Alioşa ” File de Jurnal ”

30/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/175.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:45 pm

În loc de motto :

He-he-he și cu pensiile speciale!

Versus pensiile speciale , postez spre informare , următoarele :

Potrivit datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) , în luna mai , 2023,beneficiau de pensii și îndemnizații prevăzute de legi speciale ,
421.878 de persoane :

167.729 de persoane persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Valoarea medie a pensiei este de 1.377 lei.
67.262 de persoane persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (pe alte prevedri legale decât prima categorie). Valoarea medie a pensiei este de 784 de lei.
20.784 de veterani de război, invalizi și văduve de război. Valoarea medie a pensiei este de 851 de lei.
53.217 de persoane care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Valoarea medie a pensiei este de 75 de lei.
12.931 de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Valoarea medie a pensiei este de 1.902 lei.
575 de artiști, cu o valoare medie de 345 de lei.
13.794 de persoane participante la Uniuni de creaţii, cu o valoare medie de 1.680 de lei.
85.586 de persoane soț supraviețuitor, valoarea medie a pensiei fiind de 112 lei.

Versus PENSIILE SPECIALE ,

recomand spre lecturare ,

videoclipul în care ,

realizatorul lui , pune PUNCTUL pe ” I ” :

Și acum , o întrebare :

– Crede cineva că la 30 de zile de la publicarea în Monitorul

Oficial a OUG aprobată astăzi de Guvernul României ,

alimentele mai jos enumerate , vor fi mai ieftine ? 🙂

” Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază .

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază / Ministrul Agriculturii: La fermieri nu există o limită privind stabilirea preţurilor - DOCUMENT
Foto: Guvernul României Facebook

Guvernul României condus de premierul Marcel Ciolacu , a adoptat, în şedinţa de astăzi , 30 iunie ,ordonanţa de urgenţă prin care sunt limitate adaosurile comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale, cu scopul de a stopa creşterea excesivă a preţurilor pentru aceste categorii de produse.

Ordonanţa de urgenţă privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare poate fi accesată AICI.

Conform comunicatului de presă al Ministerului Dezvoltării, ordonanţa de urgenţă prevede că, pentru o perioadă de 3 luni, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare prevăzute în anexa actului normativ vor fi limitate astfel:

– maximum 20% la procesator, aplicată faţă de costul de producţie al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe şi indirecte

– maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul de distribuitori pe lanţ şi aplicată faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile operaţionale

– maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul şi cash&carry, aplicată faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse şi remizele şi risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

– Lista alimentelor care vor beneficia de prevederile acestui act normativ, discutată şi agreată cu toate părţile implicate în producţia şi comerţul cu alimente, prevăzută în Anexa ordonanţei de urgenţă, cuprinde:

– pâine albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi
l- apte de vacă proaspăt 1.5% grăsime, 1l
– brânză telemea de vacă vrac
– iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr.
– făină albă de grâu „000” 1 kg
– mălai 1 kg
– ouă găină calibru M 10 buc.
– ulei de floarea soarelui 1 l
– carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui
– carne proaspătă de porc: carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc
– legume proaspete vrac: roşii (tomate), castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia
– fructe proaspete vrac: mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă
– cartofi proaspeţi albi vrac
– zahăr alb tos 1 kg

Ordonanţa de Urgenţă va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.” .

Sursa : internetul .

23/08/2021

La 77 de ani de la întoarcerea armelor de către Armata României împotriva Germaniei hitleriste și Ungariei horthyste Ziua de 23 AUGUST 1944 se vrea UITATĂ !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:34 am

Motto:

” Cine uită, nu merită” ( Nicolae Iorga ) .

https://www.art-emis.ro/istorie/anul-1941-si-teroarea-stalinista-in-regiunea-cernauti-1

https://www.art-emis.ro/istorie/iuliu-maniu-platit-de-englezi-pentru-tradarea-de-23-august-1944

REVISTA ART-EMIS Anul XI, Nr. 64 (1.146) / 22 AUGUST  2021

Intrând pe adresa:

 https://www.art-emis.ro/ 

 vă veţi afla pe prima pagină a revistei ART-EMIS, unde aveţi acces la oricare din articolele publicate.

Astăzi vă prezentăm o EDIȚIE SPECIALĂ în care veți găsi fapte și documente despre ceea ce s-a întâmplat cu 77 de ani în urmă.

Vă rugăm puneți-vă întrebarea și răspundeți-vă cu sinceritate:

cum poate fi denumită fapta prin care un suveran arestează – în plin conflict militar – pe capul de facto al Armatei Române și îl predă plocon inamicului.

Poate vă vor ajuta să răspundeți cei peste 170. 000 de militari români luați prizonieri de sovietici în urma unui fals „armistițiu” declarat la rodio în seara zilei de 23 august 1944, de debilul rege Mihai.”!!! 😦 😦 😦

Autor : Ion Cristoiu 

Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC al PCR înregistrează în 31 decembrie 1980, cu numărul 3697, o Scrisoare primită de Cancelaria CC al PCR în 2 iulie 1980 cu numărul 2734. Aparent, o misivă anodină, una dintre acelea care vin cu miile la Comitetul Central al Partidului din credinţa că acolo, în clădirea din Piaţa Republicii, prin faţa căreia circulaţia e oprită, s-ar afla Biroul de Audienţe al lui Dumnezeu. Care Dumnezeu, cu secretară şi telefon, poate rezolva pe loc şi iremediabil probleme de divorţ, de butelii, de şefi care te persecută, de soţii necredincioase şi de vecini care ascultă posturi de radio interzise.

Scrisoarea, intrată la 2 iulie 1980, nu e însă una dintre aceste epistole obişnuite. E o scrisoare fundamentală pentru dezlegarea enigmei numite 23 august 1944 şi, prin asta, un text important pentru istoria modernă a ţării. Merită s-o reproducem în întregime. Cu atât mai mult cu cât, de la adresă până la iscălitură, ea ne dezvăluie în expeditor un anume tip de om:The Gorgeous Danube Delta in 4k – from Tulcea Romania00:00PreviousPauseNext00:39 / 03:07UnmuteFullscreenCopy video urlPlay / PauseMute / UnmuteReport a problemLanguageMox Player„MULT STIMATE TOVARĂŞE NICOLAE CEAUŞESCU

Secretar general al Partidului Comunist Român,

Preşedinte al Republicii Socialiste România,

Comandant suprem al Forţelor Armate,

Vă prezint alăturat, în copie, însemnările făcute de mareşalul Ion Antonescu, la 3 ore după ce a fost arestat la Palatul Regal, în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Ion Antonescu, presupunând că va fi omorât chiar în acea noapte, a scris aceste însemnări, ca ultimele lui gânduri, considerând că ele vor fi găsite şi cunoscute cândva. Subsemnatul, sunt general maior în rezervă Teodorescu Gheorghe, care am servit în forţele armate timp de aproape 45 de ani, până în ianuarie 1976. La 23 august 1944 aveam gradul de căpitan şi comandam subunitatea de gardă a Palatului Regal, participând direct împreună cu unii din subalternii mei la arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu şi a principalilor lor colaboratori. Unul din militarii care făceau paza lui Ion Antonescu la etajul Casei Regelui, unde era închis, mi-a raportat a doua zi că în seara de 23 august în jurul orei 21.00, I. Antonescu i-a cerut la un moment dat un creion şi că pe când se credea neobservat a luat la întâmplare un caiet cu coperte vişinii de pe un raft din camera în care se afla închis şi că a scris foarte mult în acel caiet, după care l-a pus la loc. https://0517f6f9e40f7eeb8f7be25ed530b88c.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

Caietul original cu însemnările mareşalului Ion Antonescu se găseşte la mine, urmând ca asupra destinaţiei sale să îndeplinesc ordinul Dumneavoastră”.

Scrisoarea poartă data de 20 mai 1980.

În 1944, căpitanul Teodorescu îşi exprima ataşamentul faţă de Rege, Patrie şi Popor. În 1980, genearlul Teodorescu îşi exprimă ataşamentul faţă de Patrie, Partid şi, mai ales, faţă de Secretarul General. Diferenţa dintre Căpitan şi General!

Ceauşescu salvează un document crucial

Suntem în 1980. Şi dacă ar fi fost minima transparenţă de tip comunist, botezată de Gorbaciov „glaznostîi” momentul n-ar fi putut găsi găzduire în presă. Deşi suntem în anii când, cel puţin în abordarea trecutului, mai sunt îngăduite libertăţi, Mareşalul Antonescu e un subiect aproape tabu. A face public documentul trimis în copie lui Ceauşescu de către generalul Teodorescu ar fi fost extrem de riscant. Cu atât mai riscant ar fi fost efortul de a da amploare jurnalistică scrisorii primite de secretarul general al partidului.

Suntem însă într-un alt climat decât cel din anii stalinişti. Asta explică de ce generalul a îndrăznit să dezvăluie că deţine un asemenea document. În alte vremuri, Însemnărilear fi trecut drept material contrarevoluţionar, a cărui păstrare se pedepseşte cu ani grei de închisoare. Acum, generalul Gh. Teodorescu poate mărturisi Secretarului General al Partidului că deţine un document de-al Mareşalului Antonescu. Iar Secretarul General, în loc să ordone arestarea expeditorului şi, mai ales, percheziţionarea casei acestuia, face un gest la jumătatea drumului dintre ce-ar fi făcut un preşedinte într-o democraţie şi ce-ar fi făcut un satrap comunist într-o dictatură stalinistă. Răspunzând invitaţiei din finalul Scrisorii, dă indicaţii ca originalul să fie luat şi depus la Arhivele Militare, la fondul indisponibil până şi cercetătorilor. Copia e, la rându-i, trimisă la Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC a PCR şi înregistrată în aceeaşi zi, cu acelaşi număr ca şi Scrisoarea.

Din 1980 şi până în 1989, nici originalul şi nici copia nu există pentru istorici şi, cu atât mai puţin, pentru marele public. În 1988 Gheorghe Buzatu publică la Editura ştiinţifică şi enciclopedică volumul „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial”.E una din acele cărţi ostentativ de specialitate pentru ca autorul să spune adevăruri altfel interzise. Capitolul 13, intitulat „Tentative diplomatice pentru desprinderea României din Axa fascistă”, foloseşte momentul drag propagandei comuniste pentru ca, sub sintagma „Axa fascistă”, să dezvăluie amănunte senzaţionale privind negocierile de la Stockholm dintre Mareşal şi ruşi. Drept Anexă a reprodus un amplu document descoperit în Arhivele Naţionale din Washington, redactat în noiembrie 1945 de Reber Samuel despre tratativele din capitala Suediei cu titlul „Negocierile româno sovietice de la Stockholm decembrie 1943-august 1944”.Textul ar fi fost imposibil de tipărit într-o altă lucrare decît una de specialitate. Sub această acoeprire nimic n-ar fi putut împiedica apariţia Documentului care se afla de opt ani în Arhive, la secret însă. Dacă ar fi ştiut de el, Gheorghe Buzatu s-ar fi dat peste cap să-l publice sau cel puţin să-l citeze.

Foiletonul din săptămânalul „Românul”

La şapte luni de la căderea lui Ceauşescu, nr. 9 (11-18 iunie 1990) al săptămânalului „Românul”apare pe pagina întâi cu un anunţ tipic presei postdecembriste:

„Un document senzaţional

Mareşalul Antonescu şi 23 august 1944!”

* Un text publicat pentru prima dată, scris în agenda regelui Carol al II-lea * Mareşalul era arestat şi n-avea să mai fie liber niciodată * Şeful gărzii Palatului regal recuperează manuscrisul, pe care, după 50 de ani, îl încredinţează ziarului «Românul» * În pagina a doua, prima parte a serialului nostru…“

După cum ne avertizează anunţul publicitar, tipărirea primei părţi a documentului e prefaţată de un text semnat de General maior (r) Gheorghe Teodorescu. În iunie 1990, anticeauşismul mătura România cu mânia unui crivăţ. Explicabil, în acest context, de ce nici generalul, nici ziarul nu suflă un cuvânt despre momentul 1980. S-au gândit, probabil, că nu sună deloc bine dezvăluirea unui moment favorabil lui Ceauşescu, încă supus caricaturii primitive şi pamfletului ieftin.

Noi amănunte de la generalul Teodorescu

Textul iscălit acum de generalul Teodorescu reia în linii mari povestea din Scrisoarea adresată lui Ceauşescu. Necesităţi ţinând de gazetărie îl fac însă să scrie (cu ajutorul redacţiei) un text coerent, debutând cu situarea în contextul lui 23 august 1944:

Faţă de Scrisoarea către Comandantul Suprem, obligată la stilul de raport cazon, textul din „Românul”aduce amănunte interesante privind felul în care Mareşalul a ajuns să-şi pună pe hârtie Însemnările:

„Şi iată cum s-au întâmplat faptele.

Pe la orele 21.00 la cererea lui Ion Antonescu de a i se deschide uşa camerei în care era închis, aceasta fiind fără aerisire şi de dimensiuni foarte mici (2/3 m), cei doi arestaţi au fost lăsaţi să iasă din cameră şi să respire un aer mai răcoros, în acea zi fiind foarte cald. La un moment dat, Ion Antonescu a luat un carnet dintr-un raft cu multe cărţi şi manuale, a cerut un creion soldatului care-l păzea şi, aşezat pe scaun, cu carnetul pe genunchi a scris timp de o oră – după care a pus carnetul, cu coperţi roşii, la loc de unde l-a luat”.

Însetată de tiraj, publicaţia îşi drămuieşte pe cât poate averea de senzaţional care e Documentul. Însemnările din celulăsunt tipărite în serial în numerele 9, 10, 11, 12 din 1990. Materialul e de fiecare dată anunţat cu şuiere de sirene de pe pagina întâi.

Restul presei preia documentul

După „Românul”, Agenda e publicată şi de Magazin Istoricnr. 8, august 1990. Revista lansează cu huiet serialul „Controverse în jurul unui act istoric”, menit a aborda Actul de la 23 august 1944 sub semnul libertăţii de expresie de după decembrie 1989. Cuvântul înaintee afectat însă de atmosfera lui 1990, când orice iscălitor simţea nevoia să înceapă prin a-i înjura pe Ceauşeşti. Deşi e anunţat cu tam-tam, serialul nu continuă în numărul următor. În nr. 8, şi singurul, sunt publicate documente în premieră sau în vecinătatea premierei. Relatările lui Iuliu Maniu („Universul”, 3 septembrie 1944), Constantin I.C. Brătianu („Liberalul”, 23 august 1944), Constantin-Titel Petrescu („Libertatea”, 5 septembrie 1944), Lucreţiu Pătrăşcanu („România liberă”, 23 august 1945). Sunt tipărite, de asemenea, amintirile generalului Gheorghe Mihail despre cum au lucrat conspiratorii, document provenit din Biblioteca Academiei Române, Arhiva Istorică, un fragment din interviul acordat de Regele Mihai în 1990 lui Frederic Mitterand de la Antenne 2, dar mai ales Copia după Registrul de audienţă la Palatul Regal din 22-24 august 1944.

În 1992, mai precis în suplimentul duminical al ziarului „Libertatea”(16-17 mai 1992), documentul e republicat de către Marcel-Dumitru Ciucă. La fel ca şi în „Românul”, tipărirea stă sub semnul senzaţionalului gazetăresc. Titlul sub care e reprodus rămâne semnificativ:„Istoria să judece”, cu subtitlul „Însemnările mareşalului Ion Antonescudin ziua arestării sale”. Un soi de Cuvânt înainte, nesemnat, dar cu un autor uşor de ghicit, deoarece menţionează că a inclus documentul în volumul „Ion Antonescu, Documentele condamnării şi execuţiei sale”, vorbeşte despre preocupările istoricilor faţă de personalitatea Mareşalului şi pune publicarea Documentului în relaţie cu 1 iunie 1992, când se împlinesc 46 de ani de la execuţia lui Ion Antonescu. După ce se reaminteşte unde şi cum au mai fost publicate Însemnările, autorul face o precizare extrem de importantă:

„Cu acest prilej am avut posibilitatea să confrunt textul publicat în amintitele mai sus reviste cu originalul, prilej de a-mi confirma că însemnările sunt originale, deoarece îmi încolţise în suflet îndoiala că ar fi aparţinut Mareşalului;am verificat «descifrarea» textului (ştiut fiind că Ion Antonescu avea un scris foarte neciteţ – motiv pentru care rezoluţiile sale erau «descifrate» de şeful său de cabinet şi dactilografiate), constatând că s-au strecurat unele greşeli de transcriere şi reuşind să mai completez unele părţi care rămăseseră cu puncte de suspensie în variantele editate anterior. Deci ediţia noastră din volumul amintit şi din «Libertatea» nu reproduce aidoma textul publicat în revistele mai sus amintite”.

Cu toate acestea, modul de punere în pagină e dezastruos şi publicarea sub semnul senzaţionalului gazetăresc micşorează impactul asupra lumii specialiştilor. Prioritatea absolută e revendicată de „Cuget românesc»„revistă de fraternitate românească prin spirit şi cultură”, editată de Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni, redactor şef Alecu Ion Ghilia. În numărul 1, 24 martie 1990, documentul apare fără nici o notă lămuritoare.

Toate cele 4 apariţii în presă au fost marcate de slăbiciunea spaţiului strict jurnalistic:au trecut mai mul drept fapt trecător decît gest de seriozitate. Motiv pentru care putem considera ieşirea sa în lume cea din „Românul”.

N-a căpătat însă amploarea capabilă să răstoarne hangarele de texte cu clişee despre poziţia lui Antonescu la Audienţă.


Mareşal Ion Antonescu. Însemnări din celulă

Astăzi, 23 august 1944, am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate ţara din greul impas în care se găseşte.

Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei, o atitudine forţat rezervată, aproape indiferentă.

La expunerea mea a asistat la audienţă d-l Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi comunităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.

În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 cu d-nii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei, cu d-l Gh. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meţine pe linia Tg. Neamţ – Nord Iaşi – Nord Chişinău – Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.

I-am arătat d-lui Clodius că nici o ţară şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor.

I-am cerut, ca şi d-l. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o ameninţă şi a mea în faţa istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe conducătorii ei.

D-l Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră;i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.

Relativ la conversaţia cu d-l Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-am arătat numai esenţialul.

D-l Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.

I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără să o fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea – la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc, aducându-i în faţa Tribunalului Poporului pe acei care adus-o… catastrofa granieţlor şi prăbuşirea dinastiei. Cum ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut aprobarea ţării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul legionar pentru trădările sale şi, pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.

Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a) a face un act politic de renunţare şi pierderea Basarabiei şi a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatul Molotov.

I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării.

b) să bag ţara pentru vecie robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine ţara ocupată nedefinit. „Cine, am spus d-lui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?”

c) a treia clauză, şi cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache şi…, poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim?

Am avut bazele viitoarei politici a statului asigurate şi i-am afirmat că dacă… de d-l Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de la d-l Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Fuhrerului în faţă că România se retrage din război.

d) a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii să izgonim pe nemţi din ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor ţării un astfel de ordin care odată enunţat producea cel mai mare haos şi lăsa ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o în practică.

Vecinătatea cu Rusia, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, ţările balcanice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul bolşevic crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci când mi s-a[u] propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e) în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar a izgoni pe nemţi din ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunerusească cu toate consecinţele ei.

Reamintind toate acestea, d-lui Mihalache, el mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească, că d-lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat;au crezut în sprijinul anglo-americanilor, însă că şi-au făcut convingerea definitivă că ei sunt total nepregătiţi de a indispune pe ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţiune, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm.

I-am răspuns domnului Mihalache că într-o astfel de situaţie este de preferat ca un popor [pe] care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă, o asemenea soartă, să cadă eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa la moarte.

D-l Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea d-sale). Bineînţeles, am declinat aceasta.

În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă d-l Gh. Brătianu, care, spre deosebire de d-l Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre d-nii Maniu şi Dinu Brătianu, şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.

I-am răspuns că accept, cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, şi că dacă acceptă ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată… prin dezunirea noastră.

D-l Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la rege, fiindcă voiam să merg la această adeziune cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace.

Generalul Sănătescu intervenind în discuţii, a afirmat de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, scris, pentru care i-am mulţumit.

Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, d-l Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsuri de la Ankara şi Berna prin care dorea să obţină consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Rusia. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că această ţară va fi în „curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi cu alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe d-l M. Antonescu să arate regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea va intra în tratative.

Eu am adăugat că sunt de acord, cu aceste condiţii, chiar cu plecarea d-lui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, „acesta” revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă a d-lor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi în picioare aşteptând revenirea regelui pentru a pleca, regele intră în cameră şi în spatele lui apar un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoalele în mână.

Regele a trecut în spatele meu urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus:„D-le mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiul”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţ şi i-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în auzul regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate:„Să-ţi fie ruşine;astea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de poliţist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.

Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie bună, înăuntru nu are de… şi o scobitură într-însa.

După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit două scaune aduse din afară.

Nu s-a avut nici decenţa de a se da aceste camere, celulă, cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic armata înfrântă, ţara şi regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog la Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi şi în prezenţa d-lui M. Antonescu, că dacă crede că este un alt om în ţară capabil să o servească mai bine ca mine, şi să o servească, eu îi cedez locul, cu o singură condiţie, să prezinte garanţii şi adică să nu fie un ambiţios sau un aventurier.

Mareşal Ion Antonescu

23.VIII.1944

Scris în celulă.” .

Sursa :

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/23-august-varianta-maresalului-ion-antonescu-aventura-unui-document

Alioșa .

P.S. !!! 🙂 🙂 🙂

  • Dacă cele sus REPUBLICATE sunt prea VECHI și nu merită a fi COMENTATE 😦 vă ofer posibilitatea de a REVENI la REALITATE !!! 🙂 😦 🙂

https://luba.ro/mostenierea-lui-dragnea-legile-lucrate-de-fostul-lider-psd-liviu-dragnea-sunt-blocate-pe-banda-rulanta-un-ajutor-de-stat-de-10-milioane-euro-a-fost-respins-de-Guvernul-PNL-

Cornel Nistorescu: „Așteptăm să vedem cum țara, dată pe mâna unor proști agresivi și nemernici, intră cu oiștea în gard”

Alioșa .

24/02/2024

De la lume adunate , înapoi la lume date/249.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:42 am

” Reguli preventive pentru a evita îmbolnăvirea”

Păstrați distanța de la gânduri toxice din sentimentul de vinovăție
şi de ruşine.
Nu-ți lăsa visele să se scufunde cu cei care nu au realizat niciodată
nimic.
Curăță colțurile inimii de către cei/cele pe care i-ai lăsat să plece.
Acoperă-ți ochii în fața ipocriziei şi continuă; gura în fața provocărilor şi continuă; urechile în fața criticilor sterile şi continuă.
Lăsă aerul să intre și vindecă mințile înguste.
Alege 5 persoane mai bune decât tine în fapte și cuvinte și oferă-le un loc la masă și în inima ta.
Evită contactul prin toate mijloacele cu niște oameni oarecare, binefăcătorii false, ticăloșii, inclusiv cu cei care caută o scuză,
pe canapeaua plângerilor.
Dacă nu știi pe nimeni, caută.
De oameni care vor să trăiască decent și în armonie, lumea e plină!

Traducere prin ” Google translate ” dintr-o pagină de socializare a unei persoane din Italia .

Un sfârșit de săptămână pe placul domniilor voastre, simate vizitatoare și stimați vizitatori ! 🙂

P.S.

De luni , 26 februarie , pauză blog .

19/02/2024

Afinele , izvor de sănătate și plăcere gustativă .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:07 am

Afinul este un arbust cu flori care produce fructe de padure de culoare albastru spre violet.
Afinele au un diametru între 5 și 16 mm și au o coroană răspândită în partea de jos.
La început sunt verzi și apoi se schimbă în albastru-violet pe măsură ce se coacă.

Afinele sunt fructele de pădure cu cei mai mulți nutrienți.
O cană cu 150 de grame de afine conține:
4 grame de fibre, 24 % vitamina C, 36% vitamina K , 25% mangan, 25% , din alți nutrienți.
Boabele afinelor conțin aproximativ 85% apă iar o cană întreagă cu afine ,contine doar 84 de calorii, cu 15 grame de carbohidrati.
Afinele au cel mai mare efect antioxidant dintre toate fructele și legumele consumate în mod obișnuit.

Afinele reduc deteriorarea ADN-ului, care
poate oferi protecție împotriva îmbătrânirii și a cancerului
Daunele oxidative ale ADN-ului fac parte din viața de zi cu zi. Se pare că apare de zeci de mii de ori pe zi, în fiecare celulă a corpului nostru
Deteriorarea ADN-ului face parte din motivul pentru care îmbătrânim și joacă, de asemenea, un rol important în dezvoltarea unor boli precum cancerul.
Deoarece afinele conțin atât de mulți antioxidanți, ele pot ajuta la neutralizarea unora dintre radicalii liberi care ne afectează ADN-ul.

Daunele oxidative nu se limitează la celulele și ADN-ul nostru.
Ele constituie o serioasă problemă atunci când lipoproteinele noastre circulante de tip LDL (colesterolul „rău”) se oxidează.
De fapt, oxidarea LDL este o etapă crucială în procesul bolii cardiace.


În concluzie :


antioxidanții din afine par să protejeze lipoproteinele LDL (colesterolul „rău”)de daune oxidative daune care reprezintă un pas crucial pe drumul către bolile de inimă.

Afinele pot scădea tensiunea arterială


Afinele au efecte benefice semnificative asupra persoanelor cu hipertensiune arterială (un factor de risc major pentru unele dintre principalele cauze de deces ).
Persoanelor obeze cu risc crescut de boli cardiovasculare pentru a scădea tensiunea arterială trebuie
să consume zilnic , timp de opt săptămâni câte 50 de grame de afine .

Afinele pot ajuta persoanele cu diabet și preveni bolile de inima
Pe scurt, consumul regulat de afine poate ajuta la prevenirea unui atac de cord.

Afinele pot ajuta la menținerea sănătății creierului și îmbunătățirea memoriei. Stresul oxidativ poate accelera procesul de îmbătrânire a creierului, care are efecte adverse asupra funcției creierului.

Antioxidanții din afine tind să se acumuleze în părți ale creierului care sunt esențiale pentru inteligență.

Cu alte cuvinte , antioxidanții din afine au mari beneficii pentru creier.

Ele ajută la îmbunătățirea funcției creierului și la prevenirea declinului cauzat de vârstă.

Antocianinele din afine pot avea efect antidiabetic.Afinele nu conțin la fel de mult zahăr în comparație cu alte fructe.O cană (150 de grame) de fructe de pădure este echivalentă cu un măr mic sau cu o portocală mare.

Substanțele bioactive din afine compensează toate efectele nefavorabile ale zahărului asupra nivelului de zahăr din sânge.

Mai pe înțelesul tuturor,afinele ajută la creșterea sensibilității la insulină și la scăderea nivelului de zahăr din sânge.

Substanțele din afine sunt ideale pentru combaterea infectiilor urinare. Sucul de afine poate ajuta la prevenirea unor tipuri de infecții urinare .

Afinele conțin substanțe care împiedică anumite bacterii să se atașeze de peretele tractului urinar. Acest lucru poate fi util în prevenirea infecțiilor tractului urinar.

Consumul de afine împiedică deteriorarea musculară după antrenament intens. Antrenamentul intens poate duce la dureri musculare și oboseală. Acest lucru este parțial alimentat de inflamația locală și stresul oxidativ din țesutul muscular. Un supliment de afine poate reduce daunele la nivel molecular, ceea ce poate minimiza durerea și poate scădea performanța musculară.

Un lucru este cert :

afinele sunt extrem de sănătoase și hrănitoare iar faptul că sunt dulci,colorate și foarte gustoase atât proaspete, cât și congelate, este un atuu în plus pentru a fi consumate.

Pe malul Dunării bătrâne , afinul lipsește cu desăvârșire din culturile teleormănenilor ! 😦

Cu toate acestea , personal ,

chiar dacă prețurile sunt exorbitante ,

cumpăr afine de la ” șmecherii piețelor ”

căci , nu-i așa,

sănătatea este mai presus de toate !!! 🙂 🙂 🙂

15/02/2024

Dăruiește și vei primi binecuvântare .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:46 am

Motto :

Vizionând videoclipul de mai sus,

sincer ,

lacrimile mi-au trădat emoția produsă de cele auzite și văzute ! 🙂

12/02/2024

Fă-ți timp cât mai este timp .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:52 am

Motto: 

Omul cât trăiește, învață . Eu trăind, învăț mereu ! 🙂 Acesta e motto-ul meu ! 🙂

Viața este un dar Dumnezeiesc 🙂 așa că, prețuiește-o ! 🙂
Pentru persoanele de vârsta mea precizez următoarele :

– Suntem de o vârstă foarte elegantă. Avem aproape tot ce ne doream acum 50-55 de ani ;

– Nu mai mergem la școală sau la muncă;

– Avem permanent bani de buzunar ;

– Avem locuința noastră deci , avem o cazare decentă;

– Nu trebuie să venim acasă la timp că doar nu ne plâng copiii de foame ;

– Majoritatea dintre noi avem permis de conducere și chiar mașina noastră;

– Oamenilor de vârsta noastră nu le este frică să moară, pentru că deja suntem norocoși să fim aproape bătrâni; Contrar spuselor ” analfabeților funcționali” cu toată modestia ,suntem incredibil de deștepți! 🙂

– Creierul nostru este mai lent doar pentru că este supraîncărcat de cunoștințe;
– Nu suntem deloc proști, trebuie doar să căutăm mai mult faptele necesare printre tonele de cunoștințe și experiență;
– Există o mulțime de lucruri acumulate în creierul nostru, care, apropo, pun presiune asupra urechii interne.Acesta este motivul pentru care uneori suntem greu de auzit.
– Creierul nostru este ca un hard disk de computer care încetinește pentru că este plin de fișiere;
– Creierul nostru nu este mai slab, dar a acumulat mult mai multe informații.

Spun unii/unele că oamenii de vârsta noastră intră adesea într-o cameră și nu-și amintesc pentru ce au venit.
De ce nu ne amintim unde am pus asta sau aia?
Nu este o problemă de memorie.
Natura ne cere doar să ne mișcăm măcar puțin mai mult ! 🙂

În concluzie ,

Fă-ți timp cât mai este timp

stimată lume virtuală din lumea întreagă ! 🙂

Dacă anul trecut timpul nu ți-a permis ,

s-arunci măcar o singură privire pe :

” Fă-ți timp”

măcar acum , căci până la anul viitor ,

doar Dumnezeu știe ce se poate întâmpla ! 🙂

” În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea şi lacrima arzând
Fă-ți timp să poţi, cu milă, să te alini oricând!
Fă-ți timp pentru-adevăruri şi adâncimi de vis,
Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
Fă-ți timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!
Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!
Fă-ți timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni….
Fă-ți timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini….

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să guşti frumosul din tot ce e curat,
Fă-ți timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!
Fă-ți timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ți timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.

Fă-ți timp, ACUM!
Să ştii: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi!”.

 Autor.

 Traian Dorz

Mulțumesc anticipat ” prietenilor ” virtuali care vor dovedi prin comentarii acum la ceas aniversar, că nu m-au uitat ! 🙂

Iar pentru cei care m-au uitat 😦 le precizez cu subiect și predicat că , sunt complet dazamăgit de atitudinea lor ! 😦

” Dezamagirile sunt rezultatul unor așteptări sortite eșecului. Pentru a avea mai puține dezamăgiri, fie trebuie să așteptăm mai puține de la alții, fie să cerem mai mult de la noi înșine.” ( Kevin Ngo).

08/02/2024

De la lume adunate , înapoi la lume date/248 . Citate versus identificarea națională .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:44 am

În loc de motto :

Promisiunea făcută pe

musai trebuie onorată ! 🙂

Ca urmare , continui postarea de citate ! 🙂

” Europenizarea se face oricum, prin forța împrejurărilor, încât problema pentru români este să o îmbrățișeze, nu să o încetinească .
Din nefericire, „fondul” nu a fost atins niciodată prin măsuri hotărâte, care să deschidă posibilități pentru cetățeni de a se exprima și de a schimba garniturile de conducere și elitele” .
(Stefan Zeletin),
Notă :
Ștefan Zeletin despre care îmi face o deosebită plăcere să postez ,
este pseudonimul lui Ștefan Motăș, născut în 19 iunie 1882 în comuna Burdusaci,județul Bacău, decedat în 20 iulie 1934,la București.
În scurta lui viață , a fost un mare filosof,economist și sociolog român , iar studenții de la Universitatea din Iași unde a predat ca profesor universitar , au avut multe de învățat de la el ! 🙂

Toate detaliile pe :
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Zeletin#Leg%C4%83turi_externe

Pentru persoanele vizitatoare care se vor întreba de ce am pomenit de ȘTEFAN ZELETIN ( Ștefan Motăș) răspunsul este :
BURDUSACI este satul în care m-am născut , crescut și învățat timp de opt ani de zile , eu fiind prima promoție de absolvenți cu OPT CLASE de cultură generală .

Mai multe despre ȘTEFAN ZELETIN pe :

” În trecut, România a însemnat „bizantinism” în moravuri, atomizarea vieții sociale, fatalismul pasiv ca și concepție,
dar că țara trebuie să privească spre viitor și să asimileze experiența democrațiilor europene”. (Eugen Lovinescu).


” Este cazul să se învețe din cultura română că însăși descoperirea specificului românesc s-a făcut în conceptele Europei moderne (Garabet Ibrăileanu)”.


”Pentru România nu este alternativă la europenizare, dar trebuie ca ea să nu rămână o „formă fără fond”. (Titu Maiorescu).

06/02/2024

De la lume adunate, înapoi la lume date /247. Astăzi ,doar imagini și citate .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:52 am

Motto :

” Într-o lume a amăgirii universale , a spune adevărul e un act revoluționar ” ( George Orwell).

” Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” ( George Orwell ).

Dezamăgit de faptul că distinsele vizitatoare și distinșii vizitatori de origine română care voit sau întâmplător poposesc virtual pe blogul de față , nu lasă comentarii din motive doar de domniile lor știute 😦 dar de mine , neafiliat niciunui partid politic, formațiune politică sau ONG , știute :) 

le demasc ipocriziile ipocriților de politicieni pe care i-au votat și-i vor vota și anul acesta spre nefericirea nefericitului popor român dus cu ” preșul” în campanii electorale 😦

m-am hotărât ca pe o perioadă nelimitată de timp să navighez pe internetul cu de toate 🙂

pentru a aduna cât de mult se poate ,

numai și numai citate !!! 🙂 🙂 🙂

” Folosește lumina care sălăsluiește în tine ca să-ți regasești limpezimea naturală a vederii.” ( Lao Tzu ). 

”Florile fac intotdeauna oamenii mai buni,mai fericiti si mai de ajutor;ele sunt raze de soare,miresme si medicamente pentru suflet.” ( Luther Burbank ).

“Florile sunt cele mai frumoase lucruri facute de Dumnezeu , in care El a uitat să așeze și un suflet.”( Henry Ward Beecher )

”Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.”(William Shakespeare)

„Amintirile sunt cele mai duioase rânduri pe care le-am subliniat în cartea vieţii. Recitindu-le la bătrâneţe, ne coborâm cu mintea spre vremile acelea care pe atunci ne entuziasmau, dar care astăzi numai ne mângâie în singurătate.” ( Vasile Conta )

”Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulţi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi”. ( Goethe )

” Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul”( Eminescu)

” De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem”( Eminescu)

” Egalitatea nu există decât în matematică”( Eminescu)

” Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții” ( Eminescu)

” Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți”( Eminescu)

” Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are”( Eminescu)

” Geniul, în zdreanţă sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne”!” Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră”( Eminescu)

” Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”( Eminescu)

” Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni” ( Eminescu).

” Cât timp nu se încearcă schimbarea „fondului”, nici nu există vreun argument că realitățile sunt inexorabile ”(Virgil I. Bărbat)

” Europenizarea nu se reduce la literatură ”(Adrian Marino).

” O europenizare fracturată nu este europenizare” (A. Marga).

” Când ţi se vor deschide în faţă mai multe căi şi nu vei şti pe care să apuci, nu alege la întâmplare, ci aşază-te şi aşteaptă. Aşteaptă oricât e nevoie. Nu te mişca, nu spune nimic, ascultă-ţi inima.
Apoi, când o să-ţi vorbească, ridică-te şi urmează-i sfatul”( Susanna Tamaro ).

” Pentru a aprecia frumusețea unui fulg de zăpadă e nevoie să stai în frig ( Aristotel )

”A iubi e primăvară. A cunoaște-nseamnă iarnă” ( Lucian Blaga )

” Când cade zăpadă, natura ascultă ” ( Antoinette Van Kleeff )

03/02/2024

De la lume adunate , înapoi la lume date/246.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:15 am

Motto :

” Eu nu pun umărul la așa ceva” .

” Eu nu pun umărul la aşa ceva!
„Încă nu sunt maturizat politic.”, îi răspundeam, invariabil, secretarului comitetului de partid din Şcoala militară de ofiţeri activi „Nicolae Bălcescu”, ori de câte ori acesta mă întreba dacă am făcut cerere pentru intarea în partid. Până într-o zi când, mai grav ca de obicei, mi-a zis:

„Tot nu te-ai maturizat politic, consătene? (Nu eram consăteni, eram doar născuţi în acelaşi judeţ!). Vezi că, mâine, poimâine, termini şi anul trei şi repartiţia bate la uşă!”

Treaba asta cu repartiţia care „bate la uşă” m-a cam pus pe gânduri. Era un fel de „Bate şaua, să priceapă iapa!”. Şi eu am priceput. A doua zi, dimineaţa, cum am deschis ochii, am simţit că eram maturizat… politic şi am făcut cerere să intru în partid, pentru a întări rândurile acestuia. Dacă nu m-aş fi „maturizat”, n-aş fi pupat eu garnizoana Brăila, locul de naştere al „consăteanului” meu şi reşedinţa judeţului în care mă născusem şi în care locuiau părinţii mei. A contat, desigur, şi media de absolvire, şi faptul că eram căsătorit, dar cel mai mult a contat… maturitatea mea politică.
Acum, după mai bine de 37 de ani de la… maturizarea mea politică, am fost pus într-o situaţie dacă nu similară, cel puţin hilară. „Nu vrei să pui umărul, să schimbăm şi noi ceva în Sectorul 5?”, m-a întrebat, mai deunăzi, unul dintre foştii colegi cu care am lucrat nişte ani buni în aceeaşi structură, înainte de trecerea în rezevă. Cum să nu pun umărul, chiar dacă, într-un nefericit accident de maşină pe care l-am avut, în urmă cu vreo 15 ani, clavicula dreaptă mi-a fost făcută ţăndări? „De acord, doar trăiesc aici de vreo 30 de ani? Ce trebuie să fac pentru asta?”, l-am întrebat eu pe colegul care, din două în două minute, îşi verifica ceasul, semn că era tare grăbit. „Păi, să vii alături de noi şi e suficient. Mulţi dinte foştii colegi, dacă ar şti că eşti cu noi, ni s-ar alătura sigur.”, mi-a răspuns acesta. „Doar atât?”, m-am întrebat eu în gând, apoi am continuat cu voce tare „Şi aceşti colegi care ni s-ar alătura ce ar trebui să facă?” S-a uitat întrebător în jur şi, după o scurtă pauză, mi-a răspuns: „Deocamdată, să ne ajute să repartizăm ajutoare celor săraci din sector. Am avut vreo două astfel de acţiuni până acum, dar n-avem forţe suficiente. Sunt prea mulţi oameni necăjiţi în sector şi e păcat să nu-i atragem de partea noastră, pentru alegeri. S-au înscris în partid şi X, şi Y, şi Z, şi…”
Pe X şi Y îi cunosc. Am lucrat cu ei o perioadă. Au urcat repede treptele ierarhiei militare, aş putea spune că şi câte două deodată, până la gradul de colonel. Apoi s-au oprit. Nu că ar fi vrut ei. Odată cu schimbarea regimului, au fost schimbaţi şi şefii lor şi nu prea a mai avut cine-i susţine. Pe Z nu-l cunosc. Şi nici pe icşii, igrecii şi zeţii pe care mi i-a înşirat fostul coleg, proaspăt înscrişi în partidul care are ca principal obiectiv „ajutorarea” sărmanilor din sectorul meu. Probabil că şi aceşti icşi, igreci şi zeţi se simt frustraţi că nu au ajuns generali, cum, sigur, se simt X şi Y, foştii mei colegi. Şi atunci au sărit… să pună umărul, în speranţa că şeful partidului pentru care sunt „trup şi suflet” le va pune şi lor pe umăr mult râvnita stea de general. N-au decât! Au ajuns unii generali, din caporali! De ce nu ar ajunge şi ei, care sunt colonei cu state vechi?
„Regret, colega, dar nu pot să pun umărul. Sunt destul de maturizat politic pentru aşa ceva…”,
am conchis eu, aruncându-i colegului meu o privire semnificativă… peste umăr”.
Sursa :
https://batcailie.blogspot.com/2011/09/

În final de republicare ,

o sinceră precizare :

Pentru vizitatoarele și vizitatorii acestui post care se vor întreba de ce am REPUBLICAT postarea MAESTRULUI Ilie Bâtcă ,
răspunsul este simpplu :
am fost și eu rugat de niște foști colegi

de Liceu Militar

Școală Militară de Ofițeri Activi Școală Militară de Ofițeri activi

și Academie Militară

să mă înscriu în anumite partide căci altfel ,
nu voi ajunge niciodată GENERAL cu una, două, trei sau patru stele și i-am REFUZAT categoric spunându-le cu subiect și predicat :

” Eu nu pun umărul la așa ceva ” !!!

Și uite așa,

decât GENERAL cu una, două, trei sau patru stele obținute pe criterii de slugărnicie , ipocrizie, servilism și oportunism ,

mai bine

COLONEL neafiliat niciunui partid politic , formațiune politică sau ONG aservit poltic .

31/01/2024

Câteva informații despre ouă.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:17 am

În loc de motto :

OUL este un aliment foarte gustos , 

dar poate fi și extrem de periculos

dacă nu-i păstrat, pregătit și consumat înainte de data expirării înscrisă pe ambalajul original .  

a) Cum se păstrează ouăle :

Ouăle se păstrează cel mai bine și mai mult dacă sunt depozitate în frigider. Bacteriile cu greu pot crește într-un ou care este păstrat la frigider și astfel , se reduce semnificativ riscul de alterare și infecții alimentare , având în vedre faptul că majoritatea bacteriilor, precum salmonella, nu pot crește la o temperatură de 4°Celsius , temperatura optimă a unui frigider.
Dacă oul se fierbe bine , toate bacteriile sunt distruse.Ouăle trebuie păstrate la rece , ferite de lumină și umiditate.
Ouăle își pierd mai mult din prospețime în timpul unei zile la temperatura camerei decât în ​​timpul unei săptămâni în frigider
Sunt două metode de păstrare în frigiuder a ouălor :

-   în ambalajul lor original cu asumarea unir riscuri ;

-  sau în alte ambalaje după scoaterea ouălor din anbalajul lor original și degresarea lor .

Personal , folosesc cea de a doua metodă având în vedere faptul că atât ouăle cât și ambalajul lor sunt pline de bacterii și microbi din fermele care le virează magazinelor spre vânzare .
În nici un caz ouăle nu trebuie depozitate în compartimentele speciale ale ușii frigiderului, deoarece fluctuațiile de temperatură și condensul pot crește riscul contaminării cu Salmonella.
Având în vedere că ouăle au coaja poroasă, ele nu trebuie depozitate lângă alimente cu miros puternic cum ar fi peștele afumat.
Dacă din varii motive un ou este crăpat , el este mai susceptibil la bacteriile de alterare , de aceea , trebuie folosit imediat sub formă de ou fiert tare sau dat prin blender și pus în orice fel de ciorbă spre final.
Ouăle fierte mai mult ( ouă tari) trebuie păstrate la rece și consumate în decurs de cel mult 6-7 zile. Oul fiert dacă este decojit , așezat imediat într-un vas cu apă rece și păstrat la frigider , se poate consuma fără riscuri și după 2-3 zile.
Dacă se separă albușul de gălbnuș , albușul trebuie păstrat în frigider într-ul vas închis ermetic , dar nu mai mult de două zile .
Pentru ouăle prăjite , omlete , maioneze , fierte mai mult ( tari) sau mai puțin ( moi) , ouăle trebuie să fie cât mai proaspete .

b) Durata de viață a unui ou :
Un ou are o perioadă de valabilitate de aproximativ patru săptămâni, calculată de la data înscrisă pe ambalaj .

Atenție :
-  oul proaspăt pus într-un pahar cu apă cu sare, se va scufunda pe fundul vasului ;

-   oul care nu este proaspăt, va pluti la suprafață.
-  oul proaspăt are un gălbenuș rotund frumos, ordonat în mijlocul albușului iar albușul lui este ferm.
Cea mai veche dar și bună metodă de verificare a vechimii unui ou este deplasarea lui înainte-înapoi în dreptul urechii:

-  la oul proaspăt nu se va auzi nimic ,

-  la oul vechi se va auzi cum se mișcă albușul și gălbenușul .

În concluzie ,

OUL este un aliment gustos ,

 dar poate fi și extrem de periculos . 

SALMONELLA este permanent cu ochii pe oamenii care consumă OUĂ mai puțin proaspete , ca să nu spun vechi .

29/01/2024

În România , campania electorală pentru europarlamentare, altfel spus, pentru ” ciolanul” oferit de Uniunea Europeană , nu are limite .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:53 am

Vizitatoarelor și vizitatorilor acestui post care se vor întreba

de ce în titlul postului de față am folosit cuvântul

” ciolan ” ,

le recomand să acceseze link-ul de mai jos :

https://adevarul.ro/politica/dolce-vita-europarlamentar-beneficii-politicieni-2333785.html

https://observatornews.ro/alegeri-europarlamentare-2024/cati-europarlamentari-trimitem-la-bruxelles-in-2024-si-cine-le-plateste-salariile-de-mii-de-euro-pe-luna-alegerile-au-loc-in-9-iunie-555238.html

În cele ce urmează am selectat de pe internetul cu de toate 🙂

candidații partidelor politice

pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 ,

înscriși pe liste conform principiului eligibilității de șanse :

A) PSD .

Lista PSD pentru europarlamentare:

1. Mihai Tudose ,

2. Carmen Orban,

3. Victor Negrescu,

4. Claudiu Manda,

5. Dragoş Benea ,

6. Maria Grapini ,

7. Doina Teodorovici / Marius Budăi,

 8. Dan Nica / Rovana Plumb ,

9. Lavinia Şandru / candidat PUSL 

10. Corina Creţu” ………….

Toate detaliile pe :

https://observatornews.ro/politic/lista-psd-pentru-europarlamentare-2024-mihai-tudose-e-in-capul-listei-vom-iesi-pe-primul-loc-cu-un-scor-mare-sper-sa-fie-peste-30-546108.html

B) PNL( PDL).

Toate detaliile pe :

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-greii-din-pnl-nu-se-vor-mai-regasi-pe-listele-pentru-europarlamentare-cine-ii-va-inlocui-pe-rares-bogdan-si-vasile-blaga-2565095

C ) AUR .

Pentru persoanele virtuale care din varii motive nu-i recunosc pe candidații AUR de mai sus , de la stânga la dreapta ei se numesc :

Dan Tanasă,

Ramona Ioana Bruynseels,

Mugur Mihăiescu,

Mihai Enache,

Cristian Terheș.

Gheorghe Piperea.

Despre trecutul lor politic , recomand vizitatoarelor și vizitatorilor acestui post să acceseze site-ul :

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/detasamentul-psd-din-armata-de-candidati-aur-la-europarlamentarele-din-2024-2568273

E) PMP.

Toate detaliile pe :

https://www.agerpres.ro/politica/2024/01/27/conducerea-pmp-a-votat-lista-de-candidati-la-europarlamentare-eugen-tomac-si-ionut-simionca-pe-primele-doua-locuri–1239087

D) Forța dreptei .

Toate detaliile pe :

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26849768-dreapta-unita-usr-pmp-forta-dreptei-isi-lanseaza-candidatii-pentru-europarlamentare-programul-electoral-primii-opt-lista-aliantei-conduse-drula-orban-tomac.html

Sincer , m-am săturat de CIRCUL pe care-l oferă zi de zi și ceas de ceas în parlament și pe stradă , unii dintre reprezentanții de vază ai partidelor politice de la putere și din opoziție .

Circul cel mai recent a fost oferit de

președintele Consiliului Județean , Suceava ,Gheorghe Flutur , PNL(PDL)

și de

George Simion , președintele Alianței pentru Unirea Românilor ( AUR ) .

Întîlnirea Gheorghe Flutur – George Simion nu a mai avut loc. Cei doi s-au așteptat reciproc degeaba. Dl. Flutur către dl. Simion, de pe treptele Casei de Cultură: Ai scos o hîrtie că vrei Bucovina înapoi! Eu o vreau înainte, înspre lumea civilizată, nu înapoi, la ruși! (FOTO)

În final de postare , câteva versuri din poezia

” Marș de adio ” de Adrian Păunescu

” La muncă, derbedei, că trece anul

Și vin ăilalți și-o să va ia ciolanul……………………………………………………….

Si nu albanizati aceasta tara .

Băgați viteză, că vă trece anul

Și s-a scurtat și s-a-nvechit ciolanul”………

Versurile sus postate ,

au fost selectate ,

de pe site-ul cu de toate ! 🙂

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/la-munca-derbedei-ca-trece-anul-si-vin-ailalti-1501347.html

25/01/2024

De la lume adunate , înapoi la lume date/245. Despre cancerul de colon.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:38 am

Dacă cele anterior postate-republicate

nu au interesat , dovadă fiind faptul că foarte puține persoane despre subiect au comentat , atunci , de pe INTERNETUL cu de toate am adunat , informații prețioase despre CANCERUL de COLON la timp nedepistat ! 😦

Cancerul de colon :

Cancerul de colon rămâne în continuare una dintre maladiile cu șanse reduse de supraviețuire, mai ales din cauza diagnosticării târzii.
Deși este de regulă cu persoanele asociate vârstnice, cancerul de colon poate apărea și la tineri, iar principala cauză ar fi, potrivit specialiștilor, epidemia de obezitate care cuprinde planeta.

Iată care sunt cele mai importante simptome ale cancerului de colon :

-   Hemoragia rectală este unul dintre cele mai des întâlnite simptome ale cancerului de colon.
Dacă se observă urme de sânge roșu închis sau maro închis pe hârtia igienică, în vasul WC-ului sau în materialele fecale, este semnalul pentru o programare la medicul de specialitate..

-  Anemia feriprivă (anemia prin carență de fier) este strâns legată de sângerarea anală, deoarece aceasta cauzează pierderea de fier din organism.
Doar analizele medicale pot descoperi dacă ai suficiente celule roșii în sânge, precum și nivelul de fier.

-   Durere abdominală poate fi cauzată de un blocaj sau la fisurarea mucoasei stomacului, ea manifestându-se în crampe abdominale, dureri ascuțite sau înfundate, grețuri, flatulență, abdomen umflat și vărsături.

-  Modificările materialelor fecale pot semnala existența unei tumori în colon, la fel și constipația cronică.

-   Nevoia de a defeca si incapacitatea de a face acest lucru sunt susceptibile de existența unei tumori în rect.

-   Scădere nejustificată în greutate indică o formă de cancer .

Cancerul de colonpoate fi depistat în urma efectuării de analize de laborator dintre care , cele mai sigure sunt :
COLONOSCOPIA ,
SIGMOIDOSCOPIA ,
și COPROCULTURĂ .


Pentru persoanele virtuale care se vor întreba DE CE AM POSTAT
despre CANCERUL de COLON la timp nedepistat ,
le răspund cu subiect și predicat că m-am SĂTURAT
de CIRCUL făcut de unii politicieni ieri , 24 ianuarie ,
de Ziua Unirii


atât la Iași , Focșani, București și nu numai !!!

23/01/2024

De la lume adunate, înapoi la lume date/244. 165 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri ,

Filed under: generale — Aliosa @ 7:10 am

Motto :

De fiecare dată oamenii de valoare sunt singulari! 🙂

Totdeauna oamenii valoroși sunt în minoritate 😦

totdeauna mediocritatea se unește ! 🙂
Individul capabil pe forțele lui,
conștient de forțele lui, de harul lui,
trăiește pentru că știe ce are de făcut ,

mediocritatea își dă mereu mana … 

De obicei ăștia sunt mai mulți…

Pe malul Dunării bătrâne ,
zăpada s-a așternut în strat gros ,
pe străzi , mai vezi doar ici, colo ,
câte-un câine , alergând nervos ! 🙂

-  Dacă nu era Mica Unire , nu era nici Marea Unire .

La aniversarea a 165 de ani de la unirea Principatelor Române , Moldova și Țara Românescă ( 24 ianuarie 1959) sub domnia Colonelului Alexandru Ioan Cuza,

postez de pe internet adunate ,

lucruri mai puțin cunoscute despre protagoniștii acelor evenimente ! 🙂

” Întâlnirea dintre VASILE ALECSANDRI şi NAPOLEON al III-lea a decis soarta ROMÂNIEI

………………………. Deşi contextul politic de la mijlocul secolului al XIX-lea nu părea să ne avantajeze deloc, până la urmă, cu ajutorul tactului şi al diplomaţiei, Moldova şi Muntenia au reuşit să realizeze ceea ce îşi propuseseră: Unirea. În tot acest joc complicat, o importanţă hotărâtoare a avut-o poetul Vasile Alecsandri. Fără implicarea acestuia probabil că alta ar fi fost, astăzi, soarta poporului român.

Războiul Crimeei, iniţiat de Rusia în 1853 împotriva Imperiului Otoman, care a dus la ocuparea Principatelor Române de către muscali, a speriat marile puteri – Franţa, Anglia şi Austria –, nevoite să intre în război alături de turci.

Europa va reuşi să-şi găsească o oarecare linişte după semnarea Tratatului de la Paris, în anul 1856, când “principatele dunărene”, ajutate să scape de ameninţarea rusă, au fost nevoite să se alinieze dorinţelor puterilor garante.

România rămânea vasala Imperiului Otoman, dar măcar Rusia ţaristă îşi încetase expansiunea spre Europa Centrală şi spre Balcani. Tratatul din 1856 mai prevedea ceva: se înfiinţau şi convocau imediat Adunările ad-hoc, menite să exprime voinţa populaţiei cu privire la organizarea definitivă a Principatelor.

Misiune diplomatică dificilă

Aşa că, în anul 1859, printro subtilă interpretare a acestui paragraf, colonelul Alexandru Ioan Cuza este proclamat Principe Domnitor al Moldovei (5 ianuarie) şi al Munteniei (24 ianuarie), exprimând, cu alte cuvinte, voinţa celor două principate, în condiţiile în care tratatul nu prevedea expres domnitori diferiţi la Iaşi şi la Bucureşti.

„Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dănţuia de poporul întreg, şi fiecare om îşi uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri”, nota, pe atunci, nimeni altul decât autorul Horei Unirii, Vasile Alecsandri.

Euforia a ţinut câteva zile şi nopţi, timp în care Alecsandri a fost “uns” de Cuza, bunul său prieten din tinereţe, ministru de externe. Treptat, bucuria generală s-a atenuat, iar autorităţile au început să se gândească la proclamarea Unirii. Lucru destul de dificil, întrucât reacţiile marilor puteri vizavi de dubla alegere a lui Cuza nu erau tocmai pozitive. Pentru a-i îndupleca pe englezi, cei mai puternici adversari ai Unirii Principatelor, Cuza l-a trimis pe Vasile Alecsandri într-o misiune diplomatică, “spre a transmite diverse depeşe importante înaltelor curţi”.

Prima destinaţie: Paris

Drept pentru care, la începutul lui februarie 1859, Vasile Alecsandri pleca spre Occident, într-o călătorie dificilă şi plină de primejdii. După 7 zile, poetul sosea la Paris şi cerea audienţă la contele Walewskz – fiul natural al lui Napoleon Bonaparte cu o nobilă poloneză -, cel care conducea politica externă a lui Napoleon al III-lea. Acesta îl asigură de toată simpatia Franţei, dar precizează că „Turcia şi Austria sunt împotrivitoare Unirii Principatelor” şi că “Englitera sprijină sistematic politica Turciei”. Cât despre sprijinul concret al Franţei, numai împăratul Napoleon al III-lea se putea pronunţa.

Întâlnirea cu Napoleon

Deşi credea că are să aştepte multă vreme până să fie primit în audienţă de împaratul Franţei, Alecsandri a avut surpriza să fie chemat chiar a doua zi. Iată cum îl descrie Alecsandri pe Napoleon al III-lea la întâlnirea din Palatul Tuilleries: „Glasul lui plin de blândeţă, zâmbetul încurajator, căutătura binevoitoare, alinară pe loc neastâmpărul inimii mele. Împăratul luă din mâinile mele scrisoarea autografă a prinţului Cuza, se puse pe un jilţ de marochin şi îmi făcu semn să şed alăturea de el. (…) Napoleon e de stat mijlociu; părul său începe a încărunţi; tipul obrazului nu seamănă cu cel al moşului (n.r. – Napoleon I), dar are un caracter de energie însoţit de o blândeţă fermecătoare”.

Bani şi arme de la Împăratul Franţei

Toate temerile lui Alecsandri s-au evaporat în momentul în care Napoleon s-a arătat interesat de soarta românilor. „N-avem nimică”, i-a răspuns poetul, „ne găsim săraci de toate, şi de arme, şi de ofiţeri cu experienţă”. „Prea bine”, i-a răspuns Napoleon. „Aprobez dorinţa românilor şi le dăruiesc 10.000 de puşti cu capsule”. Iar lucrurile nu s-au oprit aici. Alecsandri i-a cerut, timid, din partea poporului român şi 6.000.000 de franci. „6.000.000 numai?”, a răspuns binevoitor Napoleon. „Nu cred să poată ajunge o asemine sumă la nevoile unei naţii care voeşte a renaşte şi a se organiza. Hotărâţivă, mai bine, la un împrumut de 12.000.000 de franci; scrie îndată principelui Cuza să-ţi trimită împuternicire legalizată”.

Sfaturi înţelepte

În ceea ce priveşte problema unirii, Napoleon l-a sfătuit „a nu întârzia nicidecum călătoria la Londra, căci acolo este adevăratul câmp al misiei dumitale. La Londra vei găsi oarecare prevenţii în contra alegerii Domnului, ceea ce este o încălcare a Convenţiei”.

La final, Împăratul Franţei i-a dat un sfat preţios lui Alecsandri vizavi de proclamarea Unirii: „Nu se cuvine acum, deodată, să faceţi un al doilea pas, căci însăşi Franţa, deşi vă este favorabilă, nu v-ar pute apăra în contra acusării de călcare a Convenţiei. (…) Cătaţi a vă recomanda Europei prin înţelepciunea reformelor din lăuntru, precum v’aţi recomandat prin patriotismul de care aţi dat dovadă şi să vă pregătiţi, nu a silui evenimentele, ci a profita de cursul lor”.

Cum i-a înduplecat poetul pe englezi

Aşadar, adevărata misiune a lui Alecsandri urma să înceapă. A doua zi, disde-dimineaţă, poetul face un drum de 10 ore până la Londra, pe mare şi “cu drumul de fer (n.r. – calea ferată)”. Ajuns acolo, i-a scris de îndată lordului Malmersbury, ministrul afacerilor străine – care, până la urmă, a jucat unul dintre cele mai importante roluri în Unirea Principatelor -, rugându-l să binevoiască a-i acorda o audienţă.În acest răstimp, Alecsandri l-a vizitat pe ambasadorul Franţei la Londra, ducele Malacof. Acesta i-a spune direct că “rolul dumneavoastră este greu, chiar displăcut, căci miniştrii Reginei sunt foarte preveniţi contra actelor ce aţi desăvârşit în Camerele din Iaşi şi din Bucureşti”. Ducele Malacof l-a mai avertizat şi de faptul că ambasadorul Turciei „a răstălmăcit cauza dumneavoastră cu multă dibăcie. Probaţi-le că sunteţi oameni practici şi că voiţi a respecta tratatele ce aveţi cu Imperiul Otoman, alminteri veţi pierde timpul în zadar”.

Primit în Anglia ca particular

Preţios sfat căci, după câteva zile, Alecsandri a fost primit de lordul Malmersbury, dar neoficial, întrucât Anglia nu recunoştea alegerea Domitorului. Ministrul de externe i-a transmis, încă de la început, că l-a primit ca pe o persoană particulară.

Povesteşte chiar Alecsandri: “Se făcu o scurtă tăcere, după care lordul luă cuvântul cu un ton foarte sever şi zise: Domnul meu… Cele de pe urmă evenimente din Principate au avut un caracter de neorânuială şi de dispreţ pentru Convenţie, care ne-a surprins de la un popor ce invocase protecţia puterilor occidentale. Sub înrâurirea unui partid violent, voturile Camerelor s-au rătăcit şi au ridicat acelaşi Domn pe ambele tronuri ale Principatelor, act contrar Convenţiei, care stipulează că fiecare Principat va avea Prinţul său stăpânitor”.

Moment de inspiraţie decisiv

Cu alte cuvinte, oficialii englezi erau influenţaţi de ambasadorul Turciei, care prezentase tendenţios situaţia din Principate. Aici a fost momentul de mare inspiraţie al lui Alecsandri, care a decis, în mare măsură, viitorul României. Sfătuit bine de ambasadorul Franţei şi de Napoleon însuşi, scriitorul a ales să le dea englezilor garanţii în ceea ce priveşte Imperiul Otoman, dar şi asigurări că România şi Anglia vor avea schimburi economice reciproc avantajoase. „Mylord, rapoartele pe care le-aţi primit de la Constantinopol cuprind acusări foarte grave în contra naţiei mele. (…) Au atribuit României planuri gigantice care, nenorocire pentru noi, sunt astfel de rău inventate, încât ele cad şi dispar sub ridicul”.

Alecsandri îl asigură pe lordul Malmersbury că Principatele nu au absolut nimic cu Turcia ba, din contră, aceştia uneltesc la stabilitatea Europei: “Nu cumva ei voiesc să încorporeze Rusia, sau Austria? Poate că ţintesc mai departe? La cucerirea Parisului, a Londrei? Cine ştie?”.

Garanţii economice

Alecsandri îi dezvăluie şi adevăratele planuri ale Principatelor, spunându-i lordului că “voim a profita de rodul pământului nostru spre a introduce la noi, prin canalul schimbului comercial, confortul civilizaţiei reprezentat de productele minunate ale industriei engleze”.

Punct ochit, punct lovit! Lordul Malmersbury s-a descreţit imediat şi i-a transmis lui Alecsandri mesajul care avea să decidă soarta neamului nostru:

Dacă Românii se vor ocupa de îmbunătăţirile din lăuntru şi de dezvoltarea comerțului lor, Englitera le va conserva stima ce merită oamenii practici”.

Iar poetul nu s-a lăsat până nu i-a explicat faptul că, din contră, alegerea unui singur domnitor nu face altceva decât să respecte Convenţia, prevalându-se de faptul că aceasta nu stipula în mod expres alegerea unor domnitori diferiţi în Principate.

Misiunea diplomatică a lui Alecsandri din anul 1859 a fost un mare succes. Unirea celor două principate a fost recunoscută de marile puteri, iar pe 1 iulie 1866 se adoptă Constituţia, care a consfinţit denumirea oficială România.

Adunările ad-hoc

Lucrările Adunării ad-hoc a Ţării Româneşti s-au desfăşurat între 30 septembrie/12 octombrie -10/22 decembrie 1857, cu participarea a 28 de mari proprietari, 14 mici proprietari, 20 de deputaţi orăşeni şi 15 deputaţi ţărani. La 8/20 octombrie, Constantin A. Kretzulescu a prezentat o rezoluţie care cuprindea cereri asemănătoare rezoluţiei din Moldova şi care a fost votată a doua zi în unanimitate. Divanurile ad-hoc, alese în 1857, au cerut unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat numit România, cârmuit de un prinţ aparţinând unei dinastii europene şi beneficiind de autonomie şi neutralitate. Cererea domnului străin, care, astăzi, poate nedumeri, era determinată de dorinţa de a pune capăt luptelor pentru domnie între familiile boiereşti, lupte folosite de marile puteri vecine pentru a interveni în afacerile interne ale principatelor.

Cuza, erou naţional

Alegerea lui Cuza şi la Bucureşti a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră. Aproape 1.000 de felinare improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală sau păcură erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. Mai în toate casele s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.

Salve de tun

Divanul Ad-hoc, aproape în unanimitate unionist, şi-a început activitatea la 22 septembrie 1857 în Palatul Ocârmuirii, pe locul căruia se află azi frumosul Palat al Culturii. Deschiderea Divanului Ad-hoc a fost anunţată ieşenilor în acea zi, la orele 7 dimineaţa, prin 9 salve de tun. Prin mijlocul şirurilor de soldaţi, în mare uniformă, aşezaţi în faţa Palatului, au trecut deputaţii, au trecut şi cei 15 deputaţi pontaşi, la vederea cărora soldaţii ţărani, călcând disciplina militară, au strigat: „Trăiască deputaţii noştri!” Pentru prima dată, pe aceeaşi bancă cojocul ţărănesc s-a aşezat lângă haina scumpă a boierului deputat. „Voim să scăpăm, să ne răscumpărăm, să nu mai fim ai nimănui, să fim numai ai Țării şi să avem și noi o Țară!”

Sursa :

22/01/2024

De la lume adunate, înapoi la lume date/243.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:47 am

19/01/2024

De la lume adunate , înapoi la lume date/242.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:36 am

Motto :

În strânsă legătură cu cele ce urmează mai jos a republica , recomand accesarea URL-ului :

PERELE sunt fructele cele mai benefice organismului omenesc ! 🙂

Beneficiile pentru sănătate ale perelor :

-  Reduce riscul de boli cardiovasculare :

Fibrele din pere pot reduce nivelul de colesterol rău.
Cercetările arată că consumul a 10 grame de fibre pe zi poate determina o reducere semnificativă a colesterolului rău.
În plus, fibrele scad și tensiunea arterială. Dacă se consumă pere în fiecare zi, riscul unui atac de cord poate fi redus cu 50%.
Alte cercetări au arătat că consumul de pere poate reduce riscul bolilor cardiovasculare într-un alt mod. Fibrele au un efect pozitiv asupra reacțiilor inflamatorii. Aceste reacții sunt adesea cauza bolilor cardiovasculare. Consumul de pere reduce foarte mult riscul de acest lucru.

-  Risc mai mic de cancer :

Consumul de pere poate proteja împotriva diferitelor tipuri de cancer. De exemplu, cercetările au arătat că riscul de cancer de sân la femei după menopauză poate fi redus cu 34% datorită acestui tip de fructe.
Perele conțin substanțe vegetale, numite și fitonutrienți. Fitonutrientul acid cinamic, în special, poate preveni dezvoltarea cancerului de stomac. Se vor obține cele mai bune rezultate consumând 2 porții de pere pe zi combinând acest lucru cu consumul de suficiente legume.
De asemenea, se reduce riscul de cancer de colon și rectal. Cu cât cantitatea de acizi biliari secundari în tractul intestinal este mai mare, cu atât riscul acestor forme de cancer este mai mare. Fibrele din pere se leagă de acizii biliari secundari, determinând scăderea semnificativă a cantității. Acest lucru reduce automat riscul de cancer de colon și rectal.
În cele din urmă, consumul de pere poate reduce riscul de cancer esofagian.

-  Elimină riscul apariției diabetului de tip II :

Perele conțin fibre, flavanoli și antociani. Toate aceste substanțe pot reduce riscul de diabet de tip 2. Acest lucru este posibil deoarece aceste substanțe cresc sensibilitatea la insulină. și îmbunătățește răspunsul organismului la insulină, facilitând absorbția glucozei în sânge.

-  Ajută la dificultăți de respirație
Dificultățile de respirație pot fi cauzate de prea mult mucus .Sucul de pere face ca mucusul să dispară, facilitând respirația din nou.

-  Întărește sistemul imunitar :
Perele întăresc rezistența la gripă și răceală. Perele conțin mulți antioxidanți diferiți, cum ar fi vitamina C și cuprul iar consumul lor asigură ca sistemul imunitar să funcționeaze mai bine.

-  Protejează pielea :

Consumul permanent de pere face pielea să arate mai strălucitoare și mai sănătoasă. Fibrele din pere asigură că nivelul zahărului nu fluctuează prea mult, astfel încât substanța colagen să nu fie deteriorată de nivelul ridicat de zahăr. Colagenul nedeteriorat face pielea să arate mult mai fină.
De asemenea, perele protejează pielea de a face riduri. Fructul verde conține mulți antioxidanți precum vitamina C, vitamina K și cuprul. Consumul lor protejează împotriva radicalilor liberi, astfel încât celulele pielii sunt mai puțin probabil și face ca pielea să arate tânără pentru mai mult timp.

-  Valoarea nutritivă a perelor :

O pară de mărime medie de 180-200 de grame conține următoarele valori nutriționale:
103 calorii și
28 de grame de carbohidrați,

din care
17 grame de zahăr;
6 grame de fibre;
1 gram de proteine;
0 grame de grăsime .

Vitamine si minerale:
Vitamina A: 1% ;
Vitamina C: 12% ;
Vitamina E: 1% ;
Vitamina K: 10% ;
Calciu: 2% ;
Acid folic: 3%;
Magneziu: 3% ;
Potasiu: 6% ;
Cupru: 7% ;
Mangan: 4% ;

Pe lângă aceste vitamine și minerale, o pară conține și cantități mici de tiamină (vitamina B1), riboflavină (vitamina B2), niacină (vitamina B3), acid pantotenic (vitamina B5), vitamina B6, fier, zinc și fosfor.

-  Perele contribuie la scăderea în greutate :

Nu grăsimile, ci carbohidrații „răi” (cum ar fi zahărul) sunt cauza principală a grăsimii corporale nedorite. Din acest motiv, este important să nu se consume prea mulți carbohidrați. Dacă se vor consuma zilnic PERE , scăderea în greutate va fi asigurată cu condiția menținerii consumului mediu de carbohidrați.”

Sursa : internetul.

17/01/2024

Ultimele informații versus a 55-a aniversare a absolvirii Liceului Militar ” Ștefan cel Mare” promoția 1969 .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:22 am

În atenția absolvenților promoției 1969 din fosta clasă XII-D a Liceului Militar ” Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc , județul Suceava , din frumoasa și fascinanta Bucovină

În cele ce urmează , voi puncta ultimele informații : 

1) întâlnirea va avea loc pe data de 3 iulie 2024 🙂 și nu pe data de 5 iulie cum fusese inițial programată ;

2) masa festivă, felicitările și dansul vor avea loc miercuri ,3 iulie , după amiază, la Pensiunea ” Casa Baciu” din Fundul Moldovei, la nord de Câmpulung Moldovenesc ;

3) ” năsturașii ” de la Clasa a XII-a D care vor să participe , sunt rugați să-l informeze telefonic , pe e-mail sau WhatsApp pe colegul Silviu Bădărău , el fiind reprezentantul clasei în Comitetul de Organizare ! 🙂

Din motive lesne de înțeles , voi prezenta mai jos situația la zi cu cei 36 de elevi din Clasa a XII-D conduși magistral de

dirigintele Prof. Dr. ISTRATE GEORGE ,

DECEDAT în august 2022 , Dumnezeu să-L odihnească în PACE !

1) Amariei N. Vasile DECEDAT .

2. Bădărău E. Silviu reprezentantul clasei XII-D în C.O ;

3. Boar P. Zeno ;

4. Bornaz V. Culiţă

5. Botezatu Gh. Valentin ,DECEDAT .

6. Bărbos A. Andrei ;

7. Buric M. Corneliu ;

8. Canache P. Dumitru ;

9. Cazamir C. Nicolae ;

10. Căpăţînă V. Constantin ;

11. Cărbune C. Constantin , DECEDAT .

12. Ciuchină C. Vasile ;

13. Cobzaru Şt. Virgil ;

14. Drăgan A. Horia ;

15. Elefteriu M. Ionel ;

16. Focşa N. Marcel ,DECEDAT .

17. Isopescu V. Ilarion ;

18. Lala I. Corneliu-Ioan-Dumitru ;

19. Marin C. Nicolae , DECEDAT .

20. Mărginean I. Ionică ;

21. Moşneagu I. Vasile, DECEDAT .

22. Nistor A. Augustin , DECEDAT .

23. Niţu V. Nelu ;

24. Orban T. Ioan DECEDAT .

25. Pârvu C. Mihai ;

26. Popescu Gh. Ştefan ;

27. POPOVICI Ghe. ALEXANDRU ,

semnatarul aceste postări ,

alias ” Alioșa” 🙂 🙂 🙂

 e-mail alex_popovici50@yahoo.com,

telefoane : 

fix 0247/412213 ,

mobil 0722/819665

28. Prisecariu D. Constantin ;

29. Rusu T. Dimitrie , DECEDAT .

30. Someşan V. Sorin-Dan ;

31. Stoica I. Iosif ;

32. Strungar I. Iosif ;

33. Şomodi I. Augustin ;

34. Ştirbu D. Gabriel Doru , DECEDAT .

35. Ţigănuş C. Constantin ;

36. Ţocu P. Adrian .

” Năsturașii ” de la XII-D care vor să afle datele personale ale foștilor colegi , pot accesa site-ul

Întâlnirea Promoției 1969 la 55 ani de la absolvire

la pagina securizată ” Clasa a XII-D ” ! 🙂

Colegii care nu cunosc PAROLA de acces la respectiva pagină ,

pot să mi-o ceară printr-un simplu comentariu ! 

Cu prietenie ,

colonel în retragere , POPOVICI Gh.ALEXANDRU , alias ” Alioșa” .

14/01/2024

174 de ani de la nașterea poetului național și universal Mihai EMINESCU .

Filed under: generale — Aliosa @ 10:19 am

Motto: 

Ca să nu repet cele postate pe :

la aniversarea a 174 de ani de la nașterea poetului național

Mihai EMINESCU ,

mă voi rezuma în a posta câteva citate 

cu atenție selectate

de pe posturile sus enumerate 

pentru că , vrem nu vrem ,

trebuie să recunoaștem că ………….,

Mihai EMINESCU

este nemuritor iar poeziile și zicerile

lui sunt de foarte mare actualitate !!! :) 🙂 🙂

” Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul”.
” De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem”.
” Egalitatea nu există decât în matematică”.
” Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții”.
” Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți”.
” Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are”.
” Geniul, în zdreanţă sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne”!
” Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră”.
” Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”.
” Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni”.

Omul cât trăiește, învață ! 🙂 Eu trăind , învăț mereu !!! 🙂 🙂 :) 

Și uite așa, la ceas amar de bătrânețe, 

precizez cu adâncă tristețe ,

că nu am știut până acum ,

Pentru distinsele doamne și domnișoare ,

dar și pentru distinșii domni

care întâmplător sau voit vor poposi virtual pe acest post ,

săptămâna care urmează ,

să le fie o

Nu știu cum e vremea pe la voi ,

dar,

pe malul Dunării bătrâne ,

mai exact la Turnu Măgurele ,

” Ninge, ninge, ninge…”

Alioșa .

12/01/2024

De la lume adunate, înapoi la lume date/241. Despre cancerul de colon.

Filed under: generale — Aliosa @ 6:58 pm

În loc de motto:

” Cancerul de colon rămâne în continuare una dintre maladiile cu șanse reduse de supraviețuire, mai ales din cauza diagnosticării târzii.
Deși este de regulă cu persoanele asociate vârstnice, cancerul de colon poate apărea și la tineri, iar principala cauză ar fi, potrivit specialiștilor, epidemia de obezitate care cuprinde planeta.

„Oamenii se feresc să discute despre această zonă intimă”, spune dr. Jennifer Inra, gastroenterolog la spitalul Brigham din Boston.

Iată care sunt cele 6 simptome ale cancerului de colon care nu trebuie ignorate :

1) Hemoragia rectală

– „este unul dintre cele mai des întâșnite simptome ale cancerului de colon”, avertizează dr. Alfred Neugut, medic oncolog la Universitatea Columbia. Dacă observă urme de sânge pe hârtia igienică, în vasul WC-ului sau în materialele fecale, programează-te la medic. Sângele poate fi roșu deschis sau maro închis.

2) Anemia feriprivă (anemia prin carență de fier)

– este strâns legată de sângerarea anală, deoarece aceasta cauzează pierderea de fier din organism. Dacă te simți obosit mai tot timpul și ești palid, mergi la medic pentru
analize de sânge. Acestea pot descoperi dacă ai suficiente celule roșii în sânge, precum și nivelul de fier.

3) Durere abdominală

– o tumoare poate duce la un blocaj sau la fisurarea mucoasei stomacului, ceea ce rezultă în crampe abdominale, dureri ascuțite sau înfundate. Durerea poate fi și un semn că materialele fecale nu pot traversa colonel din cauza unui blocaj. Ai putea avea și grețuri, flatulență, abdomen umflat și vărsături.

4) Modificări ale materialelor fecale

– Materiile fecale subțiri pot semnala existența unei tumori în colon, la fel și constipația cronică.

5) Nevoia de a defeca si incapacitatea de a face acest lucru

– Persoanele care au senzația că trebuie să meargă la toaletă urgent pentru a defeca, dar care nu reușesc să elimine materialele fecale, sunt susceptibile să aibă o tumoare în rect, să împiedice trecerea acestora.

6) Scădere nejustificată în greutate

– Chiar dacă mănânci suficient, cancerul de colon, la fel ca orice tip de cancer, modifică felul în care organismul utilizează substanțe nutritive din alimente, iar acestea nu sunt absorbite. Astfel, dacă o formă de cancer te „macină” pe interior, este posibil să slăbești chiar dacă mănânci mult și divers.

Dacă ai avut în familie persoane care au suferit de cancer de colon, este important să mergi să-ți faci analize, mai ales după vârsta de 50 de ani. Screeningul are un rol foarte important în depistarea din timp a acestei maladii și în prelungirea speranței de viață a bolnavilor de cancer de colon.

Există mai multe metode de examinare a colonului, doar medicul ți-o va recomanda pe cea potrivită.
De cele mai multe ori, COLONOSCOPIA este analiza de bază în depistarea problemelor colonului,
urmată de SIGMOIDOSCOPIE și COPROCULTURĂ ” .

Sursa : internetul.

08/01/2024

De la lume adunate, înapoi la lume date/240. Despre ficatul gras .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:05 pm

În loc de motto :

Mâncarea bună , chiar dacă este preparată folosind numai produse bio ,consumată în exces ,

afectează grav ficatul !!! 😦 😦 😦

În cele ce urmează postez prin ” copy paste” cu indicarea în final a sursei , articolul

” 10 lucruri de știut despre ficatul gros” .

” Ce este ficatul gras? După cum sugerează și numele, este o stare în care există o acumulare de grăsime în ficat. Se poate întâmpla în 2 moduri – tipuri de ficat gras nonalcoolic și alcoolic.
Ficatul gras nonalcoolic este un tip comun în care cauza nu este cunoscută exact, dar se poate datora obezității, grăsimii abdominale sau afecțiunilor cronice precum diabetul. Ficatul gras simplu este afecțiunea în care există grăsime în ficat, dar nu există inflamație, leziuni ale celulelor hepatice sau alte complicații. Ficatul gras alcoolic este un tip grav care are legătură cu consumul de alcool.
Ficatul gras simplu rămâne de cele mai multe ori nediagnosticat, cu excepția cazului în care ajungeți să faceți un test al enzimelor hepatice și un test al funcției hepatice. Când enzimele hepatice alanina aminotransferaza serică (ALT) și aspartat aminotransferaza serică sunt ușor crescute, indică ficatul gras simplu. Atunci când enzimele hepatice SGPT (transaminaza glutamică piruvică serică) și SGOT (transaminaza glutamică oxaloacetică serică) arată niveluri crescute, indică leziunile celulelor hepatice și inflamația ficatului.

Pentru a face față unui ficat gras, în primul rând, reducerea grăsimii abdominale și pierderea în greutate sunt esențiale. Pentru a începe să încorporăm alimente organice în dietă, cum ar fi legumele crucifere, broccoli, varza, conopida, spanacul, legumele bogate în sulf, cum ar fi ceapa, usturoiul, care sunt, de asemenea, încărcate cu glutation. Alimentele organice sunt în primul rând bune pentru ficat, deoarece nu conțin pesticide, fungicide și OMG-uri (organisme modificate genetic) care sunt dăunătoare sănătății ficatului. Alimentele OMG precum boabele de soia, canola sau unele rase de porumb sunt nesănătoase pentru organism.

Post: Postul intermitent și postul prelungit, nu numai că ajută la pierderea în greutate, dar stimulează și autofagia în organism. Autofagia este mecanismul de reînnoire al organismului de curățare a resturilor celulelor deteriorate și de reciclare a unor părți din acestea spre repararea celulelor. De obicei, postul de 12-16 ore este benefic, dar cel mai eficient este de 16 ore, ceea ce va facilita și arderea grăsimilor. Alte metode de stimulare a autofagiei sunt consumul de cafea sau o baie rece. Postul ajută la reducerea inflamației și a nivelului enzimelor hepatice.

Modificări ale stilului de viață: modificările dietetice, cum ar fi evitarea zahărului și a grăsimilor saturate, reducerea consumului de sare și trecerea la alimente organice sunt benefice. Controlul porțiilor în timpul mesei ajută la aportul cantității în timpul meselor. Exercițiile de intensitate moderată până la mare și creșterea activității fizice în timpul zilei, eliminarea permanentă a alcoolului, menținerea rutinei de somn și menținerea fără stres pe cât posibil contribuie la sănătatea ficatului.

Detoxifiere: curățarea toxinelor din organism în mod obișnuit nu aduce beneficii numai ficatului, ci și întregului organism de abuzul dăunător. Unele alimente care detoxifică în mod natural ficatul sunt fulgii de ovăz bogat în fibre, ceaiul verde, care este bogat în antioxidanți, avocado bogat în grăsimi și fibre sănătoase, uleiul de măsline bogat în antioxidanți și ajută la reducerea colesterolului LDL și a daunelor radicalilor liberi.
Peștii grași precum somonul și sardinele, care sunt bogate în acizi grași Omega 3, sunt o grăsime sănătoasă care promovează sănătatea ficatului și previne deteriorarea celulelor hepatice. Nucile prietenoase cu ficatul sunt migdalele și nucile. Tofu, care este bogat în proteine, ajută la prevenirea acumulării de grăsime în celulele hepatice.
Cerealele integrale și cerealele neprocesate ajută la descompunerea grăsimilor din celulele hepatice, împiedicând acumularea acestora în celule.

Ierburi: O plantă naturală numită ciulin de lapte a fost folosită de secole pentru ameliorarea bolilor hepatice. Au fost efectuate studii de cercetare pentru a studia dovezile sale asupra sănătății ficatului. Unele rapoarte sugerează că are un efect benefic asupra bolilor hepatice precum ciroza și hepatita. Studiile au arătat că ciulinii de lapte arată îmbunătățiri ale nivelului de colesterol și rezistență la insulină la diabetul de tip 2. Unele studii arată că este un antioxidant natural și crește nivelul de glutation. Dar, cel mai important sfat este, înainte de a încerca o plantă, trebuie să ne consultăm medicul.
Alte ierburi care sunt benefice pentru ficat sunt ceaiul verde, cucurminul, lemnul dulce și ginsengul.

Tocotrienolii sunt în primul rând forma nesaturată de vitamina E care se găsește în mod natural în orez, grâu, uleiuri vegetale și cereale precum orzul. Tocotrienolii sunt antioxidanți puternici și antiinflamatori care previn deteriorarea celulelor hepatice. Studiile arată că tocotrienolii pot scădea colesterolul și pot reduce riscul de accident vascular cerebral și cancer. În ficat, poate ajuta la prevenirea deteriorarii celulelor hepatice prin menținerea integrității celulelor hepatice.

TUDGA: Acidul tauroursodeoxicolic (TUDGA) este un acid biliar găsit în mod natural la oameni. Medicii îl folosesc pentru a trata afecțiuni precum ciroza hepatică, reducerea nivelului de colesterol, unele tipuri de cancer și fibroza chistică. Studiile au arătat că TUDGA utilizat ca supliment beneficiază sănătății ficatului, inimii, bolilor hepatice, accident vascular cerebral și cancer. Din cauza posibilelor efecte secundare și a dozei zilnice, un medic trebuie consultat cu strictețe înainte de a utiliza un astfel de supliment.

Bea multă apă: Nu în ultimul rând, cel mai simplu mod de a promova sănătatea ficatului este să bei multă apă. Consumul de apă ajută la eliminarea toxinelor dăunătoare din celulele hepatice. Deshidratarea căilor biliare poate crește riscul de calculi biliari. Deci, apa potabilă este foarte importantă.
Nu toate băuturile, sucurile și băuturile răcoritoare sunt prietenoase cu ficatul. Așadar, apa limpede este cea mai benefică băutură pentru eliberarea toxinelor din ficat. Adăugarea unei bucăți de ghimbir sau a câteva picături de lămâie în apă poate fi de ajutor”.

Sursa :

https://healthhappinesshealingnet.wpcomstaging.com/2023/12/16/__trashed/

                                                                             

06/01/2024

De la lume adunate, înapoi la lume date/239.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:23 am

În loc de motto: 

Rugăciune de Bobotează

„Adună, Doamne, toate picăturile de sfințenie din iubirea Ta cerească și coboară-le în adâncul apelor… care poartă în ele toate murdăriile omenești!
Spală, Doamne, prin Botez, întinăciunile noastre sufletești și trupești, cu apa pură a harului Duhului Sfânt!
Când sfințești firea apelor, curățește-ne și „hăinuța” luminoasă pe care am primit-o la Botez!
Fă-ne pe toți fii și frații prin har și ridică, deodată cu sfințirea apelor, cum ne învață rugăciunea, firea omenească deasupra tuturor ispitelor, necazurilor, suferințelor și durerilor! Doamne, aprinde lumina Botezului ca pe o torță luminoasă! Luminează-ne, sfințește-ne și dăruiește-ne sănătate tuturor!
Amin.”

Preluare de pe pagina de Facebook „Arhiepiscopia Dunării de Jos”)

Preluare de pe internet :

General Nicolae Gropan grupurile militare :

MAREA MUTA SĂ NU MAI FIE MUTA! SA FIM O VOCE TUNET CE SE AUDE IN TOATA LUMEA!

Prezenta postare la inceput de an vine ca o reactie la situatia actuala a Romaniei si Poporului Roman in general si a cetateanului Roman in haina militara , de ieri, de azi si de maine , in special, totul culminand cu trecerea de la,, Marea muta “discriminata la ,, MAREA MUTA PERSECUTATA POLITIC, SOCIO-ECONOMIC SI BIOLOGIC”

Orice om de buna credinta , analizand chiar si superficial realatia reala actuala dintre prevederile Constitutiei si realitartea din Armata Romaniei se intreaba, pe buna dreptate cum isi indeplineste Armata rolul constitutional de GARANT AL DEMOCRATIEI CONSTITUTIONALE , CAND:

1. . Armata promoveaza si sustine discriminarea pe baza de varsta a militarilor?

2. Militarii sunt singura categorie socioprofesionala care nu au dreptul la sindicat si implicit dreptul de a negocia conditiile de munca si drepturile salariale, decidentii militari fiind primii care ii discrediteaza si discrimineaza pe militari ? Numai doua exemple simle , dar edificatoare sustin afirmatia anterioara:

· soldatul profesionist are indicele de ierarhizare a functiei 1, echivalent cu muncitorul necalificat ( in ce dictionar al Limbii Romane cei doi termeni sunt sinonimi?)

in ce alta armata moderna garadele militare au intelesuri si importanata diferita intre militarii in activitate si cei in rezerva si chiar intre cei trecuti in rezerva la date diferite? A se vedea HOTĂRÂRE nr. 28 din 11 ianuarie 2023pentru actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut de personalul militar, respectiv de polițiștii și polițiștii de penitenciare

· Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 13 ianuarie 2023

O simpla analiza comparativa ne arata ca:

– un general cu patru stele in activiotate sau isit la pensie dupa intrarea in vigoare a HG are solda de grad de 1.000 de lei, iar un general cu patru stele iesit la pensie inaintea intrarii in vigoare a HG are 410 LEI

– Un soldat profesionist in activitate sau iesit la pensie dupa data intrarii in vigoare sa HG are 500 lei , in rezerva 200 lei.

– UN SOLDAT PROFESIONIST IESIT LA PENSIE DUPA DATA INTRARII IN VIGOARE A HG ARE SOLDA DE GRAD DE 500 LEI IAR UN GENERAL CU PATRU STELE IESIT LA PENSIE INAINTE DE DATA INTRARII IN VIGOARE A HG ARE 410 LEI.

– ASTA DA ARMATA MODERNA BAZATA PE PRINCIPIUL PIRAMIDAL CU IERARHIZARE ,,STRICTA”.

Toate aceste anomalii au invceput in urma cu peste 20 de ani de cand Ministerul Apararii Nationale , Ministerul de Interne si Serviciile Secrete trateaza militarii ca pe simple unelte fara drepturi,

De peste 34 de ani de desconsiderare, umilire, dezinformare si dezbinare , de denigrare in fata societaii romanesti, de cultivare a discriminarii si persecutiei politice, socio -economice si biologice ca politica de stat la adresa categoriei socioprofesionale a militarilorI , dupa dispretul decidentului politic fata Armata Romaniei tinuta cu obstinenta la nivelul de MARE MUTA,

In cei peste aproape 65 de ani da haina militara in activitate, rezerva sau retragere nu am intalnit o situatie mai deplorabila . Si umilinta a venit nu atat dela decidentii politici , majoritatea analfabeti functionali, cat de la decidentii militari, ,,fara tata si fara mama” penru care onoarea militara, spiritul ede ,, corp de elita” , camaraderia si respectul reciproc sun notiuni ncunoscute.

Imi aduc aminte ca in momentul in care ,,Ciuca al nostru” a fost uns prim-ministru, Ciolacu- fiu de militar- presedinte al Camerei deputatilor si profesorul provenit din sistem,Dincu ministrul aparii, au aparut imediat aplaudacii care ne vindeau peste tot numai unt si miere. Atunci, la o activitate publica mi-am exprimat scepticismul si m-am rugat sa nu fie mai rau.

Si raul nu numai ca nu a disparut, dar s-a si accentuat , prin acte normative si actiuni griosolane impotriva noastra., reflectand dispretul cultivat azi al fiului fata de tata, al camaradului fata de camarad, al dascalului fata de invatacel si invers.

De peste 34 de ani sistemul juridic si de contencios constitutional aparandu-si upropriile interese, pe baza ,,trocului” cu politicul au devenit suportul acestuia in prigoana categoriei socioprofesionale a militarilor.Consecvent apararii propriilor interese, find in acelasi timp si ,,impartitor de dreptate si beneficiarul acestei dreptati , instantele de judecata din Romania, sub obladuirea Curtii Constitutionale , dand dovada de o consecventa demna pentru o cauza maibuna, au respins pe banda rulanta actiunile in instanta ale militarilor pentru apararea si dobandirea drepturilor constitutionale si legale.

Intrebarea fireasca care se pune : CHIAR NICI UN AVOCAT DIN ROMANIA NU A FOST CAPABIL SA OBTINA UN VERDICT FINAL FAVORABIL PENTRU MILITARI?

OARE INSTANTELE APLIVCA INCA ORDINUL LUI TUDOREL TOADER REFERITOARE LA DREPTURI BANESTI CUVENITE ?

Dupa peste 30 de ani de lipsa noastra de viziune pe termen mediu si lung in afirmarea ca o adevarata forta a tuturor celor ce au slujit, slujesc si vor sluji tara in haina militara ,

Dupa peste 30 de ani de lipsa noastra de unitate generata de refulari personale,orgolii, interese marunte, personale sau de grup, de comoditatea de a actiona,

Dupa peste 30 de ani de lipsa de predictibilitate, incoerenta, instabilitate, nestiinta, actiuni incorecte si amatorism in elaborarea legislatiei referitoare la aparare,ordine publica si securitate nationala,

Dupa peste 30 de ani in care institutiile statului – Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului, Consiliul National de combatere a discriminarii au raspuns mai mult comandamentelor politice decat sesizarilor noastre,

Dupa peste 30 de ani de cand Justitia, in dispret total fata de actiunile noastre, le respinge pe banda rulanta pe exceptii, fara a intra cel putin in fondul cererilor de chemare in judecata, ingradindu-ne sistematic accesul liber la justitie si procese echitabile,

Dupa peste 30 de ani de cand Curtea Constitutionala, prin jurisprudenta sa a oficializat persecutia noastra politica, socio-economica si biologica (pe baza de varsta), dezicandu-se chiar de propria jurisprudenta ( vezi Decizia nr.20/2000, cand magistratii ,,luptau”sa aiba aceleasi drepturi cu militarii, iar dup ace le-au obtinut ne-au eliminat de langa ei. ,

Dupa peste 30 de ani analizand obiectiv situatia actuala cand in fata decidentului politic sau militar in loc sa ne prezentam ca o forta ne disipam in foarte multe structure asociative fara forta si fiecare cu viziunile proprii,

Dupa peste 30 de ani consider ca a venit timpul pentru a deveni o adevarata forta de contrapunere in fata arbitrariului, a schimbarea orientarii programelor noastre de actiune catre generarea unei atitudini comune,ferme, bazata pe unitate, scopuri,obiective si modalitati exacte, cu termene stricte, o structura legala, obligatoriu de a fi luata in seama de decidenti,

Dupa peste 30 de ani, pornibd de la prevederile constitutionale de asociere libera a cetatenilor, pornind de la situatia concreta existenta

cand este legal constituita Federatiei Militarilor din Romania ca singura structura asociativa legala ce asigura unitatea militarilor in rezerva si retragere faramitati intr-o puzderie,

Dupa peste 30 de ani este timpul ca si militarii in activitate sa beneficieze de dreptul constitutional de asociere in sindicate conferit de

Art. 40 – Dreptul de asociere

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică

* Va adresez rugamintea sa vem un dialog civilizat, bazat pe respectul reciproc ,limbaj civilizat, sa va exprimati punctual de vedere ,,personal”.

VIAȚA NOASTRĂ TREBUIE TRĂITĂ ÎN DEMNITATE!

P.S. Vor urma si alte analize la obiect, numai pe baza de documente.

Actiunea Ligii in instanta, ce se va depune pana in 10 ianuarie 2024 va fi un adevarat examen si pentru instantele de fond si apel dar si pentru CCR. Cred sincer ca am gasit punctual nostru forte si slab al instantelor.

Cu deosebita stima , am onoarea sa va salut si s a va urez LA MULTI ANI!

Gl.bg.(rtr) Nicolae GROPAN , Presedintele Ligii pentru Apararea Drepturilor Pensionarilor Militari

Pentru românii care poartă numele de IOAN și derivatele lui masculine și feminine

și care pe 7 ianuarie ,

își serbează onomastica,

un sincer și călduros

01/01/2024

La Mulți Ani, 2024 !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 9:01 am

În loc de motto :

-  Tuturor vizitatoarelor și vizitatorilor acestui post ,

La Mulți Ani, 2024 !!! 🙂 🙂 🙂

-  Românilor din țară și din întreaga lume care astăzi,

1 ianuarie 2024 , de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare ,

își serbează ziua onomastică ,

le urez un sincer și călduros

-  Ca să uit pentru o clipă de răutățile lumii , voi posta câteva informații despre câteva plante medicinale , arbori și arbuști care au mari beneficii asupra organismului uman !!! 🙂 🙂 🙂

1)   ”  Plantele medicinale au fost folosite în mod tradițional, pe lângă gustul lor, pentru puterile lor vindecătoare și efectele speciale asupra organismului nostru. Cercetarea științifică asupra efectelor plantelor medicinale este complexă, deoarece adesea mai multe componente (fiecare plantă este un amestec de substanțe active) contribuie la efectul dorit. Mai jos veți găsi câteva plante medicinale , arbori și arbuști cu efectele lor respective.

VALERIANA :

Valeriana asigură relaxare fizică și psihologică fără efecte secundare.

FERIGA :

Feriga ajută împotriva gutei, vederii încețoșate, surdității, uitării și visului. Ferigile sunt otrăvitoare, așa că nu le ingera.

MERIȘOARELE :

Merișoarele pot juca un rol important în prevenirea infecțiilor tractului urinar.

FENICULUL :

Feniculul are efect diuretic și ajută împotriva flatulenței.

SMOCHINUL :

Smochinul ajută la combaterea inflamației și a constipației.

SOCUL :

Socul calmează tusea și gripa.

SALCIA :

Salcia produce acid acetilsalicilic. În trecut, această substanță a servit drept febră și calmant. Știința a recreat-o și așa s-a născut aspirina.

MĂCRIȘUL :

Măcrișul este bun împotriva scorbutului și a gingiilor care sângerează și este plin de vitamina C. Însă persoanele care suferă de litiază la rinichi și biliare, persoanele care suferă de reumatism și persoanele care au probleme cu acidul din stomac ar trebui să elimine frunzele de măcriș din alimentație.

Sursa : internetul.

2)   Dacă în București primarul general și primarii de sectoare

se ceartă și acuză între ei ”ca la ușa cortului ”de mai bine de 3 ani

versus construirea de PASAJE RUTIERE ,

în ORADEA , oraș pe care l-am vizitat ultima dată în a doua jumătate a lunii mai , 2023 

lucrurile stau cu totul altfel !!! 🙂 🙂 🙂

3)  Versus umilința la care sunt supuși ” pas cu pas” PENSIONARII MILITARI 😦 😦 😦 de pa Whats App prin ” copy paste” am preluat următorul mesaj :

” Doamnelor și domnilor jurnaliști din absolut toate canalele media, sunt comandor Av.(rez.) Octavian Păun, pilot militar pe avioane supersonice de vânătoare (MIG 23 și MIG 29) și elicoptere (IAR 316 și IAR 330).

Personal consider că, pe toate canalele pe care le dețineți, nu ați făcut altceva decât să „asmuțiți” gratuit opinia publică din România cu privire la faptul că, tot Sistemul Național de Apărare beneficiază de „pensii speciale”, și aceștia nu ar fi plătit (contribuit) la asigurările sociale la stat.

TOTAL FALS ,intolerabil și fără justificare.

Ați făcut un joc perfid, ipocrit și fără justificare.

Dacă, cu un război crunt la granițe, aveți impresia că, printr-o lege sau OUG, va fi „războiul întregului popor”, vă înșelați enorm. Personal, după 36 de ani vechime în sistem (de caschetă), sunt adus în ipostaza de a fi umilit de această șleahtă de trădători naționali, în frunte cu președintele acestei țări care, periodic, aduc modificări unei Legi Organice (L.223/2015), votată bicameral, promulgată de însuși „mutul” nostru președinte, publicată în M.O. dar, ce să vezi, „ciuntită”la nevoie cu OUG-uri (OUG 57, 59, 114) și mai nou, printr-o lege absurdă din „foamea de bani” (L4/2023) care prevede o impozitare progresivă.

Nu doresc a mai comenta dezinteresul acestor aleși față de întreg Sistemul Național de Apărare al României.

Personal vă jur, la fel cum am jurat și m-am aflat sub un legământ sacru atât timp cât am fost activ că, dacă pensia îmi va fi diminuată cu cel puțin 1 ban, voi face publică o declarație personală prin care, cu orice risc asumat (inclusiv Legea Marțială) prin care voi REFUZA prezentarea la arme! De asemenea, îmi voi consilia unicul meu băiat, aflat într-o unitate de elită a Marinei Militare și a FOS, să-și dea demisia și să plece din această țară coruptă și plină de hoție, fără Constituție dar mai ales, așa cum un președinte al nației a afirmat…„un stat eșuat”. Vă mulțumesc pentru înțelegere” .

Notă :

Pentru persoanele virtuale care întâmplător sau voit vor ajunge până aici cu CITITUL 🙂 și se vor întreba ce m-a apucat ca la început de AN NOU să republic mesajul de mai sus , RĂSPUNSUL este : sunt PENSIONAR MILITAR ca și semnatarul MESAJULUI sus postat deosebirea fiind că ,

eu sunt GENIST !!! 🙂 🙂 🙂

24/12/2023

Crăciun fericit ! Sărbători binecuvântate !! La mulți ani, 2024 !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 6:19 am

Dacă :

– în mandatul de președinte de țară a lui traian Băsescu , românii de peste Prutul străbun solicitau CETĂȚENIE ROMÂNĂ ca să poată călători liberi în Uniunea Europeană , astăzi , unii politicieni români alungați de la guvernare , solicită cetățenie în Republica Moldova , ca să acceadă la funcții sus puse dar de miliardarul americano-ungur, George Soroș , sponsorizate . Ca să nu fiu acuzat că spun vorbe fără acoperire , userista Anca Dragu a fost numită Guvernatorul Băncii Naționale a R.Moldova după care , a solicitat cetățenia moldovenească ; 

– politicienii români ( parlamentari , miniștri , secretari de stat cu rang de ministru , președinți ai Consiliilor Județene , prefecți ,șefi de instituții de stat , primari de sector , municipii, orașe și comune ar scoate din fișa posturilor lor orgoliile , răzbunările și manipularea , lucrurile în România ar merge altfel ! 🙂 Acum , asistăm zi de zi și ceas de ceas la un jenant CIRC POLITIC în care se ceartă între ei ca rudarii la ușa cortului

-  la sfârșitul anului 2020 , anul ” planpandemiei ” de Covid19

propagandiștii străinilor de neam și țară

ne țineau în casă ca ei să-și poată îndeplini

pe grase comisioane ordinele primite

de la OMS și Comisia Europeană versus

VACCINAREA OBLIGATORIE anti COVID 19 :-( 

la sfârșitul acestui an ,

din cauza acelor trădători de neam și țară ,

asistăm zi de zi și ceas de ceas la circul în care

VINOVAȚII

de atunci de moartea a mii de români

din cauza închiderii unor spitale

transformate tot de ei

în ” spitale suport covid” ca să justifice hoția ! 😦

Au transformat PARLAMENTUL României în CIRC de STAT 😦

se toarnă și se amenință unii pe alții,

numai și numai , să scape de PUȘCĂRIE !!! 😦 😦 😦

De unde se vede că………….,

trădarea la români a fost , este și va fi

până ce românii vor muri !!! 😦 😦 😦

În concluzie ,

mi-e lehamite să mai continuui pe acestă temă așa că ,

în conformitate cu titlulul postului de față ,

urez din toată inima

stimatelor vizitatoare și stimaților vizitatori

care în anul care se apropie cu pași repezi spre intrarea în istorie ,

au vizitat modestele mele bloguri :

blogul de față 🙂

blogul

http://amintiriamintiri.wordpress.com/

dar și pagina mea de socializare de pe Facebook 

https://www.facebook.com/aliosa.alex/

din toată inima și cu toată sinceritatea ,

Crăciun cu binecuvântare și bucate tradiționale 🙂

Pentru a III-a zi de CRĂCIUN ,

care coincide cu Ziua Sfântului ȘTEFAN ,

pentru toți românii care poartă numele de ȘTEFAN , ȘTEFANA și toate dcerivatele lor ,

un sincer și călduros La Mulți Ani !!! 🙂 🙂 🙂

La Mulți Ani , 2024 !!! 🙂 🙂 🙂

În final de postare ,

o personală constatare :

cu un ochi râd  🙂

cu un ochi plâng  :-( 

Râd de bucurie că am mai TRĂIT încă un AN de zile :) 

și plâng de ciudă că am mai ÎMBĂTRÂNIT cu încă un AN !  :-( 

17/12/2023

În decembrie 1989 ,în România , a fost ” revoluție” sau ” lovitură de stat” ?

Filed under: generale — Aliosa @ 8:22 am

Motto : 

Au trecut 34 de ani de la evenimentele

din DECEMBRIE 1989 din ROMÂNIA dar ,

întrebarea ,

 a fost REVOLUȚIE sau LOVITURĂ de STAT ,

bântuie încă mințile milioanelor de români !!! 🙂 🙂 🙂

Simată vizitatoare și stmat vizitator care voit sau întâmplător poposești virtual pe acest post ,

dacă până acum nu ai auzit sau știut

de Unitatea Militară 0666 ( ” Direcția a V-a a securității ”)

statului român de dinainte de 22 decembrie 1989 ,

alocă din timpul tău prețios câteva minute ,

accesează clipul de mai jos

și vei afla ce nu ai auzit sau știut până acum .

Lecturare plăcută ! 🙂

16/12/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/238.

Filed under: generale — Aliosa @ 6:54 am

Motto: 

” În vremuri ale înșelătoriei universale , a spune adevărul , e un act revoluționar” ( George Orwell) 

și de mare curaj adaug de la mine ! :) 

” Domnilor parlamentari majoritari, de ce nu prin Reunificare în UE, de ce mai întâi integrarea în UE și mai apoi Reunificarea?

( Andrei Groza , semnatarul articolului mai jos republicat fără nici o modificare ).

” AȚI ȘTIUT CĂ ROMÂNIA NU A RECUNOSCUT INDEPENDENȚA REPUBLICII MOLDOVA?

Andrei Groza

Andrei Groza

(s-o spunem franc)
Începând cu 27 august 1991 și până în prezent, toți cei aflați la guvernare, dar mai ales cei care se declarau/se declară proeuropeni, au spus și continuă să spună că România a fost prima țară care a recunoscut independența Republicii Moldova. Însă, citind cu atenție actul Guvernului României din 27 august 1991 constatăm că acesta declarase:

” Proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forța în urma înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop reprezintă UN PAS decisiv spre înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor și intereselor poporului român.”.


Unde dumneavoastră vedeți, aici, recunoaștera independenței Republicii Moldova?
România, pur și simplu, a constatat că proclamarea unui stat românesc independent este UN PAS decisiv spre înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale pactului Molotov-Ribbentrop și că așteaptă în cel mai scurt timp (câteva luni/un an) să constate și cel de-al doilea pas – adoptarea Declarației de Reunificare.
Anume așa a înțeles și mulțimea de oameni (inclusiv și subsemnatul) care din 1989, practic, în toate duminicile, se aduna în centrul Chișinăului și care cerea Unirea cu România.
Altfel spus, România nu a recunoscut INDEPENDENȚA REPUBLICII MOLDOVA așa cum încearcă așa-numiții proeuropeni zi de zi, pe neobservate, să introducă această ideie subversivă, în mintea cetățeanului.
Dar cum, ulterior, au procedat majoritatea deputaților Parlamentului aleși în anul 1990? Aceștia, sub pretextul luptei cu separatiști din așa-numita Transnistrie au început, ignorând interesul national românesc și încălcând dreptul international, construcția unui nou stat INDEPENDENT FAȚĂ DE ROMÂNIA, adică și-au scos măștile arătând că sunt separatiști adevărați.
Lucrul început de aceștia a fost continuat, fără un pic de jenă, și de următorii proeuropeni aflați la putere.
Ce fac guvernanți de astăzi? Fac același lucru – sub pretextul amenințărilor Rusiei, vor să-și păstreze în interese proprii statul lor (salarii bune, posibilități de a fura ș.a), chiar în cadrul Uniunii Europene.
Ne țin pe noi, ceilalți, de pr….
Să le spunem franc că noi cunoaștem adevărul și le cunoaștem interesele.

P.S. România (actualmente, membru al NATO) are tot dreptul și obligația de a-și restabili suveranitatea asupra teritoriului din stânga Prutului (vorbim de RM) și, totodată, de a-l apăra în caz de intervenție a RusieI.


P.S. Domnilor parlamentari majoritari, de ce nu prin Reunificare în UE, de ce mai întâi integrarea în UE și mai apoi Reunificarea?

14/12/2023

Ministrul austriac de interne impune condiții absurde aderării României la spațiul Schengen.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:49 am

Detalii despre Spațiul Schengen pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C8%9Biul_Schengen

Motto : 

” În vremuri ale înșelătoriei universale, a spune adevărul e un act revoluționar” ( George Orwell ) 🙂

și de mare curaj adaug cu modestie de la mine !  🙂

În cele ce urmează ,ca unul care nu fac parte din niciun partid politic, formațiune politică sau ONG, îmi voi exprima opinia versus acțiunea guvernului austriac de a se opune ” pas cu pas” aderării României la Spațiul Schengen iar mai nou ,

să impună condiții aberante , absurde și de neacceptat de partea română versus subiectul în cauză !!! :-( :-( :-(

Conform art. 3, alin. 4 din CONSTITUȚIA României ,
„Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine” .

Prin urmare, care ar fi temeiul legal de satisfacere a condiției impuse de guvernul austriac de a prelua din imigranții afgani și sirieni, aflați ilegal și pe termen nedefinit pe teritoriul Austriei, ca să nu dea nouă un vot de acceptare pentru spațiul Schengen? Au intrat cumva acești imigranți la ei din România? Dacă au intrat din Croația, Serbia sau Ungaria de ce să-i primim noi, românii?

Cum adică, au ridicat restricțiile pentru cetățenii români în aeroporturi, dar le mențin pe uscat? Nu e asta o formă evidentă de discriminare între cei care aleg să meargă cu mașina și cei care care aleg avionul? Cum vine asta, Schengen pentru românii care aleg avioane, dar nu și pentru românii pietoni? Schengen pentru mărfuri pe calea aero, dar nu pentru mărfurile aduse cu trenul și tirurile? Cum adică, Schengen doar pentru turism, dar nu și pentru mărfuri? Păi, unde sunt pierderi mai mari pentru România, la turiști sau la mărfuri?

Sunt sau nu discriminați românii de către statul austriac dacă din toate țările europene doar Austria ne impune aceste condiții? După opinia mea , răspunsul este DA !  😦

Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ , de când la Palatul Cotroceni tronează PLIMBĂREȚUI nr.1 din istoria postdecembristă a României , se încalcă „ pas cu pas” Constituția țării pentru a satisface mofturile unor guvernanți austrieci ! Parlamentarii de ieri și de azi și miniștrii ” guvernelor ” locatarului de la Cotroceni când au depus jurământul, pe ce au pus mâna , pe Constituția României sau a Austriei?

Cum își permite Guvernul Austriei să modifice Constituția României prin condiții de politică internă a austriecilor și nu ale poporului român?
Cine a votat Constituția României, austriecii sau românii?

Ce speră locatarul de la Cotroceni și miniștrii guvernului său să obțină culegând firimiturile aruncate pe jos de austriecii lui Nehammer?
Dată fiind ostilitatea evidentă a statului austriac față de cetățenii români, de ce nu rupe guvernul român relațiile diplomatice cu Austria ?
Să declare public Austria ca țară ostilă, să desființeze ambasada României la Viena și să ceară Austriei să facă la fel cu ambasada ei de la București .

Toată lumea știe că spațiul Schengen a devenit o formă fără conținut în întreaga Europă, dar asta nu mai e problema noastră, a Românilor.
Felul în care guvernul austriac a înțeles să se comporte cu România versus aderarea la Spațiul Schengen este mai mult decât discriminator , este pur și simplu umilitor !!! 😦 😦 😦
După umila mea părere fără a fi ” TROMPETA de SERVICIU” a vreunui partid poiltic de la guvernare sau din opoziție , și nici SLUGA plătită de ONG-urile obediente ,
România ar trebui să impună sancțiuni economice Austriei.


Austria nu respectă prevederile UE de liberă circulație a cetățenilor și mărfurilor în ceea ce privește România,
aceste sancțiuni ar trebui să vină și dinspre România spre Austria, țara care nu le respectă.
Nu poate fi vorba de infrigement pentru că România răspunde proporțional la o formă de discriminare impusă de statul austriac.

Vrem nu vrem , trebuie să recunoaștewm că Austria este ostilă românilor 😦 și ca urmare , trebuie scoasă din absolut toate afacerile pe care le derulează în România.


Din păcate , cum ” BANUL este ochiul dracului ” multe posturi de televiziune și site-uri de informații , nu numai că nu CONDAMNĂ acțiunea ostilă a Austriei ,
ba dimpotrivă ,le fac RECLAMĂ austriecilor până și la pârtiile de schi !!! 😦 😦 😦

În concluzie :

Pentru a nu fi catalogat în fel și chip de unele persoane virtuale ,

versus una , versus alta ,

las specialiștii în jurnalism să vorbească !!! 🙂 🙂 🙂

12/12/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/237. Zece lucruri care vor dispare in urmatorii 20 de ani………………..

Filed under: generale — Aliosa @ 7:10 am

În loc de motto :

Cele ce urmează a fi postatate( republicate) mai jos sunt în strânsă legătură cu dezbaterile din mass media scrisă și vorbită versus

digitalizarea,

cartea electronică de identitate,

eliminarea plăților cu bani lichizi ,

și inteligența artificială .

Abia dacă am observat cum lucrurile la care țineam ca la ” ochii din cap ” și pe care fiecare dintre noi le deținea ( aparate video ,CD-uri ,casete cu toate genurile muzicale ,telefoane cu clapetă etc. etc.) au și dispărut ” pas cu pas” vorba unui sas ,fiind înlocuite cu dispozitive mai performante , de ultimă generație .

Totuși , câteva obiecte ” istorice” cum ar fi telecomanda televizorului sau cheile de la ușa apartamentului ( casei)au supraviețuit, însă, nu va trece mult timp și vom uita și de acestea .

Mai jos postez prin ” copy paste) o listă cu cele

”Zece lucruri care vor dispărea în următorii 20 de ani :

1. Oglinzile laterale :

Constructorul Audi a prezentat deja automobile fără oglinzi laterale, care vor apărea pe piață în 2019.
În curând, multe alte companii vor urma exemplul celor de la Audi.
Este foarte probabil că toate mașinile vor avea camere de filmat încorporate, iar sistemul inteligent al mașinii va avertiza șoferul în caz de pericol.
De asemenea, transmisia manuală și motoarele cu ardere internă vor fi date uitării.
De la începutul acestui an, toate clădirile noi din Anglia vor fi dotate cu încărcătoare de baterii pentru mașinile electrice.
Până în 2035, autoritățile britanice plănuiesc să determine cea mai mare parte a populației să se deplaseze cu mijloace de transport „prietenoase cu mediul”.

2. Telecomenzile ;
Tehnologia Smart Home a devenit parte din viața noastră de zi cu zi.
În prezent, toate dispozitivele dintr-o casă pot fi controlate cu ajutorul unei tablete sau al unui smartphone. Așadar, în curând, mult-iubitele telecomenzi vor dispărea.

3. Numerarul și cardurile bancare ;
În 2017, compania TSYS a făcut un sondaj pe un eșantion de o mie de persoane, pentru a afla care este cea mai populară metodă de plată.
Doar 120 de oameni au răspuns că preferă numerarul, majoritatea alegând cardurile bancare.
Însă și era cardurilor se apropie de sfârșit, fiindcă deja poți plăti folosind ceasuri, telefoane și alte așa-zise dispozitive inteligente.
Cei de la MasterCard au dezvoltat o nouă tehnologie, numită Selfie Pay.
Prin aceasta, vom putea plăti clipind în fața camerei telefonului.

4. Cheile ;
În numai 20 de ani, vom uita complet cum arată cheile obișnuite pe care le folosim pentru casele și mașinile
noastre.Tehnologia pornirii mașinii folosind un buton nu e ceva tocmai nou, și imaginează-ți că îți vei putea deschide apartamentul folosind o aplicație de pe telefon, o comandă vocală sau o scanare a retinei.

5. Cablurile;
În curând, încărcătoarele de telefon nu vor mai irita proprietarii de smartphone rupându-se sau deteriorându-se.
Vom putea folosi unde radio și Wi-Fi pentru a ne încărca dispozitivele.
Firele enervante nu se vor mai încâlci, iar lumea noastră va căpăta un aspect futurist.

6. Seringile;
În viitor, nu vor mai exista seringi.
Ele vor fi înlocuite cu tehnologii de vârf.
Oamenii de știință au venit cu două opțiuni: injecția cu jet și capsulele.
Injecțiile vor inocula lichidul prin piele instantaneu.
Capsulele vor conține nano-ace, care vor fi absorbite de
sistemul digestiv și vor injecta medicamentul în fluxul sanguin.

7. Curierii ;
În ultimii ani, s-au făcut multe experimente cu drone care încercau să livreze bunuri, înlocuind astfel clasicii curieri.În multe țări, acest tip de servicii de livrare câștigă în popularitate și putem presupune că, în curând, cutiile zburătoare vor deveni ceva obișnuit.

8. Semnăturile ;
Hârtia joacă deja un rol secundar și sistemele biometrice devin din ce în ce mai răspândite.
Smartphone-urile și bancomatele pot deja să recunoască oamenii după trăsăturile faciale.
De asemenea, semnăturile, așa cum le cunoaștem, vor dispărea și ele.
Mulțumită tehnologiei de recunoaștere facială, a arunca o privire spre camera telefonului tău va fi suficient.

9. Pungile de plastic ;
Durează sute de ani pentru ca o pungă de plastic să se descompună.
De aceea, multe țări au interzis folosirea pungilor de plastic și încurajează oamenii să folosească metode alternative de împachetare.
De exemplu, putem folosi pungile din textile, care nu aduc vătămări mediului.

10. Mouse-ul calculatorului ;
Tehnologiile care permit îndeplinirea unor sarcini diferite folosind mișcarea mâinii
sau a ochiului vor înlocui în curând obiecte familiare.
Mouse-ul calculatorului este unul dintre ele.
Nu vom mai vedea cursorul minuscul pe ecran sau fire.
Bonus: Angajații de neînlocuit ar putea fi „clonați”.
Se spune că nu există oameni care nu pot fi înlocuiți.
Cei de la o bancă elvețiană nu sunt de acord.
De aceea l-au „clonat” pe economistul-șef al băncii.
Clona digitală a lui Daniel Kalt operează cu ajutorul inteligenței artificiale și scopul său este să ofere asistența necesară specialiștilor financiari și clienților băncii.
Pentru a crea o clonă atât de complexă, ei au folosit 120 de camere HD,
care au înregistrat fiecare mișcare a lui Daniel.
După compilarea informațiilor, inteligența artificială a analizat natura comunicării dintre Daniel și clienții săi. În curând, dublura digitală a lui Daniel se va apuca de lucru.
Oamenii de știință sunt siguri că clienții nu vor putea deosebi copia de original.
Scopurile proiectului sunt ambițioase – planul este de a crea mulți alți angajați, într-un mod similar” .
Sursa : internetul.

Și-atunci , pe bună dreptate , se naște întrebarea :

– ce ne așteaptă , o lume de vis, sau una de coșmar ??? 😦 😦 😦

Cum CRĂCIUNUL se apropie ” pas cu pas” mesajul transmis prin videoclipul

este de bun augur !!! 🙂 🙂 🙂

08/12/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/236. De toate pentru toți( toate).

Filed under: generale — Aliosa @ 9:58 am

Motto:

” Politica este o sabie cu două tăișuri” ( Napoleon)

În AGORA românească , politica este definită altfel dar mă abțin s-o postez aici .

1) În cele ce urmează republic prin ” copy paste”

un interesant interviu versus :

” lumea unipolară”

” lumea bipolară”

și

” lumea multipolară” .

” Resorturile esențiale ale sistemului bipolar SUA – URSS

Vă prezentăm o analiză deosebit de importantă și utilă asupra sistemului internațional bipolar din perioada Războiului Rece. Analiza prezintă aspecte de culise foarte puțin cunoscute publicului larg și a fost efectuată de renumitul istoric Corvin Lupu. Explicațiile oferite de profesorul universitar doctor Corvin Lupu sunt sintetizate în articolul de mai jos, dar sunt parțial prezentate și în emisiunea difuzată în data de 23 noiembrie de televiziunea Global News. Emisiunea include și o descifrare a conexiunilor dintre marile puteri în ceea ce privește conflictul dintre Israel și Palestina .

Întrebarea de plecare formulată de realizatorul Calistrat Atudorei a fost aceasta:

– Domnule profesor, vedem că lumea unipolară dorită de SUA se transformă într-o lume multi- sau bi-polară. SUA nu mai sunt singura supraputere mondială, cum au rămas la un moment dat după dezmembrarea fostei URSS.

Legat de această problemă foarte importantă a lumii de astăzi, există încă anumite controverse. SUA dorește să se comporte ca și când încă ar mai fi singura supraputere. Există de asemenea unele neînțelegeri ale acestei lumi bipolare de către o parte a opiniei publice și unii telespectatori au formulat rugămintea să explicăm aceste fenomene.

Ca urmare, vă propun domnule profesor, să abordăm geneza lumii bipolare, care, după ce a funcționat timp de 45 de ani după al Doilea Război Mondial, pe întreaga perioadă a Războiului Rece, observăm, cum spuneam mai devreme, că revine în prim-planul sistemului internațional actual ”……………………….

Tot interviul :

2) În strânsă legătură cu cele sus postate( republicate) ,

aceeași problemă este dezbătută și de alte site-uri :

2(1) ” La implozia Uniunii Sovietice, în 1991, Balticele, ocupate de sovietici în același 1940,  și-au recucerit independența în integritatea teritorială anterioară acelei ocupații. Estul Moldovei nu. Una dintre lozincile Marii Revoluții Naționale de la Chișinău din anii ’90 a fost „Muntele și marea”. Chișinăul, în uluitoarea sa efervescență național-revoluționară din acei ani, cerea refacerea unității teritoriale a estului Moldovei, distrusă de sovietici în august 1940. În acei ani de reașezare a hotarelor în Europa de Est și în Balcani, orizontul politic al Bucureștiului nu depășea Piața Universității. La București situația este similară, dacă nu mai dezastruoasă, acum, după trei decenii de spălare a creierelor prin educație politică antinațională” (Prof. Univ. Dr. Tiberiu Tudor).

Textul integral se găsește pe :

https://www.art-emis.ro/analize/infiintarea-si-extinderea-n-a-t-o-13

2(2) ” Apariția unei asemenea catastrofe ecologice nu poate fi evitată decât prin oprirea adâncirii traseului dorit de Ucraina. Adică, atât a canalului Bâstroye, cât și a brațului Chilia. Dacă acest lucru va fi imposibil, pentru readucerea volumului de apă spre brațele românești și menținerea navigabilității brațului Sulina este necesară realizarea unui canal, lat de 180-200 metri și adânc de minimum 8,5 metri, la aproximativ 8 km după ce brațul Tulcea se desprinde din Dunăre. Cu o lungime de aproximativ 3 km, noul canal va scurt-circuita cotul Dunării de la Tulcea, va mări debitul celor două brațe, Sulina și Sfîntu Gheorghe, la cote apropiate de cele avute anterior și va scurta distanța de navigație dintre Marea Neagră și Galați cu aproape 7 km. De asemenea, se impune și lărgirea cu 20-30 metri a intrării pe brațul Tulcea, în dreptul localității Pătlăgeanca. În acest fel se va putea menține navigabilitatea pe brațul Sulina, conform Convenției de la Belgrad. (Contraamiral Dr. Eugen Laurian)

Sursa :

https://www.art-emis.ro/istorie/zazania-de-la-gurile-dunarii

3) Dacă cele sus postate(republicate ) nu prezintă interes

și provoacă unor persoane virtuale ceva stres ,

recomand spre lecturare un articol și mai tare !!! 🙂 🙂 🙂

” Excelenţă, am folosit relaţiile pe care le mai am încă în lumea ambasadelor şi am făcut planul unei vizite de lucru în mai multe ţări din Africa. Aici este o mare problemă deoarece acest uriaş continent cu resurse de toate felurile a devenit un fel de curte din spate unde se joacă lejer chinezii şi ruşii, ia europenii au rămas pe dinafară deoarece au un prost renume rămas încă de pe vremea când aceste teritorii erau coloniile lor şi ce-au făcut mai bine să nu mai vorbim! Deci dacă domnia voastră merge în Africa, acolo unde nimeni nu a auzit de noi veţi părea cel mai îndreptăţit să fiţi văzut ca un adevărat deschizător de drumuri către aceste ţinuturi, mai ales că am aranjat ca în fiecare ţară să primiţi şi un ordin de cea mai mare importanţă, aşa cum le vom da şi noi conducătorilor cu care vă veţi întâlni, iar asta vă rog să mă credeţi, dă foarte greu la dosarul de candidat pentru externe.” (Mihai Batog Bujenița).

Citatul sus postat , este preluat din articolul :

https://www.art-emis.ro/literatura/hoinareala

4) ” SCMD risca sa fie condusa de la 01 01 2024 de analfabeti functional si natarai creduli, daca… nu se va implini cobeala ca pensiile militare nu vor fi indexate in anul 2024 cu 13,8%. Acestea sunt epitete folosite de liderul  SCMD in materialul de mai jos, adresat  criticilor sai.

Public acest material, cu observatiile de rigoare,  pentru ca simpatizanti SCMD l-au distribuit pe adresa blogului.

Cata vreme nu se va da o lege, nu o ordonanta, pana la 31 12 2023, de modificare a art. 59 din Legea nr. 223/2015 cu modificarile si completarile ulterioare, indexarea cu 13,8% este obligatorie pentru Casele Sectoriale. Ramane doar s-o aplice conform art. 84 din OUG nr. 114/2018, nu dupa ureche, ca in cazul indexarilor succesive pentru ciucalati.

OUG nr. 226/2020, a lui Cîțu, a fost ultima care si-a mai permis sa incalce art.115 alin (6) din Constituție.

Pana in prezent, sub conducerea domnului Dogaru, SCMD a avut interzis sa atace ordonantele de guvern abuzive in contenciosul administrativ, procedura speciala, Legea 554/2004, art. 9.  

Din 2001  si pana astazi indexarea pensiilor din sistemul public s-a aplicat la valoarea punctului de pensie si de aceea s-a numit indexare contributiva. Daca nu crede,  sa citeasca  art. 102 din L 263/2010.

Nu stiu ce afinitati are domnul Dogaru cu fostul ministru Tutuianu, dar se vede ca a uitat ca el a fost carausul draftului art. VII din OUG 59/2017 in sedinta de guvern din 04 08 2017, prezidata de Tudose. Atat s-au grabit sa adopte acea ordonanta, pentru ca actualizarea  pensiilor militare secatuia bugetul Armatei, incat au uitat sa ceara avizul Consiliului Legislativ. SCMD nu a fost in stare sa speculeze acea inadvertenta constitutionala a Guvernului si  nu s-a implicat  nici dupa ce au devenit publice actiunile a catorva zeci de pensionari la CCR.

Cuantumul acordat celor pensionați dupa 2017, eu le zic CIUCAlati, poate creste prin indexare dar nu este deloc afectat prin impozitare si supraimpozitare.

Sa asteptam luna ianuarie pentru a constata toata lumea rezervista ce interese serveste SCMD” ………

Continuarea pe :

https://www.huhurez.com/2023/12/scmd-risca-sa-fie-condusa-de-la-01-01.html

02/12/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/235.

Filed under: generale — Aliosa @ 6:54 am

Motto :

Omul cât trăiește învață , eu trăind , învăț mereu ! 🙂

Acesta e motto-ul meu !!! 🙂 🙂 🙂

Cum sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi ,

de pe pagina de Facebook a Mihaelei Bilic ,

postez următoarele :

1) despre carnea de porc tocată ,

” Când vine vorba de carne, alegeți varianta NEtocată🥩🍖🍗

Festival la mal de mare cu muzică și mâncare. Ce variantă poți să alegi? Burgers, șaorma sau pizza, adică pâine cu carne și legume…nimic rău până aici🤓 Și ca o iubitoare de porc ce sunt, m-am oprit la sandvișul “pulled pork”. După capul meu asta însemna carne de porc gătită îndelungat, curățită de pe oase și apoi mărunțită. Un singur element n-am luat în calcul și el face toată diferența: sosul😱😂

Urmărind cum este pregătită carnea pentru umplutură, am fost uimită să văd că în ea să pun nu doar condimente, ci și un sos brun, cu siguranță delicios. Dacă până acum la shaorma și Burger știam să cer varianta fără sos, la porcul mărunțit nu m-am gândit că e cazul🤨

Care e beleaua cu sosurile? În primul rând conțin grăsime și mult zahăr, care dublează numărul de calorii din carne. Apoi sunt pline de E-uri, potențiatori de gust, emulgatori și stabilizatori-majoritatea sosurilor vin la bidon, nu mai face nimeni maioneză și sos de usturoi din ingrediente banale, totul e semipreparat😳

Unde e problema? În primul rând la nivel de percepție: tu crezi că ai mâncat o bucată de carne, când de fapt e vorba de un amestec de proteine, glucide și grăsimi deloc echilibrat. Sosul e o capcană pentru cei care vor să țină dietă proteică, dieta Keto sau vor să evite zahărul și glutenul. În sos ai zahăr și amidon modificat, plus o serie de grăsimi vegetale mai puțin sănătoase.

Și gustul îți este păcălit, carnea va fi delicioasă din cauza aromelor artificiale plus sare din belșug. Iar cei mai păcătoși sunt emulgatorii care mențin consistența onctuoasă și care e demonstrat că afectează permeabilitatea intestinului și produc inflamație.

Când vine vorba de carne, tot ce este tocat, mărunțit și transformat într-o pastă poate ascunde ingrediente nedorite. De la mezeluri la preparate de bază, alegeți varianta care încă păstrează forma naturală a cărnii, așa cum provine ea de la animal. Mai bine pastramă și mușchi afumat decât salam și parizer, mai bine friptură sau frigărui decât chiftea, semipreparate pane sau șaorma. Tot ce este tocat înseamnă un adaos mare de grăsime, care are rolul să lege compoziția, dar și amidon și zahăr care dau consistență și gust.

Carnea este un aliment nobil, merită efortul să o mestecați chiar voi, nu să o luați mărunțită de alții😜 Sursa :

2) și link-ul despre carnea roșie :

În final de postare ,

o sinceră urare

pentru românii care,

pe 6 decembrie își serbează ziua onomastică :

30/11/2023

La mulți ani , Andrei ! La mulți ani, România !

Filed under: generale — Aliosa @ 6:00 am

În loc de motto :

Astăzi ,30 noiembrie , de Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României , este ziua onomastică a iubitului meu nepoțel ,

ANDREI .

De 1 Decembrie, Ziua Națională a ROMÂNIEI , un sincer și călduros La Mulți Ani românilor onești , cu dragoste de Neam și Țară !!! 🙂 🙂 🙂

Ca unul care de mic copil am îmbrățișat cariera militară în 1966 ca elev al Liceului Militar ” Ștefan cel Mare ” din Câmpulung Moldovenesc

apoi , ca student la Școala Militară de Ofițeri Activi ” Nicolae Bălcescu ” din Sibiu

și student la Academia Militară ,

cu ocazia zilei Naționale a ROMÂNIEI voi vorbi doar despre ARMATA ROMÂNIEI care , așa după cum se stipulează în

Constituția României ,Capitolul V, Secțiunea 1 ,Art. 118 – Forţele armate ,Aliniatul (1)

(1) Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale. În condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară și participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii”

iar UNIREA de la 1 DECEMBRIE 1918 s-a realizat prin aportul exclusiv al militarilor ARMATEI ROMÂNE , prin jertfa a sute de mii de militari morți în Războiul pentru Reântregirea Neamului Românesc și formarea ROMÂNIEI MARI 🙂 🙂 🙂

Ca urmare , cu ocazia Zilei Naționale a României , în primul rând , urez din toată inima de pensionar militar , un sincer și călduros

și tuturor militarilor români în activitate, rezervă , retragere și veteranilor de război !!! 🙂 🙂 🙂

Iar ca respectul față de ARMATA ROMÂNIEI să fie complet , informez cu mare bucurie că , Statul Major al Apărării , are un nou șef

https://romania.europalibera.org/a/vlad-gheorghita-noul-sef-al-armatei/32703666.html

căruia îi urez multă sănătate , putere de muncă și corectitudine în îndeplinirea atribuțiilor atribuțiunilor de serviciu ! 🙂

Iar în final de postare ,

încă o precizare :

Despre politicienii români de astăzi , las pe alții să vorbească :

https://www.politico.eu/article/romania-prime-minister-florin-citu-coronavirus-vaccines-eu-commission-strategy/

https://www.euractiv.ro/politic-intern/receptia-de-1-decembrie-decalata.-iohannis-se-duce-in-dubai-pentru-un-discurs-de-3-minute-64632

Și dacă mai sus se vorbește ” laudativ ” de președintele Klaus WERNER Johannis , sutele de GENERALI înaintați în grad în cele două mandate pentru ” merite deosebite” în a-l sluji ca să nu spun a-l linguși , îi declară cu supușenie recunoștință veșnică ! 🙂 Chiar înainte de Ziua Națională a României , mai exact pe 28 niembrie 2023 , Klaus WERNDER Johannis a semnat mai multe decrete prin care au fost înaintați în grad zeci de colonei și generali !!! 😦 😦 😦

Pentru detalii, recomand accesarea link-ului :

Să fie clar pentru toată lumea :

nu am nimic cu cadrele militare care-și îndeplinesc cu onestitate și devotament atribuțiie funcțiilor pe care au fost numiți ,

dar sunt împotriva cadrelor militare care , pentru o STEA în plus, sunt în stare să-l țină de mână pe Klaue WERNER Johannis și când merge la WC !!! 😦 😦 😦

Sunt convins că una lume virtuală ,

frustrată din cale afară ,

din motive doar de ea știute ,

dar de mine bănuite ,

va trece ca gâsca prin apă pe aici ,

sau se va închide-n sine precum bietul arici .

” Ne iartă ,Doamne, ura şi gîlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.
Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.
Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pîine din import,
cînd bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.
Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.
Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit şi duhul Tău?
Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.
Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.
Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sînge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.
Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cîntă doctor Iacob psalmi.
Şi ne e dor de-o sfîntă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.
Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum” .
Sursa poeziei , internetul ! 

22/11/2023

Naționala de fotbal seniori a ROMÂNIEI , s-a calificat la EURO 2024 de pe locul 1 , în grupa 1 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:31 am

În loc de motto :

La mai bine de 12 ore după ce România a obținut calificarea la EURO 2024, președintele României, Klaus WERNER Johannis,
încă nu a transmis vreun mesaj de felicitare pe adresa NAȚIONALEI de fotbal , el, fiind preocupat să-și plimbe nevasta prin țări africane ( Kenya, Zanzibar, Senegal)
Din motive doar de el știute 😦 😦 😦 dar de majoritatea românilor cu dragoste de NEAM și ȚARĂ bănuite 🙂
după VICTORIA cu 2-1 asupra Israelului 🙂 🙂 🙂
victorie care a asigurat CALIFICAREA ROMÂNIEI după o pauza de 8 ( OPT) ani la turneul final ce se va disputa în Germania părinților săi ,președintele românilor păcăliți de DOUĂ ORI ( 2014 și 2019) să-l VOTEZE 😦 😦 😦

NU A SCOS NICI O VORBĂ !!! 😦 😦 😦

Cine crede că postez vorbe fără acoperire , să ACCESEZE link-ul :


https://www.gsp.ro/fotbal/nationala/klaus-iohannis-poate-lua-lectii-de-la-maia-sandu-reactie-calificare-euro-719585.html

Aseară , 21 noiembrie,mai exact începând cu ora 21:45 , în zi de mare și sfântă sărbătoare
” Intrarea în biserică a Maicii Domnului ”
am urmărit la televizor transmisiunea de pe stadionul ARENA NAȚIONALĂ a finalei grupei 1 din preliminariile EURO 2024 , dintre ROMÂNIA și ELVEȚIA ,fără emoția calificării la turneul final , țara cantoanelor fiind și ea calificată la EURO 2024 !!! 🙂 🙂 🙂

Meciul , care s-a desfășurat în prezența a 50.224 de iubitori ai sportului rege , FOTBALUL ” a avut o miză uriașă având în vedere faptul că amândouă naționalele se luptau pentru a termina pe LOCUL I în grupă , aceasta contând pentru a ” fi sau a nu fi ” în GRUPA a II-a sau a III-a VALORICĂ 🙂 lucru esențial în perspectiva alcătuirii GRUPELOR turneului EURO 2024 care se va desfășuar anul viitor în Germania ! 🙂

Portarul naționalei de fotbal seniori a ROMÂNIEI , a fost ÎNGERUL păzitor al porții de fotbal a românilor ,el, opunându-se de mai multe ori jucătorilor elvețieni care doreau cu ardoare și interes să introducă mingea în poartă .

Pentru calificarea la turneul final al EURO 2024 , UEFA va vira în conturile Federației Române de Fotbal ( FRF)

20.000.000 de EURO

ce vor umple visteria și așa goală și inima celor care au contribuit la această mult așteptată CALIFICARE la un turneu european final, având în vedre PRIMELE ce se vor acorda jucătorilor și celor din staff-ul tehnic !!! 🙂 🙂 🙂

Cum ” vorba lungă e sărăcie curată” ,

recomand accesarea celor postate mai jos ! 🙂

Hai ROMÂNIA !!! 🙂 🙂 🙂

20/11/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/234 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:04 am

Motto: 

Omul cât trăiește , învață ! Eu trăind , învăț mereu !!! 🙂 🙂 🙂

Acesta este motto-ul meu ! 🙂

Cine nu a văzut

De la lume adunate , înapoi la lume date/233. Beneficiile uleiului de măsline .

nici nu știe ce-a pierdut !!!  😦  🙂 😦

”   Nu numai plantele medicinale, ci si produsele care se folosesc in alimentatia naturista – fructele si legumele – contin compusi care pot avea un efect puternic asupra unui organism bolnav.

– APA:

Evitati prepararea ceaiurilor folosind apa de la robinet. Amestecata cu clor – un element foarte activ si agresiv, a carui folosire a fost interzisa in toate tarile civilizate – poate provoca niste combinatii chimice nedorite.
– APA fiarta nu se foloseste dupa mai mult de 24 de ore dupa ce a fost pregatita, pentru ca devine nociva. Apa fiarta capata o structura nedorita,este saraca in oxigen si absoarbe din aer multi virusi, bacterii si microorganisme. Folosirea permanenta poate provoca litiaza renala. Apa fiarta se consuma imediat dupa fierbere, sub forma de ceai, supa, etc.

– BAUTURILE AMBALATE in cutii de aluminiu (bere, pepsi si altele) contin un conservant care provoaca producerea hormonilor feminini in organismul barbatesc. Barbatii care beau mai mult de 5 cutii pe zi risca sa se aleaga nu numai cu o „burta mare” ci si cu impotenta si cu marirea sanilor.
– BEREA este o bautura foarte apreciata si foarte consumata, in special de barbati. Dar trebuie sa se stie ca, in timp ce ea se evapora, elimina anumite substante care ajung in mucoasa nazofaringiana si conduc la scaderea libidoului (apetitului sexual).

– BOBUL si FASOLEA consumate timp indelungat, conduc uneori ia aparitia durerilor de picioare si uneori la periostita dentara. De asemenea, ceaiul din pastaile de fasole, recomandat mai ales celor bolnavi de diabet zaharat,reduce intr-adevar nivelul zaharului din sange cu 35%, dar daca se supradozeaza, tot cu 35% se inrautateste si vederea bolnavului.

– BOSTANUL si DOVLECEII contin alcaloizi care provoaca inflamarea amigdalelor iar folosirea indelungata a semintelor poate provoca uneori furunculoza. De asemenea, consumul de bostan este contraindicat in gastritele cu aciditate scazuta, in ulcerul stomacal, in formele acute de boli stomacale, si in formele grave de diabet zaharat.

– BRANZA de VACI se va consuma in cantitati cat mai reduse de catre cei cu afectiuni grave la rinichi.

CARTOFII consumati in cantitati mari nu se recomanda barbatilor cu excitabilitate sexuala crescuta.

– CEAPA , in cantitati mari, duce la tahicardie si alte modificari in functionarea sistemului cardiovascular. Este contraindicata celor cu afectiuni ale ficatului, rinichilor, pancreasului, cu ulcer stomacal si duodenal.

– CIOCOLATA este contraindicata persoanelor cu afectiuni hepatice.

– COMPOTUL de CAISE uscate sau proaspete nu e bun in cazul celor cu afectiuni stomacale.

– CURMALELE nu se recomanda bolnavilor care au afectiuni ale sistemului digestiv.

– DULCEATA de orice fel care a mucegait trebuie aruncata. Mucegaiul produce toxine, inclusiv de natura cancerigena, care nu se distrug prin nici un fel de fierbere.

– DROJDIILE sunt necesare organismului uman pentru reglarea metabolismului, pentru functionarea normala a sistemului nervos si ca izvor de vitamine. Dar trebuie folosite cu atentie. Ele trebuie inlaturate din meniul bolnavilor de hipertensiune, a celor cu afectiuni ale tractului digestiv.

– HREANUL irita membrana mucoasa a tractului digestiv.

– LAPTELE, consumat rece, deregleaza digestia. Pentru a-si face efectul benefic asupra organismului, el trebuie incalzit putin, trebuie consumat pe nemancate, cu inghitituri mici, tinandu-1 cat mai mult timp in gura inainte de a-1 inghiti.

– LACTATELE , inclusiv smantana, sunt interzise celor cu afectiuni hepatice.

– MARGARINA contine multe transizomere – acizi alifatici nesaturati -care deregleaza functionarea fermentilor, schimband si structura membranelor celulare. Ca rezultat, creste nivelul colesterolului in sange, precum si riscul imbolnavirii de diabet si infarct miocardic.

– MARARUL, folosit indelungat si in cantitati mari, ca si alte plante din familia lui, scade apetitul sexual la barbati.

– MENTA si mentolul consumate in exces, constituie un impediment pentru femeile care vor sa ramana insarcinate.

– MORCOVUL poate fi o otrava pentru fumatori. Intrand in reactie cu elementele cancerigene din fumul de tigara, betacarotenul provoaca aparitia cancerului.

– NUCILE , consumate in cantitati mari, provoaca constipatie, spasme ale vaselor sanguine din creier si dureri de cap. Nu este indicat sa se manance mai mult de 10 nuci pe zi. Folosirea interna a preparatelor din nuci mareste cantitatea de protrombina din sange (factorul II de coagulare a sangelui), motiv pentru care trebuie folosite concomitent ceaiuri sau preparate din plante, care provoaca fluiditate sanguina (subtierea sangelui): flori de boz, de castan, de tei, radacini de dud sau de zmeura. De asemenea, nucile nu se mananca pe stomacul gol daca aciditatea sucului gastric este ridicata si in cazuri de inflamatie intestinala, doar dupa masa fiind indicata consumarea lor.

– PAINEA GRAHAM este foarte buna pentru slabire, prevenirea constipatiei si vitaminizarea organismului. Dar graul se stropeste de cateva ori pe an cu substante chimice. Aproape toate toxinele se regasesc in invelisul graului,care este prezent in graham.

– PEPENELE GALBEN nu se recomanda mamelor care alapteaza (uneori Ia copii apare alergia), de asemenea, nu se recomanda celor care sufera de diabet zaharat, duodenita, ulcer stomacal, dizenterie, diaree.

– PRODUSELE APICOLE , mai ales veninul de albina, nu se combina cu alcoolul.
Din aceste motive, cu cateva zile inainte de folosirea veninului de la albina, se renunta la orice fel de alcool, inclusiv berea.

– RODIILE – supradozate inrautatesc vederea, strica smaltul dentar, irita membrana mucoasa a stomacului, provoaca in unele cazuri vertij, crampe musculare, slabiciune.

– ROSIILE nu se consuma atunci cand bolnavul foloseste preparate (medicamente) sulfamidice. Se va reduce la minim consumarea rosiilor in cazurile de: astm bronsic, menstre dureroase, boli ginecologice, diateza urica, litiaza renala.

– SORBITOLUL (inlocuitor al zaharului) poate provoca balonare sau constipatie. Este contraindicat femeilor insarcinate.

– SCORTISOARA nu este indicata femeilor insarcinate, celor afectati de epuizare nervoasa, precum si celor cu pielea foarte sensibila.

– SEMINTELE de FLOAREA SOARELUI consumate in exces pot provoca leucoree.

– SMANTANA are multiple calitati, dar supradozata este contraindicata in cazurile de ulcer stomacal sau intestinal, gastrita hiperacida, obezitate.

– STRUGURII si STAFIDELE , consumate impreuna cu alte fructe si legume in cantitati mari, sau dupa care se bea lapte sau apa minerala, produc deranjamente ale functionarii stomacului.

– SUCUL de SFECLA ROSIE , consumat proaspat, ridica tensiunea arteriala si poate provoca spasmul vaselor sanguine. Se recomanda ca sucul de sfecla sa fie consumat la doua ore dupa ce a fost stors. Este de dorit sa fie amestecat si cu alte sucuri (morcovi, mere, varza).

– ULEIURILE VOLATILE (eterice) sunt substante medicinale puternice si se folosesc in medicina naturista de mai bine de 5000 de ani. Unele dintre ele, folosite in Aromoterapie sunt contraindicate femeilor insarcinate,bolnavilor de alergie, spasm bronsic, epilepsie, hipertensiune grava si celor care au suferit de atacuri cardiace, infarcturi de miocard si accidente vasculare cerebrale.

– USTUROIUL irita mucoasa tractului digestiv; consumat in exces, inhiba centrul respirator si provoaca uneori diaree si voma.

– VINETELE acumuleaza o substanta otravitoare (toxica), solanina. Pentru a le consuma fara grija, inainte de preparare, ele se tin cateva minute in apa clocotita.

– VITAMINA A, in doze mari, provoaca caderea parului, dar in doze mici stimuleaza cresterea lui.

– ZAHARUL este contraindicat femeilor insarcinate.Dupa aparitia cartii lui Pol Brag „Foamea terapeutica (Nestoterapie)” a capatat o raspandire tot mai mare moda „rabdarii de foame”, ca metoda de Tratament. Adevarul este ca, metoda poate fi folositoare dar are si contraindicatii; nu se foloseste categoric pana la varsta de 18 ani. Nu se foloseste, de asemenea, de catre cei care sufera de tuberculoza acuta, ulcer stomacal sau duodenal cu hemoragii, diabet zaharat, ciroza hepatica, scleroza renala, tiroidoza pronuntata, diferite boli psihice si ale sistemului nervos, precum si in cazul batranilor care sufera de epuizare.
– Pentru copii sunt contraindicate categoric bauturile de tip „Cola” si alte bauturi carbogazoase, mai ales cele care contin cofeina. Daca un copil bea mai mult de 1,5 l din aceste bauturi, pe saptamana, in organism apare o lipsa de calciu considerabila, ce duce la dezvoltarea bolilor cardio-vasculare si scaderea capacitatilor mentale. De asemenea, apar dereglari ale somnului, si toata ziua copilul nu se simte bine. Creste, de asemenea, starea lui de nervozitate ca si starea de stres. Mai mult decat atat, cofeina actioneaza negativ asupra organelor interne, ceea ce va conduce in viitor, la imbolnaviri mai serioase.

– CEAIUL VERDE ,previne cancerul, scade colesterolul in sange, intareste peretii vaselor sanguine, scade nivelul zaharului in sange, inlatura oboseala si stresul, incetineste procesele de imbatranire. Are foarte multe virtuti dar, totusi, nu poate fi de folos tuturor. Este contraindicat celor cu predispozitie la lipotimie,gastrita cu hiperaciditate, ulcer stomacal si duodenita. Produce dureri in zona stomacului.Daca mamele care alapteaza copii consuma mult ceai concentrat (inclusiv cel negru) seara, o parte din cofeina trece in laptele matern provocand insomnii copiilor.La persoanele hipotensive care consuma cantitati mari de ceai verde foarte concentrat, in prima faza tensiunea creste putin, se amelioreaza starea fizica, dar peste cateva ore tensiunea scade accentuat, apare senzatia de slabiciune, scade tonusul vaselor sanguine. In cazul lor este mai indicata folosirea ceaiului negru care creste tensiunea arteriala si mareste tonusul vaselor capilare.Folosirea ceaiului verde este indicata, dar in cantitati mici si in concentratie slaba. Fiecare consumator de ceai (verde sau negru) trebuie sa aiba simtul masurii si dozele proprii, care sa nu-i afecteze starea sanatatii. Depasirea masurilor duce uneori Ia insomnie, palpitatii si alte Simptome nedorite.
– ASPIRINA . Cei care consuma zilnic aspirina trebuie sa stie ca ea uneori are efecte in organism ca si alcoolul, ducand la distrugerea ficatului. Se poate ajunge in timp si la scaderea auzului. Consumul indelungat de aspirina duce la scaderea imunitatii organismului, iar asociat cu antibiotice, favorizeaza transformarea proceselor acute in procese cronice.Aspirina poate fi inlocuita cu 4 rosii ecologice consumate in fiecare zi sau ceai din coaja de salcie.

– PREPARATELE pe baza de propolis facute in casa nu trebuie fierte sau incalzite la temperaturi peste 50 °C; propolisul folosit la prepararea lor nu trebuie pastrat in congelator, deoarece acesta isi pierde proprietatile terapeutice. ”

Continuarea în postarea următoare ! 🙂

Sursa : internetul .

P.S.

Dacă cele sus postate( republicate ) nu interesează 🙂

recomand accesarea link-ului :

https://www.luju.ro/sporul-judecatorilor-scade-veniturile-raman-la-fel-sefa-inaltei-curti-corina-corbu-a-pus-in-aplicare-masurile-de-austeritate-care-limiteaza-la-1-500-lei-sporul-pe-care-magistratii-il-primesc-pentru-conditii-de-munca-grele-vatamatoare-sau-periculoase-a-cre?pdf

care cu siguranță , motivează !!! 🙂 🙂 🙂

17/11/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/233. Beneficiile uleiului de măsline .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:59 am

În loc de motto :

Dacă postarea-republicarea despre ZEAMA de VARZĂ

nu a stârnit interes pentru că miroase a VARZĂ 🙂 🙂 🙂

cele ce urmează a fi republicate mai jos , sper să intereseze ! 🙂

” Aurul lichid care regenerează ficatul și curăță colonul. Ce beneficii are uleiul de măsline cu zeamă de lămâie, pe stomacul gol

Uleiul de măsline cu zeamă de lămâie, consumat pe stomacul gol, la prima oră, poate avea beneficii miraculoase pentru sănătatea ficatului. Și nu doar atât! Combinația de ulei de măsline cu suc de lămâie este benefică și pentru persoanele care se confruntă deseori cu constipația sau lipsa de energie. Mai mult, este un remediu eficient care ajută la eliminarea toxinelor acumulate în colon. 

Iată ce se întâmplă în organismul tău dacă îți începi ziua cu o lingură de „aur lichid”, așa cum este numită această combinație miraculoasă.

Uleiul de măsline cu zeamă de lămâie revitalizează ficatul

Dacă îți începi dimineața cu o lingură de ulei de măsline amestecat cu 3 picături de zeamă de lămâie, vei scăpa de balonare, constipație, gust amar sau acru în gură, dureri de cap, stare de oboseală și picioare umflate. Toate aceste simptome pot indica supraîncărcarea ficatului cu grăsimi, afecțiune numită steatoză hepatică non-alcoolică.

De asemenea, această combinație facilitează eliminarea toxinelor acumulate în intestinul gros. Astfel, este redus riscul de polipi și cancer de colon.

Protecție pentru inimă, alinarea durerilor reumatice

Uleiul de măsline cu zeamă de lămâie consumat pe stomacul gol este considerat cel mai bun remediu pentru circulația sângelui și prevenirea depozitelor de colesterol pe vasele de sânge.

Bogat în acizi grași Omega 3, uleiul de măsline reduce nivelul de colesterol „rău” (LDL) și îl crește pe cel „bun” (HDL), oferind astfel protecție cardiovasculară.

Prin adaosul de suc de lămâie, organismul va primi o binemeritată doză de vitamina C, importantă atât pentru sănătatea inimii, cât și pentru susținerea imunității.

Persoanele care se trezesc cu dureri articulare sau reumatice puternice pot constata o ameliorare a acestei probleme dacă urmează o cură de câteva săptămâni cu ulei de măsline și zeamă pe lămâie consumat pe stomacul lor. Asta, deoarece combinația are efect antiinflamator și previne puseele de durere specifice artritei sau altor forme de reumatism.

Pentru a vă bucura de beneficiile acestui remediu, este important să îl consumați dimineața pe stomacul gol, înainte de a lua micul dejun. Picurați puțină zeamă de lămâie într-o lingură de ulei de măsline și înghițiți acest amestec numit de grecii antici „aurul lichid”, datorită proprietăților sale benefice.” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa : internetul.

P.S.

Scuzată-mi fie lipsa de modestie , din 2001 când am constatat ce bun era ULEIUL de MĂSLINE procesat în ITALIA la fabrica unchiului ginerelui meu , nici o SALATA de legume și verdețturi nu am mai consumat fără ULEI de MĂSLINE !!! 🙂 🙂 🙂

12/11/2023

De la lume adunate . înapoi la lume date/232 pentru a fi musai ,aplicate . Despre zeama de varză .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:00 am

În loc de motto :

Am obosit să tot postez versus

ipocrizia ipocriților de politicieni

de la toate partidele

și formațiunile politice aflate

la guvernare

sau în opoziție ,

așa că ,

pentru o perioadă nedeterminată de timp,

pe acest blog 🙂

voi posta(republica)

doar articole și opinii personale despre sintagma

” trăiește sănătos ” 🙂

precum și articole ce nu au legătură cu politica ipocriților și demagogilor de politicieni români ,

politică care după Napoleon

” …este o sabie fără tăișuri”

iar după românul de rând este o c…. !!! 😦 😦 😦

Cum vara a trecut

iar toamna și-a intrat deplin în drepturi ,

fără a sta prea mult pe gânduri ,

complet dezinteresat ,fac o sinceră urare :

puneți varză la murat 🙂 🙂 🙂

și veți avea de câștigat !!! 🙂 🙂 🙂

” Efectele miraculoase ale consumului de “ZEAMĂ DE VARZĂ”!

Puține persoane ştiu că, atât varză murată, cât şi zeama sau moarea, cum i se mai spune prin diferite părţi ale ţării, sunt adevărate depozite de medicamente naturale care pot preveni şi vindeca diferite boli. Conţinutul bogat de substanţe nutritive din zeamă de varză murată revitalizează organismul şi-l tonifică.

De asemenea conţine vitamina B12 şi minerale precum magneziu, acid folic, potasiu, fier şi iod. Vitamina B12 ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire şi protejează sistemul nervos.

Atât varză murată cât şi zeama conţin vitamina antiulceroasă care este recomandată bolilor ulceroase şi stimulează arderea grăsimilor.

Zeamă este recomandată persoanelor hipotensive şi ajută la normalizarea digestiei şi în prevenirea constipaţiei.Consumată regulat zeamă de varză va poate detoxifia organismul astfel ajutând la eliminarea toxinelor.

Iată cele mai importante boli care se pot trata cu zeamă de varză:

Gastrită
Bea în fiecare zi zeamă de varză încălzită înainte de fiecare masă principala. Prima dată bea 100 ml iar apoi creşte doză cu propriul plac.

Mahmureală
Adaugă în blender 3-4 bucăţi de ceapă şi 3 pahare de zeamă de varză şi amestecă-le la vitezămare până se omogenizează. Bea jumătate de pahar şi apoi un pahar de apă pentru a-şi face efectul foarte bine.

Diaree
Consumă jumătate de pahar de zeamă de varză cu jumătate de suc de roşii proaspăt.

Constipaţie
Dizolvă 2 linguriţe de sare în 250 de ml de zeamă de varză şi bea dimineaţă pe stomacul gol. Repetă procedeul până vei observă diferenţe.

Hernie
O bucăţică de tifon împăturit se îmbibă cu moare, se pune pe locul cu problema, deasupra seaşează o felie de cartof crud, se apasă puţin şi se pansează. Compresele se ţin câte 3 ore zilnic, iar tratamentul durează 1,5-3 luni” .

Sursa :

De la lume adunate , înapoi la lume date ,

căci internetul este plin cu de toate ! 🙂

În final de postare republicare ,

din experiența personală ,

o nevinovată precizare ,

care nu trebuie luată drept fală :

ca zeama de varză să fie și mai gustoasă și benefică ,

în vasul în care varza se așează la murat , pe lângă tradiționala sare și aromaticul mărar , la un butoiaș de 50 de litri ,

eu mai adaug și :

o sfeclă roșie mică și 1-2 bucăți de varză roșie pentru culoare , 2-3 mere , 3-4 gutui coapte și sănătoase , 4-5 bucăți porumb uscat ,5-6 bucăți de hrean și 7-8 foi de dafin ! 🙂

11/11/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/231.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:28 am

Motto :

Mai bine să atragi antipatii pentru cine ești, decât să fii etichetat pentru ceea ce nu ești” !

” Mircea, fă-te că lucrezi”

( Ion Caramitru în 22 decembrie 1989 către Mircea Dinescu , când ,oportuniștii acelei zile , vorbeau în direct la TVR ).

1) Noua lege a pensiilor a fost aprobată după un scandal între PSD şi PNL

” Proiectul legii pensiilor, care a provocat astăzi un scandal în coaliţie, a fost aprobat joi de Executiv, afirmă surse guvernamentale citate de news.ro.

Scandalul din coaliţie a pornit după ce ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, ar fi refuzat să-și dea avizul pentru noua lege care crește pensiile românilor, pentru că nu sunt bani, și i-ar fi cerut premierului să găsească soluții, spun surse politice citate de digi24.ro.Liberalii afirmă că impactul bugetar al noii legi a pensiilor este nesustenabil, după recalcularea tuturor pensiiilor.

Ministerul Finanţelor a avizat proiectul, însă cu mai multe observaţii şi se aşteaptă şi avizul Consiliului Economic şi Social (CES) pentru a adoptarea lui în şedinţă.

Şedinţa de Guvern ar urma să se reia după ora 16.30.Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat în interiorul partidului că Guvernul Ciolacu, în ansamblu, trebuie să îşi asume găsirea banilor pentru pensii şi că nu trebuie repetată greşeala din 2019 când Guvernul Dăncilă promitea majorări de 40%, care nu se susţineau bugetar, au precizat surse liberale pentru news.ro.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, joi, la începutul ședinței de guvern, să vină cu un plan de măsuri asumat, cu „termene clare de implementare”, care să ducă la îmbunătățirea colectării la bugetul de stat, dar la digitalizarea ANAF și a sistemului de e-facturare.

„Știm cu toții, în cererea de plată nr. 4 (din PNRR – n.r.) este nevoie de o reformă fiscală. Până la reforma fiscală, aștept de la ministrul Finanțelor un plan de măsuri administrativ asumat: atât în ceea ceÎnainte de ședință, într-o discuție cu jurnaliștii, care l-au întrebat despre refuzul ministrului de Finanțe Marcel Boloș de a aviza proiectul legii pensiilor, premierul Ciolacu a răspuns laconic: „Așa e el, mai supărăcios”.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a avut joi înainte de şedinţa de Guvern, o reacţie la nemulţumirile venite dinspre PNL, pe noua lege a pensiilor. Ea a precizat că ceea ce circulă nu are legătură cu realitatea şi că a explicat în comisia de muncă care este cheltuiala cu pensiile, din septembrie până în decembrie, aproximativ 55 de miliarde lei.

”Asta înseamnă că ceea ce se rostogoleşte acum este fals, aceea este cheltuiala cu pensiile recalculate din septembrie până în decembrie”, a spus ministrul, precizând că faţă de majorarea cu 13,8 %, care oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde” .

Sursa :

2) Ce prevede Proiectul de Lege versus Legea Pensiilor

https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=20838

Și iată ce spune și semnatarul celor republicate prin ” copy paste” mai jos :

” Ca să fiţi convinşi cît de mult minte Guvernul, cît de mult au minţit guvernele apuse de sub comanda lui Iohannis, vă dau un singur exemplu: mult promisa şi comentata recalculare a pensiilor a „început” de pe vremea Olguţei Vasilescu, a trecut apoi prin neruşinatele minciuni ale celorlalţi miniştri ai muncii, nu puţini la număr, ca apoi, să fie aruncată pe piaţă din nou, cu surplus de neruşinare, de actualul ministru al  „mineritului”, că doar am văzut-o cu toţii pe Bucura Oprescu în salopete de miner, cu cizmele murdare de noroi şi cu mîna pe picamer.

Ştim cu toţii, o mînă din culise, una supercalificată în practica demagogiei, îi face actori de duzină pe miniştri, imediat după investire. Dorinţa lor de popularitate este exploatată la maxim. Unii dintre miniştri au purces în urma viiturilor care au afectat localităţi întregi. Toţi, în încercarea de a părea miloşi, încălţaţi în cizme de cauciuc, ca să dea bine în faţa camerelor de luat vederi, dar fără intenţie de implicare în rezolvarea situaţiei. În mod cinic, se fotografiază cu localnicii, cu minerii şi, mă întreb, ce-ar face ei dacă apele s-ar răzbuna, îndreptîndu-şi puhoaiele spre vilele opulente şi spre visteriile lor penale? Ce-ar face dacă peste noapte s-ar trezi săraci lipiţi pămîntului, iar nădejdea lor în banii furaţi îi va abandona? Manevra a reuşit întotdeauna marionetelor de la putere, care au fire invizibile legate în locurile de unde cheia poate fi rotită fără zgomot. Poate i-a reuşit pentru moment şi ministresei trasă de şi pe sfori multiple.

Cum nimic nu ţine o veşnicie cînd e vorba de politică, să revenim pe drumul minciunilor de la Ministerul Muncii. La începutul lui 2023, incompetenţii de atunci, Ciucă şi „compania” promiteau recalcularea şi rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii, începînd cu luna martie. Au mutat-o, apoi, în septembrie, apoi, la sfîrşitul anului, la începutul lui 2024, doar că, un anunţ al lui Marcel Boloş din zilele trecute menţionează alt termen, mai îndepărtat, vara lui 2024. Uite-aşa, cu minciuna urcată pe trepte s-au scurs ani grei, în care inflaţia a crescut, veniturile au rămas aceleaşi, românii au sărăcit, iar guvernul României se împrumută cu 50.000 de euro pe minut la dobînzi uriaşe, neacceptate de alte state. Nu pentru poporul român se împrumută ei, ci pentru alte popoare. Guvernul şi preşedintele cheltuieşte cu războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, aduce refugiaţi străini în România pe banii românilor, iar pe românii din Gaza îi abandonează, timp în care, în traista românului firimiturile de pîine s-au uscat.

De fapt, 90% din seniorii României, pe care Guvernul României îi minte în formă continuată, au ţinut agricultura ţării în viaţă, au trudit zeci de ani în fostele întreprinderi de stat şi ceapeuri, în şcoli, grădiniţe, spitale, au construit o Românie modernă, au hrănit ţara şi Europa cu capete luminate, cu grîne şi legume, au plătit cuminţi şi la timpul lor dările către stat, iar acum, la bătrîneţe, statul (în definiţie: instituţie în slujba cetăţeanului), care aparţine unui cuib de năpîrci, le pune în palma bătătorită o pensie mizeră, umilitoare !

Cum la conducere avem valeţi ai jupînilor mondiali, printre războaie şi sărăcia autohtonă, a început neoficial şi abuziv marea abureală electorală. Boloş a fost văzut pe la moaşte, sigur nu a stat la coadă, a intrat prin culise, Ciolacu a prins dintr-o dată drag de pieţe şi guri de metrou şi scoate bani din buzunar pentru trei roşii şi doi ardei, vrînd să demonstreze că românul poate trăi şi cu puţin. Dar asta nu e totul. Covrigul din coada cîinelui vine tot de la Ciolacu. Acesta dă asigurări ca banii cheş nu vor dispărea, dar sub motivul eradicării evaziunii fiscale limita cheş pentru fiecare persoană va fi de cinci mii de lei. Limitarea cheşului nu are legătură cu evaziunea clamată de Ciolacu, ci, cu controlul exercitat de către autorităţi asupra fiecărui individ. În acelaşi timp, limitarea cheşului va face jocul băncilor, miza fiind comisionul bancar încasat la plata cu cardul. Deci, statul român nu primeşte nimic însă băncile, în majoritate, străine, vor avea profit.

În sensul limitării banilor ckeş(sic!) curge deja funcţionalitatea Legii 296/2023, publicată în Monitorul Oficial din 27 octombrie 2023, lege care aduce modificări de substanţă Legii 70/2015, limitînd operaţiunile cu numerar, şi interzice împrumuturile între firme. De ce nu vorbeşte Ciolacu despre deficitul bugetar al României?, care sigur va depăşi pînă la sfîrşitul anului pragul de 5,7%, ca urmare a menţinerii în plată şi neatinse a pensiilor speciale, ca urmare a cheltuielilor cu înarmarea forţată a României cu reziduurile militare occidentale, cu ajutoarele date fronturilor de război străine, ca urmare a implementării legii privind măsurile fiscal-bugetare pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.  

De ce nu vorbeşte despre „Proiectul de Lege 418 19.06.2023?, privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor”, prin care vor să naţionalizeze proprietăţile private, prin Codul Urbanistic, care va afecta dreptul la proprietate, garantat de Constituţia României. Banii cheş şi tot ceea ce deţine cetăţeanul sînt, prin Constituţie, proprietate privată. În consecinţă, într-o ţară liberă, democrată, cetăţeanul are libertatea să le folosească după voie şi nevoie. Orice regim politic care încalcă sau desfiinţează dreptul la proprietate al cetăţeanului se numeşte dictatură şi trebuie înlăturată.

Concluzia:

în România, democraţia, drepturile omului şi Constituţia au fost abrogate de o clică de ciraci ai „Marii Resetări”.

Sursa :

https://www.art-emis.ro/editoriale/ce-spune-legea

3) Trădători de Neam și Țară ,
oportuniști , ipocriți , demagogi ,hoți, corupți, din cale-afară,


„Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt,
să vrem noi sânge, nu pământ…
hristoși să fiți , nu veți scăpa nici în mormânt ” …..
din poezia „Noi vrem pământ ” de George Coșbuc.

https://www.piatauniversitatii.com/ivideo/alte-emisiuni-2023/#video-3147693458-Dincolo-de-Orizont–Cum-ne-a-fost-m%C4%83sluit%C4%83-istoria–7-

În final de postare-republicare ,

o sinceră și dezinteresată urare :

un sfârșit de săptămână cu bucurii și SOARE , tuturor persoanelor virtuale care , voit sau întâmplător, vor citi cele sus menționate ! 🙂

Comentariile la las pe seama domniilor dumneavoastră .

07/11/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/230.

Filed under: generale — Aliosa @ 6:57 am

Motto:
”Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.
De aceea, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperișul caselor” .


1) ” Israel şi Gaza reprezintă noul joc al criminalilor planetei, care suflă în ceafa altor criminali ce conduc SUA şi lumea, o altă etapă din planul lor măreţ de „pacificare” a lumii sub propria lor
conducere, potrivit criteriului exprimat de James P. Wartburg, bancher american şi consilier financiar al Preşedintelui Franklin D. Roosevelt:
„Fie ca vreţi, fie că nu, vom avea un guvern mondial.
Singura chestiune este dacă va fi acceptat sau impus”.
Iată că „lumea” nu-l vrea.
Dacă analizăm istoria recentă, Ucraina, în afară de faptul că a fost împinsă în război şi distrusă bucăţică cu bucăţică, Zelenski, la ordinului unchiaşului de peste ocean, nu va schimba ceva.
S-a dovedit a fi un rateu costisitor pentru întreaga planetă.” (Maria Diana Popescu)
Sursa citatului :
https://www.art-emis.ro/editoriale/planul-maret-de-pacificare-a-lumii-sub-propria-lor-conducere

2) ” Trebuie înțeles că țintirea deliberată de către Israel a civililor din Gaza face parte dintr-o strategie militară de lungă durată a SUA de ucidere a civililor.
În această privință, America susține pe deplin mandatarul său israelian.
În evoluțiile recente, oficialii israelieni[4] au justificat uciderea de civili în Gaza subliniind bombardarea orașului german Dresda (o țintă civilă), precum și a
multor alte orașe germane de către SUA și Marea Britanie spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În mod similar, SUA au aplicat aceeași strategie de a viza civilii japonezi cu bombe
incendiare spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.” (Prof. Michel Chossudovsky)
Sursa citatului :
https://www.art-emis.ro/analize/genocid-la-nivel-mondial

3) De peste OCEAN , mai exact de la partenerul strategic din NATO al României , a sosit pe calea mass mediei scrise o ȘTIRE care ar trebui să-i pună pe gânduri pe guvernanții care au COMANDAT cu de la sine putere pentru vreo 15 milioane de români propazabili a fi vaccinați ,

120 de milioane de ” vaccinuri”

pentru care ” statul eșuat” condus de Klaus WERNER Johannis a PLĂTIT și PLĂTEȘTE și acum MILIARDE de LEI în timp ce MILIOANE de români trăiesc în SĂRĂCIE !!! 😦 😦 😦

Mai jos, republic prin ” copy paste” articolul :

” Proces capital câștigat de Kennedy la Curtea Supremă a SUA !!! 🙂 🙂 🙂

” Hotărârea Curții Supreme a SUA : Vaccinurile Covid nu sunt vaccinuri :

Aproape nimeni nu a observat că Robert F. Kennedy Jr. a câștigat procesul împotriva tuturor lobbyiștilor farmaceutici. Vaccinurile Covid-19 nu sunt vaccinuri.

În decizia sa, Curtea Supremă afirmă că prejudiciul cauzat de terapiile genetice cu ARNm ale Covid este ireparabil.

Întrucât Curtea Supremă este cea mai înaltă instanță din Statele Unite, nu mai există alte căi de atac și toate căile de atac au fost epuizate. 

Într-o primă declarație, Robert F. Kennedy a subliniat că acesta a fost un succes care a fost posibil doar datorită cooperării internaționale a unui număr mare de avocați și oameni de știință.

Această hotărâre este, desigur, un precedent internațional.

În special aici, în Elveția, această hotărâre ar trebui să facă senzație, deoarece Elveția are o poziție specială cu constituția sa federală.

Pe de o parte, Codul de la Nürnberg este ancorat în Constituție prin articolul 118b, iar utilizarea abuzivă a ingineriei genetice pe oameni este interzisă în Elveția în temeiul articolului 119 din Constituția federală.

Aceasta este completată de articolul 230bis din Codul penal, … Acest lucru înseamnă că autorii pot fi pedepsiți cu până la 10 ani de închisoare.

Cu toate acestea, această hotărâre ar trebui, de asemenea, să facă restul lumii să se ridice și să ia aminte, deoarece Codul de la Nürnberg are valabilitate internațională și este inclus, de asemenea, în articolul 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. În cazul unor acuzații penale, în declarație ar trebui să se facă referire la scandalul talidomidei pentru a da o greutate deosebită semnificației acestei acuzații. Astfel, politicienii vor avea parte de o toamnă călduroasă. Ar trebui să știți, de asemenea, că avocatul german Dr. Rainer Füllmich și alți peste 100 de avocați germani au fost implicați în aceste proceduri.

Mass-media nu vorbește despre acest lucru, nici în Elveția, nici în Europa. Din păcate, acest lucru se va întâmpla doar cu o întârziere” .

Pentru mai multe detalii, inserați pe Google link-ul :

https://www.foxnews.com/us/new-york-supreme-court-reinstates-all-employees-fired-being-unvaccinated-orders-backpay

4 ) Analistul politic , Ilie Șerbănescu :

”Guvernanții români nu țin cu românii, asta este evident, și fac toate mizeriile posibile acestui popor. În plus, se instituie un control al oamenilor, prin încălcarea unuia dintre cele mai elementare drepturi ale omului, dreptul de a dispune de proprietatea lui așa cum vrea el, fără să-i lezeze pe alții. Cu ce îi lezez eu pe alții dacă folosesc proprietatea mea cash? Cu nimic. Dacă banii pe care îi cheltui provin din evaziune, din fraudă ș.a.m.d, dovedește lucrul acesta și ia-i pe toți. Că îi iei cash, că îi iei din cont, nu contează. Dar, dacă sunt ai mei, trebuie să mă lași să-i folosesc așa cum vreau, că sunt bunurile mele. Nu mă pune pe mine să folosesc card, ca să fac un cadou băncilor din banii mei. De ce? Că vrea domnul Ciolacu? Se spune că se combate evaziunea fiscală. Nu este adevărat. Păi ăștia fac evaziune fiscală?  Bătrânii de la sate care nu au carduri? Principalii evazioniști în România sunt multinaționalele, care externalizează cel puțin 90% din câștiguri fără justă impozitare. Asta este evaziunea, restul sunt povești pentru tâmpiți”.

Sursa :

https://www.national.ro/0pp/ilie-serbanescu-limitarea-cash-ului-a-fost-facuta-pentru-imbogatirea-bancilor-straine-805153.html

5) Primărița orașului Câmpulung Muscel , userista ELENA LASCONI , a fost șterasă de pe listele USR pentru europarlamentarele din anul 2024. De reținut că până și unii useriști i-au luat apărarea lui Lasconi , iar link-ul jos postat , este DOVADA SUPREMĂ .

04/11/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/229. De toate pentru toți .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:38 am

Motto:

”Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.
De aceea, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperișul caselor.”

1) ” Modul în care a fost gestionată criza energetică din 2022 arată clar că totul a fost premeditat pentru distugerea economiei naționale, ne spune Dian Popescu, fost consilier al ministrului Energiei.
Acesta arată că România a avut cele mai mari prețuri la gaze, în condițiile în care suntem unul dintre cei mai mari producători din UE, dar și cele mai mari prețuri la energie. Guvernul ar fi trebuit să plafoneze prețurile la producători,însă a așteptat ca 40.000 de companii să intre în insolvență”.
Continuarea pe :
https://www.national.ro/0pp/tradare-nationala-cum-s-a-premeditat-oficial-prabusirea-economica-a-romaniei-805092.html

2) Istoria necunoscută a Ucrainei .

3) ” În timp ce Guvernul Ciolacu introduce taxe peste taxe, care împovărează populația și îngroapă afacerile întreprinderilor românești,
România execută, fără să crâcnească, ordinele Comisiei Euopene.
Astfel, țara noastră a fost obligată să susțină cu 50 de milioane de euro Ucraina, sumă care s-ar putea majora, conform acordului încheiat cu Comisia Europeană.
Astfel, Executivul și-a creat cadrul legal pentru a putea înstrăina banii, iar bugetul din 2024 începe, deja, cu o gaură”.
Continuarea pe :
https://www.national.ro/social/austeritatea-doar-pentru-populatie-50-de-milioane-de-euro-pleaca-spre-ucraina-805057.html

4) ” Peste 50 de profesori de istorie din Bacău au fost convocați pentru a fi învățați cum să predea „Istoria evreilor. Holocaustul”, o nouă materie introdusă în programa școlară începând din acest an” .
Continuarea pe :
https://www.rostonline.ro/2023/10/profesorii-de-istorie-din-bacau-invatati-sa-predea-istoria-evreilor-sub-supravegherea-lui-alexandru-florian-directorul-de-la-elie-wiesel/

5) Weekend frumos tuturor persoanelor virtuale care voit sau întâmplător vor ajunge pe aici ! 🙂

03/11/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/228 Despre pensii și pensionari , partea a II-a .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:10 am

” Magistrați și militari sau jmecherii și adormiții

Motto:

 În accepţiunea prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, independenţa financiară a judecătorului reprezintă o componentă esenţială a independenţei justiţiei”-  ICCJ

După discuții, negocieri, trimiteri și retrimiteri la Banca Mondială, Comisia Europeană, Parlament, comisii, după contestații în presă, la CCR, pe mijloacele de socializare, televiziuni, șantajuri, amenințări, plânsete, arătări cu degetul, declarații politice, electorale, promisiuni (neonorate), în sfârșit a făcut ochi, a fost  botezată, și i s-a semnat cerificatul de naștere legii privind pensiile de serviciu/apeciale. Domnul Iohannis a promulgat deja legea 244 devenită 282/2023 deși avea la dispoziție 20 de zile, timp în care se mai puteau depune contestații de neconstituționalitate.  De ce atâta grabă? Bineînțeles domnul președinte știa că magistrații nu vor mai contesta proiectul, că își rezolvaseră problemele, au obținut în mare ce au vrut, cu ajutorul colegilor din CCR dar și a responsabililor sau conducerilor ICCJ și CSM care au negociat dur, până la șantaj, cu clasa politică. Nu degeaba a tot fost amânată decizia CCR pe OUG 59. Acuma în sfârșit, pe 14 noiembrie va orăcăi și decizia respectivă, care îi supăra pe politicieni. Vor avea grijă acuma membrii CCR să dea o decizie care să nu lovească prea tare în (d)efectele OUG 59. Și totuși, de ce s-a grăbit domnul Klaus să promulge legea? Pentru că nu îl mai interesa dacă ar mai fi și altcineva nemulțumit, pe el nu îl interesează decât magistrații, că doar ei dețin cheiele  de la dosarele lui. Militarii, cei care sunt cei mai loviți (ca și până acuma), și de această nouă lege ”de reparare a nedreptăților”, nu au practic nicio șansă să mai intervină, iar vinovați sunt în primul rând ei. De când a apărut proiectul și până la promulgare, asociațiile militarilor  au dormit, rezerviștii ca și activii au asistat impasibili la toate discuțiile și intervențiile magistraților care nu s-au sfiit să arunce pisica în ograda pensiilor militare evidențiind faptul că statul nu ar câștiga nimic dacă ar supraimpozita pensiile magistraților, căci sunt doar câteva mii, dar cele ale militarilor sunt multe. Avea dreptate Lăpușneanu, mulți dar proști, iar magistrații au știut ce fac. De trei ori au strigat magistrații prin liderii asociațiilor lor și șefii ICCJ că nu pensiile lor afectează bugetul, ci cele ale militarilor. Unii dintre ei au trecut chiar la momente din recuzita bocitoarelor din filmele indiene. Simțind că întreaga opinie publică este scandalizată de salariile și pensiile magistraților care au crescut și cresc ca Făt Frumos, au apărut pe ”Lumea Justiției” articole care storc lacrimi pe umerii magistraților, informându-ne  că ”nimeni nu câștigă din ura împotriva magistraților” .O doamnă procuror ne spunea cu lacrimi în ochi, că „Nu trebuie să mergem pe premisa să moara și capra vecinului”, adică de ce ne luăm de capra magistraților ? O altă doamnă atinsă de prevederile legii, doamnă judecător, recent pensionată, este și mai radicală:” Fir-ati ai dracu ce sunteti’, dar sunteti deja acolo, ipocritilor!” 

Cine sunt ipocriții? Păi  să vedem:

      – În 02.02.2000, CCR emitea celebra decizie 20 prin care magistrații anunțau întreaga lume că ei sunt egali cu militarii și trebuie să fie tratați egal, pentru că … și înșirau ei acolo de ce au ei dreptul la pensie de serviciu, ca militarii. Spuneau ei printre altele, că, ”Constatând că aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigura un tratament juridic specific celor două categorii de asiguraţi, Curtea Constituţională retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii” dar nu uită să mulgă capra kaki: ”Astfel, în timp ce prin abrogarea art. 103 din Legea pentru organizarea judecătorească se suprima magistraţilor dreptul de a li se stabili, în condiţiile legii, pensie de serviciu, militarii vor continua să beneficieze de pensia de serviciu pentru activitatea depusa, prevăzută la cap. II al Decretului nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care nu este prevăzut în cuprinsul art. 198 din noua lege a pensiilor între dispoziţiile normative ce se abroga la data intrării în vigoare a legii.”Astfel, magistrații au dovedit că ”nu îi interesează” capra vecinului, dar au făcut ei cum au făcut și și-au pus toate drepturile pe spinarea caprei kaki. Și uite așa s-au procopsit ei cu pensii de serviciu. Nu mai intru în detalii.

  • În 2010 când s-a introdus calculul contributivității pentru toată suflarea, prin legea 119, magistrații, prin decizia 873 a CCR, la sesizarea aceleiași ICCJ,  s-au sustras  aplicării legii, rămânând pe ”LEGEA LOR” dar deși solicitaseră tratament similar cu pensionarii militari, aceștia nu aveau dreptul la tratament similar cu magistrații așa ca pentru ei au fost bune pensiile calculate pe contributivitate. ” Pensia de serviciu a magistraţilor reprezintă o compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, cum sunt drepturile exclusiv politice (dreptul de a fi aleşi în Camera Deputaţilor, Senat, în funcţia de Preşedinte al României ori în organele administraţiei locale, precum şi dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European) şi drepturile social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea economică), precum şi a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionalePensia de serviciu a judecătorilor reprezintă o compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, iar, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 20/2000, dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie.  Pensiile militare însă erau numai bune de muls pentru că ele nu aveau inclusă parte contributivă: ” Având în vedere însă cele două componente ale pensiei de serviciu, precum şi faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părţii contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.” Vă amintiți cine protesta în 2010 că ”militarii nu au contribuit la pensie” și cine țipă acuma că ” și noi am contribuit?”  Rezerviștiiiii,  iar ”jmecherii au speculat.
  • Prin decizia 297.12.03.2012, CCR ”observând că atât consilierii de conturi, cât şi judecătorii sunt independenţi în exercitarea funcţiei, respectiv a mandatului lor şi inamovibili pe durata exercitării acestora a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor” deci acordau celor care le verificau activitățile financiare, aceleași drepturi constituționale. De ce ? Pentru că le era frică de controalele Curții de Conturi. Dar de armată nu le era frică. Ce le puteau face militarii ? Da, militarii au buze reci, dar se pot obișnui cu asta drept urmare
  • În decizia 42/2012 magistrații CCR decide: ” Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, a stabilit că, după adoptarea Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, din punct de vedere constituţional, s-a deschis posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituţional şi legal al magistraţilor şi cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă sau pe unele dintre acestea la încasarea unei pensii speciale similar magistraţilor. Însă, în cauza de faţă, nu se poate susţine acest lucru, întrucât militarii, poliţiştii sau funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor nu au un statut constituţional şi legal similar magistraţilor, aceştia nebeneficiind de garanţiile de independenţă specifice magistraţilor. Așadar cei care le controlează actele financiare sunt egali cu ei, dar cei care, conform art 118 din Constituție, au rolul de garantare a suveranitatii, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale, nu ”au statut constituțional” deci nu au dreptul la pensie de serviciu pentru că fraierii oricum nu au ce face, vor nu vor, trebuie să plece la război pentru ei.
  •   A urmat apoi decizia 900 din 2020 care contesta supraimpozitarea. Ar fi fost normal ca din nou magistrații să folosească sintagma ”Constatând ca aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigura un tratament juridic specific celor două categorii de asiguraţi…” și să stabilească același regim pentru ambele categorii. Dar nu, domnii magistrați din CCR de data aceasta au făcut diferențieri, omorând capra kaki. Această decizie a pregătit terenul pentru legea 244/2023, menționând că ” Făcând trimitere la Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, în care s-a statuat că pensia de serviciu constituie„o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale”, Curtea reține că „suplimentul” constituie, de fapt, „această compensaţie parţială”, pentru că „diferenţierea existentă între o pensie specială şi una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment. Acordarea acestui supliment, aşa cum se poate desprinde şi din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale supuse unui statut special.

Această compensaţie, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia”.

Așadar magistrații care obținuseră pensie specială pe spinarea caprei kaki, de data asta au decis că trebuie să fii pătat ca să poți beneficia de drepturi, dacă ai o singură culoare nu e bine.

  • Au urmat, declarațiile și scrisorile asociațiilor  magistraților dar și luările de poziție ale conducerilor ÎCCJ și CSM care aruncau pisica în curtea MApN arătând lumii că nu pensiile magistraților trebuie eliminate/micșorate/suprataxate, ci pensiile militarilor.
  •    Și pentru a se asigura că orice s-ar întâmpla, orice ar decide politicienii, ei vor rămâne cu pensiile neatinse, pe 1 Octombrie 2023, șefii CSM și al ÎCCJ au decis ” ca revizuirea pensiilor de serviciu ale judecatorilor si procurorilor (care se actualizeaza cu majorarea indemnizatiei brute lunare a magistratilor in activitate) are loc atunci cand dupa stabilirea dreptului la pensie apar inscrisuri noi care nu existau la momentul stabilirii dreptului la pensie si care consfintesc situatii juridice noi. Iar una dintre aceste situatii juridice noi este calcularea drepturilor salariale avand o valoare de referinta sectoriala (VRS) de 605,225 lei.” Cu alte cuvinte și-au mărit veniturile cu 25% adică exact cât se discuta pe vremea aceea că vor fi taxate pensiile. Trăiască capra în robă!
  •  Și culmea culmilor o constituie o altă prevedere prin care magistrații și-au acordat, cu de la sine putere, ca să fie bine, să nu fie rău. niște ani vechime.  Pentru că legea 244 umblă la perioada de vechime în muncă pentru dreptul de pensie și unii magistrați nu prea îndeplinesc condițiile, s-au gândit ei că i-ar putea ajuta din nou capra kaki, așa că ICCJ a decis că perioada cât  magistratul a satisfăcut stagiul militar să fie considerată VECHIME ÎN MAGISTRATURĂ. Problema nu constă în faptul că stagiul militar este asimilat cu vechimea în muncă, ci faptul că pentru magistrați este considerat vechime ÎN MAGISTRATURĂ, nu doar în muncă și mai alesc, faptul că Legea 303, care este practic și statutul magistraților, nu prevede asimilarea stagiului militar cu activitatea în magistratură, deci un nou abuz, căci practic ICCJ a adăugat la lege sau practic a legiferat, arogându-și drepturi care aparțin puterii legislative. Iar dacă intri pe speța deciziei, constați că petentul nici măcar nu face obiectul deciziei ICCJ pentru că acesta, la data încorporării nu era angajat, deci nu avea calitatea de magistrat. Dar dacă așa vrea ICCJ, se poate.

    Și mai sunt niște ciudățenii, legate de procurorii militari, care sunt și popi și hoți, adică  se supun prevederilor a două statute, pot alege între pensia de magistrat și cea de militar, dar sunt plătiți  de MApN indiferent ce variantă aleg. Deci tot armata plătește.

    La un moment dat situația era atât de tensionată  încât magistrații vorbeau despre proteste, blocarea instanțelor,   și se vorbea chiar de un posibil conflict instituțional, între puterile politic și juridic.

Așadar  pentru apărarea buzunarelor, magistrații erau gata să lovească ei înșiși în actul de  justiție, pentru că cum altfel poată fi interpretat gestul de a nu se mai prezenta în instanțe ?

Unii ar spune că aceste acțiuni, plecând de la articole în media, proteste, contestări la CCR, aruncarea pisicii în curtea altora, sunt demne de admirat, că aceștia își apără drepturile. Eu le-aș spune abuzuri, pentru că practic niște judecători dau decizii care nu doar interpretează ci modifică legislația sau chiar creează noi prevederi care devin literă de lege în propriul beneficiu.

Ce au făcut militarii, asociațiile acestora, structurile MApN, în tot acest timp în care pensiile militare erau lovite, catalogate drept nesimțite, subțiate precum carnea de vită, oaie sau pui de la o șaormerie?

Au dormit, s-au certat, au așteptat să le apere alții drepturile, unii ”reprezentanți” au vegheat pe posturile tv la situația din Ucraina, apoi Israel, fericind norodul cu opinii de ”experți” în strategie și tactică, prezicând la comandă cursuri și evenimente care figurau doar în mintea celor pe care îi slujeau, cântând după partituri scrise de compozitorii strategici.

Acuma, când totul a fost bătut în cuie,  când nimeni nu va mai mișca un deget, poate doar vor promite că ”vor face totul după alegeri” că acuma nu e momentul, că trecem printr-o situație grea, unii s-au apucat să facă plângeri la Avocatul Poporului, alții scriu manifeste alții consideră că ar trebui să apelăm la justiție, adică la cei care au  tăiat capra kaki și arătau cu degetul spre ea  asmuțind clasa politică pe  pensiile militare.  Dar nu-i nimic, mai e puțin, vine 25 Octombrie se dau iarăși cocorații și grade pentru cei care ”au făcut frumos”, adică nu și-au supărat șefii cu pretenții și proteste aberante. Doamne ajută!

Și pentru că tot au spus judecătorii în decizia 20/2000 a CCR că magistrații sunt supuși acelorași interdicții ca și militarii, hai să vedem care sunt alea:

Pentru militari, legea 80/1995:

Secţiunea a 3-a Interzicerea sau restrîngerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi

Articolul 28

”Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi: a) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori sa desfăşoare propaganda prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice; b) sa candideze pentru a fi alese în administraţia publică locală şi în Parlamentul României, precum şi în funcţia de Preşedinte al României; c) sa declare sau sa participe la greva.

Articolul 29

Cadrelor militare în activitate le este restrînsa exercitarea unor drepturi şi libertăţi, astfel: a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afară serviciului; b) exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României şi forţelor armate nu este permisă; c) condiţiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte public informaţii militare se vor stabili prin ordin al ministrului apărării naţionale; d) aderarea la culte religioase este libera, mai puţin la cele care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum şi la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei; e) constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-ştiinţific, cultural şi sportiv-recreativ, cu excepţia celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii şi disciplinei specifice instituţiei armatei, este permisă în condiţiile stabilite prin regulamentele militare; f) încheierea căsătoriei este libera în condiţiile legii. Căsătoria cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetăţenia română este condiţionată de obţinerea aprobării prealabile a ministrului apărării naţionale; g) participarea la mitinguri, demonstratii, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este interzisă, cu excepţia activităţilor la care se participa în misiune; h) cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condiţiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.

Articolul 30

Ofiţerii, maistrii militari şi subofiterii în activitate au obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.

Cadrelor militare în activitate le este interzis: a) sa îndeplinească alte funcţii decît cele în care sunt încadrate, cu excepţia cumulului prevăzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale; b) să fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale, cu excepţia celor numite în consiliile de administraţie ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.

Articolul 31

Ofiţerii, maistrii militari şi subofiterii în rezerva, pe timpul cît sunt concentraţi sau mobilizati în unităţi militare, pot rămâne membri ai partidelor, formatiunilor sau organizaţiilor politice, precum şi ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă desfăşurarea oricăror activităţi cu caracter politic sau sindical, în unităţi militare.

Pentru magistrați, legea 303/2022

Articolul 231(1) Judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului de specialitate juridică asimilat acestora le este interzis:a) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile sau de altă natură;c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, societăți naționale sau regii autonome;d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.(2) În cazul dobândirii, prin moștenire, a calității de asociați sau acționari la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică sunt obligați să ia măsurile necesare, astfel încât această calitate să înceteze în termen de maximum un an de la data dobândirii ei efective.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c), judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor pot fi acționari sau asociați ca urmare a legii privind privatizarea în masă.

Articolul 232Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora nu pot face parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic. Aceștia sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.

Articolul 233(1) Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.(2) Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora își exercită funcția, și nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.(3) Judecătorilor și procurorilor le este permis să pledeze, în condițiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenților și descendenților, ale soților, precum și ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar și în asemenea situații însă judecătorilor și procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influența soluția instanței de judecată sau a parchetului și trebuie să evite a se crea aparența că ar putea influența în orice fel soluția.”

Așa e că seamănă ?

https://www.luju.ro/nu-castiga-nimeni-din-ura-impotriva-magistratilor-fosta-procuroare-codruta-chindea-distruge-propaganda-anti-magistrati-nu-trebuie-sa-mergem-pe-premisa-sa-moara-si-capra-vecinului-mai-bine-s-avem-toti-turme-de-capre-din-asediul-asupra-justitiei-nu-castiga

https://www.luju.ro/mesaj-catre-ipocriti-fosta-judecatoare-adina-daria-lupea-denunta-campania-de-ura-impotriva-magistratilor-o-jelanie-continua-si-mincinoasa-despre-cum-secatuiesc-magistratii-bugetul-incheiata-apoteotic-ca-din-cauza-noastra-statul-va-intra-in-incapacitate-de

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/21010

https://www.luju.ro/cresc-pensiile-magistratilor-plata-drepturilor-salariale-neplafonate-pentru-magistratii-in-activitate-atrage-majorarea-pensiilor-judecatorilor-si-procurorilor-minuta-intalnirii-dintre-sefa-iccj-corina-corbu-presedintele-csm-daniel-gradinaru-si-sefii-curti

https://www.iccj.ro/2023/04/18/decizia-nr-11-din-20-februarie-2023/

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/136104

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/119887

Sursa :

01/11/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/227.Despre pensii și pensionari partea întâi .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:35 am

Motto:

” În vremuri ale amăgirii universale , a spune adevărul , e un act revoluționar” ( George Orwell ) 🙂

și de mare curaj, adaug de la mine ! 🙂

1) Punctul de vedere al unui civil

” De ce ne-am temut, tot n-am scăpat. Ipocrizia, în tratarea situației pensionarilor, revine

Pe măsură ce se apropie termenul de 1 ianuarie 2024, stabilit după alte termene, la fel de “ferme” – 15 iulie cu legile salarizării și pensiilor publice, 31 august cu dosarele de digitalizat – vedem că ușor, ușor, se încearcă pregătirea pensionarilor pentru încă o trenare a stării de fapt. Domnul Ciolacu, premierul României, ne comunică deja că majorări ale pensiilor vor fi, dar la 1 ianuarie 2024 vor începe cu indexarea cu indicele inflației, care dânsului, prin nu știu ce algoritm, i-a ieșit 13,5%, nu 14% cum a fost declarat din septembrie până acum, de o groază de vectori. Așa cum am bănuit, și am scris în septembrie a.c., că au aruncat în piață baloane de încercare, după ce au testat reacțiile cu tot felul de variante de majorări, văzând că nu sunt reacții ferme, contondente, din partea pensionarilor, au mai ajustat un pic (n-ar fi ei dacă n-ar face asta, mica ciupeală, bat-o vina), probabil în urma cumpărăturilor făcute de domnul Ciolacu la Buzău, când a fost clar pentru toată lumea, că “suta umple burta”. Tristă demonstrație din partea prim-ministrului care uită, uneori, că este social democrat și al doilea demnitar al statului. De respectarea legislației, care nu au timp s-o modifice… nici pentru asta nu găsesc timp, cum n-au găsit în nici un an, ca să ne mai arate încă odată respectul lor față de noi. La legea 263, pe lângă inflație (dar valoarea reală, nu poezii…) mai era și 45% din creșterea reală a salariului mediu brut, realizată pe anul precedent. Despre asta… tăcere, c-așa le convine.”………………..

Continuarea pe :

 Doru Sinca 

2) Versus pensiili militare ,

recomand celor interesați spre lecturare ,

un articol de mare valoare ! 🙂

” Mai este un drept derivat din dreptul de pensie militara, reglementat prin Legea. nr. 223/2015, afectat de guvern prin ordonante de urgenta

Pana acum, s-a discutat pe acest blog ca prin celebrele ordonante de urgenta  nr. 59/2017 si nr.114/2018 a fost afectat, contrar art. 115 alin (6) din Constituitie, dreptul de actualizare a pensiilor militare, asa cum el fusese reglementat de Parlament prin Legea nr. 223/2015, in art. 60.

Daca analizam si art. 59 initial, observam ca prin cele 2 ordonante au mai fost afectate si drepturile de indexare care fusesera reglemantate prin aceeasi lege, articol care da posibilitatea ca si pensiile stabilite in decursul unui an sa fie indexate cu indicele cu care erau indexate pensiile aflate in plata la sfarsitul anului precedent.

Astfel, pensiile militare stabilite  in cursul anului 2017, dupa 6 august 2017, nu s-au mai indexat  cu 5,25%,  potrivit art. 59 alin. (5) si nici cele deschise in anii urmatori cu procentele de indexare corespunzatoare anilor respectivi. OUG 59/2017 a intrat in vigoare pe data de 07 08 2017. 

Cei pensionati in perioada 01 01 – 30 06 2017 au primit indexarea cu 5,25% dar aceasta s-a topit in ultima actualizare a pensiilor militare, exceptand politistii,  ca urmare a majorarii cu 15% a soldelor de functie prin Legea. nr. 152/2017, potrivit art. 60 alin (3). Cei pensionati in perioada 01 07 2017-06 08 2017 au avut si soldele din baza de calcul majorate cu 15%(mai putin politistii) dar au primit si indexarea de 5.25% aplicata pensiilor in anul 2017.  Cei pensionati dupa 06 08 2017 au pierdut indexarea de 5,25%, dar au primit in baza de calcul majorarea de 15% a soldelor de functie  potrivit L 152/2017. Perdanti sunt toti cei care s-au pensionat in anii 2019-2023. In anul 2018 nu a fost indexare.

De asemenea, cele 2 ordonante au eliminat, incepand cu anul 2021, dreptul de a adauga la indicele de indexare 45% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat in anul precedent, asa cum fusese reglementat prin lege de catre Parlament.

Asadar, criticile de neconstitutionalitate aduse art. 84 din OUG nr.114/2018 se pot extinde si la punctul 1. care, prin noua formulare a art. 59 din Legea nr.  223/2015, a eliminat sau a diminuat drepturile de indexare stabilite de Parlament in alineatele (5) si (6) .

Criticile de mai sus pot sa se refere si la OUG 59/2017, numai in eventualitatea in care CCR si-ar permite sa incalce  propria juriprudenta si ar decide ca OUG 59/2017 este constitutionala in ansamblul sau, chiar daca  Guvernul a incalcal procedura de solicitare a avizului Consiliului Legislativ.

Asa arata art. 59. din Legea nr.223/2015, articol modificat neconstitutional prin OUG 59/2017 si art. 84 ,  pct 1 din OUG nr.114/2018

ART.59

(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat

2) Indicatorii prevăzuţi la alin. (1) sunt cei definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.

(3) În situaţia în care unul dintre indicatorii prevăzuţi la alin. (1) are valoare negativă, la indexarea cuantumului pensiilor militare de stat se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă. 

(4) În situaţia în care indicatorii prevăzuţi la alin. (1) au valori negative, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată

(5)Prevederile alin. (1) se aplică şi drepturilor de pensie deschise în cursul anului. 

(6) Începând cu anul 2021, cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 45% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizate pe anul precedent. 

(7) Începând cu anul 2030, cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata inflaţiei realizată pe anul precedent.

Sursa :

https://www.huhurez.com/2023/10/mai-este-un-drept-derivat-din-dreptul.html

3) Și opinia unui coleg pensionar :

” De la bun inceput va transmit ca inapoia campaniei nu este decat un mare act de coruptie. In care sunt angajati diversi formatori de opinie , politici sau din massmedia .

Sunt sigur ca multi ati sesizat faptul ca cei care se isterizeaza contra pensiilor militare de stat (infiintate in 1864), nu mai vor doar contributivitate (dovedit fiind faptul ca militarii au contribuit direct la bugetul de stat ) dar vor musai ca contributivitatea sa fie la sistemul public. Prin urmare , pe isterizati, ii intereseaza sa contribuim doar la sistemul public . In conditiile in care alte categorii de cetateni, cum ar fi avocatii sau personalul cultelor , au dreptul sa nu contribuie la sistemul public , ci la propriile sisteme de pensii, ceea ce si fac. Si atunci de ce sa nu contribuie si militarii la alt sistem de pensii , care poate fi chiar bugetul de stat ca in prezent ??

Care este smenul ?? Conform Legii 411/2004, cetatenii asigurati la fondul public de pensii , sunt obligati sa directioneze via stat, parte din contributiile pentru pensii la unul din ditre cele 7 fonduri de gestionare a numitelor pensii private obligatorii , acel Pilon 2 de pensii. Contributia directionata este de 3,75% in acest moment an, iar de la anul viitor va fi de 4,75%.

La modul informativ , dintre cele 7 fonduri de pensii (banci si/sau companii de asigurari)care gestioneaza Pilonul 2 de pensii , nici unul nu este romanesc. Si tot la la modul informativ , in acest an sumele de bani gestionate de respectivele fonduri au depasit 100 miliarde de lei , respectiv 20 de miliarde de euro. Bani care sunt folositi de fondurile private si care prin lege, nu sunt obligate sa restituie cetatenilor romani, cotizanti decat sumele cash depuse de-a lungul timpului, fara ca respectivele fonduri sa fie obligate de statul roman sa acopere macar rata inflatiei la banii depusi. Statul roman atat garanteaza , returnarea banilor depusi cash, pacaleala fiind suprema. Trec peste faptul faptul ca este o nebuloasa cum se calculeaza aceste pensii private, deoarece atat fondurile cat si oficialii romani tac malc cand este vorba de calcule concrete . Dar sigur nu tac malc in mod intamplator. 

La sumele de miliarde de euro, rulate de aceste fonduri private si in conditiile in care unii cetateni se apropie sau au ajuns deja la scadenta achitarii pensiilor lor, si cum bine stim ca pentru oricine ar reprezenta o mana cereasca sa primeasca niste bani constant , niste bani pe care ar fi, obligati sa ii returneze peste 25 – 30 de ani , fara nici o dobinda , indexare sau alte asemenea , este de la sine inteles ca trecerea militarilor in sistemul public , genereaza gratis alte miliarde de euro la dispozitia unor fonduri private , care nu se obliga la nimic folositor contribubabililor . Si mai cunoastem tot bine ca bancile si fondurile de asigurari sunt extrem de generoase in a acorda comisioane solide, persoanelor care prin orice metoda -inclusiv prin trafic de influienta legislativa , mediatica si altele, le pot aduce in propriile vistierii sume mari de bani cum ar fi cele provenite de la militari si politisti . Dar care, pentru a iesi afacerea , trebuie trecuti in prealabil la fondul public de pensii.……

Prin adoptarea noii legi a pensiilor au fost desfiintate pensiile militare de stat(calculate pe contributivitate ni s-au confiscat gradele militare, titlurile de specialisti de clasa …. si sporurile ce implica militaria-1% pentru fiecare an peste 25 de ani stagiu)…………………………………..

PRIVIND PENSIILE MILITARILOR , DEJA SUNT PREA MULTE BOCETE , VAIETE , CONSTATARI, CALCULE CONTABILE s.a.m.d. TOATE INUTILE , NIMIC ACTIONAL !…………………………….

Nu vedem ca in legea de salarizare , militarii activi nu sunt remunerati absolut cu nici un leu in plus , pentru activitatile desfasurate in afara programului maxim admis de lucru (48 de ore pe saptamina , incluzand orele suplimentare ).??? Avand salarii ca pentru 8 ore pe zi si 5 zile lucratoare pe saptamina chiar daca lucreaza 24 de ore si 7 zile din 7, cum ar fi in misiunile de lunga durata , pe timp de mobilizare sau in timp de razboi ??

Da, militarii activi pot fi obligati prin Constitutie sa efectueze munca fortata , adica oricand si oricat, prin ORDIN.  Dar in niciun caz si neplatita corespunzator in raport cu timpul de munca depus . Iar legea salarizarii nu prevede absolut niciun mod de remuneratie pentru activitatile desfasurate de militari si care depasesc durata maxima a programului de lucru si pentru care nici nu poate fi aprobat timp liber in compensare . 

Motivele invocate de politicieni sunt absolut cinice: Legea nu permite ca salariatii sa lucreze mai mult de 48 de ore pe saptamina , incluzand orele suplimentare , prin urmare militarii care lucreaza mai mult de 48 de ore pe saptamina , vor lucra si ilegal din punctul lor de vedere si gratis. Acest tip de politica = extremism politic de stat cu tente vizibile de opresiune de tip fascist , indreptat contra gruparii profesionale militare ;

– Militar pensionat si in cazul caruia in vederea mentinerii puterii de cumparare a pensiei sale i se indexeaza pensia doar cu rata inflatiei (uneori si aceasta anulata , cum a fost cazul in anul 2021), pe cand unui cetatean civil pe linga indexarea cu rata inflatiei i se majoreaza pensia si cu 50% din cresterea salariului mediu brut si i se actualizeaza si punctul de pensie = extremism politic de stat cu tente vizibil de opresiune de tip fascist, indreptat contra gruparii profesionale militare :

– Militar in rezerva pensionat, continua sa aiba obligatii militare in caz de razboi pana implineste 63 de ani ( pe viitor 65 de ani ) , inclusiv femeile cadre militare . Fara nici o compensatie , nimic. In timp ce pe de alta parte , cetateni cu varste mult mai tinere , pensionati sau nu , nu au deloc astfel de obligatii. Ca sa nu mai discutam de situatia ca pe de alta parte , mai apare o categorie de rezervisti – cei voluntari, dar care spre deosebire de cadrele militare si SGP in rezerva , rezervistii voluntari sunt si remunerati pentru a fi in rezerva . discriminarile care s-au creat nu reprezinta decat tot extremism politic de stat , cu tente vizibile de persecutie de tip fascist , indreptat contra gruparii profesionale militare ;

– Militar pensionat , sa zicem in 2010. Pe o lege de pensionare , cu prevederea actualizarii pensiei sale militare ori de cate ori sunt majorate soldele militarilor activi. Sa urmarim cum militarul in cauza primeste lovituri esentiale sub centura , privind mentinerea puterii de cumparare a pensiei sale . In 2011 , statul ii desfiinteaza pensia militara de stat retroactiv datei de pensionare , si i-o transforma din pix in pensie contributiva si ii scade si cuantumul cu 25 – 50 – 75 % , de la caz la caz. In 2016 , se revine la pensiile militare de  stat, cu reintroducerea prevederii de actualizare a pensiilor militare de stat ori de cate ori sunt majorate soldele militarilor activi.

Numai ca intervine un guvern (Ciolos) care prin OUG nr.57/2015, modifica legea si scade baza de calcul a pensiilor militare de stat , de la 85% la 65% , inainte chiar ca Legea nr.223/2015 a pensiilor militare de stat sa mai apuce sa intre in vigoare in forma initiala , votata 99% si promulgata in M.Of. Nu se termina aici , in 2017 intervine si guvernul PSD cu OUG nr.59/2017 si termina complet mentinerea puterii de cumparare a pensiilor militare de stat , lasand doar posibilitatea de indexare cu rata inflatiei. 

In 2023 , politicienii PSD-PNL, si cu acordul celorlalte partide – asa cum rezulta din vot, introduc prin proiect de lege (L4/2023) noi supraimpozitari la pensiile militarilor aflate in plata . Si toate acestea , retroactiv datei de pensionare , ca asa este in Romania statul de drept. 

– Militar pensionat in 2019. Ramine in vigoare alterarea mentinerii puterii de cumparare a pensiei sale la fel ca la militarul pensionat inainte de 2011. Plus ca PSD ii tranteste OUG 114/2018, prin care ii scade cuantumul pensiei fata de cel care i s-ar fi cuvenit , prin prevederea ca pensia sa nu depaseasca media a 6 solde nete. Cu aceasta prevedere , politicul rade si valorificarea vechimii complete in munca (vechimea cumulata – cea cu tot cu grupe de munca ), dar si Ordinul „Meritul militar”, acordat in mod deja inutil prin prevederile Art.11 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare .

– Militar activ , drepturi de pensie in viitor. Politicul nu se opreste la cele mentionate anterior . dar transforma si pensiile militarilor care se vor pensiona pe viitor, in pensii efectiv contributive , prin raportarea modului de calcul al pensiilor militarilor la media salariala din 25 de ani de activitate , si nu ca in prezent pentru 6 luni, asa cum este prevazut din 1864.

Un element care nu reprezinta decat un extremism politic de stat de cel mai inalt inalt nivel indreptat contra militarilor. Este vreo egalitate aici cu cetatenii civili contributivi ?? Nu, deoarece in activitate militarilor le este interzis sa contribuie mai mult la propriile pensii , fiindu-le interzis spre deoasebire de civili sa contribuie si din alte activitati extra-militare efectuate in paralel sau in completarea celor militare , precum detinerea de firme, detinerea unor functii politice sau in administratia publica.

Prin cele mentionate este prea evident ca politicul a eliminat complet pensiile militare de stat ca si concept de baza , pensiile militare fiind transformate in contributive – doar ca le zice in continuare militare in titulatura . Si nu in orice conditii , ci in discriminare vadita a militarilor fata de cetatenii civili , atat in ceeea ce priveste posibilitatile de contributie la propriile pensii ( militarilor fiindu-le interzis sa contribuie din oricare surse precum ceilalti cetateni contributivi)

La care se adauga si vicierea mentinerii puterii de cumparare a pensiilor militare in raport cu pensiile stabilite cetatenilor civili (militarilor li se indexeaza pensiile cu rata inflatiei , iar cetatenilor civili li se adauga pe langa rata inflatiei si +50% din cresterea salariului mediu brut pe economie si li se actualizeaza si punctul de pensie ) . Plus faptul ca algoritmul de calcul nici nu mai valorifica vechimea completa in munca in cazul militarilor. Elemente suficiente care nu demonstreaza decat implementarea unei politici de tip fascist , indreptata contra Armatei.………………………..

 Politiciul daca ar dori cu adevarat egalitate in drepturi , atunci ar ridica la pachet cu transformarea pensiilor militare in pensii contributive si toate interdictiile de drepturi si libertati la adresa militarilor , precum si indatoririlor militarilor pensionati in caz de razboi, si atunci nu am mai putea comenta nimic. Dar , nu politicul vrea si asa , si asa !! Cu complicitatea justitie si a CCR. Efectul urmarit neputand fi altul decat distrugerea cu premeditare a armatei active prin demoralizare si descurajare de a mai intra sau ramine in sistem , iar in cazul celor deja pensionati – prin accelerarea disparitiei fizice !! In astfel de circumstante , este prea evident ca nimic nu este intamplator in ceea ce se intampla la adresa armatei , iar cei din armata – fie activi sau in rezerva, incurcam efectiv pe cineva in a duce la cale niste planuri mai ample , fapt pentru care suntem distrusi controlat si calculat , si in nici un caz din erori politice sau din amatorism politic , cum multi ar fi tentati inca sa creada ” .

Sursa : YahooMail .

30/10/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/226. Codul BIBLIEI

Filed under: generale — Aliosa @ 7:11 am

Motto-ul meu :

Omul cât trăiește , învață ! Eu trăind, învăț mereu !!! 🙂 🙂 🙂

A mele visuri risipite

Ce-mi umplu inima de jale

Le văd în frunzele pălite

Și-n pustiirea de pe vale.”

Sursa : Poezia ” A mele visuri ” de Alexandru Vlahuță) .

” Codul Bibliei

„Iar tu Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul lumii.”
Daniel, 12:4.

Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză (de altfel mai veche, dar nedemonstrată) care susţinea că în Biblie există inclus, alături de informaţiile spirituale evidente şi un anumit cod secret care poate dezvălui evenimente care au avut loc cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia. 

Codul biblic a fost descoperit în versiunea originală a Bibliei, în limba ebraică, în Vechiul Testament.

Cel care a descoperit codul biblic este dr. Eliyahu Rips, care este la ora actuală unul din cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor, un domeniu al matematicii care stă la baza fizicii cuantice.
Eliyahu Rips este un om modest. El are, mai mereu, tendinţa de a acorda altora meritul pentru propriile sale realizări, astfel încât, la prima vedere, nimeni nu ar bănui că de fapt el este un matematician de renume mondial. Majoritatea ziariştilor care l-au văzut au fost tentaţi să susţină că descoperirile sale nu au nimic de luat în seamă. Descoperirea lui Rips a fost însă confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică.
Acest cod a fost verificat, de asemenea, şi de un specialist în cifruri şi coduri de la Ministerul Apărării al SUA şi a mai trecut cu succes trei expertize efectuate de specialişti la care a făcut apel o importantă revistă de matematică din SUA.
Teoria legată de codul biblic a devenit mai cunoscută în mass-media şi a fost luată mai în serios, abia după un  tragic eveniment prezis cu ajutorul codului şi care, datorită faptului că nu a fost luat în seamă de persoana direct vizată, s-a adeverit mai apoi, din păcate.

Iată derularea evenimentelor: la 1 septembrie 1994, ziaristul american Michael Drosnin a plecat la Ierusalim pentru a-i înmâna lui Ytzhak Rabin următoarea scrisoare:
„Un matematician israelian a descoperit în Biblie un cod secret care pare să dezvăluie amănunte ale unor evenimente care au avut şi au loc la sute şi mii de ani după ce a fost scrisă Biblia.
Motivul pentru care vă aduc la cunoştinţă acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de expresia „criminal va asasina”. Faptul n-ar trebui tratat cu indiferenţă, deoarece atât asasinarea lui Anwar el-Sadat, cât şi atentatele cărora le-au căzut victime John şi Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie. Cred că sunteţi într-un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat.”
La 4 noiembrie 1995, a venit cumplita adeverire: un glonţ în spate, tras lui Yitzak Rabin, de un om care se credea investit cu o misiune divină. Aceasta era o crimă codificată în Biblie acum peste 2000 de ani.
Acelaşi ziarist – Michael Drosnin – a mai urmărit să-l avertizeze pe şeful Cartierului General al Serviciului de Contrainformaţii al Israel-ului despre războiul din Golf şi de intenţia Irak-ului de a lansa rachete asupra Tel-Aviv-ului. Rips îi arătase ziaristului o secvenţă din codul biblic unde cuvintele „Hussein”, „Scud” şi „rachetă rusească” apăreau codificate împreună.
De asemenea „Hussein a ales o zi” era o expresie  ce apărea în acea secvenţă. Aprofundând căutările în acest sens, Rips a găsit în cod „foc în 3 Şevat” – dată din calendarul ebraic ce corespundea zilei de 18 ianuarie 1991. Aceasta a şi fost ziua în care Irak-ul a lansat prima rachetă Scud împotriva Israel-ului confirmând datele oferite de cod. La întrebarea lui Drosnin „Cine poate şti cu 3000 de ani înainte că va fi un război în Golf, ca să nu mai vorbim de lansarea unei rachete împotriva Israel-ului pe 18 ianuarie?”, Rips a răspuns foarte tranşant: „Dumnezeu!”.
După aceste evenimente prezise de cod şi mai apoi adeverite, Michael Drosnin declara următoarele: „În mod cât se poate de limpede, codul nu este la fel ca profeţiile lui Nostradamus, nu este ceva de genul „o stea se va arăta pe cer de la Răsărit şi un mare rege va cădea” cuvinte ce pot fi interpretate ulterior, astfel încât să corespundă oricărui eveniment care se petrece în realitate. Nu, aici este vorba de detalii la fel de precise ca acelea din ştirile transmise de CNN, toate acestea fiind descoperite înainte ca evenimentul să se producă.”.
Teoria lui Rips despre codul biblic consideră Biblia ca pe o gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a găsi codul, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat întrega Biblie originală într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile sunt obţinute prin selectarea a fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi corespunzător aleasă – de exemplu: 4, 5, 12, 18 etc. Un exemplu foarte simplu ar fi următorul: avem propoziţia „Cum să obţii date”, pe care o compactăm şi ea devine „cumsăobţiidate” din care vom selecta, începând cu prima, fiecare a cincea literă: „cumsăobţiidate” şi rezultă astfel cuvântul „cod”.
Cu ajutorul unui calculator sunt căutate în această matrice formată de textul biblic, adus în forma descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse de codurile de intervale. Se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt descifrate cu intervale de una, două, trei litere ş.a.m.d. până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie de căutare începând de la cea de-a doua literă şi continuând astfel până la ultima literă a Bibliei. După ce găseşte cuvântul-cheie, calculatorul începe să caute informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta. Astfel, de exemplu, unde a fost găsit numele Rabin, se aflau alături şi alte date: Amir (care s-a dovedit ulterior a fi chiar numele asasinului), Tel Aviv, anul ebraic 5756 care începea în septembrie 1995, toate aceste  informaţii reale fiind codificate în acelaşi pasaj.
Primul indiciu modern al codificării Bibliei a fost găsit, cu peste cincizeci de ani în urmă, de H. M. D. Weissmandel, un rabin din Praga. Acesta observase că, dacă sărea cincizeci de litere, şi apoi alte cincizeci şi apoi alte cincizeci, găsea cuvântul „Tora”, înscris la începutul „Genezei”. De asemenea , observase că aceeaşi secvenţă de intervale ortografia din nou cuvântul „Tora” în „Ieşirea”, „Numerii” şi „Deuteronom”. Weissmandel nu a dat niciodată această descoperire publicităţii. Discipolii săi au publicat însă, ulterior, o carte cu tiraj limitat „Torat Hemed”, în 1958, în care se făcea, pe scurt, referire la cercetările rabinului Weissmandel în legătură cu codul, pe care acesta le efectuase în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial. Unul dintre aceşti discipoli, rabinul Azriel Tauber, a relatat că în acei ani, dinaintea apariţiei calculatoarelor, Weissmandel transcrisese întregul text al „Torei” pe fişe cuprinzând câte 100 de litere, dispuse pe 10 rânduri de câte 10 litere, şi apoi căutase cuvinte ortografiate cu litere aflate la intervale echidistante.
Primul savant modern, omul care a înţeles mecanica sistemului nostru solar şi a descoperit forţa gravitaţiei, Sir Isaac Newton, era şi el încredinţat de faptul că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. Newton a învăţat ebraica şi a urmărit aproape jumătate din viaţă să descopere acest cod. 
Isaac Newton considera acest cod mult mai important decât legea atracţiei universale.
J. M. Keynes, biograful lui Newton, susţine că acest cod biblic a fost o obsesie pentru marele savant. Când Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un şoc: cea mai mare parte a lucrărilor lui Newton nu se refereau, aşa cum se aştepta el, la matematică sau la astronomie ci la teologie esoterică. Acele scrieri dezvăluiau faptul că marele fizician era încredinţat că în Biblie era ascunsă o profeţie a istoriei omenirii. 
Newton avea certitudinea că Biblia, de fapt chiar întregul univers, era o criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe care el voia să o descifreze.
Newton nu a reuşit însă să descopere acest cod. Munca sa nu a dat nici un rezultat, oricare au fost formulele matematice aplicate. Descoperirea care i-a scăpat lui Newton a fost făcută de Eliyahu Rips, pentru că matematicianul israelian dispunea de un instrument esenţial pe care Newton nu-l avea: un calculator. Se pare că textul ascuns al Bibliei a fost  codificat cu un fel de „zăvor” temporizat, care nu a putut fi deschis până la descoperirea calculatorului.
Cu tot scepticismul unor matematicieni, nimeni nu a putut găsi vreo eroare în demonstraţia matematică. Nimeni nu a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era codificată şi că dezvăluia evenimente care ulterior s-au petrecut după descrierea ei.
Unii oameni de ştiinţă, mai convenţionalişti, nu au acceptat codul. Un astfel de exemplu a fost cel al lui Avraham Hasofer, care a atacat codul biblic înainte ca Rips să fi publicat demonstraţia matematică. Hasofer a argumentat că este posibil ca anumite tipuri de configuraţii să existe în orice ansambluri mari de date.
La atacul lui Hasofer, Rips a replicat că este posibil ca, de exemplu, să găseşti într-un ansamblu de date suficient de mare numele lui Saddam Hussein. Dar este aproape imposibil să găseşti termenii „Scud”, „rachetă rusească” precum şi data declanşării războiului, în acelaşi loc, dezvăluite într-un mod anticipat.
Nimeni nu poate înţelege încă modul în care a fost creat codul. Toţi oamenii de ştiinţă care au constatat realitatea codului biblic sunt de acord cu faptul că nici cele mai rapide calculatoare de care dispunem în ziua de astăzi şi nici toate computerele de pe pământ lucrând împreună n-ar fi putut să codifice Biblia, aşa cum a fost ea codificată acum trei mii de ani în urmă. Rips declara că: „Este vorba de o minte care depăşeşte cu mult orice imaginaţie a noastră. Informaţia inclusă în cod este probabil infinită.”.
Nimeni nu ştie dacă, nu cumva, fiecare dintre noi, cu tot trecutul şi viitorul său, figurează în vreun cod de nivel superior şi încă necunoscut al Bibliei şi dacă aceasta nu este într-adevăr o „Carte a Vieţii”. Toţi marii conducători ai lumii din timpul celui de-al doilea război mondial – Roosevelt, Churchill, Stalin, Hitler – sunt menţionaţi în cod. America, „revoluţie” şi anul 1776 apar la un loc. Napoleon este codificat alături de Franţa dar şi de Waterloo şi Elba.
Când am folosit un calculator, am dat lovitura”, relatează Rips. El a povestit că a găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea domeniul statisticii în virtutea „legiilor hazardului”, iar atunci a fost cel mai fericit moment din viaţa sa.
Rips a elaborat un model matematic complex care, atunci când a fost implementat pe un program de calculator, a confirmat faptul că Vechiul Testament este, într-adevăr, codificat. 
Rips s-a împotmolit însă în drumul spre „victoria finală”, care trebuia să fie o metodă simplă şi elegantă de a dovedi realitatea codificării Bibliei. Pentru a reuşi, a fost ajutat de fizicianul israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic.
În rezumatul de pe pagina de deschidere a referatului asupra experimentului lor iniţial, intitulat „Secvenţe de litere echidistante în Geneză” se menţiona: „Analiza indică faptul că în textul „Genezei” sunt intercalate informaţii ascunse sub forma unor secvenţe de litere echidistante. Rezultatul este semnificativ în proporţie de 99,998%”. Rips şi colegii lui căutaseră numele a 32 de mari învăţaţi, înţelepţi, din epoca biblică până în vremurile moderne, pentru a determina dacă numele şi datele calendaristice ale naşterii şi morţii lor erau codificate în prima carte a Bibliei. Pe de altă parte, căutaseră aceleaşi nume şi date şi în traducerea ebraică a romanului „Război şi pace”, al lui Tolstoi, precum şi în alte două texte originale ebraice. În Biblie, numele şi datele erau codate laolaltă, pe când în „Război şi pace” şi în celelalte două cărţi, nu.

Probabilitatea ca informaţiile codificate să apară datorită unor coincidenţe accidentale s-a dovedit, în cele din urmă, a fi de 1 la 10 milioane. În cadrul experimentului său final, Rips a luat cele 32 de nume şi 64 de date şi le-a amestecat în 10 milioane de combinaţii diferite, astfel încât 9 999 999 dintre ele să nu corespundă şi doar o singură combinaţie să fie corectă. Apoi a efectuat o verificare pe calculator, pentru a vedea care dintre cele 10 milioane de combinaţii dădea cel mai bun rezultat şi a constatat că numai în Biblie numele şi datele corecte apăreau împreună. „Nici una dintre combinaţiile aleatorii nu era corectă. Rezultatele erau 0 contra 9 999 999 sau, altfel spus, 1 la 10 milioane.”
Astfel de experimente, cum este cel descris anterior, au mai fost realizate folosind şi alte opere literare cum ar fi „Crimă şi pedeapsă”, de Dostoievski, un text ce cuprinde 304.805 litere, fiind, așadar, comparabil cu şirul de litere din Biblie. Aici, numele Yitzac Rabin nu apărea deloc, în nici o secvenţă de intervale. 
Alte nume codificate în Biblie, cum ar fi Shakespeare sau Kennedy, apăreau şi aici. Cu toate acestea, în timp ce în Biblie cuvintele ce apăreau după numele lui Kennedy erau „va muri”, iar oraşul Dallas era codificat în acelaşi pasaj, în „Crimă şi pedeapsă” nu apărea nici un fel de asociaţie logică. La fel, „Shakespeare” apărea o singură dată în romanul lui Dostoievski, dar nicidecum asociat cu numele unor opere ale sale cum apare acesta în Biblie.
„Distincţia dintre prezent, trecut şi viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă.” Albert Einstein, 1955, codificări şi în alte scrieri l-au ajutat pe Rips să-şi susţină teoria, şi să concluzioneze: „Fireşte că dacă s-ar căuta suficiente exemple într-o altă carte, s-ar găsi până la urmă unele cuvinte asociate logic sau apărând la un loc. Dar numai în Biblie apar informaţii asociate în mod constant şi coerent. Nimeni nu a descoperit nimic asemănător în nici o altă carte, în nici o traducere şi în nici un alt text ebraic original, cu excepţia Bibliei.”.
Un criptograf veteran de la strict secreta National Security Agency din SUA, Harold Gans, era sigur că putea dovedi falsitatea demonstraţiei realizată de Rips pentru codul biblic. Gans a realizat propriul său program de calculator şi a refăcut căutările făcute de Rips în codul biblic, în legătură cu datele despre cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie. Spre marea uimire a lui Gans, informaţiile existau: datele la care se născuseră şi muriseră acele personalităţi erau codificate în Biblie împreună cu numele lor. Lui Gans nu i-a venit să creadă, dar tot mai era convins că nu există nici un cod în Biblie. Astfel, el a hotărât să caute şi alte informaţii în legătură cu cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie, în speranţa că va găsi ceva cu care  să dea la iveală falsul din experimentul lui Rips, eventual chiar şarlatania matematicianului israelian. Gans a pornit de la ipoteza că, dacă există un cod adevărat, atunci el ar trebui să conţină şi informaţii exacte despre localităţile unde s-au născut cele 32 de persoane codificate. După aproximativ 400 de ore de căutări, Gans a verificat concordanţa celor 32 de nume cu localităţile lor natale. În plus, Gans a mai realizat o căutare asemănătoare pentru alte 34 de personalităţi cunoscute, pentru care a verificat concordanţa nume-loc de naştere, iar rezultatul a fost exact. Concluzia lui Gans a fost că în Biblie sunt codificate informaţii despre trecut şi viitor într-un mod care exclude, din punct de vedere matematic, orice coincidenţă, iar acest gen de informaţii nu se găsesc în nici un alt text. După spusele lui Gans, experimentele pe care le-a realizat în legătură cu codul Bibliei l-au transformat dintr-un ateu convins într-o persoană profund religioasă.
Rips şi Wiztum au prezentat articolul lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică, „Statistical Science”. Mai mulţi matematicieni care lucrau pentru acea revistă au verificat demonstraţia matematică ce susţine existenţa codului. Teoria codului Bibliei a trecut cu succes şi toate aceste teste, fiind astfel acceptată de „Statistical Science”.
În continuare, vă prezentăm unele exemple de personalităţi marcante ce apar codificate în Biblie, precum şi menţiunile despre acestea pe care le oferă codul. 

Homer apare codificat ca fiind „poet grec”; Shakespeare apare codificat ca „reprezentant pe scenă”, alături fiind codificate şi unele opere a lui: „Hamlet” şi „Macbeth”. Şi Beethoven şi Bach apar codificaţi în Biblie, pentru fiecare apărând menţiunea „compozitor german”. Mozart apare şi el în cod alături de cuvintele „compozitor” şi „muzică”, iar Rembrant este codificat „pictor olandez”.
Fiecare progres al tehnologiei moderne a fost înregistrat în codul biblic. 

Fraţii Wright apar codificaţi alături de cuvântul „avion”, Edison este codificat cu „electricitate” şi „bec electric”, iar Marconi este codificat cu „radio”. Newton apare codificat cu „gravitaţie”. După cum am menţionat anterior, Newton intuia existenţa unui cod ascuns în Biblie, pe care însă nu l-a aflat; codul însă, „ştia” de Newton, deoarece, în codul biblic, alături de expresia „codul Bibliei” apare şi numele lui Newton.
Einstein apare codificat în Biblie doar o singură dată.
Enunţul „s-a prezis o persoană cu mintea ageră” apare în acelaşi loc. 
Cuvântul „ştiinţă”, peste care se suprapune expresia „o nouă şi excelentă înţelegere” intersectează numele savantului. Şi chiar deasupra lui „Einstein”, textul ascuns menţionează „el a răsturnat realitatea prezentă”. Teoria relativităţii, principala descoperire a lui Einstein, este, de asemenea, codificată. Este posibil ca şi teoria „câmpului unificat” să fie codificată în Biblie. Împreună cu numele lui Einstein, în matricea în care figurează unica lui menţiune, împreună cu teoria relativităţii, codul oferă şi indiciul „adăugaţi o a cincea parte”, lucru pe care l-a urmărit şi Einstein în studiile sale despre „a cincea forţă”.
În iulie 1994, lumea a asistat la cea mai mare explozie observată în sistemul nostru solar. O cometă a supus planeta Jupiter unui bombardament echivalent cu forţa a peste un miliard de megatone generând globuri incandescente de mărimea Pământului. Coliziunea cometei cu Jupiter este codificată de două ori în Biblie, o dată în „Geneza” şi o dată în „Isaia”. Cometa „Shoemaker-Levy” apare de ambele dăţi cu numele complet – numele astronomilor care au descoperit-o în 1993, iar impactul cu Jupiter este codificat aproape ca o reprezentare grafică. În codul Bibliei, numele cometei şi numele planetei Jupiter se intersectează de două ori, iar data impactului era menţionată anticipat: 16 iulie. Astfel, evenimentul pe care astronomii fuseseră în măsură să-l prevadă doar cu câteva luni înainte de a se produce, a fost prezis în codul Bibliei cu 3000 de ani înainte de a avea loc.
Despre ocuparea Tibetului de chinezi, în codul biblic apare „Şi i-a pus sub pază în temniţă”, expresie care intersecteză cuvântul „Tibet”.
Marea criză economică prin care a trecut SUA, în 1929, este codificată împreună cu prăbuşirea pieţei bursiere. „Colaps economic” şi „criză” apar laolaltă în Biblie, alături de cuvântul „acţiuni”. Anul în care s-a declanşat criza, 1929 – adică 5690 în calendarul ebraic – este codat în acelaşi pasaj. Un alt eveniment bulversant petrecut pe scena politică a Statelor Unite, căderea lui Richard Nixon în urma afacerii Watergate, este, de asemenea, codificat în Biblie. „Watergate” apare împreună cu „Nixon” şi cu anul în care acesta a fost silit să demisioneze – 1974. În pasajul în care a fost codat „Watergate”, textul codat al Bibliei formează o întrebare: „Cine este el? Preşedinte, dar a fost alungat.”.
De asemenea, cu şase luni înaintea alegerilor pentru preşedinţia SUA din 1992, codul a dezvăluit alegerea lui Clinton. Alături de „Clinton” apărea viitorul său titlu: „preşedinte”.
Aselenizarea primei nave pământene pe Lună este codificată şi ea în Biblie. „Om pe lună” apare în cod împreună cu „navă spaţială” şi „Apollo 11″. 
Până şi data la care Neil Amstrong a făcut primul pas pe Lună – 20 iulie 1969 – se regăseşte în Biblie. Cuvintele lui Amstrong: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” îşi găsesc şi ele ecoul în codul biblic: în pasajul unde apare data aselenizării, „Luna” este intersectată de expresia „Realizat de omenire, realizat de om”.
Cu acest gen de exemple am mai putea continua, însă cele oferite până acum sunt suficiente pentru a demonstra realitatea codului. 

Ar mai fi, totuşi, interesant să aflaţi rezultatele unor căutări în codul Bibliei ce au avut drept scop aflarea mai multor informaţii despre România. Astfel au fost găsite informaţii impresionante despre ţara noastră, chiar dacă nu s-a folosit un program foarte performant de căutare în codul biblic. Textele biblice pe care noi le-am avut la dispoziţie pentru căutare au fost următoarele:
–  textul original în ebraică al „Genezei”, aşa cum apare el în cea mai cunoscută ediţie a Bibliei – „Biblia de la Ierusalim”;

– o traducere în greceşte a Noului Testament, recunoscută ca fiind foarte valoroasă;
– cea mai veche şi mai importantă traducere în engleză a textului Noului Testament, ce aparţine versiunii cunoscute sub numele „King James Version”, publicată în 1611.
Chiar dacă cele mai numeroase şi autentice informaţii pot fi găsite apelând, în special, la textul original al Bibliei, cel în ebraică, datorită încărcăturii spirituale excepţionale pe care o are textul biblic, anumite date se pot afla chiar în cazul în care apelăm la unele traduceri inspirate ale Bibliei. Cu toate că în cele trei surse conţinute în programul de căutare în codul biblic (menţionate mai sus) nu am avut la dispoziţie traducerea integrală a Bibliei, chiar şi o bază de date limitată a fost de natură să ofere unele informaţii profunde. Pentru traducerea în română a pasajelor din Biblie a fost folosit textul Bibliei în limba română.
În textul ebraic original al „Genezei”, numele României apare codificat de 17 ori. 

Cele mai relevante informaţii le-am considerat a fi prezente în următoarele trei exemple:
 – în secvenţa de mai jos, alături de „România” (ortografierea ebraică a numelui ţării noastre este încadrată în text) apar următoarele citate: „
Iată Eu (Dumnezeu) sunt cu tine şi te voi păzi pe orice cale vei merge…” şi „nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus”. (Geneză, cap. 28, versetul 15).

– Într-o altă secvenţă din originalul „Genezei„ în care apare codificat numele „România”, textul care intersecteză numele ţării este următorul: „Şi cutremurându-se Iacov a zis: „Cât de  misterios este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Geneza, cap. 28, versetul 17).
– În cea de-a treia situaţie, numele codificat „România” este intersectat de citatul următor: „Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza, cap 2, versetul 15).
În textul Noului Testament tradus în greceşte, numele „România” apare de 2 ori. Informaţii mai importante au fost găsite în secvenţa pe care o prezentăm mai jos: numele „României” este codificat mai sus cu următorul pasaj: „Zis-a lui Stăpânul: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău.” 
(Matei, cap 25, versetul 21).
În cazul Noului Testament, tradus în engleză, numele „România” apare de două ori. 

Vă prezentăm o secvenţă concludentă  şi pentru această căutare în codul Bibliei: în secvenţa de text care va urma se observă cu uşurinţă cum expresia „His own house Jesus”, care se traduce prin „însăşi casa lui Iisus”, intersectează numele României. Toate aceste informaţii din codul biblic vin să confirme profeţiile despre ţara noastră, şi anume, că România a fost aleasă de Dumnezeu, să fie centrul spiritual al planetei în epoca ce va urma.
Majoritatea oamenilor consideră că Biblia este o simplă carte şi doar pentru o mică parte dintre aceştia Biblia este o lucrare divin inspirată.  Având în vedere informaţiile despre codul biblic, putem spune că a început un nou mod de explorare a Bibliei. Toţi cei care au avut posibilitatea să se convingă de existenţa codului Bibliei condideră acum că, ceea ce numim noi Biblie – cartea propriu-zisă – este doar primul său stadiu (nivel). 

Biblia s-a dovedit a fi şi un program de calculator, nu doar o carte pe care Rips a introdus-o într-un computer, ci un program pe care autorul său l-a conceput ca interactiv şi mereu adaptabil. 

Codul Bibliei se prezintă ca o serie de revelaţii temporizate, fiecare dintre ele fiind programată pentru a corespunde nivelului epocii sale. 

Eliyahu Rips spunea referitor la cod: „Cantitatea de informaţii din codul biblic este incalculabilă şi probabil infinită. Iar acesta nu este decât începutul, primul nivel şi cel mai simplu al codului biblic. Codul este mai puţin asemenea unui joc de cuvinte încrucişate, cât mai degrabă, asemeni unei holograme. Noi observăm doar matrice, adică tablouri bidimensionale, când probabil ar trebui să privim în cel puţin trei dimensiuni, dar nu ştim cum.”.

Sursa : internetul.

25/10/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/225. 25 octombrie , Ziua Armatei Române .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:00 am

De Ziua Armatei României , aș fi vrut să postez ceva frumos și fabulos , dar , sincer , ar fi fost din partea mea rușinos ,să uit că ,

Ca urmare , republic prin ” copy paste ”următorul articol :

„Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii.” Eliminați-o  din lege, nemernicilor .

Chiar așa este cuprins în cea din urmă variantă a Jurământului militar (Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006) – „Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii.”,  consimțământul nostru testamentar,  dacă România este în primejdie. Am mai făcut-o? Da, cu vârf și îndesat, istoria neuitării o cunoaște  inclusiv cu și  prin amănuntele lăsate după virgulă. Sute și sute de mii de suflete, din toate straturile  ierarhiei militare au plătit suprem exigența ireconciliabilă a condiției militare – jertfa supremă.

În timp de pace militarii par o povară, sunt tratați astfel, dar în clipe de restriște se contează pe ei:

au jurat, iar militarii nu își încalcă jurământul.

Așa este.  În sinea lor putregăindă, împrăștietoare de imoralitate și pestilențialități triumfătoare,  nemernicii au dreptate:  militarii nu își încalcă pentru nimic în lume jurământul!  Niciodată în  istorie, precum în ultimii douăzeci-treizeci de ani, militarul român nu a fost mai umilit, aproape destructurat în ceea ce a însemnat și încă înseamnă pentru România. De către cine? De către o adunătură politică pentru care țara a devenit raiul poftelor ei nemărginite.  Niște scursuri incapabile să parcurgă la pas (nu pas cu pas!)  acordul simplu dintre subiectele trăirii și vitalității naționale și predicatele imperative ale istoriei. Distinsa și înalta strânsură, certificată de un electorat pe cale de dispariție, însumează trăsături ce bat timpul și spațiul  istoric românesc, dar nu numai:  îmbuibată cu de toate până dincolo de refuz, niciodată atât cât crede că i se cuvine;  analfabetă  nefuncțional, deși facial se exprimă de parcă ar fi laureați Nobel;   decorată cu diplome care însumează mai mulți ani de școală decât cei trecuți prin viață;  anacoluți și plagiatori de renume mondial;  plătită  regește din  banii bietului contribuabil;  cu neamurile până spre gradele trei și patru încoțopenite în roluri decorative din care culeg mii și zeci de mii de euro lunar;  posesori de averi impresionante, mai toate provenite pe calea moștenirii, dovadă că în regimul comunist existau și cetățeni ai naibii de avuți(!)…

Toate acestea și multe altele în timp ce voi, nemernicilor,  fiind din ce în ce mai bogați, România în opinici, cum zicea Domnul Eminescu,  este tot mai săracă, tot mai năpăstuită de nevoi. Iar biata noastră Țară pe care voi nu încetați a o secătui, stă cu mâna întinsă la mult prea Milostiva Poartă să ce? Să nu-i taie furtunul prin care respiră, cum se zicea într-un banc de pe vremea ailaltă.

Ca să dați  bine în ochii plictisiți și trecători  ai unor oameni  care nu știu dacă mai sunt sau nu,  v-ați năpustit nu doar asupra pensiilor noastre, ci și asupra drepturilor modeste pe care le avem noi, militarii. Noi care am jurat să ne apăram Țara, implicit și pe voi, nemernicilor, cu prețul vieții.

De ce mă nemernicilor, niciunul dintre voi nu vă trimiteți odraslele pe drumul împovărat de privațiuni al profesiei militare? Să aveți și voi eroi în familie, să se tragă și pentru copiii voștri două-trei salve de adio și recunoștință, să vă vadă și pe voi poporul cum vă conduceți copilul pe ultimul drum și să cadă din picioare  de compasiune, să aveți și voi în familie un veteran din care o invaliditate sau alta a mușcat nemilos, să aveți din fiecare câte ceva, precum au familiile noastre, nemernicilor?  De ce?

Vă  școliți beizadelele departe de țară, pe bani mulți, în universități vestite ale lumii care ne-a încătușat adevărata libertate, unde învață să huzurească în disprețul suferinței  bietului popor de care vă bateți voi joc cu dezinvoltura ticăloșilor de cursă lungă.

Avem pensii speciale, ziceți voi care luați două-trei salarii pe lună (și ce salarii!)  și nu vă mai săturați. Voi care vă țineți amantele pe sume care înneguresc trecerea dintr-o zi într-alta a milioane de familii ce trăiesc drama de a vă avea în fruntea treburilor țării. Drama lor este doar a lor, nu și a voastră. Ce  vă pasă…

Vă dau pensia mea specială, nemernicilor, de cinci-șase ori mai mică decât a celor care au instituționalizat teroarea în societatea românească, precum spunea un distins profesor din Facultatea de Drept a UB, dar nu aveți ce face cu ea. O pereche  de pantofi, d`ăia de fițe, cum purtați voi și protejații voștri, costă cu mult mai mult.

Tata, ocrotească-l Dumnezeu, a fost ofițer, promoția 1950, da, una din primele promoții ale Armatei Populare. Suntem șase frați, fiecare dintre noi născuți în câte o garnizoană de pe tot cuprinsul Țării. Prin liceu fiind, l-am întrebat pe tata unde este casa noastră părintească. Surprins oarecum de întrebare, o întrebare pe care parcă o aștepta demult, a răspuns: „Casa voastră părintească e Țara.” Să mă ierte, dar bine că nu a prins întru totul vremurile în care fiul său, ofițer, a ajuns bătaia de joc a unor escroci care, zic ei, sunt politicieni,  pentru care luxul, desfrâul, imoralitatea  și îmbuibeala nu au limite.

Mai este vreo profesie în care, prin jurământ consfințit prin lege, aparținătorul acesteia a făcut legământ că își va da viața pentru Țară? Nu, ipochimene  ratate ale  mascaradei politice dânbovițene, nu. Noi, militarii care am ajuns carnea de tun a bătăii voastre de joc,  suntem singurii!

Eliminați din lege, nemernicilor, asumarea prin jurământ a onoarei de a ne da viața pentru Țara al cărei nume îl purtăm ca cetățeni! Hai,  lașilor și  ticăloșilor, aveți curaj?

Un Soldat Român” .

Sursa :

Notă ! 🙂

Pentru a afla cine este ” Soldatul Român” la care face referire sitte-ul sus nominalizat , recomand accesarea link-ului :

Repet, singura modalitate de a iesi din mocirla in care ne-au tarat progesistii lui Basescu este sa facem noi, prin specialistii nostri, un proiect de lege la standardele NATO, in baza legii cu care Romania a fost admisa in Alianta si sa adunam cate 4-5 semnaturi de fiecare rezervist. Asta in primul rand ne-ar aduna din nou de pe unde ne-am risipit in actualul context politic si am deveni o forta, inca respectata de romani. Atunci nu vad care partid si-ar permite sa nu dezbata proiectul in Parlament. 

Cata vreme magistratii si-au permis sa si protesteze (fara vreun temei juridic, moral, social, politic), noi am avea o Cauza dreapta ca temei la demersul strangerii de semnaturi si promovatii proiectului de lege in Parlament.

Apropo, are cineva textul vechii legi pivind pensiile militare de stat, pe care sa incercam sa-l aducem la zi?

” Parastas

” Petalăde micșunea

Leana mea , armata-i grea
Și nu mai e cum era
Că-și batură joc de ea

Prozeliții lui Satan
Îmbârligați de Brucan
Și-alții, care an de an
Se-nfruptară din ciolan

Înhățând înstrăinară
Hartane din biata țară
Avuția milenară
Vândură pe-o para chioară

Iar Armata, fraților
Cea iubită de popor
Au vândut-o dumnealor
Ca-n târgul de la Obor

De fapt, au înmormantat-o
Ca să fim primiți în NATO
Pas cu pas au decimat-o
În ritm de hora staccato

Frunză verde mărăcini
De dușmanul din vecini
Acum ne păzesc străini
Pe bani grei, deloc putini

Să nu stăm dar la taifas
Noi, cei care-am mai rămas
Biată turmă de pripas
Hai să-i facem parastas

Că e Ziua Ei – Onor! –
A Armatei din Popor
Învelite-n Tricolor
Sub talpa dușmanilor !”

Versuri de Marian Ilie

Ca unul care am iubit ARMATA încă din copilărie

urez din toată inima militarilor activi , în rezervă , retragere și veteranilor de război încă în viață , multă sănătate, viață lungă alături de cei dragi și împlinirea tuturor dorințelor !!! 🙂 🙂 🙂

23/10/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date /224 pentru a nu fi uitate .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:00 am

În loc de motto , o singură precizare :

nimic în lume nu se petrece la întâmplare !!! 🙂 😦 🙂

”…………….
” Iohannis, cine ți-a dat dreptul să hotărăști în numele poporului român, cine ți-a dat dreptul să faci parteneriat strategic cu geamănul tău întru prostie, trădare și slugărnicie, să arunci țara în război cu rușii ? Românii n-au nevoie de război ! Numai un referendum poate spune ce vrea poporul ! Tu, nu !


Ciolacule, tu, care în mod obișnuit, dar și în mod special, te miști în mediul internațional precum elefantul în magazinul cu bijuterii, cine ți-a dat dreptul să hotărăști în numele românilor ? În fața lui Netanyahu l-ai imitat pe Elie Wiesel când sinistrul personaj a învinuit pe nedrept românii la ei acasă. Cine ți-a dat dreptul să arăți cu degetul spre palestinieni numindu-i teroriști ? Ciolacule, ai atras ura palestinienilor împotriva românilor. Cine te-a delegat să săruți partea posterioară a nădragilor lui Netanyahu ? E războiul lor, al semiților, nu al nostru ! De ce ești antisemit, Ciolacule ? I.N.S.H.R.-„E.W” veghează ! Tu știi cine susține Hamas ? Ciolacule, vornic din „iaurt și gogoșele” și lider de fațadă al unui „partid eșuat”, infiltrat cu alde Rafila, Streinu Cercel și alte reziduuri nocive, „Plăcinta” o poți da numai „Majestății Sale” Cioabă, regele sau împăratul tuturor… dar în fața Neamului Românesc rămâi un nimeni! În clipe de cumpănă – și de 34 de ani ne aflăm în cumpănă -, poporul român are nevoie de conducători competenți, capabili să scoată „Țara și nevoile și neamul” din situația nenorocită în care chiriașii de la Cotroceni și „Guvernele mele” au aruncat-o.


E toamnă, voi, trădătoriilor de Neam și Țară, luați-vă zborul odată cu cocorii, plecați, dar numai cu bilet „dus”, nu vă mai întoarceți !
Lăsați-ne și mergeți în Israel, în țările calde, unde a-nțărcat mutu iapa… unde veți vedea cu ochii”………….
(Ion Maldarescu)
Sursa citatului :
https://www.art-emis.ro/editoriale/razboiul-semitilor-nimic-pentru-romania-totul-pentru-ucraina-si-israel

21/10/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/223.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:24 am

În loc de motto:

” Mircea, fă-te că lucrezi” ( Ion Caramitru către Mircea Dinescu la TVR în 22 decembrie 1989)

Dovada că motto-ul sus postat este valabil și în anul 2023,

culmea ironiei ,

la 24 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 ,

este republicată prin ” copy paste” mai jos :

” Cele mai mari pensii:

Primul loc – pensie de 58.191 de lei (x 13,8 % de la 01.01.2024)=66.221 lei : 4,97 = 13.324 euro

Al doilea loc – pensie de 56.875 de lei (x 13,8 % de la 01.01.2024) =64.724 lei : 4,97= 13.022 euro

Al treilea loc – pensie de 56.447 de lei (x 13,8 % de la 01.01.2024)=64.237 lei : 4,97 = 12.924 euro

Al patrulea loc – pensie de 55.900 de lei (x 13,8 % de la 01.01.2024) = 63.614 lei : 4,97= 12.800 euro

Al cincilea loc – pensie de 55.191 de lei (x 13,8 % de la 01.01.2024)= 62.807 lei : 4,97 = 12.637 euro

Al șaselea loc – pensie de 50.895 de lei (x 13,8 % de la 01.01.2024)=57.918 lei : 4,97 =11.653 euro

Al șaptelea loc – pensie de 50.392 de lei (x 13,8 % de la 01.01.2024)= 56.986 lei : 4,97 = 11.465 euro

Al optulea loc – pensie de 50.359 de lei (x 13,8 % de la 01.01.2024)=56.949 lei : 4,97=11.459 euro

De la al nouălea loc, valoarea acestor pensii scade sub 50.000 de lei.

Se poate vorbi în continuare de pensii între 49.792 de lei și 43.539 de lei. Numărul celor care primesc pensii de serviciu peste 40.000 de lei încă nu se știe concret.

Mai multe pe :

https://www.antena3.ro/economic/principalele-modificari-legea-pensiilor-speciale-reguli-noi-supraimpozitare-pensionare-etapizata-689128.html

” TĂIEREA PENSIILOR MAGISTRAȚILOR A DEVENIT LEGE – Președintele Klau Iohannis a promulgat legea privind supraimpozitarea pensiilor de serviciu ale judecatorilor si procurorilor.

Iohannis a semnat decretul la o zi dupa ce primise proiectul de lege de la Camera Deputatilor.

ICCJ nu a dat curs dorintei asociatiilor de magistrati de a ataca din nou legea la CCR

19 octombrie 2023 este o zi trista pentru magistrati. Este ziua in care proiectul privind taierea pensiilor de serviciu ale judecatorilor si procurorilor a devenit lege.

Presedintele Romaniei Klaus Iohannis a semnat joi, 19 octombrie 2023, decretul pentru promulgarea legii privind pensiile de serviciu.

Anuntul a fost facut de Administratia Prezidentiala:

“Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu si a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 244/03.04.2023)”.

Semnarea decretului are loc la 24 de ore dupa ce proiectul de lege a fost primit de Presedintie de la Camera Deputatilor.

Proiectul a fost adoptat in camera decizionala in 16 octombrie 2023, iar in cele doua zile in care putea fi atacat la CCR niciun partid nu si-a exercitat acest drept.

De asemenea, nici Inalta Curte nu a mai contestat la CCR proiectul, asa cum facuse cu proiectul initial, in pofida solicitarilor in acest sens facute de asociatiile magistratilor.

Proiectul de lege privind pensiile de serviciu, adoptat de Parlament si promulgat de Iohannis, prevede urmatoarele:

– a fost modificat modul de calcul al pensiei, in sensul ca pensiile de serviciu (gresit denumite pensii speciale) sa se stabileasca raportat la media indemnizatiilor si sporurilor din ultimele 48 de luni (patru ani) de activitate;

– se introduce o esalonare noua a perioadei de cel mult cinci ani inalte profesii juridice care sa fie luata in calcul la vechimea de 25 de ani necesara pentru ca judecatorii si procurorii sa se poata pensiona.

Practic, vechimea de cinci ani se va lua in calcul in perioada 2024-2031, urmand ca apoi ea sa scada treptat astfel incat in 2061 sa nu fie valorificata decat vechimea de 25 de ani efectiv in magistratura.

– se vor introduce doua impozite: unul de 15%, altul de 20%, in functie de valoarea partii necontributive din pensia de serviciu”.

Toate detaliile pe :

https://www.huhurez.com/2023/10/legea-pensiilor-de-serviciu-si.html

https://www.huhurez.com/2023/10/legea-nr-2822023-pentru-modificarea.html

19/10/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/222. Reacții oficiale ale vizitei premierului român în Ucraina.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:30 am

” Și Zelenski, și Iohannis mulțumiți de vizita lui Ciolacu la Kiev! Dar ce-a obținut România?

Vizita lui Marcel Ciolacu la Kiev însoțit de o serie de miniștri este prezentată ca „un moment istoric” de către premier, care a transmis, în principal, că  limba română, nu limba moldovenească, va fi oficială în Ucraina. Premierul a mai spus că au găsit „formula cea mai potrivită pentru a asigura tranzitul cerealelor din Ucraina”. După întâlniri, Ciolacu a vorbit despre un sprijin ”practic” pentru Ucraina – nimic concret despre ajutorul militar.

Mulțumiți de vizită sunt și Volodimir Zelenski, și Klaus Iohannis.

Ce spune Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a menţionat, în discursul video de miercuri seară, că a avut în cursul zilei o întâlnire cu o delegaţie României, după o şedinţă comună de guvern, şi a subliniat că legăturile stabilite cu Bucureştiul reprezintă o nouă forţă pentru întreaga regiune a Mării Negre, fiind recunoscător pentru aceasta partenerilor români.

„M-am întâlnit cu o delegaţie a guvernului român. Astăzi a avut loc o şedinţă comună a guvernelor noastre. Acesta este un alt pas important în direcţia parteneriatului strategic dintre Ucraina şi România. Cooperarea noastră, formatele noastre de interacţiune reprezintă o nouă forţă pentru întreaga regiune a Mării Negre”, a spus Zelenski. „Pentru securitate, pentru dezvoltare economică, pentru construirea de noi infrastructuri”, a precizat el.

„Şi sunt recunoscător partenerilor noştri români pentru substanţa reală a activităţii noastre comune”, a adăugat preşedintele Ucrainei în mesajul său zilnic transmis compatrioţilor.

Reacția lui Iohannis după vizita lui Ciolacu

„Salut pasul făcut astăzi de Guvernul Ucrainei în implementarea înţelegerii în problema aşa-zisului limbaj artificial „moldovenesc” la care am ajuns cu preşedintele Zelenski săptămâna trecută la Bucureşti. Pas important pentru construirea unui parteneriat strategic puternic între România şi Ucraina la nivel de stat şi de societate”, a scris Iohannis.

Ce a semnat Ciolacu la Kiev? Ce spune Guvernul român într-un comunicat de presă

Premierul Marcel Ciolacu a participat miercuri, la Kiev, la prima ședință comună a Guvernelor României și Ucrainei și a avut întrevederi oficiale cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal, și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.
Aflat la Kiev în vizită de lucru, șeful Executivului a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina politic și practic până la victoria finală și restabilirea completă a integrității sale teritoriale, dar și mai departe în procesul de reconstrucție a țării și de integrare europeană și euro-atlantică.
În cadrul întrevederilor oficiale, prim-ministrul României a salutat demersurile Guvernului ucrainean pentru recunoașterea inexistenței așa-numitei ”limbi moldovenești”.

” Din acest moment, la nivel internațional există o singură limbă care reprezintă poporul român: limba română! Mulțumesc pentru decizia istorică prin care Guvernul ucrainean a corectat o nedreptate………………………………

În contextul ședinței comune a Guvernelor României și Ucrainei au fost semnate următoarele documente bilaterale:
1. Declarație comună a Prim-Miniștrilor României și Ucrainei privind rezultatele primei întrevederi a Cabinetului de miniștri ai României și Ucrainei
2. Memorandum de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind consolidarea cooperării în asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene: (care include) Anexă – Strategia privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina-România și a infrastructurii rutiere conexe
3. Acord între Cabinetul de Miniștri al Ucrainei și Guvernul României privind construcția podului rutier de frontieră peste râul Tisa la frontiera româno-ucraineană, între localitățile Bila Tserkva (Ucraina) și Sighetu Marmației (România)
4. Protocol de implementare între Cabinetul de Miniștri al Ucrainei și Guvernul României a Acordului între Ucraina și Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor
5. Memorandum de înțelegere între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România și Ministerul pentru Industrii Strategice al Ucrainei privind cooperarea în domeniul industriei de apărare
6. Memorandum de Înțelegere în domeniul farmaceutic
7. Declarație de intenție între Ministerul Sănătății din România și Ministerul Sănătății din Ucraina
Alături de șeful Executivului, la ședința comună a Guvernelor român și ucrainean, au participat:

vicepremierul Marian Neașcu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul energiei, Sebastian Burduja, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat”.

Sursa:

În final de postare-republicare ,

o reală , tristă și dureroasă constatare:

oficialii nominalizați mai sus ,

sunt în campanie electorală pentru alegerile din anul 2024 ! 😦

Ce este mai grav , este faptul că toți mint ,

manipulează și dezinformează !!! 😦 😦 😦

Următoarele zile , mass media neaservită încă ,

va demonstra cu subiect și predicat că ,

cele concluzionate de mine , sunt adevărate ! 🙂 🙂 🙂

18/10/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/221.

Filed under: generale — Aliosa @ 6:00 am

În loc de motto :

” Pentru unii mumă , pentru alții ciumă ” ( zicală românească) .

1) ”Guvernul Ciolacu, pentru ucraineni, mumă, pentru români, ciumă

Aflăm de la Marcel Ciolacu, premierul României, că l-a rugat Ursula von der Leyen să transporte 3.000 de ucraineni din Israel în țara noastră, că plătește ea benzina. Restul nu mai contează, uzura celor peste 200 de zboruri ale Tarom fiind un fleac. Cetățenii ăia de mâna a treia, românii plecați prin pelerinaj la Ierusalim, au fost nevoiți să plătească triplu pentru un bilet la Tarom. În prezent alte câteva sute de români așteaptă să apuce și ei un zbor, că avioanele noastre fac curse non-stop ca să-i aducă pe ucraineni.

Un bilet de avion București-Tel Aviv costă, în medie, acum, sub 200 de euro, iar un bilet Tel Aviv-București, cam vreo 300 de euro, că deh, e cerere mare. Românilor plecați în pelerinaj la Ierusalim și prinși în conflictele armate de acolo, li s-a cerut de către Tarom 350 euro ca să-i aducă acasă. Să zică mersi că i-a luat Tarom, că alți operatori nu zburau de acolo, le-a transmis Marcel Ciolacu, lăsând să se înțeleagă, în mod neadevărat, că doar aeronavele românești mai decolează din Tel Aviv. Și da, trebuie să plătească, a zis premierul, că doar Tarom nu e Armata Salvării sau Crucea Roșie. Și mai ușor cu pelerinajele, băieți! Că nu vă mai ia Tarom nici cu 350 de euro. Normal că nu-i mai ia, că doar Tarom și întrega flotă aeriană a României este ocupată cu bieții cetățeni ucraineni, care au prioritate în fața prostimii din țara noastră. Când scandalul a luat amploare, a ieșit Ciolacu să ne liniștească. ”De fapt, adevărul este că m-a sunat Ursula și mi-a zis: <<Marcele, ia-i tu, cu avioanele tale, pe cei 3.000 de ucraineni din Israel și adu-i în România, că noi nu prea avem avioane și e mai simplu așa, că în Ucraina nu se poate ateriza, și nici în Belgia, nici în Germania, nici în Franța, nici în Italia, doar la București. Plătesc eu benzina, Marcele>>”, ne-a transmis premierul. Și da, este mândru prim-ministrul nostru că a avut capacitatea de a organiza acest lucru. ”Faptul că Uniunea Europeană îţi încredinţează astfel de lucruri, denotă că serviciile noastre, statul român, are această capacitate, lucru care ar trebui să ne bucure, nu să îl luăm în derâdere sau să comentăm”, a declarat Marcel Ciolacu, pentru cârcotașii care au îndrăznit să se revolte. Suntem curioși când va plăti Ursula și cât va plăti pentru operațiunea transport prioritar al ucrainenilor.

Ambasada Ucrainei intervine

Pentru miile alea de ucraineni, autoritățile din țara noastră au intervenit pe toate planurile, la solicitarea Ambasadei Ucrainei la București. Astfel, șeful DSU, Raed Arafat, a transmis că, în contextul exacerbării conflictului din Orientul Mijlociu dintre Israel și palestinieni, România acționează într-un spirit de solidaritate internațională, oferind astfel sprijin cetățenilor ucraineni nevoiți să fugă din nou din calea războiului. ”Ca urmare, în această seară, la solicitarea Ambasadei Ucrainei în România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență <<Dealul Spirii>> București-Ilfov, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări și al reprezentanței din România a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), asigură preluarea cetățenilor ucraineni evacuați din Israel. Astfel, cei 220 de cetățeni ucraineni care sunt preluați vor beneficia de asistență medicală asigurată de către personalul specializat din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), urmând ca o parte dintre aceștia să își continue drumul mai departe, iar restul (aproximativ 40-50 persoane) vor fi transportați în spații de cazare temporară, oferindu-li-se un refugiu sigur în aceste momente dificile”, a transmis DSU. Un alt transport cu ucraineni, din 16 octombrie, va fi preluat tot de IGSU, la Cluj-Napoca, urmând să le pună la dispoziție spații de cazare.

Abandonați în Fâșia Gaza

Mai mult de 200 de români, printre care femei și copii, așteaptă, în zadar, să-i preia o cursă Tarom. Aceștia se află într-un real pericol, având în vedere că sunt foarte aproape de granița dintre Fâșia Gaza și Egipt. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, aceștia nu pot fi preluați, având în vedere că situația de securitate din teren nu a permis evacuarea lor în siguranță. Abia când și dacă vor putea ieși din Gaza, cetățenii români vor putea fi preluați de autocare și duși direct la aeroportul din Cairo, de unde vor zbura spre România, au explicat autoritățile. Aceștia, însă, nu sunt importanți, ni s-a spus de la Guvern, având în vedere că mulți dintre ei ar avea dublă cetățenie” .

Sursa:

2) Iar ca tacâmul să fie complet și zicala românească și mai edificatoare , republic mai jos prin ” copy paste” opinia unui rezervist versus umilința la care sunt supuși PENSIONARII MILITARI din SNAOPSN :

”Octavian Tavi Paun

Distinse domnule premier, Marcel Ciolacu, sunt un pensionar rezervist iesit la pensie dupa 36 de ani de activitate. Daca tot aveti in vedere o tripla impozitare a intregului SNAOPSN , mai cu seama a celor iesiti la pensie inainte de 15 septembrie 2016, va provoc la o tripla masura a acestor rezervisti de care va bateti joc in mod sistematic . Ce spuneti domnule distinse primministru daca noi militarii rezervisti va vom rasplati „omagiile „domniei voastre cu o tripla masura (indiferent de efecte: Lege martiala, pluton de executie , inchisoare )..80% dintre noi sa refuze prezenta la mobilizare, 10% sa. refuze ” linia 1 „, si 10% sa va ofere la ” mansarda „!! Nu ar fi echitabil ????

Sa va trimiteti in prima linie progeniturile avortonice, sa-i trimiteti in prima linie pe toti magistratii corupti ai aceasta tari, sa trimiteti in prima linie coruptii pe care, ii incalziti la pieptul vostru jegos si nespalat cand isi dau cota , sa va trimiteti guvernantii. si parlamentarii „decidenti”, acolo in prima linie si, abia apoi , vom veni si NOI…. acei de care nu mai aveti loc de „speciale ” , „nesimtite” si triplu impozitate „!!!

In 1990 sa facut o greseala majora . Nu s-au inchis granitele . 

Cum credeti ca vor proceda cei din SNPPC, cand se „va intampla”???

Veti trece granita precum ucrainienii cu „techini” mizeri ??

Meditati distinsilor , MEDITATI .

Asa sa va ajute bunul Dumnezeu !!” .

3) În final de postare ,

în ton cu titlul postului de față ,

recomand spre ascultare ,

un videoclip despre viață !!! 🙂 🙂 🙂

17/10/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/220. Lavanda în ghiveci .

Filed under: generale — Aliosa @ 10:47 am

Pentru o oferi mai multe informații versus

” LAVANDA în GHIVECI” ,

am selectat de pe internetul cu de toate ,

două site-uri :

1) site-ul :

https://agrointel.ro/58039/lavanda-la-ghiveci-5-sfaturi-utile-pentru-ingrijirea-plantei-aromatice/

” Lavanda în ghiveci :

5 sfaturi utile pentru îngrijirea plantei aromatice

…………………….Lavanda în ghiveci

poate fi o alternativă excelentă pentru balcoane, terase, chiar și pentru curte, pentru că o poți ține sub control, îi asiguri condiții optime și o poți muta ușor dintr-un loc în altul, după soare, un alt element de care trebuie să ții cont pentru a avea plante sănătoase de lavandă.

Pentru a menține timp îndelungat câteva plante de lavandă în ghiveci iată o serie de reguli de plantare și îngrijire, astfel încât să te poți bucura de mirosul frumos al florilor de lavandă o perioadă îndelungată.

Lavanda are nevoie de un ghiveci cu o deschidere largă Indiferent dacă alegi să cumperi butași și să-i transplantezi în ghiveci sau achiziționezi un ghiveci cu plante de lavandă este important ca vasul în care se dezvoltă planta să aibă o deschidere largă care să permită butașilor să se dezvolte în voie. Având în vedere faptul că lavanda are o rădăcină pivotantă, ghiveciul trebuie să fie suficient de adânc încât să-i permită rădăcinii să se dezvolte corespunzător. Înălțimea ghiveciului trebuie să fie de minim 40 de centimetri.

Lavanda preferă sol sărac în elemente nutritive

Pământul ales pentru ghiveciul de lavandă trebuie să fie sărac și uscat, specific pentru plantele din zonele secetoase colinare-muntoase. Rezultatele cele mai bune se obțin atunci când lavanda se cultiva pe soluri adânci, bogate în calcar și foarte permeabile. Plantele de lavandă suportă cu greu sau moare în solurile foarte nisipoase, grele și umede. Pentru a recrea un sol calcaros, poți adăuga o treime de nisip de râu grunjos ca și substrat, după care poți adăuga pământ obișnuit. Pentru rezultate foarte bune, plantele de lavandă se pot fertiliza cu produse pe bază de azot.
Pentru plantele de lavandă din ghiveci se recomandă soiuri de lavandă pitice, ce nu au o dezvoltare la fel de luxuriantă precum soiurile ce se pretează a fi cultivate direct în câmp.

Lavanda la ghiveci trebuie poziționată în zona cea mai însorită a balconului, ferită de curenți

Locul perfect pentru lavanda în ghiveci este locul cel mai însorit din curte. Tufa de lavandă în ghiveci se simte bine în locuri ferite de curenți permanenți, deci este perfectă pe terase și balcoane, lângă zidurile casei și pe lângă garduri. Lavanda în ghiveci înflorește mai devreme decât cea din câmp, tocmai datorită micro-climatului specific de care beneficiază.

Lavanda la ghiveci se udă la de maxim 2-3 ori pe săptămână

Lavanda adoră seceta, așa că nu o uda prea des, ci de maxim 2-3 ori pe săptămână”………………………

2) site-ul

” Îngrijirea și tăierile anuale ale arbuștilor de lavandă

Cu siguranță te cucerește imaginea romantică a unui câmp cu lavandă. Fie că vrei să începi un business cu lavandă, ori doar vrei să o folosești butașii de lanandă în scop decorativ pentru curtea ta, ar trebui să știi cum se întrețin și care sunt tăierile obligatorii ale arbuștilor de lavandă. 

Lavanda se dezvoltă foarte bine pe solurile modeste, aride și calcaroase.

Citește aici câteva 

sfaturi practice și idei ingenioase pentru plantarea lavandei în grădină.

……… Lavanda este un arbust decorativ cu frunziș persistent, care crește în formă de tufă.

Tăieri la plantare

Din noiembrie, după plantarea de toamnă, până în martie, când vremea permite, trebuie reduse ramurile la jumătate, dacă acestea sunt lungi, astfel se stimulează ramificarea. Trebuie să fie respectată forma naturală a tufelor de lavandă. Din acest motiv, ramurile situate către exterior vor fi tăiate mai scurt.

Tăierile după prima înflorire

După ce a avut loc prima înflorire, urmează o nouă tăiere a ramurilor, de uniformizare. Tăierile vor avea loc în luna septembrie. Vor fi tăiate tijele de lavandă cu flori. Tăierea are loc chiar deasupra unei flori sau la două-trei flori mai jos. 

Tăierile anuale ale lavandei

În perioada martie-aprilie scurtează ramurile cu câțiva centimetri, respectând forma naturală rotunjită a tijei. Se evită rărirea prin tăiere a zonei centrale din tufiș. Tăierea lejeră stimulează ramificarea și menține producția de flori inclusiv la baza tufei. Mai există un tip de tăiere pe care o poți aplica, dacă lavanda are baza dezgolită. 

Tăierea de refacere se poate finaliza cu un eșec, pentru că lavanda nu produce ramuri noi pe cele bătrâne. Tăierea de refacere se aplică în lunile martie-aprilie, și se taie toate ramurile deasupra unei ramificații tinere sau a unui mugur bine dezvoltat, cât mai aproape de bază. În septembrie, după înflorire, vor fi tăiate tijele care au flori”. 

3) Iar în final de postare-republicare , o precizare :

ieri, am cumpărat o TUFĂ de LAVANDA înfășurată cu o folie de plastic într-un pământ special și,

înainte de a o REPLANTA bineânțeles într-un GHIVECI ,

am căutat pe INTERNETUL cu de toate 🙂 informațiile strict necesare .

Și uite așa ,

s-a îmbogățit cu încă un GHIVECI !!! 🙂 🙂 🙂

15/10/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/219.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:27 am

Cumea tupeului :

cei mai nemulțumiți de noua LEGE a PENSIILOR de SERVICIU , sunt chiar cei cu PENSII SPECIALE !!! 😦 😦 😦

La fel ca precedentul proiect de lege privind pensiile de serviciu pentru judecatori și procurori, și actuala inițiativa de act normativ votată recent de Senat ca prima camera sesizată, nemulțumește magistrații !!! 🙂 😦 🙂

Judecătorul Cezar Filip de la Curtea de Apel București care este și vicepreședinte al Asociației Magistraților din România , declarat cu subiect și predicat miercuri, 11 octombrie 2023, că noul proiect de lege prezintă probleme de constituționalitate, deși trebuia sa fie pus în acord cu decizia CCR ( alcătuită din magistrați pensionari care cumulează PENSIA cu SALARIU) din 2 august 2023,care , conform proverbului ” nu da cioara din mână pe cea de pe gard” a declarat neconstituțional proiectul inițial de lege privind pensiile de serviciu !!! 😦 😦 😦

Iată ce a declarat judecătorul Curții de Apel București,

Cezar Filp :

Prima nemulțumire pe care o avem este faptul că nu a existat o consultare a asociațiilor profesionale pe marginea modificărilor propuse în această a doua etapă legislativă. Vorbim de aceeași lipsă de dialog. Este un proiect adoptat pe repede înainte și cu niște vicii de neconstituționalitate pe care le văd de la distanță . Există niște repere oferite de Curtea Constituționalșă pe care Asociația Magistraților din România așteaptă să le regasească mai bine evidențiate în proiectul de lege. Avem pe de o parte modificarea bazei de calcul care în vechea formă pornea de la îndemnizația din ultima lună și acum se raportează la o perioada de 48 de luni, ceea ce poate afecta, în substanța lui, dreptul de pensie. Mai departe, vorbim despre înlăturarea perioadelor asimilate care se reduc din start la cel mult cinci ani. Vorbim de o crestere etapizată a vârstei de pensionare, care crește de la 47 de ani(pâna la max.50 de ani și un cuantum de 100.000 de lei lunar pensie ), într-o formă mai raționala, într-adevăr, decât în primul proiect dar care totuși naște anumite semne de întrebare pe discriminare între persoanele cu aceleași condiții de vechime și de stagiu efectuat în magistratură. Și nu în ultimul rând, problema impozitării, referitor la care Curtea Constituțională a făcut niște observatii clare.Momentul optim în care ar fi trebuit să fim consultați era cel al formulării propunerilor în comisii. Noi nu venim să spunem ce ne convine, dacă suntem multumiți cu nivelul drepturilor, nu se pune problema. Noi facem niște observații de constituționalitate, atât.

Sursa : internetul .

P.S.! 🙂

Dacă cele sus postate ,

nu prezintă interes 😦

tot ” De la lume adunate”

pentru a scăpa de stres 🙂 🙂

ascultați pe nerăsuflate ,

videoclipul de mai jos ,

și-apoi , lecturați și cele postate pe

https://www.art-emis.ro/editoriale/panem-et-circenses-cu-pat-si-patachon

12/10/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/218, pentru a nu fi uitate .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:06 am

https://inpolitics.ro/concluzia-ultimul-raport-al-sri-mai-marii-statului-sunt-informati-de-pomana_1860079969.html

Motto:

” În vremuri ale amăgirii universale , a spune adewvărul , e un act revoluționar” ( George Orwell)

și

de foarte mare curaj , adaug cu modestie de la mine ! 🙂

1. Incredibil dar adevărat ,
în timp ce președintele României , Klaus WERNER Johannis , aflat în vizită în Ungaria la invitația președintelui statului ungar , Katalin Novak


asculta spășit laudele la adresa lui ,
primarul maghiar al orașului Sfântu Gheorghe ,Antal Árpád
a trimis voluntari direct la maghiarii din localitate pentru semnături pentru steagul orașului Sfântu Gheorghe!!! 😦 😦 😦
Toate detaliile pe :

2) Și tot incredibil dar adevărat ,
în chiar ziua când președintele României, Klaus WERNER Johannis se întâlnea cu omologul său ungar , premierul Ungariei , Victor Orban, a PLECAT din Budapesta !!! 😦 😦 😦
Toate detaliile pe :

3) Și uite așa , premierul Ungariei , Viktor Orban , care ” joacă la trei capete ” Uniunea Europeană , NATO și Federația Rusă ,
a arătat întregii lumi că , pentru el ,
președintele României , Klaus WERNER Johannis ,este un politician cu care nu merită să-și consume timpul !!! 😦 😦 😦

https://inpolitics.ro/klaus-iohannis-in-ungaria-lucrului-bine-facut_1860079983.html

4. Versus partida de fotbal din preliminariile EURO 2024 dintre ROMÂNIA și Belarus ,partidă care se va disputa conform hotărârii UEFA, astăzi , 12 octombrie , 2023 , în Ungaria ,fără spectatori, părerea mea este clară :

selecționata României condusă de fiul generalului făcut la ” APELUL de SEARĂ ” nu obține toate cele TREI PUNCTE puse în joc , ADIO turneu final EURO 2024 !!! 😦 😦 😦

Diseară , începând cu ora 21:45 , vom vedea dacă am sau nu dreptate ! 🙂

4. „De-a lungul carierei sale de carton, actualul ministru al Culturii, Raluca Turcan a ieşit în mod caragialesc în evidenţă prin discursuri agramate şi gafe impardonabile. Rar găseşti un specimen feminin atît de creativ în autobăşcălizare.
De nenumărate ori, în timpul unor conferinţe de presă cucoana, finisată cu cantităţi generoase de botox de către medici, a emis fraze halucinante.
Pe cînd era ministru al Muncii, întrebată de un reporter ce soluţii ar avea pentru românii cu venituri mici, a răspuns astfel:
„Aş apela, în primul rând la ajutorul din partea statului, şi m-aş bucura că statul se zdrobește să găsească soluţii.
După aceea e dificil, mai ales dacă ești şi bolnav”. (Maria Diana Popescu)
https://www.art-emis.ro/editoriale/si-a-luat-in-serios-propria-incultura

5. „Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacționat foarte ferm. Pe când în România nu a reacţionat nimeni.
Eu îi dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească.
N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea şedinţă a Academiei Române.
Cu toate acestea, el minte cu neruşinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmaţiile mele şi lezându-mi astfel imaginea publică.
Referitor la antiromânismul agresiv, cunoscut publicului larg, al domnului Patapievici, înainte de a mă pronunţa, reiau câteva citate din textele d-sale:
„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” (Nicolae Breban)
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/g-liiceanu-si-scabrozitatile-lui-patapievici-la-adresa-poporului-roman

6. „Dacă UNESCO recunoaște armâna ca o limbă pe cale de dispariție din cauza statelor care se opun educației în limba armână sau se opun să recunoască pe armâni ca etnie de sine stătătoare cu drepturi constituționale, dacă ONU o recunoște traducând după cum am văzut mai sus documente fundamentale în vlahă/armână,
Uniunea Europeană trece în revistă periodic ce se întâmplă cu acest popor fără țară parcă obligat la dispariție.
Romania: publication of the 5th Advisory Committee Opinion din 5 septembrie 2023 consemnează în acest sens o critică directă și aspră la adresa României [10].
(Mirela Roznoveanu)
https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/dialect-sau-limba-cand-o-noua-paradigma-inlocuieste-o-paradigma-depasita

10/10/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/217. Românii trebuie să știe că liderii de sindicat ,nu degeaba apar la televizor .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:42 am

Motto :

” În vremuri ale amăgirii universale , a spune adevărul e un act revoluționar” ( George Orwell )

și de mare curaj adaug de la mine ! 🙂

” Săracii bogați” sindicaliști: Cine sunt cei mai bogați lideri de sindicat din România?

Top 10 cei mai bogați lideri de sindicat din România. Anul trecut, veniturile cumulate ale fiecăruia dintre cei zece sindicaliști au fost de peste două miliarde de lei vechi. Cine este liderul detașat?

Încă de la începutul lui 2023 se prevestea că acesta va fi anul protestelor și grevelor generale ale sindicatelor din zona bugetară a țării. Cauzele? Amânarea creșterilor salariale din Educație și Sănătate, efectul de bumerang al haosului din perioada pandemiei, dar și impactul economic asupra României provocat de invazia Rusiei în Ucraina.

Deși salariații din ramurile amintite mai sus au fost îndreptățiți să recurgă la orice forme legale pentru a-și cere drepturile salariale, nu chiar toți membrii de sindicat sau asociații de salariați erau pe „drojdie” – vorba unui mare clasic în viață.

Ziarul Puterea a făcut pentru cititorii săi un Top 10 al celor mai bine remunerați lideri de sindicat din România, incluzând în acest top doar pe primii zece cei mai bogați lideri de sindicat, cu precizarea că mulți alții nu s-au calificat doar prin prisma faptului că veniturile lor adunate pe anul trecut nu au atins suma de 200.000 de lei, adică peste 16.000 lei/lună

1.Bărăscu Leonard Sorin 

– 857.267 lei, echivalentul a 71.438 de lei în fiecare lună a lui 2022 sau a 14.579 euro/lună. Bărăscu este președintele Federației SANITAS din România și al Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România „Frăția”. De la cele două organizații de sindicat a adunat anul trecut nu mai puțin de 413.083 lei, aproximativ jumătate din suma totală. Cealalată jumătate din sumă a fost încasată de la Fundația Institutul de Educație și Studii Sindicale – 74.800 lei și de la două societăți comerciale în care este asociat, Sind Tour Trading SRL – 275.399 lei și Edusind Tour SRL – 87.550 lei, unde este și administrator. Același lider de sindicat și-a completat veniturile, tot din poziția de președinte, cu suma de 6.435 lei, de la Asociația Casa de Ajutor Reciproc Sanitar. SC Sind Tour Trading SRL are ca asociați Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – „Frăția” (C.N.S.L.R. FRĂȚIA) și Institutul de Educație și Studii Sindicale reprezentat legal chiar de Bărăscu Leonard, și are ca obiect principal de activitate cod CAEN 5510 – Hoteluri și alte facilități de cazare similare. În 2022, societatea comercială a înregistrat o cifră de afaceri de 33.659.152 de lei, iar profitul net a fost de 10.080.943 lei. În ultimii șase ani, societatea controlată de Bărăscu a încheiat un numar de 20 de contracte cu diverse entități bugetare în valoare de 349.861.834 de lei. Deși în declarația de avere a lui Bărăscu acesta apare ca proprietar de leasing pentru un SUV Skoda Kodiaq din 2017, în realitate liderul de sindicat conduce un AUDI A6 achiziționat tot în leasing, dar înregistrat pe firma Sind Tour Trading SRL. Averea lui liderului SANITAS este completată cu o casă în București, un apartament la Predeal, unul la Costinești și un alt apartament la Constanța, două terenuri în București și 138.000 de lei în banci și fonduri de investiții.

2.Hadăr Anton

 – 563.183 lei în 2022, respectiv 46.931 lei sau 9.577 euro/lună. Profesorul Hadăr, un obișnuit al aparițiilor în studiourile principalelor televiziuni naționale, are trecute în CV nu mai puțin de șapte poziții pe care le ocupă în sindicate și asociații academice. Este președintele Confederației Naționale Sindicale – „CARTEL ALFA” și Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER”. De asemnea, Hadăr este membru în consiliul de conducere al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS și membru la Asociația Generală a Inginerilor din România, în Asociația Română de Tensometrie și în Societatea Română de Biomateriale. În 2022, Hadăr a încasat de la Universitatea Politehnică din București pentru activități didactice și de cercetare nu mai puțin de 443.443 lei. La această sumă se adaugă cei 5.893.183 de lei pe care profesorul sindicalist i-a adunat din trei contracte încheiate cu Universitatea „Dunarea De Jos” din Galați, SC Audit IT-C SRL și Universitatea din Craiova. Lista este completată cu venituri mai mici de la Asociația Generală a Inginerilor din România, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Academia Oamenilor de Știință din România, unde este membru titular și Consiliul Economic și Social (CES). Tot anul trecut, Hadăr a mai încasat 14.427 lei de le diverse comisii de doctorat, licență și disertație la universități din țară. Din punct de vedere al averii totale, Hadăr este de departe cel mai bogat lider de sindicat. Ziarul Puterea a mai scris despre averea sa, AICI. Liderul de sindicat deține singur sau împreună cu soția șapte terenuri, trei case și un apartament, dar și 766.965 lei în conturi bancare și hârtii de valoare sub formă de titluri de stat, certificate, obligaţiuni ce echivalează cu suma de 1.918.237 lei.

3. Baciu Iacob 

– 402.924 lei sau 33.577 lei/lună a încasat anul trecut președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România. Remunerația de la sindicatul pe care îl conduce, în valoare de 210.178 lei a fost completată cu indemnizația de la Consiliul Economic și Social (CES) – 30.660 lei, cea de la Sind Romania SRL – 34.056 lei unde este membru CA și din pensia pentru limită de vârstă – 111.230 lei. La aceste sume se mai adaugă 16.800 de lei dintr-un contract de închiriere. Președintele Confederației Sindicatelor Democratice din România deține singur sau cu familia cinci terenuri și două apartamente.

4.Tancău Petre Petre 

– 376.170 lei sau 31.347 lei/lună în 2022. Este președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Chimie-Petrochimie „Lazăr Edeleanu” și al Sindicatului Liber Petrochimistul de unde a încasat anul trecut 60.000 de lei. Ca vicepreședinte al Condeferației Naționale a Sindicatelor Libere din România – „Frăția”, Tancău a fost remunerat cu 12.000 lei, iar ca membru în Consiliul Economic și Social (CES) 34.919 lei. Tancău este unul dintre liderii de sindicat care cumulează salariul cu pensia, astfel că de la Rompetrol Rafinare SA unde este consilier juridic a primit 145.034 lei care s-au adăugat pensiei pentrulimită de vârstă în valoare de 118.800 lei. Ca orice lider de sindicat care este respectat în branșă, Tancău a primit de la Sind Romania SRL, unde este membru AGA, suma de 5.417 lei. Soldul declarat din conturile bancare proprii este de 98.753 lei. Singur sau împreună cu familia deține patru terenuri, două apartamente, o casă și două șalupe.

5. Hăncescu Simion Severel 

– 346.891 lei declarați ca venituri totale în 2022. Este președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, funcție pentru care anul trecut a încasat 121.056 lei plus alți 108.424 lei ca manager de proiecte cu finanțare europeană. Pentru poziția de vicepreședinte al Confederației Sindicatelor Democratice din România a fost răsplătit cu 36.000 lei, iar din cea de membru în Consiliul Economic și Social (CES) doar 30.060 lei. Veniturile lu Hăncescu au fost completate de salariul de profesor la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia – 51.351 lei. În conturile sale bancare sunt depozitați doar 45.500 lei. Deține împreună cu soția sa un apartament în București.

6. Nistor Marius Ovidiu 

– 334.909 lei. Pentru funcția de președinte al Sindicatului Salariaților din Învățămant București a fost recompensat cu suma de 72.000 de lei, iar pentru cea de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” cu 84.485 lei și cu 14.400 lei pentru drepturi de proprietate intelectuală.Este vicepreședinte la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România „Frăția” – 12.000 lei și membru de plen în Consiliul Economic și Social (CES) pentru care a primit în 2022 suma de 30.021 lei. Ca profesor la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Bucuresti a fost remunerat cu 50.564 lei. Pentru 2022, soldul conturilor bancare era egal cu 91.483 lei. Deține singur sau împreună cu soția două terenuri, două case dintre care una de vacanță și două autoturisme. În decembrie 2022 i-a donat fiicei sale un apartament în valoare de 70.560 euro și un teren intravilan cu zero valoare declarată.

7.Mușoi Valentin Cătălin 

– 273.616 lei. Prim-Vicepreședinte la Federația Sindicatelor Gaz România – 59.000 lei, Vicepreședinte la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România „Frăția” – 9.000 lei, Vicepreședinte la Sindicatul Transport Gaz Mediaș – 9.300 lei. Și Mușoi este membru în plenul Consiliului Economic și Social (CES) de unde este recompensat cu 30.660 lei/an. Veniturile sale sunt completate cu suma de 12.219 lei pentru poziția de președinte CA la SC Premium SA. Sindicalistul Mușoi mai încasează anual 153.437 lei de la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA unde lucrează ca inginer. SC Antaris 2002 Prod SRL și SC Learning and Development Society SRL sunt două societăți la care este acționar, dar pentru care nu a declarat încasări din dividente. Deține singur sau împreună cu soția cinci terenuri, două case, două apartamente și un spațiu comercial.

8. Dobrescu Florea

 – 264.455 lei. Președinte la Federatia Natională „Drum de Fier” și vicepreședinte la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România „Frăția”. Beneficiarul a două sinecuri, respectiv membru CA la Casa de Asigurari de Sănătate Dolj și la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Dobrescu cumulează pensia de limită de vârstă în valoare de 78.328 lei și salariul de la Sucursala Regională CF Craiova – 80.131 lei. Face parte din Consiliul Economic și Social (CES) – venit nedeclarat și este președinte al Casei de Ajutor Reciproc CFR – venit nedeclarat. Din activități independente neprecizate, Dobrescu mai încasează anual 105.996 lei. Deține împreună cu soția două terenuri, un apartament, două autoturisme și un tractor.

9. Costin Dumitru 

– 243.829 lei. Președinte al Blocului Național Sindical BNS de unde în 2022 a încasat 157.906 lei. În paralel îndeplinește funcția de secretar general al Asociației Fotbalistilor Amatori si Nonamatori pentru care este remunerat cu suma de 85.923 lei. Costin este vicepreședinte al Societății Naționale de Cruce Roșie Bacău și membru în Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenței România. În conturi bancare a declarat că are suma de 175.636 lei. Este proprietarul unui teren și a două apartamente.

10. Apostoiu Liviu 

– 231.062 lei. Pentru poziția de prim-vicepreședinte la Confederația Națională Sindicală – „CARTEL ALFA” este remunerat cu 83.377 lei. Este membru în Consiliul Economic și Social (CES), iar pentru asta este răsplătit cu 30.660 lei. Administrator la SC Alfa Hotels SRL, firma deținută de Confederația Națională Sindicală – „CARTEL ALFA”, care deține prin Alfa Hotels SRL și SC Hotel APOLLO SA de unde Apostoiu încasează ca președinte al consiliului de administrație 10.800 lei/an. Sinecuri: membru CA la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă – 10.714 lei, membru CA la Casa Națională de Pensii Publice – 11.688 lei, membru consiliul tripartit la Casa Națională de Pensii Publice – 7.792 lei În 2022, de la la European Trade Union Institute (ETUI) Bruxelles a încasat 1000 de euro.Pe lângă veniturile enumerate mai sus, Apostoiu încasează și pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 80.306 lei. În conturi bancare are 454.995 lei. Împreună cu soția deține două terenuri, un apartament și o casă.

Paradox .

În timp ce membrii simpli de sindicat sunt scoși la proteste în soare sau în ploaie pentru a cere și a obține salarii decente, liderii lor de sindicat au venituri cumulate de-a dreptul nesimțite care depășesc cu mult media națională.

Florin Bercea, președintele Federației Sindicatelor Libere și Independente Petrol – Energie și prim-vicepreședinte al CNSLR Frăția nu se regăsește în Top 10 realizat de Ziarul Puterea. Declarațiile sale de avere nu se pot deschide pe site-ul confederației, deși au o secțiune dedicată. Nici pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) nu apar, motiv pentru care ziarul nostru îi va dedica luni, 09.10.2023, un articol special” .

Sursa celor sus republicate , inclusiv fotografiile celor sus nominalizați , se găsesc pe :

Iar în final de postare-republicare ,

nu pentru cineva anume ,

ci la alegere , pentru fiecare ,

spre vizionare , un videoclip fără nume !!! 🙂 🙂 🙂

08/10/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/216.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:10 am

Motto: ”

Iar a tăcea, și lașii știu…………”

” România și românismul „trebuie” să dispară

Hai sa vedem cum este condusă România și in interesul cui…. Se dau urmatoarele informatii:

1. In anul 2021, Statul Român a alocat 120.000 euro cercetarii arheologice, o suma de toata jena si oricum alocata preferential doar anumitor cercetatori, pusi bine cu sistemul.

2.In anul 2021, Statul Român a alocat 2.000.000 euro Institutului Elie Wiesel, ca sa continue sa ne explice noua, romanilor, cat de urat ne-am comportat noi cu evreii. Ma intreb pana cand ni se va tot explica?

3.In anul 2021, Statul Român a eliminat titulatura de ”Istoria Românilor” din manuale si a scos masiv informatii legate de perioada veche (marile culturi neolitice precum Cucuteni, Hamangia, Gumelnita etc sau perioada geto-daca), iar despre marii nostri voievozi abia se face referire.

4.In anul 2021, Statul Român a hotarat ca manualul de ”Istoria Evreilor. Holocaustul” sa devina OBLIGATORIU la nivel de liceu, desi acest lucru nu se justifica in niciun fel. In cel mai bun caz, acest domeniu ar fi putut fi studiat ca un capitol intr-un manual generalist legat de regimuri totalitare etc, ci nu ca un manual de sine statator, bagat pe gatul elevilor români.

5.In anul 2021, Academia Română a anuntat ca infiinteaza si ea un grup de studiere a antisemitismului si holocaustului in România, in contextul in care exista deja institutul amintit mai sus plus inca zeci de consilieri prezidentiali, guvernamentali etc, care se ocupa de aceste aspecte.

6.In intervalul 2010-2021, Statul Român a avut grija sa DESFIINTEZE toate programele de masterat de la universitatile de stat dedicate perioadei antice autohtone (dacice), inlocuindu-le EXCLUSIV cu programe dedicate culturilor imperiului roman, grecesti si evreiesti. In momentul de fata exista doar 10 specialisti in arheologia epocii geto-dacice, din care o parte pensionari.

7.Asociatiile, fundatiile si ONG-urile care activeaza pe zona de cercetare-promovare a istoriei nationale, precum cea pe care o reprezint, nu primesc ABSOLUT NICIUN SPRIJIN de la Statul Român. Acesta, in schimb, finanteaza masiv centre culturale ale minoritatilor, activitati ”culturale” ale miscarii LGBT si campania de stampilare a românului cu descrierea de antisemit si xenofob.

8.In perioada 2010-2021, Statul Român a asistat impasibil, fara reactie, la eliminarea sau modificarea unor simboluri fizice ale culturii si istoriei romanesti (ex.: eliminarea statuii lui Mihai Viteazul din Oradea, acoperirea statuii lui Mihai Eminescu din Oradea, inscriptionarea unor statui si busturi ale unor oameni de cultura români cu apelativul ”antisemit” la initiativa institutului Elie Wiesel etc).

9.Intențiile unor studenți la istorie de a se specializa pe cercetare privind epoca geto-dacă sunt efectiv anihilate de unii profesori universitari aserviți politic (ex. cazul zonei Dobrogei, unde este pur și simplu interzis sa se facă săpături arheologice în sit uri getice).

10.Statul Român a alocat milioane de euro în ultimii 10 ani pentru restaurarea unor biserici evangheliste, protestante și catolice din Ardeal, aparținând minorității maghiare, în timp ce multe cetăți dacice sau de scaun ale voievozilor români sau casele memoriale ale multor personalități ale culturii românești zac în paragină (ex. modul în care Kelemen Hunor aloca fondurile pe când era ministrul culturii).

Lista poate continua, iar concluziile le trageti singuri ! 

Eu unul nu ma consider si nici antisemit nici xenofob, dar simt antiromânismul tot mai agresiv al altora.”

Sursa : internetul .

04/10/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/215. Români , treziți-vă !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 6:52 am

1 ) ” România a ieșit din Istorie

Poporul care nu face nimic.

Cine muncește în țara fostă România? Cam nimeni…

Țăranii,

puțini câți sunt… pe care niște maimuțele proaste îi numesc.. fermieri…

Câteva sute de muncitori?

Mii ?.Tehnocrații sistemului statal..? Pentru ei muncesc… Pentru privilegiile lor…

Profesorii? 

Puțini…Grosul dintre ei parazitează cu succes un sistem mort..Și care, dacă citesc o carte, o singură carte, în viața, devin adânc neliniștiți..Și îngrijorați, totodată.

Nu există în lume sistem, cum este așa zisul învățământ românesc, unde lenea, murdăria analfabetă, prostia, mârlănia, impostura, ifosele, incultura crasă, răutatea, absența oricărei idei și ideal să fie așa de copleșitoare. Plus o slugărnicie și lașitate morală sinonime cu o josnicie pe măsură.

Elevii ? Studenții ?

În afara unui procent minuscul, elita, studioșii fostei țări numită România, prin prostia lor idioată, prin lipsa oricărei culturi și învățări, conduc țara direct în mormânt. În neant, adică.. Nu mă întrebați de ce… Știți bine răspunsul..

Intelighenția ?

Eheei !… Ea face cultură în sine, elitistă. Fără nicio legătură cu dramele și catastrofele sociale…

Cine muncește în fosta țară România?

Opt milioane de români, bărbați și femei, izgoniți premeditat de Puterea Ocupantă, cu perciuni și tichie de drac pe vârful capului. Care opt milioane înnobilează rasa noastră trăgând la galere în Occident. De la Berlin la Roma, de la Londra la Sevilla. Sau oriunde în lume..

Sunt bravi, frumoși, harnici, deștepți, modești, mândri… Ei sunt forța vitală a Națiunii. Și nu sistemele statale, criminale și mafiote ale unui „stat eșuat”… căzut în groapa de murdărie a istoriei.

România a ieșit din Istorie ! 

Milioane de români în loc să muncească se plimbă, plimbă cățeii sau pisicile, fac shoping, stau la TV, clevetesc cât de mult pot, s-au înrăit, scuipă pe cele sfinte, având iluzia că trăiesc din plin.

România a murit.

 Nu mai are niciun ideal național România reprezintă în concertul Lumii cel mai sever și urât eșec istoric.

România a murit urât. 

A devenit o ficțiune, o pată întunecată pe care țărâna o va acoperi curând.

Când un popor moare sr trebui s-o facă cu decență, nu în ritm de manele, fum de grătare și grohăială generală..

Trageți ușa. Nimicul e stăpân peste o fostă țară numită România. Veseliti-vă în crâșme. Nu mai călcați în biserici căci, nu-i așa, Dumnezeu tace, iartă… dar nu la nesfârșit.

Fiți mândri de reușita voastră, păduchilor. Am în vedere, desigur, pe maimuțele hoațe și trădătoare din conducerea statului român, din politica românească de după 1989, care, începând din 1990, au avut sub control un popor român-Stradivarius, pe care popor l-au furat, trădat, mințit și risipit în Lume… Nici „Amin !” nu merită zis…

Nu-i ierta, Doamne !”.

Sursa :

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/romania-a-iesit-din-istorie

2) „Unde sînt luările de poziţie ale intelectualilor faţă de „elitele” dezgustătoare promovate de statul eşuat şi de mass-media? De ce nu protestăm cînd vine vorba despre sensul lumii noastre de azi, despre criza omenirii, nu numai financiară, ci, mai grav, a moralei, culturii, artei şi a gîndirii profunde? De ce sîntem incapabili să elaborăm o critică articulată împotriva haosului din acest sistem? De ce scriitorii nu răspund cu cărţi de seamă acestui sistem aşa cum se făcea în timpul marilor creştini învăţaţi?  Este nevoie de puterea unui exemplu, de capacitatea de a angrena masele în demersul împotriva oricărui Celsus modern.” (Maria Diana Popescu)”.

Sursa :

https://www.art-emis.ro/editoriale/elitele-dezgustatoare-promovate-de-statul-esuat-si-de-mass-media

În final de postare ,

o sinceră recomandare :

iubiți frumosul !!! 🙂 🙂 🙂

03/10/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/214.

Filed under: generale — Aliosa @ 4:51 am

” 18 întrebări obiective și o minune de răspuns

„18 ÎNTREBĂRI CIUDATE ȘI-O MINUNE !
Câteva întrebări pentru „partenerul strategic” și pentru toți lacheii rotschildienilor:

1. De ce Ucraina e îndreptățită să solicite recuperarea Crimeei și tot occidentul o sprijină, iar România nu este îndreptățită să solicite recuperarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Bugeacului, iar patrioții care cer acest lucru sunt puși la zid ???
2. De ce trupe americane pot invada și jefui Siria în acest moment, dar trupe rusești nu au voie să invadeze Ucraina ???
3. De ce trupele americane ce invadau Vietnam, Coreea, Irak, Siria, Afganistan, Libia, Iugoslavia, Siria, etc. se numesc „eliberatoare”, iar cele rusești se numesc „imperialiste” ?
4. De ce revolta maselor populare din Moldova e de condamnat, iar a celor din Georgia e de lăudat ?
5. De ce „revoluționarii” de la București din 10 august 2018 erau buni, iar cei de la Paris, Roma, Berlin, Londra, Atena, Bruxelles, etc sunt răi ?
6. De ce Croația (țară de tranzit a emigranților spre Europa) e primită în Schengen și România (care nu are nicio legătură cu rutele de tranzit), nu ???
7. De ce ungurii, austriecii (și toate celelate țări membre UE) beneficiază de avantajul de a merge în SUA fără viză chiar și în condițiile în care sunt pe față pro Rusia, iar românii, mari pro americani, nu ???
8. De ce americanii au voie să vină în România fără viză, dar românii nu au voie să meargă în SUA fără viză ???
9. De ce e firesc ca americanii să aibă rachete nucleare în toată Europa, dar e inacceptabil ca rușii să aibă în Belarus ???
10. De ce legea dezincriminării abuzului în serviciu dată de Dragnea era rea, iar aceeași lege dată de Ciucă e bună ???
11. De ce pentru agricultorii din Polonia, Ungaria, Bulgaria afectați de importurile masive de cereale din Ucraina, ajutoare mari, iar pentru români, cele mai mici ???
12. De ce subvențiile de la UE pentru agricultorii din Franța, Germania, Italia, Polonia, etc. sunt de 2-3 ori mai mari decât subvențiile pentru agricultorii români ???
13. De ce polonezii și germanii au voie să dezvolte termocentrale pe cărbune și românii, nu ???
14. De ce în Austria, Germania, Franța și multe alte țări europene, corporațiile nu au voie să își transfere profiturile în off shore-uri, iar în Romania au voie ???
15. De ce Schweighofer nu are voie să taie pădurile din Austria, dar are voie să taie pădurile din România ???
16. De ce Ungaria, Germania, etc. au voie să dezvolte relații economice puternice cu China, iar România nu are voie ???
17. De ce în România, prețul la energie, mâncare, combustibili, etc. trebuie să fie la fel ca în UE, iar salariile și pensiile, ca în Africa ???
18. De ce pentru unii, mumă și pentru români mereu doar ciumă ???

Răspunsul e simplu – pentru că acest popor e o MINUNE! Doar o minune poate explica atâta toleranță la jaf, nedreptate, dispreț, ură și umilință.”.

Sursa :

30/09/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/213. Eroii neamului românesc nu mor niciodată .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:14 am

În loc de motto :

Eroii NEAMULUI ROMÂNESC nu mor niciodată 🙂 🙂 🙂

chiar dacă ,

străinii de NEAM și ȚARĂ le mută statuile din locurile centrale unde au fost ridicate inițial ,

în locuri mărginașe ,

spre a fi ridicate în locul lor ,

statuile asupritorilor de altădată !!! 😦 😦 😦

1) ” Alexandru Averescu s-a născut la 3 aprilie 1859 în localitatea Babele, lângă Ismail, în sudul Basarabiei, şi a murit la 2 decembrie 1938, la Bucureşti.

A avut o carieră militară de excepţie.

Între 1894 -1896 a fost comandant al Şcolii Superioare de Război. A fost ataşat militar al României la Berlin (1896-1898) şi şef al Marelui Cartier General (1911-1913).

În 1913 a luat parte la Al Doilea Război Balcanic, conducând ofensiva română pe teritoriul Bulgariei, până la Sofia.

A fost comandant al Armatei a 2-a Române în Războiul de Întregire Naţională (1916-1919), artizanul victoriilor de la Mărăşti şi Oituz din vara anului 1917.

A fost, de asemenea, prim ministru al României de trei ori (ianuarie-martie 1918, 1920-1921, 1926-1927).

A înfiinţat în 1918 Liga Poporului (care va deveni, din 1920, Partidul Poporului).

În 1930 a fost înălţat la demnitatea de mareşal al României. Este autorul unor remarcabile studii militare, dar şi al unui volum de memorii din prima linie a frontului.

A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Bustul său, din bronz, este opera artistului plastic Valentin Tănase și a fost dezvelit în anul 2018, la intersecţia bulevardelor „Nicolae Bălcescu” şi „Stadionului”, în faţa intrării în Parcul Crâng”.

Sursa:

2) ” Oameni care au fost… Mareșal Alexandru Averescu

Realizat de TVR în 2001, documentarul explorează viața și cariera excepțională a lui Alexandru Averescu, un om cu un impact semnificativ asupra istoriei României. Filmul ne invită la o incursiune în timp pentru a descoperi biografia fascinantă a unei figuri remarcabile din trecutul nostru recent.

Alexandru Averescu, cunoscut pentru multiplele sale roluri în evoluția țării, a fost un om dedicat patriei, care și-a pus amprenta asupra istoriei în mai multe feluri.

De la primele sale zile ca voluntar în Războiul de Independență, trecând prin ascensiunea sa în cariera militară și politica națională, până la momentele decisive din Primul Război Mondial și susținerea ferventă pentru cauza României Mari, documentarul pune în lumină bornele importante ale unei vieți impresionante.

În calitate de comandant al Armatei Române în Primul Război Mondial, Averescu a condus cu abilitate și curaj trupele române la victorii notabile, cum ar fi cele de la Mărăști și Oituz, care au rămas vii în memoria națională.

Averescu a fost o figură complexă, influențând nu numai evoluția istorică, ci și imaginația și speranțele oamenilor vremii sale.

Contemporanul lui Alexandru Averescu, politicianul Constantin Argetoianu, scria:

„În toamna anului 1919, popularitatea lui Averescu ajunsese la apogeul ei. În sate, oamenii îl vedeau în vis, unii jurau că-l zăriseră coborându-se dintr-un aeroplan în mijlocul lor, cei care făcuseră războiul povesteau că trăiseră cu el în tranșee. Printre țărani, numele lui Averescu era pe toate buzele; în el se cristalizau nădejdile, numai de la el se aștepta minunea unui trai lipsit de griji și de nevoi.Constantin Argetoianu, „Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri”

Cu o prezentare bogată în imagini istorice, documentarul ilustrează și perioada acestuia ca prim-ministru al României, în care a luptat pentru consolidarea României Mari și pentru reforme care aveau să modeleze țara”.

Sursa : Filme documentare.

P.S.

Dacă nu iubiți EROII ROMÂNI 😦

atunci……………………,

Dumezeu cu mila !!! 🙂 🙂 🙂

29/09/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/212. Până când ???

Filed under: generale — Aliosa @ 8:34 am

Motto:

” „Sănătatea a primit cea mai cruntă lovitură după ce guvernul a renunţat la proiecte în valoare de 2,1 miliarde de euro din catastrofalul PNRR. Într-o ţară în care spitalele iau foc ucigînd pacienţii, investiţiile cu renovarea şi dotarea lor sînt la pragul critic. Ca şi înaintaţii săi, Tătaru & Co, Rafila nu s-a zbătut pentru cauza spitalelor în PNRR, dar e dispus să se împrumute pentru acestea de la Banca Europeană de Investiţii (BEI),  în condiţiile în care ţara noastră dă piept cu deficitul bugetar şi cu împrumuturile pentru acoperirea acestuia. În concluzie: sănătatea a trecut pe marginea prăpastiei, domnilor Rafila şi Ciolacu, nu-i  faceţi vînt! Şi aşa e la cota de avarie, cu un buget mult sub limită. La cîte nelegiuiri au făcut şi fac miniştrii noştri, putem spune că nerozii tot nerozirămîn, adică mănîncă oaia cu clopot cu tot. (Maria Diana Popescu).

Sursa :

https://www.art-emis.ro/editoriale/sanatatea-a-primit-cea-mai-crunta-lovitura

LA PIOVRA – PANA CAND!!!!

Avem atâtea bogății încât dacă le-am exploata în folosul nostru am puteam trăi decent chiar fără să muncim!

O situație care reflectă cu duritate cât de proști și de slugi tembele suntem noi românii:

E.ON Energie România SA: cifră de afaceri 13.725.371.052 lei, profit 0, pierdere 358.899.374 lei

ENEL Energie SA: cifră de afaceri 5.201.925.419 lei, profit 0, pierdere 391.072.544 lei

MET România Energy SA: cifră de afaceri 5.076.830.236 lei, profit 0, pierdere brută 20.766.816 lei

ENEL Energie Muntenia SA: cifră de afaceri 4.778.924.136 lei, profit 0, pierdere 377.568.182 lei

DELGAZ GRID SA (parte din grup E.ON): cifră de afaceri 1.728.069.608, profit 0, pierdere 125.064.813 lei

NIS PETROL SRL: cifră de afaceri 700.608.804 lei, profit 0, pierdere 116.566.729 lei

Retailul zbârnâie, comerțul și distribuția, idem, dar PROFI, CORA, SUPECO (parte a grupului CARREFOUR), UNILEVER, HAVI LOGISTICS plătesc ZERO impozit pe profit, fiind oficial pe pierdere

PROFI ROM FOOD SRL: cifră de afaceri 11.660.657.559 lei, profit 0, pierdere brută 257.775.507 lei

ROMANIA HYPERMARCHE SA: cifră de afaceri 1.513.108.057 lei, profit 0, pierdere 33.787.149 lei

UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE: cifră de afaceri 1.106.102.018 lei, profit 0, pierdere brută 64.865.225 lei

HAVI LOGISTICS SRL: cifră de afaceri 1.045.011.293 lei, profit 0, pierdere brută 8.260.665

SUPECO INVESTMENT SRL: cifră de afaceri 751.739.410 lei, profit 0, pierdere 5.509.765 lei

PUREFERT BALKANS SRL (comerț cu ridicata al produselor chimice): cifră de afaceri 735.579.818 lei, profit 0, pierdere brută 27.700.487 lei

BoicotAustria? Mai degrabă Austria ne boicotează bugetul de stat! ZERO profit pentru RAIFFEISEN AGRO, PORR CONSTRUCT, KRONOSPAN, ASIROM VIENNA INSURANCE, STRABAG

KRONOSPAN TRADING SRL: cifră de afaceri 2.494.611.480 lei, profit 0, pierdere 15.546.600 lei

PORR CONSTRUCT SRL: cifră de afaceri 1.251.719.899 lei, profit 0, pierdere brută 4.616.564 lei

STRABAG SRL: cifră de afaceri 919.310.107 lei, profit brut ridicol 4.963.942 lei

ASIROM VIENNA INSURANCE: cifră de afaceri 736.735.195 lei, profit 0, pierdere 2.523.516 lei

RWA RAIFFEISEN AGRO ROMANIA SRL: cifră de afaceri 533.925.097 lei, profit 0, pierdere 4.978.855 lei

Giganții telefoniei, pierderi pe linie. Niciun leu profit, niciun leu impozit pe profit de la VODAFONE, ORANGE, TELEKOM.

VODAFONE ROMANIA SA: cifră de afaceri 4.695.157.165 lei, profit 0, pierdere 121.899.297 lei

ORANGE ROMANIA COMMUNICATIONS SA: cifră de afaceri 2.436.927.140 lei, profit 0, pierdere 187.195.973 lei

TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS SA: cifră de afaceri 1.378.276.599 lei, profit 0, pierdere 558.080.366 lei

De câte ori nu ați auzit sintagma: “Industria auto ne salvează PIB-ul”? Doar că nu vedem nimic la bugetul de stat! ZERO profit, zero impozit pe profit de la AUTOLIV, CONTINENTAL, VITESCO, PREH, FAURECIA, YAZAKI, ADIENT, CONTITECH

AUTOLIV ROMANIA SRL: cifra de afaceri 4.879.212.343 lei, profit 0, pierdere 164.560.738 lei

CONTINENTAL AUTOMOTIVE SYSTEMS SRL: cifră de afaceri 4.632.033.520 lei, profit 0, pierdere 331.190.369 lei

VITESCO TECHNOLOGIES ROMANIA SRL: cifră de afaceri 1.803.187.606 lei, profit 0, pierdere 354.411.484 lei

PREH ROMANIA SRL: cifră de afaceri 1.379.252.200 lei, profit 0, pierdere 60.238.509 lei

FAURECIA ROMANIA SRL (lider francez al industriei componentelor auto; 1 din 3 autoturisme produse în lume înglobează componente de la Faurecia): cifră de afaceri 1.300.419.790 lei, profit 0, pierdere 3.288.924 lei

YAZAKI COMPONENT TECHNOLOGY SRL: cifră de afaceri 1.124.110.555 lei, profit 0, pierdere 38.354.474 lei

ADIENT SRL: cifră de afaceri 779.868.427 lei, profit 0, pierdere 19.204.369 lei

CONTITECH ROMANIA SRL: cifră de afaceri 776.730.249 lei, profit 0, pierdere 75.378.576 (10% pierdere din C.A.!)

Scumpirea energiei a îngropat metalurgia sau metalurgiștii și-au îngropat profitul? Cifre uriașe de afaceri, pierderi pe linie pentru LIBERTY GALAȚI, DONALAM, ARCELLORMITTAL HUNEDOARA, ALUM SA

LIBERTY GALAȚI SA: cifră de afaceri 7.919.502.237 lei, profit 0, pierdere 743.522.226 lei

DONALAM SRL: cifră de afaceri 740.249.196 lei, profit 0, pierdere 35.097.380 lei

ARCELLORMITTAL HUNEDOARA SA: cifră de afaceri 650.814.289 lei, profit 0, pierdere 180.472.664 lei

ALUM SA: cifră de afaceri 501.771.469 lei, profit 0, pierdere 118.621.775 lei (peste 20% din C.A.!)

Industria a murit în România? Nu s-ar spune după cifrele uriașe de afaceri. Profit ZERO, impozit ZERO de la: ARCTIC, MAKITA, PRYSMIAN, AAYLEX, SMITHFIELD, KASTAMONU, URBB UNITED ROMANIAN BREWERIES, CAROLI FOODS, GRUPO ANTOLIN

ARCTIC SA (compania mamă BEKO, în top 10 contribuabili la bugetul Turciei, NIMIC către români): cifră de afaceri 3.799.988.277 lei, profit 0, pierdere 141.093.292 lei

MAKITA EU SRL (lider la fabricarea mașinilor unelte portabile acționate electric, prezente fără excepție pe orice șantier din țară): cifră de afaceri 2.884.412.434 lei, profit 0, pierdere 187.409.194 lei

PRYSMIAN CABLURI ȘI SISTEME SA (producție de cabluri cu fibră optică atât de solicitate în zilele noastre): cifră de afaceri 2.032.652.492 lei, profit net 0, pierdere netă 1.494.637 lei

SMITHFIELD ROMANIA SRL (industria cărnii): cifră de afaceri 1.280.635.214 lei, profit 0, pierdere 3.157.803

AAYLEX ONE SA (industria cărnii): cifră de afaceri 1.145.423.080 lei, profit 0, pierdere 108.014.375 lei

KASTAMONU ROMANIA SA (industria lemnului): cifră de afaceri 868.575.473 lei, profit 0, pierdere 91.980.415 lei

UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD SRL (industria berii ~ Tuborg, Skol, Holsten): cifră de afaceri 549.712.509 lei, profit 0, pierdere 43.510.797 lei

CAROLI FOODS GROUP SRL (mezeluri și producție de carne și produse din carne, prezente la aproape orice magazin alimentar din țară): cifră de afaceri 545.499.127 lei, profit 0, pierdere brută 1.505.172 lei

GRUPO ANTOLIN SIBIU SRL (fabricare de echipamente electrice de iluminat): cifră de afaceri 504.902.415 lei, profit 0, pierdere 64.785.671 lei

Cu farmacii la fiecare colț de stradă, companiile farma și clinicile medicale merg prost, bietele de ele! ZERO profit pentru DR.MAX și PHARMAFARM, profit ridicol pentru FARMEXIM

DR.MAX SRL: cifră de afaceri 3.193.482.856 lei, profit, pierdere 6.856.991 lei

PHARMAFARM SA: cifră de afaceri 1.635.630.649 lei, profit 0, pierdere 6.925.639 lei

CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL: cifră de afaceri 1.004.486.227 lei, profit net 0, pierdere netă 6.035.166 lei

FARMEXIM: cifră de afaceri de aproape 3,5 miliarde de lei (!), profit puțin peste 8 milioane de lei!

Două companii de SOFT fac afaceri de sute de milioane de lei, au și facilități multiple pentru IT-iști, dar nu plătesc NIMIC la stat din profit

AMAZON DEVELOPMENT CENTER ROMANIA SRL: cifră de afaceri 616.776.705 lei, profit 0, pierdere 2.736.287 lei

ALSO TECHNOLOGY ROMANIA SRL: cifră de afaceri 527.234.263 lei, profit 0, pierdere 20.548.782 lei

Alte două companii de transport și curierat raportează profit ZERO la cifre de afaceri de peste 100 de milioane de euro.

DELIVERY SOLUTIONS SA: cifră de afaceri 736.498.414 lei, profit 0, pierdere 45.013.842 lei

VOS LOGISTICS CARGO SA: cifră de afaceri 510.591.518 lei, profit 0, pierdere 8.923.149 lei

Încheiem primul episod din seria căpușelor bugetului de stat al României cu “campioanele” care au acționar unic sau majoritar statul român: CFR și TERMOENERGETICA BUCUREȘTI.

SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI-CFR-CALATORI SA: cifră de afaceri 2.431.562.521 lei, profit 0, pierdere 190.973.303 lei

COMPANIA MUNICIPALĂ TERMOENERGETICA BUCUREȘTI: cifră de afaceri 1.966.353.746 lei, profit 0, pierdere 427.283.484 lei

COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA: cifră de afaceri 1.046.075.662 lei, profit 0, pierdere 94.628.901 lei

SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR-MARFĂ SA: cifră de afaceri 689.895.001 lei, profit 0, pierdere 153.305.070 lei.

Sursa :

https://www.facebook.com/emil.cojocaru.58

27/09/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/211. Punctul pe ” I ” .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:47 am

Citatul imagine sus postat ,

își are justificarea în subiectele dezbătute în

videoclipurile de mai jos :

Pentru persoanele virtuale care se vor întreba una și alta

versus opțiunea mea față de subiectele dezbătute

în videoclipurile de mai sus ,

precizez cu subiect și predicat că,

nu sunt nici pro-rus ,

nici pro-ucrainean,

ci sunt român

cu dragoste de NEAM și ȚARĂ

care iubesc ADEVĂRUL 🙂 🙂 🙂

și urăsc FALSIFICAREA istoriei !!! 😦 😦 😦

ROMÂNII din ȚARĂ și din întreaga lume ,

trebuie să știe că……………….

” Kievul a revizuit legea minorităţilor naţionale. Reacția românilor care trăiesc în Ucraina:

O lege care NU ne ajută la nimic!

Parlamentul ucrainean a aprobat, săptămâna trecută, o nouă versiune a legii care reglementează drepturile şi folosirea limbilor minorităţilor naţionale, însă românii care trăiesc în Ucraina spun că această lege nu le rezolvă problemele grave acumulate în ultimii ani, în special accesul la învățământ în limba română.

Amendamentele au fost adoptate de Kiev în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale Uniunii Europene (UE).

Printre altele, noua lege prevede că statul va furniza gratuit manuale imprimate şi în format electronic în limba maternă elevilor din învăţământul secundar care aparţin minorităţilor naţionale recunoscute prin lege în Ucraina, potrivit Agerpres.

Noua versiune a actului normativ recunoaşte dreptul de a folosi limbile minorităţilor în publicitate şi pentru desfăşurarea unor acţiuni publice. Statul se angajează de asemenea să ofere asistenţă în limba maternă victimelor violenţei domestice şi beneficiarilor de servicii sociale pentru vârsta a treia.

Românii din Ucraina: O lege care NU ne ajută la nimic!

Membrii comunității românești din Ucraina spun că sunt modificări minore care nu rezolvă problemele grave acumulate în ultimii ani, în special accesul la învățământ în limba română, notează Agenția BucPress.

Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” a declarat că cea mai importantă solicitare a etnicilor români este legată de accesul la educație în limba maternă.

„Nu există niciun amendament în acest sens. Versiunea nouă a legii minorităților face referire la Legea Educației din 2017 fără să o modifice. Am avut în trecut învățământ integral în limba maternă garantată de Constituție și nu-l mai avem”, menționează reprezentanta comunității românești.

Jurnalistul și scriitorul Nicolae Șapcă, redactor-șef al publicației de limba română „Monitorul bucovinean” și vicepreședinte al Societății pentru Cultura Română „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți povestește pentru Libertatea că a participat la mai multe consultații organizate de autorități pe marginea acestei legi.

„Ne-am întâlnit în acest an cu viceministrul Educației, cu adjunctul directorului Comitetului de Stat pentru Minorități Naționale. Am explicat foarte clar de ce fără o educație garantată de stat în limba maternă celelalte discuții sunt inutile. Un înalt oficial de la Kiev chiar s-a apropiat de mine și mi-a zis că va lua în calcul argumentele mele. Aveam speranțe. Și acum aflu că nu s-a schimbat nimic. Am discutat una și s-a votat alta”, a declarat Nicolae Șapcă.

Jurnalistul susține că a existat o mare speranță în mediul comunității românești din Ucraina că noua lege a minorităților va rezolva nedreptățile apărute după 2017 când a fost redus dreptul la învățământ în limba minorităților naționale.

Potrivit Legii Educației și Legii Învățământului Secundar din Ucraina, numărul de ore predate în limba ucraineană va crește de la un an la altul, ajungând și până la 90% -99 % în clasele de liceu.

Potrivit informațiilor oferite de Oxana Medvedi, metodist pentru ciclu primar al școlilor cu predare în limba română din nordul Bucovinei, președintă a Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Cernăuți, în clasele 1-4 toate materiile se predau în limba maternă, însă numărul de ore de ucraineană a crescut începând cu anul 2017.

„În clasele 3-4 în școlile minorității naționale românești se predă 6 ore de limba și literatura ucraineană, 2 ore de engleză și 4 ore de limba și literatura română”, arată specialistul”.

Sursa : internetul.

25/09/2023

25 și 26 septembrie ,dublă aniversare în famile !

Filed under: generale — Aliosa @ 9:12 am

În loc de motto :

Cum mâine ,26 septembrie,

este ” Ziua scrisorilor de dragoste ”

Elev la liceul militar fiind

îmi amintesc acum visând ,

că zilnic scriam de zor

scrisori frumoase de amor,

acum, aș vrea să scriu din nou,

dar am rămas fără stilou!!! 🙂 😦 🙂

În urmă cu 45 de ani ,

mai exact pe 25 septembrie , 1978 , s-a născut FIUL 🙂 🙂 🙂

iar în urmă cu 10 ani ,

adică pe 26 septembrie , 2013 ,s-a născut NEPOTUL 🙂 🙂 🙂

care-mi duce mai departe numele de FAMILIE !!! 🙂 🙂 🙂

La amândoi ,

un sincer și călduros La Mulți Ani 🙂 🙂 🙂

cu sănătate care-i mai bună decât toate 🙂

succes FIULUI în afaceri și muncă 🙂

succes NEPOTULUI în activitatea de elev de școală primară 🙂

împlinirea tuturor dorințelor de bună credință și omenie 🙂

dragoste și empatie față de NEAM și ȚARĂ !!! 🙂 🙂 🙂

23/09/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/210. Depunerile de impurități pe VASELE SANGUINE duc la apariția multor boli .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:16 am

În loc de motto ,

recomand spre lecturare ,

o interesantă republicare :

https://aliosapopovici.wordpress.com/2023/01/03/

” VASELE SANGUINE au capacitatea de a aduna tot felul de impurități mai ales la persoanele trecute de prima tinerețe , impurități care pot provoca apariția multor boli și afecțiuni dintre care , cele mai periculoase sunt următoarele :

Ateroscleroza.
Vasele încetează să-și exercite funcțiile: vasele mici sunt complet înfundate, iar cele principale conțin depozite mari de colesterol.

Boala cardiacă ischemică.
Este cauzată de deficiență regulată de sânge în vasele coronare, care, la rândul său, se dezvoltă din cauza impurităților din vase.

Accidentul vascular cerebral.
Dereglările de alimentare cu sânge a țesutului cerebral provoacă moartea terminațiilor nervoase ceea ce duce la pierderea anumitor funcții.

Hipertensiunea.
Impuritățile vaselor sanguine provoacă îngustarea lumenului și creșterea tensiunii arteriale.

Varicele.
Apare în interiorul organismului, nu doar pe picioare (fapt alarmant pentru sexul feminin).

Hemoroizii sunt o consecință a dilatației venoase.

Tromboza venoasă și arterială.
Depunerile de impurități din vasele sanguine formează trombi și produc moartea vasului, ceea ce poate conduce la moartea unui grup de celule dintr-un organ.
Dacă trombul se desprinde și ajunge în sânge se poate produce blocarea vaselor sanguine ale inimii, atacul de cord, care în 70% din cazuri se soldează cu decesul.

Prezența DEPUNERILOR din VASELE de SÂNGE este dovedită de următoarele SIMPTOME :

Migrenele ;
Dereglările de memorie ;
Oboseala cronică ;
Insomnia ;
Probleme intime ;
Tulburări ale vederii și auzului ;
Hipertensiunea arterială ;
Tulburări de respirație și stenocardie ;
Culoarea pală a pielii pe picioare ;
Dureri musculare și articulare ”.

Sursa : internetul

P.S.

Dacă domniile voastre care voit sau întâmplător ajungeți pe aici cu cititul mai aveți cunoștință și de alte boli și afecțiuni provocate OMULUI de depunerile de impurități pe VASELE SANGUINE , postațile ! 🙂

Mulțumesc anticipat ! 🙂

Un sfârșit de săptămână binecuvântat !!! 🙂 🙂 🙂

22/09/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/209 . Români , ” DEȘTEPTAREA ” !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:43 pm

Motto :

” Cine uită , nu merită ” ( Nicolae Iorga).

” La Oradea, după ce a fost dată jos statuia lui Mihai Viteazul, este ridicată statuia regelui Ladislau I al Ungariei

O declarație recentă a episcopului romano-catolic Böcskei László privind amplasarea unei statui a regelui Ladislau I în Cetatea Oradea a stârnit o dezbatere intensă în rândul comunității locale. Această inițiativă a provocat discuții aprinse cu privire la modul în care sunt reprezentate personalitățile istorice și cultura românească în spațiul public.

În declarația sa, episcopul Böcskei László a argumentat că amplasarea statuii regelui Ladislau I nu ar face altceva decât să reînvie o tradiție veche. În trecutul istoric al orașului, în perioada 1360-1365, a existat o statuie a regelui Ladislau în Cetatea Oradea. Acest gest a fost repetat în anul 1395, cu ocazia bicentenarului canonizării Sfântului Ladislau, când a fost amplasată o statuie ecvestră a regelui în locuri similare celor propuse pentru noua statuie

Primarul Florin Birta a exprimat susținere pentru inițiativă, subliniind importanța marcării și aprecierii personalităților care au contribuit la istoria orașului. El a adăugat că aceste inițiative sunt binevenite și vor fi apreciate de întreaga comunitate din Oradea.

Cu toate acestea, există voci critice în comunitatea locală care consideră că amplasarea statuii regelui Ladislau I ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt reprezentate istoria și cultura românească în acest context. Unii observatori au făcut comparații cu alte situații în care personalități importante pentru identitatea românească au fost înlocuite sau umbrite în spațiul public, în favoarea altor figuri istorice.

Această dezbatere intensă reprezintă doar un exemplu al dilemelor cu privire la modul în care istoria și identitatea culturală sunt reflectate în spațiul public. În timp ce susținătorii inițiativei subliniază valoarea reamintirii tradițiilor istorice și culturale, criticii atrag atenția asupra pericolului unei “ștergeri a identității” și a unei posibile subestimări a rolului și contribuției românilor în istoria regiunii.

Mihai Tîrnoveanu, de la organizația “Calea Neamului”, a făcut o listă a monumentelor personalităților românești care au fost demolate sau “rearanjate” în Transilvania:

«A fost o “întâmplare” că la Sibiu în loc de Horea, Cloșca și Crișan, în centru este călăul lor, Brukenthal. 

A fost o “întâmplare” că la Turda, Avram Iancu încurca “arhitectura” fondurilor europene din centrul orașului.

A fost tot o întâmplare că la Carei s-a proțapit tot în centru, statuia autorului imnului Ungariei în timp ce Monumetul Ostașului Român va fi îngrădit de plăci din beton?

 Tot o “întâmplare” a fost si că la Alba Iulia, acolo unde de 1 Decembrie defilează unii în uniformele Armatei Imperiale Habsburgice, s-a ridicat statuia lui Bethlem, fost principe al Transilvaniei.

Tot “întâmplare” a fost că Emanuil Gojdu, tot la Oradea, a fost mutat din centru intr-un parc, iar Mihai Eminescu a stat intr-o cușcă de lemn vreo 4 ani…

“Întâmplător”, la Cluj-Napoca, Lucian Blaga, Mihai Eminescu si Memorandiștii au fost lăsați fără soclu și fără nume.

Desigur tot întâmplător, la Valea Uzului unii nu au loc de crucile eroilor armatei române… 

Dar cine a fost sceptic și a considerat toate astea doar niște “întâmplări”, se mai îndoiește acum că de fapt totul se înscrie într-o strategie de ștergere a identității, istoriei, memoriei naționale românești din Transilvania?

Adică mai clar de atât, ce vreți: în locul lui Mihai Viteazu este Ladislau al Ungariei!».

Sursa :

De la lume adunate , înapoi la lume date/208.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:39 am

19/09/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/207 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:11 am

Motto :

OMUL cât TRĂIEȘTE, învată ! 🙂
EU trăind, ÎNVĂȚ mereu !!! 🙂 🙂 🙂
-Acesta este e SLOGANUL meu 🙂 🙂 🙂

Ascultă cine vrea , comentează cin poate !!! 🙂 🙂 🙂

17/09/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/206. Beneficiile GHIMBIRULUI .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:21 pm

Decât să postez despre

” INTERSEUL poartă FESUL ”

spre binele tuturor persoanelor vizitatoare ,

mai bine , o sinceră recomandare :

” Ghimbirul este un aliment cu proprietati si beneficii deosebite asupra sanatatii organismului, atestate de studii de specialitate. De la sustinerea imunitatii in lupta cu o serie de bacterii pana la intensificarea metabolismului, ghimbirul este un ajutor de nadejde intr-o serie de afectiuni cu care multi dintre noi ne-am confruntat pana acum.

CE ESTE SI CUM SE UTILIZEAZA GHIMBIRUL?

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o planta care isi are originile in padurile tropicale din Asia de Sud si este folosita de secole atat in alimentatie, pentru a condimenta mancarea, cat si ca suport in medicina integrativa.

Numele sau provine din cuvantul singivera din limba pali, vorbita in trecut pe teritoriul Indiei, cuvant care inseamna in forma de corn de cerb. Folosit pentru beneficiile sale inca din Antichitate si promovat chiar de Pitagora, ghimbirul a fost testat si de medicina chineza pentru ameliorarea manifestarilor digestive neplacute, a tusei sau in calmarea durerilor provocate de reumatism.

Ghimbirul este un ingredient apreciat in special in bucataria orientala, iar principiile sale active – intre care terpene, oleorezine si uleiuri volatile – ii confera proprietati benefice in diferite afectiuni, precum indigestia, greata sau raceala.

Ghimbirul se utilizeaza atat in bucataria internationala, cat si in cure pentru mentinerea sanatatii. Astfel, doza recomandata variaza in functie de efectul benefic urmarit, iar in cazul pudrei, extractului, tincturii, capsulelor sau a uleiului de ghimbir se pot consuma 2 g/zi divizate in diferite doze sau 4 cani de ceai/zi, dar aceste doze trebuie agreate de un medic sau de un consultant de specialitate.

Atunci cand radacina de ghimbir este fiarta, gustul iute este mai intens, iar aroma scade, pentru ca prin procesul de fierbere se elimina o parte din uleiurile volatile. In Thailanda, de exemplu, ghimbirul se rade, apoi se amesteca impreuna cu alte condimente pentru prepararea pastei de curry.

CEAI DE GHIMBIR: BENEFICII

O cana de ceai de ghimbir are efect energizant si ofera suport in ameliorarea indigestiilor. De asemenea, folosirea acestuia in timpul racelii si gripei poate contribui la reducerea intensitatii migrenelor si a altor manifestari neplacute asociate. Nu în ultimul rand, ceaiul de ghimbir poate ajuta persoanelor care au rau de miscare, ameliorandu-le simptomele aferente (ameteala, varsaturi, transpiratii reci).

Unii experti considera ca gingerolul din ghimbir poate ajuta la ameliorarea gretei cauzata de sarcina, chimioterapie sau anumite interventii chirurgicale. Cu toate ca anumite studii au subliniat efectele pozitive pe care ghimbirul le are in ameliorarea starilor neplacute, este important sfatul unui medic specialist, inainte de a utiliza ghimbirul dupa o operatie.

CUM SE PREPARA CEAIUL DE GHIMBIR

Pentru o cana de ceai, fierbe 200 ml de apa si adauga un pliculet de ceai de ghimbir din surse ecologice;

  • lasa-l la infuzat 5-7 minute in apa fierbinte;
  • se poate consuma rece sau cald si se poate adauga in el miere, lamaie sau menta;
  • poti consuma 2-4 cani de ceai de ghimbir pe zi, conform recomandarilor specialistului si in functie de scopul pentru care este folosit.

PROPRIETATILE RADACINII DE GHIMBIR

Cand ne raportam la ingrediente care contribuie la ameliorarea unei serii de neplaceri (cum sunt, de exemplu, greata sau durerile menstruale), ghimbirul este considerat o solutie eficace, care in plus are un gust delicios, usor picant. Totusi, trebuie sa fim atenti la proprietatile sale nutritionale si la modul in care alegem sa-l folosim.

VALORILE NUTRITIONALE ALE RADACINII DE GHIMBIR (100 G)

Daca radacina de ghimbir este folosita cu regularitate este indicata urmarirea valorilor nutritionale ale acesteia (mai ales pentru continutul ridicat de potasiu si magneziu). Mai jos sunt prezentate informatiile nutritionale pentru 100 g de radacina de ghimbir:

  • Calorii (kcal) – 79;
  • Lipide totale – 0,8 g;
  • Colesterol – 0 mg;
  • Sodiu – 13 mg;
  • Potasiu – 415 mg;
  • Carbohidrati – 18 g;
  • Zahar – 1,7 g;
  • Proteine – 1,8 g;
  • Calciu – 16 mg;
  • Vitamina C – 5 mg;
  • Fier – 0,6 mg;
  • Vitamina B6 – 0,2 mg;
  • Magneziu – 43 mg.

Radacina de ghimbir este cel mai des folosita, atat in alimentatie, cat si in terapii complementare naturiste. Insa, ghimbirul poate fi gasit si in suplimente alimentare, sub forma de capsule sau pudra.

GHIMBIR: BENEFICII

Ghimbirul este un adevarat aliat in lupta cu diversi agenti patogeni, de aceea beneficiile sale nu sunt deloc de neglijat. De altfel, acestea chiar au determinat realizarea mai multor studii clinice initiate atat de universitati, cat si de clinici specializate in nutritie, care sustin importanta si puterea acestui aliment. Iata cateva dintre cele mai importante beneficii aduse organismului de consumul zilnic de ghimbir:

GHIMBIRUL SUSTINE FUNCTIA DIGESTIVA

Acest ingredient impiedica aparitia disconfortului digestiv, balonarea sau indigestia, prin stimularea enzimelor cu rol eficient in absorbtia nutrientilor. In acelasi timp, proprietatile sale antiinflamatoare relaxeaza muschii stomacului si lasa sistemul digestiv sa proceseze hrana.

Datorita rolului sau de stimulare a sistemului digestiv, este un ingredient apreciat si in dietele de slabire, accelerand metabolismul. In acest fel, arderea grasimilor se intensifica si toxinele sunt eliminate mai usor din corp.

GHIMBIRUL ARE UN ROL IMPORTANT IN PREVENIREA INFECTIILOR ORALE

Radacina de ghimbir are un rol dovedit in preventia infectiilor, inhiband dezvoltarea bacteriilor care produc, de exemplu, boli gingivale precum parodontoza si gingivita.

GHIMBIRUL ARE PROPRIETATI ANTIOXIDANTE SI ENERGIZANTE

Acest ingredient mai este cunoscut si pentru proprietatile sale antioxidante: sustine functia cognitiva in procesul de imbatranire si chiar contribuie la imbunatatirea memoriei si a timpului de reactie. In acelasi timp, are un efect energizant asupra organismului, care rivalizeaza cu efectul cafelei – o cana de ceai de ghimbir cules din surse de incredere fiind o optiune foarte gustoasa si sanatoasa.

Inflamatiile si stresul oxidativ accelereaza procesul de imbatranire celulara, iar acest efect conduce la o serie de boli degenerative. De aceea, orice compus antioxidant este benefic si aduce o serie de imbunatatiri care sustin o viata sanatosa.

GHIMBIRUL ESTE UN REMEDIU CONTRA RACELII SI GRIPEI

Ghimbirul are efect diaforetic, prin proprietatile de activizare a procesului de transpiratie. Pe langa reducerea manifestarilor de gripa si raceala, ghimbirul ajuta si sistemul imunitar, sustinand organismul sa lupte impotriva agentilor patogeni (virusuri sau bacterii).

Totodata, contribuie la diminuarea riscului de infectie, acest efect fiind datorat unui compus care se regaseste in radacina ghimbirului: gingerolul. Ghimbirul este de mare ajutor si in probleme respiratorii, actionand ca un expectorant natural.

GHIMBIRUL CONTRIBUIE LA SCADEREA COLESTEROLULUI

Un nivel crescut de colesterol si trigliceride iti pune sanatatea in pericol, atragand dupa sine o serie de probleme cardiovasculare. Un studiu clinic publicat in Saudi Medical Journal arata ca administrarea a 3 grame de ghimbir pe zi, divizat in 3 prize, pe o perioada de 45 de zile, reduce semnificativ nivelul trigliceridelor si al colesterolului.

In acelasi timp, ghimbirul este un vasodilatator si poate contribui la scaderea tensiunii arteriale, facilitand astfel circulatia sangelui in corp si impiedicand formarea cheagurilor de sange.

GHIMBIRUL CALMEAZA GREATA

Ghimbirul are calitatea de a preveni raul de mare si poate fi folosit in siguranta si contra starilor de ameteala care insotesc uneori greata. Aceste efecte benefice ale consumului de ghimbir sunt sustinute de studii.

GHIMBIRUL CONTRIBUIE LA REDUCEREA INFLAMATIILOR

Gingerolul sau radacina de ghimbir pot fi recomandate ca antiinflamator, fiind indicat atunci cand te confrunti cu febra musculara, dureri articulare, luxatii sau entorse. In aceste situatii se recomanda folosirea compreselor cu ghimbir.

Mai mult decat atat, cercetarile din domeniul medicinei de recuperare confirma efectele benefice pe care ghimbirul le are ca adjuvant in tratamentul complementar al artritei reumatoide si al osteoartritei. Acesta poate contribui la reducerea intensitatii durerilor si la imbunatatirea mobilitatii. Pe langa durerile articulare, compresele cu ghimbir ajuta si la ameliorarea durerilor menstruale, relaxand totodata musculatura abdomenului.

GHIMBIRUL CONTRIBUIE LA SANATATEA PIELII SI A PARULUI

Extractul de ghimbir este un ingredient prezent si in multe cosmetice cu efect antioxidant sau de hidratare. In acelasi timp, este utilizat si in tratamente impotriva caderii parului, contribuind la regenerarea foliculilor.

GHIMBIRUL SUSTINE SANATATEA INIMII

Cercetarile din ultimii ani sugerează ca acest aliment, consumat în doze zilnice de 2-6 grame, poate oferi protectia impotriva bolilor de inima. Ghimbirul contribuie la scaderea tensiunii arteriale, la prevenirea atacurilor de cord si a cheagurilor de sange, precum si la imbunatirea circulatiei sangelui.

GHIMBIRUL POATE REDUCE RISCUL DE A DEZVOLTA CANCER

Unele studii au aratat ca moleculele bioactive din ghimbir pot reduce riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer, precum cel colorectal, gastric, ovarian, hepatic, de piele, de san si de prostată. Insa, e nevoie de mai multe cercetari in acest domeniu, pentru a confirma aceasta ipoteza.

GHIMBIR: CONTRAINDICATII

Fiind un aliment natural, consumul de ghimbir nu este periculos daca este realizat in dozele recomandate. Pentru a evita orice neplaceri, mai ales in cazul in care suferi de o afectiune cronica sau ai o conditie speciala (de exemplu esti insarcinata) este indicat sa ceri sfatul medicului tau inainte de a consuma ghimbir. 

Intrucat nu sunt suficiente studii in acest sens, este indicat sa se evite consumul de ghimbir in perioada alaptarii si de catre copii.

Administrarea de catre copii mici, femei insarcinate, care doresc sa ramana insarcinate sau care alapteaza, persoanele cu alergii la oricare dintre componente se poate face la recomandarea consultantului de specialitate.

Daca nu suferi de afectiuni care sa te impiedice sa folosesti ghimbirul in cure pentru mentinerea sanatatii, poti apela la aceasta resursa uimitoare a naturii ori de cate ori simti nevoia. Bogat in potasiu, zinc, calciu, magneziu, cupru, vitaminele B6, C si D, ghimbirul actioneaza ca tonic general si inlatura oboseala acumulata” .

Toate detaliile pe :

https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/ghimbirul-proprietati-beneficii-si-recomandari-pentru-o-viata-sanatoasa

Notă:

Pentru persoanele nevăzătoare , recomand accesara videoclipului :

Dacă domniile voastre mai cunoașteți și alte beneficii ale GHIMBIRULUI , spre binele tuturor , postați-le ! 🙂

Mulțumim anticipat ! 🙂

15/09/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/205. Beneficiile măslinelor !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 10:03 pm

Motto:

În loc de motto:

Chiar dacă acordam mai multă atenție uleiului de masline, MĂSLINELE atât cele  NEGRE cât și cele VERZI,  sunt unele dintre cele mai răspândite FRUCTE din lume ! 🙂
Da, sunt FRUCTE 🙂 chiar dacă cei mai mulți  cred că sunt legume !!! 🙂 😦 🙂

Iată 10 motive pentru care ar trebui să consumăm aceste mici delicatese în fiecare zi:

1. Măslinele au beneficii aupra sistemului cardiovascular

Atunci când radicalii liberi oxidează colesterolul, vasele de sânge sunt deteriorate și grăsimea se acumuleaza in artere, ceea ce duce, eventual, la un atac de cord. Nutrientii antioxidanti din maslinele negre impiedica aceasta oxidare a colesterolului, contribuind astfel la prevenirea bolilor de inima. Măslinele conțin grăsimi, dar sunt grasimi mononesaturate sănătoase care scad riscul de ateroscleroza si cresc colesterolul bun.
Studii recente au arătat ca grăsimile mononesaturate găsite în măsline (și in uleiul de măsline) pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale. Acidul oleic din măsline – odată absorbit în organism și transportat la celule – poate schimba modelele de semnalizare la nivel de membrana celulară. Aceste modificări la nivel de membrana celulelor duc la scaderea tensiunii arteriale.

2. Măslinele ajută la pierderea în greutate

Se pare că grăsimile mononesaturate, de tipul celor găsite în măsline, atunci când înlocuiesc grăsimile saturate, pot ajuta la pierderea in greutate. Conform cercetarilor, consumul de ulei de măsline descompune grasimile din interiorul celulelor adipoase, reduce grăsimea de pe burtă și scade insensibilitatea la insulină.
Persoanele care au un consum ridicat de măsline, mananca mai putine calorii si sunt rareori supraponderale. Testele de sânge indica niveluri mai ridicate de serotonina, așa-numitul hormon de satietate care ne face sa ne simtim plini.

3. Măslinele ajută la prevenirea cancerului

Proprietatile antioxidante si anti-inflamatorii ale măslinelor le face un protector natural impotriva cancerului deoarece stresul oxidativ cronic si inflamatia cronica pot fi un factor cheie in dezvoltarea cancerului.
Masline negre sunt o sursa excelenta de vitamina E care are capacitatea de a neutraliza radicalii liberi în grăsimile din corp.

4. Măslinele ușurează durerile

Bogate in antioxidanti si substante nutritive anti-inflamatorii, maslinele pot actiona ca un ibuprofen natural. Uleiurile lor contin oleocanthal, o substanță cu agenți anti-inflamatorii. 50g (mai mult de 3 linguri si jumatate) de ulei de măsline virgin pe zi, conține o cantitate de oleocanthal cu efect anti-inflamator similar ca 1/10 ibuprofen doza pentru adulți.

5. Măslinele hrănesc pielea și părul

Maslinele sunt bogate în acizi grași și antioxidanți care hranesc, hidrateaza și protejează. Cel mai important compus este vitamina E. Indiferent daca este aplicata local sau ingerata, vitamina E protejeaza pielea împotriva radiațiilor ultraviolete, impotriva cancerului de piele si imbatranirii premature. Puteți avea un ten sănătos, luminos prin spălarea feței în apă calda, apoi se aplică câteva picături de ulei de măsline, se lasa timp de 15 minute înainte de clătire.

6. Mai puține alergii cu extractele din masline

Cercetarile arata ca extractele din măsline funcționeaza ca anti-histaminice la nivel celular.

7. Măslinele asigură un tract digestiv sănătos

Consumul frecvent de vitamina E si de grasimile mononesaturate din măsline este asociat cu rate scazute de cancer de colon. Aceste substante nutritive ajuta la prevenirea cancerului de colon prin neutralizarea radicalilor liberi. De asemenea, funcția de protecție a uleiului de măsline are un efect benefic asupra ulcerului si gastritei. Uleiul de măsline activează secreția de bilă și hormoni pancreatici in mod natural, reducând astfel incidența formării calculilor biliari. O ceasca de masline naturale conține 17% din doza zilnică de fibre, ceea ce asigura sanatatea tractului digestiv.

8. Măslinele sunt o sursă bună de fier

Maslinele, in special cele negru sunt foarte bogate in fier. Capacitatea celulelor roșii din sânge de a transporta oxigenul in corp se datorează prezenței de fier în sânge. În cazul în care avem lipsă de fier, țesuturile noastre nu primesc suficient oxigen, putem avea senzatie de frig sau ne simtim slabiti. Fierul joacă un rol esențial în producerea de energie.

9. Măslinele ajută la sănătatea ochilor

O cana de masline contine 10% din doza zilnica recomandata de vitamina A care este cruciala pentru ochi sănătoși. Aceasta permite ochiului să distingă mai bine între lumină și întuneric, îmbunătățind astfel vederea pe intuneric. Mai mult, vitamina A lupta împotriva cataractei, degenerarii maculare, glaucomului și altor boli oculare legate de vârstă.

10. Măslinele cresc nivelurile de glutation din sânge

S-a demonstrat ca măslinele au capacitatea de a crește concentrațiile de glutation (unul dintre nutrienții antioxidanti ai organismului). Consumul de pastă de măsline este asociat cu nivelul de glutation crescut în mod semnificativ în sânge și îmbunătățirea capacității antioxidante.” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa :


http://suntsanatos.ro/10-motive-pentru-care-ar-trebui-sa-mananci-masline-4270.html

Weekend plăcut ! 🙂

Un sfârșit de săptămână minunat !!! 🙂 🙂 🙂


14/09/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/204. Cu românii , mai ține cineva ???

Filed under: generale — Aliosa @ 6:19 am

De ” Înălțarea Sfintei Cruci ” ,

zi de POST și rugăciuni ,

în toamna care tocmai a venit ,

dimineața, oriunde te duci ,

contemplă Soarele la răsărit ! 🙂

Motto :

Adevărul este stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul ” Cu românii ține cineva?

1) ” Cu românii , mai ține cineva ?

Poate părea cel puțin curioasă osârdia cu care oamenii din PNL, urmașii lui Brătianu adică, apără dreptul „multinaționalelor” la optimizare fiscală, la declararea unor pierderi sau a unor profituri foarte mici și, deci, la neplata impozitului pe profit cuvenit țării unde își desfășoară bănoasele activități.

Ardoarea depusă de liberali a trecut mult peste linia roșia atunci când au început să acuze de „analfabetism economic” pe cei care au publicat și comentat o listă cu marile firme care au declarat pierderi în anul fiscal 2022. 

Ardoare cu atât mai curioasă cu cât vine din partea celor al căror partid a condus această țară cu ideea sprijinirii unei clase bogate și medii autohtone. 

„Prin noi înșine” era odinioară deviza liberalilor lui Brătianu.
 Deviză degenerată acum la o mai probabilă „Nimic prin noi înșine, totul prin alții”!

Atunci când (pe la mijlocul anilor `20) Ionel Brătianu era prim-ministru și Nicolae Iorga unul dintre liderii opoziției, acesta din urmă, l-a interpelat pe premier de la tribuna Parlamentului cu o întrebare disprețuitoare: 

„Ce poate să învețe un istoric de la un inginer?” 

Deloc intimidat, liderul liberal i-a răspuns, cât se poate de inspirat: „Măsura, domnule profesor, măsura!”

Nici astăzi, după 100 de ani de la incidentul respectiv, măsura nu se găsește prea mult în spațiul nostru public.

România este considerată, pe bună dreptate, „mereu surprinzătoare”, în sensul în care aici se întâmplă lucruri care în alte părți ale Europei nici nu ar putea fi imaginate.

 Bunăoară, nicăieri nu ar fi de închipuit o dispută mai stupidă între curentul „conservator” și cel „progresist” pe tema opoziției multinaționale-capital autohton. 

Un astfel de conflict este pe cât de puțin susținut intelectual, pe atât de ridicol.

Temelia unui astfel de conflict este destul de șubredă, căci pleacă de la supoziția, oricum falsă, că marile companii sunt multinaționale, în vreme ce firmele mici sunt presupuse a fi apanajul românilor. 

Lucrurile, însă, nu sunt niciodată în „alb și negru”, ci, îmbracă o infinitate de nuanțe de gri. Iată și în acest caz avem destule exemple de firme „românești”, adică deținute de capitalul autohton cu cifra de afaceri destul de mare.

 Ca să dau numai două exemple: cea mai mare rețea de magazine de bricolaj (Dedeman) și cea mai mare firmă de construcții din țară.

Dar nici grupul de firme deținute de Ion Țiriac nu este deloc mic și exemple de acest gen putem să dăm cu duiumul.

 La fel de bine trebuie să știm că există nenumărate exemple de firme mici deținute de cetățeni străini, îndeosebi italieni, turci și chinezi. 

Astfel încât, o judecată dreaptă ar trebui să țină cont și de aceste aspecte.

Cu prea mare ușurință se trece la noi și peste faptul că unele dintre cele mai mari pierderi declarate în ultimii ani vin fix din zona companiilor de stat, printre care la loc de cinste figurează CFR Marfă, CFR Călători, CFR, Tarom dar și Termoenergetica din București, toate administrate de liberali în ultimii ani.Printre primele zece companii din țară nu se află niciuna cu capital majoritar românesc.
Cea mai mare firmă care operează aici este deținută de austriecii de la OMV (OMV Petrom) și a avut anul trecut afaceri de peste 55 de miliarde de lei, cu un profit de peste 10 miliarde de lei. 
Dar austriecii de la OMV mai dețin și a doua cea mai mare cifră de afaceri de aici (OMV Petrom Marketing- rețeaua de benzinării), cu o cifră de afaceri de peste 27 de miliarde de lei și un profit de jumătate de miliard de lei.
 În total, 82 de miliarde de lei cumulează afacerile companiei OMV din România. 
Și nu, nu vă bucurați că este un semn de mare capitalism, căci OMV are ca acționar principal statul austriac, un stat care are ca prioritate politică externă blocarea aderării țării noastre la spațiul Schengen!
82 de miliarde de lei înseamnă cam 3,5% din cifra de afaceri totală a firmelor din țara noastră. 
Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de lei încasați de o firmă de aici, 3 lei și jumătate ajung în buzunarele deținute de către firma austriacă OMV!

A doua cea mai mare afacere din țară este deținută de francezii de la Renault și a avut anul trecut o cifră de afaceri de 25 de miliarde de lei, cu un profit de puțin peste 500 de milioane de lei. 
Dacă nu ați ghicit încă, vă spun eu: cel mai mare acționar (cu excepția Nissan, în urma schimbului de acțiuni) al Renault este statul francez cu aproape 20% din acțiuni. Și să nu uităm că mai avem un mic Renault (Renault Comercial Roumanie) în top cu 4,7 miliarde de lei cifră de afaceri.A treia cea mai mare afacere din România este deținută de un alt stat, cel kazah, prin KazMunay Gas, proprietarul majoritar al Rompetrol Rafinare (peste 23 de miliarde de lei în 2022, cu un profit de 666 de milioane de lei). 
Evident că și kazahii au învățat ceva de la austrieci, motiv pentru care și ei mai au încă o firmă, Rompetrol Downstream, cu o cifră de afaceri de 16,5 miliarde de lei și un profit de doar 190 de milioane de lei.Hai să tragem puțin aer în piept și să ne dumirim mai bine:

primele patru companii din țara noastră, cu o cifră de afaceri cumulată de 150 de miliarde de lei (cu mult mai mult decât bugetul total de pensii de anul acesta) sunt deținute, în principal, de trei state: cel austriac, cel francez și cel kazah. Și noi vorbim toată ziua de piață liberă și capitalism.
 Cam astea sunt cele mai mari dintre „multinaționalele” lăudate și protejate de urmașii lui Brătianu…

Ei, dar avem și ceva firme private printre marile „multinaționale” din țara aceasta: rețelele de supermarket Lidl și Kaufland, cu 18,5 miliarde de lei, respectiv 16 miliarde de lei cifră de afaceri și cu profituri de un miliard de lei, respectiv 880 de milioane de lei ”………………………………………

Continuarea pe :

https://m.ziuanews.ro/editorial/cu-rom-nii-ine-cineva-1578614

2) Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ ,nici măcar președintele României, Klaus WERNER Johannis , nu mai ține cu ROMÂNII !!! 😦 😦 😦
El, care are în FIȘA POSTULUI de președinte de țară are atribuții versus POLITICA EXTERNĂ a ROMÂNIEI , nu a scos nici o vorbuliță despre atitudinea neloială a șefului statului ucrainean ,Volodimir Zelenski

față de POPORUL ROMÂN popor care i-a ajutat pe refugiații ucraineni încă din prima zi a invadării Ucrainei de către Rusia lui Putin .

11/09/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/203. La început de an școlar , 2023-2024 , sănătate și succes tuturor preșcolarilor , gimnazialilor și liceenilor din România.

Filed under: generale — Aliosa @ 10:59 am

Motto :

Din motive doar de consilerii lui știute , președintele României , Klaus WERNER Johannis , inițiatorul Programului ” România educată” care a EȘUAT pe parcursul mandatului său de PLIMBREȚ pe banii românilor ,

a ales pentru discursul inaugural


Școala giminazială nr.162 din București, locul 125 în topul școlilor din capitala ROMÂNIEI ,

https://www.topscolibucuresti.ro/scoala/scoala-gimnaziala-nr-162

școală care se găsește în Sectorul 1 condus de INCULPATA PENAL , Clotide Armand ! 😦

” Clotilde Armand, inculpată în dosarul ANI pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand este suspectă în dosarul deschis de procurori pentru favorizarea unor persoane la sesizarea ANI a acuzat-o că o bținut ilegal venituri dintr-un proiect european.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este urmărită penal de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, pentru infracțiunea de favorizarea unor persoane, dosarul fiind deschis după ce Agenția Națională de Integritate că s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri printr-un proiect european vizând măsuri anticorupție și implementat în primărie.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat că Clotilde Armand este urmărită penal pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

La ieșirea de la Parchet unde i s-a adus la cunoștință că este inculpată, s-a arătat optimistă și consideră dosarul ca fiind unul făcut la comandă politică: „Am deranjat niște interese, dar nu mă opresc”, a spus Clotilde Armand la ieșirea din sediul Parchetului.

Acuzațiile care i se aduc lui Clotilde Armand:

  • suspecta a semnat o dispoziție prin care s-a desemnat manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupție”, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151 şi, ca urmare a acestui act, a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităților prestate in calitatea de manager de proiect.
  • suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii aprilie 2022, cu suma de 3744 lei, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.
  • suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii mai 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziției.
  • suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii iunie 2022, cu suma de 3744 lei, pentru timpul lucrat in luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziției.
  • suspecta a semnat o dispoziție prin care şi-a majorat indemnizația de bază brută aferentă lunii iulie 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 in cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziției. Suspectei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală şi acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 precizează că dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de către Agenția Națională de Integritate.

Reacția lui Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1 a spus că procurorii i-au adus la cunoștință calitatea de suspect.

„Am venit la parchet la solicitarea domnului procuror pentru a lămuri situația de la ANI, bazată pe plângerea lui Dan Tudorache.

Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, înțeleg că aceasta este procedura. Cum că aș fi fost remunerată ilegal cu 3.000 euro într-un proiect european în care am implementat măsuri anticorupție la Primăria Sectorului 1. Un proiect care a fost finalizat cu succes, la sfârșitul lunii mai: 60 de funcționari publici au participat la cursuri de formare /instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității, a fost creat un registru al riscurilor de corupție la nivelul administrației locale din Sectorul 1, au fost elaborate proceduri operaționale privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție la nivelul Primăriei Sectorului 1 și au fost derulate campanii de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție.

Primăria Sectorului 1 a fost una dintre primele administrații locale din România care a obținut certificarea pentru sistemul de management anti-mită. Așa cum am mai spus, am respectat legea în cazul proiectului pe fonduri europene și am contestat în instanță raportul ANI. Am încredere în Justiție.”, a transmis, printr-un comunicat de presă, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Acuzațiile ANI

În noiembrie 2022, ANI a anunțat că a constatat conflictul de interese în cazul lui Clotilde Armand, după ce aceasta a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție” finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 de lei.

ANI susținea că cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.

Sursa :

https://revista22.ro/actualitate-interna/clotilde-armand-inculpata-in-dosarul-ani-pentru-folosirea-functiei-pentru-favorizarea-unor-persoane

Interesant este faptul că în discursul său , întocmit pe ”repede înainte” de consilierii săi , președintele României ,Klaus WERNER Johannis , fost profesor la un liceu din Sibiu înainte de a deveni președintele țării ,

https://aliosapopovici.wordpress.com/2014/10/03/

nu a scos nici o vorbuliță despre sutele de ȘCOLI cu latrina în curtea instituției de cultură și educație 😦

și nici despre BANII pierduți de la UE ce erau acordați prin PNNR pentru REABILITAREA câtorva mii de ȘCOLI din toată România ! 😦 A ales să meargă la Școala gimnazială nr.162 din Sectorul 1 condus de INCULPATA PENAL , Clotide Armand !!! 😦 😦 😦

De unde se vede că proverbele românești

” Corb la corb nu-și scoate ochii” ,

” Cine se aseamănă se adună”

și

” Penal la penal trage”

sunt de mare actualitate în ” România eșuată ” !!! 🙂 🙂 🙂

Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ ,

același Klaus WERNER Johannis ,

care are în FIȘA POSTULUI de președinte de țară

atribuții versus POLITICA EXTERNĂ a ROMÂNIEI ,

nu a scos nici o vorbuliță nici despre atitudinea neloială a șefului statului ucrainean ,

față de POPORUL ROMÂN

care i-a ajutat pe refugiații ucraineni încă din prima zi a invadării Ucrainei de către Rusia lui Putin !!! 😦 😦 😦

09/09/2023

Pauză blog . Mi-e dor de atmosfera de pe ARENA NAȚIONALĂ

Filed under: generale — Aliosa @ 9:10 am

În loc de motto :

Am obosit să tot postez

Îndemnuri si catrene
De-aceea, merg să mă relaxez,

Pe ARENA NAȚIONALĂ o vreme.

Când voi reveni acasă,sper să găsesc

Postul plin cu comentarii

De la cei/cele ce gândesc,

De-mi vor ajunge creițarii .

De drum, mâncare si cazare ,

De-un bibelou sau suvenir ,

De-un lego sau de-o floare ,

Sau poate chiar de-o sticlă cu vin .

De nu vă voi răspunde

La ale voastre postări ,

Nu-i personal ceva anume ,

Ci doar simple întâmplări .

Vreau ca pe stadionul ARENA NAȚIONALĂ

să uit câteva ore , de toți și toate !!! 🙂 🙂 🙂

Hai ROMÂNIA !!! 🙂 🙂 🙂

Concret ,

astăzi, 9 septembrie 2023 , împreună cu fiul și nepoțelul , voi fi pe stadionul ARENA NAȚIONALĂ pentru a urmări începând cu ora 21: 45 partida de fotbal din preliminariile EURO 2024 ,dintre naționalele ROMÂNIEI și ISRAELULUI !!! 🙂 🙂 🙂

Hai ROMÂNIA !!! 🙂 🙂 🙂

Un sfârșit de săptămână minunat

tuturor persoanelor care virtual vor trece pe aici !!! 🙂 🙂 🙂

08/09/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/202. De toate, pentru toți/toate .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:35 am

1) Astăzi, 8 septembrie ,
de ” Nașterea Maicii Domnului ”
un sincer și călduros
La Mulți Ani


doamnelor și domnișoarelor
ce poartă numele de MARIA !!! 🙂 🙂 🙂

2) De la maestrul fabulelor :

Sursa :

facebobok.com/ilie.batca/

3) Monica Macovei , ministresa justiției pe timpul binomului de tristă amintire , Băsesco&Boc

a fost inculpată oficial în dosarul accidentării motociclistului care circula regulamentar .

4) Migrantul care intriă ilegal în :

Coreea de nord, primește 12 ani de muncă silnică grea.

Iran, primește închisoare pe termen nelimitat.

Afganistan, este împușcă pur și simplu.

Arabia Saudită, primește câțiva ani buni de închisoare.

China, cel mai probabil că nu se va mai auzi de el.

Venezuela, este tratat drept spion, și viitorul lui devine incert.

Cuba, sfârșește la închisoare.

SUA,este băgat la închisoare după care este deportat .

5) În schimb, migrantul care intră ilegal în :

Germania,

Austria,

Statele nordice,

şi alte state Europene,

primește :

– asigurări sociale;
– abonamente gratuite;
– asistență medicală gratuită;
– bani de cheltuială;
– cursuri de însușire a limbii;
– bilete gratis pe mijloacele de transport (tren, autobuz)
– bonusuri și ajutoare pentru copii;
– asistență juridică împotriva măsurilor de expulzare;
– absolvență față de orice răspundere;
– drepturi mai mari decât au proprii cetățeni…

De unde se vede de ce MIGRANȚII trec granița pe unde pot pentru a ajunge în țările mai sus menționate .

06/09/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/201. Despre inimă și bolile cardioasculare .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:15 am

https://www.drmax.ro/articole/boli-cardiovasculare

      ” Miracolul vindecării bolilor cardiovasculare!
De ce țin ascuns medicii faptul că bolile de inima se tratează cu o cură puternică cu vitamina C?
O echipă de cercetători canadieni, condusă de dr. G. C. Willis, a descoperit că bolile de inimă sunt provocate de forme ascunse de scorbut cronic și se pot vindeca cu doze mari de vitamina C.
Fără operații pe cord și tratamente cu medicamente costisitoare, cu efecte secundare devastatoare în plan organic. Dar procedeul de vindecare a bolilor cardiovasculare cu vitamina C nu este agreat de instituțiile medicale și de industria farmaceutică, care câștigă miliarde de dolari din operații și din medicamentele ce se folosesc în terapii alopate pentru diverse bolii cardiace.
Descoperirea cercetătorilor canadieni a fost confirmată la sfârșitul anilor ’80 de către doctorul Linus Pauling, laureat al premiului Nobel, cel mai renumit om de știință al vremii sale. Terapia concepută de dr. Pauling include vitamina C, cu adaos de lizină (aminoacid cu calități nutritive, existent în majoritatea proteinelor vegetale și animale) și funcționează ireproșabil, vindecând boli ale inimii despre care se credea că erau incurabile.
Prin terapia dr. Pauling se înregistrează adevărate miracole ale vindecării afecțiunilor coronare.
Potrivit statisticii realizată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în fiecare an se înregistrează peste 55 milioane decese cauzate de boli cardiovasculare. În acest sens, instituțiile medicale și industria medicamentelor și-au dat mâna pentru împuținarea discretă a populației planetei noastre. A se consulta și articole apărute în JP, intitulate Chimistul Shane Ellison: “Se pare că toate medicamentele sunt farbricate pentru a reduce populația”;
Medicamentul care vindecă definitiv nu este rentabil – potrivit declarației savantului Richard J. Roberts, laureat al premiului Nobel pentru medicină; Dr. Leonard Coldwell: Cancerul poate fi videcat în câteva săptămâni.
Dacă luăm în calcul statistica realizată de OMS privitoare la decesele anuale provocate de boli coronariene, de la descoperirea făcută în anii ’50 de cercetătorii canadieni au murit miliarde de pământeni de boli cardiovasculare, ce puteau fi vindecate cu vitamina C, de a căror experiență profesională ar fi putut benefica omenirea.
Decesele în urma bolilor de inimă, cauzate de scorbutul cronic, ar putea fi evitate prin simplă cură cu vitamină C.
Ceea ce se ascunde pacienților este faptul că operațiile pe cord deschis eșuează în proporție 40-50% dintre cazuri, întrucât boala reapare imediat după operație. Rezolvarea sigură și eficientă a celor mai cunoscute boli ale inimii, constă în administrarea zilnică a unei doze de 6.000 – 10.000 mg vitamină C.
” Se știa demult că deficiența vitaminei C în organism slăbește arterele umane prin formarea plăcilor de aterom (infiltrare a pereților aortei și a unor artere cu o substanță grasă), care împiedică circulația sanguină. Dr. Pauling și echipa sa au constatat că în urma depunerii plăcilor de aterom în interiorul arterelor, are loc deseori o ruptură a unei artere slăbite și rezultă cheaguri de sânge, ce duc la atac de cord sau infarct.
Scorbutul cronic, responsabil cu bolile cardiace, a fost confirmat și prin cardio-retinometrie și a fost vindecat prin doze zilnice de vitamina C, de către dr. Sidney Bush, din Marea Britanie. Dr. Sidney Bush a observat că plăcile de aterom se reduc și dispar în urma unor doze zilnice de până la 10.000 mg vitamina C. Pe baza acestor observații, a elaborat o nouă metodă de diagnosticare a bolilor coronare, denumită cardio-retinometrie.
„Vascularizarea pericorneală demonstrează că toți oamenii sunt la un moment dat afectați de scorbut, majoritatea suferind de această afecțiune aproape tot timpul. Forma subclinică cronică, necunoscută pe scară largă, poate fi diagnosticată și vindecată de optometriștri, folosind imaginile arteriale retinale electronice secvențiale și cantități variabile de vitamina C, asociată cu unele elemente nutritive” – subliniat dr. Sidney Bush. (Sursa: Nexus new times magazine – science & alternative news).
Operațiile pe cord deschis pot fi înlocuite cu o terapie cu vitamina C, fără consecințe traumatice și risc de deces al pacienților.
Prin contribuția unor cercetători de avangardă în domeniul medical, a fost deschisă o cale sigură și eficientă ca bolile de inimă să fie vindecate prin mijloacele medicinii alternative, fără operații care să pună viața pacienților în pericol și fără tratamente costisitoare cu medicamente de sinteză, care au efecte secundare distrugătoare asupra organelor din corpul uman.


În concluzie,

pentru a ține departe de noi bolile cardiovasculare, aste indicat să consumăm zilnic fructe citrice, bogate în vitamina C.
Conform unei statistici interne, în România se vând în proporție de circa 60% medicamente contrafăcute, având substanța activă doar cel mult 1%, restul fiind surogat toxic pentru sănătatea omului.

În paralel, în farmacii sunt puse în vânzare și medicamente interzise de Uniunea Europeană din cauză că sunt cancerigene, cu potențial letal.

De ce parlamentarii români nu iau măsuri corespunzătoare pentru oprirea acestui flagel?
https://extranews.ro/miracolul-vindecarii-bolilor-cardiovasculare-de-ce-tin-ascuns-medicii-faptul-ca-bolile-de-inima-se-trateaza-cu-o-cura-puternica-cu-vitamina-c/

Sursa : internetul.

05/09/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/200 ! Tenisul feminin românesc are o nouă stea ???

Filed under: generale — Aliosa @ 7:47 am

În loc de motto :

Pe malul Dunării bătrâne ,

Toamna și-a intrat în drepturi,

Pe apa ei , nu mai plutesc cadâne ,

Ci doar din când în când, șlepuri .

Orașul este invadat de ceață ,

Străzile lui sunt aproape goale ,

Ici colo ,se vede câte-o precupeață,

Ce merge către piață agale ! 🙂

Steaua la care fac referire în titlul postului de față ,

se numește SORANA CÂRSTEA ( 33 de ani)

care, pentru prima dată în cariera ei a ajuns în sferturile de finală la US Open ,

ultimul turneu de Grand Slam al anului , 2023 , după ce ,

într-o partidă de mare luptă și suspans ,

a învins-o pe Belinda Bencic cu 6-3 ; 6-3 ! 🙂


SORANA CÂRSTEA( locul 30 WTA) va juca în sferturile de finală la US Open cu Karolina Muchova ( locul 10 WTA), o jucătoare care la ora actuală este în mare formă . Trebuie să recunosc că cehoaica nu degeaba este pe locul 10 WTA . Ea practică un joc agresiv , are tupeu, lovește puternic și uneori mai are și noroc . În concluzie , SORANA CÂRSTEA va avea un meci foarte greu iar accederea în semifinalele US Open , va fi o grea piatră de încercare .
Cu toate acestea , din toată inima mea de român adevărat , îi urez SORANEI mult succes în partida din dimineața zilei de 6 septembrie în turneul de Grand Slam din SUA !!! 🙂 🙂 🙂
Forza , SORANA !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa imaginilor sus postate ,

internetul cu de toate ! 🙂

” Când se joacă Sorana Cîrstea – Karolina Muchova, pentru semifinale la US Open 2023. Organizatorii au stabilit ora de start. Update

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi de finală la US Open 2023, acolo unde o va întâlni pe Karolina Muchova din Cehia. Cele două jucătoare se vor duela miercuri, pe arena centrală.

Cand se joaca Sorana Cirstea  Karolina Muchova pentru semifinale la US Open 2023 Organizatorii au stabilit ora de start Update

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi de finală la US Open 2023, acolo unde o va întâlni pe Karolina Muchova din Cehia. Sursă foto: Hepta Photo

Organizatorii au stabilit ora de start pentru Sorana Cîrstea – Karolina Muchova

Sorana Cîrstea se va duela cu Karolina Muchova în sferturile de finală de la US Open 2023. Cele două jucătoare vor disputa partida miercuri, 6 septembrie, de la 02:00, ora României.

Va fi primul meci al zilei de pe arena centrală a Grand Slamului american.

Jucătoarea în vârstă de 33 de ani a făcut un meci extraordinar în optimile de finală, unde a trecut de Belinda Bencic din Elveția, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 15. Sorana s-a impus cu 6-3, 6-3, după o oră și 25 de minute.

Sorana Cîrstea – Karolina Muchova, în sferturi la US Open 2023

Sorana Cîrstea se află într-o formă de zile mari la US Open 2023, iar în sferturi de finală urmează să o întâlnească pe cehoaica Karolina Muchova, favorită 10 și poziția a 10-a în ierarhia mondială.

Victoria în fața lui Bencic și accederea între cele mai bune 8 jucătoare la Flushing Meadows înseamnă pentru româncă egalarea celei mai bune performanțe. În urmă cu 14 ani, Sorana juca sferturi de finală la Roland Garros, fiind învinsă atunci de australianca Samantha Stosur.

Muchova a trecut în optimi de chinezoaica Xinyu Wang, locul 53 WTA, după un meci extrem de echilibrat. Cehoiaca a luat primul set cu 6-3, dar asiatica a revenit în actul secund pe care l-a câștigat cu 7-5. Decisivul a fost la discreţia lui Muchova, care şi l-a trecut în cont .

Întâlnirea Sorana Cârstea – Karolina Muchova, din sferturile de finală de la US Open 2023 urmează să aibă loc marți seară sau miercuri dimineață, în funcție de programul pe care îl vor stabili organizatorii.

Muchova a jucat finală la Roland Garros

Cîrstea și Muchova s-a mai întâlnit de patru ori în circuit, cehoaica conducând la directe cu 3-1. Singura victorie a româncei a venit în acest an, la Miami, atunci când s-a impus cu 7-5, 6-1 în turul 3.

Primul duel direct a avut loc în urmă cu trei ani la US Open, iar Karolina Muchova câștiga dramatic întâlnirea din turul 3: 6-3, 2-6, 7-6 (7). Celelalte două succese ale cehoaicei au venit în acest an, în două seturi, la Dubai și, ultima oară, la Montreal.

În vârstă de 27 de ani, Muchova a avut rezultate excelente în ultimii ani. Este dublu sfert finalistă la Wimbledon (2019, 2021), semifinalistă la Australian Open (2021), iar în acest an a jucat finala la Roland Garros, pe care a pierdut-o dramatic în fața liderului Iga Swiatek.

Calificată în sferturile de la US Open în premieră, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 455.000 de dolari, ajungând la un total de 1.459.955 de dolari câștigați din tenis, în acest an. Înainte de US Open, ea ocupa locul 27 în clasamentul câștigurilor din 2023”.

Sursa :

03/09/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/199.

Filed under: generale — Aliosa @ 6:56 am

Motto:

” Țara arde și baba se scarpină” !!! 🙂 🙂 🙂

” Pompierul care a semnat hârtia de închidere a stației GPL de la Crevedia a murit sâmbătă într-un accident de motocicletă 

Colonelul de la ISU Dâmbovița care a efectuat inspecția la stația GPL din Crevedia și a semnat oficial închiderea ei în 2020 și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă, sămbătă, 2 septembrie 2023. 

Bogdan Georgian Puşcoi, șef în cadrul ISU Dâmbovița, cu atribuții de inspecție și control a fost cel care a efectuat procedura de verificare și a semnat actul de închidere a stației GPL din Crevedia în anul 2020. Acesta și-a pierdut viața chiar sâmbătă, pe 2 septembrie 2023, într-un accident de motocicletă. Raed Arafat spune că angajatul ISU se afla în acel moment la prima lecție de condus motocicleta, alături de instructor și că nu este cazul să se intre în conspirații. „Ca să facem puțină lumină, să nu intrăm în conspirații ca să spunem că cineva i-a făcut ceva, vreau să fac niște precizări: domnul colonel era la prima lecție pe motocicleta, era cu instructorul pe motocicletă, fără cască, din ce am înțeles, nu știu dacă e adevărat. (DECI NU STII ADEVARUL DAR ESTI SIGUR CA A MURIT SUBIT !!!!)A accelerat și a intrat într-un perete. Deci nu l-a lovit nimeni, nu a intrat nici o mașină în el. Din păcate, noi am pierdut un om care rămâne coleg al pompierilor, dar aici nu putem să speculăm,” a spus Raed Arafat în timpul conferinței de presă de duminică în care a prezentat concluziile raportului preliminar al exploziilor de la Crevedia.La fix o săptămână după exploziile care au avut loc la Crevedia, fostul pompier de 50 de ani și-a pierdut viața. Acesta ieșise la pensie în 2021. 

Jurnalista Adina Anghelescu a venit cu precizări suplimentare și spune că inclusiv instructorul și-a pierdut viața în acel accident de motocicletă. „Domnul care a fost șeful ce a închis această stație s-a izbit de un zid și a murit împreună cu instructorul. Aici nu cred că este cazul să ne punem semne de întrebare că ar fi vreo moarte suspectă. Este un caz nefericit. Probabil că și coincidența cu cele întâmplate la Crevedia în urmă cu o săptămână îi fac pe mulți să-și pună semne de întrebare,”…..

Raed Arafat a răbufnit în conferința de presă: ‘Cine îndrăzneşte să îi oblige să nu vorbească? Acestea sunt informaţii false’

raed arafat

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu au fost pompieri morţi în urma exploziilor de la Crevedia şi a precizat că nu există „interesul de a muşamaliza”.

„Nu avem ce muşamaliza, credeţi-mă. Nici nu avem interesul de a muşamaliza. Îngrădirea dreptului la liberă exprimare familiilor victimelor evenimentului din Crevedia, că am avea pompieri dispăruţi şi decedaţi… Am văzut declaraţia asta a unui membru al Parlamentului la o emisiune. (…) Dacă fiul unei familii este dispărut, voi credeţi că poate cineva să îi oblige să nu vorbească în ziua de astăzi? Cine să îi oblige să nu vorbească? Cine îndrăzneşte să îi oblige să nu vorbească? Acestea sunt informaţii false, răspândite în diferite ore pentru oamenii care pot, dacă nu verifică informaţia, să o ia de bună, să creadă că avem cea mai nenorocită instituţie care răspunde la urgenţă din Europa. Care ascunde pompierii morţi şi spune familiilor să nu spună despre pompierii morţi. Nu avem pompieri morţi”, a spus secretarul de stat.

El a adăugat că toţi pompierii răniţi se vor întoarce acasă, conform informaţiilor pe care le deţine.

„Avem răniţi şi, din fericire, până acum, informaţiile arată că pompierii noştri răniţi se vor întoarce toţi acasă. Acestea sunt informaţiile pe care le avem de peste tot. (…) Toate acestea, după opinia mea, fac parte dintr-o campanie pe care o vedem şi mai intensă de fiecare dată când este ceva, de a îndrepta totul împotriva instituţiilor de intervenţie înainte ca să se analizeze. Nu avem ce ascunde”, a arătat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”.

„Tot ceea ce azi i se atribuie lui Arafat este, în fapt, meritul uneipleiade de adevăraţi specialişti, menţionaţi pe îndelete de domnulprofesor, peste care Arafat sa cocoţat cu maxim tupeu, prin tehnicide promovare agresive, așa cum scrie și în articol, și așa le-afurat munca fara pic de scrupule. Iar după cocoţarea pe eforturile deani de zile ale acestora, Arafat, ajuns în poziții guvernamentale, aavut la dispoziţie sclavii tăcuţi din instituţiile sistemului deurgenţă, tot specialişti, care au muncit la dezvoltarea lui, din umbrăobligaţi, pentru a nu ştirbi cumva imaginea măritului komandant.Jilţul de împărat al urgenţelor sa umflat apoi de la sine.” (DanielaToba) .

Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/semne-de-intrebare-ale-tragediei-de-la-crevedia-et-caetera

„El așa a fost tot timpul. Cu nimic nu sa schimbat Klaus Iohannis din campania electorală din 2014, în urma căreia populația României la ales, în triumf. Era și atunci la fel de inept în declarații, la fel de lipsit de empatie, la fel de fără sare și piper, de-o aceeași mediocritate crasă, cu o gândire la fel de înceată și de încețoșată, și, mai ales, la fel de plictisitor. Nicio sclipire de inteligență na străbătut, în cei nouă ani de mandat, creierul lânos care se zărea prin transparența de molușcă a carcasei situate la aproape doi metri de la sol!” ( Luminița Arhire) .
Sursa :
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/o-vizita-de-lucru-prezidentiala

Cu așa poliție , România intră în disoluție !!! 😦 😦 😦

DISOLUȚIE , este un substantiv feminin și înseamnă :

” corupție, decădere, degradare, descompunere, destrămare, dezagregare, dezmăț.

https://dexonline.ro/definitie/disolu%C8%9Bie

” APT/INAPT PSIHIC: FABRICA DE NEBUNI de la INTERNE!

Să nu se încrânceneze cumva mai mult decât este cazul ”Blonda de la Interne” că iar are cineva ceva cu ea, uite că Ștefania Gabriella Ferencz a fost lăsată să își petreacă ziua de naștere de pe funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne. Și, în ciuda demisiei deja depuse, lăsată să își ia ”la revedere” așa cum se cuvine, la ultima ședință de Guvern.

Mai mult decât atât, uite că nici măcar nu îi mai tăiem ”aripile” pe care i le-a dat din nou veșnic protectorul său ”slinos”, verișorul Corvin Nedelcu. Cel care tocmai ce i-a girat mutarea strategică la Ministerul Mediului, exact în locul său. Așa că, baftă la noul loc de muncă, Ștefania Gabriella Ferencz! Mai ales dacă îl iei și pe ”IUBI” cu tine. Nu de alta, dar chiar nu se poate declanșa procedurizarea operațiunii de ”înghițire” a Inspectoratului General pentru Imigrări de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, tocmai sub comanda concubinului Ivașcu!

Bode, permis de armă pe nașpa!

Ceea ce nu înseamnă însă automat că ”amintirile” de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne nu o vor răscoli și de acum înainte pe Ștefania Gabriella Ferencz. La fel după cum, ghinion, uite că procurorii militari care nu au îndrăznit să miște o hârtie pe când Lucian Bode și Marius Florin Mihăilă erau pe funcții, au călcat acum pedala dosarului permisului de armă obținut de fostul ministru de Interne în urma sprijinului ”psihic” acordat de consăteanul său, chestorul Marius Florin Mihăilă. Astfel că nici nu sunt necesare prea multe verificări pentru a se stabili dacă, pe când era ministru de Interne iar Mihăilă șeful său de Cabinet, sindicalisto – pălincarul Lucian Bode s-a prezentat sau nu ”in personam” pentru susținerea examinării obligatorii pentru obținerea avizului psihologic.

Pe când Mihăilă chiar se credea ”Dumnezeul Internelor” și inclusiv a Centrului de Psihosociologie a Ministerului Afacerilor Interne. Cel de la conducerea căruia Mihăilă atât ”a strâns șurubul” la comisarul șef Darius Turc, până când acesta s-a pensionat la o vârstă cu adevărat fragedă.

Această victorie personală a chestorului Marius Florin Mihăilă fiind urmată de o alta, reprezentată de ”plantarea” în fruntea Centrului a lui Doru Zane! Și la această oră Centrul fiind considerat o adevărată ”fabrică de nebuni” unde se dau avizele de ”apt” sau ”inapt” după criterii care pot face oricând obiectul unui nou dosar. Mai ales că atâtea cariere au fost ”decapate” în urma unor halucinante catalogări cu ”inapt” a unor ofițeri care, odată declarați ”nebuni cu acte”, nu au mai putut promova sau păstra barem funcțiile deținute. Unele din care deranjau ”pe cine nu trebuie”…

Stănculescu de la IGI

Iată însă că, ghinion, odată ”spart buboiul” de la MAI, ”puroiul” țâșnește deja de peste tot și chiar nu mai poate fi oprit!

Astfel că, doar așa, să se știe că se știe, cel puțin deocamdată, Cîrdei de la IGI s-ar fi băgat în ghips mai ceva ca generalul Stănculescu, doar pentru ca să nu poată fi audiat la DNA în plin concediu medical… La fel după cum Lătărețu a fost lăsat la comanda Avizelor, inclusiv la cea  a soției sale subordonate direct de acum.

În timp ce Marius Florin Mihăilă va preda psihologia pentru examenul de Licență, la Academia de Poliție, acolo unde s-a întros pe funcția de simplu lector. Adică nu pe o funcție de conducere, ci una de execuție… Astfel că, implicit, nu doar că Mihăilă s-a pus singur pe lista nominalizărilor pentru gradul de chestor – cel pe care de altfel l-a și primit – dar acum Resursele Umane trebuie să justifice – în scris! – legalitatea acestei avansări. Că doar de la Tiberiu Gălățeanu chiar nu avem nicio pretenție…

Ferencz Ștefania Gabriella, aveți cartonașul din Cluj – Napoca cu

”DENUMIRE OBIECTIV: CONSTRUCȚIE HOTEL CU APARTAMENTE, REGIM ÎNĂLȚIME s+p+e+er, BENEFICIAR: FERENCZ Ș.G., CONSTRUCTOR: SC SILINAST CONCEPT SRL, AUTORIZAȚIE de CONSTRUCȚIE: Nr. 1660/10.12.2020, DURATA EXECUȚIE: 24 luni”?

CĂ NOI, DA!

ȘI ATUNCI, FERENCZ ȘTEFANIA GABRIELLA, CINE O FI FERENCZ Ș.G. ???” .

Sursa :

31/08/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/198.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:10 am

În loc de motto:

https://www.luju.ro/alte-modificari-la-pensiile-magistratilor-au-aparut-noi-amendamente-la-proiectul-de-lege-privind-pensiile-de-serviciu-ale-judecatorilor-si-procurorilor-se-schimba-modalitatea-de-calcul-a-pensiilor-magistratilor-supraimpozitarea-si-plafonarea-pensiilor-la?pdf

https://www.huhurez.com/2023/04/tupeu-de-magistrat-taiati-din-pensiile.html

1) Semnatarul articolului mai jos postat prin ” copy paste” ,

dă dovadă de curaj !!! 🙂 🙂 🙂

Gheorghe Piperea

În ultimii 5 ani, încasările de la populație de contribuții de asigurări sociale aproape că s-au dublat – de la 26 de miliarde de lei colectate în 2018, la 42 de miliarde de lei bugetate pentru anul acesta.

Notă:

bugetul anual al asigurărilor sociale de sănătate este mai mare, pentru că 30% se acumulează din alte surse decât contribuțiile populației. De exemplu, contribuțiile angajatorilor (companii, instituții publice).

În cei cinci ani despre care vorbim, populația României a scăzut, conform referendumului de anul trecut, cu mai mult de un milion de persoane. A scăzut, deci, și numărul asiguraților. Ar fi trebuit, teoretic, să scadă și cheltuielile de sănătate.

Serviciile de îngrijire medicală au scăzut, atât în volum, cât și în calitate. Este valabil atât în cazul spitalelor și clinicilor publice, cât și în cazul celor private.

În spitalele din România, gravidele au „dreptul” de a naște pe trotuarul spitalului, de a aștepta 7 ore până își dau obștescul sfârșit sau de a li se confunda o sarcină de 8 luni cu o hernie.

Nu avem niciodată suficiente paturi pentru marii arși sau pentru terapie intensivă. La tv, șefii prostocrați ai guvernului și ai ministerelor de resort rânjesc satisfăcuți când mecanismul european de cooperare sanitară găsește mici breșe pentru transportarea în străinătate a pacienților arși în explozii și incendii, ca și când treaba asta jenantă ar fi o victorie a europenismului, iar nu un românesc eșec major de administrare a banilor publici.

De altfel, nimic major sau semnificativ nu s-a întâmplat în spitalele conduse de feudalii sistemului sanitar (profesori de medicină – politicieni, sponsorizați ai big pharma, birocrați eterni ai ministerelor și agențiilor „de resort”, lideri ai smurdo-sferei etc.) în ultimii 5 ani. La nivel de principii, de fapt, nu s-a schimbat nimic în ultimii 25 de ani, de când la noi a fost implementat sistemul de asigurări sociale de sănătate de tip german. Spitalele metropolitane sau regionale complexe încă așteaptă lumina zilei, ca și autostrăzile, tocând în gol zeci de miliarde de ani de zile.

Reamintesc că, pe vrema plandemiei, la „recomandarea” lui gomandant de la agțiune, spitalele au stat închise în proporție de 80%, restul fiind concentrate pe pacienții plandemiei, inclusiv pe asimptomatici și ipohondri.

Inteligent ar fi fost, dacă tot s-a redus atât de mult prestația de servicii asigurate populației, să se fi reorientat surplusul teoretic către investiții și primenirea personalului, inclusiv cu absolvenți de medicină din state unde încă se face carte.

Dar nu. Mergem mai departe cu dacia papuc și cu Dorel, care știe cum se transvazează GPL dintr-o cisternă în alta, cu țigara în mână și cu furtunul de la butoiul de țuică.

Ne-am fi putut aștepta la o reduce a încasărilor și a bugetelor de asigurări de sănătate, având în vedere aceste scăderi de volum și calitate ale actului medical? Nțț.

În schimb, s-au cheltuit sute de milioane de euro pe izolete și ventilatoare inutile, pe spitale mobile nefuncționale, pe măști utile doar supușeniei și pe chituri neconforme de testare a guturaiului. Desigur, să nu uităm niciodată că s-au cheltuit demențial 1,2 miliarde de euro pe seruri experimentale inutile, nocive și refuzate de populație (ca la noi, la luptătorii anti-corupție premiați de ambasade, s-a uitat, totuși de problemă, acolo unde contează, adică la DNA).

În plus, numai anul trecut, un număr de trei mari lanțuri de farmacii, au făcut o cifră de afaceri de 7 miliarde de lei, pentru care nu au achitat impozite, pe motiv de „optimizare fisclă” (cifra este mai mare cu cel puțin 3 miliarde; există un al patrulea lanț, care a declarat profit anemic pe aceste 3 miliarde, urmând a achita niște firfirici cu titlu de impozit).

Ei bine – ca să mă exprim în clișeele reporterilor de teren de la tv – mai mult de 70% din această cifră de afaceri provine din medicamente compensate și gratuite, adică, finanțate din asigurările sociale de sănătate.

Să mai reținem că, în perioada plandemiei și în perioada de după, spitalele și-au majorat în ritm amețitor personalul, iar salariile din sistem s-au dublat ori s-au triplat, ca să nu mai vorbim de sporurile aferente muncii de „eroi din linia întâi”. S-a ajuns în situația spitalului din Urziceni, care are mai mult de 220 de angajați, inclusiv secție de ginecologie, dar trimite gravidele să nască la alte spitale (dacă au noroc și nu arată prea sărace) ori le lasă să se descurce cum or putea, pe trotuar (pentru că sunt de etnie romă și mai au și dizabilități). La Botoșani e chiar mai rău – gravidele pot să dea ortul popii, că medicul de gardă nu se trezește din siesta. Ca să nu mai vorbim de spitalele unde omul merge pentru a fi salvat, dar a doua zi „se trezește, Doamne ferește, mort” (după celebra expresie inteligentă a unei madam ministru), pentru că instalațiile electrice sau de oxigen improvizate incendiază secția de ATI sau de nou-născuți a spitalului.

(tot respectul pentru profesia de medic – vindecător, dar nu se poate trece cu vederea un Dorel care confundă sarcina cu hernia; de asemenea, nu poate să te lase rece transformarea urâtă a medicului în comerciant sau în antropotehnician).

Este ridicol, este revoltător, este inacceptabil pentru un om rațional, dar guvernul Ciolacu intenționează ca, prin asumarea răspunderii în Parlament, să emită o lege care ne va obliga pe noi toți să plătim și mai mult la acest fond național de asigurări de sănătate.

În momentele înălțătoare în care aplaudați sistemul că e „pă știință”, că vă protejează, că vă ține în continuare apți să consumați ceea ce vă livrează, luați-vă 5 minute și gândiți-vă unde vă sunt banii.

Se vede la televizor.

Banii noștri se află în achizițiile publice de peste 50 de miliarde de euro anual, din care jumătate se duc în buzunare corupte, care utilizează Dorei pentru a ne face știrile despre dezastre mai „interesante”.

Sursa :

https://www.facebook.com/gheorghe.piperea

2) Fiind vorba despre SĂNĂTATE , președintele României , Klaus WERNER Johannis , la vreo cinci zile de la TRAGEDIA de la CREVEDIA în care , pe lângă ceu 2 MORȚI au fost RĂNIȚI GRAV 39 de pompieri , 2 jandarmi și 2 polițiști 😦 😦 😦 a vizitat Spitalul Florească pentru a ……………..,

dar, mai bine , las pe alții să vorbească :

3) Individul din fotografia de mai jos , dacă ar avea bun simț și demnitate ,ar DEMISIONA deândată . Cum nu are nici una , nici alta , îngroașă obrazul și merge mai departe 😦 știind că, are spatele asigurat de către cei care, în urmă cu mulți ani, în fruntea DSU l-au propulsat !!! 😦 😦 😦

” ACUZAȚII BOMBĂ: CUM A FOST PUS SERVICIUL 112 ÎN SLUJBA IMAGINII LUI ARAFAT

Din interiorul STS, organismul care gestionează serviciul de urgență 112, vin acuzații năucitoare la adresa lui Raed Arafat, care s-ar servi de anumite apeluri pentru a-și lustrui imaginea publică. Dezvăluirile sunt făcute de chiar fosta purtătoare de cuvînt a STS, col.Daniela Tobă, într-o postare pe Facebook.

”Ar fi fain ca nişte foste cadre din 112 să povestească cum erau direcţionate apelurile 112 legate de cazuri spectaculoase către SMURD, astfel încît Arafat să poată chema presa şi să se erijeze în mare salvator.

Asta în timp ce submina de zor activitatea Ambulanţei pentru a pune mîna pe instituţie, ocazie cu care trebuie să-mi scot pălăria în faţa doamnei Grasu (șefa serviciul Ambulanței n.n.) care a rezistat eroic presiunilor.

Şi poate ar fi la fel de fain ca nişte foşti angajaţi din MAI să povestească despre implicările brutale ale lui Arafat în nenumărate achiziţii dubioase de-a lungul anilor.

Că d-aia a şi fost permanent susţinut de sistem, nu doar fiindcă are nişte epoleţi sub pulover. Şi poate nişte medici ar putea să povestească de ce au respirat uşuraţi cînd Arafat a zburat din ministerul sănătăţii.

Am avut la APSF, în urmă cu niscai ani buni, cîteva cazuri legate de pompieri şi de abuzurile din IGSU, ocazie cu care am putut afla inclusiv despre lipsurile serioase şi ordinele tembele cu care aceşti oameni se confruntă zilnic. Poate şi aici ar trebui ca nişte foşti pompieri să iasă să povestească, fiindcă nimic nu s-a schimbat de atunci.


Sînt mulţi, foarte mulţi cei care ar avea cîte ceva de spus despre acest despot căruia i s-a dat mînă liberă şi la picioarele căruia s-au ploconit media şi politicienii. Un prefabricat, un construct de imagine fără nici un fel de substanţă.

Un mincinos fabulos.

Un pericol pentru sistemul de urgenţă, construit şi acesta după chipul şi asemănarea lui, cu serioase probleme ale mecanismelor de funcţionare, precum şi pentru vieţile oamenilor în nevoie de ajutor, aşa cum s-a văzut de prea multe ori şi despre care am tot scris, chiar şi în anii cînd ploconeala era maximă şi românii chiar aveau convingerea că individul ăsta e ditamai salvatorul naţiunii. Însă am aşa, un feeling super optimist, că de data asta i s-a cam înfundat.


Pompierii sînt printre cei mai curajoşi oameni din ţara asta. Să capete acum curaj şi în a ridica fruntea, nu numai în a stinge incendii, fiindcă e vorba, în fapt, de însăşi viaţa lor.


În oricare altă ţară, pompieri răniţi lăsaţi pe caldarîm şi căşti topite ar duce responsabilii direct la puşcărie” mai scrie colonelul(r) Tobă. (B.T.I.)”.

Sursa :

https://inpolitics.ro/acuzatii-bomba-din-sts-cum-a-fost-pus-serviciul-112-in-slujba-imaginii-lui-arafat_1857886991.html

4) Despre tragedia de la Crevedia care a îngrozit România , merită accesat și link-ul :

Pui de Crevedia

5) Este de noaptea minții ca tocmai instituțiile care conduc Autoritatea judecătorească și a Ministerului Public să emită acte de salarizare pentru magistrați în baza legislației anterioare (L 153/2017 ) și a unei hotărâri judecătorești care a aplicat tot legislația anterioară.

Toate detaliile pe :

https://www.huhurez.com/2023/08/iccj-csm-sau-parchetul-general-nu-pot.html

29/08/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/197. Despre generația drogatului ucigaș.

Filed under: generale — Aliosa @ 5:50 am

În loc de motto :

Din nenorocire în nenorocire …………………

1) Tragedia de la Crevedia ……………………….

https://www.activenews.ro/opinii/Pompierii-au-fost-trimisi-la-moarte-prin-incinerare.-Minciunile-criminale-ale-autoritatilor.-O-noua-operatiune-tip-Colectiv-cu-acelasi-comandant-de-platou-183978

În realitate , urmările exploziilor de la stația GPL din Crevedia sunt mult mai grave decât ne spune șeful DSU , Raed Arafat ! 😦

Pe lângă cei doi morți și 56 de răniți (arși ) ,

multe CASE din jur au fost spulberate 😦

și mai multe grav incendiate ! 😦

Zeci de familii din Crevedia au rămas fără LOCUINȚE și agoniseala de-o viață ! 😦

În media se vorbește că șeful DSU , Raed Arafat ,

de procurori va fi audiat 🙂 🙂 🙂

dar după părerea mea ,

individul nu va răspunde așa cum ar trebui să răspundă pentru modul cum a respectat pe timpul intervenției pompierilor din subordine ,

procedurile legale stipulate în regulamentele și legile în vigoare !!! 😦 😦 😦

2) Tragedia de la 2 Mai………………………….

3) Cazul 2 Mai, replicat în Alba. Șoferul de 19 ani, care a omorât trei tineri, reținut de polițiști. Era băut și avea permis de 9 luni


Imagine generică de la locul unui accident

Un șofer băut de 19 ani a intrat noaptea trecută într-un grup de șase tineri care mergeau pe marginea drumului în județul Alba. Trei dintre tineri au murit. Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și va ajunge în fața instanței, care va decide măsurile care se impun în continuare”.

Toate detaliile pe :

https://romania.europalibera.org/a/alba-repetitie-2-mai-sofer-baut-19-ani/32566557.html

” Astea toate sunt efectele râzgâielilor unei generații pe care noi am cocoloșit-o”

Unii sar cu cuțitul la profesoara care are curajul să ceară elevilor să scoata o foaie de hârtie pentru un extemporal surpriză.
Alții vin călare pe un vehicul inventat pentru distracția copilașilor de 5 ani, și nu pentru fanteziile ecologiste ale namilelor de 2 metri, în plină viteză, pe roșu, și sunt azvârliți prin aer, in mijlocul intersecției.


Astea toate sunt efectele râzgâielilor unei generații pe care noi am cocoloșit-o.


O generație de neputincioși, veșnic într-o lene iremediabilă, pe care o numesc depresie, pusă pe seama celorlalți, pe care îi învinovațesc mereu pentru lipsa personală de chef pentru orice.
Nu au chef să muncească, nu au chef să se însoare, nu au chef să facă copii, nu au chef să isi facă nici măcar o iubită sau un iubit, pentru ei orice în viață este extrem de complicat.

O generație de muieți-s posmagii, căreia oricât i-ai da și orice i-ai face, tot nu e îndeajuns, tot nu e bine, totul trebuie făcut numai în condițiile impuse de ea.
Am îndepărtat admiterile ca să nu îi stresăm, se intră la facultate pe bază de dosar, am îndepărtat premiile în școala primară ca să nu se simtă unii inferiori altora, am scos notele din cataloage, se dau calificative, am renunțat la medii și la teze tot ca sa protejăm neputincioșii, i-am scutit de la sport ca să nu transpire și să răcească, le-am dat joburi online ca să nu mai piardă timp cu îmbracatul și spălatul, practic să muncească direct din pat.


Ne-am dat la o parte de pe stradă, ca să le facem loc cu vehiculele lor năstrușnice, tot felul de roți mai mari sau mai mici, monocicluri, bicicluri, tricicluri, toate pe baterie, să nu implice niciun efort care să ii obosească în vreun fel. Apoi, ne-am dat la o parte și de pe trotuare, mergem în șir indian ca să aibă ineptii ăștia loc pe unde să se încure pe dracoveniile lor electrice, că să mearga pe jos e greu să dea pasul, iar cu autobuzul le pute, că e plin de boomeri.
Chiar si pe alea electrice, le e lene să meargă la piață, la supermarket, nici apă nu isi cumpără, isi comanda totul la Glovo, le cară câte un copil amărât, dar ancorat in realitate, câte 30 de kile de apă pe scari, 4 etaje, ca să nu moara ăștia de inaniție în casă.
De gătit, e prea complicat, comandă mâncarea gătită online, umplu cu caserole de unica folosință câte o pungă de gunoi zilnic, in timp ce ne ceartă că nu suntem responsabili cu mediul.
Despre haine nu mai vorbesc, la toate casele de prin malluri e coadă, sacoșe întregi burdușite cu haine noi și, când ies pe stradă, tot in niște zdrențe izânite, cocoloșite, aruncate alandala, neingrijit, apar. La schimbarea de anotimp, aruncă saci de haine din anul precedent, pe motiv ca nu mai sunt cool, tot întru protejarea mediului, bineînțeles.


Te uiti la ei ca sunt diformi, obezi, strâmbi, cu colana într-o parte, cocosați, șchiopi, merg ca niste roboți, nu stiu sa miște mâinile pe lângă corp, iar dacă e nevoie să alerge, se împiedică și cad.
Sunt ai noștri si recunoaștem: am greșit!

O generație ratată, de la care nu putem avea pretenția nici măcar să se intrețină singură, despre ajutorul pe care il vom primi la bătrânețe de la ei nici nu poate fi vorba, să zicem bogdaproste dacă ne vor supraviețui, pentru că din ce in ce mai multi tineri mor din cauza dr0gurilor, obezității, bolilor cardio-vasculare, tot din cauza lipsei de mișcare, a alimentatiei defectuoase, etc.
Important e să ne trezim, dracului, la timp, din utopia asta, si să pregătim complet altfel generațiile care vin din urmă.

Gata, am văzut pe pielea noastră că râzgâiala și cocoloșeala excesive produc dezastre sociale.


Si da, o palmă la timpul ei face minuni. Copiii își respectau parinții și pentru că le știau de frică. Dacă beizadeaua nu ințelege de vorbă bună, ce facem, stăm să ne rugăm de ea cu toții, părinți, vecini, profesori, colegi?

Totul doar ca să nu o atingem cumva și chipurile să o traumatizăm psihic, în timp ce aia e oricum traumatizată de lipsa de reacția a societății la mizeriile pe care le face, de inexistența oricărui tip de limite?
Și nici urecheala nu a omorât pe nimeni.

Noi, așa urecheați, cu doamna care ne dădea cu rigla peste mâini daca nu aveam batista curată și unghiile tăiate, lunea, avem infinit mai puține traume decât mimozele astea ajunse la maturitate care nu sunt in stare sa traverseze strada singure fără să le calce vreo mașină.
Aia cu parentingul, cu cerutul părerii copilului care nu e prezumat a avea discernamânt, deci NU poate lua decizii responsabile, trebuie să dispară.
Hai cu notele, cu exmatricularile, cu premiul I , cu corigenți, cu sport, cu mers pe jos, cu alergat, cu cățărat în copaci, cu mâncat de dude și corcodușe, mai un gips, mai o julitură, mai o negritură, toate fac parte dintr-o copilărie sănătoasă, care călește viitorul adult.
Ajunge cu progresismul ăsta prost înțeles.

Vrem un viitor viabil pentru copiii noștri și un mediu sigur în care să traim.

Nu avem chef sa ne înjunghie nimeni care rămâne fără bani de boabele de care e dependent, de unul care a pierdut la cazino banii luati pe casa moștenită de la bunici, de tot felul psihopați care au stat o viață întreagă prin hrubele internetului și ale realității virtuale și care nu se pot adapta la lumea reală, considerându-i pe toți ceilalți niște NPC-uri.
Dacă ăia din China sau Rusia, așa dictaturi cum sunt, scot generatii de copii normali, care se joacă, aleargă, învață, fac o școala, un sport, știu o meserie, iși fac o familie, au copii și trăiesc așa cum a trăit omenirea de mii de ani, păi atunci eu îmi doresc mai degrabă o astfel de dictatură decât democrația asta care ne omoară și copiii și pe noi.


Progresismul si civilizația asta prost ințelese și-au atins limitele si asta se vede în toate țările occidentale.

Au venit din urmă și deja schimbă polii de putere mondială țări care au cultivat școala, munca, responsabilitatea, competiția, curajul, sacrificiul, respectul față de valorile sacre ale unui neam: părinti, familie, dascăl, comunitate, credință, tradiții.

Autor: Adriana Vitan Balint
Sursa: facebook.com

Sursa :

Tot pe aceeași temă , se poate accesa și link-ul :

3) În final de postare-republicare ,

pentru toată lumea virtuală vizitatoare ,

recomand cu căldură creștinească ca de

” Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”

să dea dovadă de pocăință ,

iar pe 30 august ,de Sfântul Ierarh Alexandru ,

să dea dovadă de empatie pentru românii care poartă numele de ALEXANDRU

24/08/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/196. Despre 23 august 1944 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:14 am

În loc de motto,

un CITAT care se regăsește în articolul mai jos republicat :

” Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag,

care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”?
Tot el, referindu-se la acel ruşinos 23 august, scria:
„…Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gura…
Când au aflat că Regele şi tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu le-a venit să creadă…
Ce, ăştia sunt nebuni, își bat joc de noi?
Cum adică să-l aresteze pe Mareșal și să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta? […] așa suntem noi deștepți în istorie,
le facem dușmanilor de moarte cadouri și tot noi le plătim
după aceea.”

” Recurs, la dreapta judecată a Istoriei – 23 august 1944

Maresal-agenda 23 august 1944

23 august 1944 – „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă” (Ștefan Dumitrescu,  „Delirul” vol. II.)

23 august a fost și încă mai este o dată controversată. Că regele l-a arestat pe Mareșal poate fi acceptat ca act de lovitură de stat, dar predarea mareșalului către sovietici, în plin conflict militar definește imaturitatea și  caracterul abominabil al unui „suveran” manipulat de așa-zisa „opoziție”, în fruntea întregii „operațiuni” aflându-se agentul MI6 – Iuliu Maniu – fapt dovedit de documentele din arhivele britanice descoperite de istoricul constănțean Marian Zidaru și confirmate de cunoscutul „cercetător” Denis Deletant [1],[2],[3],[4].

Trădători au fost, trădători sunt încă printre noi. Priviți în jur până nu va fi prea târziu pentru că „tăcerea nu-i întotdeauna de aur”. Ea poate fi și dispariția noastră ca Neam.

Trădarea regelui Mihai de la 23 august 1944, înregistrată pe placă

Se împlinesc 79 de ani de la infamia celui care, la 23 august 1944 şi-a trădat Armata şi Poporul, pe atunci, încă rege. Pe cei cărora calificarea de Trădător de Ţară a fostului suveran le crează disconfort şi protestează violent, îi întreb, rugându-i să-şi răspundă cu sinceritate: cum poate fi numit actul prin care un suveran arestează capul de facto al Armatei Ţării şi, în plin conflict militar, îl predă inamnicului? 

Atunci, la 23 august 1944, pentru România s-a derulat un al doilea Stalingrad, pentru români fiind mai distrugător chiar decât cel din 1942-1943 de pe Volga. Prin trădare, România şi-a pierdut onoarea, iar între 23 august şi 12 septembrie 1944, Armata Română s-a aflat în situaţia de a avea inamici atât pe fostul aliat – Germania, cât şi pe cel din 22 iunie 1941, Uniunea Sovietică. Mii de militari români şi germani au fost luaţi prizonieri de Armata Roşie, care a considerat mincinoasa și nefericita proclamaţie din seara zilei de 23 august 1944 citită de regele-trădător drept capitularea necondiţionată a României. Cei mai mulţi dintre ostaşii români şi germani nu şi-au mai văzut niciodată familiile, iar consecinţele trădării le simţim şi astăzi. Ce a urmat după ocuparea României de către trupele sovietice (jafuri, crime, violuri, hoţii la vedere, abuzuri…) şi decorarea trădătorului, au relatat şi presa vremii şi istoricii… 

Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – găsită după bombardamentul german din 24 august, ascunsă timp de decenii – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin generozitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu, a revistei ART-EMIS şi a portalului „Ziariştii Online”, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, pentru cei care nu l-au citit încă, le oferim spre lectură documentului despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944 comisă de regele Mihai şi camarila sa. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil, lipsit de demnitate şi de scrupule. Vă reamintim că (excluzând relicva regală înmormântată cu un fast nemeritat, a soției sale – Ana, Principesă de Bourbon-Parma – care nu a fost niciodată Regina României fiindcă s-a căsătorit cu ex-regele Mihai după ce acesta a abdicat), toţi participanţii şi/sau implicaţii în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Iuliu Maniu nu a constituit o excepție, iar foștii săi patroni de la MI6 nu s-au simțit obligați față de el, „serviciile” acestuia fiind deja plătite în aur și diamante. 

Mulţumim cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi, cercetător al fostelor fonduri secrete din Arhivele Nationale, care a oferit scaterea la lumină – în premieră în istorie, în anul 2018 -, a unui document deosebit: transcrierea de pe plăci a momentului trădării României şi a Mareşalului Antonescu, de către regele Mihai, din ziua de 23 august 1944. Evenimentul de la Palat, care nesocotea tratativele pe care Mareşalul le purta cu Aliaţii şi prin care ţara a fost predată necondiţionat în mâinile sovieticilor, a consfinţit practic lovitura de stat a ocultei din România. Regia a inclus şi înregistrarea momentului pe plăci, de către camarila regală. Documentul original şi dosarul lui  Bratianu se află la Arhiva P.C.R. şi a fost redat publicului prin Revista ART-EMIS, la 18 august 2013[5]Documentul pe care vi-l prezentăm din nou, astăzi, 23 august 2023, a fost rău primit şi exploatat atunci de presa suburbană şi cea pro-„regală”.

Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală. Transcrierea înregistrarii pe placă a actului de trădare naţională de la 23 august 1944 completează descoperirile remarcabile ale regretatului profesor Gheorghe Buzatu[6].

23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”? Tot el, referindu-se la acel ruşinos 23 august, scria: „…Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gură… Când au aflat că Regele şi tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu le-a venit să creadă… Ce, ăştia sunt nebuni, îşi bat joc de noi? Cum adică să-l aresteze pe Mareşal şi să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta? […] aşa suntem noi deştepţi în istorie, le facem duşmanilor de moarte cadouri şi tot noi le plătim după aceea. […] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare”[7]Mai târziu, abjecţia de proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului şi derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare, a fost „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”[8].

Mărturisirea unui important participant la evenimentele din acele zile nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării şi/sau interpretării. Să sperăm că din Arhivele Naţionale încăpute – cu voia guvernanţilor – pe mâna altor alogeni, coreligionari cu cei de după ’44, direct interesaţi să ne şteargă istoria, vor mai rămâne câteva picături din uleiul adevărului… şi vor putea străbate până la suprafaţa apelor tulburi ce au inundat România. (Ion Măldărescu)

Iată documentul : 

Unele aspecte ale evenimentelor din zilele de 22 și 23 august 1944, redate de Gheorghe. Brătianu[9]

„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:

– Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
– Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război.
– Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.

– Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.

– Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.

La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației.

Condițiile armistițiului erau:

– Teritoriale – frontiera din 1940.

– Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.

– Economice – 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.

– Politice – garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.

La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul C. Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.

La ora 23, spre surprinderea mea, am fost rugat de o voce la telefon să nu părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră urma să fiu vizitat de o persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să aflu un moment mai devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege, însoțit de un caporal din Regimentul de Gardă Călare. Mi-a declarat zâmbind că a „șters-o” prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul Cavalerilor și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era îmbrăcat în pulover, cu pantaloni golf, cu capul gol, și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul nu și l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând în biroul meu, l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu secretarul care aștepta telefonul de la Mihai Antonescu.

Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din gardă.

La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare”. La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.

La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.

La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I. Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:

Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și cu aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareşalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?

Dinu Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareşalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?

Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.

Mareşalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:

Mareşalul: De ce ești nemulțumit?

Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareşalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?

Mareşalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri [6].

Mareşalul: Și soția mea?

Eu: Și.

Mareşalul: Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă.

Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:

Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el…
Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună cu Ică Antonescu.

La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.

La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:

Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit următoarele:

Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a țării. Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?

Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris. Regele lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr – n.n.) a pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.

Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu transcrisă după înregistrarea pe plăci

Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).

Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva.

Mareșalul: Majestatea Ta se înșeală…

Regele: Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta..

Regele: Voastră.

Mareșalul: Voastră, dacă vreți.

Regele: Nu că vreau, trebuie.

Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.

Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele?

Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?

Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:

Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?

Ică: Cine a făcut-o?

Regele: Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu.

Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?

Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții. Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României. Dacă e garanția pe Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?

Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?

Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?

Marerșalul: Nu! Așa, nu!

Regele: Dar cum?

Mareșalul: Să iau contact cu Germania.

Regele: Ce e. Ne târguim aici, Domnule Antonescu.

Mareșalul: Mareșal Antonescu.

Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara. Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.

Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.

Regele: Suferința este o experiență.

Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…

Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.

Mareșalul: (violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde tronul?
Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu șeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.

Regele: D-ta dai sau nu telegrama?

Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.

Regele: Aici și de aici înainte hotărăsc eu. V-am oferit prilejul să vă salvați și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar în beciu. Domnilor, sunteți arestați!

Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus mâinile!

Mareșalul: Cum, eu mareșalul țării…

Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu.

Documentele nu ascund adevărul.

P.S. După 45 de ani de la „Stalingradul de la Dunăre” a apărut și o copie a lui Iuliu Maniu – generalului Athanasie Stănculescu, trimis de „prietenii știu de către cine” în vara-toamna anului 1989 în Ungaria pentru instrucțiuni. După faptele de trădare națională comise, amândoi au „dispărut temporar din peisaj”: Maniu s-a internat intr-o clinică privată chiar în seara de 23 august 1944, fiind de negăsit, iar Stănculescu și-a „cosmetizat” piciorul cu pansament ghipsat. Dar tot trădători se numesc. Și amândoi și-au primit pedeapsa. Istoria i-a judecat și nu i-a iertat.

Notă – Documentele lămuritoare privind relația Iuliu Maniu-MI6 se găsesc în Arhivele Britanice. 

Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/recurs-la-dreapta-judecata-a-istoriei-23-august-1944

2) Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ 🙂 la 79 de ani de la acel nefericit 23 August , TRĂDĂTORI de teapa celor nominalizați mai sus , se regăsesc la cel mai înalt nivel și astăzi în România iar cele ce urmează , sunt o dovadă vie !!! 😦 😦 😦

Ministrul austriac de interne se opune în continuare

aderării României la Spațiul Schengen 😦 😦 😦

iar ministrul român de interne , este fericit că ……,

dar mai bine accesați link-ul :

23/08/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/195. Se repetă ” planpandemia” ?

Filed under: generale — Aliosa @ 8:01 am

În loc de motto ,

citatul zilei :

Sursa citatului :

” Trece vara, vine toamna și odată cu ea reîncepe isteria COVID

Sursa foto: Facebook

În anul 2022 Pfizer a avut venituri record de peste 100 miliarde de dolari, dintre care 57 de miliarde în urma vânzărilor de vaccinuri împotriva gripei chinezești și a antiviralului Paxlovid. În 2023 aceste venituri s-au prăbușit. Cele mai recente date arată că în trimestrul 2 al anului 2023 veniturile din vânzarea de vaccinuri împotriva gripei chinezești  au scăzut cu 83% iar cele din vânzarea antiviralului Paxlovid au scăzut cu 98% față de aceeași perioadă a anului 2022.

Aceeași soartă a avut-o și Moderna.

Asta pentru că multă lume s-a cam lămurit că vaccinurile sunt inutile, nu te protejează împotriva gripei chinezești și nici nu oprește răspândirea acesteia. Ba mai mult, au efecte adverse extrem de grave. Sportivi în vârf de formă se prăbușesc pe teren, numărul cazurilor de îmbolnăviri de de inimă au explodat, la fel ca și decesele subite ale persoanelor în floarea vârstei.

Dar statul paralel nu cedează, așa zișii „experți” continuă campania anti vaccinare, vor reintroducerea restricțiilor din perioada plandemiei. Iar tonul vine de la Washington, acolo unde administrația senilului și coruptului Joe Biden a început să tragă alarma. Mass media corporatistă a preluat semnalul și a pornit campania de manipulare. Cazurile de îmbolnăviri de gripă chinezească au început să crească alarmant! Trebuie să rămânem vigilenți! Pericolul nu a trecut! A apărut o nouă variantă a virusului cu 33 de mutații! Aceasta deja s-a răspândit la scară mondială! Dar nu vă faceți probleme! Noi am prevăzut acest lucru, marile noastre companii farmaceutice au lucrat în tot acest timp și au pregătit un nou vaccin booster! Acesta va fi disponibil începând cu luna septembrie! Vaccinați-vă pentru sănătatea dumneavoastră!

E și normal, doar sponsorii suferă financiar, marile companii farmaceutice au nevoie să-și reumple cuferele.

Și ce perioadă e mai bună decât începutul toamnei? A trecut vara, gata cu vacanțele, lumea se întoarce la lucru și copiii la școală. Așa că de ce să nu începem o nouă campanie de terorizare a populației cu tot felul de măsuri restrictive aberante cu speranța că mulțimea se va vaccina cu noul ser minune? Poate mai recuperează ceva din pierderi în trimestrul 4.

Iar America dă tonul. Acolo deja au început restricțiile, deocamdată la nivel local. Spitalele din orașul Buffalo, statul New York, deja au reintrodus obligativitatea măștilor și a testelor COVID, motivul fiind creșterea cazurilor de gripă chinezească. Ce înseamnă această „creștere” nimeni nu știe. Ce se știe e că acesta este doar primul pas. Urmează ca aceleași măsuri să fie luate și de celelalte spitale.

Apoi măsurile restrictive vor fi extinse la nivel federal, acolo unde are autoritate președintele senil și corupt al SUA. Deja există informații că începând cu mijlocul lunii septembrie măștile vor deveni obligatorii pentru angajații din aeroporturile americane, pentru ca începând cu luna octombrie măștile să devină obligatorii pentru piloți, personalul de bord și călători. Bineînțeles că toate aceste măsuri vor fi luate pentru binele populației.

Normal că isteria se va răspândi la nivel mondial. „Specialistul” nostru, Octavian Jurma, deja pregătește terenul. Iată doar câteva fragmente din ultimele două postări ale sale de pe Facebook:

Avem confirmarea tardivă că săptămâna trecută am înregistrat o nouă creștere a numărului de cazuri noi. Suntem așadar în a 4-a săptămână consecutivă de creștere a numărului de cazuri noi de COVID-19 și evoluția acestui nou val endemic se încadrează în intervalul realist de prognoză.

Singura necunoscută importantă în acest moment este politica, pentru că nu știm dacă vaccinul booster XBB va fi disponibil în România. Faptul că se fac aproape 2 ani de când Paxlovid a fost aprobat de EMA și încă nu este ușor accesibil în România nu îmi dă motive de optimism.

Am primit deja mai multe întrebări legate de boosterul XBB și tot ce pot să vă spun este că e singurul vaccin booster anti-COVID pe care mai merită să îl facem. (Facebook, 18 august 2023)

Din păcate pe radarul specialiștilor care mai monitorizează pandemia a apărut o nouă variantă care are un număr foarte mare de mutații (peste 30) cu potențialul de a schimba profilul epidemic al SARS-CoV-2.

BA.2.86 a fost detectată inițial în Danemarca dar de atunci a mai fost identificată și în alte țări. În acest moment sunt 6 cazuri în 4 țări, Danemarca (3), Israel (1), SUA (1) și Marea Britanie (1). Distribuția geografică largă cât și lipsa de contact între cazuri sugerează că avem în față o variantă care circulă deja global în răspândire comunitară.

Ultima variantă cu peste 30 de mutații care a avut un impact major în profilul epidemic al SARS-CoV-2 a fost Omicron. (Facebook, 19 august 2023)

Cred că este foarte clar ce se  urmărește. Iar măști, iar teste, iar restricții de circulație, iar pașapoarte de vaccinare, iar discriminare pe baza statusului vaccinării etc.

Eu chiar îmi doresc să încerce din nou introducerea unor măsuri restrictive similare cu cele din perioada plandemiei. Pentru că acum deja suntem mult mai mulți cei care realizează că au fost mințiți și manipulați, acum  avem experiența anilor 2021 și 2022. Așa că în momentul în care vor fi reintroduse măsurile restrictive ignorați-le. Refuzați să vă supuneți, refuzați să purtați măști, refuzați să vă testați doar pentru că așa vă cere cineva, boicotați magazinele care vor condiționa intrarea de portul măștii etc. Puterea e de partea noastră, cu cât suntem mai mulți, cu atât vom avea putere mai mare!”.

Sursa :

21/08/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/194

Filed under: generale — Aliosa @ 11:39 am

Motto:

Omul cât trăiește învață , eu trăind , învăț mereu ! 🙂

Suntem sau nu urmașii Romei ??? 🙂 😦 🙂

” Nu suntem urmașii Romei !

Studiul de paleogenetica care a bulversat Romania.

Probabil ca ceea ce a bulversat cel mai mult spatiul media romanesc, in cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetica, realizat in Germania de domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umanasi Antropologie al Universitatii din Hamburg si doamna Dr. Georgeta Cardos, cercetator stiintific, biolog, specialist in genetica.

Potrivit concluziilor acestui studiu, populatia actuala a Romaniei este clar inrudita cu populatiile care au locuit pe teritoriul Romaniei in epoca bronzului si a fierului, adica acum 2.500 – 5.000 de ani, un lucru care pune in evidenta continuitatea acestui popor, in pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Inainte de a aduce in discutie si celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care rastoarna teoria romanizarii Daciei si a descendetei romane a poporului roman, sa vedem ce este paleogenetica si ce a presupus aceasta cercetare, realizata in Germania, pentru a fi dusa la capat, cu bine…

Prin urmare, am putea spune ca Paleogenetica este o „fereastra“ catre trecutul omenirii. Fiind un domeniu de studiu al ADN-ului vechi si degradat, Paleogenetica poate aduce informatii importante despre originea si evolutia omului si a genomului uman, migratiile populatiilor umane, relatiile de inrudire dintre populatiile umane vechi si cele actuale. Asadar, ne poate spune, printre altele, cine ne sunt stramosii reali. Iar stramosii nostri reali nu sunt romanii, ci traco-geto-dacii. Cum s-a ajuns la aceasta concluzie – si la altele, chiar si mai socante?

Iata povestea acestui studiu de paleogenetica: in toamna anului 2001, in urma unei discutii purtate intre domnul Decan al Facultatii de Biologie (Universitatea Bucuresti), Prof. univ. dr. Calin Tesio si domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, se naste ideea realizarii unui studiu de paleogenetica, avand ca scop determinarea originii poporului roman. Un astfel de demers presupunea compararea genetica a unor ramasite osoase apartinand populatiilor vechi, care au trait pe teritoriul Romaniei, cu situatia genetica actuala a populatiei acestei tari, pentru a se verifica gradul de inrudire.

In proiect s-au alaturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru si Nicolae Miritoiu, de la Institutul de antropologie Francisc Rainer, al Academiei Romane, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O alta cantitate de material osos a fost pusa la dispozitie, pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comsa, de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Romane. In total, studiul a avut la dispozitie material osos din peste 20 de situri din Romania (bazinul carpato-danubiano-pontic), de la un numar de 50 de indivizi apartinand populatiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului).

In ceea ce priveste probele de sange de la populatia actuala a Romaniei, acestea au fost obtinute cu sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploiesti si al Muzeelor de Știinte Naturale din Regiunea Prahova, respectiv cu sprijinul doamnei Dr. Dorina Banica, de la Institutul Marius Nasta si Clinica de Ftisiologie Bucuresti.

Și cum o cercetare intinsa pe mai multi ani (2003-2006) presupune si cheltuieli importante, precizez faptul ca acestea au fost finantate majoritar din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umana si Antropogie, al Universitatii din Hamburg, Germania, prin sprijinul domnului Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul institutiei, de DAAD – Germania si prin Programul Sokrates-Erasmus, al Uniunii Europene.

Munca efectiva de cercetare a fost realizata de doamna Dr. Georgeta Cardos, in cadrul lucrarii de doctorat a domniei sale – o munca dificila si de lunga durata, in care conditiile de securitate ale probelor genetice au fost atat de stricte, pentru a preveni contaminarea, incat pana si curatenia din laborator a fost realizata exclusiv de doamna Dr. Georgeta Cardos.

Avand la dispozitie toate aceste informatii, putem intelege foarte usor complexitatea demersului si prestigiul stiintific incontestabil al persoanelor si institutiilor implicate.

Concluziile studiului s-au dovedit, pana la urma, bulversante pentru spatiul romanesc, deoarece ele rastoarna principala teza a istoriei Romaniei, cea a etnogenezei poporului roman. Dar pentru a evalua, in ansamblu, socul cultural provocat de prezentarea publica a concluziilor studiului, sa le prezentam:

– Intre actuala populatie a Romaniei si populatiile care au trait pe teritoriul acestei tari, acum 2.500 – 5.000 de ani, exista o clara inrudire genetica, ceea ce vorbeste despre o continuitate incontestabila a poporului roman, pe aceste meleaguri. Chiar daca exista si urme genetice apartinand diverselor populatii migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de baza dovedeste continuitatea si legatura cu populatiile vechi;

Actuala populatie a Romaniei se inrudeste genetic in special cu populatiile Greciei si ale Bulgariei, care s-au dezvoltat intr-un spatiu locuit candva de traci, cu care s-au si amestecat si doar intr-o mica masura cu populatia italiana;

– S-a mai dovedit – iar aceasta este cea mai socanta concluzie a studiului – ca o parte dintre italieni, in special cei din nord, sunt la randul lor inruditi genetic cu populatiile vechi care au trait in Arcul Carpatic, acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinanta ca nu noi suntem urmasii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmasi ai tracilor.

Totusi, exista o aparenta contradictie: daca noi suntem urmasii traco-geto-dacilor, iar o parte dintre italienii au, la randul lor, radacini tracice, de ce astazi romanii si italienii se inrudesc genetic atat de putin?

Explicatia pare sa fie cat se poate de simpla: la sosirea tracului Enea (considerat de istoricul roman Titus Livius, drept fondatorul Romei ) in penisula italica, aici traiau si alte triburi cu radacini tracice – venetii si etruscii, acestia din urma dand primii regi si alfabetul noului regat, viitoarea Roma Imperiala. Totusi, in penisula italica traiau, in afara populatiilor cu radacini tracice, si populatii apartinand altor familii etnice – sabinii si samnitii.

In timp, aceste populatii s-au amestecat intre ele. Apoi, Roma Imperiala a dus o politica agresiva de amestecare a populatiilor in interiorul Imperiului. Astfel, daca ne referim doar la capitala Roma, constatam ca avea un numar important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic s.a.m.d.

Nu in ultimul rand, pentru aproape 1.400 de ani – intre 476, anul caderii Romei si 1861, anul unificarii Italiei – Italia nu a existat ca stat national, aceasta perioada fiind marcata de o serie de invazii si stramutari de populatii. Cu alte cuvinte, istoria penisulei italice este marcata de trei etape esentiale, in care populatiile cu radacini tracice s-au amestecat cu celelalte, diluandu-si semnificativ contributia etnica, in acest spatiu.

Iata ca, privind din aceasta perspectiva, orice aparenta contradictie dispare, deoarece putem intelege de ce, astazi, desi o parte dintre italieni, in special cei din nord, se mai inrudesc genetic cu populatiile care au locuit in spatiul carpatic, acum 2.500 – 5.000 de ani, populatiile Romaniei si ale Italiei, in ansamblul lor, se inrudesc genetic foarte putin.

In concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetica sunt intarite de izvoarele istorice, iar mesajul final este cat se poate de limpede: nu noi suntem urmasii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmasi ai tracilor!

Cu toate ca acest studiu de paleogenetica are o importanta uriasa in stabilirea adevarului istoric, cu toate ca concluziile lui sunt extrem de folositoare pentru interesul national, istitutiile statului roman si forurile academice si universiatare romanesti, care au caderea sa il cerceteze, il ignora cu o impardonabila indiferenta!

Fiind curios sa aflu daca autorii studiului au fost contactati de reprezentantii statului roman sau de vreo institutie academica ori universitara care sa isi arate, in mod oficial, intersul pentru acesta, i-am intrebat, atat pe doamna Dr. Georgeta Cardos, cat si pe domnul Prof. Alexander Rodewald, despre o astfel de posibilitate. Raspunsul a fost NU! A existat o singura situatie, in care cineva de la Academia Romana a dat un telefon, vorbind despre o posibila expunere pe aceasta tema, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viata, dupa aceea… In rest, tacere maxima. Și atunci apare fireasca intrebare: cui slujesc reprezentantii Statului Roman din politica, cercetare sau invatamant?!…

Exista trei concluzii mari si late, nascute din acest studiu de paleogenetica – concluzii care vin in sprijinul pastrarii integritatii teritoriale a Romaniei, in folosul restabilirii adevarului istoric si a recuperarii demnitatii poporului roman:

  1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetica, poporul roman se dovedeste a fi continuatorul populatiilor de acum 2.500 -5.000 de ani si locuitorul de drept al acestor melaguri -un lucru extrem de important, astazi, cand pretentiile revizioniste maghiare incep din nou sa se amplifice.
  2. Faptul ca aceasta cercetare confirma dovezile istorice care ne spun ca romanizarea Daciei nu a fost posibila si nu s-a produs, ca suntem un popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mandrie nationala decat acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse impreunari a femeilor dace, cu un amestec multietnic de colonisti si soldati ai Imperiului Roman.
  3. Nu in ultimul rand, confirmarea surselor istorice care spun ca romanii aveau la randul lor radacini tracice, nu face decat sa ne mareasca si mai mult respectul fata de adevaratele nostre radacini, cele traco-geto-dacice, sa ne redea si mai mult demnitatea nationala furata!

De aceea cred ca toti ar trebui sa meditam la urmatoarele intrebari:

– Ii putem considera loiali Romaniei si poporului roman pe politicienii, academicienii si istoricii care ignora sau combat acest studiu (fara ca macar sa il cerceteze!!!), in conditiile in care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, romanii?!

– De ce sa ignori sau sa lupti cu inversunare impotriva acestor rezultate, daca iubesti Romania si Romanii?!

foryou@editura-foryou.ro

Autor: Dorin Moldovan

Sursa :

19/08/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/193. Scrisoare deschisă adresată ministrului muncii și solidarității sociale

Filed under: generale — Aliosa @ 6:02 am

În loc de motto:

România este în NATO de 19 ani ani 🙂 🙂 🙂

dar majoritatea PENSIONARILOR MILITARI din ROMÂNIA

au PENSIE de ȚARĂ colonială !!! 😦 😦 😦

Sursa foto, internetul.

Pentru lămurirea nelămuriților și nelămuritelor persoane

versus PENSIILE MILITARE ,

fac o singură precizare :

a se lectura și însuși articolul :

” SCRISOARE DESCHISA MINISTRULUI MUNCII SI SOLIDARITATII SOCIALE ,DOAMNA DEPUTAT SIMONA BUCURA-OPRESCU –

Stimata doamna ministru,

Va transmitem prezentul mesaj, din dorinta sincera de a va ajuta sa indepliniti noua sarcina politica fara a cadea in capcanele si a comite erorile care i-au compromis pe predecesorii dvs.

Restrictionata de obligatia, asumata (doar) de Guvernul Romaniei, de a indeplini neconditionat prevederile Jalonului 420, corespunzator Reformei 4, Componenta C14, din noua Biblie numita PNRR, ati invitat la dialog, in perioada 7-18 august a.c., confederatiile sindicale, pentru discutarea celui de-al ”n”-lea nou sistem legislativ postdecembrist, privind salarizarea personalului bugetar.

Va atragem, insa, respectuos, atentia ca, o lege a salarizarii aplicabila doar bugetarilor, fara stabilirea salariilor minim si mediu pentru toti angajatii, ii lasa la discretia abuzurilor patronatului, cu predilectie strain, pe angajatii din sistemul privat.

In ceea ce-i priveste pe militari si politisti, care ar trebui sa beneficieze de o lege separata de civili, date fiind interdictia pentru ei a aproape tuturor drepturilor civile, inclusiv a dreptului la viata si obligatiile asumate prin Tratatul de Aderare la NATO, acestia sunt, din nefericire si din inconstienta Legiuitorului, de competenta Ministerului Muncii si a dvs., desi: nu sunt prevazuti in Codul Muncii;

·        Constitutia Romaniei (Art. 42) interzice folosirea cuvantului ”munca” (echivalat, in ceea ce-i priveste, cu sintagma ”munca fortata”), pentru activitatile lor; nu au contracte de ”munca” normata la 8 ore/zi, cu plata la ora (c. 164 ore/luna) ci de ”prestare a activitatii”, la ordin, 24h/24 (c. 732 ore/luna) cu plata pentru 24 h; ·        au pedepse diferite fata de civili pentru incalcarea contractului, in locul desfacerii acestuia ei fiind pasibili de arest pentru neexecutarea ordinului, la pace si de executie pe loc, prin impuscare, la razboi;

·        ca si civilii, platesc 10% impozit, 25% contributii de sigurari sociale (dintotdeauna si in ciuda minciunilor manipulatoare ale teleastilor si politicienilor de mucava) dar la propriul lor Buget (militar) de asigurari sociale, nu pentru Bugetul de asigurari sociale al civililor, motiv pentru care au propriile lor Case sectoriale de pensii militare, neavand nici o legatura, nici nu fondul de pensii al civililor, nici cu Casa Nationala de Pensii, nici cu procentul de 9,4% din PNRR, nici cu ”recomandarile” (nu ”deciziile” sau ”ordinele”, cum mint teleastii) CE sau Bancii Mondiale;

·        acoperite integral de contributiile militarilor si politistilor in activitate, pensiile rezervistilor constituie, in fapt, din cei 2,5%/PIB, destinati Apararii, o restituire a contributiilor proprii. Ca sa intelegeti, si daca murim toti rezervistii intr-o noapte, 1 leu nu puteti folosi pentru civili, din fondul nostru de pensii, din cei 2,5% destinati dotarii, inzestrarii, instruirii, intretinerii, salarizarii, pensiilor militare, deplasarilor etc., banii ramasi de pe urma noastra urmand a fi folositi integral doar pentru achizitia de tehnica militara de muzeu sau pentru ”ajutorarea” nu a ucrainenilor ci a Mafiei internationale a armamentelor;

·        in plus fata de civili, militarii si politistii platesc, din NET, o contributie lunara de 5%, pentru pensia privata (suplimentara) confiscata de predecesoarea dvs., LOV, sub numele de ”contributieindividuala la bugetul de stat”;

·        ilegal, eludadu-se legile-statut, militarii si politistii in activitate platesc 10% CASS, in conditiile in care au asigurate, prin legi organice, gratuitatea actului medical, a medicatiei, tratamentelor si recuperarii in unitatile spitalicesti, de refacere si farmaciile acestora. Rezervistii au reusit sa scape, pe moment, pe viciul de procedura, dar daca veti primi ordin sa le reintroduceti CASS prin lege, aflati ca procesul intentat de SCMD este in derulare si, spre deosebire de magistratii care nu au nici macar argumente reale, noi avem probe de necontestat;

·        date fiind pozitia, total paralela a ministrilor Muncii cu activitatile si filozofia salarizarii in SAOPSN (unde soldele de grad si functie fiind simbolice, sporurile sunt cele care alcatuiesc ”salariul”) si neimplicarea habarnistilor numiti ministri ai Apararii, salarizarea militarilor, politistilor dar si a civililor din structurile noastre este lasata la coada cozilor vacii. Din 2010, nici o lege a salarizarii nu s-a aplicat in SAOPSN, ignorandu-se complet obligatiile asumate prin Tratatul de Aderare, fapt ce a produs hemoragia de cadre. Adica, pe fondul reducerii Armatei de la 326.000 luptatori la 52500, jumatate femei, al Industriei de Aparare de la 246.000 specialisti la sub 9000, al desfiintarii Rezervei (”pensionarii” intre 55-65 de ani), pe care sunteti pusa sa o patronati, plecarea profesionistilor, in plina amenintare cu Razboiul, dar si a ”voluntarilor” chemati sa inlocuiasca Rezerva, este inspaimantatoare. Pentru ca nimeni nu este atat de nebun incat sa renunte la toate drepturile civile, sa duca o viata de sclav, pe care sa o puna chezas, in interes strain, pentru salariul minim pe economie, or plata la coeficientii din 2009;

·        pana acum, structurile noastre s-au intretinut singure, pentru ca, in contradictie cu urletele interlopilor si imbecililor ca ”ei ne tin”, structurile noastre au produs si inca produc bani la greu prin vanzarea de armament si munitii, servicii, dobanzi, inchirieri, inventii si inovatii, productii specifice, inclusiv de carte si presa, banii rezultati ducandu-se toti si direct la Bugetul de stat.

Exceptie

– miliardele date anual ”Fondului de rezerva al Guvernului”, bani folositi, spre exemplu, pentru alegeri. Deci inclusiv dvs. ati fost aleasa deputat si pe banii nostri. In ceea ce priveste prelungirea duratei activitatii militarilor si politistilor, daca nu ne confundati cu politicienii si functionarii cu anecute, probabil ca glumiti! In conditiile in care avem bareme fizice (azi impuse de NATO), limita de varsta in grad si bolilem profesionale specifice, datorate tehnicii militare si vietii ”la ordin”, chiar vedeti politisti, jandarmi si luptatori antitero de 64 de ani sarind gardurile in urmarirea interlopilor si teroristilor de 18 ani? Infanteristi de 64 de ani atacandu-l la baioneta pe Prigojin, tanchisti de 64 de ani, scufundadu-se cu Leopardul si Piranha, piloti si elicopteristi de 64 de ani fugarind dronele si Suhoi-urile lui Putin? Si asta, in conditiile in care media de varsta (umflata) este de 62 de ani pentru familia noastra ocupationala? Va rugam sa raspundeti idiotilor care ne indeamna sa ducem munca de birou, ca, la noi, structura este piramidala… Nu putem avea, ca ministerele civile, cate 10 bagatori de seama la 1 ”lucrator”. Si sa mai puna mana dracului pe legislatia din statele membre NATO, sa vada aia ce salarii au, cat dureaza contractele lor si cat la % din solda de activ reprezinta pensia!

La capitolul salarizarea militarilor si politistilor, va atragem, asadar, atentia ca, nestapanind legislatia militara specifica, necunoscand realitatile si ignorand obligatiile asumate prin aderarea la NATO, riscati, executand orbeste ordinele unor buimaci care s-au trezit premieri si presedinti, sa puneti cruce, prin masuri aberante luate impotriva personalului in activitate, in rezerva si in retragere din SAOPSN, Apararii, Ordinii Publice si Securitatii Tarii, pecetluind si ”externalizarea” acestui domeniu. Aveti idee cat va costa aceasta?

Ca sa va dam un singur exemplu, norma de hrana pentru un militar roman este 34 lei/zi, iar a unuia strain de 550 lei. Ia cereti d-lui Talvar situatia exacta a costurilor intretinerii unui militar strain pe teritoriul Romaniei. Si puneti domnilor Ciuca si Ciolacu intrebarea…

”Domnilor, dar Armata si Politia romane, nu sunt armata si politie NATO, decat la obligatii?”.

Stimata doamna ministru ,

In ceea ce priveste PENSIILE MILITARE DE STAT, constitutional, prin legile-statut si legea organica a pensiilor, DVS. NU AVETI NICI O COMPETENTA! Este motivul pentru care, bazandu-ne pe Legea 223/2015 si pe declaratiile scrise ale predecesoarei dvs., d-na ministru Ana Costea, SCMD i-a dat in judecata pe LOV si pe toti ministrii Apararii, de la dl. Motoc la dl. Ciuca.

        Competenta asupra eternei reforme a pensiilor militare revine integral coordonatorului SAOPSN, ministrul Apararii.

        Alta anomalie… Discutati probemele salarizarii si pensiilor militare cu sindicatele politistilor si cu SCMD, sindicat al rezervistilor din Armata, Interne si Servicii, deoarece, sfidand propria Constitutie si Recomandarea 1275/2002 a Consiliului Europei,

Romania este singurul stat membru UE care interzice militarilor in activitate din Armata, Jandarmerie, Pompieri, Servicii, etc. sa se constituie in sindicate pentru apararea drepturilor lor. Intrebati-va dvs. ”De ce?”, fiindca pe noi, raspunsul banuit ne ingrozeste!

        In baza celor deja argumentate la ”Salarizare”, reiese cu claritate faptul ca, nu pot exista decat doua categorii de pensii de stat – militare, bazate pe contracte de prestare a activitatii si civile, bazate pe contracte de munca, ambele presupunand (desi separat) contributivitate .

Pensiile militare exista dinaintea partidelor, din 1864 (Legea 1712/2 decembrie) care introducea principiul valabil si astazi in statele membre NATO – ”solda disponibilitatii este 4/5 din solda activitatii”! Adica 80%! Procent existent si in Legea 223/2015, dar confiscat de magistrati si rapit noua prin Art. 40 din neconstitutionala OUG 57/2015.

        Pensiile civile au aparut dupa abia 51 de ani, in 1915, prin Legea Nenitescu. Spre stiinta dvs., care patronati, sub numele de ”pensii” un talmes-balmes de pensii reale, ajutoare sociale, rente viagere, indemnizatii de merit si chiar salarii (ale insotitorilor persoanelor cu handicap), pensia (fie civila, fie militara) nu este un ”venit” ci o ”restituire”, in baza unei contributii individuale de o viata, adica un drept patrimonial (de proprietate) dobandit de pe urma unor contracte de munca/de activitate, partial sau integral indeplinite.

Ea nu poate fi impozitata pentru ca provine din venit impozitat, or, dvs. va pregatiti sa aplicati tripla impozitare. Din cele ”5 milioane” de plati ale Casei Nationale de Pensii (in realitate 4,6 milioane) doar jumatate sunt pensii civile, restul fiind diferite tipuri de ”pomeni” sociale sau de rente viagere si indemnizatii de merit. Definiti pensia si pensionarul in noua lege, exclusiva pentru civili, si veti scapa de probleme. Prelungind harababura, contributi, in fapt la desfiintarea pensiilor si stabilirea, potrivit filozofiei egalitarist-comuniste, unei indemnizatii unice data tuturor in dispretul veniturilor avute si al ”sfintei” contributivitati!

        Pensiile zise ”speciale” sunt tot ”civile”, constituind o initiativa a PNL/CDR din 1997, artizan fiind Valeriu Stoica, atunci presedinte al partidului si ministru de Justitie, care a atribuit magistratilor toate prevederile impuse de NATO pentru militari si politisti, in conditiile destructurarii, ca o conditie a integrarii in Tratat.

Magistratii ne-au preluat drepturile, nu si obligatiile si renuntarea la cariera, prin Legea 142/1997, intarita de OUG 20/2000 si pecetluita prin Legea 303/2004, proclamandu-si pensionarii identici juridic ca rezervistii, ca infruntand aceleasi ”riscuri si privatiuni” ca si noi. O ”identitate” doar dinspre ei spre noi, nu si invers. Si inventeaza de atunci ”argumente” copilaresti, cand toate probele sunt la noi, sau, din disperare, spun ca pensiile militare nu sunt ”speciale” dar noi suntem multi si mai bine ne sacrificati pe noi deoarece ei sunt mai presus de lege. Uita sa precizeze insa, ca pensiile militare sunt din bugetul nostru, nu al civililor, spre deosebire de ale lor care sug de la ambele bugete si ca 6.000 de pensii ”magistrale” depasesc in cuantum 80.000 de pensii militare.

        In NATO, tratat militar defensiv, ne-am integrat in 2004, nu ca urmare a performantelor politicienilor si magistratilor ci prin calitatea militarilor si politistilor, la greu contribuind si cele 2 legi, tip NATO, ale pensiilor, 164/2001 pentru M.Ap.N. si 179/2004 pentru M.A.I.

        De ce avem noi, astazi, in SAOPSN, solde si pensii de 10 ori mai mici decat ale magistratilor si omologilor nostri din statele membre NATO si UE? De ce legiferati sa avem contracte nu pe 20 de ani ca in NATO si UE, ci pe 25, 30 si, mai nou, 35 de ani? De ce patronati furtul grupelor noastre de munca, in fapt, de risc, si al pensiilor noastre private? De ce ne impuneti trecerea in rezerva cu 12-15 ani

mai tarziu decat omologii nostri din NATO si UE?

        Ca Basescu, pentru a se mentine la putere, ne-a transformat in asistati social in 2010, prin neconstitutionala Lege 119 si frauda parlamentara Anastase (Legea 263/2010, niciodata votata)… am inteles! Avea nevoie de banii de pensii militare sa cumpere gioarse nezburatoare, de la companiile comuniste transnationale ale Mafiei armamentelor. Am inteles si de ce, de frica SCMD care i-a blocat in

justitie aplicarea pentru noi a ambelor legi, a dat OUG penala nr. 1/2011 care a introdus discriminarea intre noi. Pe o baza de calcul total diferita, majoritatea pensiilor au ramas identice, ale recalcitrantilor au scazut iar ale slugilor Puterii au urcat pana la cer. Cereti auditul Curtii de Conturi din 2012 si veti intelege si dvs. N-am inteles insa de ce au fost si sunt sprijiniti si astazi, politic, cei ”4000 de penali” kaki, adica profitorii de atunci ai falsurilor basiste, vorba ministrului Corneliu Dobritoiu, care blocheaza permanent, in ministere, partide, Parlament si Guvern, orice incercare a noastra de revenire la normalitate. Si urla in haita despre necesitatea calculului pe ”contributivitate”. O contributivitate distrusa prin inventarea in 2001 a ”punctului de pensie” ridicarea vechimii complete la 35 de ani (ceea ce duce la aparitia primelor pensii integral contributive abia in 2036) fapt imposibil, deoarece, prin Legea 195/2022 s-a hotarat ca statele de salarii sa se pastreze, cu incepere de la 1 ianuarie 2023, doar 5 ani.

Ori se urmareste, sub patronajul dvs., lichidarea pensiilor, prin inventarea ”pensiei minime”, cresterea din burta a ”pensiilor mici”, care nu au legatura nici cu munca civililor, nici cu activitatea militarilor si politistilor, ori se vrea, cu sprijinul magistratilor si a aurolacilor on-line, desfiintarea Romaniei ca stat, in plin razboi purtat pe teritorii romanesti aflate inca sub ocupatii straine, ori se vizeaza desfiintarea NATO, Romania fiind Tara-cobai perfecta, unde o Justitie si o clasa politica reduse la cateva grupuri infractionale constituite, actioneaza, in interes marxist, in acest sens. Va vom pune la dispozitie, in anexe, documente probatorii.

Stimata doamna ministru,

        Oferindu-va intregul nostru sprijin, pentru a iesi cu fata curata din capcana in care ati fost aruncata, va solicitam ca si sindicatele politistilor si politistilor de penitenciare, ale civililor din structurile militare sau ale celor din ceea ce a mai ramas din Industria de aparare, sa fiti de acord cu:

·        aplicarea in integralitatea sa, asa cum a fost promulgata, a Legii 153/2017 a salarizarii. Apoi vom putea negocia orice noua minune legislativa;

·        aplicarea in integralitatea sa, asa cum a fost promulgata, a Legii Reparatorii 223/2015, a pensiilor militare de stat, curatata de toate ”consolidarile” aduse de cele 10 OUG-uri neconstitutionale de pana acum, care ne-au facut legea praf, inghetandu-ne pensiile pe vecie, catastrofale pentru noi fiind indeosebi Art. 40 din OUG 57/2015, OUG 59/2017 si OUG 114/2018. Daca doriti economii rapide, puteti reintroduce aici, ca amendament, prevederea existenta initial ca, renuntand la calitatea de rezervist (adica la intreaga lor viata) fudulii nostri manipulati, pot opta pentru calculul ”pe puncte”, dar fara drept de revenire. Si impartirea la 35 de ani, nu la 20, fara adaosul de 1%/an, pentru ce trece de 20, va face ca pensiile lor, si asa mici, sa scada la sub jumatate, in prima luna. In cea de-a doua, economia va fi totala fiindca marii ”comandanti” ai fostelor diviziisi regimente distruse ”la pace”, vor ”parasi, pe cale naturala, sistemul”, cand isi vor citi primul talon;

·        transferul pe legislatia militara a calculului salariilor si pensiilor civililor din structurile militare care indeplinesc aceleasi atributii ca si cadrele, infrunta aceleasi riscuri si au aceleasi privatiuni;

·        renuntarea la politica de inventare permanenta a noi legi ale salariilor si pensiilor, care, aplicandu-se ”etapizat”, nu se aplica, in fapt, niciodata;

·        reacordarea calitatii de veteran, cu toate drepturile si militarilor si politistilor care au indeplinit misiuni de lupta, sub stindard NATO si pe teritoriul national, nu doar in strainatate;

·        eliminarea pensiilor militare si din PNRR si din Plx 244/2022, unde au fost in mod ticalos si neconstitutional introduse, pentru acoperirea magistratilor, nu de catre CE si Banca Mondiala ci de catre Raluca Turcan si Cristian Ghinea.

Stimata doamna ministru ,

Alinierea salariilor si pensiilor noastre, conform Tratatului de Aderare, la legislatia din statele membre NATO, ramane, in fapt, SINGURA SOLUTIE LEGALA.

Urandu-va succes, Am onoarea sa va salut. Presedintele SCM , Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Sursa : internetul.

16/08/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/192 . O poezie de mare actualitate .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:00 am

” De ce nu puneți și pe râs impozit

Și birul progresiv pe sărăcie?

De ce nu puneti taxe pe-ntuneric,

Impozitati si vântul ce adie!

Taxati iubirea, somnul, nostalgia,

Penumbra, deznădejdea si oftatul !

Distrugeti tot, de-a lungul si de-a latul,

Taxați sever și strângerea de mână!

Impozitati total telepatia!

Luați atâtea piei cate va place

Și desființi prin taxe România!

Voi nu vedeți că omul mai respiră?

Cât amanați sentința capitală?

Loviți la oase nația întreagă,

Induiosarea e un fel de boală.

Adăugați impozite și taxe

Pe taxe si impozite, cuminte,

Impozitati si lacrima si ploaia!

Taxați adânc și morții din morminte!

Impozite pe floarea daruita,

Impozite pe cald, ca si pe rece,

Impozite pe rouă și pe lună,

Impozite pe note de zece.

Hei, Românie, parcă răstignită,

Degeaba vrem sa te-ntrebam

Quo Vadis?

Nici să trăim aici nu-i cu putință,

Nici să murim acum nu e pe gratis.

În lupta împotriva tuturora,

Într-un neomenesc război promiscuu,

Trăiască lanțul ce ne intra-n oase,

Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!”

Autor , Adrian Păunescu .







09/08/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/191 .Totul despre arbustul numit de botaniști , SMOCHIN .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:02 pm

În loc de motto :

Motivul pentru care mai jos voi republica prin ” copy paste” articolul despre

” Ficus carica” ( SMOCHUNUL) 🙂 este unul simplu :

astăzi am achiziționat un arbust de SMOCHIN ALTOIT

despre care vreau să știu totul !!! 🙂 🙂 🙂

” Smochin, informatii despre plantare si lucrarile de ingrijire

smochinul-plantare-ingrijire

Smochin (Ficus carica),

este un arbust fructifer si face parte din familia Moraceae, fiind originar din Asia Mica. Smochinul este cultivat in zonele subtropicale si temperate sau in zonele cu un climat bland. In Europa, primii care au mentionat smochinul au fost grecii, in scrierile antice, fiind considerat unul din cei mai importanti arbusti fructiferi. In tara noastra, smochinul a fost introdus inca din antichitate, fiind cultivat in zonele cu microclimat bland, in zona de sud-est si sud-vest.

protejare-iarna-smochin

Importanta fructelor de smochin este data de continutul ridicat in vitamine, substante minerale si zaharuri usor asimilabile al fructelor, precum si de gustul deosebit. De asemenea, smochinele pot fi folosite si in scop terapeutic, pentru tratarea diferitelor afectiuni externe sau interne.

Particularitati de crestere si fructificare la smochin

In regiunile in care se cultiva intens, smochinul creste sub forma de pom, atingand inaltimi de 12-15 metri. La noi in tara, este intalnit sub forma de arbust, avand inaltimi de 2-3 metri, formand tulpini ramificate (4-6 tulpini).

Radacina este fasciculata si puternic dezvoltata. Pe suprafata radacinii, se pot forma muguri adventivi. Ulterior, acestia evolueaza in drajoni, ajutand planta sa se refaca atunci cand partea aeriana poate fi deteriorata din cauza gerului.

Tulpina este groasa, de culoare cenusie, iar ramurile sunt netede. Frunzele sunt palmat-lobate, asezate de o parte si de alta a lastarilor, avand culoarea verde-inchis.

Florile au dimensiuni mici si sunt numeroase. Fructul este o sicona, are forma globuloasa sau piriforma si poate ajunge la o greutate de 150 grame.

Cerintele fata de clima si sol

Fiind o specie tropicala, are cerinte mari fata de factorii climatici.

Lumina.

 Smochinul are pretentii ridicate fata de lumina. Acesta creste si se dezvolta in locuri luminoase, cu expozitie sudica, la o distanta potrivita fata de alte specii pomicole sau plante care il pot umbri. Lumina influenteaza pozitiv lastarirea, formarea mugurilor de rod si fructificarea. In conditii de lumina corespunzatoare, poate fructifica de doua ori pe an.

Temperatura. 

Are cerinte mari fata de temperatura, fiind sensibil la ger. Smochinul rezista la temperaturi ridicate (de pana la 40°C), dar frunzele pot suferi arsuri. Planta are o rezistenta scazuta la ger, temperaturile de -12°C, – 15°C pot afecta organele vegetative.

Umiditate. 

In cazul culturilor comerciale, in zonele in care precipitatiile anuale scad sub 600 mm, este indicata irigarea. Precipitatiile abundente in fenofaza coacerii fructelor pot determina craparea acestora. De asemenea, smochinul este sensibil fata de excesul de umiditate la nivelul solului.

Solul. 

Smochinul prefera solurile usoare, permeabile, cu un continut ridicat de humus si pH slab alcalin sau neutru. Nu sunt indicate solurile grele, reci, care retin umiditatea sau cele prea uscate.

Pregatirea terenului

Amplasarea smochinului se face tinand cont de cerintele fata de sol si de factorii de mediu.

Este indicat ca terenul sa se pregateasca cu 2-3 luni inainte de plantare. Este important ca terenul sa fie eliberat de resturi vegetale, iar fertilizarea sa se realizeze in functie de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Desfundarea terenului se poate face la o adancime de 40-50 cm. Acest lucru poate fi realizat mecanic sau manual. Pe solurile subtiri, se poate efectua o aratura la o adancime de 30-40 cm.

Plantarea smochinului

Plantarea este indicat sa se faca in primavara devreme, pentru a evita expunerea plantei la inghet, pe timpul iernii. Dimensiunea gropilor difera in functie de pregatirea terenului. Acestea pot avea dimensiuni de 40x40x40 cm pe terenuri desfundate, 60x60x40 cm pe terenuri arate sau 80x80x60 pe terenuri nelucrate. Gropile se pot realiza mecanic sau manual, in cazul gospodariilor.

Inainte de plantare, sistemul radicular se fasoneaza, fiind eliminate radacinile deteriorate sau uscate. Pentru a asigura o prindere cat mai buna, radacinile se introduc intr-o mocirla alcatuita din pamant, balega proaspata si apa. Plantarea consta in asezarea materialului saditor in groapa, in pozitie verticala. Imediat dupa plantare, pamantul din jurul plantei se taseaza si se uda cu 5-6 l apa/planta.

Lucrari de intretinere specifice pentru smochin

Conducerea si taierea smochinului. 

In conditiile din tara noastra, se recomanda o forma de conducere joasa, sub forma de tufa, pentru a permite protejarea plantei in timpul sezonului rece. De asemenea, se poate intalni si conducerea sub forma de pom pitic sau cordon orizontal.

Taierile pot fi de formare, de rodire, de intretinere si regenerare.

Taierile de formare pot incepe de la plantare si au rolul de a asigura dimensiunea necesara a ramurilor de schelet si semischelet in vederea sustinerii productiei, precum si de a grabi intrarea pe rod a arbustului.

Prin taierile de rodire se asigura un numar corespunzator de lastari fertili, cu lungimi de 20-40 cm. Lastarii au rolul de a asigura maturarea fructelor si obtinerea unei recolte bogate. La inceput, taierile de rodire se vor efectua concomitent cu cele de formare, urmand apoi sa se efectueze odata cu taierile de intretinere.

Taierile de intretinere si regenerare constau in indepartarea ramurilor vatamate sau plasate necorespunzator.

In momentul efectuarii taierilor, se recomanda purtarea manusilor de protectie deoarece latexul rezultat este toxic.

Fertilizarea.

 Plantele de smochin reactioneaza pozitiv la administrarea ingrasamintelor. Ingrasamintele se pot aplica incepand cu anul al doilea si al treilea dupa plantare. Se pot aplica ingrasaminte organice sau complexe de tip NPK. De asemenea, in functie de necesitatile plantei si de conditiile de mediu, se pot administra si ingrasaminte foliare.

Protejarea plantelor de smochin in timpul iernii

Smochinul este un arbust sensibil la inghet, iar in zonele in care temperaturile scad sub -12°C.. -15°C pe timpul iernii, acesta trebuie protejat. Dupa caderea frunzelor, ramurile se vor strange in forma de buchet, se vor lega cu o sfoara (aceasta nu trebuie sa fie foarte subtire pentru a nu vatama ramurile) si se vor acoperi cu paie sau coceni. Totul se va infasura in panza de sac de iuta (sau panza speciala de protectie), apoi se va lega bine. In cazul arbustilor tineri, ramurile se pot apleca cu atentie cat mai aproape de nivelul solului, fixandu-se cu ajutorul unor carlige. Acestea se vor acoperi cu un strat (20-30 cm) de paie, coceni sau gunoi de grajd paios.

In ambele cazuri, pentru a nu se sufoca, se va lasa un spatiu prin care planta sa respire.

Boli si daunatori

Principalele boli care pot aparea la smochin sunt: mozaicul smochinului, rugina, cancerul bacterian, antracnoza.

Principalii daunatori sunt: afidele, paduchii testosi, acarienii, omizile.

Recoltare

Smochinul poate asigura doua recolte pe an, fructele din prima recolta sunt mai mari, iar cele din a doua recolta sunt mai mici si mai aromate. Perioada optima de recoltare difera in functie de regiune si de soi. Fructele se recolteaza la maturitatea deplina, atunci cand culoarea acestora devine violet si se pot desprinde cu usurinta de pe planta. Dupa recoltare, fructele de smochin se pot pastra pentru perioade scurte de timp deoarece sunt perisabile.

In plus

  • Smochinul se inmulteste prin butasi, marcote, drajoni sau despartirea tufei.
  • Metoda de protejare prin aplecarea ramurilor include o serie de masuri: la plantare, materialul saditor se va aseza in pozitie oblica. Forma de conducere la smochin trebuie sa fie joasa, iar tulpinile nu trebuie sa fie groase, pentru a putea fi aplecate usor, fara sa existe riscul ca acestea sa se rupa.
  • Intrarea pe rod poate avea loc in al doilea an de la plantare, insa productii insemnate se pot obtine in anul 4 sau 5”.

Sursa : internetul.

08/08/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/190. Clujul lui Emil Boc , între normalitate și scârboșenie .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:45 am

” Scriitorul Cornel Udrea îi bate obrazul lui Boc: ”Ați compromis UNTOLD. Gheboasă, mizerie de prestație suburbană”

Scriitorul clujean Cornel Udrea susține că festivalul UNTOLD este o instituție socială, internaționalizată, cu caracter cultural și preponderent muzical, iar până aici totul este în normalitate, ”dar să aduci în program trupa lui Gheboasă, mizeria aceea de prestație suburbană, este descalificant”.

”Domnule Boc sunteți gazdă. Nu trebuia, totuși, să verificați, prin specialiști acreditați, și conținutul prestațiilor ? Ați compromis Festivalul. Am crezut, ca un bătrîn idealist cronic, în ideea profundă a acestuia, de a aduna sub o motivație generoasă, tineri ai lumii, dornici de un consens cultural. Nu sunteți la primul derapaj, sub cerul albastru al unui entuziasm, adesea nemotivat”, a scris Cornel Udrea pe pagina sa de Facebook.

Acum, să fimsinceri, vina lui Boc este numai cea de complice la încălcările legii care se fac pentru a se ține acest festival.De ”lista” cu cântaci din stick, sau buci, după preferințe, nu el se ocupă. El doar girează ca influiencer alacestei mizerii ilegale.

Reacția lui Cornel Udrea vine în consonanță cu cea a jurnalistul Paul Gabriel Andrei,care a postat un comentariu acid la un filmuleț video cu prestația lui Gheboasă de la Untold.

”După ce ne-am oripilat cu filmulețele de la Neversea, acum avem parte de minunății de la Untoooooolllllddddd!

Dați play și urmăriți ce mișto se distrează noua generație. Copiii care în viitor vor intra în câmpul muncii și vor plăti pensillle speciale ale parlamentarilor de atunci. Viitorul sună bine.

Frumoasele versuri ale acestei melodii sună așa:

<Dă-i țiganca, dă-i țiganca, dă-i țiganca, ah

Rupe banca, rupe banca, rupe banca, ah

Dă-i țiganca, dă-i țiganca, dă-i țiganca, ah

Rupe banca, rupe banca, rupe banca, ah

Ooo, ce țigancă frumoasă

Cum dă din gă%ază

Filme de groază

Ooo, ce țigancă frumoasă>

La fel cum am spus referitor la filmuletele de la Neversea, nici nu contează cine cântă, numele artistului nu e important, el face ce vrea. Responsabilitatea de a nu permite minorilor să asiste la astfel de scene revine în totalitate organizatorilor. Când organizatorii nu respectă legea, trebuie să intervină autoritățile.

De la Constanța încă așteptăm vești, până luni trebuie să vină că altfel Jandarmeria Tomis nu respectă ea însăși legea ce prevede un răspuns în maximum 30 de zile de la solicitarea scrisă.

O altă problemă o reprezintă organele de presă care nu semnalează deloc aceste probleme. Filmulețele de la Neversea au circulat doar în underground. Și nu e un moft, legea pedepsește și interzice minorilor să participe la show-uri care conțin gesturi obscene sau cuvinte triviale pe scenă. Punct.

Sunteți convinși că toți părinții care le-au dat bani de bilete copiilor știu unde au ajuns aceștia?

Vă reamintesc că minorii sub 7 ani au acces liber și trebuie să fie însoțiti de un părinte. Peste 7 ani plătesc bilet, dar cu părintele alături. Peste 14 ani pot veni singuri, cu prietenii, la distracție”, a scris jurnalistul.

”Trapperul” Gheboasă a prestat vineri de la ora 18,15 pe scena Alchemy de la Untold. Acesta are 21 de ani, este din Târgoviște, dar s-a mutat la București pentru a urma o carieră muzicală. Mizeria cântată la Untold are 14 milioane de vizualizări pe YouTube”.

Sursa :

Scriitorul Cornel Udrea îi bate obrazul lui Boc: ”Ați compromis UNTOLD. Gheboasă, mizerie de prestație suburbană”

CITEȘTE ȘI:

 Din meandrele cognitive umane: Este siderant cum lumea acceptă ca autoritățile locale să se pișe pe legi de ani de zile pentru Untold, dar reacționează urât numai când niște minore își demonstrează apetența pentru subcultura ”găoazei” lui Gheboasa

07/08/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/189. Un politician cu ” două fețe” : din trompeta de serviciu a PNL(PDL) , ajunse prefect de Olt .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:06 am

Motto:

” Ce mai prefect a numit Ciolacu la Olt!

Mario Lucian de Mezzo, fostul directorul de comunicare al controversatei companii austriece Holzindustrie Schweighofer, a fost numit prefect de Olt de premierul Marcel Ciolacu. 

În trecutul său, De Mezzo a bifat o serie de alte funcții printre care: fost director al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în mandatul de premier al lui Ludovic Orban, în 2020, director al grupului editorial ALL (2010 – 2013), director al Fundației Principesa Margareta, co-președinte al Federației Editorilor, director al fundației Habitat for Humanity etc

De asemenea, în 2019, De Mezzo fusese desemnat de PNL Slatina candidat la primăria orașului. Propunerea a fost contestată în interiorul partidului pentru că el a fost consilier al primarului PSD din Slatina, Gheorghe Păunescu.

Acum, Mario de Mezzo și-a eliminat din profilul de pe Linkedin funcția de la Holzindustrie Schweighofer și cea de consilier al primarului PSD, lăsând doar funcțiile de director al grupului editorial ALL (2010 – 2013), director al Fundației Principesa Margareta, co-președinte al Federației Editorilor, director al fundației Habitat for Humanity și a lucrat la cunoscutul ONG de mediu WWF.

Ultima experiență profesională menționată este cea de director general al companiei de IT Barandi Solutions.

In septembrie 2022, Newsweek scria:

Mario de Mezzo, director adjunct al ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) nu-i este suficient salariul de 106339 lei pe an (adică aproape 9000 de lei pe lună), așa că și-a mai luat un job secundar la Primăria Sectorului 5, de unde mai încasează 6.579 de lei plus un spor de condiții de muncă în valoare de 890 de lei. În plus, conduce mașina de la Amenajări Edilitare și Salubrizare SA, un operator de servicii publice.

Tot in 2022, investigatoria.ro preciza că în septembrie 2020 „după niște fricțiuni în partid, generate cel mai probabil de Raluca Turcan, care a vrut să-și impună un apropiat în fruntea instituției, De Mezzo a pierdut funcția de director al ORDA, dar pe 7 aprilie 2021, printr-o hotărâre a Guvernului României, liberalul revine în ORDA, pe o funcție secundară, cea de director general adjunct.

Mario de Mezzo, italian doar cu numele

Intrebat într-o emisiune tv despre originea numelui său, de Mezzo a dezvăluit: „Străbunicul meu a venit în România la sfârșitul anilor 1800, când Regele Carol a deschis visteria țării pentru infrastructura masivă și noi aveam foarte mulți mușchi în construcție, dar nu aveam atât de mult creier în arhitectură, dacă pot să spun așa. Am mai fost întrebat despre numele meu doar la TVR Cultural! Străbunicul s-a mutat în România și, deși este născut în Italia, a avut cinci copii italieni, dintre care doi au rămas în România. El este înmormântat în România, în Slatina. România a devenit casa lui!„, a povestit Mario de Mezzo.”.

Sursa

03/08/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/188. CURMALELE , izvor de sănătate .

Filed under: generale — Aliosa @ 5:32 pm

În loc de motto:

STOP uciderii URȘILOR pentru trofee !!! 😦 😦 😦

Fostul ministru al mediului de la UDMR , a semnat în ultima clipă a mandatului său ÎMPUȘCAREA a peste 400 de URȘI !!! 😦 😦 😦 Actualul ministru al mediului de la PSD , a aprobat ÎMPUȘCAREA a 200 de URȘI !!! 😦 😦 😦

Bulă :
” Singura industrie din România care merge fără cusur este industria mușamalei.
Se mușamalizează tot ” !!!  😦 😦 😦

Omul cât trăiește , învață ! 🙂 Eu trăind , învăț mereu !!! 🙂 🙂 🙂 Acesta este motto-ul meu ! 🙂

Incredibil dar adevărat  ! 🙂
”   – O singură curmală cauzează un proces ireversibil în organism  ! 🙂
– Alimentându-ne doar cu curmale și apă, avem posibilitatea de a supraviețui ani întregi !!! 🙂 🙂 🙂

CURMALELE ,
– un fruct extraordinar, care în multe țări este descris drept unul ce întărește sănătatea și prelungește viața. Se spune că în China există un grup de oameni centenari, ce au ca aliment de bază curmalele. În orice caz, aceste fructe sunt foarte folositoare și se recomandă a fi consumate în loc de dulce.
Și pe lângă toate, ele au și proprietăți curative.
Doctorii au stabilit că scăzuta cantitate de zahăr în sânge provoacă un simț considerabil de foame, însă după consumul doar a câtorva curmale, foamea va dispărea. Astfel, organismul va fi îndestulat cu o cantitate mică de mâncare, ceea ce va preveni abuzul de alimente și afectarea stării sufletești.

Acestea conțin 23 tipuri de aminoacizi, care nu se găsesc în majoritatea altor fructe. La fel, curmalele sunt bogate și în triptofan de aminoacizi, care este foarte important pentru funcționarea optimă a creierului și menținerea unei stări psihice normale, îndeosebi pentru persoanele in vârstă.Triptofanul transformă procesul de îmbătrânire în unul mai lent. Acesta permite într-o oarecare măsură întreruperea procesului de îmbătrânire a celulelor. Adițional, datorită triptofanului, curmalele au acel efect ușor calmant și somnifer.
Pe lângă triptofan, curmalele conțin și alt aminoacid – glutamic, care împiedică arsurile din cauza nivelului ridicat de suc gastric. Seleniu – scade riscul îmbolnăvirilor cancerigene, întărește sistemul imunitar și reduce riscul îmbolnăvirilor cardio vasculare.

Datorită combinației cantității enorme de zahăr (glucoză și fructoză(26-55%), care se asimilează rapid de organism) cu vitamina B 5, fructele palmierului de curmale au proprietatea nu doar de a ține satul, ci și de a recupera forța fizică, energie și prospețimea creierului și a nervilor.
Ca și majoritatea produselor alimentare de origine vegetală, curmalele nu conțin colesterol. Valoarea energetică pentru 100 gr. a parții comestibile a fructelor – 142-274 calorii, ușor uscate – 340 calorii. Curmalele conțin de la 40 până la 77,5 componente uscate. Acestea au puține calorii deci consumați-le fără griji în loc de dulce și nu veți avea probleme cu cântarul.

Specialiștii susțin ca 10 curmale în zi sunt deajuns pentru a asigura nevoia zilnică de magniu, cupru, sulf și jumate din fier, o pătrime din nevoia de calciu.
Astfel ,consumând doar curmale și apă poți trai câțiva ani.
Medicina contemporană și-a îndreptat atenția către acest fruct drept obiect de studii îndelungate, cercetări științifice datorită căreia au fost descoperite beneficiile acestui produs.
Printre care:
· Curmalele nu reprezintă o cale de transmitere a anumitor bacterii, microbi și paraziți dăunători sănătății;
· Curmalele conțin substanțe care nimicesc bacteriile dăunătoare din organismul omului;
· Curmalele – leacul și mâncarea perfecta pentru cosmonauți și mult mai folositoare decât caviarul;
· Curmalele conțin substanțe ce contribuie încordării puternice a mușchilor uterului, ceea ce simplifică procesul de naștere la femei, făcându-l mai rapid și mai puțin dureros;
· Curmalele conțin vitamina A care îmbunătățește vederea;
· Datorită vitaminei B, curmalele sunt folositoare pentru funcționarea și dezvoltarea normală a sistemului muscular;
· Curmalele îmbunătățesc pofta de mâncare.
Se recomandă consumul curmalelor în următoarele cazuri:
· La stresuri mentale. Se consideră ca curmalele uscate influențează pozitiv asupra creierului, mărind productivitatea lui cu 20% si mai mult;
· La epuizare și oboseală fizica.Doar peste jumătate de oră dela consumul curmalelor chiar și către o persoană supra obosită se întoarce puterea și energia la
bolile cailor respiratorii;
bolile cardiovasculare, datorită conținutului înalt de kaliu;
anemie;
prevenirea îmbolnăvirilor stomacului și intestinelor;
mărirea cantității spermei la bărbați;
impotență;
rău de mare;
răceală;
prevenirea pierderii sarcinii;
Pentru :
fortificarea pereților capilarelor;
îmbunătățirea sistemului digestiv;
îmbunătățirea vederii;
fortificarea circulației sangvine, și scăderii tensiunii arteriale;
scăderea efectului secundar al antibioticelor;
îmbogățirea laptelui matern cu vitamine;
stoparea sîngerării gingiilor;
micșorarea probabilității formării chiagurilor de singe;
lecuirea amețelilor provocate de bolile urechii interne;
La sindromul premenstrual al femeilor;
La reglarea conținutului de zahăr în sânge;
La eliminarea din organism a ionilor de metale grele;
La micșorarea riscului de formare a cancerului al pancreasului” ! 🙂
Sursa , internetul .

02/08/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/187. BEREA consumată moderat, izvor de SĂNĂTATE !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 6:21 am

Motto :

Omul cât trăiește , învață ! 🙂

Eu trăind, învăț mereu ! 🙂

Acesta este MOTTO-ul meu !!! 🙂 🙂 🙂

” Câteva motive medicale pentru a consuma bere

Când vine vorba de un stil de viaţă sănătos, alcoolul nu are cea mai bună reputaţie.
Deşi suntem puţin dezamăgiţi, putem înţelege total de ce
– vă deshidratează, vă împiedică judecata şi vă poate cauza o mahmureală cruntă.
Cu toate acestea, noi credem că toţi cei care se bucură în mod responsabil ar trebui să poată consuma câteva băuturi fără să se simtă vinovaţi, nu?
Din fericire, în ceea ce priveşte BEREA , aveţi câteva motive pentru a o consuma.
Cu toate acestea, ţineţi minte că acestea sunt valabile în măsura în care vorbim despre un consum moderat !!! 🙂 🙂 🙂

1) Riscuri scăzute în ceea ce privește bolile cardiace

Potrivit studiilor, cei care consumă bere moderat au înregistrat o scădere de 20-40% a problemelor cardiace.

2) Mai puține pietre la rinichi

În urma unui studiu, au fost înregistrate scăderi de 33 şi 41% a pietrelor la rinichi în rândul consumatorilor de vin alb şi bere.

3) Berea ajută memoria

Antioxidanţii din hamei (şi berea în general) au capacitatea de a vă proteja celulele creierului de oxidare, de pierderea electronilor. Acest lucru a fost legat de prevenirea bolii Alzheimer.

4) Hameiul ajută la vindecare

Hameiul folosit în fabricarea berii este floarea plantei de hamei – un membru al familiei de cânepă.
Această plantă amară conţine un nutrient numit xanthohumol
– un ingredient util, cu efecte antiinflamatorii şi antiinfecţie.

5) Ajută oasele


Berea conţine siliciu, vitamina B şi polifenoli bioactivi
– toate acestea fiind legate de creşterea esenţială a oaselor.

6) Conține nutrienți

Hameiul din bere conţine unele dintre aceleaşi substanţe nutritive care se găsesc în vinul roşu, ciocolata neagră şi afinele. Ce au în comun toate aceste alimente şi băuturi aleatorii?
O mulţime de fibre şi lipoproteine cu densitate mare (HDL).
HDL este considerat „colesterolul bun” pe care ar trebui să-l încorporăm în dieta noastră zilnică.

7) Scade riscul de accident vascular cerebral

Cercetătorii britanici susţin că vinul roşu este prima recomandare a medicului pentru a reduce şansele de accident vascular cerebral, iar berea este pe locul doi.

8) Deshidratează mai puțin decât alte băuturi

Berea este 93% apă. Dacă vreţi să evitaţi mahmureala şi să rămâneţi cât mai hidrataţi, comandaţi o bere.

9) Reduce riscul de cancer

Împreună cu multe alte beneficii asupra sănătăţii, xanthohumolul are
capacitatea de a lupta împotriva enzimelor care cauzează cancer.

10) Previne cheagurile de sânge

Consumul moderat de bere poate ajuta la prevenirea formării cheagurilor de sânge în corpul vostru. Cheagurile de sânge pot bloca fluxul sanguin către inimă, gât şi creier.^ 🙂 🙂 🙂
Sursa : Internetul .

Dacă domniile voastre care voit sau întâmplător ajungeți virtual pe aici și mai cunoașteți și alte motive pentru a consuma BERE , spre binele tuturor , postați-le ! 🙂

Mulțumim !!! 🙂 🙂 🙂

În final de postare

și nu deloc la întâmplare ,

recomand spre ascultare ,

după o simplă accesare ,

link-ul :

31/07/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/186.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:21 am

Motto :

” Lasă-i să te judece.
Lasă-i să te înțeleagă greşit.
Lasă-i să te bârfească.
Părerile lor nu sunt problema ta.
Tu rămâi un om bun, iubeşte şi simte-te liber în autenticitatea ta.
Indiferent ce spun sau fac alții, să nu îndrăzneşti să te îndoieşti de valoarea ta sau de frumusețea adevărului tău.
Continuă să străluceşti aşa cum o faci deja”. ( Scott Stable ).

” IOHANNIS, ORDIN NEBUN: NE BAGĂ ÎN RĂZBOI!

”Stăpânii Coloniei” tocmai ce forțează implementarea unui nou ”proiect de țară” pentru obedienta Românie. ”Experimentul Stoltenberg”, norvegianul ”împăiat” la conducerea NATO prin nesfârșite prelungiri de mandat sub pretextul agresiunii ruse din Ucraina urmând a fi preluat și pentru țara noastră.

Acolo unde ”elita progresistă” occidentală, temându-se ca nu cumva curentul suveranist să  ”măture” oricum debila clasă politică de la noi, mizează totul pentru ca viitorul președinte al României să fie tot ”vechilul” Klaus Werner Iohannis. Desigur, nu în urma unor alegeri democratice și la timpul lor. Că doar nici măcar strategii globaliști ai acestui ”plan nebun” nu își mai fac de mult iluzii cu privire la popularitatea ”dulapului nemțesc”… Oricâte ”geci roșii” i-ar mai pune pe el și ”valuri emoționale” s-ar crea artificial. Astfel că ultima șansă a sistemului progresist de a păstra România în propria sferă de influență este amânarea sine die a viitoarelor alegeri… Cel puțin cele prezidențiale și parlamentare. Astfel că Iohannis nu doar că a primit chiar zilele trecute ordinul de a declara, cel mai târziu în luna ianuarie a anului viitor, starea de necesitate, dar îl și va îndeplini cu deja tradiționalul său exces de zel!

La doar 700 de metri de Războiul Mondial!

Iar ”fezandarea mentală colectivă” deja a fost declanșată, prin ”rostogolirea isterică” a ”pachetului mediatic” despre ”atacul rusesc cu drone iraniene la 0.7 kilometri de România”.

Pentru că, după ce inițial ”bubuise” public doar informația despre ”atacul de la Giurgiulești, la 22 de kilometri de România”, ulterior ”ruta bombardamentului” a fost recalculată și s-a stabilit – nu se știe de către cine! – că rușii au atacat masiv la Reni, ”la doar 700 de metri de malul românesc al Dunării”! ”Calculul celor 700 de metri” care au despărțit lumea de un nou război Mondial fiind făcut public de jurnaliștii unei oarecare publicații on – line din Washington. Și, stranie coincidență, preluată însă din mers și pe ”neînghițite” de toți giganții media și de chiar cei mai importanți lideri politici. Iar cum, ghinion, până și cele mai performante drone sau rachete se pot ”rătăci”, la o adică, vreo 700 de metri, deja opinia publică a fost astfel avertizată cu privire la ”șocul” efectuării unui ”bombardament asupra teritoriul României, stat membru al NATO”! Ceea ce știm cu toții ce ar însemna… Mai ales că de la Washington s-a dat din nou semnalul ”plăcii” cu ”activarea Articolului 5” și ”vom apăra fiecare centimentru al teritoriului unui stat membru al NATO”, imediat după ”bombardamentul la 700 de metri de România”!

Declarația de la București!

Iar dacă ”noul stat paralel” a avut deja grijă să ”scurgă controlat”, pe facebook, cum îi stă bine oricărei ”trompete mediatice”, ”informația secretă” că ”marele Volodimir Zelenski” urmează să vină la București, aceasta nu înseamnă musai că miza descinderii chiar este ”criza cerealelor”. Mai ales că oricum trec ”modificatele genetic” prin porturile și gările de la frontieră, mai ceva ca produsele autohtone prin interiorul țării.

Numai că Iohannis va avea astfel ocazia să își anunțe intrarea ”în luptă” prin ”Declarația comună de la București”! Cea prin care va solicita nu doar ”reziliență” și ”consolidarea Flancului Estic” – obsesiile sale de după eșuata ”Românie Educată” – dar va anunța că își asumă, cu orice risc, noul statut prevăzut pentru România pe care încă o conduce! Și pe care o va mai și conduce de altfel, vreo doi – trei ani, dacă planul progresist reușește. Iohannis dând asigurări că, pentru a nu implica NATO într-un conflict militar direct cu Federația Rusă, atunci România ”dă-i și luptă” pe cont propriu cu Armata Roșie. Astfel că, orice proiectil va cădea pe teritoriul românesc, va duce nu la activarea Articolului 5, ci la… declararea stării de necesitate în România!

E pe bani!

O primă urmare fiind, bineînțeles, dincolo de panica inevitabilă în rândurile populației, amânarea alegerilor! Și uite cum, pentru a nu se crea chipurile invocatul ”vid de putere” în condițiile ”stării de necesitate” create în urma unui bombardament cu ”700 de metri mai încoace”, – mai ales că nimeni nu va mai aștepta rezultatele anchetei pentru stabilirea exactă a provenienței ”dronelor căzute”- Iohannis își va asuma misiunea de a rămâne comandant suprem al Armatei și șef al statului ”prelungit pe termen nedeterminat”!

În vreme ce liderii politici români vor fi presați de la Washington și Bruxelles pentru ca, vorba BUG Mafia, ”în aceste vremuri grele, să rămână uniți ca degetele de la o singură mână”! În jurul lui Klaus Werner Iohannis și a sistemului său progresist pe deplin loial intereselor ”partenere”, bineînțeles…

Numai că, dincolo de stabilitatea politică invocată… De disperarea lui Iohannis și a altora ca el să tragă cât mai mult de timp de rămânerea la Putere în speranța recompensării cu o funcție europeană aducătoare de imunitate – ceea ce tocmai este pe cale să obțină Bogdan Aurescu ! – toată nebunia stării de necesitate este pe bani! Pe mulți bani! Inclusiv pe miliardele din PNRR! Cele pe care ”generoșii donatori europeni” chiar nu au de gând să le lase companiilor românești…

Astfel că, în plină stare de necesitate și cu o obedientă clasă politică păstrată la Putere fie și prin ”prelungirea mandatelor democratice”, toate, dar absolut toate achizițiile se vor face fără licitație! Direct prin încredințarea contractelor de miliarde de euro! Sau, în cel mai rău caz, printr-o procedură simplificată! Astfel că ”tunurile” date pe vremea stării de necesitate de după declararea pandemiei vor fi banale ”pistoale cu apă” față de cele deja ”bugetate” pentru viitoare ”stare de necesitate” care urmează să fie declarată după ”atacarea teritoriului românesc”! Atac care va surveni exact atunci ”când trebuie”… ”Frații ucraineni” știu de ce!”.

Sursa:

27/07/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/185. Despre trădători de neam și țară , patrioți adevărați și diplomația poetului Vasile Alecsandri !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:54 pm

În loc de motto :

La 5 septembrie 2020 a fost semnat acordul militar româno-ucrainean (la propunerea SUA), aprobat apoi pe 22 iunie 2021 în plenul Senatului României, prin care se înființează o armată comună. În acest context România va fi implicată în conflictul ruso-ucrainean creând astfel posibilitatea intervenției forțelor NATO într-un viitor conflict. Așadar, grație unor slugi obediente aflate la conducerea statului (inclusiv al parlamentarilor), România va fi implicată direct într-un război împotriva Rusiei. Așa se explică dealtfel și motivul întoarcerii „victorioase” a soldaților români din Afganistan!”.

Sursa foto :

https://www.art-emis.ro/editoriale/in-romania-brazii-se-frang-dar-nu-se-indoiesc

Sursa foto:

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/unui-roman-i-au-fost-sfaramate-vertebrele-pentru-ca-a-ridicat-drapelul-romaniei-in-fata-unui-strain

https://www.art-emis.ro/istorie/martirii-tinutului-herta-anul-1942-3

https://www.art-emis.ro/istorie/jurnal-de-pe-frontul-de-est-68

Motto:

” Cine uită ,nu merită” ( Nicolae Iorga ).

” Întâlnirea dintre VASILE ALECSANDRI şi NAPOLEON al III-lea a decis soarta ROMÂNIEI

Evenimentul zilei vă prezintă, astăzi, un document istoric care devoalează dedesubturile uneia dintre cele mai interesante poveşti din istoria României, fapte care au influenţat decisiv evoluţia ulterioară a statului nostru. Deşi contextul politic de la mijlocul secolului al XIX-lea nu părea să ne avantajeze deloc, până la urmă, cu ajutorul tactului şi al diplomaţiei, Moldova şi Muntenia au reuşit să realizeze ceea ce îşi propuseseră: Unirea. În tot acest joc complicat, o importanţă hotărâtoare a avut-o poetul Vasile Alecsandri. Fără implicarea acestuia probabil că alta ar fi fost, astăzi, soarta poporului român.

Războiul Crimeei, iniţiat de Rusia în 1853 împotriva Imperiului Otoman, care a dus la ocuparea Principatelor Române de către muscali, a speriat marile puteri – Franţa, Anglia şi Austria –, nevoite să intre în război alături de turci.

Europa va reuşi să-şi găsească o oarecare linişte după semnarea Tratatului de la Paris, în anul 1856, când “principatele dunărene”, ajutate să scape de ameninţarea rusă, au fost nevoite să se alinieze dorinţelor puterilor garante.

România rămânea vasala Imperiului Otoman, dar măcar Rusia ţaristă îşi încetase expansiunea spre Europa Centrală şi spre Balcani. Tratatul din 1856 mai prevedea ceva: se înfiinţau şi convocau imediat Adunările ad-hoc, menite să exprime voinţa populaţiei cu privire la organizarea definitivă a Principatelor.

Misiune diplomatică dificilă

Aşa că, în anul 1859, printro subtilă interpretare a acestui paragraf, colonelul Alexandru Ioan Cuza este proclamat Principe Domnitor al Moldovei (5 ianuarie) şi al Munteniei (24 ianuarie), exprimând, cu alte cuvinte, voinţa celor două principate, în condiţiile în care tratatul nu prevedea expres domnitori diferiţi la Iaşi şi la Bucureşti.

„Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dănţuia de poporul întreg, şi fiecare om îşi uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri”, nota, pe atunci, nimeni altul decât autorul Horei Unirii, Vasile Alecsandri.

Euforia a ţinut câteva zile şi nopţi, timp în care Alecsandri a fost “uns” de Cuza, bunul său prieten din tinereţe, ministru de externe. Treptat, bucuria generală s-a atenuat, iar autorităţile au început să se gândească la proclamarea Unirii. Lucru destul de dificil, întrucât reacţiile marilor puteri vizavi de dubla alegere a lui Cuza nu erau tocmai pozitive. Pentru a-i îndupleca pe englezi, cei mai puternici adversari ai Unirii Principatelor, Cuza l-a trimis pe Vasile Alecsandri într-o misiune diplomatică, “spre a transmite diverse depeşe importante înaltelor curţi”.

Prima destinaţie: Paris

Drept pentru care, la începutul lui februarie 1859, Vasile Alecsandri pleca spre Occident, într-o călătorie dificilă şi plină de primejdii. După 7 zile, poetul sosea la Paris şi cerea audienţă la contele Walewskz – fiul natural al lui Napoleon Bonaparte cu o nobilă poloneză -, cel care conducea politica externă a lui Napoleon al III-lea. Acesta îl asigură de toată simpatia Franţei, dar precizează că „Turcia şi Austria sunt împotrivitoare Unirii Principatelor” şi că “Englitera sprijină sistematic politica Turciei”. Cât despre sprijinul concret al Franţei, numai împăratul Napoleon al III-lea se putea pronunţa.

Întâlnirea cu Napoleon

Deşi credea că are să aştepte multă vreme până să fie primit în audienţă de împaratul Franţei, Alecsandri a avut surpriza să fie chemat chiar a doua zi. Iată cum îl descrie Alecsandri pe Napoleon al III-lea la întâlnirea din Palatul Tuilleries: „Glasul lui plin de blândeţă, zâmbetul încurajator, căutătura binevoitoare, alinară pe loc neastâmpărul inimii mele. Împăratul luă din mâinile mele scrisoarea autografă a prinţului Cuza, se puse pe un jilţ de marochin şi îmi făcu semn să şed alăturea de el. (…) Napoleon e de stat mijlociu; părul său începe a încărunţi; tipul obrazului nu seamănă cu cel al moşului (n.r. – Napoleon I), dar are un caracter de energie însoţit de o blândeţă fermecătoare”.

Bani şi arme de la Împăratul Franţei

Toate temerile lui Alecsandri s-au evaporat în momentul în care Napoleon s-a arătat interesat de soarta românilor. „N-avem nimică”, i-a răspuns poetul, „ne găsim săraci de toate, şi de arme, şi de ofiţeri cu experienţă”. „Prea bine”, i-a răspuns Napoleon. „Aprobez dorinţa românilor şi le dăruiesc 10.000 de puşti cu capsule”. Iar lucrurile nu s-au oprit aici. Alecsandri i-a cerut, timid, din partea poporului român şi 6.000.000 de franci. „6.000.000 numai?”, a răspuns binevoitor Napoleon. „Nu cred să poată ajunge o asemine sumă la nevoile unei naţii care voeşte a renaşte şi a se organiza. Hotărâţivă, mai bine, la un împrumut de 12.000.000 de franci; scrie îndată principelui Cuza să-ţi trimită împuternicire legalizată”.

Sfaturi înţelepte

În ceea ce priveşte problema unirii, Napoleon l-a sfătuit „a nu întârzia nicidecum călătoria la Londra, căci acolo este adevăratul câmp al misiei dumitale. La Londra vei găsi oarecare prevenţii în contra alegerii Domnului, ceea ce este o încălcare a Convenţiei”.

La final, Împăratul Franţei i-a dat un sfat preţios lui Alecsandri vizavi de proclamarea Unirii:

„Nu se cuvine acum, deodată, să faceţi un al doilea pas, căci însăşi Franţa, deşi vă este favorabilă, nu v-ar pute apăra în contra acusării de călcare a Convenţiei. (…)

Cătaţi a vă recomanda Europei prin înţelepciunea reformelor din lăuntru, precum v’aţi recomandat prin patriotismul de care aţi dat dovadă şi să vă pregătiţi, nu a silui evenimentele, ci a profita de cursul lor”.

Cum i-a înduplecat poetul pe englezi

Aşadar, adevărata misiune a lui Alecsandri urma să înceapă. A doua zi, disde-dimineaţă, poetul face un drum de 10 ore până la Londra, pe mare şi “cu drumul de fer (n.r. – calea ferată)”. Ajuns acolo, i-a scris de îndată lordului Malmersbury, ministrul afacerilor străine – care, până la urmă, a jucat unul dintre cele mai importante roluri în Unirea Principatelor -, rugându-l să binevoiască a-i acorda o audienţă.În acest răstimp, Alecsandri l-a vizitat pe ambasadorul Franţei la Londra, ducele Malacof. Acesta i-a spune direct că “rolul dumneavoastră este greu, chiar displăcut, căci miniştrii Reginei sunt foarte preveniţi contra actelor ce aţi desăvârşit în Camerele din Iaşi şi din Bucureşti”. Ducele Malacof l-a mai avertizat şi de faptul că ambasadorul Turciei „a răstălmăcit cauza dumneavoastră cu multă dibăcie. Probaţi-le că sunteţi oameni practici şi că voiţi a respecta tratatele ce aveţi cu Imperiul Otoman, alminteri veţi pierde timpul în zadar”.

Primit în Anglia ca particular

Preţios sfat căci, după câteva zile, Alecsandri a fost primit de lordul Malmersbury, dar neoficial, întrucât Anglia nu recunoştea alegerea Domitorului. Ministrul de externe i-a transmis, încă de la început, că l-a primit ca pe o persoană particulară.

Povesteşte chiar Alecsandri: “Se făcu o scurtă tăcere, după care lordul luă cuvântul cu un ton foarte sever şi zise: Domnul meu… Cele de pe urmă evenimente din Principate au avut un caracter de neorânuială şi de dispreţ pentru Convenţie, care ne-a surprins de la un popor ce invocase protecţia puterilor occidentale. Sub înrâurirea unui partid violent, voturile Camerelor s-au rătăcit şi au ridicat acelaşi Domn pe ambele tronuri ale Principatelor, act contrar Convenţiei, care stipulează că fiecare Principat va avea Prinţul său stăpânitor”.

Moment de inspiraţie decisiv

Cu alte cuvinte, oficialii englezi erau influenţaţi de ambasadorul Turciei, care prezentase tendenţios situaţia din Principate. Aici a fost momentul de mare inspiraţie al lui Alecsandri, care a decis, în mare măsură, viitorul României. Sfătuit bine de ambasadorul Franţei şi de Napoleon însuşi, scriitorul a ales să le dea englezilor garanţii în ceea ce priveşte Imperiul Otoman, dar şi asigurări că România şi Anglia vor avea schimburi economice reciproc avantajoase. „Mylord, rapoartele pe care le-aţi primit de la Constantinopol cuprind acusări foarte grave în contra naţiei mele. (…) Au atribuit României planuri gigantice care, nenorocire pentru noi, sunt astfel de rău inventate, încât ele cad şi dispar sub ridicul”.

Alecsandri îl asigură pe lordul Malmersbury că Principatele nu au absolut nimic cu Turcia ba, din contră, aceştia uneltesc la stabilitatea Europei: “Nu cumva ei voiesc să încorporeze Rusia, sau Austria? Poate că ţintesc mai departe? La cucerirea Parisului, a Londrei? Cine ştie?”.

Garanţii economice

Alecsandri îi dezvăluie şi adevăratele planuri ale Principatelor, spunându-i lordului că “voim a profita de rodul pământului nostru spre a introduce la noi, prin canalul schimbului comercial, confortul civilizaţiei reprezentat de productele minunate ale industriei engleze”.

Punct ochit, punct lovit! Lordul Malmersbury s-a descreţit imediat şi i-a transmis lui Alecsandri mesajul care avea să decidă soarta neamului nostru:

Dacă Românii se vor ocupa de îmbunătăţirile din lăuntru şi de dezvoltarea comerțului lor, Englitera le va conserva stima ce merită oamenii practici”.

Iar poetul nu s-a lăsat până nu i-a explicat faptul că, din contră, alegerea unui singur domnitor nu face altceva decât să respecte Convenţia, prevalându-se de faptul că aceasta nu stipula în mod expres alegerea unor domnitori diferiţi în Principate.

Misiunea diplomatică a lui Alecsandri din anul 1859 a fost un mare succes. Unirea celor două principate a fost recunoscută de marile puteri, iar pe 1 iulie 1866 se adoptă Constituţia, care a consfinţit denumirea oficială România.

Adunările ad-hoc

Lucrările Adunării ad-hoc a Ţării Româneşti s-au desfăşurat între 30 septembrie/12 octombrie -10/22 decembrie 1857, cu participarea a 28 de mari proprietari, 14 mici proprietari, 20 de deputaţi orăşeni şi 15 deputaţi ţărani. La 8/20 octombrie, Constantin A. Kretzulescu a prezentat o rezoluţie care cuprindea cereri asemănătoare rezoluţiei din Moldova şi care a fost votată a doua zi în unanimitate. Divanurile ad-hoc, alese în 1857, au cerut unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat numit România, cârmuit de un prinţ aparţinând unei dinastii europene şi beneficiind de autonomie şi neutralitate. Cererea domnului străin, care, astăzi, poate nedumeri, era determinată de dorinţa de a pune capăt luptelor pentru domnie între familiile boiereşti, lupte folosite de marile puteri vecine pentru a interveni în afacerile interne ale principatelor.

Cuza, erou naţional

Alegerea lui Cuza şi la Bucureşti a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră. Aproape 1.000 de felinare improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală sau păcură erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. Mai în toate casele s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.

Salve de tun

Divanul Ad-hoc, aproape în unanimitate unionist, şi-a început activitatea la 22 septembrie 1857 în Palatul Ocârmuirii, pe locul căruia se află azi frumosul Palat al Culturii. Deschiderea Divanului Ad-hoc a fost anunţată ieşenilor în acea zi, la orele 7 dimineaţa, prin 9 salve de tun. Prin mijlocul şirurilor de soldaţi, în mare uniformă, aşezaţi în faţa Palatului, au trecut deputaţii, au trecut şi cei 15 deputaţi pontaşi, la vederea cărora soldaţii ţărani, călcând disciplina militară, au strigat: „Trăiască deputaţii noştri!” Pentru prima dată, pe aceeaşi bancă cojocul ţărănesc s-a aşezat lângă haina scumpă a boierului deputat. „Voim să scăpăm, să ne răscumpărăm, să nu mai fim ai nimănui, să fim numai ai Țării şi să avem și noi o Țară!”.

Sursa :

25/07/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/184. Românii tebuie să știe .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:48 pm

Motto:

1) ” Americanii deschid atacul contra lui Gitenstein, fostul “Guvernator” al României. Ce români vor fi vizați de anchetă și vor depune mărturie?

sursă: luju.ro

Mark Gitenstein a fost prezentat în anul 2009 în România chiar de către vicepreședintele de atunci al Statelor Unite, Joe Biden, care i-a spus lui Traian Băsescu Mark Gitenstein este cel mai bun prieten al său, sugerându-i prin alte cuvinte că este cea mai simplă legătură, dar să aibă grijă să nu abuzeze de această legătură. Practic i-a transmis lui Băsescu, Joe Biden, în acele vremuri, că orice dorință a lui Mark Gitenstein este poruncă pentru statul român și pentru președintele României, lucru care s-a și întâmplat. Aceste elemente sunt prinse într-o anchetă devastatoare prezentată de către cei de la Fox News, într-un articol tradus pe Solid News, laolaltă cu un șir de fapte documentate din celebrul laptop a lui Hunter Biden care arată cum ambasadorii Statelor Unite, cel puțin doi dintre ei, Mark Gitenstein și cu Hans Klemm, s-au pus la dispoziția familiei Biden, exercitând presiuni asupra DNA-ului, asupra zeiței anticorupție, Laura Codruța Kovesi, folosindu-l pentru acest lucru inclusiv pe Joe Biden, care l-a chemat la raport, printre alții, și pe prim-ministrul României din 2016, Dacian Cioloș; Joe Biden încă era vicepreședinte al Statelor Unite.

O să vă întrebați: de unde această legătură între Gitenstein și Biden? Cu ocazia unui eveniment tragic în familia lui Biden, respectiv moartea soției sale și a fetiței sale, sora celor doi băieți ai săi, într-un accident de mașină, ambii copii, Hunter și Beau Biden, au fost lăsați în grija familiei Gitenstein pentru un an jumate, doi ani, lucruri ce au consolidat o relație de familie care durează și astăzi. Mark Gitenstein a devenit din guvernatorul României ambasadorului lui Biden în Uniunea Europeană, deci așa, sigur, exagerat spus, și un fel guvernator al Uniunii Europene din partea Statelor Unite, adică un om cu o putere foarte mare, pe care astăzi îl vedem implicat de către americani, prin intermediul anchetei republicanilor, într-un scandal fără precedent de implicare în problemele de justiție dintr-o țară din NATO și din Uniunea Europeană, cum este România. Marea problemă a acestui scandal este că acele servicii care vizau scăparea de pedeapsă a miliardarului Puiu Popoviciu au fost remunerate de către familia Biden, prin diverși membri ai familiei, prin ordine de plată care apar în anchetă.

Care e legătura cu România? Nu o să reiau din nou datele pe care e posibil să le fi dat anchetatorilor americani Elena Udrea în cursul anului 2019, când era în închisoarea din Costa Rica, dar e clar că a fost așa. Avem, însă, o listă lungă de complici prin care Gitenstein, ca intermediar, și posibil Biden, ca beneficiar, au acționat cu toții în politica, justiția și economia românească, de la Traian Băsescu, până la George Maior, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Monica Macovei, mulți alții de la Fondul Proprietatea care a fost dat în acea vreme înspre administrarea unei firme indicate tot de către Mark Gittenstein, firma Franklin Templeton Investments, care și astăzi administrează Fondul Proprietatea, o avuție importantă, poate cea mai importantă avuție a României, cotată la bursă; ei bine, dacă se încurcă treaba și văd că se încurcă pentru Biden, pentru apropiații lui și pentru familia lui, parte dintre  acești oameni vor fi chemați la audieri. Vor fi chemați la audieri oare întâi în România, ca să fie storși de informații, sau vor fi chemați direct la audieri în Statele Unite? …având în vedere prezumtiva anchetă care va începe în această toamnă în Congresul american ca preambul pentru impeachment-ul sau suspendarea lui Joe Biden, în cazul în care nu vine cu o declarație care să spună că nu mai candidează la președinția Statelor Unite și lasă locul liber unui alt favorit al progresiștilor și al corporatiștilor?”.

Sursa :

Pentru persoanele virtuale care nu cunosc

când ,

cine

și cu ce scop

a fost înființat ” FONDUL PROPRIETATEA ” ,

le recomand să acceseze link-ul :

https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=68265

2) Miercuri , 26 iulie , 2023 , CCR va da verdictul versus PENSIILE SPECIALE !!! 🙂 🙂 🙂

” PSD, cu 31%, continuă să conducă în preferințele electorale ale românilor, iar pe locul doi e AUR, cu 20

Voluntari români țin trei bannere galbene în timpul unui protest împotriva pensiilor speciale desfășurat în fața sediului guvernului (în fundal), la București, România, 07 aprilie 2023.
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT  |   Voluntari români țin trei bannere galbene în timpul unui protest împotriva pensiilor speciale desfășurat în fața sediului guvernului (în fundal), la București, România, 07 aprilie 2023.

Dacă duminica viitoare în România ar avea loc alegerile parlamentare, Partidul Social Democrat (PSD, numărul unu în guvernul din care mai face parte și Partidul Naţional Liberal – PNL) ar obține 31% din voturi – relevă rezultatele unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS. Social-democrații sunt urmați de opoziția naționalistă,  Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR), cu 20 de procente, și de partenerii lor liberali, cu 18Uniunea Salvați România (USR, în opoziție) e creditată cu 12% din voturi. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), fost partener-junior la guvernare până luna trecută, are 4 procente, cu 1% mai puțin decât îi trebuie ca să treacă pragul electoral. Tot 4% ar obține alte trei partide, în prezent extraparlamentare. În 2024, în România sunt programate alegeri europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale.

Pe podium, pompierii, Armata și Biserica; la coadă, Președinția, Parlamentul și partidele

Pompierii, cu 83%, Armata, cu 67, și Biserica, cu 66, sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere. La polul opus sunt Președinția, cu 15, Parlamentul, cu 12, și partidele politice, cu 9. În NATO au încredere 40% dintre respondenți, iar în Uniunea Europeană – 36 de procente. 71% dintre români cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Sondajul CURS a fost realizat în perioada 8-20 iulie 202, pe populația adultă rezidentă din România- 1064 de respondenți votanți în vârstă de 18 ani și peste. Metoda de culegere a datelor a fost față în față, la domiciliul respondenților”.

Sursa :

https://www.veridica.ro/stiri/psd-cu-31-continua-sa-conduca-in-preferintele-electorale-ale-romanilor-iar-pe-locul-doi-e-aur-cu-20

23/07/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/183. Alianța pentru Unirea Românilor ( AUR) și-a stabilit candidații pentru alegerile europarlamentare .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:56 pm

” România este Grădina Maicii Domnului ” ( Papa Ioan Paul al II-lea).

Pentru a nu fi catalogat în fel și chip de una lume virtuală , precizez din capul locului , că, voi posta lista cu candidații tuturor partidelor și formațiunilor politice pentru alegerile europarlamentare din anul 2024 ! 🙂

Motivul pentru care voi republica acum și mai jos lista AUR cu candidații pentru alegerile europarlamentare din 9 IUNIE 2024 , este unul simplu :

AUR este primul partid care și-a stabilit candidații .

După opinia mea , cei patru candidați din foto de mai jos , sigur vor ajunge EUROPARLAMENTARI ! 🙂

Sursa foto de mai sus :

https://stirileprotv.ro/stiri/politic/aur-si-a-lansat-candidatii-la-alegerile-europarlamentare-formatiunea-si-a-prezentat-planul-pentru-parlamentul-euorpean.html

” Lista primilor 10 candidati AUR la alegerile europarlamentare

Alianța pentru Unirea RomânilorCLAUDIU TARZIUGHEORGHE PIPEREA 

Candidații AUR la europarlamentare vor fi lansați sâmbătă, 22 iulie 2023, într-o ceremonie la Arenele Romane. Foto: 

https://www.dcnews.ro/aur-lanseaza-candidatii-la-europarlamentare-lista-cu-primii-10_923609.html

AUR mizează pe electoratul din Diaspora și așa cum declara George Simion pentru HotNews.ro la începutul anului, jumătate dintre membrii cotizanți se află în afara țării…..

Lista este deschisă de Claudiu Târziu, senator de București și președinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR. De profesie avocat, Târziu a fost unul dintre membrii Consiliului Național de Coordonare al Coaliției pentru Familie și co-președinte al partidului. Potrivit CV-ul său, Târziu este absolvent al Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și al Facultății de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA Bucureşti.

Pe locul doi este Mugur Mihăescu, fost actor cunoscut pentru rolurile „Garcea” și „Leana” din seria „Vacanța Mare”, în prezent om de afaceri. S-a înscris in AUR in 2022 si candidează la europarlamentare pe un loc eligibil. A întrat în politica în 2011 în Partidul Verde si a demisionat după câteva luni. A fost consilier onorific al Gabrielei Firea când era primar al Capitalei. Om de afaceri, deține două pub-uri în centrul vechi al Captalei si administrează magazinul Muzica. In timpul pandemiei de Covid, Mihăescu a devenit portavocea pentru cei care s-au opus vaccinării. În ultimii ani Mihăescu a început să se implice în viața politică, ținând diverse discursuri legate de cei care se află în fruntea țării și de modul în care aceștia acționează. Fostul actor a semnat angajament cu Securitatea în 2 iunie 1986 si a primit numele conspirativ „Mihai”, potrivit Ziare.com.

Pe locul trei este Georgiana Maria Teodorescu. De profesie avocat s-a înscris în AUR în mai 2023. Teodorescu este lector universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Titu Maiorescu și avocat de drept penal, autor de lucrări juridice în dreptul penal şi dreptul procesual penal.

Fosta candidată la președinția României din partea partidului înființat de Dan Voiculescu (PPUSL), Ramona Ioana Bruynseel s-a înscris în AUR anul acesta și candidează pe un loc patru eligibil pentru mandat de deputat. Bruynseels a fost consilier de stat pentru mediul de afaceri în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă și a condus Direcția Coordonare Politici și Priorități, în guvernarea lui Mihai Tudose. Este absolventă a Universității Harvard, Școala de Guvern John F Kennedy, specializarea Management în Administrație Publică.

Avram Fițiu, în prezent membru AUR și candidat la europarlamentare, a fost secretar de stat în guvernul condus de Ludovic Orban. Fost candidat la primăria Cluj-Napoca din partea PMP în 2020, este profesor dr. conf. în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca.

Sociologul Radu Baltasiu este profesor în cadrul Universității București în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, director al Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (din 2007). Acesta a primit Premiul Academiei Române în sociologie „Dimitrie Gusti”.

Pe locul șapte pe lista AUR este avocatul baptist în materie de lobby anti-LGBT, Peter Costea. El profesează și trăiește în Texas de zeci de ani și este unul „dintre părinţii spirituali” ai Coaliţiei pentru Familie. Potrivit Pressone.ro în 2008, cu sprijin de la organizații social-conservatoare din Statele Unite, Costea și a sa Alianță a Familiilor din România (AFR) au reușit să influențeze modificarea Codului Civil astfel încât acesta să definească familia drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Ulterior, AFR a fost una dintre cele mai puternice organizații din Coaliția Pentru Familie, alături de PRO VITA.

Pe opt este Cristian Terheș în prezent europarlamentar și membru AUR. De numele său se leagă un scandal recent fiind acuzat de trei colege eurodeputate că avut un discurs al urii în timpul unei dezbateri privind drepturile femeilor care a avut loc în Parlamentul European. Terheș a descris femeile transsexuale ca fiind „perverse de sex masculin”.

El a spus că recunoaşterea legală a existenţei femeilor transsexuale este „cea mai mare ameninţare la adresa femeilor” şi a făcut o paralelă între bărbaţii care se identifică ca femei şi bărbaţii care se identifică ca maşini.

Terhes a fost ales eurodeputat în 2019 pe lista PSD (în perioada lui Liviu Dragnea) și a fost promovat de trustul INTACT a lui Dan Voiculescu.

Avocatul Gheorghe Pipera este al nouălea pe listă. El este co-autor al legii dării în plată și fost consilier onorific al premierului Mihai Tudose în 2017. În ultimii ani a fost inițiatorul unor mari procese colective desfășurate în România, intentate unor bănci comerciale pentru comisioane abuzive introduse în contractele de creditare. De asemenea, Pipera s-a făcut remarcat în timpul pandemiei pentru opiniile sale anti-vaccin.

Șerban Dimitrie Sturdza este o personalitate controversată care deține din 2016 funcția de consul onorific al Macedoniei la Constanța. Acesta este stră-strănepot al lui Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei și este cunoscut pentru discursurile anti-europeane. De asemenea, Sturdza se numără printre sponsorii partidului condus de George Simion și este al zecelea pe lista pentru europarlamentare.”.

Sursa :

21/07/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/182. BOR atacată fără menajamente .

Filed under: generale — Aliosa @ 12:50 pm

Motto:

” Călare pe mormântul copilului, Recorder, Libertatea și Sectanții Adventiști atacă Biserica Ortodoxă Română cu o rară ferocitate, ajutați de Evreii Mesianici- Antreprenorii Educației Românești

laurentiu ungureanu

De Sfântul Andrei (30 noiembrie 2022), zi sfânta pentru români, Recorder și Libertatea continua lista de atacuri murdare, lipsite de fundament, gratuite și grotești asupra valorilor fundamentale ale Statului Roman: Credința în Dumnezeu si in Biserică.

Secta Adventistă de la Recorder (vom reveni aici cu detalii), ajutați de Evreii Mesianici, utilizând platformele Adevărul/ Libertatea/ Recorder (printre altele) continuă seria de lovituri asupra Bisericii Ortodoxe Române, adaugând azi, la 6.44 AM, in prag de sarbatoare si post, un nou articol murdar, în care este prezentat cazul unui copil care și-a luat viața, in 5 noiembrie.

Laurentiu Ungureanu- Jurnalist Recorder

Articolul este semnat de un Laurențiu Ungureanu, trimis de Sectanții Adventiști de la Recorder (care ataca in mod repetat si constant Bisericile Ortodoxe si Catolice), la Libertatea, pentru a diversifica sursa știrilor (sursa atacurilor).

Laurențiu are articolul pregătit de trei săptămâni, a așteptat doar momentul pentru a lovi în noi, în Romania!

În mijlocul sărbătorii, 2.000.000 de vizitatori unici au citit porcăriile debitate de Laurentiu Ungureanu, porcarii care te îndeamnă la ura fata de preoți, la desconsiderarea Bisericii, și la ruperea noțiunii de familie.

Libertatea trebuia să publice articolul în ajunul Crăciunului, alaturi de câteva materiale video, pregătite de Recorder, în care să se sublinieze faptul că tatăl copulului care și-a luat viață, este un animal, nu Preot!

https://experimentullehliu.ro/2022/11/29/cum-a-ajuns-libertatea-detinuta-de-ringier-ag-infestata-de-sectanti-evrei-si-escroci-reteta-scurta-evreii-mesianici-vasile-ernu-costin-militaru-aka-legalizeit-si-sectantul-cristian-dide/embed/#?secret=fD7VC1YmYC

Ajutați în miez de noapte de un alt membru al Sectei- scriitorul Vasile Ernu (autointitulat Evreul Mesianic), Ungureanu Emanuel (Adventist-Deputat USR- zic Biciul lui Isus) și Ernu Vasile, au adaptat articolul, in echipa, pentru difuzarea de la ora 7 am, ținând cont de faptul că în aceiași zi, au trebuit să ascundă articolul cu Costin Militaru și Emanuel Ungureanu, alti doi membri-cheie- în Organizație.”.

Sursa :

ALLL !!!

Dacă cele sus postate deranjează 😦

postez ceva ce sigur interesează !!! 🙂 🙂 🙂


De unde se vede că

” Cine se aseamănă,se adună”

și

” Banul este ochiul dracului ” !!! 🙂 🙂 🙂

19/07/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date /181

Filed under: generale — Aliosa @ 7:06 am

Motto :

NOTĂ :

În ton cu titlul postului de față ,

postez mai jos doar un singur exemplu de

TRĂDARE NAȚIONALĂ !!! 😦 😦 😦

La 5 septembrie 2020 a fost semnat acordul militar româno-ucrainean (la propunerea SUA), aprobat apoi pe 22 iunie 2021 în plenul Senatului României, prin care se înființează o armată comună. În acest context România va fi implicată în conflictul ruso-ucrainean creând astfel posibilitatea intervenției forțelor NATO într-un viitor conflict. Așadar, grație unor slugi obediente aflate la conducerea statului (inclusiv al parlamentarilor), România va fi implicată direct într-un război împotriva Rusiei. Așa se explică dealtfel și motivul întoarcerii „victorioase” a soldaților români din Afganistan!”.

Sursa : internetul

Președintele României , Klaus WERNER Johannis ,
aflat la Bruxelles , a răspuns întrebărilor jurnaliștilor agreați ,
întrebări stabilite din timp de consilierii lui devotați !!! 😦 😦 😦

Versus implicarea ministresei Raluca Țurcan ,
fostă PDL-istă și băsistă înfocată ,
acum PNL-istă și johannistă protejată ,
în ACORDAREA ” pe repede înainte” avizului de funcționare a AZILULUI GROAZEI din Afumați ,unde s-au constatat orori neînchipuite 😦
președintele liberalilor ,

Klaus WERNER Johannis,
a spus cu subiect și predicat că,
cele două DEMISII ale miniștrilor ” PE-SE-DE ” ,
” deocamdată sunt suficiente” !!! 🙂 🙂 🙂


” Iar a tăcea, și lașii stiu ” ( Decebal către popor, de George Coșbuc) .

Întrebat de jurnaliști dacă a știut de ororile din căminele de bătrâni , fostul premier , Nicolae Ciucă, actualmente președinte al Senatului României a spus cu subiect și predicat : ” Nu am fost informat” ! 😦

Numai că , realitatea este alta

iar cele mai jos REPUBLICATE prin ” copy paste”

dovedesc că domn general a MINȚIT !!! 😦 😦 😦

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost premier între 25 noiembrie 2021 și 12 iunie 2023, zi în care a demisionat, iar șefia Guvernului a fost preluată de Marcel Ciolacu, președintele PSD, conform înțelegerii dintre cele două partide.



” Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost premier între 25 noiembrie 2021 și 12 iunie 2023, zi în care a demisionat, iar șefia Guvernului a fost preluată de Marcel Ciolacu, președintele PSD, conform înțelegerii dintre cele două partide.

Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), organizația non-guvernamentală care monitorizează activitatea din centrele sociale din România, a publicat un document prin care arată că a trimis o sesizare cu privire la „azilele groazei” către Nicolae Ciucă atunci când era prim-ministru, în februarie 2023, scrie G4Media.

ONG-ul semnala că instituțiile din domeniu nu au reacționat sau au oferit răspunsuri superficiale și evazive, find enumerate de la Ministerul Muncii, al Sănătății, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială până la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și cea a Sectorului 3

De asemenea, CRJ a cerut premierului să preia coordonarea situației de la centrele „Sfântul Gabriel cel Viteaz” și „Casa Cora” din orașul Voluntari, respectiv „Armonia” din comuna Afumați.

Documentul CRJ poate fi consultat aici.

Sesizarea face referire la nereguli și încălcări ale drepturilor persoanelor cu dizabilități pe care le-a constatat în azilele respective, dar și la situația pe plan național ” ………………….

Continuarea pe :

https://romania.europalibera.org/a/crj-nicolae-ciuca-sesizat/32500191.html

Despre ” AZILELE GROAZEI” despre care fostul premier , Nicolae Ciucă , afirma că ” NU A FOST INFORMAT” 🙂 😦 🙂

recomand accesarea și lecturarea articolului de pe

https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/marius-vasileanu-scandalul-azilelor-groazei-are-radacini-in-mafia-securisto-comunista-antioccidentala/

Cel mai virulent și agresiv APĂRĂTOR ai

” marțafoilor din PNL” &PDL ,

este fostul jurnalist Rareș Bogdan

actualmente europarlamentar român afiliat la grupului popularilor europeni 😦 și vicepreședinte PNL(PDL) .

” TRĂDARE NAȚIONALĂ:

Listarea și vânzarea Hidroelectrica

se înscrie pe lista marilor cedări de suveranitate

„N-a mai rămas nimic de furat!“, spunea, cu un pesimism șmecheresc, fostul premier Radu Vasile. Și o spunea acum mai bine de două decenii. S-a dovedit că nu avea dreptate nici măcar în mică măsură. De atunci și până azi s-a furat, se mai fură și se va mai fura din România în draci.

Uneori, furtului i se dă o aparență legală. Dar, indiferent de formă și de aparență, un furt este un furt atâta vreme cât se schimbă proprietarul unui bun fără acordul educat, dat cu deplin discernământ, al proprietarului anterior.

Săptămâna aceasta se listează oficial la bursă această companie. Statul român deține, în continuare, 80% din acțiunile Hidroelectrica. La vânzare au fost scoase acțiunile deținute de către Fondul Proprietatea. Fondul Proprietatea deține acțiuni la o serie de companii de stat românești, acțiuni pe care nu le-a cumpărat, ci le-a primit de la statul român, rolul inițial al acestui fond fiind de a-i despăgubi pe cetățenii români ale căror bunuri au fost naționalizate de către statul comunist.

Foarte mulți dintre acești cetățeni au fost, totuși, despăgubiți în natură, primindu-și (ei sau moștenitorii lor) proprietățile sau contravaloarea acestora. Fondul Proprietatea, în care statul român a vărsat parte dintre cele mai profitabile companii ale sale, și-a pierdut de multă vreme scopul inițial, devenind doar un vehicul care produce bani, pe cârca companiilor de stat românești, pentru cetățeni și firme care nu au nici cea mai mică legătură cu proprietarii sau moștenitorii proprietarilor imobilelor naționalizate. Statul român, prin Ministerul Finanțelor, deține doar 5,96% din Fondul Proprietatea și nu are, practic, vreun cuvânt important de spus în administrarea acestui fond.

Hidroelectrica deține,în acest moment, niște mijloace de producție a energiei irepetabile. Hidrocentrale precum cele de la Bicaz, Vidraru, Porțile de Fier (I și II) sau Stânca-Costești nu se vor mai construi niciodată în România. Costă prea mult, necesită o planificare pe perioade îndelungate de timp și investiții pe care nici statul și cu atât mai puțin investitori privați nu mai sunt dispuși să le facă. Ca să nu mai vorbim de problemele de mediu pe care le-ar putea ridica astfel de construcții. S-au blocat lucrări de infrastructură pentru mult mai puțin, așa că n-are rost să ne facem iluzii.

Vânzarea Hidroelectrica, ce începe, practic, săptămâna aceasta, se înscrie pe lista marilor cedări de suveranitate pe care le face România.În ultimii 30 de ani, România și-a cedat petrolul, gazele și rafinăriile, la prețuri de nimic. Statul român a cedat unor operatori privați telecomunicațiile, de care este complet dependent.Statul român nu le poate oferi cetățenilor săi prețuri decente la energie, pentru că a înstrăinat către niște operatori privați rețelele de distribuție a acesteia.

Statul român acordă ajutoare financiare companiilor private, prin diverse scheme de ajutor de stat, dar nu are voie să sprijine companiile sale din domenii vitale, precum transporturile.

Statul român este forțat să acorde facilități fiscale în valoare de miliarde de euro anual, dar este pus imediat la colț dacă încearcă să sprijine categoriile defavorizate.

Statul român dă câte 10.000 de euro celor care își cumpără un automobil electric, pentru uz personal, dar nu găsește bani pentru a asigura transportul copiilor către și de la școală.

Statul român subvenționează producătorii agricoli, dar nu poate impune limite decente la prețul alimentelor. O țară nu poate supraviețuimultă vreme în absența unui stat puternic și respectat. România nu are așa ceva. În acest moment, statul român este ca și inexistent, acaparat de o șleahtă de incompetenți fără viziune și care nu se gândesc la altceva decât la propriul prezent și, rareori, la propriul viitor.

Un proiect de țară ar fi să dotăm România cu un stat funcțional, puternic și care să lucreze în interesul cetățenilor săi. Dar dacă ne gândim că pentru implementarea unei porcării pompoase precum „România educată“ a fost nevoie de șapte ani, realizăm că pentru a da României un stat am avea nevoie de una sau mai multe eternități” .

Sursa :

https://www.nationalisti.ro/tradare-nationala-listarea-si-vanzarea-hidroelectrica-se-inscrie-pe-lista-marilor-cedari-de-suveranitate/

P.S.

Florin Burtea

Cine are capacitatea de a gândi, să gândească! Nu doare! Nu sunt fan PSD, dar este prima dată când niște miniștri au demisionat. Este de apreciat.

Câte nenorociri nu au avut loc în timpul guvernării PNL/USR/UDMR: hoții de neimaginat sub pretextul pandemiei, spitale arse, mii de morți în spitale aruncați în saci de plastic, bolnavi evacuați din spitate în miez de noapte și nimeni nu și-a dat vreo demisie!

Și nici proteste rezist nu au fost, dar nici mass-media nu s-a alertat și agitat ca acum! Și nici Justiția nu s-a prea băgat! Oare de ce?!

Sa ma lămurească și pe mine cineva de ce datoria României a ajuns la 150 miliarde de euro…

Fabrici și uzine, nu…

Autostrăzi, nu…

Spitale, nu…..

Școli și grădinițe, nu…

Porturi, canale, cai ferate, flota, nu….

Salarii și pensii acceptabile, nu…

Hidrocentrale și termocentrale noi, nu…

Agricultura și sisteme de irigații, nu…

Azile și camine noi pentru bătrâni și copii , nu….

Bă, fraților, nici macar o pușcărie nouă nu au facut ăștia….

Unde sunt banii? Cine i-a furat?

16/07/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/180/ Aici , despre vârsta a treia și ororile din azilele groazei .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:35 am

O poză face cât o mie de cuvinte ,

iar un citat , cât un milion !!! 🙂 🙂 🙂

” M-am bucurat foarte mult de cea de-a doua tinerete. Descoperi in mod subit, la varsta de 50 de ani, ca o noua viata se deschide in fata ta”. – Agatha Christie

” Nu poti percepe frumusetea adevarata intr-un om decat privindu-l cum imbatraneste”. – Anouk Aimee

” La douazeci de ani domneste vointa, la treizeci logica iar la patru zeci judecata”. – Benjamin Franklin

” Nu voi fi niciodata bătrân. Pentru mine bătrânețea e intotdeauna la cincisprezece ani distanta de varsta mea actuală”. – Bernard M. Baruch

” A imbatrani nu presupune a-ti pierde tineretea ci a intra intr-o noua epoca cu noi oportunitati si puteri noi”. – Betty Friedan

” Marele secret pe care toti oamenii varstnici ni-l impartasesc este faptul ca in 70 sau 80 de ani de viata nu te schimbi deloc. Da, trupul tau se schimba dar tu ramai acelasi”. – Doris Lessing

” Sunt multumit de fiecare an care trece. Totul a inceput pe la patruzeci de ani. Eram atunci putin suparat de ideea de a fi ajuns la acea varsta rotunda dar un prieten bun m-a consolat : Nu te plange de faptul ca imbatranesti, multi oameni nu se pot bucura de acest privilegiu”. – Earl Warren

Sursa citatelor sus postate ,

INTERNETUL cu de toate ! 🙂

Despre DEMISIA fostului ministru al familiei și tineretului ,Gabriela Firea

mass media scrisă și vorbită a prezentat și prezintă de 3-4 ori pe zi , tot felul de opinii pro și contra , dar nimeni nu spune nimic despre ……

dar,

mai bine dau cuvântul specialistului !!! 🙂 🙂 🙂

” Cine uită, nu merită” ( Nicolae Iorga) .

Christine Madeleine Odette Lagarde,

născută la 1 ianuarie 1956 în Franța ,la ora actuală președinte al Băncii Centrale Europene din 2019, pe vremea când era director general al Fondului Monetar Internațional (FMI) din 2011 până în 2019,
despre BĂTRÂNII LUMII ,
în februarie 2018 , a spus cu subiect și predicat :


” BĂTRÂNII trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva ” !!! 😦 😦 😦

Din nefericire pentru BĂTRÂNII ROMÂNIEI ,

profitorii capitalsmului sălbatic din țara numită de Papa Paul Ioan al III-lea ” Grădina Domnului” 🙂

au înființat LEGAL sau ILEGAL cu ajutorul unor politicieni ignoranți ca să nu spun corupți ,

tot felul de AZILE în care ,

în BĂTRÂNII ROMÂNIEI cu sau fără aparținători ,


au fost tratați neomenește ,

mai exact, au fost

UMILIȚI ,

BATJOCORIȚI ,

BĂTUȚI ,

ÎNFOMEAȚI

JEFUIȚI și

DEPOSEDAȚI

de bunurile materiale și financiare pe care le posedau 😦 😦 😦

chiar mai repede decât se aștepta

bătrâna Christine Lagrade !!! 😦 😦 😦

09/07/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/179.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:27 am

Versus ” Azilele groazei” ,premierul Marcel Ciolacu a spus :

În CONCLUZIE ,

versus cei/cele care i-au umilit , înfometat , bătut și jerfuit pe BĂTRÂNII ROMÂNIEI 😦 😦 😦

vorba regretatului VICTOR SOCACIU ,

Dumnezeu să-L odihnească în PACE !

08/07/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/178.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:10 am

Motto:

” Festivitate pentru România mincinoasă

Ceremonie și pompă la Cotroceni.

Președintele mai sărbătorește un fals intelectual, didactic și politic.

El se numește „România educată”.

 În anul celor mai puternice proteste din învățămînt, cînd așa-zisele Legi ale educației au fost trecute prin parlament pe repede înainte ca să-i calmeze pe dascăli, președintele României se scaldă în ridicol. Mai pune niște flori pe o grămadă de nefericire. Zeci de licee n-au avut niciun promovat la examenul de bacalaureat, notele la examenul de evaluare după clasa a VIII-a au fost modeste, profesorii o duc greu, școlile abia rezistă și se modernizează mult prea încet. Singur, președintele se amăgește că încropeala condusă de ministrul Ligia Deca înseamnă o cale nouă pentru învățămîntul românesc. O fi Ligia Deca o harnică și o ascultătoare marinăreasă pe la Cotroceni, dar toată prestația ei la Ministerul Educației nu ne arată decît un om care s-a străduit să importe noutăți de aiurea fără să cunoască mediul și terenul pe care le aplice. De fapt, și ea este la fel de străină de învățămîntul românesc precum cel care i-a încredințat sarcina să redacteze proiectul. După comedia Monicăi Anisie, Deca și Klaus Iohannis arată mai degrabă ca două desene animate pornite într-o călătorie pe urmele lui Spiru Haret.

Umorul lor este total, involuntar și păgubos pentru țară. Dacă ar fi lăsat lucrurile așa confuze cum erau, mai rămînea o posibilitate de încercare a redresării. Așa, oricine vine la Cotroceni și la Educație trebuie să meargă pe făgașul trasat de doi nepricepuți ambițioși. Sau să înceapă o nouă construcție.

Faptul că președintele a organizat o ceremonie la Cotroceni nu face decît să-l umple de ridicol. A mai lansat el o campanie de luptă împotriva cancerului și una anti-covid. Vai, mamă-mamă, ce le-a umplut de sînge pe amîndouă. La fel s-a purtat și cu proiectul șoselei de legătură între Moldova și Transilvania care, deocamdată, trece numai pe Valea Oltului spre Sibiu. Tot el a anunțat cu pompă muzeul de istorie a Holocaustului (?) unde să fie expuse și document și date despre isprăvile organizației fasciste Grupului Etnic German ( Deutsche Volksgruppe) la care prin FDGR s-a socotit și a devenit succesor de drept.

Ce putem face altceva decît să ne mirăm și să așteptăm să treacă timpul!

România mincinoasă marchează astfel o altă gogonată făcută pe genunchi, opera a doi mediocri care au trecut puțin și prin învățămînt așa cum trecem noi prin Bulgaria cînd mergem în vacanță în Grecia!” .

Sursa :

” Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale (FOS) şi doctor în ştiinţe militare,
semnează un text în care atrage atenția cu privire la faptul că lipsa de implicare politică poate cauza grave probleme Armatei României la nivel de personal,
cu toate eforturile majore pe care Ministerul Apărării Naționale (MApN) le depune pentru a o ține în frâu”.
Continuarea pe :

https://www.defenseromania.ro/generalul-r-marius-craciun-armata-romaniei-are-probleme_623460.html

05/07/2023

Românii trebuie să știe că, adenomul de prostată se poate vindeca .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:35 pm

Motto : ”

Mens sana , in corpore sano ”

Echipajul de canotaj ” DRAGON LIMITE”

din care a făcut parte și fiica mea ,

PRIMA din stânga , ultima fotografie ,

participant la Campionatele de Canotaj ale Italiei ce s-a desfășurat la MILANO , în perioada 1-2 iulie 2023 ,

a cucerit MEDALII la toate probele la care a concurat :

3 de AUR ,

2 de ARGINT

și una de BRONZ !!! 🙂 🙂 🙂

Acest minunat SPORT a fost pracucat de fiica mea încă din vremea când era elevă de liceu !!! 🙂 🙂 🙂

” Adenomul de prostată

Dintre bolile prostatei, adenomul sau hipertrofia benignă de prostată, cum este denumită ştiinţific această maladie, este cea mai răspândită. Acest adenom este o tumoră benignă – în general, de mărimea unei caise, uneori mai mare sau mai mică – formată în jurul canalului prin care se scurge urina din băşica udului, pe care îl poate comprima uneori complet, situaţie care necesită introducerea unei sonde. Vezica urinară este, deci, primul organ care are de suferit în cazul îmbolnăvirii glandei prostatice.
Cauza acestei boli nu este pe deplin elucidată, dar se ştie că apare la bărbaţii în etate de peste 40-50 de ani, prin ruperea unor echilibre hormonale, şi la bărbaţii care au băut şi au mâncat în exces. De notat este faptul că boala este mai răspândită printre şoferi, de unde şi necesitatea ca, la primele semne de jenă la urinat, aceştia să consulte un urolog.
Complicaţiile şi evoluţia adenomului depind de momentul descoperirii sale, de bolile alături de care evoluează în organism, de starea generală a pacientului şi, mai ales, de calitatea tratamentului. Cauza tuturor complicaţiilor produse de mărimea prostatei este fie cancerizarea celulelor adenomatoase, fie volumul enorm de urină care nu mai poate fi eliminat, stagnând în vezică. Finalul este fatal: rinichii, inima şi plămânii cedează.
Simptomele bolii constau, la debut, în urinatul mai frecvent în a doua jumătate a nopţii. Apoi, micţiunile devin mai dese şi ziua, însoţite de o oarecare dificultate în golirea vezicii şi de o senzaţie de evacuare incompletă. Într-un stadiu avansat al bolii, trebuie un efort din partea bolnavului pentru a mai putea urina. Netratată, hipertrofia prostatei, această tumoră benignă, devine cu timpul o boală destul de gravă, care-l poate răpune pe bolnav. Orice bărbat care observă scăderea presiunii şi subţierea jetului urinar să intre la bănuială, să consulte medicul, care, prin anamneză şi un simplu tuşeu rectal, poate pune capăt acestei maladii. Obişnuirea cu boala poate avea un final dramatic: adenomul avansează, apar hemoragii repetate, infecţii şi insuficienţă renală şi cardiopulmonară finală.

CÂTEVA SFATURI ADRESATE BOLNAVILOR CU ADENOM BENIGN   (NECANCERIGEN) DE PROSTATĂ

În prezent, printre medici predomină tendinţa ca în adenomul prostatei să se prescrie tratamente cât mai puţin invazive, dar eficiente, apelându-se astfel la plante, medicamente, regim alimentar etc.
Recomandarea de păstrare a glandei se bazează pe constatarea că numai 5-15% dintre bolnavi au nevoie de un tratament chirurgical, restul putând beneficia de o prescripţie medicală pentru diminuarea tulburărilor de evacuare a urinei. Scopul imediat al terapiei este diminuarea volumului prostatei, pentru a uşura eliminarea urinei şi scăderea volumului ei din vezică, cauză a litiazei, polipilor, diverticulilor, cancerului vezicii şi a infecţiei, care duc în final la pierderea funcţiei rinichilor.
Rolul dietei în terapia generală a acestei boli se stabileşte în concordanţă cu observaţia că ea este mai răspândită la bărbaţii care au mâncat şi au băut mai mult. Se recomandă deci un regim alimentar de cruţare, fără grăsimi de nici un fel, deoarece în prezenţa unui sânge gras, vâscos, nici un tratament nu poate aduce rezultatele dorite. Alimentele de bază să fie legumele şi fructele în stare proaspătă. Se exclud băuturile alcoolice, pentru că acestea accentuează congestia prostatei, şi aşa voluminoasă, blocând urina.
Poate fi prevenită oprirea bruscă a urinei? Răspunsul este afirmativ, cu condiţia ca bolnavii să cunoască şi să evite unele situaţii, dintre care menţionăm: criza de retenţie urinară, care apare în timpul sau după un voiaj prelungit, după efort şi oboseală sau frig, după extracţii dentare sau operaţii, în cursul unor infecţii curente (guturai, gripă, amigdalita). Constipaţia prelungită mai multe zile sau unele medicamente antispastice sunt risc pentru bolnavul de prostată. Să nu se consume multă mâncare la o masă. Un aport zilnic sporit de apă şi fibre dietetice (tărâțe, germeni de grâu, zarzavaturi) pot preveni constipaţia şi, în acelaşi timp, blocarea urinei. Tărâțele previn constipaţia, dar, în acelaşi timp, reduc atât glicemia, cât şi colesterolul, dacă valorile lor sunt crescute. La fel, apa facilitează defecaţia şi previne infecţia urinară prin primenirea continuă a urinei care stagnează în vezică, împiedicând şi formarea nisipului sau calculilor în acest organ.
Controlarea temperaturii corpului de câteva ori pe zi este o măsură de mare importanţă la aceşti bolnavi, pentru că surprinde din vreme apariţia unei infecţii, de obicei urinare sau pulmonare. Caz care necesită repaus, post şi, eventual, consult medical pentru avizarea antibioticelor – terapie mai greu de suportat de rinichii şi ficatul persoanelor în etate. În prezent, omenirea se află în luptă cu unii germeni patogeni, deveniţi rezistenţi datorită folosirii în exces a antibioticelor (şi când nu este cazul)!
Alte recomandări:
— purtarea unui suspensor în timpul deplasărilor îndelungate (pentru a se evita tracţiunile asupra cordoanelor spermatice, produse de clătinarea testiculelor într-un scrot lăbărţat).
— clismă cu 1-2 litri de apă simplă, la temperatura de 37,5ºC sau două linguri de ulei de parafină pot uşura un bolnav constipat care acuză dureri sau balonare, produse de adenom. Aceste măsuri pot fi reţinute şi de către şoferi, pentru că se spune că hipertrofia prostatei este boala lor! Un bolnav de prostată trebuie, de asemenea, să ştie că nu-i face bine să se aşeze pe un scaun sau o piatră rece, deoarece există legături între senzorii regiunii fesiere şi plexul nervos prostatic.
Tratamentul cu medicamente se recomandă bolnavilor care nu au indicaţie operatorie, tratament care poate să fie asociat cu alte măsuri ajutătoare, realizând ameliorarea calităţii vieţii lor, odată cu înlăturarea tulburărilor micționale. Tot cu medicamente poate să fie amânată o operaţie, dacă sunt contraindicaţii pe moment. Terapia medicamentoasă a redus semnificativ numărul operaţiilor de prostată, dar ele produc şi manifestări nedorite: pierderea cu peste 50% a funcţiei sexuale (tulburări de ejaculare, scăderea libidoului, impotenţă), ameţeli, greţuri, vomă, astenie.
Vitamina E şi Vitamina K sunt doi asociaţi de nădejde în caz de sângerări. Preparatele care conţin magneziu, Metronidazol, Fasigyn sunt eficiente în caz de infecţii cu micoplasme ori ureaplasme, excesive în aparatul uro-genital. Durerea, când există, se tratează cu Algocalmin, Piafen, Antinevralgic, dar niciodată cu antispastice (Lizadon, Scobutil, Papaverină ș.a.). Retenţia acută de urină este de obicei trecătoare, durează câteva ore, iar dacă nu cedează, este caz de spitalizare, pentru drenaj vezical prin sondare (sonda se lasă câteva zile sau numai câteva ore, dacă nu s-a introdus cu dificultate). Foarte folosite la noi sunt ceaiul de ghimpe şi băile de plante la temperatura corpului. La vârstnici, adenomul poate coexista cu hipertensiunea arterială, caz în care prioritatea de tratament o are prostata.
Alte tratamente blânde: hipertremia la 42-43ºC prin sondă în rect, termoterapie transuretrală prin microunde, ablaţia prostatei prin înţepătură, crioablația, operaţia cu laser.
Tratamentul chirurgical devine imperativ când hemoragia urinară recidivează, la fel infecţiile, sau când insuficienţa renală instalată este dată de prostată. Rezecţia ei pe cale endoscopică are „zile frumoase înainte”, pentru că rezolvă debitul urinar 100% şi satisface aproximativ 90% din bolnavi. Un simplu tuşeu rectal poate descoperi la timp această boală a bărbaţilor, manevră pe care nici un medic al vremii nu a propus-o Regelui Întregitor al Românilor, Ferdinand, pentru a-i descoperi adenomul de prostată, cauzator al constipaţiei sale, bietul monarh fiind pus să alerge dimineaţa, în picioarele goale, pe pardoseala rece a Palatului Cotroceni.

Remedii naturale în tratarea  afecţiunilor prostatei :

1)   Pufuliţa cu flori mici  (Epilobium montana sau angustifolia)În cazul în care vreţi să o culegeţi singuri, o veţi găsi în zonele umede şi cu multă lumină – la margini de drum, pajişti, liziere de pădure. Se foloseşte partea aeriană (tulpini, frunze, flori), care se recoltează din iunie până în septembrie.
Este o plantă din ce în ce mai cunoscută, datorită efectelor sale excepţionale în tratamentul bolilor prostatei şi celor urinare (inclusiv cancerul de prostată şi cel al vezicii urinare). Este o plantă de vreo 30-40 cm înălţime, cu flori albicioase-rozalii, din care se formează un fruct destul de asemănător pufului de păpădie, de unde şi denumirea de „pufuliţă”.
Pentru tratarea bolilor prostatei, este foarte eficientă sub formă de ceai preparat astfel: 2 linguri cu vârf de pulbere de pufuliţă (obţinută din planta uscată, prin măcinarea cu râşnița electrică de cafea sau în piuă) se lasă la înmuiat în jumătate de litru de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează; maceratul se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte cu jumătate de litru de apă clocotită (obţinând astfel o infuzie); se lasă la răcit infuzia, se filtrează, după care se combină cu maceratul. Va rezulta aproximativ un litru de ceai de pufuliţă, care se bea pe stomacul gol, în timpul zilei. Este un remediu valoros şi în tratarea prostatitei, a adenomului de prostată şi chiar în tratamentul cancerului de prostată (mai ales ca adjuvant în tratamentul cu plante anticancerigene puternice: mărul-lupului, spânz, năpraznic).

„Pufuliţa cu flori mici” care se  găseşte la Plafar face minuni ! 🙂 

Se opăreşte o linguriţă de plantă cu 250 g de apă în clocot, se lasă foarte puţin să se infuzeze. Se beau 2 căni pe zi, una dimineaţa alta seara, cu o jumătate de oră înainte de a mânca. Nu uitaţi să ţineţi în paralel un regim alimentar din care să excludeţi alcoolul, răriţi cafeaua. Se asociază cu tablete de „Propin” în prima lună, 2-3 comprimate de trei ori pe zi înainte de masă, timp de 30   de zile, apoi câte un comprimat de 3 ori pe zi, timp de 60 de zile. Se mai poate lua şi 20 de zile vitamina E forte.

2)     Ghimpele (Xanthium spinosum)

După cum o arată şi numele, este o plantă spinoasă, care creşte în regiunile secetoase şi însorite, unde poate ajunge la dimensiuni impresionante. Este o plantă foarte rezistentă, cu un areal gigantic – din România până în Nordul Africii. În ciuda aspectului său de buruiană nefolositoare, este cu adevărat un elixir în bolile renale-urinare şi în cele ale prostatei. Se poate recolta în tot timpul sezonului cald – din mai până în septembrie. Se culege partea aeriană.
Este o plantă bine studiată la noi în ţară şi o găsim în mai toate Plafarurile, singura grijă fiind aceea ca planta să nu aibă o vechime mai mare de 2 ani, deoarece atunci, proprietăţile sale terapeutice scad simţitor. Se poate prepara sub formă de ceai, după reţeta dată la pufuliţa cu flori mici sau, mai comod, sub formă de tinctură.
Prepararea tincturii de ghimpe: Într-un borcan cu filet se pun 100 g de ghimpe (aproximativ 20 de linguri de pulbere obţinută prin măcinare cu râşnița electrică de cafea), 200 ml (un pahar) de apă şi 200 ml de alcool alimentar de 90º. Se lasă totul să se macereze vreme de 12 zile (timp în care este bine să se agite recipientul de macerare de 2-3 ori pe zi), apoi se scoate şi se filtrează prin tifon. Tinctura se păstrează în sticle bine închise, la loc întunecos şi răcoros. Se ia câte o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, de trei ori pe zi. După aceeaşi reţetă, se poate obţine şi tinctura de pufuliţa cu flori mici, cele două alcătuind un tandem redutabil.
Am observat în tratament efectele unei combinaţii de tinctură de pufuliţă şi de ghimpe, în părţi egale – luată câte două linguriţe, de trei ori pe zi. Rezultatele m-au impresionat. În cele 20 de cazuri studiate, simptomele s-au ameliorat în doar două săptămâni, iar într-o lună, au dispărut. Tratamentele cu plante pentru afecţiuni ale prostatei se fac pe durată lungă: 4-6 luni, cu o pauză de 1-2 luni, după care se reiau.

Tinctura de ghimpe

este un remediu care rareori dă greş în această afecţiune. Se ia câte o linguriţă diluată în jumătate de pahar cu apă, de patru ori pe zi. Rezultate cu adevărat miraculoase se obţin atunci când tinctura de ghimpe este combinată cu cea de pufuliţă, în proporţii egale. Se ia din combinaţia de tincturi câte o linguriţă de patru ori pe zi înainte de masă cu o jumătate de oră. Primele rezultate apar în primele 10 zile, iar după o lună de tratament dispar aproape toate afecţiunile acestei boli. Prima etapă de tratament este bine să se ţină 3 luni de zile, în care se va administra neîntrerupt acest amestec de tincturi. După acest timp se va face numai 10 zile tratament pe lună, pentru a menţine rezultatele. În toată această perioadă nu se vor consuma băuturi alcoolice, carne cât mai puţină, fără sosuri iuţi sau foarte piperate, sare foarte puţină, şi fără hrană conservată.

Tinctura se obţine prin măcinarea cu ajutorul unei râşniţe de cafea a plantei uscate, după care se umple pe jumătate un borcan de 800 g, peste care se pune alcool de 70 grade umplându-se. Se închide cu capac ermetic, şi se pune la macerat timp de 15 zile, după care se filtrează prin tifon şi se pune în sticluţe mici de culoare închisă.   Tinctura de pufuliţă se ţine 10 zile.

Gimnastică invizibilă pentru vindecarea afecţiunilor prostatei

În urmă cu doi ani, un cititor al publicaţiei noastre semnala o formă de tratament pe cât de inedită, pe atât de eficientă pentru vindecarea afecţiunilor prostatei – contracţia anumitor muşchi din zona prostatei, adică un fel de gimnastică invizibilă a acestei zone. Aceşti muşchi „căptuşesc” locul în care se află prostata, iar angrenarea lor conştientă, prin puterea voinţei, generează efecte vindecătoare extraordinare, greu explicabile prin teoriile medicale clasice, dar cât se poate de reale. Iată două exerciţii extrem de simple, dar care, făcute cu perseverenţă, zilnic, vor face ca bolile prostatei să devină o amintire.
1. Contracția sfincterelor anale – se contractă şi se relaxează succesiv sfincterele anale (inelele musculare care opresc evacuarea intestinului) de mai multe zeci de ori pe zi. Faza de contracţie durează 10-20 de secunde, iar cea de relaxare 20-40 de secunde. Se fac 100-200 de contracţii pe zi – la început în serii de 40-50 de contracţii o dată, apoi se pot face câteva sute la rând.
2. Contracția muşchiului pubo-coccigian (numit PC în cărţile de specialitate) – este un muşchi care se întinde în zona dintre anus şi penis, învăluind prostata ca o adevărată valvă. Cel mai uşor putem deveni conştienţi de el în timpul urinarii, căutând să întrerupem brusc acest proces; atunci, instinctiv, vom contracta acest muşchi. Se fac, de asemenea, 100-200 de contracţii pe zi ale acestui muşchi extrem de important („antrenarea” lui are efecte benefice şi asupra gonadelor, aparatului reno-urinar şi excretor), în serii de 40-50 de contracţii o dată.
Cu aceste două exerciţii aparent simple au fost rezolvate în două, trei luni boli avansate ale prostatei şi care nu au răspuns la nici o altă formă de tratament. Metoda a fost preluată din medicina taoistă chineză, care recomandă aceste exerciţii şi tinerilor, fiind o metodă excelentă de profilaxie a bolilor prostatei, precum şi a unor tulburări sexuale (cum ar fi impotenţa, sterilitatea, hiperexcitabilitatea etc.).
Sursa: Formula-AS nr. 476

04/07/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/177 .Șeful SRI și-a dat demisia din funcție .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:57 am

În loc de motto :

Din motive doar de Johannis, Ciucă și Helvig , știute ,

ieri , 3 iulie , 2023,

șeful SRI a demisionat iar artibuțiile i-au fost preluate de un general .

Ca să nu fiu catalogat în fel și chip de

” trompetele de serviciu”

ale celor trei sus menționați , las maestrul să explice !!! 🙂 🙂 🙂

” Eduard Hellvig, spre o lansare cu un șut în fund

Doi oameni care au mai puțin umor decît o minge spartă sau un bolovan pe soclu au reușit să provoace un moment de mare haz. Actorii involuntari sunt Klaus Iohannis și Eduard Hellvig. Primul cu decorarea directorului SRI după merite inexistente și cu încercarea de a-l propulsa, al doilea cu ambițiile sale deșarte de a se vedea mai mare și mai important decît este.

Un lucru mă contrariază. A fost Regele Charles al III-lea implicat în tărășenia cu scoaterea lui Hellvig de sub lupa chiorilor sau a fost băgat cu de-a sila în poveste și el nu știe nimic? Adriana Duțulescu, cea care a băgat pe țeavă secvența cu Regele Angliei întrebînd de Mititelul de la SRI, n-a adus nici o probă și n-a dat nici o lămurire. Asta mă și face să bănui că secvența cu regele Angliei întrebînd de directorul SRI să-i mulțumească pentru cine știe ce buchet de flori este mai degrabă o ficțiune răspîndită în cadrul unui plan de marketing, decît o fărîmă de adevăr.

-Hai să folosim ocazia să-l scoatem în față pe Hellvig că altfel nu-l știe nici dracu!

Altfel, cum să fi stat lucrurile?

Unora li se pare o glumă. Adevărul este însă destul de banal. De la politicieni și ziariști la vale, nimeni nu știe cine este Eduard Hellvig și n-a auzit de el. De unde chiar 99,8% dintre chestionați n-ar putea răspunde cu ce se ocupă. Adevărul este că din purtătorul de geantă a lui Dudu Ionescu la Interne, după prestația cenușie la Ministerul Dezvoltării unde a promis mari dezvăluiri și audituri după mandatul Elenei Udrea (izbutind doar o jumătate de oră de bîlbe la Antena 3, fără nimic concret), Eduard Hellvig n-a făcut mare brînză pe nicăieri. În timpul mandatului său de secretar general al PNL,  s-a făcut că nu știe nimic despre  spălarea de bani pe care o anchetează procurorul regal din Belgia. Am publicat fragmente din rechizitoriul belgian privitor la o spălare de bani prin două societăți înregistrate în Belgia pentru campania electorală a PNL (și nu numai!),inclusiv cu listele sumelor care au circulat pe la Niels Schnecker și pe la nevastă-sa, trimisă ca diplomat în Spania. Există și declarațiile Andreei Lambru, secretarul general adjunct al lui Eduard Hellvig la PNL și ale directorilor companiilor de publicitate care au primit banii pentru lucrările efectuate în beneficiul Partidului Liberal. Lipsește doar Ancheta DNA!

Ce a mai făcut Eduard Hellvig de așa mare ispravă? A conectat SRI-ul la documentele CNSAS prin Mihai Demetriade și Mădălin Hodor și i-a transformat în propagandiști și trăgători în ținte comandate. A consolidat legătura SRI cu Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, a pus serviciul la dispoziția partenerului strategic de peste Ocean și și-a dat cu stîngul în dreptul de cîte ori a ieșit la rampă. Mai există și altele pe care eu nu le pot confirma. Cosmin Gușă, una dintre trompetele lui Hellvig pe calea undelor și pe net, în încercarea de a-i găsi niște merite s-a grăbit să spună și să scrie în ziua decorării Micuțului că:

” Marea problemă a maurului Hellvig acum, la final de mandat, faptul că și-a făcut datoria prea bine față de unul ca și Klaus Iohannis, l-a scăpat, prin mijloace specifice, din toate belele, i-a organizat bine câștigarea unui al doilea mandat, lucru care intră în fișa nescrisă a postului de director al SRI”…. ”Iohannis are nevoie și de Parlament, deci are nevoie de Ciolacu, deci are nevoie chiar și de Eduard Hellvig, care este cel care a asigurat rotativa fără probleme, deci instalarea în funcția de prim-ministru a lui Marcel Ciolacu, așa cum scrie la carte și așa cum este democratic”.

Prostiile spuse de Cozmin Gușă și transcrise și publicate tot de el ar putea fi punctul de plecare pentru o cercetare, fie din partea unei comisii parlamentare, fie din partea unor procurori cu sînge în instalație. Dacă Eduard Hellvig ”i-a organizat bine cîștigarea unui al doilea mandat” și tot el este ”cel care a asigurat rotativa fără probleme, deci instalarea în funcția de prim-ministru a lui Marcel Ciolacu, așa cum scrie la carte”,  atunci fostul fostul director al SRI ar trebui arestat imediat. Organizarea alegerilor în slujba unui candidat și manipularea parlamentului sunt suficiente pentru ani buni de temniță.

Probabil că prin mintea lui Cozmin Gușă vîjîie multe asemenea prostii. Uneori, nici nu știe ce zice și crede că microfonul poate îndura orice. Dacă ar fi să ne uităm în gura lui Gușă, Eduard Hellvig ar trebui să se retragă sau să-și ia tălpășița spre colonia de transfugi români din Italia.

Șutul în fund cu o decorație trimit direct la ipoteza unei candidaturi la alegerile prezidențiale de anul viitor. Sunt convins că președintele Klaus Iohannis își dorește un succesor care să-l protejeze, așa cum a făcut el cu Traian Băsescu. Nu care cumva să se i se întîmple ce i se coace acum lui Donald Trump.

Singurul lucru care îmi scapă se referă la dosare. Ce informații și ce fapte ar trebui să protejeze Eduard Hellvig despre Klaus Iohannis? Povestea cu copiii? Chiriile de pe case? Dosarul cu declarația în fals a nevestei? Contractele cu americanii pentru dotarea Armatei Române? Prețul premiilor din Germania? Rolul și implicarea țării noastre în războiul din Ucraina?

Deocamdată, nu pot spune nimic!”.

Sursa :

În final de postare-republicare ,

o nevinovată dar dureroasă constatare :

proverbul ” Peștele de la cap se împute”

în ” România educată” este de actualitate !!! 😦 😦 😦

03/07/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date /176. Despre executarea silită .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:44 am

OMUL cât trăiește , ÎNVAȚĂ ! 🙂

EU trăind , ÎNVĂȚ mereu !!! 🙂 🙂 🙂

Acesta este motto-ul meu !!! 🙂 🙂 🙂

Versus articolul republicat mai jos ,

doar atât :

” Paza bună , trece primejdia rea ” !!! 🙂 🙂 🙂

” Cum Contest Executarea Silita In 2023-Contestatie La Actele De Executare

DATE

POSTED BYAvocat Cuculis Adrian

Cum Contest Executarea Silita ? Ghid al executatuli silit 2023. Ca orice inceput de an, este bine sa ne pregatim pentru cele mai neasteptate evenimente si executarea silita are capacitatea sa fie destul de neasteptata.

SCA Cuculis&Asociatii au conceput un scurt ghid pentru cei care trec prin procedura de executare silita si care sunt pasii pe care trebui sa-i urmati atunci cand executorul va “bate” la usa sau chiar va bate la usa.

Executarea Silita A Debitorilor si procedura de contestare a executarii silite atunci cand primiti o somatie de executare silita, o poprire pe salariu sau pe contul bancar, atunci cand aveti imobilul scos la vanzare prin publicatia de vanzare sau cand vi s-a instituit un sechestru pe bunurile mobile.

Cum Contest Executarea Silita in 2023 ? Daca treceti printr-o procedura de executare silita si vreti sa verificati legalitatea ei, completati formularul de mai jos.

NumeTelefon(required)Care este numele creditorului care va executa silit?Trimiteti

Cum arata o executare silita ? care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmati pentru a o contesta si alte ponturi juridice, vi le explicam mai jos.

Practic ceea ce am indicat mai sus, se refera cam la toate posibilitatile prin care un debitor poate fi executat silit.

Ca la fiecare inceput de an si in 2023 ne-am propus sa facem un ghid al executatului silit si cum se poate apara o persoana executat silit, in fata unei executari cu posibile valente abuzive.

O sa incercam in Ghidul de mai jos, sa atingem toate problemele pe care le intampina debitorii executati silit de catre banci, ifn-uri sau recuperatori de creante, ori alte persoane fizice sau juridice dar si firmele care sunt si ele executate silit la randul lor.

Desigur, exista particularitati in executarea silita si fiecare persoana la randul ei are dupa cum am spus o particularitate in cadrul executarii indreptate impotriva sa.

Ce are de facut un debitor atunci cand primeste o adresa de executare silita atunci cand vrea sa formuleze o contestatie la executare silita?

Inainte de a explica in detaliu ce avem de facut si la ce trebuie sa ne uitam cu atentie, insiruim pasii pe care ii are de urmat, un executat silit, pentru a se asigura ca are cele mai bune sanse in instanta:

  • Dupa ce primeste actele de executare, preferabil sa ia legatura cu un avocat specializat in proceduri executionale civile si sa identifice impreuna care sunt posibilele abuzuri savarsite de catre executor,recuperator, banca,ifn sau CAR.
  • Se redacteaza actiunea de chemare in judecata ( contestatia la executare silita), se depune la instanta de judecata alaturi cu toate actele de executare primite de catre debitor(in copie);
  • Daca procedura de executare silita este una imobiliara se alege varianta suspendarii executarii silite;
  • Daca prine xecuarea silita asupra conturilor, debitorul nu se poate descurca cu sumele de bani, se va face cerere de micsorare a cuantumului popririi;
  • Taxa de timbru poate fi MAXIMM 1000 de lei;
  • Intodeauna se solicita si intoarcerea executarii silite;
  • Daca nu se primeste termen de judecata in maximum o luna de zile, se face adresa la instanta fiindca cererile de contestatie la executare, NU SUNT SUPUSE PROCEDURII FILTRU;
  • Se vor lua masuri pentru protejarea debitorului pana cand se va judeca cererea de contestatie la executare.

In principal este bine sa stiti ca momentul la care incepe executarea silita, este echivalent cu momentul la care veti primi instiintare din partea bancii ca aveti o poprire pusa pe contul dvs. sau chiar angajatorul este cel care va face acest anunt.

Atunci veti sti ca impotriva dvs. s-a demarat aceasta procedura extrem de nociva, de executare silita.

Legea spune ca impotriva oricarui act de executare silita PUTETI formula o contestatie la executare, insa nu va spune ca trebuie sa aveti un motiv efectiv. Pur si simplu orice debitor are DREPTUL si nu doar daca identifica el o anumita neregula in executarea silita, sa depuna la judecatoria de pe langa domiciliul sau, o contestatie la executare.

Desigur, parerea noastra subiectiva este ca aveti obligatoriu nevoie de reprezentarea unui avocat specializat in contestatii la executare, avand in vedere faptul ca procedura de executare silita este una extrem de complicata.

Astfel, debitorul atunci cand primeste o executare silita fie in forma popririi fie in forma somatiei imobiliare, cand banca sau ifn-ul ori recuperatorul de creante, vor sa ii vanda casa, trebuie sa depuna acesta UNICA metoda de atac, contestatia la execuatrea silita.

Pot sa scap de o poprire? Cum Contest executarea silita prin poprire?

Poprirea este metoda prin care aveti conturile bancare blocate de catre executor la cererea bancii, ifn-ului sau recuperatorului de creanta.

De cele mai multe ori popririle sunt ILEGALE si prin contestatia la executare silita le puteti anulata.

Spre exemplul, nu stiu cati dintre dvs. stiu ca textul de lege vorbeste despre limitele popririi ca fiind de PANA LA 1/3 si PANA LA 1/2 insa executorii emit adresele de poprire pe maximum din cota.

Articolul 729 Limitele urmăririi veniturilor băneşti

(1) Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;

b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Astfel, dvs. in calitate de debitor puteti fie sa contestati intinderea popririi si sa solicitati pe calea contestatiei la executare, scaderea procentului din poprire tocmai pentru a putea face fata platilor fie sa solicitati chiar anularea integrala a popririlor pentru ilegala infiintare a popririi.

Un motiv spre exemplu ar putea sa fie ilegala incuviintare a executarii silite sau chiar prescriptia datoriei, insa toate elementele de nulitate a executarii silite trebuiesc verificate in mod concret si invocate ca atare in contestatia la executare.

Daca am scoasa casa la vanzare cum contest executarea silita si cum pot sa opresc aceasta procedura?

Procedura prin care recuperatorii de creanta sau bancile incearca sa va vanda imobilele poate fi blocata atat pe calea suspendarii executarii silite provizorii cat si prin diferite metode cum ar fi notificarea de dare in plata sau chiar si fara cautiune adresa facuta la instanta prin care se invoca motive ce tin de falsuri in procedura executarii.

Nu uitati ca spre exemplu prin notificarea de dare in plata facuta de avocat si depusa la executor, executarea silita se suspenda DE DREPT.

Imobilul scos la licitatie publica poate fi blocat la vanzare spre exemplu daca raportul de evaluare este facut ILEGAL, vedeti exemplu de data recent aici.

Un alt motiv ce raspunde la intrebare, cum contest Executarea Silita , care poate duce direct la suspendarea vanzarii imobilului de catre executor este si contestatia la executare depusa iar pentru a nu fi prejudiciat debitorul , se poate solicita suspendarea acestei proceduri.

PONT JURIDIC: Cum Contest Executarea Silita ? Atunci cand va judecati pe calea contestatiei la executare este obligatoriu sa notati in cartea funciara litigiul pentru ca dupa ce veti castiga dosarul, cel care adjudeca la licitatie publica sa fie de rea credinta la cumpararea imobilului dvs.

Pretul derizoriu este un alt element pe care il puteti invoca, atunci cand vine vorba de contestarea unei licitatii publice.

Ce modificari au intervenit din 2020 si pana in 2023 in materia executarii silite?Pot sa invoc existenta clauzelor abuzive in cadrul contestatiei la executare?

In cat timp pot sa fac contestatia la executarea silita?

Marea noutate a anului 2020 este aceea ca a intervenit decizia data de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene din cauza C-75/19 prin care toti cei care sunt executat silit de catre banci sau ifn-uri, CAR-uri sau alte institutii de la care ati luat credit si ati pierdut termenul de 15 zile de contestatie la executare, vor putea sa formuleze contestatia si peste termenul de 15 zile.

Astfel, CJUE da liber ca toti cei care au posibile clauze abuzive in contract sa le atace prin calea acestei contestatii la executare si sa se apere de abuzurile bancilor, ifn-urilor si Car-urilor si recuperatorilor de creante.

Cititi si :

Ce ilegalitati as putea sa identific in actele de executare silita si cum contest executarea silita?

Cum Contest Executarea Silita daca sunt ilegalitati inserate in actele emise in dosarul executional?

Cele mai mari probleme se refera la punerea in executare silita in mod ilegal a contractelor cumparate de catre recuperatorii de creante de la banci.

Posibil sa fie cele mai multe dintre ele, prescrise iar presciptia va da dreptul SA NU MAI PLATITI.

Este extrem de important sa verificati daca sumele pe care vi le cere banca,ifn-ul sau recuperatorul de creante, sunt certe, lichide si exigibile.

PONT JURIDIC: Stiati ca daca nu primiti o notificare de scadenta anticipata a creditului, acesta nu poate fi executat silit de catre creditor?

Practic, daca prindeti pe picior gresit orice creditor care nu a facut acest lucru, ii puteti anula integral executarea silita.

O alta chestiune ce tine de ilegala executare silita, se refera la lipsa din incuviintarea executarii silite, a sumei pentru care urmeaza sa se faca executarea dar si lipsa indicatiilor prin care se arata in ce forme se va face executarea silita.

Ilegal este si ca executorul judecatoresc sa adauge TVA peste sumele de bani pe care le are de incasat cu titlu de onorariu de executare silita.

Daca ati avut creditul cesionat catre recuperatorii de creante, trebuie sa stiti ca in lipsa notificarii de cesionare a dvs. in calitate de debitor cedat, catre noul creditor, executarea silita nu va este opozabila si o puteti anula, invocand acest aspect.

Una dintre cele mai frecvente greseli se refera la lipsa emiterii Notificarii de incepere a executarii silite.

Astfel, daca primiti direct somatia de plata de o zi sau somatia imobiliara de 15 zile sau poprirea pe conturi , fara a exista si o notificare de demarare a executarii silite, trebuie sa stiti ca INTREAGA executare silita este NULA.

Daca s-au descoperit clauze de natura abuziva in contestatia la executare, de asemenea, executarea silita INTEGRALA, trebuie anulata ca atare.

Vizualizati si :

In 10 ani de zile am descoperit atat de multe abuzuri care exista si in prezent in cadrul executarilor silite incat este IMPOSIBIL sa le aducem aminte pe toate aici.

Un lucru vi-l pot spune cu siguranta. In urma verificarii a peste 5000 de contracte de credit si mai mult de 24000 de dosare pe care SCA Cuculis&Asociatii le-au gestionat, intodeuna s-au identificat lucruri mai putin legale in cadrul executarilor silite indreptate impotriva debitorilor.

De asemenea dupa inceperea procedurii de executare silita Banca, Ifn-ul sau Recuperatorul de creante nu are dreptul sa mai adauge dobanzile contractuale.

Astfel, daca se intampla acest lucru, puteti invoca aspectul acesta pe calea contestatiei la executare avand in vedere urmatorul lucru:

Articolul 55 oug 52/2016

(2) Prin excepţie de la prevederile art. 53 alin. (1) şi ale art. 54 alin. (1), dobânda penalizatoare se aplică la datoria exigibilă. Se interzice perceperea altor dobânzi după declararea scadenţei anticipate.

(3) Pe parcursul procedurii de executare silită se interzice perceperea dobânzilor şi a dobânzilor penalizatoare. (4) Creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive restanţă de către consumator. (5) Perioada dintre declararea scadenţei anticipate şi declanşarea executării silite nu poate fi mai mică de 3 luni ………..

……………………………………………………………….

Av.Drd. Cuculis Adrian

avocat@indrumari-juridice.eu

0722298011

Sursa :

În final de postare-REPUBLICARE ,

iată și modelul de contestare !!! 🙂 🙂 🙂

27/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/174 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:12 am

În perspectiva alegerilor viitoare ,

un citat de o inestimabilă valoare ! 🙂

Pentru persoanele virtuale care întâmplător sau voit

au ajuns pe aici și nu au timp să lectureze URL-ul sus postat ,

postez aici ce-i mai important dar în același timp ,

dureros de adevărat !!! 😦 😦 😦

” În  Parlamentul European s-a votat astăzi ( N.R. 20 decembrie 2020 ) rezoluția pentru Inițiativa

„Minority SafePack” privind autonomia etnică.

Ungaria vrea ca UE să poată impune autonomia pe criterii etnice statelor membre, deși așa ceva nu este prevazut în Tratatele Europene.

Totodată, Ungaria vrea un instrument de șantaj împotriva României.

Din 32 europarlamentari „români” plătiți cu mii de euro pe lună, doar 3 au votat cu România – Băsescu (PMP), Terhes (PNTCD/PSD) și Marinescu (PNL).

Cei mai mari trădători de Neam și Țară sunt neomarxiștii de la USRPLUS!Au votat ÎMPOTRIVA României! Apropo, jigodia de Cioloș se mai vrea și ministru de Externe! El nu știe că Ministerul Afacerilor Externe a dat în judecată Comisia Europeană la Tribunalul UE pentru a bloca Inițiativa? Atunci de ce vrea Cioloș ministru de Externe sau chiar prim-ministru? Ca să vândă Țara?

Au votat pentru Ungaria împotriva României: Vincze, Winkler (UDMR), Cioloș, Botos, Pâslaru, Stefanuta, Strugariu, Tudorache (USRPLUS) și Crețu (Pro-România).

S-au abținut: Avram, Benea, Grapini, Manda, Negrescu, Nica, Plumb, Tudose (PSD), Gheorghe, Ghinea, (USRPLUS), Blaga, Bogdan, Buda, Bușoi, Falcă, Hava, Motreanu, Mureșan, Nistor (PNL).

La ora când postez aceste rânduri , unii dintre parlamentarii sus nominalizați au părăsit scena politică cu PENSII SPECIALE NESIMȚITE 😦 😦 😦 ,

unii sunt încă eroparlamentari și au SALARII NESIMȚITE pe care-i cumulează cu PENSIILE SPECIALE NESIMȚITE 😦 😦

iar alții, sunt parlamentari ai României cu SALARII și PENSII SPECIALE NESIMȚITE !!! 😦 😦 😦

Ca lumea virtuală să înțeleagă odată pentru totdeauna că președintele formațiunii anitiromânești numită UDMR , a jucat , joacă și va juca ” la două capete” și primește bani și de la români și de la unguri , am apelat la ” Google translate” pentru a traduce sloganul de pe fotografia lui , slogan care nu-mi aparține , dar trebuie știut de toți românii cu dragoste de NEAM și ȚARĂ din interior și din afară .

Mai jos postez traducerea în LIMBA ROMÂNĂ a sloganului lui Kelemen Hunor :

” Ungaria este prima pentru noi ” !!! 😦 😦 😦

https://evz.ro/presedinta-ungariei-continua-sa-agite-spiritele-a-postat-un-mesaj-ciudat-nu-lasa-transilvania-sa-se-piarda-dumnezeul-nostru.html

” Primarul UDMR din Satu Mare, acompaniat/telecomandat din pustă

Și în municipiul Satu Mare, în care ponderea minorității maghiare este în jur de 40% (incluzându-i și pe șvabii și evreii maghiarizați, precum și pe romii vorbitori de limba maghiară), s-au multiplicat în ultima perioadă manifestările hungariste, cu iz separatist, iredentist și chiar revizionist.

Apartheid marca UDMR în Sătmar

Reprezentanții locali ai UDMR nu au mai participat la sărbătorirea Zilei Naționale a României, devenind și ei adepții marotei că unirea Transilvaniei cu România, înfăptuită la 1 Decembrie 1918 și consfințită prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, a fost o zi nefastă, o zi neagră pentru maghiari. Cu toate acestea, reprezentanții UDMR nu s-au sfiit să ceară cu un tupeu nemăsurat acordarea pentru minoritatea maghiară a autonomiei și a drepturilor aferente prevăzute în Declarația-proclamație de la Alba Iulia pentru minoritățile naționale din Transilvania. Ori, minoritatea maghiară este singura minoritate din această provincie românească care nu a recunoscut până astăzi actul unirii Transilvaniei cu România în 1918, motiv pentru care este absurd ca reprezentanții săi să solicite acordarea unor drepturi prevăzute într-o proclamație politică la care nu au achiesat în perioada de 105 ani care a trecut de la eveniment .

Pe de altă parte, aleșii locali ai UDMR, începând cu președintele Consiliului Județean Satu Mare, Csaba Pataki, și primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskenyi (care dețin și funcțiile de președinte județean respectiv președinte municipal ai formațiunii etnice maghiare) nu au participat, în primăvara acestui an, la festivitatea de aniversare a eliberării orașului Satu Mare de către Armata Română în 19 aprilie 1919, când a fost alungată în Ungaria așa-zisa Divizie Secuiască, care s-a retras aici după Adunarea Națională de la Alba Iulia, când a intenționat să-i atace pe participanți, dar a fost pusă pe fugă de regimentul românesc sosit de la Viena și aflat sub conducerea lui Iuliu Maniu. În schimb, reprezentanții UDMR Satu Mare sărbătoresc anual cu aplomb cele trei zile naționale ale Ungariei (15 martie, 20 august și 23 octombrie) din banii publici ai tuturor sătmărenilor, inclusiv ai majorității românești de aproape două treimi. Cel mai abitir sunt sărbătorite, de vreo trei decenii, în fiecare sezon estival, Zilele Partium, pentru care Consiliul Local și Consiliul Județean Satu Mare alocă în jur de 100.000 de lei anual.

Cu o lună și jumătate în urmă, Secția Maghiară a Teatrului de Nord din Satu Mare, care s-a separat de Secția Română și se află la cheremul financiar și ideologic al primarului Kereskenyi, a prezentat o piesă în limba română (fapt care se întâmplă destul de rar) mai multor clase de elevi români din Satu Mare. Cu această ocazie, părinții însoțitori au constatat că biletele și programul sunt tipărite in limba maghiară, acest fapt fiind considerat un semnal că unii se consideră stăpâni aici. Reprezentanții Secției Maghiare au scăldat-o ulterior, cu o lașitate și o versatilitate deja consacrate, că a fost o greșeală de imprimare. În weekendul ce a urmat, pe banii Consiliului Local și ai Consiliului Județean, într-un cuvânt ai tuturor sătmărenilor (români, maghiari și alte naționalități), UDMR Satu Mare a organizat în parcul Grădina Romei, pe parcursul a trei zile, o manifestare denumită Ziua Familiei, o formă mascată de sărbătorire anticipată a Zilei Internaționale a Copilului de către minoritatea maghiară, ca să nu se amestece copiii maghiari cu copiii români (budos olah=valahi împuțiți) de 1 iunie, când este sărbătoarea internațională și legală a acestora. Cu toate că acest eveniment a fost organizat pe bani publici, deci și ai majorității românești, toate manifestările au fost derulate în limba maghiară, iar programul acestora a fost tipărit tot în această limbă. Probabil că a fost iar o greșeală de imprimare. Cert este că, la această manifestare, au fost văzuți părinți și copii români cu lacrimi în ochi pentru că nu înțelegeau nimic. Până aici s-a ajuns cu separatismul. Apartheid curat, Kelemen-ur (domnule Kelemen).

Un primar bun de legat

În ultimul weekend din luna mai, au fost sărbătorite, ca în fiecare an, Zilele orașului Satu Mare, iar primarul UDMR a dat o nouă probă de apartheid, favorizându-i vădit pe comercianții vorbitori de limbă maghiară (maghiari sau romi). La acest eveniment, au avut tarabe și terase cu produse agroalimentare nouă comercianți, din care șapte au fost de naționalitate română, dar locurile cu cel mai bun vad comercial au fost alocate unui comerciant maghiar din Satu Mare și unui comerciant rom vorbitor de limba maghiară din Baia Mare. Celor șapte comercianți români le-au fost alocate poziții mai periferice, mai marginale, ca pe vremea imperiului austro-ungar de tristă amintire (1867-1918). Cu toate acestea, comercianții români au fost obligați sa achite primăriei o taxă de 18.000 lei fiecare, precum și să acorde bonuri gratuite pentru produsele vândute, în valoare de 5.000 lei fiecare, funcționarilor publici din Satu Mare.

O astfel de condiționare constituie o infracțiune clară ca și chelia relativ tânărului și necoptului primar (abuz în serviciu). Spre comparație, cu două săptămâni înainte au fost sărbătorite Zilele orașului Sfântu Gheorghe, care are tot primar UDMR și, spre deosebire de Satu Mare, are populație preponderent maghiară (circa 70 %). Primarul acestei urbe nu le-a impus însă nicio taxă și nicio altă obligație comercianților, motivând că aceștia plătesc oricum taxe și impozite la bugetul local.

Consilierul lui tata și jurist pe hârtie și în apă

Principalul purtător de stindard al manifestărilor hungariste din Satu Mare este primarul Gabor Kereskenyi, cunoscut ca un țap breaz pentru atitudinile și manifestările sale radicale, chiar extremiste, separatiste, șovine și revizioniste. Poreclit, inclusiv de către numeroși maghiari, ,,primarul Cash&Carry” sau ,,primarul Keskenyi”(capră), edilul șef din Satu Mare are următoarea deviză preferată: ,,Este orașul meu și fac ce vreau”. Deviza grofilor unguri de tristă amintire! Numai că primarul Keskenyi este doar un pârlit și pârdalnic de boanghen. Edilul șef al Sătmarului este un adept al adagiului actual că în politică nu ai nevoie de multă minte și școală. A absolvit destul de chinuit un liceu mediocru din Satu Mare, iar studiile universitare pretinde că le-a absolvit, de la distanță, la o facultate privată de drept din Ungaria, care este de fapt un institut de trei ani din orașul Debrecen. Nu a prezentat diploma de licență până în prezent și nu se știe dacă i-a fost omologată în România. Nu a practicat niciuna din profesiile juridice importante (judecător, procuror, avocat, notar) și nu a avut experiență în administrația publică înainte de a ajunge la primărie, viceprimar și apoi primar.

Înainte de a obține preamăriri la primărie, a lucrat numai la stat, cel mai mult la APASERV, societatea comercială de distribuție a apei în municipiul Satu Mare și în județul Satu Mare, unde a primit sinecură de la UDMR, un post călduț și bine plătit de consilier juridic, în care n-a prea făcut nimic, dar a avut timp să se dedice politicii, făcând o politică mai mult de culise, de intrigi și bârfe.

În CV-ul publicat pe Wikipedia, este ridicat în slăvi că, la vârsta de numai 21 de ani, a fost consilier de cabinet senatorial, dar se omite să se precizeze că a fost angajat într-o astfel de funcție la cabinetul parlamentar al tatălui său, Sandor Kereskenyi, care a fost senator UDMR în legislatura 2000-2004. Fost ziarist comunist la cotidianul de limbă maghiară din județul Satu Mare, Kereskenyi senior a fost în perioada respectivă unul din liderii importanți ai organizației județene a UDMR, la care a deținut funcția de vicepreședinte. În cei patru ani de mandat, senatorul Kereskenyi s-a remarcat doar prin amenințarea și înjurarea unei ziariste de la un cotidian central, care l-a întrebat de ce nu participă reprezentanții UDMR la sărbătorirea Zilei Naționale a României. Cu concursul tatălui suspus, Kereskenyi junior a fost uns lider al organizației de tineret a UDMR Satu Mare. Este o dovadă clară că nepotismul și clientelismul politic au fost la loc de cinste și în formațiunea etnică maghiară. Pentru astfel de fapte, mulți parlamentari au fost condamnați penal și și-au pierdut mandatul”.

Sursa :

” ADEVĂRUL TREBUIE ȘTIUT.
INFORMAȚIE de CULTURĂ GENERALĂ PENTRU TOTI UNGURII CARE STRIGĂ CĂ ARDEALUL E AL LOR, DAR NU-ȘI CUNOSC ISTORIA !!!

  • ” Stiţi cum o chema pe mama lui Matei Corvin? (rege al Ungariei timp de 32 de ani – 1458-1490 – FIUL românului Iancu de Hunedoara) ??? ELISABETA SĂLĂJAN !!!

Foarte adevărat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia arpadiană, a decedat la 300 ani după regele Ștefan (la 1300). Din 1300, până în 1527, au fost numai regi străini, ce nu aveau nici o legătură cu ”ungurii” minoritari în Panonia.

Numele de „Ungaria” derivă din turcă și înseamnă ”10 săgeți”, adică numărul triburilor turcice venite în Panonia:

  • 3 triburi de turci Cabari (proveniti din Khazari- popoare turcice care au adoptat iudaismul),
  • 6 triburi de populații turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) și
  • un trib de Bașchiri, de la care derivă și cuvântul ”Bozgor” (bașchir, boșchir, boscor) din care s-a format în română verbul „a boscorodi – a vorbi neînțeles”.

Ungaria Mare nu a existat!

Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire!

Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise.

Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!

Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.

Unde este jertfa ungurească la 1867?!

Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?

Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!

Când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară .

Nici unul!

La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.

Nota bene:

principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania.

Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare.

Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe!

De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527?

Simplu de ce:

pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună!

Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.

Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc:

comparaţia între cel calomniat şi calomniator!

Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!

S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.

Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce

este românesc!

Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie:

  • Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români?
  • Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?.

Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care îl propun! Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!

Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!

Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor.

Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai.

Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş!

Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie

să-şi susţină ipoteza, adevărul!.

Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul ADEVĂR să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!

Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora!

Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!

Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!

Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria!

Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar.De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional!

Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!

  • Care e logica acestor resentimente?

Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!

Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari,

-care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta?

-care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani?

Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!

Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!

Nici mai mult, nici mai puţin!

Aşadar , instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!.

Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea.

S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!

-Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?!

-Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!. –Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ?

Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român.

Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică! Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării!

Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.

Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon!

A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm!

Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!

Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului.

Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei!

Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară!

Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă! Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie!

Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!

Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri! Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului.

Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă! Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război”.

Sursa :

P.S.!!! 🙂 🙂 🙂

Sunt convins că pe unii/unele cele sus republicate îi deranjează ,

așa că ,

pentru a le trece supărarea , postez ceva ce sigur îi distrează !!! 🙂 🙂 🙂

24/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/173 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:51 am

În loc de motto , un ” breaking news ” :

1) ” Starea Impostorilor | Episodul 15 – Combinație de miliarde: mafioți, servicii, trompete, Chirieac ”

Nu știu cine este personajul care a pus PUNCTUL pe ” I ”

versus Bogdan Chirieac și nici nu mă interesează ! 😦

Sigur știu că , înaintea lui ,

și alți jurnaliști de investigații au adus la cunoștința lumii virtuale tot felul de lucruri compromițătoare 😦 iar link-urile de mai jos , sunt doar două dovezi :

2) „Imperiul khazar nu are firmă la stradă, nu este înregistrat la ONU, nu are un parlament ales conform unei constituții, al unor legi cuprinse într-un corp de legi publicat și cunoscut de toată lumea!
Nu se știe cine conduce acest imperiu, cum ajung unii la guvernarea acestui vast organism, nu se cunoaște nici cum este organizat acest organism, după ce principii, după ce reguli.
Totul se petrece în cel mai mare secret, într-o deplină conspirativitate! Imperiul sionist nu are atribuțiunile cunoscute ale unui stat, ale unui guvern, acțiunea sa este invizibilă, bine camuflată, neputând intra în atenția organelor de drept, ale justiției.
Interdicțiile stabilite prin legile noastre nu-i ating pe khazari, a căror identitate ne rămâne necunoscută de cele mai multe ori.
Regula lor este să pună pe alții să scoată castanele din foc!” (Ion Coja)

Citatul sus postat ,a fost selectat de pe :

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sa-punem-capat-minciunii

3) În final de postare ,

de Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul ( Sânzienele sau Drăgaica )

La Mulți Ani ROMÂNILOR care poartă numele Sfântului Proroc IOAN BOTEZĂTORUL !!! 🙂 🙂 🙂

23/06/2023

De la lume adunate . înapoi la lume date/172 . Armata României , încotro ?

Filed under: generale — Aliosa @ 6:29 am

În loc de un motto banal 😦

mai bine un citat actual !!! 🙂 🙂 🙂

” În timp ce în țară se pun bazele unui guvern meteoritic, noi mișcări de state și de trupe financiare se anunță pe agenda mondială. Egipt, Argentina, Arabia Saudită, Turcia, Iran, precum și alte economii emergente din America de Sud și Africa se pregătesc de aderare la BRICS.
Anunțul vine în perspectiva summitului BRICS care va avea loc în acest an, la Johannesburg, în Africa de Sud. Programul summitului înglobînd prioritar măsuri de dedolarizare a statelor membre. Precum aminteam anterior, SUA nu vor mai putea fi autodeclarata Arcă a lui Noe pentru omenire. Împiedicîndu-se și căzînd foarte des, nici măcar Robinette Biden nu va reuși să ajungă la arcă, așa că, Iohannis, Orban (L), Cîțu, Ciucă, Ciolacu și găștile lor nu prea mai au loc nici pe arcă, nici în pădurile rase de austrieci…”(Maria Diana Popescu).
Sursa :
https://www.art-emis.ro/editoriale/arca-lui-ciolacu

În cele ce urmează , republic prin ” copy paste” articolul :

” NEBOJSA NOVAKOVIC, OMUL GRU PLĂTIT DE ARMATA ROMÂNĂ!

Putin își poate decora oamenii

Da, Ministerul Apărării Naționale a achitat, de la bugetul consolidat de stat, peste 14 miliarde de euro pentru cea mai modernă tehnică de luptă pentru Armata Română! Ce este drept, nu toate sistemele au și venit, multe nici măcar nefiind încă introduse în fluxul de producție, deși au fost plătite cu mult înainte… Dar, cel puțin pe hârtie, Armata Română are sisteme de rachete HIMARS și PATRIOT! Are transportoare blindate PIRANHA! Are mașini blindate de luptă dotate cu cel mai modern armament! 

Numai că, ghinion, nu are și muniție! Pentru că, în timp ce marea majoritate a fabricilor autohtone de producție ruginesc în așteptarea lichidării în favoarea dezvoltatorilor imobiliari, Armata Română este aprovizionată cu ”pulberea” praf de pușcă pe axa… Sofia – Ankara – Belgrad!

RAPORT SSID: SABOTAJ MILITAR!

În ciuda tot mai penibilelor ”flexări” a unora dintre serviciile secrete românești, iată că, totuși, mai avem și structuri contrainformative ai căror ofițeri pe deplin acoperiți nu au uitat că au depus jurământul militar doar în fața statului român! Unul ”jefuit” de prea multe ori chiar de către cei plătiți inclusiv cu sporurile speciale și operative aferente tocmai pentru a împiedica acest jaf generalizat.

Ofițerii de Contrainformații reușind documentarea unei rețele internaționale ale cărei ițe duc direct la GRU! Da, da, temutul serviciu de informații militare al Armatei Ruse! Și pe care omologii români de la Direcția Generală de Informații a Armatei se fac că îi ”vânează”!  Numai că, ghinion, de atâta amar de vreme, singurele rezultate palpabile fiind deconturile unor sume absolut halucinante cheltuite chipurile în monitorizarea agenților de influență GRU care ar acționa pe teritoriul României. Însă, chiar sub nasul ofițerilor generalului Gabriel Stan, noul comandant al Direcției de Contrainformații și Securitate Militară din cadrul DGIA, adevărații ”instalatori” GRU au reușit o performanță care arată cât de slab este sistemul de securitate al statului român. Armata Română, cu tot armamentul modern de 14 miliarde din dotare, continuând să fie dependentă de praful de pușcă asigurat de alte state… Și dacă vecina Bulgarie și ”rebela” Turcie sunt totuși barem la rândul lor membre NATO, Serbia nici măcar nu face parte din Alianța Nord – Atlantică! Iar ”grosul” pulberii necesare fabricării muniției vine tocmai din această țară!

Mai mult decât atât, Armata Română este lăsată astfel la mâna unuia dintre cei mai controversați comercianți internaționali de arme, sârbul Nebojsa Novakovic. Cel considerat în Raportul clasificat SSID intrat în posesia noastră drept ”omul GRU în Balcani”! Dar cu ”combinații” cu armament și în Turcia și Germania!

Iar Armata Română este și acum dependentă tocmai de praful de pușcă furnizat de fabricile din Bulgaria și Serbia controlate direct sau prin intermediari de către furnizorul GRU, Nebojsa Novakovic!

Iar raportul care avertizează asupra acestei vulnerabilități fără precedent la adresa securității naționale și chiar a întregului Flanc Estic al NATO există! El putând fi solicitat oricând de către ”beneficiarii legali” cu acces SSID!

Cei care astfel, dacă ar avea ”cojones” barem să citească cine este ”livratorul” sârb Nebojsa Novakovic, ar pricepe imediat că un devastator sabotaj militar asupra Armatei Române prin suspendarea livrării prafului de pușcă este posibil oricând! Mai ales că raportul a mai fost depus odată la mapa membrilor Guvernului României… Dar niciunul nu a îndrăznit să citească barem informațiile despre ”Dosarul HEXOGEN”!

A dispărut autorizația de mediu!

Ce este drept, la un moment dat, în urma identificării filierei Novakovic – strict de către ”acoperiții” SIE, ci nu de cei ai DGIA, așa cum ar fi fost normal în fișa postului! – lucrurile s-au mișcat și SRI-ul a dat la rândul său drumul la ”plicul galben” prin care erau confirmate informațiile ”externilor”.

Astfel că serviciile au informat imediat Guvernul și CSAT-ul despre ”blocajul operativ” al producerii de pulbere la Nitramonia Făgăraș. Acolo unde, deși autorizația de mediu fusese dată de peste un an și jumătate, aceasta pur și simplu nu a mai fost găsită! Și nici alta nu s-a mai eliberat, pe motiv că deja exista una!!!

Atunci s-a încercat impunerea unui ”Plan B”, Guvernul fiind informat că la Brașov aveam câteva mii de tone de hexogen, componentă chimică vitală a producției de pulbere. Dar și că, în urma probelor tehnologice fuseseră deja refăcute câteva zeci de tone! Astfel că nu mai trebuia decât demarată producția propriu-zisă, pentru ca Armata Română să nu mai fie singura structură membră a NATO care să depindă în privința asigurării de muniție de un stat non – NATO! Și mai ales de un dublu furnizor și al GRU…

”Fâșiile” lui Neculaie

Numai că nici de această dată situația operativă nu a putut fi deblocată, un alt raport informativ identificând acum drept principale cauze ”fâșiile” de terenuri achiziționate și deținute de miliardarul brașovean Ioan Neculaie exact acolo unde trebuiau extinse halele pentru producția de hexogen.

Astfel că s-a trecut inclusiv la monitorizarea șuetelor informative ale acestuia, prin care miliardarul ajuns între timp după gratii ar fi solicitat o ofițerilor de legătură o adevărată ”taxă de șmecherie” pentru a fi de acord cu vânzarea respectivelor terenuri, la niște prețuri oricum pur și simplu prohibitive.

”Scorul” solicitat pentru ”pârloagele” din plin câmp fiind mai mare și decât dacă pe acestea ar fi fost deja construite proiecte imobiliare de lux.

Ce este drept, ”răspunsul oficial” la aroganța miliardarului a venit nu peste multă vreme, sub forma următorului document oficial:

”Având în vedere mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele numitului Neculaie Ioan, condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea, pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, în urma activității investigative efectuate de IPJ Brașov, cu sprijinul comenzii IGPR, în colaborare cu DOS,DIC,CCPI, Centrul SELEC, polițiști greci, coordonați de șeful ENFAST din nordul Greciei, astăzi au depistat persoana urmărită pe numele căruia fusese emis un mandat European de arestare și au condus-o la sediul organului competent, în vederea confirmării și a punerii în executare a mandatului”…

Deci, Neculaie a fost băgat la pușcărie… Dar praf de pușcă tot nu fabricăm… Și nici măcar nu încercăm… De aproape ai zice că prostia nu poate fi chiar atât de mare… Și atunci, cine are interesul ca Armata Română să rămână dependentă de furnizorul GRU, Nebojsa Novakovic…?”.

Sursa :

Dacă cele sus postate , nu suscită interes 😦

recomand accesare link-ului de mare actualitate

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sistemul-politic-degenerat-din-romania-educata-a-distrus-educatia-si-promoveaza-propaganda-l-g-b-t

în ton cu titlul ” De la lume adunate , înapoi la lume date ”

ca să nu fie uitate , ci musai comentate ! 🙂

20/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/171.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:03 pm

În loc de motto-uri în seamă nebăgate ,

mai bine postez două dureros de reale citate ! 🙂

1) …………..” Cînd capitalismul îşi va da duhul (nu mai e mult), analiştii vor spune că omenirea a făcut concesii unui program al iluziei pe care trebuie să-l depăşească. Orice ar fi capitalismul acum nu mai are nimic bun la care să te uiţi cu gura căscată. Ci să te înfurii pe el ca pe un criminal în serie, care a ucis şefi de state, a ucis progresul, siguranţa şi independenţa popoarelor, iar acum picioarele i-au devenit nesigure, trupul îi tremură ca piftia, devenind el, însuși convulsiv. În treacăt, fie spus, nu e deloc uşor să trăieşti într-o astfel de lume, în care istoria şi-a pierdut cursul, hăituit cu drone și bombe de către polițaiul mondial – o paparudă ramolită și împiedicată.”.(Maria Diana Popescu)

Sursa citatului :

https://www.art-emis.ro/editoriale/profetiile-unui-consiliu-national-de-inteligenta

2) …………………….. „După mai bine de doi ani cu „Joe Biden” – ei bine, țara noastră ocolește etapa de dizolvare și depravare a republicii bananiere și intră rapid într-o distopie Hieronymus Bosch de ruină financiară, socială, psihologică și morală. Fiecare enunț oficial este o minciună.! Totul este spart sau rupt. Și aparent, cu scop, dar întrebarea sâcâitoare, este desigur: în scopul cui? Și de ce dl. Zelensky zboară dintr-o țară în alta în ultima vreme? Pentru că jocul „Let’s You and Him Fight” se apropie de sfârșit și domnul „Z” s-ar putea găsi fatal de nepopular pe frontul de acasă. El a reușit să trimită peste o sută de mii de tineri ucraineni la moarte în mașina de tocat carne și, probabil, încă un milion au făcut-o pentru alte țări.Ucraina va fi acum un tărâm de femei, copii și bătrâni – cu doar suficienți soldați supraviețuitori care caută să-l vâneze pe comediantul care a transformat Ucraina într-o altă glumă bolnavă a istoriei ” . (James Howard Kunstler – SUA).

Sursa citatului :

https://www.art-emis.ro/analize/ucraina-o-gluma-bolnava-a-istoriei

Versus CITATUL sus postat ,

Comisia de la VENEZIA președintelui Ucrainei i-a RECOMANDAT

cu subiect și predicat

că MINORITĂȚILE ce trăiesc pe teritoriul ucrainean ,

inclusiv cea ROMÂNĂ ,

au dreptul să se adreseze autorităților locale și centrale

și în LIMBA lor MATERNĂ !!! 🙂 🙂 🙂

https://www.juridice.ro/689294/recomandarile-comisiei-de-la-venetia-cu-privire-la-legea-privind-minoritatile-nationale-din-ucraina.html

Dacă CITATELE sus postate ,

bineînțeles de la lume adunate ,

înapoi la lume date ,

vor fi în seamă nebăgate ,

deși sunt dureros de adevărate ,

atunci ,

dragă lume virtuală din România și din lumea întreagă , analizează informațiile postate mai jos ,

căci , sigur îți vor fi de folos !!! 🙂 🙂 🙂

” APA CALDĂ este 100% eficientă în rezolvarea anumitor probleme de sănătate, cum ar fi:

-migrenă ;

-hipertensiune arterială ;

-tensiune arterială scăzută;

-dureri articulare ;

-creșterea și scăderea bruscă a bătăilor inimii ;

-epilepsie ;

-nivel crescut de colesterol ;

-tuse ;

-disconfort corporal ;

-astm bronșic ;

-albirea venelor ;

-boli legate de uter și vezică urinară ;

-probleme cu stomacul ; poftă slabă de mâncare ;

– toate bolile legate de ochi, urechi și gât;

dureri de cap.

– Cum se procedează

– Dimineața devreme se beau aproximativ 4 pahare cu apă caldă pe stomacul  gol. 

Atenție ! 🙂

Nu se consumă nimic în 45 de minute de la înghițirea apei! 🙂

Terapia cu apă caldă va rezolva problemele de sănătate în timp util, cum ar fi:

– diabetul în 30 de zile;

– hipertensiunea arterială în 30 de zile ;

– probleme cu stomacul în 10 zile ;

– toate tipurile de cancer în 9 luni ;

– albirea venelor in 6 luni :

– apetitul scăzut în 10 zile ;

– uter și boli asociate în 10 zile ;

– probleme cu nara, urechi și gât în 10 zile ;

– probleme de ciclu la femei în 15 zile ;

– boli de inimă în 30 de zile ;

– dureri de cap / migrenă în 3 zile;

– colesterolul ridicat în 4 luni ;

– epilepsie și paralizie în 9 luni ;

– astm în 4 luni ! 🙂

APA RECE nu este bună mai ales la bătrânețe 😦 pentru că :

– închide 4 vene ale inimii și provoacă un atac de cord.  Băuturile reci sunt principalele cauze ale atacului de cord ;

– creează probleme la nivelul ficatului ;

– face ca grăsimea să se lipească de ficat ;

– afectează pereții interiori ai stomacului ; 

– afectează intestinul gros și duce la cancer !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa informațiilor sus postate : internetul.

18/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/170. Se impune reabilitarea urgentă a ” statului eșuat” .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:32 am

Pentru toți românii și țară și de peste hotare care l-au votat pe Johannis o dată sau de două ori , realitatea ultimilor trei ani demonstrează cu subiect și predicat că,

România este un ” stat eșuat” 😦

numai și numai din cauza orgoliului prostesc și nemăsurat al președintelui țării 😦 😦 😦

care ,

pornit împotriva ” PE-SE-DE” chiar înainte de a fi ajuns președinte

https://aliosapopovici.wordpress.com/2013/10/03/

a atins cel mai rușinos record în materie de mediator între puterile statului și longevitatea guvernelor lui !!! 😦 😦 😦

Din toamna anului 2020 și până acum vreo câteva zile ,

Klaus WERNER Johannis a schimbat TREI GUVERNE :

guvernul condus de Ludovic Orban ,

guvernul condus de Florin Vasile Cîțu

și guvernul condus de Nicolae Ionel Ciucă ,

toți din PNL(PDL) !!! 😦 😦 😦

Un lucru este cert :

prin politica sa partizană și personală , Klaus WERNER Johannis cu cei TREI PREMIERI ai lui , au produs statului român mai mult rău decât Traian Băsescu cu premierii și PDL-iștii lui

în cei ZECE ani de mandat prezidențial !!! 😦 😦 😦

El , Klaus WERNER Johannis și cei care au ajuns la cârma țării din toamna anului 2020 și până astăzi ,

sunt VINOVAȚI de situația dezastruoasă în care se află ROMÂNIA !!! 😦 😦 😦

Având în vedere , că

” Statul român a EȘUAT în a-și proteja cetățenii” 😦 😦 😦

după cum într-o clipă de sinceritate chiar șeful statului ,

Klaus WERNER Johannis a declarat 😦

se impune cu subiect și predicat ,

ca statul român să fie REABILITAT !!! 🙂 🙂 🙂

” Reabilitarea statului național

……………………………. ” Mi-a revenit să abordez reabilitarea statului național. Este limpede din capul locului că „reabilitare” înseamnă multe lucruri. Dacă înseamnă „încetare a decăderii din drepturi”, atunci nu este vorba de așa ceva în privința statului român de azi. Poate surprinde afirmația, dar suntem după decenii în care nu s-a impus ceva țării – deciziile fiind iscălite de reprezentanții ei. Nu este vorba nici ca cineva „să-și recapete buna dispoziție”, căci jubilația nu lipsește.

Dacă reabilitarea statului înseamnă însă ca acesta „să-și restabilească prestigiul”, atunci este cazul unei analize – căci tot mai numeroși economiști acuză transformarea țării în „colonie”.

Mai mult, președintele anterior vorbea de „stat mafiot”, iar cel actual de „stat eșuat”. Dacă reabilitare înseamnă „a corecta funcții alterate”, atunci este și mai mult cazul să stăruim.
Rămân la conotațiile din urmă și desfășor în forma succintă a unor teze optica mea privind reabilitarea statului național al României de azi. Rețin aici doar tezele ei – argumentația concludentă fiind în textul integral al conferinței și în publicații (începând cu Identitatea națională și modernitatea, 2018)…………………………

Identitatea națională nu poate fi despărțită de componente etnice. Dar în cele mai multe state trăiesc oameni cu identități etnice diferite, chemați să-și asume o identitate comună în cadrul națiunii civice……………………..

În jurul identităților circulă ideologii, se fac propagande și se emit etichetări – pe gama de la „naționalism prăfuit” la „cosmopolitism golaș”. Se și înlocuiește copios examinarea lucrurilor cu simplă etichetare. Or, prăbuşirea socialismului răsăritean, din anii 90, şi tranziţia ce a urmat în această parte a Europei, dar și realitățile lumii actuale au dovedit încă o dată că identitățile sunt efective. Identitatea națională nu este relicva unui trecut intrat în muzeu și nu se reduce la elemente ale trecutului………………….

În zilele noastre, este tot mai evident că abia statul național permite rezolvarea problemelor de bază ale societăților. Analize fundamentale au arătat că democrația nu este posibilă în afara cadrului național (Pierre Manent). Nici asistența socială (Habermas), nici dezvoltarea (Streek), nici inovativitatea (Bootle) nu sunt posibile altfel. S-a mai arătat că o „democratizare din afară” duce la dominație (Gaedecke), dacă nu cumva la cleptocrație (Chayes) (detalii în Soarta democrației, 2022). În general, între „statul invadant”, pe care socialismul răsăritean l-a ilustrat, și „statul debil”, cultivat de neoliberalismul care i-a urmat, este adecvată – aceasta fiind a patra teză – formula „statului răspunzător de starea propriei societăți și care se ocupă de aceasta”.

A cincea mea teză este aceea că în pofida a ceea ce s-a realizat după 1989 – stat de drept democratic ancorat în Constituție, cu libertăți și drepturi fundamentale, pluralism politic, parlamentarism și promițătoarele alianțe și a mândriei că fiecare am putut contribui la această cotitură istorică ………………

Nu poți spune că este „democrație curată” în România actuală când se fraudează alegeri, se fuge de dezbaterea publică, se folosesc instituții de forță spre a tria candidații, voturile se numără ocult, inși lipsiți de valoare ajung în răspunderi majore, se adoptă legi fără dezbateri în Parlament și legi organice fără consultare, decidenții citesc banalități de pe foi anoste. Iar mediocritatea vârfurilor, nepotismul, favoritismul aruncă statul român, ca stat, în trecut. Un autoritarism incult și obtuz s-a așternut……………………..

Azi constatăm – și cu aceasta formulez a șasea mea teză – că, în funcție de calibrul decidenților, sunt trei feluri de regimuri:

„meritocratice” – în care, în accesul la decizie, contează meritul cetățeanului în satisfacerea interesului public;

„mediocratice” – care selectează decidenții după fidelitatea față de ierarhii existente; și

„stupidocratice” sau, pe românește, „prostocratice”,

în care se plasează la decizii persoane necompetitive profesional și civic.

A șaptea mea teză spune că statul României actuale a fost avariat. Deciziile nu mai sunt inspirate de „contract”, de reciprocitate. Despre ce „contract” poate fi vorba când se comercializează până şi oameni – nu demult s-au vândut copii, mai apoi fete, iar în 2020 s-au vândut „nişte zilieri”, chiar sub „starea de urgenţă”? Ce legalitate, când la decidenţi nu contează interesul public, ci impunerea de aberaţii (legea digitalizării, legile justiției, legea educației etc.) care împilează cetăţeni? Ce legitimare, când se instalează „guvernul meu”, nu guvernul țării? Mecanismul este cunoscut: inși nepregătiți sunt propulsați în funcţii, aceștia încalcă legile și împart funcţii altor inși care, neavând valoare prin ei înşişi, susțin aberații.

Realitatea că România a trecut într-un regim prostocratic nu poate fi ocolită. O dovedesc nivelul de pregătire (școlară, universitară, de viață) a multor decidenți, inadecvarea deciziilor lor, rezultatele inșilor, neputința articulării de programe viabile, distanța la care se află de cunoștințele și viziunile presupuse de job. Prostocraţia nu este chestiune de etnie, nici de formă de stat, ci de calibru al celor au ajung să fie decidenți.

Odată cu alte „performanțe” – de pildă, distrugerea constituționalismului și resuscitarea securismului – contraperformanţa majoră a regimului prostocratic este afectarea legitimării democratice. Din nefericire, legitimarea, pe care James Madison o plasa exclusiv în voința cetățenilor („poporul este singurul izvor legitim al puterii”, se scrie în The Federalist, nr.49, 1788), s-a circumstanțiat. Recent, la noi se pretinde „legitimarea prin utilitatea operei”, cum este, de exemplu, „lupta cu corupția”. Mai nou, decidenții recurg la „legitimarea prin comanda instituțiilor de forță” și la „legitimarea prin ce spune Europa” – la care presează inși care nici nu au contribuit cu ceva la reformele proeuropene. Legitimările amintite au dovedit, de fiecare dată – iar aceasta este a opta mea teză – că ieșirea din „legitimarea prin voința politică stabilită democratic” este facilă, dar rămâne o înfundătură, căci subminează orice stat. România de azi plătește din greu costurile acestei ieșiri.

Statul modern a legat de la început trei opțiuni:

libertatea și drepturile inalienabile ale individului;

democrația;

suveranitatea.

Evoluțiile recente au resuscitat însă întrebări: mai este democrația guvernarea poporului de către popor, mai exercită națiunea puterea, mai este statul național subiect sau alte forțe…………….

Uniunea Europeană s-a edificat printr-o distincție: anumite domenii ale vieții societăților intră sub controlul uniunii, practic al Comisiei Europene, altele rămân în competența statelor. Pe baza a ceea ce s-a numit „suveranitatea împărtășită”, în timp, însă, accentele s-au schimbat. S-a trecut de la perioade îngrijite de aplicarea tratatelor, axate în esență pe suveranitate națională (perioada Delors-Prodi), la birocratizarea din cele mai noi mandate ale Comisiei Europene…………………………..

Asumarea de sine a statului român este marcată în continuare de poveri suplimentare create în timp. A zecea mea teză este aceea că statul național român trebuie eliberat de paradoxe. De exemplu, în România de azi se practică titluri gonflate, multiplicate într-o confuzie a valorilor, în vreme ce se importă mai mult decât oricând patente. Românii se bucură când dintre ei unii ajung la miliarde de euro, dolari sau lei bogăție. Numai că cei mai bogați români, chiar dacă și-au obținut bogățiile în România, le duc în afară și le mistuie pe acolo. Românii își consideră istoria ca bază a identității, dar nu s-a putut da nici măcar istoria țării la Centenar. Românii se consideră ospitalieri și integrativi și au fost adesea astfel, dar mai nou asistăm la emigrarea masivă a românilor din România.

A unsprezecea teză este aceea că pentru mințile responsabile este cazul și timpul ca România să se asume pe sine. În lume vin ani plini de asprimi, încât în fiecare domeniu , cum am spus-o și în 2002 și în 2012 și mai târziu, țara are nevoie de reconstrucție. Sunt de reconstruit mai toate domeniile de bază ale vieții din societatea României actuale.

De pildă, abdicarea de sine și excursiile de azi ale decidenților nu sunt politică externă. România este parte a Uniunii Europene, dar are de fructificat eficace calitatea de membru cu drepturi depline. După cum trebuie interzis „sportul” comercializării de către decidenți a bunurilor publice în interes privat. România este parte a NATO, dar dezvoltarea de sine a țării și angajamentul cetățenilor rămân mijlocul principal de securitate națională. Orice cooperare externă care servește propria dezvoltare este binevenită, fiind mutual avantajoasă și sub semnul unui patriotism luminat. Anvergura politicii externe se măsoară în avantajele pe care le procură țării, nu în înstrăinări, pierderi și costuri.

Se recurge frecvent la evaluări false, de genul: „treizeci de ani nu s-a făcut nimic”. În fapt, în România, cei peste treizeci de ani au fost cu rezultate diferite. Au fost anii de după 1989, de însuflețire pentru reașezarea țării în concertul european, cu reforme și cu pași în atașarea la societatea deschisă. A intervenit apoi o fractură, în jurul anului 2005, care a dus la desfigurarea reformelor și marginalizarea democratizării. În fractură s-a și rămas până azi, când diletantismul sufocă.
Amatorismul decidenților a dus la erori și la un abuz incredibil. Eroare a fost convingerea că industrializarea trecutului trebuie abandonată, mai curând decât valorificată. Eroare a fost convingerea că economia de piață dizolvă rolul statului. Eroare a fost și înlocuirea efortului de a găsi credite cu vânzarea la prețuri joase a activelor. Reprezentanți români recurg și azi în relații externe la considerente jenante, precum „noi, românii, nu suntem în stare”, „noi nu avem bani” etc. Cum să te respecte partenerii? Expansiunea fără precedent a „șpăgii” este abuz cu efecte dezastruoase.

Înțelegerea privatizării ca devalizare, a democrației ca aranjament, ruperea libertăților de răspunderi, practicarea deschiderii spre lume ca abandonare de sine au costuri grele – cum am arătat adesea (Ieșirea din trecut, 2006; Speranța rațiunii, 2009). România actuală are cea mai mare îndatorare externă din istorie. Noile generații sunt cele care vor plăti. De mirare este că tac. Oricine poate părăsi barca. Dar este plecarea sensul vieții?

Toate sondajele dau clasei politice de azi – de la vârful României, până jos – notele cele mai slabe. Faptul spune multe. În orice caz, eliminarea „statului paralel”, denunțarea lipsei de valoare a decidenților și proiectarea viitorului au devenit vitale.
Cheia este, ca în orice democrație, statul și funcționarea sa. Dacă vrem soluții, este urgent să trecem în România de la statul de drept, la statul de drept democratic. Și să instituim, pe locul democrației mute, o democrație deliberativă, în care fiecare cetățean să-și poată spune păsul.


A douăsprezecea mea teză este aceea că reconstruirea în România de azi presupune legi specifice ca preambul al celorlalte legi. Așa cum am mai arătat în alte locuri, ar fi de început cu „legea bunurilor naționale”, care să pună capăt jafului și să restaureze controlul asupra resurselor țării.

Pe ce forțe se poate sprijini un program de „reconstruire a României”? Răspund plecând de la trei întrebări.

Câți cetățeni ai României au votat actuala președinție și „guvernele ei”? Au fost în jur de 35% dintre cetățeni. Și aceasta după măsluirile operate prin numărarea voturilor. Se poate estima că vocea unei covârșitoarei părți a cetățenilor României nu a fost valorificată politic.

Câți parlamentari, reprezentanți din teritoriu au fost consultați la redactarea și adoptarea de legi, la luarea de decizii care ar fi trebuit să treacă prin votul reprezentanților, dacă nu chiar prin referendum?

S-au adoptat împrumuturi financiare, coduri fiscale, angajamente de război și altele fără ca reprezentanții legitimi ai cetățenilor să fi fost întrebați.

Câți specialiști reali, din mulțimea celor pe care România, totuși, îi mai are, au participat la elaborarea de proiecte, de la cele industriale, trecând prin cele instituționale, la cele culturale?

Cu partea efectiv cea mai profesionalizată a populației țării noastre decidenții României actuale lucrează infim, iar faptul se observă lesne în erorile deciziilor și în consecințe.” .

Textul integral al articolului sus republicat se găsește pe :

15/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/169. 134 de ani de la asasinarea poetului național , MIHAI EMINESCU , ”Luceafărul” poeziei românești .

Filed under: generale — Aliosa @ 4:17 pm

Motto: ”

Cine uită, nu merită” ( Nicolae Iorga).

Sursa imaginilor sus postate ,

internetul cu de toate ! 🙂

” 134 de ani de la asasinarea lui Mihai Eminescu. MARTOR OCULAR: „Mâna îmi era plină de sânge”. Eminescu a cântat “Deșteaptă-te, Române!” cu câteva clipe înainte de a muri și a strigat ”România liberată!” când a fost internat

ARTICOLE RELAȚIONATE

Când Eminescu a pus piciorul pe peronul gării din Viena, în toamna lui 1883, dus pe sus la sanatoriul doctorului Leidesdorfer, poetul a strigat din răsputeri: ”România liberată! România liberată!”scrie profesorul Nae Georgescu în lucrarea sa „Cartea Trecerii. Boala și moartea lui Eminescu”. Profesorul publică și o presupusă mărturie privind ultimele clipe ale Românului Absolut, așa cum au fost înfățișate, peste ani de la moartea sa din 15-16 iunie 1889, în Universul, la 28 iunie 1926. La Mihai-Eminescu.Ro puteți găsi și alte mărturii și documente, împreună cu întreaga Operă Politică a lui Eminescu. ActiveNews prezintă această mărturie publicistică la 97 de ani de la apariția ei și 134 de ani de la asasinarea marelui român:

CUM A MURIT EMINESCU

Ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular

Un modest cetățean, mic de stat și cu o bărbuță albă, a suit alaltăeri scările redacției noastre, voind să ne facă o comunicare. Din ziare, știa că se va face un serviciu divin de pomenire a lui Eminescu, și venea să ne spună și el ce știa, personal, despre pomenitul de azi.

Modestia acestui om dă o valoare specială datelor furnizate de el, date cari nu sunt în nici un caz lipsite de interes. D.Dumitru Cosmănescu, fost într-o vreme coafor al Regelui, având prăvălie sub vechiul Jockey-Club, „îl servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alți prieteni.

–  Era un om domol și foarte așezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorbă. Și avea mare plăcere să-l servesc” eu. Cum intra întreba : ”Da’  unde e Dumitrache ?”

Eu, ca unul care, slavă Domnului, la vârsta mea pot zice că sunt „specialist” și că am servit mii și mii de oameni, mi-aduc aminte și acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustața, mică, era tot neagră.

https://dd6f45d1ab4c77bbc2f095e3fc8c5a8a.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-40/html/container.html

De  ’mbrăcat  nu l-am văzut niciodată rău îmbrăcat, îi plăceau cravatele negre, făcute „fundă”.

Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, și mai ales ședea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă Ardeleanu era  om citit, și fusese și la Paris, studiind să se facă avocat.

Când s-a întâmplat nenorocirea  că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Șuțu, unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc  și acolo, și mă duceam bucuros. Uneori veneau să-l vadă prieteni, Grigore Manolescu, Hasnaș, și alții care-i ziceau lui Eminescu „maestre” și el râdea, bătându-i pe umăr.

Cât a stat la Șuțu, eu cel puțin nu l-am văzut altfel decât scriind. Scria toată ziua, coli peste coli, și era foarte liniștit.

Dar soarta a făcut însă ca într-o zi să-l văd murind, aș putea zice, pe brațele mele. ..

Venisem la Șuțu, cam pe la 3 după amiază.

Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine: ”Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm și să te învăț să cânți Deșteaptă-te, Române !”

Eu care știam că nu e bine să-i fac împotrivă am ieșit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. Și a început să cânte Deșteaptă-te, Române, și eu după el. Cânta frumos, avea voce.

Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav  d’acolo, unu’ furios care-a fost director  sau profesor de liceu la Craiova și, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat și cu sângele șiruindu-i pe haine, spunându-mi: ”Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc… Asta m-a omorât!” L-am luat în brațe și l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe pernă, și când am tras mâna, îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Șuțu în cap, și ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorbă afară, că nu e nimic… Dar după o jumătate de oră, bietul Eminescu murise !”

https://dd6f45d1ab4c77bbc2f095e3fc8c5a8a.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-40/html/container.html

Modestia și simplitatea povestitorului nu scad întru nimic caracterul dramatic al acestor ultime ceasuri ale nefericitului poet.

Faptele povestite aici sunt consemnate, de altfel, mai de mult, de acei cari, în vreme, au stabilit condițiile în cari Eminescu a fost ucis de un dement, datorită firește numai unei regretabile lipse de supraveghere din partea administrației ospiciului unde și criminalul și victima se găseau la un loc.”

Text apărut în Universul, București, 28 iunie 1926, p.3. Reluat în Cuvântul Ardealului, Cluj, 1 iulie 1926, și în Primăvara, Sânnicolau Mare, 4 iulie 1926. FOTO din curtea stabilimentului:

Sursa :

https://www.activenews.ro/stiri/134-de-ani-de-la-asasinarea-lui-Mihai-Eminescu.-MARTOR-OCULAR-%E2%80%9EMana-imi-era-plina-de-sange-.-Eminescu-a-cantat-Desteapta-te-Romane-cu-cateva-clipe-inainte-de-a-muri-si-a-strigat-Romania-liberata-cand-a-fost-internat-167435

14/06/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/168.Liderii PSD &PNL(PDL) se înțeleg între ei ,precum șoarecele cu pisica .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:59 am

1) Dacă pe timpul pandemiei de COVID-19 cei/cele din fotografia de mai jos

se înțelegeau de minune 😦 😦 😦

după ” ROTATIVA la GUVERNARE ” ,

cei trei din fotografia de mai jos care au fost la guvernarea ROMÂNIEI până mai ieri ,

din nefericire pentru NEAM și ȚARĂ 😦 😦 😦

se înțeleg precum SOARECILE cu PISICA 😦 😦 😦

iar cei care au rămas la guvernare ,

foto de mai jos ,

se înțeleg și mai rău decât șoarecele cu pisica !!! 😦 😦 😦

2) Despre plecarea de la Palatul Victoria al celui care timp de un an și jumătate a ÎNDEPLINIT fără a crâcni ordinele celui care l-a uns în funcția de PREMIER al ROMÂNIEI , recomand accesare și lecturarea articolului de pe :

3) Cele ce urmează a fi mai jos postate sunt continuare celor postate-republicate pe :

După depunerea mandatului de premier

Nicolae Ionel Ciucă , președintele PNL(PDL) a fost ales ” pe repede înainte” președinte al SENATULUI .

https://www.romania-actualitati.ro/stiri/romania/nicolae-ciuca-a-fost-ales-presedinte-al-senatului-id178890.html

4) ROTATIVA la guvernare s-a încheiat ,

dar CIRCUL politic , NU !!! 😦 😦 😦

” Niciodată să nu spui niciodată” .
După alegerile parlamentare din toamna anului 2020 , pornit rău de tot împotriva ” PE-SE-DE ” , câștigătorul acelor alegeri ,
președintele Klaus WERNER Johannis în loc să-l desemneze ca PREMIER pe Marcel Ciolacu , președintele PSD , l-a desemnat pe CIRCARUL de Ludovic Orban de la PNL(PDL) ,
nimeni altul decât cel care ,în campania electorală pentru alegerile prezidențiale urla ca din gaură de șarpe la microfon :

iar ieri, 13 iunie de chiar ziua celui pe care-l ridica în slăvi , spunea cu mare durere în suflet

purtând o pancartă pe care scria :

” Lacheii te slugăresc ,

liberalii te urăsc ” !!! 🙂 😦 🙂


Întrebat fiind de jurnaliști în noiembrie 2020 ,de ce nu a DESEMNAT ca PREMIER pe liderul PSD ,, președintele țării ,Klaus WERNER Johannis a spus :
” Atâta timp cât voi fi președintele României ,la vremea respectivă
” NICIODATĂ nu voi desemna un premier de la PESE-DE ” ! 😦

Cum ” NICIODATĂ să nu spui NICIODATĂ”

în chiar ziua lui de NAȘTERE
https://ro.wikipedia.org/wiki/Klaus_Iohannis

președintele României , Klaus WERNER Johannis l-a DESEMNAT ca PREMIER chiar pe cel pe care,
în toamna anului 2020 , l-a ” lăsat cu botul pe labe”
adică, pe MARCEL CIOLACU , președintele PSD !!!

Despre CIRCUL din timpul negocierilor de la Palatul Cotroceni dintre Johannis și partidele și formațiunile politice parlamentare pentru DESEMNAREA PREMIERULUI

( Ludovic Orban cu încă 15 membri ai FORȚEI DREPTE , plimbau PANCARTE cu lozinci ANTIjohanniste )


cât și după DESEMNAREA lui Ciolacu ca PREMIER ,

circ oferit publicului larg prin intermediul televiziunilor pro și contra
COALIȚIEI de GUVERNARE PNL(PDL)&PSD&UDMR ,
sincer ,
îmi este lehamite să postez ceva așa că , las pe alții să vorbească ! 🙂

Trebuie menționat faptul că :

5) UDMR a ieșit de la guvernare ;

6) Astăzi , începând cu ora 09:00 în plenul reunit al Parlamentului României se va dezbate PROGRAMUL de GUVERNARE

și AUDIA noii miniștri PNL(PDL)%PSD ai cabinetului Ciolacu .

7) Despre NEGOCIERILE de ieri , 13 IUNIE , zi cu ” GHINION” pentru unii , dau cuvântul profesorului Dumitru Borțun :

8) Despre ieșirea UDMR de la guvernare , postez prin ” copy paste” următoarea analiză făcută de un specialist care dorește anonimatul ! 🙂

” ANALIZĂ

Confuzie mare în chestiunea iredentismului unguresc în România. Pe rând, succint:

1. serviciile secrete maghiare și sovietice au avut în tot secolul XX ca obiectiv slăbirea României, primele acționând pentru preluarea în orice formă, directă sau indirectă (prin supremație economică) a Transilvaniei.

2. serviciile maghiare au acționat totdeauna, chiar și atunci când erau de partea Germaniei naziste, de conivență, în marja, sau sub acoperirea serviciilor rusești.

3. Dacă până prin 2014 SRI se mai ocupa de iredentismul unguresc, de când e prostocrația la guvernare, contraspionajul românesc s-a retras din județele dominate de UDMR, lăsând, practic, „la liber” serviciilor ungurești (și oricăror altora) ce se întâmplă acolo. De fapt, primul care i-a lăsat să-și facă de cap a fost Tăriceanu în vremea lui Băsescu. A urmat MRU – șef de serviciu secret, ministru de externe etc, șeful de cabinet al lui Năstase a fost agent maghiar – documentat, știre publică.

4. Am ajuns să avem circa 40 de mii de funcționari și înalți funcționari, inclusiv demnitari controlați de Budapesta în structurile administrației „românești”. Aceștia, spre deosebire de „ai noștri” au loialitate națională precisă, sunt educați, reciclați constant și competenți, în domeniile lor de lucru. Spre deosebire de prostovanii noștri, ungurii au înțeles că o țară se conduce sau se slăbește în primul rând prin cultură, educație, sport. Fondurile dezvoltării naționale, mediul trec pe la ei și sunt canalizate cum trebuie.

5. Iredentismul a reușit să-și creeze o vastă rețea de justiție coruptă așa încât a obținut, prin posesia ilegală a documentelor din arhive și măsluirea acestora, retrocedări abuzive în masă. Totul prin intermediul unei justiții care a considerat valabile hotărârile horthyste din Transilvania ocupată între 1940 și 1944 (Dictatul de la Viena), deși acestea deveniseră ilegale prin Tratatul de la Paris din 1947. Nu ne mai referim la „procesul optanților” unguri, despăgubiți odată de statul român în interbelic – deși nu aveam această obligație, Ungaria fiind stat înfrânt, și încă odată acum, deși grofii recompensați au ales de bună voie (de unde și termenul de „optanți”) să părăsească România după 1919.

5. Forumul „Transilvania furată” a demonstrat de ceva vreme că retrocedările ilegale au atins în mare măsură dimensiunile teritoriului răpit de Ungaria cu sprijinul Germaniei și Italiei în 1940. Practic, românii stau cu chirie pe care o plătesc Budapestei sau oamenilor de afaceri cu conexiuni acolo, în marile orașe transilvane și nu numai.

6. Slăbirea structurilor de forță și lipsa de interes a politicienilor „români” față de problema națională a permis iredentismului unguresc să-și premieze pe față promotorii – mulți din „comandourile” lui Soros, grupați în jurul GDS, tot felul de distrugători de mituri românești dar, promotori ai miturilor suprematismului european.

7. Trebuie precizat că acțiunea pe foarte multe etaje, deosebit de rafinată a statului maghiar, datează din vremea Austro-Ungariei, a continuat neabătută în perioada lui Horthy (când s-au înțeles cu URSS – cu care erau dușmani „declarați”, numai să ia Ardealului de laStalin – din partea căruia au obținut Regiunea Autonomă Maghiară și o parte din controlul asupra Securității), a continuat cu succes în perioada comunistă și după 1989, când Ungaria a fost vârful de lance al „acțiunilor active” contra României, inclusiv la nivelul CIA – unde au avut permanent persoane favorabile lor, fie direct, fie că erau însurate cu unguroaice. Chiar și Anglia, ce mai anti-rusă națiune occidentală, lua de urechi SRI-ul, când acesta își publica rapoartele de activitate, privind acțiunile sale în apărarea Constituției contra mișculațiilor maghiare.

8. Azi, primitivismul patriotismului celor din servicii, al politicienilor „de la noi” – atunci când se mai manifestă, pentru că experții în chestiune au fost dați la o parte, nu are nici o șansă în fața acestei acțiuni concertate și bine puse la punct. De aceea ei pot impune „standardele comunității” pe Facebook – românii patrioți sunt cenzurați, iar înjurăturile și amenințările lor trec ca prin brânză – poate și pentru că, prin UDMR, controlează „discriminarea”, și, indirect, prin extinsul complex de inferioritate al „intelectualității fine” și „al ardelenilor”, și alte structuri media, complet surde, absente față de problematică. De aceea efectiv își fac de cap în județele controlate de ei, unde au instaurat un adevărat apartheid, cu care românii de rând s-au obișnuit, trăind într-o țară paralelă.

9. Prin scopirea instinctului și a reflexului patriotic și național din administrația centrală, din învățământ, din presă, chiar și la nivelul omului de rând, preocupat „de mâncare”, România se mai ține întreagă de un fir de ață și de un noroc nevăzut, pe care iredentismul unguresc nu-l va avea niciodată.

10. Iredentismul despre care vorbim nu este doar ceva temporar, cum este cel irlandez, de pildă. Este parte a unui fel de a fi al unui stat născut să fie expansionar și agresiv, după cum arată PRINCIPIAL N. Iorga în „Hotare și spații naționale”. Statul unguresc este „un stat de misiune apostolică” spre Gurile Dunării. Adevărat, e greu de înțeles acest lucru, nu atât de cei fără minime lecturi, ci fără bunul simț al propriei lor patrii.

11.Nota bene.

Aici nu am scris despre unguri, care sunt un popor remarcabil, ci despre iredentismul promovat de către statul maghiar pe teritoriul României, sub umbrela Rusiei sau a oricărei alta găsește la îndemână, că a fost Germania nazistă, URSS, SUA sau UE” .

Ca român cu dragoste de NEAM și ȚARĂ neafiliat niciunui partid politic sau ONG , urez celor care vor guverna ” ROMÂNIA eșuată” până la alegerile parlamentare din toamna anului 2024 , mult noroc !!! 🙂 🙂 🙂

Până atunci însă, doar DUMNEZEU știe ce se va mai putea întâmplă !!! 🙂 🙂 🙂

În final de postare și luând în considerare faptul că

pesedistul Marius Budăi

ministrul muncii din cabinetul Ciucă ,

se regăsește pe aceeași funcție și în cabinetul Ciolacu

10/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/167 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:09 am

Cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos ,

sunt dovezi de necontestat ale celor postate-republicate anterior , pe :

Culmea ignoranței , aroganței și nepăsării johanniste versus breasla lui , DASCĂLII din învățământul preuniversitar , știind că , Klaus WERNER Johannis , înainte de a ajunge președintele României

a fost profesor de fizică la un liceu din Sibiu !!! 😦 😦 😦

Informat fiind de oamenii săi că vreo 20.000 de DASCĂLI din învățământul preunuversitar vor fi în data de 9 iunie a.c.pe la orele prânzului
la poarta Palatului Cotroceni pentru a-i cere socoteală versus SALARIILE lor ,

https://www.portalinvatamant.ro/articole/stiri-profesori-106/un-nou-protest-masiv-al-profesorilor-in-bucuresti-vineri-9-iunie-20000-de-angajati-din-invatamant-vor-picheta-guvernul-si-palatul-cotroceni-12139.html

președintele României , Klaus WERNER Johannis, a plecat încă din 8 iunie, 2023 , cu soția la NEPTUN ,să se bronzeze !!! 🙂 🙂 🙂

”Armata națională nu mai are soldați.

Val uriaș de pensionări și demisii din sistem

Țară NATO doar cu numele. Soldații români sunt pe cale de dispariție

Deficitul din Armata Română a ajuns la peste 20.000 de soldați și ofițeri, după valul de demisii și pensionări din 2022 și din acest an, ne spune conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Totodată, deficitul de personal din MAI a crescut la 30.000 de oameni, punând în mare dificultatea sistemul. Insistența dubioasă a Comisiei Europene de a tăia pensiile militare și de a crește vârsta de pensionare pune în pericol siguranța națională, avertizează sindicaliștii.

Protestul polițiștilor desfășurat la sediul Reprezentanței în România a Comisiei Europene a rămas fără ecou, dat fiind că nimeni nu a vrut să discute cu ei. Dezamăgirea sindicaliștilor din MAI a fost cu atât mai mare cu cât Reprezentanța este condusă de români. Singurul lucru pe care au reușit să îl facă a fost depunerea unui memoriu pentru Comisia Europeană.

”Am solicitat, într-un memoriu, să ne comunice dacă au avut și au bază legală pentru a solicita aceste modificări legislative în România și dacă au solicitat acest lucru și pentru alte țări din UE sau din NATO. Din informațiile pe care le avem noi, actuala modalitate de stabilire a pensiilor militare este forma care se aplică în toate țările NATO și ale UE pentru tot ce înseamnă militari și polițiști. Comisia Europeană, precum și Guvernul și Parlamentul României, trebuie să înțeleagă că suntem o țară la granița Uniunii Europene, că suntem o țară care apărăm Europa, suntem țara care blochează migranții, care are cele mai mari depistări din UE de droguri, de armament sau de alte produse și substanțe interzise. Nu vrem să fim o țară de sclavi, nu vrem să fim o țară condusă de persoane din exterior, vrem să fim conduși de Guvernul României, de Parlamentul României și să se aplice aceeași legislație pentru noi ca în întreaga Uniune Europeană, inclusiv în zona pensiilor militare”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.

Criză fără precedentTot ceea ce fac în prezent Parlamentul României și Guvernul României, toate declarațiile politice din ultimele luni au făcut doar să destructureze și să destabilizeze întregul sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, susțin sindicaliștii din MAI.

”Aceste discuții publice au generat numai în acest an peste 5.000 de pensionări din MAI și peste 3.000 din MApN. În același timp, anul trecut am avut aproape 5.000 de demisii din Armata Română și peste o mie de demisii din MAI. În plus, 10% din cei care se încadrează în Poliția Română își dau demisia în primul an de încadrare, fie că sunt absolvenți de școli, fie că sunt din sursă externă. Am ajuns la un deficit de 50.000 de angajați în tot sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. 20.000 de persoane avem deficit în MApN și 30.000 în MAI. Astăzi (n.r. ieri) am aflat cu surprindere că la Reprezentanța în România a Comisiei Europene a fost instituită pază cu jandarmi. Zilele acestea vom solicita să le fie retrasă paza cu Jandarmeria și să se asigure pază privată. Deficitul este atât de mare în Jandarmeria Română, încât acești colegi trebuie să-și desfășoare activitatea pentru a asigura siguranța cetățenilor, nu siguranța Comisiei Europene”, ne-a precizat vicepreședintele SNPPC, Mihai Zlat.

Militarii, pensionați la 65 de ani

Din amendamentele discutate la comisiile Parlamentului, intenția actuală este de a crește vârsta de pensionare pentru militari la 65 de ani și de a extinde baza de calcul de la 6 luni la 300 de luni, semnalează sindicaliștii. ”Asta va genera o înjumătățire a pensiilor militare, fiind o trecere mascată pe contributivitate. Nu poți să crești vârsta de pensionare și să scazi cuantumul pensiei pentru cei aflați în prag de pensionare, în condițiile în care aceștia nu au avut voie să desfășoare niciun fel de altă activitate. Noi am avut trei variante de negociere: revenirea la forma inițială a Legii 223, rămânerea actualei variante modificate în 2017 și, dacă se va face o modificare pe Legea pensiilor militare, să fie aplicată doar celor care intră în sistem după promulgarea legii. Altfel, va genera doar inechități”, a mai afirmat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC” .

Sursa:

Pentru a scoate și mai bine în evidență situația politico-socială catastrofală din

” România educată ” = ” România needucată” 😦 😦 😦

postez spre lecturare link-urile următoare :

https://www.comisarul.ro/articol/cat-s-o-fi-dat-pentru-porcaria-asta-si-mai-ales-ci_1485459.html

https://www.news.ro/politic-intern/rocada-premierilor-ar-urma-sa-aiba-loc-saptamana-viitoare-indiferent-de-ce-se-intampla-cu-greva-din-educatie-surse-1922401809002023061321222137

https://www.news.ro/economic/tribunalul-bucuresti-dispus-deschiderea-procedurii-falimentului-euroins-romania-asigurare-reasigurare-politele-emise-societate-exceptia-celor-garantii-valabile-pana-data-8-septembrie-2023-1922400209072023061221222122

https://www.news.ro/social/update-ministerul-educatiei-propune-echivalarea-probelor-orale-bacalaureatului-notele-liceu-evaluarea-clasa-vi-ar-urma-tina-modificari-titularizare-metodologie-echivalare-media-calificativul-obtinut-1922400209002023061621222317

https://www.news.ro/social/marius-nistor-guvernul-avansat-varianta-sensul-cresterea-1-ianuarie-2024-ar-trebui-fie-45-cresterile-stipulate-grilele-salarizare-1-500-lei-acordati-5-octombrie-bani-fonduri-europene-1922401009002023061521222286

https://life.ro/putem-sa-mai-salvam-scoala-romaneasca-o-voce-puternica-o-femeie-determinata-oana-moraru-despre-problemele-si-viitorul-sistemului-de-invatamant/

https://www.news.ro/social/sanitas-noua-intalnire-cu-liderii-coalitiei-sindicalistii-anunta-ca-ministerul-sanatatii-a-cerut-deja-dsp-urilor-necesarul-pentru-voucherele-de-vacanta-1922402409002023061421222233

https://www.news.ro/externe/bbc-semnale-seismice-detectate-in-romania-ar-putea-dovedi-ca-barajul-nova-kahovka-a-fost-aruncat-in-aer-spun-oamenii-de-stiinta-norvegieni-foto-1922400409512023061521222222


https://www.libertatea.ro/stiri/livetext-razboi-in-ucraina-ziua-470-4569687

https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Profetiile-scrise-si-nescrise-ale-lui-Soros-Trebuie-sa-cenzuram-internetul-sa-plusam-pe-incalzirea-globala-sa-finalizam-razboiul-din-Ucraina-sa-facem-pace-cu-China-si-sa-punem-capat-democratiei-odata-cu-Marea-Restare-182503

În final de postare , una și mai tare !!! 🙂 🙂 🙂

” CPS a MApN pare a nu fi auzit de acțiunea specială în contencios administrativ împotriva ordonanțelor de guvern.

 HUHU REZEA VINERI, IUNIE 09, 2023

Altfel, nu ar fi scris enormitățile din Intâmpinarea la o cauză la CA Ploiești, în care reclamantul  a făcut imprudența să cheme în fața instanței de contencios administrativ împotriva Guvernului si Casa Sectorială.

Acțiunea împotriva Guvernului în care se invocă vătamări de drepturi produse direct prin ordonanțe de guvern, însoțită de excepția de neconstituționalitate a ordonanței sau a unei dispoziții de ordonanțe, nu are termen de prescripție, este suficient ca ordonanta să fie în vigoare, nu nesesită procedura prealabilă, se judecă cu celeritate de instanțe si de CCR, obligația de despăgubire revenind direct guvernului.

Ignoranța juriștilor de la Casele Sectoriale provine și de la faptul că rezerviștii și structurile asociative nu au  folosit procedura specială împotriva ordonanțelor de urgență care au afectat groaznic drepturile pensionarilor militari. Nu au fost solicitați să aprofundeze și procedura specială.

Dacă nu au avut timp să aprofundeze art. 9 din Legea nr. 554/2004, juriștilor caselor Sectoriale  le pun la dispoziție materialul documentar, publicat pe blog la începutul anului, despre Decizia CCR nr. 95/2018.

Vezi:     https://www.huhurez.com/2023/01/decizia-ccr-nr-952018-privind.html 

Cum să ridici excepția prescripției dreptului la acțiune în această procedură specială?

Din cerbicia întâmpinării  se poate concluziona  că pentru a obține despăgubiri este nevoie si de formularea de excepții, fie în procedura litigiilor de Asigurări sociale, fie în procedura specială a contenciosului administrativ,  împotriva art. 84 al OUG 114/2018 .

Cei 69 de reclamanți care așteaptă decizia CCR privitoare la neconstituționalitatea OUG nr. 59/2017 pot formula excepția de neconstituționalitate a art. 84 al OUG 114/2018 la repunerea pe rol a proceselor prin care au cerut despăgubiri  și neconstituționalitatea OUG nr. 59/2017.

Nici vorbă ca art. 84 din OUG nr. 114/2018 să fi abrogat OUG nr. 59/2017, cum diletant se susține în Intâmpinare… dar și în alte documente emise de Casa Sectorială a MApN. 

Acel articol a modificat și completat art. 60 din Legea nr. 223/2015, așa cum el fusese modificat prin OUG nr. 59/2017. 

De altfel, CPS a MApN a emis mii de decizii de pensii, după intrarea în vigoare a OUG nr. 114/2018,  în care a invocat OUG nr. 59/2017 ca temei legal pentru plafonarea pensiilor la cuantumul net al bazei de calcul.

05/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/166. Liderii coaliției de guvernare , PNL(PDL)&PSD&UDMR ,Ciucă, Ciolacu și Hunor , se ceartă pe ministere ( bani) iar elevii din învățământul preuniversitar și dascălii lor, suferă .Președintele țării, Johannis, orchestrează balamucul.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:24 pm

Motto :

” O poză face cât o mie de cuvinte” ! 🙂

iar un CITAT , cât un milion !!! 🙂 🙂 🙂

” Plagiatori, agramați, absolvenți de școli private la 40 de ani,angajați de o viață la stat, oameni care nu au dovedit nimic în viața lor!
Ei sunt cei la care trebuie să ne uităm și să le cerem socoteală!
Ei vorbesc de economii la buget însă bugetarii continuă să facă așa zise cursuri anuale care nu sunt nimic altceva decât niște vacanțe pe bani publici la munte și la mare!
Azi au aprobat în Parlament un nou act normativ prin care angajații din primăriile de comune și cei din instituțiile și serviciile publice de interes local pot să-și
deconteze cheltuielile de transport.
Carpeli făcute pe picior.
Unii primesc, de la alții se taie în funcție de interesul politic al momentului.” (Anca Alexandrescu)
Sursa :
REVISTA ART-EMIS – Anul XIII, Nr. 38 (1.309) / 28 MAI 2023

Articolul ce urmează a fi republicat mai jos ,

se vrea continuarea celor postate pe posturile :

” Unde-i mititelul de Hellvig ?

Probabil că unii știți ceva sau aveți o explicație. Eu, nu!

De ce a întrebat Regele Charles al III-lea de Eduard Hellvig, directorul SRI?

Și de ce i-a cerut lui Klaus Iohannis „să-i faciliteze o întîlnire”?

Am încercat să-mi imaginez că directorul SRI i-a făcut un serviciu. Ce fel de serviciu? Lui sau Angliei? În asemenea cazuri, mulțumirile sunt discrete, iar dacă sunt publice se lasă cu un semn de recunoaștere și cu o explicație oficială.

Oricum, între primele lucruri după ce a ajuns la Cotroceni, Regele Charles al III-lea a întrebat de Eduard Hellvig.
-Vreau să-i mulțumesc și să-i strîng mîna! a spus Regele Charles al III-lea.

La această secvență îmi permit să fac o presupunere. Directorul Eduard Hellvig era pe undeva prin preajmă, într-o cameră sau pe un hol, sau în spatele grupului de oficiali (nu după un copac!) și imediat a ieșit în față, arătîndu-se zîmbitor și exclamînd un „iacătă-mă-s, Majestate!” într-o limbă engleză de Sălaj.

Adriana Duțulescu, o jurnalistă cu experiență (și cu contacte!), încearcă o explicație pentru dorința Regelui Charles al III-lea. Cică în tinerețe, Prințul Charles a fost „patronul spiritual al serviciilor secrete britanice” și ”i-a mulțumit lui Hellvig pentru buna cooperare și relațiile dintre SRI și serviciile britanice”. (Adriana Duțulescuu, Digi 24).

Nu cred! Din ce an este Eduard Hellvig director al SRI? A fost numit în 2 martie 2015. Și de cîte ori a vizitat Prințul Charles țara noastră din 2015 și pînă astăzi? Cum se explica faptul că în acești opt ani, „patronul spiritual” al informațiilor secrete engleze n-a avut nici o ocazie să îl întîlnească pe micuțul sprijinitor al Angliei? Noi știam că Eduard Hellvig ia lumină de la serviciile secrete americane. Nu demult, a fost acolo împreună cu adjunctul său pentru cine știe ce sarcini și binecuvîntări. Dacă nu mă înșel, CIA l-a și cadorisit cu o diplomă sau cu o tinichea. Dar despre relațiile sale cu serviciile secrete engleze nu știam nimic!

Eduard Hellvig, la CIA

”Totodată, suveranul britanic i-a mulțumit directorului SRI și pentru cooperarea în privința problemelor legate de războiul din Ucraina”, scrie Adriana Duțulescu în același articol de pe site-ul Digi24.ro.

Vă dați sema ce știre nebună! Hellvig joacă un rol atît de mare în războiul din Ucraina încît Regele Charles al III-lea al Marii Britanii vine la București într-o vizită privată și ține minte că trebuie să-i mulțumească directorului SRI, de altfel singurul sprijin mai acătări al președintelui Klaus Iohannis. Și a ținut să-l vadă și să-i mulțumească! Parcă voia să-l vadă pe binefăcătorul Angliei și al NATO!

Culmea, nici despre rolul lui Hellvig în războiul din Ucraina nu știm mare lucru. Adevărul este că nici președintele României, nici SRI nu ne-au dat nici un fel de informație despre acesta.

Și nici nu știm dacă există!

Dar dacă presupunerea Adrianei Duțulescu nu-i adevărată? Dacă este o presupunere, o ipoteză de părerist? Adriana Duțulescu precizează din chiar începutul articolului său că:

„Suveranul Marii Britanii i-a cerut lui Klaus Iohannis să-i faciliteze o întâlnire cu directorul SRI, Eduard Hellvig, au declarat pentru Digi24.ro surse oficiale”.

Ce vreți mai mult! A.Duțulescu n-a aflat știrea dintr-un tufiș și nici n-a tras cu urechea. Informația că Regele Charles al III-lea „i-a cerut lui Klaus Iohannis să-i faciliteze o întâlnire cu directorul SRI, Eduard Hellvig” vine dintr-o sursă oficială de la Cotroceni. Adică de la unul dintre oamenii prședintelui. Și aproape sigur cu aprobarea acestuia! Altfel, de unde să știe Digi24 (un cunoscut vehicul de informații dinspre SRI și Palatul Cotroceni!?) că Regele Charles al III-lea de cînd a pășit la Președinție, una dintre primele sale propoziții rostite (nu televizate) să fi fost:
-Unde-i Hellvig?
sau
-Vă rog să-l aduceți pe Hellvig că „Vreau să-i mulțumesc și să-i strîng mîna!”

Nu mă îndoiesc cîtuși de puțin de imaginea benefică produsă de legăturile Regelui Charles al III-lea cu țara noastră și despre rolul pozitiv al investițiilor sale în satele Transilvaniei. Dar povestea cu mulțumirile pentru Eduard Hellvig îmi rămîne neclară. Nu pot să-l bănui pe Regele Angliei de implicarea sa într-un aranjament de marketing politic pentru lansarea unui directoraș de servicii secrete, lipsit de coerență și anvergură (și culturală, și politică!). Presupun că vizita privată la Klaus Iohannis, cu gardă, onoruri și intonare de imnuri i-a făcut o plăcere nemărginită, mai ceva ca muzica de la picnicurile de la Valea Zălanului.

La fel, îmi imaginez că președintele Klaus Iohannis își dorește un succesor la Cotroceni care să-i țină tira și să-l protejeze după expirarea mandatului și că acesta, după visele sale, ar putea fi Eduard Hellvig.

Și asta se poate. Și Traian Băsescu a vrut-o pe Elena Udrea și, mai apoi, s-a mulțumit cu promisiunile de protecție ale lui Klaus Iohannis. (Și primarul de Sibiu s-a ținut de cuvînt!) La fel, pot presupune că și Eduard Hellvig se visează urmaș de Iohannis la Palatul Cotroceni! Se poate și sunt destule semne că lucrează la asta. Și el, și președintele. Pledoariile prietenului său Cosmin Gușă pentru un Hellvig președinte l-au scos deja la iveală.

Și l-au făcut deja de rîs!

Dar nu înțeleg ce rol a avut exclamația Regelui Charles al III-lea și cum s-a ajuns la ea!” .

Sursa :

În final de postare-republicare și în ton cu TITLUL postului de față , pentru persoanele virtuale iubitoare de MODĂ și FRUMOS recomand vizitarea postului :

Alioșa .

02/06/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/165.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:39 am

Motto:

https://www.activenews.ro/opinii/Strania-pozitionare-a-presedintelui-Romaniei-pe-podiumul-de-la-Bulboaca.-Papusica-de-paie-de-la-Chisinau-si-a-permis-prea-multe-182387

Cele ce urmează a posta , sunt continuarea celor postate pe :

Sursa imaginilor sus postate ,

internetul cu de toate !!! 🙂 🙂 🙂

Discuțiile dintre reprezentanții guvernului și liderii de sindicat din educație s-au încheiat .
Cu toate că Guvernul Ciucă a emis OUG prin care
salariile personalului didactic au fost mărite cu 1000 de lei lunar, brut ,
iar pentru personalul nedidactic cu 400 lei lunar , brut ,

https://www.news.ro/politic-intern/update-guvernul-adopta-joi-ordonanta-urgenta-prevede-majorare-1-000-lei-brut-personalul-didactic-400-lei-brut-cel-nedidactic-masurile-aplicate-1-iunie-sindicalist-varianta-imbunatatita-1922402131002023051521214851

GREVA cadrelor didactice din educație , CONTINUĂ !!! 😦 😦 😦

https://www.news.ro/social/update-sindicalistii-educatie-resping-oferta-guvernului-greva-continua-nemultumirile-sindicalistilor-coalitia-face-apel-responsabilitate-derularea-examenelor-cei-aproximativ-300-000-elevi-anii-1922400631002023052021215176

1) ” Carmen Iohannis nu face grevă.
Mi se pare normal!
Doar n-o să-și fluiere partenerul de călătorii, ghidul turistic și bărbatul.
Bine că nu declară că profesorii o duc bine și că au și fonduri pentru călătorii.
Și cine nu mai participă la marea greva din învațămînt? SNSPA, grupul de facultăți care produce inteligențe politice descurcărețe pentru ele însele și pentru sistem, dar nefolositoare pentru țară.
Nu acolo se reunesc profesorii dreptei și ai statului paralel?
Doar n-o să iasă să protesteze față de sistemul din care face parte!
Poate că profesorii de la SNSPA o duc bine. Nespus de bine!
Cum să se solidarizeze ei cu profesorii necăjiți și revoltați din provincie?
Și cine credeți că mai refuză să facă grevă? Universitatea din București, vechea universitate românească, întrecută numai de Academia Mihăileană.
Din marea universitate bucureșteană în anii de comunism sălbatic s-au selectat toți marii academicieni ai proletcultismului.
N-a protestat niciodată pentru că aproape întotdeauna a fost controlată.
Și ca să fim drepți, a dat personalități importante pentru cultura romană și în perioadele înfloritoare pentru știință și democrație”.
Continuarea pe :
https://www.cotidianul.ro/o-declaratie-fricoasa-a-lui-iohannis/

Că doamna profesoară Johannis , NU face GREVĂ , este opțiunea ei ! 🙂

Dar, ca un PROFESOR GREVIST de la un liceu din SIBIU ,orașul familiei Johannis să fie AGRESAT 😦 ca să nu spun BĂTUT de soțul directoarei din acel liceu pe motiv că, fiind în grevă, ar fi refuzat să încheie mediile unor elevi de clasa a XII-a, știut fiind faptul că în această perioadă se fac înscrierile pentru susținerea BAC-ului , este deja prea mult ca să nu spun grețos !!! 😦 😦 😦
Pentru persoanele virtuale care nu cred 😦 le recomand să acceseze URL-urilel :

https://www.libnet.ro/bataie-cancelarie-dupa-profesor-grevist-refuzat-incheie-mediile-elevilor-clasa-xiia-scandal-proportii-liceul-arte-din-sibiu-sport–8267218219

2) ” Un cititor zice:

Articolul despre continuarea grevei este lucid. De vreo 5 ani, tot repet studenților opinia mea despre adevăratele probleme ale învățământului.
Dureros este că, după ’89, nu am auzit pe nimeni să strige: am realizat asta, care se reflectă așa în creșterea nivelului educațional, acum trebuie să fiu recompensat și de asta sunt în grevă. La noi este pe dos, cu „nu pot să trăiesc, lucrez prost fiindcă nu sunt plătit”. Am propus ca toți să dăm concurs de atestare pe post, cu comisii din afară: avem mulți medici, profesori, cercetători de top internațional, de care nu se știe în România.
Ei pot discerne, obiectiv, „grâul de neghină”, dar nici politicienii, nici oamenii muncii nu vor asta, fiindcă rezultatele ar fi catastrofale”.
Continuarea pe :
https://www.cotidianul.ro/invatamantul-nostru-nu-este-formativ/

3) ” Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, face un apel către profesori să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an şcolar,
precizând că discuţiile asupra „problemelor legitime” din sistem trebuie să continue, dar e vorba de viitorul copiilor”.
Continuarea pe :
https://www.cotidianul.ro/ciolacu-face-apel-la-profesori-sa-revina-la-clase/

4) Iar ca brambureala din guvernului lui Johannis , PNL(PDL)&PSD&UDMR , să fie și mai la vedere ,
au intrat în GEVĂ și JUDECĂTORII Tribunalului BOTOȘANI !!! 😦 😦 😦

” Judecătorii Tribunalului Botoşani au declanşat, începând cu 1 iunie, o grevă pe termen nelimitat.
Magistrații protestează astfel faţă de prevederile proiectului legislativ care vizează modificările condiţiilor de pensionare ale categoriei lor profesionale,
se arată pe contul de Facebook al instanţei din Botoşani”.
Continuarea pe :
https://www.cotidianul.ro/greva-in-instanta/

5) Și dacă tot am pomenit de JUDECĂTORI ,

judecătorii Curții de Apel București au admis, miercuri, 31 mai, 2023, cererea de sesizare CCR făcută de colaboratorul dovedit al securității , Traian Băsescu ,în cauza contra SPP și au suspendat procesul 😦 Decizia este cu drept de contestație.


„Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 243/2021 pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001, în ceea ce priveşte sintagma „şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.
Admite cererea de suspendare a judecăţii.
În temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ. suspendă judecata acţiunii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.
Cu drept de recurs pe toată durata suspendării în ceea ce priveşte suspendarea judecării acţiunii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.
Pronunţată astăzi, 31.05.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei” .


Mai pe înțelesul tuturor , CCR va trebui sa desemneze un raportor pentru acest dosar si, din cei 3000 de magistrați pe care ” JAVRA ORDINARĂ ” i-a promovat în funcții mari în cei 10 ( zece ) ani de mandat prezidențial , 2004-2014 , cu siguranță se va găsi cineva de la CCR care să-l repună în DREPTURILE anulate de SPP.

Alioșa.

30/05/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/164. Greva din educație continuă. Examenele naționale în pericol. Rotativa la guvernare se amână.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:47 am

Cele ce urmează a republica mai jos ,

sunt în strânsă legătură cu cele postate pe

https://aliosapopovici.wordpress.com/2023/05/28/de-la-lume-adunate-inapoi-la-lume-date/163

” Atacul la Educație, premeditat din 2017. Salariile umilitoare au lăsat sistemul fără profesori calificați

Am stat puțin în stand-by înainte să scriu despre greva profesorilor. Și asta pentru că se crease senzația că salariile în Învățământ crescuseră. Mai mult, chiar, se aplicase și Legea 153/2017 în integralitate, cu mici furtișaguri, pe ici, pe colo. Și atunci de ce atâta frustrare și nemulțumire? Foarte simplu. Însăși Legea 153/2017 a fost o batjocură la adresa cadrelor didactice, plasându-le pe acestea la nivelul celor mai de jos categorii de bugetari. 

Opiniile față de greva profesorilor au fost și pro și contra, însă foarte puțini sunt cei care știu, cu adevărat, ce se întâmplă în sistem. Legea 153/2017, privind salarizarea unitară a bugetarilor, a creat, din start, o discriminare și o batjocură inimaginabile față de cadrele didactice, plasându-le, în grila de salarizare, la coada clasamentului, foarte aproape de șoferi și femei de serviciu. Acest lucru a făcut ca, după aplicarea în integralitate a legii, cu sporul neuropsihic raportat, totuși, la salariile din 2018, salariul maxim al unui profesor cu toate gradele luate și cu o vechime de peste 25 de ani să ajungă la 4.500 de lei net. Și, într-adevăr, un profesor debutant nu primește mai mult de 2.500 de lei. Salariul de debutant, în Învățământ, se ia o perioadă foarte lungă de timp, cu creșteri infime, pentru că trebuie să ajungă la gradul didactic I (după definitivare și gradul didactic II) ca să poată obține un salariu 3.500 de lei. Toate acestea erau prevăzute în Legea 153/2017 și nimeni nu a protestat. Cel puțin vizibil. Sorin Țiplea, președintele Uniunii Sindicale ”Didactica”, din Vaslui, sindicat afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), ne spune că, la momentul respectiv, în acea zonă oamenii au ieșit în stradă, la proteste și chiar se discuta despre o grevă. Însă conducerea federației nu a vrut să extindă protestul, pe motiv că mai bine se discută la Guvern. Au discutat abia în 2019, cu premierul de atunci, Viorica Dăncilă, și au obținut, printr-un memorandum, promisiunea că vor intra direct pe grila din 2022 și s-au mulțumit cu atât. Apoi s-a schimbat Guvernul și memorandumul a ajuns la coșul de gunoi. Ulterior a venit pandemia, cu interzicerea protestelor, iar profesorii s-au resemnat.

Greva din 2005 a îmbunătățit calitatea dascălilor

După greva de 3 săptămâni din 2005, salariile profesorilor s-au mărit considerabil. Consecința a fost că, în următorii ani, sistemul de învățământ s-a îmbogățit cu dascăli calificați și bine pregătiți, cu efecte vizibile în nivelul de educație al elevilor. Anii au trecut însă și salariile nu s-au mai majorat, ajungându-se la o criză extremă de cadre didactice calificate. Cei bine pregătiți au părăsit sistemul, iar tinerii absolvenți nici nu voiau să audă de Învățământ, căutându-și locuri de muncă plătite decent. Și ne-am întors din nou la vechea tară a sistemului, care este obligat să lucreze cu necalificați. Și nu doar în zonele rurale, ci chiar și în municipiile reședințe de județ, unde se caută cu disperare profesori pentru materiile esențiale. Cu suplinitori și cu cadre didactice care, în timpul orelor, se gândesc că nu au bani să-și achite ratele la bănci, utilitățile, că de cărți de specialitate nici nu se pune problema, nu se poate face Educație. Iar noi, ceilalți, ne întrebam cum de au ajuns copiii noștri niște analfabeți funcționali. Pentru că a existat o critică la adresa dascălilor, care au refuzat, în marea lor majoritate, să predea fizic în timpul pandemiei, de frica virusului, pot spune că abia acum îi înțeleg. Pentru un salariu de mizerie nu voiau să riște, mai ales că se știa ce se întâmpla dacă ajungeau în spitale.

Semnalul este clar

Sindicaliștii din Educație spun că soluția pentru rezolvarea problemelor este la îndemâna Guvernului. Printr-o ordonanță, se poate permite raportarea sporului neuropsihic la salariul din 2023, astfel că majorarea ar fi de maximum 900 de lei. Guvernele de până acum nu au avut, însă, nici cea mai mică intenție de a crește calitatea în Învățământ. Dovezile sunt nu doar salarizarea mizerabilă a cadrelor didactice, ci și haosul creat în mod deliberat în școli, prin dispariția măsurilor de coerciție, haos care permite elevilor să-i umilească pe profesori, precum și relaxarea materiilor și eliminarea, mai nou, a unora, esențiale pentru formarea și educarea copiilor. Pentru că, nu-i așa, țara, de fapt, ne vrea proști. În România educată a primului profesor al țării”.

Sursa:

Liderul de sindicat Marius Nistor a declarat ieri cu subiect și predicat următoarele :

” Protestul de mâine se ţine, în momentul de faţă nu există niciun motiv care să ne determine să renunţăm . Am cerut suplimentar o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, este obligaţia domniei sale să medieze acest conflict”.

Cine crede că președintele Klaus WERNER Johannis va rezolva problema GREVIȘTILOR din EDUCAȚIE , se îmbată cu apă de ploaie !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

28/05/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/163.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:37 am

În loc de motto:

Cine nu are carte , nu are nici un viitor ! 😦

Negocierile dintre liderii de sindicat din învățământ

și

responsabilii din guvernul PNL(PDL)&PSD&UDMR ( foto jos)

au eșuat ” pas cu pas” 😦

iar cei care suferă și vor suferi cel mai mult sunt elevii și studenții din

” România educată” !!! 😦 😦 😦

https://www.euronews.ro/articole/profesorii-ameninta-cu-greva-generala-principalele-nemultumiri-ale-angajatilor-di

– ” Angajații din Educație nu au mai fost chemați, oficial, la negocieri de către Guvern. Însă, conform unor surse politice, e posibil ca azi să fie totuşi nişte discuţii în încercarea de a dezamorsa situaţia, astfel ca de mâine să se poată face măcar înscrierile la Bacalaureat”…..

Continuarea pe :

https://observatornews.ro/eveniment/greva-profesorilor-ziua-7-bacul-in-pericol-dascalii-continua-protestele-iar-mediile-anilor-terminali-sunt-inca-neincheiate-525433.html

– ” La omul sărac , nici boii nu trag” ( proverb românesc) .


https://www.capital.ro/avem-o-urgenta-nationala-nenorocirea-care-va-distruge-totul-veste-cumplita-pentru-romania.html

Dacă o fi să fie așa,

generațiile viitoare vor mânca,

nu pâine din făină românească,

ci pâine din făină gândăcească !!! 😦 😦 😦

– Despre pelerinajul ungurilor de pretutindeni în ROMÂNIA la Șumuleu Ciuc , la care va participa și președinta Ungariei , Katalin Novak , postez doar proverbul :

” Lupul își schimbă părul , dar năravul ba” !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

23/05/2023

Revedere după 54 de ani de la absolvirea liceului militar.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:08 am

În loc de motto :

De calci fără de teamă în picioare
ca pe o scamă viața , oriunde s-ar afla,
lacrima o va spăla
cât urma umbrei sale
în ochi va sta.

De vrei ceva care să doară
în toate deodată, ori pe rând,
alege carnea ta
compost ce ar hrăni cu mult mai bine
un rost fără de rost
c-oriunde te-ai ascunde-n noapte,
mereu va bate vântul cel barbar
deopotrivă a deschide ,

Alioșa ” File de Jurnal ” !!! 🙂 🙂 🙂

Conform promisiunii făcute pe :

revin cu câteva imagini de pe meleaguri bihorene , mai exact de la Pensiunea PALACE ( a doua fotografie de mai jos ) unde , în perioada 16 -19 mai, 2023, împreună cu doar 10 ( zece ) din foștii mei colegi din clasa a XII-D , promoția de absolvenți 1969 a Liceului Militar ” Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc , ( vezi mai jos fotografiile în ținută de paradă și de clasă din acea perioadă )

în organizarea colegilor Bărbos Andrei și Strungar Iosif ,am petrecut clipe minunate și care nu vor fi uitate niciodată ! 🙂

Doamna din imaginea de mai jos este patroana Pensiunii Palace căreia îi mulțumesc în numele participanților pentru toate câte a făcut pentru ca întâlnirea noastră , să fie cât mai frumoasă și plăcută !!! 🙂 🙂 🙂

După o plimbare fructuoasă și un prânz copios într-un restaurant privat din Oradea ,

o cură cu ape termale s-a dovedit a fi cea mai bună idee!!! 🙂 🙂 🙂

Primul din stânga ,din piscina cu apă termală , semnatarul acestei postări ! 🙂

În prima fotografie , rândul I , semn albastru deasupra centurii ,

” Alioșa” ! 🙂

În fotografia de mai jos , primul din stânga ,

BĂRBOS ANDREI , unul dintre organizatorii întâlnirii 🙂

alături de subsemnatul !!! 🙂 🙂 🙂

Din totalul de 36 de elevi câți am fost în Clasa a X-a ,

primul an de elev al Liceului Militar ” Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc ,( vezi cele două fotografii de mai sus în uniforma militară de serviciu și paradă)

la APELUL făcut de organizatorii întâlnirii la CINA de REVEREDE din seara zilei de 16 mai a.c.

la ” Pensiunea Palacce ”,

au răspuns PREZENT următorii :

Bărbos Andrei ,

Strungar Iosif,

Cazamir Nicolae ,

Elefteriu Ionel,

Bădărău Silviu,

Drăgan Horea,

Stoica Iosif ,

Cobzaru Virgil,

Canache Dumitru și

colonelul în retragere ,Popovici Alexandru , alias

” Alioșa”

semnatarul acestei postări ! 🙂

Despre foștii colegi de clasă care nu au onorat REVEDEREA de după 54 de ani , organizatorii au dat multe detalii versus motivele neparticipării unora sau altora ,dar eu nu voi comenta cele comentate acolo.

Cert este un singur fapt :

MOTIVAȚI au fost doar foștii colegi de clasă care din varii motive , au părăsit lumea celor vii 😦

găsindu-și liniștea în lumea celor DREPȚI și BUNI ! 🙂

Pentru ei, am doar atât de spus :

Iar pentru cei care-au plecat ,

în locuri doar de ei știute ,

să ne rugăm cu sufletul curat ,

să doarmă doar în locuri sfinte ! 🙂

Cu siguranță ,

la întâlnirea ce va avea loc la CÂMPULUNG MOLDOVENESC

în vara anului 2024 cu ocazia dublei aniversări :

– CENTENARUL LICEULUI MILITAR ” Ștefan cel Mare”

și

aniversarea a 55 de ani a promoției de absolvenți 1969

din care cu onoare am făcut parte și noi, cei din clasa a XII-a D 🙂

vor participa mai mulți colegi !!! 🙂 🙂 🙂

În final de postare ,

îmi face o deosebită plăcere să informez toate persoanele virtuale care voit sau întâmplător vor ajunge pe aici că……………..,

pe 25 mai , 2023, la ROMÂNI este dublă sărbătoare !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa

21/05/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/162 .Unii cu plimbatul , alții cu trădatul și unul cu demascatul .

Filed under: generale — Aliosa @ 1:34 pm

În loc de motto :

Eu cu plimbatul 🙂 🙂 🙂

ei , cu TRĂDATUL 😦 😦

iar ei , cu DEMASCATUL !!! 🙂 🙂 🙂

a) ” GUVERNUL P.S.D.+P.N.L.+U.D.M.R. A PREGĂTIT PRELUNGIREA CU ÎNCĂ 15 ANI AACORDULUI DE JEFUIRE DE CĂTRE AUSTRIA A URIAȘELOR ZĂCĂMINTE DE ȚIȚEI ȘIGAZE NATURALE ALE POPORULUI ROMÂN!

Înanul1997,Guvernul României a concesionat pentru 30 de ani explorarea și exploatarea uriașelor zăcăminte de țiței și gaze naturale ale Poporului Român, la cea mai mică redevență din lume, către Austria, prin firma de stat OMV.

Cu toate că perioada de concesionare către OMV expiră în anul 2027, Cabinetul Ciucă a pregătit în mare secret o Hotărâre de Guvern care să fie aprobată în grabă până la sfârșitul lunii mai2023, pentru prelungirea jefuirii bogățiilor Poporului Român de către Austria și între anii 2027-2045.

Pentru a putea trece neobservată această Hotărâre de Guvern care să contribuie la jefuirea veniturilor Bugetului de Stat al României, pentru încă15 ani, au fost aduse în atenția opiniei publice celebrele

PLX 143

și

PLX145,

precum și greva generală din învățământ sub pretextul că nu sunt bani pentru majorarea justificată a salariilor.

Dar, în acest an, Guvernul P.S.D.+P.N.L.+U.D.M.R. are pregătite sursele necesare pentru plata circa 10 miliarde euro către băncile străine, reprezentând dobânzi pentru împrumuturile externe!

În următorii ani ,dobânzile vor fi și mai mari!

Se știe că:

– aproape jumătate din populația României a fost obligată de Guvernele post-decembriste să se refugieze în numeroasețări ale lumii;

– datoria externă a României a trecut de 150miliarde euro;

-România a fost atra și participă la războiul din Ucraina;

-Austria a blocat intrarea României în Spațiul Schengen.

-Ignorând aceste realități și bănuind o schimbare politică majoră după alegerile din anul 2024, Guvernul Ciucă este preocupat de asigurarea prosperității poporului austriac până în anul 2045.

-Actualii guvernanți și stăpânii lor din străinătate au uitat că Hotărârea de Guvern pe care au pregătit să o adopte în favoarea Austriei poate fi abrogată până în anul2027.

-În același timp, această Hotărâre de Guvern va contribui mult la ascensiunea partidelor politice naționaliste din România. Dr.Gheorghe FunarPreședinte al Partidului România NoastrăCluj-Napoca,18 mai 2023 ”.

Sursa : internetul ( Facebook) .

b) https://newsweek.ro/opinii/simion-aur-vrea-sa-uneasca-o-tara-mare-cu-una-mica-cea-mica-il-expulzeaza-cea-mare-il-protejeaza

Alioșa .

P.S !!! 🙂 🙂 🙂

În perioada 15 – 21 mai 2023 , am străbătut ROMÂNIA de pe malul DUNĂRII bătrâne până la ORADEA ! 🙂

Versus prima parte a TITLULUI postării de față

” Despre unii cu plimbatul ” ,

voi publica impresii și imagini de pe unde am umblat , dormit și mâncat ,

în viitorul apropiat .

14/05/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/161 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:44 am

Motto :

” Nimeni nu este mai presus de lege” ( Constituția României ) ! 🙂

Și totuși ……., parlamentarii, primarii, președinții de consilii județene , miniștrii, secretarii de stat , anumite categorii de funcționari publici, magistrașii de la CCR, ÎCCJ, Curți de Apel, Tribunale , procurorii de la DNA , cei/cele de la SRI, SIE, SPP , Curtea de Conturi , aviația civilă și alții pe care din grabă nu i-am nominalizat ,

au PENSII SPECIALE 😦 😦 😦

în timp ce milioane de români au pensie minimă iar alții primesc

AJUTOARE SOCIALE !!! 😦 😦 😦

Cu toate atenționările Băncii Mondiale versus eliminarea PENSIILOR SPECIALE

https://www.capital.ro/veste-cumplita-despre-pensii-banca-mondiala-a-dat-ordin-verdict-final-pentru-romania.html

și declarație premierului român , Nicolae Ionel Ciucă,


https://www.stiripesurse.ro/reactia-lui-ciuca-dupa-raspunsul-bancii-mondiale-privind-pensiile-speciale-studiul-in-analiza-la-ministerul-muncii-cand-avem-concluziile-luam-o-decizie_2910240.html

coaliția parlamentară PNL(PDL)&PSD&UDMR

din motive doar de ea știute 😦

dar de mine de mult bănuite 🙂

a adoptat LEGEA republicată mai jos prin ” copy paste” :

” PARLAMENTUL ROMÂNIEI

L E G E

privind optimizarea cheltuielilor publice din bugetul de stat cu pensiile și indemnizațiile pentru limită de vârstă stabilite şi plătite în baza unor legi/statute cu caracter special

Parlamentul României adoptă prezentul proiect de lege.

Titlul I

Dispoziții generale

Art. 1. –

(1) Prezenta lege reglementează cadrul juridic pentru raţionalizarea cheltuielilor cu pensii și indemnizații pentru limită de vîrstă stabilite și plătite în baza unor legi cu caracter special.

(2) Prezenta lege vizează corectarea inechităţilor financiare generate de calculul diferit al acestor pensii şi indemnizaţii faţă de calculul pe principiul contributiv, precum şi instituirea unui cuantum maxim pe care statul îl acordă în completare, cu titlu de compensare parţială a restrîngerilor de drepturi şi libertăţi şi/sau constrângeri specifice statutului profesiei/funcţiei publice.

(3) Prezenta lege nu modifică şi nu completează condiţiile legale care stau la baza instituirii şi acordării pensiilor și indemnizațiilor pentru limită de vîrstă stabilite și plătite în baza unor legi cu caracter special.

Art. 2. –

(1) Subiecţii prezentei legi sunt beneficiarii de pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vîrstă stabilite şi plătite în baza următoarelor legi:

a) Legea nr. 216 din 21 iulie 2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României;

b) Legea nr. 215 din 21 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar;

c) Legea nr. 83 din 21 aprilie 2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România;

d) Legea nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor;

e) Legea nr. 130 din 3 iunie 2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de

Expertize Criminalistice;

f) Legea nr. 7 din 18 ianuarie 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi;

g) Legea nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat;

h) Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică şi în situaţia modificării, completării sau înlocuirii prin abrogare a legilor prevăzute la alineatul (1) doar în situaţia în care noile prevederi stabilesc în continuare drepturi de pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vîrstă plătite parţial sau în totalitate din bugetul de stat.

(3) Prevederile prezentei legi se aplică şi în cazul prevederilor legale de acordare a unor noi categorii de pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vîrstăplătite parţial sau în totalitate din bugetul de stat în situaţia instituirii acestora după intrarea în vigoare a prezentei legi

Art. 3. –

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) legi/statute cu caracter special – legi/statute care instituie drepturi de pensie şi/sau indemnizaţii pentru limită de vîrstăal căror cuantum este stabilit în mod diferit de modul de calcul stabilit prin legea ce reglementează sistemul public de pensii;

b) mod de calcul contributiv – modul de calcul al pensiei/indemnizaţiei conform prevederilor legii ce reglementează sistemul public de pensii;

c) cuantum net contributiv al pensiei/indemnizaţiei pentru limită de vîrstă- cuantum net al pensiei/indemnizaţiei stabilit şi pus în plată conform modului de calcul contributiv;

d) contribuţie de completare a pensiei/indemnizaţiei pentru limită de vîrstă- contribuţie financiară ce se suportă din bugetul de stat în vederea compensării parţiale a restrăngerilor de drepturi şi libertăţi şi/sau constrângeri specifice statutului profesiei/funcţiei publice;

Titlul II

Măsuri de raţionalizare a cheltuielilor publice şi reducere a inechităţilor între beneficiarii drepturilor de pensii și indemnizații pentru limită de vârstă stabilite în baza unor legi/statute cu caracter special

Art. 4. –

Pentru plata pensiilor şi indemnizaţiilor stabilite şi calculate conform legilor/statutelor cu caracter special se folosesc sume din bugetul de stat doar în limitele impuse prin prezenta lege.

Art. 5. –

(1) În vederea stabilirii limitei minime şi limitei maxime aplicabilă pensiei/indemnizaţiei, pentru fiecare beneficiar se determină cuantumul net ce rezultă din modul de calcul contributiv.

(2) Elementele de calcul contributiv sunt cele prevăzute de legea pensiilor din sistemul public valabile la data deschiderii dreptului de pensie/indemnizaţie sau recunoscute ulterior prin prevederi legale, actualizate la data plăţii efective.

Art. 6. –

Cuantumul net al pensiilor și indemnizațiilor pentru limită de vîrstă stabilite și plătite în baza unor legi cu caracter special se supun unui proces de evaluare ce constă în compararea cuantumului net acordat prin prevederile legilor speciale şi cuantumul contributiv al aceloraşi pensii/indemnizaţii pentru limită de vârstă.

Art. 7. –

În situaţia în care în urma evaluării prevăzute de articolul 6 din prezenta lege se constată diferenţe, se procedează la stabilirea şi punerea în plată a următorului cuantum net:

a) pentru situaţia în care cuantumul net contributiv al pensie/indemnizaţiei este mai mare decât cuantumul net stabilit prin legea specială se acordăo contribuţie de completare din bugetul de stat egală cu diferenţa necesară pentru a se ajunge la cuantumul net contributiv;

b) pentru situaţia în care cuantumul net contributiv al pensie/indemnizaţiei este mai mic decât cuantumul net stabilit prin legea specială, la cuantumul net contributiv se adaugă o contribuţie de completare din bugetul de stat fără a se depăşi valoarea cuantumul net stabilit prin legea specială şi dublul cuantumului net contributiv.

Art. 8. –

Cuantumul net stabilit prin prezenta lege are regimul juridic de pensie/indemnizație pentru limită de vîrstă corespunzător legii speciale de stabilire.

Art. 9. –

Evaluarea,stabilirea şi punerea în plată a cuantumurilor pensiilor/indemnizaţiilor în condiţiile prezentei legi se află în competenţa materială a instituţiile abilitate care au acordat dreptul lapensie/indemnizaţie pentru limită de vîrstă prevăzute de legea specială.

Art. 10. –

(1) Evaluarea,stabilirea şi punerea în plată a cuantumurilor pensiilor/indemnizaţiilor în condiţiile prezentei legi se fac prin decizie emisă de instituţiile abilitate care au stabilit dreptul de pensie/indemnizaţie pentru limită de vîrstă prin legea specială, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie;

(2) Modificarea modului de calcul al cuantumului contributiv intervenit ca urmare a schimbării prevederilor legale din legea ce reglementează sistemul public de pensii impune o nouă evaluare a cuantumului net contributiv;

(3) Modificarea periodică a elementului de calcul contributiv majorat prin prevederi legale ca urmare a evoluţiei inflaţiei sau ca măsură de protecţie socială, nu necesită o nouă decizie;

(4) Procedura de evaluare, stabilire şi punere în plată precum şi alte norme de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc prin hotărâre de guvern ce se adoptă în termen de maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Art. 11. –

(1) În situaţia în care o persoană beneficiază de mai mult de o pensie/indemnizaţie pentru limită de vîrstă acordată în baza unei legi speciale, cuantumul net contributiv se calculează pentru suma tuturor perioadelor de contribuţie indiferent de utilizarea lor fracţionată pentru obţinerea fiecărei categorii de pensie/indemnizaţie de limită de vîrstă;

(2) Cuantumul contribuţiei de completare se împarte pe fiecare categorie de pensie/indemnizaţie proporţional faţă de cuantumul total calculat al tuturor drepturilor de pensie/indemnizaţie conform prevederilor legilor speciale.

(3) Coordonarea operaţiunii de evaluare şi stabilire a limitelor din prezenta lege revine instituţiei care a acordat prima dată dreptul la o categorie de pensie/indemnizaţie conform unei legi speciale;

(4) Modul de cooperare între instituţiile competente material pentru diferitele categorii de pensii/indemnizaţii pentru limită de vârstă se stabileşte prin normele prevăzute la art.10 alin(4);

(5) În situaţia în care prevederile legale instituie obligaţia de a beneficia de o singură pensie/indemnizaţie pentru limită de vărstă stabilită prin legi speciale, evaluarea şi stabilirea limitelor impuse de prezenta lege se restabilesc corespunzător pensiei/indemnizaţiei pentru care a optat beneficiarul acesteia.

Art. 12. –

Jurisdicţia aplicabilă deciziilor emise de instituţiile competente material să aplice prevederile prezentei legi este cea stabilită prin legile speciale corespunzătoare acordării dreptului la pensie/indemnizaţie pentru limită de vîrstă.

Titlul III

Dispoziții tranzitorii și finale

Capitolul I Dispoziții tranzitorii

Art. 13. –

(1) Calcularea punctajului mediu anual al beneficiarilor de pensie/indemnizaţie pentru limită de vărstă stabilită şi aflată în plată prin legi speciale se face prin aplicarea modului de calcul stabilit prin legea ce reglementează sistemul public de pensii valabil la data deschiderii dreptului de pensie/indemnizaţie pentru limită de vărstă fără a afecta condiţiile de acordare sau regimul juridic acordat prin legea specială;

(2) Prin excepţie de la prevederile alin.(1) beneficiarilor de pensie pentru limită de vîrstă /indemnizaţie pentru limită de vărstă stabilită prin legi speciale anterior intrării în vigoare a prezentei legi şi cărora li s-a calculat şi stabilit prin decizie un punctaj mediu anual corespunzător prevederilor legale, beneficiază de cuantumul punctajului mediu anual acordat anterior pe întreaga perioadă în care legea ce reglementează sistemul public de pensii foloseşte ca element de calcul punctajul mediu anual;

(3) Prin excepţie de la prevederile alin.(1), beneficiarilor de pensie militară pentru limită de vîrstă stabilită în perioada de aplicare a art. 122 din Legea nr. 223 din 24 iulie 201 privind pensiile militare de stat li se aplică modul de calcul contributiv reglementat de respectivul articol pe întreaga perioadă în care legea ce reglementează sistemul public de pensii foloseşte ca element de calcul punctajul mediu anual.

Art. 14. –

(1) Pentru optimizarea operaţiunilor de evaluare a pensiilor și indemnizațiilor pentru limită de vîrstă, prin hotărărea de guvern emisă conform prevederilor art. 10 alin.(4) se poate acorda dreptul de a emite norme interne aprobate prin ordin al ministrului apărării naționale, ministrului afacerilor interne, directorului Serviciului Român de Informații sau ministrului muncii şi protecţiei sociale pentru stabilirea obligaţiilor instituţionale în vederea identificării şi transmiterii la casele de pensii sectoriale şi teritoriale a veniturilorrealizate lunar de către fiecare beneficiar.

(2) Evaluarea pensiilor/indemnizaţiilor pentru limită aflate în plată se execută începând cu data de întrare în vigoare a legii şi se finalizează prin emiterea deciziei de stabilire a cuantumului ce se cuvine conform prevederilor prezentei legi.

Capitolul II Dispoziții finale

Art. 15. –

Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2023, cu excepția art. 4 şi art.7 , care intră în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ,ION-MARCEL CIOLACU

PREȘEDINTELE SENATULUI ,ALINAGORGHIU

București, Nr.

Sursa : internetul .

În final de postare-republicare ,

două videoclipuri spre delectare ! 🙂

Alioșa.

11/05/2023

La Noi ca la Nimeni/117. Dezbaterile din Parlamentul României sub semnul ipocriziei, minciunii , manipulării, dezinformării și violenței ,mai pe scurt ,ca la ușa cortului .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:43 am

Mulțumesc tuturor persoanelor virtuale care au accesat postul

lăsând ca dovadă

un LIKE ,

un COMENTARIU ,

sau și unul , și altul !!! 🙂 🙂 🙂

https://observatornews.ro/

https://observatornews.ro/eveniment/amenintari-cu-greva-generala-in-scoli-ce-salariu-incaseaza-dupa-40-de-ani-un-profesor-de-matematica-523103.html

https://observatornews.ro/economic/romania-printre-campionii-uniunii-europene-la-scumpiri-motivele-pentru-care-preturile-unor-produse-sau-dublat-fata-de-franta-spania-sau-italia-523112.html

Versus TITLUL postării de față ,

reamintesc că vineri , 12 mai ,

Guvernul PNL(PDL)&PSD&UDMR

condus de Nicolae Ionel Ciucă va analiza spre aprobare,

” pe repede înainte” proiectul de ORDONANȚĂ de URGENȚĂ

privind gestionarea şi controlul cheltuirii banilor publici.

În final de postare ,

cu mândrie reamintesc iubitorilor de

DREPTATE, ADEVĂR și FRUMOS ,

că în ROMÂNIA sunt și VALORI NAȚIONALE 🙂

iar vineri , 12 mai , începând cu ora 20:30

în FINALA ” Românii au talent”

COPILUL MINUNE

va face dovada supremă a TALENTULUI său !!! 🙂 🙂 🙂

Versus toate cele sus postate ,

pentru persoanele virtuale care mi-ar adresa o întrebare ,

le-aș spune fără pic de remușcare :

” Întreabă-L pe Cel care ar trebui să știe taina tuturor răspunsurilor ” !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa.

06/05/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/160. Justiția din România , încotro???

Filed under: generale — Aliosa @ 9:07 am

Înainte de a lectura ,

cele ce mai jos voi posta-republica ,

accesează fuga-fuguța domnia ta ,

postul care îți va arăta ,

cum să trăiești sănătos !!! 🙂 🙂 🙂

Cum Ziua Libertății Presei a trecut ,

știind că una presă a ajuns pe mâna unor minți nebune ,

recomand spre lecturare articolul recent publicat ,

ce dezvălue că lucrurile în presă nu-s deloc bune !!! 😦 😦 😦

Pentru persoanele virtuale care se vor întreba de ce am postat despre Ziua Libertății Presei , răspunsul este simplu de ghicit :

PRESA din ROMÂNIA nu mai este LIBERĂ de mult timp 😦

iar rolul ei în desfășurarea evenimentelor din JUSTIȚIA ROMÂNĂ .

mai ales din 2004 ,

mai exact din mandatul de președinte al lui Traian Băsescu ,

al premierului Emil Boc

și al ministrului de justiție , Monica Macovei

a fost covârșitor !!! 😦 😦 😦

Încă din anul 2004 JUSTIȚIA din România

a fost acaparată de forțe ostile DREPTĂȚII și ADEVĂRULUI !!! 😦 😦 😦

Ca atare , din cauza trădătorilor de NEAM și ȚARĂ din Parlamentul și Guvernul României , chiar președintele țării,

Klaus WERNER Johannis , actualul plimbăreț al țării

https://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-a-ajuns-la-londra-unde-participa-la-incoronarea-regelui-charles-al-iii-lea-21851740

care , în urmă cu vreo doi ani ,a spus cu subiect și predicat că ,

” Statul român a eșuat în a-și proteja cetățenii ” 😦 😦 😦

https://www.activenews.ro/opinii/Adrian-Onciu-Iohannis-le-a-facut-cadou-1-miliard-de-euro-austriecilor-de-la-OMV-181845

https://www.activenews.ro/opinii/Adrian-Onciu-Iohannis-le-a-facut-cadou-1-miliard-de-euro-austriecilor-de-la-OMV-181845

și …………..,

conform proverbului românesc ,

de PUȘCĂRIE

” SCAPĂ cine poate” 😦 😦 😦

mai exact ,

scapă cei cu influență și bani !!! 😦 😦 😦

În sprijinul celor mai sus afirmate , postez doar câteva dovezi :


https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/achitarea-judecatoarei-nevinovate-dupa-odioasa-linsare-publica

https://www.activenews.ro/stiri-dezvaluiri/Cum-ataca-in-HAITA-democratia-si-justitia-din-Romania-SLUGILE-LUI-SOROS-din-presa-si-societatea-in-civil.-Tovarasa-ex-procuroarei-COMUNISTE-Monica-Macovei-RASISTA-Cristina-Guseth-de-la-Freedom-House-ne-ofera-un-veritabil-STUDIU-DE-CAZ-181849

” Lia Savonea, fosta şefă a CSM, iese la atac:

Am fost denigrată. Fapta se numește şantaj

  

Lia Savonea, fosta şefă a CSM, iese la atac: Am fost denigrată. Fapta se numește şantaj

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Fosta preşedintă a Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a anunțat că se va adresa organelor de urmărire penală după ce presa a relatat existența unei rețele care avea drept scop intimidarea și linșarea sa mediatică.

Recent promovată prin concurs la ICCJ, judecătoarea Lia Savonea a dezvăluit că gruparea formată din jurnaliști, magistrații și lideri ai unor ONG-uri au supus-o timp de șase ani unei campanii de denigrare, pe toată durata mandatului său de membru al CSM.

Anunţul vine după ce g4media.ro a publicat mai multe stenograme care conţin interceptări dintr-un dosar de corupție, care arată cum șefa Freedom House România, Cristina Guseth, organizație finanțată de George Soros, comanda articole negative de presă (într-un limbaj licențios) la adresa judecătoarei Lia Savonea.

Stenogramele fac parte dintr-un dosar deschis în 2019 de defuncta SIIJ, în care se anchetau posibile fapte de șantaj. Procuroarele SIIJ Adina Florea și Zarafina Puiu au obținut în 2019 un mandat de interceptare în dosarul care îi viza pe procurorii Ciprian Man și Cristian Ardelean, ex-DNA Oradea.

SIIJ a obținut astfel interceptări care arată că șefa Freedom House România, Cristina Guseth, organizație finanțată de George Soros, comanda articole negative de presă (într-un limbaj licențios) la adresa judecătoarei Lia Savonea.

Savonea era vizată de un grup

Cristina Guseth se punea de acord cu procurori membri ai unor ONG-uri, dar și cu jurnaliști, pentru a pregăti o campanie negativă de presa împotriva judecătoarei Liei Savonea ce ocupa atunci funcția de presedinte CSM , în prezent judecător ICCJ.

Cristina Guseth , care a fost propunerea fostului premier Dacian Cioloș pentru funcția de ministru al Justiției și are o relație apropiată cu fostul ministru PDL aj Justiției , Monica Macovei, și cu fosta șefă DNA , Laura Codruța Kovesi, solicită declanșarea unei campanii negative la adresa judecătoarei Lia Savonea pentru că ” dacă nu este f…..în presă , asta face ce vrea !” ,

iar în discuție sunt invocați jurnaliștii

Ionel Stoica ,Alex Costache ,Virgil Burlă și Liviu Avram .

Aceștia se aflau

în contact cu procurorii DNA Cristian Ardelean și Alexandra Lăncrănjan,

membri ai unor ONG-uri de magistrați, organizații apropiate sprijinite de

Freedom House .

Linșaj coordonat și profesionist

În discuție era invocat un ghid de comunicare între magistrați și jurnaliști, iar articole negative au fost publicate ulterior discuțiilor, conform strategiei solicitate de Cristina Guseth.

„Este telescoparea unui fragment din linşajul la care am fost suspusă pe parcursul celor şase ani de mandat de membru CSM. Sub pretextul informării, apăreau articole cu conţinut apropiat prin care, în baza unei strategii controlate, se propagau idei ce urmăreau formarea unei convingeri publice defavorabile.

Acum avem dovada subteranelor linşajului, a modului coordonat şi profesionist în care acesta s-a facut, a persoanelor implicate, a dimensiunii”, a declarat Lia Savonea pentru stiripesurse.ro.

Pasaje din stenograme

Ardelean Cristian Marius: „Ce se mai întâmplă?”

Doamnă: „La CSM. Deci se întâmplă ca să vă închidă gura la toţi, aia se întâmplă”

Ardelean Cristian Marius: „Să nu se afle numai…”

Doamnă: „Uită-te că se află în dezbatere publică şi n-a scris decât Burlă (n.r. – jurnalistul Virgil Burlă) despre asta”

Ardelean Cristian Marius: „Păi, da, măi, Burlă, am văzut asta, este incredibil”

Doamnă: Păi, da, măi, în Paştele mă-sii, am vorbit acuma cu Liviu Avram, trebuie făcute observaţiile şi scrise acolo (…)

Doamnă: „Toată lumea-i ocupată, pe asta se bezează şi Savonea”

Ardelean Cristian Marius: „Da, păi când dădea aşa termen”

Doamnă: „Da, mă, să scrie Ionel, da sa scrie Ionel şi să spună că la asemenea amploare ea îşi bate joc ţi îl trece cum vrea ea, iar dacă nu este deloc f… în presă, asta face ce vrea!”

Ardelean Cristian Marius: „Da, uite că acum am vorbit cu Ionel (…)”

Doamnă: „Bine, hai că vorbesc cu el şi mă lămuresc pe unde e”
Ardelean Cristian Marius: „Ştii unde merg ziariştii aştia, da, sub acoperire!”

Doamnă: „Eu am mai fost cu ei, mă, Cristi, îi cunosc!”.

Sursa:

https://www.capital.ro/lia-savonea-fosta-sefa-a-csm-iese-la-atac-am-fost-denigrata-fapta-se-numeste-santaj.html

Ca să nu fiu acuzat de cei/cele din anturajul unui individ care semnează cu pseudonimul ” nascutpelistaneagra” că am vreo afinitate pentru site-ul

http://www.capital.ro/

recomand spre lecturare și articolul de pe :

Cum ROTATIVA la guvernare bate la ușă iar fostul jurnalist Rareș Bogdan

se vrea vicepremier , spre aducere aminte postez spre lecturare niște link-uri care ,arată cu subiect și predicat cine este cu adevărat vicepreședintele PNL(PDL) și eurodeputat PPE , în foto de mai jos, cel din stânga lui Klaus WERNER Johannis !!! 😦 😦 😦

EXCLUSIV. Rareş Bogdan şi-a cumpărat în 2018 vilă şi teren în Voluntari de 500.000 de euro de la familia controversatei prietene a Elenei Udrea din SUA, trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupţie în legătură cu retrocedări frauduloase şi escrocherii imobiliare


https://sorinamatei.ro/exclusiv-afacerile-lui-rares-bogdan-ii-rares-bogdan-contracte-de-sute-de-mii-de-euro-din-bani-publici-127-000-de-euro-de-la-universitatea-babes-bolyai-din-cluj-napoca-23-000-de-euro-de-la-univer/


https://sorinamatei.ro/exclusiv-afacerile-lui-rares-bogdan-iii-jocurile-lui-rares-bogdan-mufate-la-contracte-pe-banda-rulanta-de-sute-de-mii-de-euro-din-bani-publici-280-000-de-euro-a-luat-si-de-la-romgaz-aproape-10/


https://sorinamatei.ro/exclusivafacerile-lui-rares-bogdan-iv-rares-bogdan-are-de-14-ani-contracte-din-bani-publici-ce-au-depasit-177-000-de-euro-cu-primaria-clujului-condusa-de-actualul-coleg-de-partid-emil-boc-si-de/


https://sorinamatei.ro/exclusiv-afacerile-lui-rares-bogdanv-rares-bogdan-are-de-12-ani-contracte-din-bani-publici-de-peste-260-000-de-euro-cu-transgaz-apoi-l-a-nasit-pe-fiul-sefului-transgaz-din-perioada-cand-au-inceput/


https://sorinamatei.ro/exclusiv-afacerile-lui-rares-bogdan-vi-rares-bogdan-a-trecut-de-la-linguseli-la-atacuri-afundandu-se-in-minciuni-neaga-datele-oficiale-despre-firmele-familiei-sale-de-la-registrul-comertului-si-a/

Dacă cele sus postate-republicate , nu interesează ,

poate interesează faptul că pentru a găzdui în apartament

un ANIMAL de COMPANIE ,

este nevoie de ACORDUL SCRIS al TUTUROR locatarilor !!! 🙂 🙂 🙂

https://news.substantial.ro/2023/05/05/romanii-spun-adio-animalelor-de-companie-tinute-la-bloc-decizia-este-oficiala-toti-iubitorii-de-animale-trebuie-sa-stie-asta/

În concluzie :

Alioșa.

04/05/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/159.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:23 am

Primăvara și-a intrat pe deplin în drepturi ,

iar astenia de primăvara provoacă pas cu pas ” stresuri” .

Pentru a scăpa de ASTENIA de primăvară

https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/astenia-de-primavara-ce-este-si-cat-dureaza-2244306.html

este musai a lectura ,

cele ce mai jos voi republica !!! 🙂 🙂 🙂

” Cum putem combate astenia de primăvară.

Medic:

„Nu trebuie să treacă o zi fără să consumăm asta”

Trecerea de la un anotimp la altul poate produce dezechilibre în organism și așa numita „astenia de primăvară”.

Medicul Alexandru Nechifor susține că nutriția este extrem de importantă pentru a depăși momentul.Salata este recomandată în această perioadă   Foto: Shutterstock

Salata este recomandată în această perioadă Foto: Shutterstock

Specialist în medicină internă și gastroenterologie la Spitalul Județean Galați, medicul Alexandru Nechifor, consideră că alimentația și hidratarea sunt esenţiale pentru a ne ajuta organismul să facă față „asteniei de primăvară” .

De asemenea, extrem de importantă este mișcarea, deoarece „reduce stresul, înjumătățește inflamația, eliberează hormoni ai stării de bine, diminuează riscurile cardio-vasculare”. Mai mult, „somnul suficient cantitativ, dar mai ales calitativ, ne ajută să trecem mai ușor peste această perioadă”.

Medic: alimentația, hidratarea și mișcare în aer liber, esențiale

 „Astenia de primăvară este un fenomen cu care multe persoane se confruntă anual. Lipsa de energie, apatia, senzația de slăbiciune, anxietatea, etc. apar odată cu schimbarea anotimpului. Putem combate aceste simptome adaptând alimentația si având o hidratare corespunzătoare. De asemenea, mișcare în aer liber și o odihnă de cel puțin 7-8 ore pe noapte ne vor face să trecem mai ușor prin acest fenomen”, susține dr. Alexandru Nechifor.

Specialistul ne recomandă să consumăm cât mai multe fructe și legume de sezon, alimente bogate în vitamina C și E, magneziu, fier și calciu.

„Personal aș recomanda alimentele bogate în triptofan, aminoacid ce stimulează secreția de serotonină, cum ar fi ouăle (dar atenție la cantitate si proveniență) produsele lactate, peștele, cereale, alimente care conțin vitaminele C și E, magneziu, fier și calciu. Prin urmare, cât mai multe fructe și legume. Nu trebuie să treacă o zi în această perioadă fară să consumăm o salată de sezon, pentru că e păcat de ce beneficii ne oferă <mama> natură”, explică medicul specialist” .

Sursa:

https://adevarul.ro/stil-de-viata/viata-sanatoasa/cum-putem-combate-astenia-de-primavara-medic-nu-2249692.html

Pentru persoanele virtuale care nu suferă de ASTENIA de primăvară 🙂 le recomand să acceseze deîndată link-urile mai jos postate :

” Vămile autorizează începând de miercuri, timp de o lună, doar procedurile de tranzit pentru transporturile ucrainene de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, anunță Autoritate Vamală Română. Importarea acestor produse este interzisă până pe 5 iunie.
Punerea în liberă circulaţie sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecţionare activă a acestor importuri este permisă numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria, explică un comunicat al AVR.
Noile reglementări se aplică în toate statele-membre până la data de 5 iunie 2023”.
Sursa :
https://cursdeguvernare.ro/romnia-suspendare-importuri-cereale-ucraina-vama-tranzit.html

” Ordinul prin care IT-iștii care lucrează ca programatori în sistemul public sunt scutiți de la plata impozitului pe venit a fost publicat în Monitorul Oficial.
În cazul căror categorii se aplică această facilitate:
Ordinul prevede că atât angajaţii din instituţiile publice, cât şi cei din privat beneficiază în mod egal de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor.
Ordinul se aplică şi personalului angajat din instituţiile publice locale, iar scutirea de impozit se aplică pe întreaga perioadă în care angajatul desfăşoară efectiv activitatea de creare de programe pentru calculator.
Reglementarea prevede evaluarea periodică a angajaţilor din domeniul IT pentru a verifica îndeplinirea criteriilor de scutire de impozit”.
Sursa:
https://cursdeguvernare.ro/programatori-stat-scutiti-plata-impozit-venit.html

https://adevarul.ro/stiri-locale/brasov/romania-trece-la-avioane-f-35-cum-se-vor-pregati-2263007.html

https://adevarul.ro/stiri-locale/calarasi/avioanele-f-16-introduse-in-serviciul-de-politie-1930591.html

Cum în ” România educată”

prost, haotic și discriminator gestionată

de coaliția parlamentară și de guvernare

PNL(PDL)&PSD&UDMR

PREȚURILE au lat-o razna 😦

colac peste pupăză ,

în luna MAI ,

TALOANELE de PENSII se vor distribui altfel decât

în luna APRILIE 😦 😦 😦

https://www.capital.ro/vestea-momentului-despre-pensii-anuntul-venit-direct-de-la-casa-de-pensii-se-aplica-in-toata-romania.html

Pentru pensionarii militari din care cu mândrie și eu fac parte

vestea bună este că vor putea primi taloanele de pensii ,

respectiv PENSIA 🙂

și la altă adresă decât cea din BI(CI) !!! 🙂 🙂 🙂

https://www.capital.ro/informatie-despre-taloanele-de-pensie-mii-de-pensionari-sunt-vizati.html

https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/avertismentul-sefului-fortelor-nato-din-europa-2262909.html

Alioșa.

02/05/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date, ca să nu fie uitate/4.

Filed under: generale — Aliosa @ 12:32 pm

1) Înainte de a lectura ,

ce urmează a republica ,

recomand a se accesa ,

link-urile care vor demonstra ,

că ” Nu iese FUM fără FOC” !!! 😦 😦 😦

https://www.globalresearch.ca/madame-von-der-leyen-mckinsey-pfizer/5816278

” Pfizer cere UE să îi plătească jumătate din prețul vaccinurilor anti-Covid anulate: 700 mil euro

Noua propunere a Pfizer şi BioNTech către UE, în cadrul renegocierilor generate de excedentul de vaccinuri pentru Covid-19, prevede ca statele membre să plătească jumătate de preţ, aproximativ 10 euro, pentru fiecare dintre cele aproximativ 70 de milioane de doze anulate, a relatat duminică Financial Times, citată de Reuters.

Contractul revizuit ar permite UE să treacă la vaccinuri mai noi, adaptate oricăror variante viitoare de Covid-19, mai arată articolul FT, în care sunt citate persoane apropiate negocierilor.

Prima propunere Pfizer: vaccinuri mai puține, la preț mai mare

În ianuarie, Reuters a relatat despre discuţii între UE şi cei doi producători de medicamente, varianta propusă atunci fiind ca reducerea achizițiilor cu până la 500 de milioane de doze de vaccin, pe care Bruxelles-ul s-a angajat să le cumpere anul acesta, să fie compensată printr-un preţ mai mare.

Pfizer a refuzat să comenteze articolul FT, dar a spus că discuţiile au fost purtate ”cu bună-credinţă de către toate părţile”, în timp ce partenerul BioNTech şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) nu au răspuns solicitărilor Reuters.

Reamintim că, începând din 2020, prin intermediul unor acorduri preliminare de achiziție cu producători individuali de vaccinuri, Comisia a asigurat dreptul de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin, într-un anumit interval de timp și la un preț dat. În schimb, Comisia a finanțat o parte din costurile inițiale din Instrumentul pentru sprijin de urgență, în valoare de 2,7 miliarde EUR. Această finanțare a fost considerată un avans pentru vaccinurile pe care le achiziționează și plătesc statele membre.

Bruxelles negociază, la presiunea statelor membre, reducerea livrărilor de vaccin anti-Covid

Comisia Europeană a început anul acesta negocierile cu producătorii de vaccin anti-Covid reacționând la presiunea tot mai mare din partea statelor membre care nu doresc să plătească pentru vaccinuri de care nu mai au nevoie.

De anul trecut, Polonia a încercat să rediscute acordul cu gigantul farmaceutic Pfizer, invocând utilizarea scăzută a vaccinurilor și faptul că nu-și mai permite plata noilor tranșe livrate din cauza costurilor uriașe cu refugiații ucraineni care fug de război.

La începutul lunii martie, Comisia a acceptat ca Varșovia să renegocieze acordul cu Pfizer în mod individual, devenind prima țară ce a ajuns în această situație. Dar discuțiile nu sunt finalizate, deși dialogul dintre Polonia, Pfizer și Comisie a început din 12 aprilie 2022, „din cauza forței majore legate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și a consecințelor sociale și economice ale acesteia pentru țară”, după cum declara Ministerul Sănătății polonez.

Și Bulgaria a cerut, în martie, rezilierea contractului. Ministrul interimar al sănătăţii din Bulgaria, Asen Medjdiev, a declarat că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt ineficiente în combaterea noilor variante ale virusului și dozele comandate în cadruyl contractului comun negociat de Comisie depășeșsc nevoile țării.

Parchetul European investighează achiziția de vaccinuri prin intermediul mecanismului comun coordonat de Comisia Europeană

Parchetul European (EPPO) a anunțat în octombrie 2022 că investighează contractele UE de achiziție a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Procuratura europeană nu a spus pe cine investighează sau de ce, având în vedere mizele mari și personalitățile implicate în procesul de negociere/cumpărare, cu contracte în valoare de 71 de miliarde de euro semnate până la sfârșitul anului 2021.

Ancheta EPPO a venit după ce ombudsmanul UE a reclamat lipsa de transparență a Comisiei, care nu i-a pus la dispoziție mesaje text schimbate între șeful Comisiei și CEO Pfizer în perioada premergătoare celui mai mare acord de vaccin al UE.

Într-un raport al organului de supraveghere a bugetului UE, Curtea de Conturi Europeană a constatat că Ursula von der Leyen a preluat personal controlul asupra negocierilor celui mai mare acord al UE privind vaccinurile, cu Pfizer. Și Curtea de Conturi Europeană s-a plâns că nu i s-a furnizat nicio documentație cu privire la discuțiile purtate de Ursula von der Leyen.

EPPO se concentrează în special pe fondurile UE, iar vaccinurile au fost în cea mai mare parte cumpărate cu bani de la bugetele naționale”.

Sursa:

2) Dacă cele sus postate-republicate nu interesează 😦 postez spre lecturare ceva car pur și simplu ” pas cu pas ” șocheză !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

01/05/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date, ca să nu fie uitate/3.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:27 am

Motto:

Cine nu are bătrâni , să-și cumpere în rate ! 🙂

Omul cât trăiește , învață ! Eu trăind, învăț mereu ! 🙂

Persoanelor virtuale care voit sau întâmplător ajung pe aici pentru prima dată și nu cunosc nimic despre adolescența mea , le recomand să acceseze postul :

Sursa imaginilor-citat sus postate , internetul cu de toate !!! 🙂 🙂 🙂

” Sfaturile înțelepte ale unei doamne de 90 de ani. Trebuie să le cunoașteți

Sfaturile ce urmează sunt scrise de Regina Brett de 90 de ani, din Cleveland, Ohio. Când am împlinit 45 de ani, am lăsat 45 de lecții pe care le-am învățat de la viață. Acestea sunt cele mai întrebate dintre tot ce am scris până acum.

Citiți-le până la capăt. În acest articol există o colecție adunată 90 de ani. Trăiți clipa!

Am împlinit 90 de ani și public din nou această listă.

Sfaturi de viață

1. Viața nu este corectă, dar totuși este frumoasă.

2. Dacă stai la dubii, atunci fă un mic pas înainte.

3. Viața este prea scurtă pentru a pierde timpul pe invidie.

4. Munca nu va avea grijă de tine când te îmbolnăvești. Acest lucru îl vor face prietenii și părinții. Ai grijă de aceste relații.

5. Achită în fiecare lună datoriile pentru credite.

6. Nu trebuie să câștigi fiecare pariu. Acceptă să nu fii de acord.

7. Plângi împreună cu cineva. Acest lucru lecuiește mai bine, decât plânsul în singurătate.

8. Admite să te superi pe Dumnezeu, el te va înțelege.

9. Economisește pentru pensie începând cu primul salariu.

10. Când vine vorba de ciocolată, este în zadar să te împotrivești.

11. Acceptă trecutul tău, ca să nu-ți strice viitorul.

12. Poți să-ți permiți să plângi în prezența copiilor tăi.

13. Nu compara viața ta cu a altora. Nici nu îți închipui prin ce trebuie să treacă ei în realitate.

14. Dacă relațiile trebuie să fie în secret, atunci nu trebuie să fii implicat în ele.

15. Totul poate să se schimbe într-o singură clipă. Nu-ți face griji, Dumnezeu nu te va lăsa.

16. Respiră adânc. Acest lucru îți ordonează gândurile.

17. Scapă de tot ce nu poate fi numit folositor, frumos sau amuzant.

18. Ceea ce nu ucide, te face mai puternică.

19. Niciodată nu este târziu să ai o copilărie fericită. A doua copilărie depinde în exclusivitate doar de tine.

20. Când trebuie să mergi după ce iubești într-adevăr, nu spune „Nu”.

21. Aprinde lumânările, pune cele mai bune cearșafuri, poartă lenjerie frumoasă. Nu păstra lucrurile pentru ocazii speciale. Ocazia specială este astăzi.

22. Pregătește-te bine, iar după, va fi ce va fi.

23. Fii excentrică acum. Nu aștepta bătrânețea pentru a îmbrăca ceva roșu.

24. Organul reproductiv cel mai important este creierul.

25. Nimeni, în afară de tine nu este responsabil de fericirea ta.

26. Când crezi că vreo situație este catastrofală, puneți întrebarea: Aceasta va fi importantă peste 5 ani?

27. Alege întotdeauna viața.

28. Iartă totul tuturor.

29. Nu trebuie să te intereseze ce cred ceilalți despre tine.

30. Timpul vindecă practic totul. Dă-i timp timpului.

31. Nu contează dacă o anumită situație este bună sau rea, ea se va schimba.

32. Nu te lua în serios. Nimeni nu face aceasta.

33. Crede în minuni.

34. Dumnezeu te iubește fiindcă este Dumnezeu, nu pentru că ai făcut sau nu ceva.

35. Nu trebuie să studiezi viața. Tu apari în ea și faci ce îți stă în puteri.

36. Să îmbătrânești este o alternativă mai potrivită, decât să mori tânăr.

37. Copiii tăi au doar o copilărie. Fă-o de neuitat.

38. Tot ce are sens în final, este faptul că ai iubit.

39. Plimbă-te în fiecare zi. Minunile se întâmplă oriunde.

40. Dacă am aduna toate problemele noastre la un loc și le-am compara cu ale altora, atunci cu siguranță le-am alege pe ale noastre.

41. Invidia este pierdere de timp. Ai deja tot de ce ai nevoie.

42. Tot ce este mai bun, abia te așteaptă în viitor.

43. Nu contează cum te simți, ridică-te, îmbracă-te și ieși în lume.

44. Cedează.

45. Deși viața nu are fundiță, totuși este un cadou.” .

Sursa :

Despre semnificația zilei de 1 MAI , din păcate , majoritatea tinerilor lumii ,știu prea puține sau nimic ! 😦

Știu însă foarte bine a se distra și droguri de toate felurile a consuma !!! 😦 😦 😦

https://www.europafm.ro/mai-multi-tineri-ridicati-de-jandarmi-dupa-ce-au-fost-prinsi-cu-droguri-la-festivalurile-de-muzica-de-pe-litoral/

D” Cine uită, nu merită” ( Nicolae Iorga) .

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 

1 mai ca Ziua Internațională a Muncii,

în memoria victimelor grevei generale din Chicago .

Toate detaliile pe :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Muncii

Persoanelor virtuale care voit sau întâmplător vor ajunge pe aici ,

le doresc o lună MAI ,

cu mai puține promisiuni guvernamentale

https://www.bursa.ro/nicolae-ciuca-trebuie-sa-realizam-acele-reforme-esentiale-pentru-modernizarea-statului-28776941

și cu mai mult MĂLAI !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa.

28/04/2023

Politicienii de peste Prut , s-au săturat de penalul Cristian Rizea . ” Breaking News ”/1 !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:51 am

” Nimeni nu este mai presus de lege” Constituția României, titlul II, capitolul I , articolul 16, aliniatul 2 .

Mai devreme sau mai târziu,

ADEVĂRUL iese la iveală

iar DREPTATEA triumfă !!! 🙂 🙂 🙂

” UPDATE – Fostul deputat Cristian Rizea, îndepărtat sub escortă din Republica Moldova / Rizea a fost preluat de poliţiştii români şi urmează să fie încarcerat

Scris de News.ro | ieri, 23:00

UPDATE - Fostul deputat Cristian Rizea, îndepărtat sub escortă din Republica Moldova / Rizea a fost preluat de poliţiştii români şi urmează să fie încarcerat

Fostul deputat Cristian Rizea – dat în urmărire internaţională de autorităţile române în urma unei condamnări la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani – a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani şi a fost îndepărtat sub escortă, anunţă joi Inspectoratul General pentru Migraţie de la Chişinău. Rizea a fost preluat preluat joi seară, de poliţiştii români şi urmează să fie încarcerat

UPDATE – ”În această seară, 27 aprilie, Poliţia Română a fost solicitată de autorităţile din Republica Moldova să preia un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta a fost preluat cu sprijinul Poliţiei de Frontieră şi urmează a fi introdus într-un penitenciar al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, a anunţat joi seară IGPR.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Cetăţeanul României, Rizea Cristian, a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migraţie (IGM) persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Conform procedurilor legale, străinul a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul naţional de către personalul specializat al IGM. Amintim că, declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică”, transmite insituţia,

Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate supra, precizează Inspectoratul General pentru Migraţie din Republica Moldova.

Fostul deputat Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care i-ar fi dat 300.000 de euro ca să intervină la RAAPPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu, a fost condamnat în 18 martie 2019  la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

În martie 2016, deputatul PSD Cristian Rizea a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care i-ar fi dat 300.000 de euro ca să intervină la RAAPPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Potrivit DNA, în 2 decembrie 2009, în baza unei înţelegeri anterioare, Cristian Rizea a primit de la Lucian Colţea, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 de euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit  alţi 100.000 de euro, pentru ca în schimb să intervină la Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna.

În schimbul banilor, Lucian Colţea voia urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din Bucureşti, pentru o persoană din familia sa, şi obţinerea dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna. “Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false”, conform procurorilor DNA.

Anchetatorii îl mai acuzau pe Rizea că, în decembrie 2015, în timpul desfăşurării anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală. Rizea le-ar fi promis celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei clinici.

La începutul acestui an, ministrul Justiţiei cătălin Predoiu, declara, referindu-se la cazul lui Rizea: “Sunt alte situaţii, spre exemplu, tot într-un stat care nu e membru de data asta al Uniunii Europene, şi extrădarea se face prin Ministerul Justiţiei, răspunsul la extrădare e în aşteptare pentru că au loc proceduri interne de contestare. Spre exemplu, un condamnat în România a atacat un decret de revocare a cetăţeniei pe care o dobândise în statul respectiv”..

Întrebat dacă este vorba de Cristian Rizea, ministrul Justiţiei a răspuns: “Da. A formulat şi o cerere de azil. Ministerul Justiţiei a făcut repetat cereri de extrădare. Suntem în aşteptarea răspunsului. Până când nu suntem în procedurile privind contestarea decretului prezidenţial de retragere a cetăţeniei moldovene, evident că cererea de extrădare este paralizată”.

Fostul deputat Cristian Rizea a fost cercetat şi de Procuratura de la Chişinău pentru fals în declaraţii în legătură cu modul de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova.

„Pretinse ilegalităţi de natură penală, şi anume, fals în declaraţii, au fost stabilite de procurori în procesul acordării cetăţeniei Republicii Moldova pentru un fost deputat român. Potrivit celor constatate în cursul urmăririi penale, prin Avizul Agenţiei Servicii Publice din 28 decembrie 2017, fostul deputat român a fost recunoscut cetăţean al Republicii Moldova şi asta în condiţiile în care prin sentinţa din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat şi condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor”, anunţa Procuratura Republicii Moldova.

Conform aceleişi surse, la momentul depunerii cererii de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova, acesta a tăinuit date pertinente şi anume că, începând cu anul 2015, deţinea statut de acuzat în materie penală, date a căror cunoaştere ar fi dus la respingerea cererii.

„În cadrul investigaţiilor, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că dobândirea cetăţeniei de către acesta a avut loc contrar legii, care statuează că cetăţenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei sau nu poate fi redobândită de persoana care în perioada de examinare a cererii execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinţei instanţei de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală. Ca urmare a celor constatate, Procuratura Generală a pornit o cauză penală pe faptul falsului în declaraţii, care, potrivit legislaţiei Republicii Moldova, se pedepseşte cu amendă de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani”, preciza instituţia.

Cererea de azil politic a lui rizea i-a fost respinsă. De asemenea, cetăţenia i-a fost retrasă în 2 noiembrie 2020.” .

Sursa :

https://www.news.ro/externe/update-fostul-deputat-cristian-rizea-indepartat-sub-escorta-din-republica-moldova-rizea-a-fost-preluat-de-politistii-romani-si-urmeaza-sa-fie-incarcerat-1922400027002023042321108419

Dacă cele sus REPUBLICATE prin ” copy paste” nu sunt edificatoare ,

deși nu sunt fanul moderatorului ,

recomand spre atentă și imparțială ascultare ,

videoclipul de mai jos, ce sper să fie tuturor de folos ! 🙂

Alioșa .

27/04/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date , ca să nu fie uitate/2.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:19 am

” Cine uită, nu merită” ( Nicolae Iorga) .

 În cele ce urmează postez prin ” copy paste” reacţia curajoasă și pertinentă a unui român insultat în mod public în spaţiul românesc de către preşedinta Ungariei cu ocazia participării la dezvelirea unei statui maghiare la Carei .

Doamnă președintă a Ungariei, Novak Katalin,

Am fost asaltat pe facebook de persoane de etnie maghiară care, unele la modul grosolan, altele cu bun simț, și-au spus părerea lor despre ceea ce s-a întâmplat la Carei cu evenimentele legate de vizita dumneavoastră.

Esența părerilor lor era că cei 200 de români, printre care și eu, veniți din toată țara, nu s-au comportat civilizat.

Părerea mea este că din contră, la ceea ce faceți dumneavoastră ca președintă a Ungariei în România, ne-am comportat ca niște icoane.

Tot ceea ce faceți în România este o provocare la adresa noastră a românilor. Din păcate pentru noi, provocările acestea sunt cu acordul SRI-ului, condus de domnul Helvig, a președenției române, deci a domnului Iohannis specialist în Austria și a premierului Ciucă, specialist în ăăăăuri.De ce spun asta? Fiindcă imaginați-vă ce s-ar fi întamplat dacă Novak Katalin s-ar fi dus în Serbia să vopsească o bornă kilometrică in culorile Ungariei. Chiar, doamnă presedintă, vă rog să mergeți la Subotica în Serbia, la granița cu Ungaria, unde este o comunitate maghiară puternică, să vopsiți o bornă kilometrică! După aceea veniți și ne spuneți nouă românilor dacă suntem educați sau nu.

Deși este declarată o vizită particulară vizita de la Carei, faptul că s-a dezvelit în prezența dumneavoastră o statuie în fața primăriei din Carei a celui care a compus imnul Ungariei, este clar că vizita particulară este o minciună. Faptul că au apărut atâția români, a obligat autoritățile să intoneze imnurile celor două state, ceea ce înseamnă că deși ati afirmat că este o vizită particulară, intonarea imnurile arată că nu este adevărat acest lucru. Adică, doamna presedintă minte.

Apoi, un președinte de stat atâta timp cât este în exercițiul funcțiunii nu poate întreprinde vizite ca persoană fizică intr-un alt stat. Dumneavoastră, reprezentând statul maghiar rămâneți președinta Ungariei, nu puteți veni în România ca alergătoarea Novak Katalin. Acest lucru se vede din faptul că autoritățile române sunt obligate să vă asigure pază. Deci, atâta timp cât autoritățile altui stat îți asigură pază și protecție nu poți să spui că ești o persoană particulară, deci din nou minciună. Cu acordul mincinoșilor noștri.

Deci, doamnă presedintă a Ungariei, cu părere de rău o spun, aveți prostul obicei să mințiți.

Pe urmă ne provocați constant.

Vopsitul bornei intr-o țară străină este clar un act lipsit de respect față de cetățenii acelei tari.

Folosirea imaginii statuii lui Kolcsey, compozitorul imnului maghiar, în fața primăriei din Carei, cladire cu care Kolcsey nu a avut nici o legătură, el fiind notar din câte am înțeles, este un nou semn de provocare. Adică, un simbol al statului maghiar este pus în fața unei clădiri a autorităților din România, impreună cu o coloană frântă, simbol al statului maghiar ciuntit după Trianon, fără ca petsoana din sculptură să fi fost primarul Careiului, spune că președinta Ungariei, vine să sprijine încălcarea de drept și de fapt a legilor starului român stabilite prin Constituție. Adică, ARTICOLUL 1

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Cu alte cuvinte, președinta Ungariei vine în România și se folosește de simboluri ale statului maghiar împotriva noastră, a cetățenilor români, simboluri care dacă sunt puse în aplicare anulează articolul 1 din Constituția României. Deci , doamna presedintă, instigă la secesiunea României, alături de notabitățile Careiului.

Orice președinte de stat atunci când vine intr-o țară străină este obligat de către protocol să depună o coroană de flori la un Monument al Eroilor din țara respectivă, ca semn al respectului față de aceea țară. Dumneavoastră nu o faceți niciodată. Nici nu vi se cere de către autorități. Ceea ce înseamnă că de fapt nici dumneavoastră nici autoritățile noastre nu ne respectați pe noi românii. Și mai înseamnă că sunteți mână în mână unii cu alții. Noi, românii nu suntem mână în mână cu voi.

Apoi, doamnă presedintă, la plecare din fața primăriei, ați venit în fugă, agresiv, către grupul de români de după gard. Este clar că ați mizat pe o reacție dură a noastră , ca mai apoi televiziunile maghiare să raporteze un scandal etnic, în care aceștia, adică noi, suntem făcuți brute, needucați și oi.

Nu doamnă, nu suntem brute, nu suntem , needucați, nu suntem oi. Eu am două facultăți și am prieteni maghiari pe care îi respect. Dar trebuie să mă respecte și ei pe mine. Suntem niște oameni educați și buni la suflet, oripilați de minciunile, provocările și comportamentul dumneavoastră în țara noastră. Și deși suntem oripilați și suntem provocați mereu de catre dumneavoastră, ne-am comportat demn, fără violență și cu bun simț.

Faptul că la noi în țară am strigat cu toții ” Trăiască și înflorească Ardealul, Moldova și Țara Românească” nu trebuie să-ți dăm dumitale explicații. Ar trebui pus în discuție cum dumneata îți permiți că președinte de stat să vii la noi și să susții prin prezență coloana ruptă de lângă staruia lui Kolcsey, care simbolizează ruperea Ungariei Mari, adică susții secesiunea României. Eu zic să vă bucurați că încă suntem blânzi!

Acestea fiind zise, concluzia mea este că deși încercați să ne arătați superioritatea culturală și educațională a dumneavoastra si a nației maghiare, prin ceea ce faceți dumneavoastră ca șef de star, nu arătați decât că ea nu se bazează decât pe povești. Din moment ce mințiți constant, nu respectați legile țarii noastre și ne provocați constant, acest lucru nu poate sta la baza unei superiorității culturale și educaționale. Din contră, este un mod agresiv și primitiv de comportament, mascat de declarații pompoase.

IAR DUMNEAVOASTRĂ SUNTEȚI REPREZENTANTA ȘI EXPONENTUL TUTUROR MAGHIARILOR!

N.n., 15.04.2023Am fost ieri (N.n., 15.04.2023)la Carei invitat de o doamnă excepțională, doamna Ciută Daniela. Au fost vreo 200 de români cu steaguri veniți din toată țara. Din București, Alba Iulia, Baia Mare, Cluj, Craiova etc. A fost invitată de onoare a autorităților locale maghiare președinta Ungariei, Novak Katalin.

La prima vedere pare că 200 de români care nu au ce face, printre care și eu, s-au dus pe banii lor până la Carei, la capăt de țară, pentru a distruge sărbătoarea unor notabilități maghiare dintr-un oraș românesc și a două sute de maghiari care erau și ei prezenți acolo.

La a doua vedere niște oameni care își fac timp, pe banii lor, pe oboseala drumului lung până la Carei, pe riscul de a fi prezentați prin televiziunile maghiare, prezente acolo în număr imens, ca niște naționaliști fără respect față de istoria și personalitățile maghiare, înseamnă că trebuie să aibă o motivație foarte puternică pentru a face lucrul acesta.

În primul rând ne-am dus intr-un oraș din România, nu ne-am dus intr-o țară străină, să ne batem joc la ei acasă de simbolurile și mândria lor națională. Toată această acțiune organizată de către UDMR și notabilitățile din Carei este de fapt o preamărire a istoriei maghiare, a personalităților care fac parte din istoria maghiară, a maghiarismului. Eu și mulți alții ca mine, fiind români, avem dreptul la noi în țară să preamărim istoria românească și personalitățile ei. Din păcate, din punct de vedere istoric aceste drepturi ale lor și ale noastre se cam bat cap în cap, fiind știut că bunele intenții ale românilor la Ip și Trăznea nu au funcționat de loc și nu din vina lor. Având în vedere ce se întâmplă în lume cu istoria care se repetă, arată că istoria nu ține cont de declarații ci de fapte, iar evenimentele de la Ip și Trăznea arată că trebuie să iertăm, fiindcă suntem creștini ortodocși și suntem în Postul Paștele, dar nu trebuie să uităm, că nici proști nu suntem.

Faptele sunt următoarele:

1. Președinta Ungariei își permite să meargă intr-o țară străină să vopsească o bornă kilometrică în culorile țării ei și să declare că este președinta tuturor maghiarilor. Asta, tradus din limbajul diplomatic, ar suna așa: Eu președinta Ungariei, fac ceva pe țara al cărei oaspete sunt și deși știu că există sensibilități la acest capitol, eu, ca o descendentă a grofilor maghiari am dreptul să vă zic vouă românilor la voi acasă, că sunteți un neam de mâna a doua. Iar politicienii voștri care văd asta și nu iau măsuri diplomatice împotriva mea arată că așa este și că deși populația nu este de acord, noi, politicienii, suntem pe o mână, iar populația degeaba se va opune, noi hotărâm!

2. Președinta Ungariei împreună cu oficialitățile române ne mint și ne țin de proști. Astfel, aceasta declară că este intr-o vizită particulară la Carei, dar participă la un eveniment organizat de niște oficialități române de etnie maghiară, eveniment în care preamăresc istoria și neamul maghiar pe teritoriul României. Evenimentul este asigurat de pază SPP și Jandarmeria Română, plătiți din banii noștri. Adică, deși este persoană particulară în România, statul român îi asigură președintei pe banii mei și ai dumneavoastră siguranță pentru ca această persoană particulară să preamărească pe teritoriul țării mele unde suntem majoritari, cultura și memoria care au dus la evenimentele de la Ip și Trăznea.

3. În timpul evenimentelor Jandarmeria Română a lăsat în să intre printre gardurile de protecție pe toți maghiarii invitați fără să le ceară invitațiile, iar când un demnitar al statului Român, deputatul AUR de Maramureș, Darius Pop, a încercat să între, deși a arătat legitimația de demnitar, a fost bruscat în fața a zeci de martori. Adică, vin 100 de maghiari pe care tu, ca dispozitiv nu îi verifici și când vine un demnitar care se legitimează și care are dreptul prin lege să intre, pe el nu-l lași.

Doamnă presedintă a Ungariei, Novak Katalin, eu, Emanuel Petran, din Surduc, Sălaj, actor și regizor la Teatrul Național Cluj, consider că tot ce faceți atunci când veniți în România, este o provocare la adresa noastră și a mea. Dacă intr-adevăr ați dori ca românii și maghiarii, care fără dumneavoastră, politicienii, trăiesc în normalitate, să poată să trăiască în continuare bine împreună, ați sta acasă. Puteți alerga și prin parcurile din Budapesta. Nu puneți paie pe foc, acolo unde nu are de câștigat populația maghiară, ci numai voi, politicienii. Prima dată, când ai vopsit borna, ne-ai luat prin surprindere și ne-ai pus în fața faptului împlinit. Acum, la Carei, am reacționat la mitocănia de atunci cu borna și la minciuna ‘ incognito” de acum. Nu ne mai provoca, nu noi vrem să ne manifestăm așa fața de tine. Noi nu am avut treabă cu Kolcsei, ci cu felul in care te folosești de imaginea lui împotriva noastră. Ne obligi să ne manifestăm așa. Cu acordul trădătorilor noștri. Dar cu riscul de a părea noi needucați, vom răspunde la provocările tale.

Și încă ceva, tu ești needucată! Nu faci așa ceva față de mine și ai mei, în țara mea. Atunci când Iohannis va veni în Ungaria și va face ce faci tu în România, atunci putem discuta. Până atunci rămâi o needucată.” .

Sursa : facebook .

Alioșa.

22/04/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date, ca să nu fie uitate/1.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:18 pm

” Cine uită, nu merită” ( Nicolae Iorga) .

1) ” DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI din 10 decembrie 1948

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declarația universală a drepturilor omului .

Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a publica in mod solemn textul Declaratiei si „pentru a face astfel ca el sa fie distribuit, afisat, citit si comentat, in principal in scoli si in alte institutii de invatamint, indiferent de statutul politic al tarilor sau teritoriilor”.

PREAMBUL

 Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume, Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor, Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi, Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni, Considerind ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarit sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari, Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva, Considerind ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament,

ADUNAREA GENERALA

 proclama Prezenta declaratie universala a drepturilor omului, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avind aceasta declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atit in sinul popoarelor statelor membre, cit si al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor.

 ART. 1

 Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sint inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.

 ART. 2

 Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari. In afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sint independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari de suveranitate.

 ART. 3

 Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

 ART. 4

 Nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitute: sclavajul si comertul cu sclavi sint, interzise sub oate formele lor.

 ART. 5

 Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

 ART. 6

 Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

 ART. 7

 Toti oamenii sint egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

 ART. 8

 Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sint recunoscute prin constitutie sau lege.

 ART. 9

 Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.

 ART. 10

 Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.

 ART. 11

 1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care iau fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.

 2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, in momentul cind au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceea care era aplicabila in momentul cind a fost savirsit actul cu caracter penal.

 ART. 12

 Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

 ART. 13

 1. Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat.

 2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni in tara sa.

 ART. 14

 1. In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil in alte tari.

 2. Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

 ART. 15

 1. Orice persoana are dreptul la o cetatenie.

 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

 ART. 16

 1. Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei.

 2. Casatoria nu poate fi incheiata decit cu consimtamintul liber si deplin al viitorilor soti.

 3. Familia constituie elementul natural, si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

 ART. 17

 1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atit singura, cit si in asociatie cu altii.

 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.

 ART. 18

 Orice om are dreptul la libertatea gindirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atit in mod public, cit si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.

 ART. 19

 Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspindi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

 ART. 20

 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica.

 2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

 ART. 21

 1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.

 2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.

 3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

 ART. 22

 Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinindu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

 ART. 23

 1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului.

 2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.

 3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atit lui, cit si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.

 4. Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale.

 ART. 24

 Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

 ART. 25

 1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzind hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciilor sociale necesare; el are dreptul la asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrinete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, in urma unor imprejurari independente de vointa sa.

 2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sint nascuti in cadrul unei casatorii sau in afara acesteia, se bucura de aceeasi protectie sociala.

 ART. 26

 1. Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamintul trebuie sa fie gratuit, cel putin in ceea ce priveste invatamintul elementar si general. Invatamintul tehnic si profesional trebuie sa fie la indemina tuturor, iar invatamintul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe baza de merit.

 2. Invatamintul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze intelegerea, toleranta, prietenia intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii.

 3. Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru copiii lor minori.

 ART. 27

 1. Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.

 2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

 ART. 28

 Orice persoana are dreptul la o orinduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta declaratie pot fi pe deplin infaptuite.

 ART. 29

 1. Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.

 2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decit numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.

 3. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

 ART. 30

 Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savirsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta declaratie” .

Sursa : internetul .

2) Dacă cele sus postate-republicate, nu vă stârnesc curiozitatea ,

recomand spre lecturare , următoarele articole :

https://www.globalresearch.ca/madame-von-der-leyen-mckinsey-pfizer/5816278

https://evz.ro/cum-te-sinucizi-ca-stat-cazul-pensiilor-militare.html

https://inpolitics.ro/umilinta-maxima-televiziunea-braziliana-a-refuzat-sa-transmita-discursul-anti-rusia-al-lui-iohannis_1850360594.html

https://www.juridice.ro/673764/pierderea-libertatilor-prin-lege.html

https://www.mediafax.ro/externe/romania-mare-vs-ungaria-mare-pericolul-iredentismului-in-europa-21807326

https://www.news.ro/politic-intern/update-masuri-pregateste-executivul-reducerea-cheltuielilor-suspenda-ocuparea-posturilor-vacante-interzice-cumulul-pensie-salariu-permit-achizitii-autoturisme-mobilier-surse-anuntul-premierului-1922405521002023041621102190

3) Cât despre PLIMBĂREȚUL nr.1 al României

dacă cineva se va întreabă ce caută președintele Klaus WERNER Johannis cu iubita lui soție în
Chile,
țară aflată la 13.000 de km. de COLONIA de mâna a III-a , România,
RĂSPUNSUL este :

…” preşedintele Iohannis a donat Muzeului Memoriei şi al Drepturilor Omului din Santiago de Chile un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel del Campo,activ la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
De asemenea, au fost donate copii ale documentelor referitoare la refugiaţii chilieni primiţi în România după lovitura de stat din Chile din 1973”.
Sursa :
https://www.cotidianul.ro/iohannis-a-gasit-perspective-promitatoare-din-chile/

Alioșa.

18/04/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/158. Președintele României vrea să viziteze în ultimii doi ani de mandat ce nu a vizitat în primii opt ani de mandat .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:03 am

În loc de motto:

Din plimbare în plimbare ,

gaura la bugetul României se face și mai mare !!! 😦 😦 😦

– Ghici ghicitoarea mea : cine-i primul din stânga , rândul 1 ??? 🙂 🙂 🙂

În a treia zi de Sfinte Paști , când românii s-au întors la muncă,

președintelui României , Klaus WERNER Johannis, i-a venit un mare dor de ducă !!! 😦 😦 😦

Sursa foto, internetul .

De unde se vede că ………….,

” INTERESUL poartă FESUL” ,

și ………….,

” Nu lăsa pe mâine , ce poți face azi ” ,

sunt la ordinea zilei pe agenda de lucru a președintelui României !!! 😦 😦 😦

Milioane de români trăiesc în SĂRĂCIE lucie 😦 iar președintele României , Klaus WERNER Johannis , își plimbă soția pe BANII CONTRIBUABILILOR în țări exotice 😦 cu un avion privat de mare lux !!! 😦 😦 😦

Prima vacanță exotică a familiei Johannis se va săvârși în BRAZILIA , al cărui președinte este mai corupt decât Traian Băsescu și Klaus WERNER Johannis la un loc !!! 😦 😦 😦


Ca să nu fiu catalogat în fel și chip versus CORUPȚIA din BRAZILIA ,
recomand lecturarea articolelor de pe :

Ce semnal transmite România către SUA? A. Năstase, despre vizita lui K. Iohannis în Brazilia: ‘Lula da Silva este considerat nefrecventabil la Washington’


De unde se vede că zicala românescă

” Spune-mi cu cine te întâlnești ca să-ți spun ce fel de om ești”

este valabilă în toată lumea ! 🙂

Interesant este faptul că înainte de a pleca cu soția spre America de Sud , președintele României, Klaus WERNER Johannis , a dat de pământ cu munca parlamentarilor români versus SUPRATAXAREA profiturilor OMV, PETROM și ROMGAZ !!! 😦 😦 😦

Ca nu își supere prietenii din AUSTRIA , în loc să semneze LEGEA și să o trimită ” deîndată” la PROMULGARE , din motive doar de el știute dar de ROMÂNII ADEVĂRAȚI ȘTIUTE , președintele României ,Klaus WERNER Johannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare,

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/2022,

prin care a fost votată de Parlamentul României ,taxă de solidaritate !!! 😦 😦 😦

” Klaus Iohannis, în America de Sud cu acelaşi avion cu care a făcut vâlvă. Programul vizitei

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizitele oficiale în America de Sud cu acelaşi avion cu care a fost în Japonia, închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet, relatează Boarding Pass, site specializat în ştiri din domeniul aviatic.

Decolarea de pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa a avut loc luni, la ora 10:15.

 Klaus Iohannis va face vizite oficiale în Brazilia, Chile şi Argentina, în perioada 18 – 26 aprilie.

”Preşedintele României zboară în Brazilia, Argentina şi Chile tot cu un avion închiriat de la compania aeriană luxemburgheză Global Jet. Avionul este acelaşi cu care  delegaţia oficială a călătorit în martie 2023 din România în vizitele oficiale din Japonia şi Singapore, fiind vorba despre un Boeing 737-900ER în configuraţie BBJ”, relatează Boarding Pass, prezentând şi imagini din interiorul aeronavei.

”Autonomia acestui avion este insuficientă pentru un zbor fără escală operat din Constanţa până în Brazilia. Aşadar, cel mai probabil, zborul va fi efectuat cu o oprire pentru realimentare în Spania (Insulele Canare) sau o ţară din nord-vestul Africii”, precizează sursa citată.

Zborurile lui Iohannis – Costurile sunt clasificate

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FBoardingPass.ro%2Fposts%2Fpfbid037KRYbtwzZdqcdHUBUm3sLzkmc1zp4y12trjFZjurFxL8pmwMZgXtuyQjvSaTkkXWl&show_text=true&width=500

Avion cu dormitor pentru cuplul prezidențial spre Asia

Președintele Klaus Iohannis va fi primit marți de președintele Luiz Inácio Lula da Silva, iar miercuri va avea întrevederi cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Gonçalves, și cu viceprimarul orașului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira.

Klaus Iohannis are programată marți o vizită la Muzeul Memorial dedicat Președintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, fondatorul orașului Brasilia, iar la ora 18.00, ora României, va fi primit de președintele Republicii Federative a Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva. Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri oficiale și vor susține declarații de presă comune, anunță Administrația Prezidențială.

Miercuri, Iohannis are programate întrevederi cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Gonçalves, precum și cu viceprimarul orașului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira. De asemenea, șeful statului va depune o coroană de flori la Monumentul Național al Eroilor căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial din Rio de Janeiro.”.

Sursa :

Alioșa .

16/04/2023

Hristos a Înviat ! Sărbători Pascale Binecuvântate !

Filed under: generale — Aliosa @ 7:22 am

După săvârșirea slujbei din Vinerea Mare ,

sâmbătă seara, cu câteva minute înainte de miezul nopții ,

în toate bisericile ortodoxe și greco catolice din ROMÂNIA ,

s-a auzit magicul cuvânt :

urmat de

HRISTOS a ÎNVIAT !!! 🙂 🙂 🙂

În loc de alte cuvinte considerate de unii banale ,

mai bine ,câteva curiozități PASCALE :

1.De Sfintele PAȘTI , creștinii ortodocși și greco-catolici , celebrează Învierea lui Iisus Hristos la trei zile după ce a fost crucificat. Este cea mai veche sărbătoare creștină şi cea mai importantă zi din an a Bisericii Ortodoxe .


2.Crestinii consideră că ouăle de Paști simbolizează bucuria și celebrarea noii vieți și a Invierii.


3.Cu ocazia acestei sărbători creștine, românii consumă peste 10 tone de pască.


4.In noaptea de Înviere, în Țara Moților, băieții trebuie să ia toaca de la biserică, să o ducă în cimitir și să o păzească, iar, în cazul în care este furată, trebuie să cinstească sătenii în ziua de Paști ! 🙂

5.De Paști , pe întreg globul, se consumă 55 de milioane de kilograme de dulciuri ! 🙂


6.Când vopsești ouăle de Paşti, este recomandat să folosești numai vopsea alimentară .


7.Obiceiul de a schimbă ouă este unul străvechi, fiind practicat de egipteni şi persani pentru sărbătorirea primăverii.


8.In zona de nord a Sucevei, pe lângă pască și cozonaci, se prepară și “babele”, o prăjitură specială, iar în Ardeal, fetele sunt stropite cu parfum ca să aibă noroc tot anul .


9.Iepurașul de Paști își are originile în Franța, însă conceptul de iepuraș care aduce ouă a fost inventat de americani, în secolul XIX.

Sursa : internetul.

Pentru toate persoanele virtuale care în perioada 16-17-18 aprilie sărbătoresc Sfintele PAȘTI ,

și care ,

voit sau întâmplător vor ajunge pe aici lăsând în urma domniilor lor un like, un comentariu sau și unul și altul,


pe lângă tradiționalul HRISTOS a ÎNVIAT 🙂

și

postez spre ascultare

de pe YouTube selectare ,

videoclipul:

Alioșa,

credincios ortodox din moși strămoși 🙂

și până ce DUMNEZEU ,

mă va chema la EL .

13/04/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/157. Președinta Ungariei , o nouă sfidare, chiar în Săptămâna Mare .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:45 am

În loc de motto :

Înainte de a lectura

ce urmează mai jos a republica ,

recomand spre lecturare ,

opiniile care , din motive necunoscute ,

nu s-au vrut a fi comentate !!! 😦 😦 😦

Dacă Ungaria sfidează ” pas cu pas” Uniunea Europeană și SUA ,

aliatul ei din NATO

  1. ” Administrația Biden, scriu și media occidentale, este nemulțumită de faptul că Ungaria blochează cererea de aderare la NATO a Suediei și faptul că Guvernul Orban blochează sancțiuni impuse Rusiei”.
    Toate detaliile pe :
    https://cursdeguvernare.ro/budapesta-se-asteapta-la-sanctiuni-americane-chiar-la-excluderea-din-visa-waiver.html
  2. According to the Associated Press ” BUDAPEST, Hungary (AP) — Hungary signed new agreements Tuesday to ensure its continued access to Russian energy, a sign of the country’s continuing diplomatic and trade ties with Moscow that have confounded some European leaders amid the war in Ukraine.Speaking at a news briefing in Moscow, Hungarian Foreign Minister Peter Szijjarto said Russian state energy company Gazprom had agreed to allow Hungary, if needed, to import quantities of natural gas beyond the amounts agreed to in a long-term contract that was amended last year. The price of the gas, which would reach Hungary through the Turkstream pipeline, would be capped at 150 euros ($163) per megawatt hour, Szijjarto said, part of an agreement that will allow Hungary to pay down gas purchases on a deferred basis if market prices go above that level .Szijjarto’s trip to Russia’s capital was unusual for an official from a European Union country. Most members of the 27-nation bloc have distanced themselves from Russian President Vladimir Putin over his invasion of Ukraine and sought to wean their countries off of Russian fossil fuels. The Hungarian government has lobbied heavily in the EU to be exempted from any sanctions imposed on Russian gas, oil or nuclear fuel, and also has threatened to veto proposed EU actions against Moscow”.

Hungary signed new agreements with Russia on Tuesday to ensure its continued access to Russian energy, a sign
of Budapest’s continued diplomatic and trade ties with Moscow, which have confounded the European Union’s decisions to sanction Russia following its invasion of Ukraine on 24 February 2022.
Source :
https://apnews.com/article/hungary-makes-new-energy-agreement-russia-c069d83bc748cb820c3958bbecf13f17

de ce n-ar sfida și ROMÂNIA ??? 😦 😦 😦

Cine crede că președintele UDMR și vicepremier al României,

Kelemen Hunor , foto jos , în mijloc ,

nu a pus la cale vizita privată a președintei Ungariei ,

se ” îmbată cu apă de ploaie” !!! 😦 😦 😦

” Președinta Ungariei pune iar paie pe foc!

În plin război sângeros la granițele noastre din Nord și din Est

și în Săptămâna Mare a majorității românilor (ortodocși și greco-catolici),

președinta Ungariei, Katalin Novak, tulbură iar apele româno-ungare, care sunt oricum mai tulburate ca niciodată după a doua conflagrație mondială, îndeosebi de creatorul și tutorele său politic, tot mai revanșardul și revizionistul premier Viktor Orban.

Șefa statului ungar pune iar paie pe foc după actele provocatoare, pline de tupeu și de fanfaronadă, la care s-a dedat în cursul lunii mai 2023, când a efectuat prima vizită în străinătate după investirea sa ca președinte al țării vecine și tot mai puțin prietenă.

A fost o vizită tendențioasă în Transilvania, cu opriri și participări la evenimente la Cluj-Napoca și Alba Iulia. A fost o vizită pe care a declarat-o ca având un caracter privat și a efectuat-o fără să înștiințeze autoritățile române și fără să le ceară acordul, conform uzanțelor internaționale.

Actele provocatoare de la Cluj-Napoca și Alba Iulia

În capitala simbolică a Transilvaniei s-a întâlnit cu președintele UDMR Kelemen Hunor, vicepremier al României, iar după această întâlnire, imitându-l pe primul premier al Ungariei postcomuniste, Jozsef Antall, și-a asumat, printr-o postare pe Facebook, calitatea de ,,reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceştia locuiesc, în interiorul sau în exteriorul graniţelor Ungariei”. În ziua următoare a postat pe Facebook mai multe fotografii în care este pozată făcând jogging în Parcul Central din Cluj Napoca, urmărind să sugereze astfel că se simte ca acasă în Transilvania și că de fapt distincția dintre Ungaria și această provincie românească nici nu ar mai fi relevantă. Mai pe șleau, Katalin Novak a vrut să arate că nici măcar nu se mai sinchiseşte de vreo reacţie a României, afirmând că este preşedintele maghiarilor de peste tot, oriunde ar trăi aceştia.
În capitala Marii Uniri, președinta Ungariei a participat la dezvelirea statuii lui Gabor Bethlen, unul din ultimii principi maghiari ai Transilvaniei (în secolul 17), dorind să accentueze existența unei co-suveranități româno-ungare asupra Transilvaniei. A urmat provocarea maximă prin postarea unor fotografii lângă o bornă de hotar de pe masivul Piatra Secuiului din Munții Apuseni, care era proaspăt vopsită în culorile drapelului Ungariei. Novak și vopsitorii bornei au vrut să transmită subliminal că și acolo se află teritoriul Ungariei.
Prin aceste gesturi, președinta Ungariei și-a dat poalele peste cap arătând că este „aceeaşi Mărie cu altă pălărie”, respectiv un Viktor Orban în fustă, care zâmbeşte mult şi face jogging și declarații pro-europene, cum bine a descris-o profesorul și analistul Dan Dungaciu. În opinia sa, Katalin Novak este un produs „orbanist”… pentru Occident, fiind inventată de premierul Orban pentru a spune exact ce gândeşte el, dar altfel. Rolul ei este să compenseze deficitul de imagine publică a lui Orban, să intre pe uşile care lui îi sunt închise.

Katalin Novak recidivează la Carei

După niciun an, președinta Katalin Novak recidivează făcând, în Miercurea Mare a românilor ortodocși și greco-catolici de pretutindeni, o vizită declarată tot privată în municipiul Carei județul Satu Mare, situat la câțiva kilometri de frontiera cu Ungaria. Aici va participa împreună cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, la dezvelirea statuii poetului și politicianului maghiar Ferenc Kolcsey, autorul actualului imn al Ungariei, care a fost adoptat în 1989. Autorul imnului maghiar a trăit între 1790-1838, perioadă în care Ungaria se afla sub ocupația Imperiului Austriac. El s-a născut în localitatea Săuca județul Satu Mare (pe atunci comitatul Satu Mare), situată la circa 40 de kilometri de Carei, și a făcut studiile liceale la Satu Mare, iar studiile universitare la Budapesta. În ultimii ani de viață a fost membru în Parlamentul de la Budapesta (denumit Dieta Ungariei). Prin urmare, autorul imnului Ungariei nu are nicio legătură cu orașul Carei. Inaugurarea statuii nu are legătură nici cu ziua de naștere sau cu ziua de deces a lui Kolcsey.
Ridicarea unui monument al lui Ferenc Kolcsey la Carei a fost inițiativa primarului UDMR, Jeno Kovacs, și a fost aprobată de consilierii UDMR și FDG, care dețin majoritatea în Consiliul Local. Monumentul a fost realizat cu susținerea financiară a Guvernului Ungariei. Primarul Kovacs a sfidat presa locală românească și implicit opinia publică, refuzând să facă publice autorizația de construire a monumentului și avizele obligatorii, dintre care cel mai important este avizul Ministerului Culturii. Mai mult, în ultimele zile au apărut știri că programul evenimentului a fost tipărit numai în limba maghiară și a fost distribuit doar presei maghiare, iar la festivitatea de inaugurare vor fi arborate numai steaguri maghiare. După ce ieri și-au anunțat prezența la Carei reprezentanți ai unor organizații și partide naționaliste și patriotice românești, care vor să protesteze pașnic purtând drapele naționale, un oficios al primăriei editat de consilierul personal al primarului (care-i este naș de căsătorie), lasă să se înțeleagă că va fi interzisă arborarea drapelelor românești la eveniment întrucât constituie ,,instigare”.

UPDATE (VIDEO) Preşedinta Ungariei, huiduită Carei

Un primar duplicitar, arogant și șovin, care face jocurile Ungariei

Cert este că organizatorii vizitei și comanditarii lor nu au menajat deloc sensibilitatea românilor. După cum se știe, Careiul a intrat în istoria și în memoria publică românească drept ,,ultima brazdă de pământ românesc eliberată de sub jugul fascisto-horthist” în al doilea război mondial, fapt petrecut în 25 octombrie 1944, dată la care este sărbătorită în fiecare an Ziua Armatei Române. Pentru veșnica slavă și pomenire a militarilor români căzuți atunci în luptă, la Carei a fost ridicat cel mai impresionant Monument al Ostașului Român, care a fost realizat de cunoscutul sculptor Vida Gheza. Românii de aici și din jur nu au uitat cum fie ei fie strămoșii lor au fost tratați cu brutalitate (bătuți, schingiuiți, uciși) de către armata și autoritățile ungare în negrul an 1940, după cedarea Nord-Vestului Transilvaniei prin Dictatul de la Viena, fiind alungați în Munții Apuseni și în Maramureș, de unde au fost aduși după Marea Unire pentru a popula zona Careiului. În memoria acestora, a fost ridicat în Carei Monumentul românilor expulzați și refugiați în urma Dictatului de la Viena
Principalul vinovat pentru tulburarea conviețuirii interetnice româno-maghiare din Carei este considerat primarul Jeno Kovacs, aflat la al cincelea mandat, care a devenit tot mai arogant și șovin în ultimii ani, deși este căsătorit de multe decenii cu o româncă. Kovacs a fost un duplicitar parșiv sub aspectul apartenenței sale etnice. Înainte de răsturnarea regimului comunist și mai bine de un deceniu după, când a fost director la fabrica Mobicrasna din Carei și a deținut un mandat de primar (1996-2000), candidând și fiind ales din partea unui partid zonal (Noua Democrație din Nord-Vest), s-a dat român, prezentându-se și semnându-se Eugen Covaci. Apoi a pierdut alegerile, fiind succedat de doi primari UDMR, cu care nu a avut relații deloc cordiale. A revenit în funcția de primar în 2008, de data aceasta candidând și fiind ales pe listele UDMR. Ulterior, s-a dat maghiar, prezentându-se sub numele Jeno Kovacs, și a făcut cu aplomb politica UDMR, preocuparea sa principală devenind separatismul interetnic și maghiarizarea zonei. A devenit unul dintre cei mai importanți și influenți lideri ai UDMR la nivel județean și se laudă că are prieteni suspuși la Budapesta.

Precedente cu președinți neprimiți pe teritoriul altor state

Pentru provocările sale cu iz revizionist și iredentist, guvernul României ar trebui să-i interzică președintei Ungariei să mai intre în România în așa-zise vizite private și chiar să o declare persona non grata. A venit vremea ca provocările și jignirile oficialilor maghiari să fie stopate, fără rețineri sau manajamente. În sprijinul adoptării unei interdictii de acces în România împotriva președintei Ungariei, care este conducătorul simbolic al statului vecin, putem invoca mai multe precedente europene. Cel mai recent s-a petrecut în data de 17 iulie 2023, când, cu motivarea că nu a fost informat despre vizită , guvernul de la Zagreb i-a interzis președintelui Serbiei, Alexandar Vucic, să intre în Croația pentru a efectua o vizită privată la fostul lagăr de exterminare de la Janosevac, în scopul comemorării sârbilor uciși aici în cursul celui de-al doilea război mondial.
Instituțiile executive și judiciare ale UE nu admit vizitele private neanunțate și neconsimțite
În data de 21 august 2009, guvernul de la Bratislava i-a interzis președintelui Ungariei, Laszlo Solyom, să intre în Slovacia, unde trăiește o minoritate de 450 000 de maghiari, pentru a inaugura în orașul Komarno o statuie ecvestră a primului rege maghiar, Sfântul Ștefan, cu motivarea că și-a fixat vizita în mod tendențios la o dată sensibilă, în care Ungaria a invadat Cehoslovacia în 1968, împreună cu URSS și alte state membre ale Tratatului de la Varșovia, și că nu i se poate asigura securitatea. În urma acestui incident, Ungaria a sesizat Comisia Europeană, solicitându-i să introducă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o acțiune în constatarea neîndeplinirii de către Slovacia a obligațiilor care îi revin referitor la respectarea dreptului la liberă circulație și a dreptului de ședere conferite cetățenilor europeni prin Tratatul Uniunii Europene și prin Directiva 2004/38.
Comisia Europeană a respins plângerea Ungariei și a dat dreptate Slovaciei, apreciind că dreptul Uniunii nu este aplicabil în cazul vizitelor efectuate de șeful unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru. Ungaria a introdus atunci la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o actiune directă în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva Slovaciei. Comisia Europeană a intervenit procedural în sustinerea Slovaciei, care a avut câștig de cauză și la înalta instanță europeană. Mai exact, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins acțiunea formulată de Ungaria în ansamblul său, motivând , în esență, că statutul de șef de stat prezintă o anumită specificitate, ce decurge din faptul că este reglementat de dreptul internațional, ceea ce face ca pe plan internațional, acțiunile sale, precum prezența sa in străinătate, să intre sub incidența acestui drept, în special a dreptului relațiilor diplomatice. În opinia Curții, o astfel de specificitate este de natura să deosebească persoana care se bucură de acest statut de toți ceilalți cetățeni ai Uniunii, astfel încât accesul acestei persoane pe teritoriul unui alt stat membru nu este supus acelorași condiții precum cele aplicabile celorlalți cetățeni.
În consecință, Curtea apreciază că împrejurarea că un cetățean al Uniunii exercită funcția de șef de stat este de natură să justifice o limitare, întemeiată pe dreptul internațional, a exercitării dreptului de circulație pe care dreptul Uniunii îl conferă acestei persoane. Astfel că, în final, Curtea constată că dreptul Uniunii nu îi impunea Slovaciei să garanteze accesul președintelui Ungariei pe teritoriul său.

În concluzie ,guvernul României are toate temeiurile faptice și juridice pentru a interzice accesul președintei Ungariei pe teritoriul țării noastre”.

Sursa :

Sursa imaginii de mai sus și toate detaliile pe

În final de postare-republicare ,

și nu la deloc întâmplare ,

postez o informație care are mare legătură

cu duplicitatea președintelui UDMR și vicepremier al României, Kelemen Hunor

și cu DUPLICITATEA liderului PNL(PDL) , Nicolae Ciucă

și al PSD , Marcel Ciolacu , care ,

pentru a nu provoca RUPEREA coaliției de guvernare

PNL(PDLP&PSD&UDMR ,

nu CONDAMNĂ sfidarea Ungariei și duplicitatea UDMR !!! 😦 😦 😦

” Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis marți sesizarea CCR pentru controlul constituţionalităţii al proiectelor de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală, care au fost adoptate săptămâna trecută în Parlament.
Curtea Supremă indică două mari probleme, ce le-au fost reproșate celor din coaliție de către parlamentarii din opoziție,
care acuză PNL – PSD – UDMR că au introdus intenționat controversatele prevederi.

Mai precis, pentru ca CCR să declare legile neconstituționale” !!! 🙂 🙂 🙂

Toate detaliile pe :

Alioșa.

10/04/2023

Opinii pe care unii/unele nu le vor știute din motive de mine de mult cunoscute ! Punctul pe ” I ”/149.

Filed under: generale — Aliosa @ 10:48 am

și motiv de a fi ignorat de toate persoanele deranjate că cineva promovează ADEVĂRUL 😦 😦 😦

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Acad.-Florin-Constantiniu-Avem-un-contencios-nu-numai-cu-Republica-Moldova-ci-si-cu-Ucraina-Ca-istoric-sunt-absolut-sigur-ca-mai-devreme-sau-mai-tarziu-legitimitatea-istorica-a-Romaniei-Mari-in-frontierele-ei-de-la-sfarsitul-lui-1918-va-triumfa-181297

” CĂSĂTORIA HOMOSEXUALĂ ESTE ANULATĂ ”

STRASBOURG, FRANȚA. LEGEA NATURALĂ ȘI FAMILIA .

În unanimitate, cea mai importantă instanță pentru drepturile omului din lume a stabilit textual că

„nu există dreptul la căsătorie homosexuală”.

Cei 47 de judecători, din cele 47 de țări ale Consiliului Europei, care alcătuiesc sesiunea plenară a Curții de la Strasbourg (cea mai importantă instanță pentru drepturile omului din lume), au pronunțat o sentință de o relevanță enormă, care a fost și este tăcut surprinzător de progresismul informativ și zona de influență a acestuia.

În unanimitate, toți cei 47 de judecători au aprobat sentința care stabilește textual că

„nu există dreptul la căsătorie homosexuală”.

Opinia a fost întemeiată pe o multitudine de considerații filosofice și antropologice bazate pe ordinea naturală, familia, bunul simț, rapoartele științifice și, desigur, dreptul pozitiv.

În cadrul acestuia din urmă, hotărârea s-a bazat în principal pe Articolul nr. 12 din Convenția europeană a drepturilor omului. Acest articol este echivalent cu articolele tratatelor privind drepturile omului, cum ar fi cazul din 17 din Pactul de la San José și nr. 23 al Pactului internațional privind drepturile civile și politice.

În rezoluția istorică și care nu este larg mediatizată, Curtea a mai spus că noțiunea de familie nu numai că are în vedere „conceptul tradițional de căsătorie, adică unirea unui bărbat și a unei femei” , dar nu ar trebui impus guvernelor „obligația de a deschide căsătoria persoanelor de același sex.”

În ceea ce privește principiul nediscriminării, Curtea a adăugat, de asemenea, că ” nu există o astfel de discriminare ”, deoarece este împotriva naturii și a ordinii biologice universale, gustul liber de disjuncție sexuală este altceva

„Statele sunt libere să rezerve căsătoriei numai cupluri heterosexuale. ” .

Sursa : internetul .

“Astea toate sunt efectele râzgâielilor unei generații pe care noi am cocoloșit-o”

Unii sar cu cuțitul la profesoara care are curajul să ceară elevilor să scoata o foaie de hârtie pentru un extemporal surpriză.

Alții vin călare pe un vehicul inventat pentru distracția copilașilor de 5 ani, și nu pentru fanteziile ecologiste ale namilelor de 2 metri, în plină viteză, pe roșu, și sunt azvârliți prin aer, in mijlocul intersecției.

Astea toate sunt efectele râzgâielilor unei generații pe care noi am cocoloșit-o. O generație de neputincioși, veșnic într-o lene iremediabilă, pe care o numesc depresie, pusă pe seama celorlalți, pe care îi învinovațesc mereu pentru lipsa personală de chef pentru orice.

Nu au chef să muncească, nu au chef să se însoare, nu au chef să facă copii, nu au chef să isi facă nici măcar o iubită sau un iubit, pentru ei orice în viață este extrem de complicat.

O generație de muieți-s posmagii, căreia oricât i-ai da și orice i-ai face, tot nu e îndeajuns, tot nu e bine, totul trebuie făcut numai în condițiile impuse de ea.

Am îndepărtat admiterile ca să nu îi stresăm, se intră la facultate pe bază de dosar, am îndepărtat premiile în școala primară ca să nu se simtă unii inferiori altora, am scos notele din cataloage, se dau calificative, am renunțat la medii și la teze tot ca sa protejăm neputincioșii, i-am scutit de la sport ca să nu transpire și să răcească, le-am dat joburi online ca să nu mai piardă timp cu îmbracatul și spălatul, practic să muncească direct din pat.

Ne-am dat la o parte de pe stradă, ca să le facem loc cu vehiculele lor năstrușnice, tot felul de roți mai mari sau mai mici, monocicluri, bicicluri, tricicluri, toate pe baterie, să nu implice niciun efort care să ii obosească în vreun fel.

Apoi, ne-am dat la o parte și de pe trotuare, mergem în șir indian ca să aibă ineptii ăștia loc pe unde să se încure pe dracoveniile lor electrice, că să mearga pe jos e greu să dea pasul, iar cu autobuzul le pute, că e plin de boomeri.

Chiar si pe alea electrice, le e lene să meargă la piață, la supermarket, nici apă nu isi cumpără, isi comanda totul la Glovo, le cară câte un copil amărât, dar ancorat in realitate, câte 30 de kile de apă pe scari, 4 etaje, ca să nu moara ăștia de inaniție în casă.

De gătit, e prea complicat, comandă mâncarea gătită online, umplu cu caserole de unica folosință câte o pungă de gunoi zilnic, in timp ce ne ceartă că nu suntem responsabili cu mediul.

Despre haine nu mai vorbesc, la toate casele de prin malluri e coadă, sacoșe întregi burdușite cu haine noi și, când ies pe stradă, tot in niște zdrențe izânite, cocoloșite, aruncate alandala, neingrijit, apar.

La schimbarea de anotimp, aruncă saci de haine din anul precedent, pe motiv ca nu mai sunt cool, tot întru protejarea mediului, bineînțeles.


Te uiti la ei ca sunt diformi, obezi, strâmbi, cu colana într-o parte, cocosați, șchiopi, merg ca niste roboți, nu stiu sa miște mâinile pe lângă corp, iar dacă e nevoie să alerge, se împiedică și cad.

Sunt ai noștri si recunoaștem: am greșit!

O generație ratată, de la care nu putem avea pretenția nici măcar să se intrețină singură, despre ajutorul pe care il vom primi la bătrânețe de la ei nici nu poate fi vorba, să zicem bogdaproste dacă ne vor supraviețui, pentru că din ce in ce mai multi tineri mor din cauza dr0gurilor, obezității, bolilor cardio-vasculare, tot din cauza lipsei de mișcare, a alimentatiei defectuoase, etc.

Important e să ne trezim, dracului, la timp, din utopia asta, si să pregătim complet altfel generațiile care vin din urmă. Gata, am văzut pe pielea noastră că râzgâiala și cocoloșeala excesive produc dezastre sociale.

Si da, o palmă la timpul ei face minuni.Copiii își respectau parinții și pentru că le știau de frică. Dacă beizadeaua nu ințelege de vorbă bună, ce facem, stăm să ne rugăm de ea cu toții, părinți, vecini, profesori, colegi?

Totul doar ca să nu o atingem cumva și chipurile să o traumatizăm psihic, în timp ce aia e oricum traumatizată de lipsa de reacția a societății la mizeriile pe care le face, de inexistența oricărui tip de limite?

Și nici urecheala nu a omorât pe nimeni. Noi, așa urecheați, cu doamna care ne dădea cu rigla peste mâini daca nu aveam batista curată și unghiile tăiate, lunea, avem infinit mai puține traume decât mimozele astea ajunse la maturitate care nu sunt in stare sa traverseze strada singure fără să le calce vreo mașină.

Aia cu parentingul, cu cerutul părerii copilului care nu e prezumat a avea discernamânt, deci NU poate lua decizii responsabile, trebuie să dispară.

Hai cu notele, cu exmatricularile, cu premiul I , cu corigenți, cu sport, cu mers pe jos, cu alergat, cu cățărat în copaci, cu mâncat de dude și corcodușe, mai un gips, mai o julitură, mai o negritură, toate fac parte dintr-o copilărie sănătoasă, care călește viitorul adult.

Ajunge cu progresismul ăsta prost înțeles.

Vrem un viitor viabil pentru copiii noștri și un mediu sigur în care să traim.

Nu avem chef sa ne înjunghie nimeni care rămâne fără bani de boabele de care e dependent, de unul care a pierdut la cazino banii luati pe casa moștenită de la bunici, de tot felul psihopați care au stat o viață întreagă prin hrubele internetului și ale realității virtuale și care nu se pot adapta la lumea reală, considerându-i pe toți ceilalți niște NPC-uri.

Dacă ăia din China sau Rusia, așa dictaturi cum sunt, scot generatii de copii normali, care se joacă, aleargă, învață, fac o școala, un sport, știu o meserie, iși fac o familie, au copii și trăiesc așa cum a trăit omenirea de mii de ani, păi atunci eu îmi doresc mai degrabă o astfel de dictatură decât democrația asta care ne omoară și copiii și pe noi.

Progresismul si civilizația asta prost ințelese și-au atins limitele si asta se vede în toate țările occidentale. Au venit din urmă și deja schimbă polii de putere mondială țări care au cultivat școala, munca, responsabilitatea, competiția, curajul, sacrificiul, respectul față de valorile sacre ale unui neam: părinti, familie, dascăl, comunitate, credință, tradiții.

Autor: Adriana Vitan Balint ” .

Sursa :

Alioșa .

08/04/2023

La Noi ca la Nimeni/116. De la Bruxelles la Haga pe bani mulți și-apoi, pensie specială și nu militară de serviciu !

Filed under: generale — Aliosa @ 11:09 am

Înainte de a lectura

cele ce mai jos voi republica ,

doar câteva cuvinte voi mai posta :

IPOCRIZIA,

DEMAGOGIA ,

MANIPULAREA

și INTERESUL ,

se manifestă la scară mondială !!! 😦 😦 😦

Toate detaliile , inclusiv imaginea sus postată , pe :

În speranța că nu voi fi catalogat drept ” putinist” ,

și cu atât mai puțin un om pesimist ,

merg înainte cu selectarea de pe internetul cu de toate ,

a unor articole care din păcate ,

chiar de sunt de interes național ,

sunt tratate de multă lume virtuală superficial !!! 😦 😦 😦

– În România , JUSTIȚIA este oarbă ??? 🙂 😦 🙂

” Adrian Năstase dă de pământ cu judecătoarea Iulia Motoc: Merge la CPI să îl condamne pe Putin! I s-a găsit întrebuințare nouă

Adrian Năstase

Adrian Năstase analizează alegerea Iuliei Motoc ca judecător în cadrul Curții Penale Internaționale, care recent a și emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Năstase spune că noua misiune a Iuliei Motoc va fi să îl condamne pe Vladimir Putin.

Zilele trecute, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat oficial că: ”În urma deliberărilor derulate în temeiul art. 7 alin. (1) din Procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea Penală Internaţională, Comisia de selecţie a decis următoarele:

Candidatul României pentru funcţia de judecător la Curtea Penală Internaţională – Iulia Antoanella MOTOC

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Procedură, propunerea de mai sus a fost aprobată de Guvernul României”

Alegerile pentru posturile vacante de judecător la Curtea Penală vor avea loc în decembrie 2023. Două dintre posturi sunt alocate Grupului Est European, din care face parte și România.

Judecătorii sunt aleși prin vot secret, pentru un mandat de 9 ani, fiind selectați cei care au obținut cele mai multe voturi și majoritatea de două treimi din numărul statelor părți prezente și care au votat.

Poate vă aduceti aminte, judecătoarea Gabriela Bîrsan, fostă șefă de secție la ICCJ, a fost achitată definitiv in dosarul ce i-a fost deschis. M-am bucurat foarte mult atunci. Se incheiau șapte ani de calvar și de abuzuri. Prezența sa, în conducerea ICCJ, era incomodă. În plus, soțul său, profesorul Corneliu Bîrsan era judecătorul din partea României la CEDO.Anii 2011-2012 erau perioada în care dosare cu obiective politice, cum era si Dosarul „Trofeul calității” ajunseseră la ICCJ. Se modificaseră procedurile, codul penal și cel de procedură penală, avusese loc „mica reformă în justiție”, fusese numită, de către Traian Băsescu, noua sefă a Curții. Totul era pregătit pentru condamnări. Trebuiau însă „neutralizați” unii judecători incomozi de la ICCJ (o voce puternică o reprezenta Gabriela Bîrsan) și trebuia schimbat judecătorul român de la CEDO, unde, inevitabil, plângerile în legătură cu abuzurile judiciare urmau să ajungă. Acestea au fost rațiunile prin care a pornit, la București, acțiunea penală împotriva Doamnei Bîrsan (percheziții, interceptări, etc.), la 6 octombrie 2011, urmată, la 17 noiembrie, de cererea de ridicare a imunității judecătorului Bîrsan, formulată de DNA, la Strasbourg. Era perioada în care Livia Stanciu „judeca” recursul în dosarul meu. În 2012, în vară, s-a dat verdictul. După câteva luni, am făcut plângere la CEDO. În octombrie 2013, a fost desemnat un nou judecător român la CEDO – Iulia Motoc (în cadrul acordului de coabitare Băsescu-Ponta) iar în noiembrie 2014 s-a dat decizia de inadmisibilitate la plângerea formulată de mine. Niciunul din motivele invocate de mine nu a fost acceptat. Inutil să vă spun că nu cred în coincidențe. Sper că atât profesorul Bîrsan, cât și judecătoarea Gabriela Bîrsan – pentru amândoi am un deosebit respect – să dea mai multe detalii despre ce s-a urmărit prin abuzurile ce au avut loc împotriva lor. Și cred că acum veți putea citi și înțelege mai bine decizia CEDO referitoare la plângerea mea și rațiunile pentru care Curtea a trebuit să-și schimbe chiar și jurisprudențe anterioare.

As vrea sa intelegeti si cum functionează „coridorul condamnărilor” in cazul dosarelor cu obiective politice – ministru al justitiei fanatizat (Monica Macovei), conducere Dna controlată sau influentată politic (Daniel Morar, Codruta Kovesi),conducerea ICCJ numita politic (Livia Stanciu, Ionut Matei) si conexiunile externe – la Bruxelles Catherine Day iar la CEDO Iulia Motoc.

Pare că mandatul Iuliei Motoc cuprindea, intre altele, cerinta respingerii unor plângeri „supărătoare” din România. Ea si-a inceputut mandatul cu respingerea primei mele plângeri si trebuia să inchidă si cea de-a doua plangere a mea inaintea de incheierea mandatului său la CEDO, in decembrie 2022.

Acum i s-a găsit o nouă intrebuintare. Este trimisă, in misiune, la Curtea penală internatională si, dacă va fi aleasă in decembrie, va fi utilă in procesul eventual de condamnare a lui Putin (decizia de arestare a sa a fost luată deja). Si, după 10 ani petrecuti la Bruxelles, ea va mai petrece incă 9 ani la Haga, pentru apărarea „statului de drept”, scrie Năstase pe blogul său.”.

Sursa :

https://www.stiripesurse.ro/adrian-nastase-da-de-pamant-cu-judecatoarea-iulia-motoc-merge-la-cpi-sa-il-condamne-pe-putin-i-s-a-gasit-intrebuintare-noua_2868640.html

Pentru persoanele virtuale care se vor întreba de ce am REPUBLICAT

cele de mai sus , RĂSPUNSUL îl vor găsi pe :

” Pensiile militare există din anul 1865, din vremea lui Cuza Vodă.

Pensiile magistraților au fost reglementate pentru prima oară în anul 1997, după modelul pensiiilor militare, la inițiativa ministrului liberal , Valeriu Stoica.

Au fost desființate prin Legea 19/2000 si reînființate prin Decizia CCR nr.20/2000, pe motiv că desființarea lor ar fi discriminare față de militari”.

Continuarea pe :

https://www.huhurez.com/2023/04/tupeu-de-magistrat-taiati-din-pensiile.html

În final de postare ,

vizitatoarelor și vizitatorilor de credință catolică și romano-catolică care ,

DUMINICĂ, 9 aprilie , sărbătoresc Sfintele PAȘTI 🙂 🙂 🙂

iar vizitatoarelor și vizitatorilor de credință

ortodoxă și greco-catolică

care , tot DUMINICĂ , 9 aprilie ,

sărbătoresc FLORIILE 🙂 🙂 🙂

le urez un sincer și călduros

iar Duminica FLORIILOR 🙂

să le fie una cu SOARE 🙂 🙂

BUCURII și BINECUVÂNTARE !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa.

04/04/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/156. STOP defăimării militarilor activi ,în rezervă și în retragere !

Filed under: generale — Aliosa @ 10:07 pm

Motto:

Poporul care nu vrea să-și hrănească ARMATA proprie ,va fi nevoit curând să hrănească armata dușmanului.” (Napoleon Bonaparte).

” APEL
CATRE DEPUTATII ROMÂNIEI
PRIN BUNAVOINTA DOMNULUI MARCEL CIOLACU
,PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

Doamnelor si domnilor deputati

 
             Din dorinta de a evita sa deveniti victime ale razboiului hybrid, declansat de interese straine impotriva poporului roman si a Romaniei, prin intermediul agentilor de influenta ai serviciilor obediente, infiltrati in media si al teleastilor idioti, manipulati “pe surse”, va transmitem respectuos rugamintea de a solicita Guvernului… DOCUMENTUL. Adica actul oficial prin care CE ar santaja Romania ca nu primeste “transa a 3-a, de 3 miliarde” daca nu desfiinteaza ceea ce nu exista nici in dreptul international, nici in dreptul romanesc – “pensiile speciale”. Indeosebi cele “militare de stat”, asupra carora tocmai ati cazut de acord ca nu sunt “speciale” si despre care Banca Mondiala v-a informat ca au fost facute praf deja prin ordonante de urgenta, dovedite, recent, de CCR (27.12.2022) a fi neconstitutionale.
               Ar fi la fel de absurd si sa acceptati ideea ca si-ar permite CE, doar in cazul Armatei NATO a Romaniei si al Politiei NATO a Romaniei, sa anuleze retroactiv prevederile Tratatului de aderare, prin care s-au stabilit si salarizarea si pensiile (soldele de rezervist) militarilor si politistilor!
               In toate statele membre NATO pensiile militare reprezinta 75-80% din ultimul salariu BRUT, sau din media ultimelor 6 salarii (exceptie SUA, unde corespund mediei celor mai mari 36 de salarii consecutive).
               In Romania, prin Legea 223/2015, niciodata aplicata in forma promulgata, soldele de rezervist au fost stabilite (ca la instituirea lor prin Legea 1712/1864) la 80% din venitul salarial BRUT, cu interdictia de a depasi 100%. Actualmente, prin OUG-urile neconstitutionale (Art. 40/OUG 57/2015, referitoare la salariile bugetarilor, 59/2017, 90/2017, 96/2018, 114/2018, 226/2020, 130/2021, etc.) ele reprezinta doar 65% din anumite elemente ale venitului NET, fara a depasi 85% din total venit. Or, in spatele inexplicabilei includeri a pensiilor militare in acest Proiect se ascunde, in fapt, legiferarea de-a valma a tuturor masurilor abuzive, anti NATO, luate de guvernele precedente prin OUG-urile neconstitutionale mentionate, ce au distrus, practic, Legea 223/2015, sub pretextul “consolidarii”. Mai mult, calculandu-se in baza salariilor, iar acestea fiind, prin neaplicarea, de 13 ani, in SAOPSN, a legilor salarizarii (284/2010 si 153/2017) raportate la indicii de salarizare din 2009, pensiile militare sunt, in plus si “inghetate” din 2017 si discriminate fata de cele civile, la aplicarea ratei inflatiei (2.6% fata de 10% in 2021 si 5.1% fata de 12,5% in 2022). Asadar, pensiile militare sunt deja sub 50% din venitul salarial corespunzator, actualizat. Peste 108.000 pensii in MApN si MAI sunt, astazi, in BRUT, sub cosul minim de subzistenta, stabilit de expertiza CES la 4053 lei, iar conform Institutului National de statistica, exista 6.500 de pensii militare de stat, in cuantum sub 1.100 de lei!
               In locul minciunilor prezentate mediatic drept “ordine de la Bruxelles” si care sunt, in realitate, texte fabricate la Bucuresti si asumate (contra unei mite de 2 milioane de euro), de doi trepadusi internationali, care se apara declarand ca sunt opinii personale, noi va putem prezenta documentul oficial al CE, transmis ca raspuns participantilor romani la manifestatia sindicatelor politistilor europeni, de acum cateva luni, conform caruia “PENSIILE MILITARE SI SALARIILE DVS NU SE STABILESC LA BRUXELLES”!
               Va informam, de asemenea, ca minciuna despre imposibilitatea renegocierii PNNR-ului este contrazisa de raspunsul trimis de CE catre FACIAS, privind posibilitatea de renegociere pana la 30 aprilie, a.c.
                Va solicitam si dvs., prin urmare, ceea ce am solicitat, cu argumente juridice, ministrului Muncii inca din 28 octombrie 2021 – excluderea pensiilor militare si din PNNR (ceea ce ar creste posibilitatea maririi pensiilor civile pana la pragul absurd si auto-impus de 9.4% din PIB) si din asa-zisul Proiect de reforma a “pensiilor speciale”, deoarece:

– Toate contributiile din BRUT ale militarilor si politistilor (25% CAS, 10% impozit, 10%, ilegal, CASS, in conditiile in care avem, prin Legi-Statut, gratuitatea actului medical si a tratamentelor, in spitalele proprii,  si 5% din NET – pensia privata, furata prin OUG 59/2017, care a transformat-o in “contributie individuala la bugetul de stat”) se duc direct la “Bugetul de Stat”, unde contributiile pentru pensiile militare intra in “Fondul de Pensii Militare”. Din acesta se platesc pensiile militare, integral acoperite de contributiile militarilor si politistilor in activitate;
– Contributiile civililor se duc la “Bugetul de Asigurari Sociale” de unde se platesc nu numai cele 2.300.000 de pensii civile, dar si tot atatea indemnizatii de merit, ajutoare sociale si pomeni electorale botezate pensii;
– Pensiile militare, acoperite din fonduri proprii, intra in procentul de 2.5% din PIB din care se platesc si salariile, si dotarea, inzestrarea, instruirea, sau deplasarile celor in activitate. In mod ilegal, le luati in calcul la bugetul de pensii civile si orice micsorare a lor nu ar servi cu nimic acestui buget, economiile rezultate fiind utilizate, ca si pana acum, exclusiv pentru achizitia de tehnica militara straina si invechita, in scopul construirii viitoarei cariere politice, sau accederii la grade si functii de general a acelora dintre camarazii nostri care isi bat joc si de militarii si politistii in activitate, si de rezervisti, prin refuzul de aplicare in forma promulgata, atat a Legii Salarizarii, cat si a Legii Pensiilor Militare de Stat;
– “Sfanta contributivitate”, introdusa in 2001, propagandistic, drept unicul (ceea ce nu este adevarat) criteriu de calcul al pensiilor civile, nu le acopera, astazi, acestora decat 22 din cei 35 de ani de “contributivitate” pretinsi;
– Pensiile militare sunt, in fapt, solde de rezervist, deoarece obligatiile noastre de serviciu continua si dupa trecerea in rezerva. A se vedea mobilizarea generala a rezervistilor in R. Moldova;
– Civilii (inclusiv magistratii) au contracte de munca, normata la 8 ore/zi, plata facandu-se pentru 160 ore/luna, exclusiv sarbatorile legale;
– Interzicandu-se prin Constitutie expresia “munca fortata” (Art. 42), pensiile militare decurg din contracte de prestare a activitatii, la ordin, prin juramant de sange, 24h/24, plata facandu-se pentru 732 ore/luna, inclusiv sarbatorile legale, cu acceptarea riscului pierderii vietii si renuntarea la drepturi civile (libertatea cuvantului, a deplasarii, de a fi ales, ori de a practica activitati suplimentare profitabile etc.). Cei care pretind egalitatea la drepturi financiare, sa accepte intai egalitatea in obligatii! In caz contrar, vom cere plata retroactive a celorlalte doua salarii lunare neplatite si compensarea prin bani a drepturilor de care am fost privati;
– Pentru nerespectarea obligatiilor de serviciu, civililor li se desface contractual de munca; militarilor si politistilor, pentru neexecutarea ordinului, li se deschid dosare penale la pace si li se ofera plutonul de executie, in caz de razboi;

– Salariile si pensiile civile sunt de competenta ministrilor Muncii si de Finante si a comisiilor de Munca si de Buget Finante din Parlament(N.B.-la ministerul muncii nu exista nici acum in Nomenclatorul ocupatiilor, grupa de munca „0” – adica militari. De ce oare ???);

– Salariile (soldele) si pensiile (soldele de rezervist) sunt strict de competenta ministrului Apararii, care coordoneaza SAOPSN si doar a comisiilor de Aparare din Parlament.

               Va rugam, prin urmare, sa aveti in vedere faptul ca nu exista pensii “normale’ si “speciale”, ci pensii civile, bazate pe contracte de munca si pensii militare, bazate pe contracte de prestare a activitatii de cadru militar/politist. De asemenea, va rugam sa aveti in vedere ca exista doar 2 sisteme de pensii – public si privat. Si pensiile militare fac parte din sistemul public de pensii, noi fiind angajati ai statului. Avem lege separata, nu sistem separat. Altfel, ar trebui inventate si alte “sisteme” pentru ca unele categorii de pensii civile s-au rupt de legea civila prin legi proprii, datorita intereselor politicului. Cum ar suna expresiile… sistem de pensii diplomatial, pilotial, magistral, etc., daca toti ati inventat un “sistem militar”?
               Pe cale de consecinta, va rugam sa respingeti campania de imagine ticaloasa si tradatoare dusa de teleasti inconstienti, agenti de influenta ai intereselor straine, chiar politicieni, inclusiv din randurile dvs., impotriva componentelor SAOPSN, sa respectati, ad litteram, obligatiile asumate prin Tratatul de Aderare la NATO, atat in ceea ce priveste salarizarea, reconversia profesionala (in conditiile reducerii obligatorii si dramatice a efectivelor noastre) si soldele de rezervist si aceasta nu se poate face decat prin aplicarea, deocamdata, in forma promulgata atat a Legii 153/2017 a salarizarii, in SAOPSN, cat si a Legii 223/2015 a pensiilor militare de stat. De asemenea, va solicitam sa reconsiderati Proiectul care prevede salarizarea specifica si pensiile civililor din structurile militare, deoarece acestia au aceleasi obligatii, privatiuni si infrunta aceleasi riscuri ca si cadrele militare!
                In ceea ce priveste strict Art. IX din absurdul Proiect legislativ vizand reforma “pensiilor speciale”, in care au fost incadrate propagandistic pensiile militare, va rugam sa insistati pentru abrogarea acestuia in forma finala! In conditiile unui conflict care ameninta flancul estic al NATO, aceasta aberatie populista a provocat deja parasirea SAOPSN prin pensionare, sau, mai nou, prin demisie, a zeci de mii de cadre apte de lupta, refuzul cvasi-total al tinerilor de a mai apara tara sub drapel si colapsul invatamantului militar si al celui specific pentru organele de politie. Fenomenul a deschis deja calea externalizarii atat a Apararii, cat si a Ordinii Publice (“Securitatea” este deja externalizata) cu grave consecinte nu numai economice (un militar strain este platit de Romania cu de peste 16 ori mai mult decat un militar roman), dar si in ceea ce priveste existenta noastra statala.
               Banca Mondiala v-a avertizat si asupra faptului ca toata aceasta campanie denigratoare, facuta in plin razboi care ameninta flancul estic al NATO, este aberanta si contrara atat intereselor NATO, cat si intereselor UE!
               In speranta ca ati inteles neconstitutionalitatea si pericolul introducerii si pastrarii pensiilor militare atat in PNRR cat si in actualul Proiect legislativ, va atragem respectuos atentia, in interesul dvs. politic si personal, ca “Diversiunea Pensii Militare” mai are un scop. Acela ca, pe repede inainte, sa va puneti semnatura, orbiti de trancaneala mediatica a idiotilor de serviciu si a agentilor acoperiti pe aceasta tema, pe proiectele vizand distrugerea Romaniei ca stat. Prin externalizarea Justitiei, de exemplu! Este vorba despre modificarile legilor Justitiei in sensul prevalentei legislatiei straine, despre initiativele actualului ministru, de deposedare anticonstitutionala de atributii a CCR si ICCJ, de aberatiile pe care vrea sa le introduca in Codul Penal si Codul de Procedura Penala, privind urmarirea tuturor functionarilor statului, pentru aiuritorul “abuz in serviciu”, cu o “paguba” estimata, prin simpla turnatorie, la 9000 lei si, indeosebi, de criminalul Plx. 144/2023, care transfera de la tribunalele noastre decizia de executare silita, asupra orcarui asasin economic din Shengen, UE, sau Confederatia Elvetiana. Masura vizeaza, pe viitor, deposedarea cetatenilor romani de proprietatile individuale, iar in perspectiva imediata, aplicarea prevederilor Plx. 143/2023, pe care il veti vota tot ca primarul. Acesta prevede instrainarea pe nimic, a ultimelor cca. 1000 de intreprinderi de stat, majoritatea strategice, ori simbol al suveranitatii si a ultimelor cca. 240 de regii autonome (de la Nuclearelectrica, Hidroelectrica, ROMSILVA, SALROM, ramasitele Industriei de Aparare, etc., la Monitorul Oficial si Monetaria Statului), cu alte cuvinte, a ultimelor surse de venit propriu care garanteaza existenta Statului Roman!

              In speranta ca ati inteles corect si in interes general, national, demersul nostru, urandu-va un vot cerebral,

       Am onoarea sa va salut,
       Col.(r) dr. Mircea Dogaru ” .

Sursa :

https://www.facebook.com/groups/2045483282349472/user/100000543720265?locale=ro_RO

2 ) Dacă cele sus republicate prin ” copy paste” nu au fost de ajuns ,

despre subiectul sus tratat , de-a lungul timpului , foarte multe sau mai spus ! 🙂

În final de postare-republicare ,

postez spre liberă cugetare ,

două știri care ,

au un numitor comun :

SUA .

” Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului

Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!

Dumnezeu să-i odihnească în pace” .

https://4aprilie1944.ro/

Nu că i-aș plânge de milă ,

sau i-aș fi fan devotat ,

dar știrea merită postată ,

pentru a fi citită și analizată ,

de lumea toată .


https://edition.cnn.com/politics/live-news/trump-new-york-court-arraignment-04-04-23/index.html

Alioșa.

03/04/2023

Să nu uiți române , să nu uiți ,că în pandemie ai fost mințit și manipulat într-o veselie .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:27 am

În loc de motto:

1) În strânsă legătură ce cele ce urmează a fi REPUBLICATE prin ” copy paste” recomand lecturarea URL-urilor :

https://www.activenews.ro/stiri/Cele-1.290-de-efecte-adverse-post-vaccinale-regasite-in-Documentele-Pfizer.-EXCLUSIV-ACTIVENEWS-181105

https://www.activenews.ro/stiri/De-necrezut-Desi-nimeni-nu-se-mai-vaccineaza-Romania-asteapta-19-milioane-de-doze-de-vaccin-anti-COVID-181120

https://www.activenews.ro/stiri/Comisarul-UE-pentru-Sanatate-o-acopera-pe-Ursula-Nu-a-fost-implicata-in-nicio-negociere-contractuala.-Statele-membre-au-avut-intotdeauna-posibilitatea-de-a-revoca-un-contract-181009

Pentru a-i lămuri pe nelămuriți ,

precizez cu subiect și predicat ,

că în colajul de fotografii sus postat ,

cu rigurozitate am selectat ,

doar pe cei/cele care în PLANpandemie s-au implicat ,

să mintă și să manipuleze românul ” pas cu pas” ,

să stea in CASĂ la TAIFAS !!! 😦 😦 😦

Sursa imaginilor sus postate , internetul cu de toate ! 🙂

” Dezvăluiri uimitoare:

PROTOCOLUL LUI ARAFAT cu Remdesivir și Kaletra A OMORÂT SUTE DE OAMENI. Și confirm eu, că sunt în sistem. Vaccinul provoacă sterilitate și omoară. ÎNREGISTRARE extraordinară cu o asistentă din Bihor. Spitalul  reactioneaza.

O asistentă de la Spitalul din Aleșd a fost înregistrată în timpul unei convorbiri telefonice, purtată înainte de valul IV pandemic, iar miercurea trecută aceasta a apărut în spațiul public. Asistenta acuză că protocolul lui Arafat a produs crime masive și că din experiența ei proprie a constatat cum vaccinul a omorât oameni. Dezvălurile ne aduc aminte de cazurile similare de la Spitalele din Galați, unde au avut loc și deshumnări, Arad și Sibiu, unde, de altfel, Parchetul a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.  Colegii de presă de la Bihor Online – BIHON.RO – au publicat întreaga afacere uimitoare. Cu mulțumiri adresate redacției bihorene preluăm mai sus înregistrarea extraordinară și dezvăluirile asistentei cu trimitere către comunicatul Spitalului.

Declarații controversate ale unei asistente de la Spitalul Aleșd: „Ăsta …Înregistrarea a fost publicată miercuri, 08 decembrie, pe un cont fictiv de Facebook, cu aproape 18.000 de urmăr…

Înregistrarea a fost publicată miercuri, 08 decembrie, pe un cont fictiv de Facebook, cu aproape 18.000 de urmăritori.

„Dezvăluiri din interiorul sistemului. Protocolul criminal. Înregistrarea unei convorbiri cu o asistentă medicală din Aleșd, făcută înainte de «valul al 4-lea»”, este descrierea care însoțește înregistrarea audio a unei convorbiri telefonice între Maria T.P, o asistentă de la Spitalul din Aleșd și un bărbat.

Potrivit femeii, înregistrarea a fost făcută fără acordul acesteia, neștiindu-se exact ce s-a discutat înainte ca bărbatul să pornească înregistrarea

Înregistrarea este făcută sub forma unui interviu, iar bărbatul a cărui identitate nu o cunoaștem îi adresează pe parcursul dialogului mai multe întrebări asistentei.

„Remdesivir și Kaletra au omorât sute de oameni”, spune femeia la începutul înregistrării, care susține apoi că Dexametazona trebuia administrată într-o singură fiolă, iar la pacienți li se dădeau 6 de fapt.

„Este un antiinflamator, se dă la reumatism, la poliartrite, la pacienți care au dureri foarte mari. Este un inflamator foarte puternic. Antibioticul în doze decente induce o infecție, în doze mari e letal. Dacă dau la cineva până în două grame de Cefort e ok, la o infecție urinară sau cutanată. Dacă îi dau patru grame îl omor.”, spune asistenta în înregistrare.

In acelasi timp afirmațiile privind transferul acesteia pe sectia de chirurgie pe considerentul atitudinii sale anti-vaccinare sunt totalmente nefondate , deoarece singurul considerent privind transferul a fost prin prisma deficitului de personal inregistrat la nivel de sectie.

„Deci zici că așa au reușit să îi pună în pită` pe mulți (pacienți -n.r.). Cu supradoză, nu?”, spune bărbatul.

La acuzația extrem de gravă lansată de bărbat, aceea de malpraxis medical, femeia răspunde cu lejeritate: „Da, bineînțeles”.

Am avut colegă care a fost repartizată la Oradea, la Gavril Curteanu, pe COVID. A zis clar: «Maria, aruncam Dexametazona în coș, aruncam Kaletra». Mă duceam cu ea la bolnavi și făceau aștia ochii mari și ziceau «nu, nu vreau asta. Băgam doza în buzunar, mă duceam la baie și o aruncam în veceu. Tu știi câtă Kaletra am aruncat eu în veceu doar să nu-i am pe conștiință”, mai spune asistenta în înregistrare, care apoi critică modul de administrare a oxigenului pentru pacienți.

„Tu bagi în bolnavi 12L de oxigen continuu, când după 2 ore la 6 litri organismul intră în acidoză și procesele chimice se dau peste cap în organism. Încarci un edem pulmonar acut, o insuficiență respiratorie. Maxim două ore la 6 litri de oxigen la o persoană. Dacă îl ții 24/24 la 12 litri face acidoză și-ți crapă, îți moare (n.r.- pacientul)”, mai spune asistenta.

Bărbatul încearcă apoi să ducă discuția într-un alt sens, făcând referire la cele spuse mai sus de femeie și zicând: Și asta se făcea conform protocoalelor lu` ăsta, lu` Arafat”, după care femeia îi răspunde «Da,da,da. Asta a făcut Raed Arafat. Și confirm eu, că sunt în sistem și știu»”, mai spune Maria.T.

Apoi, femeia spune că asistentele scădeau nivelul de oxigen la 6 litri, iar șefa de secție urla: „V-am spus să lăsați la 12 Litri”, pentru că din spusele ei, „avea niște planuri acolo făcute”.

Discuția continuă în aceeași manieră, asistenta spunând că după ce s-au simțit vinovați, mai mulți medici au ieșit public și au spus că au omorât oameni.

Asistenta Maria T.P, a lucrat o perioadă la Centrul de vaccinare din Aleșd, iar apoi a fost mutată la spital, în secția de Chirurgie din cauza deficitului de personal.

Întrebată apoi de bărbat dacă se mai respectă protocoalele medicale, femeia spune că cei care le-au făcut au fost „atinși”.

„Stai să vedem dacă mai vine un val ce protocoale mai scot. Au fost atinși și mulți s-au revoltat, deci nu cred că le mai aplică. Dar atunci în plin doliu, în toiul nebuniei, astea s-au aplicat. Sforile se trag la un nivel mult mai mare, la care noi aștia mici nici măcar nu putem să ne gândim. Venea de la București, de la Arafat ăsta e protocolul, un protocol sanitar care trebuie respectat”, mai spune femeia în înregistrare.

Ea a susținut în înregistrare că directiva a venit de la OMS.

„Ăia trebuie să ne rărească. Suntem prea mulți. Trebuie rărită lumea. OMS-ul a dat directiva. Orice sistem medical se ghidează după OMS”, spune femeia pe înregistrare, care apoi face o remarcă rasistă la adresa șefului OMS, Tedros Adhanom: «Unde îl avem pe negrotelul ală, pe Tedros ală sau cum îi zice. Azi zice una, mâine zice nu am zis asta, ați înțeles greșit. Asta denotă câtă încredere poți să ai în el».

Femeia a lucrat ca asistent medical generalist la spitalul „Santa Giulia”, din Milano timp de 14 ani, iar din 21 ianuarie 2021 a fost angajată la Spitalul din Aleșd.

„Vaccinul produce sterilitate”

„Vaccinul produce sterilitate. Atacă organele genitale. Organele de reproducere, nenorocitul ăsta de vaccin. Eu din ianuarie până când m-am accidentat am lucrat pe vaccinări. Am fost la centrul de vaccinare (din Aleșd – n.r.). Vaccinam lumea în prostie”, mai spune femeia pe înregistrare.

„Venea lumea și îmi spunea: «abia aștept să mă imunizez». La fiecare cum venea le spuneam păi, nu vă imunizați. Știți ce înseamnă imun? Dacă ești imun boala nu te poate atinge, iar acest vaccin, impropriu spus, nu vă protejează. Dumneavoastră nu faceți vaccin, faceți terapie genetică. Sunteți cobai până în 2023. Eu cu seringa în mână le spuneam chestia asta”, mai spune asistenta pe înregistrare.

Atâta timp cât are un ARN mesager acolo, nu e un vaccin. Singurul vaccin este AstraZeneca, că are tulpină atenuată de virus în el. Ală e singurul vaccin, restul sunt terapii genetice.

„Cine îmi garantează că acest ARN mesager se duce doar până la nivel de mitocondrii și acolo se dezintegrează, se autodistruge. Dacă cumva se joacă cu ADN-ul ală. Ce se întâmplă după, modifică genomul uman. Ce devenim după 20-30 de ani? monștri, mutanți. Din cauză că tu, nu poți să te joci de-a Dumnezeu să umbli cu ARN-ul și cu ADN-ul, să te joci cu ele fără să ai consecințe. Asta fac mințile bolnave. Bogații ăștia, lumea aia nevăzută, care ne conduce pe noi și nu e teoria conspirației și nu e nebun cine crede așa ceva, pentru că înainte să le scot pe gură am citit și m-am documentat cu persoane, zic eu importante care știu despre ce vorbesc. Sunt date care atestă așa ceva. Bogătașii ăștia nu mai știu ce să facă. Se joacă de-a Dumnezeu”, mai spune asistenta Maria, care apoi face comparația oamenilor, cu a puilor de găină pe care îi poți omorî în diverse feluri pentru a face experimente pe ei.

„Veneau cupluri la vaccinare și la rapel doar el sau ea”

Asistenta îi povestește apoi bărbatului că pe perioada cât a lucrat la centrul de vaccinare din Aleșd, au venit 6 cupluri la vaccinare, iar la rapel, doar unul dintre ei, spunând că celălalt partener a murit de la vaccin.

„Să nu spun cazuri în care veneau cuplurile, fericiți că se vaccinează. Și veneau la rapel doar el sau ea. Păi unde-i doamna, a murit, 6 cazuri am avut. Trei anafilaxii foarte puternice. Reacție la 15 minute post-vaccinare, i-am trimis la Oradea”, mai spune Asistenta.

Conform protocolului de vaccinare, fiecare pacient trebuie să stea sub observație timp de 15 minute, pentru a vedea dacă are reacții adverse în urma vaccinării.

„La 3 zile de la vaccinare l-au îngropat”

„Săream pe ei și prindeam linia venoasă și repede perfuzie și du-te cu adrenalina. Le ziceam hai că a intrat în șoc anafilactic. Era nebunie. Și veneau măi, vrem vaccin și vrem vaccin”, mai spune femeia, care apoi povestește cazul unui bătran care a mers să se vaccineze și a murit la 3 zile după imunizare.

„Avenit un domn și l-am întrebat de ce vreți să vă vaccinați. Păi cum adică îmi spuneți așa ceva, eu sunt cardiac și trebuie să mă vaccinez că mi-a zis medicul de familie că chiar e indicată vaccinarea în cazul meu, pentru că doamne păzește, dacă mă îmbolnăvesc, o să fac o formă ușoară. I-am spus nu luați în calcul că poate vă păzește Dumnezeu de boală și fără vaccinul ăsta? Și șansele sunt mai mici să faceți complicații. S-a supărat pe mine, la trei zile l-au îngropat. A treia zi de la vaccin era în groapă.”, mai spune femeia.

„Am vaccinat peste 3.000 persoane”

Asistenta îi mai spune bărbatului că cele spuse nu sunt povești, sunt experiențe personale trăite.

„Eu cu mâna mea am vaccinat 3.000 și ceva de oameni. Prima dată am zis nu accept, după am zis că nu e o chestie pe care o fac împotriva voinței omului. Singurul lucru pe care pot să-l fac e să-i explic ce face”, mai spune Maria.T, care apoi aduce vorba unui transfer, de la centrul de vaccinare, la secția de Chirurgie a Spitalului Aleșd, care s-a făcut conform conducerii spitalului din cauza deficitului de personal de pe secția respectivă.

Asistenta spune că Centrul de vaccinare din Aleșd vaccina în jur de 200 de persoane pe zi, iar din cauza faptului că ea „informa” persoanele care doreau să se imunizeze, la un moment dat nu au mai mers oameni să se vaccineze.

„Afirmațiile privind transferul acesteia pe secția de chirurgie pe considerentul atitudinii sale anti-vaccinare sunt totalmente nefondate , deoarece singurul considerent privind transferul a fost prin prisma deficitului de personal inregistrat la nivel de secție.

Din sursele noastre, asistenta Maria.T este fina managerului spitalului, Florin Creț.

Reacția spitalului

În baza înregistrării apărute în spațiul public, Spitalul din Aleșd a transmis un comunicat oficial, semnat de managerul executiv Florin Creț, directorul medical Florin Creț și directorul financiar Săteanu Elvira, pe care îl puteți citi integral la sursă: BIHON.RO

Sursa :

https://www.activenews.ro/stiri/Dezvaluiri-uimitoare-PROTOCOLUL-LUI-ARAFAT-cu-Remdesivir-si-Kaletra-A-OMORAT-SUTE-DE-OAMENI.-Si-confirm-eu-ca-sunt-in-sistem.-Vaccinul-provoaca-sterilitate-si-omoara.-INREGISTRARE-extraordinara-cu-o-asistenta-din-Bihor.-Spitalul-reactioneaza-171353

2) Convins fiind că cele sus REPUBLICATE prin ” copy paste” NU INTERESEAZĂ 😦

postez o ȘTIRE care , pe mulți/multe îi DISTREAZĂ sau chiar DERANJEAZĂ !!! 😦 😦 😦

” Procurorii DIICOT Timişoara au trimis în judecată 35 de persoane, cetăţeni români şi libanezi, o parte dintre ei din conducerea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă la data faptelor, care ar fi vândut la preţ de fier vechi 2.450 de vagoane destinate casării, deşi acestea intrau într-o categorie de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, DIICOT, prejudiciul creat astfel s-a ridicat la 33.628.496,44 lei (7.541.036,11 euro)”.
Continuarea pe :
https://www.agerpres.ro/justitie/2023/04/01/diicot-35-de-persoane-trimise-in-judecata-dupa-ce-au-vandut-subevaluat-2-450-de-vagoane-prejudiciul-aproximativ-7-500-000-euro–1085789

Alioșa .

01/04/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/155. Făcăturile politicianului la care , interesul poartă fesul .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:24 am

https://www.stiridecluj.ro/politic/boc-a-iesit-in-strada-si-ii-face-campanie-lui-iohannis-de-ce-abia-acum-foto

Persoanelor virtuale care nu au sesizat despre ce politician este vorba , le precizez cu subiect și predicat că este vorba despre actualul primar al CLUJULUI ,

Emiș Boc , foto sus ,

fost PDL-ist ( Băsescu ) , actualmente PVL-ist ( Johannis) .

Pentru a justifica cuvântul neacademic

” FĂCĂTURILE ”

folosit în TITLUL postării, le recomand să acceseze link-ul:

Dacă LINK-ul sus postat pentru a fi accesat și lecturat nu a CONVINS ,

materialul mai jos REPUBLICAT prin ” copy paste” sigur va CONVINGE ! 🙂

” FENOMEN CANCEL sau POLTERGEIST :

DISPAR MONUMENTELE EROILOR NEAMULUI DIN CLUJ !

Dispare Crucea de pe Cetățuie!

În cursul lunii septembrie 2022, opinia publică a aflat stupefiată că unul din monumentele cele mai importante și vizibile ale Clujului, Crucea de pe dealul Cetățuie, inaugurat cu 26 de ani în urmă, va fi înlăturat, pentru motivul că nu își mai are loc în proiectul de modernizare a ansamblului urban Cetățuia.

Crucea de pe Cetățuie este dedicată memoriei martirilor Revoluției de la 1848-1849 și este denumită Monumentul Eroilor Neamului. Monumentul a fost dezvelit și sfințit la 1 decembrie 1997 de către mitropolitul ortodox al Clujului, IPS Bartolomeu Anania, și de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS George Guțiu, în timpul mandatului de primar al lui Gheorghe Funar. Monumentul, realizat din piatră, bronz și inox, are o înălțime de aproape 23 m și o greutate de 60 de tone. Crucea a fost edificată în locul celei din lemn de stejar care a fost ridicată între 1936-1937 prin grija episcopului greco-catolic Iuliu Hossu și a ministrului Valer Pop, dar a fost dinamitată în 1948 din dispoziția autorităților comuniste.

Proiectul de reabilitare a Cetățuii prevede reabilitarea integrală a amplasamentului cu reconfigurarea sistemului de alei pietonale, refacerea și amplificarea măsurilor de stabilizare a versantului, restaurarea și punerea în valoare a monumentului Fortificației Vauban, păstrarea vegetației valoroase existente precum și realizarea de noi plantări pentru creșterea biodiversității arealului parcului, realizarea de zone de joacă și sport care să crească atractivitatea amplasamentului. Valoarea totală estimată a investiției este de 206 milioane de lei.

Proiectul de reabilitare a fost câștigat de o asociere între doua firme olandeze, Metapolis Architects și Atelier Mass, și Ana-Maria Horhat. Conform Primăriei Cluj Napoca termenul estimat pentru realizarea lucrărilor de execuție este de 24 luni de la finalizarea licitației și primirea ordinului de începere de la primărie.

Proiectul prevede înlăturarea ansamblului reprezentat din scările, soclul si construcția propriu-zisă a crucii, pentru restaurarea și punerea în valoare a bastionului sud-estic al Fortificației Vauban, actualmente invizibil datorită acestei construcții.

Primăria Cluj Napoca nu precizează ce se va întâmpla cu Crucea de pe Cetățuie, dacă va fi dată la topit sau reamplasată în altă zonă a orașului.

Cert este că municipalitatea clujeană, în frunte cu primarul Emil Boc, preferă valorificarea unei construcții habsburgice de tristă amintire, Fortul Vauban, construit în secolul XVIII, după anexarea Transilvaniei de către Austria, care a fost folosit și ca închisoare, îndeosebi în timpul revoluției de la 1848-1849,

unui monument dedicat eroilor neamului românesc.

Statuia lui Iuliu Maniu, doborâtă cu buldozerul

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, un alt simbol al Clujului a fost doborât, asemenea unei popice, în Piața Ștefan cel Mare. Statuia lui Iuliu Maniu din centrul Clujului a fost dărâmată cu excavatorul, iar soclul a fost efectiv smuls din pământ, cu doar câteva zile înaintea comemorării a 70 de ani de la moartea sa ( în data de 5 februarie 1953), ca martir al națiunii române, decedat în temnița comunistă de la Sighet. Statuia lui Maniu din Cluj a fost realizată în 2018, anul Centenarului Marii Uniri, și inaugurată în 8 ianuarie 2019, lucrările fiind finanțate de familia academicianului clujean Emil Burzo. Pe soclul statuii a fost scris mesajul: ”simbol al democrației și libertății”. După cum se știe, Iuliu Maniu a fost unul din cei mai mari oameni politici și de stat români, luptător unionist și făuritor al României Mari, președintele Consiliului Dirigent care a administrat Transilvania între 1919-2022, fost ministru și prim ministru al statului român reîntregit. Iuliu Maniu a fost de profesie avocat și era iubit de țărani, care îi spuneau ”avocatul celor năpăstuiți”.

În data de 28 ianuarie 2023 imaginea locului unde a fost statuia lui Iuliu Maniu era una dezolantă: soclul smuls din pământ iar statuia dărâmată cu excavatorul, învelită și aruncată între gunoaie. . Statuia lui Iuliu Maniu a fost îndepărtată, pe furiș, fără explicații din partea autorităților, într-o noapte de vineri spre sâmbătă (noaptea ca hoții!), pentru a nu se alerta locuitorii Clujului. Statuia a fost culcată la pământ, aproape de zidul Bastionului, cu o coroană la picioare, și a fost acoperită cu tot felul de murdării . Demolarea sa i-a revoltat pe clujeni, opinia publică și mai multe asociații și fundații criticând aspru faptul că statuia a fost dată jos cu excavatorul pentru lucrările din zonă. Potrivit unor angajați ai primăriei clujene, există un proiect european de amenajare şi a zonei respective şi se crede că statuia o să fie repusă tot acolo, dar nu se ştie sigur

Statuia lui Maniu a fost demolată din ordinul primarului Emil Boc, care, culmea ironiei, a participat la inaugurarea acesteia cu doar patru ani în urmă, cu cocarda tricoloră pe pieptu-i scos. Potrivit surselor noastre, lucrările din zonă au fost proiectate și sunt supravegheate de un arhitect de naționalitate maghiară. În urma protestelor opiniei publice, statuia și soclul au fost repuse recent la loc, fiind înconjurate de excavatoarele și camioanele cu care se continuă lucrările. La câteva zeci de metri de statuia lui Iuliu Maniu, se află statuia masivă de bronz a lui Baba Novac, cunoscutul căpitan al lui Mihai Viteazul, ars pe rug de grofii unguri lângă bastionul cetății medievale din Cluj Napoca, care reprezintă și ea un ghimpe pentru municipalitatea clujeană.

   Grupul statuar ,,Școala Ardeleană”, eliminat din fața Universității

În prima decadă a lunii martie a.c., grupul statuar „Școala Ardeleană” a fost aruncat cu indiferență între betoanele demolate în fața Universității Babeș Bolyai (UBB) din Cluj Napoca, care îngroapă, pe zi ce trece, verdele urbei de pe Someș. Unele ziare locale au criticat dur UBB pentru faptul că nu a adoptat nicio poziție, respectiv nu a comentat și nu a cricat această situație. Întrebat care este poziția oficială a UBB în legătură cu scandalul privind grupul statuar „Școala Ardeleană”, rectorul Daniel David a declarat că acest scandal a fost „stins” și el a fost cel care l-a înștiințat pe primarul orașului Cluj-Napoca cu privire la această problemă. Totodată, rectorul UBB a afirmat că i-a semnalat primaruluilui Emil Boc că sunt luări de poziție diferite față de proiectul legat de „Școala Ardeleană și a precizat că edilul clujean ar fi spus că se va reveni la forma inițială. După atâtea fente ale lui Boc, așteptăm cu interes să vedem dacă și când se va ține de cuvânt.

Ansamblul format din statuile din bronz înalte de trei metri ale celor trei personalități marcante ale mișcării iluministe cunoscute sub numele de „Școala Ardeleană” (Petru Maiora, Gheorghe Șincai și Samuil Micu) a fost amplasat la intrarea principală a Universității Babeș Bolyai, de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 1 situată, în centrul orașului. Acest ansamblu reprezenta un omagiu adus mișcării culturale românești din secolul XVIII și începutul secolului XIX, generată de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cu sediul central în Blaj. Mișcarea a contribuit la emanciparea spirituală și politică atât a românilor transilvăneni, cât și a celor de peste Carpați, iar, prin operele lor, reprezentanții Școlii Ardelene au urmărit să trezească conștiința națională a românilor. Printre cele mai importante realizări ale mișcării se numără introducerea grafiei latine în limba română, care până atunci era scrisă cu caractere chirilice. Grupul statuar se afla la doar 5 minute distanță pietonală de Piața Unirii și Bulevardul Eroilor, zone de interes și de trafic turistic maxim.

Și în acest caz, a izbucnit un scandal pe rețelele sociale, iar printre primii care au intervenit au fost reprezentanții Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj Napoca, care au accentuat clar că eliminarea din peisaj a unor simboluri care onorează o comunitate denotă lipsa de respect față de valorile românești. Pe lângă „aruncarea” de pe soclu a grupului statuar „Școala Ardeleană”, un alt scandal a lovit comunitatea clujeană, mai exact eliminarea bustului lui Emil Racoviță, unul dintre cei mai mari savanți români de al cărui nume este legată UBB și unul dintre cele mai performante licee din țara noastră. Acest proiect, de amenajare urbană a străzilor Mihail Kogălniceanu și Universității și al altora adiacente este realizat de firma Mossfern Arhitectura, condusă de omul de afaceri Macalik Arnold Ernő, de origine evreiasco-maghiară. Potrivit proiectului, bustul marelui savant Emil Racoviță urmează să fie eliminat. Primăria Cluj-Napoca va achita 10 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene, pentru modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente.

Așa a arătat grupul statuar ,,Școala Ardeleană” !

Așa arată zona acum!

Doborârea statuilor marilor români a devenit, se pare, un nou hobby al municipalității clujene. În spatele acesteia se află însă voci și forțe oculte din țară și dinafară, care promovează curentul cancel ce urmărește rescrierea istoriei inclusiv prin dărâmarea statuilor unor mari personalități istorice. Fenomenul a fost declanșat și a cunoscut o anumită magnitudine în state occidentale evoluate, cunoscute ca bastioane ale democrației, ca Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Curentul cancel este promovat asiduu și de forurile Uniunii Europene de la Bruxelles. Potrivit surselor noastre, primarul Boc și principalii săi colaboratori ar fi fost convertiți la acest curent cancel, pentru a obține, cu orice preț, fonduri europene pentru proiecte de modernizare a orașului Cluj Napoca. Pentru a-și da OK-ul, birocrații Uniunii Europene condiționează ca, prin aceste protecte de modernizare, să fie eliminate statuile dedicate unor mișcări sociale sau culturale ori unor personalități considerate naționaliste, fără să țină cont de contextul istoric și de rolul lor pozitiv în evoluția unei națiuni sau comunități. Municipalitatea clujeană și primarul liberal și libertin Emil Boc au decis și au realizat demolarea statuilor eroilor români într-o lipsă totală de transparență, această conduită fiind confirmată și de faptul că în cele trei locații menționate nu există panourile obligatorii de afișaj pentru șantier în lucru, pe care trebuie înscrise denumirea obiectivului, beneficiarul, proiectantul, executantul, numărul și data autorizației de construire”.

Sursa :

Despre ororile petrecute în urmă cu 81 de ani la ” Fântâna Albă , Katyn ” 😦 😦 😦 liderii coaliției de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR , Ciucă&Ciolacu&Hunor NU au SCOS NICIO VORBĂ 😦 😦 😦

după cum nici președintele țării , Klaus WERNER Johannis , nu a scos o vorbuliță !!! 😦 😦 😦

Dacă nici asta nu-i TRĂDARE de NEAM și ȚARĂ ,

atunci , eu sunt CONSILIERUL lor în AFARĂ !!! 😦 😦 😦

În final de postare-republicare ,

postez spre vizionare ,

un videoclip cu o melodie în care ,

niște fete încântătoare ,

îndeamnă bărbații la visare !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa.

28/03/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/154. Coaliția parlamentară și de guvernare , PNL(PDL)&PSD&UDMR joacă ” ALBA-NEAGRA” cu PENSIILE românilor .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:59 am

Motto :

” Iar a TĂCEA , și LAȘII știu …”
( Decebal către popor , de George Coșbuc) .

– Persoanelor virtuale care se vor întreba de ce am folosit sintagma

” ALBA-NEAGRA” ,

le sugerez să acceseze link-ul :

” Cristian Grosu/ Ce ar trebui să-i învețe Vasile Dîncu pe cei de la SRI . Și o fabulă reală.

blue air

Moto: 

”Generalii mei, în temeinica lor prostie, veneau și-mi spuneau: <Majestate, oamenii nu mai vor să lupte>.

Iar eu în sinea mea mă gândeam: <adică nu mai vor să moară pentru imperiu. Oare când a murit imperiul în inima oamenilor? >.

Dar generalii mei, în temeinica lor prostie, nu-și băteau capul cu asta”. (Antnoine de Saint Exupery – Citadela)

*

Ca la o problemă de matematică, să așternem mai întâi ipoteza, urmând să mergem, mai apoi, cu demonstrația și concluzia.

Ipoteza are 2 puncte:

1, Problema pensiilor speciale e mult mai mare și mai distructivă decât pare, iar banii în acestă chestiune nu sunt abia pe planul 2, dacă nu chiar 3. Banii vor deveni o problemă insolubilă abia peste 6-7 ani, când paradigma socială se va fi pervertit de mult și când procesul va fi devenit ireversibil.

2, Vasile Dîncu a predat la un moment dat la Academia SRI – acolo unde înțelegerea societății și a riscurilor derapajelor societale sunt esențiale – iar cine i-a citit cărțile de sociologie ale lui Vasile Dîncu știe că ele identifică, la modul teoretic, foarte bine problemele României reale:
o Românie paradoxală din care lumea (mai ales tinerii în putere de muncă) încă fuge în ciuda faptului că banii intră.
Sunt câteva idei care mi-au rămas din cărțile lui Vasile Dîncu pe care nu le voi formula aici, dar prin ciurul cărora voi trece faptele la zi din societatea românescă, nu fără să constat că dom profesor a avut elevi slabi, care au chiulit la ora de sociologie și care au ieșit la pensie de foarte tineri, înainte să înțeleagă societatea.

Căci nu de lipsa de bani sau de oportunități fuge lumea – pentru că progresele sunt reale și, mai ales, tot mai evidente:
ci de toxicitatea enormă pe care ingineria socială a ultimilor 15 ani a produs-o în societate, răsturnând piramida regulilor care crează o societate meritocratică și echilibrată și aplicând contraselecția sectoarelor care ar trebui să fie în linia întâi a dezvoltării.

La problema pensiilor speciale, chestiunea banilor și a finanțării sunt doar vârful icebergului: 
vom descrie, mai jos, în 7 puncte, partea nevăzută și cea mai periculoasă – cu câteva exemple și chiar cu o fabulă reală:

1, Destructurarea violentă a modelului natural de societate liberală de piață, prin așezarea în vârful piramidei a instituțiilor de forță.

Asta a dus la crearea unei clase de privilegiați, brutală în mentalitatea și aroganța ei socială, care nu contribuie la crearea de valoare adăugată, dar care își ia partea leului din această valoare.

Acest fenomen, desfășurat  în beneficiul instituțiilor de forță – care nu se mai obosesc  nici măcar să salveze aparențele – polarizează societatea în cetățeni de rangul 1 și rangul 2.
Se-nțelege, cei de rangul 1 NU sunt cei din economia reală, sau din sistemele de producere și ”mentenanță” socială (cum sunt Educația și Sănătatea), ci cei din instituțiile de forță sau ”stateliții instituționali” ai acestor instituții.

Nu faptul că există meserii mai dificile decât altele, nu riscurile prezumtive, sau interdicțiile pe care unele poziții profesionale le impun sunt cele de blamat aici – căci acest tip de riscuri și dificultăți specifice chiar există: ci diferența enormă din toate punctele de vedere între cetățenii de rangul 1 și cei de rangul 2.
Diferență care crează 3 feluri de pericole:

2, Pensiile speciale, așa cum sunt ele în România, sunt un atentat la siguranța națională, prin depopularea chiar a instituțiilor responsabile cu siguranța națională.

Ministerul de interne se plânge că are un deficit de personal de 40%, în condițiile în care, ajunși în fruntea experienței lor profesionale, polițiștii ies la pensie la 45-50 de ani. Golul este umplut prin recrutarea ”din extern” a unor puști, cărora li se face un instructaj de 2-3 luni la Câmpina, li se dă pistol și sunt trimiși în stradă.
Ministerul Justiției geme sub sutele de mii de dosare, în lucru sau în instanțe,  în condițiile în care, unul precum Crin Bologa, după ce n-a câștigat al doilea mandat în fruntea DNA, pleacă la pensie să se odihnească la 51 de ani.
În armată, jandarmerie, servicii secrete, la fel: ieșiri la pensie la 45 de ani, după care unii sunt amplasați cu al doilea job, tot la stat, trimiși să populeze instituțiile încă ”descoperite”.

3, Cetățeanul de rangul 2, adică cetățeanul de rând, e supus la 2 presiuni psihologice:

O presiune se referă la poziționarea sa față de societatea productivă – cea care asigură coerența liberalismului capitalist:
calea cea mai scurtă către elită și privilegiile elitei nu mai sunt garantate de  competența, recunoașterea unui trend economic pe care să și-l valorizeze profesional, tenacitatea de-a răzbate, cu șanse reale, în piața liberă:
calea cea mai scurtă este înrolarea în instituțiile de forță, care-i sigură și un ciclu rapid de abdicare de la responsabilitatea socială a muncii.

Cea de-a doua presiune pe cetățeanul de rangul 2: deruta în privința importanței sociale a activităților economice și sociale: atunci când un profesor care iese la pensie la 65 de ani ia jumătate din suma pe care o ia un polițist care iese la 45 de ani, ceva profund e distrus  în percepția asupra aportului cetățeanului la dezvoltarea societății sale. Populând un model strâmb de polarizare societală, el își crează singur un model, sau caută în piață o formațiune care să-l răzbune – sau își pierde orice respect față de stat (așa cum și-l pierduse față de statul lui Ceaușescu) și vede în stat un inamic; cei procupați de conceptul de ”conformare voluntară” în ce privește obligațiile față de stat știu ce vorbesc.

4, Cetățeanul de rangul 1 devine arogant, crede că privilegiul i se cuvine, iar atunci când nu primește își ia/dă singur.

Ce e șocant în evoluția acestui sistem de viață specială este crearea unei psihologii specifice: li se pare normal să iasă la pensie la 45-50 de ani, să ia o pensie de 2-3 ori mai mare decât a celor care i-o plătesc, să se reangajeze tot la stat (că la vârsta asta, tocmai la vârsta asta sfarămi piatra în pum) și să mai și fie respectați:

În urmă cu câțiva ani, când a izbucnit prima oară scandalul cu pensiile speciale, un general   a intrat în direct la o emisiune tv, pentru a explica dreptul său de-a ieși la pensie de tânăr și a fi plătit regește: a făcut toată viața sacrificii. Întrebat de reporter ce sacrificii concrete a făcut, generalul a răspuns:  a stat departe de familie – care era la Ploiești – cât timp a făcut nu știu ce specializare la Academia Militară din București.
Ce poți să-i răspunzi unui asemenea ins, după ce privești peste România oamenilor care pleacă uneori la mii de km. de familie pentru a-și câștiga banii pe care-i trimite acasă ca să aibă generalul pensie mare –  sau zecile, sutele de mii de oameni deștepți, cu școală advărată și competențe, cărora nu le dă nimeni nimic, si care bântuie orașele țării pentru a-și căuta un loc cât mai bun pentru a-i plăti generalului pensia?

Dar această aroganță se poate foarte ușor transforma în alte afecțiuni ale caracterului – ba chiar în imbecilitate: nu mai departe de săptămâna trecută, în plin scandal cu Comisia Europeană privind reforma pensiilor speciale și a privilegiilor, la Parlament era depus un proiect prin care nu doar militarii, ci și civilii din instituțiile de forță să beneficieze de aceleași privilegii. Proiectul a fost retras după un mic scandal, dar să ne închipuim cu funcționează logica acestor cetățeni de rangul 1, chiar când e vorba ca România să piardă niște miliarde.

5, Dezintegrarea conceptului de muncă, a relației dintre muncă și beneficiu/bunăstare, dinamitarea filosofiei de bază a capitalismului liberal bazat pe obligația muncii și a contributivității.

Despre asta vorbim, de fapt:
anul trecut, în clasa fiicei mele (atunci a 8-a), au intrat, pe lângă alți reprezentanți ai liceelor veniti să-și convingă prezumtivii viitori elevi,  și de la ”speciali”: să ”îmbrățișeze cariera militară”.

Argumentele celor 3 erau dărâmătoare: ”o să aveți salarii mari, o să ieșiți la pensie devreme și o să aveți pensii mari”: iată un bun motiv, formulat chiar într-o clasă de școală publică.

Numai că e și aici o mică problemă: practic, fetiței mele – căreia, alături de ceilalți 4 copii, le-am tot zis mereu că singura cale de-a-ți face un rost solid este să muncești până la capăt astfel încât în viață să fii ”furnizor” constant și nu ”benficiar net”, căci asta înseamnă să-ți ”slujești țara” și semenii – tocmai i se spunea că eu sunt un bou…

6, : … punctul 6 e ceva mai complex, așa că:

6, România lui Putin, sau democrația ca mascaradă

Să ne închipuim o țară cu o economie oarecum de piață,
în care conducerea e asigurată de o structura suprapartinică,
aleasă cu o participare la vot de 30% asigurată în majoritate din dependenți sociali și cetățeni din sectorul etatist,
administrată de instituțiile de forță devenite o adevărată castă (castă fără ghilimele),
polarizată societal și
cu o opoziție slabă.

Păi genul ăsta de țară e tot ce și-ar dori Vladimir Putin în Uniunea Europeană – de aia îl și iubește atât de mult pe Viktor Orban și de aia se și înțeleg atât de bine cei doi.

Pentru că ăsta e marele pericol: la alegerile viitoare să avem o participare de sub 30% (la alegerile precedente am avut 33%, iar USR încă nu apucase să dezamăgească tinerii) – iar asta numai democrație reală nu mai e.

Oare de ce nu mai votează lumea – și de ce, în loc să rămână aici, unde totul mustește de oportunități , se urcă în avion și încă pleacă? Nu, nu e vorba numai de bani și nici numai de ”școala copilului” sau ”sistemul de sănătate”.

”Generalii mei, în temeinica lor prostie, veneau și-mi spuneau: <Majestate, oamenii nu mai vor să lupte>. Iar eu în sinea mea mă gândeam: <adică nu mai vor să moară pentru imperiu. Oare când a murit imperiul în inima oamenilor? >”  – scrie undeva în Citadela, Antoine de Saint Exupery:

dl. Vasile Dîncu, care chiar înțelege ce se întâmplă și a cărui idee – de-a mobiliza poporul în jurul unei idei de construcție și de țară- se află chiar în cărțile sale, ar trebui să le-o mai zică o dată celor din serviciile secrete, care lasă în urmă, pe an ce trece, o societate tot mai strâmbă și, da – sub aspectul echității sociale – tot mai neconstituțională.

Dacă la începutul anilor 2000 nu am fi fost presati de aquis-ul comunitar și de jaloanele pe care le aveam de îndeplinit pentru aderarea la UE, guvernul Năstase ar fi lăsat în urmă un construct social de tip sud-american: 10% (adică ”noi”) avem 80%, iar restul ne mănâncă din palmă.
Azi, dacă nu ar fi existat PNRR-ul și jaloanele impuse de Comisie, ne-ar fi călcat ăștia în bocanci: să observăm că nu e an în care să nu apară noi privilegii pentru casta specialilor, iar fără aceste jaloane n-ar fi avut cine să-i oprească.

7, – de fapt, la fel de special e și punctul 7, (înainte de fabula de la 8):

7, Da, există pensii militare, dar avem modele. Da, există soluții de redresare a societății

Aflat în urmă cu câteva săptămâni într-o emisiune TV, alături de un convorbitor care e general pensionar, unde discutam despre pensiile speciale/militare, i-am explicat:

NU există în lume o țară democratică unde să poți ieși, legal, la pensie la 42 de ani + în același timp să ai pensia mai mare decât ai avut vreodată salariu + să te poți reangaja, încasând în același timp și pensit, tot la stat. Și l-am invitat pe general să nu inventăm apa caldă și să ne uităm la statele NATO, cum stă treaba acolo, în SUA, de pildă. 
Generalul mi-a explicat că în SUA se iese la pensie întreagă din armată la 58 de ani, iar pensia se calculează pe contributivitate printr-un sistem complex.

Vasăzică 58 de ani…

Tocmai din această (foarte) tristă cauză, reformarea pensiilor speciale presupune pași mai mulți, nu se poate face peste noapte, un model de restructurare a vârstei de pensionare si a cuantumului pensiilor poate fi cel francez din aceste zile: creșterea contributivitității se face trimestru cu trimestru – noi am putea-o face ceva mai repede, în pași semestriali.
Să ne resemnă cum privilegiile strigătoare la cer de până acum (fostul șef al DNA, proaspăt ieșit la 51, va deveni milionar din pensie cu multi ani înainte de-a atinge media de viață a unui român care a muncit toată viața pe brânci), dar să începem schimbarea chiar azi, ba chiar de ieri. Dar,

Dar, mai bine, o fabulă foarte reală: Pisica și Boul

În urmă cu câteva săptămâni, în jurul orei  22,00, primesc un sms: un mesaj agitat și autovictimizator îmi explica că eu habar nu am cum e viața profesională a specialilor, că ce am eu cu faptul că un politist iese la pensie la 50 de ani, și că nu cunosc dificultățile pe care le întâmpină un polițist până la vârsta asta și că el e pensionar din Poliție. Omul își controla limbajul, deși se simțea în el un ameste de furie și autovictimizare.

Lucram încă pe subiectele de a doua zi, așa că i-am răspuns cu o întrebare scurtă: ”cine sunteti și cui vreți să vă adresati?”.
Câtva zeci de minute mai târziu (la 22,53), omul repare, de data asta pe whtp: mă auzise într-o emisiune la un post de radio, căutase numele meu și a dat de număr pe siteul cdg și ținea neapărat să mă asigure că viața asta e mai grea decât îmi închipui eu.

Nu l-am băgat în seamă până când i-am văzut poza de profil whtp:
în timp ce eu încă munceam, dintr-o fotografie mă dojeneau 2 fețe: cea a unui bărbat sensibil mai tânăr decât mine, cu un ten de să nu-l atingi cu o petală de trandafir că-l zgârii, și o pisică.

Ia uite, zic – la 11 noaptea suntem 3: un individ, un bou și o pisică. Individul era el.

***

PS:
Despre partea financiară a afacerii specialilor, într-un articol viitor. Atunci când vom vorbi despre creșterea vârstei de pensionare a cetățenilor de rangul 2 (undeva în orizontul 2028-2030), exact ca acum în Franța, pentru a putea fi plătite pensiile celor care au ieșit de tineri la pensie.
 Procurorul Crin Bologa se va afla, atunci, încă la începutul pensiei, mult sub vârsta de 60 de ani, iar tinerețea are, așa cum știm cu toții, nevoile sale sale.” .

Sursa :

2) În completarea celor sus REPUBLICATE , recomand accesarea link-ului :

Un prieten care vrea să rămână ANONIM,

mi-a trimis prin YahooMail următoarea lui OPINIE :

” Mi se pare corect ca pensiile militare sa fie calculate ca si la civili, si sa avem si noi program de la 08 la 16,30 de luni pina joi,
iar vineri de la 08 la 14,00 . Sambata si duminica sa stam acasa cu familia .Dupa ora 16,30 sa punem la unitati sa raspunda robotul.

  • La pompieri sa raspunda – va rugam sa va programati incendiul intre orele 08 -16,30.
  • La politie sa raspunda – stimati cetateni va rugam sa informati hotii sa va sparga casele intre orele 08 – 16,30.
  • La politia de frontiera – este interzisa trecerea ilegala afrintierei dupa orele 16,30, in zilele de sambata si duminica , precum si in sarbatorile legale.
  • La Armata – va rugam nu atacati teritoriul Romaniei decat intre orele 08 – 16,30 , exclusiv in sarbatorile legale.
  • La serviciile de informatii – este interzis terorismul si spionajul dupa orele 16,30, si in sarbatorile legale.
  • De asemenea interzis si in zilele de sambata si duminica., intrucat se desfasoara jocurile din Liga de fotbal militara.
  • Pe alta parte structurile militare informeaza cetatenii ca iarna nu-i ca vara si nici seceta nu-i ca inundatiile.
  • Desfiintarea pedepselor aplicate militarilor din Codul Penal si codul de procedura, desfiintate Parchetul Militar si Curtea Martiala ,ca sa fie egalitate si in drepturi si in obligatii intre civili si militari ”.

3 ) Și tot ” ALBA-NEAGRA” joacă aceeași coaliție PNL(PDL)&PSD&UDMR a lui Klaus WERNER Johannis

și versus ADERAREA României la Spațiul Schengen !!! 😦 😦 😦

https://cursdeguvernare.ro/klaus-iohannis-despre-aderarea-la-schengen-nu-ne-putem-asuma-vreo-data-certa.htm

Pentru toată lumea virtuală din interior și din afară , fac o sinceră și bărbătească precizare :

am postat -republicat cele de mai sus nu pentru că aș fi sluga celor din OPOZIȚIE ( USR, AUR ș.a.m.d. )

ci pentru faptul că cei din coaliția parlamentară și de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR având MAJORITATEA PARLAMENTARĂ

își permit să FACĂ EXPERIMENTE pe ROMÂNI punând în practică ”deîndată” și de frică 😦

toate DIRECTIVELE Comisiei Europene ,

ale Consiliului și Parlamentului European care aplică ” pas cu pas” politica

” Pentru unii MUMĂ, pentru alții CIUMĂ” !!! 😦 😦 😦

În final de postare-republicare ,

cu ghilimelele de rigoare ,

despre militari postez următoarele :

Scriu astăzi la rubrica mea „Vorba de cafea” despre militari. Fie că sunt militari activi sau rezerviști, din armată, pompieri, polițiști, jandarmi, grăniceri, aviatori, soldați sau colonei, ingineri, profesori sau bucătari, croitori, medici, asistenți, telegrafiști, informaticieni sau alte meserii din tot ce înseamnă armată. Fiecare are rolul lui în caz de război.

Scriu despre ei, pentru că, înainte de a începe războiul din Ucraina, erau ținta politicienilor, a analiștilor, a puterii, în general, catalogându-i beneficiari de pensii speciale, alăturându-i altor „nesimțiți” care se înfruptă din banul public, precum alte categorii de „speciali”.

O categorie care nu-și justifică salariile și pensiile nesimțite. Să fie tăiate, micșorate, pentru că n-au contribuit, deși asta e o mare minciună. Eu am lucrat 35 de ani și am contribuit chiar foarte mult. Parcă revăd unele comentarii de genul: „Ce faceți voi, mă, de aveți pensie specială?”

Priviți în Ucraina, nemernicilor, și o să vedeți că militarii mor pe câmpul de luptă, acești militari profesioniști, fie că sunt soldați, colonei sau polițiști, pompieri, medici sau brancardieri, jandarmi sau grăniceri. Ei nu se pot așeza la coadă la Pașapoarte.

Vă bateți joc de militari, de 7 ani de zile, în România, de când le-ați înghețat toate veniturile. Ei nu au altă opțiune, decât de a lupta și de a muri, pe când voi aveți opțiunea de a fugi din țară. Unii dintre voi nu ați făcut armata și vă cad pantalonii în vine dacă ați auzi trăgând o mitralieră lângă voi. Voi dați de câțiva ani legi prin care îi umiliți pe militari. Unii regretă acum că și-au ales meseria asta, văzând cum un pițifelnic, ajuns om politic, fără să fi făcut ceva în viața lui, îl ia în derâdere. Nu-l pot decora pe acesta decât cu gradul de „nemernic” pe care îl merită din plin. A fost necesar să vadă pe viu un război, cu morți reali, nu din filme, cu copii rămași pe drumuri, cu soții rămase singure, fără adăpost și fără viitor, ca să-si dea și el seama care este rațiunea de a exista a militarului.

A fi militar, înseamnă să semnezi un angajament prin care te obligi să mori pentru ceilalți. E singura categorie socială din lume care semnează un asemenea contract. „Jur să-mi dau viața pentru….” Așa sună contractul, netrebnicilor care vă bateți joc de acești oameni de ani buni în România.

Să dea Dumnezeu să nu fie nevoie și la noi, să vadă acești politicieni, pentru ce este bun militarul, care este rostul lui.

Militarul, indiferent de vârsta pe care o are, iese la luptă, în caz de va fi nevoie. Pentru că așa a fost format. El pe timpul serviciului este constrâns de la enorm de multe lucruri. El nu trăiește liber niciodată, nu poate decide în multe privințe ce va face și cum va face. El nu trăiește alături de familie, așa cum o fac civilii. Sunt multe alte lucruri…

Se pare că la noi degeaba spui toate aceste lucruri.

Militarul este format în așa fel încât să tacă și să îndure orice greutate a vieții.

Pe asta s-au bazat politicienii care s-au succedat la putere, pe faptul că militarul nu protestează, nu face grevă, nu are voie, pentru că va fi dat afară.

Dar, oare, până când va mai îndura asta! „

Sursa : Primit în ” INBOX ” prin Yahoo Mail .

Alioșa.

27/03/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/153. 105 ani de la UNIREA BASARABIEI cu ROMÂNIA !

Filed under: generale — Aliosa @ 6:43 am

Astăzi , 27 martie , anul 2023 ,

se împlinesc 105 ani de la unirea BASARABIEI cu ROMÂNIA !!! 🙂 🙂 🙂

Toate detaliile versus ACTUL UNIRII sus postat , pe :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Basarabiei_cu_Rom%C3%A2nia

În amintirea acelei zilei ISTORICE , conform TITLULUI ,

” De la lume adunate , înapoi la lume date ” ,

am selectat de pe INTERNETUL cu de toate ,

următoarele hărți și citate ce merită atent studiate

și link-uri ce deîndată trebuie accesate !!! 🙂 🙂 🙂

https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Bucovinei_cu_Rom%C3%A2nia

Pentru a afla răspunsul ,

nu-ți da domnia ta cu presupusul ,

ci accesează deîndată,

adresa mai jos postată :

https://historia.ro/

” Cine UITĂ , nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga)

„Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” George Orwell”

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/03/27/27-martie-1918-ziua-unirii-basarabiei-cu-romania–280919

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/16-mai-1812-S-a-semnat-Tratatul-de-la-Bucuresti-prin-care-jumatate-din-Moldova-era-anexata-de-rusi.-George-Damian-ne-ofera-istoria-acelei-zile-negre-112372

https://www.activenews.ro/stiri-basarabia/16-mai-1812-7-iulie-1997-112392

https://www.art-emis.ro/istorie/drepturile-istorice-ale-romanilor-asupra-basarabiei-1

https://www.art-emis.ro/istorie/drepturile-istorice-ale-romanilor-asupra-basarabiei-3

https://www.art-emis.ro/istorie/drepturile-istorice-ale-romanilor-asupra-basarabiei-4

Comentariile le las pe seama distinselor vizitatoare și distinșilor vizitatori care ,voit sau întâmplător vor ajunge pe aici ! 🙂

Alioșa .

24/03/2023

Alioșa ” File de Jurnal” la 14 ( patrusprezece) ani de la lansare !

Filed under: generale — Aliosa @ 7:00 am

În urmă cu 14 ani , mai exact pe 25 MARTIE 2009 ,

după o convorbire telefonică cu un fost coleg de la

Liceul Militar ” Ștefan cel Mare” ,

promoția de absolvenți 1969 ,

Întâlnirea Promoției 1969 la 55 ani de la absolvire

din orașul Câmpulung Moldovenesc

situat la poalele RARĂULUI în frumoasa și fascinanta Bucovină

am hotărât să-mi fac BLOG pentru a contribui virtual ca la

întâlnirea Promoției 1969 de Absolvenți

Întâlnirea Promoției 1969 la 55 ani de la absolvire

ocazionată de aniversarea a 40 de ani de la absolvirea liceului militar ,

să participe cât mai mulți ” NĂSTURAȘI” !!! 🙂 🙂 🙂

Și uite așa, în acea frumoasă zi de 25 MARTIE 2009 ,

o zi de primăvară superbă,

a apărut blogul

Alioșa ” File de Jurnal”

iar postarea

este DOVADA supremă !!! 🙂 🙂 🙂

Tuturor persoanelor virtuale , și nu puține 🙂 🙂 🙂

  • Blog Stats
    • 551.816 hits

care de la PRIMA POSTARE

și până acum , au dat like, lăsat un comentariu sau și una , și alta ,

din toată inima și cu toată sinceritate le

MULȚUMESC ;
Grazie ;
Thanks ;
Merci ;
Kosonom sepen;
Díky;
Hvala ;
Xiexie;
Arigato;
Bedankt;
Dzieki ;
Obrigado ;
Blagodarya ;
Gracias ;
Tesekkur ederim ;
Danke !!! 🙂 🙂 🙂

Promisiunile se uită,
Cuvintele se răstălmăcesc
Vocea devine pierdută
Iar ochii nu mai strălucesc !
ALBUMUL însă dăinuește
Dacă-i bine conservat .
ALBUMUL viața însoțește,
Scoțând-o din anonimat !
Viața se stinge încet
Inima bate mai greu,
Totul devine incert
Si regreți mai mereu .
Doar ALBUMUL rămâne intact
Dăinuind peste veacuri
Și cu ALBUMUL faci pact
Uitând de necazuri și fleacuri !!! 🙂 🙂 🙂

Absolvirea în 1969 a Liceului Militar ” Ștefan cel Mare”

a constituit pentru mine rampa de lansare în cariera militară

iar imaginile sus postate

și link-urile ce urmează ,sunt dovada supremă !!! 🙂 🙂 🙂

” VERBA volant , SCRIPTA manent ” ! 🙂

Vorba zboară , SCRISUL rămâne ” ! 🙂

Vorbele se uită ,
Cuvintele se răstălmăcesc
Vocea devine pierdută
Iar ochii nu mai strălucesc !
SCRISUL însă dăinuiește
Dacă-i bine conservat .
SCRISUL viața însoțește,
Scoțând-o din anonimat !
Viața se stinge încet
Inima bate mai greu,
Totul devine incert
Si regreți mai mereu .
Doar SCRISUL rămâne intact
Dăinuind peste veacuri
Și cu SCRISUL faci pact
Uitând de necazuri și fleacuri !!! 🙂 🙂 🙂

De calci fără de teamă în picioare
ca pe o scamă viața , oriunde s-ar afla,
lacrima o va spăla
cât urma umbrei sale
în ochi va sta.
De vrei ceva care să doară
în toate deodată, ori pe rând,
alege carnea ta
compost ce ar hrăni cu mult mai bine
un rost fără de rost
c-oriunde te-ai ascunde-n noapte,
mereu va bate vântul cel barbar
deopotrivă a redeschide ,
acum , la ceas aniversar 🙂
blogul

Alioșa ” File de Jurnal ” !!! 🙂 🙂 🙂

Stimată lume virtuală ,

cu modestie și nici un pic de fală ,

în simple cuvinte și imagini,

mai sus am publicat câteva pagini ,

ce reprezintă doar o mică parte ,

din drumul meu , din viața mea

ce numai bunul DUMNEZEU mi-o poate CRITICA ! 🙂

La fel ca acum 14 ( patrusprezece ) ani , având în vedere faptul că zilele omului sunt numărate de forțe ce nu sunt strunite de el, luând în considerare faptul că în anul 2024 se împlinesc 55 de ani de la ABSOLVIREA în anul 1969 a Liceului Militar ” Ștefan cel Mare ” din Câmpulung Moldovenesc 🙂 🙂 🙂

am început încă din acest an să postez ÎNDEMNURI și RUGĂMINȚI către foștii colegi PROMOTIA de ABSOLVENȚI 1969 

ca  la   sărbătorirea  a  55 de ANI de la  ABSOLVIRE ,

” SĂ FIM DIN NOU ÎN RÂND”

cât mai mulți , să închinăm o cupa cu șampanie și să păstrăm un moment de reculegere în memoria celor care,

din varii motive, ne-au părăsit prea devreme 😦 și au ajuns în locuri doar de DUMNEZEU știute 🙂 locuri pline cu flori și verdeață,

departe de răutățile celor vii

care confundă PENSIILE MILITARE de SERVICIU

cu PENSIILE SPECIALE ale parlamentarilor , guvernanților , magistraților de la CCR , ÎCCJ , Curți de Apel , Parchete de pe lângă TRIBUNALE ,primarilor, președinților de consilii județene , prefecților , secretarilor de stat , membrilor Curții de Conturi , piloților și mai nu știu cui !!! 😦 😦 😦

În vara anului 2024 ,

noi ,

cei din promoția de absolvenți 1969 ai Liceului Militar ” Ștefan cel Mare” rămași în viață ,

cu siguranță ne vom întoarce pe meleagurile adolescenței noastre !!! 🙂 🙂 🙂

Așa să ne ajute DUMNEZEU !!! 🙂 🙂 🙂

Pentru toate DOAMNELE și DOMNIȘOARELE

care vor onora cu prezența virtuală acest drag mie post ,

le ofer la alegere și din toată inima o GAROAFĂ sau o ZAMBILĂ

din

iar Domnilor ,

o cupă cu ȘAMPANIE !!! 🙂 🙂 🙂

În final de postare , o sinceră și călduroasă urare :

persoanelor virtuale care pe 25 MARTIE ,

în chiar Sfânta Bună Vestire ,

își vor serba ZIUA de NAȘTERE ,

un sincer și călduros

Am onoarea să vă salut ,

Alioșa , pensionar militar, colonel în retragere .

22/03/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/152. Banii alocați ROMÂNIEI de Comisia Uniunii Europene prin PNRR pentru pensii, în pericol de a fi pierduți .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:09 am

1) În ton cu TITLUL postului de față , republic prin ” copy paste” conform cu originalul , articolul :

” Analiză / Pensiile speciale și evoluția lor în sistemului public de pensii, în deceniile care vor fi ”ale decrețeilor”

Cele mai largi cohorte din România, cele ale așa-numiților „decreței”, vor începe să se pensioneze din 2028, când vor avea loc primele retrageri anticipate din activitate ale acestora și pensionări cu vârstă standard și stagiu complet pentru femei (în cazul cărora se ajunge la 63 de ani, vârstă de pensionare normală, în 2030).

Într-o atare situație, presiunea pe bugetele de pensii va fi imensă începând cu acel an, iar la ea se va adăuga cea a pensiilor speciale, care se vor amplifica: deja în 2022, pensiile speciale au înghițit jumătate din subvenția totală de la bugetul de stat către bugetele de pensii.

Să vedem, însă, în 4 pași, cum arată calendarul, cifrele, costul pensiilor speciale și distribuirea lor în bugetele publice, soluțiile:

A:
Calendarul: cum arată deceniul care ar trebui să adune finanțiștii pentru găsirea unei soluții. Explozia problemei demografice

Valurile importante de pensionări vor apărea din 2030, odată cu retragerea din activitate a primelor femei născute după decretul din 1966 ce interzicea avorturile, și din 2032, când vor împlini 65 de ani bărbații din cohortele de decreței.

Presiunea va crește treptat asupra sistemului social și va ajunge la apogeu la mijlocul anilor 2040, odată cu intrarea la pensie a ultimelor cohorte de peste 300.000 de nou-născuți anual pe care le-a avut România.

Proiecțiile demografice indică grave probleme, pe termen lung, atât pentru piața muncii, cât și pentru sustenabilitatea sistemelor sociale – pensii, sănătate și asistență socială.

Pe fondul acestor evoluții, guvernanții nu au prezentat încă niciun plan pentru a răspunde acestor evoluții, ieșirile lor publice rezumându-se la refuzul de a crește vârsta de pensionare și alte declarații de an preelectoral.

Recensământul din 2022 a arătat că proiecțiile anterioare privind evoluția populației au fost optimiste: ritmul de îmbătrânire demografică a populației și de creștere a raportului de dependență accelerează mai alert decât se estimase.

În mod clar, trendul este de inversare a piramidei vârstelor, ceea ce echivalează cu o creștere a raportului de dependență demografică, adică îngustarea populației cu vârstă de muncă și expansiunea populației dependente (peste 65 ani și sub 15 ani).

Raportul de dependență și unicitatea României: decrețeii

Pentru ilustrarea a ceea ce s-a întâmplat în utlimele decenii, prezentăm piramidele pe vârste din 1989 și 2011 și 2021 (al doilea grafic arată evoluția dintre ultimele două recensăminte):

Toate statele se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii demografice, dar situația României este unică, din cauza decretului din 1966 ce a interzis avorturile. O lege ce a funcționat până în 1990, adică a acoperit o întreagă generație. Ulterior, anularea lui a dus la o scădere abruptă a natalității, începând cu 1990.

Din 2032, în 11 ani, vor împlini 65 de ani un număr de peste 3,4 milioane de români, și vor depăși pragul vârstei de 22 de ani, doar 2,2 milioane de tineri, dintre care nu se știe câți vor mai fi în România.

B:
Pensiile speciale înghit jumătate din subvenția totală acordată de la bugetul de stat către bugetele de pensii

În 2022, subvenția totală de la buget pentru plata pensiilor din România a fost de 22.924 miliarde de lei, adică aproape 21% din cheltuielile cu toate pensiile, normale plus speciale (109,16 miliarde de lei).

Suma se împarte astfel:

  • 11.974 miliarde lei pentru a completa necesarul CNPP (diferența dintre fondurile colectate de la angajați prin contribuțiile sociale, care au fost de 86.23 miliarde lei și pensiile ce trebuiau plătite pentru cei 4,685 milioane pensionari). (date MFP)
  • 11.724 miliarde lei a fost – subvenția acordată caselor de pensii ale MAI și MApN pentru plata celor aproape 200.000 de pensionari proveniți din Armată, Poliție, SRI, STS, SPP, SIE și alte servicii secrete ale României și pentru categoria de la CNPP numită pensii de serviciu (magistrați, piloți civili, ambasadori, consului, foști angajați ai Curții de Conturi, foști funcționari publici parlamentari etc.)(date CNPP, MApN și MAI)

Graficul nu cuprinde și sumele acordate ca indemnizații foștilor parlamentari, pensii speciale ce vor consuma anul acesta 57 de milioane de lei. Legea prin care acestea erau eliminate a fost declarată anul trecut neconstituțională, în întregul ei, de către CCR.

Subvenția acordată specialilor a reprezentat 0,83% din PIB-ul de anul trecut. Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR, declara în ianuarie, la prezentarea lucrărilor „Stabilitate financiară. Lucrări selectate” şi „Financial stability. Selected works”, publicate în Colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale a României – Aniversar 140 de ani”, că ponderea aceasta va uirca în cel mult trei ani la 1,5% din PIB:
„Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale. Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”.

C:
Cum este subvenționată pensia specială

Cele mai mari pensii speciale sunt cele plătite magistraților și, mai ales, magistraților militari. Pentru exemplificare, așa cum arată graficul de mai sus, pensia medie în cazul foștilor judecători și procurori este de 21.404 lei. Din această sumă, 4.758 reprezintă pensia cuvenită conform contribuțiilor sociale și 19.945 lei, subvenția de la bugetul de stat, sumă ce completează pensia pentru a se ajunge la prevederea din lege, conform căreia pensia unui fost magistrat se calculează ca: 80% din media salariilor brute pe 12 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani, inclusiv sporurile permanente. 

D:
Ce trebuie să facă România

Guvernanții par să ignore problema pe termen lung a sistemului public de pensii și întreaga dezbatere publică a reformei pensiilor se rezumă în ultimul timp la pensiile speciale. Pensii speciale pe care coaliția se încăpățânează să nu le elimine, ceea ce a generat și pericolul ca executivul UE să respingă a treia cerere de plată din PNRR.

Obligațiile pe care le are de rezolvat România în legătură cu pensiile:

  • egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei, la 65 de ani, până în anul 2035
  • nu mai mult de 9,4% din PIB alocat pensiilor
  • eliminarea pensiilor speciale (inclusiv a celor pentru militari, categorie apărată însă de ambele partide)
  • diminuarea cuantumului tuturor pensiilor speciale aflate în plată, pentru că este neconstituțională eliminarea lor și singura soluție în cazul acestora este o impozitare mai mare

În contextul proiecțiilor sumbre legate de sistemul public de pensii, refuzul politicienilor de a elimina pensiile speciale, care consumă de la un an la altul fonduri tot mai importante din bugetul de stat.

Pe de altă parte, menținerea lor va crește inechitățile, întrucât vor fi bani mai puțini la fondul public de pensii, ceea ce nu va permite majorări semnificative ale punctului de pensie. Este de așteptat, așadar, o degradare a raportului dintre pensii și salariul mediu brut, în timp ce noile pensionări în regim special vor fi în continuare raportate la salariile din ultimul an, adică tot mai mari.” .

Sursa :

2) Versus articolul sus republicat , ca o justificare a TITLULUI postului de față , recomand accesarea și lecturarea cu atenție a articolului de pe :

Alioșa.

20/03/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/151.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:54 am

În loc de motto :

Cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos

sunt continuarea celor postate-republicate pe :

După umila mea părere , în ” România lucrului bine făcut ” și în ” România educată” de președintele țării ,Klaus WERNER Johannis
și guvernele lui ,de vreo 9 ( nouă) ani ,prost , haotic și discriminator gestionată ,

1) PROCURORII torționari au fost PREMIAȚI ,
2) HULIGANII au fost PROTEJAȚI;
3) INFRACTORII -denunțători ,ACHITAȚI
4) TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ, ELOGIAȚI;
5) ȚEPARII banului public, APLAUDAȚI;
6) VIOLATORII de COPII din PUȘCĂRII înainte de termen ELIBERAȚI ;
7) ADVERSARII politici ai lui Klaus WERNER Johannis,Ciucă,Ciolacu și Hunor , TIMORAȚI ;
8) JUDECĂTORII onești, ȘANTAJAȚI ;
9) PROCURORII verticali, PENSIONAȚI , cei penali , de JUDECATĂ dreaptă scăpați ;
10) NOTARII publici complici la tot felul de ilegalități ,NEDERANJAȚI ;
11) POLITRUCII îndoctrinați, în funcții peste pregătirea lor intelectuală PROMOVAȚI ;
12) TURNĂTORII , INFORMATORII și COLABORATORII securității comuniste de PUȘCĂRIE scăpați ;
13) JURNALIȘTII fideli președintelui Klaus WERNER Johannis ,cu favoruri și FUNCȚII mari RECOMPENSAȚI .
12) OAMENII CURAJOȘI , DENIGRAȚI,

13) IUBITORII de ADEVĂR IGNORAȚI chiar și de persoanele care altădată se lăudau cu prietenia lor fizică și virtuală 😦 😦 😦

și enumerarea ar putea continua dar……………,

” Qui prodest” ???

Hotărât lucru, pe ultima sută de metri a mandatului de locatar principal al Palatului Cotroceni ,

Klaus WERNER Johannis


președintele ”României educate” și dezbinate chiar de el,
țară haotic, prost și discriminator gestionată chiar de COALIȚIA lui PARLAMENTARĂ și de GUVERNARE ,

PNL(PDL)&PSD&UDMR

condusă de Nicolae Ionel Ciucă ,


vrea să se PLIMBE în lume mai mult decât s-au plimbat cei trei preșdedinți de țară de dinaintea lui ,respectiv

Ion Iliescu,

Emil Constantinescu

și Traian Băsescu

în cei 24 de ani de ședere la Palatul Cotroceni !!! 😦 😦 😦

După vizitele făcute în Japonia și Singapore

a urmat la foarte scurt timp vizita în Bulgaria

iar la ora când postez aceste gânduri , președintele Klaus WERNER Johannis ,
la braț cu iubita lui soție, se plimbă pe meleagurile Emiratelor Arabe Unite :

https://www.romania-actualitati.ro/stiri/romania/emiratele-arabe-unite-presedintele-iohannis-vizita-in-masdar-city-un-oras-axat-pe-dezvoltare-urbana-sustenabila-id175238.html

https://evz.ro/klaus-iohannis-vizita-in-emiratele-arabe-unite-i-s-au-prezentat-solutii-de-transport-si-de-arhitectura-urbana-video.html

În final de postare ,

luând în considerare ,

că cele sus postate-republicate ,

de la lume adunate , înapoi la lume date ,

nu vor lăsa indiferentă una lume virtuală,

iar comentariile sigur or să apară 🙂

mulțumesc anticipat tuturor persoanelor virtuale ,

din ȚARĂ și de peste HOTARE ,

care vor da un like , lăsa un comentariu sau și una și alta 🙂 🙂 🙂

doresc ca ziua de 20 Martie ,

Ziua Mondială a FERICIRII 🙂

să le fie una FERICITĂ !!! 🙂 🙂 🙂

iar pentru mâine, 21 MARTIE ,

cu ocazia trecerii la ECHINOCȚIUL de PRIMĂVARĂ 🙂

” Echinocțiul (numit și echinox) este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele, în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe ecuatorul ceresc.
Punctele de intersecție ale eclipticii (traiectoria mișcării aparente a Soarelui pe sfera cerească) cu ecuatorul ceresc se numesc puncte echinocțiale.
Punctele echinocțiale își schimbă poziția pe ecliptică din cauza fenomenului de precesie.
Echinocțiul are loc de două ori pe an.
Prima dată este momentul când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică,

în jurul datei de 21 martie,

reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică.
Acest punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul vernal.
Punctul vernal este folosit pentru definirea coordonatelor astronomice ecuatoriale.
Datorită faptului că punctul se deplasează pe ecliptică, coordonatele se definesc pentru poziția punctului într-un anumit an, de exemplu 1950,0 sau 2000,0.
În această zi Soarele trece exact la zenit pe ecuatorul terestru”

https://ro.wikipedia.org/wiki/Echinoc%C8%9Biu

FIICEI mele care își va serba ZIUA de NAȘTERE ,


îi urez din toată inima un sincer și călduros La Mulți Ani !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

14/03/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/150 . Doar știri de presă de interes public cu indicarea sursei .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:33 pm

Motto :

” Pentru unii mumă , pentru alții ciumă ” ! 😦

” Cine împarte , parte-și face” ! 😦

” Nu fura mâine , ce poți fura azi ” ! 🙂

1) În timp ce președintele României , Klaus WERNER Johannis

își plimba nevasta prin locuri pe care nici în cele mai frumoase vise nu le văzuse

liderii coaliției parlamentare și de guvernare ,

PNL(PDL)&PSD&UDMR

conduși ” pas cu pas” de Nicolae Ionel Ciucă , omul președintelui țării

se CERTAU între ei pe tot felul de motive !!! 😦 😦 😦

Cum ” VIAȚA bate FILMUL ” 🙂 cele postate la începutul articolului

s-au adeverit din păcate !!! 🙂 🙂 😦

Liderii clasei politice conducătoare , adică cei din PNL(PDL)&PDSD&UDMR ,

în loc să aibă pe agenda de lucru cu prioritate

REZOLVAREA GRAVELOR probleme ECONOMICE și SOCIALE

https://www.news.ro/economic/ins-rata-anuala-a-inflatiei-a-crescut-la-15-5-in-februarie-fata-de-februarie-2022-de-la-15-1-in-ianuarie-1922403813522023030921054925

cu care se confruntă ” România educată” 😦 😦 😦
PROST, HAOTIC și DISCRIMINATOR gestionată de coaliția parlamentară și de guvernare a președintelui țării , Klaus WERNER Johannis 😦 😦 😦

se CERTAU între ei mai rău ca ” la ușa cortului ” !!! 😦 😦 😦

CONCRET :
a) cei din PNL(PDL) pe orgolii și funcții 😦 😦 😦

Fostul JURNALIST Rareș Bogdan

ajuns Prim-Vicepreședinte PNL(PDL) ,
EUROPARLAMENTAR ,
și liderul europarlamentarilor PNL(PDL) afiliați la PPE ,
îl vrea DEMIS din funcția de ministru de externe pe Bogdan Aurescu !!! 🙂 🙂 🙂

La rândul său , ministrul de externe , Bogdan Aurescu ,

NEAFILIAT încă la partidul de suflet al președintelui țării ,
adică la PNL(PDL) ,
dar NUMIT ministru de externe de Klaus WERNER Johannis fără acordul BPN al PNL(PDL)
a făcut ACUZAȚII GRAVE la adresa europarlamentarului Rareș Bogdan :


https://www.news.ro/politic-intern/update-aurescu-ma-intereseaza-parerile-rares-bogdan-practic-atacuri-asemenea-personaje-fapt-confirmare-fac-bine-fac-e-exact-atacat-sputnik-replica-rares-bogdan-1922403113002023031121055081

b ) cei din UDMR fac ce știu ei cel mai bine !!! 😦 😦 😦

Consiliul Național Secuiesc transmite că va relua manifestările dedicate Zilei Libertăţii Secuilor, inclusiv Marşul Secuilor

” Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a anunţat, joi, că va relua manifestările dedicate Zilei Libertăţii Secuilor, inclusiv Marșul Secuilor prin municipiul Târgu Mureş, prin care se solicită autonomia teritorială a ‘ţinutului secuiesc’, după doi ani de suspendare din cauza pandemiei.
Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a precizat că manifestarea este programată vineri, 10 martie, la Monumentul Secuilor Martiri, unde va fi prezent, între alţii, liderul Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, precum şi delegaţi din Ungaria, Ţara Bascilor, Catalonia şi Silezia Superioară”.

c) iar cei din PSD , se CEARTĂ cu toți pe :

– ” rotativa la guvernare” ;

– impozitarea progresivă a veniturilor;

– COMASAREA ALEGERILOR din 2024

și……,

– culmea ipocriziei , pe creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani 😦 😦 😦

deși Comisia Europeană prin PNRR , a stabilit ca termen anul 2035 !!! 😦 😦 😦

2) În spiritul ADEVĂRULUI trebuie să menționez faptul că ,

în anumite domenii de activitate ,

cum ar fi acordarea de SPORURI nou inventate ( sporul pentru suprasolicitarea neuropsihiatrică ) ,

MĂRIREA salariilor și îndemnizațiilor primarilor , președinților de consilii județene , funcționarilor publici și nu în ultimul rând al lor , al guvernanților , parlamentarilor și clientelei politice 😦

liderii coaliției parlamentare și de guvernare , PNL(PDL)&PSD&UDMR ,

nu se mai CEARTĂ , ci se ÎNȚELEG de minune votând în bloc !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

12/03/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/149. Corupția , boala contagioasă .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:11 am

” Un POPOR care nu-și cunoaște ISTORIA , este ca un COPIL care nu-și cunoaște PĂRINȚII ” ( Nicolae Iorga) .

Suntem un stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei, ba încă şi mai departe, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aici nu numai pentru dânsa singură.

Statul nostru este deci în atenţia estului şi vestului, nordului şi sudului deopotrivă şi în tot timpul. El deţine, cum s-a spus, o poziţiune cheie, iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie.

Un stat cu o astfel de situaţie în care te urmează în tot locul vânturile valurile, dator este cel dintâi să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa.

Toţi membrii acestui stat şi în primul rând pătura lui conducătoare trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele.

Boala cea mai gravă, care macină societatea românească, este lipsa caracterelor.

Independenţa nu este un dar pe care ni-l face Europa, ci o recunoaştere a drepturilor străbune ale românilor, în conformitate cu sacrificiile lor.

În vecii vecilor, cât va mai dăinui suflarea românească pe acest pământ, să nu-i ierte Dumnezeu pe netrebnicii şi făcătorii de rele” . ( Nicolae Iorga) ./

Incorect Politic

” Corupția din Armata Română – “Tot ceea ce s-a achiziţionat s-a luat doar pentru şpagă”

Incorect Politic
Martie 3, 2023

Corupția din Armata Română - "Tot ceea ce s-a achiziţionat s-a luat doar pentru şpagă"

Corupția din Armata Română – “Tot ceea ce s-a achiziţionat s-a luat doar pentru şpagă”

Via Trenduri:

Pentru rolul de vierme al economiei româneşti se bat multe domenii. După cum bine constataţi, sistemul juridic a ajuns atât de puternic încât efectiv spoliază bugetul sistemului de pensii, fără a se găsi nicio soluţie de stopare. Însă, culmea, există un vierme chiar mai mare, un parazit teribil care riscă să ne termine definitiv economic, fără absolut niciun beneficiu. Şi, după cum veţi vedea, treburile se leagă în final de motivul pentru care sistemul juridic o duce aşa de bine în România.

Să încep cu începutul. Public un articol şi, cum îmi e obiceiul, bag un scurt rezumat şi pe Facebook. Acolo, cineva(regret că nu-i mai ştiu numele deoarece aş vrea să-i mulţumesc) scrie un comentariu despre o chestiune de corupţie de acum doi ani. Efectiv n-aveam habar de ea. Mă rog, la cât corupţie a introdus în România paradisul occidental, e aproape imposibil să mai ţii cont de toate măgăriile. Între altele, persoana respectivă îmi indica nişte surse norvegiene, dar şi un site românesc. Am citit în diagonală informaţiile şi mi-am promis să mă aplec asupra problemei pentru a o documenta temeinic.

Prins în vâltoarea evenimentelor, am uitat. Aseară însă mi-au picat ochii pe link-ul pe care-l salvasem. Am citit cu atenţie, după care am sărit la alt articol, pentru ca apoi s-o iau temeinic de la început. O să vă spun că site-ul este neactualizat de cel puţin un an. Semn că omul care se află în spatele său, probabil, s-a plictisit să urle de unul singur, precum câinii la lună. Însă, cu toate că informaţiile sunt vechi, sie-ul este de importanţă colosală deoarece astfel putem vedea la lumină cel mai mare tun dat în ultima perioadă, anume cel al înarmării.

Pur şi simplu, armata română e o fraudă de la cap la coadă. Absolut toate achiziţiile făcute sunt acte de corupţie. Nicăieri în societatea românească nu s-a furat atât de mult cât se fură în armată! Probabil doar serviciile secrete să încerce să egalizeze situaţia, dar acolo treburile sunt mult mai „discretizate”. Ceea ce e culmea e că Armata fură pe faţă, eludând chiar şi flexibilele legi ale ţării. Totul, în numele aşa-zisului „interes naţional”. Reţineţi: frauda care se face acum cu înarmarea României este de departe cea mai mare fraudă din istoria ţării!

Site-ul cu pricina se numeşte https://defence-offsets-ro.com/ şi are meritul că ia la puricat aproape fiecare tranzacţie cu arme a României, expunând-o limpede.

De aici veţi înţelege că se fură la modul nesimţit. Veţi înţelege cum „au uitat” bravii noştri strategi câteva puncte esenţiale la achiziţia inutilităţii Patriot şi cum aceasta ne va costa alte miliarde. Cum de-au cumpărat iordanienii de câteva ori mai ieftin avioane  pe care noi am dat o avere. Şi multe, multe alte subiecte.

De aseară tot citesc şi nu-mi vine să cred că nu ne-am prins de dimensiunea corupţiei de acolo tocmai din cauză că evenimentele s-au succedat cu o viteză atât de mare încât pur şi simplu n-am mai putut să le contorizăm. Site-ul nu merge mai departe, ci prezintă la nivel brut faptele petrecute. Văzând însă dimensiunea „erorilor” din contracte înţelegem că în spate e un buboi enorm.

E efectiv înfiorător ceea ce se întâmplă. De neimaginat!

Dacă România ar avea mâine parte de un război ar pica în câteva secunde deoarece este efectiv în fundul gol. Tot ceea ce s-a achiziţionat s-a luat doar pentru şpagă. Au fost şpăgi atât de mari încât n-a mai rămas loc pentru acchiziţia în sine, de aceea s-au redus foarte multe caracteristici, lăsându-se grosul pentru şpagă. Şi chiar dacă n-am avea război, Ministerul Apărării devine, pe zi ce trece, o teribilă ameninţare la securitatea naţională a ţării deoarece foamea sa de bani e din ce în ce mai mare, până când va deveni, ca în Grecia, de nesusţinut.

Dar oare unde s-au dus şi se duc toţi banii? Înainte ar trebui să înţelegeţi că Iohannis este cel mai mare jefuitor al României de până acum. Sub conducerea sa, prin fapte de corupţie, s-a eludat aproape un PIB al României. A reuşit să-l arunce în derizoriu pe băsescu, ceea ce e o performanţă majoră! Asta în condiţiile în care a reuşit să instituie o suspectă linişte în media, prin coruperea instituţiilor de presă cu bani de la stat. Din nou, e de neimaginat!

E timpul să ne întrebăm din nou unde s-au dus banii? E clar că au ajuns şi la jupân, însă, la fel de clar e că, pentru protecţie, s-au dus la structurile corupte din UE şi SUA.

Banii cu care România face achiziţii se împart după un algoritm pe cât de dubios pe atât de eficient: Ambasada SUA ia partea leului şi întoarce o parte a banilor peste Ocean, unde o groază de politicieni americani sunt susţinuţi. Desigur, şi ambasadorul îşi păstrează o sumă, doar şi el e om. La fel funcţionează treaba şi cu europenii. Prin ambasadele lor se scurg banii din corupţia românească spre factorii lor de decizie, care, ceva mai deştepţi, îi canalizează spre firmele care-i susţin. Mă rog, tot şpagă e! Mecanismul este însă interesant de observat de la firul ierbii, de la modul în care tot felul de firme interpuse, trimise de „ambasade” intervin în contractul dintre statul român şi producătorul echipamentelor. O întreagă păduchelniţă e alimentată şi totul decurge în cel mai eficient mod posibil. Aşa e jefuit cetăţeanul român care ajunge să moştenească o ţară supraîndatorată în care nimeni nu ştie pe ce s-au cheltuit banii.

Bugetul Ministerului Apărării e crescut continuu deoarece obligaţiile de plată asumate prin achiziţiile de arme imaginare cresc precum Făt Frumos. De asemenea, întreaga structură din aparatul ministerial e coruptă şi direct cointeresată prin şpăgi minore, de tipu primelor sau al pensiilor speciale pe care ajungem să le plătim tot noi.

Desigur, nimeni din justiţie nu investighează nimic. De ce-ar face-o? Ei sunt puşi acolo să păstorească corupţia oficială, nu să lupte cu ea. Vă spuneam la începutul articolului că pensiile speciale ale magistraţilor au ajuns să ameninţe stabilitatea bugetului de pensii. Nu se va face nimic în vederea corectării acestei aberaţii deoarece şi aici e o formă de corupţie: magistratul care joacă aşa cum i se cântă are parte de beneficii precum pensionare la 45 de ani, pensie de nabab şi o viaţă în care tot „sistemul” închide ochii la abuzurile pe care le comite. A fi magistrat echivalează cu a fi un mic jupân intangibil, asta, desigur, dacă joci după muzica oficială.

Iată imaginea necosmetizată a realităţii. În toate contractele militare, Ministerul Apărării a eludat legea offsetului. De ce? Pentru că astfel pică o bună parte a circuitului de şpagă. Asta e realitatea! În timp ce vă spun poveşti despre cum vă apără americanii de ruşi, corupţii fură de sting. Aşa cum au făcut şi-n Pandemie. L-a luat cineva la întrebări pe Plăvan pentru ventilatoarele pe care el el comandase şi care n-au ajuns în România? A investigat cineva buboiul ăla în care s-a furat la lumina zilei sub protecţia stării de urgenţă/alertă? Mai ţineţi minte cum au scos ei armata pe străzi ca să lupte cu virusul?

Citiţi articolele din site-ul pe care vi l-am dat şi veţi avea o imagine cât se poate de clară a realităţii!” .

Sursa :

Dacă tot am republicat

subiectul mai sus postat ,

merită ” deîndată” de lecturat

și link-urile :

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/submarine-tancuri-drone-cu-ce-se-mai-inarmeaza-2248775.html

În spiritul ADEVĂRULUI ,

să-i mulțumim AUTORULUI

și să recunoaștem cu sinceritate ,

că în ” România educată” din păcate ,

CORUPȚIA se manifestă de SUS în JOS 😦

https://www.activenews.ro/opinii/Bogdan-Aurescu-captiv-in-Singapore.-CINE-PLATESTE-180486

în toate domeniile de activitate ,

fiind străinului de NEAM și ȚARĂ de mare folos

în timp ce ROMÂNUL duce LIPSĂ de toate !!! 😦 😦 😦

https://www.manager.ro/articole/analize-83/aproape-tot-ce-punem-pe-masa-vine-din-importuri-romania-a-ajuns-dependenta-de-pietele-externe-mancarea-nu-se-mai-produce-acasa-114833.html

Alioșa.

09/03/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/148 . Despre clasa politică românească .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:53 am

Motto :

” Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei:
pierderea instinctului statal,
totala incapacitate politică.
Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje.
Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăsi existenţa istorică a neamului românesc:
oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai văd”.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă –
luntrea statului nostru este condusă de nişte piloţi orbi ”.

https://www.art-emis.ro/analize/pilotii-orbi-ai-romaniei-repere-contemporane

Pentru persoanele virtuale care se vor întreba ce m-a apucat ,

să postez acest CITAT dureros de adevărat ,

le precizez cu subiect și predicat ,

că avem o CLASĂ POLITICĂ la fel de nocivă ca și Raed Arafat !!! 😦 😦 😦

https://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/rolul-ikea-in-scandalul-krono-pan-defri-ri-p-gi-poluare-certificate-false-incendii-provocate-1575418

Revenind la ” Clasa noastră conducătoare”

și ORBII văd 🙂

și

SURZII aud 🙂

că,în loc să se ocupe de rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă ” ROMÂNIA educată” de coaliția parlamentară și de guvernare a lui Klaus WERNER Johannis PROST, HAOTIC și DISCRIMINATOR gestionată 😦

se CEARTĂ pe

” rotativa la guvernare ” ,

” robotul ION” ,

” impozitarea bacșișului ospătarilor ” ,

” impozitare progresivă a veniturilor ”

și ……………….,

eliminarea pensiilor speciale !!! 😦 😦 😦

Din nefericire pentru NEAM și ȚARĂ ,

liderii partidelor se CEARTĂ nu numai pe ideologiile lor de partid ,

dar se CEARTĂ și în interiorul partidelor lor pe

ORGOLII , FRUSTRĂRI , FUNCȚII de conducere ,NEÂMPLINIRI și TRAFIC de INFLUENȚĂ !!! 😦 😦 😦

În interiorul fiecărui partid sunt GRUPURI și GRUPULEȚE care abia așteaptă să se ACUZE de tot felul de chestii politice ! 😦

De notorietate sunt GRUPURILE de persoane din PSD și PNL(PDL) atât de pe plan INTERN cât și pe cel EUROPARLAMENTAR care ” se mușcă ” precum ȘACAII ÎNFOMETAȚI 😦

în loc să se preocupe de GOSPODĂRIREA cum trebuie a ROMÂNIEI în folosul NAȚIUNII și nu în folosul GRUPURILOR din care fac parte ! 😦

Cum ” VIAȚA bate FILMUL ” 🙂

viitorul apropiat îmi va da DREPTATE

versus toate cele sus postate !!! 🙂 🙂 🙂

1) Culmea tupeului :

a) liderii UDMR fac ce au făcut încă de pe vremea când au apărut pe scena politică românească 😦 😦 😦

b) iar cei de la USR vor ca la alegerile din anul 2024

să revină cu orice preț la GUVERNARE 😦 😦 😦

” Fără PENALI în funcții de conducere ”

strigau în cor cu câțiva ani în urmă #reziștii, USR-iștii, PLUS-iștii și alții plătiți de ei ca să protesteze( strige) în Piața Universității și în Piața Victoriei

Incredibil dar adevărat ,

după ce au ajuns la ” butoanele puterii ” ( a se citi la guvernare )

sub conducerea lui Dacian Julien Cioloș ca premier ,

Dan Barna ca vicepremier , foto jos ,primul din stânga

și Cristian Ghinea cel din dreapta ,

au uitat de sintagma ” Fără penali în funcții publice” 😦 😦 😦

și s-au lăsat dominați de lăcomia și setea de îmbogățire

” pe repede înainte” din BANI PUBLICI 😦 😦 😦

după cum se va vedea în articolul republicat mai jos prin ” copy paste” .

” 𝗦𝘂𝗺𝗲𝗹𝗲 𝘂𝗿𝗶𝗮𝘀̦𝗲 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗲 𝗺𝗮𝗻𝗶𝗽𝘂𝗹𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗨𝗦𝗥 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁.

C𝘂𝗺 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗲𝘀𝗰 𝘀𝗮𝗹𝗮𝗿𝗶𝗶 𝘀̦𝗶 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗲 „𝗯𝗮̆𝗶𝗲𝘁̦𝗶𝗶 𝗱𝗲𝘀̦𝘁𝗲𝗽𝘁̦𝗶” 𝗱𝗶𝗻 𝟵 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼 𝘀𝘂𝗯𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝘀𝘁𝗮𝘁

USR are cel mai mare buget de salarii din rândul partidelor parlamentare, asta deși în comparație cu PSD sau PNL este un partid mic care se zbate în jurul cifrei de 10%. Este mai mult cu numele în opoziție, pentru că rareori membrii USR reușesc să blocheze inițiativele puterii.

USR plătește anual 8,2 milioane de lei pe salarii, în timp ce PSD plătește 6,67 milioane de lei, PNL 2,7 milioane de lei, iar AUR 0 lei, conform datelor Autorității Electorale Permanent.

Ținând cont de faptul că aparatul de partid al celor de la PSD și PNL este mult mai mare decât al celor din USR, concluzia logică e că USR plătește salarii uriașe. Lucrul acesta este confirmat de noile dezvăluiri din presă. Potrivit acestora, doar bonusurile și primele pe care le oferea USR în decembrie 2022 ajungeau la 50.000 de euro (244.391 de lei).

În 2022, subvenția primită de USR de la bugetul de stat a fost de 45 de milioane de lei, adică aproximativ 9 milioane de euro

. Felul în care USR cheltuie acești bani este o informație de interes public, ținând cont că aceștia provin de la bugetul de stat, adică din taxele și impozitele contribuabililor. În trecut, USR „s-a remarcat” prin cheltuirea discreționară a banului public.

Ghinea maschează o relație de muncă printr-o firmă controlată de el

Unul dintre cazurile cele mai controversate din ultima vreme este cel al lui Cristian Ghinea. Surse politice au explicat pentru PS News cum Ghinea își plătea singur un salariu printr-o firmă de consultanță pe care tot el o deținea.

„USR și Cristian Ghinea maschează o relație de muncă printr-un contract de consultanță cu o firmă deținută de același Ghinea”, spuneau sursele. Cu alte cuvinte, în loc să-l angajeze și să plătească la stat contribuții în conformitate cu salariul de 5.000 de euro pe care-l primește de la partid, USR îl plătește pe Ghinea printr-un SRL – Thinking Ahead Research And Consultancy.

Un SRL care are zero angajați și un unic acționar și administrator: fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Totodată, USR plătea la stat pentru angajatul Ghinea cu aproape 16.000 de lei mai puțin ca urmare a acestei inginerii sociale.

Cazul Corina Atanasiu

Cristian Ghinea nu este însă singura vedetă a USR care încasează bani publici de la partid. Fosta lui adjunctă de la Ministerul Fondurilor Europene, fostul secretar de stat Corina Atanasiu, actualmente președinte al USR Focșani, a primit anul trecut, tot pe firmă, opt plăți în valoare de 27.000 de euro. SC Dinamic Cons SRL este deținută doi asociați persoane fizice, Corina Atanasiu și Liviu Nazarie, fost angajat al Consiliului Concurenței, în prezent consilier diplomatic la Ministerul Afacerilor Externe. Culmea e că Atanasiu e chiar fosta adjunctă a lui Cristian Ghinea care s-a ocupat de redactarea capitolului „Educație” din PNRR.

Cazul Bogdan Mihai Șuică

Tot la capitolul „cheltuieli pentru consultanță politică”, USR a efectuat, în 2021 și 2022, 12 plăți, în valoare totală de 117.600 de lei, către PFA-ul unui anume Bogdan Mihai Șuică. Pe lângă cei 117.600 de euro încasați de Șuică, pe PFA, pentru consultanță politică, firma acestuia – SC Zenvertising SRL – a primit, din decembrie 2012, până în aprilie 2022, 16 plăți de la Secretariatul General al USR, în valoare totală de 495.912,22 de lei, pentru servicii de telecomunicații.

Plăți pentru PFA-uri și jurnaliști

Tot pe lista plăților efectuate de Secretariatul General al USR se regăsesc 15 plăți făcute către o companie pe nume SC Mirable P.R. SRL. Firma a luat ființă, potrivit Registrului Comerțului, în anul 2019 și se ocupă cu activități de publicitate, având doi asociați persoane fizice – Ioana Lupea și Laurențiu Marian Dincă. Ioana Lupea este fost jurnalist politic la mai multe publicații centrale, actual consultant politic pentru USR.

Firma SC Mirable P.R. SRL a încasat de la USR, între 14 octombrie 2021 și 3 noiembrie 2022, pentru consultanță politică, suma de 73.864 de lei (15.074,3 euro). USR a făcut, tot pentru consultanță politică, în perioada 3 iunie 2021 – 25 noiembrie 2022, 19 plăți, în valoare totală de 493.225,5 lei (100.658,3 euro), către Constantinescu Andrei Cristian PFA. De asemenea, compania SC Dialectiq Asimetriq SRL a primit, în nouă rânduri, din 3 martie până în 3 noiembrie 2022, de la USR suma de 123.250 de lei (25.153,06 euro). Firma este deținută, în calitate de unic asociat, de un anume Liviu Cătălin Popescu.

Cazul Sorin Pavel

În 2019, Cristian Ghinea îl acuza pe colegul său de partid de la USR Sector 3, Sorin Pavel că ar fi primit 8.000 de euro pentru servicii de promovare. Pavel ar fi fost angajat al firmei care a prestat serviciile. Ulterior, Ghinea era acuzat că îl atacă pe Pavel din rațiuni politice, pentru că dorea să obțină șefia filialei partidului din Sectorul 3. Culmea e, așa cum am văzut anterior, Ghinea făcea exact acest lucru prin SRL-ul său – Thinking Ahead Research And Consultancy.

În acest context, nu e de mirare că majoritatea membrilor USR din Parlamentul României au averi considerabile. Mulți deputați USR au cel puțin două case, iar în unele cazuri extreme au chiar cinci.” .

Sursa :

2) Mai jos de această postare-republicare ,

postez tot prin ” copy paste” spre liberă informare ,

un articol care se vrea o frumoasă încununare ,

a eforturilor personale care,

cu subiect și predicat ,

lumea virtuală a informat ,

că Delta DUNĂRII era în pericol de dispariție !!! 😦 😦 😦

” Trilaterala de la Ismail / Ucraina încetează orice formă de dragaj pe Bîstroe; CE recomandă creșterea capacității pe Sulina, canalul desemnat în Solidarity Lanes

Ucraina va înceta orice tip de dragaj pe Canalul Bîstroe, anunță Ministerul Transporturilor, după trilaterala ce a avut loc pe această temă, marți, la Ismail. Au participat echipele de negociere stabilite de București și Kiev, dar și experți din Direcția Generală Mobilitate și Transporturi (DG MOVE), sosiți în România pentru a se informa și a media disputa dintre cele două țări.

Partea ucraineană a asigurat, de asemenea, că va demara demersurile necesare pentru a obţine acceptul Forţele Navale ucrainene pentru ca reprezentanţii părţii române să intre şi să măsoare adâncimea pe braţul Chilia şi pe canalul Bâstroe, conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Experții Comisiei:

Canalul Sulina figurează în Planul Solidarity Lanes, capacitatea acestuia trebuie extinsă

Reprezentanţii Comisiei Europene au fost de acord cu solicitările României şi au subliniat că prioritatea zero pentru facilitarea tranzitului de mărfuri dinspre Ucraina este creşterea capacităţii canalului Sulina. Acest aspect a fost subliniat de reprezentanţii DG MOVE şi confirmat de omologii ucraineni.

Măsurile pentru creşterea capacităţii canalului Sulina vizează:

  • sporirea numărului de piloţi
  • modernizarea sistemului de balizaj pentru a se putea naviga în condiţii de siguranţă pe timp de zi şi de noapte
  • achiziţionare de nave tehnice şi de software modern de management al traficului.

„Reprezentanţii Comisiei Europene au menţionat că peste 50% din traficul de mărfuri sprijinit prin Planul ‘Solidarity Lanes’ se desfăşoară pe Dunăre. În acest context, au subliniat importanţa creşterii capacităţii canalului Sulina, acesta fiind prioritar pentru obiectivele vizate prin ‘Solidarity Lanes’”, se mai spune în comunicat. 

Lucrările de dragare întrerupte, calendarul măsurătorilor continuă

Ucraina efectuează din februarie lucrări de dragare pe canalul Bîstroe și brațul Chilia al Dunării, lucrări despre care oficiali români au declarat că sunt, în realitate, pentru adâncirea și transformarea canalului Bîstroe într-unul navigabil, pentru a asigura o nouă rută exporturilor, dar cu afectarea gravă a ecosistemului Deltei Dunării, unic în Europa.

Aglomerația creată de vase încărcate cu cereale care așteptau, în iulie 2022, să intre pe Canalul Sulina.

Lucrările nu au fost precedate de consultarea părții române și ar încălca tratatul bilateral de frontieră, un acord interguvernamental de mediu și mai multe acorduri internaționale la care Ucraina este parte, precum ar fi Convenția de la Espoo.

La întrunierea din Ismail (Ucraina) a participat echipa înființată la Ministerul Transporturilor special pentru negocierile cu Ucraina și condusă de secretarul de stat Ionel Scrioşteanu, echipa Kievului și o delegație a Comisiei Europene.

„La finalul întâlnirii, partea ucraineană şi-a asumat să înceteze orice tip de dragaj (operaţional, de investiţii etc.). Totodată, programul măsurătorilor ce vor fi efectuate de către AFDJ Galaţi pe braţul Chilia şi pe canalul Bîstroe va fi un subiect abordat în cadrul următoarelor întâlniri cu partea ucraineană. Participanţii au convenit că programul trebuie să se deruleze aşa cum s-a stabilit, începând cu data de 15 martie. Partea ucraineană a precizat că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru a obţine acceptul Forţele Navale ucrainene pentru ca reprezentanţii părţii române să intre şi să măsoare pe braţul Chilia şi pe canalul Bîstroe”, arată comunicatul MTI.

Marți, la Ismail, s-au stabilit toate detaliile tehnice pentru inspecția ce ar trebui să înceapă pe 15 martie și să dureze 10 zile. Nave de la Administrația Fluvială Dunărea de Jos vor face măsurători în zona canalului, pentru a vedea dacă a fost modificată adâncimea și s-a schimbat debitul apei. Trei nave sunt pregătite pentru misiune.

În urma acordului cu partea ucraineană, siguranța personalului și a navelor va fi asigurată pe timpul misiunii.

De ce este unică Delta Dunării

Peste 1.200 de specii de plante, 300 de specii de păsări și 45 de pești de apă dulce se găsesc în Rezervația Biosferei Delta Dunării, în părțile sale ucrainene și românești. Deși în Ucraina Rezervația Biosferei Dunării ocupă doar 20% din suprafața deltei, pe teritoriul său au fost documentate 205 specii de animale supuse protecției speciale în temeiul Convenției de la Berna, inclusiv 42 de specii de păsări” .

Sursa :

3) Dacă cele sus postate-republicate nu INTERESEAZĂ 😦

recomand spre LECTURARE

” Povestea minunată a celor 40 de MUCENICI ” !!! 🙂 🙂 🙂

https://evz.ro/povestea-minunata-a-celor-40-de-mucenici-970651.html

Alioșa .

07/03/2023

De 8 Martie ,câte o floare persoanelor de sex feminin !

Filed under: generale — Aliosa @ 6:14 am

De 8 Martie , de ziua FEMEII ( MAMEI ) în România ,

prin fața ochilor mei obosiți de cele văzute în cei 73 de ani de VIAȚĂ

pășesc două suflete care mi-au îndrumat pașii

spre CREDINȚĂ și ADEVĂR toată viața lor !!! 🙂 🙂 🙂

Este vorba de BUNICA dinspre tată,

Anica POPOVICI ,

și de buna , gospodina și credincioasa mea MAMĂ ,

VIORICA POPOVICI ,

Dumnezeu să le aibă permanent în grija Lui în Raiul Celor Drepți și Sfinți ! 🙂

Mulțumesc , iubită MAMĂ ! 🙂

Ca să nu repet cele postate pe

acum și aici , voi posta doar câteva citate ,
” De la lume adunate , înapoi la lume date” ,
care fac cât un milion de cuvinte !


1.“Mamele au o vârstă unică, nu există mame tinere, mame bătrâne, mame frumoase sau urâte. Există doar mame.” -Alba de Cespedes
2.“Nu cărțile cresc oameni, ci mamele.”- August Strindberg
3.“Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat mamele!”-Anonim
4.“Mama este banca la care ne depunem toate rănile și toate grijile.” -Thomas De Witt Talmage
5.“O mama bună prețuiește cât o sută de profesori.”- Johann Friedrich Herbart
6.“Mama a fost prima mea întîlnire cu un înger.”- Neale Donald Walsch
7.“Mama este începutul tuturor începuturilor.”- Grigore Vieru
8.“Când ești mamă, nu ești niciodată cu adevărat singură în gândurile tale. O mamă trebuie întotdeauna să se gândeasca de 2 ori: o dată pentru ea și o dataă pentru copilul ei.” -Sophia Loren
9.“Inima de mamă este singurul loc din lume unde vă puteți refugia, chiar când părul vă este cărunt. Ferice de aceia cărora le mai trăiește mama.”- Ad. Stifter
10.“Inima mamei este un adânc abis la capătul căruia găsești de fiecare dată iertare.” -Honore de Balzac.

Cu ocazia zilei de 8 MARTIE , Ziua Femeii,

un sincer și călduros La Mulți Ani

și la alegere , pentru fiecare vizitatoare și fiecare soție a vizitatorilor ,

câte o GAROAFĂ

sau o ZABILĂ

din

Fiecărei doamne și domnișoare îi dăruiesc acea floare care să-i amintească în orice clipă menirea sa de a înnobila nu doar prin gingășia, frumusețea, priceperea personală și cea dobândită , ci și prin deschiderea certă de a ocroti și promova viața cu tot arealul său ! 🙂

Tuturor persoanelor virtuale care vor lăsa în urma trecerii domniilor pe aici

un like, comentariu sau și unul și altul 🙂

cu anticipație le

MULȚUMESC ,

Grazie, Danke ,Thank , Merci ,Kosonom sepen, Díky , Hvala,Bedankt , Dzieki ,Obrigado , Gracias , Tesekkur ederim, Xiexie ,

Alioșa .

P.S. ! ”

Despre MORȚI , numai de bine” spune-o vorbă românească ! 🙂

Ca atare , despre moartea lui Mihai Șora , las pe alții să vorbească ! 🙂

03/03/2023

” Ordinul nu se discută, se execută” ! Punctul pe ” I ” /148.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:14 am

În loc de motto :

Cumpăr la preț negociabil

” Mărțișoare de altă dată ” !!! 🙂 🙂 🙂

” Ucrainenii nu au acum nevoie să fie certați, au nevoie să fie sprijiniți”.
Așa a declarat, la conferința de presă care a avut loc,ieri, în marja Summit-ului B9, președintele României, Klaus Iohanis.
Dând, astfel, un categoric vot de blam, dar nu trupelor rusești care au invadat Ucraina, așa după cum ne-am fi așteptat,
ci autorităților statului român, care au ridicat câteva timide obiecții privind operațiunile de dragare a brațelor Chilia și Bâstroe” .
Toate detaliile pe :

https://jurnalul.ro/editorial/klaus-iohannis-brat-chilia-canal-bastroe-924678.html

Cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos ,

se vor dovezi grăitoare a celor postate-republicate pe :

La întrebarea de mai sus ,

cine vrea ,găsește un neașteptat răspuns ,

dacă accesează deîndată link-ul :

Timp de 14 ani, ucrainenii s-au tot fofilat, eschivându-se de la semnarea unui acord cu România pentru canalul Bâstroe. Anul trecut, brusc, acordul s-a materializat, convenit de ambele părți, urmând acum să se și semneze. Ce prevede acest acord? Nimeni nu știe, deoarece Guvernul îl ține la secret. Tot ce am reușit să aflăm din Memorandumul însușit în ultima ședință a Executivului este că documentul ar facilita realizarea proiectelor majore necesare pentru asigurarea în perioada următoare a resurselor energetice! ” .

Continuarea pe :

https://www.activenews.ro/opinii/Acordul-Romania-Ucraina-pentru-canalul-Bastroe-strict-secret.-Guvernul-vorbeste-despre-viitoare-resurse-energetice-180234

”Ce fac ucrainenii pe Bâstroe e una din părțile triste ale poveștii.
În realitate povestea mai completă și mult mai tragică este că
americanii vor o bază militară în Delta Dunării cu scopul de a controla Marea Neagră și cum cunoscătorii știu nu numai zona rusească, ci și Marea Mediterană și zona Africii unde se duce în paralel
Războiul între marile puteri (Rusia, China, SUA) pentru resurse naturale și de unde francezii au fost ejectați în ultimul timp”, scria zilele trecute siteul Flux24.ro.
Am adăuga noi o informație uitată:
SUA a bătut palma încă din 2005 cu România pentru două baze militare în zona Deltei.” .

Sursa :

https://inpolitics.ro/un-mic-remember-romania-si-sua-au-batut-palma-inca-din-2005-pentru-baze-militare-in-delta_1847496165.html

” Parlamentarii români au votat bazele militare americane din Delta Dunării în 20 de secunde

Scriam ieri despre elementul uitat din noul scandal al înființării uneia sau mai multor baze militare americane în zona Deltei, anume faptul că România și-a dat acordul pentru asta încă din 2005.

Grav este altceva, în opinia noastră: în 2005, acordul încheiat cu SUA a fost perfectat pe repede înainte și fără prea multe informații publice, un înalt general plătind cu funcția doar pentru că a pomenit public despre baze.

Iar în 2006, acordul a fost trecut prin parlament în, țineți-vă bine, 20 de secunde, fără o minimă dezbatere ori intervenție a aleșilor nației. În plus, un text votat de parlament a fost ”ajustat” ulterior de către MAE și ambasada SUA la București prin modificări majore, lucru cel puțin incalificabil.

În decembrie 2005, cum scriam ieri, România și SUA au semnat, prin Mihai Răzvan Ungureanu și Condolezza Rice, un Acord privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, care prevedea construirea a patru baze militare, dintre care două în zona Deltei.
Discuțiile cu americanii se derulaseră pe parcursul mai multor luni, cu grijă ca cetățenii români să nu afle prea multe.
În luna mai, generalul de brigadă Valeriu Nicuţ, şeful Direcţiei de Planificare Strategică din Statul Major General al Armatei, fusese demis doar pentru că scăpase într-o declarație publică faptul că SUA e interesată de înființarea unor baze americane în România, dînd și zonele vizate.
Generalul Nicuţ „nu a avut un mandat stabilit pentru a se adresa presei” pe tema bazelor americane din România, declara ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, membru al PNL, autorul demiterii generalului.

În 2006, parlamentul României a validat prin vot în ambele camere Acordul cu SUA. Un document istoric, care oferea americanilor nu doar dreptul de a înființa mari baze militare la noi în țară, în coasta rușilor, inclusiv într-o zonă delicată, precum Delta, ci și o serie de facilități majore.

Nu vom comenta aici dacă încheierea unui asemenea acord cu SUA e bun sau rău pentru România, e treaba specialiștilor să facă asemenea aprecieri.

Marea problemă e alta.
Un Acord istoric și cu posibile implicații geopolitice și militare imense, a trecut prin Parlamentul României în 20 de secunde………………………….

Iată cum s-a derulat ședința pentru un vot istoric, cu liberalul Dan Radu Ruşanu-PNL președinte de ședință:

Dan Radu Rușanu:

”Pct. 5 – Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot.

Vă mulţumesc, încetarea votului. 210 voturi pentru, 8 împotrivă, 13 abţineri.”

10 secunde de dezbatere a marelui Acord de militarizare a României. Alte 10 secunde pentru vot.
Nicio luare de cuvînt, nicio observație, nicio contestație, nici măcar vreo declarație simbolică, de marcare a momentului…………………………………………………………………………………………………………………………..

Rețineți:

nu doar că majoritatea zdrobitoare a parlamentarilor au votat ca oile Acordul în cauză, fără minimă dezbatere – fie ea și de ochii lumii – dar l-au mai și boicotat nervoși pe unicul care a îndrăznit să iasă din front.

În anii care au urmat s-a petrecut ceva și mai grav.

În 2012, în mandatul de premier al lui MRU, Acordul votat de Parlament a fost modificat la solicitarea SUA, prin introducerea în el a unei noi baze militare, la Câmpia Turzii. În 2016, sub Dacian Cioloș, a fost din nou modificat prin introducere a încă două unități militare, de la Galați și Tg.Mureș în categoria ”facilităților și a zonelor convenite”.

Un Acord votat de Parlamentul României a fost modificat ”prin schimb de note verbale realizat intre Ministerul Afacerilor Exteme și Ambasada SUA la București”.

De la patru baze militare stipulate în 2005 s-a ajuns la șapte.
Ori vor fi fiind, poate, mai multe, despre care nu știm noi.
Așa cum am spus, nu discutăm aici oportunitatea unui asemenea Acord și, implicit, a înființării de baze militare americane la noi.
Poate existența lor e un lucru benefic pentru noi, sporind securitatea României.

Discutăm, însă, despre lejeritatea, superficialitatea incalificabilă a clasei politice autohtone în abordarea unei chestiuni care poate avea un impact imens asupra României în viitor.

O simplă întrebare, bunăoară: înaintea Acordului din 2005 s-a făcut vreun studiu științific despre impactul de mediu al unor baze militare de anvergură în zona Deltei, Babadag fiind, spre exemplu, plasat între două importante rezervații naturale, munții Dobrogei și Delta Dunării, în preajma cetății medievale Enisala și lîngă lacurile Babadag și Razim, care fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării din cadrul UNESCO?

Să nu se fi uitat, sperăm, că unitățile militare sunt mari poluatori prin definiție, nu mai departe de acum cîteva luni în SUA avînd loc un mare scandal provocat de dezvăluirile că 12 baze militare americane au poluat dramatic rețelele de apă din jurul lor cu reziduuri extrem de toxice, afectînd sănătatea rezidenților.

sursă: flux24.ro

Sursa :

Mandatul dat este de a se permite masuratorile/ Ca sunt facute de romani, de echipa romano-ucraineana, independenta, nu e important
Ambasadorul Ucrainei in Romania, Ihor Prokopchuk, a anuntat, joi, la Parlament, ca vineri vor avea loc consultari tehnice cu partea romana, privind lucrarile pe Canalul Bastroe. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat ca mandatul expertilor romani care discuta vineri cu partea ucraineana pe tema canalului Bastroe este de a se permite masuratorile, precizand ca nu este foarte important daca acestea sunt realizate de experti romani, de o echipa romano-ucraineana sau de una independenta, ci este important sadie cunoscute adancimile la care s-a ajuns pe acel canal.

Sursa :

https://www.news.ro/politic-intern/update-ambasadorul-ucrainei-anunta-consultari-tehnice-partea-romana-vineri-privind-canalul-bastroe-grindeanu-mandatul-dat-permite-masuratorile-facute-romani-echipa-romano-ucraineana-independenta-e-1922403302002023031621039272

Și tot în ton cu titlul postului de față ,

” ORDINUL nu se discută , se execută ” 😦

ministrul muncii , s-a conformat 😦

și , ” deîndată” fără pic de remușcări a dat 😦

VESTEA care pe mulți PENSIONARI rău de tot i-a SPERIAT !!! 😦 😦 😦

Marius Budăi a dat vestea proastă! Pensiile a mii de români vor fi tăiate!

Iar în final de postare-republicare ,

și nu deloc la întâmplare ,

ci în ton cu titlul ” Ordinul nu se discută , se execută”

postez o informație despre o persoană prefăcută ,

care a vorbit după cum i s-a șoptit ,

iar acum , ” pe repede înainte” s-a răzgândit !!! 😦 😦 😦

” Pentru Tudose, când a semnat OUG 59/2017, pensiile militare erau pensii speciale

In august 2017, fostul premier Tudose a ieșit pe televiziuni și a spus celebra minciună că norma de hrană era inclusă în baza de calcul a pensiilor militare.
Atunci am scris pe blog acest articol:
Cine Cine l-a mințit pe premierul Tudose că ordinul 50, norma de hrană, intră în baza de calcul a pensiei militare?
Iată că, după 6 ani de la aplicarea acelei ordonanțe, s-a întâmplat exact ce am previzionat în acel articol.
Acum, domnul Tudose, preluând marota că pensiile militare nu sunt speciale,
nu face altceva decât să se înscrie în corul celor care sunt împotriva unei reforma a pensiilor militare,
pentru înlăturarea inechităților pe care el le-a introdus în lege prin odioasa sa ordonanță.
Incultura juridică încă dăinuie la politicienii noștri.
Nicio decizia a CCR nu interzice micșorarea, plafonarea sau înghețarea unei pensii de serviciu,
dacă dispoziția legală nu afectează componenta contributivă a pensiei. Incepând cu decizia nr. 20/2000,
CCR a decis că pensiile magistraților nu pot fi desființate.
Or, înghețarea, chiar și a pensiilor magistraților, este constituțională cu condiția să fie dispusă prin lege nu prin ordonanțe de guvern.

Sursa :
https://www.huhurez.com/2023/02/pentru-tudose-cand-semnat-oug-592017.html

De unde se vede că ,

” MINCIUNA are picioare scurte” 🙂

iar cel ce spune vrute și nevrute ,

ca un veritabil papagal,

nu seamănă a intelectual !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

28/02/2023

Cine minte și de ce ? Punctul pe ” I ”/147

Filed under: generale — Aliosa @ 2:46 pm

https://www.capital.ro/umilinta-crunta-pentru-toata-romania-ucraina-nici-nu-se-mai-ascunde-pentru-prima-data.html

” Ucrainenii nu au acum nevoie să fie certați, au nevoie să fie sprijiniți”.
Așa a declarat, la conferința de presă care a avut loc,ieri, în marja Summit-ului B9, președintele României, Klaus Iohanis.
Dând, astfel, un categoric vot de blam, dar nu trupelor rusești care au invadat Ucraina, așa după cum ne-am fi așteptat,
ci autorităților statului român, care au ridicat câteva timide obiecții privind operațiunile de dragare a brațelor Chilia și Bâstroe” .

Toate detaliile pe :

https://jurnalul.ro/editorial/klaus-iohannis-brat-chilia-canal-bastroe-924678.html

Sper din toată inima ca articolul ce urmează a fi republicat mai jos prin ” copy paste”

să lămurească și mai bine lumea virtuală ce a citit cele postate-republicate pe :

” Bâstroe cine minte și de ce ?

Nu vă inflamați!

Așa spunea acum câteva zile președintele României celor care se întreabă ce s-a întâmplat, care este calea și care va fi soarta canalului Bâstroe, dacă România va mai avea Deltă, dacă Delta va mai avea Dunăre, dacă noi vom mai avea țară sau dacă vom avea război în locul lor.

La toate aceste întrebări, domnul președinte ne liniștea, spunând să nu ne inflamăm, că nu vom intra în război, Delta nu e în pericol, acesta este doar în capul unora, nu există ”informații” că partea ucraineană face prostii, nu e momentul să îi certăm, trebuie să îi întrebăm înainte de a-i certa.

Dintr-o anumită privință, are dreptate. Problema canalului Bâstroe nu e de câteva zile, nici de când a pus-o Grindeanu pe tapet, nici de anul trecut, nici de un cincinal. Problemele noastre cu Ucraineeni se pierd în negura timpurilor. Și nici nu e o simplă problemă între doi vecini, este o problemă în 3 sau chiar 4.  Voi face o scurtă trecere în revistă a problemei canalului, dar nu din negura timpurilor ci din ultimii 50 de ani.

Perioada Ceușescu

Când Ceaușescu a decis construirea canalului Dunăre – Marea Neagră a făcut-o pentru că traficul pe brațele Sulina și Chilia folosite până atunci pentru traficul fluvio-maritim suferea, punea probleme care nu puteau și controlate iar traseul era prea lung. Așa că Ceaușescu a decis să scurteze și să aibă control asupra traficului, să poată controla debitul și să aibă condiții de trafic permanent. Așa a apărut canalul care a scurtat drumul de la Cernavodă la Constanța cu 400 km. Canalul a fost inaugurat în 1984. De remarcat că atunci Delta nu fusese  declarată  rezervație a  Biosferei și  nici intrată în Patrimoniul UNESCO,  lucru care s-a întâmplat  în 1991.   Ca urmare a construirii canalului, brațele Dunării au fost văduvite de o parte din fluxul Dunării și ca atare cu timpul a intervenit colmatarea parțială  canalelor Sulina și Chilia în special și scăderea apelor Deltei.  Pe atunci conducerea țării urmărea interesele naționale și nimic altceva, deși făcea parte, ca și acuma, dintr-o alianță politico-militară mult mai  feroce și mai restrictivă cu încercările de ieșire din formație ale membrilor.

Perioada ”modernă”

Prin anul 2000, Ukraina Decide să lărgească canalul Bâstroe să facă din acesta și brațul Chilia un braț navigabil pentru nave de mare pescaj, adică și cele maritime, până la Ismail.  Adâncirea canalului Bâstroe are următoarele efecte:

  1. Micșorarea debitului pe brațul  Sulina, posibil chiar închiderea circulației pe acest braț,  singurul care este admis de Convențiile internaționale pentru navigație Dunăre-Marea Neagră.
  2. Distrugerea habitatului sturionilor între brațele Sulina și Chilia, ceea ce ar duce nu doar la o lovitură dată economiei românești  ci și la punerea în  pericol a speciei.
  3. Evitarea de către Ucraina și nu doar,  a plății taxelor de navigației pe brațul Sulina și transformarea brațului Chilia și a canalului Bâstroe în rută de transport.

În plus, ar contraveni prin afectarea biosferei Deltei Dunării,  convențiilor internaționale privind protejarea acestora dar și prevederilor Convenției de la Espoo din 1991, la care atât Ucraina cât și România sunt semnatare,  care impune statelor membre să se consulte între ele când unul dintre ele derulează proiecte de infrastructură care au impact de mediu asupra unuia vecin.

 În 2004 a izbucnit scandalul diplomatic pe marginea acestui subiect. România s-a plâns forurilor internaționale.

 În iulie 2006, o comisie de experți înființată în baza Convenției Espoo a confirmat temerile ridicate de România,  susținând că   impactul asupra mediului ar fi unul devastator pentru Delta Dunării.

În 2007 Ucraina neținând cont de plângerile României a finalizat prima parte a lucrării, adâncind canalul până la 5 m.

 În Iunie 2008,  Comisia pentru Mediu, Agricultură, Afaceri Locale și Regionale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat raportul privind ”Lupta impotriva distrugerii mediului în Zona Marii Negre”, prin care cerea OPRIREA TUTUROR ACTIVITĂȚILOR CARE ADUC ATINGERE SIGURANȚEI MEDIULUI ÎN ZONELE  PROTEJATE ADIACENTE MĂRII NEGRE.

 Tot  în  2008 UE, SUA, și Reuniunea părților la Convenția de la Espoo  au avertizat Ucraina cu privire la încălcarea convenției și convențiilor internaționale privind Patrimoniul Unesco.

În 2011, Ucraina primește al doilea avertisment. Inutil. Lucrările au mai încetinit, dar nu au încetat[M1] .

În 2013 se guvernul României a atras atenția printr-un raport,  că implementarea celei de-a doua faze a proiectului ucrainean ar afecta habitatul a două treimi din sturionii din Delta Dunării. Pretextând că de fapt lucrează la întreținerea canalului, Ucraina a avansat ”pas cu pas” după model prezidențial.

Iar acuma Iohannis ne spune să nu îi certăm pe ucraineeni, să ne lăsăm călcați în picioare și să închidem ochii la distrugerea biosferei Deltei, că săracii nu își mai văd capul de treburi și noi îi deranjăm cu prostii.

Situația azi

De câteva săptămâni subiectul Bâstroe a revenit pe tapet. De ce ? Domnul Iohannis zice că PSD se folosește de acest subiect pentru a câștiga capital politic în vederea alegerilor. Și eu sunt convins că este o încercare de a mai trage un pic spuza pe turta PSD, dacă avem în vedere faptul că cel care a tras semnalul de alarmă (dar cam după ce a deraiat trenul) este ministrul Transporturilor și Infrastructurii, membru PSD. De ce acuma, de ce Grindeanu? Ciolacu spune că acuma a aflat. Să fim serioși. Din 2000 încoace Ucrainienii nu au renunțat la idee și nici la lucrări, dar dacă Grindeanu spune că acuma a aflat iar  primul ministru că nu a fost informat și  nu știa că ar exista această problemă, înseamnă că amândoi mint și voi dovedi că mint. Dar de când s-a declanșat ”criza”, asistăm la un joc în care 3 miniștri din cabinetul Ciucă dau vina unul pe altul, cel de la transporturi pe cel de la mediu, cel de la mediu pe cel de la externe, cel de la externe pe cel de la transporturi si tot așa, până se plictisesc românii să întoarcă capul de la unul la altul și gata, subiectul e închis. Culmea este că în timp ce cei trei membri ai guvernului se ceartă,  șeful lor nu aude nu vede, deși sunt convins că a fost cel puțin odată la pescuit în Deltă și a păpat icre de sturion, ca să nu spun că poate chiar o fi turnat ”Operațiunea Monstrul”, partea a II-a. Deci 3 miniștri dau vina unul pe altul iar el tace ca sturionul în păpuriș. Aud că a promis că va merge personal și va verifica adâncimea canalului. Cu degetul, probabil. Dar, atât domnul președinte cât și domnul premier,  ne spun să nu tragem în pianist (știți dvs care, cel care cânta la pian pe scenele autohtone, când era actoraș de comedie) până nu știm adevărul pe care trebuie să îl găsească o comisie de experți, de preferat ”neutră”, probabil  experți ai doamnei Maia care cântă și ea (cum i se comandă) nu la pian, că nu are…, poate la flaut, fluier, muzicuță, sau alt instrument de suflat că e mai la îndemână. Deci hai să nu îi certăm pe vecinii de peste … canal, să îi lăsăm,  că ne-au zis că nu e adevărat, ei doar au dat cu mătura pe canal.

Dar dacă e de făcut pe ”ne znaiu”, nici partea Ucraineană nu se lasă mai prejos. În timp ce ministrul dezvoltării infrastructurii  din Ucraina se lăuda pe data de 17.02.2023 că ”pentru prima dată de la cucerirea independenței, adâncimea canalului a crescut de la 3,9, la 6,5 m. Este o mare oportunitate pentru creșterea capacității de export pe Dunăre. Continuăm să dezoltăm porturile la Dunăre CU AJUTORUL PARTENERILOR EUROPENI,” ministrul de externe ucrainean spune că „partea ucraineană nu desfășoară activități de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigație, ci doar activități de natură operațională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail, parametrii de navigație ai acestuia fiind cuprinși în comunicarea publică a Ministerului Comunităților, Teritoriilor și Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei”.

Să recapitulăm :

  1. Ministrul dezvoltării infrastructurii ucrainean spune că a adâncit canalul la 6.5m.
  2. Ambasadorul Ucrainei la București spune că nu,  săpăturile nu au ca scop adâncirea. Probabil ei și-or fi propus înalțarea, dar au înălțat în jos, așa cum la noi creșterile salariale sunt negative.  
  3. Mister Aurescu, despre care vom mai auzi mai jos, a zis că  „Partea română a reiterat solicitarea stopării imediate a tuturor lucrărilor de dragaj în cazul în care acestea nu au ca scop exclusiv întreținerea căii de navigație. Partea română a evidențiat în cadrul discuției faptul că nu există acordul cu privire la desfășurarea unor astfel de activități, în condițiile în care sunt în curs procedurile de evaluare a impactului de mediu al proiectelor de navigație ale părții ucrainene”
  4. Domnul Ciucă spune :  „În acest moment, daţi-ne voie să verificăm şi să confirmăm aceste date. Niciuna dintre instituţiile despre care am făcut vorbire nu poate să confirme aceste date până când nu ajungem pe canal să putem să verificăm şi să executăm măsurătorile de adâncime aşa cum au fost ele executate” dar șică ” lucrările executate la o adâncime de 3,5 metri sunt de întreţinere, iar ce depăşeşte înseamnă adâncirea canalului.”

Dacă un ministru resposabil cu lucrările la canal spune că au ajuns la 6.5 m iar primul ministru al nostru nu îl crede asta poate constitui un conflic diplomatic între Ucraina și România. Cred că la asta s-a referit președintele Iohannis când a spus să nu ne inflamăm.

Ce mă supără pe mine cel mai mult aici nu este activitatea Ucrainei de la care, în paranteză fie spus nu mă aștept la nimic bun. Intențiile ei sunt clare, nu numai în ceea ce privește canalul Bâstroe ci și în ceea ce privește drepturile românilor din Ucraina. Pe mine mă usucă la ficați nu doar atitudine necinstită și duplicitară, lipsită de responsabilitate a decidenților politici de azi ci și disprețul cu care tratează aspecte de ordin strategic pentru România, dipreț care atinge valorile trădării.

După atâtea minciuni și negări, trimiteri de la Ana la Caiafa, să vedem cine are dreptate?

  1. Se pare că Ucraina a cerut prima oară acordul formal de începere a lucrărilor în Ianuarie 2022 obținând acest aviz de la UE, dar cu recomandarea să aibă și acordul României.
  2. Prin iunie 2022 Ucraina a trimis o notificare la Ministerul mediului, de aici a ajuns la Ministerul Transporturilor care ar fi răspuns negativ pe 12 iulie. Pe 4 Iulie Ministerul Mediului a răspuns că Romania se opune.
  3. În august 2022 au început lucrările de adâncire. Ei știau că au undă verde de la Ministerul de Externe român, care se pare că la indicațiile șefului Diplomației, a trecut peste avizul guvernului.
  4. Prin Ianuarie Garda de Coastă română a informat că se lucrează intens la canal , care ar fi fost adâncit până la 7 m. Bucureștiul nu a reacționat. Era ordin să se facă că nu văd.
  5. Pe data de 16 Ianuarie 2023, Comisia Europeană trimitea Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, o adresă prin care solicita României să dea curs cererii Ucrainei de a adânci cu cel puțin 3 m canalele Chilia și Bâstroe, deși asta însemna distrugerea Deltei Dunării și încălcarea tuturor convențiilor privind protejarea Deltei enunțate mai sus: ”COMISIA AR APRECIA FEEDBACKUL ROMÂNIEI CU PRIVIRE LA PROPUNEREA UCRAINEI DE A ADĂUGA ESTUARELE CHILIA ȘI BÂSTROE LA REȚEAUA TEN-T”
  6. După primirea acestei cereri de la UE, reprezentantul permanent adjunct al Reprezentanței permanente a  României pe lângă UE a transmis miniștrilor transporturilor și mediului să prezinte puncte de vedere fundamentate privind solicitarea Ucrainei.
  7. Partea proastă este că la niciunul din cele două ministere nu exista vreun document fundamentat privind monitorizarea Rezervației Deltei Dunării și impactul  de mediu al lucrărilor pe care le efectua Ucraina de ani de zile. Păi pe cine interesa? Pe nimeni. De aici pasarea responsabilității de la unul la altul, unul că nu are atribuțiuni altul că nu are tehnologie.
  8. Până să se dezmeticească însă cei doi miniștri și cu ei primul ministru, Comisia Europeană anunță că  ”Ucraina a informat Comisia cu privire la încheierea Acordului dintre Ucraina și România referitor la punerea în aplicare a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier”. Bine bine, dar cine a semnat acordul din partea română și, mai ales, cum a semnat, fără studiul de impact cerut celor două ministere?????Având acordul României, Ucraina a demarat lucrările și intenționează să construiască și o hidrocentrală.
  9. Se pare că acordul a fost semnat de ministrul de externe Bogdan Aurescu, căci doar el putea semna prin atribuțiuni un acord cu un stat străin.
  10. Abia la sfârșitul lui Ianuarie, Grindeanu face publică situația și dezvăluie lucrările de pe canal în presă.
  11. Comisia Europeană mai anunță că  ”Ucraina a informat, de asemenea, Comisia că propunerile și observațiile României cu privire la analizele de impact asupra mediului ale lucrărilor deja implementate au fost analizate, iar rezultatele vor fi incluse în raportul de evaluare a impactului asupra  mediului în scopul desfășurării consultărilor transfrontaliere. V-aș fi recunoscător dacă România ar putea confirma că a primit informații similare cu cele primite de Comisie.”Răspunsul trebuia dat de România până la 16 Februarie 2023.
  12. Să reținem că pe 17 februarie Ucraina se lăuda că a ajuns la 6,5 m și apoi a solicitat UE iar România a semnat că este de acord să mai adâncească cu încă 3 m.
  13. Pe data de 17 februarie, Adina Vălean, comisara pentru Transporturi a UE a confirmat că a primit o cerere din partea Ucrainei, dar numai în ceea ce privește brațul Chilia. Ea a explicat că trecerea Chiliei în rețeaua transeuropeană „nu poate fi decisă unilateral nici de către Ucraina, nici de către Comisia Europeană”, adăugând că e nevoie de acordul României, iar „România a trimis un răspuns în care își afirmă obiecțiile”. Vălean a argumentat că „ar fi un lucru periculos să transformăm Brațul Chilia într-o arteră principală de transport…”
  14. De fapt, un prim acord privind extinderea transporturilor pe brațul Chilia, este semnat  încă din 13 Iulie 2022, de Bogdan Aurescu anunțând asta printr-un comunicat : ” Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale, Ministerul Afacerilor Externe precizează că a transmis părții ucrainene, pe canale diplomatice, acceptul în acest sens.” E adevărat, în comunicat se menționează ceva și despre protecția mediului și convențiile internaționale, dar așa, ca să  nu zică lumea că nu a zis, dar doar a zis.
  15. De acuma încolo, lucrurile devin și mai interesante. Până acuma la ”discuții” apăreau 3 părți, Ucraina, România și UE. De acuma încolo apare în joc si SUA. Conform comunicatului MAE, din data de 30 Iunie 2022,” Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 30 iunie 2022, o întrevedere cu membrii Grupului de Observatori ai NATO din Senatul SUA (Senate NATO Observer Group – SNOG), în marja Summitului NATO desfășurat în perioada 28-30 iunie 2022 la Madrid.” Cu această ocazie domnul Aurescu ”a pledat pentru elaborarea unei Strategii a SUA pentru Marea Neagră, amintind că a abordat acest aspect inclusiv în cadrul discuțiilor pe care le-a purtat cu Secretarul de Stat american Antony Blinken, în cadrul vizitei efectuate la Washington D.C., în luna noiembrie a anului 2021”
  16. ” În context, oficialul român a prezentat și eforturile concrete ale României de susținere a Ucrainei în situația actuală, cu accent asupra sprijinului acordat în domeniul umanitar celor peste 1,4 milioane de refugiați ucraineni care au intrat în România, respectiv privind transportul cerealelor, inclusiv prin utilizarea capacităților logistice românești feroviare și portuare, în special prin Portul Constanța. A subliniat, totodată, eforturile României pentru a extinde capacitatea porturilor românești de la Dunăre și Marea Neagră, ca parte a demersurilor active ale țării noastre pentru soluționarea crizei alimentare generate de războiul din Ucraina.”

Așadar România prin ministrul de externe a antamat cu SUA, încă din 2021 problema susținerii Ucrainei în privința extinderii transportului pe Dunăre și Marea Neagră, ca parte a unui program special al SUA privind marea Neagră. Despre ce program este vorba și ce a discutat Aurescu în vizita sa în SUA? Este vorba de „Black Sea Security Act of 2022” , un document ce a fost introdus în Senatul SUA  vara trecută  și a fost adoptat în decembrie de Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA. Pe lângă amenajările de la gurile Dunării, proiectul mai cuprinde și ieea unei prezențe maritime stabile, permanente SUA în Marea Neagră, dar există inconvenientul numit Convenția  de la Montreaux din 20.07. 1936 care impune condiții navelor militare neriverane ale  Mării Negre.  Printre condiții regăsim limita de ședere în Marea Neagră să nu depășească 15 zile, să se dea un preaviz de intrare în Bosfor de 8 zile, să nu fie mai mult de 9 vase și să nu fie vase cu un tonaj mai mare de 15000 de tone. Să nu uităm că recent Turcia a interzis accesul în Marea Neagră a  Portavionului americam ”USS George W. Bush”, care bineînțeles nu venea singur. În acest plan, SUA  își propune fie să convingă statele riverane ale Marii Negre să modifice Convenția, fie să fenteze prevederile acesteia punând navele temporar sub pavilion românesc. În acest scop se ia în considerare și crearea unei a patra baze militare americane, pe lângă cele de la Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Deci se pedalează puternic pe România, care va deveni astfel o mare bază militară americană în care toate interesele naționale vor fi nu doar subordonate ci și călcate în picioare de interesele SUA.

Având în vedere toate aceste aspecte, mai miră pe cineva bâlbele și minciunile clasei politice și a miniștrilor privind lucrările de la Canalul Bâstroe?

Așa cum spuneam, supărătoare nu sunt lucrările la canal, deși existența Deltei Dunării este nu doar vitală ci și ultra strategică, pentru că este posibil ca o mare parte din ea să devină mocirlă, de dragul lui Zelensky și al partenerului strategic pe care nu putem să îi supărăm.Supărătoare sunt atitudinea, minciunile și trădarea guvernului și președintelui României. Iar declarațiile lui Ciolacu sau ale lui Grindeanu, sunt, dupa cum se vede, minciuni neobrăzate, pentru că prin poziția pe care o au, nu aveau cum să nu știe aceste aspecte până săptămâna trecută, dar dă bine la ”imaginea PSD” să se facă că nu au știut și au îndeplinit rolul ”avertizorului public”.

Si dacă tot vorbim de trădare, să nu uitîm de actul semnat de Adrian Severin la data de 03.Mai 1997 de Adrian Severin la Kiev, Emil Constantinescu la data de 2 Iunie la Neptun si ratificat de Parlamentul Romaniei la 7 Iulie. Este vorba de ”Tratatul cu Ucraina”, prin care semnatarii , caci nu se poate spune Romania, ceda Ucrainei tot ce primise cadou de la Rusi, inclusiv Insula Serpilor. Iar asta se intampla in ciuda sau impotriva ”Declaratiei Parlamentului Romaniei privind referendumul din 1991 în care Romania iși apăra teritoriul și cetățenii. Dar acuma ești declarat trădător dacă pomenești de acea declarație.

Cam așa se scrie istoria canalului și începe să se termine a Deltei.

Pentru curiosi, urmeaza documentul privind Securitatea Marii Negre in varianta americana.https://drive.google.com/file/d/1VzbH4Sr2dwf-84MkmI8ikB7SKiobdFfG/preview

27.02.2023 10.00 DRAGORUL INGULSKYJ ISI VEDE DE TREABA.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/iohannis-despre-scandalul-bastroe-inainte-sa-tina-discursuri-inflamate-politicienii-romani-sa-lase-expertii-sa-vada-ce-este-acolo-2260841

https://www.euractiv.ro/eu-elections-2019/mae-ambasadorul-ucrainei-a-aratat-ca-partea-ucraineana-nu-desfasoara-activitati-de-dragare-32770

https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/raportul-bastroe-adoptat-de-consiliul-europei-1025051.html

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26094144-ministerul-ucrainean-infrastructurii-anunta-adancimea-navigatie-canalului-bastroe-crescut-3-9-6-5-desi-ambasada-bucuresti-afirmat-este-vorba-doar-despre-lucrari-intretinere-caii-navigabile.htm

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/35747

https://romania.europalibera.org/a/volodimir-zelenski-bucovina-nord-a-fost-ocupata-de-romani/30393313.html

https://www.presidency.ro/ro/media/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-klaus-iohannis-la-finalul-sedintei-consiliului-suprem-de-aparare-a-tarii1645698579

https://www.mae.ro/node/59028

https://www.mae.ro/node/59165

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/iliescu/

Sursa :

Ca să liniștească spiritele prea încinse versus problema adâncirii Canalului Bâstroe , comisarul european al transporturilor , Alina Vălean , PNL(PDL) a anunțat ca o reușită personală

intervenția ” deîndată” 🙂 a unor experți ai Comisiei Europene în a face oarece măsurători pe Bâstroe !!! 🙂 🙂 🙂

Toate detaliile pe :

https://www.libertatea.ro/stiri/adina-valean-despre-canalul-bastroe-singura-metoda-este-sa-ne-adresam-unui-unei-institutii-independente-4458993

Pentru o corectă documentare , postez

1) spre lecturare două link-uri

https://www.bursa.ro/premierul-ii-da-peste-degete-presedintelui-61031948

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/planul-bazei-militare-americane-n-delta-dun-rii-e-secret-n-rom-nia-dar-e-public-n-sua-canalul-b-stroe-va-asigura-armament-pentru-noul-front-din-transnistria-1575271

2) spre ascultare dialogul dintre doi cunoscuți jurnaliști

3) un CITAT ce pune PUNCTUL pe ” I ” și ar trebui luat deîndată în considerare de oficialii români ce răspund conform fișei postului de implementarea politicii externe a României ! 😦

” România a pus la dispoziţia Ucrainei porturile şi drumurile româneşti, a permis transportul de arme şi muniţii spre Ucraina.
Iar acum, cînd Ucraina înjunghie pe faţă România, autorităţile noastre închid ochii complet, ca să nu vadă comportamentul ucrainenilor nazi-yankei-„Azov”- işti faţa de ţara care îi ajută încă de la debutul războiului programat de americani.

Comportament total neadecvat din partea unei ţari artificiale, care are pretenţii de aderare la UE.
România nu trebuie să accepte maşinăriile profitoare ale Ucrainei, doar pentru că ei sînt cei năpăstuiţi, în stare de război!

Nu trebuie să suportăm lipsa lor de respect faţă de noi, care le-am întins o mînă de ajutor, nici mitocănia lor în formă continuată.” (Maria Diana Popescu)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/editoriale/washingtonul-si-sluga-sa-ue-isi-fac-jocurile

4) o constatare dureros de tare !!! 😦 😦 😦

5) și cea mai autorizată sursă de informare versus istoricul Canalului Bâstroe :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Canalul_B%C3%AEstroe

6) Iar în final de postare-republicare ,

o sinceră și din suflet urare :

mult succes și sănătate tuturor persoanelor virtuale care vor lăsa în urma vizitei virtuale un LIKE , un COMENTARIU ,sau și unul și altul !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa.

26/02/2023

” România educată” de Klaus WERNER Johannis de 9 ani gestionată , încotro ??? Punctul pe ” I ” /146 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:44 am

Motto :

„ Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” ( George Orwell ).

” Dacă nu ai un plan al tău, alţii te vor include în planurile lor”. ( Anthony Robbins).

O poză face cât o mie de cuvinte iar o imagine-citat,

mai mult decât un sfat !!! 🙂 🙂 🙂

„Ucrainenii nu au acum nevoie să fie certați, au nevoie să fie sprijiniți”.
Așa a declarat, la conferința de presă care a avut loc,ieri, în marja Summit-ului B9, președintele României, Klaus Iohanis.
Dând, astfel, un categoric vot de blam, dar nu trupelor rusești care au invadat Ucraina, așa după cum ne-am fi așteptat,
ci autorităților statului român, care au ridicat câteva timide obiecții privind operațiunile de dragare a brațelor Chilia și Bâstroe” .

Toate detaliile pe :
https://jurnalul.ro/editorial/klaus-iohannis-brat-chilia-canal-bastroe-924678.html

În concluzie :

Incredibil dar adevărat ,

în loc să contracareze ” deîndată” măsurile aberante ale ucrainenilor versus adâncirea ilegală a Canalului Bâstroe de la 3,9 metri cât a fost stabilit inițial de comun acord , la 6,5 metri și chiar până la 8 metri 😦 😦 😦

liderii coaliției de guvernare PNL(PDL) & PSD , respectiv Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu ,

se CEARTĂ pe ROTATIVA la GYVERNARE

stabilită pentru 25 MAI 2024

conform protocolului încheiat anul trecut între cele două partide !!! 😦 😦 😦

iar liderul UDMR , Kelemen Hunor ,

așteaptă să vadă cine va câștiga din disputa PNL(PDL) – PSD ,

ca să se alipească din nou la guvernarea României

spre beneficiul lor , al maghiarilor din România și a ungurilor din Ungaria !!! 😦 😦 😦

Precizare :

imaginile sus postate ,

sunt de pe internet adunate ! 🙂

Despre personajul principal din materialul mai jos republicat prin ” copy paste”

se face vorbire și pe :

” Un președinte eșuat, un stat și o societate pe măsura sa

Stau și mă întreb cum ar fi reacționat clasa politică și cetățenii din state-fanion ale democrației consolidate dacă președintele lor i-ar fi făcut cu ou și cu oțet pe cei care s-au pronunțat, în mod public și cu argumente temeinice, împotriva unor flagrante și repetate încălcări ale Interesului Național al acestor țări?

Întrebare absolut firească după declarațiile pe care Klaus Iohannis le-a făcut, ieri, la conferința de presă desfășurată după încheierea summit-ului B-9.

Recurgând la un limbaj denigrator și cu o ură nedisimulată.

Și asta numai pentru a fi pe plac unor superi-lideri care susțin un actoraș pe care laboratoarele Soros et comp l-au fabricat și l-au propulsat pe post de șef de stat.

Mă refer, desigur, la Volodimir Zelensky, șeful regimului de la Kiev, care, sfidând pur și simplu principiul reciprocității în relațiile între state, răspunde constantei și, mai ales, necondiționatei solidarități pe care România și românii o acordă Ucrainei invadată de trupele rusești, cu multe și crunte îngrădiri și opreliști, care au căpătat putere de lege și pe care acest stat și acest președinte refuză cu strășnicie să le modifice. Ipoteza apariției unor asemenea declarații din partea unor șefi de state din categoria democrațiilor consolidate fiind, bineînțeles, luată în calcul numai și numai operând cu metoda reducerii la absurd.

Nu contest, ca stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord Atlantice, România trebuie să respecte anumite principii și cutume.

Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să ne supunem necondiționat unor ordine emise în funcție de interesele și de pretențiile unor cercuri de comandă unice față de care avem și dreptul și argumentele necesare pentru a ne exprima rezerve sau, după ca, veto-ul. Așa cum România proceda, până acum treizeci și ceva de ani, ca stat membru al CAER și al Tratatului de la Varșovia. Entități supranaționale în care, de regulă, prevala ordinul pe unitate venit de la Kremlin, dar în care, nu o dată, România a avut un cuvânt ferm și demn de spus.

De aici și renumele „aliatul rebel”, de care se leagă, în principal două evenimente. Mă refer la Declarația din aprilie 1964 a CC al PMR, care a consfințit independența României față de politicile Rusiei Sovietice, respectiv la opoziția categorică a Partidului Comunist Român și a României, deci nu numai a lui Nicolae Ceaușescu, față de invadarea Cehoslovaciei, în august 1968, de către trupele a cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia. Cât de multe și de grele păcate are la activ Gheorghe Gheorghiu-Dej, recte cum a ales să se folosească Nicolae Ceaușescu capitalul de încredere și prestigiul pe care le-a dobândit în acea zi de miercuri 21 august 1968, asta este cu totul altceva și, de aici, nu decurge că trebuie să uităm cu desăvârșire asemenea evenimente memorabile și învățămintele lor.

Iată de ce, am luat cunoștință, cu sinceră revoltă, atât de declarațiile pe care le-a făcut Klaus Iohannis la respectiva conferință de presă, cât, mai ales, de cvasi-totala lipsă de reacție în primul rând a celor direct vizați, precum și a clasei politice și a atât de combativei-în alte anumite ocazii!- ale societății civile din arealul carpato-pontico-dâmbovițean.

Cumul de împrejurări în care îmi și pun întrebarea: dacă asemenea declarații a făcut Klaus Iohannis în fața ziariștilor, atunci ce a spus domnia sa în cadrul închis al summit-ului B9 despre politicienii români pe care îi acuză că folosesc subiectul Canal Bâstroe pentru a-și pregăti lansarea în campania electorală din anul viitor. Proces de intenție și, mai grav, turnătorie în toată regula, așa cum în perioada stalinistă au mai practicat liderii partidelor frățești care își denunțau la Moscova sau direct la KGB adversarii politici cum că sunt elemente fracționiste.

Deși , dacă stau și mă gândesc mai bine, nici că ar trebui să mai am prea multe semne de întrebare, atâta vreme cât sunt din ce în ce mai multe acele voci care spun că, de fapt, Klaus Iohannis este un președinte eșuat.

Dar, din păcate, președinte al unui stat eșuat și al unei societăți pe aceeași măsură. Mai la obiect, un „pseudo-președinte”, așa cum atât de bine l-a etichetat Titus Corlățean încă acum câțiva ani, iar unii dintre noi nu i-au dat crezarea cuvenită…” .

Sursa :

Iar în final de postare-republicare ,

și nu deloc la întâmplare ,

postez o știre care , sunt sigur că l-a întristat foarte tare ,

pe președintele României ,Klaus WERNER Johannis cel care ,

în toamna anului 2018 a simțit din plin aportul adus

de #reziștii lui Cioloș, Drulă, Ghinea, Voiculescu ș.a.

care , adunați la mitingul din Piața Victoriei organizat împotriva ” PE-SE-DE” a

l-a avut alături pe Mihai Șora ! 😦

Ieri , Mihai Șora i-a lăsat pe #reziști la mila Domnului și

a plecat dintre cei vii în locuri doar de el știute .

Cum o vorbă românească spune :

” Despre morți, numai de bine ”

eu pot spune decât atât :

accesați link-urile mai jos postate :

https://www.activenews.ro/stiri-dezvaluiri/ADEVARATA-BIOGRAFIE-A-AGENTULUI-BOLSEVIC-MIHAI-SORA-Documente-CC-al-PCR-CNSAS-DSS-CIE-DIE-SIE-MAE-MEN-180093

https://evz.ro/deconspirare-istorica-mihai-sora-sub-acuzele-lui-eugen-ionesco-si-paul-goma.html

https://www.activenews.ro/stiri/Deconspirare-istorica.-Eugen-Ionesco-spunea-despre-Mihai-Sora-ca-a-fost-%e2%80%9eturnator-al-ambasadei-comuniste-la-Paris-iar-Paul-Goma-ca-a-fost-expulzat-din-Franta-dimpreuna-cu-alti-agenti-sovietici-158284

Alioșa.

21/02/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/142 . Delta Dunării în pericol de dispariție .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:44 am

În loc de motto :

După ce au distrus ” pas cu pas” PĂDURILE României 😦 😦 😦

acum , vor să distrugă și DELTA DUNĂRII , dar nu oricum,

ci ……………………..,” pe repede înainte ” !!! 😦 😦 😦

1) Delta DUNĂRII intrată în PATRIMONIUL MONDIAL al UNESCO încă din anul 1991

https://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83rii

este din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ ,

este pe cale de dispariție din cauza nesimțirii liderilor politici din Ucraina și a nepăsării liderilor politici din România !!! 😦 😦 😦

Dacă din 24 februarie 2022 de la declanșarea de către Federația Rusă a ” operațiunii speciale ” în Ucraina , fosta republică sovietică aliata și prietena Rusiei până la dezmembrarea URSS ,

ROMÂNIA a ajutat și încă ajută Ucraina zi de zi și ceas de ceas 🙂 🙂 🙂

tot din acea dată ,

Ucraina a SABOTAT și încă SABOTEAZĂ România și nu oricum, ci

” pas cu pas” !!! 😦 😦 😦


https://www.activenews.ro/externe/UCRAINA-MINTE-DE-INGHEATA-APELE-DIN-CHILIA-SI-BASTROE.-Aurescu-se-muta-la-Kiev-In-timp-ce-MAE-sustine-ca-nu-stie-nimic-despre-Canalul-Bastroe-o-SCRISOARE-DURA-IMPOTRIVA-UCRAINEI-zboara-spre-Comisia-Europeana-de-la-Reprezentanta-Romaniei-la-UE-179885

https://www.activenews.ro/stiri/Ministerul-Transporturilor-contrazice-Ambasada-Kievului-la-Bucuresti-Ucraina-nu-face-lucrari-uzuale-de-intretinere-ci-lucrari-de-adancire-a-canalului-Bistroe-179889

https://www.activenews.ro/stiri/Consilierul-lui-Zelenski-sfideaza-Romania-cu-privire-la-lucrarile-de-dragare-a-canalului-Bastroe-Acum-avem-alte-prioritati-179890

https://www.activenews.ro/stiri/UCRAINA-aproape-a-dublat-adancimea-canalului-Bastroe-de-la-3-9-la-7-metri-MINTIND-IN-FATA-ROMANIA-In-timp-ce-Ambasada-Ucrainei-mintea-la-Bucuresti-Ministerului-Infrastructurilor-de-la-Kiev-a-scapat-adevarul.-ROMANIA-CONTESTA-MINCIUNILE-LA-UE-179891

https://www.activenews.ro/opinii/Valerian-Stan-Bastroe-umbra-unui-leninist-kgb-ist-peste-decenii.-Situatiunea-CLXII-

În loc să ia măsuri concrete versus acțiunea Ucrainei

de a ADÂNCI Canalul BÂSTROE de la 3,9 metri cât se convenise anterior

la vreo 8 metri cum vrea acum guvernul lui Zelenski 😦 😦 😦

liderii români ai coaliției parlamentare și de guvernare , PNL(PDL)&PSD&UDMR

se ceartă zi de zi pe

ROTATIVA la GUVERNARE ,

BANI și PRIVILEGII doar pentru ei și clientela lor politică !!! 😦 😦 😦

2 ) Dacă înainte de decembrie 1989 România avea REZERVA de STAT hrană care să ajungă ROMÂNILOR pentru multe luni de zile 🙂 🙂 🙂

acum ,

REZERVA de STAT la hrană , ajunge doar pentru 3 săptămâni, asta,

din cauza TRĂDĂTORILOR de NEAM și ȚARĂ care au făcut jocul americanilor de la Banca Mondială , după cum se va vedea în materialul mai jos publicat prin ” copy paste” :

” Documente oficiale

    României i-a fost interzis, timp de 20 de ani, să achiziționeze la rezerva de stat hrană care să ajungă populației mai mult de 3 săptămâni. Prevederea a fost inclusă într-un acord de împrumut cu americanii de la Banca Mondială, din 1997, care, în plus, ne-a obligat să lichidăm toate societățile agricole din țară, lăsând țara la mâna importurilor și a traderilor.În ultimii 25 de ani, România a avut alimente în rezerva de stat care ar fi ajuns populației, în caz de necesitate, pentru doar 3 săptămâni.Prima încercare de a majora achiziția de grâu la rezerva de stat a fost făcută în 2018, de către Petre Daea, însă nu a avut succes.Mai insistent s-a dovedit însă Adrian Chesnoiu, care, în decembrie 2021, când era ministru al Agriculturii, a reluat demersurile.Acesta a  reușit să afle că motivul pentru care nu reușeam să cumpărăm hrană la rezerva de stat era o interdicție instituită de americanii de la Banca Mondială, trecută într-un acord de împrumut semnat în 1997.

„Eu am cerut explicații, să văd de ce nu se poate. Mi s-a spus că există Ordonanța 13 din 1997 care ne interzice acest lucru. Am  solicitat actul normativ, l-am studiat și am constatat că este cel mai mare atentat la siguranța națională a României, din punct de vedere al agriculturii, comis pe timpul guvernării CDR, cu Radu Vasile premier.Să vedeți cât de mult a afectat România această Ordonanță 13.  România s-a împrumutat în 1997 de 350 milioane de dolari de la Banca Mondială cu niște obligații halucinante, ca să vedeți ce a putut să scrie un guvern în funcție pentru țara asta.Pentru acest împrumut, România s-a obligat să nu mărească rezerva de stat mai mult de 350.000 de tone de cereale, însemna consumul României pe 3 săptămâni, să privatizeze sau să lichideze 1.600 de societăți agricole de producție, 150 de societăți de producție din piscicultură și acvacultură, Comcerealul și Semromul, și toată lumea mă întreabă azi de ce cumpărăm semințe de la companii străine.Păi din 1997 facem asta, că ne-am angajat, ca stat, să lichidăm sau să privatizăm structuri de importanță strategică națională”, ne-a declarat deputatul Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii. 5 ani pierduți. Și încă mai numărămCulmea este că nici măcar nu era nevoie să se schimbe Ordonanța 13/1997, pentru că împrumutul de la Banca Mondială a fost rambursat în 2017, ceea ce face ca acel act normativ să fie caduc.

    „Am demarat în decembrie inițiativa de modificare a Legii rezervelor de stat, m-am luptat 6 luni ca să o elaborez, și am reușit să obțin o majorare a rezervei de stat, nu numai la grâu, dar și la celelalte produse alimentare, astfel încât să ajungă pentru doi ani, ca și în  celelalte țări europene. Știu că urma, în iunie, când am plecat de la minister, să fie adoptată de Guvern„ , ne-a precizat deputatul Adrian Chesnoiu.

    În Monitorul Oficial a apărut însă, în iunie, doar o ordonanță cu modificări legate de golirea rezervelor de stat, în contextul ajutoarelor trimise Ucrainei, și prevedea doar completarea stocurilor și posibilitatea unor achiziții de urgență.  În rest, Guvernul nu s-a sinchisit să achiziționeze grâu la rezerva de stat, lăsând și fermierii la mâna traderilor de cereale, care le-au oferit prețuri care nu acopereau nici costurile de producție.

Începutul sfârșitului

    În acordul de împrumut cu Banca Mondială, România a fost obligată să elimine toate subvențiile la îngrășăminte, să reducă cu cel puțin 25% subvențiile la semințe, să lichideze sau să privatizeze Unisem și Semrom, 20 de societăți comerciale ale ANPA (Agenţia Naţională pentru Produsele Agricole), 44 de societăţi Comcereal, 1.500 societăţi de stat, 82 foste societăţi prestatoare de servicii agricole și cel puţin 100 foste ferme de stat.

    Mai mult, România a fost obligată de către Banca Mondială să privatizeze sau să lichideze toate fermele de creştere a porcinelor şi păsărilor aparţinând statului.

    De precizat că, astăzi, niciunul dintre silozurile de cereale de pe teritoriul țării nu mai aparține României și, în mod întâmplător sau nu, acestea sunt deținute de fondurile de investiții americane.” !!! 😦 😦 😦

Sursa : Internetul .

3 ) În spiritul ADEVĂRULUI ,trebuie precizat faptul că toate NENOROCIRILE care s-au abătut asupra ROMÂNIEI postdecembriste se datoresc numai și numai COZILOR de TOPOR românești care au TRĂDAT ” pas cu pas” INTERESELE poporului român și ale ROMÂNIEI !!! 😦 😦 😦

Iubitorilor de ADEVĂR le recomand accesarea link-ului :

https://www.activenews.ro/stiri-politic/LISTA-LUI-SOROS.-Cine-sunt-oamenii-care-au-schimbat-Romania-cu-sau-fara-voia-noastra-ministri-demnitari-de-rang-inalt-jurnalisti-112622

4 ) Dacă cele sus postate-republicate nu interesează 😦

recomand spre lecturare :

Alioșa .

20/02/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/141. Bătrânețea în citate și un apel la rațiune .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:03 am

În loc de motto:

Bunicii mei după tată , POPOVICI Iancu și Catinca , prima fotografie ,

și bunii mei părinți POPOVICI Gheorghe și Viorica ,

au plecat spre cele sfinte , de BĂTRÂNEȚE ( tata a trăit 94 de ani ) 🙂 🙂 🙂

Dumnezeu să-i odihnească în pace și să-i țină mereu la Dreapta Sa

pe toți patru !!! 🙂 🙂 🙂

Mi-e dor de bunii mei BUNICI,

mi-e DOR de MAMA și de TATA ,

de toți plecați dintre ai mei ,mi-e tare DOR ,

dar sincer, încă nu doresc să mor !!! 🙂 🙂 🙂

1. Cel ce se teme să trăiască a început să îmbătrânească.( Feodor Dostoievski )
2. Unii oameni, indiferent cât de mult îmbătrânesc, nu-și pierd niciodată frumusețea, ci doar și-o mută de pe fețe în inimile lor. ( Martin Buxbaum )
3. Ridurile ar trebui să indice doar unde au fost odată surâsurile. ( Mark Twain )
4. Bătrâneţea nu are de-a face cu regretul. Ea are de-a face cu mulţumirea că am lăsat în urma noastră ceva bine făcut. (Thomas Carlyle ) 5. Bătrâneţea nu este tulbure pentru că nu mai există plăcere, ci pentru că nu mai există speranţe ( Jean Paul )
6. Nu există înţelepciunea bătrânilor. Când îmbătrâneşti, nu devii mai înţelept ci mai aten ( Ernest Hemingway)
7. Cu cât sunt mai multe lumânările pe tort, cu atât ai mai puţin aer să le poţi sufla ( Jean Cocteau)
8. A îmbătrâni nu este un job pentru laşi ( Bette Davis)
9. Să fii pensionar trebuie să fie ceva minunat. La urma urmei nu poţi să-ţi tragi burta o veşnicie ( Burt Reynolds)
10. Ești bătrân atunci când lumânările costă mai mult decât tortul ( Bob Hope)
11. Când îmbătrânim, începem să discutam, vrem să fim deştepţi şi totuşi suntem nişte bufoni ( Martin Luther )
12. Bătrânii sunt periculoşi. Ei nu au frică de viitor ( George Bernard Shaw )
13. Bătrâneţea are două mari avantaje: dinţii nu mai dor şi nu mai auzi nimic din toate prostiile care se spun în jurul tău ( George Bernard Shaw )
14. Un bărbat cu părul alb este ca o casă, pe acoperisul căreia se afla zăpada. Asta nu înseamnă nici pe departe, că nu arde focul în sobă ( Maurice Chevalier)
15. Oamenii care îmbătrânesc sunt ca muzeele. Nu faţada contează, ci comorile din interiorul lor ( Jeanne Moreau )
16. Cei mai mulţi oameni îşi folosesc tinereţea pentru a-şi ruina bătrâneţea ” ( Jean de la Bruyere)” 17. Orice om își dorește să trăiasca mult, dar nici unul nu vrea să îmbătrânească.”-Jonathan Swift
18. A ști cum să îmbătrânești este o capodoperă a înțelepciunii, și unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi.”-Henri Amiel
19. Nimeni nu îmbătrânește prin simpla acumulare a unui numar de ani. Devenim bătrâni prin părăsirea idealurilor noastre. Anii pot rida pielea, dar renunțarea la entuziasm ne ridează sufletul.”-Samuel Ullman
20. Marele avantaj în a îmbătrâni este că nu pierzi toate celelalte vârste prin care ai trecut.”- Madeleine L’Engle
21. Vârsta nu înseamnă cât de bătrân ești, ci cât de bătrân te simți.”-Gabriel Garcí­a Márquez

În concluzie :

” Cine nu are BĂTRÂNI , să-și cumpere” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa : internetul .

Alioșa .

19/02/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/140 . Câteva citate&baloanele ciudate .

Filed under: generale — Aliosa @ 1:13 pm

Motto :

1) „O mică recapitulare: dintotdeauna SUA s-a  pronunţat prin  politici internaţionale agresive, abominabile,  faţă  de  toate statele planetei. Washingtonul este  obişnuit  să  ia  totul  de-a  gata. În acest mod  şi-a  „agonisit” bogăţiile, ba chiar a transferat pe teritoriul SUA creiere luminate, cultură, civilizaţie şi anumite succese atinse  în  ştiinţă, pe care  Europa  le-a  obţinut  prin suferinţe,  în timp îndelungat. SUA „veghează” şi hotărăşte tot timpul  în  ce  ţară „trebuie” distrus  conducătorul, pentru  ca  nu cumva  să  se  dezvolte  prea mult, în  detrimentul lor şi să le devină concurent.” (Maria Diana Popescu).

https://www.art-emis.ro/editoriale/pare-un-scenariu-sf-dar-e-adevarat

2) „Prin 2011, când în România încă nu începuse isteria despre Tesla pe toate televizoarele de la noi, m-am apucat să fac articolul din wikipedia al lui Nikola Tesla, pentru că articolul în limba româna era extrem de vag…M-am documentat cam o lună, zi de zi, … Acum, articolul de pe wikipedia e la fel de chel cum l-am găsit înainte de a-l completa, atât de minuțios cu toate datele, fotografiile, schițele.. Cineva a avut din nou grijă că nimeni să nu găsească ideile alea și să-i dea prin cap să le dezvolte”. (Adriana Vitan Balint)

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/nikola-tesla-si-cutremurele-din-oltenia

3) „Primul pas real,  oficial, concret pentru intrarea în N.A.T.O. s-a făcut în februarie 1993 când Ion Iliescu se întâlnește la sediul N.A.T.O. cu Manfred Worner și anunță intenția României de a adera la Alianță. A urmat programul Mil to Mil, apoi PfP, exerciții, instruiri, interoperabilitate, etc.  Printre condițiile de aderare, au stat „restructurarea” armatei, reconsiderarea sau mai bine spus distrugerea producției proprii de tehnică și armament, renunțarea la „tehnica învechită” de proveniență/inspirație socialistă, ca să putem fi „interoperabili…” (Marin Neacsu)

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/victima-ideala

4) ” Misterul OZN-ului fugărit de 2 MiG-21 LanceR a fost dezlegat. Încă o dată s-a dovedit că avem o glugă de coceni în postul de ministru al Apărării, cu un purtător de cuvânt specializat doar pe jocul pe calculator Arma3. Întreaga operațiune a fost un exercițiu dinainte planificat, cu scopul de a verifica încadrarea în baremele de timp de intervenție, a piloților de la baza 86 a aviației militare românești.

Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat pe 14 februarie,  în jurul orei 12.30, o țintă aeriană de dimensiuni mici. Caracteristicile de evoluție erau asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spațiul aerian național, în nordul județului Constanța, pe coasta mării Negre. 2 vioane MiG-21 LanceR au fost decolate de la Fetești ( 67 km vest de țintă ) sub comandă NATO, fiind direcționate către zona unde a fost semnalată ținta aeriană. Echipajele celor două aeronave nu au confirmat prezența țintei aeriene, nici vizual, nici pe radarele de bord.

Zona în care a evoluat ținta neidentificată corespunde perimetrului Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, adică poligonului Capu Midia. Baloanele umplute cu heliu sunt eliberate de militarii Centrului, pentru stabilirea situației meteorologice, înaintea executării tragerilor cu rachete în poligon. Baloanele cu diametrul de 1 m, sunt cele din comerț, confecționate din cauciuc care nu rezistă diferenței de presiune de la 11.000 și se sparg. Și atunci cînd se sparg, resturile lor nu pot fi detectate de radarele de bord ale avioanelor și nici vizual de către piloți.” ……………………

Continuarea pe :


Alioșa.

17/02/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/139. Despre alimentele ciudate.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:02 am

În loc de motto:

Dacă cele postate-republicate pe

nu au generat COMENTARII pe motiv că nu sunt de folos ,

poate cele ce vor fi postate-republicate mai jos ,

lumea virtuală o va îndemna ,

în a COMENTA ceva ! 🙂

Înainte de a lectura

cele ce mai jos voi republica ,

recomand accesarea și lecturarea celor postate pe :

” Aflați cum vă puteți feri de aceste alimente. Pe 24 ianuarie comercianții au introdus larva gândacului de bălegar, ca aliment, în România.

Larva gândacului de bălegar devine aliment în Uniunea Europeană.

Aceasta este cea de-a patra insectă aprobată pentru consum de Comisie.

Anumite insecte și carnea sintetică, adică cea produsă în laborator, par să fie soluțiile pentru o hrană sustenabilă la nivel global.

Produsele nu sunt indicate copiilor si pot provoca reacții la persoanele alergice la gândacul de bălegar și la alți acarieni.

Larva gândacului de bălegar
Petre Daea despre larva gândacului de bălegar Fotocredit: impact.ro

În ce alimente vor apărea

Larva gândacului de bălegar, nou introdus în lista pentru consum, alimente ce vor putea fi folosite în batoanele de cereale, paste făinoase sau în produse de panificație.

Mare atenție, însă, autoritățile avertizează că poate provoca reacții alergice la cei care au intoleranță la crustacee. În prezent, în Europa există o singură companie, în Franța, care este autorizată să comercializeze noul aliment.

Alte insecte acceptate ca „alimente noi”

Pe lângă larvele gândacului de bălegar, se mai pot consuma:

  • -viermele de făină,
  • -lăcusta migratoare,
  • -greierele de casă.

Comisia Europeană a autorizat, în februarie, promovarea greierelui de casă ca „aliment nou” în Uniunea Europeană, fiind a treia insectă care a fost aprobată cu succes pentru consum, după aprobările emise în luna iulie a anului trecut pentru viermele galben uscat şi în luna noiembrie pentru lăcusta călătoare.

„Alimente noi” se referă la orice aliment care nu a fost consumat pe scară largă de către cetățenii UE înainte de 15 mai 1997, când a intrat în vigoare primul regulament privind alimentele noi.

Petre Daea: „Vă îndemn să faceţi ca mine: să mâncaţi româneşte!”

Desigur, este la latitudinea consumatorilor să decidă dacă doresc să mănânce insecte sau nu. Consumul de insecte nu este nimic nou. Ele fac deja parte din alimentația obișnuită a oamenilor, în multe părți ale lumii.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, este unul dintre cei care se opun unei alimentații care să includă insectele, potrivit Agerpres. El este de părere că greierii treubie „lăsați să cânte” și ne îndeamnă să „mâncăm românește”.

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale:

 „Eu am spus un lucru foarte clar: lăsaţi greierii să cânte. (…) Noi trebuie să consumăm ceea ce ne produce pământul, ceea ce fac oamenii aceştia folosind hrana pe care o cunoaştem şi avem un patrimoniu gastronomic extrem de important pe care nu trebuie să-l neglijăm. Vă îndemn să faceţi ca mine: să mâncaţi româneşte!”

Insectele sunt alimente sigure?

Alimentele noi pot fi autorizate numai dacă nu prezintă niciun risc pentru sănătatea umană. În urma unei cereri din partea societății SAS EAP Group, produsul a făcut obiectul unei evaluări științifice riguroase de către EFSA, înainte de a fi autorizat, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

În ceea ce privește problemele generale de sănătate, cum ar fi alergiile alimentare, potrivit EFSA, consumul de insecte ar putea provoca reacții alergice, în special în cazul persoanelor care suferă deja de alergii.

Larva gândacului de bălegar – cum o poți recunoaște pe raft

Proiectul de act legislativ stabilește cerințele de etichetare pentru produsele alimentare care vor conține alimente noi. Această cerință se adaugă prevederilor regulamentului privind etichetarea.

Pe scurt, consumatorii pot avea încredere că, odată ce aceste produse apar pe rafturile din supermarketuri, vor fi etichetate în mod clar, informând consumatorul cu privire la conținutul exact al produselor pe care le cumpără. UE s-a angajat în mod ferm să asigure transparența.

Carnea sintetică, produsă de tot mai multe companii

Una dintre marile întrebări cu care se confruntă omenirea în acest moment este cum să hrănească o populație globală cu o cerere tot mai mare de carne, fără a distruge planeta în acest proces. Unii spun că răspunsul ar fi carnea sintetică.

Cum este cultivată această carne? Se ia o mostră minusculă de celule de la un animal și, din acea mostră, se cultive carne în laborator fără a fi nevoie să se crească animalul și să fie omorât, potrivit Euronews.

Procesul a fost demonstrat pentru prima dată unei audiențe mondiale în urmă cu aproape un deceniu, când primul burger crescut în laborator a fost mâncat la o conferință de presă la Londra.

Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) a autorizat vânzarea de pui crescut în laborator pentru consumul uman. Singapore a fost prima țară care a făcut acest lucru în 2020.Surse: impact.ro, euronews.ro, adevarul.ro

Sursa articolului sus republicat :

Pentru persoanele virtuale care doresc să scadă în greutate ,

le recomand accesarea link-ului :

Alioșa.

16/02/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/138. Despre pensiile speciale și pensiile militare .

Filed under: generale — Aliosa @ 4:43 pm

Motto : ”

Cine uită, nu merită” ( Nicolae Iorga) .

1) Ipocrizie, demagogie, manipulare ,dezbinare ,discriminare ,ignoranță ,aroganță și interese personale , toate aceste murdare apucături , se regăsesc la mai toți parlamentarii din toate partidele și formațiunile aflate la guvernare sau în opoziție când vine vorba de eliminarea PENSIILOR SPECIALE ! 😦

Interesant este faptul că , înainte de a intra în politică ,adică ,
înainte de a fi nominalizați pe LISTELE de partid care i-au propulsat direct în PARLAMENTUL ROMÂNIEI ca deputați sau senatori ,sau înainte de a fi NUMIȚI ca miniștri și tot felul de secretari de stat , prefecți ,șefi de instituții și departamente statale ,
majoritatea dintre ei , erau necunoscuți opiniei publice , ca să nu folosesc un cuvânt neacademic .
Odată ajunși acolo unde nici nu visau înaintea aderării la un partid sau altul ,
majoritatea dintre ei s-au transformat în TROMPETELE de SERVICIU ale PARTIDELOR care i-au ajutat să ajungă unde au ajuns
TROMPETE care spuneau, spun și vor spune la televizor numai și numai ce li se spunea să spună ! 😦
Sunt SUTE de OAMENI de acest fel iar a încerca să nominalizez pe cineva , mi-ar trebui zeci de ore , așa că,


aici și acum , voi posta niște LINK-uri care tratează subiectul ELIMINĂRII pensiilor SPECIALE
ale parlamentarilor ,miniștrilor, primarilor , președinților de consilii județene ,secretarilor de stat degeaba, aviatorilor civili zburători , magistraților de la CCR , ÎCCJ , Curți de Apel și tribunale, funcționarolor Curții de Conturi …..


link-uri care demonstrează cu subiect și predicat că
problema eliminării pensiilor speciale este doar ” praf de aruncat în ochii credulilor” !,
Concret ,parlamentarii și guvernanții care ar trebui să termine odată pentru totdeauna problema PENSIILOR SPECIALE ,
nu o vor REZOLVA căci asta ar însemna ca ei să-și ” TAIE CRACA de sub PICIOARE ” ,
adică , să se ARDĂ la BUZUNARE , având în vedere că , după încetarea mandatelor de parlamentari ,

chiar ei sunt beneficiarii pensiilor speciale !!! 😦 😦 😦

https://romania.europalibera.org/a/pensii-speciale-proiect-blocat-raport-banca-mondiala/32271264.html

2) Despre pensiile militare , republic prin ” copy paste” :


” EXTRAS DIN DECIZIA NR. 20/02.02.2000 a CCR (in dosarul 5A/2000)

„Curtea Constitutionala retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare si pentru magistrati nu reprezinta un privilegiu, ci este justificata in mod obiectiv, ea constituind o compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale carora trebuie sa li se supuna militarii si magistratii.
Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunand militarilor si magistratilor obligatii si interdictii pe care celelalte categorii de asigurati nu le au. Intr-adevar acestora le sunt interzise activitati ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care sa le asigure posibilitatea efectiva de a-si crea o situatie materiala de natura sa le ofere dupa pensionare mentinerea unui nivel de viata cat mai apropiat de cel avut in timpul activitatii.”

DACA MILITARII VOR FI „INTRODUSI” FORTAT PE „CONTRIBUTIVITATE SI NU VOR MAI AVEA NICIUN PRIVILEGIU, ATUNCI TREBUIE MODIFICAT STATUTUL CADRELOR MILITARE ASTFEL INCAT MILITARII SA AIBE ACELEASI DREPTURI CU CIVILII. „DEMENȚII” CARE PROMOVEAZA ASEMENEA PROIECTE LEGISLATIVE INTTODUCAND SI MILITARII IN ACEEASI OALA CU CIVILII, O FAC DIN RATIUNI ELECTORALE, NEREALIZAND CA AVEM UN RAZBOI LA GRANITA. Adica program de 8 ore cu sambete si duminici libere si sarbatori legale, desfiintarea sanctiunilor din Codul Penal pentru militari, desfiintarea Parchetului militar la pace si a Curtii Martiale la razboi, Drept de asociere in sindicate , drept de greve si demonstratii, Negocierea contractelor de munca anual, etc

Ieri, o realizatoare de la RTv a rămas interzisă când un invitat, pare rezervist, i-a spus că un alt rezervist și-a calculat pensia pe contributivitate și, după socoteli, ar cam trebui să-i majoreze actuala pensie militară.
Dacă ar ști toți clănțăii că 68% din pensiile militare înghețate în anul 2017 ar crește prin trecerea pe contributivitate, nu ar mai vorbi despre desființarea pensiilor militare.

Exact acest lucru l-a spus în urmă cu 2 zile, simpaticul domn Leonte (cel cu tabelele la emisiuni) că daccă pensiile militare ar trece pe contributivitate la peste 80% dintre pensionari li s-ar mări pensia militară.
Atunci m-am convins total că Leonte este un om F. informat.

Și tot despre contributivitate , CALDĂ de la Mircică

http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Concluzie

” STIMAȚI POLITICIENI, PARLAMENTARI, MINIȘTRI, NU MAI CĂUTAȚI SĂ ALINIAȚI PENSIILE MILITARE LA SISTEMUL CONTRIBUTIVITĂȚII, NU MAI MINȚIȚI POPORUL CU TELEVIZORUL, CĂ MILITARII NU AU CONTRIBUIT LA PENSII, ÎN PRIMUL RÂND PENTRU CĂ AU CONTRIBUIT ÎN ACELAȘI PROCENT CA ȘI CEILALȚI SALARIAȚI. În al doilea rând, vă rog să nu confundați alinierea cu includerea. Când astronomii vorbesc despre ”alinierea planetelor” nu se referă la faptul că Marte, sau Pământul, sau Venus, au fost înghițite de Jupiter, nici că Uranus  s-a micșorat până a ajuns ca Pluto.  Nu, fiecare sa află la locul ei, pe traiectoria ei, nu se lovesc, nu se intersectează, nu se distrug, nu se mânâncă una pe alta. Citiți stimați ne- legiuți, citiți ! Aliniere nu înseamnă egalizare așa cum  nu înseamnă nici recalculare, recalcularea nu înseamnă actualizare, iar actualizare nu înseamnă neapărat creștere, cum cred unii visători. Ne lipsește proprietatea termenilor, confundăm noțiunile, ne jucăm cu cuvintele, ne batem joc de meserie!

Iar cine spune că eliminarea discriminărilor și nedreptăților din sistemul de pensii înseamnă că un caporal trebuie să aibă  pensia unui general, sau un paznic  cu patru clase, o pensie egală cu a  unui cercetător științific director de institut, ne întoarce, nu la  perioada comunistă ci în comuna primitivă. PS: Pentru cei care întreabă de ce în celelalte țări NATO nu se pune problema pensiilor militarilor, dar la noi se insistă pe includerea acestora în sistemul pensiilor publice, deci eliminarea lor, răspunsul este unul singur: PENTRU CĂ CELELALTE ȚĂRI DIN UE NU AU ÎN FRUNTEA LOR 500 DE HOȚI ȘI UN GUVERN DE CORUPȚI ȘI TRADĂTORI CARE ÎȘI VÂND PÂNĂ ȘI MORȚII, CA SĂ RĂMÂNĂ EI PE SCAUNE.

Nota bene:

Un militar  care a iese la pensie la 60 de ani a fost la dispoziția angajatorului 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, timp de 40  de ani. Asta inseamna 350 400 ore. Pensia medie pentru militari este de 3500 adica 0,0099 lei pe oră lucrată. Un civil care iese la pensie la 65 de ani,  a lucrat  8 ore pe zi, 365 de zile pe an, timp de 45 de ani, a fost la dispoziția angajatorului  131.400 ore. Pensia medie lunara este de 1776 lei adica 0,1351 lei pe oră lucrată.

CINE ESTE PLATIT MAI BINE ÎN FUNCȚIE DE ORELE DE LUCRU?

Asta ca sa nu mai mentionez restrictiile, obligatiile si conditiile de munca.” .

Sursa : internetul

și postarea spre lecturare a articolului :

3) O declarație politică a unui deputat neafiliat vreunui partid ,

și un articol republicat prin ” copy paste” .

” Reprezentanţa Comisiei Europene în România: Nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranşe a PNRR / Reforma pensiilor speciale este un jalon care va fi cuprins în cea de-a treia cerere de plată

Reprezentanţa Comisiei Europene în România: Nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranşe a PNRR / Reforma pensiilor speciale este un jalon care va fi cuprins în cea de-a treia cerere de plată
Foto: Comisia Europeană Facebook

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a venit cu o serie de clarificări privind a doua cerere de plată PNRR şi pensii speciale şi a precizat că nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranşe a Planului de Redresare şi Rezilienţă, cererea de plată numărul doi fiind încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene. În plus, reforma pensiilor speciale – jalonul 215 – nu este cuprinsă in cea de-a doua cerere de plata ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plata.

„Pensiile speciale nu ţin de competenţele Uniunii Europene”,

mai arată comunicatul de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin PNRR, aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care ţara s-a angajat prin acest plan.

„Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”, mai spune sursa citată.

Conform  Reprezentanţei Comisiei Europene în România, „pentru toate ţintele şi jaloanele incluse in PNRR există un dialog constant între autorităţile române şi Comisia Europeana însă o evaluare oficială este realizată în momentul în care autorităţile transmit o cerere de plată”.

Reacţia vine în contextul în care, surse politice au declarat pentru G4Media că cei de la Comisia Europeană au transmis, la jumătatea lunii ianuarie, o scrisoare către Guvern în care avertiza asupra  marilor restanţe în atingerea obiectivelor asumate prin PNRR.

Conform surselor, principalele restanţe ale Guvernului României ar fi decarbonizarea şi anume problema închiderii minelor de cărbune), cât şi legea avertizorului de integritate, care transpune o directivă europeană într-un mod care, în interpretarea Comisiei, descurajează raportările anonime. O altă problemă ar fi legată de prevederi lprivind pilonul doi de pensii, însă fără o conexiune cu reforma sistemului de pensii speciale.” .

Sursa :

https://www.news.ro/economic/reprezentanta-comisiei-europene-in-romania-nu-a-fost-amanata-incasarea-celei-de-a-doua-transe-a-pnrr-reforma-pensiilor-speciale-este-un-jalon-care-va-fi-cuprins-in-cea-de-a-treia-cerere-de-plata-1922404715002023021221019554

4) Pentru persoanele virtuale care nu au aflat încă , le reamintesc că în urmă cu câteva zile , conducerea Parlamentului României ,a decis majorarea cu 25% a sumei pe care deputații și senatorii o primesc lunar pentru a-și derula activitatea. Mai exact, creşterea este de la 28.000 de lei la peste 35.500 de lei.

Noile sume ar urma să fie primite de aleși de la 1 martie 2023. Unul dintre argumente a fost acela că salariile angajaților de la cabinetele parlamentare au fost majorate după ce salariul minim brut a ajuns la 3.000 de lei. Pentru cabinetul parlamentar se primeau 28.000 de lei, din martie suma crește cu aproximativ 25%, la 35.000 de lei.

Totodată, creşte şi suma pe care deputații și senatorii o încasează în baza declarației pe proprie răspundere. Dacă, în prezent, valoarea este de 14.040 de lei, aceasta va deveni peste 17.500 de lei (3.500 de euro) în fiecare lună.

5) Pentru a fi în ton cu TITLUL postului de față ,

chiar dacă nu fac parte din breasla celor din MAI ,

postez spre lecturare fără nicio prefață ,

link-ul

6) Pentru o și mai corectă informare ,

versus PENSIILE SPECIALE și PENSIILE MILITARE ,

recomand nu deloc la întâmplare ,

accesarea spre lecturare a link-urilor următoare :

7) Retoric, o nevinovată întrebare :

– De ce ?

  1. recalcularea pensiilor conform L223 s-a facut dupa fanteziile generalilor Jianu &Co, conform M 25 sau M 26 si nu dupa salariul mediu brut pe economie la data trecerii in rezerva, din moment ce pensionarii aveau alte legi de salarizare in anii 2000, cand au trecut in rezerva?
  2. toata floare vestita a Asociatiei Pensionarilor, cere abrogarea OUG 57, la ce foloseste ea daca pensiile conform L223 nu sunt in functie de salariul mediu brut pe tara?
  3. cred unii ca Olguta Vasilescu a taiat pensiile militare, din moment ce aceeasi Olguta a facut L 263 in care pensiile sunt calculate prin inmultirea valorii punctului de pensie cu numarul de puncte de pensie?
  4. Olguta Vasilescu a facut L 263 in care numarul de puncte de pensie sunt calculate in functie de salariul mediu brut pe tara avut din perioada de activitate?
  5. au acceptat Generalii MApN ca o lege civila L263/2010 sa modifice statutul cadrelor militare (art. 11), referitor la solda de grad, desfiintand prin asta corpul ofiterilor, maistrilor si subofiterilor?
  6. au acceptat Generalii MApN, ca L 223 sa fie o lege moarta si nu vie, precum L263?
  7. Apararea drepturilor angajatilor din MApN sunt interesele legitime proprii in raporturile cu autoritaile publice, pentru MApN?

8. Generalii MApN nu isi indepinesc sarcinile de serviciu si nu respecta indatoririle conform atributiilor descrise la punctul d si p) ?:

9. apărarea drepturilor şi intereselor legitime proprii în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, prin structuri proprii :

10. creşterea calităţii vieţii personalului, asigurarea asistenţei religioase a personalului militar şi civil, precum şi a asistenţei sociale, medicale şi juridice a acestuia,

nu se realizează în conformitate cu prevederile legale stipulate pe site-ul MApN ??? 😦 😦 😦

https://www.mapn.ro/legislatie/atributii/index.php

10 ) După umila mea părere de pensionar militar cu gradul de COLONEL în RETRAGERE


absolvent al Liceului Militar ” Ștefan cel Mare ” din Câmpulung Moldovenesc , promoția 1969,


absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi ” Nicolae Bălcescu ” din Sibie , promoția 1972


absolvent al Academiei Militare , București , promoția 1987 cu Diplomă de Licență notată cu 10 ( zece)

și absolvent a unor cursuri POST-ACADEMICE ,
PENSIILE MILITARE de STAT , definite în Legea 223/2015, se dau pentru serviciu, pentru frustrări, pentru obligații,
pentru faptul că militarilor le sunt interzise unele drepturi etc. și există un alt sistem de pensie, pe care nu l-am făcut eu, nu l-a făcut nici președintele Traian Băsescu , Klaus WERNER Johannis, nici Ceaușescu… el funcționează,
odată cu Regulamentele organice. Pentru prima dată în România, pensiile militare au apărut în perioada 1829-1830, în Țara Românească,
și în 1832 în Moldova, pentru ca prin decret domnesc ele să apară în 1864, prin decretul Colonelului Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Române, MOLDOVA și ȚARA ROMÂNEASCĂ .

Versus cele trâmbițate de propaganda ostilă CADRELOR MILITARE ale ARMATEI ROMÂNE cum că , militarii nu au contribuit la sistemul public de pensii , ADEVĂRUL este că toate CADRELE MILITARE ACTIVE , au plătit absolut toate dările către stat, cu excepția ajutorului de șomaj.


În CONCLUZIE :
Pensiile militare nu sunt pensii speciale !

În final de postare , postez o informație care demonstrează cu subiect și predicat că în ” România educată” de coaliția parlamentară și de guvernare a lui Klaus WERNER Johannis , PNL(PDL)&PSD&UDMR, sintagma

” Pentru unii MUMĂ , pentru alții CIUMĂ ” 😦

este la ordinea zilei ! 😦

Universitatea din București retrage titlurile de ” il dotore” MORȚILOR 😦

iar celor care l-au obținut în zilele noastre

prin PLAGIAT dovedit de cei în drept 😦 NU !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

14/02/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/137.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:51 am

Motto :

” Jurnalista Adriana Vitan Balint a fost interzisă pe site-urile de socializare pentru acest text, cât se poate de adevărat! Pentru asta eu îl repostez:

”1.Unde trebuie să îngenunchem ca să ne cerem scuze că am dat străinilor, de sute de ani, de la sare, apă, grâne, petrol, păduri, până la propriii copii?


2. Unde trebuie să îngenunchem să cerem iertare străinilor pentru că dăm petrolul austriecilor, in pământul cărora nu se găseşte nici gram de petrol, dar care au, culmea tupeului, chiar la intrarea în Viena, ditamai rafinăria, poate cea mai mare din Europa, în timp ce ale noastre au fost toate închise?


3. Unde trebuie să îngenunchem pentru că plătim miliarde de dolari americanilor pe nişte rachete care nu au ajuns în România nici până în ziua de azi, deşi noi le-am plătit de vreo 6 ani?


4. Unde trebuie să îngenunchem pentru că am plătit americanilor o autostradă pe care nu au construit-o niciodată şi pentru care, culmea, am plătit şi despăgubiri că ne-au luat banii şi nu au făcut nimic?


5. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschidem aragazul sau dam drumul la căldură în casă, francezii încasează toţi banii, deşi nu au construit nimic şi au preluat toată infrastructura făcută de Ceauşescu pe banii noştri, foamea noastră, frigul şi lipsurile din perioada comunistă?


6. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschid robinetul de apă, porneşte contorul pentru francezi, deşi e apa României, pe ţevile făcute de Ceauşescu, pe banii şi lipsurile noastre?


7. Unde trebuie să îngenunchem pentru că sate întregi sunt înghiţite de ape sau de surpări de teren pentru că austriecii ne taie pădurile, cu sutele de ha lunar?


8. Unde trebuie să îngenunchem pentru că ne dispar copiii din ţară, în drum către ei, că poliţia ne ia la mişto dacă anunţăm răpirea vreunei fete la 112, că prin faţa poliţiei de frontieră trec, zilnic, zeci persoane răpite, tiruri cu marfa de contrabandă către aceiaşi străini care se fac că nu văd nimic, deşi şeful Parchetului european anticorupţie e o româncă, una care ştie exact ce se întâmplă în România şi tace?


9. Unde trebuie să îngenunchem pentru că în ţara noastră ajung deşeurile lor de toate felurile, chiar şi biologice şi radioactive, in timp ce nouă ni se arată obrazul si suntem suprataxaţi că îndrăznim să avem Euro 3 la maşina înmatriculată in Bulgaria, pentru că jupuiţi de bani, pământ şi mijloace de trai, mai mult nu ne putem permite din cauza sărăciei in care suntem lăsaţi de aceiaşi străini îmbuibaţi şi aroganţi?


10. Unde trebuie să îngenunchem să cerem iertare străinilor pentru că am dat tot tezaurul României englezilor, cărora le mai şi plătim anual chirie şi taxe pentru poansonarea lingourilor?
Acum, după ce ne-au luat tot, ne pun şi în genunchi. Pentru că romanian lives don’t matter!
Îngenuncheaţi, bre, nu fiţi fraieri, arătaţi ce popor deschis la minte suntem.”.

Sursa :

Convins fiind deja

că lumea virtuală nu se va deranja

să comenteze cele sus postate și repostate,

îmi permit să pun o sinceră și îndreptățită întrebare :

– Ce ar trebui să POSTEZ și să REPOSTEZ pe blogul de față ,

dar și pe My Blog

ca lumea virtuală să lase un COMENTARIU ??? 😦 😦 😦

Pentru lumea virtuală interesată de cauzele CUTREMURELOR de 7,8 și 7,5 pe scara Richter , ce au avut loc recent în TURCIA și SIRIA

postez spre atentă LECTURARE link-ul :

și spre atentă vizionare , imaginea :

Cum autoritățile ” statului român eșuat” NU au nici un PLAN CONCRET și VIABIL versus CONSOLIDAREA clădirilor construite înainte de

CUTREMURUL din ROMÂNIA din 4 martie 1977, la ora 21și 21de minute 😦

nu ne rămâne decât să ne rugăm la DUMNEZEU să ferească ROMÂNIA de un CUTREMUR ca cel din Turcia și Siria !!! 😦 😦 😦

Alioșa .

13/02/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/136 . Un document despre care puțini români au cunoștință .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:26 am

Motto:

” Cine uită, nu merită” ( Nicolae Iorga) .

1) ” Intelegerea de la Malta si reimpartirea teritoriala a Europei

La inceputul lunii decembrie 1989, presedintele Romaniei socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit din partea lui Iulian Vlad un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS. Raportul vorbeste despre ”un nou echilibru pe continentul european”, respectiv ”redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui.

Ceea ce nu se stie, este faptul ca alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii romani care s-au ocupat de operatiunea ”Malta” au mai adus si o harta.

Acest document a produs pe plan intern, in timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Romane si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca. Va prezentam o reproducere a documentului care se afla la biblioteca din Bucuresti a Miscarii Legionare.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o conferinta de presa ad-hoc, seara tarziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot incearca sa destabilizeze Romania si sa enclavizeze sudul Olteniei. Adica sa constituie o veritabila ”Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cateva ore, in replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca ”se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si cei implicati in fenomenul prostitutiei. Daca nu tinem sub control fenomenul, in timp, e posibil sa devina un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? In 1992, William B. Wood, geograf sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador SUA in Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, granite care ar fi trebuit modificate in virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist. Adica intelegerea de la Malta.

Pe scurt, se preconiza ca:

Scotia devine independenta;

o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda;

Bretania se desprinde de Franta;

Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania;

Italia se divide in zona de nord si zona de sud;

Belgia se divide in Flandra si Wallonia;

Cehoslovacia se rupe in doua;

Kaliningrad va fi o zona autonoma in cadrul Rusiei;

Kosovo se alipeste Albaniei;

Transilvania devine parte a Ungariei;

actualele judete Dolj, Caras-Severin si Timis se desprind de Romania si devin o tara a tiganilor;

partea vestica a Basarabiei revine Romaniei;

partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma ”Dniester” in cadrul Ucrainei.

Publicatia franceza ”L′evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, in octombrie 1992.

Peste Romania de sud-vest scrie ”Tigani”.

Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.

Ce spune harta si ce s-a intamplat

Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batranul continent, din 1990 pana astazi:

 – In 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic. 

– Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate incepand cu 1990, cand Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. In 1991 incepe razboiul dintre sarbi si croati, iar in 1992 cel dintre sarbi si bosniaci.

– In 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.

 – In 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.

 – In februarie 2008 Kosovo isi declara independenta fata de Serbia, cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania in urmatoarea perioada.

 – In noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv in 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei inainte de alegerile regionale din 2011.

 – In noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scanteia scindarii – deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a intamplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, in 1830.

 – In vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus in actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.

 – “Eliberarea” bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub “opresiunea franceza” este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a inceput activitatea inca de la inceputul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta. 

– In anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum ”simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de guvernul de la Madrid.

 – ”Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapanita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada intre clanurile mafiote din Banie in ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cand razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar in centrul orasului, langa Tribunalul Judetean, in plina zi.

Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de Romania in decembrie 2000”

”La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori. Tocmai in acest sens am convocat acea conferinta de presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real. Oltenia urma sa se desprinda oficial de Romania in decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cate stiu, nu s-a renuntat inca la acest plan. In Romania s-au facut si se fac greseli politice ce intra in categoria erorilor istorice care, tare ma tem, nu se vor putea spala decat cu sange”.………………………………………

De ce a disparut dosarul Balotesti?

Din informatiile pe care le detinem, spionul roman care i-a adus lui Iulian Vlad si prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, in 1989, a decedat in catastrofa aeronautica de la Balotesti. Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informatiile de la Malta in 1989 se afla in Airbusul care s-a prabusit la Balotesti in 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata in actiunea romaneasca de spionaj de la Malta”. O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, in jurul orei 9.00, in apropierea Aeroportului International Bucuresti Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare. In accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata in 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate Bucuresti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut ca in Romania am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca in filmele de spionaj, dar… Ce scrie presa in 20 mai 2008: ”Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din Romania, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al Magistraturii incearca sa afle cum au disparut documentele, inainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de niciunul din aceste parchete. Cat despre dosarul in sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet care au preluat pe rand fraiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie…

Romania a scapat, deocamdata, de liniile noii ordini europene trasate pe aceasta harta blestemata. Reamintim insa o idee aristotelica, conform careia o comunitate in care dispare justitia este pe cale de disolutie, in contextul in care Romania este in acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeana, iar nivelul de trai este in prabusire” .

Articol de Mihaela G. preluat de la http://zonadecriza.wordpress.com/

Sursa :

2) Revenind la actualitatea din zilele, în strânsă legătură cu cele republicate la punctul 1)

postez un LINK ce precizează cu subiect și predicat ,

că proverbul românesc

” Nu mor CAII când vor CÂINII”

este dureros de adevărat !!! 🙂 🙂 🙂

3) După părerea mea , trădarea ,compromisul, lașitatea și slugărnicia ,

a distrus ,

distruge

și va distruge

” pas cu pas” ROMÂNIA !!! 😦 😦 😦


Pentru persoanele virtuale care din varii motive au uitat , reamintesc că am postat pe mai multe ori pe blogurile mele faptul că Uniunea Europeană și guvernul mondial au trasat de-a lungul anilor ordine clare autorităților de la București în sensul abandonării visului de a lega Muntenia cu Transilvania printr-o autostradă ! 😦

In videoclipul jos postat

se precizează cu subiect și predicat că

s-a dorit ,

se dorește

și se va dori legarea Transilvaniei doar cu… Ungaria !!! 😦 😦 😦

De unde se poate trage concluzia că U.E si guvernul mondial are în plan restituirea Transilvaniei către Ungaria, în stăpânirea căreia s-a aflat în perioada Imperiului Austro-ungar ( 950-1920 ) !!! 😦 😦 😦

Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ ,cozile de topor guvernamentale de la București din motive lesne de înțeles ( nu vor să-i supere pe cei de la UDMR cu care împreună guvernează România) 😦

nu fac nimic ca să împiedice veleitățile maghiare, dorm în papuci si își numără masteratele ,tezele de doctorat plagiate și gologanii furați !!! 😦 😦 😦

4 ) OMENIA la necaz se cunoaște ! 🙂

Dacă unele țări și-au retras salvatorii din Turcia ,

spre cinstea ei ,ROMÂNIA dovedește contrariul !!! 🙂 🙂 🙂

5 ) Legat de cele postate la punctul (4) ,recomand accesarea paginii de socializare

6 ) Dacă cele sus postate-repostate NU interesează 😦

cu siguranță , cele postate pe

pe multă lume virtuală ce va ajunge pe aici ,o deranjează !!! 🙂 🙂 🙂

În final de postare-republicare ,

având în vedere faptul că astăzi este

Ziua Mondială a RADIOULUI ,

urez RADIOULUI ROMÂNESC viață lungă 🙂

iar persoanelor cel slujesc ,

La Mulți Ani și emisiuni imparțiale !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

10/02/2023

12 februarie 1950- 12 februarie 2023 , 73 de ani de viață !

Filed under: generale — Aliosa @ 7:13 am

În loc de motto :

M-am săturat să tot postez despre războaie , dezastre ,sinistrați și hoți

https://www.activenews.ro/stiri/IPOTEZA-Motivul-pentru-care-SUA-trimit-tancuri-avioane-arme-echipamente-si-peste-100-de-miliarde-de-dolari-in-Ucraina-Pharma-Big-Tech-Zelensky-OMS-Deep-State-toti-lucreaza-impreuna-pentru-a-acoperi-armele-biologice-179401

După cele două cutremure de 7,8 și 7,5 pe scara Richter , președintele turc cere AJUTORUL statelor lumii .

de minciunile ce vin dinspre cele două palate , Victoria și Cotroceni aruncate presei zi de zi de locatarii lor cei mai importanți ,

MINCIUNI care sunt devoalate ” pas cu pas” de un jurnalist-analist curajos

așa că , postez ceva ce se poate ușor verifica !!! 🙂 🙂 🙂

Dacă la aniversarea a 70 de ani de VIAȚĂ 🙂


m-am lăsat pradă amintirilor ,

acum , la aniversarea a 73 de ani de când am văzut lumina zilei 🙂

în fața ochilor mi-a apărut chipul bunilor mei părinți ,

VIORICA și GHEORGHE POPOVICI

trecuți demult la cele veșnice ,

Dumnezeu să-i țină mereu la Dreapta Sa 🙂

părinți cărora le sunt recunoscător că m-au adus pe LUME 🙂

și bunului DUMNEZEU că m-a ținut în VIAȚĂ !!! 🙂 🙂 🙂

Promisiunile se uită,
Cuvintele se răstălmăcesc
Vocea devine pierdută
Iar ochii nu mai strălucesc !

Fotografia însă, dăinuiește
Dacă-i bine conservată !
Fotografia viața însoțește,
Scoțând-o din anonimat !

Viața se stinge încet
Inima bate mai greu,
Totul devine incert
Si regreți mai mereu !

Doar fotografia rămâne intactă
Dăinuind peste veacuri
Și cu fotografia faci pact
Uitând de necazuri și fleacuri !

” Rugă pentru părinți


Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.” .

Versuri de Adrian Păunescu .

În final de postare ,

pentru doamnele și domnișoarele care vor ajunge pe aici ,

postez spre liberă ascultare ,

două videoclipuri care ,

prezintă două rețete culinare ! 🙂

În final de postare ,

un sincer și călduros

tuturor persoanelor virtuale

care vor ajunge pe aici , voit sau din întâmplare ,

și care s-au născut după 10 FEBRUARIE !!! 🙂 🙂 🙂

Cu stimă ,

Alioșa .

06/02/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/135.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:28 am

În loc de motto :

1) Cine crede că între VETO-ul Austriei versus aderarea României la Spațiul Schengen

și GAZELE din Marea Neagră nu-i nicio legătură ,

se ” îmbată cu apă chioară ” ! 😦

La CITATUL imagine sus postat ,

pentru lămurirea nelămuririlor am de adăugat ,

următoarele:

– nu sunt TROMPETA niciunui partid politic, formațiune politică sau ONG ;

– nu sunt plătit de nimeni să REPUBLIC sau să POSTEZ ceva anume ;

– zilnic navighez cu drag pe NET și dacă GĂSESC ceva care pune

PUNCTUL pe ” I ”

versus un subiect sau altul de INTERES NAȚIONAL ,

îl REPUBLIC ” deîndată” cum voi face în cele ce urmează ! 🙂

2 ) ” DOCUMENT BOMBĂ:

Gazele din Marea Neagră ajung tocmai în Ungaria! România a cumpărat un zăcământ cu gazul deja vândut

sursă: realitatea.net

Realitatea PLUS a prezentat sâmbătă seară, în emisiunea România la Apel, un documet bombă care arată cum România a cumpărat cu un miliard de dolari o parte din zăcământul Neptun, dar gazele fuseseră vândute deja companiei de stat din Ungaria! Documentul a fost prezentat pe larg într-un articol postat pe Realitatea.net.

Este vorba despre documentul ce atestă că gazul din Marea Neagră a fost cumpărat de mult de Ungaria.

Mai exact, la momentul în care Romgaz se pregătea să cumpere jumătate din zăcământ, americanii de la ExxonMobil aveau deja o obligație să vândă aproape 2 miliarde de metri cubi anual către compania controlată direct de Viktor Orban.

Documentul ultra-secret care a ajuns la Realitatea PLUS arată că livrările ar fi trebuit să înceapă încă din octombrie 2022, adică la nici două luni de când a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare al zăcământului. Ca un termen de comparație, zăcământul Midia, singurul din care se extrage în Marea Neagră poate produce doar un miliard de metri cubi anual. 

Petrișor Peiu, invitat permanent la România la Apel, a explicat, la Realitatea PLUS, cum ajung gazele din Neptun Deep, din Marea Neagră, în Ungaria, prin contractul încheiat de statul român, înainte de 2020.

Concesiunea din 2000

„În anul 2000, guvernul Isărescu, prin hotărâre de guvern, dă dreptul de exploatare și explorare pentru acest zăcământ de gaze unei asocieri in care Petrom avea 50 la sută și celelalte 50 la sută companiei franțuzească Elf Aquitane. Ulterior, compania din Franța devine Total, Petrom devine OMV Petrom prin privatizare și vinde către Exxon participația sa în 2008.

Exxon face câteva extracții, descoperă gazul. Zăcământul trebuia exploatat 50% de OMV, 50% de Exxon. Dar, la un moment dat, Exxon anunță că pleaca și statul român decide ca Romgaz să cumpere dreptul Exxon de a avea jumătate din asocierea care va exploata acest zăcământ”, a explicat Petrișor Peiu.

Este vorba despre HG nr. 1.233/noiembrie 2000, prin care perimetrul denumit atunci XIX Neptun (sau Neptun II sau Neptun Deeep) era concesionat pentru 30 de ani către companiile Petrom și Elf Aquitaine.

În 2008, Exxon cumpără de la francezii de la Total dreptul de concesiune pe 50% din platforma continentală Neptun Deep și devin asociați ai Petrom în această zonă. Acordul petrolier inițial privind perimetrul Neptun Deep a fost încheiat în anul 2000, titulari fiind atunci compania franceză Elf Aquitaine (transformată ulterior în Total) și Petrom, pe atunci deținută integral de statul român.

Parlamentul adopta o nouă legislație pentru exploatarea gazelor și petrolului din Marea Neagră în 2018. Prin Legea 256/2018 companiilor care aveau concesiuni în Marea Neagră li se impuneau condiții mai dure din punct de vedere economic, în momentul în care piața gazelor naturale începea să scadă. Exxon și Petrom au blocat atunci, practic, orice activitate în Marea Neagră, în perimetrul Neptun Deep. 

Scrisoarea Romgaz către ministrul  Virgil Popescu – cele două posibilități

„Și acum… bomba. În 10 decembrie 2020, cu cateva saptamani înainte să fie schimbat de la conducerea companiei, directorul general Romgaz îi scrie o scrisoare lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, în care îi spune: Ai de ales între două chestiuni – să cumpărăm acțiunile societății Exxon MBRL sau să cumpere unele active ale Exxon Mobile, care sunt legate de această explorare, adică dreptul de a exploata zăcământul, zăcământul rămâne al statului, e proprietate publică. Dl Volintiru (Adrian Volintiru, n.r.) îi spune ministrului Popescu ce înseamnă dacă va cumpăra Romgaz acțiunile acestei firme Exxon Mobile. Înseamnă că va cumpăra niște obligații pe care Exxon Mobile le are. 

Cea mai importantă dintre ele este aceea că se obligă să-i vândă din acel zăcământ timp de 8 ani câte 1,9 miliarde de metri cubi pe an, prima livrare începând cu octombrie 2022. Printr-un contract dintre Exxon Mobile și o companie ungară Magyar Foldgazkereskego care la vremea respectivă era deținută de EON Ungaria. 

Imagine

Sursă: Contract Romgaz-Exxon/Realitatea PLUS

Exxon MBRL a făcut niște contracte cu firmele care urmează să lucreze la acea exploatare. Pentru foraj, cu Transocean Offshore, pentru infrastructura marină cu Schlumberger. Sunt deja stabilite firmele cu care se va lucra.

În cazul în care Exxon Mobile nu va livra cantitatea de gaz către firma EON, are de plătit 200 de milioane de euro despăgubiri. Firma asta Magyar Foldgazkereskego este preluată de guvernul Orban la statde la EON si acum se numeste MVM CEE , o parte din MOL, cel mai mare furnizor de gaze din Ungaria, are rol ca Dristrigaz, e detinuta majoritar de statul ungar.

Și acum vine grozăvia, pentru că contractul prin care Romgaz a cumpărat Exxon Mobile România, Volintiru a cumpărat firma, nu niște active, este secret”, a explicat Petrișor Peiu. 

În iunie 2021, Exxon a anunțat că a ajuns la un acord cu Romgaz pentru a-și vinde partea de 50% din concesiunea Neptun Deep. În luna octombrie, compania de stat a notificat Bursa de Valori București în legătură cu datele tranzacției aplicată în 2022.

Imagine
Imagine
Imagine

Sursă: Contract Romgaz-Exxon/Realitatea PLUS

Contractul Exxon-MVM (MOL) poate fi ANULAT

Petrișor Peiu a precizat în continuare că „este posibil ca acest contract între Exxon – MVM (din grupul MOL ) să fie anulat, dar cu aceste despăgubiri”.

„Așa ne putem explica de ce a cumpărat Romgaz a cumpărat Exxon Mobile România cu 1,1 miliarde de euro și cheltuielile făcute de Exxon cu forajul nu depășeau vreo 800 de milioane de euro. S-ar putea ca Exxon sa fi platit despagubirea si cele 200 de milioane de euro să fie prețul. Asta nu vom afla niciodata, pentru că, ca și contractul de privatizare al Petrom, Virgil Popescu s-a asigurat că acest contract este secret”, 

„Exxon, din punct de vedere juridic, nu putea să se angajeze să vândă această cantitate, de 1,9 mild de metri cubi de gaz pe an din Neptun Deep fără aprobarea proprietarului zăcământului. Cine este proprietar: statul român.

Cine a dat dreptul de explorare Exxon Mobile

Deci, înainte de a avea licența de explorare, Exxon Mobile a primit aprobare de la statul român, pentru că altfel ungurii nu incheiau acest contract, nu avea nicio bază juridică, să promită vânzarea acestei cantități.

Înseamnă că cineva din statul român, ori ANRM, ori Ministerul Energiei, i-a dat acest drept lui Exxon Mobile. 

În toate rapoartele referitoare la acest zăcământ, și cele de la Guvern, și cele de la OMV, se spune că vor fi extrase 4 miliarde de metri cubi pe an. E vorba de o asociere OMV cu Exxon Mobile pe 4 miliarde metri cubi pe an, mi se pare că 1,9 mild ar fi jumătatea lui Exxon. Deci, practic jumătatea lui Exxon in acest contract, timp de 8 ani, merge la compania MVM din grupul MOL prin acel contract”, a punctat Peiu.

Analistul spune că Exxon Mobile îi trebuia „acest contract pentru că avea nevoie să se ducă la bancă să arate un contract că are desfacere pentru gaze pentru a-și finanța partea necesară în investiție. Simplu. De ce nu a facut cu statul român acest contract?”.

Cum a luat Ungaria gazul din Marea Neagră

Fostul ministru de Finanțe Ialomițeanu a spus că în 2018 a fost „o vizită a ministrului de externe din Ungaria (Szijarto Peter, n.r.) la dl Dragnea, președintele Camerei (Deputaților, n.r.). Și de acolo a rezultat că Ungaria a cumpărat tot gazul din exploatarea din Marea Neagră”.

„Exxon Mobile România s-a desființat, a fost cumpărată de Romgaz. Din 2004 există la Budapesta Exxon Mobile Ungaria, care are 1.800 de angajați, are o cifră de afaceri de câteva miliarde de euro. Se ocupă cu servicii suport financiare, IT și toate serviciile legate de upstream, deci extracția.

Deci Ungaria, care nu are nicio picatura de gaz sau petrol, are în Budapesta firma Exxon Mobile Ungaria, cu 1.800 de angajati care coordoneaza partea de extractie Exxon Mobile, gigantul mondial pe toată Europa și Orientul Mijlociu. Ei proiecteaza, interepreteaza harti, fac foraje. Și noi credem ca suntem partenerii strategici si ca ungurii sunt niște distruși la care occidentalii nu se uită.

De ce o firmă de dimensiunile astea se duce intr-o tara care nu are nicio legătură cu industria respectivă si face un centru gigantic acolo de 1.800 de angajați cu servicii legate de extracție? Cineva din statul român a dat această aprobare.

Dar asta putea să facă statul român, Petromul sau Romgazul putea să facă contracte cu acele trei firme să scoată acel gaz, nu mai aveam nevoie nici de OMV, nici de Exxon, de nimeni”, a concluzionat Petrișor Peiu.

sursă: realitatea.net

3 ) Pentru prezenta postare-republicare am reținut următoarele știri :

3.1. din România :

Toate detaliile pe :

https://www.activenews.ro/stiri/Reactia-masoneriei-la-moartea-academicianului-Razvan-Theodorescu-179515

3.2 din TURCIA :

Un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,9 a lovit centrul Turciei și Siria în această dimineață. Seismul a fost urmat de mai multe replici. S-au prăbușit mai multe clădiri în ambele țări și sunt peste 100 de morți și sute dă răniți” .

Toate detaliile pe :

https://romania.europalibera.org/a/cutrmur-turcia-februarie-2023/32257128.html

Interesant este faptul că președintele Turciei a CERUT imediat AJUTOR comunității internaționale 🙂 în timp ce președintele Siriei , care este în conflict deschis cu statul ISRAEL , NU a CERUT ajutor !!! 😦 😦 😦

3.2. și tot din România :

cei mai mulți dintre parlamentari și guvernanți , NU ȘTIU mai nimic despre catastrofalul CUTREMUR ce a avut loc în ROMÂNIA în 4 martie 1977 și care s-a soldat cu peste 1000 de morți , mii de răniți și sute de CLĂDIRI prăbușite , dintre care, cele mai multe în BUCUREȘTI ! 😦

La ora când postez aceste gânduri , numai în BUCUREȘTI sunt sute de CLĂDIRI sigur se vor PRĂBUȘI la un CUTREMUR ca cel din TURCIA și SIRIA !” 😦 😦

Să ferească DUMEZEU România de un CUTREMUR ca cel produs în sudul TURCIEI ,

căci ,

numai în capitala țării , BUCUREȘTI , vreo 6500 de persoane care locuiesc în adevărate ” cimitire verticale ” ( clădiri cu risc mare de PRĂBUȘIRE ) ar MURI pe loc !!! 😦 😦 😦

Alioșa .

05/02/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/134 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:07 am

Persoanelor virtuale

care din varii motive nu au reușit până astăzi , dimineața ,

să lectureze cele postate-republicate pe

le precizez cu subiect și predicat că

articolul ce urmează a fi republicat mai jos prin ” copy paste” 🙂

are mare legătură cu articolele indicate de link-uile sus postate ! 🙂

Lecturare plăcută și o duminică mai puțin geroasă ! 🙂

” DÎNCU – SUGESTIE TULBURĂTOARE: IOHANNIS SABOTEAZĂ CONTROLAT ARMATA ROMÂNIEI?

Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, face dezvăluiri grave într-un interviu din presa clujeană, care ar putea trimite lejer către cea mai tulburătoare ipoteză imaginabilă, aceea că președintele Klaus Iohannis, comandatul suprem al forțelor armare, sabotează, de fapt, discret și sistematic, apărarea României.

Vasile Dîncu, cel care a demisionat în octombrie argumentînd prin ”imposibilitatea colaborării cu Iohannis”, vine cu noi dezvăluiri, pentru Gazeta de Cluj.

”Am folosit o sintagmă blândă, dar menționez din start că nu pot vorbi acum despre tot ceea ce știu, gândesc sau simt în această problemă. Nu este nici momentul și nici timpul istoric încă nu a venit. Nu am avut vreo critică din partea Președintelui cu excepția unei sugestii nefericite ”de a citi revista presei”, după o înscenare legată de o afirmație a mea cu privire la modul de terminarea războiului din Ucraina, o banalitate pe care o spuneau în acel moment Macron, Blinken și mulți alții. În schimb, aproape de la începutul mandatului meu am fost bombardat ”pe surse” cu ideea și întrebarea dacă nu cumva voi fi remaniat, iar sursele zvonurilor erau din zona Cotroceni. În totalitate nu înțeleg nici azi ce l-a determinat pe Președinte să pună o presiune asupra mea, la un minister unde aveam oricum foarte multă treabă. ” a spus Dîncu.

”În fine, am și alte interpretări pentru această situație, dar încă nu este timpul să le spun. În contextul în care mandatul meu s-a desfășurat sub imperativul războiului aflat la granițele României, colaborarea cu Președintele României, în calitate sa de comandant al forţelor armate şi preşedinte al CSAT s-a desfășurat normal, în cadrul strict formal și prevăzut de lege, dar dialogul a fost unul pe care l-aș putea caracteriza ca fiind ”limitat”. Cred că situația geopolitică pe care o traversează România în ultimul an necesită o colaborare mai bună și mai strânsă între ministrul Apărării și Președinte. Nu am simțit sprijin din partea comandantului suprem în niciuna dintre acțiunile importante ale procesului de reformă și modernizare pe care l-am gândit împreună cu echipa mea. (…)

”În toată această perioadă Președintele m-a invitat la o singură discuție despre proiectele ministerului. Dacă mă gândesc bine, nici acum nu știu ce gândește Președintele nostru despre apărarea României, dincolo de pozițiile conjuncturale din comunicările ocazionate de evenimente publice” mai spune Dîncu.

Ați citit bine: un ministru al Apărării nu a reușit în aproape un an de mandat nici măcar să înțeleagă viziunea președintelui față de apărarea țării, necum să colaboreze strîns pentru dezvoltarea acesteia!

Afirmația lui Dîncu despre Iohannis și apărarea României în condițiile create de războiul din Ucraina este, în opinia noastră, infinit mai gravă decît cea a lui Traian Băsescu din 1997, în celebrul său interviu care a dus la căderea guvernului Ciorbea. Atunci, reamintim, Băsescu a spus doar că premierul e în urmă cu reformele economice, iar scena politică a luat foc.

Revenind, mai spune fostul ministru:

”Am insistat să aducem în România cunoștințe tehnologice și inovații de ultimă oră în contextul în care viziunea mea a fost aceea că România nu trebuie să aibă ca obiectiv singular doar achiziția echipamentelor militare, ci România trebuie să încurajeze producția în țară a celor mai multe dintre echipamentele de care are nevoie.

Capitolul pe care îl consider o relativă neîmplinire, deși m-am zbătut cel mai mult pentru acesta, este cel legat de îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale militarilor noștri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaților civili ai ministerului nostru, precum și ale familiilor lor. Nu am avut destul timp în contextul de securitate de după 24 februarie, iar blocajele au fost constante și de la cele mai înalte niveluri(…)
Din pacate, eu nu am primit sprijin în accelerarea unor reforme legate de legiferarea unui nou statut al cadrelor militare, optimizarea salarizării și a veniturilor.
Trebuie să oprim hemoragia demisiilor din armată(…) Trebuie rezolvată problema rezerviștilor și mărit numărul de militari activi, dar și a rezerviștilor voluntari”.

Trăgînd linie după spusele lui Dîncu și adunînd:

– Comandatul suprem al forțelor armate nu și-a putut clarifica viziunea pe tema apărării țării nici măcar în fața ministrului de resort, necum a cetățenilor, în contextul unui război de anvergură în coasta țării care poate deveni război mondial, chiar nuclear.
– În România se încurajează de la vîrf importul de armament în dauna producției proprii, deși am avut o anume tradiție în domeniu.
– Eforturile instituționale pentru îmbunătățirea nivelului de muncă și viață al militarilor sunt blocate de la nivel înalt, urmarea fiind subțierea vertiginoasă a efectivelor apărării.
– Practic, Dîncu de înțeles că a fost eliminat doar pentru că a încercat să miște lucrurile în armată, dar în absența unei explicații oficiale a președintelui.
– În fine, ar fi interesant de aflat despre ce anume lucruri susține fostul ministru că nu poate vorbi pentru că ”nu este nici momentul și nici timpul istoric”.

Fiind vorba de eliminarea ministrului apărării în plin conflict militar în regiune, fără vreo poziție oficială a comandatului forțelor armate, nu putem estima acele lucruri altfel decît extrem de grave.
În lumina declarațiilor lui Dîncu, avem de a face, oare, cu un președinte care sabotează discret și controlat armata propriei țări și industria sa de apărare strict pentru a deschide drum larg importului de armament din alte țări și celui de soldați din trupe străine? (Bogdan Tiberiu Iacob)” .

Sursa :

https://inpolitics.ro/dincu-sugestie-tulburatoare-iohannis-saboteaza-controlat-armata-romaniei_1845889363.html

Alioșa .

02/02/2023

De la lume adunate ,înapoi la lume date /133. Prioritățile legislative ale coaliției parlamentare și de guvernare pentru noua sesiune parlamentară .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:07 am

Înainte de a lectura cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos ,

1) recomand spre ascultare ” Starea Nației” de la începutul anului în curs :

https://www.facebook.com/watch/?extid=NS-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C&mibextid=2Rb1fB&v=1214273599222842

și

2) spre lecturare link-urile :

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/catastrofa-la-cea-mai-mare-ferma-de-curcani-gropi-uriase-pentru-sute-de-mii-de-pasari-ucise-din-cauza-gripei-aviare-2234155

https://www.dcnews.ro/gripa-aviara-simptome-si-la-portofel-cu-cat-se-scumpesc-ouale_903852.html

care se potrivesc de minune proverbului românesc

” ȚARA arde și BABA se scarpină” !!! 😦 🙂 😦

A) După o vacanță prea lungă versus celelalte categorii socio-profesionale

din ” România educată”

prost,

haotic

și discriminator gestionată

de cei care vremelnic conduc la ora actuală ROMÂNIA !!! 😦 😦 😦

PARLAMENTARII români

atât cei de la PUTERE , din OPOZIȚIE și neafiliați ,

s-au întors la MUNCĂ ,

nu ca să MUNCEASCĂ în folosul românilor 😦

ci ca să-și facă CAMPANIE ELECTORALĂ

pentru ALEGERILE

Este de ajuns să reamintesc doar CERTURILE dintre liderii PNL(PDL) și PSD pe tema REFUZULUI OMW de a plăti ” taxa de solidaritate” :

trompetele PNL(PDL) dau vina pe ministrul finanțelor ( PSD)

iar trompetele PSD dau vina ministrul energiei ( PNL) !!! 🙂 😦 🙂

” Trompetele ” de la AUR urlă ca din gaură de șarpe 🙂 😦 🙂

iar ” trompetele ” de la USR , care pe timpul guvernării cu PNL(PDL)

au DUS ROMÂNIA înapoi cu 20 de ani ,

îi atacă vehement doar pe cei de la PNL(PDL)& PSD și pe Klaus WERNER Johannis 😦 😦 😦

uitând că, din COALIȚIA de GUVERNARE face parte și UDMR ! 😦

DOAMNE , ocrotește-i pe ROMÂNI !!! 🙂 🙂 🙂

B) În cele ce urmează , republic prin ” copy paste” ,

fără nicio intervenție din partea mea ,

DOVADA celor mai sus afirmate ! 🙂

” O nouă sesiune parlamentară: prioritățile legislative ale guvernului, cele ale partidelor

Deputaţii şi senatorii se întorc la muncă după vacanţa de iarnă, noua sesiune parlamentară din 2023 începând miercuri cu priorităţi legislative insuficient aliniate ale partidelor din coaliție.

Părând deja că dau startul campaniei preelectorale, PNL și PSD, care se pregătesc și pentru rotația premierilor din luna mai, nu sunt în totalitate pe aceeași lungime de undă – nici între ele, nici cu guvernul, care și-a prezentat marți propria agendă legislativă.

În paralel, atât guvernul cât și Parlamentul sunt obligate să stea cu ochii pe calendarul PNRR pentru a bifa jaloanele legislative asumate.

Ce vrea Guvernul (Ciucă)

N.R.

Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară parlamentară a anului 2023 cuprinde în total 56 proiecte de legi, din care 27 aflate deja în procedură parlamentară şi 29 care urmează să fie promovate de Guvern.

De la Senat, guvermnul așteaptă, între altele, finalizarea rapidă a modificărilor la Codul penal și legea pensiilor speciale.

De la Cameră, guvernul așteaptă, între altele, finalizarea rapidă a Proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informații Schengen (probabil una dintre restanțele ignorate sub sloganul ”România îndeplinește toate criteriile tehnice pentru a intra în Schengen”).

Pe lista actelor care urmează să fie aprobate de guvern şi transmise spre dezbatere Parlamentului, chiar în februarie, se află:

  • Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor
  • legile educației
  • completarea legii privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
  • Codul fondurilor europene
  • completarea legii privind pregătirea populației pentru apărare
  • lege a salarizării personalului plătit cu fonduri publice
  • înființarea Fondului Național pentru Investiții în Eficiență Energetică

Ce pregătește Guvernul (Ciolacu)

Marcel Ciolacu, viitor prim-ministru, a anunțat miercuri că PSD lucrează ”la un nou program de guvernare” care va fi supus aprobării în coaliţie.

„În acest moment, echipele de lucru încearcă să găsească cea mai bună soluţie pentru că preţurile la alimente reprezintă componenta cea mai mare din inflaţie. Şi ne-am asumat ca acest an să terminăm cu inflaţia şi atunci o să venim cu soluţii pentru a o diminua. (…) O să venim cu soluţii. E o măsură insuficientă doar micşorarea TVA la alimente, s-a mai făcut acest lucru în România şi într-o lună de zile s-a revenit la preţuri, cred că nu vrem să ne păcălim”, a afirmat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a mai spus că PSD nu va veni cu noi taxe, ci doreşte ”un mediu de afaceri egal pentru toată lumea”.

„Nu am vorbit nici de optimizare fiscală, nici de externalizarea profitului, nu am vorbit de absolut nimic în acest sens. Eu am vorbit de un mediu de afaceri egal pentru toată lumea. Concret, cu toţii ne dorim şi mari investitori şi micii investitori şi IMM-urile şi Horeca, absolut toată lumea. În acest moment, tot capitalul românesc plăteşte 1%, după cum bine ştiţi, micro întreprinderile, din cifra de afaceri, un minim. Nu vorbesc despre dubla impozitare. Ca să lămurim, că am văzut şi eu breaking news-urile că vine PSD cu noi taxe, că vine Ciolacu cu noi taxe. (…) Să lămuresc ştirile de ieri (…). PSD nu vine cu noi taxe, PSD nu măreşte, PSD doreşte să creeze un echilibru corect în România. Nu poate să fie unii să optimizeze fiscal, cred că perioada optimizării fiscale a cam luat sfârşit. (…) Cred că intrăm într-o perioadă de parteneriat corect, concurenţial, trebuie să fim cu toţii egali”, a explicat Marcel Ciolacu.

„Noi facem un program de guvernare cu care o să mergem în coaliţie pentru că nu va fi programul de guvernare al PSD, nici al PNL, nici al UDMR, va fi un program de guvernare al coaliţiei şi al Guvernului României”, a mai precizat Marcel Ciolacu.

Priorităţi PNL: legile educației și legi cu impact asupra pensionarilor

Pachetul de legi ale Educaţiei, proiectul legislativ ”care rezolvă problema pensiilor speciale” ori proiectul care prevede creşterea de la 2.000 la 3.000 de lei a pragului privind impozitarea pensiilor se numără printre priorităţile legislative ale parlamentarilor PNL, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe.

”Cele mai multe proiecte practic vin să susţină angajamentul în raport cu condiţiile din PNRR. Sunt foarte multe proiecte care trebuie promovate în directă sincronizare cu Guvernul României tocmai pentru a prioritiza acest program şi de a beneficia de pe urma fondurilor care ne stau la dispoziţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

Prioritate pentru PSD: o lege a pensiilor speciale

„Din punctul nostru de vedere, prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România”, a declarat Marcel Ciolacu, luni la Sinaia, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD. 

În ultima săptămână, Marcel Ciolacu a mai adăugat, cel puțin declarativ, o nouă preocupare majoră: creșterea taxării companiilor mari.

Legile Educației, noul motiv de dispută PNL – PSD

Pachetul legilor educaţiei naţionale este aşteptat să fie adoptat de Executiv şi trimis Parlamentului. Deja PSD a anunţat că vrea să aducă modificări proiectelor de lege.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis luni în şedinţa PNL că legile educaţiei trebuie aprobate până în luna iunie, pentru că ”avem jaloane în PNRR şi vom pierde banii dacă nu o facem”. Ea a explicat PNL că este nevoie de o asumare politică pe acest pachet de legi şi pe calendarul de aprobare a acestora.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a afirmat că i-a cerut lui Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor educaţiei în coaliţie şi în guvern. El spune că proiectele de lege „trebuie revăzute serios” şi anunţa că a început o analiză cu peste 200 de membri din Departamentul Educaţie al partidului.

Marcel Ciolacu a introdus luni în ecuație un nou element: trebuie să existe discuţii cu ministrul de Finanţe şi cu premierul deoarece ”impactul bugetar este unul semnificativ”.

Sursa :

C) La cele sus postate-republicate , adaug și alte opinii :

” Cu trei luni înainte de a se roti la şefia guvernului, PSD şi PNL au început discuţiile despre cum îşi vor împărţi ministerele. Liberalii nu vor să cedeze justiţia, dar ar vrea să preia finanţele şi transporturile.

Social-democraţii nu vor să renunţe la cele două portofolii, deşi vor prelua şefia guvernului. În plus, liberalii îi acuză pe colegii de guvernare că le fură primarii şi că sunt „toxici”, pentru că îi atacă tot mai des public. Negocierile abia au început.

Potrivit protocolului de colaborare, premierul Nicolae Ciucă ar trebui să-şi dea demisia pe 28 mai iar, în locul său, să vină liderul PSD Marcel Ciolacu. Până atunci, ambele tabere se pregătesc de negocieri pentru restul portofoliilor.

Social-democraţii nu vor să cedeze transporturile, Sorin Grindeanu fiind un apropiat al preşedintelui de partid. De asemenea, PSD ar vrea să-l păstreze pe Adrian Cîciu la finanţe. Aceste portofolii ar trebui preluate de PNL potrivit proctocolului semnat anul trecut.

Dan Motreanu, vicepreşedinte PNL: „Acest protocol se respectă în totalitate aşa cum este sau se renegociază de la zero. Noi nu putem merge cu jumătăţi de măsură când proptocolul prevede că premierul să fie de la PSD, dar nu respectăm protocolul ca ministerele, transporturile şi finanţele, să revină PNL”.

Sursa :

https://stirileprotv.ro/stiri/politic/negocieri-stranse-intre-psd-si-pnl-pentru-ministere-cu-trei-luni-inainte-de-a-se-roti-la-sefia-guvernului.html

De unde se vede că proverbul românesc

” ȚARA arde și BABA se scarpină” 😦 🙂 😦

este de mare actualitate !!! 😦 😦 😦

D) În final de postare ,

luând în considerare ,

că astăzi , 2 februarie este mare sărbătoare

” Întâmpinarea Domnului ” 🙂

urez persoanelor virtuale

care vor citi și comenta cele sus postate ,

bucurii și multă sănătate !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa.

01/02/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/132. Recensământ 2022 .

Filed under: generale — Aliosa @ 11:43 am

În loc de motto:

Din toată inima și cu toată sinceritate ,

urez ROMÂNILOR din ȚARĂ și de peste hotare

” Recensământ 2022: România muncitoare, România socială – și alte curiozități

Populaţia inactivă a României reprezintă 10,87 milioane de persoane, dintre care pensionarii şi beneficiarii de ajutor social reprezentă două cincimi (39,5%), iar elevii şi studenţii aproape o treime (32%), conform ultimelor date provizorii publicate de INS referitor la recensământul din 2022.

Particularitățile în profil teritorial:

  • Cel mai mare grad de ocupare îl are populaţia din judeţul Ilfov şi din municipiul Bucureşti unde lucrează mai mult de jumătate dintre locuitori: 52,2%, respectiv 50,8%. Cel mai mic grad de ocupare unde mai puţin de o treime dintre locuitori lucrează, se regăseşte în judeţele Vrancea (31,6%) şi Mehedinţi (32,9%).
  • Cea mai mică pondere a populaţiei şomere revine municipiului Bucureşti (1,1%), iar alte trei judeţe înregistrează valoarea scăzută imediată, de 1,3%: Cluj, Timiş şi Ilfov.
  • În judeţul Vaslui se înregistrează cea mai mare pondere a populaţiei şomere, de 5,1% din populaţia rezidentă a judeţului. Referitor la populaţia inactivă din punct de vedere economic, ponderea cea mai mare a populaţiei casnice se întâlneşte în judeţul Suceava (9,9%), iar cea mai mică în municipiul Bucureşti (numai 1,6%). Pensionarii sunt cel mai puţin numeroşi în judeţul Ilfov (unde reprezintă 15,0%), iar în judeţul Hunedoara ponderea acestora se dublează (29,6%).

Structura populației, după nivelul de instruire absolvit

Din totalul populaţiei rezidente, 43,5% au nivel mediu de educaţie (postliceal, liceal, profesional, învăţământ complementar sau de ucenici), 40,5% nivel scăzut (preşcolar, primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită) şi 16% nivel superior, arată INS.

Particularitățile teritoriale:

  • Mai mult de o treime dintre locuitorii municipiului Bucureşti (35,2%) şi circa un sfert dintre cei din judeţele Ilfov (25,2%) şi Cluj (24,6%) au studii superioare. La popul opus se plasează judeţele Vaslui, Călăraşi şi Botoşani unde ponderea populaţiei cu studii superioare este mai mică de 8% (7,2%, 7,4% şi, respectiv, 7,9%).
  • În municipiul Bucureşti se regăseşte cea mai mică pondere a populaţiei cu nivel scăzut de educaţie (28,4%), iar la cealaltă extremă se regăsesc judeţele Giurgiu şi Vaslui, cu mai mult de jumătate dintre locuitori cu nivel scăzut de educaţie: 51,6%, respectiv 50,3%.

Vârsta medie crește accelerat

Ilfov este județul cu cea mai tânără poluație, cu o vârstă medie a locuitorilor săi de 38,6 ani, conform ultimelor date provizorii publicate de INS referitor la rezultatele Recensământului din 2022. Vârsta medie a rezidenților din România este la 42,4 ani, comparativ cu 40,8 ani în 2011, ceea ce confirmă menținerea trendului de îmbătrânire demografică.

Sub 40 de ani au şi populaţiile judeţelor Iaşi (39,2 ani) şi Suceava (39,9 ani). Judeţul Teleorman are cea mai vârstnică populaţie, cu o vârstă medie de 46,3 ani.

La polul opus Ilfovului se află judeţul Teleorman, cu cea mai vârstnică populaţie, el înregistrând o vârstă medie de 46,3 ani. Peste 45 ani au şi populaţiile din judeţele Hunedoara (45,5 ani) şi Brăila (45,3 ani).

Regiunea cu populaţia cea mai tânără este regiunea Nord-Est unde vârsta medie este 40,8 ani, iar la polul opus se regăseşte regiunea Sud-Vest Oltenia cu o vârstă medie de 43,7 ani.

Judeţul Ilfov se distinge cu o situaţie particulară, cu o creştere cu 153,9 mii locuitori, în mare parte migraţi dinspre municipiul Bucureşti. Numai alte două judeţe – Bistriţa-Năsăud şi Suceava – au câştigat, 9,8, respectiv 7,7 mii locuitori, arată datele publicate marți de INS. În valori relative, cele mai mari reduceri de populaţie le-au înregistrat judeţele Caraş-Severin (-16,6%, respectiv cu 49.000 persoane mai puţin) şi Teleorman (-14,9%, respectiv cu 56.600 persoane mai puţin).

Localităţile care au câştigat cel mai mare număr de locuitori între cele două recensăminte, respectiv fiecare câte circa 30.000 persoane, sunt:

  • oraş Popeşti Leordeni din judeţul Ilfov care a ajuns la o populaţie de 53.431 persoane (cu 31.536 persoane mai mult decât în 2011)
  • comuna Floreşti din judeţul Cluj cu o populaţie rezidentă de 52.735 persoane (cu 29.922 persoane mai mult decât în 2011)
  • comuna Chiajna din judeţul Ilfov cu o populaţie rezidentă de 43.584 persoane (cu 29.325 persoane mai mult decât în 2011).

Localităţile cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt comunele:

  • Ciudanoviţa din judeţul Caraş-Severin (444 locuitori, –32,4% faţă de populaţia din 2011)
  • Valea Salciei şi Mărgăriteşti, ambele din judeţul Buzău (529 locuitori, – 31,8% şi 478 locuitori, – 31,4% faţă de populaţia din 2011).

Alte date privind populația localităților din România:

  • Comuna cea mai mică din România este comuna Bătrâna din judeţul Hunedoara, cu numai 88 de locuitori (în scădere faţă de RPL2011 când s-au recenzat 127 de locuitori).
  • La recensământul precedent, cea mai mică a fost comuna Brebu Nou din Caraş-Severin cu 119 locuitori care, la recensământul din 2021 a înregistrat o creştere, ajungând la 166 de locuitori. Cea mai mare comună din România este comuna Floreşti din judeţul Cluj care şi-a menţinut această poziţie fruntaşă la ambele recensăminte. Dar, în decurs de un deceniu, populaţia rezidentă a comunei Floreşti a crescut de 2,3 ori.
  • Oraşul Băile Tuşnad şi-a menţinut poziţia de cel mai mic oraş din România (1.372 locuitori faţă de 1.641 locuitori în 2011). Cel mai mare oraş la RPL2021 este Popeşti Leordeni. Şi acum zece ani şi în 2021, cel mai mic municipiu a fost şi este Orşova din judeţul Mehedinţi cu o populaţie de numai 8.506 persoane, în scădere cu 1.935 persoane faţă de RPL2011.
  • Exceptând municipiul Bucureşti, cel mai mare municipiu din România este Cluj-Napoca din judeţul Cluj care şi-a păstrat această poziţie în ultimii zece ani deşi şi-a redus populaţia cu 37.978 de persoane, coborând la o populaţie de 286.598 locuitori. Dar această reducere trebuie privită dintr-o perspectivă mai amplă, luând în considerare şi localităţile limitrofe, învecinate, unde populaţia urbană a optat să se mute la casă. Astfel, dacă municipiul Cluj-Napoca, singur, fără vecinătăţi, a scăzut la 88,3% din populaţia de acum zece ani, măsurat împreună cu localităţile învecinate conform datelor din tabelul de mai jos, a avut o creştere uşoară (101,8%).
  • Unsprezece localităţi – comune toate – şi-au păstrat dimensiunea între cele două recensăminte: Crăciunelu De Jos, Zemeş, Batăr, Vlădeni, Coşoveni, Satu Mare, Corcova, Adâncata, Nanov, Mohail Kogălniceanu, Frânceşti.

Structura etnică a populaţiei rezidente a României

  • Grupurile etnice pentru care sa înregistrat un număr de persoane de peste 20.000 sunt: ucraineni (45.800 persoane), germani (22.900 persoane) şi turci (20.900 persoane). În profil teritorial, distribuţia populaţiei după etnie arată că ponderea populaţiei de etnie română este majoritară în Municipiul Bucureşti (98,0%) şi în 39 de judeţe (cu o pondere variind între 98,4% la Neamţ şi 54,4,% la Mureş), iar în 31 dintre acestea ponderea românilor este de peste 90%.
  • Populaţia de etnie maghiară deţine majoritatea în judeţele Harghita (85,7%) şi Covasna (71,8%); de asemenea ponderi ridicate se înregistrează şi în judeţele: Mureş (35,6%), Satu Mare (31,4%), Bihor (22,3%) şi Sălaj (20,8%). Persoanele de etnie romă sunt repartizate relativ uniform în teritoriu, cu ponderi variind între 0,8% în Municipiul Bucureşti şi 9,7% în judeţul Mureş.
  • Romii se întâlnesc într-o proporţie relativ mai mare, de peste 6,0% din populaţia rezidentă care şi-au declarat etnia şi în judeţele Sălaj (8,6%), Bihor (7,3%), Ialomiţa (7,2%), Călăraşi (6,9%) şi Mehedinţi (6,2%). Cei mai mulţi ucraineni se regăsesc în judeţele Maramureş (25.700 persoane), Suceava (7.900 persoane) şi Timiş (4.100 persoane), reprezentând 82,3% din numărul total al persoanelor aparţinând acestei etnii, pe ansamblul ţării.
  • Peste 70% dintre persoanele de etnie germană (71,3%) se regăsesc în judeţele Timiş (4.700 persoane), Satu Mare (3.700 persoane), Sibiu (2.700 persoane), Arad (2.000 persoane), Braşov (1.900 persoane) şi Caraş–Severin (1.400 persoane).
  • Aproape 90% dintre persoanele de etnie turcă au fost înregistrate în judeţele Constanţa (16.100 persoane) şi Tulcea (1.000 persoane) şi în Municipiul Bucureşti (1.300 persoane). Potrivit liberei declaraţii a celor 16.551.400 persoane care au declarat limba maternă, structura populaţiei după limba maternă se prezintă astfel: pentru 91,6% limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obişnuit în familie în perioada copilăriei, iar în cazul a 6,3% dintre persoane limba maghiară reprezintă limba maternă; limba romani a reprezentat limba maternă pentru 1,2%, iar limba ucraineană pentru 0,2% din totalul populaţiei rezidente pentru care această informaţie a fost disponibilă.

Structura confesională

  • Structura confesională a fost declarată de 16.397.300 persoane din totalul populaţiei rezidente şi arată că 85,3% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă; 4,5% s-au declarat de religie romano-catolică, 3% de religie reformată.
  • Populaţia de religie romano-catolică este majoritară în judeţul Harghita (66,2%) şi reprezintă peste o treime în judeţul Covasna (34,7%). Ponderi de peste 10% s-au înregistrat şi în judeţele Neamţ (11,1%), Satu Mare(16,9%) şi Bacău (17,3%). În judeţul Covasna se concentrează aproape o treime (32,8%), iar în judeţul Mureş aproape un sfert (24,9%) dintre persoanele care au declarat că sunt de religie reformată. În încă alte patru judeţe, peste 10% din populaţia rezidentă locală a făcut această declaraţie: judeţul Sălaj – 17,8%, judeţul Satu Mare – 17,2%, judeţul Bihor – 16% şi judeţul Harghita – 12,1%.”.

Sursa :

Despre HARABABURA din timpul efectuării RECESĂMÂNTULUI populației din ” România educată” prost , haotic și discriminator GESTIONATĂ de coaliția parlamentară și de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR , se vor consuma multe TONERE ( la Timișoara nu au fost RECENZAȚI aproape 23 % din locuitori ) ! Acum , și aici , postez doar o singură DOVADĂ a acestei guvernări haotice ! 😦

A trebuit să se ajungă la DISTRIBUIREA voucherelor pentru compensarea plății FACTURILOR la energie/gaze pentru persoanele cu un venit mai mic de 2000 de lei ca autoritățile ” STATULUI EȘUAT” să-și dea SEAMA că

500.000 de ROMÂNI

nu au TRECUTE ADRESELE de DOMICILIU pe B.I./C.I. !!! 😦 😦 😦

Iar în final de postare ,

De Ziua Mondială a CITITULUI 🙂

un sincer și călduros La Mulți Ani

CITITOARELOR

și CITITORILOR

blogului de față 🙂 🙂 🙂

și blogului

http://amintiriamintiri.wordpress.com/

În semn de respect pentru domniile lor ,

recomand spre CITIRE următoarele :

În 19 decembrie 2022, SENATUL României , sub oblăduirea Alinei Gorghiu ,
PNL(PDL) ca interimar ,
a adoptat tacit o propunere legislativă de modificare a Codului fiscal,
prin care PENSIILE de până în 3.000 de lei să NU fie IMPOZITATE !!! 🙂 🙂 🙂

Toate detaliile pe :
https://www.cotidianul.ro/neimpozitarea-pensiilor-mici-a-trecut-de-senat/


Deși nu sunt fan Alina Gorghiu , mărturisesc că decizia SENATULUI condus de ea la acea vreme ca interimar ,
este în avantajul MILIOANELOR de PENSIONARI cu PENSII de până în 3000 de lei
cărora NU le mai ajung BANII pentru
plata FACTURILOR EXORBITANTE la gaze și curent electric ,
medicamente,
întreținerea locuințelor ,
achiziționarea de îmbrăcăminte și alimente !!! 😦 😦 😦

Cum PSD nu a fost de acord cu decizia SENATULUI din 19 decembrie 2022 din rațiuni electorale ,bătălia finală se va da în luna februarie , 2023 , în Camera Deputaților ca for DECIZIONAL ,
care va dezbate și vota pro sau contra , dacă milioanele de PENSIONARI ai ” României educate”
vor mai câștiga 100 de lei în PLUS la PENSIA lor și așa la limita pragului SĂRĂCIEI !!!

Alioșa .

31/01/2023

La Noi ca la Nimeni/115. Despre demnitatea națională și jaful din pandemie .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:43 am

În strânsă legătură cu DEMNITATEA NAȚIONALĂ , recomand lecturarea cu atenție a articolului :

La CITATUL imagine sus postat ,
pentru lămurirea nelămuririlor am de adăugat ,
următoarele:
– nu sunt TROMPETA niciunui partid politic, formațiune sau ONG ;
– nu sunt plătit de nimeni să REPUBLIC sau să POSTEZ ceva;
– zilnic navighez cu drag pe NET și dacă GĂSESC ceva care

pune PUNCTUL pe ” I ” versus un subiect sau altul de INTERES NAȚIONAL ,

îl REPUBLIC ” deîndată” ! 🙂

Cum ” ROMÂNIA educată” de Klaus WERNER Johannis

și coaliția lui parlamentară și de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR ,

prost , haotic , discriminator

și pe interese personale și de grup GESTIONATĂ 😦

nu are DEMNITATE NAȚIONALĂ , face excepție de la regulă !!! 😦 😦 😦

În anul 2020 ROMÂNII au fost OBLIGAȚI să STEA în CASĂ ,

ca ei , cei de la GUVERNAREA de atunci , profitând de PANDEMIA de Covid-19

au COMANDAT

peste 120 de MILIOANE de VACCINURI la vreo 15 milioane de români ce urmau a fi vaccinați ,

milioane de MĂȘTI de protecție NECONFORME 😦

au plătit VENTILATOARE care nu au ajuns în România NICIODATĂ 😦 ,

au cumpărat

IZOLETE

COMBINIZOANE de protecție și

spitale de campanie ,

numai și numai , ca ei ,

să se ÎMBOGĂȚEASCĂ pe banii statului român !!! 😦 😦 😦

Dosarul lui Victor Pițurcă , cel condamnat la 6 luni de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE înainte de 1989 pentru practicarea JOCURILOR de NOROC , condamnat în urmă cu vreo 2 ani la un an și șase luni de închisoare cu suspendare tot pentru alte fapte penale ,a fost scos de la naftalină de procurorii DNA , ca să se ajungă la cei de la GUVERNAREA de atunci , adică din vreme pandemiei de Covid-19 care s-au ÎMBOGĂȚIT pe banii românilor obligați să stea în casă ca să nu-i VADĂ pe ei cum FURĂ ” pas cu pas” !!! 😦 😦 😦

Sunt convins că Pițurcă va colabora fructuos cu procurorii DNA ca să scape de condamnare ………..

Mult mai grav este faptul că autoritățile statului român din vremea pandemiei de Covid-19 ,

de la președintele țării , Klaus WERNER Johannis

„Numitul Iohannis n-ar trebui să pronunţe cuvîntul „Unire”, pentru că de-a lungul mandatelor a împărţit România în tabere de luptă, a dezbinat, a instigat, a dictat cu rea voinţă şi strîmbătate împotriva poporului, încălcînd legea fundamentală a statului.
Sper că numitul în cauză va fi deferit Justiţiei ca inculpat, va fi judecat corect şi va răspunde penal împreună cu orchestra sa de cameră pentru toate faptele comise, dar şi pentru decesele din timpul şi de după pandemie, cînd dădea asigurări că vaccinul este „sigur şi eficient”. (Maria Diana Popescu).
Sursa :
https://www.art-emis.ro/editoriale/ai-sa-dai-seama-domnule

miniștrii sănătății și de interne

la șeful DSU , Raed Arafat ,

ne-au MINȚIT ” pas cu pas” !!! 😦 😦 😦

https://www.activenews.ro/covid/Cum-mai-putem-avea-incredere-in-institutiile-care-ne-au-mintit-Cele-mai-grave-informatii-false-au-fost-raspandite-de-institutiile-din-domeniul-sanatatii-publice-de-presa-si-guverne-179321

La Poliția Română, ca-n Armata rusă! Percheziții DNA: au dispărut uniforme care figurează ca fiind cumpărate, dar n-au ajuns niciodată la polițiști

           

” Deșteaptă-te române”

Iar în final de postare ,

o ȘTIRE și mai tare

care se potrivește de minune proverbului

” ȚARA arde și BABA se SCARPINĂ ” !!! 🙂 😦 🙂

Incredibil dar adevărat ,
Sorin Câmpeanu ,cel care a plagiat ,
teza lui de doctorat ,
” pe repede înainte” a fost promovat ,
președinte al PNL(PDL) la SENAT .

” Liberalii au votat ca Sorin Cîmpeanu să fie propus pentru funcţia de vicepreşedinte al Senatului,

iar Florin Roman – pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, potrivit unor surse din partid, transmite Agerpres.

Senatorul Sorin Cîmpeanu

îl va înlocui pe Virgil Guran în funcţia de vicepreşedinte în Biroul permanent al Senatului.

De asemenea, tot la Senat,

Roberta Anastase va deveni secretar din partea PNL în Biroul permanent, poziţie ocupată până acum de Eugen Pârvulescu.

Totodată,

deputatul Florin Roman va fi vicepreşedinte din partea liberalilor în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în locul lui Florin Alexe.

Sursa :

https://www.bursa.ro/surse-pnl-il-propune-pe-sorin-cimpeanu-vicepresedinte-la-senat-27629846

De unde se vede că

” o mână spală pe alta , iar amândouă ,obrazul”

și că PNL este remorca PDL ( Florin Roman , Roberta Anastase ) !!! 🙂 😦 🙂

Alioșa .

28/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date /131 . Pentru ” România educată” Spațiul Schengen este tot mai departe .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:39 pm

Motto :

Când președintele țării dă greș, ADEVĂRUL doare! 😦

Eșecul aderării României la Spațiul Schengen

continuă să ocupe spații tot mai mari în presa scrisă și vorbită

dar și pe anumite bloguri ! 🙂

În cele ce urmează republic prin ” copy paste” articolul :

” Tema Schengen, din ciclul „o scrisoare pierdută.” Cum se complică ecuația aderării? Nehammer și Rutte, uniți în obiecţia faţă de extinderea Schengen. „Trebuie să ne întoarcem la regulile de la Dublin, altfel Schengen nu va supravieţui”

Tema Schengen, din ciclul o scrisoare pierdută. Cum se complică ecuația aderării? Nehammer și Rutte, uniți în obiecţia faţă de extinderea Schengen. Trebuie să ne întoarcem la regulile de la Dublin, altfel Schengen nu va supravieţui

Tema extinderii Schengen nu s-a regăsit pe ordinea de zi a reuniunii informale a Consiliului JAI, desfășurată în Suedia în aceste zile. Deși premierul suedez, Ulf Kristersson, declarase în Parlamentul European că țara sa dorește să pună pe ordinea de zi tema extinderii spațiului Schengen, în realitate, pe agenda reuniunii informale s-au aflat alte teme precum precum migrația sau agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Între timp, ecuația Schengen pare să se complice, deoarece Austria și Olanda clamează și mai abitir obiecția lor împotriva aderării României și a Bulgariei.

Pe fondul acestor tensiuni, cancelarul austriac Karl Nehammer l-a primit joi la Viena pe premierul olandez Mark Rutte, pentru a discuta despre migrație, ambii recunoscând la final că sunt uniți în obiecţia lor faţă de extinderea Schengen în acest moment.

„Suntem uniţi în obiecţia noastră faţă de extinderea Schengen în acest moment”, a anunţat cancelarul austriac, potrivit Kronen Zeitung, citat de news.ro.

Mai mult, atât Austria, cât și Țările de Jos  vor să ceară împreună soluţii în lupta împotriva migraţiei ilegale în cadrul summitului extraordinar al UE programat la începutul lunii viitoare.

„Trebuie să ne întoarcem la regulile de la Dublin, altfel Schengen nu va supravieţui”, a avertizat premierul olandez.

La rândul său, Nehammer a reiterat cererea de sprijin financiar din partea UE pentru Bulgaria şi Grecia pentru protecţia frontierelor externe ale UE. Totodată, el a acuzat Comisia Europeană, care nu doreşte să finanţeze garduri la frontiere, că are o „abordare ideologică” a problemei.

„Trebuie să fii flexibil şi creativ. De asemenea, este necesară finanţarea echipamentelor tehnice, a personalului şi a dronelor. Este esenţial ca ţări precum Bulgaria şi România să primească sprijin. Un gard care nu este monitorizat nu este o barieră”, a punctat cancelarul austriac.

UE „dărâmă” din start gardurile cerute de Austria

Solicitarea Austriei – ridicarea unui gard solid la frontiera Bulgariei cu Turcia –  a fost respinsă de către Comisia Europeană, comisarul Ylva Johansson declarând joi că în bugetul UE nu sunt prevăzuți bani pentru „ziduri și garduri”.

„În bugetul Uniunii Europene nu sunt prevăzute fonduri pentru aşa ceva. Prin urmare, dacă dăm bani pentru ziduri şi garduri, nu mai rămân bani disponibili pentru alte lucruri”, a spus comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, joi, înaintea reuniunii informale a JAI de la Stockholm.

Tot înaintea JAI, ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a reluat solicitarea Vienei ca CE să sprijine statele care au frontiere externe pentru securizarea acestora, prin alocarea de fonduri inclusiv pentru ridicarea de garduri.

„Trebuie să punem presiune împreună ca să obținem o pază mai bună a frontierelor”, a spus Gerhard Karner, înaintea reuniunii informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene, care a început joi în Suedia, țară care deține președinția Consiliului UE. 

Lucian Bode: „România are o așteptare legitimă ca Austria să își reconsidere poziția exprimată la vot în decembrie”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a participat joi, la Stockholm – în Suedia – la secțiunea afaceri interne a Consiliului informal Justiție și Afaceri Interne (JAI). El a precizat, prin intermediul unei postări pe Facebook, că au fost discutate teme importante, precum combaterea criminalității organizate și reducerea migrației ilegale către UE, dar mai ales aderarea României la spațiul Schengen.

În ceea ce privește relația cu Viena, Lucian Bode a anunțat că a discutat cu omologul său austriac Gerhard Karner.

„Sunt încrezător că în perioada următoare vom relua dialogul bilateral, întrucât România are o așteptare legitimă ca Austria să își reconsidere poziția exprimată la vot în luna decembrie a anului trecut. Totodată, i-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat față de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spațiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil. Cu atât mai mult cu cât noile date prezentate la Stockholm de către agenția europeană FRONTEX confirmă încă o dată că România nu se află pe principala rută de migrație din Balcani”, susține ministrul de Interne.

Suedia părea hotărâtă să mai dea o șansă României și Bulgariei

Suedia – țara care a preluat de la Cehia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE) pentru o perioadă de şase luni – părea hotărâtă să dea o nouă șansă României și Bulgariei în dosarul aderării la spațiul Schengen.

Ulf Kristersson, premierul Suediei, a declarat în Parlamentul European, că țara sa  dorește să pună pe ordinea de zi tema extinderii spațiului Schengen, ceea ce înseamnă că România și Bulgaria își pot pleda încă o dată cauza și pot fructifica momentul.

După 11 ani de așteptări, România nu a primit undă verde pentru a intra în spațiul Schengen, deși oficialii români, dar și oficiali străini susțin că România a bifat, de ani buni, cerințele tehnice impuse. Austria a fost singura care s-a impus aderării României, motivul invocat fiind cel al migrației.

România a avut sprijinul a 26 de state membre, doar Austria s-a opus

România, care așteaptă aderarea la Schengen de 11 ani, nu a intrat în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale Uniunii Europene.

Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România.”.

Sursa :

Comentariile le las pe seama persoanelor virtuale care vor ajunge pe aici ! 🙂

P.S.! 🙂 În strânsă legătură cu articolul sus republicat ,

pentru mai multe detalii merită ” deîndată” accesat ,

link-ul

Iar în final de postare ,

spre liberă cugetare ,

republic ” Declarația de independență Transilvaniei ”

ce a fost zămislită de o organizație condusă de la Viena, capitală din U.E.

care se OPUNE aderării României la Spațiul Schengen !!! 😦 😦 😦

  • „Declaratia de independenta a Transilvaniei”. Document trimis lui Iohannis de oorganizatie condusa de la Viena: „Guvernul Romaniei sa predea intreaga administratie pana cel tarziu la 15 iunie 2023” IOANA HURDEA | 26 IANUARIE 2023Szokocs Laszlo, presedinte al Comitetului pentru Independenta Transilvaniei,Partium si Banat, i-a transmis presedintelui Klaus Iohannis undocument prin care declara ca Transilvania a devenit „independenta”. Laszlolocuieste inacest moment la Viena. „In fiecare an Romania sarbatoreste Marea Unire din 1918, dar cetatenii din Transilvania,Partium siBanat nu au dece sa sarbatoreasca pentru cadin pacate, in 1920, la doi ani de la Unire, Bucurestiul ne-a luat totul. Ne-a luat autonomia, a dizolvat guvernul Transilvaniei, ne-a deposedat de toate drepturile si a instituit o constitutie si legi care nu ne servesc interesele noastre. Pe scurt, de 100 de ani,Bucurestiul refuza sa faca compromisuri cu noi”, se sustine in „declaratia deindependenya”, transmisa redactiei.
  • „Slovacii, moldovenii, bosniacii, croatii, slovenii, lituanienii, ucrainenii, letonii, estonienii –cu alte cuvinte, toate tarile din EuropaCentrala si de Est si-au castigatindependenta inultimii33 de ani, doar cetatenii din Transilvania, Partium si Banat sunt inca supuse opresiunii si exploatarii celor de la Bucuresti, si din pacate acestlucru se intampla in cadrul Uniunii Europene.Independenta a fost visul multor tari si popoare in ultimii1.000 de ani, cetateni ai peste 100 de tari, printre care Statele Unite, Malta, Singapore, Brazilia, Grecia, India,Maroc, Olanda, Norvegia, Cipru, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelanda, Vatican si multe alte tari care isi sarbatoresc independenta de mult timp.(…) Credem ca avem dreptul la autodeterminare, ca avem dreptul de a forma o tara independenta si ca aceasta dorinta trebuie respectata si urmata nu doar de Romania, ci de toate tarile din lume. Nimeni nu are dreptul sa ne interzica sau sa ne impiedicesa ne decidem propriul viitor si pe cel al copiilor nostri.Credem ca, chiar si dupa 100 de ani, cetatenii din Transilvania, Partium si Banat au dreptul de a-si exprima oricand nemultumirea si dea-sideclara independenta fata deRomania in baza dreptului la autodeterminare, asa cum am facut-o cu Ungaria in 1918. Credem ca avem dreptul de a crea o noua tara in care generatiile viitoare sa traiascaincredinta,speranta, fericire si iubire, –in care copiii nostri safie educati sa aiba incredere, respect si responsabilitate uniifata de altii, –incare generatiile viitoaresa creasca fara sa cunoascacuvantul „imposibil”, – in care toti cetatenii sa poata realiza toate visele minunate care par imposibile in Transilvania, PartiumsiBanat de astazi”, se mai sustine in declaratie. Organizatia anunta ca „numai recunoaste Guvernul Romaniei ca guvern oficial si ca Romania este obligat sa coopereze cu Guvernul Provizoriu al Transilvaniei”. Prin prezenta declaram public in fata lumiisia tarilor, guvernelor, organizatiilor cu statut juridic special sia tuturor cetatenilorlumiica noi credemca toate popoarele au dreptul la autodeterminare, prin urmare noi, romanii, maghiarii, germanii, evreii,slovacii, rromii si toti ceilalti cetateni care traiesc in Transilvania, Partium, Banat si indiaspora, ne vomdeclara independenta fata de Romania la 4 iunie 2023 si la 15august 2023 ne vom separa de Romania.Prin prezenta declaram public in fata lumiisia tarilor, guvernelor, organizatiilor cu statut juridic special si a tuturor cetatenilor lumii ca,incepand cu 25 ianuarie 2023,nu mairecunoastemGuvernul Romaniei ca guvern oficial si ca Romania este obligat sa coopereze cu Guvernul Provizoriu al Transilvaniei, Partium si Banatului si sa predea intreaga administratie pana cel tarziu la 15 iunie 2023. Toata lumea este binevenita, pe 4 iunie 2023 la ora 11:00 vom incepe in 16 orase in acelasi timp (in toate cele 16 judete, in viitoarele cantoane, exact ca in Elvetia) – Alba Iulia, Arad,Baia Mare,Bistrita, Brasov, Cluj-Napoca, Hunedoara, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Resita, SatuMare, Sfantu Gheorghe, Sibiu, Targu Mures, Timisoara, Zalau, iarla ora 12:00,cand vor suna clopotele, ne vom declara independenta fata de Romania”, se incheie deliranta declaratie ”

Alioșa .

27/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/130.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:34 am

Dacă în postarea

am postat VEȘTI BUNE de la Comisia Europeană 🙂

aici și acum , postez VEȘTI mai puțin bune 😦

chiar alarmante 😦 😦 😦

datorate incompetenței autorităților române !!! 😦 😦 😦

A ) Despre războiul ruso-ucrainean m-am săturat să tot îi ascult pe oamenii mogulului de presă Intact 😦

așa că, aici și acum îi las pe alții să vorbească ! 🙂

1) ” Mai trebuie să treacă timp, ca şi în cazul vaccinului letal, astfel ca îmbrobodiţii să priceapă  importanţa acestui război pentru americani şi, mai ales, pentru guvernul mondial, precum şi faptul că dincolo de acest război stă interesul pentru construcţia unei alte etape din istoria omenirii.  Doar cei din spatele Davos-ului ştiu cît va ţine, cum se va termina acest război, cum va arăta omenirea după. Un lucru este sigur: războiul din Ucraina nu este despre Ucraina, tocmai de aceea psihopaţii de la Davos şi de la Washington nu vorbesc de pace, ci de o supra-înarmare a Ucrainei şi de escaladarea conflictului.” (Maria Diana Popescu).

Sursa :

https://www.art-emis.ro/editoriale/cei-din-spatele-davos-ului-stiu

2) ” Strategia actuală a Statelor Unite, care nu slăbește Rusia, ci Uniunea Europeană sub pretextul luptei împotriva Rusiei, este a doua aplicare concretă a doctrinei Wolfowitz. Prima sa cerere, în 2003, a fost pedepsirea Franței lui Jacques Chirac și a Germaniei lui Gerhard Schröder, care s-au opus N.A.T.O. distrugerii Irakului. Este exact ceea ce a declarat președintele șefilor de stat major al SUA, generalul Mark Milley, în timpul unei conferințe de presă după întâlnirea aliaților din 20 ianuarie la Ramstein. Deși a cerut ca fiecare participant să doneze arme la Kiev, el a recunoscut că „Anul acesta va fi foarte, foarte dificil să ejectați militar forțele ruse din fiecare centimetru pătrat al Ucrainei ocupate de ruși.” (Thierry Meyssan).

Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/razboiul-din-ucraina-este-promovat-pentru-a-mentine-uniunea-europeana-sub-tutela

B ) Despre prigoana PREOȚILOR ROMÂNI din provinciile românești luate în 1940 cu japca de Stalin și acoliții lui din trupul

ROMÂNIEI MARI

și date statului artificial Ucraina 😦 😦 😦

postez spre atentă audiție următoarele videoclipuri :

C ) În loc să facă ” Apel la unitate” 🙂

purtătorul de cuvânt al BOR , spune ” lucruri trăsnite” 😦 😦 😦

Vasile Bănescu: Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română

D ) Din videoclipurile postate mai sus rezultă cu subiect și predicat că , autoritățile

” statului român eșuat” 😦

de coaliția parlamentară și de guvernare

prost , haos și discriminatoriu gestionat 😦

sunt IMUNE la UMILINȚA PREOȚILOR ROMÂNI din Ucraina ! 😦

Și mai grav ,

Ministrul Afacerilor Externe al României , Bogdan Aurescu , foto sus ,

în loc să ia atitudine fermă și curajoasă, se face că plouă ! 🙂

Ca drept dovadă , REPUBLIC prin ” copy paste” articolul :

” Aurescu face sluj in fața Ucrainei în timp ce românii sunt călcați în picioare. CE FACE UNGARIA

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, marţi, la reuniunea în format G7+ la nivel de miniştri ai afacerilor externe, desfăşurată în sistem videoconferinţă, context în care a pledat pentru creşterea asistenţei acordate Ucrainei, mai ales în contextul provocărilor iernii, şi a arătat că România va continua să sprijine consistent această ţară, în cooperare cu toţi partenerii care împărtăşesc aceleaşi viziuni şi obiective.

România a reclamat cu jumătate de gură nerespectarea drepturile comunității românești, dar Kievul a desconsiderat aceste cereri.

CE FACE UNGARIA:

Deciziile care subminează drepturile comunităţii naţionale maghiare vor face ca în perioada următoare pentru Ungaria să devină dificilă luarea unor decizii care înseamnă sacrificii de făcut pentru sprijinul Ucrainei, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Bruxelles.

La conferinţa de presă susţinută în pauza şedinţei consiliului UE pentru afaceri externe, şeful diplomaţiei ungare a declarat că şi de data aceasta, subiectul principal a fost războiul din Ucraina. “Văd că, deşi a început un nou an, atitudinea de război nu se schimbă, şi predomină aceeaşi atmosferă de război”, a spus Szijjártó.

Ca exemplu, ministrul ungar a menţionat că înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a propus ca blocul să aloce încă 500 de milioane de euro din cadrul Instrumentului European pentru Pace pentru finanţarea transporturilor de arme către Ucraina şi să contribuie cu 45 de milioane de euro la operarea misiunii de instruire a armatei ucrainene.

“Poziţia noastră este clară: este nevoie de pace, cât mai curând posibil. (…) Cu cât cineva se află mai departe de Ucraina din punct de vedere geografic, cu atât mai puţin simte în mod direct efectele războiului, prin urmare, este posibil să existe cu atât mai puţin angajament pentru obţinerea păcii, cât mai curând posibil”, a spus Péter Szijjártó.

“Orice decizie care ar putea duce la prelungirea sau potenţiala escaladare a războiului este împotriva intereselor noastre, de aceea, nu credem că este o idee bună să creştem livrările de arme, dar în acelaşi timp, nu împiedicăm implementarea deciziilor Uniunii Europene în acest sens”, a afirmat oficialul ungar.

Péter Szijjártó a vorbit, de asemenea, despre problema “atacurilor concentrate şi grave” care au loc împotriva comunităţii naţionale maghiare din Ucraina.

Ministrul ungar de externe a spus: este inadmisibil ca directori de şcoli şi profesori de naţionalitate maghiară să fie concediaţi brusc, în număr mare, fără nicio justificare, iar instituţiile să fie obligate la înlăturarea simbolurilor naţionale maghiare. “Toate acestea sunt semne ale unui atac anti-maghiar grav, concentrat”, a avertizat politicianul.

“Toate aceste lucruri sunt inacceptabile, iar în acest sens, măsuri ar trebui luate nu numai de către noi, maghiarii, ci şi de către Uniunea Europeană. Este inadmisibil să susţii că aceasta este o problemă bilaterală”, a adăugat Szijjártó.

Ministrul ungar de externe a subliniat că în calitatea sa de ţară candidată la aderarea la UE, Ucraina trebuie să respecte regulile comunităţii, iar asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale este o valoare şi o obligaţie comună.

Ministrul a subliniat că s-au aşteptat ca în timpul negocierilor de aderare situaţia comunităţilor naţionale din Ucraina să se îmbunătăţească. Cu toate acestea, regulile adoptate în decembrie creează o situaţie şi mai gravă, iar împreună cu atacurile legale serioase ce au loc reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Potrivit politicianului maghiar ar trebui să se revină la legile aflate în vigoare în 2015.

“Atacurile concentrate care au loc împotriva maghiarilor şi măsurile anti-maghiare vor face ca în perioada următoare pentru Ungaria să devină dificilă luarea unor decizii care înseamnă sacrificii pentru sprijinul Ucrainei”, a declarat Péter Szijjártó.

“Prin urmare, ne aşteptăm ca Ucraina să respecte drepturile comunităţii naţionale maghiare, (…) şi ne aşteptăm, de asemenea, ca şi Uniunea Europeană să acţioneze în acest sens”, a adăugat ministrul.” ,

Sursa :

E ) În cele ce urmează , postez următoarele :

1 ) un articol care pune PUNCTUL pe ” I ” versus apariția statului ucrainean ,

2 ) o CARTE intitulată :

3) un articol

care a generat un dialog interesant între Marius Tucă și Ion Cristoiu ! 🙂

F) În final de postare-republicare , constatând cu amărăciune că autoritățile ” statului român eșuat”

sunt IMUNE la PRIGOANA ROMÂNILOR din afara granițelor ROMÂNIEI 😦

prin minte-mi trec versurile din poezia compusă de

Adrian Păunescu ,

DUMNEZEU să-L țină mereu la Dreapta Sa !!! 🙂 🙂 🙂

” Doamne , ocrotește-i pe români

Noi, în cel dintâi război
Am ajuns prin moarte noi
Doamne, ocroteşte-i pe români
Am dat sânge şi sudoare
Pentru România Mare
Doamne, ocroteşte-i pe români

Am dat viaţă şi soldaţi
Pentru-o patrie de fraţi
Am dat fapta, am dat zisa
De la Nistru pân-la Tisa

Dar pe urmă-n patruzeci
Anul marii făr’delegi
Două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat

Biata lume nu ştia
Că-ntr-o zi, la Moscova
Au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop

Iar fascismul mondial
Ne-a luat parte din Ardeal
Și lui Horthy i l-a dat
Fi-le-ar numele spurcat

Stalin, cu teroarea sa
Ne-a luat Basarabia
Și, cu Hitler în acord
Bucovina de la nord

Ăi mai mari tâlhari ne-au frânt
Ne-au luat ţară şi pământ
Nimenea n-a auzit
Plânsul nostru răstignit

Astfel am intrat şi noi
În al doilea război
Haideţi, dom’ne Mareşal
În Moldova şi-n Ardeal

Noi de dor de noi luptam
Pentru ţară, pentru neam
Pentru vechile hotare
Pentru România Mare

Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
Și-am fost ocupaţi de ruşi
Aliaţii au tăcut
Stalin a făcut ce-a vrut

Şi-am murit de mii de ori
S-avem iarăşi Trei Culori
Și-am plătit cât nu se poate
Sfânta noastră libertate

Ţara-i mică, vremea-i grea
Ce-o mai fi om mai vedea
De uitat, nu vom uita
Țara noastră cum e ea

Cât o fi român – român
Pruncul va primi la sân
Adevăru-adevărat
Despre tot ce s-a-ntâmplat

Ţine minte, fiul meu
Că există Dumnezeu
Uite cum a fost şi cum va fi
Și un jurământ te leagă
Țara noastră nu-i întreagă
Însă asta doar până-ntr-o zi

Când vei fi şi tu bărbat
Să te simţi mereu soldat
Doamne, ocroteşte-i pe români
Pentru vechile hotare
Pentru România Mare
Doamne, ocroteşte-i pe români ” ! 🙂

Alioșa .

26/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/129 . Vestea bună vine de la Comisia Europeană & China !

Filed under: generale — Aliosa @ 5:13 am

În loc de motto:

Dacă cele postate-republicate pe :

nu au stârnit interesul pentru COMENTARII 😦

cele ce urmează merită a fi COMENTATE !!! 🙂 🙂 🙂

După veștile rele venite din toate părțile EUROPEI chiar de la începutul noului an , 2023 ,iată că de la Comisia Europeană și CHINA ,

vine și o veste bună !!! 🙂 🙂 🙂

În cele ce urmează republic prin ” copy paste” DOVADA ! 🙂

” România pe hartă: UE ripostează cu 70 de proiecte la Inițiativa Belt and Road a Chinei. Unul privește Marea Neagră

Răspunsul Uniunii Europene la rețeaua chineză de proiecte comerciale și de infrastructură de pe întreg globul începe să se concureze, Comisia având o listă de 70 de proiecte prioritare, printre primele anunțat public fiind realizarea unui cablu electric submarin pe sub Marea Neagră pentru transportul de energie verde din Azerbaidjan până în România, transmite Politico.

Proiectele emblematice din cadrul schemei europene Global Gateway urmăresc să ofere țărilor în curs de dezvoltare o alternativă la Inițiativa Belt and Road a Chinei, prin care Beijingul își proiectează puterea de-a lungul rutelor comerciale strategice prin dezvoltare de porturi, scheme energetice și rețele de telecomunicații.

Primele proiecte ale Global Gateway includ un cablu pe sub Marea Neagră; un cablu submarin de fibră optică pentru a conecta țările mediteraneene și nord-africane și un baraj și o centrală hidroelectrică în Camerun.

Acestea sunt doar câteva dintre cele 70 de proiecte prioritizate de UE în acest an, potrivit unui document obținut de Politico

” Global Gateway devine ceva concret” a comentat un oficial european.

Inițiativa europeană ar urma să coste circa 300 de miliarde de euro .

Un proiect care ne privește direct: Cablul între România și Azerbaidjan ar urma să devină operațional în 2029

Liderii Azerbaidjanului, Georgiei, României și Ungariei au semnat, la jumătatea lunii decembrie, un acord privind un cablu electric submarin pe sub Marea Neagră, pentru a transporta energia verde azeră în Europa.

Cablul submarin de 1.000MW pe sub Marea Neagră va avea o lungime de 1.195 km și ar trebui să devină operațional în 2029. Compania italiană CESI a început în mai 2022 realizarea studiului de fezabilitate, având termen de 18 luni pentru finalizarea acestuia.

Acest proiect va conecta sistemele electrice din Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria, legând practic Caucazul și Europa continentală. Comisia Europeană a alocat 2,3 miliarde de euro pentru acest proiect.

Acordul cvadrilateral interguvernamental va oferi cadrul financiar și tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile între România și Azerbaidjan, via Georgia și Marea Neagră, și, ulterior, pentru transportul acestei energii către Ungaria și restul Europei, prin sistemul european de transport.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest cablu ar putea transforma Georgia într-un hub de energie electrică și ar putea integra țara în piața internă de energie a UE.

Proiectul este considerat o sursă importantă de diversificare de energia rusă, dar ar răspunde și ambițiilor climatice ale UE. Circa 80% din energia Georgiei este hidroenergie. Pe de altă parte, există critici cu privire la apropierea dintre UE și Azerbaidjan, a cărui lider este acuzat de corupție și represiune de mai bine de două decenii și a cărei surse de energie provine, în proporție de 95%, din cărbune și gaze.

300 de miliarde de euro până în 2027

Global Gateway își propune să mobilizeze până la 300 de miliarde de euro în fonduri publice și private până în 2027 pentru a finanța proiecte de infrastructură ale UE în străinătate.

Prin comparație, China a investit aproape 2,3 trilioane de dolari în aproape 4.000 de proiecte în străinătate începând cu 2005, oferind Beijingului un avans considerabil în fața UE, care își lansează abia acum inițiativa de extindere a razei economice.

Proiectele Belt and Road reprezintă aproximativ 370 de miliarde de dolari din această sumă, estimează American Enterprise Institute, ritmul cheltuielilor încetinind din cauza impactului economic al politicii Beijingului de suprimare a pandemiei de coronavirus.

Selecția proiectelor și contextul geopolitic

Occidentul s-a confruntat cu critici repetate potrivit cărora eforturile sale de a rivala cu Inițiativa Belt and Road sunt prea fragmentate și lente.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe ai UE de luna trecută, că blocul trebuie să-și intensifice eforturile și să obțină rezultate vizibile pe teren. În cadrul acelei întâlniri s-au făcut primele demersuri de selectare a primului lot de proiecte.

Unele dintre proiectele incluse pe agenda UE se află în varii stadii de implementare, pași concreți urmând a fi bifați în acest an, precum începerea lucrărilor de construcție, semnarea memorandumurilor de înțelegere necesare sau asigurarea surselor de finanțare.

Oficialul UE citat de jurnaliștii străini a subliniat că lista nu reflectă nicio preferință geopolitică. „Nu există niciun mesaj politic în spatele selecției”, a comentat el.

Dar există câteva proiecte sensibile care pot avea ramificații geopolitice.

UE are în plan mai multe proiecte ”în curtea din spate” a Chinei, cum ar fi un parteneriat de tranziție energetică cu Indonezia și un proiect de conectivitate digitală în Filipine. Același lucru este valabil și pentru unele proiecte din vecinătatea Rusiei, cum ar fi un proiect de hidrogen în Kazahstan, o legătură de transport în Asia Centrală, două proiecte în Mongolia și o hidrocentrală în Tadjikistan.

Lista priorităților a fost discutată pentru prima dată de diplomații UE vinerea trecută. Vor fi discuții suplimentare și săptămâna aceasta, obiectivul fiind finalizarea listei până la începutul lunii februarie.” .

Sursa :

Alioșa.

23/01/2023

164 de ani de la unirea Principatelor Române , Moldova și Țara Românească !

Filed under: generale — Aliosa @ 7:43 am

Ca să nu repet cele postate pe :

despre artizanul UNIRII de la 24 ianuarie 1859 a Principatelor Române ,

MOLDOVA și ȚARA ROMÂNEASCĂ ,

făuritorul ROMÂNIEI MODERNE ,

Colonelul Alexandru Ioan Cuza

mai jos, postez spre luare aminte ,

ceva care ar trebui de toți/toate ținut minte !!! 🙂 🙂 🙂

În final de sumară postare ,

o tristă dar adevărată personală constatare :

la 164 de ani de la UNIREA Principatelor Române , MOLDOVA și ȚARA Românească ,

unire care sub domnia Colonelului ALEXANDRU Ioan CUZA

a pus bazele statului român modern 🙂

” România educată” de Klaus WERNER Johannis de vreo 9 ( nouă) gestionată 😦

este mai DEZBINATĂ și ÎNVRĂJBITĂ ca în urmă cu 164 de ani !!! 😦 😦 😦

Sunt conștient de faptul că PĂREREA mea va DERANJA pe mulți/multe

iar aceasta se va vedea în lipsa comentariilor ,

dar ,

puțin îmi pasă atâta timp cât știu că am DREPTATE !!! 🙂 🙂 🙂

” Doamne , ocrotește-i pe români

Noi, în cel dintâi război
Am ajuns prin moarte noi
Doamne, ocroteşte-i pe români
Am dat sânge şi sudoare
Pentru România Mare
Doamne, ocroteşte-i pe români

Am dat viaţă şi soldaţi
Pentru-o patrie de fraţi
Am dat fapta, am dat zisa
De la Nistru pân-la Tisa

Dar pe urmă-n patruzeci
Anul marii făr’delegi
Două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat

Biata lume nu ştia
Că-ntr-o zi, la Moscova
Au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop

Iar fascismul mondial
Ne-a luat parte din Ardeal
Și lui Horthy i l-a dat
Fi-le-ar numele spurcat

Stalin, cu teroarea sa
Ne-a luat Basarabia
Și, cu Hitler în acord
Bucovina de la nord

Ăi mai mari tâlhari ne-au frânt
Ne-au luat ţară şi pământ
Nimenea n-a auzit
Plânsul nostru răstignit

Astfel am intrat şi noi
În al doilea război
Haideţi, dom’ne Mareşal
În Moldova şi-n Ardeal

Noi de dor de noi luptam
Pentru ţară, pentru neam
Pentru vechile hotare
Pentru România Mare

Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
Și-am fost ocupaţi de ruşi
Aliaţii au tăcut
Stalin a făcut ce-a vrut

Şi-am murit de mii de ori
S-avem iarăşi Trei Culori
Și-am plătit cât nu se poate
Sfânta noastră libertate

Ţara-i mică, vremea-i grea
Ce-o mai fi om mai vedea
De uitat, nu vom uita
Țara noastră cum e ea

Cât o fi român – român
Pruncul va primi la sân
Adevăru-adevărat
Despre tot ce s-a-ntâmplat

Ţine minte, fiul meu
Că există Dumnezeu
Uite cum a fost şi cum va fi
Și un jurământ te leagă
Țara noastră nu-i întreagă
Însă asta doar până-ntr-o zi

Când vei fi şi tu bărbat
Să te simţi mereu soldat
Doamne, ocroteşte-i pe români
Pentru vechile hotare
Pentru România Mare
Doamne, ocroteşte-i pe români” .

Versuri de

Adrian Păunescu .

Alioșa .

18/01/2023

De la lume adunate, înapoi la lume date/128. Despre INIMA omului și ALIMENTELE care , consumate rațional , o țin mereu SĂNĂTOASĂ .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:16 pm

Sursa foto :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Inim%C4%83

A) În fiecare ființă omenească bate o INIMĂ 🙂

dar nu toate ființele omenești știu că :

1. Ritmul inimii este coordonat de un sistem electric.

2.Toate vasele sangvine puse cap la cap au o lungime de peste 96.000 de kilometri,iar circumferinta Pamantului la Ecuator este de numai 40.075 de kilometri

3.Primul stimulator cardiac implantabil a fost folosit in 1958. Pacientul a trait mai mult decat chirurgul care l-a implantat

4. Ca dimensiune, inima este un pic mai mare decat un pumn strans.

5. Inima nu este asezata langa umarul stang ci mai degraba in centrul pieptului, intre plamani. Doar partea inferioara este usor intoarsa catre stanga.

6.Girafele au o inima dezechilibrata, avand ventriculul stang mult mai gros decat dreptul, pentru ca partea stanga trebuie sa pompeze sange de-a lungul gatului lung al girafei pentru a-i ajunge la creier

7. Cele mai multe atacuri de cord au loc intre orele 8:00 si 9:00 dimineata,iar cea mai riscanta zi a saptamanii este lunea

8. Zgomotele batailor inimii sunt produse de valvele cardiace care se inchid si deschid

9. Cel mai mare vas de sânge al corpului omenesc , artera aorta, are in jur de 3,5 centimetri in diametru, deci cam cat un furtun de gradina. Capilarele, cele mai mici vase de sange, au un diametru mediu de opt microni. Un micron este egal cu un metru impartit la un milion.

10. Chiar si cand stai pe loc, muschiul inimii lucreaza la fel de intens ca muschii de la picioarele unui alergator de viteza ” .

B) Alimentele care consumate rațional , contribuie la sănătatea INIMII ! 🙂


-varza – contine fier si potasiu, necesare inimii si circulatiei sanguine
-broccoli – prin continutul de calciu, fier si caroten, previne atacurile de cors si ateroscleroza
-ridichea – apara impotriva atacurilor de inima
-portocala – are putine calorii, contine vitamina C si scade valoarea colesterolului din sange
-morcovul – acidul folic si bioflavonoidele continute de morcovi protejeaza inima
-peștele – acizii Omega 3 apara sistemul vascular de inflamatii si calcifieri
-ceapa – imbunatateste activitatea inimii si circulatia si scade presiunea sangelui
-usturoiul – alicina pe care o contine previne accidentele vasculare cerebrale
-leurda (usturoi salbatic) – curata sangele de toxine
-sparanghelul – curata cordul si vasele mari de sange
-uleiul de masline – energizeaza cordul si reduce colesterolul
-cicoarea – scade colesterolul si tensiunea arteriala si curata sangele cu ajutorul unor minerale specifice
-somonul – este o sursa de acizi grasi Omega 3 care reusesc sa scada din nivelul trigliceridelor din sange
-dovleacul – are efect benefic in cazul hipertensiunii arteriale si in bolile de inima
-cartoful – protejeaza impotriva accidentelor cerebro-vasculare si ofera o mare cantitate de vitamina C sistemului vascular
-paprika – protejeaza vasele de sange si inima
-rosia – normalizeaza tensiunea arteriale, fiind diuretice eficiente
-maslinele – reduc colesterolul nociv si tensiunea arteriala
-marul – contine peste 300 de substante esentiale pentru protectia sistemului vascular
-fasolea neagra – o singura cana de fasole furnizeaza intre 120 si 320 de miligrame de magneziu, prevenind astfel tulburarile de ritm cardiac
-coacazele – sunt excelente pentru circulatia sangelui, avand o concentratie mare de minerale si vitaminele B, C, D si E
-zmeura – intareste sistemul imunitar, actionand ca o aspirina naturala
-murele – sunt considerate fructe cardioactive, ajutand la functionarea optima a cordului
-socul – imbunatateste circulatia sanguina
-piersica – contine vitamine si oligoelemente ce protejeaza inima
-ciresele – improspateaza resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor si siliciu
-rubarba – scade tensiunea arteriala si fortifica inima
-grapefruit-ul – previne obstructiile vasculare si tromboza datorita unei enzime speciale
-prunele – previn tromboza
-curmalele – reduc tensiunea arteriala si protejeaza impotriva aterosclerozei fiindca sunt bogate in fier, calciu si potasiu
-afinele – pigmentul lor albastru ajuta vasele sanguine sa devina mai elastice
-ovazul – este benefic in bolile cardiovasculare
-porumbul – contine vitaminele D si K
-ardeiul iute – previne cresterea nivelului de zahar din sange ce poate duce la formarea de colesterol pe vasele inimii

Alioșa .

17/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/127.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:27 am

1) Despre cele postate-republicate pe

nu mai am nimic de spus ! 😦

Ce am avut de spus , am spus acolo !! 🙂 🙂

Aici și acum ,

dau CUVÂNTUL jurnalistului Ion Cristoiu

care îi CRITICĂ pe TOȚI 😦 😦 😦

și se LAUDĂ pe sine !!! 🙂 🙂 🙂

Dacă nu credeți , accesați și ascultați videoclipul de mai jos ! 🙂

2) Zilnic , mass media scrisă și vorbită ne dă de ȘTIRE că NUMĂRUL DECESELOR din cauza GRIPEI se MĂREȘTE ” pas cu pas ” dar nimeni NU ne SPUNE cu subiect și predicat :
– care-i DIFERENȚA dintre RĂCEALĂ și GRIPĂ ;
– cum trebuie să ne FERIM de cele două simpome ;
– cum trebuie să PROCEDĂM șamd.

Numai în prima săptămână a lunii ianuarie 2023 , INSP a dat publicității un document cu cifre alarmante versus GRIPA care bântuie ROMÂNIA !!! 😦 😦 😦

https://www.cnscbt.ro/index.php/informari-saptamanale/gripa/3390-informare-infectii-respiratorii-02-01-2023-08-01-2023-s-01/file

În consecință, postez prin ” copy paste” de pe :

https://www.ziaruldesanatate.ro/articole/sanatate/cum-facem-diferenta-intre-raceala-si-gripa/

doar fragmente separate versus :

” Cum facem diferența între răceală și gripă?

” Viroza respiratorie, denumită popular și răceală sau guturai, reprezintă o infecție virală,
o afectare a căilor respiratorii mai ușoară decât gripa.
În vreme ce din cauza unei răceli te simți rău câteva zile,
simptomele gripei pot dura între câteva zile și câteva săptămâni.
Mai mult, gripa se poate complica, poate ajunge la pneumonie,
uneori necesitând spitalizare și punându-ți chiar viața în pericol.
– Ai început să strănuți, tușești, ai dureri de cap, febră sau dureri musculare?
– Cum faci diferența dintre răceală sau gripă?
– Cum se manifestă una și cum cealaltă?
– Când te adresezi medicului?
…………………………………………………………………………

” E nevoie de ANTIBIOTICE ? NU ! 🙂

Virozele sunt infecții virale și nu necesita tratament cu antibiotice.
Dacă simptomele nu dispar după o săptămână, este posibil să fi dezvoltat o infecție bacteriană
și în acest caz este posibil să fie nevoie de antibiotice. Medicul este cel care decide acest lucr

Când te adresezi medicului?
Adresează-te medicului dacă simptomele de răceală sau gripă devin severe:

  • Febră care persistă mai mult de 3 zile: poate fi semnul unei infecții bacteriene.
  • Dureri severe la înghițire: pot fi semnul unei infecții streptococice.
  • Tuse mai mult de 3-4 săptămâni: poate fi vorba despre o bronșită.
  • Congestie și dureri de cap puternice mai mult de o săptămână: pot indica o sinuzită.” .

3) Din cele puse în practică de mine începând cu primăvara anului 2020 și până în prezent , dar și de pe INTERNETUL cu de toate , postez în cele ce urmează câteva sfaturi ce pot fi aplicate de cine vrea și are voință , ca măsuri de PREVENIRE :

– stați mai mult acolo unde există mai mult oxigen ;

– beți zilnic ceai de lămâie , ghimbir și măceșe care conțin multă vitamină C ;

– luați cât mai des vitamina D, C 1000 , E (E) ;

– când apare SOARELE ca pe malul DUNĂRII bătrâne , ieșiți pe balcon și stați cu fața la soare 15-20 de minute intre orele 10-12 ;

– mâncați zilnic un ou fiert pe zi și înghițiți 2-3 căței de usturoi pe zi pe stomacul gol ;

– dormiți cel puțin 7-8 ore ;

– beți 1,5 – 2 litri de apă pe zi ;

– mâncărurile la cele trei mese principale să fie calde 🙂 nu reci ! 😦 .

4) Părinților care au MINORI în întreținere

BUNICILOR care-și iubesc nepoatele și nepoții ,

le recomand spre lecturare articolul de pe :

https://www.news.ro/social/ministerul-sanatatii-recomandari-pentru-parintii-ai-caror-copii-au-simptome-ale-unor-infectii-respiratorii-infografice-cu-diferentele-dintre-raceala-gripa-covid-19-si-virus-sincitial-respirator-foto-1922400216002023011920984503

5) Iar în final de postare ,

postez spre informare ,

un CITAT dintr-o curajoasă abordare ,

versus miile de MORȚI din pandemia de COVID-19 :

” Ar trebui traşi la răspundere toţi medicii care i-au avut în grijă!
„Medicii din prima linie” cum i-a botezat Iohannis, cărora le-au fost suplimentate substanţial veniturile în „războiul Covid” împotriva populaţiei.


Drept pentru care, azi, oamenii au ajuns să se sperie de medici, să refuze spitalele, tratamentele, spItalizările.
Deci, ce trebuie să facem cu nemernicii care au ucis premeditat?
Vorbim de o crimă în masă!

E necesar un acel Nurnberg !
Ce mai aşteptăm?
Avem şi medici de excepţie şi de bună credinţă care nu şi-au murdărit mîinile şi nici conştiinţa!
Cinste lor!” (Maria Diana Popescu)” .

Sursa citatului :


https://www.art-emis.ro/editoriale/e-necesar-un-altfel-de-nuernberg

Alioșa .

14/01/2023

In memoriam , poetului ” cel fără de pereche” , Mihai EMINESCU .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:07 am

În urmă cu 173 de ani, mai exact la 15 ianuarie 1850

https://en.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu

s-a născut Mihai EMINESCU,

” poetul cel fără pereche” ,

Într-o ȚARĂ condusă de o coaliție de guvernare , plină de orgolii, frustrări, răzbunări și falsitate 😦 😦 😦

versurile poetului Mihai EMINESCU din păcate,
sunt de foarte mare actualitate !!! 🙂 🙂 🙂

Iată spre exemplificare , câteva strofe din

” SCRISOAREA a III-a ” :

………………………………………………………………………………

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie;
 Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
” .

……………………………………………………………………….

” Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară! ”!!! 😦 😦 😦

Ca să nu repet cele postate pe :

și pe

anul acesta , la împlinirea a 173 de ani de la nașterea poetului patriot ,

Mihai EMINESCU ,

republic prin ” copy paste” articolul :

” Eminescu: Alungați turma acestor netrebnici

Când românului i-a ajuns cuțitul la os, zice, aproape disperat.

Cum nu vii tu Țepeș Doamne ?

Puțini poate sunt cei care știu că replica este de fapt un vers din Scrisoarea a III-, a lui Mihai Eminescu. 

Poetul național însă este cel care a făcut o radiografie a sistemului politic din România, care este mai mult decât actuală.

Iată câteva fragmente elocvente dintr-un articol publicat în ziarul “Timpul”, în 1877!

Ce caută aceste elemente nesănătoase în viața publică a statului?

Ce caută acești oameni care pe calea statului voiesc să câștige avere și onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decat organizarea cea mai simpla posibila a nevoilor omenești? 

Ce sunt aceste păpuși care doresc a trai fără munca, fără știință, fără avere moștenita, cumuland cate trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea sa implineasca nici pe una in deplina conștiințî? (…)

Ce cauta? Vom spune noi ce cauta.

Legile noastre sunt straine; ele sunt facute pentru un stadiu de evolutiune sociala care in Franta a fost, la noi n-a fost inca. Am facut strane in biserica nationalitatii noastre, neavand destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care sa constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oamenii a caror munca si inteligenta nu plateste un ban rosu, starpiturile, plebea intelectuala si morala.

Dar acum, de ne veti fi iertat sau nu, sa stam de vorba gospodareste si sa va intrebam ce poftiti d-voastra? Si, ca sa stim ca aveti dreptul de a pretinde, sa intrebam ce produceti? (…)

Ciudata tara, intr-adevar! Pe cei mai multi din acesti domni statul i-a crescut, adica i-a hranit prin internate, ca dupa aceea sa-si castige, printr-un mestesug cinstit, painea de toate zilele.

Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. Dupa ce acesti domni si-au mantuit asa-numitele studii, vin iar la stat si cer sa-i capatuiasca, adica sa-i hraneasca pana la sfarsitul vietii. Dar nu-i numai atata.

Domnia lor vor sa faca pe boierii. 3–4–500 de franci pe luna nu-i linistesc si nu-i fac sa se puie pe munca pentru a deveni folositori natiei de pe spinarea careia traiesc. Sunt nascuti pentru lucruri mai inalte, pentru deputatii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune in Academie, tot lucruri mari la care cinstitii lor parinti, care vindeau braga si rahat cu apa rece sau umblau cu patrafirul si sfistocul din casa-n casa, nici nu visasera si nici n-aveau dreptul sa viseze, caci nu dadusera nastere unor feti-frumosi cu stele-n frunte, ci unor baieti grosi la ceafa si tarzii la minte, de rand, adesea foarte de rand.

Caci, din doua una: sau acesti oameni sunt toti genii si, prin „calitatea” muncii lor intelectuale, merita locul pe care-l ocupa, sau, neproducand nici o valoare, nereprezentand nici un interes general decat pe al stomacului lor propriu, trebuie reimpinsi in intunericul ce li se cuvine.

Țărani ?Nu sunt. Proprietari nu, invatati nici cat negrul sub unghie, fabricanti – numai de palavre, meseriasi nu, breasla cinstita n-au, ce sunt dar?

Uzurpatori, demagogi, capete desarte, lenesi care traiesc din sudoarea poporului fara a o compensa prin nimic, ciocoi boierosi si fudui, mult mai infumurati decat coboratorii din neamurile cele mai vechi ale tarii.

De acolo pizma cumplita pe care o nutresc aceste nulitati pentru orice scanteie de merit adevarat si goana inversunata asupra elementelor intelectuale sanatoase ale tarii, pentru ca, in momentul in care s-ar desmetici din betia lor de cuvinte, s-ar mantui cu domnia demagogilor.

Intr-adevar, cum li s-ar deschide oamenilor ochii cand unul le-ar zice: „Ia stati, oameni buni! Voi platiti profesori care nici va invata copiii, nici carte stiu; platiti judecatori nedrepti si administratori care va fura, caci nici unuia dintr-insii nu-i ajunge leafa. Si acestia va ametesc cu vorbe si va imbata cu apa rece.

Apoi ei toti poruncesc si nimeni n-asculta. Nefiind stapan care sa-i tie in frau, ei isi fac mendrele si va saracesc, creandu-si locuri si locusoare, deputatii, primarii, comisii si multe altele pe care voi le platiti pesin, pe cand ei nu va dau nimic, absolut nimic in schimb, ci din contra va mai si dezbraca, dupa ce voi i-ati intolit. N-ar fi mai bine ca sa stapaneasca cei ce n-au nevoie de averile voastre, avand pe ale lor proprii? Sau cel putin oameni care, prin mintea lor bine asezata, va platesc ce voi cheltuiti cu dansii?

De aceea, alungati turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic si n-au nimic si vor sa traiasca ca oamenii cei mai bogati, nu stiu nimic si vreau sa va invete copiii, si n-au destula minte pentru a se economisi pe sine si voiesc sa va economiseasca pe voi toti“. 

Sursa :

Eminescu: Alungați turma acestor netrebnici

Anticipat ,

mulțumesc

  • Grazie 
  • Thanks ,
  • Merci ,
  • Kosonom sepen,
  • Díky,
  • Hvala ,
  • Xiexie,
  • Arigato,
  • Bedankt,
  • Dzieki ,
  • Obrigado ,
  • Blagodarya ,
  • Gracias ,
  • Tesekkur ederim ,
  • Danke

doamnelor , domnișoarelor și domnilor care , în urma trecerii domniilor lor pe aici vor lăsa un like, o vorbă, sau pe amândouă ! 🙂

În final de postare-republicare ,

de la EMINESCU citire ,

câteva versuri spre liberă cugetare ,

pentru toate persoanele virtuale !!! 🙂 🙂 🙂

” Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.” !!! ) 🙂 🙂

Sursa :

Ultima strofă din poezia LUCEAFĂRUL de EMINESCU .

Cu stimă și respect

pentru vizitatoarele și vizitatorii acestui post , Alioșa.

13/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/126.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:08 am

Motto :

Incredibil dar adevărat, în condițiile în care ,

străinii de NEAM și ȚARĂ ( Austria , Olanda , Suedia) umilesc România ” pas cu pas” 😦 versus ADERAREA la Spațiul Schengen ,

milioane de români sunt în pragul disperării din cauza facturilor uriașe la gaze și curent electric și a lipsei banilor pentru hrană și medicamente ,

românii sunt cei mai SĂRACI din Uniunea Europeană,

gripa, virozele , covidul și mai nou flurona ucid zilnic oameni 😦

banii acordați de Comisia Europeană pentru implementarea reformelor din PNNR pot fi pierduți ,

liderii coaliției de guvernare , PNL(PDL)&PSD&UDMR ,

respectiv Ciucă, Hunor și Ciolacu , de la stânga la dreapta în foto de mai jos ,

se ceartă pe ROTATIVA de GUVERNARE din mai 2024 !!! 😦 😦 😦

1) ” Tolerăm de mai bine de şapte ani o boală gravă

Rotativa guvernării din mai se anunţă de pe acum a fi un act dintr-o piesă de teatru marca Eugen Ionesco! De la un guvern de operetă n-ai cum avea aşteptări! Mai întîi, PNL-ul la pedale, Iohannis i-a dat bicicleta lui Ciucă s-o păzească, un „dottore” marionetă cu epoleţi, apoi, zic ei, în mai, PSD-ul, cu Ciolacu pe ghidon, de care mă cam îndoiesc. Ia, tu, mai întîi jumătatea, Ciucă, între timp, colacul se mai usucă şi se sfărîmă la jumătate! De parcă actul guvernării ar fi un colac ce trebuia tăiat în două sau în trei, să nu uităm pe traseista UDMR, care se urcă de fiecare dată cu şiretlicuri în tirul guvernării. Un aranjament tîmp, marca Iohannis!  De fapt, Iohannis are mulţi iepuri fricoşi în joben, un joben uriaş pentru tărtăcuţa lui, de unde va scote alt iepuraş şantajabil, cu profilul lui Ciucă, pentru rocadă. Scandalul se zăreşte la orizont ca o bombă legată cu fundă roşie! Potrivit acordului politic semnat în 2021 la înfiinţarea Coaliţiei, PSD-PNL-UDMR, pe 25 mai 2023, trebuie pusă în practică rocadă guvernării, schimbul de ministere şi, cel mai important, schimbul de premier.

Acordul prevede că Nicolae Ciucă, primul candidat la funcţia de prim-ministru, îşi va păstra mandatul pînă pe 25 mai 2023, urmînd să fie înlocuit de un candidat din PSD, pînă la alegerile generale din 2024. Odată cu unica şi istorica rocadă a premierilor, PNL, PSD şi UDMR trebuie să facă schimb şi de ministerele prevăzute în acord: Transporturi, Investiţii şi proiectele europene, Justiţie şi Finanţe. Miza uriaşă sînt ministerele de forţă, printre care şi Ministerul Dezvoltării, de unde pleacă grosul fondurilor spre administraţiile locale. Lupta grea se va da pe ministerele cheie, Justiţie şi Finanţe, pentru că cele două avizează toate proiectele care trec prin Guvern. Şi unii şi alţii ţin cu dinţii de fotoliile ministerelor şi trimit semnale în presă cum că rocada ministerelor n-ar prea fi necesară. PNL-ul suplimentează deja pretenţiile. Pe lîngă ministerele din protocol îşi doreşte încă două ministere în plus: Finanţele şi Transporturile. Cu toate că 2022 fost un an greu pentru PNL, aflîndu-se într-o continuă scădere în sondaje, liberalii, în lipsa lor crasă de competenţă, s-au bazat pe spatele lui Ciucă şi Bode şi s-au încălzit constant sub aripa lui Iohannis, şi acesta, în cădere drastică. Dar n-au făcut nimic trainic pentru poporul român care trăieşte cea mai cruntă iarnă a scumpirilor şi vitregiilor de pînă acum.

E greu de crezut în rocada de putere la nivelul Guvernului. Nimic nu e bătut în cuie! Iohannis are ghete uriaşe şi murdare! Poate oricînd călca în picioare un protocol, gîndindu-ne de cîte ori acesta a spart geamurile Constituţiei, ştiind că are şi prostul obicei de a trăda şi a înşela aşteptările românilor. Dacă rocada va avea loc, controlul ministerelor va fi negociat la sînge, cu şantaj profesionist şi scandal de neuitat.

Primul scenariu ar fi că Iohannis urmăreşte slăbirea Pe-Se-De, după cum înşuşi silabiseşte, şi înlăturarea lui Ciolacu. Ar mai fi un scenariu secund, în care să se bată palma, iar dottore Ciucă să rămînă premier şi să se ţeasă alte structuri de putere, alte alianţe. Cu toate scenariile puse pe tapet, dacă rocada va avea loc sau nu, PNL continuă să viseze, să planifice, să tragă cenuşa pe turta ce trebuie împărţită în două, continuă să manevreze, să vîneze pe acelaşi cîmp cu vînătorul-şef de la Cotroceni, continuă să spere la mai mult. Un lucru pare sigur: rocada va schimba radical raportul dintre cele două partide, vedem deja lupte de suprafaţă, intuim lupte subterane şi alte lupte în declaraţiile oficiale. Anul 2023 are profilul unei lupte asidue pentru putere, nu pentru binele poporului.

Oare cînd vor înceta oamenii lui Iohannis cu jocurile stupide? Cu toţii trebuie scoşi în şuturi de pe scena guvernării şi înlocuiţi cu oameni credincioşi naţiei. România e prizoniera unor impostori care se ceartă şi se ţepuiesc între ei pentru fotolii, nu pentru plătitorul de taxe, de unde şi-au gonflat ei veniturile. Uite cum tolerăm de mai bine de şapte ani o boală gravă perpetuată de către Iohannis, deşi, de la începutul primului său mandat trebuiau luate măsuri de eradicare şi igienă la Cotroceni, ca în cazul oricărei boli grave. Se impunea ca Iohannis să fie dat afară pe uşa palatului din primii ani de mandat! Situaţia ar fi fost alta în ţară la acest moment. S-a prelungit voit o agonie oneroasă României, doar pentru că lingăii de serviciu au considerat că suspendarea lui ar fi un dezastru. Dezastru a fost rămînerea sa în funcţie! Iohannis ne-a furat şapte ani din vieţile noastre, după anii furați de cei trei „escu”: Iliescu. Constantinescu şi Băsescu!

De şapte ani Iohannis ne ţine sclavii străinilor, de şapte ani ne minte, ne dezonorează, ne înşeală, ne trădează „pas cu pas”! Apropo! Cît de rapid i s-au terminat talentele literare, ce repede s-au speriat muzele de analfabetismul său literar! Tocmai cînd naivii şi lingăii voiau să-l propună pentru premiul Nobel în literatură, pe baza paraliteraturii copertate de scribălăii de curte. Trăim printre fiarele unei jungle concentraţionare, ne lăsăm manipulaţi de nişte farisei care şi-ar vinde chiar şi părinţii sub afişul binelui poporului. Cît despre înmulţirea peştilor şi a pîinilor pentru naţiune după rocada de putere din Guvern, numai Iisus la predica de pe munte a reuşit minunea, fiind cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu. Politicienii noştri sînt nişte apostoli betegi şi corupţi care propovăduiesc dezbinarea şi hoţia ca metode de lucru” .

Sursa :

https://www.art-emis.ro/editoriale/toleram-de-mai-bine-de-sapte-ani-o-boala-grava

2) Tolerăm de mai bine de 33 de ani

IMPOSTURA ,

IPOCRIZIA,

DEMAGOGIA,

MINCIUNA ,

NEPOTISMUL ,

FAVORITISMUL,

LICHELISMUL,

OPORTUNISMUL ,

AROGANȚA ,

TRUFIA,

LĂCOMIA,

LAȘITATEA și

PROSTIA !!! 😦 😦 😦

” Mai bine mai TÂRZIU, decât NICIODATĂ ” spune-o vorbă din popor ! 🙂
Ca atare , postez spre informare , o ȘTIRE lipsită complet de umor ! 😦

Asociația „Onoare și Patrie”, unde actualul lider al Alianței pentru Unirea Românilor ( AUR ) ,

George Simion a fost vicepreședinte, a primit între anii 2013-2014 donații și sponsorizări de peste 50.000 euro din partea unor lideri politici printre care se numără
fostul ministru al apărării ,Vasile Dîncu,
fostul ministru de interne și al apărării , vicepremier și premier intermediar o scurtă perioadă de timp, genealul cu PATRU stele primite la ” APELUL BOCANCILOR” , Gabriel Oprea ,
fostul premier Viorica Dăncilă ,
dar și din partea unități militare ale SPP și SRI și a unor companii cu influență în spațiul public !!! 😦 😦 😦
Toate detaliile pe :
https://presshub.ro/exclusiv-asociatia-lui-george-simion-a-primit-donatii-de-la-unitati-militare-ale-spp-si-sri-intre-anii-2013-2014-ce-nume-din-politica-i-au-mai-dat-bani-254849/

3) O știre care are mare legătură cu actuala guvernare !!! 😦 😦 😦

4) În completare la cele postate la punctul 2 de pe :

postez spre informare următoarele :

https://www.libertatea.ro/stiri/surse-politice-pnl-nicolae-ciuca-lucian-bode-doctorat-4408090

https://www.libertatea.ro/stiri/emilia-sercan-ubb-ar-trebui-sa-l-dea-in-judecata-pe-bode-pentru-retragerea-titlului-de-doctor-4409669

Alioșa .

12/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/125 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:56 pm

În loc de motto :

Pe malul Dunării bătrâne ,ninge liniștit ,

în apartamentul meu duduie centrala ,

eu sunt complet dezamăgit ,

de una lume virtuală ! 😦

1) Incredibil dar adevărat ,

cei cu dragoste de NEAM și ȚARĂ au semnalat ,

că …,

românii sunt cei mai SĂRACI din Uniunea Europeană !!! 😦 😦 😦

Venitul anual al românului este de 8703 eur, în timp ce media europeană este de peste 18.000 €/an ” !!! 😦 😦 :-(m

” Sărăcirea și umilirea românilor, politică de stat?

ROMÂNII, CEI MAI SĂRACI DIN UE

Luxemburghezii, de exemplu, au la dispoziție, fiecare dintre ei, o sumă de patru ori mai mare (32.132 €/an), iar olandezii beneficiază de câte 24.560 €/an. Bulgarii, următorii după noi în topul sărăciei, se bucură de câte 9.375 €/an, oricum cu o optime mai mult decât noi!

Media europeană este de peste 18.000 €/an. Fiecare ungur are la dispoziție venituri anuale de 9.982 €, fiecare polonez – 13.866 €, fiecare ceh – 13.815 €, fiecare croat – 11.385 €” .

Continuarea pe :

2) Cine va avea răbdare să acceseze videoclipul de mai jos

vor afla lucruri despre care am postat și comentat și eu pe :

la punctul 2 , litera (b) din articolul sus menționat , la care , adaug și două link-uri ce merită accesate , citite și analizate imparțial !!! 🙂 🙂 🙂

https://www.libertatea.ro/stiri/surse-politice-pnl-nicolae-ciuca-lucian-bode-doctorat-4408090

https://www.libertatea.ro/stiri/emilia-sercan-ubb-ar-trebui-sa-l-dea-in-judecata-pe-bode-pentru-retragerea-titlului-de-doctor-4409669

În final de postare-republicare ,

o ȘTIRE care ar trebui să îngrijoreze tare !!! 😦 😦 😦

Alioșa

11/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/124.

Filed under: generale — Aliosa @ 5:34 am

În loc de motto :

a) Toată lumea vorbește despre gripă, viroză,covid-19 și noul virus botezat FLURONA , dar nu toată lumea știe ce simptome are fiecare ! 😦

Ca atare , recomand spre lecturare, următorul articol :

https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-26012743-gripa-viroza-covid-19-sau-flurona-care-sunt-simptomele-cum-deosebesti.htm

b) Despre VACCINAREA ANTIGRIPALĂ , recomand lecturarea articolului de pe :

https://www.sfatulmedicului.ro/Educatie-pentru-sanatate/raspunsuri-la-intrebarile-legate-de-vaccinul-antigripal_9673

O vorbă din popor , spune cu umor că ,mai devreme sau mai târziu,

ADEVĂRUL iese la iveală !!! 🙂 🙂 🙂

La aproape trei ani de la decretarea de către președintele României ,

Klaus WERNER Johannis , a STĂRII de URGENȚĂ în ROMÂNIA

ROMÂNII vaccinați și nevaccinați ,

au posibilitatea să afle următoarele lucruri ascunse la vremea planPandemiei :

1) de la fostul purtător de cuvânt al ministrului sănătății de tristă amintire , V.V. Voiculescu ,BOGDAN OPREA, specialist în comunicare :

” Este înfiorător ce conține raportul de activitate privind VACCINAREA împotriva COVID-19 ”

"Este înfiorător ce conţine raportul de activitate privind vaccinarea împotriva COVID-19"

” Specialistul este de părere că autorităţile au încercat să muşamalizeze raportările privind reacţiile adverse.”(2) Absolut îngrijorător, raportul publicat pe ascuns ne arată, în premieră, partea pe care autorităţile s-au chinuit atât de mult s-o ascundă şi s-o muşamalizeze: raportările de efecte adverse (credeţi-mă, ştiu ce vorbesc când fac referire la muşamalizare, şi din perioada scurtului meu mandat de purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, ianuarie – martie 2021, şi din ulterioare experienţe medicale personale legate de vaccinare).Raportul de activitate al CNCAV indică acum, negru pe alb, 41.486 de reacţii adverse post-vaccinare indezirabile (RAPI) (pag. 29)! 41.486 de oameni!!! Aceştia sunt oameni, nu cifre! Oameni despre care, pe durata vaccinării, autorităţile şi CNCAV-ul nu au scos o vorbă, au minţit că nu există, că nu sunt grave efectele raportate de cetăţeni (căutaţi declaraţiile lor, este plin internetul de ele)”.

Sursa citatului sus postat :

https://www.bursa.ro/bogdan-oprea-specialist-in-comunicare-este-infiorator-ce-contine-raportul-de-activitate-privind-vaccinarea-impotriva-covid-19-49637847

2) de la același Bogdan Oprea dar prin intermediul site-ului

https://www.libertatea.ro/stiri/vaccinare-bogdan-oprea-valeriu-gheorghita-reactie-paralizie-faciala-temporara-4406816

lucruri și mai grave !!! 😦 😦 😦

3) de la Institutul Național de Sănătate Publică ( INSP) :

Pentru prima oară, Institutul Național de Sănătate Publică a făcut publică lista cu reacțiile adverse la vaccinul anti-Covid, detaliate pe patologiile provocate.

Printre acestea regăsim mii de cazuri cu tulburări psihice, tulburări ale sistemului nervos, precum și tulburări scheletice și ale țesutului conjunctiv.

În România, reacțiile adverse nu au fost raportate decât la un nivel extrem de redus, deși numărul persoanelor care au suferit de pe urma vaccinului este uriaș.

Potrivit INSP, în perioada 27.12.2020 – 31.12.2021 s-au înregistrat 19.716 reacții adverse (RAPI) la vaccinul anti-Covid, din care 12.600 (63,9%) la persoane de gen feminin, cu o mediană de 39 ani (minima 12 ani, maxima 93 ani), 6.166 (31,3%) la persoane de gen masculin, cu o mediană de 37 ani (minima 12 ani, maxima 102 ani), iar pentru 950 (4,8%) nu a fost precizat genul. Din totalul reacțiilor adverse înregistrate oficial, 2.149 au fost de tip local și 17.567 de tip general. Din punct de vedere al cauzei producerii RAPI apărute în uma vaccinării împotriva Covid-19, 177.364 (88,1%) cazuri au fost asociate cu componentele vaccinului, 1.336 (6,8%) cazuri asociate cu anxietate și componentele vaccinului, 989 (5%) cazuri au fost asociate cu anxietate și 27 (0,5%) cazuri asociate cu erori de vaccinare. Din categoria tulburărilor hematologice și limfatice, numărul total de limfoadenopatii raportate a fost de peste 1.700, cele mai multe fiind de la vaccinul Pfizer. Limfadenopatia este o afecțiune caracterizată printr-o creștere a dimensiunii ganglionilor limfatici, care sunt organe ale sistemului imunitar. Ele sunt localizate pe tot corpul uman și fac parte din sistemul limfatic. Limfa este un tip de țesut conjunctiv care curăță corpul uman de bacterii și substanțe dăunătoare și le transportă către ganglionii limfatici care filtrează elemente străine. În aceste organe ale sistemului limfatic, celulele speciale sunt concentrate și permit eliminarea substanțelor nocive și a virușilor. Cea mai mică creștere a ganglionilor limfatici indică dezvoltarea proceselor patologice.

Paralizii și parestezii

Totodată, vaccinurile Covid au produs 432 de reacții alergice și 12 șocuri anafilactice. Dintre tulburările psihice, cea mai frecventă a fost insomnia, care a afectat 366 de vaccinați. De cefalee au fost afectate 7.764 de persoane vaccinate anti-Covid, iar de parestezie, 881. Paralizia facială a fost raportată în 16 cazuri. Parestezia se manifestă prin senzația de furnicatură, amorțeală, senzația de arsură, senzația de rece, lipsa sensibilității sau senzația de gâdilat, aparută în orice zonă a corpului. Parestezia cronică poate cauza și dureri sub formă de junghiuri. În mod normal, parestezia este cauzată de deficitul de calciu, de diabet, de boli autoimune sau de afecțiunile neurologice precum screloza multiplă. Pe lângă aceste afecțiuni, au mai fost raportate ca reacții adverse la vaccin și alte tulburări ale sistemului nervos, fără a se preciza tipul acestora, în număr total de 2.663. Tot ca reacții adverse au fost înregistrate și 2.969 de tulburări gastrointestinale. În ce privește miocarditele, cele raportate oficial au fost doar 15 cazuri, din care 13 după vaccinarea cu Pfizer.

Tulburări scheletice

Cele mai multe efecte adverse au intrat în categoria tulburărilor scheletice și ale țesutului conjunctiv, unde s-au raportat 7.838 de pacienți vaccinați. În ce privește tulburările scheletice, cea mai frecventă a fost necroza capului femural, câteva cazuri fiind prezentate și în ziarul Național. Necroza aseptică de cap femural apare în momentul în care șoldul nu mai primește cantitatea de sânge necesară unei bune funcționări. Dat fiind că oasele șoldului au nevoie de vascularizaţie, în momentul în care aceasta nu mai are loc, osul din capul femurului începe efectiv să se degradeze și să moară. Dacă boala nu este stopată la timp, articulația șoldului poate fi distrusă complet, instalându-se coxartroza. Printre tulburările țesutului conjunctiv se numără lupusul eritematos sistemic, vasculita, sclerodermia, polimialgia reumatică, periarterita nodoasă, Sindromul Ehlers-Danlos și Sindromul Marfan.”.

Sursa :

4) De pe ” cristoiublog.ro”

5) Este bine că cei direct implicați în propaganda VACCINISTĂ din perioada pandemiei de Covid-19 au început să se TOARNE unii pe alții , dar , întreb și eu ca omul liber și neservit politic ,

de ce oare ,

numitul Bogdan Oprea , fost consilier al președintelui Traian Băsescu , a controversatei Elena Udrea și fost purtător de cuvânt al ministrului SĂNĂTĂȚII ,Vlad Vasile Voiculescu , în guvernarea PNL(PDL)&USR ,

nu a spus ce-a spus acum despre toate cele intenționat ASCUNSE de autoritățile statului român de la acea vreme ??? 😦 😦 😦

https://evz.ro/acuzatii-grave-despre-musamalizarea-efectelor-adverse-la-vaccinul-covid-colonelul-gheorghita-ne-a-spus-sa-dezmintim.html

6) Așa după cum am precizat pe

și pe :

cu sinceră părere de rău , menționez că am avut dreptate când am afirmat cu subiect și predicat că……………,

ADERAREA României la Spațiul SCHENGEN este tot mai departe

și depinde de STRĂINII de NEAM și ȚARĂ !!! 😦 😦 😦

În final de postare-republicare , câteva întrebări logice și care așteaptă o clarificare :

– va răspunde cineva de interzicerea dreptului constituțional al românilor cu alte boli decât cele datorate COVID-19 , de a se interna în spitalele declarate ” suport covid-19” ? 😦

– va răspunde cineva pentru miliardele de lei cheltuite din banul public pentru achiziționarea de izolete ,măști contrafăcute , vaccinuri experimentale și spitale de campanie utilate și nefolosite ?? 😦 😦

– va răspunde cineva de ratarea aderării României la Spațiul Schengen ??? 😦 😦 😦

Alioșa .

10/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/123 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:49 am

1) În loc de moto , câteva sfaturi utile 🙂

Cum tot mai multă lume vorbește despre un nou VIRUS mai periculos decât COVID-19 ,

https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/epidemiologul-emil-popovici-virusul-gripal-poate-2221189.html

https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/gripa-si-sars-cov-2-care-sunt-efectele-dublei-2233125.html

https://www.libertatea.ro/stiri/varianta-kraken-coronavirus-romania-4406172

din cele puse în practică de mine începând cu primăvara anului 2020 și până acum ,

dar și de pe INTERNETUL cu de toate ,

postez în cele ce urmează câteva sfaturi

ce pot fi aplicate de cine vrea și are voință , ca măsuri de PREVENIRE :

– stați mai mult acolo unde există mai mult oxigen ;

– beți zilnic ceai de lămâie ,ghimbir și măceșe care conțin multă vitamină C ;

– luați cât mai des vitamina D, C 1000 ,E (E) ;

– stați cu fața la soare 15-20 de minute intre orele 10-12 ;

– mâncați un ou pe zi ;

– dormiți cel puțin 7-8 ore ;

– beți 1,5 litri de apă pe zi ;

– mâncărurile la cele trei mese principle trebuie să fie calde (nu reci) ;

– amintiți-vă că valoarea pH-ului virusului corona variază între 5,5 și 8,5.

Prin urmare, tot ce trebuie să faceți pentru a scăpa de virus

este să consumați alimente alcaline, cu pH mai mare decât nivelul virusului ! 🙂

– Lămâie verde – 9/9 pH

– Lămâie galbenă – 8,2 pH

– Avocado – 15,6 pH

– Usturoi – 13,2 pH

– Mango – pH 7/8

– Mandarină – 8,5 pH

– Ananas – 12,7 pH

– Portocala – 9,2 pH .

Rețineți :

cu apă caldă, lămâia ucide virusul înainte ca acesta să ajungă la plămâni !!! 🙂 🙂 🙂

 

2) În ton cu TITLUL postului

” De la lume adunate , înapoi la lume date”

am selectat de pe NETUL cu de toate 🙂

pentru doritorii de ADEVĂR , câteva CITATE :

„Saltimbancul planetar îşi permite să-l ia de guler pe împiedicatul de la Casa Albă pentru că îl are la mînă prin bine cunoscuta corupţie practicată de familia Biden, chiar şi prin actele solicitate de Trump în cazul „Burisma”. Credeţi că Hunter Biden ar mai fi fost la conducerea „Burisima” dacă nu ar fi fost fiul lui Joe Biden, pe atunci vicepreşedinte al SUA? După demiterea procurorului general al Ucrainei, Viktor Shokin, la solicitarea expresă a lui Joe Biden, „Burisma” a fost eliminată din calendarul justiţiei ucrainene, cazul fiind închis.” (Maria Diana Popescu).

Sursa :

https://www.art-emis.ro/editoriale/amenintari-santaj-si-coruptie-la-nivel-inalt

„Mircea Vulcănescu nu a luat în mod nemijlocit, din proprie inițiativă, decizii care să se poată înscrie în ceea ce justiția numește „infracțiuni de genocid contra umanității” și „crime de război”. Nu a fost condamnat vreodată de „Tribunalul Poporului” și nici nu a primit stigmatul de „criminal de război”. Personalitatea aflată în atenție nu a făcut parte din vreo organizație de tip fascist sau legionar. În consecință, Mircea Vulcănescu rămâne o figură luminoasă a patrimoniului culturii românești, iar numele său nu se cuvine să fie supus niciunei cenzuri.” (Acad. Ioan Aurel Pop)

Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/opinie-in-cazul-mircea-vulcanescu

„Rusia are dreptate. Ucraina este un stat nazist, artificial… Pentru liniștea Europei Ucraina ar fi bine sa fie redusă la cca o treime din suprafața de azi. Repet,Ucraina este un stat dușman României… Degeaba îi ajutăm. Se poartă cu noi cu dispreț. Unde e Demnitatea României ? Azi, aici, acum ? Călcată în picioare de Kievul nazist. Niciodată demnitatea poporului român nu a fost atât de grav afectată ca acum de odioasa, infama Ucraina” (Prof.dr. Gică Manole), citat de Daniel Siegfriedsohn).”

Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/jos-cizma-ucraineana-de-pe-teritoriile-romanesti-1

și niște articole în care se pune punctul pe ” I ” versus :

a) un deputat cu un TUPEU de neimaginat 😦 😦 😦

” Lăsați-mă să mă dedic stopării violenței în familie din poziția de parlamentar”
a spus cu subiect și predicat deputatul AUR , Dumitru Focșa , după ce a fost EXCLUS din partidul care l-a propulsat DEPUTAT în Parlamentul României pe motiv că și-a BĂTUT soția !!! 😦 😦 😦
Toate detaliile pe :
https://www.libertatea.ro/stiri/deputatul-dumitru-focsa-dupa-ce-a-fost-exclus-din-aur-tensiunile-din-casnicie-pe-fondul-dedicarii-totale-in-cariera-politica-4404527

b) un ministru disperat 😦 😦 😦

” Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act de noile informații apărute în spațiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode.
Așa cum s-a angajat public pornind de la bunele practici internaționale de a aborda integritatea cu integritate,
Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat și va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informații,
după practici și mecanisme academice de referință, dincolo de analizele și dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democrație.
Continuarea pe :
https://news.ubbcluj.ro/ubb-reia-analiza-tezei-dr-doctorat-a-domnului-lucian-bode/

Din motive doar de el și-ai lui consilieri știute , ministrul de interne , Lucian Bode ( PNL(PDL) ,
a trecut la CONTRAOFENSIVĂ mediatică și juridică ca să STOPEZE demersurile Comisiei de Etică a UBB versus verificarea TEZEI lui de DOCTORAT unde sunt suspiciuni de PLAGIAT ! 😦
Concret ,
ministrul de interne Lucian Bode a dat în judecată Universitatea Babeș-Bolyai cu scopul vădit de a încerca să blocheze un iminent verdict de plagiat ! 😦

Iată dovada :

” Ministrul de Interne Lucian Bode a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), într-o încercare disperată de a bloca emiterea unui previzibil verdict de plagiat referitor la teza sa de doctorat”.
Continuarea pe :
https://pressone.ro/exclusiv-ministrul-lucian-bode-da-in-judecata-universitatea-babes-bolyai-incearca-sa-blocheze-un-iminent-verdict-de-plagiat

c) un exemplu de NEPOTISM ,

d ) cum FIUL unui primar face bani pe seama unui HANDICAPAT fizic :

https://pressone.ro/saraci-din-grija-primarului-afaceri-cu-oameni-si-terenuri-intr-un-loc-uitat-de-lume-din-romania

e ) și inconștiența celor de la guvernare 😦 😦 😦

România merge din datorie în datorie , și se va opri când numai DUMNEZEU știe !!! 😦 😦 😦
Toate amănuntele pe :
https://cursdeguvernare.ro/4-mld-dolari-suma-record-bifata-de-romania-ca-prim-imprumut-de-pe-pietele-externe-in-2023.html

Alioșa .

08/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/122.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:29 am

În loc de motto :

” E unul care cântă mai dulce decât mine ?
Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine.
Apuce înainte s-ajungă cât de sus,
La răsăritu-i falnic se-nchina-al meu apus“………………………….
Sursa :
Poezia ” Unor critici ” de Vasile Alecsandri.

1) Înaintea loviturii de stat din DECEMBRIE 1989 ROMÂNIA nu avea nicio datorie externă 🙂 ba dimpotrivă , avea de recuperat creanțe 🙂
Din nenorocire pentru prezentul și viitorul ȚĂRII , la ora actuală , ROMÂNIA are datorii de peste 120 miliarde euro 😦 cele mai multe făcute în mandatele lui Ludovic Orban și Vasile Cîțu !!! 😦 😦 😦
Și tot la ora actuală industria si economia sunt ” la pământ” 😦
INDUSTRIA de APĂRATE a ȚĂRII distrusă 😦
SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU desființat 😦 😦 😦
ARMATA formată din tineri slab pregătiți din punct de vedere intelectual 😦
o mare parte din pădurile seculare ale țării vândute și defrișate ” pas cu pas” 😦
bogatiile naturale concesionate sau vândute 😦
pământul cel mai fertil al ROMÂNIEI vândut străinilor de NEAM și ȚARĂ ” pe ochi frumoși”
Parlamentarii celor două camere ( Senatul și Camera Deputaților) nesocotesc ” pas cu pas” Constituția , Legile votate chiar de ei chiar și voința poporului exprimată REFERENDUM NATIONAL ( parlament cu 300 de parlamentari ),
magistrații de la CSM , ÎCCJ și CCR cer guvernanților bani si favoruri ca să , culmea ironiei , ca să RESPECTE LEGEA și să JUDECE DREPT 😦 😦 😦
în timp ce MILIOANE de ROMÂNI nu au BANI de mâncare și medicamente iar alte MILIOANE de ROMÂNI așteaptă cu sufletul la gură AJUTOARELE de la STAT 😦 😦 😦
iar lista ar putea continua , dar ,
” QUI PRODEST” ???

2) În legătură cu minciuna unora interesați să DENIGREZE instituțiile statului român ,MApN și MAI 😦 că militarii nu au CONTRIBUIT la PENSII și că au PENSII SPECIALE , articolul de pe

precizează cu subiect și predicat că respectivii DENIGRATORI sunt de fapt niște INSTIGATORI !!! 😦 😦 😦

3) ” Pe ce cheltuie Ministerul Apărării 2,5 % din PIB : Programele și măsurile concrete pentru Armată

Sectorul de apărare va beneficia în 2023 de alocarea unor fonduri de 2,5% din PIB, conform deciziei din luna octombrie a CSAT – creștere anunțată încă din luna martie. Astfel, conform bugetului pe 2023, aprobat, joi, de Guvern, Ministerul Apărării Naționale va primi fonduri bugetare în valoare de 35,3 miliarde lei, cu 52,3% mai mult decât în 2022.

În același timp, creditele de angajament prevăzute în bugetul Ministerului Apărării Naționale (MApN) se ridică la 68,2 miliarde de lei, cu circa 30% în plus față de 2022.

„Obiectivul strategic al politicii de apărare pentru perioada 2023-2026 îl reprezintă modernizarea și adaptarea Armatei României la riscurile și provocările specifice actualului context geopolitic, cât și consolidarea profilului de partener strategic relevant al României la nivelul NATO, al UE și în cadrul parteneriatului strategic cu SUA”, se menționează în fișa bugetului instituției.

Investiții/cheltuieli concrete. PATRIOT, HIMARS, Avion multirol

Prin măsurile bugetate se are în vedere creșterea numărului de forțe cu capacitate de reacție rapidă la peste 300.000, o prezență substanțială și persistentă în toate domeniile (terestru, maritim, aerian) – un pachet robust de forțe, gata de acțiune.

Totodată, vor fi alocate fonduri pentru:

  • dezvoltarea infrastructurii în scopul asigurării unei reintariri rapide a oricărui aliat, inclusiv în situații cu notificare din timp scurt sau fară notificare;
  • adaptarea/revizuirea planurilor de apărare, inclusiv prin desemnarea unor forte destinate specific pentru apărarea unor aliați;
  • creșterea interoperabilitatii prin desfășurarea de exerciții în comun; creșterea capacității de desfășurare a activităților specifice în domeniul cibernetic și spațial;
  • menținerea superiorității tehnologice și creșterea investițiilor în tehnologii emergente și disruptive;
  • creșterea rezilienței la nivel national și la nivel NATO, per ansamblu.

„Trebuie reamintit că anul 2022 este al șaselea an consecutiv în care România alocă un procent de 2% din PIB pentru apărare, al șaptelea an consecutiv în care peste 20% din bugetul MApN este destinat achiziției de echipamente și primul an în care s-a alocat un procent de peste 2% din bugetul MApN pentru cercetaredezvoltare-inovare”, se mai arată în document.

Ce investiții vor fi realizate

Programe în derulare (contractate):

• Sistem de rachete sol aer cu bătaie mare HSAM – PATRIOT
• Transportor blindat pentru trupe (TBT 8X8)
• Sistem MLRS – HIMARS (Multiple Launch Rocket System)
• Avion multirol al Forțelor Aeriene
• Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinava (SIML)
• Platforme de transport auto, multifuncționale pe roti
• Revitalizarea și modernizarea aeronavelor IAR-99 din dotarea MapN

Programe în curs de semnare sau inițiate:

• Corveta multifuncțională
• Continuarea dotării Forțelor Aeriene cu avioane multirol, prin achiziția a unui pachet de 32 de avioane
F-16 în configurație M6.5.2, echipamente de suport logistic și servicii de instruire din excedentul Forțelor Aeriene Norvegiene
• Sistem de securitate și apărare cibernetică
• Echipamente și sisteme de detecție, avertizare, decontaminare și protecție (individuala și colectiva) CBRN
• Sistem de rachete antiaeriene cu raza foarte scurta de acțiune, portabil – MANPAD
• Sisteme UAS (Bayraktar TB-2)
• Sistem de război electronic mobil – SREM
• Modernizarea sistemului de artilerie antiaeriana OERLIKON Model GDF 103 la standardul de sistem de artilerie antiaeriana cu capacități CRAM
• Tanc principal de lupta
• Elicoptere cu capabilitati de lupta la suprafață tip H215M
• Nave tip vânător de mine
• Echipamente necesare dotării și operationalizarii structurilor de forte pentru operații speciale
Programe care urmează a fi inițiate în perioada 2023-2025:
• Autovehicule tactice blindate tip ușor – ATBTU (are aprobarea prealabila a Parlamentului)
• Sisteme C4I cu capabilitati de integrare IȘTAR (are aprobarea prealabila a Parlamentului)
• Mașînă de lupta a infanteriei, pe senile – MLI (are aprobarea prealabila a Parlamentului)
• Sisteme UAS tactice – clasa I (are aprobarea prealabila a Parlamentului)
• Sistem integrat de arme SHORAD/VSHORAD (are aprobarea prealabila a Parlamentului)
• Sistem de armament individual tip NATO (are aprobarea prealabila a Parlamentului)
• Aparatura optica și optoelectronica (Etapa I) (are aprobarea prealabila a Parlamentului)
• Tanc principal de lupta
• Sistem Obuzier 155 mm, autopropulsat
• Vehicule amfibii de asalt tip AAV-7

Principalele obiective de investiții în infrastructura sunt:

• Infrastructura statica a HQ MNC-SE în cazarma 562 Sibiu
• Infrastructura Bazei 57 Aeriana în cazarma 888 Mihail Kogălniceanu
• Infrastructura Baza 71 Aeriana Câmpia Turzii
• Infrastructura în cazarma 3600 Mihai Bravu (HSAM)
• Infrastructura Baza 86 Aeriana Borcea

De asemenea, vor fi realizate investiții în modernizarea infrastructurii spitalicești din rețeaua sanitară proprie a MApN, “atât în scopul asigurării asistenței medicale a personalului armatei și a cadrelor militare în rezervă și în retragere, cât și pentru asigurarea capabilităților medicale necesare în situații de criză și război”.

Cheltuielile de personal, aproape 10 mld. lei

În ceea ce privește cheltuielile de personal, Ministerul Apărării v aloca fonduri bugetare de proximativ 10 miliarde lei (9,5 mld. lei), cu 23,5% mai mari decât cele prevăzute pentru acest an.

Dintre acestea, doar în sectorul de apărare vor fi cheltuite 7,5 mld. lei, cu 26,5% mai mult decât în anul acesta, având în vedere că vor fi realizate noi angajări.

La capitolul „Bunuri și servicii”, MApN are prevăzute credite bugetare de 4,46 mld. lei, cu 25% mai mari, iar alocările peste asistență socială sunt estimte la puțin peste 5 miliarde lei, cu 12,3% în plus față de 2022.

Obiectivele politicii de apărare sunt:

  • dezvoltarea cadrului politic și juridic din domeniul apărării și securității naționale;
  • creșterea relevantei strategice a României în cadrul NATO și UE;
  • consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA ‒ intensificarea cooperării bilaterale și regionale în domeniul apărării;
  • continuarea demersurilor privind dezvoltarea capabilitatilor prin implementarea prevederilor Programului Armata României 2040 și a Planului multianual de înzestrare a Armatei României;
  • elaborarea și îmbunătățirea cadrului normativ specific domeniului apărării și calității vieții personalului”.

Sursa :

4) Din cauza celor specificate la punctul 2 din această postare , în MAI și MApN se întâmplă lucruri bizare !!! 😦 😦 😦

5) Din motive doar de ei știute 😦 dar de lumea deșteaptă bănuite 🙂 , videoclipul de mai jos a dispărut de pe site-ul MApN !!! 😦 😦 😦

6) în final de postare-republicare ,

dar nu deloc la întâmplare,

ci pentru a fin în ton cu TITLUL postului de față ,

luând în considerare și având în vedere faptul că GRIPA bântuie peste tot 😦

și nu toți ” GRIPAȚII” știu 😦

care sunt SIMPTOMELE gripei

și cum se TRATEAZĂ ea ,

postez un LINK util celor interesați de SĂNĂTATEA lor ! 🙂

Alioșa .

06/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/121.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:40 am

Cum pentru mine promisiunea făcută este datorie curată , conform celor promise la punctul (e) de pe

în chiar zi de mare sărbătoare

” Botezul Domnului ” ( Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare ” ,

navigând cu drag pe net , am găsit un articol care demonstrează cu subiect și predicat că……………………….,

” statul român a eșuat” 😦 😦 😦

Iată articolul :

” Consecințele reintroducerii SRI în cercetarea penală

Principalii „beneficiari” ai (re)introducerii de facto a SRI printre organele de cercetare penală și paralizarea dreptului la o apărare efectivă vor fi tocmai cei care vor vota precum turma aceste anomalii legislative.

Invocând seducătoarea idee a armonizării articolelor din Codul Penal și Codul de Procedură Penală cu Deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională a României în ultimii ani, Decizii prin care aproximativ 10% din articolele celor două Coduri au fost declarate neconstituționale, Cătălin Predoiu, actualul Ministru al Justiției, ne-a adus la cunoștință faptul că, în ultima ședință de Guvern, respectiv cea din 28 decembrie 2022, Guvernul României a adoptat două proiecte de lege privind modificarea unor articole din Codul Penal și Codul de Procedură Penală.

După cum era de așteptat, modificările propuse au generat un val de reacții, atât din partea unor profesioniști ai dreptului, care au sesizat imediat pericolul transformării proceselor penale în mascarade judiciare care au un final, nu doar previzibil, ci chiar prestabilit, precum și din partea unor #rezistenți pe care obediența îi obligă să aplaude și să susțină orice suprimare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

După ce ne-a servit mizeria potrivit căreia, de adoptarea „pe repede înainte” a Legilor Justiției, exact în forma dorită de mai marii de la Bruxelles, depinde intrarea României în spațiul Schengen, mizerie înghițită fără ezitare și dintr-o singură înghițitură de către parlamentarii români, Ministrul Justiției ne livrează o altă mizerie, într-un ambalaj similar, unul dintre pretexte fiind același: primirea României, la o dată nedefinită, în spațiul Schengen.

Deși este unul dintre cei mai aprigi contestatari ai actualului Ministru al Justiției, predecesorul acestuia, Stelian Ion, din cauza unor motive similare, susține cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună faptul că, de adoptarea urgentă, imediat după reluarea sesiunii parlamentare, a modificărilor, unele dintre ele cu adevărat malefice, ale Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală depinde primirea României în spațiul Schengen.

Pretextul este același, respectiv necesitatea armonizării mult prea multelor articole din cele două coduri care au fost declarate neconstituționale, cu numeroasele Decizii pronunțate de către CCR în ultimii ani.

Într-o intervenție telefonică la RFI, în dimineața zilei de 4 ianuarie 2023, Stelian Ion își exprima speranța ca, cele două proiecte inițiate de Guvernul României sub conducerea dezastruoasă a Ministrului Cătălin Predoiu, să nu fie alterate de amendamente venite, în special din partea parlamentarilor PSD, pentru ca, tot potrivit susținerilor lui Stelian Ion, România să bifeze și această cerință a mai marilor de la Bruxelles pentru a fi primită în spațiul Schengen.
Pentru a pune presiune, Stelian Ion a afirmat și faptul că aceste modificări ale celor două coduri trebuiau deja adoptate, evident, în aceeași formă, până la finele anului 2022.

În afara modificărilor normale, care trebuiau de mult făcute, respectiv în maximum 45 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial al vreunei decizii prin care CCR constata neconstituționalitatea vreunui articol din Codul Penal sau din Codul de Procedură Penală, sub pretextul armonizării unor articole din cele două coduri cu deciziile prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acestora, Cătălin Predoiu dorește, nu doar revenirea la vremurile de tristă amintire în care binomul DNA – SRI a distrus, în mod abuziv, numeroase destine, ci și instaurarea unui regim al terorii în care justiția este transformată într-o remorcă a SRI.

Astfel, după art. 139 din Codul de Procedură Penală, Ministrul Justiției dorește introducerea unui nou articol, respectiv a art. 139, cu următorul conținut :

„Înregistrările obținute din activități specifice culegerii de informații
(1) Înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal”.

Această nouă prevedere (spun nouă, deoarece sunt convins că parlamentarii vor vota precum oile toate modificările propuse de Guvern), pe lângă faptul că este monstruoasă și va genera numeroase abuzuri, intră în coliziune frontală cu mai multe Decizii ale CCR, printre care amintesc : Decizia nr. 51/2016, Decizia nr. 55/2020 și, evident, Decizia nr. 22/2018.

Pentru acuratețe juridică reamintesc faptul că, prin Decizia nr. 51/2016, CCR a statuat faptul că S.R.I. are atribuții exclusiv pentru mandatele de interceptare emise pe siguranță națională, neputând să participe la activități de urmărire penală sau să pună în executare interceptări și înregistrări pe fapte de drept comun, deci inclusiv cele de corupție.

Din moment ce, prin Legile Justiției recent adoptate, s-a cedat suveranitatea națională prin faptul că judecătorii și procurorii pot ignora deciziile general obligatorii ale Curții Constituționale, fără a fi trași la răspundere, deciziile anterior evocate pronunțate de către CCR chiar nu mai pot împiedica transformarea (in)justiției în remorcă a SRI.

Având în vedere actuala componență a Curții Constituționale, orice jurist înzestrat cu rațiune, nu mai poate avea nicio speranță referitoare la soluția pe care CCR ar pronunța-o în situația în care ar fi sesizată cu neconstituționalitatea modificării făcute prin art. 139din Codul de Procedură Penală.
Deși modificarea anterioară este, nu doar nelegală, ci și scandaloasă, din păcate, nu este singura modificare aptă să genereze, nu doar rumoare, ci și să declanșeze nenumărate abuzuri.

În viziunea lui Cătălin Predoiu, viziune care, din păcate, va fi îmbrățișată de majoritatea deputaților și senatorilor prin votul favorabil pe care îl vor exprima, dreptul la apărare va fi menținut doar de decor în Codul de Procedură Penală din moment ce, avocații care nu dețin autorizația de acces prevăzută de lege pentru informațiile clasificate vor putea fi schimbați, după bunul plac, de către judecători.

Pentru a fi clar pentru toată lumea, Codul de Procedură Penală va cuprinde, evident, după votul inconștient care va fi exprimat de majoritatea senatorilor și deputaților, cel mai probabil, în luna februarie 2023, prevederi care nu le vor mai permite avocaților care nu dețin autorizația de acces prevăzută de lege pentru informațiile clasificate să asiste/reprezinte clienți în dosare penale în care există informații clasificate.

Concret, „dacă actul de sesizare al instanței (rechizitoriul) se întemeiază pe probe ce constituie informații clasificate, judecătorul de cameră preliminară solicită autorității competente, de urgență, declasificarea sau trecerea acestora la un nivel inferior de clasificare, după caz”.

Pentru ca grozăvia să fie completă, Codul de Procedură Penală va conține și următoarea reglementare :

„După consultarea autorității competente, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate refuza motivat accesul la informațiile clasificate dacă acestea ar putea conduce la periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea securității naționale ori a altui interes public important”.

Ca să le fie limpede și deputaților și senatorilor care vor vota întocmai cum li se cere, modificările codurilor, traducându-le din limba română în limba română, le aduc la cunoștință faptul că, în situația în care vor deveni indezirabili și/sau vor călca pe coadă pe cine nu trebuie, se pot trezi cu un dosar penal fabricat mai mult sau mai puțin minuțios și, ce să vezi, nu prea vor avea dreptul la apărare deoarece, conform modificărilor pe care ei înșiși le-au votat, dacă actul de sesizare se întemeiază pe probe ce conțin informații clasificate și, în urma demersurilor efectuate de către judecătorul de cameră preliminară nu s-a obținut declasificarea documentelor, dacă un inculpat, în exemplul de față un „ales al poporului” își alege un avocat strălucit, atât din perspectiva pregătirii, cât și a rezultatelor obținute în cariera sa dar care „păcătuiește” prin faptul că nu are autorizația necesară, judecătorul de cameră preliminară îi va acorda un termen inculpatului, întâmplător „ales al poporului”, poate „îi vine mintea la cap” și renunță la avocatul ales și își angajează un avocat „agreat de sistem”.

Dacă în intervalul scurs între cele două termene, inculpatului (alesului poporului) „nu-i vine mintea la cap” și nu renunță la avocatul lui ales în favoarea unui avocat agreat de sistem, acesta, sistemul, pardon, judecătorul de cameră preliminară, îi numește un avocat din oficiu care deține autorizația cerută de lege.
În acest caz sentința este, nu doar previzibilă, ci și prestabilită.

În perioada de glorie a DNA-ului, când oamenii politici și cei de afaceri erau plimbați încătușați prin fața camerelor de luat vederi, pentru ca un inculpat căruia i s-a fabricat dosarul să poată să-și poată dovedească nevinovăția și, implicit să obțină achitarea, erau necesare întrunirea a două condiții :

  1. Să fie asistat/reprezentat de un avocat foarte bun, avocat care să poată specula orice neconcordanță din actul de sesizare a instanței și să poată fructifica/energiza la maximum, absolut toate probele favorabile clientului.
  2. În al doilea rând, dar nicidecum în ultimul rând, să aibă NOROCUL ca, dosarul lui să fie repartizat, atât la fond, dar mai ales în faza apelului, la complete compuse din judecători imparțiali, cu adevărat independenți, judecători care să pronunțe soluțiile exclusiv raportat la conștiința lor și la probele LEGAL ADMINISTRATE în dosar !

Din moment ce, prin votul lor, „aleșii poporului” vor elimina punctul 1, se naște întrebarea, mai mult sau mai puțin retorică : 

Oare ei vor conștientiza la momentul votului faptul că, dacă nu vor mai putea fi apărați de avocații pe care ar vrea să și-i aleagă, ci de avocați agreați de sistem, nu va mai avea cine să releve instanțelor judecătorești eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală, ei fiind, de fapt, condamnați, o dată cu emiterea rechizitoriului ?!?


Până la momentul votului, distinși senatori și deputați, mai aveți o lună în care aveți posibilitatea să reflectați vis a vis de răspunsul la întrebarea de mai sus.

Sursa :

Despre declarația ministrului justiției , Cătălin Predoiu ,versus rolul noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii investi ieri , 5 ianuarie , se vorbește pe larg pe :

https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/daniel-gradinaru-si-daniel-horodniceanu-noii-sefi-2232495.html

Iar în final de postare , având în vedere faptul că mâine , 7 ianuarie este mare sărbătoare ,

” Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul ) 🙂

o sinceră și călduroasă urare :

Alioșa .

03/01/2023

De la lume adunate , înapoi la lume date/120. Despre motorul vieții , INIMA .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:25 am

La Mulți Ani , 2023 !!! 🙂 🙂 🙂

,,Citește cine-i interesat ,

comentează cine vrea ,

articolul mai jos republicat ,

este doar ideea mea !!! 🙂 🙂 🙂

” Cum să nu ne îmbolnăvim și să trăim până la 120 de ani:

7 reguli de aur pentru sănătate și longevitate din cărţile lui Corvin Rădulescau

Corvin Radulescu – om de ştiintţă român, cardiolog şi chirurg vascular cunoscut, prin exemplul sau a dovedit că bătrânețea poate fi amânată. Profesorul Corvin a trăit 109 ani, rămânând sănătos, activ și vesel pentru tot restul vieții sale. Omul de știință a acordat o mare importanță susținerii sănătății după 60 de ani. Din păcate, corpul uman în această perioadă se ofilește rapid, dar acest proces poate fi încetinit în mare măsură. Profesorul a dezvoltat un sistem special, pe care l-a descris în cărțile sale. De faptul, că acest sistem funcționează, este demonstrat că toți studenții lui Corvin sunt, de asemenea, longevivi.

Astăzi, cărțile lui Corvin Radulescu sunt foarte populare în rândul înşişi medicilor, precum și în rândul celor care doresc să rămână sănătoși fără pastile. Sistemul se bazează pe lupta împotriva unor astfel de patologii senile precum hipertensiunea arterială (creșteri ale tensiunii) și diabetul zaharat (creșteri ale zahărului din sânge). Mai jos veți găsi principalele fragmente din aceste cărți, urmând acest sistem, persoana este capabilă de a umple corpul cu o sănătate excelentă.

Sistema în 7 reguli de la chirurgul cardiac celebru

Regula 1. Nu așteptaţi, că doctorii o să vă facă sănătoşi!

Acum, mulți oameni cred în mod greșit că medicina poate vindeca totul. Aceasta este o concepție greșită periculoasă. Principala sarcină a medicinei este de a vă sprijini viața în caz de pericol, de a vă salva cu toate mijloacele disponibile. Cu toate acestea, medicina nu este concepută pentru a vă oferi sănătate, şi mai puțin longevitate. Pentru aşi construi potențialul pentru o viață lungă și sănătoasă, aveți nevoie de a acumula energie și de a ajuta organismului să devină mai puternic. Acest lucru este important mai ales atunci când vârsta a trecut bara de la 40 de ani. Cu cât îmbătrâniţi, cu atât trebuie să-i acordaţi mai multă atenție. NUMAI DVS. SUNTEŢI CAPABILI SĂ UMPLEŢI CORPUL ȘI MINTEA CU SĂNĂTATE!

Regula 2. Beţi multă apă curată

Putem trăi fără mâncare câteva luni, dar fără apă persoana moare în câteva zile. În fiecare zi corpul nostru pierde o mulțime de apă – atunci când persoana transpiră sau merge la toaletă. Acest lichid trebuie să fie completat. De câtă apă avem nevoie? Acest lucru va determina un sentiment de sete și culoarea urinei. Ar trebui să fie galbenă deschisă. Nu vă aduceți la faptul ca urina să fie galbenă untunecată. Asta sugerează că aţi băut puțină apă.

Este foarte important pentru a obține lichid sub formă de apă curată. Băuturi precum ceai, cafea, coca-cola, berea conțin zahăr sau suplimente nutritive, cafeină sau alcool. Ele scot apa din sânge și celule, îngroașă sângele și deshidratează organismul.

Deci, apa este necesară pentru noi pentru a menține sângele lichid și a trece cu ușurință prin vase, astfel încât rinichii și ficatul să poată elimina în mod eficient toată otrava din organism care se acumulează acolo. În plus, apa este necesară pentru ca sistemul imunitar să funcționeze, să protejeze împotriva virușilor și previne formarea celulelor canceroase. Creșteţi treptat cantitatea de apă consumată.

Regula 3. Căpătaţi sănătatea sistemic. Nu puteți îmbunătăți un singur lucru fără să-l îmbunătățiţi pe celălalt!

Imaginaţi-vă o mașină. Dacă un nod se rupe în ea, toate celelalte încep să cadă. De asemenea, în corpul nostru – totul este echilibrat și interconectat. De exemplu, dacă la o persoană crește tensiunea arterială, aceasta afectează toate organele interne, deoarece sângele ajunge la toate. Când luaţi pastile de tensiune, agravați fluxul sanguin. Tensiunea scade, dar organele interne suferă oricum. De aceea este imposibil, de exemplu, să se vindece insuficiența renală cronică fără a normaliza activitatea vaselor de sânge. Simțiți-vă corpul și găsiți punctele sale slabe. Concentraţi-vă nu pe boli, ci pe ele. În cele mai multe cazuri, este mai eficient pentru orice tratament.

Regula 4. Aveţi grijă de inima sa – este organul central al sănătății voastre!

Literalmente totul depinde de starea inimii și a vaselor de sânge. Sângele îndeplinește două funcții importante. Acesta aduce oxigen și nutrienți la organe și elimină din ele produsele prelucrate, precum și toxinele, otrăvurile. Când vasele sunt rele și inima se defectează, acest fapt aduce la înfometări de oxigen și de altele a organelor interne. În afară de aceasta, eliminarea substanțelor nocive este afectată. Ca urmare, țesuturile organelor interne încep să se deterioreze, funcțiile lor sunt pierdute. Toate acestea sunt pline de o întreagă încurcătură de patologii cronice interne. Prin urmare, este necesar să se înceapă recuperarea a inimii și vaselor de sânge. Mai mult, odată cu înaintarea în vârstă, din cauza creșterii încărcăturilor, ele încep să lucreze literalmente la uzură.

ŢINEŢI MINTE UN ADEVĂR SIMPLU: NU VEŢI DEVENI NICIODATĂ SĂNĂTOS, DACĂ INIMA FUNCȚIONEAZĂ NU AȘA CUM TREBUIE!

Regula 5. Mersul pe jos, nu sportul activ, este bun pentru sănătate!

Majoritatea oamenilor se înșală puternic, considerând sportul util. Acest lucru este departe de dreptate. Este adevărat că sportul – este ceva care drenează resursele interne. Toate țesuturile și celulele noastre au propria lor „rezervă de rezistență”, concepute pentru un anumit număr de cicluri. Cu cât o persoană este mai activă în sport, cu atât mai mult cheltuiește aceste resurse. Prin urmare, sportivii nu trăiesc mult timp și, de regulă, îşi măresc numărul de diferite răni peste 50 de ani. Dacă decideți să faceţi sport nu de dragul carierei sau banilor, dar de dragul sănătăţii, vă înșelați foarte mult. Dar de a se mişca este totuşi important și cel mai bine pentru aceasta sunt considerate plimbările pe jos. Mersul pe jos este bun, deoarece acestea măresc fluxul de sânge și încep reînnoirea celulelor active. Dar nici plimbările nu trebuie să fie epuizante. Calculați distanțele astfel încât trecându-le, să fiţi la marginea oboselii (dar nu ați depășit-o încă).

Regula 6. Ascultați-vă corpul. Dacă corpul vrea ceva, are nevoie de el!

De exemplu, în cazul în care organismul vrea sare, atunci daţi-o! Nu ascultați sfatul celor care spun că este necesar să limitaţi consumul de sare. Da, este necesar de a reduce numărul său în dietă, dar nu vă puteți forța să suferiți! Corpul nu cere nimic fără necesitate. Dacă vrea, înseamnă că trebuie. Același lucru se aplică pentru absolut totul (cu excepția obiceiurile proaste). Și se întâmplă adesea că dimineața doriți să petreceţi mai mult timp în pat, cu toate acestea, nedorind să pierdeți timpul cu asta, mulți se ridică și încep să facă ceva. Da, s-ar putea să aveţi mai mult timp în această zi, dar viața în sfârșit va deveni mai scurtă. Trebuie să vă ascultați corpul. Vă semnalizează nu fără un motiv. Nu-l puteți forța să facă ceva prin forță. Dacă nu aveți putere, lăsați-vă corpul să se odihnească și să o acumuleze. În cazul în care forța nu se acumulează, este necesar să înțelegeţi de ce se întâmplă acest lucru, poate că există o gaură în sănătatea voastră prin care se scurge această forță.

Regula 7. Asigurați-vă că curățați vasele. Dacă vârsta dumneavoastră depășește 50 de ani, atunci trebuie să curățați vasele o dată la 2 ani. Fără aceasta, toate celelalte măsuri în sănătate vor fi în zadar!

Chiar și în timpul vieții sale, Corvin Radulescu, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, a remarcat în mod repetat că a șaptea regulă este cea mai principală, deoarece duce la o repornire puternică a întregului corp și la creșterea rezervelor de sănătate. Cu ajutorul curățării, vă puteți recupera şi la 60, 70 și chiar la 80 de ani. Niciodată nu e prea târziu pentru aceasta!

Imaginați-vă că vasele sunt conducte de apă. Pe măsură ce apa curge în interiorul lor, sângele curge prin vase. Cu toate acestea, cu timpul, orice conducte devin înfundate cu rugină și var. Același lucru se întâmplă și cu vasele de sânge. Numai acestea sunt contaminate cu colesterol, masa cheagurilor de sânge și depozite de calciu. Principalele condiții prealabile pentru acest lucru sunt alimentele dăunătoare, dar acest lucru se datorează mai mult încetinirii metabolismului, care se observă la fiecare persoană cu vârstă (motiv pentru care problemele cauzate de vasele murdare, de regulă, apar după vârsta de 50 de ani).

Ca urmare, toată această murdărie se acumulează în vase, ceea ce duce la o scădere a lumenului eficient. Ca urmare, sângelui îi devine din ce în ce mai dificil pentru a ajunge la organe. Ca răspuns, inima măreşte tensiunea. La rândul său, acest lucru, în primul rând, epuizează extrem mușchiul inimii (deoarece inima trebuie să lucreze mai greu, din această cauză apar aproape toate bolile de inimă), și în al doilea rând, automat duce la o creștere a tensiunii arteriale. Asta e hipertensiune. În general, dacă tensiunea arterială a început să crească odată cu înaintarea în vârstă, atunci aceasta nu este din cauza bătrâneții, ci din cauza vaselor de sânge înfundate!

Dacă doriți să fiți sănătoși și să trăiți mult timp, trebuie să curățați vasele cel puțin o dată la fiecare 2 ani!

Modificări pozitive ale corpului după curățarea vaselor:

  • Stabilizarea tensiunii arteriale (posibilitatea de a scăpa complet de hipertensiune arterială)
  • Normalizarea zahărului și hemoglobinei în sânge
  • Optimizarea metabolismului lipidic
  • Îmbunătățirea funcţionării creierului, memoriei, lipsa durerilor de cap și migrene
  • Normalizarea somnului, eliminarea insomniei
  • Imunitate crescută (omul mai bine rezistă la viruși)
  • Îmbunătățirea auzului și a vederii
  • Activitate sporită, vioşie, capacitate de lucru crescută
  • Normalizarea funcţionării pancreasului
  • Îmbunătățirea funcției renale

Cum şi cu ce trebuie de curăţat vasele?

Strămoșii noștri foloseau medicina pe bază de plante pentru asta. Adică făceau decocturi diferite din ierburi speciale. Substanțele biologice active ale acestor plante pătrundeau în fluxul sanguin și dizolvau poluarea care s-a format acolo. Acum puteți face același lucru, dar cu medicamente speciale numite „diuretice de sânge”. Similare cu diuretice obişnuite, ele elimină, de asemenea, substanțele inutile din organism, doar curăţă vasele.

Există oare mijloace eficiente pentru curățarea vaselor în România?

Corvin Radulescu şi-a dezvoltat sistemul de 7 reguli în 1999. În cărți el a subliniat mijloacele care trebuie utilizate. Cu toate acestea, de 20 de ani totul s-a schimbat – inclusiv, au apărut remedii noi chiar mai eficiente pentru curățarea vasculară.

Cum și cu ce se poate curăța vasele acum? Am adresat această întrebare chirurgului cardiac, șefului departamentului de cardiologie al Primului Spital Clinic – Sidonia Macropulu.

– Cum credeți, curățarea vaselor sangvine este importantă pentru sănătate și longevitate?

-Absolut! Aceasta este o întrebare din serie, ar trebui să vă spălați dinții pentru a le menține sănătoși. Da! Desigur. Aceasta este baza tratamentului. Inclusiv de boli cardiace și vasculare. Mai ales hipertensiunea. Deci răspunsul meu este da. Pacienților săi le recomand, în special celor care sunt în vârstă înaintată, să fie curățați înainte de a începe tratamentul pentru orice boală cronică.

– Există produse eficiente de curățare a vaselor în România?

-Din păcate, acest lucru nu este valabil în România în acest moment. Dacă în trecut medicina încerca să sprijine oamenii în probleme de întărire a sănătății, dar acum aproape toate domeniile folosesc „terapie de substituție.” Acesta este momentul în care unei persoane, în loc de tratament, i se prescriu pastile pentru a scăpa de simptomele bolilor pe care trebuie să le ia tot timpul. O astfel de terapie este utilizată, de exemplu, la hipertensiune arterială sau diabet zaharat. Adică, în loc de vindecarea persoanei, lui este prescris pastile care trebuie să fie luate toată viața. Faptul este că această metodă de „tratament” este cea mai benefică pentru producătorii de medicamente, lanțurile de farmacii și chiar medici. La urma urmei, oamenii bolnavi sunt clienții lor!

Cu toate acestea, din fericire, astăzi există internet și pentru a se însănătoși, nu este necesar de a merge la farmacii. Dacă vorbim despre „diuretice de sânge”, astăzi cel mai bun este considerat, un astfel de mijloc ca Tonerin. Este un produs german creat de Institutul de Inimă și Sânge din Berlin. În România, distribuirea acestui remediu este efectuată de Fundația Cardiologiei și Chirurgiei vasculare.

Acesta este remediul pe care îl recomand pacienților mei. Avantajele sale sunt că este destul de eficient și ieftin. În plus, acesta constă numai din componente naturale, astfel încât poate fi utilizat pentru a curăța vasele la domiciliu.

În compoziţia Tonerin este inclus:

Extract de celandinăElimină colesterolul, curăță sângele și limfa de toxine, întărește inima și crește elasticitatea pereților arterelor.
Extract de helichrysumDizolvă cheagurile de sânge și acumulările de calciu din vasele de sânge. Accelerează procesele metabolice, previne infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, criză hipertensivă.
Extract de trifoi roșuCurăță ficatul și sângele. Reduce tensiunea arterială, reglează glicemia și colesterolul. Îmbunătățește circulația cerebrală.
Extract de rădăcină de păpădieDistruge plăcile din sânge, dizolvă colesterolul, leagă și elimină prin rinichi toxinele, metalele grele, inclusiv mercurul și plumbul.
Extract de pulmonariaStimulează activitatea hepatică și îmbunătățește metabolismul grăsimilor. Previne ateroscleroza. Ajută sistemul excretor să facă faţă otrăvurilor.
Extract de ciuperci ReishiExtinde arterele, lichefiază sângele, îmbunătățește circulația sângelui, întărește pereții vaselor de sânge.
Extract de coada caluluiNormalizează tensiunea. Întărește pereții vaselor, păstrând în acelaşi timp efectul de recuperare pentru o lungă perioadă de timp.

Și multe alte componente. În total – 36. Tonerin are ca scop curățarea vaselor (inclusiv a celor mai mici capilare) de toți contaminanții posibili.

– Spuneţi-ne, cum trebuie corect luat Tonerin? Care este durata cursului de admitere?

– Cursul de admitere Tonerin este de la 30 de zile. În acest timp, de regulă, vasele sunt curățate complet, iar tensiunea este normalizată. După o astfel de curățare vă sfătuiesc să testaţi sângele pentru colesterol. Dacă colesterolul este normal, vasele sunt curate. Dacă depășește norma, atunci vasele de sânge sunt puternic contaminate și poate fi necesar un alt curs de curățare. De regulă, timp de 2 cursuri vasele se curăță la toţi.

Lista bolilor pentru care este util să se curețe vasele de sânge:

  • Hipertensiune arterială
  • Osteoporoza
  • Demenţă
  • Tulburări de vedere, cataractă
  • Impotenţă
  • Artrită
  • Indigestie, ulcere gastrice, pancreatită
  • Boala calculilor biliari
  • Alzheimer și boala Parkinson
  • Angină
  • Insuficiență cardiacă
  • Aritmie sclipire
  • Și multe altele ” ………………………………………

Continuarea pe :

https://annersshar.xyz/LTNcj9

30/12/2022

Anul 2022 stă să treacă, iar anul 2023 stă să vină .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:58 pm

În loc de motto :

Pentru doamnele și domnișoarele care mi-au vizitat blogul în anul 2022

câte o GAROAFĂ din ” Grădinița de balcon ” 🙂 🙂 🙂

iar pentru domni , la alegere :

– ori să ciocnim împreună un pahar cu șampanie pentru că am mai ” ÎNTINERIT” cu încă UN AN 🙂 🙂 🙂

sau să închin în sănătatea lor , un pahar cu whisky !!! 🙂 🙂 🙂

Pentru PENSIONARII din ” ROMÂNIA educată” de coaliția parlamentară și de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR , prost , haotic și discriminator gestionată 😦 😦 😦 pe lână urarea de La Mulți ANI cu sănătate și PENSIE cât mai lungă , le postez spre ascultare un videoclip super tare !!! 🙂 🙂 🙂

1) Anul ” 2022 va fi ținut minte ca anul în care :

a) La 24 februarie , Rusia a INVADAT Ucraina :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Invazia_Rusiei_%C3%AEn_Ucraina_(2022)

b) a început o criză globală a energiei, iar punctul de start l-a reprezentat începutul conflictului dintre Rusia și Ucraina.
Sancțiunile Vestului care au urmat la scurt timp au adus presiuni cu efect poate neestimat la momentul deciziei lor asupra ofertei de gaz natural și de petrol.
Recuperarea rapidă a economiei globale de după pandemie, preconizată de analiști, a fost deraiată de situația creată în preajma invaziei.
Cele mai mari companii din lume din domeniul energiei s-au retras rapid din Rusia în primele luni ale anului, după februarie,
iar națiunile europene au intrat în stresul necesității de a se asigura că nu rămân fără lumină și nici fără căldură în iarna care… a sosit”.


Sursa :

c ) În ” România lucrului bine făcut ” și în ” România educată”

de președintele țării ,Klaus WERNER Johannis și guvernele lui ,prost , haotic și discriminator gestionată ,

1) PROCURORII torționari au fost PREMIAȚI ,
2) HULIGANII au fost PROTEJAȚI;
3) INFRACTORII -denunțători ,ACHITAȚI
4) TRĂDĂTORII de NEAM și ȚARĂ, ELOGIAȚI;
5) ȚEPARII banului public, APLAUDAȚI;
6) VIOLATORII de COPII din PUȘCĂRII înainte de termen ELIBERAȚI ;
7) ADVERSARII politici ai lui Klaus WERNER Johannis,Ciucă,Ciolacu și Hunor , TIMORAȚI ;
8) JUDECĂTORII onești, ȘANTAJAȚI ;
9) PROCURORII verticali, PENSIONAȚI , cei penali , de JUDECATĂ dreaptă scăpați ;
10) NOTARII publici complici la tot felul de ilegalități ,NEDERANJAȚI ;
11) POLITRUCII îndoctrinați, în funcții peste pregătirea lor intelectuală PROMOVAȚI ;
12) TURNĂTORII , INFORMATORII și COLABORATORII securității comuniste de PUȘCĂRIE scăpați ;
13) JURNALIȘTII fideli președintelui Klaus WERNER Johannis ,cu favoruri și FUNCȚII mari RECOMPENSAȚI .
12) OAMENII CURAJOȘI , DENIGRAȚI și enumerarea ar putea continua dar…………………,

” Qui prodest” ???

d) 5 evenimente au făcut istorie :

e ) La ultima ședință de guvern pe anul 2022 , ministrul justiției , fostul PDL-ist acum PNL-ist , Cătălin Predoiu , pentru a pune în practică ORDINELE venite de la Bruxelles și-a băgat iarăși cizmele în LEGILE JUSTIȚIEI !!! 😦 😦 😦

Despre ce este vorba , voi vorbi pe larg într-o postare din ultima parte a primei săptămâni a anului 2023 ! 🙂

f) Despre șeful CSAT și președinte al României din decembrie 2014 , Klaus WERNER Johannis , în anul care să să treacă , am postat o mulțime de articole pe blogul de față dar și pe My Blog

http://amintiriamintiri.wordpfress.com/

și am lăsat zeci de comentarii pe blogurile persoanelor care mi-au vizitat cele două bloguri ! 🙂

Acum , la sfârșit de an 2022 , despre Klaus WERNER Johannis ,nu mai postez nimic și las specialistul să vorbească !!! 🙂 🙂 🙂

2) Anul

debutează cu ziua onomastică a celor peste 600.000 de români care poartă numele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare 🙂

și continuă cu vești bune 🙂 dar și rele ! 😦

a) Cele bune vor veni pentru personalul plătit din fonduri publice și în mod deosebit pentru funcționarii ce se fac că lucrează în Parlamentul României !!! 😦 😦 😦

De unde se vede că zicala ”Pentru unii MUMĂ , pentru alții CIUMĂ ” este în top în capul legislativului românesc !!! 😦 😦 😦

Mai jos , prezint dovada ipocriziei ipocriților :

” PL-x nr. 60/2022
Proiect de Lege pentru completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
şi pentru completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar ” .
Toate detaliile pe :
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/F-541669419/cd060_22.pdf

b) Bugetarii vor avea mai multe zile libere față de anul 2022 :

– pe 23 ianuarie ;

– pe 2 iunie;

– pe 14 august ;

și mai mult ca sigur și pe 6 și 7 ianuarie dacă în Camera Deputaților , forul decizional , deputații vor vota pentru ! 🙂 – salariul minim pe economie va crește de la 2550 lei , la 3000 de lei !!! 🙂 🙂 🙂

c ) Magistrații și asistații sociali se vor BUCURA ,

iar marea majoritate a PENSIONARILOR va suferi de foame și medicamente !!! 🙂 😦 🙂

d ) Fermierii se vor bucura de continuarea programului ” TOMATA” care acordă fiecărui gospodar , câte 3000 de EURO pentru fiecare 1000 de metri pătrați de TOMATE CULTIVATE 🙂 🙂 🙂

e ) Militarii activi speriați de urmările Proiectului de OUG versus

mărirea VÂRSTEI de PENSIONARE ,se vor grăbi să iasă la PENSIE ,

iar PENSIONARII , chiar dacă CCR le-a făcut DREPTATE într-o anume speță ,

vor PROTESTA până când LEGILE ORGANICE se vor APLICA ,

nu cum vor cei aflați acum la guvernare !!! 😦 😦 😦

Cât privește cele rele ,

doar câteva dintre ele :

a) CARBURANȚII se vor SCUMPI chiar din PRIMA ZI a anului 2023 ! 😦

b) PREȚURILE la alimentele de bază și nu numai , o vor lua razna ! 😦

c) ROBORUL va continua să crească 🙂

iar cei care au RATE la bănci , ” pas cu pas” să ÎNNEBUNEASCĂ !!! 😦 😦 😦

e) Rata INFLAȚIEI la sfârșit de an va depăși 16 % 😦 😦 😦

iar actualii guvernanți spun că România merge într-o direcție bună !!! 😦 😦 😦

f) ROMÂNIA este în pericol de a intra în RECESIUNE :

g) guvernul lui Klaus WERNER Johannis , va introduce noi TAXE și IMPOZITE 😦 😦 😦

h) ” O ordonanță de urgență adoptată de Guvern în ședința de miercuri prevede închiderea centralelor electrice care utilizează cărbunele, huilă și lignit. Asta în condițiile în care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat recent că termocentralele nu se închid ci, prin Legea decarbonării, intră într-o rezervă tehnică, unde rămân până în 2030. Despre OUG dată ieri nu s-a vorbit nimic, nu s-a pus în dezbatere publică, nimeni n-a știut despre ea”.

Toate detaliile pe :

i ) mass media scrisă și vorbită spune cu subiect și predicat că peste biata noastră ȚARĂ , va veni de undeva de afară , un VIRUS și mai ucigător pentru greu încercatul nostru POPOR 😦 😦 😦 iar masca se va purta obligatoriu de toți oamenii !!! 😦 😦 😦

j ) ca urmare , spitalele din ȚARĂ se vor transforma ” pas cu pas” în ” SPITALE suport COVID ” !!! 😦 😦 😦 și lista ar putea continua , dar ,

” QUI PRODEST” ???

k) ca urmare a majorării TVA la băuturile carbogazoase și a impozitării bacșișului , cei/cele din HORECA vor avea mult de suferit ! 😦

Personal ,

nu voi mai intra în nici un fel de RESTAURANT

până la aniversarea a 55 de ani de la absolvirea Liceului Militar

” Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc .

În concluzie :

La cumpăna dintre ani

tuturor persoanelor virtuale care vor ajunge pe aici ! 🙂

Alioșa.

29/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/119 . Despre pensiile militare de stat.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:18 pm

În loc de motto :

Ca urmare a deciziei CCR din 15 decembrie 2022 care ,

”În esență, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021
a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții,
pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituție, fiind, astfel,
contrară art.115 alin.(6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență”.
Sursa :
https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa15-decembrie-2022/

Casa de Pensii Sectorială a MApN a emis în luna decembrie anul curent ,

două COMUNICATE de presă spre lămurirea nelămuriților !!! 🙂 🙂 🙂

Iată despre ce este vorba :

1) ” R O M Â N I A
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

CASA DE PENSII SECTORIALĂ
-19 decembrie 2022-
COMUNICAT
La data de 15.12.2022, Compartimentul relații externe, relații cu presa și
protocol al Curții Constituționale a dat publicității Minuta ședinței Curții
Constituționale din aceeași dată, referitoare la constatarea neconstituționalității
dispozițiilor art. XXIV, punctele nr. 11 – 14, punctele nr. 16-18, și art. XXV alin. (1)
lit. c) din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal – bugetare, prorogarea
unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Referitor la acest aspect, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării
Naționale precizează că până la data publicării deciziei Curții Constituționale în
Monitorul Oficial al României, Partea I, acordarea drepturilor de pensie și altor
drepturi de asigurări sociale se efectuează în continuare în conformitate cu
prevederile actelor normative în vigoare, care vor include și indexările, respectiv
ajutoarele prevazute în OUG 168/08.12.2022 privind unele măsuri fiscal – bugetare,
prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
normative.
Ulterior datei publicarii deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale va
dispune măsurile necesare în vederea aplicării normelor legale, care vor fi adoptate.

2) În spiritul ADEVĂRULUI trebuie menționate următoarele :

2.1. pensionarilor militari din România, după 33 de ani de democrație, în ciuda apartenenței la NATO și UE și triplarea PIB anual, prin modificări abuzive și Ordonanțe de Urgență ale guvernanților, li s-au anulat prevederile Legii 223 /2015 privind pensiile militare de stat, prin încălcarea prevederile Tratatului de aderare la NATO iar aproape 60% dintre ei ,au pensii care nu depășesc 400 euro/lună.

2.2. baza de calcul pentru cuantumul pensiilor este sub salariul minim pe economie și cuantumul % al pensiei se intenționează a fi redus din 2023 de la 80% la 65 % !!! 😦 😦 😦

2.3. există mari diferențe între pensiile nete ale celor pensionați înainte și după data intrării în vigoare a legii pensiilor militare din 2015.

3) La Mulți Ani, 2023 și multă sănătate

militarilor activi ,

în rezervă,

retragere

și veteranilor de război

din România !!! 🙂 🙂 🙂

La Mulți Ani

și multă sănătate și persoanelor virtuale care vor ajunge pe aici !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

28/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/118.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:49 pm

În loc de motto :

La ultima ședință de guvern din acest an, EXECUTIVUL condus de Nicolae Ionel Ciucă , a adoptat o nouă variantă a PROIECTULUI de lege versus pensiile românilor , proiect desprecare am vorbit pe larg pe :

În cele ce urmează , republic prin ” copy paste” articolul :

” Mici cosmetizări la pensiile speciale și de serviciu : proiect de lege adoptat de guvern

Proiectul de lege de modificare a legilor care au instituit pensiile speciale și de serviciu – așa-numita reformă a pensiilor care constituie jalon PNRR – a fost adoptat miercuri de guvern.

De remarcat:

 Proiectul nu rezolvă problemele de contributivitate și nu conține modificări la legislația care a instituit pensii speciale pentru primari și pentru parlamentari.

În plus, pensiile de serviciu aflate în plată ar urma să se recalculeze în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a modificărilor. 

Această prevedere lasă deschisă posibilitatea atacării proiectului la CCR.

Coaliția de guvernare dorește ca Parlamentul să adopte acest proiect la anul, până în februarie,

deși jalonul PNRR este stabilit pentru trimestrul 4 2022.

În plus , proiectul poate fi modificat în Parlament.

Principale modificări acceptate de Coaliția de guvernare

Între altele, proiectul stabilește interdicția ca pensia să depășească salariul de bază și elimină din calculul pensiei sporurile și primele, dar numai pentru unele categorii.

Posibilitatea pensionării anticipate se reduce gradual.

(Descărcați AICI proiectul adoptat de guvern)

La toate tipurile de pensii speciale sau de serviciu

– magistrați, diplomați, personal aeronautic civil, militari, personal public parlamentar

– scade la 65% , de la 80%,

cuantumul din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni (față de 6 luni anterior) de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.

În anumite cazuri, crește vârsta de pensionare (funcționari parlamentari, diplomați).

În anumite cazuri, crește vechimea minimă obligatorie pentru pensionare anticipată.

Ce au convenit România și Comisia Europeană în privința pensiilor

Reforma pensiilor presupune adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii simultan cu înlocuirea Legii 127/2019, reiese din PNRR negociat de România cu Comisia Europeană.

Noua lege trebuie să stabilească un stagiu minim de cotizare de 15 ani și un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Demersul trebuie să introducă o nouă formulă de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivității. Se încearcă în acest fel corectarea unei mari părți din inechitățile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit.

Guvernul României și-a asumat și plafonarea cheltuielilor cu sistemul de pensii la un plafon de 9,4 % din PIB.

De precizat: capitolul pensii din PNRR a fost negociat cu Comisia Europeană de fosta coaliție PNL-USR-UDMR. După ruperea coaliției și cooptarea la guvernare a PSD, acest partid a criticat maniera în care s-a negociat iar ministrul muncii și Marcel Ciolacu au anunțat în repetate rânduri intenția de a renegocia acest capitol.

Și PSD și PNL, inclusiv premierul Ciucă, au spus în repetate rânduri că pensiile militare nu trebuie modificate.

În aceste condiții, există posibilitatea ca acest proiect să fie modificat de Parlament, dacă nu chiar de Guvern.

Ce a propus guvernului Banca Mondială

Consultanţa pe Legea pensiilor şi Legea salarizării, prevăzută în PNRR, trebuia contractată până la sfârşitul anului 2021, însă licitațiile organizate au fost anulate, după ce consorțiile conduse de Ernst & Young, singurele care au concurat pentru obținerea celor două contracte, au solicitat unele modificări ale condițiilor.

Ministerul Muncii a anulat licitațiile și a demarat negocieri directe cu Banca Mondială. Contractul de consultanță cu Banca Mondială are o valoare de 4 milioane euro.

Raportul Băncii Mondiale a fost prezentat de ministrul Muncii în fața Parlamentului în octombrie 2022.” .

Sursa :

Alioșa.

27/12/2022

Punctul pe ” I ”/145 .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:33 pm

Dacă cele sus postate , nu vă îndeamnă a lăsa un COMENTARIU , videoclipul ce urmează , sigur vă va motiva 🙂 în a COMENTA ceva !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

24/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/117.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:05 am

În loc de alte cuvinte , un CITAT ce merită ținut minte !!! 🙂 🙂 🙂

” Dragi români, bucurați-vă de sărbători şi nu uitaţi ca la Naşterea lui Iisus să fiţi buni şi darnici cu cei în nevoi!
Atunci cînd omul este lucrător cu Dumnezeu faptele lui devin funcţii în slujba Sa!
Milostenia poate să se întîlnească astfel cu liturghia, integrîndu-se în liturghia cosmică!
Prin bunătate cîntăm Numele lui Dumnezeu, iar faptele noastre de bine devin conducătoare spre Împărăţia Sfîntă!
Tuturor românilor din Ţară şi din străinătate, care sînt de partea adevărului, dar şi prietenilor care îmi scriu şi îmi dau curaj
le urez Crăciun Fericit şi un An Nou cu împliniri, sănătate şi bucurii.
Lor li se cuvine respect, consideraţie şi preţuire.
Iar Domnului Iisus i se cuvinte toată lauda, cinstea şi închinăciunea!
Credinţa nu e o specialitate cum este medicina, dreptul sau ingineria genetică.
Credinţa în Dumnezeu este şi va rămîne o forţă uriaşă, inexpugnabilă!
La mulţi ani, române!” (Maria Diana Popescu ).
Sursa citatului :
https://www.art-emis.ro/editoriale/sarbatori-de-supermarket

CRACIUN fericit ! 🙂

Buon NATALE ! 🙂

Merry CHRISTMAS ! 🙂

Feliz NAVIDAD ! 🙂

Joyeux NOEL ! 🙂

Frohe WEIHNACHTEN ! 🙂

Feliz NATAL ! 🙂

În loc de alte cuvinte provocatoare,

mai bine 10 citate nemuritoare ! 🙂

1.”Crăciunul este singura perioadă a anului când oamenii își pot urma propriile impulsuri și își pot exprima propriile sentimente, fără rețineri. Pe scurt, Crăciunul este șansa de a fi noi înșine. „-Francis C. Farley

2.”Mi-aş dori să închid Spiritul Crăciunului într-un borcan şi să mă bucur de el puțin câte puțin, în fiecare lună.”- Harlan Miller

3.”Copilăria este să crezi că printr-un brad de Crăciun și câțiva fulgi de nea, întreaga lume poate fi schimbată.”- Andre Laurendeau

4.”Crăciunul este un pod. Avem nevoie de poduri pentru că râul timpului curge. Crăciunul de azi ar trebui să însemne crearea de momente fericite pentru mâine şi retrăirea celor de ieri.”- Gladys Taber

5.”Crăciunul nu este atât deschiderea cadourilor, cât deschiderea inimilor noastre.”- Janice Maeditere

6.”Nu vă îngrijorați niciodată asupra înălțimii bradului de Crăciun : pentru copii el va părea întotdeuna mai mare decât Himalaya.”-Larry Wilde

7.”Din casă în casă, din inimă în inimă, dintr-un loc în altul, căldura Crăciunului ne aduce pe toţi mai aproape.”-Emily Matthews

8.”Vrei să-l păstrezi pe Hristos în Crăciun? Hrăneşte-i pe cei flămânzi, îmbracă-i pe cei goi, iartă-i pe cei vinovaţi, primeşte-i pe cei nedoriţi, îngrijeşte-i pe bolnavi, iubeste-ţi vrăjmaşii şi fă altora ceea ce ai vrea să îţi facă alţii ţie.” – Steve Maraboli

9.”Mă tem de ziua în care copiii îi vor cere lui Moş Crăciun PACE, în loc de dulciuri.”- Any Drăgoianu

10.”Sugestii de cadou de Crăciun: pentru duşmanul tău, iertare. Pentru un adversar, toleranţă. Pentru prietenul tău, inima ta. Pentru un client, serviciile tale. Tuturor, caritate. Pentru fiecare copil, un exemplu bun. Pentru tine, respect.” – Oren Arnold

Deschide ușa creștine ! 🙂

Fie ca Sfânta Zi a Nașterii Domnului IISUS HRISTOS să ne aducă lumină în suflet și simțiri, nouă și tuturor celor dragi, împlinirea dorințelor și speranțelor, fericire și multă sănătate, pace și liniște sufletească, iubire și bucurii !!! 🙂 🙂 🙂

CRĂCIUN binecuvântat tuturor doamnelor , domnișoarelor și domnilor care vor poposi măcar pentru o clipă în modesta mea căsuță virtuală !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa.

22/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/116

Filed under: generale — Aliosa @ 8:00 am

În loc de motto :

La 33 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 din România ,

evenimente dubioase dar 100% sângeroase ,

tot felul de neaveniți , care în 1989 nu aveau nici măcar 8 ani împliniți ,

își dau cu părerea nestingheriți ,

la postul public de radiodifuziune

și mai la toate posturile de televiziune !!! 😦 😦 😦

1) La 33 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 din România ,
povestea decedatului general Victor Athanasie Stănculescu ,
încă circulă pe net !!! 

” Generalul Stănculescu:

pe 18-19 februrie, generalul Militaru mi-a spus că a luat măsuri ca armata să stăpînească toată ţara, ca să dea o lovitură de stat pentru ca să preia puterea.


Generalul Stănculescu :
În septembrie 1994, generalul în rezervă Victor Athanasie Stănculescu, fost ministru al apărării după Revoluţie, a fost audiat de Comisia Senatorială care ancheta evenimentele din decembrie 1989.
Încă nici nu se întrezărea anchetarea (urmată de condamnarea sa) pentru participarea la reprimarea revoltelor din Timişoara:
tot ”grupul Iliescu” acţiona solidar, iar procurorii, obişnuiţi încă cu obedienţa faţă de putere, nu îndrăzneau nici măcar să se gîndească la aşa ceva – a fost nevoie ca această putere să se schimbe după alegerile din noiembrie 1996, pentru ca o asemenea anchetă să înceapă.
Era perioada în care totuşi, în scop propagandistic, se mai vorbea şi de un ”proces al comunismului”, despre care am avut ocazia să discut deschis cu adjunctul procurorului general, generalul Mugurel Florescu.
Rîzînd uşor sarcastic, el mi-a spus – în legătură cu procesul comunismului şi ancheta Revoluţiei:
”dragă, asemenea procese n-ai să vezi cît Iliescu e la putere, doar n-au cum să se condamne pe sine!”

Acestea sînt circumstanţele în care, în noiembrie 1994, generalul Stănculescu apărea, sigur pe sine, în faţa Comisiei senatoriale. Siguranţa lui era conferită şi de bunăstarea la care ajunsese: director al marelui concern Balli, în România.
”Nu ştiu de terorişti arabi dar ştiu că Ghadaffi a trimis ceva portocale pentru armată
De la bun început, Stănculescu a refuzat să dea orice detalii cu privire la participarea sa în cele petrecute la Timişoara. Nu-l putea obliga nimeni, senatorii n-au făcut decît să ia act de ceea ce declară generalul, care impunea şi intimida încă prin prezenţa sa. El a început mărturia sa abrupt:

”Din Timişoara am plecat în noaptea de 21 spre 22 decembrie, după ora 0, cu un avion militar. Ion Coman a ştiut de plecarea mea, pentr că avusesem o serie de convorbiri cu generalul Milea, spunîndu-i că nu mai am ce să mai fac la Timişoara (trupele se retrăseseră în cazărmi, după ce mulţimea ocupase deja tot oraşul în 20 decembrie – n.n.) şi plec la Bucureşti, iar Milea l-a informat pe Ion Coman.
Nu am ştiut că Ceauşescu are de gînd să mă numească ministru al apărării.
În Bucureşti am ajuns pe la orele 3, şoferul care m-a dus acasă de la aeroport mi-a povestit despre ce s-a întîmplat la Bucureşti”.
A fost momentul în care generalul s-a hotărât că nu mai are rost să îşi vîre mîinile pînă la cot într-o baie de sînge, după tot ceea ce văzuse la Timişoara: ştia că mulţimile de manifestanţi vor fi din ce în ce mai mari, pînă vor deveni de neoprit şi niciun nou măcel nu-şi mai avea rostul.
A decis să devină spectator.
”La ora 5.10 am sunat la Spitalul Militar, m-am interesat cine-i medic de gardă, era dr. general Niculescu, i-am spus că voi ajunge la spital pe la ora 6, am ajuns acolo şi mi s-a pus piciorul în ghips. Am făcut acest lucru, pentru că Milea insista să vin la CC, mi-a spus şi adjutantul ce se întîmplă şi n-am vrut să particip la nici un fel de represiune împotriva manifestanţilor.
Ştiam că zilele lui Ceauşescu sînt numărate, după întîlnirea de la Malta şi după ceea ce se zvonea după întîlnirea între Gorbaciov şi Ceauşescu la Moscova, unde după aceste zvonuri, i s-a cerut lui Ceauşescu să-şi găsească un urmaş”.
Despre ceea ce văzuse şi făcuse la Timişoara, n-a scos însă niciun cuvînt.Stănculescu a fost întrebat despre ”teroriştii arabi” şi, cu zîmbetul său enigmatic-zeflemitor, a început să-i enumere pe arabii pe care-i ştia:

”Aveam relaţii cu ţări arabe, aveam relaţii personale cu regele Hasan al II-lea al Marocului, care m-a şi decorat cu un ordin de rang înalt, aveam relaţii cu Ghadaffi din 1978, de la un congres din Tripoli, unde am fost invitat.
Apoi după 1980 m-am întîlnit de mai multe ori cu el, cu ocazia contactelor pentru vînzări de arme (V.A. Stănculescu era în acea perioadă şeful Direcţiei de Înzestrare a Armatei – n.n.).

M-am întîlnit cu Saddat de trei ori şi cu Mubbarack de două ori. Am avut întîlniri şi cu Saddam Hussein, cu regele Iordaniei în 1987, apoi sub guvernul Roman, m-am întîlnit şi cu preşedintele Siriei, aceste întîlniri le aveam în calitatea mea avută la M.Ap.N.

Nu ştiu de terorişti arabi dar ştiu că Ghadaffi a trimis ceva portocale pentru armată”.
Şi-a reluat apoi cursul poveştii:
”După ce mi-am pus piciorul în ghips, înainte de ora 9, am transmis că trebuie să vin oricum la sediul CC/ A venit după mine o Dacie cu trei inşi, m-au adus la sediul CC. Adjutantul a venit după noi cu maşina mea, el m-a ajutat să urc şi atunci, pe coridor, am aflat de la el despre sinuciderea generalului Milea. Era ora 9. Guşe, aflat în relaţii apropiate cu Milea, mi-a spus la Timişoara: 

Nea Victore, aici situaţia e clară, dar la Bucureşti nu înţeleg ce se întîmplă.
El era convins de inutilitatea menţinerii armatei pe străzi, de aceea a dat ordin în 20 decembrie ca armata să se retragă în cazărmi.

Cînd am auzit de moartea lui Milea nu ştiam dacă s-a sinucis, sau a fost sinucis .

Era aici vorba de faptul că luase hotărîrea să dea ordine contra voinţei lui Ceauşescu, adică a cerut ca trupele să fie oprite şi să nu mai vină în Bucureşti. Ulterior am făcut cercetări, şi se pare că totuşi Milea s-a sinucis.Am intrat apoi în biroul generalului Voinea, era şi Eftimescu acolo: eram numit ministru, datorită morţii lui Milea. Era o hartă pe perete, în care erau trecute misiunile unităţilor, afluirea către Bucureşti a trupelor din provincie, cum pot veni ele la periferia Bucureştiului, pe centură.

Am întrebat cum s-a întîmplat cu sinuciderea lui Milea. Mi s-a spus ceea ce se ştie din presă. Curticeanu a venit la mine pt. a mă duce la Ceauşescu”.
Era evident pentru Stănculescu ceea ce pregătea Nicolae Ceauşescu: un mare măcel.Fără îndoială că generalul era tensionat de situaţia în care se afla. Ceauşescu, spune el, ”era afectat şi speriat, pentru că era în relaţii strînse cu Milea.

Discuţia cu Ceauşescu am avut-o în acea cameră. Ceauşescu mi-a spus că Milea a trădat, că situaţia e foarte gravă, că duşmanii complotează asupra ţării, şi să preiau comanda.

Într-un timp a apărut şi ea (Elena – n.n.) dintr-un birou, era cu Ion Dincă. Apoi am trecut şi am intrat în camera transmisiunilor. Am vorbit cu maiorul Tufan, i-am spus să oprească trupele ce vin spre Bucureşti şi cele ce sînt în deplasare să se întoarcă în cazărmi”.

Abia acum începea ”trădarea” lui Ceauşescu. ”

Această hotărîre am luat-o după ce am văzut la Timişoara şi după informaţiile primite aici, la Bucureşti şi cunpscînd situaţia existentă”. Pentru Stănculescu, era un deja-vu. ”
M-am întors în camera generalilor, discutam că situaţia începe să fie scăpată de sub control”.Dovezile că avea dreptate n-au întîrziat să apară.
”Au venit ştiri că trupele de pe şoseaua Olteniţei s-au întîlnit cu manifestanţi, că aceştia au salutat cu bucurie faptul că trupele se întorc în cazărmi”. Au început să se audă, atunci, strigăte în tot Bucureştiul, dar şi în ţară: ”armata e cu noi”. Era ceasul al doisprezecelea, şi acest fapt îl simţise şi generalul Stănculescu: ”manifestanţii erau deja în piaţă, presau asupra cordoanelor, dar nu li s-a opus rezistenţă prea mare, aşa că în clădire era deja panică, ce facem, pe unde putem ieşi. S-au propus variante, s-a ivit  şi varianta cu elicopterul şi am spus şi eu că este o variantă bună.

Repet: clădirea era foarte bine organizată, pentru apărare. Era acolo foarte mult armament, inclusiv grenade. Dar datorită panicii a fost şi Ceauşescu de acord să fugim, el tremura, Manea Mănescu tremura: statul era pierdut, nu mai putea conduce”

.Stănculescu şi ”guvernul din baie”: ”Iliescu făcea aceeaşi politică, cu alte mijloace”

Evenimentele s-au derulat, după această scenă, cu o mare rapiditate. ”Am întrebat pe comandantul Rus (şeful Aviaţiei militare – n.n.) cîte elicoptere poate trimite şi dacă poate ateriza pe acoperiş. Rus a cerut confirmarea de la generalul Neagoe, şeful gărzii prezidenţiale.Eu răspundeam şi de flota specială din partea M.Ap.N, ştiam regula, că e nevoie de confirmarea lui Neagoe”.Şi a urmat apoi ”despărţirea” de Ceauşeşti.

”Eu nu făceam parte din anturajul familiei Ceauşescu. Elena nu mi-a spus niciodată Victore, să vezi de copii mei. Înainte, n-am fost nici măcar ca ivitat în Comitetul Central”, susţinea în noiembrie 1994, în faţa senatorilor, Victor Athanasie Stănculescu. Apoi, a început preocuparea pentru propria salvare. Manifestanţii pătrundeau deja în sediu. ”Am urcat la  etajul VI pe scări, am intrat în biroul gărzilor patriotice şi mi-am pus pistoletul meu şi al adjutantului într-un sertar. Cînd am coborît la etajul I, ne-am întîlnit cu manifestanţii. Eu şi adjutantul în civil am trecut prin mulţime, am ieşit pe poarta principală, fără probleme. Am stat în piaţă, pînă cînd cineva a ieşit şi a vorbit la balcon.

Atunci am zis să plec la minister. Am chemat de la un telefon, să vină o maşină după mine. A venit un ofiţer şi m-a dus la minister.La Ministerul Apărării către seară, au venit revoluţionarii”.
Stenograma discuţiei de la Comisia Senatorială pune cuvîntul în ghilimelele pe care le-a simţit din tonul generalului Stănculescu.

”Prima dată a venit Mihai Montanu, foarte gălăgios,
apoi a venit Petre Roman dar prezenţa lui nu mi-a plăcut, nu-l cunoşteam. Iliescu a venit ulterior, pe el îl cunoşteam de cînd era la Ape şi am făcut un studiu al barajului de pe Argeş. L-am mai întîlnit şi am stat de vorbă cu el în pauza unui concert.

El era acolo invitatul lui Caramitru, care recita la acel spectacol. Eu eram cu soţia.

Atunci, spre seară a venit şi l-am văzut şi pe generalul Militaru, şi pe Gelu Voican Voiculescu.

Ei, cîte patru-cinci se retrăgeau în baie, acolo vorbeau, spre a nu fi ascultaţi. Eu stăteam la biroul ministrului, răspundeam la telefon. Prin telefoane veneau acele ştiri fantasmagorice, în care eu nu credeam. Ştiri despre elicoptere: ştiam că e noapte şi nu pot zbura.

Ştiri din astea ştiinţifico-fantastice îmi dădea şi Ion Caramitru, care era la Televiziune: o suna pe soţia mea, care îmi transmitea mie la minister ce spunea Caramitru.

În noaptea aceea, am vorbit cu Ministerul Apărării Maghiar, îl cunoşteam de la întîlniri anterioare. Am vorbit cu el prin translatori ruşi (pe linia specială a Pactului de la Varşovia – n.n.), m-a întrebat dacă avem nevoie de sprijin. A spus că au pregătite sînge şi medicamente. Am spus că deocamdată nu avem nevoie.

M-a mai asigurat că în ce priveşte graniţa de vest să fiu liniştit, nu se va întîmpla nimic. Cu ruşii nu am vorbit”.Între timp, începuse ”sarabanda guvernelor”:

”Ştiam că Verdeţ la CC vroia să facă un guvern, dar la mine era echipa lui Iliescu, care mi se părea mai organizată şi se părea că sînt pentru schimbare. De Verdeţ, ştiam că vrea să continue aceeaşi politică, cu aceleaşi mijloace.

Pe cînd Iliescu făcea aceeaşi politică, cu alte mijloace. Pe 26 decembrie 1989, eu am preluat Ministerul Economiei”.Părerea lui Stănculescu depre terorişti e că ”erau provocatori, mici nuclee izolate, restul era lipsă de camaraderie, dezordine, panică.

Cineva trăgea un foc, restul făcea armata. şi între ei – trăgeau unii în alţii.
S-a tras două zile şi asupra casei mele, ofiţerul şi soldaţii trimişi de mine l-au prins pe cel care trăgea din podul unei case.
Era unul îmbrăcat în haine de gărzi patriotice, şi a spus că a tras asupra casei, pentru că un căpitan i-a spus că acolo sînt terorişti.
A fost predat la televiziune, dar apoi s-a pierdut.

Pe 24 seara, am primit misiunea de la acel misterios cabinet care se întruneau tot timpul în baie, să organizez plecarea la Tîrgovişte, pentru judecarea cuplului Ceauşescu.

Acest misterios cabinet era format din
Brucan,
Iliescu,
Dan Marţian,
Bîrlădeanu.

Anterior am trimis pe cineva cu insulină la Tîrgovişte, după o discuţie cu Kemenici, comandantul unităţii, care mi-a spus că Ceauşescu are nevoie de insulină”.

  Despre procesul Ceauşeştilor, generalul Stănculescu n-a mai dat alte detalii. A încheiat, spunînd:

”Pe 15 februarie, la ora 18, generalul Militaru şi-a dat demisia, iar la ora 20 Iliescu m-a chemat să preiau eu Ministerul Apărării. A spus că s-a consultat cu Dan Marţian, Bîrlădeanu, Coposu, Cîmpeanu şi că am fost numit.
Am acceptat.

După trei zile, cînd am plecat la gen. Militaru după amiază cu o casetă lăsată de el în birou, deci pe 18-19 februrie, generalul Militaru mi-a spus că a luat măsuri ca armata să stăpînească toată ţara, că armata trebuie să dea o lovitură de stat şi să preia puterea.

Eu am spus că pentru aşa ceva eu nu sînt omul potrivit, aşa ceva eu nu fac”.
Pe parcursul evenimentelor din decembrie, a mai adăugat enigmatic generalul, fără să ofere alte amănunte, ”am avut trei momente cînd s-a încercat să fiu lichidat, rămîn mari semne de întrebare pentru mine, dar nu am mai făcut cercetări”.

Sursa:

https://www.mediafax.ro/editorialistii/istoria-perdea-marius-oprea-generalul-stanculescu-secretele-revolutiei-presupunea-le-dus-mormint-ceausescu-acord-fugim-tremura-manea-manescu-tremura-statul-era-pierdut-putea-conduce-21428175

2) După 7 ( șapte) ani de AMÂNĂRI INTENȚIONATE ,

” Judecătorii Tribunalului Călăraşi au dispus încetarea procesului penal faţă de cei 11 inculpaţi trimişi în judecată acum mai mult de şapte ani în dosarul ”Nana”, care viza retrocedarea frauduloasă a unor suprafeţe de teren în comuna din judeţul Călăraşi.

Decizia, anunță News.ro, a fost luată ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, conform soluţiei pronunţate marţi şi publicate pe portalul instanţelor de judecată. 

Funcționarii primăriei Nana, județul Călărași, au retrocedat ilegal 128 de terenuri agricole. O parte dintre terenuri au fost cumpărate de Ioana Băsescu cu un credit de 1 milion de euro obținut de la cec Bank.

Tribunalul Călărași a menținut sechestrele puse în dosar pe bunurile inculpaților , dar a RIDICAT măsurile asiguratorii pe mai multe terenuri cumpărate de Ioana Băsescu , fiica fostului președinte Traian Băsescu ”

( N.R.

………………………………………………) !!! 😦 😦 😦

Continuarea pe :

3) Șeful DSU și secretar de stat în MAI , Raed Arafat ,

cu toate că a pierdut PROCES după PROCES , ministrul de interne , Lucian Bode îl menține încă în funcția de secretar de stat în MAI !!! 😦 😦 😦

https://www.activenews.ro/stiri/Arafat-a-irosit-6-milioane-de-euro-in-pandemie-pe-camere-de-izolare-gonflabile-care-arata-ca-locurile-de-joaca-din-mall.-Nu-au-fost-folosite-niciodata-178332

https://www.agerpres.ro/sanatate/2022/02/03/video-arafat-prelungirea-starii-de-alerta-pe-baza-unor-analize-se-apropie-momentul-in-care-nu-va-mai-fi-nevoie–859105

https://www.agerpres.ro/sanatate/2022/02/03/video-arafat-prelungirea-starii-de-alerta-pe-baza-unor-analize-se-apropie-momentul-in-care-nu-va-mai-fi-nevoie–859105

https://jurnalul.ro/stiri/justitie/decizie-definitiva-instanta-suprema-prelungire-stare-de-alerta-ilegala-romani-915834.html

https://www.capital.ro/lovitura-totala-pentru-raed-arafat-seful-dsu-a-pierdut-procesul-judecatorii-au-decis-de-urgenta.html

Alioșa.

21/12/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/115.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:08 am

În loc de motto :

În timp ce Nicolae Ionel Ciucă ,premierul României și președinte al PNL(PDL)
și președintele Camerei Deputaților și președinte al PSD , Marcel Ciolacu ,
fac în perioada 21-23 decembrie 2022 o vizită de lucru în Republica Coreea , aliatul strategic al SUA ,

Marius-Constantin Budăi ,Ministru al Muncii și Protecției Sociale din România

a trimis spre AVIZARE forurilor competente ,

” Proiectul de reformă a pensiilor speciale și de serviciu” !!! 🙂 😦 🙂

În vizita făcută în Republica Coreea , cei doi președinți de partid și numerele 2 și 4

în ierarhia ” statului român eșuat” ( KWI) 😦 🙂 😦

vor fi însoțiți de o numeroasă delegație alcătuită din :

vicepremierul și ministru al transporturilor, Sorin Grindeanu,
ministrul educației, Ligia Deca,
ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja,
ministrul economiei, Florin Spătaru,
ministrul energiei, Virgil Popescu,
directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiță,
deputatul PSD Alfred-Robert Simonis, lider al Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților,
deputatul Eugen Bejinariu, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale.

Sursa celor sus posate :

În cele ce urmează , republic prin ” copy paste”

” Document / Proiectul de reformă a pensiilor speciale și de serviciu

Proiectul de modificare a legilor care au instituit pensiile speciale și de serviciu – așa-numita reformă a pensiilor care constituie jalon PNRR – a fost trimis de Ministerul Muncii în circuitul de avizare.

Proiectul ar trebui aprobat în una din ultimele ședințe de guvern din acest an, apoi trimis în Parlament pentru adoptare.

Proiectul aduce modificări următoarelor categorii:

magistrați,

personalul auxiliar din instanțe,

diplomați, funcționarii parlamentari,

personal aeronautic civil,

angajații Curții de Conturi,

militari și polițiști.

De remarcat: 

proiectul coaliției nu rezolvă problemele de contributivitate

și nu conține modificări la legislația care a instituit pensii speciale pentru primari și pentru parlamentari.

Coaliția de guvernare dorește ca Parlamentul să adopte acest proiect la anul, până în februarie, deși jalonul PNRR este stabilit pentru trimestrul 4 2022. În plus, proiectul poate fi modificat în Parlament.

Principale modificări acceptate de Coaliția de guvernare

Între altele, proiectul stabilește interdicția ca pensia să depășească salariul de bază și elimină din calculul pensiei sporurile și primele, dar numai pentru unele categorii.

Posibilitatea pensionării anticipate se reduce gradual.

Pensiile de serviciu aflate în plată ar urma să se recalculeze în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a modificărilor.

Pensiile magistraților (Legea nr. 303/2022)

În cazul judecătorilor, procurorilor, judecătorilor de la Curtea Constituţională, magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor

  • este eliminată prevederea potrivit căreia pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de cel puțin 25 de ani în funcție, la cuantumul pensiei de serviciu se adaugă câte 1% din baza de calcul.

În cazul personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, al personalului de specialitate criminalistică și personalului care ocupa funcții auxiliare de specialitate criminalistică și al tehnicienilor criminaliști din cadrul parchetelor

  • scade la 65%, de la 80%, cuantumul din baza de calcul a pensiei, reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate.
  • În cazul categoriilor enumerate anterior care la data pensionarii au avut sau au o alta ocupație
  • baza de baza de calcul al pensiei de serviciu scade la 65%, de la 100%, din media salariilor de baza brute lunare.

Pensiile auditorilor Curții de Conturi (Legea nr. 94/1992)

În cazul persoanelor care au îndeplinit funcția de auditor public extern la Curtea de Conturi,
crește cu un an (de la 14 la 15) condiția de vechime în cadrul instituției și scade la 65%, de la 80%,

  • cuantumul din baza de calcul reprezentata de media veniturilor brute lunare realizate, cu caracter permanent, corespunzatoare ultimelor 12 lunar de activitate anterioare.
  • este eliminată posibilitatea ieșirii la pensie fără îndeplinirea condiției de vechime, situație în care cuantumul pensiei era micșorat cu 1% pentru fiecare an care lipsea din vechime.
  • de pensia de serviciu vor beneficia în continuare și auditorii publici externi care, la data solicitarii acestei pensii, sunt pensionari pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii, dar cuantumul pensiei de serviciu scade la 65%, de la 80%, din baza de calcul reprezentata de media veniturilor brute lunare.

Pensiile personalului diplomatic și consular (Legea nr. 216/2015)

În cazul personalului diplomatic și consular

  • la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii, cei cu o vechime de cel puțin 15 ani în MAE, precum și personalul încadrat pe funcții de execuție specifice, beneficiază de pensie de serviciu, dar în cuantum scăzut la 65%, de la 80%, din baza de calcul reprezentata de media salariilor de baza brute lunare din ultimele 12 luni.
  • aceeași scădere a cuantumului se aplică și persoanelor numite prin decrete prezidențiale în funcție de ambasadori ai României în alte state sau pe lângă organizații internaționale
  • membrii Corpului diplomatic și consular al României, precum și personalul încadrat pe funcții de execuție specifice, cu o vechime mai mică de 15 ani, nu mai beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei de 60 de ani.
  • vechimea mai mare de 15 ani nu mai aduce procentul de 1% adăugat pentru fiecare an de peste această limită
  • personalul enumerat mai sus păstrează pensia de serviciu chiar dacă revin din misiune permanentă/sau temporara în exterior sau au o alta ocupație, dar cuantumul din baza de calcul reprezentata de media salariilor de baza brute lunare realizate în ultimele 12 luni scade la 65%, de la 80%.

Pensiile personalului aeronautic civil (Legea nr. 223/2007)

În cazul personalului aeronautic civil navigant profesionist;

  • crește vârsta de pensionare, de la 50 la 52 de ani
  • scade la 65% , de la 80%, cuantumul din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare
  • este eliminată posibilitatea acordării pensiei de serviciu pentru vechime de peste 10 ani, pragul fiind stabilit la 20 de ani

Pensiile personalului public parlamentar (Legea nr. 7/2006)

În cazul funcționarului public parlamentar

  • crește cu 1 an – la 15 ani, de la 14 – vechimea în structurile Parlamentului de la care funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani pot beneficia de pensie de serviciu
  • scade la 65%, de la 80%, cuantumul din baza de calcul reprezentata de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionarii
  • vechimea suplimentară nu mai aduce procentul de 1% adăugat pentru fiecare an de peste această limită
  • vechimea în structurile parlamentului crește la cel puțin 25 de ani, de la 14 ani, pentru funcționarii publici parlamentari care au un stagiu de cotizare de 30 de ani și care pot solicita pensionarea și înainte de împlinirea varstei de pensionare, dar nu mai devreme de 60 de ani
  • nu mai beneficiază de pensie de serviciu persoanele cu vechime sub 15 ani în structurile parlamentare

Pensiile militare (Legea nr. 223/2015)

În cazul pensiilor militare de stat

  • media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază crește la 12 luni consecutive, de la 6, pentru baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei
  • aceeași prevedere se aplică și pentru personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate sau pentru calculul pensiei de urmaș

Ce au convenit România și Comisia Europeană în privința pensiilor

Reforma pensiilor presupune adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii simultan cu înlocuirea Legii 127/2019, reiese din PNRR negociat de România cu Comisia Europeană.

Noua lege trebuie să stabilească un stagiu minim de cotizare de 15 ani și un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Demersul trebuie să introducă o nouă formulă de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivității. Se încearcă în acest fel corectarea unei mari părți din inechitățile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit.

Guvernul României și-a asumat și plafonarea cheltuielilor cu sistemul de pensii la un plafon de 9,4 % din PIB.

De precizat: capitolul pensii din PNRR a fost negociat cu Comisia Europeană de fosta coaliție PNL-USR-UDMR. După ruperea coaliției și cooptarea la guvernare a PSD, acest partid a criticat maniera în care s-a negociat iar ministrul muncii și Marcel Ciolacu au anunțat în repetate rânduri intenția de a renegocia acest capitol.

Și PSD și PNL, inclusiv premierul Ciucă, au spus în repetate rânduri că pensiile militare nu trebuie modificate.

În aceste condiții, există posibilitatea ca acest proiect să fie modificat de Parlament, dacă nu chiar de Guvern.

Ce a propus guvernului Banca Mondială

Consultanţa pe Legea pensiilor şi Legea salarizării, prevăzută în PNRR, trebuia contractată până la sfârşitul anului 2021, însă licitațiile organizate au fost anulate, după ce consorțiile conduse de Ernst & Young, singurele care au concurat pentru obținerea celor două contracte, au solicitat unele modificări ale condițiilor.

Ministerul Muncii a anulat licitațiile și a demarat negocieri directe cu Banca Mondială. Contractul de consultanță cu Banca Mondială are o valoare de 4 milioane euro.

Raportul Băncii Mondiale a fost prezentat de ministrul Muncii în fața Parlamentului în octombrie 2022.

Soluțiile Băncii Mondiale pentru reforma sistemului de pensii au fost:

  • să țină cont de contributivitate
  • să aibă un stagiu minim de plată
  • şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului

Sursa :

Alioșa .

20/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/114. Despre ” cartelul OMV ” și nu numai .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:49 am

O fotografie face cât o mie de cuvinte !!! 🙂 🙂 🙂

Cele ce urmează a fi REPUBLICATE mai jos prin ” copy paste” ,

sunt în strânsă legătură ce cele postate ( republicate) pe :

” CARTELUL OMV – Iata fabuloasa ordonanta a celebrului procuror Teodor Nita care a demantelat in 2015 dedesubturile afacerii OMV PETROM, societate pe care a pus-o sub acuzare pentru inselaciune in dauna Statului cu un prejudiciu de peste 70 milioane euro. In urma afacerii, OMV PETROM a intrat cu 51% sub controlul austriecilor, iar Statul a pierdut majoritatea. Cand ancheta a devenit periculoasa pentru austrieci, dosarul a fost luat la Bucuresti si ingropat in sertare (Document)

Procurorul Teodor Nita 

 este unul dintre cei mai curajosi si de temut procurori din Romania, “campionul european” apreciat chiar si de Comisia Europeana, a carui activitate a fost recent premiata de Adunarea Generala a Retelei Europene a Procurorilor pentru Mediu, care i-a acordat premiul principal GAIA pentru excelenta contributie in lupta impotriva criminalitatii impotriva mediului. Dosarele instrumentate de acesta sunt multiple, insa una dintre cele mai mari anchete desfasurate de procurorul Teodor Nita la Parchetul Curtii de Apel Constanta a fost cea privind privatizarea OMV PETROM, afacere in urma careia, astfel cum retine procurorul Nita, Statul roman a iesit in pierdere, in timp ce compania austriaca a obtinut monopolul pe actiunile OMV PETROMIar totul, cu o investitie minima, noteaza procurorul Nita in Ordonanta din 17 aprilie 2015 din dosarul nr. 103/P/2015, pe care Lumea Justitiei o prezinta in exclusivitate (vezi facsimil). Un dosar pe care Teodor Nita a putut sa il instrumenteze pana cand i-a fost luat la Bucuresti. (Gasiti ordonanta anexata integral la sfarsitul articolului.)

Vorbim despre ancheta pe care procurorul Teodor Nita de la Parchetul Curtii de Apel Constanta a deschis-o in 2015, respectiv dosarul penal cu nr. 2155/P/2014 care vizeaza posibile fraude comise in conditiile de nerespectare a „Acordului de Privatizare a PETROM” din 23.07.2004 (aprobat prin Hotararea Guvernului nr.1090 din 08 iulie 2004″, in conditile in care, prin Legea nr. 555/2004 a fost stabilit cadrul juridic pentru privatizare), care ar fi produs consecinte patrimoniale Statului roman de peste 70 milioane euro.

Aceasta suma ar fi fost reprezentata, astfel cum retinuse procurorul Teodor Nita in Ordonanta din 17 aprilie 2015, de investitiile pe care OMV PETROM a sustinut ca le-a facut la Combinatul Doljchim si la Combinatul Arperchim, dar care, de fapt, nu ar fi fost efectuate. Cu toate acestea, OMV PETROM a recuperat bani de la Statul roman, odata cu dobandirea pachetului de actiuni de 51% din actiunile Petrom.

Caci, conform Acordului de privatizare a PETROM, OMV urma sa cumpere un procent de 33,34% din capitalul social si majorarea capitalului social prin aport de capital, concomitent cu plata actiunilor cumparate, in vederea obtinerii de catre investitorul austriac a unui pachet de actiuni reprezentand un procent de 51% din actiunile PETROM.

Pentru a intra insa in posesia pachetului de 51% din actiunile PETROM, OMV avea obligatia, astfel cum a retinut procurorul Teodor Nita in ordonanta sa din aprilie 2015, de a investi, printre altele 45.824.628,2 euro la Combinatul Doljchim si alti 26.037.000 euro la Combinatul Arperchim, timp de 5 ani, investiile trebuind sa vizeze modernizarea, “integritatea structurilor tehnice” si “retehnologizarea” in vederea eficientizarii economice a celor doua Combinate.

Profitand, in cadrul demersurilor administrative efectuate de caracterul confidential si nepublic al contractului de privatizare, ascunzand realitatile obligatiilor asumate reprezentantilor Autoritatii de Reglementare”, OMV PETROM ar fi prezentat in cele din urma Statului roman o situatie care releva ca au efectuat investitiile asumate prin contract, “dar, in realitate, aceste investitii nu au fost efectuate sau nu au fost facute cu fondurile OMV”, retine procurorul Teodor Nita.

PCA Constanta: “OMV a intrat ilegal in posesia pachetului de 51% din actiunile PETROM”

In acest mod, mentioneaza procurorul constantean “OMV a intrat ilegal (prin fraudarea pretului asumat dar neplatit) in posesia pachetului de 51% din actiunile PETROM”, motiv pentru care a dispus extinderea cercetarilor si continuarea urmaririi penale fata de OMV Petrom SA.

Revenind la cele mai sus expuse, din aceasta perspectiva, consider ca sunt indicii care sa justifice presupunerea rezonabila ca SC OMV PETROM a savarsit infractiunea de inselaciune in dauna statului, sens in care va fi luata masura ce se impune”, s-a dispus prin Ordonanta de catre procurorul Teodor Nita.

Ulterior acestor dispozitii pe care le prezentam pe larg in documentul atasat, dosarul aflat in instrumentarea procurorului Teodor Nita a fost luat la o structura superioara din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie, dupa care nu s-a mai auzit de el in ultimii sapte ani, fiind cel mai probabil omorat.

Intrucat faptele retinute de procurorul Teodor Nita sunt de o gravitate uriasa, este necesar totusi sa se clarifice cum au stat lucrurile in ce priveste privatizarea PETROM, nefiind inca tarziu ca dosarul sa fie redeschis (daca a fost inchis sau ascuns prin sertare) de un procuror care sa efectueze pe bune ancheta penala in acest caz.

Publicam in continuare fragmente din Ordonanta procurorului Teodor Nita, cu mentiunea ca documentul integral poate fi accesat la finalul articolului:

“Prin procesul verbal de sesizare din oficiu din data de 18.12.2014, organele
judiciare s-au sesizat in mod corespunzator, sens in care a fost inregistrat la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta dosarul penal cu nr. 2155/P/2014.

Prin dispozitia 156/II/2/2015, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta a preluat dosarul la aceasta unitate, unde a fost reinregistrat sub nr. de mai sus. Prin ordonanta din 18.12.2014, a fost dispusa inceperea urmaririi penale in cauza prin prisma art. 9 lit. c din legea 241/2005 si art. 29 lit c din legea 656/2002.

Pe fond:

Dosarul priveste analiza procedurala a unor posibile fraude comise in conditiile de nerespectare a „Acordului de Privatizare a PETROM” (aprobat prin Hotararea Guvernului nr.1090 din 08 iulie 2004″, in conditile in care, prin Legea nr. 555/2004 a fost stabilit cadrul juridic pentru privatizare) din 23.07.2004 – cu consecinte patrimoniale pentru Statul Roman.

Acordul in cauza a avut ca obiect ‘cumpararea de catre OMV a unui pachet de actiuni reprezentand un procent de 33,34% din capitalul social si majorarea capitalului social prin aport de capital, concomitent cu plata actiunilor cumparate, in vederea obtinerii de catre investitorul strategic a unui pachet de actiuni reprezentand un procent de 51% din actiunile PETROM, in Anexa P sunt stabilite conditiile de angajare a raspunderii Statului Roman si de acordare a despagubirilor pentru Pierderile de Mediu si Costurile de efectuare a decontaminarilor poluarilor istorice’ deja existente ca atare in fapt la data semnarii contractului.

Conform obligatiilor asumate, lucrarile urmau sa fie efectuate de OMV, sumele de bani necesare acestor activitati urmand a fi fost scazute din suma ce platita statului roman.

Asa cum s-a stabilit conventional, firma OMV, trebuia sa efectueze lucrari de punere in siguranta si reconstructie ecologica a 2 bataluri de slamuri fosfo-amoniacale de la DOLJCHIM, cu termen estimat, conform datelor pe care le avem la dispozitie, in trimestrul 4 anul 2004.

In realitate, firma OMV nu a realizat obligatia stabilita in contract, efectuand alte lucrari decat cele asumate, fara legatura cu scopul si conditiile contractuale efective.

In schimb, in anul 2008, a solicitat statului roman suma de 200.000 curo, reprezentand ‘lucrari efectuate de decontaminare si 30.252.175,84 pentru Pierderi de Mediu suferite’.

Lucrarea de ecologizare nu are receptia facuta, dirigintele de santier refuzand s-o semneze din cauza calitatii precare a acesteia.

Din datele pe care le detinem la acest moment, suma de 200.000 euro pretinsa este justificata contabil, insa nu prin consemnari conforme cu realitatea, ci prin documente nereale.

Se observa faptul ca lucrarile au fost atribuite unor ‘firme apropiate’ ale OMV, fara respectarea legii achizitiilor publice si la preturi serios supraevaluate, printre care nominalizam spre exemplu RSK ENVIRONMENT UK care a subcontractat lucrarile catre SC GEOROM SERV Craiova SRL.

Aceasta inseamna crearea premiselor unor fraude suplimentare in dauna statului, calculabile prin diferenta dintre pretul real al lucrarii si cel pretins, prin raportare la deturnarea lucrarii de la scopul convenit in contractul cu Statul si prin ignorarea regulilor de achizitie contracte publice.

In efectuarea lucrarilor de ecologizare a fost introdusa, se pare ca de asemenea tot fara respectarea legii achizitiilor publice si la valori supraevaluate, SC ECO FIRE SISTEMS SRL Constanta, societate ce urma sa efectueze lucrari de bioremediere a solului poluat din incinta DOLJCHIM.

Din datele existente rezulta ca SC ECO FIRE SISTEMS SRL Constanta, neavand logistic, tehnic si organizatoric nici posibilitatea de a efectua lucrarile de bioremediere, ignorarea regulilor legale, catre SC OIL DEPOL SERVICE SRL Constanta.

In mod similar, OMV a solicitat statului roman suma de 61.431.494,04 lei pentru Pierderi de Mediu suferite in legatura cu Actiunile de remediere intreprinse pentru decontaminarea poluarii existente in zona batalurilor din cadrul Rafinariei PETROBRAZI, situatia fiind similara tuturor lucrarilor de decontaminare efectuate in toate judetele tarii.

I) Pentru a intra in posesia pachetului de 51% din actiunile PETROM, OMV avea obligatia de a investi sumele de bani asupra carora s-a convenit si au fost consemnate ca atare in ANEXA Z din contract.

OMV a prezentat statului Roman o situatie din care reiesea ca aceste investitii ar fi fost efectuate, comisia intrunita cu aceasta ocazie a validat-o, dar, in realitate, aceste investitii nu au fost efectuate sau nu au fost facute cu fondurile OMV, asa cum se preciza in contract.

Rezultatul prezumat al acestei situatii a fost acela ca Statul este prejudiciat cu c.valoarea investitiei asumate si nerealizate, insa deduse din pretul privatizarii.

Urmare celor de mai sus OMV a intrat ilegal (prin fraudarea pretului asumat dar neplatit) in posesia pachetului de 51% din actiunile PETROM.

Un exemplu semnificativ in acest sens este ‘cazul DOLJCHIM’.

Astfel, OMV arata in actele prezentate reprezentantilor statului, ca a efectuat investitii de milioane de euro pentru retehnologizare in conditiile in care in prezent combinatul este dezafectat, fapt ce reprezinta o contradictie in termeni si naste suspiciunea ca activitatea de retehnologizare in realitate este doar scriptica.

Niciun comerciant nu ar putea rationa in sensul ca retehnologizeaza o facilitate pentru ca apoi sa dezafecteze si demonteze integral.

OMV PETROM, SC OMV PETROM SERVICE, SC OMV PETROM DISTRIBUTIE, SC OMV MARKETING au incheiate contracte fictive de consultanta si externalizare ale unor servicii cui firme din Austria si Offshore.

Prin intermediul acestor contracte, sume foarte mari de bani sunt externalizate din patrimoniul OMV PETROM fara ca lucrarile stipulate sa fie efectuate.

– Prin contractul de privatizare, OMV este exonerat de prevederile art. 30 din Legea 137/2002, (care precizeaza ca despagubirile acordate cumparatorului potrivit art 27-29, urmare unor prejudicii create datorate poluarii mediului din activitati trecute, care nu au fost dezvaluite cumparatorului, nu va putea depasi cumulat 50% din pretul efectiv platit de cumparator).

Potrivit contractului, OMV are chiar dreptul sa primeasca ca si despagubiri, urmare a poluarilor de mai sus, ‘Sume de bani in cuantum de pana la 50 milioane euro anual, incepand din 2008 pana in 2018’.

Urmare celor de mai sus, rezulta ca aparent, OMV ar urma sa primeasca peste 600 milioane euro – suma platita efectiv de OMV pentru achizitia PETROM, in conditiile in care in realitate investitiile echivalente se pare ca lipsesc in realitate si sunt consemnate in inscrisuri cu caracter nereal.

III) OMV actioneaza pe teritoriul Romaniei, folosind un numar de sonde al caror numar nu este cunoscut de Statul Roman, ele insele nefiind neinventariate si comunicate ca atare, situatie in care nu poate fi legal cuantificata si impozitata productia aferenta si nici inasate taxele cuvenite cf. OUG 102/2013, acestea fiind fapte cu caracter prejudicial ce trebuie a fi verificate.

In conditiile in care actul de sesizare intruneste elementele formale prevazute de lege, s-a dispus prin ordonanta din 18.12.2014, inceperea urmaririi penale IN REM.

Intrucat in cauza s-a apreciat ca se impun masuri procedurale apte sa asigure fluenta si operativitatea activitatii judiciare, a fost utilizat institutia delegarii de competenta in vederea efectuarii anumitor activitati, fiind desemnati ca atare lucratori de politie judiciara de a proceda la anumite acte si activitati probatorii procedurale.

(…)

CONCLUZIE:

Sintetizand toate argumentele mai sus expuse, apreciem ca situatia pare a fi urmatoarea:

Prin obligatii contractuale preluate si asumate prin lege, OMV PETROM avea obligatii multiple, printre care evidentiem ca fiind relevante in cadrul prezentei cercetari aceea de a investi sumele de 45.824.628,2 EURO la Combinatul Doljchim si alti 26.037.000 EURO la Combinatul Arperchim.

Din aceste sume, 38.979.995 euro trebuiau investiti in urmatoarele instalatii din cadrul Combinatului Doljchim:

-Modernizarea si retehnologizarea instalatiei Amoniac Kellog – 16.493.653.2 Euro

-Modernizarea si retehnologizarea instalatiei de Azotat de amoniu in vederea reducerii emisiei de amoniac si pulberi in atmosfera si a concentratiei ionilor de amoniu si azotat in apele uzate – 8.117.870,4 Euro

-Modernizarea si retehnologizarea instalatiei de Uree in vederea reducerii emisiei de amoniac si pulberi in atmosfera si a concentratiei ionilor de amoniu si azotat in apele uzate- 14.368.471,4 Euro

-La Combinatul Arpechim trebuiau investitii 3.150.000 euro pentru modernizarea instalatiei Negru de fum:

– TOTAL 42.129.995 EURO

Firma mentionata trebuia sa faca aceste investitii in interiorul unui termen de 5 ani, in care trebuia sa asigure nu numai integritatea structurilor tehnice si sa retehnologizeze pentru a-l eficientiza economic.

Profitand, in cadrul demersurilor administrative efectuate de caracterul confidential si nepublic al contractului de privatizare, ascunzand realitatile obligatiilor asumate reprezentantilor Autoritatii de Reglementare din punct de vedere al Mediului din Craiova si Pitesti cat si primariei Bradu din jud. Arges, apreciez ca sunt date care sa justifice presupunerea rezonabila a faptului ca persoana juridica a urmat intentionat o procedura apta sa duca la eludarea obligatiilor asumate, in sensul solicitarii si ulterior al obtinerii autorizatiilor de desfiintare a instalatiilor precizate din cadrul celor doua combinate, fara a fi fost efectuate investitiile pentru retehnologizare.

Nu ne aflam in fata unui litigiu civil derivat dintr-o neexecutare a contractului, ci in fata incidentei unor indicii rezonabile de inselaciune in sensul legii penale, intrucat OMV PETROM a ascuns aceste mentiuni din contractul in care era parte in mod intentionat autoritatilor romanesti.

Referitor la acest aspect, datele detinute atesta la nivel de indicii rezonabile faptul ca OMV PETROM nu a respectat:

-conditia stipulata la lit. b) din Avizul de Mediu pentru 17/19.03.2003, emis in vederea privatizaril Combinatului Doljchim, deoarece societatea nu a depus la Inspectoratul de Protectia Mediului Dolj, conform opisului adresei 5195/02.11.2004 ‘obligatiile asumate de partide la contractul de vanzare/cumparare pentru realizarea prevederilor programului de conformare, inclusiv pentru repararea prejudiciului adus mediului prin activitatile trecute.’

-conditiile stipulate la lit. b) din Avizul de mediu pentru privatizare nr. 63/06.06.2003 in vederea privatizarii obiectivului Petrochimie deoarece societatea nu a depus la Inspectoratul de Protectia Mediului Pitesti ‘obligatiile asumate de partile la contractual de vanzare cumparare pentru realizarea prevederilor programului de conformare inclusiv pentru recuperarea prejudiciului adus mediului prin activitatile trecute’

-conditiile impuse de Legea 50/1991, prin depunerea documentatiei incomplete la Primaria Bradu si ascunzand faptul ca SC ARPECHIM SA avea de facut o investitie de 3.150.000 euro in Instalatia Negru de Fum.

Din aceasta perspectiva apreciez ca nu are nicio importanta nici faptul ca, teoretic vorbind, autorizatia de mediu de desfiintare ar fi putut fi obtinuta si in conditiile in care s-ar fi relatat adevarul in solicitari, intrucat in realitate s-au obtinut aceste acte ascunzand un adevar necunoscut de agentia publica si cunoscut doar de petent.

Scopul acestui demers este evident reprezentat de intentia realizata a petentei OMV PETROM de a obtine pentru sine un folos patrimonial injust, acesta in cazul concret se constituie din contravaloarea sumelor care trebuiau investite in cele 2 combinate, si care nu au mai fost astfel realizate, respectiv cheltuite de catre societate.

In acest mod societatea a beneficiat de un supliment de fonduri pe care l-a putut folosi in alte scopuri decat cele pe care si le asumase contractual.

In conditiile in care statul roman are calitatea de actionar cu o cota de 20,64 %, prin neefectuarea acestor investitii ca urmare a acestor demersuri ilicite, consideram ca in patrimoniul public al statului a fost creata o paguba corelativa in limita de suma mentionata.

Pentru a atinge acest obiectiv, firma OMV PETROM a folosit mijloace frauduloase constand in emiterea urmatoarelor documente:

-Adresa 5493/01.11.2004 citre Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Craiova in vederea demararii procedurii de reautorizare din punct de vedere al mediului (pag 40),

-Adresa 1194/01.03.2006 catre Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Craiova prin care se transmit documentatiile de solicitare pentru emiterea autorizatiei integrate de mediu (pag 82)

-Adresa 94/08.05.2006 catre Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Craiova pentru completarea documentatiei de obtinere a Autorizatiei integrate de mediu (pag 83),

-Adresa 708/05.06.2006 catre Agentia pentru Protectia Mediului Arges, prin care se notifica ca ‘Incepand cu data de 15.05.2005 a demarat proiectul de demolare pentru un numar de 25 instalatii din Petrochimie si 28 instalatii din Rafinarie (anexa 1 si anexa 2)’

-Adresa 2489/14.09.2006 catre Agentia pentru Protectia Mediului Arges prin care se solicita emiterea acordului de mediu pentru desfiintarea prin demolare a instalatiei NEGRU DE FUM

-Cerere transmisa la data de 10.03.2006 inregistrata sub nr.66/29.03.2006 la Primaria Bradu, in vederea emiterii Certificatulul de Urbanism -Desfiintare a instalatiei Negru de Fum Cerere transmisa la data de 10.03.2006 inregistrata sub nr.187/22.09.2006 la Primaria Bradu, in vederea emiterii Autorizatiei de Desfiintare a instalatiei Negru de Fum, toate acestea fiind petitii care au un continut nereal, legat de ascunderea realitatii obligatiilor contractuale din contractul de privatizare asumat , respectiv a ascunderii obligatiei de efectuare a investitiilor.

Logic analizand, in conditiile in care sunt indicii legate de aceasta fapta penala, consider ca se impune masura continuarii urmaririi penale in mod corespunzator.

Pe de alta parte, raportat la stadiul diferit al cercetarilor din cauza, asa cum s-a dispus in ordonanta de incepere a urmaririi penale.

Consider ca se impune o solutie de disjungere si continuare a instrumentarii pe cale separata a tuturor aspectelor vizate de ancheta penala ca atare.

Se va dispune in mod corespunzator si in sensul emiterii unor dispozitii care sa fie puse in practica de lucratorul de politie judiciara, avand in vedere necesitatea respectarii principiului celeritatii.

Revenind la cele mai sus expuse, din aceasta perspectiva, consider ca sunt indicii care sa justifice presupunerea rezonabila ca SC OMV PETROM a savarsit infractiunea de inselaciune in dauna statului, sens in care va fi luata masura ce se impune.

In conditiile in care actele materiale subsecvente inducerii in eroare a reprezentantilor statului roman au fost efectuate prin acte succesive incepand din anul 2006, infractiunea nefiind fapt epuizat pana in prezent, se va lua aceasta in calcul in justificarea masuril procesuale aferente prezentei ordonante.

Se va retine de asemeni forma infractiunii asa cum este definita in actualul cod penal, dat fiind ca acesta este cf. art. 5 c.penal, lege mai favorabila.

Vazand deci disp. art. 305 alin 3 c.pr.pen, art. 311 e.pr.pen, art. 303 c.pr.pen:
DISPUN

1) Schimbarea incadrarii juridice a faptelor, extinderea cercetarilor si continuarea urmaririi penale fata de persoana juridica:

– OMV Petrom SA — J/40/8302/1997, CUI 159082, cu sediul central in Bucuresti str. Coralilor nr.22 Petrom City sector 1, pentru savarsirea in perioda 2006-la zi, a
infractiunii de inselaciune in forma continuata in dauna statului, in sensul art. 244 alin 1 si 2 c.penal, cu retinerea art. 35 c.penal.

2) Disjungerea cauzei si formarea unui dosar de urmarire penala separat, ce va fi inregistrat, tinand seama de masura disjungerii, la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta, urmand a fi continuate cercetarile prin prisma art. 9 lit c din legea 241/2005 si ale art. 29 lit c din legea 656/2002, in legatura cu toate aspectele sesizate si care nu fac obiectul masurii procesuale mai sus mentionate.

3) Delegarea si desemnarea lucratorului de politie judiciara Zamfirescu Nicolae — DICE-IGPR, de a proceda la urmatoarele acte si activitati, respectiv:

-cartarea dosarului in mod corespunzdtor, respectiv al pastrarii intregii documentatii si mijloace de proba plus acte procedurale legat de instrumentarea
infractiunii de inseldciune

-cartarea separata a actelor procedurale, inscrisurilor probatorii si probelor ce vizeaza restul activitatilor instrumentate, cu mentiunea ca masurile dispuse anterior raman in mod neechivoc valabile integral -audierea martorilor in regim procedural

-emiterea adreselor necesare cf. art. 491 c.pr.pen

-emiterea citatiilor necesare potrivit necesitatilor operative”.

* Cititi aici integral Ordonanta procurorului Teodor Nita

Sursa :

https://www.luju.ro/cartelul-omv-ordonanta-procuror-nita

Dacă cele sus REPUBLICATE prin ” copy paste” nu interesează 😦

poate interesează subiectele abordate în articolele :

https://www.art-emis.ro/editoriale/acum-33-de-ani-am-avut-o-fata-frumoasa-si-mandra-ne-au-furat-o

https://www.art-emis.ro/analize/retrospectiva-la-sfarsit-de-an-trist-nationalizarea-petrom-si-starea-natiunii

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/angela-merkel-simbol-al-ipocriziei-occidentale

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/santajul-magistratilor

https://www.art-emis.ro/analize/padurea-romaneasca-2

Alioșa .

19/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/113. ARGENTINA campioană mondială la fotbal , ediția 2022, QATAR !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:09 am

În loc de motto :

Pentru a vedea ce nu ați văzut la televiziunea din România care transmis în direct FINALA Campionatului Mondial de Fotbal, QATAR , 2022 ,

” I Mondiali di calcio si sono conclusi domenica in Qatar con la finale tra Argentina e Francia. È stato uno di quei giorni in cui centinaia di milioni di persone in tutto il mondo hanno fatto la stessa cosa, tutti nello stesso momento. In Argentina e in Francia, però, la giornata sarà ancora più che lunga che altrove, fra l’attesa per l’inizio e i festeggiamenti che in caso di vittoria andranno avanti fino a domani, se non per giorni”…………………………….,

recomand accesarea link-ului de mai jos ! 🙂

https://www.ilpost.it/2022/12/18/foto-argentina-francia-finale-mondiali-calcio-qatar/

În cele ce urmează , republic prin ” copy paste” TRADUCEREA după ” Google translate” a articolului de pe :

https://www.ilpost.it/2022/12/18/argentina-francia-finale-mondiali-calcio-qatar-risultato/

” Argentina a câștigat Cupa Mondială de fotbal

Într-o finală care va fi amintită mult timp, Argentina a învins Franța la penalty-uri pentru a redeveni campioană mondială după 36 de ani

Echipa națională de fotbal a Argentinei a câștigat cea de-a 22-a ediție a Cupei Mondiale FIFA. Într-o finală spectaculoasă care s-a încheiat la penalty-uri, au învins-o pe deținătoarea Franței cu 4-2 . Două dintre cele trei goluri marcate de Argentina între timpul regulamentar și prelungiri au fost marcate de Lionel Messi, căpitanul și cel mai așteptat jucător al finalei împreună cu Kylian Mbappé – autorul tuturor celor trei goluri marcate de Franța – precum și cel mai bun jucător al acestei lumi. cupa .

Pentru Argentina este a treia Cupă Mondială după cele câștigate în 1978 și 1986. De atunci de 36 de ani nu a mai putut să se repete, în ciuda celor două finale disputate – și pierdute – în 1990 și 2014. Cu a treia victorie detașează Franța și Uruguay și ia în urma Italiei și Germaniei, câștigătoare a câte patru ediții. Este și revenirea la victorie pentru o națională extraeuropeană, și în speță sud-americană, după ediția câștigată de Brazilia în 2002.

Ne așteptam la o finală echilibrată și luptată, dar nu a fost cazul timp de aproape optzeci de minute. Argentina, trimisă de antrenorul Lionel Scaloni cu tridentul de atac Di Maria-Messi-Alvarez, a început imediat foarte agresiv și a jucat în repriza adversă aproape toată prima repriză. În acest fel, Franța, vizibil în dificultate și incapabilă să reacționeze, a trecut în urmă după douăzeci de minute la o lovitură de pedeapsă acordată pentru un fault naiv al lui Ousmane Dembélé.

Argentina și Franța la mijlocul terenului după penalty-ul decisiv marcat de Gonzalo Montiel (Matthias Hangst/Getty Images)

În jumătatea de oră de joc, Argentina și-a dublat avantajul prin Angel Di Maria la finalul unei acțiuni grozave de echipă care a început cu o recuperare în propria jumătate și s-a încheiat pe poartă cu cinci pase consecutive.

Nici în repriza secundă, după ce a schimbat doi jucători înainte de pauză (Dembélé pentru Kolo Muani, Giroud pentru Thuram) timp de peste jumătate de oră, Franța nu a găsit o modalitate de a reacționa. A ținut mingea mai mult decât în ​​prima repriză, dar fără să găsească o modalitate de a fi periculoasă în atac. Totuși, tocmai când rezultatul părea hotărât, ei au revenit în joc cu un penalty al lui Mbappé în urma unui fault în careu al lui Nicolas Otamendi. Mbappé însuși, după doar un minut, a marcat egalarea cu un voleu în zonă.

Meciul a continuat apoi în prelungiri, unde, pe fondul schimbărilor constante din față, Argentina a avut cele mai mari șanse, mai ales după ce Lautaro Martinez a intrat pe teren. Iar la o respingere a portarului francez la un șut de la mică distanță al acestuia din urmă, la zece minute de la final Messi a marcat golul care părea să poată închide jocul. Dar nu, pentru că la scurt timp după aceea arbitrul a acordat un penalty Franței pentru o minge de mână în zona Argentinei. Din penalty, Mbappé a egalat pentru a duce finala la penalty-uri. Acolo, greșelile lui Kingsley Coman și Aurélien Tchouaméni au fost decisive, în timp ce Argentina nu a ratat nici una” .

Alioșa, fan fotbal încă din copilărie !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa

17/12/2022

Punctul pe ”I”/144. Despre evenimentele din 15-17 decembrie de la Timișoara și despre spitalele militare .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:18 am

Abia aștept să vină gerul,
Să moară germenii ipocriziei,
S-aud copiii cântând lerul,
Semnalul binecuvântării și bucuriei !!! 🙂 🙂 🙂

1) ” Denigratorul României pe toate meleagurile și susținătorul independenței Transilvaniei, extremistul maghiar Laszlo Tokes nu duce lipsă de slugi adulatoare, care respiră același aer fetid, antiromânesc, ca și el.
Astfel s-a lansat în spațiul public teoria că binemeritata retragere a ordinului „Steaua României” lui Laszlo Tokeș ar fi motivată de faptul că fostul pastor care și-a înșelat până și nevasta ar fi declanșat procesul revoluționar din decembrie 1989”.

Continuarea pe :

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Un-istoric-distruge-mitul-lui-Laszlo-Tokes-din-decembrie-89-Teza-conform-careia-sursa-revoltei-de-la-Timisoara-si-a-revolutiei-in-general-este-extremistul-iredentist-maghiar-este-falsa.-Pe-16-decembrie-Tokes-cerea-oamenilor-sa-plece-acasa-131130

2) ” Militarii, victimele colaterale din spitalele militare


Spitalele militare sunt unități sanitare pe care numele le asociază inevitabil cu … militarii. Nimeni nu se gândește că sunt doar niște spitale care și-au anexat cuvântul „militar” în denumire pentru a beneficia de capitalul de încredere de care se (mai) bucură Armata.

Spitalele militare sunt, însă, mai mult decât atât.

Aflate în rețeaua sanitară proprie a MApN acestea beneficiază de susținere financiară consistentă, din bugetul generos de 2 spre 2,5% al Apărării. Altfel, treaba cu „militar” este opțională și selectivă. 

Militarii nu beneficiază de asistență medicală mai mult decât oricare alt român sau pakistanez detașat în construcții pe șantierele patriei.

În Spitalul Militar Central/ SMC din București (ca în toate spitalele militare),

 ostașii activi, în rezervă sau retragere se așază cu toții, la rând, printre civili. În devălmășie.

Cu rromi, ucraineni, nepalezi. Asigurați sau, mai mult, neasigurați.

În cele din urma, mulți militari abandonează șansa la serviciile teoretic gratuite din spitalele militare și se îndreaptă către centrele medicale private. Acolo, de multe ori, au surpriza să fie tratați de aceleași personaje medicale, doar ca de aceasta data mult mai prietenoase și aparent aplecate asupra suferinței umane……………………………………………………….

Sursa :

3) Pentru persoanele virtuale din ” România educată” de oamenii președintelui Klaus WERNER Johannis , prost, haotic și discriminator gestionată care vor CITI materialul sus REPUBLICAT și se vor întreba ce m-a apucat,

RĂSPUNSUL este că mă regăsesc în cele mai jos postate prin ” copy paste” din pagina ” Despre noi” din sursa sus citată ! 🙂

„Adevărul este stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul”. Mihai Eminescu

Am început, în urmă cu ceva timp, un proiect prin care intenționam să realizăm o platformă pe care să comunicăm informațiile și altfel decât le place celor de la Putere. Din păcate, cenzura și tendința cosmetizării adevărului vor exista, indiferent cât de dezvoltată pretinde societatea că este.

Laudele și osanalele ridicate Guvernului, Parlamentului și Președinției sunt în sarcina celor care se alimentează de la conducta cu sinecuri a Statului.

Critica este unul din elementele de bază care sprijină progresul. Chiar dacă uneori capătă accente virulente, n-ar trebui interzisă. Poate fi combătută sau infirmată, dar nu refuzate dezbaterea și polemica, bazate pe argumente raționale.    

Nu deținem adevărul și nu încercăm să ne transformăm în formatori de opinie sau „influenceri”. Prezentăm faptele, le coroborăm uneori și încercăm să navigăm printre coincidențe stranii.

Nu ne ascundem în spatele unor pseudonime, doar considerăm că ideile sunt importante și ele trebuie combătute, nu oamenii. Suntem conștienți că ne vor fi contestate echilibrul, onestitatea și bunele intenții. E firesc, fiecare are dreptul la opinie.

„Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” George Orwell”

Alioșa.

16/12/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/112. Români umiliți și cu banii luați(2).

Filed under: generale — Aliosa @ 8:12 am

Cele urmează a fi postate -republicate mai jos ,

sunt în strânsă legătură cu cele postate pe

1) În timp ce președintele României , Klaus WERNER Johannis, asculta ce-i spunea cancelarul Austriei versus VETO-ul împotriva aderării României la Spațiul SCHENGEN

iar premierul României , Nicolae Ionel Ciucă, participa la inaugurarea unei piețe în Paris,

mulțumind tuturor celor prezenți la acel eveniment pentru INVITAȚIA de a participa la acea inaugurare ,

Curtea Constituțională a României (CCR),a admis ieri, 15 decembrie,

excepția de NECONSTITUȚIONALITATE ridicată în mai multe procese din

instanțele de drept comun și a constatat că ,


Guvernul Ciucă a încălcat Constituția când a micșorat pensiile de peste 4000 de

lei prin ordonanță de urgență !


Este vorba despre OUG 130 din 17 decembrie 2021, prin care s-au instituit

contribuții la asigurările sociale de sănătate

pentru pensionarii cu pensii peste 4000 de lei .

Pe larg:

” CCR a admis joi, 15 decembrie, excepția de neconstituționalitate ridicată în mai multe procese din instanțele de drept comun și a constatat că
Guvernul Ciucă a încălcat Constituția când a micșorat pensiile prin ordonanță de urgență.
Este vorba despre OUG 130/2021, prin care s-au instituit contribuții la asigurările sociale de sănătate pentru pensionarii cu pensii peste 4000 de lei.
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
În esență, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021
a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Or,
prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei,
nici prin instituirea de impozite,
nici prin instituirea de alte contribuții,
pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituție,
fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență”, transmite CCR.
Având în vedere admiterea sesizării pe acest temei extrinsec, pentru implementarea măsurii (contribuțiile la CASS pentru pensiile peste 4000 de lei) ar fi nevoie de o lege adoptată în Parlament”.
Sursa :
https://www.stiripesurse.ro/ccr-a-stabilit-ca-guvernul-ciuca-a-micsorat-pensiile-neconstitutional_2705700.html

2) În ton cu titlul postului de față ” Românii umiliți și cu banii luați” postez ca drept dovadă

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021
privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative ,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 18 decembrie 2021,

și numele oficialilor care au semnat acea OUG :

” PRIM-MINISTRU ,NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Ionel Scrioșteanu,secretar de stat
Viceprim-ministru,Kelemen Hunor
Ministrul finanțelor,Adrian Câciu
Ministrul antreprenoriatului și turismului,Constantin-Daniel Cadariu
Ministrul muncii și solidarității sociale,Marius-Constantin Budăi
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,Cseke Attila-Zoltán
p. Ministrul apărării naționale,Simona Cojocarusecretar de stat
Ministrul afacerilor interne,Lucian Nicolae Bode
p. Ministrul sănătății, Romică-Andrei Baciu,secretar de stat
p. Ministrul educației,Gigel Paraschiv,secretar de stat
Ministrul sportului,Novák Carol-Eduard
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,Adrian-Ionuț Chesnoiu
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,Dan Vîlceanu
Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse,Gabriela Firea
Ministrul energiei,Virgil-Daniel Popescu
p. Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Iulian-Vasile Popescu,secretar de stat
București, 17 decembrie 2021. Nr. 130 ”.

Sursa persoanelor nominalizate mai sus :

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/249349

3) Iată pentru ce bugetul apărării pentru anul 2023

a fost mărit la 2,5 % din PIB :

” Armata română achiziționează peste 1.000 de blindate uşoare, cu 4,58 miliarde de lei
În şedinţa de miercuri, Guvernul României a adoptat o hotărâre privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice Etapei I a programului de înzestrare „Autovehicule tactice blindate de tip uşor” – ATBTU.
Conform MApN, procedura specifică aprobată are scopul de a atribui un contract multianual având ca obiect furnizarea a 1.059 de ATBTU în 9 configuraţii – varianta de bază şi opt tipuri de derivate, necesare înzestrării structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Costurile estimate de achiziţie a celor 1.059 autovehicule tip ATBTU sunt de aproximativ 4,58 miliarde lei fără TVA, și includ şi echipamentele care vor fi puse la dispoziţie ca „material client” în valoare de aproximativ 228 milioane de lei, fără TVA.
Fondurile vor fi asigurate pe perioada de derulare a contractului multianual, în limita creditelor de angajament şi a creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale pentru Ministerul Apărării Naţionale.
Conform procedurilor legale, Ministerul Apărării Naţionale a primit, în luna februarie 2021, aprobarea prealabilă a Parlamentului României pentru iniţierea procedurii de atribuire aferente acestui program de înzestrare.
Sursa :
https://www.forbes.ro/armata-romana-achizitioneaza-peste-1-000-de-blindate-usoare-cu-458-miliarde-de-lei-304864

4) Incredibil dar adevărat , SENATUL României a validat pe 14 dec.2022 numirea în CSM pe post de JUDECĂTOR a doi reprezentanți din partea societății civile , unul din ei fiind un CÂNTĂREȚ de muzică populară despre care nu până mai ieri știam nimic ! 😦 Cei doi NOROCOȘI , timp de 6 ani , vor încasa lunar de la stat , 22.000 de lei !!! 😦 😦 😦

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este o instituție publică care are rolul de garant al independenței justiției.
Consiliul este instituția competentă în ceea ce privește recrutarea, promovarea, transferarea, detașarea, cercetarea disciplinară și eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor.
Toate detaliile despre atribuțiile CSM , pe :
https://www.csm1909.ro/Pages.aspx?PageId=263&PageTitle=Competen%C5%A3ele-CSM
CSM este format din 19 persoane
– 14 magistraţi,

  • 2 reprezentanţi ai societăţii civile
  • şi 3 membri de drept
  • ministrul Justiţiei,
  • preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
  • şi procurorul general.

Potrivit legii, pot fi membri din partea societăţii civile în CSM specialişti în drept, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică,
care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală şi nu sunt membri ai vreunui partid politic.

Cu toate acestea……………,
dar ,
mai bine las specialiștii să se exprime !!! 🙂 🙂 🙂

5) În final de postare , recomand spre ascultare o voce care pune PUNCTUL pe ” I” ! 🙂

Alioșa.

15/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/111. Românii, și umiliți , și cu banii luați (1) .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:54 am

În loc de motto:

1) Pentru o imagine și mai clară asupra celor ce urmează a posta și republica prin ” copy paste” mai jos , recomand vizitarea( REVIZITAREA) posturilor :

2) După patru zile de jenantă tăcere versus VETO-ul Austriei împotriva

ADERĂRII României la Spațiul SCHENGEN ( vizitează posturile sus menționate) 🙂

președintele României , Klaus WERNER Johannis ,

a ținut ieri, 14 decembrie , o conferință de presă la Bruxelles ,

în timpul căreia a spus cu subiect și predicat că :

– ROMÂNIA nu va ataca VETO-ul Austriei în Consiliul European de Justiție ;

– ROMÂNIA nu se va DECUPLA de Bulgaria în vederea aderării la Spațiul Schengen;

– Statul român nu va BOICOTA firmele austriece ce funcționează în ROMÂNIA 😦 😦 😦 chiar dacă majoritatea românilor susțin BOICOTUL .

Pentru mai multe informații versus cele spuse de președintele României, Klaus WERNER Johannis în conferința de presă ținută ieri la Bruxelles , recomand accesarea link-ului :

https://evz.ro/klaus-iohannis-nu-dorim-decuplare-de-bulgaria-tara-noastra-nu-va-da-in-judecata-austria.html

3) ” Colonelul (în rezervă) prof. univ. dr. ing. Marian Rizea a lansat o scrisoare deschisă în care acuză conducerea OMV Petrom că „ascunde” anual milioane de tone din producţia de ţiţei, pentru a nu plăti redevenţa corspunzătoare statului român. Publicăm integral scrisoarea ofiţerului de informaţii şi contrainformaţii economice:

„Sunt col (r). prof. univ. dr. ing. Marian Rizea. Cei mai mulţi dintre destinatarii acestui mesaj mă cunoaşteţi, cu bunele şi mai puţin bunele lucruri pe care le-am făcut în cei 25 de ani ca ofiţer de informaţii şi contrainformaţii economice. Sunt inginer petrolist şi mi-am dat doctoratul în 2001, după mai bine de 5 ani de cercetări în care, sub coordonarea distinsului prof. univ. dr. ing. George Iordache de la UPG Ploieşti, am studiat, în schelele Tg. Ocna, Ocnele Mari, Ocna Mureş, etc. exploatarea zăcămintelor de sare, prin dizolvare cu ajutorul sondelor, cu o teză în premieră naţională.

Grupul petrolier OMV Petrom, care a obţinut anul trecut un profit de aproape un miliard de euro, este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, plătind taxe şi impozite în valoare de 8 miliarde de lei, în 2012. În total, primii zece contribuabili la bugetul de stat au plătit aproximativ 30 de miliarde de lei, în 2012, reprezentînd 15 procente din buget, relatează Digi24. Pe al doilea loc se află producătorul de ţigări British American Tabacco (5,6 miliarde de lei) şi Rompetrol Rafinărie (4,6 miliarde de lei), urmată de Petrotel-Lukoil Ploieşti.

Iată clasamentul:
1. OMV Petrom: 8 miliarde de lei
2. British American Tobacco Trading: 5,6 miliarde de lei
3. Rompetrol Rafinare: 4,6 miliarde de lei
4. Petrotel-Lukoil 2,2 miliarde de lei

Întrebare:

ESTE POSIBIL CA DIFERENŢA DINTRE PROFITUL OMV PETROM ŞI O COMPANIE DE ŢIGĂRI SĂ FIE DE DOAR 2,4 MILIARDE LEI? SĂ ÎNŢELEG CĂ FUMĂM DE APROAPE CÎT CONSUMĂM PRODUSE ENERGETICE???

GUVERNANŢILOR, DACĂ AŢI TRECUT PE LA ŞCOALA ŞI NU AŢI CHIULIT LA ORELE DE ARITMETICĂ, UITAŢI-VĂ ÎN OGLINDĂ, PRIVIŢI-VĂ ÎN OCHI ŞI DAŢI-VĂ UN RĂSPUNS CARE SĂ NU VĂ CRAPE OBRAZUL!

Acum 2-3 ani, la o conferinţă pe tema energiei, la Hilton, după ce reprezentantul OMV prezenta realizările de excepţie ale grupului OMV-Petrom, m-am ridicat în picioare (deşi aplauzele celor din sala nu se terminaseră) şi am făcut următoarele precizări:

1. Înainte de privatizare, producţia de ţiţei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. În 1976, România înregistrase 14,2 milioane tone şi 33,4 miliarde Nmc (normali metri cubi) gaze naturale.

2. În anul în care se discută problema, 2010, OMW, care se laudă cu investiţii de miliarde şi aport de tehnologie, producea 4 milioane tone de ţiţei! (Din sală, cineva – o voce feminină – a strigat „4,7 milioane tone!”)

3. Corect, am spus, aşa să fie… Dar dacă în ţară, în România, nu prelucraţi decît cel mult 1,8 milioane tone ţiţei, la rafinăria Brazi (ARPECHIMUL fiind închis), ce faceţi cu restul producţiei? Unde o stocaţi? Sau o duceţi în Austria pe barje, încălcînd normele internaţionale, în materie vamală… Sau nu o declaraţi, să nu plătiţi acea infimă redevenţă de 4% (în lume, redevenţa este de 16-22%)!

Liniştea şi stupoarea celor de faţă, inclusiv a unor înalte feţe oficiale guvernamentale şi consilieri de rang înalt, au fost întrerupte de un zgomotos ropot de aplauze!

4. Din grupul OMV-Petrom, cineva a întrebat “pe ce mă bazez” (replica celebră din MOROMEŢII) şi am realizat că este un roman, o coadă de topor… Calm, deşi mi se ridicase sîngele la cap, i-am răspuns că sînt ofiţer de informaţii (înainte şi după “loviluţie”), petrolist practicant on/offshore, am avut atribuţii în sectorul energetic peste 15 ani, profesor în informaţii strategice şi riscuri energetice şi pasiunea mea este aceea de a face bilanţuri energetice, sectoriale, pe care le public semestrial, la sesiunile de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională… (Cît petrol se extrage, cît se raportaeză, cît se prelucrează, cît se vinde la pompă, dar şi produse auxiliare…)

Aplauzele au continuat, spre deznădejdea celor de la OMV-Petrom!

După şedinţă, am fost abordat de reprezentanţii Grupului şi mi-au propus să le devin partener în echipă… Mi-au spus că citiseră cartea publicata la Editura ANI Bucureşti, “PETROL, DEZVOLTARE ŞI (IN)SECURITATE”. Am cerut (conform uzanţelor, fiind ofiţer în activitate) timp de gândire (spre a mă consulta cu şefii). Nici nu vă puteţi închipui ce şuturi verbale şi morale am primit, a doua zi, de la un şef tembel, ajuns ulterior general la apelul bocancilor: că nu am fost orientat, că nu am pic de bun simţ faţă de cei care aduc nu ştiu cât la bugetul de stat. L-am ascultat şi, în final, în cea mai sănătoasă atitudine de copil trăit la ţară (in câmpia Buzăului şi munţii Zarandului), instruit şi educat la şcolile înalte din bariera Bucureşti (zona Mimiu Ploieşti – liceul de petrol-chimie, Universitatea de petrol si gaze) l-am bagat în p…a mă-sii, pe româneşte, şi i-am spus că-l aştept să ieşim la pensie, să-i pot trage una în botul lui de nemernic.
La cîteva zile, un alt mare şef, un om deosebit, care mă aprobă scrîşnind din dinţi, m-a sfatuit să fiu mai blînd… După cîteva săptămîni, ajuns aproape la cîteva luni de vîrsta biologică a trecerii în rezervă şi a peste 25 de ani de militărie, scîrbit şi informat că ni se vor micşora salariile şi, evident, cuantumul soldelor compensatorii şi pensiile, m-am pensionat!

De atunci, sînt liniştit personal, dar nu împăcat cu soarta! Sper ca, într-o zi, trădătorii de neam şi ţară să dea socoteală în faţa neamului românesc, pentru încălcarea art. 136, “Proprietatea”, alin. (3) din Constituţia României!

Iar cei care simt şi gîndesc româneşte, să le fie judecatori!!!

Doamne, ocroteşte România, Europa şi întreaga lume!

Cu mare amărăciune,

Prof. univ. dr. ing. Marian RIZEA
Ploieşti, România
” .

Sursa :

4) ” România și Bulgaria nu vor intra niciodată în Schengen” .

Detalii pe :

6) În timp ce președintele României, Klaus WERNER Johannis spunea ieri, 14 decembrie , vrute și nevrute la Bruxelles, coaliția lui parlamentară formată din PNL(PDL)&PSD&UDMR , a votat ” pe repede înainte” Legea Bugetului pe anul fiscal 2023 cu 251 de voturi „pentru” și 115 voturi „împotrivă”.

Merită reținuți măcar principalii indicatori precum :

  • produsul intern brut: 1.552.141 milioane lei;
  • creștere economică: 2,8%;
  • inflația medie anuală: 9,6%;
  • deficit: 4,40% din PIB;
  • câștig salarial mediu net lunar: 4.235 lei
  • 14 ministere vor avea un buget mai mare decât în acest an iar 8 ministere vor avea bugete mai mici ca în anul în curs .

” Parlamentul a votat legea Bugetului 2023

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, miercuri, cu o zi mai devreme decât era stabilit inițial, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2023. Legislativul a adoptat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul viitor.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2023 a fost adoptat cu 251 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi trei abţineri. Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2023 a fost adoptat cu 279 de voturi „pentru”, 121 „împotrivă” şi două abţineri.

Detalii din bugetul anului viitor

Proiectul bugetului de stat 2023 a fost construit pe o ținte de deficit bugetar estimate la 4,4% din PIB, atât deficit cash cât și deficit ESA.

(Citește și:

Consiliul Fiscal: construcția bugetară pe 2023 indică un deficit 

de 5,7% nu 4,4% ținta asumată de Guvern”)

În anul 2023 cheltuielile destinate investițiilor sunt de aproximativ 112,1 miliarde lei, reprezentând circa 7,22% în PIB, iar cheltuielile totale sunt estimate pentru anul 2023 la suma  607,9 miliarde lei.

În anul 2023, veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate la 539,6 miliarde lei (34,77% din PIB), cele mai mari ponderi urmând să fie încasate din:

  • contribuțiile de asigurări sociale (30,1% din total venituri)
  • TVA (21,1 %)
  • sume primite de la UE (13,2% din total venituri)
  • accize (7,1 %)

Potrivit proiectului de lege, există 8 ministere cu bugete mai mici în 2023 decât cele din 2022. Acestea sunt:

  • Ministerul Afacerilor Externe – 1,286 miliarde lei, cu 2,88% sub bugetul din acest an.
  • Ministerul Energiei: 2,96 miliarde lei (-64%)
  • Ministerul Justiției: 2,9 miliarde lei (-51,7%)
  • Ministerul Muncii: 60,9 miliarde lei (-4%)
  • Ministerul Public: 1,67 miliarde lei (-5,7%)
  • Ministerul Sănătății: 23,3 miliarde lei (-6,3%)
  • Ministerul Sportului: 580,9 milioane lei (-3,5%)
  • Ministerul Finanțelor – Acțiuni generale: 56 miliarde lei (-3,18%)

Declarațiile politice

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în plen, că este pentru prima oară în România când bugetul este aprobat înainte de jumătatea lunii decembrie şi că este „un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat că bugetul de stat pe 2023 că este un buget echilibrat, iar după ce a fost rezolvată problema cu preţul la energie ”rămâne această luptă pe care o vom avea anul viitor în ceea ce priveşte inflaţia”.

USR a votat ”in corpore” votat împotriva proiectului legii bugetului de stat pe anul 2023. Liderul USR Cătălin Drulă a descris acest buget drept unul „mincinos”, „inflaţionist” şi a adăugat că România va avea un deficit mai mare şi se va împrumuta „pentru speciali şi pentru privilegiaţi, pentru îmbuibaţi”.

Și AUR a votat împotrivă, George Simion justificând: „Bugetul țării este o bătaie de joc. Niciun leu pentru industrializarea țării, niciun leu pentru facilități energetice sau infrastructură. Să fim bucuroși că ce? Că- l avem pe Klaus Iohannis încă doi ani la Cotroceni?”.

Sursa :

Alioșa .

14/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/110 . Despre demisii în MApN și înzestrarea Armatei Române.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:25 am

În loc de motto :

Cu 31 de ani în urmă Parlamentul României a aprobat Declarația

privind poziția României față de recunoașterea noului stat Ucraina, care continua să încorporeze teritorii românești,

cerând cu hotărâre ca aceste teritorii românești să revină la Patria-mamă!

A mai urmărit cineva îndeplinirea respectivă?

Ca dovadă a sprijinului acordat de România în actualul război, vecina noastră Ucraina, pe 13 decembrie 2022, drept „recompensă”, a umilit și mai mult populația românească din teritoriul ucrainean, limitându-i învățământul în limba maternă!!! 😦 😦 😦

Din motive doar de ei știute , președintele României, Klaus WERNER Johannis și premierul său , Nicolae Ionel Ciucă , n-au scos nici o vorbă despre noua umilință la care au fost supuși ELEVII ROMÂNI din Ucraina !!! 😦 😦 😦

Cele ce urmează a fi postate la punctul 1 și 2 ,sunt în strânsă legătură cu cele postate pe :

1 ) Demisii în rândul militarilor activi !!! 😦 😦 😦

Incredibil dar adevărat ,în primele 9 luni ale anului în curs ,
peste 2.000 de persoane şi-au dat DEMISIA din Armata Română , număr dublu faţă de cel consemnat în întreg anul 2021 (mai mult de 1.000)
şi de 4 ori mai mare comparativ cu situaţia de pe parcursul anului 2020 (circa 500) ! 😦
La începutul anului 2022 ,Armata Română înregistra 73.350 de militari activi şi 50.000 de rezervişti .
Conform datelor din MApN , numărul tinerilor care s-au înscris la concursurile de admitere la şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri s-a redus aproape la jumătate în anul 2022 faţă de 2021,
respectiv de la aproximativ 5.700 la 2.500 în condiţiile în care numărul locurilor scoase la concurs a fost sensibil egal .
Din nenorocire pentru SIGURANȚA României , mai ales în contextul RĂZBOIULUI ruso-ucrainean ,
între 25% şi 35% dintre candidaţii care se prezintă spre angajare , nu îndeplinesc cerinţele minime ale mediului militar ! 😦
Ca urmare a ofertelor tentante făcute de mediul privat , după absolvirea școlilor tehnce militare, ofiţerii ingineri,
dar şi soldaţii şi gradaţii profesionişti, părăseasc ” pe repede înainte” sistemul militar invocând tot felul de motive !!! 😦 😦 😦
De data aceasta , adevăratul motiv al DEMISIILOR în lanț din Armata României , este ”FRICA zilei de mâine” 😦 ,
mai pe înțelesul tuturor,
din cauza NOILOR CONDIȚII impuse de STATUTUL CADRELOR MILITARE modificat ” pe repede înainte” și care prevede lucruri ce-i sperie pe militarii activi ! 😦

LEGE nr. 325 din 22 noiembrie 2022pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

EMITENTPARLAMENTUL ROMÂNIEI

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1130 din 23 noiembrie 2022

Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICLegea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 36, după alineatul 3 se introduce un nou alineat, alin. 4, cu următorul cuprins:În Ministerul Afacerilor Interne, ofițerii în activitate provin și din absolvenți ai programelor de studii universitare de master profesional organizate în scopul formării ofițerilor la instituțiile de formare profesională care pregătesc personal pentru nevoile instituției, destinate candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor instituției.2. La articolul 52, alineatele 2 și 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:În Ministerul Afacerilor Interne, persoanelor prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. g) și alin. 4 li se acordă gradul de sublocotenent.Prin excepție de la prevederile alin. 2, persoanelor prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. g) li se pot acorda gradele în funcție de vechimea în specialitate corespunzătoare studiilor absolvite, raportat la atribuțiile din fișa postului.3. La articolul 74, după alineatul 4 se introduce un nou alineat, alin. 5, cu următorul cuprins:Numirea în funcții și avansarea în grad a cadrelor militare în activitate, cărora le sunt incidente reglementări profesionale specifice, stabilite la nivel național, se realizează în baza prezentului statut, cu respectarea condițiilor stabilite prin reglementările respective.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
Ion-Marcel Ciolacu
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
Alina-Ștefania GorghiuBucurești, 22 noiembrie 2022.Nr. 325.––” .


De unde se vede că proverbul ” INTERESUL poartă FESUL” este la modă și în Armata României condusă de un politruc cu un trecut dubios !!! 😦 😦 😦

https://adevarul.ro/politica/cine-este-noul-ministru-al-apararii-dedesubturile-2216813.html

2) Înzestrarea ARMATEI României ! 🙂

Alioșa .

12/12/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/109. ” Alea jacta est” .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:40 am

Față de PROIECTUL OUG trimis Parlamentului spre dezbatere și aprobare versus PENSIILE MILITARE de STAT în care se preciza cu subiect și predicat următoarele :


” Pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, până la data de 31 decembrie 2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:

• până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei;
• între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei;
• între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei;
• între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei;
• între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;
• între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.

De asemenea, pensiile militare de stat stabilite potrivit prevederilor Legii 223/2015, începând cu 1 ianuarie 2018,
și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022,
se indexează din oficiu, astfel:

• până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
• între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
• între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
• între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
• între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
• între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei” !!!

din motive doar primii trei oamenii din statul român

și coaliția parlamentară și de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR

știute 😦 😦 😦

Guvernul României condus pe premierul Nicolae Ciucă care a uitat

că a fost Șeful Statului Major al Apărării și ministrul APĂRĂRII ,

care-i mai aproape de președinta Comisiei Europene , Ursula von der Leyen ,

decât de MILITARII activi , în rezervă și în retragere ,

a emis următoarea


” ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

…………………………………………………………………………………

Din respect pentru breasla din care am făcut parte ca ACTIV vreo 32 de ani

și fac parte și ca PENSIONAR MILITAR 🙂

voi REPUBLICA prin ” copy paste” doar ARTICOLELE ce vizează

PENSIILE MILITARE !!! 🙂 🙂 🙂

” Art.VIII.

-(1) Pentru pensiile militare de stat recalculate, precum și pentru cele stabilite până la data de 31.12.2017,
cuantumurile brute indexate potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu
modificările și completările ulterioare, se indexează suplimentar, din oficiu, astfel:

a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 7,4%, fără să depășească 3.154 lei;
b) între 3.001 lei și 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 5,1%, fără să depășească 4.573 lei;
c) între 4.401 lei și 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 3,9%, fără să depășească 5.981 lei;
d) între 5.801 lei și 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 3,1%, fără să depășească 7.388 lei;
e) între 7.201 lei și 8.600 lei, se indexează cu 2,6%, fără să depășească 8.782 lei;
f) între 8.601 lei și 10.000 lei, se indexează cu 2,1%, fără să depășească 10.000 lei.

2) Pentru pensiile militare de stat stabilite începând cu data de 1.01.2018, cuantumurile brute indexate potrivit art. 59
alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, se indexează suplimentar, din oficiu, astfel:

a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
b) între 3.001 lei și 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
c) între 4.401 lei și 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
d) între 5.801 lei și 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
e) între 7.201 lei și 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
f) între 8.601 lei și 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.0 00 lei.

(3) În cazul indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat potrivit alin. (1) și (2) pentru pensiile stabilite conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 60 alin. (2) și (3) din aceeași lege se aplică în mod corespunzător.

Art.IX-

Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023, indemnizația socială pentru pensionari este de 1.125 lei.

Art.X-

(1) În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din
sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale
de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, astfel:a) în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;
b) în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;
c) în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.

(2) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, astfel:a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;
b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;
c) în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.

(3 Prin sintagma venituri lunare prevăzută la alin. (1) și (2) se înțelege :


a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;
b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;
c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu excepția veniturilor din indemnizațiile acordate
persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (2) și art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din
Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească
anticomunistă din Valea Jiului — Lupeni — august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a veniturilor din drepturile acordate persoanelor prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, și plătite în luna ianuarie 2023, respectiv
octombrie 2023, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii;
d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009, cu modificările și completările ulterioare;
e) venituri din salarii și asimilate salariilor, astfel cum sunt definite la art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare, raportate în „Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”, al cărei termen de depunere, conform art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor
aferente lunii în care se plătește ajutorul financiar.

(4) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se acordă în situația în care veniturile cumulate prevăzute la alin. (3) și realizate de
aceeași persoană sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, 2.000 lei și, respectiv, 3.000 lei.

Art.XI

— Ajutorul financiar prevăzut la art. X alin. (1) se plătește, din oficiu, în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie
2023, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii, și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

Art.XII —

(1) În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar prevăzut la art. X alin. (1) se acordă fiecărui urmaș în parte.
(2) Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral prevăzut la art. X chiar dacă veniturile plătite în luna ianuarie
2023, respectiv octombrie 2023 sunt aferente unei fracțiuni de lună” .

Sursa :

Site-ul Guvernului României și Monitorul Oficial al României , Partea I , nr.1186/9/12/2022/

În CONCLUZIE ,

Coaliția parlamentară

PNL(PDL)&PSD&UDMR și guvernul lui Johannis ,PNL(PDL)&PSD&UDMR , una a spus și alta a făcut !!! 😦 😦 😦

Pentru persoanele virtuale care au îndoieli , le recomand să COMPARE cifrele din PROIECTUL OUG cu cifrele din OUG publicată deja în Monitorul Oficial al României , Partea I , nr.1186 din 9 decembrie 2022 .

Alioșa .

11/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/108. Despre un COPIL minune ,AGRICULTURĂ , SARE și în grade de general AVANSARE .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:38 am

1) O, DOAMNE , de-ar fi mai mulți copii ca EL ,
viitor de AUR țara noastră ar avea !!! 🙂 🙂 🙂

2) Politica agricolă comună 2023-2027: s-au aprobat planurile strategice ale Bulgariei și României în valoare de 20,5 miliarde EUR

Astăzi, 7 decembrie, planurile strategice ale Bulgariei și României din cadrul politicii agricole comune (PAC), în valoare de 5,6 miliarde EUR, respectiv 14,9 miliarde EUR, au fost  aprobate de Comisie.

pac23

Din bugetul total al UE pentru aceste două țări, peste 5,6 miliarde EUR vor fi dedicate îndeplinirii obiectivelor de mediu și climatice și programelor ecologice, iar 436 milioane EUR tinerilor fermieri.

Sprijinul pentru venit ocupă un loc important în planul Bulgariei de reducere a decalajului dintre veniturile fermierilor și cele ale lucrătorilor din alte sectoare. Peste 600 milioane EUR vor fi dedicate sprijinirii sectoarelor cărnii, produselor lactate și fructelor și legumelor, care se confruntă cu dificultăți. În ceea ce privește acțiunile de protecție a mediului, planul va garanta că peste 80 % din terenul arabil are o acoperire minimă a solului în perioade sensibile, pentru a se îmbunătăți calitatea solului. Planul va sprijini, de asemenea, crearea a peste 9.000 de locuri de muncă și realizarea a 650 de investiții în infrastructură în zonele rurale.

Planul României urmărește îmbunătățirea mijloacelor de subzistență ale fermierilor și a competitivității acestora. Pe lângă sprijinul pentru venit, aproximativ 1,1 miliarde EUR se vor aloca investițiilor în ferme și unități de prelucrare. România utilizează 41 % din bugetul său pentru dezvoltare rurală pentru a încuraja practici ecologice în zonele cu valoare naturală ridicată, în scopul protejării biodiversității. Se preconizează că 611.000 de hectare de teren vor face obiectul unor astfel de practici. Pentru a menține atractivitatea zonelor rurale din România, planul va sprijini crearea a peste 12.000 de locuri de muncă în aceste zone, cu finanțare pentru întreprinderi și infrastructură.

Noua politică agricolă comunăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• (PAC), care urmează să înceapă la 1 ianuarie 2023, este concepută pentru a modela tranziția către un sector agricol european durabil, rezilient și modern. PAC va beneficia de finanțare în valoare de 270 miliarde EUR pentru perioada 2023-2027.

Mai multe informații sunt disponibile în documentele „pe scurt”Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• și în știrileCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• online” .

Sursa :

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/politica-agricola-comuna-2023-2027-s-au-aprobat-planurile-strategice-ale-bulgariei-si-romaniei-2022-12-07_ro

3 ) Excesul de SARE , dăunează grav SĂNĂTĂȚII !!! 😦 😦 😦

Persoanele virtuale care nu cred ,

să citească cu atenție cele mai jos postate ,

de la lume adunate , înapoi la lume date !!! 🙂 🙂 🙂

Excesul de SARE slăbește IMUNITATEA !!! 😦 😦 😦


1.Sarea este singura rocă pe care oamenii o manâncă.
2.Sarea facilitează transportul nutrientilor și al oxigenului, permite nervilor să transmită mesaje și ajută la funcționarea mușchilor. Corpul unui adult de 50 de kilograme conține cam 40 de lingurițe sau câteva solnițe pline.
3.Doar un mic procent din producția mondială de sare este destinat pentru consum ,restul este folosit în industria detergenților, plasticului, combustibilului pentru avioane etc.
4.Copiii nu simt gustul sărat pâna la vârsta de 4 luni. Oricum, nou născuții nu au nevoie de sare, dacă sunt hraniți cu lapte matern.
5.Cândva, sarea era mai valoroasa decât aurul. Cuvântul „salariu” vine din latina de la cuvântul „sal”, care însemna sare. Ceea ce este interesant este faptul că soldații romani își primeau salariul pentru ca păzeau rutele pe care se făcea comerț cu sare .
6.Sarea poate fi letală. Dacă consumam greutatea noastră în grame de sare (70 kg = 70 gr sare) vom muri. Aceasta era metoda preferata de sinucidere a chinezilor bogați, pentru ca sarea era foarte scumpă si doar nobilimea își putea permite o astfel de sinucidere .
7.Se spune ca dacă răstorni solnița înseamnă că o sa ai ghinion. Explicația stă în pictura lui Leonardo Da Vinci, Cina cea de taină. În aceasta, Iuda apare în dreptul unei solnițe răsturnate. De aici, oamenii au tras concluzia că o solniță răsturnată îți va aduce ghinion .
8.Sarea de masă si sarea de mare au aceeași cantitate de sodiu, iar sodiul este compusul care face sarea periculoasă pentru sănătate . Totusi, sarea de mare are, într-adevar, mai multe minerale benefice, precum magneziu.
9.La începutul sec.al XIX-lea, sarea a devenit o unealtă principală în lupta împotriva gușei, o boală tiroidiană cauzată de deficiența de iod
10.Aproximativ 44% din sare este folosită pentru dezghețarea șoselelor și doar 3% pentru agricultură și procesarea alimentelor.

4 ) Președintele României , Klaus WERNER Johannis din motive doar de el știute ,ca să nu spun conform proverbului ” INTERESUL poartă FESUL ” 🙂 😦 🙂 a ajuns la 60 de generali avansați anul acesta  , dublu față de cifrele celorlalți președinți, armata română având mai mulți generali decât Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ! 😦

Toate detaliile pe :

https://www.libertatea.ro/stiri/iohannis-a-ajuns-la-60-de-generali-avansati-pe-an-dublu-fata-de-cifrele-celorlalti-presedinti-4372015

Alioșa .

09/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/107 . În Consiliul JAI de ieri , ministrul austriac de interne a votat împotriva ADERĂRII ROMÂNIEI la spațiul SCHENGEN .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:34 am

În loc de motto:

Înainte de a lectura

cele ce urmează a republica ,

recomand accesarea posturilor :

Ca să nu cad pradă sentimentului de frustrare și revoltă ,

despre VETO-ul Austriei versus ADERAREA României la Spațiul SCHENGEN 😦 😦 😦
las specialiștii să se exprime :

1)  https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-si-tu-austria-ghinionul-romaniei-si-intrarea-in-schengen.html

2) https://cursdeguvernare.ro/austria-si-olanda-blocheaza-intrarea-tandemului-romania-bulgaria-in-schengen-putina-istorie.html

3) Un interviu ce musai trebuie ascultat ! 🙂



https://www.gandul.ro/emisiuni/marius-tuca-show/video-dan-dungaciu-analist-de-politica-externa-vreau-sa-cred-ca-nu-ne-au-respins-intrarea-in-schengen-romania-si-bulgaria-protejeaza-frontierele-greciei-19888472

4) https://cursdeguvernare.ro/cine-face-jocurile-pe-piata-importurilor-romanesti-de-energie-satelitii-rusiei-din-germania-austria-bulgaria.html

5)  https://romania.europalibera.org/a/romania-nu-intra-in-schengen/32167212.html

6) https://www.forbes.ro/romania-si-bulgaria-nu-vor-intra-in-spatiul-schengen-de-la-1-ianuarie-2023-austria-si-olanda-au-votat-impotriva-303532

7) Totul se învârte în jurul GAZELOR din Marea Neagră :

8) https://cursdeguvernare.ro/gazele-din-marea-neagra-evolutiile-de-pe-ultima-suta-de-metri-umar-la-umar-cu-schengen.html

9) Pentru persoanele virtuale care nu știu cine a fost și cine este DUȘMANUL aderării României la Spațiul SCHENGEN 😦
adică , Karl Nehammer, cancelarul Austriei , le recomand lecturarea articolului de pe :

10) După părerea mea ,VETOU-ul de ieri din Consiliul JAI al Austriei versus ADERAREA României la Spațiul SCHENGEN .
este DOVADA faptului că Austria a fost ,este și va fi TROMPETA de serviciu a Rusiei agresorului Putin !!! 😦 😦 😦

11) Iar ca ” tacâmul să fie complet” și slugărnicia celor ce conduc la ora aceasta România , la vedere ,postez DOVADA complicității, compromisului și interesului personal al primilor trei oameni din stat :

12) In cadrul ceremoniei celei de-a 70-a aniversări a Parlamentului European, conservatorii și reformiștii europeni au făcut critici tăioase. Vorbind în numele Grupului, președintele profesor Ryszard Legutko a subliniat că, în sens strict,P.E.
este doar un cvasi-parlament, înstrăinat de milioanele de alegători.

Iată traducerea discursului :

„Doamnă președintă, domnilor prim-miniștri. Două minute de adevăr, de adevăr amar. Și adevărul amar este că Parlamentul European a făcut mult rău în Europa. A transmis un mesaj fals că reprezintă demosul european. Nu există” și nu va exista niciun demos european. Parlamentul a infectat Europa cu partizanism nerușinat și infecția a devenit atât de contagioasă încât s-a răspândit la alte instituții precum Comisia Europeană.
Parlamentul a abandonat funcția de bază de reprezentare a oamenilor. În schimb, a devenit o mașinărie pentru a implementa așa-zisul proiect european, înstrăinându-si astfel milioane de alegători. Parlamentul a devenit un vehicul politic al stângii pentru a-și impune monopolul cu intoleranța lor acerbă față de orice punct de vedere dizident. Indiferent de câte ori repeți cuvântul „diversitate”. Diversitatea devine o specie dispărută în Uniunea Europeană și în special în această cameră.
Parlamentul este un cvasi-parlament pentru că respinge principiul esențial al parlamentarismului, și anume responsabilitatea. Permiteți-mi să vă reamintesc – este ales de alegători și trebuie să răspundă în fața alegătorilor care l-au ales. Nu este așa în Uniunea Europeană. Ideea că, să zicem, spaniolii, germanii, francezii etc., deputații responsabili în fața propriilor electorați naționali pot dicta ceva, să zicem, societății maghiare sau oricărei alte societăți față de care nu pot fi trași la răspundere și care nu îi poate duce la răspundere. sarcina este pur și simplu absurdă.
Spuneti-i cum vreti. Dar democrație nu este. În concluzie, Parlamentul reprezintă demos-ul care nu există, lucrează pentru proiectul care ignoră realitatea și legea, evită responsabilitatea, întoarce spatele milioanelor de oameni și servește interesul unei orientări politice. Și acesta este doar vârful aisbergului. Acestea fiind spuse, doamnelor și domnilor, las cazul la latitudinera dumneavoastra.”

Alioșa .

07/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/106.

Filed under: generale — Aliosa @ 10:26 am

În loc de motto :

Sunt convins că cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos nu vor fi de prea multe persoane virtuale comentate 😦

dar pentru mine NU ASTA CONTEAZĂ 🙂

ci doar faptul că ADEVĂRUL la mine PRIMEAZĂ !!! 🙂 🙂 🙂

Ca urmare , în ton cu TITLUL de mai sus , pentru astăzi ,

republic prin ” copy paste” următoarele :

1) Câteva CITATE ce trebuie atent analizate :

” Tovarăşe Iohannis, tovarăşi guvernanţi, n-aveţi niciun drept în universul valorilor Istoriei României, decît acela de a îngenunchea în faţa strămoşilor! Mă întreb faustian: pînă cînd?, şi cît o să vă mai rabde poporul? Faceţi-vă mici, mici de tot şi dispăreţi din faţa naţiunii! Dar cît de mici ar putea să se mai facă, de vreme ce sînt nişte micimi fără morală, nişte tablouri false scoase la licitaţie, ornamente nule de afiş, decupate de naivi şi lipite în oracole.”
(Maria Diana Popescu).

Sursa :
https://www.art-emis.ro/editoriale/a-executat-neconditionat-cererile-sua-si-ale-bruxellesului

„Iubirea de țară ar trebui să fie o rugăciune continuă. Dar, noi nu avem timp de asta. Avem timp doar să o înjurăm. Și, din când în când, să ne emoționăm când ni se spune că suntem indispensabili pe „Frontul de Est”, în timp ce, pentru ei, suntem la fel de importanți precum izmenele ce acoperă piciorul fin, proaspăt epilat, al lui Pierre sau John, mărșăluind voios spre Deveselu, unde vor fi primiți cu pâine, sare și câteva fete, că avem destule, nu-i așa?” (Adriana Stoicescu) .

Sursa :
https://www.art-emis.ro/analize/suntem-o-colonie-si-nu-e-vina-nimanui-doar-a-noastra

„Europo, ți-ai pierdut Calea și te-ai lăsat sedusă de ce l-a făcut pe îngerul ăla să cadă: vanitate și mândrie! Și iubire de arginți! Le-ai avut pe toate, Europo! Și pentru că nu ai știut ce să faci, le pierzi pe toate dintr-o dată! Ți-ai pierdut Calea, ți-ai pierdut tradiția, ți-ai smintit oamenii, bisericile tale plâng transformate in baruri și bordeluri, bărbații tăi îmbracă fuste, pruncii tăi se droghează de la
10 ani, femeile tale fac carieră! Pentru că ai clădiri din beton și inimi de nămol.” (Zoe Dantes) .

Sursa :
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/europo-nu-murim

2) O dovadă că premierul Ungariei ,Victor Orban face jocul agresorului Putin ,

3) Câteva precizări versus Proiectul bugetului pentru anul 2023 : ” Ministerul Finanțelor: Deficit de 4,4% în 2023, cresc TVA și accizele pe țigări, se schimbă impozitele pe proprietate.

Pe ce baze va fi construit bugetul de anul viitor?

Bugetul de stat pe 2023 va fi construit pe un deficit de 4,4% din PIB, urmând ca, în 2024, nivelul acestuia să scadă la 2,95%, potrivit unui proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Bugetul se bazează pe majorarea TVA de la 5% la 9% în domeniul HORECA şi de la 9% la 19% la băuturile nealcoolice cu conţinut de zahăr.

Ministerul Finanțelor: Deficit de 4,4% în 2023, cresc TVA și accizele pe țigări, se schimbă impozitele pe proprietate. Pe ce baze va fi construit bugetul de anul viitor?- DOCUMENT

Proiecţia bugetară vorbeşte şi de modificarea „modificarea modului de calcul a impozitelor și taxelor pe proprietate”.

În Nota de Fundamentare a proiectului se arată că, pentru anul 2022, soldul bugetar a fost estimat la – 5,8 % din P.I.B, iar cheltuielile de personal la 8,8 % din PIB., în timp ce pentru anul 2023, soldul bugetar a fost estimat la -4,4% din P.I.B., iar cheltuielile de personal de 8,2% din PIB.

În anul 2023, plafonul privind finanțările rambursabile, care pot fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este în sumă de 1.6 miliarde de lei, iar plafonul privind tragerile din finanțările rambursabile contractate, sau care urmează a fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este în sumă de 2 miliarde de lei lei fiecare. Plafonul privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor și de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pentru anul 2023, este de 40 de miliarde lei.

Proiecția bugetară pentru anul 2023 și perspectiva 2024-2025 are la bază obiectivele și măsurile prevăzute în Programul de Guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.42/2021, precum și prognoza de toamnă a indicatorilor macroeconomici elaborată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Surprinzător, în nota de fundamentare se menționează că bugetul se bazează inclusiv pe „modificarea modului de calcul a impozitelor și taxelor pe proprietate”. Adică documentul face referire la Ordonanța 16, cea a creșterilor de taxe, care include printre altele aplicarea unei grile a notarilor ce ar crește impozitele pe proprietate de câteva ori.

Condiții mult mai dure pentru firmele mici, concomitent cu facilități acordate angajaților

Proiecţia bugetului se bazează pe reducerea plafonului de la care o firmă este încadrată în categoria microîntreprindere și impozitată ca atare, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro, instituirea condiției pentru microîntreprinderi de a avea cel puțin 1 salariat și eliminarea cotei de impozitare de 3% pe venit.

Se ia în calcul, de asemenea, majorarea cotei reduse de TVA de la 5% la 9% pentru activitățile de cazare hotelieră, servicii de restaurant și catering, majorarea cotei reduse de TVA de la 9% la 19% la băuturile nealcoolice ce conțin adaos de zahăr și aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru achiziția unei singure locuințe a cărei valoare nu depășește suma de 600.000 lei.

Pe partea de cheltuieli se propune extinderea facilităților acordate salariaților din domeniul construcțiilor pentru salariații din domeniul agroalimentar ce obțin un venit brut lunar din salarii de până la 10.000 lei și stabilirea salariului de încadrare minim al salariaților din domeniul agroalimentar la 3.000 lei.

De asemenea, proiectul prevede stabilirea bazei de calcul lunar a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate la salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Cresc salariile, dar cresc și impozitele pe dividende. Se scumpesc țigările

De asemenea, este prevăzută majorarea nivelului accizelor la țigarete, tutun încălzit și lichide cu conținut de nicotine destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic.

Proeictul propune și majorarea impozitului pe veniturile din dividende de la 5% la 8%, revizuirea sistemului de acordare a deducerilor personale pentru salariați, modificarea reglementărilor privind impozitarea veniturilor realizate de către persoanele fizice din cedarea folosinței bunurilor, precum și a celor din jocuri de noroc, modificarea prevederilor privind impozitarea în cazul transferului dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, în sensul eliminării plafonului neimpozabil și introducerii unor cote de impozitare diferențiate în funcție de perioada de deținere.

Salariile bugetarilor se majorează cu 10% de la 1 ianuarie 2023, iar munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora cu anumite excepții prevazute de lege.

În anul 2023 nu se acordă personalului bugetar bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare,  precum și premii. La data de 1 ianuarie 2023 se stabileste punctul de pensie la 1785 lei; iar indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.125 lei, etc.

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră

În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, in functie de veniturile lunare realizate. Ajutorul financiar se plăteşte, în două tranșe egale, în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023.” .

Sursa :

Pentru mai multe detalii versus Proiectul bugetului de stat pentru anul 2023 , se poate consulta articolul de pe :

4) Despre opunerea Austriei versus aderarea României la spațiul

SCHENGEN , în ” AGORA” se spune că :

” Austriecii ar vrea o șpagă enormă pentru aderarea Romaniei la Schengen. Miza ar fi gazele din Marea Neagră

Austriecii ar vrea o șpagă enormă pentru aderarea Romaniei la Schengen. Miza ar fi gazele din Marea Neagră

Surse din piata de energie afirmă că Austria vrea o parte masivă din gazele din Marea Neagră pentru a fi de acord cu intrarea României în Schengen. 

„Adevărata miză pentru Austria este reprezentată, de fapt, de gazele din Marea Neagră. Austriecii vor acum modificarea legii offshore în acest sens, pentru că legea actuală prevede faptul că România deține dreptul de preempţiune la achiziția gazelor. Iar Austria vrea ca toată cantitatea produsă din Marea Neagra, partea Petrom, să fie dusă prin Ungaria către Austria, 25% să rămână în Ungaria și 75% să meargă spre Austria și Bavaria”, potrivit surselor citate de Financial Inteligence.

Autoritățile române au spus în nenumărate rânduri că așteaptă de la OMV Petrom și Romgaz decizia finală cât mai curând, în condițiile în care modificările la Legea Offshore au fost făcute în consultare cu firmele implicate. În vară, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că există o prevedere din acordul petrolier de concesiune a perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, care stipulează că operatorii concesionari ai perimetrului, OMV Petrom și Romgaz, sunt obligați să declare oficial, până la finalul acestui an, că zăcămintele descoperite au valoare comercială și pot fi exploatate în condiții de rentabilitate economică.

În luna noiembrie, Iohannis a avut o întrevedere la Palatul Cotroceni, cu o delegaţie a OMV Petrom, condusă de directorul general executiv al OMV şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern, iar proiectul Neptun Deep a fost un subiect distinct de discuție. Iohannis a solicitat conducerii OMV începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore în cadrul perimetrului deţinut de Romgaz şi OMV Petrom, având în vedere că legea offshore este una favorabilă şi se află în vigoare.

Conducerea OMV a prezentat președintelui Iohannis stadiul proiectului şi paşii cheie realizaţi, asumând angajamentul de a adopta decizia finală de investiţie la mijlocul anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil. În vară, conducerea OMV Petrom spunea că va lua decizia cu condiția clarificării unor prevederi din noua Lege offshore legate de condițiile de vânzare a producției din Neptun Deep.

În condițiile în care are un vot crucial pentru aderarea noastră la Schengen în această lună, pe 8 decembrie, se pare că Austria apasă pe pedala de la București pentru a beneficia de cât mai multe gaze din perimetrul Neptun Deep. Acum va trebui să decidem. Mai rămânem în afara Schengen câțiva ani sau dăm gazele din Marea Neagră pentru asta? Într-un interviu acordat ziarului Kurier la un an de la preluarea mandatului de ministru de Interne, Gerhard Karner reafirmă poziţia exprimată anterior cu privire la admiterea Croaţiei, României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

„Pentru noi se aplică decizia conform căreia credem că are sens să includem Croaţia şi să nu includem acum Bulgaria şi România. Este important – în cazul sistemului de azil, reţineţi – ca trei aspecte de bază să funcţioneaze: protecţia frontierelor externe, refuzurile şi distribuirea. Adevărul este că multe lucruri nu funcţionează în aceste domenii. Şi de aceea trebuie să continuăm să muncim şi să luptăm”, a afirmat ministrul austriac de interne în interviul acordat Kurier, întrebat despre posibilul veto al Austriei cu privire la aderarea celor trei ţări la spaţiul Schengen.

În urmă cu două săptămâni, Karner a declarat pentru cotidianul „Kurier” că este un moment nepotrivit pentru extinderea spaţiului Schegnen, în ciuda recomandării făcute de Comisia Europeană de a primi România, Bulgaria şi Croaţia în spaţiul european de liberă circulaţie. Ulterior, conform relatărilor presei croate, cancelarul Karl Nehammer a afirmat, în timpul unei vizite la Zagreb, că Austria va susţine candidatura Croaţiei pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar are obiecţii faţă de candidaturile României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie.

Chestiunea aderării la Schengen a României, Bulgariei şi Croaţiei pare să fi creat neînţelegeri între partidele coaliţiei de guvernare de la Viena, vicecancelarul Werner Kogler, lider al Partidului Verzilor, declarând, potrivit cotidianului „Kurier”, că nu este de acord cu evaluarea colegilor conservatori din OeVP şi că „Austria susţine în continuare oficial aderarea României şi Bulgariei” la spaţiul de liberă circulaţie” .

Sursa : internetul

5) În final de postare , câteva precizări despre PENSIILE MILITARE :

https://www.stiripesurse.ro/adrian-caciu-a-anuntat-cu-cat-vor-creste-pensiile-militare_2688975.html

Alioșa .

04/12/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/105 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:34 pm

În loc de motto :

Înainte de a lectura cele ce urmează mai jos a posta prin ” copy paste” ,

recomand lecturarea și aprofundarea CITATELOR :

1) ” Cu sprijinul nedrept ale aceloraşi oficialităţi bolnave, elevii ucraineni veniţi în România sînt promovaţi, fără concurs… direct în clasa a IX-a, posibilitate inaccesibilă elevilor români. Şi vorba unei senatoare: „De ce nu li se dă direct act de absolvire a liceului, fără «bac» sau examen?”. Iată ce discriminare! Bieţii elevi români din Ucraina, cărora le-a fost interzisă şcoala în limba română, nu au nimic de spus despre ţiganiada guvernamentală de pe Dâmboviţa?” (Maria Diana Popescu).

Sursa :

https://www.art-emis.ro/editoriale/regimul-celui-mai-tont-dintre-paminteni

2) ”Din păcate, în rândul etnicilor români din Republica Moldova există grupuri elitiste care așteaptă o prezumtivă aderare la U.E. ca pe o oportunitate de a deveni administratori ai viitoarei colonii și să devină profitorii regimului euro-atlantic. Argumentul lor este că mulți cetățeni își doresc aderarea la U.E., că în cadrul U.E. Moldova se reunește cu România, că relația cu Rusia este una păguboasă, că numai în cadrul U.E. s-ar putea stârpi corupția endemică din țară și grupările mafiote locale și altele. Oare să nu aibă habar de corupția colosală din Occident? ” ……………………. ” Naționaliștii de etnie rusă care conduc la Kremlin se debarasează de acești oligarhi, unul câte unul. Apoi, nu cred că Rusia a trecut deja la efectuarea de operațiuni speciale în Moldova sau în alte state. Eu cred că Moldovei nu i-a venit încă rândul. ” (Corvin Lupu).

Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/republica-moldova-intr-o-fundatura

3) ” Într-o scrisoare trimisă lui I.V. Stalin, Winston Churchill apreciază:

 „Dacă am reuși să atragem Turcia în război am putea nu numai să întreprindem operații al căror scop ar fi deschiderea unui drum pe uscat spre flancul dumneavoastră stâng de pe Marea Neagră, dar am putea chiar bombarda mai intens sursele de petrol din România, care au o însemnătate vitală pentru puterile Axei”.

Sursa :

https://www.art-emis.ro/istorie/jurnal-de-pe-frontul-de-est-55

4) ” Opriți criminalii care vor să ne impună MĂȘTI din nou ” !



Oamenii de știință fac o descoperire șocantă: acele măști de față provoacă cancer.
Măștile de față pe care omenirea a fost forțată să le poarte pentru a se apăra împotriva Covid-19 pot ajunge să fie foarte dăunătoare sănătății lor, deoarece cercetările recente indică faptul că fibrele acestor măști conțin substanțe cancerigene.

Dioxidul de titan este o astfel de toxină care se găsește în măștile de față, despre care oamenii de știință spun că este cancerigen pentru om atunci când este inhalat.

Childrenshealthdefense.org relatează:

Nu numai că adulții au fost expuși fără să vrea la această substanță care poate cauza cancer din cauza mandatelor larg răspândite de mască puse în aplicare în timpul pandemiei, dar la fel au fost și copiii, ale căror corpuri sunt deosebit de vulnerabile la influențele toxice.
Împreună cu dovezile care sugerează că mandatele și utilizarea măștilor nu au redus răspândirea COVID-19, mandatele forțate pentru măști devin cu atât mai atroce.
Carcinogen din grupa 2B detectat în măștiAgenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului clasifică dioxidul de titan drept cancerigen din Grupa 2B , ceea ce înseamnă că este „posibil cancerigen pentru oameni” prin inhalare.

Înainte de pandemie, acest lucru a avut loc în primul rând în medii profesionale în timpul producției de pulberi de dioxid de titan sau în fabricarea produselor care conțin substanța.
Au existat, de asemenea, unele îngrijorări cu privire la cremele solare spray-on (aerosolizate), spray-urile pentru culoarea părului și pulberile cosmetice care conțin particule microscopice de dioxid de titan care ar putea fi inhalate.
Mai exact, statul California include dioxidul de titan sub formă de particule aeropurtate care măsoară 10 micrometri sau mai puțin pe lista Propoziției 65 , afirmând că „dioxidul de titan (particule aeropurtate, nelegate de dimensiuni respirabile) este pe lista Propoziției 65, deoarece poate provoca cancer.

Expunerea la dioxid de titan poate crește riscul de cancer.

”În ciuda faptului că carcinogenitatea dioxidului de titan atunci când este inhalat este binecunoscută, compusul este utilizat în mod obișnuit în textilele măștilor de față pentru a îmbunătăți stabilitatea la lumina ultravioletă și pentru utilizare ca colorant alb și agent de mată.

Tehnologia nanoparticulelor este, de asemenea, utilizată în măștile de față, iar nanofibrele care conțin dioxid de titan au fost folosite pentru a face filtre antimicrobiene, adesea în combinație cu argint și grafen, în timp ce acoperirile cu nanoparticule de dioxid de titan pot fi aplicate și pe țesăturile de bumbac pentru a îmbunătăți proprietățile antibacteriene.

Nu numai că au fost raportate efecte adverse în studiile pe animale care implică inhalarea particulelor de dioxid de titan , dar o echipă de cercetători a avertizat despre „posibile consecințe viitoare cauzate de o utilizare prost reglementată a nanotehnologiei în textile”, extinzându-se asupra potențialelor efecte asupra sănătății umane și asupra mediului.

Cercetătorii au declarat:„

Deși inițial a fost clasificată drept inertă din punct de vedere biologic, există un număr tot mai mare de dovezi privind toxicitatea TiO2 [dioxid de titan] pentru oameni și organismele nețintă…
Transpirația artificială a fost, de asemenea, folosită pentru a testa concentrația de argint și TiO2 eliberate din țesături.
S-a descoperit că rata de eliberare depinde de concentrația de nanomateriale din țesătură și de pH-ul transpirației.”O meta-analiză publicată în revista Small , care se concentrează pe știință la scară nano și micro, a cerut, de asemenea, o regândire a siguranței nano-TiO2, invocând numeroase efecte toxice asupra oamenilor și animalelor acvatice:
„Genotoxicitatea, deteriorarea membranelor, inflamația și stresul oxidativ apar ca principalele mecanisme ale toxicității nano-TiO2. În plus, nano-TiO2 se poate lega cu radicalii liberi și moleculele semnal și poate interfera cu reacțiile biochimice de pe plasmalema [membrana celulară].„

La nivel organizațional superior, toxicitatea nano-TiO2 se manifestă ca efecte negative asupra trăsăturilor organismelor legate de fitness, inclusiv hrănirea, reproducerea și imunitatea în organismele acvatice.”TiO2 din măști depășește nivelul de expunere „acceptabil”.Într-un studiu publicat în Scientific Reports , cercetătorii au testat cantitatea de titan – folosită ca proxy pentru particulele de TiO2 – în 12 măști de față menite a fi purtate de public, inclusiv soiuri de unică folosință, precum și măști reutilizabile. Măștile au fost realizate din diverse materiale, inclusiv fibre sintetice precum poliesterul și fibre naturale, cum ar fi bumbacul.Fiecare mască conținea particule de dioxid de titan în cel puțin un strat, deși nu s-au găsit în fibre de bumbac sau țesături nețesute suflate prin topire.În general, cantitatea de particule de dioxid de titan din țesăturile nețesute a fost mai mică – cu un factor de 10 – decât în ​​fibrele de poliester și poliamidă.

În plus, toate măștile, cu excepția uneia, conțineau nanoparticule de TiO2, care prezintă un pericol crescut de inhalare.Particulele nanozizate sunt de obicei descrise ca fiind mai mici de 100 nanometri (nm). Dimensiunea medie a particulelor de dioxid de titan din măști a variat între 89 și 184 nm.

Pe baza unui model în care măștile de față sunt „purtate intensiv”, studiul a constatat că expunerea la dioxid de titan „a depășit în mod sistematic nivelul acceptabil de expunere la TiO2 prin inhalare (3,6µg).”…………………………………………………………………………
CONTINUAREA pe :

https://ioncoja.ro/mastile-dauneaza/


sursa:
https://en-volve.com/2022/11/10/scientists-make-shocking-discovery-those-face-masks-are-causing-cancer/
Scientists Make Shocking Discovery: Those Face Masks Are Causing Cancer3 days ago 3.9k Views

5) Fosta ministresă a Justiției în mandatul lui Traian Băsescu ,

Monica Macovei

recent , autoarea unui ACCIDENT RUTIER pe care nu-l recunoaște , încearcă prin toate metodele legale și ilegale , să iasă ” basma curată” !!! 😦 😦 😦

6) Cum pe 6 decembrie ROMÂNII ce poartă numele Sfântului Ierarh NICOLAE

își serbează ziua ONOMASTICĂ , le urez un sincer și călduros

La Mulți Ani !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

02/12/2022

La Noi ca la Nimeni/114 . Nepotismul e în floare iar corupția ia amploare .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:08 am

Incredibil dar adevărat ,

cu prilejul Zilei Naționale a României ,

președintele țării , Klaus WERNER Johannis ,

a decorat ,

pe repede înainte , crezând că nu ” miroase”,

tot felul de persoane dubioase ! 😦

Printre cei decorați cu ordinul „Steaua României”

se numără și Raed Arafat

https://www.capital.ro/vestea-diminetii-despre-raed-arafat-anuntul-facut-in-miez-de-noapte.html

care în PLANPANDEMIE a excelat ,
în măsuri antiromânești ,
pe care , de le-aș enumera, te crucești ! 😦

https://evz.ro/e-informatia-serii-dna-ii-redeschide-dosar-lui-raed-arafat-abuz-in-serviciu-probleme-cu-achizittile-la-inceputul-pandemiei.html

De unde se vede că proverbul românesc

” CORB la CORB nu-și scoate OCHII” funcționează din plin în

” România educată”


de coaliția parlamentară și de guvernare , PNL(PDL)&PSD&UDMR

PROST, HAOTIC și DISCRIMINATORIU gestionată !!! 😦 😦

Toate detaliile despre decorarea lui Raed Arafat se găsesc pe :

https://www.capital.ro/vestea-diminetii-despre-raed-arafat-anuntul-facut-in-miez-de-noapte.html

Despre evenimentele petrecute de 1 DECEMBRIE , Ziua Națională a României ,
spre informare și ținere minte , postez următoarele link-uri :

1) Decorarea de către președintele Klaus WERNER Johannis ” pe repede înainte” a unor oameni :

https://www.libertatea.ro/stiri/klaus-iohannis-a-decorat-mai-multi-oameni-de-1-decembrie-cine-sunt-acestia-4365787

2) Lipsa doamnei Carmen Johannis de la PARADA MIITARĂ :

3) Înaintarea în grad a unor militari din serviciile secrete , MAI , STS, SPP :

https://www.presidency.ro/ro/media/decrete-si-acte-oficiale/decrete-semnate-de-presedintele-romaniei-klaus-iohannis1669728887

” Anul acesta, Ziua Națională a României reprezintă, pentru trei ofițeri importanți ai serviciilor secrete și ai unei structuri din MAI,
ocazia de a atinge cel mai înalt grad pe care îl poate obține un militar, pe timp de pace.

Este vorba despre funcția de general de armată cu patru stele.

Răzvan Ionescu, prim-adjunctul directorului SRI,
Ionel Bălan, directorul STS,
și Dan Paul Iamandi, directorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,
au fost înaintați, zilele trecute, de președintele României, la propunerea șefilor SRI, CSAT sau Ministerului Afacerilor Interne.

Tot acum, fostul procuror șef al DIICOT, Codruț Olaru, a fost trecut în rezervă, cu gradul de general cu două stele.
De asemenea, șeful Logisticii din MAI, Ion Peligrad, implicat, în 2008, în scandalul Loganurilor de lux cumpărate pentru poliție, a fost, la rândul lui, înaintat în gradul de chestor principal de poliție.
Continuarea pe :
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/iohannis-ziua-nationala-ofiteri-grad-general-917107.html

De unde se vede că proverbul românesc
” O mână spală pe alta și amândouă obrazul ”
funcționează din plin în mentalul președintelui României ,Klaus WERNER Johannis !!! 😦 😦 😦

4) Discursul provocator al unui deputat UDMR care a creat multe semne de întrebare versus participarea formațiunii antiromânești , UDMR ,la GUVERNARE !!! 😦 😦

Alioșa .

28/11/2022

La Mulți Ani, ANDREI ! La Mulți Ani , ROMÂNIA !! La mulți ani ROMÂNI de pretutindeni !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:20 am

În loc de motto :

Având în vedere faptul că pe 30 noiembrie , de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României 🙂 🙂 🙂

voi fi alături de nepoțelul meu ANDREI și familia lui de ZIUA lui ONOMASTICĂ 🙂 🙂 🙂

iar pe 1 DECEMBRIE , Ziua Națională a ROMÂNIEI

voi urmări în direct PARADA MILITARĂ de la Arcul de Triumf 🙂 🙂 🙂 am purces la postarea în avans a celor ce urmează :

1) La 30 noiembrie , ROMÂNII din ȚARĂ și de PRETUTINDENI ,sărbătoresc pe Sfântul Apostol ANDREI , cel întâi chemat, Ocrotitorul României ! 🙂

Cum pe nepoțelul meu care-mi va duce pe mai departe numele de famiie al strămoșilor mei 🙂 îl cheamă ANDREI , în familia mea , pe 30 noiembrie , va fi mare sărbătoare !!! 🙂 🙂 🙂

2) ” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga) .

Pe 1 DECEMBRIE , an de an, românii din ȚARĂ și de PRETUTINDENI , sărbătoresc Ziua Națională a ROMÂNIEI !!! 🙂 🙂 🙂

Prima imagine îl reprezintă pe Domnitorul Țării Românești , 1593-1600,

MIHAI VITEAZUL ,

care a reușit pentru prima dată în anul 1600 chiar și pentru puțin timp ,

UNIREA PROVINCIILOR ROMÂNEȘTI ,

TRANSILVANIA ,

MOLDOVA

și ȚARA ROMÂNEASCĂ !!! 🙂 🙂 🙂

A doua imagine îl reprezintă pe Domnitorul ALEXANDRU Ioan CUZA , făuritorul UNIRII MUNTENIEI cu MOLDOVA , creatorul ROMÂNIEI moderne în 24 ianuarie 1859 !!! 🙂 🙂 🙂

A treia imagine îi reprezintă pe artizanii MARII UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918 , ROMÂNIA cu TRANSILVANIA , domniile lor ,Regele FERDINAND și Regina MARIA !!! 🙂 🙂 🙂

La Mulți Ani ,

3) Dacă la 1 DECEMBRIE 2021 , la PARADA MILITARĂ , MASCA împotriva COVID-19 purtată de oficialități a avut darul de a le MASCA ipocrizia , falsitatea și batjocura la adresa ROMÂNULUI de RÂND 😦 😦 😦

anul acesta , fața oficialităților care vor primi ONORUL ARMATEI ROMÂNE umilite și batjocorite la rândul ei 😦 😦 😦

va scoate la iveală adevărata lor față !!! 🙂 🙂 🙂

4) Despre DEMNITATEA NAȚIONALĂ a ROMÂNILOR s-au scris de-a lungul veacurilor trecute mii de cuvinte ! 🙂

Despre ” Top 5 momente de Demnitate Națională ale Românilor în secolul XX ”

tinerii liberi și frumoși” habar nu au , din păcate !!! 😦 😦 😦

5) Spre cinstea lor, militarii ARMATEI ROMÂNIEI și nu numai , au și început antrenamentele pentru PARADA de la 1 DECEMRIE de la Arcul de Triumf din București !!! 🙂 🙂 🙂

6 ) Și tot de 1 DECEMBRIE, de Ziua Națională a României 🙂 🙂 🙂

” să-i dăm CEZARULUI ce-i al CEZARULUI ” !!! 🙂 🙂 🙂

” Rugăciune pentru Întâi Decembrie de Adrian Păunescu ! 🙂

” Ne iartă ,Doamne, ura şi gîlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pîine din import,
cînd bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit şi duhul Tău?

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sînge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cîntă doctor Iacob psalmi.

Şi ne e dor de-o sfîntă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum” .

Sursa poeziei , internetul ! 🙂

7 ) În final de postare ,

o rugăminte dintr-o suflare :

Să nu uiți ROMÂNE , să nu uiți ,

căci …,

” Cine UITĂ, nu merită” ( Nicolae Iorga) .

Alioșa .

26/11/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/104 ! Despre PENSIILE MILITARE .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:42 am

În loc de motto :

Un om informat, care caută într-una adevărul, este un om mai greu de manipulat ! Cei ce se hrănesc doar cu TELEVIZORUL si PRESA (care sunt déjà controlate si manipulate) fără să caute adevărul din tot acest “puzzle plin de minciuni” nu vor reuși să se elibereze de “fantomele trecutului” și să evolueze în alegerile pe care le fac în VIAȚĂ !
Politica Struțului la români a dat libertate nulităților si oportuniștilor din societatea românească să acceadă la conducerea României si rezultatul deja se vede!!!

Înainte de a citi cele ce urmează a posta prin ” copy paste” mai jos ,

recomand lecturarea postărilor de pe :

și ascultarea cu atenție a expozeului făcut de o persoană despre care , sincer , nu știu nimic ! 😦

” Pensiile militare între prostie, manipulare și batjocură

A explodat din nou prin media on line, televiziuni, paginile de socializare, în special militare, sau diverse colțuri de stradă sau mese, subiectul pensiilor militare.

Apropierea termenului de aplicare a prevederilor PNRR privind  renumitul jalon al  pensiilor speciale a isterizat aproape pe toți cei interesați, inclusiv magistrații care prin statutul votat și promulgat recent și-au BĂTUT ÎN CUIE ȘI  SECURIZAT EFECTIV DREPTURILE SALARIALE ȘI DE PENSIE.

Cu toate astea, magistrații, acești supraoameni cu supradrepturi și canci obligații, pe care nimeni nu îi poate controla sau trage la răspundere și critica fără să ”aducă atingere independenței justiției” continuă să facă scandal și amenințe șantajând efectiv societatea cu blocarea sistemului judiciar care oricum e de râsul lumii.

Pagubă în ciuperci. CCR, format din aceiași magistrați care plâng când le umblă cineva la portofelele umflate cu pompa, a dat liber legilor justiției, legi pe langă care celebra ordonanță 13 a lui Dragnea este MAGNA CARTA, batându-și joc de Constituție, justiție și un popor de oameni amărâți care nu mai au la cine apela.

Nu mai amintesc de deciziile controversate și contrare care se bat cap în cap, luate pe aceeași speță, dar la intervale de timp, în funcție de interesele personale sau politice ale vremii. România a ajuns să fie condusă nu de legi ci de cei care ar trebui să le aplice, nu să le violeze în grup.

În PNRR, clasa politică a introdus la componenta 8 care vorbește despre reforma pensiilor,  numărul secvențial 215, următoarele: 

”Protecția deciziilor Curții Constituționale se va referi numai la pensiile magistraților, nu și la alte categorii, și se va referi numai la limitele explicite din argumentele Curții.” 

 Cum spuneam, frica păzește pepenii. 

Dar să revin la pensiile militarilor, numite și pensii militare sau cum le vine la gură unora sau altora.

 Este ciudat,  magistrații vorbesc despre ”independența justiției” justiție pe care o încalcă  tocmai cei puși să o apere și să o aplice, atunci când cineva le modifică salariile sau pensiile,

DAR NIMENI NU VORBEȘTE DESPRE ATINGERI ADUSE SUVERANITĂȚII STATULUI,  INTEGRITĂȚII TERITORIALE ȘI APĂRĂRII GRANIȚELOR,

atunci când pensiile și soldele militarilor sunt ciuntite, tăiate, blocate, înghețate, batjocorite.

Oare de ce ?

Este un singur răspuns:

PE NIMENI NU INTERESEAZĂ ACTIVITATEA SAU SARCINILE ȘI OBLIGAȚIILE MILITARILOR, VIAȚA MILITARILOR ÎN GENERAL.

Nimeni nu se simte amenințat de militari și atunci de ce să îi protejeze?

Toți guvernanții stau liniștiți, ne apără articolul 5  dar de magistrați nu are cine să îi apere, faptele de corupție, afacerile oneroase, furturile la drumul mare, stau închise în dosarele serviciilor și magistraților.

Asta îi interesează pe politicieni, guvernanți, de asta le e teamă iar frica păzește pepenii, adică pe magistrați.

Corupția este cea care dictează, nu principiile sau legile.

Ce trebuie să știe guvernanții despre pensiile militare

Când îi auzi vorbind despre pensiile militare pe politicieni, miniștri sau diverși moderatori, jurnaliști sau secretărași de stat,  te întrebi dacă sunt proști sau rău intenționați, pentru că în funcție de interese sau ordinele primite, spun orice numai să le iasă ciorba. Voi încerca să lămuresc câteva aspecte pe care ar trebui să le cunoscă toți cei care știu să citească :

  1. Ce sunt pensiile militarilor ?

Unii, și din păcate chiar și militari, activi sau în rezervă, șefi de structuri sau asociații cu statut de utilitate publică, spun că sunt pensii de serviciu sau ocupaționale. Alții spun că sunt speciale și pun semn de egalitate între pensiile militarilor și cele umflate cu pompa. Și unii și alții umblă cu jumătăți de adevăruri .

Pensiile militarilor sunt așa cum spune Legea 223, PENSII MILITARE DE STAT. Conform art 14 din L 223, în sistemul pensiilor militare de stat se acordă următoarele categorii de pensii:

a) pensia de serviciu;

b) pensia de invaliditate;

c) pensia de urmaş.

Deci pensiile militare nu sunt pensii de serviciu, ci categoria  pensiilor de serviciu face  parte din sistemul pensiilor militare. Pensia de serviciu se poate acorda pentru limită de vârstă, anticipat, anticipat parțial. Așa că liderii de asociații care ies pe ecran și vorbesc prostii, mai întâi să se documenteze, pentru că se fac de râs, pledând pentru o cauză pe care nu o cunosc.

  • Sunt pensiile militare pensii speciale?

Ca și în cazul lui Bulă care întrebat dacă i-a fost nevasta virgină la cununie, a răspuns că ”unii zic că da, alții zic că nu”, și aici răspunsul depinde de cine îl dă. Politicienii cărora le stau militarii în gât spun că da, din dorința de a sublinia că sunt exagerate, nesimțite sau chiar nemeritate. Pensionarii militari, care fug ca de dracu de această asociere, spun că nu. Unde e adevărul?

Având în vedere că există o lege privind  sistemul unitar de pensii, dar și alte legi ale unor categorii profesionale diferite, cu alte prevederi decât LEGEA UNITARĂ, se poate afirma că atât juridic, cât și lingvistic,TOT CE ESTE ÎN AFARA LEGII UNITARE, ESTE SPECIAL, deci, da, și Legea pensiilor militare este o lege stabilită în baza unor prevederi diferite, deci speciale. DEX când definește sintagma ”special” prezintă și sinonimele ” distinctiv, distinct, particular, diferit, specific”. Este Legea 223 o lege distinctă, diferită  de LEGEA UNITARĂ A PENSIILOR? OOO YES, INDEED.

Potrivit Comisiei Europene, pensii speciale sunt toate pensiile care îndeplinesc 3 criterii :

–        Sunt alocate în funcție de un anumit domeniu de muncă sau un anumit statut special; 

–        Finanțarea se face direct din banii publici;

–        Este mai avantajoasă decât sistemul general sau comun de pensii”

Asta însă nu inseamnă însă, așa cum insinuează sau chiar declară dușmanii militarilor dar și ai adevărului, că sunt nemeritate, exagerate sau nesimțite.

Dacă avem în vedere cea de-a doua condiție, s-ar putea spune că totuși pensiile militare nu ar fi pensii speciale, pentru că nu sunt plătite din bani publici, ci din fondul MApN. Iar dacă avem în vedere faptul că pensiile platite de CNPP sunt alimentate tot din bugetul de stat nu dintr-un fond propriu, înseamnă că și acestea sunt speciale. Ca la noi, la nimeni.

  • Sunt pensiile militare incluse în PNRR?

Aici răspunsul este unul singur și cine spune altfel este un mincinos. NU!  Deși toată lumea îl învinuiește acuma pe Ghinea, cel care a înaintat PNRR către UE că a băgat pensiile militare în PNRR, este  greșit! Ghinea poate fi învinuit că a inclus reforma pensiilor în PNRR dar nu a făcut asta de capul lui ci la ordinul premierului.  Documentul trimis însă, nu conține individualizate pensiile militare, nici pe celalalte speciale,  dar sunt nominalizate pensiile magistraților, iar REFORMA PENSIILOR SPECIALE SE REFERĂ LA CELE PLĂTITE (ȘI) DIN FONDUL CNPP. Pensiile militare sunt singurele neplătite din acest fond, nicio centimă deci nu trebuiesc incluse în reforma pensiilor, pentru că nu afectează sistemul de pensii publice. Greșeală sau nu, PENSIILE MILITARE NU SUNT INCLUSE ÎN PNRR așa că în acest moment, OFICIAL ROMÂNIA NU ARE NICIO OBLIGAȚIE ÎN SENSUL REFORMEI PENSIILOR MILITARE CI DOAR A CELOR PLĂTITE DIN FONDUL CASEI DE PENSII PUBLICE, care cu adevărat este grefat puternic de pensiile speciale plătite de CNPP. Că domnul secretar de stat Vasilcoiu de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale a solicitat puncte de vedere, sau că Boloș ne anunță acuma că UE a precizat că ar  trebui introduse și pensiile militare în reformă, este altceva, dar ROMÂNIA NU S-A ANGAJAT ȘI NU ARE NICIO OBLIGAȚIE PRIN PNRR privind reformarea pensiilor militare.

Acest lucru, că se știe sau nu, ESTE EVITAT. Cei care declară doar, la tv,  că vezi doamne pensiile militare nu ar trebui, de fapt doar mimează, căci dacă ar vrea, ar spune clar și răspicat : PENSIILE ACORDATE CONFORM LEGII 223, NU SUNT INCLUSE ÎN PNRR. Si indiferent cine mai vorbește despre PNRR,  să arate unde se face referire la pensiile militare. Nefiind trecute expres, nimeni nu  poate adăuga sau include acuma pensiile militare  indiferent de motive, fără a conduce la modificarea PNRR, ceea ce înseamnă o renegociere și reavizare a acestuia. Asta ar trebui să le spună premierul tuturor celor care nu pot dormi de grija pensiilor militare.  Punct !

  • Sunt pensiile militare contributive ?

Înainte de a răspunde la acest subiect ar trebui să ne întrebăm care pensii sunt plătite pe baza contributivității ? Răspunsul este că nicio pensie nu este plătită integral din contributivitate. Sistemul contributivității a fost introdus în 2001. Toate pensiile calculate pentru perioada de dinainte de 2001 sunt calculate arbitrar, din burtă. Practic nimeni nu ar trebui să primească pensie întreagă, pentru că NIMENI NU A CONTRIBUIT TIMP DE 35 DE ANI, cu o singură excepție.  

Și totuși ni se spune că noi militarii nu am contribuit la pensie deci nu ne merităm pensiile.

ASTA ESTE CEA MAI MARE NEDREPTATE CARE SE FACE MILITARILOR, pentru că tocmai militarii sunt EXCEPȚIA DESPRE CARE VORBEAM.

Militarii contribuie la pensie, tuturor li se oprește pe statul de plată fondul pentru pensie. Acest fond intră în Bugetul de stat, iar de aici în bugetul MApN care îl dă CPS. Deci MILITARII CONTRIBUIE LA PENSIE, nu primesc pensii nemeritate sau fără să contribuie. Ba mai mult, MILITARII AU CONTRIBUIT LA PENSIE ȘI PRIN PENSIA SUPLIMENTARĂ CONSTITUITĂ DINTR-UN FOND DEPUS DE MAPN încă dinainte de 2001 când a intrat în vigoare sistemul contributiv de calcul. DECI PRACTIC MILITARII SUNT SINGURII CARE POT JUSTIFICA CONTRIBUȚIA LOR LA PLATA PENSIILOR PE ÎNTREAGA PERIOADĂ ȘI AU DREPTUL LA PENSIE ÎNTREAGĂ.  

Toate aceste lucruri sunt sau ar trebui să fie cunoscute de conducerea MApN și totuși NIMENI NU IESE PE POST să o spună și să inchidă gura celor care vorbesc prostii.

Se mai spune că chiar dacă militarii contribuie la pensie, nu contribuie la fondul de pensii al CNPP, deci nu se pune.

DAR NICI NU TREBUIE SĂ CONTRIBUIE, DE VREME CE NU PRIMESC BANI DE ACOLO.

Dar nu se spune că nici contribuțiile celor care primesc pensii de la CNPP nu ajung  la fondul Casei Naționale de Pensii Publice, NU CONTRIBUIE LA FONDUL CNPP, pentru că nu există un astfel de fond,  ci la bugetul de stat, acolo unde contribuie și militarii  apoi guvernul alocă din bugetul consolidat, Casei Nationale de Pensii, FONDUL  calculat și NECESAR pentru plata pensiilor și a altor ajutoare.

 NU EXISTĂ UN FOND STRÂNS DIN CONTRIBUȚIA LA PENSII, CARE SĂ RĂMÂNĂ ÎN GESTIONAREA CNPP ci un buget de asigurări sociale (BAS) alimentat tot din bugetul consolidat, care e mai mereu în deficit, din care se platesc partile contributive, iar ce depășește partea contributivă e asigurat din Bugetul de stat.    Deci chestia cu cei care contribuie și cei care nu contribuie la FONDUL DE PENSII  ESTE O GOGORIȚĂ.

TOȚI CONTRIBUIE LA BUGETUL DE STAT.

Și atunci de unde chestia cu faptul că militarii nu contribuie?

Vă spun eu de unde.

Din capul unora dar și de la conducerea MApN care nu a avut grijă să introducă în legea pensiilor militare PE CARE O PROPUNE MApN, O PREVEDERE, CA LA MAGISTRAȚI,  CARE SĂ MENȚIONEZE, ATÂT, SĂ MENȚIONEZE că pensiile militare sunt plătite o parte  din partea de contribuție și o parte din bugetul de stat,

căci de aia le spune PENSII MILITARE DE STAT, ca o recunoaștere și compensare a restricțiilor și riscurilor profesionale.

De ce nu a făcut MApN acest lucru ?

Nu pot decât să speculez, pe baza celor discutate de mai bine de 10 ani cu diferiți miniștri ai apărării și șefi de direcții: unii nu știu, altii nu vor  iar alții nici nu știu și nici nu vor.

În august acest an am înaintat primului ministru un proiect de OUG care să repare această ”greșeală”, proiect care nu trecea pensiile militare pe calculul contributivității, ci doar menționa faptul că o parte din pensie este plătită din partea contributivă.

Acest lucru nu schimba LEGEA 223, NICI MODUL DE CALCUL, DOAR SECURIZA PARTEA CONTRIBUTIVĂ A PENSIEI, PARTE   DE  CARE, CONFORM DECIZIEI CCR NU SE MAI PUTEA ATINGE NIMENI ȘI CARE AR FI CONSTITUIT PLAFONUL MINIM AL PENSIEI.

Mi s-a spus că nu e cazul, că nimeni nu se va atinge de pensiile militare, că pensiile militare nu sunt speciale, că va lupta la Bruxelles pentru a scoate pensiile militare din PNRR unde de fapt nu erau băgate dar le-am băgat noi după ce a fost semnat PNRR pentru că nu știm sau nu vrem să ne apărăm.

Cam asta ar trebui să spună despre pensiile militarilor, cei care ies pe posturile de televiziune, să își apere drepturile, sau cei din MApN. Cei mai mulți însă habar nu au, iar cei care știu, tac, pentru că fac jocurile altora.

A se reține că în PNRR, la pagina 89, scrie că ” va fi realizată o nouă lege a pensiilor publice, care va fi aprobată în Parlament astfel încât să

intre în vigoare în trimestrul I al anului 2023 (Q1 2023) și va înlocui legislația actuală.”

AȘADAR, SĂ VĂ PREGĂTIȚI.

Angajamentele trebuie respectate, altfel cade tot,  nu se mai dă niciun ban de la UE dacă un singur jalon nu este respectat,  iar guvernul, România intra în colaps.

De asta se dau cu capul de pereți miniștrii acuma, nu de grija militarilor.

Faptul că pensiile militare nu sunt plătite din fondurile CNPP poate fi o salvare dacă nu vor fi incluse în reforma pensiilor, sau un dezastru dacă sunt incluse,  pentru că prin modificarea legii pensiilor publice și includerea pensiilor militare în noua lege, nu vom mai beneficia de păstrarea cuantumului cel mai avantajos iar pensiile militarilor vor fi cele mai lovite.

În concluzie:

  1. Dacă ne luăm după definiția dată de UE pensiilor speciale, în România, toate sunt speciale, pentru că toate sunt plătite de la bugetul de stat, deci din bani publici.
  2. Pensiile militare nu trebuiesc incluse în reforma pensiilor pentru că nu nu sunt plătite din BAS.
  3. Singurele pensii cu parte contributivă completă sunt pensiile militarilor.
  4. Pensiile militare sunt singurele pensii care nu au mai fost actualizate sau majorate din 2017.

Si pentru că mai sunt încă mameluci care umbla după cai vezi pe pereți și spun că trecerea militarilor PRIN NOUA LEGE pe calculul contributivității, va fi mai bună, fac precizarea că asta nu inseamnă reîntoarcerea la modul de calcul de pe legea 263, deci nu vor fi aceleași cuantumuri, nici măcar neactualizate, ci o altă lege cu o altă bază de calcul, un alt punct de pensie, alte punctaje, CARE NU VOR FI ÎN FAVOAREA NOASTRĂ, căci scopul reformei este ECONOMISIREA FONDURILOR.

Și, colac peste pupăză, nu vom beneficia nici de cuantumul cel mai avantajos noi militarii, pentru că vom trece de la un sistem de pensie la altul și asta nu mai obligă la menținerea cuantumului avantajos.

Deci cei care saltă în sus de bucurie că vom trece pe contributivitate, dați-vă acuma peste gură că după aia o sa căutați tesle și nu o să mai găsiți, va fi mare cererea.

Alții,mai ”citiți” susțin că ceea ce a răspuns Comisia Europeană celor de la GMedia nu ar conta, că Banca Mondială a spus că nu ar trebui să se umble la pensiile militare din cauza situației internaționale.

Acestora le reamintesc că Banca Mondială a fost un simplu consultant, plătit pentru a oferi soluții, în vreme ce Comisia Europeană este cea care verifică implementarea angajamentelor.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/bolos-jalonul-din-pnrr-privind-pensiile-speciale-are-termen-limita-luna-decembrie-a-acestui-an-vom-renegocia-la-toamna-2010919

Sursa :

Alioșa .

25/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/103. S-a modificat statutul cadrelor militare !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:53 am

Motto:

” FRICA păzește BOSTĂNĂRIA ” !!! 🙂 🙂 🙂

– S-a dat unda verde PLAGIATULUI ???

” Se modifică statutul cadrelor militare.

Noua lege aduce și beneficii, dar impune și noi obligații

      Legea care modifică statutul cadrelor militare a fost promulgată și va intra în vigoare.

Actul normativ prevede mai multe beneficii pentru militari, dar și noi obligații.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ care modifică legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Noua lege prevede că vor putea deveni ofiţeri, în grad de sublocotenent, şi persoanele care deţin o licenţă în specializări necesare structurilor MAI şi care au absolvit programe de master profesional organizate în scopul formării ofiţerilor.

Numirea în funcţii şi avansarea în grad a cadrelor militare în activitate se realizează în baza prezentului statut, cu respectarea condiţiilor stabilite prin reglementările respective.

Modificări importante

Noua lege aduce și alte modificări statutului cadrelor militare.

Cei care vor devină ofițeri, maiștri militari sau subofițeri în activitate vor trebui să încheie angajamente cu instituția de apărare, ordine publică și securitate națională pentru zece ani de la numirea în prima funcție, Până acum această perioadă era de opt ani.

De asemenea, noua lege prevede și obligații pentru cadrele militare.

Este interzisă exprimarea la locul de muncă a opiniilor politice.

Militarii nu au voie să fie asociați sau adninistratori în cadrul unor societăți comerciale.

Pe de altă parte, cadrele militare vor primi si noi drepturi, cum ar fi asigurare de viață și sănătate pentru acțiuni în legătură cu serviciu, tratament în țară sau străinătate, medicamente și dispozitive medicale gratuite.

Va fi instituită și o indemnizație lunară pentru activitățile în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale, cu o valoare de 10%, 15% și 25% din salariul de bază minim brut pe țară pentru cadrele militare care au primit semnul onorific

„În Serviciul Patriei”

pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate, cuantum care nu se va impozita și nu se va cuprinde în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii, potrivit avocatnet.ro.

Condiții obligatorii

Cei care vor să devină cadre militare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:


Să aibă cetățenie română și domiciliul în România;
Să aibă 18 ani împliniți și capacitate deplină de exercițiu;
Să nu fie urmăriți penal sau condamnați.
Să nu facă parte din organizații interzise de legislația română sau care acționează împotriva statului român;
Să nu fie membri ai vreunui partid, formațiune, asociație sau organizație cu caracter politic ori sindical;
Să îndeplinească condițiile de studii cerute de lege și să treacă o evaluare psihologică riguroasă.” .

Sursa :

https://evz.ro/se-modifica-statutul-cadrelor-militare-noua-lege-aduce-si-beneficii-dar-impune-si-noi-obligatii.html

Alioșa .

24/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/102 . Dovada minciunii și ipocriziei ministrului de interne , Lucian Bode , PNL(PDL) .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:37 am

Motto :

În cele ce urmează , republic prin ” copy paste”

articolul care precizează cu subiect și predicat

că ministrul de interne , Lucian Bode , PNL(PDL)

a PLAGIAT teza de DOCTORAT !!! 😦 😦 😦

Ministrul de Interne Lucian Bode a „salutat”, la 1 noiembrie, analiza Comisiei de etică a Universității „Babeș-Bolyai”, anunțând pe Facebook că aceasta a constatat că „erorile de citare […] au survenit în cuprinsul a mai puțin de 7 pagini (2,95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei”. În realitate, nu este vorba despre „erori de citare”, ci despre plagiat, iar procentul de conținut copiat se ridică la cel puțin 18,5%, nu la 2,95%. FOTO: GEORGE CĂLIN / INQUAM PHOTOS
  • Ministrul de Interne, care și-a susținut teza în 2018 – la doi ani după ce verificarea lucrărilor doctorale cu softul a devenit obligatorie prin lege – a folosit o combinație de tehnici de camuflare a plagiatului menită să fenteze acest nou filtru de prevenție a fraudei;
  • Probele prezentate în această investigație demonstrează că Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din textul tezei doctorale; în plus, am identificat 6 ilustrații complet plagiate și alte 30 incorect citate; 
  • Lucian Bode a introdus în arsenalul metodelor de fraudă folosite în România plagiatul prin traducere: a tradus cuvânt cu cuvânt din engleză pagini întregi din autori pe care nu i-a citat nici în notele de subsol, nici în bibliografie; în câteva situații a plagiat până și notele de subsol incluse în unele dintre articolele neatribuite și plagiate prin traducere;
  • Bode a obținut calificativul „Foarte bine” pentru o teză în care partea de cercetare proprie, elementul distinctiv și obligatoriu pentru orice demers doctoral, se rezumă la trei paragrafe în care este prezentată o pretinsă „simulare” a prețurilor la motorină, gaze și electricitate făcută în luna august 2018 în județul Cluj;
  • Deși au existat serioase semnale de alarmă cu privire la teza lui Lucian Bode încă din august 2018, când lucrarea a fost analizată cu softul, îndrumătorul său de doctorat, prof. univ. Adrian Ivan – rector-comandant al Academiei SRI – a dat undă verde pentru susținerea publică;
  • Pusă să dea un verdict în cazul tezei lui Lucian Bode – unul dintre miniștrii cheie ai actualului Guvern și nr. 2 în PNL – Comisia de etică a UBB stabilit că doar 2,95% din lucrare este plagiată, conținut pe care l-a justificat prin „necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare” de către doctorand sau prin „erori de citare”. 

Continuarea pe :

https://pressone.ro/exclusiv-probele-care-demonstreaza-ca-ministrul-de-interne-lucian-bode-a-plagiat-cel-putin-185-din-teza-sa-de-doctorat-si-nu-doar-295

Alioșa

23/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/101. Raportul C.E. versus MVC.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:53 am

În loc de motto :

Toate detaliile versus imaginea sus postată , se găsesc pe :

https://www.activenews.ro/stiri/LISTA-TUTUROR-VACCINISTILOR-DIN-ROMANIA.-O-initiativa-a-cititorilor-ActiveNews-177640

1) Cele ce urmează a fi republicate mai jos , sunt în strânsă legătură ce cele postate pe :

2) ” Comisia Europeană a adoptat un ultim raport MCV prin care România era monitorizată încă de la integrarea în Uniunea Europeană.

Astfel, Comisia constată că progresele din Justiție sunt conforme cu recomandările făcute și țara noastră va fi monitorizată mai departe doar prin mecanismele statului de drept (Rule of law), la fel ca toate celelalte state membre.

Continuarea pe :

3) Merită citit și articolul :

Alioșa .

22/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/100. Ce spune Comisia Europeană despre PNRR-ul întocmit ” pe repede înainte ” de fostul ministru al Fondurilor Europene , useristul Cristian Ghinea .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:38 am

În loc de motto :

1) Toate informațiile despre PNRR se găsesc pe :

2) Pentru o mai multe detalii, recomand accesarea link-ului :

3) Explicațiile Comisiei Europene versus implementarea în ”România educată” de guvernul lui Klaus WERNER Johannis prost, haotic și discriminator gestionată 😦 se regăsesc în materialul mai jos republicat prin ” copy paste” :

” Pensii speciale ,irigații, energie, investiții- Comisia Europeană explică din nou României ce poate și ce nu poate modifica în PNRR

Pensiile militare sunt considerate pensii speciale și trebuie să facă obiect al reformei sistemului de pensii.

Proiectele de irigații nu vor fi finanțate prin PNRR și construcția de hidrocentrale în arii protejate nu va fi admisă în viitoarea componentă REPowerEU.

Nu pot fi introduse în PNRR investiții noi, care să le înlocuiască pe cele negociate anterior cu Comisia Europeană.

Acestea sunt mesaje transmise de oficiali europeni ca reacție la seria de declarații făcute la București în ultima perioadă de membri ai guvernului sau de premierul Nicolae Ciucă legate de intenția de a renegocia PNRR.

România nu a trimis nicio notificare oficială prin care să ceară renegocierea PNRR

Până în acest moment, în ciuda seriei abundente de declarații pe această temă, România nu a trimis nicio notificare oficială la Bruxelles prin care să ceară renegocierea unor capitole din PNRR, afirmă surse europene pentru CursDeGuvernare.

Totuși, la București, premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD, Marcel Ciolacu, vorbesc constant despre renegocierea reformei pensiilor în sensul renunțării la plafonul de 9,4% din PIB ca plafon maxim alocat bugetului de pensii.

În plus, în ciuda mesajelor venite de la Bruxelles, premierul Ciucă, el însuși pensionat din Armată, luptă ca pensiile militare să nu fie cuprinse în reforma pensiilor, care trebuie legiferată până la sfârșitul anului 2022.

Ministrul Transporturilor a evocat în urmă cu o săptămână, la Digi24, intenția de a scoate din PNRR proiectul liniei 4 de metrou și de a introduce o altă investiție, linia 6 de metrou, spre Otopeni.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat intenția autorităților române de a propuse spre finanțare, din componenta REPowerEU care urmează să fie atașată PNRR și să devină operațională din ianuarie 2023, finalizarea hidrocentralelor de pe OLT, Siret și Jiu.

Marcel Ciolacu a mai vorbit în repetate rânduri de nevoia de a introduce la finanțare prin PNRR o componentă de irigații. Ultimul semnal pe această temă a fost transmis pe 26 octombrie, când premierul Ciucă era în drum spre Bruxelles.

CursDeGuvernare a discutat cu oficiali europeni care cunosc în detaliu fiecare dintre dosarele evocate de oficiali români pentru a înțelege în ce măsură schimbările cerute vor fi acceptate de Bruxelles.

Schimbarea/eliminarea procentului de 9,4% – misiune imposibilă

Reforma sistemului de pensii are o importantă miză electorală.

Plafonul de 9,4% din PIB (aferent anului 2021) face parte din măsura privind Reforma sistemului public de pensii. Această măsură prevede adoptarea unei noi legi privind sistemul public de pensii care să înlocuiască actuala lege 127/2019).

Anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a planului românesc precizează: „Un obiectiv al noii legislații va fi menținerea cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (inclusiv toate schemele publice de pensii existente) stabile pe termen lung (adică până în 2070) la 9,4% din PIB, inclusiv constituirea unui mecanism de frânare în cazul depășirii plafonului de cheltuieli.”

Oficiali europeni afirmă că procentul nu poate fi crescut, eliminat sau înlocuit cu ”un alt mecanism de disciplină financiară”, așa cum declara premierul Ciucă la întoarcerea de la Bruxelles, luna trecută.

”Ne așteptăm ca România să continue să lucreze la implementarea acestei reforme, pe care o vom evalua în contextul viitoarelor cereri de plată ale României”, afirmă oficiali ai Comisiei Europene.

Pentru noua lege a pensiilor (Jalonul 214) termenul este T1/2023. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată de Comisie în contextul celei de-a patra cereri de plată.

Pensii militare exceptate de la reformă- a doua misiune imposibilă

Premierul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, Angel Tîlvar, și președintele PSD Marcel Ciolacu insistă în dorința de a excepta pensiile militare de la reforma generală a sistemului de pensii.

Chiar vineri, Nicolae Ciucă afirma: ”În raportul Băncii Mondiale scrie clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate. Am discutat şi acest subiect inclusiv cu reprezentanţii Comisiei”.

Discuția evocată de Nicolae Ciucă a avut loc, dar opinia oficialilor europeni e alta.

”O etapă specifică (reforma 215), care va avea loc până la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceasta face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element cheie al PNRR al României. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată”, afirmă oficiali europeni.

Irigații, doar pe banii statului român

Marcel Ciolacu i-a mai cerut premierului Ciucă să încerce la Bruxelles ”să prindem pentru irigaţii peste 2 miliarde de euro din alte capitole”.

Oficiali europeni au declarat pentru CursDeGuvernare că solicitarea a mai fost respinsă anterior de 2 ori și, dacă va fi nevoie, va fi respinsă și a treia oară.

Motivele refuzului: proiectele sunt vechi (anterioare anului 1989), nu au documentații tehnice actualizate și nu sunt însoțite de analize ale efectelor pe care viitorul sistem de irigații le va produce asupra surselor naturale de apă.

Comisia nu va obiecta dacă proiectele de irigații vor fi finanțate de la buget.

Schimbarea proiectelor de infrastructură

Ministrul Sorin Grindeanu declara săptămâna trecută, la Digi24:

”În PNRR, s-a trecut un proiect care nu era matur, finanțare pe M4 (Gara de Nord – Străulești- n. red.). Eu am transmis dorința noastră de a muta acestă finanțare de pe M4 din PNRR să fie pe M6 (1 Mai-Băneasa-Otopeni), unde deja e dat câștigătorul și lucrările au început deja.

Riscăm ca acest M4, repet proiect ne-matur, să nu poți să îl finalizezi până în 2026. Nu au fost autorizate PUZ-urile, autorizațiile, totul este în fază birocratică. Eu cred că vom convinge Comisia să facem această schimbare între M4 și M6, urmând ca M4 să rămână pe viitorul program operațional pe transporturi”.

Speranțele ministrului Grindeanu nu au o bază – Comisia Europeană nu acceptă schimbarea investițiilor negociate prin PNRR.

Surse europene afirmă că doar în circumstanțe extraordinare (de tipul calamităților naturale) se poate schimba o investiție negociată prin PNRR. Riscul de ne-finalizare a investiției în termen (cel mai târziu în august 2026) este asumat în întregime de ministerul care gestionează proiectul respectiv, cu consecința pierderii banilor alocați pentru proiect.

Proiecte energetice pe componenta REPowerEU

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a evocat dorința Ministerului Energiei de a propune spre finanțare din fonduri REPowerEU finalizarea fostele centrale hidroenergetice de pe Valea Oltului, Valea Siretului şi Valea Jiului.

Pe fondul crizei energetice din Europa, Comisia Europeană a lansat REPowerEU care pune accent pe investiții sustenabile în energie și pe reducerea dependenței față de energia din Rusia.

REPowerEU este de așteptat să devină operațional din ianuarie 2023 și va fi parte componentă a Planurilor Naționale de Relansare. Deci va avea acleași condiții de finalizare a investițiilor: august 2026.

În aceste condiții, oficialii europeni recomandă României să nu includă în planurile lor investiționale finanțate prin REPowerEU proiecte ample și fără o bază legală solidă.

În cazul hidrocentralelor, CCR a decis că legea de aprobare a acestor proiecte a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, deci este neconstituțională. PSD și PNL au anunțat că vor relua rapid proiectul.

Proiectele ce ar urma să fie relegiferate (Răstolița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești – realizată 90%, Dumitra – realizată 98%) au fost blocate din cauză că încălcau normele europene de mediu.

Situația nu poate fi negociată cu Comisia Europeană.

3 variante în care totuși poate fi renegociat PNRR. Niciuna nu respectă dorințele coaliției din România

Este a treia oară, anul acesta, când Comisia Europeană transmite României, prin intermediul presei că PNRR nu poate fi renegociat pe chestiuni solicitate de guvern.

În speranța că subiectul va fi închis și toate eforturile guvernamentale se vor îndrepta către implementarea planului, oficiali europeni au prezentat CursDeGuvernare situațiile în care pot, și vor avea loc, discuții pe investițiile prinse în PNRR. Acestea sunt 4 la număr:

  • Situația prevăzută la articolul 18 din Mecanismul de Redresare și Reziliență: Schimbarea alocărilor naționale. Aprobată inițial pentru o sumă de 31 miliarde euro, alocarea PNRR a fost redusă anul trecut la 29,2 miliarde în urma recalculării Produsului Intern Brut în 2020 raportat la media europeană. Asta înseamnă că Bucureștiul și Bruxelles-ul trebuie să convină de unde și cât reduc pentru încadrarea în alocare.
  • Situația prevăzută la articolul 21 din Mecanismul de Redresare și Reziliență: circumstanțe extraordinare. E vorba de situații limită, de tipul dezastrelor naturale.
  • Creșterea prețurilor materiilor prime, în special la investiții în infrastructură. Aici se va negocia punctual, pe fiecare obiectiv de investiții. Dar acceptarea unui cost mai mare nu obligă cu nimic Comisia Europeană, diferența de bani urmând să fie suportată de statul membru, fie de la buget, fie din Fonduri de Coeziune”. Sursa :

Sursa:

4) În CONCLUZIE :

Alioșa .

19/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/99 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:45 am

În loc de moto :

1) Înainte de a lectura

cele ce urmează a republica ,

recomand accesarea postului :

https://romania.europalibera.org/a/comisia-venetia-legile-justieiti/32137314.html

2) Dacă

” Nimeni nu este mai presus de LEGE” !

( Constituția României, Titlul II, art.16 , alin.(2) )

atunci,

VINOVAȚII de PRELUNGIREA în aprilie 2020 a stării de ALERTĂ

https://www.iccj.ro/2022/05/31/decizia-nr-18-din-4-aprilie-2022-2/

să RĂSPUNDĂ în fața LEGII !!! 🙂 🙂 🙂

” Decizie DEFINITIVĂ a Instanței Supreme. Prelungirea stării de alertă a fost ilegală. Ce pot face românii

Prelungirea stării de alertă decisă de autoritățile române în timpul pandemiei de COVID-19 a fost desființată definitiv de ÎCCJ.

Astfel, persoanele care au suferit prejudicii pot cere despăgubiri.

HG 1183/2021 a prevăzut condiția prezentării certificatului de vaccinare sau test pentru infecția cu virusul SRAS-CoV-2 pentru participarea la activități publice și accesul în anumite locuri. 

Procesul împotriva Guvernului României,

respectiv Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), reprezentat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin Direcția Generală Juridică,

a fost intentat de avocații Elena Corina Ciuchi și Dan Laurențiu Puiu. 

Recursul DSU și MAI a fost respins. 

„Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 1796 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat. Respinge, ca neavenit, recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Juridică împotriva aceleiaşi sentinţe.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă reprezentat de DSU împotriva sentinţei nr. 1796 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022″, se arată în decizia Instanței Supreme. 

Ce pot face persoanele fizice și companiile

După publicarea hotărârii ÎCCJ în Monitorul Oficial, persoanele fizice și juridice care au suferit prejudicii ca urmare a acestei hotărâri pot intenta procese în instanță pentru daune materiale și morale. 

„A apărut prima decizie definitivă de anulare a unei HG de prelungire a stării de alertă. E vorba de HG 1183/2021, care condiționa participarea la activități publice și circulația liberă de obținerea certificatului ‘verde’ de imunizare/testare.

ÎCCJ s-a pronunțat ieri într-un mod care face efectiv de râs guvernul și ministerul de interne.

Recursul Guvernului a fost respins ca tardiv,

iar recursul ministerului de interne ca neavenit.

Recursul CNSU a fost respins ca neîntemeiat.

Decizia are efect imediat față de reclamanți: se pot cere acum despăgubiri pentru toate daunele și suferințele cauzate de pușcăria arahtiană.

După publicarea în M. Of., decizia ÎCCJ va căpăta efecte erga omnes.

Respectiva HG va fi nulă față de oricine, cu consecința că toată lumea va putea pretinde daune materiale sau morale, inclusiv IMM-urile distruse de plandemie. Și studenții care au pierdut doi ani de studenție pentru că au fost obligați să ‘învețe’ acasă.

Bonus:

toate HG -urile ulterioare de prelungire a stării de alertă devin fără bază legală, căci nu mai poți prelungi ceva nul”, a scris avocatul Gheorghe Piperea, pe Facebook. 

Mai multe pe acest subiect puteți citi AICI:

Stare de alertă pentru încă o lună. Nu se ridică nicio restricție

21 de luni de stare de alertă. Guvernul a încălcat constant hotărârile instanțelor de judecată

Stare de alertă, cu măsuri care nu sunt prevăzute în Legea 55/2020. Guvernul întâi decide, după care caută cadrul legal

Ipocrizie politică în lanț. Deputații au respins, după doi ani și jumătate, legea care anulează amenzile primite de români în starea de urgență

Arafat aruncă BOMBA: Cine nu-şi va face şi doza a treia ar putea rămâne fără certificat verde

Florin Cîțu vrea certificat verde pentru COVID-19 în magazinele neesențiale ” .

Sursa :

https://jurnalul.ro/stiri/justitie/decizie-definitiva-instanta-suprema-prelungire-stare-de-alerta-ilegala-romani-915834.html

Alioșa .

18/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/98 . Despre MIEREA de albine , mărirea PENSIILOR și RECTIFICAREA bugetară .

Filed under: generale — Aliosa @ 6:54 am

Motto:

” LUMEA nu va fi distrusă de cei care fac rău ci,
de aceea care doar PRIVESC și refuză să INTERVINĂ ” ( Mark Twain )

În ton cu TITLUL de mai sus ,

republic prin ” copy paste ” spre a fi de folos 🙂

următoarele :

1) Întrebări la care RĂSPUNDE cine ȘTIE, VREA și are TIMP !!! 🙂 🙂 🙂

  • mierea de ALBINE conține o substanță care ajută creierul uman sa funcționeze mai bine ?
  • mierea de ALBINE este SINGURUL aliment care de unul singur. poate întreține viața umană?
    – o singură linguriță cu miere este suficient pt a întreține viața unui om 24 de ore ?
  • propolisul făcut de albine, este cel mai puternic ANTIBIOTIC natural ?
    – pentru a obține un 1gr de Venin , este nevoie de înțepătura a peste 10.000 de albine ?
  • mierea NU ARE TERMEN DE VALABILITATE?
    – mierea de albine a fost prima formă din lume… ca plata ?
  • pentru a obține 1 kg de miere, este necesar nectarul a peste 1.000.000 de flori ?
  • prima monedă din lume a avut desenată pe ea o albină?
  • pentru miere există o linguriță specială făcută din lemn și nu din metal ?
    – pastura de albine este cel mai sănătos aliment de pe pământ?
  • polenul poate avea peste 1500 de culori și nuante ?
    – o albina poate zbura cu o viteză de peste 60 km/h ?
  • în Marea Britanie,Casa Regală consuma miere românească?
    – trupurile marilor împărțiți ai lumii erau îngropate în sicrie de aur și apoi umplute cu miere ca să nu intre în putrefacție ?
  • denumirea ” LUNA de MIERE” vine de la faptul că tinerii căsătoriți după nuntă, consumau miere și hidromel pt fertilitate ?
    – o matca (regina) depune într-o singura zi dublu greutății ei de ouă?
  • matca se imperechează o singură dată, cu peste 10 masculin ?
    – matca are o „încăpere” numită spermatică ?
  • albinele bat din aripi de pe peste 11 000 de ori/ pe minut ?
    – miere pe care o pot consuma și cei alergici la produsele apicole este mierea de mână ?
  • cea mai bună miere pt femei este mierea de zmeură?
    – mierea de salcâm este o miere monopolenă ?
  • o albina trăiește mai puțin de 40 de ani ?
  • o albină vizitează cel puțin 1000 de flori și produce mai puțin decât sau linguriță cu miere ?
    Sursa : internetul .

2) Versus mărirea PENSIILOR , continuă MINCIUNA , manipularea , DEZINFORMAREA , aroganța și NESIMȚIREA liderilor PNL(PDL)&PSD&UDMR !!! 😦 😦 😦

Dacă în urmă cu câteva zile într-o conferință de presă susținută la ALEXANDRIA ,președintele PSD, Marcel Ciolacu , a DECLARAT cu subiect și predicat :

„S-a hotărât împreună cu ministrul de Finanţe ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15% la fel la toată lumea. Este total incorect”,

la numai câteva ore distanță, PENSIONARII din ROMÂNIA , au aflat cu stupoare că , în realitate ,creșterea pensiilor se va face în funcție de rata inflației, drept pentru care va exista cu siguranță o creștere de 6,1%,
la care se va adăuga un procent stabilit de către premierul Ciucă, în urma prezentării proiectelor tuturor membrilor din Camera Deputaților !!!

– Domniile voastre , care întâmplător dau voit ajungeți virtual pa acest post ,

ce părere aveți ? 🙂

3) Guvernul PNL(PDL)PSD&UDMR a făcut a doua rectificare bugetară pe anul 2022 .

” Rectificare bugetară : 3 mld. lei în plus pentru plata dobânzilor . Mai primesc bani Educația, Cultura și Ministerul Muncii

17 Noiembrie, 2022

Guvernul a aprobat a două rectificare bugetară și ultima din acest an, deficitul bugetar a fost menținut la 80,1 miliarde lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB, ca urmare a modificărilor realizate de CNSP în ceea ce privește prognoza referitoare la produsul intern brut.

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 521,1 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 522,1 milioane lei.

Conform prognozei macroeconomice de toamnă, realizată de CNSP, care stă la baza rectificării, este de așteptat ca PIB-ul să înregistreze o valoare nominală de 1.396,2 mld. lei în anul 2022 (față de 1.372,5 miliarde lei avut în vedere la prima rectificare bugetară).

Mai puține venituri din TVA și accize

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de OUG, veniturile bugetului de stat pe anul 2022, se diminuează pe sold cu suma de 1,94 miliarde lei. Cea mai mare parte a scăderii provine din încasările de TVA, care se diminuează cu 1,56 miliarde de lei, “pe seama încasărilor comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021”.

O altă contribuție negativă la veniturile bugetului de stat este atribuită încasărilor din accize (-670 milioane de lei).

O sumă de 1,3 miliarde lei pe care statul nu o va încasa până la finele anului se referă la taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități.

“Scăderea veniturilor este influențată de aprobarea H.G. nr. 1139/2022 prin care se prevede încasarea în anul 2022 a 1,1 miliarde lei venituri aferente valorificării frecvențelor radio în noile benzi de frecvențe armonizate la nivel european pentru sisteme de comunicații mobile terestre de bandă largă 5G, față de estimarea inițială de 2,5 miliarde lei. Scăderea este ușor diminuată de influența pozitivă a taxelor pe jocuri de noroc (+96,6 milioane lei)”, explică Ministerul de Finanțe, în nota de fundamentare.

Pe de altă parte, încasările din impozitul pe profit vor crește cu 1,617 miliarde de lei, iar o sumă de 200 de milioane de lei în plus de încasat va proveni din “alte impozite pe profit, venit și câștiguri din capital de la persoane juridice”.

În același timp, un minus de 101 milioane de lei este așteptat la categoria “alte impozite pe profit, venit și câștiguri din capital de la persoane fizice”.

Mai multe încasări din suprataxarea companiilor energetice

Statul prognozează încasări suplimentare de aproape 3,7 miliarde lei a veniturilor nefiscale, în principal, din redevențe petroliere, dividende aferente exercițiului financiar 2021, venituri din dobânzi și vărsăminte din veniturile nete ale BNR.

Încasări în plus de peste 2 miliarde de lei sunt prevăzute să fie încasate de la UE și/sau alți donatori  în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020, respectiv pentru programe operaționale finanțate în cadrul obiectivului convergență.

Dar, la sumele aferente asistenței financiare nerambursabile alocate prin PNRR se rectifică în minuc cu 5,8 miliarde de lei.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, explica miercuri, după ședința de guvern, că în rectificare „avem o restructurare a sumelor alocate ordonatorilor de credite pe PNRR, având în vedere și analiza pe care am făcut-o privind execuția sumelor din PNRR alocate pe credite bugetare, făcută de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.”

Potrivit acestuia, din acest motiv  apare o reducere a creditelor bugetare cu proiecte finanțate din PNRR cu suma de 7 miliarde de lei.

“Această sumă se pune în bugetul pe 2023, având în vedere noile etape stabilite prin creditele de angajament și prin angajamentele luate de către coordonatorii de reformă pe fiecare țintă și jalon în parte”.

Unde cresc cheltuielile

Cheltuielile bugetului de stat anul 2022, se majorează, pe sold, cu suma de 1,92 miliarde lei.

Influențele pe principalele naturi de cheltuieli ale bugetului de stat se prezintă astfel:

  • Cheltuielile de personal se majorează, per sold, cu 221,6 milioane lei;
  • Cheltuielile cu bunuri și servicii se diminuează cu 759,4 milioane lei;
  • Cheltuielile cu dobânzile cresc cu 2.999,9 milioane lei;
  • Cheltuielile cu subvențiile se diminuează cu 23,1 milioane lei;
  • Transferurile între unități ale administrației publice se majorează cu 597,5 milioane lei;
  • Alte transferuri se majorează cu 1.627,7 milioane lei;
  •  Cheltuielile cu asistența socială cresc cu 1.161,3 milioane lei;
  • Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 se majorează cu 1.473,9 milioane lei;
  • Alte cheltuieli cresc cu 872,6 milioane lei;
  • Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR se diminuează cu 7.049,6 milioane lei;
  • Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR se diminuează cu 177,1 milioane lei;
  • Fondurile de rezervă se majorează cu 900 milioane lei;
  • Cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă se diminuează cu 51,1 milioane lei;
  • Cheltuielile de capital se majorează cu 72,8 milioane lei;
  • Împrumuturile acordate se diminuează cu 31,0 milioane lei;
  • Rambursări de credite externe și interne se diminuează cu 16,8 milioane lei.

Cine pierde bani

  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: -3.815,2 milioane lei
  • Ministerul Sănătății: -1.063,2 milioane lei
  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: -538,8 milioane lei
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: -514,8 milioane lei
  • Ministerul Afacerilor Interne: -383,6 milioane lei
  • Ministerul Energiei: -327,3 milioane lei
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: -186 milioane lei
  • Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: -109,7 milioane lei
  • Secretariatul General al Guvernului: -90,9 milioane lei
  • Serviciul de Telecomunicații Speciale: -85,6 milioane lei
  • Ministerul Educației: -80,0 milioane lei
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: -76,5 milioane lei.
  • Senat: -4,7 milioane lei
  • Camera Deputaților: -11,1 milioane lei
  • Înalta Curte de Casație și Justiție: -4,69 milioane lei
  • Curtea de Conturi: -38,7 milioane lei
  • Ministerul Sportului: -2,9 milioane lei
  • Ministerul Culturii: -24,5 milioane lei
  • Agenția Națională de Integritate: -1,5 milioane lei
  • SRI: -15,5 milioane lei
  • Academia Română: -22,6 milioane lei
  • ANSVSA: -52,3 milioane lei
  • ICR: -3,7 milioane lei
  • CSM: -38,8 milioane lei
  • AEP: -1 milion lei
  • AAAS: -9,9 milioane lei
  • Ministerul Antreprenoriatului și Turismului: -3 milioane lei.

Cine primește fonduri suplimentare

  • Ministerul Muncii și Solidarității Sociale: +1.492,3 milioane lei
  • Ministerul Finanțelor: +334,4 milioane lei
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: +376,6 milioane lei
  • Ministerul Economiei: +103,4 milioane lei
  • Ministerul Justiției: +90,0 milioane lei
  • Ministerul Afacerilor Externe: +71,8 milioane lei
  • Serviciul de Protecție și Pază: +20,4 milioane lei
  • Administrația Prezidențială: +11,6 milioane lei
  • Ministerul Public:+21 milioane lei
  • SIE: +6,1 milioane lei
  • SPP: +20,3 milioane lei
  • Societatea Română de Radiodifuziune: +12 milioane lei
  • TVR: +12 milioane lei.

În cazul Ministerului Finanțelor – Acțiuni Generale sunt prevăzute alocări suplimentare de 6.870,8 milioane lei, din care:

  • +3.000 milioane lei Dobânzi,
  • +900 milioane lei Fond de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului,
  • +1.319,8 milioane lei Contribuția României la bugetul UE,
  • +200 milioane lei Transferuri către întreprinderi în cazul schemelor de ajutor de stat,
  • +1.300 milioane lei Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 pentru asigurarea sumelor necesare finanțării proiectelor pentru beneficiari și/sau continuării finanțării proiectelor în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene.

Potrivit profit.ro, în ședința de guvern față de proiectul pus în dezbatere anterior au fost făcute unele modificări.

Astfel, Ministerul Educației va primi suplimentar 320 milioane lei (cheltuieli personal, sentințe judecătorești și burse elevi), iar Ministerul Culturii o sumă de 55 milioane lei.

În același timp, Ministerul Sporturilor va primi încă 47 milioane lei, în special pentru finanțarea premiilor acordate sportivilor și finanțarea federațiilor”.

Sursa :

Alioșa .

17/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/97 . Astăzi ,despre noua fiscalitate !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 6:59 am

1) ” Noua fiscalitate. Cel puțin până la alegeri

Camera Deputaților (cameră decizională) a adoptat miercuri Proiectul de Lege privind aprobarea OUG 16, care a modificat şi completat Codul fiscal, aducând modificări importante formei adoptate de Senat.

Între acestea: se amână creșterea taxelor locale pentru anul 2025, se păstrează regimul microîntreprinderilor pentru consultanță financiară.

Modificările fuseseră stabilite marți, în comisiile reunite de Muncă și de Finanțe.

Proiectul de lege a fost trimis spre promulgare la Administrația Prezidențială.

Taxele locale: impozitarea proprietății și scutiri

Camera Deputaților a modificat radical forma adoptată de Senat în ceea ce privește impozitul pe proprietate. Deși au menținut principiul – impozitarea ar urma să țină cont de grilele valorice notariale, deci impozitul pe proprietate ar urma să crească – deputații au amânat termenul de aplicare.

Potrivit variantei votate de Senat, noile impozite s-ar fi aplicat începând cu 2023. Deputații au amânat însă cu 2 ani acest termen, pentru 2025, adică după cele 4 runde de alegeri din 2024. Același termen fusese stabilit și de OUG adoptată de Guvern.

Potrivit votului din Cameră, consiliile locale vor putea acorda scutiri sau reduceri de impozit pentru clădirile noi sau reabilitate, cu destinația de locuință, pentru care proprietarii execută pe cheltuiala proprie lucrări:

  • pentru creşterea performanţei energetice
  • pentru instalarea de sisteme de producere a energiei electrice din surse fotovoltaice
  • pentru sisteme ecologice certificate de colectare și tratare a apelor uzate rezultate din consumul propriu

Obligația privind plata cu cardul, doar pentru comercianți cu încasări de peste 50.000 lei

Potrivit proiectului, obligația comercianților de produse și a prestatorilor de servicii de a accepta plata cu cardul se va aplica în funcție de încasările în numerar realizate în cursul anului, nu în funcție de cifra de afaceri.

Pragul de care este legată obligația va fi stabilit în lei. Pragul stabilit acum este de 50.000 lei.

Peste acest prag, comercianții au obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice.

Noile reguli se vor aplica din ianuarie 2023.

Impozitarea dividendelor ”anticipate”

Referitor la noua regulă ce prevede impozitarea cu 8% a dividendelor distribuite după 1 ianuarie 2023, parlamentarii au clarificat faptul că dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare din 2022 li se aplică impozitul de 5%.

Singura excepție se referă la situațiile care se referă la trimestrul IV 2022, unde dividendele se vor distribui în 2023- acestora li se va aplica o cotă de impozitare de 8%.

Impozitul micro: Plafonul de 500.000 euro se aplică începând cu veniturile din 2023

Noul plafon în funcție de care firmele se încadrează la regimul de impozitare micro sau la regimul de impozitare pe profit se va aplica începând cu veniturile aferente anului 2023, nu începând cu veniturile aferente anului 2022.

Vești bune pentru consultanți

Există o excepție ce va permite firmelor de consultanță fiscală (Activități de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal) să rămână, dacă vor, la regimul micro.

În plus, Camera Deputaților a eliminat și prevederea potrivit căreia microîntreprinderile pot obține cel mult 20% din venituri din activități de consultanță/management.

Se păstrează suprataxarea contractelor part-time

Deputații PSD, PNL și UDMR au impus în plen menținerea suprataxării contractelor de muncă part-time.

Decizia fusese criticată anterior, după emiterea OUG 16, de Camera Consultanților fiscali. Măsura a mai fost în vigoare în perioada 2017-2019, dar a fost eliminată de la 1 ianuarie 2020.

„Considerăm că nu este justificat ca aceeași măsură care s-a dovedit nu numai dăunătoare economiei, dar și ineficientă din punct de vedere bugetar și pe care Parlamentul a eliminat-o în mod expres printr-o lege de abrogare, să fie repusă acum în legislația fiscală printr-o ordonanță a Guvernului, fără o minimă analiză a istoricului ei și mai ales fără o consultare transparentă și reală a mediului economic”, avertiza recent Camera Consultanților fiscali.

Taxarea veniturilor din jocuri de noroc: plafon coborât la 1.000 lei

Impozitul datorat în cazul veniturilor obținute din jocuri de noroc (cazinouri, cluburilor de poker, slot-machine și lozuri) se va determina printr-un barem asupra veniturilor brute realizate. Plafonul de neimpozitare a fost stabilit la 1.000 de lei, substanțial mai jos decât plafonul precedent de 66.750 lei.

Baremele stabilite sunt:

  • pentru venituri de până la 10.000 inclusiv: 3%
  • pentru venituri între 10.000-66.750 inclusiv: 300 + 20% pentru ceea ce depășește suma de 10.000
  • pentru venituri peste 66.750: 11.650 + 40% pentru ceea ce depășește suma de 66.750

Impozitarea veniturilor din chirii și activități extra salariale

La impozitarea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, a fost elimină cota forfetară de cheltuieli de 40%, deci venitul impozabil este venitul brut.

Pentru persoane fizice ce desfășoară activități și realizează venituri extra salariale se introduce o bază de calcul pentru asigurările sociale obligatorii și contribuția la sănătate de 24 salarii minime brute, iar baza de calcul a asigurărilor sociale este :

  • pentru persoanele fizice care au realizat până în 12 x salariul minim brut, nu există obligația plății asigurărilor sociale; acestea pot opta pentru asigurare în sistemul asigurărilor sociale și baza de calcul este de 6 x salariul minim brut
  • pentru persoanele fizice ce realizează venituri extra salariale în plafonul cuprins între 12 – 24 x salariul minim brut, baza de calcul a asigurărilor sociale este 12 x salariul minim brut
  • pentru persoanele fizice ce realizează venituri extrasalariale ce depășesc plafonul de 24 x salariul minim brut, baza de calcul a asigurărilor sociale este 24 x salariul minim brut”.

Sursa :

2) Dacă cele sus postate- republicate prin ” copy paste” nu interesează 😦

citatele de mai jos spre alte teme actuale dirijează !!! 🙂 🙂 🙂

 ” Este imperios necesar un referendum prin care românii să-şi exprime punctul de vedere cu privirea la intrarea României într-un război care nu-i al nostru. Nu ştim dacă se va ajunge la o confruntare directa NATO-Rusia (în fapt, GloboCapii din spatele SUA-Rusia), dar sper ca România să se abţină de la o implicare directă şi să refuze trupelor NATO atacuri de pe teritoriul românesc, demonstrîndu-şi astfel neamestecul şi suveranitatea. Apropo de „suveranitate”: după sentinţa suicidală a CCR din 9 noiembrie a.c., oficial, am cedat suveranitatea, iar Constituţia României a fost aruncată la tomberon”. ( M.D.Popescu ).

Sursa :

https://www.art-emis.ro/editoriale/marea-cumpana-pentru-tara-noastra

„Intrarea din ce în ce mai des evocată a României şi Poloniei în conflictul cu Rusia va transforma războiul din Ucraina într-un război din Europa de Est. Asta pentru început. Trupele româneşti (plus instructori, mercenari occidentali şi înzestrare militară americană + sateliţi) ar trebui să apere Republica Moldova şi sud-vestul Ucrainei, regiunea Odesa. Trupele poloneze (instructori, mercenari, armament occidental) ar asigura protecţia Ucrainei de Vest, Lvov, Ivano-Frankovsk. Şi iată cum se proiectează, pe teren, împărţirea Ucrainei.” ( P. Romosan)

Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/prabusirea-economica-a-germaniei-poate-duce-la-destramarea-u-e

„Începând cu a doua decadă a secolului 21, ordinea mondială a început să se schimbe: SUA nu mai este liderul de necontestat al lumii, poziția sa este supusă diverselor presiuni de către jucători geopolitici vechi – Rusia, precum și jucători noi – China, India și de unele puteri regionale, așa cum este Uniunea Europeană. Dintre toți actorii de mai sus, China este cea mai hotărâtă să acceadă la poziția de lider.” (A. Parlog)

Sursa

https://www.art-emis.ro/analize/elemente-de-geoeconomie-globala

Alioșa .

16/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/96! În sfârșit , s-a făcut DREPTATE !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:58 am

” S-a eliberat statuia lui Mihai Eminescu de la Oradea

S-a eliberat statuia lui Mihai Eminescu de la Oradea

Ieri, 10 noiembrie 2022, la Oradea s-a deschis dulapul de scânduri în  care era închisă de 6 ani statuia lui Mihai Eminescu. Primăria Oradea nu a făcut niciun anunț privitor la situația statuii lui Mihai Eminescu.

Primul bust al poetului național Mihai Eminescu a fost amplasat la Oradea în data de 11 iunie 1934 în cadrul unei ample ceremonii. La ocuparea orașului Oradea de către armata hortystă, bustul lui Mihai Eminescu a fost distrus. Era în toamna anului 1940. Actuala statuie datează din anul 1990.

Deși este amplasată în plin centrul orașului, doar în jurul acesteia colcăie buruienile și lipsește orice întreținere.

Așa arăta dulapul de scânduri în care era surghiunită statuia lui Mihai Eminescu la Oradea.

Eliberați statuia lui Mihai Eminescu ferecată de ani de zile la Oradea

Mihai Eminescu ignorat la ceas aniversar de Primăriile Carei și Oradea

Singurul oraș din România care ascunde statuia lui Mihai Eminescu de 6 ani în dulap de scânduri

Mulțumim cititorilor care au trimis  imagini de la înlăturarea dulapului de scânduri și eliberarea statuii lui Mihai Eminescu.

Sursa :

Alioșa .

13/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/95.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:33 am

1) În ziua de 11 noiembrie , 2022 , la meciul de handbal dintre naționalele feminine ale ROMÂNIEI și SPANIEI , din cadrul Campionatului European de Handbal ,

DUMNEZEU a fost ROMÂN !!! 🙂 🙂 🙂

Jucătoarea româncă , Bianca BAZALIU ,

a înscris GOLUL VICTORIEI ROMÂNIEI în ultima secundă a meciului ,

cu o aruncare de la vreo 15 metri distanță de poarta Spaniei

în care MINGEA a atins o VITEZĂ de aproape 115 km/h !!! 🙂 🙂 🙂

În foto , stânga ,

fenomenala și inspirata handbalistă BIANCA BAZALIU,

autoarea GOLULUI care a consfințit VICTORIA ROMÂNIEI !!! 🙂 🙂 🙂

În cele ce urmează , republic cu mare bucurie prin ” copy paste” ARTICOLUL :

CORESPONDENȚĂ DIN SKOPJE  Ce nu s-a văzut la TV în meciul România – Spania de la Campionatul European de handbal » „Vulcanul” Pera, refuzul lui Neagu + Ce melodie ne-au atribuit organizatorii

+14   FOTO

Bucuria de final a „tricolorelor”, după succesul cu Spania Foto: Raed Krishan

HANDBAL  ·  ROMÂNIA – SPANIA 28-27

Ce nu s-a văzut la TV în meciul România – Spania de la Campionatul European …

România a învins-o pe Spania, 28-27, în primul meci din grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin 

după un gol extraordinar reușit de Bianca Bazaliu în ultimele secunde ale confruntării. 

În continuare, 4 detalii observate din Skpoje, de la Centrul Sportiv Boris Trajkovski, în timpul și după partida cu ibericele.

Aruncarea FENOMENALĂ reușită de Bazaliu la ultimul atac al României + Ce a declarat la final: „Iei mingea și o dai, atât”

ROMÂNIA – SPANIA 28-27

Aruncarea FENOMENALĂ reușită de Bazaliu la ultimul atac al României + Ce a declarat la final: „Iei mingea și o dai, atât”

1. „Vulcanul” Pera

Aflat la primul turneu final după ce a fost numit selecționer al naționalei de handbal feminin în august, Florentin Pera a trăit meciul la intensitate maximă. Acesta n-a stat nicio clipă pe bancă și a fost tot timpul cu gura pe jucătorele sale la fiecare acțiune ofensivă sau defensivă.

Antrenorul a fost ca un adevărat „vulcan” pe toată durata partidei. Pera a „erupt” prima dată în debutul repriei secunde, când jocul României scârțâia, Spania reușind să egaleze pe tabelă. Acesta a comentat deciziile arbitrilor sloveni și a primit cartonașul galben. 

Pentru ca mai apoi, la finalul meciului acesta să „explodeze” de fericire la golul magnific reușit de Bianca Bazaliu. După ce inițial i s-a făcut rău din cauza cotei uriașe de tensiune la care ajunsese confruntareaacesta și-a revenit rapid și a luat-o la sprint ca un adevărat alergător aflat la proba de 100 de metri pentru a se bucura alături de jucătoarele sale de o victorie foarte muncită.

Ce nu s-a văzut la TV în meciul România - Spania de la Campionatul European de handbal » „Vulcanul” Pera, refuzul lui Neagu + Ce melodie ne-au atribuit organizatorii

Florentin Pera, bucurându-se după golul victoriei reușit de Bianca Bazaliu

2. Neagu a refuzat să iasă la schimbare

Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii și motorul echipei naționale, a refuzat să fie înlocuită în a doua repriză, în ciuda opoziției selecționerului Florentin Pera.

S-a întâmplat imediat după ce Cristina a ratat o lovitură de la 7 metri, trimițând mingea în bară. Spania a avut atacul, a înscris pe pozițional și a egalat situația pe tabelă, 15-15. Înainte să repunem mingea de la centru, Pera i-a făcut semn Cristinei că vrea să o înlocuiască, dar interul stânga a refuzat, continuând să rămână pe teren.

Cristina a terminat cu 5 goluri meciul, fiind implicată și la faza ultimului gol, când i-a pasat Biancăi Bazaliu, care a „catapultat” mingea în poartă de la 15 metri chiar înainte de terminarea timpului.

Ce nu s-a văzut la TV în meciul România - Spania de la Campionatul European de handbal » „Vulcanul” Pera, refuzul lui Neagu + Ce melodie ne-au atribuit organizatorii

Cristina Neagu, în timpul meciului România – Spania

3. Fani puțini, dar sufletiști

Disputat într-o sală cu o capacitate de 5.000 de locuri, meciul nu a atras aproape deloc spectatori. În jur de 150 de oameni au fost în tribunele arenei din Skopje. Dintre aceștia, 50 susținători ai „tricolorelor”.

Unii veniți din țară, alții de la Nice din Franța, iar alții care locuiesc la Skopje, aceștia le-au încurajat pe fete pe toată durata partidei. Cu două tobe extrem de zgomotoase, aceștia au scandat în repetate rânduri „România, România!” și aclamau fiecare jucătoare care reușea să marcheze. În cealaltă parte, fanii spanioli nu s-au deranjat să asiste la meci. 

Ce nu s-a văzut la TV în meciul România - Spania de la Campionatul European de handbal » „Vulcanul” Pera, refuzul lui Neagu + Ce melodie ne-au atribuit organizatorii

Fanii români prezenți la Skopje, încurajându-le pe „tricolore”

4. „Din toată inima pentru România”

În momentul în care „tricolorele” erau prezentate înaintea partidei, în boxele sălii din Skopje s-a auzit melodia celor de la Voltaj, „Din toată inima”, cântec dedicat dragostei față de România. 

Melodia s-a auzit și la finalul partidei, în timp ce jucătoarele noastre sărbătoreau pe parchet alături de fani victoria care le dă speranțe în continuare la o calificare miraculoasă în semifinalele Campionatului European.” .

Sursa :

https://www.gsp.ro/sporturi/handbal/ce-nu-s-a-vazut-la-tv-romania-spania-handbal-4-detalii-679810.html

2) Pentru persoanele virtuale care din varii motive care nu iubesc HANDBALUL 😦 postez prin ” copy paste” următoarele INFORMAȚII :

” Rata anuală a inflaţiei a coborât la 15,32% în luna octombrie a acestui an, de la 15,88% în septembrie,
în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 20,58%,
cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 14,37%,
iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,31%,
conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, preţurile de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2022 au crescut cu 1,3%.
Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 14,5%.
Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021 este 15,3%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2021 – octombrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) este 12,4%.

Totodată, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2022 este 101,35%.
Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,5%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2021 – octombrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021)
determinată pe baza IAPC este 10,8%.
Sursa :
https://www.forbes.ro/ins-rata-anuala-a-inflatiei-a-coborat-la-1532-in-octombrie-298664

Alioșa .

11/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/94 !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:50 am

În loc de motto:

OMUL cât TRĂIEȘTE , învață ! 🙂

EU trăind, ÎNVĂȚ mereu !!! 🙂 🙂 🙂

Acesta este sloganul meu ! 🙂

1(1) Despre CREIERUL uman :

” CREIERUL uman sau ENCEFALUL lat. cerebrum, grec. Ενκέφαλον, encephalon) reprezintă partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. El controlează numeroase funcții ale organismului precum bătăile inimii, mersul, generarea de gânduri și emoții. Creierul la animalele vertebrate este protejat de cutia craniană, fiind căptușit cu o membrană (meninge).

Într-un creier uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei având cam 10.000 de conexiuni.[1][2]

Fiziologie

Encefalul funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel superior, ce coordonează comportarea organismului în funcție de informațiile primite.

De fapt, nu toate informațiile de la nervii periferici ajung până la scoarța cerebrală ci, prin împletiturile nervilor (plexuri), sunt reținute în unii centri nervoși externi, precum măduva spinării sau bulbul rahidian. Deci, la unele informații reacționăm inconștient, prin reflexe.

La animalele cu un sistem nervos superior, precum la om, există acest sistem nervos autonom, care funcționează independent de sistemul nervos central (din creier).

Acest sistem nervos autonom coordonează mai rapid, ușurează activitatea creierului, care ar fi supraîncărcat de informații, putând ajunge la blocarea activității cerebrale (inhibiția corticală). Printre astfel de reflexe ale sistemului nervos vegetativ se pot aminti: respirația, activitatea cardiacă, digestiaexcreția, setea și reproducerea.

Funcția creierului se realizează printr-o rețea densă de neuroni. Această activitate a creierului se măsoară prin EEG (electro-encefalo-gramă), care stabilește intensitatea biocurenților produși la acest nivel.

Diferențierea structurală și funcțională a celulelor nervoase cu diferite ierarhii pe scara evoluției speciilor se manifestă prin apariția inteligenței și a capacității de a învăța, prin proprietățile plastice neuronale.

Anatomie

Lobii scoarței cerebrale: lobul frontal (roșu), temporal (verde), occipital (galben) și parietal (portocaliu). Cerebelul (albastru) nu face parte din telencefal.

Creierul este format din trei părți principale: anterioară, medie și posterioară.

Encefalul cuprinde:

Sursa :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Creier

1(2) Despre dușmanii CREIERULUI :

2) Despre topirea continuă a GHEȚARILOR :

3) Pentru persoanele care s-au VACCINAT contra Covid-19 ,

postez spre a lor știință , sincer și cu multă bunăvoință,

câteva din SIMTOMELE care au APĂRUT după VACCINARE 😦 😦 😦

și pe care , din păcate , nu le-au luat în considerare :

  • o durere importantă de cap care apare la trei zile de la vaccinare și care persistă și se accentuează în ciuda unui tratament obișnuit,
    care se poate asocia cu tulburări de vedere
  • dureri abdominale importante, persistente, durere în piept,
  • dificultăți la respirație
  • edeme ale membrelor inferioare
  • apariția de pete

Alioșa .

10/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/93. Decizii controversate de la CCR plecate !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:16 pm

În loc de motto: Pentru persoanele virtuale în general , și pentru cel ”nascutpelistaneagra” în special care m-au acuzat că promovez ” PE-SE-DE” 🙂 ,le recomand lecturarea articolului publicat pe :

https://www.libertatea.ro/opinii/zeci-de-parlamentari-incaseaza-salarii-paralele-in-timpul-mandatului-cum-a-facut-senatorul-strainu-cercel-peste-1-milion-de-lei-in-plus-4338242

1) În prima decadă a lunii septembrie 2022, președintele Curții Constituționale a României ,
Marian Enache,
a susținut cu subiect și predicat că STATUL are obligația de a judeca PENSIILE SPECIALE în raport cu realitățile socio-economice.
El a precizat că se pot adapta acestor realități toate pensiile speciale 😦
mai puțin cele ale MAGISTRAȚILOR dintre care și domnia sa face parte ! 🙂

Iată ce a declarat :

„Pentru restul pensiilor speciale, o decizie a CCR trebuie să fie şi adecvată.
Voi urmări ca deciziile CCR să fie adecvate şi realităţilor socio – economice, fără a încălca prevederile constituţionale şi legile.
În general, trebuie să avem decizii echilibrate şi cu măsură.
La militari, lucrurile trebuie chibzuite.
Şi la adoptarea legilor şi la pronunţarea deciziilor.

Pentru MILITARI, Legiuitorul trebuie să se gândească foarte bine dacă nu este justificat să aibă pensii, indemnizaţii” !!! 🙂 🙂 🙂
Sursa :
https://www.stiripesurse.ro/noul-presedinte-al-ccr-da-unda-verde-taierii-pensiilor-speciale-magistratii-singura-exceptie_2540175.html

2) Știrea zilei de 10 noiembrie , 2022 , a fost produsă de JUDECĂTORII de la Curtea Constituțională a României ( CCR ).

Concret :

Curtea Constituțională a României ( CCR) a respins ieri, 9 noiembrie 2022 ,toate cele trei sesizări depuse de opoziție ( USR, Forța Dreptei ( Ludovic Orban) , AUR și Avocatul Poporului la cele trei legi ale Justiției votate recent de coaliția parlamentară PNL(PDL)&PSD&UDMR .

Prin respingerea sesizărilor depuse, Curtea Constituțională a României a dat undă verde intrării în vigoare a noilor legi ale Justiției:


Statutul judecătorilor şi procurorilor,
Legea organizării judiciare
şi Legea Consiliului Superior al Magistraturii.

Culmea ironiei dar și a ipocriziei celor din PNL(PDL) , este vorba de legile justiției modificate parțial de PSD în 2018, fapt care a SCOS în STRADĂ sute de mii de PNL-iști ,PDL-iști ,USR-iști și # reziști din ONG-urile aservite miliardarului americano-ungur , George Soroș.


Ca să nu” dau apă la moară ” 🙂 iar ” prietenii mei virtuali ” să spună vrute și nevrute , recomand accesarea ” deîndată” a link-ului :


https://www.europafm.ro/ccr-a-respins-toate-cele-trei-sesizari-pe-legile-justitiei-actele-normative-merg-la-presedintele-romaniei-pentru-a-fi-promulgate/

3) Iar pentru mai multe informații , postez prin ” copy paste”

și articolul :

” Un fleac, ne-au ciuruit! CCR a respins toate cererile de obiecție de neconstituționalitate formulate în cauză referitor la Legile Justiției. Primele reacții după decizia judecătorilor.

Curtea Constituțională a respins, miercuri, ca fiind inadmisibile, sesizările depuse de parlamentarii AUR, și ca ca neîntemeiate sesizările USR și Avocatului Poporului cu privire la cele trei legi ale justiției adoptate de Parlament, scrie Știripesurse. Aceasta în ciuda intensei campanii a societății civile românești, inițiate de avocații Elena Radu, Adrian Toni Neacșu și Marina-Ioana Alexandru

„CCR a  admis legile Predoiu.

Adica România și-a pierdut suveranitatea. Constituția rămâne la bunul plac al judecatorilor, daca vor s-o ia în considerație sau nu. România nu mai este un stat, e doar o anexă globalistă. Legile sexo-marxiste, prin care copiii noștri vor fi spălați pe creier de mici, vor fi primele introduse prin tinerii magistrați școliți de Soros”a comentat Iulian Capsali.

„Un fleac! Ne-au ciuruit!

PS e cu „va urma”…legile securității”punctează judecătoarea Mădălina Elena Dârdeci.

„GATA….magistrații Curții Constituționale  au respins toate cererile de obiecție de neconstituționalitate formulate în cauză referitor la Legile Justiției….cu alte cuvinte, RESPECTAREA CONSTITUȚIEI NU MAI ESTE OBLIGATORIE pentru magistrați….De astăzi înainte să știți că ni se poate întâmpla ORICE! SOMN UȘOR dragi compatrioți, SOMN UȘOR, care nu va fi ușor deloc! INCREDIBIL DE HALUCINANT!!!”, a afirmat Av. Marina-Ioana Alexandru.

„Nu noi am pierdut ci Curtea Constituțională s-a desființat. S-a adeverit un blat de care vorbim toți de ceva vreme deși nu am vrut să acceptăm”, a declarat avocatul Toni Neacșu.

„Nu noi am pierdut ci Curtea Constituțională s-a desființat. S-a adeverit un blat de care vorbim toți de ceva vreme deși nu am vrut să acceptăm.

CCR și-a desființat propriul rol.

De azi nu mai avem Constituție și statul roman nu mai e.

Legile? Le face cine are chef, cum are chef și se aplica după cum are chef unul și altul.

Sa înțeleg ca de azi, dacă deciziile CCR nu mai contează și implicit nici Constitutia, pot sa îmi fac propriile reguli și sa nu mai respect nicio lege?

De ce ar mai fi abilitat cineva sa îmi spună ca trebuie sa respect sau de ce nu am respectat o lege, dacă legea fundamentala nu mai contează?

De ce ar mai fi abilitat cineva sa ma tragă la răspundere cu privire la ceva invocând o norma care a fost emisa cu încălcarea Constitutiei?”
a scris și avocata Elena Radu.” .

Sursa :

https://www.activenews.ro/stiri/Un-fleac-ne-au-ciuruit-CCR-a-respins-toate-cererile-de-obiectie-de-neconstitutionalitate-formulate-in-cauza-referitor-la-Legile-Justitiei.-Primele-reactii-dupa-decizia-judecatorilor.-ACTUALIZARE-177337

4 ) UE trimite 250 mil.euro Republicii Moldova pentru a face față crizei energetice

Comisia Europeană a pregătit un „pachet suplimentar de sprijin în domeniul energiei pentru Republica Moldova”, în valoare de 250 de milioane de euro, a anunțat Ursula von der Leyen, președinta Executivului European, într-o conferință de presă cu președinta Republicii Moldova, la Chișinău.

În primul rând, vor fi alocate 200 de milioane de euro „pentru a ajuta Republica Moldova să își satisfacă nevoile de aprovizionare cu gaze. Această sumă va consta în 100 de milioane euro sub formă de granturi și 100 de milioane euro sub formă de împrumuturi, a spus Ursula von der Leyen, în discursul său citat de serviciul de presă al Comisiei.

Banii ar trebui să fie disponibili începând din ianuarie 2023.”.

Sursa :

Alioșa .

08/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/92 . Se strânge lațul ???

Filed under: generale — Aliosa @ 7:39 am

În loc de motto:

Stimată vizitatoare și stimat vizitator al acestui post ,cu toată sinceritatea și din toată inima ,

Motto :

” ANI o acuză pe Clotilde Armand de incompatibilitate și conflict de interese. Reacția primarului

Agenția Națională de Integritate a acuzat-o luni pe Clotilde Armand, primarul sectorului 1, de conflict de interese administrativ și de incompatibilitate.

Potrivit unui anunț al instituției, ANI a sesizat Parchetul, pentru că edilul s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri pentru sine, și Prefectura București.

În replică, Clotilde Armand susține că înainte de decizia incriminată de ANI a cerut opinia MIPE, iar ”autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect”.

Detalii comunicate de ANI

Anunțul ANI detaliază:

În exercitarea atribuțiilor de primar, ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟ finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.

Incompatibilitate:

Începând cu data de 18 februarie 2022 (data Dispoziției privind numirea managerului de proiect, al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟), ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

Sesizare Parchet:

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5  dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

Sesizarea Instituției Prefectului Municipiului București cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală.

Reacția lui Clotilde Armand

„Gata! M-au prins… Glumesc. Nu aveau ce. Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟. Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Ea precizează că a răspuns solicitărilor ANI și a depus punct de vedere cu documente justificative, dar n-a primit răspuns și i-a fost refuzat accesul la dosar.

„Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treabă. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei. Nici un pas înapoi”, a mai scris ea pe Facebook.” .

Sursa :

Pentru mai multe detalii versus cele sus republicate , se pot consulta și alte articole apărute pe această temă 🙂 , cum ar fi :

1 . Evenimentul zilei :

https://evz.ro/clotilde-armand-miscare-disperata-dupa-ce-a-fost-acuzata-ca-si-a-acordat-drepturi-salariale.html

2. Libertatea :

https://www.libertatea.ro/stiri/clotilde-armand-acuzata-de-ani-de-conflict-de-interese-4337464

Dacă cele sus postate-republicate nu prezintă INTERES 😦

iată o altă temă ce poate provoca multora mult STRES !!! 😦 😦 😦

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au anunțat că în prezent, suprafaţa totală afectată de secetă a ajuns la 1.057.207 de hectare, în 37 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

Conform MADR, principalele culturi de toamnă afectate de secetă sunt cele de grâu, triticale – 189.339 ha, orz, orzoaică, ovăz, secară – 30.698 ha şi rapiţă: 26.805 ha.

Culturile de primăvară cele mai afectate sunt: porumb – 463.076 ha; floarea soarelui – 233.772 ha; soia – 38.266 ha; plante furajere – 43.637 ha.

Au raportat culturi afectate de secetă judeţele:

Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov,Maramureş,Mehedinţi,Mureş, Neamţ,Olt, Prahova,Sălaj, Satu Mare, Suceava,

TELEORMAN ,

Timiş, Tulcea, Vâlcea,Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.” .

Sursa :

Peste un milion de hectare, afectate de secetă

Alioșa .

07/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/91. Adio Schengen , anul acesta .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:22 am

” ADIO SCHENGEN! CIUCĂ, INTERZIS ÎN FRANȚA după BLATUL CU SUA!

Intrăm în război! Ciucă predă comanda MApN Diviziei 101”.

O primă reacție rapidă la această dezvăluire venind de la… Paris!

La Cabinetul premierului parvenind informația șoc că vizita ministrului francez al Apărării, care urma să aibă loc chiar la sfârșitul acestei săptămâni s-ar putea să fie, în cel mai bun caz, amânată…

Comandantul suprem Klaus Werner Iohannis…

Mai mult chiar, după ce premierul l-a trimis pe șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, în SUA, să se milogească barem să primim o parte din tehnica militară plătită încă de acum trei ani, Președinția Franceză a răbufnit de o manieră fără precedent! Astfel că ofițerii DGSE nu au avut nicio reținere din a îi informa pe ofițerii români de legătură să înștiințeze Palatul Victoria că Parisul sistează de îndată negocierea procedurilor privind vizita solicitată de către chiar șeful Guvernului României, pentru sfârșitul acestui an! Dar și că, dacă ministrul francez al Apărării nu va constata încetarea ”embargoului militar” impus de București, în urma presiunilor americane, industriei militare din HEXAGON, atunci pur și simplu premierul român va avea ”INTERZIS” în Franța! Și aceasta nu este, ghinion, singura veste proastă venită dinspre cei mai loiali parteneri occidentali ai poporului român…

Vizită anulată

Ministrul francez al Apărării era așteptat să sosească într-o vizită oficială la București, chiar la sfârșitul acestei săptămâni. Invitația venind din partea omologului român, Vasile Dîncu.

Generalul Petrescu, trimis ”cu miloaga” în SUA după demisia lui Dîncu

De acum fostul ministru al Apărării din România încercând astfel să mai soluționeze câteva probleme din programele în curs de desfășurare, precum MANPADS sau SHORAD/ V SHORAD. Numai că atât premierul Nicolae Ionel Ciucă, cât și președintele Klaus Werner Iohannis l-ar fi atenționat pe Dîncu să ”nu se încurce prea mult” cu francezii sau alte companii europene, întrucât ”zarurile” încredințării noilor contracte de 5 miliarde de euro ar fi fost deja aruncate ”de peste Ocean”. Iar cum Dîncu a refuzat să retragă invitația sau să informeze în ultima clipă partea franceză că a fost nevoit să schimbe agenda gata stabilită a discuțiilor oficiale, acesta a preferat să demisioneze din fruntea Ministerului Apărării Naționale. Drept urmare, la solicitarea comandantului suprem al Armatei, imediat cum a devenit interimar la Apărare, premierul Ciucă l-a trimis pe generalul Daniel Petrescu în Statele Unite ale Americii.

Ingrata misiune a șefului Statului Major al Apărării fiind să ”blocheze”, cât de repede poate, respectivele programe de înarmare cu mult mai cunoscuții competitori americani Lockheed Martin și Raytheon. La rândul său, premierul Ciucă fiind gata să recurgă la orice pretext pentru a nu da ochii cu ministrul francez al Apărării, dacă acesta va mai veni în cele din urmă în România. Ultimele informații intrate în posesia noastră indicând faptul că Parisul și-a rezervat dreptul de a ”amâna pentru începutul săptămânii viitoare sau a anula” vizita ministrului Apărării! Însă și mai grav va fi pentru Ciucă dacă Guvernul francez va decide să își trimită totuși ministrul Apărării la București!

Militarii francezi din Batalionul de Luptă nu mai primesc și tancuri!

Pentru că, de această dată, emisarul președintelui Macron nu va ezita să lase la o parte orice urmă de diplomație și să îi arunce ”în obraz” șefului Guvernului României toate ”umilințele” suportate de chiar cei mai aprigi susținători ai țării noastre la nivelul Uniunii Europene. Adio Schengen… Adio OECD… Adio vizita lui Ciucă la Paris… Adio tancuri franceze în cadrul Batalionului de luptă NATO din România… fiind doar câteva din mesajele ce urmează a fi recepționate de generalul – premier – pensionaro – liberal Nicolae Ionel Ciucă…

Nu am vrut EXOCET cu 138! Am luat NSM cu 300!

Trimiterea ”unidirecționată” în SUA a șefului de facto al Armatei Române, generalul Daniel Petrescu, tocmai când acesta ar fi trebuit să îi întîmpine la București pe omologii de la Paris a fost ”picătura” care a umplut ”paharul” răbdării franceze. Însă ”foaia de parcurs” a încăpățânării demne de o cauză mai bună cu care guvernanții de la București au dat constant ”delete” parteneriatului româno – francez este mult mai lungă. Este suficient să amintim astfel doar că în cazul bateriilor de coastă câștigate de MBDA – din care face parte și sistemul MAMBA! – licitația a fost anulată de același Ciucă, pentru o sumă de doar 138 milioane de euro. Cu toate că astăzi am fi avut pe Litoralul românesc, să apere teritoriul național, bateriile de coastă cu tot cu celebrele rachete anti – navă EXOCET! De fapt singurele care au multiple succese în condiții reale de luptă, vezi cazul Falkland… Numai că, din nou ”Ciucă al nostru” a anulat licitația, pe un motiv stupid. Iar francezii nu au reacționat la acel moment, cu speranța că totuși nu se va anula barem contractul corvetelor. Dar uite că nu s-au făcut nici corvetele NAVAL! În schimb, de la 138 de milioane euro prevăzute pentru bateriile de coastă, bugetul a fost mărit la 300 milioane euro, doar pentru că acest contract să fie atribuit direct pentru NSM!

Uite pe cine au decorat cu Legiunea…

300 milioane euro pentru ceea ce inițiații sistemului militar cunosc foarte bine ca fiind ”racheta doar cu cap infraroșu nepotrivită pentru Marea Neagră”. Dar produsă de secretizata asociație Raytheon – Kongsberg. Astfel că banii – 300 milioane euro! – au fost pompați direct în conturile transfrontaliere ale Kongsberg, în ciuda cazurilor de corupție dovedite la vârful companiei ”sub steag fals” norvegian. Inclusiv în contractul penal cu STS! Dar și în răsunătoare cazuri internaționale de dare de șpagă, soldate cu condamnări la închisoare pentru liderii Kongsberg! Numai că, ghinion, nici măcar la peste doi ani de la atribuire, comanda MApN nu a fost încă băgată măcar în procesul de producție! Astfel că ”marfa” deja plătită nu va putea fi livrată sub nicio formă până în 2024 – 2025! Astfel că ”bietul” general Petrescu trebuie acum să se ”milogească” de Raytheon să ne bage barem bateriile de coastă plătite pe ”linia de fabricație”… la fel cum dacă NAVAL GROUP accepta să pună armament Raytheon pe fregate, acestea ar fi fostd eja făcute. Numai că, până primim bateriile americano – norvegiene, mai lipsește ca să le cerem francezilor împrunmut și niște baterii de coastă de la MBDA, până vin în 3 ani cele deja plătite…

Deja schimbăm radarul de pe PATRIOT!

Ciucă trebuind deja ”să spargă pușculița” și pentru modernizarea rachetelor PATRIOT! Cele pe care încă nici măcar nu le-am primit! Dar cărora trebuie să le modernizăm aparatura radar pe bani grei, în anul 2023, conform ”fișei tehnice”! În timp ce polonezii au luat sisteme PATRIOT mai ieftine, cu noul tip de radar și cu condiții offset! Dar ei nu au ministru al Apărării un ”erou de la Kandahar” legendat doar de Radu Tudor…

În plus, generalul Ciucă știe foarte bine că nu se mai poate dezice de aranjamentul de a renunța la ”contractul corvetelor”, pentru a cumpăra în schimb ”vânătoare de mine” la mâna a doua din Marea Britanie și care urmează a fi modernizate la Șantierul Naval DAMEN Mangalia, de către Thales din… Olanda. Așa că va încerca ”să se revanșeze” în fața francezilor, propunând un viitor ”acord cadru” de 2 miliarde euro pentru achiziția de submarine SCORPENE! Deși știe foarte bine că acestea nu se pot scufunda în condiții de luptă la adâncimea mică a platoului românesc al Mării Negre!!!

Cu toate că mai normal ar fi fost să anuleze de îndată ordinul de a nu se achiziționa echipament militar francez sau din altă țară europeană, pentru că astfel s-ar stabili alte prețuri comparative, standarde de calitate și condiții offset! Ceea ce ar duce la prăbușirea comerțului cu ”samsarii” americani de armament. Și a ”paraîndărătului” aferent…” .

Sursa :

Alioșa .

05/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/86(3).

Filed under: generale — Aliosa @ 9:33 pm

În loc de motto:

Conform promisiunii făcute pe :

în cele ce urmează , postez prin ” copy paste” următoarele CURIOZITĂȚI :

– cravata a fost pentru prima data purtata in Croatia.

-fiecare popa din jocul de carti reprezinta un rege din istorie:trefla-regele David,frunza-Alexandru cel Mare,inimaCarol cel Mare,romb-Iulius Cezar.+

-desi sunt scarbosi,viermii va pot salva viata:aceste larve sunt cea mai noua minune curativa;pusi pe ranile grave, viermii mananca bacteriile si tesutul mort,prevenind infectia si ajutand la vindecarea ranii.

-primul produs ce a avut cod de bare a fost guma Wrigley s.

-nici o bucata de hartie nu poate fi impaturata in jumatate de mai mult de 7 ori.

-cea mai scurta strada din lume este Ebenezer Place,din localitatea Wick,in nordul Scotiei.Aceasta masoara doar 2 metri si 6 cm.,si a fost construita in 1883.

-daca o statuie reprezentand un erou pe cal prezenta calului cu 2 picioare in aer,personajul a murit in batalie.Daca are un picior in aer a murit ranit dupa batalie si daca are patru picioare pe jos a murit de moarte naturala.

-jocul de carti a fost inventat de chinezi in 1120. -handbalul a aparut in anul 1915 in Germania.

-Billy Jean a lui Michael Jackson a fost primul videoclip al unui artist de culoare,transmis pe MTV.

-cea mai inalta casacada din lume este Angel,in Venezuela,atingand o inaltime de 979m.

-cel mai lung fluviu de pe Pamant este Nilul,ce atinge o lungime de 6.695 km.

-cel mai lung canal maritim este canalul Suez.

-cel mai lung sistem montan este cel al Anzilor.

-cel mai mare desert al Terei este Sahara,care masoara 8,8 mil km2,cu o lungime de de 5150 km intre Oc. Atlantic si M. Rosie si o latime de 2250 km intre M. Mediterana si Sahel.

-Marea Neagra este un rest din Marea Sarmatica,aceea care cu 50 de milioane de ani in urma se antindea din centrul Asiei si pana in centrul Europei.

-Pestera Vantului este cea mai lunga pestera din Romania.Are 50 km.”.

Sursa :

http://pentru-curiosi.blogspot.com/2010/07/curiozitati-de-toate-felurile.html

Alioșa .

04/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/90. Despre bani și fiscalitate .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:06 am

Motto:

” BANUL este OCHIUL dracului ” , spune-o vorbă românească .

” Oriunde ne uităm în jur, în Europa, în lume, dăm de politicieni și președinți de state incompetenți, impostori, dictatori, teroriști, și,
firește, generatori-executanți de crize. Putem afirma cu ușurință că exista o prăpastie uriașă în lume, iar liderii lumii nu vor pace, nu invocă pacea, nici măcar nu rostesc acest cuvînt.
Pacea nu generează profituri uriaşe, precum comerţul cu arme şi tehnică militară. (Maria Diana Popescu)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/editoriale/lupta-pentru-supravietuire-singurul-nostru-tel

” De la Bran, gaşca veselă de vampiri (sug sângele popoarelor prin Burse !), prin sateliţii săi, poate studia de foarte aproape carnagiul
din Ucraina. Acolo mor pe capete ortodocşi ucraineni şi ortodocşi ruşi, catolici şi evrei ucraineni, spre deliciul neoconservatorilor americani şi al Statului Profund, care controlează total Administraţia
Joe Biden. Cel puţin până pe 8 noiembrie – alegerile de mid term”. (Petru Romosan).
Sursa :
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/halloween-la-bran

În cele ce urmează , republic prin ” copy paste” un articol legat de FISCALITATEA din ” România educată”

de coaliția parlamentară și de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR

prost, haotic și discriminator gestionată 😦

în comparație cu celelalte state din Uniunea Europeană !!! 😦 😦 😦

Iată despre ce este vorba :

” Nu-i o problemă a taxelor mici: o dovedește Bulgaria care, cu taxe și mai mici, adună venituri fiscale de 32% din PIB. Iar atunci când aduni cel mai puțin buget raportat la PIB din UE, și mai și dai 94% (fix 94%) pe salariile bugetarilor și pe pensii, chestiunea cu dezvoltarea merge foarte încet. Tocmai acum, când toată lumea se grăbește”.

” O țară ca afară” , cu venituri fiscale ca în țară :

România vs. veniturile încasate la bugete de celelalte state UE

Veniturile colectate de statul român din taxele, impozitele și contribuțiile datorate de contribuabili și companii, venituri care reprezintă peste 80% din bugetul general consolidat, s-au ridicat la 27,3% din PIB în 2021, al doilea cel mai redus nivel din UE (după Irlanda, care are un statut aparte), reiese din datele Eurostat.

Tabloul e sumbru, din perspectiva colectării veniturilor fiscale: cu 27,3% din PIB, România e departe de media europeană, de aproape 42% din PIB. Suratele noastre din fosta zonă comunistă stau mult mai bine la bugete: colectează venituri fiscale cuprinse între 35 și 40% din PIB.
Până și Bulgaria – cu o fiscalitate mai mică decât a României, colectează venituri fiscale de 32% din PIB.

Mai îngrijorător, dacă în ultimul deceniu, veniturile fiscale din UE au consemnat un avans de 2,2 puncte procentuale din PIB, în România creșterea a fost de doar 0,3 puncte procentuale.

Este cel mai slab rezultat din rândul statelor membre care au reușit să realizeze o oarecare consolidare fiscală, în UE existând și patru țări a căror venituri fiscale au scăzut la procent din PIB în perioada 2011-2021. Este vorba despre Belgia (-0,9 pp), Malta (1,8 pp), Ungaria (2,5 pp) și Irlanda (7,3 pp).

Irlanda e un caz aparte întrucât a avut o creștere artificială a PIB după mutarea unor multinaționale din UK la Brexit – astfel încât veniturile colectate sunt diminuate artificial.

Veniturile fiscale ale României abia au ținut pasul cu PIB

Veniturile fiscale ale României au fluctuat semnificativ în ultimul deceniu, de cele mai multe ori colectarea nereușind să țină pasul cu avansul PIB.

De altfel, eficiența slabă a colectării este ilustrată și de GAP-ul uriaș de TVA (deficitul de încasare a TVA) pe care îl înregistrează România, de 34,9%, respectiv 7,4 miliarde de euro la nivelul anului 2019, cel mai mare din UE, potrivit celor mai recente date ale Comisiei Europene.

Pe locul al doilea, la mare distanță, se clasează Grecia, cu un GAP de TVA de 25,8%.

Ponderea redusă a veniturilor fiscale face ca peste 95% din acestea să fie cheltuite, anual, pe salariile din sectorul public și asistența socială, lăsând prea puțin spațiu pentru dezvoltare.

La jumătate față de lideri

Analizând ”bugetele” altor state europene, se observă ponderea foarte mare a veniturilor fiscale din Danemarca (48,8%), Franța (47,0%) și Belgia (46,0%), semnificativ peste România.

Un număr de 10 state europene au venituri fiscale între 40% și 50% din PIB, 15 între 30% și 40% din PIB și doar două sub 30% din PIB.

În 2021, veniturile din taxe și contribuții au crescut cu 520 de miliarde de euro la nivelul UE, comparativ cu anul precedent, ajungând la circa 6.058 de miliarde de euro, potrivit datelor Eurostat.

Raportate la PIB, acestea s-au ridicat la 41,7% în 2021, față de 41,1% din PIB în 2020.

Raportul dintre veniturile fiscale și PIB a variat semnificativ între statele membre anul trecut, cele mai mari cote de impozite și contribuții sociale ca procent din PIB fiind înregistrate în Danemarca (48,8%). La capătul opus al clasamentului, Irlanda (21,9%) și România (27,3%) au înregistrat cele mai scăzute rate.

Totodată, există cinci state membre în care ponderea veniturilor fiscale a scăzut anul trecut. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Ungaria (de la 36,1% în 2020 la 34% în 2021) și în Croația (de la 36,9% la 35,8%).

Veniturile fiscale nu țin doar de fiscalitate: ci și de eficiența colectării

România are cele mai reduse venituri fiscale nu neapărat din cauza taxelor mici (la fel le are și Bulgaria), ci, în primul rând, de eficiența colectării.

GAP-ul de TVA e cel mai mare din UE, iar la el se adaugă necesitatea modernizării instrumentelor de colectare și de combatere a evaziunii fiscale.

De altfel, prin SAF-T și e-Factura s-au făcut deja primii pași, iar România s-a angajat prin PNRR să crească, în următorii 2 ani, cu 2,5% din PIB gradul de colectare a veniturilor fiscale.” .

Sursa :

În ton cu TITLUL postului de față,

având în vedere zicala populară ” BANUL este ochiul dracului ” 🙂 😦 🙂

și………………………….,

abordând subiectul PENSIILOR SPECIALE ,

recent , noul președinte al CCR , Marian Enache ,

a dat undă verde tăierii pensiilor speciale 🙂 🙂 🙂

cu excepția PENSIILOR SPECIALE ale MAGISTRAȚIILOR

printre care se regăsesc și colegii domniei sale ,

judecătorii (MAGISTRAȚII )

Curții Constituționale a României ( CCR) !!! 😦 😦 😦

Cea mai mare PENSIE SPECIALĂ , 41.000 roni, NET,

o are fostul Procuror General al României ,

Augustin Lazăr !!! 😦 😦 😦

Iată ce a declarat președintele CCR unui site de știri :

„Pentru restul pensiilor speciale, o decizie a CCR trebuie să fie şi adecvată.
Voi urmări ca deciziile CCR să fie adecvate şi realităţilor socio – economice, fără a încălca prevederile constituţionale şi legile.
În general, trebuie să avem decizii echilibrate şi cu măsură. La militari, lucrurile trebuie chibzuite.
Şi la adoptarea legilor şi la pronunţarea deciziilor.

Pentru militari, legiuitorul trebuie să se gândească foarte bine dacă nu este justificat să aibă pensii, indemnizaţii” .

Dacă cele sus postate-republicate nu interesează 😦

atunci , poate interesează ce făcea actuala șefă a Comisiei Europene înainte de anul 2019 ! 🙂

https://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/dezvaluire-bomb-ursula-von-der-leyen-a-fost-administrator-al-forumului-de-la-davos-p-n-n-2019-1573319

Alioșa .

02/11/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/89. Istoria conflictului NATO & Rusia .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:44 am

Motto :

” Se spune că poporul care-și ucide conducătorul va fi blestemat 100 de ani…
Credeți ce doriți, dar se pare că blestemul e real.
Înseamnă că cel de-Al Treilea Război Mondial va pleca din România și
„Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi, şi vinovaţi suntem cu toţii:
unii pentru că am tăcut,
alţii pentru că am greşit,
cu toţii pentru că am suportat” – Mareșal Ion Antonescu.” (Ion Maldarescu).


Citatul sus postat a fost extras din articolul REPUBLICAT pe :

pe My Blog în urmă cu câteva zeci de minute republicat !!! 🙂 🙂 🙂  

În ton cu titlul postului de față ,

postez spre știința persoanelor virtuale interesate articolul

https://www.art-emis.ro/analize/ucraina-o-tara-de-falie

iar mai jos , republic prin ” copy paste” articolul :

” Înființarea și extinderea N.A.T.O. (1)

Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor  30 Octombrie 2022

Tiberiu Tudor-Infiintarea NATO

Una dintre cauzele directe ale războiului din Ucraina este  încercarea de extindere a N.A.T.O. dincolo de limitele de suportabilitate ale Federației Ruse. Este un truism faptul că războiul din Ucraina este, în primul rând și în esență, un război între Statele Unite și Federația Rusă, o resuscitare a războiului dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. In actualul context geopolitic este instructiv, poate relevant, să revedem istoria acestui război și, în particular, istoria de șapte decenii a nașterii și extinderii N.A.T.O.[1]

Războiul Rece. 1949-1989

Marii beneficiari ai celui de-al doilea război mondial au fost Uniunea Sovietică pe continent și Statele Unite ale Americii în Pacific. Uniunea Sovietică a reanexat, după război, teritoriile pe care le ocupase în 1940 în virtutea Pactului Molotov – Ribbentrop: Țările Baltice, o parte din Polonia antebelică, Basarabia și nordul Bucovinei, constituindu-și astfel  „cordonul sanitar interior”. Un al doilea cordon sanitar sovietic, exterior, a fost constituit din statele comunizate ale Europei Centrale și de Est: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Germania de Est.   La o întîlnire cu liderul iugoslav Iosif Broz-Tito, în aprilie 1945,  Stalin a spus : „în războiul acesta, nu este la fel ca în cel trecut, ci acela care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social. Fiecare îşi impune sistemul acolo unde ajunge armata sa”.

La 22 februarie 1946, George Kennan, diplomat aflat în funcție la ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova, a trimis, telegrafic, la Washington un raport, devenit celebru sub numele de Telegrama cea Lungă (foto), în care analiza pericolul expansiunii ideologiei comuniste și a sistemului comunist în lume și propunea inițierea unei politici de îndiguire, stăvilire („containment”), prin „crearea de alianțe și susținerea statelor care se opun acestei expansiuni”.

Kennan avertiza: „interacția cu comunismul sovietic este cea mai grea sarcină a diplomației noastre cu care aceasta s-a confruntat vreodată și probabil și cea mai mare cu care va trebui să se confrunte vreodată”. El considera că această confruntare va fi una politică și nu militară și că, în consecință, abordarea ei de către Statele Unite va trebui să fie prin mijloace politice și economice. În primul rând prin refacerea economică a Europei și a Japoniei pentru ca acestea să nu alunece în zona de influență a comunismului.

Se recunosc aici liniile directoare ale Doctrinei Truman și ale Planului Marshall. Imediat, George Kennan a fost chemat la Washington de către secretarul de stat, generalul George Marshall, și numit președinte al Consiliului de Planificare a Politicii de pe lângă Departamentul de Stat, în cadrul căruia a avut un rol esențial în punerea în practică a acestor două concepte de bază ale politicii externe americane din primii ani de după al doilea război mondial.

Doctrina Truman definește  politica externă americană  care a luat naștere cu scopul principal de a limita expansiunea geopolitică sovietică în timpul Războiului Rece. Data de naștere a Doctrinei Truman, identificată de către politologii americani cu începerea Războiului Rece, este 12 martie 1947, când președintele Harry Truman a prezentat-o Congresului.

La 5 iunie 1947, într-un discurs rostit în aula universității HarvardGeorge Marshall a anunțat lansarea unui vast program de asistență economică destinat refacerii economiilor europene. Planul Marshall, cu numele oficial European Recovery Program, reprezintă extensia în domeniul economic a Doctrinei Truman.  Implementarea acestei doctrine  în domeniul militar a început odată cu  crearea Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, în 4 aprilie 1949, de către conducătorii celor 12 state fondatoare (foto) Telegrama cea Lungă, document devenit celebru în politologia americană, a fost, dacă nu un factor determinant, unul catalizator al Doctrinei Truman și al Planului Marshall. În memoriile sale, Henry Kissinger o numește „doctrina diplomatică a epocii”.

A urmat instituirea Cortinei de Fier, construirea zidului Berlinului  războiul din Coreea (proxi pentru U.R.S.S., direct pentru S.U.A. și China), războiul din Vietnam (proxi pentru U.R.S.S. și direct pentru S.U.A.), criza rachetelor din Cuba, etc. Echilibrul acestei perioade a fost unul de bipolaritate, asigurat în mare măsură de forțele de descurajare nucleară ale celor două mari puteri nucleare, Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Pentru stadiul prezent al confruntării Statelor Unite cu Federația Rusă, tezele geopolitice ale lui Kennan sunt actuale și importante sub două aspecte:

– Un prim aspect este cel de contestare a nucleului politicii externe americane de după încheierea Războiului Rece. După 1993, când administrația președintelui Clinton a început extinderea N.A.T.O. spre Est, George Kennan, părintele „containment”-ului împotriva Uniunii Sovietice, s-a opus „cu disperare” reluării acestei politici  împotriva Federației Ruse, considerînd-o o greșeală fatală a Statelor Unite („the most fateful error of American policy in the entire post-Cold War era”). Poziția lui Kennan este  sintetizată într-un articol din „New York Times” din 5 februarie 1947, intitulat „A Fateful Error” (foto):  „Este de așteptat ca o astfel de decizie:

– să inflameze tendințele naționaliste, anti-occidentale și militariste ale Rusiei;

– să aibă un efect advers asupra dezvoltării democrației în  Rusia;

– să restaureze atmosfera războiului rece în  relațiile Est-Vest

– să împingă politica externă a Rusiei  în direcții opuse dorințelor noastre.

Rușii sunt prea puțin impresionați de asigurările americane că această lărgire nu reflectă nicio intenție ostilă”[2].

Punct cu punct, previziunile lui Kennan au devenit realitate.

– Al doilea aspect fundamental al tezelor lui Kenann este unul marginal pentru anii 1947/48, dar extrem de relevant pentru actuala politică americană în Europa:

„Singurul lucru realmente periculos pe care îl am în minte este posibilitatea ca abilitatea tehnică a germanilor să fie combinată cu resursele fizice ale Rusiei” (articol din „Foreign Affairs”, aprilie 1947). „Ar exista posibilitatea mobilizării și folosirii unei teribile («tremendous») puteri economice și militare care să constituie o amenințare reală la securitatea continentului Nord American” (discurs la Colegiul Național de Război, septembrie 1948).

Avem aici definirea unui aspect strategic esențial, dacă nu cumva chiar esența actualei politici americane în Europa. Bine știut, în 1959, într-un discurs rostit la Strasbourg, preşedintele francez, legendarul general Charles de Gaulle, spunea că o “Europă de la Atlantic la Urali urma să decidă soarta lumii”. Interesele de securitate (cu sau fără ghilimele) ale Statelor Unite sunt, evident, altele. După treizeci de ani de promovare a lor, jumătate din Europa lui  de Gaulle este în siajul Statelor Unite, iar cealaltă este, conform Noului Concept Strategic N.A.T.O. (2022) principalul adversar strategic N.A.T.O..   

Ucraina, prin structura ei ca „țară de falie” (Huntington), a oferit pretextul și condițiile ideale pentru materializarea acestui clivaj, prin care Statele Unite caută să-și impună, necruțător și cu orice preț, dominația în această parte a lumii, după catastrofalele eșecuri din Asia (Vietnam, Irak, Afganistan).” .

Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/infiintarea-si-extinderea-n-a-t-o-1

Alioșa.

01/11/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/88. Premierul României , generalul cu patru stele ,Nicolae Ionel Ciucă ,a UITAT ce a promis în iunie 2018 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:28 am

În loc de motto , o sinceră și dezinteresată recomandare :

înainte de a lectura cele ce mai jos vor fi republicate prin ” copy paste” ,

aruncați o privire pe :

” Prin manipulări grosolane, neomarxiștii promovează calomnierea, defăimarea şi compromiterea Bisericii Ortodoxe Române, a slujitorilor ortodocşi, dorind să spulbere 2000 de ani de istorie creștină a umanității, 2000 de ani de fundament și valoarea creștină, instituite de legea iubirii lui Hristos.
Pietrele aruncate în ultima vreme asupra Bisericii Ortodoxe Române n-au venit așa din senin! „(Maria Diana Popescu)


Sursa citatului sus postat :


https://www.art-emis.ro/editoriale/atentatele-asupra-bisericii-ortodoxe-romane-trebuie-sa-inceteze

Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ ,

cei care vremelnic conduc astăzi România ,

nu au avut nici o luare de poziție față de atacurile mediatice grosolane ale

neomarxiștilor asupra Bisericii Ortodoxe Române !!! 😦 😦 😦

Mult mai grav , premierul GENERAL , Nicolae Ionel Ciucă ,

cu toate recomandările Băncii Mondiale făcute Guvernului României

privind reforma în cazul PENSIILOR MILITARE

din motive doar de el și cel care l-a numit premier ,

vrea să MODIFICE cu orice preț 😦 😦 😦

Legea 223 din 2015 privind PENSIILE MILITARE !!! 😦 😦 😦

https://lege5.ro/gratuit/g4ztmmzqgi/legea-nr-223-2015-privind-pensiile-militare-de-stat

În acest sens ,cabinetul Ciucă , a emis următorul document :

” Proiect de Ordonanță de Guvern privind reducerea cheltuielilor cu PENSIILE de SERVICIU , cu respectarea jalonului 215 din CID-PNNR .

Luând în considerare criteriile de verificare a jalonului nr. 215 din CID – PNRR,

privind necesitatea asigurării şi respectării principiului echităţii pentru pensionari,

calcularea drepturilor de pensie de serviciu în baza contributivității și reajustarea procentului de calcul raportat la venitul obținut, perioada minimă de contribuție necesară în specialitate în vederea deschiderii drepturilor de pensie,

respectarea deciziilor Curții Constituționale privind limitele definite explicit în considerentele acesteia,

neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă generează adâncirea discrepanţelor existente între diferite categorii de pensionari, determinate de cuantumul pensiilor de serviciu care este vădit mai mare faţă de pensia medie din sistemul public de pensii, sistem care are la bază, printre altele, principiul contributivităţii, al solidarităţii şi egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului.

Potrivit legislaţiei în vigoare, aceste categorii de pensii de serviciu se actualizează anual în raport cu majorarea salariilor personalului aflat în activitate.

Prin urmare, în vederea evitării unei grave atingeri aduse principiilor echităţii şi egalităţii de tratament între asiguraţii sistemului de pensii, dar şi pentru evitarea unor cheltuieli semnificative din bugetul de stat se impune adoptarea uneisoluţii imediate, prin modificarea actelor normative cu caracter special care instituie categoria pensiei de serviciu.

În temeiul art. 115 alin. (4)din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Ca pensionar militar cu PENSIE MILITARĂ de SERVICIU încă din luna IULIE 2001 ,

în cele ce urmează voi REPUBLICA prin ” copy paste”

doar PREVEDERILE proiectului OUG care se referă la

PENSIILE MILITARE de STAT :

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

” Art.VI -Legea nr.223/2025 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

Alin. (2) al art. 16. –se modifică si va avea următorul cuprins:

(2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 65 de ani.

Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Alin (1) al art. 18. – se modifică si va avea următorul cuprins:

”(1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 25 de ani, dintre care cel puţin 15 ani vechime în serviciu, şi care se află în una dintre următoarele situaţii:

” Alin (2) al art. 21. –se modifică și va avea următorul cuprins:

”(2) Reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit alin. (1) sau în alte condiţii stabilite prin acte normative, nu poate fi mai mare de 13 ani.

Prin reducere, vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 52 de ani

.” Alin. (1) al art. 28 se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în ultimele 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) -c), în care nu se includ:

” Alin. (4) al art.28 se modifică și va avea următorul cuprins:

”(4) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) sau (2) corespunzătoare funcţieimilitare/de poliţie/de penitenciare pe care este încadrat înţară sau, la alegere, media soldelor/salariilor lunare bruterealizate la funcţia de bază în 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.

”Alin. (6) al art.28 se modifică și va avea următorul cuprins:

”(6) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcţie de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcţiei exercitate.

În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcţii de demnitate publică, se poate utiliza, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 12luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării.

” Alin. (7) al art.28 se modifică și va avea următorul cuprins:

”(7) Pentru soţul/soţia, militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, se utilizează ca bază de calcul media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia debază în 12 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate anterior intrării în concediu fără plată, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.

”Alin. (8) al art.28 se modifică și va avea următorul cuprins:

”(8) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaş, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea unei pensii, este media soldelor/salariilor lunare brute realizate lafuncţia debază de către susţinător în 12 luni consecutive din ultimii 5 ani deactivitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statutspecial, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, laalegerea beneficiarilor pensieideurmaş.

” Alin. (9) al art.28 se modifică și va avea următorul cuprins:

”(9) În situaţia în care titularul/susţinătorul nu a realizat venituri cel puţin 12 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază de cătretitular/susţinător în lunile de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizată la data deschiderii drepturilor de pensie.

”Alin. (1) lit. b) al art. 29 se abrogă.

Alin. (2) al art. 29 se abrogă.

Art. 30 se abrogă. Art.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

” Art. VIII. – Cererile de pensionare înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ se soluţionează conform normelor legale existente la data solicitării drepturilor.

Art. IX. –Cunatumurile pensiilor aflate în plată se mențin …….

Art. XI. – În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanţe de urgenţă,Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ministerul de Interne,

Ministerul Apărării Naționale,

Serviciul Român de Informații, Ministerul Justitiei, Ministerul Public, Ministerul Transporturilor, Curtea de Conturi a Romaniei,elaborează normele de aplicare ale acesteia, pe care le va supune spre aprobare Guvernului.

Art. XII. – Prezenta ordonanță intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Parte

Sursa : internetul.

În concluzie :

Din cele șapte puncte privind șapte categorii de pensii speciale, doar punctul șase privind militarii ascunde încă o încercare de reducere majora a pensiilor militarilor:

– prin abrogarea art.29, alin.1, lit. b din Legea 223/2015, se urmărește scăderea procentului pensiei calculate, implicit a cuantumului pensiei militare, deoarece se abrogă prevederea privind acordarea a cate 1% pentru fiecare an lucrat peste 25 de ani !!! 😦 😦 😦

Exemplu:

un militar cu 59 ani vechime (34 ani vechime efectivă și 25 ani de la grupele de muncă)

59 ani – 25 ani = 34 ani lucrați in plus;

34 ani x 1% = 34% (care vor dispare, prevederea va fi abrogată) !!! 😦 😦 😦

Pensionarul rămâne doar cu 65%, la care se adaugă procentul pentru contribuția la fondul de pensie suplimentară.

Pensia recalculata va fi in procent de 65% + 9% = 74%

După Legea 223 încă în vigoare dar neaplicată 😦 pensia ar fi fost:

65% + 34% + 9% =108% !!! 🙂 🙂 🙂

Privind celelalte șase categorii: pensiile rămân aproape la fel,

militarii fiind afectați major la cuantumul pensiei !!! 😦 😦 😦

În final de postare , o știre ce are legătură cu ARMATA ! 🙂

După vreo 7 ( șapte) zile de la DEMISIA lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării

Ministerul Apărării Naționale are un nou ministru în persoana senatorului PSD , Angel Tîlvăr , care a depus jurământul în seara zile de 31 octombrie 2022 , în jurul orei 20:40 .

Toate detaliile pe :

Pentru CÂRCOTAȘII de meserie ,

REMUNERAȚI de străinii de NEAM și ȚARĂ cu o mare simbrie ,

înainte de a-l critica pe noul ministru al Apărării că nu are STUDII MILITARE ,

iată spre o minimă comparare,

LISTA cu STUDIILE pe care le au miniștrii Apărării țărilor din NATO :

Albania – inginer electronist
Belgia – manager, ziarist
Bulgaria – academia militară
Cehia – finanțe, drept
Canada – avocat
Croația – economist, matematician
Danemarca – administrație publică, științe sociale
Estonia – drept
Franța – drept
Germania – științe administrative
Grecia – economie și relații internaționale
Ungaria – inginer agricol
Islanda – drept
Italia – economist
Letonia – istorie, științe politice
Lituania – istorie
Luxemburg – doar liceu
Muntenegru – economist
Olanda – istorie, administrație
Macedonia de Nord – drept administrativ
Norvegia – administrarea afacerilor
Polonia – istorie și administrație publică
Portugalia – sociologie, științe sociale
România – sociolog/limbi străine
Slovacia – științe politice, relații internaționale
Slovenia – actor
Spania – drept
Turcia – academia militară
Marea Britanie – academia militară
SUA – academia militară ” .

Sursa LISTEI sus postate :

https://inpolitics.ro/ce-studii-au-ministrii-apararii-din-nato-actorie-jurnalism-economie-istorie-agricultura-doar-4-militari_1840815543.html

Alioșa .

31/10/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/86(2).

Filed under: generale — Aliosa @ 8:13 am

1) AMNISTIA mascată din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( ÎCCJ )

a produs mare bucurie în rândul infractorilor și condamnaților la închisoare cu executare

și ……………………….,

mari nemulțumiri în rândul românilor cinstiți

și chiar și în rândul unor procurori :

https://www.libertatea.ro/stiri/interviu-fostul-sef-al-diicot-procurorul-daniel-horodniceanu-70-din-dosarele-la-care-lucrez-se-vor-prescrie-4325169

2) Românii care se întreabă de ce MApN vrea să cumpere 2( două) ELICOPTERE Airbus dedicate luptei anti-navă cu suma record de 150 de milioane de euro

https://www.euractiv.ro/politic-intern/mapn-vrea-sa-cumpere-doua-elicoptere-militare-airbus-h215m-cu-150-de-milioane-de-euro-31220

vor afla răspunsul dacă vor accesa link-ul :

https://www.hotnews.ro/stiri-defense-25866821-cum-explica-mapn-costul-150-milioane-euro-pentru-cele-doua-elicoptere-airbus-dedicate-luptei-anti-nava.htm

3) Și totuși , se mai întâmplă și lucruri demne de promovat ! 🙂

3.1.

Edificiul Roman cu Mozaic, din centrul istoric al municipiului Constanţa, va fi restaurat şi pus în valoare de către o companie italiană, printr-un proiect în valoare de peste 9,8 milioane de lei, termenul de finalizare a lucrărilor fiind noiembrie 2023conform Agerpres

Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa a anunţat, miercuri, că a fost emis ordinul pentru începerea lucrărilor în cadrul proiectului “Restaurarea, conservarea, amenajarea şi punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, în condiţiile în care au fost îndeplinite obligaţiile antreprenorului cu privire la etapa de proiectare, conform aprobării proiectului tehnic de către CJ, printr-o hotărâre emisă în urmă cu o lună.

Proiectul de restaurare va fi realizat de compania italiană Giano Restauri, specializată în astfel de lucrări, iar valoarea totală a contractului este de 9.869.677 lei, fără TVA.

“Încep îndelung aşteptatele lucrări de restaurare, reabilitare şi punere în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic, o moştenire culturală unică din Sud-Estul Europei, pe care este esenţial şi obligatoriu să o punem în valoare. În urma lucrărilor, obiectivul va fi accesibil şi persoanelor cu dizabilităţi, aşa cum este firesc, iar dotările multimedia vor facilita interacţiunea cu toate categoriile de public. Sper ca lucrările să fie finalizate cât mai repede, pentru ca turiştii şi cetăţenii acestui judeţ să se poată bucura de acest deosebit monument istoric”, a declarat preşedintele CJ Constanţa, Mihai Lupu, citat într-un comunicat de presă.

Lucrările de protejare şi conservare stipulate în proiectul tehnic prevăd, printre altele, intervenirea la nivelul mozaicului şi a zidăriei antice prin procedee complexe de curăţare şi biocidare, în etape strict definite de restauratori, care vor putea fi realizate numai după finalizarea consolidărilor şi reparaţiilor propuse.

“Conform graficului de execuţie, transmis de către Antreprenor, finalizarea lucrărilor de execuţie la obiectivul de investiţie este estimată pentru luna noiembrie a anului 2023”, a mai informat CJ Constanţa.

Edificiul Roman cu Mozaic, aflat în în Piaţa Ovidiu, a fost descoperit în timpul unor lucrări întreprinse în anul 1959. Edificiul, cu aproximativ 2.000 de metri pătraţi de mozaic, a fost înălţat în secolul al IV-lea e.n., probabil sub domnia împăratului Constantin cel Mare.” ! 🙂

Sursa :

3.2 .

” Guvernul a aprobat vineri două hotărâri

https://energie.gov.ro/au-fost-adoptate-doua-hotarari-esentiale-pentru-programul-nuclear-civil-romanesc/

prin care Nuclearelectrica poate achiziționa de la Ministerul Energiei materia primă necesară funcționării centralei de la Cernavodă.” .

Toate detaliile pe :
https://cursdeguvernare.ro/nuclearelectrica-poate-prelua-de-la-cnu-si-ministerul-energiei-uraniu-necesar-pentru-centrala-de-la-cernavoda.html

4) Conform promisiunii făcute pe :

republic prin ” copy paste” PARTEA a II-a a celor preluate de pe :

http://pentru-curiosi.blogspot.com/2010/07/curiozitati-de-toate-felurile.html

– cele mai mari frunze le are palmierul rafie de pe malurile Amazonului.Frunzele acestui palmier ajung pana la 22m lungime si circa 12m latime.10 oameni se pot adaposti sub asemenea frunza.

-stejarul nu produce ghinde pana la varsta de 50 de ani sau chear mai mult. -in Africa de Nord creste un copac care contine foarte mult fosfor, ceea ce-l face sa lumineze, noaptea se poate citi sub el.

-cea mai mare padure acoperita de nori din lume, Monteverde(Costa Rica),situata intre 1440 si 1880 m altitudine, adaposteste pe cele 10.500 ha protejate ale ei cca 2.500 specii plante,400 specii pasari si peste 200 specii mamifere.

-stejarul de pluta este unul dintre arborii cel mai bine protejati impotriva focului,datorita scoartei sale,foarte groase,care-l izoleaza de caldura.

-un arbore emana in jur de 400 litri de umezeala in fiecare zi. -30% din oxigenul mondial vine din padurile tropicale din Amazonia.

-un acru(4047 metri patrati) de arbori de avocado pot produce 4 tone de hrana delicioasa,iar un acru de bananieri 9t.

-un acru(4047 metri patrati) de arbori poate absorbi monoxidul de carbon produs de 50 de masini timp de 12 ore.

-inima unei femei bate mai repede decat cea a unui barbat.

-femeile se streseaza mai mult decat barbatii.

-creierul barbatilor este organizat fie pt a vorbi,fie pt a asculta.Nu le pot face pe amandoua in acelasi timp.Asta inseamna ca daca un barbat vorbeste,el a surzit,nu mai poate auzi nimic.Cand vorbeste,o femeie poate auzi in acelasi timp.Deci,atunci cand o femeie vorbeste cu un barbat,trebuie sa-l lase sa termine ce are de spus,altfel el nu poate auzi nimic.

-pt a putea citi harti,trebuie sa ai ceea ce se numeste „abilitate spatiala”,pe care majoritatea barbatilor o au dezv oltata si care este localizata in emisfera dreapata a creierului.Scopul sau este de a ajutala intelegerea vitezei si distantelor,astfel incat sa poata ochi o tinta in miscare .in consecinta,majoritatea barbatilor,cam 4 din 5,au abilitati spatiale bine definite.La majoritatea femeilor,aceasta abilitate nu este foarte dezvoltata.

-femeile sunt foarte pricepute in a descoperi oameni care inceraca sa le insele.Barbatii nu ar trebui sa incerce sa-si controleze gesturile in fata femeilor,pt ca vor fi prinsi.Dar o femeie poate sa-si mascheze gesturile in fata unui barbat si el nu va sti.

-femeile rostesc 8.000-9.000 de cuvinte pe zi,iar un barbat obisnuit intre 2.000 si 4.000 de cuvinte pe zi.Deci femeile vorbesc de 2-3 ori mai mult decat barbatii.

-spermatozoizii pot trai de la 3 la 5 zile in sistemul de reproducere feminin.

-barbatii se balbaie de 3 ori mai des decat femeile.

-Tomas Edison ,inventatorul becului,se temea de intuneric.

-primul european care a ajuns in Australia,in 1606,a fost olandezul Willem Janszoon.

-aspirina a fost descoperita in timp ce se analiza un produs expirat.

-sugativa a fost descoperita in Anglia in 1863,dintr-o intamplare,un muncitor uitand sa adauge clei in cazanul cu hartie cruda.

-primul somnifer a fost inventat de medicul roman Celsius.

-unica sculptura in granit moale din lume,datand de cca. 5.200 ani,reprezentand capul unui astronaut cu casca,a fost descoperita in Romania.

-cea mai veche fabrica de whisky din lume se afla in Irlanda si a inceput sa produca mult cautata licoare in 1657.

-apa calda cantareste mai mult decat cea rece.” .

Alioșa .

27/10/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/87.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:40 pm

În loc de motto:

” ȚARA arde și BABA se piaptănă ” !!! 🙂 😦 🙂

Guvernul României condus de premierul PNL(PDL) ,

Nicolae Ionel Ciucă

susținut de coaliția parlamentară PNL(PDL)&PSD&UDMR

ca să fie pe placul președintelui României ,

Klaus WERNER Johannis

și al occidentului ,vrea să renunțe la BANII fizici ! 😦

Pe masa premierului Nicolae Ionel Ciucă

se află PROIECTUL de lege al cărui text integral îl postez prin ” copy paste” în cele ce urmează :

” Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii incluziunii financiare 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. Legea nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1032 din 28 decembrie 2017, se modifică după cum urmează:

  1. La art. 4, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) autoritate competentă – Banca Națională a României desemnată potrivit prevederilor art. 63;”

  • La art. 6, alin. (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) La fiecare 4 ani de la data publicării Listei, Banca Națională a României evaluează, în conformitate cu prevederile art. 5, Lista celor mai reprezentative servicii, în vederea actualizării acesteia.

(2) Banca Națională a României notifică serviciilor Comisiei Europene și Autorității Bancare Europene rezultatul evaluării și, acolo unde este cazul, propunerea de actualizare a Listei celor mai reprezentative servicii.”

  • Art. 18 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 18 – (1) Banca Națională a României are obligația de a pune la dispoziția consumatorilor un site internet cu acces gratuit unde sunt comparate comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată, cel puțin pentru serviciile cuprinse în Lista prevăzută la art. 5 la nivel național. Site-ul internet oferă inclusiv informații cu privire la sediile prestatorilor de servicii de plată și la localizarea bancomatelor și a automatelor ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede ale acestora.

(2) Prestatorii de servicii de plată transmit Băncii Naționale a României, cel puțin o dată pe lună și ori de câte ori operează modificări, precum și la cererea acesteia, informații, în format deschis, prelucrabil automat, potrivit Legii nr. 109/2007 privind reutilizarea informațiilor din instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la:

a) comisioanele percepute pentru serviciile cuprinse în Lista prevăzută la art. 5 la nivel naţional, aplicabile la data transmiterii, precum şi serviciile aferente unui cont de plăţişi comisioanele percepute ce vor fi aplicabile, cu cel puţin 5 zile înainte de modificarea sau introducerea acestora;

b) sediile şi localizarea bancomatelor, automate ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede, cu cel puţin 5 zile înainte de data propusă pentru schimbarea acestora.

(3) Site-ul internet de comparare prevăzut la alin. (1):

a)este independent din punct de vedere operaţional prin asigurarea faptului că prestatorilor de servicii de plată li se acordă egalitate de tratament în rezultatele căutării;

b) menționează clar că este administrat de Banca Națională a României;

c)defineşte criterii clare şi obiective pe care se bazează comparaţia, criterii care vor fi publicate pe site;

d)foloseşte un limbaj clar şi lipsit de ambiguitate şi, după caz, termenii standardizaţistabiliţi în Lista prevăzută la art. 5;

e)furnizează informaţii clare şi actualizate şi precizează momentul ultimei actualizări;

f)include o gamă largă de oferte de conturi de plăţi care acoperă o parte semnificativă a pieţeişi, în cazul în care informaţiile prezentate nu reprezintă o imagine completă a pieţei, o declaraţie clară în acest sens, înaintea afişării rezultatelor;

g)pune la dispoziţie o procedură eficace de raportare a informaţiilor incorecte cu privire la comisioanele publicate;

h)prezintă informaţiileşi în formate accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi, conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţiaşi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

i)furnizează date în format deschis prelucrabil automat, potrivit Legii nr. 109/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Banca Națională a României face toate demersurile pentru asigurarea publicității site-ului internet de comparare a comisioanelor percepute de către prestatorii de servicii de plată.”

4. La art. 35, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Prestatorii de servicii de plată informează Banca Națională a României cu privire la modificarea costurilor efective ale acestora și la motivul modificării cu cel puțin două luni înainte de data propusă pentru aplicarea acestora.”

5.  Art. 44  se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 44 – Instituțiile de credit nu pot refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, decât în cazurile în care consumatorul are deja un cont de bază deschis saudeschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispozițiilor privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului, conform Legii nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şifinanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.”

6. Art.54 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 54 – (1) În cazul consumatorilor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 4 lit. e), instituțiile de credit:

  1. oferă gratuit serviciile prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. a), lit. c) și lit. d), punctul i) și ii);
  2. oferă gratuit serviciul de interogare a soldului prin intermediul aplicațiilor de internet banking.

c) percep comisioane minime pentru serviciile prevăzute la art. 48 alin. (1), cu excepția serviciilor prevăzute la lit. a), lit. c) și lit. d),punctele i) și ii);

(2) Serviciile prevăzute la alin.(1) se vor asigura pentru și în limita veniturilor de natură salarială plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau de la bugetele locale  ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelorşi municipiului Bucureşti.”

7. Articolul 63 se modifică și va avea următorul cuprins: 

„Art. 63 – Se desemnează Banca Națională a României ca autoritate competentă abilitată să asigure aplicarea și respectarea prezentei legi.”

8. Articolul 65 se modifică și va avea următorul cuprins:

       ”Art. 65 – Autoritatea competentă cooperează ori de câte ori este necesar cu orice altă instituție pentru a respecta prevederile prezentei legi, inclusiv în vederea cooperării cu Autoritatea Bancară Europeană.”

9. Articolul 72 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 72 – În vederea asigurării respectării dispozițiilor prezentei legi de către prestatorii de servicii de plată, consumatorii și asociațiile de consumatori pot să sesizeze Banca Națională a României.”

10. Articolul 73 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 73 – Pentru soluționarea pe cale amiabilă a eventualelor litigii și fără a se aduce atingere dreptului consumatorilor de a iniția acțiuni în justiție împotriva prestatorilor de servicii de plată care au încălcat dispozițiile prezentei legi ori dreptului acestora de a sesiza Banca Națională a României, consumatorii pot apela și la mecanisme extrajudiciare de reclamație și despăgubire pentru consumatori, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare.”

11. Articolul 75 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 75 – Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de prezenta lege se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Băncii Naționale a României, la sesizarea consumatorilor, a asociațiilor de consumatori ori din oficiu, în cazul în care, prin încălcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor.”

12.La articolul 77, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 77 – (2) Măsura complementară propusă pentru a fi aplicată potrivit prevederilor alin.(1) se dispune prin ordin emis de guvernatorul Băncii Naționale a României.

13. La articolul 77, alin. (4) se abrogă.

14. La articolul 82, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 82 – (2) Banca Națională a României pune la dispoziția consumatorilor site-ul internet prevăzut la art.18 în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Art. II. Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în  Monitorul Oficial al României nr. 242 din 9 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

  1. La art. 1, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 1 – (2) Prevederile prezentului capitol nu se aplică instituțiilor de credit, instituțiilor emitente de monedă electronică, instituțiilor care prestează servicii de plată, autorizate de Banca Națională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene și notificate către Banca Națională a României, potrivit legii, instituțiilor financiare nebancare și entităților care efectuează operațiuni de schimb valutar, definite potrivit legii, pentru operațiunile specifice activității pentru care acestea au fost autorizate, precum și operatorilor din domeniul jocurilor de noroc.”

  • La art. 1, după alin.(1) se introduc două noi alineate, alin. (11)și alin. (12), cu următorul cuprins:

„(11) Plățile de natură salarială plătite de angajator, pensiile, indemnizațiileșialocațiile de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității sociale sau de la bugetele locale  ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelorşi municipiului Bucureşti, se efectuează prin mijloace de plată fără numerar.

(12) Prin excepție de la alin.(11), consumatorul vulnerabil, definit la art.4, lit e), din Legea nr.258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază, poate solicita și primi plata în numerar a drepturilor prevăzute la alin.(11).”

  • La art. 5, lit. b) și lit. c) se abrogă.

Art. III. Ordonanța de urgență nr.146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.295 din 16 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

  1. La articolul 5 alin. (7) și alin. (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2026, instituțiile publice au obligația să asigure încasările în numerar doar prin unităţile Casei de Economii şiConsemnaţiuni C.E.C. – S.A., prin Compania Naţională „Poşta Română” – S.A, prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede, pe bază de convenţii încheiate cu persoanele abilitate, cu condiţia asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operaţiuni, astfel încât încasările și plățile în numerar să fie efectuate în condiții de siguranță, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

(8) Sumele achitate în numerar de către contribuabili, reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, se încasează de unitățile Trezoreriei Statului. Sumele achitate în numerar, cuvenite bugetului de stat, reprezentând taxe, tarife sau alte obligații stabilite de instituții publice, pot fi încasate în conformitate cu alin. (7), cu acordul Ministerului Finanțelor.”

  • După alin. (7) se introduce un nou alineat, alin. (71), cu următorul cuprins:

„(71) Instituțiile publice pot opta pentru asigurarea încasărilor în numerar în conformitate cu prevederile alin. (7) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.”

       Art. IV. Ordonanța de urgență nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

  1. La articolul 1, după alin.(1) se introduce un nou alineat, alin.(2), cu următorul cuprins: 

„(2) Persoanele fizice sau juridice, prevăzute la art.1 alin.(1) din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar.”

  • La articolul 1, alineatul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 1 – (5) Persoanele juridice prevăzute la alin.(1) şi (3) oferă serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante şi pot acorda avansuri în numerar, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Acestea afişează la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum şiinformaţii privind costurile serviciului.”

  • La articolul 1, alineatul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 1 – (6) Avansul prevăzut la alin. (5) se evidenţiază distinct pe bonul fiscal şi nu poate depăşi suma de 500 de lei. Tranzacţiile privind avansul în numerar se asimilează retragerilor de numerar de la bancomate, iar comisioanele aferente tranzacţiilor se stabilesc conform contractelor în vigoare între părţi. Comercianţii pot percepe, de la titularul cardului, un comision care nu poate depăşi 1% din valoarea avansului acordat.”

Art. V. Prezenta lege intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în ședința  din ………….., cu respectarea prevederilor art. 75 și art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Președintele Camerei Deputaților,                   Președintele Senatului,

ION-MARCEL CIOLACU                      ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU ” .

Sursa : internetul.

Dacă PROIECTUL de LEGE sus REPUBLICAT nu INTERESEAZĂ 😦

poate interesează faptul că premierul României , Nicolae Ionel Ciucă , s-a întâlnit miercuri ,26 octombrie, la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

cu care a abordat mai multe teme ! 🙂

Iată un fragment din declarația premierului :

” Cred că este foarte important să clarificăm un aspect relevant. Ieri, la întâlnirea cu doamna Ursula von der Leyen nu am intrat în detalii. La nivelul acesta nu aveam timp să intrăm în astfel de detalii și nu aveam documentele pregătite. Am convenit că e necesar să continuăm PNRR și am dat exemple jaloanele de la pensii ca ea să înțeleagă ideea și să își dea acordul ca la nivelul comisiilor de specialitate să se ia deciziile necesare”.


Iată și declarația integrală :

Alioșa .

24/10/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/86(1).

Filed under: generale — Aliosa @ 8:17 am

Bună dimineața, lume virtuală ! 🙂

Pe meleagurile din ” Grădina Maicii Domnului”

este din ce în ce mai frumoasă ! 🙂

Până și militarilor americani din NATO , găzduiți de ROMÂNIA

le place TOAMNA de la noi ! 🙂

Pentru persoanele virtuale care nu știu, fac următoarele precizări :

Divizia 101 aeropurtată a fost desfășurată în Europa pentru prima dată în aproape 80 de ani, pe fondul creșterii tensiunii dintre Rusia și NATO. Unitatea de infanterie ușoară este antrenată să se desfășoare pe orice câmp de luptă din lume în câteva ore, gata de luptă. Ultima oară s-a aflat în Europa în urmă cu 78 de ani, la debarcarea pe plajele din Normandia, care a însemnat începutul sfârșitului pentru regimul nazist.

CITATUL de mai jos ,

face mai mult decât o mie de cuvinte !!! 🙂 🙂 🙂

Înțeleg atracția tineretului pentru stângismele moderne care defilează cu egalitarismul, cu ecologia pe ideea că pământul este sabotat de capitalism. Tinerețea merge cu aspirația, cu ideea că viitorul va fi mai bun, că ne așteaptă o lume mai bună. (…)

Un fenomen îngrijorător este însă dezinteresul generațiilor tinere față de trecut.

”Nu contează decât prezentul, trecutul nu interesează”.

Este un blocaj ideologic și intelectual, iar rețelele sociale reprezintă niște capcane periculoase.” a concluzionat
Thierry Wolton, jurnalist, profesor și istoric francez .

Pentru CULTURA GENERALĂ a oamenilor în general

și a tinerilor liberi și frumoși în special !!! 🙂 🙂 🙂

” -liliecii intotdeauna vor zbura catre stanga cand vor iesi dintr-o pestera.

-un melc poate sa doarma fara intrerupere timp de 3 ani si sa nu moara de foame.

-inima crevetilor este localizata in cap.-ghepardul este cel mai rapid mamifer terestru,el putand atinge o viteza de 110 km/h.

-mangustele sunt imune la veninul serpilor.Din acest motiv a fost imblanzita pt a prinde serpi veninosi.Hrana preferata a mangustei vargate sunt gandacii si larvele si pupele fluturilor.Ele sunt extrem de galagioase,producand 10 tipuri diferite de sunete.

-magarul a fost un animal salbatic pana la domesticirea acestuia de catre egipteni.Scopul pt care a fost domesticit era sa care diferite lucruri.

-nu cocoasa e cheia succesului pt depozitarea apei,la camila,ci sistemul deosebit de circulatie a sangelui,care ii permite acesteia sa poata bea si asimila aprox. 100 de litri de apa(zece galeti mari)in numai 10 min.Cocoasa reprezinta de fapt,un tesut gras,din care animalul isi tine energia cand hrana lipseste sau nu prea se gaseste.

-o camila poate merge 5-7 zile consumand putina hrana si apa -sau chiar deloc!si isi poate pierde un sfert din greu tatea de 700 kg fara ca organismul sa dea semne de slabiciune.

-camila isi poate creste temperatura corpului cu aproape 6 grade Celsius,inainte sa transpire,pt a evita pierderea lichidelor din corp.Nici un alt mamifer nu poate face asta.

-elefantii nu pot sari. -un crocodil nu-si poate misca limba si nici mesteca.

-hipopotamul nu poate sa inoate.-delfinii dorm cu un ochi deschis.

-greutatea tuturor furnicilor de pe Terra este mai mare decat greutatea tuturor oamenilor.

-limba Balenei Albastre cantareste mai mult decat decat un elefant.

-cel mai mare ochi este cel al caracatitei.Diametrul lui ajunge la 40-50 cm.

-varsta medie a unui leu este de 35 de ani.-un ou de strut este lung de 16 cm si are greutatea de 1-2 kg.

-pisicile au peste o suta de corzi vocale,pe cand cainii au doar in jur de zece.

-mamiferul cu cea mai mare temperatura constanta a corpului este lupul,cu 42 grade celsius.

-pinguinii pot sari la o inaltime de pana la 1,8 metri.

-majoritatea hamsterilor clipesc doar cu cate un ochi pe rand.-coada cangurului este destul de puternica pt a-i sustine intreaga greutate.

-creierul unei balene poate cantari aprox 10 kg.

-o pisica are 32 de muschi in fiecare ureche. -macaitul unei rate nu produce ecou,si nimeni nu stie de ce.

-magarusii omoara anual mai multi oameni decat mor in accidente de avion.

-in urma unor cercetari s-a stabilit ca ursii polari poarta ochelari de soare naturali,ochii lor sunt aparati de un fel de membrana care are rolul de a atenua lumina orbitoare reflectata de zapezile nordului.

-auzul fin al delfinilor se explica prin aceea ca ei sesizeaza undele sonore nu numai cu organul auditiv,dar si cu tot corpul,mai cu seama cu pielea de pe cap.

-crocodilul nou nascut este de 3 ori mai mare decat oul din care a iesit.-cea mai otravitoare caracatita din lume este de marimea unei mingi de golf.Cel atins de aceasta,la inceput va simti un fel de greata,apoi privirea devine cetoasa.in cateva secunde isi pierde vederea,apoi incepe sa nu mai simta nimic cand atinge un lucru iar in 3 min,cel otravit de caracatita nu mai poate respira.

-ursii polari sunt stangaci.

-urina pisicii este fosforescenta.

-sobolanii si caii nu pot vomita.

-girafa este animalul terestru cu talia cea mai inalta,poate atinge 6 m in inaltime.

-cand se simte amenintat de vreun dusman,ornitorincul,mamifer care traieste in Australia,se scufunda in apa,unde poate ramane nemiscat peste 10 min,fara sa respire.

-mamiferul cu urechile cele mai mari este elefantul african,suprafata totala a urechilor sale este de 8 metri patrati.

-anaconda este cel mai mare sarpe din lume(cel mai mare exemplar cunoscut masurand 11 m).

-caii comunica intre ei folosind peste 100 de sunete.

-cainii percep mirosuri pe care le emana obiectele aflate la 15 m sub pamant.-ariciul are 36.000 ace.

-inima unui elefant poate cantari pana la 20 kg,iar creierul sau atinge 5 kg in medie.

-ca si pisicile leii torc atunci cand sunt relaxati.Cercetarile efectuate au aratat ca nu exista 2 lei care sa toarca identic.-mirosul specific al sconcsului,ruda americana a dihorului nostru,poate fi detectat de om de la distanta de 2 km.

-creierul broastei testoase este mic si putin evoluat,in schimb organele de simt cum sunt:vazul si mirosul,sunt deosebit de fine,fiind capabile sa sesizeze imediat variatiile de lumina foarte putin diferentiate,precum si unele foarte slabe mirosuri.

-brosca testoasa din specia Testudo Radiata traieste peste 200 ani.

-cele mai mari broaste testoase de uscat traiesc in Insulele Galapagos(Testudo elephantos) si in Insulele Oceanului Indian.Ele depasesc 1 m lungime si o greutate de 250-400kg.

-cea mai grea broasca testoasa din lume la ora acutuala este broasca testoasa pieloasa LUTHUL(Demochelys Coriaceea), care are o greutate de 700 kg si o lungime de 2-3 m;ea inoata cu viteza unui atlet in cursa de 100 m si traieste numai in apele marine.

-broasca testoasa are o rezistenta formidabila la foame,ea poate supravietui pana la 400 de zile fara hrana.

-pisicile nu suporta mirosul de lamaie.

-renul poate supravietui la o temp de -60 de grade celsius.

-unii lei se imperecheaza de peste 50 de ori pe zi.

-sobolanii se inmultesc atat de repede incat in 18 luni,un cuplu de sobolani poate avea mai mult de un milion de descendenti.

-elefantii pot comunica intre ei la distante de 18 km. si poate chear mai mult,prin infrasunete.

-la porci orgasmul dureaza 30 min.

-in padurile tropicale,unde nu se schimba anotimpurile,copacii nu au inele.”

Sursa :
http://pentru-curiosi.blogspot.com/2010/07/curiozitati-de-toate-felurile.html

Acum și aici, am republicat prin ” copy paste” doar PRIMUL fragment din SURSA sus menționată ! 🙂

Următorul fragment va fi republicat în ultima zi a lunii OCTOMBRIE !!! 🙂 🙂 🙂

Iar în final de postare-republicare , pentru 25 OCTOMBRIE , din toată inima de pensionar militar, o sinceră și călduroasă urare :

Alioșa .

22/10/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/85. Olanda, singura țară din U.E. care se OPUNE aderării ROMÂNIEI la SCHENGEN .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:41 am

În loc de motto:

Incredibil dar adevărat , la puțin timp de la vizita premierului olandez în România , parlamentul Olandei a votat împotriva aderării României la Schengen !!! 😦 😦 😦

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, și că investigațiile privind corupția, crima organizată și respectarea statului de drept din aceste țări trebuie continuate.

Țările de Jos sunt singura țară din UE care mai condiționează accesul României și Bulgariei în Schengen

 de îndeplinirea unor condiții politice.

Mai multe pe :

” Claudiu Târziu (AUR):

Regimul Iohannis a vândut inclusiv supremația Constituției pentru primirea României în Schengen, iar Olanda spune NU. Un eșec al clasei politice.

Sursa foto: presidency.ro

Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a criticat în termeni duri rezoluția Olandei privind votul negativ pentru intrarea României în Schengen, spunând că acest fapt reprezintă un eșec al clasei politice din România.

„Regimul Iohannis a vândut inclusiv supremația Constituției României pentru ridicarea MCV și primirea în Schengen. Cu toate acestea, Olanda spune nu.

E un eșec mai mult decît rușinos al clasei politice care conduce dezastruos România de peste 30 de ani.

În aceste condiții, singura soluție democratică sunt alegerile anticipate. Imediat!”,

a transmis, vineri, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.

Context:

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi, eurodeputata olandeză Sophia in’T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European, potrivit Agerpres.

Totuși,Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

Reamintim că premierul Olandei, Mark Rutte, s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu președintele Iohannis și cu premierul Ciucă în cadrul unei vizite în România.

La momentul respectiv, presa a semnalat că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) din Ministerul Afacerilor Interne a semnat cu compania olandeză Damen un contract pentru cumpărarea a două nave multirol pentru pompieri.

Contractul a fost semnat într-o ceremonie publică, iar șeful IGSU, Raed Arafat, a declarat că navele costă 20 milioane euro, respectiv 24 milioane de euro.

Acest contract e semnat cu o zi înainte de vizita în România a premierului olandez Mark Rutte, după cum a relatat RostOnline.”.

Sursa :

Pe aceeași temă , se poate accesa și link-ul :

În spiritul ADEVĂRULUI pe care-l prețuiesc ca pe lumina ochilor , trebuie să recunosc că NU am aderat la spațiul SCHENGEN nu numai din cauza Olandei , ci și din cauza unor factori de decizie din ” ROMÂNIA educată” de oamenii lui Klaus WERNER Johannis , prost și haotic gestionată !!! 😦 😦 😦

Economistul Mircea Coşea: Românii vor fi, în curând, nevoiţi să aleagă între a mânca şi a-şi plăti taxele

Renumita avocat Elena Radu a inițiat o petiție, prin care semnatarii solicită Curții Constituționale să își respecte

„rolul de garant al supremației Constituției României”,

având în vedere noile legi ale justiției,

 adoptate pe 17 octombrie.

Textul petiției 

amintește CCR că prin adoptarea noilor legi „s-au încălcat toate normele constituționale cu ocazia adoptării acestor legi, atât în ceea ce privește procedura de legiferare, drepturile și libertățile cetățenilor, cât și supremația Constituției.

Alioșa.

18/10/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/84 !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 6:44 pm

În loc de motto:

2) ” … Nu contează chiar defel ,

Ce mașină ai la scară,

Și câți bani în portofel ”

Dacă ai CĂMARA goală !!! 😦 😦 😦

” Are România la rezervele de stat cereale doar pentru trei săptămâni? Un fost ministru acuză

Americanii au interzis României vreme de 20 de ani să achiziționeze la rezerva de stat alimente care să ajungă populației pentru mai mult de 3 săptămâni, susține fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care s-a ales și cu dosar la DNA, după ce ar fi încercat să mărească stocurile.  

Chesnoiu susține că pentru un împrumut de 350 milioane dolari contractat în 1997 de la Banca Mondială, România s-a trezit cu obligații halucinante: rezerva de stat limitată la 350.000 tone, eliminarea subvențiilor la îngrășăminte, reducerea cu cel puțin 25% a subvențiilor  la semințe, precum și privatizarea sau lichidarea unui număr de 1.600 de societăți agricole de producție, 150 de societăți de producție din piscicultură și acvacultură, Comcerealul și Semromul, susține Chesnoiu, potrivit National.ro.

Actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a fost primul care a încercat să majoreze achizițiile de grâu la rezerva de stat în 2018, fără succes însă. Adrian Chesnoiu și-a încercat și el norocul, dar n-a reușit mare lucru. Iar totul tine de interdicția instituită de americanii de la Banca Mondială, trecută în acordul de împrumut semnat în 1997.

”Eu am cerut explicații, să văd de ce nu se poate. Mi s-a spus că există Ordonanța 13 din 1997 care ne interzice acest lucru. Am solicitat actul normativ, l-am studiat și am constatat că este cel mai mare atentat la siguranța națională a României, din punct de vedere al agriculturii, comis pe timpul guvernării CDR, cu Victor Ciorbea premier. Să vedeți cât de mult a afectat România această Ordonanță 13. România s-a împrumutat în 1997 de 350 milioane de dolari de la Banca Mondială cu niște obligații halucinante, ca să vedeți ce a putut să scrie un guvern în funcție pentru țara asta. Pentru acest împrumut, România s-a obligat să nu mărească rezerva de stat mai mult de 350.000 de tone de cereale, însemna consumul României pe 3 săptămâni, să privatizeze sau să lichideze 1.600 de societăți agricole de producție, 150 de societăți de producție din piscicultură și acvacultură, Comcerealul și Semromul, și toată lumea mă întreabă azi de ce cumpărăm semințe de la companii străine. Păi din 1997 facem asta, că ne-am angajat, ca stat, să lichidăm sau să privatizăm structuri de importanță strategică națională”, a declarat deputatul Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii ”.

Sursa :

3) Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat “intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode / Deciziile CNATDCU “transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, spune instituția clujeană

Mobilități virtuale
Foto: UBB / Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Toate detaliile pe :

Alioșa .

17/10/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/83. SĂNĂTATEA este mai bună decât toate !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 10:29 am

În loc de motto :

” Pentru tine ”



stimată cititoare și stimat cititor din lumea virtuală ,

dacă vrei să afli de ce nu te-am VIZITAT VIRTUAL aproape 10 zile

pentru a-ți mulțumi că ai dat un LIKE pe :

răspunsul este mesajul transmis de citatul :

În strânsă legătură cu CITATUL de mai sus , recomand lecturarea articolelor :

1) Mulțumesc frumos tuturor persoanelor virtuale care au dat LIKE pe postul anterior ! 🙂

2) Având în vedere că după 9 ( nouă) zile de absență din spațiul virtual am găsit ” INBOX-ul ” cu aproape 200 de notificări , răspunsurile și mulțumirile mele vor veni pe parcursul următoarelor zile !! 🙂 🙂

3) În numele SĂNĂTĂȚII , din martie 2020 și până în prezent , factorii de răspundere din guvernele României conduse de Ludovic Orban, Florin Vasile Cîțu , și Nicolae Ionel Ciucă , în strânsă colaborare cu miniștrii sănătății pe care i-au condus și păsuit , ROMÂNIA a aruncat ” pe apa sâmbetei ” MILIARDE de RONI pe VACCINURI contra COVID-19 ……………………..

Pentru cine nu CREDE, le recomand să acceseze link-ul :

https://www.antena3.ro/actualitate/romania-cumpara-vaccinuri-impotriva-covid-654567.html

4) Dintre toate FRUCTELE de pe lume , din toate punctele de vedere , cel mai mult îmi plac PERELE !!! 🙂 🙂 🙂

Iar pentru a dovedi cele mai sus afirmate , prin ” copy paste” am dat republicare, unui articol de mare valoare !!! 🙂 🙂 🙂

” Părul – Pyrus communis

Părul – Pyrus communis are ca origine parul salbatic.

Istoria parului cultivat isi are originea in Asia Centrala din vremuri stravechi.

Treptat s-a raspandit spre vest, iar in evul mediu era deja prezent in Europa.

In comparatie cu marul – malus pumila mill.,

desi sunt inruditi, digestibilitatea si valorea terapeutica este mai redusa.

Parul - Pyrus communis
https://pin.it/5YEVUIn
Parul - Pyrus communis
Flori de Pyrus communis
https://pin.it/7gIyF65
Parul - Pyrus communis
https://pin.it/3w5tw98
Parul - Pyrus communis
https://pin.it/3pMV1EZ

” PĂRUL este recomandat terapeutic pentru actiunea sa laxativa, diuretica si urolitica, similara cu cea a merelor fara coaja. Impiedica depunerea uratilor si favorizeaza eliminarea lor.

Este recomandata cura cu pere in afectiuni urinare, litiaza urica, precum si in reumatism, guta si artritism.

Sunt recomandate si diabeticilor datorita continutului ridicat in levuloza.

Consuma fructele ca atare. Sunt mai putin recomandate celor cu digestia dificila,cu tractul digestiv iritat, cu hemoroizi, datorita celulelor pietroase din pulpa. Sub forma de suc, 2 – 3 pahare pe zi, inainte de mese. Cidrul de pere are actiune diuretica si usor laxativa. Frunzele de par sunt indicate ca adjuvant in cistite, in litiaza renala si in general in afetiunile renale, vezicale si ale prostatei. Utilizeaza sub forma de infuzie preparata din 100g de frunze proaspete sau 25g frunze uscate la 1 litru de apa. Infuzia obtinuta o poti consuma in cursul unei zile.” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa :

Iar în final de postare-republicare ,

Alioșa .

08/10/2022

Stimată cititoare și stimat cititor a ” deranjantelor ” mele postări !

Filed under: generale — Aliosa @ 7:24 am

” Prietenul la nevoie se cunoaște” 🙂 spune-o vorbă din popor ! 🙂 Pentru tine ” !!! 🙂 🙂 🙂

indiferent de sex, naționalitate, etnie, vârstă, religie , orientare politică ,sexuală și gusturi ,

cu respect și speranță de a fi înțeles, te informez că timp de câteva zile , voi sta departe de dialogul virtual și toate cele cele ce incubă el . Pentru persoanele virtuale care se vor întreba DE CE , răspunsul este simplu :

am de rezolvat niște probleme personale pe care nu le voi face publice căci de asta sunt PERSONALE !!! 🙂 🙂 🙂

Până atunci , am ales pentru voi , conform sloganului personal

” De la lume adunate, înapoi la lume date”

câteva sfaturi :

 sa va straduiti sa adunati impreuna nu neaparat lucruri, cit amintiri frumoase. Ele vor fi cea mai mare bogatie, cel mai important asset al familiei voastre.
 
– vă doresc să priviți în aceeași direcție, nu unul la altul, după cum remarca subtil Antoine de Saint-Exupéry (Love does not consist of gazing at each other, but in looking outward together in the same direction.)

-You can be married OR you can be right. 
-You cannot be assholes at the same time. Take turns.

– „iubirea e preocuparea zilnică pentru creșterea și dezvoltarea celuilalt „. De remarcat că nu e despre emoții, ci despre „preocupare” (verb, adică de făcut lucruri, comportamente pentru celălalt), emoțiile sunt consecutive comportamentelor, nu invers (cum ar putea să ți se pară dacă ești îndrăgostit).

Așadar, când te vei afunda (ca noi toți) în ceața emoțiilor negative, a certurilor sau alte „împotmoliri” de cuplu, nu aștepta să simți iubire, ci apucă-te și fă lucruri pentru soția ta și pentru relație, chiar dacă nu simți că le-ai face. Nu, în special când simți că nu le-ai face.

– un singur sfat, după 22 de ani de căsnicie: dă întotdeauna mai mult decât primești. E poate cel mai important lucru într-un cuplu. La un moment dat îți vei da seama că și partenera face la fel, deci aveți un cerc virtuos 🙂 Ba încă unul: have fun împreună. Că despre asta-i vorba” .

Sursa celor sus postate în ghilimelele de rigoare , internetul .

Alioșa .

07/10/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/82 . Cu toate că ROMÂNIA a îndeplinit de 11 ani condițiile tehnice de aderare la spațiul Schengen, oficialii din UE mai discută încă acest subiect.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:20 am

” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga) .

” Sentința care a făcut din FDGR un succesor în drepturi de organizație fascistă

dorel ungur, coruptie

Publicăm și republicăm sentința civilă nr 2790/2007 prin care Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu a devenit  proprietarul bunurilor deținute de Grupul Etnic German.

Prin sentința pe care o publicăm, instanța sibiană a constatat calitatea de succesor în drepturi al reclamantului FDGR  față de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe), organizație fascistă interzisă prin convenții internaționale și cu toate bunurile confiscate de Statul Român prin Decizie a Consiliului de Miniștri și prin Decret Regal, semnat de Majestatea Sa, Regele Mihai I al României.

În numele  judecătoarei Maria Morar, care  a plecat în concediu și nu a semnat sentința, cineva a  scris:

”Prin statutul său, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu s-a declarat continuatorul tuturor persoanelor juridice  fără scop patrimonial  ce au aparținut minorității germane, rezultă că este și   continuatorul Grupului Etnic German”

Sursa imaginilor sus postate , INTERNETUL cu de toate !!! 🙂 🙂 🙂

” România și Bulgaria merită să fie în Schengen, deşi în PE s-a găsit şi cineva care spune că suntem

„Vestul sălbatic din mijlocul UE”

România și Bulgaria merită să fie în Schengen, deşi în PE s-a găsit şi cineva care spune că suntem „Vestul sălbatic din mijlocul UE"
 Foto: Facebook / Parlamentul European

Dezbaterea privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen din Parlamentul European a fost bruiată de declarațiile dure făcute de doi eurodeputați extremiști germani, unul dintre ei taxând România drept un Vest sălbatic, care nici în UE nu merită să fie. Mai mulți europarlamentari români au cerut sancționarea acestor declarații.

„Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, criminalitate să fi fost primită în UE? Nu avem nevoie de România și Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen!”, a spus eurodeputatul de extremă dreaptă Guido Reil (Germania, Alternative für Deutschland), un atac pe un ton nepotrivit, așa cum a remarcat și coordonatorul dezbaterii. Mai mulți eurodeputați români au sancționat și ei acest ton la adresa României.

Totodată, europarlamentarii români au atenționat că orice decizie de a amâna din nou aderarea României la Schengen nu face decât să încurajeze platformele populiste și extremiste.

Parlamentul European a dezbătut miercuri aderarea României la Spațiul Schengen, orice rezoluție adoptată în acest sens putând pune presiune pe Consiliul UE, instituția care poate decide propriu-zis. Tonul majoritar este pro-aderării celor două state, care îndeplinesc toate criteriile. Există însă şi voci împotrivă din zona extremistă.

De mai multe ori până acum Parlamentul European a cerut ca România și Bulgaria să fie primite în Schengen. PE a adoptat rezoluții și în acest sens, dar spațiul Schengen nu a fost extins, pentru că guvernele naționale ale UE trebuie să decidă în unanimitate intrarea statelor noi în zona fără frontiere.

Intrarea României în Schengen a fost condiționată de două rapoarte pozitive privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), pentru ca MCV-ul să poată fi ridicat.

Declaraţii de azi din PE

Mikuláš Bek, din partea Consiliului UE: „Spațiul Schengen este una dintre cele mai mari realizări ale UE, în ultimii ani au fost presiuni – criza Covid, războiul din Ucraina – de aceea, s-au făcut eforturi pentru a întări zona Schengen.

Președinția consideră că extinderea Schengen e un element important, Bulgaria și România au îndeplinit condițiile necesare, președinția cehă se angajează să facă progrese pentru ca România și Bulgaria să poată intra, președinția încearcă să obțină unanimitate la Consiliul din decembrie.

Vor fi vizite în Bulgaria și România săptămâna viitoare și vor asigura confirmarea aderării la Schengen”.

Comisarul Margaritis Schinas: „În aceste patru decenii, în ciuda problemelor, Schengen a continuat să se extindă, e de mult timp vremea să se extindă, Comisia a susținut ca toate statele membre să se alăture acestei zone, asta ar spori securitatea noastră și ar adânci coeziunea. Am făcut progrese în ultimii luni, în decembrie Consiliul a recunoscut că Croația a îndeplinit toți pașii. S-au făcut multe progrese pentru aderarea României și Bulgariei, ambele state așteaptă de mai bine de 11 ani.

Aș dori să laud partenerii noștri bulgari și români pentru felul în care au gestionat valul de refugiați din Ucraina, ne-au făcut mândri de ei.

Nu vorbim despre o reevaluare a României și Bulgariei, ci despre faptul că permitem statelor membre să primească ultimele asigurări că aquis-ul comunitar e respectat de aceste state.

Comisia își reiterează sprijinul complet pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen, avem ocazia în decembrie să luăm aceste decizii istorice. Haideți să ajungem acolo împreună!”

Manfred Webber, PPE: „ România și Bulgaria sunt două state membre ale UE care îndeplinesc toate condițiile, România și Bulgaria sunt gata de Schengen din 2011. 11 ani în care nu s-au făcut progrese, așa ceva este inadmisibil!

România și Bulgaria își au locul în Schengen, mai ales acum, pentru noi nu există cetățeni de gradul 1 și de gradul 2, nu există motive obiective pentru a lăsa România și Bulgaria în afara Schengen”.

Iratxe Garcia Perez (S&D): „Cetățenii Bulgariei și României beneficiază de aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni UE, e o chestiune de dreptate. (…) Nu putem cere solidaritate de la Bulgaria și România, când UE nu dă dovadă de aceeași solidaritate, așa sunt încurajați populiștii anti-europeni.”

Sophia In ‘t Veld (Renew Europe): „Mi-e rușine de guvernul olandez, care a fost aici marea problemă, în mare măsură din motive de politică internă. Cer premierului Olandei să respecte legea și să susțină aderarea României și Bulgariei la Schengen”.

Un ton extrem de dur la adresa României

Eurodeputatul de extremă dreaptă Guido Reil (Germania, Alternative für Deutschland) a avut un ton extrem de dur la adresa României, iar coordonatorul dezbaterii i-a atras atenția că asemenea declarații sunt inadecvate:

„România este Vestul sălbatic din mijlocul UE, Ucraina are o infrastructură mai bună. Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, criminalitate să fi fost primită în UE? Nu avem nevoie de România și Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen!”

Balázs Hidveghi (Neafiliați): „România și Bulgaria au îndeplinit condițiile acum mai bine de 10 ani, patru state membre s-au opus citând îngrijorări legate de statul de drept. La 10 ani, ne putem gândi că altele au fost motivele, economice sau standarde duble, așa cum se întâmplă deseori față de Europa de Est”.

Paulo Rangel (PPE): „România și Bulgaria au trecut cu bine peste toate testele: criza refugiaților ucraineni a fost o provocare uriașă, iar comportamentul lor a fost ireproșabil. E momentul să decidem în sfârșit că sunt membri cu drepturi depline în spațiul Schengen”.

Cristian Terheș (ECR): 

„S-a confirmat faptul că România și Bulgaria au îndeplinit de 11 ani toate condițiile. Și totuși noi în 2022 mai avem această discuție.”

Siegfried Mureșan (PPE): „România poate securiza o frontieră a zonei Schengen în orice condiții. (…) Includerea României și Bulgariei în Schengen va face UE mai sigură. Așa cum am acceptat Suedia și Finlanda în NATO, pentru a fi mai siguri, la fel trebuie să acceptăm România și Bulgaria în Schengen. Vă cer să dăm dovadă de solidaritate și să întărim UE”.

Dan Nica (Grupul Socialiștilor) a cerut măsuri contra eurodeputatului de extremă dreapta Guido Reil, cel care a anunțat că România nu trebuie să fie nu în Schengen, dar nici în UE:

„Suntem printre primii care punem în practică schimbările din acquis-ul comunitar. Nu putem accepta ca românii să suporte această umilință, această situație trebuie să înceteze, românii sunt printre cei mai proeuropeni”.

Gunnar Beck, eurodeputat din Alternative für Deutschland (Germania): „Decât să extindem Schengenul cu trei state corupte, mai bine regândim Schengen.”

Eurodeputatul Vlad Botoș, Renew Europe, a cerut drept la replică și a spus că declarațiile lui Beck și Reil sunt ”inadmisibile”.

”E o nerușinare, am crescut în cultura germană, n-am auzit niciodată un ton ca cel folosit de dumneavostră”, a spus el, adresându-se în limba germană.

Dragoș Tudorache (Renew Europe): „Salut declarațiile Comisiei, ale Consiliului, dar să nu uităm că am ma avut ferestre de oprotunitate și totuși cetățenii noștri, firmele noastre stau la cozi la frontiere. (..) Responsabilitatea trebuie căutată și în guvernele noastre, fac un apel la colegii mei să lucrăm împreună acasă, la pachetul de legi pentru justiție, să facem un pact în Parlamenul național pentru Schengen”.

Rareș Bogdan (PPE), care l-a pomenit în declarație și pe Iancu de Hunedoara: „Ce trebuie să mai facem pentru a fi tratați de la egal la egal și respectați? Să provocăm o criză alimentară la nivel european, să blocăm la graniță trenurile și sutele de camioane cu cereale care tranzitează zilnic România spre piețele occidentale, în Olanda, Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia? Nu ne obligați să jucăm și noi dur, am fost mult prea eleganți și tăcuți până acum, nu-i trimiteți pe români în brațele populiștilor și extremiștilor”.

Rovana Plumb (Socialiști): ” Criteriile tehnice le îndeplinim de 11 ani și asta a fost confirmat de nenumărate ori. (…) Amânările repetate au fost din motive politice și decizia de acum e tot politică”.

Dacian Cioloș (Renew Europe): Aș fi să-i transmit domnului Reil (cel care a atacat dur România. n.r.) că dacă România nu și-ar fi făcut treaba la frontiere, ar fi văzut cu adevărat ce e Vestul sălbatic. (…) Aveți încredere în zecile de mii de români care au apărat democrația în stradă. Orice amânare a intrării României în Schengen e o mână de ajutor dată pppuliștilor și extremiștilor din România”.

Nicu Ștefănuță (Renew Europe) a vorbit despre nevoia ca UE să fie unită și solidară.

Victor Negrescu (Socialiști): „Dacă toți din sală suntem pentru aderare, insist să ni spună dacă în decembrie va exista un vot pentru în Consiliu. Solicit să cerem sprijinul Curții de Justiție europene”.

Ramona Strugariu (Renew Europe): „Chiar merităm să fim în Schengen. Sunt aici colegii din coaliția de aderare, PNL și PSD au avut, cu o excepție, toate guvernele. Îi rog să ne batem de data asta real și eficient pentru Schengen, să reparăm Legile justiției”.

Vicepreședintele CE, Margaritis Schinas: „A partaja responsabilitatea presupune că poți împărți suveranitatea și nu există suveranitate de rangul 1 și de rangul 2. (…)

Zona Schengen nu aparține politicienilor, ci europenilor. Salut declarația doamnei Sophia In ‘t Veld care i-a spus premierului țării sale că zona Schengen nu îi aparține. 

CONTEXT

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat săptămâna trecută că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen şi că ele încă aşteaptă, alături de Croaţia, ca decizia finală în acest sens să fie luată de Consiliul UE.

„Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European”, a transmis preşedintele formaţiunii paneuropene, care conduce şi grupul PPE din Parlamentul European.

România merita să fie în Schengen de multă vreme deja, pierde sute de milioane de euro anual pentru că nu este, iar guvernul actual nu și-a găsit un moment mai prost să vină cu aceste Legi ale justiției total imperfecte, nepotrivite și atunci să mai dea un argument celor care se opun intrării României în Schengen, a spus europarlamentarul Nicu Ștefănuță (USR/Renew Europe), într-un interviu consacrat temei crizei energetice.

„Să o spunem foarte clar:  

România merita să fie în Schengen de multă vreme deja, România pierde sute de milioane de euro anual pentru că nu este în Schengen, prin tot acel timp în plus pe care îl petrec companiile la graniță, prin faptul că Dacia plătește cu 300 de euro pe camion pe zi întârzierea aceasta, deci toate aceste elemente trebuie eliminate.

Suntem pregătiți pe partea asta. Ceea ce pentru mine este strigător la cer este că guvernul actual nu și-a găsit un moment mai prost să vină cu aceste Legi ale justiției total imperfecte, nepotrivite și atunci să mai dea un argument celor care se opun pentru a fi în Schengen”.

Cine face parte din Schengen

Spațiul Schengen include 26 de țări: 22 din Uniunea Europeană și patru din afara acesteia.

Toate statele UE fac parte din Schengen, cu șase excepții: Irlanda și Marea Britanie, care au ales să nu devină membre și au propriul spațiu comun de călătorie, și Bulgaria, Croația, Cipru și România, care ar trebui să se alăture spațiului Schengen.

Patru țări din afara UE – Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein – au aderat, de asemenea, la spațiul Schengen.

Principalele beneficii ale aderării la spaţiul Schengen sunt eliminarea controalelor la frontiere şi reducerea considerabilă a timpilor de aşteptare, atât pentru cei care călătoresc individual, cît şi pentru transportatori.”

Sursa : internetul .

Iar în final de postare-republicare ,

o ȘTIRE care ridică un mare semn de întrebare !!! 🙂 🙂 🙂

Incredibil dar adevărat ,
POLONIA, țară membră UE și NATO a solicitat
să găzduiască arme nucleare americane, pentru a fi și EA la butoane !!! 🙂 😦 🙂

” În acest moment, schimbul de arme atomice pentru a contracara ameninţarea Rusiei este subiectul principal de discuție între autoritățile poloneze și cele americane.
Potrivit preşedintelui Andrzej Duda, acestea ar fi primele nucleare americane găzduite de un membru NATO care a fost odată în spatele Cortinei de Fier,
notează Monitorul Apărării și Securității.

„Problema, în primul rând, este că noi nu avem arme nucleare. Există întotdeauna o potenţială oportunitate de a participa la programul de găzduire a armelor nucleare”, a punctat Duda într-un interviu acordat ziarului Gazeta Polska publicat miercuri.

Conform Centrului pentru controlul armelor şi neproliferare, Germania, Belgia, Ţările de Jos, Italia şi Turcia găzduiesc deja arme nucleare americane pe teritoriul lor.

„Am vorbit cu liderii americani despre acest lucru, iar SUA iau în considerare o astfel de posibilitate. Subiectul este deschis”, a completat Andrzej Duda în cadrul interviului.

De asemenea, un diplomat de rang înalt din Varşovia a declarat pentru Bloomberg că găzduirea armelor ar fi în interesul de securitate al Poloniei, al regiunii şi al întregii Europe.

Sursa :
https://www.forbes.ro/polonia-solicita-sa-gazduiasca-arme-nucleare-americane-292147

Alioșa .

04/10/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/81. ” România educată” are un nou ministru la educație .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:13 am

Pe vremuri deja de mult trecute ,

”Schimbarea DOMNILOR, era bucuria NEBUNILOR ! 🙂

În zilele noastre ,

schimbarea ” pe repede înainte” a ministrului educației , DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂȚII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC !!! 😦 😦 😦

Fostul consilier prezidențial Ligia Deca,

a depus aseară, 3 octombrie, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură ca ministru al Educației, la numai câteva ore după ce a fost propusă de președintele PNL(PDL), Nicolae Ionel Ciucă , cu toate că , respectiva doamnă NU ERA membru PNL(PDL) !!! 🙂 😦 🙂

Ligia Deca îl înlocuiește pe Sorin Cîmpeanu

care a DEMISIONAT după dovedirea de către jurnaliștii curajoși a faptului că a PLAGIAT la TEZA de DOCTORAT :

După cum era de așteptat , de la ceremonia de îvestitură a noului ministru al educației , nu au lipsit cei trei președinți ai partidelor care formează coaliția parlamentară și de guvernare , PNL(PDL)&PSD&UDMR , respectiv, Nicolae Ciucă , Marcel Ciolcu și Kelemen Hunor .

Sursa imaginilor sus postate site-ul ce va fi mai jos postat , în care , se precizează cu subiect și predicat multe lucruri despre noul ministru al educației,

Ligia Deca :

https://www.libertatea.ro/stiri/cine-este-ligia-deca-noul-ministru-al-educatiei-4299613

În concluzie :

” Pleacă ai noștri , vin ai noștri, noi , rămânem tot ca proștii”

( regretatul Constantin TĂNASE) .

Alioșa.

03/10/2022

VENEZIA , un oraș plin de mistere !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 6:26 am

În loc de motto:

Știu ce înseamnă să fii tânăr…
Dar tu, nu știi ce înseamnă să fii bătrân,
Într-o zi, vei spune același lucru…
Timpul merge înainte, și cu el și tinerețea !!! 🙂 🙂 🙂

Bine ai venit OCTOMBRIE, 2022 !!! 🙂 🙂 🙂

În urmă cu 16 ani , mai exact pe 30 SEPTEMBRIE 2006 ,

în vacanță fiind la FAMILIA năzdrăvanului meu de nepoțel EMANUL

pe lângă multe și frumoase locații vizitate ,

am avut fericita ocazie să revăd și VENEZIA,

orașul plin de mistere ! 🙂

O fotografie face cât o mie de cuvinte !!! 🙂 🙂 🙂

” O, tempora” ! 🙂 ” O , mores ” !!! 🙂 🙂 🙂

Să dea Dumnezeu ca prima săptămână a lunii OCTOMBRIE ,

să ne aducă PACE , sănătate ,bucurii și împlinirea tuturor dorințelor ! 🙂

Alioșa .

30/09/2022

Interesul național vs. interesul personal și de grup . Punctul pe ”I”/144.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:19 am

Motto:

„Dacă PLÂNGI pentru că SOARELE a dispărut din viața ta,
lacrimile te vor împiedica să vezi STELELE .”

( Rabindranath Tagore ) .

A venit TOAMNA !!! 🙂 🙂 🙂

Bucurați-vă de ROADELE ei !!! 🙂 🙂 🙂

” Politica externă a unei țări se supune interesului național

Rudolffo Vizintin  10 Aprilie 2022

Politica externa Ro 2022

Politica externă a unei țări nu se face pe bază de simpatie.

Nici pe bază de empatie.

Poți empatiza cu populația supusă unei catastrofe de orice fel, naturală sau nu, dar nu poți empatiza cu guvernul unei țări.

Pentru simplu motiv că politica externă se supune unui singur deziderat:

 interesul național.

Putem plânge prin media de mila Ucrainei, dar rămâne doar un demers telenovelistic.

Ipocrizia de astăzi a clasei politice românești cât și a mediei aservite este crasă.

Cu guvernul Yugoslaviei nu am putut empatiza, cu toate că această țară a fost una dintre cele mai apropiate de noi de la al doilea război mondial încoace. Cu sârbii nu am putut empatiza în ciuda faptului că împreună cu acest popor am clădit multe lucruri importante pentru România. Cele două hidrocentrale de pe Dunăre, multe programe militare desfășurate împreună, un comerț la cote ridicate bazat pe corectitudine și avantaj reciproc și multe alte lucruri. În schimb, la cererea expresă a stăpânilor noștri, recte unchiul Sam, susținem cel mai mare dușman al României dintre toți vecinii. Adică Ucraina.

Acea Ucraină, stat artificial, clădit din furturi de teritorii de la vecini! Acea Ucraină ce a declarat că noi suntem cotropitori și nordul Bucovinei este teritoriu ucrainean. Acea Ucraină ce a făcut tot posibilul să deturneze traficul naval din Delta Dunării spre canalul lor navigabil Bâstroe, scufundând intenționat nava „Rostov” pe principala arteră navigabilă ce leagă Dunărea de Marea Neagră. Acea Ucraină ce a interzis folosirea limbii române în școli și a împărțit românii din țara lor în două popoare: român și moldovean. Era mai ușor de minimizat această minoritate românească declarând numărul lor în jur de 500.000, decât cel real de 1.200.000.

Când câinii ce ar trebui să îți apere casa îi hrănește hoțul, vei fi furat de toate!

De ce nu voi susține niciodată S.U.A. și Ucraina? Motive sunt cu zecile, dar o să dau doar unul singur, de o gravitate covârșitoare. După căderea U.R.S.S., din 1991, în România serviciile secrete naționale au fost definitiv acaparate de americani. Și de aici au început necazurile pentru România. Când câinii ce ar trebui să îți apere casa îi hrănește hoțul, vei fi furat de toate!

În 1992 și1993 toată rețeaua operativă de informații externe din S.U.A. a fost anihilată. Tot cu ajutorul american în 1995 a fost deconspirată toată rețeaua S.I.E. din Germania. Și ușor, ușor unul dintre serviciile de importanță majoră pentru securitatea României, S.I.E., a fost redus sau chiar desființat în toate țările unde vroiau americanii.

Este a doua oară când spionajul românesc este distrus. Prima dată s-a întâmplat după fuga în S.U.A. a generalului trădător Ion Mihai Pacepa din 1978. Apoi D.I.E. a reușit să se refacă, având rezultate notabile. „Rețeaua Caraman” rămâne și acum o lecție vie de profesionalism la cote înalte în domeniu. Printre rezultatele de excepție voi aduce aminte doar intrarea in posesia tehnologiei de fabricare a diamantelor sintetice adusă în România datorită D.I.E. Ca apoi, după lovitura de stat din 1989 distrugerea spionajului românesc să se repete.

Scenariul se repetă

În același timp S.R.I. a fost total subordonat americanilor, culminând cu decorarea șefului militar – generalul Florian Coldea. D.N.A. a fost „subordonat” F.B.I.-ului, această instituție având birourile în aceeași clădire cu Direcția Națională Anticorupție. A urmat, normal, decorarea lui Codruța Koveși de către yankei. Scenariul se repetă în cazul Armatei Române. A fost împins la vârful ei un general școlit în America și ghici ce? Același general Ciucă este decorat de americani! Nu este așa că vă sună cunoscut?

„Doi și un sfert”, direcția de informații a Ministerului de Interne a fost „distrusă” de către trădătorul Cioloș, pentru simplu motiv că avea multe probe strânse despre nivelul îngrijorător de subjugare a instituțiilor statului român de către străini.

S.U.A. nu a vrut niciodată să fim parteneri egali, ci doar să ne fie stăpâni!

Colac peste pupăză, după instalarea lui Zelenski la putere în Ucraina, cu ajutorul americanilor, a fost distrusă și rețeaua S.I.E. din această țară, Ucraina fiind de departe cel mai mare dușman al României dintre vecini.

Dacă în alte țări unde rețelele de spioni români au fost deconspirate,ofițerii implicați au fost expulzați sau retrași de către S.I.E.,în Ucraina o parte au fost lichidați cu sânge rece. De aceea o spun clar că dintre vecinii noștri Ucraina este cel mai mare dușman pentru România. Dacă această țară ar fi intrat în N.A.T.O., centrul de putere american se muta spre est și România ar fi fost la cheremul Ucrainei în orice dispută dintre cele două state. America ar fi protejat la maxim Ucraina ca și aliat de mare valoare strategică,pus chiar în coasta rușilor.

Sprijinirea guvernului condus de Zelenski este crimă împotriva poporului român

 Putem să empatizăm și să sprijinim refugiații ucrainieni, că este normal și omenește, dar să sprijinim guvernul condus de Zelenski este efectiv crimă împotriva poporului român. Deci când veți mai judeca situațiile geopolitice ca pe o telenovelă, să vă gândiți și la repercusiuni.

Politica externă a unei țări se face cinic, la rece, calculat și în interesul țării respective. Restul este doar actorie proastă dusă la nivel de trădare.” .

Sursa:

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/politica-externa-a-unei-tari-se-supune-interesului-national

Pentru o imagine și mai clară și nu în ultimul rând pentru a completa cele sus REPUBLICATE , reamintesc că în urmă cu vreo 10 luni de zile , a apărut articolul

care pune PUNCTUL pe ” I ” versus ISTORIA adevărată

a apariției statului ucrainean prin luarea cu japca în august 1940

de către hoardele bolșevice staliniste

a unor TERITORII ROMÂNEȘTI ,

colorate în harta de mai jos în galben și roșu ,

și alipirea lor Ucrainei sovietice !!! 🙂 🙂 🙂 În acest sens , recomand doritorilor de ADEVĂR , achiziționarea CĂRȚII profesorului de istorie ,

și recenzată magistral de Academician Florin CONSTANTINIU ! 🙂

” Proiectul de tara al actualei generatii trebuie sa fie Reintregirea Romaniei si transformarea ei  intr-o tara  de prestigiu european!”
Iata ca s-au gasit!


„In 1997, pentru prima data de la constituirea Romaniei Mari, un guvern roman a cedat parti ale teritoriului national, fara a fi amenintat cu agresiunea (ca in 1940) sau fara a se gasi sub presiunea ocupantului strain (ca in 1944 si 1947).

Opinia publica romaneasca nu a perceput dimensiunea dramatica a evenimentului.
Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvaluie gravele erori savarsite de factorii decizionali ai tarii, in desfasurarea negocierilor si in redactarea Tratatului, precum si de parlamentarii chemati sa-l ratifice.
Romanii trebuie sa cunoasca adevarul intr-o problema capitala, in care cenzura, manipularile, propaganda si presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor si al Tratatului”.

Pentru cei/cele care nu știu , postez spre știință următoarele :

” Consiliul Național al Românilor din Ucraina, uniune civică care întrunește 20 de ONG-uri și instituții de presă din regiunile
Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, a solicitat din nou autorităților ucrainene să recunoască inexistența „limbii moldovenești”
și să anuleze ordinele privind introducerea cotelor de limbă ucraineană în școlile cu predare în „limba moldovenească”.
CNRU solicită revenirea școlilor din sudul Basarabiei începând cu 1 septembrie 2022 la sistemul de predare în limba română,
după cum a fost anterior anului 1998, când, împotriva voinței părinților, elevilor și profesorilor,
instituțiile de învățământ secundar au fost trecute din oficiu la predarea în „limba moldovenească”,
informează BUCOVINA PRESS.

Iar în final de postare-republicare,

dar nu ceva ales la întâmplare ,

o știre în ton cu TITLUL postului de față,

știre așteptată de românii cinstiți de vreo doi ani de zile :

Sorin Câmpeanu

traseistul și trădătorul de partide , fost membru al mai multor partide , ultimul fiind ProRomânia unde , din oportunism, a trecut la PNL(PDL) , votând cum i-a dictat INTERESUL PERSONAL,

adică,

rămânerea cu orice preț la BUTOANELE PUTERII 😦 😦 😦

DEMASCAT de jurnalista EMILIA ȘERCAN că a PLAGIAT la TEZA lui de DOCTORAT

Emilia Șercan spune la RFI ce a descoperit în cazul de presupus plagiat al lui Sorin Cîmpeanu:

”Vorbim despre un curs universitar în care actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, semnează inițial într-o ediție a sa din anul 2000 două capitole care însumează nouă pagini. Ulterior, în 2006, acest curs universitar, cu un titlu schimbat, dar cu aceeași structură, același conținut, aceleași date, aceleași tabele, este practic reciclat, dar dincolo de plagiatul în sine pe care Sorin Cîmpeanu îl comite în 13 capitole, el își asumă și paternitatea creației unui număr de 13 capitole, semnate anterior, în cursul din 2000, în ediția din 2000, de alți doi profesori universitari. Practic, ce face el este să șteargă numele autorilor inițiali și să înlocuiască numele acestora cu numele său”

https://www.rfi.ro/politica-149143-sorin-cimpeanu-plagiat-emilia-sercan

în urma PROTESTULUI mai multor cadre universitare

https://www.libertatea.ro/stiri/primul-protest-fata-de-plagiatul-lui-sorin-cimpeanu-decanul-unei-importante-facultati-din-bucuresti-intra-in-greva-japoneza-si-acuza-tacerea-mediului-academic-unii-baga-gunoiul-sub-pres-4292576

https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-25810187-pressone-sorin-cimpeanu-plagiat-2006-universitar-iar-2022-ministru-incearca-auto-amnistieze-plagiatul.htm

a DEMISIONAT aseară, 29 septembrie,

din funcția de ministru al educație !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

27/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/80. Disputa partidelor legată de subiectul pensii militare versus pensii speciale , dezbină societatea românească .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:14 am

În loc de motto:

Pentru o corectă înțelegere a articolului ce urmează a fi REPUBLICAT prin ” copy paste” la nr.crt.I ,

recomand accesarea link-urilor :

https://www.huhurez.com/2022/09/oug-nr-592017-contestata-la-ccr-in-457.html

De unde se vede că proverbul românesc

” Corb la corb nu-și scoate ochii” ,

este de mare actualitate mai ales când vine vorba de bani ! 😦

I ) ” Alertă de gradul zero în Poliție. Se pleacă pe capete

Speriați de amenințările tăierii pensiilor militare și de majorarea vârstei de pensionare, polițiștii au început să plece masiv din sistem, ajungându-se la un ”spor natural” negativ, o angajare la patru pensionări.

Situația este extrem de gravă în MAI, atât pentru cei rămași, fiecare fiind obligat să muncească pentru alți 5, cât și pentru cetățeni, care rămân fără apărare în contextul unei creșteri alarmante a infracționalității.

La un polițist nou intrat în sistem pleacă alți patru, atrag atenția reprezentanții Sindicatului Polițiștilor Europol.

Potrivit acestora, de la începutul anului și până la sfarsitul anului, au ieșit la pensie nu mai puțin de 1.857 polițiști, din care 1.793 polițiști pentru limită de vârstă și 64 polițiști pentru pensie anticipată parțială. În perioada similară a anului trecut se pensionaseră un număr de 2196 de polițisti până la data de 31.07.2021 și peste 3300 până la sfârșitul anului. Sindicaliștii spun că trendul pensionărilor este unul crescător și asta în condițiile în care singurele încadrări sunt reprezentate de cei 462 absolvenți proveniți din Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” în această vară, iar școlile de agenți de poliție vor avea abia în luna martie 2022 o nouă promoție. ”Acest val de pensionări masive nu face decât să adâncească deficitul de personal existent de aproximativ 30%, polițiștii ajungând să exercite atribuții cât 3, 4 sau chiar 5 polițiști care lipsesc din stradă, care lucrează în dosare penale sau efectuează alte activități indispensabile funcționării instituției”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol.

Polițiștii se grăbesc să iasă la pensie, imediat ce au îndeplinit condițiile legale, de teamă că politicienii vor da o ordonanță noaptea, ”ca hoții”, prin care să le taie drepturile, ne spun sindicaliștii din MAI. ”Cauzele care i-au determinat pe colegi să iasă la pensie sunt legate de instabilitatea și lipsa de predictibilitate legislativă în privința pensiilor militare și faptul că orice politician vine și invocă pensiile militare ca fiind pensii speciale, în contextul în care aceleași beneficii de reducere a vârstei, în funcție de condițiile de muncă, le au multe categorii profesionale. Și atunci, evident, în lipsa unei siguranțe, polițiștii optează pentru ieșirea la pensie, pentru că nu vor să riște o carieră de 25-27 de ani pentru o chestie care se poate întâmpla într-o noapte, pentru că asta este cea mai mare temere, să nu dea o ordonanță noaptea, ca hoții. În al doilea rând, vorbim și despre o prostituție profesională de la nivel instituțional, în sensul în care nu se mai promovează rezultatele, eficiența și competența”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Se lucrează pe avarie                                                                                                                                 Efectele acestor pensionări se răsfrâng asupra celor care rămân în sistem, marea majoritate dintre ei fiind veniți în ultimii 5 ani de zile, și care sunt nevoiți să facă munca altor 4-5 angajați, spun sindicaliștii. ”În momentul în care la nivelul unei structuri ai 12 funcții prevăzute și tu funcționezi cu 3 sau 4 oameni este clar că vorbim despre o suprasolicitare și o epuizare a angajaților, o lipsă de eficiență, multe lucruri făcute la repezeală pentru a îndeplini termene, cerințe, ordonanțe, dispoziții ale procurorilor din dosare. Deci nu mai vorbim sub nicio formă despre o muncă de calitate, ci vorbim despre o muncă de avarie la nivelul Poliției Române. O avarie care se manifestă pregnant la nivelul celei mai importante structuri, Poliția Judiciară, unde răspunderea este enormă, iar subordonarea este dublă, față de procurori și față de șefii din Poliție. De aceea cele mai multe ieșiri la pensie au fost din această zonă.

Pentru cetățeni consecințele sunt întârzieri în soluționarea cauzelor penale, o lipsă a polițiștilor de pe stradă și, implicit, o incidență mult mai mare a infracționalității și o calitate mai slabă a muncii de poliție”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Sursa :

Pentru persoanele virtuale care nu au aflat încă 😦 😦 😦

iată cine au PENSII SPECIALE :

a) procurorii și judecătorii

b) parlamentarii ( senatorii și deputații )

c) președinții consiliilor județene, prefecții, primarii, miniștrii , secretarii de stat, membrii Curții de Conturi, piloții și mai nu știu cine !!! 😦 😦 😦

Incredibil , dar adevărat ,

în timp de PENSIONARII români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă 😦 😦 😦

SENATORII României ,

la care proverbul ” INTERESUL poartă FESUL” este la vedere,

și-au VOTAT ” pe repede înainte ”

MĂRIREA salariilor cu vreo 2000 de roni !!! 😦 😦 😦

Până și președintele României, Klaus WERNER Johannis

a rămas surprins când a aflat de la jurnaliști că SENATORII și-au VOTAT ” pe repede înainte” MĂRIREA cu vreo 2000 de roni a SALARIILOR !!! 😦 😦 😦

Potrivit CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI,

toți suntem egali și nimeni nu este mai presus de LEGE ! 🙂

În acest spirit pensiile speciale reprezintă o discriminare, un act de aroganță , sfidare , nesimțire și nu în ultimul rând un mare gol la bugetul de stat.

Promisiunea de campanie făcută de mai toate partidele politice privind desființarea PENSIILOR SPECIALE trebuie respectată și ar fi cazul ca liderii partidelor aflate la GUVERNARE datorită voinței președintelui României, Klaus WERNER Johannis să NU mai TRAGĂ de TIMP.

II ) Dacă disputa partidelor de la guvernare , versus pensiile militare și speciale ,nu INTERESEAZĂ 😦

poate INTERESEAZĂ subiectele tratate în articolele :

a) ” Suveranitate de ieri și azi ”

b) După PNL(PDL) ,ministrul educației nu a plagiat …………..

https://romania.europalibera.org/a/pnl-ministrul-educatiei-nu-a-plagiat-relatia-iohannis-cimpeanu/32052937.html

c) ministrul educației neagă plagiatul…

https://pressone.ro/cum-legifereaza-sorin-cimpeanu-in-interes-propriu-a-plagiat-in-2006-ca-universitar-iar-in-2022-ca-ministru-incearca-sa-si-auto-amnistieze-plagiatul

d) România, cea mai mare rată a creșterii prețurilor la utilități în UE !!! 🙂 😦 🙂

Alioșa .

25/09/2022

La Mulți Ani, iubiții mei , FIU și NEPOT !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 9:33 am

1) Astăzi, 25 septembrie , anul de grație 2022,

FIUL meu,

împlinește frumoasa vârstă de 44 de ani !!! 🙂 🙂 🙂

” De ziua ta”

eu și mama ta , îți urăm un sincer și călduros

La Mulți Ani 🙂 🙂 🙂

multă sănătate ,

împlinirea tuturor dorințelor,

și ani mulți fericiți alături de frumoasa ta familie !!! 🙂 🙂 🙂

2) În august 2001,

Dumnezeu ne-a călăuzit pașii spre ITALIA

pentru a participa la CĂSĂTORIA civilă și religioasă

a FIICEI noastre ,

CRISTINA ,

cu alesul inimii ei !!! 🙂 🙂 🙂

Și tot Dumnezeu ne-a călăuzit pașii în septembrie 2004

pentru a participa la

BOTEZUL primului nostru NEPOȚEL ,

EMANUEL

3) Incredibil dar adevărat 🙂

exact la 9 ( nouă) ani 🙂 🙂 🙂

și

9 ( nouă) zile 🙂 🙂 🙂

de la venirea pe lume a PRIMULUI nostru NEPOȚEL,

EMANUEL 🙂 🙂 🙂

Dumnezeu ne-a făcut o altă mare bucurie :

venirea pe lume a celui de al DOILEA NEPOȚEL 🙂 🙂 🙂

ANDREI 🙂 🙂 🙂

de data aceasta din partea FIULUI despre care am vorbit la începutul postării de față !!! 🙂 🙂 🙂

3) Cum mâine, 26 septembrie ,

iubitul nostru NEPOȚEL ,

ANDREI ,

împlinește frumoasa vârstă de

9 ( NOUĂ) anișori ,

BUNICA și BUNICUL

îi urează un sincer și călduros

ANI mulți ,

fericiți,

sănătoși ,

plini de bucurii

și de realizări școlare

și extrașcolare !!! 🙂 🙂 🙂

O DUMINICĂ binecuvântată tuturor persoanelor virtuale care vor ajunge pe aici !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

24/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/78! O știre ce va bucura multă lume și o alta care va înfuria multă lume!!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:59 am

1) Știrea care va bucura multă lume se referă la orarul trenului Orient Express ! 🙂

Cum anul acesta mi-am propus să petrec sărbătorile de iarnă cu familia și rudele năzdrăvanului meu

PRIM NEPOȚEL ,

EMANUEL italianul

dacă bunul DUMNEZEU mă va ține în viață sănătos ,

ȘTIREA ce urmează a fi mai jos republicată prin ” copy paste ” 🙂

mă bucură tare mult iar călătoria cu

” Orient Express-ul ”

de la PARIS la FIRENZE ( FLORENȚA)

va fi o adevărată plăcere și binecuvântare !!! 🙂 🙂 🙂

Așa să-mi ajute DUMNEZEU !!! 🙂 🙂 🙂

” Anul acesta, Orient Express-ul circulă și în decembrie

Pentru prima dată în cei aproape 140 de ani de când străbate drumurile de fier ale Europei, trenul Venice-Simplon Orient Express va circula și în luna decembrie.

Până acum, Orient Express-ul circula din martie până în noiembrie. Compania Belmond, care operează faimosul tren, a decis să prelungească sezonul și să inaugureze, începând de anul acesta, zece rute noi, al căror nod principal va fi Parisul.

Călătorii vor petrece o noapte într-unul dintre vagoanele istorice din anii 20-30 ai secolului trecut. Prețul pentru un loc într-o cabină – cu scaune care se transformă în paturi – este de cca 3.350 de dolari de persoană, în timp ce în cele șase apartamente locul costă 8.400 de dolari. Apartamentele au băi din marmură, un lounge pentru relaxare și sunt deservite de un majordom, iar pasagerii au șampanie la discreție și pot servi masa în cabină.

Însă punctul de atracție al călătoriei este cina pregătită de Chef Jean Imbert, care prepară un meniu de sezon bazat pe ingredientele locale disponibile în zonele pe unde trece trenul. La prânz sunt oferite trei feluri și vinuri asortate, iar micul dejun poate fi servit în cabină sau în vagonul-restaurant.

Ceaiul, servit, între prânz și cină, acompaniat de produse de patiserie, este un alt moment special al călătoriei și o ocazie de socializare pentru pasageri în celebrul vagon-bar 3674, descris drept „sufletul trenului, unde bon-viveurii se întâlnesc la un cocktail”.

După cină, oaspeții sunt invitați la un pahar de șampanie acompaniată de acorduri de pian, iar spre miezul nopții este servit așa-numitul Midnight Brunch – rulouri cu fructe de mare, sandvișuri cu trufe și, din nou, șampanie din belșug.

Iată care este programul complet al Orient Expresului în luna decembrie:

  • Veneția – Paris, cu plecări în 2 și 12 decembrie
  • Verona – Paris, plecare în 2 și 12 decembrie
  • Veneția – Paris (via Roma și Florența), plecare în 7 decembrie
  • Florența – Paris, plecare în 7 decembrie
  • Paris – Florența, plecare în 8 decembrie
  • Paris – Veneția (via Roma și Florența), plecare în 8 decembrie
  • Paris – Viena, plecare în 17 decembrie
  • Viena – Paris, plecare în 18 decembrie
  • Paris – Veneția, plecare în 20 decembrie
  • Paris – Verona, plecare în 20 decembrie
Trenul Venice Simplon Orient Express în pasul Brenner din Austria

Sursa :

2) Știrea care va înfuria multă lume se referă la șmecheria politică făcută de președintele Federației Ruse , Vladimir Putin :

https://www.europafm.ro/referendumurile-din-donbas-pentru-unirea-cu-rusia-in-plina-desfasurare-daca-rezultatele-vor-fi-pozitive-anexarea-va-fi-rapida-transmite-kremlinul/

Un sfârșit de săptămână binecuvântat

tuturor persoanelor virtuale care vor avea răbdarea și curiozitatea

să ajungă cu cititul până aici !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

22/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/77 . Sfidare, ipocrizie, nesimțire, discriminare , minciună, aroganță ,oportunism și trădare de neam și țară.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:58 am

Motto :

” Pentru unii MUMĂ, pentru alții, CIUMĂ” !!! 😦 😦 😦

– De ce acest motto??? 🙂 🙂 🙂

Răspunsul se regăsește în cele mai jos

postate și republicate prin ” copyy paste” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa imaginilor sus postate , internetul cu de toate !!! 🙂 🙂 🙂

a) pentru demnitarii sus postați ” MUMĂ” !!! 😦 😦 😦

1) ” Sfidare în Parlament .

Senatul a votat mărirea salariilor demnitarilor


În ziua în care Curtea Constituțională a decis că majorările salariale din sistemul public a demnitarilor sunt neconstituționale, Senatul a adoptat majorarea indemnizațiilor acestora și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ.

Senatul a votat, miercuri, un proiect de aprobare a unei Ordonanțe în care a fost introdus un amendament care prevede majorarea salariilor demnitarilor, începând de la președinte și până la aleșii locali. Acesta a primit 91 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 4 „abțineri.”
Votul a venit la doar câteva ore distanță după ce Curtea Constituțională a admis sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările din sistemul public, care prevedeau și creșterea salariilor parlamentarilor. Cu toate acestea, Senatul este prima Cameră sesizată, urmând ca votul final să fie dat de Camera Deputaților.
CONTINUAREA pe :

https://evz.ro/sfidare-in-parlament-senatul-a-votat-majorarea-salariilor-demnitarilor.html

2) Ca să nu fiu acuzat de unii și de alții, despre una, despre alta , republic prin ” copy paste” și opinia altui sitte :

Undă verde pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor.

Senatorii și-au votat salarii mai mari deși CCR a respins două proiecte de lege cu același scop

Senatul a adoptat majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ.

Este vorba de indemnizațiile președintelui, miniștrilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale precum și ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia.

b) pentru pensionari ” CIUMĂ” !!! 😦 😦 😦

Scenariile despre majorarea pensiilor românilor. Varianta finală este așteptată la începutul anului 2023

Sursă: Arhivă EVZ

Scenariile despre majorarea pensiilor românilor. Varianta finală este așteptată la începutul anului 2023

Prima variantă în ceea ce privește creșterea pensiilor este cea de 5%. În același timp, cea de-a doua susține o majorare cu 10%. La o pensie medie de 2.000 de lei, o majorare cu 5% ar însemna 100 de lei.

Guvernul ia în calcul două variante realiste pentru creșterea pensiilor, de anul viitor. O a treia variantă are șanse puține să fie pusă în aplicare, din cauza presiunii asupra bugetului. Astfel, prima variantă ține de creșterea pensiilor cu 5%, iar cea de-a doua reprezintă o majorare cu 10%. Acest lucru înseamnă că o pensie medie de 2.000 de lei va primi în urma majorării cu 5% suma de 100 de lei.

Cea de-a doua varianta se referă la o majorare de 10% sau mai mult. În această situație, pensia ar crește cu 200 de lei. Această creștere este susținută de PSD, partid al cărui lider a declarat că i se pare „inumană” o majorare cu mai puțin de 10%. Cu toate acestea, varianta cea mai puțin realistă din punct de vedere bugetar prevede o majorare de 15%. Acest lucru ar aduce la o pensie de 2.000 de lei un plus de 300 de lei.

Majorarea pensiilor va fi însă insuficientă, indiferent de varianta aleasă, în condițiile creșterilor de prețuri din ultimul an la. Toate costurile s-au majorat. Ele încep de la prețul energie și alimente până la medicamente. Astfel, cei mai afectați au fost pensionarii și persoanele cu venituri reduse.

Continuarea pe :

https://evz.ro/scenariile-despre-majorarea-pensiilor-romanilor-varianta-finala-este-asteptata-la-inceputul-anului-2023.html

Alioșa .

21/09/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/76.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:42 am

” O poză face cât o mie de cuvinte” ! 🙂

Ca și la PIRAMIDE ( Egipt) , la ÎNMORMÂNTAREA Reginei ELISABETA a II-a , președintele României, Klaus WERNER Johannis și soția sa , Carmen Johannis au făcut POZE de FAMILIE ! 🙂 Mai grav , soția președintelui a pozat ca la o petrecere………….

1) Pentru persoanele virtuale care se întreabă

DE CE NU POSTEZ NIMIC

despre afirmațiile fostului ministru de externe ,

prof. Andrei Marga versus GRANIȚELE Ucrainei ,

răspunsul se regăsește în conținutul articolului ce urmează a fi republicat prin ” copy paste” : ”

” Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare naţională

Istoria unei Trădări naţionale Tratatul cu Ucraina-Tiberiu Tudor

Apariţia volumului „Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare naţională”,

autor profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor, fizician, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România poate fi apreciat drept eveniment editorial de referinţă.

O carte bine venită despre actul dăunător şi gratuit, în fap un act de trădare naţională, comis de înalţi demnitari ai statului român, pe care doar Istoria îi va judeca. (Ion Măldărescu)

Emilia Ţuţuianu: 

Domnule Tudor ce v-a determinat să scrieţi această carte, abordând un subiect dureros pentru istoria neamului românesc?

Profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor: 

În anul 1997, imediat după preluarea puterii de către Convenţia Democrată, am fost luaţi prin surprindere de câteva declaraţii contrare interesului naţional pe termen lung ale rectorului Universităţii noastre, profesorul Emil Constantinescu, devenit preşedinte al României.

Printre altele, la conferinţa de la Davos, în ianuarie 1997, şi-a declarat disponibilitatea pentru ceea ce a numit „Tratatul cu Ucraina – Un act de trădare naţională”, autor profesorul univ. dr. Tiberiu Tudor, sacrificiul istoric”- recunoaşterea dreptului de succesiune a Republicii Ucraina asupra teritoriilor româneşti ocupate prin forţă de către defuncta Uniune Sovietică.

Trebuie subliniat că aceste declaraţii ale preşedintelui Constantinescu au fost făcute fără un minim mandat, cel din partea Parlamentului României.

În discuţiile pe care le-am avut cu profesorul Constantinescu am realizat că este insensibil la ceea ce eu şi mulţi colegi consideram interese naţionale strategice ale României, la est şi la vest. În disperare de cauză şi în regim de urgenţă am constituit şi am înregistrat o formaţiune civică – Forumul Civic Naţional Român – menită să stopeze sau cel puţin să dea replica disponibilităţilor de acest fel ale Preşedinţiei şi ale Guvernului Ciorbea care, cu mare repeziune şi eficienţă, s-au constituit în politici de stat capitularde: la est Tratatul cu Ucraina, la vest Ordonanţa Guvernamentală de Urgenţă 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii Învăţământului, printre altele în sensul fundamentării legislative a segregării etnice până la nivel universitar a învăţământului de stat din România.

În Senatul Forumului Civic Naţional Român, în 1997 erau personalităţi importante ale ştiinţei şi culturii române, printre care academicienii:

Ion Irimescu, marele nostru sculptor,

Leon Dănăilă, şeful şcolii româneşti de neurochirurgie modernă,

Sergiu Chiriacescu, preşedintele Consiliului Rectorilor la acea dată,

Florin Constantiniu, marele nostru istoric,

Vasile Gionea, unul dintre părinţii Constituţiei din 1991,

Horia Mazilu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, etc.

Din păcate, mişcarea noastră, constituită ad-hoc începând cu martie 1997, nu a putut ţine pasul cu avalanşa acţiunilor Puterii – pe care am descris-o detaliat în carte – şi în iulie 1997, preşedintele Constantinescu a promulgat tratatul. În schimb, în toamna lui 1997 această mişcare civică, predominant universitară, a avut suficientă forţă pentru a bloca articolele antinaţionale ale Ordonanţei 36: spargerea Universităţii Babeş-Bolyai nu a mai avut loc, procesul de segregare a învăţământului de stat din România pe criterii etnice nu a putut fi extins şi la nivelul învăţământului universitar, aşa cum o cerea imperativ U.D.M.R.-ul (aflat la guvernare, în cadrul Convenţiei Democrate).

Cartea „Istoria unei trădări naţionale – Tratatul cu Ucraina” am scris-o şi pentru a pune la dispoziţia unei viitoare diplomaţii româneşti responsabile argumentele că validarea Tratatului cu Ucraina a fost obţinută de către Putere printr-o amplă manipulare a societăţii româneşti, exprimând voinţa de cabinet a unei camarile şi nu voinţa poporului român, care ar fi trebuit să fie larg consultat, eventual prin referendum, într-o problemă de o asemenea anvergură.

Prin delimitarea de o minoritate responsabilă de validarea acestui tratat, diplomaţia noastră va avea legitimitatea denunţării lui, la momentul istoric potrivit…………………………”.

Continuarea pe :

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/trataul-cu-ucraina-un-act-de-tradare-nationala

Comentariile le las pe seama persoanelor virtuale ce vor ajunge cu cititul până aici ! 🙂

2) Iată opinia jurnalistului Ion Cristoiu despre afirmațiile lui Andrei Marga :

”Andrei Marga a spus în public

ceea ce mulți români gândesc ”!! ! 🙂 🙂 🙂

3) Asociația Foştilor Deţinuţi Politici – despre monumentul Securității, de la Piteşti:

”Au început să iasă șobolanii din galerii”

”Au început să iasă şobolanii din galerii. Nu putem tolera aşa ceva!”, este reacția președintelui Asociației Foștilor Deținuți Politici (AFDPR) referitoare la manifestarea de la Piteşti, unde săptămâna trecută a fost dezvelit un monument ridicat în memoria foștilor ofiţeri de Securitate.

Monumentul dedicat celor din serviciile de informaţii, inclusiv din fosta Securitate comunistă, a fost inaugurat în 14 septembrie la capela militară din Cimitirul Eroilor din Piteşti, iniţiativa aparţinându-i  preşedintelui Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ACMRR) Argeş.

Pitești este orașul în care a funcționat una dintre cele mai cumplite închisori comuniste, locul în care Securitatea îi extermina pe cei pe care regimul îi considera dușmanii săi.

Sergiu Rizescu: E strigător la cer!” .

Sursa :

4) ” IKEA închide stațiile de încărcare a mașinilor electrice din România. Urmează Penny?

Sursa foto: Autolatest

Ikea România a anunțat că stațiile de încărcare destinate mașinilor electrice sunt închise temporar pentru clienți, începând cu 15 septembrie 2022, pentru maximum 6 luni, informează Autolatest.

Conform anunțului suedezilor, „grija față de mediul înconjurător rămâne în continuare unul dintre angajamentele noastre. În acest moment lucrăm la implementarea unui nou sistem pentru stațiile de încărcare destinate clienților. Îți mulțumim pentru înțelegere!”.

Publicația Autolatest speculează că această închidere nu va fi temporară, ci definitivă pentru că „suedezii nu au cum sa prevadă prețul energiei electrice din luna martie 2023, adică cele 6 luni putând sa se prelungească fără probleme”.

Sursa:

5) ” Adevărul despre cafea şi tensiune arterială

Cafeaua are o reputație proastă. Unul din argumentele împotriva acestei băuturi este că, din cauza conţinutului ridicat de cofeină, ea poate provoca hipertensiune arterială, care, la rândul ei, poate conduce la un atac de cord. Potrivit cercetătorului italian Giuseppe Grosso, cafeaua nu măreşte riscul de hipertonie, ea doar creşte tensiunea arterială pentru câteva ore. Interesant este faptul că tensiunea arterială în urma consumului acestei băuturi creşte doar la persoanele care nu beau des cafea. Persoanele care preferă cafeaua amară dezvoltă un fel de rezistenţă, a explicat cardiologul Krishan Shah. „În cazul în care organismul nu este obișnuit cu cofeina, atunci când este consumată, vasele de sânge se contractă, determinând o creştere a tensiunii arteriale. Acest proces durează câteva ore și apoi totul revine la normal. Schimbarea nu este dăunătoare și nu poate duce la hipertensiune arterială cronică. Doar la o lună de la utilizarea cofeinei, acțiunea acesteia încetează, iar organismul devine ‘imun’ împotriva ei”, susţine cardiologul Shah. Medicul susţine chiar că persoanele cu tensiunea arterială crescută pot bea o ceașcă sau două de cafea pe zi. Cercetarea efectuată de Giuseppe Grosso demonstrează nu numai că această băutură nu provoacă hipertensiune arterială, dar chiar reduce riscul de hipertonie la persoanele care consumă 3-4 căni pe zi şi nu fumează. Cafeaua este benefică datorită conţinutului său de magneziu și antioxidanți.” .

6) Iar în final de postare-republicare ,

una dureros de tare !!! 😦 😦 😦

” Prima din cele trei legi ale justiției, adoptată de deputați pe repede înainte / Care sunt articolele controversate

Ca să vezi care sunt articolele controversate ,

accesează ” deîndată” link-ul de mai jos :

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25800130-legea-privind-consiliul-superior-magistraturii-adoptata-deputati-repede-inainae-care-sunt-articolele-controversate.htm

Alioșa.

20/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/75 !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:04 am

În loc de motto :

Două milioane de englezi și vreo două miliarde de oameni din lumea întreagă și-au luat ieri la revedere de la regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ,

Elisabeta a II-a ,

iar alături de familie, de 2000 de militari ,de personal și de public, cortegiul funerar a fost ” salutat” și de marile iubiri ale suveranei britanice :

cățeii corgi

și

poneiul Emma .

DUMNEZEU s-o odihnească în PACE !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa imaginilor sus postate , INTERNETUL cu de toate ! 🙂

Revenind la realitatea din ” politichia românească ”și în ton cu TITLUL postului de față ,iată ce spunea în 2014 PDL-istul Teodor Baconschi

despre candidata PDL la președinția României ,

actuala locatară a Penitenciarului de femei din TÂRGȘOR ,

Elena Udrea,

condamnată la 6 ( șase) ani de închisoare cu executare în dosarul

Sursa imaginilor sus postate , internetul cu de toate !!! 🙂 🙂 🙂

” Evreul TEODOR BACONSCHI ne INTOXICA din nou:

“Naţionalismul e o ideologie xenofobă, care intoxică popoarele şi le ia minţile”

07_teodor_baconschi_20100701_387_c920c26ba7

Foto: 

http://rnews.ro/teodor-baconschi-sunt-nemultumit-de-procesul-netransparent-in-care-s-a-pornit-revizuirea-constitutiei_52538.html

   Iata ce putem citi la Baconschi:

Naţionalismul e o ideologie xenofobă, care intoxică popoarele şi le ia minţile:

Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a subliniat diferenţa majoră dintre naţionalism, văzut ca o ideologie xenofobă cu efecte nefaste, şi patriotism, adevărata dragoste de ţară.

„Nu vă mai miraţi de numărul naţionaliştilor. Reţineţi diferenţa majoră: naţionalismul e o ideologie xenofobă, care intoxică popoarele şi le ia minţile. Patriotismul e tot ce faci, nu tot ce spui, pentru sporirea binelui comun (civilizaţie, cultură) în sânul poporului căruia îi aparţii.

Naţional-comunismul e cea mai gravă boală de care încă suferă manualele, şcoala, anumite instituţii… Patriotismul autentic nu are loc de el”, a opinat fostul ministru Teodor Baconschi.

Naţionalismului comuniştilor

„N-am înţeles niciodată naţionalismul comuniştilor şi al Securităţii. Le plăcea ţara în care cei mai de seamă intelectuali şi creatori fuseseră exilaţi sau încarceraţi? Îndrăgeau ţara aceea cu graniţele închise şi militarizate? Îi bucura frica de pe chipul compatrioţilor sufocaţi de abuzuri, cenzură şi interdicţii? Iubeau poluarea dementă a industrializării forţate (vezi Copşa Mică şi atâtea altele)?

Apreciau rescrierea istoriei pe baza dogmelor care stabileau continuitatea neîntreruptă dintre Burebista şi Ceauşescu? Cred că nu iubeau România. Nu poţi distruge ce iubeşti. Le era doar frică de urmarea crimelor comise, se temeau că mutilarea hidoasă la care s-au dedat ar putea să devină într-o zi cap de acuzare”, a afirmat Teodor Baconschi.

Comentariu saccsiv:

   Cat de mult tupeu poate avea.

Iata o poezie a tatalui sau A.E. Baconsky:

Pe Lenin am să-l pot vedea

De mult îmi stăruie un gând:
Pe Lenin am să-l văd dormind
În Mausoleul lui, departe, pe care-l văd în câte-o carte
sau despre care-mi spun prietenii întorşi în ţară de curând.
…………………………………………………………………..
Acolo Stalin rând pe rând
căi noi spre comunism croieşte
Şi ceas cu ceas îşi împlineşte
cutezătorul jurământ.

Asadar el vorbeste de comunisti? Ba mai mult, el vorbeste de securisti? Pai cititi aici dedicatia ce-o facea in1989 colonelului de securitate Vasile Burulean:

Familia BACONSKY – POEZII. Un alt exemplu, ca sa intelegem mai bine …

    Dar nu e de mirare. Conform articolului

 NOMENCLATURA  COMUNISTĂ  DUPĂ  TISMĂNEANU 

tatal sau Anatol E Baconsky a fost evreu.

   Cititi va rog si:

Cat de crestin e think-tank-ul politic FUNDATIA CRESTIN-DEMOCRATA, fondat de Theodor Baconschi?

Revenind la articol, ca sa intelegem mai bine care-i treaba cu nationalismul, reiau integral articolul 

Care e diferenta dintre NATIONALISM si PATRIOTISM? Ce este romanismul? 

ce l-am postat in 2012, in fapt cateva fragmente din articolul fratelui MUGUR VASILIU:

„Primul cuvant despre NATIONALISM”.

In Romania dreapta e de stanga, stanga a imprumutat ceva de dreapta si ambele sunt anti crestine si anti romanesti …: ………………………………………..

Continuarea pe :

Alioșa .

18/09/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/74.

Filed under: generale — Aliosa @ 12:07 pm

Motto

a) ” Pentru unii, MUMĂ , pentru alții, CIUMĂ ” ! 😦

De unde se vede că…………………………,

pentru CLIENTELA POLITICĂ a coaliției de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR , sunt BANI cu nemiluita , iar pentru ROMÂNUL de RÂND ,

nu sunt bani

pentru MĂRIREA salariului minim pe economie,

mărirea punctului de pensie ș.a.m.d. !!! 😦 😦 😦

” Comisia Europeană a propus vineri o nouă lege europeană privind libertatea mass-media, prin care să fie combătut amestecul politic în deciziile editoriale, protejarea pluralismului și independenței presei în UE.

b) Noua legislație propusă la nivelul UE vine în contextul în care, în România, partidele politice finanțează PRESA în afara campaniilor electorale , ocolind ” pas cu pas” legislația audiovizuală în vigoare !!! 😦 😦 😦

Toate detaliile pe :

https://romania.europalibera.org/a/consiliul-europei-desecretizare-contracte-partide-presa-independen%C8%9Ba-justi%C8%9Biei/32035037.html

https://romania.europalibera.org/a/noua-legislatie-ue-privind-libertatea-presei/32037533.html

1 . ” NOUA YALTA: SPIONII SIE și DGIA, VÂNDUȚI de ucrainenii HUR MOU!

România lui Iohannis, bună doar să ajute Ucraina, nu și la reconstrucție…

Pentru una din puținele dăți din istoria sa, statul român și-a asumat pe deplin angajamentele internaționale ce îi revin din statutul de membru al Alianței Nord – Atlantice. Și chiar mai mult decât atât! România apelând la un efort logistic, financiar, politic și chiar emoțional fără precedent pentru a sprijini un popor de care, totuși, nu ne leagă cine știe ce afinități istorice.

Le-am primit refugiații, le-am exportat cerealele… Tot degeaba!

Iar poziționarea principalilor factori politici, ai serviciilor secrete, societății civile și mai ales a opiniei publice din România este una mai mult decât salutară. Mai ales că mașinăria guvernamentală pusă în slujba Ucrainei vecine – dar nu și prietene sau aliată! – a funcționat și continuă să meargă ca unsă… Chiar și acum, când se fac șapte luni de la invazia rusă și reacția imediată a autorităților de la București.

Un ”Mulțumesc” și două decorații…

Cu toate că, în toate aceste aproape șapte luni, etnicii români nu au primit nici măcar unul dintre drepturile pe care le-ar avea în orice alt stat european, fie el membru al UE sau nu! Iar zeci de mii de auto-recenzați refugiați ucraineni continuă să se opună invadatorilor ruși doar din mall-urile marilor orașe românești, fără a anunța că, gata, sunt gata să se întoarcă la casele lor care nu au mai fost bombardate de luni bune de zile… Singurele gesturi cel puțin oficiale de recunoștință ale liderilor statului ucrainean fiind, ce este drept, un și ăla scrâșnit ”Mulțumesc” adresat de președintele vedetă Volodimir Zelenski și decorarea a doi politicieni români. Din motive încă de neînțeles și neexplicate până acum, decorații fiind comisarul european al Transporturilor, Adina Vălean și ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu. Adică unul de la Partidul Național Liberal și unul de la Partidul Social Democrat, parcă să nu se supere nimeni…

Polonia, da! România, nu!

De departe însă, solidaritatea românească s-a dovedit cea mai pregnantă în cazul eforturilor financiare și logistice chiar demne de remarcat depuse pentru crearea și asigurarea culoarelor de export pentru cerealele ucrainene. Chiar și după ce s-a dovedit că aceste cereale ajung nu la muritorii de foame, ci doar în cele mai bogate state occidentale. Acolo de unde sunt… importate de o Românie care le asigură gratis tranzitul inițial! Și în defavoarea fermierilor români sacrificați pe ”altarul solidarității” față de o Ucraină care, să nu uităm, are cea mai mare suprafață agricolă deținută de către companii ”Made in China”! Iar pentru blocarea propriilor exporturi de cereale pentru asigurarea celor ucrainene, statul român nu a cerut nimic oficial în schimb. Ci doar a bătut niște ”apropouri” timide, pe canale guvernamentale, cu privire la ”așteptările” statului român de a fi invitat să participe la efortul internațional de reconstrucție a economiei și infrastructurii ucrainene, după finalizarea sau barem ”înghețarea” conflictului militar. Guvernul de la București putând însă aștepta mult și bine…

Șefii SZRU, Bukhariev și Kondratyuk (foto jos) au informat SUA despre ”românii racolați de GRU”

Pentru că, într-o discreție deja operativă, la Kiev tocmai ce a avut loc, zilele trecute, ”Noua Yalta”! Zeci de diplomați, analiști militari și financiari, politicieni, economiști și CEO ai unor importante companii din SUA, Marea Britanie, Germania, Polonia și Letonia participând la strict securizata Conferință Yalta European Strategy – YES! Astfel că, la subsolul unui hotel din Kiev, deja s-a stabilit, ”pe șervețel” și ”noaptea, ca hoții”, statele aliate care se vor înfrupta din efortul financiar internațional pentru viitoarea reconstrucție a Ucrainei. România pur și simplu nefiind invitată la ”marea împărțeală” de la ”Noua Yalta”! Acolo unde, bineînțeles, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie și-au luat ”partea leului”. În timp ce Germania va reprezenta interesele proprii și ale statelor vest – europene iar Letonia țările nordice. În ceea ce privește statele aliate central și est europene, Polonia va urma să participe direct la procesul de reconstrucție. Varșovia procedurizând și ”redistribuirea” subcontractelor refuzate de companiile poloneze!

Mână în mână cu SZRU!

Spre deosebire de anturajul prezidențial al lui Zelenski care formează practic noua clasă politică ucraineană, ”recunoștința” serviciilor secrete de la Kiev a venit sub forma unui adevărat ”pumnal” informativ înfipt în spatele principalelor structuri românești, în frunte cu chiar Serviciul de Informații Externe și Direcția Generală de Informații a Armatei. Structuri asupra cărora s-a abătut, năprasnic, ”perversa HUR MOU”. Discretele, dar atât de eficientele Informații Militare ale Ministerului Apărării de la Kiev- din moment ce au reușit nu doar să  reziste, dar și să întoarcă soarta invaziei ruse – asaltând Agențiile guvernamentale americane cu rapoarte despre ” agenții români identificați ca fiind racolați de Serviciul de Informații Militare al Federației Ruse, GRU”! Cel mai grav fiind faptul că pe listele ”lebedelor negre” trimise de către HUR MOU, prin intermediul Serviciului de Informații Externe al Ucrainei – SZRU se află și numele reale ale mai multor ofițeri români din SIE și mai ales DGIA! Iar cum nimic nu are cum să fie întâmplător în ”lumea bună” de intelligence, HOU MUR ”a avut grijă” să  identifice și să treacă pe lista trimisă la DOD tocmai ”fantomele” serviciilor noastre care documentau, sub ”deplină acoperire”, activitatea GRU în România! Inclusiv ”ilegali” ai ”generalului B.” fiind astfel scoși din joc, stranie coincidență, tocmai când înaintau pe pista unei ”intoxicări” masive a structurilor NATO și mai ales a partenerilor americani nu de către GRU, ci de către serviciile ucrainene!

În raportul înaintat la Washington de către SZRU și bazat pe informațiile HOU MUR existând specificația expresă că ” responsabilă de racolarea ofițerilor superiori români (…) de la (…) și de intensificarea operațiunilor ostile derulate de GRU pe teritoriul României este Direcția de Informații de pe lângă Statul Major al Armatei Ruse – Serviciul de Spionaj al Flotei Ruse din Crimeea. (…) Direcția de Informații a Flotei Ruse de la Marea Neagră se ocupă de culegerea de informații detaliate despre obiectivele militare și economice ale României. Unități din cadrul Direcției cu sediul operativ pe teritoriul ucrainean se ocupă exclusiv de îndeplinirea acestor misiuni de spionaj militar pe teritoriul României. Direcția venind în sprijinul rețelei operative de agenți pe care GRU o are deja în România și care și-a intensificat semnificativ activitatea în ultima vreme, mai ales în sectoarele(…)”.

Îngrijorarea structurilor contrainformative românești care au rezistat până acum cu stoicism ”cântecului de lebădă” al HOU MUR pentru atragerea țării noastre în internaționalizarea conflictului ucrainean prin implicarea militară a unui stat membru NATO fiind cu atât mai mare cu cât o altă ”coincidență uluitoare” poate indica direct ”vinderea” spionilor români! Pentru că, pur și simplu, ofițerii români ”pe deplin acoperiți” trecuți pe lista HOU MUR – SZRU trimisă la Washington sunt tocmai cei care au documentat, înainte de începerea invaziei ruse, activitățile de spionaj militar efectuate pe teritoriul României de către doi agenți cu acoperire diplomatică din cadrul Ambasadei Ucrainei la București! Operațiune finalizată cu succes, prin expulzarea celor doi diplomați ucraineni documentați ca fiind spioni HOU MUR tocmai de către ofițerii români ”turnați” acum la Washington cum că la rândul lor ar fi agenți GRU…

Sursa :

2. ” Preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), Dragoş Burghelia, a declarat vineri, la Universitatea de la Izvoru Mureşului, că în Harghita şi Covasna vorbitorii de limbă română sunt discriminaţi la un nivel „nemaiîntâlnit”, arătând că sunt foarte multe evenimente finanţate din bani publici unde nu există afişe sau nu se asigură traducere în limba română, anunță Agerpres.

„Lansăm în mod constant mesaje şi semnale de alarmă. În judeţele Harghita şi Covasna am ajuns la un nivel de discriminare în ceea ce priveşte vorbitorii de limba română, nemaiîntâlnită. Este o situaţie în care evenimente finanţate în mod direct, cu bani publici, cu bani de la autorităţile locale sau centrale, nu au niciun fel de inscripţionare, niciun fel de traducere, niciun fel de dublaj în limba română. Deci, vorbim despre bani, fie că vorbim de ministere sau de autorităţi locale, unde fiecare cetăţean contribuie, să fie discriminat în propria ţară să nu aibă acces la aceste informaţii de interes public”, a declarat Dragoş Burghelia.
Acesta a mai spus că, începând cu anul 2020, şi în judeţul Mureş „situaţia a intrat pe o pantă descendentă” şi urmează traseul judeţelor Harghita şi Covasna.

„Dacă nu se vor lua măsuri concrete, vom ajunge exact în aceeaşi situaţie, cu niciun fel de reprezentare politică coerentă, fără niciun fel de putere de reacţie, în afară de aceste acţiuni răzleţe ale noastre în instanţă şi în justiţie. Şi aceşti, pur şi simplu, transmiţători ai ideilor revizioniste vor ajunge să conducă judeţul în întregime, iar noi să fim din nou trataţi ca nişte cetăţeni de mâna a doua”, a spus liderul FCRCHM.

CONTINUAREA pe :
https://www.rostonline.ro/2022/09/fcrchm-in-harghita-si-covasna-am-ajuns-la-un-nivel-de-discriminare-nemaiintalnita-a-vorbitorilor-de-limba-romana/

În CONCLUZIE :

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/iohannis-sau-duhul-razbunarii

3) În cele ce urmează , postez câteva CITATE de mare valoare din :

https://www.art-emis.ro/

1) „Anual, familiile regale europene primesc sume uriaşe de la bugetele naţionale.
Chiar şi falsa „Casa Regală” a Republicii România beneficiază pe nedrept de 800.000 de euro anual de la bugetul statului, dar niciodată nu au dat seamă pentru cheltuirea lor. Averile
famiilor regale, agonisite cu sîngele coloniilor, sînt păstrate la secret.
Potrivit jurnalului „The Sunday Times” doar averea cunoscută, rămasă în urma reginei, este de 370 de milioane de lire sterline, echivalentul a 475 milioane de euro…” (Maria Diana Popescu)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/editoriale/un-fustangiu-s-a-urcat-cu-camila-pe-tron

2) „Suntem mulți, suficient de mulți ca să putem declanșa o contraofensivă identitară dar, din păcate, nu suntem împreună.
Avem nevoie unii de alții, căci nimeni nu poate face față de unul singur, iar într-un asemenea demers nu doar componența calitativă, ci și
dimensiunea cantitativă, numerică, este absolut necesară.
Avem datoria să reimpregnăm spațiul comunitar cu valorile demnității naționale și să începem reconstrucția României în numele acestor valori.
O putem face.
Dar numai împreună.” (Miron Manega)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/apel-suntem-suficient-de-multi-ca-sa-putem-declansa-o-contraofensiva-identitara

3) „Între timp, naivii plini de bani care și-au cumpărat cu zeci de mii de euro mașini electrice pentru a contribui la înfrigurarea climatică stau la cozi cu orele
în parcările mall-urilor pentru a-și încărca gratis bateriile (gratis ca și vakseenul – noi toți plătim aceste gratuități).
Acasă e scumpuț și curând va fi friguț. (Gheoghe Piperea).
Sursa :
https://www.art-emis.ro/analize/despre-atitudinea-anti-prostie-si-anti-ipocrizie

4) Iar în final de postare-republicare ,

o știre uluitoare !!! 🙂 🙂 🙂

Actorul și regizorul italian , Michele Placido ,cunoscut publicului român mai ales pentru rolul celebrului Corrado Cattani din serialul ” CARACATIȚA” ( La Piovra) , prezent ieri la BUZĂU la ” International Arts Festival- BIAF”

a făcut o surprinzătoare declarație de presă ! 🙂

https://spynews.ro/actualitate/stiri-internationale/comisarul-corrado-cattani-dezvaluire-uluitoare-in-romania-el-si-albano-nu-au-voie-saintre-in-ucraina-pentrucaau-fost-declarati-spioni-rusi-289150.html

Alioșa.

17/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/73 !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:56 am

În loc de motto:

Cum astăzi, 17 septembrie , 2022,

primul meu NEPOȚEL , italianul EMANUEL

își serbează MAJORATUL 🙂 🙂 🙂

îi transmit și pe această cale ,

multă sănătate ,

putere de muncă,

bucurii ,

împlinirea tuturor dorințelor

și tradiționalul La Mulți Ani !!! 🙂 🙂 🙂

1) La ora actuală , mai toate televiziunile prezintă zi de zi ȘTIRI despre MOARTEA suspectă a vreunui OPOZANT al președintelui rus, dar nici una din ele NU a vorbit despre MOARTEA suspectă a poetului Mihai EMINESCU !!! 😦 😦 😦

Așa că , cu de la mine putere și voință ,

în ton cu TITLUL postului de față ,

voi posta eu ceea ce televiziunile și cozile de topor românești nu vor să spună ! 😦

În scurta lui VIAȚĂ 😦 poetul și patriotul Mihai EMINESCU

care a văzut și simțit zi de zi TRĂDAREA de NEAM și ȚARĂ ,

a fost permanent port-drapelul TREZIRII CONȘTIINȚEI NAȚIONALE a românilor ,

propagând peste tot în peregrinările lui prin Europa

DRAGOSTEA față de ROMÂNI și ROMÂNIA

și înfierând răspicat ASUPRIREA austro-ungară a ROMÂNILOR din TRANSILVANIA

și a ROMÂNILOR din provinciile românești luate cu japca de Imperiul Țarist și Imperiul Otoman .

Pentru CURAJUL

de a spune ADEVĂRUL 🙂

de a se opune cu vehemență ASUPRITORILOR străini

și pentru DEMASCAREA ”cozilor de topor” românești ,

” LUCEAFĂRUL ” poeziei românești, inegalabilui poet MIHAI EMINESCU ,

a fost cu premeditare ASASINAT !!! 😦 😦 😦

2) Despre toate protestele care se petrec la ora actuală în lume ,

REPUBLIC prin ” copy paste” articolul :

” CÂT ADEVĂR GRĂIT-A ANDERS ÎN 1956!

Un citat din „L’Obsolescence de l’homme”

scrisă de Günther Anders in 1956

„Pentru a înăbuși în fașă orice revoltă, nu trebuie să se acționeze cu violență. Metodele asemănătoare celor ale lui Hitler sunt depășite. Este suficient să creezi o condiționare colectivă atât de puternică încât ideea însăși de revoltă nu va mai apărea în mintea oamenilor.

Idealul ar fi să formatăm indivizii încă de la naștere limitând aptitudinile lor biologice înnăscute. După aceea, am continua condiționarea reducând de manieră drastică educația, pentru a îi aduce la o formă de inserție profesională. Un individ incult nu are decât un orizont de gândire limitat și, cu cât gândirea sa este cantonată  în preocupări mediocre, cu atât mai puțin se poate el revolta. Trebuie să facem în așa fel încât accesul la știimță să devină din ce în ce mai dificil și elitist, între popor și știință să existe o prăpastie, iar informația destinată publicului larg să fie lipsită de orice conținut cu caracter subversiv.

Mai ales fără filozofie.

Și aici, trebuie să folosim puterea de convingere și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, emisiuni de divertisment care să se adreseze doar laturii emoționale sau instinctive. Mințile vor fi ocupate cu ceea ce este inutil și ludic. Este bine, printr-o vorbărie și muzică neîncetate, să împiedicăm mintea să gândească. Vom pune sexualitatea pe primul loc al intereselor umane. Nu există un tranchilizant social mai bun.

În general, vom face în așa fel încât să eliminăm partea serioasă a existenței, să luăm în derizoriu tot ceea ce este valoros, să întreținem o apologie constantă a lejerității, astfel încât euforia publicității să devină standardul fericirii umane și modelul libertății. Condiționarea va produce astfel ea singură o asemenea integrare, încât unica  frică – pe care va trebui să o întreținem – va fi cea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accede la condițiile necesare fericirii.

Omul de masă, astfel produs, trebuie să fie tratat precum ceea ce este: o vită, și trebuie să fie supravegheat cum trebuie să fie păzită o turmă. Tot ceea ce conduce la adormirea lucidității sale este bun din punct de vedere social, iar ceea ce ar amenința să îl trezească trebuie să fie ridiculizat, înăbușit, combătut. Orice doctrină care ar pune sub semnul întrebării sistemul trebuie să fie desemnată drept subversivă și teroristă , iar cei care o susțin vor fi apoi tratați ca atare.”.

  • Sursa :

http://www.bcmedia.ro/stire/c-t-adev-r-gr-it-a-anders-n-1956-4038.html

3) Și tot legat de ADEVĂR ,

de data aceasta de ADEVĂRUL pe care cei care conduc la ora actuală ” România educată” de coaliția lui Klaus WERNEWR Johannis , PNL(PDL)&PSD&UDMR gestionată și manipulată ” pas cu pas” 😦 îl ASCUND opiniei publice românești 😦

Consiliul Europei cere guvernului României să

„asigure legislația care să oblige la dezvăluirea contractelor secrete dintre partidele politice
și mass-media în baza cărora fondurile publice sunt transferate către presă”

Toate detaliile pe :
https://romania.europalibera.org/a/consiliul-europei-desecretizare-contracte-partide-presa-independen%C8%9Ba-justi%C8%9Biei/32035037.html

4) Dacă fosta în top 10 WTA , jucătoarea de tenis, Simona Halep se recuperează timp de vreo 3 luni și 1/2 după operația estetică la nas 🙂 , jucătoarea poloneză Iga Swiatek face ce știe ea cel mai bine !!! 🙂 🙂 🙂

5) În final de postare-republicare , pentru persoanele virtuale care voit sau întâmplător vor ajunge pe aici , un sfârșit de săptămână pe placul domniilor lor 🙂 🙂 🙂

și………………,

de VOIE ,

răspuns

Alioșa .

14/09/2022

La Noi ca la Nimeni/113 . Nesimțire, sfidare, oportunism ,egoism, inechitate și antiromânism.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:32 am

Pentru persoanele virtuale care trăiesc din plin

emoțiile TOAMNEI 🙂

le recomand accesarea postului :

Motto :

” INTERESUL poartă FESUL” !!! 😦 😦 😦

Pentru persoanele virtuale care se fac că nu înțeleg sensul TITLULUI ”

” La Noi ca la Nimeni”

postez în cele ce urmează următoarele 🙂

1) Ministrul Eduard Novak, acuzat de sindicaliști că și-a acordat rentă viageră la același nivel cu Nadia Comăneci

Eduard Novak

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret, membru în Blocul Național Sindical,

susține că ministrul Eduard Novak s-a premiat pe sine cu rapiditate

și și-a aprobat o rentă viageră în grupa maximă de performanță.

„Ministrul Sportului și-a încasat premierile, restul sportivilor sunt ignorați!

După ce a participat la Jocurile Paralimpice, direct interesat de recompensele materiale, Eduard Novak a cerut majorarea premierilor pentru rezultatele sportive deosebite, de altfel, aceasta fiind singura sa intervenție la masa Guvernului.

Apoi a avut grijă să-și încaseze imediat premiul pentru locul II obținut la această competiție, fără să îl intereseze de soarta altor sportivi.

Premiul primit de Novak în urma Jocurilor Olimpice de la Tokio a fost de 554.344 de lei (5.543.440.000 de lei vechi, aproximativ 113,280 de euro).

În anul 2020, Novak a primit 97.000 de lei premiu de la MTS”, a scris luni sindicatul, pe Facebook.

Marți, SNST a revenit cu noi acuzații la adresa demnitarului.

”„Mai mulți oameni din sport, antrenori și sportivi de performanță, salariați din minister, federații și cluburi sportive, reclamă faptul că actualul ministru a blocat premierile pentru rezultatele sportive în timp ce pentru el se aprobă imediat toate premierile, la cel mai mare nivel, și se alocă fonduri substanțiale pentru toate solicitările pe care le face.

Eduard Novak a intrat imediat pe lista celor care primesc rente viagere, la același nivel cu

Nadia, Patzaichin, Lipă și Szabo.

După ce inițial a spus că se mai gândește dacă se retrage din activitatea de sportiv paralimpic, Novak și-a depus dosarul la Ministerul Sportului și a obținut rapid o rentă viageră maximă; ministrul Sportului(!) i-a aprobat imediat cererea și fondurile au fost alocate instantaneu: Novak Carol Eduard primește lunar o rentă viageră de 16.635 de lei. Această sumă se acordă doar celor mai titrați dintre sportivii României, atât primesc campionii cu cele mai multe medalii la campionatele mondiale şi europene de seniori, probe olimpice.

Ministerul Sportului, condus de ministrul Eduard Novak, l-a încadrat pe sportivul Eduard Novak în grupa maximă de performanță, alături de

Nadia Comăneci (gimnastică),

Ivan Patzaichin (canoe),

Elisabeta Lipă (canotaj)

sau Gabriela Szabo (atletism)”,

scrie pe pagina de Facebook a sindicatului.

SNST solicită înființarea unei comisii la nivelul Ministerului Sportului care să verifice legalitatea tuturor situațiilor sesizate public cu privire la acordarea premierilor și nivelul acestora.

Sursa :

https://www.stiripesurse.ro/eduard-novak-sindicalisti-renta-viagera_2554485.html

Pentru persoanele virtuale care nu știu încă , ministrul sportului , Eduard Novak

face parte din formațiunea politică UDMR , condusă de Kelemen Hunor și care , după decembrie 1989 , pentru a-și atinge toate SCOPURILE ASCUNSE și în conformitate cu MOTTO-ul mai sus postat , a fost mai tot timpul la guvernare când cu neomarxiștii ,când cu stânga, când cu dreapta , când cu amândouă ca acum !!! 😦 😦 😦

Președintele UDMR , Kelemen Hunor , pentru a nu răspunde acuzațiilor făcute de președintele și premierul României versus APLAUDAREA discursului antiromânesc și antieuropean al premierului Ungariei , Viktor Orban la tabăra de vară de la Băile Tușnad

a PLECAT ” deîndată” în concediu !!! 😦 😦 😦

2) Sesizarea unor eventuale nereguli în utilizarea fondurilor europene de către oricine din rândul publicului este o parte esențială a procesului de control al corectitudinii cu care se cheltuie banii publici ai UE, implicit și ai României.

Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ 😦 😦 😦

departamentul antifraudă ( DLAF) din ” România educată” de oamenii președintelui țării, Klaus WERNER Johannis gestionată 😦 😦 😦

cere obligatoriu datele de identificare, semnalările anonime ale avertizorilor de integritate fiind respinse din start !!!:-( 😦 😦

Pe prima pagină a site-ul său oficial , Oficiul European de Luptă Antifraudă ( OLAF) precizează cu subiect și predicat următoarele :

„Cum puteți semnala un caz către OLAF / Ne puteți contacta anonim, fără alte formalități. Nu trebuie decât să ne furnizați informații cât mai exacte și mai detaliate.”

Din motive doar de ei știute dar de mine bănuite 🙂 în România tuturor posibilităților, ilegalităților și abuzurilor 😦 instituția corespondentă a OLAF – adică DLAF (Departamentul de Luptă Antifraudă din cadrul Guvernului României) nu permite sesizările anonime, ci anunță explicit că dacă beneficiarul nu furnizează  datele de identificare , SESIZAREA nu va fi luată în considerare !!! 😦 😦 😦

3) Ca ” tacâmul să fie complet ” și ipocrizia celor ce conduc la ora actuală ROMÂNIA 😦 😦 😦 să fie și la mai mare vedere ,

în timp ce spun că NU au BANI pentru MAJORAREA punctului de PENSIE ca PENSIONARII să nu mai MOARĂ de FOAME 😦

ei dau BANI cu nemiluita PRESEI ca să le facă publicitate POZITIVĂ !!! 😦 😦 😦

https://romania.europalibera.org/a/raport-stat-de-drept/31941804.html

De unde se vede că TITLUL și MOTTO-ul sus postate au acoperire 100% chiar dacă LĂUDACII și SUSȚINĂTORII PNL(PDL)&PSD&UDMR ce conduc la ora actuală România nu vor să recunoască !!! 😦 😦 😦

4) În final de postare-republicare ,

spre a domniilor voastre informare ,

recomand spre lecturare ,

un articol și mai tare !!! 🙂 🙂 🙂

DOAMNE ,

de ” Înălțarea Sfintei Cruci” 🙂

nu-i lăsa pe ROMÂNI pe mâna unor TRĂDĂTORI de NEAM și ȚARĂ , din interior și din afară !!! 😦 😦 😦

Pentru toate persoanele virtuale care vor trece astăzi, 14 septembrie, 2022, în zi de Sfântă Sărbătoare , o sinceră și creștinească urare :

Alioșa .

13/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/72 .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:06 am

Motto :

” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga) ! 🙂

POMPIERILOR români !!! 🙂 🙂 🙂

Dezamăgit de reacția surprinzătoare versus cele postate-republicate pe

mi-am adus aminte că

a VENIT

iar ARDEII IUȚI rodul strădaniei mele din primăvară și până acum

ce colorează în roșu și verde

trebuie culeși și pregătiți pentru iarna care va veni ,

când DUMNEZEU va dori !!! 🙂 🙂 🙂

Până va veni însă IARNA ,

roadele TOAMNEI bogate ,

trebuie cu grijă adunate ,

chiar și de SUFLETELE PIERDUTE .

O TOAMNĂ lungă și călduroasă,

cu sănătate, bucurii și împliniri

tuturor persoanelor virtuale

care voit sau întâmplător vor ajunge pe aici !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

12/09/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/71 . România , din rău în mai rău !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:25 am

Vecinii ROMÂNIEI ! 🙂

Dacă în 2015 ROMÂNIA arăta cum se specifică în materialul

mai jos republicat prin ” copy paste”

” Statistică europeană la adresa României.

(Rezultatul ultimilor 25 de ani).

România, o ţară veşnic surprinzătoare… Dar numai pentru naivi şi/sau orbi. Să facem/Sau poate că am şi făcut deja din Romania, o ţară ca soarele şi luna de pe cer… Dacă e adevărat, suntem într-adevăr “ţara tuturor posibilităţilor”…

1. Cea  mai bisericoasă ţară din Uniunea Europeană (locul 1 la numărul de biserici pe cap de locuitor).
 
2. Cea mai înapoiată ţară europeană (45% dintre români n-au WC în casă, faţă de 2% în Europa).
  
3. Românii au doar jumătate din puterea de cumpărare a europeanului mediu, dar îşi petrec timpul  liber în mall-uri şi hypermarket-uri şi contruiesc noi mall-uri şi hypermarket-uri, în ciuda crizei.
  
4. România este ţara cu cea mai dură lege anti-arme din lume, singura care îşi ţine poporul complet dezarmat (motivând prin siguranţa populaţiei), dar este ţara cu cea mai mare corupţie din Europa – 40% (Curtea de Conturi: din 15 miliarde de euro pe an achiziţii publice, 6.2 miliarde se fură).

5. România este printre puţinele ţări care interzic complet prostituţia (pe motive de moralitate), dar este cel mai mare exportator de prostituate din Uniunea Europeană (peste Rusia şi Ucraina), conform EU Observer.

6. România este ţara cu cel mai mic şomaj oficial din ultimii 25 de ani, în medie, dar este singura ţară unde 50% din familii declară că nu au niciun membru angajat; iar 25% din familii au doar un membru angajat.

7. România este printre ţările cu cei mai mulţi absolvenţi de universitate din lume, dar este ţara fără nici o universitate în top 500 (sub ţările africane) şi ale cărei diplome nu sunt luate în seama la angajare, nicăieri în Europa.

8. România este ţara unde şcoala este obligatorie până la sfârşitul liceului (în sensul că liceul e gratuit), dar este pe locul 1 în Europa la şcolari  analfabeti (30%), iar 42% dintre români cred că Soarele se învârteşte în jurul Pământului.

9. România este ţara cu cel mai mare procent de insatisfacţie la adresa clasei politice; românii se plâng în mod constant de corupţia şi incompetenţa politicienilor lor. Dar este singura ţară unde nu a avut loc nici un miting anti-corupţie în ultimii 25 de ani şi unde participarea publicului la acţiuni anti-corupţie este minimă.

10. România este tara cu cea mai mică absorbţie a banilor europeni, dar este ţara cu cel mai mare procent de bani europeni furaţi (din puţinul folosit)  motiv pentru care Uniunea Europeana a tăiat fondurile pentru infrastructură.”.

Sursa:

https://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588819182-statistica-europeana-la-adresa-romaniei-rezultatul-ultimilor-25-de-ani.html

la ora când postez aceste rânduri ,

” ROMÂNIA educată” 🙂 🙂 🙂

de oamenii președintelui țării, Klaus WERNER Johannis ,

se îndreaptă ” pas cu pas”

spre haos și impas

și DEZBINARE națională totală !!! 😦 😦 😦

Iar în final de postare-republicare ,

în exclusivitate pentru PENSIONARII MILITARI ,

” de la lume adunate , înapoi la lume date”

două COMUNICATE

ce trebuie cu mare atenție tratate ! 🙂

 ” COMUNICAT Nr. 11 din 08.09.2022

În ziua de 07.09.2022 la sediul MApN, a avut loc o întâlnire a ministrului apărării naționale cu reprezentanții „Consiliului de sprijin și consultare a personalului militar în rezervă și în retragere”.

          Din partea ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza” a participat gl. mr. (rtr.) dr. Adrian Leonard BANTAȘ, desemnat de B.P.C. pentru reprezentare în consiliu.

          În acest context am supus discuției probleme de actualitate privind pensionarii militari, astfel:

–         predictibilitatea legislativă privind pensionarii militari, care nu mai este sigură;

–         anularea OUG. 57, 59 și a unor articole din Legea 114 care produc efecte negative și restricționează din drepturile cuvenite pensionarilor militari;

–         aplicarea prevederilor Legii 223, așa cum au fost aprobate de Parlament în 2015;

–         acordarea procentului anual privind valoarea inflației stabilite la sfârșit de an și nu cu un an în urmă;

–         actualizarea pensiilor în concordanță cu salariile cadrelor active așa cum prevedea textul inițial al art. 60/L.223;

–         acordarea pensiei suplimentare ca majorare  procentuală a cuantumului pensiei si nu inclusă în baza de calcul cu limitare la 85%;

–         faptul că nu se acordă drepturile pensionarilor militari  datorită obstrucționărilor din partea Casei de Pensii Sectoriale a MApN (vezi cei 5% din 2017).

                            Vicepreședinte  Asociația Națională a Cadrelor Militare

                                în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”

                             Gl.mr.(rtr)  //dr. Adrian-Leonard BANTAȘ//

COMUNICAT  de presă al MApN

Ședința Consiliului de sprijin și consultare a

personalului militar în rezervă și în retragere

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit miercuri, 7 septembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu reprezentanții Consiliului de sprijin și consultare a personalului militar în rezervă și în retragere, în cadrul unei prime ședințe care și-a propus să asigure un cadru eficient pentru susținerea efortului de dezvoltare instituțională și remedierea problemelor complexe existente.

„Sunt bucuros să particip la această primă întâlnire a Consiliului de sprijin și sper ca, împreună cu dumneavoastră, să identificăm cea mai bună abordare astfel încât să găsim, cu rapiditate, soluții la problemele semnalate” a declarat ministrul apărării naționale. Totodată, ministrul Dîncu a reiterat importanța creării unui cadru legislativ coerent pentru eliminarea inechităților din sistem.

Consiliul este un organ consultativ și are ca scop asigurarea consultanței de specialitate ministrului apărării naționale în domeniile de interes specifice militarilor în rezervă și în retragere, astfel încât să realizeze o colaborare constructivă și eficientă.

Pe parcursul ședinței s-au dezbătut aspecte de interes privind organizarea Consiliului, periodicitatea întâlnirilor, regulile de funcționare, precum și modalitățile de prioritizare a problemelor semnalate de membrii Consiliului de sprijin.

Consiliul este format din câte un reprezentant al asociaţiilor şi fundaţiilor care au dobândit statutul de utilitate publică şi care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naţionale şi un reprezentant desemnat prin acordul celorlalte asociaţii şi fundaţii care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale instituţiei militare.

Structurile asociative care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale MApN reprezintă un partener important de dialog al ministerului care poate contribui semnificativ la crearea unui cadru legislativ coerent.

                                                           Biroul de presă al MApN

Toți politicienii vorbesc zi de zi despre

” Proiectul România Educată” 🙂

dar NIMENI din ARCUL PUTERII nu scoate o vorbă despre ”

Proiectul România DEZBINATĂ ” !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

11/09/2022

La Noi ca la Nimeni/112. Șmecheria cu energia .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:33 am

Motto:

La 7 ( șapte) ani de la trecerea în neființă a TRIBUNULUI Corneliu Vadim Tudor , Dumnezeu să-L odihnească în PACE și să-L țină mereu la Dreapta Sa , doar atât :

” POEM INEDIT , ULTIMA CAFEA ” :

Sursa celo rsus postate ,

internetul cu de toate !!! 🙂 🙂 🙂

Înainte de a citi materialul mai jos republicat,

intitulat ” Șmecheria cu energia” ,

merită citit( RECITIT) articolul :

” Țară în Service :

Cum a ajuns statul român să răscumpere mult mai scump energia produsă de propriile companii. Cazul Nuclearelectrica

Centrala nucleară de la Cernavodă produce 17% din energia consumată în România. Photo: Nuclearelectrica

O rețetă păguboasă: societatea de stat Nuclearelectrica produce energie nucleară cu 250 de lei MW/h. O vinde traderilor de energie cu 2.000 de lei, după care aceștia o vând înapoi unor alte firme de stat cu prețuri și de peste 15.000 de lei.

  • În cele două unitățile de la Cernavodă se produce în jur de 17% din energia electrică consumată în România. Statul român și-a asumat să investească în energia nucleară pentru a acoperi până la 40% din consumul economiei și al populației.

Când vine vorba de produs energie electrică ieftină în România, Nuclearelectrica – alături poate de Hidroelectrica – este societatea care scoate energie chiar și 2-3 ori sub plafonul actual de 0,68 lei pe kilowatt impus de statul român până în luna martie 2023.

Nuclearelectrica are un preț de producție de 0,20 per kilowatt, dar vinde cu un preț apropiat de plafonul impus de stat din cauza tarifelor cerute de Transelectrica, care se ocupă de stocarea și transportul electricității în rețeaua națională (SEN – Sistemul Energetic Național).

Transelectrica, tot o societate deținută de stat, preia toată energia produsă în România. Din acest „coș” distribuitorii preiau cantitățile contractate cu producătorii, pe care le oferă apoi consumatorilor casnici, comerciali și industriali.

Povestea nucleară a României

Centrala nuclearoelectrică sau atomoelectrică de la Cernavodă este unica de acest fel din România. În prezent funcționează unitățile I și II (sau reactoarele 1 și 2), care produc împreună în jur de 17% din consumul de energie electrică al țării, conform datele Agenției Naționale de Reglementare a Energiei (ANRE).

Compania de stat care se ocupă de producția energiei în sistem atomic, dar și de comercializarea sa este Nuclearelecrica SA. Acționarii societății sunt Ministerul Energiei (cu 82,5%) și Fondul Proprietatea, restul acțiunilor.

Planul inițial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități (reactoare). Unitatea I, terminată în 1996, are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh, 5 milioane de MWh. Unitatea II funcționează la parametri nominali din luna septembrie, anul 2007 și are o producție spre 5,5 milioane de MWh.

Reactoarele nucleare de la Cernavodă utilizează tehnologia canadiană cunoscută sub acronimul CANDU. Apa grea, folosită drept moderator, a fost produsă la Romag Prod Drobeta-Turnu Severin, societate de stat din subordinea Ministerului Economiei, aflată acum în insolvență.

Producția de combustibil nuclear de tip CANDU a început din anul 1980, prin punerea în funcțiune a stației pilot ca secție de combustibil in cadrul Institutului de Cercetări Nucleare (ICN) Pitești. Separarea Fabrici de Combustibil Nuclear ca entitate distincta s-a făcut în anul 1992 și continuă și acum. ICN Pitești face parte tot din compania Nuclearelectrica SA.

Producția

Cele două reactoare atomoelectrică de la Cernavodă au o producție anuală de 10-11 milioane de MWh (Megawatt-oră). Capacitatea anuală depinde de doi factori: nivelul Dunării din sectorul de la Cernavodă și dacă sunt programate în anul respectiv opriri ale unui reactor pentru revizii și lucrări. De exemplu, din 10 mai, generatorul numărul 1 a fost oprit pentru 45 de zile, așa cum au anunțat reprezentanții Nuclearelectrica.

Producția de energie de la Cernavodă asigură cam 17%, uneori spre 20%, din consumul țării atunci când nivelul Dunării este unul normal și când ambele reactoarele funcționează. În luna mai și iunie, niciuna dintre aceste condiții nu au fost îndeplinite, motiv pentru care producția Nuclearelectrica a scăzut spre 14% din tot ce realiza în România.

Anual se produc în România în jur de 60-61 milioane de MWh, în baza estimărilor Ministerului Energiei. Conform datelor ANRE din luna mai, originea energiei era următoarea: nuclear – 14,16%, hidro – 36,11%, cărbune – 19,68%, gaz – 17,76%, eolian – 8,81%, solar – 2,64%, păcură – 0,43%, biomasă – 0,41%

Din producția anuală, economia românească (consumatori casnici, industriali, instituționali etc) consumă ca medie lunară în jur de 4,4 milioane de MWh. Din care 33% este consumul casnic și restul este cel al economiei și al instituțiilor publice, în baza raportărilor ANRE.

Rezultă că România produce mai mult decât consumă cu 15-25%. Surplusul este exportat în Republica Moldova, Serbia, Ungaria și Ucraina, conform datelor Transelectrica.

Cine cumpără energia de la Cernavodă

Pentru anul în curs, Nuclearelectrica și-a vândut toată producția pe acest an încă din primele șase luni. Contractele sunt raportate de societatea de stat la Bursa de Valori București.

  • Contractele pentru 2022

Spre exemplu, compania de stat are o înțelege contractuală cu Electrica Furnizare SA pentru o furniza energie pe tot anul 2022. Până acum, Electrică Furnizare SA a achiziționat energie de 1,14 miliarde de lei, conform datelor obținute de la Nuclearelectrica.

Societatea de stat a mai încheiat tranzacții cu E.ON Energie România SA pentru livrare de energie în perioada 1 octombrie 2022 – 31 decembrie 2022 în schimbul sumei de 323,8 milioane de lei. Pe 31 mai, E.ON a cumpărat energie de alte 292 milioane de lei. Pe 27 ianuarie, E.ON Energie România SA oferea 261, 1 milioane de lei.

Pe 30 iunie, s-a ajuns la o înțelegere contractuală cu ALRO Slatina în valoare de 258 de milioane de lei pentru furnizare energie electrică.

Pe 31 martie, s-a semnat un contract cu Enel Energie SA pentru furnizare energie în schimbul unei sume de 908,9 milioane de lei. Pe 9 februarie se încheie o tranzacție cu Enel Energie SA pentru furnizare energie în perioada iulie-septembrie în valoare de 934,2 milioane de lei.

Pe 27 ianuarie 2022, contract cu Enel Energie Muntenia SA de livrare energie în luna februarie de 805 milioane de lei.

  • Contractele pentru 2023

Nuclearelectrica nu a zăbovit nici când a venit vorba de producție pentru anul viitor, pe care deja a antamat-o.

O tranzacție cu E.ON Energie a fost încheiată pe 29 august pentru vânzare de energie angro pe tot anul 2023 în valoare de 495,5 milioane de lei

Pe 22 august, se realizează o tranzacție cu Enel Energie Muntenia SA pe anul 2023 în valoare de aproape 1,4 miliarde de lei. Pe 3 august, un nou contract cu Enel Energie Muntenia SA de 869,7 milioane de lei. Pe 26 iulie, urmează un alt contract cu Enel Energie Muntenia SA de 783,9 milioane de lei.

Tot pe 22 august, se mai parafează și o tranzacție cu Enel Energie SA, în valoare de 1,033 miliarde de lei.

Pe 9 august, și OMV Petrom SA cumpără energie de 391 milioane de lei.

Totodată, compania are un acord similar cu operatorul telecom RCS&RDS pentru vânzarea de energie electrică în valoare de aproape 360 milioane de lei, în următorii doi ani, 2023 și 2024.

Aici mai trebie precizat că toate aceste companii, cu excepția Alro Slatina, care au achiziționat energie de la Nuclearelectrica sunt și furnizori de energie care este principala activitate a acestor societăți.

Unde o vinde traderul

În România sunt înregistrate 40 de firme a căror activitate este doar de trader, conform datelor ANRE. Sunt companii care achiziționează energie exclusiv cu scopul de a vinde apoi. Cei mai importanți traderi pur-sânge de pe piața autohtonă sunt: Tinmar Energy, Getica 95 Com, Met Romania Trading, Renovato Trading, Energy Distribution Services.

Toate companiile care au cumpărat energie de la Nuclearelectrica au statut de trader, societăți care preiau producția Nuclearelectrica și își asumă riscul în cazul în care prețurile scad, dar și profitul de pe o piață în creștere, cum este în 2022.

Spre exemplu, din datele obținute de la Nuclearelectrica, societatea de stat a vândut energie electrică la un preț între 400 și 500 de lei MWh. Traderii îl vând populației la un preț plafonat între 380 și 680 de lei MWh, urmând ca statul să ofere subvenții până la prețul pieței, care acum este 1.500 de lei pe MWh.

Mai mult, traderii încheie contracte și cu companii de stat sau cu instituții publice. În ultimii doi, toate contractele încheiate de traderii care au cumpărat de la Nuclearelectrica au vândut energia de la minimum 500 de lei pe MWh, conform contractelor de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Spre exemplu, Enel Energie SA a încheiat un contract în luna iulie cu Metrorex, societatea care administrează transportul în subteran din București. Metrorex, deținută 100% de Ministerul Transportului, plătește 15.000 de lei pentru fiecare MWh consumat în perioada iulie-septembrie. Factura poate ajunge la peste 100 de milioane de euro pe trei luni, mai mare ca bugetul pentru energie pe tot anul trecut.

Reprezentanții companiei Enel ne-au explicat că această înțelegere a fost încheiata la rugămintea Metrorex, care risca să rămână fără curent pentru trenurile de metrou. Asta pentru că societatea de stat nu a achiziționat la timp energie pe piața concurențială.

Acționariatul Enel Energie SA este format din: Enel SPA- 51.003 %, Societatea de Administrare a Participanților în Energie – 36.997% și Fondul Proprietatea 12%. Enel Spa este considerată cea mai mare companiei energetică din Italia și este deținută de guvernul de la Roma.

Enel Energie SA mai are contracte cu societăți de stat, printre care Transport Călători Express SA Ploiești, Apaserv Satu Mare.

Acționariatul este format din: E.ON România SRL – 68,18% și Ministerul Energiei – 31,82%. La rândul său, E.ON România SRL este deținut de compania E.ON Beteiligungen GMBH din Germania care face parte din grupul german E.ON, grup controlat de investitori din Germania, Marea Britanie, Canada și Elveția.

Enel Muntenia este un alt trader care achiziționează energie de la Nuclearelectrica și o vinde în special unor clienți casnici. Societatea mai are contracte cu companii de stat ca Apavital SA Iasi (a cumpărat 50.000 MWh energie de 26,6 milioane de lei în 2021), Administrația Străzilor din București, Hidro Prahova SA, Compania de Transport Public Cluj-Napoca.

Italienii de la Enel SPA dețin 78% dintre acțiunile Enel Muntenia, iar Fondul Propietatea (cu 12%) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA (10%) completează lista acționarilor.

Electrica Furnizare SA din București este un alt trader care achiziționează energie de la Nuclearelectrica. Acționariatul este format din: Societatea Energetică SA – 99.999842% și Societatea Filială de Întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv”. Statul român prin Ministerul Energiei este acționarul unic al Societății Energetică SA.

Alți traderi preferă să achiziționeze energie de la Hidroelectrica sau CEO Oltenia, companii de stat. Apoi, energia este vândută tot unor societăți cu acționariat public. Spre exemplu, Tinmar oferă energie către CFR. Reprezentanții companiei nu au dorit să comenteze contractele pe care le au cu statul și prețurile de achiziție a energiei.

În 2021, atunci când creșterile de prețuri de pe piață erau la început, Tinmar a raportat la Ministerul de Finanțe o cifră de afaceri mai mare cu 1,2 miliarde de lei față de anul precedent. De la 2,2 miliarde în anul 2020, afacerile companiei au adus venituri în 2021 de 3,4 miliarde de lei.

Acest salt al cifrei de afaceri nu a fost înregistrat în schimb de Nuclearelectrica, al doilea mare producător de energie, după Hidroelectrica. Nuclearelectrica a avut o cifră de afaceri a crescut cu 700 de milioane de lei (până la 3,1 miliarde de lei) față de anul precedent, societatea a raportat profit de un miliard de lei.

ANRE a anunțat că investighează 18 participanți la piață pentru suspiciuni de manipulare a pieței, din care 13 în sectorul energiei electrice și 5 în sectorul gazelor naturale. ANRE nu a prezentat la acel moment numele companiilor investigate. Societițile sunt suspectate că au realizat trazacții doar pentru a mări artificial prețul energiei electrice sau al gazelor de pe piață.

Dacă e corect sau nu

Dumitru Chisăliță, expert în domeniu și președinte al Asociației Energia Inteligentă, spune că problema achiziției energiei de la stat pentru a fi vândută înapoi la stat este una sensibilă.

„Se pot face prin modificarea condițiilor de licențiere a furnizorilor. Producătorii sunt incluși și ei, pentru că și ei au licențe de furnizor. Licențele de furnizare a energiei și gazelor sunt acordate de către ANRE, astfel că ANRE ar putea să schimbe condițiile minime ce trebuie îndeplinite. În acest moment, costuri fixe plus TVA reprezintă 30% din facturi. Consumatorii sunt pierzătorii, statul și traderii câștigă. Supraimpozitarea intermediarilor nu va rezolva nimic, deoarece România are deja o supraimpozitare a producătorilor încă din 2013 la gaze, iar aceasta nu a dus prețurile în jos. Atâta timp cât traderul poate da mai departe energia, nu se întâmplă nimic”, ne spune Dumitru Chisăliță.

România și-a vândut toată producția de energie electrică pentru acest an, iar acum statul cumpără de zece ori mai scump, pentru a-și asigura necesarul de consum, a anunțat în această săptămână și Marcel Ciolacu, președintele PSD, partid aflat la guvernare.

„Noi am mai făcut o mare tâmpenie, s-a vândut energia pe anul acesta. Dacă vorbim de o semireglementare, cel puțin pe zona casnică, aici nu mi-aș dori să ajungem la un conflict în interiorul coaliției, trebuie pe zona casnică o reglementare a prețului, mai ales că putem acoperi prin producția proprie, unde statul e majoritar în aceste companii. Am vândut energia cu 300-400 de lei şi acum se vinde cu 2.000-3.000”, a declarat, marți, Marcel Ciolacu.

Istoricul Nuclearelectrica

Ideea construirii unei centrale nucleare a apărut în România în anii ’60-’70. Astfel, la începutul anilor ’70, România a purtat negocieri pentru cumpărarea de reactoare nucleare energetice atât cu Canada, cât și cu URSS.

Au fost alese instalații canadiene (sisteme denumite CANDU) în detrimentul celor sovietice care erau utilizate la centrala de la Cernobîl, acolo unde a avut loc dezastrul nuclear din 1986.

Reactoarele cu uraniu natural și apă grea CANDU au fost alese astfel încât țara să nu depindă de nicio tehnologie pe care nu o deținea. În plus, s-a ales tehnologia cu apă grea întrucât era mult mai accesibilă în ceea ce privește costurile, decât cea de îmbogățire a uraniului.

Prin urmare, în 1977, România și Canada au semnat un acord de cooperare privind utilizarea energiei atomice în scopuri pașnice și au început negocierile pentru realizarea centralei de la Cernavodă.

Locația: Cernavodă

La finele anului 1978 a fost semnat un contract de licență pentru tehnologia CANDU. Tot atunci au fost semnate și înțelegerile pentru servicii de inginerie, asistență tehnică și servicii de procurare necesare pentru realizarea părții nucleare (reactorul CANDU) a Unității 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Aprobarea localizării Centralei nuclearelectrice, care deţinea în proiect patru unități de producţie de 660 MWe fiecare, la Cernavodă a fost dată prin decret al Consiliului de Stat, la începutul anului 1979.

Prima unitate de la CNE Cernavodă urma a fi pusă în funcțiune şase ani mai târziu, însă nu a fost posibil aşa ceva. La finele lui 1989, numai 40-50% din prima unitate era construită.

Ulterior, în 1990, Guvernul a invitat o misiune de experți din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică – AIEA pentru a inspecta șantierul de la Cernavodă şi a constata că lucrările nu îndeplineau cerințele internaționale de securitate nucleară. Misiunea a indicat că există deficiențe serioase și a recomandat terminarea doar a primei unităţi, celelalte fiind trecute în conservare.

Astfel, în 1991, s-a semnat un contract pentru finalizarea Unității 1, pusă în funcțiune cinci ani mai târziu. Unitatea 2 a fost terminată și pusă în funcțiune în anul 2007.

Prezent

Centrala nuclearoelectrică sau atomoelectrică de la Cernavodă este unica de acest fel din România. În prezent funcționează unitățile I și II, care produc împreună circa 20% din consumul de energie electrică al țării.

Planul inițial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități (reactoare). Unitatea I a fost terminată în 1996, are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh. Unitatea II a fost conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la parametri nominali din luna septembrie, anul 2007.

Reactoarele nucleare de la Cernavodă utilizează tehnologia canadiană cunoscută sub acronimul CANDU. Apa grea, folosită drept moderator, a fost produsă la Romag Prod Drobeta-Turnu Severin. Producția de combustibil nuclear de tip CANDU a început din anul 1980, prin punerea în funcțiune a stației pilot ca secție de combustibil în cadrul Institutului de Cercetări Nucleare (ICN) Pitești. Separarea Fabricii de Combustibil Nuclear ca entitate distinctă s-a făcut în anul 1992.

În anul 1994, Fabrica de Combustibil Nuclear (FCN) a fost autorizata de AECL și Zircatec Precision Industries Inc. (Canada) ca producator de combustibil nuclear de tip CANDU 6. FCN Pitesti, si-a dublat capacitatea de productie pentru a asigura combustibilul necesar functionarii a doua unitati la CNE Cernavoda. Se produce anual aproximativ 10.080 fasciule de combustibil nuclear pentru CNE Cernavoda.

Reactorul CANDU consumă uraniu natural, utilizând apă grea de puritate nucleară (conținut izotopic peste 99,75% D2O) ca moderator și agent de răcire, în două sisteme independente, separate, în circuit închis.

Reactoarele 3 și 4

Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va costa şapte miliarde de euro, iar decizia de investiţii şi mobilizarea de şantier este estimată pentru anul 2024, a declarat, marţi, Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica.

„Suntem pe punctul de a finaliza studiul de fezabilitate, am făcut un update la studiul din 2012. În paralel cu o serie de evaluări a conformării structurilor şi a proiectului tehnologic cu directivele de securitate nucleară”.

Unitățile 3 și 4 ar putea dubla energia electrică produse de Nuclearelectrica și ar asigura până la 35% din consumul anual al României.

Acordul dintre Guvernul României și cel al Statelor Unite ale Americii a fost aprobat încă din vara anului trecut. Ambasada SUA a anunțat că proiectul va fi coordonat de AECom și va implica un consorțiu format din companii din S.U.A, România, Canada și Franța. AEcom este o mare companie americană de inginerie care, în 2019, a înregistrat venituri de peste 20 de miliarde de dolari și care are activitate în peste 150 de state.

În înțelegere s-a stabilit realizarea reactoarelor 3 și 4, retehnologizarea reactorului 1, schimburi între laboratoare de cercetare și universități, pregătirea personalului, cercetarea și dezvoltarea. Tehnologia utilizată în dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 va fi CANDU 6, similar celei utilizate în prezent la unitățile 1 și 2.

Criza apei grele

Pentru a se porni un reactor nuclear este nevoie de apă grea. Conform datelor Nuclearelectrica o cantitate de 500 de milioane de tone de apă grea este consumată la pornirea unui singur reactor.

Apa grea era produsă până în 2012 la Drobeta Turnu-Severin, la a Regia Autonomă pentru Tehnologii Nucleare (RAAN), și este obținută din apele Dunării. Acestea conțin deja o cantitate de 0,0143% de apă grea. Procentul acesta se separă de apa normală până ajunge la concentrația de uz nuclear de minimum 99,78%.

Apa Dunării trece prin mai multe etape până la produsul final: filtrarea brută, tratarea cu var și clorura ferică, pentru dedurizare și decarbonatare, decantare, filtrarea prin filtre mecanice cu cuarț, demineralizare și degazarea sub vid.

Regia Autonomă pentru Tehnologii Nucleare a intrat în insolvență în urmă cu șase ani. Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) a preluat acum doi ani, de la Regie, activele, instalațiile și echipamentele necesare gestionării stocurilor de apă grea ale României, destinate alimentării centralei nucleare Cernavodă, în contul datoriei de 107 milioane lei a RAAN față de ANRSPS.

Stocul de apă grea reprezentând rezervă de stat a României, constituit pentru alimentarea actualelor reactoare de la Cernavodă, dar și pentru viitoarele unități 3 și 4, este estimat la valoarea de 1,2-1,3 miliarde euro.

Este păstrat în instalațiile fostei uzine de apă grea Romag Prod a RAAN din comuna Izvorul Bârzii din Mehedinți, unde producția a fost oprită în 2015. „Contracte dubioase, salarii indecente pentru directori și prime imense pe timp de criză, blocarea investițiilor la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și renunțarea multor state la tehnologia nucleară la mijlocul deceniului trecut sunt câteva din motivele care au făcut ca acest complexul nuclear, ce aparține acum Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, să acumuluze datorii de 300 de milioane de euro”, mărturisește Florin Rogobete, liderul de sindicat al RAAN. În anii 90 lucrau aici în jur de 4.500 de oameni.

Generalul Stănculescu a scris că acest complex de la Drobeta-Turnu Severi făcea parte din planul lui Nicolae Ceaușescu prin care România devenea o putere nucleară. Ipoteza sa vine se alătură poveștilor lui Mihaie Pacepa despre bomba atomică la care visa liderul PCR. De altă parte istoricii sunt de părere că totul e doar un mit lansat de generalul Pacepa pentru a-și scumpi informațiile pe care le avea despre un dictator gata să fabrice bomba atomică.

Microreactoare

Dacă în urmă cu un deceniu statul român nu mai era interesat de energia nucleară, pentru că aceasta are un grad mai mare de pericol, statul român a reluat în ultimii doi ani planurile de a investi în acest domeniu. Avantajele energiei nucleare sunt: faptul că este ieftină și produce zero dioxid de carbon, deci este ecologică.

Planurile Nuclearelectrica este să obțină prin aceste microreactoare o producție de 5% din necesarul energiei consumate în România.

Compania românească Nuclearelectrica SA a anunțat miercuri, 07 septembrie, că a încheiat un acord cu societatea poloneză KGHM Polska Miedz SA au semnat marți pentru dezvoltarea de proiecte de reactoare modulare mici (SMR). KGHM Polska Miedz SA este un producător de cupru și argint. România și Polonia au semnat, fiecare în parte, contracte cu compania americană NuScale pentru proiecte de reactoare modulare mici.

„România, cu o experiență de peste 25 de ani în exploatarea în siguranță a centralei sale nucleare, a inițiat deja dezvoltarea unui proiect NuScale SMR, singura tehnologie SMR certificată la nivel internațional. Suntem bucuroși să colaborăm și să împărtășim experiența noastră și lecțiile învățate și să sprijinim KGHM în primii săi pași pentru implementarea unei tehnologii sigure, curate și inovatoare”, a declarat Cosmin Ghiță, director general al Nuclearelectrica SA.

Proiectul pe care atât România cat si Polonia îl vor dezvolta, în cooperare cu NuScale, va avea 6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MWe, 462 MWe, în total. Nuclearelectrica susține că proiectul va genera 193 de locuri de muncă permanente în cadrul centralei, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție.

În noiembrie 2021, Nuclearelectrica și NuScale Power au semnat un acord pentru a avansa implementarea tehnologiei inovatoare a reactoarelor modulare mici a NuScale, in România, în acest deceniu. Cea mai veche termocentrală pe cărbune din România, construită la Doicești, Dâmbovița, va fi punctul de pornire a noii mini-centrale nucleare, anunța ministrul Energiei, Virgil Popescu, la finalul anului trecut. Locul se află la 10 kilometri de Târgoviște și 90 de kilometri de București.

Reactoarele modulare mici (SMR) sunt reactoare nucleare avansate care au o capacitate instalata de pana la 300 Mwe/ reactor, ceea ce înseamnă aproximativ o tremie din capacitatea unui reactor de ordinul gigawaților. Un reactor modular mic NuScale are o capacitate instalata de 77 Mwe si poate fi utilizat in centrale de 4, 6 sau 12 module in funcție de necesități.” .

Sursa:

https://romania.europalibera.org/a/energie-electrica-nuclearelectrica/32019517.html

Iar în final de postare-republicare ,

o cerere logică pentru guvernanții ilogici care,

în loc de o corectă guvernare pentru românul flămând ,

emit proiecte de legi și dau OUG, OG și HG gândind ,

dor la ei, rudele , prietenii , sponsorii și clientela lor politică ! 😦

Alioșa .

08/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/70 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:48 pm

Înainte de interesanta postare -republicare ,

o sinceră și călduroasă urare !!! 🙂 🙂 🙂

Motto:

” Senatorul Claudiu Târziu:

Salut și susțin inițiativa Academiei Române.

ISTORIA trebuie predată trei ore pe săptămână în învățământul preuniversitar

Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a salutat apelul semnat de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, referitor la predarea disciplinei Istorie în școli.

„Istoria trebuie predată trei ore pe săptămînă în învățămîntul preuniversitar.  Salut și susțin fără rezerve solicitarea în acest sens a Academiei Române.  Nu văduviți copiii românilor de cunoașterea propriilor rădăcini”, a transmis, joi, pe Facebook, președintele CNC AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Reamintim că cei peste 640 de participanți la a treia ediție a Congresului Istoricilor Români au adoptat un Apel adresat confraților de breaslă, cadrelor didactice, cercetătorilor, arhiviștilor, muzeografilor, bibliotecarilor, opiniei publice, mass-media și, nu în ultimul rând, autorităților statului român, după cum a relatat RostOnline.

Redăm integral apelul istoricilor, semnat de președintele Academiei Române, Ioan- Aurel Pop:

Timpurile pe care le trăim sunt deosebit de complexe, tulburi și grave, derulându-se cu o viteză extraordinară, adăugând neliniștilor existențiale ale oamenilor o mulțime de întrebări despre soarta prezentă și viitoare a omenirii. De la Tucidide la Max Weber, de la Nicolae Iorga, Marc Bloch până astăzi, ISTORIA a adus publicului și oamenilor de stat narațiuni despre evenimente, fenomene și procese adevărate care au avut ca actor central OMUL. Menirea istoricilor a fost ca oamenii nu doar să cunoască, dar și să înțeleagă mersul timpurilor trecute și al celor prezente pentru a ști de unde veneau, cum să-și îmbunătățească viața prezentă și să gândească încotro era mai bine să meargă în viitor.

Dorința de înțelegere a sensului devenirii îi poate face pe contemporanii noștri să se apropie tot mai mult de scrisul istoric. Lor le este însă tot mai greu să discearnă sensuri prezente și viitoare din abordări de tip „parohial”, din lucrări ale unor așa-ziși „istorici de nișă”, care pretind monopol pe domenii înguste și chiar pe surse documentare. Mai mult, colecții valoroase arhivistice sunt controlate și „aranjate” de birocrați care se pretind și „specialiști” în domeniul istoriei şi arhivisticii, cu singurul argument că prezintă fapte din trecut, dar fără o reconstituire a proceselor societale. De aceea, este de datoria noastră să milităm pentru continua profesionalizare a meseriei de istoric, să ne apropiem de toate categoriile de izvoare cu discernământ, aplicând metoda critică și arătând întreaga onestitate care trebuie să ghideze tot timpul munca noastră de cercetare.

În timpurile noastre, paradoxal, asistăm chiar la un abuz de istorie. Pe măsură ce disciplina istorie se reduce ori se scoate aproape cu totul din școală, mulți politicieni și lideri ai statelor și comunităților umane folosesc frecvent expresia „Istoria ne învață…”. În fapt, azi vedem că istoria este folosită chiar ca o armă în disputele politice, în dezinformările bătăliilor informaționale și pentru manipulări ale opiniei publice, ale comunităților locale și ale celei internaționale. Vedem adesea că se practică manipularea istoriei pentru a justifica politici interne, regionale și globale, sau chiar interese de grup, care pot evolua către drame umane sau chiar catastrofe umanitare. Credem că, de aceea, Federația Internațională a Drepturilor Omului a constatat că se poate ajunge la „crime contra istoriei”, care pot fi generate de adoptarea unor legi represive la adresa libertății de exprimare pe teme istorice, la refuzul de a da acces cercetării arhivelor, la distrugerea sau schimbarea sensului monumentelor comemorative etc. În astfel de condiții, trebuie să atenționăm autoritățile române care mai doresc să țină istoria la secret sau chiar să distrugă memoria istoriei românești că efortul lor este greșit și în van, iar comunitatea istoricilor şi arhiviştilor va face toate eforturile pentru a se asigura un acces corect şi cât mai larg tuturor categoriilor de utilizatori. Comunitatea istoricilor şi arhiviştilor din România nu poate accepta astfel de atitudini și declară că se va menține pe linia profesională și morală instituită de marii părinți ai istoriografiei naționale. Cel puțin Academia Română și entitățile ei de cercetare a istoriei își propun o mai intensă prezență în arena creativității istoriografice și a dezbaterilor publice.

Cunoașterea în mod corect, critic, de către tineri mai ales, a istoriei naționale, dar și a istoriei minorităților naționale ca parte a acestei țări, cu toate împlinirile și neajunsurile prezente la toate națiunile, trebuie să-i preocupe nu numai pe cei care activează în breasla noastră, ci și pe decidenții politici ai României. Pe de altă parte, oamenii au tot mai multă nevoie de istorie universală, pentru a avea un cadru verosimil de înțelegere și circumscriere a studiilor de istorie locală, națională, regională.

Fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puțin în primii ani după 1989, fără acordarea finanțării adecvate institutelor Academiei, instituţiilor de arhivă (Arhivele Naţionale, Arhivele Diplomatice şi Arhivele Militare), muzeelor și facultăților de istorie, publicațiilor de istorie etc. este compromisă păstrarea identității națiunii române și se pecetluiește dispariția sa treptată. Ținem să subliniem determinarea istoricilor români de a coopera cu istoriografiile europene și internaționale, cu instituțiile și rețelele profesionale ale istoricilor care servesc cu credință principiile Muzei Clio, cercetarea și prezentarea adevărului istoric.

De asemenea, solicităm ca numărul de ore de istorie din învățământul preuniversitar din România să fie cel puțin egal cu media orelor de istorie din statele UE, respectiv de 3 ore pe săptămână. Solicităm Ministerului Educației să înceapă în cel mai scurt timp un dialog cu reprezentanții Academiei Române – Comitetului Național al Istoricilor Români, ca singură entitate reprezentativă pentru breasla istoricilor din România, în așa fel încât viitoarea lege a învățământului să reflecte corect statutul istoriei și al istoricilor.

Alba Iulia, 8 septembrie 2022

Președinte,

Academician Ioan-Aurel Pop ” .

Sursa :

Pentru persoanele virtuale indiferente versus cele sus postate 😦 în ton cu TITLUL : ” De la lume adunate , înapoi la lume date ” 🙂 postez câteva citate din

https://www.art-emis.ro/

selectate !!! 🙂 🙂 🙂

1) „Am mai spus-o și o repet: deși deosebit de dificilă, unica soluție a salvării naționale este unică: RoExit din UE! Polonia o va pune curând în aplicare; aruncați, vă rog, o privire spre Praga… Lumea se trezește. Târziu, dar poate nu prea târziu!). La care nu greșim adăugând: RoExit din NATO! RoExit din criminalul „Parteneriat strategic cu SUA! (I. Maldarescu)

https://www.art-emis.ro/editoriale/insectarul-depopularii-prin-imbecilizare-si-teroare-institutionalizata

2) ” Deocamdată, germana Annalena Baerbock are o lungime avans în concursul globalist…  „Contează prea puţin ce gândesc alegătorii mei germani, dar eu vreau să-mi ţin promisiunile făcute poporului ucrainean”. Pentru cine vrea să vadă falimentul Occidentului în desfăşurare, acesta poate fi contemplat uşor cu ochii minţii.” (P. Romosan)

https://www.art-emis.ro/analize/calamity-liz

3) „Noi suntem în situația absurdă de a avea un înalt grad de acoperire a consumului din resurse proprii, fără să avem un avantaj, ci un dezavantaj. Ar trebui să-i sfidăm pe cei de la Bruxelles, pentru că oamenii au înnebunit. Eu mă îndoiesc că vom găsi acest potențial în România.” (I. Serbanescu)

https://www.art-emis.ro/art-emis/asa-zisa-criza-energetica-din-tara-noastra-este-creata-artificial

4) Revenind la Insula Șerpilor: insula nu a fost vreodată a Ucrainei, din moment ce,  ca stat, aceasta se formează în anul 1917[34] și intră în compunerea U.R.S.S., în anul1922, rămânând sub ocupație sovietică până în 1991 cu melanjul teritorial arhicunoscut. În ceea ce ne privește: „Nu știm cum, din punct de vedere juridic, și-au clarificat problemele în Insula Șerpilor (unde sovieticii, la acea dată, aveau cel mai vestic punct strategic din Marea neagră – n.a.) – rușii și ucrainienii. Dar, un fapt rămâne indubitabil: chiar fără pretenții teritoriale din partea noastră, insula n-a aparținut niciodată ucrainenilor”. Atunci, de unde atâta înverșunare din partea acestora că – vezi Doamne! – istoric, insula le-ar aparține? Nu există niciun temei, nici unul istoric, după cum, categoric, nici unul juridic. Orice stângăcie ori lipsă de fermitate de partea română fiind de neadmis. Interesele majore rezidă în justificarea teritorială, în importanță strategică, în bogățiile din împrejurimea nemijlocită. Cu alte cuvinte, dincolo de orice rațiuni de ordin militar, miza – în afara celor oferite de delimitarea platoului continental și a zonei economice exclusive – o reprezintă acele resurse de miliarde de metri cubi de gaz si milioanele de barili de petrol.” ( General-locotenent (r) Dr, Grigore Stamate )” .

https://www.art-emis.ro/istorie/insula-serpilor-strop-de-lacrima-romaneasca-pe-obraz-strain-2

Dacă tema postului de față este despre ISTORIE 🙂

Regina Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord,

ELISABETA a II-a , a devenit deja ISTORIE ! 😦

Dumnezeu să o odihnească în PACE ! 🙂

Îi urmează la TRON, Prințul CHARLES al III-lea !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

07/09/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/69. Ce nu știu românii despre compania aeriană Blue Air .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:19 am

Motto:

https://www.zf.ro/companii/blue-air-compania-lui-nelu-iordache-a-ajuns-in-cinci-ani-tarom-la-numarul-de-pasageri-transportati-5454970

https://www.zf.ro/zf-24/un-egiptean-preia-conducerea-blue-air-patronul-companiei-nelu-iordache-a-preferat-un-om-de-vanzari-decat-unul-tehnic-5746549

https://www.wowbiz.ro/cine-este-nelu-iordache-omul-de-afaceri-ridicat-de-pe-aeroport-si-dus-la-dna-procurorii-au-oprit-avionul-si-l-au-saltat-imediat-ce-a-intrat-in-tara-20159878

Începând de ieri, 6 septembrie 2022, zborurile companiei aeriene Blue Air au fost SUSPENDATE !!! 😦 😦 😦

Pentru persoanele doritoare de ADEVĂR ,

” De la lume adunate , înapoi la lume date” 🙂 🙂 🙂

postez următoarele :

1) Anunțul făcut de Blue Air :

https://www.dcnews.ro/zborurile-blue-air-din-romania-suspendate-incepand-de-astazi_886287.html

2) Haosul provocat de suspendarea zborurilor companiei aeriene Blue Air !!! 😦 😦 😦

https://www.dcnews.ro/scandal-pe-aeroportul-otopeni-dupa-ce-blue-air-a-anulat-zborurile-eu-am-luat-bilete-cu-10-euro-voi-imi-dati-2-euro-nu-v-ar-fi-rusine_886306.html

3) Cum s-a ajuns la această proastă soluție ! 😦

a ) Sesizarea ANPC din iunie a.c. despre neregulile mari de la compania Blue Air :

b) ” Cine conduce compania aeriană românescă Blue Air, cu pierderi uriașe și sute de mii de rezervări anulate

blue air, avion

Blue Air, compania aeriană românească ce a intrat recent în vizorul ANPC din cauza faptului că a anulat aproape 180.000 de rezervări în valoare de peste 66 milioane de lei, despre care Economedia a scris aici, se află în acest moment într-o perioadă de cumpănă, înregistrând în 2020 pierderi de 403 milioane de lei, o cifră de afaceri de 537 milioane lei și 806 angajați. Pandemia a lovit dur compania, care înainte de criza Covid era pe plus: avea afaceri de 2,1 miliarde lei, un profit de 72 milioane lei și 1.145 de angajați. Pentru anul 2021 nu sunt date disponibile, iar compania a refuzat să le pună la dispoziția Economedia. În spatele acestei companii se află omul de afaceri Rada Teodor Cristian, care deține și alte afaceri implicate în Blue Air, afaceri la fel de „profitabile”.

Potrivit datelor de pe platforma Confidas, acționarii principali ai Blue Air sunt Airline Invest (76,18%), Rada Teodor Cristian (23,8%) și fratele său, Rada Mihai Cătălin.

Cristian Rada este acționarul principal și al grupului Airline Invest și al Blue Air Aviation S.A., căruia s-a alăturat în 2007 ca pilot first-officer, iar din anul 2013 a preluat 33% din acțiunile Blue Air ca urmare a licitației organizată de CITR în cadrul procesului de insolvență a grupului Romstrade, scrie Economica.net. În anul 2018, acționarii Societății au derulat un proces de clarificare strategică în urma căruia au decis revenirea companiei la modelul de business low-cost, separarea activităților de ground management și parțial a celor de distribuție și realocarea acestora între acționari. Astfel, începând cu luna aprilie 2019, Cristian Rada a devenit acționarul principal al societății și a demarat programul de organizare a structurii de grup și pregătire a companiei pentru listarea la Bursa din Londra – proiect întrerupt însă ca urmare a pandemiei de Covid-19. Începând de la data de 11 iulie 2022 acesta a preluat mandatul de director general al companiei, ca urmare a demisiei lui Steven Greenway din motive personale.

În ce alte business-uri mai este implicat omul de afaceri

Airlines Invest, unde acționari sunt cei doi frați, a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de 9 milioane lei, pierderi de 905.000 lei, având 4 angajați. Omul de afaceri mai controlează și firmele North Gate Prime Real Estate și Blue Air Group. Omul de afaceri a mai fost implicat în compania Gaz Trading care a fost radiată.

Niciuna dintre firmele controlate de acesta nu au înregistrat rezultate bune în 2020. Potrivit Confidas, North Gate Prime Real Estate a înregistrat în urmă cu doi ani pierderi de 10.054 lei, o cifră de afaceri de 0 lei și niciun angajat, în timp ce Blue Air Group înregistra pierderi de 5.186 lei și un angajat.

Anul trecut, omul de afaceri lansa o nouă companie aeriană pe nume Hello Jets, despre care Economedia a scris atunci aici. Acum, compania este controlată în integralitate către RAMS Center, dar are în continuare conexiuni cu Blue Air Aviation, care este administrator. Hello Jets înregistra în 2021 pierderi de 38 milioane lei și avea 2 angajați.

Ce zice Blue Air despre acuzațiile ANPC

După ce ANPC a acuzat Blue Air că și-ar pregăti ieșirea de pe piață și că pasagerii păgubiți ar risca nu își mai recupereze banii, Cristian Rada, acționar principal și CEO Blue Air, a infirmat această variantă.

Într-un interviu acordat Știrile PRO TV, Cristian Rada a vorbit despre amenda dată de ANPC, de 2 milioane euro, în urma controlului inspectorilor, dar și despre pașii pe care urmează să îi facă în continuare. 

„În primul rând, problemele cu care se confruntă Blue Air sunt probleme ale industriei. Nu sunt probleme doar la Blue Air și cu siguranță venim după doi sau aproape trei ani din cea mai dificilă perioadă a pieței mondiale. Trebuie să înțelegem cu toții că în mod normal, toate, atât legile, cât și reglementările pe care trebuie să le aspecte orice operator aerian vin într-o situație de normalitate. Nicio lege nu este făcută pentru o situație de pandemie, nicio lege sau o directivă europeană nu este făcută pentru o situație de război. Toate sunt făcute pentru o situație normală. Și aici aș vrea să ne referim în detaliu la ce înseamnă această anulare sau refuzul de îmbarcare a unui pasager. După cum știți, tot pe legislația europeană, companiile ariene au dreptul să facă ceea ce se numește o supravânzare a locurilor. Și atunci, într-un număr limitat de câteva locuri pentru fiecare zbor, 2, 3, 5, 7 locuri, acei pasageri care nu reușesc să călătorească sunt protejați de această legislație care spune că trebuie să rambursez pasagerului în timp de 10 zile”, a declarat Cristian Rada.

Acesta mai precizează și care este procesul de rambursare în cazul curselor anulate. „Sunt companii care au primit milioane de cereri de rambursare. Nicio societate, nicio nicio companie nu este pregătită să funcționeze cu suficient staff care să poată să proceseze aceste rambursări. O rambursare medie durează între 2 ore și jumătate și 3 ore pentru validare. Nu există un singur Ionescu sau Popescu în România. Sunt sute mii de Ionescu și Popescu. Nu orice pasager care face o cerere este și eligibil pentru rambursare. Eu trebuie din nou să verific biletul respectiv. A fost sau nu a fost călătorit. Ne-am confruntat cu situații în care pasagerii au cerut din greșeală sau nu banii pe bilete călătorite. La fel, sunt situații în care vindem pasagerilor prin intermediul altor tur-operatori sau agenții online și alte tipuri de integratori. Noi nici nu cunoaștem pasagerul final, noi intracționăm doar cu platforma. În acel moment pasagerul vine și face cerere către platformă și către noi direct și trebuie să verificăm dacă n-a fost deja rambursat de către online travel agencies-ul respectiv. Toate chestiile astea cer foarte, foarte mult timp”.

Întrebat dacă acesta crede că are cineva interesul să elimine Blue Air de pe piață, omul de afaceri a răspuns: „Mi-ar plăcea să cred că nu. Dar chiar vă invit și ar fi foarte interesant să vadă publicul ce înseamnă un zbor, ca un zbor începe la 3 dimineața chiar dacă el este la ora 10 și se termină mult după ce toată lumea este acasă happy. Mai ales pentru toată munca asta pe care a depus-o toată lumea asta aici, în pandemie sunt niște condiții extrem de dificile, pentru că nimeni nu s-a mai confruntat cu așa ceva. Mi se pare, cum să spun. Mi se pare, cel puțin, nu neapărat o nerecunoaștere a eforturilor, dar e foarte greu să accepți la un moment dat, în condițiile în care tu știi că faci tot ce depinde de tine și culmea, ținta principală să fie cel care n-a anulat și n-a stricat nicio vacanță a românilor, în condițiile în care momentul în care mi s-a pare foarte interesant că în momentul în care servisam un zbor întârziat din cauze de obiective, 1.000 și ceva de români fuseseră lăsați pe jos”.

Puteți citi interviul complet aici.

Blue Air are peste 2.200 de dosare în instanță

Potrivit platformei Confidas, compania are 2.252 de dosare în instanță, printre care și cele depuse pentru a intra în faliment. Cea mai recentă cerere depusă a fost în luna iunie, prin care compania rămâne încă un an, până în iunie 2023, în concordat preventiv, procedură deschisă în urmă cu doi ani, Tribunalul București omologând prelungirea cu 12 luni. De asemenea, potrivit Confidas, Blue Air avea pe 31 martie 2022 datorii în total de 43,4 milioane lei.

Astfel, prin această procedură debitorii aflați în stare de dificultate financiară pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, fiind capabilă să își achite datoriile și continue activitatea.

„Așa cum intrarea în această procedură în luna iunie 2020 ne-a permis reluarea activității de zboruri regulate imediat după terminarea stării de urgență cauzate de pandemia de Covid-19, prelungirea până în luna iunie 2023 a procedurii de concordat preventiv dă posibilitatea Blue Air să asigure stabilitatea și predictibilitatea operațiunilor companiei în această vară – și până la stabilizarea pieței de transport aerian europene și clarificarea situației acțiunilor și activelor Blue Air gajate în favoarea statului român”, a declarat Oana Petrescu, președinte CA al Blue Air, pentru Profit.ro.

În 2020, Blue Air a declanșat procedura de concordat preventiv, un mecanism de evitare a insolvenței, care permite unei companii să propună creditorilor săi, care dețin peste 75% din creanțe, un plan de redresare și plată a datoriilor.

Anul trecut, compania anunța că a încheiat un acord cu o companie britanică listată pe piața secundară a Bursei de la Londra, astfel încât să se listeze prin preluare inversă, un proces mai scurt și mai puțin complex decât o ofertă publică inițială, despre care Economedia a scris aici. Ridgecrest, o companie britanică de pe piața secundară (AIM) a London Stock Exchange, a anunțat atunci că încheiase un acord neangajant (non-binding – care nu este obligatoriu din punct de vedere juridic) pentru o preluare inversă a transportatorului român low-cost Blue Air.

Însă această listare nu a mai avut niciodată loc. Spre finalul anului, în luna octombrie, Ridgecrest a anunțat că a încheiat negocierile cu privire la propunerea de preluare inversă a transportatorului românesc low-cost Blue Air. Decizia este o consecință a incapacității Blue Air de a strânge finanțarea înainte de preluarea inversă, care a fost principala condiție a acordului neobligatoriu dintre Ridgecrest și Blue Air. Pe 6 iulie, Ridgecrest a anunțat că a încheiat un acord neobligatoriu pentru preluarea inversă a Blue Air. Conform acordului propus, Ridgecrest va achiziționa Airline Invest și subsidiarele sale deținute în totalitate, Blue Air Aviation și Blue Air Technic, s-a anunțat atunci. Airline Invest are doi acționari, antreprenorul Cristian Rada și fratele său. Contraprestația datorată pentru potențiala tranzacție s-a propus să fie satisfăcută în întregime prin emisiunea către Cristian Rada și fratele său a nouă miliarde de noi acțiuni ordinare ale companiei, cuprinzând, imediat după aceea, aproximativ 95% din capitalul social al companiei.

De asemenea, s-a intenționat ca societatea să efectueze o consolidare adecvată a acțiunilor și/sau o subdivizare a acțiunilor simultan cu finalizarea tranzacției propuse. La finalizarea tranzacției, numele Ridgecrest ar fi fost schimbat în Blue Air Group plc.

Blue Air, cu sediul în București, își are baza pe Aeroportul Internațional Henri Coandă și operează pe aeroportul din Torino din Italia. Blue Air a fost fondată în 2004 și are sediul în România, cu operațiuni suplimentare în Torino, Italia. Blue Air operează avioane Boeing B737-800 și B737-8. Business-ul a fost inițial deținut de Nelu Iordache, care a fost condamnat în decembrie 2017 la șase ani și trei luni de închisoare în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac – Arad, în care a fost înregistrat un prejudiciu de 1,2 miliarde de lei în dauna CNADNR, a unei bănci și a unei firme de construcții din Spania.

Blue Air operează în actuala formulă din 2013, când Airline Management Solutions SRL a preluat, în urma unei licitații, afacerea Blue Air, aflată în insolvență.

În urmă cu 5 ani, Profit.ro relata că Bata Sky Imobiliare, fosta companie Blue Air Transport Aerian, a fost trecută, după aproape 3 ani și jumătate, din faliment în insolvență, tribunalul admițând cererile formulate în acest sens de proprietarul Nelu Iordache și compania acestuia Romstrade și revocându-și, practic, propria decizie, operațiune în premieră în România. Bata Sky Imobiliare a intrat în procedură simplificată de faliment în decembrie 2013, având peste 3.220 de creditori, pierderi de aproape 37 milioane lei și datorii care depășeau 483 milioane lei. Administratorul a fost obligat atunci să predea lichidatorului judiciar arhiva contabilă și gestiunea averii. La acel moment a fost precizat că Bata Sky Imobiliare, având ca obiect de activitate transportul aerian de pasageri, nu mai are legătură cu operatorul aerian Blue Air. Cu puțin înainte de intrarea în faliment, brandul Blue Air fusese preluat de firma Blue Air Airline Management Solutions.

Notă: articol republicat.

Sursa foto: Blue Air, Facebook ” .

  • Sursa:

c) Răspunsul șefului ANPC la acuzațiilor făcute în spațiul public de compania Blue Air :

d) singura soluție la îndemâna călătorilor înșelați este să-și revendice în scris DREPTURILE încălcate ! 😦

4 ) Întâmplător sau nu ,

începând din 5 septembrie compania aeriană ungurească startup Aeroexpress Regional

a început să opereze zboruri directe între Ungaria și România , mai exact pe ruta aeriană Budapesta -Cluj Napoca -Târgu Mureș ! 🙂

5 ) Ca să nu fie acuzat de implicarea în cele postate la nr.crt.5 , ministrul UDMR-ist al mediului a ieșit imediat la rampă :

6) Cu toate că PNL(PDL) prin vocea unui parlamentar spune cu subiect și predicat că ministrul mediului UDMR-istul Tanczos Barna este VINOVAT de SUSPENDAREA de către Blue Air a zborurilor

un jurnalist obedient , oportunist și cu un trecut dubios

consideră că ………………….,

NU compania aeriană Blue Air este VINOVATĂ !!! 😦 😦 😦

De ” râsu-plânsu” , nu-i așa ??? 🙂 😦 🙂

https://www.dcnews.ro/blue-air-a-suspendat-toate-zborurile-chirieac-conturile-blocate-ca-pe-vremuri-cel-care-trebuie-sa-ia-masuri-este-incapabilul-de-sorin-grindeanu-el-a-fugit-de-raspundere_886314.html

7 ) Pentru alte detalii se poate consulta și articolul :

https://www.vice.com/ro/article/y3pb5m/blue-air-zboruri-anulate-scandal

8) Iar în final de postare ,

o știre care ar trebui să-i bucure tare ,

pe românii de șefii Blue Air păcăliți ,

și de banii dați pe biletele de călătorie jumuliți :

https://www.libertatea.ro/stiri/nicolae-ciuca-a-convocat-o-sedinta-de-urgenta-la-guvern-dupa-ce-blue-air-a-suspendat-zborurile-4268002

https://www.vice.com/ro/article/y3pb5m/blue-air-zboruri-anulate-scandal

Alioșa .

06/09/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/68 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:58 am

De la publicarea pe

” WordPress.com”

a PRIMULUI POST

am fost catalogat de tot felul de persoane virtuale în fel și chip 😦

dar eu mi-am văzut de drumul pe care mi l-am ales ,

adică drumul ADEVĂRULUI 🙂

al cărui sclav am fost, sunt și voi fi până voi muri ! 🙂

Citatul mai jos postat ,

merită într-o RAMĂ AURITĂ păstrat ! 🙂

Dacă persoanele virtuale ce voit sau întâmplător vor ajunge pe aici 🙂

vor înțelege corect mesajul transmis de George Orwell ,

cu siguranță vor înțelege și faptul că nu sunt porta-vocea

niciunui partid, formațiune politică sau ONG ,

iar REPUBLICAREA prin ” copy paste” a articolului de mai jos

este dovada faptului că pe MINE

nu mă interesează CINE semnează ceea ce publică ,

ci mă interesează SĂMÂNȚA de ADEVĂR

din articolul respectiv !!! 🙂 🙂 🙂

” Opinie

Foto: Lucian Muntean

Iarna vrajbei noastre

Nici nu s-a stins încă pe deplin arșița uneia dintre cele mai călduroase veri din istorie, că lumea se pregătește pentru una dintre cele mai grele ierni – nu, nu din istorie, ci din ultimele trei decenii. Sau, în Vest, din ultimele cinci.

Șantajul gazului practicat de Putin dă rezultate: pe lângă banii aruncați din elicopter de guvernele democrate ca să ajute oamenii să treacă mai ușor prin pandemie, prețul energiei este principalul motor al inflației care a scumpit totul în jur.

Față de nivelul obișnuit din ultimii zece ani, gazul costă acum de 2-3 ori mai mult. Iar cum industria are nevoie de foarte mult gaz, efectele se văd peste tot și se transferă asupra populației nu doar în facturi, ci și în propagandă țintită foarte bine: vine apocalipsa, de ce să suferim atât, cât timp sancțiunile nu par a-l afecta cumva pe Putin?

Nu doar în România, să ne-nțelegem, ci peste tot în Europa răsar ciuperci otrăvitoare care propagă aceleași miasme.

Mare scandal în Italia, acolo unde un fizician premiat cu Nobel, Giorgio Parisi, a sfătuit italienii – ca om de știință – să fiarbă pastele doar 2 minute, cu capac, apoi să stingă focul și să lase căldura deja înmagazinată în apă să-și facă treaba. Durează un minut în plus, consumă cu 47% mai puțin energie. Ai zice că e un sfat bun, nu? Nicidecum, s-a dezlănțuit gloata: „vreți să ne întoarcem în Epoca de Piatră din cauza războiului dorit de puternicii lumii?!

Remarcați aruncarea vinei pe niște puternici ai lumii, nu pe singurul vinovat, cel care a declanșat războiul. Aceasta este, de fapt, deschiderea fiecărei tranșe de propagandă pro-rusă și anti-libertate: „după ce că ne-au ținut în case și ne-au obligat să purtăm mască, acum ne zic să ne fierbem pastele 1 minut mai mult, fără foc? Unde vom ajunge așa, să le mâncăm crude?!

Au un mare interes puternicii lumii, într-adevăr, să zguduie din temelii barca în care și-au făcut banii și să-i oblige pe italieni să gătească un minut mai mult, economisind energie, sigur că da. Big Pasta vine după tine!

70.000 de cehi au ieșit în stradă să manifesteze nu doar de grija costurilor mai mari ale vieții, ci împotriva celor două organizații care le-au permis să nu mai fie călcați de tancurile rusești ca în 1968. Conduși, printre alții, de un politician de stânga, Jiri Havel, manifestanții nu s-au rezumat la revendicări economice perfect justificate, ci au promovat fix linia dorită de Putin și camarila sa: neutralitate, relații favorabile cu Rusia, scepticism față de Europa.

Sunt doar exponenții unui curent pe care-l găsim – deocamdată mai timid – și la noi: ce ne trebuie nouă NATO și UE, lasă că ne descurcăm și singuri, la dracu cu principiile, nouă să ne fie bine! De altfel, pentru că băieții ăștia se aliniază la ordin, inclusiv Simion a anunțat o manifestație similară, pe 2 octombrie. Vom vedea acolo fix aceleași lozinci, aruncate grăbit în spațiul public, fie și pentru a nu mai permite altora să protesteze contra guvernului.

Toți acești apostoli ai libertății sunt, de fapt, niște propagandiști ai sclaviei. Așa cum nu le-a păsat că au murit milioane de oameni din cauza unui virus ucigaș, nu le pasă nici acum că mor mii de ucraineni care nu au opțiunea păcii cu un tiran care vrea, de fapt, să-i extermine ca nație. Și că noi am urma.

Să protestezi împotriva creșterii prețurilor e ceva legitim. Să consideri că alții trebuie să se lase uciși și călcați în picioare ca să ai tu energie ieftină e ceva monstruos.

Toți acești mari patrioți care-și fac nunți în costume populare de ochii lumii sunt, de fapt, niște indivizi care pricep cât se poate de clar că „libertatea” la care îi îmbie Rusia este sclavie pură. Dar nu le pasă, pentru că tot ce vor ei este puterea în scop propriu.

Spun asta pentru că n-aș îndrăzni să cred că un individ de nivelul intelectual al lui George Simion ar fi atât de credul încât să spere că Putin va permite existența unei Românii democratice și prospere după ce ar termina cu Ucraina. E perfect conștient de soarta care ar aștepta atât România, cât și Republica Moldova dacă sprijinul NATO și UE s-ar nărui. Pentru el și fanii lui, punerea României pe orbita Rusiei contează mai puțin decât dorința de putere – iar asta se vede peste tot în extrema politică europeană (și la dreapta și la stânga, în fond toți sunt la fel).

Momentul ales pentru presiuni în stradă nu e ales deloc întâmplător. Pentru prima dată în ultimele decenii, Europa are șansa nesperată de a scăpa complet de dependența de gazul rusesc. Sigur, nu e deloc ușor. Îl aduce acum dinspre nordul Africii – deci să ne așteptăm la tulburări acolo. Îl aduce din Azerbaijan și din alte zone în care brațul lung al Rusiei poate ajunge și face ravagii. Dar Europa va reuși, cât timp va rămâne unită și nu va ceda presiunilor populiștilor. Iar apoi și prețurile se vor regla de la sine, în timp.

Iată de ce furia și disperarea rușilor atinge cote paroxistice acum: bluful lor n-a reușit, europenii au început să se pregătească sistematic pentru iarnă, iar germanii chiar s-au trezit din pumni. Și știm ce fac germanii când se trezesc din pumni.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.Sunt curios

La nivel decizional, ezitările de acum câteva luni nu prea mai există. Singurul lucru pe care-l poate spera Putin e să dea jos aceste guverne care-i fac față într-un front unit, iar pentru asta, demonstrațiile în stradă și politicienii pe care-i are în buzunar sunt cele mai bune căi.

Nu va reuși. Dar asta nu înseamnă că nu ne va costa. Rusia poate rezista economic multă vreme, mai ales atunci când găsește clienți în Asia dispuși să-i cumpere gazele. Partea frumoasă e că și Europa poate rezista mult mai mult, cu sprijinul Americii, dacă-și grăbește tranziția spre energie regenerabilă și își diversifică între timp furnizorii de energie din surse fosile.

Ca să revin la Italia, această țară și-a redus la aproape jumătate importul de gaz din Rusia în doar 6 luni, de la 40% la 23.6%, aducându-l din alte surse, preponderent africane. Acum, că țeava a fost închisă complet, se va dezvăța complet de gazul rusesc. Marele strateg Putin a lovit din nou, ce să zic.

Dar noi?

Noi, cei care trebuie să plătim nu doar prețul mai mare la energie cauzat de Putin, ci și toate enormitățile administrative ale unui guvern inept, condus de un plagiator și de prieteni ai plagiatorilor, sub bagheta unui președinte al cărui singur merit e că n-are decât iluzorii ambiții funcționărești de nivel european? Cum ne putem pregăti pentru următoarele 6 luni, probabil cele mai delicate din ultimii 30 de ani?

Am mai scris despre asta: dacă n-am făcut-o până acum, să conștientizăm că libertatea are un preț. Preț pe care l-am minimalizat în ultimele decenii, cele în care ne-am preocupat să ne regăsim o oarecare libertate economică. The free ride is over, cum ar zice americanul – totul va deveni foarte scump pentru câțiva ani de acum încolo.

Să nu mai credem că vom putea continua să comandăm zilnic mâncare adusă la nas, să ieșim la fel de des la restaurant, să ne facem o vacanță scumpă, sau să ne mutăm repede într-o casă nouă. Să ne oprim puțin din goana asta după mai mult, și mai mult, tot mai mult, și să ne uităm la lucrurile care contează în vremuri de criză: cumpătarea, precauția, familia, prietenii.

E ăsta un preț prea mare de plătit? Merită să ne plângem deja pe internet, la nesfârșit, practic să facem jocul celor care vor să ne ia libertatea? Merită să fim mai deprimați decât e cazul, când avem totuși tot ce ne trebuie chiar și pe timp de criză?

Bunicii și străbunicii noștri au murit pe front pentru libertate, ba chiar și în decembrie 89 s-a murit pentru libertate. Nouă nu ne cere nimeni să murim. Poate doar să gătim inteligent, să fim mai atenți la stilul nostru de viață, să stingem un bec, să facem poate niște schimbări care oricum erau de mult necesare. Și să nu ne isterizăm degeaba, când avem de unde rezista cu o minimă coborâre a nivelului de trai pentru o vreme.

Dar ăștia suntem noi, cei din bula urbană a clasei medii. Sunt milioane de români care trăiesc doar puțin deasupra nivelului sărăciei, sau sub el. Ei sunt cei care vor plăti, ca de obicei, cel mai mare preț. Ei sunt și cei cărora li se adresează zilnic, atât prin social media, cât și direct, Putin, prin portavocile lui purtate de măscăricii de la noi. Ei sunt cei care au tot dreptul să se sperie de ce va veni și care pot cădea cel mai repede în capcană.

Pe aceștia nu-i vom putea ajuta doar demontând falsurile din propaganda anti UE și anti NATO, pentru că nu faptele sunt cele care contează pentru ei. Pentru acești oameni contează doar frica. Spaima că vor suferi de foame și de frig. Furia că guvernanții își văd de ale lor, acolo departe, în birouri, în timp ce ei sunt uitați de toți și de toate. Că orășenii ăia spilcuiți vor decide iarăși peste capul lor că libertatea e mai importantă decât pâinea cea de toate zilele.

Spaima asta îi face să creadă orice li se varsă prin canalele de propagandă. E cea mai periculoasă dintre toate lumile posibile.

În acest context, cred că în timp ce clasa medie poate îmbrățișa austeritatea, se va impune o excepție de la regulă, măcar pentru a ne salva democrația: da, vom trebui să dăm mulți bani de la buget pentru a-i feri de criză pe cei mai săraci dintre noi. Mulți bani. Mult timp. Chiar și de împrumut.

Dar pentru că banii care le vor atenua necazul vor veni tot de la UE, cred că e absolut vital ca toți politicienii care pretind că sunt democrați, fie ei și de la PNL și de la PSD, să spună asta sus și tare, cu orice ocazie. Răspicat: UE și NATO, oricât de imperfecte, sunt cele care ne ajută să trecem prin criză. Nu doar Guvernul, că banii ăia nu vin în primul rând din taxele noastre.

N-am niciun fel de simpatie față de acest guvern „de uniune națională”, în fapt o mare cârdășie pe bani publici. Dar poate măcar asta îi iese, de data asta: să nu-i facă jocul lui Putin, distrugând dintr-o singură lovitură atât industria energetică din România, cât și nivelul subțire de trai al majorității românilor.

Altminteri, nu de Simion și gașca lui ar trebui să ne temem în 2024, când toată nota asta de plată va ajunge la scadență. Ci de curentele antieuropene din marile noastre partide, ascunse până acum de interesele convergente ale liderilor.

Joaca asta în care extremiștilor li se permite să dospească și să crească e una care ne poate îngropa pe toți. Poate că-și vor da seama de asta domnii Iohannis, Ciucă, Ciolacu și Hunor, până când hora întinsă de dușmanii libertății noastre nu-i va călca și pe ei în picioare odată cu rămășițele unei Românii libere și democratice.” .

  • Sursa :

https://pressone.ro/iarna-vrajbei-noastre

Iar în final de postare-republicare ,

pentru a nu le da ocazia susținătorilor guvernului

președintelui României ,Klaus WERNER Johannis ,

alcătuit pe ” repede înainte” din PNL(PDL)&PSD&UDMR

și condus de fostul șef al Statului Major al Apărării ,

generalul cu patru stele ,

Nicolae Ionel Ciucă ,

să se bucure DEGEABA ,

le recomand citirea cu mare atenție a articolului :

Precizez cu subiect și predicat că imaginile și citatele sus postate ,

nu îmi aparțin mie ci sunt culese de pe INTERNET ! 🙂

Așa că…………….., nu mă ÎNJURAȚI pe MINE ! 🙂

În CONCLUZIE ,

la ora actuală ,

în ” politichia românească” pur și simplu asistăm la un adevărat

CONCURS de IPOCRIZIE 😦 între PNL(PDL)&PSD&UDMR ,

mai pe înțelesul tuturor ,

la CONCURSUL ” cine este mai ipocrit ” !!! 🙂 😦 🙂

Ca să NOMINALIZEZ pe cineva ,

ar fi o mare pierdere de timp din partea mea 😦 având în vedere faptul că majoritatea parlamentarilor și guvernanților ce conduc la ora actuală România , sunt nu numai IPOCRIȚI , demagogi, OPORTUNIȘTI , traseiști de partide , BOLNAVI de putere și nu numai ……………………….

Pentru persoanele virtuale care încă nu au înțeles ȘANTAJUL rusesc la adresa occidentului în general și al țărilor din UE în special versus LIVRAREA de GAZE NATURALE ,

le recomand lecturarea articolului :

Trăiască ADEVĂRUL !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

04/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/67 . Groparii pensiilor militare :

Filed under: generale — Aliosa @ 1:59 pm

În ton cu TITLUL sus postat ,

pentru astăzi , 4 septembrie , 2022 , ” deîndată” am republicat ,

de la lume adunate, înapoi la lume date ,

articolul

” APEL LA UNITATE ” :

CATRE TOATE STRUCTURILE ASOCIATIVE DIN SNAOPSN

Pornind de la realitatea existenta in Armata Romaniei supusa unui continuu si pervers razboi psihologic inceput inca inainte de decembrie 1989 , continuat imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, cand , prin toate formele si metodele s-a incercat atat culpabilizarea Amatei cat si dezbinarea acesteia prin contrapunerea partii active fata de partea de rezerva, cand pentru contracararea fenomenului CADA s-au infiintat ,la ordin , asociatii al caror principal rol era sa mimeze dreptul asociiativ si sa blocheze orice incercare de a se asigura conditiile ca Armata sa-si indeplineasca atributul constitutional de garant al democratiei constitutionale si continuand cu intensificarea in zilele noastre a manipularii,dezinformarii,dezbinarii si dispretului fata de Armata Romaniei, a sosit timpul sa spunem raspicat STOP!

TREBUIE , CA REZERVA , PARTE COPONENTA A ARMATEI ROMANIEI , sa-si militeze ferm pe langa conducerea politica si militara a Armatei sa asigure real indeplineasca concreta atributului constitutional de garant al democratiei constitutionale si sa militeze ferm pentru :

recunosterea faptului că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiutoare a ţării,

reținând că Legea nr.223/2015 privind pensile militare de stat, reprezentând voința de reglementare în domeniu, a fost adoptată de către Parlament aproape în unanimitate, un singur vot împotrivă pe procedură, nu pe textul legii ,

constatând că spiritul si litera legii ce reglementează un domeniu aparținând de Armata României – instituție fundamentală a statului- au fost modificate prin ordonanțe de urgență succesive contravenind art.115 alin.(4) si (6),

știind că normele internaționale și ale UE la care România a aderat privind protejarea drepturilor omului pentru personalul militar și civil din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională sunt general obligatorii,

recunoscând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale,

având în vedere că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări și că nimeni nu este mai presus de lege,

reținând obligația și obiectivul asumat de Guvern prin programul de guvernare, de a conduce elaborarea și îmbunătățirea cadrului normativ specific domeniului apărării și calității vieții personalului concomitent cu acordarea unei atenții deosebite revizuirii cadrului normativ aplicabil la nivel național sau intern al Ministerului Apărării Naționale pe linia soluționării problemelor sociale ale personalului armatei, veteranilor, invalizilor, văduvelor de război și văduvelor veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă/retragere, veteranilor, răniților și invalizilor care au participat la acțiuni militare, precum și a urmașilor celor decedați în acțiuni militare,

cunoscând că pensionarii militari sunt componentă a rezervei Armatei României cu implicații directe asupra capacității de apărare a Țării,

având în vedere aplicarea întocmai a prevederilor constituționale referitoare la locul și rolul Armatei ca garant al democrației constituționale și statutul constituțional al militarilor,

recunoscând contribuția deosebită a Armatei în aderarea României la NATO și UE, se impune ca și drepturile militarilor să fie reflectate corespunzător în legislație, în condițiile în care măsurile de restructurare ale Armatei și ale celorlalte instituții ale Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, ca măsură obligatorie a integrării României în NATO și UE, au avut drept consecință creșterea semnificativă a numărului rezerviștilor, cărora le-au încetat raporturile de serviciu cu sau fără drept de pensie,

cunoscut fiind faptul că, foarte mulți militari au fost disponibilizați ca o cerință majoră a aderării României la NATO, apărând situația pensionărilor anticipate și, implicit, necesitatea creării unor facilități pentru aceștia, printre care și cumulul pensiei cu salariul,

nerecunoașterea și încălcarea măsurilor de protecție socială pentru această categorie de militari are drept consecință apariția unei stări explozive în rândurile Rezervei Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, cu efecte neprevăzute în capacitatea de apărare a Țării,

luând în considerare că pensile militare de stat și serviciile sociale ale militarilor au fost lipsite de exactitate, predictibilitate și stabilitate,

recunoscând că militarilor le sunt interzise orice alte activități generatoare de surse de venituri,

cunoscând că drepturile legale referitoare la calculul cuantumului pensiilor militare de stat, salariile compensatorii, actualizarea, indexarea și majorarea acestora au fost modificate prin Ordonanțe de Urgență successive, fără a se ține cont de limitele constituționale,

ținând seama că veniturile pensionarilor din sistemul public de pensii au crescut permanent prin mărirea valorii punctului de pensii, indexări și majorări ,

reținând că efectele directe ale nerespectării întocmai a celor prezentate anterior au drept consecință discriminarea evidentă a pensionarilor militari față de celelalte categorii de pensionari,

având în vedere situația actuală a sistemului pensiilor militare de stat caracterizat prin evidente tratamente juridice diferite pentru situații juridice identice sau similar,

analizând obiectiv situația actuală în rândul pensionarilor military, rezultă o discriminare clară , pe bază de vârstă între aceștia datorită aplicării în timp a altor valori cuantificabile,

ținând cont de faptul că, în acordarea pensiilor militare de stat, după modificările intervenite prin ordonanțe de urgență succesive, în procesul de recalculare, s-a ajuns la încălcarea flagrantă a prevederilor constituționale referitoare la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, universalitatea și egalitatea în drepturi, tratatele internaționale și drepturile omului, precum și a principiilor de bază, general aplicabile în domeniul pensiilor, în general și a pensiilor militare de stat, în special,

se constată că modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensile militare de stat prin art.40 din Ordonanța de Urgență nr.57/2015, art.VII din Ordonanța de Urgență nr.59/2017, art.84 din Ordonanța de Urgență nr.114/2018, a avut drept rezultat al recalculării pensiilor militare de stat diminuarea cuantumului cu 30-50% pentru aproximativ 70% din pensionarii beneficiari,

luând în considerare faptul că neadoptarea urgentă a măsurii cu privire la actualizarea pensiilor militare de stat duce la oficializarea tratamentelor juridice diferite pentru situatii juridice identice sau similare, generatoare de discriminări reale,

întrucât neadoptarea , prin ordonanță de urgență, a acestor măsuri imediate și a reglementărilor pentru implementarea lor este de natură să genereze disfuncționalități majore în cea ce privește buna derulare a misiunilor Rezervei Armatei României, activități a căror reglementare nu poate fi amânată,

având în vedere faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, de natură să creeze cadrul necesar întăririi capacității de apărare a Țării prin ridicarea moralului Rezervei Armatei, are consecințe nebănuite,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general al Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Natională și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

recunoscând necesitatea aplicării principiului constituțional al egalității în drepturi în realitate, prin dezideratul ,,La funcții, grade, vechime și condiții de muncă egale, se cuvin pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie” ,

având în vedere că principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat trebuie să fie aplicate întocmai, permanent și fără interpretări, așa cum sunt cuprinse in textul legii.

Pornind de la aceste realitati si considerente adresez conducerilor tuturor structurilor asociative din SNAOPSN chemarea de a ne uni intr-o forma asociativa legala care sa asigure forta numerica – dovedita ca singura modalitate de care decidentul tine cont. Conform legislatiei in vigoare singura forma legala de asociere a mai multor asociatii si fundatii este FEDERATIA.

Situatia concreta la ora actuala este ca exista aceasta structura legal infiintata in baza Ordonantei nr.26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificarile si completarile ulterioare, care la

Capitolulul V Federația Articolul 35(1) Doua sau mai multe asociații sau fundații se pot constitui în federație.(2) Federațiile dobândesc personalitate juridică proprie și funcționează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanța pentru asociațiile fără scop patrimonial, condiții care li se aplica în mod corespunzător, cu excepțiile stabilite în prezentul capitol.(3) Cererea de înscriere se soluționează de tribunalul în circumscripția căruia federația urmează să își aibă sediul.Articolul 36(1) Federația devine persoana juridică din momentul înscrierii sale în Registrul federațiilor aflat la grefa tribunalului prevăzut la art. 35 alin. (3).(2) Asociațiile sau fundațiile care constituie o federație își păstrează propria personalitate juridică, inclusiv propriul patrimoniu.

MENTIONEZ ca pun la dispozitie tot ce este necesar pentru revitalizarea Federatiei, ocupandu-ma personal de organizarea, convocarea si desfasurarea Conventiei,fara nici un fel de pretentie la functii de conducere.

DACA NICI ACUM NU NE UNIM NE MERITAM SOARTA. DOAMNELOR SI DOMNILOR MILITARI IN REZERVA SI IN RETRAGERE FACETI UN MINIMEFORT SI DETERMINATI CONDUCERILE STRUCTURILOR ASOCIATIVE LA INCHEGAREA UNEI STRUCTURI PUTERNICE, LEGALE,CARE SA NE REPREZINTE CU ADEVARAT INTERESELE TUTUROR CELOR CE AM SLUJIT , SLUJIM SI VOM SLUJI TARA IN HAINA MILITARA. LASATI DE O PARTE FRUSTRARILE ACUMULATE, NEINTELEGERILE, NEMULTUMIRILE SI ORGOLIILE. DACA SI ACUM VOM PREFERA ,,LUPTA UNII CU ALTII DIN FATA TASTELOR” LIMBAJUL INDECENT SI IREVERENTIOS, ATUNCI NIMIC NU MAI E DE FACUT.

Din punct de vedere organizatoric parcursul de urmat este urmatorul:

1. Toate structurile asociative existente ca membre in Federatie la ora actuala trebuie sa confirme ramanerea sau iesirea din Federatie pana la 30.08.2022.

2. Structurile care doresc sa adere la Federatie trebuie ca pana la 30.08.2022 sa comunice intentia de aderare,pe e-mail la adresa nicolae.gropan@yahoo.com urmand ca pana la 05.09.2022 sa primeasca tot prin e-mail proiectul de modificare a Actului constitutiv si al Statutului.

3. Adunarile genarale se vor desfasura pana la data de 15 septembrie ,

Unde se vor supune votului cererea de aderare la federatie, cerere semnata si stampilata de Consilul director. Cererea impreuna cu o copie a procesului verbal al adunarii generale , semnate pentru conformitate de membri prezidiului adunarii se trimit presedintelui in exercitiu al Federatiei, in original la adresa ce va fi comunicata in timp util,pana pe 20 septembrie 2022

4. Pana la data de 30.09.2022 Presedintele in exercitiu al Federatiei v-a convoca Conventia Nationala Extraordinara trimitand tuturor celor care au confirmat mentinerea in Federatie, sau dorinta de aderare, data , locul,ra si ordinea de zi a desfasurarii lucrarilor Conventiei Nationale.

5. Fiecare structura asociativa mentinuta in Federatie sau care a trimis cerere legala de aderare v-a participa la Conventie cu cate 5 delegati, alesi in adunarile generale ale structurii associative.

6 .Model cerere de aderare

NR. ÎNREGISTRARE F.A.P.R. ______/___/_________ APROB PREŞEDINTE F.M.R.

Gl.bg.(rtr) Nicolae GROPAN

CERERE DE ADERARE Domnule Preşedinte, Asociaţia (Fundatia) ______________________, cu sediul în localitatea _____________________, Str./Bvd. ___________________________________________, Nr. _____, sector/judeţ ______________, înregistrată ca persoana juridică la Judecătoria de sector/teritorială în baza Încheierii judecătoreşti/dosar nr. ____________ din data de _______________ având cod fiscal nr. ___________________ reprezentată de preşedinte în persoana d-nei/d-lui _____________________________________________, Str. Nr. Scara apartament ________, telefon ____________________ E-mail prin prezenta cerere dorim să aderăm la FEDERAŢIA MILITARILOR DIN ROMANIA. Precizăm că suntem de acord cu scopul şi obiectivele Federaţiei care corespund scopurilor şi obiectivelor Asociaţiei __________________. Prin prezenta cerere ne asumăm obligația și răspunderea de a anunța în timp util orice modificare cu privire la acest raport juridic dintre F.M.R. și Asociația __________________. Anexăm la prezenta cerere copii după Încheierea judecătorească , Codul fiscal, copie de pe procesul verbal al adunarii generale de aprobare a cererii de aderare.

Data: ___________ Semnătura Preşedinte, Ştampila,

Membrii

Sursa : internetul .

Problema PENSIILOR din ” România educată” 😦

( peste 47 % din școlari NU ȘTIU să SCRIE și să CITEASCĂ corect) 🙂 este MOTIV permanent de CEARTĂ între PNL(PDL) și PSD !!! 😦 😦 😦

PSD vrea MĂRIREA punctului de PENSIE cu 10% 🙂

iar PNL(PDL) prin vocea președintelui Nicolae Ciucă , se OPUNE !!! 😦 😦 😦

Ca batjocura la adresa PENSIONARILOR să fie la și mai mare vedere , OPORTUNISTUL care în 2017 spunea despre PNL :

ajuns ulterior prim-vicepreședinte și europarlamentar PNL(PDL) , pe numele său Rareș Bogdan

a ieșit la rampă spunând cu subiect și predicat următoarele :

„PNL dorește mărirea pensiilor și consideră că 10% este foarte puțin.

PNL dorește mărirea pensiilor cu cât a rămas până la 40%.

Noi am mărit odată cu 14%, altatdată cu 10%…

Acum avem o crestere de 24%, deci trebuie făcută mărirea cu diferența care a rămas.

Ministerul Finanțelor este la domnul Câciu.

Inflația este de 15%.

Dl.Câciu este obligat să găsească sursa de finanțare.

Propunerea va fi sa fie minim 16% creșterea astfel încât să se ajunga la procentul de 40%.

Dl. Câciu e obligat să găsească o sursă de finanțare pentru o creștere cu minim 16%.

Nu e propunerea mea, e a PNL.

Dacă nu gasește resursele, să plece acasă.

Dânsul a anunțat  o creșetre cu 10%.

Nu este 10%, ci 16% – potrivit legii.

Așteptăm să vină la Coaliție cu resursele bugetare și să facem majorarea.

Nu de 5 și nici de 10%, asta este o jignire la adresa românilor…” .

Alioșa .

02/09/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/66 . Top 10 plante care ar trebui să se găsească în fiecare casă .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:43 am

Cum despre OUG a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de ENERGIE ELECTRICĂ și GAZE NATURALE în perioada 01/04/2022-31/03/2022 îmi este LEHAMITE să vorbesc 😦 😦 😦

REPUBLIC prin ” copy paste” articolul :

” NASA: Top 10 plante care purifica aerul din interior!

Data viitoare cand mergeti la cumparaturi pentru produse de curatat, luati in considerare sa adaugati pe lista,  plante mari de apartament cu frunze, pentru fiecare camera din casa. Ele reduc cantitatea poluantilor nesanatosi, precum bacterii si ciup

aerul

Data viitoare cand mergeti la cumparaturi pentru produse de curatat, luati in considerare sa adaugati pe lista,  plante mari de apartament cu frunze, pentru fiecare camera din casa. Ele reduc cantitatea poluantilor nesanatosi, precum bacterii si ciuperci din aer in timp ce adauga umiditatea necesara pentru a combate afectiunile respiratorii si alergice.

Potrivit BC Wolverton, Ph.D., un pensionar, fost cercetator in cadrul NASA, poluarea aerului din interior poate fi o amenintare majora la adresa sanatatii noastre. Pentru a determina modul in care pamantul produce si sustine aerul curat prin intermediul plantelor, Wolverton si colegii sai cercetatori la NASA au studiat diferite plante in medii controlate. Cercetatorii au descoperit ca plantele de apartament pot purifica si revitaliza aerului in casele si birourile noastre, protejandu-ne de efectele negative ale toxinelor comune, cum ar amoniac, formaldehida  si benzen.

De ani de zile, oamenilor li s-a spus sa stea inchisi in case in timpul alertelor de smog. Astazi, lista de poluanti interior cunoscuti, este la fel de infricosatoare. Azbest, pesticide, fum de la detergenti si solventi, fibre de la covoare, draperii, lucrari de izolare, chiar si de la geamuri sa nu mai vorbim de mucegai si de fumul de tutun, toate sunt cel mai bine curatate de  Mama Natura. Frunzele plantelor sunt capabile sa absoarba substantele poluante si sa le trimita la radacini, caz in care acestea devin hrana pentru microbi.

Pentru a obtine cat mai multe de la plantele de apartament, incercati sa puneti cate doua – trei in fiecare camera, astfel incat sa existe spatiu destul in jurul fiecareia iar circulatia aerului sa fie ideala. Evitati locurile in camere in care exista modificari bruste de temperatura sau unde este curent. Poluantii sunt absorbiti prin frunze, asa ca incercati sa tineti frunzele curate de praf prin stergandu-le usor cu o carpa umeda.

In viitor, vom curata poluantii din mediu folosind plantele.

Iata mai jos plantele recomandate de cercetatorii NASA

1.       Palmierul Areca (Chrysalidocarpus lutescens)  –  Scor 8.5

Pe primul loc intre aceste plante pentru purificarea aerului, clasificate de studiu NASA este palmierul Areca. Poreclit „cel mai eficient umidificator de aer” de catre MetaEfficient.com, aceasta planta, mentine aerul umed in perioadele uscate si elimina toxinele continuu. In timpul iernii, poate inlocui literalmente cu totul folosirea umidificatoarelor electrice!

2.       Palmierul doamnei (Rhapis excelsa)  – Scor 8.5

Cot la cot  cu palmierul Areca in topul NASA , palmierul doamnei este o adevarata instalatie de purificare a aerului . O planta extrem de versatila care pote fi pastrata intr-un climat atat uscat dar si umed si rezista cu inversunare la cele mai multe tipuri de insecte de plante

3.       Palmierul de bambus (Chamaedorea seifrizii)  – Scor 8.4

Pe locul trei se gaseste palmierul de bambus . Aceasta planta prospera cand este mentinuta umeda (dar nu uda), si direct in lumina soarelui. Daca aceste conditii sunt pastrate stabile, palmierul de bambus va purifica aerul din interior de oriunde se intampla sa fie.

4.       Planta de cauciuc (Ficus elastica)  -Scor 8.00

In al patrulea rand pe scoring NASA este planta de cauciuc . Conform AvianWeb, plantele de cauciuc exceleaza la eliminarea toxinelor chimice (in special formaldehida) din aerul din interior si  necesita mai putina lumina decat multe alte plante,  depasind performanta tuturor celorlaltor ficusuri.  Un cuvant de precautie: pentru ca frunzele plantelor din cauciuc pot fi toxice, aveti grija la animalele de casa care pot ajunge in contact cu ele!

5.       Dracena (Dracaena deremensis)  – Scor 7.8

Dracaena, aflata pe locul al cincilea in clasamentul NASA, cu un scor de 7.8. Luminoasa si radianta, Dracaena (poreclita „Janet Craig”) va incepe purificarea aerului din casa sau de la birou, de indata ce este adusa in camera!

6.       Iederea englezeasca (Hedera helix)  – Scor 7.8

Daca aerul in casa voastra a devenit statut si uscat, iedera engleza ar putea fi exact de ce ai nevoie! WebMD descrie aceasta planta efervescenta ca „un remediu pentru alergii”, mentionand ca 60% din mucegaiul din aerul din camera dispare la doar 6 ore dupa ce a fost adusa iedera engleza. Cei cu astm, alergii, sau dorinta de a respira mai curat, ar face bine sa isi procure o asemenea planta!

7.       Curmalul pitic (Phoenix roebelinii)  – Scor 7.8

Desi nu la fel de mare ca si rang pe scara de purificare ca si cei trei vecini ai sai palmieri,  acesta nu trebuie  subestimat. Intr-un mod foarte eficient si elegant, reuseste sa anime atat aspectul camerei dar si sa reduca concentratia de toxine chimice care plutesc In aer.

8.       Ficusul Alii(Macleilandii Ficus)  – Scor 7.7

Ficusul alii nu este la fel de puternic in a indeparta toxinele precum, sa zicem, planta de cauciuc, dar este un plus pentru orice casa sau birou in care lipseste aerul curat. Cu toate ca nu sunt greu de intretinut, exista avertizarea de a purta manusi in timp ce manipulati astfel de plante daca aveti alergie la latex.

9.       Feriga Boston (Nephrolepis exalta)  -Scor 7.5

Pe locul 9 in clasamentul NASA aceasta planta este din ce in ce mai populara. Racoroasa si relaxanta, feriga Boston a fost numita „cea mai eficient planta de filtrare a aerului”, de catre MetaEfficient.com pentru capacitatea ei de a expulza mucegaiul si toxinele din aerul interior. In plus, cu siguranta va da camerei tale un aer de padure!

10.   Liliacul pacii (Spathiphyllum)  – Scor 7.5

In finalul topului NASA gasim planta liliacul pacii. Tot ceea ce este necesar pentru a mentine aceasta frumoasa planta ucigasa de toxine din aer este multa apa si o cantitate modesta de lumina a soarelui. Mentineti aceste conditii si va veti trezi cu un purificator de aer natural care sta la munca 24/7”!!! 🙂 🙂 🙂

Sursa :

https://viataverdeviu.ro/nasa-top-10-plante-care-purifica-aerul-din-interior

Pe lângă cele 10 plante sus REPUBLICATE , din experiență personală , recomand complet dezinteresat , ca în camera de zi ( sufrageria) să se găsească și ROZMARINUL !!! 🙂 🙂 🙂

Dacă cele sus postate-republicate, nu vă îndeamnă a comenta ceva , știrea ce urmează a fi postată mai jos , sigur vă va motiva în a comenta ceva !!! 🙂 🙂 🙂

a) ” România educată” !!! 😦 😦 😦

https://www.activenews.ro/opinii/Ioan-Aurel-Pop-Introducerea-abuziva-in-scoala-a-unor-noi-materii-se-face-de-regula-in-detrimentul-orelor-de-romana-istorie-geografie-etc.-ceea-ce-conduce-la-degradarea-existentei-noastre-ca-indivizi-si-ca-popor.-MINORITATE-vs-MAJORITATE-175848

https://www.activenews.ro/opinii/Un-profesor-il-desfiinteaza-si-devoaleaza-pe-ministrul-Cimpeanu-intr-o-Scrisoare-Deschisa-Intoarceti-va-la-activitatea-de-proiectant-in-domeniul-canalelor-de-irigatii.-Scopul-%E2%80%9Ereformei-este-alinierea-la-agenda-digitala-a-unei-organizatii-su-175834

b) România piață de desfacere !!! 😦 😦 😦

România va cumpăra din TURCIA ,

țară din NATO 🙂

dar și mediatoare și colaboratoare cu RUSIA și UCRAINA aflate de mai bine de 7 luni de zile într-un RĂZBOI în care MOR zilnic și OAMENI NEVINOVAȚI 😦 nu numai COMBATANȚI 😦 😦 😦

18 drone Bayraktar care vor costa nu mai puțin de 300 milioane dolari !!! 😦 😦 😦

Ministerul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru achiziţia a trei sisteme de aeronave fără echipaj uman la bord Bayraktar TB2, iar Birourile permanente reunite au aprobat cererea. Valoarea contractului a fost estimată la 300 milioane dolari, publică

 Agerpres.

“Achiziţia pentru care se solicită aprobare Parlamentului României urmează a fi iniţiată începând cu anul 2022, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 114/2011, în funcţie de existenţa posibilităţii de finanţare/bugetare a acesteia”, se menţionează în solicitare.

Această achiție ”contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în 2040”.

c) România ” Grădina Maicii Domnului ” !!! 🙂 🙂 🙂

– Nu-i așa că VEVERIȚA este fotogenică ? 🙂

Alioșa .

31/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/65 . De când sunt la guvernare , liderii coaliției PNL(PDL)&PSD&UDMR , o țin într-o ceartă mare !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:08 am

În loc de motto :

De Ziua Limbii Române ,

învață LIMBA ROMÂNĂ , române ,

indiferent de etnia din care faci parte !!! 🙂 🙂 🙂

1) Premierul României și președinte al PNL(PDL) ,Nicolae Ionel Ciucă s-a deplasat în județul păstorit de fostul PDL-ist, actualmente PNL-ist , Gheorghe Flutur ,foto MIJLOC ,

pentru a se întâlni cu PRIMARII PNL(PDL) și alți baroni locali pedelisto-peneliști , pentru a-și împărți între ei banii din PIB-ul României !!! 😦 😦 😦
Toate amănuntele pe :

Ieri, 30 august , premierul României, Nicolae Ionel Ciucă , președintele PNL(PDL) și omul de încredere a lui Klaus WERNER Johannis 😦
împreună cu ministrul PNL(PDL) al internelor, Lucian Bode
și secretarul de stat al Energiei , George Niculescu
a făcut o vizită la OVIDIU ,la Academia de fotbal ” Gheorghe Hagi” unde a fost întâmpinat de autoritățile locale ale județului Constanța precum
președintele CJC, Mihai Lupu,
primarul Constanței Vergil Chițac,
viceprimarul Ionuț Rusu,
prefectul județului Constanța, Silviu Coșa,
Bogdan Huțucă, primarul orașului Ovidiu,

dar și de Gheorghe Popescu ,
care ,după site-ul

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Popescu

” începând cu ianuarie 2008, Popescu a fost anchetat de Direcția Națională Anticorupție, fiind acuzat de înșelăciune, evaziune și spălare de bani,
într-un dosar care privește transferurile a 12 fotbaliști, din perioada 1999–2005.
Popescu se numără printre cei zece impresari și patroni de cluburi de fotbal împotriva cărora procurorii DNA au anunțat începerea urmăririi penale,
pentru mai multe infracțiuni – înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani, precum și prejudicierea a patru cluburi cu suma de zece milioane de euro.
În martie 2014, Popescu a fost condamnat la trei ani și o lună de închisoare.
A fost eliberat condiționat în noiembrie 2015”.

Toate detaliile despre vizita de lucru a premierului Nicolae Ionel Ciucă la Academia ” Gheorghe Hagi” pe :

2) Prin vocea prim-vicepreședintelui PSD ,Mihai Tudose , liderul PSD , Marcel Ciolacu ,vrea introducerea unei TAXE de SOLIDARITATE companiilor din energie ! 🙂
Detalii pe :

3) Ieri, 30 august , în timp ce EU CHEFUIAM de Sfântul Ierarh ALEXANDRU,

ziua onomastică a prenumele meu ,

cu soția și cei mai apropiați prieteni ai noștri 🙂 🙂 🙂
vicepremierul guvernului PNL(PDL)&PSD&UDMR ,Kelemen Hunor, președintele formațiunii politice UDMR ,ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila
şi Ministrul Mediul,Tanczos Barna ,
au dat o fugă pe BANII ROMÂNILOR la SATU MARE pe şantierul celui de al treilea pod aflat în construcţie peste râul Someș , unde au fost întâmpinați de :
subprefectul județului , Altfatter Tamas,
primarul municipiului ,Kereskenyi Gabor,
administratorul public Masculic Csaba,
și de administratorul judeţului Kovacs Mate !!! 😦 🙂 😦

Toate detaliile pe :

Iar în final de postare ,

postez spre a doritorilor informare ,

o știre despre cel care ,

astăzi nu aș fi postat despre coaliția de guvernare !!! 😦 😦 😦

” Mihail Gorbaciov a murit

Mihail Gorbaciov a murit
Foto: Ralf Juergens/Getty Images

Moscova. 30 august. INTERFAX.RU – Fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov a murit la vârsta de 92 de ani.

„Mikhail Sergheevici Gorbaciov a murit în această seară după o boală gravă și lungă”, a informat Spitalul Clinic Central.

Gorbaciov a condus Uniunea Sovietică din 1985 până în 1991 ca secretar general al Comitetului Central al PCUS și apoi ca președinte al URSS. În 1985, a anunțat perestroika, un set de reforme politice și economice care vizează democratizarea societății sovietice. Gorbaciov și-a încetat activitatea ca președinte după semnarea Acordurilor Belovezhskaya în decembrie 1991………..

Continuarea pe :

https://www.interfax.ru/russia/859968

Pentru rolul avut de Mihail Gorbaciov în desfășurarea evenimentelor din DECEMBRIE 1989 din ROMÂNIA , merită readus în discuție ce a spus scriitorul și istoricul francez , Thierry Wolton :

„Mai întâi de toate, cazul României este unul foarte particular, deoarece, cum mai spunean, este singura țară în care planul sovietic, croit de către KGB, a reușit.

Adică ,a fost pusă în practică teoria gorbaciovistă de a se debarasa de vechii zbiri comuniști, de a-i înlocui cu alții “cu față umană”, care să facă niște reforme pentru a-i atrage pe occidentali să investească și în felul acesta să salveze sistemul.

Doar că în alte părți nu a reușit, deoarece nu a ținut cont de ce vrea poporul.

Or, poporul din Cehoslovacia, Polonia sau Ungaria nu a ținut cont de ce voiau conducătorii și au dejucat acest plan” !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

30/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/64 .La Mulți Ani românilor ce poartă numele de ALEXANDRU !

Filed under: generale — Aliosa @ 9:26 am

A) În ton cu TITLUL sus postat ,

de la lume selectiv am adunat ,

la prima oră a dimineții câteva CITATE 🙂

ce ar trebui în seamă , deîndată BĂGATE !!! 🙂 🙂 🙂

1) ”V-ați pus cumva întrebarea pentru ce se află trupele străine aici, iar mercenarii români sunt trimiși dincolo de granițele țării?
Nu cumva, dacă poporul acesta „imbecil de tolerant” – cum spunea profesorul Miodrag Stanojevic – nu va mai putea răbda și se va ridica să-și ceară drepturile furate acești străini vor trage în plin în popor?
Doar nu suntem de-ai lor, nu?” (Ion Maldarescu)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/editoriale/dementa-la-superlativ

2) ” Ruptura dintre lumea „B” şi lumea „A” (lumea occidentală) pare definitivă.
Criza energetică în toamna şi iarna viitoare în Europa, inflaţia catastrofală (…), penuriile alimentare reale sau doarorganizate, prăbuşirea euro, atacul concertat la dolar din partea
lumii „B” (China, Rusia… ), anunţata cădere a Burselor în septembrie (…) sau în octombrie vor da naştere unei „mândre lumi noi”.
Ucraina propriu-zisă a devenit deja o miză secundară…” (Petru Romosan)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/analize/rusia-sfideaza-america-si-poate-castiga

3) „Cei care vor avea răbdare să citească prezenta notiță (poate prea lunga și uneori plictisitoare) vor înțelege de ce, în pandemia
Covid-19, din cele peste 400.000 de articole publicate și indexate în baza Scopus, multe sunt maculatură, iar puține, foarte puține,
neașteptat de puține, abordează o teză contrară opiniei oficiale și implicit a industriei farmaceutice.” (Prof. Dr. Vasile Astarastoaie)
Sursa :

https://www.art-emis.ro/analize/legaturi-primejdioase

4) ”Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice în ceea ce priveşte calitatea de membru cu drepturi depline.
Voi face demersuri pentru a-i vedea membri cu drepturi depline”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz !!! 🙂 🙂 🙂

B) https://www.9am.ro/top/Incredibil/297705/top-10-lucruri-interesante-de-stiut/10/10-O-mare-fara-fund.html

C ) Astăzi, 30 august , de Sfântul Ierarh ALEXANDRU ,un sincer și călduros La Mulți Ani ROMÂNILOR ce poartă numele de ALEXANDRU !!! 🙂 🙂 🙂

Iar în final de postare , o ȘTIRE care mă bucură tare !!! 🙂 🙂 🙂

Sunt sigur că ” TORPILA ” din CARPAȚI, adică fenomenalul înotător român, DAVID POPOVICI , participant la ULTIMUL CAMPIONAT MONDIAL de NATAȚIE la JUNIORI , va încălzi inimile a milioane de români prin EVOLUȚIA lui 🙂 în general , și prin MEDALIILE de AUR ce la va câștiga la LIMA , în PERU ! 🙂 Succes ,David POPOVICI !!! 🙂 🙂 🙂

Alexandru , alias ” Alioșa ” ! 🙂

29/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/63 .

Filed under: generale — Aliosa @ 10:46 am

Motto:

” O poză face cât o mie de cuvinte” ! 🙂

De la stânga la dreapta :

1) Mirel Palada, sociolog și făcător de sondaje electorale ,
fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare și la plata unor daune morale de 5.000 de euro după ce, în 2017 ,
în pauza unei emisiuni la B1 Tv s-a dat în spectacol !!! 🙂 😦 🙂

2) Victor Ciutacu ,jurnalistul angajat la postul înființat de Sebastian Ghiță , RTV, care ,pentru RATING și BANI este în stare de orice !!! 😦 😦 😦
Pentru persoanele care nu știu, Victor Ciutacu a ales să păstreze o locuință socială primită de la primărie 😦 😦 😦 deși locuiește într-un penthouse de 330 de metri pătrați .
Individul se pricepe la toate , de la monitorizarea de nunți


la ” GÂNDACUL CROITOR” :

3) George Simion ,
președintele partidului Alianța pentru Unirea Românilor ( AUR ) care ,a declarat cu subiect și predicat :

” CĂSĂTORIA mea este un ACT POLITIC ” !!! 🙂 🙂 🙂

4) Robert Turcescu,
ziaristul oportunist , fost PDL-ist ,ulterior deputat din partea PMP, este cel care în 2014 într-o emisiune la B1Tv a declarat că a fost ofițer acoperit, cu gradul de locotenent colonel :

5) Dan Diaconescu, ziaristul care a deținut postul de televiziune OTV, condamnat în 2015 la cinci ani și șase luni de închisoare

pentru șantajarea unui primar….
Toate detaliile pe :

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-19545002-dan-diaconescu-condamnat-5-ani-sase-luni.htm

În concluzie :

Alioșa .

27/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/62 . De la agonie ,în TUR , la extaz , în RETUR .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:18 am

1) AGONIA

i-a cuprins pe cei peste 30.000 de spectatori prezenți la meciul tur din play-off-ul UEFA Conferince League de pe Arena Națională dintre FCSB ( România) și F.C.VIKING ( Norvegia) din data de 18 august 2022 , încheiat cu VICTORIA surprinzătoare a norvegienilor de la F.C. VIKING , cu 2-1 !!! 😦 😦 😦

2) EXTAZUL

i-a cuprins pe cei câțiva spectatori români prezenți la meciul retur play-off-ul UEFA Conference League din Norvegia din data de 25 august 2022 ,dintre F.C.VIKING – FCSB ( România) încheiat cu scorul de 3-1 pentru FCSB spre bucuria sutelor de mii de fani roș-albaștri din ROMÂNIA și lumea întreagă !!! 🙂 🙂 🙂

În urma victoriei cu 3-1 obținute de FCSB ( România) cu F.C.VIKING ( Norvegia) din UEFA EUROPA CONFERENCE LEAGUE, la tragerea la sorți de ieri, 26 august 2022, FCSB a fost repartizată în Grupa B pe care o pot numi fără teama de a greși ,

” Grupa MORȚII” !!! 😦 😦 😦

” Roș-albaștrii, în grupă cu West Ham, Anderlecht și Silkeborg!

Roș-albaștrii, în grupă cu West Ham, Anderlecht și Silkeborg!>

FCSB și-a aflat vineri după-amiază adversarii din grupele UEFA Europa Conference League, în urma tragerii la sorți organizate de UEFA la Istanbul.

Roș-albaștrii vor face parte din grupa B, în care au mai fost repartizate

West Ham United,

Anderlecht Bruxelles

și Silkeborg IF.

Cele 6 partide tur-retur se vor desfășura

în perioada 8 septembrie – 3 noiembrie,

programul exact urmând a fi comunicat ulterior.”

Sursa :

https://www.fcsb.ro/ro/stiri/stire-ro-albatrii-n-grup-cu-west-ham-anderlecht-i-silkeborg/

Comentariile le las pe seama persoanelor virtuale care vor ajunge pe aici ! 🙂

3) Pentru persoanele virtuale care NU AGREAZĂ FOTBALUL,

la recomand să reflecteze la DUBLA MĂSURĂ aplicată de guvernul PNL(PDL)&PSD&UDMR condus de omul lui Klaus WERNER Johannis , Nicolae Ionel Ciucă

în materie de SALARII și PENSII !!! 😦 😦 😦

CONCRET ,salariile bugetarilor vor CREȘTE din această LUNĂ iar creșterea PENSIILOR a fost deja ÎNGHEȚATĂ !!! 😦 😦 😦

Toate detaliile pe :

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-25753857-vineri-masa-guvernului-salariile-bugetarilor-vor-creste-din-aceasta-luna-schimba-regulile-transferul-cerere-functie-publica.htm

care, NU RENUNȚĂ la ministrul energiei chiar dacă toată lumea îl înjură pentru TRĂDAREA intereselor economice ale României încă de pe vremea când mazilitul Ludovic Orban , conducea PNL(PDL) , Camera Deputaților și Guvernul României , în 2020 !!! 😦 😦 😦

https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Alianta-Parintilor-OPRITI-L-PE-GROPAR-Toata-activitatea-domnului-Cimpeanu-reprezinta-punerea-in-opera-a-unei-agende-care-are-drept-obiectiv-distrugerea-a-ceea-ce-a-mai-ramas-din-invatamantul-romanesc-175486

În concluzie :

Alioșa .

25/08/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/61(2).

Filed under: generale — Aliosa @ 9:33 am

– Știați că………………….,

JUSTIȚIA din ROMÂNIA se politizează ” pas cu pas ” 😦 😦 😦 iar actualul ministru, vrea să o subordoneze total politicului ??? 😦 😦 😦

Legile Justiției propuse de ministrul Justiției , fostul PDL-ist ( băsist) acum PNL-ist( johannist) , Cătălin Predoiu au fost adoptate, ieri, 24 august,2022, de ” guvernul lui Johannis” , PNL(PDL)&PSD&UDMR , în ciuda criticilor magistraților și ale societății civile !!! 😦 😦 😦

Incredibil dar adevărat , legile au fost lăudate de premierul lui Johannis ,Nicolae Ionel Ciucă ! !! 😦 🙂 😦

De cealaltă parte, asociațiile magistraților și reprezentanții societății civile atrag atenția că prevederile noilor legi vor afecta grav independența magistraților și că subordonarea JUSTIȚIEI politicului ,este doar foarte aproape !!! 😦 😦 😦

” Legile Justiției propuse de Predoiu, adoptate de Guvern în aplauzele premierului Ciucă


Cătălin Predoiu susține că legile gândite de echipa lui sunt un produs modern, în timp ce magistrații le-au catalogat „retrograde”.
Cătălin Predoiu susține că legile gândite de echipa lui sunt un produs modern, în timp ce magistrații le-au catalogat „retrograde”.

Legile justiției propuse de ministrul Cătălin Predoiu au fost adoptate, miercuri, de Guvern, în ciuda criticilor magistraților și ale societății civile. Legile au fost lăudate, însă, de premierul Nicolae Ciucă.

Cei doi au dat asigurări că este un pachet legislativ „modern” și necesar sistemului judiciar. Premierul Nicolae Ciucă a spus că aceste legi vor conduce la ridicarea mecanismului de cooperare și verificare (MCV), cât și la intrarea României în spațiul Schengen.

„Îmi exprim convingerea că, odată finalizat demersul, reușim să ieșim de sub mecanismul de control și verificare, și, de asemenea, să putem să facilităm decizia pe care toți românii o așteaptă de atât de mult timp, decizia integrării în Spațiul Schengen”, a susținut premierul Ciucă în debutul ședinței de guvern.

De cealaltă parte, asociațiile magistraților și reprezentanții societății civile atrag atenția că prevederile noilor legi vor afecta grav independența magistraților și că subordonarea justiției factorului politic este doar o chestiune de timp.

Cum sunt subordonați politic magistrații

Expertul anticorupție Laura Ștefan trage un semnal de alarmă și arată că, prin noile legi, instituția poliției judiciare nu se mai subordonează procurorului general, ci ministerului de Interne, detaliile urmând a fi stabilite printr-o nouă lege.

„Se elimină prevederile legate de numirea și revocarea politiștilor în poliția judiciară prin ordin al Procurorului General, precum și toate aspectele legate de detașarea unui număr de politiști de judiciar în cadrul parchetelor, la solicitarea Procurorului General. Se menține în lege doar reglementarea la nivel de principiu a existenței poliției judiciare urmând ca toate celelalte aspecte să fie detaliate printr-o lege specială”, arată Laura Ștefan, de la Expert Forum, pe Facebook.

N.R.

Citiți și :

Legile Justiției, golite de conținut pe ruta Bruxelles-București. Modificările controversate ale lui Cătălin Predoiu

O altă prevedere controversată privește răspunderea disciplinară a magistraților. Dacă până acum Inspecția Judiciară era instituția care putea începe cercetarea disciplinară a unui magistrat, în noua lege acest lucru poate fi făcut atât de procurorul general cât și de șefa instanței supreme.

În condițiile în care aceste decizii sunt contestate, ele se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Se ridică astfel întrebarea cine va avea câștig de cauză? Șeful ÎCCJ însuși sau magistratul care a contestat cercetarea disiplinară?

Ștefan mai apreciază că „proiectele elimină Institutul Național al Magistraturii din procedura de promovare a judecatorilor la ÎCCJ și de asemenea exclude judecătorii ÎCCJ din procedura de evaluare periodică a judecătorilor”.

Un alt articol securizează componența Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în condițiile în care membrii acestuia nu mai pot fi revocați din funcții de Adunările Generale ale judecătorilor și procurorilor.

Păreri divergente

La rândul lor, asociațiile reprezentative ale magistraților au criticat dur proiectele ministrului Cătălin Predoiu.

N.R.

Citiți și :

Magistrați despre legile Predoiu: „Arată mai prost decât în era Stănoiu”. Controlul politic și blocarea reformei din Justiție

Pe 11 august, într-o scrisoare deschisă trimisă Comisiei Europene, judecătorii și procurorii susțineau că sistemul judiciar cunoaște un regres inacceptabil, independența sa fiind grav periclitată.

În scrisoare se arată că niciuna dintre recomandările cheie din rapoartele recente ale Comisiei Europene privind legislația în domeniul justiției nu a fost respectată.

Asociația Formului Judecătorilor, Inițiativa pentru Justiție și Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor arată în respectivul document că, prin inacțiunea Comisiei Europene, „distrugerea justiției va fi completă, iar tratatele UE în România vor fi compromise total și iremediabil”.

„În ciuda angajamentelor luate în fața Comisiei Europene, aproape toate modificările dăunătoare criticate de organismele internaționale în ultimii ani sunt menținute”, scriau reprezentanții celor trei asociații.

Aceștia exemplificau:

  • „concursurile de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și în funcțiile de execuție de la curțile de apel, tribunale și parchetele de pe lângă acestea nu au un caracter meritocratic și rămân sub controlul total al Secției pentru judecători a CSM”;
  • „Inspecția Judiciară este cosmetizată în mod minor”;
  • „rolul Institutului Național al Magistraturii, prin Consiliul Științific, în numirea inspectorilor, este complet eliminat”;
  • „libertatea de exprimare a magistraților este grav afectată, obligația de a se abține de la ‘manifestări sau exprimări defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului’ este menținută”;
  • „funcționarea CSM esențialmente în secții încalcă arhitectura constituțională a acestei autorități de consiliu, în care Plenul este forma de organizare adecvată”.

Ce a reținut CE

Europa Liberă a solicitat un punct de vedere Comisia Europeană față de noile proiectele de legi ale justiției.

Un purtător de cuvânt al Comisiei ne-a transmis că instituția „urmărește îndeaproape procesul” și rămâne în contact cu autoritățile române cu privire la proiectele de legi privind justiția aflate în prezent în curs de elaborare.

De asemenea, la cea mai recentă vizită în România a vicepreședintelui Comisiei, Vera Jourova, aceasta a precizat: „Vedem determinare politică și impuls real pentru a avansa semnificativ procesul de reformă. Comisia salută discuțiile în curs dintre părțile interesate din România și subliniază importanța obținerii unui consens. Este important ca legile să abordeze preocupările de lungă durată ridicate în contextul MCV și să îndeplinească etapele convenite ale PNRR.”

Proiecte negociate politic

„Procesul de reformă” și „consensul” de care vorbește Comisia Europeană pare să se fi produs doar la nivelul Coaliției de guvernare, fapt recunoscut de ministrul Predoiu în cadrul unei ședințe a CSM.

Pe 12 august, Cătălin Predoiu anunța în Plenul CSM că „din punct de vedere politic, deși este nerelevant sub aspectul activității CSM, pentru rigurozitate și completitudine a informării, precizez că proiectele sunt susținute de Coaliția de Guvernare PSD – PNL – UDMR și, dacă îmi permiteți o glumă pe un ton serios, nesusținute de USR”.

Cu respectiva ocazie, Consiliul a dat un aviz consultativ „pozitiv cu observații”, observații care au fost făcute publice abia peste 10 zile.

Dansul pe sârmă al ministrului

În ședința de Guvern, ministrul Predoiu a mai arătat că „în cadrul consultărilor cu Comisia Europeană, proiectele n-au suferit modificări radicale sau esențiale, așa cum iarăși a fost o dezbatere, o temere în dezbaterea publică”.

Europa Liberă a arătat că draftul de legi trimis CE diferă substanțial de ultima formă publicată pe site-ul ministerului, unele prevederi fiind introduse în proiect fără știința partenerilor europeni.

În ceea ce privește presupusa „renunțare la suveranitate” clamată de partea conservator-naționalistă a sistemului judiciar, ministrul Predoiu a liniștit apele în ședința de Guvern și a transmis că deciziile Curții Constituționale rămân obligatorii pentru toată lumea.

„Aș vrea să afirm cu textele în față, pe masă, că în niciun articol din aceste trei legi, niciun aliniat, nicio interpretare, nicio nuanță, nu afectează cu nimic obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, așa cum o stabilește neștirbit art. 147, alin. 4 din Constituția României. Deciziile Curții Constituționale, odată publicate în Monitorul Oficial, au caracter general de obligativitate și se produc efecte numai pentru viitor”.

Legile justiției urmează să fie transmise Parlamentului care poate aduce o serie de modificări de la forma adoptată de Guvern.” .

Sursa :

https://romania.europalibera.org/a/legile-justitie/32002561.html

Dacă nu agreați LINK-urile sus postate , accesați LINK-ul :

Știați că……………..,Nicolae Ionel Ciucă ,

premierul lui Johannis ,

vinde Portul CONSTANȚA arabilor ??? 😦 😦 😦

https://www.catavencii.ro/editorial/premierul-ciuca-da-portul-constanta-la-arabi/

Alioșa .

23/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/61(1).

Filed under: generale — Aliosa @ 7:52 am

– Știați că……………….,

În fotografia de mai sus ,

sunt foștii mei PĂRINȚI ,

Viorica și Gheorghe ,

aflați deja de mulți ani în RAIUL Domnului cel Milostiv și Drept ! 🙂

– Știați că……………,

astăzi, 23 AUGUST 2022 se împlinesc 78 de ani de la lovitura de stat de la 23 august 1944 din România , orchestrată de fostul rege Mihai ???

Toate detaliile pe :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitura_de_stat_de_la_23_august_1944

Știați că………………,
la 22 august 1917,în Primul Război Mondial , a avut loc bătălia de la Varnița și Muncelu ?
Acțiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare a fost oprită de către eroica ARMATA ROMÂNĂ ,

iar în cursul acestei bătălii, românca

ECATERINA TEODOROIU


a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent, fiind lovită de două gloanțe în piept ??? 😦 😦 😦

Știați că…………..,

liderii coaliției de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR , respectiv , Nicolae Ionel Ciucă , PNL(PDL) , Marcel Ciolacu , PSD și Kelemen Hunor UDMR , la televizor se ceartă ELECTORAL pe BANII ROMÂNILOR 🙂 😦 🙂

iar în spatele ușilor închise , se înțeleg ” deîndată” pe ÎMPĂRȚIREA între ei a BANILOR ROMÂNILOR pentru clientela lor politică ??? 😦 😦 😦

Știați că………………….,

la ROMA , Italia , la concursul de ” high-diving” , AURUL și ARGINTUL au fost câștigate de DOI ROMÂNI ? 🙂

Știați că…………….,

1) o femeie care ia anticonceptionale si, totodata, bea suc de grepfuit(mai mult de 250ml)poate ramane insarcinata? Cercetatorii amricani au observat ca acest suc anihileaza efectul pilulelor. Combinat cu antibioticele,acest suc poate produce diaree sau mai grav poate prelungi infectia,pt ca antibioticele isi diminueaza efectul.

2) praful de cacao previne imbatranirea si aparitia ridurilor datorita continutului sau bogatin polifenoli,substante ca re spala radicalii liberi din organism. Praful de cacao are un efect antioxidant de două ori mai mare decat un pahar cu vin rosu si este de trei ori mai puternic decat o cana cu ceai verde. Acesta este un motiv suficient pt a va determina sa inlocuiti ciocolata, nefasta pt organism di cauza grasimilor saturate din continut,cu cani cu cacao pe zi.

3) nucile consumate dupa fiecare masa impiedica ingrosarea arterelor si previne bolile de inima. Opt nuci pe zi pastreza arterele flexibile,inima sanatoasa si previn aparita atacului vascular cerebral.specialistii recomanda consumul de nuci dupa mesele bogate in grasimi pt a atenua efectele negative pe care acestea le au asupra organismului.

4) singurul aliment care nu se deterioreaza este mierea.

5) ceapa este cea mai intrebuintata leguma din lume.

6) sucul de morcov este un pretios ajutor al celor care sufere de digestie dificila sau lipsa poftei de mancare.Morcovu l este bogat in subst anti-oxidante ca vitamina A,dar si alte vitamine si minerale,atat de necesare organismului uman.O cura de 10 zile cu suc proaspat cicatrizeaza ranile facuta de ulcer si imbunatateste vederea,mai ales a celei pe timp de noapte.

7) merele, nu cofeina(cafeaua),sunt mai eficiente sa ne trezeasca dimineata.

8) serpii au 2 organe sexuale.

9) camilele au 3 seturi de pleoape.

10) exista doar 8 specii de urs in lume.

Sursa :

http://pentru-curiosi.blogspot.com/2010/07/curiozitati-de-toate-felurile.html

Știați că…………..,

– statul beneficiază de pe urma prețurilor crescute la energie ,

exporturile românești de cereale aproape s-au dublat,

CFR primește aproape 9 miliarde de lei din PNRR, pentru modernizare, 

în criza gazelor Germania recurge la centralele pe cărbune,

economia britanică suferă cea mai mare cădere din ultimii 300 de ani,

Rusia și Ucraina se acuză reciproc versus atentatul de la Moscova ,

iar Ford anunță disponibilizări ???

Alioșa .

20/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/60

Filed under: generale — Aliosa @ 10:48 am

Știați că,
la 21 august 1862, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629 semnat de Domnitorul Principatelor Unite , MOLDOVA și ȚARA ROMÂNEASCĂ , COLONELUL Alexandru Ioan Cuza

a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari din Armată,
atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sanatăţii efectivelor militare.

Ca urmare , an de an, la 21 august se serbează Ziua Medicinei Militare !!! 🙂 🙂 🙂

Cu această ocazie, urez un sincer și călduros

La Mulți Ani

personalului ce lucrează în Medicina Militară a Armatei Române !!! 🙂 🙂 🙂

Se strânge lațul !

” Mircea Dinescu a făcut parte din conspirația sovietică a lui Ion Iliescu alături de agentul KGB Gogu Rădulescu, arată Parchetul ICCJ. L-a tras după el și pe Andrei Pleșu. Ambii au devenit ștabi în FSN și GDS.

RECHIZITORIUL INTEGRAL – PDF

La mai bine de 32 de ani de când români curajoși și-au dat sângele pentru a scoate țara din dictatură și comunism, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat, marți, pe pagina de internet a instituției, rechizitoriul din dosarul „Revoluției”, scrie Epoch Times, varianta în limba română.

Din rechizitoriu reiese – printre altele – că, așa cum s-a scris în presă de-a lungul vremii, există probe că Ion Iliescu, cel care avea să devină primul președinte postdecembrist al României, a cerut intervenția URSS în țara noastră.

„Probatoriul administrat a relevat că pe tema intervenției militare din partea URSS s-au purtat discuții la vârful decizional al CFSN – Consiliul Frontului Salvării Naționale – , existând probe că o astfel de intervenție a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion și generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii ‘grupului Iliescu’.

Martorul M.D. (declarație de martor, 28.03.2017, vol. I – Declarații, f.259-262) a spus: ‘În decembrie 1989, aveam gradul de colonel și eram șeful Biroului Special al Marelui Stat Major al Armatei Române, care realiza cooperarea pe linie militară între marile state majore ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia (…)

La 23.12.1989, în jurul orelor prânzului, am fost chemat în cabinetul ministrului de gen. Eftimescu. În cabinet se aflau gen. Eftimescu, Ion Iliescu, Petre Roman, gen. Militaru și alte 6-7-8 persoane. Gen. Eftimescu mi-a ordonat să fac legătura telefonică cu gen. Moiseev și după ce am obținut legătura mi-a ordonat să transmit următoarele: ‘S-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriștilor?’.

Moiseev a răspuns următoarele: ‘O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor român și sovietic’. Cu aceasta, convorbirea a luat sfârșit, iar eu am ieșit imediat din birou (…) După aproximativ 2-3 ore, în sediul ministerului a venit gen. Gușă, șeful Marelui Stat Major, care mi-a dat ordin să mă prezint din nou la cabinetul ministrului, iar eu m-am conformat.

În birou se aflau aceleași persoane ca la prima discuție, plus gen. Gușă. Acesta din urmă mi-a ordonat să fac din nou legătura cu gen. Moiseev, am făcut legătura, iar gen. Gușă mi-a dat ordin să transmit următoarele: ‘În calitate de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, eu, gen. Gușă, nu am solicitat și nu voi solicita ajutor militar sovietic’.

Ulterior Revoluției, toți cei implicați în chemarea trupelor sovietice (Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae, Voican Voiculescu, Brucan Silviu) au negat vehement acest fapt. Se observă că persoanele implicate în solicitarea de ajutor militar sovietic (trădare, conform legislației penale), sunt aceleași față de care prezentul rechizitoriu reține săvârșirea crimelor împotriva umanității, în circumstanțele arătate. La nivelul anului 1989, Codul Penal în vigoare stabilea că este infracțiunea de Trădare ‘Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima ori știrbi unitatea, suveranitatea sau independența statului, prin acțiuni de provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupării militare străine’.

Pedeapsa pentru trădare era cea capitală sau închisoarea de la 15 la 20 de ani”, se arată în rechizitoriu, după cum amintește sursa citată.

În document se mai arată că la scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Iliescu Ion, a fost reactivat un număr important de generali și ofițeri superiori, cu toții filosovietici.

Un alt fragment important este acesta: 

„M.M. (Mihai Montanu – nota redacției ActiveNews), membru CFSN, sediul SPM, 07.02.2017, declarație de martor (vol.I – Declarații, f.36-47)– „Din câte cunosc, începând cu anul 1985 au existat întâlniri frecvente între Ion Iliescu, Gogu Rădulescu (protectorul scriitorilor antinaționaliști și filosovietici – vechi agent NKVD/KGB, eliberat din închisoare după arestarea din 1989 la inițiativa Anei Blandiana despre care se spunea că era amanta lui – nota redacției ActiveNews), Ion Rusu, Ion Ioniță, generalul Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Dan Iosif, Cazemir Ionescu, Virgil Măgureanu, generalul Șarpe, Mircea Dinescu care au început să organizeze nucleul de reflexie și organizare a unei structuri politice, în perspectiva unor schimbări ce aveau să survină în România. Totul trebuie privit în contextul general european, inclusiv perestroica gorbaciovistă. Așa se explică faptul că la 22.12.1989, Ion Iliescu, Petre Roman și alți componenți ai nucleului dur civil au fost imediat primiți la sediul MApN și recunoscuți ca lideri politici. Sosirea grupului Iliescu la MApN s-a făcut pe un teren fertil, dacă e să mă explic în mod plastic. Aș spune că s-a făcut inserția între partidul comunist și partidul comunist.” Analiza declarațiilor de mai sus, evidențiază mai multe aspecte.

a. Este conturat filosovietismul componenților grupului dizident.

b. Componenții acestui grup, prin funcțiile deținute, puteau exercita influențe majore, atât cu caracter militar, cât și cu caracter civil. Se observă că latura militară era compusă din ofițeri superiori cu funcții la vârful ierarhiilor MApN și DSS, dar și din ofițeri ce au deținut funcții la nivel mediu. Latura civilă era formată din persoane cu funcții ce permiteau exercitarea de influență asupra tuturor mediilor civile, inclusiv asupra elitelor culturale.

c. Aripa politică, ce-și subordona aripa militară, era condusă de Iliescu Ion.

d. Aripa militară a fost inițial condusă de generalul Ioniță Ion (fost ministru al apărării), iar după moartea acestuia, de generalul Militaru Nicolae care, urma ca începând cu 22 decembrie 1989 să aibă un rol foarte important în desfășurarea evenimentelor, fiind impus de Iliescu Ion în funcția de ministru al apărării.

Din perspectivă istorică se constată că membrii grupului, aflați în viață la data de 22 decembrie 1989, s-au organizat rapid și eficient și au avut un rol esențial în evoluția ulterioară a evenimentelor. Cu toții s-au regăsit și au conlucrat în locațiile cheie ale zilei de 22 decembrie 1989 și intervalul următor de timp – TVR, fostul CC al PCR, MApN.

La orele 14:25 ale zilei de 22 decembrie 1989, în direct la TVR, cpt. de rang I Dumitrescu (Cico) Emil, în uniformă militară, a transmis următorul mesaj: ”Dragi colegi ai promoției 1958 , vă vorbește cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în marina română împreună cu voi (….) Rog pe tovarășul Ion Iliescu, cu care am fost coleg să vină la televiziune. Trebuie tovarăși să ne organizăm”.

Toți componenții „grupului Iliescu” au preluat puterea totală în stat. Iliescu Ion a fost președintele României pentru o perioadă de 10 ani.

Generalii Stănculescu Victor Atanasie și Militaru Nicolae au deținut în mod succesiv funcția de ministru al apărării.

Măgureanu Virgil a fost inițial consilier al președintelui Iliescu Ion, iar apoi primul director al principalului serviciu de informații al României – SRI.

Vasile Ionel, a fost numit de Iliescu Ion în funcția de șef al MStM al Armatei, iar apoi consilier prezidențial.

Generalul Kostyal Ștefan și-a reprimit gradul de general maior după ce a fost degradat în anul 1970 la gradul de soldat ca urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice.

Dumitrescu (Cico) Emil a fost numit în funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne și apoi de consilier de stat la Administrația Prezidențială.

La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Iliescu Ion, a fost reactivat un număr important de generali și ofițeri superiori, cu toții filosovietici. În mod constant, până în prezent, Iliescu Ion a negat în public sau a bagatelizat existența acestui grup pe care, în realitate, așa cum o arată probatoriul, l-a condus.”, se mai arată în Document.

„Ascunderea existenței, filozofiei și acțiunilor acestui grup a fost justificată de filosovietismul componenților grupului, începând cu Iliescu Ion. Aducerea la cunoștința opiniei publice a preexistenței unui grup civilo-militar pro-sovietic și care a apărut în primplanul politico-militar al zilelor Revoluției, ar fi fost în contrast evident cu dorința exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanație a mișcării revoluționare din decembrie 1989″, se arată în document. 

De asemenea, însuși Mircea Dinescu oferă următoarea mărturie:

„D.M, declarație de martor, sediul SPM, 02.03.2017 (vol.I – Declarații, f.166- 178) – „Iliescu a anunțat formarea CFSN, în care au fost cuprinși o serie de dizidenți, între care mă aflam și eu. Acești membri erau convocați pentru după-amiaza acelei zile la sediul Comitetului Central. Din acele transmisii am înțeles că Ion Iliescu era liderul FSN și că și-a asumat rolul de conducător. Reieșea acest lucru și din modul în care emitea ordine prin TV către diferite persoane din Armată, care i s-au și subordonat.(…) Am discutat cu Pleșu asupra conjuncturii și ne gândeam că Ion Iliescu, ce părea deja acceptat de către deținătorii de autoritate ai momentului ca lider, va deveni secretar general în locul lui Ceaușescu și va urma o perioadă mai bună pentru țară.”

Mircea Dinescu a ajuns automat din portar la Uniunea Scriitorilor din România chiar președinte al USR și a devenit totodată membru al conducerii FSN și membru fondator al GDS împreună cu Andrei Pleșu care a fost instalat ministru în Guvernul FSN Iliescu-Roman.

Rechizitoriul integral poate fi citit și descărcat de AICI.

Rechizitoriul confirmă lucrarea „MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989”. Editor: Victor Roncea. Primele trei volume intrate sub tipar la Editura TipoMoldova, cu prefețe semnate de generalii scriitori Radu Theodoru și Aurel Rogojan și istoricul Gh. Buzatu

Citiți și Cum gândesc de fapt Mircea Dinescu și Ana Blandiana despre martirii Revoluției și copiii României. Blandiana despre „decreței”: „copii condamnați la viață”. Dinescu despre eroi: „UTC-iști Hitlerjungend” (sic)

Sursa :

https://www.activenews.ro/stiri-dezvaluiri/Mircea-Dinescu-a-facut-parte-din-conspiratia-sovietica-a-lui-Ion-Iliescu-alaturi-de-agentul-KGB-Gogu-Radulescu-arata-Parchetul-ICCJ.-L-a-tras-dupa-el-si-pe-Andrei-Plesu.-Ambii-au-devenit-stabi-in-FSN-si-GDS.-RECHIZITORIUL-INTEGRAL-PDF-175639

Alioșa .

19/08/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/59 ! Justiția din ” România educată” , încotro ???

Filed under: generale — Aliosa @ 8:19 am

În loc de motto :

1) ” Jos PĂLĂRIA ”în fața SPORTIVILOR români participanți la competiții europene și mondiale care fac ca Drapelul României să fie înălțat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere în ritmurile IMNULUI NAȚIONAL !!! 🙂 🙂 🙂

Toate detaliile pe :

Înainte de a lectura cele ce urmează,

sigur fiind că opinia mea despre JUSTIȚIA din România nu contează ,

recomand spre lecturare ,

un articol foarte tare ! 🙂

2) Rușine unor magistrați din JUSTIȚIA ROMÂNIEI !!! 😦 😦 😦 Foarte mulți condamnați definitiv au fost eliberați din închisori înainte de termen în urma unor decizii ale Curții Constituționale. Un patron de club de fotbal, un poștaș care a furat banii clienților, cinci proxeneți, cu toții așteaptă toamna să vadă cum se va aplica legea.

Instanțele din teritoriu suspendă rând pe rând executarea pedepselor urmare a deciziei CCR din data de 26 mai 2022 privind întreruperea prescripției, iar condamnații au CERUT și încă CER ” deîndată” ,

revizuirea sentințelor !!! 😦 😦 😦

Printre ei se numără și fostul viceguvernator al BNR ,

liberalul Bogdan Olteanu 😦 😦 😦

după cum se va vedea în materialul mai jos REPUBLICAT prin ” copy paste”

după CITATUL semnat ILEANA VULPESCU ! 🙂

https://www.luju.ro/predoiu-anunta-renuntarea-la-suveranitate-dupa-ce-a-scos-din-lege-sanctiunea-pentru-nerespectarea-de-catre-magistrati-a-deciziilor-obligatorii-ale-ccr-ministrul-justitiei-catalin-predoiu-recunoaste-ca-doreste-sa-impuna-primatul-dreptului-european-ca-sa-ob

Fostul președinte al Camerei Deputaților ,liberalul Bogdan Olteanu, condamnat anterior la 5 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE ,

a fost ELIBERAT din pușcărie cu 3 ( trei) ani mai DEVREME !!! 😦 😦 😦

Mai pe înțelesul tuturor celor care mai CRED încă în JUSTIȚIA ROMÂNĂ , republic prin ” copy paste” articolul :

” Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al BNR, iese din închisoare cu 3 ani mai devreme, în baza unei decizii CCR privind prescripția pedepsei

Fostul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, iese din închisoare cu 3 ani mai devreme.


Condamnat la 5 ani pentru că a primit mită un million de euro, fostul liberal este printre primii care beneficiază de recenta decizie a CCR privind prescripția pedepsei. Decizia de joi a Curții de Apel București, privind suspendarea executării condamnării, este definitivă.


Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR și fost președinte al Camerei Deputaților din partea PNL, a fost condamnat în 2020 la 5 ani de închisoare pentru că l-a numit guvernator al Deltei pe Liviu Mihaiu, după ce a primit mită de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.


Inițial, condmnarea a fost de 7 ani. A fost redusă la 5, din care au fost executați doar 2.


Potrivit DNA, suma de un milion de euro pe care Bogdan Olteanu a primit-o de la Sorin Ovidiu Vântu a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei firme înregistrate în SUA. Apoi, banii au fost retrași în numerar în trei zile consecutive.


Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.


Sorin Ovidiu Vântu care avea proprietăți în Deltă avea interesul ca guvernator să îi fie un apropiat și a făcut demersuri în acest sens la Bogdan Olteanu, pe atunci președinte al Camerei Deputaților.


Fostul politician a făcut o cerere de revizuire a pedepsei, în baza unei decizii a CCR privind prescripția răspunderii penale.

Printre beneficiari ar putea fi și dosare în care sunt implicate Elena Udrea sau Ioana Băsescu.” .

Sursa :

https://www.europafm.ro/bodgan-olteanu-fostul-viceguvernator-al-bnr-iese-din-inchisoare-cu-3-ani-mai-devreme-in-baza-unei-decizii-ccr-privind-prescriptia-pedepsei

Dacă cele sus republicate , nu vă interesează, din păcate 😦 vă recomand spre lecturare ,ARTICOLE de pe site-uri cu impact mare !!! 🙂 🙂 🙂

https://www.stiripesurse.ro/marcel-ciolacu-anunta-ca-romania-si-a-vandut-toata-productia-de-energie-pe-2022-s-a-dat-la-200-300-de-lei_2505935.html

https://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-25740404-kaiac-canoe-catalin-chirila-finala-canoe-simplu-1000.html

P.S. ! 😦

Despre evoluția lamentabilă a echipei FCSB în meciul tur din UEFA CL cu echipa Viking din Norvegia ,

sincer,

îmi este jenă să mai postez ceva față de cele văzute la tv . așa că , recomand lecturarea unui articol care PUNE punctul pe ” I”

Alioșa.

18/08/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/58 . Despre EDEMUL PULMONAR .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:41 am

” In MEMORIAM ” tinerei și talentatei BASCHETBALISTE Alessia Maria Raiciu

una dintre cele mai talentate baschetbaliste  din România, la categoria ei de vârstă, găsită duminică dimineață,14 august , a.c. de părinții ei fără suflare în casă 😦 😦 😦 chiar în ziua în care fata împlinea 18 ani 😦 😦 😦 ținând cont de faptul că DECESUL ar fi survenit după opinia ulterioară a specialiștilor din cauza unui EDEM PULMONAR,

REPUBLIC prin ” copy paste” articolul de mai jos :

Sursa imaginilor de mai sus :

https://evz.ro/o-baschetbalista-de-doar-18-ani-a-murit-in-somn-cauza-mortii-nu-este-inca-cunoscuta.html

” Ce este edemul pulmonar, manifestari si tratament

Edemul pulmonar este o afectiune caracterizata de excesul de lichid in plamani, ceea ce ingreuneaza respiratia si, in unele cazuri, poate duce chiar si la deces. In acest articol iti vom spune tot ce trebuie sa stii despre aceasta afectiune, de la cauze si simptome pana la metode de diagnosticare, tratament si prevenire.

Ce este edemul pulmonar?

Edemul pulmonar poate fi definit ca o acumulare anormala de lichid extravascular in tesutul pulmonar ce afecteaza schimbului de gaze la nivel alveolar si poate cauza insuficienta respiratorie.[3] 

Apare, cel mai adesea, la persoanele cu probleme cardiace ori tulburari vasculare si antecedente de edem pulmonar sau boli pulmonare.[2]

Cauzele aparitiei edemului pulmonar

Cauzele aparitiei edemului pulmonar sunt multiple. Cea mai frecventa dintre acestea este insa insuficienta cardiaca congestiva. Atunci cand inima nu mai poate pompa sangele in mod corespunzator, se creeaza o presiune in vasele mici de sange din plamani, ceea ce duce la aparitia edemului pulmonar. 

Printre posibilele cauze ale edemului pulmonar se mai numara: 

  • Infarctul miocardic
  • Boli ale valvelor inimii; 
  • Hipertensiunea arteriala brusca; 
  • Tahicardia; 
  • Bradicardia; 
  • Pleurezia sau ”apa la plamani”; 
  • Pneumonia
  • Socul septic;
  • Insuficienta renala;
  • Expunerea brusca la altitudini foarte mari
  • Consumul sau supradoza de droguri; 
  • Leziunile pulmonare;
  • Expunerea la substante toxice; 
  • Traumele severe; 
  • Leziunile cerebrale; 
  • Administrarea anumitor medicamente (ex: aspirina); 
  • Transfuziile de sange; 
  • Inecul. 

Atunci cand este cauzat de o problema a inimii, edemul pulmonar este cunoscut sub denumirea de edem pulmonar cardiogen, iar cand cauzele sunt de alta natura vorbim de edem pulmonar noncardiogen.[2][1]

Simptomele edemului pulmonar

Simptomele si semnele edemului pulmonar pot aparea brusc (edem pulmonar acut) sau se pot dezvolta in timp (edem pulmonar cronic). Acestea pot varia in functie de tipul de edem pulmonar. 

Simptomele edemului pulmonar acut

Edemul pulmonar acut provoaca dificultati de respiratie severe si poate aparea fara avertisment. Este considerat o urgenta si necesita tratament medical imediat, in caz contrar putand fi fatal. 

Printre simptomele acestui tip de edem pulmonar se numara:

  • Dificultati de respiratie (dispnee) severe, care se agraveaza atunci stai intins sau cand depui efort; 
  • Senzatie de sufocare sau inec, care, de asemenea, se agraveaza atunci cand stai intins; 
  • Tuse cu expectoratie spumoasa, roz; 
  • Respiratie suieratoare; 
  • Piele rece, umeda; 
  • Anxietate, neliniste; 
  • Buze invinetite; 
  • Palpitatii.

Simptomele edemului pulmonar cronic

In cazul edemului pulmonar cronic, simptomele pot fi mai putin severe si usor diferite: 

  • Dificultati de respirație in timpul unei activitati fizice sau atunci cand stai intins; 
  • Trezirea brusca din somn cu tuse sau senzatie de sufocare;
  • Respiratie suieratoare; 
  • Cresterea rapida in greutate; 
  • Umflarea picioarelor; 
  • Oboseala; 
  • Tuse care se agraveaza. 

Simptomele edemului pulmonar de altitudine

Un tip aparte de edem pulmonar este cel de altitudine. Acesta poate aparea la adultii si copiii care urca la altitudini mari, iar semnele si simptomele sunt similare cu cele care apar in cazul edemului pulmonar acut, cu mentiunea ca tind sa se agraveze in timpul noptii. Printre ele se numara: 

  • Dureri de cap; 
  • Dificultati de respiratie – apar initial doar in timpul unei activitati, dar pe masura ce simptomele se agraveaza se vor manifesta si in repaus; 
  • Scaderea capacitatii de a face miscare; 
  • Tuse – uscata, la inceput; cu spuma roz, mai tarziu; 
  • Tahicardie; 
  • Stare de slabiciune. 
  • Dureri in piept; 
  • Febra.[4]

Metode de diagnosticare a edemului pulmonar

Diagnosticul de edem pulmonar se poate pune pe baza mai multor tipuri de investigatii, in functie si de starea pacientului. 

  • Examen clinic

Intr-o prima faza, medicul va efectua un examen fizic amanuntit in cursul caruia va cauta semne precum: 

  • Zgomote cardiace anormale; 
  • Raluri pulmonare; 
  • Tahicardie; 
  • Accelerarea ritmului respiratiei (tahipnee); 
  • Umflarea picioarelor sau a abdomenului; 
  • Anomalii ale venelor gatului; 
  • Piele palida sau cu tenta albastruie.[5]
  • Alte tipuri de investigatii 

Pe langa examenul clinic, mai pot fi efectuate si alte tipuri de investigatii pentru a confirma diagnosticul de edem pulmonar si cauza acestuia. Iata cateva dintre acestea: 

  • Radiografia toracica – de obicei, este primul test efectuat atunci cand un pacient prezinta semne si simptome de edem pulmonar; poate confirma diagnosticul si exclude alte posibile cauze ale dificultatilor respiratorii. 
  • CT toracic – tomografia computerizata (CT) a toracelui poate furniza indicii indirecte ce ajuta la stabilirea unui diagnostic. 
  • Pulsoximetria – este folosita pentru monitorizarea nivelului de oxigen din sange.
  • Alte teste de sange – (ex: hemoleucograma completa, panoul metabolic, evaluarea functiei tirodiene).
  • Electrocardiograma (EKG) – este folosita pentru depistarea problemelor legate de activitatea electrica a inimii tale. 
  • Ecocardiografia – este o investigatie ce presupune folosirea de ultrasunete pentru a obtine imagini ale inimii. 
  • Cateterismul cardiac si angiografia coronariana – cateterismul cardiac este o procedura ce permite examinarea muschiului, artelor ori valvelor inimii prin introducerea unui cateter intr-un vas de sange mare si ghidarea acestuia cu ajutorul razelor X pana la inima; angiografia coronariana presupune injectarea unei substante de contrast pentru a evalua starea arterelor coronare. 
  • Ecografia pulmonara.[4]

Tratamentul edemului pulmonar

Primul pas in tratarea edemului pulmonar acut il reprezinta administrarea de oxigen suplimentar, prin masca sau canula nazala. In unele cazuri, poate fi necesara ventilatia mecanica. 

In functie de starea pacientului si de cauza edemului pulmonar, pot fi recomandate anumite medicamente. Printre acestea se numara diureticele, care elimina excesul de lichid din organism, si medicamente care intaresc muschiul inimii, controleaza bataile inimii sau elibereaza presiunea asupra inimii. 

In cazul edemului pulmonar de altitudine, pe langa administrarea de oxigen si de medicamente, se  mai  recomanda: 

  • Coborarea la o altitudine mai mica; 
  • Incetarea activitatilor fizice; 
  • Evitarea frigului.[4][5]

Metode de prevenire a edemului pulmonar

Nu exista o metoda anume de a preveni aparitia edemului pulmonar. Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa incerci sa ai grija de sanatatea ta: 

  • Adopta o dieta sanatoasa, echilibrata, care sa-ti asigure necesarul de vitamine si minerale; 
  • Mentine o greutate corporala sanatoasa; 
  • Fa miscare in mod regulat; 
  • Redu consumul de sare; 
  • Redu nivelul colesterolului; 
  • Renunta la fumat;
  • Nu folosi droguri recreationale; 
  • Mergi regulat la medic.
  • Pentru a preveni edemul pulmonar de altitudine, se recomanda ascensiunea treptata, cu perioade de aclimatizare, si evitarea efortului fizic excesiv.[1]

Cand sa mergi la medic 

In cazul edemului pulmonar, sansele de supravietuire cresc daca tratamentul este administrat la timp. Daca nu se intervine, apare hipertensiunea pulmonara, iar inima devine slabita. Printre complicatiile ce pot aparea se numara: dificultatile de respiratie, umflarea membrelor inferioare si a abdomenului, acumularea de lichid in membranele care inconjoară plamanii, congestia si umflarea ficatului.

Edemul pulmonar acut, in mod special, poate duce la deces daca nu se intervine la timp. De aceea este important sa te prezinti de urgenta la medic imediat ce observi simptome precum:  

  • Dificultati bruste de respiratie
  • Senzatie de sufocare; 
  • Respiratie suieratoare; 
  • Tuse cu sputa roz, spumoasa; 
  • Transpiratie excesiva; 
  • Piele cu tenta gri sau albastruie; 
  • Confuzie; 
  • Scaderea semnificativa a tensiunii arteriale; 
  • Agravarea brusca a oricaruia dintre simptomele edemului pulmonar.[4]

Tratamentul si prognosticul edemului pulmonar depind de cauza acestuia, care, dupa cum am vazut, poate varia de la insuficienta cardiaca la urcarea la altitudini mari. De cele mai multe ori, este necesara administrarea de oxigen si a anumitor medicamente. 

Este important de retinut ca aceasta afectiune poate fi fatala, dar sansele de recuperare sunt mai mari daca este tratata la timp. Desi nu exista masuri anume pentru prevenirea sa, adoptarea unui stil de viata sanatos poate contribui la reducerea riscului aparitiei anumitor afectiuni ce pot sta la baza edemului pulmonar. ” .

Sursa :

https://www.drmax.ro/articole/ce-este-edemul-pulmonar-manifestari-si-tratament

Lecturare plăcută ! 🙂

Alioșa .

15/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/57 .Guvernanților români ,nota 4 ( patru) , SPORTIVILOR români nota 10( zece) cu + !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:52 pm

De ” Adormirea Maicii Domnului ”

un sincer și călduros

Motto :

Un singur lider PNL(PDL) a pus PUNCTUL pe ” I” versus complicitatea liderilor UDMR , în frunte cu vicepremierul Kelemen Hunor cu liderii Ungariei vecine , în UE și NATO ca și ROMÂNIA :

1) ” PREDOIU ANUNTA RENUNTAREA LA SUVERANITATE

– Dupa ce a scos din lege sanctiunea pentru nerespectarea de catre magistrati a deciziilor obligatorii ale CCR, ministrul Justitiei Catalin Predoiu recunoaste ca doreste sa impuna “primatul Dreptului european”. Ca sa obtina vot pozitiv pentru Legile Justitiei, Predoiu a facut politica si a dat asigurari ca PNL, PSD si UDMR au batut palma

Ministrul Justitiei Catalin Predoiu (foto) consfinteste renuntarea Romaniei la suveranitatea nationala. Judecatorii si procurorii nu vor mai fi obligati sa respecte deciziile CCR si Constitutia Romaniei, ci sa dea prioritate dreptului european.

In sedinta Plenului CSM de vineri, 12 august 2022, in care se discuta noile Legi ale Justitiei, ministrul Catalin Predoiu a indicat drept una dintre cele mai importante modificari cea privind “primatul Dreptului european”. In acest sens, ca o mare realizare introdusa in Legea privind statutul judecatorilor si procurorilor (actuala Lege 303/2004) ministrul Catalin Predoiu a mentionat“Eliminarea abaterii disciplinare care vizeaza ignorarea principiului dreptului european”.

Mai exact, este vorba despre abrorgarea din viitoarea Lege privind statutul judecatorilor si procurorilor a abaterii disciplinare privind nerespectarea deciziilor obligatorii ale CCR, prevazuta de art. 99 lit. ș) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor“Constituie abatere disciplinara nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale, a deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii sau a hotararilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”.

Atentat grav la Constitutia Romaniei. Juramantul devine o gluma

Prevederea prin care se da liber la nerespectarea deciziilor CCR de catre judecatori si procurori incalca in mod grav insasi Constitutia Romaniei, care prevede la art. 147 alin. 4 ca“Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”.

Totodata, prevederea privind eliminarea abaterii disciplinare constand in nerespectarea deciziilor CCR incalca inclusiv actuala Lege privind 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, dar si noua Lege privind statutul magistratilor, ambele impunand judecatorilor si procurorilor sa depuna un juramant la inceperea activitatii prin care sa se angajeze la respectarea Constitutiei Romaniei, Constitutie care, repetam, statueaza ca deciziile CCR sunt obligatorii.

Astfel, potrivit art. 34 alin. 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilorInainte de a incepe sa-si exercite functia, judecatorii si procurorii depun urmatorul juramant: ‘Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, sa-mi indeplinesc atributiile cu onoare, constiinta si fara partinire. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”.

Fix aceasta prevedere a fost mentinuta si in 

noua Lege privind statutul judecatorilor si procurorilor, la art. 81 alin. (1): “Inainte de a incepe sa-si exercite functia, judecatorii si procurorii depun urmatorul juramant:

‘Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, sa-mi indeplinesc atributiile cu onoare, constiinta si fara partinire. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!’”.

Predoiu a facut politica in CSM

Altfel, trebuie spus ca in sedinta Plenului CSM de vineri, 12 august 2022, ministrul Justitiei Catalin Predoiu s-a apucat sa faca politica pe fata. Concret, ca sa obtina vot pozitiv pentru noile Legi ale Justitiei, Predoiu le-a transmis acestora ca PNL, PSD si UDMR au batut palma pe aceasta forma, coalitia de guvernare ajungand la un consens.” .

Sursa :

https://www.luju.ro/predoiu-anunta-renuntarea-la-suveranitate-dupa-ce-a-scos-din-lege-sanctiunea-pentru-nerespectarea-de-catre-magistrati-a-deciziilor-obligatorii-ale-ccr-ministrul-justitiei-catalin-predoiu-recunoaste-ca-doreste-sa-impuna-primatul-dreptului-european-ca-sa-ob

2) Incredibil dar adevărat , DATELE culese la recensământul recent încheiat sunt puse la dispoziția Băncii Mondiale,
ne informează șeful guvernului PNL(PDL)&PSD&UDMR , Nicolae Ionel Ciucă , președintele PNL(PDL) și mâna dreaptă a președintelui României , Klaus WERNER Iojannis ! 😦

  • Oare de ce ? 😦
  • De ce are nevoie Banca Mondială de informații despre NOI, despre PROPRIETĂȚILE noastre?? 😦 😦

Este la mintea COCOȘULUI ! 🙂

  • Vor să ia alte împrumuturi și vor gira cu proprietățile noastre??? 😦 😦 😦
  • Sau nu pot plăti împrumuturile exorbitante luate până acum, pentru care probabil au girat deja cu proprietățile noastre, iar Banca Mondială vrea să-și recupereze banii din proprietățile noastre???? 😦 😦 😦 😦 https://www.economica.net/datoria-guvernamentala-a-ajuns-la-50-din-pib-in-luna-mai_605533.html
  • Cum rămâne cu protecția datelor cu caracter personal?
    Unde e protecția dacă datele despre NOI și PROPRIETĂȚILE noastre sunt date Băncii Mondiale FĂRĂ ACORDUL NOSTRU ????? 😦 😦 😦 😦 😦

Nu întâmplător Klaus Schwab a zis:

„Nu veți avea nimic, dar veți fi fericiți!”?

Cu un simplu CLICK pe triunghiul alb de mai jos , se va auzi declarația premierului lui Klaus WERNER Johannis , Nicolae Ionel Ciucă ,președintele PNL(PDL) :

3 ) Dacă cele sus postate-republicate nu sunt pe placul unora 😦

sigur cele ce urmează sunt pe placul multora !!! 🙂 🙂 🙂

3.1 Inegalabiul și fenomenalul înotător român, David POPOVICI ,
a câștigat titlul european la Campionatul European de Natație de la ROMA ( Italia)
și medalia de AUR cu incredibilul timp de 46 secunde și 86 de sutimi 🙂 🙂 🙂
devenind astfel CEL MAI RAPID ÎNOTĂTOR la 100 m liber din LUME 🙂
depășind astfel RECORDUL MONDIAL stabilit în 2009 de un brazilian !!! 🙂 🙂 🙂

Personal, mai aștept de la juniorul român , David POPOVICI , încă o medalie de AUR la proba individuală de 400 m liber 🙂

Spre bucuria mea și a milioanelor de români , în urmă cu câteva zeci de minute ,juniorul român ,

David POPOVICI

a cucerit AURUL și la proba de 200 m liber !!! 🙂 🙂 🙂

Pentru persoanele virtuale care nu au urmărit evoluția sportivă a înotătorului român, juniorul David POPOVICI ,le reamintesc cu mare bucurie faptul că în trei luni de zile , fenomenalul junior a cucerit 8 ( opt) medalii de AUR !!! 🙂 🙂 🙂 Cea de a OPTA medalie de AUR a fost câștigată de David Popovici, 17 ani, chiar astăzi , 15 august, în proba de 200 de metri liber de la Europenele de natație de la Roma, Italia.

În urmă cu două zile, „Racheta României” triumfase și în proba-regină a înotului, 100 de metri liber, când a bătut recordul mondial.

Felicitări și mult succes în proba de 400 m liber ,

David POPOVICI !!! 🙂 🙂 🙂

3.2 ) La Campionatul European de CANOTAJ disputat la MUNCHEN, Germania în perioada 11-14 august a.c.,
ROMÂNIA care a participat cu 11 ECHIPAJE și 39 de SPORTIVI ,
a OBȚINUT 5 ( cinci ) medalii de AUR 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
și 3( trei) medalii de BRONZ 🙂 🙂 🙂
după cum urmează :

1) ” Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș, Ancuța Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Adrian Munteanu

  • medalie de aur în proba de 8+1 feminin

2) Ionela Cozmiuc – medalia de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară

3) Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar – medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin patru vâsle masculin

4) Mihai Chiruţă, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu şi Florin-Marian Enache – medalia de bronz în proba de patru vâsle masculin

5) Denisa Tîlvescu şi Ioana Vrânceanu – medalia de aur în proba de dublu rame

6) Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan – medalia de aur la dublu rame masculin

7) Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş – medalia de bronz la patru rame feminin

8) Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Florin Lehaci – medalia de bronz la patru rame masculi” !!! 🙂 🙂 🙂

Toate detaliile pe :

https://www.eurosport.ro/canotaj/romania-aur-european-in-proba-regina-a-canotajului-8-plus-1-feminin-tricolorii-8-medalii-la-munchen_sto9085102/story.shtml

Incredibil dar adevărat ,lotul de canotaj al României participant la Campionatul European de CANOTAJ de la Munchen , Germania ,
unde a obținut 5 medalii de AUR și și 3 medalii de bronz ,care s-a întors ACASĂ ieri, 15 august , 2022 cu sentimentul DATORIEI față de NEAM și ȚARĂ împlinit și o mulțime de MEDALII 🙂

a rămas neplăcut surprins constatând că ,la Aeroportul Internațional OTOPENI ( București) niciun reprezentant al Ministerului Tineretului și Sportului condus de UDMR-istul Eduard Novac ,
cel care NU ȘTIE nici un CUVÂNT din IMNUL ROMÂNIEI


dar a știut să aplaude discursul anti-EUROPEAN și anti-ROMÂNESC al premierului Ungariei , Viktor Orban

la tabăra de vară de la Băile Tușnad 😦

nu a binevoit să-i ÎNTÂMPINE ! 😦
Întregul eveniment a fost organizat de Federația Română de Canotaj ! 🙂

3.3 ( Tenismena româncă Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o aseară în finala turneului WTA de la TORONTO ( Canada)
pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (26 de ani, 24 WTA), cu scorul general
6-3, 2-6, 6-3 🙂 🙂 🙂
cucerind astfel TROFEUL pus în joc 🙂
accederea pe locul 6 WTA 🙂 🙂
accedera pe locul 4 în ierarhia Turneului Campioanelor 🙂 🙂 🙂
și un CEC în valoare de 439.700 dolari !!!! 🙂 🙂 🙂 🙂


Toate amănuntele pe :

https://www.gsp.ro/sporturi/tenis/simona-halep-puncte-bani-toronto-671844.html

3.4) România se află pe locul al doilea „all times” în Hall of Fame-ul Olimpiadei Internaţionale de Informatică, cu 123 de medalii:

” Alexandru Luchianov (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) – medalie de aur
* Luca Perju-Verzotti (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti) – medalie de argint
* Alexandru-Raul Todoran (Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăştie) – medalie de argint
* Andrei-Robert Ion – medalie de bronz (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).
* locul al doilea în istoria Olimpiadei Internaţionale de Informatică în clasamentul pe medalii
* locul al doilea în Europa şi locul 8 în lume la ediţia curentă!”.

Sursa : internetul .

Alioșa .

14/08/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/56. ROZMARINUL și beneficiile lui !

Filed under: generale — Aliosa @ 9:17 am

Înainte de a lectura articolul REPUBLICAT mai jos prin ” copy paste” , recomand ASCULTAREA și VIZIONAREA cu atenție a videoclipului :

Iar de vă întrebați de când mă pasionează și intersează ROZMARINUL, dați CLICK pe :

Rozmarinul – care sunt proprietatile si beneficiile acestuia, moduri de utilizare

Rozmarinul este o planta care a fost folosita de-a lungul timpului in domeniul culinar, in aromaterapie, dar si in medicina, datorita proprietatilor sale benefice pentru organism.

Afla, in cele ce urmeaza, care sunt originile acestei plante, ce proprietati si beneficii are, cum poate fi utilizata si care sunt contraindicatiile .

ROZMARINUL – INFORMATII GENERALE SI ORIGINE

Rozmarinul este o planta perena, cu o indelungata istorie in ceea ce priveste utilizarea sa in bucatarie si in aromaterapie, pe langa utilizarea sa in medicina naturista1. Aceasta planta, Rosmarinus officinalis, isi are originea in America de Sud si regiunea mediteraneana si face parte din familia Lamiaceae, impreuna cu menta, oregano, cimbrul, busuiocul, lavanda si melisa2.

Rozmarinul este folosit inca din vremurile antice, datorita proprietatilor sale medicinale. Grecii antici si romanii foloseau cu precadere rozmarinul in bucatarie sau ca planta medicinala. Aceasta planta era folosita in mod traditional pentru a ameliora durerile musculare, pentru a sustine sistemul imunitar si pe cel circulator, dar si pentru a ajuta la imbunatatirea memoriei sau la cresterea parului.

Frunzele de rozmarin sunt folosite drept mirodenie pentru prepararea alimentelor, datorita aromei bogate si avand in acelasi timp un continut ridicat de calciu, fier si vitamina B6. Rozmarinul poate fi folosit ca planta uscata sau extract pulverizat, pentru ceaiuri si diferite suplimente alimentare.

VALORILE NUTRITIONALE SI PROPRIETATILE ROZMARINULUI

Valorile nutritionale ale rozmarinului variaza in functie de modul in care este utilizat (proaspat, uscat sau gatit), dar si de cantitatea folosita. Rozmarinul nu contine multe calorii si nu este o sursa de carbohidrati sau fibre.

Totusi, rozmarinul contine diferite cantitati de vitamine, precum vitaminele A, C, B6 si acid folic, cat si calciu, magneziu, fier si mangan.

In ceea ce priveste valorile nutritionale, 100 g de rozmarin contin3:

  • Proteine – 3.3 g
  • Calciu – 317 mg
  • Fier – 6.6 mg
  • Potasiu – 668 mg
  • Magneziu – 91 mg
  • Fosfor – 66 mg
  • Vitamina A – 2924 IU
  • Vitamina C – 21.8 mg
  • Vitamina B6 – 0.336 mg
  • Fibre – 14.1 g

PROPRIETATILE ROZMARINULUI

Referitor la caracteristicile rozmarinului, acesta este bogat in antioxidanti, compusi antiinflamatori si are actiune antimicrobiana4. De asemenea, rozmarinul are proprietati coleretice si colagoge, fiind de ajutor in mentinerea sanatatii sistemului digestiv, precum si proprietati diuretice.

Numeroase studii5 au evidentiat faptul ca extractul de rozmarin are proprietati hepatoprotectoare, antifungice, antioxidante, antibacteriene si antiseptice. Acestea se datoreaza in mare parte compusilor fenolici care se regasesc in rozmarin.

CARE SUNT BENEFICIILE ROZMARINULUI

Rozmarinul are beneficii importante asupra organismului. Iata cateva dintre acestea:

  • Sustine sistemul imunitar si ajuta la imbunatatirea circulatiei sanguine, datorita proprietatilor antioxidante;
  • Ajuta la protejarea organismului impotriva stresului oxidativ, reducand astfel riscul de aparitie a diabetului de tip 2 sau a bolilor cardiovasculare;
  • Ajuta la vindecarea ranilor si a altor manifestari ale pielii, multumita acidului rozmarinic si a altor compusi cu actiune antimicrobiana6;
  • Poate contribui la reducerea nivelului glucozei serice7; studiile facute pe animale au evidentiat faptul ca acidul carnosic si cel rozmarinic au o actiune asemanatoare insulinei asupra zaharului din sange, in timp ce alte studii au evidentiat ca acesti compusi pot ajuta la absorbtia glucozei in celulele muschilor8;
  • Contribuie la reducerea stresului, scaderea nivelului de anxietate si ajuta la imbunatatirea calitatii somnului9;
  • Sustine sanatatea creierului si poate contribui la protectia impotriva unor boli neurodegenerative precum Alzheimer10;
  • Sustine sanatatea ochilor si poate proteja impotriva aparitiei degenerescentei maculare11;
  • Sustine sanatatea sistemului digestiv prin stimularea bilei si facilitarea absorbtiei compusilor lipidici;
  • Unele studii sugereaza faptul ca uleiul si extractul de rozmarin pot contribui la reducerea caderii parului atunci cand acestea sunt aplicate direct pe scalp12;
  • Conform unor studii, aroma rozmarinului, prin prezenta anumitor compusi, poate contribui la imbunatatirea functiilor cognitive, a dispozitiei, a capacitatii de concentrare si a memoriei13.

UTILIZAREA ROZMARINULUI SI CONTRAINDICATII

utilizarea rozmarilului si contraindicatii

Rozmarinul poate fi consumat in diferite preparate, sub forma de ceai sau poate fi utilizat ca supliment alimentar, tincturi sau ulei esential, care trebuie aplicat doar extern. In doze mici, rozmarinul poate fi utilizat in siguranta, insa, in cantitati mari, poate duce la aparitia convulsiilor, a varsaturilor sau a edemului pulmonar.

Uleiul esential de rozmarin poate fi aplicat pe scalp si este de ajutor in prevenirea alopeciei (caderii parului), in timp ce masarea articulatiilor cu ulei esential de rozmarin poate contribui la ameliorarea durerilor in cazul artritei reumatoide14.

Consumul de ceai de rozmarin ajuta la reducerea nivelului glucozei serice in cazul persoanelor cu diabet.

Este recomandat ca femeile insarcinate sa nu utilizeze suplimente alimentare pe baza de rozmarin, deoarece, in doze mari, poate duce la aparitia avortului. De asemenea, rozmarinul poate interactiona cu anumite medicamente anticoagulante, diuretice sau antihipertensive. Este indicata evitarea folosirii in timpul menstruatiei, deoarece stimuleaza circulatia sangelui si poate duce la sangerari abundente. In aceste situatii, este recomandat un consult medical inainte de utilizarea preparatelor pe baza de rozmarin sau a ceaiului de rozmarin.

În concluzie ,

rozmarinul este o planta cu numeroase beneficii pentru sanatatea organismului si poate contribui la imbunatatirea memoriei si redarea vitalitatii.

Acesta poate fi consumat sub forma de ceai ori poate fi utilizat ca supliment alimentar, tinctura sau ulei esential, benefic in aromaterapie.

Totusi, rozmarinul trebuie consumat cu masura si cu grija, deoarece poate interactiona cu anumite medicamente.” .

Sursa :

https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/rozmarinul-care-sunt-proprietatile-si-beneficiile-acestuia-moduri-de-utilizare

Alioșa ! 🙂

12/08/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/55 ! ROMÂNII din Ucraina și sudul Basarabiei vor ca în școlile ROMÂNEȘTI să se predea în LIMBA STRĂMOȘEASCĂ cum se preda înainte de 1997 !

Filed under: generale — Aliosa @ 7:21 am

” Cine UITĂ, nu MERITĂ ” ( Nicolae Iorga) .

În cele ce urmează REPUBLIC prin ” copy paste” ACTUL trădării naționale de către președintele României , Emil Constantinescu , ajuns la putere prin strădania MONSTRUOASEI coaliții politice numite CDR !!! 😦 😦 😦

TRATAT din 2 februarie 1997cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina

EMITENTACT INTERNAŢIONAL

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 16 iulie 1997

A se citi cu atenție articolul 19 din TRATATUL a cărui sursă este :

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/50921

” Memoriu pentru revenirea școlilor din sudul Basarabiei la predarea în limba română – Consiliul Național al Românilor din Ucraina

Consiliul Național al Românilor din Ucraina, uniune civică care întrunește 20 de ONG-uri și instituții de presă din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, a solicitat din nou autorităților ucrainene să recunoască inexistența „limbii moldovenești” și să anuleze ordinele privind introducerea cotelor de limbă ucraineană în școlile cu predare în „limba moldovenească” . CNRU solicită revenirea școlilor din sudul Basarabiei începând cu 1 septembrie 2022 la sistemul de predare în limba română, după cum a fost anterior anului 1998, când, împotriva voinței părinților, elevilor și profesorilor, instituțiile de învățământ secundar au fost trecute din oficiu la predarea în „limba moldovenească”.

CNRU își exprimă sprijinul deplin față de Ucraina ca stat care se apără de agresiunea militară neprovocată a Rusiei. „Sperăm că pacea va veni în fiecare casă ucraineană cât mai curând posibil. În ciuda războiului, procesul democratic și progresul Ucrainei pe drumul către UE trebuie să avanseze”, potrivit memoriului pe care-l publicăm mai jos.

În mai a.c. CNRU a solicitat explicații autorităților regionale și municipale din nordul Bucovinei în legătură cu demontarea bannerului din Piața Centrală din Cernăuți care reproduce documentul primei atestări documentare a orașului de pe Prut. Primăria orașului Cernăuți a răspuns că inițiativa a aparținut fostului Guvernator Serhii Osaciuk, care a decis unilateral demontarea bannerului. Imaginea cu gramota lui Alexandru cel Bun a fost transmisă militarilor (Răspunsul Primăriei Cernăuți).

MEMORIU

Consiliul Național al Românilor din Ucraina – asociație civică care cuprinde peste 20 de societăți național-culturale și mass-media ale comunității românești din regiunile Cernăuți, Transcarpatică, Odesa și Kiev își exprimă sprijinul deplin față de Ucraina ca stat care se apără de agresiunea militară neprovocată a Rusiei. Sperăm că pacea va veni în fiecare casă ucraineană cât mai curând posibil.

În ciuda războiului, procesul democratic și progresul Ucrainei pe drumul către UE trebuie să avanseze. Astfel, la solicitarea membrilor colectivi din regiunea Odesa, revenim la problema dureroasă pentru noi, privind predarea în inexistenta „limbă moldovenească” în școlile din sudul Ucrainei.

Anterior v-am informat că, contrar promisiunilor făcute de autoritățile centrale ucrainene de a nu pune în aplicare prevederile Legii învățământului mediu general privind cotele lingvistice pentru școlile cu predare în „limba moldovenească” (asemenea promisiuni ne-au fost date și prin răspunsul nr.4/3025-20 al Ministerului Educației și Științei la memoriul nostru anterior), în unele școli din regiunea Odesa (cum sunt, spre exemplu, școlile din Limanscoie/Frecăței, Plavni/Barta, Novosilka/Satu Nou, Dolinscoie/Anadol, Orlivka/Cartal, Starosilea/Frumușica Veche) astfel de cote lingvistice ucrainene au fost deja introduse începând cu anul de învățământ 2020/2021. Nemulțumirea părinților și a profesorilor nu a fost luată în considerare, iar forța invizibilă a „presiunii de sus” a fost mai puternică decât orice argument științific sau juridic.

Reamintim că introducerea cotelor respective contravine angajamentului Ucrainei de a respecta Opinia Comisiei de la Veneția privind art. 7 din Legea Educației, care pune accentul pe „situația specială a persoanelor care se identifică ca moldoveni, a căror limbă este aceeași cu limba vorbită de minoritatea română, și, prin urmare, e limbă oficială a UE (pct.48)”. În această situație, fiindcă e vorba despre una și aceeași limbă (care doar se numește altfel: română sau „moldovenească”), aplicarea prevederilor legilor Ucrainei în sistemul de educație școlară al acestui grup lingvistic trebuie să fie identică.

Identitatea limbii române cu așa-numita „limbă moldovenească” inventată de sovietici, iar înainte de aceștia pritocită de țarismul rus, a fost deja demonstrată de oamenii de știință la diferite foruri internaționale, dar și recunoscută oficial de fostul ministru al Educației și Științei al Ucrainei, Serhiy Kvit, la cea de a IX-a conferință ministerială din cadrul procesului Bologna, la 15 mai 2015, în Erevan, la cel de-al IV-lea Forum al Procesului de la Bologna, unde fostul ministru a declarat fară echivoc și deschis că „nu există nicio diferență între limba română și cea moldovenească”.

În același timp, fostul ambasador al Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, care vorbește fluent limba română, a spus clar că „pentru noi nu există limba moldovenească. Există doar limba română, pe care o vorbim. Cei din România și Moldova vorbesc o singură limbă. Românii și moldovenii sunt împărțiți politic”.

La 23 aprilie 2021, în cadrul unei întâlniri cu șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a recunoscut că limba română este identică cu așa-numita „limbă moldovenească” (https://www.mae.ro/node/55508). La acea vreme noi am perceput această declarație ca un prim pas pe calea eliminării nedreptății istorice și politice față de comunitatea națională românească din Ucraina.

La 1 februarie 2022, președintele României, Klaus Iohannis, i-a solicitat președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenski, în cadrul unei convorbiri telefonice, să recunoască oficial că nu există „limba moldovenească”.

Academia Română și cea a R. Moldova, Catedrele (cabinetele) de Filologie Română a Universităților din Cernăuți, Ujgorod și Izmail și-au exprimat în repetate rânduri atitudinea privind „limba moldovenească”, care nu este decât o denumire suplimentară a limbii române. Existența „limbii moldovenești” nu poate fi dovedită științific, ci se explică doar politic, începând cu perioada URSS. În prezent, doar regimul separatist pro-rus din Transnistria, unicul  care mai finanțează programe în „limba moldovenească”, întreține narativul existenței așa-zisei „limbi moldovenești”.

Sperăm că decomunizarea înfăptuită activ în Ucraina, în contextul războiului, va avea consecințe pozitive și pentru comunitatea românească în sensul scutirii acesteia de narativele sovietice și rusești, cu caracter vădit imperialist, privind așa-zisa „limba moldovenească”. Soluționarea acestei probleme pe cale politică va pune punctul pe „i” în procedurile judiciare, prin care părinții elevilor și profesorii solicită Ministerul Educației și Științei din Ucraina să anuleze cotele de limbă ucraineană, ilegal introduse în şcolile cu predare în „limba moldovenească”. Astfel de procese judiciare nu fac bine unei țări care candidează oficial pentru aderarea la UE.

Având în vedere cele spuse mai sus, solicităm din nou Ministerului Educației și Științei al Ucrainei să se implice în rezolvarea problemei privind anularea ordinelor directorilor de școli din regiunea Odesa privind introducerea cotelor de limbă ucraineană în școlile cu predare în „limba moldovenească” .

Cerem ca aceste școli să revină, începând cu 1 septembrie 2022, la sistemul de predare în limba română, după cum a fost anterior anului 1998, când, împotriva voinței părinților, elevilor și profesorilor, instituțiile de învățământ secundar au fost trecute din oficiu la predarea în „limba moldovenească”. Considerăm inacceptabil actul redenumirii, începând cu 1998, a limbii române în „limbă moldovenească” și trecerii la o limbă artificială de predare în școli, din motive strict politice, fără a ține seama de opinia participanților la procesul educațional.

De asemenea, solicităm – nu pentru prima dată – unificarea programelor de învățământ pentru școlile cu limba română de predare din regiunea Odesa cu programele respective pentru școlile din regiunile Cernăuți și Transcarpatică, școli care în prezent sunt împărțite artificial în instituții de învățământ cu limbi de predare presupuse a fi diferite: română/„moldovenească”.

Cu stimă,

Ilie T. Zegrea, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți,

Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”,

Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”,

Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress,

Mihai Mecineanu, președintele Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa,

Ștefan Broască, vice-președintele Asociației Științifico-Pedagogice „Aron Pumnul” din Ucraina.

MEMORIU CNRU (în limba ucraineană).

Sursa :

Cum președintele ȚĂRII este șeful STATULUI , iată OPINIA unui jurnalist despre STAT :

” Pe măsură ce statul se umflă, viața noastră devine din ce în ce mai complicată, mai scumpă, mai apăsătoare, mai fără cap.
Avem funcționari la pîndă la fiecare colț,
funcționari la primărie,
funcționari în control la restaurant și la firmă,
ofițeri pe fir și ofițeri pe urma fiecărui suspect,
agenți,inspectori și referenți,
miniștrii transformați în ofițeri și ofițeri împinși ca miniștri,
registratori și băgători de seamă,
consilieri și experți,
servicii secrete peste servicii secrete cu bani peste bani, directori și sub directori,
o uriașă pletoră de mediocri înarmați cu legitimație, unii și cu arme, cu drepturi de control, de sancțiuni și de declanșat procedura de interdicție”…………..

CONTINUAREA pe :

Alioșa .

10/08/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/54 ! ” VIITOR de aur, ROMÂNIA are ???

Filed under: generale — Aliosa @ 10:48 am

Motto :

” Peștele de la CAP se strică” !!! 😦 😦 😦

Pentru a nu mai da ” apă la moară”

ca pe unii din ” prietenii mei virtuali capul rău să-i doară 🙂 ,

în cele ce urmează voi folosi materialul specialiștilor în jurnalism !!! 🙂 🙂 🙂

1) Oamenii din subordinea ministrului de interne , Lucian Bode , despre ȘOFERII depistați la volan DROGAȚI , se laudă cu AMENZILE date 😦 dar despre TRAFICANȚII de DROGURI , nu scot o vorbă !!! 😦 😦 😦

Toate detaliile pe :

https://www.libertatea.ro/stiri/explozie-de-soferi-depistati-drogati-la-volan-cu-care-se-lauda-politia-romana-4233196

2) La Festivalul UNTOLD de la CLUJ , s-au întâmplat de toate , de la CONSUM de DROGURI la BĂTĂI între clanurile interlope ( a doua imagine de mai jos , cele două cercuri albe din mijloc) !!! 😦 😦 😦

Sursa celor patru imagini mai sus postate și toate amănuntele versus Festivalul UNTOLD de la Clujul patronat de fostul PD-ist, PDL-ist , acum PNL-ist , Emil Boc , cel din mijlocul penultimei imagini , cu ochelari și mâna stângă în buzunarul pantalonilor ,

pe :

https://www.libertatea.ro/opinii/lucrurile-nespuse-despre-adolescentii-de-langa-noi-epoca-untold-si-invazia-drogurilor-4237405

Dacă SITE-ul sus de nominalizat vă displace 😦 îmi pare rău 😦 dar nu am ce vă face ! 🙂 În acest caz , postez spre LECTURARE , un alt SITE :

https://observatornews.ro/entertainment/lucian-bode-si-emil-boc-prezenti-in-mijlocul-distractiei-de-la-untold-a-fost-a-treia-noapte-alba-de-festival-482723.html

https://observatornews.ro/entertainment/bilantul-incidentelor-de-la-untold-tanara-luata-cu-targa-peste-100-de-festivalieri-prinsi-cu-substante-interzise-si-o-bataie-can-filme-482814.html

3) Pentru persoanele virtuale care nici până la această oră nu au priceput că ” România educată” de oamenii președintelui țării, Klaus WERNER Johannis , gestionată după cum le ordonă STRĂINII de NEAM și ȚARĂ 😦 le recomand să citească cu mintea limpede următoarele :

” Străinii care ne conduc:

” Ministrul Bogdan Aurescu nu este Român. Pe tatăl său îl chema Goldenberg înainte să-și schimbe numele

Străinii care ne conduc: Ministrul Bogdan Aurescu nu este Român. Pe tatăl său îl chema Goldenberg înainte să-și schimbe numele

Străinii care ne conduc: Ministrul Bogdan Aurescu nu este Român

Pe tatăl său îl chema Goldenberg înainte să-și schimbe numele

Un înaintaş al lui, Iosif Aurescu (înrudit ca neam cu bunicul de tată al lui Aurescu), a emigrat în Israel. Iosif Aurescu, care în perioada interbelică, înainte de a scrie în presa pro-comunistă din București, îl chema Iosif Goldenberg (la Arhivele Naționale, îl găsim şi ca Iosif Goldemberg, cu m în loc de n, pe o listă a comuniştilor ilegalişti din România), dar şi-a schimbat numele (ca şi alţii din familia lui) ca să pară mai „român“ (gold = aur).

În Israel, Iosif Aurescu (fost Goldenberg, unchi al tatălui lui Bogdan Aurescu) a fondat o presă de limba română ce este în prezent finanţată şi susţinută de ministerul de Externe român, condus de Bogdan Aurescu.

Acești Aurescu-Goldenberg se trag din negustorimea evreiască din Brăila-Galați (cu afaceri în porturi și zonele comerciale / magazine, târguri). Strămoșii lui Bogdan Aurescu, care încă mai are rude cu numele Aurescu la Brăila-Galați, s-au deplasat spre Focșani la un moment dat, dar au dobândit proprietăți (terenuri) pe lângă Râmnicu Sărat. De aici, din zona Râmnicu Sărat, a ajuns, cu numele C-țin Aurescu, tatăl lui Bogdan Aurescu în București, ofiţer la MapN, apoi din 1998 director la Lukoil România (care nu aparține statului rus, ci unor afaceriști “ruși” propulsați cu sprijin american inclusiv la București, pe lângă președintele Emil Constantinescu).

(Dosarul Aurescu-Lukoil-familia israeliană Ofer ar fi foarte interesant pentru cine l-ar parcurge, dacă ar fi publicat; israelienii Ofer – Sammy Ofer & family -, originari din zona Galați, ca și familia Aurescu-Goldenberg, au început să cumpere mari hălci din România în același an sau concomitent cu propulsarea lui Bogdan Aurescu la MAE).” .

Sursa :

4) În timp ce milioane de ROMÂNI nu au BANI de MEDICAMENTE și MÂNCARE 😦 😦 😦

unii STRĂINI de NEAM și ȚARĂ , au PENSII SPECIALE !!! 😦 😦 😦

Dacă cele sus postate-republicate NU vă INTERESEAZĂ 😦

recomand spre lecturare ceva care sigur vă va ÎNGRIJORA ! 😦

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2022/08/07/ins-fondul-forestier-ocupa-27-7-din-suprafata-tarii-la-finele-anului-2021–960691

Alioșa .

07/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/53 ! Tupeu de ” colaborator ”al fostei securități ca poliție politică .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:40 am

În loc de motto :

Pentru persoanele virtuale care se întreabă în gând de ce nu postez nimic despre războiul dintre Rusia și Ucraina , răspunsul se găsește în lucrarea semnată de

Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor

Sursa foto :

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/trataul-cu-ucraina-un-act-de-tradare-nationala

” În 1991 Parlamentul României declara ca TERITORIILE ROMANEȘTI DIN UCRAINA sunt de drept ale României.


În 1997, la cererea NATO, teritoriile romanești AU RAMAS ALE UCRAINEI.


În 2014 Traian Băsescu declara că NU VA RECUNOAȘTE UN REFERENDUM al ROMÂNILOR din UCRAINA …
Toate detaliile pe :
https://saccsiv.wordpress.com/2014/05/16/traseul-tradarii-in-1991-parlamentul-romaniei-declara-ca-teritoriile-romanesti-din-ucraina-sunt-de-drept-ale-romaniei-in-1997-la-cererea-nato-teritoriile-romanesti-au-ramas-ale-ucrainei-in-2014-t/

Motto:

Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga) .

” Dragă Stolo …..

Pentru persoanele virtuale loiale mediatic fostului președinte al României , Traian Băsescu și găștii lui din PDL care acum nu numai că s-a contopit cu PNL , dar îl și domină copios ,

REPUBLIC prin ” copy paste” și OPINIILE specialiștilor în jurnalism și investigații jurnalistice , despre fostul COLABORATOR al Securității Statului Român ca poliție politică :

” Anunțul nopții despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României: Eu am greșit

 

Anunțul nopții despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României: Eu am greșit

Traian Băsescu a vorbit deschis despre perioada în care a fost președintele României, enumerând câteva dintre regretele sale, printre care se numără și Laura Codruța Kovesi. Ce a putut spune fostul președinte despre fosta șefă a DNA?

Între 2004 și 2014, Traian Băsescu a avut parte de două mandate tumultoase, întrerupte de două suspendări din funcție în urma votului Parlamentului de la București. La alegerile prezidențiale din 2004, Traian Băsescu a reușit să îl învingă pe Adrian Năstase în al doilea tur de scrutin, iar la alegerile prezidențiale din 2009 a fost reales președinte al României pentru un nou mandat de cinci ani, învingându-l pe Mircea Geoană.

Băsescu regretă că a pus-o pe Kovesi la șefia DNA

Deși majoritatea oamenilor știu aproape tot ce s-a întâmplat cu Traian Băsescu între 2004 și 2014, puține persoane știu că, dacă ar putea da timpul înapoi, fostul președinte al României nu ar mai repeta aceleași greșeli, pe care le regretă și în ziua de astăzi. Într-un interviu de excepție, acesta a recunoscut că regretă și astăzi că a numit-o pe Laura Codruța Kovesi în funcția de conducere a DNA (Direcția Națională Anticorupție).

În timpul celor două mandate prezidențiale, Traian Băsescu a numit-o pe Laura Codruța Kovesi de două ori în fruntea Parchetului General, odată în 2006 și odată în 2009, deși avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii era negativ.

 Ulterior, în 2013, Traian Băsescu a numit-o pe Laura Codruța Kovesi în funcția de conducere a Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

În timpul mandatului ei, procurorii DNA au trimis în judecată mai mulți apropiați ai fostului președinte, chiar și pe fratele lui, Mircea Băsescu, care a fost condamnat definitiv în 2016 la patru ani de închisoare cu executare. De altfel, au fost judecați și nepotul său (Dragoș Băsescu – condamnat definitiv în 2018 la trei ani cu executare), fiica sa, (Ioana Băsescu – trimisă în judecată în 2018) și soțul ei (avocatul Radu Pricop – trimis în judecată în anul 2015 și achitat), dar și Elena Udrea (trimisă în judecată de nenumărate ori).

Băsescu spune că puterea i-a luat mințile lui Kovesi

Abia în 2018, fostul președinte al României a recunoscut că regretă că a numit-o pe Laura Codruța Kovesi la șefia DNA, uitând că puterea schimbă oamenii.

„Binomul va mai rezista cât timp va mai fi acest tandem Kovesi-Lazăr, dar, pe urmă, sunt convins că președinții vor învăța din aceasta experiență, când se va mai pune problema numirilor: două instituții bugetare care hotărăsc să stăpânească clasa politică. Va trebui să avem în vedere, de acum, un sistem de control al puterilor.

Aici eu am greșit, legea spune două mandate de câte trei ani, am făcut-o pe Kovesi procuror general de două ori, și m-am bătut pentru ea să fie la șefia DNA. Am greșit, nu am luat în considerare faptul că puterea îți ia mințile, e la fel de periculoasă ca și corupția, când vrei să-ți exerciți puterea zi și noapte.

Eu am avut sentimentul de putere, știu ce înseamnă și știu că trebuie să-ți stăpînești tentația de a avea putere. Puterea nu trebuie exercitată discreționar, ci cu fermitate și respectînd legea”, spunea Traian Băsescu, la patru ani de la plecarea sa de la Cotroceni.” !!! 😦 😦 😦

Sursa :

https://www.capital.ro/anuntul-noptii-despre-traian-basescu-s-a-aflat-ce-a-facut-fostul-presednte-al-romaniei-eu-am-gresit.html

Tupeul pe care-l au la ora actuală liderii formațiunii politice anti-ROMÂNEȘTI, aroganța , sfidarea, nesimțirea și duplicitatea liderului UDMR , Kelemen Hunor versus declarațiile premierului Ciucă și ale președintelui României , Johannis , care le-au cerut să se exprime cu celeritate față de discursul antieuropean, rasist și antiromânesc al premierului ungur, Viktor Orban la Băile Tușnad , la care au participat și aplaudat ……………………..

https://republica.ro/fostul-ambasador-al-israelului-la-bucuresti-nivelul-rasismului-in-romania-este-mult-mai-scazut-decat-in

se datorează nu numai lui Klaus WERNER Johannis

ci în mare măsură ex-președintelui Traian Băsescu care i-a băgat din INTERES POLITIC în 2010 în guvernul PDL condus de fostul PDL-ist , acum PNL-ist , Emil Boc !!! 😦 😦 😦

Sursa imaginilor-citat de mai sus , ” De la lume adunate , înapoi la lume date” !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

06/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/52 ! În ” România educată” se UITĂ valorile naționale și se promovează nonvalorile actuale .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:50 am

Motto:

” Cine UITĂ , nu merită ” ( Nicolae Iorga) .

De sfânta sărbătoare

” Schimbarea la față a Domnului ” ,

mă rog bunului DUMNEZEU să le schimbe românilor atitudinea față de ISTORIA neamului românesc, valorile lui culturale și științifice și nu în ultimul rând față de bogățiile ȚĂRII care , ori sunt vândute străinilor , ori sunt neexploatate din interese meschine !!! 😦 😦 😦

https://www.dcnews.ro/de-ce-nu-exploatam-zacamantul-de-la-caragele-in-contextul-crizei-energetice-e-deja-caz-de-securitate-nationala_880693.html

” PLOAIA ARTIFICIALĂ, INVENTATĂ DE O ROMÂNCĂ, AR FI SALVAT ASTĂZI ROMÂNIA DE SECETĂ

Ștefania Maracineanu, savanta considerata un adevarat fenomen in lumea științifică europeana este considerata savanta care a descoperit radioactivitatea artificiala, o veritabila revoluție în stiinta, precum și procedeul de declanșare artificială a ploii.

Deşi este o somitate a științei mondiale, în țara natală, Ştefania Mărăcineanu a dispărut din conștiința publicului larg. Fiziciana română care a lucrat în laboratorul soților Curie s-a născut la Bucureşti, pe 18 iunie 1882. După ce a terminat liceul „Elena Doamna”, a urmat cursurile Facultății de Științe Fizico- Chimice, pe care o absolvit-o în 1910. A devenit apoi profesoară de fizică şi chimie la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, iar în 1919 a primit o bursă de specializare de doi ani la Paris, unde a asistat la cursurile de radioactivitate ţinute de celebra Marie Curie, la Institutul de Radiu.

A ratat un Premiu Nobel în faţa faimosului cuplu de chimişti francezi, în 1935, premiaţi pentru descoperirea radioactivității artificiale, chiar dacă, în urma doctoratului din 1924, Ştefania demonstrase fenomenul în faţa unei săli arhipline.

În 1924 își susține teza de doctorat cu titlul Cercetări privind constanta poloniului şi penetrarea substanțelor radioactive în metale la Facultatea de Științe a Universității din Paris pentru care a primit calificativul Très Honorable. Românca a prezentat în lucrare niște descoperiri senzaționale, printre care observația că substanțele radioactive prezentau fluctuații ale intensității radiațiilor, deși intensitatea lor ar fi trebuit, conform nivelului cunoștințelor științifice din acea vreme, să fie constantă. Ştefania, prin experimentele făcute, punea acest fenomen pe seama radiațiilor solare, după ce observase că suportul de plumb al unor substanțe radioactive devine la rândul său radioactiv, chiar şi după eliminarea acestor substanțe, iar expunerea la soare a acestui suport măreşte de zeci de ori intensitatea radiaţiilor, fenomen pe care l-a denumit radioactivitate artificială.

Teza a entuziasmat asistenţa, iar Marie Curie i-a oferit un post de cercetătoare la laboratorul ei, iar profesorul Deslandres i-a făcut cadou câteva plăci de plumb de pe acoperişul Observatorului astronomic parizian, plăci vechi de 300 de ani. Cu ajutorul acestora a reușit încă odată să confirme radioactivitatea artificială: părţile plăcilor care au fost expuse la soare perioade îndelungate de timp erau radioactive.

Fiziciana nu a protestat când Nobelul i-a fost suflat, deşi Irène Joliot-Curie declarase într-un interviu acordat ziarului „Neues Wiener Journal”, publicat pe 5 iunie 1934, că „ne amintim că savanta română, domnișoara Mărăcineanu, a anunţat în 1924 descoperirea radioactivității artificiale”.

În 1925, s-a întors pentru puţin timp în ţară, unde fusese numită asistenta profesorului Cristache Musceleanu, la Universitatea din Bucureşti, dar a continuat apoi să lucreze pentru Laboratorul Mariei Curie şi pentru Observatoarele din Meudon şi Paris, până în 1930. În România a reuşit, cu mijloace proprii, să creeze primul Laborator de Radioactivitate din ţară.

Una dintre preocupările deosebite ale Ștefaniei a reprezentat-o şi legătura dintre radioactivitate şi meteorologie. Interesul a apărut din perioada când studia la Observatorul din Meudon. Încercând să înțeleagă mecanismul de declanșare a ploiilor, Ștefania a ajuns la concluzia că radiațiile ar putea fi importante în acest fenomen. Astfel, a făcut un experiment, încercând să creeze o concentrație artificială de radioactivitate în nori prin injectarea norilor joşi cu săruri radioactive.

Experimentul a avut loc în vara secetoasă a anului 1931, în Bărăgan. Pentru realizarea lui a primit sprijinul profesorilor Dimitrie Bungeţianu şi N. Vasilescu-Karpen, iar cel care a pilotat avionul din care s-au lansat sărurile radioactive a fost pilotul-prinţ Constantin „Bâzu” Cantacuzino, devenit mai târziu o legendă a aviației române în cel de-al Doilea Război Mondial.

Experiența a fost un succes, Mărăcineanu fiind apoi însărcinată de guvernul francez să experimenteze „ploaia artificială” şi în Algeria, colonia franceză Africa. După 1945, cercetările în acest domeniu au continuat mai ales în SUA, dar şi în alte ţări, substanţele folosite pentru injectarea norilor fiind numeroase, printre ele numărându-se iodura de argint sau zăpada carbonică.

Daca activitatea științifica a Ștefaniei Maracineanu este bine cunoscuta, viata ei personala rămâne un adevarat mister. S-a nascut la Bucuresti, in 18 iunie 1882, dar nu dorea sa vorbeasca despre anii copilăriei si adolescentei; spunea ca au fost ani întunecați, un capitol din viata de care nu dorea sa-si aminteasca. Se bănuiește doar ca provenea dintr-o familie instarita, daca avusese privilegiul de a fi ținută in scoală.

Savanta s-a îmbolnăvit de cancer, cauzat de iradieri și a murit la data de 15 august 1944. Surse: evz.roromaniamea.org

Sursa :

Din păcate , în ” România educată” 🙂 de președintele României, Klaus WERNER Johannis de OPT ani gestionată , ca să nu spun DEZBINATĂ , mințită, MANIPULATĂ , învrăjbită și SĂRĂCITĂ ” pas cu pas” exemplul uitării SAVANTEI menționată în articolul sus REPUBLICAT , nu este singurul ………………

https://m.dcnews.ro/destin-umilitor-pentru-romanul-care-a-dat-20-de-milioane-de-euro-pentru-o-inventie-salvatoare-pentru-romania-instalatia-pusa-la-pamant-dezvaluie-octavian-popa-l-au-terminat_881960.html

” Sângele apă nu se face ” spune-o vorbă din poporul românesc ! 🙂

Dacă la un anume eveniment organizat de o fundație săsească , președintele României , Klaus WERNER Johannis și premierul său , Nicolae Ionel Ciucă și alți politicieni din gașca lor , NU a UITAT să participe

la aniversarea CENTENARULUI inegalabilului romancier ,

Marin Preda , din TELEORMAN , autorul romanului

” Cel mai iubit dintre pământeni ”

cei sus nominalizați , nu numai că nu au participat 😦 😦 😦

dar NU au scos nici o vorbuliță !!! 😦 😦 😦

Din respect pentru NEAMUL ROMÂNESC și memoria autorului romanului

” Cel mai iubit dintre pământeni” 🙂 🙂 🙂

REPUBLIC prin ” copy paste” articolul :

” Centenar Marin Preda: celebritatea creatorului noțiunii de „obsedant deceniu”

La 5 august 1922, Marin Preda vedea lumina zilei în Siliștea-Gumești în actualul județ Teleorman. Joița Preda, mama lui nu era căsătorită legal cu Tudor Călărașu, pentru ca ea să nu piardă indemnizația de văduvă de război.

Romanul Moromeții prezintă, cu digresiunile literare specifice ficțiunii combinate cu realitatea, familia Călărașu-Preda care a inspirat familia Moromeților.

Personal, aș alătura Moromeților Amintirile din Copilărie ale lui Creangă, pentru că Marin Preda descrie copilăria și viața țăranilor din Câmpia Română, în timp ce Creangă vorbește de țăranii de la munte ai Moldovei.

Aș mai așeza Moromeții alături de Ion și de Răscoala lui Liviu Rebreanu, de Desculț al altui teleormănean de geniu, Zaharia Stancu.

Marin Preda a rămas celebru prin crearea noțiunii de obsedant deceniu cu referire la perioada 1948-1958, a marilor răstunări sociale, cazanul în care s-a topit oțelul „lumii noi”, a „omului nou” sub regimul comunist.

Marin Preda ca și Creangă sau Caragiale (aș cita nuvela În Vreme de Război) au fost răzvrătiți contra sistemului politic deși Marin Preda a avut o carieră strălucită în comunism și o viață socială mult mai prosperă decât cea a copilăriei din anii interbelici.

Și totuși, Marin Preda, după ce a cucerit mințile elitei comuniste cu Moromeții I, care i-a adus Premiul de Stat, după ce a ajuns directorul Editurii Cartea Românească până la moartea sa fulgerătoare din mai 1980, învăluită în mister și generatoare a unei teorii a conspirației, a decis să spună adevărul despre „obsedantul deceniu”. Tânărul care în anii celui de Al Doilea Război Mondial circula iarna toată ziua cu tramvaiul de la Gara de Nord la Obor (aproximativ traseul troleibuzului 85 de azi) pentru că nu avea unde să stea și nu-și permitea decât acel abonament la tramvai care a ajuns scriitor premiat de conducerea comunistă, cu excursii în Vietnam, a încercat să evadeze din lumea comunistă prin scris. Citind proza lui William Faulkner, Marin Preda a vrut să arate abuzurile comuniste, mediul concentraționar, epurările din sânul comuniștilor, mergând până la tentativa de a-l reabilita literar cel puțin pe dictatorul Antonescu. S-a spus că Victor Petrini eroul din „Cel mai iubit dintre pământeni” ar fi fost imaginea filosofului Mircea Vulcănescu, un funcționar antisemit notoriu, servil regimului Antonescu. În „Delirul”, încercarea de reabilitare a lui Antonescu este evidentă. Să nu uităm că Nicolae Ceaușescu însuși ar fi dorit să facă asta la mijlocul anilor 80. Greu de înțeles de ce, pentru că Nicolae Ceaușescu era în închisoare în anii dictaturii antonesciene. Când Ceaușescu a spus că realismul socialist al anilor 50 trebuia reintrodus în anii 70-80, Marin Preda a amenințat cu sinuciderea. Evident, nu se știe dacă a fost reală povestea respectivă, dar un lucru este cert. Marin Preda, copilul bolnav de malarie din Câmpia Română a ajuns la o școală de învățători din Abrud, a venit în 1940, după Dictatul de la Viena, în București, la frații lui și a avut o existență zbuciumată material. Totuși, în anii 40, Marin Preda vine în contact cu oamenii de cultură interbelici, unii antisemiți, are slujbe mărunte de corector, publică sub pseudonim și chiar cu numele lui. I se prezice un viitor strălucit ca scriitor, Epoca comunistă îl adoptă, fiindcă avea dosar bun, fiu de văduvă de război, țăran sărac (cu pământ dar sărac că ăsta era paradoxul României Mari) dar el nu o acceptă necondiționat ca Zaharia Stancu de exemplu sau ca Mihai Beniuc sau Petre Ghelmez sau alți culturnici ai perioadei comuniste.

Repet, nu se cunosc mecanismele prin care Marin Preda vrea să reabiliteze perioada interbelică, după cum nu se știe nici de ce Nicolae Ceaușescu a copiat dictatura lui Carol al II-lea la capitolul naționalism. O posibilă explicație este că orice om, de orice condiție care îndură privațiuniu (iar Marin Preda le-a îndurat din plin) vrea să câștige bătălia cu epoca, cu sine însuși. Nu degeaba a creat noțiunea de „obsedat deceniu”, adică de perioadă în care totul era întors, valorile erau trecute la index justificat sau nu (nu toți cei care au fost închiși pentru legionarism, antisemitism, pro-nazism etc au fost în realitate așa, deși o bună parte dintre cei ajunși în Gulagul românesc au fost în poziții cheie politice, militare unde au persecutat evreii, comuniștii, adversarii politici, au aderat la cauza lui Hitler și Antonescu ).

La un secol de la nașterea sa, Marin Preda rămâne dacă nu „cel mai iubit dintre pământeni”, cel mai interesant scriitor român din toate timpurile, cel puțin, în opinia mea de pasionat de literatură.”.

Sursa :

Iar în final de postare-republicare , postez spre atentă lecturare , lucrarea unui elev de clasa I , intitulată

” Dorința mea cea mai mare” :

Alioșa .

04/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/51. Tăcerea celor de la UDMR versus discursul premierului Ungariei, Viktor Orban , la tabăra de vară de la Băile Tușnad , este dovada că ” joacă la două capete” .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:36 am

Viktor Orban face de ani de zile ceea ce fac liderii fasciști din toate timpurile: construiește o istorie alternativă a națiunii alese, dar asuprite, care are nevoie să-și regăsească vigoarea pierdută pentru a izbândi împotriva dușmanilor perfizi.
Un autocrat convins că e destinul său istoric să-și facă națiunea de oțel și care nu mai are niciun fel de rețineri să anunțe deschis că diferențele de culoare a pielii, de limbă, de cultură și de credințe sunt cel mai mare pericol pentru sufletul națiunii sale e un avertisment pentru întregul continent.

Redacția DeLa0.ro (Cel mai periculos om din Europa)

Versus discursul premierului Ungariei, Viktor Orban.

la tabăra de vară a maghiarimii de la Băile Tușnad ,din inima ROMÂNIEI ,

liderii UDMR în frunte cu președintele lor , Kelemen Hunor și vicepremier al României în guvernul PNL(PDL)&PSD&UDMR terminând cu miniștrii participanți precum ministrul mediului și al sportului , au TĂCUT și încă TAC 😦 ca să-i facă lui Viktor Orban pe plac !!! 😦 😦 😦

Pe bună dreptate , vorbele poetului George COȘBUC ,

” iar a tăcea , și lașii știu ” 😦 😦 😦

sunt dureros de actuale !!! 😦 😦 😦

În cele ce urmează , REPUBLIC prin ” copy paste”

un articol care ar trebui să dea de GÂNDIT

celor care conjunctural și vremelnic conduc ROMÂNIA la ora actuală!!! 😦 😦 😦

” Guvernul Orban a finanțat cu milioane de euro o fundație condusă de ministrul Tanczos Barna, inclusiv o academie de hochei din comuna natală a președintelui UDMR / Ministrul refuză să comenteze declarațiile rasiste ale premierului Ungariei, Kelemen Hunor i-a luat apărarea

La sfârșitul lunii trecute, Tanczos Barna, lider UDMR și ministru al Mediului, a refuzat, în mod repetat, să comenteze declarațiile rasiste făcute la Tușnad, cu câteva zile înainte, de premierul Ungariei, Viktor Orban. O posibilă explicație a tăcerii liderului UDMR o reprezintă faptul că Guvernul condus de Orban a finanțat cu milioane de euro, timp de mai mulți ani, activitatea unei fundații din Miercurea Ciuc, Mens Sana, al cărei președinte este însuși Tanczos Barna.

  • Contactat de G4Media.ro, Tanczos Barna a transmis că poziția sa față de discursul de la Tușnad nu are nici o legătură cu banii veniți de la Budapesta pentru fundația sa.

Prin această fundație și proiectele acesteia – un exemplu fiind dotarea cu echipamente a unei Clinici de cardiologie din Mircurea Ciuc – Tanczos Barna capitalizează un procent uriaș de imagine în rândul maghiarimii. Și nu numai el: un alt proiect-cheie al acestei fundații – o academie de hochei pe gheață finanțată, de asemenea, de Guvernul maghiar –, își are sediul chiar în comuna natală a președintelui UDMR, Kelemen Hunor.

Întrebat, la rândul său, despre declarațiile lui Orban, Kelemen i-a luat apărarea acestuia, spunând că ”nu a fost un discurs rasist”. Atât Tanczos, cât și Kelemen au declarat pentru G4Media.ro că nu există ”nici o legătură” între pozițiile lor față de discursul de la Tușnad și finanțările primite din partea Guvernului ungar.

Unul dintre vehiculele implicării financiare a Guvernului Ungariei în derularea unor proiecte din România este Fundația Mens Sana din Miercurea Ciuc. Înființată în 1995, această fundație are ca fondatori Parohiile Romano-Catolice din comuna Cârța și municipiul Miercurea Ciuc.

Președinte al Fundației este actualul ministru al Mediului, liderul UDMR Tanczos Barna. El a fost prezent, luna trecută, la Tușnad, unde premierul maghiar Viktor Orban a susținut un discurs care a provocat indignare și proteste puternice din partea mai multor țări occidentale.

Sursa Foto: Facebook/ Tanczos Barna, în public la momentul discursului lui Orban

Lui Orban i s-a reproșat, îndeosebi, tenta rasistă a unora dintre spusele sale: ”Stânga internaționalistă are un șiretlic, un șiretlic ideologic: pretenția, pretenția lor, că Europa este în mod inerent o Europă de rasă mixtă. Este o orbire istorică și semantică, deoarece confundă lucruri diferite. Pentru că există o lume în care popoarele europene sunt amestecate cu oameni din afara Europei. (…) Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim o rasă mixtă (…) Situația de astăzi este că civilizația islamică, care se îndreaptă în mod constant spre Europa, și-a dat seama că ruta prin Ungaria nu este potrivită pentru a-și trimite oamenii în Europa (…)”.

Prezent, după câteva zile, în studioul unei televiziuni și întrebat despre aceste declarații, Tanczos Barna a refuzat, de mai multe ori, să le comenteze. Una dintre posibilele explicații ale acestui refuz ar fi că Fundația Mens Sana pe care o conduce în calitate de președinte este finanțată cu sume de ordinul milioanelor de euro de către Guvernul condus de Orban.

Sursa: Captură din declarația de interese a lui Tanczos Barna din iunie 2022

În 2021, Fundația Mens Sana a anunțat derularea unui proiect major cu finanțare maghiară: circa 2,3 milioane de euro pentru dotarea unui centru de chirurgie intervențională la Spitalul Județean Miercurea Ciuc. Un comunicat al UDMR pe marginea acestei finanțări a fost postat pe site-ul Spitalului, în februarie 2021.

Primul proiect pentru care s-au primit bani de la Budapesta, prin intermediul acestei Fundații, a fost, însă, Academia Secuiască de Hochei pe Gheață din localitatea Cârța-Harghita, un complex care, în final, va avea școală, centru medical și metodologic, precum și locuri de cazare destinat tinerilor sportivi care se pregătesc într-un patinoar construit, anterior, din banii Guvernului României.

Fundația a mai amenajat patinoare mobile sub formă de corturi în Miercurea Ciuc, Gheorgheni și Sfântu Gheorghe.

În 2019, premierul Viktor Orban a vizitat Academia, cu acea ocazie organizatorii afirmând că, după 2016, complexul a fost finanțat de Budapesta cu 5 milioane de euro. După aproape doi ani, în martie 2021, o investigație France24 estima că 90% din cei 10 milioane de euro cheltuite de Mens Sana la Cârța proveneau de la Guvernul lui Orban.

Cârța este comuna în care s-a născut președintele UDMR, Kelemen Hunor. Într-un interviu postat în 2019 pe site-ul Academiei,  Tanczos Barna declara că, în condițiile în care puteau merge în alte părți, Orban și staff-ul lui au venit la Cârța la invitația lui Kelemen Hunor care ”a considerat înființarea Academiei o chestiune de suflet de la bun început”.

Academia.jpg Kelemen Hunor (în centru) la inaugurarea unuia dintre obiectivele Academiei din Cârța Sursa: Facebook

Spre deosebire de Tanczos, Kelemen l-a apărat fățiș pe Orban, susținând că ”Dacă punem discursul în context, nu a fost un discurs rasist. (…) Amestecul de rase este o chestiune privată. (…) Chiar nu văd sensul de ce să explicăm, să spunem cine de ce aplaudă un discurs.”

La fel ca Tanczos, și Kelemen a declarat, pentru G4Media.ro, că finanțarea de la Cârța nu are ”nici o legătură” cu reacția sa sa față de discursul premierului ungar.

În 2020, în același județ cu Miercurea Ciuc, Cârța și Tușnad, a avut loc un incident provocat de comunitatea maghiară și care amintește de reticența ”amestecului de rase” din partea comunității maghiare. Locuitorii comunei Ditrău au protestat față de faptul că, din cauza lipsei de personal, o brutărie din localitate angajase doi sri-lankezi și au cerut expulzarea lor.

Intervievați de jurnaliști, ei au declarat că le este frică ”să nu vină un val de migranţi”. UDMR, prin vocea purtătorului de cuvânt, a transmis atunci că ”Nu putem accepta incitarea la ură împotriva unor oameni de o altă culoare sau pentru simplul fapt că vorbesc altă limbă” și a informat că liderii locali ai UDMR aveau activități de ”informare și mediatizare. Să ne calmăm și să nu permitem incitările”.

Sursa :

Pentru o înțelegere și mai corectă a gravității discursului premierului Ungariei pe PĂMÂNT ROMÂNESC , recomand ACCESAREA și a link-urilor :

https://republica.ro/zudmr-a-intrat-intr-o-stare-de-subordonare-fata-de-orban-le-este-aproape-imposibil-sa-se-retraga-au-intrat

Alioșa .

03/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/50 ! Rețeta italiană de sos ” RAGU BOLOGNESE ” .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:58 am

În loc de motto:

La prima vizită făcută în vara anului 2001 în ITALIA , mai exact în minunata regiune TOSCANA , cu ocazia participării la căsătoria civilă și religioasă a fiicei mele

la vreo două zile de la fericitul eveniment , am mâncat pentru prima dată în viața mea ,ce nu mâncasem până atunci, niciodată :

paste cu sos RAGU BOLOGNESE !!! 🙂 🙂 🙂

Sincer , nu m-am putut abține și i-am spus cuscrei mele, o bucătăreasă excelentă că așa PASTE DELICOASE , nu mai mâncasem niciodată ! 🙂

La întoarcerea în ROMÂNIA , am luat cu mine și REȚETA cu pricina iar de atunci și până în acum când tastez pe rând literă cu literă , fără exagerare , cel puțin de două ori pe lună , mâncam PASTE FĂINOASE cu SOS RAGU BOLONESE , sos pregătit de mine cam în această perioadă a anului , când ROȘIILE ROMÂNEȘTI sunt bine coapte ! 🙂

De atunci și până acum, în fiecare vară , în luna august , pregătesc pentru toamnă , iarnă, primăvară , cel puțin 24 de borcane a 0,720 kg ! 🙂

Singura deosebire față de REȚETA mai jos postată este că SOSUL de ROȘII folosit la prepararea SOSULUI RAGU BOLONESE nu este din comerț , ci îl pregătesc eu din timp după rețeta mea personală ! 🙂

Ca să nu mai lungesc vorba , în cele ce urmează voi posta

” de la lume adunate, înapoi la lume date” 🙂 🙂 🙂

rețeta de SOS RAGU BOLONESE care este EXACT la fel ca REȚETA adusă de mine din ITALIA în toamna anului 2001 !!! 🙂 🙂 🙂

Cum ” încercarea moarte n-are” , încercați și voi să puneți în practică cele sus spuse , auzite și văzute 🙂 și nu veți regreta ! 🙂

Spor la treabă !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa ! 🙂

01/08/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/49 . AUGUST( GUSTAR) a 8-a lună din calendar începe cu bune și mai puțin bune .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:19 am

A ) ” Dacă eşti guvernat de această lună a naşterii, cifra 8 se va identifica cu destinul tău, fiind cifra asociată ambiţiei, succesului, bogăţiei.

Eşti un iubitor, cele mai mari câştiguri le proiectezi în căsnicie şi starea de bine a celorlalţi.

Una dintre cele mai mari probleme ale tale are legătură cu sănătatea precară cauzată de munca în exces” .

Sursa celor din ghilimele , internetul ! 🙂

B ) Luna AUGUST a anului 2022, va rămâne în ISTORIE ca urmare a unor evenimente și fapte ,

unele bune, altele mai puțin bune !!! 🙂 😦 🙂

a 1 ) Aeroportul internațional BĂNEASA din nordul BUCUREȘTIULUI care se va REDESCHIDE luni, 1 august, 2022 , pentru curse comerciale de linie.
Pentru persoanele virtuale care NU au ȘTIUT din varii motive 😦 reamintesc faptul că Aeroportul BĂNEASA a fost ÎNCHIS timp de NOUĂ ani 😦 pentru modernizarea clădirilor și a echipamentelor aeroportuare.
Spre deosebire de Aeroportul internațional OTOPENI unde pasagerii trebuie să vină cu cel puțin două ore înainte de îmbarcare, la Aeroportul BĂNEASA timpul va fi sub o oră.
De la Radio România Actualități am aflat că s-a ales ziua de luni , 1 august, 2022 pentru redeschidere, pentru că la 1 august se împlinesc 110 ani de la inaugurarea Aeroportului internațional BUCUREȘTI BĂNEASA ” Aurel VLAICU” ! 🙂

Sursa foto , internetul .

a2 ) CONTRACTUL pentru autostrada Sibiu -Pitești va fi semnat azi, 1 august 2022 !!! 🙂 🙂 🙂

Toate detaliile pe :

a3) Pe timpul pandemiei de COVID-19 , unii s-au ÎMBOGĂȚIT , iar alții , cei mai mulți , au MURIT !!! 😦 😦 😦

https://www.stiripesurse.ro/mega-afacerea-vaccinul-pfizer-a-obtinut-venituri-si-profit-record-din-vanzarea-dozelor-pentru-covid_2490980.html

a4) Ei spun că ne APĂRĂ pe NOI , dar în realitate se APĂRĂ pe EI prin NOI !!! 🙂 😦 🙂

https://adevarul.ro/news/eveniment/celebra-divizie-101-aeropurtata-gata-apere-rusi-facut-istorie-normandia-ajuns-romania-1_62e69ab35163ec42712a44c5/index.html

a 5 ) Fostul președinte al PSD , Liviu Dragnea , a început campania electorală pentru ALEGERILE din 2024 :

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/liviu-dragnea-la-oradea-primul-discurs-post-puscarie-vrea-nationalizarea-companiilor-straine-si-scoaterea-nato-din-gradina-maicii-domului-prietenul-mang-un-catelus-172796.html

b) Astăzi, 1 august , va INTRARA în VIGOARE

ORDONANȚA nr.16/2022 a Guvernului PNL(PDL)&PSD&UDMR pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind CODUL FISCAL , abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale , care , vor da mari bătăi de cap atât guvernanților , ANAF , angajatorilor, angajaților în special 😦 și ROMÂNILOR în general !!! 😦 😦 😦
Toate detaliile se găsesc pe :
https://www.ey.com/ro_ro/tax-alerts/tax-alert-nr–26

c) Unul din puținii patrioți români , a înaintat o

” SCRISOARE DESCHISĂ adresată Președintelui României, domnul Klaus Werner Johannis și Primului-ministru, domnul Nicolae Ciucă, în legătură cu sărbătorirea la Budapesta a zilei de 4 august .

Prin aplicarea principiului reciprocității în relațiile cu Ungaria și după participarea unui număr însemnat de unguri la manifestările naționaliste și șovine de la Șumuleu Ciuc și Băile Tușnad, Președintele României, Guvernul Ciucă, majoritatea parlamentarilor și un număr mare de patrioți români au șansa de a fi prezenți la Budapesta, în ziua de 4august a.c., pentru a sărbători eliberarea poporului maghiar de regimul comunist al evreului ungur Bella Kun instalat și finanțat de la Moscova de comuniștii evrei ruși conduși de Vladimir Ilici Lenin.

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, Ungaria s-a aliat cu Rusia și a pornit un război împotriva României Mari cu scopul de a ocupa Ardealul.

În câteva luni, Armata Română a câștigat războiul și la 4 august 1919 a ocupat Budapesta.

Pentru a-i salva de la foame pe locuitorii din capitala Ungariei, zilnic, Armata Română a trimis la Budapesta, din rezervele de stat ale României Mari, câte 60 de vagoane cu grâu și 30 de vagoane cu cartofi.

La solicitarea Marilor Puteri participante la Primul Război Mondial, Armata Română a eliberat teritoriul

Ungariei, dar a lăsat ca la Budapesta să fluture drapelul roșu, galben și albastru moștenit de unguri și arborat de circa 900 de ani în cetatea Getică Buda, de la care se trage numele capitalei.

( N.R .

Autoritățile Statului Român, împreună cu cele ale Ungariei au ocazia și obligația să organizeze la Budapesta o mare adunare populară românească pentru a sărbători marea victorie, cu multiple semnificații, din ziua istorică de 4 august 1919. Dr.Gheorghe Funar Președintele Partidului România Noastră ”.

  • Sursa : internetul.

d) Pentru cei/cele care mă vor critica în GÂND că la COMENTARII nu au CURAJ ,că am ce am cu premierul Ungariei , Viktor Orban

le recomand să CITEASCĂ ” deîndată” dar cu foarte multă atenție și concentrare ,următorul CITAT :

Viktor Orban face de ani de zile ceea ce fac liderii fasciști din toate timpurile: construiește o istorie alternativă a națiunii alese, dar asuprite, care are nevoie să-și regăsească vigoarea pierdută pentru a izbândi împotriva dușmanilor perfizi.
Un autocrat convins că e destinul său istoric să-și facă națiunea de oțel și care nu mai are niciun fel de rețineri să anunțe deschis că diferențele de culoare a pielii, de limbă, de cultură și de credințe sunt cel mai mare pericol pentru sufletul națiunii sale e un avertisment pentru întregul continent.

Redacția DeLa0.ro (Cel mai periculos om din Europa)

e) La atacul mediatic asupra CADRELOR MILITARE în activitate, rezervă ,retragere în general și asupra PENSIONARILOR militari în special ce a continuat și continuă ” pas cu pas” 😦 😦 😦

” Forumul structurilor asociative din Sistemul de Apărare ,Ordine Publică și Securitate Națională i-a cerut președintelui Klaus Johannis să intervină pentru a stopa atacurile la adresa Armatei Române și pentru a scoate pensiile militare din categoria pensiilor speciale .Reprezentanții organizației avertizează că se urmărește desființarea Armatei Române și preluarea rolului acesteia de către militarii străini ”.

Continuarea pe :

f) Neputința ” guvernului lui Johannis” , PNL(PDL)&PSD&UDMR , condus de generalul cu patru stele obținute pe bandă rulantă 😦

versus BANII

care urmau să fie virați de Comisia Europeană până la sfârșitul lunii IULIE a.c. pentru implementarea în ” România educată” ( a se citi FURATĂ , DEZBINATĂ și MANIPULATĂ ) a Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR ) și care , vor veni de vor veni , prin luna septembrie , se vede și de pe LUNĂ !!! 😦 😦 😦

” România a ratat prima plată de 2,6 miliarde euro pe PNRR pe care o dorea făcută la final de iulie /

Comisia Europeană:

Rezultatul evaluării se amână pentru septembrie/ Precizările MIPE

Toate detaliile se găsesc pe :

g ) Pentru persoanele virtuale care încă nu au înțeles DE CE premierul Ungariei, Viktor Orban a FĂCUT propagandă pro-RUSIA în România, la tabăra ungurească de vară de la Băile Tușnad

le recomand lecturarea articolului :

h) Versus războiul Rusia-Ucraina , recomand persoanelor virtuale care vor ajunge pe aici , analizarea imparțială a fragmentului :

” Noi și aliații noștri am greșit calculele. Am mizat pe faptul că înarmați de NATO fiind, ucrainenii îi vor izgoni pe ruși de pe teritoriul ucrainean; am mizat că sancțiunile economice îi vor slei de puteri pe ruși, în timp ce pentru noi suportarea efectului lor de recul nu va ridica probleme; am mizat că rușii vor fi izolați pe plan extern și că nimeni nu îi va susține; am mizat că întreaga omenire și mai ales membrii UE și membrii NATO vor face front comun împotriva rușilor; am mizat că amenințarea armelor noastre nucleare va paraliza voința Rusiei de a recurge la ele într-o confruntare cu noi. Nici unul din aceste calcule nu a fost confirmat pe teren. Dimpotrivă.

Iată tot atâtea motive pentru a spune că vremea păcii a sosit. Soluțiile există. Ne trebuie pacea. Acum, iar nu mai târziu. Mai târziu pentru noi va fi prea târziu” al cărui sursă este :

https://www.ziuanews.ro/editorial/t-ierea-nodului-ucrainean-1571701

Alioșa .

30/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/48 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:04 am

Motto :

” Mai bine mai târziu, decât niciodată” spune-o vorbă ROMÂNEASCĂ ! 🙂

1) După mai multe zile de la HALUCINANTA declarație a premierului Ungariei, Viktor Orban dată în fața maghiarilor din România și a multor unguri din Ungaria la tabăra ungurească de vară de la Băile Tușnad 😦 😦 😦

premierul României , Generalul cu patru stele ,Nicolae Ionel Ciucă

a făcut spre surprinderea totală a mentorului său, președintele României , Klaus WERNER Johannis , următoarea DECLARAȚIE de presă :
https://youtu.be/OXhWSKbiN50

2) Recentele afirmații ale premierului ungur Viktor Orban versus „amestecul de rase” 😦 😦 😦 au fost aspru criticate de toată lumea civilizată din Uniunea Europeană 🙂 🙂 🙂 inclusiv de un oficial al Departamentului de Stat al SUA !!! 🙂 🙂 🙂

”O retorică de această natură este de neiertat” la peste „75 de ani după Holocaust”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citând un comunicat al lui Deborah Lipstadt, reprezentantă specială a Washingtonului pentru probleme de antisemitism.”………………
Toate detaliile pe :
https://www.agerpres.ro/politic-ex/2022/07/28/washingtonul-considera-de-neiertat-afirmatiile-lui-viktor-orban-privind-amestecul-de-rase–956577

3) Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ , vicepremierul României , Kelemen Hunor și ceilalți miniștri și parlamentari ai UDMR , nu numai că NU s-au DELIMITAT de DECLARAȚIILE halucinante ale premierului Ungariei , Viktor Orban,
ba dimpotrivă , au fost de ACORD cu ele aplaudându-le la scenă deschisă !!! 😦 😦 😦

” Declarațiile rasiste făcute de premierul Ungariei în România pun în dificultate coaliția la guvernare, mai ales că UDMR nu s-a delimitat public și explicit de derapajele regimului Viktor Orban, de care este, de altfel, apropiat.

În consecință, PNL și PSD fac eforturi de comunicare pentru a drege imaginea partenerilor de la UDMR, fără a fi însă foarte credibili ”……………
Continuarea pe :
https://pressone.ro/dictatorul-viktor-orban-delireaza-la-tusnad-udmr-se-face-ca-nu-stie-liberalii-despre-partenerii-de-coalitie-au-valori-europene

Informat ” deîndată” de consilierii săi personali despre DECLARAȚIA premierului Nicolae Ionel Ciucă , președintele României , Klaus WERNER Johannis

într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni în prezența președintelui Republicii Moldova ( BASARABIA ) a declarat cu subiect și predicat :

” Eu cred că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR, fiindcă la acel eveniment a fost prezentă o parte semnificativă din conducerea şi din rândul UDMR. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conţinutul acelui discurs pe care l-au aplaudat, ceea ce ar fi extrem de complicat, sau dacă nu au înţeles despre ce se vorbeşte şi au aplaudat pur şi simplu generic personajul care a ţinut discursul. Oricare ar fi explicaţia, ea trebuie să existe şi cred că  trebuie să existe o discuție clarificatoare inclusiv în coaliția de guvernare ……………………..”

În sprijinul celor sus postate ,

REPUBLIC prin ” copy paste”

articolul :

” Începe MAREA DEBARASARE! Ciucă, ULTIMA COMANDĂ pentru OSPĂTAR!

Gata, pe cât de obedientul, pe atât de ambițiosul general Nicolae Ionel Ciucă tocmai ce a reușit să mai scape de ultimul hop pe care îl avea de trecut pentru a își putea impune hegemonia totală asupra noii ”echipe câștigătoare” a Partidului Național Liberal.

Acum, desigur că până la intrarea și oficială în cursa prezidențială din partea dreptei liberale mai este mult timp… Și mai pot apărea și alte ”hopuri”…

Numai că, premierul și președintele PNL a obținut prima sa mare victorie de parcurs în lupta surdă pe care deja o purta cu ”binefăcătorul” său, însuși președintele Klaus Iohannis.

După ce l-a scăpat de Cîțu, Iohannis îi predă generalului Ciucă ”drapelul parteneriatului”

Șeful statului sperând până zilele trecute că îl va putea ține ”în lesă” pe Nicolae Ionel Ciucă, la fel cum a făcut-o și cu predecesorii acestuia instalați în fruntea Partidului Național Liberal, ”cățelușii” de serviciu Ludovic Orban și Florin Cîțu. Cel puțin până în momentul în care va primi ”recompensa” mult râvnită și aducătoare de imunitate totală a funcției de secretar general a NATO! Cea care însă nu va mai veni! Cum nici ”prostănacul” Mircea Geoană nu va primi susținerea decisivă pentru a fi ”înghițit” de Marcel Ciolacu și a intra astfel în cursa prezidențială, mai ales ca independent, din partea ”stângii unite”. Și asta pentru că ultimele calcule ale americanilor – unele extrem de pragmatice, ca întotdeauna, de altfel – arată cu totul altceva…

”Omul DOD”…

Și asta pentru că ultimul ”flux informativ” venit de peste Ocean chiar zilele trecute arată, fără putință de tăgadă, că partenerul strategic a identificat cine este, cel puțin momentan, ”omul americanilor” din România!

Pentru șapca de la Trump, Iohannis trebuia să rupă UE. Dar s-a plâns la Angela Merkel…

De fapt, ”Omul DOD”, aceasta fiind și formularea aleasă pentru ca ofițerii de legătură români să priceapă exact că, pentru o perioadă de vreme cel puțin, influentul U.S. Department of Defense nu își dorește decât o stabilitate controlată în țara noastră. Timp în care însă desigur că se documentează mult mai îndeaproape decât se așteaptă agenții români de influență ai DGSE-ului francez și BND-ului german ”blatul” celor două servicii vest-europene de spionaj pentru scoaterea României de sub ”cupola DOD” și trecerea sa în sfera de influență a ”Binomului” Uniunii Europene. Iar cum și până acum generalul Nicolae Ionel Ciucă s-a dovedit întotdeauna un ”soldat fidel” al influentelor Agenții ale US Army, Departamentul Apărării merge momentan pe mâna sa. Cel puțin până ce la Washington se va lua decizia finală cu privire la modul de impunere a controversatei ”Pax Americana” în această parte a Europei. Și mai ales într-o Românie care ”deviază” de pe axa dură Londra – Varșovia, bătând în retragere spre poziția mult mai colaboraționistă franco – germană…

Foc de voie la Iohannis!

Astfel încât și premierul Nicolae Ionel Ciucă știe deja foarte bine că la acest moment, cea mai importantă misiune a sa o reprezintă securizarea intereselor geo-strategice americane în România! Iar pentru îndeplinirea acesteia, nu doar că nu trebuie să mai asculte ”comanda la Iohannis”, dar chiar poate declanșa ”foc de voie” împotriva acestuia, dacă ”germanofilului” șef al statului îi trece cumva prin cap să îi pună bețe în roate ”omului DOD”.

Prezidențiabilul PNL…

Ceea ce este însă extrem de greu de crezut că se va întâmpla. Mai ales că ”Werner al nostru” este încă amăgit cu preluarea funcției de secretar general al NATO, de la norvegianul Stoltenberg. Iar fără ”mama Merkel”, care să îl ascundă protectoare sub fustele diplomatice ale Germaniei, Klaus Werner Iohannis chiar nu mai valorează nici cât o ceapă degerată” pentru interesele geo-strategice americane pe termen lung. Atfel că acesta va fi ”dus cu zăhărelul” cu șefia NATO până ce ”dinamica operativă” va impune transformarea sa într-un nou Emil Constantinescu.

Ciucă, ”omul DOD”

Sinecura pregătită pentru Iohannis fiind cel mult conducerea unui banal institut european de cercetare geo – politică… Unde mare minune de nu va trebui să colaboreze și cu ”Prostănacul” Geoană, cel care deja iarăși ”țopăie”, ca să vadă ”Mihaela, dragostea mea” că este președintele României…

Aurescu, ”țintă în mișcare”…

Acum, normal că devenit și el deja un adevărat ”animal politic”, precum rivalii săi civili, generalul Nicolae Ionel Ciucă știe foarte bine că Iohannis are nevoie de un avertisment cât se poate de clar și care să îi bage mințile în cap!

Geoană și Iohannis, amăgiți de Biden

Asta dacă va încerca să opună cumva rezistență…Astfel că, după cum susțin sursele noastre, ministrul de Externe tocmai ce a fost însemnat drept ”țintă în mișcare” pentru prima remaniere guvernamentală. Mai ales că la vârful sistemului se știe prea bine că Bogdan Aurescu poate face ce vrea în fruntea Ministerului Afacerilor Externe, că doar Klaus Iohannis nu își permite să se supere pe el.

Fără ”oamenii negri” ai BND, mai câștiga Iohannis alegerile?

Mai ales după ce Aurescu i-a șoptit la ureche ”oferta de nerefuzat” făcută în Biroul Oval de fostul președinte american Donald Trump, ca Iohannis ”să rupă” Uniunea Europeană. Și să facă pe dizidentul, așa cum joacă Viktor Orban acum! Numai că Iohannis s-a plâns ”la mamițica” Merkel iar Aurescu știe acest lucru. Și l-a fructificat câștigând astfel ”ascendent moral” asupra lui Iohannis, asta ca să nu spunem că l-a șantajat direct. Așa că, dacă ”ospătarul” Iohannis nu execută ”ultima comandă” a lui Ciucă, ”nota de plată” va fi achitată de către Aurescu!” .

  • Sursa :

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor care voit sau întâmplător vor ajunge pe AICI 🙂 , un sfârșit de săptămână și lună cu sănătate și plajă la mare pe săturate !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

26/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/47 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:53 pm

Motto :

” Corb la corb , nu-și scoate ochii” .

” O mână spală pe alta , și amândouă obrazul”.

” Fiecare cu cel doare” !!! 🙂 😦 🙂

Rușii cu ” DENAZIFICAREA ” UCRAINEI

iar miniștrii președintelui României ,Klaus WERNER Johannis

din guvernul PNL(PDL)&PSD&UDMR condus de fostul șef al Statului Major al Apărării ,

generalul Nicolae Ionel Ciucă !!! 😦 😦 😦

Ca urmare , în cele ce urmează , dau republicare prin copy paste ” unor fragmente din articole ce tratează activitatea unor miniștri din ” guvernul meu” !!! 🙂 🙂 🙂

1) ” Surse : Niciun rector nu a ridicat problema plagiatului în fața premierului Ciucă, la întâlnirea de la Guvern, sau a desființării CNADTCU, ori a acordării titlurilor de doctor de către universități, propuse în proiectele legilor Educației

Foto: Gov.ro

La întâlnirea-reuniune a consorțiilor universitare românești cu premierul României, Nicolae Ciucă,
niciunul dintre cei 25 de rectori și reprezentanți ai universităților „veniți din toată țara”,
nu a ridicat problema titlurilor de doctor acordate de universități sau cea a plagiatelor, inclusiv a acuzațiilor de plagiat aduse premierului,
ori cea a desființării CNADTCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – instituția care analizează cazurile de plagiat și dă verdicte în aceste cazuri, fiind singura care poate propune retragerea unui titlu academic de doctor. Informațiile au fost confirmate de sursele Edupedu.ro.

Niciun consorțiu universitar nu a prezentat înainte cu ce teme merge la întâlnirea cu premierul și nici după nu au existat, până la ora publicării acestui articol, comunicări despre ce s-a discutat la Palatul Victoria.

Guvernul a dat un comunicat, dar nicio fotografie de la eveniment nu a fost publicată pe conturile oficiale de Facebook ale Guvernului sau premierului Ciucă până la ora publicării articolului, conturi cu o activitate foarte intensă, din care nu a lipsit până acum niciun eveniment care a avut loc la Palatul Victoria. Acesta ar fi primul.

Edupedu.ro a scris despre întâlnirea de luni, de la Guvern, iar temele care s-ar fi dorit abordate, conform planului inițial, erau următoarele, potrivit surselor Edupedu.ro:

  1. Consolidarea conectării universităților la mediul socio-economic 
  2. Susținerea conectării universităților românești la mediul internațional
  3. Susținerea excelenței și performanței universităților românești
  4. Susținerea echității și a sprijinului acordat studenților
  5. Susținerea eticii și deontologiei universitare 
  6. Consolidarea autonomiei universitare și eliminarea birocrației, în paralel cu creșterea responsabilității universităților
  7. Susținerea programului de digitalizare a universităților românești
  8. Aspecte legate de statutul cadrului didactic universitar
  9. Susținerea învățământului superior medical
  10. Reglementarea la nivel de lege a valorilor învățământului universitar

În cele câteva imagini publicate de la reuniunea la care a avut acces doar fotograful oficial, se poate vedea cum premierul Ciucă le mulțumește rectorilor pentru „prezența la această activitate, pe care am pregătit-o împreună cu ministrul Cîmpeanu”.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu se declară și el „absolut impresionat” de faptul că au venit „toți rectorii care au confirmat”.

Rectorii prezenți la Guvern pot fi identificați doar după fotografiile și imaginile oficiale, pentru că instituția nu a prezentat în niciun comunicat numele acestora:

De remarcat că niciun consorțiu universitar nu a avut până în prezent vreo luare de poziție sau vreo reacție publică la proiectul legii învățământului superior, cu toate că acesta prevede desființarea CNADTCU sau posibilitatea ca plagiatorii să ceară cu o simplă cerere renunțarea la doctorate, fără nicio consecință sau vreo despăgubire.

Amnistierea plagiatorilor prin noua lege a educației: 

orice plagiator va putea să renunțe, gratis, la doctoratul făcut pe banii statului, dacă legea este promovată.

………………………………………………………………………………………………..

Redăm comunicatul Guvernului:

„Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții consorțiilor universitare pentru a discuta despre reforma structurală a mediului universitar prin proiectele Legilor Educației.

Alături de reprezentanții Consorțiilor Universitaria, Academica Plus, cei ai universităților tehnice – ARUT, ai universităților de medicină și farmacie, ai universităților de științele vieții – USAMV-uri și ai consorțiului universităților de arte, la dialog au participat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, consilierul prezidențial Ligia Deca, precum și consilierii de stat Marilen Pirtea și Sorin Costreie, din cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

Dezbaterile s-au axat pe teme legate de consolidarea conectării universităților la mediul socio-economic și la mediul academic internațional, susținerea excelenței și performanței universităților românești, susținerea echității și a sprijinului acordat studenților, consolidarea autonomiei universitare și eliminarea birocrației, în paralel cu creșterea responsabilității universităților, susținerea programului de digitalizare a universităților românești, aspecte legate de statutul cadrului didactic universitar, de etica și deontologia universitară, de susținerea învățământului superior medical, precum și pe întregul set de valori promovat de România Educată.

Consultarea cu consorțiile universitare reprezintă pentru Guvern și ministerele de resort o oportunitate de a rămâne conectate la mediul universitar, cu realitățile acestuia, implicit o oportunitate de a contribui la depășirea provocărilor cu care se confruntă instituțiile învățământului superior și persoanele didactice, didactice auxiliare și nedidactice din universități.

Reprezentanții consorțiilor au apreciat și au exprimat susținerea pentru proiectul Legii învățământul superior, lege care va oferi instrumente moderne și posibilitatea valorificării expertizei universitare românești în beneficiul studenților și întregii societăți. Totodată, au fost formulate o serie de propuneri și recomandări de îmbunătățire a viitorului cadru legal de funcționare a învățământului universitar.

Sunt recunoscător pentru dialogul de astăzi, simt că la finalul discuției avem o abordare coerentă în ceea ce privește transformarea educației în conformitate cu o strategie națională ambițioasă inițiată de președintele României și asumată și de noi la nivel executiv, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Pe lângă temele discutate în cadrul reuniunii, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a evidențiat o serie de aspecte pe care proiectul Legii Educației le reglementează: susținerea echității și a reducerii abandonului școlar la nivelul învățământului universitar, posibilitatea de cofinanțare a universităților care câștigă proiecte internaționale, susținerea internaționalizării activităților universităților românești, asigurarea autonomiei universitare, consolidarea rolului universităților românești la nivel regional, național sau internațional – în funcție de misiunea asumată, precum și posibilitatea de implicare a studenților în proiecte naționale și internaționale”.

Textul integral pe :

Versus subiectul sus postat-republicat ,Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR),
federația națională ce reprezintă studenții din România la nivel național și european, a precizat cu subiect și predicat că NU ESTE de ACORD cu desființarea CNATDCU și nici cu prevederea care permite renunțarea unilaterală la titlul de doctor.
STUDENȚII din ROMÂNIA cer păstrarea unei forme de verificare la nivel național în ceea ce privește acordarea titlului de doctor și a atestatului de abilitare.

În acest sens , ANOSR a propus următoarele amendamente :

…………………………………………………………………………………………………………………………..

  1. Solicităm păstrarea unei forme de verificare la nivel național în ceea ce privește acordarea titlului de doctor și a atestatului de abilitare.
    În acest sens, dacă problema invocată este faptul că titlul se acordă de Minister, nu de universitate,
    considerăm că problema se rezolvă prin acordarea titlului de doctor de către universitate,
    după un aviz conform din partea CNATDCU/CNETU sau cum se va numi această structură.
    ………………………………………………………………………………………
  2. Susținem, fără echivoc, eliminarea din proiectul legii a prevederii care permite renunțarea unilaterală la titlul de doctor.

Textul integral pe :

2) Iar în final de postare-republicare , o ȘTIRE și mai tare , ce-i are ca protagoniști pe JANDARMII din subordinea ministrului de interne , Lucian Bode , PNL(PDL) !!! 🙂 🙂 🙂

Din imaginea sus postată , rezultă cu subiect și predicat că JANDARMERIA română a ajuns de ” RÂSU-PLÂNSU ” !!! 😦 😦 😦

CONCRET ,

JANDARMERIA română ne anunță prin Buletinul Informativ nr. 32 din 22.07.2022 despre ”măsurile de ordine și siguranță publică” luate cu prilejul meciului Rapid-FCSB din 24.07.2022. Bravii JANDARMI din subordinea ministrului de interne, Lucian Bode , PNL(PDL) ne-au transmis ce se va întâmpla pe Str. Maior Coravu, dar și pe Bulevardul Pierre de Coubertin, străzi adiacente stadionului ARENA NAȚIONALĂ din BUCUREȘTI ,

în timp ce meciul urma să se dispute pe stadionul din GIULEȘTI aflat la peste 10 km distanță de Arena Națională ………….

Pe înțelesul tuturor , inclusiv al ULTRAȘILOR celor două competitoare , STEAUA și RAPID , rivale de-o viață ,

JANDARMII se duceau să păzească stadionul ARENA NAȚIONALĂ , în timp ce meciul urma a se disputa pe stadionul din GIULEȘTI !!! 🙂 😦 🙂

” De râsu-plânsu ”, nu-i așa ??? 🙂 😦 🙂

Alioșa .

23/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/46 . ROMÂNI , treziți-vă !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 2:18 pm

În loc de motto :

1) O parte a mass mediei scrise și vorbite în frunte cu COZILE de TOPOR din România postdecembristă , adunate în ONG-uri TRĂDĂTOARE de NEAM și ȚARĂ afirmă peste tot că

” CENACLUL FLACĂRA ”

opera marelui poet PATRIOT , Adrian PĂUNESCU ,
DUMNEZEU să-L odihnească în PACE atât pe EL cât și pe excepționala INTERPRETĂ , Tatiana STEPA ,
a superbei creații literare și muzicale ,

” COPACI fără PĂDURE ”

a fost o propagandă comunistă !!! 😦 😦 😦

Dacă cântecul ” COPACI fără PĂDURE” înseamnă PROPAGANDĂ COMUNISTĂ .
atunci ,
” baia de mulțime ” făcută de premierul Ungariei ,

Victor Orban


în prezența vicepremierului României , Kelemen Hunor ,președintele UDMR care JOACĂ tot timpul la DOUĂ CAPETE 😦
a ministrului sportului , Eduard Novac ,
a unor parlamentari UDMR și a deputatului româno-maghiar Ludovic Orban , pe stadionul din Sfântu Gheorghe la meciul dintre echipa de fotbal Sepsi și o echipă din Slovenia în preliminariile UEFA , Conference League ,

ce este ??? 😦 😦 😦

– Aloooo ,
domn președinte Klaus WERNER Johannis și domn premier PNL(PDL) , Nicolae Ionel Ciucă ,

de ce NU SCOATEȚI nici o vorbuliță despre
PROPAGANDA anti-ROMÂNEASCĂ și anti-EUROPEANĂ a premierului ungur , Viktor Orban și a unor oficiali unguri

http://stiri.tvr.ro/doi-mini-tri-ai-ungariei-fac-propaganda-pro-rusia-i-anti-ue-in-romania-oficialii-maghiari-critica-sanc-iunile-impuse-rusiei_910165.html#view

care îi DEZBINĂ ” pas cu pas” și nu deloc la întâmplare pe ROMÂNII din TRANSILVANIA care a fost, este și va fi în vecii vecilor PĂMÂNT ROMÂNESC 🙂 🙂 🙂

și nu în ultimul rând despre faptul că pe un stadion din ROMÂNIA se INTONEAZĂ alt IMN decât imnul ȚĂRII MEI ??? 😦 😦 😦

– Vă este TEAMĂ că vi se SPARGE coaliția de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR ??? 😦 😦 😦

2) Iar ca sintagma

” TRĂDĂTORI de NEAM și ȚARĂ ” 😦
să fie pe deplin justificată și că nu-i deloc o vorbă goală 😦 😦 😦 accesați link-ul :

https://adevarul.ro/news/societate/anonimul-creat-reteaua-citostaticelor-devenit-ministrul-sanatatii-totul-despre-vlad-voiculescu-1_573ee9ea5ab6550cb820219b/index.html

3) „Dorim să îl rugăm pe domnul prim-ministru (Viktor Orban) să susţină eforturile de autonomie a Ţinutului Secuiesc într-un mod mai eficient ca până acum, ştiind că integrarea fără drepturi comunitare şi fără autonomie este un teren propice pentru asimilare”, a declarat pastorul reformat Laszlo Tokes în prezentarea pe care a susţinut-o în cadrul celei de-a 31-a ediţii a Universităţii de Vară de la Tuşnad („Tusvanyos” !!! 😦 😦 😦

4) În cele ce urmează , REPUBLIC prin ” copy paste” articolul :

” Elita politico-economico-culturalo-sportivă maghiară a desantat în România pentru 5 zile. Manifestare uriașă sponsorizată de către 50 de companii din Ungaria. Singurul politician român (jumătate maghiar) invitat este Ludovic Orban.

Autor: Cozmin Gușă

Marți a început la Tusvanyos (Băile Tușnad, România) un mega-festival al maghiarimii cu de toate, cu o dimensiune și încărcătură cum eu n-am mai pomenit. Programul celor 5 zile este descris (pe scurt!) în cuprinsul a 75 de pagini, iar sutele de manifestări și dezbateri cuprind toate aspectele sociale la care v-ați putea gândi, și mult mai mult decât atât.
Toate companiile de frunte ale Ungariei, plus universități și organizații guvernamentale, sunt cele care susțin evenimentul, când am citit aseară lista lor m-am gândit că nu prea lipsește nimeni. Nici dintre celebritățile Ungariei nu prea lipsește nimeni: Viktor Orban, jumătate dintre membri guvernului, zeci de parlamentari maghiari, sute de oameni de afaceri și de cultură din Ungaria, reprezentanții minorității maghiare din țările vecine, toți cei patru miniștri UDMR ai cabinetului Ciucă, toți parlamentarii UDMR, iar lista e atât de lungă încât e greu de descris pe scurt. Au venit și conducătorii Băncii Naționale a Ungariei și ai altor companii de stat care prezintă inclusiv oferte de angajare, ba chiar ungurii și-au adus și un astronaut. Președinții federațiilor sportive sunt prezenți și ei, șeful Comitetutului olimpic și campionii olimpici ai Ungariei, laolaltă cu antrenorii echipelor naționale de fotbal ale Ungariei (deci și italianul Marco Rossi!), alături de care va conferenția și Ladislau Boloni. Inutil să vă spun că hocheiștii, protagoniști ai scandalului interetnic recent, au secțiune specială, așa cum au și echipele de fotbal din secuime reprezentate de către patronii lor, care vor desluși tuturor experiența succeselor lor sportive.

Nu trebuie să mai comentez nimic, e limpede că totul are legătură cu politica și viitorul Ungariei, iar faptul că o asemenea manifestare uriașă și unică are loc în Transilvania explică clar și fără alte analize suplimentare.

Singurul politician român invitat să conferențieze este celebrul LuCOVID Orban, al cărui tată a fost un securist ungur din Brașov. LuCOVID este cel care a cedat (spre stupefacția și muțenia liberalilor) postul de ministru al Dezvoltării UDMR-ului, de s-a mirat public și Viktor Orban de un asemenea cadou din partea autorităților românești. ATÂT!

P.S. Despre rolul Ungariei de PROXY al Rusiei în interiorul UE am comentat încă din 16 Aprilie 2022, ce se întâmplă acum la Băile Tușnad excede mult analiza mea de atunci, măi “Statule român”!!!

Sursa :

5) Dacă ajungi la Tușnad Băi și ceri la un restaurant o bere sau o ciorbă în limba română , mori de SETE și FOAME !!! 🙂 😦 🙂

https://www.libertatea.ro/stiri/corespondenta-de-la-tusvanyos-ce-se-intampla-atunci-cand-ceri-ciorba-si-bere-in-limba-romana-in-tabara-in-care-25-000-de-maghiari-vin-in-fiecare-an-sa-asiste-la-concertul-lui-viktor-4216900

6) Iar de încerci să-ți exprimi OPINIA despre NEAM și ȚARĂ

doar JANDARMII te mai pot SALVA de FURIA etnicilor maghiari și așa zisul ” ținut secuiesc” !!! 😦 😦 😦

https://www.stiripesurse.ro/un-barbat-s-a-dus-peste-viktor-orban-sa-ii-transmita-un-mesaj-clar-transilvania-pamant-romanesc_2482740.html

Bărbatul la care face referire semnatarul link-ului de mai sus se numește MIHAI TÂRNOVEANU

și dacă ROMÂNIA ar avea în fruntea ȚĂRII un asemenea BĂRBAT , cele ce s-au petrecut la Tușnad Băi , niciodată NU s-ar fi PETRECUT !!! 😦 😦 😦

Alioșa .

20/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/45 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:13 am

La Mulți Ani AVIATORILOR de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene ale ROMÂNIEI !!! 🙂 🙂 🙂

La Mulți Ani românilor ce poartă numele Sfântului și slăvitului Prooroc ILIE !!! 🙂 🙂 🙂

În ” România educată” de președintele Klaus WERNER Johannis de vreo 8 ( opt) ani gestionată 😦 😦 😦

” Nivelul de alfabetizare financiară în România este de 8%, cel mai scăzut din regiune.

Mai rău ca noi stau doar Rwanda, Nigeria, Venezuela, Panama sau Moldova

Rezultatele studiului Bunăstarea financiară și alfabetizarea financiară în România, realizat la comanda Institutului de Economie Mondială (IEM), arată că 9 din 10 români nu pot calcula o dobândă, nu știu diferența între valorile nominale și reale și nu înțeleg ce înseamnă diversificarea riscului.

Bani – lei – bancnoteFoto: Hotnews

Studiul arată că 13% dintre români se confruntă cu probleme financiare majore, iar 38% întâmpină dificultăți financiare în viața de zi cu zi, scrie Norel Moise pe blogul personal. Mai mult decât atât, 53% dintre persoanele chestionate nu au economisit în ultimii trei ani, iar 27% dintre cei care au economisit au preferat să păstreze banii acasă. Îngrijorător este faptul că 39% dintre respondenți au afirmat că nu sunt interesați să primească informații gratuite despre concepte și noțiuni financiare.

Rezultatele privind alfabetizarea financiară indică faptul că nivelul scăzut al cunoștințelor și competențelor financiare este determinat de educație, venituri și vârstă. În principal, rezultatele semnalează că:

  • 8% din populația României are cunoștințe financiare elementare.
  • Diferențele față de țările dezvoltate – Germania (53%), Țările de Jos (45%), Austria (33%), SUA (30%), Franța (31%)sau Italia (25%) – sunt majore;
  • nivelul de alfabetizare financiară din România este redus, chiar și în comparație cu cel din țări în curs de dezvoltare din regiune, precum Albania (10%), Bosnia și Herțegovina (10%), Serbia (17%), Bulgaria (18%), Ungaria (26%), Croația (28%), Polonia (30%) sau Cehia (42%);
  • doar 5% dintre respondenți au cunoștințe despre noțiunile de performanță și risc asociate depozitului bancar, acțiunilor și obligațiunilor.

Rezultatele privind bunăstarea financiară arată că nivelul acesteia este influențat de nivelul educației, veniturilor și vârstă. Datele arată că persoanele care au un nivel de alfabetizare financiară ridicat au și un indice al bunăstării financiare peste medie. În principal, rezultatele au mai indicat faptul că:

  • 13% din populație se confruntă cu probleme financiare majore, iar 38% întâmpină dificultăți financiare în viața de zi cu zi;
  • pentru 35% din populație situația financiară este stabilă, în majoritatea timpului, în timp ce, 15% din populație are o situație financiară sigură;
  • cele mai importante bariere în decizia de a economisi și/sau investi sunt legate de lipsa resurselor financiare și lipsa de cunoștințe și informații;
  • gradul redus de bunăstare financiară din România reflectă deficiențe în distribuția veniturilor între diferitele grupuri socioeconomice.

Referitor la comportamentul și atitudinile financiare ale românilor, rezultatele au arătat că:

  • 26% din populație are un buget clar al tuturor veniturilor și cheltuielilor;
  • 53% dintre persoanele chestionate nu au economisit în ultimii trei ani;
  • 27% dintre respondenți preferă să economisească, dar păstrează banii acasă;
  • depozitul bancar rămâne principalul instrument financiar în care românii își plasează economiile, în timp ce ponderile acțiunilor și obligațiunilor sunt minore;
  • experiența și cunoștințele proprii, website-urile și aplicațiile mobile specializate, sfaturile primite de la prieteni/cunoștințe și mass-media sunt principalele surse de informare utilizate pentru fundamentarea deciziilor financiare;
  • 39% dintre respondenți au afirmat că nu sunt interesați să primească informații gratuite privind noțiunile financiare.

Note :

Gradul de alfabetizare financiară din România, nivelul de bunăstarea financiară individuală și comportamentul financiar al românilor au fost calculate pe baza unui sondaj, efectuat pe un eșantion de 1.391 de respondenți. Marja de eroare este de +/-2,63%, la un interval de încredere de 95%. Culegerea datelor a fost realizată prin intermediul interviului telefonic, în perioada 1 octombrie – 3 noiembrie 2021, prin contractarea MMT, la comanda Institutului de Economie Mondială.

Citește aici studiul integral

Sursa :

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-25686598-nivelul-alfabetizare-financiara-romania-este-8-cel-mai-scazut-din-regiune-mai-rau-noi-stau-doar-rwanda-nigeria-venezuela-panama-sau-moldova.htm

În CONCLUZIE :

9 din 10 români nu pot calcula o dobândă,

nu știu diferența între valorile nominale și reale

și nu înțeleg ce înseamnă diversificarea riscului !!! 😦 😦 😦

Interesant este faptul că 1 ( unul) din cei 10 ( zece) români

care ȘTIU ce NU ȘTIU ceilalți 9 ( nouă)

versus cele sus postate-republicate ,

SE DESCURCĂ foarte bine cu BANII PUBLICI !!! 😦 🙂 😦

chiar și în pandemia de COVID-19 și mai ales în plină CRIZĂ de ENERGIE și GAZE , în care președinta Comisiei Europene a UE ,

propune cu subiect și predicat , REDUCEREA cu 15 % a consumului de gaze până în luna martie 2023 !!! 😦 😦 😦

Alioșa .

19/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/44 ! Despre sănătatea mintală .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:40 am

” Grija față de sănătatea mintală – o dovadă de egoism? #PsyLife

Atunci când trăim în medii în care nu ni se permite exprimarea emoțiilor, iar nevoile noastre emoționale sunt invalidate și neluate în seamă, învățăm că nu sunt importante. Firescul pentru noi devine neglijarea acestora sau chiar începem să considerăm că nu există.
Ajungem să credem că este egoist să ne îngrijim de partea noastră psihică, emoțională.
De cele mai multe ori, am primit semnale de-a lungul timpului că nu este potrivit să ne odihnim, să plângem, să fim confuzi, să fim jucăuși, să ne apărăm, să ne fie frică (și exemplele pot continua). Mesajul general poate a fost că nu este timp pentru așa ceva, („Nici eu nu am grijă de mine, de unde, până unde, te-ai gândit tu să încerci asta?“), că e mai important să fie ceilalți confortabili și împăcați, decât să ne exprimăm sau să ne îngrijim propria persoană.

Moștenirile copilăriei
Abuzul și instabilitatea sunt lucruri pe care am învățat inconștient să le gestionăm, prin a nu „provoca“ persoanele care aveau putere asupra noastră când eram copii și adolescenți. Iar de aici, concret, știm că trebuie să ne facem mici și să ne pliem după ceilalți − să nu-i supărăm.
Toate aceste lucruri rulează în fundalul minții noastre atunci când avem de ales dacă să urmăm o cale de a ne îngriji și a ține cont de noi înșine. Și toate ne duc spre căi prin care să nu ne asumăm un rol activ în viața noastră.
Mai mult decât atât, pentru că sistemul nervos este obișnuit cu neliniște, instabilitate și cu incapacitatea de a se regla, asta este realitatea pe care o cunoaștem mai mereu. E nevoie să înțelegem că așa este obișnuit să reacționeze corpul nostru la stresul acumulat și că merită toată atenția noastră spre a-l alina.
Cu cât mai bine reușim să facem asta (prin meditație, respirație conștientă, dezvoltare personală și terapie, odihnă și joc, conectare socială sănătoasă etc.), cu atât mai mult contribuim și la sănătatea fizică proprie, tocmai pentru că știm acum din cercetări că un nivel ridicat de stres pe termen lung se asociază cu probleme medicale.

Vechile obiceiuri se schimbă greu


Avem un tipar de a nu investi în grija față de propria persoană?
E important să știm că acesta va rămâne prezent în mintea noastră și că vor exista mereu motive (dintre cele mai clare, dar și mai difuze) pe care ni le oferim pentru a amâna sau a neglija complet acea parte vulnerabilă din noi. Va fi o parte din mintea noastră care va vrea să ne saboteze, iar noi, recunoscând-o, putem alege să nu o mai credem și să nu o mai urmăm.
Aici e bine să luăm în calcul și o strategie pragmatică:

” Voi face pași către grija față de mine (de exemplu, să merg la o plimbare, să stau în natură, să discut profund cu o prietenă, să înfrunt pe cineva care țipă la mine etc.) într-o manieră mecanică – cel puțin pentru început. E posibil ca dacă așteptăm să ne vină motivația pentru a face o schimbare, să nu o mai facem. De aceea, încercăm lucruri pur comportamentale – pentru că așa știu că e bine, pentru că mi-a fost recomandat, nu aștept să mă conving (nici să ne spălăm pe dinți nu prea vrem, dar o facem pentru binele nostru sau chiar automat, de la un moment dat).
Mai departe e posibil să apară o stare emoțională inconfortabilă:
vinovăția.
Această emoție apare tocmai pentru că nu am fost obișnuiți să avem grijă de noi și pentru că ni s-a transmis explicit sau implicit că nu e potrivit, că nu e frumos, că nu e acceptat social să investim în noi.
Sunt multe generații și comunități din care venim care așa au trăit – neavând resurse pentru a avea grijă cu adevărat de sănătatea mintală (și chiar nici de cea fizică). Vinovăția poate fi exact acel semnal care ne arată conflictul creat în mintea noastră: partea sănătoasă și asumată îmi spune să merg în direcția nevoilor și emoțiilor mele, iar părțile rănite și inconștiente din trecut îmi spun că nu e firesc să fac asta; iar eu pot alege acum.

În prezent, avem resurse pe care să le folosim, pentru a ne îndrepta către o viață echilibrată, putem alege relațiile cu care ne înconjurăm, ce materiale din social media consumăm, în ce acțiuni ne investim resursele pe termen lung. Și este complet în regulă și recomandat să stăm printre oameni și mesaje care promovează egalitatea, asumarea și respectul reciproc, și față de propria persoană.
Vinovăția pe care o putem întâlni este și ea umană. Și e în regulă să o primim.
Însă, ca pe orice altă emoție, e recomandat să nu o lăsăm să ne controleze viața și deciziile.
E de ajutor, pentru gestionarea vinovăției, să avem un om drag cu care putem vorbi despre ce simțim și să simțim că e alături de noi.
De asemenea, e important să ne reamintim că, în acest context, grija față de sănătatea noastră mintală este una dintre nevoile noastre de bază, că există o mulțime de dovezi științifice (și din munca în domeniul sănătății mintale) care ne atestă asta, și că e perfect în regulă să ne vedem pe noi înșine la fel de importanți ca pe ceilalți oameni. Nu există un motiv realist pentru care să simțim vină, pentru că nu am făcut rău cuiva (nici atunci când ieșim din relații). Putem avea grijă de noi, fără să îi rănim pe ceilalți.

În această mișcare pe care o facem, e important să ne așteptăm la necunoscut și incertitudine.
Tocmai pentru că facem o schimbare față de felul în care e obișnuit sistemul nostru.
Lucrurile pe care o să le încercăm, gândurile care vor apărea și stările emoționale nu ni se vor părea firești – pentru că sunt noi.
S-ar putea să simțim bucurie, liniștire sau relaxare și apoi să apară o neliniște neexplicată.
Neliniștea vine tocmai din noutate și din obișnuința de a nu avea spațiu să fim prezenți cu noi înșine.
E posibil să iasă la iveală emoții precum anxietate, furie, ca urmare a atenției pe care o acordăm propriei persoane și nevoilor (mai mult sau mai puțin împlinite în timp).

E în regulă, respirăm și ne amintim că avem acum ancore, pentru a nu fi doborâți.

Și e important să ne dăm timp să le exersăm pe toate.

Sănătatea ta contează.
Liniștea ta contează.
Emoțiile tale contează.
Articol realizat cu sprijinul PsyLife ”.

Sursa :
https://www.paginadepsihologie.ro/grija-fata-de-sanatatea-mintala-o-dovada-de-egoism-psylife/

Iar în final de postare-republicare , o opinie ce trebuie tratată ca atare ! 🙂

” Constantin Gheorghe
Marele jaf pandemic începe să se ițească din hățișul OUG urilor date în anii 2020, 2021 și 2022.
Timid, și spre spaima DNA, care nu mai știe cu ce să ”omoare” timpul, să ancheteze afacerile din anii Orban și Cîțu.
Oricât ar încerca DNA să ”cumpere” timp pentru niște unii din PNL și USR, plus complicii din Servicii și oamenii de afaceri ”asociați” la acest grup de crimă organizată, mai devreme sau mai târziu tot trebuie să facă ordine.
Iar afacerea ”Microsoft” se anunță pistol cu apă, în comparație cu nebunia de acum.
Cu toate astea guvernarea netransparentă continuă voioasă.
Și mi-e frică să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă s-ar ancheta ”investițiile” în armament, dar și ”ajutoarele date Ucrainei.
România chiar este o culme a corupției.
Dar la adăpostul ”luptei anti-corupție” România a fost distrusă, cu o violență inimaginabilă.
Este o tiranie, sub masca unei democrații blegi.
Și nimeni nu reacționează.
Pentru că distrugerea ”democrației”, vinovată de toate rele din țară, a rămas singura supapă de descărcare a frustrărilor și a violenței sociale.
Care cresc.
Pe asta pare să se se sprijine cei care o vor pe Codrula Președinte.
Socoteli greșite.
Dar de câte ori n-au făcut alegeri proaste românii?” .
Sursa :
https://www.facebook.com/constantin.gheorghe.16

Alioșa .

17/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/43 .Despre Legea offshore .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:11 am

Motto:

Pentru o imagine și mai clară asupra ceea ce urmează a REPUBLICA prin ” copy paste” mai jos ,

recomand lecturarea link-urilor :


https://panorama.ro/cum-a-ajuns-romania-dependenta-de-gaze-rusesti/


https://aliosapopovici.wordpress.com/2022/05/19/de-la-lume-adunate-inapoi-la-lume-date-13/

” Întrebările la care NU au răspuns inițiatorii Legii offshore

Nu doar resursele sunt exploatate în România, ci și românii.
În ziua în care „prima moleculă” de gaz extras din Marea Neagră a intrat în sistemul național de transport, prețul gazelor a crescut de la 80 la 130 de euro, copiind bursele europene.

Foto Flickr ECONOMIE

Întrebările la care NU au răspuns inițiatorii Legii offshore

Articol scris de Floriana Jucan

Nicolae Ciucă , Keleme Hunor ,Marcel Ciolacu și Varujan Pambuccian s-au închis într-un birou și au decis viitorul întregii națiuni .

Patru, Doamne, și toți patru, au inițiat Legea offshore care ne promite raiul independenței de resursele altora, cum ne promitea și „privatizarea” Petrom. În realitate, România va plăti un gaz la fel de scump precum cel plătit de țările care n-au niciun milimetru cub din această resursă naturală. Deși noi o avem. Rămân însă multe întrebări la care inițiatorii nu au răspuns.

Iată-le :

DIN 18, DOAR LA 4

Legea offshore a fost inițiată de cei care controlează 70% din Parlamentul României, adică Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian și Nicolae Ciucă. Votată în două săptămâni de ambele Camere ale Parlamentului, a fost promulgată de Klaus Iohannis la 25 mai.

Înainte de adoptare, Q Magazine a adresat mai multe întrebări care vizau acest act legislativ celor patru inițiatori, precum și ministrului Energiei, Virgil Popescu……………………………………………………………………………………..

1. Vă rugăm să ne comunicaţi numele specialiștilor care au colaborat la emiterea proiectului legislativ de modificare și completare a Legii 256/2018, aflat actualmente în circuit parlamentar și al cărui co-iniţiator sunteţi?

2. Care sunt criteriile tehnico-economice prin care s-a stabilit ca sondele aflate la adâncimi mai mari de 3.000 de metri să se supună viitoarei Legi offshore?

3. Vă rugăm să ne precizaţi dacă sondele în foraj sau în exploa-tare până la această dată, la adâncimi de peste 3.000 de metri (sondele mai vechi), se supun aceleiași legi?

4. Dacă se supun aceleiași legi, vă rugăm să ne precizaţi câte astfel de sonde se află în producţie actualmente, ce companii le deţin și câte are fiecare dintre acestea?

5. Vă rugăm să ne precizaţi cât va câștiga statul român dacă toată producţia se va vinde printr-un trader, sub preţul de 85 de lei pe MWh, prin contract bilateral?……………………………………………

6. Vă rugăm să ne precizaţi care este articolul din proiectul legislativ prin care gazele din offshore și on-shore aparţinând României vor fi tranzacţionate pe bursele românești?…………………………………..

7. Care au fost criteriile avute în vedere pentru acordarea acelorași facilităţi și exploatărilor offshore de mică adâncime și celor on‑shore de peste 3.000 de metri?

8. Ce alte date aţi avut în vedere la întocmirea Expunerii de motive pentru modificarea Legii offshore, întrucât în raportul întocmit de compania Deloitte la cererea Asociaţiei Române a Concesionarilor offshore din Marea Neagră pe care l-aţi invocat, se arată clar că nici firma de consultanţă și nici asociaţia „nu își asumă nicio responsabilitate” și „nu vor lua parte” la dezbateri ulterioare atât parlamentare, cât și publice?……………………………………………..Ce alte date, informaţii, consultări aţi avut în vedere la elaborarea acestui proiect legislativ?……………

9. Aţi fost informat că lângă zăcământul Neptun Deep, deţinut de statul român, se află zăcământul Sakarya, deţinut de Turcia, explorările fiind făcute tot de firma Exxon?

10. Turcia a anunţat public că din 2023 va începe exploatarea acestuia. Cunoașteţi că la nivelul geologilor s-a concluzionat că zăcământul Sakarya poate corespunde cu zăcământul Neptun Deep?…..

11. Înainte ca Romgaz să cumpere acţiunile deţinute de Exxon Bahamas, cu suma declarată oficial de 1.060.000.000 de euro sau dolari (vă rugăm să ne precizaţi concret moneda pentru că în spaţiul public au fost vehiculate ambele!), compania statului român a avut la bază o evaluare financiară autorizată pentru plata acestei sume, având în vedere că sunt bani publici? Dacă da, cine a întocmit această evaluare și când v-a fost prezentată dumneavoastră?…………………………………………………………………………………

12. Cine va fi operatorul zăcământului Neptun Deep în urma achiziţionării acţiunilor Exxon Bahamas, care îl opera, de către statul român?…………………………………………………………………………………………………….

13. Potrivit informaţiilor Q Magazineministrul Energiei, Virgil Popescu, a refuzat păstrarea echipei de proiect a Exxon, cu mulţi specialiști români, care lucra deja de câţiva ani la zăcământul Neptun Deep și avea experienţă dovedită, având în vedere că într-un an și jumătate această echipă a realizat 7+1 sonde în respectivul perimetru. Dacă s-ar fi păstrat această echipă specializată și neutră, nu ar fi existat suspiciunea legată de anumite decizii manageriale defavorabile statului român pe care le-ar putea lua compania OMV.………………………………………………………………………………………………………………………………………………

14. Se cunoaște la nivelul Guvernului român cine sunt acţionarii companiei OMV? Dacă da, vă rugăm să ni-i comunicaţi pentru a putea informa publicul larg………………….

15. Având în vedere că în ultimii 3 ani producţia naţională de gaze s-a diminuat, România a crescut importurile prin cele două companii cu acţionariat rusesc, Conef Energy şi Conef Gaz, apreciaţi că statul român a contribuit la creșterea profitului acestora și, implicit, a bugetului de stat al Federaţiei Ruse?………………………………………………………………………………………….

16. Îl consideraţi vinovat pe ministrul de resort, Virgil Popescu, pentru această situaţie?………………………

17. Ce companie a statului român are capacitatea și logistica de a importa gaze, astfel încât România să nu depindă de firme străine?……………………………………………………………………………………………….

18. În contextul sancţiunilor impuse companiilor rusești la nivelul UE, inclusiv de statul român, având în vedere că Gazprom România (companie sancţionată) și-a schimbat acţionariatul printr-o tranzacţie recentă, care va fi poziţia Guvernului pe care îl conduceţi în relaţiile comerciale cu noul acţionar care nu este supus acelorași sancțiuni? …………………………………………………………………………………………………………………………………..

Textul integral al articolului sus REPUBLICAT , se găsește pe :

Întrebările la care NU au răspuns inițiatorii Legii offshore

Iar în final de postare , o ȘTIRE și mai TARE !!! 🙂

https://www.art-emis.ro/editoriale/acesti-ciini-de-paza-ai-imoralitatii

Guvernul președintelui României ,Klaus WERNER Johannis , PNL(PDL)&PSD&UDMR ,a adoptat modificările propuse la Codul Fiscal.

Începând cu 1 august se scumpesc țigările și băuturile alcoolice, cresc taxele pentru jocurile de noroc, se reduce pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară şi în domeniul construcţiilor și se modifică taxarea contractelor part time.

De la 1 ianuarie, se elimină impozitul specific pentru sectorul Horeca, crește impozitul pe dividente de la 5% la 8%, iar microîntreprinderile vor fi obligate să aibă cel puțin un angajat. 

Guvernul estimează că noile modificări fiscale vor aduce în plus la bugetul de stat 1,2 miliarde lei în 2022 şi 10,5 miliarde de lei în anul 2023. 

Alioșa .

15/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/42. Pensiile militare , nu sunt pensii speciale/2.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:34 am

Pentru o imagine și mai clară asupra materialului ce urmează a fi REPUBLICAT prin ” copy paste” mai jos , recomand accesarea link-ului :

Sursa imaginii citat de mai sus , internetul ! 🙂

În cele ce urmează , dau REPUBLICARE prin ” copy paste” postării de pe Facebook , semnată de ,

” Hari Bucur-Marcu

Pensiile militare de stat sunt exact ceea ce le spune numele: pensii plătite de stat militarilor care au servit în forțele armate un număr legal de ani. De aceea li se mai spune și pensii de serviciu.

Adică, un militar „de carieră”, indiferent de corpul din care face parte, primește pe timpul activității/carierei sale o soldă, iar la încetarea activității/carierei, o pensie plătită de stat, la fel ca și solda. Desigur, pensia este alocată doar dacă militarul respectiv a servit un număr prestabilit de ani.

Acest aranjament are valoare de apărare națională. În sensul că fiecare stat este constrâns de măsurile internaționale de încredere și evitarea războiului să fie transparent în ceea ce privește forțele sale armate, astfel încât să rezulte din compoziția și numărul lor care este puterea militară, exprimată în suflete în uniformă. Astfel încât puterea asta militară să nu devină o amenințare pentru alții, și desigur nici vreo justificare pentru o agresiune asupra acelui stat, devenit amenințător.

De aceea doar statul poate constitui forțe armate, celelalte forțe care au dreptul de a purta arme fiind forțe paramilitare, adică în afara armatei. Stat care este obligat de aranjamentele de securitate internațională să fie transparent în ceea ce privește forțele sale, cum spuneam.

Desigur, fiecare stat este suveran asupra forțelor sale armate. Poate să renunțe complet la ele, cum este cazul aliatului în NATO Islanda, așa cum poate crea un complex industrial militar, prin care să își maximizeze forțele armate, ca număr, putere de foc și de dislocare, capabile să ducă cu succes războaie în toate cele cinci medii ale acțiunilor militare, cum este cazul Statelor Unite.

Indiferent de locul ocupat într-o asemea gamă de opțiuni suverane, statul care se conformează normelor și cutumelor de securitate internațională trebuie să fie transparent în această privință.

Așa că soldele plătite pe timpul activității/carierei militarilor, dar și pensiile militare de stat, sunt indicatori transparenți de putere militară, cu valoare de securitate internațională.

De unde și reversul. Transformarea soldelor în salarii, iar a pensiilor militare, plătite din bugetul de stat, în pensii de asigurări sociale, bazate pe contributivitate și plătite din bugetul de pensii de asigurări sociale înseamnă anularea transparenței privind puterea militară a statului, exprimată în forța umană în serviciu permanent.

În România, în 2009 – 2011, s-a realizat o asemenea convertire a pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale, sub pretextul „unificării pensiilor”, dar cu intenția explicită de a folosi prilejul „recalculării” pensiilor militare (pe bază de buget de stat) și „transformării” lor în pensii de asigurări sociale (pe bază de contributivitate) pentru ca artizanii conversiei să se îmbogățească, dar mai ales să își creeze o bază de susținere politică, în rândul celor cărora le-au crescut arbitrar pensiile, cu ocazia conversiei.

Artizanii fiind Oprea Gabriel, Boc Emil și Băsescu Traian. Boc și cu Băsescu au instrumentat „unificarea pensiilor” și pentru a controla bugetul de asigurări sociale, mai precis pentru a folosi fondurile acestuia în scopul rezolvării crizei financiare din 2008, ignorată de Băsescu, din motive electorale, până la sfârșitul lui 2009.

În tot cazul, din 2012, a fost nevoie să se revină la sistemul separat al pensiilor militare de stat, cu costuri deosebit de mari pentru bugetul de stat, care plătește de atunci creșterile de pensii nejustificate, obținute de oamenii lui Oprea Gabriel, de la Armată dar mai ales de la Interne, atât la „conversia” în pensii de asigurări sociale, cât și la revenirea la pensiile militare de stat.

Cu particulariatatea că polițiștii, care aparțin unui corp profesional civil, devin militari la pensionare, pentru a beneficia de pensia militară de stat și nu de pensia de serviciu la stat, ca polițist.

Astea sunt elementele de necontestat ale oricărei discuții despre reluarea ideii de reconversie a pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale. Adică, se discută revenirea la un sistem unificat de pensii, în care militarii pensionari să nu mai fie plătiți direct din bugetul de stat, ci din bugetul de asigurări sociale, care să fie alimentat de la stat cu sumele destinate lor.

Ceea ce e în primul rând o formă de mascare a cheltuielilor de personal, din sistemul național de apărare. De ce ar face asta guvernanții actuali? Doar ei știu, dacă știu.

În al doilea rând însă, se vorbește despre încă o „recalculare” a pensiilor militare de stat, cu ocazia conversiei lor în pensii de asigurări sociale. Exact ca pe timpul lui Oprea-Boc-Băsescu.

Aici episodul 2009 – 2011 ar trebui să fie edificator: nu se pot face „reconstituiri” ale unor cărți de muncă inexistente, pentru a se putea recalcula care ar fi fost contribuția la fondul de pensii de asigurări sociale ale militarului care nu a plătit niciodată așa ceva. Pur și simplu nu se pot face.

În 2009 – 2011, zeci de mii de pensionari militari au fost trimiși la arhive, de unde să scoată ei dovezi că ar fi primit niște venituri care ar fi fost apoi constituite în bază de calcul al unei contribuții virtuale, pe baza căreia apoi să se recalculeze pensia. Ceea ce a fost doar o mare brambureală.

Astfel încât, în cele din urmă, pensiile au fost „recalculate” arbitrar, în afara legii care stabilea ce venituri ar fi trebuit incluse în calcul și cum, iar fiecare a primit o pensie recalculată fie mai mică, fie asemănătoare cu cea anterioară, fie mai mare. Fără ca să știe de ce.

Fapt ce a avut consecințe serioase și în planul moralului pensionarilor proveniți din corpurile de ofițeri și subofițeri, care au ajuns să se certe între ei, că de ce unul a primit și celuilalt i s-a luat.

În momentul de față, pe baza legii în vigoare, privind pensiile militare de stat, militarii activi și pensionari au două probleme mari, amândouă neavând soluți, din lipsă de reprezentare în fața autorităților publice a acestor militari, activi, în rezervă și în retragere.

Prima problemă este că diferențele dintre pensionarii recenți și cei de mai demult sunt enorme. Adică, un militar care iese astăzi la pensie, cu o anumită vechime, de pe o anumită funcție, în urma unei anumite cariere, primește o pensie și de trei ori mai mare decât un alt militar, care a ieșit acum 18 de ani la pensie, având o vechime, o funcție și o carieră identică cu a celui care iese astăzi.

Asta, în condițiile în care militarii români activi au printre cele mai mici solde din NATO, dar li se cere să facă serviciul militar activ la nivelul de performanță al celor cu solde și de patru ori mai mari decât ale lor. Dar, cum spuneam, militarii români nu au niciun fel de reprezentare, în fața autorităților publice, care fac cu ei ce vor. Atât ca activi, cât și ca pensionari.

A doua problemă este că opinia publică națională este manipulată mizerabil cu teza complet falsă că pensiile militare de stat ar fi pensii speciale.

Adică, pensii care se acordă unor lucrători la stat, care au fost privați de anumite drepturi și libertăți, pe timpul lucrului la stat, așa că sunt recompensați pentru asta prin pensii cu destinație specială, pentru ei. Cum ar fi privarea de dreptul la muncă și în altă parte, pentru completarea veniturilor.

La militarii adevărați, privarea de anumite drepturi și libertăți se face pe întreaga durată a carierei militare (nu ca la primari, parlamentari, magistrați și alții, care sunt privați de anumite drepturi și libertăți doar pe durata ocupării funcției/demintății) și ea este compensată financiar prin solde, indemnizații și alocații. Care se regăsesc și în pensiile militare de stat. Așa cum militarii-militari sunt compensați financiar pentru participarea la misiuni. Iar asta nu înseamnă nimic special. E vorba despre specificul milităriei.

Nici în această problemă militarii nu au vreo reprezentare, nici în fața autorităților care ar trebui să explice ele cum stă treaba cu remunerarea militarilor activi, în rezervă și în retragere, dar nici în fața opiniei publice, manipulată mizerabil.

Am scris toate astea aici, doar ca să știți cum stați, ca cetățeni ai României, atunci când vine vorba despre securitatea națională, asigurată prin puterea militară a nației.” .

Sursa :

https://www.facebook.com/hari.bucurmarcu

Premierul României , Nicolae Ionel Ciucă , președintele PNL(PDL) și omul de încredere al președintelui României, Klaus WERNER Johannis :

„Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale! De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați. Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin”,

posta pe contul  său de Facebook , în iunie 2020, la o zi după ce Parlamentul adoptase impozitarea cu 85% a pensiilor speciale care depășesc 7.000 de lei.

Pentru persoanele virtuale care nu agreează subiectul sus REPUBLICAT ,

recomand LECTURAREA articolelor :

https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/O-CRUCIADA-Speranta-vine-de-la-fermierii-europeni-nu-cred-ca-vor-accepta-ca-dupa-12-14-ore-de-munca-sa-ajunga-acasa-si-sa-le-tranteasca-nevasta-in-farfurie-supa-de-greieri-si-radasca-pane.-CUVANTUL-CITITORULUI-175151

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25675464-varianta-centaurus-noua-varianta-covid-19-naste-ingrijorare-randul-expertilor.htm

Alioșa .

14/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/41.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:07 am

Revine COVIDUL ! 😦

Vine CANICULA !! 😦 😦

Ard lanurile de grâu !!! 😦 😦 😦

Seceta ia amploare !!!! 😦 😦 😦 😦

FOAMEA bântuie lumea !!!!! 😦 😦 😦 😦 😦

” GHINION” ! 😦

Pentru astăzi , 14 iulie , 2022, doar despre președintele României, Klaus WERNER Johannis :

” miercuri , iulie 13, 2022

Jurnalul Militar

Razvan SAVALIUC-Acest Klaus Iohannis, sluga marilor puteri, ne-a aruncat in cea mai mare prapastie. Ne-a distrus economic, politic

Razvan SAVALIUC-Acest Klaus Iohannis, sluga marilor puteri, ne-a aruncat in cea mai mare prapastie. Ne-a distrus economic, politic

JurnalulMilitar  ,Scris de: Razvan SAVALIUC

Uitati-va la ei cum ne-au terminat. Iremediabil.

Principalul vinovat raspunde la numele Klaus Iohannis.

In tinerete facilita intermedierea de vanzari de copii romani in strainatate. Apoi s-a consacrat ca praduitor de case. Ca primar al Sibiului isi apara fraudulos casele furate in Justitie, semnand intampinari si concluzii in numele primariei in propriile procese, aparat fiind de Statul Paralel. Mincinos si ticalos pana in maduva oaselor. E prost si puturos de bubuie. Mincinos si ticalos pana in maduva oaselor.El este principalul vinovat de distrugerea Romaniei.

Acest strain de neam si tara, sustinut de SRI-ul condus de Eduard Raul Hellvig (semnatar in 2016 al celui de-al doilea protocol ilegal dintre PICCJ si SRI, protocol declarat abuziv de CCR, si care ii “rezolva” toate problemele din Justitie) era zero barat daca nu era sustinut din interior si exterior.

Acest Klaus Iohannis, sluga marilor puteri, ne-a aruncat in cea mai mare prapastie. Ne-a distrus economic, politic, ne-a pus rau cu Rusia si China (sa fiti siguri ca daca vom intra in conflict cu aceste mari puteri, actualii aliati ne vor lasa instant de caruta), ne-a adus tara in incapacitate totala de aparare denaturand rezultatul votului de la ultimele alegeri generale si bagandu-ne pe gat un guvern de neaveniti, la fel de idioti ca si el, din pura ambitie bolnava de a avea Guvernul Meu”. Ca si cand el ar fi instare sa conduca ceva… A instigat continuu la linsarea publica a celui mai puternic partid din Romania, a incurajat politia politica, ne-a vandut strainilor si ne-a impus contra naturii cea mai toxica guvernare din istoria moderna a Romaniei: PNL-USR-PLUS. O adunatura de golani pusi pe furat si distrus natiunea romana. Niste golani, care n-au nimic sfant afara de LGBT, trasul pe nas, betia la volan si coruptia la cel mai inalt nivel.

Ce merita balega asta de om? Care ne-a bagat pe gat un iresponsabil precum Florin Citu, un tepar de banci, un betiv condamnat penal pentru conducerea in stare euforica a unui autovehicul pe drumurile publice…

Uitati-va ce au facut acesti nenorociti cu aceasta tara pentru care multi dintre noi ne-am daruit viata sa o facem mai buna! I-a distrus pe pensionari, i-a adus la stadiul de cersetori si milogi in propria tara, dupa o viata de cotizat la stat. Au distrus mediul de afaceri compus din micii intreprinzatoriAu cumparat mai toata presa…

Ne-au distrus pe toti lasand niste multinationale rapace sa umfle cum vor facturile la gaze si la energie electrica, sa faca preturile cat vor ele, pe gazul si energia electrica produse de Romania, doar pentru ca ei, Iohannis si Catu, doi vanzatori de tara, sa-si justifice conducerea nemeritata a acestei tari minunate cu cetateni care nu au gresit cu nimic pentru ca acesti golani sustinuti de SRI si marile parchete sa-si faca mendrele dupa cum ii taie mintile pe care nu le au.

Ionannis, nulitate ce esti – pe care daca as avea puterea, ai putrezi in puscarie pentru tot restul vietii tale doar cu paine si apa – te simti bine ca noi platim benzina, gazul si curentul electric mai mult decat oriunde in lume, desi aceste resurse sunt produse la noi in tara, nu in alta parte? Pentru o nulitate ca tine au murit mii de oameni in decembrie 1989?

Ca sa ne bagi pe gat, contra vointei poporului, niste partide de derbedei? Care pentru ca nu s-au inteles cu tine pe numirile sefilor marilor parchete, aruncati tara in aer? Va e asa de frica de puscarie?

Ce eforturi face piticul de la SRI, care aplauda abuzurile DNA – care raspunde la numele Raul Eduard Hellvig – sa te mai mentina in functie contra naturii, folosind uriasa logistica a SRI? Crezi ca nu se stie ca azi se asculta ilegal mai mult decat oricand de la Revolutie incoace. Doar ca sa ti se salveze pielea?

Spune tu Iohannis, cu Citu alaturi de tine, unde s-au dus zecile de miliarde pe care le-ati imprumutat? Pe armament niciodata livrat…

Unde s-au dus banii pensionarilor pe care azi ii condamnati la umilinta si la moarte? Unde s-au dus banii pentru care ne-am indatorat peste toate? Cum a ajuns tara cu cele mai mari resurse naturale din UE cea mai saraca din Europa?

Spune Iohannis, spune cum distrugeti Justitia, pe care ati lasat-o fara finantare corespunzatoare si pentru care va omorati intre voi la guvernare ca nu cumva sa mai existe vreun procuror care sa aiba curajul sa va trimita in judecata!…

Cum te faci tu Iohannis ca te duci duminica de duminica la biserica, si te pozezi inchinandu-te la Dumnezeu, cand tu distrugi programat Romania, care ti-a inchinat cele mai mari onoruri, cu un guvern de incompetenti si vanzatori de tara?

Te simti bine Iohannis? Te incalzesc casele furate? Te simti bine in ele in timp ce romanii nu-si mai pot plati facturile la utilitati, pentru ca tu, un nenorocit de om, vrei sa-ti salvezi pielea vanzand Romania? Tu care ai dat pe moca petrolul submarin al Romaniei pe o sapca, spunand ca asa o sa castigam “respectul” strainilor. Tu care in afara de a bloca partiile de ski si a te plimba in strainatate nu faci nimic?

Crezi ca pe noi romanii, ne incalzeste vreun mesaj tamp pe care il dai tu pe Facebook, cand tara arde? Chiar asa, i-a spune tu, sau mai bine sa spuna sluga ta Raul Eduard Hellvig cum ati lasat voi ca Facebook sa cenzureze presa si libertatea de opinie in Romania? Cu acele CNIC si Cyberint (structuri ilegale care nu au lege de infiintare) care au transformat tara intr-un adevarat Big-Brothers…”

Sursa :

Iar în final de postare-republicare ,și nu deloc la întâmplare ,o ȘTIRE care are mare legătură cu programul ” România EDUCATĂ” inițiat chiar de președintele României, Klaus WERNER Johannis ,program care este în DERULARE dar din păcate , pe mâna unui AGRONOM ajuns ministrul educației pe bază de TRASEISM de PARTIDE și slugărnicie numai și numai pentru a se afla butoanele puterii !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

13/07/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/40. Pensiile MILITARE , nu sunt pensii SPECIALE , ci sunt pensii militare de SERVICIU !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:07 am

În loc de motto:

Pentru ” analfabeții funcționali ” ajunși în Parlamentul României pe LISTE de PARTID 😦 și nu pe criterii de competențe profesionale ,care repetă în mass media scrisă și vorbită ca papagalii că PENSIONARII din MApN au ” pensii SPECIALE” REPUBLIC prin copy paste” următoarele :

1) ” DECIZIE nr.20 din 2 februarie 2000 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată

EMITENTCURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 18 februarie 2000


 ” CURTEA CONSTITUȚIONALĂ CONSTATĂ: 

Pensia de serviciu pentru magistrați, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării și completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească,

la fel ca și pensia de serviciu pentru militari,

prevăzută de Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilității în serviciu și a formării unei cariere în magistratură sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente.   

Constatând că aceste elemente care diferențiază regimul de pensionare al militarilor și al magistraților de regimul general al pensiilor asigură un tratament juridic specific celor două categorii de asigurați,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ REȚINE CĂ INSTITUIREA PENSIEI DE SERVICIU PENTRU CADRELE MILITARE ȘI PENTRU MAGISTRAȚI NU REPREZINTĂ UN PRIVILEGIU,

CI ESTE JUSTIFICATĂ ÎN MOD OBIECTIV, EA CONSTITUIND O COMPENSAȚIE PARȚIALĂ A INCONVENIENTELOR CE REZULTĂ DIN RIGOAREA STATUTELOR SPECIALE CĂRORA TREBUIE SĂ LI SE SUPUNĂ MILITARII ȘI MAGISTRAȚII. 

Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor și magistraților obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au.

Într-adevăr acestora le sunt interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității.

Sub acest aspect art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevede pentru ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare;

iar alin. (2) al aceluiași articol instituie pentru categoriile menționate de militari interdicția de a îndeplini alte funcții decât cele în care sunt încadrați, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, precum și interdicția de a fi asociat unic ori de a participa direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția numirii în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.  

  Un alt element comun care justifică în mod obiectiv și rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraților și al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce privește regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implică exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esențial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept.  

  Curtea Constituțională constată, pe de altă parte, că REGLEMENTAREA ÎN VIGOARE A PENSIEI DE SERVICIU PENTRU MILITARI, CA ȘI CEA A PENSIEI DE SERVICIU PENTRU MAGISTRAȚI, CU DIFERENȚELE PE CARE ACEASTĂ PENSIE LE PREZINTĂ FAȚĂ DE PENSIA COMUNĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE, NU CONSTITUIE O ÎNCĂLCARE A PRINCIPIULUI EGALITĂȚII CETĂȚENILOR ÎN FAȚA LEGII, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție.

Această constatare se bazează pe specificul comun al activității militarilor și magistraților, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispozițiilor constituționale și legale aplicabile, IMPUNE CELOR DOUĂ CATEGORII PROFESIONALE OBLIGAȚII ȘI INTERDICȚII SEVERE, PRECUM ȘI RISCURI SPORITE, CEEA CE JUSTIFICĂ ÎN MOD OBIECTIV ȘI REZONABIL O DIFERENȚIERE A REGIMULUI JURIDIC DE PENSIONARE FAȚĂ DE REGIMUL STABILIT PENTRU ALȚI ASIGURAȚI CARE NU SUNT SUPUȘI ACELORAȘI EXIGENȚE, RESTRICȚII ȘI RISCURI. 

În această ordine de idei Curtea Constituțională, dând curs dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție, referitoare la raportul dintre reglementările interne și cele internaționale, constată că

„O diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată ca discriminatorie”. 

De asemenea, jurisprudența Curții Constituționale, referitoare la aplicarea principiului egalității în fața legii și al nediscriminării, a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudența în materie, și ea constantă, a Curții Europene a Drepturilor Omului, că PRINCIPIUL EGALITĂȚII NU ESTE SINONIM CU UNIFORMITATEA ȘI CĂ PENTRU SITUAȚII DIFERITE POATE EXISTA UN TRATAMENT JURIDIC DIFERIT, RECUNOSCÂNDU-SE DREPTUL LA DIFERENȚĂ.

În acest sens sunt, de exemplu:

Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993;

Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994;

Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.  

De asemenea, Curtea Supremă de Justiție, argumentând necesitatea instituirii pensiei de serviciu pentru magistrați, invocă și faptul că

„ÎN STATELE EUROPENE CU UN ANUMIT GRAD DE DEZVOLTARE, INCLUSIV ROMÂNIA, DREPTUL LA PENSIE DE SERVICIU ÎL AU TOATE FORȚELE DE APĂRARE A ORDINII PUBLICE – ARMATA, POLIȚIA ȘI SERVICIILE SPECIALE”,

care, prin activitatea lor, „își asumă un risc întru apărarea ordinii de drept, asigurând liniștea în societate”.

Textul integral se găsește pe :

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/21010

2) ” Generalul Silviu Predoiu se dezlănțuie pe Facebook. „Puțin despre pensiile ”speciale” și mult despre ONOARE”

Generalul Silviu Predoiu se dezlănțuie pe Facebook. „Puțin despre pensiile ”speciale” și mult despre ONOARE”

Autor: Lucian Ionescu 28 iunie 2020, 23:39


Silviu Predoiu, fost şef adjunct SIE a vorbit, duminică seara ,despre pensiile speciale

Silviu Predoiu a postat pe pagina sa de socializare un comentariu în care face o analiză asupra a ceea ce reprezintă, de fapt, pensile speciale, aducând în discuție în special pensiile militarilor

„Puțin despre pensiile ”speciale” și mult despre ONOARE

Acum două săptămâni a fost adoptată o modificare legislativă ce vizează impozitarea “specială” a pensiilor “speciale”. Decizia Parlamentului a fost urmată, firesc, de o dezbatere publică ce s-a focalizat însă preponderent pe pensiile militare, deși cam toți sunt de acord că nu sunt chiar speciale ci mai degrabă de serviciu, nici chiar așa de mari dar sunt multe…

Și dacă pentru magistrați au vorbit CSM-ul sau ÎCCJ, pentru militari nu poate vorbi nimeni.

Pentru că prin statut, militarilor astăzi activi dar mâine pensionari nu le este permis să-și exprime opiniile și nici să-și apere drepturile sau demnitatea profesiei. Singurii care pot reacționa la invectivele și adjectivele cu care sunt gratulați din guvern și parlament sunt rezerviștii, iar asta îi pune într-o postură ingrată, pentru că nimeni nu ascultă sau citește argumentele ci pune concluzia ”își apără pensia nesimțită”.
De ce sunt oare militarii în rezervă mai gălăgioși, de ce se expun atacurilor și ironiilor, de ce nu stau și ei liniștiți, ca alții, așteptând să treacă și valul acesta ca și cele dinaintea lui? Cei care cred că expunerea pentru care aparent au optat este determinată exclusiv de perspectiva pierderii unor “privilegii” materiale, se înșală profund.

Este în fapt un strigăt de revoltă la care ar trebui sa luăm seama, cu atât mai mult cu cât vine din partea unei categorii profesionale tradițional “mute”, educată in spiritul respectului autorității, respectului și apărării legilor, executării fără ezitare, “întocmai și la timp”, a ordinelor legale ale celor aleși de popor să îl reprezinte, pe scurt respectării și apărării statului, a României și românilor, chiar și cu prețul vieții. Iar asta ar trebui sa însemne ceva pentru oricare dintre noi.
Nu mai repet povestea cu pensiile de serviciu ale militarilor care datează, cu o nefericită pauză de 5 ani, de la Cuza. Si nici nu voi mai insista pe faptul că ele se regăsesc în mai toate statele sau că NATO are un pachet ”special” de pensionare pentru personalul din structurile sale. Și nici că militarii, contrar miturilor urbane atât de răspândite, plătesc exact aceleași cote de contribuții ca toți ceilalți angajați din România. Nici măcar pe faptul că ”economia” făcută la bugetul de stat se va dovedi nesemnificativă, chiar dacă diverși domni din parlament ne anunță periodic câte spitale s-ar putea construi cu acești bani sau câte pensii minime s-ar putea plăti.

Militarii (fie ei din forțele armate, servicii sau alte structuri in uniformă, chiar și cu statut de funcționari speciali), au renunțat la drepturi și libertăți fără de care cei mai mulți dintre semenii lor nici nu ar concepe să trăiască. Au fost dificile, apăsătoare, umilitoare restricțiile ce ne-au marcat viața în cele 60 de zile de stare de urgență, cu limitările de deplasare, exprimare, întrunire, etc.? Înmulțiți cu zece nivelul de intruziune al regulilor și restricțiilor în viața personală și apoi cu oricât, de la 5475 la 12775- zilele din 15 până la 35 de ani de serviciu și veți afla prețul plătit de un militar în slujba statului.
În slujba unui stat care deși i-a cerut, printre multe altele, să renunțe la libertatea de asociere sindicală asigurându-l că îi va apăra în schimb toate drepturile pe care tot statul (și numai statul) i le-a conferit, nu doar că ”se răzgândește” de pe o zi pe alta, dar are grijă să însoțească argumentele sale despre ”voința poporului, care vrea tăierea pensiilor speciale” de adjectivul nesimțit.
Iar aici găsim, de fapt, explicația pentru reacția militarilor. Ei și-au onorat la virgulă partea de obligații și responsabilități din “contract” iar acum, cei norocoși, care au ajuns la capitolul drepturi, constată că angajatorul s-a răzgândit unilateral, într-un act de totală desconsiderare. Ceea ce se întâmplă este un atac la demnitatea și onoarea militarului, atât ca individ cât și ca profesie. Atac ce-i vizează, în egală măsură, pe rezerviștii militari de astăzi cât și, atenție, pe cei de mâine, fie ei cadre în forțele armate, jandarmerie, spionaj, contraspionaj, antiterorism, polițiști, cadre ale ISU, pompieri, lucrători în telecomunicații speciale, etc.

Iar dacă statul român apreciază că aceste profesii nu-i mai sunt necesare și utile, atunci să desființeze toate aceste instituții. Dacă nu, dacă e nevoie și de armată, și de servicii de informații, și de pompieri, și de poliție, atunci trebuie să înțeleagă că aceste profesii presupun atât rigoare, dăruire, disciplină, loialitate, riscuri cât și restricții majore și renunțarea la drepturi și libertăți fundamentale. Renunțare ce, inevitabil, trebuie recunoscută și compensată de beneficiarii serviciilor, așa cum se întâmplă în toată lumea aceea pe care o citam atât de des ca “democratică și civilizată” ?
De fapt, ceea ce ar trebui să vedem aici este disprețul.

Disprețul pentru o categorie profesională și mai ales pentru elita militară. Și când spun elită nu vorbesc doar despre colonei și generali, ci despre corpul ofițerilor în general, așa cum vorbesc despre armele de elită ale forțelor militare, cele care, prin riscuri și pericolul asociat activității cotidiene, beneficiază de sporuri care îi pot aduce în situația ca, la final de carieră, să obțină o pensie ”nesimțită”. Ofițerii și subofițerii din aviația militară sau din marina militară, militarii din forțele terestre cu zeci de misiuni în teatrele de operații, informațiile militare, militarii din trupele de intervenție anti-teroristă, ofițerii operativi din spionaj și contraspionaj, ofițerii din domeniul cybersecurity sau cei care produc și gestionează cifrul de stat (îi rog să mă ierte cei ale căror specialități nu mi le-am amintit) – ei sunt cei pe care îi atinge astăzi disprețul guvernanților și al clasei politice în general.

Diversele luări de poziție ale premierului despre pensiile militare arată, fără putință de tăgadă, că nici măcar nu a rugat pe cineva să citească și să-i explice ce prevede legislația la zi. Pe de altă parte, mărturisesc că nu știu cum să abordez disprețul manifest pentru ”șefimea” din armată, de genul: “Trebuie sa corectam aceste nedreptati, pentru ca provoaca o nemultumire profunda, inclusiv pentru cadrele militare, pentru jandarmi, pentru ca sefimea si-a tras pensii nesimtite profitand de portitele lăsate în actul normativ”, exprimat de premier în fața ministrului apărării, până de curând cel mai ”șef” dintre șefii armatei.

Mă simt și eu oarecum cu musca pe căciulă – general cu 4 stele, parte din ”șefimea din armată” vreme de 15 ani, beneficiind chiar și de o ”umflare” de 3% a veniturilor în ultimul an de activitate, grație punerii în aplicare a legii de salarizare din 2017.
Ce nu înțeleg guvernanții noștri este că un colonel sau un general nu intră în cariera militară nici colonel sau general și nici șef, așa cum ei par să creadă !! Mai toți își încep viața profesională ca sublocotenenți sau locotenenți. Gradele se câștigă cu muncă, cu sudoare, cu 14 ore pe zi la locul de muncă, cu riscuri, cu tensiune…

Orice sublocotenent aspiră să ajungă colonel, orice sublocotenent visează să ajungă general. Și nu cred că este nimic mai josnic decât să subminezi, de la nivel de prim-ministru, încrederea în comandanți și autoritatea funcției de comandă și să induci clivaje între diferitele categorii de militari, pe baza cuantumului salariului sau pensiei.
Cum și în ce fel au devenit gradele militare superioare, funcțiile de conducere din domeniul militar (din ce în ce mai multe obținute prin concurs, nu prin numire) motiv de rușine, de oprobriu public? Și dacă așa gândesc ei, de ce ministrul apărării este un general cu 4 stele (adică parte din șefime, cu pensie ”nesimțită” cu tot, câștigată, stupoare, cu sudoare în teatrele de luptă) și nu un căpitan sau un plutonier, de ce departamentul securității naționale și aparatul de lucru al CSAT-ului sunt încadrate cu generali (activi sau în rezervă/retragere, adică ”șefime”), de ce reprezentanții noștri la NATO sunt colonei sau generali si nu locotenenți, de ce parada militară de 1 decembrie este comandată de un general și nu de un plutonier adjutant șef?
În cariera militară este vorba despre onoare. Despre demnitate. Despre loialitate. Despre încredere în camarazii și în comandanții tăi. Despre curaj. Inclusiv despre curajul de a sta drept în fața nonvalorii și imposturii, chiar dacă asta te costă cariera. Dar mai presus de toate este vorba despre ”jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții”, adică despre patriotism și sacrificiu, ceva ce politicienii de astăzi nu au cum să înțeleagă.

Văzând cum se vorbește despre militari, constatând cum sunt tratați aceștia de chiar cei ce ar trebui să cunoască și înțeleagă cel mai bine rolul lor în societate și prețul pe care cei în uniforme îl plătesc pentru “privilegiul” de a-si proteja semenii, nu pot să-mi opresc sentimentul de rușine pe care îl resimt amintindu-mi de numeroșii tineri ofițeri ce au depus jurământul de credință Patriei în fața mea, emoționați, unii cu ochii în lacrimi și voce gâtuită, toți cu mana încleștată pe drapel.
Tineri cărora le-am promis, crezând fiecare cuvânt pe care îl spuneam, că dacă își vor face corect datoria, statul le va recunoaște, chiar dacă nu public, sacrificiile, și le va apăra întotdeauna drepturile. Îmi este rușine de cei pe care involuntar i-am indus in eroare și sunt mai mult decât furios pe cei care m-au pus în această postură.
Iertare, spun unora și rușine, celorlalți.
P.S. Circulă acum, online, cartea atât de comentata a ambasadorului John Bolton, fost consilier pentru securitate națională al președintelui Trump. Poate unii dintre dvs. ați avut deja curiozitatea să citiți, dar celorlalți îmi permit să le spun eu: în cele peste 500 de pagini apar frecvente referiri la Ungaria și premierul acesteia, idem Moldova, Ucraina, Polonia, Cehia, nici nu mai vorbim de Israel, Marea Britanie, Rusia, etc. România, ca stat (partener strategic !!!!), sau președintele ori premierul acesteia lipsesc cu desăvârșire.

Singura trimitere care ne individualizează este cea la moartea unui militar român din forțele speciale, într-o confruntare cu talibanii în Kabul. Interesant și ironic, nu? Tot militarii ne salvează, dar asta nu mai interesează pe nimeni. Pentru că prea de mult și mult prea des le folosim sacrificiul, expertiza și profesionalismul doar pentru ”photo opportunities”, a scris Silviu Predoiu pe Facebook ” ,

Sursa :

https://evz.ro/generalul-silviu-predoiu-se-dezlantuie-pe-facebook-putin-despre-pensiile-speciale-si-mult-despre-onoare.html?fbclid=IwAR07pQMA7CG38LuGQBngLLOVjVMv7FfWIvFcsnBOZ47/loAuEEdW7l3k0Xk

În CONCLUZIE :

Nu pensionarii din MApN au ” pensii SPECIALE” 😦 ci chiar ei , PARLAMENTARII ,

după cum se poate constata din ultima parte a postării de pe :

Nu deloc la întâmplare , ci în strânsă legătură cu cei cu PENSII SPECIALE , adică cu actualii PARLAMENTARI care sunt și în ” guvernul meu” , adică al lui Klaus WERNER Johannis și vor beneficia pa pensionare de PENSII SPECIALE , la fel ca și președinții de CONSILII JUDEȚENE și nu numai , postez drept dovadă următoarele :

A) Guvernul PNL(PDL)&PSD&UDMR , a-ntors-o ca Traian Băsescu în 2009 la Ploiești :

modifică ordonanța privind Codul Fiscal !!! 😦 😦 😦

Microîntreprinderile nu vor mai fi obligate să facă angajări, însă firmele fără angajați vor plăti automat impozit pe profit (16%), iar companiile care au cel puțin un angajat plătesc un impozit de 1% din cifra de afaceri dacă se încadrează în noul plafon stabilit de guvern de până la 500 de mii de euro. 

Pentru sectorul Horeca, Guvernul va amâna intrarea în vigoare a noilor prevederi până la începutul anului viitor, iar impozitul pe proprietate va rămâne doar la pragurile minimale, respectiv 0,1% pentru rezidențial și 0,5% pentru nerezidențial.

B) https://buletin.de/bucuresti/despagubiri-de-aproape-100-de-milioane-de-lei-pentru-exproprieri-in-zona-centurii-capitalei-cei-mai-multi-bani-ajung-la-firma-unde-presedintele-cj-ilfov-a-fost-administrator-75-milioane/

În final de postare-republicare , având în vedere faptul că pe unele persoane la apucă STRĂNUTUL când citesc ceva despre PENSIONARII MILITARI , le prezint tot

” de la lume adunate înapoi la lume date ”,

” Lucrurile uimitoare care se petrec în corpul tău atunci când STRĂNUȚI :

Strănutul este una dintre minunile corpului uman, unul dintre reflexele noastre protectoare. Deși durează doar o secundă, trebuie să știi că are în spate un proces complex, care implică multe părți ale corpului.

Mecanismul strănutului

Când sistemul nostru respirator este iritat de factori precum praful sau polenul, terminațiile nervoase minuscule trimit un mesaj către creier. La rândul lui, creierul trimite mesaje către numeroase părți ale corpului uman, pentru a facilita strănutul.

Strănutul implică numeroase procese, care au loc într-un timp foarte scurt. Când strănutăm, mușchii pieptului presează plămânii, iar aceștia evacuează brusc o cantitate mare de aer.

Simultan, laringele se închide etanș, ceea ce face ca aerul să fie direcționat spre nas cu o viteză de până la 160 de kilometri pe oră.

Și să nu uităm de jetul de salivă: între 2.000 și 5.000 de picături pline de bacterii sunt propulsate de nasul și gura ta atunci când strănuți (iată, deci, de ce ar trebui să folosim șervețele, pentru a-i proteja pe cei din jur).

Strănutul este, fără îndoială, un proces fascinant. Atât de interesant, încât a făcut obiectul multor cercetări. Cea mai recentă îi aparține Lidiei Bourouiba, fizician de la Massachusetts Institute of Technology.

Rezultatele cercetării au fost publicate în The New England Journal of Medicine în 2016. Studiul este elaborat, însă scopul este simplu: să înțeleagă modul în care saliva propulsată în timpul strănutului (cu microbii aferenți) călătorește prin aer.

Bourouiba împarte strănutul în categorii pe care nu le vom trece în revistă. .

Nu te abține

Uneori, simți nevoia să strănuți când ești la o întâlnire sau la o piesă de teatru. Poate că te chinui să înăbuși reflexul, ca să nu îi deranjezi pe cei din jur.

Însă este mai bine să îți întrerupi colegii și interlocutorii decât să îți riști sănătatea, spun cercetătorii. Spre exemplu, un bărbat de 34 de ani din Leicester, Marea Britanie, a sfârșit prin a-și rupe laringele încercând să blocheze un strănut puternic.

Bărbatul a declarat că ceva i-a „pocnit” în gât după ce s-a prins de nas și și-a închis gura, ca să oprească un strănut. Aerul sub presiune nu a avut pe unde să iasă, așa că a rupt țesutul moale al laringelui.

Din această cauză, bărbatul s-a hrănit mult timp printr-un tub, iar, spre norocul lui, în final, și-a revenit complet. Cercetătorii care au descris cazul în jurnalul BMJ Case Reports au afirmat că înăbușirea unui strănut poate fi periculoasă și poate cauza, în unele cazuri, chiar anevrisme cerebrale.

stranut_03Foto: iStock

Există mai multe feluri de strănut, unele zgomotoase, altele aproape silențioase. Însă cel mai amuzant este că unii oameni strănută doar o singură dată, în timp ce alții strănută în reprize.

„Unii oameni trec prin reprize de strănutat. Este un reflex neurologic, care variază de la o persoană la alta. Unii oameni strănută în reprize de câte 10 sau 20 de strănuturi. Acest lucru depinde de nivelul de iritare a mucoasei nazale. De obicei, oamenii strănută până când iritația încetează”, explică Mitchell Grayson, profesor în Departamentul de Alergii și Imunologie clinică al Universității de Medicină Wisconsin.

Curiozități legate de strănut

Probabil te-ai întrebat de ce închidem ochii atunci când strănutăm. Ei bine, acest gest este un reflex. Nu există un motiv întemeiat pentru care facem acest lucru, pur și simplu așa reacționează corpul nostru.

De ce le urăm „noroc” sau „sănătate” celor care strănută? Există mai multe explicații, cea mai cunoscută fiind aceea că urarea îi aparține Papei Grigore al VII-lea, care îi binecuvânta pe cei care strănutau, ca să nu se îmbolnăvească de ciumă.” .

Alioșa .

12/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/39. O româncă plină de ” succesuri” !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:09 am

În loc de motto :

Dacă nu știați, aflați acum ! 🙂

Dacă ați știut , merită revăzut !! 🙂 🙂

Dacă nu vă plac imaginile mai jos postate , închideți ochii !!! 🙂 🙂 🙂

1) 4 aprilie 2021 :

Iolanda Anamaria Babău, locul 2 la Miss Europe

Iolanda Anamaria Babau a castigat acum cateva zile, la Beirut, locul doi (first runner up, second place) la concursul Miss Europe.

Iolanda Anamaria Babău 

a castigat acum cateva zile, la Beirut, locul doi (first runner up, second place) la concursul Miss Europe organizat de Style Events Organization, marea castigatoare a concursului fiind, in acest an, reprezentanta Frantei.

Iolanda Anamaria Babau, locul 2 la Miss Europe

In Liban am concurat alaturi de alte 15 fete din tari precum Cipru, Belarus, Rusia, Ucraina, Portugalia, Armenia, Germania, Elvetia, Georgia, Franta, Polonia sau Turcia. Au fost 10 zile intense de pregatire pentru seara concursului din 1 Aprilie. Concursul a durat aproximativ patru ore, cu probe precum rochia de seara, costum national, sau Little Black Dress. Membrii juriului au votat si a castigat Miss Franta. Miss Romania a luat locul doi, first runner up.

Sunt mandra ca zilele acestea am reprezentat Romania la concursul international de frumusete Miss Europe 2021 care a avut loc in Beirut, Liban. Si am castigat Miss Europe 2021 first runner up locul 2. Beauty camp-ul a inceput pe 22 Martie 2021, am fost in Liban eu si alte 15 fete din tari precum Cipru, Belarus, Rusia, Ucraina, Portugalia, Armenia, Germania, Elvetia, Georgia, Franta, Polonia, Turcia. Zilnic am avut diverse activitati precum repetitii, actiuni de promovare a diferitilor sponsori: clinici de infrumusetare, clinici dentare, restaurante, saloane de infrumusetare, fittings pentru alegerea rochiilor

a declarat Iolanda Anamaria Babau.

Concursul a fost organizat de Style Events organization cu sponsori precum compania de productie Wise Production din Dubai, King Rolodex din Liban. Style Events Organization organizeaza concursuri de frumusete la nivel international din anul 2000. Au organizat concursuri precum Miss NexT Top Model, Miss Europe, Miss Tourism Intercontinental, Miss Arab University. Anul acesta castingul a avut loc online in fiecare tara, datorita restrictiilor impuse de Corona virus.

Mereu sa va ascultati instinctul si nu ce spun alti oameni ca puteti face! Cu ambitie si determinare putem ajunge la destinatia dorita!

Material realizat de Daniela Sala ” .

Sursa :

2) 5 iulie 2022 :

” Cine este Iolanda Anamaria Babău, câștigătoarea Miss World Next Top Model 2022. Tânăra din Bihor a uimit lumea cu frumusețea ei

Iolanda Anamaria Babău a renunțat la o carieră în Minister pentru a face istorie în modelling. Tânăra din Bihor a bifat mai multe apariții pe coperți celebre ale reviste lor de fashion și acum și-a adjudecat unul dintre cele mai râvnite premii.

Cea mai frumoasă femeie din lume este româncă.

Bihoreacă, mai exact. Tânăra din Bihor a câștigat unul dintre cele mai râvnite premii din lume, Miss World Next Top Model 2022. Iolanda Anamaria Babău pune România pe harta concursurilor de frumusețe cu o mare reușită. În vârstă de 28 de ani, ea se poate mândri cu o mulțime de titluri, după ce a cucerit juriile din toate colțurile lumii cu frumusețea ei.

Iolanda Anamaria Babău este câștigoarea Miss World Next Top Model 2022

Cea de-a XIII-a ediţie a concursului internaţional Miss World NexT Top Model a avut loc în Beirut. Aproapre 30 de tinere s-au înscris în competița pentru cel mai râvnit premiu, care i-a revenit româncei noastre. Iolanda Anamaria Babău a câștigat titlul Miss World Next Top Model 2022, după o luptă acerbă cu alte 28 de concurente din Rusia, Ucraina, Grecia, Algeria, Egipt, Macedonia, Franţa, Nigeria și Bulgaria, transmite Adevarul.ro.

Cu toate acestea, românca Iolanda Anamaria Babău, în vârstă de 28 de ani, i-a cucerit pe jurați cu frumusețea și spontaneitatea sa, la cele patru probe, adjudecându-şi titlul suprem. Tânăra din Bihor nu este străină de concursurile de frumusețe, iar în ultimii ani, ea a luat cu asalt scenele lumii.

Anul trecut, ea a câştigat titlul de Miss Europa 2021 – first runner up şi Miss Elite World – Popularitate 2021, cu peste 94.000 de voturi .

Iolanda Anamaria Babău are un master în diplomație și a lucrat la DGASPC

Și pe plan profesional, tânăra a avut multe reușite și are cu ce se lăuda. Iolanda Anamaria Babău a absolvit Academia de Studii Economice din București, fiind licențiată în Relații Internaționale. După absolvire, o bună perioadă de timp a lucrat în domeniu, până a decis să devină antreprenor.

Potrivit aceleiași surse, în timp ce era studentă, ea a fost președintele AIESEC România și apoi și-a continuat studiile cu un master în diplomație. Pentru un timp, a lucrat și în administrația publică, mai exact la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.

Extrem de determinată, Iolanda Anamaria Babău a ajuns apoi Director de Cabinet la Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, consilier în Ministerul Economiei şi în cel al Sănătăţii.

În paralel, bihoreanca a participat a făcut modelling, a câștigat mai multe concursuri internaționae de frumusețe, iar la începutul anului acesta, a apărut pe revistei US Fashion, ediţia din februarie. De asemenea, de când a renunțat la munca de birou, aceasta se ocupă cu organizarea de evenimente internaționale.” .

Toate detaliile pe :

https://a1.ro/showbiz/vedete/cine-este-iolanda-anamaria-babau-castigatoarea-miss-world-next-top-model-2022-tanara-din-bihor-a-uimit-lumea-cu-frumusetea-ei-id1076361.html

Alioșa .

11/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/38. Este vremea DOVLECEILOR !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 7:16 am

În loc de motto:

Dacă cele postate pe

nu au atras atenția cuvenită 😦 😦 😦 am considerat că-i mai nimerită o REȚETĂ de DOVLECEI ! 🙂

Piețele din orașul de pe malul DUNĂRII bătrâne pe unde STRĂMOȘII noștri i-au alungat pe otomanii invadatori veacuri întregi , începând cu Mircea cel Bătrân 🙂

sunt pline de DOVLECEI de toate soiurile , iar PREȚURILE sun rezonabile ! 🙂

Așa că , la început de săptămână , am navigat cu drag pe NET și………….., găsind o REȚETĂ de DOVLECEL ispititoare , m-am hotărât să o postez spre luare aminte !!! 🙂 🙂 🙂

Spor la treabă 🙂 și-apoi , POFTĂ BUNĂ !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

10/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/37 .

Filed under: generale — Aliosa @ 2:06 pm

Înainte de a lectura cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos 🙂 recomand spre lecturare , un articol care pe mine ,

mă ÎNGRIJOREAZĂ foarte tare !!! 😦 😦 😦

” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga) ! 🙂

Astăzi , 10 iunie , 2022, peste întrecerile de NATAȚIE din cadrul Campionatului de Natație , JUNIORI de la OTOPENI , ROMÂNIA ,se trage cortina ! 🙂

Delegația ROMÂNIEI mai speră la încă o MEDALIE din partea fenomenalului JUNIOR , David POPOVICI , calificat în FINALA probei de 100 m liber 🙂

Succes David POPOVICI ! 🙂

Luptă pentru AUR , copile !!! 🙂 🙂 🙂

și de la Vlad Ștefan STANCU calificat în FINALA de 400 m liber ! 🙂

Succes Vlad STANCU ! 🙂

Luptă pentru AUR ,COPILE !!! 🙂 🙂

Hai ROMÂNIA !!! 🙂 🙂 🙂

La ora când postez aceste gânduri ,delegaţia României a câştigat până acum 7( şapte ) medalii la Campionatul European de înot pentru juniori de la Otopeni:

4 de AUR :

– ştafeta masculină 4×100 m liber (David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu),

– David Popovici la 200 m liber şi 50 m liber,

– Vlad Ştefan Stancu la 1.500 m liber

şi 3 de argint

– ştafeta mixtă de 4×100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu), Bianca Costea la 50 m liber

şi Vlad Stancu la 800 m liber !!! 🙂 🙂 🙂

În cele ce urmează postez prin ” copy paste” OPINIA despre ruși și Rusia , a Generalului cu patru stele , Mircea CHELARU,

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Chelaru

fost coleg de LICEU MILITAR cu subsemnatul ! 🙂

” Generalul Mircia Chelaru:

cu rușii nu bei, nu te distrezi și apoi îi înjuri. Cu ei trebuie să fii atent, niciodată nu au plecat de lângă noi

Mircia Chelaru este general de 4 stele ale armatei române, probabil printre puțini care își merită stelele, construite înainte de 1989.

Acesta atrage atenția asupra războiului împotriva Ucrainei și spune că rușii niciodată nu s-au retras din fostele teritorii.

“Voi, ăștia care trăiți cu impresia că învingerea Ucrainei va însemna că ne trezim cu rușii la ușă!
Am o veste foarte proastă pentru voi!
Rușii au fost întotdeauna la ușa noastră! Am trăit cu ei în coaste și vom trăi cu ei în coaste cât timp vom mai exista ca țară!
Voi, ăștia care visați ca Ucraina să câștige războiul și rușii să se retragă cu coada între picioare și să își ceară scuze!
Voi ați terminat vreo școală pe bune?! Ați făcut istorie?! Rușii nu s-au retras cu adevărat niciodată, de nicăieri!
Când a fost vreodată Rusia judecată, când a plătit Rusia daune cuiva?! Când vreodată Rusia a fost pusă în genunchi?! Când?!
Nu și-au cerut scuze niciodată pentru ce au facut! Dimpotrivă, au primit și despăgubiri pentru nenorocirile pe care le-au lăsat în urmă pe unde au fost!”

„Pe ruși nu îi injuri, nu îi calci în picioare și după aia beți împreună, vă pupați la primărie, dansați, vă faceți frați de cruce și rămâneți prieteni pe vecie! Cu rușii trebuie să fii atent. Să păstrezi relații de bună vecinătate. Nu spune nimeni să îi pupăm în fund. Ci că trebuie să avem o politică deșteaptă și relații diplomatice cordiale! Să arătăm că îi respectăm și că merităm să fim respectați. Relații cordiale, mă, istericilor!

Că războiul se termină, dar Rusia rămâne lângă noi! Ce, nu v-a mai vândut Vestul rușilor?!

Pactul Ribbentrop-Molotov vă spune ceva?! Expresia „sferă de influență” nu vă pare cunoscută, tolomacilor?!”.

Mircea Chelaru atrage atenția și asupra înțelegerilor clasice între marile puteri, susținând că istoria arată o mare probabilitate în acest sens:
„Credeți că s-ar da înapoi să ne facă cadou rușilor acum dacă ar avea vreun avantaj promis și garantat de Kremlin din asta?!
Rusia nu a jucat bambilici niciodată în istorie! Asta am făcut-o noi! Noi ne-am furat și ne furăm singuri căciulile!
Pe planeta noastră Rusia este, totuși, o superputere. Și o superputere nucleară, cu resurse naturale pentru care Vestul ar da nu doar o mână și un picior să se înfrupte, ci ar sacrifica țări întregi. Cum face acum cu Ucraina.
Visul cu înfrângerea Rusiei este foarte, foarte frumos, dar în prezent este o utopie – ca să nu spun că e pura demagogie politică occidentală, care vă aruncă praf în ochi!
Cât timp Putin trăiește, va fi tătucul lor.”

Generalul susține că Rusia deține arme nucleare și nu poate fi înfrântă decât dacă toată lumea va fi distrusă:
„Lăsați naibii gogorițele și truismele sforăitoare și priviți realitatea în față: nu există șanse ca Rusia să fie îngenunchiată decât prin declanșarea unui al treilea război mondial și sacrificarea întregii planete pentru un rezultat incert. Pentru că un al treilea razboi mondial va fi un război cu arme neconvenționale, cu arme chimice, biologice, nucleare. Și cum Putin e dement, cum spuneți chiar voi, nu se va sfii să le folosească. Iar răspunsurile NATO vor fi în oglindă.
Chiar și așa, nu e sigur că va exista o Rusie înfrântă!
Mai bine vă gândiți foarte bine ce faceți cu politicienii țării asteia și cât îi mai lăsați să își bată joc de noi!
Mai bine îi întrebati pe guvernanți, parlamentari și președinte ce poziție ar trebui să aibă România în contextul actual. Pentru că războiul se va încheia la un moment dat și rușii vor rămâne ca un cui în talpa noastră, că așa au fost mereu.”

Mircea Chelaru cere precauție și atrage atenția asupra unor viitoare relații mai strânse între Rusia și China:
„Și să vă gândiți și la care ar trebui să fie poziția noastră în fața unei posibile alianțe a Rusiei cu China. Și amintiți-le tuturor demagogilor și visatorilor ca NATO nu va veni să ne apere noi dacă va avea ținte mai importante de apărat! Și va avea! Între apărarea peninsulei Alaska și a României, ce credeți că va apăra NATO?! Spuneți-le idioților noștri de politicieni că BRIC se poate transforma oricând și într-o alianță militară pe față! Și România va fi așa cum a fost cu adevărat mereu: pe cont propriu!”

Mircea Chelaru susține că România trebuie să se bazeze numai pe ea deoarece la momente grele numai așa a fost:
„Pentru că indiferent de alianțele semnate, mereu am fost SINGURI!
Nimeni nu ne-a susținut interesele pentru că așa era corect! Totul a avut și are un preț! Un preț extrem de greu pentru națiunea română care acum doarme în papuci și care a lasat și lasă toți hoții, lingăii, corupții, incompetenții, scârnăviile, trădătorii de neam și de țară să o conducă !”.

Sursa :

În final de postare , fără a fi PRORUS cum insinua un FRUSTRAT în urma cu ceva timp , recomand lecturarea articolului de pe :

https://www.capital.ro/putin-a-dat-ordinul-final-de-abia-acum-incepe-razboiul-adevarat-rusia-face-mutarea-momentului.html

Alioșa .

07/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/36 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:04 am

1) Din respect pentru tinerii și talentații înotători ROMÂNI ce luptă în aceste zile pentru câștigarea a cât mai multor MEDALII la Campionatul European de Natație pentru JUNIORI ce se desfășoară în complexul olimpic de la Otopeni despre toate performanțele lor notabile , voi posta ( relata) 🙂 pe măsură ce medaliile de BRONZ, ARGINT și AUR vor intra în posesia lor , a JUNIORILOR ROMÂNI , pe postul :

2) Președintele Klaus Iohannis a fost confruntat marți seară, în cadrul unei conferințe pe care a organizat-o la Cotroceni, de jurnalistul G4Media Cristian Pantazi, pentru amenințările emise în momentul în care publicația a obținut și publicat draftul Legilor Securității.

„Ați amenințat sursele G4Media care au dat drafturile Legilor Securității. Cum v-ați permis, ca președinte al statului, să identificați sursele unei publicații și să le amenințați”, a întrebat jurnalistul.

Președintele a negat că declarațiile sale au avut intenția de a amenința, dar a precizat că și le menține și că nu ar fi utile dezbateri în spațiul public pe proiecte care nu sunt finalizate.

„Cred că vă așteptați de la președintele României să știe un pic mai mult decât publicul general. Eu nu m-am referit nici la persoane, nici la publicații. Am spus că încă se va lucra mult timp și e greșit ca în această fază foarte devreme a drafturilor să fie lumea agitată.

CONTINUAREA pe :
https://spotmedia.ro/stiri/politica/iohannis-neaga-ca-a-amenintat-jurnalisti-si-sursele-lor-am-grija-sa-dispara-excesele-din-legile-securitatii

2) ” În esență mesajul președintelui este că, „în caz că nu ați observat, se muncește” sau „s-a muncit, avem rezultate la nivel de UE și NATO,
România e o țară mai sigură și asta nu e întâmplător, pentru că s-a muncit sau se muncește și, a propos, muncesc și eu” !!! 🙂 🙂 🙂
CONTINUAREA pe :

Iohannis crede că are vreo șansă pentru o funcție în NATO sau UE? Mesajul a fost: uite că muncesc! Interviu

3) ” Pentru unii MUMĂ , pentru alții CIUMĂ” !!! 😦 😦 😦

Morala acestui proverb popular se trage ” deîndată” după LECTURAREA celor postate mai jos:

După decizia CCR .

Nicolae Văcăroiu, Călin Popescu Tăriceanu, Irina Loghin, Silviu Prigoană și alți 65 de foști parlamentari și-au recâștigat, printr-o sentință a Tribunalului București,

dreptul la pensia specială pe care o pierduseră printr-o lege adoptată în 2021.

În aprilie 2021, foștii parlamentari au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaților și Senatului pentru recuperarea pensiilor speciale.

Procesul a fost desfășurat pe la mai multe instanțe. În final magistrații de la Tribunalul București au fost nevoiți să dea câștig de cauză reclamanților, după ce Curtea Constituțională a stabilit, pe 5 mai, că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituțională.

Decizia Curții Constituționale

CCR a decis pe 5 mai că pensiile speciale erau neconstituționale, iar efectele legii au fost aplicate de la data de 10 iunie, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial.

„Admite cererea în parte. Obligă pârâții Secretariatul General al Camerei Deputaților și Secretariatul General al Senatului să repună pe reclamanți, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, în plată cu indemnizația pentru limita de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, și pârții Parlamentul României – Camera Deputaților și Parlamentul României – Senatul să plătească reclamanților, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, această indemnizație, începând cu data de 10.06.2022. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu apel în 30 zile de la comunicare”, se arată în decizia tribunalului, luată săptămâna trecută, potrivit România TV.

Printre politicienii cunoscuți care se vor bucura de pensiile speciale se numără:

  1. Călin Popescu-Tăriceanu (cinci mandate de deputat și două de senator, fost premier și președinte al Senatului, lider al PNL și ALDE)
  2. Silviu Prigoană (deputat din partea PDL în legislatura 2008 – 2012)
  3. Dan Radu Rușanu – fost deputat și senator din partea PNL, fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară
  4. Ilie Sârbu (trei mandate de senator, ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase și Guvernul Boc)
  5. Eugen Nicolăescu (cinci mandate de deputat PNL și ministru al Sănătății în Guvernul Tăriceanu)

De pensii speciale au parte și foști parlamentari care au deținut funcții importante în statul român sau în partidele din care au făcut parte precum:

  1. Octav Cozmâncă (trei mandate de senator, fost ministru al Administrației și secretar al PDSR pe vremea lui Ion Iliescu)
  2. Nicolae Văcăroiu (fost premier și președinte al Curții de Conturi)
  3. Adrian Severin (fost ministru de Externe, cinci mandate de deputat, fost europarlamentar, are o condamnare definitivă de 4 ani închisoare pentru corupție)
  4. Norica Nicolai (fost europarlamentar)
  5. Dan Mircea Popescu (un mandat de deputat și patru de senator PSD, fost ministru al Muncii)
  6. Irina Loghin (deputat și senator între 2000 și 2008 din partea PRM)

În februarie 2021, plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor și deputaților, însă pe data de 5 mai Curtea Constituțională a decis că legea este neconstituțională.

Sursa :

https://evz.ro/si-au-recuperat-pernsiile-speciale-dupa-decizia-ccr-sunt-69-de-fosti-parlamentari-printre-care-tariceanu-si-irina-loghin.html

Alioșa .

05/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/35 ! În perioada 7-10 iulie , 2022, în ROMÂNIA ( Otopeni) se vor desfășura Campionatele Europene de Natație , JUNIORI !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 9:05 pm

Motto :

” Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă! ” ( Pieree de Coubertin) .

” Azi încep Europenele de Juniori de la Otopeni, cu David Popovici la start în două probe………………………

David Popovici, dublu campion mondial la seniori, va concura începând de azi la Campionatele Europene de juniori, care au loc în Complexul de Natație de la Otopeni. Anul trecut, la această competiție, care s-a desfășurat la Roma, puștiul a câștigat trei medalii de aur și una de argint.

Continuarea pe :

https://www.gsp.ro/sporturi/altele/campionatele-europenele-de-juniori-otopeni-david-popovici-programul-finalelor-668261.html

Astăzi , la Campionatele Europene de Natație de Juniori ce se desfășoară în bazinul olimpic de la OTOPENI , ROMÂNIA ,
înotătorii români ,
David Popovici,
Vlad Stancu,
Ștefan Cozma
și Patrick Dinu
au obținut medalia de AUR la proba de 4×100 m liber !!! 🙂 🙂 🙂

juniorul David POPOVICI a plecat primul și a obținut un avans de o secundă după primii 100 m.
Echipa Marii Britanii a recuperat și a preluat controlul cursei însă, în ultimul schimb , înotătorul român ,
Patrick Dinu a avut însă o prestație incredibilă 🙂 reușind să recupereze pe ultimii metri distanța față de primul loc și să ajungă primul la finiș!!! 🙂 🙂 🙂
Timpul României a fost 3:18.93, la numai 8 sutimi de britanici !!! 🙂 🙂 🙂
Toate detaliile pe :
https://www.gsp.ro/sporturi/altele/david-popovici-4-100m-aur-campionatele-europene-juniori-otopeni-inot-668266.html

DECLARAȚIA cea mai inteligentă și dătătoare de SPERANȚE pentru ÎNOTUL ROMÂNESC ,a fost cea dată de fenomenalul

David POPOVICI !!! 🙂 🙂 🙂

„Nu ne oprim aici! Păstrăm echipa asta și pentru seniori”!!! 🙂 🙂 🙂 Sursa și detaliile , pe :

https://www.gsp.ro/sporturi/altele/david-popovici-reactie-aur-stafeta-668315.html

Cu siguranță vor mai veni și alte MEDALII de AUR iar următoarea va fi câștigată pentru ROMÂNIA de dublul medaliat cu AUR la Campionatele de Natație, SENIORI ,extraordinarul înotător David POPOVICI !!! 🙂 🙂 🙂

Hai ROMÂNIA !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa ! 🙂

04/07/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/34.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:54 am

Motto:

” De la Mona Muscă, la Mugur Isărescu sau cum ne bântuie Securitatea de trei decenii în lipsa lustrației ” .

emilian.isaila

EMILIAN ISAILĂ,

De la Mona Muscă, la Mugur Isărescu sau cum ne bântuie Securitatea de trei decenii în lipsa lustrației

În ultimii 30 de ani, preocuparea principală a oricărui partid care a ajuns la putere a fost să obțină informații compromițătoare despre adversari. Un izvor nesecat de astfel de informații a fost arhiva Securității.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se înființează în anul 1999, la zece ani de la Revoluție, timp în care mii de dosare au fost distruse. 

Cazul Berevoiești din 1990, atunci când zeci de saci cu dosare ale Securității sunt descoperiți într-o râpă din comună, reprezintă momentul în care opinia publică află despre operațiunile de distrugere a arhivelor. Conform unor participanți la Revoluție, aceste operațiuni au început imediat după prăbușirea regimului, în decembrie 1989.

CNSAS a fost și este o instituție controlată politic, numirile se fac la propunerea Parlamentului. De-a lungul anilor, atât cei care au dorit să-și studieze propriul dosar, dar și cercetătorii care au lucrat acolo au făcut publice documente și nume de persoane care au colaborat cu Securitatea.

În data de 12 martie 1990 este dată publicității “Proclamația de la Timișoara”, cel mai important document al Revoluției. Aici se precizează că mișcarea populară începută în data de 16 decembrie 1989, care a dus la prăbușirea regimului Ceaușescu, a fost una anticomunistă. 

Ion Iliescu, liderul impus în 1989 de Frontul Salvării Naționale, a făcut tot posibilul să transforme mișcarea populară într-una orientată exclusiv împotriva dictaturii Ceaușescu și nu a comunismului, salvând astfel exponenții represiunii vechiului regim. 

Proclamația a fost semnată și susținută de mii de cetățeni, de personalități publice, de organizații civice, sindicate și partide politice. La punctul 8 al proclamației se cerea declanșarea unui proces de lustrație pentru ca activiștii comuniști, nomenclaturiștii și colaboratorii Securității să nu aibă dreptul să ocupe funcții publice o anumită perioadă de timp.

Proclamația n-a fost transformată în lege de nicio formațiune politică ajunsă la putere, iar în România nu a existat nicio formă de lustrație după prăbușirea comunismului.

“…propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării”, se arată la punctul 8 al proclamației.

Din cauza marginalizării acestei proclamații și, mai ales, a respingerii “punctului 8”, pe parcursul celor 30 de ani, informațiile din Dosarele Securității au fost folosite intens în scopuri politice.

Opinia publică nu a avut niciodată un acces real la secretele poliției politice comuniste. Informațiile au fost fragmentare și, în general, lăsate să vadă lumina zilei pentru a avantaja un centru de putere sau altul în lupta pentru controlul politic.

În contextul creat de informația conform căreia CNSAS a trimis la Curtea de Apel București dosarul de colaborare cu Securitatea al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, urmând un proces în care judecătorii vor lua o decizie, prezentăm 7 cazuri de personalități influente acuzate că au colaborat cu regimul comunist.

1. Mona Muscă este cel mai cunoscut și mai dramatic caz de încetare a carierei politice după dezvăluirea că a fost colaborator al Securității. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2007, pe când era deputat PLD. Înainte de izbucnirea scandalului, Mona Muscă era un politician cu o cotă înaltă de popularitate și încredere. În acea perioadă era văzută ca o amenințare politică de către Traian Băsescu, președintele României. 

„În 1977, după ce mi-am dat definitivatul, am luat un post la studenţii străini, din Timişoara. Imediat după angajare, după o discuţie cu prodecanul, la părinţii mei, la Timişoara, a venit un domn care spunea că se ocupă de problemele studenţilor străini”, a declarat Mona Muscă, citată de Mediafax la acea vreme.

Numele ei de cod a fost “Dana”. A fost acuzată de mărturie mincinoasă pentru că a semnat declarația pe proprie răspundere cum că nu a colaborat cu Securitatea în momentul acceptării mandatului de deputat. În urma mai multor audieri e scoasă de procurori de sub urmărirea penală, dar rămâne cu verdictul de colaborare cu Securitatea. Cariera ei politică s-a încheiat brusc, Mona Muscă retrăgându-se din viața publică.

2. Traian Băsescu, fost președinte al României, este cel mai cunoscut demnitar acuzat că a fost colaborator al Securității. Judecătorii Curții de Apel București au decis în septembrie 2019, în primă instanță, că fostul președinte a scris note informative pentru Securitate în timp ce era student al Institutului de Marină “Mircea cel Bătrân”, din Constanța. Acesta a atacat decizia, apelul urmând să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În data de 29 mai 2019, la patru ani de la încheierea celui de-al doilea mandat de președinte al lui Traian Băsescu, CNSAS trimite la instanță un dosar în care sunt documente de la SRI și MApN prin care instituția le cere judecătorilor să constate caracterul de colaborator al Securității pentru Traian Băsescu.

În dosar se arată că acesta a scris note informative, semnate cu numele conspirativ „Petrov”, despre colegii săi și a menținut legătura cu Securitatea până aproape de prăbușirea regimului comunist. Traian Băsescu a negat în toate declarațiile publice acuzațiile.

Dosarul și procesul lui Traian Băsescu apar în perioada în care PSD e la guvernare. Ostilitatea liderilor acestui partid față de fostul președinte a fost una extrem de intensă. Fostul președinte își continuă cariera politică, fiind europarlamentar și așteaptă verdictul final al judecătorilor.

3. Dan Voiculescu, unul dintre cei mai bogați oameni din România, proprietarul mai multor stații TV, fost senator, lider de partid, este un greu al regimului comunist care a colaborat cu Securitatea. 

Dan Voiculescu, cel mai mare inamic al lui Traian Băsescu, a primit decizie finală de „poliție politică” din partea judecătorilor – Foto: ALEXANDRU DOBRE/MEDIAFAX FOTO/HEPTA.RO

În 10 martie 2011, judecătorii Înaltei Curți dau verdictul final într-un proces care a ținut 5 ani. Dosarul lui Dan Voiculescu a fost desecretizat în 2006 de CNSAS. Se întâmpla la doar un an de la preluarea puterii de către Traian Băsescu.

Dan Voiculescu a început să colaboreze cu Securitatea în 1970. Conform datelor din dosar, pe parcursul anilor, acesta a avut trei nume conspirative: Mircea, Felix și Dorin. 

Dan Voiculescu a scris mai multe note informative despre cetățeni străini, rude și colegi de serviciu. Decizia finală a judecătorilor a fost aceea că “a făcut poliție politică”.

4. Mugur Isărescu este guvernator BNR de 30 de ani, mai exact din septembrie 1990. Pentru o perioadă de un an a fost prim-ministru al României (1999-2000) și a candidat la președinție din această postură. Pierde alegerile din anul 2000, câștigate de Ion Iliescu, și se întoarce în poziția de șef al Băncii Naționale.

A fost una dintre personalitățile sociale și politice cu cea mai mare susținere populară.

În ultimii ani, ca urmare a crizei economice din 2009 și a problemelor din domeniul creditării populației, Mugur Isărescu a început să fie contestat. 

În urmă cu un an, avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă în justiție persoane care au probleme cu plata creditelor către bănci, face o cerere la CNSAS în numele unei asociații pentru verificarea “apartenenței” lui Mugur Isărescu la Securitate.

„Secretariatul CNSAS mi-a confirmat prin mail că a primit cererea formulată de Asociaţia Parakletos de reverificare a apartenenţei la sau a colaborării cu vechea Securitate comunistă a domnului Mugur Constantin Isărescu”, a scris Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook, fiind citat de ziarul Bursa.

În data de 9 iunie, CNSAS anunță printr-un comunicat oficial că a sesizat Curtea de Apel București cu privire la “stabilirea calității de colaborator al Securității pentru… guvernatorul Băncii Naționale a României”. Judecătorii urmează să se pronunțe în acest caz. Mugur Isărescu nu a făcut declarații publice pe acest subiect.

5. Augustin Lazăr, fost procuror general al României, e acuzat în mai 2019, într-o campanie de presă susținută de Antena 3, că în perioada în care era procuror în regimul comunist și șef al comisiei pentru eliberări condiționate la penitenciarul din Aiud a refuzat eliberarea deținutului politic Iulius Filip.

Acesta, în 1981, fusese arestat pentru că trimisese un pamflet în care-l critica pe Nicolae Ceaușescu pe adresa CC al PCR. În urma dezvăluirilor, mai mulți deținuți politici îi cer procurorului general să demisioneze. Acesta refuză, dar pleacă la terminarea mandatului, fără a încerca să obțină unul nou, cum își propusese înainte de declanșarea campaniei.  

“…am plecat când am hotărât eu, după îndeplinirea misiunii profesionale. Spun că am plecat onorant, la pensie, în momentul încheierii mandatului, iar nu când au vrut politicienii care încercau să exercite influenţele în justiţie. Am plecat pe uşa din față”, a declarat procurorul Augustin Lazăr.

Acesta era un dușman declarat al lui Liviu Dragnea și al PSD, partid aflat la guvernare la acel moment, pentru că s-a opus modificării legilor justiției și pentru trimiterea în instanță a rechizitoriilor în Dosarul Revoluției și cel al Mineriadei. Ion Iliescu, fondatorul PSD, a fost acuzat de crime împotriva umanității în Dosarul Revoluției.

6. Ion Cristoiu, unul dintre cei mai importanți jurnaliști din România, a fost acuzat de istoricul Mădălin Hodor că a colaborat cu fosta Securitate, numele său de cod fiind “Coroiu”. 

Ion Cristoiu, o glorie a jurnalismului în anii ’90, pierde un proces cu istoricul Mădălin Hodor care l-a acuzat public că a fost colaborator al Securității – Foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO/HEPTA.RO

Mădălin Hodor publică o listă de 175 de nume, într-un articol din Revista 22, nume care apar într-un tabel din anul 1985 al Unității Militare 0225, numită “Brigada Anti-emigrație”.

În urma publicării acestei liste de către cercetător, Ion Cristoiu îl dă în judecată pe Mădălin Hodor, dar pierde procesul în ambele instanțe, decizia rămânând definitivă.

„La mulţi ani, România! O dedicaţie de la mine de ziua ta. Tribunalul București a respins apelul maestrului «Coroiu» în procesul pe care mi l-a intentat. Pentru cei care nu mai țin minte, tovarășul Cristoiu m-a dat în judecată şi a cerut daune materiale pentru că am publicat listele colaboratorilor UM 0225 (Brigada Anti-emigrație a CIE), liste pe care figura cu «onoare» și domnia sa… După doi ani de proces a rămas aşa: «Coroiu» e «Coroiu». Listele sunt cât se poate de reale”, a scris Mădălin Hodor pe pagina sa de Facebook în octombrie 2019.

7. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, apare pe o altă listă a Unității Militare 0255, în aceeași “Brigadă Anti-emigrație”, care aparține de Centrul de Informații Externe, Departamentul Securității Statului. 

Dezvăluirea e făcută tot de istoricul Mădălin Hodor, care publică în Revista 22 întreaga listă de colaboratori ai unității. Pe aceasta se află foarte multe personalități cum ar fi Ștefan Cazimir, profesor, fost deputat după 1990 și lider al Partidului Liber Schimbist, Cornel Nistorescu, jurnalist, Ioan Coja, profesor universitar, și alții.

Ioan Aurel Pop nu a contestat dezvăluirile făcute de cercetătorul Mădălin Hodor. Domnia sa, multă vreme, a fost văzut ca o salvare pentru PSD, mai mulți lideri din acest partid propunându-i să candideze la președinție. Proiectul politic n-a reușit, Viorica Dăncilă devenind candidata partidului.

Acestea sunt doar câteva nume de oameni care au fost în prima linie a politicii din România în ultimii 30 de ani, au condus sau conduc instituții importante, au avut un impact asupra opiniei publice.

Pe parcursul celor 30 de ani, arhiva Securității a fost o mină de aur pentru tot felul de grupuri de interese preocupate să se mențină la putere. 

În lipsa unei legi a lustrației și a unui CNSAS independent politic, societatea românească nu a avut nicio șansă de vindecare în urma prăbușirii regimului comunist.  

Vezi și ”Caracatița rețelei informative a Securității lui Ceaușescu e în funcțiune și sănătoasă, bine, mersi” – Interviu cu Germina Nagâț” .

Nu deloc la întâmplare , postez spre lecturare , un articol dureros de tare !!! 😦 😦 😦

Iar în final de postare , postez prin ” copy paste” spre știința celor care încă nu au aflat ,

DE CE A „CĂZUT” CÎŢU:

《Acestă Postare este Cenzurată de Facebook

prin Blocarea butonelor de Distribuire, Comentarii şi Apreciere, ca să ne demonstreze cum că nu este luată în seamă de cititori!》

Zilele trecute o veste a făcut fericiţi majoritatea românilor:

Florin Cîţu, a zburat din funcţie, cu un picior în spate! PREA TÂRZIU! Dar de ce?

Acum am aflat că Individul acesta Suspect cu 4,5 la examenul de la sfârşitul Cl.VIII-ta (pentru a fi admis pentru Liceu şi nu Şcoală Profesională), acuzat în America de beţie şi consum de droguri, A VÂNDUT în mare secret Canadei ultima mare rezervă de AUR a României de la Bălţeşti, împreună cu zăcămintele de Uraniu din zonă, pentru suma de 22 Milioane de Euro, sumă DISPĂRUTĂ FĂRĂ URMĂ! Dreptul de Prospecţiune, obţinut de Canada şi utilizat de mai bine de 10 ani, a fost transformat în Drept de Concesiune!

Canadaei I s-a dat autorizaţie de PROSPECTARE, NU ca să ajute România, ci pentr a-şi alege LOCUL CEL MAI BUN( de furat)!

Toată activitatea acestui NĂUC ca Prim-Ministru al României s-a concentrat pe distrugerea Intereselor Economice aŢării. Si cat timp a fost la Banca Nationala tot de furat s-a tinut pina a fost data afara.

Cine L-a susţinut din toată puterile? Cine?: PNL-ul, USR-ul şi bineânţeles, Iohannis!

Totul ca România, să ajungă în INPOSIBILITATE de Achitare a Datoriilor şi pentru ca să ajungem în „GENUNCHI”!

Acastă alternativă, ar duce Ţara să fie EXECUTATĂ teritorial pentru NEPLATA Datoriilor, precum Grecia care a PIERDUT INSULE, din acelaş motiv de neplată!

Visul Ungariei şi al Americii, stă pe cale să se înplinească!

O DATORIE EXTERNĂ de 200 Miliarde de Euro, face aproape imposibilă PLATA acestei Datorii, chiar cu cel mai Grozav şi Competent Guvern!

Mai doriţi Măriri de PENSII şi SALARII? Aţi uitat cum aţi CHIULIT de la VOT şi cum aţi împins la Putere Alianţa USR-PNL?

Aţi uitat cum L-aţi adus la al II-lea mandat pe Iohannis, cu toate avertismentele?

Aţi uitat cum strigaţi Jos Dragnea! Dragnea LA PUŞCĂRIE! M-e PSD?

Aţi uitat Sintagma atât de iubită: TOŢI SUNT LA FEL?

Acum se PLĂTEŞTE preţul acestei PROSTI!

„LAS’ CĂ VINE PSD-ul şi STINGE FOCUL”! DAR CU CE? Nu au mai lăsat nimic.

Victor L.” .

Alioșa .

03/07/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/33 . Despre cafeaua cea de toate zilele și setea de putere !

Filed under: generale — Aliosa @ 7:33 am

O duminică cât mai frumoasă ,

cu cireșe la desert pe masă !!! 🙂 🙂 🙂

Dacă cele sus postate – republicate , nu vă îndeamnă a COMENTA 😦 atunci , sigur cele ce urmează vă vor MOTIVA !!! 🙂 🙂 🙂

” Aceşti cîini de pază ai imoralităţii

Maria Diana Popescu  29 Iunie 2022

Maria Diana Popescu

Ani buni de mandat a dormit pe bancheta din spate a maşinii, pe ruta Bucureşti-Sibiu şi retur.

De ceva vreme, umblă disperat pe calea aerului, dintr-o ţară-n altă ţară, invitat sau neinvitat.

Se dă în stambă pentru imagine, sperînd ca va fi în cărţi la NATO sau trîntor în stupul UE.

Ce face el prin Europa rechinilor?

Ceea ce făcea Bush Jr. cînd privea prin binoclu cu capacele puse!

Occidentul îşi cam bate joc de celebrul turist de la Cotroceni.

Nici după atîţia ani nu şi-a depăşit rolul de slugă şi figurant european, mai nou, în piesa de teatru a lui Zelenski.

Cum vede ziariştii se înghesuie la fotografiat, mai dă mîna cu cîte o nulitate, alteori stă pe margine, nebăgat în seamă, că „pi şentru” „e” unii mai ceva ca el.

Presa occidentală îl ignoră voit, relatînd doar despre liderii SUA, UK, Franţei, Germaniei, Italiei, chiar dacă în poze apare şi acest înalt la stat şi mic la cap reprezentant al colonialiştilor.

S-au prins ce hram poartă slugoiul şi îl tratează ca atare.

Asta se întîmplă cînd în cel mai înalt fotoliu al statului a fost înşurubat, refractar legilor  fizicii, un profesoraş de provincie, care a afirmat nonşalant că deţine şase case cumpărate din meditaţii, iar cei fără case au „ghinion”.

Ca să-şi păstreze puterea, acest umblător lipsit de empatie faţă de popor, lipsit de diplomaţie şi cultură politică, obedient intereselor străine, a adus asupra României terorismul în politică, în sănătate şi războiul mai aproape, un război care nu e al nostru.

Psihopații de la Putere se află sub aripa unor instituţii de forţă. Ei nu fac nimic de capul lor, pentru că aceşti specialişti responsabili cu vînzarea, ba chiar cu înstrăinarea pe gratis a bogăţiilor României, au ajuns acolo prin fraudă şi escrocherii.

Aşa se explică de ce turistul de la Cotroceni poate avea partid propriu, guvern propriu, parlament, armată, poliţie şi securitate, proprii. Asemenea „averi”  personale, care înseamnă confiscarea statului român în interes privat sau străin, frizează nebunia şi au costat şi costă foarte mult România şi pacea ei. Totul ţine de dibăcia imorală a instituţiilor de forţă! 

Dar ce mai este oare moral într-o dictatură politică?…………………………………….

Poporul va fi la fel de asuprit, la fel de ineficiente eradicării sărăciei şi contrafăcute vor fi măsurile sociale, adoptate după cumetrisme europene.

Taxe şi impozite mai mari şi mai multe, facturi astronomice la gaze şi energie, inflaţie crescută, salarii şi pensii în ghips………………………………………………………………………..

” Elita ” politică românească s-a vîndut barbarilor egoişti care guvernează lumea, împingînd România spre un viitor sumbru………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

CONTINUAREA pe :

https://www.art-emis.ro/editoriale/acesti-ciini-de-paza-ai-imoralitatii

Alioșa .

27/06/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/32 . Judecători versus judecători și procurori !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:25 am

– De ce ” judecători versus judecători și procurori ” ? 🙂 Răspunsul se găsește pe :

  1. https://evz.ro/calin-popescu-tariceanu-achitat-definitiv-in-dosarul-in-care-era-acuzat-de-abuz-in-serviciu-iccj-respinge-acuzatiile-pe-motiv-ca-sunt-nefondate.html

și în REPUBLICAREA din ultima parte a postării de față ! 🙂

” Să-i dăm CEZARULUI ce este al CEZARULUI ” ! 🙂

În cazul de față , CEZARUL este înotătorul român David POPOVICI , dublu CAMPION MONDIAL la probele de 200 m și 100 m liber !!! 🙂 🙂 🙂

Dacă ar fi toți TINERII din ROMÂNIA ca juniorul înotător David POPOVICI, dublu medaliat cu AUR la Campionatul de Natație al seniorilor din Ungaria 🙂 🙂 🙂

ROMÂNIA nu ar mai fi cum din păcate este la ora actuală 😦 😦 😦 iar eu aș REPUBLICA doar lucruri bune și care ar face cinste NEAMULUI ROMÂNESC !!! 🙂 🙂 🙂

http://m.stiri.tvr.ro/robert-glin-a-i-david-popovici-revin-in-ara-in-aceasta-seara-pe-aeroportul-henri-coanda-tvr-transmite-evenimentul-in-direct-intr-o-edi-ie-speciala-de-la-ora-21-00_908245.html?fbclid=IwAR3v4otjQPv0bQp7z1V5G4JCVyIAPKyYIeeNbHFaXxlSca9XhgN32x-Jzt4

Cu toate că în

” CONSTITUȚIA României ,
Titlul II,
Capitolul I,
Articolul 16 :
Egalitatea în drepturi :
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege” 🙂

se precizează cu subiect și predicat că ” Nimeni nu este mai presus de LEGE ” 🙂 🙂 🙂

realitatea juridică din ROMÂNIA este alta 😦 😦 😦

iar cele ce urmează a fi mai jos REPUBLICATE ,

sunt DOVADA SUPREMĂ a observațiilor mele ! 🙂

Iar ca batjocura din justiția română să fie la și mai mare vedere , după ACHITAREA fostului premier în era băsisto-pedelistă ,Călin Popescu Tăriceanu , vor mai urma și alte ACHITĂRI tot din anturajul celui dovedit de ÎCCJ ” colaborator al securității” , printre care mai mult ca sigur se va regăsi Ioana Băsescu , Vasile Blaga și chiar Elena Udrea ……………………….

Incredibil dar adevărat , un judecător de liderii PNL(PDL) promovat ,” deîndată” a anulat ,dosarul de plagiat , al primului ministru în stânga foto , din articolul mai jos REPUBLICAT ! 🙂

” Un judecător promovat de liberali în funcții guvernamentale a anulat toate sesizările de plagiat depuse la CNATDCU în cazul doctoratului premierului Nicolae Ciucă / Dacă decizia va fi menținută, nu mai există un caz Ciucă pe masa instituției care verifică plagiatele

ÎNCĂ UN SCUT ÎN ANALIZA SUSPICIUNILOR DE PLAGIAT DIN TEZA DE DOCTORAT A PREMIERULUI NICOLAE CIUCĂ, PREȘEDINTELE PNL: LA CEREREA ACESTUIA, UN COMPLET AL CURȚII DE APEL BUCUREȘTI A ANULAT TOATE SESIZĂRILE DEPUSE, LA ÎNCEPUTUL ANULUI, ÎN ATENȚIA CONSILIULUI NAŢIONAL DE ATESTARE A TITLURILOR, DIPLOMELOR ȘI CERTIFICATELOR UNIVERSITARE.

Judecătorul Marius Iosif, cel care a luat decizia anulării sesizărilor, a fost numit, în 2007, de către ministrul liberal de atunci al Justiției, într-o funcție în minister și, ulterior, în cea de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Fără a oferi vreun motiv, Iosif a refuzat accesul reporterului G4Media.ro la studierea acțiunii din dosarul intentat de Ciucă și nu a răspuns la întrebările legate de potențiala sa lipsă de obiectivitate în judecata speței.

  • Printr-o decizie anunțată în urmă cu câteva ore, într-un dosar al cărui ultim termen a fost ieri, completul condus de Marius Iosif a decis: ”Admite acţiunea exercitată de reclamantul Ciucă Ionel Nicolae în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi în consecinţă: Anulează Adresa nr. 122/21.01.2022 de admitere a sesizării nr. 111/20.01.2022, Adresa nr. 137/25.01.2022 de admitere a sesizării nr. 123/21.01.2022 şi Adresa nr. 160/27.01.2022 de admitere a sesizării nr. 143/25.01.2022, toate emise de pârâta Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.”

După primirea unei copii motivate a deciziei, Ministerul și Unitatea Executivă pot depune recurs.  Unitatea Executivă este organismul din Ministerul Educației unde sunt înregistrate sesizările de plagiat, din punctul de vedere al formei (nume persoană care a făcut sesizarea, date personale, existența argumentelor, valabilitatea link-urilor din formular) înainte de fi înaintate Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), singurul care poate analiza dacă suspiciunile se verifică sau nu.

În acest sistem, Unitatea Executivă joacă rol de registratură. Din cele nouă sesizări depuse pentru verificarea tezei lui Ciucă urmare a unor dezvăluiri din Pressone.ro făcute de jurnalista Emilia Șercan, Unitatea a respins șase invocând lipsa unor elemente de formă din formularul de sesizare și le-a admis pe cele trei a căror anulare a obținut-o acum Ciucă în instanță.

Nici Biroul de Presă al premierului și nici reprezentanții Unității Executive nu au trimis G4Media.ro un răspuns sau nu au comentat aspectele legate de dosarul de la Curtea de Apel București.

Printr-o altă decizie, din data de 1 martie 2022, un alt complet de la această instanță suspendase efectele înregistrării celor trei sesizări – cu alte cuvinte, CNATDCU oricum nu mai putea analiza teza lui Ciucă, iar acesta nu era singurul motiv: Parchetul General a demarat o anchetă penală, justificată de o presupusă încălcare a drepturilor de autor, și a luat toate documentele aflate la Consiliu despre acest caz.

Acest lucru a ridicat întrebarea dacă nu există, la nivelul unor autorități publice, o tentativă de a tergiversa/anula verificarea tezei, un alt eveniment alimentând această teorie: acuzațiile Emiliei Șercan referitoare la existența unei intenții de a o compromite, în contextul scandalului tezei premierului.

G4Media.ro a descoperit alte elemente inedite din această speță, toate desfășurându-se la Curtea de Apel București, instituție condusă de judecătorul Luminița Criștiu Ninu, despre care presa centrală a scris, în mod repetat, că este o apropiată a Liei Savonea, membru influent în Consiliul Superior al Magistraturii și exponentă a unei tabere anti-reformiste din acest organism.

Judecătorul care a decis, pe 1 martie 2022, să suspende efectele înregistrării celor trei sesizări la CNATDCU, se numește Ionela Tudor, detașată de la Tribunalul București. În mod bizar, deși sentința din acest dosar este de mică întindere (o arată și obiectul procesului – suspendare provizorie, precum și faptul că decizia s-a luat de la primul termen, la opti zile după depunerea acțiunii la instanță), nici în acest moment, la aproape patru luni de la pronunțare, nu este redactată/motivată, ceea ce împiedică Ministerul și Unitatea Executivă să depună apel.

La circa o lună după decizia lui Tudor, un avocat, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, observa că ”Din acea ședință din 1 martie 2022 această hotărâre (cea a lui Ciucă n.r.) este singura care nu este motivată și publicată pe site-ul rejust.ro, în condițiile în care potrivit legii motivarea trebuie să se facă în 48 de ore.” De atunci au mai trecut două luni și jumătate, fără să se schimbe ceva.

Și mai multe semne de întrebare apar în jurul magistratului care a judecat dosarul lui Ciucă și a cărui pronunțare a avut loc astăzi. În 2007, pe vremea când era judecător la Brașov, Marius Iosif a fost numit de ministrul Justiției din acea vreme, liberalul Tudor Chiuariu, ca director al Direcției de Analiză și Avizare Acte Normative din minister.

La puțin timp, Chiuariu l-a detașat pe Iosif ca director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, post pe care l-a ocupat până în 2008. El a mai fost numit de Chiuariu și ca președinte al Comisiei de inventariere a arhivei SIPA, în perioada iunie 2007 – decembrie 2008.

După plecarea liberalilor de la Putere, Iosif s-a întors în magistratură, apoi a demisionat și a devenit avocat, pentru ca, recent, să devină din nou judecător, la Tribunalul București, de unde, la fel ca Tudor, a fost detașat la Curtea de Apel București. El nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro referitoare la potențiala lipsă de obiectivitate în judecarea dosarului în care reclamantul Nicolae Ionel Ciucă este și președinte al partidului care i-a oferit cele trei funcții de mai sus.

De asemenea, Iosif nu a răspuns nici întrebării de ce a refuzat accesul G4Media.ro la studierea acțiunii din dosarul intentat de Ciucă – un lucru rar și curios, de vreme ce miza o constituie documente publice, postate de pe site-ul CNATDCU, în timp ce reclamantul este persoană publică, iar alte două părți – Unitatea Executivă și Ministerul Educației – sunt instituții publice.

Un alt fapt inedit din dosarul pronunțat astăzi și intentat de Ciucă este acela că, alături de acesta, ca reclamant mai apare o tânără din Algeria pe nume Melissa Abdel Moumene. Un cont de Facebook cu acest nume indică faptul că aceasta a studiat la ASE București.

În aceeași zi în care s-a raliat demersului lui Ciucă de a cere anularea sesizărilor de la CNATDCU, femeia a mai depus o acțiune în care a cerut judecătorilor să anuleze o decizie a Direcției de Imigrări care această instituție dispusese, pe 13 aprilie 2022, returnarea sa în țara natală.

La fel ca în dosarele lui Ciucă, și în acest dosar Curtea de Apel București a admis cererea: a anulat decizia de returnare și a stabilit că Moumene îndeplineşte condiţiile necesare obţinerii permisului de şedere pentru studii în România. Moumene nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro trimise ca mesaje private pe contul de Facebook”.

Sursa :

De același jurnalist, Sorin Semeniuc ,merită citit și :

În legătură cu cele sus republicate , spre o imagine și mai clară asupra implicării unor judecători în a-l SALVA pe ” Ciucă al nostru”

https://aliosapopovici.wordpress.com/2021/10/28/

de oprobiul public , musai trebuie lecturate cu mare atenție cele postate pe :

Mirel Palada

” Prin pomana de 50 de bani liberalii dovedesc încă o dată că n-au nici un pic de liberalism în cap. Că nu sînt altceva doar decît niște bieți etatiști intervenționiști și ei, ca toți ceilalți de altfel. Niște aproape civili pentru care ideologia e o cîrpă cu care să te ștergi la prezidiu. Ce se întîmplă zilele astea face parte din deja uzatul capitol “doar aproape civilii au voie să facă orice”. Gîndiți-vă cum ar fi fost dacă Ponta aplica exact aceeași măsură. Cum ar fi sărit sărăcuții de ei ca arși de posterior în sus, indignați și plini de scîrbă ideologică. Cum ar fi urlat toți civilii care servesc patria. În schimb, dacă fac ei asta, nimeni nu mai zice nimic. Ei au voie. Să fie bine, să nu fie rău. Doamne ce mă bucur că vi se întîmplă tot ce vi se întîmplă zilele astea. Doamne, ce vă mai meritați soarta. Beți încet, căci conține libertate și consecvență ideologică. Și mai ales, cantități impresionante de civilie criptică.

Ghinion.” !!! 😦 😦 😦

Alioșa .

26/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/31. Jurnaliști despre jurnaliști .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:46 am

Astăzi , 26 iunie, de Ziua DRAPELULUI național ,

o singură urare :

” Deșteaptă-te ROMÂNE” 🙂 🙂 🙂

și o recomandare vizionarea ( revizionarea) postului :

https://aliosapopovici.wordpress.com/2022/06/25/invitatie-la-salina

Motto :

” Trăim într-o lume care se îndepărtează tot mai mult de valorile morale si etice, care devine pe zi ce trece tot mai iraționala si mai lipsita de orizont. Poate că traiul prea bun și goana continua după ceva au dus la o viziune deformată a realității sau poate ca pur și simplu cineva ne vrea asa: orbi, surzi si muti ”.(M.M).

Dacă și Bogdan Chirieac e jurnalist…

” Jurnaliști eșuați : îi declar nuli!

Radu Paraschivescu,
CTP,
Florin Negruțiu,
Claudiu Pândaru,
Cătălin Tolontan,
Cristian Pantazi,
Ioana Ene Dogioiu,
Grigore Cartianu,
Moise Guran,
Dan Tăpălagă,
Lucian Mîndruță.

Priviți-i drept în ochi.
O să-i găsiți prin diferite colțuri ale internetului. Și dacă sunteți curioși să citiți ce scriu, veți descoperi hohote de plâns pentru „România eșuată”, deplângeri pentru țărișoara ajunsă în străfundurile abisului și mai ales critici pentru regimul președintelui Iohannis.
Ceea ce nu veți vedea este o autocritică în care să-și exprime regretul pentru contribuția enormă pe care o au la actuala stare de fapt.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Dacă totul e bucăți, e pentru că ei au distrus orice urmă de pluralism politic în România, demonizând tot ce nu era Iohannis, PNL sau USR.
Ei sunt cei care au distrus ordinea de drept a țării, stabilită prin alegeri libere, creând o atmosferă irespirabilă, de „apocalipsă”, etichetând și înjurând ca la ușa cortului pe toți cei care i-au pus la îndoială.
Ei au manipulat lumea să creadă că doar PNL, USR și Iohannis sunt „europeni”, iar restul sunt fie „naționaliști de grotă”, fie „ciuma roșie”, „fasciști”, „rusofili”, etc.
Ei au cauționat fuga de dezbatere a lui Iohannis, deși tocmai ei sunt ăia care clamează toleranța și dialogul.
Ei au făcut din dublul-standard o lege: la ei, înjurătura este legitimă, dar un răspuns pe măsură din partea cealaltă este „extremism”, „fascism”, „violență intolerabilă!”.
Schimbarea legilor și votarea lor peste noapte este perfectă, dacă o fac cei susținuți de ăștia, dar dacă o face altcineva este „atac la democrație!”.
Dacă lobby-ul LGBT face presiuni pentru legiferarea căsătoriilor homo e ok, sunt drepturile omului. Dacă te aperi, ești „agresiv” și neapărat omul rușilor!
După ce au creat toate condițiile pentru dictatura în care trăim și-au dat seama că Iohannis nu e bun. E obsedat de putere? Serios? Poate ar fi trebuit să vă gândiți la asta ÎNAINTE de a distruge orice urmă de opoziție.
Dar credeți că simt vinovați pentru haosul de-acum? Nici pomeneală. Credeți că simt vreo urmă de jenă pentru morții din spitale, pentru colapsul sistemului sanitar?
Nu. Au găsit repede vinovatul: nevaccinații. Firava opoziție din Parlament. Presa independentă care nu primește advertoriale de corporații și firme de armament.
Jurnaliștii care nu au „discuții amicale cu agenți SRI”.
Mîndruță, Pantazi, Tăpălagă, etc dar nu numai, joacă rolul lui Brateș din 1989, iar „teroriștii” suntem noi. Oricine are o opinie contrară. Mânia poporului trebuie îndreptată împotriva „dușmanului”, ca și cum noi am fi condus țara, noi am fi fost responsabili de sectorul sanitar, noi am decis să nu cumpărăm niciun tratament pentru bolnavi și noi am închis spitalele.
Acești oameni, obsedați de putere, ar prefera să moară 5000 de oameni pe zi, nu 500, doar să rămână ei și clica lor la butoane.
Uitați-vă la rânjetele lui Mîndruță, Tăpălagă, Pantazi, Cartianu și restul. Deviza lor: să moară România, dar s-o conducem noi!
România nu este eșuată! Eșuat este regimul pe ei l-au instalat și pe care fac tot posibilul să-l păstreze. Eșuați sunt ei: CTP, Tolontan, Mîndruță, Tăpălagă & co!
Cine-i mai ascultă, își merită soarta! ” .
Sursa :
https://r3media.ro/jurnalisti-esuati/

Iar în final de postare , supun atenției lumii virtuale care va vizita acest POPST , articolul de pe

https://www.aktual24.ro/armata-s-a-saturat-sa-repare-dupa-furaciunile-politicienilor-colonel-institutia-militara-nu-este-mantaua-de-vreme-rea-a-autoritatilor-locale-mai-ales-at

în care , distinsul jurnalist militar ,

Colonelul Florin Sperlea,

de la trustul de presa al Ministerului Apararii, a dat publicitatii un text de revolta fata de modul prost sau corupt in care numeroase autoritati locale isi indeplinesc atributiile iar apoi armata este solicitata sa intervina pentru a repara lucrurile. Revolta colonelului a pornit de la faptul ca armata a trebuit sa faca de urgenta un pod de pontoane dupa prabusirea podului inaugurat cu fast de baronul PSD Ionel Arsene ”.( CONTINUAREA pe linkul sus postat) .

Alioșa .

25/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/30 ! ” Invitație la salină” !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 5:26 am

În loc de motto :

Pentru persoanele virtuale din România care din varii motive nu pot răspunde INVITAȚIEI la SALINĂ , le recomand o altă INVITAȚIE !!! 🙂 🙂 🙂

Lacrimaroua

Buna dimineata ! 🌞😃

O zi senina de iunie – alaturi de Raza mea de soare – fiul meu 😍 plecam la drum, spre Valcea la Salina Ocnele Mari .

Dupa un drum de o ora si un pic 😃 iata-ne ajunsi, ne imbarcam in autobuzul care urmeaza sa ne duca in salina ( asteptand ” cuminti” 🤭 plecarea acestuia ); dupa un drum de circa 10 minute, pasim in interior .

Salina Ocnele Mari este amenajata la 226 de metri fata de nivelul marii , temperatura din interior este intre 13-15 grade, va invit sa va bucurati alaturi de noi si sa descoperiti lucruri minunate ! 😃👍

Este a doua oara cand trec pragul acestei saline si nu ma satur sa ma bucur de „spectacolul sarii ” , de frumusetea ei si nu in ultimul rand de aerul sanatos din interior .

… pasind prin galerii, se aude in…

Vezi articolul original 213 cuvinte mai mult

21/06/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/29 ! Juniorul român, David POPOVICI, medaliatul cu AUR la Campionatul Mondial de Natație ,românul cu care mă mândresc , românul care face cinste României!!!

Filed under: generale — Aliosa @ 7:35 am

Motto :

” Mens sana , in corpore sano” proverb latin .( Minte sănătoasă în corp sănătos) !!! 🙂 🙂 🙂

” Să-i dăm CEZARULUI , ce este al CEZARULUI ” ( proverb latin) .

citate despre sport

1. Sportul este un izvor de sănătate şi prospeţime, un factor de longevitate. Ana Aslan

2. Sportul, ca şi arhitectura, este o artă geometrică. Henri Pouret

3. Fiecare copil are nevoie de un campion. Hillary Clinton

4. Ca să fii un mare campion, trebuie să crezi că eşti cel mai bun. Dacă nu eşti, prefă-te. Muhammad Ali

5. Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuţi din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare. Muhamed Ali

6. Numai făcând sport în fiecare zi poţi muri sănătos. Vasile Ghica

7. Talentul câştigă jocuri, dar lucrul în echipă şi inteligenţa în joc câştigă campionatul. Michael Jordan

8. Sportivii de performanţă sunt gladiatorii zilelor noastre. David Boia

9. Sportul este pentru toţi, dar nu toţi sunt pentru sport. Ovidiu Kerekes

10. Cele mai mari performanţe în sport vin atunci când mintea e calmă ca un lac de sticlă. Timothy Gallwey

11. Duşmanii sportului sunt grozavi: ei ne obligă să vorbim despre sport. Jean Giraudoux

12. Mai important decât orice minune a medicinei este sportul. Mihaela Rădulescu

13. Un medic care nu e sportiv, este un chimist cu instrumente murdare. Jean Giraudoux

14. Fac sport, gândesc frumos şi iubesc! Asta e reţeta fericirii. Ozana Barabancea

15. Sportul e o reţetă morală care se aplică fizic. Jean Giraudoux

16. Sportul reprezintă vigoarea vitală a umanităţii. George Călinescu

17. Fotbalul nu este un sport de contact, este un sport de ciocnire – dansul este un sport de contact. Vince Lombardi

18. A fi sportiv nu înseamnă a practica doar un sport, a fi sportiv înseamnă a avea o viaţă sănătoasă: fizic, psihic şi spiritual! Ovidiu Kerekes

19. Sportul este un mare slujitor al frumuseţii. George Macovescu

20. Sportul reprezintă o formă de manifestare eminamente artistică a fiinţei umane. Ionel Teodoreanu

Sursa și continuarea CITATELOR de mai sus pe :

Juniorul român ,David POPOVICI este noul CAMPION MONDIAL la NATAȚIE ,în proba de 200 de metri liber ! În cursa respectivă de la Budapesta ,a obținut cel mai bun timp din ultimii 10 ani !!! 🙂 🙂 🙂

Cu excepționalul timp de 1,43:21, David POPOVICI ( românul de 17 ani ) a stabilit, totodată, al patrulea cel mai bun timp din istoria probei, cât și un nou record mondial pentru juniori, bătând recordul stabilit tot de EL cu o zi înainte !!! 🙂 🙂 🙂

Juniorul român David POPOVICI este primul ROMÂN din istoria NATAȚIEI ROMÂNEȘTI care a câștigat AURUL MONDIAL la CM de natație !!! 🙂 🙂 🙂

Timpul reușit de COPILUL de AUR al ROMÂNIEI ,este al 4( patrulea ) din istoria probei ! 🙂  

Încă de pe acum îi ” țin pumnii” pentru CALIFICAREA în FINALA probei de 100 metri liber ce se va desfășura miercuri seara tot la Budapesta ! 🙂

Hai DAVID !!! 🙂 🙂 🙂

”  REACȚIA PRESEI DIN UNGARIA, DUPĂ CE DAVID POPOVICI A SCRIS ISTORIE LA BUDAPESTA

David POPOVICI(17 ani) a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta, în proba de 200 de metri liber.

Reacția presei din Ungaria, după ce David Popovici a scris istorie la Budapesta

Bucureșteanul de la CS Dinamo a terminat cursa cu timpul de 1:43,21, prin care și-a corectat recordul mondial de juniori stabilit duminică, în semifinale. Pe locul secund s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:44,47), iar pe poziția a treia a terminat britanicul Tom Dean (1:44,98). 

David Popovici este primul medaliat şi cel dintâi campion mondial de seniori al României, într-o probă masculină, şi al treilea sportiv care cucereşte medalia de aur pentru ţara noastră, după Tamara Costache (aur la 50 m liber, la Madrid 1986) şi Diana Mocanu (aur la 200 m spate, la Fukuoka 2001).

Presa din Ungaria a reacționat după triumful impresionant al lui David Popovici de la Budapesta și a subliniat bornele fantastice stabilite de sportivul de la Dinamo.

„Românul David Popovici a câștigat proba de 200 de metri liber. A obținut timpul de 1:43, 21. Până acum, doar trei sportivi au reușit să obțină un timp mai bun în istoria probei. În spatele lui s-au clasat Hwang, din Coreea de Sud, și Dean, din Marea Britanie”, a scris M4Sport.

„David Popovici, în vârstă de 17 ani, care a stabilit ieri un record mondial la juniori, a concurat cu campionul olimpic Tom Dean. Britanicul a fost în frunte în primii 100 de metri, apoi Popovici a preluat conducerea și a câștigat cu un avans semnificativ. În plus, a stabilit un record mondial la nivel de juniori: 1:43,21. E primul bărbat din România care câștigă aurul! Vreodată!”, a notat și Nemzeti Sport.

Ce a spus David Popovici după cursă

„Sunt obosit. A fost grozav, concurența a fost foarte rapidă. M-a împins de la spate că oamenii care mă iubesc s-au uitat la tine și că oamenii de acasă cred în mine.

Sunt obosit ca naiba, dar o să încep recuperarea. Dacă treaba merge bine, ne vom vedea și la 100m”, a declarat David Popovici la finalul cursei de 200m liber.

Marți dimineaţa, 21 iunie, sportivul român va intra în competiţie în seriile de la 100 m liber (seria a zecea, culoarul 4).

Cursa lui este programată la ora 10:30, ora României! ” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa :

https://www.sport.ro/sporturi/reactia-presei-din-ungaria-dupa-ce-david-popovici-a-scris-istorie-la-budapesta.html

Iar în final de postare-republicare ,din toată inima îi urez fenomenalului David POPOVICI, medaliatul cu AUR în proba de 200 metri liber 🙂 🙂 🙂

mult succes și în proba de 100 metri liber !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

20/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/28 ! Despre importanța Insulei ȘERPILOR .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:10 am

” Legile sînt făcute să protejeze animalele de colecţie ale
Parlamentului, Președinţiei, Guvernului ,Parlamentului şi Justiţiei!
Dacă i-am trimite pe toţi cei vinovaţi de trădarea intereselor
naţionale la „coteţ” ar fi pace şi loc de trăit pentru toţi!” (Maria
Diana Popescu)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/editoriale/autorizatie-la-cotete-si-cuibare

” Pentru a înţelege mai bine războiul în curs din Ucraina trebuie luat în considerare un fapt destul de neobişnuit, ignorat de analişti sau trecut sub tăcere din motive evidente. Ucraina nu e o ţară oarecare. Începând din 2014 şi chiar dinainte, cum vom vedea, Ucraina a devenit un stat aproape american.” (Petru Romosan)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/analize/ucraina-americana-pierde-razboiul-cu-rusia

” Globaliștii nu se vor da duși cu ușurință. Câinele încolțit mușcă rău de tot. Deocamdată, armele principale ale globaliștilor rămân
manipularea și propaganda agresivă, foarte adeseori mincinoasă, prin mass-media pe care o controlează cu autoritate. Cât timp va mai putea să fie acoperită criza generală a Occidentului cu vorbe frumoase, rămâne de văzut”. (Prof. Corvin Lupu)
Sursa :
https://www.art-emis.ro/analize/situatia-din-ucraina-vazuta-prin-prisma-calitatii-federatiei-ruse-de-continuator-al-fostei-u-r-s-s

În cele ce urmează REPUBLIC prin ” copy paste” un articol care ar trebui CITIT , ANALIZAT și ÎNȚELES corect și ” deîndată” de către responsabilii cu SIGURANȚA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI ! 🙂

” MILITARIZAREA INSULEI ȘERPILOR .

Ce impact are asupra României și care sunt mizele din Marea Neagră


Insula Șerpilor se află la o distanță de 45 de kilometri de țărmul românesc și la puțin peste 170 de portul din Constanța.
Insula Șerpilor se află la o distanță de 45 de kilometri de țărmul românesc și la puțin peste 170 de portul din Constanța.

Marina ucraineană a anunțat că a scufundat remorcherul „Vesili Bekh” al Rusiei, încărcat cu armament și soldați și care se îndrepta spre Insula Șerpilor.

Kievul a transmis că a folosit două rachete Harpoon pentru a lovi nava rusească. Informația a fost postată inclusiv pe contul de Twitter al utilizatorului OSINTtechnical, un jurnalist din domeniul apărării. În imaginile publicate, se poate vedea o flamă albă în largul mării, urmată ulterior de o coloană de fum. Imaginile au fost surprinse prin intermediul unei drone Bayraktar TB-2.

Aceasta este a doua navă rusească de dimensiuni mari scufundată de armata ucraineană de la începutul războiului. Pe 14 aprilie 2022, crucișătorul Moskva, nava amiral a Rusiei din Marea Neagră, la bordul căreia se aflau aproximativ 500 de membri ai echipajului.

Atacul de vineri dimineață asupra remorcherului rusesc este unul din multiplele lovituri date navelor Moscovei din apropierea insulei. Transportul militar de la bordul navei scoate la lumină importanța strategică a Insulei Șerpilor pentru Rusia, care a început procesul de militarizare al ei imediat după capturarea ei încă din prima zi de război.

România și importanța Insulei Șerpilor

Think tank-ul american Atlantic Council afirma încă din august 2021 că Rusia s-ar putea folosi de ocuparea Insulei Șerpilor în a bloca în totalitate traficul maritim înspre porturile ucrainene de la Marea Neagră. În 2014, Kremlinul a anexat ilegal peninsula Crimeea și s-a folosit de această manevră spre a impune o blocadă porturilor Ucrainei din Marea Azov – Berdiansk și Mariupol.

În acest context, Kremlinul va lupta să mențină controlul asupra insulei pe viitor, spune pentru Europa Liberă Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale. Expertul amintește de situația complicată a insulei și a apelor teritoriale din jurul acesteia, care au fost motivul unei dispute între România și Ucraina la Curtea Internațională de Justiție.

În urma procesului, statul român a obținut o suprafață de aproximativ 9.700 de kilometri pătrați din apropierea insulei (79,34%), în timp ce Kievului îi reveneau restul de 2.300 (20,26%).

După ocuparea insulei de Kremlin în februarie 2022, trupele și armamentul rusesc au ajuns la o distanță de 45 de kilometri de cel mai apropiat punct de pe țărmul României, iar odată cu ocupația, și șansa ca Rusia să devină un ghimpe în coasta autorităților de la București.

Portul Constanța, care ar putea juca un rol important în exportul de grâne blocate în Ucraina, se află la 174 de kilometri depărtare de soldații și echipamentul militar rusesc, staționat pe insulă.

„Din păcate, știm foarte bine că Rusia este un stat care sfidează dreptul internațional, ordinea de drept internațional, prevederile dreptului internațional, tratatele, deciziile curților internaționale de justiție. Dar putem avea în vedere și un scenariu destul de posibil, din păcate, ca Rusia să nu recunoască decizia Curții Internaționale de la Haga din 2009 dacă după încheierea acestui conflict, Insula Șerpilor îi va rămâne oficial în teritoriul național”, a transmis Naumescu.

Insula Șerpilor – scurt istoric

Stânca Insula Șerpilor din Marea Neagră este situată la aproximativ 45 de kilometri de țărmurile României și ale Ucrainei. Insula este parte a raionului Ismail al regiunii Odessa din Ucraina.

Deși Tratatul de Pace de la Paris din anul 1947 dintre România și Puterile Aliate consfințea faptul că Insula Șerpilor aparținea României, fosta URSS a transferat și anexat ilegal Insula Șerpilor în anul 1948.

În anul 2009, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a acordat României 79,34% din platoul continental din apropierea insulei, reprezentând 9.700 de km2 (cu o adâncime medie de peste 50 de metri).

Prin aceeași decizie, Ucrainei i s-au acordat 20,26% din platoul continental, reprezentând 2.300 de km2.

În urma deciziei favorabile de la Haga, România deține posesia asupra resurselor de hidrocarburi din zonă, cu o semnificație majoră pentru securitatea energetică a țării și impact important în planul rezilienței energetice naționale.

Pentru Ucraina, Insula Șerpilor reprezintă un punct strategic important, deoarece canalele navigabile din proximitatea insulei se întind pe 12 mile marine și asigură legăturile comerciale către orașele-port Odesa și Herson, cu impact în planul rezilienței economice a țării.

Pe 16 iunie, o imagine publicată de utilizatorul OSINT-88 specializat în informații de tip open source (OSINT), a postat o imagine cu Insula Șerpilor, pe suprafața căreia se regăsesc peste 18 vehicule de diferite tipuri, dar și un radar de zbor.

În plus, din imaginile recente surprinse din satelit, armata rusă a trimis mai multe rachete sol-aer pe insulă, rușii echipând, de asemenea, navele marinei din apropierea teritoriului cu același sistem de rachete.

„Ruşii au desfăşurat pe insulă mai multe sisteme antiaeriene ce acoperă diferite spectre de ameninţări: SA-13, Panţir, Tor, tunuri antiaeriene ZU-23-2”, spune Pierre Grasser, cercetător francez și specialist în apărare rusă de la Universitatea Sorbona din Paris.

În luna mai, Atlantic Council transmitea că lupta îndelungată pentru Insula Șerpilor reflectă rolul vital rolul micii stânci, cu o suprafață de aproximativ 0,17 kilometri pătrați, în a domina nord-vestul Mării Negre. În condițiile în care Kremlinul își poate consolida prezența pe insulă, aceasta ar putea deveni un loc pentru depozitarea sistemelor de rachete rusești.

Întrebat ce fel de arme ar putea Rusia aduce pe insulă, Valentin Naumescu a evitat să se pronunțe concret, însă a precizat că suprafața insulei permite trimiterea de elicoptere, dar probabil nu de avioane, datorită suprafeței mici a insulei.

„Rusia ar putea să aibă un control destul de important asupra nord-vestului Mării Negre, de unde poate să supravegheze și să controleze inclusiv, fiindcă distanța e mult mai mică, ceea ce se întâmplă pe țărmul românesc. Acest aspect include baza militară de la Mihail Kogălniceanu, care nu este foarte îndepărtată. Deci, practic, Rusia ar veni foarte aproape de de teritoriul României”, a continuat Valentin Naumescu.

Riscurile nu se limitează doar la monitorizarea țărmului și a activităților de teritoriul României. Problemele militarizării Insulei Șerpilor țin și de faptul ca apele vor fi constant survolate de navele armatei ruse, lucru ce va face mult mai dificilă exploatarea zăcămintelor offshore de gaze naturale. În luna mai, Parlamentul României a adoptat Legea Offshore, menită să faciliteze exploatarea gazelor din Marea Neagră și să garanteze independența statului român de gazul rusesc.

Imaginile unei barje rusești, scufundată în apropierea coastei Insulei Șerpilor, 13 mai 2022.
Imaginile unei barje rusești, scufundată în apropierea coastei Insulei Șerpilor, 13 mai 2022.

Potrivit unui studiu Deloitte, rezervele de gaze naturale din Marea Neagră sunt în jur de 200 de miliarde de metri cubi. Într-o analiză publicată de Institutul de Cercetări în Politică Externă la începutul anului 2020, experții menționau posibilitatea unui conflict ruso-român asupra zăcămintelor de petrol din Marea Neagră.

Expertul Gustav Gressel transmitea anterior într-un material de analiză publicat de Europa Liberă că situația din Marea Neagră se aseamănă cu cea din Marea Chinei de Sud, când tensiunile dintre China și Rusia au dus la oprirea exploatării zăcămintelor de petrol din zonă.

„Mi-e greu să cred că va exista dinspre Insula Șerpilor un atac al Rusiei asupra României sau asupra NATO, insula nefiind suficient de mare pentru a adăposti o bază militară propriu-zisă sau, mă rog, capacități militare ce permit pregătirea unui atac”, a concluzionat Naumescu.”.

Sursa :

https://romania.europalibera.org/a/insula-serpilor-militarizare-rusia/31903215.html

PS ! 🙂

Pentru a afla de ce este atât de importantă Insula Șerpilor aflată la numai 45 de km. de țărmul românesc de est al ROMÂNIEI , recomand și accesarea link-ului :

https://romania.europalibera.org/a/lupta-insula-serpilor/31848202.html

Alioșa .

19/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/27 . Zâmbiți vă rog !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:20 am

În loc de motto :

Mulțumesc tuturor persoanelor virtuale care au vizitat postul

lăsând în urma domniilor lor un LIKE 🙂 , un COMENTARIU 🙂 🙂 , sau și una, și alta !!! 🙂 🙂 🙂

Iar de astăzi înainte , ” Facă-se Voia Domnului ” !!! 🙂 🙂 🙂

1) Imagini cu citate minunate ! 🙂

Sursa citatelor sus postate :

https://www.facebook.com/ShareTheLoveYouAreLOVEd

2) NU MAI CERTAȚI COPIII !!! 🙂 🙂 🙂

” BUCURAȚI-VĂ atunci când copiii voștri stau cu lumina aprinsă până noaptea târziu, chirciţi la birou să scrie referate, să citească ori să se joace…💞

Nu-i mai certaţi că e „lumina scumpă!”. Nici că e doişpe noaptea.

Într-o zi, o să vă speriaţi că-i prea devreme întuneric.

Bucuraţi-vă când în casă e debandadă, şi hainele sunt aruncate în toate ungherele!Într-o zi, veţi deschide şifonierul sau veţi muta scaunul, veţi găsi păianjeni!

Bucuraţi-vă când sunteţi bombardaţi de întrebări, la care nici nu ştiţi şi nici n-aveţi chef să oferiţi răspunsul.

Într-o zi, n-o să mai fiţi chestionaţi de nimeni!

Nu certaţi copiii care vă cotrobăie prin geantă cum aţi trecut pragul casei.

Într-o zi, când veţi deschide uşa venind încărcaţi de la piaţă, veţi fi întâmpinaţi de… nimeni!

Bucuraţi-vă cu ei, acum.

Într-o zi, aţi da tot ce aveţi mai scump, numai să trăiţi măcar o clipă „stresul de odată” pe când pruncii vă erau mici!

NU-I mai pedepsiți, IERTAȚI-le greșelile, că ei doar pe voi se bazează în viața lor.

Cearta îi face să-și piardă încrederea în ei.

IUBIȚI-I așa cum sunt, nu-i comparați cu alți copii, că nici ei nu vă compară cu alți părinți.

Fiţi ca taximetriştii. Căraţi-vă peste tot copiii.

Fiți cu ei cât puteți, că MÂINE nu vor mai fi nici EI…nici VOI…😢❤🙏 Pagina You are LOVEd ” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa imaginii cu FETIȚA și cele sus REPUBLICATE la pct.1 și 2 :

https://www.facebook.com/ShareTheLoveYouAreLOVEd

Alioșa .

15/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/26 !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:58 pm

În loc de motto:

1) La 133 de ani de la dispariția fizică a poetului Mihai EMINESCU

lucruri mai puțin cunoscute despre ” poetul nepereche” :

Mihai Eminescu a decedat la 15 iunie 1889 dar VORBELE ( citatele) lui sunt NEMURITOARE !


Iată câteva din cele mai frumoase citate pe care ni le-a lăsat spre liniștea sufletului și neliniștea minții :

1. Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.
2. De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.
3. Egalitatea nu există decât în matematică
4. Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.
5. Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți.
6. Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.
7. Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.
8. Geniul, în zdreanţă sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne!
9. Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.
10. Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.

2) Nu sunt FAN CTP , dar TITLUL mă obligă să-i REPUBLIC spusele ! 😦

” CTP: „Ești președintele țării de 7 ani și spui că «statul a eșuat»? În loc să spui: «Eu am eșuat. Dacă statul a eșuat, și eu am eșuat»”

sâmbătă, 2 octombrie 2021

Cristian Tudor Popescu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a criticat dur, la Digi 24, declarațiile făcute de președintele României, Klaus Iohannis, și de managerul spitalului, Stela Halchidis (între timp, demisă din funcție), după tragicul incendiu de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța, în care au murit 7 oameni.

Cristian Tudor Popescu: „Ne spune domnul președinte Iohannis că «statul a eșuat în misiunea sa de a proteja cetățenii». Mai întâi, nu e corect: statul n-a eșuat. Statul român este un stat eșuat de când a fost înființat, din secolul 19. Nu a reușit niciodată, în nicio structură guvernamentală, să garanteze siguranța, protecția simplului cetățean care nu are relații speciale”.

Gazetarul continuă: „Și ne spune domnul Iohannis că «statul a eșuat». Ești președintele acestei țări de 8 ani (corect: de 7 ani – n. red.). Ești șeful statului, așa se numește. Și tu spui că «statul a eșuat»? Despre tine nu spui nimic? Eu n-aș fi putut să fiu președintele României de 8 ani (7 ani – n. red.) și să spun, în timp ce oamenii mor: «statul a eșuat». Eu, șeful statului. În loc să spun: «Eu am eșuat. Dacă statul a eșuat, și eu am eșuat». El n-are treabă cu statul”.

CTP despre directoarea spitalului: „Suntem în plin misticism. «Ceasu’ rău, pisica neagră» – asta ne spune”

* „Iată cum înțelege un manager de spital, un om care a făcut Facultatea de Medicină și care ne spune «s-a întâmplat un necaz». Ăsta e text de persoană care se duce să pupe moaște la Sfânta Parascheva: «s-a întâmplat un necaz, nu ne-a ajutat Dumnezeu». Acolo s-au întâmplat niște lucruri din niște cauze foarte precise, care pot fi determinate tehnic și științific. «S-a întâmplat un necaz» – suntem în plin misticism și «ceasu’ rău, pisica neagră» – asta ne spune.”

* „După care, aceeași doamnă spune: «Mi-e rău, nu mai pot să vorbesc». Stai, vorbește, fiindcă în fișa postului matale, stimată conducătoare de spital, nu e să-ți fie rău! Unui cetățean de pe stradă poate să-i fie rău când îi vede pe oamenii ăia sărind pe fereastră, când aude că au murit arși sau asfixiați 7 oameni. Unui manager de spital n-are voie să-i fie! A fost angajat acolo pentru ca tocmai în astfel de momente critice pentru unitatea pe care o conduce, care este un spital unde oamenii mor sau trăiesc în fiecare zi, în fiecare oră. Ea a fost angajată ca să aibă competență, să aibă sânge rece și prezență de spirit. Nu să i se facă rău, să i se dea cu odicolon pe la nas. Nu există «mi-a fost rău» acolo, în funcția aia, în postul ăla.”

* „Care «îi era rău»? A vorbit cu jurnaliștii și a plecat. După care spune: «Ce vreți, să mor aici?». Îi amenință pe reporteri: «Ce vreți, să mor aici? Ca apoi să fiți luați de procurori că m-ați omorât?». Ca bieții medici care au intrat în flăcări să salveze pacienții, acum dau cu subsemnatul la Procuratură.”

* „Nu vrem să muriți aici. Dacă doriți, mergeți și muriți acasă, stimată cum-te-cheamă, menegeră! Muriți acasă, nu în curtea spitalului pe care îl conduceți! Aici nu aveți voie să muriți, prin fișa postului. Aici trebuie să faceți tot ce vă stă în putință și în competență să salvați oameni de la moarte. Nu avem ce face cu moartea dvs., cu care amenințați în mod grotesc și jalnic jurnaliștii și toți oamenii care s-au uitat acolo.”

3 ) După discuții interminabile și contre verbale în fața camerelor de luat vederi de ” râsu-plânsu” 🙂 😦 versus IMPOZITAREA PROGRESIVĂ a veniturilor ,liderii coaliției de guvernare , PNL(PDL)&PSD&UDMR

încropită ” pe repede înainte” de președintele țării, Klaus WERNER Johannis , a ajuns la un acord comun versus IMPOZITATAREA veniturilor provenite din JOCURILE de NOROC !!! 🙂 🙂 🙂

https://romania.europalibera.org/a/impozit-40-jocuri-de-noroc-tigari-mai-scumpe/31899544.html

De-aș fi postat eu ce-au postat ei, mulți m-ar fi catalogat în fel și chip !!! 😦 😦 😦

Despre care ” EI” este vorba , veți afla dacă veți citi materialul mai jos REPUBLICAT prin ” copy paste” fără nici o modificare din partea mea ! 🙂

4 ) ” Șoferii – partidul național al opozanților

15 iunie 2022, 17:31 Cornel Nistorescu Editorial 43

De ziua lui, Klaus Iohannis s-a trezit cu un car de înjurături și porcăieli pe propriul site, cel pe care le mulțumea frumos celor care l-au felicitat. Probabil că președintele încă se crede iubit și admirat. La ce opoziție fac ciripitorii din USR și la ce patriotism șifonat și fad încearcă George Simion, Iohannis chiar se poate considera respectat și chiar admirat și iubit. De unde să știe el ce zice poporul, el fiind un caracter închis și surd la glasurile mulțimii.

Bietul profesor suplinitor nici că și-a dat seama cum niște greșeli de guvernare îl împing ușor în fotoliul de țap ispășitor. Guvernul pus pe pomeni și cîrpit necazurile celor defavorizați nici n-a aflat de cînd este calic. Prețul benzinei a fost transformat în magnet de bani și în zapciu pentru viața oamenilor. România auto, dotată cu tot ce era mai ieftin pe piața auto din vest, a devenit sufocată de autoturisme și de șoferi.

Nu există sat din țară să nu aibă ulițele încărcate de ciorchini de second handuri cărate din Europa. Nu există bloc în care aproape fiecare apartament să nu aibă una-două mașini. Nu există universitate la care studenții să mai meargă cu autobuzul. Nu există clasă terminală care să nu fie dominată de competiția mașinilor cumpărate de părinți. Toate de la second hand. România  tramvaiului și a troleibuzului s-a dezumflat. Și preoții și măicuțele au pus umărul la curățenia parcului auto din Germania și Italia.

Ei bine, toată această populație auto s-a trezit atacată de prețul benzinei și al motorinei. N-a trecut mai mult de o lună și se conturează cea mai puternică forță de opoziție. Șoferii încep să blocheze benzinării și străzi, șoferii se mobilizează și cheamă la demonstrații. Pe net, circulă un apel cu tonul unui program din ce în ce mai amenințător.

Noi, semnatarii prezentei petiții, solicităm ministrului Energiei, domnul Virgil POPESCU, să elaboreze în regim de urgență o Hotărâre de Guvern prin care prețul carburanților să fie redus și plafonat. 

Solicităm o anchetă asupra modului în care benzinăriile raporteaza profituri în creștere față de 2021 chiar și cu 50% deși oficial se plâng că prețul petrolului este crescut din cauza războiului lui Putin. 

De asemenea, solicităm naționalizarea companiei PETROM (achiziția pachetului majoritar de acțiuni de la OMV, de către statul român), precum și a companiei ROMPETROL. România deține a doua rezervă de petrol din Uniunea Europeană (după Norvegia) și a treia din Europa (după Norvegia și UK), iar românii sunt jefuiți de companiile străine care exploatează zăcămintele!

Având în vedere cele menționate mai sus, solicităm următoarele acțiuni în regim de urgență:

1. Declararea sistemului național energetic – obiectiv de interes strategic național;

2. Naționalizarea sistemului energetic românesc (a tuturor companiilor extractoare și producătoare;

3. Alocarea resurselor necesare modernizării companiilor extractoare și producătoare de energie;

4. Alocarea resurselor care să permită tuturor consumatorilor casnici să devină producători de energie verde! Fără plafon limită la accesarea fondurilor pentru panouri fotovoltaice!

5. Obligativitatea fiecărei instituții publice de a-și amplasa panouri fotovoltaice”

Ați întîlnit asemenea revendicări în limbajul de vaselină al lui Marcel Ciolacu sau în fonfăielile premierului Nicolae Ciucă?

Si pentru a nu se înțelege că prețul benzinei vine de la războiul din Ucraina (manevră grosolană de păcălit populația!) cetățenii și-au îndreptat săgețile spre președintele Klaus Iohannis.„Mult iubitul și respectatul” nostru președinte a fost făcut arșice de ziua sa de naștere.

Iohannis: De vină pentru problemele economice este Putin

La mulți ani ..să dormiți în continuare ca și pana acuma

Radu Stan

La multi ani, cu executare

Paul Gabriel Andrei  · 

Chiar dacă nu citiți niciodată comentariile eu va mai spun ceva, la 63 de ani aveți curaj să dați măcar un interviu? Nu zic să mergeți la Denise Rifai să vă frece cu 40 de întrebări, dar măcar să răspundeți la vreo 10. Una ar fi dacă știți cât consumă BMW-ul care va duce de la Cotroceni la Sibiu în fiecare weekend. Nu vă întreb de întreaga coloana, doar de cea în care vă așezați dumneavoastră confortabil. Știti de ce întreb? Pentru ca în curând va fi mai ieftin sa ne plimbam cu mașina de golf pe stradă. Ce familiar vi s-ar părea să ne vedeți pe toți așa, imediat ati scoate crosa din portbagaj. Aah, era să uit, la mulți ani, multă sănătate!

Sabina Daniela Bechean

La mulți ani!! Sa dea Dumnezeu sa traiti la fel de bine ca romanii, cu lipsuri și grija de maine

Dorin Bosniak

Mulțumim pt cadoul de ziua dumneavoastră,9.2 lei l de motorina

Andrei Cosmin

Am intrat doar să văd dacă a urat ceva și Floricica-dansatoarea! La mulți ani, șefu’!

Vasile-dragos Staviri

La multi ani, regret ca v am votat!

Andreea Pătroi

Sa îți dea Dumnezeu salariu minim pe economie!La mulți ani !

Madalin Sidea

La mulți ani boss sa ajungi sa trăiești cu pensia care o au cei mai amărâți romani adică sub 1000 RON.si îți doresc sa ai parte de nivelul de trai pe care îl au mii de romani care se chinuiesc sa aibă ce pune la copii pe masa zi de zi.asta îți doresc

Rodica Salaru

Sunt bucuroasa ca nu m am lăsat influențată ! Nu v am votat și nu mi pare rău ! Totuși , va urez la mulți ani ….va transmite un asistent maternal care a avut prin casa lui 27 de copii .

Doina Savin

Ai înșelat milioane de romani care te-au votat. Ai adus PSD ul la putere! Ai legiferat hoția și plagiatul! Ești Dușmanul Poporului, domnule Iohannis, nu Președintele Romanilor. Vei rămâne in istorie pe post de ficus neclimatizat in România.

Valeria Clara Mitroi

Eu va doresc sa ajungeți iar profesor! Sa trebuiască sa trăiți cu chirie în București, dintr-un salariu de suplinitor!

Nanu Nan

Mie rușine să vă urez la mulți ani după ce am stat câte 8 ore la coadă in diaspora și nu o dată de 2 ori nemancati ne bătuți apă pt un trădător. Dar sper ca justitia din Romania cea pe care tot încercați să o acaparati ca să vă scape de dosarele pe care le aveti pe rol .Dar totusi vă doresc la mulți ani acolo unde va decide o,dată justiția din românia

Mihail Ovidiu Manciulea

La mulți ani! Dar vrem mai multă implicare în realizarea proiectului „România educată”! 40000 de copii nu s-au înscris la bacalaureat!!!!

Anda Vaciu

La Multi Ani fericiti domnule presedinte ! Darrr ..nu la carma Țarii mele !!!

Andrei Vlășceanu

Ne faci un cadou de ziua ta? Pleaca, du-te, ia-ti premiile si fugi unde vezi cu ochii! La multi ani…departe de noi!

Stefan Constantin

La multi ani sanatosi langa Dragnea si Mazare

Gellu Brich

Cat regret ca te-am votat( prima oara).

Ultimul cioban din cap de munte ar fi mai gospodar si mai patriot si si-ar ajuta oamenii lui.

Intelegem ca ordinele vin de la stapanii (tai) de afara, dar mai lasa-ne sa traim.

Du-te in lume si nu te mai intoarce aici!

Blondea Ion Aurel

Dl presedinte,sincer!!!

Cât bine ne-ati facut,cât ati reusit sa,,ridicati”țara economic si politic atâți ani va doresc.

Stiu ca nu sunt multi dar,sunt meritați.

România eșuată,manierată,civilizată sunt idealurile dvs,nu?

Florin Adrian Dia

Să aveți parte de bucurii,bucurii pe care le au și românii…

Toma Aurora

La multi ani! Sunt din partea PeeeSeeeDeee!

Am reprodus cîteva dintre postările aniversare ale concetățenilor noștri. Dacă nu credeți că sunt adevărate, citiți-le pe toate pe contul președintelui.

Iar dacă dă ordin să fie șterse, le găsiți pe Cotidianul.ro.

Fără să înțeleagă, Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă împreună cu Marcel Ciolacu se plimbă pînă la birou și înapoi cu cîte o grenadă în buzunar. Partidul șoferilor, repartizat egal pe zone geografice și în toate categoriile sociale, își face apariția pe scena politică. Și nu-i exclus să asistăm la schimbări spectaculoase! ”

Sursa :

5 ) Șeful Serviciului de Informații Externe ( SIE) a dezvăluit implicarea Președinției în conceperea legilor noii SECURITĂȚI a statului român ! 🙂

”In procesul de evaluare, revizuire si actualizare a actelor normative din domeniul securitatii nationale,
Serviciul a fost consultat de Departamentul Securitatii Nationale din Administratia Prezidentiala si de Secretariatul General al Guvernului,
proiectele postate fiind variante de lucru rezultate din aceste consultari, ce urmeaza a parcurge procesele legislative prevazute de lege”.

Toate detaliile se găsesc în link-ul :

https://umbrela-strategica.ro/sie-variantele-de-lucru-ale-legilor-securitatii-nationale-sunt-rezultatul-consultarilor-cu-administratia-prezidentiala-si-sgg/

6 ) Iar în final de postare ,

recomand spre lecturare

link-ul :

https://evz.ro/emmanuel-macron-in-vizita-oficiala-in-romania-intalnire-cu-presedintele-klaus-iohannis-razboiul-din-ucraina-si-aderarea-romaniei-la-schengen-pe-agenda-discutiilor.html

Alioșa .

14/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/25! Curtea Constituțională a României ( CCR) are un nou președinte , iar președintele României, Klaus WERNER Johannis deține controlul total al CCR .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:09 am

În vechea ei componență, CCR a decis ca foștii PARLAMENTARI , vreo 800 de persoane , să BENEFICIEZE în continuare de PENSIILE SPECIALE , și mai mult , să li se ACHITE retroactiv toate restanțele din ultimele 15 luni de zile !!! 😦 😦 😦

https://romania.europalibera.org/a/pensii-speciale-constitutionale/31835970.html

https://adevarul.ro/news/politica/pensiile-speciale-parlamentarilor-greu-eliminat-explica-judecatorii-ccr-decizia-1_62a306a05163ec42716c39d8/index.html

Motto:

” Alea iacta est ” ( Zarul este aruncat).

Iulius CEZAR când a trecut Rubiconul ! 🙂

Constituția României ,

TITLUL II
Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I
Dispoziţii comune

Universalitatea

ARTICOLUL 15
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Egalitatea în drepturi

ARTICOLUL 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege” .

Pentru ultimii săi 2(doi) ani și jumătate de mandat ca păreședinte al României , Klaus WERNER Johannis poate sta liniștit. Nu va mai avea surprize din partea CCR.

Este prima dată când controlează politic această instituție, trei judecători din nouă fiind numiți de el, alți doi gravitând în zona de influență a Palatului Cotroceni.

Așa că……………….,

” DUMNEZEU cu mila” !!!

1) Curtea Constituțională a României ( CCR) are un NOU PREȘEDINTE ! 🙂

” Marian Enache a fost ales președinte al CCR

Marian Enache a fost ales, la 11 iunie 2022, preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR). Votul a fost secret şi a avut loc după ce noii judecători la CCR au depus jurământul în faţa preşedintelui României, informează Agerpres. Marian Enache s-a născut la 5 mai 1954, în municipiul Iaşi. Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi (1977).În perioada 1977-1990, a fost avocat în Baroul Iaşi, Baroul Vaslui. De asemenea, în perioada 1998-2010, a fost avocat în Baroul Bucureşti. Stagiu de documentare (1990) în drept constituţional comparat în Franţa, Spania, Italia, potrivit http://www.ccr.ro.Doctor în ştiinţe juridice: specializarea drept constituţional, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (1997).A devenit membru în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), în 1990. A fost deputat în perioada 1990-1992; vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor; vicepreşedinte al Comitetului Adunării Constituante, membru al Comisiei de redactare a Constituţiei României; membru al Comisiei de redactare a proiectului de Regulament al Adunării Deputaţilor.A fost consilier prezidenţial – Direcţia juridică a Preşedinţiei României (1993), apoi ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova (1993-1996).În legislatura 1996-2000, a fost deputat; membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor şi membru al Comisiei de validare.A fost secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor (2011-2012). Ales deputat în legislatura 2012-2016; membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Marian Enache a fost numit judecător la CCR de Senat, în 2016, pentru un mandat de 9 ani. I-au fost decernate: Diploma de merit pentru “Contribuţia importantă la edificarea statului de drept în România”, acordată de Uniunea Juriştilor Democraţi din România, 1992; Premiul “Andrei Rădulescu” în domeniul istoriei dreptului, acordat de Uniunea Juriştilor din România, pentru lucrarea “Interpretarea Constituţiei” (coautor), 2002. A publicat lucrări şi studii juridice în reviste de specialitate”.

  • Sursa :

2) Președintele României, Klaus WERNER Johannis are de partea lui cel puțin 5 ( CINCI) judecători , 3 numiți de el și 2 numiți de partidul său , PNL(PDL) .

” Klaus Iohannis are (și) Curtea lui.

Trei din nouă judecători CCR, numiți de președinte.

În orice situație, obține cinci voturi

EMILIAN ISAILĂ

Pentru prima dată de când e șef al statului, Iohannis controlează CCR. După zece ani, PSD își pierde influența, iar Marian Enache, cel care l-a înlocuit pe Valer Dorneanu în poziția de președinte al Curții, s-a delimitat de acesta, vorbind de o instituție care trebuie să fie un factor de echilibru.
  • Cine sunt cei nouă judecători ai CCR și care sunt afiliațiile lor politice.
  • Bogdan Licu, fost procuror, acuzat că a fost susținut de serviciile de informații pentru a obține numirea.
  • Liviu Dragnea rămâne cu doi judecători în CCR pentru încă șase ani – Deliorga și Stan.
  • Alegerile din 2024 sunt importante și pentru că în anul următor, viitorul președinte, Senatul și Camera Deputaților vor numi încă trei noi judecători.

Pentru prima dată în ultimii zece ani, PSD pierde controlul Curții Constituționale. Președintele, Senatul și Camera Deputaților au numit fiecare câte o persoană pentru înlocuirea lui Valer Dorneanu, Daniel Morar și Mona Pivniceru, judecători ale căror mandate s-au încheiat.

Dorneanu, fostul președinte al CCR, care a politizat acțiunile Curții și a încercat să amplifice rolul acesteia, transformând-o într-o putere legislativă, a ieșit din scenă printr-un scandal, înjurându-i pe reprezentanții presei, fiind înregistrat într-o discuție cu un reporter al cotidianului Libertatea.

„Este o muncă de mare răspundere şi sunt convins că o veţi duce cu succes la un bun sfârşit. La fel, doresc mult succes judecătorilor constituţionali care îşi continuă mandatul şi tuturor împreună vă doresc să vegheaţi la respectarea Constituţiei şi să fiţi un factor de echilibru în societatea din România”, a declarat Klaus Iohannis, la evenimentul de depunere a jurământului a noilor judecători.

Klaus Iohannis, zâmbitor, alături de Bogdan Licu, Iulia Scântei și Mihaela Ciochină, noii judecători CCR – Foto: Presidency.ro

Pentru ultimii doi ani și jumătate din mandatul său, președintele poate să stea liniștit. Nu va mai avea surprize din partea CCR. Este prima dată când controlează politic această instituție, trei judecători din nouă fiind numiți de el, alți doi gravitând în zona de influență a Palatului Cotroceni, e vorba de fosta senatoare PNL Iulia Scântei și fostul procuror general interimar Bogdan Licu.

Pe de altă parte, actuala coaliție de guvernare PNL-PSD-UDMR are, într-o formă sau alta, toți judecătorii constituționali sub umbrela lor politică.

CCR “este o curte de drepturi şi libertăţi şi asigură echilibrul celor trei puteri în stat, fiind, în ultimă instanţă, o dimensiune imanentă a statului de drept. De aceea, trebuie să fie percepută şi de societate ca o instituţie necesară în dinamica vieţii juridice româneşti”, a declarat noul președinte Marian Enache.

În discursul său, acesta s-a delimitat de Valer Dorneanu care a văzut CCR ca pe o instituție politizată, ajungându-se până acolo încât s-a implicat în actul legislativ.

Judecătorul Marian Enache, noul președinte al CCR, a spus că în mandatul său va “pune accent pe dinamism, deschidere, dialog, digitalizare, management eficient şi consolidarea echidistanţei Curţii Constituţionale”.

Cine sunt cei nouă judecători ai Curții Constituționale din România?

Iulia Scântei,

 45 de ani, a fost senatoare PNL de Iași din anul 2016. Are o experiență juridică de 22 de ani. A lucrat în Ministerul Justiției, la bază fiind notar. A fost susținută de liberali, fiind aleasă în această poziție de Senatul României pentru un mandat de nouă ani care expiră în 2031.

Iulia Scântei, notar, expert în Ministerul Justiției și senator PNL, a fost votată de social-democrați și liberali pentru un mandat de judecător la CCR.

Caracterizare.

 Iulia Scântei, ca politician a fost în categoria celor de centru-dreapta. E un jurist aplicat cu o carieră politică solidă, dar și cu multe funcții în guvern. În general, liberalii au văzut-o ca pe un politician tehnocrat, implicat în scrierea și analizarea legislației.

Bogdan Licu, 

53 de ani, de două ori procuror general interimar, a fost implicat într-un uriaș scandal de plagiat. Renunță la diploma de doctor în anul 2016. A deținut diferite funcții în sistemul de justiție, fiind și membru CSM. A fost propus de PSD, fiind votat pentru poziția de membru CCR în Camera Deputaților cu un mandat de nouă ani care expiră în 2031.

Bogdan Licu, un controversat procuror, acuzat de plagiat, a fost propus de PSD pentru un mandat de judecător la CCR.

Caracterizare. 

Procurorul Bogdan Licu e un personaj controversat care a baleat pe tot spectrul politic.

 Deputatul USR Stelian Ion a acuzat că Licu e susținut de SRI în ce privește numirea pentru poziția de judecător al CCR. Serviciul de informații a reacționat, spunând că nu se implică în activitatea partidelor politice. Deși a fost susținut de PSD e greu de spus dacă acest partid va avea vreo influență asupra lui.

Mihaela Ciochină, 

54 de ani, a fost consiliera pe probleme juridice a președintelui Klaus Iohannis. Acesta a și numit-o în poziția de judecător CCR pentru un mandat de nouă ani care expiră în 2031.

Mihaela Ciochină, un expert în drept, a fost propusă și numită de Klaus Iohannisaceasta fiind consiliera lui juridică în ultimii ani.

Caracterizare.

 A absolvit Facultatea de Drept a Universității București în anul 1992. Până în anul 2015 când a devenit consilieră a președintelui a lucrat la Senatul României, direcția legislativă. Este un tehnocrat cu experiență îndelungată în ce privește scrierea și interpretarea legislației. 

Marian Enache,

68 de ani, a fost propus și susținut politic de PSD, votat judecător CCR în 2016 de Senat pentru un mandat de nouă ani care expiră în 2025.

Marian Enache, decanul de vârstă al Curții, a fost votat în unanimitate noul președinte al CCR.

Caracterizare. 

Marian Enache este un alt soldat credincios al PSD care a făcut parte din cercul de putere al lui Ion Iliescu. Acesta a fost parlamentar FSN, începând cu legislatura 1990-1992. A fost cel mai important aliat al lui Valer Dorneanu.

Gheorghe Stan,

48 de ani, a fost propus și susținut politic de PSD, votat judecător CCR în 2019 de Camera Deputaților cu un mandat întreg de nouă ani care expiră în 2028.

Gheorghe Stan, fost procuror al Secției Speciale de Investigarea a Magistraților, a ajuns judecător la CCR la propunerea lui Liviu Dragnea.

Caracterizare.

 Fostul șef al Secției Speciale de Investigare a Magistraților este un procuror care s-a predat puterii politice. A fost implicat în anchetarea Laurei Codruța Kovesi, fost șef DNA, a fost implicat și în încercările acestei secții de a prelua dosare în care Liviu Dragnea era cercetat pentru corupție.

Cristian Deliorga,

64 de ani, a fost propus și susținut politic de PSD, votat judecător CCR de Senat în 2019 cu un mandat întreg de nouă ani care expiră în 2028.

Cristian Deliorga, un aranjor în sistemul de aplicare a legii, a avut o mare influență în perioada cât Tudorel Toader a fost ministrul Justiției. A fost, de asemenea, propunerea lui Liviu Dragnea pentru CCR.

Caracterizare. 

Procuror la Curtea de Apel din Constanța, Cristian Deliorga are o adaptabilitate ieșită din comun. El este cel care a propulsat-o pe Adina Florea, procuror adjunct al secției de investigare a magistraților și cea nominalizată de Tudorel Toader pentru poziția de procuror-șef DNA.

Domnul Deliorga a concurat pentru nominalizarea de la Senat cu Theodor Meleșcanu, dar ultimul nu a avut susținerea lui Liviu Dragnea.

Cristian Deliorga are o culoare politică mult mai estompată și are o construcție profesională mai solidă, deși controversată. Conform propriilor declarații din timpul audierilor, legătura sa cu PSD e una pe bază de interes, sugerând că ea se poate schimba în timp.

Varga Atilla,

58 de ani, a fost propus și susținut politic de UDMR, votat judecător CCR de Camera Deputaților în 2016 cu un mandat întreg de nouă ani care expiră în 2025.

Attila Varga este un judecător propus de UDMR, fiind unul dintre cei care a votat pentru revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Caracterizare.

 Domnul Varga Atilla a fost deputat UDMR. În general, a votat cu tabăra PSD, făcând parte din majoritatea de șase judecători care a susținut revocarea procurorului-șef DNA Laura Codruța Kovesi.

Legăturile judecătorului cu UDMR sunt puternice și, în CCR, poziția domniei sale este asemănătoare cu cea a formațiunii maghiare din Parlament. 

Simina Tănăsescu,

 53 de ani, a fost propusă și susținută politic de președintele Klaus Iohannis, numită judecător CCR în 2019 cu un mandat întreg de nouă ani care expiră în 2028.

Simina Tănăsescu, propusă și numită de Klaus Iohannis, este o altă consilieră a președintelui care a obținut poziția de judecător CCR.

Caracterizare.

 Doamna Tănăsescu e expertă în Drept Constituțional. A fost consiliera președintelui Klaus Iohannis, are un doctorat în domeniu și predă la Facultatea de Drept.

Livia Stanciu,

65 de ani, a fost propusă și susținută politic de președintele Klaus Iohannis, numită judecător CCR în 2016 cu un mandat întreg de nouă ani care expiră în 2025.

Livia Stanciu, fost președinte ICCJ, a fost cea care a încercat să-i țină piept lui Valer Dorneanu în momentele complicate din istoria recentă a CCR.

Caracterizare.

 Fostul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reprezentat un reper de profesionalism în cei trei ani de activitate, vocea domniei sale fiind una izolată într-o instituție atât de politizată.

Marea reușită a doamnei Stanciu a fost curajul de a scrie opinii contrare majorității și de a le face cunoscute publicului. Prima sa opinie contrară din postura de judecător al CCR a fost cenzurată de Valer Dorneanu, președintele CCR. O instanță de contencios administrativ a decis că e un abuz și a cerut ca opiniile contrare ale judecătorilor CCR să fie publicate.” .

Sursa :

SUS, dublu click ”mouse” stânga pe scrisul EMILIAN ISĂILĂ , autorul articolului republicat la punctul 2 !!! 🙂 🙂 🙂

3) Pentru mai multe detalii versus cele sus REPUBLICATE prin ” copy paste” recomand accesarea link-urilor :

https://evz.ro/e-oficial-au-inceput-procedurile-pentru-numirea-unui-nou-judecator-la-ccr-mandatul-lui-valer-dorneanu-expira.html

https://r3media.ro/prof-ioan-sabau-pop-cu-o-cariera-ireprosabila-a-fost-respins-de-parlamentari-pentru-curtea-constitutionala-alesii-l-au-preferat-pe-bogdan-licu-fost-procuror-acuzat-de-plagiat-fara-nicio-realizar/

https://r3media.ro/florin-citu-ccr-este-mai-mult-decat-importanta-pentru-noi-toti-este-vitala-pentru-respectarea-statului-de-drept-a-principiilor-democratice/

https://r3media.ro/noul-sef-al-curtii-constitutionale-a-avut-dosar-de-recrutare-in-securitate-dar-care-a-disparut

Alioșa .

13/06/2022

Ziua de 9 iunie, 2022 , o zi binecuvântată de Dumnezeu !

Filed under: generale — Aliosa @ 10:24 am

În loc de motto :

Astăzi, 13 iunie 2022, în zi de mare sărbătoare ortodoxă , ” Sfânta TREIME ” , am hotărât să dau curs promisiunii făcute pe :

De la lume adunate , înapoi la lume date/23.

și pe :

adică , pentru persoanele virtuale car nu vor avea timp să acceseze posturile sus menționate pentru a vedea de ce nu am mai postat nimic din 7 iunie a.c. și până ieri, 12 iunie ,

le precizez cu subiect și predicat că adevăratul MOTIV este faptul că în perioada 07-12 iunie 2022,

am participat la cel mai important eveniment din acest an din familia mea ,

NUNTA nepotului , CRISTIAN STRAT ,

fiul sorei mele , poeta Georgeta POPOVICI Strat

Cele ce urmează a fi postate , sunt dovada supremă a celor mai sus afirmate !!! 🙂 🙂 🙂

1 ) Invitația primită de subsemnatul în luna martie 2022 pentru a participa la nunta nepotului de soră , CRISTIAN ! 🙂

2 ) Programul evenimentului din data de 9 iunie 2022, primit de subsemnatul la recepția Hotelului TTS din orașul Covasna !! 🙂 🙂

3) Invitația personalizată găsită la masa nr.2 unde am fost repartizat !!! 🙂 🙂 🙂

4) Imagini de la cununia religioasă din biserica ” Ilie Tesviteanul ” din Zabola , județul Covasna ,ieșirea din biserică a mirilor IOANA&CRISTIAN, imagini cu mama, sora și fratele mai mare al mirelui Cristian și imagini cu aperitivele de la recepția cockteil și petrecerea de la ora 18.00- 01.00 !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

12/06/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/24 . Gata cu distracția !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:57 am

În loc de motto :

În articolul anterior

în comentariul nr.crt.1 , punctul 3 , am precizat următoarele :

” Pentru toată lumea virtuală care va ajunge pe aici, câteva zile ,

NU voi mai POSTA NIMIC ! 😦


MOTIVUL îl veți AFLA la MOMENTUL POTRIVIT ! 🙂

Până atunci , SĂNĂTATE că-i mai bună decât toate !!! 🙂 🙂 🙂

Din motive tehnice independente de voința mea ,

nici AICI nu voi posta MOTIVUL , așa că …………., ”

aveți puțintică răbdare” !!! 🙂 🙂 🙂

Până veți afla MOTIVUL sus nedezvăluit , postez prin

” copy paste”

DOVADA afirmației personale făcute

în FINALUL articolului

Lecturare plăcută !!! 🙂 🙂 🙂

„Performanță” în presă. Un site din România a știut de extrădarea Elenei Udrea înaintea instanței care a dat verdictul

Sursa: Facebook/ Elena Udrea

„Performanță” în presă. Un site din România a știut de extrădarea Elenei Udrea înaintea instanței care a dat verdictul

  Un site din România a anunțat cu aproximativ două ore înaintea deciziei luate de judecătorii din Bulgaria că Elena Udrea va fi extrădată. Informația, publicată la ora 15.50, a fost ștearsă ulterior, după cum precizează Bogdan Tiberiu Iacob într-o postare pe Facebook.

Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob face o constatare interesantă, în cadrul unei postări publicate pe contul de Facebook. El arată cum siteul g4media a anunțat că Elena Udrea va fi extrădată din Bulgaria, în România. Interesant este că jurnaliștii de la sursa precizată au dat drumul informației, vineri, la ora 15.50. Asta în condițiile în care magistrații de la instanța din țara vecină au luat decizia cu aproximativ două ore mai târziu.

Ulterior, cei de la g4media au scos informația

„1) De unde știa (corect) G4media verdictul judecătorilor, care a venit pe la ora 18,00, încă de la 15,50? La orele 17,30 Udrea abia era adusă în sala de judecată…
2) De ce a scos ulterior de pe site chestia respectivă? O fi ca în bancul ăla cu Putin și cu fusul orar? 😆”, a scris Bogdan Tiberiu Iacob, în postarea respectivă. El a arătat și o captură pe care a făcut-o la știrea respectivă.

sursa: facebook.com/bogdan.t.iacob

O sursă care l-a pus pe jar pe Klaus Iohannis

În altă ordine de idei, la o zi după ce șeful statului, Klaus Iohannis a afirmat că știe de la cine au ajuns în spațiul public controversatele drafturi de legi ale securității naționale, fără să dea nume, jurnalistul Evenimentului Zilei, Dan Andronic, a explicat într-o postare pe Facebook, cum au ajuns informațiile în publicația G4media și ce au făcut protagoniștii poveștii pentru a da impresia că nu au nici o legătură. Potrivit lui Dan Andronic, este vorba despre fostul general SRI Florian Coldea care a predat drafturile lui Dan Tăpălagă, la G4media.

„Coldea i-a dat lui Tapalagă legile Securității. Azi, Tapalagă îl «atacă» pe Coldea. Ca să-l acopere. De frica lui Iohannis. Culmea Securității: un acoperit acoperă un fost șef al acoperiților. De ce scriu asta? Ca să înțeleagă că nu le-a ieșit acoperirea…”, a scris Dan Andronic pe Facebook.

Ulterior, după ieșirea președintelui Klaus Iohannis, în aceeași publicație a apărut o investigație cu privire la firmele fostului nr. 2 din SRI. Conform datelor publicate, în 2021, cele două societăți unde Florian Coldea este asociat au înregistrat un profit net de aproape 4,9 milioane de lei. De asemenea, în investigația publicată de G4Media se face referire la presupuse legături dintre cele două companii și constructorul de nave olandez Damen, care concurează pentru un contract de 1,2 miliarde de euro scos la licitație de Ministerul Apărării.

Compania Damen respinge, într-un punct de vedere trimis EvZ, aceste alegații, spunând că „este o informație falsă”. Reprezeintanții Damen spun că firma „nu are nicio legătură de afaceri sau relație contractuală de niciun fel”cu companiile menționate, și nici cu proprietarii acestora. „Rămânem puternic ancorați în România și suntem hotărâți să fim în continuare un partener pentru Forțele Navale Române având cea mai bună configurație pentru construcția locală de nave”, au mai precizat reprezentanții Damen” .

Sursa :

https://evz.ro/performanta-in-presa-un-site-din-romania-a-stiut-de-extradarea-elenei-udrea-inaintea-instantei-care-a-dat-verdictul.html

După ce va fi EXTRĂDATĂ din Bulgaria unde fugise pentru a se sustrage executării condamnării la 6 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE în dosarul ” Gala Bute”

Elena Udrea se va bucura de excelente condiții de DETENȚIE la Penitenciarul TÂRGȘORUL NOU din PLOIEȘTI .

Alioșa .

07/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/23.

Filed under: generale — Aliosa @ 6:03 pm

De Ziua ÎNVĂȚĂTORULUI , un sincer și călduros La Mulți Ani, tuturor ÎNVĂȚĂTORILOR , EDUCATORILOR și PROFESORILOR din ROMÂNIA !!! 🙂 🙂 🙂

Bună seara, lume virtuală !!! 🙂 🙂 🙂


Mulțumesc tuturor persoanelor virtuale care vor ajunge pe aici 🙂 indiferent dacă vor lăsa sau nu ,vreo urmă a trecerii lor !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

06/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/22. Despre proiectele legilor securității naționale .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:45 am

” ROMÂNI, treziți-vă ” !!! 🙂 🙂 🙂

Dacă cele postate-republicate pe

nu au generat comentarii pe considerentul că :

” nu mă pasionează ISTORIA ” 😦
” nu mă interesează ” 😦 😦
” nu mă afectează ” 😦 😦 😦

cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos ,
ar trebui să-i INTERESEZE pe toți românii de bună credință ,
căci altfel , zi de zi și ” pas cu pas”
vor avea o mare suferință !!! 😦 😦 😦

În ” România educată” de actualul președinte, Klaus WERNER Johannis de aproape OPT ani de zile gestionată ,

DEMOCRAȚIA moare ” pas cu pas” iar DICTATURA se instalează ” pe repede înainte” !!! 😦 😦 😦

Culmea IPOCRIZIEI politice :

În REFERENDUMUL pe legile justiției , referendum organizat la inițiativa președintelui României , Klaus WERNER Johannis , ROMÂNII au VOTAT ca LEGILE JUSTIȚIEI să NU MAI FIE MODIFICATE prin ORDONANȚE de URGENȚE ! 🙂 Și totuși , actualul ministru al justiției , Cătălin Predoiu , PNL(PDL) a UITAT subit de acel REFERENDUM și a produs DOVADA ipocriziei politice !!! 😦 😦 😦

https://romania.europalibera.org/a/oug-de-modificare-a-codului-penal-dup%C4%83-decizia-ccr-privind-%C3%AEntrerupere-termenului-de-prescrip%C8%9Bie/31875491.html

În susținerea aceste afirmații postez următoarele DOVEZI :

1) Coaliția de guvernare PNL(PDL)&PSD&UDMR ,
a început încă din 27 mai, 2022,DEZBATEREA proiectelor legilor securității naționale, un pachet mai amplu de legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, ministerului de Interne și CSAT, al cărui ȘEF este chiar ȘEFUL ” statului eșuat” !!! 😦 😦 😦 .


Premierul PNL(PDL) ,Nicolae Ionel Ciucă ,a declarat cu subiect și predicat că proiectele sunt analizate în cadrul fiecărui partid din coaliție, iar într-o săptămână vor intra în dezbaterea Guvernului, pentru a fi trimise la Parlament.
Lipsa de transparență și de asumare în privința legilor privind securitatea națională a generat mai multe reacții negative din partea societății civile, alarmată de o serie de articole controversate.
Creșterea atribuțiilor serviciilor de informații, dar și a președintelui în noua structură de securitate, tinde să depășească cadrul democratic.

IATĂ ce spun specialiștii :

1) ” Pachetul de legi privind securitatea națională ar putea crește puterea președintelui ,fără ca acest lucru să se realizeze prin modificarea Constituției .

Controversatul proiect se află în analiză chiar și la Palatul Cotroceni, iar ulterior ar trebui să treacă prin Guvern și Parlament………..”
TOATE detaliile pe :

https://romania.europalibera.org/a/strategie-cotroceni-putere-presedinte/31882227.html

2) Nu am fost , nu sunt și nici nu voi fi vreodată fan Dan Tapalagă, dar ce spune pe

versus cele 10 PROIECTE de LEGI ale securității naționale , MERITĂ aflat și analizat cu toată atenția și imparțialitatea !

3) ” ARMATA LUI HELLVIG SI IOHANNIS. ADIO, DEMOCRAȚIE!


Un proiect de lege diletant pune SRI sub controlul direct al presedintelui Iohannis. Niciun lucrator SRI nu va putea fi audiat, perchezitionat si retinut fara informarea prealabila a directorului SRI si fara mandat de la ICCJ.
Presedintele Romaniei va putea bloca orice activitate de urmarire penala la un sediu sau obiectiv SRI.
Romanii vor fi obligati sa devina colaboratori si turnatori la SRI.
Serviciul risca sa devina un comando la cheremul presedintelui.
Profitand de multiplele crize abatute asupra Europei si implicit asupra Romaniei, conducerea statului si Serviciul Roman de Informatii vor sa forteze in Parlament un proiect de lege care sa confere SRI puteri discretionare la adapostul unei imunitati aproape absolute.
In esenta, se intentioneaza ca niciun lucrator SRI – intelegandu-se aici si acoperitii Serviciului – sa nu poata fi audiat, perchizitionat sau retinut daca directorul SRI, astazi Eduard Hellvig, nu a fost informat in prealabil.
Mai mult, niciun act de urmarire penala care vizeaza un lucrator SRI, conducerea SRI sau SRI ca institutie nu se va putea desfasura la un sediu sau obiectiv al Serviciului daca nu isi da acordul presedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), adica presedintele Romaniei, astazi Klaus Iohannis.
Daca, prin absurd, asemenea trasnai ar ajunge sa fie legiferate, orice persoana de buna-credinta poate realiza ca SRI ar inceta sa mai devina o institutie care sa apere securitatea nationala si, dimpotriva, ar deveni o structura mai diabolica decat fosta Securitate, in conditiile in care presedintele Romaniei poate acoperi eventuale fapte reprobabile ale unui serviciu de informatii (caruia, asa cum veti putea citi mai jos, se intentioneaza a i se da puteri sporite in a monitoriza total populatia si in a face racolari in masa).
Este exact ceea ce s-a intamplat in fosta URSS, cand structurile de securitate au avut puteri depline, ajungand sa isi permita sa ridice milioane de oameni cu dubele in miezul noptii, fara ca nimeni sa mai stie de ei, la ordinul “marelui tatuc”. Exact ceea ce s-a intamplat si in Romania in timpul odioasei Securitati.
Daca un asemenea proiect ar deveni lege, apreciem ca Romania va ajunge o dictatura militara la ordinul presedintelui in functie, capabila sa comita orice ilegalitati la adapostul lipsei totale de raspundere si control civil.
ORICE ACT DE URMĂRIRE PENALĂ VIZAT TREBUIE APROBAT DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

Conform unui proiect de lege privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii, publicat de site-ul G4 Media, niciun lucrator SRI nu va putea fi audiat, perchezitionat sau retinut pentru fapte comise in exercitarea atributiilor de serviciu sau in legatura cu acestea decat de procurori anume desemnati si doar cu informarea prealabila a directorului SRI. Iar de fata va trebui sa fie un reprezentant al Directiei Juridice a SRI, legea nefacand vorbire in schimb despre avocat.

In continuarea acestei prevederi, proiectul de lege statueaza ca orice act de urmarire penala – deci, logic, inclusiv acte de urmarire penala care vizeaza un lucrator SRI, conducerea instiutiei sau institutia in sine – nu va putea fi efectuat la un sediu sau obiectiv SRI fara aprobarea presedintelui CSAT si fara informarea prealabila a directorului SRI, precum si fara sa existe mandate emise de judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Practic, prin aceste propuneri, SRI se va putea oricand sustrage de la orice control al Justitiei, existand riscul ca orice ancheta a unui procuror sa fie sabotata de directorul SRI, oricare ar fi acesta, care il va putea pune in garda pe cel vizat de cercetari, care, sa spunem, urmeaza sa fie audiat de procurori sau perchezitionat.
De asemenea, propunerile legislative adauga in mod grav la Codul penal si la Codul de procedura penala, implicand factorul politic intr-un dosar penal.
Ne referim la faptul ca orice act de urmarire penala efectuat la un sediu sau obiectiv SRI trebuie aprobat de presedintele CSAT, adica presedintele tarii.
Exista riscul sa se ajunga la situatia in care presedintele tarii, oricare ar fi el, astazi Klaus Iohannis, sa refuze patrunderea intr-un sediu SRI pentru efectuarea unor acte de urmarire penala care sa vizeze un lucrator SRI, conducerea SRI sau SRI ca institutie, si astfel sa blocheze o intreaga ancheta, atat timp cat efectuarea actelor de urmarire penala la sediul sau obiectivul SRI era necesara pentru finalizarea dosarului. Nicio alta institutie din Romania nu beneficiaza de asemenea prevederi, procurorii putand patrunde in orice loc din aceasta tara pentru a efectua perchezitii sau acte de urmarire penala.

ORICE ROMÂN VA PUTEA FI OBLIGAT SA DEVINĂ COLABORATOR AL SRI

O alta prevedere din proiectul de lege publicat de G4 Media de-a dreptul stupefianta se refera la obligativitatea oricarui cetatean sau firme din Romania sa colaboreze cu SRI. Concret, persoanele fizice si juridice vor fi obligate sa acorde sprijin SRI, si apoi sa pastreze secretul. Cu alte cuvinte, se va putea ajunge oricand in situatia in care orice roman sa fie contactat de un ofiter SRI si obligat sa furnizeze informatii despre un coleg, o firma sau orice alta tinta aflata in atentia Serviciului. Adica o racolare fortata. Adica orice roman va deveni colaborator sau turnator la SRI.
Tot la acest capitol gasim o formulare care lasa loc la extrem de multe interpretari si poate transforma oricand SRI in organ de cercetare penala. Astfel, lucratorii SRI vor putea sa utilizeze tehnici “de aplicare a legii”. Ce inseamna aceste tehnici de aplicare a legii nu se precizeaza, insa o tehnica de aplicare a legii poate fi chiar si audierea unei persoane, ori retinerea ei, ceea ce deja transforma SRI in organ de cercetare penala.

SRI DEVINE AUTORITATE NAȚIONALĂ ÎN DOMENIUL INTERCEPTĂRILOR
Pe de alta parte, in loc sa creeze o autoritate unica de interceptari care sa se afle sub controlul Parlamentului (deci teoretic sub control civil), conform proiectului prezentat de G4 Media, se doreste transformarea SRI in autoritate nationala in domeniul interceptarilor, prin Centrul National pentru Interceptarea Comunicatiilor (CNIC), in prezent o institutie-fantoma, infiintata printr-o hotarare secreta a CSAT. De altfel, amintim ca insasi Curtea Constitutionala a Romaniei, in Decizia nr. 55/2022, a constatat ca CNIC functioneaza fara lege de infiintare. (Lumea Justiției)
Fraților, au înnebunit de-a binelea. Și să nu creadă cineva că asta nu se face fără aprobarea PARTENERILOR.
Fiindcă asta sfidează sistemul democratic.
Normal ar trebui ca UE să demareze procedura de infringement, fiind atacat statul de drept, despre care face atâta caz UE.
Face parte din agenda care va fi implementată la nivelul Occidentului. O etapă din Marea Resetare.
Când în America serviciile de informații, dovedit, s-au implicat în alegerile prezidențiale, la ce să te mai aștepți de la România?
Dacă PSD și PNL vor vota un asemenea proiect de lege, iată încă două partide care trebuie scoase de pe lista de vot la următoarele alegeri.
Iohannis e la ultimul mandat, tot ce face acum este să se asigure că PARTENERII îi vor asigura protecția după încetarea mandatelor.
Să rămână cu casele, si cele în România, și cele din USA. Să nu pățească precum Băsescu. Să fie lăsat baltă.
Când Klaus Schwab declara, cu o nedisimulată satisfacție, ,,am penetrat guvernele”, trebuia să completeze: și serviciile de informații.
Caracatița globalistă s-a întins ca o plagă.
Politicienii nu sunt decât legiuitorii a ceea ce se decide la Davos” .
Sursa :

https://www.facebook.com/profile.php?id=100073340581387

Alioșa .

05/06/2022

De la lume adunate ,înapoi la lume date/21! Istoria declanșării celui de al Doilea Război Mondial .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:18 am

În loc de motto:

La ora când postez aceste gânduri , la granița de NORD, NORD-EST,EST și SUD-EST a ROMÂNIEI , războiul declanșat de Federația Rusă în 24 februarie 2022 prin INVADAREA Ucrainei , face RAVAGII pe toate fronturile !!! 😦 😦 😦

https://evz.ro/razboi-in-ucraina-ziua-102-invazia-ruseasca-s-ar-putea-incheia-pana-la-finalul-lui-2022-ucrainenii-se-pregatesc-sa-elibereze-herson.html

Propaganda rusească vorbește despre al Treilea Război Mondial 😦 cu toate că tinerii ruși pe care-i manipulează ” pas cu pas” habar nu are despre ISTORIA declanșării celui de al Doilea Război Mondial ( 1 septembrie 1939- august 1945 ) !!! 😦 😦 😦

Vorba marelui istoric ” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga)

1) Astăzi 5 iunie, 2022, se împlinesc 151 de ani de la nașterea lui NICOLAE IORGA !!! 🙂 🙂

Pentru toate detaliile versus STUDIILE , REALIZĂRILE și OPERELE marelui istoric recomand accesarea link-ului :

https://www.art-emis.ro/personalitati/nicolae-iorga-romanul-universal

2) După încheierea Primului Război Mondial ( 1914-1919) provinciile istorice românești au revenit la PATRIA mamă,

ROMÂNIA 🙂 🙂 🙂

lucru consfințit prin semnarea la 4 iunie 1920 a Tratatului de Pace de la TRIANON ( Franța) !!! 🙂 🙂 🙂

La 21 de ani de la semnarea tratatului de PACE de la TRIANON mai exact la 1 SEPTEMBRIE 1939 a început al Doilea Război Mondial !!! 😦 😦 😦

Oficial ,

al Doilea Război Mondial a început la 1 Septembrie 1939 prin atacarea Poloniei de către Germania nazistă .

La 23 August 1939, cu o săptămână înaintea atacării Poloniei, Germania lui Hitler și URSS-ul lui Stalin au semnat prin reprezentanții lor oficiali ,

” Pactul Ribentrop& Molotov”

prin care își împărțeau Europa de Est !!! 😦 😦 😦

Urmare acestui pact, URSS a atacat și ocupat întreaga Europa de Est. S-a început cu războiul sovieto-finlandez, apoi ocuparea țărilor baltice, atacarea și ocuparea Poloniei de Est la 17 Septembrie 1939, conform înțelegerii cu Hitler, care o atacase la 1 Septembrie 1939, apoi ultimatumul din 26 August 1940 împotriva României, după care a urmat ocuparea Basarabiei, si ca o slaba compensație pentru cei 22 de ani de „ocupație românească (1918-1940)” si anexarea Bucovinei de Nord de către hoardele sovietice ale dictatorului Stalin !!! 😦 😦 😦

Aș avea multe de postat despre subiectul sus tratat , dar mă opresc aici și dau REPUBLICARE prin ” copy paste” articolului :

”Cine a început al Doilea Război Mondial?

Când a început al Doilea Război Mondial?

Manualele de istorie şi istoricii noştri răspund simplu:

al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia.

Simplu şi clar. Ştim când a început, ştim cine este vinovat.

Treaba e clară, nu mai avem nevoie de lămuriri suplimentare.

Şi dacă e altfel?

Ce făcea Uniunea Sovietică în septembrie 1939?

Păi ce să facă, invada Polonia pe 17 septembrie şi apoi trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk. Şi totuşi Uniunea Sovietică nu are nici o responsabilitate cu privire la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial! Voi recurge la raţionamentul lui Viktor Suvorov din volumul „Spărgătorul de gheaţă” pentru a vedea care a fost rolul Uniunii Sovietice în acei ani.

Care este data intrării Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial? Toată lumea este de acord asupra datei: 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă şi aliaţii ei (printre care se număra şi România). Avem de-a face cu o incoerenţă: al Doilea Război Mondial începe pe 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, Uniunea Sovietică se alătură invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 şi totuşi… Uniunea Sovietică participă la război abia din 22 iunie 1941! Soldaţii germani şi polonezi morţi în septembrie 1939 au participat la al Doilea Război Mondial, dar soldaţii sovietici morţi în Polonia în septembrie 1939 nu au participat la al Doilea Război Mondial…

Cât de neutră a fost Uniunea Sovietică

În istoriografia rusă (şi nu numai!) în perioada dintre 1 septembrie 1939 şi 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică este considerată… neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al Doilea Război Mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era NEUTRĂ! A fost atât de neutră în aceşti doi ani Uniunea Sovietică încât a reuşit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva ţări cu adevărat neutre. Dar să vedem în ce a constat neutralitatea Uniunii Sovietice de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941.

Pe 30 noiembrie 1939 neutra Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial!) a declanşat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, neutra Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldaţi morţi şi dispăruţi plus 188.000 de răniţi.

Tot ca un act de neutralitate, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a transmis ţărilor baltice ultimatumuri prin care a impus instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică de neutralitate, Uniunea Sovietică a anexat ţările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia şi Bucovina. România a cedat, dar dacă nu ar fi făcut-o cu siguranţă am fi avut de-a face cu un alt exemplu de neutralitate manifestat sub forma unui război.

Uniunea Sovietică îşi motivează „neutralitatea” spunând că nu au existat declaraţii de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică şi Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca şi Norvegia pe 9 aprilie 1940 Hitler nu a declarat război acestor ţări, ci a spus că a venit să le apere neutralitatea.

Practic, acţiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Şi totuşi Uniunea Sovietică a fost neutră, iar Germania nazistă a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial.”.

Sursa :

https://historice.ro/cine-a-inceput-al-doilea-razboi-mondial-cand-a-inceput-al-doilea-razboi-mondial/embed/#?secret=IDUpCG7Pzi#?secret=4D09pTxF8T

Imaginile sus postate , de la lume adunate și înapoi la lume date , reprezintă PRIETENIA de ARME dintre naziștii lui Hitler și bolșevicii lui Stalin din acele triste și dureroase vremuri !!! 😦 😦 😦 De unde se vede că proverbul românesc

” INTERESUL poartă FESUL ”

a fost, este și va fi valabil 😦 😦 😦

iar ISTORIA acelor timpuri , este pe cale a se REPETA !!! 😦 😦 😦

Iar în final de postare-republicare , o ȘTIRE dureros de mare : naționala de fotbal a României

antrenată de Eduard Iordănescu , fiul oportunistului Anghel Iordănescu ,fost parlamentar PSD ,făcut politic general la ” Apelul bocancilor” a fost ÎNVINSĂ aseară , în preliminariile Cupei Mondiale de naționala MUNTENEGRULUI cu rușinosul scor de 2-0 !!! 😦 😦 😦

Ca urmare , ADIO calificare la TURNEUL FINAL !!! 😦 😦 😦

Alioșa.

04/06/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/20 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:51 am

Motto :

” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae IORGA) .

1) Tratatul de pace cu Ungaria, de la Trianon, din 4 iunie 1920 a fost semnat, din partea României, de dr. Ion Cantacuzino si de Nicolae Titulescu.

Articolul 45 din Tratat stabilea:

„Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și teritoriile asupra fostei monarhii Austro-Ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art.27, partea a II-a (Frontierele Ungariei) și recunoaște prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.”.

Prin legea 256/2020, ziua de 4 iunie a fost declarată Ziua Tratatului de la Trianon, pentru a marca pentru români semnificația și importanța acestui document istoric.

Conform articolului 3 al legii,

(1) Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu completările ulterioare.”

Deși au trecut aproape 102 ani de la semnarea Tratatului de PACE de la TRIANON ( Franța) , Ungaria și toți ungurii din lume , inclusiv maghiarii din România , NU au RECUNOSCUT încă acel TRATAT 😦 😦 😦

iar în capul unor politicieni din Ungaria și ai unor lideri ai partidelor etnicilor maghiari din România , mustește ideea Ungariei Mari

2) La comentariul nr. 6 de pe

pe bună dreptate , o distinsă și fidelă vizitatoare virtuală , a constatat că în articolul al cărui link este postat mai sus , nu a OBSERVAT

” nici o CRITICĂ la adresa PSD” ! 🙂

Așa este ,domnia sa are dreptate , dar motivul este că în aceea postare era vorba despre altcineva , și nu despre PSD ! 🙂

Ca să înlătur orice suspiciune , mai jos postez prin ” copy paste”

un articol în care este vorba și despre PSD ,

căci nu-i așa, PSD este acum la GUVERNARE , INVITAT fiind la începutul anului curent de președintele României , Klaus WERNER Johannis ca să facă parte din ” guvernul lui ” alături de PNL(PDL)și UDMR ! 🙂

pentru a scăpa de fostul premier Florin Vasile Cîțu 🙂 🙂 🙂

și să-i DEZBINE și să-i ÎNVRĂJBEASCĂ și mai mult pe ROMÂNI !!! 😦 😦 😦

” Guvernul, în alertă. Ajutoarele pentru Ucraina au consumat rezervele de stat

Ucraina ne-a epuizat rezervele de stat

Stocurile de alimente și cele energetice de la rezervele de stat aproape s-au epuizat, după ce au fost livrate Ucrainei, la solicitarea autorităților din această țară, și consumate de refugiații și apatrizii care au luat cu asalt orașele românești. O primă măsură a Guvernului a fost să schimbe Legea privind rezervele de stat, pentru a obliga unitățile teritoriale să achiziționeze produse din venituri proprii și pentru a da drumul la achiziții publice fără licitații, la ordinul Executivului.

Până în acest moment, România a rămas doar cu laudele față de sprijinul acordat Ucrainei, fără a primi vreo compensație de la UE. Situația în țară este însă dramatică, având în vedere că rezervele de stat aproape s-au golit, lăsând populația fără protecție în caz de dezastru. În disperare de cauză, Guvernul a decis să schimbe Legea privind rezervele de stat și să ia măsuri pentru umplerea depozitelor. Potrivit Executivului, autoritățile ucrainene au solicitat și au primit sprijin și asistență umanitară României constând în acordare de alimente, carburanți și bunuri de strictă necesitate, iar o bună parte din produsele rezervelor de stat au fost utilizate pentru sprijinul cetățenilor străini și apatrizi veniți din Ucraina.

”Este necesară o reglementare uniformă care să instituie norme clare privind cantitățile de produse existente în rezerva de stat, destinate creșterii imediate a capacității de reacție aferentă intervențiilor operative, acumularea acestora urmând a se realiza prin proceduri de acțiuni în regim de urgență. Neadoptarea prin ordonanţă de urgenţă a acestor măsuri imediate este de natură să genereze disfuncţionalităţi majore cu efecte negative în derularea activităţilor de administrare a stocurilor rezervă de stat și mobilizare și a capacității de intervenție în situații de urgență, criză sau excepționale, respectiv diminuarea capacității de intervenție operativă pentru protecția populației, a economiei și pentru apărarea țării”, se arată în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență adoptate, ieri, de Guvern.

Totul pentru Ucraina

Executivul a decis să majoreze veniturile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat între 2022 și 2024 pentru a asigura sprijinirea şi asistenţă umanitară a cetăţenilor străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din Ucraina. Totodată, prin programe multianuale, se vor finanța cheltuielile aferente dezvoltării și realizării de obiective noi de investiții, constând în spații de depozitare a produselor cerealiere de tipul grâului de panificație, alimentare și/sau energetice. Finanțările vor fi asigurate inclusiv din veniturile proprii ale unităților teritoriale ale rezervelor de stat, care vor fi obligate să achiziționeze produsele care nu mai sunt în depozite. Guvernul a decis și deblocarea sumei de 50 milioane de lei, reținute de la Secretariatul General al Guvernului în vederea asigurării prudenței execuției bugetare, și alocarea către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, pentru reîntregirea de stocuri rezervă de stat destinate hrănirii, adăpostirii și protecției populație, precum și din categoria produselor energetice.

În caz de dezastru, populația României, neprotejată

Până acum s-au scos atât de mult produse de la rezervele de stat, încât nu se știe dacă mai există stocuri de necesitate. Numai în ultima ședință de Guvern a fost aprobată acordarea cu titlu gratuit către șase județe și către Inspectoratul General pentru Imigrări în valoare totală de aproape un milion de lei, pentru protecția persoanelor refugiate. Ajutoarele au constat în scoaterea de la rezervele de stat a 1.062 de paturi și tot atâtea saltele și alte câteva mii de pături, cearșafuri, perne și saci de dormit, precum și construcții modulare ușoare.” .

Sursa :

Guvernul, în alertă. Ajutoarele pentru Ucraina au consumat rezervele de stat

Să fie clar pentru toată lumea virtuală ! 🙂

Nu sunt împotriva AJUTOARELOR pentru poporul ucrainean , dar mă intrigă faptul că reprezentanții oficiali din guvernul lui Johannis , PNL(PDL)&PSD&UDMR , pentru COMPLETAREA REZERVELOR de STAT ,

au dat DRUMUL la ” achiziții PUBLICE fără LICITAȚII” 😦 😦 😦

de parcă ROMÂNIA ar fi în STAREA de URGENȚĂ ca în MARTIE 2020 !!! 😦 😦 😦

Pentru persoanele virtuale care în acest ” weekend” își vor serba ZIUA de NAȘTERE , multă SĂNĂTATE , virtual o floare pentru doamne ( domnișoare) 🙂 și o sticlă de șampanie pentru domni ,

și …………………….,

pentru toată lumea , un sincer și călduros ” La Mulți Ani ” !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

03/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/19 ! Se ” rupe” USR !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 9:28 am

În loc de motto :

Serialul DEMASCĂRII ipocriziei ipocriților de politicieni

continuă !!! 🙂 🙂 🙂

Motto :

Astăzi, 3 iunie, 2022 , despre :

” INTERESUL poartă FESUL” !!! 🙂 🙂 🙂

De la început precizez faptul că nu-mi pasă de soarta partidului #reziștilor&neomarxiștilor din USR , dar pentru a prezenta încă o dovadă a IPOCRIZIEI ipocriților care au PĂCĂLIT în 2019 multe sute de mii de români ca să-i VOTEZE că numai ei , cei din USR ( Uniunea Salvează România ) 😦 😦 😦 sunt în stare să SALVEZE ROMÂNIA de ” ciuma roșie” și PENALII din funcțiile de conducere ale ” statului mafiot” ( Traian Băsescu )

https://adevarul.ro/news/politica/danbarna-scapa-dosar-dna-liderulusr-plus-vizat-intr-o-alta-ancheta-procurorilor-anticoruptie-1_614b30295163ec427183dda1/index.html

postez imaginile celor 5 ( cinci) EUROPARLAMENTARI din fosta alianță USR-PLUS care , au DEMISIONAT 🙂 🙂 🙂 din USR-ul condus ca interimar de fostul ministru al transporturilor , Cătălin Drulă , zis și ” RANGĂ” și care , au PLECAT ” pe repede înainte” fără să-și achite COTIZAȚIA conform statutului partidului lor !!! 🙂 😦 🙂 Pentru persoanele virtuale care nu-i cunosc , în imaginea de mai jos ,de la stânga la dreapta ,

cei CINCI europarlamentari care au SPART USR-ul !!! 🙂 🙂 🙂

Dacian Julien Cioloș,

Dragoș Pîslaru,

Alin Mituța ,

Ramona Strugariu

și Dragoș Tudorache

pentru a forma un nou partid !!! 😦 😦 😦

Detalii despre cele sumar postate , în articolul mai JOS REPUBLICAT prin ” copy paste” !!! 🙂 🙂 🙂

REPER, partidul lui Cioloș, vrea să rupă USR: „Un număr consistent de parlamentari şi-a anunţat deja sprijinul. Veți vedea”

REPER, partidul lui Cioloș, vrea să rupă USR: „Un număr consistent de parlamentari şi-a anunţat deja sprijinul. Veți vedea”

  După ce Dacian Cioloș a decis să înființeze un nou partid politic, Dragoş Pîslaru anunță că inclusiv parlamentari din USR vor adera la partidul REPER, care, de altfel, este susținut de un număr mare de demnitari, fiind vorba de zeci de membri USR, care vor să părăseacă vechea alianță, după cum transmite europarlamentarul .

Copreşedintele interimar al REPER, Dragoş Pîslaru, transmite faptul că partidul nou fondat se bucură de sprijin din partea multor parlamentari români, inclusiv a celor din USR.

Partidul REPER, susținut de parlamentarii USR

„Ca să putem avea o candidatură sau alta noi construim acum ceva. Nu doar noi, cei cinci europarlamentari, se vor alătura şi parlamentari.

Veţi vedea în perioada următoare acest lucru, nu discutăm de doi, trei, discutăm de ordinul zecilor, asta este important de reţinut şi deja avem câteva mii de oameni care s-au înscris pe platforma noastră şi o mulţime de alţi oameni care şi-au anunţat intenţia, şi care se uită cât de serioasă este construcţia”, a transmis europarlamentarul Pîslaru, conform News.ro.

Partidul Reînnoim Proiectul European al României, abreviat REPER, a fost înființat oficial joi, 2 iunie, la Tribunalul București, iar printre membrii fondatori se numără Dacian Cioloş, alături europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoş Pîslaru, Alin Mituţa și Dragoş Tudorache.

Copreședinții interimari ai REPER, până la primul congres al partidului, vor fi Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Dacian Cioloș a plecat din USR

Dacian Cioloș și apropiații săi lui și-au dat demisia din USR și au anunțat că vor înființa un nou partid, REPER. Se confirmă, astfel, speculațiile din ultima perioadă, conform cărora Dacian Cioloș și apropiații săi intenționează să rupă USR. Aceștia, conform informațiilor care au circulat în spațiul public, ar căuta să formeze o alianță cu partidul condus de Ludovic Orban, desprins din PNL, Forța Dreptei.

„Din păcate, conducerea actuală a USR a îndepărtat partidul treptat, dar sigur de valorile și promisiunile cu care noi, eurodeputații aleși pe lista Alianței 2020 USR PLUS, am cerut și obținut votul a 2 milioane de cetățeni români în campania electorală din 2019. Nu vedem la conducerea USR nici dorința, nici maturitatea de a accepta greșelile trecutului și de a schimba o direcție care duce partidul spre irelevanță politică.

Nu mai girăm refuzul de a atrage şi promova competențe (oameni și idei) și de a dezvolta organizația. Vedem un cerc restrâns de membri care își consolidează puterea internă prin mijloace politice neconforme cu valorile noastre și ale electoratului reformist din România. Acest electorat aşteaptă răspunsuri”, se arată într-o declarație comună a celor cinci europarlamentari fondatori ai REPER.” .

  • Sursa :

https://evz.ro/reper-partidul-lui-ciolos-vrea-sa-rupa-usr-un-numar-consistent-de-parlamentari-si-a-anuntat-deja-sprijinul-veti-vedea.html

Pentru persoanele virtuale care au dubii versus cele sus postate-republicate , le ofer și no altă OPINIE :

” CE AFLAI AZI !

„Pe surse”, că se poartă.

De ce și-a făcut Cioloș partid, rupând niște europarlamentari din USR?

Crede el că are șanse să intre în parlament cu REPER?

Nu crede asta, deși nu este atât de super inteligent și de super realist.

Ci fiindcă i s-a comandat.

Partidul REPER este un partid bruxellez. Care are ca ca menire s-o propulseze pe Kovesi la candidatura pentru președinția României. Susținută de Macron și elita bruxelleză. Nu degeaba a primit ea cea mai mare distincție acordată de statul francez, ca și Coldea, de altfel.

De râsul lumii. Ca un stat să decoreze șeful unui serviciu secret străin și șefa instituției anticorupție. Ce legătură să fie? La Kovesi e simplu, nu mai e un secret: a acoperit fraudele comise de corporații. Inclusiv de Apa Nova, actuala Veolia. Franceză, evident.

Știind că Marele Licurici va merge pe două mâini la prezidențiale, să fie sigur că-și prezervă portofoliul – Ciucă, PNL și Geoană, PSD -, Macron mizează pe Corduța, pentru a cărei ascensiune la șefia Parchetului European Anticorupție Franța și Germania au renunțat la candidatură.

Un sondaj intern de acum două luni comandat de PSD, dar nepublicat oficial, arată că într-o confruntare Kovesi, Ciucă, Geoană, Firea, Cioloș, Simion, Kovesi iese pe primul loc.

Iar într-un tur doi, Kovesi îi bate pe Ciucă și Geoană. La momentul sondajului vorbim.

E, aici e cheia înființării partidului lui Cioloș. Și chiar dacă, să zicem, în turul doi nu va câștiga Kovesi, în urma unei coalizări masive a celorlalte partide, simpla ei candidatură din partea REPER – anunțată din timp, înaintea alegerilor parlamentare – va propulsa partidul lui Cioloș în parlament .

Progresiști din toate țările, unițivă” .

Alioșa .

01/06/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/ 18 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:19 am

De 1 IUNIE, Ziua COPILULUI 🙂 🙂 🙂

un sincer și călduros La Mulți Ani tuturor COPIILOR !!! 🙂 🙂 🙂

1) IPOCRIZIA ipocriților din ” politichia românească” iese la iveală ” pas cu pas” !!! 😦 😦 😦

2) ” În plin conflict în Ucraina, PNL(PDL) alege vicepreședinte pe probleme de apărare , pe Virgil Guran , un adevărat TRASEIST de PARTIDE ( PNL, PLR,PRU,PNL(PDL) ) mai exact , DEZERTA din partidul PERDANT și MIGRA în partidul CÂȘTIGĂTOR ca aă beneficieze de IMUNITATE PARLAMENTARĂ și să fie mereu la BUTOANELE PUTERII ca să scape de PUȘCĂRIE !!! 😦 😦 😦

Despre individul din imaginea de mai sus ,aș putea posta foarte multe dar mai bine las specialiștii să se pronunțe !!! 🙂 🙂 🙂

https://verificaintegritatea.ro/?detalii=Virgil+Guran

Vicepreședinte pe apărare, ins internat la psihiatrie Foto: mediafluxdb.ro

” Liderul senatorilor PNL, Virgil Guran, a scăpat de arest cu diagnostic psihiatric de internare

În plin conflict în Ucraina, PNL alege vicepreședinte pe probleme de apărare un ins care s-a internat la psihiatrie, ca să scape de arest:

în anul 2000, senatorul Virgil Guran a stat la spitalul din Voila o săptămână, pentru „tulburare schizoformă”.

În 2019, Guran a fost consilier de stat pe probleme de ordine publică și siguranța cetățeanului la Cancelaria premierului Ludovic Orban.

În 8 decembrie 2020, premierul interimar Nicolae Ciucă l-a demis.

Vicepreședinte pe apărare, ins internat la psihiatrie

În anul 2000, Guran a fost trimis în judecată alături de patru complici, sub acuzația de evaziune fiscală.

În anul 2003 a fost achitat în primă instanță, dar statul a făcut apel și în 2006 s-a rejudecat şi a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru fals, fals intelectual şi evaziune fiscală.

Guran a făcut apel la condamnare și, după nu mai puțin de 22 de amânări, a scăpat pentru că faptele s-au prescris”, 

Însă ,în vara anului 2000, senatorul PNL s-a internat la psihiatrie, la spitalul din Voila, în momentul în care era pe cale să fie arestat. Mai mult, tatăl său a dat o declarație în care înştinţează Poliţia Cluj că din motive medicale, fiul lui nu poate da curs citaţiei, fiind internat într-un spital neuropsihiatric, având probleme care necesită tratament, a relatat Actualitatea Prahoveană. 

Pe mandatul de arestare apare semnătura procurorului Daniel Morar.

Îl susținea pe Orban, dar l-a preluat Cîțu

( N.R . imaginile de mai jos) ! 🙂

În vara lui 2021, el îl sprijinea pe Ludovic Orban și acuza implicarea serviciilor secrete în bătălia dintre Orban și Cîțu.

Însă, după ce Guran a pierdut postul de lider al senatorilor PNL, în septembrie 2021, fiind dat jos de tabăra Cîțu, ulterior, cu sprijinul aceleiași echipe, el a ajuns vicepreședinte al Senatului. Anterior, presa susținea că el se pregătește la Forța Dreptei, formațiunea lui Ludovic Orban” .

Sursa:

https://newsweek.ro/politica/liderul-senatorilor-pnl-virgil-guran-a-scapat-de-arest-cu-diagnostic-de-tulburare-schizofrenica

3) În timp ce MILIOANE de ROMÂNI trăiesc în SĂRĂCIE lucie 😦 guvernul lui Klaus WERNER Johannis , MĂREȘTE ” pas cu pas” SALARIILE bugetarilor de lux !!! 😦 😦 😦

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cresc-salariile-bugetarilor-de-la-1-iulie-parlamentul-a-adoptat-majorarile-1958577

4) Procurorul propus de ” PE-SE-DE” judecător la CCR pentru un mandat de 9 ( NOUĂ) ani ,când se va PENSIONA , va beneficia de CUMULUL pensiei cu salariul !!! 😦 😦 😦

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25591993-procurorul-bogdan-licu-numit-judecator-ccr-pensioneaza-cumula-pensia-salariul-pensie-putea-avea.htm

5) Imitândul pe Ludovic Orban care , mazilit de președintele țării,Klaus WERNER Johannis ,de la ȘEFIA PNL(PDL) a DEMISIONAT ” deîndată” din PNL(PDL) făcându-și PROPRIUL partid , Dacian Julien Cioloș , omul lui Soroș & Macron , a DEMISIONAT din USR 🙂 🙂 🙂

pentru a-și face PROPRIUL său partiduleț !!! 🙂 🙂 🙂

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25591700-este-partidul-reper-promite-face.htm

6) Pentru persoanele virtuale care mai cred că în coaliția de guvernare a lui Klaus WERNER Johannis este CONSENS GENERAL și TREBURILE MERG foarte BINE 🙂 🙂 🙂

le recomand să asculte opinia realizatorului emisiunii

” Starea NAȚIEI” :

Iar în final de postare-republicare , pentru credincioșii ORTODOCȘI și greco-catolici care pe 2 IUNIE sărbătoresc cu evlavie și pioșenie Sfânta ” Înălțare a Domnului ” 🙂 🙂 🙂 din toată inima și cu toată empatia , o ZI BINECUVÂNTATĂ !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

30/05/2022

La Mulți Ani, GENIȘTI în activitate, rezervă și retragere din Armata României !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 10:23 am

În loc de motto :

În urmă cu 163 de ani, mai exact la 31 MAI 1859 , prin parafa dată pe Înalt Decret Domnesc al Măriei Sale, Domnitorul Principatelor Unite, MOLDOVA și Țara ROMÂNEASCĂ

Colonelul Alexandru Ioan CUZA ,

a fost ÎNFIINȚAT primul BATALION de GENIU din Istoria Armatei României moderne !!! 🙂 🙂 🙂

Dacă în mai 2020 la aniversarea a 161 de ani de acel fericit eveniment

am postat ce am postat ,

anul acesta , am marea plăcere și bucurie de a REPUBLICA prin ” copy paste”

CARTEA semnată de GENISTUL

colonelul (rtg)

Marian Gargaz (foto jos, mijloc)

cu care , după absolvirea în august 1987 a Academiei Militare , Facultatea de Arme Întrunite , Secția GENIU 🙂 🙂 🙂

am colaborat în toate domeniile de activitate , conform regulamentelor militare în vigoare la acea dată ! 🙂

În cele ce urmează , postez prin ” copy paste” lucrarea care ar trebui să existe în biblioteca fiecărui GENIST în activitate , rezervă și retragere ! 🙂

” Panait Donici – Ctitorul Armei Geniu din Armata Română –

Colonel (rz.) Marian GARGAZ

Personalitate marcantă a mișcării unioniste și colaborator apropiat al domnitorului A.I. Cuza, Panait Donici s-a născut în anul 1825 într-o familie de răzeși din satul Porcești, județul Neamț, moștenitori ai unor suprafețe de teren agricol cu care strămoșii acestora fuseseră împroprietăriți de către marele voievod Ștefan cel Mare, în anul 1490.

La vârsta de 11-12 ani, printr-un complex de împrejurări, Panait Donici ajunge la moșia boierului Vasile Bolnavu din satul Valea Ursului, comuna Giurgeni, situată la mai puțin de 10 km de orașul Roman. Fiind un copil deopotrivă ascultător, harnic și isteț, se împrietenește cu băiatul boierului și, în scurt timp, intră în grațiile acestuia. Destinul face ca boierul Vasile Bolnavu, cunoscut sătenilor prin multiplele sale acte de caritate, văzându-l dezghețat la minte, să consimtă necondiționat a-l trimite împreună cu fiul său la școala din sat, iar mai apoi la Colegiul Național și Școala Mihăileană din Iași.

Remarcându-se ca unul dintre cei mai studioși elevi, cu potențial intelectual deosebit, ulterior, Panait Donici a fost trimis pentru a-și continua studiile în cadrul Școlii de Poduri și Șosele de pe lângă Politehnica din Paris.
Întors în țară în anul 1951 ca diplomat al acestei prestigioase instituții de învățământ, tânărul inginer Panait Donici participă activ la amplul proces de reconstrucție și modernizare a serviciilor publice. Dovedindu-se a fi un strălucit tehnician, un organizator de seamă și un administrator chibzuit, în anul 1856, la vârsta de 31 de ani, debutează cu succes în viața publică, fiind desemnat de domnitorul Ghica Vodă ca reprezentant al Moldovei în Comisia de Navigație pe Dunăre (instituită prin Tratatul de Pace de la Paris în urma războiului Crimeei), ale cărei lucrări s-au desfășurat la Viena. 

În anul 1857, caimacamul Vogoride al Moldovei îl numește director al Ministerului Lucrărilor Publice, iar un an mai târziu, în timpul căimăcămiei interimare, este menținut ca locțiitor de ministru la Lucrările Publice. După alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Principatelor Române în urma actului istoric de la 24 Ianuarie 1859, începând cu 27 aprilie, inginerul Panait Donici preia conducerea Ministerului Lucrărilor Publice în cadrul Guvernului Manolache Epureanu din Moldova, până la 03 aprilie 1960, când acest cabinet a demisionat.
În această calitate, fiind un specialist recunoscut în domeniul șoselelor și al podurilor rutiere, abordează cu mult curaj în guvernul din care făcea parte, una dintre cele mai acute probleme cu care se confrunta tânărul stat român – realizarea unei rețele moderne de comunicații terestre – necesară asigurării legăturilor între Moldova și Muntenia, precum și a altor lucrări importante de utilitate publică.

Întrucât rezolvarea acestei problematici presupunea importante resurse financiare, materiale și umane, precum și personal tehnic de specialitate, Panait Donici găsește o soluție deosebit de ingenioasă, constând în constituirea unui „Batalion”, cu lucrători permanenți, organizați militărește și întreținerea acestuia din fonduri publice.

Drept urmare, pe raportul Consiliului de Miniștri nr. 1902, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza „a încuviințat” înființarea la Iași, sub comanda ing. Panait Donici – ministrul lucrărilor publice, uns cu gradul de căpitan, a Primului Batalion de Geniu, organizat astfel:

Așadar, data de 31.05.1859 marchează în fapt, nașterea oficială a unei noi arme în cadrul oștirii române – ARMA GENIU, al cărei ctitor a fost, indiscutabil, căpitanul inginer Panait Donici.
În perioada imediat următoare, cu sprijinul nemijlocit al celor două ministere, cpt. Panait Donici a întreprins multiple măsuri organizatorice și administrative menite să asigure închegarea structurală și dezvoltarea firească a Batalionului de Geniu, astfel:

  • în cursul lunii iunie 1959, a fost elaborat și aprobat primul „Regulament privind organizarea și atribuțiile Batalionului de Geniu”, în baza căruia acesta urma să funcționeze și au fost inițiate procedurile pentru achiziționarea echipamentelor specifice: îmbrăcăminte, armament, unelte de lucru, corturi, etc;
  • la 14.09.1859, prin încuviințarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost legiferată în regim de urgență „Ordonanța pentru admisii și înaintări în corpul de geniu”, document de linie privind selecția și admiterea în batalion a unor ofițeri aleși din rândul inginerilor civili și a conductorilor deprinși cu prestațiunile pentru lucrările publice;
  • la 03.11.1859, prin Înaltul Decret nr. 82, a fost aprobată „Broșura de Uniformități” prin care se reglementa și în baza căreia se asigura uniforma genistului, adaptată după modelul armatei franceze;
  • în cursul aceleiași luni, au fost emise „Instrucțiunea pentru compatibilitatea Corpului de Geniu” și „Instrucțiunea de exercițiu și disciplină”, prin care s-au statuat principiile de instruire și administrare în cadrul corpului de geniu nou înființat și pe baza cărora se asigurau și se justificau resursele bugetare anuale necesare pentru plata personalului, instruirea acestuia, procurarea materialelor și executarea lucrărilor planificate.

Ca urmare a sporirii continue a necesităților privind extinderea și modernizarea lucrărilor publice de interes ostășesc și economic pe întreg teritoriul Principatelor Unite, în special a cazărmilor necesare încartiruirii trupelor și a căilor de comunicații rutiere și feroviare, în luna septembrie 1860, din însărcinarea col. Emanoil Florescu – ministrul de război al Principatelor Unite, căpitanul Panait Donici a început organizarea unui al doilea Batalion de Geniu în Muntenia, similar celui din Moldova.

Batalionul fiind gata constituit, la sfârșitul lunii octombrie a fost pus sub comanda cpt. Panait Donici care, la 21 decembrie 1860, în semn de recunoaștere a eforturilor depuse, a fost avansat la gradul de maior. La încheierea campaniei de lucru din toamna anului 1861, considerând că efectivele Corpului de Geniu sunt numeroase comparativ cu celelalte arme, iar întreținerea celor 2 Batalioane de Geniu reprezenta o sarcina financiară prea grea, vistiernicul țării a cerut cu insistență domnitorului A.I. Cuza să aprobe desființarea unuia dintre acestea.
Forțat de împrejurări, Domnitorul a hotărât desființarea, începând cu 01.01.1862, a Batalionului I Geniu din Moldova, efectivele acestuia fiind trecute la celelalte arme sau scoase din oaste. Cu aceeași dată, Batalionul II Geniu din Muntenia a fost reorganizat sub denumirea de Batalionul I Geniu.

La 12 aprilie 1862, pe fondul nemulțumirilor generate de desființarea Batalionului de Geniu din Moldova și al evoluției nu tocmai favorabile al politicilor de susținere financiară a trupelor angajate în realizarea comunicațiilor de importanță publică, maiorul Panait Donici solicită ,,eliberarea sa din oaste”, revenind în Corpul Tehnic al țării ca inspector general al drumurilor.
Din această postură, inginerul Panait Donici reorganizează fundamental structurile componente ale Corpului Tehnic, atât la nivel central, cât și teritorial, concomitent cu îmbunătățirea și modernizarea învățământului specific acestui domeniu la nivel național.

Deși în vara anului 1865 renunțase la viața publică, în timpul domniei lui Carol I, în perioada 13.11.1867-15.11.1968 revine la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, timp în care se implică cu pricepere în dezvoltarea căilor ferate din România, de numele său fiind legate nemijlocit construcția liniei București-Giurgiu și proiectul de construcție al Gării de Nord. Totodată, a organizat și început lucrările topogeodezice pentru harta României, iar la îndemnul său a fost întemeiată Societatea Politehnică din România, al cărei membru de onoare devine în anul 1881, cu prilejul inaugurării localului acesteia din strada Polizu. Este întemeietorul Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București și autor al primei Legi a drumurilor din România.

Ulterior, în calitate de deputat al județului Vaslui, având susținere parlamentară și teritorială consistentă, a promovat cu mult curaj proiectul unei legi a drumurilor, șoselelor și podurilor din România și a sprijinit orașul Roman pentru înființarea Școlii Gimnaziale ,,Petru Rareș” și, mai ales, pentru construcția unui local modern al acesteia, inaugurat în anul 1872.
În anul 1970 renunță la viața publică și se retrage definitiv la moșia sa din Valea Ursului, ocupându-se îndeaproape de administrarea terenurilor agricole proprii și opere filantropice, potrivit dispozițiilor testamentare ale unchiului său, Drăghici Donici.

Fiind un om deosebit de credincios și luând exemplul boierului căruia îi datora accederea lui către cele mai bune școli, a construit pe cheltuiala sa biserica și azilul de bătrâni din satul Elisabeta Doamna – nou înființat prin împroprietărirea însurățeilor – adiacent intrării de sud a orașului Roman (actualmente Horia), a întreținut școala din aceeași localitate, precum și spitalul din Vaslui.
Pensionar fiind, timp de peste 3 decenii a trăit departe de frământările mediului social-politic căruia îi oferise, prin strădanie și muncă remarcabilă, servicii de înaltă valoare, unanim recunoscute. Relativ uitat de lume și de cea mai mare parte a prietenilor cărora, la nevoie, le-a dat câte un sfat bun, Panait Donici și-a consacrat ultimii ani din viață studiului și cercetării științifice.

Cu aceeași vioiciune și istețime a minții ca pe vremea când era ostaș, a elaborat un studiu de valoare internațională cu privire la calendarul bisericii răsăritene de rit vechi și nou, cu reguli aplicabile și de către biserica apuseană. Concomitent, a întocmit abace pentru toate calendarele cu ajutorul cărora se putea determina cu ușurință periodicitatea rotirii unor aștri, iar pe această bază, zilele de Paște și ale tuturor sărbătorilor cu date fixe.

Cariera militară a maiorului Panait Donici a fost scurtă, dar deosebit de fructuoasă. Tot timpul s-a comportat ca un militar rasat, devotat armei geniu, pe care a fondat-o cu strădanie și înțelepciune remarcabilă.
Indubitabil, ardoarea cu care s-a zbătut pentru constituirea celor 2 Batalioane de Geniu din armata română nu a reprezentat capriciul unui om școlit în străinătate și nici un loc care să ofere prerogative aparte de comandă. Pentru mr.ing. Panait Donici, aceste unități au reprezentat opere sufletești asemenea oricărei opere artistice, opere pe care le-a divinizat până când a trecut în lumea celor drepți.

Pentru a realiza pe deplin adevărata dimensiune a acestui cult, este suficient să evidențiem faptul că până la sfârșitul vieții, în fiecare an mergea la Focșani și, mai departe, până la Mărășești, pentru a revedea întâia lucrare executată de Batalionul I Geniu în primul an al existenței sale. Ori de câte ori se întâlnea cu cineva cunoscut, cu o înfățișare ,,apăsată” îi spunea cu mândrie: ,,această șosea este făcută de batalionul de geniu creat de mine”.

Înainte de a se stinge din viață, și-a împărțit cu discernământ și minuțiozitate matematică întreaga avere rudelor din satul Porcești și țăranilor din Valea Ursului. S-a stins din viață în anul 1905, la vârsta de 80 de ani, fiind înmormântat în satul Giurgeni-Valea Ursului. La funerariile sale, în timp ce garda și compania de gorniști a Regimentului 2 Geniu din Focșani îi dădea un ultim onor, atmosfera a fost întreruptă de șoapta unui oficial al armei geniu – ,,Nu fiți triști! A murit artistul, dar a rămas opera sa”.

Pentru eternizarea memoriei ilustrului înaintaș, de-a lungul timpului, cu prilejul zilei de 31 Mai – Ziua Armei Geniu, au fost ridicate diverse lucrări de artă sculpturală, astfel:

  • în anul 1914, un bust din bronz dispus pe un soclu înalt din zidărie, ridicat din inițiativa Inspectoratului General și Direcție Superioară a Geniului București în fața cazărmii geniului / Șoseaua Cotroceni (astăzi Bd. Maniu), operă a sculptorului român Oscar Späthe;
  • în anul 1979, un bust din ipsos cu înălțimea de 80 cm, realizat de către Studioul de Arte Plastice al Armatei, la solicitarea Comandamentul Trupelor de Geniu, lucrare care în prezent este expusă la intrarea în comandamentul Batalionului 96 Geniu București;
  • în anul 1992, o statuie din ipsos cu schelet metalic cu înălțimea de 3 metri, dispusă pe un piedestal înalt din beton armat, în incinta Școlii de Ofițeri Activi de Geniu, Construcții și Căi Ferate din Râmnicu Vâlcea, operă a sculptorului Teodor Zamfirescu; lucrarea a fost realizată din inițiativa Școlii de Ofițeri cu sprijinul Inspectoratului General al Geniului București;
  • în anul 2015, lucrare funerară din marmură, la mormântul acestuia identificat în curtea bisericii din comuna Valea Ursului, județul Neamț; lucrarea a fost realizată de către A.C.M.R.R. Arma Geniu București cu sprijinul Consiliului Local al com. Valea Ursului;
  • în anul 2019, o placă comemorativă din marmură, cu efigia ilustrului înaintaș, operă a artistului plastic Valentin Tănase, director al Studioului de Arte Plastice al Armatei, dispusă pe peretele bisericii din comuna Valea Ursului / județul Neamț; placa comemorativă a fost realizată din inițiativa A.C.M.R.R. Arma Geniu București cu sprijinul Consiliului Local al bisericii comunei Valea Ursului;
  • în anul 2019, un bust din similipiatră dispus pe un soclu de înălțime medie, din beton armat placat cu piatră de munte, operă a sculptorului Mircea Florin Zăhărescu, în curtea bisericii ridicată de către Panait Donici în localitatea Horia; lucrarea a fost realizată din inițiativa Filialei Brăila a A.C.M.R.R. Arma Geniu cu sprijinul Consiliului Local și al bisericii comunei Horia;
    Semnificativ este și faptul că, începând cu anul 2015, pentru omagierea creatorului Armei Geniu, Consiliul Director Central al A.C.M.R.R. Arma Geniu București în colaborare cu Primăriile și Consiliile Locale din comunele Valea Ursului și Horia organizează și desfășoară anual
  • ,,Memorialul Maior inginer Panait Donici”.

Slavă și recunoștință!

Alioșa , GENIST-PONTONIER ,colonel în retragere ,

29/05/2022

De la lume adunate ,înapoi la lume date/ 17 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:58 am

În loc de motto, o recomandare :

” VOI , CE STAȚI LA CÂRMA ȚĂRII

Voi, ce stați la cârma Țării, oare nu vă e rușine
Să priviți în ochi românii izgoniți prin țări străine?
Cum de mai aveți tupeul, nesimțirea, îndrăzneala,
Să-i mințiți fără rușine, să le spuneți ce-i morala?

N-aveți pic de demnitate, derbedei fără onoare,
Praful s-a ales de Țară, iar pe voi în cot vă doare.
De treizeci de ani încoace, v-ați crezut tot mai puternici,
Ați înfometat poporul, mama voastră de nemernici.

Vă rotiți toți la putere, împărțindu-vă ciolanul
Și-ați promis că va fi bine pentru cei săraci…la anul,
Ați jurat că veți conduce cu credință și onoare,
Dar v-ați încălcat cuvântul, voi, jigodii ordinare.

Din grânarul Europei, cum eram odinioară,
Când eram cea mai bogată și mai respectată Țară,
Am ajuns milogii lumii și trăim din ajutoare,
Importăm petrol și gaze, apă, sare și mâncare.

Am ajuns ca-n țara noastră, să plătim umili chirie,
Să trăim de azi pe mâine și mâncăm pe datorie,
Ați pus taxe peste taxe și impozite pe aer,
Căci pe tot românul, iată, l-ați considerat un fraier.

Din Grădina Maicii Sfinte cu izvoare cristaline,
Astăzi, iată, România-i îngropată în ruine,
Satele sunt pustiite, mamele își plâng flăcăii,
Izgoniți de voi, escrocii, trădătorii și lingăii.

Plâng neputincioși Carpații, defrișați, dați de pomană,
Urlă-n hohot Bărăganul, care încă ne dă hrană,
În icoane lăcrimează sfinții de durerea noastră,
Marea Neagră sângerează, plânge Dunărea albastră.

Ați distrus economia, ați vândut tot din subsoluri,
Ați umplut Țara de curve, de gunoaie și de moluri,
Câmpurile sunt pârloagă, prin păduri vezi numai cioate,
Am ajuns care pe care și trăiește cine poate.

Ard bolnavii în spitale, moartea peste tot se-așterne,
Voi vă-ntreceți în discursuri și promiteți baliverne,
Educația e scumpă, școlile sunt de fațadă,
Boschetari bătuți de soartă trag pe nas la colț de stradă.

La alegeri ne promiteți c-o să curgă lapte, miere,
Însă vă uitați cuvântul, când ajungeți la putere,
„Nu sunt bani”- aceeași placă și aceleași vechi motive,
Dar voi vă plimbați într-una prin Dubai și prin Maldive.

Cât tupeu, ce nesimțire, lipsă de umanitate,
Când românu-și cere dreptul, să-i anunți că nu se poate
Și să spui că pensionarii, pentru Țară-s o povară,
Chiar de nu au bani de-o pâine, de tămâie sau de ceară!

Ne-ați impus legi imorale și principii globaliste,
Cum că Crucea și Drapelul nu mai trebuie să existe
Și ne-ați interzis eroii, care-au dus prin lupte greul,
Iar în locul lor să punem fără voie curcubeul.

Asta-i, oare, România, trâmbițată prin campanii,
Când noi vă votam ca proștii, iar voi desfundați șampanii?
Ne-ați promis școli, grădinițe și autostrăzi, spitale,
Dar voi sunteți subiecte în dosarele penale.

Blestemați să fiți de-a pururi, vânzători de Neam și Țară,
Să nu credeți că poporul, chiar mănâncă tot ce zboară,
O să vină vremea-n care, cu toți veți da socoteală,
Veți răspunde-n fața legii pentru aroganță, fală.

Ce-ați făcut, mă, pentru Țară, pentru-a votului ștampilă?
Auziți cum plâng românii? Sunteți surzi, nu aveți milă?
Ați jurat credință țării- nu puterilor străine,
De ce gura mamii voastre, nu vă e de noi rușine?

Unde-i, mă, averea noastră strânsă cu sudoarea frunții,
Aurul, petrolul, gazul și câmpiile și munții?
De ce ne-ați gonit copiii și-ați înfometat poporul?
De ce ne-ați distrus Credința, Limba, Stema, Tricolorul?

Panarame care sunteți, deghizați toți prin partide,
Vă bateți în piept cu pumnul, că…„corupția ucide”.
Unde-i, mă, dreptatea noastră, dreptul ce ni se cuvine,
Când voi profitați de lege, distrugând mereu destine?

Voi, escroci ce ne conduceți, de aproape sau departe,
O să vă primiți răsplata, chiar și dincolo de moarte,
Vă vom confisca averea obținută prin hoție
Și pe toți vă vom trimite-ncolonați la pușcărie.

Să nu credeți că vreodată veți scăpa basma curată,
Dumnezeu, vă iartă, poate ,dar poporul niciodată,
Pentru lacrimile noastre, pentru morții fără vină,
Veți plăti, cu siguranța, chiar pedeapsa cea divină.

Țineți minte că pământul se învârte ca o roata
Și-n curând vom fi împreună toți la Marea Judecată,
Voi, aici, o duceți bine, căci așa au decis sorții,
Însă nu uitați că suntem toți egali în fața morții”.

Poezie scrisă de Marius Mihai Coșerariu !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa versurilor sus postate :

http://dan-blog.ro/voi-ce-stati-la-carma-tarii.html

Iar ca ” tacâmul să fie complet” 🙂

și mesajul transmis și mai consistent 🙂 🙂 🙂

CITIȚI și dacă NU vă CRUCIȚI ,

lăsați-vă de bloggărit !!! 🙂 🙂 🙂

” În plin conflict în Ucraina, PNL alege vicepreședinte pe probleme de apărare un ins care s-a internat la psihiatrie, ca să scape de arest. Ciucă l-a dat afară din Guvern

Vicepreședinte pe apărare, ins internat la psihiatrie Foto: mediafluxdb.ro

În plin conflict în Ucraina, PNL alege vicepreședinte pe probleme de apărare un ins care s-a internat la psihiatrie, ca să scape de arest: în anul 2000, senatorul Virgil Guran a stat la spitalul din Voila o săptămână, pentru „tulburare schizoformă”. În 2019, Guran a fost consilier de stat pe probleme de ordine publică și siguranța cetățeanului la Cancelaria premierului Ludovic Orban. În 8 decembrie 2020, premierul interimar Nicolae Ciucă l-a demis.

Vicepreședinte pe apărare, ins internat la psihiatrie

„În anul 2000, Guran a fost trimis în judecată alături de patru complici, sub acuzația de evaziune fiscală. În anul 2003 a fost achitat în primă instanță, dar statul a făcut apel și în 2006 s-a rejudecat şi a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru fals, fals intelectual şi evaziune fiscală.

Guran a făcut apel la condamnare și, după nu mai puțin de 22 de amânări, a scăpat pentru că faptele s-au prescris”, scria, în martie 2021, Newsweek România.

Însă, în vara anului 2000, senatorul PNL s-a internat la psihiatrie, la spitalul din Voila, în momentul în care era pe cale să fie arestat. Mai mult, tatăl său a dat o declarație în care înştinţează Poliţia Cluj că din motive medicale, fiul lui nu poate da curs citaţiei, fiind internat într-un spital neuropsihiatric, având probleme care necesită tratament, a relatat Actualitatea Prahoveană. 

Pe mandatul de arestare apare semnătura procurorului Daniel Morar.

Îl susținea pe Orban,

iar după ce Ludovic Orban a fost ÎNLĂTURAT de la șefia PNL(PDL) OPORTUNISTUL de Virgil Guran

a trecut în tabăra ” echipei câștigătoare” a PENALULUI Florin Vasile Cîțu !!! 😦 😦 😦

În vara lui 2021, el îl sprijinea pe Ludovic Orban și acuza implicarea serviciilor secrete în bătălia dintre Orban și Cîțu. Însă, după ce Guran a pierdut postul de lider al senatorilor PNL, în septembrie 2021, fiind dat jos de tabăra Cîțu, ulterior, cu sprijinul aceleiași echipe, el a ajuns vicepreședinte al Senatului. Anterior, presa susținea că el se pregătește la Forța Dreptei, formațiunea lui Ludovic Orban.

„Am spus foarte clar un lucru că nu este cazul să se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat în trecut, când serviciile s-au implicat şi s-a dovedit acest lucru. Ştiţi foarte bine că a fost problema cu Coldea când a avut anumite probleme şi s-a dovedit că nu a fost în regulă treaba asta. S-a interpretat că eu aş spus că Cîţu e pus de către servicii. Nu cred că e pus Cîţu de către servicii, dar într-adevăr am dat un semnal.

În momentul de faţă, sunt vânat şi se încearcă constituirea unui dosar penal. Sper că nu este din partea colegilor”, a afirmat el, la România TV, în septembrie 2021.

Guran a fost ofițer în ministerul Apărării, între 1986 și 1991.” !!! 😦 😦 😦

Sursa :

Alioșa .

27/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/16.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:42 pm

Pentru o imagine și mai clară versus cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos 🙂 🙂 🙂 recomand accesarea postului :

https://deieri-deazi.blogspot.com/2015/07/jaful-de-ieri-si-de-azi-din-padurile.html

În timp ce pe seama ex-președintelui Traian Băsescu se fac glume și glumițe versus EVACUAREA din vila de protocol ca urmare a deciziei definitive a ÎCCJ versus COLABORAREA lui cu securitatea ca poliție politică încă de pe băncile Institutului de Marină Comercială 😦 😦 😦

președintele PNL(PDL) , Nicolae Ionel Ciucă , și-a adunat supușii pentru a-i lăuda și a le da funcții de conducere în partidul lui Klaus WERNER Johannis !!! 😦 😦 😦

Despre IPOCRIZIA unor lideri PNL(PDL) las să vorbească pe cel care era cât să fie în pușcărie dacă nu i se prescria faptele , pe cel care la început a fost tot timpul în ECHIPA CÂȘTIGĂTOARE a PNL(PDL la vremea respectivă a lui Ludovic Orban , Florin Vasile Cîțu , Nicolae Ionel Ciucă , nimeni altul decât noul VICEPREȘEDINTE al PNL(PDL) , Virgil Guran :

” Și vă spun ceva, din experiența de președinte de organizație la Dâmbovița, în ultimul timp am cam avut probleme și le-am rezolvat cam în felul următor. Când trebuia să vorbim despre proiecte îi adunam pe primari, pregăteam niște lăutari așa cum trebuie, băutură.

Când începeau să mă întrebe mai hotărât, așa:

„Domne cum stăm cu proiectele? Când vin?”

făceam semn, dădeam drumul la lăutari, la băutură și îi linișteam, uitau de treaba asta .

Sursa foto: MEDIAFAX FOTO

A mers de vreo două ori, după aceea mă gândeam cum să le rezolv. I-am trimis cu proiectele de la CNI la Anghel Saligny, de la Anghel Saligny pe AFM, apoi pe POR. Că până se iau avizele trece timpul. Nu se mai poate așa ceva, dragi colegi. Trebuie să facem de așa natură încât lucrurile să se miște. Am mare încredere în noul președinte, Nicolae Ciucă, noul secretar general, Lucian Bode. Am mare încredere că o să fie așa cum trebuie”!!! 😦 🙂 😦

De unde se vede că zicala românească ” GURA păcătosului ADEVĂR grăiește” este la ORDINEA ZILEI la cei din PNL(PDL) !!! 😦 😦 😦

Vorba răposatului artist , fost parlamentar ,

Victor Socaciu !!! 🙂 🙂 🙂

1) ” DNA îl vrea la puşcărie pe Blaga:

Probe indubitabile că a luat şpagă!

Un complet de cinci judecători, al cărui președinte de complet este vicepreședintele ICCJ, Iulian Dragomir, asculta luni pledoariile finale din dosarul de mare corupție al fostului senator și secretar general al PDL privind modalitatea de primire a unor sume de sponsorizare.

La termenul de luni al procesului judecătorii au audiat ultimii martori ai acuzării și au stabilit că pot fi ascultate pledoariile finale.

DNA critică decizia achitării

Astfel, primul care a vorbit în fața magistraților ICCJ a fost procurorul DNA, care a nuanțat carențele primei decizii din acest dosar, a unui complet de trei magistrați de la aceeași instanță, care a stabilit achitarea acestuia pentru fapta de trafic de influență.         „Trebuie o hotărâre de condamnare în cazul lui Blaga. Schema a fost explicată de martorul Ștefan Gheorghe la data respectivă, în faza incipientă a dosarului .

Tot el a arătat în primul ciclu procesual că inculpatul Vasile Blaga fost de acord cu schema discutată cu Hăhăianu.

Considerăm ca fiind chiar autorul traficului de influență el a oferit probe substanțiale privind și implicarea lui Vasile Blaga . El a arătat că după câștigarea alegerilor el a avut o discuție cu Blaga privind nominalizarea unor directori care să fie de acord cu dirijarea unor fonduri și care să răspundă intereselor partidului.

Denunţat de Pinalti

Dincolo de aceste prime declarații ale lui Gheorghe Ștefan arătăm că același martor a făcut declarații similare arătând ca banii vin de la compania Romsis. Deci avem probe directe privind implicarea indubitabil a numitului Vasile Blaga. Nu exista niciun motiv ca aceste prime declarații sa nu fie avute în vedere de instanța. Considerăm ca aceste declarații sunt cele mai coerente și proaspete în raport de trecerea timpului. Martorele de azi au arătat ca pentru banii liciți primiți de partid se emiteau acte justificative. Deci e clar în raport de ceea ce spun martorii ca nu s-au primit bani la partid pe filiera Romsis-PDL sumele nu au fost indexate și trecute în acte deci nu s-au primit licit. Iarăși, de ce era necesara dovedirea în direct martorului care a dat banii că Blaga si partidul primesc acești bani daca totul s-ar fi făcut licit? Apreciem că e necredibila versiunea lui Gheorghe Ștefan care spune ca Blaga nu ar fi cunoscut despre acestea suma de bani. Raportat la coroborarea de probe concluzia e ca Blaga a sprijinit intern traficul de influenta al lui Gheorghe Ștefan. Conduita era motivata de interesul de a primi sume de bani ce urmau sa servească intereselor de partid.

Fără sechestru

Fapta se referă la sume de bani primite si pentru alt, nu doar pentru sine. Apreciem că prima instanță a omis sa analizeze temeinic toate aceste mijloace de proba. Ea s-a raportat doar la intervalul 2011-2012 perioada la care acuzarea s-a referit ca doar s-au primit sumele de bani. Traficul de influență a avut debutul în 2009 și a durat pana în 2012. Astfel trebuia avută în vedere cauza încă de la faza incipientă. În cuprinsul hotărârii de condamnare a lui Ștefan Gheorghe instanța arata în clar ca perioada anului 2009 e perioada de inițiere a faptelor de trafic. Deci e obligatoriu să fie analizate momentele de debut al faptei de trafic de influență. Chiar și ascultarea martorilor în fata instanței de apel a indicat clar perioada anului 2009 ca perioada incipientă. Aplicați o pedeapsă cu închisoare orientată către medium. Executarea acesteia trebuie să fie efectivă. Țineți cont de poziția de autoritate politică și de cuantumul folosului necuvenit primit. Prima instanță a omis sa confiște suma de 700.000 de euro deși instanța a făcut vorbire de faptul ca ea a fost primită de Blaga și că suma are valențe nelegale. Se impune confiscarea specială a acestei sume uriașe de bani”, a conchis procurorul Direcției.

Reluarea discuţiilor

Un complet de cinci judecători de la ICCJ reia, luni, în discuție apelul DNA împotriva deciziei unui complet de trei magistrați de la aceeași instanță de achitare a demnitarului pentru trafic de influență privind favorizarea firmei unui afacerist.        La termenul de luni al procesului instanța va administra probele cerute de procurorii DNA prin care Direcția speră să preschimbe decizia de achitare în una de condamnare a fostului demnitar. Pentru administrarea probatoriilor în faza apelului judecătorii ICCJ au stabilit două termene, respectiv în 4 și 16 mai. Termenul din 16 mai a fost însă prelungit pentru 23 mai.

2) Reformele românești din PNRR. Dispar 5.000 de MW din sistemul energetic național

Florin Cîțu a aplicat lovitura de grație României

PNRR-ul conceput de Guvernul Cîțu bagă România în faliment energetic. Jaloanele asumate prevăd scoaterea din sistem a 3.780 de MW până în 2025, fără a pune absolut nimic în loc, și a unui total de 4.920 MW până în 2029. Mai mult, în 2025, pe o perioadă de doi ani, se închide și reactorul 1 de la Cernavodă, astfel că, în total, țara va rămâne fără 4.500 de MW, în condițiile în care consumul mediu este de 7.000 MW, iar producția în prezent, de 6.000 MW. 

Reformele românești din PNRR. Dispar 5.000 de MW din sistemul energetic național

3) Asasinat economic: Virgil Popescu a închis Mintia!

11 companii se bat să o cumpere. Un număr de 11 companii din patru ţări şi-au manifestat interesul pentru cumpărarea Termocentralei Mintia, producătorul de electricitate urmând să fie scos la vânzare, prin licitaţie publică, pe data de 15 iulie, la un preţ de 91,23 milioane euro. Cel care a organizat acest asasinat economic este Virgil Popescu, ministrul Energiei. A închis Mintia în loc să o retehnologizeze. Astăzi, Germania anunță că va redeschide termocentralele pe cărbune pentru a scăpa de gazul rusesc. România nu va mai avea ce să redeschidă pentru PSD și PNL au furat și distrus tot ce avea mai bun această țară.

România a închis-o, iar mai multe companii din Coreea, Canada și Iordania vor să cumpere Termocentrala Mintia

„Noi avem potenţiali cumpărători, cu care am semnat acorduri de confidenţialitate. Sunt vreo 11 companii româneşti şi din străinătate (Coreea, Iordania, Canada, n.red.). Evident că-i vom invita pe toţi şi le vom aduce la cunoştinţă data licitaţiei. Aşteptăm şi alte oferte de la alte companii”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvenţă SPRL.

Solicitanţii vor trebui să depună o garanţie de 10 milioane de euro. Diferenţa de preţ trebuie achitată în 120 de zile de la adjudecarea licitaţiei, scrie agerpres.ro.

Pe de altă parte, viitorul proprietar al termocentralei are obligaţia de a construi o nouă capacitate energetică de 800 MWh în bandă, pe gaz metan şi energie regenerabilă, până la sfârşitul anului 2026.

„Noi am prevăzut, la cererea Ministerului Energiei, ca obligaţie din partea investitorului, de a pune în loc, de a construi o nouă centrală energetică pe gaz metan şi energie regenerabilă. Asta este deosebirea, că nu este ca într-un faliment sau într-o vânzare obişnuită în insolvenţă – unde se caută un cumpărător, aici intenţia noastră şi a statului este de găsi un investitor”, a precizat administratorul judiciar.

Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare, în bloc, pe data de 15 iulie, licitaţia publică urmând să plece de la un preţ de 91,23 milioane euro, exclusiv TVA, a anunţat, luni, Instituţia Prefectului Hunedoara.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august 2022 şi ulterior în 26 august 2022, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie.

Termocentrala Mintia a fost oprită în martie 2021 din cauză că nu mai avea cărbune, iar personalul a fost disponibilizat. Termocentrala face parte din CEH şi deţine terenuri în suprafaţă de 329,8 ha, construcţii, bunuri mobile şi echipamentele aferente.” .

  • Sursa :

https://www.stiripesurse.ro/romania-a-inchis-o-iar-mai-multe-companii-din-coreea-canada-si-iordania-vor-sa-cumpere-termocentra_2397715.html

4)

Toate detaliile pe :

5 ) În final de postare , recomand spre lecturare următoarele link-uri :

https://romania.europalibera.org/a/ccr-declar%C4%83-neconstitu%C8%9Bional%C4%83-%C3%AEntreruperea-termenului-de-prescrip%C8%9Bie-/31870378.html

https://www.g4media.ro/update-inca-o-lovitura-pentru-procurori-curtea-constitutionala-a-declarat-neconstitutional-un-articol-din-codul-penal-care-permite-procurorilor

Alioșa .

25/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/15 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:00 pm

Pentru persoanele virtuale din ” România educată” de guvernul lui Klaus WERNER Johannis, PNL(PDL)&PSD&UDMR , gestionată ” pas cu pas” 😦 care nu au avut curajul să lase un comentariu pe :

https://evz.ro/stare-de-urgenta-in-ungaria-pentru-protejarea-tarii-de-razboiul-din-ucraina-viktor-orban-un-razboi-caruia-nu-ii-vedem-sfarsitul-deocamdata.html

postez următoarele :

1) ” Comisia Europeană a recomandat din nou ca România, Croaţia și Bulgaria să fie admise în spaţiul Schengen după ce au îndeplinit criteriile de aderare,
conform Raportului privind starea spaţiului Schengen pentru 2022, publicat marţi pe site-ul Executivului UE ! 🙂
Numai că …………….., cineva din Parlamentul European , NU VREA ca ROMÂNIA să adere la spațiul Schenhen !!! 😦 😦 😦
Știe CONEVA ce țară s-a OPUS și se OPUNE ??? 😦 😦 😦

2) ” Igor Dodon, fostul președinte al R. Moldova, a fost arestat pentru 72 de ore.
Mascații au descins marți, 24 mai, la domiciliul lui Igor Dodon, dar și în alte locații, existând suspiciuni cu privire la comiterea de infracțiuni precum corupere, trădare de țară și finanțarea partidului său politic cu bani veniți de la o organizație criminală.
Toate detaliile pe :
https://evz.ro/perchezitii-acasa-la-fostul-presedinte-al-republicii-moldova-igor-dodon-acuzat-ca-si-ar-fi-finantat-partidul-printr-o-organizatie-criminala.html

3) Reacția oficialilor din Federația Rusă a fost promptă și amenințătoare !!! 😦 😦 😦
Detalii pe :
https://www.hotnews.ro/stiri-international-25576046-reactia-kremlinului-dupa-igor-dodon-sustinator-lui-putin-fost-retinut-procurorii-moldoveni.htm

4) Cu toate că este CONDAMNAT definitiv la ÎNCHISOARE cu EXECUTARE , fostul primar al sectorului 4 și al sectorului 5, la fel ca și Elena Udrea ,condamnata la ÎNCHISOARE cu EXECUTARE în dosarul ” Gala Bute” încearcă pe toate căile legale și ilegale , să SCAPE de PUȘCĂRIE !!! 🙂 😦 🙂
Toate amănuntele pe :
https://www.fanatik.ro/cum-incearca-piedone-sa-forteze-iesirea-din-inchisoare-la-doua-saptamani-dupa-condamnarea-in-dosarul-colectiv-miscare-surpriza-a-fostului-primar-20009352

5) ” Societatea este împărțită in trei categorii:

a) O “haită” de miliardari din mai multe state, unii dintre ei au ocupat funcții importante in stat, alții încă le mai ocupă, mulți dintre ei octogenari și senili, lipsiți total de discernământ, cu mari și grave probleme psihice. Nu am înțeles de ce planeta este condusă de câțiva octogenari, cărora trebuie sa ne supunem. Sunt oameni care nu mai pot sa se “conducă” nici pe ei înșiși, cu atât mai puțin un stat, sau o planetă. Sunt oameni care își pierd des memoria, le dispar reflexele, nu mai pot să conducă un automobil, iar noi ii alegem să conducă “imperii”!
Este foarte grav că foarte mulți oameni bogati, inteligenți și cu multă putere la nivel global, acceptă această mizerie in care se “scaldă” azi planeta.

b) Categoria celor cumpărați direct de cei din prima categorie. Majoritatea dintre ei sunt intelectuali, oameni cu importante funcții in stat și in societate! Aceștia sunt cei care efectiv sunt de neînțeles și sunt responsabili și vinovați direct pentru tot dezastrul din ultimii doi ani. Este ireal modul in care banii te fac să îți pierzi și ultima fărâmă de: mândrie, demnitate, responsabilitate, empatie etc.
Sunt genul de oameni perfecti pentru a fi numiți “sefii altora”, deoarece se supun și execută contra cost orice ordin, fără nici un pic de empatie față de cei pe care ii au in subordine.
AIci as vrea să fac referire la medici, oameni care au multă școală, 9-10 ani de studii intense înainte să primească parafa și carora in pandemie li s-a impus un protocol, un tratament unic pentru toți pacienții, adică nimic din ceea ce au învățat ei nu a mai fost valabil. Și aproape toți au acceptat “ordinul”! Au închis cu cheia, in saloane, asimptomaticii! Au fost fideli unui protocol impus, deși vedeau că in cazul multora nu are nici un efect benefic!
Ar fi trebuit sa pună “pixul” jos și să recunoască public că ceea ce li se impune să facă nu mai are nici o legătura cu “medicina”!

c) Marea “masă”, mulți fără prea multă scoală, fără chef de studiu, resemnați, oameni care ascultă cu sfințenie ce se transmite la televizor, neinformați corect (dar nu ii deranjează deloc acest aspect), mulți dintre ei dezechilibrați emoțional demult, iar nebunia asta a fost exact “cireașa de pe tort” in viața lor! Majoritatea trăiesc cu două frici, care le întunecă complet mintea: frica de boală și frica de autorități.
Trăiesc “in turmă” si acțiunile (sau inacțiunile) lor au loc datorită faptului că si “vecinul face la fel”.
Asta e! Asta trăim!
Ne hrănim, zilnic, cu minciuni si cu frică!
Unii se pierd însă…pe drum…!
Azi trăiește doar cine e puternic, sau cine are mult noroc!
Sursa :
https://www.facebook.com/cristina.isabela1

6) Recent ,la un post de televiziune ,
analistul economic Ilie Șerbănescu a vorbit cu subiect și predicat despre o posibilă CRIZĂ ALIMENTARĂ în România ! 😦

Domnia sa crede că vinovați pentru situația dezastruoasă în care se găsește România la ora actuală ,
țară cu un potențial imens din punct de vedere agricol,
sunt atât liderii politici de la București, cât și birocrații de la Bruxelles.

„ În primul rând, un procentaj periculos de mare al suprafeței de pământ din România aparține unor indivizi din străinătate.

” În al doilea rând, această țară este controlată și diriguită în ceea ce privește prețurile de niște companii străine, care cu câte 10-15 salariați dictează aici munca oamenilor.
Să nu ne facem că nu vedem aceste lucruri, că aceasta este situația”

„ În al treilea rând, această țară are o dependență super periculoasă de condițiile meteo. (…)
Noi nu am compensat nu niște lucrări de irigații, un minimum necesar care să combată această secetă generalizată și în orice caz, bântuie de foarte mult timp zona României.

”În al patrulea rând, această țară, care face parte din UE, pentru care apartenența la UE a devenit o pacoste, nu are o strategie de securitate alimentară.
În baza acestei inexistențe, această țară poate să se confrunte cu înghețarea producției de îngrășăminte și multe altele.
România are cele mai mici subvenții din UE, că UE are un nucleu care-și face treburile pe seama celorlalți.
Unul dintre ei este România.
Asta este situatia” !!! 😦 😦 😦

Sursa : internetul .

7) Președintele României , după ” guvernul meu” 😦 ” parlamentul meu” 😦 😦 are și ………………………….

” CCR-ul meu” !!! 😦 😦 😦

https://www.activenews.ro/stiri/Iohannis-are-%E2%80%9ECCR-ul-meu-A-numit-o-judecatoare-suprema-pe-consiliera-prezidentiala-Mihaela-Ciochina.-LuJu.ro-a-prezis-aceasta-mutare-cu-o-luna-inainte.-Dupa-7-ani-la-Presedintie-jurista-va-petrece-9-ani-la-Curtea-Constitutionala-174252

8) Despre CORUPȚIE în general , recomand spre citire ,accesarea link-ului :

despre PENALII care au condus România recomand citirea link-ului :

și despre CORUPȚIE și CORUPȚI , recomand ASCULTAREA videoclipului :

9 ) La fel ca mentorul și protectorul ei , Traian Băsescu , turnătorul , postez un link din care rezultă cu subiect și predicat că , Elena Udrea ,CONDAMNATA la 6 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE , îl toarnă pe actualul ministru PNL(PDL) al justiției , Cătălin Predoiu , fost cu ea în aceeași gașcă toxică , pedelisto-băsistă pe vremea dictaturii băsiste !!! 😦 😦 😦

10) Iar în final de postare-republicare , pe 27 MAI , se împlinesc 422 de ani de la PRIMA UNIRE (anul 1600) a celor TREI PROVINCII ROMÂNEȘTI , Țara Românească , Transilvania și Moldova , sub sceptru Domnitorului MIHAI VITEAZUL !!!

ROMÂNI , treziți-vă !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

23/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/14(2)

Filed under: generale — Aliosa @ 8:55 pm

Cele ce urmează a fi postate-republicate mai jos prin ” copy paste” sunt CONTINUAREA celor postate-republicate pe :

” Președintele Ungariei, poză pe vârful Piatra Secuiului din România, lângă o bornă vopsită în culorile Ungariei (FOTO)

Sursa foto: Novak Katalin/ Facebook

Președintele Ungariei, Novak Katalin, aflată zilele trecute în vizită în România, s-a fotografiat pe vârful Piatra Secuiului din județul Alba, lângă o bornă vopsită în culorile Ungariei.

Ulterior, Novak Katalin a postat fotografiile pe Facebook, alături de o diploma care atesta că a escaladat vârful Piatra Secuiului, notează Ziarul Unirea.

„Am ajuns pe vârf, la 1130 metri. M-am simţit bine să fac drumeţii după sărbătoarea comună”, a scris, pe Facebook, președintele Ungariei.

Potrivit sursei citate, Piatra Secuiului este o destinaţie turistică foarte cunoscută, bornele de pe culmea montană fiind de zeci de ani în centrul unei dispute între români şi maghiari. Sunt vopsite periodic, fie în culorile naţionale ale României, fie în cele ale Ungariei.

Președintele Ungariei, Novak Katalin, a participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la sărbătoarea dedicată marcării a 400 de ani de la înfiinţarea de către principele Bethlen Gabor a Colegiului Reformat din oraş. În Cetatea Alba Iulia a fost dezvelită şi o statuie a fostului principe al Transilvaniei.

Știri pe acest subiect:

Statuia unui principe maghiar, dezvelită la Alba Iulia, în inima României. Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor: Aici îi este locul!

Președintele Ungariei, jogging în Parcul Central din Cluj-Napoca: „Un început de zi activ în Kolozsvar”.

  • Sursa :

Alioșa .

22/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date /14(1).

Filed under: generale — Aliosa @ 10:38 am

Motto :

” Sângele apă nu se face” spune-o vorbă românească ! 🙂 Formațiunea antiromânească, UDMR ,condusă de Kelemen Hunor

care , datorită președintelui României , Klaus WERNER Johannis care l-a invitat la GUVERNAREA ROMÂNIEI este și vicepremier în ” GuWERNERu-4” păstorit de generalul cu patru stele , Nicolae Ionel Ciucă

jucând ” la două capete” aplică ” pas cu pas” 😦 politica ungurească !!! -( 😦 😦

” Katalin Novak – o vizita de provocare

Vizita in Romania a noului presedinte al Ungariei – Katalin Novak
nu a fost o vizita oficiala,
nu a fost nici o vizita turistica ( nu a mers pe litoralul romanesc)

ci a fost o vizita politica de provocare.

Vizita a fost organizata in contextul premierii celor doi secui condamnati pentru terorism, al tensiunilor legate de de intonarea imnului secuiesc la doua manifestari sportive si al declaratiilor ambigue ale ministrilor UDMR in legatura cu aceste actiuni.
Aceasta prima vizita in strainatate a presedintei Ungariei a sfidat toate regulile de protocol, de curtoazie, de buna vecinatate si de eleganta. Era normal ca vizita sa inceapa la Bucuresti, la Cotroceni, pentru a marca relatia bilaterala. Ea putea continua cu puncte de program din Transilvania. Katalin Novak a dorit insa sa sublinieze, ca ea nu vine in vizita in Romania ci in Transilvania, sfidand in acest fel suveranitatea statului roman. Transilvania trebuia sa para o provincie a Ungariei. Astfel de provocari au mai avut loc. Unele au primit raspunsul potrivit, altele nu. Si de data aceasta va fi nevoie de un raspuns politic si nu de o lectie despre drepturile kin states, pe care ungurii le stiu foarte bune dar nu le respecta. Pare ca actiunile revizioniste ale Rusiei in Ucraina capata noi reverberatii si la liderii de la Budapesta.
In ultimul secol, atitudinea revizionista a Ungariei a devenit mai agresiva atunci cand a considerat ca statul roman este vulnerabil (in plan intern si in planul aliantelor). Se pare ca acum Budapesta mizeaza pe faptul ca Rusia ar putea impune o noua Conferinta de la Ialta.
Trebuie sa mentionez ca, in conditiile in care Kelemen Hunor a participat la aceasta actiune, intalnindu-se cu presedinta Ungariei, el a devenit complice la actiunea de sfidare a suveranitatii Romaniei, asa cum s-a intamplat si la meciurile de hochei/fotbal, cu ministrii care au asistat fara reactie.
Este posibil ca UDMR, dupa rezultatele de la alegerile din Ungaria si obosit sa gestioneze atatea fonduri guvernamentale in Romania, sa-si pregateasca iesirea de la guvernare.

Cred ca liderii Romaniei ar trebui sa afirme si ei
„Romania este Romania. Punct.”
Si sa actioneze in consecinta.
Spre exemplu:

  1. Declararea „persona non grata” a conducatorilor asociatiei care i-a premiat pe cei condamnati pentru terorism;
  2. stabilirea unor reguli pentru protectia demnitarilor straini care vin in Romania, indiferent de scopul vizitei (alergari in parc, vizite la biserici, etc). Inclusiv in ceea ce priveste portul de arme pentru insotitori;
  3. preluarea urgenta a reglementarilor din Ungaria (tara membra a UE) pentru a fi introduse in legislatia noastra,in privinta achizitionarii de catre straini a bunurilor imobile (in special terenuri agricole si bunuri culturale). Ministerul de externe ar trebui sa pregateasca acest documentar in maxim o luna;
  4. Analiza a ceea ce s-a intamplat, din punct de vedere etnic/demografic, in ultimii ani, in Covasna si Harghita, fenomen denumit de unii „ethnic cleansing”;
  5. Crearea unei comisii speciale de ancheta in parlament pentru a examina daca romanii din Ungaria beneficiaza de aceleasi drepturi precum maghiarii din Romania.

Sunt adeptul unei relatii corecte, de bunavecinatate cu Ungaria dar nu este posibil ca Parteneriatul pentru secolul 21, pe care l-am incheiat cu premierul Medgyessi, sa fie interpretat doar prin oglinda retrovizoare de catre actualii conducatori ai Ungariei.
Imi este clar ca presedintele Romaniei, in conditiile in care urmareste un post international in perioada urmatoare, nu doreste sa se faca „valuri” pe astfel de teme, cand este nevoie de unanimitati pentru sanctiunile la adresa Rusiei iar Ungaria nu ar trebui antagonizata. Interesele Romaniei sunt altele”!

Sursa :
https://adriannastase.ro/2022/05/21/katalin-novak-o-vizita-de-provocare/

Pentru a înlatura orice SPECULAȚII , recomand spre lecturare și :

Reamintesc că Kelemen Hunor ,președintele UDMR și vicepremier al României , la dezvelirea statuii fostului guvernator al Transilvaniei ,Bethlen Gabor , în Cetatea unde în 1600 , Domnitorul Țării Românești ,MIHAI VITEAZU ,

anunța în uralele românilor UNIREA celor trei PROVINCII ROMÂNEȘTI ,

Muntenia, Moldova și Transilvania sub un singur sceptru 🙂 🙂

🙂 a declarat următoarele :

” Începând de astăzi Bethlen Gábor are statuie în Alba Iulia. Statuia fostului principe oriunde în Transilvania ar fi într-un loc bun, dar în Alba Iulia este amplasată în locul său adevărat, unde îi este locul. Acest lucru indică, printre altele, că o comunitate care este majoritară în oraș, a acceptat eroul unei comunități minoritare. Acest gest puternic și demn de prețuit pentru noi este că statuia a fost amplasată în cetatea Alba Iulia, autoritățile locale nu au încercat să ascundă monumentul într-un colț al orașului. Asemenea gesturi ne indică clar că în trecuturile noastre pot exista dezacorduri, chiar controverse, dar prezentul este comun și dacă suntem înțelepți, și viitorul este comun. Putem fi mândri, deoarece am făcut ce s-a putut, poate chiar un pic mai mult”, a anunțat, pe Facebook, vicepremierul României, Kelemen Hunor”!!! 😦 😦 😦

Pentru persoanele virtuale care din motive personale NU VOR să COMENTEZE cele sus postate – republicate postez spre LECURARE-COMENTARE următoarele link-uri :

IMPLOZIE în UE: Olaf Scholz se opune aderării Ucrainei!

http://www.corectnews.com/politics/marea-neagr-lac-rusesc

Pentru CADRELE MILITARE în REZERVĂ și RETRAGERE de care fostul Șef al Statului Major al Apărării , Generalul cu patru stele , Nicolae Ionel Ciucă ( vezi FOTO sus)

a UITAT de când a intrat în PNL(PDL) .

Aliosa.

19/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/13.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:01 am

Dacă pe postul sus indicat lumea virtuală din ” România educată” de guvernele lui Klaus WERNER Johannis în ultimii opt ani gestionată-manipulată 😦 nu s-a încumetat să LASE vreun COMENTARIU 😦 poate va LĂSA la cele mai jos

” De la lume adunate, înapoi la lume date/13 ” !!! 🙂 🙂 🙂

Maria Diana Popescu: Cine ameninţă viaţa românilor în acest moment?

Sursa imaginilor de mai sus , internetul .

Ca să nu fiu acuzat de băsiști că am ceva cu idolul lor , ex-președintele Traian Băsescu , las specialiștii în INVESTIGAȚII POLITICE să-și exprime în scris opinia !!! 🙂 🙂 🙂

Grupul de Investigatii Politice

Turnătorul Petrov își vrea privilegiile înapoi. Băsescu a dat în judecată Serviciul de Protecție și Pază (SPP) cerând să aibă din noi paza, protecția și autoturismul pe care instituția i le asigurau în calitate de fost Președinte. Acestea i-au fost retrase de SPP în urma deciziei Înaltei Curți care a stabilit definitiv că Băsescu a turnat la Securitate.

Potrivit legii, foștii colaboratori ai Securității nu beneficiază de drepturile acordate foștilor președinți, lui Băsescu fiindu-i retrase, în urma deciziei Înaltei Curți, și dreptul de a locui în vila de protocol a RAAPPS și indemnizația lunară (de 75% din cea pe care o primește Președintele în funcție). De asemenea, a fost întrerupt contractul de muncă al consilierului lui Băsescu care era plătit de Administrația Prezidențială.

Acum, cu lipsa de rușine care îl caracterizează, Petrov încearcă să-și recupereze privilegiile în instanță.” .

Despre două din personajele din imaginea de mai sus , respectiv ,Elena Udrea și Traian Băsescu , mai multe la COMENTARII !!! 🙂 🙂 🙂

Mai jos ,

despre CIRCUL făcut de unii și de alții,

versus DEZBATEREA și VOTAREA

Legii OFFSHORE ,

ADOPTATĂ ieri, 18 ,mai ! 🙂

Pentru o imagine și mai clară versus articolul ce urmează a fi REPUBLICAT mai jos prin ” copy paste” , recomand cu căldură ,accesarea articolului republicat pe :

” Legea OFFSHORE a fost adoptată

Cine va scoate gazele din Marea Neagră

Primele gaze offshore din Marea Neagră vor fi scoase de compania BSOG. FOTO: blackseaog.com

După patru ani de întârzieri în Parlament, Legea Offshore a fost aprobată în ultima săptămână de ambele camere legislative. Proiectul merge acum la Cotroceni, pentru promulgare, iar primele gaze vor începe să fie extrase din largul Mării Negre în iunie. 

Zăcămintele de gaze naturale de sub Marea Neagră reprezintă pilonul principal al strategiei de securitate energetică a României, iar exploatarea lor va fi esențială pentru a continua producția națională. 

Ponderea importurilor rusești a crescut considerabil

 în ultimii patru ani la nivel național, în mare parte datorită unor inițiative legislative considerate ostile de companiile energetice, dar și pe fondul scăderii treptate a producției din zăcămintele de pe uscat, aflate în exploatare.

Acestea pur și simplu se golesc. Ele ar mai putea asigura necesarul de gaze al României doar pentru nouă ani, conform calculelor realizate de BP, care compilează un raport statistic etalon pentru piața energetică mondială. 


Panorama a analizat în detaliu creșterea importurilor rusești de gaze, dar și declinul producției naționale din ultimii ani, în materialul
 „Cum și de ce a ajuns România dependentă de gaze rusești”.

În schimb, zăcămintele offshore sunt de ajuns să ne asigure consumul de gaze pentru aproximativ 20 de ani. Resursele totale disponibile aici sunt de aproximativ 200 de miliarde de metri cubi, reiese din operațiunile de explorare finalizate deja și din estimările specialiștilor.

Comparativ, consumul anual al României este de 11-12 miliarde de metri cubi. 

Primele gaze offshore vor fi extrase de compania Black Sea Oil and Gas (BSOG), deținută de fondul american de investiții Carlyle (unul dintre cele mai mari din lume), în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). 

BSOG are, astăzi, cel mai avansat proiect din Marea Neagră. Asta pentru că majoritatea companiilor care dețin concesiuni aici au înghețat investițiile în urmă cu cinci ani, în perioada 2017-2018. Pe lângă lipsa cadrului legislativ, acestea au fost descurajate și de Ordonanța 114/2018, care impunea un cadru fiscal prohibitiv. 

Totodată, lipsa de predictibilitate din partea statului român a fost invocată drept cauza principală a deciziei companiilor energetice de a se retrage. 

Black Sea Oil and Gas are perimetrul Midia

Black Sea Oil and Gas a continuat însă să dezvolte infrastructura necesară. Printre altele, compania a construit și o conductă subacvatică prin care gazele vor fi aduse pe uscat. Legea prevede că, în cazul exploatărilor offshore, compania concesionară este responsabilă să asigure transportul acestora până la ieșirea din apă. Din acel punct, autoritățile statului au responsabilitatea să asigure legătura cu rețeaua națională de gazoducte. 

BSOG a continuat să investească atunci când toate celelalte companii s-au oprit, în baza unei înțelegeri cu autoritățile române: că vor asigura legătura cu rețeaua națională de gaze, dar și că vor modifica Legea Offshore astfel încât să le recunoască investițiile pentru dezvoltare (care apoi pot fi marcate în bilanțurile contabile drept cheltuieli deductibile și, deci, neimpozitabile), că vor stabili prin lege că toate operațiunile offshore vor beneficia de același cadru fiscal pe toată perioada exploatării – deci că nu le vor schimba în niciun fel taxarea peste timp. 

Pentru că a dezvoltat proiectul, BSOG a devenit pionierul gazelor offshore românești, dar și una dintre cele mai grele voci în negocierile pentru Legea Offshore adoptată acum. 

Companiile au obținut prevederile amintite mai sus, însă au totodată și un impozit pe veniturile suplimentare (care se aplică atunci când gazele sunt vândute de la un preț în sus). Investițiile upstream (adică în dezvoltarea proiectului) le sunt recunoscute în proporție de 40%, iar redevența (adică partea din venituri care merge automat la stat) este de 60%. 

Costurile operaționale pentru aceste resurse offshore sunt însă semnificativ mai ridicate, având în vedere că trebuie scoase de sub apă. Cheltuielile cresc exponențial cu cât adâncimea de la care sunt extrase aceste gaze este mai mare. Primele gaze care vor fi scoase din largul Mării Negre, în iunie, sunt din zăcăminte numite „de mică adâncime” (shallow). Ele se află în perimetrul numit „Midia”, unde BSOG a dezvoltat două proiecte – „Doina” și „Ana”. Doina este cel din care vor ieși primele gaze, în iunie, fiind cel mai avansat.

Perimetrul Midia 

are o adâncime medie de 70 de metri și ascunde puțin sub 9 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Specialiștii estimează că BSOG va extrage, de aici, în jur de un miliard de metri cubi pe an. Aceasta este, de altfel, și capacitatea gazoductului submarin construit de BSOG. Această cantitate, însă, va putea fi livrată abia ce perimetrul atinge vârful operațional, adică la 2-3 ani de la extragerea primelor gaze. 

Perimetrul Neptun aparține acum asocierii Romgaz-OMV

”Grosul” celor 200 de miliarde de metri cubi se află, însă, în zăcămintele „de mare adâncime” (deep offshore). Cele mai mari resurse deep offshore dovedite sunt concentrate în perimetrul Neptun, concesionat inițial de parteneriatul americano-austriac Exxon-OMV. Acesta are adâncimi cuprinse între 100 și 1.700 de metri. 

În partea „Neptun Deep”, adică de mare adâncime, se află cel puțin 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. 

Însă ExxonMobil, a patra companie petrolieră ca mărime din lume, a decis să renunțe la participație, pe care au vândut-o statului român (prin Romgaz), în schimbul sumei de 1,06 miliarde de euro. 

Compania americană a decis să se retragă din România în urmă cu câțiva ani. Surse din energie spun că decizia a venit tocmai pe fondul lipsei de predictibilitate din partea autorităților române. Nu a fost vorba despre nivelul taxării, ci mai degrabă despre faptul că o companie care-și asumă investiții de miliarde de euro nu are nicio garanție că legile nu vor fi modificate brusc, cum s-a întâmplat cu OUG 114/2018. 

Perimetrul este deținut acum de asocierea Romgaz-OMV. 

Însă condițiile de forare de aici sunt, evident, mult mai grele, iar costurile reflectă asta. Pentru a putea scoate gazele de aici, companiile estimează o investiție necesară de cel puțin încă două miliarde de euro.

 OMV declară a a investit deja peste 1,5 miliarde de dolari,

în parteneriat cu Exxon, pentru operațiunile de explorare. 

Perimetrul Trident este deținut de Lukoil, în parteneriat cu statul român

Un alt perimetru cu resurse importante este Trident, aflat și el în zona de mare adâncime. Resursele de aici sunt estimate la aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, însă ar putea fi semnificativ mai mari. 

Perimetrul este concesionat către grupul rusesc Lukoil, cu o participație minoritară a Romgaz (de 12%). 

Deocamdată, proiectul se află încă în faza operațiunilor de explorare-evaluare, de aceea nu avem o dimensiune clară a zăcămintelor de aici. 

Lucrările de forare exploratorii au fost demarate în 2019, însă Lukoil a anunțat, un an mai târziu, că ar vrea să vândă participația sa în proiect, tot din cauza întârzierii cadrului legal. 

Alte patru perimetre sunt concesionate, dar fără planuri concrete de exploatare

Midia, Neptun și Trident sunt, în ordine, cele mai avansate proiecte de gaze offshore din platforma românească a Mării Negre. Pe lângă acestea, Agenția Națională de Resurse Minerale a mai acordat licențele de explorare, evaluare și exploatare pentru alte patru perimetre: Pelican, Luceafărul, Muridava și Cobălcescu Est (acestea două revenind României printr-o decizie a Curții de la Haga, din 2009, în urma disputării lor cu Ucraina).

Pelican este deținut tot de Black Sea Oil and Gas, în asociere cu doi parteneri minoritari – reprezentanța din România a grupului italian Gas Plus și cea a unei companii olandeze (Petro Ventures). Această asociere deține și perimetrul Midia. 

Apoi, perimetrul Luceafărul este concesionat de BSOG în parteneriat cu Petro Ventures, iar celelalte două, Muridava și Cobălcescu sunt concesionate de firme controlate de Gabriel Comănescu, patronul Grup Servicii Petroliere și Upetrom. 

În niciunul din aceste patru perimetre nu au fost desfășurate operațiuni de explorare suficiente pentru ca vreunul dintre proiecte să avanseze” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa :Elena DumitruElena Dumitru

Elena lucrează în presă de 11 ani, de-a lungul cărora a acoperit două mari domenii: jurnalismul economic și cel de investigație. A început la ziarul „Adevărul”, iar din 2014 s-a alăturat platformei de investigații RISE Project, unde a făcut parte din echipa de jurnaliști care au lucrat la seria #PanamaPapers” !!! 🙂 🙂 🙂

Iar în final de postare , dar nu întâmplător , ci în strânsă legătură cu JUSTIȚIA și CORUPȚIA din ” România educată” de președintele țării , Klaus WERNER Johannis și ” guvernele lui ” din ultimii 8 ( opt) ani gestionată 😦 😦 😦 ,

postez spre LECTURARE și IMPARȚIALĂ comentare , următoarea opinie :

” Fuga unor persoane publice condamnate definitiv în România pentru fapte de corupție a devenit o știre banală. Odată plecați din țară, cei vizați de condamnări sunt și mai greu de adus, chiar dacă sunt reținuți de autoritățile din alte state, unele membre ale Uniunii Europene. 

Cel mai recent caz este cel al fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru luare de mită, spălare de bani și alte fapte de corupție. Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia, la Atena și așteaptă decizia privind eventuala sa extrădare în România”. 

CONTINUAREA pe :

http://pressone.ro/de-ce-fug-penalii-romaniei-perspectiva-unui-avocat

” Să fie clar , Oprescu a fost PRIMARUL lui Băsescu” ( Cosmin Gușă) :

Iar în final de postare-republicare , ca bun creștin ORTODOX ce am fost ,sunt și voi fi până la sfârșitul VIEȚII , luând în considerare faptul că pe 21 MAI , în ROMÂNIA majoritar ORTODOXĂ a.c. este mare sărbătoare ” Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, CONSTANTIN și maica sa ,ELENA ” 🙂

celor peste OPT MILIOANE de ROMÂNI ce poartă numele Sfinților Mari Împărați

un sincer și călduros La Mulți Ani , indiferent de culoarea sau apartenența politică !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

17/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/12. ROMÂNI , treziți-vă !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 8:27 am

Motto :

În cele ce urmează , REPUBLIC prin ” copy paste” un articol care ar trebui să dea de gândit ROMÂNILOR în general , și politicienilor români în special !!! 😦 😦 😦

Afiș electoral de la alegerile din Budapesta, 2022, pentru Fidesz, partidul lui Viktor Orban: „Să păstrăm Ungaria în siguranță.” Foto: Mălina Gîndu

Comunitatea maghiară din România continuă să se radicalizeze pe banii Budapestei

La finalul lunii trecute, un proiect de lege catalogat drept anti-LGBT de mai multe organizații care militează pentru drepturile omului trecea pe nesimțite de Senat.

Potrivit inițiatorilor, scopul legii este de a-i proteja pe copiii țării de conținutul (media sau de altă natură) care promovează „devierea de la sexul stabilit la naștere” sau care popularizează homosexualitatea și schimbarea de sex. Inițiativa prevede totodată că sexul este un element al identității stabilit la naștere, de către medic, și nu poate fi decât masculin sau feminin, iar părinții pot refuza să-și înscrie copiii la ore de educație sexuală.


Practic, proiectul înglobează mai toate angoasele dreptei religioase/tradiționaliste legate de gen și sexualitate. Existența în sine a proiectului nu este neapărat surprinzătoare, nefiind prima și nici ultima oară când forțele conservatoare din Parlament inițiază o astfel de lege. Doar că, de data asta, o parte a opiniei publice a fost șocată să descopere că toți cei șapte inițiatorii nu-s nici din AUR, nici din aripile conservatoare ale PNL-ului și PSD-ului, ci din UDMR: Benedek Zacharie, Biró Rozália-Ibolya, Gál Károly, Könczei Csaba, Kulcsár-Terza József-György, Seres Dénes și Zakarias Zoltán. 

Cum e posibil ca o minoritate să inițieze o lege împotriva altei minorități?

Mai ales că, până nu demult, Uniunea Democrată Maghiară din România era percepută drept o formațiune politică moderată. Nu progresistă, nu de stânga, dar moderată, adică străină exceselor ideologice de orice fel. 

Schimbarea la față a UDMR-ului este însă un proces care durează de aproape zece ani deja. În urmă cu patru ani, PressOne a documentat pe larg procesul de radicalizare a formațiunii, dar de atunci și până astăzi, lucrurile par să se fi agravat.

Reprezentanți ai comunității LGBTQIA+ si persoane care sprijină drepturile minorităților sexuale, la ediția 2019 a Cluj Pride, în Cluj-Napoca, 15 iunie 2019. Inquam Photos / Manases Sandor

În contextul geopolitic actual, cu o Ungarie tot mai revizionistă și ostilă lumii occidentale, dar și în contextul acestui proiect de lege controversat, considerăm că merită să ne uităm din nou la cum am ajuns aici și la ce ne putem aștepta în viitor de la forțele politice maghiare din România.

UDMR se transformă încet, dar sigur, în filiala locală a Fidesz

Când a preluat Orban frâiele puterii în Ungaria, acum 12 ani, relația dintre UDMR și partidul premierului maghiar, Fidesz, nu era neapărat una prietenoasă. Într-o analiză amplă a publicației transilvănene Transilvania Transparentă (Erdély Átlátszó) se arată că această stare de fapt se datora, în mare parte, relației tensionate dintre Orban și fostul lider UDMR, Markó Béla.

Pe lângă faptul că Béla își dorea un UDMR cât mai independent și care să aibă relații bune atât cu Bucureștiul, cât și cu Budapesta, între cei doi ar fi existat și oarece antipatii personale.

„S-a spus de multe ori că ruptura finală a fost cauzată de faptul că, după primul tur al alegerilor parlamentare din Ungaria din 2002, când nu era încă foarte clar cine a câștigat, Béla Markó s-a grăbit să-l felicite pe Péter Medgyessy, candidatul socialiștilor la funcția de premier”, arată jurnalistul român de etnie maghiară Zoltán Sipos, într-un material din Transilvania Transparentă, care documentează pe larg transformarea UDMR-ului în ceea ce este astăzi.

https://293a03ff799ec95dd6f8a9ef74978310.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

Lucrurile au început să se schimbe odată ce UDMR a ajuns pe mâna lui Kelemen Hunor, care a fost forțat și de împrejurări să normalizeze relațiile cu Fidesz. Formațiunea lui Orban începuse să pompeze bani în candidați din partidele de opoziție din comunitate, Partidul Civic Maghiar și Partidul Popular Maghiar din Transilvania (organizație apropiată de pastorul László Tőkés), încercând să spargă monopolul UDMR asupra electoratului maghiar din Transilvania.

Conferință de presă organizată la sediul UDMR în Cluj-Napoca, de către președintele organizației și ministrul afacerilor externe si comerțului exterior al Ungariei, 14 aprilie 2022. Inquam Photos / Manases Sandor

Partidele de opoziție au obținut puține voturi atunci, dar suficiente încât să-i sperie pe unii politicienii de la Budapesta, care se temeau că o continuare a experimentului ar putea duce UDMR-ul sub pragul parlamentar. 

„E riscant să ținem UDMR cu câteva zecimale peste sau sub pragul parlamentar de 5%, nu trebuie să vă mai asumați acest risc”, spunea vicepremierul Ungariei după alegeri, arată același material din Transilvania Transparentă.

Câțiva ani mai târziu, în 2018, PressOne arăta cum cabinetul Orban intenționa să investească în cursul acelui an peste 100 de milioane de euro în organizații maghiare din Transilvania. Banii se duceau spre diferite biserici maghiare din Transilvania, echipe și academii de fotbal sau hochei din Secuime, programe de susținere financiară a copiilor maghiari din Transilvania care aleg să învețe în limba maternă, dar și către fundații ale UDMR-ului implicate direct în finanțarea presei maghiare din România. 

În paralel, Fidesz și-a creat în Transilvania propriul trust de presă, prin intermediul Asociației Pentru Spațiul Media Transilvan, care primește 5 milioane de euro pe an de la Budapesta, conform unei alte investigații semnate de Zoltán Sipos.

„Datorită acestor fonduri, în câțiva ani, asociația, până atunci necunoscută, a devenit de departe cel mai mare trust media din presa maghiară din Transilvania, cu un portofoliu atât de extins încât e mai ușor să enumerăm organizațiile media care nu fac parte din aceasta”, arată jurnalistul român de etnie maghiară. 

Astăzi, apropierea pe bani grei dintre Fidesz și UDMR se vede mai oriunde te uiți. Când sunt alegeri în România, Fidesz îi îndeamnă pe alegătorii de etnie maghiară să voteze UDMR. Când sunt alegeri în Ungaria, mai marii UDMR-ului îi îndeamnă pe etnicii maghiari cu dublă cetățenie să voteze Fidesz. Iar înainte să fie alegeri în Ungaria, UDMR îi încurajează și ajută pe maghiarii din România să obțină cetățenie ungară, dar și să se înregistreze pentru vot. 

Început ca un aranjament pragmatic, de conjunctură, mariajul dintre cele două formațiuni s-a transformat de-a lungul anilor într-o relație de subordonare cu implicații ideologice. Politicienii UDMR cu porniri mai degrabă progresiste sau liberale au dispărut treptat din peisaj.

În 2018, înaintea referendumului pentru familie, UDMR încă avea un președinte executiv, Bálint Porcsalmi, care își permitea să critice deschis demersul Coaliției pentru Familie, susținând că relațiile și căsătoriile între persoane de același sex nu ar trebui condamnate. Doi ani mai târziu, după alegerile parlamentare, politicianul demisiona din funcție, presa speculând că ar fi făcut-o din cauza rezultatelor slabe obținute de formațiune în câteva județe din Ardeal. 

Fostul consilier prezidențial Eckstein-Kovács Péter, cândva liderul platformei liberale din partid și inițiatorul primului proiect legislativ românesc care prevedea legalizarea parteneriatului civil, a demisionat și el în 2018, ca urmare a colaborării dintre PSD și UDMR pentru modificarea codului penal. Politicianul spune că în UDMR-ul de astăzi vocile liberale au devenit marginale, dacă nu chiar inexistente. 

„UDMR a avut o perioadă bună în care a permis și a încurajat ca toate curentele ideologice, fie de stânga, dreapta, liberale să fie prezente în Uniune. O epocă care putem spune că a trecut, din păcate. (…) Dacă ne uităm la ce înseamnă Fidesz, vedem că în primul rând i-a atacat pe liberali, a ajuns un cuvânt de ocară a fi liberal în Ungaria. După care a început să lovească stânga, spunând că opoziția din Ungaria este de stânga, în condițiile în care liderul opoziției se definește de drepta, e catolic fervent, are șapte copii, tot ce vrei”, explică politicianul într-un interviu telefonic acordat PressOne.

Din cauza acestui viraj ideologic finanțat de Budapesta, astăzi nu mai există mari diferențe între UDMR și Partidul Civic Maghiar (PCM) și Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), două formațiuni considerate cândva radicale de mainstreamul politic maghiar din România.

Dacă le mai desparte ceva, acelea sunt orgoliile personale. În rest, în mare parte, toate curtează atenția lui Viktor Orban și pe a partidului său, Fidesz. 

De altfel, doi dintre parlamentarii de astăzi ai UDMR-ului sunt de fapt din PCM și PPMT, dar aleși pe listele formațiunii conduse de Kelemen Hunor: Zakarias Zoltan (PPMT) și Kulcsar-Terza Jozsef (PCM). Tot ei sunt și artizanii proiectului anti-LGBT trecut de Senat în luna aprilie.

Kelemen Hunor. Foto: Lucian Muntean

Anul trecut, Zakarias Zoltan apăra un proiect similar din Ungaria, susținând, în mod fals, că legea respectivă este de combatere a pedofiliei de fapt, nu anti-LGBT.

„Ceilalți inițiatori sunt de la UDMR. Și UDMR nici nu se alătură acestei inițiative mârșave, dar nici nu o respinge. Eu am trăit în mediul parlamentar al UDMR mulți ani și nu se fac astfel de inițiative fără a avea un ok din partea conducerii. Nu cred că el (n.r. Kelemen Hunor) crede personal în chestiile astea, dar mă rog, în politică, părerile personale uneori sunt revizuite din alte considerente”, explică Eckstein-Kovács Péter într-un răspuns acordat PressOne.

Péter Eckstein-Kovács. Foto: Lucian Muntean.

Sociologul Kiss Tamás, cercetător în cadrul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, spune că în cadrul UDMR se desfășoară la ora actuală un fel de competiție de loialitate. Mai exact, diferiți oameni din formațiune se întrec să se raporteze la Fidesz și să-i facă pe plac lui Orban, ceea ce duce automat la o radicalizare a partidului ca întreg, cu toate că leadershipul nu este neapărat homofob. 

„Cred că din cauza acestei competiții de loialitate s-a ajuns aici, la o propunere de lege foarte jenantă”, susține expertul într-un interviu acordat PressOne. 

Cum vede comunitatea maghiară din Transilvania războiul din Ucraina?

Când vine vorba de războiul din Ucraina, relația de subordonare dintre UDMR și Fidesz este mai puțin evidentă. Dacă Orban și Fidesz au avut un discurs relativ împăciuitor, „pro-neutralitate”, „pro-pace”, mai prietenos cu perspectiva rusească decât al multor alte cancelarii europene, UDMR s-a poziționat tranșant, condamnând explicit invazia rusească și susținând sancțiunile Uniunii Europene împotriva Kremlinului (chiar dacă Hunor s-a arătat înțelegător cu atitudinea Ungariei, care este dependentă energetic de Rusia). 

În ciuda acestei poziționări cuminți, în acord cu mainstreamul politic european, o parte dintre maghiarii transilvăneni par sceptici la genul acesta de mesaje. Lucru care se vede foarte clar atât pe Facebook, pe grupuri și în comentariile ce însoțesc postările pro-Ucraina publicate de liderii UDMR, dar și-n rubricile de opinie ale publicațiilor sponsorizate de UDMR sau Fidesz. Criticile maghiarilor transilvăneni activi în aceste spații nu diferă foarte mult de cele formulate în bulele populiste vorbitoare de limba română. 

Se insistă pe vina Ucrainei în escaladarea conflictului, Zelenski e văzut ba ca un actoraș/clovn care nu știe ce face, ba ca un lider politic îngâmfat care refuză negocierile, în timp ce îngrijorările lui Putin privind securitatea Rusiei sunt considerate legitime, raționale. De asemenea, o nemulțumire recurentă exprimată în aceste spații se referă la soarta minorității maghiare din Ucraina.

Sociologul Kiss Tamás susține că nemulțumirile maghiarilor români privind minoritatea maghiară din Ucraina pleacă de la o serie de schimbări legislative inițiate de guvernul ucrainean odată cu izbucnirea războiului civil din regiunea Donbas, măsuri care urmăreau să contracareze separatismul pro-rusesc prin impunerea limbii ucrainene în toate școlile.

„Ucraina avea o abordare pluralistă față de uzul limbilor minoritare în context oficial sau față de educația în aceste limbi. Maghiarii aveau școlile lor în limba maghiară, iar în 2017 acest lucru s-a schimbat. De aici au apărut nemulțumiri și în cadrul comunității maghiare, dar și în cadrul guvernului maghiar. Practic, securizarea problemelor comunităților minoritare s-a ivit față de populația rusă, iar maghiarii au devenit victime colaterale în acest sens”, explică expertul pentru PressOne.

În afara Facebook-ului, tonul împăciuitor, pretins nuanțat, este întâlnit și-n câteva publicații afiliate UDMR sau Fidesz, mai ales în rubricile de opinie. Mesajele acestor texte nu-s explicit pro-Putin, dar între două condamnări cu jumătate de gură ale invaziei sunt inserate abil teme și narațiuni ale propagandei putiniste. Fenomenul este remarcat și de Eckstein-Kovács Péter, care spune că există o neconcordanță între mesajele UDMR și cele transmise de presa controlată de Fidesz sau UDMR. 

„Declarațiile politice sunt corecte, în consonanță cu linia politică a României, dacă vreți. Presa de limbă maghiară e deja mult mai colorată și sunt multe articole, luări de poziție favorabile Rusiei, în care Ucraina este considerată răspunzătoare pentru ce se întâmplă în momentul de față”, spune fostul parlamentar UDMR. 

Alternative la discursul oficial al Budapestei sunt puține la număr, pentru că mare parte din presa maghiară din Transilvania e deținută ori de Fidesz, ori de UDMR.

„Există Transtelex, care e cumva o clonă a portalului maghiar Telex. Mai suntem noi (n.r. Transilvania Transparentă), mai este un portal micuț foarte mic, dar foarte fain din Odorheiul Secuiesc”, rezumă Zoltán Sipos peisajul presei independente din comunitate.

Eckstein-Kovács mai atrage atenția că în ciuda acestor poziționări oficiale „corecte”, organizația de tineret a UDMR l-a invitat să vorbească la zilelele orașului Sfântu Gheorghe pe György Nógrádi, un analist maghiar controversat apropiat de regimul Orban și un simpatizant al Rusiei lui Putin. Evenimentul a avut loc chiar în această primăvară, în plin război ruso-ucrainean. 

„Omul este nu numai un fidel al Fidesz, dar și foarte vocal în acest discurs anti-Ucraina”, explică fostul parlamentar UDMR. 

Zoltán Sipos, care a scris mai multe texte despre ecosistemul media finanțat de Budapesta și UDMR, spune că presa maghiară din România s-a arătat neobișnuit de interesată de conflictul din Ucraina. Dacă înainte era o presă concentrată mai mult pe bucătăria internă a comunității maghiare, războiul a venit la pachet cu un val de articole preocupate de teme geopolitice. 

„Nu am date foarte ample, dar am văzut în Krónika – cotidian din trustul media finanțat de Fidesz – mai multe multe articole care urmăresc această schemă consacrată: nu zici că Putin este ok sau că ce face este ok, dar zici că poate și Ucraina și Zelenski au parte din vină. Cumva, arunci acest dubiu în toată ecuația. E o chestie foarte sofisticată, tulburarea apelor fiind o tehnică binecunoscută a manipulării rusești”, explică jurnalistul de etnie maghiară.

Cât de reprezentative sunt Fidesz și UDMR pentru maghiarii din România

Când te uiți la ce se scrie pe Facebook, prin rubricile de opinie ale ziarelor maghiare sau vezi ce proiecte de lege inițiază mai nou parlamentarii UDMR, tentația de a generaliza asupra întregii minorități maghiare din România e mare. În plus, deseori, în presa românească se pune accent pe faptul că o majoritate covârșitoare a românilor de etnie maghiară votează cu Fidesz la alegerile parlamentare din Ungaria. Eckstein-Kovács Péter atrage însă atenția că jumătate din maghiarii din Transilvania nu au cetățenie maghiară, iar dintre cei care au, nu toți se duc la urne ca să pună ștampila pe Orban.

Kiss Tamás spune că, în general, comunitatea maghiară din Transilvania a fost dintotdeauna una conservatoare. Doar că, în trecut, aceste teme ale războaielor ideologice din Occident nu prea erau politizate de politicienii UDMR, fiind mult mai moderați decât omologii lor de la Budapesta, unde Fidesz și Orban au călărit din plin valurile de isterie anti-migrație, anti-progresism și anti-LGBT.

„Din punctul de vedere al valorilor societale, comunitatea maghiară e stratificată. Există și straturi urbane, care sunt mai liberale. Dar dacă vorbim ca un întreg, vedem poziții foarte conservatoare, asemănătoare cu ale etnicilor români.

Și raportarea față de comunitatea LGBT e asemănătoare cu cea a societății românești. Doar că în cadrul clasei de mijloc urbane, maghiarii sunt subreprezentați. Deci vedem mai puțini progresiști maghiari pentru că sunt mai mai puțini maghiari în marile orașe din România, fiind concentrați în regiuni periferice economic”, explică sociologul contextul în care mulți români de etnie maghiară și-au dezvoltat setul de valori.

Pe acest fond conservator se bazează presa sponsorizată de Budapesta când împinge o temă sau alta. Unele prind mai mult, altele mai puțin. De pildă, Zoltán Sipos spune că și-n ziua de azi mai vede comentarii la articolele lui, de la maghiari transilvăneni, care-l pomenesc pe miliardarul George Soros, unul dintre dușmanii de moarte ai regimului Orban.

„Ca să-ți faci o idee, guvernul Orban întotdeauna caută un inamic. Pe cine urâm astăzi? Au început cu Bruxelles, cu migranții – asta a fost o campanie chiar de succes. Acum câțiva ani s-a încercat și această campanie anti-LGBT, dar referendumul pe tema asta a eșuat. Și acum vin cu Zelenski, cu NATO. Ai aceste personaje din care poți construi orice realitate alternativă vrei tu”, explică jurnalistul.

Din punct de vedere identitar, propaganda pro-Orban din presă și din social media pare să fi avut rezultate mixte. Deși destui maghiari din Transilvania votează Fidesz, partid cu o agendă revizionistă față de teritoriile care au aparținut cândva Ungariei, majoritatea românilor de etnie maghiară spun că patria și locul de baștină este Transilvania, nu Ungaria sau România, conform unui sondaj realizat anul trecut.

„Suntem o colonie a Occidentului. Putin ne salvează de globalism”. Cum se infiltrează propaganda rusă în România și ce face statul să o previnăDouă rețele de site-uri care „infectează” online-ul cu știri false, conspirații și propagandă. Și proprietarii lor

Pentru a struni procesul de radicalizare a UDMR, Kiss Tamás și Eckstein-Kovács Péter cred că Bucureștiul ar trebui să ofere formațiunii lui Hunor o alternativă la banii și influența lui Orban. Un prim pas în acest sens ar fi menținerea UDMR-ului la guvernare, pentru că asta i-ar da partidului mai multă putere de negociere în câmpul politic românesc. Dacă această putere de negociere dispare, UDMR riscă să rămână doar cu Orban și ambițiile sale revizioniste.

„Kelemen Hunor, ca personalitate politică, e foarte departe de aceste poziții. Dar dacă partidului nu i se oferă nimic, atunci există riscul ca acesta să se radicalizeze și-n viitor să-și asume în mod explicit proiecte de lege precum cel anti-LGBT”, încheie sociologul clujean.”.

  • Sursa :

https://pressone.ro/comunitatea-maghiara-din-romania-continua-sa-se-radicalizeze-pe-banii-budapestei

Iar în final de postare-republicare, o sinceră recomandare :

accesați și CITIȚI

https://www.art-emis.ro/editoriale/cine-ameninta-viata-romanilor-in-acest-moment

https://www.art-emis.ro/analize/radio-erevan-ticalosii-dambovitene-si-genocidul-planetar-al-caracatitei-davos

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/suntem-condusi-de-niste-idioti-plantati-de-partide-sa-ne-tina-ocupati

și-apoi, ASCULTAȚI și……………………….., de aveți CURAJ , comentați !!! 🙂 😦 🙂

Alioșa .

16/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/11.

Filed under: generale — Aliosa @ 10:24 am

Versus PENSIILE SPECIALE ale parlamentarilor, miniștrilor, președinților de consilii județene , primarilor, secretarilor de stat și MAGISTRAȚILOR ( procurori și judecători) , REPUBLIC prin ” copy pate” următoarele :


Curtea Constitutională a României a decis, pentru ratiuni de procedură (extrinseci), că Legea care desfiinta pensiile speciale (indemnizatiile) parlamentariilor pentru limită de vârstă este neconstitutională.In aceste conditii, a reinceput circul politic pe această temă.
Cred că e nevoie de curaj si de echilibru pentru a găsi solutii la acest subiect delicat.

Evident, in cadrul „Noului PSD” si al „Noului PNL”, tinerilor parlamentari, având multi ani până la pensie si preocupati mai curand de voturile din judete pentru noi mandate si mai putin de pensia lui Petre Daea care după 40 de ani de muncă are o pensie din sistemul public de pensii de 2200 lei, li se fâlfâie de această lege.
Promisiunile electorale erau de eliminare a tuturor pensiilor speciale dar grija pentru magistrati (judecători, procurori), pentru cei din serviciile de informatii, interne, penitenciare, aviatori, diplomati a făcut imposibilă luarea unei decizii.
Asa că au rămas parlamentarii drept papagali – material pedagogic. Si de fapt, fostii parlamentari care nu prea mai au valoare de intrebuintare ( nu mai votează).

Pensia medie a unui parlamentar este de 5.800 lei, in timp ce pensia medie a unui magistrat este de 17.800 lei. In plus doar 758 de parlamentari primesc pensie specială, in timp ce numărul magistratilor cu pensie specială este de peste 11.000, ceea ce face ca bugetul anual pentru parlamentari să fie de 10 milioane de euro, in timp ce bugetul anual pentru pensiile magistratilor să fie intre 450-500 de milioane de euro.

In plus, magistratii pot obtine pensii mai mari decat salariul (prin metode inteligente) si se pot pensiona daca au o vechime de 25 de ani, deci in jur de 50 de ani – ceea ce face să se poată bucura de pensie o perioadă mai lungă de timp.

Iată, spre exemplu, se arată intr-un Raport Rise Project, Daniel Morar – cel revoltat de decizia CCR si cel care a părăsit sedinta, are la vârsta de 50 de ani si salariu de judecător la CCR dar si pensie specială de magistrat (cele două impreună totalizând 11000 euro, aproximativ 55000 lei – deci cât 10 pensii medii de parlamentar!).

Decizia anterioară a CCR mi s-a părut neseriasă.
In esentă, ea spunea, in legătură cu o solutie de impozitare progresivă a tuturor pensiilor speciale, „voi parlamentarii nu vă puteti atinge de pensiile magistratilor (judecătorii CCR fiind asimilati cu acestia), pentru că noi iubim Constitutia lui Iliescu si legile justitiei ale lui Năstase, dar cu celelalte pensii vă puteti juca cum vreti.

„Există insă o problemă cu „valorile si principiile europene”, deoarece europarlamentarii primesc pensii speciale.
M-a emotionat reactia lui Rares Bogdan când a aflat recenta decizie a CCR.
II dăduseră lacrimile, se sufoca de nervi. Pe bună dreptate. 

În afară de faptul că are un salariu de 8000 euro lunar, va primi si o pensie specială, ca europarlamentar, de 4600 de euro pe lună, după un mandat de patru ani.

Să spunem că după incă trei incercări, Noul PSD si Noul PNL (fără UDMR care nu are atâta bucurie populistă) vor reusi să mai anuleze incă o dată legea.
Care vor fi efectele, in conditiile in care pensiile fostilor parlamentari reprezintă aproximativ 5% din totalul pensiilor speciale?
Păi, să impărtim 10 milioane euro pe an la 5 milioane de pensionari.
Fiecăruia i-ar reveni un voucher de 2 euro pe an sau 2 vouchere de 1 euro la 6 luni.
Nu vă indemn să impărtiti 500 de milioane, reprezentând suma alocată anual magistratilor, la 5 milioane de pensionari.
Sau să adăugati si celelalte sume alocate celorlalte categorii.
Ar fi politic incorect.
De aici, titlul pe care l-am pus – papagali si populisti.

O să mă intrebati, bine si ce propuneti?
Evident, una de bun simt – impozitarea progresiva a TUTUROR pensiilor speciale, in diferite trepte: peste 5000,
peste 7000,
peste 10000,
peste 15000,
peste 20000lei.
Este inadmisibil să avem (să fi avut) un director de penitenciar cu o pensie de 35000 lei!
Dar, veti spune, CCR nu e de acord.
E adevărat.
De ce credeti?
Au cumva pensii sub 5000 lei?
Si aici există solutii.
Poate că se poate propune, ca solutie alternativă, să nu mai fie asimilati cu magistratii ci, cu parlamentarii (fiind alesi de parlament).
If there is a will there is a way!
Curaj!
Indemnul meu: Căutati solutii inteligente, nu formule populiste.” .

Sursa :

https://www.luju.ro/despre-papagali-si-populisti

Ca să nu fiu acuzat că fac jocul vreunui partid, formațiune politică sau ONG , postez spre LECTURARE articolul de pe :

https://romania.europalibera.org/a/amendamente-cu-dedicatie-pentru-partide-%C8%99i-udmr/31846671.html

din care se poate constata că TOȚI politicienii parlamentari , neparlamentari, guvernanți sau baroni locali se ACUZĂ și CRITICĂ reciproc pe BANII ROMÂNILOR !!! 🙂 🙂 🙂

Pentru persoanele virtuale care NU doresc să COMENTEZE politica politicienilor români care au adus ROMÂNIA postdecembristă în situația de COLONIE de mâna a treia a occidentului INTERESAT doar de implementarea politicii lui

le sugerez să acceseze link-ul :

Adrian Volintiru: ”Măsurile lui Virgil Popescu au majorat prețul gazelor”

Alioșa .

14/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/10.

Filed under: generale — Aliosa @ 8:36 am

Motto:

” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga) .

Iohannis a semnat: Armată comună cu Ucraina!

https://www.manager.ro/articole/economie-139/cum-explica-presedintele-iohannis-scumpirile-din-prezent-de-vina-e-vladimir-putin-112506.html

Iată ce a declarat președintele României, Klaus WERNER Johannis , versus situația economică în care se găsește ROMÂNIA din cauza LIBERALIZĂRII de către ” guvernul lui” a prețurilor la ENERGIE și gaze naturale :

”Noi ne împrumutăm evident mai scump, dacă avem o inflație mai mare. Inflația mai mare a apărut din prețurile energetice mărite, din prețul general crescut, toate venind din cauza războiului lui Putin împotriva Ucrainei.

Deci, dacă românii caută pe cineva vinovat, este ușor de identificat; se numește Putin și Federația Rusă. Dar, evident, Guvernul încearcă să atenueze acest impact, însă este foarte clar că, în situația în care avem o inflație crescută și nu suntem singurii, din păcate, acest lucru se întâmplă cam peste tot, inflația crescută înseamnă dobânzi mai mari, înseamnă evident că ne împrumutăm mai scump. Eu cred că Guvernul a găsit soluțiile posibile la acest moment”. (Klaus Iohannis)

În ” România educată” 🙂 😦 🙂

de profesorul de fizică ,Klaus WERNER Johannis de vreo 7 ani și ceva gestionată 😦 , DEZASTRUL din EDUCAȚIE semnalat în link-ul de mai sus , se SIMTE , se VEDE , se AUDE , nu numai în baruri, cluburi de distracții, discoteci și festivaluri , ci și în Parlamentul României , unde , unii parlamentari se comportă mai rău ca la ” ușa cortului ” !!! 😦 😦 😦

În contextul creșterii exagerate a prețurilor la ALIMENTE când MILIOANE de români trăiesc din ce în ce mai greu pentru că PENSIA și SALARIUL nu le permite luxul de a cumpăra pentru mâncare și altceva decât verdețuri, legume și ceva cartofi 😦 😦 😦 guvernatorul BNR , Mugur Isărescu ,care încasează lunar și PENSIA și SALARIUL, cu un tupeu caracteristic fermierilor viticoli , RECOMANDĂ românilor să mai BEA și câte un CEAI de TEI ! 😦

” Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitaţia e caracteristică perioadelor de criză.
E de înţeles, dar eu cred că autorităţile noastre trebuie să transmită mai calm.
Am înţeles şi eu mesajul, mai bem câte un ceai de tei.” ( Mugur Isărescu, guvernatorul BNR).

Mai multe pe :

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-25551594-video-mugur-isarescu-romania-nu-mai-este-locul-1-inflatie.htm

” Și totuși, să nu uităm, tovarăși!
Că trece timpul, ne luăm cu altele și rămânem convinși că din cauza rușilor plătim mai mult la energie.
Nu, nu, amintiți-vă bine, cât incă sunt calde faptele, facturile la energie au bubuit din noiembrie 2021, cu 3 luni înainte de începerea războiului.
Cu toate că luăm doar 10% din energie de la ruși, avem de 3 ori mai mare prețul decât ungurii, care importă totul de la ruși.
Așa că degeaba stați ca șobolanii in casă dârdâind de frig ca să îl pedepsiți pe Putin, prețul mare la energie inseamnă prețuri mari la orice, de la papa până la cârpele din Zara. Si daca v-ați apuca să vă faceți pâinea în casă sau să vă croiți singuri hainele, cuptorul sau mașina de cusut merg tot cu gaz sau cu curent. Energia e vitală, fără ea ești mort.

ȘI tu ca individ și țara ca entitate colectivă.
Așa că nu din cauza războiului sunteți mai săraci, ci din cauza hoților care îl țin în brațe pe Popescu la Energie ca să poată ei să fure maxim din buzunarele voastre.
Cu asta se ocupă securiștii noștri, nu cu siguranța cibernetică, militară, financiară sau de orice fel a românilor.

Până la Putin, vedeți-vă dușmanul de la gard, ca lui îi îndesați salarii, indemnizații, prime, resorturi hoteliere, vacanțe de lux, locuințe de serviciu, pensii speciale, practic tot ce nu aveți voi, săracilor!
Poate să îmi spună cineva dintre scl@wii din guvern sau din partidele astea care au pupători în guvern de ce mai e Popescu ministru?”
Sursa :
https://www.facebook.com/adriana.vitanbalint

Iar în final de postare , din toată inima , o sinceră urare de succes reprezentantului României și echipei sale ,care va evolua în această seară la TORINO ( 22.00 ora ROMÂNIEI , 21.00 ,ora ITALIEI) în FINALA EUROVISION 2022 !!! 🙂 🙂 🙂

NOTELE acordate de JURIUL din ROMÂNIA vor fi transmise online organizatorului concursului EUROVISION 2022 de către prezentatoarea ȘTIRILOR SPORTIVE de la televiziunea publică , Eda Marcus !!! 🙂 🙂 🙂

http://eurovision.tvr.ro/2022/

Alioșa .

12/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/9.

Filed under: generale — Aliosa @ 9:19 am

Motto :

Tăind și defrișând fără discernământ PĂDUREA 🙂 🙂 🙂 ” pas cu pas” are de suferit și NATURA 😦 😦 😦 și în ultimă instanță , OMUL !!! 😦 😦 😦 Așa că , stimată vizitatoare și stimat vizitator ……………..,

” RECLAMĂ MASCATĂ PENTRU CEI CARE VÂND LEMN TĂIAT ILEGAL

Cum a ajuns televiziunea publică să promoveze interesele companiilor sancționate sau anchetate penal pentru comerț cu lemn furat din păduri. În culisele emisiunii TVR se ascunde și un posibil conflict de interese.

„Iubesc pădurea și sunt îndrăgostit de lemn”.

 Sub acest titlu, TVR 2, televiziune finanțată cu bani publici, difuzează de câteva luni, în fiecare sâmbătă, o rubrică de reportaje despre industria lemnului. Sunt 10 minute de emisie în care reprezentanții companiilor de prelucrare a lemnului își fac reclamă și discută despre cum sprijină comunitățile cu sute de angajați și cât de eficientă este utilizarea lemnului de către ei. 

Rolul de reporter e asumat deseori de Cătălin Tobescupreședintele Prolemn, organizație neguvernamentală finanțată de marii procesatori de lemn – unii acuzați sau sancționați chiar pentru comerț cu lemn tăiat ilegal. Tobescu apare alături de intervievați discutând despre chestiuni tehnice și plusvaloarea pe care companiile respective o aduc economiei naționale. 

Alteori, rolul este preluat de către Răzvan Petrișor, jurnalist TVR și realizatorul proiectului de televiziune. 

„Emisiunea aceasta să știți că nu o fac după cum mă taie pe mine capul. Am de partea mea cei mai buni specialiști în silvicultură și în industria lemnului. Credeți-i mai degrabă pe ei, eu sunt doar un intermediar între adevăr și publicul televiziunii publice care trebuie să fie cel mai informat dintre toate.”  

Așa începe Petrișor unul dintre episoadele campaniei dedicate industriei lemnului. Nicio întrebare însă despre acuzațiile privind procesarea de lemn tăiat ilegal sau despre sancțiunile și investigațiile penale în care sunt sau au fost vizate aceleași companii promovate în seria TV.

HS BACO Panels, una dintre cele șase unități de producție ale grupului Holzindustrie Schweighofer, apare într-un astfel de episod.

Austriecii de la Holzindustrie Schweighofer sunt investigați de procurorii antimafia pentru tranzacții cu lemn tăiat ilegal, iar controalele realizate, în 2015, de Ministerul Apelor și Pădurilor arată că în jurul fabricii de la Sebeș se dezvoltase un mecanism ilegal:

„Din cazurile prezentate rezultă suspiciunea că personalul silvic de la unele structuri silvice autorizate, unii reprezentanții ai HSR Sebeș (filiala Holzindustrie-nn) din teritoriu și unele societăți comerciale care prestează servicii de exploatare sau furnizează material lemnos HSR Sebeș, pun la dispoziția acestei societăți material lemnos fără proveniență legală, pe o filieră care să dea o aparență de legalitate la punerea în valoare a masei lemnoase” (extras din raportul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor).

Anul trecut, compania Holzindustrie Schweighofer (redenumită, între timp, HS Timber Production) a primit o amendă istorică pentru industria lemnului de la Consiliul Concurenței: peste 10 milioane de euro. Investigația urmărise practicile anticoncurențiale în derularea de licitații pentru achiziția de masă lemnoasă. De altfel, companiei i-au fost confiscate, în ultimii ani, mai multe garnituri de tren încărcate cu lemn, pe motiv că nu dețineau documente legale. 

Parteneriatul cu televiziunea publică. 

Cu doar câteva luni înainte ca postul de televiziune să difuzeze primul episod al seriei de reportaje, pe 10 iunie 2021, asociația Prolemn lansa o campanie video de promovare cu exact același nume: „Iubesc pădurea și sunt îndrăgostit de lemn”. Persoanele intervievate de asociație sunt apoi promovate în rubrica emisiunii difuzată de postul public. 

Maratonul video al asociației are, în online, peste 80 de episoade. Prolemn și-a asumat, pe pagina oficială, un rol activ în realizarea materialelor difuzate de televiziunea publică: „În această toamnă vom demara emisiunile TV realizate cu sprijinul lui Răzvan Petrișor”.

Într-o postare din iunie 2021, pe paginile oficiale de Facebook și Youtube, asociația anunța și că are un parteneriat/proiect media cu Televiziunea Română.

Televiziunea publică ne-a precizat că nu există niciun parteneriat cu asociația condusă de Cătălin Tobescu: 

„(…) Între Serviciul Român de Televiziune și Asociația Prolemn nu există niciun acord/parteneriat semnat. Emisiunea (…) la care faceţi referire include rubrica «Iubesc pădurea şi sunt îndrăgostit de lemn» în care au fost prezentate o serie de subiecte despre silvicultură, rolul economic şi social al pădurii, educarea publicului privind recoltarea şi prelucrarea durabilă a resursei naturale regenerabile, dar şi o serie de interviuri cu silvicultori şi industriaşi care susţin folosirea lemnului recoltat în mod legal şi respectă legislaţia în vigoare.

Episodul pilot și tăierile ilegale. Pe 31 ianuarie 2022, Răzvan Petrișor a transmis TVR un punct de vedere în care a susținut că emisiunea are la bază conceptul de promovare a creșterii suprafeței împădurite a României: „(…) și de a explica că pădurea are o a doua funcție, cerută de societate, anume asigurarea masei lemnoase pentru industriașii care lucrează cu materie primă recoltată legal. (…) Pentru că nu toți care lucrează în industria lemnului sunt mafioți. Dimpotrivă”.

Lemnul recoltat legal a fost și punctul central al episodului pilot, lansat de TVR 2 pe 6 noiembrie 2021. Companiile prezentate în materialul video erau din județul Bistrița Năsăud. Echipa de televiziune vizitase Ocolul Silvic Romuli, despre care realizatorul TVR susținea apoi că „este fără tăgadă exemplu de bune practici în gospodărirea pădurii”.

Reportajul TVR nu face însă nicio mențiune că tocmai acest Ocol Silvic se judeca atunci cu Poliția Română într-un caz de tăieri ilegale de lemn. Ocolul Silvic a contestat confiscarea a 42 de metri cubi de lemn care au fost găsiți într-unul din depozitele sale și despre care polițiștii au susținut că nu au documente legale. La trei săptămâni de la difuzarea episodului pilot, Judecătoria Năsăud a confirmat investigația poliției: „Instanţa reţine că sancţiunea contravenţională este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”. Decizia nu este definitivă, procesul fiind acum în faza de apel.

În martie 2021, Ocolul Silvic apare menționat într-un nou dosar penal pentru lemn tăiat ilegal. Inspectorii Gărzii Forestiere Cluj au descoperit că aproape 20 de arbori au fost doborâți cu un utilaj forestier. Ocolul Silvic a încercat să ascundă faptele, invocând faptul că sunt „produse accidentale” cauzate de calamități naturale. 

Urme ale cablurilor metalice cu care arborii au fost trași de utilaje apar în fotografiile atașate de Garda Forestieră unui comunicat de presă.   

La control, inspectorii forestieri au descoperit că „sub denumirea de «produse accidentale» au fost puși în valoare un număr de 19 arbori, care în realitate au fost dezrădăcinați cu ajutorul unui utilaj și nu proveneau din doborâturi de vânt sau alte fenomene naturale, prezentând urme de cabluri pe trunchiurile arborilor, conform foto atașate”, potrivit comunicatului de presă care era însoțit de fotografiile cu arborii puși la pământ. 

După Ocolul Silvic Romuli, reportajul TVR 2 a continuat cu reprezentanții a două grupuri de companii din Bistrița, patronate de oamenii de afaceri Traian Larionesi (Frasinul) și, respectiv, Emil Iugan (MIS Grup). Traian Larionesi a fost unul dintre cei mai importanți parteneri ai austriecilor de la Holzindustrie prin compania Frasinul.

RISE a scris despre asta în 2015. (Detalii, AICI)

De altfel, compania lui Larionesi a fost amendată, anul trecut, cu 600.000 de euro pentru implicarea în tranzacții ilegale la licitații. 

Emil Iugan este fondatorul grupului MIS Grup. Una dintre companiile sale, Silvania International, a fost și ea amendată cu aproape 100.000 de euro în același dosar al Consiliului Concurenței, în care au fost sancționate atât Frasinul, cât și Holzindustrie.

În plus, Silvania Internațional și Holzindustrie Schweighofer se numără printre membrii fondatori ai asociației Prolemn. Austriecii și firma lui Iugan și-au recunoscut faptele în fața Consiliului Concurenței și au beneficiat de o reducere a sancțiunilor.

„Prin împărțirea loturilor licitate și a surselor de masă lemnoasă, în funcţie de interes, înţelegerile concertate au restricţionat grav concurenţa, din perspectiva cererii manifestate pe piața analizată, alterând procesul competitiv în cadrul licitațiilor, iar eliminarea competiției a vizat adjudecarea masei lemnoase, la cel mai mic preţ posibil.” (Sursa: Consiliul Concurenței).

„Nu e un conflict de interese”. Am solicitat TVR să precizeze dacă rubrica respectivă a fost sponsorizată de Prolemn. Nu am primit niciun răspuns. Într-un punct de vedere trimis SRTv, realizatorul Răzvan Petrișor a susținut că emisiunea nu a avut un buget de producție alocat de televiziunea publică și că filmările au fost realizate în timpul său liber.

Realizatorul a susținut și că a avut și o înțelegere cu asociația pentru emisiune:

„Mi-au spus că mă pot ajuta și cu ilustraţie proprie. Am convenit verbal, prin gentlemen agreement, să mă ajute cu documentarea, cu ilustraţie, cu identificarea unor silvicultori de la stat și de la ocoale private, cu industriași și mobiliști care folosesc doar lemn recoltat legal și care respectă toată legislația națională și internațională în domeniu, neavând niciodată vreun conflict cu legea în acest sens. PROLEMN nu a intervenit sub niciun aspect în conceptul editorial al rubricii, ea fiind strict un demers jurnalistic personal, ca Jurnalist senior TVR”.

Reporterii RISE Project au descoperit că, în timp ce Răzvan Petrișor realiza materialele video, care ulterior au fost difuzate de TVR, soția lui primea bani, prin intermediul firmei Imediat Vision SRL, de la asociația Prolemn. Anul trecut, asociația a virat către acest SRL peste 65 de mii de lei, echivalentul a 13.000 de euro. Imediat Vision SRL are ca activitate principală servicii de reprezentare media. A raportat la Ministerul Finanțelor, în 2020, încasări de doar 645 de lei și un singur angajat.

Contactat telefonic, realizatorul TVR a susținut că nu știe ce servicii a prestat firma soției sale în schimbul celor 13.000 de euro. Ne-a spus și că nu el a ajutat-o să intre în legătură cu asociația industriei de prelucrare a lemnului:

„Nu știu ce coincidențe sunt sau nu sunt, ideea este că nu e niciun conflict de interese, nu se prejudiciază nimic, nu există nimic, nu înțeleg care e treaba. Una e jurnalismul și ce ține de jurnalism. Și una e partea cealaltă”. 

Majoritatea episoadelor difuzate de TVR 2 îl arată pe președintele Prolemn, Cătălin Tobescu, în rolul de moderator. El este cel care interacționează cu personajele, trasează direcțiile discuției, adresează întrebări oamenilor de afaceri sau angajaților din companii, precum și oficialilor din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

De altfel, Prolemn și-a asumat în comunicarea publică rolul activ în realizarea reportajelor difuzate de TVR. „Seria pe care o documentăm alături de jurnalistul Răzvan Petrișor și Descălecaţi în Carpaţi (emisiunea care conține rubrica dedicată pădurilor) continuă filmările în țară – de-a lungul și de-a latul, de la nord la sud și de la vest la est”, apare scris într-o postare a Prolemn pe contul oficial de Facebook.

Parteneriatul cu televiziunea publică apare menționat și într-un document intern al Prolemn obținut de RISE Project. Acesta poartă numele de „Plan media extins”. Din metadatele fișierului reiese că documentul a fost creat în februarie 2021, iar printre cei care au contribuit la el a fost Cătălin Tobescu, președintele Prolemn.

Documentul prezintă strategia internă a asociației pentru a promova industria printr-o „campanie media de informare intensivă și extinsă, pe principiul «picăturii chinezești» (…) campania de comunicare trebuie să fie una proactivă, ea să impună tema, nu una reactivă, de retur, defensivă, justificativă”.  

Pentru costurile de realizare și mediile de difuzare, strategia include trei posturi de televiziune – TVR, B1Tv și Realitatea. Din cifrele estimate, TVR prezintă costurile cele mai reduse – 4000 de euro, plus TVA, fără cheltuieli de difuzare. 

Autorul documentului explică și de ce a ales TVR: „Emisiunea este una consacrată, fiind la al 5-lea sezon și tratează în stil antiisterie și antidezinformare problema «silvică și de prelucrare a lemnului» încă din sezonul 1”.

În paralel, compania Holzindustrie Schweighofer se pregătea să sponsorizeze asociația Prolemn cu 145.000 de euro. Un draft de contract arată că banii ar fi trebuit utilizați și pentru „dezvoltarea unei platforme de dialog și comunicare comune a organizațiilor din sector”.

Poziția președintelui Prolemn față de fenomenul tăierilor ilegale a fost prezentă în mai multe episoade difuzate de TVR și asumată și de realizatorul Răzvan Petrișor. Cătălin Tobescu a atacat în ultimii ani organizațiile neguvernamentale care au denunțat furturile din păduri, acuzându-le de manipulare.

Cătălin Tobescu a confirmat și el parteneriatul cu firma soției realizatorului TVR, dar a insistat că Răzvan Petrișor nu a primit niciun ban de la asociație pentru materialele difuzate de TVR: „13.000 de euro este o sumă ridicolă în momentul în care vorbim despre promovare pe televiziuni. Hai să fim serioși. Dacă dumneavoastră credeți că cu 13.000 de euro faci nu știu ce emisiuni pe TVR 1 (…). Intrăm în lucruri derizorii. Dacă era vorba de sute de mii de euro… Despre ce vorbim?”

Cât privește promovarea în primele episoade ale unor companii sancționate pentru lemn ilegal, Răzvan Petrișor a explicat că el nu verifică toate instanțele de judecată pentru a afla aceste detalii. Întrebat dacă a ales să prezinte numai aspectele pozitive ale industriei, Răzvan Petrișor a reacționat:

„Absolut, de putred este plin peste tot. (…) Eu nu trebuie să vă dau socoteală, să vă spun cum gândesc, da?”

Andrei CIURCANU ” .

  • Sursa :

Comentariile le las pe seama iubitorilor de ADEVĂR și ai PĂDURILOR din ” Grădina Maicii Domnului ” !!! 🙂 🙂 🙂

Iar în final de postare-republicare , SIGUR fiind că lumea virtuală se va ABȚINE din motive doar de ea știute 😦 dar de mine bănuite 🙂 să COMENTEZE pe baza celor sus republicate , voi posta despre

Combinatul Metalurgic ”AZOVSTAL”

” În 1897, un domn din Germania și unul din Statele Unite s-au dus țarul Nicolae al II-lea al Rusiei cu propunerea de a construi o fabrică de produse metalurgice.

Rușii au fost de acord, iar la Mariupol se construia: ”Nikopol-Mariupol Mining and Metallurgical Society”.

Mariupolul avea trei avantaje cheie: era aproape de cărbunii din Donbas, era port la mare și avea și minereuri de fier în apropiere. Denumirea sus menționață a durat până în  1920, când tovarășii roșcați au naționalizat uzina. Pe vremea lui Stalin, nou numita  –

” Ma риупольский металлургический комбинат имени Ильича” –  ”Uzină

Metalurgcă din Mariupol numită după Ilici” a început să producă în principal țevi, dar și elemente de oțel speciale și piese pentru locomotive sau instalații industriale. 

În 1940 aici, după multe teste, au fost create 10 clase de oțel speciale numite ”Morozov” – era oțelul blindat pentru tancurile sovietice. Fabrica de locomotive de la Voroșilovgrad (actualul Luhansk) era în apropiere, iar noul combinat metalurgic pe care sovieticii au decis în 1930 să il construiască în aproiere, a fost ridicat cu tabla și oțelul de la Uzinele Ilici.

Astăzi combinatul Ilici este al doilea cel mai mare combinat metalurgic din Ucraina după cel de la Krivoi Rog, iar împreună cu Azovstalul și uzinele adiacente formează cel mai mare complex industrial al  Ucrainei.

Decizia sovieticilor din 1930 de a ridica o oțelărie în Mariupol s-a bazat pe avantajele pe care deja le aveau, pe tradiția combinatului deja existent dar și pe proaspăt descoperit si abundentul depozit de minereu de fier de la Kamysh-Burunskoye, din peninsula Kerci.

În 1933, ca urmare a vizitei amicului nostru din povestioarele anterioare Sergo Ordzhonikidze, Comisarul Industriei Grele, uzina Azovstal intră în pâine ( 12.08.1933, 06:19)

În 1935 primul cuptor oscilant cu vatră deschisă de 250 de tone era pus în funcțiune în URSS. În mai 1939 la Azovstal se stabilește și un record mondial: 1614 tone de fontă produse într-o singură zi.

Când nemții au ciocănit la ușa Mariupolului, în 1941, la oțelărie funcționau patru furnale și șase cuptoare cu vatră batantă. Deja combinatul se întindea pe vreo 6 kilometri pătrați la suprafață, iar o parte din galeriile subterane erau deja construit. În numai o lună de zile, muncitorii de la Azovstal au reusit să demonteze aproape 20% din combinat – piesele esențiale și să le transfere în Urali.  Pe 7 octombrie 1941 la ora 13:00 pleca ultimul tren cu muncitori și materiale, iar la 18:00 armate germană intra în combinat.

Nemții l-au repus pe picioare și l-au botezat Uzina Azov 1. Mmm..nu chiar toți muncitorii au plecat, unii au rămas în subterane și au început să ii saboteze pe nemți.

Când naziștii erau aproape gata să bage prima șarjă de oțel, doua grupuri de sabotori din subterane au făcut pilaf furnalul 1.  Retragerea germanilor a însemnat și distrugerea aproape în totalitate a Azovstalului.

În 1948 cele patru furnale au fost complet reparate, iar doi ani mai târziu încă patru furnale erau funcționale, pentru ca în 1959, combinatului Azovstal să îi fie adăugat cel de-al nouălea furnal și cel mai mare dintre toate: „Donețk-Komsomolskaya”.

Tot în această perioadă a fost începută extinderea subteranelor. Aici intervine un pic geologia. Bafta face ca deși Azovstalul să se afle la nici 50 de metri deasupra nivelului mării, sub stratul consistent de cernozion să existe depozite solide de conglomerate numai bune pentru a scormoni prin ele. În perioada de maximă dezvoltare a combinatului suprafața acestuia era de peste 15 km. pătrați și aici lucrau peste 50.000 de oameni, iar oamenii ăștia, în caz de atac nuclear trebuiau să se adăpostească undeva.

Pe cale de consecință, sub combinat, inginerii sovietici au confecționat un întreg labirint de 24 (30) de kilometri de tuneluri și buncăre. Preponderent sunt pe două și trei niveluri, dar în anumite zone acestea ajung și la șase niveluri  în subteran și anume până la 150 de metri adâncime.

Sub combinat sunt cel puțin patru buncăre antiatomice de mari dimensiuni, spații pentru provizii, dormitoare, săli de mese, tuneluri de comunicații, scurtături. Este un întreg labirint. 

De la bun început subteranele Azovstalului au fost concepute să reziste războiului atomic. Capacitatea labirintului era de 20.000 de persoane. Tunelurile au multiple ieșiri în interiorul combinatului, dar și în instalațiile industriale din apropiere și în zona portuară a combinatului.

După ce Azovstalul s-a trezit in Ucraina, tot a rămas o forță mondială în materie de oțeluri. În 2006 a fost cumpărat de un grup controlat de Rinat Akhmetov ( oligarhii ucraineni nu sunt cu nimic mai prejos decât cei ruși). În momentul cumpărării combinatul era modernizat, performant și competitiv pe piața mondială.

În timpul primului război din Donbas cheia Mariupolului a fost fix combinatele astea. Dacă ucrainenii pierdeau un oraș mai era cum mai era, dar dacă pierdeau complexul Azovstal – Ilich rămâneau săraci lipiți.

Probabil vă întrebați de ce apărătorii sunt la Azovstal și nu la Ilici. Ei bine, combinatul Ilici are și el galeriile lui subterane și este cu 50% mai mare ca suprafață decât Azovstalul, dar Ilici ar fi fost mult mai greu de apărat. Azovstalul are pe o latură râul Kalmius, iar pe altă latură marea Azov.  Tocmai de aceea, după 2014 ucrainenii au hotărât ca Azovstalul să devină ultima redută a Mariupolului.

Au refăcut subteranele și le-au extins, au reparat generatoarele și au dotat întregul labirint cu toate cele necesare pentru apărare și supraviețuire.

Când au venit rușii acum două luni peste ei, subteranele combinatului erau bine pregătite pentru apărare.

Mai mult de atât, bombardamentele rusești le-au făcut un serviciu apărătorilor: ei încă mai au în combinat ascunse piese de artilerie și tancuri, iar configurația locului a fost așa dramatic schimbată încâtarmata rusă nu are cum să intre cu armament greu acolo.

Multe zone sunt minate de ucraineni, iar lunetiștii apărătorilor sigur fac o treabă bună. Subteranele vor rezista în continuare până la epuizarea rezervelor. Singura încurcătură pe care o au apărătorii ucraineni sunt cei in jur de 1000 civili, de care trebuie să aibă grijă.

În acest moment rușii au izolat Azovstalul, așa cum a cerut Putin,  și îl bombardează sălbatic inclusiv cu artilerie navală, însă ideea de a intra în el și de a-l curăța cu soldați, ar fi, fără îndoială, foarte costisitoare pentru ruși.

Atâta timp cât ucrainenii controlează combinatul, Mariupolul nu este cucerit oficial.

Pot face rușii câte parade vor acolo, dar amenințarea unor atacuri va exista tot timpul. Tocmai de aceea vor fi obligați să țină în oraș numeroși soldați, soldati care nu vor ajunge pe alte fronturi pe de o parte, iar pe de altă parte, morcovul unor atacuri în oraș va fi destul de mare. În acest moment nu se pune problema reconstruirii combinatului nici de ruși, nici de ucraineni” .

Trimis de un prieten prin Yahoo Mail !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

11/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/8.

Filed under: generale — Aliosa @ 7:38 pm

În loc de motto:

Despre cele petrecute la Campionatul Mondial de Hochei din Slovenia înaintea meciului naționalelor de hochei ale ROMÂNIEI și Ungariei , mi-este silă să-mi exprim opinia ,așa că, las SPECIALIȘTII să se pronunțe !!! 🙂 🙂 🙂

https://evz.ro/scene-revoltatoare-la-campionatul-mondial-de-hochei-gest-incalificabil-al-jucatorilor-romaniei-la-meciul-cu-ungaria.html

https://adevarul.ro/news/sport/hocheistii-nationala-rupt-tacerea-s-a-intamplat-fapt-meciul-ungaria-1_627bc1d45163ec42714bde41

https://romania.europalibera.org/a/scandal-sportivi-hochei-imn-tinut-secuiesc-ungaria/31843092.html

https://www.ziarelive.ro/stiri/meciul-de-hochei-ungaria-romania-agitaspiritele-in-coalitie-ministrii-udmr-in-centrul-scandalului.html

” Președintele FR Hochei, prima reacție în scandalul intonării imnului Ținutului Secuiesc: „Vor să ne destabilizeze” » Cine a refuzat să cânte + ce pedepse riscă vinovații

Jucătorii României au intonat imnul Ținutului Secuiesc

Jucătorii României au intonat imnul Ținutului Secuiesc

Acuzații șocante de blat la Mondial!

„Hocheiștii de etnie maghiară au trădat România. Au jucat cu inima pentru Ungaria .

Articol de Marius Mărgărit – Publicat marti, 10 mai 2022 12:05 / Actualizat marti, 10 mai 2022 13:06

Alexandru Hălăucă, președintele Federației Române de Hochei, a comentat evenimentele de la meciul dintre România și Ungaria, de la Campionatul Mondial.

Contactat de GSP.ro, Alexandru Hălăucă s-a declarat stupefiat de cele întâmplate la meciul de hochei și a anunțat că joi, în Biroul Federal, vor fi analizate evenimentele, se vor urmări mai multe înregistrări și se vor asculta declarațiile celor implicați.

Potrivit regulamentelor, jucătorii României care au intonat „imnul Ținutului Secuiesc” riscă să fie suspendați minimum 1 an de la echipa națională, dar ar putea fi suspendați și la echipele de club, în funcție de gradul de implicare.

Vicepremierul Sorin Grindeanu, după evenimentele revoltătoare de la România - Ungaria: „Este o lipsă nerușinată de respect față de România! Respect celor trei jucători ROMÂNI care nu au participat la această mascaradă!”

CAMPIONATUL MONDIAL

Vicepremierul Sorin Grindeanu, după evenimentele revoltătoare de la România – Ungaria: „Este o lipsă nerușinată de respect față de România! Respect celor trei jucători ROMÂNI care nu au participat la această mascaradă!”

Președintele Federației de Hochei acuză: „Din Ținutul Secuiesc se încearcă destabilizarea echipei naționale”

„Eu nu am fost acolo, dar am urmărit meciurile și știu ce s-a întâmplat. Am convocat de urgență Biroul Federal, pentru joi, și urmează să luăm măsuri. Nu trebuia să se întâmple așa ceva!

Jucătorii trebuiau să iasă de pe gheață când a început să se cânte imnul secuiesc. Inițial, la stația de amplificare s-a pus imnul Ungariei și s-a ridicat drapelul Ungariei. Așa se procedează, se cântă imnul echipei câștigătoare. Nu știu dacă jucătorii au cântat și imnul Ungariei, dar știu că mulți au rămas pe gheață și au cântat imnul Ținutului Secuiesc.

Nu e o noutate, s-a mai întâmplat acest lucru și pe vremea când era președintele Federației domnul Barna (n.r. – Tanczos Barna, în prezent ministru al mediului, propus de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, UDMR. Acesta a fost prezent în tribună, la meciul cu Ungaria). 

Președintele FR Hochei, prima reacție în scandalul intonării imnului Ținutului Secuiesc: „Vor să ne destabilizeze” » Cine a refuzat să cânte + ce pedepse riscă vinovații

Alexandru Hălăucă

Trei  jucători, Bedilă, Gliga și Mircea Constantin s-au dus direct la vestiar. Unii, precum Trancă, Toke și alții de alte etnii, au rămas pe gheață, în partea opusă galeriei Ungariei. 

Biroul Federal va lua măsurile care se impun, Cazul va ajunge și la Comisia de Disciplină a Federației. În Biroul Federal sunt 13 membri, dintre care doar unul este de etnie maghiară, Laszlo Laszlo Hodoș, de la SC Miercurea Ciuc”, a spus Alexandru Hălăucă pentru GSP.ro.

Președintele a continuat și acuză că se încearcă destabilizarea naționalei, în vederea alegerilor pentru șefia Federației.

„În 2014, când am preluat funcția de președinte, echipa națională era complet destrămată. Timp de 2-3 ani m-am rugat de jucătorii maghiari și români să vină la echipa națională. Pur și simplu refuzau. M-am chinuit să-i facă să vină și să refacem naționala. 

Dar acum, din partea celor din așa-zisul Ținut Secuiesc se încearcă destabilizarea echipei naționale. În august vom avea alegeri și probabil că vor să pună pe cineva din acea zonă”, a mai spus președintele Federației de Hochei.

Din informațiile Gazetei Sporturilor, reprezentații hocheiului din Ținutul Secuiesc vor să-l aducă la șefia FR Hochei pe Marius Gliga, fost internațional. Acesta a fost secretar general în Federației în timpul mandatului lui Barna (2008-2013), iar în prezent este angajat în Federația de Hochei din Ungaria.

VIDEO Jucătorii României au intonat imnul Ținutului Secuiesc

Citește și: 

https://www.gsp.ro/sporturi/hochei/prima-reactie-a-lui-tanczos-barna-ministrului-mediului-663136.html

Stimată vizitatoare și stimat vizitator ,dacă cele sus postate-republicate , NU te îndeamnă a COMENTA 😦 este treaba TA ,dar EU te ÎNDEMN sincer și dezinteresat să……………,

09/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/7. Ex-președintele Traian Băsescu , UNA a declarat , și ALTA a făcut .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:09 am

Motto :

” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga) ! 🙂

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24788978-interviu-cine-sunt-aromanii-meglonoromanii-istroromanii-cine-vrea-declare-minoritate-radu-baltasiu-constituirea-unei-minoritati-cea-mai-mare-absurditate-istoriei-contemporane-romanilor.htm

Rămânând fără protecția SPP după decizia DEFINITIVĂ și EXECUTORIE a ÎCCJ

https://www.mediafax.ro/social/traian-basescu-nu-mai-beneficiaza-de-protectia-spp-20671922

ex-președintele Traian Băsescu a declarat cu subiect și predicat la acea vreme , că se va descurca și fără SPP ! 🙂

Incredibil dar adevărat ,
un veteran din Afganistan DECORAT
de Traian Băsescu , ex-președintele ” jucător”
informator, turnător și colaborator,
la ÎNCHISOARE cu EXECUTARE a fost condamnat 🙂 🙂 🙂
pentru ABUZ SEXUAL repetat ,
asupra unui MINOR nevinovat !!! 😦 😦 😦

Toate detaliile pe :
https://stirilazi.ro/veteran-roman-din-afganistan-decorat-de-basescu-condamnat-pentru-abuz-sexual-asupra-unui-minor/

Cum Traian Băsescu UNA a declarat , și ALTA a făcut mai ales în timpul celor ZECE ani de mandat de președinte de țară 😦 😦 😦 după câteva zile de umblat fără protecția SPP în căutarea unei case ,

de parcă CASA din strada Mihăileanu din București

pe care și-a atribuit-o ilegal când era primarul general al capitalei ,era închiriată cuiva , individul s-a răzgândit ” deîndată” 🙂

și a cerut Curții de Apel București ,

suspendarea deciziei de retragere a dispozitivului de protecție și pază, emisă de SPP pe 28 martie ca urmare a deciziei ÎCCJ !!! 🙂 🙂 🙂


Numai că , ” GHINION” 🙂 ,

Curtea de Apel București nu a stabilit un termen de judecată 🙂 așa că , colaboratorul securității ca poliție politică s-ar putea să aibă de așteptat mult și bine ! 🙂

Pentru toate detaliile, recomand accesarea link-ului :

https://evz.ro/traian-basescu-a-rabufnit-mutarea-fostului-presedinte-dupa-ce-si-a-pierdut-privilegiile-va-ajunge-in-instanta.html

După părerea mea , ex-președintele Traian Băsescu ar putea locui cu Eba ,” făta lui tata ” cea plină de ” SUCCESURI” care în 2010 în plină criză economică și socială ( reducerea SALARIILOR bugetarilor cu 25 % și nu numai ) Elena Băsescu și-a CUMPĂRAT cu 90 de MILIOANE de euro o VILĂ în centrul PARISULUI !!! 😦 😦 😦

– De unde a avut Elena Băsescu , cea plină de ” SUCCESURI” o asemenea sumă ??? 😦 😦 😦

– Răspunsul la ÎNTREBAREA de mai SUS 🙂 se regăsește în MATERIALUL postat prin ” copy paste” mai JOS !!! 🙂 🙂 🙂

” VILA DE PE RUE PÉRIÉ MAZAMET NR. 12, PARIS. PROPRIETAR ÎN ACTE: ELENA BĂSESCU!

Pe strada Périé Mazamet, la numărul 12, se află cea mai luxoasă vilă din zona Parisului, însăşi strada respectivă fiind una de „fiţe”, unde doar bogătaşii lumii îşi pot permite să locuiască. Imobilul este o rarirate pe piaţa imobiliară franceză deoarece a aparţinut unor înalţi demnitari ai Franţei.

O astfel de achiziţie, atât în Franţa, cât şi în mai toate ţările Europei Occidentale, necesită ani de muncă şi un credit ipotecar pentru care cineva ar plăti aproape toată viaţa.

Şi totuşi, ea a fost cumpărată, cu PLATA INTEGRALĂ (90000000 euro!) – in preţul acesta intră şi două vile, mult mai mari, vecine cu prima (în care au fost cazaţi ofiţeri SPP din garda duduii prezidenţiale), de către Elena Băsescu!

Interesant de aflat de unde a avut „fata lui tata” banii cu care a cumpărat superba casă.

Mai mult ca sigur, această nedumerire se va adăuga celorlalte suspiciuni pe care opinia publică le are cu privire la prosperitatea familiei lui Traian Băsescu

(NOTA REDACŢIEI: informaţiile ne-au fost puse la dispoziţie, printr-un important om de afaceri francez, la rândul său europarlamentar, chiar de către reprezentantul agenţiei imobiliare pariziene prin care EBA şi-a achiziţionat bijuteria locativă de 90000000 euro, bani gheaţă!).

De unde a avut banii, având în vedere că ilustrul său tată este bugetar cu un salariu de 4000 RON, mama este casnică, iar salariul său de europarlamentar – chiar dacă e consistent – nu i-ar ajunge nici să cumpere un perete al acestei vile? Probabil că din… succesuri, nu?

Sursa :

Conștient de faptul că cele sus postate-republicate , nu vor fi deloc agreate de foștii pedelisto-băsiști care acum sunt penelisto-johanniști

și ca urmare , COMENTARIILE versus subiectul sus tratat vor lipsi cu desăvârșire , recomand spre imparțială lecturare , articolele :

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/trataul-cu-ucraina-un-act-de-tradare-nationala

https://www.art-emis.ro/editoriale/dupa-recensamint-fiecare-cetatean-va-avea-un-dosar-electronic

Despre 10 MAI ,ziua proclamării în 1877 a Independenței de STAT a ROMÂNIEI ,postez spre aducere aminte tuturor ROMÂNILOR , magistrala poezie ,

Despre Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste și Ziua Europei , care se serbează astăzi , 9 mai , las pe alții să posteze ! 🙂

Alioșa .

07/05/2022

Remember 7 mai 1986/2 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:00 am

Motto:

” Cine UITĂ, nu MERITĂ” ( Nicolae Iorga) .

Cine uită , nu-i fan fotbal !!! 😦 😦 😦

Seara zilei de 7 mai 1986 nu trebuie uitată niciodată de iubitorii FOTBALULUI în general și de fanii echipei militare , STEAUA BUCUREȘTI , în special !

– De ce ? 🙂

– Pentru că în acea seară de 7 mai 1986 , pe stadionul din SEVILLA în fața a peste 70.000 de spectatori și a Familiei Regale a Spaniei , STEAUA BUCUREȘTI

a devenit REGINA EUROPEI la FOTBAL !!! 🙂 🙂 🙂

Din păcate , deși au trecut 36 de ani de atunci , isprava echipei de fotbal a ARMATEI , STEAUA BUCUREȘTI nu a mai fost REPETATĂ NICIODATĂ de nici o echipă românească !!! 😦 😦 😦

Aș avea multe de spus, versus TITLUL de mai sus , dar cum timpul mă presează , recomand fără emfază, accesarea ” deîndată” 🙂 a postului apărut prima dată !!! 🙂 🙂 🙂

În seara zilei de 7 mai 1986 , pe stadionul din SEVILLA , în fața Familiei REGALE a SPANIEI ,în finala Cupei Campionilor Europeni ( CCE ) dintre campioana ROMÂNIEI la fotbal,

STEAUA BUCUREȘTI ,


echipa ARMATEI și a mea de suflet încă de pe băncile Liceului Militar ” Ștefan cel Mare ” din Câmpulung Moldovenesc

și campioana Spaniei la fotbal , FC BARCELONA ,

echipa militară a ” spart gura târgului ” cum se spune în popor !!! 🙂 🙂 🙂

Pentru prima dată în confruntarea fotbalistică dintre CAMPIOANELE statelor capitaliste și socialiste , o ECHIPĂ din blocul socialist , a ajuns într-o FINALĂ a Cupei Campionilor Europeni ( CCE ) la fotbal !!! 🙂 🙂 🙂 Este vorba despre echipa STEAUA BUCUREȘTI care ,după epuizarea celor 90 de minute de joc regulamentare de joc și cele două reprize a câte 15 minute fiecare , SCORUL a fost 0-0 !!! 🙂 🙂 🙂
Pentru a se stabili CÎȘTIGĂTOAREA finalei CCE dintre FC BARCELONA ( Spania) și STEAUA BUCUREȘTI ( România) s-a apelat conform regulamentului CCE în vigoare ,

la executarea loviturilor de la 11 metri


în care EROUL principal a fost PORTARUL stelist

Helmut DUCKADAM

care a APĂRAT 4( PATRU) din cele 5 ( CINCI) lovituri de la 11 metri !!! 🙂 🙂 🙂
https://youtu.be/gMdH7X_rfZo

De-a lungul timpului ,portarul stelist ,Helmult DUCKADAM ,EROUL meciului din finala CCE din 7 mai 1986 dintre FC BARCELONA și STEAUA BUCUREȘTI , a dat dovadă de mult civism, curaj și onestitate ! 🙂

Alioșa, fan STEAUA BUCUREȘTI ! 🙂

P.S.!

Și tot REMEMBER 7 mai ,

dar nu 1986,

ci 1938 ,

merită accesat și link-ul :

https://www.activenews.ro/cultura/Marele-Roman-Octavian-Goga-poetul-Unirii-si-al-patimirii-noastre-urat-si-azi-de-toti-dusmanii-Romaniei-1-Aprilie-1881-%E2%80%93-7-Mai-1938-150712

06/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/6 .

Filed under: generale — Aliosa @ 8:27 am

În loc de motto:

Dacă pe Domniile Voastre nu vă interesează 😦 pe mine mă interesează 🙂 și ca atare ,voi posta prin ” copy paste” un articol scris de un specialist în domeniul militar !!! 🙂 🙂 🙂

” Jocuri toponimice – Tansnistria: Armata a 14-a și conflictul din Transnistria

        Jocuri toponimice – Tansnistria: Armata a 14-a și conflictul din Transnistria

        Geografie lingvistică

        (postarea precedentă)

        Armata a 14-a și conflictul din Transnistria

        Moto: „Moscovia – Taiga ruso-mongolă, sălbatică, întinsoare a jafului”. (Aleksei Tolstoi)

Am scris noi despre Transnitria, zonă a Republicii Moldova (vezi la )

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-tansnistria-1

în două articole succesive. Asta după ce ne-am referit la osândita Ucraina (vezi la )

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ucraina, despre invazie

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-invazie-pos…

Am mai scris multe pe acolo, le găsiți ușor (cei interesați).

În continuarea invaziei, rușii pun accentul pe estul și sudul Ucrainei (vezi )

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-azov

dar și 

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-mariupol), adică despre Marea Azov și importantul oraș port Mariupol. Totul după „maidan”

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-maidan

și după Crimeea

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-invazie-cri….

Unii se așteaptă și folosirea Transnistriei drept cap de pod pentru asaltul asupra orașului Odesa http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-odesa

care ar urma ca etapă mare în cucerirea sudului Ucrainei și interzicerea accesului acesteia la Marea Neagră și Marea Azov. Acesta e motivul tratării conflictului transnistrean.

Războiul din Transnistria, denumit uneori și Războiul moldo-rus, a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între Republica Moldova și autoproclamata „Republica Moldovenească Nistreană” cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor CamencaDubăsariGrigoriopolRîbnițaSlobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Bender, aflat pe malul drept al aceluiași râu.

Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republica Moldovenească Nistreană” (Приднестровская Молдавская Республика, ПМР – „PMR”), faza latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent. Noi vom descrie totul numai din punctul de vedere al jurnalului de luptă al Armatei a 14-a, de care toți vorbesc, dar dispărută…

Așadar, a început conflictul transnistrean, între moldoveni și separatiștii transnistreni. Rușii susțin că subunitățile Armatei a 14-a, aflate în apropierea Nistrului, pe tot parcursul conflictului transnistrean, au respectat strict neutralitatea armată în confruntarea dintre Moldova și Transnistria.

Ăsta să fie găndul Rusiei?

Totuși, susțin ei, vehiculele blindate ale armatei au căzut în mâinile transnistrenilor la cererea „soțiilor și mamelor militarilor”, care au pichetat regulat unități cerând ca bărbaților transnistreni să li se dea arme pentru a-și proteja dreptul la autoapărare.

Și uite na, că în mai 1992, formațiunile transnistrene, „pridnestroviene”, au primit mai multe tancuri rusești, aducându-le pe poziții în apropiere de Dubăsari, iar în mai, sub jurământ față de PMR, unitățile militare din Parcani și Râbnița (coloneii Dudkevici și Atamaniuk) au trecut în „armata” PMR. Și mai susțin rușii, că de, unitățile armatei care s-au aflat pe linia frontului au fost adesea atacate de forțele Republicii Moldova și trebuia să se apere!

Trecerea fățișă de partea transnistrenilor ar fi avut loc, după ruși, după capturarea orașului Bender de către Moldova la 19 iunie 1992, când au început să facă masiv cereri de ieșire din armată, adică „depunerea demisiilor”, dar fără să aștepte semnarea lor de către conducere, au început să se alăture cu arme și tehnică forțelor armate ale PMR.

Mai zic rușii că, „în același timp, în ciuda amenințărilor cu represalii din partea comandantului militar M. Bergman și a comandantului armatei I. Netkacev”, în locul jurământului rusesc, aceștia au depus un jurământ de credință poporului „multinațional” din Transnistria!

În aceeași zi, după-amiază, unități ale ministerului afacerilor interne al Moldovei au luat cu asalt, fără succes, cetatea Bender, care adăpostea o brigadă de rachete și un batalion chimic al Armatei 14. În timpul bătăliei pentru cetate, brigada a suferit pierderi minore, forțele moldovenești s-au retras.

Al doilea incident s-a produs după ce s-a deschis un foc de artilerie „accidental” pe zona de dispunere a armatei. Conducerea armatei a cerut comandamentului moldovean să oprească ostilitățile, iar ulterior, nesupunându-se, sediul său a fost bombardat.

Și na, rapid, Netkacev, a aprobat cererile de demisie din rândurile forțelor armate ruse, dar și trecerea cu arme și vehicule blindate la Bender în armata transnistreană. Până atunci, trei echipaje de tancuri T-64 ale D 59 Mc de la Tiraspol trecuseră de partea separatiștilor, care se îndreptau spre podul Bender. La pod, celor trei tancuri li s-au alăturat încă cinci T-64, care au părăsit o altă unitate militară din același oraș Tiraspol, după care a început atacul asupra Benderului.

La ora 20.00 a avut loc o mare luptă pe pod, folosind tancuri și artilerie. Conform versiunii moldovenești, „pridnestrovienii” au lansat un atac masiv de infanterie susținut de tancuri rusești. Conform versiunii separatiștilor, ei ar fi atacat singuri podul, cu vehicule blindate primite de la Armata a 14-a anterior.

Rolul A 14 în dezescaladarea conflictului – neutră și nu prea

Moto: „Nație ce cutreieră prin Europa și caută ce să mai distrugă, să facă praf, pur si simplu, totul. Din batjocură.” (F. M. Dostoievski)

Generalul Alexei Lebed, despre care vom scrie mai jos, comanda Regimentul 300 Aeropurtat, situat în capitala Moldovei, Chișinău. Acest regiment, împreună cu armamentul armatei a 14-a de pe teritoriul RSSM (cu excepția zonei conflictului transnistrean: malul stâng al Nistrului și orașul Bendery) ar fi trebuit să aparțină Moldovei.

În perioada februarie – aprilie 1992, Rusia, reprezentată de generalul Evgheni Șapoșnikov (în calitate de cesionar al URSS) a donat Moldovei unități miulitare, Moldova creându-și propria armată națională, lăsând dreptul în iulie – septembrie 1992 de a evacua în Rusia pe cei care nu vor să jure credință Moldovei (inclusiv generalul Alexei Lebed și majoritatea ofițerilor).

Dar această problemă a tranziției în Republica Moldova nu a vizat unitățile militare situate în zona conflictului transnistrean, întrucât li s-a acordat un anumit statut de „formații militare, sub jurământul CSI”, comandamentul general la Moscova al comandantului-șef al CSI E. Shaposhnikov. E vorba de Comunitatea Statelor Undependente.

Din 04.01.1992, unitățile militare rămase „sub jurământul CSI” au fost subordonate Ministerului rus al Apărării prin decretul lui Elțîn și li s-a permis să depună jurământ față de Rusia, dar mulți ofițeri ai acestor unități (de exem plu puternica unitate militară Parkanskaya, din orașul Tiraspol) au preferat să intre în armata transnistreană (PMR), în structurile ministerului apărării al PMR.

La 23 iunie 1992, pe la ora 14, generalul-maior A. Lebed a sosit la Tiraspol incognito sub numele de „inspector colonel Gusev”. Ofițerii de contrainformații ai Armatei a 14-a i-au pus pe masă lui A. Lebed convorbirile telefonice înregistrate dintre comandantul A 14 I. Netkacev și ministrul Apărării al Moldovei, I. Costaș, precum și alte convorbiri telefonice ale ofițerilor de control ai armatei pe care le-au avut cu moldovenii și părțile transnistrene.

Concluziile au fost trase imediat. Trei zile mai târziu, „chipurile” niciun ofițer care spiona pentru Republica Moldova sau care „vindea” conducerii PMR, nu mai era la comanda armatei. Au fost nevoiți să-și scrie demisiile.

Până în acel moment, toate informațiile (ordine, instrucțiuni, planuri) care au fost discutate la întâlnirile oficiale sub conducerea lui I. Netkacev, literalmente în două-trei ore, deveneau cunoscute atât de partea moldovenească, cât și de cea transnistreană. Spionaj total! Simpatii!

La ora 18 a avut loc o ședință în sala Consiliului Militar al Armatei, la care au fost invitați ofițeri ai Armatei a 14-a, pe care generalul A. Lebed (la acea vreme încă „colonelul Gusev”) i-a ascultat cu atenție. S-a dovedit că Armata a 14-a nu are legătură directă cu sediul din Moscova. Oare? Măi să fie! Comunicarea se realiza doar prin Chișinău și guvernul Republicii Moldova.

Structurile militare ale PMR nu funcționau bine. Rușii declară sus și tare că nicio interacțiune între Armata a 14-a și formațiunile armate ale PMR nu a existat și nici nu ar putea exista, oricât au „trâmbițat” despre aceasta mass-media din Moldova și țările NATO, din moment ce armata respectă neutralitatea, nu există nicio legătură.

Gardienii, cazacii și detașamentele de autoapărare ar fi acționat adesea independent. Șeful departamentului republican transnistrean pentru apărare și securitate, S. Chițac, cu sediul său din 18 iunie, situat la Coșnița lângă Dubăsari, unde așteptau lovitura principală a forțelor Moldovei, nu controla pe deplin situația.

Neputând controla acțiunile formațiunilor armate din orașul Bender, S. Chițac a acordat dreptul la acțiuni independente în oraș sub responsabilitatea lui Riliakov, preşedintele comisiei de apărare a Consiliului Suprem al PMR

Văzând că acest Chițac acționa peste capul lui I. Netkacev, comandantul armatei, „inspectorul Marelui Stat Major al Ministerului rus al Apărării Gusev” (de fapt A. Lebed) a ordonat transportarea muniției armatei la zidul de beton pentru protecța aeronavelor, așa cum au cerut ofiterii Armatei a 14-a.

A fost trimis din ordinul șefului de stat major al Armatei a 14-a, în coordonare cu inspectorul Gusev (A. Lebed), un batalion mecanizat al diviziei 59 pentru a asigura protecția depozitelor de muniții din Cobasna, despre care am scris, astfel încât acestea să nu cadă în mâinile transnistrenilor.

Unitățile și subunitățile armatei au început să fie puse în alertă, minele montate pe căile spre depozit din ordinul lui I. Netkacev au început să fie demontate din depozitele de arme, echipamentele au început să fie reparate.

A reactivat apărarea antiaeriană a armatei prin recrutarea rezerviștilor locali transnistreni de către birourile militare de înregistrare și înrolare din Tiraspol (comisariate la noi). Pe 23 iunie, sistemele de apărare aeriană ale Armatei a 14-a au detectat 59 de ținte la altitudini joase și medii. Aeronavele care au intrat în zona afectată au intrat din direcția nord de-a lungul Nistrului. Bănuim că erau ucrainene sau moldovene. Ghiciți!

Pe 24 iunie, au fost detectate 87 de ținte aeriene. În timpul zilei, inamicul folosea interferențe pasive pentru a bruia aviația, iar noaptea o astfel de interferență a fost setată pentru a simula zborurile cu elicopterul. Cam ca la noi la revoluție? Măi să fie! Doar la doi-trei ani diferență! Stranie chestie!

La 24 iunie 1992, ca urmare a unei scurgeri de informații, în ședința de dimineață, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o rezoluție privind agravarea situației din republică, declarând aceasta ca „o intervenție directă și deliberată a Armatei a 14-a în conflictul din regiunile de est ale țării”.

Acesta a decis să se adreseze ONU cu o cerere de convocare imediată a Consiliului de Securitate în legătură cu „agresiunea deschisă a Rusiei împotriva Moldovei”. Zona malului stâng și Benderul sunt recunoscute prin decret ca zonă „ocupată de Armata a 14-a”. S-a hotărât crearea unei „Comisii de Stat a Republicii Moldova pentru cercetarea infracțiunilor săvârșite de Armata a 14-a pe teritoriul Moldovei”, cu participarea experților internaționali.

Pe 25 iunie, situația de lângă Dubăsari a escaladat brusc. Acolo au fost dislocate dimineața o baterie moldovenească de lansatoare de rachete BM-21 Grad, o baterie de obuziere de 152 mm 2S3 Akatsiya, un pluton cu patru tunuri și o baterie de mortiere.

Pe 26 iunie, la ora 07:30 din direcția vest, la o distanță de până la 35 de kilometri de Bender Moldova, au fost descoperite două aeronave MiG-29 moldovenești. Ele încercaseră anterior să bombardeze podul de peste Nistru, dar au ajuns în satul Parcani. Două zile mai târziu, în momentul în care avioanele au ajuns la țintă, depozitul de petrol de la Tiraspol, colonelul G. Dobrianski,de la postul de comandă al apărării aeriene a armatei, a dat ordin de distrugere a țintei.

La câteva minute după lansare, bateria a raportat: „Explozie la o altitudine de 3000, marca țintă a dispărut de pe ecran”. Avionul, care a fost avariat, a căzut pe teritoriul Moldovei, dar oficialii de la Chișinău au negat, ca de fiecare dată, zic rușii, pierderea avionului.

Cercetașii „în adâncime” de la o companie de forțe speciale a Armatei a 14-a, care au efectuat un raid „pe cealaltă parte”, au adus o bucată de epavă, care a fost identificată ca un fragment al antenei avionului MiG-29. După acest incident, pe teritoriul Transnistriei nu au mai avut loc raiduri.

Poate știți că noi am cedat Moldovei avioanele noastre Mig-29, rămânând la bătrânele MIG-21… Rebotezate Lancer. Îmi amintesc că după ce am fost în Spania în 1995, profesor invitat, împreună cu un profesor israelian care știa bine de Lancer, fiind consultant la firma care făcea modernizarea avioanelor, la invitația inspectorului pentru artilerie, Popescu. gl. bg. atunci, viitor general cu 4 stele și șef al M.St.M., am ținut o conferință inspectorilor de arme din Marele Stat Major.

I-am întrebat ce hărți digitale vor fi afișate pe ecranele display de la resuscitatele Lancer. Abia apoi au aprobat rapid dotarea cu un scaner raster pentru scanarea hărților militare topografice, pe care le „dăduserăm” unei firme comerciale americane „mai pe nimic”, așa, din întâmplare. Și ar fi vândut americanii copiile digitale israeliebilor, iar ăștia nouă! Eficiență, taică!

Revenind la Transnistria, abia după încheierea ostilităților, moldovenii au recunoscut oficial pierderea unui avion MiG-29 (poate unul din cele pe le-am „donat”) și existau toate motivele să se creadă că această doborîre era pusă pe seama apărării aeriene a Armatei a 14-a.

La 27 iunie 1992, A. Lebed, deconspirat, a acceptat oferta Moscovei de a deveni comandant al Armatei a 14-a, staționată în Transnistria. Ofițerii apropiați lui I. Netkacev, care doreau să depună jurământ Republicii Moldova, au fost transferați la Chișinău în termen de 6 zile la ordinul lui Alexei Lebed, iar generalul I. Netkachev, care s-a compromis, a fost transferat la Academia Militară din Moscova.

Pe 30 iunie, la ora 2:30, două batalioane ale unui regiment de tancuri din divizia 59 au fost aduse în unitatea militară rusă „Cetatea Bender”. În același timp, un tanc și un batalion mecanizat au fost dispuse în sud, lângă Slobozia și Dnestrovsc pentru a asigura siguranța centralei electrice a Districtului de Stat al Moldovei, care furniza energie electrică atât PMR, cât și Republicii Moldova, dar și regiunii Odesa din Ucraina.

Pe direcția Chițcani a fost dislocată o baterie de aruncătoare de mine de 183 MSP (мсп) a Armatei a 14-a, al cărei post de observare era amplasat pe acoperișul clădirii Primăriei din Tiraspol, cu acordul părții transnistrene. Acest lucru s-a întâmplat după ce serviciile de informații ale armatei au raportat că Moldova a pregătit un plan pentru cucerirea orașului Tiraspol din direcția Chițcani și distrugerea localităților cu cazărmi și cartiere militare ale Armatei a 14-a.

BM-21 Grad

În noaptea de 30 iunie, mortierele au lansat o lovitură preventivă la 50 de metri de bateria de rachete BM-21 Grad (БМ-21 Град) din capul de pod Chițcani, pentru care partea moldovenească a construit caponiere de beton și apoi a forțat echipajele să fugă, abandonând armele pe care partea transnistreană le-a capturat.

După Lebed, ar fi devenit clar că doar acele măsuri care au fost deja luate pentru a localiza conflictul au fost bune, după partea rusă, „că era greu” să forțezi partea moldovenească să se așeze la masa negocierilor.

Zic ei că în Moldova s-a respectat doar forța (după consemnările rușilor). Conștienți de aceste presupuneri, A. Lebed și comandamentul Armatei a 14-a au planificat și efectuat o puternică lovitură de artilerie la 50 de metri de unitățile și „obiectivele” armatei moldovenești.

Obiectele de lovit, pentru intimidare, au fost un loc de recreere (parc), sedii ale poliției și armatei regulate (la sud de Slobozia, în pădurea Gerbovetschi, o casă de odihnă la sud de satul Golercani), trei depozite de combustibil, trei baterii de artilerie și un post de comandă.

În plus, în noaptea de 2 spre 3 iulie, de la ora 3.00 la 3.45, s-a tras o salvă cu opt divizioane de artilerie și șase baterii de mortiere. Potrivit martorilor oculari, după acțiune, timp de două zile, ambulanțe adunate din toată Moldova au scos răniții care nu au fugit din pozițiile lor după lovitura artileriei. acceptând să iasă din ascunzători doar atunci când li s-a comunicat că nimeni nu are dreptul să tragă în ambulanțe.

La 3 iulie, președinții Moldovei și Rusiei s-au întâlnit la Moscova. Pe 4 iulie, la ora 17, A. Lebed a adunat jurnaliştii pentru o conferinţă de presă, la care și-a formulat clar poziția: „… armata va rămâne neutră, dar calitatea acestei neutralități se va schimba. Va fi o neutralitate diferită calitativ, o neutralitate armată. Suntem suficient de puternici pentru a lupta împotriva oricui. Esența acestei neutralități armate va fi că atâta timp cât ei nu ne ating, nu vom atinge pe nimeni.” Curată neutralitate!

Un general rus…

Și atenție, Lebed a comandat Armata a 14-a în Transnistria (1992-95), a fost apoi membru al Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse (1995-96), secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse (1996), guvernator al Teritoriului Krasnoyarsk (1998-2002). Și-a publicat memoriile cu titlul „Este o rușine pentru stat”.

În septembrie 1993, general rus fiind, comandantul A 14 (neutralitate, nu?), a fost ales deputat al Consiliului Suprem al Republicii Moldova Pridnestrovie de la Tiraspol. În iunie 1995, nefiind de acord cu ordinul de desființare a Armatei a 14-a, și-a dat demisia. A aderat la Congresul Comunităților Ruse (CRO), a fost ales membru, vicepreședinte al Consiliului Național al CRO; în octombrie 1995, la Congresul constitutiv al mișcării sociale integral rusești „Onoarea și Patria”, a fost ales în unanimitate președinte!

După multe alte aventuri politice a murit pe 28 aprilie , 2002, într-un „accident de elicopter” în districtul Ermakovskiy din teritoriul Krasnoyarsk. El criticase aspru politicile președintelui și guvernului, considerându-le vinovate de subminarea statalității și prăbușirea economiei și o criză socială acută. În tinerețe comandase un batalion în Afganistan, despre care am scris (vezi la http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-taliban, în „Jocuri de cuvinte – taliban”, unde nu i-am iertat nici pe americani).

Revenind la conflictul transnistrean, avertismentele Consiliului Militar și ale comandantului Armatei a 14-a nu au avut niciun efect asupra „agresorului” (cum numeau ei armata Moldovei). Faptele de provocări ale părții moldovenești au devenit mai frecvente. Forțele speciale ale Moldovei ar fi tras în mod deliberat în pozițiile trupelor proprii, după care s-ar fi raportat că acest lucru a fost făcut de armata a 14-a rusă sau de formațiunile militare transnistrene. În timpul procesului, toți au negat faptul că au participat la orice schimb de focuri. Dileme!

Pe 4 iulie, artileria Armatei a 14-a a tras obuze „de propagandă”, asupra capetelor de pod Chițcani și Cochierschi. Pliantele avertizau că ar fi mai bine ca armata moldovenească să plece acasă, altfel ar fi mai rău. Până la sfârșitul zilei de 4 iulie, partea moldovenească a cerut un armistițiu.

Pe 7 iulie, pe aerodromul militar din satul Limanskoye (Ucraina), a avut loc o întâlnire între părțile transnistreană și moldovenească, mediate de Rusia și… Ucraina. Luptele încă continuau, dar adevăratul proces de negociere începuse deja.

La 16 iulie au fost înființate posturi ale Armatei a 14-a între părțile în conflict. Ministrului rus al Apărării i-a fost transmisă o declarație de la ședința ofițerilor Armatei a 14-a, în care își exprimau îngrijorarea față de situația de atunci din regiune și de soarta viitoare a armatei.

La 21 iulie, la Moscova, președintele Republicii Moldova Mircea Snegur și președintele Federației Ruse Boris Elțin (în prezența liderului „Pridnestroviei” I. Smirnov) au semnat un acord privind o reglementare pașnică a conflictului transnistrean și a decis trimiterea forțelor ruse de menținere a păcii în Transnistria și împărțirea armatei moldovenești și formațiunilor armate transnistrene.

La 29 iulie 1992, potrivit lui Dobriansky, trecut la transnistreni, 53 de avioane militare de transport cu parașutisti ar fi aterizat pe aerodromul orașului Tiraspol (rușii zic că aceasta a fost o dezinformare răspândită oficial de partea transnistreană pentru a calma trupele moldovenești care încercau să încalce armistițiul), de fapt nu a fost așa că ar fi fost prea mulți (sic!), doar un batalion de parașutiști din Tula a ajuns noaptea cu mare viteză în Transnistria pe vehicule blindate cu camioane cu muniție.

Tula – Dubăsari, la o runcătură de băț (cu aplicația Rome2rio)

Ei au trebuit să treacă prin teritoriul Ucrainei, a cărei conducere nu a permis tranzitul trupelor ruse în Republica Moldova foarte mult timp. Parașutiștii au înaintat de-a lungul autostrăzii Poltava-Dubăsari-Chișinău, trecând granița și ajungând dimineața în satul Noul Goiani dincolo de Dubăsari. După prânz s-au deplasat pe drumurile PMR (republicii transnistrene).

Din acest batalion,, o companie a mers la Dubăsari, iar două companii și două plutoane separate au mers la Bender. A fost lansată o operațiune de separare completă a părților în conflictul transnistrean.

        Armata a 14-a după conflict

       Moto: „Cel mai important semn de izbândă al poporului rus este cruzimea sa plină de sadism.” (Maxim Gorki)

În perioada 1993-1994 au fost efectuate următoarele schimbări de substanță. Au fost desființate 37 de formațiuni și unități, care erau complet inutile în armată. S-au trimis în Rusia 25 de eșaloane cu echipamente genistic și 3 eșaloane cu echipamente de comunicații.

Instalație de lansare cu rachetă 8K-14

24 de rachete pentru sistemele de rachete operativ-tactice 8K14 (am avut și noi brigăzile de la Ineu, unde am activat 6 ani, și Tecuci) au fost scoase cu aeronavele VTA (12 rachete de la brigada 173 de rachete și 12 de la baza mobilă de reparații 380). Combustibilul pentru rachete, care lipsea atât de mult în Rusia, a fost trimis pe calea ferată. Uite că acum au combustibil lichid, carburant și oxidant, împotriva Ucrainei!

Personalul (fără Divizia 180 Mecanizată) era de aproximativ 22.000 de militari. A. Lebed a fost foarte mult asistat în retragerea și exportul bunurilor de o direcție din conducerea forțelor terestre (condusă de general-colonel N. M. Dimidyuk) și de direcția trupelor de geniu (șeful trupelor de geniu ale trupelor terestre, general-colonel Kuznețov).

Cazărmile militare (Slobozia, Parcani, Bender, Bălți) au fost predate autorităților locale, care au fost eliberate după plecarea unităților menționate mai sus. Știți toți cum arată o cazarmă, că multe fură desființate și la noi după 1996.

Armata nu avea suficienți soldați și gradați, doar 1% din cererile depuse proveneau din Rusia, iar din cauza personalului eliberat ca urmare a desființării unităților inutile, unitățile de luptă ale diviziei 59 aveau personal insuficient.

Mulți ofițeri care s-au reîntors din Transnistria după ce au slujit în armata rusă în alte regiuni militare au fost rugați să intre în Armata a 14-a. Numai în 1992, aproximativ cincizeci de tineri ofițeri care s-au retras din armată ca urmare a prăbușirii URSS și a forțelor sale armate au fost reprimiți în Armata a 14-a.

Într-o perioadă relativ scurtă de timp se formase un corp de ofițeri, zic ei, eficient. În administrația armatei A. Lebed a reușit să creeze o echipă foarte prietenoasă. Odată cu venirea sa, populația civilă a început din nou să respecte oamenii în uniformă, ofițerii înșiși, ofițerii de subordine și soldații înșiși s-au simțit din nou oameni, au simțit că în spatele lor există o putere, care, în caz de orice, i-ar putea apăra. Armata română se subția.

Ofițerii noștri tineri deveneau inutili. Ordin de la NATO! Și acum li se impută lor scoaterea forțată „în rezervă”. Așa că eu, ieșit corect la pensie la 56 de ani, limita pentru gl. bg. atunci, am devenit „coleg de pensie” cu fratele Nițu Vasile, locotenent-colonel, cu 16 ani mai mic ca mine, ultimul comandant de unitate al desfințatei unități militare din Slobozia!

Revenind la armata a 14-a, comandantul a obținut permisiunea de la ministerul apărării pentru a completa armata cu noi recruți, mai ales pentru funcțiile de comandanți și conductori de tancuri, vehicule de luptă de infanterie și instalații de artilerie autopropulsate.

La începutul anului 1993, A. Lebed, care fusese luptăror în Afganistan, comandând un batalion de parașutiști, spunea: „În curând voi crea o competiție între cei care vor să servească în Armata a 14-a și nu-i voi lua pe toți. Ei vor trebui să câștige dreptul de a servi în armata noastră.”

La acea vreme, mulți din Duma de Stat a Rusiei (în care avea să intre și Lebed) și ministerul apărării au vorbit despre necesitatea creării unei armate profesioniste în Rusia. Curând Boris Elțin avea să anunțe public că până în anul 2000 armata rusă va fi complet profesionistă. Dar toate acestea au fost doar vorbe și promisiuni electorale. A trebuit să vină Putin ca să refacă forțele armate. Și acum vă mirați că armata îl ascultă!

La începutul anului 1994, peste 60% din unitățile armatei erau cu soldați angajați pe bază de contract (MAC), doar în unități de luptă. Până în perioada de pregătire de vară, personalul armatei atinsese 90-92% din necesarul obișnuit. Lebed și de data aceasta și-a dovedit expertiza. Doi ani mai târziu, cinci sau șase persoane candidau pentru un post de soldat contractual în Armata a 14-a.

Mai mult de jumătate dintre MACi erau locuitori trasnistreni. La acea vreme, aproape toate fabricile, întreprinderile din Transnistria nu mai funcționau (de, treceau și ei la capitalism), iar în armata a 14-a salariul era în ruble rusești și cu un ordin de mărime mai mare decât salariul mediu din ​ Transnistria. Și au devenit adevărați soldați profesioniști. Acum căutăm și noi…

În unitățile și diviziile armatei, pregătirea de luptă devenea o prioritate, totuși, pe lângă antrenamentul de luptă, era necesară și paza armelor și munițiilor de la depoozitul Cobâla, despre care am scris (vezi la )

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-tansnistria-1, în „Jocuri toponimice – Transnistria”),

pe care armata le-a primit de la trupele sovietice din întreaga Europă, din direcția de sud-vest a forțelor armate ale URSS, care au fost revendicate atât de Moldova, cât şi de Transnistria.

După cum am scris, ar fi fost vorba de nici mai mult, nici mai puțin de 1.770 de vagoane sau 42.000 de tone. În plus, la Tiraspol, în depozitul de geniu se aflau aproximativ 41.000 de tone de utilaje genistice.

În 1993, nemaiavând poligoane de tragere, A. Lebed a convenit cu autoritățile locale să efectueze trageri de artilerie efectivă pe câmpurile agricole care erau goale iarna. Oare transnistrenii dădeau foc iarna resturilor de plante uscate?

După terminarea tragerilor de luptă, unitățile de geniu ale armatei au efectuat o curățare completă a terenurilor de obuze neexplodate și s-a întocmit un act privind „adecvarea terenurilor pentru utilizare în scopul propus”.

Începând cu perioada de pregătire de vară (1993), artileriştii, tancurile, ofiţerii de recunoaştere şi specialiştii în apărarea aeriană au început să tragă cu proiectile standard pe terenurile de antrenament (poligoanele) situate pe teritoriul Rusiei.

Tancurile și cercetașii au tras în poligonele de tragere din districtele militare Moscova și Caucazia de Nord, artileriștii în poligonul Gorokhovetsky din districtul militar Moscova, unitățile de apărare aeriană la Yeysk etc.

Și uite că tunarii Diviziei 59 mecanizate și tunarii trupelor transnistrene s-au deplasat la centrul de instruire Gorokhovets cu permisiunea comandantului armatei. Și se spune că la toate tragerile nu au fost calificative proaste. Și noi luasem doar calificative foarte bune la lansările din 1964 și 1965 de rachete 8k-11 în poligonul Baikonur!

Toți se întrebau cum a reușit Lebed să transforme Armata a 14-a. Noi am scris mai sus despre acest general care după ce a ajums la gradul de general locotenent a devenit politician. Generalul forțelor aeropurtate a înțeles ce este cooperarea, că fără trupe de artilerie, apărare aeriană, comunicații și geniu, misiunea de luptă încredințată nu ar putea fi finalizată.

Au apărut noi unități și subunități în armată, ca detașamentul epidemiologic militar (să fi premeditat ei pandemia cu Covid?), biroul comandantului VOSO (ВОСО), automatizat, pentru C4I pentru cunoscători, companii cu destinație specială din comandamentul garnizoanei Tiraspol, într-un spital militar – noi secții, de ginecologie și copii.

Și fiți atenți, pensionari militari! Din vremea lui A. V. Suvorov, Tiraspolul este un oraș militar, prin urmare, cam 20.000 de pensionari militari ai armatei ruse și membri ai familiilor acestora locuiesc în prezent la Tiraspol, toți primind pensii de la Rusia, fiind deserviți de spitalul militar 170 al armatei ruse.

Se spune că comandantul Diviziei 59 mecanizate, generalul-maior I. I. Popov, a luat standardele pentru pregătirea de luptă a trupelor NATO și le-a ridicat de 1,5 ori! Personalul companiei forțelor speciale nu știa că standardele sunt prea înalte, iar șase luni mai târziu aceste standarde au fost depășite. Noul program de antrenament de luptă a fost numit „Soldatul rus al viitorului”. Cum arată el acum în Ucraina mai rămâne de văzut…

Centrul de pregătire de la Tiraspol, din punct de vedere al dimensiunii și al scopului său, nu era potrivit pentru a conduce aplicații de companie și, cu atât mai mult, de batalion cu trageri reale. Era un poligon de tragere militar, unde se efectuau trageri cu arme de calibru mic si trageri cu mitraliere de pe tancuri.

Cu toate acestea, au început să fie efectuate aplicații de batalion cu trageri reală pe o „temă defensivă”. Aceste exerciții au fost puțin nașpa (trunchiate), că de, artileria și apărarea aeriană nu puteau îndeplini sarcini de antrenament cu trageri de luptă, dar totuși s-a tras! Subunitățile de artilerie erau legate de un poligon de artilerie cu arme individuale ce simulau tunurile (tip poligon redus pentru cunoscători), unde comandanții de artilerie executau misiuni de foc pe fundalul aplicațiilor în curs de desfășurare a batalionului. Bateriile de mortiere și plutoanele antitanc de batalioan au efectuat misiuni de foc cu trageri reale.

Desființarea Armatei a 14-a

Moto: „Dacă aș adormi, trezindu-mă după o sută de ani, și m-ar întreba cineva ce se întâmplă în Rusia, aș răspunde fară sa clipesc: beție și jafuri.” (Mihail Saltîkov-Șcedrin)

A venit vremea desființării. În aprilie 1995, Statul Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse emite o nouă directivă (Directiva Ministrului Apărării al Federației Ruse din 18 aprilie 1995 nr. 314/2/0296), în care Armata a 14-a de arme întrunite de gardă este redenumită de la 1 iulie 1995 „Grupul operațional al trupelor ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”. Comanda armatei este desființată, iar postul de comandant al armatei dispare. Ultimul comandant, A. Lebed, devine politician!

        Armata a 14-a avea în anul 1990 compunerea de luptă:

A) Comanda și statul major (Tiraspol);

B) Formații și unități subordonate direct armatei:

– Brigada 163 rachete – ракетная бригада (R 17 – Р-17) (Bender);

– Brigada 189 rachete – ракетная бригада, Bălți (13 R-145BM – 13 Р-145БМ) (Mărculești);

– Brigada 156 de rachete antiaeriene – зенитная ракетная бригада (satul Alexeevca);

– Brigada 93 de asigurare materială – бригада материального обеспечения (Tiraspol);

– Regimentul 4 de artilerie tunuri – пушечный артиллерийский полк (36 D-30 – Д-30, 24 2A36 Granit-B – «Гиацинт-Б», 26 9P140 – 9П140 Uragan – «Ураган», 3 PMP-3 – ПРП-3, 5 R-135BM – Р-145БМ, 47 MT-12 – МТ-12, 54 MT-LB – МТ-ЛБ) (Ungheni);

În Transnistria au mai rămas doar 1500 de militari pentru paza depozitului din Cobasna

– Regimentul 803 de artilerie cu reacție – реактивный артиллерийский полк (desființat, echipamentele transferate regimentului 4 artilerie) (Ungheni);

– Regimentul 2335 de artilerie de recunoa;tere – разведывательный артиллерийский полк (desființat, echipamentele transferate regimentului 4 artilerie) (Ungheni);

– Regimentul de artilerie antitanc – противотанковый артиллерийский полк (Ungheni);

– Regimentul 15 de pază de gardă – отдельный гвардейский полк связи (9 R -145BM – Р-145БМ, 1 R-156BTR – Р-156БТР, 1 R-137B – Р-137Б, 1 P-240BT – П-240БТ) (Tiraspol);

– Regimentul 2 pontonieri – понтонно-мостовой полк (Bender);

– Regimentul 194 pontonieri – понтонно-мостовой полк (Belgorod-Dnestrovsc);

– Regimentul 108 independent radiotehnic – radioотдельный радиотехнический полк OsNaz – ОсНаз (Belgorod-Dniedtrovsc);

– Regimentul 287 independent de elicoptere – отдельный вертолётный полк (43 Mi-24 – Ми-24, 18 Mi-8 – Ми-8) (Rauhovca);

– Escadrila 36 independentă de elicoptere – отдельная вертолётная эскадрилья (8 Mi-8 – Ми-8, 1 Mi-6 – Ми-6, 2 Mi-24K – Ми-24К, 2 Mi-24R – Ми-24Р) (Tiraspol);

– Batalionul 102 indpendent de desant parașutare – отдельный переправочно-десантный батальон (Belgorod-Dniestrovsc);

-Escadrila 321 independentă de mijloace fără pilot – отдельная эскадрилья беспилотных средств разведки (Tiraspol);

Memorialul Slavei – Мемориал Славы din Tiraspol

– Batalionul 115 independent de amenajare genistică – отдельный инженерно-сапёрный батальон (4 IMP-2 – ИМР-2) (satul Parcani);

– Batalionul 637 independent genistic de drumuri – отдельный инженерно-дорожный батальон (Bender);

– Bataliuonul 785 independent de cercetare – отдельный батальон разведки заражения (9 K-611 – К-611) (Bender);

– Batalionul 58 independent radiotehnic – отдельный радиотехнический батальон PVO-ПВО (Tiraspol);

– Batalionul 976 independent RĂB – отдельный батальон РЭБ (satul Parcani);

– Batalionul130 de protecție antichimică – батальон химической защиты (Tiraspol);

– Punctul de comandă 1389 PVO – командный пункт ПВО (Tiraspol);

– Centrul de comunicații 233 – узел связи (Tiraspol);

– Baza 5154 de reparații-reasamblare de armată – nармейская ремонтно-восстановительная база (Tiraspol);

– Baza 5381 de depozitare a bunurilor – база хранения имущества (Florești, mutat în Bălți);

Total: 63 unități MT-LB – МТ-ЛБ, 25 unități R-145BM – Р-145БМ, două unități RHM – РХМ, trei unități UR-67 – УР-67, 27 unități BM PTUR Concurs – БМ ПТУР «Конкурс», 32 unități S-060 – b С-60.

C) Divizii;

1)D 59 Mecanizată de Gardă Kramatorsk (Tiraspol);

În total cu: 155 tancuri Т-64, 66 transportoare blindate MMP – БМП (38 BMP-2 – БМП-2, 12 BMP-1 – БМП-1, 16 BRM-1K – âБРМ-1К), 180 BTR – БТР (169 BTR-70 – БТР-70, 17 BTR-70 – БТР-70), 82 SAU-САУ (46 2S1-2С1, 36 2S3-2С3), 2 D-30 – Д-30, 36 mortierer 2S12-2С12, 14 RS30 Grad – РСЗО Град;

2)Divizia 180 Mecanizată (orașul Belgorod-Dniestrovsc, satul Șabo);

În total: 61 tancuri Т-64, 54 BMP – БМП (5 BMP-2 – БМП-2, 33 BMP-1 – БМП-1, 16 BRM-1K – БРМ-1К), 5 BTR-70 – БТР-70, 50 D-30 – Д-30, 36 mortiere 2S12 – 2С12, 12 RS30 Grad -РСЗО Град.

Comandanți:

General locotenent Afonin, Ivan Mihailovici – Афонин, Иван Михайлович (11 noiembrie 1956 — 24 mai 1960);

…………….

General maior, din 20 februarie 1990 general locotenent Iakovlev, Ghenadii Ivanovici – Яковлев, Геннадий Иванович (1987 — 15 ianuarie 1992);

General maior Netkacev, Iurii Maksimovici – Неткачёв, Юрий Максимович (15 ianuarie 1992 — 27 iunie 1992);

General maior, din 16 septembrie 1992 general locotenent Lebed, Alexandr Ivanovici – Лебедь, Александр Иванович (28 iunie 1992 — 25 iunie 1995).

Așa s-a terminat cu Armata a 14-a, de care unii mai tot amintesc. În Transnistria au mai rămas doar circa 1.500 de militari care asigură paza depozitului de armament. Tehnica militară, tehnica de geniu, tehnica de comunicații au fost retrase de mult timp în Rusia, după cum am scris, nu după cum perora un general la un post de televiziune, parcă România TV.

Ce are de gând Rusia privind folosirea Transnistriei la „operația specială” din Ucraina, cum o numesc rușii, nu știm. Unii se lansează în presupuneri. Unele surse scriu că Rusia ar declara în mai război Ucrainei. Pe 9 mai urmează parada de la Moscova în cinstea unei victorii trecute, că victoria de acum se lasă așteptată și nu se știe a cui e, a americanilor sau a rușilor! A amerianilor am zis în loc de a ucrainenilor? Lasă că și Biden înlocuit „ucrainenilor” cu a „ungurilor”! Iar eu știu că de fapt războiul e între SUA și Rusia, că aici își testează SUA armamentul….. Vom scrie în curând! Curat murdar! Poate organizează o paradă și la Mariupol, despre care noi am tot scris (vezi la http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-mariupol, în „Jocuri toponimice – Mariupol”). Că batalionul Azov refuză să se predea!

Vă puteți documenta căutând cu un metacăutător:

Указ Президента России от 1 апреля 1992 года № 320 «О переходе под юрисдикцию Российской Федерации воинских частей Вооружённых Сил бывшего СССР, находящихся на территории Республики Молдова».

Alexandru Stratulat, Tom Cooper. War in Moldova, 1992 (англ.). — 2008. Архивировано 9 октября 2016 года.

Bibliografie

Феськов В. И., Голиков В. И., Калашников К. А., Слугин С. А. Вооружённые Силы СССР после Второй мировой войны: от Красной Армии к Советской (часть 1: Сухопутные войска) / под науч. ред. В. И. Голикова. — Томск: Изд-во НТЛ, 2013. — С. 23. — 640 с. — 500 экз. — ISBN 978-5-89503-530-6.

Ленский А. Г., Цыбин М. М. Советские сухопутные войска в последний год Союза ССР. Справочник. — СПб.: B&K, 2001. — 294 с. — 500 экз. — ISBN 5-93414-063-9.

Чуприн К. В. Вооружённые силы стран СНГ и Балтии: справочник / Под науч. ред. А. Е. Тараса. — Мн.: Современная школа, 2009. — 832 с. — (Арсенал). — 3050 экз. — ISBN 978-985-513-617-1.

Категории: Советская гвардия.

Să fiți iubiți! Și să nu devenim cumva vecini cu rușii!

Dacă doriți fișierul în format pdf click pe:

Jocuri%20toponimice%20-%20Tansnistria%20conflictul%20din%20Transnistria.pdf

(continuare)

NC.

  • Sursa :

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-toponimice-tansnistria-armata-a-14-a-i-conflictul-din

Iar în final de postare-republicare , o ȘTIRE ,

care pe parlamentarii , primarii , președinții consiliilor județene , personalul aeronautic și mai nu știu pe cine , îi va bucura foarte tare .

” LEGEA prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor – neconstituţională (oficial) /
Principalul argument al CCR – legea a fost adoptată prea repede.


Curtea Constituțională a României a stabilit că este neconstituțională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, potrivit unui comunicat publicat joi. Curtea invocă în decizia sa faptul că legea a fost adoptată mult prea rapid, într-o singură zi, ceea ce ar afecta însăși caracterul „democratic” al statului.
Comunicatul a fost publicat după ce judecătorul constituțional Daniel Morar a afirmat că decizia CCR este nulă, în condițiile în care el a cerut amânarea pronunțării și a părăsit sala de deliberări înainte de pronunțare.
Informația, distribuită inițial pe surse, indica un vot de 6 la 3. În comunicatul publicat de CCR se specifică doar că votul a fost majoritar.

Ce argumente a invocat CCR, potrivit comunicatului citat:

Curtea a observat că, potrivit art.76 alin.(3) din Constituție, „La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”.
Este o exigență constituțională ca scurtarea termenelor procedurale și accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgență [art.76 alin.(3)], și nu a celei generale [art.75].
Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său.
Respectarea art.75 și art.76 alin.(3) din Constituție constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament și, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea națională.
Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituționale obiective și exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăși unei valori fundamentale a statului, și anume a caracterului său democratic. Totodată, în acest context, Curtea a reținut și încălcarea principiului securității juridice.

Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.
Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat
Sursa :
https://www.g4media.ro/ccr-legea-prin-care-au-fost-eliminate-pensiile-speciale-ale-parlamentarilor-neconstitutionala-surse.html

Alioșa .

05/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/5 !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:49 am

Motto :

” Despre morți , numai de bine ” ! 🙂

” Prietenul la nevoie se cunoaște” ! 🙂

” Cine uită, nu merită ”( Nicolae Iorga ) ! 🙂

Din nenorocire pentru NEAM și ȚARĂ , în ” România educată” de Klaus WERNER Johannis de aproape 8 ( opt) ani gestionată , ca să nu spun manipulată , ” tinerii analfabeți funcționali ” NU au ce UITA 😦 pentru simplul fapt că după evenimentele din DECEMBRIE 1989 , manualul de ISTORIA ROMÂNIEI a fost conceput după chipul și asemănarea politicului ! 😦

Din aceste motive ,mai jos voi posta prin ” copy paste” un articol cu informații despre care nici actualele ” TROMPETE” de serviciu ale fără nici o modificare ! 🙂 PNL(PDL) nu știu !!! 😦 😦 😦

” Iuliu Maniu plătit de guvernul britanic pentru complotul de la 23 august 1944

Istoria loviturii de stat gândite de Winston Churchill pentru România. 

Secrete de stat date de englezi, ruşilor.

Pe lângă cele două subiecte (sabotajele şi propaganda antinazistă) care erau cap de afiş al colaborării dintre Iuliu Maniu şi Special Operations Executive (Serviciul secret britanic – S.O.E.), o seamă de informaţii vizau secrete de stat. Istoricul dezvăluie faptul că în anul 1942, britanicii cereau informaţii despre Armata Română care operează într-un anumit raion. „Aici cam seamănă a trădare, pentru că britanicii nu aveau nicio unitate militară care se lupta cu românii. Ce-i interesa câte tancuri sau câte tunuri avea Armata Română într-o anumită zonă? Problema este că ei transmiteau asemenea informaţii sovieticilor. Existau şi spioni sovietici, dar N.K.V.D. dorea să verifice informaţia din două surse”. N.K.V.D. (Народный комиссариат внутренних дел – Н.К.В.Д. – Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne – n.r.) avea încheiat un protocol de colaborare cu S.O.E., care presupunea existenţa unor reprezentanţe ale serviciului la Moscova (condusă de generalul de brigadă George Alexander Hill) şi N.K.V.D. la Londra (condusă de colonelul Ivan Chichaev). Iuliu Maniu nu semna niciodată rapoarte, însă printre documente se află câteva scrisori adresate lui Alfred George Gardyne de Chastelain în care se abordau probleme politice şi îi cerea ajutorul în diverse probleme. Cele trei nume conspirative ale lui Maniu erau „Alecu”, „Miron” şi „Tom”.

Maniu, plătit cu valiza unui contrabandist turc.

Iuliu Maniu primea bani pentru serviciile sale, prin intermediul unui turc, folosit pe post de valiză diplomatică. Salvet Lufti Tozan era consulul onorific al Finlandei la Bucureşti şi avea paşaport diplomatic, însă se ocupa şi cu contrabanda cu arme. Fusese recrutat de serviciile secrete britanice în Primul Război Mondial şi acum era folosit şi în spaţiul românesc şi în cel unguresc. „Fiind consul onorific, nu-i deschidea nimeni valiza, nici măcar nemţii nu îndrăzneau s-o violeze, şi astfel putea să transporte în ea orice. Prin intermediul acestui turc, Maniu a primit 50.000 de dolari în două tranşe, diamante în valoare de 72.000 de lire, plus trei diamante mai mari a căror valoare nu o precizează britanicii”, spune istoricul. Într-un final, turcul a fost arestat în Ungaria pentru spionaj. Ce s-a întâmplat? Un agent al S.O.E. ungur care fusese arestat a interpretat greşit parolele turcului şi l-a turnat, temându-se că este agent provocator al Siguranţei maghiare. Este posibil ca turcul să fi greşit parola, fiind cam analfabet. Cert este însă faptul că a scăpat de condamnarea la moarte, Serviciul secret britanic plătind pentru el 20.000 dolari şi 20.000 de franci elveţieni într-un cont din Elveţia, deschis pe numele şefului serviciului secret ungar.

Hitler a cerut arestarea lui Maniu.

Relaţia lui Iuliu Maniu cu S.O.E. a fost permanent monitorizată de serviciile secrete germane, care i-au făcut în cele din urmă dosar de spionaj. „Însuşi Hitler i-a prezentat lui Ion Antonescu dovezi despre colaborarea lui Maniu cu serviciile secrete britanice şi i-a cerut să-l aresteze, însă mareşalul s-a opus. Acesta a părut surprins, semn că nu se aştepta. Cert este faptul că mulţi dintre oamenii politici de seamă ai României din acea perioadă chiar dacă nu erau efectiv spioni, colaborau cu marile servicii secrete engleze şi franceze”.

Nici Siguranţa nu era străină de activitatea secretă a lui Rică Georgescu şi, mai apoi, a lui Iuliu Maniu, după arestarea primului, la 16 august 1941, direct din biroul său de la Societatea Româno-Americană. Procesul în care membrii reţelei lui RicăDosar Iuliu Maniu NA-UK2 Georgescu au fost acuzaţi de spionaj nu s-a mai judecat, datorită intervenţiei lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii al României, care a intervenit pentru ca ei să fie judecaţi fără să fie predaţi germanilor pentru interogatoriu, în ciuda presiunilor făcute de Misiunea Militară Germană şi de Abwehr.

În timpul anchetei, s-a constatat că fusese implicat şi Iuliu Maniu, în calitate de conducător, însă, anchetatorii au refăcut declaraţiile înlocuind numele Iuliu Maniu cu Rică Georgescu. Pe timpul detenţiei, în închisoarea din Calea Plevnei, Rică Georgescu a avut parte de un regim preferenţial. Soţia sa îl vizita în detenţie, făcea chefuri cu colegii de celulă, iar tratamentul stomatologic îl urma la o clinică din oraş. În drum, poposea pe acasă.

Dacă lui îi era bine în detenţie, reţeaua avea de suferit. La scurt timp după arestarea lui, membrii reţelei s-au trezit în imposibilitatea de a mai transmite informaţii. Aparatul T.F.F. al lui Rică Georgescu a fost ridicat, iar nemţii au instalat la graniţa turco-bulgară un post de control foarte puternic, monitorizând orice, astfel că diverşii curieri care transmiteau informaţii au fost supuşi la grele încercări. Se pare că Iuliu Maniu mai avea un T.F.F., dar nu ştia să-l folosească, el nefiind spion profesionist. Activitatea lui se limita la a coordona acţiunile de propagandă, în calitate de lider de partid.

Iuliu Maniu, presat să dea lovitura de stat

În două rânduri, britanicii au încercat să îi forţeze mâna lui Iuliu Maniu să declanşeze o lovitură de stat. Prima dată în august 1943, britanicii au trimis în România prin Iugoslavia, pe mr. David Russel, de la serviciul secret britanic, care era şi comandantul misiunii, şi pe Nicolae Ţurcanu, un român stabilit în Canada, pentru a-l forţa pe Maniu să dea lovitura de stat împotriva mareşalului Ion Antonescu. Aceştia au venit prin Iugoslavia, cu o călăuză sârbă. În august, în timp ce se îndreptau spre Bucureşti, Russel a fost asasinat. Britanicii i-au bănuit pe cei doi însoţitori şi după război a fost un interogatoriu foarte dur, dar nu s-a dovedit nimic.

Nicolae Ţurcanu a ajuns la Bucureşti şi Iuliu Maniu a stabilit, prin intermediul lui, câteva contacte, prin T.F.F., cu Cairo. În iulie 1944, şi Nicolae Ţurcanu a fost arestat ca urmare a folosirii excesive a T.F.F.-ului. „Nemţii făceau filaj gonio printr-o maşină care se plimba pe străzi şi detecta semnalele, ori ei transmiteau chiar din casa lui Barbu Ştirbei, care era supravegheată şi de SSI, şi de nemţi. Eugen Cristescu chiar l-a avertizat o dată: « Domnule Maniu, aveţi un aparat T.F.F.? ». El l-a luat peste picior şi i-a zis: « Poate am unul, poate am două… Nu se ştie niciodată », conform memoriilor lui Eugen Cristescu”.

O a doua încercare a britanicilor de a-l forţa pe Maniu să dea lovitura de stat a avut loc la scurtă vreme, în perioada Crăciunului din anul 1943. Atunci au fost paraşutaţi în România Alfred George. Gardyne de Chastelain, Silviu Meţianu, un român emigrat în Anglia, şi căpitanul Ivor Porter. Au fost prinşi însă de autorităţi după ce s-au paraşutat într-un alt loc decât în cel în care erau aşteptaţi de oamenii lui Iuliu Maniu. Ţăranii care i-au văzut au anunţat şeful de post şi au fost prinşi. Fiind consideraţi prizonieri de război, ei au fost aduşi în Bucureşti şi găzduiţi într-un apartament din sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei. Pe 2 aprilie 1944, a avut loc o întrevedere secretă între Chastelain şi Iuliu Maniu, cu acordul tacit al mareşalului Antonescu. Întâlnirea dintre Maniu şi Chastelain a avut loc în pădurea Andronache de lângă Bucureşti, când englezul i-a zis să dea lovitura de stat, însă Maniu a spus că mai aşteaptă câteva săptămâni. Nu au mai dat-o decât la 23 august 1944.

S.O.E. a vrut să-l însărcineze pe Iuliu Maniu să-i facă scăpaţi, dar a renunţat la plan după ce Mihai Antonescu, ministru de Externe, le-a dat asigurări că nu vor fi predaţi germanilor pentru a fi interogaţi. Şi astfel ofiţerii britanici au rămas în România până în seara zilei de 23 august 1944, când Chastelaine a plecat spre Turcia. Aşa a eşuat ceea ce a rămas în istorie sub denumirea de „Operaţiunea Autonomous”. Peste mulţi ani, Ivor Porter a povestit experienţa într-o carte intitulată „În România în vreme de război”.

Reţeaua S.O.E. a funcţionat în România până la 23 august 1944, când Chastelain a făcut raport de abandonare. A rămas doar serviciul clasic, MI6. Curios, spune istoricul Marian Zidaru, pe lista finală, apar şi doi comunişti de seamă ca fiind membri ai reţelei. Unul este Lucreţiu Pătrăşcanu şi celălalt, Ion Gheorghe Maurer, care fusese trimis la Istanbul cu o misiune. „Dacă despre primul nu am găsit şi alte informaţii, despre Maurer se spune că era agent dublu. Probabil a dat informaţii şi lui Cristescu, dar sigur britanicii îl considerau ca fiind de-al lor”.

Maniu, un „veşnic opoziţionist”

Pentru nehotărârea sa, Iuliu Maniu era numit britanici „veşnic opoziţionist”, careevita să se implice activ în preluarea puterii. Istoricul Marian Zidaru spune că acest lucru practic, ne-a salvat, întrucât dacă s-ar fi dat lovitura de stat când încă divizia blindată germană se afla în România, ţara noastră ar fi fost ocupată de germani. La începutul lui august, divizia era cantonată în Polonia. Pe de altă parte, actul de la 23 August trebuia făcut. Conform unui raport al diplomatului Grigore Gafencu, care la rândul lui a dat informaţii britanicilor, acesta povestea că în 1943 s-a întâlnit cu reprezentantul neoficial al N.K.V.D.-ului în Elveţia, Vladimir Sokolin. Acesta i-a zis clar: „Basarabia o pierdeţi. Dacă nu faceţi un pas concret să fiţi primii, pierdeţi întreaga Moldova. Şi dacă ungurii fac pasul înaintea voastră pierdeţi şi Transilvania”.

Spioni în jurul regelui

Iuliu Maniu a participat la pregătirea loviturii de stat, dar nu s-a implicat foarte tare, mai ales în perioada 23 august, când a dispărut câteva zile la tratament în clinica doctorului Jovin. Britanicii au numit lovitura de la Palat „Schema colonelului Black”, care consta în infiltrarea unor oameni cheie la Palat, la Ministerul de Externe şi la Guvern. Practic, Regele Mihai I era un tânăr total lipsit de experienţă politică, dar care însă era manipulat de un grup de sorginte filo-britanică, format din Alexandru Ioaniţiu, Ioan Mocsony-Stârcea, Victor Pogoneanu Rădulescu şi Grigore Niculescu-Buzeşti. Mai mult decât atat, documentele arată faptul că Eugen Cristescu ştia de lovitura de stat de la începutul lunii august. Conform delaraţiei unui ofiţei german, Wilhelm Hoettl, Cristescu a transmis S.D.-ului (Sicherheitsdienst – S.D. – Agenția de informații a S.S şi a N.S.D.A.P. – n.r.) , informaţia despre iminenţa loviturii de stat. Spre norocul conspiratorilor români, baronul Manfred von Killinger reprezentantul german în România, nu i-a crezut pe cei de la S.D.

Notă: Textul este o adaptare a articolului jurnalistei Mariana Iancu cu referire la documentele prezentate de istoricul Marian Zidaru referitoare la evenimentele de la 23 august 1944. Istoricul Marian Zidaru a studiat de mai multe ori arhivele britanice ale Special Operations Executive (S.O.E.), unde în fondul referitor la România a dat peste documente care atestă faptul că marele om politic Iuliu Maniu a fost finanţat de guvernul britanic, condus de Winston Churchill, pentru a da o lovitură de stat care să ducă la arestarea Mareşalului Ion Antonescu şi la ieşirea României din alianţa cu Germania : „În Arhivele britanice ale Special Operations Executive (S.O.E.), se află şi alte documente care se referă la implicarea românilor în diverse acţiuni cu serviciile secrete britanice împotriva germanilor şi a lui Ion Antonescu, în fondurile: HS3, HS 7″, precizează istoricul Marian Zidaru, cel care a cercetat manuscrisele.

Conform declaraţiilor istoricului Marian Zidaru, Iuliu Maniu a fost abordat de serviciul secret britanic (S.O.E.) în anul 1940, după Dictatul de la Viena, prin intermediul omului de afaceri britanic Alfred George Gardyne de Chastelain. „În anul 1940, cei doi s-au întâlnit în casa lui Rică Georgescu, un inginer petrolist care era membru al reţelei britanice de spionaj. Prin intermediul acestui inginer, s-au realizat toate schimburile de informaţii până când a fost arestat pentru spionaj în vara anului 1941″. Iniţial, Chastelain i-a propus lui Maniu să vină la Londra să facă un guvern în Exil, însă reprezentanţii Ministerului de Externe englez, în subordinea căruia funcţiona S.O.E., au declinat oferta iniţială. Scopul atragerii de colaboratori în România ai S.O.E. era efectuarea de sabotaje împotriva nemţilor, propagandă de război şi susţinerea mişcărilor de rezistenţă în ţările unde serviciul activa. S.O.E. urmărea şi sprijinirea mişcărilor subversive, ori, din punctul lor de vedere, Partidul Naţional Ţărănesc, care funcţiona clandestin, era o astfel de mişcare.

Îi interesa ca instalaţiile petrolifere să nu mai funcţioneze şi astfel să nu mai alimenteze maşina de război a nemţilor pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, România, alături de U.R.S.S., fiind principalele furnizoare de carburant pentru tancurile germane. Maniu a evitat să organizeze sabotaje, însă a dus o campanie de propagandă care a avut succes. Astfel, afirmă Marian Zidaru, în ziarele clandestine se spunea că Germania şi nemţii vor să stăpânească lumea, că regimul nazist este unul criminal. Conform rapoartelor din fondul S.O.E. România, pentru aceste activităţi şi servicii, Rică Georgescu a primit 150 de milioane de lei. (Mariana Iancu)[2]” .

  • Sursa :

https://www.art-emis.ro/istorie/iuliu-maniu-platit-de-guvernul-britanic-pentru-complotul-de-la-23-august-1944

Alioșa .

04/05/2022

De la lume adunate , înapoi la lume date/4 .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:37 am

” Țara eșuată cu magistrați fericiți și militari protestând în stradă

Col. (r) Remus Macovei  

Tara esuata

” Scriu aceste rânduri fiind tare mâhnit. Mâhnit, în primul rând, pentru că a doua oară de la trecerea în rezervă, pensia mi-a crescut prin scădere, dovadă că acțiunea de umilire și discreditare a militarilor români, în special a celor aflați în rezervă și retragere, declanșată în 2009, de președintele Traian Băsescu și camarila „portocalie”, se  desfășoară conform graficului, cu intensitate maximă, de către politicienii aparținând „ciumei roșii” sau „ciumei galbene” aflați vremelnic la putere în perioada 2010 – 2022. Indiferența politicienilor, tratarea cu dispreț a militarilor, discriminarea față de unele categorii socioprofesionale au fost constante ale acestei perioade.

În timp ce avea loc acțiunea de defăimare și culpabilizare a militarilor rezerviști, care beneficiau pe nedrept de „pensii nesimțite”, drepturile magistraților, inclusiv pensiile acestora au crescut exponențial, discrepanța dintre pensia medie a cetățeanului român obișnuit și pensia magistratului fiind cea mai mare din UE.

Încerc în continuare să prezint care au fost calitățile dovedite și acțiunile desfășurate de către magistrați care au determinat clasa politică  să favorizeze magistrații în comparație cu militarii români.

– În decembrie 1989, românii au scandat „Armata e cu noi!”, nu „Magistrații sunt cu noi”. În timp ce militarii au asigurat, cu erorile inerente situației complexe cu care s – a confruntat România, reinstalarea ordinii și liniștii publice, magistrații s – au  implica în organizarea și desfășurarea procesului de la Târgoviște, probabil cel mai scandalos proces din istoria justiției române, care a oripilat o lume întreagă. S – a declanșat astfel procesul aservirii politice a justiției de către emanații. Magistrații și militarii, la începutul carierei, depun un jurământ, doar militarii jurând  să – și  apere țara, chiar cu prețul vieții.

– În ultimii 20 de ani Armata Română a fost principalul vector de imagine pozitivă al României pe plan internațional, militarii români impresionând prin profesionalismul și dăruirea lor pe timpul participării la misiuni internaționale, aplicații sau exerciții internaționale. Din păcate,doar în perioada 2001 – 2021,  27 militari și – au pierdut viața în teatrul de operații din Afganistan, alți 270 fiind grav răniți. În aceiași perioadă, România a suferit numeroase condamnări la CEDO, ca urmare a unor soluții eronate ale magistraților, fiind nevoită să plătească sute de milioane de euro despăgubiri părților vătămate. Niciun magistrat nu a răspuns pentru aceste erori, comise din incompetență sau din cauza implicării politicului în actul de justiție.

– Magistrații și militarii, pe timpul desfășurării activităților, sunt obligați să respecte o serie de incompatibilități, iar unele dreapturi și libertăți le sunt restrânse. Analizând cu atenție Statutul magistraților și Statutul  militarilor se poate constata cu ușurință faptul că limitările impuse militarilor sunt mai numeroase și mai drastice.

Conform sondajelor, în toată periodă analizată, armata s-a  situat pe primele locuri din punct de vedere al încrederii populației: 72 % (2016) și  peste 74 % (2021). În aceiași perioadă încrederea în justiție  a variat astfel : 35 % (2015), 35% (2016), 24% (2017), 40 % (2019) și 37 % (2021), scăderea încrederii fiind efectul amestecului și presiunilor, uneori brutale, din partea guvernului și a politicienilor.

Având în vedere aceste aspecte consider că situația privilegiată a magistraților se datorează în primul rând faptului că politicienii români, de multe ori constituiți în grupuri infracționale, au acordat aceste drepturi, sperând să obțină clemența acestora.

Sunt mâhnit pentru că militarii activi, în rezervă și în retragere, au ajuns în această situație datorită faptului că, în perioada analizată, casta generalilor, atât de respectată în perioada interbelică pentru fermitatea cu care aceștia au acționat pentru apărarea onoarei și demnității militarilor, s-a transformat în tagma generalilor, a căror principală preocupare a constituit – o obținerea și păstrarea privilegiilor persoanle.

Privind cu atenție fotografia alăturată, aparent aceasta emană senzația de unitate și putere a conducătorilor Armatei Române. Din păcate este doar o senzație, pentru că niciunul dintre cei prezenți la această adunare, continuând tradiția moștenită de la înaintașii lor postdecembriști, nu a avut curajul să ridice problemele cu care se confruntau militarii și, în mod deosebit, pensionarii militari.

Distinșii noștri camarazi nu au avut nici cea mai mică reacție la modificarea Legii 223/ 2015 prin OUG 57,59 și 114, fapt concretizat în amplificarea inechităților din sistemul pensiilor militare. Specialiștii M.Ap.N., juriști și finanțiști, au contribuit decisiv la apariția și amplificarea acestor anomalii. La magistrați nu există astfel de diferențieri, cei care au ocupat aceiași funcție și care au aceiași vechime, au pensii egale. Mai mult, la M.Ap.N., hotărâri definitive, irevocabile și executorii ale unor Curți de apel, favorabile pensionarilor militari, nu au fost puse în aplicare. La magistrați astfel de situații nu au existat.

Sunt mâhnit că la mitingul de protest din 2 februarie 2022, nu au participat decât 100 – 150 de pensionari M.Ap.N., tolerați la manifestația organizată de sindicatele din M.A.I.

Amintesc celor care au uitat, că în perioada 2010-2012, la mitingurile organizate în București de către S.C.M.D. au participat între 7.000-15.000 de pensionari militari din M.Ap.N. Manifestanții își cunoșteau dușmanii (Traian Băsescu,Emil Boc și Gabriel Oprea), aveau revendicări clare, erau bine organizați, iar conducătorii aveau credibilitate. Din păcate, în timp, sindicatul a fost infiltrat de oamenii lui Gabriel Oprea, pierzându – și complet credibilitatea.

Astăzi Forumul structurilor asociative ale militarilor în rezervă din S.A.O.P.S.N., cuprinzând 53 de asociații, pare depășit de evenimente, fiind măcinat de orgoliile și ambițiile nemăsurate ale unora dintre conducători. Faptul că cei mai vocali, nu și cei mai reprezentativi lideri ai organizației, s-au obișnuit cu discuțiile sterpe  și cafeluțele oferite de reprezentanții M.Ap.N., neglijând munca organizatorică și de mobilizare a membrilor în vederea atingerii obiectivelor privind apărarea drepturilor și demnitățiii pensionarilor militari, au dus la rușinoasa situație din 2 februarie 2022. Faptul că niciunul din conducătorii Forumului nu dorește să-și asume conducerea acestei structuri, vorbește mult despre faptul că, în aceste condiții, rezerviștii militari vor aștepta mult și bine îmbunătățirea situației lor.

Astăzi pensionarii militari nu își cunosc adversarii, nu au obiective clare, cerșind bunăvoința puternicilor zilei. Nu aceasta este calea. Singura soluție viabilă ar fi înființarea unei singure asociații, în conducerea căreia să fie aleși adevărați lideri, onești și demni, dispuși să lupte fără compromisuri, pentru încetarea discrimănării și umilirii militarilor rezerviști. Aș recomanda liderilor acestei structuri, experiența magistraților pensionari, care au o singură asociație – Asociaţia Naţională a Magistraţilor Pensionari din România, cu aproximativ 600 de membri, dar care este extrem de eficientă în apărarea drepturilor și promovarea intereselor economice ale magistraților pensionari.

Sunt mâhnit că trăiesc într-un stat, declarat de preșesedintele său, Klaus Werner Iohannis ca fiind eșuat.

Declarația stupefiantă a șefului statului român, nu a fost însoțită de explicații referitoare la cauzele care au dus la eșuarea statului român, responsabilitățile pentru această situație și, mai ales, care sunt căile de urmat pentru a depăși impasul în care ne aflăm.

Iar magistrații românii nu s-au autosesizat la această extrem de gravă afirmație a președinetelui României, pentru sancționarea celor vinovați, fiind extrem de preocupați de rezolvarea gâlcevilor dintre parlamentari.

În încheiere doresc să-i asigur de întregul meu respect pe toți magistrații și generalii onești ai acestei țări.”.

Sursa :

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/tara-esuata-cu-magistrati-fericiti-si-militari-protestand-in-strada

Și tot ” de la lume adunate și înapoi la lume date ” postez următoarele :

1) ” Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 12 mai decizia finală în dosarul Colectiv.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti erau aşteptaţi marți să se pronunţe definitiv în cazul „Colectiv”,
la mai bine de 6 ani și 6 luni de la tragedia care a îndoliat România. 64 de tineri au murit în urma incendiului,
iar alți zeci își trăiesc viața cu dureri fizice și psihice greu de imaginat.
În mai bine de 6 ani şi 6 luni, nu avem încă vinovaţi pedepsiţi.

Marți, Curtea de Apel Bucureşti era aşteptată pentru a treia oară să se pronunţe în acest caz, în care a amânat decizia în 3 martie și 15 aprilie.
Prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, a dat sentinţe grele, cu executare.
Instanţa s-a pronunţat în 16 decembrie 2019, când a fost condamnat şi fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la 8 ani şi 6 luni.”
………………………………………………………
Continuarea pe :
https://www.cotidianul.ro/dosarul-colectiv-termen-pentru-decizia-finala/

2) Camera Deputaților și-a desemnat JUDECĂTORUL pentru Curtea Constituțională a României .
Toate detaliile pe :
https://www.bursa.ro/astazi-camera-deputatilor-va-numi-un-nou-judecator-la-curtea-constitutionala-41583647

3) Senatul și-a desemnat JUDECĂTORUL la CCR .
Toate detaliile pe :
https://www.bursa.ro/senatul-va-numi-un-nou-judecator-la-curtea-constitutionala-20583646

Cei doi NOROCOȘI își vor începe activitatea pentru 9 ( nouă) ani la CCR , loc CĂLDUȚ și foarte bine REMUNERAT din banii românilor, în data de 11 IUNIE .

4) Cu o mare bucurie și satisfacție personală , preşedintele României ,Klaus WERNER Johannis ,
a semnat decretele de numire în funcţie a miniştrilor PNL(PDL)
Marcel Boloş, la Investiţii şi Fonduri Europene
şi
Sebastian Burduja, la Cercetare şi Digitalizare.

5) ” Documentele oficiale de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon, pentru ceea ce înseamnă 50% din perimetrul Neptun Deep,
au fost semnate, astfel că putem să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă capacitatea statului român de a-și îndeplini obiectivul pentru
a deveni independent din punct de vedere al resurselor energetice, iar gazul este una dintre ele” a declarat ieri, 3 mai ,
premierul PNL(PDL) ,Nicolae Ionel Ciucă .

6) Cum astăzi , 4 mai ,în ROMÂNIA este celebrată Ziua Națională a Inimii , instituită în România la data 4 august 1996 ca urmare a sesiunii speciale privind Riscul Cardiovascular organizată de Academia de Ştiinţe Medicale 🙂 din TOATĂ INIMA

AUTORULUI articolului sus REPUBLICAT , persoanelor virtuale care vor ajunge cu cititul până aici , ROMÂNILOR și MILITARILOR români în activitate, rezervă și retragere , multă SĂNĂTATE și să aibă grijă de INIMA lor !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

03/05/2022

De la lume adunate ,înapoi la lume date /3 .

Filed under: generale — Aliosa @ 9:09 am

” Dan Tanasă (AUR): Amânarea retragerii Ordinului Național „Steaua României” acordat lui Kelemen Hunor, o trădare la adresa României

Deputatul AUR Dan Tanasă a calificat lipsa de reacția a statului român în ceea ce privește retragerea Ordinului Național „Steaua României” acordat lui Kelemen Hunor drept o trădare la adresa României. Au trecut mai bine de 4 ani de la decizia Consiliului de Onoare privind retragerea acestei distincții, în contextul declarațiilor făcute de liderul UDMR cu ocazia Centenarului Marii Uniri din 2018, când a afirmat că maghiarii nu au ce sărbători. Deputatul a solicitat premierului Nicolae Ciucă să transmită un punct de vedere oficial.

Având în vedere faptul că în data de 15 noiembrie 2017 Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional ”Steaua României” a decis retragerea distincţiei acordate preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, ca urmare a faptului că într-un interviu acesta a apreciat că reprezentanţii Uniunii şi maghiarii nu au ce sărbători cu ocazia Centenarului, vă aducem în atenție faptul că amânarea retragerii acestei distincții constituie o tergiversare nejustificată și o insultă la adresa României subminând importanța Ordinului Național.

         Deoarece, într-un interviu acordat în luna august 2017 cotidianului clujean de limba maghiară Szabadsag, în care a vorbit despre pregătirile pentru Centenarul Marii Uniri din 2018, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că reprezentanții Uniunii și maghiarii nu au ce sarbatori cu ocazia Centenarului și se teme că în lipsa realizărilor din ultimii 100 de ani, politicienii români vor recurge la „discursuri naționaliste”, Consiliul de Onoare s-a sesizat, pe bună dreptate, în vederea evaluării situației și adoptării unei decizii.” .

  • Sursa :

CRITICII.RO > OPINII >

UNGARIA VREA SĂ FACĂ DIN HARGHITA ȘI COVASNA CE FAC RUȘII DIN LUGANSK ȘI DONEȚK

Ungaria vrea să facă din Harghita și Covasna ce fac rușii din Lugansk și Donețk

Cocoțat iar pe cai mari, mai mari decât au avut toți strămoșii lui care-și făceau sandviciuri sub șa, Viktor Orban se vede deja despotul luminat al Ungariei până la adânci bătrânețe. Că se visează baci peste neamul pustei nu-i bai, vorba aia, să fie la ei acolo, dacă le place mafia instaurată de regimul Orban. Dar lucrurile se complică, în ceea ce privește România, din cauza intențiilor iredentiste fățișe manifestate de proaspăt reîntronatul bulibașă al tuturor ungurilor. Acesta nu și-a ascuns niciodată viziunile revanșarde și nu se sfiește să discute, într-o Europă unde granițele n-au mai fost puse în discuție din 1945 încoace, despre „Ungaria Mare”. Altfel spus, Orban are vise umede, în care se vede stăpânitor peste Ardeal, peste o parte din Croația și peste o bună halcă din Ucraina. De altfel, acesta este și motivul pentru care Orban îi linge tălpile cu atâta ardoare lui Putin: pentru ca, în cazul în care Ucraina va fi cotropită de ruși și alipită la noua URSS din mintea lui Putin, ungurii să ceară și ei o felie groasă: păi n-a zis Putin cu gurița lui că Ucraina e stat artificial? Să le dea și ungurilor ceva din el, că nu le-ar strica nițel teritoriu.

Și este clar că, dacă rușii vor reuși, în cele din urmă, să înfrângă rezistența disperată a ucrainenilor, în acest război purtat contra femeilor și copiilor, ungurii vor avea și ei parte de răsplată. Iar acesta va fi doar începutul, pentru că, nărăvit la teritorii despre care crede că i se cuvin, Orban va vrea tot mai mult, va cere tot mai mult. Nu există nicio îndoială că fostul șoroșist, transformat de foame în putinist, se vrea un fel de Horthy și țintește, ca și acesta, să aducă Ardealul sub talpa Budapestei. Dacă nu va reuși cu tot Ardealul, măcar din Harghita și Covasna ar vrea să facă niște enclave ungurești, pentru ca într-o zi să ne trezim că maghiarii din Har-Cov pun steagul Ungariei pe primării și se proclamă teritoriu unguresc. Modelul deja există: auto-proclamatele republici populare Donețk și Lugansk, pe care cel mai probabil rușii le vor smulge definitiv Ucrainei.

Dacă vă uitați bine, dincolo de valul de promisiuni găunoase și ambiții sforăitoare ale șefului lor, subalternii lui Orban lucrează în tăcere, dar constant și sigur, la subminarea statului român. Sub ochii de moluscă sătulă ai lui Iohannis, Ungaria pompează milioane în dezvoltarea comunităților maghiare din Ardeal și fiți siguri că n-o face din milostenie creștină, ci din dorința evidentă ca într-o zi teritoriul acestor comunități să fie alipit la „Țara-Mumă” cu capitala la Budapesta. Iar când astrele se vor alinia, iar America și Europa vor fi prea atente să nu-i alunece lui Putin mânuța pe butonul atomic ca să se mai uite și spre noi, fiți siguri că Orban va acționa și va smulge Harghita și Covasna ca un șuț care palmează un portofel în tramvai.

Citește și: Viktor Orban, ultimul lingău al lui Putin

Singura șansă ca să nu se ajungă acolo este alungarea lui Orban din Europa și din NATO. De altfel, dacă ne uităm la genetica acestor neamuri – ungurii și rușii – vedem că ele au mai multe în comun cu rasa asiatică decât cu rasa albă, nord-atlantică, deci nici nu prea au ce căuta în Europa. Iar sălbăticia dovedită de unguri și de ruși nu aparține în niciun caz unui popor european, impregnat de tradițiile greco-romane. Pe cei care vor strâmba din nas și vor susține că și ungurii, și rușii sunt la fel de europeni ca noi, îi trimit la cartea de istorie, să vadă ce-au făcut ungurii la Ip și Trăznea și ce fac rușii azi la Bucha: vi se pare că asemenea monștri bipezi ar fi europeni? Vi se pare că asemenea fiare însetate de sânge de copii ar avea în ele ceva uman?

Dar Orban s-ar putea să zboare de la putere mai curând decât se așteaptă acum, când abia s-a reînscăunat. Comisia Europeană a anunțat deja impunerea de sancțiuni financiare Ungariei și amenință chiar cu tăierea totală a fondurilor europene, din cauza licitațiilor trucate în favoarea familiei premierului Orban și a oligarhilor din jurul său. Și ce-ar însemna Ungaria fără fonduri europene? Ce-ar însemna ca marii producători din industria chimică și auto să-l lase puțintel pe Orban cu chiloții în vine? Ar însemna falimentul total pentru această țară mică, dar arțăgoasă, lipsită total de resurse naturale, dar lacomă să se înfrupte din ale altora. Fără miliardele de euro aduse de fondurile europene, economia ungară va pica în cap, Ungaria va ajunge Botswana Europei, iar forintul cu care atât se împăunează Orban o să valoreze tot cât moneda botswaneză: fix pula.

Citește și:

În loc să se înghesuie ca oile la pompă, românii ar trebui să boicoteze benzinăriile străine!

UDMR – coloana a cincea a lui Viktor Orban și Putin în România

  • Sursa :

Ungaria vrea să facă din Harghita și Covasna ce fac rușii din Lugansk și Donețk

IMPORTANT de reținut :

pentru a înlătura orice bănuieli , reamintesc încă odată tuturor persoanelor virtuale care vor CITI cele SUS REPUBLICATE prin ” copy paste” că NU sunt ” trompeta” de serviciu a niciunui politician sau partid politic , a niciunei formațiuni politice sau ONG care urmărește oarece beneficii .

Sunt un ROMÂN care GÂNDEȘTE , HOTĂRĂȘTE și PUBLICĂ ce vrea și când vrea , nu în INTERES PERSONAL ci pentru că ROMÂNII trebuie să știe !!! 🙂 🙂 🙂

Astăzi, 3 mai ,Curtea de Apel București ar trebui să pronunțe sentința definitivă în dosarul
” COLECTIV”
soldat cu MOARTEA a 64 de participanți la acea distracție dintr-un club privat din 30 octombrie 2015 .

Toate detaliile pe :
https://www.libertatea.ro/stiri/ziua-verdictului-final-in-procesul-colectiv-112-ani-de-inchisoare-au-primit-impreuna-in-prima-instanta-primarul-piedone-si-ceilalti-inculpati-4108711

Alioșa .

02/05/2022

De la lume adunate, înapoi la lume date/2 .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:55 am

Bună Dimineața Lume Virtuală !!! 🙂 🙂 🙂

1) Chiar și atunci când ai ” GHINION” și ” PRIETENII VIRTUALI” te-au PĂRĂSIT că ai avut curajul de a PUNE punctul pe ” I” într-o problemă sau alta ,

2) Chiar dacă ai TOLBA plină cu SFATURI , nu strică să ții cont de următoarele SFATURI :

” 1. Bea multa apa
2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de print si o cina de cersetor.
3. Mananca mai multa mancare care creste in copaci si in plante si mai putin din cea care este manufacturata
4. Traieste cu cei trei 3 E : Energie, Entuziasm si Empatie.
5. Gaseste putin timp ca sa meditezi.
6. Canta, danseaza si joaca-te mai des.
7. Citeste mai multe carti
8. Aseaza-te in liniste cel putin 10 minute in fiecare zi.
9. Dormi cel putin 7 ore.
10. Mergi in fiecare zi timp de 10 pana la 30 de minute si mergand, surade.*Personalitate*11. Nu-ti compara viata cu a celorlalti. N-ai nici o idee cum poate fi viata lor.
12. Evita gandurile negative sau lucrurile pe care nu le poti controla.
Investeste mai degraba energia in momentul prezent.
13. Nu face prea mult. Cunoaste-ti limitele.
14. Nu-ti pierde pretioasa ta energie in barfe.
15. Viseaza mai des cu ochii deschisi.
16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iti trebuie.
17. Uita problemele din trecut. Nu rememora celorlalti erorile trecutului. Asta o sa ruineze fericirea din prezent.
18. Viata este prea scurta pentru a o risipi detestand.
19. Impaca-te cu trecutul tau ca sa nu-ti ruineze prezentul.
20. Nimeni nu are grija de fericirea ta decat tu insati.
21. Fii constient ca viata este o scoala si ca tu esti aici pentru a invata. Problemele fac pur si simplu parte din curriculum-ul tau, ele apar si dispar ca ora de algebra, dar lectiile pe care le vei invata sunt pentru toata viata.
22. Surade si razi cat mai des posibil.
23. Nu trebuie sa castigi fiecare cearta. Accepta sa fii in dezacord.*Societate*24. Telefoneaza cat mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri.
25. In fiecare zi, da ceva bun cuiva.
26. Iarta atat cat este posibil.
27. Petrece timp cu oamenii mai in varsta si cu cei mici.
28. Incearca sa faci cel putin trei persoane sa surada, in fiecare zi.
29. Ce gandesc ceilalti despre tine, nu este treaba ta.
30. Serviciul tau nu va avea grija de tine cand vei fi bolnav. Familia si prietenii tai, DA. Pastreaza legatura.*Viata*31. Comporta-te bine !
32. Arunca tot ce nu este util, pastreaza ce este frumos sau vesel.
33. Natura vindeca totul deci stai cat mai mult in natura.
34. Fie vorba de o situatie buna sau rea, ea se va schimba…
35. Putin conteaza cum te simti, scoala-te, imbraca-te si prezinta-te.
36. Ce este mai bun, urmeaza sa ti se intample.
37. Cand te trezesti dimineata, multumeste ca esti in viata.
38. Forul tau interior este intotdeauna fericit. Deci, fii fericit!
” !!! 🙂 🙂 🙂

3) Și tot la capitolul SFATURI , ține cont de rmătoarele INFORMAȚII :

” La nivelul Centrului Național CYBERINT din cadrul Serviciului Român de Informații au fost obținute date cu privire la o posibilă campanie în masă de atacuri cibernetice de tip spearphishing care vizează infectarea sistemelor informatice cu aplicații malware de tip ransomware.
Atacatorii intenționează să utilizeze adrese de mail aparținând unor instituții din România pentru a încerca să inducă în eroare potențialele victime.
Se recomandă a nu se accesa link-uri sau fișiere atașate mesajelor de tip mail care nu sunt adresate în mod curent destinatarilor sau provin din surse necunoscute.
Se recomandă aceleași măsuri de precauție privind accesarea link-urilor sau a atașamentelor transmise prin mesaje de tip SMS, WhatsApp, Signal, Telegram etc.
De asemenea, este obligatorie realizarea de copii de siguranță (backup) pentru site-uri, baze de date sau orice alt tip de date expuse în mediul Internet, precum și stocarea acestor copii pe suporți de memorie separați fizic pentru a evita criptarea sau distrugerea acestora de un posibil atac cibernetic.
Sursa :
https://oficialmedia.com/atentie-nu-accesati-linkuri-care-provin-din-surse-necunoscute/

4) Pentru persoanele virtuale care au statutul de PENSINONAR , o informație vitală :

”Declaraţia unică, care trebuie depusă până la 25 mai, vine cu noi obligații.
Astfel,
cei care primesc venituri din străinătate,
pensionarii care câștigă bani în plus pe lângă pensie,
toți cei care au primit ajutor de stat în timpul pandemiei,
dar și cei care închiriază anumite camere din locuința personală trebuie să depună acest document anul acesta”.
Sursa :
https://evz.ro/este-obligatoriu-pentru-acesti-pensionari-ce-trebuie-sa-faca-pana-pe-25-mai-amenzile-sunt-usturatoare.html

5) Medicamente miraculoase prezentate într-o CARTE voluminoasă !!! 🙂 🙂 🙂

https://docshare.tips/revel-chase-medicamente-miraculoase-recpdf_587980cfb6d87ff3638b4d9e.html#

Sursa celor sus postate , internetul ! 🙂

6) Iar în final de postare , pentru distinsele vizitatoare ale modestului meu blog Alioșa ” File de Jurnal” , o GAROAFĂ

însoțită de urarea : o săptămână plină de binecuvântare 🙂 🙂 🙂 iar pentru distinșii vizitatori , câte un PAHAR cu cele mai SĂNĂTOASE și NATURALE SUCURI !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

01/05/2022

La Noi ca la Nimeni/111 !!! Statul român RĂSCUMPĂRĂ cu 1 ( un ) MILIARD de dolari , o LICENȚĂ pe care anterior a dat-o GRATIS !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 6:54 am

Motto:

”Nu poți învăța nimic pe nimeni; poți doar să ajuți pe cineva să descopere.” ( Galileo Galilei ) ! 🙂

„Afacerea” deceniului! Statul român răscumpără cu un MILIARD de dolari o licență pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră pe care a dat-o inițial GRATIS

30 aprilie 2022 de Rost Online

Sursa foto: Facebook

Statul român cumpără, prin intermediul companiei Romgaz, contra sumei de un miliard de dolari, o licență de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, pe care inițial a dat-o gratis, prin cedarea drepturilor de exploatare.

Acum, Ministerul Energiei, acționar majoritar al producătorului și furnizorului de gaze naturale Romgaz (SNG), a aprobat, joi, în adunare generală a acționarilor achiziția participației ExxonMobil în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, potrivit unui raport publicat la bursă, anunță Mediafax.

Potrivit sursei citate, acest lucru înseamnă că cea mai mare tranzacție din ultimii ani din energie, una de circa 1 miliard de dolari, urmează să fie semnată în curând, cel mai probabil pe 3 mai, după cum au declarat surse AGA.

Anterior, compania Romgaz anunțase, printr-un comunicat de presă, avizarea contractului de vânzare – cumpărare a tuturor acţiunilor emise ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deține 50% din drepturile de exploatare a perimetrului offshore Neptun Deep din Marea Neagră, de unde se estimează că pot fi extrase gaze naturale de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi.

„Consiliul de Administrație al S.N.G.N. ROMGAZ S.A., la data de 22 martie 2022, a avizat încheierea contractului de vânzare – cumpărare a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Contractul urmează să fie semnat după aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.N.G.N ROMGAZ S.A. convocată pentru data de 28.04.2022, iar finalizarea tranzacției este condiționată de îndeplinirea condiţiilor suspensive din contract.Preţul de achiziţie achitat de către S.N.G.N. ROMGAZ S.A. va fi de 1.060.000.000 USD putând fi ajustat conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni”, arată un comunicat al companiei de stat Romgaz, potrivit Digi24.

România a dat gratis o licență pe care o cumpără acum cu un miliard de dolari!

„O afacere bună, pentru că licență respectivă a fost acordată GRATIS de către statul român necunoscutei firme Sterling Resources (dacă celor care au auzit de șmecheria Gabriel Resources li se pare o asemănare fonetică îndrăznesc să cred că nu este doar fonetică) care a vândut-o firmei Exxon pentru 39 milioane de dolari.

Iar acum, Exxon o vinde Romgaz pentru un miliard de dolari ! Până acum nu s-a făcut nici o investiție efectivă pentru exploatare astfel încât nu se vinde decât licență că atare. O bucată de hârtie care oferă drepturi viitoare”, comentează Ziarul Unirea.” .

  • Sursa :

Iar în final de postare-republicare , postez spre spre dezinteresată atenționare , următoarele LINK-uri :

https://www.activenews.ro/stiri/INCEPE-RAZBOIUL-ELECTRONIC.-SRI-Gruparea-KILLNET-de-sorginte-estica-pro-rusa-a-efectuat-atacuri-cibernetice-asupra-site-urilor-unor-institutii-publice-si-financiar-bancare-din-Romania-si-alte-tari.-Ne-pregatim-de-INCHIDEREA-INTERNETULUI-174083

Dacă cele sus postate-republicate nu vă îndeamnă a COMENTA , accesați POSTUL

și sigur veți COMENTA ceva ACOLO ! 🙂

Alioșa .

29/04/2022

La Noi ca la Nimeni/110 ! EMINESCU contestat chiar de cei din USR ,care-și zic că salvează România .

Filed under: generale — Aliosa @ 7:53 am

” După ce au atacat România Mare sectanții USR-iști sar la gâtul lui Eminescu.

Anodinul Cezar Drăgoescu din Craiova se opune unui Festival consacrat ce poartă numele Marelui Român Mihai Eminescu.

PROTEST al poeților din 21 de țări

DE ALESANDRU ANGHEL 

  

ARTICOLE RELAȚIONATE

După ce un USR-ist din Iași, pe nenumele lui Marius Bodea, programat de la centru pe demența „cancel culture”, a „denunțat” ca pe o „oroare culturală” amplasarea hartei României Mari într-un parc din oraș, un alt clonat al sectei BLM-iste de Dâmbovița, teleportat la Craiova, se împotrivește unui Festival consacrat ce poartă numele Românului Absolut Mihai Eminescu.

Fundația Europeană „Mihai Eminescu” și Academia Internațională „Mihai Eminescu” sunt două repere culturale românești care au întipărit numele lui Mihai Eminescu în mintea a sute de poeți din întreaga lume.

De peste un sfert de secol, Academia Internațională „Mihai Eminescu”, condusă de prof. univ. dr. Ion Deaconescu, acordă premii și distincții celor mai importanți poeți din Europa, din America, din Asia, Africa și chiar Australia.

Este o veritabilă confrerie poetică, o confrerie de înalt prestigiu spiritual, cum puține sunt astăzi în lume.

Între membrii fondatori ai Academiei sunt nume celebre:

Slavco Almăjan; Eugénio de Andrade; Georges Astalos; Vincenzo Bianchi; Constantin Barbu; Ion Deaconescu; Oliver Friggieri; Eugéne Guillevic; Blaje Koneski; Ismail Kadare; Mario Luzi; Mateja Matevski; Czeslaw Milosz (laureat Premiul Nobel); Wole Soyinka (laureat Premiul Nobel); Edoardo Sanguineti; Osten Sjostrand; Takis Varvitsiotis (laureat Premiul Herder); Boris Visinski; Mimmo Morina.

Poeți, prozatori, dramaturgi, sculptori, traducători.

Un laureat al Premiului Herder (Takis Varvitsiotis), doi laureați ai Premiului Nobel (Czeslaw Milosz și Wole Soyinka), președintele Festivalului de la Struga (Boris Visinski)…

Demn de memorat este faptul că Fundația Europeană „Mihai Eminescu” este singura instituție din România care este invitată oficial de Academia Suedeză ca sa facă propuneri pentru posibili laureați ai Premiului Nobel.

Academia Internațională „Mihai Eminescu” organizează, de mai mulți ani, un celebru festival de poezie la Craiova. Festivalul este susținut de Primăria Craiovei și de mai mulți sponsori particulari.

Numai că în acest an s-a găsit un anonim, domnul Cezar Drăgoescu, ca să nu-l numim, membru în USR PLUS, membru în Consiliul Municipal Craiova, membru în general, care s-a împotrivit organizării Festivalului Internațional de Poezie „Mihai Eminescu”.

Desigur, cititorii doresc să știe cine e acest ipochimen care vociferează împotriva organizării celebrului Festival.

Ca să fim obiectivi cităm din presa română. I se spunea „Grobianul”: „Candidatul rasist și grobian de la Dolj a fost retras de pe listele USR-PLUS. „Acest individ și alții ca el trebuie să dispară din viața publică” (Adevărul).

Așadar, Drăgoescu, cândva, „a fost retras de pe lista filialei USR-PLUS Dolj, unde se afla pe numărul 1 pentru Camera Deputaților, în urma unei decizii din partea Comisiei de Arbitraj a Alianței, a anunțat marți seară Laurențiu Dincă, un fost membru USR. Decizia vine după ce „Adevărul” a publicat o serie de mesaje interne în care Drăgoescu are un limbaj la adresa colegilor săi și dă dovadă de rasism și homofobie.”

Numai că politicianul amator își înjură șefii de partid și îi ironozează ca un personaj care consumă medicamente necunoscute: „Cioloș e securistoid. Ghinea aduce cu Ciorbea”.

Cităm tot din presa centrală: „Cezar Drăgoescu, cap de listă USR PLUS pentru Camera Deputaților în Dolj, s-a remarcat pe grupurile interne de comunicare printr-o serie de ieșiri grosolane la adresa liderilor Alianței Dacian Cioloș și Cristian Ghinea.

Cezar Drăgoescu îl numește „țigan” pe Valeriu Nicolae.

„Adevărul” a obținut mai multe conversații în care candidatul USR PLUS la parlamentare se manifestă grobian.”

Împotriva acestui personaj bizar din Craiova, Academia Internațională „Mihai Eminescu” a produs un Protest, pe care îl publicăm în întregime:

Protest

„Noi, poeți din 21 de țări ce vom participa la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, am luat la cunoștință cu îngrijorare de faptul că domnul consilier municipal Cezar Drăgoescu a încercat să blocheze desfășurarea acestui eveniment cultural de rezonanță internațională, cerând eliminarea sprijinului financiar acordat de Primăria Municipiului Craiova.

Îi reamintim acestei persoane că, până astăzi, au participat la acest Festival câteva sute de poeți, poeți pe care îl considerăm a fi printre cei mai importanți din Europa. Sunt nume reprezentative ale literaturii lumii, mulți dintre acești scriitori fiind nominalizați la Premiul Nobel. Sunt prezenți la Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” președinți de academii, poeți, mari jurnaliști care au elogiat orașul Craiova, considerând Craiova ca fiind o citadelă a poeziei.

Astăzi, într-o epocă istorică tulburată, trebuie să ne unim pentru a întemeia un nou umanism, o altfel de concepție despre viață, viziune întemeiată pe înțelegere, dragoste, demnitate și adevăr.

Refuzăm să credem că respectivul consilier și ceilalți colegi ai săi (dintr-o grupare politică controversată) batjocoresc dragostea de cultură, omagierea marilor spirite, propria identitate națională. Poate fi o simplă rătăcire incultă, care trebuie îndreptată.

De aceea, protestăm vehement împotriva poziției „intelectuale” a acestui fals om politic, Cezar Drăgoescu. Politicianul se arată a fi împotriva Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, contra marilor poeți participanți, neavând respect pentru craiovenii iubitori de mare poezie.

O rugăm pe Doamna Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, ea însăși o iubitoare de poezie și cultură, susținătoare onestă a acestui Festival internațional, să primească gândurile noastre cele mai bune, fiindcă Domnia sa, Primar al Craiovei, a sprijinit acest eveniment cultural important.

Grație hotărârii sale, Poeziava triumfa în vechiul nostru oraș Craiova și craiovenii se vor bucura de arta vie adusă de pe toate continentele.

Trăiască poezia! „

Nu ar mai fi aproape nimic de comentat.

Nici n-am fi scris aceste rânduri despre acest personaj „politic”. Mai ales că se spune de câteva secole că toți oltenii ar fi deștepți. Dar am vrea ca USR PLUS să afle ce fel de membri ține sub umbrela sa politică.” .

  • Sursa :

https://www.activenews.ro/stiri/Dupa-ce-au-atacat-Romania-Mare-sectantii-USR-isti-sar-la-gatul-lui-Eminescu.-Anodinul-Cezar-Dragoescu-din-Craiova-se-opune-unui-Festival-consacrat-ce-poarta-numele-Marelui-Roman-Mihai-Eminescu.-PROTEST-al-poetilor-din-21-de-tari-174057

P.S. !

Am republicat acest articol pentru ca ROMÂNII din toată lumea să ȘTIE , că USR ( Uniunea Salvați România) , de fapt , SABOTEAZĂ ROMÂNIA 😦 la toate capitolele , inclusiv VALORILE ei NAȚIONALE în frunte cu LUCEAFĂRUL poeziei ROMÂNEȘTI , Mihai EMINESCU !!! 😦 😦 😦

Comentariile le las pe seama vizitatoarelor și vizitatorilor acestui post ! 🙂

Alioșa .

27/04/2022

Punctul pe ”I”/143 !!! Opinii și opinii !

Filed under: generale — Aliosa @ 8:35 am

La ÎNTREBAREA din link-ul de mai sus , aș avea multe de spus 🙂 dar, pentru a nu da ” apă la moară” ca pe mulți/multe capul rău să-i doară , RĂSPUNSUL este lesne de înțeles, dacă cei/cele care au un oarece interes , dau click pe :

https://evz.ro/premierul-ciuca-si-marcel-ciolacu-in-vizita-la-kiev-s-au-intalnit-cu-volodimir-zelenski-foto.html

https://www.ziarulprofit.ro/index.php/nicolae-ciuca-marcel-ciolacu-si-bogdan-aurescu-in-vizita-la-kiev-ce-au-discutat-cu-presedintele-ucrainean-volodimir-zelenski/

– Cîțule …………..,

”nici nu știi, cât de mic începi să fii ” !!! 🙂 🙂 🙂

La ordinea zilei , ” tot ce se cade” de auzit , este BATJOCURA la care au fost supuse BĂTRÂNELE din RONMÂNIA cărora li-a s-a ” LUAT cu JAPCA” 😦 pământul moștenit de la moși-strămoși încă din primul mandat de președinte al lui Johannis !!! 😦 😦 😦
https://youtu.be/VqeJCmp_YfM

Consulii Bardeau, prietenii lui Iohannis, jefuitorii din Austria: Milionari pe spatele suferințelor poporului român

Motto:

” Totul e despre EI, nu despre VOI !

Nici până acum, nici acum, nici de acum înainte nu a fost, nu este și nu va fi cu adevărat despre VOI.

Și până acum,
și acum,
și de acum înainte
a fost,
este
și va fi în realitate doar despre EI.
…Pentru că VOI sunteți doar pionii pe care EI îi aruncă în luptă pe tabla lor ascunsă, astfel încât să le faceți jocul fără să realizați că-n jocul lor sordid jucați.
…Pentru că EI sunt mișcătorii de piese care vă mută – astăzi pe alb, mâine pe negru – fără ca cei mai mulți dintre voi să realizați măcar că tabla există, că pioni pe tablă sunteți, că mișcătorii de piese vă mișcă, ori că piese în mâinile mișcătorilor de piese sunteți.
…Pentru că, deși VOI sunteți cei MULȚI, iar EI sunt cei PUȚINI, v-au creat cu mijloace iscusite iluzia că EI sunt singurii care știu cum trebuie rostogolit marele glob pământesc prin neguri, că VOI trebuie doar să-l împingeți încotro vă indică EI.
…Pentru că EI au creat o societate care are un singur scop – să vă adoarmă umanitatea, să-l adoarmă pe OMUL din voi, astfel încât lumea lor să fie pretutindeni ferită de fatalul pericol reprezentat de o ființă omenească trează, reintrată în proprie posesie.
…Pentru că VOI ați putea cultiva semințe de rai în cernoziomul lumii voastre libere, dar EI au nevoie să încolțească pretutindeni doar iadul pe care îl pot controla, cu instrumentele fricii, ale sărăciei și ale eternului conflict.
…Pentru că EI vă creează de fiecare dată iluzia unor desprinderi de lanțurile lor, în vreme ce VOI credeți, în mod repetat, că „alternativele” pe care tot ei le produc sunt alternative reale la ceea ce ei reprezintă.
Realizați și apoi refuzați statutul de pioni pe tabla mișcătorilor de pioni!
Realizați și apoi refuzați eternul sens giratoriu în cadrul căruia sunteți încurajați să accelerați!
Realizați și apoi refuzați falsul remediu al „răului mai mic”!
De ÎNTUNERICUL mai mare nu puteți scăpa apelând la ÎNTUNERICUL mai mic…
Întunericul e doar întuneric – nici mai mare, nici mai mic.
El nu poate fi strâns și cărat cu roaba în altă parte.
Trebuie doar aprinsă, cu mult curaj, lumina!
Eu nu vă privesc din spatele niciunei table de șah.
Eu nu vă aștept în niciun sens giratoriu.
Eu nu vă îndemn să loviți bezna cu târnăcopul și să o cărați afară cu lopețile.
Ceea ce fac eu este să vă invit să aprindem lumina împreună, să ieșim din eternul sens giratoriu
și să coborâm de pe tabla de șah refuzând să mai fim piese neînsemnate în jocul altora.
Fie să FIM!”.
Sursa :
https://www.facebook.com/liviuplesoianu.oficial

Iar în final de postare , dacă nu aveți nimic de spus despre cele sus REPUBLICATE prin ” copy paste”,

după ce veți citi

” Circ și pâine

Din totdeauna, astăzi ca și mâine,
fără-ncetare oamenii-s prostiți
primind ce vor, adica circ și pâine
și astfel uită, cât sunt de asupriți!

La început au fost gladiatorii,
o răstignire, sau o cruciadă,
apoi sportivii, media, actorii,
i-au saturat de ce doreau să vadă!

Circul de astăzi, nu mai e real,
ci doar imagini, ce vin din aparate,
tot ce se vede, în mediul virtual,
e perceput însă, ca pură realitate!

Problema pâinii e mai complicată,
iar fără de pâine, circul n-are rost;
sătul nu o să fie nimeni, niciodată,
de pâine virtuală, oricât ar fi de prost!”

republicate tot prin ” copy paste” ,

sigur veți avea ceva de spus !!! 🙂 🙂 🙂

  • Sursa :

Ana Maria Nuciu a chemat în judecată Guvernul României solicitând obligarea acestuia să modifice „Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001”.

Mai exact, aceasta dorește ca cetățenii americani să fie cercetați de România, și nu de SUA, cum stipulează acest acord. În anul 2019, Ana Maria Nuciu, traducătoare în baza NATO de la Mihail Kogălniceanu, a sesizat DIICOT în privința unui bordel care ar fi fost organizat în incinta bazei, pentru militarii americani. La 27 octombrie 2021, Tribunalul Constanța a respins cererea ca inadmisibilă, această sentință rămânând definitivă prin hotârârea Curții de Apel Constanța din 13 aprilie 2022.

Magistrații din cadrul Curții de Apel Constanța au respins recursul ca nefondat deoarece Tribunalul Constanța a fost sesizat cu o cerere având ca obiect obligarea Guvernului României să modifice Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România. În mod corect judecătorul fondului, invocând dispozițiile constituționale ale art.1 referitor la separația puterilor în stat, precum și ale Legii nr.24/2000 a constatat că adoptarea, respectiv modificarea dispozițiilor legale revine altor puteri ale statului și nu celei judecătorești care poate doar aplica legile în litigiile deduse judecății. Mai exact, instanţele judecătorești aplică legile şi nu legiferează şi nici nu au iniţiativă legislativă. Acordul internaţional a cărui modificare se urmăreşte de către reclamantă nefiind un act administrativ-spre deosebire de hotărârile de guvern- ce emană de la Guvernul României, acesta nu poate fi anulat printr-o acțiune judecătorească. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Constanța recursul înaintat de Ana Maria Nuciu.

Virgil STOIAN” .

Sursa :

https://www.replicaonline.ro/o-traducatoare-de-la-baza-nato-vrea-modificarea-acordului-dintre-romania-si-sua-privind-statutul-fortelor-sua-in-tara-noastra-516919/

https://www.ziarelive.ro/stiri/ciuca-si-ciolacu-vizita-in-ucraina-ce-a-postat-volodimir-zelenski-pe-facebook-dupa-intalnirea-cu-oficialii-romani.html

Tuturor persoanelor virtuale care vor poposi măcar o clipă pe acest post lăsând în urma Domniilor Lor ,un ” LIKE ” 🙂 sau un ” COMMENT”

le urez din toată inima 🙂 🙂 🙂

Iar în final de postare , o imagine preluată de pe un BLOG care , promovează ” pas cu pas” FRUMOSUL !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa .

25/04/2022

Hristos a Înviat !!! La Mulți Ani românilor ce poartă numele Sfântului Mare Mucenic GHEORGHE , purtătorul de biruință !!!

Filed under: generale — Aliosa @ 9:42 am

În a doua zi de Sfinte PAȘTI, românul chefuiește cu vin spumos,

grătarele miros frumos , dar nu a pește , ci a carne de care se nimerește !!! 🙂 🙂 🙂

Astăzi, 25 aprilie , a doua zi de Sfinte PAȘTI ,
conform celor stabilite de BOR se săvârșește SLUJBA Sfântului Mare Mucenic GHEORGHE , purtătorul de biruință !!! 🙂 🙂 🙂


Cu această minunată și sfântă sărbătoare , urez din toată inima mea de creștin ortodox ,un sincer și călduros La Mulți Ani ROMÂNILOR ce poartă numele de GHEORGHE 🙂 🙂 🙂

și derivatele lui masculine și feminine ,
precum GEORGETA , poeta ,sora mea mai mică 🙂

și GEORGETA , nora mea și MAMA năzdrăvanului meu de nepoțel , ANDREI !!! 🙂 🙂 🙂

Alioșa !!! 🙂 🙂 🙂

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.