Alioşa

16/07/2018

Cine uită TRECUTUL, n-are VIITOR …………………….

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 9:36 am

În loc de motto :
Decât să postez ABERAȚIILE și TÂMPENIILE președintele PNL, Ludovic Orban ,
decât să-l ASCULT cum ” bate câmpii ” spunând la televizor ce-i SPUN ALȚII contestând la CCR toate proiectele de LEGI adoptate în PARLAMENTUL ROMÂNIEI, unicul FOR LEGISLATIV al ȚĂRII ,

https://huff.ro/news/politic/ccr-discuta-sesizarea-pmp-si-pnl-privind-statutul-alesilor-locali-165777/
am hotărât să postez pentru toată lumea virtuală în general și pentru ” # rezist ” în special ,

” Fiica faraonului de Petru Popescu

Chiar înainte de fuga mea din România, s-a răspândit zvonul că fiica faraonului, Zoia Ceauşescu, a pus ochii pe cel mai citit scriitor al tinerei generaţii, şi că scriitorul a răspuns acestei atenţii.
Zvonul, deseori oferit cu detalii, m-a urmărit şi după fugă.
Până la urmă a devenit atât de popular încât a trecut hotarele ţării, găsindu-şi loc în presa americană, în „International Gerald Tribune”.
După revoluţie, mi s-au pus întrebări despre Zoia care dovedeau că departe de a fi murit, zvonul devenise o legendă. Am protestat – în zadar.
Marea plăcere a unei mărturisiri e că te ajută să vezi cu claritate trecutul aşa cum a fost.
Ruperea mea de România a fost cel mai traumatizant, chiar dacă eliberator, eveniment al vieţii mele.
Imaginaţia populară vroia ca ruperea să fi fost şi o rupere de familia Ceauşescu, şi mai ales de fiica faraonului. A fost ceva între mine cel de atunci, acel scriitor exploziv şi disident, şi fiica faraonului?
Să vă spun ce ştiu eu. Să vă spun ce mi s-a întâmplat mie.
m văzut-o prima oară de aproape într-un avion. În primăvara lui 1973 a avut loc la Berlinul de Est ultimul Festival Internaţional al Tineretului şi Studenţilor. Elita intelelectuală tânără a fost şi ea invitată la festival. Între regim (care făcuse un gest patriotic în ’68, cînd refuzase să invadeze Cehoslovacia) şi tinerii artişti se crease o temporară alianţă de facto. Un scriitor ca mine, citadin, occidentalizant, dar şi patriot, îi era util lui Ceauşescu pentru că îi confirma liberalismul de circumstanţă – de altfel destul de redus. Chiar şi în culmea succesului, cărţile îmi apăreau cu 60-70 de pagini smulse de cenzură. Eu eram dispus să mimez participarea la acea alianţă, pentru că speram să-mi trec mai uşor cărţile de cenzură.
Definit de această ecuaţie, mă aşezasem în avionul de Berlin Est, şi aşteptam să decolăm. Scaunul de lângă mine era gol.
O tânără îmbrăcată în roz s-a urcat în avion printre ultimii pasageri, şi s-a aşezat lângă mine.
Tânăra era Zoia Ceauşescu. O înconjura un mic vârtej de activitate. Trei bărbaţi în costume fără culoare s-au aşezat în spatele şi-n faţa noastră: bodyguarzi. O stewardesă s-a aflat în treabă pe lângă Zoia cinci minute cel puţin, cu toate că avionul rula acum pe pistă, şi după regulament echipajul trebuia să stea jos.
Atunci pe loc, nu mi-am dat seama că Zoia nu s-a aşezat lângă mine la întâmplare: familia faraonului nu ocupa spaţiul la întâmplare, iar când dădea impresia de fortuit, era o impresie aranjată cu grijă. Eram încordat: securitatea era în jurul nostru. Dar eram şi intrigat de cine era „domnişoara tovarăşul” (faraonului i se spunea tovarăşul, simplu, fără calificativ; dintre atâţia tovarăşi el era singurul tovarăş; iar eu am botezat-o pe Zoia domnişoara tovarăşul). M-am gândit că nu-i stă bine în roz; era măslinie şi pistruiată, şi ochii îi erau de un căprui mat, nereflectând lumina. Adânc, mi s-a părut că întrezăresc în ea o fată singuratică, nesigură, timidă. A scos un pachet de ţigări, mi-a oferit una (am refuzat, nu fumam), apoi şi-a aprins ţigara cu nerăbdare, cu degetele dreptei pătate de nicotină. Ca nişte degete de soldat, în timp ce rochia-i evoca abundenţă şi eleganţă. Era subţire, dar fără nici o voluptate a formelor. Avea mâini mari, un mod svâcnit de a întoarce capul, şi o ambiguitate în expresie un fel de jenă de a fi odrasla puterii, amestecată cu o dorinţă febrilă de atenţie, şi o aroganţă afişată şi copilărească.
Şi totuşi, în cel mai bizar fel cu putinţă, nu era antipatică, pentru că… sunt singura, spunea expresia ei. În vârtejul piramidei statului, sunt singura.
Aveam 27 de ani, şi scrisesem câteva cărţi de succes – dintre care Prins avea să devină stindardul unei generaţii. Toate cărţile mele atacau regimul, subtil şi uneori chiar pe faţă. Vizibilitatea mea se datora scrisului. Alura mea de autor nărăvaş era plăcută publicului, şi încrederea în mine îmi crescuse proporţional cu succesul. Eram zvelt, purtam părul perie, stil US Marines, mă mişcam ca un jucător de baschet. De la părul perie şi faptul că studiasem engleza, mi se decernase o aură pseudo-yanchee pe care de fapt n-o meritam, fiind dintr-o neaoşă familie bucureşteană de ofiţeri şi popi.
Deci, aşezat lângă cea mai capricioasă şi autocratică jună nubilă din lagărul socialist, am inspectat cu curiozitate rodul genetic al perechii Ceauşescu. Pe părinţii ei, mai ales pe el, îi ştiam bine: la TV, în ziare, de 1 Mai şi 23 August, imaginea lor ne era îndesată în retine, ad nauseam. Ceauşescu era un agrar ieşit din secole de malnutriţie, cu trăsături disarmonice – nas lung vulpin, urechi deslipite, buze subţiri, trup scurt, şolduri largi şi coşul pieptului mic. Dumnezeu Sculptorul n-avusese răbdare cu el. Îl mulase la întâmplare, şi îl aruncase în formă parcă neterminat, dându-i în compensaţie un clocot de păr ondulat şi aspru. Din când în când – l-am văzut la parăzi, chiar la recepţii – faraonul scotea un pieptenuş mic şi bej (ţin minte culoarea), şi îşi ara părul cu el. Fără mare efect: spart în toate direcţiile de propria-i abundenţă, părul lui se învolbura atomic.
Discursurile lui erau plicticoase, dar el era fascinant. Citind, când dădea de un cuvânt pe care nu-l putea pronunţa spontan (ani de zile, fusese bâlbâit cronic) se zgâia la el feroce, căsca gura, şi se repezea să-l emită, febril, ca să nu rateze o pronunţare la care se silea cu toată fiinţa. Era limpede şi pentru cei ce-l detestau: omul învinsese multe handicapuri, biruise multe dezavantaje, şi chiar necult poseda o inteligenţă esenţială: cum să fii caporegime, cum se spune în mafia, ori executor, ori hitman. Era un timp al hitmanilor. Controlul asupra poliţiei secrete îl făcuse perfect să înhaţe tronul, şi departe de a fi un inferior, Ceauşescu era un machiavel înnăscut, limitat doar de orbirile unui ego cât planeta.

Toate astea le ştiam. Erau suficiente să-ţi dea fiori, mai cu seamă când odrasla lui stătea pe scaun lângă mine.
Ce dăduse din Ceauşescu? Fata în roz, cu degete şi ochi de tutun, de lângă mine.
Mi-a spus bună ziua. Am răspuns. Avionul se ridicase. Fraze anodine. A trecut o jumătate de oră. M-am ridicat să mă duc la WC. M-am încrucişat pe drum cu un amic fotograf la „Scânteia Tineretului”. Aveam mulţi amici în avion. Unii se uitau la mine cu ochi lucitori; am înţeles de ce când fotograful mi-a şoptit: „Ce faci, bătrâne, ai intrat în radarul dormitorului regal?”
Bârfitori mai suntem noi românii, am reflectat în tăcere. Dar în spaţiul de 2 minute cât a trecut până să mă întorc la scaunul meu, m-a apucat o îngrijorare rece, calmă. Amicul fotograf avea dreptate: faraonul, ori odraslele lui, nu se aşezau nicăieri la întâmplare, ca la cinema pe întuneric, după începutul filmului. Eram ţinta unei înalte atenţii, chiar dacă numai pe durata acestui zbor. Un examen nerostit avea loc în mintea duduii de lângă mine, şi la examen eram examinat eu. Poate nu ca partener de flirt, nu încă, dar fără îndoială ca un soi de jucărie vie, cu care fata faraonului vroia să se distreze. Puterea politică întotdeauna colecţionează artişti, mai ales de succes. Şi era şic pentru duduia Zoia să măsoare cu ochiul liber pe misteriosul scriitor disident.
Îngrijorarea mi s-a dublat de furie, o furie atât de adâncă încât am încleştat fălcile. Nu cu mult înainte, Ceauşescu dăduse o lege interzicând avorturile şi prezervativele. Ceauşescu ordonase femeilor române să nu se mai reguleze de plăcere, ci pentru patrie. Prin decret de sus, România trebuia să devină ca India, o progresie nesfârşită de ţânci mucoşi pentru care nu fuseseră planificate destule biberoane, scutece, ori cărţi şi bănci de şcoală. Eram captivii politici ai lui Ceauşescu? Eram şi captivii lui sexuali. Avorturile ilegale se pedepseau cu puşcărie. Poliţistul nr. 1 al Europei se băgase în paturile tuturor românilor şi româncelor cuplabile, şi sexul liber, compensaţia noastră pentru alte libertăţi pierdute, era acum interzis şi conspirativ.
Ce trist poate părea asta unor tineri de azi: sexul era, în generaţia mea, o rară formă de încredere socială. Trebuia să avem încredere unii în alţii, măcar pe durata desfacerii coapselor. Iar dragostea… pentru dragoste adevărată şi pură, e nevoie de curaj moral, şi în comunism acest curaj devenise foarte rar. Oamenii copulau mult – e greu de spus cât se iubeau. A iubi era un risc aproape politic pentru că… cum poţi fi erou în faţa unei femei iubite, dacă n-ai libertatea protestului? Prin scris, eu cucerisem o fărâmă din acea libertate, şi aveam un coeficient de demnitate masculină mai mare decât mulţi bărbaţi din generaţia mea. Dar demnitatea mea, la scris ori în pat, era şi ea precară. Putea dispare oricând, chiar şi înainte să aterizăm la Berlin Est.
Deci, m-a apucat o furie rece împotriva fiicei faraoului – ţinta cea mai la îndemână a indignării mele de generaţie. M-am apropiat din nou de scaun uitându-mă la ea din verticalul fiinţei, decis nu s-o jignesc, nebun nu eram, dar s-o ignor, ori să-i fac fiţe, s-o joc poate, dar…
Surpriză: din scaun ea se uita direct la mine.
Şi am avut o viziune: fata în roz purta pe umeri două păsări.
Două păsări tutelare, mari, negre, cu ochi de tăciune, care se uitau la mine fix. Pasărea tată, şi pasărea mamă.
Păsările mă priveau cum mă privea şi fiica faraonului, cu o privire cântăritoare.
Mi-a trecut prin cap ca o fantezie perversă: şi dacă m-aş da la duduia? Aş lovi regimul în intimitatea lui supremă? Desigur. Ce bombă ar fi ca un captiv să se joace cu onoarea prinţesei! Să o supună legii firii (şi să verifice dacă prinţesa era scutită de obligaţia fertilităţii naţionale, şi avea acces la profilactice!)
M-am aşezat, şi am continuat conversaţia anodină, auzind foşnetul subtil al fiinţei de lângă mine şi parcă auzind foşnetul aripilor păsărilor tutelare. Dar simţeam o ciudată conecţie – nu o atracţie, nu un interes, dar o conecţie cu ceva interior, cu o dilemă proprie, pe care începeam, discutând cu această femeie, să o rezolv.
Mai aveam o oră de zbor până la Berlin.

Pe aeroportul Berlin Est, am fost imediat despărţiţi. Pe Zoia o aştepta un Mercedes negru al Ambasadei române, în care s-a urcat trăgând din ţigară.
Apariţia maşinii a provocat senzaţie pe trotuarul din faţa aeroportului, printre delegaţi din diverse ţări meniţi să fie transportaţi de autobuze, nu de Mercedes-uri. „Compani, una carossa di lusso!” Tovarăşi, o limuzină de lux! a exclamat un delegat al Partidului Socialist Italian al Unităţii Proletare (de opoziţie, fireşte). Holbându-se la Zoia care se urcase în Mercedes. Tovarăşi, o limuzină de lux! Italianul spunea tovarăşi cu o savoare de militantism spontan, neforţat. Sper să-ţi placă comunismul la putere, i-am urat în gând. Şi cu asta, festivalul a început. Bacanalii cu lozinci şi crenvurşti, marşuri cu torte, procesiuni de solidaritate cu cele mai obscure naţii din lume, toate frăţeşti. Şi… sex.
Porecla festivalului în Germania era Weltwetzspiele der Studen und Potenten – festivalul intersexal al iepelor şi potenţilor, pentru că în umbra zidului, declamând slogane, sorbind capitalism prin canalele TV din Berlinul de Vest, ce rămânea tineretului care putea fi dacă nu profund, nu adevărat, nu durabil, măcar cald? Corporal cald? Între două acţiuni politice, tineretul berlinez şi mondial se cuplau energic, iar eu… enervarea mea urca către un punct de criză, pentru că, la evenimentele culturale, la dans şi cântec folcloric, la Angela Davis marxizând în engleză, era întotdeauna un scaun gol lângă mine, şi mereu se umplea cu trupul agitat, subţire, contorsionat şi nerăbdător al fetei cu ochi de tutun.
Atât de punctual apărea, întotdeauna un sfert de oră după mine, încât odată m-am mutat în alt rând. Mi s-a spus să mă-ntorc la locul meu de însuşi Traian Ştefănescu (ministru al Tineretului după dizgraţierea liberalului Iliescu), şi abia atunci m-am convins că în ce mă privea exista o strategie „de apropiere” cu prinţesa nubilă. Ştiau de ea zeci de activişti ai organizaţiei de tineret. Eram obiectul acelei strategii în faţa unui public mic, dar crescând. Fiica faraonului nu se ruşina de exerciţiile-i romantice, şi dacă aveam curajul să merg până la capăt cu ea, puteam intra în istorie prin înregistrările pe bandă ale securităţii – în ochii aparatului, o imortalitate mai importantă decât să scrii cărţi.
În loc s-o insult pe Zoia, l-am insultat pe Traian Ştefănescu. I-am spus să nu-mi dea ordine, cum îşi permitea? Şi am plecat de la ceremonie, pierzându-mi urma în anticariatele din Schoenhauser Allee, ca un adevărat scriitor. Dar la dineul din acea seară, la restaurantul Românesc din Berlin Est, fata cu ochi de tutun mă aştepta chiar la intrare. Am numărat în gând: mai aveam două zile de festival. După aia, înapoi la Bucureşti, înapoi la maşina de scris… şi am simţit în cerul gurii gustul singurătăţii, al anonimatului. Deşi nu mă părăsise publicul, ori eu pe el. Timp de câteva zile ronţăisem puţin, foarte puţin, din prăjitura puterii, chiar şi prin extensie. Cu totul alt gust avea decât scrisul. Să fii aproape de putere. Chiar şi din întâmplare, la un festival, la un cocktail party. Puterea. Afrodiziacul suprem e puterea.
Amicul meu fotograf găsi ocazia să-mi şoptească: „Ce faci bătrâne, o tragi sau n-o tragi?”
Pe fata faraonului, se-nţelege.
Cât pe-aci să-i dau un pumn, pentru că în tonul lui identificam lipsa mea de opţiuni, lipsa mea de adevărată putere – puterea unui scriitor, faţă de cea a unui stat! Iar prietenul fotograf, neîntimidat de temperamentul meu, mi-a şoptit mai departe: dacă n-o tragi, măcar fă-o să-nţeleagă, nu se face s-o laşi să aştepte. Mai cu seamă genul ei de femeie.
Ce puteam să-i spun Zoiei: n-am chef de sport nocturn? Dacă purtai alt nume, poate? (Oh Romeo, Romeo wherefore are thou Romeo, deny thy father, and refuse thy name). Între timp, o familiaritate apăruse între noi, deşi nu mă angajasem cu nimic, nu-i dădusem nici o „speranţă”, continuam să fiu stângaci şi iritat, dar stângăcia şi iritarea mea nu erau destul s-o descurajeze. Când ne-am urcat în avionul de întors, scaunele noastre erau din nou unul lângă altul.
Dar sub noi doi, sub scaunele noastre, în cala avionului…
Dusesem cu mine, ilegal, la Berlin, o mie de lei. Chibzuind să-mi cumpăr discuri de muzică simfonică şi cărţi.
Îi cheltuisem. Nu pe cărţi ori discuri.
La Berlin se găseau prezervative de vânzare. Obişnuite, normale degete de plastic străveziu înlesnind romanţe fără panica fertilizării. Cheltuisem toţi banii pe ele, furişându-mă de la o farmacie la alta, şi acum, zburând înapoi la Bucureşti lângă Zoia (ţi-a plăcut festivalul, tovarăşe Popescu? Da, tovarăşa Zoia, a fost OK), mă gândeam la geamantanul meu plin cu prezervative frăţeşti din Germania de Est. Dezgolite din ambalaj, să nu ocupe loc. Pitite între cămăşi şi chiloţi – pentru mine şi prietenii mei din Bucureşti! Ţi-am făcut-o, strigau ele din fundul geamantanului, către fata cu ochi de tutun.
Deci n-am izbucnit. N-am insultat-o pe Zoia, n-am insultat pe nimeni. Ce-i drept, aveam şi două cărţi noi la direcţia presei, Sfârşitul bahic şi Copiii Domnului, aşteptând chirurgia cenzorilor – puteam să-mi permit o nebunie? Nu. Mai bine să rămân calm. Mă întorceam de la festival cu prada mea secretă, făcând conversaţie cu Zoia şi simţind că comit un adulter – chiar dacă numai mintal, era un adulter delicios. Şi ce să vezi? Încântat de propria-mi infracţiune – n-avea să mă caute nimeni în geamantan dacă coboram din avion lângă domnişoara – am început să-i vorbesc Zoiei cu adevărată curtenie. Am explicat două-trei lucruri despre cum scriam. Ea, încălzită de tonul amical, a reacţionat ca o femeie, apucând sfârşitul unei fraze, personalizând-o, lărgind-o către aluzie, către intimitate: adevărat, scrii noaptea? Subtext: noaptea se doarme, ori se iubeşte. Scrii luni întregi, un an întreg? Dar n-ai prieteni, nu ieşi, nu te vezi cu nimeni – dând cu undiţa ca să afle, eram cuplat, singur, între amoruri? Tonul ei era tot mai normal, mai lipsit de nevroză. Cobora, văzând cu ochii, din sfera puterii. Şi eu, magicianul acestei coborâri, o găseam mult mai naturală, mai vie, mai cu farmec. Fără să fie genul meu, dar… o, voi poeţi care-aţi descris complexul lui Pygmalion: nimic nu seduce mai mult un bărbat decât dovada propriului său efect asupra unei femei.
La aeroport m-a întâmpinat mama, care m-a dus acasă cu mica ei Dacie – pe Zoia o aşteaptă geamăna limuzinei din Berlin – şi nici nu i-am pomenit de ştrengăria cu Zoia, fiindcă aproape nu se întâmplase. Dar prietenilor mei bărbaţi, în care aveam deplină încredere, le-am spus. Le-am împărţit cadourile în formă de deget, am calculat că ne puteau asigura şase luni de „liaisons dangereuses”, şi ne-am hlizit împreună, zgomotoşi ca nişte liceeni, de cum i-am tras clapa faraonului, profitând de slăbiciunea fiicei. În loc de voluntariat la labă, şase luni puteam fi lei în pat – şi pentru asta îi eram îndatoraţi fetei cu ochi de tutun.

Patru luni mai târziu, Tovarăşul bântuia America Latină, într-un voiaj prin şase ţări, de la Havana la Santiago de Chile.
Elena, „la senora de Ceausescu”, îl însoţea. Îl însoţeau şi doi dintre copii: Nicu şi Zoia.
Iar eu făceam parte din corpul de presă acreditat pe lângă delegaţia oficială. Singurul din corpul de presă care nu eram ziarist. Numai eu şi un alt reporter nu eram căsătoriţi. Nu puteam să mă mint că eram în corpul de presă ca să se mândrească bosul cu un scriitor de clasă: cu orice ocazie posibilă, eram împins în anturajul fiicei. În acelaşi timp, fiindcă imaginea trebuia respectată, trebuia să scriu reportaje despre vizită, şi să le trimit acasă prin telex. Îmi scriam reportajele în avion, descriind întâlnirea dintre Ceauşescu şi Castro la Havana înainte să se întâmple (un avantaj al presei comuniste e acela că nu-ţi da surprize), şi le expediam prin telex de cum aterizam – întâlnirea dintre Ceauşescu şi Castro am publicat-o în „Scânteia Tineretului” ca şi cum aş fi transmis-o live prin satelit. Eram mai eficient decât toţi veteranii presei, şi veteranii presei m-au pârât la Tovarăşul: falsificam istoria, nu? Am fost chemat la ordine de Ştefan Andrei, care însă în loc să mă certe, m-a întrebat ce făceam în seara aceea – eram acum la Caracas, Venezuela. N-ai vrea să vezi un spectacol de dansuri flamingo? Înainte să pot răspunde, Ştefan Andrei m-a împins literalmente din spate, către şirul limuzinelor oficiale. Până să-mi revin, am fost îndesat printr-o portieră care se deschidea, căzând pe banca din spate şi făcând contact, umăr, şold şi coapsă cu pasagera care mă aştepta acolo, fumând. Maşina a ţâşnit înainte, Zoia a tras din ţigare, într-o clipă am fost la clubul flamingo. Şi, iar împins din spate, am căzut, aţi ghicit, pe scaunul care devenise paradigma noii mele importanţe, încă de la Berlin.
S-au stins luminile. S-a luminat intens scena mică, pe care evoluau dansatorii.
Dacă la Berlin lucrurile încă puteau fi luate în glumă, de trei săptămâni de când delegaţia părăsise Bucureştiul, sus-sus în stratosfera puterii, atenţia lui Zoia pentru mine se complicase cu modul în care aparatul intim exploata situaţia ca să-şi facă propriile interese. Cu totul neruşinat, şi sinistru, era Ştefan Andrei, care mă hărţuia de câte ori copiii lui Ceauşescu aveau nevoie de companie. Zoia, influenţată de prezenţa curtenilor vicleni, simţindu-se protejată de intrigile lor, dar în acelaşi timp competitivă cu importanţa şi influenţa lor, îşi începea conversaţiile cu mine cu ştiri care-mi tăiau răsuflarea: în Chile, ultima staţie a voiajului, erau manifestaţii, se răsculaseră oraşe întregi, se bănuia mâna CIA-ului, ce crezi c-o să se întâmple? Tot la pertu, ba acum îmi spunea şi pe nume, în timp ce eu încă îi spuneam tovarăşa Zoia. Zoia îmi şoptea asemenea bombe ca să facă pe interesanta, dar era clar: ca să fiu părtaş la asemenea ştiri trebuia să plătesc un preţ.
Preţul era că nu-mi aparţineam ca persoană, deloc. De la scrierea de reportaje ditirambice la invadarea fiecărui moment de timp liber ce-l aveam, devenisem o extensie a familiei faraonului, într-o postură în care era imposibil să fiu demn. Nu era nimeni demn: îl vedeam pe ministrul de externe, ori pe doctorul cu renume care-i lua zilnic tensiunea lui Ceauşescu, ori pe interpreţi, ori pe piloţii avioanelor – erau încordaţi, gata să sară, munciţi, speriaţi. Ani mai târziu, numai în Hollywood am mai văzut asemenea slugărnicie – scena clasică fiind agenţii şi managerii în faţa starurilor de cinema.
Ceauşescu era superstarul vizitei, superstarul evenimentelor programate.
Iar Zoia, cu toate că-i vedeam des plictiseala ori chiar scârba pentru festivismul ocaziilor, se purta cu o aroganţă implicită cu care sistemul pur şi simplu o contamina. Singurul meu mod de a rezista, de a menţine o distanţă era să mă eschivez pur şi simplu de la îndatoriri. Îmi trecea prin cap gândul, adesea: ce-ar fi dacă m-aş ridica de pe scaun acum, aş ieşi din acest club, aş plonja în confuzia străzii, aş… fugi? Într-adevăr, ce-ar fi fost? Tânăr scriitor de succes, membru în convoiul prezidenţial, ce-ar fi fost dacă aş fi defectat pe loc, AICI, în Caracas, Venezuela? Ce circ, ce răzbunare! Dar Ştefan Andrei veghea în spatele meu, consilierii prezidenţiali ne înconjurau, securiştii blocau toate celelalte azimuturi, era imposibil să fug, chiar dacă aş fi vrut. Între timp tensiunea creştea – părea aproape sigur că nu vom mai vizita Chile, şi asta îl punea pe Ceauşescu într-o stare de irascibilitate oarbă – putea destinul să-i refuze un tronson din turneul triumfal? De la nervii lui se îmbolnăvise toată lumea. (Singurul care rămânea jovial, neatins, era Nicu Ceauşescu).

Iar Zoia, Zoia era barometrul situaţiei… Când s-au umplut undele de vestea rebeliunii militare în Santiago de Chile – Allende asediat în palatul Moneda, Allende împuşcat în palatul Moneda – am văzut-o pe Zoia traumatizată de situaţie, traumatizată sincer, şocată, speriată, chiar dacă încerca cât putea să se controleze. Şi am înţeles: asista la o prăbuşire pe care şi-o putea imagina foarte bine despre tatăl ei. Acea prăbuşire s-a şi produs, 16 ani mai târziu.
Când s-a prăbuşit Allende, n-a mai avut nici Ceauşescu ce căuta în America de Sud. Din ospitalier, climatul devenise aproape ostil. Ceauşescu nu vroia să se întoarcă la Bucureşti înainte de program, dar nici Bolivia nici Brazilia, contactate urgent de ministrul de Externe al României, nu au oferit o vizită ca să înlocuiască Chile. Cu o escală aranjată în pripă în Senegal şi alta în Maroc (ţări africane care erau pe ruta de întors a avionului), s-a reuşit în fine să se menţină aterizarea prezidenţială la Bucureşti la ziua şi ora stabilită – dacă Senegal şi Maroc n-ar fi deschis porţile, sunt convins că Ceauşescu ar fi găsit un mijloc de a sta pur şi simplu in ora până la ora stabilită, numai ca programul să fie respectat, ultimul event fiind un speech răguşit, de pe scara avionului, către mulţimile bucureştene mobilizate cu forţa. Fiul poporului raporta poporului că misiunea fusese îndeplinită.
Iar rolul meu de damă de companie avea să se sfârşească.
Oare?

Nu, nu avea să se sfârşească. Oricum nu aşa uşor.
Eram înapoi la maşina mea de scris – manuală, nu electrică.
Sfârşitul bahic tocmai se publicase, şi fusese primit cu ocări de critica oficială, fiind romanul meu cel mai exploziv, chiar îi făcusem un portret aluziv chiar faraonului şi faraoanei (pictorul festivist Florea Duhan şi nevastă-sa, tot pictoriţă festivistă, Florenţa)! Dar, ca în povestea cu hainele împăratului, nimeni la cenzură nu se agăţase de acel portret. Critica oficială nu pomenea nici ea de acel portret – la urma urmei, era logic să se gândească: dacă-mi băteam joc de Ceauşescu, cum se face că eram în suita lui? – dar cartea avea suficiente alte „negativisme” uşor de atacat. Şi fireşte: eram hulit deodată de presa oficială? Cartea se vindea ca pâinea caldă! Şi telefonul meu suna, suna… Cine mă suna? Tot felul de secretari PCR regionali, care nici nu se osteneau să-mi explice de unde-mi aveau numărul: Tovarăşe Popescu, avem o seară culturală, o întâlnire cu cititorii, un simpozion al cărţii la Snagov, la Mangalia, la Ploieşti, la Sinaia, şi… vin şi copiii tovarăşului (plural apocrif: copiii însemna copila). Nu veniţi şi dumneavoastră? Nu, tovarăşe X, Y, Z, îmi pare rău, n-am timp acum de întâlniri cu cititorii, am fost plecat destul de mult, acum m-am întors, scriu.

Secretarii respectivi erau stupefiaţi, ori iritaţi. Unul a fost suficient de sincer să-mi spună că mai bine să viu, nu mă puteam ascunde la nesfârşit. Iar el, săracul, avea doi copii.
Nu mă puteam ascunde la nesfârşit. You get the picture? Pricepeţi situaţia?
Decisesem să nu-i mai dau fetei faraonului nici o ocazie să mă kidnapeze din nou. Ca într-un scanderbeg al voinţelor, nu mă duceam nicăieri unde puteau să apară „copiii”. Dar asta nu mă punea la adăpost. Secretarii regionali continuau să sune, şi… se întâmplau alte coincidenţe curioase. Fusesem invitaţi, eu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, la seminarul literar internaţional de la Universitatea din Iowa, USA. Rusan şi Blandiana îşi primiseră paşapoartele. Eu, nu. Fără explicaţie. Am dat telefoane, am insistat. Paşaportul meu… nu se găsea. Era momentan pierdut – dar cum era pierdut, dacă trei luni înainte îl avusesem în mână când făcusem parte din corpul de presă prezidenţial? Şi deodată, era pierdut? Autorităţile noastre rar pierdeau vreun act de asemenea importanţă. Într-o seară, m-am întâlnit la un şpriţ cu un demnitar pe care îl cunoscusem în timpul vizitei. Şi demnitarul mi-a dat un sfat ciudat. De ce nu încerc să scriu un roman istoric? Un roman istoric, eu? Da, m-a sfătuit demnitarul, scrie ceva despre eroismul tuturor marilor lideri români, sfidând forţa abuzivă a puterilor vecine. De la Ştefan cel Mare până la Tovarăşul, există o linie continuă, o poziţie eroică istoric constantă, despre aia ar face să scrii. Şi eşti scriitorul cu cel mai mare public, printre tineret dar poate şi în celelalte generaţii.
Ce însemna această sugestie: cu un asemenea roman, puteam fi iertat de Sfârşitul bahic? Ori mi se dădea, indirect, un ordin, pe care dacă nu-l ascultam îmi periclitam poziţia de scriitor şi mai mult?
Am apelat la sfătuitorul meu de ultim resort: tatăl meu, scriitorul Radu Popescu.
„Vor să pună mâna pe tine într-un fel sau altul, a opinat tatăl meu. Poate c-ar trebui să fii mândru de situaţia în care eşti.”
I-am răspuns că nu eram mândru să fiu jucăria puterii, chiar dacă jucăria cea mai nouă şi lucioasă. Şi-mi vroiam paşaportul, ca să mă duc la acea universitate în America.
„Da, şase luni acolo ar fi un răgaz binevenit, opina tatăl meu. După scandalul cu Sfârşitul bahic, poate trebuie să aştepţi un pic, să vezi de unde bate vântul. Oricum, se strânge şurubul iar. Cărţi ca astea de până acum, nu ştiu dacă ai să mai poţi publica. Adică…dacă ai avea protecţie de sus, poate. Vezi ce faci cu… domnişoara cu care se zice că eşti colat.”
Zvonul că eram colat cu Zoia apăruse înainte încă de întoarcerea delegaţiei, şi se răspândise cu o rapiditate care mă speria. Cu toate că era bazat pe atât de puţin material faptic, zvonul avea o robusteţe uimitoare, ca o manevră de public relations făcută de o firmă de vârf. Dar cui îi era util zvonul?

Ţie nu, spuse tata, afară dacă vrei să devii ce spune zvonul că eşti. Un amant oficial. Nu înseamnă că îi vei aparţine persoanei pe viaţă. Poate că ce are ea în minte e o distracţie reciprocă, o satisfacere a amorului propriu, şi atât. Din asta ai putea ieşi chiar avantajat, dar… bagă de seamă. Sunt şi alţi jucători în acest joc. (Parcă am auzit foşnind păsările tutelare). Şi dacă joci un joc atât de echivoc, trebuie să ai ficat pentru el, cum se zice. Ai ficat pentru aşa ceva?”.
M-am gândit. Nu, nu aveam ficat pentru aşa ceva.
„Atunci, încheie tatăl meu, ea poate că-şi dă seama de asta, şi proba cea mai concludentă e paşaportul. Dacă nu ţi se dă paşaportul înseamnă că fata te ţine aici. Şi dacă te ţine aici, înseamnă că toate mutările sunt ale ei. S-ar putea să nu te mai lase să publici.”

Am deschis gura, dar n-am emis decât un sâsâit de oroare. Mi-am dres vocea şi am îngânat: mă citeşte toată ţara. Nu se poate.
„Sub o putere absolută, mi-a răspuns tatăl meu, totul se poate.”
Cu asta, tatăl meu a reconfirmat cât de puţină putere aveam eu, indiferent dacă eram implicat în romanţa apocrifă sau nu.
Curând, am văzut-o pe Zoia din nou. Mă dusesem la un concert de muzică uşoară cu decernare de premii. Era acolo, ne-am întâlnit într-un foaier. M-a întrebat cum merge cu scrisul. Mi-am permis să mă uit la ea în tăcere, cu răbdare, fără să-i răspund. O copulare din ochi, poate asta a fost impresia care i-am dat-o.
Dar în mintea mea, în ciuda enervării, îi spuneam lui Zoia cuvinte care mă surprindeau chiar pe mine. Şi tu eşti o captivă, şi tu poţi fi o victimă. Toţi românii pot fi captivi şi victime. Păcat că acest simţ al fraternităţii vulnerabile a fost trădat de tatăl tău, care „apără România” printr-o politică ce o nimiceşte. Păcat că tu, dintr-o poziţie atât de influentă, nu-i poţi influenţa orbirea grandomană. Păcat că tu şi eu, martorul istoric prin scrisul meu, nu putem fi prieteni, şi aliaţi. Acum, prin decizia ta, am putea fi amanţi, dar dacă am fi, asta înseamnă că mi-ai impune un raport 777de forţă total în avantajul tău, şi nimic liber, normal, pozitiv pentru amândoi nu ar putea să urmeze. Cum nu mai e nimic, sau nu va mai fi curând nimic liber, normal şi pozitiv între faraon şi naţia lui. Păcat.
Ea a rupt tăcerea. A început să discute politica, aşa cum făceam în vizita prezidenţială. Eu eram atât de plin de clocotul gândurilor de mai sus, încât am încercat să-i spun, aluziv, următoarele. Cu viu grai, căutându-mi cuvintele, inhibat iar de cadru, de mulţimea din jur, de martorii nevăzuţi, am reuşit să spun cam atât, folosind metafora cât de greu îi era României să-şi păstreze independenţa: tu şi cu mine suntem români, suntem ieşiţi din aceeaşi naţie, hai să ne iertăm reciproc nenorocul istoric. Eu cât voi putea, cât mi se va permite să scriu, voi încerca să dau o speranţă cititorilor mei. Tu, chiar şi la vârf, poţi trăi cu demnitate. Eşti o femeie inteligentă (Zoia era matematiciană), şi poţi fi o femeie respectată. Dacă nu-ţi foloseşti puterea, ori n-o foloseşti prea pe faţă. Că eşti fiica puterii, asta ţi se va ierta.
Vorbeam codificat, şi poate că mesajul meu se pierdea, dar era singura dată când puteam vorbi sincer, chiar dacă cifrat, cu puterea, prin fiica puterii. Dar ea m-a înţeles greşit: a zâmbit, şi mi-a spus aproape în şoaptă că nimeni nu se amestecă în viaţa ei, şi dacă vroia să se distreze, ştia cum să nu fie urmărită – se referea la microfoanele securităţii, înregistrând şi convorbirile subversive, şi oftaturile amoroase? Vroia să mă asigure de discreţia ei? Poate. M-am simţit tratat cu asemenea condescendenţă încât am izbucnit: Nu-mi place cum vă distraţi voi, punând în VOI respingerea definitivă a ei, şi a speciei ei. A clipit febril din pleoape, fragilă, agresată, s-a întors pe călcâie, s-a pierdut în mulţimea din foaier.

Îmi făcusem declaraţia. Fără să dau destul glas simpatiei cu care-i vorbisem în gând. Furia mea de generaţie mă luase pe dinainte, amorul propriu mascul mă robise de înţelepciune, mă purtam independent, şi mojic. După asta, nu-mi mai rămânea decât să văd dacă voi fi pedepsit sau nu.
Dar luasem o hotărâre. Dacă zvonul îngheţului cultural se adeverea (el s-a adeverit dezastruos, nu numai cultural ci total), nu mai eram oricum de folos nimănui, deci nu mă făceam vinovat de trădare dacă fugeam. Îi vorbisem tatei de asta: n-aveam să aştept să văd ce pedeapsă mi se va da. Iar tata îmi răspunsese: eşti liber, şi ai o singură viaţă. Mai bine o aventură înafară, decât o veştejire înăuntru. Fiindcă sistemul ăsta nu se va prăbuşi – tata a murit în 1981, ca defector nu m-am putut duce la înmormântarea lui; iar sistemul s-a prăbuşit în ’89.
Câteva zile mai târziu, m-am consultat cu prietenul meu, demnitarul sus-pus, care-mi dăduse sfatul ori directiva să scriu roman istoric despre tatăl Zoiei. I-am spus că vreau să vorbesc personal cu Şeful. M-a învăţat cum să cer audienţă. Am cerut, mi s-a dat, m-am dus la biroul din care şeful avea să fie alungat de mulţimi în Decembrie ’89. Am petrecut două minute (poate nici două minute) cu Ceauşescu singur. Două minute în care i-am tras o limbă de pomină – n-aveam ruşine, pentru că, decis să fug, ruşinea mea avea acum alţi parametri. I-am spus: tovarăşe secretar general, nu înţeleg de ce nu mi se dă paşaportul pentru America. În universităţile americane e o atmosferă de interes pentru marxism, şi cum dumneavoastră sunteţi un gânditor marxist, aş putea promova acolo gândirea dumneavoastră marxistă. Limba nu m-a durut deloc, pentru că gândul despărţirii de ţară mă durea mult mai adânc, mult mai continuu – o limbă în plus, o limbă în minus, ce conta? Şi faraonul a-nghiţit momeala, toată. Interesele lui politice erau mai presus de interesele erotice ale fiicei. Voi revizui dosarul, mi-a spus răguşit, inexpresiv (scena e descrisă în detaliu în Întoarcerea, aflată pe standurile librăriilor româneşti). Câteva zile mai târziu, mi-am primit paşaportul.
Şi aşa a început aventura care m-a dus la Hollywood.
Deci, într-un fel, îi datorez prezentul meu de azi fiicei faraonului?

Probabil că nu. Mulţi factori au participat la decizia mea de a fugi, şi Zoia e numai unul din ei. Dar Zoia a fost un catalist spectaculos. Şi de aceea se cuvine să-i spun aici:
Zoia, şi tu ai fost o captivă a istoriei. Istoria nu te-a lăsat să te împlineşti ca persoană, cel puţin nu atunci când te-am cunoscut. Dar azi nu mai eşti captiva istoriei. Azi povestea ta personală, cu atât mai bogată decât tangenţiala noastră întâlnire, îţi aparţine doar ţie. Numai tu ştii dacă ai împărtăşi-o te poate elibera. Orişicum, ce ne leagă pe noi şi pe toată generaţia noastră e România de atunci. Departe de a dori-o uitată, toţi o vrem revenită în memorie, pentru că toţi, chiar şi sacrificaţii, chiar şi victimele, am iubit-o adânc. Chiar dacă am şi respins-o, chiar dacă am fugit de ea. Trecutul acesta e al nostru, el ne trebuie, nu dureros şi traumatizat, ci vindecat” .
Sursa : Motorul de căutare Google ! 🙂
Pentru toate persoanele virtuale care vor ajunge până AICI cu CITITUL 🙂
postez spre delectare
o minunată FLOARE
de BUSUIOC comestibli din GRĂDINIȚA mea de pe BALCONUL din spatele blocului unde locuiesc de pe vremea când eram contemporan cu…….”

FIICA FARAONULUI” !!!  🙂 🙂 🙂

ȚTIU căNU vei avea RĂBDARE să CITEȘTI ce=i postat mai SUS 🙂 dar despre MESAJUL transmis de videoclipul de mai JOS sigur vei avea cevs de SPUS !!!  🙂 🙂  🙂

TU, vei participa la CAMPANIA de mai SUS ???  🙂 🙂 🙂 EU deja am început să SELECTEZ cărțile ce le voi  DONA COPIILOR  de DINCOLO de PRUT , copii de ROMÂNI sadea !!! 🙂 🙂 🙂

 

 

Alioșa .

Reclame

10/05/2018

Cel mai ”CINSTIT” dintre ROMÂNI …………………

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 8:50 am

În loc de motto:

  • De ce acest TITLU ? 🙂
  • Răspunsul este deja în MINTEA ROMÂNILOR care NU au UITAT că în campania electorală prezidențială din anul 2014, candidatul PNL(PDL) primarul de SIBIU oraș unde în perioada anilor 1969-1972  ca student la Școala Militară de Ofițeri Activi ” NICOLAE BĂLCESCU ”                                                                                                                                                                                                                https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/08/27/                                                                                                                                                                                                                                                                             mergeam DUMINICA  să vizionez filmele istorice românești la Cinematograful PACEA , acum sediul unei BĂNCI străine , mai exact CASA cumpărată de familia Iohannis cu ” ACTE FALSE ” fapt DOVEDIT de DOUĂ CURȚI de APEL (  Brașov și Pitești) după cum se arară în materialul de mai jos ,printre multele promisiuni electorale făcute atunci,actualul președinte al României,Klaus Werner  Iohannis,a spus cu subiect și predicat și :
  • –   ”  Declar RĂZBOI deschis PSD-ului ”  și uite că SE ȚINE   de cuvânt ……..
  • –  ”   Dacă voi ajunge președintele României, voi RENUNȚA la IMUNITATE ”  și uite că NU SE ȚINE  de cuvânt…………………..
  • Pentru cei/cele din țară și din afară, care-l VENEREAZĂ pe românul Klaus Werner Iohannis ,fost PRIMAR de SIBIU timp de trei mandate, ajuns PREȘEDINTE al ROMÂNIEI cu sprijinul direct și nemijlocit a ocultei interne și externe care și-a programat să manipuleze societatea românească în INTERESUL EI, președinte care, în loc să fie MEDIATOR conform CONSTITUȚIEI s-a dovedit a fi un INSTIGATOR periculos
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/02/01/
    președinte care recent a fost AMENDAT cu 2000 de LEI de către Consiliul Național pentru Combaterea Discrimnării ( CNCD) pentru adresarea repetată a cuvântului ” PENALI” ignorând ” PREZUMȚIA de NEVINOVĂȚIE” prevăzută de CONSTITUȚIE , le sugerez să acceseze URL-ul de mai jos pentru a se CONVINGE că cele ce urmează a fi postate în continuare, NU sunt INVENȚIA mea ci DOCUMENTE oficiale, legale, ștampilate și semnate de cei în drept la vremea respectivă ! 🙂 Lecturare plăcută ! 🙂
    https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/foamea-saseasca-320-000-euro-dintr-o-lovitura-iata-contractele-de-inchiriere-ale-lui-klaus-iohannis-cu-raiffeisen-bank-pentru-imobilul-din-sibiu-declarat-de-justitie-ca-fiind-dobandit-cu-rea-credinta-prin-acte-false-cand-va-da-presedintele-klaus-iohannis-

” FOAMEA SASEASCA – 320.000 euro dintr-o lovitura! Iata contractele de inchiriere ale lui Klaus Iohannis cu Raiffeisen Bank, pentru imobilul din Sibiu, declarat de Justitie ca fiind dobandit cu rea-credinta, prin acte false. Cand va da Presedintele Klaus Iohannis inapoi Statului roman banii obtinuti necuvenit? De ce DNA-ul nerevocatei Kovesi nu investigheaza frauda? (Documente)
Marţi, 8 mai 2018 18:17 | Scris de L.J. | pdf | print | email
Dezvaluiri – Anchete
Presedintele Romaniei Klaus Iohannis perturba linistea natiunii si provoaca vrajba printre romani, atacandu-si adversarii politici in maniera grobiana, fara sa inteleaga ca functia il obliga la echilibru, impartialitate si responsabilitate. Aplicand etichete de “penali” adversarilor sai politici, moralistul Klaus Iohannis si-a facut o prioritate in a o apara cu orice pret pe Laura Kovesi, in pofida evidentelor abuzuri ale DNA, si a problemelor disciplinare si de imagine ale acesteia. Ce sa vezi insa, la randul ei DNA l-a ocolit sistematic pe Klaus Iohannis si nu a catadicsit sa cerceteze imprejurarile – dezvaluite repetat de presa – privind modul scandalos in care presedintele si sotia sa Carmen Iohannis au pus mana pe mai multe imobile in Sibiu, care apartineau Statului roman, imobile de pe urma exploatarii carora sotii Iohannis si-au bagat in buzunare sute de mii de euro. Inactiunea DNA este cu atat mai suspecta cu cat s-a stabilit prin hotarare civila irevocabila ca sotii Iohannis au dobandit cu rea credinta doua imobile de lux in centrul Sibiului, care apartineau Statului roman, in urma unor certificate de mostenitor si acte de vanzare frauduloase, care au fost anulate cu autoritate de lucru judecat.

Redactia Lumeajustitiei.ro va inregistra curand la DNA o sesizare penala cu privire la modul de dobandire a unor imobile din Sibiu de catre Klaus Iohannis, ca urmare a unor falsuri in serie, precum si a unor sume uriase de bani obtinute din inchirierea acestora, bani care se cuveneau Statului roman, proprietarul de drept al imobilelor. Vom analiza si comenta prestatia DNA!

Ce coincidenta! In februarie 2017 Iohannis si-a pus geaca rosie si a iesit in strada impotriva Guvernului PSD pe care tocmai il investise, numindu-i “penali” pe guvernanti. In piata a manifestat si Steven van Groningen – presedintele Raiffesen Bank Romania, banca care l-a umplut de bani pe Iohannis

Doua imobile de lux din centrul Sibiului – aflate in administrarea Primariei Sibiu – situate la adresele: str. Nicolae Balcescu nr. 29 si str. Gheorghe Magheru nr. 35 au fost smulse din posesia statului roman ca urmare a unor testamente false (anulate ulterior de instante) de asa-zisii mostenitori Ioan Bastea, Carmen Iohannis si mama acesteia Georgeta Lazurca.

Deosebit de importanta este dobandirea a jumatate din imobilul din Sibiu, str. Nicolae Balcescu nr. 29, inscris in Cartea Funciara cu nr. 9331, prin actul de vanzare-cumparare nr. 924 din 1 iunie 1999, incheiat la BNP Bucsa Radu Gabriel intre Ioan Bastea (vanzator) si Klaus Werner Iohannis si Carmen Georgeta Iohannis (cumparatori).

Pretul platit pentru jumatate din imobil a fost unul ridicol de mic – 50 milioane lei (echivalentul a 3200 dolari la data tranzactiei). Ulterior si acest act de vanzare-cumparare avea sa fie anulat irevocabil de instanta ca fiind incheiat prin frauda, cunoscandu-se provenienta ilicita a acestuia.

Asadar, la 1 iunie 1999, sotii Iohannis pun mana pe jumatate din imobilul din buricul Sibiului contra sumei modice de 3200 dolari. Asta dupa ce, cu trei saptamani inainte, la 8 mai 1999, Klaus Iohannis a obtinut o procura generala de administrare de la vanzatorul Ioan Bastea, ca in numele lui sa poata sa inchirieze cealalta jumatate de imobil. Practic, Klaus Iohannis dobandise control absolut pe intregul imobil.

La 18 iunie 2000, Klaus Iohannis este ales primar al Sibiului. Un an mai tarziu, intrat in lumea buna a orasului, Iohannis da lovitura si reuseste sa inchirieze intregul imobil Bancii Raiffeisen SA.

Primul contract pe sediul din Balcescu: 20.000 dolari/an (vreme de 5 ani)

Prin contractul nr. 357/30 noiembrie 2001, Iohannis inchiriaza imobilul catre Banca Agricola-Raiffeisen SA pentru suma de 20.000 dolari/an. Contractul a fost incheiat pe 5 ani, incepand de la 1 februarie 2002, pana la 1 februarie 2007.

Conform contractului, banca i-a platit anticipat chiria pe 3 ani la incheierea contractului – adica 60.000 dolari, banii jos.

Al doilea contract pe sediul din Balcescu: 60.000 euro/an (vreme de 9 ani)

La 29 decembrie 2006, inainte de expirarea contractului, Iohannis incheie un act aditional cu Raiffeisen Bank SA prin care se prelungeste durata inchirierii cu inca 10 ani, pana in data de 1 februarie 2017.

Este majorat si pretul chiriei, la 5000 euro/lunar, adica 60.000 euro/an.

Conform art. 3 din actul aditional, lui Klaus Iohannnis i s-a platit la data semnarii chiria anticipat pe 3 ani – adica suma de 180.000 euro. O mica avere.

In total, conform unor calcule simple pe sumele din aceste acte, Klaus Iohanis si mandatarul lui Ioan Bastea, au incasat in perioada 2002 – 2015 inclusiv, cat au detinut imobilul, pana la anularea actelor de dobandire in mod irevocabil de catre Tribunalul Brasov si Curtea de Apel Brasov, urmatoarele sume:

– 100.000 dolari pe primii 5 ani;

– 540.000 euro pe ultimii 9 ani;

Daca punem egal intre dolar si euro, putem afirma ca sotii Iohannis au bagat rotunjit in buzunat impreuna cu Ioan Bastea suma totala de 640.000 euro. O adevarata avere!

De mentionat, ca potrivit propriilor declaratii televizate, Klaus Iohannis a marturisit publicului ca din banii obtinuti din inchirierea imobilului din Nicolae Balcescu nr. 29 si-a extins proprietatile, cumparand alte trei case tot in Sibiu la adresele:

– str. Somesului nr. 13 ; – str. Magura nr.9 ; – str. Magura nr. 11

Klaus Iohannis a fost ales de trei ori consecutiv primar al Sibiului, pana in data de 16 noiembrie 2014 cand a fost ales Presedintele Romaniei.

Ne punem intrebarea legitima daca nu cumva suma platita pe inchiriere depaseste cu mult valoarea imobilului? La fel cum ne intrebam de ce sa fi acceptat Raiffeisen Bank SA sa sara de la o chirie initiala de 20.000 dolari/an, la una de 60.000 euro/an???

Cert e ca in februarie 2017, ca un facut – simpla coincidenta desigur – presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, tipa de mama focului in Piata Victoriei impotriva Guvernului PSD, loc in care Klaus Iohannis isi pusese geaca rosie si cerea demisia guvernului de “penali”.

Ghinion! Instantele brasovene ii lasa pe sotii Iohannis fara produsul fraudei

Lovitura avea sa cada ca un traznet la 16 mai 2014, cand Tribunalul Brasov (Dosar 262/62/2014) prin decizie civila definitiva a hotarat:

“Constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucsa Radu Gabriel, incheiat intre paratii Bastea Ioan – decedat, mostenitor fiind Bastea Rodica, in calitate de vanzator, si Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner, in calitate de cumparatori. Dispune rectificarea CF nr. 9331 Sibiu sub nr. top 45/1 in sensul radierii dreptului de proprietate al paratilor Bastea Ioan, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner inscris sub nr. B9,10 si 11 asupra imobilului de la A+1”.

In motivarea deciziei, Tribunalul Brasov a retinut ca sotii Iohannis au fost cumparatori de rea-credinta:

“Cauza ilicita izvorata din fraudarea legii ce a invalidat certificatul de mostenitor se extinde si asupra contractului de vanzare-cumparare subsecvent, tertii – in speta doar paratul Johannis Klaus Werner – nefiind aparati de prezumtia de buna-credinta, fata de amploarea operatiunii ilicite rezultata din hotararile judecatoresti definitive pronuntate, consecintele juridice produse, succesiunea actelor juridice atacate si coparticipantii la intocmirea lor. Actul juridic subsecvent, intemeindu-se pe un act juridic incheiat prin fraudarea legii si fondat pe o cauza ilicita, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei-credinte a tertului, mai ales ca acesta este sotul celeilalte parti contractante care la randul sau a participat la intocmirea actului nul initial. In consecinta, petitul avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare este intemeiat, urmand a fi admis. Consecinta desfiintarii certificatului de mostenitor nr. 90/1999, prin decizia civila irevocabila mai sus-mentionata, si a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 924/1999, prin prezenta decizie, acte juridice inscrise in cartea funciara nr. 9331 Sibiu sub B 9, 10, si 11, o constituie radierea dreptului de proprietate al paratilor Bastea Ioan, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner din cartea funciara, potrivit art. 34 pct. 1 din D-L nr. 115/1938 preluat de art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996″.

Decizia definitiva a Tribunalului Brasov a devenit irevocabila prin decizia civila nr. 655/12 noiembrie 2015 a Curtii de Apel Brasov, care a respins recursul sotilor Iohannis cu urmatoarea motivare:

„Chiar daca adeverinta mentionata a fost declarata falsa si anulata dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect cota de ½ din imobilul din Sibiu str. Nicolae Balcescu nr. 29, iar nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 90/1999 s-a declarat tot dupa incheierea actului, cauzele de nulitate absoluta invocate si pentru contractul de vanzare-cumparare trebuie sa existe in momentul incheierii actului, or, instanta de apel a retinut ca nu poate fi considerat valid actul subsecvent certificatului de mostenitor declarat nul, cu atat mai mult cu cat intimatii-parati Bastea Ioan si Johannis Carmen Georgeta, parti in contractul de vanzare-cumparare in calitate de vanzator si cumparator, au figurat si in calitate de beneficiari ai certificatului de mostenitor, neputandu-se retine buna-credinta a sotilor cumparatori.”

In concluzie, din exploatarea unui imobil cumparat cu rea-credinta, cunoscandu-i provenienta ilicita, sotii Iohannis au bagat in buzunar 320.000 euro in 14 ani, bani care se cuveneau Statului roman. Pana sa fie preluate prin frauda, imobilele se aflau in administrarea Primariei Sibiu, al carui primar in perioada iunie 2000 – noiembrie 2014 a fost acelasi Klaus Iohannis, existand probe ca in unele situatii Primaria Sibiu nu si-a aparat interesele in aceasta speta, pe care le vom prezenta in editii viitoare.

Cand vor da Klaus Iohannis si Carmen Iohannis banii inapoi statului?

De ce DNA nu investigheaza acest caz in care s-a produs un prejudiciu insemnat Statului roman, caz in care sotia presedintelui nu se bucura de imunitate si poate fi cercetata!

Care sa fie motivele reale pentru care presedintele Klaus Iohannis nu vrea sa o revoce pe sefa DNA Laura Kovesi?

Cititi aici integral
https://www.luju.ro/static/files/2015/decembrie_2015/14/decizie_CA_Brasov_Klaus_Iohannis.pdf
decizia civila nr. 655/R/12.11.2015 a Curtii de Apel Brasov (dosar nr. 262/62/2014)

Comentariile le las pe seama bloggerilor CURAJOȘI ! 🙂
Alioșa .

04/05/2018

” Aceeași MĂRIE cu altă PĂLĂRIE ” !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 7:39 am

Motto:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-De ce acest TITLU ? 🙂

Răspunsul este simplu :

Traian Băsescu a PLECAT de la COTROCENI dar,IPOCRIZIA , TRĂDAREA  și RĂZBUNAREA nu !!!  😦  😦  😦

http://aliosapopoviciwordpress.com/2015/02/24/

  • – Ce legătură are postarea  fotografiilor celor doi  cu materialul ce urmează ? 🙂         Răspunsul este simplu:
  • Pe vremea cât a fost  președintele României , ca să se mențină                                                                 ” CU ORICE PREȚ LA PUTERE  ”                                                                                                                                                              http://aliosapopoviciwordpress.com/2010/05/27/                                                                                                                                                                                                                              Traian Băsescu țopăia în fața cancelarului Germaniei 🙂  😦  iar actualul președinte ,Klaus Werner Iohannis , o anunță  când merge să-și  viziteze părinții stabiliți în Germania.
  • Traian Băsescu a ” plămădit STATUL PARALEL ” ca să-și ÎNFUNDE adversarii politici 😦  , iar actualul președinte,Klaus Werner Iohannis, se folosește de reprezentanții STATULUI PARALEL școliți de ” JAVRA ORDINARĂ ” pentru a CONTINUA opera maleficului GROPAR al FLOTEI ROMÂNIEI SOCIALISTE , de a MENȚINE la PUTERE ” statul paralel ” și a BLOCA legile JUSTIȚIEI dezbătute PUBLIC luni de zile 🙂 și NU promovate ca pe timpul mandatului pupilei băsiste, Monica Macovei, prin ASUMAREA răspunderii guvernamentale…………………..
  • Amândoi s-au FOLOSIT de DNA pentru a-și REALIZA mârșavele lor SCOPURI ! 😦
  • Amândoi și-au PROCURAT CASE prin FALSURI și ABUZ de PUTERE !!!  😦  😦  😦

” DEZVĂLUIRI:
Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) prin care Germania se angaja să spijine unirea TRANSILVANIEI cu… UNGARIA.

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA ( disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul LUPUL DACIC, deschis în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28):

” În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect.
În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.
El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.

Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei,
cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu).
Era necesară o acţiune populară de anvergură care să îi convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării.
Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest. Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.

Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest.

În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania.

Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.
De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide. Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei.

În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989),

Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).
Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Nota noastră:
din fericire, planul de dstabilizare nu a reușit.
Totuși, a existat un preț uriaș:
acceptarea devalizării țării în favoarea corporațiilor străine, distrugerea economiei și transformarea României într-o piață de desfacere.

Dincolo de asta, planul dezmembrării țării noastre continuă și acum.
Vom fi în stare să gestionăm noile provocări?” !!! 😦 😦 😦
Sursa :

http://www.cunoastelumea.ro/dezvaluiri-acordul-bonn-budapesta-19-23-august-1989-prin-care-germania-se-angaja-sa-spijine-unirea-transilvaniei-cu-ungaria/

04/03/2018

Sa NU UITI romane, sa NU UITI !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 1:56 pm

Motto:
” Cine UITA, nu MERITA” ( N.Iorga )

In urma cu 41 de ani, mai exact pe data de 4 MARTIE 1977 la ora 19.00, OFITER de SRVICIU( OSR) cu gradul de LOCOTENENT MAJOR fiind la R.2 Pontonieri ” Eftimie Croitoru ” dispus la NORD  de malul DUNARII batrane , am ordonat  GORNISTULUI de serviciu sa SUNE adunarea celor 750 de SOLDATI si GRADATI  aflati de DREPTURI de HRANA la acea ora , pentru a servi  ca de obicei CINA !!!  🙂 🙂 🙂

Dupa IESIREA militarilor de la SALA cu MESE ,la interval de ” o ”  TIGARA ”  🙂 ,mai exact la ora 21.00 GORNISTUL R.2 Po. a SUNAT APELUL de SEARA iar EU, ca OSR, am ORDONAT inceperea APELULUI   care insemna VERIFICAREA de catre SERGENTII de SERVICIU pe COMPANII a PREZENTEI militarilor companiilor lor urmand ca TOTI sa-mi RAPORTEZE dupa verificare, daca au sau nu  ABSENTI  la APEL  🙂  😦  🙂  dar….,cum se apropie MASA de PRANZ si pentru batranul COLONEL  pensionar ….

1003 (1)
ma OPRESC din DESTAINUIRI  si va INVIT  sa INTRATI sau REINTRATI cei/cele care ati intrat la timpul potrivit pentru toate DETALIILE pe:
https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/03/04/
caci AICI si ACUM reamintesc doar ca,in seara zilei de 4 MARTIEI 1977 ,la ORA 21.21 , marele PLATOU de ADUNARE betonat unde se executa APELUL de SEARA al  celor 750 de MILITARI in TERMEN si toate CLADIRILE din jurul lui,au fost ZGUDUITE de un puternic si DEVASTATOR CUTREMUR de PAMANT de 7,2 Grade pe Scara Richter cu epicentrul in zona VRANCEI 😦 😦 😦in urma caruia, orasul ZIMNICEA a fost DISTRUS in proportie de 85 % 😦 iar BUCURESTIUL a suferit mari pagube materiale si umane ( peste 1500 de MORTI ) 😦 😦 😦

Daca pe
https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/03/04/
v-am INTREBAT
-unde erati si ce faceati in seara zilei de 4 MARTIE 1977 la ora 21:21 ??? 🙂 🙂 🙂
ACUM va INTREB :
– daca s-ar repeta NENOROCIREA de atunci, CINE ar mai SCOATE rapid RANITII si MORTII de sub DARAMATURI stiind ca SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU a fost DESFIINTAT in perioada 1996-2000 de parlamentarii guvernarii CDR din care faceau parte si PD, adica PDL acum PNL  iar MOBILIZAREA rezervistilor NEINSTRUITI caci N-AU facut ARMATA 😦  😦  😦  dureaza 24 de ore ?? 😦 😦 :
Doamne, FERESTE-I pe ROMANI de un CUTREMUR la fel ca cel din seara zilei de 4 MARTIE 1977 orele 21:21 !!! 😦 😦 😦
Doamne , fa  LINISTE in TARA si PACE in LUME !!! 🙂 🙂 🙂

Aliosa .

27/01/2018

4 ani în Top 10 ! Astăzi, 27/01/2018, românca Simona HALEP ( 1 WTA) poate face ISTORIE ! :)

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 8:11 am

În loc de MOTTO:
Astăzi, 27 ianuarie 2018, ZIUA în care ROMÂNCA Simona HALEP ( 1 WTA)
poate câștiga FINALA ce o va disputa începând cu ora 10.30 ( ora ROMÂNIEI ) în compania danezei Caroline WOZNIACKI ( 2 WTA) pe Rod Laver Arena ( MELBOURNE) la Australian Open PRIMUL ei titlu de Grand Slam, coincide și cu o frumoasă ANIVERSARE 🙂 , împlinirea a 202 SĂPTĂMÂNI de când Simona HALEP se află în Top 10 WTA !!! 🙂 🙂 🙂 La Mulți Ani , Simona HALEP și la încă 404 săptămâni de aici înainte în TOP 10 !!! 🙂 🙂 🙂

 

 

 

Dar iată cum arăta clasamentul WTA pe 27 ianuarie 2014 :
1. Serena Williams (SUA) 13.000 puncte
2. Victoria Azarenka (Belarus) 6.581
3. Na Li (China) 6.570
4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.750
5. Maria Sharapova (Rusia) 5.416
6. Petra Kvitova (Cehia) 4.745
7. Sara Errani (Italia) 4.440
8. Jelena Jankovici (Serbia) 4.310
9. Angelique Kerber (Germania) 4.030
10. SIMONA HALEP (Romania) 3.760 !!! 🙂 🙂 🙂

bravo-sTrandafiri de la mine pentru tine !!!
Mulțumesc SIMONA !!!  🙂  🙂  🙂

 

Referitor la FINALA de azi 27 ianuarie 2018 de la Australian Open, Simona HALEP ( 1 WTA) a spus ieri cu subiect și predicat :
”Sunt mai experimentată, mai liniștită. Bineînțeles că finala cu Wozniacki e un meci mare, dar îl iau destul de normal, pentru că mai am mulți ani în față și cu siguranță dacă nu se va întâmpla mâine, o să mai am ocazii. Dacă o să muncesc la fel și o să fiu aptă să joc la același nivel, cu siguranță o să mai apară ocazii să joc finale” ! 🙂
Clasamentul WTA înaintea turneului de Grand Slam de la Australian Open ,ianuarie 2018 ! 🙂
1. Simona Halep (ROU) 6845 ;
2. Caroline Wozniacki (DEN) 6395 ;
3. Garbine Muguruza (ESP ) 6050 ;
4. Elina Svitolina (UKR) 5785 ;
5. Venus Williams (USA) 5568 ;
6. Karolina Pliskova (CZE) 5445 ;
7. Jelena Ostapenko (LVA) 4901 ;
8. Caroline Garcia (FRA) 4385 ;
9. Coco Vandeweghe (USA)3204 ;(
10. Johanna Konta (GBR) 3185 ;
Parcursul Simonei HALEP la turneul de Mare Slam de la ” Australian Open ” ( Melbourne) ianuarie 2018 :
turul 1, Simona Halep-Destanee Aiava 7-6, 6-1

turul 2, Simona Halep-Eugenie Bouchard 6-2, 6-2 ! 🙂

turul 3, Simona Halep Lauren Davis 4-6, 6-4, 15-13 !!! 🙂 🙂 🙂


optimi de finală , Simoa Halep- Naomi Osaka 6-3 , 6-2 ! 🙂

sferturi de finală , Simona Halep- Karolina Pliskova 6-3 ; 6-2 !! 🙂 🙂

semifinale, Simona Halep- Angelique Kerber 6-3; 4-6; 9-7 !!! 🙂 🙂 🙂

Cum va arăta clasamentul WTA începând de LUNI 29 IANUARIE 2018, la ora actuală, numai DUMNEZEU știe !!! 🙂 🙂 🙂 dar SIGUR eu știu că depinde de REZULTATUL finalei dintre Simona HALEP ( 1WTA) și Caroline WOZNIACKI( 2 WTA) !!! 🙂 🙂 🙂
Ca ROMÂN adevărat cu DRAGOSTE de NEAM și ȚARĂ, mă rog bunului DUMNEZEU s-o țină SĂNĂTOASĂ, CONCENTRATĂ și OFENSIVĂ pe Simona HALEP pe tot timpul desfîșurării FINALEI de la Australian Open ce se va disputa pe Rod Lavr Arena ( MELBOURNE) înepând cu ora 10.30, ora României în așa fel ca să CÂȘTIGE FINALA 🙂 🙂 🙂
și să RĂMÂNĂ în continuare pe LOCUL 1 WTA !!! 🙂 🙂 🙂
Hai SIMONA !!! 🙂 🙂 🙂
Sursa fotografiilor, clasamentelor și declarației SIMONEI, internetul ! 🙂
Un sfârșit de săptămână plăcut tuturor vizitatorilor ( vizitatoarelor ) !!! 🙂 🙂 🙂
Cu speranță,
Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

06/01/2018

La Noi ca la Nimeni ( P.a 29-a) .Putred de bogat………..

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 10:07 am

În loc de MOTTO:
Se spune că ” LĂCOMIA strică OMENIA ” 🙂 😦 🙂
La cei din fotografiile de mai jos,
LĂCOMIA a fost cu folos !!! 😦 😦 😦


media-147479621760179200

Traian Băsescu ( foto dreapta)  fost  președinte al României  10 ( zece ) ani ,două mandate , 2004-2014 ,a făcut ce a făcut ……………..iar acum are în proprietate la NANA , în inima Bărăganului , 300 de HECTARE , adică  3.000.000  de metri pătrați de PĂMÂNT ARABIL clasa CERNOZIOM de unde SCOATE bani NEMUNCIȚI de la ” statul mafiot ” instituit chiar de el în cei ZECE ani de dictatură !!!  😦   😦  😦

Al doilea, putred de bogat este  GENERALUL Marcel Opriș ( foto stânga) făcut  general la ” Apelul Bocancilor ” de Traian Băsescu ca să-l SERVEASCĂ pe  Traian Băsescu !!!  🙂  😦  🙂

” Romul superior care deținea telecomanda numărătorii voturilor e putred de bogat……..

Generalul Opriș, sute de hectare pe crestele Carpaților
Generalul Marcel Opriș a ocupat timp de 12 ani funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
A fost numit în această funcție
de președintele Traian Băsescu în decembrie 2005
https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/11/22/
și a fost trecut în rezervă de actualul președinte, Klaus Iohannis, la sfârșitul lunii iulie 2017.

Opriș a absolvit Facultatea de Electronică și Informatică din cadrul Academiei Tehnice Militare și a activat tot în domeniul transmisiunilor speciale înainte de Revoluție.
Potrivit CV-ului postat pe site-ul STS, de la numirea sa în funcția de director în decembrie 2005 până la începutul lunii mai 2017, în perioada 1982-1989, Marcel Opriș a fost șef autostație radiodifuziune la UM 02487 București, cunoscută drept unitate de propagandă și război psihologic.

Această mențiune a dispărut brusc din CV-ul lui Opriș după ce, la sfârșitul lunii aprilie 2017, în presă au apărut informații că acesta și un alt ofițer cunoscut, Alexandru Grumaz, fost locțiitor al directorului STS până în 2005, actualmente general în rezervă,

ar fi fost în misiune în fatidica zi de 21 decembrie 1989 în Piața Palatului,
cu ocazia ultimului miting de susținere a lui Nicolae Ceaușescu.
Viitorii generali erau în misiune pe autovehicule care produceau urale și aplauze pentru „cel mai iubit fiu al poporului“ și care de data aceasta au produs un alt fel de sunet (asemănător cu huruitul tancurilor) care a creat panică și busculade în piață.

Afaceri necurate cu prieteni de familie

După numirea în funcția de director a generalului Marcel Opriș, în perioada 2006-2010, STS a încheiat nu mai puțin de 51 de contracte de achiziție publică cu firma Quality Bussines Solutions SRL București, care aparținea unor prieteni de familie, soții Dumitru și Iuliana Nicolau.

Soția generalului Opriș, Camelia, a fost angajată contabilă la această firmă, precum și la SC Omnivision Consultanță SRL, la care era asociat și administrator buna sa prietenă Iuliana Nicolau. Conflictul evident de interese nu l-a împiedicat pe generalul Opriș să ajute firma soților Nicolau să prospere din bani publici. Valoarea totală a celor 51 de contracte a fost de 28.748.709 lei, fără TVA (peste 7 milioane euro).

În urma verificărilor de specialitate realizate de DNA, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației în domeniul achizițiilor publice, precum și că prețul achitat de STS ar reprezenta o cheltuială neeconomicoasă, în condițiile în care valoarea totală a adaosului comercial practicat de SC Quality Bussines Solutions a fost deosebit de mare, evoluând, ca medie anuală, de la 25% în 2006 la aproape 54% în 2010.

Cu toate acestea, altfel intransigenta DNA a dispus clasarea cauzei în vara anului 2015, cu mențiunea că nu există nicio faptă penală.

Plângerile formulate împotriva acestei soluții au fost respinse cu rapiditate și cu ușurință de procurorul ierarhic superior (Paul Dumitriu, procurorul-șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA) și de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Avere dubioasă dobândită peste noapte

După numirea în fruntea STS a crescut foarte repede și dubios, am putea spune, în mod exponențial, averea generalului Opriș.
În 2005, la numirea în funcție, Opriș a consemnat în declarația de avere doar un apartament situat în București, care era proprietatea soției sale.
În declarațiile de avere depuse în perioada 2010-2011, apar în plus o casă de vacanță în Eforie Sud, 25 de hectare de pădure și 3,4 hectare de pășune în localitatea Podu Dâmboviței, județul Argeș, și 450 mp teren intravilan în localitatea Bragadiru, județul Ilfov.
Terenul de la Bragadiru este situat lângă un teren pe care prietenii de familie Dumitru și Iuliana Nicolau și-au construit o vilă.
Conform unor surse argeșene, generalul Opriș și-ar fi construit o vilă în orașul Curtea de Argeș, pe numele socrilor săi.
Suprafețele de 25 de hectare de pădure și 3,4 hectare de pășune au dispărut din declarația de avere a generalului Opriș începând din 2012.
Această dispariție s-a produs după ce au apărut în presă primele informații privind averea generalului Opriș. Acesta a menționat în declarația de avere pe 2012 că a donat aceste suprafețe unei anumite Ana Vintilă, rezultând că aceasta trebuie să fie o persoană apropiată.

Suprafețele donate nu au fost radiate însă din registrul agricol al comunei Dâmbovicioara, de care aparține localitatea Podu Dâmboviței, de pe numele lui Marcel Opriș. DNA și Agenția Națională de Integritate nu au manifestat însă niciun fel de interes față de modul rapid și dubios de dobândire a averii de către generalul Opriș.

La pensionare, acesta și-a consemnat în declarația de avere apartamentul din București, casa de vacanță din Eforie Sud, patru conturi la Bancpost cu aproximativ 560 mii lei și peste 11 mii euro, acțiuni în valoare de 250 mii lei la Transgaz, Electrica și DIGI Communication MV.

Stăpân peste aproape 300 de hectare de pădure

Angajați din cadrul Direcției Silvice Argeș ne-au semnalat, în cursul acestui an, că generalul Marcel Opriș ar deține, împreună cu alți apropiați, o suprafață mult mai mare de pădure pe raza localității Podu Dâmboviței, respectiv 280 de hectare, precum și că de paza și administrarea acestei păduri s-ar ocupa un alt general, Viorel Bârloiu, care se află la pensie și locuiește în comuna învecinată Rucăr.

În a doua jumătate a lunii octombrie am solicitat relații în acest sens de la Primăria comunei Dâmbovicioara, care mi-a comunicat după o lună că Marcel Opriș și alte două persoane, Viorel Bârloiu și Ana Vintilă, au figurat în evidențele primăriei cu suprafața de 286,34 hectare pădure și suprafața de 1,31 hectare fânețe.

Potrivit răspunsului primit, aceste suprafețe au fost dobândite în anul 2007 prin cumpărare și au fost radiate din evidențe în anul 2017. Aproape sigur că radierea s-a produs după ce am adresat solicitarea de informații publice Primăriei Dâmbovicioara.
Pădurea generalului Opriș este situată pe crestele Munților Piatra Craiului, după ieșirea din localitatea Podu Dâmboviței, pe partea stângă a Drumului Brașovului.
Pădurea este situată într-o zonă de interes turistic deosebit, aflată între două din cele mai căutate locații agroturistice din România, Rucăr din județul Argeș și Bran-Moeciu din județul Brașov.

Conform surselor noastre, generalul Opriș intenționa să construiască un complex agroturistic în zonă și să cultive molizi și paltini albi.
Acum, dacă tot a ieșit la pensie, se poate dedica acestor proiecte.

Trei stele și bugete umflate de la Băsescu

După numirea în fruntea STS, generalul Marcel Opriș a fost fidelizat de președintele Traian Băsescu prin trei avansări în grad:
general cu două stele, printr-un decret prezidențial din 23 decembrie 2006;
general cu trei stele, printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008;
general cu patru stele, printr-un decret prezidențial din 30 noiembrie 2011.

Trei avansări, trei stele de general, în doar ȘASE ani, constituie un record fără precedent.
Opriș și-a dovedit loialitatea și slugărnicia pe măsură.

După contestatele alegeri prezidențiale din 2009
https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/11/22/
generalul Opriș a fost acuzat că ar fi implicat STS în susținerea candidatului PDL, Traian Băsescu, mai exact, i s-a imputat că în ziua votului STS ar fi transmis alegătorilor SMS-uri prin rețelele de telefonie mobilă, prin care Băsescu era dat câștigător,
iar în noaptea de 6 decembrie 2009
( NR : întâlnirea din sufrageri generalului Gabriel Oprea
https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/10/29/
ar fi ajutat PDL în manipularea rezultatelor alegerilor, în cadrul unei operațiuni denumite
„Taurul“.
Pe această temă, în februarie 2010 i-am adresat o interpelare directorului STS, Marcel Opriș, care avea rang de secretar de stat, dar nu mi-a răspuns niciodată la acuzațiile aduse.
În ianuarie 2012 am revenit asupra acuzațiilor printr-o declarație politică, iar în luna mai 2012 am formulat o sesizare către Direcția Națională Anticorupție, prin care am solicitat cercetarea generalului Opriș și sub aspectul implicării sale și a STS în fraudarea alegerilor prezidențiale din 2009.

DNA nu a întreprins însă niciun fel de cercetări în acest sens, iar după trei ani, în vara anului 2015, a disjuns cauza sub acest aspect și a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel București.

În martie 2017, Parchetul susmenționat a clasat cauza cu motivarea că nu au putut fi administrate probe concludente privind implicarea frauduloasă a generalului Opriș și a STS.
După peste șapte ani era, într-adevăr, destul de dificil să mai administrezi probe concludente.

Cert este că, după realegerea președintelui Traian Băsescu, generalul Opriș și STS au fost răsplătiți pe măsură.

Printr-un decret din 19 decembrie 2010, președintele Băsescu l-a decorat pe generalul Opriș cu Ordinul Național „Steaua României“, în grad de ofițer, pentru „rezultatele remarcabile obținute în organizarea și coordonarea STS“.

Pe de altă parte, prin legea bugetului de stat pe anul 2010, STS a beneficiat de cea mai mare majorare de buget, cu circa 40% față de anul precedent, alocându-i-se suma de 466,5 milioane lei.
STS a avut în 2010 cea mai spectaculoasă creștere a bugetului în rândul serviciilor secrete, depășind de două ori bugetul Ministerului Comunicațiilor.
Protejat până la capăt
Atât dobândirea, cât și înstrăinarea unei suprafețe atât de mari de pădure comportă dubii care trebuie clarificate de instituțiile abilitate.

Cine este și ce a făcut generalul Marcel Opriș, se cam știe.
Despre generalul Viorel Bârloiu se știe că a fost ofițer de armată și că a ocupat funcția de secretar al CSAT în perioada 2003-2006, servindu-i astfel pe președinții Ion Iliescu și Traian Băsescu.
În ceea ce o privește pe Ana Vintilă, credem că este o rudă apropiată, probabil mama sau sora Iulianei Nicolau, soția patronului firmei abonate la contracte cu STS și prietena de familie a soților Opriș, care a avut numele de fată Vintilă.
Astfel se conturează versiunea că pădurea de pe crestele Carpaților ar fi fost cumpărată din profitul (sau para-ndărătul) realizat în urma afacerilor dintre STS și Quality Bussines Solutions.

Marele stăpân al pădurii de pe crestele Carpaților a fost generalul Opriș.
Prin pădurea sa trece o rețea electrică de înaltă tensiune, în proximitatea căreia au fost efectuate în cursul anului trecut lucrări de curățare a crengilor arborilor care se apropiau de cabluri.
Atunci când o echipă de muncitori au ajuns în acest scop în zonă, generalul Bârloiu i-a oprit și le-a solicitat să-l contacteze pe generalul Opriș, pe care l-a prezentat drept proprietarul pădurii.
Opriș s-a deplasat ulterior la fața locului și a solicitat echipei de muncitori să curețe crengile cu maximă atenție în pădurea sa.

Generalul Opriș a avut curajul să se implice în astfel de afaceri veroase, astfel încât a beneficiat de protecția președintelui Traian Băsescu.

DNA și ANI nu au avut curajul nici măcar să-i ceară să dea cu subsemnatul.

Opriș a supraviețuit în funcția de director al STS și după ce Victor Ponta i-a pus gând rău când a ajuns premier în 2012.
Ponta a făcut atunci mare tam-tam că va trece STS în subordinea Guvernului, urmând ca USL să inițieze un proiect de lege în acest sens.
Ulterior nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect, iar generalul Opriș a rămas în funcție, sub tutela președintelui Băsescu.
Prețul menținerii sale în funcție s-a aflat mai târziu:

STS a încheiat contracte de peste 15 milioane euro cu firmele fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, bunul prieten al premierului Ponta și al foștilor șefi ai SRI, George Maior și Florian Coldea.

Opriș a rămas în funcție și jumătate din mandatul președintelui Iohannis.

Cert și simptomatic este că procurorii lui Kovesi și Lazăr nu au avut până acum ochi, urechi și glagorie pentru afacerile și averea celui mai longeviv șef al STS.
Autor,Valer Marian
Sursa :
http://www.justitiarul.ro/romul-superior-care-detinea-telecomanda-numaratorii-voturilor-e-putred-de-bogat/
Iar ca TITLUL aceste postări să fie credibil 100% iată încă un exemplu de ” ȚOPĂIALĂ ” guvernamentală 🙂 😦 🙂 din care rezultă cu subiect și predicat la
” La Noi ca la Nimeni” 🙂 😦 🙂
are un solid substrat și de aceea, merită cu prisosință ANALIZAT și COMENTAT !!! 🙂 🙂 🙂

La doar două săptămâni după ce a interzis CUMULAREA pensiilor speciale cu cele din sistemul public, Guvernul PSD&ALDE condus de premierul PSD-ist Mihai Tudose, din motive doar de el și cei doi lideri ai Coaliției de Guvernare,PSD&ALDE , s-a răzgândit !!! 🙂 😦 🙂

Prin Ordonanța de Urgență nr. 116 din 28 decembrie 2017, cabinetul Tudose a acordat INSPECTORILOR ANAF posibilitatea de a fi RĂSPLĂTIȚI cu bonusuri de până la 15% din sumele încasate.
– Pentru MILITARII ACTIVI care MOR pe pământ STRĂIN c-așa a vrut fostul președinte al României Traian Băsescu și vrea ACUM și actualul președinte al României, Klaus Werner Iohannis,

DE CE NU se ACORDĂ nici un fel de BONUS la pensie ??? 🙂 😦 🙂

Iar ca ȚOPĂIALA GUVERNAMENTALĂ ROMÂNEASCĂ să intre în Cartea Recordurilor, CABINETUL Tudose, a LEGIFERAT ” țopăiașa guvernamentală ” prin MODIFICAREA așa în treacăt 🙂 😦 😦
a LEGII nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Cum??? 🙂 😦 🙂
A ABROGAT alineatul 4 al articolului 51 care, spunea cu subiect și predicat că :

„Pensia din sistemul public de pensii NU poate fi CUMULATĂ cu o pensie de serviciu/indemnizație pentru limită de vârstă reglementate de legi cu caracter special” !!! 🙂 🙂 🙂

CULMEA ” țopăielii guvernamentale ” este că, alineatul ABROGAT,
fusese INTRODUS în lege cu doar două săptămâni în urmă,
prin Ordonanța de Urgență nr. 103, adoptată de același Guvern Tudose în ședința din 14 decembrie 2017.

Interdicția de a cumula PENSIA de SERVICIU cu PENSIA din sistemul public urma să se aplice de la 1 ianuarie 2018………………………

– Tu, ce părere ai versus cele sus postate ??? 🙂 🙂 🙂
Indiferent de părerea ta, EU, din toată INIMA-ți voi URA :
Weekend plăcut ! 🙂

și…………………………………,

boboteaza_botezul_domnului_sa_va_aduca_pace_si_sanatate_lumina_si_ajutorbotezul-domnului-si-sfantul-ioan
Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

01/01/2018

Sorcova marelui tribun ………………

Filed under: amintiri — Aliosa @ 8:30 am

Bună dimineața !!! 🙂  🙂  🙂

Un început de Zi, Lună și An Nou,2018, plăcut !!!   🙂  🙂  🙂

 


 

 

În loc de cuvinte pompoase , urări mincinoase, promisiuni stufoase pentru a obține LIK-uri și COMENTARII ” off topic” voi posta acum la început de AN 2018, anul CENTENARULUI marii UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918 , ” SORCOVA ” marelui TRIBUN ROMÂN

Corneliu Vadim Tudor scriitor, istoric,poet, pamfletar, fost parlamentar, trecut în cele veșnice PREA DEVREME  😦   😦   😦

și în condiții SUSPECTE ce pot avea legătură chiar cu POEZIA-pamflet de mai jos :

 

” Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
Scapă cît mai iute de masonerie!

https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2017/12/29/informatie-soc-regele-mihai-si-mugur-isarescu-sunt-de-fapt-verisori/amp/

https://www.cocoon.ro/regele-mihai-si-ambasadorul-sua-alan-green-l-au-numit-pe-mugur-isareascu-guvernatorul-bnr/embed/#?secret=3K6Rx6GW3V

  •     De parcă ROMÂNIA n-ar fi în stare, masonul Mugur Isărescu  Mugur Isărescu cu ordinul mason la gâtguvernatorul BNR,foto stânga,cu ordinul masoneriei  la gât, a TRIMIS spre PĂSTRARE la LONDRA, mai mult de jumîtate din REZERVA de AUR a ROMÂNIEI  ! 😦  O parte din rezerva de AUR a ROMÂNIEI !

 

http://ioncoja.ro/izmene-pe-calatori-sau-cu-aprobarea-cui-a-scos-mugur-isarescu-aurul-romaniei-din-tara/

 

http://www.capital.ro/romania-are-cea-mai-mare-rezerva-de-aur-din-europa-centrala-si-de-est-mai-mult-de-jumatate-este-la-londra.html

Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sînt Mari Maeştri (în a trage sfori).
Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.
Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.
Sînt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.
Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.
Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sînt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!
Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.
E o stare bună, de suficienţă
Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.
Peste tot au oameni, siguri, la butoane
Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.
Dumnezeu le este ,,Mare Arhitect”
Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?
Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.
Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
Ei vor să răstoarne legile-n natură.
Funcţii şi onoruri aprig sînt vînate
Prostul avansează doar pentru că-i Frate.
Eu cunosc prea bine lumea de ocară
A masoneriei de la noi din ţară.
N-are idealuri, ci doar interese
Intrigă, şi bîrfă, lupte tot mai dese.
Primitivi sînt unii, n-au nici o valoare
Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare
Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
Şi-au găsit refugiul în masonerie
Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sînt fraţi
Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.
Iar de la o vreme, după cum se ştie
Şi muieri fac parte din masonerie.
Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.
Sînt femei cu barbă şi cu voce groasă
Nu au altă treabă? N-au copii acasă?
Au schimbat şi şorţul de bucătărie
C-un şorţ geometric, de masonerie.
Ele joacă rolul unor amazoane
N-au feminitate – doar nişte şabloane.
Lume subterană e masoneria
Şubredă ca fumul şi butaforia.
N-au zidit o casă toţi aceşti ,,zidari”
Ei, de trei milenii, sînt doar panglicari
Ritualuri false, ce s-au perimat
Ca o operetă într-un bîlci uitat.
Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
Împăratul Lumii nu a fost mason.
Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat
Mai e timp să puneţi capăt la păcat…

Tradatorii masoni sunt tipul de tradator care, cu regularitate, isi prezinta raportul informativ „centralei” iezuite din Romania.
Vorbim de masoni de rang inalt. Cei de rang inferior, in ciuda mandriei, prosperitatii si sigurantei „relative”, pot fi incadrati la „idioti utili”.
Francmasoneria este in afara Constitutiei, in afara spiritului democratic si in afara valorilor care inalta fiinta umana”
Corneliu Vadim Tudor
Pamflet scris sîmbătă, 13 septembrie 2014, de Sf. Corneliu Sutaşul ” .

Sursa :
http://dorcalator.biz/poezia-pentru-care-se-presupune-ca-a-fost-omorat-vadim-tudor-cuvinte-grele/
La Mulți Ani tuturor ROMÂNILOR oriunde s-or afla acum la ceas de primă oră , primă zi și primă lună a ANULUI NOU !!!
La Mulți Ani ROMÂNILOR ce poartă numele de VASILE !!! 🙂 🙂 🙂

https://www.libertatea.ro/stiri/sfantul-vasile-traditii-si-superstitii-pe-1-ianuarie-1690000

La Mulți Ani 2018

iubiților mei NEPOȚEI ,

EMANUEI și ANDREI 0-bunicu-cu-cei-2-nepoti-emanuel-si-andreipărinților lor, bunicilor și bunicuților,fraților, surorilor și rudelor !!!  🙂  🙂  🙂

De pe malul    DUNĂRII   bătrâne

 

Pe malul DUNĂRII la vizita unei fregate de război, vara lui 2017.Alioșa vă dorește un An Nou 2018 cu sănătate, prosperitate,realizări mărețe și  postări istețe !!!  🙂  🙂  🙂

 

13/12/2017

Un MATERIAL ce trebuie CITIT, ANALIZAT și ținut MINTE !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 5:59 pm

În loc de motto:
ISTORIA este cea mai frumoasă POVESTE ! 🙂
Și cum mie mi-a plăcut de mic copil ISTORIA NEAMULUI ROMÂNESC ,
o iubesc și acum cu aceeași pasiune chiar dacă uneori, SPUNÂND ADEVĂRURI petrecute dar nu de toți percepute 😦
îmi atrag dușmănia și dezaprobarea unora și chiar calomnii din partea altora……………
Navigând cu drag pe NET am găsit un material care mi-a atras atenția din mai multe puncte de vedere 🙂
dar în primul rând am observat că

se ADESEAZĂ în exclusivitate GENERAȚIEI care seară de seară , PROTESTEAZĂ ,PROTESTEAZĂ,PROTESTEAZĂ chiar și împotriva amplasării de către PRIMĂRIA CAPITALEI a unui TÂRG de CRĂCIUN în Piața Victoriei

PROTESTEAZĂ împinsă  de la spate de forțe OCULTE interne și externe (binom&trinom&USR&PNL&PDL&ONG-urisoroșisto-cioloșiste),
împotriva a orice vrea să facă coaliția de guvernare PSD&ALDE, inclusiv împotriva  schimbării LEGILOR JUSTIȚIEI ,legi NEDEZBĂTUTE în PARLAMENTUL ROMÂNIEI 😦 😦 😦
NETRECUTE în 2006 prin VOTUL PARLAMENTARILOR celor două CAMERE 😦 ci TRECUTE prin ASUMAREA RĂSPUNDERII ministeriale de procuroarea comunisto-securisto-pedelisto-băsistă, Monica Macovei, ministrul justiției la acea vreme, numită fiind de Traian Băsescu ,ajuns președintele României chiar dacă avea DOSARE PENALE pe rol de pe vremea când a fost ministrul transporturilor în guvernarea CDR și de pe vremea când a fost primarul general al Bucureștiului( dosarele FLOTA, casa din Mihăileanu, spălarea de bani cu Cășuneanu șamd )
Nu trebuie să fii neapărat deștept ca să îți dai seama că treburile în SRI nu au MERS și încă nu MER bine.
În plus, față de noi, semnatarul materialului de mai jos ce va fi postat cu GHILIMELELE de rigoare ,
semnatar pe care l-am dezavuat permanent , are informații din sistem,
fiindcă multe ”cadre de conducere” din SRI s-au ” adăpat ”de la el !!! 🙂 😦 🙂
Chiar dacă nu mai sunt în sistem ,aceste cadre sunt încă la curent cu evoluția SRI .
NU postez materialul pentru mărirea numărului de vizitatoare și vizitatori din ȚARĂ și din lumea întreagă virtuală,
NU vă cer să COMENTAȚI , nici măcar să-l CITIȚI ……
îl POSTEZ în primul rând pentru MINE 🙂 🙂 🙂
și NU în ultimul rând,îl POSTEZ pentru că, semnatarul materialului ce urmează ,
SPUNE lucrurilor pe nume,
SPUNE lucrurile așa după cum le-am perceput și EU de-a lungul anilor de după LOVITURA de STAT din DECEMBRIE 1989 , spune ADEVĂRURI de foarte mulți ȘTIUTE dar TRECUTE cu VEDEREA sau ASCUNSE INTENȚIONAT omului de rând :
https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/12/

”Cronologia colonizării, începând cu George Maior și predarea SRI-ului americanilor.
„Post coitum omne animalium triste est” *

Atenționarea Departamentului de Stat al SUA adresată Parlamentului României,
vizavi de Legile Justiției, a fost tradusă de domnul ministru Tudorel Toader,
cu o exactitate didactică de invidiat și pe înțelesul oricărui debil mintal:

– Mi s-a arătat cât și cum mi se permite.

A fost momentul în care americanii n-au mai simțit nevoia să mascheze realitatea din spatele așa zisului „parteneriat strategic”, arătând adevărata natură a relațiilor dintre România și SUA, provocând o reală tristețe chiar și în rândul celor care au făcut posibilă o asemenea stare de lucruri.

Odată sfâșiat acest val al aparențelor, toată clasa politică, în frunte cu nedemnul ei președinte, a arătat cât de insignifiantă este, și cât de limitată în luarea unor decizii determinante în folosul celor care i-au ales.

Fără a fi perfect, proiectul de modificare a Legilor Justiției propus de Tudorel Toader și dezbătut în Parlament este o încercare profesionistă de reformare a sistemului juridic, menit, printre altele, și să scoată acest sistem din mâna americanilor.

În ciuda faptului că decisesem ca anumite informații să ți le dau cu ocazia publicării romanului la care lucrez, evoluția evenimentelor m-a convins,

generație,

să-ți dau acum informațiile necesare, pentru a înțelege corect ce se întâmplă în spatele sloganurilor care scot zeci de mii de români în stradă, români care, fără să realizeze, susțin cauza adevăratului tău dușman.

Astăzi, generație, nu PSD-ul este dușmanul tău, ci cel care se vrea stăpân în casa ta, folosindu-se de sute de unelte îndoctrinate din Serviciile Secrete și Justiție.

Culmea ironiei este că și aceste unelte cred că-și servesc țara, fără să-și dea seama cât rău i-au făcut și îi fac încă. Iată,
GENERAȚIE ,
cum s-au desfășurat faptele care au transformat țara ta într-o COLONIE americană și pe tine într-o SERVITOARE în propria-ți casă…………………………
1. 2004 – Traian Băsescu este ales președinte al României;
2. El cere și obține protecția americană, oferind la schimb suveranitatea țării,
prin punerea totală la dispoziție a serviciilor de informații;
3. Începe procesul de vasalizare pe baza unui plan venit de la Washington;
4. Lui Radu Timofte, șef al SRI la acea vreme, Băsescu îi cere să amplifice eforturile instituției de racolare de ofițeri acoperiți din presă, parchete, instanțe de judecată, partide politice;
5. Tot lui Radu Timofte i se cere să intercepteze telefoanele tuturor oamenilor cât de cât importanți din politică, administrație, business, presă, începând de la nivel local și până la cel central. Americanii pun la dispoziție cea mai performantă stație de ascultare din Europa;
6. Sunt răpiți cei trei jurnaliști, apare în peisaj Coldea și o suspectă dispariție a 4 milioane de dolari, din cele 12 cerute ca răscumpărare de către răpitori;
7. Timofte este demis și apare Maior;
8. Detașamente întregi de ofițeri CIA și ofițeri FBI ocupă birourile SRI ca „sprijin logistic” și de know-how pentru „nepricepuții” securiști români;
9. Procesul de racolare și interceptare continuă, atingând cote halucinante. Interceptările fără mandat erau făcute atât prin stația americană de ascultare, cât și prin serviciul de protecție al instituției;

10. Printr-o fraudă uriașă (episodul de la Paris fiind o parte măruntă a întregului) și „glonțul de aur” pus la dispoziție de serviciile de informație americane prin arestarea în Indonezia a lui Nicolae Popa, Traian Băsescu este reales președinte al României în 2009;

11. Pe baza înregistrărilor făcute se deschid sute de dosare penale;
12. Toate centrele de putere din România, începând de la cele locale și până la cele centrale, sunt anihilate;
13. Elitele din politică, administrație și afaceri sunt fie arestate, fie discreditate;

14. Băsescu dispare și în peisaj apare noul președinte – Iohannis;

15. Personaj mediocru, fără anvergură politică, infractor de drept comun prin însușirea frauduloasă a unor case, se predă în totalitate americanilor, la fel ca predecesorul lui;
16. Folosind aceleași mijloace, continuă anihilările a ceea ce a mai rămas în picioare după masacrul din 2009-2014.
17. Atunci când nimeni nu se mai aștepta, societatea românească generează un nou centru de putere la alegerile din 2016, avându-l în frunte pe Liviu Dragnea, secondat de Călin Popescu Tăriceanu;

18. Crezând că Iohannis nu mai are cum să livreze ce a promis, americanii decid să-și ascundă urmele, aruncând în spatele a doi funcționari români, Coldea și Kovesi, toate ticăloșiile pe care ei le-au comandat, la început prin Băsescu și apoi prin Iohannis;
19. Trupele SRI par a se retrage în cazărmi;
20. Evident că nu este o retragere ci doar o repliere, până în momentul în care noii șefi ai SRI reușesc să intre în controlul deplin al instituției.

Astea sunt faptele, GENERAȚIE.
Astea sunt realitățile din spatele sloganelor pe care le auzi
sau le vezi pe pancartele purtate de către concetățenii tăi.
Astăzi SRI este controlat în totalitate de americani,
iar prin SRI sunt controlate aproape toate instituțiile statului român.

Deci, JUSTIȚIA trebuie smulsă din mâna americanilor,
băi GENERAȚIE, pentru că statul român să poată începe lungul drum spre independență.
Am citit de-a lungul timpului o mulțime de comentarii pe paginile de Facebook și pe blog în care mi se spunea că mai bine slugă la americani decât la ruși.
Băi  GENERAȚIE, dar tu stăpână nu știi a fi ?  ”  .

Sursa :

http://sov.ro/2017/12/05/capitolul-60-post-coitum-omne-animalium-triste-est/

Alioșa .

05/12/2017

Lucruri mai puțin cunoscute despre fostul Rege Mihai !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 10:02 pm

În loc de motto:

Acest articol  îl  am în ” DRAFT ” din vara dar, NU  l-am PUBLICAT din mai multe considerente și NICI ACUM nu-l PUBLICAM dacă NU auzeam în media vorbită tot felul de ABERAȚII, INEPȚII , NEADEVĂRURI  istorice,PRESUPUSURI și………..tot felul de lucruri bizare ,după anunțul trist al trecerii în neființă astăzi 5 decembrie 2017 la ora 13.00 ( ora României ) la reședința privată din Elveția a Regelui MIHAI al ROMÂNIEI ,ultimul   ȘEF de STAT supraviețuitor al celui de al Doilea Război Mondial , Dumnezeu să-L odihnească în pace regele Mihai 11709640_706847376128657_5256363369757452271_n

Persoane ce-și dau IMPORTANȚĂ au  defilat toată ziua pe la toate posturile de televiziune dându-și cu PĂREREA despre statutul urmașilor defunctului Rege Mihai , a SUCCESIUNII la TRONUL României șamd NEȘTIIND   prea multe  despre MONARHIE

http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/07/06/adevarul-despre-monarhia-din-romania-o-cersatoare-a-unei-luxoase-mile-publice/

și foarte puțin sau deloc despre EVENIMENTELE politico-militare din perioada 1940-1947 !!!  😦  😦  😦  Nu degeaba marele ISTORIC  Nicolae Iorga a spus :
” Cine UITĂ, nu MERITĂ ”

Mai jos voi publica în GHILIMELELE de rigoare fără a ADĂUGA sau ȘTERGE vreun CUVÂNT  un material rezultat din studierea temeinică de către Prof.univ.dr.Corvin Lupu a documentelor istorice ale acelei perioade aflate în ARHIVELE statului român !!!  🙂  🙂  🙂

” Aspecte juridice și istorice ale părăsirii tronului României de către Carol al II-lea și Mihai I
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Duminică, 30 Iulie 2017 11:26

În istoriografia românească se folosește adeseori, chiar de regulă, termenul de abdicare privitor la momentul istoric al părăsirii tronului României și plecării din țară a regelui Carol al II-lea, în ziua de 7 septembrie 1940.
Termenul abdicare înseamnă renunțarea definitivă la tron, cu pierderea tuturor drepturilor prezente și viitoare asupra coroanei.
Conotația termenului este fără echivoc.
Acest moment istoric poate fi privit și din perspectivă juridică, ceea ce completează imaginea asupra acelui foarte complex eveniment.
Reamintim că în 4 septembrie 1940 generalul Ion Antonescu a fost chemat la palat de regele Carol al II-lea și numit prim-ministru al României, prin decret regal.
În 6 septembrie 1940, printr-un alt decret regal, Carol al II-lea a acordat prerogativele de Conducător al Statului generalului Ion Antonescu, dându-i depline puteri executive, dar și puteri legislative.
În acest sens, Decretul-regal din 6 septembrie 1940, semnat de regele Carol al II-lea menționa la Art. I:

„Investim pe d-l general Ion Antonescu, președintele Consiliului de Miniștri,
cu depline puteri pentru conducerea statului român”.

A doua zi, prin Decretul 3053, regele Carol al II-lea a restrâns lui Mihai prerogativele regale, ceea ce a însemnat practic și modificarea formei de organizare a monarhiei din România[1].
Or, părăsirea tronului României și plecarea din țară a regelui Carol al II-lea, în 7 septembrie 1940, nu a fost un act de abdicare.
Într-o lucrare la care sunt coautor, se arată că:
„În seara lui 5 septembrie 1940, a avut loc în București o mare manifestație politică a tinerilor.
Majoritatea zdrobitoare erau legionari.
Ei l-au acuzat pe rege ca fiind principalul vinovat de dezastrul țării și i-au cerut ferm demisia.
Regele a cerut generalului Dumitru Coroamă[2] să reprime manifestația.
Generalul a declarat că mai bine se lasă împușcat pe sine decât să ordone foc împotriva tinerilor țării.
Antonescu l-a somat pe rege să părăsească țara în 24 de ore.
Elena Lupescu a încercat să-l scoată din țară și pe prințul Mihai, dar tentativa ei a eșuat.
Carol al II-lea a renunțat la tron, trecând în seama fiului său Mihai sarcinile domniei.
De asemenea, a suspendat Constituția din 1938 și a dizolvat corpurile legiuitoare. În actul pe care l-a semnat, Carol al II-lea nu a inserat cuvântul abdicare, ci a menționat doar că trece prerogativele regale în sarcina fiului său Mihai, lăsându-și posibilitatea legală de a reveni pe tron, dacă situația ar mai fi făcut posibil acest lucru.
În 7 septembrie, Carol al II-lea a părăsit țara în condiții dramatice, alături de Elena Lupescu și de Ernest Urdăreanu, împreună cu mari valori, în aur, valută, bijuterii și opere de artă”[3].

Doresc să menționez că atunci când generalul Coroamă a refuzat să tragă în manifestanți, aceștia erau pașnici, nu avea loc o intervenție străină în țară, iar manifestarea era făcută în sprijinul apărării țării, împotriva repetatelor cedări teritoriale, acceptate fără luptă de către regele Carol al II-lea care își asumase întreaga putere în țară.
Practic avea loc o revoluție legionară, or nici măcar dușmanii Legiunii nu o acuzau de lipsă de patriotism sau de rea-credință față de țară.
Când Antonescu i-a cerut regelui să părăsească țara, promițându-i asigurarea securității, aflat într-o situație fără ieșire, Carol al II-lea s-a adresat națiunii cu următorul text:
„Români, Vremuri de adâncă tulburare și îngrijorare trec peste scumpa mea țară.
De acum zece ani, de când am luat locul de adâncă răspundere de a fi cârmaciul Patriei mele, fără răgaz, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste, m-am străduit să fac tot ce conștiința mea îmi poruncea pentru binele României.
Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează Țara, care se găsește în fața unor mari primejdii.
Aceste primejdii vreau în marea mea dragoste pentru acest pământ, în care am fost născut și crescut, să le înlătur, trecând azi fiului meu, pe care știu cât de mult îl iubiți, grelele sarcini ale domniei.
Țara mea să fie păzită de Dumnezeul Părinților noștri, care să-i hărăzească un cât mai falnic viitor.
Trăiască România! Carol R.”[4].

Observăm că regele Carol al II-lea nu a abdicat, ci a trecut sarcinile domniei în seama fiului său, după care a fugit urmărit de legionari care doreau să-l pedepsească pentru actele sale criminale săvârșite împotriva Mișcării Legionare. Mai potrivit este să afirmăm că regele a fost alungat din țară de Antonescu, la presiunea exercitată în stradă de Mișcarea Legionară.
În același timp, cu toate că i-a cerut lui Carol al II-lea să plece din țară, generalul Antonescu nu i-a cerut să abdice, ci doar să plece, pentru ca generalul să poată liniști strada și Mișcarea Legionară din întreaga țară, fără vărsare de sânge și pentru a putea forma un guvern care să scoată România din impasul uriaș în care se afla.

Prințul Mihai a rămas în țară, fiind recunoscut ca rege de către Antonescu și de către guvernul militaro-legionar care s-a format.
Această recunoaștere nu poate însă da gir de legalitate schimbării purtătorului coroanei regale din România.
Carol al II-lea nu a abdicat de la tron și s-a prezentat pe parcursul vieții, în diverse împrejurări, ca fiind regele României.
În același timp, nu erau îndeplinite condițiile constituționale pentru ca Mihai să fie recunoscut legal ca rege.
După cum am arătat, Constituția și corpurile legiuitoare fuseseră desființate și Mihai nu avea în fața cui să depună jurământul, în conformitate cu Regulamentul Casei Regale și a prevederilor constituționale pe care se baza întreaga istorie a Casei Regale.

Carol al II-lea nu a renunțat niciodată la perspectiva reîntoarcerii pe tronul României.
Și sovieticii l-au luat pe regele Carol al II-lea în calculele lor politice privitoare la viitorul României.
La 24 mai 1944, Stalin era informat cu următoarele:
„La 22 mai a.c. a avut loc o discuție cu generalii prizonieri de război români Mazarini, Lascăr, Dimitriu, Nedelea și Brătescu despre atitudinea lor față de fostul rege român aflat în emigrație și despre atitudinea diferitelor cercuri politice și militare din România față de el.
Generalii români prizonieri participanți la discuție au în mare o părere pozitivă despre fostul rege Carol și și-au exprimat intenția să colaboreze cu regele… Carol numai dacă el va sprijini guvernul Uniunii Sovietice și că vor refuza să acționeze alături de el, în cazul în care Carol va sprijini numai S.U.A. și Anglia.
Majoritatea ofițerilor vechi îl va sprijini pe Carol, dacă acesta din urmă se va manifesta contra nemților…
Fiind monarhiști ca vederi, generalii consideră că monarhia constituțională este cea mai bună formă de guvernământ a României, în perioada postbelică…”[5].

Deci, cum arătam mai sus, pentru ca principele Mihai de România să dețină legal coroana regală a României, conform Constituției din 1923, ar fi trebuit să fie recunoscut de Parlament și să depună jurământul în fața aleșilor poporului. Dar, pe parcursul anilor în care a condus țara, Ion Antonescu nu a restabilit activitatea parlamentară, conducând cu ajutorul guvernului și a consilierilor săi.
Mihai nu a avut condiții istorice pentru a putea fi rege constituțional.

În lumina celor afirmate mai sus, putem să reținem și ideea că Mihai nu a îndeplinit condițiile legale pentru a-și asuma răspunderea oficială de conducător al statului care să-i permită să ia
Act-abdicare-1947
decizia istorică de a-l aresta pe generalul Antonescu.
În perspectiva propusă în rândurile de mai sus, actul de la 23 august 1944 iese și mai mult în evidență ca fiind o uzurpare a puterii legal instituită prin decretele regelui Carol al II-lea.
Acest act a fost o lovitură militară de stat împotriva conducătorului statului, dată de prințul Mihai de România, în calitatea sa de „cap al oștirii”, calitate pe care i-a conferit-o Decretul 3053, Art. II, lit. a)[6].
Avem în vedere faptul că la data când Carol al II-lea l-a desemnat prin decret regal pe Antonescu ca și Conducător al Statului, el deținea legal coroana României.

La 30 decembrie 1947, Mihai de România a abdicat pentru el și pentru urmașii săi, menționând explicit acest lucru în documentul pe care l-a semnat și care nu a fost contestat decât de el însuși, mai târziu.
La abdicare, Mihai a obținut din partea statului român, la cererea generalissimului Iosif Visarionovici Stalin, o rentă lunară pe viață în valoare de 10.000 de $, pe care a încasat-o regulat până în anul 1985,
când Nicolae Ceaușescu, probabil sfătuit, a dispus sistarea plăților către fostul rege.

Referitor la abdicarea sa, Mihai a afirmat că aceasta s-ar fi făcut „sub amenințarea pistolului”, fapt care a fost infirmat de cercetările noastre și ale altor autori.
Privitor la acest aspect, într-o lucrare a mea am arătat că:
„Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej au ajuns la Palatul Elisabeta pe la ora 13.
Convorbirea lor cu regele și regina-mamă a fost înregistrată.
Petru Groza a început discuția:
« Ei bine Maiestate, a sosit timpul să aranjăm o despărțire prietenească.
Am venit în problema importantă pe care am discutat-o cu câteva zile înainte.
Problema de a pune capăt monarhiei.
La urma urmei, v-am avertizat că va trebui să vă pregătiți pentru așa ceva.
Trebuie să înțelegeți că nu mai există loc în România pentru un rege ».
Mihai I a părut surprins şi a răspuns că are nevoie de
„…48 de ore pentru a-mi analiza situația”.
Demnitarii care-l somau pe rege i-au spus că nu vor pleca fără ca actul de abdicare să fie semnat.
Regele s-a retras în altă cameră și apoi a revenit și a semnat abdicarea în prezența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza.
După ce documentul semnat a ajuns în mâna sa,
Petru Groza i-a arătat reginei-mamă buzunarul unde avea pistolul,
pe care a spus că l-ar fi luat pentru ca să nu pățească precum Antonescu,
care fusese arestat cu ocazia unei vizite la Palat.
Aceasta a fost ceea ce, mai târziu, s-a numit «amenințarea » regelui cu pistolul de către Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Mai târziu, Mihai I a spus că în cursul audienței ar fi avut loc altercații verbale,
că Maiestatea Sa ar fi cerut o consultare populară și a spus că Petru Groza ar fi încercat să amenințe cu un dosar conținând un document compromițător și că l-ar fi avertizat să nu ia contact cu americanii și englezii, că garda regală ar fi fost arestată și telefonul tăiat.
Regele a declarat că nu se aștepta în acel moment la abolirea monarhiei,
nu a vorbit despre punerea sa în gardă, de către Petru Groza, privitor la acel act, dar a recunoscut că a discutat cu el problema căsătoriei cu prințesa Ana de Bourbon Parma[7].
Faptul că regele se aștepta la acest moment este dovedit și de scoaterea din țară a unei serii de vagoane cu bunuri, încă din noiembrie 1947, cu ocazia deplasării lui Mihai la nunta prințesei Elisabeta a II-a, viitoarea regină a Marii Britanii.
Este foarte probabil că regele a trebuit să se întoarcă în România, după vizita în Marea Britanie, datorită faptului că guvernul englez nu dorea să găzduiască un rege fugar dintr-o țară din zona sovietică de dominație, fapt care ar fi creat tensiuni cu guvernul de la Moscova.
Cercetările documentelor au confirmat unele deosebiri între realitate și relatările regelui”[8].

Comentariile și contestarea verbală a moralității sau chiar a legalității actului de la 30 decembrie 1947 nu modifică situația reală creată de acel act și toate urmările sale.

În actul de abdicare semnat de Mihai, printre altele, se arată:
„…pe deplin conștient de importanța actului ce-l fac în interesul poporului român abdic pentru mine și pentru urmașii mei la tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României. Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de stat”[9].

Pe de altă parte, actul de la 30 decembrie 1947 poate fi privit și acceptat în teorie ca o lovitură de stat prin care a fost înlăturată instituția monarhică din România, chiar dacă regele Mihai, spre deosebire de tatăl său, nu a îndeplinit prerogativele de rege în conformitate cu prevederile constituționale, după cum am mai menționat.
Afirmând că actul de la 30 decembrie poate fi și el privit ca o lovitură de stat, am în vedere faptul că liderul politic și cel al administrației centrale, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, i-au cerut regelui Mihai să abdice, în condițiile în care beneficiau de sprijinul armatei sovietice de ocupație din România, situație care reprezenta în sine o formă de presiune pe multiple planuri asupra regelui.

Regele Mihai i-a recunoscut lui Antonescu calitatea de conducător al statului.
Din această calitate, Antonescu l-a investit pe rege, la 9 mai 1941, cu demnitatea de mareșal al României.
Ca urmare, Mihai a fost conștient că arestându-l pe Antonescu, a călcat adânc și definitiv pe tărâmul uzurpatorilor.

Restul afirmațiilor, cele care neagă aceste realități, sunt vorbe izvorâte din necesitatea uzurpatorilor de a se disculpa și a se legitima……………..” .
Sursa :
http://www.art-emis.ro/analize/4307-aspecte-juridice-si-istorice-ale-parasirii-tronului-romaniei-de-catre-carol-al-ii-lea-si-mihai-i.html

DOCUMENT EXPLOZIV: REGELE MIHAI A DAT ROMÂNIA CRIMINALILOR BOLȘEVICI CA SĂ SE POATĂ ÎNSURA!!! NU L-A FORȚAT NIMENI. ÎNȚELEGEREA CU PETRU GROZA

mihai-si-petru-groza

Imagini pentru Regele Mihai Groza Pauker

După ce a trădat grav interesele României în 23 august 1944, când lovitura de stat organizată de camarila regală a dus la arestarea Mareșalului Antonescu și la predarea României, fără condiții, Uniunii Sovietice, cu consecințe absolut dezastruoase pentru milioane de români, pentru generații întregi, documentele făcute publice de stiripesurse.ro ne mai arată că abdicarea din 1947 în fața comuniștilor nu s-a făcut pentru că aceștia i-au pus cuțitul la gât, ci pentru că omul Mihai dorea să se însoare, să își trăiască și el viața, iar responsabilitățile de rege al Româniai îl încurcau în acest demers… Cât de mult schimbă istoria aceste dezvăluiri, dacă sut reale?

DOCUMENT- Răsturnare de situație în istorie: regele Mihai a ABDICAT de bună voie, în 1947

 
Un document care prezintă discuțiile dintre regele Mihai și premierul comunist Petru Groza ar putea schimba cărțile de istorie. Până acum se știa că liderii comuniști au fost cei care l-au forțat pe regele Mihai să abdice de la tron, în anul 1947.

Din transcrierea discuţiei dintre Petru Groza şi Regele Mihai reiese faptul că acesta din urmă nu dorea să se opună abdicării şi că scopul său principal în acel moment era acela de a obţine căsătoria cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, cu care se întâlnise la Londra.

După cum informam în urmă cu câteva zile, regele Mihai a abdicat pentru că dorea să se căsătorească.

Citatul cel mai elocvent din acest document îi aparţine Regelui Mihai, care îi spunea lui Petru Groza: „Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi.”

Documentul la care facem referire se află acum la Arhivele Naţionale, S.A.N.I.C. – Colecţia Consiliul de Miniştri, dos. 174/1947 (Anterior documentul figura în Arh. N. I. C., fond C.C. al PCR, colecţia 103, dos. 486/1947). Este vorba de 10 notiţe scrise de mână de la întâlnirea dintre Petru Groza şi Regele Mihai din data de 22 decembrie 1947 şi de trei file dactilografiate ce reprezintă transcrierea după notiţe.

Din transcrierea discuţiei dintre Petru Groza şi Regele Mihai reiese faptul că acesta din urmă nu dorea să se opună abdicării şi că scopul său principal în acel moment era acela de a obţine căsătoria cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, cu care se întâlnise la Londra.

Citatul cel mai elocvent din acest document îi aparţine Regelui Mihai, care îi spunea lui Petru Groza: „Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi.

Interesant, chiar după această frază, apare ca o ironie a istoriei replica “Nu văzut pe nimeni Iliescu”. Evident, nu este vorba despre Ion Iliescu, cel care fix la 42 de ani distanţă de la acea zi, adică pe 22 decembrie 1989, prelua puterea în România.

Ulterior acestei fraze apar amănunte despre un anume Auriol, nimeni altul decât francezulVincent Auriol, primul preşedinte al celei de-a patra Republici de la Paris.

În documentul la care facem referire, se fac aprecieri şi în legătură cu activitatea demnitarilor comunişti Ana Pauker, Emil Bodnăraş sau Gheorghe Gheorghiu Dej, despre care Regele Mihai ar fi avut o părere pozitivă.

 

Cei/cele care DORESC să CUNOASCĂ ISTORIA monarhiei din ROMÂNIA,așa cum a fost și NU cum o prezintă LINGUȘITORII cu gând la RESTURILE de bucate aruncate de URMAȘII   recunoscuți și nerecunoscuți ai fostului rege Mihai al României,după osăpățul pe BANII tuturor ROMÂNILOR  ,musai trebuei să ASCULTE ce se AUDE în videoclipul de mai jos ! 🙂

 

 

Și ca să fiu în ton cu TITLUL articolului de față, istoricul ION COJA  face cunoscut NEȘTIUTORILOR  Istoriei României   ,un ARTICOL din anul 1955 versus fostul Rege Mihai al Românie :

http://ioncoja.ro/horia-sima-in-imprejurarile-tragice-prin-care-trece-neamul-nostru-astazi-atitudinea-regelui-in-exil-constituie-o-adevarata-calamitate/

În CONCLUZIE :

thumbnail

Fie ca Moș Nicolae să vă aducă VEȘTI mai bune și CADOURI minunate !mos-nicolae-2-800x600

Comentariile le las pe seama domniilor voastre ! 🙂
Alioșa ! 🙂

05/09/2017

La Noi ca la Nimeni ( P.a 20-a) !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 5:45 pm

Motto :
Vai și-amar de NAȚIA care nu-și RESPECTĂ EROII !!!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

^ Statul român își bate joc de eroii săi!
Militarii morți la Dragoslavele – „Decedați fără legătură cu serviciul”

Cei trei argeșeni se întorceau din misiune când s-au răsturnat cu camionul militar .

Trei militari argeșeni morți la datorie. Mulți alții grav răniți în urma unui accident cumplit petrecut în zona Dragoslavele in seara zilei de 29 iunie pe când un convoi al Armatei se întorcea din misiune de la Cincu. Un autocamion având la bord 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident de circulaţie la ora 21.55, în apropiere de localitatea Valea Urdei, judeţul Argeș. Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare, care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung s-a răsturnat într-o râpă.
Așa titrau toate canalele media din România și nu numai. Au urmat înmormântări cu onoruri militare, ridicări în grad post mortem, promisiuni ale autorităților. În acest moment, tot ceea ce a mai rămas este bătaia de joc la care sunt supuse familiile celor trei militari, despre care statul român a decis să scrie la cauza morții ”FĂRĂ LEGĂTURĂ CU SERVICIUL”. Rudele celor trei, disperate, contestă pe unde pot și se luptă cu un sistem absolut mizerabil.

Au murit de capul lor!

Parchetul Militar caută vinovații Părea o seară liniștită pe când toate televiziunile și canalele on line au început să anunțe cumplitul incident. Detaliile apăreau de la minut la minut. Obosiți în urma exercițiilor militare, transportați în camioane cu prelate ca pe timp de război, trei dintre militarii Batalionului 30 Vânători de Munte șiau pierdut viața. E drept că nu pe front și nici în timpul unui exercițiu militar, ci pe drumul de la locul de aplicații militare către unitate, în mașina unității, în grup organizat al Armatei. Cu toate acestea, Casa de Pensii a Armatei Române a decis că cei trei militari – Mihai Ionut Toma, George-Emilian Catană si Petre Cristian Toader au murit de capul lor. Mai exact, la cauza decesului scrie negru pe alb:” fără legătură cu serviciul”. Adică pentru orice civil, o asemenea moarte este considerată ”în timpul serviciului” sau ”accident de muncă”, iar pentru trei militari argeșeni dintre care doi au luptat și în Afganistan, nu! Să mai adăugăm și alte amănunte pe care le considerăm semnifi cative: camionul de tip DAC 665T care s-a răsturnat a fost construit in anii ’80 si era destinat printre altele si tractării pieselor de artilerie. Șoferul, care a scăpat cu viață pentru că a sărit la timp din camion, a susținut că a rămas fără frâne. Parchetul Militar a deschis o anchetă în acest caz. Până acum nu este numeni vinovat de moartea celor trei militari și nici măcar nu se ia în considerare că au fost victimele unui accident petrecut la întorcerea din misiune către unitatea militară, mai exact de la serviciu, la serviciu.
Pensie de 663 lei pentru că nu au considerat accidentul ca fiind în timpul serviciului
Caporalul Petre Cristian Toader a murit la 32 de ani și a lăsat în urma sa o văduvă și un copil de patru ani. Era din Câmpulung și se afl a în camionul militar care s-a răsturnat la Valea Urdii. N-a avut nicio șansă de supraviețuire. A fost, la fel ca și ceilalți doi colegi decedați, înmormântat cu onoruri și înaintat în grad. Ministrul Apărării însuși a venit cu coroane de fl ori la militarii morți la Dragoslavele. Pentru cei 9 ani 3 luni și 27 de zile în care a fost angajat al Armatei și a fost gata oricând săși dea viața pentru țară, tânărului i s-a calculat o pensie de 1326 lei urmând ca, din partea statului român, familia supraviețuitoare să primească o pensie de urmaș de numai 663 lei. Asta pentru că nu se ia în calcul că și el și colegii săi au murit în timpul serviciului. Ministrul Apărării a promis, așa cum este și legea, dealtfel, că va oferi un loc de muncă văduvei care lucrează la un privat pe bani puțini. Până acum, acel loc de muncă promis este doar o iluzie, deși la Unitatea de la Câmpulung se pare că s-ar fi căutat o soluție.

Parchetul Militar încă cercetează și nu au ieșit concluziile anchetei nici după două luni? Ce poate fi atât de complicat? Sau ce se dorește a se ascunde? Unii spun că militarii nu trebuiau transportați în asemenea mașini, ci în autobuze sau autocare. Alții sunt de părere că uzura camionului nu ar putea fi trecută cu vederea de o anchetă serioasă, mai ales una făcută de Parchetul Militar. Dealtfel, o anchetăm serioasă ar putea scoate la iveală condițiile jalnice în care se antrenează militarii români, salariile mici, camioane, utilaje și alte elementre de logistică ce ar fi trebuit scoase de mult din uz și care le pun viețile în pericol zi de zi.

Ministrul Țuțuianu a uitat de ce a promis familiei și la TV

Ca să dea bine la televizor și să evite un oprobiu public, însiși ministrul Apărării a venit la locul accidentului și s-a interesat de familiile celor trei militari morți. Apoi a plecat la București și a uitat și ce a declarat și ce a promis. Noi, nu. Și îi reamintim: “Vestea morții lor, pe drumul de întoarcere din misiunea executată la Cincu, a cazut ca un trăsnet în familiile lor și printre prietenii și colegii, cei care i-au cunoscut și apreciat ca luptatori și ca oameni. În cumplitul accident din Valea Urdii, Armata a pierdut trei militari de elită, toți veterani ai teatrelor de operații, bărbați puternici si mândri, crescuți la școala aspră a luptătorilor alpini. Asigur familiile celor trei sublocotenenți ca le suntem alături în cumplita suferință și le vom rămâne sprijin, de acum înainte. întreaga Armată va prețui sacrifi ciul sublocotenenților post-mortem Mihai Ionut Toma, George-Emilian Catană și Petre Cristian Toader și le va păstra o veșnică și pioasă amintire.”așa spunea ministrul Țuțuianu. El și cei cărora le-o fi delegat sarcini pe aceste spețe s-or fi luat cu concediul….

Familiile celor trei militari în luptă cu Casa de Pensii a Armatei

În fața presei, mai marii Armatei au defi lat cu coroane de flori și onoruri militare. Cu declarații elogioase, făcute în gura mare și promisiuni rămase categoric nerespectate, ministrul Țuțuianu a dat speranțe familiilor distruse de tragicul accident. Astăzi, la două luni de la catastrofă, situația este de neimaginat: familiile celor trei tineri militari, morți nevinovați, se luptă cu Casa de Pensii a Armatei Române pentru a le face dreptate și pentru a evita mușamalizarea efectelor unei catastrofe. Urmașii au formulat contestații și cer să li se recunoască drepturile: o dată ale lor, de moștenitori, dar, mai ales ale nevinovaților pe care Armata română i-a omorât, indirect, aceeași Armată nerecunoscând că moartea a survenit în condițiile în care legea stipulează clar că e accident de muncă!!! Dincolo de pierderea tragică a celor trei militari, familiile suferă batjocura statului care le aruncă niște pensii de mizerie.

Iată câte ceva din ceea ce apărea despre ministrul Ţuţuianu la vremea respectivă

„Ministrul Apărării, Adrian Tutuianu, a depus coroane de fl ori la catafalcurile celor trei militari ai Batalionului 30 Vanatori de Munte ”Dragoslavele” morti dupa ce camionul in care se afl au s-a rasturnat intr-o prapastie din Arges si a transmis condoleante familiilor acestora.”ProTV

„Ministrul a mers, duminică dimineața, în județul Argeș, în localitățile unde sunt depuși cei trei militari – Mihai Ionuț Toma, George-Emilian Catană si Petre Cristian Toader.”stirileprotv.ro

„Ministrul a prezentat condoleanțe familiilor sublocotenenților (post-mortem) și a depus coroane de fl ori la catafalcurile acestora.”www.ziare.com 

MapN “Plutonierului-major Mihai Ionut Toma, caporalului clasa a III-a George-Emilian Catana și caporalului clasa a III-a Petre Cristian Toader le-a fost acordat gradul de sublocotenent la propunerea șefului Statului Major General, în semn de recunoștință și apreciere a înaltului profesionalism, altruismului, curajului și spiritului de sacrifi ciu dovedite pe timpul misiunilor încredințate.”

„Să dotați Armata, să nu mai moară și alți militari”

Una dintre mamele îndoliate și-a strigat disperare în fața ministrului.
În simplitatea-i caracteristică omului de la munte, sfâșiată de durere aceasta a subliniat adevărul crunt pentru care și-a pierdut copilul:
„Sper ca în momentul în care ajungeți lângă copilul meu să îi spuneți că ați dotat Armata cu ce trebuie, astfel încât să nu mai moară și alți militari cum a murit băiatul meu” a fost mesajul acesteia.

Art.5. lit g) Accident de muncă- vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.

Art. 28. În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice în care printre victime sunt şi persoane afl ate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fi zice/juridice prevăzute de art.29 alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului verbal de cercetare la faţa locului.

Art. 30 (1) În sensul prevederilor art.5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă: lit. g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers. lit h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fi zice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă .^

Autor , Ada Nicolau
Sursa :
https://mg.mail.yahoo.com/d/folders/1/messages/16204
Ca PENSIONAR MILITAR cu gradul de COLONEL în retragere ,
pentru a NU fi ACUZAT că sunt PĂRTINITOR, las COMENTARIILE pe seama Domniilor Voastre ! 🙂  O seară frumoasă, oriunde v-ați afla !!!  🙂  🙂  🙂

o-seara-placuta-194_7a26b74bf03cca
Am onoarea să vă SALUT ! 🙂
Doamne, ocrotește Armata României ! 🙂

Alioșa .

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.