Alioşa ” File de Jurnal ”

07/10/2010

DIN NOU IN ITALIA !

Filed under: jurnal — Aliosa @ 2:29 pm

Această prezentare necesită JavaScript.

Scârbit de tot ce se-ntâmplă-n tara -n care m-am născut intr-o vreme când cizma soldatului sovietic strivea tot ce găsea in cale si i se impotrivea ambitiilor si orgoliilor sale absurde, sătul de demagogia si ipocrizia clasei politice din spatiul carpato-danubiano-pontic, jignit si batjocorit permanent de către coalitia de  la guvernare prin fărădelegile ce le comite pentru a se mentine cu orice pret la putere prin fraudă si minciună, dezamăgit de justitia ce imparte dreptatea cu măsuri diferite si-n functie de apelurile primite de la cele două palate ce gestionează viata românilor cu jumătăti de măsură,deziluzionat de inaltele foruri de decizie legislativă si executivă, obosit de răutatea si ipocrizia celor care sunt la conducere si care una spun si alta fac, stresat permanent de jocul duplicitar al presedintelei ROMÂNIEI ce a promis in campania electorală că va fi presedintele tuturor românilor dar care prin ce face si ce spune s-a dovedit a fi presedintele unui grup de oameni ce l-au sustinut in campania si asa câstigată prin dezbinare, manipulare, păcălire si fraudă la adăpostul intunericului, in perioada 15-29 septembrie 2010 am fost in ITALIA la copiii  si năzdrăvanul meu de nepotel, EMANUEL .In avionul cu care am zburat spre cei dragi mie, am fost insotit de un numeros grup de excursionisti, mixt, format numai din adulti ce se cunosteau foarte bine intre ei si care , pe tot parcursul zborului cu exceptia pauzei in care am degustat minunatele bucate puse la dispozitie de compania cu care am zburat, au discutat permanent intre ei despre toate, inclusiv despre situatia politico-economică si socială din tara subjugată de un partid si un presedinte care nu se dau in lături de la nimic pentru a-si realiza scopurile personale si antinationale. Eram singur printre străini si tocmai de aceea nu am scos nici o vorbă fiind mai mult preocupat de forma norilor de sub avionul ce zbura la mii de metri inăltime decât de replicile ce si le aruncau unii altora ,replici ce parcă le mai auzisem nu cu mult timp in urmă in spatiul mioritic  coplesit de minciuna si ciuma portocalie.Plecasem de-acasă, de pe meleagurile Pădurii Nebune a lui Zaharia Stancu ca să scap de politică si tot peste ea am dat. Norocul meu a fost distanta scurtă căci altfel simteam că-nebunesc din cauza discutiilor contradictorii dintre un panglicar  PDL-ist  care recita ca drogatul parcă o poezie ce o auzisem de mii de ori pe la posturile de tv.si unul care avea o cu totul altă părere pe tema cine a furat mai mult din banul public in ultimii douăzeci de ani si cine se face vinovat de situatia catastrofală in care ajunsese tara. Am ajuns la timp si aterizat cu bine iar după formalitătile de rigoare si recuperarea bagajului din cala avionului am părăsit aerogara iar la iesire am fost intâmpinat de fiica mea CRISTINA  insotită de o prietenă ROXANA ce a avut amabilitatea de a indeplini functia de copilot pe aglomeratele autostrăzi italiene. Distanta până la casa fetei a fost parcă mai scurtă ca altădată iar eu uitasem definitiv de politica de la noi. Acasă am fost intâmpinat de năzdrăvanul meu de nepotel, EMANUEL care, mi s-a părut complet schimbat in bine fată de anul trecut : crescuse mai mult decât mă asteptam, era mai jovial, tandru si atent la cele mai mici detalii. Cum m-a văzut că am coborât din masina LORENEI ( maică-sa ) s-a aruncat in bratele mele imbrătisându-mă cu toată fiinta sa in timp ce ochii-străluceau de bucurie iar din gurita lui mică si zâmbitoare a zburat gingasa  intrebarea „ Tae SANDU, esti bine ” ? Da, i-am răspuns strângându-l si mai tare-n brate. Am despachetat imediat si nu am mai avut răbdare să astept până a doua zi când aniversa implinirea a ȘASE ANIȘORI si i-am inmânat cadourile pentru care s-a bucurat foarte tare dar adevărată sticlire din ochii lui albastri ca si marea limpede si linistită am observat-o când i-am inmânat  DVD -ul cu desenele lui preferate aduse tocmai din România.Seara a sosit parcă prea devreme, cina a fost ca un balsam iar somnul a venit ca o binefacere. Pe 17 septembrie am serbat ziua de nastere a nepotelului EMANUEL in familie cu bunicii ,unchii si verisorii, a doua zi la un bar intr-o sală special pregătită , plină cu trofee sportive dar si cu baloane de toate culorile  ca prietenii lui prichindeii invitati la petrecerea aniversară,  să aibă ce sparge si călca in picioare pe ritmul muzicii italiene pentru copii. Seara  petrecerea  a continuat acasă ,din nou cu familia si cu niste prieteni de-ai LORENEI dar si impreună cu fiul meu DORU si soția sa RALUCA  alături de care apar in fotografiile din  magazinul  de marichinărie unde lucrează deși a absolvit facultatea de finante-bănci in chiar toamna anului când țara a ajuns pe mâna unui presedinte -jucător ,mincinos si ipocrit . L-am urmărit pe năzdrăvanul meu de nepotel EMANUEL  pe tot parcursul clipelor aniversare  găsindu-l permanent  in culmea  fericirii impărțind  bucuria si veselia sa cu toti invitatii săi. Peste o săptămână petrecerea aniversară s-a mutat la casa fiului meu DORU care pe 25 septembrie a implinit frumoasa vârstă de 32 de ani si care, desi a absolvit o facultate, din cauza salariilor mici si-a conditiilor neechitabile de lucru din tară ca profesor,a fost nevoit să-si caute de lucru in ITALIA incă de la absolvirea facultătii in 2002. Nu doresc să intru in prea multe detalii privind vacanta mea de două săptămâni in ITALIA la copii,nepotel ,rude si prieteni dar ,sincer, m-am simtit minunat, in sigurantă si demnitate si am făcut o binemeritată pauză de odihnă a creierului infestat de ipocrizia celor ce ne conduc. Am părăsit ITALIA  linistit si calm , am zburat fără probleme si am aterizat la aeroportul Băneasa pe un timp friguros cu o ploaie rece si deasă iar ca tacâmul să fie complet si să-mi revin urgent la realitatea dâmboviteană, logistica aeroportului ne-a adus bagajele de la cala avionulu in niste remorci neacoperite desi afară turna cu găleata iar cei doi manipulatori plouati si la propriu si la figurat aruncau valizele din ploaie direct pe banda rulantă. Șocul puternic l-am resimtit insă la iesirea din holul aerogării unde, mafia taximetristilor de toate culorile si etniile tăbărau ca ciorile in lanul de floarea soarelui, ca să te ducă unde vrei pe sume astronomice . O namilă de bărbat tuciuriu aproape că s-a răstit la mine când i-am spus că nu am nevoie de taxi intrucât sunt asteptat  de un prieten cu masina. Si uite-asa, aproape brutal  m-am trezit din visul frumos ce s-a numit DIN NOU IN ITALIA la copii si năzdrăvanul meu de nepotel EMANUEL ,elev in clasa intâia si care la reantoarcerea de la scoala inceputa  inca din data de 1 septembrie imi arata caietul de teme pe care MAESTRA ( invatatoarea la noi ) ii acordase calificativul de BRAVISIMO pentru temele facute sub atenta indrumare a mamei sale CRISTINA care, de ar fi ramas in ROMANIA era profesoara de engleza sau italiana ( sau ambele ca sa aiba catedra intreaga ) pe un salariu de mizerie si batjocura guvernului BB si a PDL ! Seara la ora 22.30 eram din nou acasă, la frumoasa si spatioasa mea casă unde-i cald mereu si bine iar după dușul ce mi-a alungat urgent oboseala din timpul drumului spre casă si o cină ușoară,am pornit grăbit laptopul nerăbdător să aflu noutăti despre prietenii mei bloggeri . Nu mică mi-a fost mirarea când in inbox asteptau să fie citite iar multe chiar descărcate ,exact 152 de mesaje  . Incredibil dar adevărat, nu m-am culcat până nu le-am descifrat la toate tainele , indemnurile si informatiile cuprinse. Imi fac o datorie de onoare in a mulțumi tuturor celor care mi-au trimis acele mesaje si pinguri si promit că le voi răspunde tuturor in zilele următoare. Până atunci insă, vizionare si lectură plăcută tuturor celor ce-mi vor păsi pragul casei virtuale chiar dacă vor lăsa sau  nu vreun comentariu și, multă-multă sănătate că-i mai bună decât toate ! Cu simpatie si consideratiune pentru toată lumea, ALIOȘA .

90 comentarii »

  1. O alta varianta a povestii.. Palestina

    Apreciază

    Comentariu de Florin — 07/10/2010 @ 2:32 pm | Răspunde

    • @ Florin,
      Dacă ROMÂNIA merge tot asa si-n următorii doi ani, fii convins că multi vor emigra si-n PALESTINa numai că eu nu voi ajunge niciodată acolo indiferent de situatia din tară.
      Iar ce-am postat mai sus nu e o poveste ci o realitate pe care nu te oblig s-o digeri.Iti multumesc pentru că mi-ai trecut pragul casei virtuale . Prin ceea ce postez incerc să mă debarasez de balastul provacat zi de zi de cei care ne conduc destinele .
      Bună ziua !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 07/10/2010 @ 2:49 pm | Răspunde

  2. […] stiu si parerea lor despre decizia lui Basescu Traian liderilor: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan […]

    Apreciază

    Pingback de Reactii dupa decizia lui Basescu de a nu promulga Legea pensiilor – Traian Băsescu, de ce ţi-e frică, nu scapi! « Hai ca se poate! — 07/10/2010 @ 8:15 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      A fost o decizie politico-diplomatică, de imagine si de inducerea in eroare a populatiei care-l taxa in sondaje si de păcălire a opozitiei. Se va discuta doar art.referitor la vârsta de pensionare a femeilor. In rest rămâne asa cum a stabilit guvernul, PDL si R.Anastase !
      Joacă la cacealma, joacă tare „ javra ordinară” care nu cu mult timp in urmă cataloga o femeie ca „ țigancă impuțită” iar acum i s-a făcut milă de femei . Câtă ipocrizie …..!

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 07/10/2010 @ 8:54 pm | Răspunde

  3. @ ALL !
    Am fost de multe ori in FIRENZE ( FLORENȚA ) incepând cu anul 2001 când frumoasa mea fiică CRISTINA ( LORENA ) cum ii spunem noi , si-a unit destinele cu TIZZIANO un italian cu suflet mare si-o inimă de aur iar datina străbună si orgoliul de român adevărat mi-au călăuzit pașii să-i fiu alături si s-o conduc de braț la altarul bisericii unde ,in prezenta unui public numeros si vesel s-a oficiat căsătoria religioasă a celor doi tineri indrăgostiti de ei ,de viată si de semenii din jur. Păsind pentru prima dată in frumosul oras FIRENZE capitala cultural-artistică a ITALIEI si EUROPEI intesată cu picturi,fresce ,sculpturi,statui,monumente si palate datând din cea mai infloritoare si roditoare perioadă artistică a omenirii, mi s-a părut că sunt pe altă planetă , in altă lume ce numai in vis se poate vedea. Sub impresia minunatelor momente si secvente de neuitat de la căsătoria religioasă si-apoi de la nunta propriu-zisă ce s-a desfăsurat intr-un restaurant rustic asezat intr-o locatie plină de verdeată, flori, arbori si arbusti ornamentali, fântâni arteziene si lacuri mici cu pesti exotici de toate felurile , grăbit mereu ca-ntotdeauna poate si din cauza timpului scurt avut la dispozitie dar si a setei de a vedea cât mai multe din frumusetile capitalei artistice, culturale a ITALIEI si EUROPEI dar si a capitalei administrative a TOSCANEI,am trecut poate prea repede prin unele locuri extraordinar de interesante minimalizându-le pe nedrept importanta lor istorică,culturală si estetică. Acum la mai bine de nouă ani de la fericita ocazie oferită de soartă ca să văd pentru prima dată ITALIA si implicit FIRENZE locul unde destinul a dus-o pe fiica mea in 2001 la câteva luni de la absolvirea facultătii de limbi străine ,engleză-italiană,am trecut din nou fără grabă ,mai atent si curios ca nicidată prin locurile pe unde mai fusesem si-n anii anteriori . Insotit de băiatul meu DORU absolvent al facultătii de geografie, un indrăgostit al drumetiilor si al locurilor extraordinar de frumoase si interesante , am parcurs la pas mărunt cu opriri mai lungi sau mai scurte in functie de importanta obiectivului ce urma revăzut, traseul pe care vi-l recomand si vouă vizitatorilor blogului si cititorilor acestui comentariu ce se putea intitula simplu IMPRESII DE CĂLĂTORIE si putea fi un articol de sine stătător .Tot graba ,bat-o vina , m-a indemnat să postez un mic slideshow sub titlul DIN NOU IN ITALIA iar acum nu am decât să continuu depănarea gândurilor aici.Având ca ghid turistic pe DORU ce lucrează in FIRENZE din 2002 de la absolvirea facultătii, inarmati cu aparate foto si cu mult entuziasm am intrat in Piazza del Duomo, centrul religios al Florenței unde se află catedrala cu impozantul ei dom, unul dintre cele mai importante simboluri florentine, flancat de clopotnita de sine stătătoare si de unde dangătele si sunetele clopotelor mestesugit lucrate se aud hăt departe.In umbra catedralei se află Baptisteriul , cea mai veche clădire a orasului, un lăcas de o importanta spirituală si artistică deeosebită si veche de peste o mie de ani. In spatele vestitei catedrale se găseste Museo dell”Opera del Duomo unde au fost transmutate de frica invadatorilor ca să nu le spun jefuitorilor ce s-au perindat de-a lungul timpului prin acele frumoase locuri, o parte din operele de artă realizate de-a lungul timpului pentru decorarea edificiilor ce compun piata.Doru, altruist din fire a făcut foarte multe fotografii cu noul meu aparat foto NIKON făcut cadou de buna mea fiică LORENA chiar cu câteva zile inainte , poze in care apar eu alături de cele mai importante edificii din piata si care sunt postate in slideshow-ul de la inceputul articolului la care fac acest comentariu.Ne-am continuat drumul revăzând Casa di DANTE un modest muzeu dedicat marelui poet,Badia Fiorentina o biserică din secolul al X-lea unde se spune că Dante ar fi cunoscut-o pe Beatrice fata de care s-a indrăgostit pe loc,Piazza della Signoria ce are pe flancul estic al ei un șir de statui care mai de care mai vechi si interesant lucrate,unde Doru m-a fotografiat cu unele din ele si a făcut chiar si două filmulete,Palazzo Vecchio ce domină cu structura sa impozantă Piazza della Signoria construit prin anii 1299 si care adăposteste in zilele noastre sediul consiliului administrativ al orasului unde am pătruns ca-n orice piată din România chiar dacă functionarii publici in uniforme militare se miscau in interes de serviciu de colo-colo si era o zi obisnuită ( 21 septembrie 2010 )unde am făcut un popas mai mărisor odihninidu-ne pe una din băncile libere din imensa curte interioară după care , pasii ne-au dus la Galleria degli Uffizi ce adăposteste cele mai frumoase picturi ale Renasterii si unde apar nu numai marile nume ale artei italiene dar si pictori din perioada medievală timpurie, perioada barocă si chiar si lucrările unor renumiti artisti din Spania, Olanda , Germania si nu numai.Multumit peste poate de cele revăzute până in apropierea fluviului ARNO ce desparte FLOREATA in două si peste care sunt construite vreo șapte poduri unul mai frumos si durabil ca altul,dar si cu gândul ascuns ( fată de fiul meu ) de a-mi cumpăra un lănțișor din aur de la unul din numeroasele magazine de bijuterii de pe magnificul pod numit PONTE VECCHIO , construit se pare inainte de aparitia romanilor prin acele locuri de către etrusci,pod ce a rezistat de-a lungul veacurilor atât catrastofalelor inundatii dar si furiei naziste in 1944 pe când se retrăgeau din fata Armatei a V-a americane in drumul ei spre inima Germaniei lui Hitler care, se pare că a ordonat maresalului Kesseling comandantul trupelor naziste din acea zonă de operatii, să nu distrugă legendarul pod.Era pentru a nu stiu câta oară când revedeam magnifica constructie ce adăposteste zeci de magazine de bijuterii din aur si diamante , unul mai strălucitor ca altul dar, spre regretul meu cu preturi foarte mari.In cele din urmă i-am destăinuit fiului meu DORU intentia de a-mi cumpăra un lănțișor din aur pentru a-mi aduce aminte cu drag de ziua de 21 septembrie 2010 cănd , impreună cu el, dar, scăpat de stresul cel aveam in ROMÂNIA provocat de o conducere portocalie lacomă si avară după banul public dar si antinatională si trădătoare de neam si tară prin concesiile făcute ca troc organizatiei UDMR in schimbul voturilor in parlament când isi promova proiectele de legi antipopulare dar in folosul camarilei ei politice,organizatie ce vrea cu orice pret din 1996 incoace ca parteneră de guvernare , autonomia teritorială a tinutului Secuiesc locuit de vreo câtiva secui dar de mai multi maghiari si ceangăi. Locuind de mai bine de opt ani in Florenta pe bună dreptate si-a făcut si prieteni iar unul din ei era chiar patronul unui magazin de bijuterii din aur de unde eu am achizitionat după serioase tocmeli, un frumos lănțișor din aur ce-mi va aduce aminte de fiecare dată de ITALIA, FIRENZE si PONTE VECCHIO! Revăzând cel mai interesant traseu turistic din FLORENTA si satisfăcut de afacerea făcută cu o reducere de 44 de euro, am pornit agale in sensul scurgerii apelor fluviului Arno spre Marea Ligurică făcând primul popas Santa Trinita trecând apoi prin Piazza Santa Maria Novella,Piazza della Stazione si intrând in Stagione Centrale di Santa Maria Novella ( Gara Centrală ) am traversat tunelul cu zeci de magazine, librării, cofetării iesind pe Via Nazionale si ajungând in cele din urmă la locul de muncă al norei RALUCA care ne-a asteptat să servim impreună prânzul .Ar fi foarte multe de povestit că am revăzut mult mai multe locuri interesante si extraordinare dar mă opresc aici lăsând imaginile in care apar să vorbească de la sine.

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 08/10/2010 @ 11:48 am | Răspunde

  4. […] vrea sa stiu si parerea lor despre aceste bacanii: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan […]

    Apreciază

    Pingback de Dinu Patriciu versus marii retaileri « Hai ca se poate! — 08/10/2010 @ 6:44 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Initiativa lui Dinu Patriciu o consider benefică pentru toti românii iar de-ar deschide un magazin si-n orasul meu, as cumpăra totul numai de la el.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 10/10/2010 @ 4:57 pm | Răspunde

  5. […] când i-a văzut umbra, nu mai are linişte. Se plimbă agitat şi nesigur prin cameră, fără un gând clar. Brusc, […]

    Apreciază

    Pingback de ADELA « Madi şi Onu Blog — 08/10/2010 @ 10:52 pm | Răspunde

    • @ Madi și Onu,
      Povestea voastră imi revigorează intreaga ființă răvășită de dobitocii care mă vor ține intr-un stres permanent până la „ Tăierea imprejur cea după trup a Domnului: Sfântul Vasile cel Mare ” ( Anul Nou, 01/01/2011 ) când voi vedea cum va arăta cuponul de pensie după jumulirea făcută prin recalcularea ordonată de la Cotroceni si pusă in practică cu o slugărnicie periculos de suspectă si revoltătoare de „ omul cu coasa ” de la Palatul Victoria!

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 10/10/2010 @ 5:04 pm | Răspunde

  6. […] sa ii anunt si pe prietenii mei: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan […]

    Apreciază

    Pingback de 10/10/2010 – Revolta Ciuruitilor « Hai ca se poate! — 09/10/2010 @ 11:29 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Din păcate, invitația de a participa in 10/10/2010/0ra 10.00 la km. ZERO , a sosit prea târziu asa că, la cele două strofe postate imediat după video-clip,
      Noi pieptul gol, tu arma-n mâini,
      Scrâsnind din dinti noi vrem să-nghitim ?
      Nu tu, ci noi suntem stăpâni !
      Ne-ai ciuruit ? te ciuruim !

      Salariile tăiate , nu te-au deranjat ?
      Posturile inghetate, nu te-au afectat ?
      Pensiile ciuntite ,te-au ocolit ?
      Concedierile nu te-au lovit ?
      mai adaug si eu o strofă:
      Minciuna ajunsă-n rang inalt
      Pe care tu mereu o preaslăvesti,
      Nu crezi că face-un mare salt
      Intrând și-n parlamentul ce tu il umilești ?
      rugând pe toti cei care te citesc să adauge si ei măcar una.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 10/10/2010 @ 5:14 pm | Răspunde

  7. […]  La început l-am suspectat de cine ştie ce interese, dar… întrucât nu au existat solicitări speciale, am dedus, că este vorba de o stare de simpatie aparte, pe care unele persoane o pot nutri, fără un interes anume. Pur şi simplu, un soi de prietenie fără afecţiune. Sau poate faptul că îi place să povestească, neavând alt scop decât acela al nevoii de a-şi da importanţă, fără riscul întreruperii cu brutalitatea specifică egoismului ce-l caracterizează; ori, situaţia când noi toţi avem nevoie sa primim un ajutor moral, prin simpla răbdare de a ne fi fost ascultat păsul, scutiţi de gesturi de agitaţie nervoasă; sau, înclinarea mea de a nu întrerupe firul povestirii decât prin întrebări aparent preocupate  faţă de câte “verzi şi uscate”  mi se îndrugă; ori cine ştie ce taine ale corpului nostru emoţional. […]

    Apreciază

    Pingback de Carpe Diem « Madi şi Onu Blog — 10/10/2010 @ 5:20 pm | Răspunde

    • @ World of Solitare.
      Cine se rezumă la a citi doar ce-ai postat aici si nu merge la tine pentru a citi intreaga naratiune ar putea crede că faci referire la mine . „ Din motive stupide politic” dar care tin neapărat de politica de invrăjbire natională practicată zilnic de actualul presedinte al tării,prietenii au devenit dusmani pentru simpatiile lor pro si contra . Si cum românul se ghidează uneori după instinctul său primitiv dar foarte dăunător imitându-l deseori pe DINU SĂRARU „ Să nu ratăm clipa” ,in dec.2009 a căzut in capcana băsescului iar acum plânge si injură in acelasi timp. Pentru curiosi, mai multe dând click pe PINGBACK-ul
      „ Carpe Diem” de mai sus.

      Apreciază

      Comentariu de ALIOSA — 11/10/2010 @ 4:52 pm | Răspunde

  8. […] sa ii anunt si pe prietenii mei: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan […]

    Apreciază

    Pingback de Site-ul SSPR a fost spart de hackeri « Hai ca se poate! — 10/10/2010 @ 10:30 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Dacă hackerii români au reusit să spargă site-ul Pentagonului, de ce nu ar fi spart si site-ul SSPR ?
      Si dacă nu au spus nimic despre Băsescu nu cumva este iarăsi o diversiune ?
      Vezi mai multe dând click pe pingback-ul la care răspund.

      Apreciază

      Comentariu de ALIOSA — 11/10/2010 @ 4:56 pm | Răspunde

  9. […] vrea sa stiu si parerea lor: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica,  Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan Sorin Usca, Marcus, […]

    Apreciază

    Pingback de Opozitia nu participa la consultarile de la Cotroceni – Basescu crede ca poate sa substituie opozitia in discutiile cu alianta de guvernamant? « Hai ca se poate! — 11/10/2010 @ 1:50 pm | Răspunde

  10. @ Theo,
    Nu te-ai convins incă de calitătile psiho-morale ale lui Zeus ? El crede că poate substitui pe oricine inclusiv OPOZITIA ce a refuzat să se prezinte la consultări la Cotroceni. Cel mai mult mă ingrijorează faptul că MOARTEA născută in urma accidentului ecologic din Ungaria acum o săptămână vine incet dar sigur sub forma unei pete mari,rosietice dar foarte otrăvite pe bătrânul fluviu DANUBIUS din ale cărui ape beau milioane de români , inclusiv subsemnatul stabilit prin voia destinului după absolvirea Școlii Militare de Ofiteri Activi in 1972 in orasul Pădurii Nebune a lui Zaharia Stancu romancierul indrăgit de mine, iar presedintele si membrii monstruoasei coalitii de guvernare, se tin de glume. De teama de a nu-si supăra aliatul de la guvernare, UDMR, fără de ale cărui voturi nu si-ar putea promova proiectele de legi antinationale in parlament, guvernul Boc tace si mai grav, prin vocea ministrului mediului L.Borbely, român de origine maghiară, minte populatia riverană DUNĂRII spunând că indicatorii chimici si biologici ai apelor fluviului sunt in valori normale să că, nimeni nu poate estima când va pătrunde pe teritoriul national, unda otrăvită venită din Ungaria. In urmă cu câtiva ani din cauza unui accident ecologic mult mai neânsemnat petrecut la noi in tară, UNGARIA vecină si prietenă ne-a pârât la toate forurile internationale abilitate si era cât pe ce să ne ia la „ pumni” in timp ce ai nostri guvernanti, tac, tac, precum sclavul pălmuit de stăpân.
    Moartea vine pe DUNĂRE iar Băsescu substituie opozitia ! Oare poate substitui si MOARTEA ?

    Apreciază

    Comentariu de ALIOSA — 11/10/2010 @ 5:18 pm | Răspunde

  11. […] vrea sa stiu si parerea lor: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica,  Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan Sorin Usca, Marcus, […]

    Apreciază

    Pingback de Nu stiu daca SRI e la remorca lui Basescu sau Basescu e creatia SRI spune Sorin Ovidiu Vintu « Hai ca se poate! — 12/10/2010 @ 10:03 am | Răspunde

    • @ Theo,
      Băsescu e creatia securitătii statului comunist român care, si după 1989 a functionat chiar dacă el insusi a denuntat comunismul din România ( cacealma bineânteles ) . Odată cu infiintarea SRI( oare pe ale căror rădăcini ? )Băsescu a evoluat ca siinstitutia nou creată dar formată in majoritate din vechii securisti care s-au orientat si adaptat rapid la noua situatie din România după evenimentele din dec.1989.
      După cum merg treburile in ROMÂNIA si mai ales după mitingul de protest al politistilor care au strigat in fata Palatului Cotroceni „ ieși afară javră ordinară ” cred că SRI e la remorca lui Băsescu ! Cât despre SOV, nu merită nici un fel de compasiune pentru complicitatea la jafulde la FNI care a falimentat si păgubit atâtia oameni ce si-au depus poate ultimii bani pentru o dobândă ce era atractivă la aceea vreme, dar care,până la urmă au rămas si fără dobândă si fără banii depusi. Justitia română ar fi trebuit să RECUPEREZE prin toate metodele legale banii furati de cei care au condus FNI si să-i dea inapoi păgubitilor.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 12/10/2010 @ 4:19 pm | Răspunde

  12. […] să mă relaxez, m-am dus în vizită la prietenul meu cel mai bun, pe care-l alint cu numele de AMI […]

    Apreciază

    Pingback de Nedumerire … « Madi şi Onu Blog — 12/10/2010 @ 9:28 pm | Răspunde

    • @ World of Solitaire,
      Frumoasă poveste si plină de subântelesuri . Am totusi o mare NEDUMERIRE : de ce la sfârsitul ei apare „ ? Ioan Ionescu ” ?
      Nu-i obligatoriu să răspunzi iar de-am comis o indiscretie, te rog să mă scuzi.
      Si am si o intrebare : ai primit destule comentarii si nu ai răspuns la nici unul . Esti OK ?
      Cu bine, prieten deosebit !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 13/10/2010 @ 10:50 am | Răspunde

  13. O escapadă binevenită se pare, pentru a scăpa de toate grijile.
    Şi cum ar putea fi altfel când e vorba să te întâlneşti cu familia, copii, nepoţi?
    Mă bucur că aţi avut parte de astfel de clipe fericite.
    Frumoasă familia, sănătate şi putere de muncă le doresc tuturor, că frumoşi sunt deja. Ăla mic este cireaşa, foarte frumuşel nepoţelul, să vă trăiască şi să vă bucuraţi de el.
    Despre păsul care răzbate din articol, cu privire la situaţia din ţară, nu comentez, n-are rost, îl simţim oricum toţi, la grămadă. 😦

    Apreciază

    Comentariu de cammely — 13/10/2010 @ 9:23 am | Răspunde

    • @ Cammely,
      Iti urez bun venit pe blogul meu si te astept cu respect si multă consideratiune oricând doresti să-mi treci pragul casei mele virtuale. Da, am avut parte de multe clipe fericite mai ales că am serbat aniversarea zilei de nastere a năzdrăvanului meu de nepotel, EMANUEL, care pe 17 sept. a implinit vârsta de ȘASE anisori si aniversarea zilei de nastere a băiatului DORU care a implinit frumoasa vârstă de 32 de ani .Că nu ai comentat nimic la păsul care răzbate din articol , nu m-a deranjat absolut deloc că bine ai grăit ,„ il simtim oricul toti, la grămadă ” ( inteligentă remarcă ). As vrea să stii că nu mă obligă nimeni să-mi exprim revolta sufletească privind situatia actuală din tară, nu sunt trepădusul niciunui partid politic si nu voi fi niciodată desi am avut chiar in 2009 o ofertă foarte tentantă ( să accept functia de presedinte a filialei locale a pensionarilor portocalii din oras pe care să-i manipulez in folosul stii tu cui).Am refuzat si voi refuza orice ofertă indiferent din partea cui va veni pentru simplul motiv că NU VREAU SĂ MINT CA NESIMTITUL ELECTORATUL promitându-i marea cu sarea si-apoi să-i sar la gât injunghindu-l dinspre ceafă . Iti multumesc din suflet pentru frumoasele cuvinte adresate si urările făcute si-ti doresc din toată inima să ai parte si domnia ta de aceleasi bucurii si impliniri ca si mine. Cât despre „ ăla mic ” este nu numai „ cireașa ” ci si argintul viu, speranța ce mă ține-n viată fără a innebuni din cauza celor care zi de zi ne fac răul pe care ,„ il simțim oricum toți, la grămadă ” !
      Bună ziua !

      Apreciază

      Comentariu de ALIOSA — 13/10/2010 @ 10:25 am | Răspunde

  14. Aliosa, prieten deosebit,
    Am ajuns, insfarsit, si mi-ai picat in mana, pentru ca:cizma ostasului sovietic,tot un roman a purtat-o, dupa cum tot niste romani(?)au votat cizma lui Basescu , sau tot alti multi romani, poarta cizme portocalii.
    In poze,remarc prezenta unei distinse doamne, si,ma faci invidios; iar tu, in poze,ai figura unui caracter darz, si nu ma mir ca ai casunat pe mizerabilul ostas sovietic, de mai sus.
    PS:Sunt convins, ca dintre cuvantatorii din avion,unii erau portocalii, in cerul gurii! Cu bine, si la urmatorul com, pe curand!World!

    Apreciază

    Comentariu de World of Solitaire — 13/10/2010 @ 10:49 am | Răspunde

  15. @ World of Solitaire,
    „ Distinsa doamnă„ despre care spui că te fac invidios este fiica mea CRISTINA o adevărată luptătoare, mama lui EMANUEL, năzdrăvanul meu de nepoțel, argintul viu si speranta mea de a trăi fără să innebunesc din cauza noroiului cu care suntem improscati zilnic de cei care, pentru a rămâne cu orice pret la putere calcă si peste cadavre, trădează interesele nationale si fură-n văzul lumii fără pic de rusine si teama de a fi trasi la răspundere. Pentru ei TOTUL pentru noi NIMIC ! Da, ai intuit perfect situatia din avionul ce m-a dus in ITALIA : erau portocalii plecati in excursie pe banii nostri ,ai contribuabililor onesti ! Dar, cine sa ma creada ? Trepadusii lui Basescu ? Iar ca sa revin la fireasca ta intrebare , imi face o deosebita placere si ma mandresc sa recunosc ca doamna pe care ai vazut-o mai des in slideshow-ul postat la inceputul articolului de fata, apare si-n pozele cu concursul de caiac-canoe de pe ” fiume ARNO ” unde a concurat din placere aducandu-si aminte de zilele de liceu cand facea parte din echipa de caiac-canoe a clubului sportiv din orasul de pe malul DUNARII batrane in aval de podul construit de Apolodor din Damasc pentru trecerea oastirii Imparatului TRAIAN venit sa cucereasca bogatiile DACIEI lui DECEBAL .Concursul respectiv organizat pe plan local mai mult pentru agrement si orgoliu si nu pentru medalii si bani, a atras atat amatoare cat si profesioniste iar ea, cu echipajul de 8+1 rame fete din care a facut parte,
    a castigat odata locul unu si altadata locul doi chiar daca nu mai concurase de foarte mult timp .Fiind insa o adevarata luptatoare a reusit sa demonstreze ca atunci cand vrea, se poate.
    Cu bine, prietene .

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 13/10/2010 @ 11:34 am | Răspunde

  16. […] sa stiu si parerea lor despre actiunea deputatilor din opozitie: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan […]

    Apreciază

    Pingback de Deputatii PSD, PC si PNL cer demisia presedintelui Camerei Deputatilor Roberta Anastase, in urma scandalului legat de votarea Legii Pensiilor. « Hai ca se poate! — 13/10/2010 @ 12:35 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Deputatii PSD,PC si PNL pe bună dreptate cer demisia presedintelui Camerei Deputatilor Roberta Anastase pentru fraudarea in văzul intregii opinii publice românesti a votului la Legea Pensiilor dar, degeaba dacă majoritatea parlamentară este cu ea si pentru ea ! Monstruoasa coalitie de la guvernare formată din partide si formatiuni politice pe principiul ciolanului mai mare de ros,face ce vrea numai in folosul ei si a celor ce o sustin.PDL ca să rămână cu orice pret la guvernare sustine ambitiile antiromânesti ale UDMR si pretentiile trădătorilor de doctrine si partide grupati in UNPR iar cinismul si nesimtirea au depăsit de mult limitele normalului.Desi Legea Educatiei a fost respinsă de CCR pe motivul că nu a existat destulă dezbatere publică, coalitia de la guvernare s-a intrunit in seara zilei de 11 octombrie la ceas de mare taină stabilind planul de bătaie ca toti membrii ei să fie satisfăcuti si să anunte a doua zi , marti 12 oct. că a demarat procedura de asumare a răspunderii ministeriale pentru legea contestată nu numai de opozitie dar respinsă si de CCR . Si-atunci, degeaba cer deputatii PSD,PC si PNL demisia Robertei Anastase că majoritatea face legea !

      Apreciază

      Comentariu de ALIOSA — 13/10/2010 @ 7:12 pm | Răspunde

  17. […] sa stiu si parerea lor despre actiunea deputatilor din opozitie: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan […]

    Apreciază

    Pingback de Ministrul de Finante este evacuat din minster cu ajutorul jandarmilor – Este asta inceputul sfarsitului? « Hai ca se poate! — 13/10/2010 @ 9:17 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Se strânge lațul in jurul celor de la PDL si acolitii lor si numai cine nu vrea nu observă ! Nemultumirea incepe să devină generală , fructul este copt dar nu se-ncumetă nimeni să-l culeagă . Se asteaptă scânteia ce va aprinde flacăra ce va arde-n toată țara . Poate ziua de 25 OCTOMBRIE să aprindă SCÂNTEIA IZBĂVITOARE ! Doamne ajută !
      Pentru mai multe detalii dă click chiar pe pingul de mai sus .

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 14/10/2010 @ 9:44 am | Răspunde

  18. […] Faptul s-a petrecut pe meleaguri străine… în care feminitatea predomină, în ciuda vicisitidinilor sociale cărora a trebuit să le facă faţă. Iar povestea amicului meu nu lasă loc de tăgadă asupra veridicităţii ei. Este vorba despre un caracter exotic, în context slav. Prietenul meu tocmai plecase la studii, în străinătate. […]

    Apreciază

    Pingback de Profesoara … « Madi şi Onu Blog — 14/10/2010 @ 11:01 pm | Răspunde

    • @ World,
      Povestea prietenului tău imi aduce aminte de vremea adolescentei petrecute pe meleagurile frumoasei BUCOVINE ca elev de liceu militar când, in prima mea iesire in invoirea acordată după criterii riguros stabilite de conducerea scolii, la cinematograful din orasul de la poalele RARĂULUI am cunoscut o drăguță elevă de liceu cu care am vizionat filmul unei frumoase povesti de dragoste ale cărei protagonisti in dialogul lor au folosit remarca: „ m-a durut cumplit indiferenta ta din prima seară ” !Cum eu nu eram doctorand la MOSCOVA ci in invoire , la terminarea filmului i-am spus „ la revedere” frumoasei liceene si am rupt-o la fugă pentru a prinde ultimul autobuz care să mă ducă la timp in cazarmă BASTILIA tineretii mele că de nu, o luam pe jos in mars fortat ca să nu intârzii din invoire. Am revăzut-o pe frumoasa elevă după vreo câteva luni la acelasi cinematograf si ca să mă tachineze a repetat serioasă celebra replică : „ m-a durut cumplit indiferenta ta din prima seară ” poate, si ca un reproș al faptului că in timpul filmului despre dragoste, am fost prea timid fată de ea .
      Frumoasă povestea prietenului tău dar și mai frumoase sunt cuvintele folosite pentru redarea ei cum numai un suflet sensibil stie s-o facă .

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 15/10/2010 @ 10:10 am | Răspunde

  19. […] vrea sa stiu si parerea lor: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica,  Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan Sorin Usca, Marcus, […]

    Apreciază

    Pingback de Divide et impera « Hai ca se poate! — 14/10/2010 @ 11:29 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Bună dimineata tie si vizitatorilor blogului tău !
      Dictonul „ divide et impera ” a fost dezbătut pe larg pe https://aliosapopovici.wordpress.com in mai toate articolele publicate si comentariile făcute . Acest dicton a fost pus in practică incă din cele mai vechi timpuri si-ncă de capete incoronate cu IQ mult superior presedintelui nostru care a DEZBINAT populatia ROMÂNIEI si din această cauză nu vom iesi niociodată impreună ca să ne cerem drepturile ci numai atunci când cutitul va ajunge la osul tuturor românilor dar, atunci nu se va mai striga una si alta ci doar . „ capul lui Moțoc vrem” ! Mai multe, dând click pe pingul de mai sus .

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 15/10/2010 @ 10:24 am | Răspunde

  20. […] Sunt unul dintre bloggerii care au profitat de “premiul” acordat de domnul Adrian Nastase Am avut onoarea sa particip la conferinţa Europa încotro? Soluţiile economice ale stângi sustinuta la Bucuresti de fostul cancelar german, Gerhard Schroeder si organizata de Fundatia Institutul „Ovidiu Sincai” […]

    Apreciază

    Pingback de Europa încotro? Soluţiile economice ale stângii « Hai ca se poate! — 16/10/2010 @ 8:52 am | Răspunde

  21. @ Theo,
    Ar trebui să fiu invidios sau chiar „ gelos „ pe performanta ta de a fi „ profitat ” si de premiul lui NĂSTASE si de a lui PONTA dar, nu sunt nici invidios si nici gelos ci, dimpotrivă bucuros si sincer te felicit că esti in sala unde OPOZITIA invitată să participe la CONGRESUL PSD redeschide SPERANTA românilor in mai bine după aberantele măsuri de austeritate impuse de guvernul Băsescu- Boc sustinul de PDL care pentru a rămâne CU ORICE PRET LA PUTERE, s-a aliatcu formatiunea antiromânească numită UDMR si cu un partid format din parlamentari trădători de doctrine si partide pe care nici nu mă obosesc să-l numesc pentru simplul motiv că, pentru mine acel partid desi este condus de ministrul apărării nationale , militar rezervist ca si mine, repet , acest partid NU EXISTĂ in subconstientul meu de pensionar militar ce-am AVUT , AM și voi AVEA o singură DEVIZĂ ce se numeste DATORIE, ONOARE, PATRIE !
    Salut Congresul PSD „ Stânga indreaptă ROMÂNIA ” ,salut decizia PNL de a fi alături de social-democrati in lupta lor impotriva intunericului si hotiei, salut cuvântul primarului general al Capitalei Sorin Oprescu care spunând : „ STIMATE POPOR PSD ” a primit aplauzele intregii asistente din sala la care si ARMATA a muncit când a fost construită,salut si cuvântul liderilor de sindicat si chiar si pe al celui din arcul guvernamental si care, de douăzeci de ani incoace face curte tuturor ca să intre la guvernare pentru a-si indeplini politica pasilor mărunti si nu in ultimul rând , salut DECIZIA OPOZITIEI de a depune MOTIUNEA DE CENZURĂ care va fi discutată in parlamentul tării chiar de ZIUA ARMATEI pe 25 OCTOMBRIE când, pensionarii militari batjocoriti si umiliti de Băsescu ,Boc si PDL vor manifesta pașnic dar mult mai hotărâti si indreptătiti in a-si recupera drepturile abuziv, ilegal si nedrept luate : dreptul la viată, muncă, liniște, respect, pensie proprietate privată si nu in ultimul rând dreptul de va trăi in demnitate si sigurantă in tara pe care au slujit-o sub deviza : DATORIE, ONOARE,PATRIE !
    Pe 25 OCTOMBRIE haita portocalie nu va mai sti in ce directie s-o ia la fugă când in strada pensionarii militari vor striga „ Jos Guvernul ” , „ Jos Băsescu ” si alte lozinci pe drept izvorâte din inima trădată a zecilor de mii de pensionari militari de actualii conducători iar in Parlamentul României , OPOZITIA ajutată si de unii parlamentari din arcul guvernamental dar cu o inaltă constiintă civică inaintată va VOTA motiunea de cenzură iar guvernul Boc-5 va fi obligat să plece pe drumul intunecos si fără de intoarcere al istoriei postdecembriste .
    Inchei cu ce-a spus cândva Edmund Burke :„ Tot ce-i trebuie răului ca să reușească este ca oamenii buni să nu facă nimic ” iar oamenii buni din PSD ,PNL,PC si nu numai s-au hotărât SĂ FACĂ CEVA ! DOAMNE AJUTĂ !

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 16/10/2010 @ 3:09 pm | Răspunde

  22. […] si ei: Corina Cretu, Alex Mazilu, Gabrilela, Mugurel Surupaceanu, Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan […]

    Apreciază

    Pingback de Am participat la Congresul Extraordinar al PSD in calitate de invitat « Hai ca se poate! — 17/10/2010 @ 2:15 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Felicitări pentru participare si-n mod deosebit pentru documentata prezentare a desfăsurării lucrărilor Congresului PSD . In dec.anul trecut eram atât de sigur că Băsescu va pierde incât eram in stare să pariez pe„ pensia mea nesimtită ” pe care, o pierdeam ca un novice ce nu lua in calcul puterea de fraudare a voturilor de către portocalii. Fript cu ciorbă, acum suflu si-n iaurt ! Motiunea de cenzură nu trece cu vorbe pesediste ci cu voturi pedeliste din partea parlamentarilor nemultumiti de politica BB si care, in cel din urmă ceas isi vor aduce poate aminte de cei care i-au ales in 2008 si care ,sigur nu-i vor mai alege in 2012 dacă nu-si reconsideră pozitia. Si nu numai de la PDL se asteaptă vot de parlamentari ci si de la celelalte partide si formatiuni politice ce-s acum in arcul guvernamental , adică la putere. Trebuie multe voturi nu numai OPT cum se vorbeste că de conduce iar Roberta Anastase ședința, opt in plus nu-nseamnă nimic . Om trăi si-om vedea ! Până atunci insă, suntem condamnati să suportăm nedreptătile celor de la guvernare si ipocriziile lui Băsescu care, a uitat de cei peste cinci milioane de păcăliti in dec 2009 umilindu-i la fel ca pe ceilalti care nu l-au votat sau n-au iesit la vot.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 17/10/2010 @ 9:15 pm | Răspunde

  23. […] mă miră uşurinţa cu care judecaţi nenorocirea femeii, de a fi dat peste o bestie; eu cred, că “ghinionul masculin”, în soarta femeii, provine din buna ei credinţă, în speranţa de mai bine, din umanismul ei; […]

    Apreciază

    Pingback de Misoginism … « Madi şi Onu Blog — 17/10/2010 @ 2:36 pm | Răspunde

    • @ Madi si Onu,
      „ Misoginismul ”este„ o boală ”tipic masculină provenită din incultura bărbatului care manifestă , exprimă si reflectă ură față de femeia care-i poate fi bunică, mamă, sotie,fiică, nepoată, fină,cumnată, vecină,colegă, prietenă ,amantă sau subalternă. Mai grav este insă atunci când efectele misoginismului se materializează in practică si nu au fost putine cazurile de femei maltratate fără motiv de bărbatii misogini care, in prostia lor, parcă asteaptă un mic motiv ca să se răzbune pe gingasele ființe mai slabe fizic ca ei dar mult mai puternice psihic si spiritual. Să te ferească Domnul de omul prost si misogin căci e un real pericol si pentru bărbații verticali opusi lor si care, ascultând aberatiile misoginilor simt nevoia de a-i contrazice cu vorbe la care cei vizati neavând răspunsul logic apelează la injurii si jigniri la adresa femeilor din viața interlocuitorilor.Iar când misoginul ajunge-n fruntea țării divizte atunci datele problemei se schimbă că un astfel de individ ( „ țigancă impuțită ” ) este un pericol general social.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 17/10/2010 @ 9:34 pm | Răspunde

  24. […] Totuşi ce a cautat Verestoi Atilla acolo in calitate de reprezentant al UDMR?Daca venea in nume pro… […]

    Apreciază

    Pingback de Opinii putin altfel decat laudative ! « Popateapa's Blog — 17/10/2010 @ 3:09 pm | Răspunde

    • @ Popateapa ,
      ” PSD se obligă să nu colaboreze in nici o formă cu cei care guvernează acum țara” este o rezoluție inteleaptă a Congresului PSD ! Si stii de ce ? Pentru a-i determina pe unii parlamentari din arcul guvernamental nemultumiti de guvernarea Boc si inspăimântati de reactiile propriului electorat dezamăgit de sărăcia in care a ajuns si din cauza lor, să treacă inainte de a se dezbate motiunea de cenzură pe care o va depune PSD săptămâna viitoare si care se va dezbate chiar de 25 octombrie ZIUA ARMATEI când Parlamentul, Guvernul si Presedintia vor fi pichetate de zecile de mii de pensionari militari si nu numai, nemultumiti că li s-a furat demnitatea si pensia de militar . PSD mizează pe acest fapt că numai asa pot aduna voturile necesare trecerii motiunii de cenzură. Te miră prezenta reprezentantului UDMR Verestoi Atilla la Congresul PSD ? Ai uitat că UDMR a jucat incă din dec .1989 la două capete iar din 1996 incoace ( faimoasa CDR ) a fost ( cu o intrerupere de vreo opt luni in timpul nefericitei coabitări PSD+ PDL in 2009 ) la guvernare pentru a-si pune in aplicare politica ei antiromânească ? De ce n-ar proceda la fel si acum ? După mine insă, decât cu UDMR la guvernare, mai bine in opozitie ! Cum politica românească este asa cum este, ne putem astepta la orice dar, nici cu acest guvern incompetent , corupt si ipocrit nu se mai poate trăi . Sper ca OPOZITIA să-si strângă rândurile si să formeze majoritatea necesară trecerii motiunii de cenzură lămurindu-i măcar pe cei ce-au plecat din rândul ei să voteze pentru binele tării nu al lor.Până atunci insă, suntem obligati să suportăm consecintele naivitătii celor ce l-au votat pe Băsescu că numai din cauza lui suntem unde suntem: in coada EUROPEI la realizări si-n fruntea ei la coruptie si scandaluri de toate tipurile .

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 17/10/2010 @ 10:23 pm | Răspunde

  25. […] Iancu, Corina Cretu, Alex Mazilu, Gabrilela, Mugurel Surupaceanu, Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, Gebelezis, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan […]

    Apreciază

    Pingback de LIVE BLOGGING DE LA CONGRESUL PSD | Blogul Monicai Marinescu — 17/10/2010 @ 11:54 pm | Răspunde

    • @ Monica,
      Felicitări pentru participare la Congresul PSD dar mai ales pentru răbdarea de care ai dat dovadă in postarea tuturor momentelor desfăsurării lucrărilor congresului. Nu te lăsa intimidată , nu te lua după cârcotași ! Mergi inainte pe drumul ce cred că singură ti l-ai ales și lasă-i pe răutăciosi să spună ce-o vrea capul lor infestat de ciuma portocalie. Mă opresc la cele mai importante fraze spuse in fata participantilor la congres de către reprezentantul UDMR, Verestoy Atilla : „ România are nevoie si de pilonul liberal si de cel democrat liberal si de cel social democrat . Are nevoie de toate aceste piloane pentru o functionare normală. Vrem să construim România impreună ” . Mai pe scurt, nu contează cine-i la guvernare , contează să fie și ei cât mai aproape de marele ciolan de ros ca să-si pună in aplicare politica pașilor mărunti de federalizare a ROMÂNIEI !Interesant mesaj pornit din gura unui lider al UDMR formatiune politică ce vrea CU ORICE PRET LA PUTERE si care, incepând cu slăbiciunile CDR a intrat la guvernare din 1996 si folosind cam tot aceleasi metode si fraze aruncate la două capete s-a mentinut ( cu o pauză de câteva luni de coabitare a nefericitei alianțe PSD cu PDL in 2009 ) la putere punându-si in practică politica lor antiromânească si dezbinatoare . Si de această dată procedează la fel : folosind șantajul politic se ține ca scaiul de cel ce guvernează ca in schimbul votului din parlament să-si realizeze țelurile ascunse si foarte periculoase. Mesajul UDMR este clar si fără echivoc : „ Vrem să construim România impreună ” că altfel, fără votul nostru ( al parlamentarilor maghiari ) nu trec legile propuse de guvern prin parlamentul dezbinat de Băsescu. Indiferent de cât de voalat ar vorbi un reprezentant al UDMR ,românii inteleg imediat ce vor maghiarii numai politicienii ce-s in stare de orice ca să ajungă la putere se fac că nu inteleg. Când insă vor intelege s-ar putea să fie prea târziu iar răul odată făcut cu mare greutate se poate indrepta , adică cu sacrificii si jertfe mari din cauza indolentei, ipocriziei si ignorantei clasei noastre politice. Nimeni nu are voie să se joace cu destinele natiunii române ce si-a clădit existența prin mari jertfe de sânge de-a lungul veacurilor ! Guvernul actual si-a pierdut credibilitatea si legimitatea in fata poporului român batjocorit, umilit si sărăcit de actuala coalitie guvernamentală din care face parte si UDMR si care, simtind pericolul debarcării de la putere se orientează subtil spre noii invingători. Sper ca PSD, PNL si PC să aibă maturitatea politică si intelepciunea necesară să nu se alieze cu cei ce vor autonomia teritorială a tinutului secuiesc si ca românii din ROMÂNIA să invețe ungureste dacă vor să li se dea contra-cost un pahar cu apă in restaurantele din secuime ! OOO, TEMPORA !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 18/10/2010 @ 10:41 am | Răspunde

  26. […] ca si ei sunt interesati:  Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica,  Elisa, Gebelezis, THEODORA, Vania, Ioan Sorin Usca, Marcus, Plano […]

    Apreciază

    Pingback de Opozitia a depus motiunea de cenzura – citeste textul « Haicasepoate's Blog — 18/10/2010 @ 4:04 pm | Răspunde

  27. @ Tanya ,
    Opozitia a depus motiunea de cenzură dar asta nu-i deajuns !
    Trebuie să se miste foarte repede ca sa atraga de partea ei cât mai mulți parlamentari din arcul guvernamental nemultumiti de Băsescu, Boc si tâmpeniile acolitilor lor. Ca să fie sigură de reusită opozitia trebuie să atragă de partea ei cel putin 30 de parlamentari ce sustin actualul guvern si să ceară sindicatelor să facă o mare presiune in toată tara in ziua dezbaterii motiunii de cenzură . Nu inteleg insă de ce vrea dezbaterea pe 27 oct. si nu pe 25 oct. când pensionarii miltari ies in stradă să-si manifeste nemultumirea.Sau poate OPOZITIA mizează pe șocul ce-l va produce mitingul militarilor asupra portocaliilor ce nu vor mai avea timp până pe 27 oct. să se reculeagă ? E si asta o ipoteză ! Important insă este ca guvernul Boc-5 să cadă !

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 18/10/2010 @ 9:06 pm | Răspunde

  28. Alioşa, să-ţi trăiască nepoţelul, toţi cei dragi şi tu pe lângă ei! 🙂

    Apreciază

    Comentariu de Roxana Iordache — 19/10/2010 @ 2:39 pm | Răspunde

  29. @ Roxana,
    Bine ai venit pe blogul meu ! Te aștept oricând poftești și iti permite timpul . Urarea ta mă onorează și-n același timp mă indeamnă să -ți vizitez mai des blogul tău plin de articole pertinente cu subiecte izvorâte din realitatea zilelor noastre bâtuite de ciuma portocalie și de haitele de trepăduși ce nu se mai satură umblând să impoziteze până și amărâtele de tichete gratuite oferite pentru promotiile scoase de patronii supermarketurilor pândite de spectrul falimentului.Iți mulțumesc din inimă pentru frumoasele urări și te rog să primești din partea mea aceleși sincere urări de bine și sănătate și implinirea tuturor dorințelor tale. Sărut mâna, Roxana.

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 19/10/2010 @ 4:24 pm | Răspunde

  30. […] ascendenţa asupra mea, pentru că m-a făcut de o ruşine, ce n-o pot uita cât oi trăi. Este Cutremurul… mai concret, cel din Martie 1977. M-a umilit atât fizic, cât şi ca părinte. […]

    Apreciază

    Pingback de CUTREMURUL « Madi şi Onu Blog — 19/10/2010 @ 4:48 pm | Răspunde

    • @ World,
      Mulțumesc pentru aducere aminte . Mai multe detalii chiar pe blogul tău la aricolul CUTREMURUL !
      Cu respect.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 20/10/2010 @ 10:09 am | Răspunde

  31. Telefonul acela pe care mi l-ai scris pe blog mai demult mai este bun?
    Sun de la pranz pe el si suna mereu ocupat.
    Vreau sa vorbesc cu tine.

    Apreciază

    Comentariu de Theodora — 19/10/2010 @ 5:27 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Telefonul mai este bun iar numărul este același pe care ti l-am dat atunci. Nu are cum să fi fost ocupat ieri mai mereu căci am vorbit foarte putin. Dar, nu te supăra de ce nu discutăm pe cale privată prin e-mail ? Dacă iti dau din nou numărul pe blog, o să primesc zilnic injurături de la trepădușii portocalii . Contactează-mă prin Y.Messenger sau intreabă-mă prin e-mail . Aștept. Cu bine.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 20/10/2010 @ 10:15 am | Răspunde

  32. […] sa ii informez si pe ei: Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Elisa,  Vania, HAI CA SE POATE!,  Ioan Sorin Usca,  Plano 10, Natasa, Orfiv, […]

    Apreciază

    Pingback de Europarlamentarii PSD au protestat in Parlamentul European « Hai ca se poate! — 19/10/2010 @ 6:59 pm | Răspunde

  33. @ Theo,
    Nu-i rău că au protestat dar e păcat că au făcut-o degeaba ! De ce ? Pentru că și la nivelul UE se duce-o luptă cruntă pentru supremație in cadrul partidelor si doctrinelor componente . Mai multe chiar pe blogul tău.
    Cu bine.

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 20/10/2010 @ 10:45 am | Răspunde

  34. […] vrea sa citeasca si ei: Corina Cretu, Alex Mazilu, Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan Sorin Usca, […]

    Apreciază

    Pingback de NISTE ERORI « Hai ca se poate! — 20/10/2010 @ 6:36 pm | Răspunde

  35. […] Mazilu, Popa Teapa,  Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, THEODORA MARINESCU, Vania, Ioan Sorin […]

    Apreciază

    Pingback de Presedintele nu e ales numai de bloggeri zice Cezar Preda « Dum spiro, spero — 20/10/2010 @ 8:55 pm | Răspunde

    • @ Tanya,
      Da, are dreptate Cezar Preda: e ales nu numai de bloggeri ci și de cei nominalizati de tine și completați de mine tot pe blogul tău. Pentru vizitatorii mei, de vor să-mi citească comentariul ii rog să dea click chiar pe pinback-ul de mai sus.
      Lectură plăcută tuturor !
      Cu respect și considerațiune, Aliosa.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 20/10/2010 @ 10:22 pm | Răspunde

  36. Gata, acum am vazut care era problema.
    Vorbim maine ca acum este prea traziu este 10.31
    O seara buna!

    Apreciază

    Comentariu de Theodora — 20/10/2010 @ 9:32 pm | Răspunde

    • Mă bucur că ai descifrat povestea cu „ agentul” buclucaș !
      O noapte cu pace iti doresc !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 20/10/2010 @ 9:48 pm | Răspunde

  37. […] vrea sa citeasca si ei: Alex Mazilu, Popa Teapa, Rox, ALM, Brankardierul, Olimpiu, Aliosa, Ana Usca, Caius, Basarica, Dispecer Blogosfera, Elisa, HAI CA SE POATE!, Vania, Ioan Sorin […]

    Apreciază

    Pingback de Atentat la drepturile omului si la viata privata « Hai ca se poate! — 21/10/2010 @ 10:29 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Nu că mi-ar pare rău de SOV dar mă revoltă ipocrizia și nemernicia celui ce a ordonat publicarea stenogramelor ce nu au nici o legătură cu cazul .
      Serviciile secrete fac ce li se ordonă de cel ce le conduce !
      Mai multe chiar pe blogul tău.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 22/10/2010 @ 9:32 am | Răspunde

  38. […] sustin motiunea de cenzura: Corina Cretu, Victor Ponta, Dan Voiculescu, Alex Mazilu, Mihai  Voicu, Aliosa, Ana Usca, Sibilla, Caius, Basarica, Consiliul National al Blogosferei, Octavian, Dispecer […]

    Apreciază

    Pingback de Si eu sustin motiunea- Sa scufundam impreuna Incrucisatorul « Dum spiro, spero — 22/10/2010 @ 2:58 pm | Răspunde

    • @ Tanya,
      Și eu susțin MOȚIUNEA DE CENZURĂ cu gândul și vorba dar asta nu inseamnă nimic !Moțiunea de cenzură se dezbate ,discută și votează in PARLAMENTUL ROMÂNIEI care este format din parlamentari din opoziție și de la putere. Cum cei de la putere dețin majoritatea , vor vota impotriva moțiunii de cenzură și va rămâne totul ca la inceput . Să nu crezi cumva că greșeala deputaților puterii ( PDL ) de la votul cu reducerea tva la 5 % și neimpozitarea pensiilor sub 2000 lei se va repeta ,să nu-ți faci iluzii deșarte că parlamentarii Anghel Iordănescu, Neculai Onțanu și Gabriel Oprea inaintați in grad de general de Băsescu in 22 noiembrie 2009 ca să dezerteze din PSD și să susțină PDL vor vota vota pentru trecerea moțiunii, să nu-ți treacă prin cap că parlamentarii UDMR care sunt foarte aproape de a-și vedea visul implinit ( votarea legii educației naționale) cu avantajele urmărite pas cu pas incă din 1989 incoace vor vota pentru căderea guvernului din care și ei fac parte ( trei miniștri și un viceprim-ministru )și nu trebuie uitați nici parlamentarii dezertori din PSD și PNL din partidul numit in batjocură UNPR ( care progres neicusorule ? ) care pe lângă portofoliul apărării mai vor ceva in plus și nu vor vota cu opoziția și nu trebuie uitat nici faptul că OPOZIȚIA se ceartă pe „ cioara vopsită de pe gard ” iar liderii de sindicat se gândesc in primul rând la avantajele lor aducându-și aminte că si prim-ministrul Victor Ciorbea ,ministrul Miron Mitrea și alții poate care-mi scapă, au fost lideri de sindicat dar, negociind la sânge cu puterea ( de-atunci ), au ajuns ce-au ajuns. Așa că, LA NOI CA LA NIMENI ! ( http://absolventi1969.wordpress.com/2009/04/25/la-noi-ca-nimeni ) și vom trăi și vom vedea câți vor ieși in stradă pe 27 oct : 80.000 sau câteva mii ?

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 22/10/2010 @ 9:21 pm | Răspunde

  39. […] o glumă, dar premisele, aşa arată. Rodica Ciobanu, de la Gândul, din 22.10.2010, spune că Boc este un …supravieţuitor ! Şi adaugă: ”l-a înlocuit pe Stolojan, i-a scos din joc pe […]

    Apreciază

    Pingback de Boc …la Cotroceni ?! « Madi şi Onu Blog — 22/10/2010 @ 8:09 pm | Răspunde

    • @ World of solitaire,
      Din păcate, doamna Rodica Ciobanu de la Gândul are dreptate in privința lui Boc nimeni altul decât primul ministru al României fără pic de personalitate dar supus până la servilism sfaturilor presedintelui Băsescu . Două sinistre personaje pe care eu cel puțin nu le VOI UITA și IERTA niciodată pentru umilința adusă pensionarilor militari și intregului popor român de bună credință. Am scris destule despre ei incă de la prima mea apariție in blogosferă incât nu mai are rost să repet aici mai ales că mă doare capul tot din cauza lor. Mulțumesc pentru invitația de a-mi exprima GÂNDURILE despre cele scrise in GÂNDUL !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 22/10/2010 @ 9:29 pm | Răspunde

  40. […] sustin motiunea de cenzura: Corina Cretu, Victor Ponta, Dan Voiculescu, Alex Mazilu, Mihai  Voicu, Aliosa, Ana Usca, Sibilla, Caius, Basarica, Consiliul National al Blogosferei, Octavian, Dispecer […]

    Apreciază

    Pingback de Sustin motiunea de cenzura « Hai ca se poate! — 22/10/2010 @ 9:37 pm | Răspunde

  41. […] vrea sa ii informez si pe ei: Mihai  Voicu, Aliosa, Ana Usca, Sibilla, Caius, Basarica, Consiliul National al Blogosferei, Dispecer Blogosfera, […]

    Apreciază

    Pingback de Basescu este liderul clanului mafiot care conduce tara spune Emil Constantinescu « Dum spiro, spero — 23/10/2010 @ 12:58 pm | Răspunde

    • @ Tanya,
      Din păcate, fostul președinte al României EMIL CONSTANTINESCU are dreptate in privința lui Băsescu dar, și domnia sa are o parte de vină in formarea profilului moral-politic și in accederea spre putere prin toate mijloacele a lui Traian Băsescu , „ liderul clanului mafiot care conduce țara ” !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 23/10/2010 @ 1:24 pm | Răspunde

  42. @ Theo,
    E de la sine ințeles că și eu susțin motiunea de cenzură și tu o știi poate cel mai bine dintre bloggerii cu care suntem in contact.Din păcate , vorbele noastre au și nu efectul scontat dar cu siguranță VOTUL parlamentarilor in ziua dezbaterii ei ( 27 oct ) va avea efect sută la sută .Și cum parlamentarii puterii sunt majoritari și țin cu dinții de privilegiile câștigate unii prin trădarea propriului electorat ( PDL ) ,alții prin trădarea de doctrine și partide ( UNPR ), alții prin agățarea cu orice pret de putere pentru a-și indeplini politica lor contra națiunii române ( UDMR ) este puțin probabil ca ei să voteze contra propriilor interese . Să nu crezi că greșeala făcută de deputații PDL la votul pentru reducerea tva la produsele de bază ( propunerea fiind făcută de PSD+PC mai demult ) de la 24 % la 5 % și neimpozitarea pensiilor sub 2000 de lei se va repeta și-n 27 oct. ! Interesantă mi se pare declarația lui Verestoy Atilla ( UDMR ) la Congresul PSD : „ România are nevoie și de pilonul liberal și de cel democrat-liberal și de cel al social-democraților . Are nevoie de toate aceste piloane pentru o funcționare normală . VREM SĂ CONSTRUIM ROMÂNIA IMPREUNĂ ” ! Ce rezultă de aici ? Este foarte clar : UDMR joacă la mai multe capete și se pune bine cu toți până la deznodământul final când, folosind ce știe mai bine ( șantajul politic ) ajunge la guvernare cum a făcut din 1996 incoace cu o pauză când PSD nu i-a acceptat alături de ei in nefericita alianță cu PDL din 2009 . Acum insă, fiind la guvernare și având promisiunea PDL că guvernul Boc-5 iși va asuma răspunderea ministerială pe legea educației naționale ce-i va indeplini visul de a se invăța ISTORIA și GEOGRAFIA României in limba ei maternă ( magiara ) parlamentarii UDMR vor vota impotriva moțiunii și așa vor face și cei de la UNPR . Speranța noastră rămâne in parlamentarii grupului minorităților naționale ( altele decât cea maghiară ) .Dar, chiar dacă moțiunea va trece , Băsescu va proceda ca-n trecut și criza nu numai că se va prelungi ci se va accentua și mai tare iar portocalii vor fura și mai mult.Soluția este una singură , chiar dacă-i foarte costisitoare : alegeri anticipate și pentru parlament și pentru presedinție !

    Apreciază

    Comentariu de Aliosa — 23/10/2010 @ 1:02 pm | Răspunde

  43. […] vrea sa stiu ce parere au ei depre democratia din Romania: Mihai  Voicu, Aliosa, Ana Usca, Sibilla, Caius, Basarica, Consiliul National al Blogosferei, Dispecer Blogosfera, […]

    Apreciază

    Pingback de Emil Constantinescu – O ţară care aşteaptă ca preşedintele să afle nu are viitor democratic « Hai ca se poate! — 23/10/2010 @ 1:38 pm | Răspunde

    • @ ALL!
      „ O țară care așteaptă ca președintele să afle,să actioneze și să rezolve problemele , este o țară care nu are un viitor democratic ” a spus fostul președinte Emil Constantinescu la intrebarea moderatorului legată de invățătoarea in greva foamei iar eu adaug că are mare dreptate și-n plus mai spun că acea țară nu are nici guvern care să o conducă ! In condițiile in care Băsescu e și presedinte și premier , viitorul țării este pus in mare pericol iar dacă OPOZIȚIA nu se uneste cât mai rapid in gândire și acțiune ca să schimbe actuala situatie politică din tară, lucrurile vor evolua in și mai rău.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 25/10/2010 @ 7:02 pm | Răspunde

  44. […] mare sau mic, se distinge neapărat, prin calităţi specifice. Un exemplu concludent, îl oferă “Pistolarii Politici”, Iliescu şi […]

    Apreciază

    Pingback de ARGOU POLITIC « Madi şi Onu Blog — 24/10/2010 @ 10:35 pm | Răspunde

    • 2 World,
      Argoul politic face parte din viața protagoniștilor momentului istoric trăit și nu de puține ori a constituit sursa multor luări de poziție a mass-media ahtiată duă senzațional și perle politice ale mai marilor puterii.Din păcate , in spațiul carpato-danubiano-pontic așa ceva a devenit la modă, ceva normal pentru unii. Când insă este lezată demnitatea persoanei indiferent de coloratura ei politică datele problemei se schimbă și trebuie luată atitudine fermă din partea tuturor chiar dacă n-au nici o legătură cu cazul respectiv. Mi-a plăcut paralelismul făcut intre cei doi „ pistolari ” care par a fi copiați de cât mai mulți din zilele in care trăim iar slideshow-ul prezentat m-a transpus in zilele adolescenței mele când urmăream cu sufletul la gură „ Un dolar găurit” sau „ Pentru un pumn de dolari” ! Apropo : pentru un pumn de dolari unii ne-au vândut țara după 1989 !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 25/10/2010 @ 7:37 pm | Răspunde

  45. […] vrea sa stiu daca ei observa vreo modicare in bine: Aliosa, Ana Usca,  Caius, Basarica, Consiliul National al Blogosferei, Dispecer Blogosfera, Elisa, Hai […]

    Apreciază

    Pingback de Observati vreo modificare in bine? « Hai ca se poate! — 24/10/2010 @ 11:36 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Din păcate, eu nu observ nici o modificare in bine ! Dimpotrivă, in rău și chiar in mult mai rău !
      Lumea a mai sărăcit , a ajuns la capătul răbdărilor ,protestează tot mai des și tot mai mult recurgând chiar la forma maximă , distrugătoare de viață, GREVA FOAMEI iar PDL ,Băsescu și guvernul Boc vând ȚARA pentru a rămâne CU ORICE PREȚ LA PUTERE ! Pensionarii militari organizați in SCMD strigă-n cor : „ ieși afară javră ordinară ” referindu-se la Băsescu iar acesta primeste onoruri militare de la trădătorul de PSD acum sluga PDL uns cu incă o stea de general și numit și ministru al apărării naționale, parlamentarii PDL sunt tratați ca niște slugi de șeful de partid care le ordonă să nu voteze nici da nici nu , miniștrii PDL vor să ia toate măsurile „legale ”ca să impiedice lumea nemulțumită să meargă-n București in ziua dezbaterii moțiunii de cenzură ( 27 oct ) ca să manifesteze și lista abuzurilor ar putea continua dar mă opresc aici că vreau s-o văd pe STEAUA lui LĂCĂTUȘ cum joacă cu Pandurii Tg. Jiu , echipă sponsorizată de un PDL -ist ( HORA ) cu vreun milion de euro ca minerii să voteze (anul trecut cu băsescu ) . Iar tu , intrebi dacă am observat ceva in bine ? NUUUUUUUUUUUUUUUU ! In RĂU și chiar in mult mai RĂU !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 25/10/2010 @ 7:55 pm | Răspunde

  46. […] vrea sa stiu ce parere au despre acesta decorare: : Aliosa, Ana Usca,  Caius, Basarica, Consiliul National al Blogosferei, Dispecer Blogosfera, Elisa, […]

    Apreciază

    Pingback de De ce a fost decorat Emil Boc? « Dum spiro, spero — 25/10/2010 @ 9:32 pm | Răspunde

    • @ Tanya,
      Câinele se gudură le lângă stăpânul său și-atunci când este umilit și chiar bătut . Cel ce nici armata n-a făcut a fost decorat de cel inaintat in grad de cel mai mincinos dintre presedintii tării nu pentru merite deosebite ci pentru că așa-i la noi românii : o mână spală pe alta și amândouă obrazul . Partea gravă a lucrurilor este că lor nici că le pasă de intrebările și frământările noastre și fac tot ce știu ei doar pentru ei și ai lor trepăduși portocalii.Este grav ce se-ntâmplă azi in ROMÂNIA dar teamă mi-e că lucrurile nu că nu se vor indrepta in curând ci se vor agrava și mai mult ! ARMATA este dezbinată iar proverbele ; „ Interesul poartă fesul ” și „ Corb la corb nu-și scoate ochii” funcționează de minune din păcate și-n ARMATA ROMÂNIEI secolului XXI al milenului trei ! Prin decorarea primului ministru fără nici un merit , ministrul apărării naționale a dezonorat ARMATA jignindu-i crunt pe PENSIONARII MILITARI care a doua i și-au exprimat marea lor nemulțumire față de recalcularea abuzivă a pensiilor militare de către chiar cel decorat, strigând lozinci ostile la adresa presedintelui , nimeni altul decât capul OȘTIRII ROMÂNE , lozinci precum , „ ieși afară javră ordinară ” !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2010 @ 11:34 am | Răspunde

  47. […] ei sustin protestele: Mihai  Voicu, Aliosa, Ana Usca,  Caius, Basarica, Consiliul National al Blogosferei, Dispecer Blogosfera, Elisa, […]

    Apreciază

    Pingback de Se fac presiuni pentru renuntarea la proteste « Hai ca se poate! — 25/10/2010 @ 11:39 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Cei de la guvernare fac presiuni și pentru aerul ce-l respirăm darămite pentru mitingul la care se anunță participarea a peste 80.000 de oameni ! Nimic nu mă mai miră de când la cârma țării se află marinarul cu clanul său portocaliu ( PDL ). Cât despre participarea bucurestenilor la mitingul din 27 oct. am mari rezerve ! Ei se ghidează după proverbul „ la plăcinte inainte la război inapoi ” ! Mai pe scurt , merg cu miile stând la cozi interminabile chiar și pe vreme rea când aud că se dă ceva de pomană indiferent de unde vine pomana : de la biserică sau de la vreun primar ce mai vrea incă un mandat . Părea mea ? Motiunea nu va trece, mitingul nu va avea nici un efect că votul se dă in parlament unde puterea are majoritatea iar nimeni nu-i dispus să dea „ vrabia din mână pe aia de pe gard ”. Așa că, rămâne cum a fost ( ca guvernare ) dar va fi mult mai rău ( ca trai ) .

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2010 @ 12:05 pm | Răspunde

  48. […] şi locuri noi de lectură ai descoperit, cum se prezintă, şi câte altele. Aşa, bunăoară, un prieten, îmi povesteşte, că fiind cam zgârcit, nu-i place să cumpere cărţi, şi merge la biblioteca […]

    Apreciază

    Pingback de BIBLIOTECARA « Madi şi Onu Blog — 26/10/2010 @ 12:08 am | Răspunde

    • @ Onu,
      Povestea cititorului econom dar și indrăzneț prezentată cu mult patos de tine, imi readuce in memorie minunatele clipe petrecute la biblioteca satului natal in compania unei tinere absolvente de liceu ce avusese ghinion la admiterea in facultate și ca să se pregătească mai bine pentru următoarea incercare acceptase postul de bibliotecară rămas vacant chiar in acea toamnă. Eram in clasa a opta și citeam cu nesaț toate cărțile recomandate de profesoara de limba română dar și alte cărți dragi mie cum ar fi Război și pace de Tolstoi sau Napoleon de Castelot. De fiecare dată când inapoiam cartea imprumutată și citită in timp record mai ales iarna când frigul mă ținea mai mult in casă, intre mine și tânăra bibliotecară se infiripa o adevărată dezbatere pe tema cărții citite iar ochii ei parcă străluceau de bucuria găsirii unui intelocutor pe măsura ei. Chiar de eram la vârsta primelor intrebări legate de dragoste și iubire mi-am dat seama că mă privea cu-n anume interes dar nefiind indrăzneț ca cititorul tău, am rămas doar cu senzația plăcutei conversații ce se lungea uneori parcă prea mult pentru condiția noastră. Misterul eternului feminin este greu de dezlegat mai ales dacă-ți lipsește indrăzneala !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2010 @ 10:42 am | Răspunde

  49. […] că-şi ocupă timpul cu dorinţe similare: Popa Teapa,  Aliosa, Anca Florea, Basarica Alexandru Marin, Alianţa Dreptei,  Ana Usca, Augustin Rădescu, Mişcarea […]

    Apreciază

    Pingback de Opozitia mai cauta 4 voturi – Deputatii PSD vor picheta sediul Parchetului ICCJ « Dum spiro, spero — 26/10/2010 @ 2:56 pm | Răspunde

    • @ Tanya,
      „ Zarurile au fost deja aruncate ” !
      Nimeni din arcul guvernamental nu va vota pentru trecerea moțiunii de cenzură pentru simplul fapt că, nimeni,dar absolut nimeni,și-n mod expres UDMR refuzat in 2009 de PSD, nu va da vrabia din mână pe cea de pe gard. Mai multe dând click pe titlul de mai sus .

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2010 @ 9:13 pm | Răspunde

  50. […] rog si pe ei sa vina la manifestatie: Vania, Popa Teapa, Aliosa, Anca Florea, Basarica Alexandru Marin, Alianţa Dreptei,  Ana Usca, Augustin Rădescu, Mişcarea […]

    Apreciază

    Pingback de APEL CATRE BUCURESTENI – VENITI MAINE CU NOI IN STRADA « Hai ca se poate! — 26/10/2010 @ 8:59 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Mulțumesc pentru invitație dar nu pot participa ! Autocarul cu care as veni va fi tras obligatoriu pe dreapta de zeloșii puterii care vor lua toate măsurile legale să oprească afluxul din provincie către capitală a sindicaliștilor pentru mitingul din 27 oct. Motivul tragerii pe dreapta ? Neechiparea corespunzătoare a autocarului pentru circulația pe drumurile publice pe timp de iarnă ! Vrei să iasă bucureștenii mâine in stradă ? Organizează o chermeză cu mici, sarmale ,fasole cu cârnați și țuică fiartă din belșug dar date de pomană și vor veni cu miile !

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 26/10/2010 @ 9:35 pm | Răspunde

  51. […] vor sa vada si ei: KinR, Vania, Popa Teapa, Aliosa, Anca Florea, Basarica Alianţa Dreptei,  Ana Usca, Supravieţuitor, Simon, Chat Noir, Mirela […]

    Apreciază

    Pingback de De la motiune « Hai ca se poate! — 27/10/2010 @ 7:26 pm | Răspunde

    • @ Theo,
      Felicitări pentru participare și regrete pentru șicanele la care ai fost supusă de slugile puterii băsescobocciste .Regret că o spun dar previziunile mele s-au adeverit :
      a) au participat doar 30.000 de sindicaliști din toată țara in timp ce bucureștenii au preferat Dealul Mitropoliei in loc de Palatul Parlamentului;
      b) Moțiunea de cenzură a căzut datorită trădătorilor de partide, neam, țară și electorat care au pus mai presus de toate interesul personal și nicidecum cel național.
      Acest al doilea eșec in 2010 poate va trezi in sfârșit la realitate OPOZIȚIA care nu vede prioritățile momentului ci orgoliile personale.

      Apreciază

      Comentariu de Aliosa — 27/10/2010 @ 7:41 pm | Răspunde

  52. Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀Wat fijn🍀

    Apreciază

    Comentariu de Nilzeitung — 05/12/2017 @ 11:35 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.