Alioşa ” File de Jurnal ”

11/12/2019

Este bine de știut și mai ales de ținut minte …………….

Filed under: generale — Aliosa @ 10:07 am

O zi de MIERCURI buna !578815_455724304448150_1037242822_n

Așa după cum am precizat pe
https://aliosapopovici.wordpress.com/2019/12/09/
la COMENTARIUL nr.crt.4 , punctul 5 ,
ieri, 10 decembrie 2019 , în prezența președintelui României, Klaus WERNER Johannis
a avut loc ȘEDINȚA CSM pentru ALEGEREA noii CONDUCERI postPE-SE-DIS-TE !!! 🙂 🙂 🙂
” GHINION” !!! 🙂 🙂 🙂
Cu tot discursul său FĂCUT de ALȚII 🙂 🙂 🙂 și CITIT de Johannis APĂSAT și pe SILABE,
NU s-a REZOLVAT NIMIC 🙂 , mai BINE ZIS, a RĂMAS ca la ÎNCEPUT,
aceeași CONDUCERE CRITICATĂ și DEZAVUATĂ chiar ȘI de unii dintre MEMBRII de DREPT și de FAPT ai CSM !!! 🙂 🙂 🙂

Pentru cei/cele care NU ȘTIU :
Consiliul Superior al Magistraturii( CSM) este format din 19 membri :
– 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor,
– 2 reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat,
-și 3 membri de drept:
a) preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
b) ministrul justiţiei
c) şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.

Ca să NU dau ” APĂ la MOARĂ ” iubiților mei DETRACTORI 🙂
postez LINK-ul care-i poate LĂMURI de n-ar fi TURBAȚI de FURIE 🙂 că idolul lor, Klaus WERNER Johannis ,
NU a REUȘIT să-și IMPUNĂ în NOUA CONDUCERE a C.S.M.,oamenii lui și ai sistemuului …………………..

Blocaj în CSM pentru alegerea noii conduceri: S-a înregistrat de două ori paritate la vot pentru Nicoleta Țînț / Votul se amână / Savonea rămâne în continuare președintă

2) În toată campania electoralșă prezidențială , înaintea investirii ” guvernului meu-2”
și mai ales după ce s-au instalat la Palatul Victoria și la ministerele din compunerea guvernului penelisto-pedelisto-johannist,
premierul Ludovic Orban în general
și Florin Cîțu ministrul finanțelor în special,

 

 

 

 

au ” TUNAT și FULGERAT”
precum că, guvernul anterior a LĂSAT 😦
o ”GAURĂ ” de vreo 18 MILIARDE de lei la BUGET 😦
MINȚIND ROMÂNII ” pas cu pas” și făr-de preget 😦
precum interlopii cheile msșinilor de lux pe deget !!! 😦 🙂 😦
Cum MINCIUNA până la urmă iese la IVEALĂ 🙂
vă SFĂTUIESC să citiți fără SFIALĂ
ce se spune cu subiect și predicat
pe link-ul mai jos indicat !!! 🙂 🙂 🙂

Excedent la Trezoreria Statului. Unde-s găurile lui Orban?


din care , oricine vrea își poate da seama că pe a unora GURĂ ,
din care ies doar vorbe de FRUSTRARE pline de URĂ 😦
afectează nu numai PESEDIȘTII , ci, și pe toți ROMÂNII onești din ȚARĂ !!! 😦 😦 😦

Iar pentru mai multă credibilitate versus cele postate mai sus despre ministrul finanțelor, Florin Cîțu, care ,la DEZBATERILE din COMISIILE de SPECIALITATE ale Parlamentului României  înaintea INVESTIRII a primit AVIZ NEGATIV 😦 🙂 și conform CUTUMELOR trebuia ÎNLOCUIT cu altul 🙂

iar  MOȚIUNEA de CENZURĂ introdusă  împotriva lui  cu toate că a TRECUT 🙂 🙂 🙂

https://www.stiripesurse.ro/a-trecut-motiunea-simpla-impotriva-lui-florin-citu-psd-a-dat-o-lovitura-de-proportii-in-senat_1411349.html

premierul lui Klaus WERNER Johannis, Ludovic Orban , NU-l DEMITE  !!!:) 😦 🙂

Pentru reîmprospătarea MEMORIEI, sugerez și LINK-ul :

https://www.zf.ro/eveniment/dupa-inflamat-pietele-privind-situatia-dificila-bugetului-provocand-cresterea-dobanzilor-acum-ministrul-finantelor-florin-citu-linisteste-apele-faceti-griji-avem-rezerve-financiare-nivel-optim-cresc-18660844/?utm_source=newsletter&utm_medium=li324_mi186563&utm_content=articol&utm_campaign=Dupa+ce+a+inflamat+pietele+privind+situatia+dificila+a+bugetului+provocand+cresterea+dobanzilor%2C+acum%2C+ministrul+finantelor+Florin+Citu%2C+linisteste+apele%3A+Nu+va+faceti+griji%2C+avem+rezerve+financiare+la+nivel+optim+si+cresc&utm_term=li324_mi186563_s174284

05fee7f36ab1430c70c1b79a5d783f2b

Alioșa .

13 comentarii »

  1. Bună dimineața, Alioșa!🙂
    Nu tot ce se promite se și realizează, nu? 😁
    Uneori politica este cea mai mincinoasă 😎
    Îți doresc o dimineață frumoasă!🤗

    Comentariu de AureliaAlbAtros — 11/12/2019 @ 10:18 am | Răspunde

    • Bună dimineața, Aurelia ! 🙂
      Așa este,
      dar………………….,
      odată PROMISIUNEA făcută MUSAI trebuie ONORATĂ 🙂

      căci de NU, persoana ce NU-ȘI ȚINE PROMISIUNEA 😦 este o persoană de……………………….,

      ” RAHAT” ……………

      POLITICA a fost, este și va fi SORĂ cu MINCIUNA ! 😦

      Astea fiins spuse, după ce voi PUBLICA ce-am postat acum câteva secunde 🙂
      voi REVEDEA un film ce spune multe ! 🙂

      O zi faină ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 12/12/2019 @ 10:54 am | Răspunde

  2. @ ALLL !!! 🙂 🙂 🙂

    În spiritul ADEVĂRULUI pe care-l promovez ” pa cu pas ” 🙂 🙂 🙂
    dar și pentru ȚINERE MINTE 🙂 🙂 🙂
    reamintesc că președintele României, Klaus WERNER Johannis
    va ANULA toate DECORAȚIILE acordate ANTERIOR unor politicieni de către președinții anteriori ,
    și care, ULTERIOR , decorațșii respectivi,au fost CONDAMNAȚI penal !!! 🙂 🙂 🙂
    Se pare că este vorba despre vreo 12 ( douăsprezece) persoane ! 🙂

    Dacă peședintele României, Klaus WERNER Johannis, le va RIDICA decorațiile TUTUROR persoanelor indiferent de etnie, sex, profesie, naționalitate, categorie soacială sau apartenența la unul sau altul din PARTIDE, și care au fost CONDAMNATE definitiv și irevocabil,
    ATUNCI,
    măsura mi se pare JUSTĂ corectă și de BUN SIMȚ !!! 🙂 🙂 🙂
    În CAZ CONTRAR,
    ar fi o încă DOVADĂ că Johannis VÂNEAZĂ numai și numai persoane care au aparținut PSD sau au cochetat cu PSD ………
    Alioșa ! 🙂

    Comentariu de Aliosa — 11/12/2019 @ 10:36 am | Răspunde

  3. felice mercoledì sera

    Comentariu de newwhitebear — 11/12/2019 @ 9:40 pm | Răspunde

  4. @ ALLL !!! 🙂 😦 🙂

    Așa după cum am PRECIZAT în COMENTARIUL nr.crt .2 ,
    președintele României, Klaus WERNER Johannis,
    care i-a DECLARAT PSD-ului RĂZBOI TOTAL încă din campania electorală prezidențială din anul 2014
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2014/10/03/
    a făcut DOVADA SUPREMĂ a faptului că lucrează ”pas cu pas” cu DUBLĂ MĂSURĂ 😦 😦 😦
    versus ANULAREA decorațiilor celor CONDAMNAȚI definitiv și irevocabil la ÎNCHISOARE cu EXECUTARE !!! 🙂 😦 😦
    Conform unui comunicat al administrației prezidențiale, IERI,
    11 DECEMBRIE 2019,presedintele României,Klaus WERNER Iohannis a semnat ,
    decretele privind retragerea decoratiilor unor persoane condamnate penal.

    Iată LISTA cu numele persoanelor cărora Johannis le-a ANULAT DECORAȚIILE :
    1) Adrian Nastase,
    2) Bucur Gheorghe,
    3) Mitrea Miron Tudor,
    4) Mucea Dorinel Mihai,
    5) Mencinicopschi Gheorghe,
    6) Cuteanu Emilian,
    7) Severin Adrian,
    8) Voiculescu Dan,
    9) Mantog Ionel,
    10) Muntean Mircia,
    11) Anghel Gh. Cristian
    12) Jianu Irina Paula.

    Până AICI, toate bune și frumoase 🙂
    dar………………….,
    CULMEA IPOCRIZIEI , unora le-a ANULAT , altora NU le-a ANULAT !!! 🙂 😦 🙂
    Pe bună dreptate, se poate pune o LEGITIMĂ și de BUN SIMȚ întrebare :

    – De ce președintele României,Klaus WERNER Johannis

    NU le-a ANULAT decorațiile și CONDAMNAȚILOR penal ,fostului tenismen, generalul Ilie Năstase
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/ilie-nastase-condamnat-definitiv-la-inchisoare-cu-amanare-1157366
    și fostului fotbalist Gheorghe Popescu ??? 🙂 😦 🙂
    https://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/de-ce-intra-in-puscarie-gica-popescu–adio-presedintia-frf–327886

    De unde se vede că :
    1) președintele Klaus WERNER Johannis, UNA spune și ALTA face 😦
    2) nu este PREȘEDINTELE tuturor românilor așa cum a PROMIS și cum ar trebui să fie 😦 😦
    3) are MINCIUNA, ipocrizia, DEMAGOGIA și falsitatea în SÂNGE 😦 😦 😦
    4) este mai TOXIC decât Traian Băsescu 😦 😦 😦 😦

    Și ……………………..,să mai mă critice DETRACTORII mei că am ce am cu idolul lor………….

    ” CURAT MURDAR” ” coane” Johannis !!! 😦 🙂 😦

    Alioșa .

    Comentariu de Aliosa — 12/12/2019 @ 7:42 am | Răspunde

  5. @ ALLL !!! 🙂 🙂 🙂

    Pentru ȚINERE MINTE 🙂 și de LUAT AMINTE de toți TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ români :

    Conservatorii premierului britanic Boris Johnson ,

    au obținut majoritate absolută în Parlament în urma alegerilor legislative anticipate! 🙂

    Exit-poll-urile arată un rezultat foarte bun pentru conservatori, care ar fi obținut 368 de mandate,
    urmați de laburiști și cei din Partidul Național Scoțian, cu 191, respectiv 55 de mandate.

    Este cea mai mare victorie obținută de conservatori din 1987 încoace.
    Pe de altă parte, pentru laburiști este cel mai slab rezultat obţinut de acest partid în ultimii 84 de ani,
    iar soarta lui Jeremy Corbyn în fruntea formaţiunii se anunţă incertă.

    Alioșa .

    Comentariu de Aliosa — 13/12/2019 @ 9:06 am | Răspunde


  6. Partea cea mai rea este ca pe vremea lui Basescu era doar el pe cand acum sta la butoane si da ordine iar namiloiul executa si mai participa si el de ochii lumii cu rele ca sa nu bata la ochi. Nu intamplator s-a facut unirea PNL cu PDL, Basecu avand o mare dorinta in acest sens plus si-a mai fabricat un partidulet pentru a mari marja alegerilor si a forma o majoritate cat mai mare pentru a intrece PSD-ul. Socoteala de acasa nu merge totdeauna cu cea de la targ nu a reusit insa l-a scolarizat pe namiloi cum trebuie sa procedeze ca sa demonizeze PSD-ul exact asa cum a facut el cu Nastase si Voiculescu de niciodata oamenii nu vor dori sa stie adevarul adevarat ci doar pe cel inspirat si bagat in capetele goale ale unora asa cum a tot cuvantat nenorocirea tarii acest Basescu care este el, ha, ha, ha vorba lui Becali. Nenorocitul asta de ce animal o fi ca numai om nu-i pot spune, a facut ce a facut si a reusit si la CE sa faca smecherii cu alesii fraierilor din tara sa fie propulsat pe primul loc PPE-ul care de acum incolo o sa conduca si colonia noastra cu oi multe. De acum orice ar face nu mai au sorti de izbanda mai ales cum isi arata graba in a strica tot ce a mai fost indreptat pe ici pe colo si justitia poate daca s-a trezit si realizeaza catre ce se indreapta namiloiul ce l-a pus pe Predoiul sasaitul sa conduca Ministerul Justitiei. Nu meritam minuni si nu cred ca tocmai noua ni se vor intampla si vom scapa de aceasta caracatita mafiota ce a depasit granitele tarii pentru ca de la europarlamentare s-a dovedit ca se pot aranja voturile asa cum si le doresc si nu se mai poate chiar daca toata populatia tarii ar vota doar intr-un fel tot ce vor dori ei o sa iasa.
    O saptamana noua plina de spor in tot ce faci draga Aliosa, eu abia de sarbatori voi reusi sa stau la calculator mai mult.

    Comentariu de Beta — 15/12/2019 @ 4:07 pm | Răspunde

    • SCUZE publice , ANDA ,pentru RĂSPUNSUL întârziat la acest PERTINENT comentariu ! 😦
      Sunt de ACORD 100% cu toate cele postate de Domnia Ta ! 🙂
      Despre Traian Băsescu mi-e SCÂRBĂ să mai vorbesc ! 😦
      Despre gașca penelisto-pedelisto-johannisto-sereistă , adaug doar faptul că ,
      după mai multe AMÂNĂRI 😦 😦 😦 astăzi 18 decembrie,
      și-a IMPUS ca PREȘEDINTE la CSM, omul pe care și l-au DORIT !!! 😦 😦 😦

      Judecătoarea Nicoleta Țînț este noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),
      în urma votului exprimat de membrii CSM, în ședința de plen de azi, 18 decembrie !!! 🙂 😦 🙂
      Pentru cei/cele care au UITAT 😦 🙂 😦
      votul pentru desemnarea președintelui CSM pentru anul 2020 a fost amânat,
      pe 10 decembrie, după ce, de două ori consecutiv, propunerea judecătorilor pentru conducerea Consiliului,
      Nicoleta Țînț, a primit paritate de voturi ( 9 la 9 ) 🙂 șio ABȚINERE .

      O săptămână așa cum ți-o dorești, dragă ANDA ! 🙂
      Alioșa ! 🙂

      Comentariu de Aliosa — 18/12/2019 @ 9:29 pm | Răspunde

  7. SCUZE publice , ANDA ,pentru RĂSPUNSUL întârziat la acest PERTINENT comentariu ! 😦
    Sunt de ACORD 100% cu toate cele postate de Domnia Ta ! 🙂
    Despre Traian Băsescu mi-e SCÂRBĂ să mai vorbesc ! 😦
    Despre gașca penelisto-pedelisto-johannisto-sereistă , adaug doar faptul că ,
    după mai multe AMÂNĂRI 😦 😦 😦 astăzi 18 decembrie,
    și-a IMPUS ca PREȘEDINTE la CSM, omul pe care și l-au DORIT !!! 😦 😦 😦

    Judecătoarea Nicoleta Țînț este noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),
    în urma votului exprimat de membrii CSM
    15 PENTRU
    4 ÎMPOTRIVĂ ,
    în ședința de plen de azi, 18 decembrie !!! 🙂 😦 🙂
    Pentru cei/cele care au UITAT 😦 🙂 😦
    votul pentru desemnarea președintelui CSM pentru anul 2020 a fost amânat pe 10 decembrie,
    după ce, de două ori consecutiv, propunerea judecătorilor pentru conducerea Consiliului,
    Nicoleta Țînț, primind
    9 voturi PENTRU ,
    9 voturi ÎMPOTRIVĂ
    și o ABȚINERE ( ministrul Justiției, Cătălin Predoiu) ……………………………..
    O săptămână așa cum ți-o dorești, dragă ANDA ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    Comentariu de Aliosa — 18/12/2019 @ 9:37 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Mulțumesc WordPress.com/

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: