Alioşa

MEREU GRABIT !

Am fost crescut si educat sa fac totul dupa o riguroasa planificare.Cand din varii motive nu reuseam sa respect acea planificare intram in criza de timp si eram MEREU GRABIT iar stresul atingea cote alarmant de inalte.Pentru aceasta vara caniculara planificarea timpului era deja intocmita inca din iarna geroasa cu viscol puternic si ger cum numai in Campia Teleormanului gasesti in sudul tarii.Toata primavara am stat linistit in fata laptopului navigand cu drag pe netul ce ma punea in contact direct cu o lume necunoscuta dar plina de idei si cu cu colegii mei de LM preocupati in primul rand de ANIVERSAREA a 40 de ani de la absolvire.Un grup entuziast si inimos de „NASTURASI” cum eram porecliti de localnicii din Campulung Moldovenesc in special adolescenti ca si noi ce se temeau ca le furam iubitele cadane si frumoase foc,au luat initiativa de a organiza revederea dupa 40 de ani infiintand un comitet de actiune pe ntru a mobiliza pe cat mai multi sa participe.Din proprie initiativa „si nesilit de nimeni” am aderat la site-ul ( blogul promotiei ) contribuind cu indemnuri scrise si telefoane la fostii colegi de clasa ca in vara sa ne adunam cat mai multi.M-am inscris printre primii virand in contul deschis special suma ceruta de persoana si am contribuit cu o modesta suma pentru sponsorizarea activitatii.Am primit frumoasa invitatie de participare si stateam linistit in astepterea trecerii timpului si sosirii clipei de a ma urca in trenul spre frumoasa BUCOVINA la poalele RARAULUI acolo unde mi-am petrecut cei mai frumosi ani din adolescenta mea.Dar, „Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ ” fiica CRISTINA casatorita cu-n italian de nota zece mi-a dat planificarea peste cap rugandu-ma cu insistenta sa mergem neaparat la ea in perioada 27 iulie -17 august caci sunt in concediu si deja au locurile rezervate la o frumoasa statiune de pe litoralul Marii Tireniene .Degeaba am incercat sa-i explic ca aveam planificata calatoria in ITALIA dupa participarea la MAREA SARBATOARE ANIVERSARA ( 40 de ani de la absolvirea LM ) de la Campulung Moldovenesc mai ales ca vioam sa fim alaturi de ziua nepotelului EMANUEL (17/9 ) si a fiului DORU ( 26/9) ca n-am reusit s-o conving.Asa ca,in scurtul timp ce mi-a ramas voi rezolva toate problemele legate de siguranta plantelor din GRADINITA DE APARTAMENT dupa care vom pleca in ITALIA cu avionul care deja ma pune serios pe ganduri din cauza ” piratilor aerului” ( teroristii ) ,ne vom reintoarce in ROMANIA pe 17 august seara tarziu iar in 20 august vom fi in trenul cu cuseta rezervata din timp pentru a ajunge in dimineata zilei de 21 august la Campulung Moldovenesc , odihniti pentru marea petrecere !
ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU !

Anunțuri

9 comentarii »

  1. De SFANTUL ILIE ,ZIUA AVIATIEI ROMANE,aniversarea a 40 de ani de la pasirea OMULUI pe LUNA dupa cum am aflat cand eram in clasa a 12-a de liceu ,adica astazi 20 IULIE am fost pe fuga toata ziua dupa bilete de tren,cumparaturi de toate genurile,expedierea ultimei transe de bani pentru MAREA ANIVERSARE din perioada 21-23 august cu ocazia aniversarii a 40 de ani de la absolvirrea LM si multe altele.Am vorbit si cu fiul meu DORU rezolvandu-i imediat problema dar tot intr-o fuga caci toata viata am fost MEREU GRABIT!

    Comentariu de Aliosa — 20/07/2009 @ 10:31 pm | Răspunde

  2. Am sunat la BLUE AIR pentru reconfirmarea imbarcarii la bordul avionului la cursa din 03/08/2009 pentru mine si JENI cerand cu aceasta ocazie si ultimile noutati legate de zbor afland astfel ca trebuie sa mai achit o taxa de inca 7 euro /bagaj cala pe langa cei 60 euro achitati la inceput. Asa-i la noi romanii !

    Comentariu de Aliosa — 31/07/2009 @ 5:57 pm | Răspunde

  3. Pe scurt ca-s foarte grabit :
    03 / 08/ -17/08 2009 in ITALIA la copii si nepotel ( EMANUEL ) cu care m-am distrat grozav pe plaja M.TIRENIENE in MARINA di BIBONA si-n piscina din complexul de vile unde am fost cazati in perioada 09-16/08 2009.
    20-24/08 2009 la CAMPULUNG MOLDOVENESC la ANIVERSAREA A 40 DE ANI DE LA ABSOLVIREA LM .Dupa 40 de ani mi-am revazut COLEGII de LICEU MILITAR iar REVEDEREA a fost frumoasa si foarte emotionanta.
    NE-AM PROMIS CA NE VOM REANTALNI din cinci in cinci ani pana ce batranele picioare nu vor mai RASPUNDE COMENZII „ Inainte Mars spre Campulung Moldovenesc ”

    Comentariu de Aliosa — 26/08/2009 @ 9:41 am | Răspunde

  4. Am lecturat ceea ce ai scris in acest post al tau si imi place. Continua tot asa.

    Comentariu de Maria Mirabela — 04/02/2011 @ 12:27 pm | Răspunde

    • @ Maria Mirabela,
      Bine ai venit pe blogul meu ,
      Sedere lungă iti doresc,
      Iar de vrea bunul DUMNEZEU
      Eu multe am să povestesc.
      Imi spui că-ti place
      Si că n-am scris fără rost
      Iar remarca ta mă face
      Să mai scriu in acest post.
      Lăsând catrenul la o parte, tin să-ti multumesc pentru vizită si indemnul de a continua tot asa dar si să te invit de vrei să afli cum a fost acolo-n frumoasa BUCOVINĂ la intâlnirea aniversară a promotiei 1969 de absolventi ai LICEULUI MILITAR „ Stefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc , să dai un simplu click in dreapta jos la PAGINI , pe „ DUPĂ 40 DE ANI” , al treilea titlu de sus in jos si te asigur că nu vei pleca de acolo indispusă.
      Chiar sunt foarte curios să-ti aflu părerea si despre acel post care, este de fapt o continuare si dezvoltare a postului ce tocmai ti-a plăcut.
      Până atunci insă, iti doresc tot binele din lume iar pentru a afla mai multe despre frământările si preocupările mele , iti recomand si : https://aliosapopovici.wordpress.com/2011/01/16/speranta-se-numeste-curtea-europeana-a-drepturilor-omului
      Cu respect, Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 13/02/2011 @ 6:24 pm | Răspunde

  5. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

    Comentariu de Cazare pensiuni — 25/04/2011 @ 4:39 pm | Răspunde

    • @ Cazare pensiuni,
      HRISTOS A INVIAT !
      Mă bucur sincer că mi-ai găsit interesant postul acesta. Astept cu interes să citesti cât mai multe posturi ca să-ti faci o imagine cât mai clară asupra stilului meu de a scrie si a-mi exprima gândurile prezente si viitoare si de a asterne pe hârtie fapte si trăiri din trecutul meu de elev de liceu militar, scoală militară si academie militară si din perioada anilor de activitate in slujba PATRIEI SOCIALISTE până in decembrie 1989 si a PATRIEI neocomuniste si capitaliste după REVOLUTIA ROMÂNĂ până in iulie 2001 , ce i-a imbogătit foarte tare pe unii putini la număr si sărăcit rău de tot pe cei mai multi dintre români. Dacă tot de ocupi cu CAZARE PENSIUNI, nu m-ar deranja dacă mi-ai oferi ceva promotional, foarte bun si foarte ieftin pentru două persoane pensionare ce iubesc mult natura si ascultă cu drag susurul apei limpezi ca cristalul si reci ca gheată din pâraiele muntilor nostri străbuni.
      Astept cu interes răspunsul.
      Cu respect, Alioșa.

      Comentariu de Aliosa — 27/04/2011 @ 5:04 pm | Răspunde

  6. @ ALL !!!
    Facem parte din aceeasi GENERATIE !
    In adolescenta a fost FEBLETEA mea !
    Acum la ceas de batranete, o reascult cu drag si cu placere !
    Hai s-o ASCULTAM IMPREUNA !!!

    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 06/11/2012 @ 8:07 am | Răspunde

  7. @ ALL !!!
    O POVESTE interesanta , dema de arhivat !

    ” Un ratat celebru .

    Într-una din zile, cum stăteam eu aşa liniştit acasă în faţa televizorului, cu telecomanda veşnic în mână, intră nevastă-mea cu o falcă în cer şi una în pământ, îmi aruncă o privire de îngheaţă apa în conductă şi tună:
    – Eşti un dobitoc şi o să divorţez de tine. Animalule! Cum ai putut să-mi faci asta?
    Am crezut iniţial că e vreo replică din film, vreun citat adus cu ea de la serviciu, o bârfă proaspăt auzită etc. Impasibil, îi arunc juma’ de privire şi-mi continui joaca pe butoane. Tac. Mai bine tac, că altfel poate fi mai rău.
    – Mă auzi? Cu tine vorbesc, boule!, răcneşte ea, postându-se între mine şi televizor, cu spatele la acesta şi cu mâinile în şolduri. Cum ai putut să-mi faci asta?
    Din poziţia luată, deduc că mie mi se adresează.
    – Cu mine vorbeşti?, întreb ingenuu ridicându-mi pleoapele grele.
    – Da, cu tine! Mai e o altă persoană în această cameră?
    – Ce-ai, măi?, o întreb derutat, sperând că totuşi a greşit destinatarul.
    – Cum „ce ai”, cum poţi să mă întrebi aşa ceva, după tot ce-mi faci, după toate câte mi-ai făcut?, ţipă ea furioasă, fluturându-mi prin faţa ochilor o bucată mică de hârtie. Tu ştii ce-i asta?, mă întreabă făcând ochii mari la mine. Ştii?
    – Nu ştiu. Ce e?, spun calm încă.
    – Dovada, idiotule, că plodul Mariei este al tău. Dovada că tu îi plăteşti pensie alimentară de zece ani fără ca eu să ştiu, fără să-mi dau seama. Un mandat trimis de un binevoitor în cutia noastră poştală, o copie de fapt a adevăratului mandat, ajuns la Maria şi luna aceasta, ca în toate lunile de altfel. Ah, Dumnezeule! Unde mi-a fost capul? Ce proastă am putut să fiu, ce idioată! Am crezut în tine, am crezut că mă iubeşti, am crezut că eşti altfel decât toţi ceilalţi… şi izbucneşte într-un torent de lacrimi.
    M-am albit la faţă, iar telecomanda mi s-a părut brusc prea grea şi i-am dat drumul pe parchet cu zgomot.
    Care tâmpit mi-a făcut-o oare?, gândesc fulger. Dacă-l prind, îi iau capul, continui.
    Nevastă-mea a continuat seria de jigniri, dar eu aproape că nu o mai auzeam. Mi s-a părut că orizontul roz al vieţii mele tinde către vineţiu, aşa că a trebuit să reacţionez cumva, să încerc să împiedic ceea ce gândeam că va urma.
    – Stai, să-ţi explic. Nu e ceea ce crezi!, îi spun involuntar şi imediat îmi dau seama că asta e cea mai cretină replică văzută vreodată în filme, o replică fumată de care am râs de atâtea ori amândoi atunci când vedeam că soţul sau soţia, partenerul sau partenera era prins/prinsă cu un amant/amantă – după caz, în pat, dezbrăcaţi pe jumătate sau total, făcând sex parţial sau integral.
    „Nu este ceea ce crezi!” sau „Ceea ce vezi nu este adevărat” – ca şi cum intrusul care dă buzna în iatacul plăcerilor trupeşti este înapoiat mintal şi nu-şi dă seama de orgia care se petrece acolo, ca şi cum scena este regizată de cineva şi totul este mimat, când în realitate perechea este în focul pasiunii, ba unde mai pui că gemetele sau icnetele sunt izvorâte din excitaţii şi orgasme, doar nu din greaţă sau zădărnicie. Cum poţi să spui că nu e ceea ce crezi? Dar ce e oare? Că doar nu e oră de practică la facultatea de medicină, examen la anatomie ori poate vreun test ginecologic? Normal că este sex acolo, binenţeles că este o partidă aprigă de amor, evident că s-au adunat şi au explodat toate chimiile nebune ale testosteronului îngemănat cu estrogenul, că hormonii au dat năvală peste unul şi peste altul şi nu se mai ştie exact cine a început, cine pe cine a sărit şi a dezbrăcat întâi, cum de s-a ajuns în poziţie verticală, orizontală sau oblică sau Dumnezeu mai ştie cum. Amândoi sunt transpiraţi de parcă au alergat concomitent la cursa de o sută de metri garduri, amândoi au părul ciufulit de parcă ar fi fost băgaţi cu degetele într-o priză de două sute douăzeci de wati, amândoi sunt precipitaţi şi speriaţi.
    Dar nu.
    „Nu e ceea ce crezi!”
    Este o plăsmuire, este himeră, este fata morgană.
    Pe când încercam s-o potolesc pe nevastă-mea, ea a luat o mutră de supărată şi a sunat-o întâi pe mama, să-i reproşeze că nu mi-a dat educaţie, că sunt un golan, un afemeiat, un mitocan, un mincinos. Apoi a aflat soacră-mea, apoi soră-mea, apoi cumnata mea, apoi verişoara de la Târgu Jiu şi în cele din urmă toate colegele soţiei mele care m-au privit întotdeauna ca pe un tip adevărat, ca pe un bărbat de casă care îşi iubeşte familia şi nu ar fi niciodată capabil de o asemenea mârşăvie, dar care erau acum foarte dezamăgite de infidelitatea mea.
    Timp de două săptămâni am plecat dis-de-dimineaţă şi am venit noaptea târziu acasă, în speranţa că nevastă-mea doarme şi nu mai apucă să-mi vadă mutra. Da’ de unde!!! Stătea proţăpită în mijlocul patului şi mă aştepta cu un chef nebun de scandal. Seară de seară, de ajunseseră vecinii să ne bată-n ţeavă. Avea privirea injectată, ochii umflaţi de plâns, iar Mihai fusese trimis la mama-soacră, ca să „nu-i stric educaţia” cu comportamentul meu de tată derbedeu.
    Într-o zi m-am trezit că mă sună la serviciu şi mă anunţă:
    – Am schimbat yala de la uşă. Nu mai ai ce căuta acasă! Du-te la curva de Maria şi creşte-ţi progenitura! Nu mai ai ce căuta la noi, nu o să-l mai vezi pe Mihai. Ţi-am trimis şi boarfele la mă-ta! O să bag divorţ.
    Şi aud un clic. Închisese.
    Debusolat şi singur, mă apuc să-mi sun prietenii, unul câte unul. Sunt supărat nevoie-mare pe toţi şi pe toate şi mă apuc uşor-uşor să beau prin cârciumi. Azi aşa, mâine aşa, poimâine aşa. Sunt etichetat drept „ratat”. Tot de nevastă-mea, că doar de la ea a început totul. Din cauza ei. Mama mă priveşte cu ochii trişti, rudele mă ocolesc, colegii îmi atrag atenţia:
    – Ai devenit cam neglijent cu tine, Tudore! Nu curge apa la tine acasă?
    Mă miros întâia oară după mult timp şi constat că duhnesc a transpiraţie ca un sconcs. Port acelaşi tricou de câteva zile bune, sunt nebărbierit, put deja a vodcă mucegăită, a boască stătută, a beţiv ordinar.
    Trebuie să termin cu ritmul ăsta, fiindcă nu-i a bună!
    Ce să fac, ce să fac?
    Unde să-mi strig durerea, cui să mă plâng?
    Gata! Ştiu!
    La televizor!!!
    Păi, unde altundeva e mai accesibil? Unde în altă parte pot să mă duc astfel încât să mă audă şi nevastă-mea, şi maică-mea, şi soră-mea şi soacră-mea, toate în acelaşi timp? Ah! Şi verişoara de la Târgu Jiu, că era să uit de ea!
    Scriu la un post de televiziune oarecare (nu am voie să spun care anume, deşi ştiu că mai toate sunt la fel), îi sun, bat la uşa lor şi sunt primit cum nu am visat. Mi se promite „în cel mai scurt timp”o emisiune în direct.
    La nici două zile, mă pomenesc cu un telefon prin care mi se comunică amabil că sunt invitat la TV în aceeaşi zi, la o oră de maximă audienţă.
    Mă duc în baie, fac exces de apă şi săpun, mă înmoi bine ca să sară jegul şi putoarea de alcool înrădăcinată de-acum de câteva săptămâni întregi în corpul meu, mă bărbieresc, mă parfumez, mă echipez în costumul ăla şmecher cumpărat de nevastă-mea la ultima mea aniversare şi mă prezint la cea mai tare instituţie din România: televiziunea.
    Emoţionat şi cuminte, mă aşez pe scaunul indicat, în mijlocul platoului.
    În faţa mea, să văd şi să nu cred, stătea chiar prezentatoarea aia mişto pe o ştiam doar de pe sticlă. Mă priveşte ca pe un obiect. Are picioarele din gât, o coafură trăsnet şi un kilogram de fard pe pomeţi, amestecat cu pudră într-un strat de cinci centimetri de aproape că se crăpa toată tencuiala atunci când zâmbea. Îşi alege o poziţie artistică, picior peste picior, şi ia microfonul în mână.
    – Trei, doi, unu…. aud undeva în spatele luminilor şi a camerelor de luat vederi.
    – Bine aţi venit la emisiunea noastră! Stimaţi telespectatori, în seara asta vă vom prezenta povestea halucinantă a unui bărbat acuzat de soţia lui că ar avea un copil din flori cu o altă femeie. Bună seara, stimate domnule Tudor Pascarenco!
    – Bună seara, răspund sfios.
    – Haideţi să facem cunoştinţă! Lucraţi la o bancă, sunteţi director de sucursală, sunteţi căsătorit de opt ani şi aveţi un băieţel de şase anişori, pe nume Mihai. Care este povestea dv.? Povestiţi-ne, vă rugăm, ca să afle şi telespectatorii noştri zbuciumul dv., durerea unui soţ şi tată adevărat!
    Încep timid cu începutul, îmi frâng mâinile, mă apăr, caut scuze, spun că „progenitura” era dinainte de a-mi cunoaşte nevasta, dar că am ascuns totul din teama de a nu o pierde, că mama „progeniturii” este prietena noastră de familie, dar că eu îmi iubesc copilul şi familia etc.
    După prima pauză de publicitate mi se taie scurt:
    – O să vă rog să nu o mai lungiţi şi să începeţi să plângeţi!
    Reîncepe emisiunea, o scurtez şi mă gândesc la prima bătaie pe care am încasat-o în şcoala generală. Îmi plâng de milă, storc câteva lacrimi chinuite şi refuz vehement toate acuzaţiile aduse de familia nevesti-mii. Fac din ţânţar armăsar, spun în gura mare „te iubesc”, „iartă-mă” şi „nu o să mai fac niciodată”, apoi mi se pune pumnul în gură cu un nou promo, după care sunt ejectat din emisiune. Agonia ia sfârşit, iar eu mă duc cu prietenii la „una mică”, şi le fac cinste că doar acum am buzunarele pline de bani de cei de la TV. Deh! Le-am făcut rating.
    A doua zi nevastă-mea apare în tocul uşii la mama, mă ia în braţe, mă sărută şi-mi spune tandru că mă iartă, că acum s-a convins şi ea cât de mult o iubesc şi că nu credea că voi în stare să fac un asemenea gest pentru ea, că mă recunoaşte de tată bun pentru Mihai al nostru şi să ne reluăm viaţa împreună.
    Prietenii mă sună, sunt avansat la locul de muncă, mi se dă o primă substanţială şi sunt invitat împreună cu soţia, la şef acasă.
    Aşa am devenit eu „un ratat celebru ” !
    Sursa: http://roryta-de-suflet.blogspot.ro

    PS!
    Nu i-am cerut voie AUTORULUI dar indicand SURSA, banuiesc ca NU POT FI ACUZAT
    de altceva ! Adevarul este ca mi-a placut foarte mult POVESTEA, am dorit sa fac un COMENTARIU si sa-i CER APROBAREA preluarii povestii dar,
    N-AM GASIT NICAIERI magicul cuvant:
    ” Lasa un comentariu ” !
    Am gasit in dreapta TITLULUI un PLICULET si dand CLICK pe el a aparut :
    ” Trimiteti prin e-mail postarea la un prieten ”
    asa ca, CEL MAI BUN PRIETEN al MEU fiind EU,
    mi-am trimis-o MIE !!!
    Aliosa.

    Comentariu de Aliosa — 26/01/2013 @ 8:52 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: