al ROMÂNIEI, a fost urmărit încă din adolescență de GINIONUL ce se abate asupra tinerilor capete încoronate care IUBESC cu INIMA și nu cu MINTEA . Dovadă, idila avută cu actrița Mariella Lotti între 1939-1944 și, chiar mai înainte , pe la mijlocul anului 1938 cu moștenitoarea Imperului Malaxa, domnișoara Irina Malaxa cum se va vedea în comentariul de mai jos… Iar ca tacâmul să fie complet, GHINIONUL l-a urmărit și în exercitarea prerogativelor de REGE al ROMÂNIEI după cum se va constata din documentul „ ABDICAREA REGELUI MIHAI I ” .
Regele Mihai a cunoscut-o pe Mariella Lotti în 1939, când ambii aveau 18 ani. Actrița se afla în România pentru a da o primă reprezentaţie de gală la teatrul regal din Bucureşti.La 64 de ani distanţă, Libertatea scoate la lumină o poveste cunoscută azi de foarte puţină lume, a unei iubiri ca în filme. La 18 aprilie 1948, jurnalul France Dimanche relata despre povestea de dragoste dintre Regele Mihai al României şi actriţa italiană, celebră în epocă, Mariella Lotti.Cei doi se cunoscuseră la Bucureşti, în 1939, şi, conform ziarului francez, Mariella a stat mai multe luni în Capitală, pentru a fi aproape de iubitul său. Nevoită să plece în Italia, pentru a onora mai multe contracte, Mariella i-a scris nenumărate scrisori de dragoste Regelui Mihai, care nu i-a răspuns cu aceeaşi afecţiune. Drept urmare, publicaţia France Dimanche îşi anunţa cititorii prin titlul de la prima pagină că “Abandonată de Mihai de România, actriţa Mariella Lotti se retrage la mănăstire”.
În aprilie 1948, când a apărut materialul în France Dimanche, Regele Mihai se afla de câteva luni în exil şi era logodit cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cu care avea să se căsătorească în luna iunie a aceluiaşi an. În acest context, France Dimanche scotea la lumină o poveste de dragoste neştiută, care se consumase înaintea logodnei regelui.
Titlul era spectaculos, “Abandonată de Mihai de România, actriţa Mariella Lotti se retrage la mănăstire”, şi descria suferinţa prin care trecuse fosta iubită a regelui. “Actriţa italiană Mariella Lotti se va călugări, în câteva zile, la mănăstirea Llarri, din dragoste pentru Mihai de România. După ce a aflat că Mihai de România urma să se însoare cu Ana de Bourbon- Parma, Mariella nu şi-a putut domina durerea. Prea multe amintiri recente îi copleşeau mintea”, scria ziarul, care dezvăluia cum a vrut să se retragă la mănăstire.
Războiul a întrerupt idila dintre Mihai de România şi Mariella, iar femeia s-a întors la Roma. În ciuda faptului că actriţa i-a scris zilnic iubitului ei, acesta nu-i răspundea.
“Ea rămânea închisă în casă săptămâni întregi. În fiecare zi, îi scria lui Mihai. El, din contră, nu-i răspundea aproape niciodată. Producătorii caselor cinematografice i-au propus, în van, mai multe contracte. Ea ar fi trebuit, spre exemplu, să joace în «La Tosca», alături de Michel Simon”, scria France Dimanche, care mai dezvăluia că “în 1944, Mariella Lotti a reuşit să obţină un paşaport pentru România. Călătoria sa a fost însă dintre cele mai scurte. Prins de dificultăţile diplomatice şi militare, Mihai de România nu a putut-o primi decât în cadrul unor foarte scurte audienţe. Ea a revenit la Roma foarte dezamăgită”.
Au urmat clipe grele pentru actriţa italiană. “Mariella şi-a anunţat atunci sora şi prietenii despre dorinţa sa de a se călugări. Avertizat imediat, Mihai de România i-a scris Mariellei pentru a o sfătui să nu ia nici o decizie iremediabilă în acest sens, iar ea a consimţit să aştepte, până la abdicarea lui Mihai. Rămasă luni de zile fără veşti de la el, ea tocmai semnase două contracte şi turna în Sicilia un film folcloric, atunci când a aflat, din ziare, despre logodna lui Mihai cu Ana de Bourbon-Parma. Şi-a reziliat cel de-al doilea contract şi a întreprins demersurile necesare pentru a intra la mănăstire. Maica stareţă tocmai a anunţat-o că a fost admisă”, dezvăluia jurnalul francez.
A renunţat la filme la 31 de ani
Mariella Lotti, pe numele ei adevărat Anna Maria Pianotti, era de aceeaşi vârstă cu Regele Mihai, fiind născută în 1921. Mariella a devenit una dintre cele mai populare actriţe italiene ale anilor ’40. A debutat în film în 1938, în pelicula “Jeanne Dore”, apoi a făcut roluri memorabile în “Puntea suspinelor” (1940), “I mariti-Tempesta d’amore” (1941) sau “Fari nella nebbia” (1942). Mariella a renunţat la ideea călugăriei, astfel că şi-a continuat cariera de actriţă până în 1952, anul ultimului său film, “Nez de cuir”, o coproducţie franco-italiană în care a jucat alături de Jean Marais. În acel moment avea doar 31 de ani. Mariella a murit în 2006, la 85 de ani.
Mariella, parteneră în film cu Lucia Sturdza-Bulandra
În 1944, când a revenit la Bucureşti, pentru a se întâlni cu Regele Mihai, Mariella Lotti a jucat într-o coproducţie româno-italiană, “Escadrila albă”, un film de război despre activitatea escadrilelor sanitare pilotate de femei infirmiere în cel de-al Doilea Război Mondial. În pelicula regizată de Ion Sava, Mariella Lotti, care interpreta rolul Elenei Muşat, o elevă de la şcoala de pilotaj, a jucat alături de celebra Lucia Sturdza- Bulandra.
O lua cu maşina la plimbare
“Prima lor întâlnire a avut loc pe 19 octombrie 1939. Mariella Lotti, vedeta unei trupe italiene aflate în turneu în România, dădea o primă reprezentaţie de gală la teatrul regal din Bucureşti. Din loja sa, Mihai de România n-a slăbit-o din ochi. Săptămâna următoare, pe 25 octombrie, ziua în care împlinea 18 ani, Mihai a obţinut, favor special, autorizaţia de a-i prezenta pe Mariella Lotti şi pe tovarăşii săi Curţii Regale a României. A dansat toată seara cu ea”. Idila se afla abia la început. “Odată încheiate reprezentaţiile trupei în România, Mariella nu s-a întors la Roma. S-a instalat într-un luxos hotel al Capitalei şi a locuit acolo timp de două luni. În fiecare dimineaţă, Mihai de România o lua cu maşina în lungi plimbări”, scria France Dimanche.
„Voiești să cunoști lucrurile?Privește-le de aproape.
Voiești să-ți placă ?Privește-le de departe.”
I.L.Caragiale ” .
La 160 de ani de la nașterea dramaturgului ION LUCA CARAGIALE, capodopera sa „ O SCRISOARE PIERDUTĂ ”
este atât de actuală încât merită să ne-o REAMINTIM măcar într-un scurt rezumat :
CAPODOPERA este o comedie în patru acte și evocă viața publică și de familie de la sfârșitul secolului trecut. TEMA ei este demascarea IPOCRIZIEI, prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu-se intre comediile de moravuri si caracter.
Actiunea se desfasoara in capitala unui județ de provincie ,pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale ,Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu , izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.
Dornic de parvenire, Catavencu recurge la santaj al carui instrument este „scrisorica” pentru a obtine candidatura in locul lui Farfuridi.Dar, dupa ce Zoe ii convinge pe Tipatescu si Trahanache sa il aleaga pe adversar, pe lista candidatilor este trecut din ordinul autoritatilor de la centru, un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache.
Interesele contrare se incalcesc in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, dar solutia vine de la politaiul Pristanda care pune la cale un scandal menit sa-l anihileze pe Catavencu. In incaierare, acesta isi pierde palaria in care era ascunsa scrisoarea, si, devenit inofensiv, este nevoit sa accepte patronajul lui Zoe. In final, toata lumea se impaca, micile pasiuni dispar ca prin farmec, iar Dandanache este ales in „unanimitate”.
Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei.Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Dramaturgul creaza un conflict fundamental ,pierderea scrisorii, care da unitate operei; dar si altele secundare : cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache ș.a.
Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. Caragiale insa, este si cel mai mare creator de caractere din literatura romana, personajele lui fiind realizate intr-o viziune clasica. Ca urmare, ele se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter; aceasta nu presupune o lipsa de interes pentru omul social, pentru culoarea locala sau pentru particularitatile psihice sau de limbaj.
Autorul alege ca modalitati de caracterizare pe cele specifice genului dramatic: prin actiuni, limbaj, onomastica si prin intermediul celorlalte personaje.Avand convingerea ca oamenii sunt turnati dupa calapoade diferite, dramaturgul isi inzestreaza eroii cu trasaturi distincte. Astfel, Zaharia Trahanache este un vanitos inselat, un inrait de o viclenie rudimentara .Posedand o gandire plata, este capabil sa se entuziasmeze de o expresie de genul „intr-o sotietate fara moral si fara printipuri, carevasazica ca nu le are”.
Temperamentul sau domol, intr-un fel, si el expresie a sireteniei, este sugerat de ticul verbal „ai putintica rabdare”, dar si de numele care creaza impresia de zahariseala, de capacitate de a se modela usor .Este incadrat in seria incornoratului simpatic, deoarece refuza sa creada in autenticitatea scrisorii de amor. Stefan Tipatescu, este tipul junelui-prim, fixat intr-un triunghi conjugal banal si tihnit, banuit de toti.El administreaza judetul ca pe propria mosie avand o mentalitate de stapan medieval: e orgolios, abuziv, incalca legea si admite micile matrapazlacuri ale lui Pristanda, pentru ca acesta ii foloseste.
Insa, de fapt, este tinut din scurt de o femeie voluntara si se multumeste cu tihna burgheza pe care I-o asigura Zoe: „musia-I mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana Joitica: trai neneo, cu banii lui Trahanache”.Zoe Trahanache este cea mai distinsa intre femeile teatrului lui Caragiale, reprezentand tipul cochetei, adulterinei, ambitioasei, voluntarei. Ea incheie triunghiul conjugal prin care Caragiale dezvaluie imoralitatea vremii.
Speriata de santaj si pentru a pastra aparentele Zoe face uz de lacrimi, lesinuri si alte arme din arsenalul lamentatiei feminine. Penduland intre sot si amant, conduce din umbra toate sforile politicii din judet. Invins, Catavencu e consolat de d-na Trahanache cu perspectiva „altei camere”; comportamentul natural, fara ranchiuna este explicatia puterii de seductie pe care o exercita asupra tuturor celor din jur.
Nae Catavencu este un arivist, care umbla cu „machiavelacuri” si este constient de acest lucru pentru ca citeaza deseori propozitia lui Machiavelli „scopul scuza mijloacele”, pe care insa o atribuie „nemuritorului Gambetta”. Motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le e superior celorlalti.
Dacă ne gândim la CIRCUL actual din POLITICA DÂMBOVIȚEANĂ,dacă ne transpunem în acele vremuri meșteșugit ilustrate de marele dramaturg sau, transpunând timpul de-atunci în zilele noastre și ÎNLOCUIND PERSOAJELE lui CARAGIALE din O SCRISOARE PIERDUTĂ cu cele din politica zilelor noastre, ajungem la același numitor comun : IPOCRIZIA !!!
DOAMNE, cât de actuală este „ O SCRISOARE PIERDUTĂ ” !!!
dar, din păcate, știm prea puține față de ce ȘTIU ALȚII despre presiunile la care este supusă ROMÂNIA de către marile puteri ale lumii : SUA, RUSIA și nu în ultimul rând UNIUNEA EUROPEANĂ , prima legat de proiectul scutului antirachetă de la DEVESELU, a doua vis-a-vis de livrarea gazulor naturale iar Uniunea Europeană , pentru acordarea avizului de intrare în spațiul Schengen…..Tocmai de aceea am postat acest articol : spre lămurirea noastră !
Cei care îndrăznesc să mă acuze că m-a „ apucat compasiunea față de președintele țării ”,le recomand politicos să treacă în revistă MĂCAR ARTICOLELE postate la link-urile de mai sus ! Postez acest material fără să mă fi rugat cineva; îl postez pentru mine și prietenii cu care am dialogat virtual la ultimele patru posturi, nu pentru a genera alte controverse ci pur și simplu pentru o mai bună cunoaștere a situației care se derulează de vreo 15 zile în ROMÂNIA !
Noroc cu mama NATURĂ care, în dezlănțuirea ei firească în anotimp de IARNĂ asupra oamenilor și pământului,a dat de lucru atât celor de la putere cât și mass-mediei care, vrând nevrînd, vorbește despre autostrăzi, drumuri naționale, județene și comunale blocate din cauza viscolului și zăpezii, de salvarea sinistraților de SMURD-ul aflat după o nouă REEVALUARE din nou sub comanda dr.Raed Arafat,care a produs SCÂNTEIA acestor PROTESTE ( vezi articolele anterioare… ),despre eforturile extraordinare ale premierului de a participa cu LOPATA în mână la dezăpezirea unei mașini sau la distribuirea de ceai cald șoferilor blocați în trafic și , la multe alte probleme dar, nu la cele legate de „ TĂCEREA LUPULUI ” care, între „ ciocan și nicovală ” nu știe sau poate știe dar nu poate, pe cine să aleagă ! Vă urez lectură plăcută și, curaj în a posta opiniile domniilor voastre !
Traian Băsescu intenţiona să-i favorizeze pe americani şi olandezi în Legea Sănătăţii • Reacţia populară i-a spulberat planurile de politică externă care includeau mituirea Olandei pentru aderarea la spaţiul Schengen şi a SUA pentru menţinerea scutului antirachetă la Deveselu • În timp ce românii protestau, americanii condiţionau ţara noastră pentru acordarea dreptului de preempţiune la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă • Ruşii au cerut la rândul lor Cernavodă, contra gaze şi materii prime.
ZIUAnews vă explică motivul reacţiilor bizare ale preşedintelui Traian Băsescu de la începutul conflictului cu Raed Arafat şi până la numirea noului ministru de Externe, Cristian Diaconescu. Pas cu pas vă vom dezvălui cordoanele ombilicale de care este legat Bucureştiul de interesele marilor puteri ale lumii, precum şi necesităţile economice şi strategice ale României în geopolitica actuală.
Traian Băsescu a negociat permanent bucăţi din economia României pentru obţinerea de avantaje militare sau strategice cu Rusia, SUA şi anumite ţări din Europa. În toate aceste zile de proteste au trecut neboservate ameninţări voalate ale SUA, negocieri subterane pentru economia românească şi tratative diplomatice legate de viitoarea putere nucleară a României.
De ce s-a luat în gură Băsescu cu Arafat
Primul semn de întrebare referitor la comportamentul preşedintelui României a apărut în momentul în care acesta a ieşit public de mai multe ori, aproape la toate televiziunile, pentru a susţine Legea Sănătăţii. De ce s-ar fi luat de piept Băsescu cu Raed Arafat, un simplu subsecretar de stat pentru o lege care ar fi putut să fie amendată ulterior de Guvern sau prin tertipurile bine cunoscute în Parlament? Ei bine, ZIUAnews a aflat motivul: Băsescu urma să facă loc pe piaţa asigurărilor de sănătate pentru cinci clienţi strategici. Unitedhealth Group şi Wellpoint Inc. Group (ambele din SUA), Alianz Ţiriac, Astra Asigurări şi compania olandeză Aegon.
Sistemul de preluare a asigurărilor medicale ar fi urmat aceeaşi cale ca cel din domeniul pensiilor private. Dacă vă aduceţi aminte, firmele străine au intrat în România şi au acaparat imediat piaţa prin obligativitatea cetăţenilor de a contribui la ele. Cele două firme americane care urmau să preia grosul asigurărilor de sănătate reprezentau de fapt mijlocul prin care România plătea SUA scutul antirachetă de la Deveselu, mai ales în condiţiile în care bugetul american de apărare suferea negocieri, iar politica de la Washington se axa pe ţări cheie din Europa. În ceea ce priveşte compania olandeză pe care Băsescu o dorea în sistemul asigurărilor medicale, aceasta era vehiculul de transport bani către Olanda ţară care şi-a ridicat veto-ul cu privire la intrarea României în Schengen. Celelalte două societăţi, Ţiriac şi Astra, reprezentau parteneri portocalii şi viitori sponsori. Iată de ce Băsescu a ieşit atât de nervos şi atât de impacientat la televiziune să se ia de guler cu Raed Arafat. Întreaga lui politică externă se ducea de râpă alături de doi parteneri importanţi în sponsorizarea campaniei electorale care urmează.
Revoltele populare i-au spulberat planurile şi l-au aruncat pe Traian Băsescu într-o îngrozitoare dilemă: ce le dă americanilor în schimbul scutului de la Deveselu, ce le oferă olandezilor pentru acceptarea României în Schengen. Dacă planul i-ar fi mers cu Legea Sănătăţii şi Arafat nu i-ar fi stat în cale, Băsescu ar fi punctat glorios intrarea în Schengen cât şi susţinerea americană a cabinetului său. Visele i s-au spulberat în mâinile ultraşilor şi pulanelor jandarmilor care s-au luat la bătaie în centrul Bucureştilor. Americanii, dezamăgiţi dar dioplomaţi, i-au transmis lui Băsescu un mesaj legat de protestele care îl vizau, nu prin Ambasada SUA, ci direct prin Departamentul de Stat: „Noi susţinem dreptul oamenilor din întreaga lume de a protesta şi de a-şi exprima liber opiniile în mod paşnic”. Iar despre violenţele la care erau supuşi protestatarii, tot în mod diplomatic, lui Băsescu i s-a transmis: „facem totodată un apel către protestatari şi autorităţi să se abţină de la orice violenţă. În mod evident, nu vom dicta României modul în care să îşi trateze problemele sale interne. Acestea sunt decizii pe care Guvernul României trebuie să le ia în urma unor consultări cu Parlamentul şi cu oamenii lor”. În mod evident, după ce Legea Sănătăţii a provocat un uriaş scandal şi ştiut fiind că americanii evită să se asocieze unor scandaluri de corupţie la nivel internaţional, răspunsul Casei Albe către Băsescu a fost: descurcă-te singur!
Anterior, mai precis în luna noiembrie 2011, în plin proces de fermentare a Legii Sănătăţii, americanii îl avertizau pe Băsescu, prin presă şi nu numai, despre efortul lor de a apăra România. „Scutul de la Deveselu, în impas”, erau titlurile din presă, alături de poziţia Franţei şi a altor ţări europene care spuneau că este mai pragmatic să te înarmezi ofensiv decât defensiv. Americanii însă au continuat proiectul Deveselu, sperând într-o plată pe măsură.
Tăcerea lui Băsescu a însemnat o nouă negociere cu super-puterile lumii
În timp ce oamenii protestau în stradă, de data asta nu pentru Arafat sau Legea Sănătăţii ci împotriva lui Băsescu, curent care mai degrabă a fost adus din exterior decât emanat de revolta populară, şeful statului încerca să ofere americanilor o bijuterie la schimb contra asigurărilor medicale pierdute. S-a oprit asupra construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă. O afacere de miliarde de dolari, dar şi căminul unei arme atomice.
Înainte de pornirea scandalului pe Legea Sănătăţii, concurenţii pentru Cernavodă erau americanii de la Bechtel şi un consorţiu rusesc format din Atom Technoprom şi alte patru firme, conexate direct cu puterea politică de la Moscova. Este limpede de ce România oferea drepturi de preempţiune ruşilor: gazul, preţul la căldură şi materii prime. După căderea afacerii cu asigurările medicale, ruşii nu mai erau singurii ofertanţi eligibili pentru Cernavodă, iar Băsescu a încercat să ofere americanilor, prin Bechtel, sumele pierdute.
Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă urmează a fi decisă până în luna mai, ceea ce înseamnă că România, în politica sa externă, va trebui să jongleze între Rusia, ţara care ne asigură gazul, şi America, ţara care promite că ne va instala scutul antirachetă şi principalul nostru aliat militar. În această situaţie, tăcerea lui Băsescu în faţa a maximum 20.000 de protestatari din întreaga ţară este justificată ţinând cont de dilemele pe care le are de rezolvat în viitor legate atât de securitatea militară a României, cât şi de bunăstarea economică a cetăţenilor ei.
De ce i-a spus Băsescu lui Diaconescu că are o sarcină grea
Preşedintele Traian Băsescu l-a avertizat pe noul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, că va avea o misiune foarte grea. Deosebit de grea. Şeful statului a punctat de mai multe ori acest lucru: „Aveţi o misiune dificilă!”. Practic, Diaconescu va fi exponentul şi principalul negociator al României între lupii geopoliticii secolului XXI. Ce va alege Băsescu când va veni vorba despre căldura din casele oamenilor, nevoile principalului său aliat sau felierea României în beneficiul multinaţionalelor lumii şi afilierea ţării noastre la cluburile selecte ale Europei? Problema aderării la Schengen este la fel de importantă pentru România, şi bănoasă totodată, cum este preţul pe care ţara noastră îl va plăti pentru achiziţionarea de avioane de luptă, o altă afacere pe care nu am finalizat-o însă, dar nu la fel de importantă cum este negocierea cu „marele urs” de la Răsărit. Blocată în politica externă între Europa, SUA şi Rusia, România vede la televizor doar problema jandarmilor şi protestatarilor de la Universitate. Băsescu va fi ţinut în continuare în joc de glezne între politica internă şi cea externă, între Opoziţia din ţară şi partenerii strategici din exterior.
Raed Arafat întemeietorul SMURD din Târgu Mureș și-apoi din toată ȚARA,
a intrat în conflict deschis cu președintele Băsescu și, conform zicalei „ ORI TU , ORI EU ” ,
presiunile au fost atât de mari încât, bietul doctor a DEMISIONAT !
A fost ÎNCEPUTUL ÎNCEPUTULUI protestelor susținătorilor dr.Raed Arafat mai întâi în Târgu Mureș și-apoi, în toată ȚARA !!! Ce părea o glumă la început, a devenit rapid o bombă cu ceas cu acțiune la cheremul protestatarilor din ce în ce mai numeroși și mai curajoși. Speriați de amploarea protestelor , președintele și premierul l-au REEVALUAT pe Arafat și l-au repus în funcția din care fusese obligat să demisioneze . În aroganța sa, puterea a crezut că, repunându-l pe dr.Raed Arafat în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Sănătății , protestatarii nu vor mai ieși în piețele din orașele țării. Dar, SURPRIZĂ,protestele au continuat cu o și mai mare intensitate iar cererile nemulțumiților, se măreau și diversificau zi de zi . Guvernul a fost nevoit de frica protestatarilor, să retragă proiectul LEGII SĂNĂTĂȚII dar, tot degeaba :protestatarii se înmulțeau iar strigătele lor logice și justificate se auzeau dincolo de hotarele țării iar cancelariile europene, începuseră să-și pună întrebări și să îndemne la calm și NONVIOLENȚĂ atât din partea autorităților dar și a protestatarilor ( un oficial SUA ). Guvernul , a suspendat și punerea în aplicare a TAXEI AUTO și totuși, protestele continuau cu o și mai mare înverșunare iritând liderii PDL și miniștrii nepregătiți pentru asemenea situații explozive și obligându-i să spună „ LUCRURI TRĂSNITE ” la adresa protestatarilor din PIAȚA UNIVERSITĂȚII și din înttreaga ȚARĂ , cum ar fi „ CIUMPALACI” , VIERMI” sau „ MAHALA VIOLENTĂ și INEPTĂ ” cum l-a luat gura pe dinainte pe boemul T. Baconschi , ministru MAE care, la PRESIUNEA PROTESTATARILOR , a fost DEMIS de premier chiar în clipa cînd se afla în ședință la Bruxelles cu omologii săi din țările UE din care și noi facem parte. În locul lui T.Baconschi a fost numit un fost PSD-ist trecut apoi la UNPR , partid aflat la guvernare …. Culmea ironiei, este că,și aici a funcționat tot proverbul „ FRICA PĂZEȘTE BOSTĂNĂRIA ” : funcția de ministru al MAE a fost atribuită UNPR din cauza aranjamentelor din cadrul coaliției de la guvernare deși, liderii PDL ar fi vrut-o pentru partidul lor !!! Iar ca tacâîmul să fie complet și TITLUL articolului de față să fie pe deplin justificat, tot de frica protestatarilor , Curtea Constituțională a ROMÂNIEI , după vreo două amânări a luării deciziei în privința LEGEII ALEGERILOR COMASTAE aprobate prin asumarea răspunderii ministeriale pe considerentul majorității parlamentare a coaliției de la guvernare, a dat astăzi verdictul : LEGEA este NECONSTITUȚIONALĂ !!!
Bombă la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria ! Legea va fi retrimisă înapoi la camere și-apoi în Parlamentul României iar timpul trece și, în IUNIE vom avea ALEGERI LOCALE iar în noiembrie ALEGERI PARLAMENTARE ! Și totuși, protestatarii nu-s mulțumiți și vor și : DEMISIA președintelui, a guvernului și , ALEGERI ANTICIPATE !!
Cum se va încheia disputa PROTESTATARI _ PREȘEDINTE_ GUVERN_ ALEGERI ANTICIPATE , sincer nu știu dar, TIMPUL ne va da sigur un răspuns . Iar dacă mă iau după „ FRICA PĂZEȘTE BOSTĂNĂRIA”, timpul va fi în funcție de presiunea protestatarilor din toată ȚARA !!
Până atunci însă, vă propun o variantă de … parodie…
MAMA LUI ŞTEFAN CEL …..BUGETAR…
Pe o stradă îngustă, într-un bloc recent
Unde bate vântul şi-i pe jos curent ,
Tânăra nevastă plânge şi suspină
Că-i oprită apa şi nu e lumină.
Şi că la serviciu soţul ei iubit
A plecat la 6 şi n-a mai venit.
Orologiul sună noaptea jumătate
Jos în bloc la poartă, oare cine bate?
– Eu sunt mamă soacră, sunt făcut covrig
Vin de la serviciu şi sunt mort de frig!
Tânăra nevastă fuge să-i deschidă
Însă din balcon, mama soacră-i strigă:
– Ora e târzie, eşti un derbedeu,
De nu ai chenzină, nu-ţi sunt soacră eu !
– Nu sunt eu de vină, soarta fuse crudă
Dacă tot nu ați ieșit în PIAȚA din orașul dumneavoastră să strigați lozinci pro sau contra,
, dacă tot v-ați plctisit de PROVOCATORII PLĂTIȚI de la articolul precedent și de MONOTONIA LOZINCILOR STRIGATE,
vă invit să faceți următorul TEST asta așa, ca să ne mai relaxăm un pic și să nu ne mai certăm pe bloguri în legătură cu
ceea ce se întâmplă de vreo ZECE ZILE încoace cînd, unora, GURA NU LE MAI TACE strigând vrute și nevrute și interpretate de toți și toate în funcție de simpatiile politice trecute, prezente sau viitoare !
Daca sunteti corect(ă), testul vă va dezvălui adevarul.
Scrieți răspunsurile dumneavoastră pe o foaie de hârtie. Nu trișați !
Interpretarea raspunsurilor este mai jos dar, nu vă uitați acolo decât după ce-ați răspuns
la toate întrebările !
Întrebările nu sunt indiscrete sau triviale așa că, răspundeți sincer la ele de vreți să aflați ADEVĂRUL despre zodia domniilor voastre !!!
1. Numele unei persoane de sex opus.
2. Ce culoare preferati dintre rosu, negru, albastru, verde sau galben ?
3. Prima dvs. initiala.
4. Luna dvs.de nastere.
5. Preferati alb sau negru ?
6. Numele unei persoane de acelasi sex cu dvs.
7. Cifra dvs.preferata.
8. Ce alegeti între Los Angeles sau Varna ?
9. Ce va place, în general : lacul sau oceanul ?
Odata terminat testul, coborâti-va privirea la RĂSPUNSURI :
Răspunsuri
1. Sunteţi îndrăgostit(ă) nebuneşte de acea persoană
2. Dacă ați ales :
¨ Roșu : sunteţi plin(ă) de viaţă şi viaţa vă este plină de dragoste.
¨ Negru : sunteţi conservator (conservatoare) şi agresiv(ă).
¨ Verde : sufletul vă este destins şi ştiţi când să vă deconectaţi.
¨ Albastru : sunteţi spontan(ă) şi vă place să primiţi dovezi de dragoste şi afecţiune din partea celor care
vă iubesc şi vă apreciază.
¨ Galben : sunteţi o persoană fericită şi bun sfătuitor pentru cei cu moralul la pământ.
3. Dacă iniţiala dvs. este între:
¨ A – K : Aveţi o mare capacitate de a dărui multă dragoste şi afecţiune prietenilor dvs.
¨ L – R : Încercaţi să vă apreciaţi viaţa la maximum şi viaţa dvs. amoroasă va înflori în curând.
¨ S – Z : Vă place să ajutaţi pe ceilalţi şi următoarea dvs. dragoste o să se profileze în curând.
4. Dacă sunteţi născut(ă) între :
¨ Ianuarie – martie : anul va fi foarte bun pentru dvs. şi vă veţi îndrăgosti de cineva, într-un mod neaşteptat.
¨ Aprilie-iunie:veți avea o relație amoroasă foarte puternică, de durată și pe care n-o veți uita niciodată.
¨ Iulie – septembrie : veţi avea un an excelent şi va interveni o schimbare majoră, care vă va ameliora viaţa.
¨ Octombrie – decembrie : viaţa dvs. amoroasă nu va fi extraordinară, dar poate veţi găsi sufletul pereche.
5. Dacă aţi ales :
¨ Negru : viaţa dvs. va lua o nouă turnură, benefică pentru dvs. şi veţi fi mulţumit(ă) de schimbare.
¨ Alb : veţi găsi un prieten care vaavea încredere deplină în dvs. şi care va face orice pentru dvs.
6. Această persoană este cel (cea) mai bun(ă) prieten(ă).
7. Este numărul de prieteni( prietene ) apropiaţi din viaţa dvs.
8. Dacă aţi ales :
¨ Los Angeles : vă place aventura.
¨ Varna : ştiţi când să vă opriţi.
9. Dacă aţi ales :
¨ Lacul : sunteţi o persoană rezervată, loială faţă de prietenii dvs. şi sunteţi îndrăgostit(ă).
¨ Oceanul : sunteţi o persoană spontană şi vă place să fiţi admirat(ă) de către ceilalți ( celelalte ) .
Ați respectat regulile ?
Sunteți mulțumit(ă) de răspunsuri ?
Ne spuneți și nouă părerea dumneavoastră despre acest TEST ?
De câteva zile în ROMÂNIA se protestează în BUCUREȘTI și-n alte orașe mai mari sau mai mici din ȚARĂ ! Și tot de câteva zile ASISTĂM neputincioși în fața televizoarelor sau chiar în stradă în Piața Unirii sau Piața Universității , la tot felul de PROVOCĂRI care mai de care mai ordinare dar vizibile și de pe LUNĂ, provocate de cei interesați să DISCREDITEZE PROTESTELE PAȘNICE ale populației tot mai nemulțumite de situația în care a ajuns mai ales în ultimii doi ani din cauza măsurilor de austeritate luate de guvern la presiunile bancherilor mondiali prin intermediul FMI, BM, UE și alte bănci ! Și cum românii nu au de gând să înceteze protestele, n-ar fi rău ca fiecare dintre PROTESTATARI să aibă în vedere SFATURILE de mai jos care pot fi completate de toți cei care ajung pe aici :
1) Nu mergeți singur(ă) la demonstratie. Dacă nu aveți cu cine sa mergeți, de cum ajungeți acolo, faceți cunoștintță cu cei din jur. Numele mic este suficient.
2) Rețineți numele celor din jur. Acest lucru vă va da un sentiment justificat de forță a grupului.
3) Fotografiați, la randul dvs. pe oricine vă fotografiază. Faceți acest lucru cât mai vizibil pentru cel fotografiat . În majoritatea cazurilor, va disparea imediat ce vede ce-i faceți.
4) Relatati frecvent, pe telefon sau internet, ce vi se întampla, chiar daca evenimentele nu vi se par memorabile. Relatati ceea ce vedeti, nu ceea ce auziti de la altii. Faceti eforturi ca fortele de ordine sa vada ca activitatea lor este documentata de protestatari.
5) Daca sunteti interpelat direct de un agent de ordine, înainte de orice, inclusiv înainte de a va prezenta sau de a raspunde la interpelare, determinati-l sa se identifice cu numele si alte date de identificare. Daca întervine al doilea, faceti acelasi lucru. Nu interactionati cu politisti sau jandarmi, ori civili care nu se identifica personal, nu cu functia sau gradul. Retineti-i numele. Eventual,
înregistrati interpelarea. Daca refuza sa se identifice, refuzati orice contact verbal cu acesta. „Nu discut cu anonimii!” Veti constata ca, în majoritatea situatiilor, veti fi lasat(ă) imediat în pace.
6) Alegeti-va un motiv pentru care va aflati acolo. Sau o lozinca. Sau un obiect al protestului. Comunicati acest motiv celor din jur, fara sa va asteptati ca acestia sa adere imediat la obiectivul dumneavoastra. Acceptati ca ceilalti sa aiba alte obiective, lozinci sau teme de protest. Nu intrati în contradictie cu nimeni ca motivul dvs. este mai temeinic decât al celuilalt. Eventual, propuneti scandarea lozincii celuilalt, apoi a dvs.
7) Refuzati orice discutie cu fortele de ordine privind motivul prezentei dumneavoastra la demonstratie. Nu este treaba lor! Daca va întreaba despre organizarea manifestatiei, nu trebuie sa stiti nimic, atâta vreme cât aveti o pornire spontana sa fiti acolo.
8) Nu este treaba dvs. sa stiti daca demonstratia este sau nu autorizata. Dvs. aderati la idei, nu la activitati ale primariei sau prefecturii.
9) Nu provocați sub nici o formă forțele de ordine căci, ele, abia așteaptă un motiv ca să intervină în forță băgând în dube pe cei care le stau în cale indiferent de vinovăție sau nevinovăție.
10) Nu purtați asupra dumneavoastră obiecte contondente, arme albe , arme de foc, șprayuri paralizante sau droguri căci, 100 % veți fi săltați de jandarmii echipați ca de război și gata să acționeze cu tot arsenalul din dotare .
11) Dacă ați depistat PROVOCATORII plătiți, fotografiați-i, înregistrații video și audio și, demascați-i imediat în fața protestatarilor pașnici, a reporterilor și camearamanilor aflați la fața locului.
12 ) Nu vă lăsați antrenați de acțiunile PROVOCATORILOR , delimitați-vă de ei și acțiunile lor, rămâneți uniți și grupați pe cunoștințe și simpatii .
13 ) Observați cu atenție pe cei care vi se par suspecți și luați toate măsurile ca PROVOCATORII plătiți să fie DEPISTAȚI înainte ca ei să treacă la acțiunile de PROVOCARE a forțelor de ordine .
14 ) Provocatorii plătiți acționează pe toate fronturile : în stradă, în mass-media scrisă și vorbită și chiar pe internet ! Tocmai de aceea PROTESTATARII PAȘNICI trebuie să fie permanent VIGILENȚI și UNIȚI !!!
15 ) Stă în puterea dvs., a PROTESTATARILOR PAȘNICI să-i depistați și demascați pe PROVOCATORII plătiți , ființe jalnice, inculte , ușor șantajabile de către cei interesați în DISCREDITAREA ideii de PROTEST PAȘNIC !!!
Ar mai fi multe de spus dar, mă opresc aici dându-vă și domniilor voastre posibilitatea de a completa SFATURILE de mai sus !
România va experimenta pe populatie produsul CANCERIGEN INITIUM.
Experimentul „Codex Alimentarius” începe cu România.
De la 31 decembrie 2009, guvernul ROMÂNIEI a fost obligat de… UE sã înceapã implementarea „Codexului„, alãturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei).
„Codex Alimentarius” este un pachet de norme dupã care se vor alimenta populatiile tãrilor semnatare.
Acesta porneste de la principiul cã Terra nu mai poate hrãni pe toatã lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificialã, din produse chimice, cea modificatã genetic etc.
Nu a trecut o lunã si iatã cã apare stirea cã România este prima tarã din lume care va folosi în agriculturã un compus chimic pe bazã de initium, un ingredient activ din noua clasã a substantelor chimice impuse de”Codex Alimentarius”. Produsele vor furnizate de compania germanã BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa.
Pentru publicul larg se spune cã „beneficiile pe care le-ar aduce aceastã substantã sunt legate în primul rând de combaterea dãunãtorilor, dar, totodatã ea micsoreazã si durata în care se obtine recolta.”
Dupã ce acest produs va fi experimentat în România, urmeazã sã fie omologatã utilizarea lui si în Olanda, Germania , Franta, SUA, Canada si Marea Britanie.
Neoficial, conform cercetãtorilor care combat „Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeste cu pânã la 65% rata riscului de cancer de colon, substantã care intrã rapid în combinatii chimice, devenind rezidualã în organism.
De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singurã datã se eliminã în aproape un an.
Or, dacã acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism.
Pe acest site, BASF-ul se lãuda pe 11 ianuarie !!!!!! cã pentru prima datã în lume a fost autorizat într-un timp record fungicidul Initium care în România va fi vândut sub numele EnervinT .
Tu, ce spui ?
O săptămână cu produse fără INITIUM ( EnervinT ) !
„ Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în față ş-a recunoaşte adevărul.
El e crud, acest adevăr,dar numai el foloseşte ” Perpessicius .
Anul acesta, pe 15 ianuarie , românii serbează 162 de ani de la nașterea LUCEAFĂRULUI poeziei românești, MIHAI EMINESCU !
Și tot anul acesta dar pe 15 iunie , românii comemorează 123 de ani de la moartea ( ASASINAREA POLITICĂ ) a GENIULUI poeziei românești, MIHAI EMINESCU !
Puțini români cunosc însă ADEVĂRUL despre MIHAI EMINESCU și de aceea mi-am permis să postez în cele ce urmează ,
ADEVĂRUL despre EMINESCU
Chiar dacă ziua de naştere a lui Eminescu se sărbătoreşte pe 15 ianuarie, în realitate data aceasta este doar simbolică, cea reală fiind 20 decembrie 1849 pe „ stil vechi” sau 1 ianuarie „ stil nou”. Înregistrarea naşterii s-a făcut mai târziu de către părinţi, iar ulterior a survenit reforma calendarului. Cu toate că au trecut mai bine de 120 de ani de la lupta sa singulară şi exemplară pentru fiinţa neamului românesc, adevărul despre Eminescu încă se aşteaptă rostit. Dincolo de atacurile tot mai virulente ale denigratorilor postmoderni, Eminescu a rămas pentru cei mai mulţi o enigmă. Activitatea sa publicistică şi politică orientată spre întregirea României este pentru cei mai mulţi o necunoscută. Puţini ştiu că Eminescu a fost, în propria lui ţară, victima uneia dintre cele mai josnice manevre de defăimare publică, dezinformare şi intoxicare specifice serviciilor de spionaj. El a intrat în malaxorul aparatului represiv al poliţiei politice şi a devenit o problemă şi o afacere de Stat. După moarte, publicistica sa a fost trecută la index, iar posteritatea sa a fost deformată şi manipulată de toate regimurile politice care s-au succedat în România.
Dosarul Eminescu.
Cea mai însemnată parte a activităţii lui Eminescu a fost dedicată gazetăriei şi politicii. Din 1876, devine ziarist profesionist – ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi şi apoi, în 1877, este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor pe politică până în1883. În mod brutal, în iunie 1883,munca sa este întreruptă şi este internat cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub apăsarea Puterii regale, îl transformă astfel pe Eminescu, la comanda Austro-Ungariei, într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum, este primul ziarist căruia i s-a pus căluş în gură în această manieră criminală. Conservator, Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România, amendând atât liberalii, cât şi conservatorii pentru politica trădătoare de cedare în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos, dar şi cu rigoare, scria cu o forţă devastatoare. Maiorescu notează – ;Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verbă”. Stăpân pe limba neaoşă” şi cu o neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruţător;iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a arătat clar poziţia lui Eminescu în cadrul acestei grupări:;Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”. De la Nistru pân’ la Tisa Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă cât şi faţă de cea a Imperiului Austro-Ungar şi, totodată, îşi acuză colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880, mai ales după ce traduce în româneşte şi atacă public proiectul de program al Partidului Conservator, conceput şi tipărit cu viclenie de Maiorescu doar în limba germană, în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrificarea românilor aflaţi sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimă pe români, îngrădind accesul la şcoală şi Biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă , avertiza jurnalistul. Titu Maiorescu, politicianul trufas si venal care a pus la cale detentia lu Eminescu. Lovit la Timpul,Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii la ciolan”.Petre P. Carp, mason şi înalt fruntaş conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere de acolo la porunca superiorilor săi din lojă, să i se închidă gura lui Eminescu. Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, îi atrage atenţia; „ şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” Scârbit, Eminescu ridică glasul împotriva acestor paiaţe trufaşe nişte avizi de putere care voiau să fie bine văzuţi şi lăudaţi în ţară, în timp ce executau pe ascuns, ca nişte slugoi, ordinele societăţilor secrete în care se înregimentaseră , sperând să promoveze mai repede: ,,Suntem bărbaţi noi, sau nişte fameni, niste eunuci caraghioşi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca pe cămăşi şi partidul ca cizmele?” Ca urmare, în noiembrie 1881 Eminescu este destituit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noului redactor-şef i se porunceşte să îl atace pe Eminescu chiar în ziarul pe care acesta îl ridicase şi îl condusese. Societatea Carpaţii – serviciul secret românesc al Daciei Mari. În 1882, Eminescu participă la fondarea unei organizaţii patriotice cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG de azi – Societatea Carpaţii. Societatea îşi propunea – conform Statutului, să sprijine orice,,întreprindere românească”. Se avea, însă, în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă” de serviciile secrete ale marilor stăpânitori” de la Viena, organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată . Sînt infiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu, inclusiv în redacţia de la Timpul. Manifestările organizate de „ Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit spionajul imperial austro-ungar, ce folosea drept agenţi chiar membrii reprezentanţei diplomatice a Austro-Ungariei în România. „Societatea Carpaţii” era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pentru ieşirea Ardealului din Imperiul Austro- Ungar şi legitima alipire la Ţară,dar realiza şi acţiuni învăluite de secret.
Urmărit de spionii Austro-Ungariei.
Într-o notă informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr, pentru ministrul Casei imperiale şi ministrul de Externe din Viena, se raporta:Societatea Carpaţii a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, precedată de o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă, de fapt, raportul unui agent al intereselor austriece infiltrat în organizaţie – n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică.” S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei ,,Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie. Eminescu, redactorul principal al ziaruluiTimpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventeaza instituţiile de învăţământ de aici, sarcina ca pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la influenţarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari”. Săcăreanu, redactorul adjunct de la România liberă”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo îi aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria , pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)Trădătorii
Un alt un raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, informa despre o altă adunare a ,,Societăţii Carpaţii”, din care rezulta că un anume Lachman, redactor la ziarul Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele „ Societăţii Carpaţii”,despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult, nici mai puţin decât… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu;informat de d.d. G. Ocăşanu şi V. Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”).
Naţionaliştii, urmăriţi şi de ruşi .
Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului, dar şi al luptei pentru unitate naţională, coordonată ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe-centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de urzeală care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a românilor. Pe lângă ,,Societatea Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta „ Societatea Petru Maior”, la Viena: „ România jună”, la Cernăuţi Junimea”, „Dacia”, „Bucovina şiMoldova”, în Transilvania societatea „Astra” şi, în Regat „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inclusiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei ţariste şi Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate şi supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.
Incomodul Eminescu
Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lachman în acest sens: ,,Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcare„ iridentă” a ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute. O notă informativă a baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu dinTimpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România. În 1883, Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti înTransilvania şi îl ridiculizează pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamnă guvernul liberal pentru politica externa şi internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine incomod pentru toată lumea. Tiradele şi cinstea sa exemplară deranjau pe aproape toată lumea.. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora.
Ştia că i se pregăteşte ceva.
Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva. În 28 iunie 1883, se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi internat cu forţa la ospiciu. Sînt încălcate, desigur, toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi asasinare civilă, la care au participat prin diferite mijloace inclusiv „ apropiaţi” interesaţi. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României. Arestarea lui Eminescu se petrece, deloc întâmplător,exact în această zi, în care Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninţa cu războiul.. În cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare în Ardeal, pentru intimidarea Regatului României, iar presa maghiară perorase pe tema… necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis, de asemenea, o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţa militară, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţie.
Interzis şi internat ilegal
Guvernul a desfiinţat „ Societatea Carpaţii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odată cu arestarea şi internarea ilegală (plătită chiar de Titu Maiorescu, care se dovedeşte cu acest prilej josnic şi lipsit de coloană vertebrală) la sanatoriul Şuţu a lui Eminescu (fără depoziţiile celor doi martori ceruţi de lege), au fost organizate razii şi percheziţii la sediul „Societăţii Carpaţii”, au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei (printre ele, Emil Galli, directorul ziarului L’Independance Roumaine, Zamfir C. Arbore) şi au fost intentate procese intelectualilor ardeleni care cereau unirea cu ţara.. Exact în această zi trebuia, de fapt, să se semneze Tratatul secret de alianţă între România şi Tripla Alianţă, formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna în primul rând aservirea României faţă de Austro-Ungaria, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat intelectual de ardeleni, care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru drepturile românilor asupriţi de unguri şi chiar pentru unirea Ardealului cu Ţara. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la Bucureşti. Suprimarea începe de la 33 de ani.Directiva „ de sus” s-a aplicat la diferite niveluri. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Aşa-zisele „ interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potenţială mare figură politica a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, deloc întâmplător vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883,ceea ce a însemnat trădarea patrioţilor ardeleni, care au fost lăsaţi fără nici un sprijin din parteaRomâniei.. Lupta acestora s-a mutat în Ardeal, memorandiştii fiind condamnaţi de regimul de la Budapesta la ani grei de puşcărie. Ce urmează este un coşmar bine regizat, în care rolurile sînt asumate depersonajele politice ale vremii. Distrugerea civilă a lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa prematură. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat samavolnic manuscrisele şi toate documentele; chipurile pentru a le proteja; în realitate pentru a distruge cu un cinism incredibil orice probă incriminatoare, politicianul depunându-le la Academie după ani buni. Întocmai ca unui deţinut politic, lui Eminescu nu i s-a mai permis niciodată să-şi revadă corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani , cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu s-au păstrat însemnări derutante pentru necunoscători, dar care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al „ Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecinţelor unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, „ proiecte cu adevărat subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol, ca trădător al României. Acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică a „măsurilor active” specifice serviciilor secrete de atunci, dar şi de acum: suprimarea adversarului. Nimic nou sub soare pe câmpul operativ”.
Otrăvit cu mercur.
Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetico-romantică , se inventează în mod josnic de către oportunistul şi imoralul politician Titu Maiorescu povestea unei boli venerice, chiar congenitale. Trebuie ştiut că sifilisul congenital transformă copilul bolnav de această afecţiune într-o „ legumă” incapabilă de gândire,nici nu se pune problema să scrie vreodată un vers, necum poeme sau volume întregi, precum genialul Eminescu. Sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, administrat de fapt împotriva iubirii sale de neam, Eminescu este apoi otrăvit lent cu mercur (6 grame zilnic), dar este şi bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este în orice caz torturat, umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Pentru că nu mai are unde să scrie pentru a-şi face cunoscute ideile, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. Şase ani la rând se zbate pentru a reveni în atenţia publică (aşa-numiţii ani negri), dar este sigur că nu avea nici pe departe paralizie generală cum s-a spus, şi nici sifilis. Paralizia generală a sufletului aveau conspiratorii care l-au transformat într-un chinuit, într-un sacrificat, într-un deţinut politic. Eminescu a fost arestat abuziv de către Poliţia Română de opt ori, pentru a fi intimidat, în diverse împrejurări: a fost ridicat chiar din teatre, de pe stradă, din berării, sub diverse pretexte cusute cu aţă albă. În 1888,Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, apare ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu : o polemică ce va zdruncina guvernul, rupând o coaliţie destul de fragilă, de altfel, a conservatorilor (care luaseră, în fine,puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este „ bietul” proscris, Eminescu.. Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi închis din nou, în martie 1889. De data aceasta, nu mai scapă viu. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politică pusă la index.
Defăimarea şi blestemul său nu au încetat nici astăzi,la aproape 123 de ani de la asasinarea sa.
Scrijelitori pe hârtie în soldă străină se nevoiesc din greu să îşi verse lăturile asupra posterităţii sale. Eminescu a fost un mare geniu, iar nu un nebun Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală – cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală, sau cu aportul doctorului Vuia, că mitul nebuniei şi al sifilisului lui Eminescu a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „ Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică”. Trupului neînsufleţit al lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său cântărea 1495 de grame, cam cât al poetului german Schiller. Celebrul Marinescu, atunci foarte tânăr, probabil la ordin de sus, face în aşa fel încât să uite”creierul pe pervazul ferestrei, în soare, şi acesta este mâncat de o pisică”. Creierul păstrat intact ar fi fost o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – ştiut fiind faptul că această boală devorează” materia cerebrală. În manualele şcolare de astăzi,continuă denaturarea adevărului în ce-l priveşte pe Eminescu. Însă propagarea operaţiunii de dezinformare, căreia îi cad victimă mulţi,din necunoştinţă de cauză,este începută de pe vremuri, de serviciile secrete al Austro-Ungariei şi continuată apoi de cozile de topor şi duşmanii României. „ Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi grupuscule elitiste – în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României. Sacrificarea de către clasa politică a lui Eminescu nu a reuşit decât să amâne împlinirea unirii Ardealului cu Ţara, pe care geniala sa intuiţie o anticipase cu trei decenii şi pentru care el a luptat cu toată energia, cu tot sufletul, chiar împotriva tuturor şi neîncovoindu- se în faţa călăilor săi, cu preţul vieţii.
Sursa:
Yahoo! Mail.
Din păcate, și astăzi, la aproape 162 de ani de la nașterea sa și la 123 de ani de la moartea ( asasinarea ) sa, părerile românilor despre EMINESCU, marele , unicul și inegalabilul poet, LUCEAFĂRUL poeziei românești, sunt împărțite și, chiar mai grav, sunt în funcție de interesele geo-politice ale indivizilor sau grupurilor din care fac parte indivizii respectivi.
Tu, cititorule, care ajungi pe meleagurile PĂDURII NEBUNE,
în modesta casa-mi virtuală, pe-acest modest blog și articol,
de ȘTII mai multe despre EMINESCU spune-ne și nouă c-așa-i bine și frumos,
să facem schimb de informații despre MARII OAMENI DE LITERE care au marcat ,influiențat,îmbogățit,dezvoltat și dus pe culmi nebănuite ISTORIA LITERATURII ROMÂNE !
V-astept cu interes pretioasele comentarii iar de mă contraziceți in cele postate si afirmate,
nu-i nici o supărare dacă nu depășiți limitele bunului simț.
Sper că nu se va mai găsi iarași cineva care să mă întrebe :
– cu ce drept public asemenea date despre EMINESCU ?
Iar de se va găsi, îi răspund încă de pe acum :
din dragoste de EMINESCU si rerespect pentru ADEVAR !!!
P.S.!
În jurul orei 22 .00 am ieșit pe balcon și am văzut LUNA PLINĂ
cum n-o mai văzusem niciodată :
cu un mare cerc în jurul ei …
N-am rezistat tentației și am făcut câteva fotografii pe care le-am postat în slideshow-ul articolului de față ,
…… ” LUNĂ tu, stăpâna nopții….”
Constatând cu groază că am luat în greutate după mesele copioase din perioada „ SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ ” am REEVALUAT compoziția MENIURILOR ingerate și, m-am hotărât să îmi schimb complet modul de viață și alimentele ce le voi introduce la cazan spre a-mi potoli pofta de mâncare . Mai mult de atât , am stabilit ca să țin cont și de sfaturile ce urmează legat de ALIMENTELE BUNE PENTRU FIECARE ORGAN AL CORPULUI OMENESC . Nu știu în ce măsură informațiile vor fi și corecte 100 % sau nu dar, DOMNIIILE VOASTRE care ajungeți întâmplător sau nu pe aici , puteți de vreți să aduceți completări sau contraziceri căci, nu-i așa, orice opinie contează iar OMUL cât trăiește, ÎNVAȚĂ de vrea și are voință !
Acum de BOTEZUL DOMNULUI ( DUMNEZEIASCA ARĂTARE ) în loc de carne am mâncat o salată de legume și zarzavaturi iar în loc de vin am băut apă sfințită să-mi curăț organismul invadat de toate tipurile de carne și băuturi alcoolice. Iar mâine de Sfântul IOAN BOTEZĂTORUL voi repeta meniul .
Pentru toți cei ce poartă numele de IOAN și IOANA, un sincer și călduros LA MULȚI ANI !
LA MULȚI ANI 2012 și pentru internauții care intră pentru prima dată pe blogul meu precum și foștilor vizitatori pe care nu i-am vizitat la trecerea dintre ani !
Pentru inima
1.varza– contine fier si potasiu, necesare inimii si circulatiei sanguine ;
2.broccoli– prin continutul de calciu, fier si caroten, previne atacurile de cord si ateroscleroza ;
3. ridichea – apara impotriva atacurilor de inima;
4. portocala– are putine calorii, contine vitamina C si scade valoarea colesterolului din sange ;
6. pestele – acizii Omega 3 apara sistemul vascular de inflamatii si calcifieri;
7. ceapa – imbunatateste activitatea inimii si circulatia si scade presiunea sangelui;
8. usturoiul– alicina pe care o contine previne accidentele vasculare cerebrale ;
9. leurda (usturoi salbatic) – curata sangele de toxine;
10.sparanghelul – curata cordul si vasele mari de sange;
11. uleiul de masline – energizeaza cordul si reduce colesterolul;
12.cicoarea – scade colesterolul si tensiunea arteriala si curata sangele cu ajutorul unor minerale specifice ;
13. somonul – este o sursa de acizi grasi Omega 3 care reusesc sa scada din nivelul trigliceridelor din sange;
14.dovleacul– are efect benefic in cazul hipertensiunii arteriale si in bolile de inima ;
15.cartoful – protejeaza impotriva accidentelor cerebro-vasculare si ofera o mare cantitate de vitamina C sistemului vascular ;
16. paprika– protejeaza vasele de sange si inima;
17.rosia – normalizeaza tensiunea arteriala, fiind diuretice eficiente;
18.maslinele– reduc colesterolul nociv si tensiunea arteriala;
19. marul – contine peste 300 de săruri pentru protectia sistemului vascular;
20. fasolea neagra – o singura cana de fasole furnizează intre 120 si 320 de miligrame de magneziu, prevenind astfel tulburile de ritm cardiac;
21. coacazele– sunt excelente pentru circulatia sangelui, avand o concentratie mare de minerale si vitaminele B, C, D si E;
22. zmeura – intareste sistemul imunitar, actionand ca o aspirina naturala ;
23. murele – sunt considerate fructe cardioactive, ajutand la functionarea optima a cordului ;
24. socul– imbunatateste circulatia sanguina ;
25.piersica – contine vitamine si oligoelemente ce protejeaza inima;
26. ciresele – improspateaza resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor si siliciu ;
27.rubarba – scade tensiunea arteriala si fortifica inima ;
28.grapefruit-ul– previne obstructiile vasculare si tromboza datorita unei enzime speciale ;
29.ciuperca Shitake– reduce colesterolul ;
30.prunele– previn tromboza ;
31. curmalele – reduc tensiunea arteriala si protejeaza impotriva aterosclerozei fiindca sunt bogate in fier, calciu si potasiu ;
32. afinele – pigmentul lor albastru ajuta vaselesanguine sa devina mai elastice ;
33. ovazul– este benefic in bolile cardiovasculare ;
34.porumbul – contine vitaminele D si K ;
35. ardeiul iute – previne cresterea nivelului de zahar din sange ce poate duce la formarea de colesterol pe vasele inimii ;
Pentru creier
36. lintea – contine lecitina, proteine si glucide de care au nevoie celulele creierului ;
37.Quinoa– intareste memoria si incetineste procesul de imbatranire, fiind bogat in fier ;
38. carnea de pasare de curte– are grasimi si uleiuri ce ofera energie celulelor nervoase ;
39.fasolea – creste puterea de concentrare ;
40. oul – este o sursa grozava de proteine; galbenusul contine olina ce ajuta la dezvoltarea memoriei ;
41. avocado– combate stresul, nervozitatea si insomnia ;
42. bananele– glucoza, vitaminele si mineralele continute de acestea sunt benefice pentru creier și il energizează ;
43. caisele– stimuleaza neuronii ;
44.stafidele– contin mult zahar (75%), resursa energetica pentru creier ;
45. para – zaharul si substantele asemanatoare hormonilor intensifica puterea de “lucru” a creierului ;
46. mazarea – fiind bogata in proteine, este buna pentru memorie si concentrare ;
47. salata verde– calmeaza sistemul nervos datorită substantelor opiacee ;
Pentru ochi
48. castanul salbatic– calmeaza senzatia de usturime si iritatiile datorita substantelor sale active ;
49.arnica – uleiul esential de arnica calmeaza inflamatiile oculare ;
50. mesteacanulalb – intareste imunitatea ochilor deoarece contine vitamina C, potasiu si calciu ;
51. limba demiel– reduce inflamarea vaselor conjunctivale datorita taninurilor si a saponinelor ;
52.rostopasca– este extraordinar de eficienta impotriva virusurilor si mai ales pentru ochii uscati ;
53. gutuia– este buna pentru alergii si febra fanului deoarece contine pectine si calciu ;
54.iarba de silur (Euphrasia Officinalis) – calmeaza ochii persoanelor ce isi petrec foarte mult timp in fata calculatorului ;
55. grasimea de gaina– face minuni aplicata ca unguent pentru ochi impreuna cu iarba de silur ;
56. strugurii – ajuta cu precadere ochiul in timpul vederii nocturne ;
57. patlagina– taninurile pe care le contine trateaza infectiile oculare ;
58. capsuna– ajuta ochii in timpul vederii nocturne ;
59.Centarium Minus – tinctura obtinuta din aceasta planta vindeca afectiunile oculare ;
60.ananasul – enzimele continute de acesta relaxeaza ochii obositi din cauza calculatorului ;
61. rozmarinul– purifica ochii si protejeaza vasele de sange oculare ;
Pentru piele/par
62.pepenele– contine foarte putine calorii si este excelent pentru mentinerea fermitatii pielii ; 63. iaurtul degresat – bacteriile continute de acesta imbunatatesc aspectul pielii; in plus, are o concentratie ridicata de vitamina A ; 64.graul– contine acizi grasi, calciu si dioxid de siliciu care sunt extraordinar de sanatoase pentru par, piele si unghii ; 65. orzul– infrumuteseaza si revitalizeaza datorita substantelor bioactive ; 66. cimbrul– reda stralucirea pielii si curata organismul ; 67. hreanul– continand substante active, regenereaza parul, pielea si unghiile ; 68. mustarul– regleaza fluxul sanguin la nivelul pielii ;
Pentru oase
69. migdalele– contin magneziu si ajuta oasele sa ramana sanatoase ;
70. spanacul– datorita fierului si calciului pe care il contine, face oasele mai rezistente si najuta la functionarea muschilor ;
71.meiul– intareste dintii, oasele si stimuleaza cresterea copiilor ;
72.secara – este benefica pentru dinti, oase si muschi fiind o sursa ideala de oligoelemente precum B-vitamine, potasiu, magneziu, mangan, fier si zinc ;
73. branza– intareste oasele fiind o sursa buna de calciu .
76.mango– apara mucoasa intestin datorită vitaminei A si a antioxidantilor ;
77. arpacasul– aduce in organism necesarul de fibre, fosfor si magneziu pentru o digestie sanatoasa ;
78.mararul– amelioreaza indigestia ;
79.soia– are proprietati anticancerigene ;
80. nucile– contin o forma purificata de Omega 3 si de aceea ajuta la reudcerea riscului de cancer al intestinelor ;
Pentru rinichi
81. sfecla rosie – stimuleaza arderile celulare ;
82.visinele– contin potasiu, substanta pe care rinichii “lupta” sa o elimine din sange atunci cand este in exces ;
83. castravetele– contine multa apa si deci stimuleaza activitatea rinichilor ;
84. telina– protejeaza rinichii de virusuri ;
85.varza rosie – proteinele si aminoacizii pe care aceasta ii contine actioneaza ca un filtru pentru rinichi ;
86. gulia– vitamina C din ea protejeaza celulele renale, iar fierul si fosforul energizeaza ;
87. ridichea neagra– este un antibiotic natural ;
88.varza murata – detoxifica organismul ;
89. hrisca– este folosita ca produs dietetic in cazul bolilor de rinichi si in diabet ;
90. patrunjelul – detine combinatia ideala de minerale pentru a curata rinichii ;
Pentru ficat
91.anghinarea – contine proteine regenerative, iar acidul folic si antioxidantii previn bolile hepatice ;
92. sucul deridiche– stimuleaza secretia bilei ;
93. conopida– contribuie la imbunatatirea activitatii ficatului ;
94.drojdia debere– este o importanta sursa de vitamina B si detoxifica ficatul
95. nasturelul (Nasturtium Officinale) – este folosit pentru producerea mustarului si a uleiurilor ce sunt benefice pentru metabolismul bilei si al ficatului ;
96.papadia– ajuta la buna functionare a ficatului si reduce colesterolul ;
97. laptele– apara ficatul de afectiuni frecvente ;
98. menta– uleiurile esentiale de menta stimuleaza secretia biliară și calmeaza crampele ;
99.carnea de iepure – degreseaza ficatul ;
100. carnea de vita sau manzat– contine fier, proteine si vitamina B.