Alioşa

25/10/2018

CORUPȚIA la LIBERALI a fost ” cântată ” inclusiv de EMINESCU !!!

Filed under: amintiri — Aliosa @ 7:03 am

În loc de motto:
Cum TIMPUL e ” DUȘMANUL meu ” 😦 las IMAGINILE postate mai JOS să VORBEASCĂ 🙂 lumea virtuală să CÂRCOTEASCĂ 🙂 dar musai,
ARMATA ROMÂNIEI să TRĂIASCĂ !!!:) 🙂 🙂

25-octombrie-ziua-armatei-romane-1ziua-armatei-romane_66462400


uoBHn1B
LUCEAFĂRUL poeziei românești, GENIUL din CARPAȚI, inegalabilul și inconfundabilul MIHAI EMINESCU , poetul ” fără de pereche ”

poetul TRĂDAT și HULIT chiar și de cei mai buni prieteni ai săi , JURNALISTUL foarte bine DOCUMENTAT versus TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ ,INTERNAT la Spitalul de PSIHIATRIE cu PROCES-VERBAL semnat de Titu Maiorescu și I.L.Caragiale și OTRĂVIT lent cu ARSENIC
https://aliosapopovici.wordpress.com/2011/10/31/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/01/08/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/01/14/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2014/01/07/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2015/01/12/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2016/01/11/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/01/13/
https://aliosapopovici.wordpress.com/2018/01/14/

a ” CÂNTAT” în VERSURI corupția LIBERALILOR și a TRĂDĂTORILOR de NEAM și ȚARĂ după cum se va observa din materialul publicat mai jos în GHILIMELELE de rigoare fără ADĂUGIRI de ma mine :

” Eminescu şi Căile Ferate Române.
Jefuirea României prin afacerea Strousberg.

În prima ediţie a volumului POESII de Mihai Eminescu (editată de Titu Maiorescu, în 1883),
din poezia DOINA lipseşte un vers:

”Şi cum vin cu drum de fier”

(„De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate etc.”).

Absenţa acestui vers nu este nici întâmplătoare, nici nevinovată.

Titu Maiorescu era un tip extrem de scrupulous şi de pedant când era vorba de textul tipărit, mai ales în cazul unei personalităţi uriaşe ca Eminescu. Absenţa versului este o omisiune intenţionată iar explicaţia, oricât ar părea de forţată, îşi are explicaţia în celebra afacere Strousberg. Prin această neinspirată tranzacţie, statul român concesionase construcţia căilor ferate unuia dintre cei mai mari escroci internaţionali de la vremea aceea, Bethel Heinrich Strousberg, mai exact concernului german condus de acesta…………………………..

Afacerea, iniţiată cu acordul şi sprijinul regelui, a fost o hoţie fără precedent în istoria României iar scandalul a fost atât de mare, încât l-a adus pe Carol în pragul abdicării. El picase, de fapt, într-o capcană întinsă de conaţionalii săi germani şi de răii sfătuitori corupţi din guvern, în special liberalii. Scandalul a durat 12 ani: de la 10 septembrie 1868, când a fost ratificat de Parlament contractul cu concernul Strousberg (cu sprijinul guvernului liberal condus de Ştefan Golescu), până în la 11 aprilie 1880, când s-a format „Direcţiunea princiară a Căilor Ferate Române”, iar sistemul feroviar a început să fie răscumpărat şi să intre în administrarea statului.

Poziţia lui Eminescu, ziarist extrem de bine informat, în legătură cu jaful colosal asupra României, pe care l-a constituit afacerea Strousberg, a fost fermă şi clară, şi o exprimase încă din 1876, în “Curierul de Iaşi”: „Drumurile noastre de fier, în fine, au fost construite cu totul în interesul străinilor. Ele nu raportează decât 2.000.000 pe an şi se cheltuieşte cu ele peste 40.000.000; diferenţa toată iesă din ţară din punga a 700.000 contribuabili pentru preumblarea mai comodă a 30.000. Dacă s-ar fi făcut un drum de fier de la Galaţi la Marea Neagră şi acolo un port pentru esportul grânelor noastre, s-ar fi servit într-un alt mod interesele ţărei”. (observăm aici şi nuanţările economice făcute de Eminescu între „CFR Călători” şi „CFR Marfă”).

Şi totuşi, ce legătura este între Titu Maiorescu şi cenzurarea versului „Şi cum vin cu drum de fier”? – ar putea întreba cineva. Există o asemenea legătură? Există! Maiorescu, care era lider al Partidului Conservator (duşmanul liberalilor) şi care, în Parlament, pleda împotriva afacerii Strousberg, în particular era avocat al firmei Strousberg ÎMPOTRIVA STATULUI ROMÂN. Oricât ne-ar reţine anvergura culturală a „protectorului” lui Eminescu, nu putem evita concluzia care se impune de la sine: Titu Maiorescu a fost un trădător de ţară. Ceea ce Eminescu nu putea fi, mai ales că ştia în detaliu toate dedesubturile afacerii Strousberg. Iar Titu Maiorescu ştia că Eminescu ştie… Aşa că, la scurtă vreme după ce marele poet naţional era băgat în cămaşa de forţă şi închis la spitalul Şuţu, Maiorescu îi tipărea, la Editura Socec, primul volum de „Poesii”. În care, dintr-o excesivă prudenţă ardelenească, a eliminat acel vers „periculos”, ce putea fi interpretat ca o aluzie la afacerea Strousberg. Căci, în 1883, ecourile scandalului încă nu se stinseseră.

Experienţa dramatică a afacerii Strousberg a făcut ca, începând cu 11 aprilie 1880, statul român să renunţe definitiv la concesionările care generaseră dezastrul economic al României şi nenumăratele scandaluri politice. De fapt nu chiar definitiv, ci doar până astăzi. Căci decizia iresponsabilă a unui ministru liberal, pe nume Relu Fenechiu, readuce Căile Ferate Române la momentul afacerii Strousberg…

Cine era industriaşul escroc Strousberg?

Bethel Henry Strousberg (20 noiembrie 1823 – 31 mai 1884) a fost un industriaș evreu din Germania. Dintre antecedentele sale infracţionale cea mai răsunătoare s-a petrecut în 1847 în Anglia. Fiind angajat ca agent al mai multor companii de construcţii, a sustras o parte din banii destinaţi plăţilor şi a fost arestat de poliţie în momentul în care voia să fugă cu vaporul în America. A fost judecat şi condamnat la şase luni de muncă silnică (cu executare!).

A urmat marea lovitură din România, dar nici aceasta nu s-a terminat prea bine pentru că, în 1875, a intrat în faliment, în plină derulare a contractului. A mai încercat o escrocherie financiară cu o bancă din Rusia, dar a fost din nou prins, judecat şi “retrocedat” Germaniei. Ultimii ani şi i-a petrecut scriindu-şi memoriile şi încercând să-şi reabiliteze imaginea prin diverse proiecte. N-a mai apucat. A murit pe 31 mai 1884, la Berlin.

Prin vanzare pe „doi lei” a CFR – Marfa a unei companii „falimentare”, statul roman a „rezolvat” privatizarea tarii…mai au de vandut doar centralele electrice – alea „nerentabile” – si gata, putem sa „plecam” ( plecati, plecati , ne tot indeamna „seful statului” !), sa vina altii care pot face mai mult …!
Cat priveste „rentabilitatea unei comapnii nationale – „pixul” este doar in mana guvernului – cedl impiedica sa „scoata” o lege din buzunar prin care pe drumurile publice pot circula doar autovehicule cu o capacitate max de 10 tone ?
In felul acesta rezolva doua probleme – problema banilor pt CFR – marfa si problema drumurilor din Romania – ca tot nu a vrut „toarasu’ Base'” sa ne faca autostrazi – ca nu avem mesini destule pe sosele patriei ” !!!
Sursa :
http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/eminescu-si-caile-ferate-romane-jefuirea-romaniei-prin-afacerea-strousberg-titu-maiorescu-tradator-de-tara
Alioșa .
PS !!! 🙂 😦 🙂
Incredibil dar adevărat, ca să evite ÎNTREBĂRILE incomode ale JURNALIȘTILOR versus afirmațiile Ministrului Justiției ,prof.univ. TUDOREL TOADER,despre EXISTENȚA la dosarul de CONCURS al procurorului de ALBA, Augustin Lazăr, pentru funcția de procuror general al României a unei DECIZII de CLASARE a DOSARULUI de urmărire penală de pe vremea când era PRIMARUL Sibiului, DOSAR CLASAT chiar de Augustin Lazăr 🙂 😦 🙂 ,președintele României , Klaus Werner Iohannis,s-a INTERNAT la Spitalul Clinic de Urgență Militar Central ” Dr.Carol Davila ” SCUMC) din BUCUREȘTI ,pentru o BANALĂ intervenție chirurgicală la UMĂRUL STÂNG !!! 🙂 🙂 🙂
– Oare , la fel ca și LIBERALUL Ludovic Orban, președintele PNL(PDL) și președintele României,Klaus Wernerr Iohannis,tot LIBERAL în gândire și acțiune, îi consideră NAIVI pe ROMÂNI ??? 🙂 😦 🙂 Poate pe ” tinerii liberi și frumoși ” ,#rezist,useriști,pedelisto-peneliști,pemepisto-securiști și pesedisto-frustrați, mai pe scurt,poate pe ADEPȚII lor 🙂 😦 🙂
că pe MINE,ofițer de GENIU de COMANDĂ și STAT MAJOR toată cariera militară imageResize LICENȚIAT în CONSTRUIREA PODURILOR pe USCAT și pe APE
2008.1înfrățit cu DUNĂREA bătrână,NU mă PĂCĂLESC ei ” nici în ruptul capului ” !!!

Reclame

20/09/2018

Să cunoaștem adevărata Istorie a Transilvaniei !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 9:15 am

În loc de motto :

” Când doi se CEARTĂ , al treilea CÂȘTIGĂ ” spune-o vorbă din popor ! 🙂                                                                                                                                                                                                            –     Cum președintele României, Klaus Werner Iohannis  este în  RĂZBOI total cu PSD și președintele PSD și al Camerei Deputaților , Liviu Nicolae Dragnea care-i la guvernare  cu ALDE din ianuarie 2017  conform VOTULUI POPULAR din 11 DECEMBRIE 2016

https://aliosapopovici.wordpress.com/2016/12/12/

al TREILEA, adică DUȘMANUL de moarte al ROMÂNIEI, câștigă !!!  😦 😦 😦

Motto :

” Cine NU cunoaște GREȘELILE trecutului, e dispus a le REPETA ” ( Nicolae Iorga ) .

” Cine UITĂ, nu MERITĂ ” ( Nicolae Iorga ) .
Iar ca să NU UIȚI române, ASCULTĂ timp de 56 minute și 21 de secunde
Istoria
” TRANSILVANIEI furate ”, partea I ! 🙂

De vei lăsa sau nu vreun comentariu,
puțin îmi pasă ! 🙂
Aici, nu ești la vreun interogatoriu ,
ci într-o virtuală casă ! 🙂
De ești ROMÂN adevărat,
de ești un pic de PATRIOT,
vei intra până-n gât în păcat ,
de nu vei asculta până la capăt
VIDEOCLIPUL sus postat !!! 😦 🙂 😦
” Deșteaptă-te ROMÂNE ” !!! 🙂 🙂 🙂


Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

25/08/2018

Ce NU ȘTIU ROMÂNII-români, despre ” jurnalistul ” german, Paul Wagner …………….

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 9:24 am

Motto:

”  În vremuri ale ÎNȘELĂTORIEI universale , a spune ADEVĂRUL, e un act revoluționar ” ( George Orwell)  și de MARE CURAJ adaug EU !!!  🙂 🙂 🙂

  • -De ce ???  🙂 🙂 🙂
  • Pentru că ADEVĂRUL spus, DOARE și SUPĂRĂ …………………………………..





 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

” Jurnalistul german Paul Arne Wagner reținut în timpul protestelor de la București din 20 iunie 2018,
19997675
este un susținător înverșunat al #Rezist şi al lui Soros ”
al binomului român din fotografia alăturată
binom care vrea ,

 

 

 

mai abitir ca Traian Băsescu


 

 

 

 

 

 

 

 

 

în primul său de mandat și-a dorit TOATĂ PUTEREA 😦 😦 😦 dar NU DEMOCRATIC 😦 ci…………….,
” CU ORICE PREȚ la PUTERE ”
https://aliosapopovici.wordpress.com/2010/05/27/
adică, să DĂRÂME actualul GUVERN PSD&ALDE instalat LEGAL și CONSTITUȚIONAL la Palatul Victoria 🙂 ca rezultat al câștigării detașate a ALEGERILOR PARLAMENTARE din 11 DECEMBRIE 2016
https://aliosapopovici.wordpress.com/2016/12/12/

Jurnalistul german de origine ROMÂNĂ 🙂 😦 🙂 pe numele său complet ,Paul Arne Wagner,
și-a folosesit în ultimii ani energia alături de soţia sa, pentru susţinerea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Koveși
a președintelui român Klaus Werner Iohannis ,
președinte care,

 

 

 

IERI la ÎNTÂLNIREA de taină de la Sibiu cu cei ZECE PEDELISTO-PENELIȘTI din conducerea PDL&PNL care-i vor face campania electorală prezidențială viitoare ,a spus cu subiect și predicat versus PROTESTUL ilegal, neautorizat și NEASUMAT de NIMENI 😦 😦 😦 din 10 AUGUST 2018 că :
– ” GUVERNUL a GAZAT și BĂTUT românii ” 🙂 😦 🙂
Din NENOROCIRE pentru ROMÂNI și ROMÂNIA, ” jurnalistul ” GERMANO-român , Paul Arne Wagner ,l-a SUSȚINUT și încă îl SUSȚINE și pe DUȘMANUL nr.1 al ȚĂRII NOASTRE, miliardarul american de origine ungară, George
care, prin FUNDAȚIILE lui ce activează în ROMÂNIA și sunt PLĂTITE de el,
MANIPULEAZĂ mulțimea NEȘTIUTOARE, IGNORANTĂ , ANALFABETĂ și FRUSTRATĂ din cauza PIERDERII alegerilor parlamentare din 2016 de către FAVORIȚII lor din politica de DREAPTA ( PNL&PDL&USR&PMP)…………..

IATĂ ce a apărut în mass media scrisă în urma PROTESTELOR din 20-21 IUNIE 2018
și despre care foarte mulți români NU ȘTIU NIMIC !!! 😦 😦 😦

” BUCUREŞTI, 21 iun — Sputnik, Georgiana Arsene.
Cine este jurnalistul — unii spun că nu ar face parte din breaslă — german săltat ieri de jandarmi, la protestul #Rezist din Piaţa Victoriei?

Paul Arne Wagner, cetăţean român/german, este un mare activist social.
Ceea ce nu este chiar un lucru rău, chiar dacă 90% din energia sa şi a soţiei sale, Mădălina Roca, este dedicată, după cum reiese din paginile proprii de Facebook, omagierii şi distribuirii Laurei Codruţa Kovesi, a lui Klaus Iohannis, a mişcării #Rezist ori a lui George Soros.

Informaţia a fost făcută publică de inpolitics.ro, care a verificat paginile de socializare ale celor doi soţi în scopul elucidării misterului care pluteşte în jurul lui Wagner.

Cei de la inpolitics atrag atenţia asupra faptului că Wagner scris într-o română perfectă şi fac apel la una din postările sale, în care acesta scrie că a venit de doi ani în România.
La timp pentru a fi, alături de Mădălina, curator al unei expoziţii dedicate emigranţilor din Africa şi Orient, în cadrul festivalului One World România.

Acest festival a fost dedicat emigranţilor care au luat cu asalt Europa în ultimii ani.
După cum se ştie, în unele zone, ei au făcut ţinuturile europene d enerecunoscut şi de nelocuit pentru cei care stăteau acolo de sute de ani.

Perioada desfăşurării evenimentului a coincis — ce coincidenţă! — cu momentul în care în România un sondaj INSCOP arăta că 86% dintre români nu vor să audă de emigranţi.

Astăzi, problema refugiaţilor este la un pas de a destrăma Uniunea Europeană.

Nu se ştie cine şi cât a plătit pentru traseul fotografilor prin jumătate de Europă, alături de valul de refugiaţi.

Cazul lui Paul Wagner a devenit de interes după evenimentele de aseară,

la protestul #Rezist,
( N.R

acesta a fost săltat de jandarmi.
El a încercat să treacă de forţele de ordine şi de foţele de jandarmi.
Nu a putut demonstra că este jurnalist.
Mai mult, a fost amendat cu 500 de lei.”
Sursa :
https://ro.sputnik.md/society/20180621/19997554/paul-wagner-rezist-proteste-soros.html
Weekend liniștit ! 🙂
Alioșa ! 🙂

PS ! 🙂

Merită  CITITE  și articolele  de pe :

http://www.national.ro/dezvaluiri/baza-hastag-paramilitara-in-parlament-633689.html/

http://www.national.ro/news/iohannis-nu-vede-n-aude-633657.html/

https://www.qmagazine.ro/un-jurist-celebru-il-refuza-pe-dacian-ciolos-si-arata-cum-in-mandatul-sau-au-fost-sprijinite-institutiile-de-forta-si-nu-drepturile-fundamentale-ale-omului/

Alioșa .

 

20/08/2018

Ce NU s-a ȘTIUT atunci, despre alegerile prezidențiale din 2009……………………..

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 7:42 am

În loc de motto:
După ce-am povestit ce-am simțit , auzit în AGORA, văzut la televizor și citit în mass media
despre alegerile prezidențiale din 2009
https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/11/22/
băsiștii și pedeliștii virtuali în general și BĂSISTELE PEDELISTE în special,
mi-au adresat de tot felul de cuvinte ce n-au putut fi LĂSATE la VEDERE din cauza VULGARITĂȚII lor ! 😦
ULTERIOR, materialele apărute în mass media scrisă și vorbită despre ALEGERILE PREZIDENȚIALE din 2009 în general și despre BENEFICIARUL fraudării acelor alegeri,
Traian Băsescu


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ÎNTEMEIETORUL ” statului paralel ” după modelul

https://www.dir.org.ro/statul-paralel-din-romania-creatia-globalistilor-sua-ue-soros-statul-paralel-inseamna-unii-procurori-unii-judecatori-unii-ofiteri-din-cadrul-serviciilor-secrete-unii-politicieni-unii-ong-isti/

și cel care a AVIZAT de-a lungul celor ZECE ani de mandat prezidențial ( 2004-2014) 😦 😦 😦 toate PROTOCOALELE secrete dintre DNA și SRI, SIE, ICCJ, PG,DIICOT șamd ……..
la predarea în decembrie 2014 a funcției de președinte de ȚARĂ necunoscutului pentru fff mulți români , penalul Klaus Werner Iohannis

https://aliosapopovici.wordpress.com/2014/10/03/



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

i-a PREDAT nu numai CHEIA Palatului Cotroceni ci și
” cheia sistemului ” TICĂLOȘIT care a NENOROCIT mulți ROMÂNI NEVINOVAȚI :mail

 

 

 

 

 

 

 

În cele ce urmează, veți GĂSI de veți CITI 🙂 🙂 🙂 mai multe decât cele spuse de mine pe
https://aliosapopovici.wordpress.com/2009/11/22/
despre ALEGRILE PREZIDENȚIALE din 2009 :

” Procurorul Poporului .
Din adîncul temniței, cocoșat de o pedeapsă cît eternitatea, judecătorul Mircea Moldovan, numărător de voturi la alegerile prezidențiale din 2009, povestește frauda. Moldovan era atunci membru al BEC, vicepreședinte al comisiei pentru voturile din diaspora, și azi, după nouă ani de la evenimente, explică furtul electoral din secțiile Paris, Barcelona, Roma.

Nu e singurul care a vorbit despre instalarea frauduloasă a lui Băsescu. Pe măsură ce oamenii nu mai au ce pierde, adevărul își croiește drum spre suprafață. E un adevăr diluat, împuținat de frici și de dorința de negociere, dar toate aceste fragmente ale lui conțin esența faptelor și rescriu acceași narațiune.

Iar faptele spun că, în timp ce în sufrageria lui Oprea capii SRI și DNA făceau ultimele mutări tehnice împotriva democrației, rețeaua securiștilor din ambasade dobora recordul de viteză stabilit de bolidul Thrust SSC pe pista de sare din Utah și obținea un vot la sub două secunde, cu tot cu stat la coadă și cu completarea formularului. Practic, grupul infracțional organizat de la vîrful Puterii muta istoria pe un alt făgaș, pe un șanț de scurgere în favoarea lui.

A existat, desigur, și o comisie parlamentară care a rumegat, așa cum rumegă vaca, declarațiile unor martori. Comisia, însă, castrată politic, a formulat concluzii care i-a făcut pe făptuitori să respire ușurați: “plan premeditat, amplu și bine pus la punct, DE NATURĂ de a schimba rezultatul alegerilor”. Amatori și timorați, membrii comisiei au relativizat faptele fiindcă războiul DNA-PSD încă mai făcea decorul să fumege, iar cele patru capete de acuzare sugerate (grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals) au arătat ca o propunere de sex oral pe care piticul circului i-o face girafei.

Cu toate astea, nu adevărul e principala lipsă. Efortul de îmbunătățire a societății pierde la capitolul acțiune. N-au existat, adică, urmări. Nu “s-a sesizat” nimeni. Nu s-au listat vinovații (prezumtivi) la modul serios, nu s-a îngrijorat oficial nici o altă instituție în afara Parlamentului, nu s-au făcut plîngeri penale, nu s-a investigat adevărul cu mijloace judiciare. Unei națiuni i s-a modificat istoria, i s-a inversat alegerea democratică, i s-au furat timpul, socotelile și cîteva libertăți, și nimeni n-a fost citat la tribunal.

La fel cum nu s-a întîmplat nimic în lungul șir de ilegalități comise în speța interceptărilor și a protocoalelor între Justiție și Servicii, nici în cazul alegerii frauduloase a lui Băsescu nu s-a întîmplat nimic.

N-au fost destul curaj și destulă conștiință civică, dar poate că a contat mai mult o lipsă instituțională. Adică un instrument specializat, independent și constituțional care să poată ataca statul în numele națiunii, care să poată acuza instituțiile în numele societății, care să poată hăitui, în numele istoriei, pe cei care o răpesc.

I-am putea spune Procurorul Poporului. Așa cum există Avocatul Poporului, care, în principiu, apără drepturile și libertățile cetățeanului în raport cu autoritățile publice, dar care, în realitate, taie frunză la cîini, ar putea exista și Procurorul Poporului. Dar cu o bază constituțională diferită, eliberată de sub autoritatea majorității politice, care să-i dea puterea de a sări peste rînd la parchete în numele poporului. Procurorul Poporului ar trebui să fie ales prin scrutin popular, așa cum sînt aleși parlamentarii, și asmuțit asupra lungii liste de infractori scăpați, care, prin aroganța, lăcomia și prostia lor, afectează dreptul și libertatea maselor.

N-ar dubla cîtuși de puțin activitatea parchetelor, fiindcă cercetarea ar face-o tot procurorii.
Procurorul Poporului ar fi veriga-lipsă între fapta care calamitează națiunea și ancheta judiciară.
Ar fi acțiunea care azi lipsește, procedura care aduce la ușa procurorului morții îngropați politic.
Procurorul Poporului ar umple vidul de curaj instituțional.

Dacă ar fi existat, Procurorul Poporului ar fi trebuit să redacteze plîngeri penale
împotriva președinților României,
împotriva premierilor și miniștrilor,
a șefilor de Servicii și de parchete,
împotriva tuturor celor implicați, de la vîrful puterii politice și al puterilor instituționale,

în denaturarea majoră a democrației,
în diminuarea libertăților și drepturilor, în deturnarea iremediabilă a viitorului țării.

Dacă ar fi existat, Procurorul Poporului ar fi avut multă treabă, iar ăsta e un motiv destul de bun ca să existe.
Asta doar în caz că “MUIE PSD” nu-i de ajuns.”

Sursa :

https://www.catavencii.ro/editorial/procurorul-poporului/

Domnia ta, dragă CITITOARE și dragă CITITORULE , ce ȘTII despre acest SUBIECT ??? 🙂 🙂 🙂
Alioșa .

06/08/2018

Să NU UIȚI omule , să NU UIȚI ……………….

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 7:52 am

07-iohannis-orban-evz-465x390img_4468soros1-605xkovesi1kovesi2sibiu1-00-de-persoane-la-marsul-pentru-viata-din-sibiu-familia-este-de-la-dumnezeu58368Iohannis-proteste-raiffeisen

” IARTĂ-I Doamne că  NU ȘTIU ce-au FĂCUT ”  😦 😦 😦

 

Motto:

 

” Cine UITĂ , nu merită ”   ( NICOLAE IORGA )
( istoric, fost PREMIER al ROMÂNIEI interbelice ,ucis de LEGIONARI ……………)
că……………………DERAJNA trădătorii de NEAM și ȚARĂ din INTERIOR și OCULTA externă …)

RĂZBOIUl din EUROPA deja se ÎNCHEIASE încă din 9 MAI 1945 🙂 🙂 🙂


dar AMERICANII, ca să TESTEZE BOMBA ATOMICĂ construită de un NEAMȚ fascisto-HITLERISTO-lacom de VIAȚĂ și BANI 😦 😦 😦
au LANSAT-O asupra HIROȘIMEI în 6 AUGUST 194


ca să MOARĂ SUTE  de mii de OAMENI NEVINOVAȚI 😦 😦 😦
și să RĂMÂNĂ SCHILOZI pe VIAȚĂ alte SUTE DE MII și urmașii -URMAȘILOR lor ……………

Alioșa !!! 😦 😦 😦

16/07/2018

Cine uită TRECUTUL, n-are VIITOR …………………….

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 9:36 am

În loc de motto :
Decât să postez ABERAȚIILE și TÂMPENIILE președintele PNL, Ludovic Orban ,
decât să-l ASCULT cum ” bate câmpii ” spunând la televizor ce-i SPUN ALȚII contestând la CCR toate proiectele de LEGI adoptate în PARLAMENTUL ROMÂNIEI, unicul FOR LEGISLATIV al ȚĂRII ,

https://huff.ro/news/politic/ccr-discuta-sesizarea-pmp-si-pnl-privind-statutul-alesilor-locali-165777/
am hotărât să postez pentru toată lumea virtuală în general și pentru ” # rezist ” în special ,

” Fiica faraonului de Petru Popescu

Chiar înainte de fuga mea din România, s-a răspândit zvonul că fiica faraonului, Zoia Ceauşescu, a pus ochii pe cel mai citit scriitor al tinerei generaţii, şi că scriitorul a răspuns acestei atenţii.
Zvonul, deseori oferit cu detalii, m-a urmărit şi după fugă.
Până la urmă a devenit atât de popular încât a trecut hotarele ţării, găsindu-şi loc în presa americană, în „International Gerald Tribune”.
După revoluţie, mi s-au pus întrebări despre Zoia care dovedeau că departe de a fi murit, zvonul devenise o legendă. Am protestat – în zadar.
Marea plăcere a unei mărturisiri e că te ajută să vezi cu claritate trecutul aşa cum a fost.
Ruperea mea de România a fost cel mai traumatizant, chiar dacă eliberator, eveniment al vieţii mele.
Imaginaţia populară vroia ca ruperea să fi fost şi o rupere de familia Ceauşescu, şi mai ales de fiica faraonului. A fost ceva între mine cel de atunci, acel scriitor exploziv şi disident, şi fiica faraonului?
Să vă spun ce ştiu eu. Să vă spun ce mi s-a întâmplat mie.
m văzut-o prima oară de aproape într-un avion. În primăvara lui 1973 a avut loc la Berlinul de Est ultimul Festival Internaţional al Tineretului şi Studenţilor. Elita intelelectuală tânără a fost şi ea invitată la festival. Între regim (care făcuse un gest patriotic în ’68, cînd refuzase să invadeze Cehoslovacia) şi tinerii artişti se crease o temporară alianţă de facto. Un scriitor ca mine, citadin, occidentalizant, dar şi patriot, îi era util lui Ceauşescu pentru că îi confirma liberalismul de circumstanţă – de altfel destul de redus. Chiar şi în culmea succesului, cărţile îmi apăreau cu 60-70 de pagini smulse de cenzură. Eu eram dispus să mimez participarea la acea alianţă, pentru că speram să-mi trec mai uşor cărţile de cenzură.
Definit de această ecuaţie, mă aşezasem în avionul de Berlin Est, şi aşteptam să decolăm. Scaunul de lângă mine era gol.
O tânără îmbrăcată în roz s-a urcat în avion printre ultimii pasageri, şi s-a aşezat lângă mine.
Tânăra era Zoia Ceauşescu. O înconjura un mic vârtej de activitate. Trei bărbaţi în costume fără culoare s-au aşezat în spatele şi-n faţa noastră: bodyguarzi. O stewardesă s-a aflat în treabă pe lângă Zoia cinci minute cel puţin, cu toate că avionul rula acum pe pistă, şi după regulament echipajul trebuia să stea jos.
Atunci pe loc, nu mi-am dat seama că Zoia nu s-a aşezat lângă mine la întâmplare: familia faraonului nu ocupa spaţiul la întâmplare, iar când dădea impresia de fortuit, era o impresie aranjată cu grijă. Eram încordat: securitatea era în jurul nostru. Dar eram şi intrigat de cine era „domnişoara tovarăşul” (faraonului i se spunea tovarăşul, simplu, fără calificativ; dintre atâţia tovarăşi el era singurul tovarăş; iar eu am botezat-o pe Zoia domnişoara tovarăşul). M-am gândit că nu-i stă bine în roz; era măslinie şi pistruiată, şi ochii îi erau de un căprui mat, nereflectând lumina. Adânc, mi s-a părut că întrezăresc în ea o fată singuratică, nesigură, timidă. A scos un pachet de ţigări, mi-a oferit una (am refuzat, nu fumam), apoi şi-a aprins ţigara cu nerăbdare, cu degetele dreptei pătate de nicotină. Ca nişte degete de soldat, în timp ce rochia-i evoca abundenţă şi eleganţă. Era subţire, dar fără nici o voluptate a formelor. Avea mâini mari, un mod svâcnit de a întoarce capul, şi o ambiguitate în expresie un fel de jenă de a fi odrasla puterii, amestecată cu o dorinţă febrilă de atenţie, şi o aroganţă afişată şi copilărească.
Şi totuşi, în cel mai bizar fel cu putinţă, nu era antipatică, pentru că… sunt singura, spunea expresia ei. În vârtejul piramidei statului, sunt singura.
Aveam 27 de ani, şi scrisesem câteva cărţi de succes – dintre care Prins avea să devină stindardul unei generaţii. Toate cărţile mele atacau regimul, subtil şi uneori chiar pe faţă. Vizibilitatea mea se datora scrisului. Alura mea de autor nărăvaş era plăcută publicului, şi încrederea în mine îmi crescuse proporţional cu succesul. Eram zvelt, purtam părul perie, stil US Marines, mă mişcam ca un jucător de baschet. De la părul perie şi faptul că studiasem engleza, mi se decernase o aură pseudo-yanchee pe care de fapt n-o meritam, fiind dintr-o neaoşă familie bucureşteană de ofiţeri şi popi.
Deci, aşezat lângă cea mai capricioasă şi autocratică jună nubilă din lagărul socialist, am inspectat cu curiozitate rodul genetic al perechii Ceauşescu. Pe părinţii ei, mai ales pe el, îi ştiam bine: la TV, în ziare, de 1 Mai şi 23 August, imaginea lor ne era îndesată în retine, ad nauseam. Ceauşescu era un agrar ieşit din secole de malnutriţie, cu trăsături disarmonice – nas lung vulpin, urechi deslipite, buze subţiri, trup scurt, şolduri largi şi coşul pieptului mic. Dumnezeu Sculptorul n-avusese răbdare cu el. Îl mulase la întâmplare, şi îl aruncase în formă parcă neterminat, dându-i în compensaţie un clocot de păr ondulat şi aspru. Din când în când – l-am văzut la parăzi, chiar la recepţii – faraonul scotea un pieptenuş mic şi bej (ţin minte culoarea), şi îşi ara părul cu el. Fără mare efect: spart în toate direcţiile de propria-i abundenţă, părul lui se învolbura atomic.
Discursurile lui erau plicticoase, dar el era fascinant. Citind, când dădea de un cuvânt pe care nu-l putea pronunţa spontan (ani de zile, fusese bâlbâit cronic) se zgâia la el feroce, căsca gura, şi se repezea să-l emită, febril, ca să nu rateze o pronunţare la care se silea cu toată fiinţa. Era limpede şi pentru cei ce-l detestau: omul învinsese multe handicapuri, biruise multe dezavantaje, şi chiar necult poseda o inteligenţă esenţială: cum să fii caporegime, cum se spune în mafia, ori executor, ori hitman. Era un timp al hitmanilor. Controlul asupra poliţiei secrete îl făcuse perfect să înhaţe tronul, şi departe de a fi un inferior, Ceauşescu era un machiavel înnăscut, limitat doar de orbirile unui ego cât planeta.

Toate astea le ştiam. Erau suficiente să-ţi dea fiori, mai cu seamă când odrasla lui stătea pe scaun lângă mine.
Ce dăduse din Ceauşescu? Fata în roz, cu degete şi ochi de tutun, de lângă mine.
Mi-a spus bună ziua. Am răspuns. Avionul se ridicase. Fraze anodine. A trecut o jumătate de oră. M-am ridicat să mă duc la WC. M-am încrucişat pe drum cu un amic fotograf la „Scânteia Tineretului”. Aveam mulţi amici în avion. Unii se uitau la mine cu ochi lucitori; am înţeles de ce când fotograful mi-a şoptit: „Ce faci, bătrâne, ai intrat în radarul dormitorului regal?”
Bârfitori mai suntem noi românii, am reflectat în tăcere. Dar în spaţiul de 2 minute cât a trecut până să mă întorc la scaunul meu, m-a apucat o îngrijorare rece, calmă. Amicul fotograf avea dreptate: faraonul, ori odraslele lui, nu se aşezau nicăieri la întâmplare, ca la cinema pe întuneric, după începutul filmului. Eram ţinta unei înalte atenţii, chiar dacă numai pe durata acestui zbor. Un examen nerostit avea loc în mintea duduii de lângă mine, şi la examen eram examinat eu. Poate nu ca partener de flirt, nu încă, dar fără îndoială ca un soi de jucărie vie, cu care fata faraonului vroia să se distreze. Puterea politică întotdeauna colecţionează artişti, mai ales de succes. Şi era şic pentru duduia Zoia să măsoare cu ochiul liber pe misteriosul scriitor disident.
Îngrijorarea mi s-a dublat de furie, o furie atât de adâncă încât am încleştat fălcile. Nu cu mult înainte, Ceauşescu dăduse o lege interzicând avorturile şi prezervativele. Ceauşescu ordonase femeilor române să nu se mai reguleze de plăcere, ci pentru patrie. Prin decret de sus, România trebuia să devină ca India, o progresie nesfârşită de ţânci mucoşi pentru care nu fuseseră planificate destule biberoane, scutece, ori cărţi şi bănci de şcoală. Eram captivii politici ai lui Ceauşescu? Eram şi captivii lui sexuali. Avorturile ilegale se pedepseau cu puşcărie. Poliţistul nr. 1 al Europei se băgase în paturile tuturor românilor şi româncelor cuplabile, şi sexul liber, compensaţia noastră pentru alte libertăţi pierdute, era acum interzis şi conspirativ.
Ce trist poate părea asta unor tineri de azi: sexul era, în generaţia mea, o rară formă de încredere socială. Trebuia să avem încredere unii în alţii, măcar pe durata desfacerii coapselor. Iar dragostea… pentru dragoste adevărată şi pură, e nevoie de curaj moral, şi în comunism acest curaj devenise foarte rar. Oamenii copulau mult – e greu de spus cât se iubeau. A iubi era un risc aproape politic pentru că… cum poţi fi erou în faţa unei femei iubite, dacă n-ai libertatea protestului? Prin scris, eu cucerisem o fărâmă din acea libertate, şi aveam un coeficient de demnitate masculină mai mare decât mulţi bărbaţi din generaţia mea. Dar demnitatea mea, la scris ori în pat, era şi ea precară. Putea dispare oricând, chiar şi înainte să aterizăm la Berlin Est.
Deci, m-a apucat o furie rece împotriva fiicei faraoului – ţinta cea mai la îndemână a indignării mele de generaţie. M-am apropiat din nou de scaun uitându-mă la ea din verticalul fiinţei, decis nu s-o jignesc, nebun nu eram, dar s-o ignor, ori să-i fac fiţe, s-o joc poate, dar…
Surpriză: din scaun ea se uita direct la mine.
Şi am avut o viziune: fata în roz purta pe umeri două păsări.
Două păsări tutelare, mari, negre, cu ochi de tăciune, care se uitau la mine fix. Pasărea tată, şi pasărea mamă.
Păsările mă priveau cum mă privea şi fiica faraonului, cu o privire cântăritoare.
Mi-a trecut prin cap ca o fantezie perversă: şi dacă m-aş da la duduia? Aş lovi regimul în intimitatea lui supremă? Desigur. Ce bombă ar fi ca un captiv să se joace cu onoarea prinţesei! Să o supună legii firii (şi să verifice dacă prinţesa era scutită de obligaţia fertilităţii naţionale, şi avea acces la profilactice!)
M-am aşezat, şi am continuat conversaţia anodină, auzind foşnetul subtil al fiinţei de lângă mine şi parcă auzind foşnetul aripilor păsărilor tutelare. Dar simţeam o ciudată conecţie – nu o atracţie, nu un interes, dar o conecţie cu ceva interior, cu o dilemă proprie, pe care începeam, discutând cu această femeie, să o rezolv.
Mai aveam o oră de zbor până la Berlin.

Pe aeroportul Berlin Est, am fost imediat despărţiţi. Pe Zoia o aştepta un Mercedes negru al Ambasadei române, în care s-a urcat trăgând din ţigară.
Apariţia maşinii a provocat senzaţie pe trotuarul din faţa aeroportului, printre delegaţi din diverse ţări meniţi să fie transportaţi de autobuze, nu de Mercedes-uri. „Compani, una carossa di lusso!” Tovarăşi, o limuzină de lux! a exclamat un delegat al Partidului Socialist Italian al Unităţii Proletare (de opoziţie, fireşte). Holbându-se la Zoia care se urcase în Mercedes. Tovarăşi, o limuzină de lux! Italianul spunea tovarăşi cu o savoare de militantism spontan, neforţat. Sper să-ţi placă comunismul la putere, i-am urat în gând. Şi cu asta, festivalul a început. Bacanalii cu lozinci şi crenvurşti, marşuri cu torte, procesiuni de solidaritate cu cele mai obscure naţii din lume, toate frăţeşti. Şi… sex.
Porecla festivalului în Germania era Weltwetzspiele der Studen und Potenten – festivalul intersexal al iepelor şi potenţilor, pentru că în umbra zidului, declamând slogane, sorbind capitalism prin canalele TV din Berlinul de Vest, ce rămânea tineretului care putea fi dacă nu profund, nu adevărat, nu durabil, măcar cald? Corporal cald? Între două acţiuni politice, tineretul berlinez şi mondial se cuplau energic, iar eu… enervarea mea urca către un punct de criză, pentru că, la evenimentele culturale, la dans şi cântec folcloric, la Angela Davis marxizând în engleză, era întotdeauna un scaun gol lângă mine, şi mereu se umplea cu trupul agitat, subţire, contorsionat şi nerăbdător al fetei cu ochi de tutun.
Atât de punctual apărea, întotdeauna un sfert de oră după mine, încât odată m-am mutat în alt rând. Mi s-a spus să mă-ntorc la locul meu de însuşi Traian Ştefănescu (ministru al Tineretului după dizgraţierea liberalului Iliescu), şi abia atunci m-am convins că în ce mă privea exista o strategie „de apropiere” cu prinţesa nubilă. Ştiau de ea zeci de activişti ai organizaţiei de tineret. Eram obiectul acelei strategii în faţa unui public mic, dar crescând. Fiica faraonului nu se ruşina de exerciţiile-i romantice, şi dacă aveam curajul să merg până la capăt cu ea, puteam intra în istorie prin înregistrările pe bandă ale securităţii – în ochii aparatului, o imortalitate mai importantă decât să scrii cărţi.
În loc s-o insult pe Zoia, l-am insultat pe Traian Ştefănescu. I-am spus să nu-mi dea ordine, cum îşi permitea? Şi am plecat de la ceremonie, pierzându-mi urma în anticariatele din Schoenhauser Allee, ca un adevărat scriitor. Dar la dineul din acea seară, la restaurantul Românesc din Berlin Est, fata cu ochi de tutun mă aştepta chiar la intrare. Am numărat în gând: mai aveam două zile de festival. După aia, înapoi la Bucureşti, înapoi la maşina de scris… şi am simţit în cerul gurii gustul singurătăţii, al anonimatului. Deşi nu mă părăsise publicul, ori eu pe el. Timp de câteva zile ronţăisem puţin, foarte puţin, din prăjitura puterii, chiar şi prin extensie. Cu totul alt gust avea decât scrisul. Să fii aproape de putere. Chiar şi din întâmplare, la un festival, la un cocktail party. Puterea. Afrodiziacul suprem e puterea.
Amicul meu fotograf găsi ocazia să-mi şoptească: „Ce faci bătrâne, o tragi sau n-o tragi?”
Pe fata faraonului, se-nţelege.
Cât pe-aci să-i dau un pumn, pentru că în tonul lui identificam lipsa mea de opţiuni, lipsa mea de adevărată putere – puterea unui scriitor, faţă de cea a unui stat! Iar prietenul fotograf, neîntimidat de temperamentul meu, mi-a şoptit mai departe: dacă n-o tragi, măcar fă-o să-nţeleagă, nu se face s-o laşi să aştepte. Mai cu seamă genul ei de femeie.
Ce puteam să-i spun Zoiei: n-am chef de sport nocturn? Dacă purtai alt nume, poate? (Oh Romeo, Romeo wherefore are thou Romeo, deny thy father, and refuse thy name). Între timp, o familiaritate apăruse între noi, deşi nu mă angajasem cu nimic, nu-i dădusem nici o „speranţă”, continuam să fiu stângaci şi iritat, dar stângăcia şi iritarea mea nu erau destul s-o descurajeze. Când ne-am urcat în avionul de întors, scaunele noastre erau din nou unul lângă altul.
Dar sub noi doi, sub scaunele noastre, în cala avionului…
Dusesem cu mine, ilegal, la Berlin, o mie de lei. Chibzuind să-mi cumpăr discuri de muzică simfonică şi cărţi.
Îi cheltuisem. Nu pe cărţi ori discuri.
La Berlin se găseau prezervative de vânzare. Obişnuite, normale degete de plastic străveziu înlesnind romanţe fără panica fertilizării. Cheltuisem toţi banii pe ele, furişându-mă de la o farmacie la alta, şi acum, zburând înapoi la Bucureşti lângă Zoia (ţi-a plăcut festivalul, tovarăşe Popescu? Da, tovarăşa Zoia, a fost OK), mă gândeam la geamantanul meu plin cu prezervative frăţeşti din Germania de Est. Dezgolite din ambalaj, să nu ocupe loc. Pitite între cămăşi şi chiloţi – pentru mine şi prietenii mei din Bucureşti! Ţi-am făcut-o, strigau ele din fundul geamantanului, către fata cu ochi de tutun.
Deci n-am izbucnit. N-am insultat-o pe Zoia, n-am insultat pe nimeni. Ce-i drept, aveam şi două cărţi noi la direcţia presei, Sfârşitul bahic şi Copiii Domnului, aşteptând chirurgia cenzorilor – puteam să-mi permit o nebunie? Nu. Mai bine să rămân calm. Mă întorceam de la festival cu prada mea secretă, făcând conversaţie cu Zoia şi simţind că comit un adulter – chiar dacă numai mintal, era un adulter delicios. Şi ce să vezi? Încântat de propria-mi infracţiune – n-avea să mă caute nimeni în geamantan dacă coboram din avion lângă domnişoara – am început să-i vorbesc Zoiei cu adevărată curtenie. Am explicat două-trei lucruri despre cum scriam. Ea, încălzită de tonul amical, a reacţionat ca o femeie, apucând sfârşitul unei fraze, personalizând-o, lărgind-o către aluzie, către intimitate: adevărat, scrii noaptea? Subtext: noaptea se doarme, ori se iubeşte. Scrii luni întregi, un an întreg? Dar n-ai prieteni, nu ieşi, nu te vezi cu nimeni – dând cu undiţa ca să afle, eram cuplat, singur, între amoruri? Tonul ei era tot mai normal, mai lipsit de nevroză. Cobora, văzând cu ochii, din sfera puterii. Şi eu, magicianul acestei coborâri, o găseam mult mai naturală, mai vie, mai cu farmec. Fără să fie genul meu, dar… o, voi poeţi care-aţi descris complexul lui Pygmalion: nimic nu seduce mai mult un bărbat decât dovada propriului său efect asupra unei femei.
La aeroport m-a întâmpinat mama, care m-a dus acasă cu mica ei Dacie – pe Zoia o aşteaptă geamăna limuzinei din Berlin – şi nici nu i-am pomenit de ştrengăria cu Zoia, fiindcă aproape nu se întâmplase. Dar prietenilor mei bărbaţi, în care aveam deplină încredere, le-am spus. Le-am împărţit cadourile în formă de deget, am calculat că ne puteau asigura şase luni de „liaisons dangereuses”, şi ne-am hlizit împreună, zgomotoşi ca nişte liceeni, de cum i-am tras clapa faraonului, profitând de slăbiciunea fiicei. În loc de voluntariat la labă, şase luni puteam fi lei în pat – şi pentru asta îi eram îndatoraţi fetei cu ochi de tutun.

Patru luni mai târziu, Tovarăşul bântuia America Latină, într-un voiaj prin şase ţări, de la Havana la Santiago de Chile.
Elena, „la senora de Ceausescu”, îl însoţea. Îl însoţeau şi doi dintre copii: Nicu şi Zoia.
Iar eu făceam parte din corpul de presă acreditat pe lângă delegaţia oficială. Singurul din corpul de presă care nu eram ziarist. Numai eu şi un alt reporter nu eram căsătoriţi. Nu puteam să mă mint că eram în corpul de presă ca să se mândrească bosul cu un scriitor de clasă: cu orice ocazie posibilă, eram împins în anturajul fiicei. În acelaşi timp, fiindcă imaginea trebuia respectată, trebuia să scriu reportaje despre vizită, şi să le trimit acasă prin telex. Îmi scriam reportajele în avion, descriind întâlnirea dintre Ceauşescu şi Castro la Havana înainte să se întâmple (un avantaj al presei comuniste e acela că nu-ţi da surprize), şi le expediam prin telex de cum aterizam – întâlnirea dintre Ceauşescu şi Castro am publicat-o în „Scânteia Tineretului” ca şi cum aş fi transmis-o live prin satelit. Eram mai eficient decât toţi veteranii presei, şi veteranii presei m-au pârât la Tovarăşul: falsificam istoria, nu? Am fost chemat la ordine de Ştefan Andrei, care însă în loc să mă certe, m-a întrebat ce făceam în seara aceea – eram acum la Caracas, Venezuela. N-ai vrea să vezi un spectacol de dansuri flamingo? Înainte să pot răspunde, Ştefan Andrei m-a împins literalmente din spate, către şirul limuzinelor oficiale. Până să-mi revin, am fost îndesat printr-o portieră care se deschidea, căzând pe banca din spate şi făcând contact, umăr, şold şi coapsă cu pasagera care mă aştepta acolo, fumând. Maşina a ţâşnit înainte, Zoia a tras din ţigare, într-o clipă am fost la clubul flamingo. Şi, iar împins din spate, am căzut, aţi ghicit, pe scaunul care devenise paradigma noii mele importanţe, încă de la Berlin.
S-au stins luminile. S-a luminat intens scena mică, pe care evoluau dansatorii.
Dacă la Berlin lucrurile încă puteau fi luate în glumă, de trei săptămâni de când delegaţia părăsise Bucureştiul, sus-sus în stratosfera puterii, atenţia lui Zoia pentru mine se complicase cu modul în care aparatul intim exploata situaţia ca să-şi facă propriile interese. Cu totul neruşinat, şi sinistru, era Ştefan Andrei, care mă hărţuia de câte ori copiii lui Ceauşescu aveau nevoie de companie. Zoia, influenţată de prezenţa curtenilor vicleni, simţindu-se protejată de intrigile lor, dar în acelaşi timp competitivă cu importanţa şi influenţa lor, îşi începea conversaţiile cu mine cu ştiri care-mi tăiau răsuflarea: în Chile, ultima staţie a voiajului, erau manifestaţii, se răsculaseră oraşe întregi, se bănuia mâna CIA-ului, ce crezi c-o să se întâmple? Tot la pertu, ba acum îmi spunea şi pe nume, în timp ce eu încă îi spuneam tovarăşa Zoia. Zoia îmi şoptea asemenea bombe ca să facă pe interesanta, dar era clar: ca să fiu părtaş la asemenea ştiri trebuia să plătesc un preţ.
Preţul era că nu-mi aparţineam ca persoană, deloc. De la scrierea de reportaje ditirambice la invadarea fiecărui moment de timp liber ce-l aveam, devenisem o extensie a familiei faraonului, într-o postură în care era imposibil să fiu demn. Nu era nimeni demn: îl vedeam pe ministrul de externe, ori pe doctorul cu renume care-i lua zilnic tensiunea lui Ceauşescu, ori pe interpreţi, ori pe piloţii avioanelor – erau încordaţi, gata să sară, munciţi, speriaţi. Ani mai târziu, numai în Hollywood am mai văzut asemenea slugărnicie – scena clasică fiind agenţii şi managerii în faţa starurilor de cinema.
Ceauşescu era superstarul vizitei, superstarul evenimentelor programate.
Iar Zoia, cu toate că-i vedeam des plictiseala ori chiar scârba pentru festivismul ocaziilor, se purta cu o aroganţă implicită cu care sistemul pur şi simplu o contamina. Singurul meu mod de a rezista, de a menţine o distanţă era să mă eschivez pur şi simplu de la îndatoriri. Îmi trecea prin cap gândul, adesea: ce-ar fi dacă m-aş ridica de pe scaun acum, aş ieşi din acest club, aş plonja în confuzia străzii, aş… fugi? Într-adevăr, ce-ar fi fost? Tânăr scriitor de succes, membru în convoiul prezidenţial, ce-ar fi fost dacă aş fi defectat pe loc, AICI, în Caracas, Venezuela? Ce circ, ce răzbunare! Dar Ştefan Andrei veghea în spatele meu, consilierii prezidenţiali ne înconjurau, securiştii blocau toate celelalte azimuturi, era imposibil să fug, chiar dacă aş fi vrut. Între timp tensiunea creştea – părea aproape sigur că nu vom mai vizita Chile, şi asta îl punea pe Ceauşescu într-o stare de irascibilitate oarbă – putea destinul să-i refuze un tronson din turneul triumfal? De la nervii lui se îmbolnăvise toată lumea. (Singurul care rămânea jovial, neatins, era Nicu Ceauşescu).

Iar Zoia, Zoia era barometrul situaţiei… Când s-au umplut undele de vestea rebeliunii militare în Santiago de Chile – Allende asediat în palatul Moneda, Allende împuşcat în palatul Moneda – am văzut-o pe Zoia traumatizată de situaţie, traumatizată sincer, şocată, speriată, chiar dacă încerca cât putea să se controleze. Şi am înţeles: asista la o prăbuşire pe care şi-o putea imagina foarte bine despre tatăl ei. Acea prăbuşire s-a şi produs, 16 ani mai târziu.
Când s-a prăbuşit Allende, n-a mai avut nici Ceauşescu ce căuta în America de Sud. Din ospitalier, climatul devenise aproape ostil. Ceauşescu nu vroia să se întoarcă la Bucureşti înainte de program, dar nici Bolivia nici Brazilia, contactate urgent de ministrul de Externe al României, nu au oferit o vizită ca să înlocuiască Chile. Cu o escală aranjată în pripă în Senegal şi alta în Maroc (ţări africane care erau pe ruta de întors a avionului), s-a reuşit în fine să se menţină aterizarea prezidenţială la Bucureşti la ziua şi ora stabilită – dacă Senegal şi Maroc n-ar fi deschis porţile, sunt convins că Ceauşescu ar fi găsit un mijloc de a sta pur şi simplu in ora până la ora stabilită, numai ca programul să fie respectat, ultimul event fiind un speech răguşit, de pe scara avionului, către mulţimile bucureştene mobilizate cu forţa. Fiul poporului raporta poporului că misiunea fusese îndeplinită.
Iar rolul meu de damă de companie avea să se sfârşească.
Oare?

Nu, nu avea să se sfârşească. Oricum nu aşa uşor.
Eram înapoi la maşina mea de scris – manuală, nu electrică.
Sfârşitul bahic tocmai se publicase, şi fusese primit cu ocări de critica oficială, fiind romanul meu cel mai exploziv, chiar îi făcusem un portret aluziv chiar faraonului şi faraoanei (pictorul festivist Florea Duhan şi nevastă-sa, tot pictoriţă festivistă, Florenţa)! Dar, ca în povestea cu hainele împăratului, nimeni la cenzură nu se agăţase de acel portret. Critica oficială nu pomenea nici ea de acel portret – la urma urmei, era logic să se gândească: dacă-mi băteam joc de Ceauşescu, cum se face că eram în suita lui? – dar cartea avea suficiente alte „negativisme” uşor de atacat. Şi fireşte: eram hulit deodată de presa oficială? Cartea se vindea ca pâinea caldă! Şi telefonul meu suna, suna… Cine mă suna? Tot felul de secretari PCR regionali, care nici nu se osteneau să-mi explice de unde-mi aveau numărul: Tovarăşe Popescu, avem o seară culturală, o întâlnire cu cititorii, un simpozion al cărţii la Snagov, la Mangalia, la Ploieşti, la Sinaia, şi… vin şi copiii tovarăşului (plural apocrif: copiii însemna copila). Nu veniţi şi dumneavoastră? Nu, tovarăşe X, Y, Z, îmi pare rău, n-am timp acum de întâlniri cu cititorii, am fost plecat destul de mult, acum m-am întors, scriu.

Secretarii respectivi erau stupefiaţi, ori iritaţi. Unul a fost suficient de sincer să-mi spună că mai bine să viu, nu mă puteam ascunde la nesfârşit. Iar el, săracul, avea doi copii.
Nu mă puteam ascunde la nesfârşit. You get the picture? Pricepeţi situaţia?
Decisesem să nu-i mai dau fetei faraonului nici o ocazie să mă kidnapeze din nou. Ca într-un scanderbeg al voinţelor, nu mă duceam nicăieri unde puteau să apară „copiii”. Dar asta nu mă punea la adăpost. Secretarii regionali continuau să sune, şi… se întâmplau alte coincidenţe curioase. Fusesem invitaţi, eu, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, la seminarul literar internaţional de la Universitatea din Iowa, USA. Rusan şi Blandiana îşi primiseră paşapoartele. Eu, nu. Fără explicaţie. Am dat telefoane, am insistat. Paşaportul meu… nu se găsea. Era momentan pierdut – dar cum era pierdut, dacă trei luni înainte îl avusesem în mână când făcusem parte din corpul de presă prezidenţial? Şi deodată, era pierdut? Autorităţile noastre rar pierdeau vreun act de asemenea importanţă. Într-o seară, m-am întâlnit la un şpriţ cu un demnitar pe care îl cunoscusem în timpul vizitei. Şi demnitarul mi-a dat un sfat ciudat. De ce nu încerc să scriu un roman istoric? Un roman istoric, eu? Da, m-a sfătuit demnitarul, scrie ceva despre eroismul tuturor marilor lideri români, sfidând forţa abuzivă a puterilor vecine. De la Ştefan cel Mare până la Tovarăşul, există o linie continuă, o poziţie eroică istoric constantă, despre aia ar face să scrii. Şi eşti scriitorul cu cel mai mare public, printre tineret dar poate şi în celelalte generaţii.
Ce însemna această sugestie: cu un asemenea roman, puteam fi iertat de Sfârşitul bahic? Ori mi se dădea, indirect, un ordin, pe care dacă nu-l ascultam îmi periclitam poziţia de scriitor şi mai mult?
Am apelat la sfătuitorul meu de ultim resort: tatăl meu, scriitorul Radu Popescu.
„Vor să pună mâna pe tine într-un fel sau altul, a opinat tatăl meu. Poate c-ar trebui să fii mândru de situaţia în care eşti.”
I-am răspuns că nu eram mândru să fiu jucăria puterii, chiar dacă jucăria cea mai nouă şi lucioasă. Şi-mi vroiam paşaportul, ca să mă duc la acea universitate în America.
„Da, şase luni acolo ar fi un răgaz binevenit, opina tatăl meu. După scandalul cu Sfârşitul bahic, poate trebuie să aştepţi un pic, să vezi de unde bate vântul. Oricum, se strânge şurubul iar. Cărţi ca astea de până acum, nu ştiu dacă ai să mai poţi publica. Adică…dacă ai avea protecţie de sus, poate. Vezi ce faci cu… domnişoara cu care se zice că eşti colat.”
Zvonul că eram colat cu Zoia apăruse înainte încă de întoarcerea delegaţiei, şi se răspândise cu o rapiditate care mă speria. Cu toate că era bazat pe atât de puţin material faptic, zvonul avea o robusteţe uimitoare, ca o manevră de public relations făcută de o firmă de vârf. Dar cui îi era util zvonul?

Ţie nu, spuse tata, afară dacă vrei să devii ce spune zvonul că eşti. Un amant oficial. Nu înseamnă că îi vei aparţine persoanei pe viaţă. Poate că ce are ea în minte e o distracţie reciprocă, o satisfacere a amorului propriu, şi atât. Din asta ai putea ieşi chiar avantajat, dar… bagă de seamă. Sunt şi alţi jucători în acest joc. (Parcă am auzit foşnind păsările tutelare). Şi dacă joci un joc atât de echivoc, trebuie să ai ficat pentru el, cum se zice. Ai ficat pentru aşa ceva?”.
M-am gândit. Nu, nu aveam ficat pentru aşa ceva.
„Atunci, încheie tatăl meu, ea poate că-şi dă seama de asta, şi proba cea mai concludentă e paşaportul. Dacă nu ţi se dă paşaportul înseamnă că fata te ţine aici. Şi dacă te ţine aici, înseamnă că toate mutările sunt ale ei. S-ar putea să nu te mai lase să publici.”

Am deschis gura, dar n-am emis decât un sâsâit de oroare. Mi-am dres vocea şi am îngânat: mă citeşte toată ţara. Nu se poate.
„Sub o putere absolută, mi-a răspuns tatăl meu, totul se poate.”
Cu asta, tatăl meu a reconfirmat cât de puţină putere aveam eu, indiferent dacă eram implicat în romanţa apocrifă sau nu.
Curând, am văzut-o pe Zoia din nou. Mă dusesem la un concert de muzică uşoară cu decernare de premii. Era acolo, ne-am întâlnit într-un foaier. M-a întrebat cum merge cu scrisul. Mi-am permis să mă uit la ea în tăcere, cu răbdare, fără să-i răspund. O copulare din ochi, poate asta a fost impresia care i-am dat-o.
Dar în mintea mea, în ciuda enervării, îi spuneam lui Zoia cuvinte care mă surprindeau chiar pe mine. Şi tu eşti o captivă, şi tu poţi fi o victimă. Toţi românii pot fi captivi şi victime. Păcat că acest simţ al fraternităţii vulnerabile a fost trădat de tatăl tău, care „apără România” printr-o politică ce o nimiceşte. Păcat că tu, dintr-o poziţie atât de influentă, nu-i poţi influenţa orbirea grandomană. Păcat că tu şi eu, martorul istoric prin scrisul meu, nu putem fi prieteni, şi aliaţi. Acum, prin decizia ta, am putea fi amanţi, dar dacă am fi, asta înseamnă că mi-ai impune un raport 777de forţă total în avantajul tău, şi nimic liber, normal, pozitiv pentru amândoi nu ar putea să urmeze. Cum nu mai e nimic, sau nu va mai fi curând nimic liber, normal şi pozitiv între faraon şi naţia lui. Păcat.
Ea a rupt tăcerea. A început să discute politica, aşa cum făceam în vizita prezidenţială. Eu eram atât de plin de clocotul gândurilor de mai sus, încât am încercat să-i spun, aluziv, următoarele. Cu viu grai, căutându-mi cuvintele, inhibat iar de cadru, de mulţimea din jur, de martorii nevăzuţi, am reuşit să spun cam atât, folosind metafora cât de greu îi era României să-şi păstreze independenţa: tu şi cu mine suntem români, suntem ieşiţi din aceeaşi naţie, hai să ne iertăm reciproc nenorocul istoric. Eu cât voi putea, cât mi se va permite să scriu, voi încerca să dau o speranţă cititorilor mei. Tu, chiar şi la vârf, poţi trăi cu demnitate. Eşti o femeie inteligentă (Zoia era matematiciană), şi poţi fi o femeie respectată. Dacă nu-ţi foloseşti puterea, ori n-o foloseşti prea pe faţă. Că eşti fiica puterii, asta ţi se va ierta.
Vorbeam codificat, şi poate că mesajul meu se pierdea, dar era singura dată când puteam vorbi sincer, chiar dacă cifrat, cu puterea, prin fiica puterii. Dar ea m-a înţeles greşit: a zâmbit, şi mi-a spus aproape în şoaptă că nimeni nu se amestecă în viaţa ei, şi dacă vroia să se distreze, ştia cum să nu fie urmărită – se referea la microfoanele securităţii, înregistrând şi convorbirile subversive, şi oftaturile amoroase? Vroia să mă asigure de discreţia ei? Poate. M-am simţit tratat cu asemenea condescendenţă încât am izbucnit: Nu-mi place cum vă distraţi voi, punând în VOI respingerea definitivă a ei, şi a speciei ei. A clipit febril din pleoape, fragilă, agresată, s-a întors pe călcâie, s-a pierdut în mulţimea din foaier.

Îmi făcusem declaraţia. Fără să dau destul glas simpatiei cu care-i vorbisem în gând. Furia mea de generaţie mă luase pe dinainte, amorul propriu mascul mă robise de înţelepciune, mă purtam independent, şi mojic. După asta, nu-mi mai rămânea decât să văd dacă voi fi pedepsit sau nu.
Dar luasem o hotărâre. Dacă zvonul îngheţului cultural se adeverea (el s-a adeverit dezastruos, nu numai cultural ci total), nu mai eram oricum de folos nimănui, deci nu mă făceam vinovat de trădare dacă fugeam. Îi vorbisem tatei de asta: n-aveam să aştept să văd ce pedeapsă mi se va da. Iar tata îmi răspunsese: eşti liber, şi ai o singură viaţă. Mai bine o aventură înafară, decât o veştejire înăuntru. Fiindcă sistemul ăsta nu se va prăbuşi – tata a murit în 1981, ca defector nu m-am putut duce la înmormântarea lui; iar sistemul s-a prăbuşit în ’89.
Câteva zile mai târziu, m-am consultat cu prietenul meu, demnitarul sus-pus, care-mi dăduse sfatul ori directiva să scriu roman istoric despre tatăl Zoiei. I-am spus că vreau să vorbesc personal cu Şeful. M-a învăţat cum să cer audienţă. Am cerut, mi s-a dat, m-am dus la biroul din care şeful avea să fie alungat de mulţimi în Decembrie ’89. Am petrecut două minute (poate nici două minute) cu Ceauşescu singur. Două minute în care i-am tras o limbă de pomină – n-aveam ruşine, pentru că, decis să fug, ruşinea mea avea acum alţi parametri. I-am spus: tovarăşe secretar general, nu înţeleg de ce nu mi se dă paşaportul pentru America. În universităţile americane e o atmosferă de interes pentru marxism, şi cum dumneavoastră sunteţi un gânditor marxist, aş putea promova acolo gândirea dumneavoastră marxistă. Limba nu m-a durut deloc, pentru că gândul despărţirii de ţară mă durea mult mai adânc, mult mai continuu – o limbă în plus, o limbă în minus, ce conta? Şi faraonul a-nghiţit momeala, toată. Interesele lui politice erau mai presus de interesele erotice ale fiicei. Voi revizui dosarul, mi-a spus răguşit, inexpresiv (scena e descrisă în detaliu în Întoarcerea, aflată pe standurile librăriilor româneşti). Câteva zile mai târziu, mi-am primit paşaportul.
Şi aşa a început aventura care m-a dus la Hollywood.
Deci, într-un fel, îi datorez prezentul meu de azi fiicei faraonului?

Probabil că nu. Mulţi factori au participat la decizia mea de a fugi, şi Zoia e numai unul din ei. Dar Zoia a fost un catalist spectaculos. Şi de aceea se cuvine să-i spun aici:
Zoia, şi tu ai fost o captivă a istoriei. Istoria nu te-a lăsat să te împlineşti ca persoană, cel puţin nu atunci când te-am cunoscut. Dar azi nu mai eşti captiva istoriei. Azi povestea ta personală, cu atât mai bogată decât tangenţiala noastră întâlnire, îţi aparţine doar ţie. Numai tu ştii dacă ai împărtăşi-o te poate elibera. Orişicum, ce ne leagă pe noi şi pe toată generaţia noastră e România de atunci. Departe de a dori-o uitată, toţi o vrem revenită în memorie, pentru că toţi, chiar şi sacrificaţii, chiar şi victimele, am iubit-o adânc. Chiar dacă am şi respins-o, chiar dacă am fugit de ea. Trecutul acesta e al nostru, el ne trebuie, nu dureros şi traumatizat, ci vindecat” .
Sursa : Motorul de căutare Google ! 🙂
Pentru toate persoanele virtuale care vor ajunge până AICI cu CITITUL 🙂
postez spre delectare
o minunată FLOARE
de BUSUIOC comestibli din GRĂDINIȚA mea de pe BALCONUL din spatele blocului unde locuiesc de pe vremea când eram contemporan cu…….”

FIICA FARAONULUI” !!!  🙂 🙂 🙂

ȚTIU căNU vei avea RĂBDARE să CITEȘTI ce=i postat mai SUS 🙂 dar despre MESAJUL transmis de videoclipul de mai JOS sigur vei avea cevs de SPUS !!!  🙂 🙂  🙂

TU, vei participa la CAMPANIA de mai SUS ???  🙂 🙂 🙂 EU deja am început să SELECTEZ cărțile ce le voi  DONA COPIILOR  de DINCOLO de PRUT , copii de ROMÂNI sadea !!! 🙂 🙂 🙂

 

 

Alioșa .

10/05/2018

Cel mai ”CINSTIT” dintre ROMÂNI …………………

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 8:50 am

În loc de motto:

  • De ce acest TITLU ? 🙂
  • Răspunsul este deja în MINTEA ROMÂNILOR care NU au UITAT că în campania electorală prezidențială din anul 2014, candidatul PNL(PDL) primarul de SIBIU oraș unde în perioada anilor 1969-1972  ca student la Școala Militară de Ofițeri Activi ” NICOLAE BĂLCESCU ”                                                                                                                                                                                                                https://aliosapopovici.wordpress.com/2012/08/27/                                                                                                                                                                                                                                                                             mergeam DUMINICA  să vizionez filmele istorice românești la Cinematograful PACEA , acum sediul unei BĂNCI străine , mai exact CASA cumpărată de familia Iohannis cu ” ACTE FALSE ” fapt DOVEDIT de DOUĂ CURȚI de APEL (  Brașov și Pitești) după cum se arară în materialul de mai jos ,printre multele promisiuni electorale făcute atunci,actualul președinte al României,Klaus Werner  Iohannis,a spus cu subiect și predicat și :
  • –   ”  Declar RĂZBOI deschis PSD-ului ”  și uite că SE ȚINE   de cuvânt ……..
  • –  ”   Dacă voi ajunge președintele României, voi RENUNȚA la IMUNITATE ”  și uite că NU SE ȚINE  de cuvânt…………………..
  • Pentru cei/cele din țară și din afară, care-l VENEREAZĂ pe românul Klaus Werner Iohannis ,fost PRIMAR de SIBIU timp de trei mandate, ajuns PREȘEDINTE al ROMÂNIEI cu sprijinul direct și nemijlocit a ocultei interne și externe care și-a programat să manipuleze societatea românească în INTERESUL EI, președinte care, în loc să fie MEDIATOR conform CONSTITUȚIEI s-a dovedit a fi un INSTIGATOR periculos
    https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/02/01/
    președinte care recent a fost AMENDAT cu 2000 de LEI de către Consiliul Național pentru Combaterea Discrimnării ( CNCD) pentru adresarea repetată a cuvântului ” PENALI” ignorând ” PREZUMȚIA de NEVINOVĂȚIE” prevăzută de CONSTITUȚIE , le sugerez să acceseze URL-ul de mai jos pentru a se CONVINGE că cele ce urmează a fi postate în continuare, NU sunt INVENȚIA mea ci DOCUMENTE oficiale, legale, ștampilate și semnate de cei în drept la vremea respectivă ! 🙂 Lecturare plăcută ! 🙂
    https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/foamea-saseasca-320-000-euro-dintr-o-lovitura-iata-contractele-de-inchiriere-ale-lui-klaus-iohannis-cu-raiffeisen-bank-pentru-imobilul-din-sibiu-declarat-de-justitie-ca-fiind-dobandit-cu-rea-credinta-prin-acte-false-cand-va-da-presedintele-klaus-iohannis-

” FOAMEA SASEASCA – 320.000 euro dintr-o lovitura! Iata contractele de inchiriere ale lui Klaus Iohannis cu Raiffeisen Bank, pentru imobilul din Sibiu, declarat de Justitie ca fiind dobandit cu rea-credinta, prin acte false. Cand va da Presedintele Klaus Iohannis inapoi Statului roman banii obtinuti necuvenit? De ce DNA-ul nerevocatei Kovesi nu investigheaza frauda? (Documente)
Marţi, 8 mai 2018 18:17 | Scris de L.J. | pdf | print | email
Dezvaluiri – Anchete
Presedintele Romaniei Klaus Iohannis perturba linistea natiunii si provoaca vrajba printre romani, atacandu-si adversarii politici in maniera grobiana, fara sa inteleaga ca functia il obliga la echilibru, impartialitate si responsabilitate. Aplicand etichete de “penali” adversarilor sai politici, moralistul Klaus Iohannis si-a facut o prioritate in a o apara cu orice pret pe Laura Kovesi, in pofida evidentelor abuzuri ale DNA, si a problemelor disciplinare si de imagine ale acesteia. Ce sa vezi insa, la randul ei DNA l-a ocolit sistematic pe Klaus Iohannis si nu a catadicsit sa cerceteze imprejurarile – dezvaluite repetat de presa – privind modul scandalos in care presedintele si sotia sa Carmen Iohannis au pus mana pe mai multe imobile in Sibiu, care apartineau Statului roman, imobile de pe urma exploatarii carora sotii Iohannis si-au bagat in buzunare sute de mii de euro. Inactiunea DNA este cu atat mai suspecta cu cat s-a stabilit prin hotarare civila irevocabila ca sotii Iohannis au dobandit cu rea credinta doua imobile de lux in centrul Sibiului, care apartineau Statului roman, in urma unor certificate de mostenitor si acte de vanzare frauduloase, care au fost anulate cu autoritate de lucru judecat.

Redactia Lumeajustitiei.ro va inregistra curand la DNA o sesizare penala cu privire la modul de dobandire a unor imobile din Sibiu de catre Klaus Iohannis, ca urmare a unor falsuri in serie, precum si a unor sume uriase de bani obtinute din inchirierea acestora, bani care se cuveneau Statului roman, proprietarul de drept al imobilelor. Vom analiza si comenta prestatia DNA!

Ce coincidenta! In februarie 2017 Iohannis si-a pus geaca rosie si a iesit in strada impotriva Guvernului PSD pe care tocmai il investise, numindu-i “penali” pe guvernanti. In piata a manifestat si Steven van Groningen – presedintele Raiffesen Bank Romania, banca care l-a umplut de bani pe Iohannis

Doua imobile de lux din centrul Sibiului – aflate in administrarea Primariei Sibiu – situate la adresele: str. Nicolae Balcescu nr. 29 si str. Gheorghe Magheru nr. 35 au fost smulse din posesia statului roman ca urmare a unor testamente false (anulate ulterior de instante) de asa-zisii mostenitori Ioan Bastea, Carmen Iohannis si mama acesteia Georgeta Lazurca.

Deosebit de importanta este dobandirea a jumatate din imobilul din Sibiu, str. Nicolae Balcescu nr. 29, inscris in Cartea Funciara cu nr. 9331, prin actul de vanzare-cumparare nr. 924 din 1 iunie 1999, incheiat la BNP Bucsa Radu Gabriel intre Ioan Bastea (vanzator) si Klaus Werner Iohannis si Carmen Georgeta Iohannis (cumparatori).

Pretul platit pentru jumatate din imobil a fost unul ridicol de mic – 50 milioane lei (echivalentul a 3200 dolari la data tranzactiei). Ulterior si acest act de vanzare-cumparare avea sa fie anulat irevocabil de instanta ca fiind incheiat prin frauda, cunoscandu-se provenienta ilicita a acestuia.

Asadar, la 1 iunie 1999, sotii Iohannis pun mana pe jumatate din imobilul din buricul Sibiului contra sumei modice de 3200 dolari. Asta dupa ce, cu trei saptamani inainte, la 8 mai 1999, Klaus Iohannis a obtinut o procura generala de administrare de la vanzatorul Ioan Bastea, ca in numele lui sa poata sa inchirieze cealalta jumatate de imobil. Practic, Klaus Iohannis dobandise control absolut pe intregul imobil.

La 18 iunie 2000, Klaus Iohannis este ales primar al Sibiului. Un an mai tarziu, intrat in lumea buna a orasului, Iohannis da lovitura si reuseste sa inchirieze intregul imobil Bancii Raiffeisen SA.

Primul contract pe sediul din Balcescu: 20.000 dolari/an (vreme de 5 ani)

Prin contractul nr. 357/30 noiembrie 2001, Iohannis inchiriaza imobilul catre Banca Agricola-Raiffeisen SA pentru suma de 20.000 dolari/an. Contractul a fost incheiat pe 5 ani, incepand de la 1 februarie 2002, pana la 1 februarie 2007.

Conform contractului, banca i-a platit anticipat chiria pe 3 ani la incheierea contractului – adica 60.000 dolari, banii jos.

Al doilea contract pe sediul din Balcescu: 60.000 euro/an (vreme de 9 ani)

La 29 decembrie 2006, inainte de expirarea contractului, Iohannis incheie un act aditional cu Raiffeisen Bank SA prin care se prelungeste durata inchirierii cu inca 10 ani, pana in data de 1 februarie 2017.

Este majorat si pretul chiriei, la 5000 euro/lunar, adica 60.000 euro/an.

Conform art. 3 din actul aditional, lui Klaus Iohannnis i s-a platit la data semnarii chiria anticipat pe 3 ani – adica suma de 180.000 euro. O mica avere.

In total, conform unor calcule simple pe sumele din aceste acte, Klaus Iohanis si mandatarul lui Ioan Bastea, au incasat in perioada 2002 – 2015 inclusiv, cat au detinut imobilul, pana la anularea actelor de dobandire in mod irevocabil de catre Tribunalul Brasov si Curtea de Apel Brasov, urmatoarele sume:

– 100.000 dolari pe primii 5 ani;

– 540.000 euro pe ultimii 9 ani;

Daca punem egal intre dolar si euro, putem afirma ca sotii Iohannis au bagat rotunjit in buzunat impreuna cu Ioan Bastea suma totala de 640.000 euro. O adevarata avere!

De mentionat, ca potrivit propriilor declaratii televizate, Klaus Iohannis a marturisit publicului ca din banii obtinuti din inchirierea imobilului din Nicolae Balcescu nr. 29 si-a extins proprietatile, cumparand alte trei case tot in Sibiu la adresele:

– str. Somesului nr. 13 ; – str. Magura nr.9 ; – str. Magura nr. 11

Klaus Iohannis a fost ales de trei ori consecutiv primar al Sibiului, pana in data de 16 noiembrie 2014 cand a fost ales Presedintele Romaniei.

Ne punem intrebarea legitima daca nu cumva suma platita pe inchiriere depaseste cu mult valoarea imobilului? La fel cum ne intrebam de ce sa fi acceptat Raiffeisen Bank SA sa sara de la o chirie initiala de 20.000 dolari/an, la una de 60.000 euro/an???

Cert e ca in februarie 2017, ca un facut – simpla coincidenta desigur – presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, tipa de mama focului in Piata Victoriei impotriva Guvernului PSD, loc in care Klaus Iohannis isi pusese geaca rosie si cerea demisia guvernului de “penali”.

Ghinion! Instantele brasovene ii lasa pe sotii Iohannis fara produsul fraudei

Lovitura avea sa cada ca un traznet la 16 mai 2014, cand Tribunalul Brasov (Dosar 262/62/2014) prin decizie civila definitiva a hotarat:

“Constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucsa Radu Gabriel, incheiat intre paratii Bastea Ioan – decedat, mostenitor fiind Bastea Rodica, in calitate de vanzator, si Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner, in calitate de cumparatori. Dispune rectificarea CF nr. 9331 Sibiu sub nr. top 45/1 in sensul radierii dreptului de proprietate al paratilor Bastea Ioan, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner inscris sub nr. B9,10 si 11 asupra imobilului de la A+1”.

In motivarea deciziei, Tribunalul Brasov a retinut ca sotii Iohannis au fost cumparatori de rea-credinta:

“Cauza ilicita izvorata din fraudarea legii ce a invalidat certificatul de mostenitor se extinde si asupra contractului de vanzare-cumparare subsecvent, tertii – in speta doar paratul Johannis Klaus Werner – nefiind aparati de prezumtia de buna-credinta, fata de amploarea operatiunii ilicite rezultata din hotararile judecatoresti definitive pronuntate, consecintele juridice produse, succesiunea actelor juridice atacate si coparticipantii la intocmirea lor. Actul juridic subsecvent, intemeindu-se pe un act juridic incheiat prin fraudarea legii si fondat pe o cauza ilicita, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei-credinte a tertului, mai ales ca acesta este sotul celeilalte parti contractante care la randul sau a participat la intocmirea actului nul initial. In consecinta, petitul avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare este intemeiat, urmand a fi admis. Consecinta desfiintarii certificatului de mostenitor nr. 90/1999, prin decizia civila irevocabila mai sus-mentionata, si a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 924/1999, prin prezenta decizie, acte juridice inscrise in cartea funciara nr. 9331 Sibiu sub B 9, 10, si 11, o constituie radierea dreptului de proprietate al paratilor Bastea Ioan, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner din cartea funciara, potrivit art. 34 pct. 1 din D-L nr. 115/1938 preluat de art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996″.

Decizia definitiva a Tribunalului Brasov a devenit irevocabila prin decizia civila nr. 655/12 noiembrie 2015 a Curtii de Apel Brasov, care a respins recursul sotilor Iohannis cu urmatoarea motivare:

„Chiar daca adeverinta mentionata a fost declarata falsa si anulata dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect cota de ½ din imobilul din Sibiu str. Nicolae Balcescu nr. 29, iar nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 90/1999 s-a declarat tot dupa incheierea actului, cauzele de nulitate absoluta invocate si pentru contractul de vanzare-cumparare trebuie sa existe in momentul incheierii actului, or, instanta de apel a retinut ca nu poate fi considerat valid actul subsecvent certificatului de mostenitor declarat nul, cu atat mai mult cu cat intimatii-parati Bastea Ioan si Johannis Carmen Georgeta, parti in contractul de vanzare-cumparare in calitate de vanzator si cumparator, au figurat si in calitate de beneficiari ai certificatului de mostenitor, neputandu-se retine buna-credinta a sotilor cumparatori.”

In concluzie, din exploatarea unui imobil cumparat cu rea-credinta, cunoscandu-i provenienta ilicita, sotii Iohannis au bagat in buzunar 320.000 euro in 14 ani, bani care se cuveneau Statului roman. Pana sa fie preluate prin frauda, imobilele se aflau in administrarea Primariei Sibiu, al carui primar in perioada iunie 2000 – noiembrie 2014 a fost acelasi Klaus Iohannis, existand probe ca in unele situatii Primaria Sibiu nu si-a aparat interesele in aceasta speta, pe care le vom prezenta in editii viitoare.

Cand vor da Klaus Iohannis si Carmen Iohannis banii inapoi statului?

De ce DNA nu investigheaza acest caz in care s-a produs un prejudiciu insemnat Statului roman, caz in care sotia presedintelui nu se bucura de imunitate si poate fi cercetata!

Care sa fie motivele reale pentru care presedintele Klaus Iohannis nu vrea sa o revoce pe sefa DNA Laura Kovesi?

Cititi aici integral
https://www.luju.ro/static/files/2015/decembrie_2015/14/decizie_CA_Brasov_Klaus_Iohannis.pdf
decizia civila nr. 655/R/12.11.2015 a Curtii de Apel Brasov (dosar nr. 262/62/2014)

Comentariile le las pe seama bloggerilor CURAJOȘI ! 🙂
Alioșa .

04/05/2018

” Aceeași MĂRIE cu altă PĂLĂRIE ” !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 7:39 am

Motto:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

-De ce acest TITLU ? 🙂

Răspunsul este simplu :

Traian Băsescu a PLECAT de la COTROCENI dar,IPOCRIZIA , TRĂDAREA  și RĂZBUNAREA nu !!!  😦  😦  😦

http://aliosapopoviciwordpress.com/2015/02/24/

  • – Ce legătură are postarea  fotografiilor celor doi  cu materialul ce urmează ? 🙂         Răspunsul este simplu:
  • Pe vremea cât a fost  președintele României , ca să se mențină                                                                 ” CU ORICE PREȚ LA PUTERE  ”                                                                                                                                                              http://aliosapopoviciwordpress.com/2010/05/27/                                                                                                                                                                                                                              Traian Băsescu țopăia în fața cancelarului Germaniei 🙂  😦  iar actualul președinte ,Klaus Werner Iohannis , o anunță  când merge să-și  viziteze părinții stabiliți în Germania.
  • Traian Băsescu a ” plămădit STATUL PARALEL ” ca să-și ÎNFUNDE adversarii politici 😦  , iar actualul președinte,Klaus Werner Iohannis, se folosește de reprezentanții STATULUI PARALEL școliți de ” JAVRA ORDINARĂ ” pentru a CONTINUA opera maleficului GROPAR al FLOTEI ROMÂNIEI SOCIALISTE , de a MENȚINE la PUTERE ” statul paralel ” și a BLOCA legile JUSTIȚIEI dezbătute PUBLIC luni de zile 🙂 și NU promovate ca pe timpul mandatului pupilei băsiste, Monica Macovei, prin ASUMAREA răspunderii guvernamentale…………………..
  • Amândoi s-au FOLOSIT de DNA pentru a-și REALIZA mârșavele lor SCOPURI ! 😦
  • Amândoi și-au PROCURAT CASE prin FALSURI și ABUZ de PUTERE !!!  😦  😦  😦

” DEZVĂLUIRI:
Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) prin care Germania se angaja să spijine unirea TRANSILVANIEI cu… UNGARIA.

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA ( disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul LUPUL DACIC, deschis în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28):

” În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect.
În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.
El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.

Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei,
cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu).
Era necesară o acţiune populară de anvergură care să îi convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării.
Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest. Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.

Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest.

În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania.

Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.
De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide. Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei.

În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989),

Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).
Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Nota noastră:
din fericire, planul de dstabilizare nu a reușit.
Totuși, a existat un preț uriaș:
acceptarea devalizării țării în favoarea corporațiilor străine, distrugerea economiei și transformarea României într-o piață de desfacere.

Dincolo de asta, planul dezmembrării țării noastre continuă și acum.
Vom fi în stare să gestionăm noile provocări?” !!! 😦 😦 😦
Sursa :

http://www.cunoastelumea.ro/dezvaluiri-acordul-bonn-budapesta-19-23-august-1989-prin-care-germania-se-angaja-sa-spijine-unirea-transilvaniei-cu-ungaria/

04/03/2018

Sa NU UITI romane, sa NU UITI !!!

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 1:56 pm

Motto:
” Cine UITA, nu MERITA” ( N.Iorga )

In urma cu 41 de ani, mai exact pe data de 4 MARTIE 1977 la ora 19.00, OFITER de SRVICIU( OSR) cu gradul de LOCOTENENT MAJOR fiind la R.2 Pontonieri ” Eftimie Croitoru ” dispus la NORD  de malul DUNARII batrane , am ordonat  GORNISTULUI de serviciu sa SUNE adunarea celor 750 de SOLDATI si GRADATI  aflati de DREPTURI de HRANA la acea ora , pentru a servi  ca de obicei CINA !!!  🙂 🙂 🙂

Dupa IESIREA militarilor de la SALA cu MESE ,la interval de ” o ”  TIGARA ”  🙂 ,mai exact la ora 21.00 GORNISTUL R.2 Po. a SUNAT APELUL de SEARA iar EU, ca OSR, am ORDONAT inceperea APELULUI   care insemna VERIFICAREA de catre SERGENTII de SERVICIU pe COMPANII a PREZENTEI militarilor companiilor lor urmand ca TOTI sa-mi RAPORTEZE dupa verificare, daca au sau nu  ABSENTI  la APEL  🙂  😦  🙂  dar….,cum se apropie MASA de PRANZ si pentru batranul COLONEL  pensionar ….

1003 (1)
ma OPRESC din DESTAINUIRI  si va INVIT  sa INTRATI sau REINTRATI cei/cele care ati intrat la timpul potrivit pentru toate DETALIILE pe:
https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/03/04/
caci AICI si ACUM reamintesc doar ca,in seara zilei de 4 MARTIEI 1977 ,la ORA 21.21 , marele PLATOU de ADUNARE betonat unde se executa APELUL de SEARA al  celor 750 de MILITARI in TERMEN si toate CLADIRILE din jurul lui,au fost ZGUDUITE de un puternic si DEVASTATOR CUTREMUR de PAMANT de 7,2 Grade pe Scara Richter cu epicentrul in zona VRANCEI 😦 😦 😦in urma caruia, orasul ZIMNICEA a fost DISTRUS in proportie de 85 % 😦 iar BUCURESTIUL a suferit mari pagube materiale si umane ( peste 1500 de MORTI ) 😦 😦 😦

Daca pe
https://aliosapopovici.wordpress.com/2017/03/04/
v-am INTREBAT
-unde erati si ce faceati in seara zilei de 4 MARTIE 1977 la ora 21:21 ??? 🙂 🙂 🙂
ACUM va INTREB :
– daca s-ar repeta NENOROCIREA de atunci, CINE ar mai SCOATE rapid RANITII si MORTII de sub DARAMATURI stiind ca SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU a fost DESFIINTAT in perioada 1996-2000 de parlamentarii guvernarii CDR din care faceau parte si PD, adica PDL acum PNL  iar MOBILIZAREA rezervistilor NEINSTRUITI caci N-AU facut ARMATA 😦  😦  😦  dureaza 24 de ore ?? 😦 😦 :
Doamne, FERESTE-I pe ROMANI de un CUTREMUR la fel ca cel din seara zilei de 4 MARTIE 1977 orele 21:21 !!! 😦 😦 😦
Doamne , fa  LINISTE in TARA si PACE in LUME !!! 🙂 🙂 🙂

Aliosa .

27/01/2018

4 ani în Top 10 ! Astăzi, 27/01/2018, românca Simona HALEP ( 1 WTA) poate face ISTORIE ! :)

Filed under: amintiri,generale — Aliosa @ 8:11 am

În loc de MOTTO:
Astăzi, 27 ianuarie 2018, ZIUA în care ROMÂNCA Simona HALEP ( 1 WTA)
poate câștiga FINALA ce o va disputa începând cu ora 10.30 ( ora ROMÂNIEI ) în compania danezei Caroline WOZNIACKI ( 2 WTA) pe Rod Laver Arena ( MELBOURNE) la Australian Open PRIMUL ei titlu de Grand Slam, coincide și cu o frumoasă ANIVERSARE 🙂 , împlinirea a 202 SĂPTĂMÂNI de când Simona HALEP se află în Top 10 WTA !!! 🙂 🙂 🙂 La Mulți Ani , Simona HALEP și la încă 404 săptămâni de aici înainte în TOP 10 !!! 🙂 🙂 🙂

 

 

 

Dar iată cum arăta clasamentul WTA pe 27 ianuarie 2014 :
1. Serena Williams (SUA) 13.000 puncte
2. Victoria Azarenka (Belarus) 6.581
3. Na Li (China) 6.570
4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.750
5. Maria Sharapova (Rusia) 5.416
6. Petra Kvitova (Cehia) 4.745
7. Sara Errani (Italia) 4.440
8. Jelena Jankovici (Serbia) 4.310
9. Angelique Kerber (Germania) 4.030
10. SIMONA HALEP (Romania) 3.760 !!! 🙂 🙂 🙂

bravo-sTrandafiri de la mine pentru tine !!!
Mulțumesc SIMONA !!!  🙂  🙂  🙂

 

Referitor la FINALA de azi 27 ianuarie 2018 de la Australian Open, Simona HALEP ( 1 WTA) a spus ieri cu subiect și predicat :
”Sunt mai experimentată, mai liniștită. Bineînțeles că finala cu Wozniacki e un meci mare, dar îl iau destul de normal, pentru că mai am mulți ani în față și cu siguranță dacă nu se va întâmpla mâine, o să mai am ocazii. Dacă o să muncesc la fel și o să fiu aptă să joc la același nivel, cu siguranță o să mai apară ocazii să joc finale” ! 🙂
Clasamentul WTA înaintea turneului de Grand Slam de la Australian Open ,ianuarie 2018 ! 🙂
1. Simona Halep (ROU) 6845 ;
2. Caroline Wozniacki (DEN) 6395 ;
3. Garbine Muguruza (ESP ) 6050 ;
4. Elina Svitolina (UKR) 5785 ;
5. Venus Williams (USA) 5568 ;
6. Karolina Pliskova (CZE) 5445 ;
7. Jelena Ostapenko (LVA) 4901 ;
8. Caroline Garcia (FRA) 4385 ;
9. Coco Vandeweghe (USA)3204 ;(
10. Johanna Konta (GBR) 3185 ;
Parcursul Simonei HALEP la turneul de Mare Slam de la ” Australian Open ” ( Melbourne) ianuarie 2018 :
turul 1, Simona Halep-Destanee Aiava 7-6, 6-1

turul 2, Simona Halep-Eugenie Bouchard 6-2, 6-2 ! 🙂

turul 3, Simona Halep Lauren Davis 4-6, 6-4, 15-13 !!! 🙂 🙂 🙂


optimi de finală , Simoa Halep- Naomi Osaka 6-3 , 6-2 ! 🙂

sferturi de finală , Simona Halep- Karolina Pliskova 6-3 ; 6-2 !! 🙂 🙂

semifinale, Simona Halep- Angelique Kerber 6-3; 4-6; 9-7 !!! 🙂 🙂 🙂

Cum va arăta clasamentul WTA începând de LUNI 29 IANUARIE 2018, la ora actuală, numai DUMNEZEU știe !!! 🙂 🙂 🙂 dar SIGUR eu știu că depinde de REZULTATUL finalei dintre Simona HALEP ( 1WTA) și Caroline WOZNIACKI( 2 WTA) !!! 🙂 🙂 🙂
Ca ROMÂN adevărat cu DRAGOSTE de NEAM și ȚARĂ, mă rog bunului DUMNEZEU s-o țină SĂNĂTOASĂ, CONCENTRATĂ și OFENSIVĂ pe Simona HALEP pe tot timpul desfîșurării FINALEI de la Australian Open ce se va disputa pe Rod Lavr Arena ( MELBOURNE) înepând cu ora 10.30, ora României în așa fel ca să CÂȘTIGE FINALA 🙂 🙂 🙂
și să RĂMÂNĂ în continuare pe LOCUL 1 WTA !!! 🙂 🙂 🙂
Hai SIMONA !!! 🙂 🙂 🙂
Sursa fotografiilor, clasamentelor și declarației SIMONEI, internetul ! 🙂
Un sfârșit de săptămână plăcut tuturor vizitatorilor ( vizitatoarelor ) !!! 🙂 🙂 🙂
Cu speranță,
Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.