Alioşa ” File de Jurnal ”

24/07/2012

SCRISOARE către BARROSO !!!

 

„ Scrisoare către Comisia Europeană în 11 puncte

Cristiana Anghel, „învăţător român, cetăţean european, om demn şi liber”, îi scrie preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso
22 iulie 2012 – 19:24
Stimate domnule Barroso,
Vă mulţumesc pentru interesul deosebit pe care îl acordaţi dezbaterilor publice interne ale României. Răspunzând preocupării dumneavoastre sincere şi imparţiale pentru independenţa justiţiei şi cinstea clasei politice din România, consider că este util să vă transmit următoarele date pentru a vă putea forma o perspectivă integrală asupra substratului recentelor schimbări politice din ţara noastră.
1) În data de 27 septembrie 2011 a fost numit domnul Iancu Gheorghe în funcţia de Avocat al Poporului, fără a fi agreat de toate partidele, aşa cum ne-aţi sugerat recent, ci exclusiv de către majoritatea parlamentară din acel moment. În acel moment, Opoziţia a părăsit sala. Din nefericire, atunci nu aţi protestat!2)În data de 14 iunie 2010, votul Parlamentului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională care nu era agreat de preşedintele Traian Băsescu şi coaliţia sa a fost repetat în mod ilegal până când a fost ales candidatul susţinut de preşedintele din acel moment. Şedinţa Camerei Deputaţilor s-a prelungit discreţionar până la ora 24:00. Din păcate, nici atunci nu aţi protestat.

3) În data de 9 aprilie 2012, preşedintele Traian Băsescu a promulgat modificarea la legea privind referendumului, impusă de propria majoritate parlamentară, care făcea practic imposibilă suspendarea preşedintelui, încălcând astfel principiile Constituţiei României. Naţiunea română ar fi apreciat atunci o intervenţie hotărâtă a partenerilor noştri europeni.

4) În octombrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să numească premierul propus de majoritatea parlamentară din acel moment, generând o îndelungată criză politică şi instituţională şi destabilizând structura Guvernului României, fiecare ministru din acel Cabinet deţinând cel puţin două portofolii. Este oare, domnule Barroso, în acord cu standardele europene ca voinţa majorităţii parlamentare să fie sfidată şi un ministru să deţină 2-3 portofolii?! Ar fi fost utilă şi atunci o intervenţie a Comisiei Europene în sprijinul valorilor democratice.

5) În iunie 2010, Traian Băsescu a impus în Consiliul Suprem de Apărarea a Ţării includerea presei libere în cadrul ameninţărilor la siguranţa naţională, un demers fără echivalent în nici un stat european. Atunci presa din România a aşteptat un semnal de la instituţiile europene. Încă îl mai aşteaptă, domnule Barroso.

6) În anul 2003, Traian Băsescu, care deţinea atunci funcţia de primar general al Bucureştiului, s-a împroprietărit pe sine cu o vilă în centrul Capitalei, evaluată, la acel moment, la peste 500.000 de dolari. Preţul plătit de Traian Băsescu: 19.000 de dolari, adică de 25 de ori mai puţin decât preţul pieţei. Totodată, pentru că legislaţia din România nu permitea cumpărarea unui imobil aflat în proprietatea statului de către o persoană care deţinea alte proprietăţi, Traian Băsescu şi-a donat o casă unei fiice cu foarte puţin timp înainte de a îşi face cadou acest imobil. Cazul este cunoscut în România drept „casa din Mihăileanu”. La Bruxelles cum le spuneţi celor care în exercitarea unei funcţii publice îşi procură beneficii personale?

7) În anul 2000, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Bucureşti, cu suprafaţa de 3.700 mp, cu suma de 1,4 miliarde de lei (de peste 3 ori sub preţul pieţei). Peste 2 ani a vândut acelaşi teren unui apropiat al persoanei de la care cumpărase cu suma de 12 miliarde de lei (în condiţiile în care, în acea perioadă, preţurile la proprietăţile imobiliare au stagnat). În România, asemenea demersuri se încadrează, de regulă, la spălare de bani. Din păcate, deşi toate aceste demersuri aflate dincolo de limita legii sunt foarte cunoscute în România, ele nu au ajuns, se pare, la cunoştinţa partenerilor noştri europeni. Dumneavoastră cum comentaţi acest caz, domnule Barroso?

8) În anii 2010 şi 2011, Traian Băsescu şi guvernele pe care le-a controlat au decis să nu respecte decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată din România referitoare la unele drepturi salariale. Profesorii români ar fi apreciat atunci o intervenţie din partea, de exemplu, comisarului pe Justiţie, doamna Viviane Reding, care să apere, împreună cu noi, statul de drept. Şi totuşi doamna Reding nu a reacţionat, nici măcar pe Twitter.

9) Traian Băsescu a atacat explicit, prin declaraţii oficiale, Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii şi Parlamentul, instituţiile fundamentale ale democraţiei româneşti, care ar fi fost, poate, astăzi la un nivel mai înalt dacă beneficiam mai devreme de sprijinul dumneavoastră.

10) Traian Băsescu a făcut, în mod repetat, declaraţii rasiste, reţinute ca atare atât de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (există decizii în acest sens), cât şi de Curtea Constituţională, inclusiv în recenta decizie referitoare la suspendarea preşedintelui. Minorităţile jignite ar fi apreciat foarte mult dacă s-ar bucura, la rândul lor, de susţinerea Comisiei Europene.

11) Traian Băsescu şi-a subordonat constant cele mai importante instituţii ale statului român în ciuda separaţiei impuse de Constituţie, aspect relevat explicit de către Curtea Constituţională, care a confirmat recent că domnul Băsescu şi-a subordonat Guvernul României. Ţinând seama că Decizia Curţii Constituţionale este publică, aşteptăm cu interes reacţia instituţiilor europene şi în special a dumneavoastră, domnule Barosso, care analizaţi cu atâta atenţie evoluţiile din România.

Domnule Barroso,

Este adevărat, schimbările recente din România s-au produs foarte rapid, dar au respectat, în egală măsură, legislaţia internă şi normele europene. Iar viteza, care a generat îngrijorare pe plan extern, a fost singura şansă de a schimba, în mod democratic, un regim politic care, în mod nedemocratic, inventase extrem de multe obstacole în calea unui transfer constituţional de putere.
Naţiunea română suferă, în aceste zile, din cauza prejudiciul de imagine produs de anumite critici externe, întemeiate prea mult pe diverse afinităţi şi prea puţin pe realităţi obiective.
Aşteptăm cu încredere analiza dumneavoastră asupra aspectelor comunicate prin acest mesaj. Şi sper că, şi de această dată, veţi reacţiona cu aceeaşi promptitudine pe care aţi demonstrat-o în ultima perioadă.

Cristiana Anghel
Învăţător român, cetăţean european, om demn şi liber ” .

Felicitări doamnă învățătoare !
Cu stimă și respect,
Alioșa.

2 comentarii »

  1. @ ALL !!!

    In onoarea doamnei invatatoare CRISTINA ANGHEL o adevarata LUPTATOARE pentru DEMOCRATIE si NEAMESTECUL altora in treburile interne ale ROMANIEI postez ceea ce urmeaza >

    Gaudeamus igiturdespre viata si durata ei: „De Brevitate Vitae” („Despre scurtimea vietii”).
    Face parte din traditia „CARPE DIEM ” ” TRAIESTE CLIPA ” !
    Popularul cantec academic
    „Gaudeamus igitur”
    („Să ne bucurăm, aşadar” sau doar ” Gaudeamus ”
    este cântat sau recitat mai ales la ceremoniile de absolvire.
    Numeroase scoli, colegii, universităti sau societăti academice il considera cantecul lor oficial.
    De fapt este un cantec CARPEN DIEM ( Traieste clipa ) ce se canta in
    secolul al XVIII-lea (C.W. Kindleben, 1781 si are la baza un manuscris în limba latină din 1287).
    Când se cântă, primele două versuri si ultima linie a fiecărei stanţe sunt repetate, de exemplu:

    Gaudeamus igitur.
    Iuvenes dum sumus.
    Gaudeamus igitur.
    Iuvenes dum sumus.
    Post iucundam iuventutem.
    Post molestam senectutem.
    Nos habebit humus –
    Nos habebit humus.

    Gaudeamus igitur
    Iuvenes dum sumus.
    Post iucundam iuventutem
    Post molestam senectutem
    Nos habebit humus.

    Să ne bucurăm, aşadar,
    Cât încă suntem tineri
    Fiindcă dup-o tinereţe agitată,
    Si-o bătrânete-ngreunată,
    Ţărâna ne va avea pe toti.
    Ubi sunt qui ante nos
    In mundo fuere?
    Vadite ad superos
    Transite in inferos
    Hos si vis videre.

    Unde-s, oare
    Cei ce-au trăit înainte-ne?
    Poti s-ajungi până-n Ceruri
    Sau să păsesti prin Iad
    De doresti să-i revezi.
    Vita nostra brevis est
    Brevi finietur.
    Venit mors velociter
    Rapit nos atrociter
    Nemini parcetur.

    Viata ne este scurtă
    Va fi terminată prea curând,
    Moartea vine fulgerător
    Atroce ne agată-n ghearele-i.
    Nimeni nu-i crutat de-aceasta.
    Vivat academia!
    Vivant professores!
    Vivat membrum quodlibet;
    Vivant membra quaelibet;
    Semper sint in flore.

    Trăiască şcoala!
    Trăiască profesorii!
    Trăiască fiecare-ntrebător!
    Trăiască fiecare-ntrebătoare!
    Fie ca ei să-nflorească de-a pururi!
    Vivant omnes virgines
    Faciles, formosae.
    Vivant et mulieres
    Tenerae, amabiles,
    Bonae, laboriosae.

    Trăiască toate fecioarele
    Binevoitoare si curate la suflet!
    Trăiască, de-asemeni,
    Femeile tandre, iubitoare
    Şi pline de hărnicie!
    Vivat et res publica
    et qui illam regit.
    Vivat nostra civitas,
    Maecenatum caritas
    Quae nos hic protegit.

    Trăiască patria
    şi cei ce-o conduc!
    Trăiască-ne oraşul
    Şi binefăcătorii acestuia
    Care, prin caritatea lor, ne oferă siguranţă!
    Pereat tristitia,
    Pereant osores.
    Pereat diabolus,
    Quivis antiburschius
    Atque irrisores.

    Fie ca tristeţea să piară!
    Fie ca urâtorii să piară!
    Fie ca Diavolul să piară!
    Fie ca oricine-i împotriva şcolii noastre,
    Oricine-ar râde de-aceasta, să piară!
    Aliosa

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 25/07/2012 @ 10:48 pm | Răspunde

  2. @ Si tot in ONOAREA doamnei invatatoare CRISTINA ANGHEL ,chiar daca FARA ACORDUL AUTORULUI,postez mai jos o POVESTE care m-a miscat profund si sunt convins ca si pe domnia sa .

    ” In multele şi desele mele peregrinări de-a lungul şi de-a latul ţării, căutând răspunsuri la întrebări fără răspuns, am întâlnit odată un bătrân trist ce târa după el un picior de lemn. Nu ştiu de ce m-am apropiat de el şi l-am întrebat cine este
    . S-a întors spre mine, m-a privit lung cu o privire plină de senin şi mi-a întins câteva lucruri,
    un tricolor ce avea imprimată harta României Mari, o baionetă ruginită şi o schijă de la Mărăşeşti scoasă din piciorul său, spunându-mi:
    – Uite, asta am putut face pentru tine!
    Pătruns de o revelaţie am înţeles, era străbunicul meu. Am luat cu umilinţă obiectele
    şi le-am încuiat cu grijă într-un sertar, păstrându-le cu sfinţenie.
    Mai târziu, am întâlnit un alt bătrân, pe care l-am întrebat de asemenea cine este. M-a privit lung, cu ochii trişti, şi mi-a întins un tricolor simplu, un glonţ de la Stalingrad şi o bucată de lanţ din închisorile comuniste.
    – Îmi pare rău că doar atât am putut face pentru tine!
    Era bunicul meu. Am luat lucrurile sale şi le-am închis în acelaşi sertar, păstrându-le cu sfinţenie.
    L-am întâlnit şi pe tatăl meu, care mi-a evitat privirea. Totuşi, l-am întrebat:
    – Tu ce ai pentru mine?
    A plecat capul şi a privit în pământ. Într-un târziu, a scos o batistă muiată de sudoarea muncii sale pentru a mă putea creşte în condiţiile grele de atunci şi mi-a întins-o fără un cuvânt. Mai păstra o nuanţă ştearsă, tricoloră, muiată în sudoare, praf de cărbune, transpiraţia cozilor fără sfârşit pentru raţia de zahăr şi ulei. Am pus-o şi pe aceea în acelaşi sertar şi le-am păstrat cu sfinţenie pe toate.
    Până într-o zi. Într-o zi când, înaintând în vârstă şi privind la fiul meu care creşte repede şi pune multe întrebări, am început să evit sertarul. Nu îndrăzneam să privesc spre el, dar aveam permanent impresia că el priveşte spre mine şi nu oricum, ci parcă acuzator. Era doar impresia, sunt sigur de asta, dar devenisem din ce în ce mai neliniştit de fiecare dată când treceam pe lângă el. Mi-aş fi dorit să nu fie acolo, aş fi dorit să nu mă fi întâlnit niciodată cu cei ce mi-au dăruit obiectele ce le considerasem sacre până nu demult. Iar fiul meu creşte repede, şi pune multe întrebări la care nu am găsit nici eu răspunsul. Mi-am întrebat prietenii, dar majoritatea mi-au răspuns că ei şi-au distrus demult sertarul aruncând la gunoi tot conţinutul acestuia şi nici nu se mai gândesc la el de ani buni. Aş face şi eu la fel, dar parcă privirile celor care mi-au dăruit aceste simple obiecte încă nu mă lasă. Încă nu, dar poate mai târziu, poate odată când televizorul este dat tare, când fiul meu nu este acasă, poate atunci voi reuşi. Aşa m-am gândit până mi-a venit ideea salvatoare, ideea care mă va scoate din situaţia penibilă în care fiul meu mă va pune odată şi o dată, atunci când mă va întreba şi pe mine. Mi-am făcut curaj şi am pus şi eu ceva în sertar, un obiect salvator şi care sper că mă va absolvi în ochii fiului meu atunci când clipa fatidică va sosi.
    Încă nu ştiu reacţia fiului meu atunci când va găsi în sertar, alături de celelalte obiecte, ceea ce i-am lăsat eu, şi chiar are un tricolor vizibil: un obiect mic pe care scrie cu litere mari un singur cuvânt: PAŞAPORT „.

    Cu multumiri si pentru AUTORUL povestii dar si pentru doamna CRISTINA ANGHEL ,
    Aliosa.

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 26/07/2012 @ 11:59 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Mulțumesc WordPress.com/

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.