Alioşa ” File de Jurnal ”

27/08/2019

SEMICENTENARUL absolvirii Liceului Militar ” Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc este deja ISTORIE !!! !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 7:19 pm

În loc de motto:

..” Pleacă, pleacă ANII TINEREȚII……”

Postarea ce urmează este CONTINUAREA firească a postării de pe 

https://aliosapopovici.wordpress.com/2019/08/19/

albert-eistein-p

” În metropola din care,am plecat pe-a vieții cale,
Cetățeni pe trotuare merg încet,pășind agale ,
La costum și la cravată,îmbrăcați de sărbătoare,
Trecătorii,cu mirare,se întreabă: – Cine-s oare ?

Este floarea cea vestită,toți cu câte-o facultate,
Adunând de-atunci încoace, șaizecișinouă ani etate .
Hotărâți să se-ntâlnească, măcar din cinci în cinci ani,
Până o rămâne, doară unul în final.

Au venit din toată ȚARA, unii chiar din larga lume,
La-ntâlnirea cu colegii ,să ne ținem iar de glume !
Am fost prieteni buni în școală, și-am rămas așa mereu,
Dorul de-ai vedea la față ne apăsă tot mai greu .

Pupături,strângeri de mână,glume, vorbe amicale,
Amintiri din tinerețe,când nu prea aveam parale ,
Dar aveam o CALITATE :eram veseli, joviali,
Hotărâți și noi s-ajungem………COLONEI sau GENERALI …..

Ne uitam unii la alții,ne-ntrebam chiar cu mirare:
Cum a fost, măicuță , oare,o atare transformare ?
Am plecat cu toți în viață, TINERI, VESELI și FRUMOȘI
Șine-ntoarcem în postura ………cu păr alb și chelioși .

După ani de trudă multă,am ajuns cum ne-a fost scris ,
Să acumulăm firește,bogății de nedescris :
Pe la tâmple -avem ARGINTUL,AURUL pus de dentist ,
PLUMB atârnă în picioare ,PIETRE scumpe-n colecist ………..

La SNAGOV nu avem VILE, NU avem nici ȘASE CASE ,
N-am făcut nimic pe PILE, precum alții fără oase,
N-am avut și-n-avem FIRME,intrate în INSOLVENȚĂ,
N-am INTRAT în pușcărie……nici măcar fără frecvență !

Însă MERGEM ÎNAINTE,nu ne dăm deloc bătuți ,
Căci avem umor și farmec,chiar și oarece BĂNUȚI !
Și acum, la VÂRSTA asta,ne mai ținem de FEMEI………..
Să ne-AJUTE-a trece STRADA, sau ……..,să NU CĂDEM pe-alei ”  !!!
Autor  necunoscut  !!! 🙂 🙂 🙂

POSTEZ  spre ținere și aducere aminte , în ORDINEA virării BANILOR în CONTUL organizatorului,

LISTA cu ” NĂSTURAȘII ” 🙂 🙂 🙂 de la Clasa a XII-a D 🙂 🙂 🙂

( vezi mai JOS  FOTOGRAFIA  mărită  ) 🙂 🙂 🙂

care au ONORAT cu PREZENȚA  aniversarea SEMICENTENARULUI absolvirii în august 1969 a Liceului Militar

” Ștefan cel Mare”

din CÂMPULUNG  MOLDOVENESC  din frumoasa și fascinanta BUCOVINĂ cu MĂNĂSTIRI seculare de o rară  și inegalabilă frumusețe !!!  🙂 🙂 🙂

https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/23/

De la Clasa a XII-a D , Diriginte Prof.Dr. ISTRATE  GEORGE  au participat următorii :

Isopescu Ilarion,
Bădărău Silviu,
Prisecariu Constantin,
Stoica Iosif,
Lala Corneliu,
POPOVICI ALEXANDRU ( ALIOȘA) ,
Drăgan Horia,
Bornaz Culiță,
Cobzaru Virgil,
Cazamir Neculai,
Boar Zeno,
Știrbu Doru,
Ciuchină Vasile,
Canache Dumitru,
Strungar Iosif,
Pîrvu Mihai,
Bărbos Andrei,
Elefteriu Ionel și
Șomodi Cătana Augustin

Alioșa,aici, primul din stânga ,

iar în fotografia  cu Clasa a-XII-D )

DSCN0694
în stânga port-DRAPELULUI, în COSTUM închis la culoare și cravată BLEUMARIN !

Cum pe 30 AUGUST creștinii ortodocși sărbătoresc pe Sfântul Ierarh ALEXANDRU 🙂 🙂 🙂
iar administratorul unic al acestui modest BLOG care a prins VIAȚĂ odată cu ANIVERSAREA a 40-a ANI de la ABSOLVIREA Liceului Militar ” Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc
https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/03/25/
poartă întâmplător numele de ALEXANDRU 🙂 🙂 🙂
din toată INIMA de ADEVĂRAT ROMÂÂN
cu DRAGOSTE de NEAM și ȚARĂ
un sincer și călduros

” LA MULȚI ANI FERICIȚI ”

persoanelor ce poartă numele de Alexandru, Alexandra, Alecu, Lexi, Lixandru, Lixandra, Lisandru, Lisandra, Sandru, Sandra, Alexandrin, Alexandrina, Sandrina, Sandu, Sanda, Sandel, Sanducu, Ducu, Dutu, Saşa, Alessandra !!! 🙂 🙂 🙂

Pentru cei /cele care nu știu, Sfântul Ierarh ALEXANDRU este praznuit de Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 30 august. Crestinii il cinstesc pe Sfantul Alexandru deoarece acesta este unul dintre marii ierarhi ai Bisericii, un aparator neinfricat al credintei crestine in perioada arianismului.
Dat fiind faptul ca Sfantul Arhiepiscop Mitrofan era si bolnav si batran pentru a participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, Alexandru este trimis in locul acestuia. Odata cu inchiderea lucrarilor Sinodului, Constantin cel mare Cere tuturor Purtatorilor de Dumnezeu Parinti sa vina in Constantinopol pentru a-l binecuvanta.
Trece la Domnul la varsta de 98 de ani, la doar cateva luni dupa moartea Sfantului Imparat Constantin cel Mare (337)” .
Cu stimă, onoare, prietenie și respect necondiționat ,
ALEXANDRU ( Alioșa ) !!! 🙂 🙂 🙂

Blog la WordPress.com.