori directiva să scriu roman istoric despre tatăl Zoiei. I-am spus că vreau să vorbesc personal cu Şeful. M-a învăţat cum să cer audienţă. Am cerut, mi s-a dat, m-am dus la biroul din care şeful avea să fie alungat de mulţimi în Decembrie ’89. Am petrecut două minute (poate nici două minute) cu Ceauşescu singur. Două minute în care i-am tras o limbă de pomină – n-aveam ruşine, pentru că, decis să fug, ruşinea mea avea acum alţi parametri. I-am spus: tovarăşe secretar general, nu înţeleg de ce nu mi se dă paşaportul pentru America. În universităţile americane e o atmosferă de interes pentru marxism, şi cum dumneavoastră sunteţi un gânditor marxist, aş putea promova acolo gândirea dumneavoastră marxistă. Limba nu m-a durut deloc, pentru că gândul despărţirii de ţară mă durea mult mai adânc, mult mai continuu – o limbă în plus, o limbă în minus, ce conta? Şi faraonul a-nghiţit momeala, toată. Interesele lui politice erau mai presus de interesele erotice ale fiicei. Voi revizui dosarul, mi-a spus răguşit, inexpresiv (scena e descrisă în detaliu în Întoarcerea, aflată pe standurile librăriilor româneşti). Câteva zile mai târziu, mi-am primit paşaportul.
Şi aşa a început aventura care m-a dus la Hollywood.
Deci, într-un fel, îi datorez prezentul meu de azi fiicei faraonului?

Probabil că nu. Mulţi factori au participat la decizia mea de a fugi, şi Zoia e numai unul din ei. Dar Zoia a fost un catalist spectaculos. Şi de aceea se cuvine să-i spun aici:
Zoia, şi tu ai fost o captivă a istoriei. Istoria nu te-a lăsat să te împlineşti ca persoană, cel puţin nu atunci când te-am cunoscut. Dar azi nu mai eşti captiva istoriei. Azi povestea ta personală, cu atât mai bogată decât tangenţiala noastră întâlnire, îţi aparţine doar ţie. Numai tu ştii dacă ai împărtăşi-o te poate elibera. Orişicum, ce ne leagă pe noi şi pe toată generaţia noastră e România de atunci. Departe de a dori-o uitată, toţi o vrem revenită în memorie, pentru că toţi, chiar şi sacrificaţii, chiar şi victimele, am iubit-o adânc. Chiar dacă am şi respins-o, chiar dacă am fugit de ea. Trecutul acesta e al nostru, el ne trebuie, nu dureros şi traumatizat, ci vindecat” .
Sursa : Motorul de căutare Google ! 🙂
Pentru toate persoanele virtuale care vor ajunge până AICI cu CITITUL 🙂
postez spre delectare
o minunată FLOARE
de BUSUIOC comestibli din GRĂDINIȚA mea de pe BALCONUL din spatele blocului unde locuiesc de pe vremea când eram contemporan cu…….”

FIICA FARAONULUI” !!!  🙂 🙂 🙂

ȚTIU căNU vei avea RĂBDARE să CITEȘTI ce=i postat mai SUS 🙂 dar despre MESAJUL transmis de videoclipul de mai JOS sigur vei avea cevs de SPUS !!!  🙂 🙂  🙂

TU, vei participa la CAMPANIA de mai SUS ???  🙂 🙂 🙂 EU deja am început să SELECTEZ cărțile ce le voi  DONA COPIILOR  de DINCOLO de PRUT , copii de ROMÂNI sadea !!! 🙂 🙂 🙂

 

 

Alioșa .

11/07/2018

Campionatul Mondial de Fotbal, RUSIA 2018, ultimele partide de fotbal !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:02 am

Campionatul Mondial de Fotbal din RUSIA anului 2018,
se apropie ” pas cu pas ” 🙂 de finiș ! 🙂
Dacă la început au fost 32 de ECHIPE NAȚIONALE repartizate în 8 ( opt ) grupe ,
în competiție au mai rămas doar 4 ( PATRU ) 🙂 🙂 🙂
1) FRANȚA ;
2) BELGIA;
3) ANGLIA și
4 ) CROAȚIA !!! 🙂 🙂 🙂
Aseară,pe stadionul din Sankt Petersburg, în prima SEMIFINALĂ ,
au jucat
FRANȚA și BELGIA

iar NOROCUL le-a surâs FRANCEZILOR 🙂 🙂 🙂
care vor juca în 15 IULIE a.c. pe stadionul LUJNIKI din MOSCOVA,
FINALA mare în compania ÎNVINGĂTOAREI dintre ANGLIA și CROAȚIA ce se vor înfrunta pentru un LOC în FINALA CMF RUSIA, 2018, începând cu ora 21.00 , pe același stadion moscovit ! 🙂

BELGIA , va disputa în 14 iulie pe stadionul din Sankt Petersburg FINALA mică
cu ÎNVINSA partidei ANGLIA-CROAȚIA !!! 🙂 🙂 🙂

Pentru Doamnele și Domnii care NU sunt FANI ai SPORTULUI REGE, FOTBALUL,
pentru a avea ” subiect ” de COMENTAT 🙂
postez cu GHILIMELELE de RIGOARE , tulburătorul MANIFEST :

” Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.
Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă „stat” în Stat !
S-a udat de lacrimi pragul;

În Cristuru e prăpăd!

Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !
Crişul, Mureşul , Târnava
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.
Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui…

Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!

Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune

Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români.”
Sursa : internetul .
Alioșa .

08/07/2018

PAUZĂ fotbal ! Liber la BANCURI !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 5:20 pm

 

Motto :
” „Viața nu este nici simpla nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici contradictorie nici coerentă.
Este- și atâta tot.” ( Antoine de Saint-Exupery ) .

DSC6347uyvdk1no5tsmt0sghxpifdji1me4bb0oc_2erqsfsynigbzg

Dintre toate plantele folosite atât ca INGREDIENTE în arta culinară cât și ca tratarea unor afecțiuni medicale,
pe primele două locuri în preferențele mele se regăsesc
BUSUIOCUL și ARDEIUL IUTE de statură mică-micuță dar IUTE FOC !!! 🙂 🙂 🙂


https://aliosapopovici.wordpress.com/2014/07/15/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2016/07/04/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/04/03/

” Bancuri cu și fără perdeluță…

Un bărbat se înscrie la un select club de nudişti.
În prima zi acolo, îşi scoate hainele şi începe să se uite prin jurul său.
O blondă, superbă, trece pe acolo şi bărbatul are imediat o erecţie.
Femeia observă, se apropie de el şi îl întreabă:
– M-ai chemat ?
Bărbatul răspunde:
– Nu, ce vrei să spui?
Blonda răspunde:
– Tu trebuie să fii nou pe aici.
Lasă-mă să-ţi explic, e o regulă aici care zice că dacă ai o erecţie, înseamnă că m-ai chemat ! 🙂
Zâmbind, ea îl conduce spre marginea piscinei, se întinde pe un prosop, nerăbdătoare îl trage spre ea şi îl lasă să o „facă” cum vrea el.
Bărbatul continuă să exploreze facilităţile clubului. Intră la saună şi, cum stătea jos, trage un pârţ. În câteva clipe un uriaş păros iese din saună, vine la omul nostru şi îl întreabă:
– M-ai chemat?
– Nu, ce vrei să spui?, răspunde noul membru.
– Tu trebuie să fii nou aici. E o regulă care spune că dacă tragi un pârţ, înseamnă că m-ai chemat !! 🙂 🙂 Uriaşul păros îl „face” în felul lui.
Zăpăcit, omul se întoarce la biroul coloniei, unde este întâmpi-nat cu un zâmbet larg de recepţionera dezbrăcată.
– Pot să vă ajut? întreabă recepţionera.
Bărbatul urlă:
– Uite cardul de membru, iată şi cheia şi poţi păstra cei 500 $ taxa de membru!
– Dar, domnule, aţi fost aici doar pentru câteva ore, nu aţi avut şansa să vedeţi toate facilităţile clubului! 🙂
Bărbatul răspunde:
– Ascultă, doamnă, am peste 70 de ani. Am o erecţie pe lună, trag pârţuri de 15 ori pe zi! 😦

Într-un compartiment de tren stăteau două tinere alături de o băbuţă care croşeta liniştită.
Cele două discutau cam ce şi-ar dori fiecare de la un bărbat.
Prima zice:
– Îmi doresc un bărbat tânăr, cu apartament şi maşină, cu diplomă de inginer, cu loc de muncă bine plătit şi la pat să fie – că tot suntem în tren – ca un accelerat!
A doua domnişoară zice:
– Pe lângă ce-ai spus tu, eu îmi doresc să aibă şi o vilă la munte şi una la mare, iar la pat să fie – că tot suntem în tren – ca un rapid!
Băbuţa îşi cere scuze că se amestecă în discuţia lor şi continuă:
– Dacă aş mai fi tânără, nu m-ar mai interesa apartament, vilă, diplomă, dar mi-aş dori ca la pat să fie – că tot suntem în tren – ca un marfar!
– Vai, bunico! Dar marfarul e murdar!
– Da! Dar e lung, staţionează mult timp în gară… şi mai face şi manevre!:)

La o casă de bătrâni un văduv şi o văduvă se cunosc de multă vreme. Într-o seară, la o mică festivitate, stăteau la o masă faţă în faţă. În timpul mesei, el o priveşte de multe ori galant şi îndrăzneşte să o întrebe :
– Vrei să fii nevasta mea?
Fără să se mai gândească mult, ea răspunde:
– Da, da, vreau!
Se despart afectuos, mergând fiecare în camera sa. Dimineaţa el se trezeşte şi, derutat, se gândeşte: „A zis da sau nu” Nu mai ştia…! Agitat, o sună la telefon şi după ce-i spune ce frumoasă a fost seara petrecută împreună, îndrăzneşte să o întrebe dacă a răspuns da sau nu.
Cu mare bucurie ea îi răspunde:
– Da, din toată inima! Şi sunt foarte fericită că m-ai sunat, că nu mai ştiam cine m-a întrebat!

Bulă îi spune soţiei într-o seară că se duce să cumpere ţigări. La magazin se închisese, aşa că se duce la bar. Acolo bea câteva beri şi începe să vorbească cu o tipă. Mai beau împreună nişte beri, apoi se duc la tipă acasă şi petrec o noapte foarte plăcută. Când se trezeşte, îşi dă seama că era trei dimineaţa.
– Nevastă-mea o să mă omoare, dă-mi repede nişte pudră de talc!
Bulă ia pudra de talc şi îşi dă pe mâini. Ajuns acasă, îşi găseşte soţia aşteptându-l, furioasă:
– Unde ai fost până la ora asta?
– Uite, îţi voi spune adevărul. Am fost într-un bar, am băut nişte beri, am fost acasă la o blondă şi m-am culcat cu ea.
– Arată mâinile! zise soţia.
Bulă se conformează şi îi arată mâinile pline de pudră de talc.
– Mincinos nenorocit, iar ai fost la bowling!

Un bărbat vine la doctor şi îi mărturiseşte că are probleme cu potenţa. Doctorul îi zice:
– Asta nu mai este în zilele noastre o problemă! Tocmai s-a scos pe piaţă un nou medicament, Viagra, care pune capăt tuturor problemelor de acest gen. Doctorul îi prescrie pilula şi omul nostru pleacă.
După câteva luni, doctorul se întâlneşte pe stradă cu pacientul:
– Domnule doctor, medicamentul dumneavoastră este o reală minune! Vă mulţumesc din suflet! Este minunat!
– Mă bucur să aud asta, zice doctorul. Ce părere are soţia dumneavoastră despre asta?
– Soţia?! întreabă uimit omul nostru. Păi de atunci nici n-am mai dat pe acasă!

Un iluzionist lucra pe un vapor. În fiecare săptămână, dădea o reprezentaţie.
De fiecare dată, spectatorii erau alţii, aşa că îşi permitea să facă mereu aceleaşi scamatorii. Singura problemă era papagalul căpitanului, care încetul cu încetul a început să priceapă care sunt trucurile. De la un moment dat s-a apucat să dezvăluie secretul în mijlocul fiecărei reprezentaţii:
– Aaaa, uitaţi, nu e aceeaşi pălărie!
– Aaaa, uitaţi, florile sunt ascunse sub masă!
– Aaaa, uitaţi, are ascunse nişte cărţi în mânecă! Şi aşa mai departe.
Iluzionistul se enerva de fiecare dată, dar n-avea ce face.
La un moment dat, vaporul are un accident şi se scufundă, rămânând ca supravieţuitori doar iluzionistul şi papagalul. Timp de câteva zile, plutind fiecare pe o scândură, s-au privit plini de duşmănie, fără să scoată vreun cuvânt. Până la urmă, papagalul zice:
– OK, mă dau bătut. Unde e vaporul?

Un bărbat stătea la soare, în pielea goală, pe plajă. Din raţiuni de comportament civilizat şi ca să le ferească de arsura soarelui, şi-a pus o pălărie peste părţile intime. O femeie trece pe lângă el şi-i spune mustăcind:
– Dacă ai fi fost un domn, ţi-ai fi scos pălăria!
El ridică o sprânceană şi îi răspunse:
– Dacă ai fi arătat mai bine, s-ar fi ridicat singură…

Bulă, la volanul unei maşini, se opreşte pentru a culege o blondă frumoasă, autostopistă. În scurt timp, devin atât de intimi, încât maşina poposeşte într-un copac. Un ţăran se apropie de maşina făcută praf şi-i spune tipului:
– Mare noroc aţi avut! După aparenţe, n-aţi păţit nimic, ca de altfel nici prietena dumneavoastră. A fost proiectată pe pajişte, dar a scăpat fără nicio rană…
– Ea a rămas întreagă, dar eu, nenorocitul de mine… Du-te să vezi ce are-n gură…

Poliţistul opreşte o maşină plină cu blonde şi spune:
– Bună ziua, doamnelor! Se pare că va trebui să întoarceţi, aici se lucrează.
– Vai, ce bine! Credeam că o să îmi cereţi permisul, pentru că nu-l am!
Cealaltă, văzând ce tâmpenii spune prietena ei, zice:
– Nu o luaţi în seamă, e beată, nu ştie ce zice!
La care a treia din spate:
– Vedeţi ce se întâmplă când umbli cu maşini furate?
Iese a patra blondă din portbagaj şi zice:
– Gata, am trecut graniţa?

Trăian şi Măria trebuiau să plece în America, dar n-au bani decât pentru un singur bilet.
Pleacă Maria prima şi după puţin timp Traian primeşte 1.000 de dolari într-o scrisoare.
După vreo câteva zile, 2.000 de dolari, apoi 5.000, apoi 8.000, apoi 10.000.
Pleacă Traian şi el în America fără s-o anunţe pe Măria ca să-i facă o surpriză ! 🙂
Intră la hotelul unde locuieşte Măria şi-o găseşte goală în pat cu un tip.
– El ţi-a dat mia de dolari pe care mi-ai trimis-o? strigă furios Traian .
– Da.
– Şi cei 2.000 de dolari, tot de la el îi ai?
– Da.
– Şi cei 5.000 şi cei 10.000 de dolari, tot el ţi i-a dat?
– Da.
– ÎNVELEȘTE omul FĂ , că RĂCEȘTE !!! 🙂 🙂 🙂

Un tip îşi roagă colegul de muncă să vină să îl ajute să-şi instaleze parchetul în casă. Se termină serviciul, se duc acasă la tip, acesta intră pe uşă, se duce direct la soţie, o îmbrăţişează, o sărută, îi spune cât de mult i-a lipsit la muncă, că o iubeşte… Colegul rămâne un pic consternat:
– Cum faci să fii aşa drăgăstos cu soţia ta?
– De şase luni încoace, am învăţat că aşa e cel mai bine şi suntem foarte fericiţi…
Omul se duce şi el acasă, să încerce. Intră pe uşă, o îmbrăţişează puternic pe nevastă, îi spune în gura mare că o iubeşte, dar aceasta izbucneşte în lacrimi.
– Ce-ai păţit, de ce plângi?
– Asta e cea mai urâtă zi din viaţa mea! Mai întâi fiu-tu şi-a scrântit glezna cu bicicleta, apoi maşina de spălat s-a stricat şi acum mai vii şi tu beat acasă!

Doamna învăţătoare le spune fetelor din clasă că atunci când Bulă spune o prostie, să fugă din clasă. Începe ora şi doamna învăţătoare îi pune pe elevi să spună ce s-a construit mai recent pe strada lor.
Maria a spus:
– Pe strada mea s-a construit o librărie.
Ionel a spus:
– Pe strada mea s-a construit un bar.
Vine rândul lui Bulă:
– Pe strada mea s-a construit un bordel.
La aceste vorbe, fetele din clasă o iau la fugă.
Bulă, disperat, strigă:
– Unde fugiţi aşa, că încă nu s-a dat în folosinţă!

La o casă de la ţară locuiau doi soţi şi cei trei fii ai lor. Într-o dimineaţă, soţia se trezeşte şi când se uită pe geam vede singura vacă a familiei moartă pe câmp.
Înnebunită de gândul că nu mai are cu ce să îşi hrănească familia se spânzură. La scurt timp intră soţul în cameră şi o găseşte moartă. Într-un moment de disperare, scoate o puşcă dintr-un dulap şi îşi trage un glonte în cap. Fiul cel mare vine de la muncă şi găsind vaca şi părinţii morţi se hotărăşte să se înece în râu. Dar când ajunge acolo găseşte o sirenă:
– Ştiu ce s-a întâmplat şi ce vrei să faci. Pot să îi readuc la viaţă pe toţi, dar trebuie să faci sex cu mine de cinci ori la rând. Dar dacă nu mă satisfaci, te înec.
Băiatul acceptă, dar după patru partide nu mai poate. Când fiul mijlociu descoperă ce s-a întâmplat acasă, se duce şi el să se înece. La râu găseşte sirena, care îi spuse că dacă face sex cu ea de 10 ori la rând, totul va reveni la normal. După şapte partide sălbatice, băiatul moare înecat de sirena nimfomană.
Se trezeşte şi băiatul cel mic: vaca moartă, părinţii morţi, fraţii săi ia-i de unde nu-s, aşa că se duce şi el să se înece. La râu aceeaşi sirenă:
– Dacă faci sex cu mine de 15 ori la rând voi face totul să revină la normal.
– Cum? Doar de 15 ori? Mai bine de 20 de ori.
– Hmmm, mai bine de 25, zise sirena.
– Lasă, de 30 de ori e cel mai bine, zise el.
– Ok. Dacă faci sex de 30 de ori cu mine totul va reveni la normal.
Stă puţin băiatul şi se gândeşte apoi o întrebă pe sirenă:
– Ia stai oleacă. De unde ştiu eu că după 30 de partide nu mori şi tu cum a murit vaca?

Un cuplu de proaspăt căsătoriţi – el 75, ea 23 – se cazează în apartamentul nupţial al unui mic hotel.
A doua zi, cam pe la prânz, mireasa coboară cu paşi nesiguri, ciufulită, cu privirile rătăcite…
– Ăăăăă, am venit pentru micul dejun…
Recepţionerul: – Iertaţi-mă, vă simţiţi bine? Arătaţi de parcă v-aţi fi luptat cu un crocodil!
– Offf… ştiţi, înainte de căsătorie, soţul meu mi-a zis că a economisit timp de 50 de ani, iar eu am crezut că se referea la bani…” !!!
Sursa BANCURILOR, internetul .
O seară de DUMINICĂ cât mai frumoasă ! 🙂

 

 

 

 

 

 

 

Dacă cele SUS postate 🙂 NU te îndeamnă a COMENTA 😦 , mesajul din în VIDEOCLIPUL de mai jos

sigur te vor MOTIVA !

Alioșa .

01/07/2018

Campionatul Mondial de Fotbal, RUSIA, 2018 , fazele ELIMINATORII !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 11:15 am

În loc de motto :
–  BINE te-am REGĂSIT lume virtuală din ROMÂNIA și din AFARĂ ! 🙂

La ora când postez aceste GÂNDURI, ”  GRĂDINIȚA mea de VIS ” 🙂 de pe balconul dinspre sufrageria apartamentului arată astfel :

DSCN0476DSCN0478DSCN0477DSCN0474DSCN0475DSCN0465

cu mențiunea că suntem în  5  IULIE 😦 și  nu în 5  IUNIE 😦  cum greșit  arată FOTO de mai sus ! 😦

Și tot la aceasă ORĂ ,mă simt excelent din toate punctele de vedere mai ales că DIMINEAȚA, în timp ce-mi beau liniștit cafeaua rece și amară, ascult IMNUL OFICIAL

al Campionatului Mondial din RUSIA care este pe buzele a SUTE de MILIOANE de IUBITORI ai FOTBALULUI   din LUMEA ÎNTREAGĂ 🙂 🙂 🙂  căci, nu degeaba FOTBALULUI i se spune ” sportul REGE ” !!! 🙂 🙂 🙂
Așa după  cum am PROMIS în ultimul comentariu al articolului ANTERIOR,
din 25 IUNIE și până astăzi,01 IULIE, nici la MINE, nici la TINE,
lume virtuală DEZBINATĂ și MANIPULATĂ 😦 😦 😦
NU am mai POSTAT și COMENTAT nimic iar MOTIVUL îl vei afla dacă vei REINTRA( intra ) pe
https://aliosapopovici.wordpress.com/2018/06/18/

iar pentru cei/cele care NU au TIMP și nici VOINȚĂ să acceseze articolul anterior, imaginile postate mai jos, cu specificarea faptului că, NIKONUL meu are setată luna MAI 😦  😦 😦  în loc de luna IUNIE , vorbesc de la sine !!!  🙂  🙂  🙂

Vila NICULINA, Moieciu de Jos ( 25-28 IUNIE 2018 ) .Vila NICULINA unde am fost cazat în perioada 25-28 iunie 2018 .

Moieciu de Jos, 26 iunie 2018 .La Peștera DÂMBOVICIOARA cu un mic grup. în 26 IUNIE 2018 .Intrarea în Peștera DÂMBOVICIOARA .DSCN0408DSCN0451În această perioadă , la Campionatul Mondial de FOTBAL  din RUSIA  ,s-au DISPUTAT meciurile din FAZA GRUPELOR cu VICTORIILE scontate ale FAVORITELOR la TROFEUL SUPREM 🙂 🙂 🙂 și ……………………………………cu o foarte, FOARTE MARE surpriză :

eliminarea CAMPIOANEI MONDIALE în EXECRCIȚIU, naționala GERMANIEI ,

cu scorul de 2-0 , de către naționala din COREEA de SUD,prin golurile  marcate de SUD-COREENI în PRELUNGIRILE partidei, în min.90+ 3 și min 90+ 6  !!! 🙂 🙂 🙂

 


Felicitări SUD-COREEINILOR 🙂 🙂 🙂
și RUȘINE nemților………………………………….
La ora când testez aceste opinii PUR personale 🙂 🙂 🙂 la CMF din RUSIA a început deja disputarea meciurilor din FAZA OPTIMILOR de FINALĂ, prima fază  ELIMINATORIE,
în care au ajuns PRIMELE două echipe din cele OPT GRUPE !!! 🙂 🙂 🙂

PROGRAMUL complet al OPTIMILOR, SFERTURILOR, SEMIFINALELOR și FINALEI este :

” Saturday 30 June
France 4 Argentina 3
Uruguay 2 Portugal 1
Sunday 1 July
Spain vs Russia – Moscow (Luzhniki), 3pm (Match 51)

Croatia vs Denmark – Nizhny Novgorod, 7pm (Match 52)

Monday 2 July
Brazil vs Mexico – Samara, 3pm (Match 53)

Belgium vs Japan – Rostov-on-Don, 7pm (Match 54)

Tuesday 3 July
Sweden vs Switzerland – St Petersburg 3pm (Match 55)

Colombia vs England – Moscow (Spartak), 7pm (Match 56)

Quarter-finals
Friday 6 July
Winner match 49 vs Winner match 50 – Nizhny Novgorod, 3pm (Match 57)

Winner match 53 vs Winner match 54 – Kazan, 7pm (Match 58)

Saturday 7 July
Winner match 55 vs Winner match 56 – Samara, 3pm (Match 60)

Winner match 51 vs Winner match 52 – Sochi, 7pm (Match 59)

Semi-finals
Tuesday 10 July
Winner match 57 vs Winner match 58 – St Petersburg, 7pm (Match 61)

Wednesday 11 July
Winner match 59 vs Winner match 60 – Moscow (Luzhniki), 7pm (Match 62)

Third place play-off
Saturday 14 July

Loser match 61 vs Loser match 62 – St Petersburg, 3pm

World Cup 2018 final
Sunday 15 July

Moscow (Luzhniki), 4pm ” !!! 🙂 🙂 🙂
Sursa programului, FIFA ! 🙂

IERI , 30 IUNIE, s-au DESFĂȘURAT primele două partide din OPTIMILE de FINALĂ ale CMF ,partide în urma cărora ,

ÎNVINGĂTOAREA merge în SFERTURILE de FINALĂ

iar ÎNVINSA ,pleacă ACASĂ unde o așteaptă sute de MII de HUIDUIELI din partea propriilor suporteri OFTICOȘI !!! 🙂 😦 🙂

După epuizarea celor 90 de minute de joc și a minutelor de prelungiri acordate de ARBITRI,
ieri, 30 IUNIE,

FRANȚA a eliminat Argentina lui Messi, cu scorul de 4-3 !!! 🙂 🙂 🙂
și
URUGUAI a eliminat Portugalia cu scorul de 2-1 🙂 🙂 🙂
TRIMIȚÂND acasă naționala lui Ronaldo ,VICECAMPIOANA mondială în execrcițiu !!! 🙂 🙂 🙂

Astăzi 1 IULIE se vor disputa următoare două partide din faza OPTIMILOR de FINALĂ :

SPANIA-RUSIA, de la ora 17.00 ! 🙂
și
CROAȚIA-DANEMARCA , de la ora 21.00 ! 🙂

Știind din start că NU îmi va RĂSPUNDE nimeni 😦 😦 😦
totuși ÎNTREB :
– Cine CREDEȚI că vor MERGE în SFERTURILE de FINALĂ dintre naționalele care vor evolua astăzi ? 🙂
– Ce echipe vor ajunge în SEMIFINALE ?? 🙂 🙂
– Ce echipe vor disputa FINALA ??? 🙂 🙂 🙂

La PRIMA întrebare,având în vedere mai multe considerente din toate punctele de vedere, vă RĂSPUND EU :

  • Vor merge mai departe naționala ȚĂRII GAZDĂ, RUSIA și pragmatica națională a CROAȚIEI alcătuită pe scheletul formidabililor fotbaliști CROAȚI care evoluează în campiontele puternice din EUROPA precum REAL MADRID, ATLETICO MADRID, JUVENTIUS, MANCHESTER UNITED ș.a.???  🙂 🙂 🙂

O lună IULIE cu căldură moderată,cu fața uniform bronzată ,corpul fără arsuri,
iar comentariile fără fisuri !!! 🙂 🙂 🙂
Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.