Alioşa ” File de Jurnal ”

27/07/2018

Ce NU ȘTIU românii despre miliardarul americano-ungur, George Soros……………..

Filed under: generale — Aliosa @ 7:47 am

În loc de motto:

IMG-20180711-WA0016
Mulți VORBESC despre George Soros , dar PUȚINI știu …………..,

” Cine este George Soros şi ce legături are cu România .

George Soros (numele de naştere fiind Schwartz György) s-a născut la Budapesta, în anul 1930, într-o familie de evrei. Tatăl lui, Swartz Tivadar a fost un avocat şi ziarist cunoscut şi apreciat al vremii. A supravieţuit holocaustului , pentru că o familie de maghiari – funcţionari la un minister – l-au ascuns (mai precis, i-au dat acte de identitate false, susţinând că este NEPOTUL lor .

În 1947 a plecat la Londra, unde a obţinut diplomă de economist la London School of Economics.
În 1956 s-a mutat în Statele Unite ale Americii.
S-a ocupat de filozofie, a lucrat la bursă ca negociator şi analist al acţiunilor.
În 1969 şi-a fondat propria afacere: Fondul de Investiţii Quantum.
A avut mari succese financiare la bursă.
Ca economist şi jucător la bursă a contestat ideea că pieţele financiare tind spre echilibru.
Experienţa lui în domeniul bancar, financiar a sintetizat-o în lucrarea sa Alchimia banului în care a elaborat aşa numita teorie a reflexivităţii.
În Franţa, Germania şi în Marea Britanie a intrat în speculaţii financiare de anvergură (aceste din urmă acţiuni ale miliardarului au dus la colapsul Bank of England, susţin criticii lui Soros).

Deseori Soros a fost acuzat că a influenţat prin mijloace ilegale evoluţia pieţelor financiare.
În anul 2008, Oficiul de Stat pentru Supravegherea Financiară din Ungaria a amendat o firmă a lui Soros pentru un atac asupra acţiunilor OTP (bancă maghiară creată din fosta Casa Naţională de Economii din ţara vecină, corespondent cu CEC Bank din România).
Prin diferite tranzacţii bursiere, speculaţii pe piaţa valutară şi prin fonduri de investiţii Soros a creat un imperiu financiar.
În anul 2014 revista Forbes a estimat averea lui Soros la 23 miliarde de dolari, fiind unul dintre cei 29 cei mai bogaţi oameni din lume.

În 1983 a creat Fundaţia Soros, iar mai târziu Institutul pentru o Societate Deschisă.
Prin acestea, a alocat sume considerabile pentru diferite acţiuni caritabile (în special pentru dezvoltarea învăţământului şi ajutorarea victimelor unor catastrofe naturale), dar a încurajat şi mişcările civice anticomuniste din Europa de Est.
A finanţat activitatea organizaţiei Carta 77 din Cehoslovacia, Solidarnosk din Polonia, a acordat sprijin financiar şi organizatoric pentru aşa numita revoluţie a rozelor din Georgia şi după victoria revoluţiei portocalii şi câştigarea puterii de către Ianukovici în Ucraina, a investit în modernizarea armatei ucrainiene.

În anii ’90, această activitate a lui George Soros era primită cu entuziasm în ţările Europei centrale şi de est, mai ales de către opoziţia partidelor considerate postcomuniste şi care au preluat puterea în aproape toate ţările regiunii după căderea regimurilor comuniste.
Este interesant de remarcat că în prezent mulţi foşti bursieri ai Fundaţiei Soros sunt cei mai vehemenţi critici ai miliardarului, de exemplu Viktor Orbán, primul ministru a Ungariei şi practic toată conducerea a partidului său, Fidesz.

Este greu de înţeles, în ceea ce priveşte personalitatea lui Soros, cum un om care nu prea are scrupule când vine vorba de câştigarea banilor, finanţează aparent cu uşurinţă cu zeci de milioane de dolari dezvoltarea democraţiior în diferite regiuni ale globului.
Un posibil răspuns primim chiar de la el.
Într-un interviu acordat televiziunii CBS în 1998 – citat de portalul american A 21st Century Wire – Soros aşa s-a autocaracterizat: „sunt un capitalist nemilos, care prin speculaţii bursiere doresc să obţin profituri extra, fără să am în vedere consecinţele sociale ale acestora”.
În interviul citat Soros a admis că poate să fi fost implicat în acţiuni financiare imorale, dar a susţinut că în opinia lui considerentele morale nu au ce căuta în afaceri.

Implicarea din ce în ce mai explicită a lui Soros în politică a devenit evidentă cu ocazia campaniei electorale de anul trecut în America.
Soros, nu numai că a fost principalul sponsor al Partidului Democrat (a cheltuit mai mult de 25 de milioane de dolari), dar a participat efectiv la acţiuni electorale

(a însoţit-o pe Hillary Clinton în Haiti, unde candidata pentru preşedinţie l-a prezentat pe Soros, ca pe omul care va sprijini financiar cel mai sărac stat din SUA).

Canalul de televiziune american Fox, invocând informaţiile scurse prin Wikileaks, susţine că în timpul campaniei electorale au existat raporturi foarte strânse între Soros şi şeful de campanie a lui Hillary Clinton, John Podesta.
Nu odată, miliardarul a sugerat subiecte de campanie, sau modalităţi, cum să fie tratate chestiuni legate de acorduri comerciale, probleme legate de fenomenul migraţiei, sau a făcut propuneri privind componenţa Tribunalului Suprem.
Întrucât a devenit un actor important al campaniei democraţilor, Soros a ajuns ţinta criticilor nimicitoare ai susţinătorilor noului preşedinte.
Portalui american The Hill chiar l-a acuzat atât pe aceasta cât şi pe Hillary Clinton că împreună comit un genocid împotriva creştinătăţii.
Pierderea alegerilor de către Hillary Clinton a fost un eşec şi pentru Soros, asta însă mai mult pe planul imaginii, pentru că potrivit portalului Investopedia din SUA, pieţele au reacţionat bine la victoria lui Trump. Majoritatea acţiunilor au crescut şi Soros – ca cel mai mare investitor pe bursă – a câştigat.
Ceea ce a pierdut – consideră analiştii Investopedia este influenţa asupra politicii financiare a noului guvern.

În ultima perioadă personalitatea lui George Soros a fost diabolizată în Ungaria şi mai nou în România (nemaivorbind că în Belarus a fost declarat persona non grata).

Critica lui Soros a intrat în arsenalul presei pro-PSD.
Potrivit acestora, Soros ar fi stat în spatele demonstraţiilor antiguvernamentale din iarnă şi ar fi şi finanţatorul partidului de opoziţie USR.
Nici aceste acuzaţii nu au fost dovedite, deşi verificarea lor s-ar impune, pentru că articolul 15, alin.1 din Legea 334/2006 privind finanţarea partidelor politice interzice acceptarea donaţiilor făcute partidelor politice româneşti de către persoane fizice sau juridice străine.
Recent preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat că acuzaţiile cum că ar avea afaceri în Brazilia pleacă de la omul de afaceri Soros, care vrea să facă rău acestei ţări.
El cu alte ocazii a sugerat că atitudinea ostilă a unor personalităţi politice PSD (Monica Macovei, organizaţia Rise Project) s-ar datora faptului, că aceştia primesc finanţare de la George Soros .”
Sursa :
https://www.capital.ro/cine-este-george-soros-si-ce-legaturi-are-cu-romania.html

 

 

 

O zi de VINERI plăcută și-apoi,

 

 

 

 

 

tuturor persoanelor virtuale care vor CITI și COMENTA cele sus postate în GHILIMELELE de rigoare ! 🙂

Alioșa ! 🙂

Reclame

11 comentarii »

  1. @ ALLL !!!

    1) După ÎNFRÂNGEREA rușinoasă ACASĂ din UCL ( 0-1 cu FC MALMO, Suedia )
    a campioanei României la fotbal ” en titre ” 😦 CFR Cluj ,
    care SIGUR va fi ELIMINATĂ după RETURUL de săptămâna viitoare 😦 😦 😦
    o altă fostă CAMPIOANĂ la fotbal , VIITORUL lui Hagi, tot ACASĂ, dar în UEFA Europa League,
    aseară, pe stadionul din OVIDIU, a fost EGALATĂ de echipa olandeză Vitesse după ce a CONDUS până în miutul 51 cu scorul de 2-0 ……………….
    Și VIITORUL va părăsi SIGUR săptămân viitoare competiția UEFA Europa League 😦 😦 😦

    Singura certitudine în accederea în faza superioară a UEFA Europa League ,
    este echipa FCSB care, a ÎNVINS în deplasare cu 2-0 MODESTA echipă slovenă, RUDAR ………

    2) Acțiunile Facebook au scăzut cu 19% într-o singură zi.
    Valoarea de piață a Facebook a scăzut cu 119 miliarde de dolari după ce compania
    i-a anunțat pe investitori că ritmul de creștere va încetini în următoarele trimestre.
    Cu toată această prăbușire financiară, Facebook rămâne a cincea cea mai valoroasă companie cotată pe bursa americană,
    după Apple, Amazon, Alphabet (Google) și Microsoft.

    3) Ministerul Justiţiei ar putea anunţa ASTĂZI , după ora 12.00,
    propunerea pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
    după ce Tudorel Toader a susținut IERI interviurile cu cei patru candidați.

    Cei patru candidaţi înscrişi în cursă
    – Florentina Mirică – procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA,
    Cristian Lazăr – procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General,
    Marius Iacob – procuror şef adjunct al DNA şi
    Elena Grecu – procuror şef serviciu în structura centrală a DNA ,
    au susţinut joi interviul la sediul Ministerului Justiţiei.

    În cadrul interviului, fiecărui candidat i s-a alocat aproximativ o oră şi jumătate
    – 30 de minute pentru susţinerea proiectului de management şi o oră pentru a răspunde la întrebări.

    Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că este foarte posibil ca unul dintre cei patru să fie desemnat candidat pentru şefia DNA,
    dar în aceeaşi măsură, este foarte posibil ca niciunul să nu fie propus, în acest caz fiind reluată procedura.

    Funcţia de procuror şef al DNA devenise vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din FUNCȚIE 🙂 🙂 🙂
    printr-un decret emis de NEVOIE pe 9 iulie de către preşedintele României,
    Klaus Werner Iohannis, care a pus în APLICARE DECIZIA CCR abia după o LUNĂ de ZILE !!! 😦 😦 😦
    Alioșa .

    Comentariu de Aliosa — 27/07/2018 @ 8:04 am | Răspunde

  2. A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Comentariu de octavpelin — 27/07/2018 @ 10:53 am | Răspunde

    • Mulțumesc pentru REPUBLICARE ! 🙂
      Toate cele bune ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 30/07/2018 @ 9:01 am

  3. un sereno fine settimana, Aliosa

    Comentariu de newwhitebear — 27/07/2018 @ 11:14 pm | Răspunde

    • Grazie, Gian Paolo ! 🙂
      Un sereno fine settimana anche a te e alla tua famiglia ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 28/07/2018 @ 6:08 pm

    • ciao

      Comentariu de newwhitebear — 28/07/2018 @ 6:27 pm

    • Ciao ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 30/07/2018 @ 9:02 am

  4. Salutări entuziaste, Alioșa! 🙂
    Miliardarii sunt tot oameni ca și noi, doar că au idei de afaceri (mai mult sau mai puțin legale) și nu prea au scrupule. Doar când se văd cu sacii în căruță își amintesc de oamenii mai puțin norocoși și încearcă să arate că sunt și generoși. Unii reușesc să-și mai spele din păcate, pe când alții persistă în năravuri, nefiind mulțumiți niciodată de bogățiile acumulate. Grație articolului postat de tine mai sus, am aflat mai multe lucruri neștiute despre celebrul Soros, înger și demon, în funcție de cine îl judecă. Nu pot să mă pronunț de partea cui e adevărul, dar datele sunt date și e bine să le cunoaștem. Mulțumiri și mult spor în continuare, Sandule! 🙂

    Comentariu de racoltapetru6 — 28/07/2018 @ 8:11 am | Răspunde

    • Salutări târzii dar sincere, Petru ! 🙂
      Că bine ai mai spus despre Soros :
      – ” înger și demon , în funcție de cine îl judecă ” !!! 🙂 😦 🙂
      Sincer, pentru mine este ” DEMON ” 😦 😦 😦
      iar ” înger ” 😦 🙂 😦 poate pentru CEI/CELE care PRIMESC periodic sau poate chiar permanent câte ” un pumn de arginți ” 😦 pentru SLUGĂREALĂ……………………și TRĂDARE de NEAM și ȚARĂ…………………….

      După cum spune vorba românească ” NU iese FUM fără FOC ” 🙂 așa și cu Soros…………………………

      S-ar putea caADEVĂRUL să iasă la IVEALĂ când VA FI PREA TÂRZIU……………………..

      ADEVĂRUL este că EU nu am făcut nimic altceva decât am REPUBLICAT un ARTICOL …………………………..
      Mulțumesc și eu pentru vizită , comentariu și urări , Petru ! 🙂
      Weekend plăcut ! 🙂
      Sandu ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 28/07/2018 @ 6:58 pm

  5. @ ALLL !!!

    Dacă despre George Soroș în afară de prietenul virtual PETRU ( vezi comentariul de mai sus ) 🙂
    NU s-a ” înghesuit ” LUMEA VIRTUALĂ din ROMÂNIA să COMENTEZE 😦 😦 😦
    poate se va ” înghesui ” să comenteze cele ce urmează și despre care,
    SIGUR ,Soroș și COZILE lui de TOPOR din ” România lucrul.ui bine făcut ” 😦 NU sunt STRĂINE ………………

    ” Românii din M. Britanie se DELIMITEAZĂ de protest: Noi nu suntem FASCIȘTI să răsturnăm guverne………………

    Românii din Marea Britanie sunt solidari cu cei din ITALIA și SPANIA 🙂 🙂 🙂 și mulți dintre ei anunță că NU vor participa
    la protestul de la București din data de 10 august.
    Mai mult, aceștia se simt jigniți că se face apel la ei pentru a răstura un guvern. Aceștia acuză partidele politice de Opoziție de manipulare.

    În plus, lista USR cu privire la acțiunea ”Fără penali” este privită foarte rău de aceștia.
    La ora actuală, manifestația dorită pe 10 august se poate spune că este foarte subțire iar organizatorii ar putea să facă protestul

    doar cu Mălin Bot, Sandy Matei și Cristian Dide.

    Doar nu e prima data.
    Am intrat în cele mai mari grupuri de români din Marea Britanie iar reacțiile lor sunt total opuse față de ce aruncă manipulatorii pe piața din România.

    ”Pe mine nu mă interesează acest protest deloc. Probabil niște partide vor să se folosească de Diaspora pentru scopurile lor politice. E rușinos că în an Centenar, unii au grijă doar să facă scandal. În loc să promoveze unitatea, ei promovează dezbinarea. Ce tot ne chemați să stăm în stradă? Pentru ce? Românii au ales ceva. Asta e democrația. NU mai promovați această acțiune”, scrie Simona din Londra ca răspuns la un afiș de pe un grup de Facebook în care se chema lumea în stradă.

    ”Asta e drumul catre nazism dar esti prea mic sa stii ce inseamna asta imi este mila se tine
    Si o sa ma rog lui Dumnezeu pentru sanatatea ta sa iti dea mintea de pe urma.
    Asa se începe cu eliminarea unor grupuri ca sunt ciuma rosie ,apoi tiganii ca sunt hoti,
    apoi evreii apoi cine mai doriti dumneavoastra domnule sa eliminati doar ca nu va convine iar asta e discriminare pura.
    Nu o sa pun mai presus tara sau poporul inaintea umanitatii.
    Doar animalele reactioneaza din instinct”, susține Sorin Horia din Glasgow.

    ”Suntem în anul centenarului și voi ne chemați al Revoluție?
    În primul rând pe cine reprezentați că nu am auzit niciodată de voi.
    Nu ne mai aburiți ca în 2014.
    Ce protest civic e asta cand are in spate partide politice?
    Românii din țară și-au ales singuri drumul și nu e treaba noastră să mergem și să facem scandal în țară.
    Ăsta e exemplu pe care vrem să-l dăm copiilor?
    Am atâția prieteni români aici și nici măcar unul când se duce acum în țară nu o să meargă la manifestarea asta idioată”, spune și Elena din Bolton.
    Sursa :
    http://www.sokant.ro/romanii-din-m-britanie-se-delimiteaza-de-protest-noi-nu-sunt-fascisti-sa-rasturnam/

    – Tu, ce părere ai despre CELE sus POSTATE dar și despre PROTESTUL ce se anunță a se desfășura pe 10/11 august 2018 ???

    Alioșa .

    Comentariu de Aliosa — 28/07/2018 @ 6:18 pm | Răspunde

    • @ ALLL !!! 😦 😦 😦

      SINCER, a fost ” ȘOKANT ” 😦 pentru MINE să CONSTAT că NIMENI nu a COMENTAT această POSTARE !!! 😦 😦 😦

      De unde se VEDE că ” PRIETENII mei VIRTUALI , NU sunt ” prietenii ” MEI………………….

      Comentariu de Aliosa — 30/07/2018 @ 9:05 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: